11.10.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 260/45


DECIZIA (UE) 2019/1707 A CONSILIULUI

din 17 iunie 2019

privind poziția care urmează să fie luată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului pentru comerț instituit prin Acordul interimar de parteneriat dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și statele din Pacific, pe de altă parte, în ceea ce privește o recomandare referitoare la anumite modificări care trebuie aduse acordului pentru a se ține seama de aderarea Samoa și de viitoarele aderări ale altor state insulare din Pacific

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (3) și articolul 207 alineatul (4) primul paragraf, coroborate cu articolul 218 alineatul (9),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

La 30 iulie 2009, Uniunea a semnat Acordul interimar de parteneriat dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și statele din Pacific, pe de altă parte (1) („acordul”), care stabilește un cadru pentru un acord de parteneriat economic. Acordul a fost aplicat cu titlu provizoriu de Statul Independent Papua-Noua Guinee și de Republica Fiji de la 20 decembrie 2009 și, respectiv, de la 28 iulie 2014.

(2)

Articolul 80 din acord prevede posibilitatea aderării la acord a altor state insulare din Pacific care sunt parte la Acordul de la Cotonou (2) sau a insulelor din Pacific ale căror caracteristici structurale și situație economică și socială sunt comparabile cu cele ale țărilor care sunt părți la Acordul de la Cotonou pe baza transmiterii unei oferte de acces la piață care să respecte dispozițiile articolului XXIV din Acordul GATT 1994. La 5 februarie 2018, Statul Independent Samoa (Samoa) a transmis părților contractante spre decizie o cerere de aderare însoțită de o ofertă de acces la piață care respectă dispozițiile articolului XXIV din Acordul GATT 1994.

(3)

Cu ocazia celei de a șasea reuniuni a Comitetului pentru comerț, care a avut loc la 24 octombrie 2018, reprezentanții Uniunii și ai statelor din Pacific au întocmit o listă de modificări tehnice ale acordului care sunt necesare pentru a ține seama de aderarea Samoa la acord. Reprezentanții Uniunii și ai statelor din Pacific au concluzionat că aceste modificări ar implica includerea în acord a Samoa ca parte contractantă la acord și adăugarea ofertei statului Samoa de acces la piață la anexa II la acord. Modificări similare ale acordului ar fi necesare de fiecare dată când un alt stat insular din Pacific aderă la acord.

(4)

Prin Decizia (UE) 2018/1908 din 6 decembrie 2018 (3), Consiliul a aprobat cererea de aderare a statului Samoa. Textul ofertei de acces la piață a statului Samoa a fost atașat la decizia respectivă (4). Samoa a aderat la acord la 21 decembrie 2018 și îl aplică cu titlu provizoriu de la 31 decembrie 2018.

(5)

Articolul 68 din acord prevede că Comitetul pentru comerț urmează să gestioneze toate aspectele necesare pentru punerea în aplicare a acordului. Este necesar ca Comitetul pentru comerț să fie împuternicit să decidă cu privire la orice modificare tehnică a acordului care ar putea fi necesară în urma aderării unui alt stat insular din Pacific.

(6)

Cea de a șaptea reuniune a Comitetului pentru comerț urmează să aibă loc la 24 iulie 2019, reuniune în cadrul căreia Comitetul pentru comerț va fi în măsură să recomande părților, în temeiul articolului 78 din acord, să introducă modificări la acord pentru a ține seama de aderarea Samoa și de viitoarele aderări la acord ale altor state insulare din Pacific.

(7)

Uniunea ar trebui să stabilească poziția care urmează să fie luată în ceea ce privește recomandarea referitoare la aceste modificări.

(8)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul celei de a șaptea reuniuni a Comitetului pentru comerț ar trebui să se bazeze pe proiectul de recomandare atașat,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Poziția care urmează să fie luată în numele Uniunii, în cadrul celei de a șaptea reuniuni a Comitetului pentru comerț în ceea ce privește recomandarea pentru anumite modificări la Acordul interimar de parteneriat dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și statele din Pacific, pe de altă parte, pentru a se ține seama de aderarea Samoa și de viitoarele aderări ale altor state insulare din Pacific se bazează pe proiectul de recomandare a Comitetului pentru comerț atașat la prezenta decizie (5).

Articolul 2

După adoptare, recomandarea Comitetului pentru comerț se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Luxemburg, 17 iunie 2019.

Pentru Consiliu

Președintele

F. MOGHERINI


(1)  Decizia 2009/729/CE a Consiliului din 13 iulie 2009 privind semnarea și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului interimar de parteneriat între Comunitatea Europeană, pe de o parte, și statele din Pacific, pe de altă parte (JO L 272, 16.10.2009, p. 1).

(2)  Acordul de parteneriat între membrii grupului statelor din Africa, Caraibe și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, astfel cum a fost modificat ultima dată (JO L 317, 15.12.2000, p. 3).

(3)  Decizia (UE) 2018/1908 a Consiliului din 6 decembrie 2018 privind aderarea statului Samoa la Acordul interimar de parteneriat dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și statele din Pacific, pe de altă parte (JO L 333, 28.12.2018, p. 1).

(4)   JO L 333, 28.12.2018, p. 3.

(5)  Textul anexei II (Taxele vamale aplicabile importurilor în Statul Independent Samoa) la acord este publicat în JO L 333, 28.12.2018, p.3.


PROIECT

RECOMANDAREA NR. 01/2019 A COMITETULUI PENTRU COMERȚ INSTITUIT PRIN ACORDUL INTERIMAR DE PARTENERIAT DINTRE COMUNITATEA EUROPEANĂ, PE DE O PARTE, ȘI STATELE DIN PACIFIC, PE DE ALTĂ PARTE

din …

în ceea ce privește aderarea Samoa și viitoarele aderări ale altor state insulare din Pacific

COMITETUL PENTRU COMERȚ,

Având în vedere Acordul interimar de parteneriat dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și statele din Pacific, pe de altă parte (1) („acordul”), care stabilește un cadru pentru un acord de parteneriat economic, semnat la Londra la 30 iulie 2009, în special articolele 68, 78 și 80,

întrucât:

(1)

Statul Independent Papua-Noua Guinee și Republica Fiji au semnat acordul la 30 iulie 2009 și, respectiv, la 11 decembrie 2009, și îl aplică cu titlu provizoriu de la 20 decembrie 2009 și, respectiv, de la 28 iulie 2014.

(2)

La 5 februarie 2018, Statul Independent Samoa (Samoa) a transmis părților contractante spre decizie o cerere de aderare însoțită de o ofertă de acces la piață care respectă dispozițiile articolului XXIV din Acordul GATT 1994. Samoa a aderat la acord la 21 decembrie 2018 și îl aplică cu titlu provizoriu de la 31 decembrie 2018.

(3)

Având în vedere aderarea Samoa, Comitetul pentru comerț a revizuit acordul și recomandă părților contractante adoptarea unor modificări tehnice ale acordului în vederea includerii Samoa ca parte contractantă la acord și a adăugării ofertei statului Samoa de acces la piață la anexa II la acord.

(4)

Modificări similare ale acordului vor fi necesare de fiecare dată când un alt stat insular din Pacific aderă la acord.

(5)

Comitetul pentru comerț sugerează să fie împuternicit să decidă cu privire la orice modificare tehnică a acordului care ar putea fi necesară în urma aderării unui alt stat insular din Pacific,

ADOPTĂ PREZENTA RECOMANDARE:

Comitetul pentru comerț recomandă părților:

1.

să se înlocuiască articolul 70 alineatul (1) din acord cu următorul text:

„(1)   În sensul prezentului acord, «părțile contractante» sunt Comunitatea Europeană, denumită „CE”, pe de o parte, și Papua-Noua Guinee, Republica Insulelor Fiji și Statul Independent Samoa, denumite «statele din Pacific», pe de altă parte.”;

2.

la articolul 80 din acord, să se adauge următorul alineat (3):

„3)   Comitetul pentru comerț poate să decidă cu privire la orice modificare tehnică a acordului care ar putea fi necesară în urma aderării unui alt stat insular din Pacific.”;

3.

în anexa II la acord, să se adauge textul ofertei acceptate de acces la piață a Statului Independent Samoa, care figurează în anexa la prezenta recomandare;

4.

în anexa X la protocolul II la acord, să se elimine trimiterea la Samoa din lista „alte state ACP”.

Adoptată la ...,

Pentru Comitetul pentru comerț

În numele Uniunii

În numele statelor din Pacific


(1)   JO L 272, 16.10.2009, p. 2.