Doar textele originale CEE-ONU au efect juridic în temeiul dreptului public internațional. Situația și data intrării în vigoare a prezentului regulament se verifică în ultima versiune a documentului privind situația documentului CEE-ONU TRANS/WP.29/343, disponibil la următoarea adresă: http://www.unece.org/trans/main/wp29/wp29wgs/wp29gen/wp29fdocstts.html.

Regulamentul nr. 67 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind:

Suplimentul 7 la seria 01 de modificări – Data intrării în vigoare: 2 februarie 2007

Componentele GPL destinate utilizării la vehicule se clasifică în funcție de presiunea maximă de funcționare și de funcția lor, în conformitate cu figura 1.

Componentele GPL proiectate pentru o presiune maximă de funcționare cu mai puțin de 20 kPa peste presiunea atmosferică nu se supun prezentului regulament.

O componentă poate fi alcătuită din mai multe părți, fiecare parte fiind clasificată în propria sa clasă în funcție de presiunea maximă de funcționare și de funcția sa.

„Presiune” înseamnă presiunea relativă față de presiunea atmosferică, în afara cazului în care se precizează altfel.

2.1.1. „Presiune de serviciu” înseamnă presiunea stabilită la o temperatură uniformă a gazului de 15 °C.

2.1.2. „Presiune de încercare” înseamnă presiunea la care este supusă componenta în timpul încercării de omologare.

2.1.3. „Presiune de lucru” înseamnă presiunea maximă la care componenta este proiectată să fie supusă și pe baza căreia este determinată rezistența sa.

2.1.4. „Presiune de funcționare” înseamnă presiunea în condiții normale de funcționare.

2.1.5. „Presiune maximă de funcționare” înseamnă presiunea maximă dintr-o componentă care poate apărea în timpul funcționării.

2.1.6. „Presiune de clasificare” înseamnă presiunea de funcționare maximă permisă dintr-o componentă în funcție de clasificarea sa.

„Rezervor” înseamnă orice recipient utilizat pentru depozitarea gazului petrolier lichefiat;

2.3.2. „Rezervor compozit” înseamnă un rezervor confecționat doar din materiale compozite cu o cămașă nemetalică.

2.3.3. „Lot de rezervoare” înseamnă o cantitate de maximum 200 de rezervoare de același tip produse în mod consecutiv pe aceeași linie de producție.

2.4. „Tip de rezervor” înseamnă rezervoare care nu diferă în ceea ce privește următoarele caracteristici prevăzute în anexa 10:

„Accesorii montate pe rezervor” înseamnă următoarele echipamente care pot fi separate sau combinate:

2.5.1. „Supapă de limitare la 80 %” înseamnă un dispozitiv care limitează umplerea la maximum 80 % din capacitatea rezervorului;

2.5.2. „Indicator de nivel” înseamnă un dispozitiv de control al nivelului de lichid din rezervor;

„Supapă de suprapresiune (supapă de evacuare)” înseamnă un dispozitiv de limitare a acumulării presiunii în rezervor;

2.5.3.1. „Dispozitiv de suprapresiune” înseamnă un dispozitiv prevăzut să protejeze rezervorul împotriva exploziei care poate apărea în caz de incendiu, prin ventilarea GPL-ului pe care îl conține;

2.5.4. „Supapă de serviciu telecomandată cu limitator de debit” înseamnă un dispozitiv care permite stabilirea și întreruperea alimentării cu GPL către evaporator/regulatorul de presiune; telecomandată înseamnă că supapa de serviciu este controlată de unitatea de control electronic; atunci când motorul vehiculului nu funcționează, supapa este închisă; limitatorul de debit înseamnă un dispozitiv care limitează debitul de GPL;

2.5.5. „Pompă de combustibil” înseamnă un dispozitiv de stabilire a alimentării cu GPL lichid către motor prin creșterea presiunii din rezervor cu presiunea din pompa de combustibil;

2.5.6. „Multivalvă” înseamnă un dispozitiv constând din toate accesoriile prevăzute la punctele 2.5.1.-2.5.3. și 2.5.8. sau unele dintre acestea;

2.5.7. „Carcasă etanșă” înseamnă un dispozitiv prevăzut să protejeze accesoriile și să evacueze orice scurgeri în exterior;

2.5.8. priză de alimentare (pompă de combustibil/mecanisme de acționare/senzor pentru nivelul combustibilului)

2.5.9. „Supapă antiretur” înseamnă un dispozitiv prevăzut să permită fluxul de GPL lichid într-o direcție și să împiedice fluxul de GPL lichid în direcția opusă;

2.6. „Vaporizator” înseamnă un dispozitiv prevăzut să vaporizeze GPL din starea lichidă în stare gazoasă;

2.7. „Regulator de presiune” înseamnă un dispozitiv prevăzut să reducă și să regularizeze presiunea gazului petrolier lichefiat;

2.8. „Supapă de închidere” înseamnă un dispozitiv prevăzut să oprească fluxul de GPL;

2.9. „Supapă de suprapresiune de pe conductele de gaz” înseamnă un dispozitiv prevăzut să împiedice acumularea presiunii din conducte peste o valoare prestabilită;

2.10. „Dispozitiv de injecție a gazului sau injector sau dispozitiv de amestecare a gazului” înseamnă un dispozitiv care stabilește intrarea GPL-ului lichid sau vaporizat în motor;

2.11. „Unitate de dozare a gazului” înseamnă un dispozitiv care măsoară și/sau distribuie fluxul de gaz către motor și care poate fi fie combinat cu dispozitivul de injecție a gazului, fie separat;

2.12. „Unitate de control electronic” înseamnă un dispozitiv care controlează cererea de GPL a motorului și oprește în mod automat alimentarea la supapele de închidere ale sistemului GPL în cazul spargerii unei conducte de alimentare cu combustibil cauzate de un accident sau de calarea motorului;

2.13. „Senzor de presiune sau de temperatură” înseamnă un dispozitiv care măsoară presiunea sau temperatura;

2.14. „Filtrul de GPL” înseamnă un dispozitiv care filtrează GPL, filtrul putând fi integrat în alte componente;

2.15. „Furtunuri flexibile” înseamnă furtunuri pentru transportul gazului petrolier lichefiat, fie în stare lichidă, fie în stare gazoasă, la diferite presiuni, dintr-un punct în altul;

2.16. „Unitate de umplere” înseamnă un dispozitiv prevăzut să permită umplerea rezervorului; unitatea de umplere poate fi realizată prin conectarea la supapa de limitare la 80 % a rezervorului sau printr-o unitate de umplere externă vehiculului;

2.17. „Cupla de serviciu” înseamnă o cuplă în linia de alimentare între rezervorul de combustibil și motor. În cazul în care un vehicul monocarburant rămâne fără combustibil, motorul poate funcționa cu ajutorul unui rezervor de combustibil de serviciu, care poate fi cuplat la cupla de serviciu;

2.18. „Rampă de alimentare” înseamnă o conductă sau o țeavă care leagă dispozitivele de injecție a combustibilului;

2.19. „Gaz petrolier lichefiat (GPL)” înseamnă orice produs compus în principal din următoarele hidrocarburi: propan, propenă (propilenă), butan normal, izobutan, izobutilenă, butenă (butilenă) și etan.

Standardul european EN 589:1993 precizează cerințe și metode de încercare a GPL-ului pentru autovehicule comercializat și livrat în țările membre ale CEN (Comitetul European pentru Standardizare).

OMOLOGAREA ECHIPAMENTELOR SPECIFICE ALE AUTOVEHICULELOR CARE UTILIZEAZĂ GAZ PETROLIER LICHEFIAT ÎN SISTEMUL LOR DE PROPULSIE

3.1. Cererea de omologare a echipamentelor specifice trebuie depusă de către titularul denumirii sau mărcii comerciale sau de reprezentantul acreditat corespunzător al acestuia.

Aceasta este însoțită de documentele menționate în continuare în trei exemplare și de următoarele informații:

3.2.1. o descriere detaliată a tipului de echipament specific (în conformitate cu anexa 1),

3.2.2. un desen al echipamentului specific, suficient de detaliat și la o scară adecvată,

3.2.3. verificarea conformității cu specificațiile prevăzute la punctul 6 din prezentul regulament;

3.3. La cererea serviciului tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor de omologare, se prezintă eșantioane ale echipamentului specific.

4.1. Toate componentele supuse omologării trebuie să poarte denumirea sau marca comercială a producătorului și tipul, iar pentru componentele nemetalice, luna și anul de fabricație; marcajul respectiv este perfect lizibil și de neșters.

4.2. Toate echipamentele trebuie să dispună de un spațiu suficient de mare pentru aplicarea mărcii de omologare, inclusiv a clasificării componentei (a se vedea anexa 2A); spațiul respectiv este prezentat în desenele menționate la punctul 3.2.2. anterior.

4.3. Fiecare rezervor trebuie să poarte, de asemenea, o plăcuță de marcaj sudată pe acesta, cu următoare date perfect lizibile și de neșters:

5.1. În cazul în care eșantioanele de echipament supuse omologării îndeplinesc cerințele punctelor 6.1.-6.13. din prezentul regulament, omologarea tipului de echipament este acordată.

5.2. Un număr de omologare este atribuit fiecărui tip de echipament omologat. Primele două cifre ale numărului (în prezent 01 corespunzând seriei de modificări 01 care au intrat în vigoare la 13 noiembrie 1999) indică seria de modificări cuprinzând cele mai recente modificări tehnice majore aduse regulamentului la momentul emiterii omologării. Aceeași parte contractantă nu atribuie codul alfanumeric respectiv altui tip de echipament.

5.3. Orice notificare a omologării, refuzului sau prelungirii omologării unui tip/unei componente de echipament GPL în temeiul prezentului regulament va fi comunicată părților la acord care aplică prezentul regulament, prin intermediul unui formular conform modelului din anexa 2B la prezentul regulament. În cazul în care aceasta se referă la un rezervor, se adaugă anexa 2B – apendicele 1.

Pe lângă marcajele prevăzute la punctele 4.1. și 4.3., se va aplica, în mod vizibil și în spațiul prevăzut la punctul 4.2. anterior, tuturor echipamentelor conforme unui tip omologat în temeiul prezentului regulament, o marcă de omologare internațională cuprinzând:

5.4.1. Un cerc care înconjoară litera „E” urmată de numărul distinctiv al țării care a acordat omologarea (2).

5.4.2. Numărul prezentului regulament, urmat de litera „R”, o liniuță și numărul de omologare în dreapta cercului prevăzut la punctul 5.4.1. Numărul de omologare respectiv constă din numărul de omologare al tipului de componentă care apare pe certificatul încheiat pentru tipul respectiv (a se vedea punctul 5.2. și anexa 2B) precedat de două cifre care indică secvența ultimei serii de modificări ale prezentului regulament.

5.6. Anexa 2A la prezentul regulament oferă exemple de dispuneri ale mărcii de omologare menționate anterior.

Echipamentele specifice ale vehiculelor care utilizează GPL în sistemul lor de propulsie trebuie să funcționeze într-un mod corect și sigur.

Materialele echipamentelor care intră în contact cu GPL trebuie să fie compatibile cu acesta.

Părțile echipamentelor a căror funcționare corectă și sigură poate fi influențată de GPL, presiune ridicată sau vibrații trebuie supuse unor proceduri de încercare relevante descrise în anexele la prezentul regulament. În special, trebuie îndeplinite dispozițiile punctelor 6.2.-6.13.

Instalarea echipamentelor omologate prin prezentul regulament trebuie să respecte cerințele relevante privind compatibilitatea electromagnetică (CEM) în conformitate cu Regulamentul nr. 10, seria 02 de modificări sau cerințe echivalente.

Rezervoarele GPL sunt omologate în temeiul dispozițiilor stabilite în anexa 10 la prezentul regulament.

Rezervorul trebuie echipat cu următoarele accesorii, care pot fi fie separate, fie combinate [multivalvă (multivalve)]:

6.3.3. Rezervorul poate fi echipat cu o priză de alimentare pentru mecanisme de acționare/pompa de alimentare cu GPL.

6.3.4. Rezervorul poate fi echipat cu o pompă de alimentare cu GPL în interiorul rezervorului.

6.3.6. Rezervorul trebuie echipat cu un dispozitiv de suprapresiune. Dispozitivele sau funcțiile care pot fi omologate ca dispozitiv de suprapresiune sunt:

6.3.7. Accesoriile menționate la punctele 6.3.1-6.3.6. anterioare sunt omologate în temeiul dispozițiilor stabilite în:

Celelalte componente, care sunt prezentate în tabelul 1, sunt omologate în temeiul dispozițiilor stabilite în anexele care pot fi determinate din tabel.

6.15.1.1. Legătura dintre plutitor și unitatea de închidere a supapei de limitare la 80 % nu trebuie să fie deformată în condiții normale de funcționare.

6.15.1.2. În cazul în care supapa de limitare la 80 % a rezervorului include un plutitor, acesta din urmă trebuie să suporte o presiune exterioară de 4 500 kPa.

6.15.1.3. Unitatea de închidere a dispozitivului care limitează umplerea la 80 % +0/-5 % din capacitatea rezervorului, pentru care este proiectată supapa de limitare la 80 %, trebuie să suporte o presiune de 6 750 kPa. La poziția de închidere, debitul de umplere la o presiune diferențială de 700 kPa nu trebuie să depășească 500 cm3/minut. Supapa trebuie încercată la toate rezervoarele pe care se intenționează să fie montată sau producătorul trebuie să declare prin calcul tipurile de rezervor pentru care această supapă este adecvată.

6.15.1.4. Atunci când supapa de limitare la 80 % nu include nici un plutitor, umplerea nu mai trebuie să fie posibilă, după închidere, la un debit ce depășește 500 cm3/minut.

6.15.1.5. Dispozitivul trebuie să aibă un marcaj permanent, care indică tipul de rezervor pentru care a fost proiectat, diametrul și unghiul și, după caz, instrucțiuni privind montajul.

Pentru a evita, în cazul unor fisuri ale componentei, scânteile electrice la suprafața fisurii, dispozitivele cu acționare electrică ce conțin GPL:

6.15.2.1. Legăturile electrice din portbagaj și din compartimentul pasagerilor trebuie să respecte clasa de izolare IP 40 în conformitate cu IEC 529.

6.15.2.2. Toate celelalte legături electrice trebuie să respecte clasa de izolare IP 54 în conformitate cu IEC 529.

6.15.2.3. Pentru stabilirea unei legături electrice izolate și etanșe, priza de alimentare (pompă de combustibil/mecanisme de acționare/senzor pentru nivelul combustibilului) trebuie să fie de tipul sigilat ermetic.

Dispoziții specifice privind supapele acționate prin curent electric/extern (hidraulice, pneumatice)

6.15.3.1. În cazul supapelor cu comandă electrică/externă (de exemplu, supapa de limitare la 80 %, supapa de serviciu, supapele de închidere, supapele antiretur, supapa de suprapresiune de pe conductele de gaz, cupla de serviciu), supapele respective trebuie să fie în poziția „închis” atunci când alimentarea lor este oprită.

6.15.3.2. Alimentarea pompei de combustibil este oprită atunci când unitatea de control electronic se defectează sau nu se mai alimentează.

Mediu de transfer de căldură (cerințe privind compatibilitatea și presiunea)

6.15.4.1. Materialele constituind un dispozitiv care intră în contact cu mediul de transfer de căldură al unui dispozitiv atunci când funcționează trebuie să fie compatibile cu fluidul respectiv și să fie proiectate astfel încât să suporte o presiune de 200 kPa a mediului de transfer de căldură. Materialul trebuie să îndeplinească specificațiile stabilite în anexa 15 punctul 17.

6.15.4.2. Compartimentul care conține mediul de transfer de căldură al vaporizatorului/regulatorului de presiune trebuie să fie etanș la o presiune de 200 kPa.

6.15.5. O componentă constând atât din părți de înaltă presiune, cât și din părți de joasă presiune trebuie să fie astfel proiectată încât să evite o acumulare de presiune în partea de joasă presiune mai mare decât presiunea maximă de lucru pentru care a fost încercată înmulțită cu 2,25. Componentele conectate direct la presiunea rezervorului trebuie să fie proiectate pentru presiunea de clasificare de 3 000 kPa. Nu este permisă evacuarea către compartimentul motorului sau în afara vehiculului.

6.15.6.1. Pompa trebuie să fie astfel proiectată încât presiunea de ieșire să nu depășească niciodată 3 000 kPa, atunci când, de exemplu, se blochează tubul sau nu se deschide o supapă de închidere. Acest lucru se poate realiza prin oprirea pompei sau prin recircularea către rezervor.

6.15.6.2. Regulatorul de presiune/vaporizatorul trebuie să fie astfel proiectat încât să evite scurgerile de gaz atunci când regulatorul/vaporizatorul este alimentat cu GPL la o presiune ≤ 4 500 kPa atunci când regulatorul nu funcționează.

6.15.7.1. Supapa de suprapresiune de pe conductele de gaz trebuie să fie astfel proiectată încât să se deschidă la o presiune de 3 200 ± 100 kPa.

6.15.7.2. Supapa de suprapresiune de pe conductele de gaz nu trebuie să aibă scurgeri interne până la 3 000 kPa.

6.15.8.1. Supapa de suprapresiune trebuie să fie montată în interiorul rezervorului sau pe rezervor, în zona în care combustibilul este în stare gazoasă.

6.15.8.2. Supapa de suprapresiune trebuie să fie astfel proiectată încât să se deschidă la o presiune de 2 700 ± 100 kPa.

6.15.8.3. Debitul supapei de suprapresiune, determinat cu aer comprimat la o presiune cu 20 % mai mare decât presiunea normală de funcționare, trebuie să fie de cel puțin

Atunci când supapa de suprapresiune este considerată un dispozitiv de suprapresiune, debitul trebuie să fie de cel puțin 17,7 m3/min standard.

6.15.8.4. Supapa de suprapresiune nu trebuie să aibă scurgeri interne până la 2 600 kPa.

6.15.8.5. Dispozitivul de suprapresiune (siguranța) trebuie să fie proiectat să se deschidă la o temperatură de 120 ± 10 °C.

6.15.8.6. Dispozitivul de suprapresiune (siguranța) trebuie să fie proiectat să aibă, atunci când este deschis, un debit de:

Încercarea de debit trebuie efectuată la o presiune a aerului în amonte de 200 kPa absolut și la temperatura de 15 °C.

6.15.8.7. Dispozitivul de suprapresiune trebuie montat pe rezervor în zona gazoasă.

6.15.8.8. Dispozitivul de suprapresiune trebuie montat pe rezervor astfel încât să poate evacua în carcasa etanșă, atunci când prezența sa este prevăzută.

6.15.8.9. Dispozitivul de suprapresiune (siguranța) trebuie să fie încercat în conformitate cu dispozițiile prevăzute în anexa 3 punctul 7.

La nivelul minim al combustibilului la care motorul încă funcționează, căldura produsă de pompa (pompele) de combustibil nu trebuie să determine niciodată deschiderea supapei de suprapresiune.

6.15.10.1. Unitatea de umplere trebuie să fie echipată cu cel puțin o supapă antiretur cu contact elastic și nu este demontabilă din proiectare.

6.15.10.2. Unitatea de umplere trebuie să fie protejată împotriva contaminării.

6.15.10.3. Construcția și dimensiunile zonei de conectare a unității de umplere trebuie să fie conforme cu cele din figurile din anexa 9.

Unitatea de umplere prezentată în figura 5 se utilizează doar pentru autovehiculele din categoriile M2, M3, N2, N3 și M1 care au o masă totală maximă > 3 500 kg (6).

6.15.10.4. Unitatea de umplere prezentată în figura 4 se poate utiliza, de asemenea, pentru autovehiculele din categoriile M2, M3, N2, N3 și M1 care au o masă totală maximă > 3 500 kg (6).

6.15.10.5. Partea exterioară a unității de umplere trebuie să fie conectată la rezervor printr-un furtun sau printr-o conductă.

Dispoziții specifice privind unitatea de umplere Euro pentru vehiculele ușoare (anexa 9, figura 3):

6.15.10.6.1. Volumul mort dintre suprafața de etanșeitate frontală și partea frontală a supapei antiretur nu trebuie să depășească 0,1 cm3;

6.15.10.6.2. Debitul prin conector la o diferență de presiune de 30 kPa trebuie să fie de cel puțin 60 litri/min, în cazul în care încercarea se efectuează cu apă.

Dispoziții specifice privind unitatea de umplere Euro pentru vehiculele grele (anexa 9, figura 5):

6.15.10.7.1. Volumul mort dintre suprafața de etanșeitate frontală și partea frontală a supapei antiretur nu trebuie să depășească 0,5 cm3;

6.15.10.7.2. Debitul prin unitatea de umplere, cu supapa antiretur deschisă în mod mecanic, la o diferență de presiune de 50 kPa trebuie să fie de cel puțin 200 litri/min, atunci când încercarea se efectuează cu apă.

6.15.10.7.3. Unitatea de umplere Euro trebuie să respecte cerințele încercării de impact descrise în anexa 9 punctul 7.4.

6.15.11.1. Dispozitivul de verificare a nivelului lichidului din rezervor trebuie să fie de tip indirect (de exemplu, magnetic) între interiorul și exteriorul rezervorului. În cazul în care dispozitivul de verificare a nivelului lichidului din rezervor este de tip direct, legăturile electrice trebuie să respecte specificațiile IP54 în conformitate cu IEC EN 60529:1997-06.

6.15.11.2. În cazul în care indicatorul de nivel al rezervorului include un plutitor, acesta din urmă trebuie să suporte o presiune exterioară de 3 000 kPa.

6.15.12.1. Ieșirea carcasei etanșe trebuie să aibă o secțiune totală degajată de cel puțin 450 mm2.

6.15.12.2. Carcasa trebuie să fie etanșă la o presiune de 10 kPa cu deschiderea (deschiderile) obturată (obturate), o rată maximă de scurgere permisă de 100 cm3/h și nu să nu prezinte deformări permanente.

6.15.12.3. Carcasa etanșă trebuie să fie proiectată să suporte o presiune de 50 kPa.

6.15.13.1.1. În cazul în care supapa de serviciu este combinată cu o pompă de alimentare cu GPL, identificarea pompei trebuie realizată prin marcajul „POMPĂ INTERIOARĂ”, iar numele pompei trebuie să figureze fie pe plăcuța de marcaj a rezervorului de GPL, fie pe multivalvă, dacă aceasta din urmă este prezentă. Legăturile electrice din interiorul rezervorului de GPL trebuie să respecte clasa de izolare IP 40 în conformitate cu IEC 529.

6.15.13.1.2. Supapa de serviciu trebuie să suporte o presiune de 6 750 kPa în poziție deschisă și în poziție închisă.

6.15.13.1.3. În poziție închisă, supapa de serviciu nu trebuie să permită o scurgere internă în direcția fluxului. Poate exista o scurgere în direcția refluxului.

6.15.13.2.2. Limitatorul de debit trebuie să fie echipat cu o conductă de derivație pentru a permite egalizarea presiunilor.

6.15.13.2.3. Limitatorul de debit trebuie să se închidă la o diferență de presiune amonte-aval de 90 kPa. La această diferență de presiune, debitul nu depășește 8 000 cm3/min.

6.15.13.2.4. Cu limitatorul de debit în poziția închisă, debitul prin conducta de derivație nu trebuie să depășească 500 cm3/min la o diferență de presiune de 700 kPa.

Fiecare modificare a unui tip de echipament GPL este notificată departamentului administrativ care a acordat omologarea. Departamentul poate:

7.1.1. fie să considere că modificările realizate nu pot avea un efect nefavorabil apreciabil și că echipamentul respectă în continuare cerințele,

7.2. Confirmarea sau refuzul omologării, specificând modificările, este comunicată prin procedura prevăzută la punctul 5.3. anterior părților la acord care aplică prezentul regulament.

7.3. Autoritatea competentă care emite prelungirea omologării atribuie un număr de ordine fiecărui formular de comunicare întocmit pentru o astfel de prelungire.

Procedurile de conformitate a producției trebuie să respecte procedurile stabilite în acord, apendicele 2 (E/ECE/324-E/ECE/TRANS/505/Rev.2), cu următoarele cerințe:

9.1. Toate echipamentele omologate în temeiul prezentului regulament trebuie să fie astfel fabricate încât să fie conforme cu tipul omologat, prin îndeplinirea cerințelor menționate la punctul 6 anterior.

9.2. Pentru a verifica îndeplinirea cerințelor de la articolul 9.1., trebuie efectuate controale adecvate ale producției.

9.3. Trebuie respectate cerințele minime de conformitate a încercărilor de control al producției, stabilite în anexele 8, 10 și 15 la prezentul regulament.

9.4. Autoritatea care a acordat omologarea poate verifica oricând metodele de control al conformității aplicate în fiecare unitate de producție. Frecvența normală a acestor verificări este o dată pe an.

9.5. În afară de aceasta, fiecare rezervor trebuie încercat la o presiune minimă de 3 000 kPa în conformitate cu dispozițiile punctului 2.3. din anexa 10 la prezentul regulament.

9.6. Fiecare ansamblu de furtunuri care este inclus în clasa de înaltă presiune (clasa 1) în conformitate cu clasificarea prevăzută la punctul 2 din prezentul regulament trebuie să fie supus, timp de o jumătate de minut, la o încercare cu gaz sub o presiune de 3 000 kPa.

9.7. Pentru rezervoarele sudate, cel puțin un rezervor din fiecare tranșă de 200 de rezervoare și un rezervor din ultima tranșă, chiar dacă aceasta este mai mică de 200 trebuie să fie supuse unei examinări radiografice în conformitate cu punctul 2.4.1. din anexa 10.

9.8. În timpul procesului de producție, un rezervor din fiecare tranșă de 200 de rezervoare și un rezervor din ultima tranșă, chiar dacă aceasta este mai mică de 200, trebuie să fie supuse încercărilor mecanice menționate anterior și descrise la punctul 2.1.2. din anexa 10.

10.1. Omologarea acordată pentru un tip de echipament în temeiul prezentului regulament poate fi retrasă în cazul în care nu sunt respectate cerințele stabilite la punctul 9.

10.2. În cazul în care o parte la acord care aplică prezentul regulament retrage o omologare pe care a acordat-o anterior, ea notifică de îndată acest lucru celorlalte părți contractante care aplică prezentul regulament, prin intermediul unui formular de comunicare în conformitate cu modelul din anexa 2B la prezentul regulament.

11. DISPOZIȚII TRANZITORII PRIVIND DIFERITELE COMPONENTE ALE ECHIPAMENTELOR GPL

11.1. Începând cu data oficială a intrării în vigoare a seriei 01 de modificări ale prezentului regulament, nicio parte contractantă care aplică prezentul regulament nu refuză acordarea omologării CEE în temeiul prezentului regulament, astfel cum a fost modificat prin seria 01 de modificări.

11.2. După 3 luni de la data oficială a intrării în vigoare a seriei 01 de modificări ale prezentului regulament, părțile contractante care aplică prezentul regulament acordă omologările CEE doar în cazul în care tipul de componentă care trebuie omologat îndeplinește cerințele prezentului regulament, astfel cum a fost modificat prin seria 01 de modificări.

11.3. Nicio parte contractantă care aplică prezentul regulament nu trebuie să refuze un tip de componentă omologat în temeiul seriei 01 de modificări ale prezentului regulament.

11.4. Până la sfârșitul unei perioade de 12 luni de la data intrării în vigoare a seriei 01 de modificări ale prezentului regulament, nicio parte contractantă care aplică prezentul regulament nu trebuie să refuze un tip de componentă omologat în temeiul prezentului regulament în forma sa inițială.

11.5. După expirarea unei perioade de 12 luni de la data intrării în vigoare a seriei 01 de modificări, părțile contractante care aplică prezentul regulament pot refuza vânzarea unui tip de componentă care nu îndeplinește cerințele seriei 01 de modificări ale prezentului regulament, în afara cazului în care componenta este concepută ca un element de înlocuire pentru montajul pe vehicule în funcțiune.

În cazul în care titularul omologării încetează complet fabricarea unui tip de echipament omologat în conformitate cu prezentul regulament, acesta informează autoritatea care a acordat omologarea în legătură cu acest lucru. La primirea comunicării relevante, autoritatea respectivă informează cu privire la aceasta părțile la acord care aplică prezentul regulament prin intermediul unui formular de comunicare conform modelului din anexa 2B la prezentul regulament.

13. DENUMIRILE ȘI ADRESELE SERVICIILOR TEHNICE RESPONSABILE CU EFECTUAREA ÎNCERCĂRILOR DE OMOLOGARE, PRECUM ȘI ALE DEPARTAMENTELOR ADMINISTRATIVE

Părțile la acord care aplică prezentul regulament comunică Secretariatului Națiunilor Unite denumirile și adresele serviciilor tehnice responsabile cu efectuarea încercărilor de omologare și ale departamentelor administrative care acordă omologarea și cărora urmează a le fi trimise formulare de certificare a omologării, prelungirii, refuzului sau retragerii omologării emise în alte țări.

OMOLOGAREA UNUI VEHICUL ECHIPAT CU ECHIPAMENTE SPECIFICE PENTRU UTILIZAREA GAZULUI PETROLIER LICHEFIAT ÎN SISTEMUL SĂU DE PROPULSIE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE INSTALAREA UNOR ASEMENEA ECHIPAMENTE

14.1.1. „Omologarea unui vehicul” înseamnă omologarea unui tip de vehicul în ceea ce privește instalarea echipamentelor sale specifice pentru utilizarea gazului petrolier lichefiat în sistemul său de propulsie;

„Tip de vehicul” însemnă un vehicul sau o familie de vehicule echipate cu echipamente specifice pentru utilizarea GPL în sistemul lor de propulsie, care nu diferă în ceea ce privește:

14.1.2.3.2. instalarea echipamentelor GPL (diferențe evidente și fundamentale).

15.1. Cererea de omologare a unui tip de vehicul în ceea ce privește instalarea echipamentelor specifice pentru utilizarea gazului petrolier lichefiat în sistemul său de propulsie trebuie depusă de producătorul vehiculului sau de reprezentantul acreditat corespunzător al acestuia.

15.2. Aceasta trebuie să fie însoțită de documentele menționate în continuare, în trei exemplare: descrierea vehiculului cuprinzând toate caracteristicile relevante menționate în anexa 1 la prezentul regulament.

15.3. Un vehicul reprezentativ pentru tipul de vehicul pentru care se solicită omologarea trebuie prezentat serviciului tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor de omologare.

16.1. În cazul în care vehiculul prezentat pentru omologare în temeiul prezentului regulament este echipat cu toate echipamentele specifice pentru utilizarea gazului petrolier lichefiat în sistemul său de propulsie și îndeplinește cerințele prevăzute la punctul 17 de mai jos, omologarea tipului de vehicul respectiv este acordată.

16.2. Un număr de omologare este atribuit fiecărui tip de vehicul omologat. Primele două cifre ale numărului indică seria de modificări cuprinzând cele mai recente modificări tehnice majore aduse regulamentului la momentul emiterii omologării.

16.3. Orice notificare a omologării, refuzului sau prelungirii omologării unui tip de vehicul GPL în temeiul prezentului regulament este comunicată părților la acord care aplică prezentul regulament, prin intermediul unui formular conform modelului din anexa 2D la prezentul regulament.

Se va aplica, în mod vizibil și pe un spațiu ușor accesibil prevăzut în formularul de omologare menționat la punctul 16.3. anterior, fiecărui tip de vehicul omologat în temeiul prezentului regulament, o marcă de omologare internațională cuprinzând:

16.4.1. Un cerc care înconjoară litera „E”, urmată de numărul distinctiv al țării care a acordat omologarea (7).

16.4.2. Numărul prezentului regulament, urmat de litera „R”, o liniuță și numărul de omologare în partea dreaptă a cercului prevăzut la punctul 16.4.1.

16.5. În cazul în care vehiculul este conform cu un vehicul omologat, în temeiul unuia sau mai multor regulamente anexate acordului, în țara care a acordat omologarea în temeiul prezentului regulament, simbolul prevăzut la punctul 16.4.1. nu trebuie repetat; în acest caz, numerele regulamentelor și numerele de omologare și simbolurile suplimentare ale tuturor regulamentelor în temeiul cărora a fost acordată omologarea în țara care a acordat omologarea în temeiul prezentului regulament sunt amplasate în coloane verticale în partea dreaptă a simbolului prevăzut la punctul 16.4.1.

16.7. Marca de omologare trebuie amplasată lângă plăcuța constructorului sau pe aceasta.

16.8. Anexa 2C la prezentul regulament oferă exemple de dispuneri ale mărcii de omologare menționate anterior.

17. CERINȚE PENTRU INSTALAREA ECHIPAMENTELOR SPECIFICE PENTRU UTILIZAREA GAZULUI PETROLIER LICHEFIAT ÎN SISTEMUL DE PROPULSIE AL UNUI VEHICUL

17.1.1. Echipamentele GPL instalate pe un vehicul trebuie să funcționeze astfel încât să nu poată fi depășită presiunea maximă de funcționare pentru care au fost proiectate și omologate.

17.1.2. Toate componentele sistemului trebuie să fie omologate ca elemente individuale în temeiul părții I din prezentul regulament.

17.1.3. Materialele utilizate în sistem trebuie să fie adecvate pentru utilizarea cu GPL.

17.1.6. Sistemul GPL trebuie instalat astfel încât să ofere o protecție maximă împotriva deteriorărilor, precum cele datorate mișcării componentelor vehiculului, coliziunilor, prafului sau cele datorate încărcării sau descărcării vehiculului sau deplasării încărcăturilor respective.

La sistemul GPL nu trebuie să se conecteze alte accesorii decât cele strict necesare pentru funcționarea corespunzătoare a motorului autovehiculului.

17.1.7.1. Fără să aducă atingere dispozițiilor punctului 17.1.7., autovehiculele din categoriile M2, M3, N2, N3 și M1 având o masă maximă totală > 3 500 kg pot fi echipate cu un sistem de încălzire a compartimentului pasagerilor care este conectat la sistemul GPL.

17.1.7.2. Sistemul de încălzire menționat la punctul 17.1.7.1. este permis în cazul în care serviciile tehnice responsabile cu efectuarea omologării consideră că sistemul de încălzire este protejat în mod adecvat și nu este afectată funcționarea corectă a sistemului GPL.

17.1.7.3. Fără să aducă atingere dispozițiilor punctului 17.1.7., un vehicul monocarburant fără un sistem de funcționare în cazul apariției unor defecțiuni poate fi echipat cu o cuplă de serviciu de conectare la sistemul GPL.

17.1.7.4. Cupla de serviciu menționată la punctul 17.1.7.3. este permisă în cazul în care serviciile tehnice responsabile cu efectuarea omologării consideră că respectiva cuplă de serviciu este protejată în mod adecvat și nu este afectată funcționarea corectă a sistemului GPL. Cupla de serviciu trebuie combinată cu o supapă antiretur etanșă separată prin care este permisă doar funcționarea motorului.

17.1.7.5. Vehiculele monocarburant echipate cu o cuplă de serviciu trebuie să poarte o etichetă lângă cupla de serviciu, în conformitate cu anexa 17.

17.1.8.1. Vehiculele din categoriile M2 și M3 trebuie să poarte o plăcuță în conformitate cu anexa 16.

17.1.8.2. Plăcuța trebuie instalată în părțile din față și din spate ale vehiculelor din categoria M2 sau M3 și pe partea exterioară a ușilor de pe partea stângă la vehiculele cu volan pe partea dreaptă și pe partea exterioară a ușilor de pe partea dreaptă la vehiculele cu volan pe partea stângă.

17.2.1. Nicio componentă a sistemului GPL, inclusiv orice materiale de protecție care fac parte din aceste componente, nu trebuie să depășească suprafața exterioară a vehiculului, cu excepția unității de umplere în cazul în care aceasta nu depășește cu mai mult de 10 mm linia nominală a panoului caroseriei.

17.2.2. Cu excepția rezervorului de combustibil GPL, nicio componentă a sistemului GPL, inclusiv orice material de protecție care face parte din componentele respective, nu poate depăși marginea inferioară a vehiculului în orice secțiune transversală a acestuia, în afara cazului în care un alt element al vehiculului, situat pe o rază de 150 mm, depășește marginea inferioară.

17.2.3. Nicio componentă a sistemului GPL nu trebuie să fie situată la o distanță mai mică de 100 mm de țeava de eșapament sau de altă sursă similară de căldură, în afara cazului în care aceste componente sunt protejate în mod adecvat împotriva căldurii.

17.3.1.11. injectorul sau dispozitivul de injecție a gazului sau dispozitivul de amestecare a gazului;

17.3.2.1. carcasa etanșă, care acoperă accesoriile montate pe rezervorul de combustibil;

17.3.2.8. priza de alimentare pentru rezervor (mecanisme de acționare/pompă de combustibil/senzor pentru nivelul combustibilului);

17.3.2.9. cupla de serviciu (doar pentru vehiculele monocarburant și fără sistem de funcționare în cazul apariției unor defecțiuni);

17.3.3. Accesoriile rezervorului menționate la punctele 17.3.1.2.-17.3.1.5. pot fi combinate.

17.3.4. Supapa de închidere telecomandată prevăzută la punctul 17.3.1.7. poate fi combinată cu regulatorul de presiune/vaporizatorul.

17.3.5. Componentele suplimentare necesare pentru funcționarea eficientă a motorului pot fi instalate în partea sistemului GPL în care presiunea este mai mică de 20 kPa.

17.4.1. Rezervorul de combustibil trebuie instalat permanent pe vehicul și nu trebuie instalat în compartimentul motorului.

17.4.2. Rezervorul de combustibil trebuie instalat în poziția corectă, în conformitate cu instrucțiunile producătorului rezervorului.

17.4.3. Rezervorul de combustibil trebuie instalat astfel încât să nu existe contact între părți metalice, altele decât punctele de fixare permanentă a rezervorului.

17.4.4. Rezervorul de combustibil trebuie să aibă puncte de fixare permanentă pentru ancorarea acestuia de autovehicul sau rezervorul trebuie fixat de autovehicul printr-un suport sau prin chingi.

Atunci când vehiculul este pregătit pentru utilizare, rezervorul de combustibil nu trebuie să fie situat la o distanță mai mică de 200 mm de suprafața drumului.

17.4.5.1. Dispozițiile punctului 17.4.5. nu se aplică în cazul în care rezervorul este protejat în mod corespunzător, în părțile frontală și laterale, și în cazul în care nici un element al rezervorului nu este situat sub structura de protecție respectivă.

17.4.6. Rezervorul (rezervoarele) de combustibil trebuie montat(e) și fixate astfel încât următoarele accelerații să poată fi absorbite (fără apariția unor deteriorări) atunci când rezervoarele sunt pline:

Poate fi utilizată o metodă de calcul în locul încercării practice în cazul în care echivalența acesteia poate fi demonstrată de către solicitantul omologării spre satisfacția serviciului tehnic.

17.5.1. În cazul în care mai multe rezervoare de GPL sunt conectate la o singură conductă de alimentare, fiecare rezervor trebuie echipat cu o supapă antiretur instalată în aval de supapa de serviciu telecomandată, iar o supapă de suprapresiune trebuie instalată pe conducta de alimentare, în aval de supapa antiretur. Un sistem de filtrare corespunzător trebuie amplasat în amonte de supapa (supapele) antiretur pentru a evita ancrasarea supapei (supapelor).

17.5.2. O supapă antiretur și o supapă de suprapresiune pe conductă nu sunt necesare în cazul în care presiunea către amonte a supapei de serviciu telecomandată în poziție închisă depășește 500 kPa.

În acest caz, comanda supapelor de izolare telecomandate trebuie să fie astfel concepută încât să fie posibilă deschiderea mai multor supape telecomandate în orice moment. Timpul de execuție necesar pentru comutare este limitat la 2 minute.

17.6.1.1. Supapa de serviciu telecomandată cu limitator de debit se instalează direct pe rezervorul de combustibil, fără racorduri intermediare.

17.6.1.2. Supapa de serviciu telecomandată cu limitator de debit trebuie controlată astfel încât să se închidă în mod automat atunci când motorul nu funcționează, indiferent de poziția comutatorului de contact, și trebuie să rămână închisă atât timp cât motorul nu funcționează.

17.6.2.1. Supapa de suprapresiune cu arc trebuie astfel instalată în rezervorul de combustibil încât să fie conectată la faza cu vapori și să poată evacua gazele în atmosfera exterioară. Supapa de suprapresiune cu arc poate evacua gazele în carcasa etanșă în cazul în care carcasa respectivă îndeplinește cerințele prevăzute la punctul 17.6.5.

17.6.3.1. Limitatorul de umplere automat trebuie să fie adecvat pentru rezervorul de combustibil pe care este montat și trebuie instalat în poziția corespunzătoare pentru a asigura că rezervorul nu poate fi umplut la o capacitate mai mare de 80 %.

17.6.4.1. Indicatorul de nivel trebuie să fie adecvat pentru rezervorul de combustibil pe care este montat și trebuie instalat în poziția corespunzătoare.

17.6.5.1. O carcasă etanșă care acoperă accesoriile rezervorului și care îndeplinește cerințele prevăzute la punctele 17.6.5.2.-17.6.5.5. trebuie montată pe rezervor, în afara cazului în care rezervorul este instalat în afara vehiculului, iar accesoriile rezervorului sunt protejate împotriva impurităților și a apei.

17.6.5.2. Carcasa etanșă trebuie să aibă contact deschis cu atmosfera, după caz prin intermediul unui furtun flexibil și al unui furtun de evacuare.

17.6.5.3. Deschiderea de ventilare a carcasei etanșe trebuie să fie îndreptată în jos la punctul de ieșire din motorul vehiculului. Cu toate acestea, ea nu trebuie să fie îndreptată către o nișă a roții sau către o sursă de căldură precum țeava de eșapament.

17.6.5.4. Orice furtun flexibil și furtun de evacuare instalate în partea inferioară a caroseriei autovehiculului pentru ventilarea carcasei etanșe trebuie să aibă o secțiune liberă minimă de 450 mm2. În cazul în care o conductă de gaz, o altă conductă sau orice cablu electric este instalat în furtunul flexibil și în furtunul de evacuare, secțiunea liberă trebuie să fie, de asemenea, de cel puțin 450 mm2.

17.6.5.5. Carcasa etanșă și furtunurile flexibile trebuie să fie etanșe la o presiune de 10 kPa cu deschiderile obturate și nu trebuie să prezinte deformări permanente, la o rată maximă de scurgere permisă de 100 cm3/h.

17.6.5.6. Furtunul flexibil trebuie fixat în mod corespunzător de carcasa etanșă și de furtunul de evacuare pentru a asigura formarea unui racord etanș.

17.7.1. Conductele de gaz trebuie să fie confecționate dintr-un material fără sudură: fie cupru, fie oțel inoxidabil, fie oțel cu strat rezistent la coroziune.

17.7.2. În cazul în care este utilizat cuprul fără sudură, conducta trebuie protejată printr-un manșon de cauciuc sau de plastic.

17.7.3. Diametrul exterior al conductelor de gaz confecționate din cupru nu trebuie să depășească 12 mm, cu o grosime a peretelui de cel puțin 0,8 mm, iar cel al conductelor de gaz din oțel și din oțel inoxidabil nu trebuie să depășească 25 mm având, pentru serviciile de gaz, o grosime adecvată a peretelui.

17.7.4. Conducta de gaz poate fi confecționată dintr-un material nemetalic în cazul în care îndeplinește cerințele punctului 6.7. din prezentul regulament.

17.7.5. Conducta de gaz poate fi înlocuită cu un furtun de gaz în cazul în care acesta din urmă îndeplinește cerințele punctului 6.7. din prezentul regulament.

17.7.6. Conductele de gaz, altele decât conductele nemetalice, trebuie fixate astfel încât să nu fie supuse vibrațiilor sau șocurilor mecanice.

17.7.7. Furtunurile de gaz și conductele nemetalice de gaz trebuie fixate astfel încât să nu fie supuse șocurilor mecanice.

17.7.8. La punctul de fixare, conducta sau furtunul de gaz trebuie echipate cu un material protector.

17.7.9. Conductele sau furtunurile de gaz nu trebuie amplasate la punctele de ridicare cu cricul.

17.7.10. La trecerile printr-un perete, conductele sau furtunurile de gaz, fie că sunt echipate sau nu cu un manșon protector, trebuie învelite cu un material protector.

17.8.1. Racordurile sudate sau lipite și racordurile cu compresie de tip crestat nu sunt permise.

17.8.2. Conductele de gaz trebuie conectate între ele doar prin racorduri compatibile din punct de vedere a coroziunii.

17.8.3. Conductele din oțel inoxidabil trebuie conectate doar prin racorduri din oțel inoxidabil.

17.8.4. Cutiile de racordare trebuie să fie confecționate dintr-un material rezistent la coroziune.

17.8.5. Conductele de gaz trebuie conectate prin racorduri corespunzătoare, de exemplu, racorduri cu compresie din două părți pentru conductele din oțel și racorduri cu măsline de cele două părți sau două gulere pentru conductele de cupru. Conductele de gaz se conectează prin racorduri adecvate. În nici un caz nu pot fi utilizate racorduri prin care conducta se poate deteriora. Presiunea de rupere a racordurilor montate trebuie să fie aceeași sau mai mare decât cea specificată pe conductă.

17.8.7. Toate racordurile trebuie realizate în locuri în care este posibil accesul pentru inspecție.

În compartimentul pasagerilor sau în compartimentul închis al bagajelor, conductele sau furtunurile de gaz nu trebuie să depășească lungimea necesară în mod rezonabil; această dispoziție este îndeplinită atunci când conducta sau furtunul nu depășește distanța dintre rezervorul de combustibil și partea laterală a vehiculului.

17.8.8.1. Nu trebuie să existe conducte de gaz în compartimentul pasagerilor sau în compartimentul închis al bagajelor, exceptând:

17.8.8.2. Dispozițiile punctelor 17.8.8 și 17.8.8.1. nu se aplică vehiculelor din categoriile M2 și M3, în cazul în care conductele sau furtunurile de gaz și racordurile sunt echipate cu manșon care este rezistent la GPL și care se deschide în atmosferă. Capătul deschis al manșonului trebuie să fie situat în punctul cel mai jos.

17.9.1. O supapă de închidere telecomandată trebuie instalată în conducta de gaz dintre rezervorul de GPL și regulatorul de presiune/vaporizator, cât mai aproape posibil de regulatorul de presiune/vaporizator.

17.9.2. Supapa de închidere telecomandată poate fi încorporată în regulatorul de presiune/vaporizator.

17.9.3. Fără să aducă atingere dispozițiilor punctului 17.9.1., supapa de închidere telecomandată poate fi instalată într-un loc din compartimentul motorului specificat de producătorul sistemului GPL, în cazul în care este prevăzut un sistem de retur al combustibilului între regulatorul de presiune și rezervorul de GPL.

17.9.4. Supapa de închidere telecomandată trebuie instalată, astfel încât alimentarea cu combustibil să se întrerupă atunci când motorul nu funcționează sau, în cazul în care vehiculul este echipat, de asemenea, cu un sistem de alimentare cu alt combustibil, atunci când este selectat celălalt combustibil. Este permisă o întârziere de 2 secunde pentru diagnostic.

17.10.1. Unitatea de umplere trebuie fixată pentru a nu se roti și trebuie protejată împotriva impurităților și a apei.

17.10.2. Atunci când rezervorul de GPL este instalat în compartimentul pasagerilor sau într-un compartiment închis (al bagajelor), unitatea de umplere trebuie amplasată la exteriorul vehiculului.

Componentele electrice ale sistemului GPL trebuie protejate împotriva suprasarcinilor și trebuie prevăzută cel puțin o siguranță separată în cablul de alimentare.

17.11.1.1. Siguranța trebuie instalată într-un loc cunoscut la care se poate avea acces fără a folosi unelte.

17.11.2. Curentul electric care alimentează componentele sistemului GPL ce transportă, de asemenea, gaz nu poate traversa o conductă de gaz.

17.11.3. Toate componentele electrice instalate într-o parte a sistemului GPL în care presiunea depășește 20 kPa trebuie conectate și instalate, astfel încât să nu circule curent prin părțile care conțin GPL.

17.11.4. Cablurile electrice trebuie protejate în mod corespunzător împotriva deteriorărilor. Legăturile electrice din portbagaj și din compartimentul pasagerilor trebuie să respecte clasa de izolare IP 40 în conformitate cu IEC 529. Toate celelalte legături electrice trebuie să respecte clasa de izolare IP 54 în conformitate cu IEC 529.

17.11.5. Vehiculele având mai multe sisteme de alimentare cu combustibil trebuie să aibă un sistem de selectare a combustibilului pentru a asigura că, în orice moment, un singur combustibil poate alimenta motorul. Este permisă o scurtă perioadă de execuție pentru a permite comutarea.

17.11.6. Fără să aducă atingere dispozițiilor punctului 17.11.5 în cazul motoarelor cu alimentare cu 2 tipuri de combustibil, comandă de conducător, este permisă alimentarea cu mai mult de un combustibil.

17.11.7. Legăturile electrice și componentele din carcasa etanșă trebuie construite, astfel încât să nu genereze scântei.

17.12.1. Dispozitivul de suprapresiune trebuie montat pe rezervorul (rezervoarele) de combustibil, astfel încât să poată evacua în carcasa etanșă, atunci când prezența sa este prevăzută, în cazul în care carcasa etanșă îndeplinește cerințele prevăzute la punctul 17.6.5.

Procedurile de conformitate a producției trebuie să respecte procedurile stabilite de acord, apendicele 2 (E/ECE/324-E/ECE/TRANS/505/Rev.2), cu următoarele cerințe:

18.1. Toate vehiculele omologate în temeiul prezentului regulament trebuie să fie astfel fabricate încât să fie conforme cu tipul omologat, prin îndeplinirea cerințelor menționate la punctul 17 anterior.

18.2. Pentru a verifica îndeplinirea cerințelor prevăzute la punctul 18.1., trebuie efectuate verificări adecvate ale producției.

18.3. Autoritatea care a acordat omologarea poate verifica oricând metodele de control al conformității aplicate în fiecare unitate de producție. Frecvența normală a acestor verificări este o dată pe an.

19.1. Omologarea acordată pentru un tip de vehicul în temeiul prezentului regulament poate fi retrasă în cazul în care nu sunt respectate cerințele stabilite la punctul 18.

19.2. În cazul în care o parte la acord care aplică prezentul regulament retrage o omologare pe care a acordat-o anterior, ea notifică de îndată acest lucru celorlalte părți contractante care aplică prezentul regulament, prin intermediul unui formular de comunicare în conformitate cu modelul din anexa 2D la prezentul regulament.

Orice modificare a instalării echipamentelor specifice pentru utilizarea gazului petrolier lichefiat în sistemul de propulsie al vehiculului este notificată departamentului administrativ care a omologat tipul de vehicul. Departamentul poate:

20.1.1. să considere că modificările realizate nu prezintă o probabilitate ridicată de a avea un efect nefavorabil apreciabil și că, în orice caz, vehiculul respectă în continuare cerințele, sau

20.1.2. să solicite un raport suplimentar de încercare din partea serviciului tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor.

20.2. Confirmarea sau refuzul omologării, precizând modificările, sunt comunicate prin procedura prevăzută la punctul 16.3. anterior părților la acord care aplică prezentul regulament.

20.3. Autoritatea competentă care emite prelungirea omologării alocă un număr de serie pentru o astfel de prelungire și informează cu privire la aceasta celelalte părți la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament, prin intermediul unui formular de comunicare în conformitate cu modelul din anexa 2D la prezentul regulament.

În cazul în care titularul unei omologări încetează complet fabricarea unui tip de vehicul omologat în conformitate cu prezentul regulament, acesta informează autoritatea care a acordat omologarea în legătură cu aceasta. La primirea comunicării relevante, autoritatea respectivă informează cu privire la aceasta celelalte părți la acord care aplică prezentul regulament, prin intermediul unui formular de comunicare în conformitate cu modelul din anexa 2D la prezentul regulament.

22. DISPOZIȚII TRANZITORII PRIVIND INSTALAREA DIFERITELOR COMPONENTE ALE ECHIPAMENTELOR GPL ȘI OMOLOGAREA UNUI VEHICUL ECHIPAT CU ECHIPAMENTE SPECIFICE PENTRU UTILIZAREA GAZULUI PETROLIER LICHEFIAT ÎN SISTEMUL SĂU DE PROPULSIE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE INSTALAREA UNOR ASTFEL DE ECHIPAMENTE

22.1. Începând cu data oficială a intrării în vigoare a seriei 01 de modificări ale prezentului regulament, nicio parte contractantă care aplică prezentul regulament nu refuză acordarea omologării CEE în temeiul prezentului regulament, astfel cum a fost modificat prin seria 01 de modificări.

22.2. Începând cu data oficială a intrării în vigoare a seriei 01 de modificări ale prezentului regulament, nicio parte contractantă care aplică prezentul regulament nu interzice montarea pe un vehicul și utilizarea ca echipament de origine a unei componente omologate în temeiul prezentului regulament, astfel cum a fost modificat prin seria 01 de modificări.

22.3. În perioada de 12 luni de la data intrării în vigoare a seriei 01 de modificări ale prezentului regulament, părțile contractante care aplică prezentul regulament pot permite utilizarea ca echipament de origine a unui tip de componentă omologat în temeiul prezentului regulament în forma sa inițială, atunci când este montat pe un vehicul transformat pentru a funcționa cu GPL.

22.4. După expirarea perioadei de 12 luni de la data intrării în vigoare a seriei 01 de modificări ale prezentului regulament, părțile contractante care aplică prezentul regulament interzic utilizarea ca echipament de origine a unei componente care nu îndeplinește cerințele prezentului regulament, astfel cum a fost modificat prin seria 01 de modificări, atunci când este montată pe un vehicul transformat pentru a funcționa cu GPL.

22.5. După expirarea perioadei de 12 luni de la data intrării în vigoare a seriei 01 de modificări ale prezentului regulament, părțile contractante care aplică prezentul regulament pot refuza prima înmatriculare națională (prima punere în circulație) a unui vehicul care nu îndeplinește cerințele prezentului regulament, astfel cum a fost modificat prin seria 01 de modificări.

23. DENUMIRILE ȘI ADRESELE SERVICIILOR TEHNICE RESPONSABILE CU EFECTUAREA ÎNCERCĂRILOR DE OMOLOGARE, PRECUM ȘI ALE DEPARTAMENTELOR ADMINISTRATIVE

Părțile la acord care aplică prezentul regulament comunică Secretariatului Organizației Națiunilor Unite denumirile și adresele serviciilor tehnice responsabile cu efectuarea încercărilor de omologare și ale departamentelor administrative care acordă omologarea și cărora urmează a le fi trimise formulare de certificare a omologării, prelungirii, refuzului sau retragerii omologării emise în alte țări.

(1) În conformitate cu definiția din anexa 7 la Rezoluția de ansamblu privind construcția vehiculelor (R.E.3), (documentul TRANS/WP.29/78/Rev.1/Amendamentul 2, modificat ultima dată prin Amendamentul 4).

(2) 1 pentru Germania, 2 pentru Franța, 3 pentru Italia, 4 pentru Țările de Jos, 5 pentru Suedia, 6 pentru Belgia, 7 pentru Ungaria, 8 pentru Republica Cehă, 9 pentru Spania, 10 pentru Serbia, 11 pentru Regatul Unit, 12 pentru Austria, 13 pentru Luxemburg, 14 pentru Elveția, 15 (vacant), 16 pentru Norvegia, 17 pentru Finlanda, 18 pentru Danemarca, 19 pentru România, 20 pentru Polonia, 21 pentru Portugalia, 22 pentru Rusia, 23 pentru Grecia, 24 pentru Irlanda, 25 pentru Croația, 26 pentru Slovenia, 27 pentru Slovacia, 28 pentru Belarus, 29 pentru Estonia, 30 (vacant), 31 pentru Bosnia și Herțegovina, 32 pentru Letonia, 33 (vacant), 34 pentru Bulgaria, 35 (vacant), 36 pentru Lituania, 37 pentru Turcia, 38 (vacant), 39 pentru Azerbaidjan, 40 pentru Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, 41 (vacant), 42 pentru Comunitatea Europeană (Omologările sunt acordate de statele sale membre folosind simbolul CEE respectiv), 43 pentru Japonia, 44 (vacant), 45 pentru Australia, 46 pentru Ucraina, 47 pentru Africa de Sud, 48 pentru Noua Zeelandă, 49 pentru Cipru, 50 pentru Malta, 51 pentru Coreea de Sud, 52 pentru Malaezia, 53 pentru Thailanda, 54 și 55 (vacante) și 56 pentru Muntenegru. Numerele următoare vor fi atribuite altor țări în ordinea cronologică în care acestea ratifică sau aderă la Acordul privind adoptarea specificațiilor tehnice uniforme pentru vehiculele cu roți, echipamente și componente care pot fi montate și/sau folosite la vehiculele cu roți și condițiile pentru recunoașterea reciprocă a omologărilor acordate pe baza acestor specificații, iar numerele atribuite în acest mod sunt comunicate de către Secretarul General al Națiunilor Unite părților contractante la acest acord.

(4) Se aplică doar atunci când mecanismul de acționare a dozării gazului nu este integrat în dispozitivul de injecție a gazului.

(5) Se aplică doar atunci când presiunea de funcționare a dispozitivului de amestecare a gazului depășește 20 kPa (clasa 2).

(6) În conformitate cu definiția din anexa 7 la Rezoluția de ansamblu privind construcția vehiculelor (R.E.3) (documentul TRANS/WP.29/78/Rev.1/Amendamentul 2 modificat ultima dată prin Amendamentul 4).

ANEXA 3

DISPOZIŢII PRIVIND OMOLOGAREA ACCESORIILOR REZERVOARELOR DE GPL

Supapa de limitare la 80 %

1.1. Definiție: a se vedea punctul 2.5.1. din prezentul regulament.

1.2. Clasificarea componentelor (în conformitate cu figura 1 de la punctul 2.): clasa 3.

1.3. Presiunea de clasificare: 3 000 kPa.

1.4. Temperaturi nominale:

de la –20 °C până la 65 °C

Pentru temperaturi care depășesc valorile menționate anterior, se aplică anumite condiții speciale de încercare.

1.5. Norme generale de proiectare:

Punctul 6.15.1., Dispoziții privind supapa de limitare la 80 %.

Punctul 6.15.2., Dispoziții privind izolarea electrică.

Punctul 6.15.3.1., Dispoziții privind supapele cu comandă electrică.

1.6. Proceduri de încercare aplicabile:

Încercare la suprapresiune	Anexa 15, punctul 4
Scurgere externă	Anexa 15, punctul 5
Temperatură ridicată	Anexa 15, punctul 6
Temperatură scăzută	Anexa 15, punctul 7
Scurgerea locașului	Anexa 15, punctul 8
Anduranță	Anexa 15, punctul 9
Încercare de funcționare	Anexa 15, punctul 10
Compatibilitate cu GPL	Anexa 15, punctul 11 (1)
Rezistență la coroziune	Anexa 15, punctul 12 (2)
Rezistență la căldură uscată	Anexa 15, punctul 13 (1)
Îmbătrânire la ozon	Anexa 15, punctul 14 (1)
Deformare	Anexa 15, punctul 15 (1)
Ciclu termic	Anexa 15, punctul 16 (1)

Indicatorul de nivel

2.1. Definiție: a se vedea punctul 2.5.2. din prezentul regulament.

2.2. Clasificarea componentei (în conformitate cu figura 1 de la punctul 2.): clasa 1.

2.3. Presiunea de clasificare: 3 000 kPa.

2.4. Temperaturi nominale:

de la –20 °C până la 65 °C

Pentru temperaturi care depășesc valorile menționate anterior, se aplică anumite condiții speciale de încercare.

2.5. Norme generale de proiectare:

Punctul 6.15.11., Dispoziții privind indicatorul de nivel.

Punctul 6.15.2., Dispoziții privind izolarea electrică.

2.6. Proceduri de încercare aplicabile:

Încercare la suprapresiune	Anexa 15, punctul 4
Scurgere externă	Anexa 15, punctul 5
Temperatură ridicată	Anexa 15, punctul 6
Temperatură scăzută	Anexa 15, punctul 7
Compatibilitate cu GPL	Anexa 15, punctul 11 (1)
Rezistență la coroziune	Anexa 15, punctul 12 (2)
Rezistență la căldură uscată	Anexa 15, punctul 13 (1)
Îmbătrânire la ozon	Anexa 15, punctul 14 (1)
Fluaj	Anexa 15, punctul 15 (1)
Ciclu termic	Anexa 15, punctul 16 (1)

Supapa de suprapresiune (supapă de evacuare)

3.1. Definiție: a se vedea punctul 2.5.3. din prezentul regulament.

3.2. Clasificarea componentei (în conformitate cu figura 1 de la punctul 2.): clasa 3.

3.3. Presiunea de clasificare: 3 000 kPa.

3.4. Temperaturi nominale:

de la –20 °C până la 65 °C

Pentru temperaturi care depășesc valorile menționate anterior, se aplică anumite condiții speciale de încercare.

3.5. Norme generale de proiectare:

Punctul 6.15.8., Dispoziții privind supapa de suprapresiune (supapa de evacuare)

3.6. Proceduri de încercare aplicabile:

Încercare la suprapresiune	Anexa 15, punctul 4
Scurgere externă	Anexa 15, punctul 5
Temperatură ridicată	Anexa 15, punctul 6
Temperatură scăzută	Anexa 15, punctul 7
Scurgerea locașului	Anexa 15, punctul 8
Anduranță	Anexa 15, punctul 9 (cu 200 cicluri de funcționare)
Încercare de funcționare	Anexa 15, punctul 10
Compatibilitate cu GPL	Anexa 15, punctul 11 (1)
Rezistență la coroziune	Anexa 15, punctul 12 (2)
Rezistență la căldură uscată	Anexa 15, punctul 13 (1)
Îmbătrânire la ozon	Anexa 15, punctul 14 (1)
Fluaj	Anexa 15, punctul 15 (1)
Ciclu termic	Anexa 15, punctul 16 (1)

Supapa de serviciu telecomandată cu limitator de debit

4.1. Definiție: a se vedea punctul 2.5.4. din prezentul regulament.

4.2. Clasificarea componentei (în conformitate cu figura 1 de la punctul 2.): clasa 3.

4.3. Presiunea de clasificare: 3 000 kPa.

4.4. Temperaturi nominale:

de la –20 °C până la 65 °C

Pentru temperaturi care depășesc valorile menționate anterior, se aplică anumite condiții speciale de încercare.

4.5. Norme generale de proiectare:

Punctul 6.15.2., Dispoziții privind izolarea electrică.

Punctul 6.15.3.1., Dispoziții privind supapele cu comandă electrică/externă.

Punctul 6.15.13., Dispoziții privind supapa de serviciu telecomandată cu limitator de debit.

4.6. Proceduri de încercare aplicabile:

Încercare la suprapresiune	Anexa 15, punctul 4
Scurgere externă	Anexa 15, punctul 5
Temperatură ridicată	Anexa 15, punctul 6
Temperatură scăzută	Anexa 15, punctul 7
Scurgerea locașului	Anexa 15, punctul 8
Anduranță	Anexa 15, punctul 9
Încercare de funcționare	Anexa 15, punctul 10
Compatibilitate cu GPL	Anexa 15, punctul 11 (1)
Rezistență la coroziune	Anexa 15, punctul 12 (2)
Rezistență la căldură uscată	Anexa 15, punctul 13 (1)
Îmbătrânire la ozon	Anexa 15, punctul 14 (1)
Fluaj	Anexa 15, punctul 15 (1)
Ciclu termic	Anexa 15, punctul 16 (1)

Priza de alimentare

5.1. Definiție: a se vedea punctul 2.5.8. din prezentul regulament.

5.2. Clasificarea componentei (în conformitate cu figura 1 de la punctul 2.): clasa 1.

5.3. Presiunea de clasificare: 3 000 kPa.

5.4. Temperaturi nominale:

de la –20 °C până la 65 °C

Pentru temperaturi care depășesc valorile menționate anterior, se aplică anumite condiții speciale de încercare.

5.5. Norme generale de proiectare:

Punctul 6.15.2., Dispoziții privind izolarea electrică.

Punctul 6.15.2.3., Dispoziții privind priza de alimentare.

5.6. Proceduri de încercare aplicabile:

Încercare la suprapresiune	Anexa 15, punctul 4
Scurgere externă	Anexa 15, punctul 5
Temperatură ridicată	Anexa 15, punctul 6
Temperatură scăzută	Anexa 15, punctul 7
Compatibilitate cu GPL	Anexa 15, punctul 11 (1)
Rezistență la coroziune	Anexa 15, punctul 12 (2)
Rezistență la căldură uscată	Anexa 15, punctul 13 (1)
Îmbătrânire la ozon	Anexa 15, punctul 14 (1)
Fluaj	Anexa 15, punctul 15 (1)
Ciclu termic	Anexa 15, punctul 16 (1)

Carcasa etanșă

6.1. Definiție: a se vedea punctul 2.5.7. din prezentul regulament.

6.2. Clasificarea componentei (în conformitate cu figura 1 de la punctul 2.):

Nu se aplică.

6.3. Presiunea de clasificare: Nu se aplică.

6.4. Temperaturi nominale:

de la –20 °C până la 65 °C

Pentru temperaturi care depășesc valorile menționate anterior, se aplică anumite condiții speciale de încercare.

6.5. Norme generale de proiectare:

Punctul 6.15.12., Dispoziții privind carcasa etanșă.

6.6. Proceduri de încercare aplicabile:

Încercare la suprapresiune	Anexa 15, punctul 4 (la 50 kPa)
Scurgere externă	Anexa 15, punctul 5 (la 10 kPa)
Temperatură ridicată	Anexa 15, punctul 6
Temperatură scăzută	Anexa 15, punctul 7

Dispoziții privind omologarea dispozitivului de suprapresiune (siguranța)

7.1. Definiție: a se vedea punctul 2.5.3.1. din prezentul regulament.

7.2. Clasificarea componentei (în conformitate cu figura 1 de la punctul 2.): clasa 3.

7.3. Presiunea de clasificare: 3 000 kPa.

7.4. Temperatura nominală:

Siguranța trebuie să fie concepută pentru a se deschide la o temperatură de 120 ± 10 °C.

7.5. Norme generale de proiectare

Punctul 6.15.2., Dispoziții privind izolarea electrică

Punctul 6.15.3.1., Dispoziții privind supapele cu comandă electrică

Punctul 6.15.7., Dispoziții privind supapa de suprapresiune de pe conductele de gaz

7.6. Proceduri de încercare care trebuie aplicate:

Încercare la suprapresiune	Anexa 15, punctul 4
Scurgere externă	Anexa 15, punctul 5
Temperatură ridicată	Anexa 15, punctul 6
Temperatură scăzută	Anexa 15, punctul 7
Scurgerea locașului (după caz)	Anexa 15, punctul 8
Compatibilitate cu GPL	Anexa 15, punctul 11 (1)
Rezistență la coroziune	Anexa 15, punctul 12 (2)
Rezistență la căldură uscată	Anexa 15, punctul 13 (1)
Îmbătrânire la ozon	Anexa 15, punctul 14 (1)
Fluaj	Anexa 15, punctul 15 (1)
Cicluri de temperatură	Anexa 15, punctul 16 (1)

7.7. Cerințe privind dispozitivul de suprapresiune (siguranța)

Verificarea compatibilității dispozitivului de suprapresiune (siguranței) specificat de producător cu condițiile de funcționare se realizează prin intermediul următoarelor încercări:

Un eșantion este menținut la o temperatură controlată de cel puțin 90 °C și la o presiune cel puțin egală cu presiunea de încercare (3 000 kPa) timp de 24 de ore. La sfârșitul acestei încercări, nu trebuie să existe nicio scurgere sau semn vizibil de fluaj a niciunui metal fuzibil utilizat la fabricație.

Un eșantion este supus unei încercări la oboseală la o presiune ciclică într-un ritm de maximum 4 cicluri pe minut, după cum urmează:

(i)	eșantionul este menținut la 82 °C și este supus timp de 10 000 de cicluri la presiuni cuprinse între 300 și 3 000 kPa;

(ii)	eșantionul este menținut la –20 °C și este supus timp de 10 000 de cicluri la presiuni cuprinse între 300 și 3 000 kPa.

La sfârșitul acestei încercări, nu trebuie să existe nicio scurgere sau semn vizibil de fluaj a niciunui metal fuzibil utilizat la fabricație.

Componentele din alamă ale dispozitivului de suprapresiune expuse direct presiunii trebuie să reziste, fără fisurare prin coroziune la șocuri, la o încercare cu nitrat de mercur descrisă în ASTM B154 (3). Dispozitivul de suprapresiune este scufundat timp de 30 minute într-o soluție apoasă de nitrat de mercur, conținând 10 g de nitrat de mercur și 10 ml de acid azotic la un litru de soluție. După scufundare, dispozitivul de suprapresiune este supus unei încercări de scurgere prin aplicarea unei presiuni aerostatice de 3 000 kPa timp de un minut, interval în care componenta trebuie verificată pentru scurgeri externe. Orice scurgere nu trebuie să depășească 200 cm3/h.

d)	Componentele din oțel inoxidabil ale dispozitivului de suprapresiune expuse direct presiunii trebuie să fie confecționate dintr-un tip de aliaj rezistent la fisurare prin coroziune la șocuri, produsă de cloruri.

(1) Doar pentru părți nemetalice.

(2) Doar pentru părți metalice.

(3) Această procedură sau o procedură echivalentă este permisă până când va fi disponibil un standard internațional.

ANEXA 8

DISPOZIȚII PRIVIND OMOLOGAREA FURTUNURILOR FLEXIBILE CU RACORDURI

SFERĂ DE APLICARE

Scopul prezentei anexe este de a stabili dispoziții privind omologarea furtunurilor flexibile utilizate pentru GPL, având un diametru interior mai mic de 20 mm.

Prezenta anexă reglementează trei tipuri de furtunuri flexibile:

(i)	furtunuri de cauciuc de înaltă presiune (clasa 1, de exemplu, furtun de umplere)

(ii)	furtunuri de cauciuc de joasă presiune (clasa 2)

(iii)

furtunuri sintetice de înaltă presiune (clasa 1)

1. FURTUNURI DE CAUCIUC DE ÎNALTĂ PRESIUNE, CLASA 1, FURTUN DE UMPLERE

1.1. Specificații generale

1.1.1. Furtunul trebuie să fie astfel conceput încât să suporte o presiune maximă de funcționare de 3 000 kPa.

1.1.2. Furtunul trebuie să fie astfel conceput încât să suporte temperaturi cuprinse între –25 °C și +80 °C. Pentru temperaturi de funcționare care depășesc valorile menționate anterior, temperaturile de încercare trebuie adaptate.

1.1.3. Diametrul interior trebuie să respecte valorile din tabelul 1 din standardul ISO 1307.

1.2. Construcția furtunului

1.2.1. Furtunul trebuie să cuprindă un tub cu alezaj fin și un înveliș din material sintetic adecvat, întărit cu unul sau mai multe straturi intermediare.

1.2.2. Stratul (straturile) intermediar(e) trebuie să fie protejat(e) printr-un înveliș împotriva coroziunii.

În cazul în care pentru stratul (straturile) de întărire este utilizat un material rezistent la coroziune (de exemplu, oțel inoxidabil), învelișul nu mai este necesar.

1.2.3. Învelișurile intern și extern trebuie să fie line și fără pori, găuri sau elemente străine.

O perforare efectuată intenționat în învelișul exterior nu trebuie să fie considerată un defect.

1.2.4. Învelișul exterior trebuie să fie perforat intenționat pentru a evita formarea bulelor.

1.2.5. Atunci când învelișul exterior este perforat și stratul intermediar este confecționat dintr-un material nerezistent la coroziune, stratul intermediar trebuie să fie protejat împotriva coroziunii.

1.3. Specificații și încercări pentru învelișul exterior

Rezistență la tracțiune și alungire

1.3.1.1. Rezistența la tracțiune și alungirea la rupere în conformitate cu ISO 37. Rezistența la tracțiune nu trebuie să fie mai mică de 10 MPa, iar alungirea la rupere nu trebuie să fie mai mică de 250 %.

1.3.1.2. Rezistența la n-pentan trebuie stabilită în conformitate cu ISO 1817, în următoarele condiții:

(i)	mediu: n-pentan

(ii)	temperatură: 23 °C (toleranță în conformitate cu ISO 1817)

(iii)

perioadă de imersiune: 72 de ore

Cerințe:

(i)	variație maximă a volumului: 20 %

(ii)	variație maximă a rezistenței la tracțiune: 25 %

(iii)

variație maximă a alungirii la rupere: 30 %

După păstrare în aer la o temperatură de 40 °C timp de 48 de ore, masa nu trebuie să scadă cu mai mult de 5 % față de valoarea inițială.

1.3.1.3. Rezistența la îmbătrânire trebuie stabilită în conformitate cu ISO 188, în următoarele condiții:

(i)	temperatură: 70 °C (temperatură de încercare = temperatura maximă de funcționare minus 10 °C)

(ii)	perioadă de expunere: 168 de ore

Cerințe:

(i)	variație maximă a rezistenței la tracțiune: 25 %

(ii)	variație maximă a alungirii la rupere: –30 % și +10 %

1.4. Specificații și metodă de încercare pentru învelișul exterior

Rezistența la tracțiune și alungirea la rupere în conformitate cu ISO 37. Rezistența la tracțiune nu trebuie să fie mai mică de 10 MPa, iar alungirea la rupere nu trebuie să fie mai mică de 250 %.

1.4.1.1. Rezistența la n-hexan trebuie stabilită în conformitate cu ISO 1817, în următoarele condiții:

(i)	mediu: n-hexan

(ii)	temperatură: 23 °C (toleranță în conformitate cu ISO 1817)

(iii)

perioadă de imersiune: 72 de ore

Cerințe:

(i)	variație maximă a volumului: 30 %

(ii)	variație maximă a rezistenței la tracțiune: 35 %

(iii)

variație maximă a alungirii la rupere: 35 %

1.4.1.2. Rezistența la îmbătrânire trebuie stabilită în conformitate cu ISO 188, în următoarele condiții:

(i)	temperatură: 70 °C (temperatură de încercare = temperatura maximă de funcționare minus 10 °C)

(ii)	perioadă de expunere: 336 de ore

Cerințe:

(i)	variație maximă a rezistenței la tracțiune: 25 %

(ii)	variație maximă a alungirii la rupere: –30 % și +10 %

Îmbătrânire la ozon

1.4.2.1. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu standardul ISO 1431/1.

1.4.2.2. Eșantioanele, care trebuie întinse la o alungire de 20 %, trebuie expuse la aer la 40 °C cu o concentrație de ozon de 50 părți la 100 milioane, timp de 120 de ore.

1.4.2.3. Nu este permisă nicio fisurare a epruvetelor.

1.5. Specificații pentru furtunurile fără racorduri

Etanșeitate (permeabilitate) la gaz

1.5.1.1. Un furtun având o lungime liberă de 1 m trebuie conectat la un rezervor umplut cu propan lichid, având o temperatură de 23 ± 2 °C.

1.5.1.2. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu metoda descrisă la standardul ISO 4080.

1.5.1.3. Scurgerea prin peretele furtunului nu trebuie să depășească 95 cm3 de vapori pe metru de furtun în 24 de ore.

Rezistența la temperatură scăzută

1.5.2.1. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu metoda descrisă la standardul ISO 4672:1978 metoda B.

1.5.2.2. Temperatură de încercare: –25 ±3 °C.

1.5.2.3. Nu este permisă nicio fisurare sau rupere.

1.5.3. (neutilizat)

Încercare la îndoire

1.5.4.1. Un furtun gol, de o lungime de aproximativ 3,5 m, trebuie să suporte fără ruptură de 3 000 de ori încercarea de îndoire alternată descrisă în continuare. După încercare, furtunul trebuie să poată suporta presiunea de încercare menționată la punctul 1.5.5.2.

Figura 1

(doar exemplu)

Diametru interior al furtunului [mm]	Rază de îndoire [mm] (figura 1)	Distanță între axe [mm] (figura 1)
Diametru interior al furtunului [mm]	Rază de îndoire [mm] (figura 1)	Verticală b	Orizontală a
până la 13	102	241	102
de la 13 la 16	153	356	153
de la 16 la 20	178	419	178

1.5.4.3. Dispozitivul de încercare (a se vedea figura 1) constă dintr-un cadru de oțel, prevăzut cu două roți din lemn, cu o lățime a jantei de aproximativ 130 mm.

Circumferința roților trebuie să fie canelată pentru ghidarea furtunului. Raza roților, măsurată până la baza canelurii, trebuie să fie cea indicată la punctul 1.5.4.2.

Planurile mediane longitudinale ale celor două roți trebuie să fie pe același plan vertical, iar distanța dintre axele roților trebuie să fie în conformitate cu valorile de la punctul 1.5.4.2.

Fiecare roată trebuie să se poată mișca liber în jurul axei sale.

Un mecanism de propulsie trage furtunul pe roți la o viteză de patru mișcări complete pe minut.

1.5.4.4. Furtunul trebuie să fie instalat sub forma literei S pe roți (a se vedea figura 1).

Partea care se rulează pe roata superioară trebuie să aibă la capăt o masă suficientă astfel încât furtunul să se așeze complet pe roți. Partea care se rulează pe roata inferioară este legată de mecanismul de propulsie.

Mecanismul trebuie să fie astfel reglat încât furtunul să parcurgă o distanță totală de 1,2 m în ambele direcții.

Presiunea hidraulică de încercare și determinarea presiunii minime de rupere

1.5.5.1. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu metoda descrisă la standardul ISO 1402.

1.5.5.2. Presiunea de încercare de 6 750 kPa trebuie aplicată timp de 10 minute, fără să existe scurgeri.

1.5.5.3. Presiunea de rupere nu trebuie să fie mai mică de 10 000 kPa.

1.6. Racorduri

1.6.1. Racordurile trebuie să fie confecționate din oțel sau alamă, iar suprafața lor trebuie să fie rezistentă la coroziune.

Racordurile trebuie să fie de tipul celor cu sertizare.

1.6.2.1. Piulița olandeză trebuie să aibă pas UNF.

1.6.2.2. Conul de etanșeizare de tip piuliță olandeză trebuie să fie de tipul celui cu semiunghi vertical de 45°.

1.6.2.3. Racordurile pot fi de tip piuliță olandeză sau de tip cuple rapide.

1.6.2.4. Este imposibilă deconectarea cuplelor rapide fără măsuri specifice sau fără utilizarea unor unelte speciale.

1.7. Ansambluri furtun-racorduri

1.7.1. Racordurile trebuie să fie astfel construite încât să nu fie necesară îndepărtarea învelișului, decât în cazul în care materialul de consolidare a furtunului este un material rezistent la coroziune.

Ansamblul furtunului trebuie supus unei încercări de impulsuri în conformitate cu standardul ISO 1436.

1.7.2.1. Încercarea trebuie efectuată cu ulei circulant având o temperatură de 93 °C și o presiune minimă de 3 000 kPa.

1.7.2.2. Furtunul trebuie supus la 150 000 de impulsuri.

1.7.2.3. După încercarea de impulsuri, furtunul trebuie să poată suporta presiunea de încercare menționată la punctul 1.5.5.2.

Etanșeitate la gaz

1.7.3.1. Ansamblul furtunului (furtun-racorduri) trebuie să suporte timp de cinci minute o presiune a gazului de 3 000 kPa fără nicio scurgere.

1.8. Marcaje

Fiecare furtun trebuie să poarte, la intervale de maximum 0,5 m, următoarele marcaje de identificare perfect lizibile și de neșters, constând din caractere, cifre sau simboluri.

1.8.1.1. Denumirea sau marca comercială a producătorului.

1.8.1.2. Anul și luna de fabricație.

1.8.1.3. Dimensiunea și tipul.

1.8.1.4. Marcajul de identificare „GPL clasa 1”.

1.8.2. Fiecare racord trebuie să poarte denumirea sau marca comercială a producătorului care a realizat ansamblul.

2. FURTUNURI DE CAUCIUC DE JOASĂ PRESIUNE, CLASA 2

2.1. Specificații generale

2.1.1. Furtunul trebuie să fie astfel conceput încât să suporte o presiune maximă de funcționare de 450 kPa.

2.1.2. Furtunul trebuie să fie astfel conceput încât să suporte temperaturi cuprinse între –25 °C și + 125 °C. Pentru temperaturi de funcționare care depășesc valorile menționate anterior, temperaturile de încercare trebuie adaptate.

2.2. Construcția furtunului

2.2.1. Furtunul trebuie să cuprindă un tub cu alezaj fin și un înveliș din material sintetic adecvat, întărit cu unul sau mai multe straturi intermediare.

2.2.2. Stratul (straturile) intermediar(e) trebuie să fie protejat(e) printr-un înveliș împotriva coroziunii.

În cazul în care pentru stratul (straturile) de întărire este utilizat un material rezistent la coroziune (de exemplu oțel inoxidabil), învelișul nu mai este necesar.

2.2.3. Învelișurile intern și extern trebuie să fie line și fără pori, găuri sau elemente străine.

O perforare efectuată intenționat în învelișul exterior nu trebuie să fie considerată un defect.

2.3. Specificații și încercări pentru învelișul exterior

Rezistență la tracțiune și alungire

2.3.1.1. Rezistența la tracțiune și alungirea la rupere în conformitate cu ISO 37. Rezistența la tracțiune nu trebuie să fie mai mică de 10 MPa, iar alungirea la rupere nu trebuie să fie mai mică de 250 %.

2.3.1.2. Rezistența la n-pentan trebuie stabilită în conformitate cu ISO 1817, în următoarele condiții:

(i)	mediu: n-pentan

(ii)	temperatură: 23 °C (toleranță în conformitate cu ISO 1817)

(iii)

perioadă de imersiune: 72 de ore

Cerințe:

(i)	variație maximă a volumului: 20 %

(ii)	variație maximă a rezistenței la tracțiune: 25 %

(iii)

variație maximă a alungirii la rupere: 30 %

După păstrare în aer la o temperatură de 40 °C timp de 48 de ore, masa nu trebuie să scadă cu mai mult de 5 % față de valoarea inițială.

2.3.1.3. Rezistența la îmbătrânire trebuie stabilită în conformitate cu ISO 188, în următoarele condiții:

(i)	temperatură: 115 °C (temperatură de încercare = temperatura maximă de funcționare minus 10 °C)

(ii)	perioadă de expunere: 168 de ore

Cerințe:

(i)	variație maximă a rezistenței la tracțiune: 25 %

(ii)	variație maximă a alungirii la rupere: –30 % și +10 %

2.4. Specificații și metodă de încercare pentru învelișul exterior

2.4.1.1. Rezistența la tracțiune și alungirea la rupere în conformitate cu ISO 37. Rezistența la tracțiune nu trebuie să fie mai mică de 10 MPa, iar alungirea la rupere nu trebuie să fie mai mică de 250 %.

2.4.1.2. Rezistența la n-hexan trebuie stabilită în conformitate cu ISO 1817, în următoarele condiții:

(i)	mediu: n-hexan

(ii)	temperatură: 23 °C (toleranță în conformitate cu ISO 1817)

(iii)

perioadă de imersiune: 72 de ore

Cerințe:

(i)	variație maximă a volumului: 30 %

(ii)	variație maximă a rezistenței la tracțiune: 35 %

(iii)

variație maximă a alungirii la rupere: 35 %

2.4.1.3. Rezistența la îmbătrânire trebuie stabilită în conformitate cu ISO 188, în următoarele condiții:

(i)	temperatură: 115 °C (temperatură de încercare = temperatura maximă de funcționare minus 10 °C)

(ii)	perioadă de expunere: 336 de ore

Cerințe:

(i)	variație maximă a rezistenței la tracțiune: 25 %

(ii)	variație maximă a alungirii la rupere: –30 % și +10 %

Îmbătrânire la ozon

2.4.2.1. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu standardul ISO 1431/1.

2.4.2.2. Eșantioanele, care trebuie întinse la o alungire de 20 %, trebuie expuse la aer la 40 °C cu o concentrație de ozon de 50 părți la 100 milioane timp de 120 de ore.

2.4.2.3. Nu este permisă nicio fisurare a epruvetelor.

2.5. Specificații pentru furtunurile fără racorduri

Etanșeitate (permeabilitate) la gaz

2.5.1.1. Un furtun având o lungime liberă de 1 m trebuie conectat la un rezervor umplut cu propan lichid, având o temperatură de 23 ± 2 °C.

2.5.1.2. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu metoda descrisă la standardul ISO 4080.

2.5.1.3. Scurgerea prin peretele furtunului nu trebuie să depășească 95 cm3 de vapori pe metru de furtun pe 24 de ore.

Rezistența la temperatură scăzută

2.5.2.1. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu metoda descrisă la standardul ISO 4672:-1978 metoda B.

2.5.2.2. Temperatură de încercare: –25±3 °C

2.5.2.3. Nu este permisă nicio fisurare sau ruptură.

Încercare la îndoire

2.5.3.1. Un furtun gol, de o lungime de aproximativ 3,5 m, trebuie să suporte fără ruptură de 3 000 de ori încercarea la îndoire alternată descrisă în continuare. După încercare, furtunul trebuie să poată suporta presiunea de încercare menționată la punctul 2.5.4.2.

Figura 2

(doar ca exemplu)

Diametru interior al furtunului [mm]	Rază de îndoire [mm] (figura 2)	Distanță între axe [mm] (figura 2)
Diametru interior al furtunului [mm]	Rază de îndoire [mm] (figura 2)	Verticală b	Orizontală a
până la 13	102	241	102
de la 13 la 16	153	356	153
de la 16 la 20	178	419	178

2.5.3.3. Dispozitivul de încercare (a se vedea figura 2) constă dintr-un cadru de oțel, prevăzut cu două roți din lemn, cu o lățime a jantei de aproximativ 130 mm.

Circumferința roților trebuie să fie canelată pentru ghidarea furtunului. Raza roților, măsurată până la baza canelurii, trebuie să fie cea indicată la punctul 2.5.3.2.

Planurile mediane longitudinale ale celor două roți trebuie să fie pe același plan vertical, iar distanța dintre axele roților trebuie să fie în conformitate cu valorile de la punctul 2.5.3.2.

Fiecare roată trebuie să se poată mișca liber în jurul axei sale.

Un mecanism de propulsie trage furtunul pe roți cu o viteză de patru mișcări complete pe minut.

2.5.3.4. Furtunul trebuie instalat pe roți în formă de S (a se vedea figura 2).

Mecanismul trebuie să fie astfel reglat încât furtunul să parcurgă o distanță totală de 1,2 m în ambele direcții.

Presiunea hidraulică de încercare și determinarea presiunii minime de rupere

2.5.4.1. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu metoda descrisă la standardul ISO 1402.

2.5.4.2. Presiunea de încercare de 1 015 kPa trebuie aplicată timp de 10 minute, fără să existe scurgeri.

2.5.4.3. Presiunea de rupere nu trebuie să fie mai mică de 1 800 kPa.

2.6. Racorduri

2.6.1. Racordurile trebuie să fie confecționate dintr-un material necorosiv.

2.6.2. Presiunea de rupere a racordului montat nu trebuie să fie niciodată mai mică decât presiunea de rupere a conductei sau a furtunului.

Presiunea de scurgere a racordului montat nu trebuie să fie niciodată mai mică decât presiunea de scurgere a conductei sau a furtunului.

2.6.3. Racordurile trebuie să fie de tipul celor cu sertizare.

2.6.4. Racordurile pot fi de tip piuliță olandeză sau de tip cuple rapide.

2.6.5. Racordurile tip cuple rapide nu vor putea fi deconectate fără măsuri specifice sau fără utilizarea unor unelte speciale.

2.7. Ansambluri furtun-racorduri

2.7.1. Racordurile trebuie să fie astfel construite încât să nu fie necesară îndepărtarea învelișului, cu excepția cazului în care materialul de consolidare a furtunului este un material rezistent la coroziune.

Ansamblul furtun-racorduri trebuie supus unei încercări de impulsuri în conformitate cu standardul ISO 1436.

2.7.2.1. Încercarea trebuie efectuată cu ulei circulant având o temperatură de 93 °C și o presiune minimă de 1 015 kPa.

2.7.2.2. Furtunul trebuie supus la 150 000 de impulsuri.

2.7.2.3. După încercarea de impulsuri, furtunul trebuie să poată suporta presiunea de încercare menționată la punctul 2.5.4.2.

Etanșeitate la gaz

2.7.3.1. Ansamblul furtun-racorduri trebuie să suporte timp de cinci minute o presiune a gazului de 1 015 kPa fără nicio scurgere.

2.8. Marcaje

Fiecare furtun trebuie să poarte, la intervale de maximum 0,5 m, următoarele marcaje de identificare perfect lizibile și de neșters, constând din caractere, cifre sau simboluri.

2.8.1.1. Marca de fabrică sau de comerț a producătorului.

2.8.1.2. Anul și luna de fabricație.

2.8.1.3. Dimensiunea și tipul.

2.8.1.4. Marcajul de identificare „GPL clasa 2”.

2.8.2. Fiecare racord trebuie să poarte marca de fabrică sau de comerț a producătorului care a realizat ansamblul.

3. FURTUNURI SINTETICE DE ÎNALTĂ PRESIUNE, CLASA 1

3.1. Specificații generale

3.1.1. Scopul prezentului capitol este acela de a stabili dispoziții privind omologarea furtunurilor flexibile sintetice utilizate pentru GPL, având un diametru interior mai mic de 10 mm.

3.1.2. Prezentul capitol include, pe lângă specificații generale și încercări pentru furtunurile sintetice, și specificații și încercări aplicabile pentru anumite tipuri de materiale ale furtunurilor sintetice.

3.1.3. Furtunul trebuie să fie astfel conceput încât să suporte o presiune maximă de funcționare de 3 000 kPa.

3.1.4. Furtunul trebuie să fie astfel conceput încât să suporte temperaturi cuprinse între –25 °C și + 125 °C. Pentru temperaturi de funcționare care depășesc valorile menționate anterior, temperaturile de încercare trebuie adaptate.

3.1.5. Diametrul interior trebuie să respecte valorile din tabelul 1 din standardul ISO 1307.

3.2. Construcția furtunului

3.2.1. Furtunul trebuie să cuprindă un tub termoplastic și un înveliș din material termoplastic adecvat, rezistent la ulei și la intemperii, întărit cu unul sau mai multe straturi intermediare sintetice. În cazul în care pentru stratul (straturile) de întărire este utilizat un material rezistent la coroziune (de exemplu, oțel inoxidabil), învelișul nu mai este necesar.

3.2.2. Învelișurile intern și extern trebuie să fără pori, găuri sau elemente străine.

O perforare efectuată intenționat în învelișul exterior nu trebuie să fie considerată un defect.

3.3. Specificații și încercări pentru învelișul interior

Rezistență la tracțiune și alungire

3.3.1.1. Rezistența la tracțiune și alungirea la rupere în conformitate cu ISO 37. Rezistența la tracțiune nu trebuie să fie mai mică de 20 MPa, iar alungirea la rupere nu trebuie să fie mai mică de 200 %.

3.3.1.2. Rezistența la n-pentan trebuie stabilită în conformitate cu ISO 1817, în următoarele condiții:

(i)	mediu: n-pentan

(ii)	temperatură: 23 °C (toleranță în conformitate cu ISO 1817)

(iii)

perioadă de imersiune: 72 de ore

Cerințe:

(i)	variație maximă a volumului: 20 %

(ii)	variație maximă a rezistenței la tracțiune: 25 %

(iii)

variație maximă a alungirii la rupere: 30 %

După păstrare în aer la o temperatură de 40 °C timp de 48 de ore, masa nu trebuie să scadă cu mai mult de 5 % față de valoarea inițială.

3.3.1.3. Rezistența la îmbătrânire trebuie stabilită în conformitate cu ISO 188, în următoarele condiții:

(i)	temperatură: 115 °C (temperatura de încercare = temperatura maximă de funcționare minus 10 °C)

(ii)	perioadă de expunere: 336 de ore

Cerințe:

(i)	variație maximă a rezistenței la tracțiune: 35 %

(ii)	variație maximă a alungirii la rupere: –30 % și +10 %

Rezistență la tracțiune și alungire pentru poliamidă 6

3.3.2.1. Rezistența la tracțiune și alungirea la rupere trebuie stabilite în conformitate cu ISO 527-2, în următoarele condiții:

(i)	tip de eșantion: tip 1 BA

(ii)	viteza de tracțiune: 20 mm/min

Materialul trebuie condiționat timp de cel puțin 21 de zile la 23 °C și 50 % umiditate relativă înainte de încercare.

Cerințe:

(i)	rezistență la tracțiune de cel puțin 20 MPa

(ii)	alungire la rupere de cel puțin 50 %.

3.3.2.2. Rezistența la n-pentan trebuie stabilită în conformitate cu ISO 1817, în următoarele condiții:

(i)	mediu: n-pentan

(ii)	temperatură: 23 °C (toleranță în conformitate cu ISO 1817)

(iii)

perioadă de imersiune: 72 de ore

Cerințe:

(i)	variație maximă a volumului: 2 %

(ii)	variație maximă a rezistenței la tracțiune: 10 %

(iii)

variație maximă a alungirii la rupere: 10 %

După păstrare în aer la o temperatură de 40 °C timp de 48 de ore, masa nu trebuie să scadă cu mai mult de 5 % față de valoarea inițială.

3.3.2.3. Rezistența la îmbătrânire trebuie stabilită în conformitate cu ISO 188, în următoarele condiții:

(i)	temperatură: 115 °C (temperatura de încercare = temperatura maximă de funcționare minus 10 °C)

(ii)	perioadă de expunere: 24 și 336 de ore

După îmbătrânire, eșantioanele trebuie condiționate la 23 °C și 50 % umiditate relativă timp de cel puțin 21 de zile înainte de efectuarea încercării la tracțiune în conformitate cu punctul 3.3.2.1.

Cerințe:

(i)	variație maximă a rezistenței la tracțiune: 35 % după o îmbătrânire de 336 de ore față de rezistența la tracțiune a materialului după 24 de ore de îmbătrânire

(ii)	variație maximă a alungirii la rupere: 25 % după o îmbătrânire de 336 de ore față de alungirea la rupere a materialului după 24 de ore de îmbătrânire.

3.4. Specificații și metodă de încercare pentru învelișul exterior

3.4.1.1. Rezistența la tracțiune și alungirea la rupere în conformitate cu ISO 37. Rezistența la tracțiune nu trebuie să fie mai mică de 20 MPa, iar alungirea la rupere nu trebuie să fie mai mică de 250 %.

3.4.1.2. Rezistența la n-hexan trebuie stabilită în conformitate cu ISO 1817, în următoarele condiții:

(i)	mediu: n-hexan

(ii)	temperatură: 23 °C (toleranță în conformitate cu ISO 1817)

(iii)

perioadă de imersiune: 72 de ore

Cerințe:

(i)	variație maximă a volumului: 30 %

(ii)	variație maximă a rezistenței la tracțiune: 35 %

(iii)

variație maximă a alungirii la rupere: 35 %

3.4.1.3. Rezistența la îmbătrânire trebuie stabilită în conformitate cu ISO 188, în următoarele condiții:

(i)	temperatură: 115 °C (temperatura de încercare = temperatura maximă de funcționare minus 10 °C)

(ii)	perioadă de expunere: 336 de ore

Cerințe:

(i)	variație maximă a rezistenței la tracțiune: 25 %

(ii)	variație maximă a alungirii la rupere: –30 % și +10 %

Rezistență la ozon

3.4.2.1. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu standardul ISO 1431/1.

3.4.2.2. Epruvetele, care trebuie întinse la o alungire de 20 %, trebuie expuse la aer la 40 °C și o umiditate relativă de 50 % ±10 % cu o concentrație de ozon de 50 părți la 100 milioane, timp de 120 de ore.

3.4.2.3. Nu este permisă nicio fisurare a eșantioanelor.

Specificații și metodă de încercare pentru învelișul exterior confecționat din poliamidă 6

3.4.3.1. Rezistența la tracțiune și alungirea la rupere trebuie stabilite în conformitate cu ISO 527-2, în următoarele condiții:

(i)	tip de eșantion: tip 1 BA

(ii)	viteza de tracțiune: 20 mm/min

Materialul trebuie condiționat timp de cel puțin 21 de zile la 23 °C și 50 % umiditate relativă înainte de încercare.

Cerințe:

(i)	rezistență la tracțiune de cel puțin 20 MPa

(ii)	alungire la rupere de cel puțin 100 %.

3.4.3.2. Rezistența la n-hexan trebuie stabilită în conformitate cu ISO 1817, în următoarele condiții:

(i)	mediu: n-hexan

(ii)	temperatură: 23 °C (toleranță în conformitate cu ISO 1817)

(iii)

perioadă de imersiune: 72 de ore

Cerințe:

(i)	variație maximă a volumului: 2 %

(ii)	variație maximă a rezistenței la tracțiune: 10 %

(iii)

variație maximă a alungirii la rupere: 10 %

3.4.3.3. Rezistența la îmbătrânire trebuie stabilită în conformitate cu ISO 188, în următoarele condiții:

(i)	temperatură: 115 °C (temperatura de încercare = temperatura maximă de funcționare minus 10 °C)

(ii)	perioadă de expunere: 24 și 336 de ore

După îmbătrânire, eșantioanele trebuie condiționate timp de cel puțin 21 de zile înainte de efectuarea încercării la tracțiune în conformitate cu punctul 3.3.1.1.

Cerințe:

(i)	variație maximă a rezistenței la tracțiune: 20 % după o îmbătrânire de 336 de ore față de rezistența la tracțiune a materialului după 24 de ore de îmbătrânire

(ii)	variație maximă a alungirii la rupere: 50 % după o îmbătrânire de 336 de ore față de alungirea la rupere a materialului după 24 de ore de îmbătrânire.

3.5. Specificații pentru furtunurile fără racorduri

Etanșeitate (permeabilitate) la gaz

3.5.1.1. Un furtun având o lungime liberă de 1 m trebuie conectat la un rezervor umplut cu propan lichid, având o temperatură de 23 ± 2 °C.

3.5.1.2. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu metoda descrisă la standardul ISO 4080.

3.5.1.3. Scurgerea prin peretele furtunului nu trebuie să depășească 95 cm3 de vapori pe metru de furtun în 24 de ore.

Rezistența la temperatură scăzută

3.5.2.1. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu metoda descrisă la standardul ISO 4672 metoda B.

3.5.2.2. Temperatură de încercare: –25±3 °C.

3.5.2.3. Nu este permisă nicio fisurare sau ruptură.

Rezistența la temperatură ridicată

3.5.3.1. O bucată de furtun, presurizată la 3 000 kPa, având o lungime minimă de 0,5 m, trebuie introdusă într-un cuptor la o temperatură de 125 ±2 °C timp de 24 de ore.

3.5.3.2. Nu este permisă nicio scurgere.

3.5.3.3. După încercare, furtunul trebuie să suporte presiunea de încercare de 6 750 kPa timp de 10 minute. Nu este permisă nicio scurgere.

Încercare la îndoire

Un furtun gol, de o lungime de aproximativ 3,5 m, trebuie să suporte, fără ruptură, de 3 000 de ori încercarea de îndoire alternată descrisă în continuare. După încercare, furtunul trebuie să poată suporta presiunea de încercare menționată la punctul 3.5.5.2.

Figura 3

(doar ca exemplu) (a = 102 mm; b = 241 mm)

3.5.4.2. Dispozitivul de încercare (a se vedea figura 3) constă dintr-un cadru de oțel, prevăzut cu două roți din lemn, cu o lățime a jantei de aproximativ 130 mm.

Circumferința roților trebuie să fie canelată pentru ghidarea furtunului. Raza roților, măsurată până la baza canelurii, trebuie să fie de 102 mm.

Planurile mediane longitudinale ale celor două roți trebuie să fie pe același plan vertical. Distanța dintre axele roților trebuie să fie de 241 mm pe verticală și 102 mm pe orizontală.

Fiecare roată trebuie să se poată mișca liber în jurul axei sale.

Un mecanism de propulsie trage furtunul pe roți la o viteză de patru mișcări complete pe minut.

3.5.4.3. Furtunul trebuie să fie instalat pe roți în formă de S (a se vedea figura 3).

Mecanismul trebuie să fie astfel reglat încât furtunul să parcurgă o distanță totală de 1,2 m în ambele direcții.

Presiunea hidraulică de încercare și determinarea presiunii minime de rupere

3.5.5.1. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu metoda descrisă la standardul ISO 1402.

3.5.5.2. Presiunea de încercare de 6 750 kPa trebuie aplicată timp de 10 minute, fără să existe scurgeri.

3.5.5.3. Presiunea de rupere nu trebuie să fie mai mică de 10 000 kPa.

3.6. Racorduri

3.6.1. Racordurile trebuie să fie confecționate din oțel sau alamă, iar suprafața lor trebuie să fie rezistentă la coroziune.

3.6.2. Racordurile trebuie să fie de tipul celor cu sertizare și trebuie să fie compuse dintr-un șurub de cuplare a furtunurilor sau șurub banjo. Etanșarea trebuie să fie rezistentă la GPL și să respecte dispozițiile punctului 3.3.1.2.

3.6.3. Șurubul banjo trebuie să respecte DIN 7643.

3.7. Ansambluri furtun-racorduri

Ansamblul furtun-racorduri trebuie supus unei încercări de impulsuri în conformitate cu standardul ISO 1436.

3.7.1.1. Încercarea trebuie efectuată cu ulei de circulant având o temperatură de 93 °C și o presiune minimă de 3 000 kPa.

3.7.1.2. Furtunul trebuie supus la 150 000 de impulsuri.

3.7.1.3. După încercarea de impulsuri, furtunul trebuie să poată suporta presiunea de încercare menționată la punctul 3.5.5.2.

Etanșeitate la gaz

3.7.2.1. Ansamblul furtun-racorduri trebuie să suporte timp de cinci minute o presiune a gazului de 3 000 kPa fără nicio scurgere.

3.8. Marcaje

Fiecare furtun trebuie să poarte, la intervale de maximum 0,5 m, următoarele marcaje de identificare perfect lizibile și de neșters, constând din caractere, cifre sau simboluri.

3.8.1.1. Marca de fabrică sau de comerț a producătorului.

3.8.1.2. Anul și luna de fabricație.

3.8.1.3. Dimensiunea și tipul.

3.8.1.4. Marcajul de identificare „GPL clasa 1”.

3.8.2. Fiecare cuplă trebuie să poarte marca de fabrică sau de comerț a producătorului care a realizat ansamblul.

ANEXA 10

DISPOZIȚII PRIVIND OMOLOGAREA REZERVOARELOR DE GPL

Semnificația simbolurilor și termenilor utilizați în prezenta anexă

Ph	=	presiunea de încercare hidraulică în kPa;
Pr	=	presiunea de rupere a rezervorului, măsurată în încercarea la rupere, în kPa;
Re	=	efortul elastic minim, în N/mm2, garantat de standardul de material;
Rm	=	rezistența minimă la tracțiune, în N/mm2, garantată de standardul de material;
Rmt	=	rezistența reală la tracțiune, în N/mm2;
a	=	grosimea minimă calculată a peretelui carcasei cilindrice, în mm;
b	=	grosimea minimă calculată a capetelor bombate, în mm;
D	=	diametrul exterior nominal al rezervorului, în mm;
R	=	raza interioară a curburii capătului bombat al rezervorului cilindric standard, în mm;
r	=	raza interioară a articulației capătului bombat al rezervorului cilindric standard, în mm;
H	=	înălțimea exterioară a părții bombate a capătului rezervorului, în mm;
h	=	înălțimea părții cilindrice a capătului bombat, în mm;
L	=	lungimea carcasei rezistente la eforturi a rezervorului, în mm;
A	=	alungirea materialului de bază (în %);
V0	=	volumul inițial al rezervorului în momentul creșterii presiunii în încercarea la rupere, în dm3;
V	=	volumul final al rezervorului în momentul ruperii, în dm3;
g	=	accelerația gravitațională, în m/s2;
c	=	coeficientul de configurație;
Z	=	coeficientul de reducere a efortului.

1. CERINȚE TEHNICE

1.1. Rezervoarele reglementate de prezenta anexă sunt următoarele:

GPL-1 Rezervoare metalice

GPL-4 Rezervoare în întregime din material compozit

1.2. Dimensiuni

Pentru toate dimensiunile fără indicarea toleranțelor, se aplică toleranțele generale ale normei EN 22768-1.

1.3. Materiale

1.3.1. Materialul utilizat la fabricarea carcaselor rezistente la eforturi ale rezervoarelor trebuie să fie oțelul, conform specificației Euronorm EN 10120 (cu toate acestea, pot fi utilizate alte materiale cu condiția ca rezervorul să aibă aceleași caracteristici de securitate, care trebuie certificate de autoritățile care acordă omologarea).

1.3.2. Materialul de bază se referă la materialul în starea de dinaintea oricărei transformări specifice legate de procesul de fabricație.

1.3.3. Toate componentele corpului rezervorului și toate elementele sudate de acesta trebuie să fie confecționate din materiale compatibile între ele.

1.3.4. Materialele de aport trebuie să fie compatibile cu materialul de bază astfel încât să formeze suduri având proprietăți echivalente cu cele specificate pentru materialul de bază (EN 288-39).

1.3.5. Producătorul rezervorului trebuie să obțină și să furnizeze:

(a)	pentru rezervoarele metalice: certificate de analiză chimică a turnării;

(b)	pentru rezervoarele în întregime din material compozit: certificate de analiză a rezistenței chimice legate de încercările efectuate în conformitate cu cerințele apendicelui 6;

(c)	proprietățile mecanice ale materialului pentru tipurile de oțel sau alte materiale utilizate pentru fabricarea elementelor supuse presiunii.

1.3.6. Autoritatea de control trebuie să aibă posibilitatea de a efectua analize independente. Aceste analize trebuie efectuate fie pe eșantioane prelevate din materiale în forma în care sunt furnizate producătorilor de rezervoare, fie pe rezervoarele finite.

1.3.7. Producătorul trebuie să pună la dispoziția autorității de control rezultatele încercărilor metalurgice și mecanice și ale analizelor materialelor de bază și de aport efectuate pe suduri și trebuie să furnizeze, de asemenea, autorității de control o descriere a metodelor și procedeelor de sudare care pot fi considerate reprezentative pentru sudurile efectuate în timpul procesului de producție.

1.4. Temperaturi și presiuni nominale

1.4.1. Temperatura nominală

Temperatura nominală de funcționare a rezervorului trebuie să fie cuprinsă între –20 °C și 65 °C. Pentru temperaturi de funcționare extreme care depășesc temperaturile menționate anterior, se aplică anumite condiții speciale de încercare ce trebuie stabilite de comun acord cu autoritatea competentă.

1.4.2. Presiunea nominală

Presiunea nominală de funcționare a rezervorului trebuie să fie de 3 000 kPa.

1.5. Procedurile de tratament termic, doar pentru rezervoarele metalice, trebuie efectuate în conformitate cu următoarele cerințe:

1.5.1. Tratamentul termic trebuie efectuat pe componente sau pe rezervorul luat ca întreg.

1.5.2. Componentele unui rezervor care s-au deformat cu mai mult de 5 % trebuie supuse următorului tratament termic: normalizare.

Rezervoarele cu o grosime a peretelui ≥ 5 mm trebuie supuse următorului tratament termic:

1.5.3.1. material laminat la cald și normalizat: stabilizare sau normalizare;

1.5.3.2. material de alt tip: normalizare.

1.5.4. Producătorul trebuie să prezinte procedura de tratament termic utilizată.

1.5.5. Nu este permis tratamentul termic localizat al unui rezervor terminat.

1.6. Calcularea elementelor sub presiune

Calcularea elementelor sub presiune pentru rezervoarele metalice.

Grosimea peretelui carcasei cilindrice a rezervoarelor nu trebuie să fie mai mică decât cea calculată prin următoarea formulă:

1.6.1.1.1. Rezervoare fără suduri longitudinale:

Formula

1.6.1.1.2. Rezervoare cu suduri longitudinale:

Formula

(i)

z = 0,85 atunci când producătorul radiografiază fiecare intersecție de suduri și 100 mm de sudură longitudinală adiacentă și 50 mm (25 mm de fiecare parte a intersecției) de sudură circulară adiacentă.

Încercarea trebuie efectuată pentru fiecare post de lucru, la începutul și la sfârșitul fiecărei ture de program din producția continuă.

(ii)

z = 1 atunci când fiecare intersecție de suduri și 100 mm de sudură longitudinală adiacentă și 50 mm (25 mm de fiecare parte a intersecției) de sudură circulară adiacentă sunt radiografiate prin sondaj.

Această încercare trebuie efectuată pe 10 % din producția de rezervoare: rezervoarele încercate sunt alese în mod aleatoriu. În cazul în care încercările radiografice evidențiază defecte inacceptabile, astfel cum sunt definite la punctul 2.4.1.4., trebuie adoptate toate măsurile necesare pentru a controla lotul de producție în cauză și a elimina defectele.

Dimensiuni și calcularea capetelor (a se vedea figurile din apendicele 4 la prezenta anexă).

1.6.1.2.1. Capetele rezervorului trebuie să fie constituite dintr-un singur element, să fie concave pe partea pe care este exercitată presiunea și trebuie să aibă fie formă torisferică, fie formă eliptică (în apendicele 5 sunt prezentate exemple).

1.6.1.2.2. Capetele rezervorului trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Capete torisferice

limite simultane:

0,003 D ≤ b ≤ 0,08 D
r ≥ 0,1 D
R ≤ D
H ≥ 0,18 D
r ≥ 2 b
h ≥ 4 b
h ≤ 0,15 D	(nu se aplică pentru rezervoarele din figura 2a din apendicele 2 la prezenta anexă)

Capete eliptice

limite simultane:

0,003 D ≤ b ≤ 0,08 D
H ≥ 0,18 D
h ≥ 4 b
h ≤ 0,15 D	(nu se aplică pentru rezervoarele din figura 2a din apendicele 2 la prezenta anexă)

1.6.1.2.3. Grosimea acestor capete bombate nu trebuie să fie, în total, mai mică decât cifra calculată prin intermediul următoarei formule:

Formula

Coeficientul de configurație C care trebuie utilizat pentru capete pline este indicat în tabelul și în graficele din apendicele 4 la prezenta anexă.

Grosimea peretelui marginii cilindrice a capetelor nu trebuie să fie mai mică sau să difere cu mai mult de 15 % de grosimea minimă a peretelui carcasei.

1.6.1.3. Grosimea nominală a peretelui părții cilindrice și a capătului bombat nu poate fi, în niciun caz, mai mică decât:

Formula

cu un minimum de 1,5 mm.

1.6.1.4. Carcasa rezervorului poate fi formată din una, două sau trei părți. Atunci când carcasa este formată din două sau trei părți, sudurile longitudinale trebuie deplasate/rotite cu cel puțin de 10 ori grosimea peretelui rezervorului (10 × a). Capetele trebuie să fie dintr-o singură bucată și convexe.

1.6.2. Calcularea elementelor sub presiune pentru rezervoarele în întregime din material compozit.

Eforturile din rezervor trebuie calculate pentru fiecare tip de rezervor. Presiunile utilizate la aceste calcule sunt presiunea nominală și presiunea de încercare la rupere. Calculele trebuie să utilizeze tehnici de analiză adecvate care să permită stabilirea repartizării eforturilor în rezervor.

1.7. Construcție și execuție

Cerințe generale

1.7.1.1. Producătorul trebuie să demonstreze, printr-un sistem adecvat de control al calității, că dispune de și menține mijloace și metode de producție care asigură că rezervoarele produse îndeplinesc cerințele prezentei anexe.

1.7.1.2. Producătorul trebuie să asigure, prin măsuri adecvate de supraveghere, că materialele de bază și părțile ambutisate folosite la fabricarea rezervoarelor nu au defecte care pot afecta utilizarea în siguranță a rezervoarelor.

Părți supuse presiunii

1.7.2.1. Producătorul trebuie să descrie metodele și procedeele de sudare utilizate și să precizeze controalele efectuate în timpul producției.

1.7.2.2. Cerințe tehnice privind sudarea

Sudurile cap la cap trebuie executate printr-un procedeu de sudare automată.

Sudurile cap la cap pe carcasa rezistentă la eforturi nu pot fi situate în nicio zonă în care pot apărea modificări de profil.

Sudurile în unghi nu pot fi suprapuse peste suduri cap la cap și trebuie să fie situate la cel puțin 10 mm de acestea.

Sudurile care unesc părți ce formează carcasa rezervorului trebuie să îndeplinească următoarele condiții (a se vedea figurile prezentate ca exemple în apendicele 1 la prezenta anexă):

sudură longitudinală: această sudură este realizată sub forma unei suduri cap la cap pe întreaga secțiune a materialului peretelui;

sudură circulară:

această sudură este realizată sub forma unei suduri cap la cap pe întreaga secțiune a materialului peretelui. O sudură de îmbinare este considerată un tip special de sudură cap la cap;

sudurile plăcii sau a inelului de fixare a supapelor trebuie efectuate în conformitate cu figura 3 din apendicele 1.

O sudură care fixează gulerul sau suporturile de rezervor trebuie să fie de tip cap la cap sau de tip în unghi.

Elementele de susținere sudate trebuie fixate prin sudură circulară. Sudurile trebuie să reziste la vibrații, la frânări și la forțe exterioare de cel puțin 30 g din toate direcțiile.

În cazul sudurilor cap la cap, excentricitatea marginilor îmbinării nu trebuie să depășească o cincime din grosimea pereților (1/5 a).

1.7.2.3. Controlul sudurilor

Producătorul trebuie să se asigure că sudurile prezintă o penetrație continuă, fără deviație a cordonului de sudură, și că acestea nu au defecte care pot afecta utilizarea în siguranță a rezervorului.

Pentru rezervoarele compuse din două bucăți, trebuie efectuată o încercare radiografică pe sudurile circulare cap la cap pe o distanță de 100 mm, exceptând sudurile cu îmbinare în canal și pană de la pagina 1 din apendicele 1 la prezenta anexă. Pe un rezervor selectat la începutul și la sfârșitul fiecărei ture de program din producția continuă și, în cazul întreruperii producției pe o perioadă mai mare de 12 ore, primul rezervor sudat trebuie, de asemenea, radiografiat.

1.7.2.4. Ovalizare

Ovalizarea carcasei cilindrice a rezervorului trebuie limitată astfel încât diferența dintre diametrul exterior maxim și diametrul exterior minim ale aceleiași secțiuni transversale să nu fie mai mare de 1 % din media acestor diametre.

Accesorii

1.7.3.1. Suporturile trebuie să fie confecționate și fixate pe rezervor astfel încât să nu determine concentrații periculoase de eforturi sau acumulări de apă.

1.7.3.2. Piciorul rezervorului trebuie să fie suficient de rezistent și confecționat dintr-un metal compatibil cu tipul de oțel utilizat pentru rezervor. Forma piciorului trebuie să confere rezervorului o stabilitate suficientă.

Marginea superioară a piciorului trebuie sudată de rezervor astfel încât să nu permită acumularea apei sau infiltrarea apei între picior și rezervor.

1.7.3.3. O marcă de referință trebuie aplicată pe rezervoare pentru a asigura instalarea lor corectă.

1.7.3.4. În cazul în care sunt utilizate, plăcuțele de identificare trebuie fixate pe carcasa rezistentă la eforturi și nu trebuie să fie detașabile. Trebuie adoptate toate măsurile necesare de prevenire a coroziunii.

1.7.3.5. Rezervorul trebuie să aibă posibilitatea de montare a unei carcase etanșe sau a unui dispozitiv de protecție peste accesoriile rezervorului.

1.7.3.6. Cu toate acestea, orice alt material poate fi utilizat la fabricarea suporturilor, cu condiția să fie asigurată rezistența sa și să fie eliminate toate riscurile de coroziune a capetelor rezervorului.

Protecția împotriva incendiilor

1.7.4.1. Un rezervor reprezentativ pentru tipul de rezervor, toate accesoriile montate pe acesta și orice material de izolare sau de protecție suplimentar sunt supuse unei încercări la flacără prevăzute la punctul 2.6. din prezenta anexă.

2. ÎNCERCĂRI

Tabelele 1 și 2 de mai jos oferă o listă a încercărilor care trebuie efectuate pe rezervoarele de GPL, atât pe prototipuri, cât și în timpul procesului de producție, în conformitate cu natura lor. Toate încercările se efectuează la o temperatură ambiantă de 20 ± 5 °C, în afara cazului în care se prevede altfel.

Tabelul 1

Lista încercărilor care trebuie efectuate pe rezervoarele metalice

Încercare de efectuat	Număr de încercări pe lot de producție	Număr de rezervoare încercate pentru omologare	Descrierea încercării
Încercare la tracțiune	1/lot	2 (1)	A se vedea punctul 2.1.2.2.
Încercare la îndoire	1/lot	2 (1)	A se vedea punctul 2.1.2.3.
Încercare la rupere		2	A se vedea punctul 2.2.
Încercare hidraulică	Fiecare rezervor	100 %	A se vedea punctul 2.3.
Încercare la flacără		1	A se vedea punctul 2.6.
Examinare radiografică	1/lot	100 %	A se vedea punctul 2.4.1.
Examinare macroscopică	1/lot	2 (1)	A se vedea punctul 2.4.2.
Controlul sudurilor	1/lot	100 %	A se vedea punctul 1.7.2.3.
Verificarea vizuală a părților rezervorului	1/lot	100 %

Nota 1: 6 rezervoare trebuie supuse omologării.

Nota 2: Pe unul dintre aceste prototipuri, trebuie determinate volumul rezervorului și grosimea peretelui fiecărei părți componente a rezervorului.

Tabelul 2

Lista încercărilor care trebuie efectuate pe rezervoarele în întregime din material compozit

Încercare de efectuat	Număr de încercări pe lot de producție	Număr de rezervoare încercate pentru omologare	Descrierea încercării
Încercare la rupere	1/lot	3	A se vedea punctul 2.2.
Încercare hidraulică	Fiecare rezervor	Toate rezervoarele	A se vedea punctul 2.3.
Încercare la cicluri de presiune la temperatură ambiantă	1/5 loturi	3	A se vedea punctul 2.3.6.1.
Încercare la cicluri de presiune la temperatură ridicată		1	A se vedea punctul 2.3.6.2.
Încercare la scurgere externă		1	A se vedea punctul 2.3.6.3.
Încercare la permeabilitate		1	A se vedea punctul 2.3.6.4.
Încercare la cicluri de presiune GPL		1	A se vedea punctul 2.3.6.5.
Încercare la fluaj la temperatură ridicată		1	A se vedea punctul 2.3.6.6.
Încercare la flacără		1	A se vedea punctul 2.6.
Încercare la impact		1	A se vedea punctul 2.7.
Încercare la cădere		1	A se vedea punctul 2.8.
Încercare de cuplu pe bosaj		1	A se vedea punctul 2.9.
Încercare în mediu acid		1	A se vedea punctul 2.10.
Încercare la radiații ultraviolete		1	A se vedea punctul 2.11.

2.1. Încercări mecanice

Cerințe generale

Frecvența încercărilor mecanice

2.1.1.1.1. Frecvența încercărilor pentru rezervoarele metalice trebuie să fie: de 1 rezervor pentru fiecare lot de producție și pentru încercările de tip, a se vedea tabelul 1.

Epruvetele care nu sunt plate trebuie aplatizate prin presare la rece.

La epruvetele care conțin o sudură, aceasta din urmă trebuie prelucrată pentru a elimina surplusul.

Rezervoarele metalice trebuie supuse încercărilor descrise în tabelul 1.

Epruvetele de la rezervoare cu o singură sudură circulară (două secțiuni) trebuie prelevate din locurile prevăzute în figura 1 din apendicele 2.

Epruvetele de la rezervoare cu suduri longitudinale și circulare (trei sau mai multe secțiuni) trebuie prelevate din locurile prevăzute în figura 2 din apendicele 2.

2.1.1.1.2. Frecvența încercărilor pentru rezervoarele în întregime din material compozit trebuie să fie:

(a)	în timpul producției: 1 rezervor din fiecare lot

(b)	pentru încercările de tip, a se vedea tabelul 2.

2.1.1.2. Toate încercările mecanice pentru verificarea proprietăților metalului de bază și a sudurilor carcaselor rezistente la eforturi ale rezervorului trebuie efectuate pe epruvete prelevate din rezervoare finite.

Tipuri de încercări și evaluarea rezultatelor încercării

Fiecare eșantion de rezervor trebuie supus următoarelor încercări:

2.1.2.1.1. Pentru rezervoarele cu suduri longitudinale și circulare (trei secțiuni), pe epruvete prelevate din locurile indicate în figura 1 din apendicele 2 la prezenta anexă:

(a)	o încercare la tracțiune pe materialul de bază; epruveta trebuie prelevată în sens longitudinal (în cazul în care acest lucru nu este posibil, epruveta poate fi prelevată în sens circular);

(b)	o încercare la tracțiune pe materialul de bază al părții inferioare;

(c)	o încercare la tracțiune, perpendicular pe sudura longitudinală;

(d)	o încercare la tracțiune, perpendicular pe sudura circulară;

(e)	o încercare la îndoire pe sudura longitudinală, cu suprafața interioară în tensiune;

(f)	o încercare la îndoire pe sudura longitudinală, cu suprafața exterioară în tensiune;

(g)	o încercare la îndoire pe sudura circulară, cu suprafața interioară în tensiune;

(h)	o încercare la îndoire pe sudura circulară, cu suprafața exterioară în tensiune;

(i)	o încercare macroscopică a unei secțiuni sudate;

(m1, m2) Minimum două încercări macroscopice pe secțiuni de bosaj/placă de supapă în cazul supapelor montate lateral prevăzute la punctul 2.4.2. de mai jos.

2.1.2.1.2. Pentru rezervoarele având doar suduri circulare (două secțiuni), pe epruvete prelevate din locurile indicate în figurile 2a și 2b din apendicele 2 la prezenta anexă:

Încercările prevăzute la punctul 2.1.2.1.1. de mai sus, exceptând cele de la literele (c), (e) și (f), care nu se aplică. Epruveta pentru încercarea la tracțiune pe materialul de bază trebuie prelevată din (a) sau (b) în conformitate cu punctul 2.1.2.1.1. de mai sus.

2.1.2.1.3. Epruvetele care nu sunt suficient de plate trebuie aplatizate prin presare la rece.

2.1.2.1.4. La toate epruvetele care conțin o sudură, aceasta din urmă trebuie prelucrată pentru a elimina surplusul.

Încercare la tracțiune

Încercare la tracțiune pe metalul de bază

2.1.2.2.1.1. Încercarea la tracțiune trebuie efectuată în conformitate cu standardele Euronorm EN 876, EN 895 și EN 10002-1.

2.1.2.2.1.2. Valorile determinate pentru limita de curgere, rezistența la tracțiune și alungirea la rupere trebuie să respecte caracteristicile metalului prevăzute la punctul 1.3. din prezenta anexă.

Încercare la tracțiune pe suduri

2.1.2.2.2.1. Această încercare la tracțiune, orientată perpendicular pe sudură, trebuie efectuată pe o epruvetă având o secțiune transversală redusă de 25 mm lățime pe o lungime care se extinde cu până la 15 mm peste marginile sudurii, după cum se arată în figura 2 din apendicele 3 la prezenta anexă.

Dincolo de această parte centrală, lățimea epruvetei trebuie să crească în mod progresiv.

2.1.2.2.2.2. Valoarea rezistenței la tracțiune astfel obținută trebuie să respecte limitele minime prevăzute de standardul EN 10120.

Încercare la îndoire

2.1.2.3.1. Încercarea la îndoire trebuie efectuată în conformitate cu standardele ISO 7438:2000 și ISO 7799:2000 și cu standardul Euronorm EN 910 pentru părți sudate. Încercările la îndoire trebuie efectuate pe suprafața interioară în tensiune și pe suprafața exterioară în tensiune.

2.1.2.3.2. Nu trebuie să apară fisuri în epruvetă atunci când aceasta este îndoită în jurul unei mandrine atâta timp cât distanța dintre marginile interioare este cel mult egală cu diametrul mandrinei + 3a (a se vedea figura 1 din apendicele 3 la prezenta anexă).

2.1.2.3.3. Raportul (n) dintre diametrul mandrinei și grosimea epruvetei nu trebuie să depășească valorile din următorul tabel:

Rezistență reală la tracțiune Rt (N/mm2)	Valoare (n)
până la 440 inclusiv	2
de la 440 până la 520 inclusiv	3
peste 520	4

Repetarea încercărilor la tracțiune și la îndoire

2.1.2.4.1. Este permisă repetarea încercării la tracțiune și la îndoire. O a doua încercare trebuie efectuată pe două epruvete prelevate din același rezervor.

În cazul în care rezultatele acestor încercări sunt satisfăcătoare, prima încercare este ignorată.

În cazul în care una dintre reîncercări sau ambele reîncercări nu îndeplinesc cerințele, lotul este respins.

2.2. Încercare la rupere la presiune hidraulică

Condiții de încercare

Rezervoarele supuse acestei încercări trebuie să poarte inscripțiile prevăzute a fi aplicate pe secțiunea rezervorului supusă presiunii.

2.2.1.1. Încercarea la rupere la presiune hidraulică trebuie efectuată cu echipamente care permit creșterea presiunii la o rată constantă, până când rezervorul se rupe, și înregistrarea variației presiunii în timp. Debitul maxim în timpul încercării nu trebuie să depășească, pe minut, 3 % din capacitatea rezervorului.

Interpretarea încercării

Criteriile adoptate pentru interpretarea încercării la rupere sunt următoarele:

2.2.2.1.1. Dilatarea volumetrică a rezervorului metalic; aceasta este egală cu volumul de apă utilizat între momentul la care presiunea începe să crească și momentul ruperii;

2.2.2.1.2. Examinarea rupturii și a formei marginilor acesteia;

2.2.2.1.3. Presiunea de rupere.

Condiții de acceptare a încercării

2.2.3.1. Presiunea de rupere măsurată (Pr) nu trebuie să fie în nici un caz mai mică de 2,25 × 3 000 = 6 750 kPa.

2.2.3.2. Variația specifică a volumului rezervorului metalic la momentul ruperii nu trebuie să fie mai mică de:

20 % în cazul în care lungimea rezervorului metalic este mai mare decât diametrul;

17 % în cazul în care lungimea rezervorului metalic este egală sau mai mică decât diametrul;

8 % în cazul unui rezervor metalic special prevăzut în figurile A, B și C de la pagina 1 din apendicele 5.

Încercarea la rupere nu trebuie să provoace nicio fragmentare a rezervorului.

2.2.3.3.1. Ruptura principală nu trebuie să aibă un caracter fragil, adică marginile rupturii nu trebuie să fie orientate radial, ci trebuie să formeze un unghi față de un plan diametral și să prezinte o micșorare a secțiunii de-a lungul întregii sale grosimi.

2.2.3.3.2. Pentru rezervoarele metalice, ruptura nu trebuie să evidențieze un defect inerent al metalului. Sudura trebuie să fie cel puțin la fel de rezistentă precum metalul de bază, dar de preferință mai rezistentă.

Pentru rezervoarele în întregime din material compozit, ruptura nu trebuie să evidențieze defecte ale structurii.

2.2.3.4. Repetarea încercării la rupere

Este permisă repetarea încercării la rupere. O a doua încercare trebuie efectuată pe două rezervoare care au fost produse imediat după primul rezervor, din același lot.

În cazul în care rezultatele acestor încercări sunt satisfăcătoare, prima încercare este ignorată.

În cazul în care una dintre reîncercări sau ambele reîncercări nu îndeplinesc cerințele, lotul este respins.

2.3. Încercare hidraulică

2.3.1. Rezervoarele reprezentative pentru tipul de rezervor supus omologării (fără accesorii, dar cu ieșirile obturate) trebuie să suporte o presiune hidraulică internă de 3 000 kPa fără scurgeri sau deformări permanente, în conformitate cu următoarele cerințe:

2.3.2. Presiunea apei din rezervor trebuie să crească la o rată constantă până la atingerea presiunii de încercare de 3 000 kPa.

2.3.3. Rezervorul trebuie să rămână sub presiunea de încercare un timp suficient de mare astfel încât să se poată stabili că presiunea nu scade și că rezervorul poate fi garantat ca fiind etanș.

2.3.4. După încercare, rezervorul nu trebuie să prezinte semne de deformare permanentă.

2.3.5. Orice rezervor încercat care nu trece încercarea trebuie respins.

Încercări hidraulice suplimentare care trebuie efectuate pe rezervoarele în întregime din material compozit

Încercare la cicluri de presiune la temperatură ambiantă

2.3.6.1.1. Procedură de încercare

Rezervorul finit este supus unei încercări de maximum 20 000 de cicluri de presiune, în conformitate cu următoarea procedură:

(a)	se umple rezervorul supus încercării cu un lichid necorosiv precum ulei, apă inhibată sau glicol;

(b)

se supune rezervorul unor variații ciclice de presiune cuprinse între maximum 300 kPa și minimum 3 000 kPa la o rată maximă de 10 cicluri pe minut.

Această încercare trebuie efectuată timp de cel puțin 10 000 cicluri și continuată până la 20 000 de cicluri, în afara cazului în care apare o scurgere înainte de rupere;

(c)	se înregistrează numărul de cicluri până la rupere, împreună cu locul și descrierea începutului ruperii.

2.3.6.1.2. Interpretarea încercării

Înainte de a fi supus la 10 000 de cicluri, rezervorul nu trebuie să se rupă sau să aibă scurgeri.

După încheierea a 10 000 de cicluri, rezervorul poate avea scurgeri înainte de rupere.

2.3.6.1.3. Repetarea încercării

Este permisă repetarea încercării la cicluri de presiune la temperatură ambiantă.

O a doua încercare trebuie efectuată pe două rezervoare care au fost produse imediat după primul rezervor, din același lot.

În cazul în care rezultatele acestor încercări sunt satisfăcătoare, prima încercare este ignorată.

În cazul în care una dintre reîncercări sau ambele reîncercări nu îndeplinesc cerințele, lotul este respins.

Încercare la cicluri de presiune la temperatură ridicată

2.3.6.2.1. Procedură de încercare

Rezervoarele finite trebuie supuse unei încercări la cicluri de presiune, fără să prezinte dovezi evidente de rupere, scurgere sau destrămare a fibrelor, după cum urmează:

(a)	Se umple rezervorul supus încercării cu un lichid necorosiv precum ulei, apă inhibată sau glicol;

(b)	Se condiționează timp de 48 de ore la 0 kPa, 65 °C și minimum 95 % umiditate relativă.

(c)	Se supune rezervorul unei presiuni hidrostatice timp de 3 600 de cicluri într-un ritm maxim de 10 cicluri pe minut, presiunea fiind cuprinsă între maximum 300 kPa și minimum 3 000 kPa la 65 °C și 95 % umiditate;

După încercarea la cicluri de presiune la temperatură ridicată, rezervoarele trebuie supuse încercării de scurgere externă și apoi unei presiuni hidrostatice până la rupere în conformitate cu procedura de încercare la rupere.

2.3.6.2.2. Interpretarea încercării

Rezervorul trebuie să respecte cerințele încercării de scurgere externă definite la punctul 2.3.6.3.

Rezervorul trebuie să suporte o presiune minimă de rupere de 85 % din presiunea de rupere.

2.3.6.2.3. Repetarea încercării

Este permisă repetarea încercării la cicluri de presiune la temperatură ridicată.

O a doua încercare trebuie efectuată pe două rezervoare care au fost produse imediat după primul rezervor, din același lot.

În cazul în care rezultatele acestor încercări sunt satisfăcătoare, prima încercare este ignorată.

În cazul în care una dintre reîncercări sau ambele reîncercări nu îndeplinesc cerințele, lotul este respins.

Încercare de scurgere externă

2.3.6.3.1. Procedură de încercare

În timp ce este supus unei presiuni de 3 000 kPa, rezervorul trebuie scufundat în apă cu săpun pentru a detecta scurgerile (încercarea cu bule de aer).

2.3.6.3.2. Interpretarea încercării

Rezervorul nu trebuie să prezinte scurgeri.

2.3.6.3.3. Repetarea încercării

Este permisă repetarea încercării de scurgere externă.

O a doua încercare trebuie efectuată pe două rezervoare care au fost produse imediat după primul rezervor, din același lot.

În cazul în care rezultatele acestor încercări sunt satisfăcătoare, prima încercare este ignorată. În cazul în care una dintre reîncercări sau ambele reîncercări nu îndeplinesc cerințele, lotul este respins.

Încercare la permeabilitate

2.3.6.4.1. Procedură de încercare

Toate încercările trebuie efectuate la 40 °C pe un rezervor umplut cu propan comercial la 80 % din capacitatea sa de apă.

Încercarea trebuie efectuată timp de cel puțin 8 săptămâni până când se constată stabilitatea permeabilității structurii timp de cel puțin 500 de ore.

Ulterior, trebuie măsurată rata pierderii în greutate a rezervorului.

Trebuie înregistrat graficul variației masei în funcție de numărul de zile.

2.3.6.4.2. Interpretarea încercării

Rata pierderii de masă trebuie să fie mai mică de 0,15 g/oră.

2.3.6.4.3. Repetarea încercării

Este permisă repetarea încercării la permeabilitate.

O a doua încercare trebuie efectuată pe două rezervoare care au fost produse imediat după primul rezervor, din același lot.

Încercare la cicluri de presiune GPL

2.3.6.5.1. Procedură de încercare

Un rezervor care a trecut cu succes încercarea la permeabilitate trebuie supus unei încercări la cicluri de presiune la temperatură ambiantă în conformitate cu cerințele punctului 2.3.6.1. din prezenta anexă.

Rezervorul trebuie secționat, iar interfața dintre membrană și bosajul de extremitate trebuie verificată.

2.3.6.5.2. Interpretarea încercării

Rezervorul trebuie să respecte cerințele încercării la cicluri de presiune la temperatură ambiantă.

Verificarea interfeței dintre membrană și bosajul de extremitate nu trebuie să evidențieze nicio urmă de deteriorare, precum fisuri provocate de oboseală sau descărcări electrostatice.

2.3.6.5.3. Repetarea încercării

Este permisă repetarea încercării la cicluri de presiune GPL.

O a doua încercare trebuie efectuată pe două rezervoare care au fost produse imediat după primul rezervor, din același lot.

În cazul în care rezultatele acestor încercări sunt satisfăcătoare, prima încercare este ignorată.

În cazul în care una dintre reîncercări sau ambele reîncercări nu îndeplinesc cerințele, lotul este respins.

Încercare la fluaj la temperatură ridicată

2.3.6.6.1. Generalități

Această încercare trebuie efectuată doar pe rezervoare în întregime din material compozit cu matrice de rășină având o temperatură de tranziție vitroasă (TG) mai mică decât temperatura nominală +50 °C.

2.3.6.6.2. Procedură de încercare

Un rezervor finit trebuie încercat după cum urmează:

(a)

Rezervorul trebuie presurizat la 3 000 kPa și menținut la o temperatură definită în conformitate cu tabelul următor în funcție de durata încercării:

Tabelul 3

Temperatură de încercare în funcție de durata încercării la fluaj la temperatură ridicată

T (°C)	Timp de expunere (h)
100	200
95	350
90	600
85	1 000
80	1 800
75	3 200
70	5 900
65	11 000
60	21 000

(b)	Rezervorul trebuie supus unei încercări la scurgere externă.

2.3.6.6.3. Interpretarea încercării

Creșterea maximă a volumului permisă este de 5 %. Rezervorul trebuie să respecte cerințele încercării la scurgere externă definite la punctul 2.4.3. din prezenta anexă și ale încercării la rupere definite la punctul 2.2. din prezenta anexă.

2.3.6.6.4. Repetarea încercării

Este permisă repetarea încercării la fluaj la temperatură ridicată.

O a doua încercare trebuie efectuată pe două rezervoare care au fost produse imediat după primul rezervor, din același lot.

În cazul în care rezultatele acestor încercări sunt satisfăcătoare, prima încercare este ignorată.

În cazul în care una dintre reîncercări sau ambele reîncercări nu îndeplinesc cerințele, lotul este respins.

2.4. Examinare nedistructivă

Examinare radiografică

2.4.1.1. Sudurile trebuie radiografiate în conformitate cu specificația ISO R 1106, utilizând clasificarea B.

2.4.1.2. În cazul în care se utilizează un indicator de tipul cu fir, cel mai mic diametru al firului vizibil nu poate depăși 0,10 mm.

În cazul în care se utilizează un indicator de tipul cu graden și găuri, diametrul celei mai mici găuri vizibile nu poate depăși 0,25 mm.

2.4.1.3. Evaluarea radiografiilor sudurilor trebuie să se bazeze pe filmele originale respectând practica recomandată de standardul ISO 2504, punctul 6.

Următoarele defecte nu sunt acceptate:

Fisuri, suduri neadecvate sau penetrare neadecvată a sudurii.

2.4.1.4.1. Pentru o grosime a peretelui rezervorului ≥ 4 mm, următoarele incluziuni sunt considerate acceptabile:

Orice incluziune de gaz măsurând cel mult a/4 mm;

Orice incluziune de gaz măsurând mai mult de a/4 mm, dar cel mult a/3 mm, aflată la mai mult de 25 mm distanță de orice altă incluziune de gaz care măsoară mai mult de a/4 mm, dar nu mai mult de a/3 mm;

Orice incluziune alungită sau orice grup de incluziuni rotunjite aflate în linie, atunci când lungimea reprezentată (pe o lungime de sudură de 12a) nu este mai mare de 6 mm;

Incluziunile de gaz de pe orice lungime de sudură de 100 mm, atunci când suprafața lor totală nu depășește 2a mm2.

2.4.1.4.2. Pentru o grosime a peretelui rezervorului < 4 mm, următoarele incluziuni sunt considerate acceptabile:

Orice incluziune de gaz măsurând cel mult a/2 mm;

Orice incluziune de gaz măsurând mai mult de a/2 mm, dar cel mult a/1,5 mm, aflată la mai mult de 25 mm distanță de orice altă incluziune de gaz care măsoară mai mult de a/2 mm, dar nu mai mult de a/1,5 mm;

Orice incluziune alungită sau orice grup de incluziuni rotunjite aflate în linie, atunci când lungimea reprezentată (pe o lungime de sudură de 12a) nu este mai mare de 6 mm;

Incluziunile de gaz de pe orice lungime de sudură de 100 mm, atunci când suprafața lor totală nu depășește 2a mm2.

2.4.2. Examinare macroscopică

Examinarea macroscopică a unei secțiuni transversale complete a sudurii trebuie să prezinte o fuziune completă pe suprafața tratată cu orice acid de macropreparare și nu trebuie să evidențieze niciun defect de asamblare, nicio incluziune importantă sau alte defecte.

În caz de incertitudine, este necesar să se efectueze o examinare microscopică a zonei suspecte.

2.5. Examinarea aspectului exterior al sudurii pentru rezervoarele metalice

2.5.1. Această examinare se efectuează atunci când sudura este terminată.

Suprafața sudată care urmează să fie examinată trebuie să fie bine luminată; nu trebuie să prezinte grăsimi, praf, reziduuri de zgură sau de orice fel de strat de protecție.

2.5.2. Fuziunea metalului sudat cu metalul de bază trebuie să fie netedă și fără urme de coroziune. Pe suprafața sudată și pe suprafața vecină peretelui, nu trebuie să existe fisuri, crestături sau porozități. Suprafața sudată trebuie să fie regulată și egală. În cazul utilizării unei suduri cap la cap, grosimea excedentară nu trebuie să depășească un sfert din lățimea sudurii.

2.6. Încercare la flacără

2.6.1. Generalități

Încercarea la flacără este menită să demonstreze că sistemul de protecție contra incendiului, cu care rezervorul este dotat din construcție, va împiedica explozia rezervorului atunci când acesta este încercat în condițiile de incendiu prevăzute. Producătorul trebuie să descrie comportarea ansamblului sistemului de protecție împotriva incendiului, inclusiv revenirea automată la presiunea atmosferică, prevăzută în proiect. Cerințele prezentei încercări sunt considerate îndeplinite pentru orice rezervor care are următoarele caracteristici comune cu rezervorul de bază:

(a)	același titular al omologării,

(b)	aceeași formă (cilindrică, formă specială),

(c)	același material,

(d)	aceeași grosime a peretelui sau mai mare,

(e)	același diametru sau mai mic (rezervor cilindric),

(f)	aceeași înălțime sau mai mică (formă specială de rezervor),

(g)	aceeași suprafață externă sau mai mică,

(h)	aceeași configurație a accesoriilor montate pe rezervor (2).

2.6.2. Amplasarea rezervorului

(a)	Rezervorul trebuie amplasat în poziția prevăzută de producător, cu partea inferioară a rezervorului la aproximativ 100 mm deasupra sursei de foc.

(b)	Un ecran trebuie utilizat pentru a evita contactul direct între flacără și siguranța fuzibilă (dispozitiv de suprapresiune), în cazul în care rezervorul este prevăzut cu o asemenea siguranță. Ecranul nu trebuie să intre în contact direct cu siguranța fuzibilă (dispozitiv de suprapresiune).

(c)	Orice defecțiune a unei supape, a unui accesoriu sau a unei conducte care nu face parte din sistemul de protecție prevăzut din construcție apărută în timpul încercării anulează rezultatul acesteia.

(d)	Rezervoare cu o lungime mai mică de 1,65 m: centrul rezervorului trebuie poziționat deasupra centrului sursei de foc.

Rezervoare cu o lungime egală sau mai mare de 1,65 m: în cazul în care rezervorul este echipat cu un dispozitiv de suprapresiune pe o parte laterală, aplicarea sursei de foc trebuie să înceapă din partea opusă a rezervorului. În cazul în care rezervorul este echipat cu dispozitive de suprapresiune pe ambele părți laterale sau în mai multe locuri pe lungimea rezervorului, centrul sursei de foc trebuie fixat la mijlocul distanței dintre dispozitivele de siguranță care sunt despărțite de cea mai mare distanță orizontală.

2.6.3. Sursa de foc

O sursă de foc uniform având lungimea de 1,65 m trebuie să proiecteze flăcări directe pe suprafața rezervorului pe întreg diametrul acestuia.

Orice combustibil poate fi utilizat pentru sursa de foc, cu condiția să furnizeze o căldură uniformă suficientă pentru menținerea temperaturilor de încercare specificate până când rezervorul este aerisit. Modul de dispunere a focului trebuie înregistrat suficient de detaliat astfel încât să poată fi reprodus debitul de căldură aplicat rezervorului. Orice defecțiune sau neregularitate a sursei de foc în timpul încercării anulează rezultatul.

2.6.4. Măsurări ale temperaturii și presiunii

În timpul încercării la flacără, trebuie măsurați următorii parametri:

(a)	Temperatura flăcării imediat sub rezervor, de-a lungul părții inferioare a rezervorului, în cel puțin două locuri, situate la cel mult 0,75 m unul de altul;

(b)	Temperatura peretelui în partea inferioară a rezervorului;

(c)	Temperatura peretelui la cel mult 25 mm de dispozitivul de suprapresiune;

(d)	Temperatura peretelui în partea superioară a rezervorului, în centrul sursei de foc;

(e)	Presiunea din interiorul rezervorului.

Un ecran metalic trebuie utilizat pentru a evita contactul direct dintre flacără și termocuple. De asemenea, termocuplele pot fi inserate în blocuri de metal, măsurând mai puțin de 25 mm2. În timpul încercării, temperaturile termocuplelor și presiunea rezervorului trebuie înregistrate la intervale de 2 secunde sau mai des.

2.6.5. Cerințe generale de încercare

(a)	Rezervorul este umplut la 80 % (în volum) cu GPL (combustibil comercial) și încercat în poziție orizontală la presiunea de lucru;

(b)	Imediat după aprindere, focul proiectează flăcări pe suprafața rezervorului, de-a lungul celor 1,65 m ai sursei de foc;

(c)	În perioada de 5 minute de la aprindere, cel puțin o termocuplă trebuie să indice temperatura flăcării imediat sub rezervor de cel puțin 590 °C. Această temperatură trebuie menținută pe restul duratei încercării, și anume până când nu mai există suprapresiune în rezervor;

(d)	Severitatea condițiilor de încercare nu trebuie să fie atenuată de condițiile ambiante (de exemplu, ploaie, vânt moderat/puternic, etc.).

2.6.6. Rezultatele încercării:

(a)	O explozie a rezervorului anulează rezultatul încercării.

(b)	O presiune mai mare de 3 700 kPa, adică 136 % din presiunea de etalonare a supapei de suprapresiune (2 700 kPa) în timpul încercării anulează rezultatul acesteia. O presiune cuprinsă între 3 000 și 3 700 kPa anulează rezultatul încercării numai în cazul apariției unei deformări plastice vizibile.

(c)	În cazul în care comportarea sistemului de protecție nu respectă specificația producătorului și conduce la o atenuare a condițiilor de încercare, rezultatul este anulat.

(d)	Pentru un rezervor compozit, o scurgere de GPL prin suprafață este acceptată în cazul unei scurgeri controlate. O scurgere de GPL gazos în perioada de 2 minute de la începutul încercării sau o capacitate de scurgere mai mare de 30 litri pe minut anulează rezultatul încercării.

(e)

Rezultatele trebuie prezentate într-un rezumat al încercării și trebuie să includă cel puțin următoarele date pentru fiecare rezervor:

—	Descrierea configurației rezervorului.

—	Fotografia montării rezervorului și a dispozitivului de suprapresiune.

—	Metoda aplicată, inclusiv intervalul de timp între măsurători.

—	Timpul scurs între aprinderea focului și începerea evacuării GPL și presiunea efectivă.

—	Timpul necesar pentru revenirea la presiunea atmosferică.

—	Diagrame de presiune și de temperatură.

2.7. Încercare la impact

2.7.1. Generalități

La alegerea producătorului, toate încercările la impact pot fi efectuate pe un singur rezervor sau fiecare încercare poate fi efectuată pe un rezervor diferit.

Procedură de încercare

Pentru această încercare, mediul lichid trebuie să fie un amestec de apă și glicol sau un alt lichid cu un punct de îngheț scăzut care nu modifică proprietățile materialului rezervorului.

Un rezervor umplut cu mediu lichid până la o greutate egală cu cea a unui rezervor umplut la 80 % cu GPL cu o masă de referință de 0,568 kg/l este proiectat, paralel cu axa longitudinală (axa x din figura 1) a vehiculului în care este prevăzut a fi montat, la o viteză V = 50 km/h, într-o pană din material dur, fixată orizontal și perpendicular pe direcția mișcării rezervorului.

Pana trebuie instalată astfel încât centrul de gravitație (c.g.) al rezervorului să lovească centrul penei.

Pana trebuie să aibă un unghi α de 90o, iar punctul de impact trebuie rotunjit cu o rază maximă de 2,5 mm. Lungimea L a penei trebuie să fie cel puțin egală cu lățimea rezervorului astfel cum este orientat în mișcarea sa din timpul încercării. Înălțimea H a penei trebuie să fie de cel puțin 600 mm.

Figura 1

Descrierea procedurii de încercare la impact:

În cazul în care un rezervor poate fi instalat în mai multe poziții pe vehicul, trebuie încercată fiecare poziție.

După această încercare, rezervorul trebuie supus unei încercări la scurgere externă prevăzută la punctul 2.3.6.3. din prezenta anexă.

2.7.3. Interpretarea încercării

Rezervorul trebuie să respecte cerințele încercării de scurgere externă definită la punctul 2.3.6.3. din prezenta anexă.

2.7.4. Repetarea încercării

Este permisă repetarea încercării de impact.

O a doua încercare trebuie efectuată pe două rezervoare care au fost produse imediat după primul rezervor, din același lot.

În cazul în care rezultatele acestor încercări sunt satisfăcătoare, prima încercare este ignorată.

În cazul în care una dintre reîncercări sau ambele reîncercări nu îndeplinesc cerințele, lotul este respins.

2.8. Încercare la cădere

2.8.1. Procedură de încercare

Un rezervor finit trebuie supus unei încercări la cădere la temperatura ambiantă fără presurizare internă și fără supape montate. Suprafața pe care cad rezervoarele trebuie să fie o suprafață din beton dreaptă și orizontală.

Înălțimea de cădere (Hd) trebuie să fie de 2 m (măsurată în punctul cel mai jos al rezervorului).

Același rezervor gol trebuie lăsat să cadă:

—	în poziție orizontală,

—	în poziție verticală, pe fiecare capăt,

—	într-un unghi de 45°.

După încercarea la cădere, rezervoarele trebuie supuse unei încercări la cicluri de presiune la temperatura ambiantă în conformitate cu cerințele punctului 2.3.6.1. din prezenta anexă.

2.8.2. Interpretarea încercării

Rezervoarele trebuie să respecte cerințele încercării la cicluri de presiune la temperatura ambiantă în conformitate cu punctul 2.3.6.1. din prezenta anexă.

2.8.3. Repetarea încercării

Este permisă repetarea încercării de cădere.

O a doua încercare trebuie efectuată pe două rezervoare care au fost produse imediat după primul rezervor, din același lot.

În cazul în care rezultatele acestor încercări sunt satisfăcătoare, prima încercare este ignorată.

În cazul în care una dintre reîncercări sau ambele reîncercări nu îndeplinesc cerințele, lotul este respins.

2.9. Încercare la cuplu pe bosaj

2.9.1. Procedură de încercare

Cu corpul rezervorului fixat pentru a împiedica rotirea, un cuplu mai mare de 2 ori decât cuplul de instalare a supapei sau a dispozitivului de suprapresiune prevăzut de producător trebuie aplicat fiecărui bosaj de extremitate al rezervorului, mai întâi în sensul de închidere al unui racord filetat, apoi în sensul de deschidere și în final din nou în sensul de închidere.

Apoi, rezervorul trebuie supus unei încercări la scurgere externă în conformitate cu cerințele punctului 2.3.6.3. din prezenta anexă.

2.9.2. Interpretarea încercării

Rezervorul trebuie să respecte cerințele încercării la scurgere externă definite la punctul 2.3.6.3. din prezenta anexă.

2.9.3. Repetarea încercării

Este permisă repetarea încercării la cuplu pe bosaj.

O a doua încercare trebuie efectuată pe două rezervoare care au fost produse imediat după primul rezervor, din același lot.

În cazul în care rezultatele acestor încercări sunt satisfăcătoare, prima încercare este ignorată.

În cazul în care una dintre reîncercări sau ambele reîncercări nu îndeplinesc cerințele, lotul este respins.

2.10. Încercare în mediu acid

2.10.1. Procedură de încercare

Un rezervor finit trebuie expus timp de 100 ore la o soluție de acid sulfuric 30 % (acid de baterie cu greutate specifică de 1,219), în timp ce este presurizat la 3 000 kPa. În timpul încercării, un procent minim de 20 % din suprafața totală a rezervorului trebuie acoperită cu soluția de acid sulfuric.

Apoi, rezervorul trebuie supus unei încercări la rupere definită la punctul 2.2. din prezenta anexă.

2.10.2. Interpretarea încercării

Presiunea de rupere măsurată trebuie să fie de cel puțin 85 % din presiunea de rupere a rezervorului.

2.10.3. Repetarea încercării

Este permisă repetarea încercării în mediu acid.

O a doua încercare trebuie efectuată pe două rezervoare care au fost produse imediat după primul rezervor, din același lot.

În cazul în care rezultatele acestor încercări sunt satisfăcătoare, prima încercare este ignorată.

În cazul în care una dintre reîncercări sau ambele reîncercări nu îndeplinesc cerințele, lotul este respins.

2.11. Încercare la radiații ultraviolete (UV)

2.11.1. Procedură de încercare

Atunci când rezervorul este expus direct luminii solare (chiar și prin sticlă), radiațiile UV pot degrada materialele polimere. Prin urmare, producătorul trebuie să demonstreze capacitatea materialului stratului exterior de a rezista la radiații UV de-a lungul duratei sale de viață de 20 de ani.

(a)	În cazul în care stratul exterior are o funcție mecanică (suport), rezervorul trebuie supus încercării la rupere în conformitate cu cerințele punctului 2.2. din prezenta anexă, după o expunere reprezentativă la radiații ultraviolete;

(b)	În cazul în care stratul exterior are o funcție de protecție, producătorul trebuie să demonstreze că învelișul rămâne intact timp de 20 de ani, pentru a proteja straturile interioare ale structurii împotriva radiațiilor ultraviolete reprezentative.

2.11.2. Interpretarea încercării

În cazul în care stratul exterior are o funcție mecanică, rezervorul trebuie să respecte cerințele încercării la rupere definite la punctul 2.2. din prezenta anexă.

2.11.3. Repetarea încercării

Este permisă repetarea încercării la radiații ultraviolete.

O a doua încercare trebuie efectuată pe două rezervoare care au fost produse imediat după primul rezervor, din același lot.

În cazul în care rezultatele acestor încercări sunt satisfăcătoare, prima încercare este ignorată.

În cazul în care una dintre reîncercări sau ambele reîncercări nu îndeplinesc cerințele, lotul este respins.

(1) Aceste epruvete pot fi prelevate din același rezervor.

(2) Sunt permise accesorii suplimentare, modificări și deplasări prelungiri ale accesoriilor montate pe rezervor fără repetarea încercării, în cazul în care acestea sunt notificate departamentului administrativ care a omologat rezervorul și în cazul în care se consideră că este puțin probabil să producă efecte negative apreciabile. Departamentul administrativ poate solicita serviciului tehnic competent un raport suplimentar de încercare. Rezervorul și configurațiile accesoriilor sale vor fi indicate în apendicele 1 la anexa 2B.

Apendicele 1

Figura 1

Tipuri principale de suduri longitudinale cap la cap

Figura 2

Sudură circulară cap la cap

Figura 3

Exemple de plăcuțe cu bolțuri sudate

Figura 4

Exemple de inele sudate cu flanșă

Apendicele 2

Figura 1

Rezervoare cu suduri longitudinale și circulare, Amplasarea epruvetelor

Figura 2a

Rezervoare doar cu suduri circulare și bloc de supape montat lateral; Amplasarea epruvetelor

Figura 2b

Rezervoare doar cu suduri circulare și bosaje/plăci de supapă montate la capăt.

Apendicele 3

Figura 1

Ilustrarea încercării la îndoire

Figura 2

Epruvetă pentru încercarea la tracțiune orientată perpendicular pe sudură

Apendicele 4

Notă: Pentru capete torisferice

Formula

Relația dintre raportul H/D și coeficientul de configurație C

Valorile coeficientului de configurație C pentru raportul H/D cuprins între 0,20 și 0,25

Relația dintre raportul H/D și coeficientul de configurație C

Valorile coeficientului de configurație C pentru raportul H/D cuprins între 0,25 și 0,50

Apendicele 5

EXEMPLE DE REZERVOARE SPECIALE

Apendicele 6

METODE DE ÎNCERCARE A MATERIALELOR

Rezistență chimică

Materialele utilizate în rezervoare în întregime din material compozit trebuie încercate în conformitate cu standardul ISO 175 timp de 72 de ore la temperatura camerei.

Este permisă, de asemenea, demonstrarea rezistenței chimice prin utilizarea datelor din literatura de specialitate.

Trebuie verificată compatibilitatea cu următoarele medii:

(a)	lichid de frână;

(b)	lichid pentru curățat parbrizul;

(c)	lichid de răcire;

(d)	benzină fără plumb;

(e)	soluție de apă deionizată, clorură de sodiu (2,5 % ±0,1 % în masă), clorură de calciu (2,5 % ±0,1 % în masă) și acid sulfuric în cantitate suficientă pentru a obține o soluție cu Ph 4,0 ± 0,2.

Criterii de acceptare a încercării:

(a)	Alungire: După încercare, alungirea unui material termoplastic trebuie să fie de cel puțin 85 % din alungirea inițială. După încercare, alungirea unui elastomer trebuie să fie de cel puțin 100 %.

(b)	Pentru componente structurale (de exemplu fibre): Rezistența reziduală pentru o componentă structurală după încercare trebuie să fie de cel puțin 80 % din rezistența la tracțiune inițială.

(c)	Pentru componente nestructurale (de exemplu înveliș de protecție): Nu sunt permise fisuri vizibile.

2. Structură compozită

(a)

Fibre integrate într-o matrice

Caracteristici de tracțiune:	ASTM 3039	Compoziți fibră-rășină
	ASTM D2343	Sticlă, aramidă (caracteristici de tracțiune ale firelor)
	ASTM D4018.81	Carbon (caracteristici de tracțiune ale filamentelor continue) cu mențiuni speciale pentru matrice
Caracteristici de forfecare:	ASTM D2344	(Rezistență la forfecare interlaminară a unui compozit cu fibre paralele prin metoda grinzii scurte)

(b)

Fibre uscate sub formă izotensoidă

Caracteristici de tracțiune:

ASTM D4018.81

Carbon (filament continuu), alte fibre.

3. Înveliș de protecție

Radiațiile UV degradează materialul polimer atunci când acesta este expus direct luminii solare. În funcție de instalare, producătorul trebuie să dovedească faptul că învelișul beneficiază de protecție pe întreaga sa durată de viață.

4. Componente termoplastice

Temperatura de înmuiere Vicat a unei componente termoplastice trebuie să fie mai mare de 70 °C. Pentru componentele structurale, temperatura de înmuiere Vicat trebuie să fie de cel puțin 75 °C.

5. Componente termorigide

Temperatura de înmuiere Vicat a unei componente termorigide trebuie să fie mai mare de 70 °C.

6. Componente elastomere

Temperatura de tranziție vitroasă (Tg) a unei componente elastomere trebuie să fie mai mică de –40 °C. Temperatura de tranziție vitroasă trebuie încercată în conformitate cu ISO 6721 „Materiale plastice – Determinarea proprietăților mecanice dinamice”. Punctul de tranziție Tg este determinat pornind de la diagrama modulului de conservare în funcție de temperatură prin determinarea temperaturii în punctul unde cele două tangente care reprezintă pantele diagramei înainte și după pierderea dramatică de rigiditate se intersectează.

ANEXA 15

PROCEDURI DE ÎNCERCARE

1. Clasificare

1.1. Componentele GPL destinate utilizării în vehicule se clasifică în funcție de presiunea maximă de funcționare și de funcția acestora, în conformitate cu capitolul 2 din prezentul regulament.

1.2. Clasificarea componentelor stabilește încercările care trebuie efectuate pentru omologarea componentelor sau a părților de componente.

2. Proceduri de încercare aplicabile

În tabelul 1 sunt prezentate procedurile de încercare aplicabile în funcție de clasificare.

Tabelul 1

Încercare	Clasa 1	Clasa 2(A)	Clasa 3	Punctul
Suprapresiune	x	x	x	4.
Scurgere externă	x	x	x	5.
Temperatură ridicată	x	x	x	6.
Temperatură scăzută	x	x	x	7.
Scurgerea locașului	x		x	8.
Încercări la anduranță/funcționale	x		x	9.
Încercare de funcționare			x	10.
Compatibilitate cu GPL	x	x	x	11.
Rezistență la coroziune	x	x	x	12.
Rezistență la căldură uscată	x		x	13.
Îmbătrânire la ozon	x		x	14.
Fluaj	x		x	15.
Ciclu termic	x		x	16.
Compatibilitate cu lichidul de transfer de căldură		x

3. Cerințe generale

3.1. Încercările la scurgere trebuie efectuate cu gaze sub presiune, precum aerul sau azotul.

3.2. Apa sau un alt lichid pot fi utilizate în vederea obținerii presiunii necesare pentru încercarea la rezistență hidrostatică.

3.3. Toate valorile încercărilor trebuie să indice tipul de mediu de încercare utilizat, după caz.

3.4. Perioada de încercare pentru încercările la scurgere și la rezistență hidrostatică trebuie să fie de minimum 1 minut.

3.5. Toate încercările trebuie efectuate la o temperatură a camerei de 20 ±5 °C, în afara cazului în care se prevede altfel.

4. Încercare la suprapresiune în condiții hidraulice

O componentă care conține GPL trebuie să reziste fără urme vizibile de ruptură sau deformare permanentă la o presiune hidraulică de încercare în conformitate cu tabelul 1 (de 2,25 ori presiunea maximă de clasificare) timp de cel puțin 1 minut cu ieșirea părții de înaltă presiune conectată.

Eșantioanele, supuse în prealabil încercării la durabilitate de la punctul 9, trebuie conectate la o sursă de presiune hidrostatică. Pe conducta de alimentare cu presiune hidrostatică trebuie instalate o supapă de închidere comandată și un manometru având o plajă a presiunilor cuprinsă între presiunea de încercare înmulțită cu 1,5 și presiunea de încercare înmulțită cu 2.

Tabelul 2 prezintă presiunea de clasificare și presiunile care trebuie utilizate la încercarea la suprapresiune în funcție de clasificare:

Tabelul 2

Clasificarea componentei	Presiunea de clasificare [kPa]	Presiunea hidraulică de încercare pentru încercarea la suprapresiune [kPa]
Clasele 1, 3	3 000	6 750
Clasa 2A	120	270
Clasa 2	450	1 015

5. Încercare la scurgere externă

5.1. O componentă nu trebuie să aibă scurgeri pe la garniturile tijei sau ale corpului sau pe la alte îmbinări și nu trebuie să prezinte urme de porozitate din turnare atunci când este încercată în conformitate cu punctul 5.3. la orice presiune aerostatică cuprinsă între 0 și presiunea din tabelul 3. Se consideră că instrucțiunile de mai sus sunt respectate atunci când sunt îndeplinite dispozițiile punctului 5.4.

5.2. Încercarea trebuie efectuată în următoarele condiții:

(i)	la temperatura camerei

(ii)	la temperatura minimă de funcționare

(iii)

la temperatura maximă de funcționare

Temperaturile maximă și minimă de funcționare sunt prezentate în anexe.

5.3. În timpul acestei încercări, echipamentul încercat (EI) este conectat la o sursă de presiune aerostatică (de 1,5 ori mai mare decât presiunea maximă și, în cazul unei componente din clasa 3, de 2,25 ori mai mare decât presiunea maximă de clasificare). Pe conducta de alimentare cu presiune trebuie instalate o supapă de închidere comandată și un manometru având o plajă a presiunilor cuprinsă între presiunea de încercare înmulțită cu 1,5 și presiunea de încercare înmulțită cu 2. Manometrul trebuie montat între supapa de închidere comandată și eșantionul încercat. Atunci când este supus presiunii de încercare, eșantionul trebuie scufundat în apă pentru a detecta scurgeri sau se poate utiliza orice altă metodă echivalentă de încercare (măsurarea debitului sau cădere de presiune).

Tabelul 3

Presiunile de clasificare și de încercare la scurgere în funcție de clasificare

Clasificarea componentei	Presiunea de clasificare [kPa]	Presiunea de încercare pentru încercarea la scurgere [kPa]
Clasa 1	3 000	4 500
Clasa 2A	120	180
Clasa 2	450	675
Clasa 3	3 000	6 750

5.4. Scurgerea externă trebuie să fie mai mică decât cea conform cerințelor din anexe sau, în cazul în care nu este menționată nicio indicație, scurgerea externă trebuie să fie mai mică de 15 cm3/oră cu ieșirea conectată, atunci când componenta este supusă unei presiuni a gazului egală cu presiunea de încercare la scurgere.

6. Încercare la temperatură ridicată

O componentă care conține GPL nu trebuie să aibă o scurgere mai mare de 15 cm3/oră cu ieșirea conectată atunci când este supusă unei presiuni a gazului, la temperatura maximă de funcționare, după cum se indică în anexe, egală cu presiunea de încercare la scurgere (tabelul 3 punctul 5.3.). Componenta trebuie condiționată timp de cel puțin 8 ore la temperatura respectivă.

7. Încercare la temperatură scăzută

O componentă care conține GPL nu trebuie să aibă o scurgere mai mare de 15 cm3/oră cu ieșirea conectată atunci când este supusă unei presiuni a gazului, la temperatura minimă de funcționare (–20 °C), egală cu presiunea de încercare la scurgere (tabelul 3 punctul 5.3.). Componenta trebuie condiționată timp de cel puțin 8 ore la temperatura respectivă.

8. Încercare la scurgere a locașului

Următoarele încercări pentru scurgerea locașului trebuie efectuate pe eșantioane de supapă de serviciu sau de unitate de umplere care au fost supuse anterior încercării la scurgere externă prevăzută la punctul 5 anterior.

8.1.1. Încercările la scurgere a locașului trebuie efectuate cu intrarea supapei eșantion conectată la o sursă de presiune aerostatică, cu supapa în poziție închisă și cu ieșirea deschisă. Pe conducta de alimentare cu presiune trebuie instalate o supapă de închidere comandată și un manometru având o plajă a presiunilor cuprinsă între presiunea de încercare înmulțită cu 1,5 și presiunea de încercare înmulțită cu 2. Manometrul trebuie montat între supapa de închidere comandată și eșantionul încercat. În timpul aplicării presiunii de încercare, urmărirea scurgerilor trebuie efectuată cu orificiul de intrare deschis scufundat în apă, în afara cazului în care se prevede altfel.

8.1.2. Conformitatea cu punctele 8.2.-8.8. de mai jos trebuie stabilită prin conectarea unei conducte de o anumită lungime la ieșirea supapei. Capătul liber al acestei conducte de ieșire trebuie introdus într-un cilindru inversat, gradat în cm3. Cilindrul inversat trebuie închis printr-un închizător hidraulic. Aparatul trebuie reglat astfel încât:

(1)	capătul conductei de ieșire să fie situat la aproximativ 13 mm deasupra nivelului apei din cilindrul inversat gradat și

(2)

apa la interiorul și la exteriorul cilindrului gradat să fie la același nivel. După efectuarea acestor reglaje, trebuie înregistrat nivelul apei din cilindrul gradat. Supapa fiind în poziția închisă din timpul funcționării normale, un flux de aer sau de azot la presiunea de încercare specificată trebuie aplicat la intrarea supapei pe o perioadă de încercare de minimum 2 minute. În acest interval, poziția verticală a cilindrului gradat trebuie reglată, după caz, pentru a menține același nivel al apei la interiorul și la exteriorul acestuia.

La sfârșitul perioadei de încercare și cu același nivel al apei la interiorul și la exteriorul cilindrului gradat, se înregistrează din nou nivelul apei din cilindrul gradat. După variația de volum din cilindrul gradat, rata de scurgere trebuie calculată utilizând următoarea formulă:

Formula

unde:

V1	=	debitul de scurgere, în cm3 de aer sau azot pe oră.
Vt	=	creșterea de volum din cilindrul gradat în timpul încercării.
t	=	perioada de încercare, în minute.
P	=	presiunea barometrică în timpul încercării, în kPa.
T	=	temperatura ambiantă în timpul încercării, în K.

8.1.3. În locul metodei descrise anterior, scurgerea poate fi măsurată cu ajutorul unui debitmetru instalat la partea de intrare a supapei încercate. Debitmetrul trebuie să poată indica exact, pentru fluidul de încercare utilizat, debitele maxime de scurgere admise.

8.2. Locașul unei supape de închidere, atunci când este în poziție închisă, nu trebuie să prezinte scurgeri la orice presiune aerostatică cuprinsă între 0 și 3 000 kPa.

8.3. O supapă antiretur prevăzută cu un locaș din material elastic, atunci când este în poziție închisă, nu trebuie să prezinte scurgeri atunci când este supusă la orice presiune aerostatică cuprinsă între 50 și 3 000 kPa.

8.4. O supapă antiretur prevăzută cu un locaș metal/metal, atunci când este în poziție închisă, nu trebuie să prezinte scurgeri la un debit mai mare de 0,50 dm3/oră atunci când este supusă unei presiuni de intrare până la valoarea presiunii de încercare în conformitate cu tabelul 3 de la punctul 5.3.

8.5. Locașul supapei antiretur superioare utilizate în ansamblul unității de umplere, atunci când este în poziție închisă, nu trebuie să prezinte scurgeri la orice presiune aerostatică cuprinsă între 50 și 3 000 kPa.

8.6. Locașul unei cuple de serviciu, atunci când este în poziție închisă, nu trebuie să prezinte scurgeri la orice presiune aerostatică cuprinsă între 0 și 3 000 kPa.

8.7. Supapa de suprapresiune de pe conductele de gaz nu trebuie să aibă scurgeri interne până la o presiune de 3 000 kPa.

8.8. Supapa de suprapresiune (supapa de evacuare) nu trebuie să aibă scurgeri interne până la o presiune de 2 600 kPa.

9. Încercare la anduranță

9.1. O unitate de umplere sau o supapă de serviciu trebuie să poată respecta cerințele încercării la scurgere aplicabile prevăzute la punctele 5 și 8 de mai sus, după ce a fost supusă unui număr de cicluri de deschidere și închidere menționate în anexe.

9.2. O supapă de închidere trebuie încercată cu ieșirea supapei conectată. Corpul supapei trebuie umplut cu n-hexan, iar intrarea valvei trebuie supusă unei presiuni de 3 000 kPa.

9.3. Trebuie efectuată o încercare la anduranță la un ritm de maximum 10 cicluri pe minut. Pentru o supapă de închidere, cuplul de închidere trebuie adaptat la dimensiunea volanului, a cheii sau a oricărui alt mijloc utilizat pentru acționarea supapei.

9.4. Imediat după încercarea la anduranță, trebuie efectuate încercările adecvate pentru scurgerea externă și a locașului, descrise la încercarea la scurgere externă de la punctul 5 și la încercarea la scurgere a locașului de la punctul 8.

Anduranța supapei de limitare la 80 %

9.5.1. Supapa de limitare la 80 % trebuie să poată suporta 6 000 de cicluri complete de umplere până la gradul maxim de umplere.

10. Încercări de funcționare

Încercare de funcționare a supapei de suprapresiune (de pe conductele de gaz)

10.1.1. În cazul supapelor de suprapresiune, trebuie utilizate 3 eșantioane din fiecare mărime, model și etalonare pentru încercările de început de deschidere și de închidere. Același set de trei supape trebuie utilizat pentru încercările de debit, pentru alte observații indicate la punctele următoare.

Trebuie efectuate cel puțin 2 observații succesive de început de deschidere și de închidere pe fiecare dintre cele 3 supape de încercare în conformitate cu încercările nr. 1 și nr. 3 de la punctele 10.1.2 și 10.1.4 de mai jos.

Presiuni de început de deschidere și de închidere a supapelor de suprapresiune – încercarea nr. 1

10.1.2.1. Înainte de a fi supuse încercării de debit, presiunea de început de deschidere a fiecăreia dintre cele trei eșantioane ale unei supape de suprapresiune de mărime, model și etalonare date trebuie să fie de ±3 % din valoarea medie a presiunilor, dar presiunea de început de deschidere a oricăreia dintre cele trei supape nu trebuie să fie mai mică de 95 % și mai mare de 105 % din presiunea de etalonare înscrisă pe supapă.

10.1.2.2. Presiunea de închidere a unei supape de suprapresiune înainte de a fi supusă unei încercări de debit nu trebuie să fie mai mică de 50 % din presiunea de început de deschidere observată inițial.

10.1.2.3. O supapă de suprapresiune trebuie conectată la o sursă de aer sau la o altă sursă aerostatică ce poate fi menținută la o presiune de cel puțin 500 kPa de presiune efectivă peste presiunea de etalonare marcată a supapei supuse încercării. Pe conducta de alimentare cu presiune trebuie instalate o supapă de închidere comandată și un manometru având o plajă a presiunilor cuprinsă între presiunea de încercare înmulțită cu 1,5 și presiunea de încercare înmulțită cu 2. Manometrul trebuie montat pe conductă între supapa încercată și supapa de închidere comandată. Presiunile de început de deschidere și de închidere trebuie determinate prin intermediul unui închizător hidraulic cu o adâncime de maximum 100 mm.

10.1.2.4. După înregistrarea presiunii de început de deschidere a supapei, presiunea trebuie mărită suficient de mult peste valoarea presiunii de început de deschidere pentru a asigura acționarea clapetei supapei. Apoi, supapa de închidere trebuie închisă etanș, iar închizătorul hidraulic și manometrul trebuie observate îndeaproape. Presiunea la care dispar bulele de aer prin închizătorul hidraulic trebuie înregistrată ca presiunea de închidere a supapei.

Debitul supapelor de suprapresiune – încercarea nr. 2

10.1.3.1. Debitul fiecăruia dintre cele trei eșantioane de supapă de suprapresiune de mărime, formă și etalonare date trebuie să se încadreze într-o plajă de 10 % din debitul maxim observat.

10.1.3.2. În timpul încercărilor de debit pentru fiecare supapă, nu trebuie să se constate vibrații sau alte condiții anormale de funcționare.

10.1.3.3. Presiunea de închidere a fiecărei supape nu trebuie să fie mai mică de 65 % din presiunea de început de deschidere înregistrată inițial.

10.1.3.4. O încercare de debit la o supapă de suprapresiune trebuie efectuată la o presiune de măsurare a debitului de 120 % din presiunea maximă de etalonare.

10.1.3.5. O încercare de debit la o supapă de suprapresiune trebuie efectuată prin utilizarea unui debitmetru cu diafragmă de tip flanșă conceput și etalonat corespunzător, conectat la o sursă de aer având debitul și presiunea corespunzătoare. Pot fi utilizate un debitmetru cu alte caracteristici decât cele descrise mai sus și un alt fluid aerostatic decât aerul, cu condiția ca rezultatele finale să fie aceleași.

10.1.3.6. Debitmetrul trebuie instalat cu conducte suficient de lungi atât în amonte, cât și în aval de diafragmă și cu orice alte dispozitive, inclusiv palete de egalizare, pentru a evita orice perturbare a plăcii diafragmei pentru rapoartele diafragmă/diametre ale conductelor care trebuie utilizate.

Flanșele între care este montată și fixată placa diafragmei trebuie echipate cu linii de derivație de presiune legate la un manometru. Acest instrument indică diferența de presiune prin placa diafragmei, iar valoarea citită este utilizată la calcularea debitului. Un manometru etalonat trebuie utilizat în porțiunea conductei debitmetrului aflată în aval de placa diafragmei. Acest manometru indică presiunea debitului, iar valoarea citită este folosită, de asemenea, la calcularea debitului.

10.1.3.7. Un instrument de indicare a temperaturii trebuie conectat la conducta debitmetrului situată în aval de placa diafragmei pentru a indica temperatura aerului care se scurge către supapa de siguranță. Valoarea citită la acest instrument trebuie integrată la calculul de corectare a temperaturii fluxului de aer la o temperatură de referință de 15 °C. Un barometru trebuie să fie disponibil pentru a indica presiunea atmosferică din momentul încercării.

Valoarea indicată de barometru trebuie adăugată presiunii indicate de manometrul fluxului de aer. Această presiune absolută este, de asemenea, integrată în calculul debitului. Presiunea aerului din debitmetru trebuie reglată printr-o supapă corespunzătoare montată pe conducta de alimentare cu aer în amonte de debitmetru. Supapa de suprapresiune supusă încercării trebuie conectată la ieșirea debitmetrului.

10.1.3.8. După efectuarea tuturor pregătirilor pentru încercările de debit, supapa de pe linia de alimentare cu aer trebuie deschisă încet, iar presiunea de alimentare a supapei testate trebuie mărită până la presiunea adecvată de măsurare a debitului. În acest interval, presiunea la care supapa se deschide brusc trebuie înregistrată ca presiune de deschidere.

10.1.3.9. Presiunea de măsurare a debitului predeterminată trebuie menținută o scurtă perioadă de timp până când valorile afișate de instrumente se stabilizează. Valorile indicate de manometrul pentru presiunea debitului, manometrul pentru diferența de presiune și indicatorul de temperatură a debitului de aer trebuie înregistrate simultan. Apoi, presiunea trebuie redusă până când nu mai există scurgere din supapă.

Presiunea la care se întâmplă acest lucru trebuie înregistrată ca presiune de închidere a supapei.

10.1.3.10. Din datele înregistrate și din coeficientul de diafragmă cunoscut al debitmetrului, trebuie calculat debitul de aer al supapei de suprapresiune supuse încercării, utilizând următoarea formulă:

Formula

unde:

Q	=	debitul supapei de suprapresiune – în m3/min de aer la presiunea absolută de 100 kPa și temperatura de 15 °C.
Fb	=	coeficientul de bază de diafragmă al debitmetrului la presiunea absolută de 100 kPa și temperatura de 15 °C.
Ft	=	coeficientul de temperatură al debitului de aer utilizat pentru conversia temperaturii înregistrate în temperatura de referință de 15 °C.
h	=	diferența de presiune prin diafragma debitmetrului, în kPa.
p	=	presiunea debitului de aer în supapa de suprapresiune – în kPa de presiune absolută (presiunea manometrică înregistrată plus presiunea barometrică înregistrată).
60	=	numitorul de conversie a ecuației din m3/oră în m3/min.

10.1.3.11. Debitul mediu al celor trei supape de siguranță rotunjit la cele mai apropiate cinci unități trebuie considerat ca fiind debitul supapei de mărimea, modelul și etalonarea în cauză.

Reverificarea presiunilor de început de deschidere și de închidere ale supapelor de suprapresiune – încercarea nr. 3

10.1.4.1. După efectuarea încercărilor de debit, presiunea de început de deschidere a unei supape de suprapresiune nu trebuie să fie mai mică de 85 %, iar presiunea de închidere nu trebuie să fie mai mică de 80 % din presiunile de început de deschidere și respectiv de închidere inițiale înregistrate la încercarea nr. 1 de la punctul 10.1.2.

10.1.4.2. Încercările trebuie efectuate la aproximativ o oră după încercarea de debit, iar procedura de încercare trebuie să fie aceeași cu cea descrisă la încercarea nr. 1 de la punctul 10.1.2.

Încercarea de funcționare a limitatorului de debit

10.2.1. Un limitator de debit trebuie să funcționeze la un debit care să nu fie cu peste 10 % mai mare și cu peste 20 % mai mic decât debitul de închidere nominal prevăzut de producător și trebuie să se închidă automat la o diferență de presiune între capetele limitatorului de maximum 100 kPa în timpul încercărilor de funcționare descrise mai jos.

10.2.2. Trei eșantioane din fiecare mărime și model de limitator trebuie supuse încercărilor respective. Un limitator destinat a fi utilizat doar pentru lichide trebuie încercat cu apă, iar în celelalte cazuri încercările trebuie efectuate atât cu aer, cât și cu apă. Sub rezerva dispozițiilor punctului 10.2.3., trebuie efectuate încercări separate pentru fiecare eșantion instalat în pozițiile verticală, orizontală și inversată. Încercările cu aer trebuie efectuate fără conducte sau alte elemente restrictive conectate la ieșirea eșantioanelor încercate.

10.2.3. Un limitator prevăzut a fi instalat într-o singură poziție poate fi încercat doar în poziția respectivă.

10.2.4. Încercarea cu aer trebuie efectuată prin utilizarea unui debitmetru cu diafragmă de tip flanșă conceput și etalonat corespunzător, conectat la o sursă de aer având debitul și presiunea corespunzătoare.

10.2.5. Eșantionul supus încercării trebuie conectat la ieșirea debitmetrului. Un manometru sau un indicator de presiune etalonat, gradat în trepte de maximum 3 kPa, trebuie instalat în amonte de eșantionul încercat pentru a indica presiunea de închidere.

10.2.6. Încercarea trebuie efectuată prin creșterea lentă a debitului de aer prin debitmetru până când limitatorul se închide. La momentul închiderii, trebuie înregistrate diferența de presiune prin diafragma debitmetrului și presiunea de închidere indicată de manometru. Apoi, trebuie calculat debitul la închidere.

10.2.7. Pot fi utilizate alte tipuri de debitmetre și un alt gaz decât aerul.

10.2.8. Încercarea cu apă trebuie efectuată folosind un debitmetru cu lichid (sau echivalent) instalat într-un sistem de conducte având o presiune suficientă pentru a asigura debitul necesar. Sistemul trebuie să includă un piezometru de intrare sau o conductă cu cel puțin un calibru mai groasă decât limitatorul supus încercării, cu o supapă de reglare a debitului conectată între debitmetru și piezometru. Un furtun sau o supapă de siguranță hidrostatică sau ambele pot fi utilizate pentru a reduce efectul șocului de presiune care apare la momentul închiderii limitatorului de debit.

10.2.9. Eșantionul încercat trebuie conectat la ieșirea piezometrului. Un manometru sau un indicator de presiune etalonat de tip retard, care permite măsurarea într-o plajă de la 0 la 1 440 kPa, trebuie conectat la o derivație de presiune în amonte de eșantionul încercat pentru a indica presiunea de închidere. Conectarea trebuie efectuată folosind un tub de cauciuc de o anumită lungime între manometru și derivația de presiune, cu o supapă instalată la intrarea manometrului pentru a permite purjarea aerului din sistem.

10.2.10. Înainte de efectuarea încercării, supapa de reglare a debitului trebuie deschisă lent, cu supapa de purjare de la manometru fiind deschisă, pentru a elimina aerul din sistem. Supapa de purjare trebuie apoi închisă, iar încercarea trebuie efectuată prin creșterea lentă a debitului până când limitatorul de debit se închide. În timpul încercării, manometrul trebuie poziționat la același nivel cu eșantionul încercat. La momentul închiderii, trebuie înregistrate debitul și presiunea de închidere. Atunci când limitatorul de debit este în poziție închisă, trebuie înregistrate scurgerea sau debitul tubului de degajare.

10.2.11. Un limitator de debit utilizat la o unitate de umplere trebuie să se închidă automat la o diferență de presiune de maximum 138 kPa atunci când este supus încercării descrise mai jos.

10.2.12. Trei eșantioane din fiecare mărime de limitator trebuie supuse încercărilor respective. Încercările trebuie efectuate cu aer și trebuie să aibă loc încercări separate cu fiecare eșantion montat vertical și orizontal. Încercările trebuie efectuate în conformitate cu punctele 10.2.4.-10.2.7., cu o cuplă flexibilă a unității de umplere conectată la eșantionul încercat și cu supapa antiretur superioară menținută în poziție deschisă.

Încercare la diverse debite de umplere

10.3.1. Încercarea de bună funcționare a limitatorului gradului de umplere a rezervorului trebuie efectuată prin utilizarea unor debite de umplere de 20, 50 și 80 l/min sau a unui debit maxim la o presiune în amonte absolută de 700 kPa.

Încercare la anduranță pentru limitatorul de umplere

Dispozitivul care limitează gradul de umplere a rezervorului trebuie să poată suporta 6 000 de cicluri de umplere complete la gradul maxim de umplere.

10.4.1. Sferă de aplicare

Orice dispozitiv care limitează gradul de umplere a rezervorului și care funcționează cu plutitor, după ce a fost supus încercărilor menite să verifice că:

—	Limitează gradul de umplere a rezervorului la maximum 80 % din capacitatea sa;

—	Nu permite – în poziția închisă – umplerea rezervorului la un debit mai mare de 0,5 litri/minut,

Trebuie supus uneia dintre procedurile de încercare stabilite la punctul 10.5.5. sau 10.5.6. de mai jos pentru a asigura că dispozitivul este construit pentru a suporta eforturile vibratorii dinamice prevăzute și pentru a asigura că vibrațiile din timpul funcționării nu determină degradări ale performanțelor sau disfuncționalități.

Procedură de încercare la vibrație

10.5.1. Echipamente și tehnici de montare

Dispozitivul de încercare trebuie fixat la echipamentul de vibrații prin accesoriile obișnuite de montare, fie direct la generatorul de vibrații sau la masa de transmitere, fie prin intermediul unui accesoriu rigid care poate transmite condițiile de vibrație specificate. Echipamentul utilizat pentru măsurarea și/sau înregistrarea nivelului de accelerație sau de amplitudine și a frecvenței trebuie să aibă o precizie de cel puțin 10 % din valoarea măsurată.

10.5.2. Alegerea procedurii

La alegerea autorității care acordă omologarea, încercările trebuie efectuate fie în conformitate cu procedura A descrisă la punctul 10.5.5., fie în conformitate cu procedura B descrisă la punctul 10.5.6.

10.5.3. Generalități

Încercările următoare trebuie efectuate pe fiecare dintre cele trei axe ortogonale ale dispozitivului de încercare.

Procedura A

10.5.4.1. Detectarea rezonanțelor

Frecvențele de rezonanță ale limitatorului de umplere trebuie determinate prin varierea lentă a frecvenței vibrației aplicate în gama specificată, la niveluri reduse de încercare, dar cu o amplitudine suficientă pentru a determina excitarea dispozitivului. Detectarea rezonanțelor sinusoidale poate fi efectuată prin utilizarea nivelului de încercare și duratei ciclului prevăzute pentru încercarea de pompare, cu condiția ca durata de detectare a rezonanțelor să fie inclusă în durata prevăzută a încercării de pompare de la punctul 10.5.5.3.

10.5.4.2. Încercare de oprire la rezonanță

Dispozitivul de încercare trebuie vibrat timp de 30 de minute pe fiecare axă la cele mai eficace frecvențe de rezonanță stabilite la punctul 10.5.5.1. Nivelul de încercare trebuie să fie de 1,5 g (14,7 m/sec2). În cazul în care se descoperă mai mult de patru frecvențe de rezonanță semnificative pentru oricare dintre axe, trebuie alese pentru această încercare cele mai eficace patru frecvențe de rezonanță. În cazul în care apare o modificare a frecvenței de rezonanță în timpul încercării, trebuie înregistrat momentul apariției acesteia și trebuie reglată imediat frecvența pentru a menține condițiile de rezonanță maximă. Trebuie înregistrată frecvența de rezonanță finală. Durata totală a încercării de oprire trebuie inclusă în durata încercării de pompare prevăzută la punctul 10.5.5.3.

10.5.4.3. Încercare la pompare sinusoidală

Dispozitivul de încercare trebuie supus unei vibrații sinusoidale timp de trei ore pe fiecare dintre axele ortogonale în următoarele condiții:

—	un nivel de accelerație de 1,5 g (14,7 m/sec2),

—	o gamă a frecvenței de 5-200 Hz,

—	o durată de baleiaj de 12 minute.

Frecvența vibrației aplicate trebuie baleiată în mod logaritmic în gama specificată.

Durata de baleiaj specificată este cea a unui baleiaj ascendent plus cea a unui baleiaj descendent.

Procedura B

10.5.5.1. Încercarea trebuie efectuată pe un banc cu vibrații sinusoidale, la o accelerație constantă de 1,5 g și la frecvențe cuprinse între 5 și 200 Hz. Încercarea trebuie să dureze 5 ore pentru fiecare dintre axele prevăzute la punctul 10.5.4. Banda de frecvență de 5-200 Hz trebuie acoperită în fiecare dintre cele două sensuri în 15 minute.

10.5.5.2. În mod alternativ, în cazul în care încercarea nu se efectuează prin utilizarea unui banc cu accelerație constantă, banda de frecvență de 5-200 Hz trebuie subdivizată în 11 benzi de o semioctavă, fiecare dintre acestea fiind baleiată la o amplitudine constantă, astfel încât accelerația teoretică să fie cuprinsă între 1 și 2 g (g = 9,8 m/sec2).

Amplitudinile vibrațiilor pentru fiecare bandă sunt următoarele:

Amplitudinea în mm (valoare maximă)	Frecvența în Hz (pentru accelerație = 1 g)	Frecvența în Hz (pentru accelerație = 2 g)
10	5	7
5	7	10
2,50	10	14
1,25	14	20
0,60	20	29
0,30	29	41
0,15	41	57
0,08	57	79
0,04	79	111
0,02	111	157
0,01	157	222

Fiecare bandă trebuie baleiată în ambele sensuri în 2 minute, adică în 30 minute în total pentru fiecare bandă.

10.5.6. Specificații

După ce a fost supus uneia dintre procedurile de încercare de vibrații descrise anterior, dispozitivul nu trebuie să prezinte defecțiuni mecanice și este considerat că îndeplinește cerințele încercării de vibrații doar în cazul în care valorile parametrilor săi caracteristici, și anume:

—	gradul de umplere în poziție închisă,

—	rata permisă de umplere în poziție închisă,

nu depășesc limitele prevăzute și nu depășesc cu mai mult de 10 % valorile anterioare procedurii de încercare de vibrații.

11. Încercări de compatibilitate cu GPL pentru materialele sintetice

11.1. Un element din material sintetic aflat în contact cu lichidul GPL nu trebuie să prezinte variații de volum sau pierderi în greutate excesive.

Rezistența la n-pentan trebuie stabilită în conformitate cu ISO 1817, în următoarele condiții:

(i)	mediu: n-pentan

(ii)	temperatură: 23 °C (toleranță în conformitate cu ISO 1817)

(iii)

perioadă de imersiune: 72 de ore

11.2. Cerințe:

—	variație maximă a volumului: 20 %

După păstrare în aer la o temperatură de 40 °C timp de 48 de ore, masa nu trebuie să scadă cu mai mult de 5 % față de valoarea inițială.

12. Rezistență la coroziune

O componentă metalică ce conține GPL trebuie să reziste la încercările la scurgere prevăzute la punctele 4, 5, 6 și 7, după ce a fost supusă timp de 144 de ore la încercarea în ceață salină în conformitate cu ISO 9227, cu toate racordurile obturate.

sau o încercare opțională:

O componentă metalică ce conține GPL trebuie să reziste la încercările la scurgere prevăzute la punctele 4, 5, 6 și 7, după ce a fost supusă unei încercări în ceață salină în conformitate cu IEC 68-2-52 Kb: „Salt Spray Fog Test”.

Procedură de încercare:

Înainte de efectuarea încercării, componenta trebuie curățată în conformitate cu instrucțiunile producătorului. Toate racordurile trebuie obturate. Componenta nu trebuie să funcționeze în timpul încercării.

Ulterior, componenta trebuie supusă timp de 2 ore la pulverizare cu o soluție salină, conținând 5 % NaCl (masă procentuală) cu grad de contaminare mai mic de 0,3 % și 95 % apă distilată sau demineralizată, la o temperatură de 20 °C. După pulverizare, componenta trebuie depozitată la o temperatură de 40 °C și la o umiditate relativă de 90-95 % timp de 168 de ore. Această secvență trebuie repetată de 4 ori.

După încercare, componenta trebuie curățată și uscată timp de 1 oră la 55 °C. Apoi, componenta trebuie condiționată la condițiile de referință timp de 4 ore, înainte de a fi supusă unor încercări ulterioare.

12.2. O componentă din cupru sau din alamă care conține GPL trebuie să reziste la încercările la scurgere prevăzute la punctele 4, 5, 6 și 7, după ce a fost supusă timp de 24 de ore imersiunii în amoniac în conformitate cu ISO 6957, cu toate racordurile obturate.

13. Rezistență la căldură uscată

Testul trebuie efectuat în conformitate cu ISO 188. Epruveta trebuie expusă la aer la o temperatură egală cu temperatura maximă de funcționare timp de 168 de ore.

Variația permisă a rezistenței la tracțiune nu trebuie să depășească +25 %.

Variația permisă a alungirii la rupere nu trebuie să depășească următoarele valori:

Creștere maximă: 10 %

Micșorare maximă: 30 %.

14. Îmbătrânire la ozon

14.1. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu standardul ISO 1431/1.

Epruveta, care trebuie supusă unei alungiri de 20 %, se expune timp de 72 de ore la aer la 40 °C cu o concentrație de ozon de 50 de părți la o sută de milioane.

14.2. Nu este permisă nicio fisurare a epruvetei.

15. Fluaj

O componentă nemetalică care conține GPL lichid trebuie să reziste la încercările la scurgere prevăzute la punctele 5, 6 și 7, după ce a fost supusă unei presiuni hidraulice egale cu presiunea maximă de funcționare înmulțită cu 2,25 la o temperatură de 120 °C timp de cel puțin 96 de ore. Apa sau orice alte lichide hidraulice adecvate pot fi folosite ca mediu de încercare.

16. Încercarea la ciclu termic

O componentă nemetalică care conține GPL lichid trebuie să reziste la încercările la scurgere prevăzute la punctele 5, 6 și 7, după ce a fost supusă timp de 96 de ore unui ciclu termic constând din varierea temperaturii de la temperatura minimă de funcționare la temperatura maximă de funcționare, la presiunea maximă de funcționare, durata ciclului fiind de 120 de minute.

17. Compatibilitatea componentelor nemetalice cu lichidele de transfer de căldură

17.1. Eșantioanele trebuie scufundate în mediul de transfer de căldură timp de 168 de ore la 90 °C, apoi trebuie uscate timp de 48 de ore la o temperatură de 40 °C. Compoziția mediului de transfer de căldură utilizat pentru încercare trebuie să fie 50 % apă-50 % etilen-glicol.

17.2. Încercarea este considerată satisfăcătoare în cazul în care variația volumului este mai mică de 20 %, variația masei este mai mică de 5 %, variația rezistenței la tracțiune este mai mică de –25 %, iar variația alungirii la rupere este cuprinsă între –30 % și +10 %.

componente din clasa 1:	3 000 kPa.
componente din clasa 2:	450 kPa.
componente din clasa 2A:	120 kPa.

Componente din clasa 1:	3 000 kPa.
Componente din clasa 2:	450 kPa.
Componente din clasa 2A:	120 kPa.

Componente din clasa 2:	450 kPa.
Componente din clasa 2A:	120 kPa.

Componente din clasa 1:	3 000 kPa.
Componente din clasa 2:	450 kPa.
Componente din clasa 2A:	120 kPa.

Componente din clasa 2:	450 kPa.
Componente din clasa 2A:	120 kPa.

Clasa 1	Părți de înaltă presiune inclusiv tuburi și accesorii care conțin GPL lichid la presiunea de vapori proprie sau la o presiune de vapori mai ridicată, de până la 3 000 kPa.
Clasa 2	Părți de joasă presiune, inclusiv tuburi și accesorii care conțin GPL vaporizat cu o presiune maximă de funcționare mai mică de 450 kPa și cu peste 20 kPa mai mare decât presiunea atmosferică
Clasa 2A	Părți de joasă presiune pentru o plajă limitată de presiune, inclusiv tuburi și accesorii care conțin GPL vaporizat cu o presiune maximă de funcționare mai mică de 120 kPa și cu peste 20 kPa mai mare decât presiunea atmosferică.
Clasa 3	Supape de închidere și supape de suprapresiune, atunci când funcționează în faza lichidă.

Punctul	Componentă	Anexă
6.4.	Pompă de combustibil	4
6.5.	Vaporizator (3) Regulator de presiune (3)	6
6.6.	Supape de închidere Supape antiretur Supape de suprapresiune de pe conductele de gaz Cuple de serviciu	7
6.7.	Furtunuri flexibile	8
6.8.	Unitate de umplere	9
6.9.	Dispozitive de injecție a gazului/Dispozitiv de amestecare a gazului (5) sau Injectoare	11
6.10.	Unități de dozare a gazului (4)	12
6.11.	Senzori de presiune Senzori de temperatură	13
6.12.	Unitate de control electronic	14
6.13.	Filtre de GPL	5
6.14.	Dispozitiv de suprapresiune	3

Q	=	debitul de aer în m3/min standard (100 kPa absolut și temperatura de 15 °C)
A	=	suprafața exterioară a rezervorului în m2.

Încercare de suprapresiune	Anexa 15, punctul 4
Scurgere externă	Anexa 15, punctul 5
Temperatură ridicată	Anexa 15, punctul 6
Temperatură scăzută	Anexa 15, punctul 7
Compatibilitate cu GPL	Anexa 15, punctul 11 (1)
Rezistență la coroziune	Anexa 15, punctul 12 (2)
Rezistență la căldură uscată	Anexa 15, punctul 13 (1)
Îmbătrânire la ozon	Anexa 15, punctul 14 (1)
Fluaj	Anexa 15, punctul 15 (1)
Ciclu termic	Anexa 15, punctul 16 (1)

Vaporizator	:	a se vedea punctul 2.6. din prezentul regulament.
Regulator de presiune	:	a se vedea punctul 2.7. din prezentul regulament.

Clasa 1	:	pentru partea aflată în contact cu presiunea rezervoarelor.
Clasa 2	:	pentru partea aflată în contact cu presiunea regulată și la o presiune regulată maximă în timpul funcționării de 450 kPa.
Clasa 2A	:	pentru partea aflată în contact cu presiunea regulată și la o presiune regulată maximă în timpul funcționării de 120 kPa.

Clasa 2	:	pentru partea cu o presiune regulată maximă de 450 kPa în timpul funcționării.
Clasa 2A	:	pentru partea cu o presiune regulată maximă de 120 kPa în timpul funcționării.

Culori:
	Fundal:	verde
	Margini:	alb sau alb reflectorizant
	Caractere:	alb sau alb reflectorizant
Dimensiuni
	Lățimea marginii:	4-6 mm
	Înălțimea caracterelor:	≥ 25 mm
	Grosimea caracterelor:	≥ 4 mm
	Lățimea etichetei:	110-150 mm
	Înălțimea etichetei:	80-110 mm

Culori:
	Fundal:	roșu
	Caractere:	alb sau alb reflectorizant
Dimensiuni
	Înălțimea caracterelor:	≥ 5 mm
	Grosimea caracterelor:	≥ 1 mm
	Lățimea etichetei:	70-90 mm
	Înălțimea etichetei:	20-30 mm