(1)

Finanțarea din partea statului care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene constituie ajutor de stat și trebuie notificată Comisiei în temeiul articolului 108 alineatul (3) din tratat. Cu toate acestea, în temeiul articolului 109 din tratat, Consiliul poate stabili categorii de ajutoare care sunt exceptate de la această obligație de notificare. În conformitate cu articolul 108 alineatul (4) din tratat, Comisia poate adopta regulamente în legătură cu aceste categorii de ajutoare de stat. În Regulamentul (UE) 2015/1588, Consiliul a decis, în conformitate cu articolul 109 din tratat, că ajutoarele de minimis (adică ajutoarele acordate aceleași întreprinderi pe parcursul unei perioade determinate și care nu depășesc o anumită valoare stabilită) ar putea constitui o astfel de categorie. Pe această bază, se consideră că ajutoarele de minimis nu îndeplinesc toate criteriile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din tratat și, prin urmare, nu fac obiectul procedurii de notificare.

(2)

În numeroase decizii, Comisia a clarificat noțiunea de ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat. De asemenea, Comisia și-a prezentat politica privind un plafon de minimis sub care se poate considera că articolul 107 alineatul (1) din tratat nu se aplică. Inițial, Comisia a făcut acest lucru în Comunicarea sa privind ajutoarele de minimis (2) și, ulterior, în Regulamentele (CE) nr. 69/2001 (3), (CE) nr. 1998/2006 (4) și (UE) nr. 1407/2013 (5) ale Comisiei. Prezentul regulament înlocuiește Regulamentul (UE) nr. 1407/2013 la expirarea acestuia.

(3)

Având în vedere experiența câștigată prin aplicarea Regulamentului (UE) nr. 1407/2013, este oportună mărirea la 300 000 EUR a plafonului pentru valoarea ajutoarelor de minimis pe care o întreprindere unică le poate primi pe o perioadă de 3 ani din partea unui stat membru. Acest plafon reflectă inflația înregistrată de la intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 1407/2013, precum și evoluțiile estimate în decursul perioadei de valabilitate a prezentului regulament. Plafonul respectiv este necesar pentru a se asigura că o măsură care face obiectul prezentului regulament poate fi considerată ca neavând niciun efect asupra schimburilor comerciale dintre statele membre și ca nedenaturând sau neamenințând să denatureze concurența.

(4)

În sensul normelor de concurență prevăzute în tratat, prin „întreprindere” se înțelege orice entitate, fie aceasta persoană fizică sau persoană juridică, care desfășoară o activitate economică, indiferent de statutul său juridic și de modul în care este finanțată (6). Curtea de Justiție a Uniunii Europene a clarificat faptul că o entitate „care deține participații de control într-o societate” și care „exercită efectiv acest control intervenind direct sau indirect în gestionarea acesteia” trebuie considerată ca participând la activitatea economică a societății respective. Prin urmare, entitatea însăși trebuie considerată o întreprindere în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat (7). Curtea de Justiție a hotărât că toate entitățile care sunt controlate (din punct de vedere juridic sau de facto) de către aceeași entitate trebuie considerate o întreprindere unică (8).

(5)

În scopul asigurării securității juridice și al reducerii sarcinii administrative, prezentul regulament ar trebui să prevadă o listă clară și exhaustivă de criterii cu ajutorul cărora să se stabilească dacă două sau mai multe întreprinderi dintr-un același stat membru ar trebui considerate o întreprindere unică. Comisia a selectat criteriile adecvate scopului prezentului regulament dintre criteriile consacrate pentru definirea „întreprinderilor afiliate” în cadrul definiției întreprinderilor mici sau mijlocii („IMM-uri”) din Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei (9) și din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei (10). Criteriile ar trebui să fie aplicabile, având în vedere domeniul de aplicare al prezentului regulament, atât IMM-urilor, cât și întreprinderilor mari și ar trebui să asigure faptul că un grup de întreprinderi afiliate este considerat o întreprindere unică pentru aplicarea regulii de minimis. Cu toate acestea, întreprinderile care nu au nicio relație între ele, cu excepția faptului că fiecare dintre ele are o legătură directă cu același organism public sau aceleași organisme publice, nu ar trebui să fie tratate ca fiind întreprinderi afiliate. Ar trebui, așadar, să se țină seama de situația specifică a întreprinderilor controlate de același organism public sau de aceleași organisme publice, fiecare putând avea putere de decizie în mod independent.

(6)

Având în vedere normele speciale care se aplică în sectoarele producției primare (în special ale producției primare de produse agricole și producției primare de produse pescărești și de acvacultură) și având în vedere riscul ca ajutoarele care constau în sume mai mici decât plafonul stabilit în prezentul regulament să poată totuși îndeplini criteriile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din tratat, prezentul regulament nu ar trebui să se aplice sectoarelor respective.

(7)

Având în vedere asemănările dintre prelucrarea și comercializarea produselor agricole și a produselor neagricole, prezentul regulament ar trebui să se aplice prelucrării și comercializării produselor agricole, dacă sunt îndeplinite anumite condiții. Activitățile desfășurate în ferme, necesare pentru pregătirea unui produs pentru prima vânzare (de exemplu, recoltarea, tăierea și treierarea cerealelor sau ambalarea ouălor) sau prima vânzare către revânzători sau prelucrători nu ar trebui considerate prelucrare și comercializare în acest sens și, prin urmare, prezentul regulament nu ar trebui să se aplice acestor activități.

(8)

De asemenea, având în vedere natura activităților de prelucrare și comercializare a produselor pescărești și de acvacultură și asemănările dintre aceste activități și alte activități de prelucrare și comercializare, prezentul regulament ar trebui să se aplice întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul prelucrării și comercializării produselor pescărești și de acvacultură, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții. În acest sens, nici activitățile desfășurate în ferme sau la bord necesare pentru pregătirea unui animal sau a unei plante pentru prima vânzare (inclusiv tăierea, filetarea sau congelarea), nici prima vânzare către revânzători sau prelucrători nu ar trebui considerate prelucrare sau comercializare și, prin urmare, prezentul regulament nu ar trebui să se aplice acestor activități.

(9)

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că, odată ce Uniunea a adoptat o reglementare privind instituirea unei organizări comune a piețelor într-un anumit sector agricol, statele membre au obligația să se abțină de la adoptarea oricărei măsuri care ar putea să îi aducă atingere sau să creeze excepții de la aceasta (11). Din acest motiv, prezentul regulament nu ar trebui să se aplice ajutoarelor a căror valoare este fixată pe baza prețului sau a cantității de produse cumpărate sau introduse pe piață în sectorul agricol. De asemenea, prezentul regulament nu ar trebui să se aplice nici ajutoarelor legate de o obligație de împărțire a ajutorului cu producătorii agricoli primari. Aceste principii se aplică, de asemenea, sectorului pescuitului și acvaculturii.

(10)

Prezentul regulament nu ar trebui să se aplice ajutoarelor pentru export sau ajutoarelor condiționate de utilizarea preferențială a bunurilor sau serviciilor naționale față de bunurile sau serviciile importate. În mod concret, prezentul regulament nu ar trebui să se aplice ajutoarelor destinate înființării și exploatării unei rețele de distribuție în alte state membre sau în țări terțe. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că Regulamentul (CE) nr. 1998/2006 „nu exclude orice ajutor care ar putea avea un efect asupra exporturilor, ci numai pe acelea care au drept obiect direct, chiar prin forma pe care o îmbracă, susținerea vânzărilor într-un alt stat” și că respectivul „ajutor pentru investiții, cu condiția să nu fie, într-o formă sau alta, determinat, în principiul și în valoarea sa, prin cantitatea de produse exportate, nu se numără printre «ajutoarele destinate activităților legate de export», în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 1998/2006 și nu intră, așadar, în domeniul de aplicare al acestei dispoziții, chiar dacă investițiile susținute astfel permit dezvoltarea de produse destinate exportului” (12). Ajutoarele destinate acoperirii costurilor de participare la târguri comerciale sau a costurilor aferente studiilor ori serviciilor de consultanță necesare pentru lansarea unui produs nou sau existent pe o piață nouă într-un alt stat membru sau într-o țară terță nu constituie, în general, ajutoare la export.

(11)

Perioada de 3 ani care trebuie luată în considerare în sensul prezentului regulament ar trebui evaluată în mod continuu. Pentru fiecare nou ajutor de minimis acordat, trebuie luată în considerare valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate în ultimii 3 ani.

(12)

În cazul în care o întreprindere își desfășoară activitatea într-unul din sectoarele excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament, precum și în alte sectoare sau domenii de activitate, prezentul regulament ar trebui să se aplice acestor alte sectoare sau domenii de activitate, cu condiția ca statul membru în cauză să se asigure, prin mijloace adecvate, cum ar fi separarea activităților sau separarea conturilor, că activitățile din sectoarele excluse nu beneficiază de ajutoare de minimis. Același principiu ar trebui să se aplice și în cazul unei întreprinderi care își desfășoară activitatea în sectoare în care se aplică plafoane de minimis mai scăzute. Dacă o întreprindere nu poate asigura faptul că activitățile corespunzătoare sectoarelor în cazul cărora se aplică plafoane de minimis mai scăzute beneficiază de ajutoare de minimis doar în limita acestor plafoane mai scăzute, atunci ar trebui să se aplice plafonul cel mai scăzut tuturor activităților pe care le desfășoară întreprinderea.

(13)

Ar trebui să se stabilească norme care să asigure că nu este posibilă eludarea intensităților maxime ale ajutoarelor prevăzute în regulamentele relevante privind ajutoarele de stat sau în deciziile relevante ale Comisiei. De asemenea, ar trebui stabilite norme clare privind cumularea.

(14)

Prezentul regulament nu exclude posibilitatea ca o măsură să nu fie considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat din alte motive decât cele prevăzute de prezentul regulament, de exemplu atunci când măsura respectă principiul operatorului în economia de piață sau atunci când nu implică un transfer de resurse de stat. În special, o finanțare din partea Uniunii gestionată la nivel central de către Comisie, care nu este controlată, direct sau indirect, de statul membru nu constituie ajutor de stat și nu ar trebui să fie luată în considerare atunci când se stabilește dacă plafonul prevăzut în prezentul regulament este depășit.

(15)

Prezentul regulament nu acoperă toate situațiile în care o măsură ar putea să nu aibă niciun efect asupra schimburilor comerciale dintre statele membre și să nu denatureze sau să amenințe să denatureze concurența. Pot exista situații în care un beneficiar furnizează bunuri sau servicii într-o zonă limitată (de exemplu, într-o regiune insulară sau ultraperiferică) dintr-un stat membru și este puțin probabil ca beneficiarul respectiv să atragă clienți din alte state membre și nu se putea anticipa că măsura urma să aibă un efect mai mult decât marginal asupra condițiilor de investiții sau de stabilire transfrontaliere. Astfel de măsuri ar trebui evaluate de la caz la caz.

(16)

Pentru asigurarea transparenței, a egalității de tratament și a eficacității monitorizării, prezentul regulament ar trebui să se aplice doar ajutoarelor de minimis în cazul cărora este posibilă calcularea ex ante a echivalentului subvenție brută exact, fără să fie necesară o evaluare a riscurilor („ajutoare de minimis transparente”). Un astfel de calcul exact este posibil, de exemplu, în cazul granturilor, al subvențiilor pentru rata dobânzii, al scutirilor fiscale plafonate sau al altor instrumente care prevăd o limită maximă ce poate să ofere asigurarea că nu se depășește plafonul relevant. Stabilirea unei limite maxime înseamnă că, atât timp cât cuantumul exact al ajutorului nu este cunoscut, statul membru trebuie să presupună că suma este egală cu limita maximă pentru măsură pentru a se asigura că mai multe măsuri de ajutor nu depășesc, împreună, plafonul prevăzut în prezentul regulament și să aplice normele privind cumularea.

(17)

În scopul asigurării transparenței, a egalității de tratament și a aplicării corecte a plafonului de minimis, toate statele membre ar trebui să aplice aceeași metodă de calcul la calcularea valorii totale a ajutorului acordat. Pentru simplificarea calculelor, valoarea ajutoarelor acordate sub altă formă decât cea a subvențiilor în numerar ar trebui convertită în echivalent subvenție brută. Calculul echivalentului subvenție brută al ajutoarelor de tip transparent, altele decât granturile și ajutoarele care pot fi plătite în mai multe tranșe, necesită folosirea ratelor dobânzii de pe piață în vigoare la data acordării ajutoarelor respective. Pentru a facilita o aplicare uniformă, transparentă și simplă a normelor privind ajutoarele de stat, ratele practicate pe piață aplicabile în sensul prezentului regulament ar trebui să fie ratele de referință stabilite în concordanță cu Comunicarea Comisiei privind revizuirea metodei de stabilire a ratelor de referință și de scont (13).

(18)

Ajutoarele care constau în împrumuturi, inclusiv ajutoarele de minimis pentru finanțare de risc care iau forma unor împrumuturi, ar trebui considerate ajutoare de minimis transparente atunci când echivalentul subvenție brută s-a calculat pe baza ratelor dobânzii în vigoare pe piață la momentul acordării ajutoarelor. Pentru a se simplifica tratamentul aplicat împrumuturilor mici de scurtă durată, este necesar să se stabilească o normă clară și ușor de aplicat, care să țină seama atât de cuantumul împrumutului, cât și de durata acestuia. Împrumuturile care sunt garantate cu garanții reale care acoperă cel puțin 50 % din împrumut și care nu depășesc fie suma de 1 500 000 EUR și o durată de 5 ani, fie suma de 750 000 EUR și o durată de 10 ani, pot fi considerate ca având un echivalent subvenție brută care nu depășește plafonul de minimis. Aceasta se bazează pe experiența Comisiei și ține seama atât de inflația înregistrată de la intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 1407/2013, cât și de evoluțiile estimate ale inflației în perioada de aplicare a prezentului regulament. Date fiind dificultățile în ceea ce privește stabilirea echivalentului subvenție brută în cazul ajutoarelor acordate întreprinderilor care s-ar putea să nu fie în măsură să restituie împrumutul (de exemplu, deoarece întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau deoarece îndeplinește criteriile prevăzute în dreptul intern pentru a fi supusă unei proceduri colective de insolvență deschise la cererea creditorilor săi), această regulă nu ar trebui să se aplice unor astfel de întreprinderi.

(19)

Ajutoarele care constau în injecții de capital nu ar trebui considerate ajutoare de minimis transparente, cu excepția cazului în care valoarea totală a injecției de capital din sectorul public nu depășește plafonul de minimis. Ajutoarele care constau în măsuri de finanțare de risc care iau forma unor investiții de capital sau cvasicapital, astfel cum se menționează în Orientările privind finanțarea de risc (14), nu ar trebui să fie considerate ajutoare de minimis transparente, cu excepția cazurilor în care măsura în cauză furnizează capital care nu depășește plafonul de minimis.

(20)

Ajutoarele care constau în garanții, inclusiv ajutoarele de minimis pentru finanțare de risc care iau forma unor garanții, ar trebui considerate transparente dacă echivalentul subvenție brută a fost calculat pe baza primelor de siguranță („safe harbour”) stabilite în comunicarea Comisiei pentru respectivul tip de întreprindere (15). Prezentul regulament ar trebui să stabilească norme clare, care să țină seama atât de valoarea împrumutului aferent, cât și de durata garanției. Stabilirea unor norme clare ar trebui să ajute la simplificarea tratamentului garanțiilor de scurtă durată care garantează până la 80 % dintr-un împrumut relativ mic, în cazul în care pierderile sunt suportate în mod proporțional și în același mod de către creditor și de către garant, iar recuperările nete generate de recuperarea împrumutului din garanțiile puse la dispoziție de debitor reduc proporțional pierderile suportate de creditor și de garant. Această regulă nu ar trebui să se aplice garanțiilor aferente operațiunilor subiacente care nu constituie împrumuturi, cum ar fi garanțiile aferente operațiunilor cu capital propriu. Pe baza experienței Comisiei și având în vedere inflația înregistrată de la intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 1407/2013 și evoluția estimată a inflației în perioada de valabilitate a prezentului regulament, ar trebui să se considere că garanția are un echivalent subvenție brută care nu depășește plafonul de minimis în cazul în care (i) garanția nu depășește 80 % din împrumutul subiacent; (ii) suma garantată nu depășește 2 250 000 EUR și (iii) durata garanției nu depășește 5 ani. Același lucru se aplică în cazul în care (i) garanția nu depășește 80 % din împrumutul subiacent; (ii) suma garantată nu depășește 1 125 000 EUR și (iii) durata garanției nu depășește 10 ani.

(21)

În plus, statele membre pot utiliza o metodă pentru calcularea echivalentului subvenție brută al garanției care a fost notificată Comisiei în temeiul unui alt regulament al Comisiei în domeniul ajutoarelor de stat aplicabil la momentul respectiv, și care a fost acceptată de Comisie ca fiind în concordanță cu Comunicarea privind garanțiile (16) sau cu orice comunicare ulterioară. Statele membre pot face acest lucru doar dacă metodologia aprobată se referă în mod explicit la tipul de garanție și la tipul de operațiune subiacentă în cauză ca parte a aplicării prezentului regulament.

(22)

În cazul în care ajutoarele de minimis se acordă prin intermediari financiari, statele membre ar trebui să se asigure că aceștia din urmă nu beneficiază de niciun ajutor de stat. Acest lucru se poate realiza, de exemplu, (i) solicitându-se intermediarilor financiari care beneficiază de o garanție de stat să plătească o primă conformă cu condițiile de piață sau (ii) să transfere integral orice avantaj beneficiarilor finali ori (iii) prin respectarea plafonului de minimis și a celorlalte condiții din prezentul regulament și la nivelul intermediarilor. Pentru a simplifica tratamentul intermediarilor financiari care pun în aplicare scheme de ajutoare de minimis, atunci când statele membre aplică opțiunea (iii), prezentul regulament ar trebui să prevadă o normă clară ușor de aplicat care ia în considerare valoarea totală a împrumuturilor care implică ajutoare de minimis emise de intermediarul financiar pe o perioadă de trei ani. Pe baza experienței Comisiei, intermediarii financiari care acordă împrumuturi de minimis garantate și utilizează un mecanism de transfer al avantajului conținut în garanție către beneficiarii finali pot fi considerați ca primind un echivalent subvenție brută care nu depășește plafonul de minimis dacă valoarea totală a portofoliului de împrumuturi de minimis garantate este mai mică de 10 milioane EUR sau dacă valoarea totală a portofoliului de împrumuturi de minimis garantate este mai mică de 40 de milioane EUR și este compusă din împrumuturi individuale de minimis mai mici de 100 000 EUR, cu condiția ca schema de minimis să fie disponibilă în condiții egale pentru intermediarii financiari care își desfășoară activitatea în statul membru în cauză.

(23)

După ce primește o notificare din partea unui stat membru, Comisia ar trebui să examineze dacă o măsură care nu constă într-un grant, într-un împrumut, într-o garanție ori într-o injecție de capital sau o măsură de finanțare de risc care ia forma unei investiții de capital sau de cvasicapital, a unei scutiri fiscale plafonate sau a altor instrumente care prevăd o limită maximă conduce la un echivalent subvenție brută care nu depășește plafonul de minimis și care, prin urmare, s-ar putea încadra în domeniul de aplicare al prezentului regulament.

(24)

Comisia are datoria de a se asigura că normele privind ajutoarele de stat sunt respectate și sunt conforme cu principiul cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Statele membre ar trebui să faciliteze îndeplinirea acestei sarcini prin instituirea instrumentelor necesare pentru a se asigura că valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice în temeiul regulii de minimis nu depășește plafonul global admisibil. Statele membre ar trebui să monitorizeze ajutoarele acordate pentru a se asigura că plafonul stabilit în prezentul regulament nu este depășit și că se respectă normele privind cumularea. Pentru a respecta această obligație, statele membre ar trebui să furnizeze informații complete privind ajutoarele de minimis acordate, într-un registru central la nivel național sau la nivelul Uniunii, cel târziu la 1 ianuarie 2026 și să verifice dacă orice nouă acordare de ajutoare nu depășește plafonul stabilit în prezentul regulament. Registrul central va contribui la reducerea sarcinii administrative pentru întreprinderi. În temeiul prezentului regulament, întreprinderile nu vor mai fi obligate să urmărească și să declare orice alt ajutor de minimis primit, din moment ce registrul central conține date pentru o perioadă de 3 ani. În scopul prezentului regulament, controlul respectării plafonului stabilit în prezentul regulament se bazează, în principiu, pe informațiile incluse în registrul central.

(25)

Fiecare stat membru poate institui un registru central național. Registrele centrale naționale existente care îndeplinesc cerințele stabilite în prezentul regulament pot fi utilizate în continuare. Comisia va institui un registru central la nivelul Uniunii, care poate fi utilizat de statele membre începând cu 1 ianuarie 2026.

(26)

Având în vedere că sarcina administrativă și obstacolele de reglementare constituie o problemă pentru majoritatea IMM-urilor și că Comisia urmărește să reducă cu 25 % sarcina care decurge din cerințele de raportare (17), orice registru central ar trebui instituit astfel încât să se reducă sarcina administrativă. Bunele practici administrative, cum ar fi cele prevăzute în Regulamentul privind portalul digital unic (18), pot fi utilizate ca referință pentru înființarea și funcționarea registrului central la nivelul Uniunii și a registrelor centrale naționale.

(27)

Normele în materie de transparență vizează îmbunătățirea conformității, sporirea responsabilității, evaluarea inter pares și, în ultimă instanță, creșterea eficacității cheltuielilor publice. Publicarea, într-un registru central, a numelui beneficiarului ajutorului servește interesului legitim al transparenței prin furnizarea de informații publicului cu privire la utilizarea fondurilor statelor membre. Aceasta nu aduce atingere în mod nejustificat dreptului beneficiarilor la protecția datelor lor cu caracter personal, atât timp cât publicarea în registrul central a datelor cu caracter personal respectă normele UE privind protecția datelor (19). Statele membre ar trebui să dispună de opțiunea de a pseudonimiza anumite intrări atunci când acest lucru este necesar pentru a respecta normele UE privind protecția datelor.

(28)

Regulamentul ar trebui să stabilească un set de condiții care să garanteze că orice măsură care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament poate fi considerată ca neavând niciun efect asupra schimburilor comerciale dintre statele membre și ca nedenaturând sau neamenințând să denatureze concurența. Din acest motiv, regulamentul ar trebui să se aplice și ajutoarelor acordate înainte de intrarea sa în vigoare, cu condiția să fie îndeplinite toate condițiile stabilite în regulament. În mod similar, ajutoarele care respectau criteriile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1407/2013, acordate între 1 ianuarie 2014 și 31 decembrie 2023, ar trebui să fie considerate ca fiind exceptate de la obligația de notificare în temeiul articolului 108 alineatul (3) din tratat.

(29)

Având în vedere frecvența cu care este necesar, în general, să se revizuiască politica în materie de ajutoare de stat, perioada de aplicare a prezentului regulament ar trebui limitată.

(30)

În cazul în care perioada de aplicare a prezentului regulament expiră fără să fi fost prelungită, statele membre ar trebui să beneficieze de o perioadă de adaptare de 6 luni în ceea ce privește ajutoarele de minimis care fac obiectul prezentului regulament,