12.5.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 121/26


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/805 AL COMISIEI

din 11 mai 2017

de reînnoire a aprobării substanței active flazasulfuron în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, precum și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (1), în special articolul 20 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Directiva 2004/30/CE a Comisiei (2) a inclus flazasulfuronul ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului (3).

(2)

Substanțele active incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE se consideră că au fost aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 și sunt incluse în lista din partea A a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (4).

(3)

Aprobarea substanței active flazasulfuron, în condițiile menționate în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011, expiră la 31 ianuarie 2018.

(4)

A fost depusă o cerere de reînnoire a aprobării substanței flazasulfuron, în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei (5), în termenul prevăzut la articolul respectiv.

(5)

Solicitantul a transmis dosarele suplimentare necesare în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012. Statul membru raportor a constatat că cererea era completă.

(6)

Statul membru raportor, în colaborare cu statul membru coraportor, a întocmit un raport de evaluare a reînnoirii aprobării, pe care l-a transmis, la data de 14 august 2015, Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară („autoritatea”) și Comisiei.

(7)

Autoritatea a transmis solicitantului și statelor membre raportul de evaluare a reînnoirii aprobării în vederea formulării de observații, iar observațiile primite le-a transmis Comisiei. Autoritatea a pus dosarul suplimentar rezumativ și la dispoziția publicului.

(8)

La 10 august 2016 (6), autoritatea a comunicat Comisiei concluzia sa cu privire la posibilitatea ca substanța flazasulfuron să îndeplinească criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. La 6 octombrie 2016, Comisia a prezentat raportul de reînnoire a aprobării pentru substanța flazasulfuron Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale.

(9)

În cazul uneia sau al mai multor utilizări reprezentative ale cel puțin unui produs de protecție a plantelor care conține flazasulfuron s-a stabilit că criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 sunt îndeplinite. Prin urmare, este adecvat să se reînnoiască aprobarea substanței flazasulfuron.

(10)

Evaluarea riscurilor în contextul reînnoirii aprobării substanței flazasulfuron se bazează pe un număr limitat de utilizări reprezentative, care, totuși, nu restricționează utilizările pentru care pot fi autorizate produsele de protecție a plantelor care conțin flazasulfuron. Prin urmare, este adecvat să nu se mențină restricția utilizării doar ca erbicid.

(11)

În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 coroborat cu articolul 6 din același regulament și având în vedere cunoștințele științifice și tehnice actuale, este, totuși, necesară includerea anumitor condiții și restricții. În particular, este adecvat să se solicite informații de confirmare suplimentare.

(12)

În conformitate cu articolul 20 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 coroborat cu articolul 13 alineatul (4) din același regulament, anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 ar trebui modificată în consecință.

(13)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2016 al Comisiei (7) a prelungit perioada aprobării substanței flazasulfuron până la 31 ianuarie 2018 pentru a permite ca procesul de reînnoire a aprobării să fie finalizat înainte de expirarea aprobării substanței respective. Cu toate acestea, având în vedere faptul că o decizie cu privire la reînnoirea aprobării a fost luată înainte de respectiva dată amânată de expirare, prezentul regulament se aplică de la 1 august 2017.

(14)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Reînnoirea aprobării substanței active

Aprobarea substanței active flazasulfuron, cu specificațiile din anexa I, se reînnoiește sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute în anexa respectivă.

Articolul 2

Modificări ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011

Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

Articolul 3

Intrarea în vigoare și data aplicării

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 august 2017.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 11 mai 2017.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 309, 24.11.2009, p. 1.

(2)  Directiva 2004/30/CE a Comisiei din 10 martie 2004 de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului privind includerea acidului benzoic, flazasulfuronului și piraclostrobinului ca substanțe active (JO L 77, 13.3.2004, p. 50).

(3)  Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (JO L 230, 19.8.1991, p. 1).

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei din 25 mai 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista substanțelor active aprobate (JO L 153, 11.6.2011, p. 1).

(5)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei din 18 septembrie 2012 de stabilire a dispozițiilor necesare pentru punerea în aplicare a procedurii de reînnoire pentru substanțele active, prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare (JO L 252, 19.9.2012, p. 26).

(6)  EFSA Journal 2016; 14(9):4575, 24 pp. Disponibil online: www.efsa.europa.eu.

(7)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2016 al Comisiei din 17 noiembrie 2016 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare a substanțelor active acetamiprid, acid benzoic, flazasulfuron, mecoprop-P, mepanipirim, mezosulfuron, propineb, propoxicarbazon, propizamid, propiconazol, Pseudomonas chlororaphis tulpina: MA 342, piraclostrobin, quinoxifen, tiacloprid, tiram, ziram și zoxamid (JO L 312, 18.11.2016, p. 21).


ANEXA I

Denumire comună, numere de identificare

Denumire IUPAC

Puritate (1)

Data aprobării

Expirarea aprobării

Dispoziții specifice

Flazasulfuron

Nr. CAS: 104040-78-0

Nr. CIPAC: 595

1-(4,6-dimetoxipirimidin-2-il)-3-(3-trifluormetil-2-piridilsulfonil)uree

≥ 960 g/kg

1 august 2017

31 iulie 2032

În vederea punerii în aplicare a principiilor uniforme, astfel cum sunt menționate la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de reînnoire a aprobării substanței flazasulfuron, în special de apendicele sale I și II.

În cadrul acestei evaluări generale, statele membre acordă o atenție deosebită:

protecției plantelor acvatice;

protecției plantelor terestre care nu sunt vizate;

protecției apelor subterane, atunci când substanța este aplicată în regiuni vulnerabile din punct de vedere al solului și/sau al condițiilor climatice.

Condițiile de utilizare includ măsuri de atenuare a riscurilor, dacă este cazul.

Solicitantul transmite Comisiei, statelor membre și autorității informații de confirmare în ceea ce privește efectul proceselor de tratare a apelor asupra naturii reziduurilor prezente în apa potabilă în termen de doi ani de la publicarea de către Comisie a unui ghid privind evaluarea efectului proceselor de tratare a apelor asupra naturii reziduurilor prezente în apele de suprafață și în apele subterane.


(1)  Detalii suplimentare privind identitatea și specificațiile substanței active se găsesc în raportul de examinare.


ANEXA II

Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se modifică după cum urmează:

1.

În partea A, rubrica 80 referitoare la flazasulfuron se elimină.

2.

În partea B, se adaugă următoarea rubrică 108:

Număr

Denumire comună, numere de identificare

Denumire IUPAC

Puritate (1)

Data aprobării

Expirarea aprobării

Dispoziții specifice

„108

Flazasulfuron

Nr. CAS: 104040-78-0

Nr. CIPAC: 595

1-(4,6-dimetoxipirimidin-2-il)-3-(3-trifluormetil-2-piridilsulfonil)uree

≥ 960 g/kg

1 august 2017

31 iulie 2032

În vederea punerii în aplicare a principiilor uniforme, astfel cum sunt menționate la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de reînnoire a aprobării substanței flazasulfuron, în special de apendicele sale I și II.

În cadrul acestei evaluări generale, statele membre acordă o atenție deosebită:

protecției plantelor acvatice;

protecției plantelor terestre care nu sunt vizate;

protecției apelor subterane, atunci când substanța este aplicată în regiuni vulnerabile din punct de vedere al solului și/sau al condițiilor climatice.

Condițiile de utilizare includ măsuri de atenuare a riscurilor, dacă este cazul.

Solicitantul transmite Comisiei, statelor membre și autorității informații de confirmare în ceea ce privește efectul proceselor de tratare a apelor asupra naturii reziduurilor prezente în apa potabilă în termen de doi ani de la publicarea de către Comisie a unui ghid privind evaluarea efectului proceselor de tratare a apelor asupra naturii reziduurilor prezente în apele de suprafață și în apele subterane.”


(1)  Detalii suplimentare privind identitatea și specificațiile substanței active se găsesc în raportul de examinare.