COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

ADAPTAREA LA ERA DIGITALĂ A NORMELOR UE PRIVIND PACHETELE DE SERVICII DE CĂLĂTORIE

1.           PACHETELE DE SERVICII DE CĂLĂTORIE DIN UE ÎN SECOLUL AL XXI‑LEA

Cu circa 1,8 milioane de întreprinderi, în mare parte IMM-uri, în care lucrează aproximativ 5,2 % din forța de muncă totală, turismul reprezintă un sector important al economiei și o sursă de creștere economică în Uniunea Europeană. Călătoriile, turismul și sectoarele conexe reprezintă aproximativ 10 % din PIB-ul UE[1].

UE este pe primul loc în clasamentul destinațiilor turistice din lume, cu 400 de milioane de sosiri internaționale în 2012[2]. Europenii au efectuat peste 1 miliard de călătorii de vacanță în 2011[3], din care aproape 80 % în interiorul UE[4]. În pofida crizei economice recente, numărul sosirilor internaționale în scop turistic în UE a continuat să crească (cu peste 7 %), din 2010 până în 2012, la fel ca numărul călătoriilor de vacanță efectuate de europeni. Prin urmare, turismul devine unul dintre cele mai puternice sectoare ale economiei UE.

Pentru a asigura încrederea în calitatea ridicată a serviciilor de călătorie vândute oriunde pe piața UE, legislația UE protejează drepturile călătorilor, în special în ceea ce privește pachetele de servicii pentru vacanță.

Dar piața serviciilor de călătorie s-a transformat, în special prin intermediul internetului, întrucât Directiva privind pachetele de servicii pentru călătorii[5] a fost adoptată cu peste 20 de ani în urmă. Comisia trebuie să răspundă numeroaselor apeluri primite din partea sectorului, a consumatorilor și a legiuitorilor de a actualiza directiva și a adapta cerințelor erei digitale.

În conformitate cu strategia UE pentru turism[6], revizuirea directivei va contribui la consolidarea turismului european prin adaptarea normelor existente la evoluția comportamentului consumatorilor, astfel cum s-a anunțat prin Agenda consumatorului european[7] și s-a reiterat în cel de al doilea raport privind cetățenia UE[8]. Reglementarea unor noi combinații de servicii de călătorie va afecta aproximativ 50 % din piață și ar trebui să crească încrederea și gradul de satisfacție în rândul călătorilor.

2.           CADRUL MAI LARG PRIVIND DREPTURILE PE CARE LE AU TURIȘTII ÎN TEMEIUL NORMELOR UE

Consumatorii care cumpără servicii de călătorie individuale sunt protejați de o gamă largă de norme europene și naționale, indiferent dacă efectuează rezervarea prin intermediul unei agenții de voiaj locale, online sau prin telefon.

Normele UE au ca obiectiv să se asigure că, întrucât reprezintă cea mai vulnerabilă parte a contractului, în special atunci când călătoresc, consumatorii se bucură de un set general de drepturi care limitează problemele și garantează servicii acceptabile pe întreg teritoriul UE.

Atunci când achiziționează pachete de servicii pentru vacanță, aceștia beneficiază de protecție suplimentară.

· Drepturile generale ale consumatorilor înainte, în timpul și după achiziționarea unei călătorii

Serviciile de călătorie și de turism (cum ar fi cazarea și închirierea de autoturisme) sunt reglementate de legislația generală a UE privind protecția consumatorilor[9], astfel încât consumatorii care își organizează călătoria sunt protejați împotriva practicilor neloiale în întreaga UE.

Comercianții trebuie să afișeze prețul integral al produsului, de exemplu, inclusiv taxele locale și de altă natură, precum și comisioanele de gestionare a dosarului. Publicitatea nu trebuie să fie înșelătoare sau să atragă consumatorii să cumpere un produs pe care altfel nu l-ar fi cumpărat. De exemplu, pe site-urile internet care afișează prețurile și recenziile clienților, comercianții nu se pot prezenta în calitate de consumatori și nu pot transmite informații de facto inexacte[10].

Atunci când vând servicii de călătorie online, vânzătorii trebuie să furnizeze informații detaliate, inclusiv datele lor de contact și o descriere a produsului. Nu se pot folosi căsuțe deja bifate pentru a tenta consumatorii să cumpere servicii suplimentare[11]. În plus, contractele de servicii de călătorie nu trebuie să conțină clauze neloiale. De exemplu, vânzătorul nu poate impune clauze pe care consumatorul nu a avut posibilitatea reală de a le citi înainte de a semna contractul.

În general, în cazul în care un comerciant stabilit într-un alt stat membru atrage clienți (de exemplu, online) în statul membru în care locuiesc aceștia, consumatorii din UE sunt protejați de legislația privind protecția consumatorilor din țara lor, pot intenta o acțiune în instanță împotriva comerciantului și pot fi acționați în justiție doar în propria lor țară[12].

Exemplu: Jean a rezervat cazare într-un hotel din Mallorca printr-un binecunoscut site de recenzii de călătorii. A ajuns la hotel și a constatat că a primit o cameră cu vedere la o stradă din spatele clădirii, care nu corespundea descrierii de pe pagina de internet, potrivit căreia toate camerele au balcon și vedere la mare. O astfel de publicitate înșelătoare este interzisă în temeiul Directivei privind practicile neloiale.

· Drepturile pasagerilor

UE este prima regiune din lume care are o legislație cuprinzătoare privind drepturile pasagerilor pentru toate modurile de transport: aerian, feroviar, maritim, rutier (autobuze și autocare[13]).

Drepturile pasagerilor se bazează pe trei principii-cheie: nediscriminarea, informațiile exacte și în timp util și asistența imediată și proporțională. Pasagerii trebuie să fie informați corect cu privire la drepturile lor înainte de plecare, au dreptul la rambursarea sumelor plătite sau la redirecționare în cazul în care călătoria lor este perturbată și trebuie să primească asistență și, în anumite condiții, despăgubiri.

Exemplu: În luna octombrie, Maria și-a rezervat un bilet de avion pentru a-și petrece vacanța de Crăciun alături de familia sa. Cu o săptămână înainte de date plecării, a aflat că zborul său a fost anulat de compania aeriană, din cauza numărului mic de bilete vândute. Deoarece compania aeriană nu a fost în măsură să îi ofere un zbor alternativ, aceasta a trebuit să îi plătească despăgubiri. Astfel Maria a putut să își cumpere bilete de la o altă companie aeriană.

· Alte drepturi prevăzute în legislația privind călătoriile și turismul

Sunt în vigoare și alte acte normative, mai specifice, pentru a proteja interesele călătorilor, cum ar fi Regulamentul (CE) nr. 1008/2008[14], care impune ca tarifele pentru transportul aerian de pasageri să fie publicate și să includă toate taxele și comisioanele aplicabile, și Directiva 2008/122/CE privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată[15], care instituie cerințe stricte privind informarea și un drept de denunțare unilaterală în termen de 14 zile pentru a proteja consumatorii împotriva unor contracte nedorite.

· Drepturile specifice ale călătorilor care achiziționează pachete de servicii de călătorie

Pachetele de servicii pentru circuite și vacanțe sunt combinații complexe de servicii de călătorie care, de regulă, includ transportul și cazarea și pot cuprinde și alte servicii, cum ar fi închirierea de autoturisme sau excursii.

Întrucât deseori sunt implicați furnizori de servicii diverși, o problemă care apare în legătură cu un serviciu le poate afecta pe celelalte. Ajuns la locul de destinație, călătorul poate constata că este dificil să lucreze cu subcontractanți din cauza barierelor lingvistice sau a diferențelor culturale și, în astfel de cazuri, nici măcar nu va avea o relație contractuală cu diferiții furnizori de servicii.

Aceste condiții, precum și dimensiunea transfrontalieră a multora dintre aceste servicii au determinat UE să introducă în 1990 Directiva privind pachetele de servicii pentru călătorii. Directiva oferă o protecție cuprinzătoare, de care nu beneficiază însă cumpărătorii de servicii de călătorie individuale, întrucât prevede că responsabilitatea pentru buna executare a tuturor serviciilor incluse în pachet revine comerciantului cu amănuntul și/sau organizatorului și impune rambursarea și repatrierea călătorilor care au achiziționat astfel de pachete în cazul în care furnizorul de servicii responsabil dă faliment.

CELE 10 DREPTURI PRINCIPALE ÎN TEMEIUL DIRECTIVEI DIN 1990 PRIVIND PACHETELE DE SERVICII PENTRU CĂLĂTORII

1.           Primiți toate informațiile necesare despre vacanță înainte de a semna contractul.

2.           Există întotdeauna o parte (fie comerciantul cu amănuntul, fie organizatorul: numele și adresa acestuia vor fi întotdeauna specificate în contract) care răspunde pentru buna executare a tuturor serviciilor incluse în contract.

3.           Primiți un număr de telefon de urgență sau vi se comunică datele unui punct de contact prin intermediul căruia puteți lua legătura cu organizatorul sau cu agenția de voiaj.

4.           Aveți dreptul să transferați rezervarea unei alte persoane, dacă nu puteți pleca în vacanță.

5.           Prețul călătoriei nu poate fi modificat cu mai puțin de 20 de zile înainte de data plecării, iar înainte de această dată numai într-un număr foarte limitat de situații.

6.           Aveți dreptul să anulați contractul și să vă recuperați banii, în cazul în care se modifică vreunul dintre elementele esențiale ale pachetului de servicii de călătorie.

7.           În cazul în care, înainte de data plecării, comerciantul răspunzător de vacanța dumneavoastră anulează pachetul, aveți dreptul să vi se ramburseze prețul plătit și să primiți o despăgubire, după caz.

8.           În cazul în care, după data plecării, componente importante ale pachetului nu pot fi furnizate, trebuie să vi se ofere variante alternative de continuare a vacanței, fără să suportați costuri suplimentare.

9.           Aveți dreptul să primiți prompt asistență dacă vă aflați în dificultate.

10.         În cazul în care comerciantul răspunzător dă faliment, plățile anticipate vă vor fi rambursate și, în cazul în care călătoria a început, veți fi repatriat.

3.           REFORMAREA DIRECTIVEI PRIVIND PACHETELE DE SERVICII PENTRU CĂLĂTORII

· De ce este necesară o reformă?

Dat fiind că tot mai multe persoane sunt conectate la internet[16], piața serviciilor de călătorie s-a transferat tot mai mult în mediul online. În 2011, vânzările online de servicii de călătorie au reprezentat în jur de 35 % din totalul rezervărilor; numai în luna martie 2013, aproape 183 de milioane de cetățeni au vizitat un site internet dedicat călătoriilor[17].

Piața serviciilor de călătorie s-a transformat și datorită liberalizării sectorului aerian, în urma căreia biletele de avion au devenit mai ieftine și mai accesibile.

Directiva privind pachetele de servicii pentru călătorii a fost adoptată într-un moment în care oamenii mergeau la o agenție de voiaj pentru a-și cumpăra rezerva vacanța, de obicei ca soluții „de-a gata” care cuprindeau toate elementele.

În prezent, deși 23 % din călătorii din UE achiziționează încă pachete tradiționale, prestabilite, din ce în ce mai multe persoane fie cumpără diferite părți ale călătoriilor lor separat (54 % dintre cetățenii europeni care au avut o vacanță în 2011), fie cumpără vacanțe personalizate, elaborate de unul sau mai mulți operatori între care există relații comerciale, în funcție de nevoile și preferințele clientului[18]. Deși este tipică pentru vânzările online, această formulă este disponibilă și la sediile agențiilor de voiaj care organizează vacanțe pentru clienții lor.

Astfel de „formule de călătorie combinate” reprezintă în prezent 23 % din piața serviciilor de călătorie, aproximativ 118 de milioane de călătorii în fiecare an.

Acestea includ formule de călătorie care prezintă caracteristici pe care, de regulă, călătorii le asociază atât cu pachete, cât și cu formule prin care un comerciant care oferă servicii de călătorie doar facilitează rezervarea separată a unui alt serviciu de călătorie.

Apariția acestor noi tipuri de vacanțe a creat ambiguități, deoarece atât întreprinderile, cât și consumatorii nu sunt întotdeauna siguri dacă acestea fac obiectul legislației.

În cauza Club-Tour[19], Curtea de Justiție a UE a declarat că o combinație de servicii turistice furnizate de o agenție de turism pentru a satisface solicitările specifice formulate de consumator până la momentul încheierii contractului intră în domeniul de aplicare al directivei. Cu toate acestea, aplicarea directivei și a acestei hotărâri, în special în cazul vânzărilor online, a generat probleme juridice complexe și a condus la acțiuni în justiție în statele membre[20].

În practică, deși componentele călătoriei ar putea fi identice, este posibil ca protecția juridică să difere în funcție operatorul care oferă spre vânzare formulele de călătorie, precum și de modalitatea și locul în care acestea sunt oferite.

Numeroase state membre au răspuns la noile evoluții ale pieței, în moduri diferite. Unele[21] dintre acestea au legi care vizează asigurarea protecției consumatorilor care cumpără servicii specifice asemănătoare pachetelor tradiționale de servicii pentru vacanță. De exemplu, Regatul Unit a efectuat recent o reformă în domeniul protecției în caz de insolvabilitate pentru a include în domeniul de aplicare al acesteia și operatorii care comercializează zboruri externe și cel puțin un alt serviciu de călătorie (așa-numita reformă „Flight Plus”)[22]. În mod similar, legislația din Suedia prevede obligația de asigurare a protecției în caz de insolvabilitate pentru formulele de călătorie formate din servicii separate de transport și de cazare, care, luate împreună „prezintă asemănări substanțiale cu un pachet turistic”. Și legislația germană ia în considerare percepțiile consumatorilor atunci când evaluează dacă o anumită combinație de servicii de călătorie este reglementată de normele aplicabile pachetelor.

În noul context al pieței, normele actuale ale UE nu mai corespund nevoilor consumatorilor și ale întreprinderilor. Diferitele cerințe legale din statele membre, de exemplu, privind informațiile precontractuale, răspunderea și protecția în caz de insolvabilitate, se traduc prin faptul că este mai dificil pentru întreprinderi să își extindă activitățile la nivel transfrontalier. Prin urmare, întreprinderile din sectorul turistic nu mai concurează de pe poziții de egalitate.

Normele diferite de la un stat membru la altul îngreunează, de asemenea, vânzarea de către întreprinderile mai mici a produselor lor în afara granițelor, ceea ce reduce opțiunile aflate la dispoziția consumatorilor. De asemenea, directiva generează birocrație inutilă, de exemplu, pentru că normele referitoare la broșurile tipărite sunt depășite.

Domeniul de aplicare depășit al directivei riscă totodată să cauzeze pierderi financiare consumatorilor atunci când cumpără produse de călătorie despre care cred că sunt protejate de directivă, deși acest lucru nu este valabil.

Principalele probleme legate de directiva în vigoare

· 67 % din cetățenii UE cred, în mod greșit, că sunt protejați atunci când cumpără aceste „pachete noi”.

· Utilizatorii „pachetelor noi” sunt de două ori mai expuși riscului de a avea probleme comparativ cu utilizatorii pachetelor de călătorie prestabilite tradiționale. De asemenea, în cazul în care există o problemă, costul mediu pentru consumator este de aproximativ 600 EUR, comparativ cu mai puțin de 200 EUR pentru pachetele de călătorie tradiționale.

· Pierderea globală a cumpărătorilor de „pachete noi” în UE depășește 1 miliard EUR anual.

· Normele neclare și fragmentate privind răspunderea juridică sunt împovărătoare atât pentru consumatori, cât și pentru întreprinderi.

· Întreprinderile din UE care vând produse de călătorie echivalente nu concurează de pe poziții de egalitate.

Normele generale privind protecția consumatorilor și drepturile pasagerilor care se aplică serviciilor de călătorie individuale nu se potrivesc noilor formule de călătorie combinate. Prin urmare, este în mod evident nevoie de un act normativ care să abordeze aceste aspecte. Modernizarea normelor directivei și adaptarea lor la era internetului ar aduce astfel avantaje concrete.

· Cum modernizează propunerea normele existente?

Propunerea clarifică directiva existentă și o actualizează pentru a răspunde evoluțiilor care s­au înregistrat în domeniul juridic și în cadrul pieței.

În primul rând, deși pune în continuare accentul pe „pachete”, domeniul său de aplicare este mai larg și include în mod clar noile formule de călătorie combinate, utilizate în mod frecvent. De asemenea, propunerea instituie un sistem flexibil pentru călătoriile de afaceri care evită suprareglementarea, prin excluderea acelor călătorii de afaceri care sunt cumpărate pe baza unui contract-cadru de la un comerciant specializat în organizarea de călătorii de afaceri.

Exemplu: Thomas și-a rezervat un bilet de avion spre Thailanda direct de pe site-ul companiei aeriene X. Atunci când a făcut rezervarea, i s-a oferit cazare la un hotel. A achiziționat ambele servicii și a plătit un preț global pe site-ul companiei aeriene. Între timp, prietenul său, James, a cumpărat cazare la același hotel și un zbor cu aceeași companie aeriană, furnizate într-un pachet de călătorie prestabilit oferit de Leisure Group Y. În timp ce erau în Thailanda, compania aeriană X a dat faliment și zborul lor de întoarcere a fost anulat. Thomas a trebuit să își organizeze singur călătoria de întoarcere, care l-a costat 700 EUR în afară de costul inițial al biletului. James, în schimb, a fost repatriat fără să suporte costuri suplimentare datorită protecției în caz de faliment a agenției de turism Y. Odată cu această propunere, Thomas ar fi repatriat fără costuri suplimentare – exact ca James.

În al doilea rând, propunerea asigură o mai mare transparență pe piață dând posibilitatea tuturor călătorilor să știe exact dacă li se oferă sau nu un pachet, evitând astfel confuziile. De asemenea, actualizează cerințele privind informarea, ținând seama de evoluțiile înregistrate din 1990 până în prezent în domeniul legislației UE privind consumatorii.

În al treilea rând, propunerea abrogă normele speciale privind broșurile: în era internetului, pare mai puțin necesar să existe anumite informații tipărite. Normele actuale au impus întreprinderilor să retipărească în mod inutil materiale publicitare, ceea ce a generat costuri nejustificate de aproximativ 390 de milioane EUR pe an. Propunerea garantează însă că în continuare călătorul va primi toate informațiile esențiale, înainte de semnarea unui contract și că orice informație ulterioară potențial importantă, de exemplu, o modificare a itinerarului, este comunicată în scris (inclusiv prin e-mail).

În al patrulea rând, propunerea oferă călătorilor noi drepturi de anulare. În timp ce își mențin dreptul lor actual de a transfera contractul, consumatorii vor avea dreptul de a anula contractul înainte de plecare, dar plătind organizatorului o despăgubire rezonabilă pentru costurile suportate de acesta. În cazul unor catastrofe naturale, al unei stări de război sau al unor evenimente grave similare la destinație, consumatorii vor avea, de asemenea, dreptul de a anula contractul fără a plăti despăgubiri. Normele privind prețurile vor fi mai echitabile și mai previzibile odată cu introducerea unui plafon de 10 % pentru creșterile de prețuri.

În al cincilea rând, propunerea prevede măsuri reparatorii mai clare și un sistem mai bun de despăgubiri dacă apar probleme, prin stabilirea unei legături cu legislația UE adoptată recent privind soluționarea alternativă și online a litigiilor, noi norme conform cărora agențiile de voiaj sunt responsabile de greșelile de rezervare și o dispoziție care oferă călătorilor posibilitatea de a adresa plângeri sau de a introduce cereri direct prin intermediul comerciantului cu amănuntul de la care au rezervat vacanța. De asemenea, propunerea simplifică normele privind răspunderea contractuală. Călătorii vor avea în continuare un punct unic de contact dacă apar probleme în cursul vacanței, dar, deoarece organizatorii devin răspunzători de executarea serviciilor incluse, mai mulți comercianți vor fi stimulați să fie mai vigilenți atunci când își aleg subcontractanții. Dacă un pachet este vândut prin intermediul unui comerciant cu amănuntul din UE, însă organizatorul își are sediul în afara UE, călătorii au posibilitatea de a solicita despăgubiri direct de la comerciantul cu amănuntul.

În cele din urmă, propunerea clarifică regula în materie de protecție în caz de insolvabilitate și prevede în mod explicit obligația statelor membre de a asigura recunoașterea reciprocă a sistemelor naționale de protecție în caz de insolvabilitate, în cadrul unui mecanism de cooperare structurată. Această soluție ia în considerare o evaluare recentă a Directivei privind serviciile[23], care a arătat că unele state membre încă nu acceptă asigurarea pe care trebuie să o încheie operatorii de turism din statul membru de stabilire, obligându-i, prin urmare, pe aceștia să înregistreze costuri paralele atunci când își desfășoară activitatea la nivel transfrontalier. De asemenea, în anumite circumstanțe, orice călător care a încheiat contracte separate cu diferiți furnizori de servicii de călătorie printr-un intermediar va beneficia de protecție în caz de insolvabilitate.

SunFun Travels, societate cu sediul în Luxemburg specializată în organizarea de călătorii, folosește pentru zborurile sale aeroporturi din Belgia, Franța, Țările de Jos și Germania și ar dori să ofere pachetele sale consumatorilor care locuiesc în aceste țări. Cu toate acestea, SunFun Travels se confruntă cu probleme în ceea ce privește recunoașterea în aceste state membre a sistemului său de protecție în caz de insolvență, care este contractat în Luxemburg. Prin urmare, SunFun Travels nu a reușit până în prezent să își extindă activitățile în afara Luxemburgului. Odată cu această propunere, ar putea să realizeze în sfârșit extinderea, datorită mecanismului de cooperare consolidată între statele membre.

Impactul propunerii asupra călătorilor

· Vor fi protejați aproximativ 120 de milioane de călători care cumpără formule de călătorie combinate, ceea ce se estimează că va reduce pierderile suportate de consumatori cu aproximativ 450 de milioane EUR pe an[24].

· Atunci când cumpără o combinație de servicii de călătorie, călătorii vor trebui să fie informați dacă aceasta constituie sau nu constituie un pachet de servicii pe deplin protejat.

· Călătorii vor putea înțelege mai bine tipul de produs pe care îl cumpără și nivelul de protecție de care beneficiază.

· Utilizatorii de pachete de servicii de călătorie vor beneficia de o mai bună protecție la nivelul UE, de o mai mare flexibilitate și de un set clar de măsuri reparatorii în cazul în care apar probleme.

Impactul propunerii asupra întreprinderilor

· Aceasta va genera o concurență mai echitabilă pe piața serviciilor de călătorie, menținând, în același timp, costurile de asigurare a conformității la un nivel rezonabil pentru toți (aproximativ 8 EUR pe pachet, ceea ce reprezintă o reducere a costurilor pentru furnizorii de pachete de călătorie care fac obiectul directivei actuale – și în jur de 3 EUR de persoană, pentru cei care vând alte combinații asistate de servicii de călătorie[25]).

· Pentru comercianții care fac în prezent obiectul directivei, vor fi eliminate costuri administrative de aproximativ 390 de milioane EUR pe an generate de normele depășite[26].

· Excluderea din domeniul de aplicare al directivei a organizării de călătorii de afaceri va genera economii de până la 76 de milioane EUR pe an[27]. Se evită astfel suprareglementarea, asigurându-se totodată protecția în special a microîntreprinderilor, dacă aleg acest sistem.

· Comerțul transfrontalier va fi facilitat datorită existenței la nivelul UE a unor norme comune privind informațiile, răspunderea și recunoașterea reciprocă a sistemelor de protecție în caz de insolvabilitate.

· Un răspuns proporțional la noile evoluții ale pieței

În ultimii 20 de ani, piața serviciilor de călătorie a evoluat, la fel ca și dispozițiile cadrului de reglementare al UE care i se aplică.

În prezent sunt în vigoare mai multe norme ale UE care nu existau atunci când directiva a fost adoptată și care asigură o „plasă de siguranță” pentru toți călătorii. Cu toate acestea, normele aflate în prezent în vigoare nu acordă călătorilor protecția specifică de care au nevoie în momentul achiziționării de noi tipuri de combinații de servicii turistice, care, din cauza complexității lor, pot avea consecințe multiple dacă apar probleme. Prin modernizarea și adaptarea domeniului de aplicare al protecției, va fi posibil să se abordeze actualele prejudicii aduse consumatorilor atunci când achiziționează astfel de „formule de călătorie combinate”.

Deși se confruntă cu o concurență sporită, pachetele de servicii tradiționale continuă să atragă milioane de clienți din UE și de dincolo de granițele sale. Motivul pentru care este necesar să existe norme specifice pentru produsele combinate de călătorie rămâne valabil, iar schimbările legate de modalitățile de rezervare ar trebui să se reflecte în legislație. În general, este fundamental pentru consumatori să înțeleagă pe deplin ofertele și să poată alege cu încredere formulele de călătorie care corespund cel mai bine nevoilor lor specifice.

Este esențial să se păstreze inovarea pieței și diversitatea modelelor de afaceri noi, în special cele online, asigurându-se totodată o concurență echitabilă și transparentă între cei care vând servicii substituibile. Prin urmare, propunerea încearcă să definească o soluție bine direcționată și proporțională care să reducă problemele actuale, ținând seama pe deplin de poziția specifică a IMM-urilor, atât ca furnizori, cât și ca beneficiari ai serviciilor de călătorie.

Într-adevăr, având în vedere că o majoritate covârșitoare (99 %) a operatorilor de turism și a agențiilor de voiaj din UE sunt IMM-uri (din care 92 % sunt microîntreprinderi), propunerea vizează reducerea costurilor medii legate de oferirea de pachete tradiționale, prin modernizarea normelor și reducerea birocrației. Întrucât prevede că toți operatorii care oferă produse de călătorie substituibile fac obiectul acelorași norme și suportă aceleași costuri de asigurare a conformității, propunerea va restabili condițiile de concurență echitabile, de care IMM-urile vor beneficia într-o măsură chiar mai mare decât marii operatori. În plus, eliminarea obstacolelor din calea comerțului transfrontalier, prin intermediul unor norme mai uniforme privind informațiile precontractuale și al unui mecanism ad-hoc care să faciliteze recunoașterea reciprocă a sistemelor de protecție în caz de insolvabilitate, va crea mai multe oportunități pentru ca întreprinderile, în special IMM-urile, să își extindă activitatea în diferite state membre.

În același timp, propunerea lasă tuturor comercianților, indiferent dacă își desfășoară activitatea online sau nu, libertatea de a oferi servicii care să faciliteze organizarea de vacanțe care implică o combinație de servicii de călătorie separate, fără a deveni răspunzători de executarea diferitelor servicii. Cu toate acestea, din motive de concurență loială și pentru a proteja consumatorii, obligația de a oferi garanții suficiente pentru rambursarea plăților anticipate și repatrierea călătorilor în caz de insolvabilitate ar trebui să se aplice și formulelor de călătorie asistate.

De asemenea, propunerea ține seama de situația specifică a IMM-urilor în calitatea lor de cumpărători de servicii turistice, în special acordându-le dreptul de a beneficia de același nivel de protecție ca și consumatorii individuali, cu excepția cazului în care acestea aleg să încheie un contract-cadru specific cu o companie specializată în organizarea de călătorii.

4.           CONCLUZIE

Directiva din 1990 privind pachetele de servicii pentru călătorii a îmbunătățit calitatea pachetelor de servicii de călătorie, însă trebuie să fie actualizată pentru a reglementa noile evoluții ale pieței.

Această propunere de modificare a directivei consolidează protecția consumatorilor, la un cost rezonabil pentru sectorul vizat, lăsând totodată întreprinderilor și consumatorilor libertatea de a alege ceea ce doresc să vândă și să cumpere.

Prin reducerea fragmentării juridice și prin consolidarea recunoașterii reciproce, propunerea va elimina obstacolele din calea comerțului transfrontalier, încurajând concurența dintre actorii de pe piață mai vechi și mai noi care vând produse de călătorie substituibile. Propunerea va contribui la creșterea gradului de transparență a pieței, în special a celei online, ceea ce va spori încrederea turiștilor și va stimula cererea din interiorul și din afara UE, îmbunătățind, în același timp, securitatea juridică, flexibilitatea și varietatea opțiunilor.

În perioada dificilă pe care o traversăm, setul de măsuri în cauză va contribui, de asemenea, la îmbunătățirea încrederii consumatorilor și la stimularea creșterii în acest sector important al economiei UE.

[1]               Comunicarea Comisiei intitulată „Europa, destinația turistică favorită la nivel mondial – un nou cadru politic pentru turismul european”, COM(2010) 352 final, 30.6.2010.

[2]               Organizația Mondială a Turismului, Barometrul turismului mondial, ianuarie 2013.

[3]               Statistics in focus 28/2012, Tourism in Europe (Turismul în Europa), rezultatele pentru 2011.

[4]                      Comunicatul de presă nr. 139/2011 al Eurostat.

[5]               Directiva 90/314/CEE a Consiliului din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanțe și circuite.

[6]               COM(2010) 352 final, 30.6.2010.

[7]               O agendă a consumatorului european – stimularea încrederii și a creșterii economice, COM(2012) 225 final, 22.5.2012.

[8]               Raportul pe 2013 privind cetățenia UE – cetățenii UE: drepturile dumneavoastră, viitorul dumneavoastră, COM(2013) 269 final, 8.5.2013.

[9]                      În special, Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale și Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor.

[10]                    A se vedea punctele 18 și 22 din anexa I la Directiva privind practicile comerciale neloiale.

[11]                    Începând din iunie 2014, când Directiva 2011/83/UE se va aplica în întreaga UE.

[12]                    A se vedea articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I), în ceea ce privește legea aplicabilă. Referitor la competența judiciară, a se vedea articolele 15-17 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială. Există anumite excepții la normele respective, de exemplu pentru contractele de transport, dacă aceste contracte nu fac parte din pachet. Pentru o interpretare suplimentară a articolului 15 alineatul (1) litera (c) și a articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 cu privire la site-ul internet al unui comerciant, a se vedea hotărârea Curții de Justiție a UE din 7 decembrie 2010 în cauza C-585/08, Hotel Alpenhof.

[13]             A se vedea regulamentele privind drepturile pasagerilor [Regulamentele (CE) nr. 2004/261, (CE) nr. 1371/2007, (CE) nr. 1177/2010 și (CE) nr. 181/2011].

[14]             Regulamentul (CE) nr. 1008/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 septembrie 2008 privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate.

[15]             Directiva 2008/122/CE privind protecția consumatorilor în ceea ce privește anumite aspecte referitoare la contractele privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată, la contractele privind produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung, precum și la contractele de revânzare și de schimb.

[16]             În 2010, 65 % din cetățenii UE foloseau internetul cel puțin o dată pe săptămână (Eurostat Data in Focus, 50/2010).

[17]             http://www.newmediatrendwatch.com/regional-overview/103-europe?start=2, „Online Travel Market”.

[18]             Evoluția pieței a fost deosebit de accentuată în anumite state membre, cum ar fi Regatul Unit: potrivit datelor furnizate de un operator de turism important din această țară, 98 % din pasagerii zborurilor turistice cu plecare din Regatul Unit erau protejați prin directiva din 1997, însă în prezent numărul acestora a scăzut sub 50 %.

[19]             Cauza C-400/00.

[20]             De exemplu, cauzele CEJ C-400/00 Club-Tour, CEJ C-178/94, C-179/94, C-188/94, C-189/94, C­190/94 CAA/Travel Republic (Regatul Unit), hotărârea pronunțată de Bundesgerichtshof din Germania la 30 septembrie 2010 în cauza Xa ZR 130/08, precum și hotărârea pronunțată de Eerste Kamer Hoge Raad din Țările de Jos la 11 iunie 2010 în cauza 08/04611, SGR/ANVR.

[21]             De exemplu, AT, BE, BG, CZ, DE, DK, EE, FR, HU, UK, LT, LU, LV, PL, SE și NL – răspunsuri la un chestionar elaborat în vederea pregătirii pentru un atelier cu privire la revizuirea directivei care a avut loc la Bruxelles la 5 iunie 2012.

[22]             http://www.caa.co.uk/default.aspx?pageid=12990.

[23]             Document de lucru al serviciilor Comisiei privind rezultatul controalelor de performanță a pieței interne pentru servicii (construcții, servicii pentru întreprinderi și turism), SWD(2012) 147 final, 8.6.2012. A se vedea în special punctul 3.1.4 și anexa 1.

[24]             A se vedea evaluarea impactului care însoțește această propunere.

[25]             Ibidem.

[26]             Ibidem.

[27]             Ibidem.