26.10.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 268/53


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/1614 A COMISIEI

din 25 octombrie 2018

de stabilire a specificațiilor pentru registrele vehiculelor menționate la articolul 47 din Directiva (UE) 2016/797 a Parlamentului European și a Consiliului și de modificare și abrogare a Deciziei 2007/756/CE a Comisiei

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva (UE) 2016/797 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Uniunea Europeană (1), în special articolul 47 alineatele (2) și (5),

întrucât:

(1)

Pentru a se asigura trasabilitatea vehiculelor și a istoricului acestora, vehiculele ar trebui să fie înregistrate sub un număr european al vehiculului într-un registru al vehiculelor. Normele privind stabilirea numărului european al vehiculului ar trebui să fie armonizate, pentru a se asigura faptul că vehiculele sunt înregistrate în același mod pe întreg teritoriul Uniunii.

(2)

Vehiculele sunt în prezent înregistrate în registre naționale ale vehiculelor și fiecare stat membru își gestionează propriul registru național. Este necesar să se îmbunătățească ușurința în utilizare a registrelor naționale ale vehiculelor și să se evite înregistrarea redundantă a unui vehicul în mai multe registre ale vehiculelor, inclusiv în registre ale vehiculelor din țări terțe conectate la registrul virtual al vehiculelor. Prin urmare, Decizia 2007/756/CE a Comisiei (2) ar trebui modificată în consecință.

(3)

Analiza costuri-beneficii efectuată de Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate („agenția”) a evidențiat avantajele semnificative pentru sistemul feroviar al Uniunii care decurg din instituirea unui registru european al vehiculelor ce ar înlocui registrele naționale ale vehiculelor.

(4)

Pentru a reduce sarcina administrativă și costurile pentru statele membre și părțile interesate, Comisia ar trebui să adopte specificații tehnice și funcționale pentru registrul european al vehiculelor care urmează să încorporeze registrele naționale ale vehiculelor.

(5)

Agenția ar trebui să instituie și să păstreze registrul european al vehiculelor, după caz în cooperare cu entitățile naționale de înregistrare. Autoritățile naționale de siguranță, organismele de anchetă și, în urma oricărei solicitări legitime, organismele de reglementare, dar și agenția, întreprinderilor feroviare și administratorii de infrastructură, precum și persoanele sau organizațiile care înregistrează vehicule sau care sunt identificate în registru ar trebui să poată consulta registrul european al vehiculelor.

(6)

Statele membre ar trebui să desemneze o entitate de înregistrare responsabilă cu înregistrarea vehiculelor și cu prelucrarea și actualizarea informațiilor referitoare la vehiculele pe care entitatea le-a înregistrat în registrul european al vehiculelor.

(7)

Deținătorii ar trebui să completeze o cerere de înregistrare cu informațiile necesare și să fie în măsură să depună cererea prin intermediul unui instrument online, utilizând un formular electronic armonizat. Deținătorii ar trebui să se asigure că datele transmise entităților de înregistrare sunt actualizate și exacte.

(8)

Statele membre ar trebui să fie responsabile cu asigurarea calității și integrității datelor referitoare la vehicule, înregistrate de entitatea de înregistrare desemnată în registrul european al vehiculelor în conformitate cu articolul 22 din Directiva (UE) 2016/797, în timp ce agenția ar trebui să fie responsabilă cu dezvoltarea și întreținerea sistemului informatic al registrului european al vehiculelor în conformitate cu prezenta decizie.

(9)

Registrul european al vehiculelor ar trebui să fie un registru centralizat care să ofere tuturor utilizatorilor o interfață armonizată pentru consultare, înregistrarea unui vehicul și gestionarea datelor.

(10)

Este necesar ca funcționalitățile registrului european al vehiculelor să fie dezvoltate din punct de vedere tehnic și testate. Cu toate acestea, registrul european al vehiculelor ar trebui să fie operațional la data de 16 iunie 2021 în conformitate cu articolul 47 alineatul (5) din Directiva (UE) 2016/797.

(11)

Pentru a răspunde nevoilor specifice ale statelor membre, unele registre naționale ale vehiculelor sunt utilizate în alte scopuri decât pentru asigurarea trasabilității vehiculelor și a istoricului acestora. Pentru a permite adaptarea registrelor naționale neutilizate în mod specific pentru înregistrarea vehiculelor, astfel încât acestea să poată fi conectate printr-o interfață la registrul european al vehiculelor, migrarea către înregistrarea centralizată a vehiculelor ar trebui să fie progresivă. După introducerea registrului european al vehiculelor, statelor membre ar trebui să li se ofere, deci, posibilitatea de a utiliza o „funcție de înregistrare descentralizată” până la 16 iunie 2024, în timp ce alte funcții ar trebui să fie centralizate începând de la 16 iunie 2021. După 16 iunie 2024, toate statele membre ar trebui să utilizeze numai funcția de înregistrare centralizată.

(12)

Registrul european al vehiculelor ar trebui să permită înregistrarea unor informații suplimentare specifice solicitate de statele membre. Deținătorii ar trebui să furnizeze informațiile suplimentare solicitate de un stat membru atunci când depun o cerere de înregistrare pe lângă respectivul stat membru.

(13)

Pentru a facilita utilizarea vehiculelor înregistrate în registrul european al vehiculelor în țări terțe, în special în țările care aplică dispozițiile Convenției privind transporturile internaționale feroviare, la care Uniunea Europeană este parte, datele pertinente din registrul european al vehiculelor ar trebui să fie accesibile autorităților competente responsabile cu eliberarea autorizațiilor din aceste țări terțe. În acest scop, agenția ar trebui să faciliteze punerea în aplicare a deciziilor adoptate în conformitate cu Convenția privind transporturile internaționale feroviare din 9 mai 1980, astfel cum a fost modificată prin Protocolul de la Vilnius din 3 iunie 1999.

(14)

La 21 decembrie 2016, agenția a emis o recomandare cu privire la specificațiile registrului național al vehiculelor, indicând posibilități de îmbunătățire a ușurinței în utilizarea registrelor naționale ale vehiculelor. La 14 decembrie 2017, agenția a emis o recomandare cu privire la specificațiile registrului european al vehiculelor.

(15)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului menționat la articolul 51 alineatul (1) din Directiva (UE) 2016/797,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

CAPITOLUL 1

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Obiect

Prezenta decizie modifică specificațiile comune pentru registrele naționale ale vehiculelor și stabilește specificațiile tehnice și funcționale pentru registrul european al vehiculelor.

CAPITOLUL 2

REGISTRELE NAȚIONALE ALE VEHICULELOR

Articolul 2

Modificări ale specificațiilor comune pentru registrele naționale ale vehiculelor

Anexa la Decizia 2007/756/CE se modifică în conformitate cu anexa I la prezenta decizie.

Articolul 3

Retragerea înregistrărilor redundante

(1)   Deținătorul se asigură că înregistrările redundante ale vehiculelor în temeiul punctului 3.2.5 subpunctul 1 din anexa la Decizia 2007/756/CE, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2011/107/UE a Comisiei (3), sunt retrase din registrele naționale ale vehiculelor în termen de un an de la 15 noiembrie 2018.

(2)   Deținătorul se asigură că înregistrările redundante ale vehiculelor provenind din țări terțe, destinate să circule în sistemul feroviar al Uniunii, înregistrate într-un registru al vehiculelor în conformitate cu specificațiile anexei la Decizia 2007/756/CE și conectate la registrul virtual al vehiculelor specificat în respectiva decizie, sunt retrase în termen de un an de la 15 noiembrie 2018.

CAPITOLUL 3

REGISTRUL EUROPEAN AL VEHICULELOR

Articolul 4

Specificații ale registrului european al vehiculelor

Specificațiile tehnice și funcționale ale registrului european al vehiculelor sunt cele stabilite în anexa II.

Articolul 5

Entitatea de înregistrare

(1)   Fiecare stat membru desemnează o entitate de înregistrare independentă de orice întreprindere feroviară, care va fi responsabilă cu prelucrarea cererilor și actualizarea datelor în registrul european al vehiculelor în ceea ce privește vehiculele înregistrate în statul membru respectiv până la 15 mai 2019.

(2)   Entitatea de înregistrare poate fi organismul desemnat în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Decizia 2007/756/CE. Statele membre se asigură că aceste entități de înregistrare cooperează și fac schimb de informații pentru a comunica în timp util modificările efectuate în registrul european al vehiculelor.

(3)   În cazul în care entitatea de înregistrare nu este organismul desemnat în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Decizia 2007/756/CE, statele membre informează Comisia și celelalte state membre până cel târziu la 15 noiembrie 2019 în legătură cu entitatea desemnată în conformitate cu alineatul (1).

Articolul 6

Înregistrarea vehiculelor autorizate pentru a fi introduse pe piață

(1)   Un deținător depune o cerere de înregistrare prin registrul european al vehiculelor, pe lângă un stat membru la alegerea sa, în zona de utilizare a vehiculului.

(2)   Entitățile de înregistrare iau măsuri rezonabile pentru a asigura exactitatea datelor înregistrate în registrul european al vehiculelor.

(3)   Fiecare entitate de înregistrare este în măsură să extragă date referitoare la înregistrările de vehicule pe care le-a efectuat.

Articolul 7

Arhitectura registrului european al vehiculelor

(1)   Agenția instituie și păstrează registrul european al vehiculelor în conformitate cu prezenta decizie.

(2)   În urma migrării menționate la articolul 8, registrul european al vehiculelor devine un registru centralizat și asigură tuturor utilizatorilor o interfață armonizată pentru consultare, înregistrarea unui vehicul și gestionarea datelor.

(3)   Prin derogare de la alineatul (1), statele membre pot utiliza funcția de înregistrare menționată la punctul 2.1.4 din anexa II într-un mod descentralizat până cel târziu la 16 iunie 2024.

(4)   Statele membre notifică agenției până cel târziu la 15 mai 2019, dacă intenționează să utilizeze funcția de înregistrare centralizată instituită de agenție sau să instituie o funcție de înregistrare descentralizată. Statele membre demonstrează modul în care intenționează să îndeplinească condițiile prevăzute la alineatul (5) până la 16 iunie 2020.

(5)   Atunci când un stat membru pune în aplicare funcția de înregistrare într-un mod descentralizat, el asigură compatibilitatea și comunicarea cu registrul european al vehiculelor. El se asigură, de asemenea, că funcția de înregistrare descentralizată este operațională în conformitate cu specificațiile registrului european al vehiculelor până cel târziu la 16 iunie 2021.

(6)   Statele membre pot reveni în orice moment asupra deciziei lor de a utiliza o funcție de înregistrare descentralizată și pot opta în schimb pentru utilizarea funcției de înregistrare centralizate, prin notificarea agenției. Decizia produce efecte la șase luni de la notificare.

Articolul 8

Migrarea de la registrele naționale ale vehiculelor la registrul european al vehiculelor

(1)   Statele membre se asigură că datele referitoare la vehiculele înregistrate sunt transferate de la registrele naționale ale vehiculelor la registrul european al vehiculelor și că aceste date sunt migrate până la 16 iunie 2021. În cursul migrării, agenția coordonează împreună cu entitățile de înregistrare tranziția de la respectivele registre naționale ale vehiculelor la registrul european al vehiculelor și asigură disponibilitatea mediului informatic.

(2)   Agenția pune la dispoziția statelor membre funcțiile registrului european al vehiculelor până cel târziu la 15 noiembrie 2020.

(3)   Agenția definește specificațiile pentru punerea în aplicare a interfețelor cu funcția de înregistrare descentralizată și le pune la dispoziția statelor membre până cel târziu la 16 ianuarie 2020.

(4)   Începând de la 16 iunie 2021, statele membre înregistrează vehiculele în registrul european al vehiculelor în conformitate cu articolul 7.

(5)   Începând de la 16 iunie 2024, statele membre utilizează funcția de înregistrare centralizată.

CAPITOLUL 4

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 9

Abrogare

Decizia 2007/756/CE se abrogă cu efect de la 16 iunie 2021.

Articolul 10

Intrare în vigoare și aplicare

Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Secțiunile 2.2, 2.3, 2.4, 2.5, 3, 4.3, 5 ale anexei II și apendicele 1-6 la anexa respectivă se aplică de la 16 iunie 2021.

Adoptată la Bruxelles, 25 octombrie 2018.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)   JO L 138, 26.5.2016, p. 44.

(2)  Decizia 2007/756/CE a Comisiei din 9 noiembrie 2007 de adoptare a unei specificații comune a registrului național al vehiculelor prevăzut la articolul 14 alineatele (4) și (5) din Directivele 96/48/CE și 2001/16/CE (JO L 305, 23.11.2007, p. 30).

(3)  Decizia 2011/107/UE a Comisiei din 10 februarie 2011 de modificare a Deciziei 2007/756/CE de adoptare a unei specificații comune a registrului național al vehiculelor (JO L 43, 17.2.2011, p. 33).


ANEXA I

Anexa la Decizia 2007/756/CE se modifică după cum urmează:

1.

Punctul 3.2.1 se înlocuiește cu următorul text:

„3.2.1.   Cererea de înregistrare

Pentru cererea de înregistrare se utilizează formularul din apendicele 4.

Entitatea care solicită înregistrarea unui vehicul bifează căsuța «Înregistrare nouă». Aceasta completează formularul și îl transmite:

EI a statului membru în care se solicită înregistrarea, completând toate câmpurile;

EI a primului stat membru în care solicitantul intenționează să exploateze vehiculul, în cazul vehiculelor care provin dintr-o țară terță (a se vedea punctul 3.2.5 subpunctul 2). În acest caz, formularul conține cel puțin informațiile privind identificarea proprietarului vehiculului și a deținătorului acestuia, restricțiile referitoare la modul de exploatare a vehiculului și entitatea responsabilă cu întreținerea.”

2.

La punctul 3.2.3 se adaugă următorul paragraf:

„EI înregistrează modificările în RNV în termen de 20 de zile lucrătoare de la primirea dosarului complet de cerere. În acest termen, EI fie înregistrează vehiculul, fie solicită corecții/clarificări.”

3.

Punctul 3.2.5 se înlocuiește cu următorul text:

„3.2.5.   Autorizație în mai multe state membre

1.

Vehiculele se înregistrează numai în RNV-ul statului membru în care sunt autorizate prima dată pentru punerea în funcțiune sau, pentru vehiculele cărora li s-a eliberat o autorizație de introducere pe piață în conformitate cu Directiva (UE) 2016/797 a Parlamentului European și a Consiliului (*1), numai într-un stat membru din zona de utilizare a autorizației de introducere pe piață, fără a se aduce atingere transferului înregistrării la un alt RNV în conformitate cu punctul 3.2.6 subpunctul 2.

2.

Vehiculele provenind din țări terțe, care intră în sistemul feroviar al Uniunii și sunt înregistrate într-un registru al vehiculelor nealiniat prezentei specificații sau neconectat la RVCEV, se înregistrează numai în RNV-ul primului stat membru în care vehiculul este destinat să fie exploatat în sistemul feroviar al Uniunii.

3.

Vehiculele provenind din țări terțe, care intră în sistemul feroviar al Uniunii și sunt înregistrate într-un registru al vehiculelor aliniat prezentei specificații și conectat la RVCEV, nu se înregistrează în niciun RNV, atunci când un acord internațional la care Uniunea Europeană este parte prevede acest lucru.

4.

În cazul oricărui vehicul, RNV-ul în care este înregistrat conține datele referitoare la rubricile 2, 6, 12 și 13 pentru fiecare stat membru în care respectivului vehicul i s-a eliberat o autorizație de punere în funcțiune.

Prezenta dispoziție nu aduce atingere articolelor 3 și 5.

(*1)  Directiva (UE) 2016/797 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Uniunea Europeană (JO L 138, 26.5.2016, p. 44).” "

4.

În secțiunea 3.2 se adaugă punctul 3.2.6 cu următorul text:

„3.2.6.   Transferul înregistrării și modificarea NEV

1.

NEV-ul este modificat atunci când nu reflectă capacitatea de interoperabilitate sau caracteristicile tehnice în conformitate cu apendicele 6, din cauza modificărilor tehnice aduse vehiculului. Aceste modificări tehnice pot necesita o nouă autorizație de punere în funcțiune în conformitate cu articolele 21-26 din Directiva 2008/57/CE a Parlamentului European și a Consiliului (*2) sau o nouă autorizație de introducere pe piață și, după caz, o nouă autorizație de tip a vehiculului, în conformitate cu articolele 21 și 24 din Directiva (UE) 2016/797. Deținătorul informează EI a statului membru în care este înregistrat vehiculul cu privire la aceste modificări și, după caz, cu privire la noua autorizație de punere în funcțiune sau la noua autorizație de introducere pe piață. EI în cauză atribuie vehiculului un nou NEV.

2.

NEV-ul poate fi modificat la cererea deținătorului, printr-o nouă înregistrare a vehiculului în RNV-ul unui alt stat membru conectat la RVCEV și prin retragerea subsecventă a vechii înregistrări.

(*2)  Directiva 2008/57/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Comunitate (JO L 191, 18.7.2008, p. 1).” "

5.

Secțiunea 3.3 se înlocuiește cu următorul text:

„3.3.   Drepturi de acces

Drepturile de acces la datele unui RNV dintr-un stat membru «XX» dat sunt enumerate în tabelul de mai jos:

Entitate

Drepturi de consultare

Drepturi de actualizare

EI a statului membru „XX”

Toate datele

Toate datele din registrul vehiculelor al statului membru „XX”

ANS

Toate datele

Niciunul

Agenția

Toate datele

Niciunul

Deținătorul

Toate datele referitoare la vehiculele pe care le deține

Niciunul

ERI

Toate datele vehiculelor pentru care este ERI, cu excepția referințelor proprietarului

Niciunul

Proprietarul

Toate datele referitoare la vehiculele aflate în proprietatea sa

Niciunul

Întreprinderea feroviară

Toate datele bazate pe unul sau mai multe numere de vehicul, cu excepția referințelor proprietarului

Niciunul

Administratorul de infrastructură

Toate datele bazate pe unul sau mai multe numere de vehicul, cu excepția referințelor proprietarului

Niciunul

Organismul de anchetă menționat la articolul 22 din Directiva (UE) 2016/798 a Parlamentului European și a Consiliului (1) și organismul de reglementare menționat la articolul 55 din Directiva 2012/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (2)

Toate datele referitoare la vehiculele care fac obiectul unei verificări sau al unui audit

Niciunul

Organismul emitent al declarației CE de verificare (solicitantul)

Toate datele referitoare la vehiculele pentru care este organism emitent al declarației CE de verificare (solicitant), cu excepția referințelor proprietarului

Niciunul

Alți utilizatori legitimi recunoscuți de ANS sau de agenție (3)

De definit după caz; durata ar putea fi limitată; cu excepția referințelor proprietarului

Niciunul

Drepturile de acces la datele RNV-urilor pot fi extinse entităților competente din țări terțe sau unei organizații interguvernamentale competente, atunci când acest lucru este prevăzut într-un acord internațional la care Uniunea Europeană este parte.”

6.

Apendicele 1 și 2 se înlocuiesc cu următorul text:

„APENDICELE 1

CODIFICAREA RESTRICȚIILOR

1.   PRINCIPII

Restricțiilor menționate în autorizația de punere în funcțiune în conformitate cu articolele 21-26 din Directiva 2008/57/CE sau în autorizația de introducere pe piață și, după caz, într-o nouă autorizație de tip a vehiculului în conformitate cu articolele 21 și 24 din Directiva (UE) 2016/797, li se atribuie un cod armonizat sau un cod național.

2.   STRUCTURĂ

Fiecare cod este alcătuit din următoarele elemente:

categoria de restricție,

tipul de restricție,

valoarea sau specificația,

care sunt unite printr-un punct (.):

[Categorie].[Tip].[Valoare sau specificație].

3.   CODURI DE RESTRICȚIE

1.

Codurile de restricție armonizate sunt aplicabile în toate statele membre.

Agenția păstrează la zi și publică pe site-ul său web lista codurilor de restricție armonizate pentru ansamblul sistemului feroviar al Uniunii.

Dacă o autoritate națională de siguranță consideră că pe lista codurilor de restricție armonizate trebuie adăugat un nou cod, aceasta solicită agenției să evalueze includerea noului cod în cauză.

Agenția evaluează solicitarea, dacă este cazul prin consultare cu alte autorități naționale de siguranță. După caz, agenția include noul cod de restricție pe listă.

2.

Agenția păstrează la zi lista codurilor de restricție naționale. Utilizarea codurilor de restricție naționale se limitează la restricțiile care reflectă caracteristici particulare ale sistemului feroviar existent al unui stat membru și a căror aplicare cu același înțeles în alte state membre este puțin probabilă.

Pentru tipurile de restricții care nu se regăsesc pe lista menționată la subpunctul 1, autoritatea națională de siguranță solicită agenției includerea unui nou cod pe lista codurilor de restricție naționale. Agenția evaluează solicitarea, dacă este cazul prin consultare cu alte autorități naționale de siguranță. După caz, agenția include noul cod de restricție pe listă.

3.

Codul de restricție pentru autoritățile multinaționale de siguranță este tratat drept cod de restricție național.

4.

Utilizarea de restricții necodificate este limitată la restricțiile care, din cauza caracterului lor particular, este puțin probabil să fie aplicate mai multor tipuri de vehicule.

Agenția păstrează o listă unică de coduri de restricție pentru REV, registrul european al tipurilor autorizate de vehicule menționat la articolul 48 din Directiva (UE) 2016/797, ghișeul unic și Baza de date privind interoperabilitatea și siguranța a Agenției Uniunii Europene pentru Căile Ferate.

5.

După caz, agenția poate coordona procesul de armonizare a codurilor de restricție cu o organizație interguvernamentală competentă, atunci când acest lucru este prevăzut într-un acord internațional la care Uniunea Europeană este parte.

APENDICELE 2

STRUCTURA ȘI CONȚINUTUL NUMĂRULUI EUROPEAN DE IDENTIFICARE

Agenția stabilește structura și conținutul numărului european de identificare (NEI) – inclusiv codificarea tipurilor de documente vizate – într-un document tehnic pe care îl publică pe site-ul său web.

7.

Punctul 1 din partea 1 a apendicelui 6 se înlocuiește cu următorul text:

„1.   Definiția marcajului deținătorului vehiculului (MDV)

Marcajul deținătorului vehiculului (MDV) este un cod alfabetic format din 2 până la 5 litere (*3). Pe fiecare vehicul feroviar este înscris un MDV, lângă numărul european al vehiculului. MDV-ul identifică deținătorul vehiculului, astfel cum este înregistrat în registrul național al vehiculelor.

Un MDV este unic și valabil în toate statele membre și în toate țările care încheie un acord ce implică aplicarea sistemului de numerotare a vehiculelor și de înscriere a MDV-ului, astfel cum se prevede în prezenta decizie.

(*3)  NMBS/SNCB poate utiliza în continuare litera B înscrisă într-un cerc.” "

8.

Partea 4 a apendicelui 6 se înlocuiește cu următorul text:

„PARTEA 4 – CODIFICAREA ȚĂRILOR ÎN CARE SUNT ÎNREGISTRATE VEHICULELE (CIFRELE 3-4 ȘI ABREVIEREA)

Informațiile referitoare la țări terțe sunt oferite doar cu titlu informativ.

Țări

Codul alfabetic al țării (1)

Codul numeric al țării

 

Țări

Codul alfabetic al țării (1)

Codul numeric al țării

Albania

AL

41

 

Lituania

LT

24

Algeria

DZ

92

 

Luxemburg

L

82

Armenia

AM

58

 

fosta Republică iugoslavă a Macedoniei

MK

65

Austria

A

81

 

Malta

M

 

Azerbaidjan

AZ

57

 

Moldova

MD (1)

23

Belarus

BY

21

 

Monaco

MC

 

Belgia

B

88

 

Mongolia

MGL

31

Bosnia-Herțegovina

BIH

50 și 44 (2)

 

Muntenegru

MNE

62

Bulgaria

BG

52

 

Maroc

MA

93

China

RC

33

 

Țările de Jos

NL

84

Croația

HR

78

 

Coreea de Nord

PRK (1)

30

Cuba

CU (1)

40

 

Norvegia

N

76

Cipru

CY

 

 

Polonia

PL

51

Republica Cehă

CZ

54

 

Portugalia

P

94

Danemarca

DK

86

 

România

RO

53

Egipt

ET

90

 

Rusia

RUS

20

Estonia

EST

26

 

Serbia

SRB

72

Finlanda

FIN

10

 

Slovacia

SK

56

Franța

F

87

 

Slovenia

SLO

79

Georgia

GE

28

 

Coreea de Sud

ROK

61

Germania

D

80

 

Spania

E

71

Grecia

GR

73

 

Suedia

S

74

Ungaria

H

55

 

Elveția

CH

85

Iran

IR

96

 

Siria

SYR

97

Irak

IRQ (1)

99

 

Tadjikistan

TJ

66

Irlanda

IRL

60

 

Tunisia

TN

91

Israel

IL

95

 

Turcia

TR

75

Italia

I

83

 

Turkmenistan

TM

67

Japonia

J

42

 

Ucraina

UA

22

Kazahstan

KZ

27

 

Regatul Unit

GB

70

Kârgâzstan

KS

59

 

Uzbekistan

UZ

29

Letonia

LV

25

 

Vietnam

VN (1)

32

Liban

RL

98

 

(1)

Conform sistemului de codificare alfabetică descris în anexa 4 la Convenția din 1949 și la articolul 45 alineatul (4) din Convenția din 1968 privind traficul rutier.

(2)

Bosnia-Herțegovina utilizează 2 două coduri feroviare specifice. Codul numeric de țară 49 este rezervat.”


(*1)  Directiva (UE) 2016/797 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Uniunea Europeană (JO L 138, 26.5.2016, p. 44).”

(*2)  Directiva 2008/57/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Comunitate (JO L 191, 18.7.2008, p. 1).”

(*3)  NMBS/SNCB poate utiliza în continuare litera B înscrisă într-un cerc.” »


(1)  Directiva (UE) 2016/798 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind siguranța feroviară (JO L 138, 26.5.2016, p. 102).

(2)  Directiva 2012/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind instituirea spațiului feroviar unic european (JO L 343, 14.12.2012, p. 32).

(3)  Agenția, în cooperare cu ANS-urile, definește procedura pentru recunoașterea utilizatorilor legitimi.


ANEXA II

1.   CONȚINUTUL ȘI FORMATUL DATELOR

Conținutul și formatul datelor din registrul european al vehiculelor („REV”) sunt cele stabilite în tabelul de mai jos.

Tabelul 1

Parametri ai REV

Numărul parametrului

Denumirea parametrului

Descriere

Format

Obligatoriu/Facultativ

1

Identificarea vehiculului

 

 

 

1.1

Număr european al vehiculului

Numărul european al vehiculului. Cod de identificare numeric conform definiției din apendicele 6

A se vedea apendicele 6 (1)

Obligatoriu

1.2

Numărul anterior al vehiculului

Numărul anterior (după caz, pentru vehiculele renumerotate)

 

Obligatoriu (după caz)

2

Statul membru de înregistrare

 

 

 

2.1

Stat membru de înregistrare

Statul membru în care a fost înregistrat vehiculul

Cod format din 2 litere (*1)

Obligatoriu

3

Statele membre în care vehiculul este autorizat

 

 

 

3.1

Zonă de utilizare rezultată

Câmp completat automat de sistem pe baza valorilor parametrului 11.4.

Text

Câmp completat automat de sistem pe baza valorilor parametrului 11.4.

4

Condiții suplimentare

 

 

 

4.1

Condiții suplimentare aplicabile vehiculului

Identificarea acordurilor bilaterale sau multilaterale aplicabile, cum ar fi RIV, RIC, TEN, TEN-CW, TEN-GE, …

Text

Obligatorii (după caz)

5

Fabricație

 

 

 

5.1

An de fabricație

Anul în care vehiculul a ieșit din fabrică

AAAA

Obligatoriu

5.2

Număr de serie al fabricantului

Numărul de serie al fabricantului, marcat pe șasiul vehiculului.

Text

Facultativ

5.3

Referința RETVA

Identificarea în RETVA a tipului (sau a versiunii sau variantei) de vehicul autorizat (2) căruia i se conformează vehiculul.

Cod(uri) alfanumeric(e)

Obligatorie (dacă este disponibilă)

5.4

Serie

Identificarea seriei din care face parte vehiculul.

Text

Obligatorie (după caz)

6

Referințele declarațiilor „CE” de verificare (3)

 

 

 

6.1

Data declarației „CE”

Data declarației „CE” de verificare

Dată (AAAALLZZ)

Obligatorie (după caz)

6.2

Declarația „CE” de referință

Referința declarației „CE” de verificare

Pentru vehicule existente: text.

Pentru vehicule noi: cod alfanumeric bazat pe NEI, a se vedea apendicele 2

Obligatorie (după caz)

6.3

Organismul emitent al declarației „CE” de verificare (solicitantul)

 

 

 

6.3.1

Numele organizației

 

Text

Obligatoriu (după caz)

6.3.2

Numărul de ordine în Registrul Comerțului

 

Text

Obligatoriu (după caz)

6.3.3

Adresă

Adresa organizației, strada și numărul

Text

Obligatorie (după caz)

6.3.4

Localitatea

 

Text

Obligatorie (după caz)

6.3.5

Codul țării

 

Cod format din 2 litere (*1)

Obligatoriu (după caz)

6.3.6

Codul poștal

 

Cod alfanumeric

Obligatoriu (după caz)

6.3.7

Adresa de e-mail:

 

E-mail

Obligatorie (după caz)

6.3.8

Codul organizației

 

Cod alfanumeric

Obligatoriu (după caz)

7

Proprietar

Identificarea proprietarului vehiculului

 

 

7.1

Numele organizației

 

Text

Obligatoriu

7.2

Numărul de ordine în Registrul Comerțului

 

Text

Obligatoriu

7.3

Adresa

 

Text

Obligatorie

7.4

Localitatea

 

Text

Obligatorie

7.5

Codul țării

 

Cod format din 2 litere (*1)

Obligatoriu

7.6

Codul poștal

 

Cod alfanumeric

Obligatoriu

7.7

Adresa de e-mail:

 

E-mail

Obligatorie

7.8

Codul organizației

 

Cod alfanumeric

Obligatoriu

8

Deținător

Identificarea deținătorului vehiculului

 

 

8.1

Numele organizației

 

Text

Obligatoriu

8.2

Numărul de ordine în Registrul Comerțului

 

Text

Obligatoriu

8.3

Adresa

 

Text

Obligatorie

8.4

Localitatea

 

Text

Obligatoriu

8.5

Codul țării

 

Cod format din 2 litere (*1)

Obligatoriu

8.6

Codul poștal

 

Cod alfanumeric

Obligatoriu

8.7

Adresa de e-mail:

 

E-mail

Obligatorie

8.8

Codul organizației

 

Cod alfanumeric

Obligatoriu

8.9

Marcajul deținătorului vehiculului

 

Cod alfanumeric

Obligatoriu

9

Entitatea responsabilă cu întreținerea

Referința entității responsabile cu întreținerea

 

 

9.1

Numele organizației

 

Text

Obligatoriu

9.2

Numărul de ordine în Registrul Comerțului

 

Text

Obligatoriu

9.3

Adresa

 

Text

Obligatorie

9.4

Localitatea

 

Text

Obligatorie

9.5

Codul țării

 

Cod format din 2 litere (*1)

Obligatoriu

9.6

Codul poștal

 

Cod alfanumeric

Obligatoriu

9.7

Adresa de e-mail:

 

E-mail

Obligatorie

9.8

Codul organizației

 

Cod alfanumeric

Obligatoriu

10

Statutul înregistrării

 

 

 

10.1

Statutul înregistrării (a se vedea apendicele 3)

 

Cod format din 2 cifre

Obligatoriu

10.2

Data statutului înregistrării

Data statutului înregistrării

Dată (AAAALLZZ)

Obligatoriu

10.3

Motivul pentru statutul înregistrării

 

Text

Obligatoriu (după caz)

11

Autorizații (4) de introducere pe piață (5)

 

 

 

11.1

Numele entității care eliberează autorizația

Entitatea (autoritatea națională de siguranță sau agenția) care a autorizat introducerea pe piață

Text

Obligatoriu

11.2

Statul membru al entității care eliberează autorizația

Statul membru al entității care eliberează autorizația

Cod format din 2 litere (*1)

Obligatoriu

11.3

Numărul european de identificare (NEI)

Numărul armonizat al autorizației de punere în funcțiune, generat de autoritatea care eliberează autorizația

Numărul autorizației.

Pentru vehicule noi: cod alfanumeric bazat pe NEI, a se vedea apendicele 2.

Obligatoriu

11.4

Zona de utilizare

Conform celor stipulate în autorizația eliberată pentru vehicul.

Text

Obligatorie

11.5

Data autorizației

 

Data (AAAALLZZ)

Obligatorie

11.6

Autorizație valabilă până la (dacă se specifică)

 

Data (AAAALLZZ)

Obligatorie (după caz)

11.7

Data suspendării autorizației

 

Data (AAAALLZZ)

Obligatorie (după caz)

11.8

Data revocării autorizației

 

Data (AAAALLZZ)

Obligatorie (după caz)

11.9

Condițiile de utilizare a vehiculului și alte restricții privind modul de utilizare a vehiculului

 

 

 

11.9.1

Condiții de utilizare și restricții codificate

Condițiile de utilizare și restricțiile privind modul de utilizare a vehiculului

Lista de coduri (a se vedea apendicele 1).

Obligatorii (după caz)

11.9.2

Condiții de utilizare și restricții necodificate

Condițiile de utilizare și restricțiile privind modul de utilizare a vehiculului

Text

Obligatorii (după caz)

12

Câmpuri suplimentare (6)

 

 

 

2.   ARHITECTURĂ

2.1.   Arhitectura REV

2.1.1.   Funcția de căutare și consultare a datelor (funcția CCD)

Funcția CCD este implementată de agenție prin intermediul unui instrument online centralizat și al unei interfețe de comunicare de la mașină la mașină. Funcția CCD permite căutarea și consultarea de date în REV, după autentificare.

Funcția CCD furnizează entităților de înregistrare mijloacele pentru a extrage valorile parametrilor din tabelul 1, corespunzători înregistrărilor de vehicule efectuate.

2.1.2.   Funcția de creare și administrare a unui utilizator (funcția CAU)

Funcția CAU este implementată prin intermediul unui instrument online centralizat, creat de agenție. Funcția permite persoanelor și organizațiilor să solicite accesul la datele REV și îi permite entității de înregistrare („EI”) competente să creeze utilizatori și să gestioneze drepturile de acces.

2.1.3.   Funcția de administrare a datelor de referință (funcția ADR)

Funcția ADR este implementată prin intermediul unui instrument online centralizat, creat de agenție. Funcția permite EI-urilor și agenției să gestioneze datele de referință comune.

2.1.4.   Funcția de cerere, de înregistrare și de stocare a datelor (funcția CIS)

Funcția CIS permite deținătorilor, după autentificare, să depună cereri de înregistrare sau de actualizare a unei înregistrări existente pe lângă EI selectată, prin intermediul unui instrument online care prezintă formularul electronic armonizat (a se vedea apendicele 4). Ea permite, de asemenea, EI-urilor să înregistreze datele de înregistrare. Ansamblul înregistrărilor efectuate de un anumit stat membru este desemnat ca fiind registrul vehiculelor din statul membru respectiv.

Statele membre pot decide să utilizeze funcția CIS centralizată (CIS-C) asigurată de agenție sau pot implementa funcția CIS de manieră autonomă, în mod descentralizat. În acest din urmă caz, statul membru și agenția asigură compatibilitatea și comunicarea între funcțiile CIS descentralizate (CIS-D) și funcțiile centralizate (CCD, CAU și ADR).

Funcția CIS centralizată asigură prerezervarea și gestionarea numerelor de vehicul. Procedura de prerezervare permite completarea prealabilă de către solicitant sau deținător a informațiilor solicitate în formularul electronic.

2.2.   Ușurința în utilizare

Funcțiile REV sunt accesibile utilizatorilor cu ajutorul celor mai des utilizate browsere web și în toate limbile oficiale ale Uniunii.

2.3.   Disponibilitate

Ca regulă generală, REV este disponibil în permanență, obiectivul de disponibilitate a sistemului fiind de 98 %.

Cu toate acestea, în cazul unei avarii în afara orelor de lucru (de luni până vineri între orele 07.00 și 20.00 ora Europei Centrale), lucrările de restabilire a serviciului se efectuează în următoarea zi lucrătoare de după avarie. În cursul operațiunilor de întreținere, indisponibilitatea sistemului este minimă.

2.4.   Nivelul serviciului

În timpul orelor de lucru, un serviciu de asistență tehnică furnizează sprijin utilizatorilor cu privire la chestiuni legate de utilizarea sistemului, precum și EI-urilor cu privire la funcționarea sistemului.

Agenția creează un mediu de testare pentru REV.

2.5.   Controlul modificărilor

Agenția instituie un proces de gestionare a controlului modificărilor pentru REV.

2.6.   Integritatea datelor

REV asigură o integritate corespunzătoare a datelor.

2.7.   Preverificarea

Sistemul REV asigură verificări automate ale datelor introduse în formularul electronic, inclusiv verificări bazate pe înregistrările de vehicule în REV, verificări ale caracterului complet și verificări ale formatului datelor introduse.

2.8.   Facilitarea utilizării în Uniune a vehiculelor înregistrate în țări terțe

Agenția poate implementa funcția CCD pentru a permite entităților competente din țări terțe să obțină acces la date relevante din REV, atunci când acest lucru este prevăzut într-un acord internațional la care Uniunea Europeană este parte.

Agenția poate permite utilizarea funcțiilor REV de către entități competente din țări terțe, atunci când acest lucru este prevăzut într-un acord internațional la care Uniunea Europeană este parte.

3.   MODUL DE EXPLOATARE

3.1.   Utilizarea REV

REV poate fi utilizat în diferite scopuri, de exemplu:

pentru a verifica dacă un vehicul este înregistrat în mod corespunzător și pentru a controla statutul înregistrării;

pentru a obține informații privind autorizațiile de introducere pe piață, inclusiv privind entitatea de autorizare, zona de utilizare, condițiile de utilizare și alte restricții;

pentru a obține referința tipului de vehicul autorizat căruia i se conformează vehiculul;

pentru a identifica proprietarul, deținătorul sau entitatea responsabilă cu întreținerea.

3.2.   Înregistrarea vehiculelor

3.2.1.   Norme generale

1.

După obținerea autorizației de introducere pe piață și înainte de a fi exploatat, un vehicul este înregistrat în REV, la cererea deținătorului. Deținătorul completează formularul electronic și depune cererea de înregistrare pe lângă un stat membru din zona de utilizare, la alegerea sa. La cererea solicitantului sau a deținătorului, statul membru ales pentru înregistrarea vehiculului oferă proceduri de prerezervare a unui număr de vehicul sau a unei serii de numere de vehicul.

2.

Pentru un vehicul dat, nu poate exista decât o singură înregistrare valabilă în REV. Un vehicul fără o înregistrare valabilă nu poate fi exploatat.

3.

În urma înregistrării, vehiculului i se atribuie un număr european al vehiculului (NEV) de către EI din statul membru de înregistrare. NEV-ul este conform cu normele stabilite în apendicele 6. În cazul în care solicitantul sau deținătorul au primit – la cererea lor – un număr de vehicul prerezervat, respectivul număr de vehicul este utilizat pentru prima înregistrare.

4.

NEV poate fi modificat în cazurile specificate la subpunctele 3.2.2.8 și 3.2.2.9.

5.

În cazul vehiculelor provenind din țări terțe, care intră în sistemul feroviar al Uniunii și sunt înregistrate într-un registru al vehiculelor neconform cu prezenta anexă sau neconectat la REV, deținătorul depune cererea de înregistrare pe lângă primul stat membru în care vehiculul este destinat să fie exploatat în sistemul feroviar al Uniunii.

6.

Materialul rulant pus în funcțiune pentru prima dată într-o țară terță și care este destinat utilizării în interiorul Uniunii ca parte a parcului de vagoane al sistemului feroviar cu ecartamentul de 1 520 mm nu se înregistrează în REV. Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 47 alineatul (7) din Directiva (UE) 2016/797, trebuie să fie posibilă obținerea de informații privind deținătorul vehiculului vizat, entitatea responsabilă cu întreținerea sa și restricțiile privind modul de utilizare a vehiculului.

7.

Atunci când un acord internațional la care Uniunea Europeană este parte prevede acest lucru, în cazul vehiculelor provenind din țări terțe, care intră în sistemul feroviar al Uniunii și sunt înregistrate într-un registru al vehiculelor conectat la REV (prin funcția CCD), în conformitate cu prezenta anexă, ele sunt înregistrate numai în respectivul registru al vehiculelor.

8.

Pentru fiecare vehicul, REV conține referințele tuturor autorizațiilor acordate vehiculului și referințele statelor nemembre în care vehiculul este admis în traficul internațional în conformitate cu apendicele G la Convenția privind transporturile internaționale feroviare, precum și condițiile corespunzătoare de utilizare și alte restricții.

9.

EI ia măsurile rezonabile pentru a asigura exactitatea datelor înregistrate în REV. În acest scop, EI poate solicita informații de la alte EI-uri, în special atunci când deținătorul care solicită înregistrarea este stabilit într-un stat membru. EI poate decide să suspende înregistrarea unui vehicul în cazuri justificate în mod corespunzător.

10.

Dacă ANS sau agenția consideră justificată suspendarea înregistrării unui vehicul în conformitate cu articolul 54 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/545 al Comisiei (7), ele solicită entității de înregistrare să suspende înregistrarea. Entitatea de înregistrare suspendă înregistrarea fără întârziere în momentul primirii unei astfel de cereri.

11.

Deținătorul depune cererile de înregistrare pe lângă EI competentă, prin intermediul formularului electronic online. Formularul și tabloul de bord online sunt puse la dispoziție ca parte a funcției CIS și pot fi accesate după autentificare.

12.

Cererile de înregistrare se pot referi la un vehicul unic sau la o listă de vehicule.

13.

În unele cazuri de înregistrare, statele membre pot solicita ca documentele justificative să fie anexate electronic la cererea de înregistrare; în acest scop, EI publică lista documentelor justificative necesare în fiecare caz de înregistrare.

14.

În afară de datele menționate în tabelul 1, statele membre pot solicita completarea unor câmpuri suplimentare în cererea de înregistrare; în acest scop, EI publică lista câmpurilor respective.

15.

REV oferă deținătorului și EI posibilitatea de a consulta în sistem cererile de înregistrare și documentele lor atașate și pune la dispoziție înregistrările și modificările aduse înregistrărilor, însoțite de informațiile referitoare la aceste modificări.

16.

EI înregistrează datele în REV în termen de 20 de zile lucrătoare de la primirea unei cereri complete. În acest termen, EI fie înregistrează vehiculul, fie solicită corecții sau clarificări.

17.

Deținătorul este în măsură să consulte progresele înregistrate în ceea ce privește cererile sale, printr-un tablou de bord online.

18.

REV notifică deținătorului și EI orice modificare a statutului cererii de înregistrare.

3.2.2.   Cazuri de înregistrare

Cazurile de înregistrare sunt specificate mai jos. După caz, mai multe cazuri de înregistrare pot fi fuzionate într-o cerere unică de înregistrare a vehiculelor.

3.2.2.1.   Înregistrare nouă

Se completează toate câmpurile obligatorii enumerate în tabelul 1, precum și orice câmp suplimentar solicitat de statul membru în conformitate cu subpunctul 3.2.1.14.

Cererile se depun de către deținător pe lângă EI a unui stat membru din zona de utilizare a vehiculului în care se solicită înregistrarea acestuia.

Pentru vehiculele provenind din țări terțe, care intră în sistemul feroviar al Uniunii în conformitate cu subpunctul 3.2.1.5, cererile se depun pe lângă EI a primului stat membru în care vehiculul este destinat să fie exploatat. În acest caz, cererea conține cel puțin informațiile privind identificarea deținătorului, entitatea responsabilă cu întreținerea și restricțiile privind modul de utilizare a vehiculului.

3.2.2.2.   Actualizarea unei înregistrări existente

Cererile se depun de către deținător pe lângă EI a statului membru în care este înregistrat vehiculul. Se completează numai parametrii din tabelul 1 care urmează să fie actualizați.

3.2.2.3.   Modificarea deținătorului

În cazul în care deținătorul unui vehicul se modifică, responsabilitatea de a informa EI în timp util îi revine deținătorului deja înregistrat, astfel încât EI să poată actualiza REV. Fostul deținător este eliminat din REV și exonerat de responsabilitățile sale numai în momentul în care noul deținător confirmă că acceptă statutul de deținător. Dacă la momentul radierii deținătorului înregistrat la acea dată, statutul de deținător nu a fost acceptat de niciun nou deținător, înregistrarea vehiculului se suspendă.

3.2.2.4.   Modificarea entității responsabile cu întreținerea („ERI”)

Atunci când are loc o modificare a entității responsabile cu întreținerea unui vehicul, deținătorul informează EI în timp util, astfel încât aceasta din urmă să poată actualiza REV. Fosta ERI predă documentația privind întreținerea fie deținătorului, fie noii ERI. Fosta ERI este exonerată de responsabilitățile sale în momentul în care este eliminată din înregistrarea din REV. Dacă la data radierii fostei ERI, nicio nouă entitate nu a confirmat acceptarea statutului de ERI, înregistrarea vehiculului se suspendă.

3.2.2.5.   Modificarea proprietarului

Atunci când survine o modificare a proprietarului, deținătorul informează EI în timp util, astfel încât aceasta din urmă să poată actualiza REV.

3.2.2.6.   Suspendarea sau reactivarea înregistrării

Se completează noul statut (8) și motivul pentru acest statut. REV completează data statutului în mod automat.

Un vehicul a cărui înregistrare este suspendată nu pot fi exploatat în sistemul feroviar al Uniunii.

Reactivarea unei înregistrări după suspendare va necesita reexaminarea de către EI a condițiilor care au stat la baza suspendării și, după caz, în coordonare cu ANS care a solicitat suspendarea.

3.2.2.7.   Retragerea înregistrării

Se completează noul statut (8) și motivul pentru acest statut. Sistemul completează data statutului în mod automat.

Un vehicul a cărui înregistrare este retrasă nu poate fi exploatat în sistemul feroviar al Uniunii sub respectiva înregistrare.

3.2.2.8.   Modificarea NEV ca urmare a unor modificări tehnice

NEV-ul este modificat atunci când nu reflectă capacitatea de interoperabilitate sau caracteristicile tehnice în conformitate cu apendicele 6, din cauza modificărilor tehnice aduse vehiculului. Aceste modificări tehnice pot necesita o nouă autorizație de introducere pe piață și, după caz, o nouă autorizație de tip de vehicul, în conformitate cu articolele 21 și 24 din Directiva (UE) 2016/797. Deținătorul informează EI a statului membru în care este înregistrat vehiculul cu privire la aceste modificări și, după caz, cu privire la noua autorizație de introducere pe piață. EI în cauză atribuie vehiculului un nou NEV.

Modificarea NEV constă într-o nouă înregistrare a vehiculului și în retragerea subsecventă a vechii înregistrări.

3.2.2.9.   Modificarea NEV și a statului membru de înregistrare

NEV-ul poate fi modificat la cererea deținătorului său printr-o nouă înregistrare a vehiculului de către un alt stat membru din zona de utilizare și prin retragerea subsecventă a vechii înregistrări.

3.2.3.   Notificarea automată a modificărilor

În urma modificării unuia sau a mai multor elemente ale înregistrării, sistemul informatic al REV transmite deținătorului și ANS-urilor competente pentru zona de utilizare a vehiculului un e-mail automat de notificare a modificării, dacă deținătorul și ANS-urile competente s-au abonat la astfel de notificări.

În urma unei modificări a deținătorului, a proprietarului sau a ERI, sistemul informatic al REV transmite, respectiv, un e-mail automat de notificare precedentului deținător și noului deținător sau precedentului proprietar și noului proprietar sau precedentei ERI și noii ERI.

Un deținător, un proprietar, o ERI sau un organism emitent al declarației CE poate opta să primească e-mailuri automate de notificare pentru a fi informat(ă) cu privire la modificările înregistrărilor în care este identificat(ă).

3.2.4.   Arhive istorice

Toate datele din REV sunt păstrate timp de 10 ani de la data retragerii înregistrării unui vehicul. Datele sunt disponibile online cel puțin în primii trei ani. După trei ani, datele pot fi arhivate. În cazul demarării unei anchete privind unul sau mai multe vehicule la un moment dat pe parcursul respectivei perioade de 10 ani, datele referitoare la aceste vehicule sunt păstrate și după expirarea perioadei de 10 ani, dacă acest lucru este solicitat de organismele de anchetă menționate la articolul 22 din Directiva (UE) 2016/798 a Parlamentului European și a Consiliului (9) sau de jurisdicțiile naționale.

După retragerea înregistrării unui vehicul, niciunul dintre numerele de înregistrare atribuite respectivului vehicul nu sunt atribuite unui alt vehicul timp de 100 de ani de la data retragerii înregistrării vehiculului.

Orice modificări aduse datelor din REV se înregistrează.

3.3.   Gestionarea utilizatorilor

3.3.1.   Cerere din partea utilizatorului

Prin intermediul unui formular online (parte a funcției UCA centralizate), orice persoană sau organizație poate să solicite accesul la REV de la EI competentă din țara în care se află persoana sau organizația.

EI evaluează cererea și, dacă este cazul, creează un cont de utilizator pentru solicitant și îi atribuie drepturile corespunzătoare de acces în conformitate cu subpunctele 3.3.2 și 3.3.3.

3.3.2.   Drepturi de acces

Drepturile de acces la datele REV sunt enumerate în tabelul de mai jos:

Tabelul 2

Entitate

Drepturi de consultare

Drepturi de actualizare

EI a statului membru „XX”

Toate datele

Toate datele din registrul vehiculelor al statului membru „XX”

ANS

Toate datele

Niciunul

Agenție

Toate datele

Niciunul

Deținător

Toate datele referitoare la vehiculele pe care le deține

Niciunul

ERI

Toate datele vehiculelor pentru care este ERI, cu excepția referințelor proprietarului

Niciunul

Proprietar

Toate datele referitoare la vehiculele aflate în proprietatea sa

Niciunul

Întreprindere feroviară

Toate datele bazate pe unul sau mai multe numere de vehicul, cu excepția referințelor proprietarului

Niciunul

Administrator de infrastructură

Toate datele bazate pe unul sau mai multe numere de vehicul, cu excepția referințelor proprietarului

Niciunul

Organismul de anchetă menționat la articolul 22 din Directiva (UE) 2016/798 și organismul de reglementare menționat la articolul 55 din Directiva 2012/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (10)

Toate datele referitoare la vehiculele care fac obiectul unei verificări sau al unui audit

Niciunul

Organismul emitent al declarației CE de verificare (solicitantul)

Toate datele referitoare la vehiculele pentru care este organism emitent al declarației CE de verificare (solicitant), cu excepția referințelor proprietarului

Niciunul

Alți utilizatori legitimi recunoscuți de ANS sau de agenție (11)

De definit după caz; durata ar putea fi limitată; cu excepția referințelor proprietarului

Niciunul

Drepturile de acces la datele REV pot fi extinse entităților competente din țări terțe sau unei organizații interguvernamentale competente, atunci când acest lucru este prevăzut într-un acord internațional la care Uniunea Europeană este parte.

3.3.3.   Alte drepturi

Deținătorii sunt în măsură să depună cereri de înregistrare.

Orice organizație este în măsură să depună modificări ale propriilor date păstrate în datele de referință (a se vedea secțiunea 3.4)

3.3.4.   Securitate

Autentificarea utilizatorilor se face cu ajutorul unui nume de utilizator și al unei parole. În cazul deținătorilor (care solicită înregistrarea unui vehicul) și al EI-urilor, autentificarea oferă nivelul de asigurare „substanțial” menționat la punctul 2.2.1 din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1502 al Comisiei (12).

3.3.5.   Protecția datelor

Datele din REV sunt gestionate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (13) și cu legislația națională aplicabilă în materie de protecția datelor.

3.4.   Date de referință

Pentru a garanta armonizarea datelor de intrare în procedura de înregistrare, REV utilizează date de referință. Datele de referință ale REV pentru parametrii din tabelul 1 sunt puse la dispoziția deținătorilor în formularul electronic armonizat, prin intermediul funcției CIS.

3.4.1.   Actualizarea datelor de referință

Agenția păstrează datele de referință actualizate și disponibile în cadrul unui instrument central (parte a funcției ADR) în colaborare cu EI-urile.

Orice organizație înregistrată în datele de referință este în măsură să prezinte modificări ale datelor sale prin intermediul unei interfețe online.

În urma unei cereri de înregistrare, EI se asigură că datele organizației sunt înregistrate în datele de referință cu alocarea unui cod de organizație de către agenție sau, dacă acestea sunt deja înregistrate, se asigură că datele de referință sunt actualizate cu noile date prezentate de către deținător.

3.4.2.   Codurile de organizație

3.4.2.1.   Definiția codului de organizație

Un cod de organizație este un identificator unic, compus din patru caractere alfanumerice, care este atribuit de agenție unei singure organizații.

3.4.2.2.   Formatul codurilor de organizație

Pentru fiecare dintre cele patru caractere alfanumerice, se poate utiliza oricare dintre cele 26 litere ale alfabetului ISO 8859-1 sau orice număr de la 0 la 9. Literele sunt scrise cu majuscule.

3.4.2.3.   Alocarea codurilor de organizație

Oricărei organizații care accesează REV sau care este identificată în acesta i se atribuie un cod de organizație.

Agenția publică și păstrează la zi procedura pentru crearea și alocarea codurilor de organizație.

În orientările REV se specifică o serie care urmează să fie alocată numai societăților care intră în domeniului de aplicare al STI pentru ATTM și ATTC.

3.4.2.4.   Publicarea listei codurilor de organizație

Agenția publică lista codurilor de organizație pe site-ul său web.

4.   VEHICULE EXISTENTE

4.1.   Numărul de vehicul

1.

Vehiculele cărora le-a fost deja atribuit un număr de 12 cifre își păstrează numărul actual. Numărul de 12 cifre se înregistrează ca atare, fără nicio modificare.

2.

Vehiculelor fără un număr de 12 cifre (14) li se alocă un număr de 12 cifre (în conformitate cu apendicele 6) în REV. Sistemul informatic al REV asociază acest NEV cu numărul curent al vehiculului. În cazul vehiculelor utilizate în traficul internațional, cu excepția celor rezervate unor scopuri istorice, numărul de 12 cifre se aplică fizic chiar pe vehicul în termen de șase ani de la alocarea în REV. În cazul vehiculelor utilizate în traficul național și al celor rezervate unor scopuri istorice, aplicarea fizică a numărului de 12 cifre este voluntară.

4.2.   Procedura pentru migrarea de la registrele naționale ale vehiculelor (RNV) la REV

Entitatea anterior responsabilă cu înregistrarea vehiculului pune toate informațiile la dispoziția EI a țării în care este stabilită.

Vehiculele existente sunt înregistrate numai de unul dintre următoarele state membre:

statul membru în care au primit pentru prima dată autorizația de punere în funcțiune în conformitate cu articolele 21-26 din Directiva 2008/57/CE;

statul membru în care au fost înregistrate după primirea autorizației în conformitate cu articolele 21 și 25 din Directiva (UE) 2016/797;

în cazul înregistrărilor transferate către RNV al unui alt stat membru, de către statul membru respectiv.

4.3.   Sisteme existente

Sistemul RNV standard, sistemul motorului de traducere și sistemul registrului virtual al vehiculelor, menționate în Decizia 2007/756/CE, sunt scoase din funcțiune.

5.   ORIENTĂRI

Pentru a facilita punerea în aplicare și utilizarea prezentei anexe, agenția publică orientări și le păstrează la zi.

Statele membre stabilesc, publică și păstrează la zi orientări descriind, în particular, politica lor lingvistică, inclusiv dispozițiile privind comunicarea.


(*1)  Codurile sunt cele publicate oficial și actualizate pe site-ul web al Uniunii, în Ghidul stilistic interinstituțional. În cazul autorității multinaționale de siguranță Channel Tunnel Intergovernmental Commission (Comisia interguvernamentală a tunelului de sub Canalul Mânecii), se utilizează codul de țară CT. În cazul agenției, se utilizează codul de țară UE.

(1)  Materialul rulant pus în funcțiune pentru prima dată în Estonia, Letonia sau Lituania și care este destinat utilizării în afara Uniunii ca parte a parcului de vagoane al sistemului feroviar cu ecartamentul de 1 520 mm se înregistrează atât în REV, cât și în baza de date cu informații a Consiliului transportului feroviar din Comunitatea Statelor Independente. În acest caz, în locul sistemului de numerotare specificat în apendicele 6 poate fi aplicat sistemul de numerotare cu 8 cifre.

(2)  Pentru tipurile de vehicule autorizate în conformitate cu articolul 26 din Directiva 2008/57/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 191, 18.7.2008, p. 1) și cu articolul 24 din Directiva (UE) 2016/797.

(3)  Trebuie să existe posibilitatea de a se specifica referințele declarației CE de verificare a subsistemului „material rulant” și a subsistemului CCS.

(4)  Trebuie să existe posibilitatea de a se specifica datele pentru toate autorizațiile acordate vehiculului.

(5)  Autorizația de introducere pe piață eliberată în conformitate cu capitolul V din Directiva (UE) 2016/797 sau autorizația de punere în funcțiune eliberată în conformitate cu capitolul V din Directiva 2008/57/CE sau în conformitate cu regimurile de autorizare existente înainte de transpunerea Directivei 2008/57/CE.

(6)  După caz, câmpuri suplimentare, astfel cum se menționează la subpunctul 3.2.1.14.

(7)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/545 al Comisiei din 4 aprilie 2018 de instituire a modalităților practice pentru procesul de autorizare a vehiculelor feroviare și de autorizare de tip a vehiculelor feroviare în temeiul Directivei (UE) 2016/797 a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 90, 6.4.2018, p. 66).

(8)  Astfel cum se prevede la apendicele 3.

(9)  Directiva (UE) 2016/798 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind siguranța feroviară (JO L 138, 26.5.2016, p. 102).

(10)  Directiva 2012/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind instituirea spațiului feroviar unic european (JO L 343, 14.12.2012, p. 32).

(11)  Agenția, în cooperare cu ANS-urile, definește procedura pentru recunoașterea utilizatorilor legitimi.

(12)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1502 al Comisiei din 8 septembrie 2015 de stabilire a unor specificații și proceduri tehnice minime pentru nivelurile de asigurare a încrederii ale mijloacelor de identificare electronică în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă (JO L 235, 9.9.2015, p. 7).

(13)  Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).

(14)  Fără a aduce atingere dispozițiilor notei de subsol 1 din tabelul 1.

APENDICELE 1

CODIFICAREA RESTRICȚIILOR

1.   PRINCIPII

Restricțiilor menționate în autorizația de introducere pe piață li se atribuie un cod armonizat sau un cod național.

2.   STRUCTURĂ

Fiecare cod este alcătuit din următoarele elemente:

categoria de restricție,

tipul de restricție,

valoarea sau specificația,

care sunt unite printr-un punct (.):

[Categorie].[Tip].[Valoare sau specificație].

3.   CODURI DE RESTRICȚIE

1.

Codurile de restricție armonizate se aplică în toate statele membre.

Agenția păstrează la zi și publică pe site-ul său web lista codurilor de restricție armonizate pentru ansamblul sistemului feroviar al Uniunii.

Dacă o ANS consideră că în lista codurilor de restricție armonizate trebuie introdus un nou cod, aceasta solicită agenției să evalueze includerea codului nou în cauză.

Agenția evaluează solicitarea, în consultare cu alte ANS-uri. După caz, agenția include noul cod de restricție pe listă.

2.

Agenția păstrează la zi lista codurilor de restricție naționale. Utilizarea codurilor de restricție naționale se limitează la restricțiile care reflectă caracteristici particulare ale sistemului feroviar existent al unui stat membru și a căror aplicare cu același înțeles în alte state membre este puțin probabilă.

Pentru tipurile de restricții care nu se regăsesc în lista menționată la alineatul (1), ANS solicită agenției includerea unui nou cod pe lista codurilor de restricție naționale. Agenția evaluează solicitarea, după caz prin consultare cu alte ANS-uri. Dacă este cazul, agenția include noul cod de restricție pe listă.

3.

Codul de restricție pentru autoritățile multinaționale de siguranță este tratat drept cod de restricție național.

4.

Utilizarea de restricții necodificate este limitată la restricțiile care, din cauza caracterului lor special, este puțin probabil să se aplice mai multor tipuri de vehicule.

Agenția păstrează o listă unică de coduri de restricție pentru REV, registrul european al tipurilor autorizate de vehicule menționat la articolul 48 din Directiva (UE) 2016/797, ghișeul unic și Baza de date privind interoperabilitatea și siguranța a Agenției Uniunii Europene pentru Căile Ferate.

5.

După caz, agenția poate coordona procesul de armonizare a codurilor de restricție cu o organizație interguvernamentală competentă, atunci când acest lucru este prevăzut într-un acord internațional la care Uniunea Europeană este parte.

APENDICELE 2

STRUCTURA ȘI CONȚINUTUL NUMĂRULUI EUROPEAN DE IDENTIFICARE

Agenția stabilește structura și conținutul numărului european de identificare (NEI) – inclusiv codificarea tipurilor de documente vizate – într-un document tehnic pe care îl publică pe site-ul său web.

APENDICELE 3

CODIFICAREA STATUTULUI ÎNREGISTRĂRII

Cod

Statutul înregistrării (1)

Motivul pentru statutul înregistrării

Descriere

00

Valabilă

Nu se aplică

Înregistrarea vehiculului este valabilă.

10

Suspendată

Nu se aplică

Înregistrarea vehiculului este suspendată la cererea deținătorului sau printr-o decizie a ANS din statul membru de înregistrare sau a EI.

Acest cod nu se mai utilizează.

11

Suspendată

Nu se aplică

Înregistrarea vehiculului este suspendată la cererea deținătorului.

Vehiculul este destinat stocării în stare de funcționare ca rezervă inactivă sau strategică.

12

Suspendată

De specificat de către deținător și de înregistrat la parametrul 10.3.

Înregistrarea vehiculului este suspendată la cererea deținătorului.

Alt motiv.

13

Suspendată

De specificat de către ANS a statului membru de înregistrare și de înregistrat la parametrul 10.3.

Înregistrarea vehiculului este suspendată la cererea ANS a statului membru de înregistrare.

14

Suspendată

De specificat de către EI și de înregistrat la parametrul 10.3.

Înregistrarea vehiculului este suspendată printr-o decizie a EI.

20

Retrasă

Nu se aplică

Înregistrarea vehiculului este retrasă la cererea deținătorului.

Se cunoaște faptul că vehiculul este reînregistrat sub un alt număr, în vederea unei utilizări continue într-o parte sau în ansamblul sistemului feroviar al Uniunii.

Acest cod nu se mai utilizează.

21

Retrasă

Nu se aplică

Înregistrarea vehiculului este retrasă la cererea deținătorului.

Se cunoaște faptul că vehiculul este reînregistrat sub un alt NEV, ca urmare a modificărilor tehnice aduse vehiculului. A se vedea punctul 3.2.2.8.

22

Retrasă

Nu se aplică

Înregistrarea vehiculului este retrasă la cererea deținătorului.

Se cunoaște faptul că vehiculul este reînregistrat sub un alt NEV și de către un alt stat membru din zona de utilizare. A se vedea punctul 3.2.2.9.

30

Retrasă

De specificat de către deținător și de înregistrat la parametrul 10.3.

Înregistrarea vehiculului este retrasă la cererea deținătorului.

Înregistrarea vehiculului în vederea exploatării în sistemul feroviar al Uniunii s-a încheiat fără a cunoaște existența vreunei reînregistrări.

31

Retrasă

Nu se aplică

Înregistrarea vehiculului este retrasă la cererea deținătorului.

Vehiculul este destinat utilizării continue ca vehicul feroviar în afara sistemului feroviar al Uniunii.

32

Retrasă

Nu se aplică

Înregistrarea vehiculului este retrasă la cererea deținătorului.

Vehiculul este destinat recuperării de componente/module/piese de schimb interoperabile importante sau unei reconstrucții majore.

33

Retrasă

Nu se aplică

Înregistrarea vehiculului este retrasă la cererea deținătorului.

Vehiculul a fost scos din funcțiune și destinat eliminării materialelor (inclusiv a pieselor de schimb importante) în vederea reciclării.

34

Retrasă

Nu se aplică

Înregistrarea vehiculului este retrasă la cererea deținătorului.

Vehiculul este destinat să devină „material rulant istoric conservat” în vederea exploatării pe o rețea separată sau a expunerii statice, în afara sistemului feroviar al Uniunii.

Utilizarea codurilor

Codurile și motivul se bazează exclusiv pe informațiile furnizate către EI de entitatea care solicită modificarea statutului înregistrării.


(1)  Prezentul tabel stabilește statutul înregistrării numai în ceea ce privește înregistrările finalizate.

APENDICELE 4

Image 1
Textul imaginii
Image 2
Textul imaginii
Image 3
Textul imaginii
Image 4
Textul imaginii

APENDICELE 5

GLOSAR

Acronim/Abreviere

Definiție

Agenție

Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate instituită prin Regulamentul (UE) 2016/796 al Parlamentului European și al Consiliului (1)

Solicitant

Persoana fizică sau juridică care solicită o autorizație de introducere pe piață a unui vehicul

Zonă de utilizare a unui vehicul

Una sau mai multe rețele dintr-un stat membru sau dintr-un grup de state membre în care se intenționează utilizarea unui vehicul, astfel cum se menționează la articolul 2 din Directiva (UE) 2016/797

Funcție CIS

Funcțiile de cerere, de înregistrare și de stocare a datelor

ATMF

Reguli uniforme privind admiterea din punct de vedere tehnic a materialului feroviar utilizat în traficul internațional (ATMF – apendicele G la COTIF)

Entitate de autorizare

Entitatea (ANS sau agenția) care a autorizat introducerea pe piață a vehiculului

Autorizație

Autorizația de introducere pe piață

Funcție CIS-C

Funcția de cerere, de înregistrare și de stocare a datelor (CIS) – centralizată

COTIF

Convenția privind transporturile internaționale feroviare

Funcție CIS-D

Funcția de cerere, de înregistrare și de stocare a datelor (CIS) – descentralizată

Funcție CCD

Funcția de căutare și de consultare a datelor

ERI

Entitatea responsabilă cu întreținerea

NEI

Numărul european de identificare

NEV

Numărul european al vehiculului

REV

Registrul european al vehiculelor, astfel cum se menționează la articolul 47 din Directiva (UE) 2016/797

RETVA (ERATV)

Registrul european al tipurilor de vehicule autorizate (European Register of Authorised Types of Vehicles), astfel cum se menționează la articolul 48 din Directiva (UE) 2016/797

RGPD

Regulamentul (UE) 2016/679

ISO

Organizația Internațională de Standardizare

TI

Tehnologia informației/Informatică

ANS

Autoritatea națională de siguranță

RNV

Registrul național al vehiculelor menționat la articolul 47 din Directiva (UE) 2016/797

OTIF

Organizația Interguvernamentală pentru Transporturile Internaționale Feroviare

Funcție ADR

Funcția de administrare a datelor de referință

EI

Entitatea de înregistrare, și anume organismul desemnat de fiecare stat membru în conformitate cu prezenta decizie

RIC

Regulamentele care guvernează utilizarea reciprocă a vagoanelor de călători și a furgoanelor în traficul internațional

RIV

Regulamentele privind utilizarea reciprocă a vagoanelor în traficul internațional

(STI) ATTM

(STI) Aplicațiile telematice pentru transportul de marfă

(STI) ATTC

(STI) Aplicațiile telematice pentru transportul de călători

STI

Specificație tehnică de interoperabilitate

Funcție CAU

Funcția de creare și administrare a unui utilizator

MDV

Marcajul deținătorului vehiculului

RMDV

Registrul marcajelor deținătorilor de vehicule

RVV

Registrul virtual al vehiculelor, astfel cum este definit în Decizia 2007/756/CE


(1)  Regulamentul (UE) 2016/796 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2016 privind Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 881/2004 (JO L 138, 26.5.2016, p. 1).

APENDICELE 6

PARTEA „0”

Identificarea vehiculului

Observații generale

Prezentul apendice descrie numărul european al vehiculului și marcajul asociat aplicat în mod vizibil pe vehicul pentru identificarea sa în mod unic și permanent în exploatare. El nu descrie alte numere sau marcaje care ar putea fi gravate sau aplicate în mod permanent pe șasiu sau pe componentele principale ale vehiculului în timpul fabricării acestuia.

Numărul european al vehiculului și abrevierile asociate

Fiecare vehicul feroviar primește un număr format din 12 cifre [denumit număr european al vehiculului (NEV)], având următoarea structură:

Grupa „material rulant”

Capacitatea de interoperabilitate și tipul de vehicul [2 cifre]

Țara în care este înregistrat vehiculul

Caracteristicile tehnice

Numărul de serie

Cifra de control

[2 cifre]

[4 cifre]

[3 cifre]

[1 cifră]

Vagoane

de la 00 până la 09

de la 10 până la 19

de la 20 până la 29

de la 30 până la 39

de la 40 până la 49

de la 80 până la 89

[detalii în partea 6]

de la 01 până la 99

[detalii în partea 4]

de la 0000 până la 9999

[detalii în partea 9]

de la 000 până la 999

de la 0 până la 9

[detalii în partea 3]

Vehicule remorcate pentru transportul de călători

de la 50 până la 59

de la 60 până la 69

de la 70 până la 79

[detalii în partea 7]

de la 0000 până la 9999

[detalii în partea 10]

de la 000 până la 999

Unități și material rulant de tracțiune într-o garnitură de tren cu compunere fixă sau predefinită

de la 90 până la 99

[detalii în partea 8]

de la 0000000 până la 8999999

[semnificația acestor cifre este definită de statele membre, eventual prin acorduri bilaterale sau multilaterale]

Vehicule speciale

de la 9000 până la 9999

[detalii în partea 11]

de la 000 până la 999

Într-o țară dată, cele 7 cifre ale caracteristicilor tehnice și numărul de serie sunt suficiente pentru identificarea unică a unui vehicul în cadrul grupelor de vehicule remorcate pentru transportul de călători și de vehicule speciale (1).

Numărul este completat de marcaje alfabetice:

(a)

abrevierea țării în care este înregistrat vehiculul (detalii în partea 4);

(b)

marcajul deținătorului vehiculului (detalii în partea 1);

(c)

abrevierile caracteristicilor tehnice (detalii în partea 12 pentru vagoane și în partea 13 pentru vehiculele remorcate pentru transportul de călători).

PARTEA 1

Marcajul deținătorului vehiculului

1.   Definiția marcajului deținătorului vehiculului (MDV)

Marcajul deținătorului vehiculului (MDV) este un cod alfabetic format din 2 până la 5 litere (2). Pe fiecare vehicul feroviar se înscrie un MDV, lângă NEV. MDV-ul identifică deținătorul, astfel cum este înregistrat în REV.

Un MDV este unic și este valabil în toate țările în care se aplică prezenta decizie, precum și în toate țările care încheie un acord ce implică aplicarea sistemului de numerotare și de înscriere a MDV-ului, astfel cum se prevede în prezenta decizie.

MDV-ul pentru un deținător al cărui loc principal de desfășurare a activității se află într-un stat nemembru al UE și membru al OTIF se solicită din partea Secretariatului general al OTIF.

2.   Formatul marcajului deținătorului vehiculului

MDV-ul reprezintă abrevierea sau numele întreg al deținătorului, pe cât posibil în mod recognoscibil. Pot fi utilizate oricare dintre cele 26 de litere ale alfabetului ISO 8859-1. Literele din MDV sunt scrise cu majuscule. Acele litere din numele deținătorului care nu se află la început de cuvânt pot fi scrise cu minuscule. Pentru verificarea unicității, literele scrise cu minuscule sunt considerate scrise cu majuscule.

Literele pot conține semne diacritice (3). Semnele diacritice utilizate de aceste litere se ignoră la verificarea unicității.

Pentru vehiculele aparținând unor deținători care își au reședința într-o țară care nu folosește alfabetul latin, după MDV poate fi aplicată o traducere a acestuia în alfabetul țării respective, separată printr-o bară de fracție („/”). Acest MDV tradus nu este luat în considerare în scopul prelucrării datelor.

3.   Dispoziții privind alocarea marcajelor deținătorilor de vehicule

Unui deținător i se pot atribui mai multe MDV-uri, în cazul în care:

deținătorul are un nume oficial în mai multe limbi;

un deținător are un motiv justificat pentru a distinge între parcuri separate de vehicule în cadrul organizației sale.

Se poate elibera un singur MDV pentru un grup de întreprinderi:

aparținând unei structuri corporative unice (de exemplu o structură de holding);

aparținând unei structuri corporative unice care a desemnat și mandatat o organizație din structura sa proprie pentru a gestiona toate aceste aspecte în numele tuturor celorlalte;

care au mandatat o entitate juridică unică, separată, pentru a gestiona toate aceste aspecte în numele lor. În acest caz persoana juridică este deținătorul.

4.   Registrul marcajelor deținătorilor de vehicule și procedura de alocare

Registrul MDV este public și se actualizează în timp real.

Un solicitant depune o cerere de alocare a unui MDV pe lângă ANS a statului membru în care se află principalul loc de activitate al solicitantului. ANS respectivă verifică cererea și o transmite apoi agenției. Un MDV poate fi utilizat doar după publicarea sa de către agenție.

Titularul unui MDV informează autoritatea națională competentă atunci când încetează să mai utilizeze un MDV, iar autoritatea națională competentă transmite această informație agenției. MDV-ul este apoi revocat, după ce deținătorul a dovedit faptul că marcajul a fost modificat pe toate vehiculele vizate. MDV-ul nu se reeliberează timp de 10 ani, cu excepția cazului în care este reeliberat titularului inițial sau, la cererea acestuia, unui alt titular.

Un MDV poate fi transferat unui alt titular, care este succesorul legal al titularului inițial. Un MDV rămâne valabil atunci când titularul său își schimbă numele într-un nume care nu prezintă similarități cu MDV-ul.

În cazul unei modificări a deținătorului care antrenează modificarea MDV-ului, vagoanele în cauză sunt marcate cu noul MDV în termen de trei luni de la data înregistrării modificării deținătorului în REV. În cazul unor neconcordanțe între MDV-ul înscris pe vehicul și datele înregistrate în REV, acestea din urmă primează.

PARTEA 2

Neutilizată

PARTEA 3

Reguli pentru stabilirea cifrei de control (cifra a 12-a)

Cifra de control se stabilește în modul următor:

cifrele în poziție pară (de la dreapta la stânga) ale numărului de bază se iau la propria valoare zecimală;

cifrele în poziție impară (de la dreapta la stânga) ale numărului de bază se înmulțesc cu 2;

se calculează apoi suma dintre cifrele în poziție pară și toate cifrele care constituie produsele parțiale obținute din pozițiile impare;

se reține cifra unităților acestei sume;

diferența necesară pentru aducerea cifrei unităților la 10 reprezintă cifra de control; în cazul în care respectiva cifră a unităților este zero, cifra de control este și ea zero.

Exemple

1 -

Fie numărul de bază

3

3

8

4

4

7

9

6

1

0

0

 

Factor de înmulțire

2

1

2

1

2

1

2

1

2

1

2

 

 

6

3

16

4

8

7

18

6

2

0

0

 

Suma: 6 + 3 + 1 + 6 + 4 + 8 + 7 + 1 + 8 + 6 + 2 + 0 + 0 = 52

 

Cifra unităților acestei sume este 2.

Cifra de control va fi prin urmare 8, iar numărul de bază devine astfel numărul de înregistrare 33 84 4796 100 – 8.


2 -

Fie numărul de bază

3

1

5

1

3

3

2

0

1

9

8

 

Factor de înmulțire

2

1

2

1

2

1

2

1

2

1

2

 

 

6

1

10

1

6

3

4

0

2

9

16

 

Suma: 6 + 1 + 1 + 0 + 1 + 6 + 3 + 4 + 0 + 2 + 9 + 1 + 6 = 40

 

Cifra unităților acestei sume este 0.

Cifra de control va fi prin urmare 0, iar numărul de bază devine astfel numărul de înregistrare 31 51 3320 198 – 0.

PARTEA 4

Codificarea țărilor în care sunt înregistrate vehiculele (cifrele 3-4 și abrevierea)

Informațiile referitoare la țări terțe sunt oferite doar cu titlu informativ.

Țări

Codul alfabetic al țării (1)

Codul numeric al țării

 

Țări

Codul alfabetic al țării (1)

Codul numeric al țării

Albania

AL

41

 

Lituania

LT

24

Algeria

DZ

92

 

Luxemburg

L

82

Armenia

AM

58

 

fosta Republică iugoslavă a Macedoniei

MK

65

Austria

A

81 (6)

 

Malta

M

 

Azerbaidjan

AZ

57

 

Moldova

MD (1)

23

Belarus

BY

21

 

Monaco

MC

 

Belgia

B

88

 

Mongolia

MGL

31

Bosnia-Herțegovina

BIH

50 și 44 (2)

 

Muntenegru

MNE

62

Bulgaria

BG

52

 

Maroc

MA

93

China

RC

33

 

Țările de Jos

NL

84

Croația

HR

78

 

Coreea de Nord

PRK (1)

30

Cuba

CU (1)

40

 

Norvegia

N

76

Cipru

CY

 

 

Polonia

PL

51

Republica Cehă

CZ

54

 

Portugalia

P

94

Danemarca

DK

86

 

România

RO

53

Egipt

ET

90

 

Rusia

RUS

20

Estonia

EST

26

 

Serbia;

SRB

72

Finlanda

FIN

10

 

Slovacia

SK

56

Franța

F

87

 

Slovenia

SLO

79

Georgia

GE

28

 

Coreea de Sud

ROK

61

Germania

D

80 (7)

 

Spania

E

71

Grecia

GR

73

 

Suedia

S

74

Ungaria

H

55 (5)

 

Elveția

CH

85 (4)

Iran

IR

96

 

Siria

SYR

97

Irak

IRQ (1)

99

 

Tadjikistan

TJ

66

Irlanda

IRL

60

 

Tunisia

TN

91

Israel

IL

95

 

Turcia

TR

75

Italia

I

83 (3)

 

Turkmenistan

TM

67

Japonia

J

42

 

Ucraina

UA

22

Kazahstan

KZ

27

 

Regatul Unit

GB

70

Kârgâzstan

KS

59

 

Uzbekistan

UZ

29

Letonia

LV

25

 

Vietnam

VN (1)

32

Liban

RL

98

 

(1)

În conformitate cu sistemul de codificare alfabetică descris în anexa 4 la Convenția din 1949 și la articolul 45 alineatul (4) din Convenția din 1968 privind traficul rutier.

(2)

Bosnia-Herțegovina utilizează 2 două coduri feroviare specifice. Codul numeric de țară 49 este rezervat.

(3)

Și codul specific (*) 64 pentru FNME (Ferrovie Nord Milano Esercizio)

(4)

Și codul specific (*) 63 pentru BLS (Bern-Lötschberg-Simplon Eisenbahn) care a fost utilizat pentru vehicule autorizate înainte de 2007.

(5) (6)

Și codul specific (*) 43 pentru GySEV/ROeEE (Győr-Sopron-Ebenfurti Vasút Részvénytársaság/Raab-Ödenburg-Ebenfurter Eisenbahn) care a fost utilizat pentru vehicule autorizate înainte de 2007.

(7)

Și codul specific (*) 68 pentru AAE (Ahaus Alstätter Eisenbahn).

(*)

Tuturor vehiculelor noi înregistrate în REV pentru AAE, BLS, FNME sau GySEV/ROeEE li se atribuie codul de țară standard. Sistemul informatic al REV consideră că ambele coduri (codul de țară principal și codul specific) se referă la aceeași țară.

Liechtenstein

FL

 

 

PARTEA 5

Neutilizată

PARTEA 6

Coduri de interoperabilitate utilizate pentru vagoane (cifrele 1-2)

 

 

A 2-a cifră

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

A 2-a cifră

 

Prima cifră

 

 

Prima cifră

 

 

Ecartament

fix sau variabil

fix

variabil

fix

variabil

fix

variabil

fix

variabil

fix sau variabil

Ecartament

 

Vagoane conforme cu STI WAG (1) inclusiv secțiunea 7.1.2 și toate condițiile prevăzute în apendicele C

0

cu osii

Nu se utilizează

vagoane

Nu se utilizează (3)

Vagoane PPV/PPW

(ecartament variabil)

cu osii

0

1

cu boghiuri

cu boghiuri

1

2

cu osii

vagoane

Vagoane PPV/PPW

(ecartament fix)

cu osii

2

3

cu boghiuri

cu boghiuri

3

Alte vagoane

4

cu osii (2)

vagoane pentru întreținere

Alte vagoane

Vagoane cu numerotare specială pentru caracteristicile tehnice, care nu au fost date în exploatare pe teritoriul UE

cu osii (2)

4

8

cu boghiuri (2)

cu boghiuri (2)

8

 

 

 

 

 

 

 

Prima cifră

 

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

 

Prima cifră

 

A 2-a cifră

A 2-a cifră

 

PARTEA 7

Coduri de capacitate pentru traficul internațional utilizate la materialul rulant remorcat pentru transportul de călători (cifrele 1-2)

 

Trafic intern

TEN (4) și/sau COTIF (5) și/sau PPV/PPW

Trafic național sau trafic internațional prin acord special

TEN (4) și/sau COTIF (5)

PPV/PPW

 

A 2-a cifră

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

Prima cifră

 

5

Vehicule pentru trafic intern

Vehicule cu ecartament fix, fără climatizare (inclusiv vagoane pentru transportul automobilelor)

Vehicule cu ecartament variabil (1435/1520), fără climatizare

Nu se utilizează

Vehicule cu ecartament variabil (1435/1668), fără climatizare

Vehicule istorice

Nu se utilizează (6)

Vehicule cu ecartament fix

Vehicule cu ecartament variabil (1435/1520) cu schimbarea boghiurilor

Vehicule cu ecartament variabil (1435/1520) cu osii cu ecartament variabil

6

Vehicule de serviciu

Vehicule cu ecartament fix, cu climatizare

Vehicule cu ecartament variabil (1435/1520), cu climatizare

Vehicule de serviciu

Vehicule cu ecartament variabil (1435/1668), cu climatizare

Vagoane pentru transportul automobilelor

Nu se utilizează (6)

7

Vehicule presurizate, cu climatizare

Nu se utilizează

Nu se utilizează

Vehicule presurizate, cu ecartament fix și climatizare

Nu se utilizează

Alte vehicule

Nu se utilizează

Nu se utilizează

Nu se utilizează

Nu se utilizează

PARTEA 8

Tipuri de unități și material rulant de tracțiune într-o garnitură de tren cu compunere fixă sau predefinită (cifrele 1-2)

Prima cifră este „9”.

Dacă cea de-a doua cifră descrie tipul de material rulant de tracțiune, este obligatorie codificarea următoare:

Cod

Tip general de vehicul

0

Diverse

1

Locomotivă electrică

2

Locomotivă diesel

3

Ramă electrică (de mare viteză) [automotor sau remorcă]

4

Ramă electrică (cu excepția celor de mare viteză) [automotor sau remorcă]

5

Ramă diesel [automotor sau remorcă]

6

Remorcă specializată

7

Locomotivă electrică de manevră

8

Locomotivă diesel de manevră

9

Vehicul special

PARTEA 9

Marcajul numeric standard al vagoanelor (cifrele 5-8)

Agenția gestionează marcajul numeric asociat caracteristicilor tehnice principale ale vagonului și îl publică pe site-ul său web (www.era.europa.eu).

O cerere pentru un cod nou se depune la entitatea de înregistrare, care o transmite agenției. Un cod nou poate fi utilizat numai după ce a fost publicat de agenție.

PARTEA 10

Coduri pentru caracteristicile tehnice ale materialului rulant remorcat pentru transportul de călători (cifrele 5-6)

Agenția gestionează codurile pentru caracteristicile tehnice ale materialului rulant remorcat pentru transportul de călători și le publică pe site-ul său web (www.era.europa.eu).

O cerere pentru un cod nou se depune la entitatea de înregistrare, care o transmite agenției. Un cod nou poate fi utilizat numai după ce a fost publicat de agenție.

PARTEA 11

Coduri pentru caracteristicile tehnice ale vehiculelor speciale (Cifrele 6-8)

Agenția gestionează codurile pentru caracteristicile tehnice ale vehiculelor speciale și le publică pe site-ul său web (www.era.europa.eu).

O cerere pentru un cod nou se depune la entitatea de înregistrare, care o transmite agenției. Un cod nou poate fi utilizat numai după ce a fost publicat de agenție.

PARTEA 12

Marcajul cu litere pentru vagoane

Agenția gestionează codurile aferente marcajului cu litere pentru vagoane (cu excepția vagoanelor articulate și a celor multiple) și le publică pe site-ul său web (www.era.europa.eu).

O cerere pentru un cod nou se depune la entitatea de înregistrare, care o transmite agenției. Un cod nou poate fi utilizat numai după ce a fost publicat de agenție.

PARTEA 13

Marcajul cu litere pentru materialul rulant remorcat pentru transportul de călători

Agenția gestionează codurile aferente marcajului cu litere pentru materialul rulant remorcat pentru transportul de călători și le publică pe site-ul său web (www.era.europa.eu).

O cerere pentru un cod nou se depune la entitatea de înregistrare, care o transmite agenției. Un cod nou poate fi utilizat numai după ce a fost publicat de agenție.


(1)  Pentru vehiculele speciale, numărul trebuie să fie unic într-o țară dată și trebuie să conțină prima cifră și ultimele cinci cifre ale caracteristicilor tehnice și numărul de serie.

(2)  NMBS/SNCB poate utiliza în continuare litera B înscrisă într-un cerc.

(3)  Însemnele diacritice reprezintă „semne cu accent”, cum ar fi À, Ç, Ö, Č, Ž, Å etc. Literele speciale precum Ø și Æ vor fi reprezentate printr-o singură literă; în cadrul testării unicității, Ø este considerată O, iar Æ este considerată A.

(1)  Regulamentul (UE) nr. 321/2013 al Comisiei din 13 martie 2013 privind specificația tehnică de interoperabilitate pentru subsistemul „material rulant – vagoane de marfă” al sistemului feroviar din Uniunea Europeană și de abrogare a Deciziei 2006/861/CE (JO L 104, 12.4.2013, p. 1).

(2)  Ecartament fix sau variabil.

(3)  Cu excepția vagoanelor din categoria I (vagoane cu temperatură controlată); a nu se utiliza pentru noi vehicule autorizate puse în funcțiune.

(4)  Conformitate cu STI-urile aplicabile, a se vedea partea 6 din apendicele H la Regulamentul (UE) 2015/995 al Comisiei din 8 iunie 2015 de modificare a Deciziei 2012/757/UE privind specificația tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul „exploatare și gestionarea traficului” al sistemului feroviar din Uniunea Europeană (JO L 165, 30.6.2015, p. 1).

(5)  Inclusiv vehiculele care, în conformitate cu reglementările existente, poartă cifrele definite în prezentul tabel. COTIF: vehicul conform cu dispozițiile regulamentului COTIF în vigoare în momentul punerii în funcțiune.

(6)  Cu excepția vagoanelor de călători cu ecartament fix (56) și cu ecartament variabil (66) aflate deja în funcțiune; a nu se utiliza pentru vehicule noi.