19/Volumul 009

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

Notă introductivă

În conformitate cu articolul 58 din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările la tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană (JO L 157, 21.6.2005, p. 203), textele actelor instituțiilor și ale Băncii Centrale Europene adoptate înainte de data aderării, redactate de Consiliu sau Comisie ori de Banca Centrală Europeană în limbile bulgară și română sunt autentice, de la data aderării, în aceleași condiții ca și textele redactate în celelalte limbi oficiale ale Comunităților. Articolul menționat prevede, de asemenea, că textele se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene dacă și textele în limbile actuale au fost publicate.

În conformitate cu acest articol, prezenta ediție specială a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene se publică în limba română și conține textele actelor obligatorii cu aplicare generală. Prezenta ediție cuprinde actele adoptate din 1952 până la 31 decembrie 2006.

Textele care se publică sunt grupate în 20 de capitole, în funcție de clasificarea existentă în Repertoarul legislației comunitare în vigoare, după cum urmează:

01	Probleme generale, financiare și instituționale
02	Uniunea vamală și libera circulație a mărfurilor
03	Agricultură
04	Pescuit
05	Libera circulație a lucrătorilor și politica socială
06	Dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii
07	Politica în domeniul transporturilor
08	Politica în domeniul concurenței
09	Impozitare
10	Politica economică și monetară și libera circulație a capitalurilor
11	Relații externe
12	Energie
13	Politica industrială și piața internă
14	Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale
15	Protecția mediului, a consumatorilor și a sănătății
16	Știință, informare și cultură
17	Legislația privind întreprinderile
18	Politica externă și de securitate comună
19	Spațiul de libertate, securitate și justiție
20	Europa cetățenilor

Repertoarul menționat, care se publică bianual în limbile oficiale ale Uniunii Europene, se va publica ulterior și în limba română, urmând a fi incluse trimiteri la prezenta ediție specială. Astfel, repertoarul poate fi utilizat și ca index al prezentei ediții speciale.

Actele publicate în prezenta ediție specială se publică, cu câteva excepții, în forma în care au fost publicate în Jurnalul Oficial în limbile originare. Prin urmare, la utilizarea prezentei ediții speciale trebuie luate în considerare modificările ulterioare sau adaptările ori derogările adoptate de instituții sau de Banca Centrală Europeană ori care sunt prevăzute în Actul de aderare.

În mod excepțional, în anumite cazuri, când anexele tehnice de mari dimensiuni ale actelor se înlocuiesc ulterior cu alte anexe, se va face trimitere numai la ultimul act de înlocuire. Acesta este, în special, cazul anumitor acte care conțin listele codurilor vamale (capitolul 02), al actelor privind transportul, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (capitolele 07 și 13), precum și al anumitor protocoale și anexe la Acordul privind SEE.

De asemenea, Statutul personalului se publică, în mod excepțional, în formă consolidată în care sunt incluse toate modificările până la sfârșitul anului 2005. Modificările efectuate după această dată se publică în versiunea originară.

Edițiile speciale cuprind două sisteme de numerotare:

(i)

numerotarea originară a paginilor Jurnalului Oficial și data publicării din edițiile în limbile olandeză, franceză, germană și italiană, începând cu 1 ianuarie 1973 din edițiile în limbile engleză și daneză, începând cu 1 ianuarie 1981 din ediția în limba greacă, începând cu 1 ianuarie 1986 din edițiile în limbile spaniolă și portugheză, începând cu 1 ianuarie 1995 din edițiile în limbile finlandeză și suedeză și începând cu 1 mai 2004 din edițiile în limbile cehă, estonă, letonă, lituaniană, malteză, maghiară, polonă, slovacă și slovenă.

În numerotarea paginilor există întreruperi întrucât nu toate actele care au fost publicate la data respectivă sunt publicate în prezenta ediție specială. Atunci când se face trimitere la Jurnalul Oficial în citarea actelor, trebuie utilizate numerele paginilor originare;

(ii)	numerotarea paginilor din edițiile speciale, care este continuă și care nu trebuie utilizată pentru citarea actelor.

Până în iunie 1967, numerotarea paginilor Jurnalului Oficial începea de la pagina 1 în fiecare an. După această dată, fiecare număr a început cu pagina 1.

De la 1 ianuarie 1968, Jurnalul Oficial a fost împărțit în două părți:

—	Legislație („L”),

—	Comunicări și informări („C”).

La 1 februarie 2003, vechea denumire oficială de „Jurnal Oficial al Comunităților Europene” s-a schimbat, ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Nisa, aceasta fiind în prezent „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”.

19/Volumul 09

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32006D1219(02)

C 311/10

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DECIZIA CONSILIULUI

din 4 decembrie 2006

de modificare a Deciziei din 27 martie 2000 de autorizare a Directorului Europol de a începe negocieri privind acordurile cu statele terțe și cu organisme din afara UE

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere articolul 42 alineatul (2), articolul 10 alineatul (4) și articolul 18 din Convenția privind instituirea Oficiului European de Poliție (Convenția Europol) (1),

având în vedere Actul Consiliului din 3 noiembrie 1998 de stabilire a normelor privind relațiile externe ale Europol cu statele terțe și cu organisme din afara UE (2), în special articolul 2,

având în vedere Actul Consiliului din 3 noiembrie 1998 de stabilire a normelor privind primirea de către Europol a unor informații de la părți terțe (3), în special articolul 2,

având în vedere Actul Consiliului din 12 martie 1999 de adoptare a normelor privind transmiterea de date cu caracter personal prin Europol unor state și organisme terțe (4), și în special articolele 2 și 3,

întrucât:

(1)	Cerințele operaționale și necesitatea de a lupta eficient împotriva formelor organizate de criminalitate prin intermediul Europol impun adăugarea Chinei și Liechtensteinului pe lista statelor terțe cu care Directorul Europol este autorizat să deschidă negocieri.

(2)	Prin urmare, Decizia Consiliului din 27 martie 2000 (5) ar trebui modificată,

DECIDE:

Articolul 1

Decizia Consiliului din 27 martie 2000 se modifică după cum urmează:

la articolul 2 alineatul (1), la rubrica „State terțe”, se adaugă pe listă, în ordine alfabetică, următoarele state:

„—

China”

și

„—	Liechtenstein”.

Articolul 2

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 4 octombrie 2006.

Pentru Consiliu

Președintele

L. LUHTANEN

(1) JO C 316, 27.11.1995, p. 2.

(2) JO C 26, 30.1.1999, p. 19.

(3) JO C 26, 30.1.1999, p. 17.

(4) JO C 88, 30.3.1999, p. 1.

(5) JO C 106, 13.4.2000, p. 1 Decizie modificată ultima dată prin Decizia 2005/169/CE (JO L 56, 2.3.2005, p. 14).

19/Volumul 09

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32006D0758

L 317/41

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DECIZIA COMISIEI

din 22 septembrie 2006

de modificare a Manualului Sirene

(2006/758/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană,

având în vedere Decizia 2004/201/JAI a Consiliului din 19 februarie 2004 privind procedurile de modificare a Manualului Sirene (1), în special articolul 2,

întrucât:

(1)

Manualul Sirene (2) este un set de instrucțiuni pentru operatorii birourilor Sirene din fiecare stat membru, care descrie în detaliu normele și procedurile care reglementează schimbul bilateral sau multilateral de informații suplimentare necesare pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții ale Convenției din 1990 de aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune (3) (denumită în continuare „Convenția Schengen”).

(2)

Mandatul european de arestare („MEA”) (4) constituie prima evoluție juridică concretă, în domeniul dreptului penal, de punere în aplicare a principiului recunoașterii reciproce, care elimină, între statele membre, procedura formală de extrădare în ceea ce privește persoanele care încearcă să se sustragă justiției după ce au făcut obiectul unei condamnări definitive și accelerează procedurile de extrădare privind persoanele bănuite că ar fi săvârșit o infracțiune. În relațiile dintre statele membre, mandatul european de arestare înlocuiește toate instrumentele anterioare privind extrădarea, inclusiv dispozițiile titlului III din Convenția Schengen cu privire la extrădare. Majoritatea cazurilor noi de semnalări în temeiul articolului 95 din Convenția Schengen (persoane căutate pentru a fi arestate în vederea extrădării) vor fi de acum înainte însoțite de un MEA. Controalele specifice și procedurile de lucru necesare în fiecare dintre aceste cazuri în cadrul birourilor Sirene și între acestea ar trebui introduse și adaptate în conformitate cu cerințele mandatului european de arestare.

(3)

Decizia 2005/211/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind introducerea unor noi funcții ale Sistemului de informații Schengen, inclusiv în combaterea terorismului (5) a introdus funcții noi în actuala versiune a Sistemului de informații Schengen („SIS”), în special în ceea ce privește accesul la anumite tipuri de date introduse în SIS, precum și înregistrarea și transmiterea de date cu caracter personal.Procedurile de lucru care reglementează activitatea internă și colaborarea între birourile Sirene ar trebui să fie adaptate în consecință.

(4)

Evoluția tehnică a Sirpit (Sirene Picture Transfer) necesită adoptarea unor proceduri de lucru specifice care să reglementeze activitatea internă și colaborarea între birourile Sirene respective, pentru ca acestea să își poată transmite fotografii și amprente digitale pe cale electronică în scopul identificării rapide și precise a persoanelor. Aceste proceduri ar trebui să fie incluse în versiunea revizuită a Manualului Sirene.

(5)

Standardele care reglementează procedurile de lucru, infrastructura tehnică, cerințele în domeniul securității și necesarul de personal al birourilor Sirene au evoluat în timp. Manualul Sirene nu a fost modificat din 1999. Prin urmare se impun, în prezent, modificări substanțiale care să garanteze uniformitatea procedurilor de lucru, a infrastructurii tehnice, a măsurilor de securitate și a necesarului de personal. Având în vedere amploarea modificărilor necesare ale dispozițiilor Manualului Sirene, este oportun ca textul actual al manualului să fie înlocuit cu o versiune revizuită și actualizată.

(6)

Decizia 2003/19/CE a Consiliului din 14 octombrie 2002 privind declasificarea anumitor părți din Manualul Sirene adoptat de către Comitetul executiv instituit prin Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 (6) prevede că părțile declasificate se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(7)

Prezenta decizie reprezintă temeiul juridic necesar pentru adoptarea modificărilor din Manualul Sirene referitoare la aspectele care intră sub incidența Tratatului privind Uniunea Europeană („Tratatul UE”). Decizia 2006/757/CE a Comisiei din 22 septembrie 2006 de modificare a Manualului Sirene (7) reprezintă temeiul juridic necesar adoptării modificărilor din manual referitoare la aspectele care intră sub incidența Tratatul de instituire a Comunității Europene („Tratatul CE”). Faptul că temeiul juridic necesar adoptării Manualului Sirene revizuit constă în două instrumente distincte nu afectează principiul unității manualului. Cu toate acestea, pentru mai multă claritate, este necesar ca manualul să fie reprodus în anexele la ambele decizii.

(8)

Regatul Unit participă la prezenta decizie în conformitate cu articolul 5 din Protocolul de integrare a acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, anexat la Tratatul UE și la Tratatul CE, și în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Decizia 2000/365/CE a Consiliului din 29 mai 2000 privind solicitarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (8).

(9)

Irlanda participă la prezenta decizie în conformitate cu articolul 5 din Protocolul de integrare a acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, anexat la Tratatul UE și la Tratatul CE, și în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Decizia 2002/192/CE a Consiliului din 28 februarie 2002 privind solicitarea Irlandei de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (9).

(10)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat de către Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 litera (G) din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (10) privind anumite modalități de aplicare a acestui acord.

(11)

În ceea ce privește Elveția, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la transpunerea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 litera (G) din Decizia 1999/437/CE coroborat cu articolul 4 alineatul (1) din Decizia 2004/849/CE a Consiliului (11) referitoare la semnarea, în numele Uniunii Europene, și la aplicarea provizorie a anumitor dispoziții ale acestui acord.

(12)	Prezenta decizie constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta, în sensul articolului 3 alineatul (2) din Actul de aderare din 2003.

(13)	Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul comitetului înființat în temeiul articolului 3 din Decizia 2004/201/JAI a Consiliului,

DECIDE:

Articol unic

(1) Pentru aspectele care intră sub incidența domeniului de aplicare a Tratatului UE, Manualul Sirene se înlocuiește cu versiunea din anexa 1 la prezenta decizie.

(2) Trimiterile la Manualul Sirene înlocuit se interpretează ca trimiteri la versiunea manualului din anexa 1 la prezenta decizie și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondențe prevăzut în anexa 2 la prezenta decizie.

Adoptată la Bruxelles, 22 septembrie 2006.

Pentru Comisie

Franco FRATTINI

Vicepreședintele

(1) JO L 64, 2.3.2004, p. 45.

(2) JO C 38, 17.2.2003, p. 1.

(3) JO L 239, 22.9.2000, p. 19.

(4) Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (JO L 190, 18.7.2002, p. 1).

(5) JO L 68, 15.3.2005, p. 44.

(6) JO L 8, 14.1.2003, p. 34.

(7) JO L 317, 16.11.2006, p. 1.

(8) JO L 131, 1.6.2000, p. 43.

(9) JO L 64, 7.3.2002, p. 20.

(10) JO L 176, 10.7.1999, p. 31.

(11) JO L 368, 15.12.2004, p. 26.

ANEXA 1

MANUALUL SIRENE REVIZUIT (1)

CUPRINS

Introducere

1.	SISTEMUL DE INFORMAȚII SCHENGEN (SIS) ȘI BIROURILE NAȚIONALE SIRENE

1.1.	Temeiul juridic (articolul 92 alineatul (4) din Convenția Schengen)

1.2.	Biroul Sirene

1.3.	Manualul Sirene

1.4.

Principii

1.4.1.

Disponibilitatea

1.4.2.

Continuitatea

1.4.3.

Securitatea

1.4.4.

Accesibilitatea

1.4.5.

Comunicări

1.4.6.

Reguli de transliterare

1.4.7.

Calitatea datelor

1.4.8.

Structuri

1.4.9.

Arhivarea

1.5.	Personalul

1.5.1.

Cunoștințe

1.5.2.

Formarea profesională

1.5.3.

Schimburi de personal

1.6.	Infrastructura tehnică

1.6.1.

Introducerea automată a datelor

1.6.2.

Ștergerea automată a datelor

1.6.3.

Schimbul de date între Birourile Sirene

1.6.4.

Calitatea datelor SIS

2.	PROCEDURI GENERALE

2.1.	Semnalări multiple (articolul 107)

2.1.1.

Schimburile de informații în cazul unor semnalări multiple

2.1.2.

Verificarea existenței unor semnalări multiple privind o persoană

2.1.3.

Negocierea introducerii unei semnalări în caz de incompatibilitate (formular E)

2.2.	Schimburile de date în cazul unui răspuns pozitiv

2.2.1.

Comunicarea informațiilor suplimentare

2.3.	Cazul imposibilității de a urma procedura care trebuie respectată în cazul unei semnalări după primirea unui răspuns pozitiv [articolul 104 alineatul (3)]

2.4.	Cazul modificării finalității semnalării [articolul 102 alineatul (3)]

2.4.1.

Procedura pentru modificarea finalității

2.5.	Cazul datelor care conțin erori de drept sau de fapt (articolul 106)

2.5.1.

Procedura de rectificare

2.6.	Dreptul de acces la date și de rectificare a acestora (articolele 109 și 110)

2.6.1.

Schimburile de informații privind dreptul de acces la date și de rectificare a acestora

2.6.2.

Informații privind cererile de acces la semnalări făcute de alte state membre

2.6.3.

Informații privind procedurile de acces și de rectificare

2.7.	Ștergerea în cazul în care nu mai sunt întrunite condițiile pentru menținerea semnalării

2.8.	Uzurparea de identitate

2.9.	Sirpit (Sirene Picture Transfer)

2.9.1.

Dezvoltarea și originea Sirpit (Sirene Picture Transfer)

2.9.2.

Utilizarea ulterioară a datelor schimbate, inclusiv arhivarea

2.9.3.

Cerințe tehnice

2.9.4.

Serviciul național de identificare

2.9.5.

Utilizarea formularului L Sirene

2.9.6.

Procedura Sirpit

2.9.6.1.

Biroul Sirene de descoperire efectuează comparația

2.9.6.2.

Biroul Sirene de semnalare efectuează comparația

2.9.6.3.

Ecranul de introducere a datelor

2.10.

Cooperarea polițienească (articolele 39-46)

2.10.1.

Competențe specifice în domeniul poliției și securității. Titlul III (articolele 39 și 46)

2.11.

Dualitatea sarcinilor Sirene și Interpol

2.11.1.

Prioritatea semnalărilor SIS față de semnalările Interpol

2.11.2.

Alegerea canalului de comunicare

2.11.3.

Utilizarea și transmiterea semnalării Interpol în statele Schengen

2.11.4.

Transmiterea de informații către state terțe

2.11.5.

Răspunsul pozitiv și ștergerea unei semnalări

2.11.6.

Îmbunătățirea cooperării între birourile Sirene și BCN Interpol

2.12.

Cooperarea cu Europol și Eurojust

2.13.

Tipuri specifice de cercetare

2.13.1.

Căutare după criteriul geografic

2.13.2.

Căutare cu participarea unor unități speciale de poliție care efectuează căutări după anumite criterii

2.14.

Aplicarea unui indicator de valabilitate

2.14.1.

Schimburile de informații în cazul aplicării unui indicator de valabilitate

2.14.2.

Consultarea statelor membre în vederea aplicării unui indicator de valabilitate

2.14.3.

Cererea de aplicare a unui indicator de valabilitate

2.14.4.

Cererea de aplicare în mod sistematic a unui indicator de valabilitate pentru resortisanții unui stat membru

3.	SEMNALĂRI ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 95

3.1.	Verificările efectuate de statul membru anterior introducerii semnalării

3.2.	Verificarea faptului că legislația națională a statelor membre autorizează arestarea provizorie în vederea predării sau extrădării

3.3.	Semnalări multiple

3.3.1.

Verificarea existenței unor semnalări multiple (articolul 107)

3.3.2.

Schimburile de informații

3.3.3.

Introducerea unui alias

3.4.	Informații suplimentare care urmează să fie trimise statelor membre

3.4.1.

Informații suplimentare care urmează să fie trimise în ceea ce privește un MEA

3.4.2.

Informații suplimentare care urmează să fie trimise în ceea ce privește o arestare provizorie

3.4.3.

Alte informații utilizate pentru stabilirea identității unei persoane

3.4.4.

Transmiterea formularelor A și M

3.5.	Aplicarea unui indicator de valabilitate la cererea unui alt stat membru

3.5.1.

Schimburile de informații în cazul aplicării unui indicator de valabilitate

3.5.2.

Consultarea statelor membre în vederea aplicării unui indicator de valabilitate

3.5.3.

Cererea de aplicare a unui indicator de valabilitate

3.5.4.

Cererea de aplicare sistematică a unui indicator de valabilitate resortisanților unui stat membru

3.6.	Măsurile luate de birourile Sirene la primirea unei semnalări care intră sub incidența articolului 95

3.7.	Schimburile de informații în cazul unui răspuns pozitiv

3.7.1.

Informarea statelor membre cu privire la descoperirea unei semnalări

3.7.2.

Comunicarea informațiilor suplimentare

3.7.3.

În cazul unui răspuns pozitiv

3.8.	Ștergerea unei semnalări

3.8.1.

Ștergerea în cazul în care nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru menținerea semnalării

3.9.	Uzurparea de identitate

3.9.1.

Colectarea și transmiterea de informații privind o persoană a cărei identitate a fost uzurpată

3.9.2.

Transmiterea de informații privind o persoană a cărei identitate a fost uzurpată

4.	SEMNALĂRI ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 96

4.1.	Introducere

4.2.	Semnalările care intră sub incidența articolului 96

4.3.	Introducerea unui alias

4.4.	Uzurparea de identitate

4.4.1.

Colectarea și transmiterea de informații privind o persoană a cărei identitate a fost uzurpată

4.5.	Eliberarea permiselor de ședere și a vizelor

4.6.	Neadmisia sau îndepărtarea de pe teritoriul Schengen

4.7.	Schimburile de informații cu privire la străinii cărora li se refuză intrarea

4.8.	Informarea statelor membre Schengen cu privire la descoperirea unei semnalări

5.	SEMNALĂRI ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 97

5.1.	Semnalările care intră sub incidența articolului 97

5.2.	Aplicarea unui indicator de valabilitate

5.2.1.

Schimburile de informații în vederea aplicării unui indicator de valabilitate

5.2.2.

Consultarea statelor membre în vederea aplicării unui indicator de valabilitate

5.2.3.

Cererea de aplicare a unui indicator de valabilitate

5.3.	Cazul unui răspuns pozitiv

5.3.1.

Comunicarea informațiilor suplimentare

6.	SEMNALĂRI ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 98

6.1.	Semnalările care intră sub incidența articolului 98

6.2.	Cazul unui răspuns pozitiv

6.2.1.

Comunicarea informațiilor suplimentare

7.	SEMNALĂRI ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 99

7.1.	Semnalările care intră sub incidența articolului 99 alineatul (2)

7.2.	Introducerea unui alias

7.3.	Consultarea statelor membre în cazul unei semnalări în domeniul securității statului

7.4.	Aplicarea unui indicator de valabilitate

7.4.1.

Schimburile de informații în cazul aplicării unui indicator de valabilitate

7.4.2.

Consultarea statelor membre în vederea aplicării unui indicator de valabilitate

7.4.3.

Cererea de aplicare a unui indicator de valabilitate

7.5.	Comunicarea unor informații suplimentare în urma unui răspuns pozitiv

8.	SEMNALĂRI ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 100

8.1.	Semnalări de vehicule în conformitate cu articolul 100 …

8.1.1.

Verificarea existenței unor semnalări multiple privind un vehicul

8.1.2.

Cazul specific al semnalării de vehicule

8.2.	Comunicarea de informații suplimentare ca urmare a unui răspuns pozitiv

9.	STATISTICI

INTRODUCERE

La 14 iunie 1985, cinci țări (Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Republica Franceză, Marele Ducat al Luxemburgului și Regatul Țărilor de Jos) au semnat la Schengen, o localitate din Luxemburg, un acord care avea drept obiectiv „[…] libera trecere a frontierelor interne de către toți resortisanții statelor membre” și „[…] libera circulație a mărfurilor și a serviciilor”.

Una dintre condițiile pentru aplicarea acestui acord a fost ca eliminarea frontierelor interne să nu pună în pericol securitatea statelor. Rezultă de aici necesitatea de a asigura protecția tuturor teritoriilor statelor membre.

Mai multe grupuri specializate au primit sarcina de a studia măsurile concrete care trebuie prevăzute pentru a nu risca un deficit de securitate la intrarea în vigoare a acordului.

Rezultatul acestor lucrări s-a concretizat în două documente, unul tehnic (studiul de fezabilitate) și celălalt juridic (convenția de aplicare).

Studiul de fezabilitate, prezentat în noiembrie 1988 miniștrilor și secretarilor de stat din cele cinci țări semnatare ale acordului, stabilește principiile tehnice generale care trebuie să fie respectate la realizarea Sistemului de informații Schengen (SIS).

Pe lângă arhitectura sistemului informatic, studiul cuprinde și principalele specificații ale unei structuri indispensabile funcționării acestuia. Această structură a fost denumită „Sirene”, abreviere de la definiția în limba engleză a structurii: Supplementary Information REquest at the National Entries („Solicitarea de informații suplimentare la intrarea pe teritoriul național”).

În prezentul manual se descrie sumar o procedură care să permită transmiterea, către un utilizator care a primit un răspuns pozitiv la o interogare a SIS, a informațiilor suplimentare care sunt necesare în activitatea sa.

Convenția de aplicare a Acordului Schengen (2), semnată la 19 iunie 1990 de către cele cinci țări semnatare, cărora li s-au alăturat Italia la 27 noiembrie 1990, Spania și Portugalia la 25 iunie 1991, Grecia la 6 noiembrie 1992, Austria la 28 aprilie 1995 și Danemarca, Suedia și Finlanda la 19 decembrie 1996, stabilește toate normele juridice obligatorii pentru toaet statele membre. De asemenea, Norvegia și Islanda au încheiat un acord de cooperare cu statele membre la 19 decembrie 1996.

Acquis-ul Schengen/convenția de aplicare a fost integrat în cadrul juridic al Uniunii Europene prin intermediul protocoalelor anexate la Tratatul de la Amsterdam în 1999. La 12 mai 1999 a fost adoptată o decizie a Consiliului în vederea determinării, în conformitate cu dispozițiile relevante din Tratatul de instituire a Comunității Europene și din Tratatul privind Uniunea Europeană, a temeiului juridic pentru fiecare dintre dispozițiile sau deciziile care constituie acquis-ul Schengen.

Procedurile comune și normele de cooperare între parteneri sunt de asemenea detaliate. Titlul IV este consacrat în întregime Sistemului de informații Schengen.

Sistemul de informații Schengen (SIS) ar trebui să permită autorităților care sunt competente în ceea ce privește:

(a)	controalele la frontieră;

(b)	celelalte verificări efectuate de poliție și organele vamale efectuate în interiorul țării, precum și coordonarea acestora;

(c)	eliberarea vizelor și a permiselor de ședere și luarea măsurilor administrative în privința străinilor,

să aibă acces, prin intermediul unei proceduri de consultare automatizată, la semnalări privind persoanele, vehiculele și obiectele.

SIS este alcătuit din două componente separate: un sistem central și sisteme naționale (câte unul în fiecare țară). Funcționarea acestuia se bazează pe ideea că sistemele naționale nu pot realiza direct între ele schimbul electronic de date, ci numai prin intermediul sistemului central (C.SIS).

Cu toate acestea, schimbul de informații suplimentare indispensabile punerii în aplicare a anumitor dispoziții prevăzute de convenția de aplicare, precum și schimbul de informații necesare funcționării SIS ar trebui să se poată realiza fie bilateral, fie multilateral între statele membre.

În vederea respectării regulilor obligatorii de funcționare impuse de studiul de fezabilitate și de convenția de aplicare, este necesar, prin urmare, ca fiecare sistem național de informații Schengen (N.SIS) să posede acest element indispensabil punerii în aplicare a acestuia, și anume Sirene.

Prin acest serviciu tehnic și operațional va tranzita orice informație suplimentară solicitată la intrarea pe teritoriul național.

Statele membre au aplicat următorul principiu:

Fiecare stat membru înființează un „birou național Sirene” pentru a pune la dispoziția celorlalți parteneri un punct de contact unic și disponibil în permanență.

Bazele juridice, cazurile de intervenție, procedurile care urmează să fie respectate și principiile generale de organizare a birourilor Sirene sunt definite împreună de către statele membre împreună pentru a avea reguli comune. Acordurile sunt consemnate în prezentul „Manual Sirene”.

1. SISTEMUL DE INFORMAȚII SCHENGEN (SIS) ȘI BIROURILE NAȚIONALE SIRENE

SIS, înființat în conformitate cu dispozițiile titlului IV din Convenția din 1990 de aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 referitoare la eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune („Convenția Schengen”) (3), constituie un instrument esențial pentru punerea în aplicare a dispozițiilor acquis-ului Schengen astfel cum este acesta integrat în cadrul Uniunii Europene.

1.1. Temeiul juridic (articolul 92 alineatul (4) din Convenția Schengen) (4)

Prin intermediul autorităților desemnate în acest scop (Sirene), statele membre realizează schimburile necesare de informații privind introducerea semnalărilor și permițând adoptarea măsurilor adecvate în cazul în care sunt găsite, în urma cercetărilor efectuate în Sistemul de informații Schengen, persoane sau obiecte ale căror date au fost introduse în acest sistem.

1.2. Biroul Sirene

Funcționarea acestuia se bazează pe ideea că sistemele naționale nu vor putea realiza schimburi electronice de date în mod direct, ci numai prin intermediul sistemului central (C-SIS).

Cu toate acestea, este necesar ca schimbul de informații suplimentare indispensabile pentru aplicarea anumitor dispoziții prevăzute de convenția de aplicare, precum și schimbul de informații necesare pentru funcționarea SIS să poată fi realizat fie bilateral, fie multilateral între statele membre Schengen.

În vederea respectării regulilor obligatorii de funcționare stabilite prin convenția de aplicare, fiecare stat membru Schengen trebuie să înființeze o autoritate centrală care să servească drept punct de contact unic pentru realizarea schimbului de informații suplimentare legate de datele SIS. Acest punct de contact, denumit birou Sirene, trebuie să fie total operațional 24 de ore pe zi și 7 zile pe săptămână.

1.3. Manualul Sirene

Manualul Sirene este un set de instrucțiuni destinate birourilor Sirene care descriu detaliat normele și procedurile care stau la baza schimburilor bilaterale sau multilaterale de informații suplimentare menționate la punctul 1.2.

1.4. Principii

Principiile fundamentale care stau la baza cooperării prin intermediul Sirene sunt următoarele:

1.4.1. Disponibilitatea

Fiecare dintre statele membre înființează un birou național Sirene pentru a pune la dispoziția statelor membre care pun în aplicare Convenția Schengen un punct de contact unic. Este necesar ca acesta să fie total operațional 24 de ore pe zi. Biroul va fi, de asemenea, disponibil 24 de ore pe zi pentru analize tehnice, asistență și soluții.

1.4.2. Continuitatea

Fiecare birou Sirene realizează o structură internă care să asigure continuitatea gestionării, a personalului și a infrastructurii tehnice.

Responsabilii birourilor Sirene se întrunesc de cel puțin două ori pe an cu scopul de a evalua calitatea cooperării între serviciile acestora, de a adopta măsurile tehnice și organizatorice care se impun în cazul unor dificultăți și de a adapta, după caz, procedurile.

1.4.3. Securitatea

Securitatea sediilor

Sunt necesare măsuri de securitate, fizice și organizatorice pentru protecția sediilor în care se află birourile Sirene. Măsurile specifice care urmează a fi luate se stabilesc în funcție de rezultatele evaluării amenințărilor, evaluare care va fi realizată de fiecare stat Schengen. Este necesar să se pună în aplicare recomandările și cele mai bune practici menționate în volumul 2 al Catalogului Schengen-UE: Sistemul de informații Schengen, Sirene, precum și Decizia 2001/264/CE a Consiliului (5).

Măsurile specifice pot varia în măsura în care sunt răspunsuri la amenințări identificate în imediata vecinătate a biroului Sirene și chiar în locul unde se află biroul Sirene. Acestea pot include:

—	ferestre exterioare echipate cu geamuri de securitate;

—	uși securizate și închise;

—	ziduri din cărămidă/beton care să împrejmuiască biroul Sirene;

—	alarme cu senzori de intruziune, precum și înregistrarea intrărilor, a ieșirilor și a evenimentelor neobișnuite;

—	agenți de pază la fața locului sau disponibili în cel mai scurt timp;

—	un sistem de stingere a incendiilor sau o legătură directă cu brigada de pompieri;

—	sedii speciale pentru a evita ca personalul care nu este implicat în măsurile de cooperare polițienească internațională sau care nu are autorizația de acces la documente să intre în birourile Sirene sau să treacă prin acestea; și/sau

—	o alimentare electrică suficientă în caz de avarie a rețelei.

Securitatea sistemului

Principiile care reglementează securitatea sistemului sunt formulate la articolul 118 din Convenția Schengen.

În mod ideal, sistemul biroului Sirene va fi echipat cu un computer și cu o bază de date de urgență instalate într-un spațiu secundar, pentru cazurile de urgență majoră la biroul Sirene.

1.4.4. Accesibilitatea

Pentru a putea îndeplini obligația de a furniza informații suplimentare, este necesar ca personalul Sirene să aibă acces direct sau indirect la toate informațiile naționale relevante și la avizul experților.

1.4.5. Comunicări

Operaționale

Canalul care se va utiliza pentru comunicările Sirene este ales de comun acord de către statele membre Schengen. Numai în cazul în care acest canal nu este disponibil va fi ales, după caz, un alt mijloc de comunicare, cel mai potrivit având în vedere circumstanțele, în funcție de posibilitățile tehnice și de cerințele privind securitatea și calitatea pe care trebuie să le respecte comunicarea.

Se pot distinge două categorii de mesaje scrise: textele libere și formularele standard, ultimele trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute în anexa 5. Formularele B (6), C (7) și D (8) nu se vor mai utiliza în viitor și, prin urmare, au fost eliminate din anexa respectivă.

Pentru o maximă eficacitate a comunicării bilaterale între membrii personalului Sirene este necesară utilizarea unei limbi cunoscute de ambele părți.

Biroul Sirene răspunde în cel mai scurt termen oricărei cereri de informații din partea celorlalte state membre transmisă prin birourile Sirene ale acestora. În orice situație, se dă un răspuns în termen de douăsprezece ore.

Ordinea priorităților în programul de muncă zilnic este determinată în funcție de tipul de semnalare și de importanța problemei.

Non-operaționale

Biroul Sirene este obligat să utilizeze adresa de e-mail SIS-NET, creată special pentru schimbul de informații care nu sunt legate de operațiuni.

1.4.6. Reguli de transliterare

Este necesar ca regulile de transliterare menționate în anexa 2 să fie respectate.

1.4.7. Calitatea datelor

Fiecare birou Sirene joacă rolul de coordonator în ceea privește asigurarea calității informațiilor introduse în SIS. Este necesar, în acest scop, ca birourile Sirene să dispună de competențele necesare la nivel național pentru a îndeplini această funcție, care le revine în conformitate cu articolul 92 alineatul (4) și cu articolul 108. Prin urmare, este necesar să se stabilească un control național al calității datelor, în special o verificare a raportului de semnalare/răspuns pozitiv și a conținutului datelor.

Este necesar să se stabilească standarde naționale pentru formarea utilizatorilor finali în ceea ce privește principiile și practicile referitoare la calitatea datelor.

1.4.8. Structuri

Este necesar ca toate agențiile naționale, inclusiv birourile Sirene, care se ocupă de cooperarea polițienească internațională, să se organizeze în mod structurat, pentru a se evita orice conflict de competențe cu alte organisme naționale care execută sarcini similare, precum și orice dublare a activității.

1.4.9. Arhivarea

(a)	Fiecare stat membru stabilește modalitățile de păstrare a informațiilor.

(b)	Biroul Sirene din statul membru care a făcut semnalarea are obligația de a păstra și de a pune la dispoziția celorlalte state membre toate informațiile privind propriile semnalări.

(c)	Este necesar ca arhivele fiecărui birou Sirene să permită un acces rapid la informațiile relevante pentru a respecta termenele foarte scurte de transmitere a informațiilor.

(d)

Păstrarea dosarelor și a altor mesaje transmise de celelalte state membre este reglementată de legislația națională în domeniul protecției datelor și a vieții private din statul membru destinatar. Se aplică, de asemenea, dispozițiile titlului VI din Convenția Schengen și Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (9). Pe cât posibil, informațiile suplimentare nu trebuie păstrate la nivelul birourilor Sirene după ștergerea semnalării căreia îi corespund.

(e)	Uzurpare de identitate: este necesar ca informațiile privind cazurile de uzurpare de identitate să se elimine după ștergerea semnalării căreia îi corespund.

1.5. Personalul

1.5.1. Cunoștințe

Este necesar ca personalul birourilor Sirene să posede cunoștințe lingvistice care să acopere un maxim de limbi, iar personalul de serviciu trebuie să fie capabil să comunice cu toate birourile Sirene.

Acesta va dispune de cunoștințele necesare în următoarele domenii:

—	aspecte juridice naționale și internaționale;

—	autorități naționale de aplicare a legii;

—	sisteme judiciare și de gestionare a imigrației, europene și naționale.

Este necesar ca personalul să dispună de autoritatea necesară pentru a se ocupa în mod independent de orice nouă problemă.

În cazul unor cereri speciale sau în cazul în care este necesar un aviz juridic, personalul trebuie să poată recurge la ajutorul superiorilor săi și/sau al experților.

Este necesar ca operatorii care sunt de serviciu în afara orelor de program să dispună de aceleași competențe, cunoștințe și responsabilități și să aibă posibilitatea de a se adresa, la cerere, unor experți disponibili.

Sunt necesare cunoștințe în domeniul juridic care să permită rezolvarea cazurilor normale sau de excepție. După caz, acestea pot fi furnizate de orice membru al personalului care are pregătirea juridică necesară sau de specialiști ai autorităților judiciare.

La angajarea unor noi salariați, autoritățile însărcinate cu recrutarea la nivel național iau în considerare toate competențele și cunoștințele menționate anterior și, prin urmare, organizează cursuri sau sesiuni de formare internă atât la nivel național, cât și la nivel internațional.

Un personal cu un nivel superior de experiență poate lucra din proprie inițiativă și se poate ocupa în mod eficient de dosare. O fluctuație mică la nivelul personalului constituie, prin urmare, un factor pozitiv pentru care este necesar sprijinul fără echivoc al ierarhiei în vederea realizării acestei delegări de responsabilități.

1.5.2. Formarea profesională

La nivel național

La nivel național, se va asigura prin intermediul unei formări suficiente că personalul posedă calificările stabilite în prezentul manual.

Se recomandă birourilor Sirene să includă la formare profesională toate autoritățile care introduc semnalări, accentul punându-se pe calitatea datelor și optimizarea utilizării SIS.

La nivel internațional

Cel puțin o dată pe an vor fi organizate pregătiri comune pentru a întări cooperarea dintre birourile Sirene, operatorii putând astfel întâlni colegi din celelalte birouri pentru schimb de informații cu privire la metodele de lucru naționale și pentru a constitui un corpus de cunoștințe omogen și echivalent. De asemenea, aceste cursuri vor permite personalului să devină conștient de importanța muncii pe care o desfășoară și de necesitatea unei solidarități reciproce în vederea asigurării securității comune a statelor membre.

1.5.3. Schimburi de personal

De asemenea, birourile Sirene pot lua în considerare posibilitatea organizării unor schimburi de personal. Acestea au ca scop aprofundarea cunoașterii metodelor de lucru, prezentarea structurii organizatorice a altor birouri Sirene și stabilirea unor contacte personale cu colegi din alte state membre.

1.6. Infrastructura tehnică

În general, resursele tehnice sunt mijloacele puse la dispoziție pentru a asigura comunicarea informațiilor între birourile Sirene.

Este necesar ca fiecare birou Sirene să dispună de un sistem de gestionare computerizat pentru a automatiza o bună parte din gestionarea cotidiană a fluxurilor de date.

1.6.1. Introducerea automată a datelor

Transferul automat în N-SIS al semnalărilor naționale care îndeplinesc criteriile de introducere în SIS va constitui modul privilegiat de introducere a semnalărilor SIS. Este, de asemenea, necesar ca acest transfer automat de date, inclusiv controalele privind calitatea datelor, să fie transparent și să nu implice intervenția suplimentară a autorității care introduce semnalarea.

1.6.2. Ștergerea automată a datelor

În cazul în care sistemul național autorizează transferul automat al semnalărilor naționale în SIS, astfel cum este descris la alineatul anterior, este necesar ca ștergerea unei semnalări SIS din baza de date națională să determine ștergerea automată a acesteia din echivalentul SIS.

Având în vedere că sunt interzise semnalările multiple, se recomandă păstrarea la nivel național, de fiecare dată când acest lucru este posibil și necesar, a tuturor semnalărilor ulterioare ale unei anumite persoane pentru a putea fi introduse după expirarea primei semnalări a persoanei respective.

1.6.3. Schimbul de date între birourile Sirene

Este necesar să se respecte dispozițiile stabilite în domeniul schimbului de date între birourile Sirene (10).

1.6.4. Calitatea datelor SIS

Pentru a permite fiecărui birou Sirene să își joace rolul de coordonator al asigurării calității datelor (a se vedea punctul 1.5. anterior), trebuie să fie disponibilă asistența informatică necesară.

2. PROCEDURI GENERALE

Procedurile descrise în continuare se aplică aproape tuturor articolelor 95-100, iar procedurile specifice fiecărui articol se pot găsi în descrierea din articolul următor:

2.1. Semnalări multiple (articolul 107)

Este posibil să existe mai multe semnalări venind din țări diferite pentru același subiect. Este foarte important ca această situație să nu ducă la confuzii în ceea ce îi privește pe utilizatorii finali și ca aceștia din urmă să fie ținuți la curent cu măsurile care urmează a fi luate la introducerea unei semnalări. Prin urmare, vor fi adoptate diverse proceduri pentru a depista semnalările multiple, precum și regulile de prioritate în vederea introducerii acestora în SIS.

Acest lucru are drept consecință:

—	o verificare anterior introducerii unei semnalări pentru a se vedea dacă același subiect nu există deja în SIS;

—	o consultare a celorlalte state membre în cazul în care introducerea unei semnalări duce la semnalări multiple incompatibile.

2.1.1. Schimburile de informații în cazul unor semnalări multiple

O persoană poate face obiectul unei singure semnalări în SIS pentru un stat membru.

O persoană poate face obiectul unei semnalări în SIS de către mai multe state membre în cazul în care aceste semnalări sunt compatibile sau pot coexista.

Semnalările care intră sub incidența articolului 95 sunt compatibile cu cele de la articolele 97 și 98. De asemenea, acestea pot coexista cu cele de la articolul 96. În acest caz, conduita de urmat de la articolul 95 are prioritate față de cea de la articolul 96.

(a)

Semnalările care intră sub incidența articolelor 96 și 99 nu sunt compatibile nici între ele, nici cu cele de la articolele 95, 97 și 98, fără a aduce atingere coexistenței semnalărilor care intră sub incidența articolelor 95 și 96.

În cadrul articolului 99, semnalările introduse în vederea unei „supravegheri discrete” sunt incompatibile cu cele efectuate pentru „controale specifice”.

(b)

Ordinea priorității semnalărilor este următoarea:

—	arestarea în vederea extrădării (articolul 95);

—	refuzul admisiei în statele Schengen (articolul 96);

—	plasarea sub protecție (articolul 97);

—	supravegherea discretă (articolul 99);

—	controlul specific (articolul 99);

—	comunicarea locului de ședere (articolele 97 și 98).

În cazul în care anumite interese naționale esențiale impun acest lucru, se poate face derogare de la ordinea priorităților menționată anterior, după o consultare între statele membre.

Tabel al semnalărilor

Ordinea importanței	Articolul 95	Articolul 96	Articolul 97 protecție	Articolul 99 (SD) persoană	Articolul 99 (CS) persoană	Articolul 97 loc de ședere	Articolul 98	Articolul 99 (SD) vehicul	Articolul 99 (CS) vehicul	Articolul 100
Articolul 95	da	coexistență posibilă	da	nu	nu	da	da	X	X	X
Articolul 96	coexistență posibilă	da	nu	nu	nu	nu	nu	X	X	X
Articolul 97 protecție	da	nu	da	nu	nu	da	da	X	X	X
Articolul 99 supraveghere discretă Persoană	nu	nu	nu	da	nu	nu	nu	X	X	X
Articolul 99 control special Persoană	nu	nu	nu	nu	da	nu	nu	X	X	X
Articolul 97 loc de ședere	da	nu	da	nu	nu	da	da	X	X	X
Articolul 98	da	nu	da	nu	nu	da	da	X	X	X
Articolul 99 (DS) Vehicul	X	X	X	X	X	X	X	da	nu	nu
Articolul 99 (CS) Vehicul	X	X	X	X	X	X	X	nu	da	nu
Articolul 100	X	X	X	nu	nu	X	X	nu	nu	da
(X înseamnă nu este cazul)

2.1.2. Verificarea existenței unor semnalări multiple privind o persoană

Pentru a se evita introducerea semnalărilor multiple incompatibile, este necesar să se identifice cu precizie persoanele care prezintă caracteristici similare. Prin urmare, sunt foarte importante consultarea și cooperarea între birourile Sirene, iar fiecare stat membru va asigura punerea în aplicare a procedurilor tehnice corespunzătoare pentru a depista aceste cazuri anterior introducerii unei semnalări.

Criteriile utilizate pentru a stabili dacă două identități pot fi identice sunt menționate în anexa 6 la prezentul manual.

Se adoptă următoarea procedură:

(a)	în cazul în care o cerere de semnalare duce la constatarea că în SIS există o persoană cu aceleași criterii obligatorii de identitate (nume, prenume, data nașterii), este necesar să se efectueze o verificare anterior validării semnalării respective;

(b)	biroul Sirene ia legătura cu biroul semnalant pentru a stabili dacă se referă sau nu la aceeași persoană (formularul L); și

(c)

în cazul în care verificarea duce la constatarea că aceste criterii sunt identice și s-ar putea referi la aceeași persoană, biroul Sirene pune în aplicare procedura privind introducerea de semnalări multiple. În cazul în care verificarea pune în evidență faptul că este vorba de două persoane diferite, biroul Sirene validează cererea de introducere a semnalării.

2.1.3. Negocierea introducerii unei semnalări în caz de incompatibilitate (formularul E)

În cazul în care o cerere de semnalare este în conflict cu o semnalare efectuată de un stat membru, biroul național Sirene se asigură că nu există decât o singură semnalare în SIS. Fiecare stat membru poate să aleagă procedura care urmează să fie aplicată.

În cazul în care semnalarea proiectată este incompatibilă cu cea din unul sau din mai multe state membre, este necesar acordul acestora.

Se adoptă următoarea procedură:

(a)	în cazul în care semnalările sunt compatibile, consultările între birourile Sirene nu sunt necesare. În cazul în care semnalările sunt independente unele de altele, statul membru care dorește să introducă o nouă semnalare decide cu privire la oportunitatea unei consultări;

(b)	în cazul în care semnalările sunt incompatibile sau dacă există cea mai mică îndoială cu privire la compatibilitatea acestora, sunt necesare consultări pentru a ajunge la introducerea unei semnalări unice;

(c)

în cazul în care o semnalare incompatibilă cu semnalări existente devine prioritară după consultare, în momentul introducerii, celelalte semnalări sunt retrase de către statele membre care le-au introdus. Orice conflict trebuie rezolvat prin negocieri între birourile Sirene. În cazul în care nu este posibil niciun acord pe baza listei priorităților stabilite, se menține semnalarea cea mai veche;

(d)

atunci când se șterge o semnalare, C-SIS informează cu privire la aceasta statele membre care nu au putut introduce o semnalare. În acest caz, biroul Sirene este avertizat automat printr-un mesaj al N-SIS de posibilitatea de a fi introdusă o semnalare care a fost rezervată. Biroul Sirene pune în aplicare întreaga procedură de introducere a unei semnalări în conformitate cu categoria acestei semnalări.

2.2. Schimburile de date în cazul unui răspuns pozitiv

În cazul în care un utilizator final efectuează o căutare în SIS și găsește o semnalare care corespunde criteriilor introduse, se poate vorbi de „răspuns pozitiv”.

În acest caz, utilizatorul final poate solicita biroului Sirene informații suplimentare pentru a putea pune în aplicare, în cele mai bune condiții, procedurile prevăzute la tabelele SIS 4, 10 sau 16 din anexa 4.

Cu excepția unei dispoziții contrare, este necesar ca statul membru semnalant să fie informat cu privire la acest răspuns pozitiv și cu privire la rezultatul acestuia.

Se adoptă următoarea procedură:

(a)

este necesar ca biroul Sirene din statul membru semnalant să fie în general informat cu privire la orice „răspuns pozitiv” privind o persoană sau un obiect pe care le-a semnalat.

După caz, biroul Sirene din statul membru semnalant comunică biroului Sirene din statul membru care a descoperit asemănarea informațiile relevante și specifice, precum și măsurile specifice care urmează a fi luate.

În cazul în care părții semnalante i se comunică un răspuns pozitiv, articolul din Convenția Schengen care se aplică în acest caz este menționat la rubrica 090 din formularul G.

În cazul în care răspunsul pozitiv privește o persoană semnalată în temeiul articolului 95, biroul Sirene din statul membru care a descoperit corespondența informează telefonic biroul Sirene din statul membru semnalant cu privire la răspunsul pozitiv, după ce a trimis un formular G;

(b)

birourile Sirene din statele membre care au introdus o semnalare care intră sub incidența articolului 96 nu sunt în mod necesar informate automat cu privire la răspunsurile pozitive. Cu toate acestea, pot fi informate în circumstanțe excepționale. Poate fi trimis un formular G în cazul în care, de exemplu, sunt solicitate informații suplimentare;

(c)	C-SIS informează automat toate statele membre cu privire la ștergerea unei semnalări.

2.2.1. Comunicarea informațiilor suplimentare

Se adoptă următoarea procedură:

(a)	birourile Sirene pot transmite informații suplimentare cu privire la semnalările care intră sub incidența articolelor 95-100. Astfel, acestea acționează în numele autorităților judiciare în cazul în care aceste informații sunt în cadrul asistenței juridice reciproce;

(b)

birourile Sirene vor comunica, pe cât posibil, informații medicale relevante referitoare la persoanele semnalate în temeiul articolului 97 în cazul în care este necesar să se ia măsuri de protecție în privința acestora. Informațiile transmise sunt păstrate numai în intervalul de timp strict necesar și sunt utilizate exclusiv în scopul tratamentului medical al persoanei respective;

(c)

informațiile transmise în completarea celor prevăzute la titlul IV din Convenția Schengen, în special pentru articolele 99 și 100, vor fi transmise în temeiul articolelor 39 și 46 din convenția respectivă, în cazul în care acest lucru este necesar pentru operațiunile care sunt consecința descoperirii unei semnalări (descoperirea unei infracțiuni sau a unei amenințări pentru ordinea și siguranța publică, necesitatea de a identifica mai precis un obiect, un vehicul sau o persoană etc.). Este necesar ca fiecare stat membru să ia măsurile corespunzătoare pentru a garanta buna desfășurare a acestui schimb de informații suplimentare în temeiul articolelor 39 și 46;

(d)	birourile Sirene transmit cât mai rapid „informațiile suplimentare” într-un formular P, ca răspuns la un formular G privind descoperirea unui vehicul semnalat în temeiul articolului 100.

2.3. Cazul imposibilității de a urma procedura care trebuie respectată în cazul unei semnalări după primirea unui răspuns pozitiv [articolul 104 alineatul (3)]

În temeiul articolului 104 alineatul (3), este necesar ca un stat membru care se află în imposibilitatea de a urma procedura care trebuie respectată în cazul unei semnalări să prevină de îndată cu privire la aceasta statul membru semnalant utilizând un formular H.

În cazul în care, în urma unui răspuns pozitiv, procedura care trebuie respectată nu poate fi urmată, schimbul de informații se desfășoară în conformitate cu următoarele reguli:

(a)	statul membru care a descoperit informează de îndată statul membru semnalant, prin biroul Sirene al acestuia, despre imposibilitatea de a urma procedura care trebuie respectată și precizează motivele într-un formular H;

(b)	statele membre respective se pot pune de acord asupra punerii în aplicare a unei proceduri compatibile cu legislația națională a acestora și cu dispozițiile convenției de aplicare.

2.4. Cazul modificării finalității semnalării [articolul 102 alineatul (3)]

În temeiul articolului 102 alineatul (3), datele pot fi utilizate în alt scop decât cel pentru care a fost introdusă semnalarea, dar numai în urma unui răspuns pozitiv, în vederea prevenirii unei amenințări grave iminente pentru ordinea și siguranța publică, din motive serioase privind securitatea statului sau în scopul prevenirii unei fapte penale grave.

Articolul condiționează această modificare a finalității de obținerea autorizării prealabile din partea statului semnalant.

În cazul modificării finalității unei semnalări, este necesar ca schimbul de date să se desfășoare în conformitate cu următoarele reguli:

(a)	prin biroul Sirene, statul membru care a descoperit prezintă statului membru semnalant motivele care îl determină să solicite modificarea finalității (formularul I);

(b)	statul membru semnalant examinează cât mai rapid posibilitatea de a da curs solicitării și îi adresează o notificare statului membru autor al descoperirii cu privire la decizia luată prin intermediul biroului Sirene al acestuia;

(c)	după caz, autorizarea statului membru semnalant este însoțită de condiții privind utilizarea datelor.

2.4.1. Procedura pentru modificarea finalității

Se adoptă următoarea procedură:

După acordul statului membru semnalant, statul membru care a descoperit utilizează datele în scopul pentru care le-a solicitat și obținut. Acesta ia în considerare condițiile care au fost eventual stabilite.

2.5. Cazul datelor care conțin erori de drept sau de fapt (articolul 106)

Alineatele (2) și (3) din articolul 106 stabilesc dispozițiile privind rectificările erorilor de drept sau de fapt.

În cazul descoperirii unor date introduse cu erori de drept sau de fapt, schimbul de informații se desfășoară în conformitate cu următoarea regulă:

Statul membru care constată date ce conțin erori îi adresează o notificare statului membru semnalant, prin biroul Sirene, cu ajutorul formularului J.

2.5.1. Procedura de rectificare

Se adoptă următoarea procedură:

(a)	în cazul în care există un acord între statele membre, statul membru semnalant pune în aplicare procedura națională pentru a rectifica eroarea;

(b)	în cazul în care nu există niciun acord, biroul Sirene din statul membru care a constatat eroarea îi adresează o notificare autorității competente din țara sa în vederea sesizării autorității de control comune.

2.6. Dreptul de acces la date și de rectificare a acestora (articolele 109 și 110)

Orice persoană are drept de acces la datele care o privesc și poate solicita rectificarea erorilor. Acest acces are loc în conformitate cu legislația națională a țării în care a fost depusă cererea.

Un stat membru nu poate autoriza accesul la o semnalare introdusă de un alt stat membru fără consultarea prealabilă a acestuia din urmă.

2.6.1. Schimburile de informații privind dreptul de acces la date și de rectificare a acestora

În cazul în care este necesar ca autoritățile naționale să fie informate cu privire la o cerere de acces la date sau de rectificare a acestor date, schimbul de informații se desfășoară în conformitate cu următoarele reguli:

Se adoptă următoarea procedură:

(a)

este necesar ca fiecare birou Sirene să pună în aplicare propria legislație națională privind dreptul de acces la aceste date. După caz, birourile Sirene transmit autorităților naționale competente cererile de acces sau de rectificare sau hotărăsc cu privire la aceste cereri în limita competențelor pe care le dețin;

(b)	în cazul în care autoritățile naționale competente solicită acest lucru, birourile Sirene din statele membre respective transmit informații privind exercitarea acestui drept de acces.

2.6.2. Informații privind cererile de acces la semnalări făcute de alte state membre

Schimburile de informații privind semnalări introduse în SIS de către un alt stat membru se efectuează, pe cât posibil, prin intermediul birourilor Sirene naționale.

Se adoptă următoarea procedură:

(a)	cererea de acces este transmisă statului membru semnalant în cel mai scurt timp, astfel încât acesta să se poată pronunța;

(b)	statul membru semnalant comunică poziția sa statului care a primit cererea; și

(c)	ia în considerare termenele legale prevăzute eventual pentru procesarea cererii.

În cazul în care statul membru semnalant transmite poziția sa biroului Sirene din statul membru care a primit cererea, biroul se asigură ca această poziție să fie comunicată în cel mai scurt termen autorității competente pentru ca aceasta să hotărască în ceea ce privește cererea.

2.6.3. Informații privind procedurile de acces și de rectificare

Se adoptă următoarea procedură:

Birourile Sirene se informează reciproc cu privire la dispozițiile naționale adoptate în domeniul accesului la datele cu caracter personal și la rectificarea acestora, precum și la modificările ulterioare a acestora. În acest scop, este necesar să se utilizeze formularul K.

2.7. Ștergerea în cazul în care nu mai sunt întrunite condițiile pentru menținerea semnalării

Este necesar ca statele membre care nu au putut introduce semnalarea să fie informate în cazul în care se obține un răspuns pozitiv și se șterge o semnalare.

Cu excepția cazurilor care sunt urmarea unui răspuns pozitiv, o semnalare poate fi ștearsă fie direct prin C-SIS (data de valabilitate expirată), fie indirect prin serviciul care a realizat înscrierea acesteia (nu mai sunt întrunite condițiile de menținere în SIS).

În ambele cazuri este necesar ca mesajul de ștergere din C-SIS să fie procesat automat la nivelul N-SIS.

2.8. Uzurparea de identitate

Este uzurpată identitatea (nume, prenume, data nașterii) în cazul în care un contravenient utilizează identitatea unei persoane reale. Este, în special, cazul în care un document este utilizat în detrimentul adevăratului proprietar al acestuia.

Statul membru care inserează codul 3 în câmpul „Categoria de identitate” este obligat să trimită formularul Q în momentul în care introduce/modifică semnalarea în SIS.

În cazul descoperirii unui cod 3 în câmpul „Categoria de identitate” cu ocazia consultării SIS, agentul care efectuează controlul este obligat să contacteze biroul național Sirene pentru a obține informații suplimentare care vor permite să se stabilească dacă persoana controlată este persoana căutată sau cea căreia i s-a uzurpat identitatea.

De îndată ce se stabilește că este vorba de un caz de uzurpare de identitate, în semnalare se înscrie un cod „3”. Este necesar ca persoana respectivă, în conformitate cu procedurile naționale, să furnizeze biroului național Sirene din statul membru semnalant informațiile necesare, și anume caracteristicile și documentele de identitate, și să completeze formularul Q.

De asemenea, este necesar ca fotografiile și amprentele digitale ale persoanei victimă a unui caz de uzurpare de identitate să fie incluse în dosarul biroului Sirene din statul membru semnalant, cu condiția menționată în continuare.

În formularul Q numai numărul Schengen face trimitere la datele persoanei căutate prin semnalarea SIS. Sunt obligatorii informațiile de la rubrica 052 („Data de eliberare a documentului”). Este necesar ca rubrica 083 („Informații specifice privind semnalarea”) să conțină întotdeauna numărul serviciului deținător de informații suplimentare cu privire la semnalare care urmează să fie contactat.

Aceste informații pot fi prelucrate numai cu autorizarea expresă și liber consimțită a persoanei căreia i s-a uzurpat identitatea.

De asemenea, în cazul în care statul membru semnalant descoperă că o persoană semnalată în SIS uzurpă identitatea unei terțe persoane, acesta are obligația de a verifica dacă ar trebui menținută identitatea uzurpată în semnalarea SIS (cu scopul găsirii persoanei căutate).

Datele cu privire la persoana a cărei identitate a fost uzurpată sunt furnizate exclusiv în vederea stabilirii identității persoanei controlate și nu pot fi în niciun caz utilizate în alte scopuri. Este necesar ca informațiile privind cazul de uzurpare de identitate să fie eliminate după ștergerea semnalării.

2.9. Sirpit (Sirene Picture Transfer)

2.9.1. Dezvoltarea și originea Sirpit (Sirene Picture Transfer)

Este necesar ca birourile Sirene să fie în măsură să facă schimb de amprente digitale și fotografii pentru identificare.

Procedura Sirpit permite birourilor Sirene să schimbe rapid, pe cale electronică, în cazul unor îndoieli privind identitatea unei anumite persoane, amprente digitale și fotografii, astfel încât să poată compara amprentele și fotografiile persoanei a cărei identitate urmează a fi stabilită cu cele ale persoanei semnalate.

În cadrul cooperării polițienești, schimbul de fotografii și de amprente digitale este, de asemenea, posibil în cazurile menționate la articolele 39 și 46 din Convenția Schengen, cu condiția ca și birourile Sirene să se ocupe de aceste cazuri.

2.9.2. Utilizarea ulterioară a datelor schimbate, inclusiv arhivarea

Este necesar ca orice utilizare ulterioară a fotografiilor și a amprentelor digitale schimbate prin Sirpit, inclusiv arhivarea acestora, să fie în conformitate cu dispozițiile titlului VI din Convenția Schengen și, mai precis, cu articolele 126 și 129 (și, în cazul în care sunt aplicabile, cu dispozițiile Directivei 95/46/CE), precum și cu legislația în vigoare în domeniu în statele membre respective.

2.9.3. Cerințe tehnice

Este necesar ca fiecare birou Sirene să respecte cerințele tehnice Sirpit.

Biroul Sirene ar trebui să fie în măsură, pe de o parte, să schimbe pe cale electronică cererile de comparare sau de verificare, precum și rezultatele acestora și, pe de altă parte, să trimită pe cale electronică – fără schimbări – cererile către serviciul național de identificare de la care să primească rezultatele.

Amprentele digitale și fotografiile sunt transmise, sub forma unor fișiere atașate, unui ecran de introducere a datelor (input screen) special conceput pentru Sirpit.

2.9.4. Serviciul național de identificare

Serviciul național de identificare primește exclusiv cererile de la biroul național Sirene căruia îi transmite apoi rezultatele.

2.9.5. Utilizarea formularului L Sirene

Transmiterea (cererea de comparare și rezultatul) prin Sirpit este anunțată prin trimiterea unui formular L în modul obișnuit în care se trimit toate formularele Sirene. Formularul L este transmis în același timp cu amprentele digitale și/sau fotografiile.

În cazurile de la articolele 39 și 46 din Convenția Schengen, formularul L se înlocuiește cu un formular de notificare convenit.

2.9.6. Procedura Sirpit

Biroul Sirene din țara în care persoana a fost descoperită este denumit în continuare „biroul Sirene de descoperire”.

Biroul Sirene din țara care a introdus semnalarea în SIS este denumit în continuare „biroul Sirene de semnalare”.

Procedura oferă două posibilități:

2.9.6.1. Biroul Sirene de descoperire efectuează comparația

(a)	Biroul Sirene de descoperire trimite un formular G de obicei pe cale electronică și solicită biroului Sirene de semnalare, în câmpul 089, să trimită în cel mai scurt timp un formular L, precum și amprentele digitale și fotografiile, în cazul în care acestea sunt disponibile.

(b)	Biroul Sirene de semnalare răspunde prin formularul L. În cazul în care dispune de amprentele digitale și de fotografii, acesta menționează în câmpul 083 că amprentele și/sau fotografiile sunt transmise în scopul comparării.

(c)	Biroul Sirene de descoperire trimite amprentele digitale și fotografiile propriului serviciu național de identificare pentru comparare și solicită primirea rezultatelor pe aceeași cale.

(d)	Biroul Sirene de descoperire transmite rezultatele către biroul Sirene de semnalare prin formularul L (câmpul 083).

2.9.6.2. Biroul Sirene de semnalare efectuează comparația

(a)	Biroul Sirene de descoperire trimite un formular G și un formular L de obicei pe cale electronică și menționează în câmpul 083 din formularul L că amprentele digitale și fotografiile sunt transmise în scopul comparării.

(b)	Biroul Sirene de semnalare trimite amprentele digitale și fotografiile primite serviciului național de identificare pentru comparare și solicită primirea rezultatelor pe aceeași cale.

(c)	Biroul Sirene de semnalare transmite apoi rezultatele către biroul Sirene de descoperire cu ajutorul formularului L (câmpul 083).

După comparare, amprentele digitale și fotografiile unei persoane semnalate pot fi păstrate în dosarul biroului Sirene de descoperire pentru cazul în care ar fi necesare alte comparații.

Amprentele digitale și fotografiile unei persoane schimbate prin Sirpit care nu corespund datelor persoanei semnalate trebuie să fie procesate în conformitate cu dispozițiile titlului VI din Convenția Schengen și, mai precis, cu articolele 126 și 129 (și, în cazul în care sunt aplicabile, cu dispozițiile Directivei 95/46/CE), precum și cu legislația în vigoare în domeniu din statele respective. Aceasta trebuie, în mod normal, să conducă la ștergerea amprentelor digitale și a fotografiilor respective.

2.9.6.3. Ecranul de introducere a datelor

Interfața de introducere a datelor se va dezvolta prin raportare la interfața de introducere a datelor Interpol existentă (norma ANSI/NIST).

Interfața va cuprinde următoarele date:

1.	Numărul de identificare Schengen (articolele 95-100) (11) (12)

2.	Numărul de referință (articolul 39 sau 46) (11) (12)

3.	Data amprentelor digitale

4.	Data fotografiei

5.	Motivul luării amprentelor digitale (11) (13)

6.	Nume (11) (14)

7.	Prenume (11) (14)

8.	Numele avut înainte de căsătorie

9.	Identitate stabilită?

10.	Data nașterii (11)

11.	Locul nașterii

12.

Cetățenia

13.

Sex (11)

14.	Informații suplimentare

15.	Observații.

2.10. Cooperarea polițienească (articolele 39-46)

Cooperarea polițienească dintre statele membre nu se poate limita la utilizarea informațiilor introduse în SIS.

Se recomandă următoarele:

(a)	birourile Sirene din statele membre fac schimb de toate informațiile utile în cadrul dispozițiilor de drept intern adoptate în conformitate cu articolele 39 și 46, prin intermediul adresei de e-mail a SIS-NET; și

(b)	birourile Sirene se informează reciproc cu privire la dispozițiile adoptate la nivel național, precum și cu privire la modificările care ar putea interveni.

Un răspuns pozitiv poate sta la originea descoperirii unei infracțiuni sau a unei amenințări grave la adresa siguranței publice. Identificarea corectă a unui subiect se poate dovedi esențială și, în acest sens, schimbul de informații (fotografii sau amprente, de exemplu) este un factor deosebit de important. Articolele 39 și 46 autorizează aceste schimburi, care trebuie să respecte dispozițiile titlului VI din convenția de aplicare.

2.10.1. Competențe specifice în domeniul poliției și securității. Titlul III (articolele 39 și 46)

Titlul III din Convenția Schengen conține numeroase dispoziții suplimentare în domeniul cooperării polițienești și judiciare.

Se recomandă următoarele:

(a)	fiecare stat membru acordă propriului Birou Sirene competențe specifice în domeniul poliției și al securității, în conformitate cu titlul III din convenția de aplicare; și

(b)	statele membre se informează reciproc cu privire la dispozițiile adoptate la nivel național pentru propriile birouri Sirene, precum și cu privire la modificările care ar putea interveni.

2.11. Dualitatea sarcinilor Sirene și Interpol

Vocația SIS nu este de a se substitui Interpolului și nici de a reproduce rolul acestuia. Deși anumite misiuni pot fi comune, principiile de acțiune și de cooperare între statele membre în cadrul Schengen sunt sensibil diferite față de cele ale Interpolului. Prin urmare, este necesar să se stabilească la nivel național reguli de colaborare între birourile Sirene și BCN (birourile centrale naționale).

Se adoptă următoarele principii:

2.11.1. Prioritatea semnalărilor SIS față de semnalările Interpol

Semnalările din cadrul SIS și schimbul de informații în legătură cu acestea au întotdeauna prioritate față de semnalările și schimbul de informații prin Interpol. Această dispoziție este deosebit de importantă în cazul unui conflict de semnalări.

2.11.2. Alegerea canalului de comunicare

Este necesar ca principiul priorității semnalărilor Schengen față de cele Interpol să fie respectat în special de către BCN din statele membre. În momentul în care a fost creată semnalarea Schengen, birourile Sirene asigură toate comunicările legate de aceasta și de scopul acesteia. În cazul în care un stat membru dorește să schimbe canalul de comunicare, acesta va trebui în prealabil să consulte celelalte părți. O astfel de schimbare nu este posibilă decât în cazuri speciale.

2.11.3. Utilizarea și transmiterea semnalărilor Interpol în statele Schengen

Având în vedere prioritatea semnalărilor SIS față de cele Interpol, semnalările Interpol vor fi limitate la cazuri excepționale (și anume, în cazul unor semnalări a căror introducere în SIS nu este prevăzută nici în convenția de aplicare, nici din punct de vedere tehnic sau în cazul în care nu sunt disponibile toate informațiile necesare creării unei semnalări SIS). În spațiul Schengen nu sunt autorizate semnalările paralele în SIS și prin Interpol. Este necesar ca semnalările transmise prin canalul Interpol care acoperă și spațiul Schengen sau părți din acesta (zona Interpol de transmitere 2) să menționeze următorul text:

„cu excepția statelor Schengen”.

2.11.4. Transmiterea de informații către state terțe

Biroul Sirene din statul membru semnalant hotărăște dacă este necesar să transmită informații unor state terțe (autorizație, mod de transmitere și canal). După caz, biroul Sirene ia în considerare dispozițiile în domeniul protecției datelor cu caracter personal prevăzute de Convenția Schengen și de Directiva 95/46/CE. Recurgerea la canalul de comunicare Interpol depinde de dispozițiile sau de procedurile din legislația națională.

2.11.5. Răspunsul pozitiv și ștergerea unei semnalări

Statele Schengen se asigură, la nivel național, că birourile Sirene și BCN se informează reciproc în cazul unui răspuns pozitiv.

Ștergerea unei semnalări nu poate fi efectuată decât de autoritatea semnalantă.

2.11.6. Îmbunătățirea cooperării între birourile Sirene și BCN Interpol

Fiecare stat membru ia măsurile corespunzătoare pentru a asigura schimbul de informații la nivel național între biroul Sirene și BCN.

2.12. Cooperarea cu Europol și Eurojust

În vederea raționalizării cooperării dintre birourile Sirene, este necesar să fie puse în aplicare la nivel național proceduri adaptate.

2.13. Tipuri specifice de cercetare

2.13.1. Căutare după criteriul geografic

Prin „căutare după criteriul geografic” se înțelege căutarea efectuată într-o zonă geografică limitată, pentru care țara solicitantă posedă indicii concrete privind locul de ședere al persoanei căutate sau locul unde se află obiectul căutat. În astfel de cazuri, unei cereri a autorităților judiciare i se poate da curs imediat după primirea acesteia.

În spațiul Schengen, căutarea după criteriul geografic se realizează prin intermediul semnalării introduse în SIS. Este necesar ca formularul M corespunzător, care urmează să fie trimis în momentul creării semnalării sau în momentul în care sunt obținute informațiile privind locul de ședere, să conțină informații privind locul unde se află persoana sau obiectul căutat. Semnalarea persoanei căutate va fi introdusă în SIS pentru a se da asigurări asupra caracterului imediat executoriu al oricărei cereri de arestare provizorie [articolul 64 din convenție și articolul 9 alineatul (3) din Decizia-cadru privind MEA].

O astfel de semnalare sporește șansele de succes în cazul deplasării neprevăzute a persoanei sau a obiectului în interiorul spațiului Schengen, astfel încât neintroducerea în SIS a semnalării unei persoane sau a unui obiect căutat nu este posibilă decât în împrejurări speciale (de exemplu, în cazul în care informațiile disponibile nu sunt suficiente pentru a crea o semnalare etc.).

2.13.2. Căutare cu participarea unor unități speciale de poliție care efectuează căutări după anumite criterii

În anumite cazuri, birourile Sirene din statele membre solicitate ar trebui, de asemenea, să facă apel la serviciile unor unități speciale care efectuează căutări după anumite criterii. Prin urmare, este necesar să se stabilească o bună cooperare cu aceste unități și să se organizeze un schimb de informații. Cu toate acestea, semnalarea în SIS nu poate fi înlocuită de cooperarea internațională a acestor servicii de poliție. O astfel de cooperare nu trebuie, într-adevăr, să intre în conflict cu rolul de punct de convergență al cercetărilor făcute de SIS, care revine biroului Sirene.

2.14. Aplicarea unui indicator de valabilitate

La cererea unui stat membru este posibil să se aplice un indicator de valabilitate.

Articolul 94 alineatul (4), articolul 95 alineatul (3), articolul 97 și articolul 99 alineatul (6) oferă unui stat membru solicitat posibilitatea de a refuza să urmeze o procedură care trebuie respectată pe teritoriul acestuia cerând aplicarea unui indicator de valabilitate într-o semnalare care intră sub incidența articolului 95, 97 sau 99. Este necesar să se comunice în același timp motivele acestei cereri.

2.14.1. Schimburile de informații în cazul aplicării unui indicator de valabilitate

Birourile Sirene efectuează schimbul de informații pentru a permite statelor membre să aprecieze dacă este necesară aplicarea unui indicator de valabilitate.

Un indicator de valabilitate poate fi aplicat (sau șters) în orice moment într-o semnalare care intră sub incidența articolului 94 alineatul (4) și a articolelor 95, 97 și 99. În cazul în care se adaugă un indicator de valabilitate în semnalările care intră sub incidența articolelor 97 și 99, acestea nu apar în momentul consultării sistemului de către utilizatorul final. Este prevăzută o procedură alternativă care trebuie urmată în cazul semnalărilor care intră sub incidența articolului 95. Fiecare stat membru are obligația de a repera cât mai rapid semnalările car pot face necesară aplicarea unui indicator de valabilitate.

2.14.2. Consultarea statelor membre în vederea aplicării unui indicator de valabilitate

Se aplică următoarea procedură:

(a)	în cazul în care un stat membru dorește să aplice un indicator de valabilitate, acesta face o cerere în acest sens către statul membru semnalant, precizând motivele;

(b)	la încheierea schimbului de informații, semnalarea va trebui eventual modificată sau ștearsă, sau cererea poate fi retrasă.

2.14.3. Cererea de aplicare a unui indicator de valabilitate

Se adoptă următoarea procedură:

(a)	statul membru solicitat cere statului membru semnalant să aplice un indicator de valabilitate într-o semnalare care intră sub incidența articolului 95, 97 sau 99. Această cerere este depusă cu ajutorul formularului F;

(b)	statul membru semnalant are obligația de a aplica imediat indicatorul de valabilitate solicitat.

2.14.4. Cererea de aplicare în mod sistematic a unui indicator de valabilitate pentru resortisanții unui stat membru

Se adoptă următoarea procedură:

(a)	un stat membru poate solicita biroului Sirene dintr-un alt stat membru să aplice în mod sistematic un indicator de valabilitate în semnalările de la articolul 95 privind resortisanții acestuia;

(b)	orice stat membru care dorește să procedeze astfel adresează o cerere scrisă statului membru cu care dorește să coopereze;

(c)	statul membru care primește cererea aplică un indicator de valabilitate pentru statul membru respectiv de îndată ce a creat semnalarea;

(d)	această procedură rămâne în vigoare atât timp cât nu a fost anulată de o instrucțiune scrisă.

În cazul în care circumstanțele menționate la articolul 94 alineatul (4) nu mai există, este necesar ca statul membru care a solicitat aplicarea indicatorului de valabilitate să ceară eliminarea cât mai rapidă a acestuia.

3. SEMNALĂRI ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 95 (15)

Este necesar să se respecte următoarele etape:

—	verificări efectuate de către statul membru anterior introducerii semnalării;

—	verificarea absenței semnalărilor multiple;

—	trimiterea informațiilor suplimentare către statele membre;

—	aplicarea unui indicator de valabilitate la cererea unui alt stat membru;

—	măsură luată de biroul Sirene la primirea unei semnalări care intră sub incidența articolului 95;

—	schimburi de informații în cazul unui răspuns pozitiv;

—	ștergerea unei semnalări;

—	uzurpare de identitate.

3.1. Verificările efectuate de statul membru anterior introducerii semnalării

Majoritatea semnalărilor care intră sub incidența articolului 95 vor fi însoțite de un mandat european de arestare (MEA). Or, semnalarea menționată la articolul 95 poate, de asemenea, atrage după sine o arestare provizorie anterior obținerii unui mandat internațional de arestare (MIA). Verificările care urmează să fie efectuate în prealabil sunt următoarele:

Este necesar ca MEA/MIA să fie eliberat de către o autoritate judiciară împuternicită să îndeplinească această funcție în statul membru semnalant.

Este necesar ca MEA/MIA și formularul A să conțină suficiente detalii [în special, secțiunea (e) din MEA: „descrierea împrejurărilor în care a(au) fost comisă(e) infracțiunea(infracțiunile), mai precis, momentul și locul” și câmpul 044 din formularul A: „descrierea faptelor”] pentru ca celelalte birouri Sirene să poată verifica semnalarea.

3.2. Verificarea faptului că legislația națională a statelor membre autorizează arestarea provizorie în vederea predării sau al extrădării

Se verifică, pentru statul membru semnalant, dacă arestarea provizorie cerută este autorizată de către legislația națională a celorlalte state membre.

Se adoptă următoarea procedură:

(a)	Verificarea posibilității pentru toate statele membre de a da curs semnalării.

(b)	În cazul unor îndoieli, consultarea biroului Sirene respectiv cu transmiterea sau schimbul informațiilor necesare în momentul verificării.

Fiecare stat membru adoptă dispoziții tehnice sau organizatorice pentru a asigura că semnalările care intră sub incidența articolului 95 alineatul (2) a doua teză sunt introduse în SIS numai după informarea biroului Sirene din statul membru respectiv.

3.3. Semnalări multiple

3.3.1. Verificarea existenței unor semnalări multiple (articolul 107)

Fiecare stat membru poate introduce în sistem numai câte o singură semnalare pentru o persoană căutată. Prin urmare, este necesar să aibă loc o verificare pentru identificarea cererilor multiple de introducere a unei semnalări venind din partea aceluiași stat membru. După caz, este necesar să se adopte o procedură la nivel național pentru a hotărî care MEA va apărea în semnalarea care intră sub incidența articolului 95. Ca o alternativă, este posibil să se emită un MEA unic care să reglementeze toate infracțiunile.

Pot fi găsite mai multe semnalări din partea unor țări diferite pentru unul și același subiect. Acest lucru are drept consecință:

(a)	o verificare anterior introducerii unei semnalări pentru a afla dacă același subiect nu există deja în SIS;

(b)

o consultare a celorlalte state membre atunci când introducerea unei semnalări care intră sub incidența articolului 95 duce la semnalări multiple incompatibile (de exemplu, în cazul în care există deja o semnalare care intră sub incidența articolului 99 pentru această persoană în momentul în care este necesar să se introducă o semnalare care intră sub incidența articolului 95).

Semnalările care intră sub incidența articolului 95 sunt compatibile cu cele de la articolele 97 și 98. Acestea pot, de asemenea, coexista cu cele de la articolul 96. În acest caz, procedura de la articolul 95 care trebuie să fie urmată are prioritate față de cea de la articolul 96. Semnalările care intră sub incidența articolului 99 sunt incompatibile cu cele de la articolul 95.

Ordinea priorității semnalărilor este următoarea:

—	arestarea în vederea extrădării (articolul 95);

—	refuzul admisiei în statele Schengen (articolul 96);

—	plasarea sub protecție (articolul 97);

—	supravegherea discretă (articolul 99);

—	controlul specific (articolul 99);

—	comunicarea locului de ședere (articolele 97 și 98).

Se pot face derogări de la ordinea priorităților indicată anterior, după consultarea dintre statele membre, în cazul în care interese naționale esențiale impun acest lucru.

Atât timp cât nu a fost ștearsă semnalarea reținută, biroul Sirene din statul membru semnalant păstrează o înregistrare a fiecărei cereri de introducere a unei semnalări suplimentare care, după consultare, a fost respinsă în temeiul dispozițiilor menționate anterior.

În cazul descoperirii unui răspuns pozitiv într-un stat membru, biroul Sirene din statul membru semnalant poate transmite atâtea MEA câte au fost eliberate de autoritățile judiciare competente din acest stat.

O semnalare pentru un MEA referitor la aceeași persoană poate fi introdusă de către mai multe state membre. După caz, în momentul arestării, autoritățile judiciare din statul membru în care a avut loc arestarea vor decide în privința executării mandatului.

3.3.2. Schimburile de informații

Pentru a se evita introducerea de semnalări multiple incompatibile, este important să se identifice cu precizie persoanele care prezintă caracteristici similare.

Consultarea și cooperarea dintre birourile Sirene sunt, prin urmare, esențiale și fiecare stat membru va asigura punerea în aplicare a procedurilor tehnice corespunzătoare pentru identificarea acestor cazuri anterior introducerii unei semnalări.

Criteriile utilizate pentru a se stabili dacă două identități pot fi similare sunt menționate în anexa 6 la prezentul manual.

Se adoptă următoarea procedură:

(a)	în cazul în care în urma unei cereri de semnalare se descoperă că în SIS există o persoană având aceleași criterii obligatorii de identitate (nume, prenume, data nașterii), este necesar să se efectueze o verificare anterior validării semnalării respective;

(b)	biroul Sirene contactează serviciul național solicitant pentru a stabili dacă semnalarea privește sau nu aceeași persoană;

(c)

în cazul în care în urma verificării se constată că există criterii identice, eventual cu privire la aceeași persoană, biroul Sirene pune în aplicare procedura de introducere a semnalărilor multiple. În cazul în care în urma verificării se constată că este vorba de două persoane diferite, biroul Sirene validează cererea de introducere a semnalării.

3.3.3. Introducerea unui alias

(a)

Pentru a evita existența unor semnalări incompatibile într-o anumită categorie, din motivul unui alias care urmează să fie introdus, este necesar ca statele membre respective să se informeze reciproc cu privire la acest alias și să-și comunice toate informațiile relevante cu privire la identitatea reală a subiectului căutat.

Proprietarul semnalării este cel care are răspunderea introducerii aliasului. În cazul în care acest alias este descoperit de o țară terță, aceasta are obligația să îl transfere proprietarului semnalării, cu excepția cazului în care chiar această țară creează o semnalare.

(b)	Celelalte state membre ar trebui informate cu privire la existența unui alias privind o semnalare care intră sub incidența articolului 95.

(c)	Este necesar ca semnalarea să fie introdusă în SIS.

3.4. Informații suplimentare care urmează să fie trimise statelor membre

3.4.1. Informații suplimentare care urmează să fie trimise în ceea ce privește un MEA

Este necesar să se utilizeze formularele A și M, care sunt identice pentru toate statele membre, și să se menționeze în acestea aceleași informații ca și în MEA.

În formularul A se menționează:

—	006-013: informațiile relevante introduse în SIS și care corespund secțiunii (a) din MEA;

—	030: că formularul A respectiv corespunde unui MEA, precum și numele autorității judiciare care a emis mandatul de arestare, prevăzut la secțiunea (i) a MEA;

—	031: informațiile relevante de la secțiunea (b) din MEA privind decizia pe care se bazează mandatul de arestare;

—	032: data mandatului de arestare.

—	033: funcția autorității judiciare care a emis mandatul, prevăzută la secțiunea (i) din MEA;

—

034: informațiile relevante de la secțiunea (c, 1) din MEA, precizându-se, după caz:

—	dacă infracțiunea (infracțiunile) pentru care a fost emis mandatul de arestare sunt pasibile de o pedeapsă sau de o măsură de siguranță privativă de libertate pe viață;

—	dacă sistemul juridic din statul membru care a emis mandatul prevede o revizuire a pedepsei sau a măsurii aplicate – la cerere sau cel puțin după 20 de ani – pentru ca această pedeapsă sau măsură să nu fie pusă în executare; și/sau

—	dacă sistemul juridic din statul membru care a emis mandatul prevede aplicarea unor măsuri de clemență pe care le poate pretinde persoana în temeiul legislației sau al practicilor statului membru care a emis mandatul pentru ca această pedeapsă sau măsură să nu fie pusă în executare;

—	035-037: informațiile relevante de la secțiunea (b) din MEA;

—

038: informațiile relevante de la secțiunea (c, 2) din MEA, precizându-se, după caz:

—	dacă infracțiunea (infracțiunile) pentru care a fost emis mandatul de arestare sunt pasibile de o pedeapsă sau de o măsură de siguranță privativă de libertate pe viață;

—	dacă sistemul juridic din statul membru care a emis mandatul prevede o revizuire a pedepsei sau a măsurii aplicate – la cerere sau cel puțin după 20 de ani – pentru ca această pedeapsă sau măsură să nu fie pusă în executare; și/sau

—	dacă sistemul juridic din statul membru care a emis mandatul prevede aplicarea unor măsuri de clemență pe care le poate pretinde persoana în temeiul legislației sau al practicilor statului membru care a emis mandatul pentru ca această pedeapsă sau măsură să nu fie pusă în executare.

—	039: informațiile de la secțiunea (c, 2) din MEA;

—	040: informații de la secțiunea (e) din MEA cu privire la dispoziția statutară sau codul aplicabil;

—	041: informații de la secțiunea (e) din MEA cu privire la natura și calificarea legală a infracțiunii (infracțiunilor);

—	042: informații de la secțiunea (e) din MEA cu privire la momentul în care a(au) fost comisă (comise) infracțiunea (infracțiunile);

—	043: informații de la secțiunea (e) din MEA cu privire la locul unde a (au) fost comisă (comise) infracțiunea (infracțiunile);

—	044: informații de la secțiunea (secțiunile) din MEA cu privire la împrejurările în care a (au) fost comisă (comise) infracțiunea (infracțiunile);

—	045: informații de la secțiunea (e) din MEA cu privire la gradul de participare a persoanei căutate;

—	058: informații de la secțiunea (a) din MEA cu privire la semnele particulare/descrierea persoanei căutate.

În formularul M:

—

083: atunci când apare textul: „Informații cu privire la hotărârea luată în lipsă, în conformitate cu secțiunea (d) din MEA”, este necesar, după caz:

(a)	să se indice dacă decizia a fost luată în lipsă;

(b)	să se precizeze dacă persoana respectivă a fost citată personal sau informată cu privire la data și locul audierii la care a fost pronunțată hotărârea în lipsă. Dacă nu este cazul, este necesar să se precizeze garanțiile juridice.

Atunci când apare textul: „Infracțiune (infracțiuni) sancționată(e) în temeiul secțiunii (e, I și II) din MEA”, este necesar, după caz, să se bifeze una sau mai multe infracțiuni sancționate în statul membru care a emis mandatul cu o pedeapsă sau o măsură de siguranță privativă de libertate având maximul de cel puțin trei ani, astfel cum sunt definite în legislația din statul membru care a emis mandatul, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din decizia-cadru [sau secțiunea (e) I din MEA].

În cazul în care infracțiunea (infracțiunile) sunt menționate în lista de la articolul 2 alineatul (2) din decizia-cadru privind MEA, este necesar ca acestea să fie introduse in extenso în formularul M, respectându-se formularea utilizată în listă.

În cazul în care infracțiunile nu apar în lista menționată, este necesar să se precizeze următoarele informații:

(a)	dacă mandatul de arestare a fost emis pentru fapte sancționate de legea statului membru care a emis mandatul cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranță privativă de libertate de având maximul de cel puțin 12 luni;

(b)	sau, atunci când a fost pronunțată o pedeapsă sau o măsură de siguranță, durata acesteia este de cel puțin patru luni.

În cazul în care informațiile care urmează să fie inserate în câmpul 083 din formularul M depășesc 1 024 de caractere, este necesar să se trimită unul sau mai multe formulare M suplimentare.

3.4.2. Informații suplimentare care urmează să fie trimise în ceea ce privește o arestare provizorie

Dosarul cu privire la persoanele căutate pentru arestare în vederea extrădării este pregătit anterior introducerii semnalării. Se va efectua o verificare pentru a asigura că informațiile sunt complete și prezentate corect. Este obligatoriu să se furnizeze următoarele informații, detaliile privind faza de urmărire penală sau punerea în executare a unei hotărâri urmând a fi menționate, în principiu, cu titlu subsidiar:

—	006 Nume: rubrica 006 conține numele utilizat pentru înregistrarea principală în momentul semnalării în SIS;

—	007 Prenume;

—	009 Data nașterii;

—	010 Locul nașterii;

—	011 Alias: rubrica 011 este completată menționându-se in extenso primul alias și indicându-se numărul total de aliasuri semnalate. În cazul în care este necesar, se va putea trimite un formular M pentru a se comunica lista completă a acestor aliasuri;

—	012 Sexul;

—	013 Cetățenia: rubrica 013 trebuie completată cât mai complet cu ajutorul informațiilor disponibile. În cazul în care informația rămâne nesigură, ar trebui menționat codul „1W” adăugându-se, după caz, mențiunea „se presupune că este de cetățenie…”;

—	030 Autoritatea emitentă a mandatului de arestare sau care a pronunțat hotărârea (identitatea și calitatea magistratului sau a instanței sau identificarea organului jurisdicțional);

—	031 Numărul de referință al mandatului de arestare sau al hotărârii (037). A se vedea și comentariile următoare;

—	032 Data mandatului de arestare sau a hotărârii (036). Cererile privind faza din urmărirea penală și executarea unei hotărâri pot fi grupate într-un dosar atașat;

—	033 Autoritatea solicitantă;

—	034 Pedeapsa maximă prevăzută/Pedeapsa maximă primită;

—	035 Instanța sau organul jurisdicțional care a pronunțat hotărârea;

—	036 Data hotărârii;

—	037 Numărul de referință al hotărârii;

—	038 Pedeapsa aplicată;

—	039 Pedeapsa rămasă de executat;

—	040 Texte de lege aplicabile;

—	041 Încadrarea juridică a faptelor;

—	042 Data/perioada de comitere a infracțiunii;

—	044 Descrierea faptelor (inclusiv a consecințelor acestora);

—	045 Gradul de participare (autor, coautor, complice, instigator).

Fiecare țară are posibilitatea de a utiliza propria terminologie juridică pentru a descrie gradul de participare.

Este necesar ca informațiile furnizate să fie suficient de detaliate pentru a permite verificarea semnalării de către celelalte birouri Sirene, evitându-se în același timp supraîncărcarea sistemului de mesagerie.

În cazul în care numărul de caractere prevăzute tehnic în structura formularului pentru a permite primirea acestuia de către toate birourile Sirene este insuficient, se va putea eventual utiliza un formular M pentru completarea informației. Încheierea trimiterii va fi anunțată prin mențiunea „sfârșitul comunicării” aplicată pe ultimul formular (rubrica 044 din formularul A sau 083 din formularul M).

3.4.3. Alte informații utilizate pentru stabilirea identității unei persoane

Și alte informații vor putea fi furnizate de către biroul Sirene din statul membru semnalant, după consultarea și/sau la cererea unui alt stat membru, în cazul în care acest lucru se dovedește necesar pentru stabilirea identității unei persoane. Este vorba în special de:

—	originea pașaportului sau a documentului de identitate aflat în posesia persoanei căutate;

—	numărul, data, locul și autoritatea care a emis pașaportul sau documentul de identitate, data limită de valabilitate a acestuia;

—	descrierea persoanei căutate;

—	numele și prenumele tatălui și ale mamei;

—	existența unor fotografii și/sau a unor amprente digitale;

—	ultima adresă cunoscută.

Pe cât posibil, aceste informații, precum și fotografii sau amprente digitale vor fi disponibile în birourile Sirene sau imediat și în permanență accesibile în vederea unei transmiteri rapide.

Obiectivul comun este reducerea la minimum a riscului de reținere nejustificată a unei persoane care ar avea o identitate similară cu cea a persoanei semnalate.

3.4.4. Transmiterea formularelor A și M

Este necesar ca informațiile menționate la punctele 3.3.1. și 3.3.2. să fie trimise pe calea cea mai rapidă. Statul membru semnalant trimite formularele A și M în momentul introducerii în SIS a semnalării care intră sub incidența articolului 95 alineatul (2). Informațiile suplimentare necesare pentru a preciza identitatea sunt transmise după consultare și/sau cererea unui alt stat membru. În cazul în care este necesar, pot fi trimise mai multe formulare A și M care descriu diferite MEA/MIA.

3.5. Aplicarea unui indicator de valabilitate la cererea unui alt stat membru

Articolul 95 alineatul (3) oferă unui stat membru solicitat posibilitatea de a refuza să urmeze o procedură care trebuie respectată pe teritoriul acestuia solicitând aplicarea unui indicator de valabilitate în semnalarea care intră sub incidența articolului 95. Este necesar ca motivele acestei cereri să fie comunicate în același timp.

3.5.1. Schimburile de informații în cazul aplicării unui indicator de valabilitate

Birourile Sirene recurg la schimbul de informații pentru a permite statelor membre să aprecieze dacă este necesară aplicarea unui indicator de valabilitate.

Un indicator de valabilitate poate fi aplicat (sau șters) în orice moment în temeiul articolului 94 alineatul (4). Fiecare stat membru are obligația de a descoperi cât mai rapid semnalările care pot face necesară aplicarea unui indicator de valabilitate.

3.5.2. Consultarea statelor membre în vederea aplicării unui indicator de valabilitate

Se adoptă următoarea procedură:

(a)	în cazul în care un stat membru dorește să aplice un indicator de valabilitate, acesta face o cerere în acest sens către statul membru semnalant, precizând motivul;

(b)	la încheierea schimbului de informații, va fi eventual necesar ca semnalarea să fie modificată sau ștearsă sau se poate retrage cererea.

3.5.3. Cererea de aplicare a unui indicator de valabilitate

Se adoptă următoarea procedură:

(a)	statul membru solicitat cere statului membru semnalant să aplice un indicator de valabilitate în semnalarea care intră sub incidența articolului 95. Această cerere este introdusă cu ajutorul formularului F;

(b)	statul membru semnalant are obligația de a aplica imediat indicatorul de valabilitate solicitat.

3.5.4. Cererea de aplicare sistematică a unui indicator de valabilitate resortisanților unui stat membru

Se adoptă următoarea procedură:

(a)	un stat membru poate solicita birourilor Sirene din celelalte state membre să aplice sistematic un indicator de valabilitate în semnalările prevăzute la articolul 95 privind proprii resortisanți, în cazul în care o astfel de procedură este autorizată;

(b)	orice stat membru care dorește să procedeze astfel trebuie să adreseze o cerere scrisă statelor membre cu care dorește să coopereze;

(c)	statele membre cărora li se adresează această cerere aplică un indicator de valabilitate pentru statul membru respectiv de îndată ce este introdusă o semnalare;

(d)	această procedură rămâne în vigoare atât timp cât nu a fost anulată de o instrucțiune scrisă.

În cazul în care circumstanțele menționate la articolul 95 alineatul (2) nu mai există, este necesar ca statul membru care a solicitat aplicarea indicatorului de valabilitate să solicite eliminarea cât mai rapidă a acestuia.

3.6. Măsurile luate de birourile Sirene la primirea unei semnalări care intră sub incidența articolului 95

Atunci când un birou Sirene primește formularele A și M, acesta sau unitatea asociată are obligația de a consulta cât mai rapid toate sursele disponibile pentru a încerca să localizeze subiectul. Faptul că informațiile furnizate de statul membru solicitant sunt insuficiente pentru a fi acceptate de către statul membru destinatar nu trebuie să-l împiedice pe acesta din urmă să efectueze cercetările.

În cazul în care semnalarea de la articolul 95 este validată și subiectul este localizat sau arestat într-un stat membru, este necesar ca MEA și/sau formularele A și M să fie transmise autorității din statul membru responsabilă cu executarea mandatului de arestare. În cazul în care este solicitat originalul MEA, acesta este trimis de către autoritatea judiciară care l-a emis direct autorității judiciare responsabilă cu executarea (cu excepția dispozițiilor contrare).

3.7. Schimburile de informații în cazul unui răspuns pozitiv

3.7.1. Informarea statelor membre cu privire la descoperirea unei semnalări

Se adoptă următoarea procedură:

(a)

în general, este necesar ca biroul Sirene din statul membru semnalant să fie informat cu privire la orice „răspuns pozitiv” privind o persoană pe care a semnalat-o în temeiul articolului 95.

După caz, biroul Sirene din statul membru semnalant comunică biroului Sirene din statul membru care a descoperit corespondența informațiile relevante și specifice, precum și măsurile speciale care urmează să fie adoptate.

În cazul în care părții semnalante îi este comunicat un răspuns pozitiv, se menționează la rubrica 090 din formularul G articolul din Convenția Schengen care se aplică în cazul unui răspuns pozitiv.

(b)	este necesar ca un stat membru care și-a făcut anterior cunoscută dorința de a introduce semnalarea unei persoane sau a unui obiect deja semnalate în sistem să fie informat de către statul membru semnalant cu privire la orice răspuns pozitiv privind semnalarea inițială;

(c)	C-SIS informează automat toate statele membre cu privire la ștergerea unei semnalări. Este astfel posibil ca un stat membru să ia în considerare introducerea unei semnalări care era anterior incompatibilă cu cea care a fost ștearsă.

3.7.2. Comunicarea informațiilor suplimentare

Se adoptă următoarea procedură:

(a)	birourile Sirene pot transmite informații suplimentare cu privire la semnalările care intră sub incidența articolelor 95-100. Astfel, acestea acționează în folosul autorităților judiciare în cazul în care aceste informații sunt în beneficiul asistenței juridice reciproce;

(b)

atunci când operațiunile care urmează după descoperirea unei semnalări o cer (descoperirea unei infracțiuni sau a unei amenințări pentru ordinea și siguranța publică, necesitatea de a identifica mai precis un obiect, un vehicul sau o persoană etc.), informațiile transmise în completarea celor prevăzute la titlul IV din Convenția Schengen, în special pentru articolele 99 și 100, vor fi transmise în temeiul articolelor 39 și 46 din convenția respectivă. Este necesar ca fiecare stat membru să ia măsurile corespunzătoare pentru a asigura buna desfășurare a acestui schimb de informații suplimentare în temeiul articolelor 39 și 46.

3.7.3. În cazul unui răspuns pozitiv

Utilizatorul final poate în acest caz solicita biroului Sirene informații suplimentare pentru a putea pune în aplicare, în cele mai bune condiții, procedurile prevăzute la tabelele SIS 4, 10 sau 16, menționate în anexa 4.

Cu excepția dispozițiilor contrare, este necesar ca statul membru semnalant să fie informat cu privire la acest răspuns pozitiv și la rezultatul acestuia.

Această procedură are implicații tehnice deoarece comportă gestionarea semnalării. Este necesar ca aceasta să fie, de exemplu, ștearsă, permițând astfel, eventual, introducerea unei alte semnalări care era anterior exclusă din sistem.

3.8. Ștergerea unei semnalări

În cazul în care este obținut un răspuns pozitiv și este ștearsă o semnalare, este necesar ca statele membre care nu și-au putut introduce semnalările să fie informate cu privire la aceasta.

3.8.1. Ștergerea în cazul în care nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru menținerea semnalării

Cu excepția cazurilor care sunt rezultatul unui răspuns pozitiv, o semnalare poate fi ștearsă fie direct de către C-SIS (data de valabilitate expirată), fie indirect de către serviciul care a procedat la introducerea acesteia (nu mai sunt îndeplinite condițiile de menținere în SIS).

În ambele cazuri, este necesar ca mesajul de ștergere din C-SIS să fie prelucrat automat la nivelul N-SIS pentru a permite introducerea unei semnalări care a fost rezervată.

Biroul Sirene este automat avertizat printr-un mesaj de la N-SIS cu privire la posibilitatea de a introduce o semnalare care a fost rezervată.

Biroul Sirene pune în aplicare întreaga procedură de introducere a unei semnalări în conformitate cu categoria acestei semnalări.

3.9. Uzurparea de identitate

A se vedea punctul 2.8 cu privire la uzurparea de identitate.

3.9.1. Colectarea și transmiterea de informații privind o persoană a cărei identitate a fost uzurpată

De îndată ce se stabilește că identitatea unei persoane este uzurpată, se înscrie în semnalare un cod „3”. Persoana respectivă este obligată să furnizeze biroului Sirene de care aparține toate informațiile necesare, adică datele personale și actele sale de identitate, și/sau să completeze formularul Q.

De asemenea, este necesar ca fotografiile și amprentele digitale ale persoanei a cărei identitate a fost uzurpată să fie păstrate în dosarul biroului Sirene, cu condiția stipulată în continuare.

În formularul Q, numai numărul Schengen face trimitere la datele persoanei căutate prin semnalarea SIS. Informațiile de la rubrica 052 (Data eliberării documentului) sunt obligatorii. Este necesar ca rubrica 083 („Informații specifice cu privire la semnalare”) să conțină numărul serviciului care urmează să fie contactat și care deține informațiile suplimentare privind semnalarea.

Aceste informații pot fi prelucrate numai cu autorizarea expresă și liber exprimată a persoanei a cărei identitate a fost uzurpată.

De asemenea, atunci când statul membru semnalant descoperă că o persoană semnalată în SIS uzurpă identitatea unui terț, este necesar ca acesta să verifice dacă ar trebui menținută identitatea uzurpată în semnalarea SIS (pentru a găsi persoana căutată).

3.9.2. Transmiterea de informații privind o persoană a cărei identitate a fost uzurpată

Datele privind persoana a cărei identitate a fost uzurpată sunt furnizate exclusiv în vederea stabilirii identității persoanei controlate și nu pot în niciun caz fi utilizate în alte scopuri.

4. SEMNALĂRI ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 96 (16)

Este necesar să se respecte următoarele etape:

—	introducerea;

—	verificarea existenței unor semnalări multiple cu referire la punctul 2.1 din procedurile generale;

—	schimbul de informații în cazul unui răspuns pozitiv;

—	uzurparea de identitate, cu referire la punctul 2.8 din procedurile generale;

—	procedura Sirpit, cu referire la punctul 2.9 din procedurile generale.

4.1. Introducere

Schimbul de informații privind resortisanții din țările terțe semnalați în temeiul articolului 95 permite statelor membre să ia o decizie în cazul cererii de admisie sau de viză. În cazul în care subiectul se află deja pe teritoriul statului membru, acest schimb îi permite să ia măsurile corespunzătoare în vederea eliberării unui permis de ședere sau a expulzării.

Statul membru care anunță răspunsul pozitiv va avea eventual nevoie de precizări cu privire la semnalare și poate, prin urmare, solicita statului membru semnalant să îi furnizeze următoarele informații:

—	tipul și motivul deciziei;

—	autoritatea care a luat decizia;

—	data deciziei;

—	data notificării deciziei;

—	data executării deciziei;

—	termenul limită al deciziei sau durata de valabilitate a acesteia.

Obligația de a informa, prevăzută la articolul 5 alineatul (2), și consultările prevăzute la articolul 25 sunt de resortul autorităților responsabile cu eliberarea permiselor de ședere sau a vizelor. Birourile Sirene intervin în aceste proceduri numai pentru transmiterea informațiilor suplimentare legate direct de semnalare (avizul de descoperire a unui răspuns pozitiv, precizarea unei identități, de exemplu) sau pentru ștergerea acestora.

Cu toate acestea, birourile Sirene pot participa la transmiterea informațiilor suplimentare necesare expulzării sau neadmisiei unui străin sau la transmiterea informațiilor ca urmare a acestor operațiuni.

De altfel, birourile Sirene funcționează ca autorități centrale pentru transmiterea și primirea informațiilor suplimentare în cadrul procedurii de consultare prevăzută la articolul 25 alineatele (1) și (2). În acest scop, acestea își transmit reciproc formularele N [articolul 25 alineatul (1)] și formularele O [articolul 25 alineatul (2)] la cererea autorităților responsabile cu eliberarea permiselor de ședere și a vizelor, care hotărăsc menținerea sau retragerea semnalării.

În cazul în care un stat membru care a eliberat un permis de ședere descoperă că beneficiarul acestuia este semnalat, în temeiul articolului 96, de către un alt stat, acesta informează birourile Sirene respective cu privire la aceasta (prin fax, formularul M etc.). Aceste birouri Sirene declanșează atunci procedura de consultare prevăzută la articolul 25 alineatul (2) cu ajutorul formularului prevăzut în acest scop.

În cazul în care un stat membru terț (care nu a eliberat permisul de ședere, nici nu a semnalat beneficiarul acestuia) constată existența unui motiv de consultare, acesta informează statul membru care a eliberat permisul de ședere și statul membru semnalant cu privire la aceasta.

4.2. Semnalările care intră sub incidența articolului 96

Este necesar ca semnalarea să se introducă în SIS.

4.3. Introducerea unui alias

Proprietarul semnalării este acela care are responsabilitatea introducerii aliasului. În cazul în care o țară terță este aceea care descoperă acest alias, aceasta are obligația de a-l transfera proprietarului semnalării, cu excepția cazului în care creează ea însăși o semnalare.

4.4. Uzurparea de identitate

În cazul descoperirii unui cod 3 în câmpul „Categoria de identitate” cu ocazia consultării SIS, agentul care procedează la control are obligația de a contacta biroul Sirene național în vederea obținerii unor informații suplimentare care vor permite să se stabilească dacă persoana controlată este persoana căutată sau cea cu identitate uzurpată.

4.4.1. Colectarea și transmiterea de informații privind o persoană a cărei identitate a fost uzurpată

A se vedea punctul 2.8 cu privire la uzurparea de identitate.

4.5. Eliberarea permiselor de ședere și a vizelor

Se aplică următoarea procedură:

(a)	orice descoperire a unei semnalări care intră sub incidența articolului 96 poate fi, la inițiativa unui stat membru solicitat, adusă la cunoștința statului membru semnalant. În cazul în care acesta consideră oportun, poate preveni celelalte state membre;

(b)	în cazul în care sunt solicitate, birourile Sirene din statele membre implicate pot să își ofere concursul, cu respectarea legislației naționale, la transmiterea informațiilor necesare serviciilor specializate în eliberarea permiselor de ședere și a vizelor;

(c)	în cazul în care procedura prevăzută la articolul 25 din convenția de aplicare atrage după sine ștergerea unei semnalări făcute în temeiul articolului 96, birourile Sirene își oferă concursul, cu respectarea legislației naționale și în măsura în care sunt solicitate.

4.6. Neadmisia sau îndepărtarea de pe teritoriul Schengen

Se aplică următoarea procedură:

(a)	un stat membru poate solicita să fie informat cu privire la toate descoperirile care urmează după semnalările de la articolul 96 pe care le-a introdus. Statul membru care dorește să se folosească de această posibilitate va trimite cererea scrisă celorlalte state membre;

(b)	un stat membru semnalant poate fi prevenit, la inițiativa statului membru solicitat, cu privire la descoperirea unui răspuns pozitiv și la situația în care o persoană străină, semnalată în temeiul articolului 96, nu este admisă în spațiul Schengen sau este îndepărtată din acesta;

(c)

în cazul descoperirii unei persoane semnalate pe teritoriul național, statul membru semnalant transmite informațiile necesare pentru îndepărtarea (returnarea și/sau expulzarea) unui străin. Este necesar ca aceste informații să conțină următoarele elemente, în funcție de necesitățile statului membru autor al descoperirii și de datele pe care le are la dispoziție statul membru solicitant:

—	tipul și motivul deciziei;

—	autoritatea care a luat decizia;

—	data deciziei;

—	data de notificare a deciziei;

—	data de executare a deciziei;

—	termenul limită al deciziei sau durata de valabilitate a acesteia.

În cazul descoperirii unei persoane semnalate la frontieră, este necesar să se aplice procedura stabilită de către statul membru semnalant.

Pentru excepțiile stabilite la articolele 5 și 25 din convenția de aplicare, este necesar să se procedeze, prin birourile Sirene, la consultările necesare între statele membre implicate.

Schimbul, prin birourile Sirene, de informații suplimentare se poate, de asemenea, dovedi imediat necesar în cazuri speciale, pentru identificarea cu precizie a unei persoane.

4.7. Schimburile de informații cu privire la străinii cărora li se refuză intrarea

Atunci când un străin solicită un permis de ședere sau o viză și se află într-una dintre situațiile prevăzute la articolele 5 sau 25 din convenția de aplicare, este necesar să se aplice norme specifice de către autoritatea care eliberează acest permis.

Informarea statelor membre cu privire la descoperirea unei astfel de semnalări se poate dovedi, în mod excepțional, necesară. Nu este de dorit să se procedeze la o informare sistematică din motive de număr și de dispersare geografică a consulatelor și a ambasadelor destinatare ale semnalărilor care intră sub incidența articolului 96.

4.8. Informarea statelor membre Schengen cu privire la descoperirea unei semnalări

Birourile Sirene din statele membre care au introdus o semnalare care intră sub incidența articolului 96 nu sunt, în mod necesar, informate automat cu privire la răspunsurile pozitive. Cu toate acestea, pot fi informate cu privire la acestea în împrejurări excepționale.

Birourile Sirene au, cu toate acestea, obligația de a furniza statistici privind răspunsurile pozitive.

Este necesar ca toate răspunsurile pozitive să fie înregistrate în mod precis, în special în cazul semnalărilor care intră sub incidența articolului 96. Se va face o deosebire între răspunsurile pozitive obținute privind semnalările introduse de statul membru însuși și cele introduse de un alt stat membru. Este necesar ca răspunsurile pozitive să fie clasificate pe categorii.

5. SEMNALĂRI ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 97 (17)

Se respectă/iau în considerare următoarele etape:

—	verificarea existenței semnalărilor multiple, cu referire la punctul 2.1 din procedurile generale;

—	aplicarea unui indicator de valabilitate la cererea unui alt stat membru;

—	schimburile de informații în cazul unui răspuns pozitiv;

—	uzurparea de identitate, cu referire la punctul 2.8 din procedurile generale;

—	procedura Sirpit, cu referire la punctul 2.9 din procedurile generale.

5.1. Semnalările care intră sub incidența articolului 97

(a)	Introducerea unei semnalări în SIS.

(b)	Aplicarea unui indicator de valabilitate la cererea unui stat membru.

5.2. Aplicarea unui indicator de valabilitate

Articolul 94 alineatul (4) oferă unui stat membru solicitat posibilitatea de a refuza să urmeze o procedură care trebuie respectată pe teritoriul acestuia solicitând aplicarea unui indicator de valabilitate în semnalarea respectivă. Aceasta se aplică și semnalărilor introduse în temeiul articolului 97. Este necesar ca motivele cererii să fie comunicate în același timp.

5.2.1. Schimburile de informații în vederea aplicării unui indicator de valabilitate

Birourile Sirene recurg la schimbul de informații pentru a permite statelor membre să aprecieze dacă este necesară aplicarea unui indicator de valabilitate.

Un indicator de valabilitate poate fi aplicat (sau șters) în orice moment în semnalările care intră sub incidența articolului 94 alineatul (4) și a articolelor 95, 97 și 99. În cazul în care se adaugă un indicator de valabilitate în semnalările care intră sub incidența articolelor 97 și 99, acestea nu apar în momentul consultării sistemului de către utilizatorul final. Este prevăzută o procedură alternativă care trebuie urmată în cazul semnalărilor care intră sub incidența articolului 95. Fiecare stat membru are obligația de a descoperi cât mai rapid semnalările care pot face necesară aplicarea unui indicator de valabilitate.

5.2.2. Consultarea statelor membre în vederea aplicării unui indicator de valabilitate

Se adoptă următoarea procedură:

(a)	în cazul în care un stat membru dorește să aplice un indicator de valabilitate, acesta face o cerere în acest sens către statul membru semnalant, precizând motivele;

(b)	la încheierea schimbului de informații, semnalarea va trebui eventual modificată sau ștearsă sau cererea poate fi retrasă.

5.2.3. Cererea de aplicare a unui indicator de valabilitate

Se adoptă următoarea procedură:

(a)	statul membru solicitat cere statului membru semnalant să aplice un indicator de valabilitate într-o semnalare care intră sub incidența articolului 95, 97 sau 99. Această cerere este introdusă cu ajutorul formularului F;

(b)	statul membru semnalant are obligația de a aplica imediat indicatorul de valabilitate solicitat.

5.3. Cazul unui răspuns pozitiv

Utilizatorul final poate solicita biroului Sirene informații suplimentare pentru a putea pune în aplicare, în cele mai bune condiții, procedurile prevăzute la tabelele SIS 4, 10 sau 16, menționate în anexa 4.

Cu excepția dispozițiilor contrare, este necesar ca statul membru semnalant să fie informat cu privire la acest răspuns pozitiv și cu privire la rezultatul acestuia.

Această procedură are implicații tehnice deoarece presupune gestionarea semnalării. Este necesar ca aceasta să fie, de exemplu, ștearsă, permițând astfel, eventual, introducerea unei alte semnalări care era anterior exclusă din sistem.

5.3.1. Comunicarea informațiilor suplimentare

Se adoptă următoarea procedură:

(a)	birourile Sirene pot transmite informații suplimentare privind semnalările care intră sub incidența articolelor 95-100. Astfel, acestea acționează în folosul autorităților judiciare în cazul în care aceste informații sunt în cadrul asistenței juridice reciproce;

(b)

birourile Sirene vor comunica, pe cât posibil, informații medicale relevante privind persoanele semnalate în temeiul articolului 97 în cazul în care este necesar să se ia măsuri de protecție în ceea ce privește aceste persoane.

Informațiile transmise sunt păstrate numai un interval de timp strict necesar și sunt utilizate exclusiv în cadrul tratamentului medical al persoanei respective;

(c)

6. SEMNALĂRI ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 98 (18)

6.1. Semnalările care intră sub incidența articolului 98

Se respectă/iau în considerare următoarele etape:

—	verificarea existenței semnalărilor multiple, cu referire la punctul 2.1 din procedurile generale;

—	schimburile de informații în cazul unui răspuns pozitiv;

—	uzurparea de identitate, cu referire la punctul 2.8 din procedurile generale;

—	procedura Sirpit, cu referire la punctul 2.9 din procedurile generale;

—	introducerea semnalării în SIS.

6.2. Cazul unui răspuns pozitiv

Cu excepția dispozițiilor contrare, este necesar ca statul membru semnalant să fie informat cu privire la acest răspuns pozitiv și cu privire la rezultatul acestuia.

6.2.1. Comunicarea informațiilor suplimentare

Se adoptă următoarea procedură:

(a)	birourile Sirene pot transmite informații suplimentare privind semnalările care intră sub incidența articolelor 95-100. Astfel, acestea acționează în folosul autorităților judiciare în cazul în care aceste informații sunt în cadrul asistenței juridice reciproce;

(b)

7. SEMNALĂRI ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 99 (19)

Se respectă/iau în considerare următoarele etape:

—	verificarea prealabilă pentru a asigura respectarea procedurii de consultare;

—	verificarea existenței semnalărilor multiple, cu referire la punctul 2.1 din procedurile generale;

—	aplicarea unui indicator de valabilitate la cererea unui stat membru;

—	schimburile de informații în cazul unui răspuns pozitiv;

—	procedura Sirpit, cu referire la punctul 2.9 din procedurile generale.

7.1. Semnalările care intră sub incidența articolului 99 alineatul (2)

(a)	Introducerea semnalării în SIS.

(b)	Aplicarea unui indicator de valabilitate la cererea unui alt stat membru.

7.2. Introducerea unui alias

(a)

În vederea evitării semnalărilor incompatibile într-o anumită categorie, în urma unui alias care urmează să fie introdus, este necesar ca statele membre implicate să se informeze reciproc cu privire la acest alias și să-și transmită toate informațiile relevante cu privire la identitatea reală a subiectului căutat. Proprietarul semnalării este acela care are responsabilitatea introducerii aliasului. În cazul în care o țară terță este aceea care descoperă acest alias, aceasta are obligația de a-l transfera proprietarului semnalării, cu excepția cazului în care creează ea însăși o semnalare.

(b)	Celelalte state membre ar trebui informate cu privire la existența unui alias privind o semnalare care intră sub incidența articolului 99. De fiecare dată când este necesar, birourile Sirene transmit aceste informații, pentru fiecare categorie de semnalare, autorităților naționale competente.

(c)	Este necesar ca semnalarea să fie introdusă în SIS.

7.3. Consultarea statelor membre în cazul unei semnalări în domeniul securității statului

În cazul unei semnalări în scopul supravegherii discrete sau al controlului specific privind securitatea statului, statul membru care intenționează să introducă o semnalare are obligația de a consulta în prealabil celelalte state membre.

În fiecare caz, biroul Sirene verifică buna desfășurare a procedurii de consultare și înregistrează rezultatele acesteia. Schimburile de informații propriu-zise se efectuează în mod direct între serviciile specializate implicate.

Se adoptă următoarea procedură:

(a)	anterior introducerii unei semnalări, serviciul de securitate respectiv își contactează direct omologii Schengen. Se referă, în principal, la stabilirea obiecțiilor față de semnalarea luată în considerare;

(b)	la încheierea schimbului de informații, serviciul de securitate care intenționează să introducă semnalarea transmite rezultatele schimbului propriului birou Sirene național;

(c)	biroul Sirene informează celelalte birouri Sirene pentru a le permite consultarea propriilor servicii de securitate respective (formularul M);

(d)	după ce a constatat buna desfășurare a procedurii de consultare, biroul Sirene din statul membru semnalant validează introducerea semnalării;

(e)	în cazul în care un stat membru are dificultăți la crearea semnalării, biroul Sirene din acest stat informează statul membru semnalant;

(f)

în cazul în care statul membru semnalant dorește să mențină semnalarea, statul membru solicitat poate cere aplicarea unui indicator de valabilitate. Acesta va fi eliminat în cazul în care, după o examinare atentă, se dovedește a fi inutil. În caz contrar, acesta va fi menținut, suspendându-se astfel procedura care ar trebui urmată în mod normal pentru semnalare.

7.4. Aplicarea unui indicator de valabilitate

Articolul 99 alineatul (3) oferă unui stat membru solicitat posibilitatea de a refuza să urmeze o procedură care trebuie respectată pe teritoriul acestuia solicitând aplicarea unui indicator de valabilitate în semnalarea respectivă. Poate fi vorba de semnalări introduse în temeiul articolului 99. Este necesar ca motivele cererii să fie comunicate în același timp.

7.4.1. Schimburile de informații în cazul aplicării unui indicator de valabilitate

Birourile Sirene efectuează schimbul de informații pentru a permite statelor membre să aprecieze dacă este necesară aplicarea unui indicator de valabilitate.

Un indicator de valabilitate poate fi aplicat (sau șters) în orice moment în conformitate cu articolul 94 alineatul (4), în semnalările care intră sub incidența articolelor 95, 97 și 99. În cazul în care se adaugă un indicator de valabilitate în semnalările care intră sub incidența articolelor 97 și 99, acestea nu apar în momentul consultării sistemului de către utilizatorul final. Este prevăzută o procedură alternativă care trebuie urmată în cazul semnalărilor care intră sub incidența articolului 95. Fiecare stat membru are obligația de a repera cât mai rapid semnalările care pot face necesară aplicarea unui indicator de valabilitate.

7.4.2. Consultarea statelor membre în vederea aplicării unui indicator de valabilitate

Se adoptă următoarea procedură:

(a)	în cazul în care un stat membru dorește să aplice un indicator de valabilitate, acesta face o cerere în acest sens către statul membru semnalant, precizând motivele;

(b)	la încheierea schimbului de informații, semnalarea va trebui eventual modificată sau ștearsă sau cererea poate fi retrasă.

7.4.3. Cererea de aplicare a unui indicator de valabilitate

Se adoptă următoarea procedură:

(a)	statul membru solicitat cere statului membru semnalant să aplice un indicator de valabilitate într-o semnalare care intră sub incidența articolului 95, 97 sau 99. Această cerere este introdusă cu ajutorul formularului F;

(b)	statul membru semnalant are obligația de a aplica imediat indicatorul de valabilitate solicitat.

7.5. Comunicarea unor informații suplimentare în urma unui răspuns pozitiv

Se aplică următoarea procedură:

(a)	birourile Sirene pot transmite informații suplimentare cu privire la semnalările care intră sub incidența articolelor 95-100. Astfel, acestea acționează în folosul autorităților judiciare în cazul în care aceste informații sunt în cadrul asistenței juridice reciproce;

(b)

(c)

în cazul unui răspuns pozitiv privind o semnalare care intră sub incidența articolului 99 alineatul (3), biroul Sirene autor al descoperirii își informează omologul (biroul Sirene solicitant) cu privire la rezultate (supraveghere discretă sau control specific) cu ajutorul formularului G. În același timp, acesta informează propriul serviciu de securitate a statului.

În cazul în care serviciul de securitate a statului membru autor al descoperirii consideră că este necesar un indicator de valabilitate pentru semnalarea respectivă, acesta contactează propriul birou național Sirene pentru ca acesta să ceară aplicarea pe lângă biroul Sirene solicitant (prin formularul F). Acesta nu este obligat să explice motivele aplicării indicatorului, dar este necesar ca această cerere să fie făcută pe canalele de comunicare Sirene.

Este necesară o procedură specifică pentru a se păstra confidențialitatea anumitor informații. Toate contactele între serviciile de securitate a statului vor fi, prin urmare, clar separate de contactele între birourile Sirene. Prin urmare, motivele cererii de aplicare a unui indicator de valabilitate vor fi discutate direct între serviciile de securitate a statului și nu prin intermediul birourilor Sirene.

8. SEMNALĂRI ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 100 (20)

Se respectă/iau în considerare următoarele etape:

—	verificarea existenței unor semnalări multiple;

—	schimburile de informații în cazul unui răspuns pozitiv;

—	procedura Sirpit, cu referire la punctul 2.9 din procedurile generale.

8.1. Semnalări de vehicule în conformitate cu articolul 100

8.1.1. Verificarea existenței unor semnalări multiple privind un vehicul

Criteriile obligatorii pentru semnalările unui vehicul sunt următoarele:

—	numărul de înmatriculare; și/sau

—	seria motorului.

Cele două numere pot fi menționate simultan în SIS.

Verificarea semnalărilor multiple se realizează prin compararea numerelor. În cazul în care, în momentul introducerii unei noi semnalări, se dovedește că în SIS există deja aceeași serie a motorului și/sau același număr de înmatriculare, această constatare susține presupunerea că există semnalări multiple. Această metodă de verificare este însă eficientă numai atunci când sunt utilizate aceleași elemente descriptive, astfel că nu este întotdeauna posibilă compararea.

Este necesar ca biroul Sirene să atragă atenția utilizatorilor naționali cu privire la problemele care pot apărea atunci când este utilizat numai unul dintre numere pentru comparare; un răspuns pozitiv nu înseamnă neapărat că există semnalări multiple, dar un răspuns negativ nu trebuie interpretat în sensul că vehiculul nu a fost semnalat.

Anexa 6 la prezentul manual precizează criteriile tehnice utilizate pentru a stabili dacă două vehicule sunt identice.

Procedurile de consultare care trebuie urmate de birourile Sirene pentru vehicule sunt aceleași proceduri ca cele urmate pentru persoane.

8.1.2. Cazul specific al semnalării de vehicule

Se adoptă următoarele recomandări generale:

(a)	Un vehicul poate face obiectul unei singure semnalări în SIS pentru un stat membru.

(b)	Un vehicul poate face obiectul unei semnalări în SIS pentru mai multe state membre în cazul în care aceste semnalări sunt compatibile sau pot coexista.

(c)	În cadrul articolului 99, semnalările de vehicule introduse în scopul unei „supravegheri discrete” sunt incompatibile cu cele efectuate pentru „controale specifice” (formularul E).

(d)	Semnalările care intră sub incidența articolului 99 sunt incompatibile cu cele de la articolul 100.

(e)	Atât timp cât o semnalare reținută nu a fost ștearsă, biroul Sirene din statul membru semnalant păstrează o înregistrare a fiecărei cereri de introducere a unei semnalări suplimentare care, după consultare, a fost respinsă în conformitate cu dispozițiile menționate.

Tabelul semnalărilor compatibile

Prioritate în ordine descrescătoare a importanței	Bazele compatibilității semnalărilor
Articolul 99 Supraveghere discretă	Articolul 99 Supraveghere discretă
Articolul 99 Control specific	Articolul 99 Control specific
Articolul 100	Articolul 100

8.2. Comunicarea de informații suplimentare ca urmare a unui răspuns pozitiv

Se adoptă următoarea procedură:

(a)	birourile Sirene pot transmite informații suplimentare cu privire la semnalările care intră sub incidența articolelor 95-100. Astfel, acestea acționează în folosul autorităților judiciare atunci când aceste informații sunt în cadrul asistenței juridice reciproce;

(b)

Birourile Sirene transmit cât mai rapid „informațiile suplimentare” prin intermediul unui formular P, ca răspuns la un formular G privind descoperirea unui vehicul semnalat în temeiul articolului 100.

(NB: Având în vedere că este vorba de un răspuns urgent și că, prin urmare, nu va fi posibilă colectarea imediată a tuturor acestor informații, se stabilește de comun acord că anumite rubrici vor fi mai degrabă facultative decât obligatorii și că eforturile vor viza colectarea informațiilor aferente rubricilor esențiale, de exemplu 041, 042, 043, 162, 164, 165, 166 și 167).

9. STATISTICI

O dată pe an, birourile Sirene furnizează statistici cu privire la răspunsurile pozitive. Acestea se referă la toate articolele și tipurile de semnalări. Este necesar ca raportul cu statisticile să fie trimis pe cale electronică Secretariatului General al Consiliului.

(1) Acest text este identic cu textul din anexa la Decizia 2006/757/CE (a se vedea JO L 317, 16.11.2006, p. 1).

(2) JO L 239, 22.9.2000, p. 19.

(3) A se vedea nota de subsol 2.

(4) Cu excepția cazului în care se prevede altfel, toate articolele citate trebuie să fie interpretate ca articole ale Convenției din 1990 privind aplicarea Acordului de la Schengen din 14 iunie 1985 referitor la eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune („Convenția Schengen”). Articolul 92 alineatul (4) a intrat în vigoare în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din Decizia 2005/451/JAI a Consiliului (JO L 158, 21.6.2005, p. 26) și cu articolul 2 alineatul (1) din Decizia 2005/211/JAI a Consiliului (JO L 68, 15.3.2005, p. 44).

(5) JO L 101, 11.4.2001, p. 1.

(6) Informații suplimentare privind o semnalare referitoare la securitatea statelor.

(7) Verificarea existenței unei duble semnalări pentru o anumită persoană.

(8) Verificarea existenței unei duble semnalări pentru un anumit vehicul.

(9) JO L 281, 23.11.1995, p. 31.

(10) Documentul SN 1503/1/00, versiunea nr. 5.1.

(11) Mențiune obligatorie.

(12) Se indică în câmpul 1 sau în câmpul 2.

(13) Se indică numai în cazurile prevăzute de articolul 39 sau 46 (câmpul 2).

(14) Se poate indica „necunoscut”.

(15) „Persoane căutate pentru arestare în vederea extrădării”.

(16) Străini semnalați în vederea refuzului admisiei (articolele 2, 25, 96).

(17) Persoane dispărute sau persoane care, în interesul propriei protecții și pentru prevenirea amenințărilor, trebuie să fie plasate provizoriu în siguranță.

(18) Date cu privire la martori, la persoanele citate pentru a compărea în fața autorităților judiciare în cadrul unei proceduri penale.

(19) Persoane sau vehicule în scopul supravegherii discrete sau al altor controale specifice.

(20) Obiecte căutate cu scopul sechestrului sau ca probe în procedurile penale.

ANEXA 2

TABEL DE CORESPONDENȚĂ

Versiunea înlocuită a Manualului Sirene 2003/C 38/01	Manualul Sirene revizuit care înlocuiește versiunea 2003/C 38/01
Introducere	Introducere
1
2	1
2.3 (secret)	Conținutul acestei secțiuni este disponibil sub forma unui document SIS GLOBAL1 (5914/06 SIRIS 29/COMIX 113) și este actualizat și transmis în mod regulat în cadrul grupului de lucru SIS.
Anexa 5 (secretă)	Formularele B, C și D nu mai sunt utilizate și sunt eliminate din anexa 5.
3.1	3
3.1.1	3.1
3.1.2	3 3.4 3.4.1 3.4.2 3.4.3 3.4.4 3.4.5
3.1.3	2 2.1 2.1.1 3 3.2 3.2.1 3.2.2 3.2.3 3.3 3.3.1 3.3.2 3.3.3
3.1.4	2.15 2.15.1 2.15.2 2.15.4 3 3.5 3.5.1 3.5.2 3.5.3 3.5.4 5 5.2 5.2.1 5.2.2 5.2.3 7 7.4 7.4.1 7.4.2 7.4.3 7.4.4 7.5
3.1.5	2 2.2 2.2.1 2.2.2 3
3.1.6	4 4.1 4.6 4.7
3.1.7	2 2.3
3.1.8	2. 2.4 2.5
3.1.9	2 2.6
3.1.10	2 2.7 2.7.1 2.7.2 2.7.3 2.7.4
3.2	2
3.2.1	2.12
3.2.2	2.12.1
3.2.3	2.13 2.13.1 2.13.2 2.13.3 2.13.4 2.13.5 2.13.6 2.14 2.14.1 2.14.2
4	3
4.1.1	3.1 3.1.2 3.4 3.4.1
4.1.2	7 7.3
4.2	3
4.2.1	3.4 3.4.2 3.4.3 3.4.4 3.4.5 3.6
4.3	2 2.1.3 3.2 3.2.1 3.3 3.3.1
4.3.1	2 2.1.2 3 3.3.3
4.3.2	8 8.1.1 8.1.2
4.3.3	2 2.1.3
4.4	2
4.4.1	2.15
4.4.2	2.15.1
4.4.3	2.15.2 2.15.3 2.15.4 3 3.5 3.5.1 3.5.2 3.5.3 3.5.4 5 5.2 5.2.1 5.2.2 5.2.3 7 7.4 7.4.1 7.4.2 7.4.3 7.4.4 7.5
4.5	2
4.5.1	2.2.1
4.5.2	2.2.2 3 3.7 3.7.1 3.7.2 3.7.3 3.7.4
4.6	4
4.6.1	4.1
4.6.2	4.2 4.5 4.6 4.7
4.7	2
4.7.1	2.3 3.7.3
4.8	2
4.8.1	2.4
4.8.2	2.5
4.9	2
4.9.1	2.6
4.9.2	2.7
4.10	2
4.10.1	2.7
4.10.2	2.7.1
4.10.3	2.7.2 2.7.3
5 5.1 5.1.1	2
5.1.2.1	3
5.1.2.2	4
5.1.2.3	5
5.1.2.4	6
5.1.2.5 5.1.2.6	7
5.1.2.7	8
5.2	3
5.2.1	3.4.5 7 7.2
5.3	2
5.3.1	2.8
5.3.2	2.8.1 3 3.8 3.8.1
	2.9 2.9.1
	2.10 2.10.1 2.10.2 2.10.3 2.10.4 2.10.5 2.11
	3.1.1 3.2.3 3.4.1
	3.9 3.9.1 3.9.2
	4.3 4.4 4.4.1 4.4.2 4.8
	9
Anexele 1, 2, 3 și 4 (secrete)	Anexele 1, 2, 3 și 4 (secrete)
Introducere și formulare	Introducere și formulare
A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M și P în anexele 5 și 6 (secrete)	A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M și P în anexele 5 și 6 (secrete)

19/Volumul 09

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32006F0783

L 328/59

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DECIZIA-CADRU 2006/783/JAI A CONSILIULUI

din 6 octombrie 2006

privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce pentru hotărârile de confiscare

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31 alineatul (1) litera (a) și articolul 34 alineatul (2) litera (b),

având în vedere inițiativa Regatului Danemarcei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

întrucât:

(1)	Consiliul European reunit la Tampere în 15 și 16 octombrie 1999 a subliniat faptul că principiul recunoașterii reciproce ar trebui să devină piatra de temelie a cooperării judiciare atât în materie civilă, cât și în materie penală în cadrul Uniunii.

(2)

În conformitate cu punctul 51 din Concluziile Consiliului European de la Tampere, spălarea banilor este un element central al criminalității organizate și trebuie eradicată pretutindeni unde există; Consiliul European este hotărât să asigure adoptarea unor măsuri concrete pentru descoperirea, înghețarea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunilor. În această privință, la punctul 55 al concluziilor, Consiliul European invită la apropierea dispozițiilor de drept material și procesual în materie penală privind spălarea banilor (în special, în ceea ce privește descoperirea, înghețarea și confiscarea fondurilor).

(3)

Toate statele membre au ratificat Convenția Consiliului Europei din 8 noiembrie 1990 privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii (denumită în continuare „Convenția din 1990”). Convenția obligă fiecare parte semnatară să recunoască și să aplice hotărârile de confiscare ale celeilalte părți sau să prezinte cererile autorităților sale competente pentru a obține o hotărâre de confiscare și, după caz, pentru a o executa. Părțile pot respinge cererile de confiscare, printre altele în cazul în care infracțiunea la care se referă cererea nu ar constitui o infracțiune în temeiul dreptului părții solicitate sau în cazul în care în temeiul dreptului părții solicitate nu se prevede confiscarea, pentru tipul de infracțiune la care se referă cererea.

(4)

Consiliul a adoptat la 30 noiembrie 2000 un program de măsuri destinat punerii în aplicare a principiului recunoașterii reciproce în materie penală în care figurează ca prioritate principală (măsurile 6 și 7) adoptarea unui instrument de aplicare a principiului recunoașterii reciproce în ceea ce privește înghețarea probelor și a bunurilor. În plus, în conformitate cu punctul 3.3 al programului, obiectivul este de a îmbunătăți, în conformitate cu principiul recunoașterii reciproce, executarea într-un stat membru a unei hotărâri de confiscare emise într-un alt stat membru, printre altele în scopul restituirii către victima unei infracțiuni, având în vedere existența Convenției din 1990. Pentru a atinge acest obiectiv, prezenta decizie-cadru, în domeniul său de aplicare, limitează motivele de refuz al executării și elimină, între statele membre, orice sistem de convertire a hotărârii de confiscare în hotărâre națională.

(5)

Decizia-cadru 2001/500/JAI a Consiliului (3) stabilește dispoziții privind spălarea banilor, identificarea, descoperirea, înghețarea, sechestrarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunii. În temeiul deciziei-cadru în cauză, statele membre au, de asemenea, obligația de a nu formula sau de a nu menține rezerve în ceea ce privește articolul 2 din Convenția din 1990, în măsura în care infracțiunea se sancționează cu o pedeapsă privativă de libertate sau cu o măsură de siguranță, iar maximul pedepsei este mai mare de un an.

(6)	În final, Consiliul a adoptat, la 22 iulie 2003, Decizia-cadru 2003/577/JAI privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de înghețare a bunurilor sau a probelor (4).

(7)

Criminalitatea organizată are ca scop, în esență, un câștig financiar. Pentru a preveni și a combate eficient acest tip de criminalitate, este necesar, prin urmare, ca eforturile să se axeze pe descoperirea, înghețarea și confiscarea produselor infracțiunii. Nu este suficient să se asigure recunoașterea reciprocă, în cadrul Uniunii Europene, a unor măsuri provizorii precum înghețarea și sechestrarea; o luptă eficientă împotriva criminalității economice presupune, de asemenea, recunoașterea reciprocă a hotărârilor de confiscare a produselor infracțiunii.

(8)

Scopul prezentei decizii-cadru este de a facilita cooperarea între statele membre în materie de recunoaștere reciprocă și de executare a hotărârilor de confiscare a bunurilor astfel încât un stat membru să fie obligat să recunoască și să execute pe teritoriul său hotărârile de confiscare emise de către o instanță competentă în materie penală a unui alt stat membru. Prezenta decizie-cadru se leagă de Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor și a bunurilor având legătură cu infracțiunea (5). Scopul deciziei-cadru menționate este de a garanta că toate statele membre dispun de norme eficiente în materie de confiscare a produselor infracțiunii, în special cu privire la sarcina probei în ceea ce privește sursa bunurilor deținute de o persoană condamnată pentru o infracțiune având legătură cu criminalitatea organizată.

(9)

Cooperarea între statele membre, întemeiată pe principiul recunoașterii reciproce și al executării imediate a hotărârilor judecătorești, se bazează pe certitudinea că hotărârile care urmează să fie recunoscute și executate sunt întotdeauna pronunțate cu respectarea principiilor legalității, subsidiarității și proporționalității. Cooperarea menționată presupune, de asemenea, menținerea drepturilor acordate părților sau terților de bună-credință. În acest context, ar trebui să se acorde atenția cuvenită în scopul de a împiedica posibilitatea ca cereri formulate cu rea-credință de către persoane fizice sau juridice să aibă câștig de cauză.

(10)	O aplicare practică corectă a prezentei decizii-cadru presupune o legătură strânsă între autoritățile naționale competente în cauză, în special în cazul executării concomitente în mai multe state membre a unei hotărâri de confiscare.

(11)	Termenii „produs” și „instrument” utilizați în prezenta decizie-cadru sunt definiți în sens suficient de larg pentru a include obiectul infracțiunilor, ori de câte ori este necesar.

(12)	În cazul în care există îndoieli cu privire la localizarea unui bun care face obiectul unei hotărâri de confiscare, statele membre ar trebui să depună toate eforturile pentru a identifica localizarea exactă a bunului respectiv, inclusiv prin folosirea tuturor sistemelor de informare disponibile.

(13)

Prezenta decizie-cadru respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute prin articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană și consacrate în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în special în capitolul VI. Nimic din prezenta decizie-cadru nu poate fi interpretat ca o interdicție de a refuza confiscarea unor bunuri pentru care s-a emis o hotărâre de confiscare în cazul în care există motive să se creadă, pe baza unor elemente obiective, că decizia menționată a fost emisă în scopul urmăririi judecătorești sau aplicării de pedepse față de o persoană din motive legate de sex, rasă, religie, origine etnică, cetățenie, limbă, opinii politice sau orientare sexuală sau că decizia respectivă aduce atingere situației acestei persoane pentru unul din aceste motive.

(14)	Prezenta decizie-cadru nu împiedică un stat membru să aplice normele sale constituționale privind respectarea legalității, a libertății de asociere, a libertății presei și a libertății de exprimare în alte mijloace de informare în masă.

(15)	Prezenta decizie-cadru nu abordează problema restituirii bunurilor proprietarilor legitimi.

(16)	Prezenta decizie-cadru nu aduce atingere scopurilor în care statele membre alocă sumele obținute ca urmare a aplicării acesteia.

(17)	Prezenta decizie-cadru nu aduce atingere exercitării responsabilităților care revin statelor membre pentru menținerea ordinii publice și apărarea securității interne în conformitate cu articolul 33 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE-CADRU:

Articolul 1

Obiectivul

(1) Prezenta decizie-cadru are ca scop instituirea normelor în temeiul cărora un stat membru recunoaște și execută pe teritoriul său o hotărâre de confiscare emisă de o instanță competentă în materie penală a unui alt stat membru.

(2) Prezenta decizie-cadru nu are ca efect modificarea obligației de a respecta drepturile fundamentale și principiile juridice fundamentale consacrate la articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, nici a oricăror obligații care revin autorităților judecătorești în această privință.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentei decizii-cadru:

(a)	„stat emitent” înseamnă statul membru în care o instanță a emis o hotărâre de confiscare în cadrul unei proceduri penale;

(b)	„stat executant” înseamnă statul membru căruia i-a fost transmisă o hotărâre de confiscare în scopul executării acesteia;

(c)	„hotărâre de confiscare” înseamnă o pedeapsă sau o măsură definitivă dispusă de o instanță în urma unei proceduri în legătură cu una sau mai multe infracțiuni, având ca rezultat deposedarea definitivă de bunul respectiv;

(d)

„bun” înseamnă orice bun, indiferent de natura acestuia, corporal sau necorporal, mobil sau imobil, precum și actele juridice sau documentele care dovedesc un titlu sau un drept asupra acestui bun, despre care instanța judecătorească a statului emitent consideră că:

(i)	reprezintă produsul unei infracțiuni sau corespunde în tot sau în parte valorii acestui produs sau

(ii)	reprezintă instrumentul unei astfel de infracțiuni; sau

(iii)

este pasibil de confiscare ca urmare a aplicării, în statul emitent, a uneia din competențele de confiscare extinse prevăzute la articolul 3 alineatele (1) și (2) din Decizia-cadru 2005/212/JAI;

(iv)	este pasibil de confiscare în temeiul oricăror alte dispoziții privind competențele de confiscare extinse în temeiul dreptului statului emitent;

(e)	„produs” înseamnă orice avantaj economic obținut din infracțiuni. Acest avantaj poate consta în orice tip de bun;

(f)	„instrument” înseamnă orice obiect utilizat sau despre care se intenționează a fi utilizat în orice mod, în tot sau în parte, pentru comiterea uneia sau mai multor infracțiuni;

(g)	„bunurile culturale care aparțin patrimoniului cultural național” sunt definite în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din Directiva 93/7/CEE a Consiliului din 15 martie 1993 privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru (6);

(h)	atunci când procedura penală care conduce la emiterea unei hotărâri de confiscare se referă la o infracțiune principală, precum și la spălarea banilor, o infracțiune precum cea prevăzută la articolul 8 alineatul (2) litera (f) înseamnă infracțiune principală.

Articolul 3

Stabilirea autorităților competente

(1) Fiecare stat membru informează Secretariatul General al Consiliului cu privire la autoritatea sau autoritățile care sunt competente, în temeiul legislației acestuia, în sensul prezentei decizii-cadru în cazul în care acest stat membru este:

—	statul emitent sau

—	statul executant.

(2) Fără a aduce atingere articolului 4 alineatele (1) și (2), fiecare stat membru poate să numească, în cazul în care acest lucru este impus de organizarea sa internă, una sau mai multe autorități centrale responsabile de asigurarea transmiterii și recepției administrative a hotărârilor de confiscare și de asistarea autorităților competente.

(3) Secretariatul General al Consiliului pune informațiile primite la dispoziția tuturor statelor membre și a Comisiei.

Articolul 4

Transmiterea hotărârii de confiscare

(1) O hotărâre de confiscare, însoțită de certificatul prevăzut la alineatul (2) și al cărui model este inclus în anexă poate, în cazul unei hotărâri de confiscare care privește o sumă de bani, să fie transmisă autorității competente din statul membru în care autoritatea competentă a statului emitent are motive să creadă că persoana fizică sau juridică împotriva căreia a fost emisă hotărârea posedă bunuri sau venituri.

În cazul unei hotărâri de confiscare privind bunuri specifice, hotărârea și certificatul pot fi transmise autorității competente a statului membru în care autoritatea competentă a statului emitent are motive rezonabile să creadă că se găsesc bunurile la care se referă hotărârea de confiscare.

În cazul în care nu există motive rezonabile care să permită statului emitent să stabilească statul membru căruia îi poate fi transmisă hotărârea de confiscare, această hotărâre poate fi transmisă autorității competente a statului membru în care persoana fizică sau juridică împotriva căreia a fost emisă hotărârea de confiscare își are reședința obișnuită sau respectiv sediul social.

(2) Hotărârea de confiscare sau o copie certificată a acesteia, însoțită de certificat, este transmisă direct de către autoritatea competentă a statului emitent către autoritatea statului executant care are competența de a o executa, prin orice mijloc care permite obținerea unei înregistrări scrise a transmiterii, în condiții care să îi permită statului executant să verifice autenticitatea acestuia. Exemplarul original al hotărârii de confiscare sau o copie certificată a acesteia, împreună cu certificatul în original, se transmit statului executant, la cererea acestuia. Toate comunicările oficiale se efectuează direct între autoritățile competente menționate.

(3) Certificatul este semnat, iar conținutul acestuia este certificat pentru exactitate de către autoritatea competentă a statului emitent.

(4) În cazul în care autorității competente a statului emitent nu îi este cunoscută autoritatea competentă să execute hotărârea de confiscare, aceasta va face toate demersurile necesare, inclusiv prin punctele de contact ale Rețelei Judiciare Europene, pentru a obține această informație de la statul executant.

(5) În cazul în care autoritatea statului executant care primește o hotărâre de confiscare nu are competența de a o recunoaște și de a lua măsurile necesare pentru executarea sa, aceasta transmite hotărârea, din oficiu, autorității competente să pentru executare și informează în consecință autoritatea competentă a statului emitent.

Articolul 5

Transmiterea unei hotărâri de confiscare către unul sau mai multe state executante

(1) Sub rezerva alineatelor (2) și (3), o hotărâre de confiscare poate fi transmisă în conformitate cu articolul 4 numai către un singur stat executant o dată.

(2) O hotărâre de confiscare care privește anumite bunuri specifice poate fi transmisă simultan mai multor state executante în cazul în care:

—	autoritatea competentă a statului emitent are motive rezonabile să creadă că diferite bunuri vizate de hotărârea de confiscare se găsesc în state executante diferite;

—	confiscarea unui bun specific vizat de hotărârea de confiscare implică inițierea unei acțiuni în mai multe state executante sau

—	autoritatea competentă a statului emitent are motive rezonabile să creadă că un bun specific vizat de hotărârea de confiscare se află în unul din cele două sau mai multe state executante indicate.

(3) O hotărâre de confiscare referitoare la o sumă de bani poate să fie transmisă simultan mai multor state executante în cazul în care autoritatea competentă a statului emitent consideră că există o necesitate anume pentru a se proceda în acest sens, de exemplu atunci când:

—	bunul în cauză nu a făcut obiectul unei măsuri de înghețare în temeiul Deciziei-cadru 2003/577/JAI sau

—	este probabil ca valoarea bunului care poate să fie confiscat în statul emitent și în orice stat executant în parte să nu fie suficientă pentru a executa suma totală prevăzută de hotărârea de confiscare.

Articolul 6

Infracțiuni

(1) În cazul în care faptele care duc la emiterea hotărârii de confiscare constituie una sau mai multe dintre următoarele infracțiuni, astfel cum sunt definite prin legislația statului emitent și care se sancționează în statul emitent cu o pedeapsă privativă de libertate, iar maximul pedepsei este de cel puțin trei ani, hotărârea de confiscare conduce la executare fără verificarea dublei incriminări a faptelor:

—	participare la o organizație criminală;

—

terorism;

—	trafic de persoane;

—	exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă;

—	trafic ilicit de narcotice și substanțe psihotrope;

—	trafic ilicit de arme, muniții și explozivi;

—

corupție;

—	fraudă, inclusiv frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităților Europene în sensul Convenției din 26 iulie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene;

—	spălarea produselor infracțiunii;

—	falsificarea și contrafacerea de monedă, inclusiv a monedei euro;

—	criminalitate informatică;

—	criminalitate ecologică, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de dispariție și traficul ilicit de specii și soiuri de plante pe cale de dispariție;

—	facilitarea intrării și șederii ilegale;

—	omucidere, vătămare corporală gravă;

—	trafic ilicit de organe și țesuturi umane;

—	răpire, sechestrare și luare de ostatici;

—	rasism și xenofobie;

—	tâlhărie în formă organizată sau cu uz de armă;

—	trafic ilicit de bunuri culturale, inclusiv de antichități și opere de artă;

—	înșelăciune;

—	racket și extorcare de fonduri;

—	contrafacerea și piratarea produselor;

—	falsificarea documentelor administrative și trafic de falsuri;

—	falsificarea mijloacelor de plată;

—	trafic ilicit de substanțe hormonale și alți factori de creștere;

—	trafic ilicit de materiale nucleare și radioactive;

—	trafic de vehicule furate;

—

viol;

—	incendiere voluntară;

—	infracțiuni de competența Curții Penale Internaționale;

—	deturnare de aeronave sau nave;

—

sabotaj.

(2) Consiliul poate decide în orice moment, hotărând în unanimitate și după consultarea Parlamentului European în condițiile stabilite la articolul 39 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, să adauge alte categorii de infracțiuni la lista inclusă la alineatul (1). Consiliul ia în considerare, pe baza raportului înaintat de Comisie în conformitate cu articolul 22, dacă această listă trebuie extinsă sau modificată.

(3) Pentru alte infracțiuni decât cele menționate la alineatul (1), statul executant poate supune recunoașterea și executarea hotărârii de confiscare, condiția ca faptele pentru care a fost pronunțată hotărârea de confiscare să constituie o infracțiune care să permită confiscarea, în conformitate cu legislația statului executant, oricare ar fi elementele sale constitutive și calificarea sa în legislația statului emitent.

Articolul 7

Recunoașterea și executarea

(1) Autoritățile competente ale statului executant recunosc o hotărâre de confiscare transmisă în conformitate cu articolele 4 și 5 fără a fi necesară nici o altă formalitate și iau fără întârziere toate măsurile necesare executării acesteia, cu excepția cazului în care aceste autorități hotărăsc să invoce unul dintre motivele de nerecunoaștere sau de neexecutare prevăzute la articolul 8 sau unul dintre motivele de amânare a executării prevăzute la articolul 10.

(2) În cazul în care o hotărâre de confiscare are ca obiect un bun specific, autoritățile competente ale statului emitent și ale statului executant pot să stabilească, în cazul în care acest lucru este prevăzut în legislația acestor state, că statul executant poate să procedeze la confiscare sub forma unei obligații de plată a unei sume de bani care să corespundă valorii bunului.

(3) În cazul în care o hotărâre de confiscare are ca obiect o sumă de bani care nu poate fi recuperată, autoritățile competente ale statului executant execută hotărârea respectivă în conformitate cu alineatul (1), asupra oricărui bun disponibil în acest scop.

(4) În cazul în care o hotărâre de confiscare are ca obiect o sumă de bani, autoritățile competente ale statului executant transformă, atunci când este necesar, suma care trebuie confiscată în moneda statului executant, la cursul de schimb valabil la data pronunțării hotărârii de confiscare.

(5) Fiecare stat membru poate să indice într-o declarație depusă la Secretariatul General al Consiliului că autoritățile sale competente nu recunosc și nu execută hotărâri de confiscare în circumstanțe în care confiscarea bunurilor a fost dispusă în temeiul dispozițiilor privind competențele de confiscare extinse prevăzute la articolul 2 litera (d) punctul (iv). Această declarație poate fi retrasă în orice moment.

Articolul 8

Motive de nerecunoaștere și neexecutare

(1) Autoritatea competentă a statului executant poate refuza recunoașterea sau executarea hotărârii de confiscare în cazul în care certificatul prevăzut la articolul 4 nu este furnizat, este incomplet sau nu corespunde în mod vădit hotărârii.

(2) Autoritatea judiciară competentă a statului executant, astfel cum este definită prin legislația statului respectiv, poate, de asemenea, să refuze recunoașterea sau executarea hotărârii de confiscare în cazul în care sunt stabilite următoarele elemente:

(a)	executarea hotărârii de confiscare ar contraveni principiului non bis in idem;

(b)

într-unul dintre cazurile menționate la articolul 6 alineatul (3), fapta care a condus la hotărârea de confiscare nu constituie o infracțiune care permite confiscarea în conformitate cu legislația statului executant; cu toate acestea, în ceea ce privește taxele și impozite, taxele vamale și operațiunile de schimb valutar, executarea hotărârii de confiscare nu poate fi refuzată pe motivul că dreptul statului executant nu impune același tip de taxe sau impozite sau nu cuprinde același tip de reglementări ca dreptul statului emitent în materie de taxe sau impozite, taxe vamale și operațiuni de schimb valutar.

(c)	în dreptul statului executant se prevede o imunitate sau un privilegiu care ar împiedica executarea unei hotărâri de confiscare pronunțate la nivel național cu privire la bunurile respective;

(d)	drepturile oricărei părți interesate, inclusiv ale terților de bună credință, în temeiul legislației statului executant, fac imposibilă executarea hotărârii de confiscare, inclusiv atunci când această situație decurge din exercitarea căilor de atac în conformitate cu articolul 9;

(e)

în conformitate cu certificatul prevăzut la articolul 4 alineatul (2), persoana interesată nu s-a prezentat și nu a fost reprezentată prin avocat în cadrul procedurii care a dus la hotărârea de confiscare, cu excepția cazului în care certificatul arată că persoana interesată a fost informată în legătură cu procedura, în conformitate cu legislația statului emitent, personal sau prin intermediul reprezentantului său competent în conformitate cu dreptul național, sau că persoana interesată a indicat că nu contestă hotărârea de confiscare;

(f)

hotărârea de confiscare este întemeiată pe o procedură penală privind infracțiuni care:

—	în temeiul legislației statului executant, sunt considerate ca fiind săvârșite în totalitate sau parțial pe teritoriul său sau într-un loc asimilat teritoriului său sau

—	au fost săvârșite în afara teritoriului statului emitent, iar legislația statului executant nu autorizează urmărirea penală pentru astfel de infracțiuni în cazul în care sunt săvârșite în afara teritoriului acestuia;

(g)	hotărârea de confiscare, în opinia autorității respective, a fost pronunțată în temeiul competențelor de confiscare extinse menționate la articolul 2 litera (d) punctul (iv);

(h)	executarea hotărârii de confiscare în statul executant s-a prescris, cu condiția ca faptele să țină de competența acestui stat în conformitate cu propria legislație penală.

(3) În cazul în care autoritatea competentă a statului executant consideră că:

—	hotărârea de confiscare a bunurilor a fost emisă în temeiul competențelor de confiscare extinse menționate la articolul 2 litera (d) punctul (iii) și că

—	hotărârea de confiscare nu intră sub incidența opțiunii adoptate de statul executant în temeiul articolului 3 alineatul (2) din Decizia-cadru 2005/212/JAI,

aceasta execută hotărârea de confiscare cel puțin în măsura prevăzută în temeiul legislației sale pentru cazuri interne similare.

(4) Autoritățile competente ale statului executant acordă o atenție deosebită consultării, prin toate mijloacele corespunzătoare, a autorităților competente din statul emitent înainte de a decide să nu recunoască și să nu execute o hotărâre de confiscare în conformitate cu alineatul (2) sau să limiteze executarea acesteia în conformitate cu alineatul (3). Consultarea este obligatorie în cazul în care este posibil ca decizia să se întemeieze pe:

—	alineatul (1);

—	alineatul (2) literele (a), (e), (f) sau (g);

—	alineatul (2) litera (d) iar informația prevăzută la articolul 9 alineatul (3) nu este furnizată sau

—	alineatul (3).

(5) În cazul în care executarea hotărârii de confiscare este imposibilă deoarece bunul care trebuie confiscat a fost deja confiscat, a dispărut, a fost distrus, nu poate fi găsit la locul indicat în certificat sau deoarece locul în care se găsește bunul nu a fost indicat într-un mod destul de clar nici chiar după consultarea statului emitent, autoritatea competentă a statului emitent este notificată fără întârziere în acest sens.

Articolul 9

Căile de atac în statul executant împotriva recunoașterii și executării

(1) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că orice persoană interesată, inclusiv terții de bună-credință, poate exercita căi de atac împotriva recunoașterii și executării unei hotărâri de confiscare în conformitate cu articolul 7 pentru a-și apăra drepturile. Acțiunea este formulată în fața unei instanțe din statul executant în conformitate cu legislația statului respectiv. Această acțiune poate avea efect suspensiv de executare în temeiul legislației statului executant.

(2) Temeiurile de fond care au condus la pronunțarea hotărârii de confiscare nu pot fi contestate în fața unei instanțe a statului executant.

(3) În cazul în care o se formulează o acțiune în fața unei instanțe din statul executant, autoritatea competentă a statului emitent este informată în această privință.

Articolul 10

Amânarea executării

(1) Autoritatea competentă a statului executant poate amâna executarea unei hotărâri de confiscare transmise în conformitate cu articolele 4 și 5:

(a)

în cazul în care consideră, atunci când hotărârea de confiscare vizează o sumă de bani, că există un risc ca valoarea totală care provine din aplicarea acesteia să fie mai mare decât suma specificată în hotărârea de confiscare ca urmare a executării simultane a hotărârii respective în mai multe state membre;

(b)	în cazurile căilor de atac menționaet la articolul 9;

(c)	atunci când executarea hotărârii de confiscare riscă să aducă atingere unei anchete sau unei proceduri penale în curs, până în momentul în care aceasta este considerată rezonabilă;

(d)	atunci când este considerată necesară o traducere totală sau parțială, efectuată pe cheltuiala statului executant, a hotărârii de confiscare, pe perioada necesară pentru obținerea traducerii sau

(e)	atunci când bunul face deja obiectul unei proceduri de confiscare în statul executant.

(2) Pe perioada amânării executării, autoritatea competentă a statului executant ia toate măsurile necesare pe care le-ar lua într-un caz intern similar pentru a evita o situație în care bunul să nu mai fie disponibil în scopul executării hotărârii de confiscare.

(3) În cazul amânării executării în conformitate cu alineatul (1) litera (a), autoritatea competentă a statului executant informează de îndată autoritatea competentă a statului emitent prin orice mijloc care permite obținerea unei înregistrări scrise, iar autoritatea competentă a statului emitent respectă obligațiile menționate la articolul 14 alineatul (3).

(4) În cazurile menționate la alineatul (1) literele (b), (c), (d) și (e), autoritatea competentă a statului executant transmite de îndată un raport privind amânarea executării măsurii de confiscare către autoritatea competentă a statului emitent, inclusiv motivele care au stat la baza acesteia și, în cazul în care este posibil, durata preconizată, prin orice mijloc care permite obținerea unei înregistrări scrise.

De îndată ce motivul amânării încetează să mai existe, autoritatea competentă a statului executant ia fără întârziere măsurile necesare executării hotărârii de confiscare și informează în acest sens autoritatea competentă a statului emitent prin orice mijloc care permite obținerea unei înregistrări scrise.

Articolul 11

Hotărâri multiple de confiscare

În cazul în care autoritățile competente ale statului executant instrumentează:

—	două sau mai multe hotărâri de confiscare care vizează o sumă de bani și care sunt emise împotriva aceleiași persoane fizice sau juridice și în cazul în care persoana interesată nu dispune în statul executant de suficiente bunuri pentru executarea tuturor hotărârilor sau

—	două sau mai multe hotărâri de confiscare care vizează același bun specific,

autoritatea competentă a statului executant stabilește, în conformitate cu legislația statului respectiv, hotărârea sau hotărârile de confiscare care trebuie executată(e) luând în considerare în mod corespunzător toate împrejurările, printre care existența eventuală a unor bunuri înghețate, gravitatea relativă și locul săvârșirii infracțiunilor, precum și datele la care au fost emise și transmise diferitele hotărâri.

Articolul 12

Legislația care reglementează executarea

(1) Fără a aduce atingere alineatului (3), executarea hotărârii de confiscare este reglementată de legislația statului executant, iar autoritățile acestuia sunt singurele autorități competente pentru a decide modalitățile de executare și pentru a stabili toate măsurile aferente.

(2) În cazul în care persoana interesată este în măsură să pună la dispoziție dovada confiscării, totale sau parțiale, într-un stat, autoritatea competentă a statului executant consultă autoritatea competentă a statului emitent prin toate mijloacele corespunzătoare. În cazul confiscării de produse ale infracțiunilor, orice parte a sumei recuperate prin hotărârea de confiscare în orice stat, altul decât statul executant, este dedusă integral din suma care trebuie confiscată în statul executant.

(3) O hotărâre de confiscare emisă împotriva unei persoane juridice este executată chiar dacă statul executant nu recunoaște principiul răspunderii penale a persoanelor juridice.

(4) Statul executant nu poate să aplice măsuri alternative care s-ar substitui hotărârii de confiscare, inclusiv o pedeapsă privativă de libertate sau orice altă măsură care restrânge a libertatea unei persoane, ca urmare a unei transmiteri în conformitate cu articolele 4 și 5, cu excepția cazului în care statul emitent și-a exprimat acordul în acest sens.

Articolul 13

Amnistia, grațierea și revizuirea hotărârii de confiscare

(1) Amnistia și grațierea pot fi acordate atât de statul emitent, cât și de statul executant.

(2) Numai statul emitent poate hotărî asupra unei cereri de revizuire a hotărârii de confiscare.

Articolul 14

Consecințele transmiterii hotărârilor de confiscare

(1) Transmiterea unei hotărâri de confiscare unuia sau mai multor state executante în conformitate cu articolele 4 și 5 nu limitează dreptul statului emitent de a executa el însuși hotărârea de confiscare.

(2) Atunci când o hotărâre de confiscare care are ca obiect o sumă de bani este transmis unuia sau mai multor state executante, valoarea totală care provine din aplicarea acestuia nu poate fi mai mare decât suma maximă specificată în hotărârea de confiscare.

(3) Autoritatea competentă a statului emitent informează imediat autoritatea competentă a statului executant respectiv, prin orice mijloc care permite obținerea unei înregistrări scrise, în cazul în care:

(a)

aceasta consideră că există riscul ca executarea să se efectueze asupra unei sume mai mari decât suma maximă care trebuie confiscată, de exemplu pe baza informațiilor care i-au fost comunicate de către un stat executant în temeiul articolului 10 alineatul (3). În cazul în care s-ar aplica articolul 10 alineatul (1) litera (a), autoritatea competentă a statului emitent informează de îndată autoritatea competentă a statului executant asupra faptului că riscul respectiv nu mai există;

(b)	hotărârea de confiscare a fost executată în totalitate sau parțial în statul emitent sau într-un alt stat executant. Trebuie precizată suma pentru care hotărârea de confiscare nu a fost încă executată;

(c)	după transmiterea unei hotărâri de confiscare în conformitate cu articolele 4 și 5, o autoritate a statului emitent primește o sumă de bani pe care persoana respectivă a plătit-o în mod voluntar în temeiul hotărârii de confiscare. Se aplică articolul 12 alineatul (2).

Articolul 15

Încetarea executării

Autoritatea competentă a statului emitent informează fără întârziere autoritatea competentă a statului executant, prin orice mijloc care permite obținerea unei înregistrări scrise, cu privire la orice decizie sau măsură în urma căreia hotărârea nu mai este executorie sau hotărârea este retrasă de la statul executant din orice alt motiv. Statul executant încetează executarea hotărârii de îndată ce este informat de către autoritatea competentă a statului emitent cu privire la decizia sau măsura în cauză.

Articolul 16

Utilizarea bunurilor confiscate

(1) Banii obținuți în urma executării hotărârii de confiscare sunt utilizați de statul executant după cum urmează:

(a)	în cazul în care suma obținută în urma executării hotărârii de confiscare este mai mică de 10 000 EUR sau echivalentul acestei sume, aceasta revine statului executant;

(b)	în toate celelalte cazuri, 50 % din suma obținută în urma executării hotărârii de confiscare se transferă de către statul executant statului emitent.

(2) Bunurile, altele decât sumele de bani, obținute în urma executării hotărârii de confiscare pot fi utilizate într-unul din următoarele moduri, care urmează a fi stabilit de către statul executant:

(a)	bunurile pot fi vândute. În acest caz, produsul vânzării este repartizat în conformitate cu alineatul (1);

(b)	bunurile pot fi transferate statului emitent. În cazul în care hotărârea de confiscare are ca obiect o sumă de bani, bunurile nu pot fi transferate statului emitent decât în cazul în care acest stat și-a exprimat acordul în acest sens;

(c)	atunci când nu este posibilă aplicarea nici uneia dintre literele (a) sau (b), bunurile pot fi utilizate în alt mod, în conformitate cu legislația statului executant.

(3) Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (2), statul executant nu are obligația de a vinde sau de a restitui bunurile specifice care fac obiectul obiectul hotărârii de confiscare, în cazul în care este vorba despre bunuri culturale care aparțin patrimoniului național al acestui stat.

(4) Alineatele (1), (2) și (3) se aplică dacă nu se convine altfel între statul emitent și statul executant.

Articolul 17

Informarea privind executarea hotărârii

Autoritatea competentă a statului executant informează fără întârziere autoritatea competentă a statului emitent prin orice mijloc care permite obținerea unei înregistrări scrise:

(a)	asupra transmiterii hotărârii de confiscare autorității competente, în conformitate cu articolul 4 alineatul (5);

(b)	asupra eventualei decizii de a nu recunoaște hotărârea de confiscare, cu motivarea acestei decizii;

(c)	asupra neexecutării totale sau parțiale a hotărârii din motivele menționate la articolul 11, articolul 12 alineatele (1) și (2) sau la articolul 13 alineatul (1);

(d)	asupra executării hotărârii, de îndată ce a fost îndeplinită;

(e)	asupra aplicării altor măsuri, în conformitate cu articolul 12 alineatul (4).

Articolul 18

Rambursarea

(1) Fără a aduce atingere articolului 9 alineatul (2), în conformitate cu care, în temeiul propriei sale legislații, statul executant răspunde pentru prejudiciul cauzat uneia dintre persoanele interesate prevăzute la articolul 9 prin executarea unei hotărâri de confiscare care i-a fost transmisă în conformitate cu articolele 4 și 5, statul emitent rambursează statului executant orice sume plătite acestei persoane cu titlu de despăgubiri în temeiul acestei răspunderi, cu excepția cazului și în măsura în care prejudiciul sau o parte a acestuia se datorează în exclusivitate acțiunii statului executant.

(2) Alineatul (1) nu aduce atingere legislației statelor membre privind cererile de despăgubire formulate de persoane fizice sau juridice.

Articolul 19

Limbi

(1) Certificatul trebuie tradus în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale statului executant.

(2) Odată cu adoptarea prezentei decizii-cadru sau la o dată ulterioară, orice stat membru poate indica într-o declarație depusă la Secretariatul General al Consiliului că acceptă o traducere într-una sau mai multe alte limbi oficiale ale instituțiilor Comunităților Europene.

Articolul 20

Cheltuieli

(1) Fără a aduce atingere articolului 16, statele membre nu pot pretinde unul altuia rambursarea cheltuielilor care decurg din aplicarea prezentei decizii-cadru.

(2) În cazul în care statul executant a trebuit să suporte cheltuieli pe care le consideră ridicate sau excepționale, acesta poate propune statului emitent împărțirea costurilor. Statul emitent ia în considerare orice astfel de propunere pe baza indicațiilor detaliate oferite de statul executant.

Articolul 21

Relațiile cu alte acorduri și convenții

Prezenta decizie-cadru nu afectează aplicarea acordurilor sau înțelegerilor bilaterale sau multilaterale încheiate între statele membre în măsura în care aceste acorduri sau înțelegeri contribuie la simplificarea sau facilitarea, într-o măsură mai mare, a procedurilor de executare a hotărârilor de confiscare.

Articolul 22

Punerea în aplicare

(1) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se conforma dispozițiilor prezentei decizii-cadru până la 24 noiembrie 2008.

(2) Statele membre transmit Secretariatului General al Consiliului și Comisiei textul dispozițiilor care transpun în legislația lor națională obligațiile care decurg din prezenta decizie-cadru. Pe baza unui raport întocmit de Comisie pornind de la aceste informații, Consiliul verifică, până la 24 noiembrie 2009, în ce măsură statele membre au luat măsurile necesare pentru a se conforma prezentei decizii-cadru.

(3) Secretariatul General al Consiliului notifică statelor membre și Comisiei declarațiile făcute în temeiul articolului 7 alineatul (5) și al articolului 19 alineatul (2).

(4) Un stat membru care s-a confruntat în mod repetat cu dificultăți sau cu lipsa de activitate a unui alt stat membru în recunoașterea reciprocă și executarea hotărârilor de confiscare, fără a găsi vreo soluție prin intermediul consultărilor bilaterale, poate informa Consiliul în această privință în vederea evaluării punerii în aplicare a prezentei decizii-cadru la nivelul statelor membre.

(5) Statele membre, acționând în calitate de state executante, informează Consiliul și Comisia la începutul anului calendaristic asupra numărului de cazuri în care s-a aplicat articolul 17 litera (b) și pun la dispoziție un rezumat al motivelor acestor aplicări.

Până la 24 noiembrie 2013, Comisia întocmește un raport pe baza informațiilor primite, însoțit de orice inițiative pe care le consideră adecvate.

Articolul 23

Intrarea în vigoare

Prezenta decizie-cadru intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Luxemburg, 6 octombrie 2006.

Pentru Consiliu

Președintele

K. RAJAMÄKI

(1) JO C 184, 2.8.2002, p. 8.

(2) Aviz emis la 20 noiembrie 2002 (JO C 25 E, 29.1.2004, p. 205).

(3) JO L 182, 5.7.2001, p. 1.

(4) JO L 196, 2.8.2003, p. 45.

(5) JO L 68, 15.3.2005, p. 49.

(6) JO L 74, 27.3.1993, p. 74. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2001/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 187, 10.7.2001, p. 43).

ANEXĂ

CERTIFICAT

menționat la articolul 4 din Decizia-cadru 2006/783/JAI a Consiliului privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce pentru hotărârile de confiscare

19/Volumul 09

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32006R1781

L 345/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

REGULAMENTUL (CE) NR. 1781/2006 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 15 noiembrie 2006

cu privire la informațiile privind plătitorul care însoțesc transferurile de fonduri

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 95,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Băncii Centrale Europene (1),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),

întrucât:

(1)

Fluxul de bani murdari prin transferuri de fonduri poate deteriora stabilitatea și reputația sectorului financiar și astfel poate amenința piața internă. Terorismul zdruncină însăși temelia societății noastre. Soliditatea, integritatea și stabilitatea sistemului transferurilor de fonduri și încrederea de ansamblu în sistemul financiar ar putea fi grav compromise de demersurile infractorilor și ale complicilor acestora fie de a ascunde originea veniturilor rezultate din activități infracționale, fie de a transfera fonduri în scopuri teroriste.

(2)

Pentru a facilita activitățile lor infracționale, cei care efectuează spălarea banilor și cei care finanțează terorismul ar putea încerca să profite de libera circulație a capitalurilor care implică o zonă financiară integrată, dacă nu se adoptă anumite măsuri de coordonare la nivel comunitar. Prin amploarea sa, intervenția Comunității ar trebui să garanteze transpunerea uniformă, în întreaga Uniune Europeană, a Recomandării speciale VII privind transferurile electronice (RS VII) a Grupului Internațional de Acțiune Financiară (GAFI), instituit la Paris cu ocazia reuniunii la nivel înalt a G7 din 1989 și, în special, să asigure că nu există nici o discriminare între plățile din cadrul unui stat membru și plățile transfrontaliere între state membre. Acțiunea necoordonată a statelor membre individuale în domeniul transferurilor de fonduri transfrontaliere ar putea să aibă un impact semnificativ asupra bunei funcționări a sistemelor de plată la nivelul UE și, prin urmare, ar putea aduce atingere pieței interne în domeniul serviciilor financiare.

(3)

În urma atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, Consiliul European extraordinar din 21 septembrie 2001 a reafirmat că lupta împotriva terorismului este un obiectiv prioritar al Uniunii Europene. Consiliul European a aprobat un plan de acțiune care vizează sporirea cooperării polițienești și judiciare, dezvoltarea instrumentelor juridice internaționale de combatere a terorismului, prevenirea finanțării activităților teroriste, întărirea securității traficului aerian și o mai mare consecvență între toate politicile relevante. Acest plan de acțiune a fost revizuit de către Consiliul European ca urmare a atentatelor teroriste din 11 martie 2004 de la Madrid și, în prezent, abordează în mod expres necesitatea de a asigura adaptarea cadrului legislativ creat de Comunitate pentru combaterea terorismului și îmbunătățirea cooperării judiciare, în funcție de cele nouă recomandări speciale împotriva finanțării terorismului adoptate de GAFI.

(4)

Pentru a preveni finanțarea terorismului, au fost adoptate măsuri vizând înghețarea fondurilor și a resurselor economice ale anumitor persoane, grupuri și entități, în special Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 (3) și Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului (4). În același scop au fost luate măsuri de protejare a sistemului financiar împotriva transmiterii de fonduri și de resurse financiare în scopuri teroriste. Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5) conține un număr de măsuri care vizează combaterea exploatării sistemului financiar în scopul spălării banilor și al finanțării terorismului. Cu toate acestea, măsurile menționate nu sunt suficiente pentru a împiedica, pe deplin, teroriștii și alți infractori să aibă acces la sistemele de plată și să le utilizeze pentru a-și transfera fondurile.

(5)

Pentru a încuraja o abordare coerentă la nivel internațional în domeniul combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului, acțiunile comunitare ulterioare ar trebui să țină seama de evoluțiile la acest nivel, respectiv de cele nouă recomandări speciale împotriva finanțării terorismului adoptate de GAFI, în special RS VII și nota explicativă revizuită pentru punerea sa în aplicare.

(6)

Trasabilitatea completă a transferurilor de fonduri poate reprezenta un instrument extrem de important și valoros în materie de prevenire, cercetare și descoperire a activităților de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului. Prin urmare, pentru a asigura transmiterea corespunzătoare a informațiilor cu privire la plătitor pe parcursul lanțului de plăți, este oportun să se prevadă un sistem care să impună prestatorilor de servicii de plată obligația de a se asigura că transferurile de fonduri sunt însoțite de informații exacte și utile cu privire la plătitor.

(7)	Prezentul regulament se aplică fără a aduce atingere Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6). De exemplu, informațiile colectate și păstrate în scopurile prezentului regulament nu ar trebui utilizate în scopuri comerciale.

(8)

Persoanele a căror activitate se limitează la transformarea documentelor pe suport de hârtie în documente electronice și care acționează în temeiul unui contract încheiat cu un prestator de servicii de plată nu intră sub incidența domeniului de aplicare a prezentului regulament; același lucru este valabil și pentru orice persoană fizică sau juridică care doar furnizează prestatorilor de servicii de plată un sistem de mesagerie sau alte sisteme de suport pentru transmiterea fondurilor sau sisteme de compensare și decontare.

(9)

Este oportun să se excludă din domeniul de aplicare al prezentului regulament transferurile de fonduri care reprezintă un risc redus de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului. Aceste excluderi ar trebui să vizeze cărțile de credit sau de debit, retragerile de la bancomate, debitările directe, cecurile trunchiate, plata impozitelor, amenzilor sau a altor taxe și transferurile de fonduri pentru care atât plătitorul, cât și beneficiarul sunt prestatori de servicii de plată care acționează în nume propriu. În plus, pentru a ține seama de caracteristicile speciale ale sistemelor de plată naționale, statele membre să prevadă derogări pentru viramentele electronice de tip poștal, cu condiția să fie întotdeauna posibilă urmărirea transferului de fonduri până la plătitor. În cazul în care statele membre au aplicat derogarea privind banii electronici prevăzută de Directiva 2005/60/CE, aceasta ar trebui să se aplice în cadrul prezentului regulament, cu condiția ca valoarea tranzacției să nu depășească 1 000 EUR.

(10)	Derogarea privind banii electronici, în sensul Directivei 2000/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7), reglementează banii electronici, indiferent dacă emitentul acestora beneficiază sau nu de o exonerare în temeiul articolului 8 din directiva respectivă.

(11)

Pentru a nu afecta eficiența sistemelor de plată, ar trebui să se facă o distincție între cerințele de verificare pentru transferurile de fonduri efectuate dintr-un cont și cerințele pentru transferurile care nu sunt efectuate dintr-un cont. Pentru a se atinge un echilibru între riscul de încurajare a tranzacțiilor ilegale prin aplicarea unor cerințe de identificare prea stricte, pe de o parte, și posibila amenințare teroristă reprezentată de transferurile mici de fonduri, pe de altă parte, în cazul transferurilor de fonduri care nu sunt efectuate dintr-un cont, obligația de verificare a exactității informațiilor cu privire la plătitor ar trebui să se aplice numai transferurilor de fonduri individuale care depășesc suma de 1 000 EUR, fără a aduce atingere obligațiilor prevăzute de Directiva 2005/60/CE. Pentru transferurile de fonduri efectuate dintr-un cont, prestatorii de servicii de plată nu au obligația de a verifica informațiile cu privire la plătitor la fiecare transfer de fonduri, în cazul în care cerințele prevăzute de Directiva 2005/60/CE au fost îndeplinite.

(12)

Având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2560/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (8) și comunicarea Comisiei intitulată „Un nou cadru juridic pentru plățile efectuate pe piața internă”, este suficient să se prevadă că transferurile de fonduri în interiorul Comunității trebuie să fie însoțite de informații simplificate cu privire la plătitor.

(13)

Pentru a permite autorităților din țările terțe competente în domeniul combaterii spălării banilor sau a finanțării terorismului să descopere sursa fondurilor folosite în aceste scopuri, transferurile de fonduri efectuate din Comunitate în afara acesteia ar trebui să fie însoțite de informații complete cu privire la plătitor. Autorităților respective ar trebui să li se permită accesul la informații complete cu privire la plătitor numai în scopul prevenirii, investigării și descoperirii cazurilor de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului.

(14)

Pentru ca transferurile de fonduri ale unui singur plătitor către mai mulți beneficiari să poată fi realizate fără costuri inutile sub forma unor loturi de transferuri individuale din Comunitate în afara acesteia, ar trebui să se prevadă ca aceste transferuri să fie însoțite numai de numărul de cont al plătitorului sau de un identificator unic, cu condiția ca lotul să conțină informații complete cu privire la plătitor.

(15)

Pentru a verifica dacă transferurile de fonduri sunt însoțite efectiv de informațiile necesare cu privire la plătitor și pentru a facilita identificarea operațiunilor suspecte, prestatorul de servicii de plată al beneficiarului ar trebui să dispună de proceduri interne eficiente pentru a detecta dacă lipsesc informații cu privire la plătitor.

(16)

Având în vedere posibila amenințare de finanțare a terorismului pe care ar putea să o prezinte transferurile anonime, este oportun ca prestatorul de servicii de plată al beneficiarului să aibă dreptul de a evita sau remedia astfel de situații atunci când constată că informațiile cu privire la plătitor lipsesc sau sunt incomplete. În acest sens, ar trebui să se permită o anumită flexibilitate, în funcție de risc, în ceea ce privește amploarea informațiilor cu privire la plătitor. În plus, prestatorul de servicii de plată al plătitorului ar trebui să fie în continuare responsabil cu furnizarea unor informații exacte și complete. În cazul în care prestatorul de servicii de plată al plătitorului este situat în afara teritoriului Comunității, ar trebui să se aplice obligații sporite de vigilență față de clienți, în conformitate cu Directiva 2005/60/CE, în ceea ce privește relațiile transfrontaliere ale instituției bancare corespondente cu respectivul prestator de servicii de plată.

(17)

În cazul în care autoritățile naționale competente emit orientări privind obligația fie de a respinge toate transferurile care provin de la un prestator de servicii de plată care omite în mod regulat să furnizeze informațiile solicitate cu privire la plătitor, fie de a stabili, atunci când este cazul, restrângerea sau încetarea relației comerciale cu prestatorul de servicii de plată, aceste orientări ar trebui să se bazeze, inter alia, pe convergența celor mai bune practici și, în plus, să țină seama de faptul că nota explicativă revizuită a GAFI privind RS VII permite țărilor terțe să stabilească un prag de 1 000 EUR sau de 1 000 USD pentru obligația de a transmite informații cu privire la plătitor, fără a aduce atingere obiectivului de combatere eficientă a spălării banilor și a finanțării terorismului.

(18)

În orice caz, prestatorul de servicii de plată al beneficiarului ar trebui să dea dovadă de o vigilență deosebită, analizând riscul, atunci când constată că informațiile cu privire la plătitor lipsesc sau sunt incomplete și ar trebui să declare operațiunile suspecte autorităților competente în conformitate cu obligațiile de raportare prevăzute de Directiva 2005/60/CE, precum și cu măsurile naționale de punere în aplicare.

(19)

Dispozițiile privind transferurile de fonduri pentru care informațiile cu privire la plătitor lipsesc sau sunt incomplete se aplică fără a aduce atingere oricărei obligații care revine prestatorilor de servicii de plată de suspendare și/sau de respingere a transferurilor de fonduri care încalcă dispoziții de drept civil, administrativ sau penal.

(20)

Până la înlăturarea limitărilor tehnice care pot împiedica un prestator de servicii de plată intermediară să își îndeplinească obligația de a transmite toate informațiile primite cu privire la plătitor, prestatorii respectivi ar trebui să păstreze informațiile respective. Aceste limitări tehnice ar trebui să fie eliminate de îndată ce sistemele de plată sunt aliniate.

(21)

Dat fiind faptul că în cadrul cercetărilor penale este posibil ca informațiile solicitate sau persoanele implicate să nu fie identificate timp de mai multe luni sau chiar ani, după efectuarea transferului inițial de fonduri, prestatorii de servicii de plată ar trebui să păstreze informațiile cu privire la plătitor în vederea prevenirii, investigării și descoperii activităților de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului. Această perioadă ar trebui limitată.

(22)

Pentru a garanta promptitudinea acțiunii în cadrul combaterii terorismului, prestatorii de servicii de plată ar trebui să răspundă rapid la cererile de informații cu privire la plătitor care le sunt adresate de către autoritățile competente în domeniul combaterii spălării banilor sau a finanțării terorismului din statele membre în care sunt situați.

(23)	Numărul de zile lucrătoare în statul membru al prestatorului de servicii de plată al plătitorului determină numărul de zile necesare pentru a răspunde cererilor de informații cu privire la plătitor.

(24)	Având în vedere importanța combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului, statele membre ar trebui să instituie, în legislația lor națională, sancțiuni eficiente, proporționale și cu efect de descurajare, aplicabile în cazul nerespectării prezentului regulament.

(25)	Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (9).

(26)

Un anumit număr de țări și teritorii care nu fac parte din teritoriul Comunității au o uniune monetară cu un stat membru, fac parte din zona monetară a unui stat membru sau au semnat o convenție monetară cu Comunitatea Europeană reprezentată de un stat membru și au prestatori de servicii de plată care participă direct sau indirect la sistemele de plată și decontare ale statului membru respectiv. Pentru a evita ca aplicarea prezentului regulament la transferurile de fonduri între statele membre respective și aceste țări sau teritorii să aibă un efect negativ semnificativ asupra economiei acestor țări sau teritorii, este necesar să se prevadă posibilitatea ca aceste transferuri de fonduri să fie considerate transferuri de fonduri în interiorul statelor membre respective.

(27)

Pentru a nu descuraja donațiile în scopuri caritabile, este oportun ca statele membre să fie autorizate să excepteze prestatorii de servicii de plată situați pe teritoriul lor de la obligația de a colecta, verifica, înregistra sau trimite informații cu privire la plătitor pentru transferurile de fonduri de până la maximum 150 EUR, efectuate pe teritoriul statului membru respectiv. De asemenea, este oportun ca această opțiune să fie condiționată de îndeplinirea anumitor cerințe de către organizația fără, pentru a permite statelor membre să se asigure că teroriștii nu abuzează de această derogare pentru a acoperi sau facilita finanțarea activităților lor.

(28)

Având în vedere că obiectivele prezentului regulament nu pot fi realizate într-o măsură suficientă de către statele membre și că, prin urmare, ținând seama de dimensiunile sau efectele prezentului regulament, acestea pot fi realizate mai bine la nivel comunitar, Comunitatea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut în același articol, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor respective.

(29)	Pentru a stabili o abordare coerentă în domeniul combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului, principalele dispoziții ale prezentului regulament ar trebui să se aplice de la aceeași dată ca și dispozițiile în domeniu adoptate la nivel internațional,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL 1

OBIECT, DEFINIȚII ȘI DOMENIUL DE APLICARE

Articolul 1

Obiectul

Prezentul regulament stabilește normele privind informațiile cu privire la plătitor care trebuie să însoțească transferurile de fonduri, în scopul prevenirii, cercetării și descoperirii activităților de spălare a banilor și de finanțare a terorismului.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament:

1.	„finanțarea terorismului” înseamnă furnizarea sau colectarea de fonduri în sensul articolului 1 alineatul (4) din Directiva 2005/60/CE;

2.	„spălarea banilor” înseamnă orice acțiune care, în cazul în care este săvârșită cu intenție, este considerată spălare a banilor în sensul articolului 1 alineatul (2) sau (3) din Directiva 2005/60/CE;

3.	„plătitor” înseamnă o persoană fizică sau juridică titulară a unui cont și care autorizează un transfer de fonduri din contul respectiv sau, în cazul în care nu există un cont, o persoană fizică sau juridică care solicită efectuarea unui transfer de fonduri;

4.	„beneficiar” înseamnă o persoană fizică sau juridică care este destinatarul final prevăzut al fondurilor transferate;

5.	„prestator de servicii de plată” înseamnă o persoană fizică sau juridică a cărei activitate profesională cuprinde furnizarea serviciilor de transfer de fonduri;

6.	„prestator intermediar de servicii de plată” înseamnă un prestator de servicii de plată care nu este nici cel al plătitorului, nici cel al beneficiarului și care participă la realizarea transferului de fonduri;

„transfer de fonduri” înseamnă orice operațiune efectuată pe cale electronică în numele unui plătitor prin intermediul unui prestator de servicii de plată pentru a pune fonduri la dispoziția unui beneficiar, la un prestator de servicii de plată, indiferent dacă plătitorul și beneficiarul sunt sau nu aceeași persoană;

8.	„transfer pe baza unui fișier de grup” înseamnă mai multe transferuri de fonduri individuale grupate în vederea transmiterii;

9.	„identificator unic” înseamnă o combinație de litere, numere sau simboluri, stabilită de către prestatorul de servicii de plată în conformitate cu protocoalele sistemului de plată și decontare sau ale sistemului de mesagerie utilizat pentru efectuarea transferului de fonduri.

Articolul 3

Domeniul de aplicare

(1) Prezentul regulament se aplică transferurilor de fonduri, în orice monedă, care sunt transmise sau primite de către un prestator de servicii de plată stabilit în Comunitate.

(2) Prezentul regulament nu se aplică transferurilor de fonduri efectuate utilizând o carte de credit sau de debit, cu condiția ca:

(a)	beneficiarul să fi încheiat un acord cu prestatorul de servicii de plată care să permită plata pentru furnizarea de bunuri și servicii și

(b)	aceste transferuri de fonduri să fie însoțite de un identificator unic care să permită urmărirea tranzacției până la plătitor.

(3) În cazul în care un stat membru alege să aplice derogarea prevăzută la articolul 11 alineatul (5) litera (d) din Directiva 2005/60/CE, prezentul regulament nu se aplică transferurilor de fonduri efectuate prin bani electronici, care intră sub incidența acestei derogări, cu excepția cazului în care valoarea tranzacției depășește 1 000 EUR.

(4) Fără a aduce atingere alineatului (3), prezentul regulament nu se aplică transferurilor de fonduri realizate prin intermediul telefonului mobil sau al altor dispozitive digitale sau legate de tehnologia informației (IT), în cazul în care astfel de transferuri sunt preplătite și nu depășesc 150 EUR.

(5) Prezentul regulament nu se aplică transferurilor de fonduri realizate prin intermediul telefonului mobil sau al altor dispozitive digitale sau legate de tehnologia informației (IT), în cazul în care astfel de transferuri sunt plătite ulterior și îndeplinesc toate condițiile următoare:

(a)	beneficiarul a încheiat un acord cu prestatorul de servicii de plată care permite plata aferentă furnizării de bunuri și servicii;

(b)	transferul de fonduri este însoțit de un identificator unic care permite urmărirea tranzacției până la plătitor și

(c)	prestatorul de servicii de plată este supus obligațiilor prevăzute de Directiva 2005/60/CE.

(6) Statele membre pot decide să nu aplice prezentul regulament transferurilor de fonduri efectuate în cadrul statului membru în cauză către un cont beneficiar care permite plata pentru furnizarea de bunuri sau de servicii, în cazul în care:

(a)	prestatorul de servicii de plată al beneficiarului este supus obligațiilor prevăzute de Directiva 2005/60/CE;

(b)

prestatorul de servicii de plată al beneficiarului poate, printr-un număr unic de referință, să urmărească tranzacția, prin intermediul beneficiarului, până la persoana fizică sau juridică ce a efectuat transferul de fonduri în cadrul unui acord încheiat cu beneficiarul în scopul furnizării de bunuri sau servicii

și

(c)	valoarea tranzacției este mai mică sau egală cu 1 000 EUR.

Statele membre care utilizează această derogare informează Comisia în acest sens.

(7) Prezentul regulament nu se aplică transferurilor de fonduri:

(a)	în care plătitorul retrage numerar din contul său propriu;

(b)

pentru care există o autorizație de debit direct între cele două părți, care permite efectuarea între ele a plăților prin intermediul conturilor, cu condiția ca transferul de fonduri să fie însoțit de un identificator unic pentru a permite urmărirea tranzacției până la persoana fizică sau juridică plătitoare;

(c)	efectuate prin cecuri trunchiate;

(d)	pentru plata impozitelor, amenzilor și a altor taxe către autoritățile publice în interiorul unui stat membru;

(e)	în care atât plătitorul, cât și beneficiarul sunt prestatori de servicii de plată care acționează în nume propriu.

CAPITOLUL II

OBLIGAȚIILE PRESTATORULUI DE SERVICII DE PLATĂ AL PLĂTITORULUI

Articolul 4

Informații complete cu privire la plătitor

(1) Informațiile complete cu privire la plătitor constau în nume, adresă și număr de cont al acestuia.

(2) Adresa plătitorului poate fi înlocuită cu data și locul nașterii, numărul de identificare al clientului sau numărul național de identitate.

(3) În lipsa numărului de cont al plătitorului, prestatorul de servicii de plată al acestuia îl înlocuiește cu un identificator unic care permite urmărirea tranzacției până la plătitor.

Articolul 5

Informații care însoțesc transferurile de fonduri și păstrarea datelor

(1) Prestatorii de servicii de plată se asigură că transferurile de fonduri sunt însoțite de informații complete cu privire la plătitor.

(2) Înainte de a transfera fondurile, prestatorul de servicii de plată al plătitorului verifică informațiile complete cu privire la plătitor, pe bază de documente, date sau informații obținute dintr-o sursă fiabilă și independentă.

(3) În cazul transferurilor de fonduri efectuate dintr-un cont, se poate considera că verificarea a avut loc:

(a)	dacă identitatea unui plătitor a fost verificată la deschiderea contului și informațiile obținute cu această ocazie au fost păstrate în conformitate cu obligațiile prevăzute la articolul 8 alineatul (2) și la articolul 30 litera (a) din Directiva 2005/60/CE sau

(b)	dacă plătitorul intră sub incidența articolului 9 alineatul (6) din Directiva 2005/60/CE.

(4) Cu toate acestea, fără a aduce atingere articolului 7 litera (c) din Directiva 2005/60/CE, în cazul transferurilor de fonduri care nu sunt efectuate dintr-un cont, prestatorul de servicii de plată al plătitorului nu verifică informațiile cu privire la plătitor decât în cazul în care suma este mai mare de 1 000 EUR, cu excepția cazului în care tranzacția este efectuată prin mai multe operațiuni care par a fi corelate și depășesc împreună 1 000 EUR.

(5) Prestatorul de servicii de plată al plătitorului păstrează timp de cinci ani informațiile complete cu privire la plătitor care însoțesc transferurile de fonduri.

Articolul 6

Transferurile de fonduri în interiorul Comunității

(1) Prin derogare de la articolul 5 alineatul (1), transferurile de fonduri pentru care atât prestatorul de servicii de plată al plătitorului, cât și prestatorul de servicii de plată al beneficiarului sunt situați în Comunitate trebuie să fie însoțite numai de numărul de cont al plătitorului sau de un identificator unic care permite urmărirea tranzacției până la plătitor.

(2) Cu toate acestea, la cererea prestatorului de servicii de plată al beneficiarului, prestatorul de servicii de plată al plătitorului pune la dispoziția prestatorului de servicii de plată al beneficiarului informațiile complete cu privire la plătitor, în termen de trei zile lucrătoare de la primirea cererii respective.

Articolul 7

Transferuri de fonduri efectuate din Comunitate în afara acesteia

(1) Transferurile de fonduri destinate unui beneficiar al cărui prestator de servicii de plată este situat în afara Comunității trebuie să fie însoțite de informații complete cu privire la plătitor.

(2) În cazul transferurilor pe baza unui fișier de grup efectuate de un singur plătitor către mai mulți beneficiari ai căror prestatori de servicii de plată sunt situați în afara Comunității, alineatul (1) nu se aplică transferurilor individuale grupate aici, cu condiția ca fișierul de grup să cuprindă informații complete cu privire la plătitor și ca transferurile individuale să fie însoțite de numărul de cont al plătitorului sau de un identificator unic.

CAPITOLUL III

OBLIGAȚIILE PRESTATORULUI DE SERVICII DE PLATĂ AL BENEFICIARULUI

Articolul 8

Descoperirea informațiilor lipsă cu privire la plătitor

Prestatorul de servicii de plată al beneficiarului are obligația de a descoperi dacă, în cadrul sistemului de mesagerie sau de plată și decontare utilizat pentru efectuarea unui transfer de fonduri, câmpurile privind informațiile cu privire la plătitor au fost completate folosind caractere sau elemente compatibile cu sistemul respectiv de mesagerie, de plată sau decontare. Prestatorul în cauză trebuie să dispună de proceduri eficiente pentru a descoperi dacă lipsesc următoarele informații cu privire la plătitor:

(a)	în cazul transferurilor de fonduri pentru care prestatorul de servicii de plată al plătitorului este situat în Comunitate, informațiile obligatorii în temeiul articolului 6;

(b)	în cazul transferurilor de fonduri pentru care prestatorul de servicii de plată al plătitorului este situat în afara Comunității, informații complete cu privire la plătitor astfel cum sunt menționate la articolul 4 sau, dacă este cazul, informațiile obligatorii în temeiul articolului 13 și

(c)

în cazul transferurilor pe baza unui fișier de grup pentru care prestatorul de servicii de plată al plătitorului este situat în afara Comunității, informații complete cu privire la plătitor prevăzute la articolul 4, numai la transferul, pe baza unui fișier de grup, dar nu și la transferurile individuale grupate în fișierul respectiv.

Articolul 9

Transferurile de fonduri pentru care informațiile cu privire la plătitor lipsesc sau sunt incomplete

(1) În cazul în care prestatorul de servicii de plată al beneficiarului constată, la primirea transferului de fonduri, că informațiile cu privire la plătitor solicitate în temeiul prezentului regulament lipsesc sau sunt incomplete, acesta respinge transferul sau solicită informații complete cu privire la plătitor. În toate cazurile, prestatorul de servicii de plată al beneficiarului respectă orice act cu putere de lege sau act administrativ privind spălarea banilor sau finanțarea terorismului, în special Regulamentele (CE) nr. 2580/2001 și (CE) nr. 881/2002 și Directiva 2005/60/CE, precum și toate măsurile naționale de punere în aplicare.

(2) În cazul în care un prestator de servicii de plată omite în mod regulat să furnizeze informațiile obligatorii cu privire la plătitor, prestatorul de servicii de plată al beneficiarului ia măsuri care pot consta, mai întâi, în emiterea unor avertismente și stabilirea unor termene, înainte fie de a respinge orice transfer nou de fonduri care provine de la acest prestator de servicii de plată, fie de a decide, dacă este cazul, să restrângă sau să încheie relația comercială cu respectivul prestator de servicii de plată.

Prestatorul de servicii de plată al beneficiarului raportează acest lucru autorităților responsabile de combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului.

Articolul 10

Evaluarea riscurilor

Prestatorul de servicii de plată al beneficiarului consideră că informațiile lipsă sau incomplete cu privire la plătitor reprezintă un factor care trebuie luat în considerare în aprecierea caracterului potențial suspect al transferului de fonduri sau al tuturor operațiunilor legate de acest transfer și, atunci când este cazul, în aprecierea necesității de a declara acest transfer autorităților responsabile de combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului, în conformitate cu obligațiile prevăzute la capitolul III din Directiva 2005/60/CE.

Articolul 11

Păstrarea datelor

Prestatorul de servicii de plată al beneficiarului păstrează timp de cinci ani toate informațiile primite cu privire la plătitor.

CAPITOLUL IV

OBLIGAȚIILE PRESTATORILOR INTERMEDIARI DE SERVICII DE PLATĂ

Articolul 12

Păstrarea informațiilor cu privire la plătitor care însoțesc transferul

Prestatorii intermediari de servicii de plată se asigură că toate informațiile primite cu privire la plătitor care însoțesc un transfer de fonduri sunt păstrate cu acest transfer.

Articolul 13

Limitări tehnice

(1) Prezentul articol se aplică în cazurile în care prestatorul de servicii de plată al plătitorului este situat în afara Comunității, iar prestatorul intermediar de servicii de plată este situat în Comunitate.

(2) Cu excepția cazului în care prestatorul intermediar de servicii de plată constată, la primirea transferului de fonduri, că informațiile solicitate cu privire la plătitor în temeiul prezentului regulament lipsesc sau sunt incomplete, acesta poate utiliza, pentru a efectua transferurile de fonduri către prestatorul de servicii de plată al beneficiarului, un sistem de plată cu limitări tehnice care nu permite ca transferul de fonduri să fie însoțit de informațiile cu privire la plătitor.

(3) Atunci când prestatorul intermediar de servicii de plată constată, la primirea transferului de fonduri, că informațiile solicitate cu privire la plătitor în temeiul prezentului regulament lipsesc sau sunt incomplete, acesta utilizează un sistem de plată cu limitări tehnice numai în cazul în care poate informa prestatorul de servicii de plată al beneficiarului cu privire la acest lucru, fie în cadrul unui sistem de mesagerie sau plată care prevedere comunicarea acestui fapt, fie printr-o altă procedură, cu condiția ca modul de comunicare să fie acceptat sau convenit între cei doi prestatori de servicii de plată.

(4) Atunci când utilizează un sistem de plată cu limitări tehnice, prestatorul intermediar de servicii de plată pune la dispoziția prestatorului de servicii de plată al beneficiarului, la cererea acestuia din urmă și în termen de trei zile lucrătoare de la primirea cererii, toate informațiile primite cu privire la plătitor, indiferent dacă aceste informații sunt complete sau nu.

(5) În cazurile menționate la alineatele (2) și (3), prestatorul intermediar de servicii de plată păstrează toate informațiile primite timp de cinci ani.

CAPITOLUL V

OBLIGAȚII GENERALE ȘI COMPETENȚE DE EXECUTARE

Articolul 14

Obligații de cooperare

Orice prestator de servicii de plată răspunde, în mod exhaustiv și fără întârziere, în conformitate cu procedurile prevăzute de legislația națională a statului membru în care se află, cererilor care îi sunt adresate de către autoritățile competente în domeniul combaterii spălării banilor sau a finanțării terorismului din statul membru respectiv și care se referă la informațiile cu privire la plătitor care însoțesc transferurile de fonduri și informațiile corespondente păstrate.

Fără a aduce atingere dreptului penal național și protecției drepturilor fundamentale, autoritățile respective pot să folosească astfel de informații numai în scopul prevenirii, cercetării și descoperirii activităților de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului.

Articolul 15

Sancțiuni și monitorizare

(1) Statele membre stabilesc regimul sancțiunilor aplicabile în cazul nerespectării dispozițiilor prezentului regulament și iau toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestora. Sancțiunile trebuie să fie eficiente, proporționale și cu efect de descurajare. Acestea se aplică de la 15 decembrie 2007.

(2) Statele membre notifică regimul prevăzut la alineatul (1), precum și autoritățile competente pentru aplicarea acestuia Comisiei până la 14 decembrie 2007; statele membre notifică fără întârziere Comisiei orice modificare ulterioară referitoare la acesta.

(3) Statele membre impun autorităților competente obligația de a exercita o supraveghere eficientă și de a lua măsurile necesare pentru a garanta respectarea cerințelor prezentului regulament.

Articolul 16

Procedura comitetului

(1) Comisia este asistată de Comitetul pentru prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului instituit prin Directiva 2005/60/CE, denumit în continuare „comitetul”.

(2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, ținând seama de dispozițiile articolului 8 și cu condiția ca măsurile de punere în aplicare adoptate în conformitate cu această procedură să nu modifice dispozițiile esențiale ale prezentului regulament.

Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni.

CAPITOLUL VI

DEROGĂRI

Articolul 17

Acorduri cu teritoriile sau țările care nu fac parte din teritoriul Comunității

(1) Comisia poate autoriza un stat membru să încheie acorduri care conțin derogări de la prezentul regulament, în temeiul dispozițiilor naționale, cu o țară sau un teritoriu care nu face parte din teritoriul Comunității, astfel cum este definit în conformitate cu articolul 299 din tratat, pentru a permite ca transferurile de fonduri între această țară sau teritoriu și statul membru respectiv să fie considerate transferuri de fonduri în interiorul statului membru în cauză.

Un astfel de acord poate fi autorizat numai în cazul în care:

(a)	țara sau teritoriul respectiv este legat de statul membru respectiv printr-o uniune monetară, face parte din zona monetară a acestui stat membru sau a semnat o convenție monetară cu Comunitatea reprezentată de un stat membru;

(b)	prestatorii de servicii de plată din țara sau teritoriul respectiv participă, direct sau indirect, la sistemele de plată și decontare ale statului membru respectiv și

(c)	țara sau teritoriul respectiv impune prestatorilor de servicii de plată aflați sub jurisdicția sa aplicarea acelorași norme ca cele instituite prin prezentul regulament.

(2) Orice stat membru care dorește să încheie un acord astfel cum se menționează la alineatul (1) adresează o cerere în acest sens Comisiei, furnizând acesteia toate informațiile necesare.

Imediat după primirea de către Comisie a cererii unui stat membru, transferurile de fonduri între acest stat membru și țara sau teritoriul respectiv sunt considerate în mod provizoriu transferuri de fonduri în interiorul statului membru respectiv, până la adoptarea unei decizii în conformitate cu procedura prevăzută la prezentul articol.

În cazul în care consideră că nu dispune de toate informațiile necesare, Comisia contactează statul membru respectiv în termen de două luni de la primirea cererii acestuia, precizând informațiile suplimentare solicitate.

Atunci când dispune de toate informațiile pe care le consideră necesare pentru a evalua cererea, Comisia notifică acest lucru statului membru solicitant în termen de o lună și transmite cererea celorlalte state membre.

(3) În termen de trei luni de la notificarea menționată la alineatul (2) paragraful al patrulea, Comisia stabilește, în conformitate cu procedura menționată la articolul 16 alineatul (2), dacă autorizează sau nu statul membru respectiv să încheie acordul menționat la alineatul (1) din prezentul articol.

În toate cazurile, Comisia adoptă decizia menționată la primul paragraf în termen de optsprezece luni de la primirea unei cereri.

Articolul 18

Transferuri de fonduri către organizații fără scop lucrativ de pe teritoriul unui stat membru

(1) Orice stat membru poate să excepteze prestatorii de servicii de plată situați pe teritoriul său de la obligațiile prevăzute la articolul 5 pentru transferurile de fonduri destinate unor organizații fără scop lucrativ care exercită activități în scop caritabil, religios, cultural, educativ, social, științific sau fratern, cu condiția ca aceste organizații să fie supuse unor obligații de informare și de audit extern sau supravegherii de către o autoritate publică sau un organism de autoreglementare recunoscut în temeiul dreptului național și ca aceste transferuri de fonduri să fie limitate la o sumă maximă de 150 EUR pentru fiecare transfer și să fie efectuate exclusiv în cadrul teritoriului statului membru respectiv.

(2) Statele membre care recurg la prezentul articol comunică măsurile adoptate în aplicarea opțiunii prevăzute la alineatul (1) Comisiei, inclusiv o listă a organizațiilor care intră sub incidența derogării, numele persoanelor fizice care exercită controlul final al organizațiilor și precizări privind modul de actualizare a listei. Aceste informații sunt puse și la dispoziția autorităților responsabile de combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului.

(3) O listă actualizată a organizațiilor care intră sub incidența derogării este comunicată de statul membru în cauză prestatorilor de servicii de plată care își exercită activitatea pe teritoriul acestuia.

Articolul 19

Clauza de revizuire

(1) Până la 28 decembrie 2011, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind o evaluare economică și juridică completă a aplicării prezentului regulament, însoțită de propuneri pentru modificarea sau abrogarea sa, dacă este cazul.

(2) Acest raport se referă în special la:

(a)

aplicarea articolului 3 în ceea ce privește experiența dobândită în urma eventualei utilizări abuzive a monedei electronice, astfel cum se definește la articolul 1 alineatul (3) din Directiva 2000/46/CE sau a noilor modalități de plată care ar putea fi dezvoltate în scopul spălării banilor și al finanțării terorismului. În cazul în care există riscul unui astfel de abuz, Comisia prezintă o propunere de modificare a prezentului regulament;

(b)

aplicarea articolului 13 în ceea ce privește limitările tehnice care pot împiedica transmiterea, către prestatorul de servicii de plată al beneficiarului, a informațiilor complete cu privire la plătitor. În cazul în care aceste limitări tehnice ar putea fi depășite ținând seama de noile evoluții din sectorul plăților și de costurile conexe care revin prestatorilor de servicii de plată, Comisia prezintă o propunere de modificare a prezentului regulament.

CAPITOLUL VII

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 20

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dar în orice caz nu înainte de 1 ianuarie 2007.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elemente sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Strasbourg, 15 noiembrie 2006.

Pentru Parlamentul European

Președintele

J. BORRELL FONTELLES

Pentru Consiliu

Președintele

P. LEHTOMÄKI

(1) JO C 336, 31.12.2005, p. 109.

(2) Avizul Parlamentului European emis la 6 iulie 2006 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului adoptată la 7 noiembrie 2006.

(3) JO L 344, 28.12.2001, p. 70. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1461/2006 al Comisiei (JO L 272, 3.10.2006, p. 11).

(4) JO L 139, 29.5.2002, p. 9. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1508/2006 al Comisiei (JO L 280, 12.10.2006, p. 12).

(5) JO L 309, 25.11.2005, p. 15.

(6) JO L 281, 23.11.1995, p. 31. Directivă modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).

(7) JO L 275, 27.10.2000, p. 39.

(8) Regulament astfel cum a fost rectificat în JO L 344, 28.12.2001, p. 13.

(9) JO L 184, 17.7.1999, p. 23. Decizie modificată ultima dată prin Decizia 2006/512/CE (JO L 200, 22.7.2006, p. 11).

19/Volumul 09

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32006R1986

L 381/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

REGULAMENTUL (CE) NR. 1986/2006 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 20 decembrie 2006

privind accesul la Sistemul de Informații Schengen din a doua generație (SIS II) al serviciilor competente, în statele membre, pentru eliberarea certificatelor de înmatriculare a vehiculelor

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 71,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor,

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),

întrucât:

(1)

Directiva 1999/37/CE a Consiliului din 29 aprilie 1999 privind documentele de înmatriculare pentru vehicule (3), statele membre își oferă reciproc asistență în vederea punerii în aplicare a directivei menționate și pot schimba informații la nivel bilateral sau multilateral în special în vederea verificării, înaintea fiecărei înmatriculări a unui vehicul, a situației juridice a acestuia în statul membru în care a fost înmatriculat anterior. Această verificare poate implica recurgerea la o rețea electronică.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 și Decizia 2006/000/JAI a Consiliului din… privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II) (4) (5) constituie temeiul juridic necesar pentru reglementarea SIS II, care constituie o bază de date utilizată în comun de statele membre și care conține, între altele, date referitoare la autovehiculele cu o capacitate cilindrică mai mare de 50 cm3, date referitoare la remorcile cu o greutate neîncărcată mai mare de 750 kg și la rulote, precum și date referitoare la certificatele de înmatriculare și la plăcile de înmatriculare care au fost furate, sustrase, pierdute sau invalidate.

(3)

Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 și Decizia 2006/000/JAI au înlocuit articolele 92-119 din Convenția semnată la 19 mai 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 dintre guvernele statelor Uniunii Economice Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune (6) („Convenția Schengen”), cu excepția articolului 102a. Acest articol se referă la accesul la Sistemul de Informații Schengen al serviciilor competente, în statele membre, pentru eliberarea certificatelor de înmatriculare a vehiculelor.

(4)

Este necesar în prezent să se adopte un al treilea instrument, întemeiat pe titlul V din Tratat și care să completeze Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 și Decizia 2006/000/JAI, pentru a permite accesul la SIS II al serviciilor competente, în statele membre, pentru eliberarea certificatelor de înmatriculare a vehiculelor și pentru a înlocui articolul 102a din Convenția Schengen.

(5)	Semnalările obiectelor, inclusiv ale autovehiculelor, sunt introduse în SIS II în scopul unui sechestru sau în scopul folosirii ca mijloc de probă în procese penale, în conformitate cu Decizia 2006/000/JAI.

(6)	În conformitate cu Decizia 2006/000/JAI, accesul la semnalările obiectelor introduse în SIS II este rezervat exclusiv autorităților care răspund de controlul la frontiere și de alte controale vamale și polițienești, precum și autorităților judiciare și Europolului.

(7)

Serviciile publice și alte servicii identificate explicit în acest scop și care răspund, în statele membre, de eliberarea certificatelor de înmatriculare a vehiculelor ar trebui să aibă acces la datele introduse în SIS II cu privire la autovehicule cu o capacitate cilindrică mai mare de 50 cm3, remorcile cu o greutate neîncărcată mai mare de 750 kg, rulotele, certificatele de înmatriculare și plăcile de înmatriculare care au fost furate, sustrase, pierdute sau anulate, pentru a putea verifica dacă vehiculele care le sunt prezentate în vederea înmatriculării au fost furate, sustrase sau pierdute.

(8)	În acest scop, este necesar ca acestor servicii să le fie acordat accesul la datele respective și să li se permită să utilizeze datele respective în scopuri administrative în vederea eliberării în mod corespunzător a certificatelor de înmatriculare a vehiculelor.

(9)

În măsura în care serviciile competente, în statele membre, pentru eliberarea certificatelor de înmatriculare a vehiculelor nu sunt servicii publice, acest acces ar trebui să fie acordat indirect, și anume prin intermediul unei autorități căreia îi este acordat accesul în conformitate cu Decizia 2006/000/JAI și care răspunde de asigurarea respectării normelor statelor membre în domeniul securității și confidențialității, astfel cum este menționat în decizia respectivă.

(10)	Decizia 2006/000/JAI stabilește conduita de urmat în cazul în care accesul la SIS II pune în evidență faptul că un obiect a fost semnalat în SIS II.

(11)

Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (7) se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către serviciile statelor membre care răspund de eliberarea certificatelor de înmatriculare a vehiculelor. Dispozițiile specifice din Decizia 2006/000/JAI în domeniul protecției datelor cu caracter personal privind securitatea, confidențialitatea și păstrarea fișierelor-jurnal completează sau clarifică principiile prevăzute în directiva respectivă în cazul în care datele cu caracter personal sunt prelucrate de către serviciile menționate anterior în cadrul SIS II.

(12)

Având în vedere că obiectivul acțiunii propuse, și anume de a acorda accesul la SIS II serviciilor care răspund, în statele membre, de eliberarea certificatelor de înmatriculare pentru vehicule, cu scopul de a facilita îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul Directivei 1999/37/CE, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și, prin urmare, datorită naturii însăși a SIS II, care este un sistem de informații comun, poate fi realizat numai la nivel comunitar, Comunitatea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la același articol, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

(13)	Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special prin Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.

(14)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestor din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (8), care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 litera (G) din Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 (9) privind anumite modalități de aplicare a acestui acord.

(15)

În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului semnat între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 litera (G) din Decizia 1999/437/CE, interpretat în coroborare cu articolul 4 alineatul (1) din Deciziile 2004/849/CE (10) și 2004/860/CE (11).

(16)	Prezentul regulament constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se referă la acesta în sensul articolului 3 alineatul (2) din Actul de aderare din 2003,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1) Fără a aduce atingere articolelor 38 și 40 și articolului 46 alineatul (1) din Decizia 2006/000/JAI, serviciile competente, în statele membre, pentru eliberarea certificatelor de înmatriculare a vehiculelor, astfel cum sunt menționate în Directiva 1999/37/CE, au acces la următoarele date introduse în SIS II în conformitate cu articolul 38 alineatul (2) literele (a), (b) și (f) din decizia menționată anterior, exclusiv în scopul de a verifica dacă vehiculele care le sunt prezentate în vederea înmatriculării au fost furate, sustrase sau pierdute sau sunt căutate pentru a constitui probe într-un proces penal:

(a)	datele privind autovehiculele cu o capacitate cilindrică mai mare de 50 cm3;

(b)	datele privind remorcile cu o greutate neîncărcată mai mare de 750 kg și rulotele;

(c)	datele privind certificatele de înmatriculare și plăcile de înmatriculare care au fost furate, sustrase, pierdute sau invalidate.

Sub rezerva alineatului (2), legislația fiecărui stat membru reglementează accesul acestor servicii la datele respective în statul membru în cauză.

(2) Serviciile menționate la alineatul (1) care sunt servicii publice au drept de acces direct la datele introduse în SIS II.

(3) Serviciile menționate la alineatul (1) care nu sunt servicii publice au drept de acces la datele introduse în SIS II numai prin intermediul uneia dintre autoritățile menționate la articolul 40 din decizia menționată la alineatul (1). Această autoritate are drept de acces direct la date și are dreptul de a le transmite serviciului respectiv. Statul membru în cauză se asigură că serviciul respectiv și personalul acestuia sunt obligați să respecte orice restricții stabilite în ceea ce privește condițiile de utilizare a datelor care le sunt transmise de către autoritatea respectivă.

(4) Articolul 39 din decizia menționată anterior nu se aplică accesului obținut în conformitate cu prezentul articol. Orice comunicare a informațiilor obținute în urma accesului la SIS II și care dă naștere suspiciunii existenței unei infracțiuni, comunicare efectuată de serviciile menționate la alineatul (1) către un serviciu de poliție sau o autoritate judiciară, este reglementată de legislația națională.

Articolul 2

Prezentul regulament înlocuiește articolul 102a din Convenția Schengen.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la data stabilită în conformitate cu articolul 71 alineatul (2) din Decizia 2006/000/JAI.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 20 decembrie 2006.

Pentru Parlamentul European

Președintele

J. BORRELL FONTELLES

Pentru Consiliu

Președintele

J. KORKEAOJA

(1) JO C 65, 17.3.2006, p. 27.

(2) Avizul Parlamentului European din 25 octombrie 2006 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 19 decembrie 2006 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(3) JO L 138, 1.6.1999, p. 57. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2003/127/CE a Comisiei (JO L 10, 16.1.2004, p. 29).

(4) JO L 381, 28.12.2006, p. 4.

(5) JO L 381, 28.12.2006, p. 99.

(6) JO L 239, 22.9.2000, p. 19. Convenție, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1160/2005 (JO L 191, 22.7.2005, p. 18).

(7) JO L 281, 23.11.1995, p. 31. Directivă modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).

(8) JO L 176, 10.7.1999, p. 36.

(9) JO L 176, 10.7.1999, p. 31.

(10) Decizia 2004/849/CE a Consiliului din 25 octombrie 2004 privind semnarea în numele Uniunii Europene și aplicarea provizorie a anumitor dispoziții ale Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la transpunerea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 368, 15.12.2004, p. 26).

(11) Decizia 2004/860/CE a Consiliului din 25 octombrie 2004 referitoare la semnarea în numele Comunității Europene și aplicarea provizorie a anumitor dispoziții ale Acordului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 370, 17.12.2004, p. 78).

19/Volumul 09

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32006R1987

L 381/4

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

REGULAMENTUL (CE) NR. 1987/2006 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 20 decembrie 2006

privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 62 alineatul (2) litera (a), articolul 63 alineatul (3) litera (b) și articolul 66,

având în vedere propunerea Comisiei,

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (1),

întrucât:

(1)

Sistemul de Informații Schengen („SIS”), instituit în conformitate cu dispozițiile titlului IV din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor Uniunii Economice Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, semnată la 19 iunie 1990 (2) („Convenția Schengen”), și dezvoltarea acestuia, SIS 1 +, constituie un instrument esențial pentru aplicarea dispozițiilor acquis-ului Schengen, astfel cum este integrat în cadrul Uniunii Europene.

(2)

Dezvoltarea SIS din a doua generație („SIS II”) a fost încredințată Comisiei în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2424/2001 al Consiliului (3) și Decizia 2001/886/JAI a Consiliului (4) din 6 decembrie 2001 privind dezvoltarea Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II). SIS II va înlocui SIS astfel cum a fost instituit în conformitate cu Convenția Schengen.

(3)

Prezentul regulament constituie temeiul juridic necesar pentru reglementarea SIS II cu privire la aspectele care intră sub incidența Tratatului de instituire a Comunității Europene („tratatul”). Decizia 2006/…/JAI a Consiliului din… privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II) (5) constituie temeiul juridic necesar pentru reglementarea SIS II cu privire la aspectele care intră sub incidența Tratatului privind Uniunea Europeană.

(4)

Faptul că temeiul juridic necesar pentru reglementarea SIS II constă în două instrumente distincte nu afectează principiul în conformitate cu care SIS II constituie un sistem de informații unic care ar trebui să funcționeze ca atare. Anumite dispoziții din aceste instrumente ar trebui, prin urmare, să fie identice.

(5)

SIS II ar trebui să constituie o măsură compensatorie care să contribuie la menținerea unui nivel ridicat de securitate în spațiul de libertate, securitate și justiție al Uniunii Europene prin susținerea punerii în aplicare a politicilor legate de libera circulație a persoanelor și care fac parte din acquis-ul Schengen, astfel cum este integrat în partea a treia titlul IV din tratat.

(6)

Este necesar să se precizeze obiectivele SIS II, arhitectura sa tehnică și modalitățile de finanțare, să se stabilească normele privind funcționarea și utilizarea acestuia și să se definească responsabilitățile, categoriile de date care urmează să fie introduse în sistem, scopurile și criteriile introducerii acestor date, autoritățile cărora le este autorizat accesul la date, punerea în relație a semnalărilor, precum și norme suplimentare privind prelucrarea datelor și protecția datelor cu caracter personal.

(7)	SIS II va conține un sistem central (SIS II central) și aplicații naționale. Cheltuielile legate de funcționarea SIS II central și infrastructura de comunicație aferentă ar trebui să fie înscrise în bugetul general al Uniunii Europene.

(8)	Este necesar să se elaboreze un manual care să prevadă reguli detaliate privind schimbul anumitor informații suplimentare referitoare la conduita de urmat în urma semnalărilor. Autoritățile naționale din fiecare stat membru ar trebui să asigure acest schimb de informații.

(9)

Pe parcursul unei perioade de tranziție, Comisia ar trebui să fie responsabilă cu gestionarea operațională a SIS II central și a unor părți ale infrastructurii de comunicație. Cu toate acestea, pentru a asigura o tranziție fără dificultăți spre SIS II, aceasta poate delega parțial sau integral aceste responsabilități către două organisme publice naționale. Pe termen lung, în urma unei analize de impact, cuprinzând o analiză de fond a alternativelor posibile sub aspect financiar, operațional și organizațional, și în urma unor propuneri legislative ale Comisiei, ar trebui să se instituie o autoritate de gestionare competentă pentru realizarea acestor sarcini. Perioada de tranziție nu ar trebui să dureze mai mult de cinci ani de la data aplicării prezentului regulament.

(10)

SIS urmează să conțină semnalări în sensul refuzului intrării (inadmisibil) sau interdicției de ședere. Este necesar să se ia în continuare în considerare armonizarea dispozițiilor privind motivele care justifică introducerea semnalărilor ca inadmisibil sau ca având interdicție de ședere în cazul resortisanților din țări terțe și să se precizeze utilizarea acestora în cadrul politicilor privind azilul, imigrarea și repatrierea. Prin urmare, Comisia ar trebui să reexamineze, la trei ani de la data aplicării prezentul regulament, dispozițiile cu privire la obiectivele semnalărilor ca inadmisibil sau ca având interdicție de ședere și cu privire la condițiile necesare pentru aceste semnalări.

(11)

Semnalările ca inadmisibil sau ca având interdicție de ședere nu ar trebui să fie păstrate în SIS II mai mult timp decât perioada necesară îndeplinirii obiectivelor pentru care au fost furnizate. În principiu, acestea ar trebui să fie șterse în mod automat din SIS II după o perioadă de trei ani. Orice decizie de păstrare a unei semnalări pentru o perioadă mai îndelungată ar trebui să se bazeze pe o evaluare individuală completă. Statele membre ar trebui să reexamineze aceste semnalări în termenul de trei ani menționat și să realizeze statistici privind numărul de semnalări a căror perioadă de păstrare a fost prelungită.

(12)

SIS II ar trebui să permită prelucrarea datelor biometrice pentru a ajuta la identificarea corectă a persoanelor în cauză. În acest sens, SIS II ar trebui să permită, de asemenea, prelucrarea datelor referitoare la persoane a căror identitate a fost uzurpată pentru a se evita dificultățile pe care le-ar putea genera erori de identificare, sub rezerva garanțiilor adecvate, în special consimțământul persoanelor în cauză și o limitare strictă a scopurilor în care aceste date pot fi prelucrate în mod legal.

(13)	Ar trebui ca statele membre să poată relaționa semnalările din SIS II. Instituirea de către un stat membru a unei relaționări între două sau mai multe semnalări nu ar trebui să afecteze în niciun fel conduita de urmat, perioada de păstrare a semnalărilor în cauză sau dreptul de acces la acestea.

(14)	Datele prelucrate în SIS II în aplicarea prezentului regulament nu ar trebui să fie transferate ori puse la dispoziția unor țări terțe sau unor organizații internaționale.

(15)

Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (6) se aplică prelucrării datelor cu caracter personal efectuate în aplicarea prezentului regulament. Aceasta include desemnarea controlorului și posibilitatea ca statele membre să prevadă derogări și limitări pentru anumite drepturi și obligații prevăzute de directiva menționată, inclusiv cu privire la drepturile de acces și de informare ale persoanei în cauză. Principiile menționate de Directiva 95/46/CE ar trebui, după caz, să fie completate sau precizate în prezentul regulament.

(16)

Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (7), în special dispozițiile privind confidențialitatea și securitatea prelucrărilor, se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către instituții sau organisme comunitare în îndeplinirea atribuțiilor lor în cadrul gestionării operaționale a SIS II. Principiile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 45/2001 ar trebui, după caz, să fie completate sau precizate în prezentul regulament.

(17)	În ceea ce privește confidențialitatea, dispozițiile relevante din statutul funcționarilor Comunităților Europene și din regimul aplicabil altor agenți ai Comunităților Europene ar trebui să se aplice funcționarilor și altor agenți care sunt angajați și lucrează în legătură cu SIS II.

(18)

Este oportun ca autoritățile naționale de control să verifice legalitatea prelucrării, de către statele membre, a datelor cu caracter personal, în timp ce Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, numită în temeiul Deciziei 2004/55/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 decembrie 2003 de numire a autorității independente de control prevăzută la articolul 286 din Tratatul (CE) (8), ar trebui să controleze activitățile instituțiilor și organismelor comunitare în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal, luând în considerare sarcinile limitate ale instituțiilor și organismelor comunitare în ceea ce privește datele propriu-zise.

(19)	Atât statele membre, cât și Comisia ar trebui să elaboreze un plan de securitate pentru a facilita punerea în aplicare a obligațiilor în materie de securitate, precum și pentru a coopera între ele pentru a aborda aspectele de securitate dintr-o perspectivă comună.

(20)

Pentru a asigura transparența, Comisia sau, în cazul în care aceasta a fost instituită, autoritatea administrativă ar trebui să prezinte, la intervale de doi ani, un raport privind funcționarea tehnică a SIS II central și a infrastructurii de comunicare, inclusiv privind securitatea acesteia, și privind schimburile de informații suplimentare. Comisia ar trebui să elaboreze o evaluare globală la fiecare patru ani.

(21)

Din motive ce țin de natura lor tehnică, de gradul de precizie al acestora și de necesitatea de actualizare constantă a acestora, anumite aspecte ale SIS II, în special normele tehnice privind introducerea datelor, inclusiv a datelor necesare introducerii semnalărilor, actualizărilor, eliminărilor și consultărilor, normele de compatibilitate și de prioritate între semnalări, stabilirea unei relații între semnalări și schimbul de informații suplimentare, nu pot fi reglementate exhaustiv în dispozițiile prezentului regulament. Prin urmare, competențele de executare cu privire la aceste aspecte ar trebui delegate Comisiei. Normele tehnice privind consultările semnalărilor ar trebui să țină seama de buna funcționare a aplicațiilor naționale. Sub rezerva unui studiu de impact al Comisiei, ar trebui să se decidă în ce măsură normele de punere în aplicare ar putea intr în sfera responsabilităților autorității de gestionare, odată ce aceasta este înființată.

(22)	Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (9).

(23)

Este oportună stabilirea unor dispoziții tranzitorii în ceea ce privește semnalările efectuate în SIS 1 + care urmează să fie transferate în SIS II. Anumite dispoziții din acquis-ul Schengen ar trebui să se aplice în continuare pentru o perioadă limitată, până la examinarea de către statele membre a compatibilității semnalărilor respective cu noul cadru juridic. Ar trebui să fie examinată cu prioritate compatibilitatea semnalărilor referitoare la persoane. De asemenea, orice modificare, orice adăugare, orice corectare sau orice actualizare a unei semnalări transferate din SIS 1 + în SIS II, precum și orice răspuns pozitiv la o astfel de semnalare ar trebui să declanșeze o examinare imediată a compatibilității acesteia cu dispozițiile prezentului regulament.

(24)	Este necesar să se stabilească dispoziții speciale privind partea din bugetul aferent operațiunilor desfășurate în cadrul SIS care nu face parte din bugetul general al Uniunii Europene.

(25)

Întrucât obiectivele acțiunii respective, și anume instituirea și reglementarea unui sistem de informații comun, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre și, prin urmare, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, pot fi realizate mai bine la nivel comunitar, Comunitatea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea acestor obiective.

(26)	Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile consacrate, în special, de către Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

(27)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul referitor la poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament care nu prevede obligații pentru aceasta și nu i se aplică. Întrucât prezentul regulament se întemeiază pe acquis-ului Schengen în conformitate cu dispozițiile titlului IV din partea a treia a tratatului, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 5 din protocolul menționat anterior, în termen de șase luni de la adoptarea prezentului regulament, dacă îl transpune sau nu în legislația sa națională.

(28)

Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Regatul Unit nu participă, în conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului din 29 mai 2000 privind solicitarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (10). Prin urmare, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentului regulament, care nu prevede obligații pentru acesta și nu i se aplică.

(29)

Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului din 28 februarie 2002 privind solicitarea Irlandei de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (11). Prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, care nu prevede obligații pentru aceasta și nu i se aplică.

(30)	Prezentul regulament nu aduce atingere modalităților de participare parțială a Regatului Unit și a Irlandei la acquis-ul Schengen, astfel cum sunt definite acestea în Deciziile 2000/365/CE și, respectiv, 2002/192/CE.

(31)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (12), care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 litera (G) din Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind anumite modalități de aplicare a acordului respectiv (13).

(32)

Ar trebui să se încheie un acord care să permită reprezentanților Islandei și Norvegiei să se asocieze la activitatea comitetelor care asistă Comisia în exercitarea competențelor sale de executare. O astfel de măsură a fost preconizată în cadrul schimbului de scrisori între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei cu privire la comitetele care asistă Comisia Europeană în exercitarea competențelor de executare (14), anexat la acordul menționat anterior.

(33)

În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului semnat între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la transpunerea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 litera (G) din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 4 alineatul (1) din Deciziile 2004/849/CE (15) și 2004/860/CE (16).

(34)

Ar trebui să se încheie un aranjament care să permită reprezentanților Elveției să se asocieze la activitatea comitetelor care asistă Comisia în exercitarea competențelor sale de executare. O astfel de măsură a fost preconizată în schimbul de scrisori între Comunitate și Elveția, anexat la acordul menționat anterior.

(35)	Prezentul regulament constituie un act întemeiat pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta, în sensul articolului 3 alineatul (2) din Actul de aderare din 2003.

(36)	Prezentul regulament ar trebui să se aplice Regatului Unit și Irlandei la date hotărâte în conformitate cu procedurile stabilite în instrumentele relevante privind aplicarea acquis-ului Schengen în aceste state,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Înființarea și obiectivul general al SIS II

(1) Se instituie un Sistem de Informații Schengen din a doua generație („SIS II”).

(2) În conformitate cu prezentul regulament, scopul SIS II este de a asigura un nivel ridicat de securitate în spațiul de libertate, securitate și justiție al Uniunii Europene, inclusiv menținerea siguranței și ordinii publice și garantarea securității pe teritoriul statelor membre, precum și de a aplica dispozițiile părții a treia titlul IV din tratat privind circulația persoanelor pe teritoriul acestora, cu ajutorul informațiilor transmise prin intermediul acestui sistem.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

(1) Prezentul regulament stabilește condițiile și procedurile referitoare la introducerea și la prelucrarea în SIS II a semnalărilor privind resortisanți din țări terțe, precum și la schimbul de informații suplimentare și de date complementare în scopul refuzului intrării sau interdicției de ședere în statele membre.

(2) Prezentul regulament stabilește, de asemenea, dispoziții privind arhitectura tehnică a SIS II, responsabilitățile statelor membre și ale autorității de gestionare menționate la articolul 15, norme generale privind prelucrarea datelor, precum și dispoziții privind drepturile persoanelor interesate și privind responsabilitatea.

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentului regulament:

(a)	„semnalare” înseamnă o serie de date introduse in SIS II care permit autorităților competente să identifice o persoană în vederea luării unor măsuri specifice în ceea ce o privește;

(b)

„informații suplimentare” înseamnă informațiile nestocate în SIS II, dar care au legătură cu semnalările introduse în SIS II, care urmează să fie transmise în cadrul schimbului de informații:

(i)	pentru a permite statelor membre să se consulte sau să se informeze reciproc la introducerea unei semnalări;

(ii)	ca urmare a unui răspuns pozitiv, pentru a permite luarea unei măsuri adecvate;

(iii)

în cazul în care măsura nu poate fi luată;

(iv)	în ceea ce privește calitatea datelor din SIS II;

(v)	în ceea ce privește compatibilitatea și prioritatea semnalărilor;

(vi)	în ceea ce privește exercitarea dreptului de acces.

(c)

„date complementare” înseamnă datele stocate în SIS II și în legătură cu semnalările introduse în SIS II, care trebuie să fie accesibile imediat autorităților competente atunci când persoanele cu privire la care au fost introduse datele în SIS II sunt localizate în urma consultărilor efectuate în acest sistem;

(d)

„resortisant dintr-o țară terță” înseamnă orice persoană care nu este:

(i)	cetățean al Uniunii Europene în conformitate cu articolul 17 alineatul (3) din tratat, nici

(ii)	resortisant al unei țări terțe care se bucură, în temeiul acordurilor între Comunitate și statele membre, pe de-o parte, și țara respectivă, pe de altă parte, de drepturi de liberă circulație echivalente cu cele ale cetățenilor Uniunii Europene;

(e)	„date cu caracter personal” înseamnă orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă („persoana în cauză”); este considerată persoană identificabilă persoana care poate fi identificată în mod direct sau indirect;

(f)

„prelucrarea datelor cu caracter personal” („prelucrare”) înseamnă orice operațiune sau ansamblu de operațiuni efectuate sau nu cu ajutorul unor procedee automatizate și aplicate unor date cu caracter personal, cum ar fi culegerea, înregistrarea, organizarea, păstrarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, comunicarea prin transmitere, difuzarea sau orice altă formă de punere la dispoziție, apropierea sau interconexiunea, precum și blocarea, ștergerea sau distrugerea.

Articolul 4

Arhitectura tehnică și modul de funcționare a SIS II

(1) SIS II este compus din următoarele elemente:

(a)

un sistem central („SIS II central”) cu:

—	o funcție de suport tehnic („CS-CIS”) care conține baza de date a SIS II;

—	o interfață națională uniformă („NI-SIS”);

(b)	un sistem național („N. SIS II”) în fiecare stat membru, constituit din sistemele de date naționale care comunică cu SIS II central. Un N. SIS II poate conține un fișier de date (o „copie națională”) care conține o copie completă sau parțială a bazei de date SIS II;

(c)	o infrastructură de comunicare între CS-SIS și NI-SIS („infrastructura de comunicare”) care furnizează o rețea virtuală criptată dedicată datelor din SIS II și schimbului de date între birourile SIRENE menționate la articolul 7 alineatul (2).

(2) Datele din SIS II sunt introduse, actualizate, eliminate și consultate prin intermediul diferitelor sisteme N. SIS II. O copie națională este accesibilă pentru efectuarea căutărilor automate pe teritoriul fiecărui stat membru care folosește o astfel de copie. Nu este posibilă consultarea fișierelor de date din N. SIS II ale celorlalte state membre.

(3) Sistemul CS-SIS, care asigură controlul tehnic și îndeplinește funcții administrative, se instalează la Strasbourg (Franța), iar la Sankt Johann im Pongau (Austria) se instalează un CS-SIS de rezervă, care să poată asigura toate funcțiile sistemului CS-SIS principal în cazul unei defecțiuni survenite la acesta.

(4) CS-SIS asigură serviciile necesare introducerii și prelucrării datelor din SIS II, inclusiv consultările în baza de date a SIS II. Pentru statele membre care utilizează o copie națională, CS-SIS asigură:

(a)	actualizarea on-line a copiilor naționale;

(b)	sincronizarea și coerența între copia națională și baza de date a SIS II;

(c)	operațiunile de inițializare și de restabilire a copiilor naționale.

Articolul 5

Costuri

(1) Costurile aferente înființarii, funcționării și întreținerii sistemului SIS II central și infrastructurii de comunicare sunt suportate din bugetul general al Uniunii Europene.

(2) Aceste costuri cuprind lucrările efectuate în cadrul CS-SIS pentru a asigura furnizarea serviciilor menționate la articolul 4 alineatul (4).

(3) Costurile aferente înființarii, funcționării și întreținerii fiecărui N. SIS II sunt suportate de statul membru în cauză.

CAPITOLUL II

RESPONSABILITĂȚILE STATELOR MEMBRE

Articolul 6

Sisteme naționale

Fiecare stat membru este responsabil cu înființarea, funcționarea și întreținerea propriului sistem N. SIS II și cu conectarea propriului N. SIS II la NI-SIS.

Articolul 7

Oficiul N. SIS-II și biroul SIRENE

(1) Fiecare stat membru desemnează o autoritate („oficiul N. SIS II”) care își asumă responsabilitatea principală pentru N. SIS II al acelui stat. Această autoritate răspunde pentru buna funcționare și securitatea N. SIS II, asigură accesul autorităților competente la SIS II și ia măsurile necesare pentru asigurarea respectării dispozițiilor prezentului regulament. Fiecare stat membru își transmite semnalările prin intermediul propriului oficiu N. SIS II.

(2) Fiecare stat membru desemnează autoritatea care răspunde de schimbul tuturor informațiilor suplimentare („biroul SIRENE”), în conformitate cu dispozițiile Manualului SIRENE, astfel cum este menționat la articolul 8.

De asemenea, aceste birouri coordonează verificarea calității informațiilor introduse în SIS II. În acest scop, acestea au acces la datele prelucrate în SIS II.

(3) Statele membre comunică autorității de gestionare coordonatele oficiului N. SIS II și ale biroului SIRENE de pe teritoriul acestora. Autoritatea de gestionare publică lista acestora, precum și lista menționată la articolul 31 alineatul (8).

Articolul 8

Schimbul de informații suplimentare

(1) Schimbul de informații suplimentare se desfășoară în conformitate cu dispozițiile unui manual denumit „Manualul SIRENE” și cu ajutorul infrastructurii de comunicare. În cazul în care infrastructura de comunicare nu este accesibilă, statele membre pot utiliza alte mijloace tehnice, securizate în mod corespunzător, pentru schimbul de informații suplimentare.

(2) Informațiile suplimentare se utilizează numai în scopul pentru care au fost transmise.

(3) Statele membre răspund în cel mai scurt timp posibil cererilor de informații suplimentare care le sunt adresate de către celelalte state membre.

(4) Normele privind schimbul de informații suplimentare se stabilesc în conformitate cu procedura menționată la articolul 51 alineatul (2), sub forma „Manualului SIRENE”, fără a aduce atingere dispozițiilor instrumentului de instituire a autorității de gestionare.

Articolul 9

Conformitatea tehnică

(1) Pentru a asigura o transmitere rapidă și eficientă a datelor, fiecare stat membru respectă, la realizarea propriului N. SIS II, protocoalele și procedurile tehnice stabilite pentru a asigura compatibilitatea propriului N. SIS II cu CS-SIS. Aceste protocoale și proceduri tehnice se stabilesc în conformitate cu procedura menționată la articolul 51 alineatul (2), fără a aduce atingere dispozițiilor instrumentului de instituire a autorității de gestionare.

(2) În cazul în care un stat membru utilizează o copie națională, acesta se asigură, cu ajutorul mijloacelor furnizate de către CS-SIS, că datele stocate în copia națională sunt identice și consecvente cu baza de date a SIS II prin intermediul actualizărilor automate menționate la articolul 4 alineatul (4) și că o consultare a copiei sale naționale generează un rezultat echivalent cu cel al unei consultări a bazei de date SIS II.

Articolul 10

Securitatea – statele membre

(1) Fiecare stat membru adoptă, pentru propriul N. SIS II, măsurile, inclusiv un plan de securitate, care:

(a)	să asigure protecția fizică a datelor, în special prin elaborarea unor planuri de urgență pentru protecția infrastructurilor critice;

(b)	să prevină accesul oricărei persoane neautorizate la instalațiile utilizate pentru prelucrarea datelor cu caracter personal (controlul accesului la instalații);

(c)	să nu permită citirea, copierea, modificarea sau îndepărtarea suporturilor de date de către o persoană neautorizată (controlul suporturilor de date);

(d)	să nu permită introducerea neautorizată în fișier, precum și consultarea, modificarea sau ștergerea neautorizată a datelor cu caracter personal integrate (controlul stocării);

(e)	să nu permită utilizarea sistemelor de prelucrare automată a datelor de către persoane neautorizate cu ajutorul instalațiilor de transmitere a datelor (controlul utilizatorilor);

(f)

să asigure că, pentru utilizarea unui sistem de prelucrare automată a datelor, persoanele autorizate au acces numai la informațiile pentru care au autorizație de acces și numai cu ajutorul identităților de utilizatori individuali și unici, precum și al modurilor de acces confidențial (controlul accesului la date);

(g)

să asigure că toate autoritățile cu drept de acces la SIS II sau la instalațiile de prelucrare a datelor își creează profiluri care descriu sarcinile și responsabilitățile ce le revin persoanelor autorizate în ceea ce privește accesul, introducerea, actualizarea, eliminarea și consultarea datelor și pun de îndată aceste profiluri la dispoziția autorităților naționale de control prevăzute la articolul 44 alineatul (1), la cererea acestora (profilurile membrilor personalului);

(h)	să asigure posibilitatea de a verifica și de a stabili organismele cărora li se pot transmite date cu caracter personal prin intermediul echipamentelor de comunicații (controlul transmiterii);

(i)	să asigure posibilitatea de a verifica și de a stabili a posteriori ce date cu caracter personal au fost introduse în sistemele de prelucrare automată a datelor, în ce moment, de către cine și în ce scop (controlul introducerii);

(j)	să nu permită, în special prin tehnici adaptate de criptare, ca, în momentul transmiterii datelor cu caracter personal sau al transportului suportului de date, datele să poată fi citite, copiate, modificate sau șterse în mod neautorizat (controlul transportului);

(k)	să monitorizeze eficiența măsurilor de securitate prevăzute la prezentul alineat și să adopte măsurile de organizare în domeniul controlului intern, necesare pentru respectarea prevederilor prezentului regulament (autocontrol).

(2) Statele membre adoptă măsuri echivalente cu cele menționate la alineatul (1) în domeniul securității schimburilor de informații suplimentare.

Articolul 11

Confidențialitatea – statele membre

Fiecare stat membru aplică propriile norme privind secretul profesional sau orice obligație echivalentă de confidențialitate, în privința tuturor persoanelor și organismelor care lucrează cu date din SIS II și cu informații suplimentare, în conformitate cu legislația națională. Această obligație continuă să se aplice după încetarea mandatului sau contractului de muncă al persoanelor respective sau după încetarea activității organismelor respective.

Articolul 12

Păstrarea înregistrărilor la nivel național

(1) Statele membre care nu utilizează copii naționale se asigură că orice acces la datele cu caracter personal și orice schimb al acestor date în cadrul CS-SIS sunt înregistrate în propriul N. SIS II pentru a se putea verifica legalitatea consultării și legalitatea prelucrării datelor, pentru a asigura autocontrolul și buna funcționare a N. SIS II, precum și integritatea și securitatea datelor.

(2) Statele membre care utilizează copii naționale se asigură că orice acces la datele din SIS II și orice schimb cu aceste date sunt înregistrate în scopurile menționate la alineatul (1). Aceasta nu se aplică prelucrărilor prevăzute la articolul 4 alineatul (4).

(3) Înregistrările indică, în special, istoricul semnalărilor, ziua și ora transmiterii datelor, datele utilizate pentru efectuarea unei consultări, coordonatele datelor transmise și numele autorității competente și al persoanei care răspunde de prelucrarea datelor.

(4) Înregistrările pot fi utilizate numai în scopurile prevăzute la alineatele (1) și (2) și se șterg după cel puțin un an și cel mult trei ani de la crearea acestora. Înregistrările care conțin istoricul semnalărilor pot fi șterse după trecerea unei perioade de un an până la trei ani de la ștergerea semnalărilor.

(5) Înregistrările pot fi păstrate mai mult timp în cazul în care sunt necesare unei proceduri de monitorizare care se află deja în curs de desfășurare.

(6) Autoritățile naționale competente care sunt responsabile cu verificarea legalității sau ilegalității consultărilor, cu asigurarea autocontrolului și cu buna funcționare a N. SIS II, precum și cu integritatea și securitatea datelor au acces, în limitele competențelor acestora și la cerere, la aceste înregistrări în scopul îndeplinirii sarcinilor ce le revin.

Articolul 13

Autocontrolul

Statele membre se asigură că fiecare autoritate căreia îi este permis accesul la datele din SIS II ia măsurile necesare pentru asigurarea conformității cu prezentul regulament și cooperează, atunci când este necesar, cu autoritatea națională de control.

Articolul 14

Formarea personalului

Înainte de a fi autorizat să prelucreze datele stocate în SIS II, personalul autorităților care au un drept de acces la SIS II primește o formare corespunzătoare privind normele în domeniul securității și al normelor de protecție a datelor și este informat cu privire la infracțiunile și eventualele sancțiuni penale aplicabile în domeniu.

CAPITOLUL III

RESPONSABILITĂȚILE AUTORITĂȚII DE GESTIONARE

Articolul 15

Gestionarea operațională

(1) După o perioadă de tranziție, responsabilitatea gestionării operaționale a SIS II central revine unei autorități de gestionare, finanțată de la bugetul general al Uniunii Europene. Autoritatea de gestionare se asigură, în colaborare cu statele membre, că SIS II central dispune în orice moment de cea mai bună tehnologie disponibilă, sub rezerva unei analize cost-beneficiu.

(2) Autoritatea de gestionare este responsabilă, de asemenea, cu următoarele sarcini, legate de infrastructura de comunicare:

(a)	supravegherea,

(b)	securitatea,

(c)	coordonarea relațiilor dintre statele membre și furnizor.

(3) Comisiei îi revin toate celelalte responsabilități legate de infrastructura de comunicare, în special:

(a)	sarcini privind execuția bugetară,

(b)	achiziții și reînnoire,

(c)	aspecte contractuale.

(4) Pe parcursul unei perioade de tranziție înainte ca autoritatea de gestionare să își preia responsabilitățile, Comisia este responsabilă cu gestionarea operațională a SIS II central. În conformitate cu Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (17), Comisia poate delega această responsabilitate și cele de punere în aplicare a bugetului unor organisme din sectorul public național din două țări diferite.

(5) Fiecare din organismele publice naționale prevăzute la alineatul (4) trebuie să îndeplinească în special următoarele criterii de selecție:

(a)	să facă dovada unei experiențe de durată dobândită în gestionarea unui sistem de informații la scară largă cu funcționalitățile prevăzute la articolul 4 alineatul (4);

(b)	să dețină un nivel înalt de expertiză în ceea ce privește cerințele de funcționare și de securitate ale unui sistem de informații cu funcționalități comparabile celor prevăzute la articolul 4 alineatul (4);

(c)	să dispună de personal suficient și cu experiență având calificările profesionale și lingvistice necesare pentru a lucra într-un mediu de cooperare internațională asemănător cu cel necesar pentru SIS II;

(d)	să dispună de infrastructuri securizate și adaptate necesităților sale care să fie în special în măsură să susțină și să garanteze funcționarea continuă a sistemelor informatice de mari dimensiuni și

(e)	să activeze într-un mediu administrativ care îi permite buna îndeplinire a sarcinilor sale și evitarea oricărui conflict de interese.

(6) Înainte de orice delegare, în sensul alineatului (4) și la intervale regulate după aceea, Comisia informează Parlamentul European și Consiliul cu privire la condițiile în care se efectuează delegarea, la domeniul de aplicare al acesteia și la organismele cărora li s-au delegat sarcini.

(7) În cazul în care, în temeiul alineatului (4), Comisia delegă responsabilități care îi revin în cursul perioadei de tranziție, aceasta se asigură că delegarea respectă întru totul limitele stabilite prin sistemul instituțional prevăzut în tratat. Comisia se asigură în special că această delegare nu aduce atingere oricărui mecanism de control efectiv exercitat, în conformitate cu dreptul comunitar, de către Curtea de Justiție, Curtea de Conturi sau de către Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor.

(8) Gestionarea operațională a SIS II central se referă la toate sarcinile necesare pentru ca SIS II central să poată fi menținut în funcțiune 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână, în conformitate cu prezentul regulament, în special activitățile de întreținere și dezvoltările tehnice indispensabile bunei funcționări a sistemului.

Articolul 16

Securitatea

(1) Autoritatea de gestionare și Comisia adoptă, pentru SIS II central și, respectiv, pentru infrastructura de comunicare, măsurile necesare, inclusiv un plan de securitate care:

(a)	să asigure protecția fizică a datelor, în special prin elaborarea planurilor de urgență pentru protecția infrastructurilor critice;

(b)	să prevină accesul oricărei persoane neautorizate la instalațiile utilizate pentru prelucrarea datelor cu caracter personal (controlul accesului la instalații);

(c)	să nu permită citirea, reproducerea, modificarea sau extragerea suporturilor de date de către o persoană neautorizată (controlul suporturilor de date);

(d)	să nu permită introducerea neautorizată a datelor în fișier, precum și orice inspecție, modificare sau ștergere neautorizată a datelor cu caracter personal înregistrate (controlul stocării);

(e)	să nu permită utilizarea sistemelor de prelucrare automată a datelor de către persoane neautorizate cu ajutorul instalațiilor de transmitere a datelor (controlul utilizatorilor);

(f)

să garanteze că, pentru utilizarea unui sistem de prelucrare automată a datelor, persoanele autorizate au acces numai la datele care țin de competența acestora și numai cu ajutorul identităților de utilizatori individuali și unici, precum și al modurilor confidențiale de acces (controlul accesului la date);

(g)

să creeze profiluri care descriu sarcinile și responsabilitățile care le revin persoanelor autorizate în ceea ce privește accesul la date sau la instalațiile de prelucrare a datelor și să pună de îndată profilurile respective la dispoziția Autorității Europene pentru Protecția Datelor prevăzută la articolul 45, la cererea acesteia (profilurile membrilor personalului);

(h)	să garanteze posibilitatea de a verifica și de a stabili organismele cărora li se pot transmite date cu caracter personal prin intermediul instalațiilor de transmitere a datelor (controlul transmiterii);

(i)	să garanteze posibilitatea de a verifica și de a constata a posteriori ce date cu caracter personal au fost introduse în sistemele de prelucrare computerizată a datelor, în ce moment și de către cine (controlul introducerii);

(j)	să nu permită, în special prin tehnici adaptate de criptare, ca, în momentul transmiterii datelor cu caracter personal sau al transportului suporturilor de date, datele să poată fi citite, copiate, modificate sau șterse în mod neautorizat (controlul transportului);

(k)	să monitorizeze eficiența măsurilor de securitate prevăzute la prezentul alineat și să adopte măsurile de organizare în domeniul controlului intern, necesare pentru respectarea prevederilor prezentului regulament (autocontrol).

(2) Autoritatea de gestionare adoptă măsuri echivalente cu cele prevăzute la alineatul (1) în domeniul securității schimburilor de informații suplimentare prin intermediul infrastructurii de comunicare.

Articolul 17

Confidențialitatea – Autoritatea de gestionare

(1) Fără a aduce atingere articolului 17 din Statutul funcționarilor Comunității Europene, autoritatea de gestionare aplică normele corespunzătoare în domeniul secretului profesional sau impune obligații de confidențialitate echivalente care se aplică tuturor membrilor personalului acesteia care lucrează cu datele din SIS II la standarde comparabile cu cele prevăzute la articolul 11 din prezentul regulament. Această obligație se aplică și după încetarea mandatului, a contractului de muncă al acestor persoane sau după încetarea activităților respective.

(2) Autoritatea de gestionare adoptă măsuri echivalente cu cele menționate la alineatul (1) privind confidențialitatea schimbului de informații suplimentare prin intermediul infrastructurii de comunicare.

Articolul 18

Păstrarea înregistrărilor la nivelul central

(1) Autoritatea de gestionare asigură că orice acces la datele cu caracter personal și toate schimburile cu astfel de date păstrate în cadrul CS-SIS sunt înregistrate în scopurile menționate la articolul 12 alineatele (1) și (2).

(2) Înregistrările indică, în special, istoricul semnalărilor, ziua și ora transmiterii datelor, datele utilizate pentru efectuarea unor consultări, coordonatele datelor transmise și identificarea autorității competente care răspunde de prelucrarea datelor.

(3) Înregistrările pot fi utilizate numai în scopurile prevăzute la alineatul (1) și sunt șterse după cel puțin un an și cel mult trei ani de la crearea acestora. Înregistrările care conțin istoricul semnalărilor pot fi șterse după trei ani de la stergerea semnalărilor.

(4) Înregistrările pot fi păstrate mai mult în cazul în care sunt necesare unei proceduri de monitorizare care se află deja în curs de desfășurare.

(5) Autoritățile naționale competente responsabile cu verificarea legalității consultărilor, verificarea legalității prelucrării datelor și autocontrolul, precum și cu buna funcționare a CS-SIS II, precum și integritatea și securitatea datelor, au acces, în limitele competențelor și la cererea acestora, la aceste înregistrări în scopul îndeplinirii sarcinilor ce le revin.

Articolul 19

Campania de informare

Comisia, în cooperare cu autoritățile naționale de control și cu Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, organizează la începutul funcționării SIS II de o campanie de informare pentru conștientizarea publicului cu privire la obiectivele, datele stocate, autoritățile care au drept de acces la semnalări și drepturile persoanelor. După înființarea sa, autoritatea de gestionare în cooperare cu autoritățile naționale de control și cu Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor organizează în mod regulat campanii de acest tip. Statele membre în cooperare cu propriile autorități naționale de control, elaborează și pun în aplicare politicile necesare pentru informarea generală a cetățenii lor cu privire la SIS II.

CAPITOLUL IV

SEMNALĂRILE RESORTISANȚILOR DIN ȚĂRILE TERȚE CA INADMISIBILI SAU AVÂND INTERDICȚIE DE ȘEDERE

Articolul 20

Categorii de date

(1) Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 8 alineatul (1) sau dispozițiilor prezentului regulament care prevăd stocarea datelor complementare, SIS II conține exclusiv categoriile de date care sunt furnizate de către fiecare stat membru și care sunt necesare pentru scopurile prevăzute la articolul 24.

(2) Informațiile privind persoanele semnalate cuprind cel mult următoarele elemente:

(a)	numele și prenumele, numele de naștere, numele utilizat(e) anterior și pseudonimele, înregistrate, eventual, separat;

(b)	semnele fizice particulare, obiective și care nu pot fi înlăturate;

(c)	locul și data nașterii;

(d)

sexul;

(e)	fotografiile;

(f)	amprentele digitale;

(g)	naționalitatea (naționalitățile);

(h)	indicația că persoana respectivă este înarmată, violentă sau a evadat;

(i)	motivul semnalării;

(j)	autoritatea semnalantă;

(k)	o trimitere la decizia care se află la originea semnalării;

(l)	acțiunile de întreprins;

(m)	legătura (legăturile) spre alte semnalări introduse în SIS II, în conformitate cu articolul 37.

(3) Normele tehnice necesare pentru introducerea, actualizarea, eliminarea și consultarea datelor prevăzute la alineatul (2) se stabilesc în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 51 alineatul (2), fără a aduce atingere dispozițiilor instrumentului de înființare a autorității de gestionare.

(4) Normele tehnice necesare pentru consultarea datelor prevăzute la alineatul (2) sunt analoge cu cele pentru consultările în CS-SIS, în copiile naționale și în copiile tehnice, în conformitate cu articolul 31 alineatul (2).

Articolul 21

Proporționalitatea

Înainte de a introduce o semnalare, statul membru semnalant verifică dacă respectivul caz este suficient de adecvat, relevant și important pentru a justifica introducerea semnalării în SIS II.

Articolul 22

Norme specifice privind fotografiile și amprentele digitale

Utilizarea fotografiilor și amprentelor digitale prevăzute la articolul 20 alineatul (2) literele (e) și (f) se supune următoarelor dispoziții:

(a)

fotografiile și amprentele digitale sunt introduse numai după ce au fost supuse unui control specific al calității care să garanteze respectarea standardelor minime de calitate. Caracteristicile acestui control specific al calității sunt stabilite în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 51 alineatul (2), fără a aduce atingere dispozițiilor instrumentului de înființare a autorității de gestionare;

(b)	fotografiile și amprentele digitale sunt utilizate numai pentru a confirma identitatea unui resortisant dintr-o țară terță localizat în urma unei consultări alfanumerice efectuate în SIS II;

(c)

de îndată ce este posibil din punct de vedere tehnic, amprentele digitale pot fi de asemenea utilizate pentru identificarea unui resortisant dintr-o țară terță pe baza identificatorilor biometrici. Înainte ca această funcționalitate să fie introdusă în SIS II, Comisia prezintă un raport care precizează dacă tehnica necesară este disponibilă și pregătită pentru a fi utilizată, raport cu privire la care Parlamentul European este consultat.

Articolul 23

Cerințe pentru introducerea unei semnalări

(1) O semnalare nu poate fi introdusă fără datele prevăzute la articolul 20 alineatul (2) literele (a), (d), (k) și (l).

(2) De asemenea, în cazul în care sunt disponibile, sunt introduse toate celelalte date menționate la articolul 20 alineatul (2).

Articolul 24

Condiții pentru emiterea semnalărilor ca inadmisibil sau având interdicție de ședere

(1) Datele cu privire la resortisanții din țări terțe care fac obiectul unei semnalări ca inadmisibil sau având interdicție de ședere sunt introduse pe baza unei semnalări naționale care este rezultatul unei decizii luate de autoritățile administrative sau de instanțele judecătorești competente cu respectarea normelor de procedură prevăzute de legislația națională, pe baza unei evaluări individuale. Căile de atac împotriva acestei decizii se exercită în conformitate cu legislația națională.

(2) O semnalare este introdusă atunci când decizia menționată la alineatul (1) se întemeiază pe amenințarea la adresa ordinii sau a securității publice sau la adresa securității naționale pe care o poate constitui prezența unui resortisant dintr-o țară terță pe teritoriul unui stat membru. O astfel de situație se prezintă în special în cazul:

(a)	unui resortisant dintr-o țară terță care a fost condamnat într-un stat membru pentru o infracțiune care se pedepsește cu închisoarea de cel puțin un an;

(b)	unui resortisant dintr-o țară terță față de care există motive serioase să se creadă că a comis o infracțiune gravă sau despre care există indicii reale că intenționează să comită o astfel de infracțiune pe teritoriul unui stat membru.

(3) O semnalare poate fi de asemenea introdusă atunci când decizia prevăzută la alineatul (1) se întemeiază pe faptul că resortisantul dintr-o țară terță a făcut obiectul unei măsuri de îndepărtare, de refuz al intrării sau de expulzare care nu a fost abrogată sau suspendată și care conține sau este însoțită de o interdicție de intrare sau, după caz, de ședere, întemeiată pe nerespectarea reglementărilor naționale privind intrarea sau șederea resortisanților din țări terțe.

(4) Prezentul articol nu se aplică persoanelor menționate la articolul 26.

(5) Comisia reexaminează punerea în aplicare a prezentului articol la trei ani de la data prevăzută la articolul 55 alineatul (2). Pe baza acestei reexaminări, utilizând dreptul de inițiativă conferit de tratat, Comisia face propunerile necesare pentru modificarea dispozițiilor prezentului articol pentru a ajunge la un grad mai ridicat de armonizare a criteriilor de semnalare.

Articolul 25

Condiții privind semnalările resortisanților țărilor terțe care se bucură de dreptul de liberă circulație în Comunitate

(1) O semnalare privind un resortisant al unei țări terțe care se bucură de dreptul de liberă circulație pe teritoriul Comunității în temeiul Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora (18) este în conformitate cu normele adoptate în cadrul punerii în aplicare a directivei menționate.

(2) În cazul unui răspuns pozitiv la o semnalare introdusă în temeiul articolului 24 referitoare la un resortisant al unei țări terțe care beneficiază de dreptul de liberă circulație pe teritoriul Comunității, statul membru de executare a semnalării consultă de îndată statul membru semnalant, prin intermediul biroului SIRENE, urmând dispozițiile Manualului SIRENE, pentru a decide fără întârziere ce măsuri trebuie adoptate.

Articolul 26

Condiții privind semnalările resortisanților țărilor terțe care fac obiectul unei măsuri restrictive adoptate în conformitate cu articolul 15 din Tratatul privind Uniunea Europeană

(1) Fără a aduce atingere articolului 25, semnalările cu privire la resortisanții țărilor terțe care fac obiectul unei măsuri restrictive destinate să nu le permită intrarea pe teritoriul statelor membre sau tranzitarea acestor teritorii, măsură adoptată în conformitate cu articolul 15 din Tratatul privind UE, inclusiv măsurile de instituire a unei interdicții de călătorie decretată de către Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, fac obiectul, în măsura în care pot fi îndeplinite cerințele în domeniul calității datelor, unei introduceri în SIS II în scopul neadmiterii sau interdicției de ședere.

(2) Articolul 23 nu se aplică semnalărilor introduse în temeiul alineatului (1) al prezentului articol.

(3) Statul membru care răspunde de introducerea, actualizarea și ștergerea acestor semnalări în numele tuturor statelor membre este desemnat la adoptarea măsurii respective luate în conformitate cu articolul 15 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Articolul 27

Autoritățile care dispun de dreptul de acces la semnalări

(1) Accesul la datele introduse în SIS II, precum și dreptul de a le consulta direct sau de a consulta o copie a datelor din SIS II, sunt rezervate exclusiv autorităților responsabile cu identificarea resortisanților țărilor terțe în ceea ce privește:

(a)	controalele la frontiere, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod Comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (19);

(b)	celelalte verificări polițienești și vamale efectuate în interiorul statului membru respectiv și coordonarea acestor verificări de către autoritățile desemnate.

(2) Cu toate acestea, dreptul de acces la datele introduse în SIS II și dreptul de a consulta direct asemenea date pot fi exercitate, de asemenea, de către autoritățile judiciare naționale, inclusiv cele care au competența de a iniția urmăriri judiciare în cadrul unor proceduri penale și al anchetelor judiciare dinaintea inculpării, în îndeplinirea atribuțiilor acestora astfel cum sunt prevăzute în legislația națională, și de către autoritățile de coordonare ale acestora.

(3) De asemenea, accesul la datele introduse în conformitate cu articolul 24 și la datele privind documentele referitoare la persoane introduse în conformitate cu articolul 38 alineatul (2) literele (d) și (e) din Decizia 2006/000/JAI a Consiliului, precum și dreptul de a consulta direct astfel de date pot fi exercitate de către autoritățile care au competențe privind eliberarea vizelor, de către autoritățile centrale care au competențe privind examinarea cererilor de viză, precum și de autoritățile care au competențe privind eliberarea permiselor de ședere și punerea în aplicare a legislației cu privire la resortisanții țărilor terțe în cadrul aplicării dispozițiilor acquis-ului comunitar privind circulația persoanelor. Accesul acestor autorități la date este reglementat prin legislația națională a fiecărui stat membru.

(4) Autoritățile menționate la prezentul articol sunt incluse în lista menționată la articolul 31 alineatul (8).

Articolul 28

Limite de acces

Utilizatorii pot avea acces numai la datele care sunt necesare pentru îndeplinirea misiunilor lor.

Articolul 29

Perioada de păstrare a semnalărilor

(1) Semnalările introduse în SIS II în temeiul prezentului regulament se păstrează numai pe perioada necesară realizării scopurilor pentru care au fost introduse.

(2) În termen de trei ani de la introducerea unei astfel de semnalări în SIS II, statul membru semnalant examinează necesitatea de a o păstra.

(3) Fiecare stat membru stabilește, după caz, termene de examinare mai scurte, în conformitate cu legislația națională.

(4) În termenul de examinare, statul membru semnalant poate decide, în urma unei evaluări individuale globale, care este înregistrată, menținerea semnalării în cazul în care această menținere este necesară în scopul pentru care a fost introdusă respectiva semnalare. În acest caz, alineatul (2) se aplică și prelungirii. Orice prelungire a unei semnalări se comunică CS-SIS.

(5) La încheierea termenului de examinare prevăzut la alineatul (2), semnalările sunt șterse în mod automat, cu excepția cazului în care statul membru semnalant a comunicat CS-SIS prelungirea semnalării în conformitate cu alineatul (4). CS-SIS informează în mod automat statele membre cu patru luni înainte de ștergerea programată a datelor din sistem.

(6) Statele membre elaborează statistici privind numărul semnalărilor a căror perioadă de păstrare a fost prelungită în conformitate cu alineatul (4).

Articolul 30

Dobândirea cetățeniei și semnalările

Semnalările referitoare la o persoană care a dobândit cetățenia unui stat ai cărui resortisanți se bucură de dreptul de liberă circulație în Comunitate sunt șterse de îndată ce statul membru semnalant ia cunoștință sau este informat, în conformitate cu articolul 34, cu privire la faptul că persoana respectivă a dobândit această cetățenie.

CAPITOLUL V

NORME GENERALE PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR

Articolul 31

Prelucrarea datelor din SIS II

(1) Statele membre pot prelucra datele menționate la articolul 20 în scopul neadmiterii sau al interdicției de ședere pe teritoriul acestora.

(2) Datele pot fi copiate numai în scopuri tehnice, cu condiția ca această copiere să fie necesară pentru ca autorite menționate la articolul 27 să poată efectua o consultare directă. Dispozițiile prezentului regulament se aplică și copiilor respective. Semnalările emise de un stat membru nu pot fi copiate din N. SIS II al acestuia în alte fișiere naționale de date naționale.

(3) Copiile tehnice menționate la alineatul (2) care alimentează bazele de date off-line pot fi păstrate cel mult 48 de ore. Această perioadă poate fi prelungită în caz de urgență până la încetarea urgenței.

Fără a aduce atingere primului paragraf, copiile tehnice care alimentează bazele de date off-line destinate autorităților responsabile cu eliberarea vizelor nu mai sunt autorizate la un an după ce autoritatea respectivă a reușit să se conecteze la infrastructura de comunicare a Sistemului de informații privind vizele, sistem care urmează să fie stabilit într-un viitor regulament, privind sistemul de informații referitoare la vize și la schimbul de informații între statele membre privind vizele de scurtă ședere, cu excepția copiilor făcute pentru a fi utilizate numai în situații de urgență în urma unei indisponibilități a rețelei mai lungă de douăzeci și patru de ore.

Statele membre realizează un inventar la zi al acestor copii, îl pun la dispoziția autorității lor naționale de supraveghere menționată la articolul 44 alineatul (1) și se asigură că aceste copii sunt în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament, în special ale articolului 10.

(4) Accesul la date este autorizat numai în limitele competențelor autorităților naționale menționate la articolul 27 și este rezervat personalului autorizat în acest sens.

(5) Datele nu pot fi utilizate în scopuri administrative. Prin derogare, datele introduse în conformitate cu prezentul regulament pot fi utilizate în conformitate cu legislația națională a fiecărui stat membru de către autoritățile menționate la articolul 27 alineatul (3) pentru îndeplinirea atribuțiilor acestora.

(6) Datele care sunt înregistrate în conformitate cu articolul 24 din prezentul regulament și datele referitoare la documente privind persoane care sunt înregistrate în temeiul articolului 38 alineatul (2) literele (d) și (e) din Decizia 2006/…/JAI pot fi utilizate în conformitate cu legislația națională a fiecărui stat membru în scopurile prevăzute la articolul 27 alineatul (3) din prezentul regulament.

(7) Orice utilizare a datelor care nu este în conformitate cu alineatele (1)-(6) este considerată abuz în sensul legislației naționale a fiecărui stat membru.

(8) Fiecare stat membru comunică autorității de gestionare lista propriilor autorități competente autorizate să consulte direct datele introduse în SIS II în conformitate cu prezentul regulament, precum și orice modificare adusă acestei liste. Această listă indică, pentru fiecare autoritate, datele pe care le poate consulta și în ce scop. Autoritatea de gestionare se asigură că lista este publicată anual în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(9) În măsura în care dreptul comunitar nu stabilește dispoziții speciale, legislația fiecărui stat membru se aplică datelor introduse în sistemul său N-SIS II.

Articolul 32

Datele SIS II și fișierele naționale

(1) Articolul 31 alineatul (2) nu aduce atingere dreptului unui stat membru de a păstra în propriile fișiere naționale datele din SIS II în legătură cu care s-au luat măsuri pe teritoriul său. Aceste date sunt păstrate în fișierele naționale pentru o perioadă de cel mult trei ani, cu excepția cazului în care dispoziții speciale ale legislației naționale prevăd o perioadă mai lungă.

(2) Articolul 31 alineatul (2) nu aduce atingere dreptului unui stat membru de a păstra în propriile fișiere naționale date conținute într-o anumită semnalare introdusă în SIS-II de statul membru respectiv.

Articolul 33

Informații în cazul neexecutării unei semnalări

În cazul în care măsurile solicitate nu pot fi aplicate, statul membru solicitat informează direct cu privire la aceasta statul membru semnalant.

Articolul 34

Calitatea datelor prelucrate în SIS II

(1) Un stat membru semnalant răspunde de exactitatea și de actualitatea datelor, precum și de legalitatea introducerii acestora în SIS II.

(2) Numai statul membru semnalant este autorizat să modifice, să completeze, să rectifice, să actualizeze sau să șteargă datele pe care le-a introdus.

(3) În cazul în care un stat membru altul decât statul membru semnalant dispune de elemente care indică o dată conține o eroare de drept sau de fapt, acesta informează statul membru semnalant respectiv despre aceasta printr-un schimb de informații suplimentare, în cel mai scurte termen și cel mai târziu în zece zile de la data la care a identificat aceste elemente. Statul membru semnalant verifică datele comunicate și, după caz, corectează sau șterge de îndată datele respective.

(4) În cazul în care statele membre nu pot ajunge la un acord în termen de două luni, statul membru care nu este la originea semnalării supune problema Autorității Europene pentru Protecția Datelor care, în cooperare cu autoritățile naționale de control respective, acționează în calitate de mediator.

(5) Statele membre fac schimb de informații suplimentare în cazul în care o persoană depune o reclamație prin care afirmă că nu este persoana vizată de o semnalare. În cazul în care din verificări reiese că este vorba într-adevăr de două persoane diferite, reclamantul este informat cu privire la dispozițiile articolului 36.

(6) În cazul în care o persoană face deja obiectul unei semnalări în SIS II, statul membru care introduce o nouă semnalare ajunge la un acord în acest sens cu statul membru care a introdus prima semnalare. Acordul se realizează pe baza unui schimb de informații suplimentare.

Articolul 35

Diferențierea persoanelor care prezintă caracteristici similare

În cazul în care se constată, la introducerea unei noi semnalări, că în SIS II există deja o persoană având aceleași elemente descriptive ale identității, se aplică următoarea procedură:

(a)	biroul SIRENE contactează autoritatea solicitantă pentru a verifica dacă este sau nu vorba despre aceeași persoană;

(b)

în cazul în care în urma verificării reiese că persoana care face obiectul noii semnalări și persoana deja semnalată în SIS II reprezintă într-adevăr una și aceeași persoană, biroul SIRENE aplică procedura privind semnalările multiple, prevăzută la articolul 34 alineatul (6). În cazul în care verificarea pune în evidență că în realitate este vorba de două persoane diferite, biroul SIRENE validează cererea de a introduce o a doua semnalare, adăugând elementele necesare pentru evitarea oricărei erori de identificare.

Articolul 36

Date complementare pentru prelucrarea cazurilor de uzurpare a identității

(1) În cazul în care poate interveni o confuzie între persoana vizată în mod efectiv de o semnalare și o persoană a cărei identitate a fost uzurpată, statul membru care este la originea semnalării adaugă în semnalare, cu consimțământul explicit al persoanei a cărei identitate a fost uzurpată, date care o privesc în scopul de a evita consecințele negative ale unei erori de identificare.

(2) Datele privind o persoană a cărei identitate a fost uzurpată sunt utilizate exclusiv pentru:

(a)	a permite autorităților competente să facă deosebirea între persoana a cărei identitate a fost uzurpată și persoana vizată efectiv de semnalare;

(b)	să permită persoanei a cărei identitate a fost uzurpată să își dovedească identitatea și să stabilească uzurparea acesteia.

(3) În sensul prezentului articol, pot fi introduse și prelucrate ulterior în SIS II numai următoarele date cu caracter personal:

(a)	numele și prenumele, numele la naștere și numele utilizat(e) anterior, precum și pseudonimele înregistrate eventual separat;

(b)	semnele fizice particulare, obiective și care nu pot fi înlăturate;

(c)	locul și data nașterii;

(d)

sexul;

(e)	fotografii;

(f)	amprente digitale;

(g)	cetățenie (cetățenii);

(h)	numărul documentului sau documentelor de identitate și data eliberării acestora.

(4) Normele tehnice necesare pentru introducerea și prelucrarea ulterioară a datelor menționate la alineatul (3) se stabilesc în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 51 alineatul (2), fără a aduce atingere dispozițiilor instrumentului de înființare a autorității de gestionare.

(5) Datele menționate la alineatul (3) sunt șterse în același timp cu semnalarea care le corespunde sau mai devreme în cazul în care persoana respectivă solicită acest lucru.

(6) Numai autoritățile care dispun de drept de acces la semnalarea corespunzătoare pot avea acces la datele menționate la alineatul (3). Acestea au acces numai în scopul evitării unei identificări eronate.

Articolul 37

Relaționarea semnalărilor

(1) Un stat membru poate crea conexiuni între anumite semnalări pe care le introduce în SIS II. Această relaționare are drept efect stabilirea unei legături între două sau mai multe semnalări.

(2) Relaționarea nu afectează acțiunea specifică ce urmează a fi întreprinsă cu privire la fiecare dintre semnalările relaționate sau perioada de păstrare a acestora.

(3) Relaționarea nu aduce atingere drepturilor de acces prevăzute de prezentul regulament. Autoritățile care nu dispun de drept de acces la anumite categorii de semnalări nu trebuie să aibă cunoștință de legătura către o semnalare la care nu au acces.

(4) Un stat membru relaționează semnalări numai în cazul în care acest lucru răspunde unei necesități operaționale evidente.

(5) Un stat membru poate crea conexiuni în conformitate cu propria legislație națională cu condiția să fie respectate principiile menționate în prezentul articol.

(6) În cazul în care un stat membru consideră că relaționarea unor semnalări de către un alt stat membru nu este compatibilă cu propria legislație națională sau cu obligațiile sale internaționale, acesta poate lua măsurile necesare pentru a interveni astfel încât legătura stabilită să fie inaccesibilă de pe teritoriul național sau pentru autoritățile aflate sub jurisdicția acestuia și situate în afara teritoriului său.

(7) Normele tehnice privind relaționarea semnalărilor sunt adoptate în conformitate cu procedura menționată la articolul 51 alineatul (2), fără a aduce atingere dispozițiilor instrumentului de înființare a autorității de gestionare.

Articolul 38

Scopul și perioada de păstrare a informațiilor suplimentare

(1) Statele membre păstrează o trimitere la deciziile care au condus la o semnalare, în cadrul biroului SIRENE, pentru a facilita schimbul de informații suplimentare.

(2) Datele cu caracter personal păstrate în fișiere de biroul SIRENE ca urmare a unui schimb de informații sunt păstrate numai pentru perioada necesară realizării obiectivelor pentru care au fost furnizate. Acestea sunt, în orice caz, șterse la cel mult un an după eliminarea din SIS II a semnalării în cauză.

(3) Alineatul (2) nu aduce atingere dreptului unui stat membru de a păstra în fișiere naționale date cu privire la o anumită semnalare pe care acest a introdus-o statul membru respectiv sau la o semnalare pe baza căreia s-au luat măsuri pe teritoriul acestuia. Perioada în care pot fi păstrate aceste datele în fișierele naționale este reglementată de legislația națională.

Articolul 39

Transferul datelor cu caracter personal către terți

Datele prelucrate în cadrul SIS II în conformitate cu prezentul regulament nu sunt transferate sau puse la dispoziția țărilor terțe sau a organizațiilor internaționale.

CAPITOLUL VI

PROTECȚIA DATELOR

Articolul 40

Prelucrarea categoriilor de date sensibile

Este interzisă prelucrarea categoriilor de date menționate la articolul 8 alineatul (1) din Directiva 95/46/CE.

Articolul 41

Dreptul de acces, rectificarea datelor inexacte și ștergerea datelor stocate în mod ilegal

(1) Dreptul oricărei persoane de a avea acces la datele introduse în SIS II care o privesc, în conformitate cu prezentul regulament, se exercită în conformitate cu legislația statului membru față de care persoana respectivă invocă acest drept.

(2) În cazul în care legislația națională prevede acest lucru, autoritatea națională de control decide dacă este informațiile pot fi comunicate și conform căror modalități.

(3) Un stat membru altul decât cel care a efectuat semnalarea poate comunica informații cu privire la astfel de date numai după ce a oferit, în prealabil, posibilitatea statului membru semnalant să își facă cunoscută poziția. Aceasta se realizează prin intermediul unui schimb de informații suplimentare.

(4) Se refuză comunicarea informațiilor persoanei interesate în cazul în care acest lucru este indispensabil pentru executarea unei sarcini legale în legătură cu semnalarea sau pentru protecția drepturilor și libertăților unor terți.

(5) Orice persoană are dreptul de a obține rectificarea datelor care o privesc care conțin erori de fapt sau ștergerea datelor care o privesc și care sunt stocate în mod ilegal.

(6) Persoana interesată este informată cât mai curând posibil și, în orice caz, în termen de cel mult 60 de zile de la data cererii de acces la date, sau mai devreme, în cazul în care legislația națională prevede un termen mai scurt.

(7) Persoana interesată este informată cu privire la rezultatul exercitării drepturilor sale de rectificare și de ștergere cât mai curând posibil și, în orice caz, în termen de cel mult trei luni de la data la care a depus cererea de rectificare sau de ștergere, sau mai devreme, în cazul în care legislația națională prevede un termen mai scurt.

Articolul 42

Dreptul la informare

(1) Resortisanții țărilor terțe care fac obiectul unei semnalări introduse în temeiul prezentului regulament sunt informați în conformitate cu articolele 10 și 11 din Directiva 95/46/CE. Această informare este realizată în scris, cu o copie a deciziei naționale, prevăzută la articolul 24 alineatul (1), care stă la originea semnalării sau printr-o trimitere la decizia respectivă.

(2) Această informare nu are loc:

(a)

în cazul în care

(i)	datele cu caracter personal nu au fost culese de la resortisantul țării terțe în cauză și

(ii)	comunicarea informației se dovedește a fi imposibilă sau implică eforturi disproporționate;

(b)	în cazul în care resortisantul țării terțe în cauză deține deja informația;

(c)	în cazul în care legislația națională permite derogarea de la dreptul la informare, în special pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii și siguranței publice sau în scopul prevenirii și depistării faptelor penale și în vederea unor anchete și urmăriri penale în domeniu.

Articolul 43

Căi de atac

(1) Orice persoană poate introduce o acțiune în fața instanțelor judecătorești sau a autorității competente în temeiul legislației naționale a oricărui stat membru pentru a avea acces, a rectifica sau a șterge date sau pentru a obține informații sau compensații în urma unei semnalări care o privește.

(2) Statele membre se angajează reciproc să aplice deciziile definitive pronunțate de instanțele judecătorești sau de autoritățile menționate la alineatul (1), fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 48.

(3) Normele privind căile de atac prevăzute în prezentul articol sunt evaluate de către Comisie până la 17 ianuarie 2009.

Articolul 44

Supravegherea sistemului N. SIS II

(1) Autoritatea sau autoritățile desemnate în fiecare stat membru și învestite cu competențele prevăzute la articolul 28 din Directiva 95/46/CE („autoritățile naționale de control”) supraveghează independent legalitatea prelucrării datelor cu caracter personal din cadrul SIS II pe teritoriul acestora și transmiterea acestor date de pe acest teritoriu, precum și schimbul și prelucrarea ulterioară a informațiilor suplimentare.

(2) Autoritatea națională de control se asigură că auditarea operațiunilor de prelucrare a datelor în cadrul N. SIS II se efectuează în conformitate cu standardele internaționale în domeniul auditului cel puțin o dată la patru ani.

(3) Statele membre garantează că autoritatea națională de control dispune de resursele necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care îi sunt încredințate în temeiul prezentului regulament.

Articolul 45

Supravegherea autorității de gestionare

(1) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor verifică dacă activitățile de prelucrare a datelor cu caracter personal desfășurate de autoritatea de gestionare sunt efectuate în conformitate cu prezentul regulament. Îndatoririle și competențele prevăzute la articolele 46 și 47 din Regulamentul CE nr. 45/2001 se aplică în mod corespunzător.

(2) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor se asigură că auditarea activităților de prelucrare a datelor cu caracter personal desfășurate de autoritatea de gestionare este efectuată în conformitate cu standardele internaționale în domeniul auditului cel puțin o dată la patru ani. Un raport al acestui audit se transmite Parlamentului European, Consiliului, autorității de gestionare, Comisiei și autorităților naționale de control. Autoritatea de gestionare are posibilitatea de a formula observații înainte ca raportul să fie adoptat.

Articolul 46

Cooperarea dintre autoritățile naționale de control și Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

(1) Autoritățile naționale de control și Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, acționând fiecare în limitele propriilor competențe, cooperează activ în cadrul responsabilităților care le revin și asigură supravegherea coordonată a SIS II.

(2) Acționând fiecare în limitele propriilor competențe, acestea fac schimburi de informații utile, se asistă reciproc în desfășurarea auditurilor și controalelor, examinează dificultățile de interpretare sau de aplicare ale acestui regulament, studiază problemele care pot surveni în exercitarea controlului independent sau în exercitarea drepturilor persoanelor interesate, formulează propuneri armonizate în vederea identificării unor soluții comune pentru eventuale probleme și asigură, în cazul în care este necesar, sensibilizarea cu privire la drepturile legate de protecția datelor.

(3) Autoritățile naționale de control și Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor se reunesc în scopurile menționate la alineatul (2) cel puțin de două ori pe an. Costul și organizarea acestor reuniuni sunt suportate de Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor. Cu ocazia primei reuniuni se adoptă regulamentul de procedură. În cazul în care acest lucru este necesar, se stabilesc de comun acord și alte metode de lucru. Un raport de activitate comun se transmite o dată la doi ani Parlamentului European, Consiliului, Comisiei și autorității de gestionare.

Articolul 47

Protecția datelor în perioada de tranziție

În cazul în care, în perioada de tranziție, Comisia deleagă responsabilități către un alt organism sau alte organisme, în temeiul articolului 15 alineatul (4), aceasta se asigură că Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor are dreptul și posibilitatea de a-și îndeplini pe deplin misiunea, inclusiv de a proceda la verificări la fața locului și de a exercita orice alte competențe care i-au fost conferite în temeiul articolului 47 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001.

CAPITOLUL VII

RĂSPUNDEREA ȘI SANCȚIUNILE

Articolul 48

Răspunderea

(1) Fiecare stat membru răspunde, în conformitate cu legislația sa națională, pentru orice prejudiciu cauzat unei persoane prin exploatarea N. SIS II. Acest lucru se aplică și prejudiciului cauzat de către statul membru semnalant, atunci când acesta a introdus date care conțin erori de fapt sau a stocat date în mod ilegal.

(2) În cazul în care statul membru împotriva căruia se introduce o acțiune nu este statul membru semnalant, acesta din urmă are obligația de a rambursa, la cerere, sumele plătite cu titlu de despăgubire, cu excepția cazului în care utilizarea datelor de către statul membru care solicită rambursarea încalcă dispozițiile prezentului regulament.

(3) În cazul în care nerespectarea, de către un stat membru, a obligațiilor care îi revin în temeiul prezentului regulament cauzează o daună sistemului SIS II, statul membru respectiv răspunde pentru aceasta, cu excepția cazului și în măsura în care autoritatea de gestionare sau un alt stat membru participant la SIS II nu a luat măsurile necesare pentru prevenirea daunei sau pentru a atenuarea consecințelor acesteia.

Articolul 49

Sancțiuni

Statele membre se asigură că orice utilizare abuzivă a datelor introduse în SIS II sau orice schimb de informații suplimentare care contravine dispozițiilor prezentului regulament face obiectul unor sancțiuni efective, proporționale și cu efect de descurajare, în conformitate cu legislația națională.

CAPITOLUL VIII

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 50

Supravegherea și statisticile

(1) Autoritatea de gestionare se asigură că sunt puse în aplicare proceduri pentru monitorizarea funcționării SIS II în raport cu obiectivele stabilite, atât în ceea ce privește rezultatele, cât și raportul cost-eficacitate, securitatea și calitatea serviciului.

(2) În scopul întreținerii tehnice și al elaborării rapoartelor și statisticilor, autoritatea de gestionare are acces la informațiile necesare privind operațiunile de prelucrare efectuate în cadrul SIS II central.

(3) În fiecare an, autoritatea de gestionare publică statistici care prezintă numărul de înregistrări pe categorie de semnalări, numărul de rezultate pozitive pe categorie de semnalări și numărul de accesări ale SIS II, în total și pe fiecare stat membru.

(4) La doi ani după punerea în funcțiune a SIS II și ulterior o dată la doi ani, autoritatea de gestionare prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind funcționarea tehnică a SIS II central și a infrastructurii de comunicare, inclusiv siguranța pe care o oferă, și la schimburile bilaterale și multilaterale de informații suplimentare între statele membre.

(5) La trei ani după punerea în funcțiune a SIS II și ulterior o dată la patru ani, Comisia prezintă un raport de evaluare globală a SIS II central și a schimburilor bilaterale și multilaterale de informații suplimentare între statele membre. Această evaluare globală conține o examinare a rezultatelor obținute în raport cu obiectivele stabilite, determină dacă rămân valabile principiile de bază, face bilanțul în ceea ce privește punerea în aplicare a prezentului regulament referitor la SIS II central și la siguranța oferită de SIS II central și orice implicații pentru operațiunile viitoare. Comisia transmite raportul de evaluare Parlamentului European și Consiliului.

(6) Statele membre comunică autorității de gestionare și Comisiei informațiile necesare pentru întocmirea rapoartelor menționate la alineatele (3), (4) și (5).

(7) Autoritatea de gestionare furnizează Comisiei informațiile necesare pentru elaborarea evaluărilor globale menționate la alineatul (5).

(8) În cursul unei perioade de tranziție, înainte ca autoritatea de gestionare să-și fi preluat responsabilitățile, sarcina de a elabora și de a prezenta rapoartele menționate la alineatele (3) și (4) revine Comisiei.

Articolul 51

Comitetul

(1) Comisia este asistată de un comitet.

(2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, cu respectarea dispozițiilor articolului 8.

Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni.

(3) Comitetul își exercită atribuțiile cu începere de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 52

Modificarea dispozițiilor acquis-ului Schengen

(1) În sensul chestiunilor care intră sub incidența tratatului, prezentul regulament înlocuiește, de la data menționată la articolul 55 alineatul (2), dispozițiile articolelor 92-119 din Convenția Schengen, cu excepția articolului 102a.

(2) Acesta înlocuiește, de asemenea, de la data prevăzută la articolul 55 alineatul (2), următoarele dispoziții din acquis-ul Schengen de punere în aplicare a articolelor menționate (20):

(a)	Decizia Comitetului Executiv din 14 decembrie 1993 privind regulamentul financiar referitor la cheltuielile de instalare și de funcționare a Sistemului de Informații Schengen (C. SIS) (SCH/Com-ex (93) 16);

(b)	Decizia Comitetului Executiv din 7 octombrie 1997 privind dezvoltarea SIS (SCH/Com-ex (97) 24);

(c)	Decizia Comitetului Executiv din 15 decembrie 1997 privind modificarea regulamentului financiar referitor la C. SIS (SCH/Com-ex (97) 35);

(d)	Decizia Comitetului Executiv din 21 aprilie 1998 privind C. SIS cu 15/18 conexiuni (SCH/Com-ex (98) 11);

(e)	Decizia Comitetului Executiv din 28 aprilie 1999 privind cheltuielile de instalare a C. SIS (SCH/Com-ex (99) 4);

(f)	Decizia Comitetului Executiv din 28 aprilie 1999 privind actualizarea Manualului Sirene (SCH/Com-ex (99) 5);

(g)	Declarația Comitetului Executiv din 18 aprilie 1996 privind definirea noțiunii de străin (SCH/Com-ex (96) decl. 5);

(h)	Declarația Comitetului Executiv din 28 aprilie 1999 privind structura SIS (SCH/Com-ex (99) decl. 2 rev.);

(i)	Decizia Comitetului Executiv din 7 octombrie 1997 privind participarea Norvegiei și Islandei la cheltuielile de instalare și de funcționare a C. SIS (SCH/Com-ex (97) 18).

(3) În sensul chestiunilor care intră sub incidența tratatului, trimiterile la articolele din Convenția Schengen și la dispozițiile relevante din acquis-ul Schengen de punere în aplicare a acestor articole care sunt astfel înlocuite se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament.

Articolul 53

Abrogare

Regulamentul (CE) nr. 378/2004, Regulamentul (CE) nr. 871/2004, Decizia 2005/451/JAI, Decizia 2005/728/JAI și Decizia 2006/628/CE se abrogă de la data menționată la articolul 55 alineatul (2).

Articolul 54

Perioada de tranziție și bugetul

(1) Semnalările sunt transferate din SIS 1 + în SIS II. Statele membre asigură, dând prioritate semnalărilor cu privire la persoane, respectarea, de îndată ce este posibil și în termen de trei ani de la data prevăzută la articolul 55 alineatul (2), de către conținutul semnalărilor care sunt transferate din SIS 1 + în SIS II, a dispozițiilor prezentului regulament. În această perioadă de tranziție, statele membre pot continua punerea în aplicare a dispozițiilor articolelor 94 și 96 din Convenția Schengen în ceea ce privește conținutul semnalărilor care sunt transferate din SIS 1 + în SIS II, sub rezerva următoarelor norme:

(a)

în cazul în care conținutul unei semnalări transferate din SIS 1 + în SIS II face obiectul unei modificări, al unei adăugiri, al unei corectări sau al unei actualizări, statele membre asigură că semnalarea respectă dispozițiile prezentului regulament începând cu modificarea, adăugirea, corectura sau actualizarea în cauză;

(b)	în cazul unui răspuns pozitiv la o semnalare transferată din SIS 1 + în SIS II, statele membre examinează de îndată compatibilitatea acestei semnalări cu dispozițiile prezentului regulament, fără a întârzia acțiunile care urmează să fie desfășurate pe baza semnalării menționate.

(2) La data stabilită în conformitate cu articolul 55 alineatul (2), restul din bugetul aprobat în conformitate cu articolul 119 din Convenția Schengen este rambursat statelor membre. Sumele care urmează să fie restituite sunt calculate pe baza cotelor-parte ale statelor membre, în conformitate cu Decizia Comitetului Executiv din 14 decembrie 1993 privind regulamentul financiar referitor la cheltuielile de instalare și de funcționare ale Sistemului de Informații Schengen.

(3) În timpul perioadei de tranziție menționate la articolul 15 alineatul (4), trimiterile din prezentul regulament la prin autoritatea de gestionare sunt interpretate ca trimiteri la Comisie.

Articolul 55

Intrarea în vigoare, aplicarea și trecerea de la un sistem la altul

(1) Prezentul regulament intră în vigoare a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(2) Se aplică în statele membre care participă la SIS 1 + începând cu datele care urmează să fie stabilite de către Consiliu, hotărând cu unanimitatea membrilor săi care reprezintă guvernele statelor membre participante la SIS 1 +.

(3) Datele menționate la alineatul (2) sunt stabilite după ce:

(a)	au fost adoptate măsurile de punere în aplicare necesare;

(b)	toate statele membre care participă deplin la SIS 1 + au notificat Comisiei faptul că au adoptat dispozițiile tehnice și juridice necesare pentru prelucrarea datelor din SIS II și schimbul de informații suplimentare;

(c)

Comisia a declarat că a fost efectuat de-o manieră concludentă un test complet al SIS II, test efectuat de către Comisie împreună cu statele membre și atunci când comisiile pregătitoare ale Consiliului au validat rezultatele testului propus și au confirmat că nivelul de performanță al SIS II este cel puțin echivalent cu cel atins de SIS 1 +;

(d)	Comisia adoptă dispozițiile tehnice necesare pentru a permite conectarea SIS II central la N. SIS II al statelor membre respective.

(4) Comisia informează Parlamentul European cu privire la rezultatele testelor efectuate în conformitate cu alineatul (3) litera (c).

(5) Orice decizie a Consiliului luată în conformitate cu alineatul (2) se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre, în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunității Europene.

Adoptat la Bruxelles, 20 decembrie 2006.

Pentru Parlamentul European

Președintele

J. BORRELL FONTELLES

Pentru Consiliu

Președintele

J. KORKEAOJA

(1) Avizul Parlamentului European din 25 octombrie 2006 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 19 decembrie 2006 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(2) JO L 239, 22.9.2000, p. 19. Convenție modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1160/2005 (JO L 191, 22.7.2005, p. 18).

(3) JO L 328, 13.12.2001, p. 4.

(4) JO L 328, 13.12.2001, p. 1.

(5) JO L…

(6) JO L 281, 23.11.1995, p. 31.

(7) JO L 8, 12.1.2001, p. 1.

(8) JO L 12, 17.1.2004, p. 47.

(9) JO L 184, 17.7.1999, p. 23. Decizie modificată prin Decizia 2006/512/CE (JO L 200, 22.7.2006, p. 11).

(10) JO L 131, 1.6.2000, p. 43.

(11) JO L 64, 7.3.2002, p. 20.

(12) JO L 176, 10.7.1999, p. 36.

(13) JO L 176, 10.7.1999, p. 31.

(14) JO L 176, 10.7.1999, p. 53.

(15) Decizia 2004/849/CE a Consiliului din 24 octombrie 2004 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea provizorie a anumitor dispoziții ale Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la transpunerea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 368, 15.12.2004, p. 26).

(16) Decizia 2004/860/CE a Consiliului din 25 octombrie 2004 referitoare la semnarea, în numele Comunității Europene, și la aplicarea provizorie a anumitor dispoziții ale Acordului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 370, 17.12.2004, p. 78).

(17) JO L 248, 16.9.2002, p. 1.

(18) JO L 158, 30.4.2004, p. 77.

(19) JO L 105, 13.4.2006, p. 1.

(20) JO L 239, 22.9.2000, p. 439.

19/Volumul 09

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32006F0960

L 386/89

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DECIZIA-CADRU 2006/960/JAI A CONSILIULUI

din 18 decembrie 2006

privind simplificarea schimbului de informații și date operative între autoritățile de aplicare a legii ale statelor membre ale Uniunii Europene

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 30 alineatul (1) literele (a) și (b) și articolul 34 alineatul (2) litera (b),

având în vedere inițiativa Regatului Suediei,

având în vedere avizul Parlamentului European,

întrucât:

(1)	Unul dintre obiectivele fundamentale ale Uniunii este de a oferi cetățenilor săi un nivel înalt de securitate în cadrul unui spațiu de libertate, securitate și justiție.

(2)

Acest obiectiv trebuie realizat prin prevenirea și combaterea criminalității prin intermediul unei cooperări mai strânse între autoritățile de aplicare a legii ale statelor membre, cu respectarea principiilor și normelor referitoare la drepturile omului, la libertățile fundamentale și la statul de drept care stau la baza Uniunii și care sunt comune tuturor statelor membre.

(3)	Schimbul de informații și date operative privind criminalitatea și activitățile infracționale constituie fundamentul cooperării în domeniul aplicării legii în cadrul Uniunii și contribuie la realizarea obiectivului global de îmbunătățire a siguranței cetățenilor Uniunii.

(4)

Accesul rapid la informații și date operative precise și actualizate este esențial pentru a permite autorităților de aplicare a legii să depisteze, să prevină și să cerceteze criminalitatea și activitățile infracționale, în special într-un spațiu în cadrul căruia au fost eliminate controalele la frontierele interne. Având în vedere că activitățile infractorilor se desfășoară în ilegalitate, este necesar ca acestea să fie ținute sub supraveghere și ca informațiile cu privire la acestea să fie schimbate într-un mod deosebit de rapid.

(5)

Este important ca posibilitățile de care dispun autoritățile de aplicare a legii de a obține de la celelalte state membre informații și date operative privind criminalitatea gravă și actele teroriste din alte state membre să poată fi percepute într-o manieră orizontală și nu din perspectiva diferențelor în ceea ce privește tipul de infracțiuni sau repartizarea competențelor între autoritățile de aplicare a legii și autoritățile judiciare.

(6)

În prezent, procedurile formale, structurile administrative și obstacolele juridice stabilite prin legislațiile statelor membre constituie obstacole importante în calea schimbului eficient și rapid de informații și date operative între autoritățile de aplicare a legii; această stare de fapt este inacceptabilă pentru cetățenii Uniunii Europene și, prin urmare, este nevoie de mai multă securitate și o aplicare mai eficientă a legilor, cu protejarea totodată a drepturilor omului.

(7)

Este necesar ca autoritățile de aplicare a legii să poată solicita și obține informații și date operative de la alte state membre în diferite etape ale anchetelor, de la colectarea de date operative în materie penală până la etapa urmăririi penale. Sistemele statelor membre diferă în această privință iar prezenta decizie-cadru nu este menită să le modifice. Cu toate acestea, prezenta decizie-cadru urmărește, cu privire la anumite tipuri de informații sau de date operative, să asigure că anumite date operative sau informații care sunt esențiale pentru autoritățile de aplicare a legii pot fi schimbate în mod rapid în cadrul Uniunii.

(8)

Absența unui cadru juridic comun care să favorizeze schimbul eficient și rapid de informații și date operative între autoritățile de aplicare a legii ale statelor membre reprezintă o deficiență care ar trebui remediată; Consiliul Uniunii Europene estimează, prin urmare, că este necesar să se adopte un instrument juridic obligatoriu privind simplificarea schimbului de informații și date operative. Prezenta decizie-cadru nu aduce atingere instrumentelor actuale sau viitoare care permit extinderea obiectivelor acesteia sau facilitarea procedurilor de schimb de informații sau date operative, precum Convenția din 18 decembrie 1997, semnată pe baza articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind asistența reciprocă și cooperarea între autoritățile vamale (1).

(9)

În ceea ce privește schimbul de informații, prezenta decizie-cadru nu aduce atingere intereselor naționale esențiale în materie de securitate, bunei desfășurări a unei cercetări în curs sau siguranței persoanelor și nici activităților specifice de colectare a datelor operative în domeniul siguranței naționale.

(10)

Este important să se promoveze schimbul de informații pe baze cât mai largi, în special în ceea ce privește infracțiunile legate în mod direct sau indirect de criminalitatea organizată și de terorism și astfel încât să nu se aducă atingere nivelului de cooperare necesar între statele membre în temeiul mecanismelor existente.

(11)

Interesul comun al statelor membre în combaterea criminalității cu caracter transfrontalier trebuie să atingă un echilibru just între o cooperare rapidă și eficientă în materie de aplicare a legii și principiile și regulile recunoscute privind protecția datelor, libertățile fundamentale, drepturile omului și libertățile individuale.

(12)

În Declarația privind lupta împotriva terorismului care a fost adoptată de către Consiliul European în cadrul reuniunii din 25 martie 2004, Consiliul European a însărcinat Consiliul cu examinarea măsurilor privind simplificarea schimbului de informații și date operative între autoritățile de aplicare a legii ale statelor membre.

(13)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezenta decizie-cadru constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 din Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind anumite modalități de aplicare a Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (2). Procedurile prevăzute în acordul în cauză au fost urmate în privința prezentei decizii-cadru.

(14)

În ceea ce privește Elveția, prezenta decizie-cadru constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la transpunerea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 litera (H) din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 4 alineatul (1) din Decizia 2004/860/CE a Consiliului din 25 octombrie 2004 privind semnarea, în numele Comunității Europene, și aplicarea provizorie a anumitor dispoziții ale acordului respectiv (3) și cu articolul 4 alineatul (1) din Decizia 2004/849/CE a Consiliului din 25 octombrie 2004 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea provizorie a anumitor dispoziții ale acordului respectiv (4),

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE-CADRU:

TITLUL I

DOMENIUL DE APLICARE ȘI DEFINIȚII

Articolul 1

Obiectivul și domeniul de aplicare

(1) Scopul prezentei decizii-cadru este de a institui norme în temeiul cărora autoritățile de aplicare a legii ale statelor membre să poată schimba în mod eficient și rapid informații și date operative în scopul desfășurării de cercetări penale sau de operațiuni de colectare a datelor operative în materie penală.

(2) Prezenta decizie-cadru nu aduce atingere convențiilor sau acordurilor bilaterale ori multilaterale încheiate între statele membre și țări terțe și nici instrumentelor Uniunii Europene referitoare la asistența juridică reciprocă sau la recunoașterea reciprocă a hotărârilor în materie penală, inclusiv orice condiții stabilite de către țări terțe cu privire la utilizarea informațiilor după comunicarea acestora.

(3) Prezenta decizie-cadru se referă la toate informațiile și/sau toate datele operative astfel cum sunt definite la articolul 2 litera (d). Aceasta nu impune nicio obligație statelor membre de a strânge sau de a stoca informații sau date operative pentru a le comunica autorităților competente de aplicare a legii ale altor state membre.

(4) Prezenta decizie-cadru nu impune nicio obligație statelor membre de a comunica informații sau date operative spre a fi utilizate ca mijloace de probă în fața unei autorități judiciare și aceasta nu conferă niciun drept de a folosi astfel de informații și date operative în acest scop. În cazul în care un stat membru, care a obținut informații sau date operative în temeiul prezentei decizii-cadru, dorește să le utilizeze ca mijloace de probă în fața unei autorități judiciare, acesta trebuie să obțină acordul statului membru care a comunicat aceste informații sau date operative, în cazul în care este necesar în conformitate cu legislația națională a statului membru care a comunicat informațiile sau datele operative prin recurgerea la instrumentele în materie de cooperare judiciară care sunt în vigoare între statele membre. Nu este necesar un astfel de acord în cazul în care statul membru solicitat și-a dat deja acordul pentru utilizarea informațiilor sau datelor operative ca probe în momentul transmiterii informațiilor sau datelor operative respective.

(5) Prezenta decizie-cadru nu impune nicio obligație de a obține informațiile sau datele operative prin măsuri coercitive, definite în conformitate cu legislația națională, în statul membru care primește cererea de informații sau date operative.

(6) Atunci când legislația lor națională permite acest lucru și în conformitate cu dispozițiile acesteia, statele membre comunică informațiile sau datele operative obținute anterior prin măsuri coercitive.

(7) Prezenta decizie-cadru nu are ca efect modificarea obligației de a respecta drepturile fundamentale și principiile juridice fundamentale, astfel cum sunt consacrate în articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană și afectează nici o obligație care incumbă autorităților de aplicare a legii în această privință.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentei decizii-cadru:

(a)

„autoritate competentă de aplicare a legii” înseamnă o poliție națională, o vamă națională sau orice altă autoritate care este autorizată prin legislația națională să depisteze, să prevină și să cerceteze infracțiunile sau activitățile infracționale, să-și exercite autoritatea și să ia măsuri coercitive în cadrul unor astfel de activități. Agențiile sau unitățile specializate pe probleme de siguranță națională nu sunt incluse în noțiunea de „autoritate competentă de aplicare a legii”. Fiecare stat membru precizează, până la 18 decembrie 2007, într-o declarație depusă la Secretariatul General al Consiliului, care sunt autoritățile incluse în noțiunea de „autoritate competentă de aplicare a legii”. Această declarație poate fi modificată în orice moment;

(b)

„cercetare penală” înseamnă o etapă procedurală în care măsurile sunt luate de către autoritățile competente de aplicare a legii sau judiciare, inclusiv parchetele, pentru a stabili și a identifica faptele, suspecții și circumstanțele referitoare la una sau mai multe fapte penale concrete constatate;

(c)

„operațiune de colectare a datelor operative în materie penală” înseamnă o etapă procedurală, care nu a atins încă stadiul cercetării penale, în cadrul căreia o autoritate competentă de aplicare a legii este autorizată prin legislația națională să colecteze, prelucreze și să analizeze informații cu privire la criminalitate sau la activități infracționale pentru a stabili dacă s-au comis sau ar putea fi comise în viitor fapte penale concrete;

(d)

„informații și/sau date operative” înseamnă

(i)	orice tip de informații sau date operative deținute de către autoritățile de aplicare a legii și

(ii)	orice tip de informații sau date operative deținute de către autoritățile publice sau de către entitățile private și care sunt accesibile autorităților de aplicare a legii fără a se lua măsuri coercitive în conformitate cu articolul 1 alineatul (5);

(e)

„infracțiuni menționate la articolul 2 alineatul (2) din Decizia-cadru 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare (5) (denumite în continuare «infracțiuni menționate la articolul 2 alineatul (2) din Decizia-cadru 2002/584/JAI»)” înseamnă infracțiunile prevăzute în temeiul legislației naționale care corespund sau sunt echivalente cu cele menționate în dispoziția respectivă.

TITLUL II

SCHIMB DE INFORMAȚII ȘI DE DATE OPERATIVE

Articolul 3

Transmiterea de informații și date operative

(1) Statele membre asigură transmiterea informațiilor sau a datelor operative către autoritățile competente de aplicare a legii ale celorlalte state membre în conformitate cu prezenta decizie-cadru.

(2) Informațiile și datele operative se transmit la cererea unei autorități competente de aplicare a legii, care acționează în conformitate cu competențele conferite de legislația națională și care desfășoară o cercetare penală sau o operațiune de colectare a datelor operative în materie penală.

(3) Statele membre se asigură ca pentru transmiterea de informații sau date operative autorităților competente de aplicare a legii ale celorlalte state membre sunt aplicabile condiții care să nu fie mai stricte decât cele care se aplică la nivel național transmiterii sau cererii de informații sau date operative. În special, un stat membru nu supune unui acord sau unei autorizații din partea unei autorități judiciare schimbul de informații și date operative între autoritatea sa competentă de aplicare a legii și autoritatea competentă de aplicare a legii dintr-un alt stat membru, la care autoritatea competentă de aplicare a legii solicitată poate avea acces, în cadrul unei proceduri interne, fără acest acord sau fără această autorizație.

(4) În cazul în care, în temeiul legislației naționale a statului membru solicitat, autoritatea competentă de aplicare a legii solicitată nu poate avea acces la informațiile sau datele operative cerute decât în temeiul unui acord sau al unei autorizații din partea unei autorități judiciare, autoritatea competentă de aplicare a legii solicitată este obligată să ceară autorității judiciare competente un acord sau o autorizație pentru a avea acces la informațiile solicitate și pentru a le transmite. Fără a aduce atingere articolului 10 alineatele (1) și (2), autoritatea judiciară competentă a statului membru solicitat aplică, pentru a se pronunța, aceleași norme pe care le aplică într-o cauză strict internă.

(5) În cazul în care informațiile sau datele operative solicitate și obținute de la un alt stat membru sau o altă țară terță sunt supuse principiului specialității, transmiterea acestora către autoritatea competentă de aplicare a legii a altui stat membru nu se poate face decât cu acordul statului membru sau al țării terțe care le-a comunicat.

Articolul 4

Termene în materie de transmitere de informații sau date operative

(1) Statele membre asigură existența unor proceduri astfel încât să se poată răspunde în termen de cel mult opt ore la cererile urgente de informații sau date operative privind infracțiunile menționate la articolul 2 alineatul (2) din Decizia-cadru 2002/584/JAI, în cazul în care informațiile sau datele operative solicitate figurează într-o bază de date la care poate avea acces direct o autoritate de aplicare a legii.

(2) În cazul în care autoritatea competentă de aplicare a legii solicitată nu este în măsură de a răspunde în acest termen de opt ore, aceasta furnizează motivele în acest sens în formularul prevăzut în anexa A. În cazul în care transmiterea informațiilor sau a datelor operative solicitate în termen de opt ore ar impune o sarcină disproporționată autorității de aplicare a legii solicitate, aceasta din urmă poate amâna transmiterea de informații sau date operative. În acest caz, autoritatea de aplicare a legii solicitată informează de îndată autoritatea de aplicare a legii solicitantă cu privire la aceasta și transmite informațiile sau datele operative cerute de îndată ce este posibil și cel târziu în termen de trei zile. Recurgerea la dispozițiile prezentului alineat face obiectul unei reexaminări până la 19 decembrie 2009.

(3) Statele membre se asigură că, în cazurile care nu prezintă un caracter de urgență, se va răspunde în termen de o săptămână la cererile de informații și date operative privind infracțiunile menționate la articolul 2 alineatul (2) din Decizia-cadru 2002/584/JAI, în cazul în care informațiile sau datele operative solicitate figurează într-o bază de date la care o autoritate de aplicare a legii poate avea acces direct. În cazul în care autoritatea competentă de aplicare a legii solicitată nu este în măsură să răspundă în termen de o săptămână, aceasta prezintă motive în acest sens în formularul prevăzut în anexa A.

(4) În toate celelalte cazuri, statele membre asigură comunicarea informațiilor solicitate către autoritatea competentă de aplicare a legii solicitantă în termen de 14 zile. În cazul în care autoritatea competentă de aplicare a legii solicitată nu este în măsură să răspundă în acest termen de 14 zile, aceasta prezintă motive în acest sens în formularul prevăzut în anexa A.

Articolul 5

Solicitări de informații și date operative

(1) Se pot solicita informații și date operative în scopul depistării și prevenirii unei infracțiuni sau în cadrul unei cercetări în materie, în cazul în care există motive de fapt pentru a se considera că un alt stat membru deține informații și date operative utile. Solicitarea prevede aceste motive de fapt, furnizează explicații cu privire la scopul pentru care informațiile și datele operative sunt solicitate și indică legătura dintre scop și persoana care face obiectul acestor informații și date operative.

(2) Autoritatea competentă de aplicare a legii solicitantă se abține de la solicitarea mai multor informații sau date operative sau de la fixarea unor termene mai stricte decât este necesar pentru scopurile solicitării.

(3) Solicitările de informații sau date operative cuprind cel puțin informațiile prevăzute în Anexa B.

Articolul 6

Canalele de comunicare și limba

(1) Schimbul de informații și date operative pus în aplicare în temeiul prezentei decizii-cadru poate avea loc prin intermediul tuturor canalelor de cooperare internațională care există între autoritățile de aplicare a legii. Limba care se aplică solicitării și schimbului de informații este cea prevăzută pentru utilizarea canalului respectiv. În cazul în care își depun declarațiile în conformitate cu articolul 2 litera (a), statele membre transmit, de asemenea, Secretariatului General al Consiliului coordonatele punctelor de contact unde cererile pot fi adresate în caz de urgență. Aceste date pot fi modificate în orice moment. Secretariatul General al Consiliului comunică declarațiile primite Comisiei și statelor membre.

(2) Informațiile și datele operative sunt, de asemenea, comunicate Europolului, în conformitate cu Convenția privind instituirea Oficiului European de Poliție (Convenția Europol) (6) și cu Eurojust, în conformitate cu Decizia 2002/187/JAI a Consiliului din 28 februarie 2002 de instituire a Eurojust în scopul consolidării luptei împotriva formelor grave de criminalitate (7), în măsura în care schimbul se referă la o infracțiune sau o activitate infracțională care intră sub incidența mandatului lor.

Articolul 7

Schimbul spontan de informații și date operative

(1) Fără a aduce atingere articolului 10, autoritățile competente de aplicare a legii comunică autorităților competente de aplicare a legii ale statelor membre în cauză, fără a fi necesară o cerere prealabilă, informații și date operative despre care se consideră, pe baza unor motive de fapt, că ar putea contribui la depistarea, prevenirea și cercetarea infracțiunilor menționate la articolul 2 alineatul (2) din Decizia-cadru 2002/584/JAI. Modalitățile unui astfel de schimb spontan sunt reglementate de legislația națională a statelor membre care furnizează informațiile.

(2) Comunicarea de informații și date operative este limitată la ce se consideră a fi relevant și necesar pentru a se asigura cu succes depistarea, prevenirea sau cercetarea infracțiunii sau a activității infracționale în cauză.

Articolul 8

Protecția datelor

(1) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru ca regulile stabilite în materie de protecție a datelor care reglementează utilizarea canalelor de comunicare menționate la articolul 6 alineatul (1) să fie aplicate, de asemenea, procedurii de schimb de informații și date operative prevăzută în prezenta decizie-cadru.

(2) Utilizarea informațiilor și datelor operative care au fost schimbate pe cale directă sau bilaterală în temeiul prezentei decizii-cadru este supusă dispozițiilor naționale în materie de protecție a datelor ale statului membru care primește aceste informații sau date operative, în cazul în care acestea sunt supuse acelorași reguli în materie de protecție a datelor ca și cum ar fi fost colectate în statul membru destinatar. Datele cu caracter personal prelucrate în cadrul punerii în aplicare a prezentei decizii-cadru sunt protejate în conformitate cu Convenția Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal și în conformitate cu Protocolul adițional din 8 noiembrie 2001 cu privire la autoritățile de control și fluxul transfrontalier al datelor, pentru statele membre care au ratificat acest protocol. Principiile enunțate în Recomandarea nr. R (87) 15 a Consiliului Europei, care urmărește să reglementeze utilizarea de date cu caracter personal în sectorul poliței, ar trebui, de asemenea, luate în considerare cu ocazia prelucrării de către autoritățile de aplicare a legii a datelor personale obținute în temeiul prezentei decizii-cadru.

(3) Informațiile și datele operative comunicate în temeiul prezentei decizii-cadru nu pot fi utilizate de către autoritățile competente de aplicare a legii ale statului membru cărora le-au fost transmise decât în scopurile pentru care acestea au fost transmise în conformitate cu prezenta decizie-cadru sau pentru a preveni un pericol imediat și grav pentru siguranța publică. Prelucrarea acestora în alte scopuri nu este autorizată decât cu acordul prealabil al statului membru emitent și sub rezerva legislației naționale a statului membru destinatar. Acordul poate fi dat în măsura în care legislația națională a statului membru emitent permite acest lucru.

(4) În cazul în care autoritățile competente de aplicare a legii transmit informații și date operative în temeiul prezentei decizii-cadru, acestea pot, în conformitate cu legislația lor națională, să impună autorităților destinatare de aplicare a legii condiții privind utilizarea acestor informații și date operative. De asemenea, se pot impune condiții în ceea ce privește difuzarea rezultatelor cercetării penale sau operațiunii de colectare a datelor operative în materie penală care a determinat schimbul de informații și date operative. Autoritățile de aplicare a legii destinatare ale informațiilor și datelor operative sunt obligate să respecte aceste condiții, cu excepția cazului specific în care legislația națională stabilește o derogare de la limitările de utilizare în favoarea autorităților judiciare, instituțiilor legislative sau oricărei alte autorități independente înființată prin lege și responsabilă cu controlul autorităților competente de aplicare a legii. În acest caz, informațiile și datele operative pot fi utilizate numai după consultarea prealabilă a statului membru emitent ale cărui interese și puncte de vedere trebuie să fie luate în considerare în măsura posibilului. În anumite cazuri, statul membru destinatar poate fi invitat de către statul membru emitent să furnizeze informații cu privire la utilizarea și prelucrarea ulterioară a informațiilor și datelor operative transmise.

Articolul 9

Confidențialitate

Autoritățile competente de aplicare a legii țin seama, în mod corespunzător, pentru fiecare schimb specific de informații sau date operative, de cerințele legate de caracterul secret al cercetării. În acest scop, autoritățile competente de aplicare a legii garantează, în conformitate cu legislația lor națională, confidențialitatea tuturor informațiilor și datelor operative transmise care sunt clasate drept confidențiale.

Articolul 10

Motive de refuz al transmiterii de informații sau date operative

(1) Fără a aduce atingere articolului 3 alineatul (3), o autoritate competentă de aplicare a legii nu poate refuza să comunice informații sau date operative decât în cazul în care există motive de fapt pentru a presupune că furnizarea de informații sau date operative:

(a)	ar aduce atingere intereselor vitale ale statului membru solicitat în materie de siguranță națională sau

(b)	ar dăuna bunei desfășurări a unei cercetări sau a unei operațiuni de colectare a datelor operative în materie penală ori siguranței persoanelor sau

(c)	ar fi în mod clar disproporționată sau fără relevanță cu privire la scopurile pentru care aceasta a fost solicitată.

(2) Atunci când solicitarea se referă la o infracțiune care se pedepsește cu închisoarea până la un an în temeiul legislației statului membru solicitat, autoritatea competentă de aplicare a legii poate refuza să comunice informațiile sau datele operative solicitate.

(3) Autoritatea competentă de aplicare a legii refuză să comunice informații sau date operative în cazul în care autoritatea judiciară competentă nu a autorizat accesul la informațiile solicitate și nici transmiterea acestora în conformitate cu articolul 3 alineatul (4).

TITLUL III

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 11

Punerea în aplicare

(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma dispozițiilor prezentei decizii-cadru înainte de 19 decembrie 2008.

(2) Statele membre comunică Secretariatului General al Consiliului și Comisiei textele dispozițiilor care transpun în legislația lor națională obligațiile care le revin în temeiul prezentei deciziii-cadru. Pe baza acestor elemente și a altor informații furnizate de către statele membre la cerere, Comisia prezintă Consiliului, înainte de 19 decembrie 2010, un raport privind punerea în aplicare a prezentei decizii-cadru. Până la 19 decembrie 2011, Consiliul verifică în ce măsură statele membre s-au conformat dispozițiilor prezentei decizii-cadru.

Articolul 12

Relația cu alte instrumente

(1) Dispozițiile articolului 39 alineatele (1), (2) și (3) și ale articolului 46 din Convenția privind aplicarea Acordului Schengen (8), în măsura în care se referă la schimbul de informații sau date operative cu scopul de a desfășura cercetări penale sau operațiuni de colectare a datelor operative în materie penală în condițiile prevăzute de prezenta decizie-cadru, se înlocuiesc cu dispozițiile prezentei decizii-cadru.

(2) Decizia Comitetului Executiv Schengen din 16 decembrie 1998 privind cooperarea polițienească transfrontalieră în materie de prevenire și depistare a infracțiunilor (SCH/Com-ex(98) 51 rev. 3) (9) și Decizia Comitetului Executiv Schengen din 28 aprilie 1999 privind îmbunătățirea cooperării polițienești în materie de prevenire și depistare a infracțiunilor (SCH/Com-ex (99) 18) (10) se abrogă.

(3) Statele membre pot continua să aplice convențiile sau acordurile bilaterale sau multilaterale în vigoare în momentul adoptării prezentei decizii-cadru, în măsura în care aceste convenții sau acorduri permit extinderea obiectivelor prezentei decizii-cadru și contribuie la simplificarea sau la flexibilizarea procedurilor de schimb de informații și date operative care intră sub incidența domeniului de aplicare a prezentei decizii-cadru.

(4) Statele membre pot să încheie convenții sau acorduri bilaterale sau multilaterale, sau să asigure intrarea în vigoare a acestora, după intrarea în vigoare a prezentei decizii-cadru, în măsura în care aceste convenții sau acorduri permit extinderea obiectivelor prezentei decizii-cadru și contribuie la simplificarea sau la flexibilizarea procedurilor de schimb de informații și date operative care intră sub incidența domeniului de aplicare a prezentei decizii-cadru.

(5) Convențiile și acordurile menționate la alineatele (3) și (4) nu pot afecta în niciun caz relațiile cu statele membre care nu sunt părți la acestea.

(6) Statele membre notifică până la 19 decembrie 2007 Consiliului și Comisiei convențiile și acordurile existente menționate la alineatul (3) pe care doresc să continue să le aplice.

(7) Statele membre notifică, de asemenea, Consiliului și Comisiei orice nouă convenție sau orice nou acord, astfel cum sunt menționate la alineatul (4), în termen de trei luni de la data semnării lor sau, în ceea ce privește instrumentele care au fost deja semnate înainte de adoptarea prezentei decizii-cadru, în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a acestora.

Articolul 13

Intrarea in vigoare

Prezenta decizie-cadru întră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 18 decembrie 2006.

Pentru Consiliu

Președintele

J.-E. ENESTAM

(1) JO C 24, 23.1.1998, p. 2.

(2) JO L 176, 10.7.1999, p. 31.

(3) JO L 370, 17.12.2004, p. 78.

(4) JO L 368, 15.12.2004, p. 26.

(5) JO L 190, 18.7.2002, p. 1.

(6) JO C 316, 27.11.1995, p. 2. Convenție modificată ultima dată prin protocolul stabilit pe baza articolului 43 alineatul (1) din Convenția Europol (JO C 2, 6.1.2004, p. 3).

(7) JO L 63, 6.3. 2002, p. 1. Decizie modificată ultima dată prin Decizia 2003/659/JAI (JO L 245, 29.9.2003, p. 44).

(8) JO L 239, 22.9.2000, p. 19. Convenție modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1160/2005 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 191, 22.7.2005, p. 18).

(9) JO L 239, 22.9.2000, p. 407.

(10) JO L 239, 22.9.2000, p. 421.

ANEXA A

SCHIMBUL DE INFORMAȚII ÎN TEMEIUL DECIZIEI-CADRU 2006/960/JAI A CONSILIULUI FORMULAR CARE TREBUIE UTILIZAT DE CĂTRE STATUL MEMBRU SOLICITAT ÎN CAZ DE TRANSMITERE/AMÂNARE/REFUZ DE INFORMAȚII

Prezentul formular trebuie utilizat pentru a transmite informațiile și/sau datele operative solicitate, pentru a informa autoritatea solicitantă cu privire la imposibilitatea de a respecta termenul normal, cu privire la necesitatea de a prezenta cererea unei autorități judiciare spre autorizare sau cu privire la refuzul de a transmite informațiile respective.

Prezentul formular poate fi utilizat de mai multe ori în cursul procedurii (de exemplu, în cazul în care cererea trebuie mai întâi să fie înaintată unei autorități judiciare și în cazul în care se dovedește ulterior că trebuie refuzată executarea cererii).

ANEXA B

SCHIMBUL DE INFORMAȚII ÎN TEMEIUL DECIZIEI-CADRU 2006/960/JAI A CONSILIULUI FORMULAR DE SOLICITARE DE INFORMAȚII ȘI DATE OPERATIVE CARE URMEAZĂ A FI UTILIZATE DE CĂTRE STATUL MEMBRU SOLICITANT

Prezentul formular se utilizează la solicitarea de informații și date operative în temeiul Deciziei-cadru 2006/960/JAI

19/Volumul 09

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

108

32006R1896

L 399/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

REGULAMENTUL (CE) NR. 1896/2006 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 12 decembrie 2006

de instituire a unei proceduri europene de somație de plată

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 61 litera (c),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),

întrucât:

(1)

Comunitatea și-a propus ca obiectiv menținerea și dezvoltarea unui spațiu de libertate, securitate și justiție în cadrul căruia se asigură libera circulație a persoanelor. Pentru instituirea progresivă a unui astfel de spațiu, Comunitatea trebuie să adopte, printre altele, măsuri în domeniul cooperării judiciare în materie civilă care au o incidență transfrontalieră și care sunt necesare bunei funcționări a pieței interne.

(2)	În conformitate cu articolul 65 litera (c) din tratat, aceste măsuri trebuie să includă eliminarea obstacolelor din calea bunei desfășurări a procedurilor civile, favorizând, în cazul în care este necesar, compatibilitatea normelor de procedură civilă aplicabile în statele membre.

(3)	Consiliul European reunit la Tampere la 15 și 16 octombrie 1999 a invitat Consiliul și Comisia să elaboreze noi acte normative privind aspecte care contribuie la facilitarea cooperării judiciare și la sporirea accesului la justiție și a menționat explicit, în acest context, somațiile de plată.

(4)

La 30 noiembrie 2000, Consiliul a adoptat un program comun de măsuri al Consiliului și Comisiei pentru punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (3). Programul prevede posibilitatea stabilirii unei proceduri specifice, uniforme sau armonizate în cadrul Comunității pentru obținerea unei hotărâri judecătorești în anumite domenii, în special în domeniul creanțelor necontestate. Acest demers a fost continuat prin Programul de la Haga, adoptat de către Consiliul European la 5 noiembrie 2004, care a invitat la continuarea în mod activ a eforturilor referitoare la procedura europeană de somație de plată.

(5)

La 20 decembrie 2002, Comisia a adoptat o Carte Verde cu privire la o procedură europeană de somație de plată și privind măsuri de simplificare și accelerare a litigiilor cu privire la cererile cu valoare redusă. Publicarea acestei Cărți Verzi a lansat consultări referitoare la obiectivele și caracteristicile posibile ale unei proceduri europene uniforme sau armonizate de recuperare a creanțelor necontestate.

(6)

Recuperarea rapidă și eficientă a creanțelor cu privire la care nu există nici un litigiu în desfășurare are o importanță primordială pentru operatorii economici din Uniunea Europeană, deoarece întârzierile la plată constituie una din principalele cauze de insolvență, care amenință continuitatea activității întreprinderilor, în special a întreprinderilor mici și mijlocii, și provoacă pierderea a numeroase locuri de muncă.

(7)

Toate statele membre încearcă să abordeze problema procedurilor colective de recuperare de creanțe necontestate, în majoritatea statelor prin intermediul unei proceduri simplificate de somație de plată, dar atât conținutul legislației naționale cât și eficacitatea procedurilor interne variază considerabil. De asemenea, procedurile existente în prezent sunt adesea fie inadmisibile, fie nepractice în litigiile transfrontaliere.

(8)

Barierele în calea accesului la o justiție eficientă care rezultă din această situație în litigiile transfrontaliere, precum și denaturarea concurenței în cadrul pieței interne din cauza dezechilibrelor în funcționarea instrumentelor procedurale puse la dispoziția creditorilor în diferite state membre, fac necesară o legislație comunitară care să garanteze condiții identice creditorilor și debitorilor pe tot cuprinsul Uniunii Europene.

(9)

Scopul prezentului regulament este de a simplifica, de a accelera și de a reduce costurile de procedură în cauzele transfrontaliere referitoare la creanțele pecuniare necontestate, prin instituirea unei proceduri europene de somație de plată, și de a asigura libera circulație a somațiilor europene de plată în cadrul tuturor statelor membre prin stabilirea unor standarde minime prin respectarea cărora nu mai este necesară nicio procedură intermediară în statul membru de executare înaintea recunoașterii și executării.

(10)

Procedura instituită de prezentul regulament ar trebui să constituie un instrument complementar și facultativ pentru reclamant, care este în continuare liber să recurgă la o procedură prevăzută de legislația națională. În consecință, prezentul regulament nu înlocuiește și nici nu armonizează mecanismele de recuperare a creanțelor necontestate existente în temeiul legislației naționale.

(11)	Procedura ar trebui să se bazeze cât mai mult posibilul pe utilizarea unor formulare tip pentru orice comunicare între instanță și părți pentru a facilita desfășurarea procedurii și a permite utilizarea procesării automate a datelor.

(12)	Atunci când hotărăsc ce instanțe sunt competente să emită o somație europeană de plată, statele membre ar trebui să ia în considerare în mod corespunzător necesitatea garantării accesului la justiție.

(13)	Reclamantul ar trebui să fie obligat să furnizeze, în cererea de somație europeană de plată, informații suficiente pentru identificarea și justificarea clară a creanței astfel încât să permită pârâtului să decidă în cunoștință de cauză fie să se opună acesteia, fie să nu o conteste.

(14)

În acest context, reclamantul ar trebui să fie obligat să includă o descriere a elementelor de probă în sprijinul creanței. În acest scop, formularul de cerere ar trebui să cuprindă o listă cât mai exhaustivă posibil a elementelor de probă prezentate în mod obișnuit în sprijinul creanțelor pecuniare.

(15)	Introducerea unei cereri de somație europeană de plată ar trebui să atragă după sine plata oricăror cheltuielilor de judecată aplicabile.

(16)

Instanța ar trebui să examineze cererea, inclusiv problema competenței și descrierea elementelor de probă, pe baza informațiilor furnizate în formularul de cerere. Acest lucru ar permite instanței să examineze prima facie temeinicia cererii și, printre altele, să respingă cererile vădit nefondate sau inadmisibile. Această examinare nu ar trebui să fie neapărat efectuată de către un judecător.

(17)	Respingerea cererii nu poate fi atacată în recurs. Cu toate acestea, nu este exclusă o eventuală reexaminare a hotărârii care respinge cererea la același nivel de jurisdicție în conformitate cu legislația națională.

(18)

Somația europeană de plată ar trebui să informeze pârâtul că poate plăti reclamantului suma stabilită sau poate face opoziție în termen de treizeci de zile în cazul în care intenționează să conteste creanța. Pârâtul ar trebui să primească de la reclamant informații complete privind creanța și, de asemenea, ar trebui să fie prevenit în legătură cu valoarea juridică a somației europene de plată și, în special, în legătură cu consecințele pe care le-ar avea necontestarea creanței.

(19)

Având în vedere diferențele între normele de procedură civilă din statele membre și în special cele care reglementează comunicarea și notificarea actelor, este necesar să se dea o definiție precisă și detaliată a standardelor minime care ar trebui să se aplice în cadrul procedurii europene a somației de plată. În special, în ceea ce privește respectarea acestor standarde, nu ar trebui să fie considerată suficientă o modalitate de comunicare sau de notificare a somației europene de plată bazată pe o ficțiune juridică.

(20)	Toate modalitățile de comunicare și notificare prevăzute la articolele 13 și 14 se caracterizează fie printr-o certitudine absolută (articolul 13), fie printr-un grad ridicat de probabilitate (articolul 14), că actul comunicat sau notificat a parvenit celui căruia îi este destinat.

(21)

Notificarea sau comunicarea personală adresată altor persoane decât pârâtul, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) literele (a) și (b) ar trebui să fie considerată conformă cerințelor acestor dispoziții numai în cazul în care persoanele respective au primit/acceptat efectiv somația europeană de plată.

(22)

Articolul 15 ar trebui să se aplice situațiilor în care pârâtul nu se poate reprezenta singur în instanță, de exemplu în cazul unei persoane juridice, și în care este desemnată prin lege o persoană abilitată să îl reprezinte, precum și situațiilor în care pârâtul a autorizat o altă persoană, în special un avocat, să îl reprezinte în procedura judiciară respectivă.

(23)	Pentru a face opoziție, pârâtul poate utiliza formularul tip stabilit de către prezentul regulament. Cu toate acestea, instanțele ar trebui să ia în considerare orice altă formă scrisă de opoziție în cazul în care aceasta este exprimată cu claritate.

(24)

O opoziție prezentată în termenul prevăzut ar trebui să pună capăt procedurii europene a somației de plată și să ducă la trecerea automată a litigiului la procedura civilă de drept comun, cu excepția cazului în care reclamantul a cerut în mod expres oprirea procedurii în această eventualitate. În sensul prezentului regulament, conceptul de „procedură civilă de drept comun” nu ar trebui să fie neapărat interpretat în conformitate cu legislația națională.

(25)

După expirarea termenului prevăzut pentru a face opoziție, pârâtul ar trebui să aibă dreptul, în anumite cazuri excepționale, să ceară o reexaminare a somației europene de plată. Dreptul de a solicita o reexaminare în circumstanțe excepționale nu ar trebui să însemne că pârâtul dispune de o a doua posibilitate de a se opune creanței. În cursul procedurii de reexaminare, evaluarea temeiniciei creanței ar trebui să se limiteze la examinarea motivelor care decurg din circumstanțele excepționale invocate de pârât. Celelalte circumstanțe excepționale ar putea în special include cazul în care somația europeană de plată se întemeia pe informații false furnizate în formularul de cerere.

(26)	Cheltuielile de judecată prevăzute la articolul 25 nu ar trebui să includă, de exemplu, onorariul avocatului sau cheltuielile de comunicare sau notificare a documentelor în cazul în care aceasta este efectuată de o altă entitate decât o instanță.

(27)

O somație europeană de plată emisă într-un stat membru și care a devenit executorie ar trebui să fie considerată, în scopul executării, ca și cum ar fi fost emisă în statul membru în care este solicitată executarea. Încrederea reciprocă în administrarea justiției în statele membre face ca o instanță dintr-un stat membru să poate considera că sunt îndeplinite toate condițiile de emitere a unei somații europene de plată pentru a permite executarea somației în toate celelalte state membre fără un control judecătoresc privind aplicarea corectă a normelor minime de procedură în statul membru în care somația trebuie să fie executată. Fără a aduce atingere dispozițiilor prezentului regulament, în special standardelor minime stabilite la articolul 22 alineatele (1) și (2) și la articolul 23, procedurile de executare a somației europene de plată ar trebui să fie în continuare reglementate de legislația națională.

(28)

Pentru calcularea termenelor ar trebui să se aplice Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor și expirării termenelor (4). Este necesar ca pârâtul să fie informat cu privire la aceasta și cu privire la faptul că se vor lua în considerare zilele nelucrătoare din statul membru în care se află instanța care emite somația europeană de plată.

(29)

Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume instituirea unui mecanism rapid și uniform de recuperare a creanțelor pecuniare necontestate în toată Uniunea Europeană, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și, prin urmare, având în vedere dimensiunile și efectele regulamentului, poate fi realizat mai bine la nivel comunitar, Comunitatea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.

(30)	Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament trebuie să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (5).

(31)

În conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Regatul Unit și Irlanda și-au notificat dorința de a participa la adoptarea și aplicarea prezentului regulament.

(32)	În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu are obligații în temeiul acestuia și nu i se aplică,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiectul

(1) Prezentul regulament are drept obiect:

(a)	simplificarea, accelerarea și reducerea costurilor litigiilor transfrontaliere referitoare la creanțele pecuniare necontestate prin instituirea unei proceduri europene de somație de plată; și

(b)	asigurarea liberei circulații a somațiilor europene de plată în toate statele membre prin stabilirea unor standarde minime prin respectarea cărora nu este necesară nicio procedură intermediară în statul membru de executare înaintea recunoașterii și executării.

(2) Prezentul regulament nu împiedică reclamantul să-și valorifice o creanță în sensul articolului 4 recurgând la o altă procedură prevăzută de legislația unui stat membru sau de legislația comunitară.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

(1) Prezentul regulament se aplică în materie civilă și comercială în litigiile transfrontaliere, indiferent de natura instanței. Acesta nu reglementează materia fiscală, materia vamală sau materia administrativă, nici răspunderea statului pentru acțiuni sau omisiuni comise în exercitarea puterii publice (acta jure imperii).

(2) Sunt excluse de la aplicarea prezentului regulament:

(a)	regimurile matrimoniale, testamentele și succesiunile;

(b)	falimentele, concordatele și alte proceduri similare;

(c)	asigurările sociale;

(d)

creanțele care decurg din obligații necontractuale, cu excepția situațiilor în care

(i)	acestea au făcut obiectul unui acord între părți sau există o recunoaștere a datoriei; sau

(ii)	acestea se referă la datorii lichide care decurg din proprietatea comună asupra unui bun;

(3) În sensul prezentului regulament, prin „stat membru” se înțelege toate statele membre cu excepția Danemarcei.

Articolul 3

Litigii transfrontaliere

(1) În sensul prezentului regulament, un litigiu transfrontalier este un litigiu în care cel puțin una din părți are domiciliul sau reședința obișnuită într-un stat membru, altul decât statul membru al instanței sesizate.

(2) Domiciliul se determină în conformitate cu articolele 59 și 60 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2002 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (6).

(3) Momentul la care se apreciază caracterul transfrontalier al unui litigiu este cel la care se introduce cererea de somație europeană de plată în conformitate cu prezentul regulament.

Articolul 4

Procedura europeană de somație de plată

Se instituie o procedură europeană de somație de plată pentru recuperarea creanțelor pecuniare lichide și exigibile la data la care se introduce cererea de somație europeană de plată.

Articolul 5

Definiții

În sensul prezentului regulament:

1.	prin „stat membru de origine” se înțelege statul membru în care se emite o somație europeană de plată;

2.	prin „stat membru de executare” se înțelege statul membru în care se solicită executarea unei somații europene de plată;

3.	prin „instanță” se înțelege orice autoritate a unui stat membru care este competentă în ceea ce privește somațiile europene de plată sau în orice altă materie conexă;

4.	prin „instanță de origine” se înțelege instanța care emite o somație europeană de plată.

Articolul 6

Competența

(1) În sensul aplicării prezentului regulament, competența se determină în conformitate cu normele de drept comunitar aplicabile în materie, în special regulamentul (CE) nr. 44/2001.

(2) Cu toate acestea, în cazul în care creanța se referă la un contract încheiat de către o persoană, consumatorul, pentru o folosință care ar putea fi considerată ca neavând legătură cu activitatea profesională a acestuia și în cazul în care acest consumator este pârâtul, competența aparține numai instanțelor din statul membru în care pârâtul își are domiciliul, în sensul articolului 59 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001.

Articolul 7

Cererea de somație europeană de plată

(1) Cererea de somație europeană de plată se introduce utilizându-se formularul tip A din anexa I.

(2) Cererea conține următoarele elemente:

(a)	numele și adresa părților și, după caz, ale reprezentanților acestora, precum și ale instanței sesizate;

(b)	valoarea creanței, în special principalul și, după caz, dobânzile, penalitățile contractuale și costurile;

(c)	în cazul în care se cer dobânzi la creanță, rata dobânzii și perioada pentru care se cer aceste dobânzi, cu excepția cazului în care la principal se adaugă automat dobânzi legale în temeiul legislației statului membru de origine;

(d)	cauza acțiunii, inclusiv descrierea circumstanțelor invocate ca temei al creanței și, după caz, a dobânzilor cerute;

(e)	o descriere a elementelor de probă în sprijinul creanței;

(f)	temeiul competenței; și

(g)	caracterul transfrontalier al litigiului în sensul articolului 3.

(3) În cerere, reclamantul declară că după cunoștința sa informațiile furnizate sunt exacte și recunoaște că orice declarație falsă intenționată riscă să atragă sancțiunile prevăzute de legislația statului membru de origine.

(4) Reclamantul poate informa instanța, într-un apendice anexat cererii, că se opune trecerii la procedura civilă de drept comun în conformitate cu articolul 17 în cazul în care pârâtul face opoziție. Reclamantul păstrează posibilitatea de a informa instanța ulterior în acest sens, dar în orice caz înainte de emiterea somației de plată.

(5) Cererea se introduce pe suport de hârtie sau prin orice alt mijloc de comunicare acceptat de statul membru de origine și care poate fi utilizat de instanța de origine, inclusiv pe cale electronică.

(6) Cererea se semnează de către reclamant sau, după caz, de către reprezentantul acestuia. Atunci când cererea se introduce pe cale electronică în conformitate cu alineatul (5), aceasta se semnează în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice (7). Această semnătură este recunoscută în statul membru de origine fără a putea fi supusă unor condiții suplimentare.

Cu toate acestea, această semnătură electronică nu este necesară în cazul și în măsura în care instanțele din statul membru de origine sunt dotate cu un alt sistem electronic de comunicații accesibil unui grup dat de utilizatori certificați înscriși în prealabil și care permite o identificare sigură a acestor utilizatori. Statele membre informează Comisia cu privire la existența unor astfel de sisteme.

Articolul 8

Examinarea cererii

Instanța sesizată cu o cerere de somație europeană de plată examinează, în cel mai scurt termen și bazându-se pe formularul de cerere, dacă sunt îndeplinite condițiile menționate la articolele 2, 3, 4, 6 și 7 și dacă cererea apare a fi întemeiată. Această examinare poate fi efectuată cu ajutorul unei proceduri automatizate.

Articolul 9

Completări și rectificări

(1) În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile menționate la articolul 7, instanța dă reclamantului posibilitatea să completeze sau să rectifice cererea, cu excepția cazului în care aceasta este în mod vădit nefondată sau inadmisibilă. În acest scop, instanța utilizează formularul tip B din anexa II.

(2) Atunci când instanța cere reclamantului să completeze sau să rectifice cererea, aceasta stabilește un termen pe care îl consideră corespunzător având în vedere circumstanțele. Instanța poate proroga acest termen în cazul în care consideră util acest lucru.

Articolul 10

Modificarea cererii

(1) În cazul în care condițiile prevăzute la articolul 8 sunt îndeplinite numai pentru o parte a cererii, instanța informează reclamantul cu privire la aceasta utilizând formularul tip C din anexa III. Reclamantul este invitat să accepte sau să refuze o propunere de somație europeană de plată pentru suma stabilită de instanță și este informat cu privire la consecințele deciziei sale. Reclamantul răspunde trimițând înapoi formularul tip C pe care i l-a adresat instanța în termenul stabilit de aceasta în conformitate cu articolul 9 alineatul (2).

(2) În cazul în care reclamantul acceptă propunerea instanței, instanța emite o somație europeană de plată, în conformitate cu articolul 12, pentru partea din cerere care a fost acceptată de reclamant. Urmările care decurg din aceasta pentru restul cererii inițiale sunt reglementate de legislația națională.

(3) În cazul în care reclamantul nu trimite răspunsul în termenul stabilit de instanță sau refuză propunerea acesteia, instanța respinge în întregime cererea de somație europeană de plată.

Articolul 11

Respingerea cererii

(1) Instanța respinge cererea în cazul în care:

(a)	nu sunt îndeplinite condițiile menționate la articolele 2, 3, 4, 6 și 7; sau

(b)	cererea este vădit nefondată; sau

(c)	reclamantul omite să trimită răspunsul în termenul stabilit de instanță în conformitate cu articolul 9 alineatul (2); sau

(d)	reclamantul omite să trimită răspunsul în termenul stabilit de instanță sau refuză propunerea instanței, în conformitate cu articolul 10.

Reclamantul este informat cu privire la motivele respingerii prin formularul tip D din anexa IV.

(2) Respingerea cererii nu poate fi atacată cu recurs.

(3) Respingerea cererii nu îl împiedică pe reclamant să-și valorifice creanța printr-o nouă cerere de somație europeană de plată sau prin orice altă procedură prevăzută de legislația unui stat membru.

Articolul 12

Emiterea unei somații europene de plată

(1) În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 8, instanța emite somația europeană de plată în cel mai scurt termen și în principiu în termen de treizeci de zile de la introducerea cererii, utilizând formularul tip E din anexa V.

În calculul termenului de treizeci de zile nu este cuprins și termenul necesar reclamantului pentru a completa, rectifica sau modifica cererea.

(2) Somația europeană de plată se emite împreună cu o copie a formularului de cerere. Aceasta nu cuprinde informațiile furnizate de reclamant în apendicele 1 și 2 ale formularului tip A.

(3) În somația europeană de plată, pârâtul estre informat cu privire la posibilitatea:

(a)	de a plăti reclamantului suma care este menționată în somația de plată; sau

(b)	de a se opune somației de plată făcând opoziție la instanța de origine, opoziție care trebuie trimisă în termen de treizeci de zile de la data la care i s-a comunicat sau notificat somația.

(4) În conformitate cu somația europeană de plată, pârâtul este informat că:

(a)	somația a fost emisă numai pe baza informațiilor furnizate de reclamant și nu a fost verificată de către instanță;

(b)	somația va deveni executorie cu excepția cazului în care s-a făcut opoziție la instanță, în conformitate cu articolul 16;

(c)	atunci când s-a făcut opoziție procedura continuă în fața instanțelor competente din statul membru de origine în conformitate cu normele de procedură civilă de drept comun, cu excepția cazului în care reclamantul a cerut în mod expres ca procedura să ia sfârșit în acest caz.

(5) Instanța se asigură că somația de plată este comunicată sau notificată pârâtului în conformitate cu legislația națională, potrivit modalităților conforme standardelor minimale stabilite la articolele 13, 14 și 15.

Articolul 13

Comunicarea sau notificarea însoțită de confirmarea de primire de către pârât

Somația europeană de plată poate fi comunicată sau notificată pârâtului în conformitate cu legislația națională a statului în care trebuie efectuată comunicarea sau notificarea, într-unul din următoarele moduri:

(a)	comunicare sau notificare personală, pârâtul semnând o confirmare de primire care conține data primirii;

(b)	comunicare sau notificare personală printr-un document semnat de persoana competentă care a efectuat comunicarea sau notificarea, cu mențiunea că pârâtul a primit actul sau că a refuzat să îl primească fără niciun motiv legitim, precum și cu data la care a fost comunicat sau notificat actul;

(c)	comunicare sau notificare prin poștă, pârâtul semnând și trimițând înapoi o confirmare de primire care conține data primirii;

(d)	comunicare sau notificare prin mijloace electronice, cum ar fi faxul sau poșta electronică, pârâtul semnând și trimițând înapoi o confirmare de primire care conține data primirii.

Articolul 14

Comunicarea sau notificarea neînsoțită de confirmarea de primire de către pârât

(1) Somația europeană de plată poate fi, de asemenea, comunicată sau notificată pârâtului în conformitate cu legislația națională a statului în care trebuie efectuată comunicarea sau notificarea, într-unul din următoarele moduri:

(a)	comunicare sau notificare personală, la adresa personală a pârâtului, unor persoane care locuiesc la aceeași adresă ca acesta sau care sunt angajate la această adresă;

(b)	în cazul în care pârâtul este un lucrător care desfășoară o activitate independentă sau o persoană juridică, comunicare sau notificare personală, în localurile comerciale ale pârâtului, unor persoane angajate ale pârâtului;

(c)	depunerea somației în cutia poștală a pârâtului;

(d)

depunerea somației la un oficiu poștal sau la autoritatea publică competentă și comunicare scrisă cu privire la această depunere în cutia poștală a pârâtului, cu condiția ca această comunicare scrisă să menționeze clar natura juridică a actului sau faptul că este echivalentă cu o notificare sau comunicare și că de la această dată încep să curgă termenele;

(e)	prin poștă fără dovada prevăzută la alineatul (3), atunci când pârâtul este domiciliat în statul membru de origine;

(f)	prin mijloace electronice cu confirmare de primire automată, cu condiția ca pârâtul să fi acceptat expres în prealabil acest mod de comunicare sau notificare.

(2) În sensul prezentului regulament, comunicarea sau notificarea în temeiul alineatului (1) nu este admisă în cazul în care adresa pârâtului nu este cunoscută cu certitudine.

(3) Comunicarea sau notificarea în conformitate cu alineatul (1) literele (a), (b), (c) și (d) este atestată de:

(a)

un act semnat de persoana competentă care a efectuat comunicarea sau notificarea cu menționarea următoarelor elemente:

(i)	modalitatea de comunicare sau de notificare utilizată, și

(ii)	data comunicării sau a notificării, și

(iii)

atunci când somația de plată a fost comunicată sau notificată unei alte persoane decât pârâtul, numele acestei persoane și legătura acesteia cu pârâtul,

(b)	o confirmare de primire de la persoana care a primit comunicarea sau notificarea, în temeiul alineatului (1) literele (a) și (b).

Articolul 15

Comunicarea sau notificarea unui reprezentant

Comunicarea sau notificarea în temeiul articolelor 13 sau 14 se poate face, de asemenea, unui reprezentant al pârâtului.

Articolul 16

Opoziția la somația europeană de plată

(1) Pârâtul poate face opoziție la somația europeană de plată la instanța de origine utilizând formularul tip F din anexa VI care îi este transmis odată cu somația europeană de plată.

(2) Opoziția se trimite în termen de treizeci de zile de la data comunicării sau notificării somației către pârât.

(3) Pârâtul indică în opoziție că el contestă creanța fără a fi obligat să precizeze motivele acestei contestații.

(4) Opoziția se introduce pe suport de hârtie sau prin orice alt mijloc de comunicare acceptat de statul membru de origine și care poate fi utilizat de instanța de origine, inclusiv pe cale electronică.

(5) Opoziția se semnează de către pârât sau, după caz, de către reprezentantul acestuia. Atunci când opoziția se introduce pe cale electronică în conformitate cu alineatul (4), aceasta se semnează în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Directiva 1999/93/CE. Această semnătură se recunoaște în statul membru de origine fără a putea fi supusă unor condiții suplimentare.

Articolul 17

Efectele opoziției

(1) În cazul în care s-a făcut opoziție în termenul prevăzut la articolul 16 alineatul (2), procedura continuă în fața instanțelor competente din statul membru de origine în conformitate cu normele de procedură civilă de drept comun, cu excepția cazului în care reclamantul a cerut expres ca procedura să ia sfârșit în acest caz.

Atunci când reclamantul și-a valorificat creanța recurgând la procedura europeană a somației de plată, nicio dispoziție a legislației naționale nu aduce atingere poziției sale în cursul procedurii civile de drept comun ulterioare.

(2) Trecerea la procedura civilă de drept comun în sensul alineatului (1) este reglementată de legislația statului membru de origine.

(3) Reclamantul este informat cu privire la orice opoziție făcută de pârât și cu privire la orice trecere la procedura civilă de drept comun.

Articolul 18

Forța executorie

(1) În cazul în care, în termenul prevăzut la articolul 16 alineatul (2), luând în considerare un termen suplimentar necesar sosirii opoziției, nu a fost făcută nicio opoziție la instanța de origine, instanța de origine declară de îndată că somația europeană de plată este executorie, utilizând formularul tip G din anexa VII. Instanța verifică data la care a fost comunicată sau notificată somația de plată.

(2) Fără a aduce atingere alineatului (1), condițiile formale necesare dobândirii forței executorii sunt reglementate de legislația statului membru de origine.

(3) Instanța trimite somația europeană de plată executorie pârâtului.

Articolul 19

Eliminarea procedurii de exequatur

O somație europeană de plată devenită executorie în statul membru de origine se recunoaște și se execută în celelalte state membre fără a fi necesară o declarație de constatare a forței executorii și fără ca recunoașterea acesteia să poată fi contestată.

Articolul 20

Reexaminarea în cazuri excepționale

(1) După expirarea termenului prevăzut la articolul 16 alineatul (2), pârâtul are dreptul să ceară reexaminarea somației europene de plată în fața instanței competente din statul membru de origine în cazul în cazul în care:

(a)

(i)	somația de plată a fost comunicată sau notificată în conformitate cu una din modalitățile prevăzute la articolul 14; și

(ii)	comunicarea sau notificarea nu a intervenit în timp util pentru a-i permite să-și pregătească apărarea, fără ca acest lucru să-i poată fi imputabil,

(b)	pârâtul a fost împiedicat să-și conteste creanța de cauze de forță majoră sau datorită unor circumstanțe extraordinare, fără ca acest lucru să-i poată fi imputabil,

cu condiția ca, în ambele cazuri, să acționeze cu promptitudine.

(2) După expirarea termenului prevăzut la articolul 16 alineatul (2), pârâtul are, de asemenea, dreptul să ceară reexaminarea somației europene de plată în fața instanței competente din statul membru de origine atunci când somația de plată a fost emisă în mod vădit eronat, ținând seama de cerințele stabilite de prezentul regulament sau având în vedere alte circumstanțe excepționale.

(3) În cazul în care instanța respinge cererea pârâtului pe motiv că nu este îndeplinită niciuna din condițiile de reexaminare menționate la alineatele (1) și (2), somația europeană de plată rămâne valabilă.

În cazul în care instanța hotărăște că reexaminarea se justifică pe motiv că este îndeplinită una din condițiile de reexaminare menționate la alineatele (1) și (2), somația europeană de plată este nulă și neavenită.

Articolul 21

Executarea

(1) Fără a aduce atingere dispozițiilor prezentului regulament, procedurile de executare sunt reglementate de legislația statului membru de executare.

Somația europeană de plată devenită executorie se execută în aceleași condiții ca o hotărâre executorie luată în statul membru de executare.

(2) În scopul executării în alt stat membru, reclamantul furnizează autorităților de executare competente din acest stat membru:

(a)	o copie a somației europene de plată, astfel cum este declarată executorie de către instanța de origine și care îndeplinește condițiile necesare pentru stabilirea autenticității acesteia; și

(b)

după caz, traducerea somației europene de plată în limba oficială a statului membru de executare sau, în cazul în care acest stat membru are mai multe limbi oficiale, în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale procedurii judiciare din locul unde se solicită executarea, în conformitate cu legislația acestui stat membru, sau într-o altă limbă pe care statul membru de executare a declarat că o va putea accepta. Fiecare stat membru poate indica limba sau limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii Europene, altele decât limba sa, pe care le poate accepta pentru o somație europeană de plată. Traducerea este certificată de către o persoană autorizată în acest scop într-unul din statele membre.

(3) Nicio cauțiune și nici un depozit, indiferent de denumire, nu pot fi impuse reclamantului care, într-un stat membru, solicită executarea unei somații de europene de plată emise într-un alt stat membru datorită faptului că este un resortisant străin sau că nu are domiciliul sau reședința în statul membru de executare.

Articolul 22

Refuzul executării

(1) La cererea pârâtului, instanța competentă din statul membru de executare refuză executarea în cazul în care somația europeană de plată este incompatibilă cu o hotărâre pronunțată sau o somație emisă anterior în orice stat membru sau într-o țară terță, cu condiția ca:

(a)	hotărârea pronunțată sau somația emisă anterior să privească aceleași părți într-un litigiu având același obiect; și

(b)	hotărârea pronunțată sau somația emisă anterior să îndeplinească condițiile necesare recunoașterii acesteia în statul membru de executare; și

(c)	incompatibilitatea să nu fi putut fi invocată în cursul procedurii judiciare în statul membru de origine.

(2) Executarea este, de asemenea, refuzată, la cerere, în cazul și în măsura în care pârâtul a plătit reclamantului suma stabilită în somația europeană de plată.

(3) O somație europeană de plată nu poate face în niciun caz obiectul unei reexaminări pe fond în statul membru de executare.

Articolul 23

Suspendarea sau limitarea executării

Atunci când pârâtul a cerut reexaminarea în conformitate cu articolul 20, instanța competentă în statul membru de executare poate, la cererea pârâtului:

(a)	să limiteze procedura de executare la măsuri asiguratorii; sau

(b)	să subordoneze executarea constituirii unei garanții pe care o determină; sau

(c)	în circumstanțe excepționale, să suspende procedura de executare.

Articolul 24

Reprezentarea în justiție

Reprezentarea de către un avocat sau un licențiat în științe juridice nu este obligatorie:

(a)	pentru reclamant în ceea ce privește cererea de somație europeană de plată;

(b)	pentru pârât în ceea ce privește opoziția la o somație europeană de plată.

Articolul 25

Cheltuielile de judecată

(1) Suma cheltuielilor de judecată aferente unei proceduri europene a somației de plată și procedurii civile de drept comun care urmează în cazul unei opoziții la somația europeană de plată într-un stat membru nu este mai mare decât cheltuielile de judecată generate de o procedură civilă de drept comun neprecedată de o procedură europeană a somației de plată în statul membru respectiv.

(2) În sensul prezentului regulament, cheltuielile de judecată cuprind cheltuielile și taxele care urmează să fie achitate instanței, a căror valoare este stabilită în conformitate cu legislația națională.

Articolul 26

Relația cu dreptul procesual național

Orie aspect de procedură care nu este reglementat în mod expres prin prezentul regulament este reglementat de legislația națională.

Articolul 27

Relația cu Regulamentul (CE) nr. 1348/2000

Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială (8).

Articolul 28

Informații referitoare la cheltuielile de comunicare sau de notificare și la executare

Statele membre colaborează pentru a asigura informarea publicului și a mediilor profesionale în ceea ce privește:

(a)	cheltuielile de comunicare sau notificare a documentelor; și

(b)	autoritățile de executare competente în sensul aplicării articolelor 21, 22 și 23,

în special prin Rețeaua Judiciară Europeană în materie civilă și comercială stabilită în conformitate cu Decizia 2001/470/CE a Consiliului din 28 mai 2001 (9).

Articolul 29

Informații referitoare la competență, la procedurile de reexaminare, la mijloacele de comunicare și la regimul lingvistic

(1) Cel târziu la 12 iunie 2008, statele membre informează Comisia cu privire la:

(a)	instanțele competente pentru emiterea unei somații europene de plată;

(b)	procedura de reexaminare și instanțele competente în sensul aplicării articolului 20;

(c)	mijloacele de comunicare acceptate în sensul procedurii europene a somației de plată și care pot fi utilizate de către instanțe;

(d)	limbile acceptate în temeiul articolului 21 alineatul (2) litera (b).

Statele membre informează Comisia cu privire la orice modificare ulterioară a acestor informații.

(2) Comisia pune la dispoziția publicului informațiile notificate în conformitate cu alineatul (1) prin publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și prin orice alt mijloc corespunzător.

Articolul 30

Modificări aduse anexelor

Formularele tip din anexe se actuealizează sau fac obiectul unei adaptări tehnice, cu respectarea dispozițiilor prezentului regulament, în conformitate cu procedura menționată la articolul 31 alineatul (2).

Articolul 31

Comitetul

(1) Comisia este asistată de comitetul instituit prin articolul 75 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001.

(2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) și articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, cu respectarea dispozițiilor articolului 8.

(3) Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.

Articolul 32

Reexaminarea

Cel târziu la 12 decembrie 2013, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European un raport detaliat de reexaminare a aplicării procedurii europene a somației de plată. Acest raport cuprinde o evaluare a aplicării procedurii și un studiu de impact lărgit pentru fiecare stat membru.

În acest scop și pentru a se asigura că sunt luate în considerare în mod corespunzător cele mai bune practici în cadrul Uniunii Europene și că acestea sunt conforme cu principiile ameliorării legislației, statele membre informează Comisia cu privire la aplicarea procedurii europene a somației de plată la nivel transfrontalier. Aceste informații se referă la cheltuielile de judecată, la rapiditatea procedurii, la eficacitate, la facilitate în utilizare și la procedurile interne de somație de plată în statele membre.

Raportul Comisiei este însoțit, după caz, de propuneri de adaptare.

Articolul 33

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 12 decembrie 2008, cu excepția articolelor 28, 29, 30 și 31, care se aplică de la 12 iunie 2008.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunității Europene.

Adoptat la Strasbourg, 12 decembrie 2006.

Pentru Parlamentul European

Președintele

J. BORRELL FONTELLES

Pentru Consiliu

Președintele

M. PEKKARINEN

(1) JO C 221, 8.9.2005, p. 77.

(2) Avizul Parlamentului European din 13 decembrie 2005 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial), Poziția comună a Consiliului din 30 iunie 2006 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Poziția Parlamentului European din 25 octombrie 2006. Decizia Consiliului din 11 decembrie 2006.

(3) JO C 12, 15.1.2001, p. 1.

(4) JO L 124, 8.6.1971, p. 1.

(5) JO L 184, 17.7.1999, p. 23. Decizie modificată prin Decizia 2006/512/CE (JO L 200, 22.7.2006, p. 11).

(6) JO L 12, 16.1.2001, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2245/2004 al Comisiei (JO L 381, 18.12.2004, p. 10).

(7) JO L 13, 19.1.2000, p. 12.

(8) JO L 160, 30.6.2000, p. 37.

(9) JO L 174, 27.6.2001, p. 25.

ANEXA I

ANEXA II

ANEXA III

ANEXA IV

ANEXA V

ANEXA VI

ANEXA VII

19/Volumul 09

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

140

32006R1931

L 405/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

REGULAMENTUL (CE) NR. 1931/2006 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 20 decembrie 2006

de stabilire a normelor referitoare la micul trafic de frontieră la frontierele terestre externe ale statelor membre și de modificare a dispozițiilor Convenției Schengen

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 62 alineatul (2) litera (a),

având în vedere propunerea Comisiei,

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din Tratat (1),

întrucât:

(1)

Necesitatea de a elabora norme pentru micul trafic de frontieră, în scopul consolidării cadrului juridic comunitar de reglementare a frontierelor externe a fost evidențiată în comunicarea Comisiei intitulată „Spre o gestiune integrată a frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene”. Consiliul a confirmat această necesitate la 13 iunie 2002 prin aprobarea „Planului de gestionare a frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene”, care a fost ulterior aprobat de Consiliul European de la Sevilla din 21 și 22 iunie 2002.

(2)	Este în interesul Comunității extinse să se asigure că frontierele cu vecinii săi nu constituie o barieră în calea comerțului, a schimburilor sociale și culturale, și nici în calea cooperării regionale. În consecință, ar trebui să se instituie un regim eficient pentru micul trafic de frontieră.

(3)

Regimul specific micului trafic de frontieră constituie o derogare de la normele generale de reglementare a controlului persoanelor la frontierele externe ale statelor membre ale Uniunii Europene, care sunt prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod Comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (2).

(4)

Comunitatea ar trebui să stabilească criteriile și condițiile care trebuie respectate la facilitarea trecerii frontierelor terestre externe ale statelor membre pentru persoanele cu reședința în zonele de frontieră, în temeiul regimului specific micului trafic de frontieră. Aceste criterii și condiții ar trebui să asigure un echilibru între, pe de o parte, facilitarea trecerii frontierei pentru persoanele de bună credință cu reședința în zonele de frontieră, care au motive legitime de a trece frecvent o frontieră externă terestră și, pe de altă parte, necesitatea de a împiedica imigrația ilegală și de a contracara potențialele amenințări de securitate prezentate de activități infracționale.

(5)

Ca normă generală, în scopul de a evita orice abuz, ar trebui să se elibereze un permis de trecere locală a frontierei numai persoanelor care au reședința legală de cel puțin un an în zona de frontieră. Pe de altă parte, acordurile bilaterale încheiate între statele membre și țările terțe vecine pot prevedea o perioadă de reședință mai îndelungată. În cazuri excepționale și justificate corespunzător, precum cele referitoare la minori, la o schimbare a situației familiale sau la o moștenire de terenuri, aceste acorduri bilaterale pot prevedea, de asemenea, o perioadă de reședință mai scurtă.

(6)

Permisul de trecere locală a frontierei ar trebui să fie eliberat locuitorilor zonelor de frontieră, indiferent dacă aceștia sunt supuși sau nu obligativității vizelor în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului din 15 martie 2001 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație (3). Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să fie interpretat coroborat cu Regulamentul (CE) nr. 1932/2006 al Consiliului (4) de modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/2001, care are ca obiectiv exonerarea de obligativitatea vizelor pentru locuitorii zonelor de frontieră care beneficiază de regimul specific micului trafic de frontieră instituit prin prezentul regulament. În consecință, intrarea în vigoare a prezentului regulament poate avea loc numai împreună cu regulamentul de modificare menționat anterior.

(7)

Comunitatea ar trebui să stabilească criterii și condiții specifice de eliberare a permiselor de trecere locală a frontierei pentru locuitorii zonelor de frontieră. Aceste criterii și condiții ar trebui să fie compatibile cu condițiile de intrare impuse locuitorilor zonelor de frontieră care trec o frontieră terestră externă în temeiul regimului specific micului trafic de frontieră.

(8)

Dreptul de liberă circulație de care beneficiază cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, precum și drepturile echivalente de care beneficiază resortisanții țărilor terțe și membrii familiilor acestora, în temeiul unor acorduri încheiate între Comunitate și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și țările terțe în cauză, pe de altă parte, nu ar trebui să fie afectate de instituirea, la nivel comunitar, a unor norme privind micul trafic de frontieră. Cu toate acestea, atunci când trecerea frontierei este facilitată pentru locuitorii zonelor de frontieră în temeiul regimului micului trafic de frontieră și implică un control mai puțin sistematic, trecerea frontierei ar trebui să fie facilitată, de drept, pentru orice persoană care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulație, care are reședința în zona de frontieră în cauză.

(9)

Pentru punerea în aplicare a regimului specific micului trafic de frontieră, statele membre ar trebui să fie autorizate să mențină sau să încheie, după caz, acorduri bilaterale cu țări terțe vecine, sub rezerva ca aceste acorduri să fie în conformitate cu normele stabilite prin prezentul regulament.

(10)

Prezentul regulament nu aduce atingere dispozițiilor specifice aplicabile pentru Ceuta și Melilla, astfel cum se menționează în Declarația Regatului Spaniei privind orașele Ceuta și Melilla din Actul final al Acordului de aderare a Regatului Spaniei la Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor Uniunii Economice Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, semnată la Schengen, la 19 iunie 1990 (5).

(11)	Statele membre ar trebui să aplice sancțiuni, astfel cum sunt prevăzute în legislația națională, locuitorilor zonelor de frontieră care abuzează de regimul specific micului trafic de frontieră instituit prin prezentul regulament.

(12)	Comisia ar trebui să prezinte un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la aplicarea prezentului regulament. Acest raport ar trebui să fie însoțit, în cazul în care este necesar, de propuneri legislative.

(13)	Prezentul regulament respectă drepturile și libertățile fundamentale, precum și principiile recunoscute în special de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

(14)

Având în vedere faptul că obiectivul prezentului regulament, și anume stabilirea criteriilor și condițiilor de instituire a unui regim specific micului trafic de frontieră la frontierele terestre externe, are o influență directă asupra acquis-ului comunitar referitor la frontierele externe și, prin urmare, nu poate fi realizat în mod suficient de către statele membre și, datorită dimensiunilor și efectelor prezentului regulament, poate fi mai bine realizat la nivel comunitar, Comunitatea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din Tratatul de instituire a Comunității Europene. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut la același articol, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.

(15)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, care nu prevede obligații pentru aceasta și nu i se aplică. Având în vedere că prezentul regulament se întemeiază pe acquis-ul Schengen, în conformitate cu dispozițiile titlului IV partea a treia din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 5 din protocolul menționat anterior, în termen de șase luni de la data adoptării prezentului regulament, transpunerea sau nu a prezentului regulament în dreptul său intern.

(16)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (6), care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 litera (A) din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (7) privind anumite modalități de aplicare a acestui acord.

(17)

Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Regatul Unit nu participă, în conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului din 29 mai 2000 privind solicitarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (8). Prin urmare, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentului regulament care nu prevede obligații pentru acesta și nu i se aplică.

(18)

Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului din 28 februarie 2002 privind solicitarea Irlandei de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (9). Prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament care nu prevede obligații pentru aceasta și nu i se aplică.

(19)

În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la transpunerea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 litera (A) din Decizia 1999/437/CE interpretat în coroborare cu articolul 4 alineatul (1) din Decizia 2004/849/CE (10) și cu articolul 4 alineatul (1) din Decizia 2004/860/CE (11).

(20)	Articolul 4 litera (b) și articolul 9 litera (c) din prezentul regulament constituie dispoziții care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta, în sensul articolului 3 alineatul (2) din Actul de aderare din 2003,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Obiectul

(1) Prezentul regulament instituie un regim specific micului trafic de frontieră la frontierele terestre externe ale statelor membre și în acest scop introduce un permis de trecere locală a frontierei.

(2) Prezentul regulament autorizează statele membre să încheie sau să mențină acorduri bilaterale cu țări terțe vecine în scopul punerii în aplicare a regimului specific micului trafic de frontieră instituit prin prezentul regulament.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

Prezentul regulament nu aduce atingere dispozițiilor de drept comunitar și de drept național care se aplică resortisanților țărilor terțe cu privire la:

(a)	șederea de lungă durată;

(b)	accesul la o activitate economică și exercitarea unei asemenea activități;

(c)	aspecte vamale și fiscale.

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentului regulament:

1.	„frontieră terestră externă” înseamnă frontiera terestră comună dintre un stat membru și o țară terță vecină;

„zonă de frontieră” înseamnă o zonă care nu se întinde mai mult de treizeci de kilometri de la frontieră. Localitățile care trebuie să fie considerate drept zonă de frontieră sunt precizate de statele în cauză în acordurile lor bilaterale astfel cum sunt menționate la articolul 13. Cu toate acestea, orice parte a uneia dintre aceste localități situată la peste treizeci de kilometri, dar la mai puțin de cincizeci de kilometri de linia de frontieră este considerată ca aparținând zonei de frontieră;

„mic trafic de frontieră” înseamnă trecerea periodică a unei frontiere terestre externe de către locuitorii zonelor de frontieră, pentru a rămâne într-o zonă de frontieră, de exemplu din motive sociale, culturale sau economice justificate, sau din motive de ordin familial, pentru o perioadă care nu depășește limita stabilită prin prezentul regulament;

„persoane care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulație” înseamnă:

(i)	cetățenii Uniunii, în sensul articolului 17 alineatul (1) din Tratatul de instituire a Comunității Europene, precum și resortisanții țărilor terțe care sunt membri de familie ai unui cetățean al Uniunii care își exercită dreptul la liberă circulație, cărora li se aplică Directiva 2004/38/CE (12);

(ii)

resortisanții țărilor terțe și membrii familiilor acestora, indiferent de cetățenie, care, în temeiul acordurilor încheiate între Comunitate și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și aceste țări terțe, pe de altă parte, beneficiază de drepturi privind libera circulație echivalente cu dreptul cetățenilor Uniunii;

5.	„resortisant al unei țări terțe” înseamnă orice persoană care nu este cetățean al Uniunii în sensul articolului 17 alineatul (1) din Tratatul de instituire a Comunității Europene și care nu este intră sub incidența punctului (4);

„locuitor al zonei de frontieră” înseamnă orice resortisant al unei țări terțe care are reședința legală în zona de frontieră a unei țări vecine cu un stat membru pentru o perioadă precizată în acordurile bilaterale menționate la articolul 13, care este de cel puțin un an. În cazuri excepționale și justificate corespunzător, precizate în aceste acorduri bilaterale, o perioadă de reședință mai mică de un an poate fi, de asemenea, considerată adecvată;

7.	„permis de trecere locală a frontierei” înseamnă un document specific, astfel cum este instituit prin capitolul III, care autorizează locuitorii zonelor de frontieră să treacă o frontieră terestră externă în temeiul regimului micului trafic de frontieră;

8.	„Convenția Schengen” înseamnă Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor membre ale Uniunii Economice Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune (13).

CAPITOLUL II

REGIMUL SPECIFIC MICULUI TRAFIC DE FRONTIERĂ

Articolul 4

Condiții de intrare

Locuitorii zonelor de frontieră pot trece frontiera terestră externă a unui stat membru vecin în temeiul regimului specific micului trafic de frontieră, cu condiția ca aceștia:

(a)	să fie în posesia unui permis de trecere locală a frontierei și, dacă acordurile bilaterale relevante menționate la articolul 13 cel puțin un document de călătorie valabil, în măsura în care această condiție este prevăzută prin;

(b)	să nu fie semnalați în cadrul Sistemului de Informații Schengen (SIS) spre refuzul intrării;

(c)	să nu fie considerați o amenințare pentru ordinea publică, siguranța internă, sănătatea publică sau relațiile internaționale ale unuia din statele membre și în special să nu fie semnalați în bazele de date naționale naționale spre refuzul intrării din aceleași motive.

Articolul 5

Durata șederii în zona de frontieră

Acordurile bilaterale menționate la articolul 13 precizează durata maximă autorizată pentru fiecare ședere neîntreruptă efectuată în cadrul regimului specific micului trafic de frontieră, care nu poate depăși trei luni.

Articolul 6

Controalele la intrare și la ieșire

(1) Statele membre supun locuitorii zonelor de frontieră unor controale la intrare și la ieșire pentru a se asigura că aceștia îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 4.

(2) Pe permisul de trecere locală a frontierei în temeiul regimului specific micului trafic de frontieră nu se aplică ștampila de intrare sau de ieșire.

(3) Alineatul (1) nu aduce atingere articolului 15.

CAPITOLUL III

PERMISUL DE TRECERE LOCALĂ A FRONTIEREI

Articolul 7

Instituirea unui permis de trecere locală a frontierei

(1) Se instituie un permis de trecere locală a frontierei.

(2) Valabilitatea teritorială a permisului de trecere locală a frontierei se limitează la zona de frontieră a statului membru emitent.

(3) Permisul de trecere locală a frontierei include o fotografie a titularului și cuprinde cel puțin următoarele informații:

(a)	numele, prenumele, data nașterii, cetățenia și locul de reședință al titularului permisului;

(b)	autoritatea emitentă, data eliberării și perioada de validitate;

(c)	zona de frontieră în care este autorizat să circule titularul permisului;

(d)	numărul (numerele) documentului (documentelor) de călătorie valabil(e), astfel cum se menționează la articolul 9 litera (a), care conferă titularului dreptul de a trece frontierele externe.

Permisul menționează în mod clar că titularul nu este autorizat să se deplaseze în afara zonei de frontieră și că orice utilizare abuzivă este pasibilă de sancțiunile prevăzute la articolul 17.

Articolul 8

Elemente de securitate și specificații tehnice aferente permisului de trecere locală a frontierei

(1) Elementele de securitate și specificațiile tehnice ale permisului de trecere locală a frontierei respectă dispozițiile relevante ale Regulamentului (CE) nr. 1030/2002 al Consiliului din 13 iunie 2002 de instituire a unui model uniform de permis de ședere pentru resortisanții țărilor terțe (14).

(2) Statele membre comunică atât Comisiei cât și celorlalte state membre un model de permis de trecere locală a frontierei întocmit în conformitate cu alineatul (1).

Articolul 9

Condiții de eliberare

Permisul de trecere locală a frontierei poate fi eliberat rezidenților din zonele de frontieră care:

(a)	posedă un document sau documente de călătorie valabil(e), astfel cum se menționează la articolul 17 alineatul (3) litera (a) din Convenția Schengen, care le conferă dreptul de a trece frontierele externe;

(b)	prezintă documente care dovedesc statutul lor de locuitori ai zonei de frontieră și care dovedesc existența unor motive legitime pentru trecerea frecventă a unei frontiere terestre externe în temeiul regimului specific micului trafic de frontieră;

(c)	nu au fost semnalați în cadrul SIS spre refuzul intrării;

(d)	nu sunt considerați drept o amenințare pentru ordinea publică, siguranța internă, sănătatea publică sau relațiile internaționale ale unuia dintre statele membre și, în special, nu au fost semnalați în bazele de date naționale ale statelor membre spre refuzul intrării din aceleași motive.

Articolul 10

Valabilitatea

Permisul de trecere locală a frontierei este valabil cel puțin un an și cel mult cinci ani.

Articolul 11

Taxe de eliberare

Taxele corespunzătoare cheltuielilor administrative de prelucrare a cererii de permis de trecere locală a frontierei nu depășesc taxele percepute pentru prelucrarea cererilor de viză pentru ședere scurtă cu intrări multiple.

Permisul de trecere locală a frontierei poate fi eliberat în mod gratuit.

Articolul 12

Modalități de eliberare

(1) Permisul de trecere locală a frontierei poate fi eliberat fie de consulate, fie de orice autoritate administrativă a unui stat membru desemnată în cadrul acordurilor bilaterale menționate la articolul 13.

(2) Statele membre țin un registru central al permiselor de trecere locală a frontierei care sunt solicitate, eliberate, prelungite, anulate sau retrase și desemnează un punct de contact național responsabil cu furnizarea de îndată, la cererea altor state membre, a informațiilor cu privire la permisele introduse în acest registru.

CAPITOLUL IV

PUNEREA ÎN APLICARE A REGIMULUI SPECIFIC MICULUI TRAFIC DE FRONTIERĂ

Articolul 13

Acorduri bilaterale între statele membre și țările terțe vecine

(1) În scopul punerii în aplicare a regimului specific micului trafic de frontieră, statele membre sunt autorizate să încheie acorduri bilaterale cu țările terțe vecine în conformitate cu normele prevăzute în prezentul regulament.

De asemenea, statele membre pot menține acordurile bilaterale existente cu țările terțe vecine în domeniul micului trafic de frontieră. În măsura în care astfel de acorduri sunt incompatibile cu prezentul regulament, statele membre în cauză modifică acordurile în cauză astfel încât să se elimine incompatibilitățile constatate.

(2) Înainte de a încheia sau modifica orice acord bilateral în domeniul micului trafic de frontieră cu o țară terță vecină, statul membru în cauză consultă Comisia cu privire la compatibilitatea acordului cu prezentul regulament.

În cazul în care Comisia consideră că acordul este incompatibil cu prezentul regulament, aceasta informează de îndată statul membru în cauză în acest sens. Statul membru ia toate măsurile necesare pentru a modifica acordul menționat într-un termen rezonabil, astfel încât să se elimine incompatibilitățile constatate.

(3) Atunci când Comunitatea sau statul membru în cauză nu au încheiat un acord general de readmisie cu o țară terță, acordurile bilaterale în domeniul micului trafic de frontieră încheiate cu această țară terță prevădfacilitarea readmisiei persoanelor despre care se constată au utilizat abuziv regimul specific micului trafic de frontieră, astfel cum este instituit prin prezentul regulament.

Articolul 14

Comparabilitatea tratamentului

În acordurile bilaterale menționate la articolul 13, statele membre se asigură că țările terțe acordă persoanelor care beneficiază de dreptul comunitar la libera circulație, precum și resortisanților țărilor terțe care rezidă în mod legal în zona de frontieră a statului membru în cauză un tratament cel puțin comparabil cu cel acordat locuitorilor zonei de frontieră a țării terțe în cauză.

Articolul 15

Facilitarea trecerii frontierei

(1) Acordurile bilaterale menționate la articolul 13 pot prevedea dispoziții de facilitare a trecerii frontierei, în temeiul cărora statele membre:

(a)	instituie puncte speciale de trecere a frontierei, rezervate locuitorilor zonelor de frontieră;

(b)	rezervă culoare speciale pentru locuitorii zonelor de frontieră la punctele obișnuite de trecere a frontierei sau

(c)

luând în considerare circumstanțele locale și, cu titlu excepțional, în cazul în care există o necesitate deosebită, autorizează locuitorii zonelor de frontieră să treacă frontiera terestră externă a acestora în puncte stabilite, altele decât punctele de trecere autorizate și în afara orelor stabilite.

(2) În cazul în care un stat membru decide facilitarea trecerii frontierei pentru locuitorii zonelor de frontieră, în conformitate cu alineatul (1), acesta facilitează trecerea frontierei, de drept, oricărei persoane care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulație și care are reședința în zona de frontieră în cauză.

(3) În punctele de trecere a frontierei menționate la alineatul (1) litera (a), precum și în culoarele speciale menționate la alineatul (1) litera (b), persoanele care trec în mod regulat frontiera și care, din acest motiv, sunt cunoscute de către polițiștii de frontieră, sunt supuse, în general, numai unui control prin sondaj.

Aceste persoane sunt supuse unor controale amănunțite din când în când, inopinat și la intervale neregulate.

(4) În cazul în care un stat membru decide să faciliteze trecerea frontierei de către locuitorii zonelor de frontieră în conformitate cu alineatul (1) litera (c):

(a)	permisul de trecere locală a frontierei cuprinde, pe lângă informațiile impuse în temeiul articolului 7 alineatul (3), informații detaliate referitoare la locul și la circumstanțele în care se autorizează trecerea frontierei terestre externe;

(b)	statul membru în cauză efectuează controale prin sondaj și desfășoară o supraveghere regulată astfel încât să împiedice trecerea neautorizată a frontierei.

CAPITOLUL V

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 16

Ceuta și Melilla

Dispozițiile prezentului regulament nu aduc atingere regimurilor specifice care se aplică orașelor Ceuta și Melilla, astfel cum sunt menționate în Declarația Regatului Spaniei privind orașele Ceuta și Melilla, cuprinsă în Actul final al Acordului de aderare a Regatului Spaniei la Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen.

Articolul 17

Sancțiuni

(1) Statele membre se asigură ca orice utilizarea abuzivă a regimului specific micului trafic de frontieră, astfel cum este instituit prin prezentul regulament și pus în aplicare prin acordurile bilaterale menționate la articolul 13, face obiectul sancțiunilor prevăzute de legislația națională.

(2) Aceste sancțiuni sunt efective, proporționale și cu efect de descurajare și includ posibilitatea anulării și revocării permiselor de trecere locală a frontierei.

(3) Statele membre țin un registru al tuturor cazurilor de utilizare abuzivă a regimului specific micului trafic de frontieră și al sancțiunilor aplicate în conformitate cu alineatul (1). Aceste informații se transmit la fiecare șase luni celorlalte state membre și Comisiei.

Articolul 18

Raportul privind regimul specific micului trafic de frontieră

Până la 19 ianuarie 2009, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind punerea în aplicare și funcționarea regimului specific micului trafic de frontieră astfel cum este instituit prin prezentul regulament și pus în aplicare prin acordurile bilaterale încheiate sau menținute în conformitate cu normele prevăzute în prezentul regulament. Acest raport este însoțit, în cazul în care este necesar, de propuneri legislative adecvate.

Articolul 19

Notificarea acordurilor bilaterale

(1) Comisiei îi sunt notificate de către statele membre toate acordurile bilaterale menționate la articolul 13, precum și orice denunțare sau modificare a acestor acorduri.

(2) Comisia pune la dispoziția statelor membre și a publicului informațiile notificate în conformitate cu alineatul (1) prin publicarea acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau prin orice alte mijloace adecvate.

Articolul 20

Modificarea dispozițiilor Convenției Schengen

Dispozițiile articolului 136 alineatul (3) din Convenția Schengen se înlocuiesc cu următorul text:

„(3) Alineatul (2) nu se aplică acordurilor bilaterale referitoare la micul trafic de frontieră, astfel cum sunt menționate la articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 1931/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a normelor referitoare la micul trafic de frontieră la frontierele terestre externe ale statelor membre și de modificare a dispozițiilor Convenției Schengen (15).

Articolul 21

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre, în conformitate cu dispozițiile Tratatului de instituire a Comunității Europene.

Adoptat la Bruxelles, 20 decembrie 2006.

Pentru Parlamentul European

Președintele

J. BORRELL FONTELLES

Pentru Consiliu

Președintele

J. KORKEAOJA

(1) Avizul Parlamentului European din 14 februarie 2006 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 5 octombrie 2006.

(2) JO L 105, 13.4.2006, p. 1.

(3) JO L 81, 21.3.2001, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 851/2005 (JO L 141, 4.6.2005, p. 3).

(4) JO L 29, 3.2.2007, p. 10.

(5) JO L 239, 22.9.2000, p. 69.

(6) JO L 176, 10.7.1999, p. 36.

(7) JO L 176, 10.7.1999, p. 31.

(8) JO L 131, 1.6.2000, p. 43. Decizie modificată prin Decizia 2004/926/CE (JO L 395, 31.12.2004, p. 70).

(9) JO L 64, 7.3.2002, p. 20.

(10) Decizia 2004/849/CE a Consiliului din 25 octombrie 2004 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea provizorie a anumitor dispoziții ale Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la transpunerea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 368, 15.12.2004, p. 26).

(11) Decizia 2004/860/CE a Consiliului din 25 octombrie 2004 referitoare la semnarea, în numele Comunității Europene, și la aplicarea provizorie a anumitor dispoziții ale Acordului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 370, 17.12.2004, p. 78).

(12) Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul cetățenilor Uniunii și al membrilor familiilor acestora de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre (JO L 158, 30.4.2004, p. 77; versiune rectificată în JO L 229, 29.6.2004, p. 35).

(13) JO L 239, 22.9.2000, p. 19. Convenție modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1160/2005 al Parlamentului European și Consiliului (JO L 191, 22.7.2005, p. 18).

(14) JO L 157, 15.6.2002, p. 1.

(15) JO L 405, 30.12.2006, p. 1. Rectificat în JO L 29, 3.2.2007, p. 3.”

19/Volumul 09

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

147

32006R1932

L 405/23

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

REGULAMENTUL (CE) NR. 1932/2006 AL CONSILIULUI

din 21 decembrie 2006

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/2001 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză la trecerea frontierelor externe ale statelor membre și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 62 punctul 2 litera (b) subpunctul (i),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European,

întrucât:

(1)

Componența listelor țărilor terțe menționate în anexele I și II la Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului din 15 martie 2001 (1) ar trebui să fie și să rămână compatibilă cu criteriile stabilite la considerentul (5) din respectivul regulament. Anumite țări terțe ar trebui să fie transferate de la o anexă la alta, în special în ceea ce privește imigrația ilegală și ordinea publică.

(2)

Bolivia ar trebui să fie transferată în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 539/2001. Data de punere în aplicare a obligației de viză pentru resortisanții bolivieni ar trebui să permită statelor membre să denunțe în timp util acordurile bilaterale încheiate cu Bolivia și să adopte toate măsurile administrative și organizatorice necesare pentru introducerea obligativității vizei în cauză.

(3)

Insulele Antigua și Barbuda, Bahamas, Barbados, Mauritius, Saint Kitts și Nevis, precum și Seychelles ar trebui să fie transferate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 539/2001.

Exonerarea de obligativitatea vizelor pentru resortisanții acestor țări nu trebui să intre în vigoare înainte de încheierea unui acord bilateral de exonerare de obligativitatea vizelor între Comunitatea Europeană și fiecare dintre țările în cauză.

(4)

Cele două anexe la Regulamentul (CE) nr. 539/2001 ar trebui să fie exhaustive. În acest scop, este necesar ca la fiecare dintre anexele la Regulamentul (CE) nr. 539/2001 să se adauge o rubrică pentru a permite stabilirea regimului vizelor pe care statele membre urmează să îl aplice categoriilor de persoane care sunt supuse de către anumite state membre obligativității vizelor și sunt scutite de această obligație de către altele. Ar trebui să se adauge la anexa I la Regulamentul (CE) nr. 539/2001 diverse categorii de persoane „britanice” care nu sunt resortisanți ai Regatului Unit în sensul dreptului comunitar și să se adauge la anexa II la Regulamentul (CE) nr. 539/2001 mențiunea „British Nationals (Overseas)”.

(5)

Statele membre pot prevedea exonerări de la obligativitatea vizelor pentru titularii anumitor pașapoarte, altele decât pașapoartele obișnuite. Este necesar să se precizeze denumirea acestor pașapoarte. De asemenea, ar trebui să se facă trimitere în Regulamentul (CE) nr. 539/2001 la procedurile aplicabile în cazul în care se recurge la astfel de exonerări.

(6)

Statele membre pot exonera de obligativitatea vizelor refugiații statutari, toți apatrizii, atât cei care intră sub incidența Convenției privind statutul apatrizilor din 28 septembrie 1954 cât și cei care sunt în afara domeniului de aplicare al convenției respective, precum și elevii care participă la o excursie școlară, în cazul în care persoanele din aceste categorii au reședința într-una dintre țările terțe menționate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 539/2001.

Pentru aceste trei categorii de persoane există deja o exonerare deplină de obligativitatea vizelor, atunci când au reședința în spațiul Schengen la data intrării sau readmisiei în acest spațiu; ar trebui să se introducă o exonerare generală pentru persoanele din aceste categorii, care au reședința într-un stat membru care nu face parte din spațiul Schengen sau nu s-a alăturat încă spațiului Schengen, în ceea ce privește intrarea sau readmisia lor pe teritoriul unui alt stat membru parte la acquis-ul Schengen.

(7)

Regulamentul (CE) nr. 1931/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a normelor privind micul trafic de frontieră la frontierele terestre externe ale statelor membre și de modificare a dispozițiilor Convenției Schengen (2) impune prevederea unei noi exonerări de la obligativitatea vizelor pentru titularii unui permis de trecere locală a frontierei.

(8)

Regimul care reglementează exonerările de obligativitatea vizelor ar trebui să reflecte integral realitatea acestor practici. Anumite state membre acordă o exonerare de viză resortisanților țărilor terțe menționate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 539/2001, care sunt membri ai forțelor armate și se deplasează în cadrul NATO sau al Parteneriatului pentru pace. Din rațiuni de securitate juridică, aceste exonerări, întemeiate pe obligații internaționale din afara dreptului comunitar, ar trebui cu toate acestea să fie menționate în la Regulamentul (CE) nr. 539/2001.

(9)	Deoarece Regulamentul (CE) nr. 539/2001 a făcut obiectul unor modificări succesive, este necesar ca structura și lizibilitatea acestuia să fie îmbunătățite și în acest sens acesta ar trebui reformat ulterior.

(10)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, în sensul acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (3), care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul (B) din Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind anumite modalități de aplicare a acordului menționat (4).

(11)	Regatul Unit și Irlanda nu au obligații în temeiul Regulamentului (CE) nr. 539/2001. Prin urmare, acestea nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu au obligații în temeiul acestuia și nu li se aplică.

(12)

În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, în sensul acordului semnat între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la transpunerea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul (B) din Decizia 1999/437/CE a Consiliului, coroborat cu articolul 4 alineatul (1) din Decizia 2004/860/CE a Consiliului din 25 octombrie 2004 referitoare la semnarea, în numele Comunității Europene, și la aplicarea provizorie a anumitor dispoziții ale Acordului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la transpunerea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen (5),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 539/2001 se modifică după cum urmează:

Articolul 1 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1) se adaugă următorul paragraf:

„Fără a aduce atingere obligațiilor care decurg din Acordul european privind eliminarea vizelor pentru refugiați, semnat la Strasbourg la 20 aprilie 1959, este necesar ca refugiații statutari și apatrizii să dețină o viză la trecerea frontierelor externe ale statelor membre, în cazul în care țara terță în care au reședința și care le-a eliberat documentul de călătorie este una dintre țările terțe menționate în lista din anexa I la prezentul regulament.”;

(b)

la alineatul (2) se adaugă următorul paragraf:

„De asemenea, sunt exonerați de obligativitatea vizelor:

—

resortisanții țărilor terțe menționate în lista din anexa I la prezentul regulament care sunt titulari ai unui permis de trecere locală a frontierei eliberat de statele membre în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1931/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a normelor privind micul trafic de frontieră la frontierele terestre externe ale statelor membre și de modificare a dispozițiilor Convenției Schengen (6), în cazul în care titularii respectivi își exercită dreptul în cadrul regimului micului trafic de frontieră;

—

elevii resortisanți ai uneia dintre țările terțe menționate în lista din anexa I, care au reședința într-un stat membru care aplică Decizia 94/795/JAI a Consiliului din 30 noiembrie 1994 privind o acțiune comună adoptată de Consiliu în temeiul articolului K.3 alineatul (2) litera (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană în ceea ce privește facilitățile de călătorie pentru elevii resortisanți ai unor țări terțe care au reședința într-un stat membru (7) în cazul în care acești elevi participă la o excursie organizată în cadrul unui grup școlar însoțit de un cadru didactic al instituției de învățământ în cauză;

—	refugiații statutari, apatrizii și celelalte persoane care nu dețin cetățenia niciunei țări, care au reședința într-un stat membru și sunt titulari ai unui document de călătorie eliberat de acest stat membru.

2.	Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 539/2001 se abrogă.

Articolul 4 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„(a)

titularii de pașapoarte diplomatice, de pașapoarte de serviciu/oficiale sau de pașapoarte speciale, în conformitate cu una dintre procedurile prevăzute la articolul 1 alineatul (1) și la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 789/2001 al Consiliului din 24 aprilie 2001 care rezervă Consiliului competențele de executare în ceea ce privește anumite norme metodologice și proceduri de examinare a cererilor de viză (8);

(b)

alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)

Un stat membru poate scuti de obligativitatea vizelor:

(a)

elevii resortisanți ai uneia dintre țările terțe menționate în lista din anexa I, care au reședința într-una dintre țările terțe menționate în lista din anexa II, în Elveția sau în Liechtenstein, atunci când acești elevi participă la o excursie organizată în cadrul unui grup școlar însoțit de un cadru didactic al instituției de învățământ în cauză;

(b)	refugiații statutari și apatrizii, în cazul în care țara terță în care au reședința și care le-a eliberat documentul de călătorie este una dintre țările terțe menționate în lista din anexa II;

(c)

membrii forțelor armate care se deplasează în cadrul NATO sau al Parteneriatului pentru pace, care sunt titulari ai unor documente de identitate și ai unor ordine de misiune prevăzute de Convenția din 19 iunie 1951 între statele părți la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord privind statutul forțelor acestora.”

Anexa I se modifică după cum urmează:

(a)

la partea 1:

(i)	se introduce mențiunea „Bolivia”;

(ii)	mențiunile „Antigua și Barbuda”, „Bahamas”, „Barbados”, „Mauritius”, „Saint Kitts și Nevis” și „Seychelles” se elimină;

(iii)

mențiunea „Timorul oriental” se înlocuiește cu mențiunea „Timorul de Est”;

(iv)	mențiunea „Republica Federativă Iugoslavia (Serbia-Muntenegru)” se înlocuiește cu mențiunile „Serbia” și „Muntenegru”;

(v)	mențiunea „Samoa Occidentală” se înlocuiește cu mențiunea „Samoa”;

(b)

se adaugă următorul punct:

„3.

CETĂȚENII BRITANICI CARE NU SUNT RESORTISANȚI AI REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD ÎN SENSUL DREPTULUI COMUNITAR:

Cetățeni ai teritoriilor britanice de peste mări (British Overseas Territories Citizens) care nu beneficiază de dreptul de reședință în Regatul Unit

Cetățeni britanici de peste mări (British Overseas Citizens)

Supuși britanici (British Subjects) care nu beneficiază de dreptul de reședință în Regatul Unit

Persoane britanice protejate (British Protected Persons).”

Anexa II se modifică după cum urmează:

(a)

la partea 1:

(i)	mențiunea „Bolivia” se elimină;

(ii)

se introduc următoarele mențiuni:

„Antigua și Barbuda*

Bahamas*

Barbados*

Mauritius*

Saint Kitts și Nevis*

Seychelles*”

(iii)

se introduce următoarea notă de subsol:

„(*)	Exonerarea de la obligativitatea vizelor se aplică de la data intrării în vigoare a unui acord privind exonerarea de obligativitatea vizelor care urmează a fi încheiat cu Comunitatea Europeană.”;

(iv)	mențiunea „Brunei” se înlocuiește cu mențiunea „Brunei Darussalam”;

(b)

se adaugă următorul punct:

„3.	CETĂȚENI BRITANICI CARE NU SUNT RESORTISANȚI AI REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD ÎN SENSUL DREPTULUI COMUNITAR: Resortisanți britanici (de peste mări) [British Nationals (overseas)].”

Articolul 2

Statele membre aplică obligativitatea vizelor pentru resortisanții bolivieni începând cu 1 aprilie 2007.

Statele membre aplică exonerarea de obligativitatea vizelor pentru resortisanții din Antigua și Barbuda, Bahamas, Barbados, Mauritius, Saint Kitts și Nevis, precum și din Seychelles de la data intrării în vigoare a unui acord de exonerare de obligativitatea vizelor care urmează a fi încheiat între Comunitatea Europeană cu fiecare dintre aceste țări terțe.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre, în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunității Europene.

Adoptat la Bruxelles, 21 decembrie 2006.

Pentru Consiliu

Președintele

J. KORKEAOJA

(1) JO L 81, 21.3.2001, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 851/2005 (JO L 141, 4.6.2005, p. 3).

(2) JO L 405, 30.12.2006, p. 3.

(3) JO L 176, 10.7.1999, p. 31.

(4) JO L 368, 15.12.2004, p. 26.

(5) JO L 370, 17.12.2004, p. 78.

(6) JO L 405, 30.12.2006, p. 1.

(7) JO L 327, 19.12.1994, p. 1.”

(8) JO L 116, 26.4.2001, p. 2. Regulament modificat prin Decizia 2004/927/CE (JO L 396, 31.12.2004, p. 45).”;

19/Volumul 09

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

150

32006R1988

L 411/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

REGULAMENTUL (CE) NR. 1988/2006 AL CONSILIULUI

din 21 decembrie 2006

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2424/2001 privind dezvoltarea Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 66,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European,

întrucât:

(1)

Decizia 2001/886/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2001 privind dezvoltarea Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II) (1), precum și Regulamentul (CE) nr. 2424/2001 (2) constituie baza legislativă necesară pentru a permite înscrierea în bugetul Uniunii Europene a alocărilor necesare dezvoltării SIS II și pentru a permite executarea acestei părți din buget. Atât Regulamentul (CE) nr. 2424/2001, cât și Decizia 2001/886/JAI expiră la 31 decembrie 2006.

(2)	Dezvoltarea SIS II va necesita mai mult timp decât a fost prevăzut inițial, iar alocările respective ar trebui să rămână disponibile după 31 decembrie 2006.

(3)	Prin urmare, este necesară prelungirea perioadei de valabilitate a Regulamentului (CE) nr. 2424/2001 pentru a se permite Comisiei să execute bugetul după 2006, pentru finalizarea proiectului de dezvoltare a SIS II, inclusiv instalarea infrastructurii de comunicație.

(4)

Concluziile Consiliului din 29 aprilie 2004 precizează că, pe durata fazei de dezvoltare a SIS II, unitatea centrală a SIS II va fi amplasată în Franța și că unitatea centrală de păstrare în siguranță a datelor va fi instalată în Austria, sub rezerva anumitor modalități care vor fi necesare înainte ca locațiile să devină operaționale. Franța și, respectiv, Austria vor fi responsabile pentru gestiunea operațională, precum și pentru contactele cu Comisia.

(5)	De asemenea, este necesar să se încredințeze Comisiei competențe în vederea pregătirii integrării tehnice în SIS II, în special în ceea ce privește statele membre care au aderat la Uniunea Europeană în 2004.

(6)	Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 2424/2001 ar trebui să fie modificat în consecință.

(7)	Prezentul regulament nu aduce atingere adoptării ulterioare a unor texte legislative privind instalarea, funcționarea și utilizarea SIS II.

(8)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament care nu i se aplică și nu prevede obligații pentru aceasta. Deoarece scopul prezentului regulament este dezvoltarea acquis-ului Schengen în aplicarea dispozițiilor titlului IV partea a treia a Tratatului de instituire a Comunității Europene, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 5 din protocolul menționat, în termen de șase luni de la adoptarea prezentului regulament, transpunerea sau netranspunerea acestuia în dreptul său intern.

(9)

Prezentul regulament, precum și participarea Regatului Unit la adoptarea și punerea în aplicare a acestuia, se interpretează fără a aduce atingere modalităților privind participarea parțială Regatului Unit la acquis-ul Schengen definită prin Decizia 2000/365/CE a Consiliului din 29 mai 2000 privind solicitarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (3).

(10)

Irlanda participă la adoptarea prezentului regulament în conformitate cu articolul 5 din Protocolul de integrare a acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, și în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) și cu articolul 6 alineatul (2) din Decizia 2002/192/CE a Consiliului din 28 februarie 2002 privind solicitarea Irlandei de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (4).

(11)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen, care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul (G) din Decizia 1999/437/CE (5) a Consiliului privind anumite modalități de aplicare a acestui acord.

(12)

În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la la transpunerea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul (G) din Decizia 1999/437/CE, interpretat coroborat cu articolul 4 alineatul (1) din Decizia 2004/860/CE (6) a Consiliului privind semnarea în numele Comunității Europene și aplicarea provizorie a anumitor dispoziții ale acestui acord,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 2424/2001 se modifică după cum urmează:

1.	La articolul 2 se adaugă următoarea teză: „Dezvoltarea cuprinde pregătirea integrării tehnice în SIS II, în special a statelor membre care au aderat la Uniunea Europeană în 2004.”

Se inserează următorul articol:

„Articolul 4A

(1) Fără a aduce atingere comptenței Comisiei pentru dezvoltarea SIS II, unitatea centrală SIS II se amplasează la Strasbourg (Franța) iar unitatea centrală de păstrare în siguranță a datelor se instalează la Sankt Johann im Pongau (Austria), pe durata fazei de dezvoltare a sistemului.

(2) Franța și Austria furnizează infrastructura și mijloacele adecvate pentru a găzdui unitatea centrală și, respectiv, unitatea centrală de păstrare în siguranță a datelor SIS II, pe durata fazei de dezvoltare a sistemului.

(3) Autoritatea națională care furnizează infrastructura și mijloacele menționate la alineatul (2) poate beneficia de o subvenție comunitară pentru pregătirea și întreținerea locației sau pentru furnizarea altor servicii necesare pentru găzduirea SIS II, pe durata dezvoltării acestuia.”

3.	La articolul 7, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Expiră la 31 decembrie 2008.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunității Europene.

Adoptat la Bruxelles, 21 decembrie 2006.

Pentru Consiliu

Președintele

J. KORKEAOJA

(1) JO L 328, 13.12.2001, p. 1.

(2) JO L 328, 13.12.2001, p. 4.

(3) JO L 131, 1.6.2000, p. 43.

(4) JO L 64, 7.3.2002, p. 20.

(5) JO L 176, 10.7.1999, p. 31.

(6) JO L 370, 17.12.2004, p. 78.

19/Volumul 09

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

152

32006D1007

L 411/78

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DECIZIA 2006/1007/JAI A CONSILIULUI

din 21 decembrie 2006

de modificare a Deciziei 2001/886/JAI privind dezvoltarea Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 30 alineatul (1) literele (a) și (b), articolul 31 alineatul (1) literele (a) și (b) și articolul 34 alineatul (2) litera (c),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European,

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 2424/2001 al Consiliului din 6 decembrie 2001 privind dezvoltarea Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II) (1), precum și Decizia 2001/886/JAI a Consiliului (2) constituie baza legislativă necesară pentru a permite înscrierea în bugetul Uniunii Europene a alocărilor necesare dezvoltării SIS II și pentru a permite executarea acestei părți din buget. Atât Decizia 2001/886/JAI, cât și Regulamentul (CE) nr. 2424/2001 expiră la 31 decembrie 2006.

(2)	Dezvoltarea SIS II va necesita mai mult timp decât a fost prevăzut inițial, iar alocările respective ar trebui să rămână disponibile după 31 decembrie 2006.

(3)	Prin urmare, este necesară prelungirea perioadei de valabilitate a Deciziei 2001/886/JAI pentru a se permite Comisiei să execute bugetul după 2006, pentru a finaliza proiectul de dezvoltare a SIS II, inclusiv instalarea infrastructurii de comunicație.

(4)

(5)	De asemenea, este necesar să se încredințeze Comisiei competențe în vederea pregătirii integrării tehnice în SIS II, în special în ceea ce privește statele membre care au aderat la Uniunea Europeană în 2004.

(6)	Prin urmare, Decizia 2001/886/JAI ar trebui să fie modificată în consecință.

(7)	Prezenta decizie nu aduce atingere adoptării ulterioare a unor texte legislative privind instalarea, funcționarea și utilizarea SIS II.

(8)

Regatul Unit participă la prezenta decizie în conformitate cu articolul 5 din Protocolul de integrare a acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, precum și în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Decizia 2000/365/CE a Consiliului din 29 mai 2000 privind solicitarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (3).

(9)

Irlanda participă la prezenta decizie în conformitate cu articolul 5 din Protocolul de integrare a acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, precum și în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) și cu articolul 6 alineatul (2) din Decizia 2002/192/CE a Consiliului din 28 februarie 2002 privind solicitarea Irlandei de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (4).

(10)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen, care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul (G) din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (5) privind anumite modalități de aplicare a acestui acord.

(11)

În ceea ce privește Elveția, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la transpunerea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul (G) din Decizia 1999/437/CE, interpretat în coroborare cu articolul 4 alineatul (1) din Decizia 2004/849/CE a Consiliului (6) privind semnarea în numele Uniunii Europene și aplicarea provizorie a anumitor dispoziții ale acestui acord,

DECIDE:

Articolul 1

Decizia 2001/886/JAI se modifică după cum urmează:

1.	La articolul 2 se adaugă următoarea teză: „Dezvoltarea cuprinde pregătirea integrării tehnice în SIS II, în special a statelor membre care au aderat la Uniunea Europeană în 2004.”

Se inserează următorul articol:

„Articolul 4A

(1) Fără a aduce atingere competenței Comisiei pentru dezvoltarea SIS II, unitatea centrală SIS II se amplasează la Strasbourg (Franța), iar unitatea centrală de păstrare în siguranță a datelor se instalează la Sankt Johann im Pongau (Austria), pe durata fazei de dezvoltare a sistemului.

3.	La articolul 7, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Expiră la 31 decembrie 2008.”

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 21 decembrie 2006.

Pentru Consiliu

Președintele

J. KORKEAOJA

(1) JO L 328, 13.12.2001, p. 4.

(2) JO L 328, 13.12.2001, p. 1.

(3) JO L 131, 1.6.2000, p. 43.

(4) JO L 64, 7.3.2002, p. 20.

(5) JO L 176, 10.7.1999, p. 31.

(6) JO L 368, 15.12.2004, p. 26.

Referințe			Cuprins
Anul	JO	Pagina
			Notă introductivă		1
2006	C 311	10		32006D1219(02)
			Decizia Consiliului din 4 decembrie 2006 de modificare a Deciziei din 27 martie 2000 de autorizare a Directorului Europol de a începe negocieri privind acordurile cu statele terțe și cu organisme din afara UE (2006/C 311/02)		3
2006	L 317	41		32006D0758
			Decizia Comisiei din 22 septembrie 2006 de modificare a Manualului Sirene		4
2006	L 328	59		32006F0783
			Decizia-Cadru 2006/783/JAI a Consiliului din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce pentru hotărârile de confiscare		44
2006	L 345	1		32006R1781
			Regulamentul (CE) nr. 1781/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 noiembrie 2006 cu privire la informațiile privind plătitorul care însoțesc transferurile de fonduri (1)		64
2006	L 381	1		32006R1986
			Regulamentul (CE) nr. 1986/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind accesul la Sistemul de Informații Schengen din a doua generație (SIS II) al serviciilor competente, în statele membre, pentru eliberarea certificatelor de înmatriculare a vehiculelor		73
2006	L 381	4		32006R1987
			Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen din a doua generație (SIS II)		76
2006	L 386	89		32006F0960
			Decizia-cadru 2006/960/JAI a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind simplificarea schimbului de informații și date operative între autoritățile de aplicare a legii ale statelor membre ale Uniunii Europene		96
2006	L 399	1		32006R1896
			Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată		108
2006	L 405	1		32006R1931
			Regulamentul (CE) nr. 1931/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a normelor referitoare la micul trafic de frontieră la frontierele terestre externe ale statelor membre și de modificare a dispozițiilor Convenției Schengen		140
2006	L 405	23		32006R1932
			Regulamentul (CE) nr. 1932/2006 al Consiliului din 21 decembrie 2006 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/2001 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză la trecerea frontierelor externe ale statelor membre și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație		147
2006	L 411	1		32006R1988
			Regulamentul (CE) nr. 1988/2006 al Consiliului din 21 decembrie 2006 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2424/2001 privind dezvoltarea Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II)		150
2006	L 411	78		32006D1007
			Decizia 2006/1007/JAI a Consiliului din 21 decembrie 2006 de modificare a Deciziei 2001/886/JAI privind dezvoltarea Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II)		152

			(1) Text cu relevanță pentru SEE.