13/Volumul 058

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

1

/

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

01

Probleme generale, financiare și instituționale

02

Uniunea vamală și libera circulație a mărfurilor

03

Agricultură

04

Pescuit

05

Libera circulație a lucrătorilor și politica socială

06

Dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii

07

Politica în domeniul transporturilor

08

Politica în domeniul concurenței

09

Impozitare

10

Politica economică și monetară și libera circulație a capitalurilor

11

Relații externe

12

Energie

13

Politica industrială și piața internă

14

Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale

15

Protecția mediului, a consumatorilor și a sănătății

16

Știință, informare și cultură

17

Legislația privind întreprinderile

18

Politica externă și de securitate comună

19

Spațiul de libertate, securitate și justiție

20

Europa cetățenilor

(i)

numerotarea originară a paginilor Jurnalului Oficial și data publicării din edițiile în limbile olandeză, franceză, germană și italiană, începând cu 1 ianuarie 1973 din edițiile în limbile engleză și daneză, începând cu 1 ianuarie 1981 din ediția în limba greacă, începând cu 1 ianuarie 1986 din edițiile în limbile spaniolă și portugheză, începând cu 1 ianuarie 1995 din edițiile în limbile finlandeză și suedeză și începând cu 1 mai 2004 din edițiile în limbile cehă, estonă, letonă, lituaniană, malteză, maghiară, polonă, slovacă și slovenă.

În numerotarea paginilor există întreruperi întrucât nu toate actele care au fost publicate la data respectivă sunt publicate în prezenta ediție specială. Atunci când se face trimitere la Jurnalul Oficial în citarea actelor, trebuie utilizate numerele paginilor originare;

(ii)

numerotarea paginilor din edițiile speciale, care este continuă și care nu trebuie utilizată pentru citarea actelor.

—

Legislație („L”),

—

Comunicări și informări („C”).

13/Volumul 58

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

3

L 364/5

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

(1)

Regulamentul (CE) nr. 466/2001 al Comisiei din 8 martie 2001 de stabilire a nivelurilor maxime pentru anumiți contaminanți din produsele alimentare (2) a suferit modificări semnificative în repetate rânduri. Este necesar să se modifice din nou nivelurile maxime pentru anumiți contaminanți pentru a se lua în considerare noile informații și modificări din Codex Alimentarius. De asemenea, dacă este cazul, textul trebuie clarificat. În consecință, Regulamentul (CE) nr. 466/2001 ar trebui să fie înlocuit.

(2)

Menținerea contaminanților la niveluri acceptabile din punct de vedere toxicologic este esențială pentru protecția sănătății publice.

(3)

Având în vedere neconcordanțele dintre legislațiile statelor membre și de potențialul risc de denaturare a concurenței, pentru anumiți contaminanți sunt necesare măsuri comunitare pentru a asigura unitatea pieței, cu respectarea principiului proporționalității.

(4)

Trebuie stabilite nivelurile maxime la un nivel strict, ce poate fi obținut în mod rezonabil prin respectarea bunelor practici agricole, piscicole și de fabricație, luând în considerare și riscurile legate de consumul produselor alimentare. În cazul contaminanților considerați cancerigeni genotoxici sau în cazurile în care expunerea actuală a populației sau categoriilor de populație vulnerabile este aproape sau depășește doza tolerabilă, nivelurile maxime trebuie să fie cât mai scăzute posibil (ALARA – as low as reasonably achievable). Astfel de abordări garantează că operatorii din sectorul alimentar aplică, pentru protecția sănătății publice, măsuri de prevenire și de reducere cât mai mult posibil a contaminării. De asemenea, pentru protecția sănătății sugarilor și copiilor de vârstă mică, ce constituie o categorie vulnerabilă, este indicat să se stabilească cele mai mici niveluri maxime, ce se pot obține printr-o selecție strictă a materiilor prime utilizate la fabricarea alimentelor pentru sugari și copii de vârstă mică. Selecția strictă a materiilor prime este, de asemenea, indicată la fabricarea unor anumite produse alimentare cum ar fi tărâțele destinate consumului uman direct.

(5)

Pentru a permite aplicarea nivelurilor maxime la produsele alimentare uscate, diluate, prelucrate sau compuse pentru care nu s-au stabilit niveluri maxime specifice la nivel comunitar, operatorii din sectorul alimentar trebuie să furnizeze factorii specifici de concentrație și diluție împreună cu datele experimentale necesare justificării factorului propus.

(6)

Pentru a se asigura o protecție eficientă a sănătății publice, produsele conținând contaminanți ce depășesc nivelurile maxime nu ar trebui să fie introduse pe piață nici ca atare, nici amestecate cu alte produse alimentare, nici să fie utilizate ca ingrediente în alte produse alimentare.

(7)

Este recunoscut faptul că sortarea ori alte tratamente fizice fac posibilă reducerea conținutului de aflatoxină din loturile de arahide, fructe în coajă, fructe uscate și porumb. În scopul de a minimiza efectele asupra comerțului, este indicat să se admită un conținut mai mare de aflatoxină pentru acele produse care nu sunt destinate consumului uman direct sau folosite ca ingrediente în produsele alimentare. În aceste cazuri, limitele maxime pentru aflatoxine trebuie stabilite luând în considerare eficiența tratamentelor menționate anterior pentru reducerea conținutului de aflatoxină din arahide, fructe în coajă, fructe uscate și porumb sub limitele maxime stabilite pentru aceste produse destinate consumului uman direct sau folosirii lor ca ingrediente în produsele alimentare.

(8)

Pentru a permite aplicarea eficientă a nivelurilor maxime pentru anumiți contaminanți din anumite produse alimentare, este indicat să se stabilească dispoziții adecvate cu privire la etichetare.

(9)

Ca urmare a condițiilor climatice din unele state membre, este dificil să se asigure nedepășirea nivelurilor maxime pentru salată proaspătă și spanac proaspăt. Acestor state membre ar trebui să li se permită, pe o perioadă de tranziție, să autorizeze în continuare comercializarea salatei proaspete și a spanacului proaspăt, cultivate și destinate consumului pe teritoriul lor, având niveluri de nitrați peste nivelurile maxime. Producătorii de salată verde și spanac stabiliți în statele membre care au acordat autorizațiile menționate anterior trebuie să își modifice treptat metodele agricole, prin aplicarea bunelor practici agricole recomandate la nivel național.

(10)

Anumite specii de pești provenind din zona baltică pot conține niveluri ridicate de dioxină și bifenil policlorurat (PCB) de tipul dioxinei. O parte importantă din aceste specii de pești din zona baltică nu respectă nivelurile maxime și, în consecință, ar trebui excluse din alimentație. Există indicii că excluderea peștelui din alimentație poate avea un efect negativ asupra sănătății în zona baltică.

(11)

Suedia și Finlanda dispun de un sistem capabil să asigure buna informare a consumatorilor cu privire la recomandările nutriționale referitoare la restricțiile impuse consumului de pește provenind din zona baltică pentru categoriile de populație vulnerabile, în scopul de a evita eventuale riscuri pentru sănătate. În consecință, este oportun să se acorde Finlandei și Suediei o derogare pentru comercializarea pe o perioadă de tranziție a anumitor specii de pești provenind din zona baltică și destinate consumului pe teritoriul propriu, cu un conținut de dioxină și PCB de tipul dioxinei mai mare decât cel stabilit de prezentul regulament. Măsurile necesare trebuie puse în aplicare pentru a se asigura că peștii și produsele din pește care nu respectă nivelurile maxime nu sunt introduse pe piață în alte state membre. În fiecare an, Finlanda și Suedia comunică Comisiei rezultatele monitorizării conținutului de dioxină și de PCB de tipul dioxinei din peștele provenind din zona baltică și raportează despre măsurile luate pentru a reduce expunerea umană la dioxină și PCB de tipul dioxinei din peștele provenind din zona baltică.

(12)

Pentru a asigura aplicarea uniformă a nivelurilor maxime, autoritățile competente ar trebui să aplice în întreaga Comunitate aceleași criterii de prelevare a eșantioanelor și de efectuare a analizelor. Este, de asemenea, foarte important ca rezultatele analizei să fie raportate și interpretate într-un mod uniform. Măsurile referitoare la prelevarea eșantioanelor și la analiză prevăzute de prezentul regulament stabilesc reguli uniforme cu privire la raportare și interpretare.

(13)

Pentru anumiți contaminanți, statele membre și părțile interesate ar trebui să monitorizeze și să raporteze nivelurile, precum și să comunice progresele înregistrate în ceea ce privește aplicarea măsurilor preventive, pentru a permite Comisiei să stabilească dacă este necesar să se modifice măsurile existente sau să se adopte măsuri suplimentare.

(14)

Orice nivel maxim adoptat la nivel comunitar poate fi reexaminat pentru a lua în considerare progresele științifice și tehnice și ameliorarea practicilor agricole, piscicole și de fabricație.

(15)

Tărâțele și germenii se pot comercializa pentru consumul uman direct și este, prin urmare, indicat să se stabilească pentru aceste produse un nivel maxim pentru deoxinivalenol și zearalenon.

(16)

Codex Alimentarius a stabilit recent un nivel maxim, acceptat de către Comunitate, pentru plumbul din pește. În consecință, este indicat să se modifice în acest sens dispozițiile actuale cu privire la conținutul de plumb din pește.

(17)

Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală (3) definește produsele alimentare de origine animală și, în consecință, înregistrările referitoare la produsele alimentare de origine animală trebuie, în unele cazuri, modificate în conformitate cu terminologia utilizată în acest regulament.

(18)

Este necesar să se stabilească faptul că nivelurile maxime pentru contaminanți nu se aplică produselor alimentare introduse legal pe piața Comunității înainte de data de aplicare a acestor niveluri maxime.

(19)

În ceea ce privește nitrații, legumele constituie principala sursă pentru consumul uman. Comitetul științific pentru alimentație (CSA) în avizul său din 22 septembrie 1995 (4) a stabilit că totalul consumului de nitrați este, în mod normal, sub consumul zilnic acceptabil de 3,65 mg/kg greutate corporală. Cu toate acestea, Comitetul a recomandat continuarea eforturilor de reducere a expunerii la nitrați prin alimente și apă.

(20)

Având în vedere că nivelurile de nitrați din anumite legume precum salata și spanacul sunt puternic influențate de condițiile climatice, diferitele niveluri maxime de nitrați din legume ar trebuie stabilite în funcție de anotimp.

(21)

În avizul său din 23 septembrie 1994, CSA a declarat că aflatoxinele sunt cancerigeni genotoxici (5). Pe baza acestui aviz, este indicat să se limiteze atât conținutul total de aflatoxină din alimente (suma aflatoxinelor B1, B2, G1 și G2), cât și conținutul individual de aflatoxină B1, aflatoxina B1 fiind de departe cel mai toxic compus. În ceea ce privește aflatoxina M1 din produsele alimentare destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică, ar trebui luată în considerare o posibilă reducere a nivelului maxim actual, având în vedere evoluția procedurilor de analiză.

(22)

În data de 17 septembrie 1998 (6), CSA a adoptat un aviz științific cu privire la ocratoxina A (OTA). A fost efectuată o evaluare a consumului alimentar de OTA de către populația din Comunitate (7) în cadrul Directivei 93/5/CEE a Consiliului din 25 februarie 1993 privind asistența ce trebuie acordată Comisiei și colaborarea dintre statele membre în domeniul examinării științifice a problemelor legate de produsele alimentare (8) (SCOOP). În urma unei solicitări din partea Comisiei, Autoritatea Europeană pentru Siguranță Alimentară (AESA) a adoptat în data de 4 aprilie 2006 (9) un aviz științific actualizat cu privire la ocratoxina A din produsele alimentare, luând în considerare noile informații științifice și a stabilit o doză săptămânală tolerabilă (DST) de 120 ng/kg greutate corporală.

(23)

Pe baza acestor avize, este oportun să se stabilească nivelurile maxime pentru cereale, produse pe bază de cereale, stafide, cafea prăjită, vin, suc de struguri și alimente pentru sugari și copii de vârstă mică, produse care toate contribuie semnificativ la expunerea la OTA a populației în general, sau a categoriilor vulnerabile de consumatori, cum ar fi copiii.

(24)

Având în vedere recentul avizul științific al AESA, se va analiza oportunitatea stabilirii unui nivel maxim de OTA pentru produse alimentare precum fructele uscate, altele decât stafidele, cacao, și produsele pe bază de cacao, mirodeniile, produsele din carne, cafeaua verde, berea și lemnul-dulce și a revizuirii nivelurilor maxime actuale, în special pentru OTA în stafide și suc de struguri.

(25)

CSA a aprobat, în cadrul reuniunii sale din 8 martie 2000, un consum zilnic maxim tolerabil provizoriu (CZMTP) de 0,4 μg/kg greutate corporală (gc) pentru patulină (10).

(26)

În anul 2001 s-a desfășurat o sarcină specială (SCOOP) „Evaluarea dozei zilnice de patulină din produsele alimentare la populația din statele membre ale UE” în cadrul Directivei 93/5/CEE (11).

(27)

Pe baza evaluării și luând în considerare CZMTP, trebuie să se stabilească nivelurile maxime pentru patulina din anumite produse alimentare, pentru a proteja consumatorii de o contaminare inacceptabilă. Aceste niveluri maxime trebuie revizuite și, dacă este cazul, reduse, luând în considerare progresele științifice și tehnice și aplicarea Recomandării 2003/598/CE a Comisiei din 11 august 2003 privind prevenirea și reducerea contaminării cu patulină a sucului de mere și a sucului de mere utilizat ca ingredient în alte băuturi (12).

(28)

Cu privire la toxinele de Fusarium, CSA a adoptat mai multe avize privind deoxinivalenolul în decembrie 1999 (13) stabilind o doză zilnică tolerabilă (DZT) de 1 μg/kg greutate corporală, zearalenonul în iunie 2000 (14), stabilind o DZT temporară de 0,2 μg/kg greutate corporală, fumonisinul în octombrie 2000 (15) (actualizat în aprilie 2003) (16) stabilind o DZT de 2 μg/kg greutate corporală, nivalenolul în octombrie 2000 (17) stabilind o DZT temporară de 0,7 μg/kg greutate corporală, toxinele T-2 și HT-2 în mai 2001 (18), stabilind o DZT combinată de 0,06 μg/kg greutate corporală, și grupul de tricotecene în februarie 2002 (19).

(29)

În cadrul Directivei 93/5/CEE s-a desfășurat și finalizat în septembrie 2003 (20) sarcina SCOOP privind colectarea datelor referitoare la prezența toxinelor de Fusarium în alimente și evaluarea consumului alimentar de către populația statelor membre.

(30)

Pe baza avizelor științifice și evaluării consumului uman, este oportun să se stabilească niveluri maxime pentru deoxinivalenol, zearalenon și fumonisin. Cu privire la fumonisin, rezultatele controlului efectuat asupra ultimelor recolte, indică faptul că porumbul și produsele pe bază de porumb pot prezenta un nivel ridicat de contaminare cu fumonisin și este oportun să se adopte măsuri pentru prevenirea introducerii în lanțul alimentar a porumbului și produselor pe bază de porumb a căror contaminare este inadmisibil de ridicată.

(31)

Estimările consumului indică faptul că prezența toxinelor T-2 și HT-2 poate reprezenta o problemă pentru sănătatea publică. În consecință, este necesar și prioritar să se elaboreze o metodă de analiză precisă și sigură, să se colecteze mai multe date privind incidența de apariție și să se efectueze mai multe investigații/cercetări cu privire la factorii ce determină prezența toxinelor T-2 și HT-2 în cereale și produse pe bază de cereale, în special în ovăz și produse pe bază de ovăz.

(32)

Nu este necesar, dată fiind incidența de apariție, să se prevadă măsuri specifice pentru 3-acetil deoxinivalenol, 15-acetildeoxinivalenol și fumonisin B3, având în vedere că măsurile cu privire în special la deoxinivalenol și fumonisin B1 și B2 sunt suficiente pentru protejarea populației umane împotriva unei expuneri inacceptabile la 3-acetil deoxinivalenol, 15-acetildeoxinivalenol și fumonisin B3. Același lucru se aplică pentru nivalenol, pentru care se poate constata un anumit grad de incidență de apariție cu deoxinivalenolul. De asemenea, se estimează că expunerea umană la nivalenol este semnificativ mai mică decât DZT temporară. Cu privire la alte tricotecene avute în vedere în sarcina SCOOP menționată anterior, cum ar fi 3-acetildeoxinivalenol, 15-acetildeoxinivalenol, fuarenon-X, T2-triol, diacetoxiscirpenol, neosolaniol, monoacetoxiscirpenol și verucol, informațiile incomplete disponibile indică faptul că acestea nu sunt foarte răspândite, iar nivelurile constatate sunt în general scăzute.

(33)

Condițiile climatice din timpul creșterii, în special din perioada de înflorire, au o influență puternică asupra conținutului de toxine Fusarium. Cu toate acestea, bunele practici agricole, prin care factorii de risc sunt reduși la minim, pot preveni într-o anumită măsură contaminarea cu ciuperca Fusarium. Recomandarea 2006/583/CE a Comisiei din 17 august 2006 privind prevenirea și reducerea toxinelor Fusarium în cereale și produsele pe bază de cereale conține principiile generale pentru prevenirea și reducerea contaminării cu toxine de Fusarium în cereale (21) (zearalenon, fumonisin și tricotecene), puse în aplicare prin elaborarea codurilor naționale de bune practici bazate pe aceste principii.

(34)

Ar trebui stabilite nivelurile maxime de toxine de Fusarium pentru cerealele neprelucrate introduse pe piață pentru prelucrare primară. Operațiile de curățare, sortare și uscare nu sunt considerate ca făcând parte din prelucrarea primară, în măsura în care nu se exercită o acțiune fizică asupra miezului grăunței. Sortarea se va considera ca făcând parte din prelucrarea primară.

(35)

Întrucât cantitatea de toxine de Fusarium ce poate fi eliminată din cerealele neprelucrate prin curățare și prelucrare poate varia, este oportun să se stabilească niveluri maxime pentru cerealele destinate consumatorului final și pentru ingredientele alimentare importante derivate din cereale, pentru a dispune de o legislație aplicabilă în interesul asigurării protecției sănătății publice.

(36)

Pentru porumb nu se cunosc încă cu exactitate toți factorii implicați în formarea toxinelor de Fusarium, în special zearalenon și fumonisin B1 și B2. În consecință, se acordă o perioadă de timp operatorilor din lanțul cerealier pentru a le permite să facă investigații cu privire la sursele de formare a acestor micotoxine și identificarea măsurilor administrative ce trebuie adoptate pentru a preveni, pe cât posibil, apariția acestora. Se propune aplicarea nivelurilor maxime, pe baza datelor de incidență disponibile, începând cu anul 2007, în cazul în care nu se stabilesc niveluri maxime specifice pe baza unor noi informații cu privire la incidența de apariție și formarea toxinelor înainte de această dată.

(37)

Având în vedere nivelurile scăzute de contaminare a toxinelor Fusarium constatate în orez, nu se propun niveluri maxime pentru orez sau produse pe bază de orez.

(38)

Până la 1 iulie 2008 trebuie luată în considerare o revizuire a nivelurilor maxime pentru deoxinivalenol, zearalenon, fumonisin B1 și B2, precum și oportunitatea stabilirii unui nivel maxim pentru toxinele T-2 și HT-2 din cereale și produsele pe bază de cereale, având în vedere progresele științifice și tehnice referitoare la aceste toxine din produsele alimentare.

(39)

În ceea ce privește plumbul, CSA a adoptat la 19 iunie 1992 (22) un aviz prin care se aprobă doza săptămânală tolerabilă provizorie (DSTP) de 25 μg/kg greutate corporală propusă de OMS în 1998. CSA a concluzionat în avizul său că nivelul mediu în produsele alimentare nu reprezintă un motiv serios de îngrijorare.

(40)

În anul 2004 (23), în cadrul Directivei 93/5/CEE, s-a desfășurat o sarcină specială SCOOP privind evaluarea expunerii prin alimentație a populației din statele membre ale UE la arseniu, cadmiu, plumb și mercur. Având în vedere această evaluare și avizul emis de CSA, este necesar să se ia măsuri pentru reducerea, cât mai mult posibil, a conținutului de plumb din alimente.

(41)

În ceea ce privește cadmiul, CSA a aprobat în avizul său din 2 iunie 1995 (24) o DSTP de 7 μg/kg greutate corporală și a recomandat creșterea eforturilor pentru reducerea expunerii la cadmiu prin alimentație, având în vedere că produsele alimentare reprezintă principala sursă de cadmiu pentru consumul uman. În cadrul sarcinii SCOOP 3.2.11 s-a efectuat o evaluare a expunerii prin alimentație. Având în vedere această evaluare și avizul emis de CSA, este necesar să se ia măsuri pentru reducerea, cât mai mult posibil, a conținutului de cadmiu din alimente.

(42)

În ceea ce privește mercurul, AESA a adoptat la 24 februarie 2004 un aviz cu privire la conținutul de mercur și metilmercur din produsele alimentare (25) și a aprobat o doză săptămânală tolerabilă provizorie de 1,6 μg/kg greutate corporală. Metilmercurul este forma chimică cea mai periculoasă, putând constitui mai mult de 90 % din conținutul total de mercur din pește și din fructele de mare. Având în vedere rezultatul sarcinii SCOOP 3.2.11, AESA a concluzionat că nivelurile de mercur constatate în produsele alimentare, altele decât pește și fructe de mare, sunt mai puțin periculoase. Formele de mercur prezente în aceste alte produse alimentare nu sunt, în principal, de tipul metilmercur fiind, prin urmare, considerate mai puțin periculoase.

(43)

În plus față de stabilirea unor niveluri maxime, informarea specifică a consumatorilor reprezintă, de asemenea, în cazul metilmercurului, o metodă oportună pentru protejarea categoriilor de populație vulnerabile. Pe pagina de Internet a Directoratului General pentru Sănătate și Protecția Consumatorilor din cadrul Comisiei Europene (26) s-a pus la dispoziție o notă informativă privind conținutul de metilmercur din pește și produse pescărești, care răspunde acestei cerințe de informare. Mai multe state membre au emis, de asemenea, un aviz privind această chestiune care are relevanță pentru populația acestor state.

(44)

În ceea ce privește staniul anorganic, CSA a concluzionat, în avizul din 12 decembrie 2001 (27), că nivelurile de staniu anorganic de 150 mg/kg din băuturile ambalate în cutii metalice și de 250 mg/kg din alte produse alimentare ambalate în cutii metalice pot provoca iritații gastrice la unele persoane.

(45)

Pentru protejarea sănătății publice împotriva acestui factor de risc pentru sănătate, este necesar să se stabilească niveluri maxime pentru staniul anorganic din produsele alimentare și din băuturile ambalate în cutii metalice. Până când devin disponibile datele privind sensibilitatea sugarilor și a copiilor de vârstă mică la staniul anorganic din produsele alimentare, este necesar să se protejeze sănătatea acestei categorii vulnerabile de populație în mod preventiv și să se stabilească niveluri maxime mai reduse.

(46)

În ceea ce privește 3-monoclorpropan-1,2-diol (3-MCPD), CSA a aprobat la 30 mai 2001 un aviz științific privind 3-MCPD din produsele alimentare (28), actualizând avizul din 16 decembrie 1994 (29) în temeiul apariției unor noi informații științifice, și a stabilit pentru 3-MCPD o doză tolerabilă zilnică (DTZ) de 2 μg/kg greutate corporală.

(47)

În cadrul Directivei 93/5/CEE, s-a desfășurat și finalizat în iunie 2004 (30) o sarcină specifică SCOOP, cu titlul „Colectarea și sintetizarea datelor privind nivelurile de 3-MCPD și a substanțelor derivate din produsele alimentare”. Principalele produse alimentare care contribuie cu 3-MCPD la consumul alimentar, au fost sosul de soia și produsele pe bază de sos de soia. În anumite țări, alte produse alimentare consumate în cantități mari, cum ar fi pâinea și pastele făinoase, au contribuit, de asemenea, în mod semnificativ la consum, datorită mai degrabă consumului ridicat decât nivelurilor ridicate de 3-MCPD din aceste produse alimentare.

(48)

În consecință, ar trebui stabilite nivelurile maxime pentru 3-MCPD din proteina vegetală hidrolizată (PVH) și din sosul de soia luând în considerare riscul prezentat de consumarea acestor produse alimentare. Statele membre trebuie să examineze și alte produse alimentare pentru detectarea prezenței 3-MCPD, în scopul de a se analiza necesitatea stabilirii unor niveluri maxime pentru alte produse alimentare.

(49)

În ceea ce privește dioxinele și PCB, CSA a aprobat la data de 30 mai 2001 un aviz privind dioxinele și PCB de tipul dioxinei din produsele alimentare (31), actualizând avizul din data de 22 noiembrie 2000 (32) care stabilea pentru dioxine și PCB de tipul dioxinei o doză săptămânală tolerabilă (DST) de 14 pg echivalenți toxici ai Organizației Mondiale a Sănătății (OMS-TEQ)/kg greutate corporală.

(50)

În sensul prezentului regulament, dioxinele desemnează un grup de 75 de congeneri ai dibenzo-p-dioxinei policlorurate (PCDD) și de 135 congeneri ai dibenzofuranului policlorurat (PCDF), dintre care 17 prezintă pericol toxicologic. Bifenilii policlorurați (PCB) sunt un grup de 209 congeneri diferiți care pot fi încadrați în două categorii, în funcție de proprietățile lor toxicologice: 12 congeneri prezintă proprietăți toxicologice similare cu cele ale dioxinelor și sunt, prin urmare, deseori denumiți „PCB de tipul dioxinei”. Ceilalți PCB nu prezintă un nivel de toxicitate similar cu cel al dioxinei și au un profil toxicologic diferit.

(51)

Fiecare congener al dioxinelor sau al PCB de tipul dioxinei prezintă un nivel diferit de toxicitate. Pentru a se putea aprecia toxicitatea acestor congeneri diferiți și pentru a facilita evaluarea riscurilor și controalele regulamentare, a fost introdus conceptul de factor de echivalență toxică (TEF – toxic equivalency factors). Aceasta înseamnă că rezultatele analizei fiecărui congener al dioxinelor și ai PCB de tipul dioxinei care prezintă interes toxicologic se exprimă într-o unitate cuantificabilă, respectiv „echivalentul toxic TCDD” (TEQ).

(52)

Estimările privind expunerea, luând în considerare sarcina SCOOP privind evaluarea consumului alimentar de dioxine și PCB de tipul dioxinei la populația din statele membre ale UE, finalizată în iunie 2000 (33), arată că o proporție importantă din populația Comunității absoarbe pe cale alimentară un consum superior față de DST.

(53)

Din punct de vedere toxicologic, orice nivel stabilit ar trebui să se aplice atât dioxinelor, cât și PCB de tipul dioxinelor, cu toate acestea în 2001 s-au stabilit conținuturi maxime numai pentru dioxine, nu și pentru PCB de tipul dioxinei, având în vedere numărul foarte limitat de informații disponibile la acea dată privind răspândirea PCB de tipul dioxinei. Cu toate acestea, din anul 2001 au devenit disponibile mai multe informații privind prezența PCB de tipul dioxinei; prin urmare, în anul 2006, s-au stabilit conținuturi maxime pentru suma dioxinelor și a PCB de tipul dioxinelor, dat fiind că aceasta este abordarea cea mai potrivită din punct de vedere toxicologic. Pentru a se asigura o tranziție facilă, ar trebui să fie menținute conținuturile existente pentru dioxine de-a lungul unei perioade de tranziție, în plus față de noile conținuturi stabilite pentru suma dioxinelor și a PCB de tipul dioxinei. Pe parcursul acestei perioade de tranziție, produsele alimentare trebuie să respecte conținuturile maxime pentru dioxine și conținuturile maxime pentru suma dioxinelor și a PCB de tipul dioxinei. Până la 31 decembrie 2008, se va lua în considerare posibilitatea de eliminare a conținuturilor maxime separate pentru dioxine.

(54)

Pentru încurajarea unei abordări preventive în ceea ce privește reducerea conținutului de dioxine și PCB de tipul dioxinei din alimentația umană și animală, s-au stabilit niveluri de intervenție în cadrul Recomandării 2006/88/CE a Comisiei din 6 februarie 2006 privind reducerea prezenței dioxinelor, furanilor și a PCB din alimentația umană și animală (34). Aceste niveluri de intervenție constituie un instrument pus la dispoziția autorităților competente și a operatorilor pentru semnalarea cazurilor în care este necesar să se identifice sursa de contaminare și să se ia măsuri pentru reducerea sau eliminarea acesteia. Având în vedere faptul că sursele de producere a dioxinelor și a PCB de tipul dioxinei sunt diferite, se stabilesc niveluri de intervenție separate pentru dioxine, pe de-o parte, și pentru PCB de tipul dioxinei, pe de altă parte. Această abordare preventivă pentru reducerea efectivă a dioxinelor și a PCB de tipul dioxinei din alimentația umană și animală și, prin urmare, a conținuturilor maxime aplicabile, ar trebui revizuită în decursul unei perioade de timp definite, în vederea stabilirii unor conținuturi mai reduse. Prin urmare, se va avea în vedere, până la 31 decembrie 2008, reducerea semnificativă a conținutului maxim stabilit pentru suma de dioxine și PCB de tipul dioxinei.

(55)

Operatorii trebuie să facă eforturi pentru a-și mări capacitatea de a elimina dioxinele, furanii și PCB de tipul dioxinei din uleiul de pește. Conținutul maxim semnificativ mai redus, a cărui stabilire este avută în vedere până la 31 decembrie 2008, se bazează pe posibilitățile tehnice oferite de procedura de decontaminare cea mai eficientă.

(56)

În ceea ce privește stabilirea conținuturilor maxime pentru alte produse alimentare până la 31 decembrie 2008, se va acorda o atenție deosebită necesității de a se stabili un conținut specific mai redus de dioxine și de PCB de tipul dioxinei din produsele alimentare pentru sugari și copii de vârstă mică, având în vedere informațiile de monitorizare obținute în cadrul programelor din 2005, 2006 și 2007 de monitorizare a dioxinelor și a PCB de tipul dioxinei din produsele alimentare pentru sugari și copii de vârstă mică.

(57)

În ceea ce privește hidrocarburile aromatice policiclice, în avizul său din 4 decembrie 2002 (35), CSA a concluzionat că o serie de hidrocarburi aromatice policiclice (HAP) sunt cancerigeni genotoxici. În anul 2005, Comisia mixtă FAO/OMS de experți în aditivi alimentari (JECFA - Joint FAO/WHO Expert Committee on Food Additives) a realizat o evaluare a riscurilor prezentate de HAP și a estimat limite de expunere pentru HAP, pentru a-și forma propria părere asupra compușilor care sunt atât genotoxici, cât și cancerigeni (36).

(58)

În conformitate cu CSA, benzo(a)pirenul poate fi utilizat ca un indicator pentru apariția și efectul HAP cancerigen în produsele alimentare, la fel ca și benzo(a)antracenul, benzo(b)fluorantenul, benzo(j)fluorantenul, benzo(k)fluorantenul, benzo(g,h,i)perilenul, crisenul, ciclopenta(c,d)pirenul, dibenzo(a,h)antracenul, dibenzo(a,e)pirenul, dibenzo(a,h)pirenul, dibenzo(a,i)pirenul, dibenzo(a,l)pirenul, indeno(1,2,3-cd)pirenul și 5-metilcrisenul. Sunt necesare analize ulterioare privind proporțiile relative ale acestor HAP în produsele alimentare, pentru a putea evalua în viitor oportunitatea menținerii benzo(a)pirenului în lista de indicatori. În urma unei recomandări din partea CMEAL, ar trebui, de asemenea, analizat benzo(c)fluorenul.

(59)

HAP pot contamina produsele alimentare în timpul procesului de afumare și a procesului de încălzire și uscare, care permit produșilor de ardere să intre în contact direct cu alimentele. De asemenea, poluarea mediului poate produce contaminare cu HAP, în special la pește și produse pescărești.

(60)

În anul 2004 (37), în cadrul Directivei 93/5/CEE, s-a efectuat o sarcină specifică SCOOP, cu titlul „Colectarea datelor privind apariția HAP în produsele alimentare”. S-au constatat conținuturi ridicate în fructe uscate, ulei de măsline, pește afumat, ulei din semințe de struguri, produse din carne afumate, moluște proaspete, mirodenii și condimente.

(61)

Pentru a proteja sănătatea publică, este necesară stabilirea unor niveluri maxime pentru benzo(a)piren în anumite produse alimentare care conțin grăsimi și uleiuri, precum și în produsele alimentare la care procesele de afumare sau de uscare pot cauza niveluri ridicate de contaminare. Nivelurile maxime sunt, de asemenea, necesare în produsele alimentare la care poluarea mediului poate cauza niveluri ridicate de contaminare, în special la pește și la produsele pescărești, spre exemplu în cazul contaminării cauzate de scurgeri de produse petroliere de la nave.

(62)

În unele produse alimentare, cum ar fi fructele uscate și suplimentele alimentare, s-a găsit benzo(a)piren, însă datele disponibile sunt neconcludente pentru determinarea nivelurilor care se pot obține în mod rezonabil. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a clarifica nivelurile care se pot obține în mod rezonabil în aceste produse alimentare. Între timp, ar trebui stabilite niveluri maxime pentru benzo(a)piren în ingredientele în cauză, cum ar fi uleiurile și grăsimile utilizate în suplimentele alimentare.

(63)

Până la 1 aprilie 2007, ar trebui revizuite nivelurile maxime pentru HAP și oportunitatea de a stabili un nivel maxim pentru HAP în untul de cacao, luând în considerare progresele științifice și tehnice înregistrate privind apariția benzo(a)pirenului și a altor HAP cancerigeni în produsele alimentare.

(64)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent privind lanțul alimentar și sănătatea animală,

(a)

modificarea concentrației contaminantului prin procese de uscare sau diluare;

(b)

modificarea concentrației contaminantului prin prelucrare;

(c)

proporția relativă a ingredientelor în produs;

(d)

limita analitică a cuantificării.

(a)

să nu fie destinate consumului uman direct sau utilizării ca ingredient în produsele alimentare;

(b)

să respecte nivelurile maxime prevăzute la punctele 2.1.1, 2.1.2, 2.1.4 și 2.1.7 din anexă;

(c)

să fie supuse unui tratament care implică sortarea sau alte tratamente fizice, după care limitele maxime prevăzute la punctele 2.1.3, 2.1.5 și 2.1.6 din anexă să nu fie depășite, iar în urma acestui tratament să nu rezulte reziduuri dăunătoare;

(d)

să fie clar etichetate, arătându-se destinația lor, și să poarte inscripția: „produsul trebuie supus sortării sau altor tratamente fizice în scopul reducerii contaminării cu aflatoxine înainte de consumul uman sau de utilizarea ca ingredient în produse alimentare”. Inscripția este menționată pe eticheta fiecărei pungi, cutii etc. în parte sau pe documentul original de însoțire. Codul de identificare a transportului/lotului este inscripționat permanent pe fiecare pungă, cutie etc. a transportului în parte sau pe documentul original de însoțire.

(a)

1 iulie 2006, în ceea ce privește nivelurile maxime pentru deoxinivalenol și zearalenon prevăzute la punctele 2.4.1, 2.4.2, 2.4.4, 2.4.5, 2.4.6, 2.4.7, 2.5.1, 2.5.3, 2.5.5 și 2.5.7 din anexă;

(b)

1 iulie 2007, în ceea ce privește nivelurile maxime pentru deoxinivalenol și zearalenon prevăzute la punctele 2.4.3, 2.5.2, 2.5.4, 2.5.6 și 2.5.8 din anexă;

(c)

1 octombrie 2007, în ceea ce privește nivelurile maxime pentru fumonisin B1 și B2 prevăzute la punctul 2.6 din anexă;

(d)

4 noiembrie 2006, în ceea ce privește nivelurile maxime pentru suma de dioxine și PCB de tipul dioxinei prevăzute în secțiunea 5 din anexă.

13/Volumul 58

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

23

L 367/18

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

(1)

Întreprinderea comună Galileo a fost înființată prin Regulamentul (CE) nr. 876/2002 (3) în vederea finalizării fazei de dezvoltare și a pregătirii pentru fazele următoare ale programului Galileo. Având în vedere stadiul actual al programului Galileo, faza de dezvoltare nu va fi finalizată înainte de sfârșitul anului 2008.

(2)

Autoritatea Europeană de Supraveghere a GNSS (denumită în continuare „Autoritatea”) a fost instituită prin Regulamentul (CE) nr. 1321/2004 (4) în vederea gestionării intereselor publice în legătură cu programele europene GNSS și a îndeplinirii rolului de autoritate de reglementare a acestor programe pe durata fazelor de desfășurare și de funcționare a programului Galileo.

(3)

Autoritatea este în măsură să preia, în cursul anului 2006, toate activitățile care sunt în prezent efectuate de întreprinderea comună Galileo, iar ulterior să le finalizeze. Prelungirea duratei de existență a întreprinderii comune după anul 2006 ar fi, în consecință, inutilă și nerentabilă. Prin urmare, este oportună dizolvarea întreprinderii comune Galileo, cu transferarea prealabilă a tuturor activităților acesteia către Autoritate înainte de încheierea fazei de dezvoltare.

(4)

De asemenea, este oportună încredințarea explicită către Autoritate a misiunilor întreprinderii comune Galileo înainte de dizolvarea acesteia, împreună cu sarcina de a participa, dacă este cazul și în conformitate cu o decizie a consiliului de administrație al întreprinderii comune Galileo, la procedurile legate de dizolvarea întreprinderii comune după 31 decembrie 2006. De asemenea, este necesar să se încredințeze Autorității sarcina de a întreprinde toate lucrările de cercetare utile programelor europene GNSS.

(5)

Cu toate acestea, preluarea gestionării fazei de dezvoltare de la întreprinderea comună Galileo nu figurează printre sarcinile autorității, astfel cum este prevăzut la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1321/2004, iar articolul nu menționează nici activitățile sau lucrările de cercetare pe care Autoritatea ar putea fi solicitată să le efectueze sau să le finanțeze în timpul fazelor de dezvoltare, desfășurare și funcționare ale programului.

(6)

Prin urmare, pentru a asigura continuitatea programului Galileo și transferul fără probleme al activităților întreprinderii comune Galileo către Autoritate, articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1321/2004 ar trebui modificat în consecință.

(7)

De asemenea, din motive de consecvență, ar trebui să se prevadă ca Autoritatea să devină proprietara activelor corporale și necorporale deținute de întreprinderea comună Galileo la momentul dizolvării acesteia și nu la încheierea fazei de dezvoltare. De asemenea, ar trebui să se prevadă ca Autoritatea să fie proprietara activelor corporale și necorporale, create sau obținute în timpul fazei de dezvoltare, după dizolvarea întreprinderii comune. În afară de aceasta, este necesar să se prevadă modalitățile de realizare a acestui transfer.

(8)

În afară de aceasta, pentru a evita orice risc de diferențe de interpretare privind sfera de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1321/2004, este necesar, de asemenea, să se menționeze faptul că activele corporale și necorporale create sau obținute de concesionar în timpul fazelor de desfășurare și de funcționare includ activele create sau obținute de subcontractorii acestuia sau de întreprinderi controlate de acesta ori de subcontractorii acestora. Ar trebui, de asemenea, menționat faptul că proprietatea asupra activelor cuprinde drepturile de marcă comercială, precum și toate celelalte drepturi de proprietate intelectuală în sensul articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 772/2004 al Comisiei din 27 aprilie 2004 privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat anumitor categorii de acorduri de transfer de tehnologie (5) și articolului 2 din Convenția din 14 iulie 1967 pentru instituirea Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale.

(9)

În final, datorită rolului fundamental pe care îl joacă Agenția Spațială Europeană (ASE) în conceperea și dezvoltarea sistemelor, ceea ce presupune examinarea și cunoașterea tuturor aspectelor legate de siguranța și securitatea acestor sisteme, ASE ar trebui să fie reprezentată în calitate de observator în consiliul de administrație și în comitetul de siguranță și securitate a sistemului. În afară de aceasta, este necesar să se prevadă dispoziții similare în ceea ce privește reprezentarea secretarului general/înaltului reprezentant (SG/ÎR) în consiliul de administrație.

(10)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1321/2004 ar trebui modificat în consecință,

1.

La articolul 2 alineatul (1), se adaugă următoarele puncte:

2.

La articolul 3, alineatele (1) și (2) se înlocuiesc după cum urmează:

„(1)   De la încheierea duratei de existență a întreprinderii comune Galileo, astfel cum se precizează la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 876/2002 și la articolul 20 din anexa la acesta, Autoritatea este proprietara tuturor activelor corporale și necorporale create sau obținute pe tot parcursul fazei de dezvoltare, inclusiv cele deținute de întreprinderea comună Galileo în conformitate cu articolul 6 din anexa la regulament și a celor create sau obținute de Agenția Spațială Europeană (ASE) și de entități implicate de către aceasta din urmă sau de către întreprinderea comună Galileo în activități aferente realizării programului.

(2)   Autoritatea este proprietara tuturor activelor corporale și necorporale create sau obținute de concesionar în timpul fazelor de desfășurare și funcționare, inclusiv a celor create sau obținute de subcontractorii acestuia sau de întreprinderi controlate de acesta sau de subcontractorii acestora.

(3)   Drepturile de proprietate cuprind toate drepturile de proprietate intelectuală în sensul articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 772/2004 al Comisiei din 27 aprilie 2004 privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat anumitor categorii de acorduri de transfer de tehnologie, precum și a tuturor drepturilor de proprietate (7) și articolului 2 din Convenția din 14 iulie 1967 de înființare a Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale și în special drepturile de marcă comercială.

(4)   Modalitățile de transfer al activelor corporale și necorporale deținute de întreprinderea comună Galileo în conformitate cu articolul 6 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 876/2002, vor fi stabilite în timpul procedurii de dizolvare, astfel cum este prevăzut la articolul 21 din anexa la respectivul regulament.

(5)   Acordul încheiat între Autoritate și Agenția Spațială Europeană (ASE), în conformitate cu articolul 3 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 876/2002, poate prevedea modalitățile de exercitare, de către ASE în numele Autorității, a dreptului de proprietate acordat Autorității în temeiul alineatului (1).

(6)   Contractul de concesiune poate prevedea modalitățile de exercitare de către concesionar, în numele Autorității, a dreptului de proprietate acordat Autorității în temeiul alineatului (1).

3.

La articolul 3, alineatul (3) se renumerotează și devine alineatul (7).

4.

La articolul 5 alineatul (2) se adaugă următorul paragraf:

„Un reprezentant al SG/ÎR și un reprezentant al ASE participă la ședințele consiliului de administrație în calitate de observatori”.

5.

La articolul 10, alineatul (1) se înlocuiește după cum urmează:

„(1)   Consiliul de administrație instituie un Comitet de siguranță și securitate a sistemului. Acesta este format dintr-un reprezentant din partea fiecărui stat membru și un reprezentat din partea Comisiei, aleși dintre experți recunoscuți în domeniul securității. Un reprezentant al SG/ÎR și un reprezentant al ASE participă la ședințele comitetului în calitate de observatori”.

13/Volumul 58

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

26

L 368/99

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 prevede ca un laborator comunitar de referință (LCR) să îndeplinească anumite atribuții și sarcini stabilite în regulamentul menționat anterior. Prevede, de asemenea, ca LCR să fie asistat de laboratoarele naționale de referință.

(2)

Metodele de detecție și identificare care trebuie testate și validate de către LCR, precum și probele și probele de control trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 641/2004 al Comisiei din 6 aprilie 2004 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cererea de autorizare a noilor produse alimentare și furaje modificate genetic, notificarea produselor existente și prezența întâmplătoare sau tehnic inevitabilă a unui material modificat genetic care a făcut obiectul unei evaluări de risc și a obținut un aviz favorabil (2).

(3)

Este necesar să se prevadă norme de aplicare a articolului 32 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.

(4)

Contribuția financiară care trebuie plătită de către solicitanți în conformitate cu articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 ar trebui utilizată numai în scopul suportării costurilor atribuțiilor și sarcinilor prevăzute în anexa la acest regulament. LCR ar trebui să fie autorizat să perceapă o contribuție financiară solicitanților pentru autorizațiile noi, pentru reînnoirea autorizațiilor, precum și în eventualitatea unei modificări a autorizațiilor, după caz.

(5)

Stabilirea cuantumului contribuției financiare ar trebui să țină seama de volumul de muncă ce trebuie depusă de către LCR în fiecare caz, în funcție de nivelul metodei de testare și validare deja efectuate anterior depunerii cererii de autorizare.

(6)

Solicitanții ar trebui încurajați să furnizeze date care se referă la modulele deja validate și publicate de către LCR, pentru a facilita atât întocmirea dosarului privind cererea, cât și validarea metodei de detecție.

(7)

Ar trebui percepută o contribuție financiară forfetară pentru a contribui la acoperirea costurilor ocazionate de analiza completă a datelor și de verificarea internă de laborator a metodei și a probelor primite, ce trebuie efectuate de către LCR în toate cazurile în care este prezentată o nouă metodă.

(8)

Ar trebui percepută o contribuție financiară suplimentară din partea solicitanților atunci când validarea metodei propuse necesită efectuarea unui studiu de colaborare care implică laboratoarele naționale de referință, în scopul respectării criteriilor menționate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 641/2004.

(9)

Cuantumul contribuțiilor financiare ar trebui să acopere costurile asociate direct cu sarcinile de validare care trebuie îndeplinite. Acestea includ, în special, forța de muncă, reactivii și alte materiale consumabile asociate, distribuirea materialului către membrii Rețelei europene de laboratoare pentru OMG-uri (ENGL), după caz, precum și costurile administrative. Acestea ar trebui calculate pe baza experienței dobândite de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei pe parcursul efectuării validărilor metodelor de detecție, inclusiv al colaborării cu membri ai ENGL, după caz, și ar trebui să nu depășească cheltuielile efective ocazionate de procesul de desfășurare a validării.

(10)

În cazul în care cheltuielile de validare pentru o anumită cerere de autorizare depășesc substanțial cuantumul contribuțiilor financiare prevăzute de prezentul regulament, LCR ar trebui să poată să perceapă o contribuție suplimentară din partea solicitantului. În acest caz, solicitantul ar trebui să aibă dreptul de a fi scutit de la plata contribuției suplimentare în cazul în care își retrage cererea într-un termen stabilit.

(11)

Ar trebui acordată atenția cuvenită cazului specific al cercetării biotehnologice efectuate în țările în curs de dezvoltare. Prin urmare, ar trebui prevăzută o reducere a cuantumului contribuției financiare în cazul în care sediul central al solicitantului autorizării se află într-o țară în curs de dezvoltare.

(12)

Pentru a facilita participarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) la procedura comunitară de autorizare a produselor alimentare și a furajelor modificate genetic (MG), este oportun să se prevadă o contribuție financiară redusă în cazul în care solicitanții sunt IMM-uri. Modelul de declarație cu privire la informațiile referitoare la calificarea unei întreprinderi ca IMM (3) ar putea constitui dovada scrisă ce trebuie furnizată de către solicitanți în ceea ce privește statutul lor de IMM.

(13)

Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 prevede deja regula că solicitanții ar trebui să achite o contribuție financiară, astfel încât orice solicitant care a depus o cerere înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament are cunoștință de această regulă. În consecință, contribuția financiară ar trebui să fie solicitată și pentru cererile de autorizare depuse înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament.

(14)

Laboratoarele naționale de referință care asistă LCR în îndeplinirea atribuțiilor și sarcinilor stabilite în anexa la Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 ar trebui să facă parte din Rețeaua europeană de laboratoare pentru OMG-uri (ENGL), ai cărei membri reprezintă cei mai buni experți în domeniul detecției OMG-urilor, incluzând cunoștințele de specialitate în ceea ce privește dezvoltarea de metode, performanța și validarea, prelevarea de probe și gestionarea incertitudinilor biologice și analitice. Acestea ar trebui să respecte și cerințele specifice în cazul în care trebuie să asiste LCR în mod specific pentru testarea și validarea metodelor de detecție în contextul studiilor de colaborare în conformitate cu standardele internaționale.

(15)

În interesul stabilității și eficacității și pentru a face procedura de validare operațională în conformitate cu prezentul regulament, este necesar să se desemneze laboratoarele naționale de referință în măsură să asiste LCR la testarea și validarea metodelor de detecție.

(16)

Relația dintre laboratoarele naționale de referință care asistă LCR la testarea și validarea metodelor de detecție și dintre acestea și LCR ar trebui să facă obiectul unui acord scris.

(17)

Anexa la Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 ar trebui modificată în consecință.

(18)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

(a)

contribuția la costurile efectuate pentru executarea sarcinilor laboratorului comunitar de referință (LCR) și ale laboratoarelor naționale de referință prevăzute în anexa la regulamentul menționat anterior și

(b)

înființarea laboratoarelor naționale de referință.

(a)

„procedură de validare completă” înseamnă evaluarea printr-un test circular, care implică laboratoarele naționale de referință, a criteriilor de performanță pentru metodele apreciate de către solicitanți ca fiind în conformitate cu documentul intitulat „Definirea cerințelor minime de performanță pentru metodele analitice de testare a OMG-urilor” menționat la punctul 1 litera (B) din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 641/2004, precum și evaluarea repetabilității și veridicității metodei furnizate de către solicitant;

(b)

„întreprinderi mici și mijlocii (IMM)” înseamnă întreprinderile mici și mijlocii, astfel cum sunt definite în Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei (4);

(c)

„țări în curs de dezvoltare” înseamnă țările beneficiare menționate la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 980/2005 al Consiliului din 27 iunie 2005 de aplicare a unui sistem de preferințe tarifare generalizate (5);

(d)

„cerere”, atunci când se utilizează fără alte specificații, înseamnă o cerere de autorizare depusă în conformitate cu articolul 5 sau articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, inclusiv cererile depuse în temeiul altor acte din legislația comunitară care sunt transformate sau completate în conformitate cu articolul 46 din regulamentul menționat anterior. Se referă, de asemenea, și la cererile de reînnoire a autorizațiilor în conformitate cu articolul 11 sau articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 și la modificările de autorizații în conformitate cu articolul 9 alineatul (2), articolul 10, articolul 21 alineatul (2) sau articolul 22 din regulamentul menționat anterior, în cazul în care LCR este solicitat să testeze și să valideze o metodă de detecție și identificare.

(a)

atunci când materialul necesar pentru îndeplinirea procedurii de validare complete este furnizat de către solicitant și/sau

(b)

atunci când solicitantul furnizează date deja validate și publicate de către LCR cu privire la module, precum protocoalele de extragere a ADN-ului și sisteme de referință specifice anumitor specii.

(a)

să fie acreditate sau în curs de acreditare în conformitate cu EN ISO/CEI 17025 cu privire la „Cerințele generale pentru competența laboratoarelor de încercări și etalonări” sau un standard internațional echivalent care garantează că laboratoarele:

(b)

să furnizeze asigurări cu privire la faptul că personalul acestora respectă caracterul confidențial al subiectelor, al datelor, al rezultatelor sau al comunicațiilor implicate în procesul de gestionare a cererilor de autorizare, de reînnoire a autorizațiilor sau de modificare a autorizațiilor, prezentate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 și, în special, confidențialitatea informațiilor menționate la articolul 30 din respectivul regulament.

—

Centre wallon de Recherches agronomiques (CRA-W),

—

Institut Scientifique de Santé Publique (ISP) — Wetenschappelijk Instituut Volksgezondheid (WIV),

—

Instituut voor Landbouw- en Visserijonderzoek (ILVO);

—

Státní veterinární ústav Jihlava (SVU Jihlava),

—

Státní zdravotní ústav (SZÚ), Laboratoř pro molekulárně biologické metody (LMBM), Centrum hygieny potravinových řetězců v Brně,

—

Státní zemědělská a potravinářská inspekce (SZPI),

—

Vysoká škola chemicko-technologická v Praze (VŠCHT),

—

Výzkumný ústav rostlinné výroby (VÚRV), Praha;

—

Danmarks Fødevareforskning (DFVF),

—

Ministeriet for Fødevarer, Landbrug og Fiskeri, Plantedirektoratet, Laboratorium for Diagnostik i Planter, Frø og Foder;

—

Bayerisches Landesamt für Gesundheit und Lebensmittelsicherheit (LGL),

—

Berliner Betrieb für Zentrale Gesundheitliche Aufgaben (BBGes) Institut für Lebensmittel, Arzneimittel und Tierseuchen (ILAT),

—

Bundesinstitut für Risikobewertung,

—

Chemisches und Veterinäruntersuchungsamt (CVUA) Freiburg,

—

Chemisches und Veterinäruntersuchungsamt Ostwestfalen-Lippe,

—

Institut für Hygiene und Umwelt der Hansestadt Hamburg,

—

Landesamt für Landwirtschaft, Lebensmittelsicherheit und Fischerei Mecklenburg-Vorpommern (LALLF MV),

—

Landesamt für Soziales, Gesundheits- und Verbraucherschutz Abteilung F: Verbraucherschutz, Veterinärmedizin, Lebensmittelhygiene und Molekularbiologie,

—

Landesamt für Umweltschutz Sachsen-Anhalt,

—

Landesamt für Verbraucherschutz Sachsen-Anhalt Fachbereich Lebensmittelsicherheit,

—

Landesbetrieb Hessisches Landeslabor Standort Kassel,

—

Landeslabor Brandenburg,

—

Landeslabor Schleswig-Holstein,

—

Landesuntersuchungsamt Rheinland-Pfalz Institut für Lebensmittelchemie Trier,

—

Landesuntersuchungsanstalt für das Gesundheits- und Veterinärwesen Sachsen (LUA),

—

Landwirtschaftliche Untersuchungs- und Forschungsanstalt Rostock der LMS Mecklenburg-Vorpommern,

—

Niedersächsisches Landesamt für Verbraucherschutz und Lebensmittelsicherheit (LAVES) Lebensmittelinstitut (LI) Braunschweig,

—

Sächsische Landesanstalt für Landwirtschaft Fachbereich Landwirtschaftliches Untersuchungswesen,

—

Staatliche Landwirtschaftliche Untersuchungs- und Forschungsanstalt Augustenberg (Baden-Württemberg),

—

Thüringer Landesamt für Lebensmittelsicherheit und Verbraucherschutz (TLLV);

—

DNA analüüsi laboratoorium, Geenitehnoloogia Instituut (GTI), Tallinna Tehnikaülikool (TTÜ),

—

Keemilise ja Bioloogilise Füüsika Instituut (KBFI), Molekulaargeneetika laboratoorium (MG),

—

Veterinaar-ja Toidulaboratoorium (VTL);

—

Εθνικό Ίδρυμα Αγροτικής Έρευνας Εργαστήριο Γενετικής Ταυτοποίησης Γεωργικών Προϊόντων, Μικροοργανισμών και Ελέγχου Σπόρων Σποράς για την Ανίχνευση, Γενετικών Τροποποιήσεων,

—

Υπουργείο Οικονομίας και Οικονομικών, Γενική Διεύθυνση Γενικού Χημείου του Κράτους (ΓΧΚ), Διεύθυνση Τροφίμων — Αθήνα;

—

Centro Nacional de Alimentación, Agencia Española de Seguridad Alimentartia (CNA-AESA),

—

Laboratorio Arbitral Agroalimentario del Ministerio de Agricultura, Pesca y Alimentación (LAA-MAPA);

—

Groupement d'Intérêt Public — Groupe d'Etude et de contrôle des Variétés et des Semences (GIP-GEVES),

—

Laboratoire de Phytopathologie et de méthodologies de la détection (INRA Versailles),

—

Laboratoire Direction Générale de la Consommation, de la Concurrence et de la Répression des Fraudes de Strasbourg (Laboratoire de la DGCCRF de Strasbourg),

—

Laboratoire National de la Protection des Végétaux d'Orléans (LNPV Orléans);

—

The State Laboratory (SL), Celbridge;

—

Ente Nazionale Sementi Elette (E.N.S.E.), Laboratorio Analisi Sementi,

—

Istituto Superiore di Sanità, Centro Nazionale per la Qualità degli Alimenti e per i Rischi Alimentari (CNQARA),

—

Istituto Zooprofilattico Sperimentale delle Regioni Lazio e Toscana, Centro di Referenza Nazionale per la Ricerca di OGM (CROGM);

—

Γενικό χημείο του κράτους (γχκ);

—

Pārtikas un veterinārā dienesta Nacionālais diagnostikas centrs (PVD NDC);

—

Nacionalinė Veterinarijos Laboratorija, GMO Tyrimų Skyrius;

—

Laboratoire National de Santé (LNS), Division du contrôle des denrées alimentaires;

—

Országos Élelmiszerbiztonsági és Táplálkozástudományi Intézet (OÉTI),

—

Országos Mezőgazdasági Minősítő Intézet, Központi Laboratórium (OMMI);

—

RIKILT Instituut voor Voedselveiligheid,

—

Voedsel en Waren Autoriteit (VWA);

—

Österreichische Agentur für Gesundheit und Ernährungssicherheit GmbH — Kompetenzzentrum Biochemie (AGES - CC BIOC),

—

Umweltbundesamt GmbH;

—

Instytut Biochemii i Biofizyki Polskiej Akademii Nauk, Laboratorium Analiz Modyfikacji Genetycznych Instytutu Biochemii i Biofizyki Polskiej Akademii Nauk (GMOIBB), Warszawa,

—

Instytut Hodowli i Aklimatyzacji Roślin (IHAR); Laboratorium Kontroli Genetycznie Modyfikowanych Organizmów, Błonie,

—

Instytut Zootechniki (National Feed Laboratory – NFL), Lublin,

—

Państwowego Instytutu Weterynaryjnego – Państwowego Instytutu Badawczego w Puławach, Puławy,

—

Regionalne Laboratorium Badań Żywności Genetycznie Modyfikowanej (RLG);

—

Direcção-Geral de Protecção das Culturas (DGPC), Laboratório de Caracterização de Materiais de Multiplicação de Plantas (LCMMP),

—

Instituto Nacional de Engenharia Tecnologia e Inovação (INETI), Laboratório para a Indústria Alimentar (LIA);

—

Kmetijski inštitut Slovenije (KIS), Ljubljana,

—

Nacionalni inštitut za biologijo (National institute of Biology, NIB), Ljubljana;

—

Štátny veterinárny a potravinový ústav, Dolný Kubín (State Veterinary and Food Institute Dolný Kubín),

—

Ústav molekulárnej biológie SAV (Molecular Biology Institute of the Slovak Academy of Slovakia),

—

Ústredný kontrolný a skúšobný ústav poľnohospodársky, Oddelenie molekulárnej biológie Bratislava, (Central Control and Testing Institute of Agriculture);

—

Tullilaboratorio

—

Livsmedelsverket (SLV)

—

Central Science Laboratory (CSL),

—

LGC Limited (LGC),

—

Scottish Agricultural Science Agency (SASA).

„2.

În ceea ce privește executarea atribuțiilor și a sarcinilor definite în prezenta anexă, laboratorul comunitar de referință este asistat de laboratoarele naționale de referință menționate la articolul 32, care sunt considerate, în consecință, membre ale consorțiului denumit «Rețeaua europeană de laboratoare pentru OMG-uri».

3.

Laboratorul comunitar de referință răspunde, în special, pentru:

4.

Laboratorul comunitar de referință intervine în soluționarea litigiilor cu privire la rezultatele obținute în urma îndeplinirii sarcinilor definite în prezenta anexă, fără a aduce atingere responsabilităților laboratoarelor comunitare de referință menționate la articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004.

13/Volumul 58

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

37

L 372/32

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

(1)

OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) a procedat la o evaluare a riscurilor pe baza informațiilor disponibile în iulie 2002. Această evaluare a arătat că sulfonații de perfluorooctan (denumiți în continuare PFOS) sunt persistenți, bioacumulativi și toxici pentru speciile mamifere și, prin urmare, constituie un motiv de îngrijorare.

(2)

Riscurile pe care PFOS le prezintă pentru sănătate și mediu au fost evaluate în conformitate cu principiile Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului din 23 martie 1993 privind evaluarea și controlul riscurilor prezentate de substanțele existente (3). Evaluarea riscului a evidențiat necesitatea de a reduce riscurile pentru sănătate și mediu.

(3)

A fost consultat Comitetul științific pentru riscurile asupra sănătății și mediului (denumit în continuare „CSRSM”). CSRSM a ajuns la concluzia că PFOS îndeplinesc criteriile pentru a fi clasificate în categoria substanțelor foarte persistente, foarte bioacumulative și toxice. PFOS au, de asemenea, un potențial de propagare pe distanțe mari în mediul înconjurător și au potențialul să genereze efecte nocive și, prin urmare, îndeplinesc criteriile pentru a fi considerați poluanți organici persistenți (POP), în temeiul Convenției de la Stockholm (4). CSRSM a considerat că este necesară o evaluare științifică mai aprofundată a riscurilor prezentate de PFOS, dar a recunoscut, de asemenea, că ar putea fi necesare măsuri de reducere a riscurilor, pentru a se evita reapariția unor utilizări mai vechi. Conform CSRSM, utilizările critice curente din industria aviației, a semiconductorilor și din industria fotografică nu par să prezinte un risc important pentru mediu și pentru sănătatea oamenilor, în cazul în care emisiile în mediu și expunerea la locul de muncă sunt reduse la minim. În privința spumelor pentru stingerea incendiilor, CSRSM admite că, înainte ca o decizie finală să poată fi luată, ar trebui să fie evaluate riscurile sanitare și de mediu ale înlocuitorilor. De asemenea, CSRSM este de acord cu restrângerea utilizării PFOS în industria de acoperire a suprafețelor, în cazul în care nu există alte măsuri disponibile care ar putea fi aplicate pentru a reduce la un nivel cu mult inferior emisiile în timpul acoperirii suprafețelor metalice.

(4)

În scopul protejării sănătății și a mediului, se dovedește a fi necesară restricționarea introducerii pe piață și utilizarea PFOS. Prezenta directivă este destinată să reglementeze cea mai mare parte a riscurilor de expunere. Alte utilizări minore ale PFOS nu par să prezinte riscuri și, prin urmare, sunt exceptate în prezent. Cu toate acestea, ar trebui să se acorde o atenție deosebită procedeelor de acoperire a suprafețelor care utilizează PFOS și, prin urmare, este necesar ca emisiile rezultate în urma acestor procedee să fie reduse la minim, prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile (denumite în continuare „BAT”), luând pe deplin în considerare toate informațiile relevante conținute în documentul de referință pentru BAT cu privire la tratarea suprafețelor metalice și din materiale plastice,astfel cum au fost elaborate pentru a fi utilizate, în conformitate cu Directiva 96/61/CE a Consiliului din 24 septembrie 1996 privind prevenirea și controlul integrat al poluării (5) (Directiva IPPC). În plus, statele membre ar trebui să stabilească inventare ale acestor utilizări, pentru a obține informații despre cantitățile reale utilizate și emise.

(5)

Pentru a proteja mediul, ar trebui, de asemenea, să fie restricționate produsele semifinite și articolele conținând PFOS. Restricția ar trebui privească toate produsele și articolele la care se adaugă intenționat PFOS, ținând seama de posibilitatea ca PFOS să fi fost utilizate doar în anumite părți distincte sau în acoperirea anumitor produse și articole, precum produsele textile. Prezenta directivă ar trebui să introducă restricții doar pentru produsele noi și nu ar trebui să se aplice produselor utilizate deja sau aflate pe piața produselor second-hand. Cu toate acestea, stocurile existente de spumă pentru stingerea incendiilor conținând PFOS ar trebui să fie identificate, iar continuarea utilizării lor nu ar trebui să fie autorizată decât pentru o perioadă limitată, pentru a preveni posibilele emisii ulterioare, rezultate în urma utilizării acestor produse.

(6)

Pentru a asigura, în cele din urmă, eliminarea progresivă a utilizărilor PFOS, Comisia ar trebui să reexamineze fiecare derogare acordată în temeiul prezentei directive, atunci când noile informații disponibile privind utilizările și alternativele mai sigure elaborate justifică acest lucru. Derogarea ar trebui prelungită doar pentru utilizări esențiale, cu condiția să nu existe substanțe sau tehnologii mai sigure, fezabile din punct de vedere tehnic și economic, și să se aplice BAT pentru a reduce la minim emisiile de PFOS.

(7)

Acidul perfluorooctanoic (APFO) și sărurile sale sunt suspectate că prezintă un profil de risc similar cu PFOS și, în consecință, este necesară examinarea regulată a activităților de evaluare a riscului în curs și disponibilitatea unor alternative mai sigure, precum și definirea tipului de măsuri pentru reducerea riscurilor, inclusiv restricțiile de comercializare și de utilizare, după caz, care ar trebui aplicate în cadrul Uniunii Europene.

(8)

Directiva 76/769/CEE (6) ar trebui modificată în consecință.

(9)

Obiectivul prezentei directive constă în introducerea de dispoziții armonizate cu privire la PFOS, în vederea menținerii pieței interne, concomitent cu asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății oamenilor și a mediului, în conformitate cu articolul 95 din tratat.

(10)

Prezenta directivă nu aduce atingere legislației comunitare care stabilește cerințele minime pentru protecția lucrătorilor, precum Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă (7), precum și directivele speciale întemeiate pe aceasta, în special Directiva 2004/37/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți cancerigeni sau mutageni la locul de muncă [a șasea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE a Consiliului] (versiunea codificată) (8) și Directiva 98/24/CE a Consiliului din 7 aprilie 1998 privind protecția sănătății și securității lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezența agenților chimici la locul de muncă [a paisprezecea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] (9),

13/Volumul 58

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

40

L 374/10

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

(1)

Directiva 73/23/CEE a Consiliului din 19 februarie 1973 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la echipamentele electrice destinate utilizării în cadrul unor anumite limite de tensiune (3) a fost modificată substanțial (4). În interesul clarității și al logicii directiva menționată anterior ar trebui codificată.

(2)

Dispozițiile în vigoare în statele membre destinate să asigure siguranța în utilizarea echipamentelor electrice în cadrul unor anumite limite de tensiune pot să difere, constituind un obstacol în calea comerțului.

(3)

În anumite state membre, în privința anumitor echipamente electrice, legislația privind siguranța ia forma unor măsuri preventive și represive prin intermediul dispozițiilor obligatorii.

(4)

În alte state membre, pentru a realiza același obiectiv, legislația privind siguranța face trimitere la standardele tehnice stabilite de organismele de standardizare. Un astfel de sistem oferă avantajul unui adaptări rapide la progresul tehnic, fără a neglija cerințele de siguranță.

(5)

Anumite state membre desfășoară proceduri administrative pentru aprobarea standardelor. Această aprobare nu afectează nici conținutul tehnic al standardelor în vreun fel, nici nu limitează condițiile lor de utilizare. Prin urmare, această aprobare nu poate modifica efectele standardelor armonizate și publicate, din punctul de vedere al Comunității.

(6)

În cadrul Comunității, respectarea de către aceste echipamente a anumitor cerințe de siguranță recunoscute în toate statele membre, ar trebui să permită libera circulație a echipamentelor electrice. Fără a aduce atingere oricărui alt mijloc de probă, dovada respectării acestor cerințe poate fi stabilită prin trimitere la standardele armonizate care încorporează aceste condiții. Aceste standarde armonizate ar trebui să fie stabilite de comun acord de către organisme și fiecare stat membru ar trebui să le notifice celorlalte state membre și Comisiei și ar trebui să fie aduse la cunoștința publicului cât mai larg. O astfel de armonizare ar trebui să elimine, pe plan comercial, inconvenientele rezultând din diferențele între standardele naționale.

(7)

Fără a aduce atingere oricărui alt mijloc de probă, respectarea standardelor armonizate de către echipamentele electrice poate fi prezumată pe baza aplicării sau emiterii mărcilor ori certificatelor de către organizațiile competente sau, în absența acestora, pe baza unei declarații de conformitate a producătorului. Pentru a încuraja eliminarea barierelor din calea comerțului, statele membre ar trebui să recunoască astfel de mărci sau certificate sau astfel de declarații ca elemente doveditoare. Având în vedere acest scop, mărcile sau certificatele menționate anterior ar trebui făcute cunoscute în special prin publicarea lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(8)

Ca o măsură tranzitorie, libera circulație a echipamentelor electrice pentru care încă nu există standarde armonizate se poate realiza prin aplicarea dispozițiilor privind siguranța sau a standardelor deja prevăzute de alte organisme internaționale sau de unul dintre organismele care stabilesc standardele armonizate.

(9)

Este posibil ca echipamentele electrice să fie puse în liberă circulație chiar dacă nu respectă cerințele de siguranță și, prin urmare, este oportun să se prevadă dispoziții corespunzătoare, pentru a reduce la minimum acest pericol.

(10)

Decizia 93/465/CEE a Consiliului (5) stabilește modulele diverselor faze ale procedurilor de evaluare a conformității, care sunt propuse pentru a fi utilizate în cadrul directivelor de armonizare tehnică.

(11)

Alegerea procedurilor nu ar trebui să conducă la o diminuare a standardelor de securitate a echipamentelor electrice, care au fost deja stabilite în întreaga Comunitate.

(12)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre referitoare la termenele pentru transpunerea în dreptul național și aplicarea directivelor prevăzute în anexa V partea B,

(a)

dacă neconformitatea sa cu articolul 2 se datorează unei deficiențe a standardelor armonizate menționate la articolul 5, a dispozițiilor menționate la articolul 6 sau a standardelor menționate la articolul 7;

(b)

dacă neconformitatea sa cu articolul 2 se datorează aplicării incorecte a acestor standarde sau publicații sau nerespectării bunei practici inginerești prevăzute la articolul menționat anterior.

(a)

atunci când un stat membru stabilește că marcajul CE a fost aplicat în mod necorespunzător, producătorul sau reprezentantul său autorizat stabilit în cadrul Comunității este obligat să refacă echipamentele electrice pentru a respecta dispozițiile privind marcajul CE și să sisteze săvârșirea infracțiunii în temeiul condițiilor impuse de către statul membru;

(b)

atunci când nerespectarea continuă, statul membru ia măsurile necesare pentru a restricționa sau interzice introducerea pe piață a echipamentelor electrice în cauză sau a asigura retragerea acestora de pe piață, în conformitate cu articolul 9.

(a)

organismele menționate la articolul 5 al doilea alineat;

(b)

organismele care pot întocmi un raport în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) sau pot da un aviz în conformitate cu articolul 9;

(c)

referința publicării menționate la articolul 5 al doilea alineat.

1.

Condiții generale

2.

Protecția împotriva pericolelor care provin de la echipamentele electrice

Măsurile de ordin tehnic ar trebui să fie stabilite în conformitate cu punctul 1, pentru a se asigura că:

3.

Protecția împotriva pericolelor care pot fi cauzate de influențe externe asupra echipamentului electric

Măsurile de ordin tehnic urmează să fie prevăzute în conformitate cu punctul 1, pentru a se asigura că:

—

În cazul în care marcajul CE este redus sau mărit, trebuie să fie respectate proporțiile date în desenul gradat de mai sus.

—

Diferitele componente ale marcajului CE trebuie să aibă în mare măsură aceeași dimensiune verticală, care nu trebuie să fie mai mică de 5 mm.

—

numele și adresa producătorului sau ale reprezentantului său autorizat stabilit în cadrul Comunității;

—

o descriere a echipamentului electric;

—

trimitere la standardele armonizate;

—

după caz, trimiteri la specificațiile cu care se declară conformitatea;

—

identificarea semnatarului care a fost împuternicit să se angajeze în numele producătorului sau al reprezentantului său autorizat stabilit în cadrul Comunității;

—

ultimele două cifre ale anului în care s-a aplicat marcajul CE.

1.

Controlul intern al producției este procedura prin care producătorul sau reprezentantul său autorizat stabilit în cadrul Comunității, care îndeplinește obligațiile prevăzute la punctul 2, se asigură și declară că echipamentele electrice satisfac cerințele prezentei directive care i se aplică. Producătorul sau reprezentantul său autorizat stabilit în cadrul Comunității trebuie să aplice marcajul CE pe fiecare produs și să întocmească în scris o declarație de conformitate.

2.

Producătorul trebuie să stabilească documentația tehnică descrisă la punctul 3 și el sau reprezentantul său autorizat stabilit în cadrul Comunității trebuie să o păstreze pe teritoriul Comunității la dispoziția autorităților naționale în cauză în scopul controlului, pentru o perioadă de cel puțin 10 ani de la data fabricării ultimului produs.

În cazul în care nici producătorul și nici reprezentantul său autorizat nu sunt stabiliți în Comunitate, această obligație reprezintă responsabilitatea persoanei care introduce echipamentul electric pe piața Comunității.

3.

Documentația tehnică trebuie să permită evaluarea conformității echipamentelor electrice cu cerințele prezentei directive. În măsura în care este relevant pentru o astfel de evaluare, documentația trebuie să includă designul, fabricarea și modul de funcționare al echipamentelor electrice. Aceasta trebuie să includă:

4.

Producătorul sau reprezentantul său autorizat trebuie să păstreze o copie a declarației de conformitate, împreună cu documentația tehnică.

5.

Producătorul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru ca procesul de fabricație să asigure conformitatea produselor fabricate cu documentația tehnică menționată la punctul 2 și cu cerințele prezentei directive care li se aplică.

13/Volumul 58

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

50

L 376/36

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

(1)

Comunitatea Europeană are ca obiectiv stabilirea unor legături din ce în ce mai strânse între statele și popoarele Europei și asigurarea progresului economic și social. În conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din tratat, piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne, în cadrul căruia este asigurată libera circulație a serviciilor. În conformitate cu articolul 43 din tratat, libertatea de stabilire este asigurată. Articolul 49 din tratat stabilește dreptul de a presta servicii în cadrul Comunității. Eliminarea barierelor în calea dezvoltării activităților de servicii dintre statele membre este esențială în vederea consolidării integrării popoarelor Europei și promovării unui progres economic și social echilibrat și durabil. În eliminarea acestor bariere este esențial să se asigure că dezvoltarea activităților de servicii contribuie la îndeplinirea misiunii menționate la articolul 2 din tratat, și anume de a promova în întreaga Comunitate o dezvoltare armonioasă, echilibrată și durabilă a activităților economice, un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă și de protecție socială, egalitatea între bărbați și femei, o creștere durabilă și neinflaționistă, un grad ridicat de competitivitate și de convergență a performanțelor economice, un nivel ridicat de protecție și de ameliorare a calității mediului, creșterea nivelului și calității vieții și coeziunea economică și socială și solidaritatea între statele membre.

(2)

Pentru a promova creșterea economică și crearea de locuri de muncă în Uniunea Europeană este esențială o piață a serviciilor competitivă. În prezent, numeroase bariere în cadrul pieței interne îi împiedică pe prestatorii de servicii, în special întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), să își extindă activitățile dincolo de frontierele naționale și să profite de toate avantajele pieței interne. Această situație scade competitivitatea la nivel mondial a prestatorilor de servicii din Uniunea Europeană. O piață liberă care obligă statele membre să elimine restricțiile în calea circulației transfrontaliere a serviciilor, crescând totodată transparența și asigurând o mai bună informare a consumatorilor, ar oferi consumatorilor o posibilitate mai mare de a alege și servicii de calitate mai bună, la prețuri mai mici.

(3)

Raportul Comisiei privind „Starea pieței interne a serviciilor” a realizat un inventar al unui număr mare de bariere care împiedică sau încetinesc dezvoltarea serviciilor între statele membre, în special a celor oferite de IMM-uri, care predomină în sfera serviciilor. În raport se concluzionează că, la zece ani după ce piața internă a fost considerată realizată, există încă un decalaj major între viziunea unei economii integrate a Uniunii Europene și realitatea trăită de cetățenii și prestatorii de servicii europeni. Barierele afectează o gamă largă de activități de servicii, printre care ansamblul etapelor de activitate ale prestatorului și prezintă un număr de trăsături comune, inclusiv faptul că acestea rezultă deseori din proceduri administrative excesiv de greoaie, din insecuritatea juridică cu privire la activitățile transfrontaliere și din lipsa de încredere reciprocă între statele membre.

(4)

Întrucât serviciile constituie motorul creșterii economice și reprezintă 70 % din PIB și din locurile de muncă în majoritatea statelor membre, această fragmentare a pieței interne are un impact negativ asupra întregii economii europene, și în special asupra competitivității IMM-urilor și circulației lucrătorilor și restricționează accesul consumatorilor la o mai mare varietate de servicii la prețuri competitive. Este important să se sublinieze că sectorul serviciilor este un sector-cheie în ceea ce privește locurile de muncă pentru femei, în special, și că acestea, prin urmare, ar beneficia într-o mare măsură de noile oportunități oferite de realizarea pieței interne a serviciilor. Parlamentul European și Consiliul au subliniat că eliminarea barierelor juridice în calea realizării unei adevărate piețe interne este prioritară pentru atingerea obiectivului stabilit de Consiliul European de la Lisabona din 23–24 martie 2000, de a crește gradul de ocupare a forței de muncă și coeziunea socială și de a ajunge la o creștere economică durabilă, astfel încât Uniunea Europeană să devină cea mai competitivă și dinamică economie bazată pe cunoaștere din lume până în anul 2010, însoțită de o ameliorare cantitativă și calitativă a locurilor de muncă. Înlăturarea acestor bariere, asigurând totodată un model social european avansat, este o condiție de bază pentru depășirea dificultăților întâlnite în realizarea obiectivelor Strategiei de la Lisabona și pentru relansarea economiei europene, în special în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și investițiile. În consecință, este necesară realizarea unei piețe interne a serviciilor, păstrându-se un echilibru corespunzător între deschiderea pieței și protecția serviciilor publice, a drepturilor sociale și a drepturilor consumatorilor.

(5)

În consecință, este necesar să fie eliminate barierele din calea libertății de stabilire a prestatorilor în statele membre și barierele din calea liberei circulații a serviciilor între statele membre și să li se garanteze beneficiarilor și prestatorilor securitatea juridică necesară exercitării efective a acestor două libertăți fundamentale prevăzute de tratat. Întrucât barierele din calea pieței interne a serviciilor afectează atât operatorii care doresc să se stabilească în alte state membre, cât și pe cei care prestează un serviciu într-un alt stat membru fără a fi stabiliți acolo, este necesar ca prestatorii să aibă posibilitatea să își dezvolte activitățile de servicii în cadrul pieței interne, fie prin stabilirea într-un stat membru, fie utilizând libera circulație a serviciilor. Prestatorii ar trebui să poată alege între cele două libertăți în funcție de strategia lor de dezvoltare în fiecare stat membru.

(6)

Aceste bariere nu pot fi eliminate numai prin aplicarea directă a articolelor 43 și 49 din tratat, întrucât, pe de o parte, soluționarea lor caz cu caz prin proceduri privind încălcarea dreptului comunitar împotriva statului membru în cauză ar fi, în special după extindere, extrem de complicate pentru instituțiile naționale și comunitare și, pe de altă parte, ridicarea mai multor bariere necesită o coordonare prealabilă a sistemelor juridice naționale, inclusiv instituirea cooperării administrative. Astfel cum a fost recunoscut de către Parlamentul European și Consiliu, un instrument legislativ comunitar face posibilă obținerea unei autentice piețe interne pentru servicii.

(7)

Prezenta directivă stabilește un cadru juridic general de care beneficiază o mare varietate de servicii, luând în considerare trăsăturile specifice ale fiecărui tip de activitate sau ale fiecărei profesii și sistemul acestora de reglementare. Acest cadru se bazează pe o abordare dinamică și selectivă care constă în eliminarea cu prioritate a barierelor care pot fi eliminate rapid, iar în privința celorlalte, lansarea unui proces de evaluare, consultare și armonizare complementară a unor aspecte specifice, ceea ce va permite modernizarea progresivă și coordonată a sistemelor naționale de reglementare pentru activitățile de servicii, care este esențială pentru realizarea unei adevărate piețe interne a serviciilor până în anul 2010. Este necesar să se prevadă o combinație echilibrată de măsuri care să includă armonizarea focalizată, cooperarea administrativă, dispoziția privind libertatea de a presta servicii și încurajarea elaborării unor coduri de conduită cu privire la anumite aspecte. Această coordonare a regimurilor legislative naționale ar trebui să asigure un grad înalt de integrare juridică comunitară și un nivel înalt de protecție a obiectivelor de interes general, în special protecția consumatorilor, care este vitală pentru stabilirea încrederii între statele membre. Prezenta directivă ia, de asemenea, în considerare alte obiective de interes general, inclusiv protecția mediului, siguranța publică și sănătatea publică, precum și necesitatea de a se conforma legislației muncii.

(8)

Dispozițiile prezentei directive referitoare la libertatea de stabilire și la libera circulație a serviciilor ar trebui aplicate doar în măsura în care activitățile respective sunt deschise concurenței, astfel încât statele membre să nu fie obligate să liberalizeze serviciile de interes economic general sau să privatizeze organismele publice care furnizează astfel de servicii, și nici să desființeze monopolurile existente pentru alte activități sau anumite servicii de distribuție.

(9)

Prezenta directivă se aplică numai cerințelor care afectează accesul sau exercitarea unei activități de servicii. În consecință, aceasta nu se aplică unor cerințe precum normele de circulație rutieră, normele privind amenajarea sau dezvoltarea teritoriului, amenajarea urbană și rurală, standarde privind construcțiile, precum și sancțiuni administrative impuse pentru nerespectarea acestor norme care nu reglementează sau nu afectează în mod specific activitatea de servicii, dar trebuie să fie respectate de către prestatori în desfășurarea activității lor economice, în același mod în care sunt respectate de către persoane acționând cu titlu privat.

(10)

Prezenta directivă nu se referă la criteriile care reglementează accesul la fondurile publice pentru anumiți prestatori. Aceste criterii le includ, în special, pe cele care stabilesc condițiile în care prestatorii au dreptul să primească fonduri publice, inclusiv condițiile contractuale specifice, și în special standardele de calitate care trebuie îndeplinite ca o condiție pentru primirea fondurilor publice, de exemplu pentru serviciile sociale.

(11)

Prezenta directivă nu aduce atingere măsurilor luate de statele membre în conformitate cu dreptul comunitar pentru protecția sau promovarea diversității culturale și lingvistice și a pluralismului în mass-media, inclusiv finanțarea acestora. Prezenta directivă nu împiedică statele membre să aplice normele și principiile lor fundamentale în ceea ce privește libertatea presei și libertatea de exprimare. Prezenta directivă nu afectează legislația statelor membre care interzice discriminarea pe motiv de cetățenie sau naționalitate sau pe motivele menționate la articolul 13 din tratat.

(12)

Prezenta directivă are ca scop crearea unui cadru juridic care să asigure libertatea de stabilire și libera circulație a serviciilor între statele membre și nu armonizează și nici nu aduce atingere dreptului penal. Cu toate acestea, statele membre nu ar trebui să aibă posibilitatea să restricționeze libertatea de a presta servicii aplicând dispoziții ale dreptului penal care afectează în mod specific accesul la o activitate de servicii sau exercitarea unei astfel de activități și care au ca efect eludarea normelor prevăzute de prezenta directivă.

(13)

Este de asemenea important ca prezenta directivă să respecte în totalitate inițiativele Comunității, bazate pe articolul 137 din tratat, în vederea atingerii obiectivelor din articolul 136 din tratat referitoare la promovarea ocupării forței de muncă și îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă.

(14)

Prezenta directivă nu afectează condițiile de angajare, inclusiv perioadele maxime de muncă și perioadele minime de odihnă, durata minimă a concediilor anuale remunerate, nivelul minim de salarizare, precum și sănătatea, siguranța și igiena la locul de muncă, pe care statele membre le aplică în conformitate cu legislația comunitară; aceasta nu afectează nici relațiile între partenerii sociali, inclusiv dreptul de a negocia și de a încheia convenții colective, dreptul la grevă și la acțiuni sindicale în conformitate cu legislația națională și cu practicile naționale care respectă legislația comunitară, și nu se aplică nici serviciilor prestate de agențiile de ocupare temporară a forței de muncă. Prezenta directivă nu afectează legislația statelor membre referitoare la securitatea socială.

(15)

Prezenta directivă respectă exercitarea drepturilor fundamentale aplicabile în statele membre și astfel cum sunt recunoscute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și explicațiile însoțitoare, reconciliindu-le cu libertățile fundamentale menționate la articolele 43 și 49 din tratat. Aceste drepturi fundamentale includ dreptul la acțiuni sindicale în conformitate cu legislația națională și practicile naționale care respectă dreptul comunitar.

(16)

Prezenta directivă vizează doar prestatorii stabiliți într-un stat membru și nu reglementează aspecte externe. Aceasta nu vizează negocierile din cadrul organizațiilor internaționale cu privire la comerțul cu servicii, în special în cadrul Acordului general privind comerțul cu servicii (GATS).

(17)

Prezenta directivă reglementează numai serviciile furnizate în schimbul unei contrapartide economice. Serviciile de interes general nu intră în domeniul de aplicare a definiției de la articolul 50 din tratat și, în consecință, nu intră în domeniul de aplicare a prezentei directive. Serviciile de interes economic general sunt servicii care sunt furnizate în contrapartida unei remunerații și, în consecință, intră în domeniul de aplicare a prezentei directive. Cu toate acestea, unele servicii de interes economic general, cum ar fi cele din domeniul transportului, sunt excluse din domeniul de aplicare a prezentei directive, iar alte servicii de interes economic general, de exemplu cele din domeniul serviciilor poștale, fac obiectul unei derogări de la dispoziția cu privire la libertatea de a presta servicii prevăzută de prezenta directivă. Prezenta directivă nu vizează finanțarea serviciilor de interes economic general și nu se aplică schemelor de ajutoare oferite de statele membre în special în domeniul social, în conformitate cu normele comunitare privind concurența. Prezenta directivă nu se referă la măsurile ulterioare Cărții albe a Comisiei cu privire la serviciile de interes general.

(18)

Serviciile financiare ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare a prezentei directive, deoarece aceste activități sunt reglementate prin legislație comunitară specifică având ca obiectiv, ca și prezenta directivă, realizarea unei adevărate piețe interne a serviciilor. În consecință, această excludere ar trebui să vizeze toate serviciile financiare, precum serviciile bancare, de credit, asigurări, inclusiv reasigurări, pensii ocupaționale sau personale, valori mobiliare, fonduri de investiții, plăți și consultanță în sectorul investițiilor, inclusiv serviciile menționate în anexa I la directiva 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind inițierea și exercitarea activității instituțiilor de credit (4).

(19)

Ținând cont de adoptarea în 2002 a unui pachet de instrumente legislative referitoare la rețelele și serviciile de comunicații electronice, precum și la resursele și serviciile asociate, care a stabilit un cadru de reglementare care facilitează accesul la aceste activități din cadrul pieței interne, în special prin eliminarea celor mai multe regimuri de autorizare individuală, este necesar să se excludă aspectele vizate de acele instrumente din domeniul de aplicare a prezentei directive.

(20)

Excluderea din domeniul de aplicare a prezentei directive a aspectelor legate de serviciile de comunicații electronice reglementate prin Directiva 2002/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind accesul la rețelele de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora (Directiva privind accesul) (5), Directiva 2002/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice (Directiva privind autorizarea) (6), Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (directivă-cadru) (7), Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciile universale și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (directiva privind serviciul universal) (8) și Directiva 2002/58/CE din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (9), ar trebui aplicată nu numai în ceea ce privește aspectele vizate în mod specific în aceste directive, ci și în ceea ce privește aspectele pentru care directivele oferă în mod explicit statelor membre posibilitatea de a adopta anumite măsuri la nivel național.

(21)

Serviciile de transport, inclusiv transportul urban, taxiurile și ambulanțele, precum și serviciile portuare, ar trebui excluse din domeniul de aplicare a prezentei directive.

(22)

Excluderea serviciilor de îngrijire a sănătății din domeniul de aplicare a prezentei directive ar trebui să includă serviciile de îngrijire a sănătății și serviciile farmaceutice prestate pacienților de către profesioniști în domeniul îngrijirii sănătății în vederea evaluării, menținerii sau restabilirii/redobândirii stării de sănătate a acestora în cazul în care aceste activități sunt rezervate unei profesii reglementate în domeniul sănătății în statul membru în care se prestează serviciile.

(23)

Prezenta directivă nu afectează rambursarea serviciilor de îngrijire a sănătății prestate într-un stat membru altul decât statul de reședință al beneficiarului serviciilor. Această problemă a fost abordată de către Curtea de Justiție cu mai multe ocazii și Curtea a recunoscut drepturile pacienților. Este important ca această problemă să fie abordată în cadrul unui alt instrument juridic comunitar, pentru o mai mare securitate juridică și pentru mai multă claritate, în măsura în care această problemă nu este deja abordată în Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității (10).

(24)

Serviciile audiovizuale, indiferent de modul lor de transmisie, inclusiv în cinematografe, ar trebui, de asemenea, excluse din domeniul de aplicare a prezentei directive. Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice ajutoarelor oferite de statele membre în sectorul audiovizual, care sunt reglementate de normele comunitare în ceea ce privește concurența.

(25)

Activitățile de jocuri, inclusiv loterie și pariuri, ar trebui excluse din domeniul de aplicare a prezentei directive, având în vedere natura specifică a acestor activități, care antrenează punerea în practică de către statele membre a unor politici referitoare la ordinea publică și protecția consumatorilor.

(26)

Prezenta directivă nu aduce atingere aplicării articolului 45 din tratat.

(27)

Nu ar trebui să intre sub incidența prezentei directive acele servicii sociale în sectorul locuințelor, al îngrijirii copiilor și al ajutorului acordat familiilor și persoanelor aflate în stare de nevoie, care sunt prestate de către stat la nivel național, regional sau local prin prestatori mandatați de către stat sau prin asociații de caritate recunoscute de către stat ca având drept obiectiv acordarea de sprijin pentru persoanele care se află permanent sau temporar într-o stare de nevoie din cauza venitului lor familial insuficient sau a lipsei totale sau parțiale de independență și care riscă să fie marginalizate. Aceste servicii sunt esențiale pentru a garanta dreptul fundamental la demnitate și integritate umană și sunt o manifestare a principiilor coeziunii sociale și solidarității și nu ar trebui să fie afectate de prezenta directivă.

(28)

Prezenta directivă nu vizează finanțarea serviciilor sociale sau schema de ajutoare legată de acestea. Aceasta nu afectează nici criteriile sau condițiile stabilite de statele membre pentru a asigura că serviciile sociale îndeplinesc în mod efectiv o funcție în beneficiul interesului public și al coeziunii sociale. În plus, prezenta directivă nu ar trebui să afecteze principiul serviciului universal în serviciile sociale ale statelor membre.

(29)

Ținând seama de faptul că tratatul prevede o bază juridică specifică pentru aspecte legate de fiscalitate și de instrumentele comunitare deja adoptate în acest domeniu, este necesar să se excludă sectorul fiscalității din domeniul de aplicare a prezentei directive.

(30)

Există deja un volum considerabil de legislație comunitară în domeniul activităților de servicii. Prezenta directivă are ca bază acquis-ul comunitar și, prin urmare, îl completează. Au fost identificate conflicte între prezenta directivă și alte instrumente comunitare și acestea sunt abordate de către prezenta directivă, inclusiv prin intermediul derogărilor. Cu toate acestea, este necesar să se prevadă o normă pentru orice caz rezidual sau excepțional de conflict între o dispoziție a prezentei directive și o dispoziție a unui alt instrument comunitar. Existența unui astfel de conflict ar trebui determinată în conformitate cu normele din tratat privind dreptul la stabilire și libera circulație a serviciilor.

(31)

Prezenta directivă este compatibilă cu Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale (11) și nu o afectează. Aceasta vizează alte aspecte decât cele legate de calificările profesionale, de exemplu asigurările de răspundere profesională, comunicațiile comerciale, activitățile multidisciplinare și simplificarea administrativă. În ceea ce privește prestarea temporară de servicii transfrontaliere, o derogare de la dispoziția cu privire la libertatea de a presta servicii prevăzută de prezenta directivă asigură că titlul II cu privire la libertatea de a presta servicii din Directiva 2005/36/CE nu este afectată. În consecință, nici una dintre măsurile aplicabile în temeiul directivei menționate în statul membru în care se prestează serviciul nu este afectată de dispoziția referitoare la libertatea de a presta servicii.

(32)

Prezenta directivă este compatibilă cu legislația comunitară cu privire la protecția consumatorului, în speță Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori („Directiva privind practicile comerciale neloiale”) (12) și Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului („Regulamentul privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului”) (13).

(33)

Serviciile reglementate de prezenta directivă vizează o gamă largă de activități într-o continuă schimbare, inclusiv servicii oferite întreprinderilor, cum ar fi servicii de consultanță managerială, certificare și testare, administrarea incintelor, inclusiv întreținerea birourilor, servicii de publicitate, servicii de recrutare și serviciile prestate de agenții comerciali. Serviciile reglementate cuprind și servicii prestate atât întreprinderilor cât și consumatorilor, cum ar fi consiliere juridică sau fiscală, servicii imobiliare, cum ar fi agențiile imobiliare, serviciile de construcții, inclusiv serviciile prestate de arhitecți, distribuție, organizare de târguri comerciale, servicii de închirieri de automobile și agenții de voiaj. Sunt, de asemenea, reglementate și serviciile prestate consumatorilor, cum ar fi serviciile turistice, inclusiv ghizi turistici, servicii recreative, centre sportive și parcuri de distracții și, în măsura în care nu sunt excluse din domeniul de aplicare a directivei, serviciile la domiciliu, cum ar fi ajutorul acordat persoanelor în vârstă. Aceste activități ar putea implica servicii care necesită proximitatea prestatorului față de beneficiar, servicii care necesită deplasarea beneficiarului sau a prestatorului și servicii care pot fi prestate la distanță, inclusiv prin internet.

(34)

Conform jurisprudenței Curții de Justiție, pentru a determina dacă anumite activități, în special cele care sunt finanțate de autoritățile publice sau sunt prestate de către organisme publice, constituie un „serviciu”, trebuie evaluat fiecare caz în parte, ținând cont de toate caracteristicile serviciilor, în special modul în care sunt prestate, organizate și finanțate în statul membru în cauză. Curtea de Justiție a estimat că elementul caracteristic esențial al remunerației constă în faptul că aceasta constituie echivalentul economic al serviciilor în cauză și că această caracteristică este absentă în cazul activităților care sunt efectuate fără un echivalent economic de către stat sau în numele statului, în cadrul misiunilor acestuia în domeniul social, cultural, educațional și judiciar, cum ar fi cursuri oferite în cadrul sistemului național de educație sau gestionarea regimurilor naționale de securitate socială care nu sunt implicate în activități de natură economică. Plata unei taxe de către beneficiari pentru a contribui la cheltuielile de funcționare ale unui sistem, de exemplu o taxă de studii sau de înscriere plătită de către studenți nu constituie în sine o remunerație, deoarece serviciul este în esență finanțat din fonduri publice. În consecință, aceste activități nu sunt cuprinse în definiția serviciului de la articolul 50 din tratat și, prin urmare, nu intră în domeniul de aplicare a prezentei directive.

(35)

Activitățile sportive fără scop lucrativ practicate de amatori au o importanță socială considerabilă. Acestea au, deseori, exclusiv obiective sociale sau recreaționale. Astfel, acestea ar putea să nu constituie activități economice în sensul legislației comunitare și nu ar trebui să intre în domeniul de aplicare a prezentei directive.

(36)

Conceptul de „prestator” ar trebui să desemneze orice persoană fizică resortisant al unui stat membru sau persoană juridică aflată în exercițiul unei activități de servicii într-un stat membru, prevalându-se de libertatea de stabilire sau de libera circulație a serviciilor. Conceptul de prestator nu ar trebui să fie limitat la prestarea de servicii transfrontaliere în cadrul liberei circulații a serviciilor, ci ar trebui să vizeze, de asemenea, cazurile în care un operator se stabilește într-un stat membru cu scopul de a-și dezvolta activitățile de servicii în acel stat membru. Pe de altă parte, conceptul de prestator nu ar trebui să includă și cazul sucursalelor societăților din țări terțe într-un stat membru, deoarece, în temeiul articolului 48 din tratat, de libertatea de stabilire și libera circulație a serviciilor pot beneficia numai societățile constituite în conformitate cu legislația unui stat membru și care au sediul social, administrația centrală sau locul principal de desfășurare a activității în cadrul Comunității. Conceptul de „beneficiar” ar trebui să cuprindă, de asemenea, resortisanți ai unor țări terțe care beneficiază deja de drepturi acordate prin acte comunitare, cum ar fi Regulamentul (CEE) nr. 1408/71, Directiva 2003/109/CE a Consiliului din 25 noiembrie 2003 privind statutul resortisanților țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung (14), Regulamentul (CE) nr. 859/2003 al Consiliului din 14 mai 2003 de extindere a dispozițiilor Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 și Regulamentului (CEE) nr. 574/72 la resortisanții unor țări terțe care nu fac obiectul dispozițiilor respective exclusiv pe motive de cetățenie (15) și Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora (16). În plus, statele membre pot extinde conceptul de beneficiar la alți cetățeni ai unor țări terțe care se află pe teritoriul lor.

(37)

Locul de stabilire al unui prestator ar trebui să fie determinat în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, potrivit căreia conceptul de stabilire implică exercitarea efectivă a unei activități economice printr-o instalare stabilă și pe o perioadă nedeterminată. Această cerință poate fi îndeplinită de asemenea în cazul în care o societate este constituită pentru o perioadă determinată sau în cazul în care aceasta închiriază clădirea sau instalația prin intermediul căreia își desfășoară activitatea. Aceasta mai poate fi îndeplinită în cazul în care un stat membru acordă autorizații doar în ceea ce privește anumite servicii, pentru o perioadă limitată. Nu este necesar ca stabilirea să aibă forma unei filiale, sucursale, sau agenții; aceasta poate consta într-un birou administrat de personalul propriu al prestatorului sau de către o persoană independentă, dar mandatată să acționeze în mod permanent pentru întreprindere, la fel ca în cazul unei agenții. În conformitate cu această definiție, care implică desfășurarea efectivă a unei activități economice la locul de stabilire al prestatorului, o simplă cutie poștală nu constituie stabilire. În cazul în care un prestator are mai multe locuri de stabilire, este important să se stabilească locul de stabilire de unde se prestează serviciul vizat. În cazul în care este dificil să se stabilească din care dintre diferitele locuri de stabilire este prestat un serviciu, locul de stabilire este locul unde se află centrul activităților pentru acel serviciu.

(38)

Conceptul de „persoană juridică” în conformitate cu dispozițiile din tratat referitoare la stabilire le dă operatorilor libertatea de a alege forma juridică pe care ei o consideră potrivită pentru a-și desfășura activitatea. În consecință, „persoană juridică”, în sensul din tratat, înseamnă toate entitățile constituite în temeiul dreptului unui stat membru sau reglementate de acesta, indiferent de forma lor juridică.

(39)

Conceptul de „regim de autorizare” ar trebui să cuprindă, printre altele, procedurile administrative pentru acordarea autorizațiilor, licențelor, aprobărilor sau concesiunilor și, de asemenea, obligația, pentru a putea exercita activitatea, de a fi înscris ca membru al unei profesii sau într-un registru, într-un rol sau o bază de date, de a fi numit în mod oficial pe lângă un organism sau de a obține un certificat profesional care atestă apartenența la o profesie. Autorizația poate fi acordată nu numai printr-o decizie formală, ci și printr-o decizie implicită, rezultând, de exemplu, din lipsa unui răspuns al autorității competente sau din faptul că persoana interesată trebuie să aștepte confirmarea primirii unei declarații pentru a începe activitatea în cauză sau pentru ca aceasta din urmă să fie legală.

(40)

Conceptul de „motive imperative de interes general” la care se face referire în anumite dispoziții din prezenta directivă a fost elaborat de către Curtea de Justiție în jurisprudența sa în legătură cu articolele 43 și 49 din tratat și ar putea evolua în continuare. Noțiunea, astfel cum este recunoscută în jurisprudența Curții de Justiție, cuprinde cel puțin următoarele justificări: ordinea publică; siguranța publică și sănătatea publică, în sensul articolelor 46 și 55 din tratat; menținerea ordinii sociale; obiective de politică socială; protecția beneficiarilor de servicii; protecția consumatorilor; protecția lucrătorilor, inclusiv protecția socială a lucrătorilor; bunăstarea animalelor; păstrarea echilibrului financiar al sistemului de securitate socială; combaterea fraudelor; prevenirea concurenței neloiale; protecția mediului și a mediului urban, inclusiv amenajarea teritoriului; protecția creditorilor; protecția unei bune administrări a justiției; siguranța rutieră; protecția proprietății intelectuale; obiective de politică culturală, inclusiv apărarea libertății de exprimare a diferitelor componente, în special valorile sociale, culturale, religioase și filosofice ale societății; nevoia de a asigura un nivel înalt de educație; menținerea pluralismului presei și promovarea limbii naționale; conservarea patrimoniului istoric și artistic național; și politica veterinară.

(41)

Conceptul de „ordine publică”, astfel cum este interpretat de Curtea de Justiție, cuprinde protecția împotriva unei amenințări reale și suficient de grave la adresa unuia dintre interesele fundamentale ale societății și poate include, în special, aspecte legate de demnitatea umană, protecția minorilor și a adulților vulnerabili și bunăstarea animalelor. În mod similar, conceptul de siguranță publică include aspecte legate de siguranța publică.

(42)

Normele referitoare la procedurile administrative nu ar trebui să aibă ca scop armonizarea procedurilor administrative, ci eliminarea regimurilor de autorizare, procedurilor și formalităților excesiv de greoaie care aduc atingere libertății de stabilire și creării de noi întreprinderi de servicii.

(43)

Una dintre dificultățile fundamentale cu care se confruntă în special IMM-urile în accesul la activitățile de servicii și în exercitarea acestora este complexitatea, durata și insecuritatea juridică a procedurilor administrative. Din acest motiv, după exemplul unor inițiative de modernizare în ceea ce privește bunele practici administrative la nivel comunitar sau național, este necesar să se stabilească principii de simplificare administrativă, în special prin limitarea obligației autorizării în prealabil la cazurile în care acest lucru este indispensabil și introducerea principiului autorizării tacite de către autoritățile competente după expirarea unui anumit termen. Astfel de acțiuni de modernizare, asigurând cerințele cu privire la transparență și actualizarea informației referitoare la operatori, sunt întreprinse cu scopul de a elimina întârzierile, costurile și efectele disuasive care decurg, de exemplu, din demersurile inutile și excesiv de complexe și greoaie, duplicarea procedurilor, birocrația în prezentarea documentelor, utilizarea arbitrară a competențelor de către autoritățile competente, termene nedeterminate sau excesiv de lungi până la transmiterea unui răspuns, durata limitată a validității autorizațiilor acordate și taxele și sancțiunile disproporționate. Astfel de practici au efecte disuasive deosebit de semnificative asupra prestatorilor care doresc să își dezvolte activitățile în alte state membre și necesită o modernizare coordonată în cadrul unei piețe interne extinse de douăzeci și cinci de state membre.

(44)

Statele membre ar trebui să introducă, după caz, formulare armonizate la nivel comunitar, stabilite de către Comisie, care vor fi folosite ca echivalent pentru certificate, atestate sau orice alt document referitor la stabilire.

(45)

Pentru a examina nevoia de simplificare a procedurilor și formalităților, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea, în special, să ia în considerare necesitatea, numărul, riscul de duplicare, costul, claritatea și accesibilitatea, precum și termenele și dificultățile practice pe care acestea le pot genera pentru prestatorul în cauză.

(46)

Pentru a facilita accesul la activitățile de servicii și exercitarea acestora în cadrul pieței interne este necesar să se stabilească un obiectiv, comun tuturor statelor membre, de simplificare administrativă și să se stabilească dispoziții cu privire, printre altele, la dreptul la informare, procedurile prin mijloace electronice și stabilirea unui cadru pentru regimurile de autorizare. Alte măsuri adoptate la nivel național în vederea atingerii acestui obiectiv ar putea include reducerea numărului procedurilor și a formalităților aplicabile activităților de servicii și reducerea acestor proceduri și formalități la cele indispensabile pentru atingerea unui obiectiv de interes general și care nu se suprapun în ceea ce privește conținutul sau scopul.

(47)

În scopul simplificării administrative, nu ar trebui să fie impuse în mod general cerințe de formă, cum ar fi prezentarea documentelor originale, a unor copii certificate pentru conformitate sau traduceri certificate, cu excepția cazurilor în care acest lucru este justificat în mod obiectiv printr-un motiv imperativ de interes general, cum ar fi protecția lucrătorilor, sănătatea publică, protecția mediului sau protecția consumatorilor. Este de asemenea necesar să se asigure că o autorizație permite, în general, accesul la o activitate de servicii pe întreg teritoriul național, sau exercitarea acesteia, în afara cazului în care o nouă autorizație pentru fiecare unitate, de exemplu fiecare nou hipermarket, sau o autorizație limitată la o anumită parte a teritoriului național este justificată în mod obiectiv printr-un motiv imperativ de interes general.

(48)

În vederea simplificării în continuare a procedurilor administrative, este necesar să se asigure că fiecare prestator are un singur interlocutor prin intermediul căruia poate îndeplini toate procedurile și formalitățile (denumit în continuare „ghișeu unic”). Numărul de ghișee unice dintr-un stat membru poate varia în funcție de competențele regionale sau locale sau în funcție de activitățile în cauză. Crearea ghișeelor unice nu ar trebui să afecteze repartizarea atribuțiilor între autoritățile competente din cadrul fiecărui sistem național. În cazul în care există mai multe autorități competente la nivel regional sau local, una dintre acestea poate asigura rolul de ghișeu unic și coordonator. Ghișeele unice pot fi stabilite nu numai de către autoritățile administrative, ci și de către camerele de comerț sau de industrie, sau de către organizațiile profesionale sau organisme private cărora un stat membru decide să le încredințeze această funcție. Ghișeele unice au un rol important în asigurarea asistenței către prestatori, ca autoritate cu competențe directe în eliberarea documentelor necesare pentru a dobândi acces la o activitate de servicii, sau ca intermediar între prestator și autoritățile cu competențe directe.

(49)

Taxa care ar putea fi percepută de către ghișeele unice ar trebui să fie proporțională cu costul procedurilor și formalităților pe care acestea le îndeplinesc. Această dispoziție nu ar trebui să împiedice statele membre să încredințeze ghișeelor unice sarcina colectării altor taxe administrative, cum ar fi taxele instanțelor de control.

(50)

Este necesar ca prestatorii și beneficiarii serviciilor să aibă acces rapid la anumite tipuri de informații. Fiecare stat membru ar trebui să determine, în cadrul prezentei directive, modul în care prestatorilor și beneficiarilor le este furnizată informația. În special obligația statelor membre de a se asigura că informațiile relevante sunt ușor accesibile pentru prestatori și beneficiari și că pot fi accesate de către public fără ca acesta să întâmpine obstacole poate fi îndeplinită făcând aceste informații accesibile printr-un site internet. Orice informație ar trebui să fie furnizată într-un mod clar, fără ambiguități.

(51)

Informațiile furnizate prestatorilor și beneficiarilor de servicii ar trebui să includă, în special, informații privind procedurile și formalitățile, coordonatele autorităților competente, condițiile de acces la registrele publice și baze de date, precum și informații cu privire la căile de atac disponibile și coordonatele asociațiilor și organizațiilor de la care prestatorii și beneficiarii pot primi asistență practică. Obligația autorităților competente de a asigura asistență prestatorilor și beneficiarilor nu ar trebui să includă consiliere juridică în cazuri individuale. Cu toate acestea, ar trebui furnizate informații generale referitoare la modul în care cerințele sunt în general interpretate sau aplicate. Aspecte precum răspunderea în cazul furnizării de informații eronate sau înșelătoare ar trebui să aparțină competenței statelor membre.

(52)

Stabilirea, în viitorul apropiat, a unor mijloace electronice de îndeplinire a procedurilor și formalităților este indispensabilă pentru simplificarea administrativă în domeniul activităților de servicii în beneficiul prestatorilor, al beneficiarilor și al autorităților competente. Îndeplinirea acestei obligații de rezultat poate cere modificarea legislației naționale și a altor norme aplicabile serviciilor. Această obligație nu ar trebui să împiedice statele membre să prevadă alte mijloace, pe lângă cele electronice, de a îndeplini aceste proceduri și formalități. Faptul că trebuie să existe posibilitatea îndeplinirii acestor proceduri și formalități de la distanță necesită, în special, ca statele membre să se asigure că acestea pot fi îndeplinite dincolo de frontiere. Obligația de rezultat nu cuprinde proceduri sau formalități care prin natura lor nu pot fi realizate la distanță. În plus, acest lucru nu aduce atingere legislației statelor membre cu privire la utilizarea limbilor.

(53)

În vederea acordării unei licențe pentru anumite activități de servicii, autoritatea competentă poate cere un interviu cu solicitantul, pentru a evalua integritatea personală și aptitudinile solicitantului în vederea îndeplinirii serviciului în cauză. În astfel de cazuri, este posibil ca realizarea formalităților prin mijloace electronice să nu fie adecvată.

(54)

Accesul la o activitate de servicii ar trebui să fie supus autorizării de către autoritățile competente doar în cazul în care decizia respectivă îndeplinește criteriile de nediscriminare, necesitate și proporționalitate. Aceasta înseamnă, în special, faptul că regimurile de autorizare ar trebui să fie permise numai în cazul în care un control a posteriori nu ar fi eficient din cauza imposibilității constatării a posteriori a deficiențelor serviciilor în cauză, ținându-se seama în mod corespunzător de riscurile și pericolele care ar putea apărea în lipsa unui control a priori. Cu toate acestea, dispozițiile prevăzute de prezenta directivă în acest scop nu pot justifica regimurile de autorizare care sunt interzise de alte instrumente comunitare, cum ar fi Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice (17), sau Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (directiva privind comerțul electronic) (18). Rezultatele procesului evaluării reciproce va face posibilă determinarea, la nivel comunitar, a tipurilor de activități pentru care regimurile de autorizare ar trebui eliminate.

(55)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere posibilității statelor membre de a retrage autorizațiile după ce acestea au fost eliberate, în cazul în care condițiile de autorizare nu mai sunt îndeplinite.

(56)

În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, sănătatea publică, protecția consumatorilor, protecția sănătății animale, protecția mediului urban constituie motive imperative de interes general. Astfel de motive imperative ar putea justifica aplicarea regimurilor de autorizare și alte restricții. Cu toate acestea, nici un astfel de regim de autorizare sau restricție nu ar trebui să fie discriminatoriu pe motiv de cetățenie sau naționalitate. În plus, principiile necesității și proporționalității ar trebui să fie întotdeauna respectate.

(57)

Dispozițiile prezentei directive referitoare la regimurile de autorizare ar trebui să se aplice în cazurile în care accesul la o activitate de servicii sau exercitarea acesteia de către operatori necesită o decizie din partea unei autorități competente. Aceasta nu privește deciziile autorităților competente de a crea o entitate publică sau privată pentru prestarea unui anumit serviciu și nici încheierea de contracte de către autoritățile competente pentru prestarea unui anumit serviciu reglementat de normele privind achizițiile publice, având în vedere că prezenta directivă nu are ca obiect normele privind achizițiile publice.

(58)

Pentru a facilita accesul la activitățile de servicii și exercitarea acestora, este important să se evalueze și să se prezinte un raport asupra regimurilor de autorizare și justificarea acestora. Această obligație de prezentare a unui raport vizează doar existența regimurilor de autorizare și nu criteriile și condițiile de acordare a unei autorizații.

(59)

Autorizația ar trebui, în general, să ofere prestatorului acces la activitatea de servicii sau să exercite această activitate pe întreg teritoriul național, cu excepția cazului în care o limită teritorială este justificată printr-un motiv imperativ de interes general. De exemplu, protecția mediului ar putea justifica cerința de a obține o autorizație individuală pentru fiecare instalație de pe teritoriul național. Această dispoziție nu ar trebui să afecteze competențele regionale sau locale de a acorda autorizații în cadrul statelor membre.

(60)

Prezenta directivă și, în special, dispozițiile cu privire la regimurile de autorizare și domeniul de aplicare teritorial al unei autorizații nu ar trebui să aducă atingere repartizării competențelor regionale și locale în cadrul statelor membre, inclusiv autonomiei regionale și locale și utilizării limbilor oficiale.

(61)

Dispoziția referitoare la nesuprapunerea condițiilor pentru acordarea unei autorizații nu ar trebui să împiedice statele membre să își aplice propriile condiții prevăzute în regimul de autorizare. Aceasta ar trebui să impună doar ca autoritățile competente, atunci când stabilesc dacă aceste condiții au fost îndeplinite de către solicitant, să ia în considerare condițiile echivalente care sunt deja îndeplinite de către solicitant într-un alt stat membru. Prezenta dispoziție nu ar trebui să impună aplicarea condițiilor de acordare a unei autorizații prevăzute de regimul de autorizare al unui alt stat membru.

(62)

În cazul în care numărul de autorizații disponibile pentru o activitate este limitat din cauza cantității reduse de resurse naturale sau de capacitate tehnică, ar trebui adoptată o procedură de selecție dintre mai mulți potențiali candidați, cu scopul dezvoltării prin libera concurență a calității și condițiilor prestării de servicii disponibile pentru utilizatori. O astfel de procedură ar trebui să ofere garanții de transparență și imparțialitate, iar autorizația astfel acordată nu ar trebui să aibă o durată excesivă, nu ar trebui să poată fi reînnoită în mod automat sau să îi confere alte avantaje prestatorului a cărui autorizație a expirat recent. În special, durata autorizației acordate ar trebui stabilită în așa fel încât să nu restricționeze sau să limiteze concurența dincolo de ceea ce este necesar pentru ca prestatorul să își poată amortiza costurile de investiții și să realizeze un profit echitabil din capitalul investit. Prezenta dispoziție nu ar trebui să împiedice statele membre să limiteze numărul autorizațiilor din alte motive decât cele legate de cantitatea redusă de resurse naturale sau capacitatea tehnică redusă. Aceste autorizații ar trebui, în orice caz, să se acorde respectând celelalte dispoziții ale prezentei directive referitoare la regimurile de autorizare.

(63)

În lipsa unor dispoziții diferite, în cazul în care nu se primește un răspuns într-un anumit termen, o autorizație ar trebui să se considere acordată. Cu toate acestea, se pot stabili dispoziții diferite cu privire la anumite activități în cazul în care acest lucru este justificat în mod obiectiv prin motive imperative de interes general, inclusiv un interes legitim al unei părți terțe. Astfel de dispoziții pot include norme naționale în conformitate cu care, în absența unui răspuns din partea autorității competente, cererea se consideră respinsă, această respingere putând face obiectul unei acțiuni în fața instanțelor judecătorești.

(64)

Pentru a stabili o adevărată piață internă a serviciilor, este necesar să se elimine orice restricții privind libertatea de stabilire și libera circulație a serviciilor care figurează încă în legislațiile anumitor state membre și care sunt incompatibile cu articolele 43 și, respectiv, 49 din tratat. Restricțiile care trebuie interzise afectează în special piața internă a serviciilor și trebuie eliminate în mod sistematic în cel mai scurt timp.

(65)

Libertatea de stabilire implică, în special, principiul egalității de tratament, care interzice nu doar discriminarea pe motiv de cetățenie sau naționalitate, ci și orice discriminare indirectă bazată pe alte criterii, care poate duce la aceleași rezultate. Astfel, accesul la o activitate de servicii sau exercitarea acesteia într-un stat membru ca activitate principală sau secundară nu ar trebui să se supună unor criterii cum ar fi locul de stabilire, de reședință, de domiciliu sau al prestării principale a activității de servicii. Totuși, aceste criterii nu ar trebui să includă cerințe conform cărora un prestator sau unul dintre angajații acestuia sau un reprezentant trebuie să fie prezent la exercitarea activității, atunci când un motiv imperativ de interes general justifică acest lucru. În plus, un stat membru nu ar trebui să limiteze capacitatea juridică sau capacitatea societăților constituite în conformitate cu legislația unui alt stat membru pe teritoriul căruia se află sediul principal al acestora, de a sta în justiție. În plus, un stat membru nu ar trebui să poată conferi avantaje prestatorilor care au o legătură specială cu un context socio-economic național sau local; acesta nu ar trebui să aibă posibilitatea să limiteze, pe criterii legate de locul de stabilire, libertatea prestatorului de a dobândi, exploata sau înstrăina drepturi și bunuri sau de a avea acces la diferite forme de credit sau de cazare, în măsura în care aceste posibilități sunt utile pentru accesul la activitatea sa sau pentru exercitarea efectivă a acesteia.

(66)

Accesul la o activitate sau exercitarea unei activități de servicii pe teritoriul unui stat membru nu ar trebui să facă obiectul unui test economic. Interzicerea testelor economice ca precondiție a acordării autorizației ar trebui să vizeze testele economice în sine, și nu cerințele care sunt justificate în mod obiectiv prin motive imperative de interes general, cum ar fi protecția mediului urban, politica socială sau sănătatea publică. Interdicția nu ar trebui să afecteze exercitarea competențelor autorităților responsabile de aplicarea dreptului concurenței.

(67)

În ceea ce privește garanțiile financiare sau asigurările, interdicția ar trebui să vizeze doar obligația ca garanțiile financiare solicitate sau asigurările să fie obținute de la o instituție financiară stabilită în statul membru în cauză.

(68)

În ceea ce privește înregistrarea prealabilă, interdicția ar trebui să vizeze doar obligația ca prestatorul să fie înregistrat înainte de stabilire pentru o perioadă dată într-un registru ținut în statul membru respectiv.

(69)

În vederea coordonării procesului de modernizare a reglementărilor naționale astfel încât să fie în conformitate cu cerințele pieței interne, este necesar să se evalueze anumite cerințe naționale nediscriminatorii, care prin natura lor ar putea restricționa în mod semnificativ sau ar putea chiar împiedica accesul la o activitate sau exercitarea acesteia în temeiul libertății de stabilire. Acest proces de evaluare ar trebui limitat la compatibilitatea acestor cerințe cu criteriile deja stabilite de către Curtea de Justiție în ceea ce privește libertatea de stabilire. Nu ar trebui să vizeze aplicarea dreptului comunitar în materie de concurență. În cazul în care aceste cerințe sunt discriminatorii și nu sunt justificate în mod obiectiv printr-un motiv imperativ de interes general, sau în cazul în care sunt disproporționate, acestea trebuie eliminate sau modificate. Rezultatele acestei evaluări vor fi diferite în funcție de natura activității și a interesului general în cauză. În special, astfel de cerințe ar putea fi justificate în totalitate atunci când urmăresc obiective de politică socială.

(70)

În scopul prezentei directive și fără a aduce atingere articolului 16 din tratat, serviciile pot fi considerate servicii de interes economic general numai în cazul în care sunt prestate în cadrul aplicării unei misiuni speciale în interes public încredințată prestatorului de către statul membru în cauză. Această misiune ar trebui atribuită prin unul sau mai multe acte, a căror formă este determinată de către statul membru în cauză și ar trebui să precizeze natura specifică a misiunii atribuite.

(71)

Procesul de evaluare reciprocă prevăzut de prezenta directivă nu ar trebui să afecteze libertatea statelor membre de a stabili în legislația proprie un nivel înalt de protecție a interesului general, în special în ceea ce privește obiectivele de politică socială. În plus, este necesar ca procesul de evaluare reciprocă să ia pe deplin în considerare specificitatea serviciilor de interes economic general și a misiunilor speciale încredințate acestora. Aceasta poate justifica anumite restricții asupra libertății de stabilire, în special în cazul în care aceste restricții urmăresc protecția sănătății publice și obiective de politică socială și îndeplinesc condițiile stabilite la articolul 15 alineatul (3) literele (a), (b) și (c). De exemplu, în ceea ce privește obligația de a adopta o formă juridică specifică pentru a exercita anumite servicii în domeniul social, Curtea de Justiție a recunoscut deja că poate fi justificată impunerea cerinței ca prestatorul să nu urmărească un scop lucrativ.

(72)

Serviciilor de interes economic general li se încredințează misiuni legate de coeziunea socială și teritorială. Îndeplinirea acestor misiuni nu ar trebui împiedicată prin procesul de evaluare prevăzut de această directivă. Cerințele care sunt necesare pentru îndeplinirea unor astfel de misiuni nu ar trebui să fi afectate de acest proces; în același timp, este necesar ca restricțiile nejustificate privind libertatea de stabilire să fie remediate.

(73)

Cerințele care trebuie examinate includ normele naționale care, din alte motive decât cele legate de calificările profesionale, rezervă accesul la anumite activități anumitor prestatori. Aceste cerințe includ, de asemenea, și obligația ca un prestator să adopte o anumită formă juridică, în special să fie persoană juridică, o societate de persoane, o entitate fără scop lucrativ sau o societate deținută exclusiv de către persoane fizice și cerințe referitoare la deținerea capitalului unei societăți, în special obligația de a deține o sumă minimă de capital pentru anumite activități de servicii sau de a avea o anumită calificare pentru a deține acțiuni sau pentru a administra anumite societăți. Evaluarea compatibilității tarifelor fixe minime și/sau maxime cu libertatea de stabilire vizează doar tarifele impuse de autoritățile competente pentru prestarea anumitor servicii, însă nu vizează, de exemplu, regulile generale de stabilire a prețurilor, cum ar fi prețurile de închiriere a imobilelor.

(74)

Procesul de evaluare reciprocă implică faptul că, în perioada de transpunere, statele membre trebuie în primul rând să examineze legislația proprie pentru a stabili dacă oricare dintre cerințele menționate mai sus există în sistemele lor juridice. Până la sfârșitul perioadei de transpunere, statele membre ar trebui să întocmească un raport privind rezultatelor examinării. Fiecare raport se transmite celorlalte state membre și părților interesate. Statele membre își vor prezenta observațiile cu privire la aceste rapoarte în termen de șase luni. În termen de un an de la data transpunerii prezentei directive, Comisia ar trebui să întocmească un raport de sinteză, însoțit, după caz, de propuneri de noi inițiative. În cazul în care este necesar, Comisia, în cooperare cu statele membre, le-ar putea asista în elaborarea unei metode comune.

(75)

Faptul că prezenta directivă stabilește un număr de cerințe pe care statele membre trebuie să le elimine sau să le evalueze în perioada de transpunere nu aduce atingere recursului la procedurile privind încălcarea dreptului comunitar împotriva unui stat membru care nu și-a îndeplinit obligațiile care decurg din articolele 43 sau 49 din tratat.

(76)

Prezenta directivă nu vizează aplicarea articolelor 28-30 din tratat cu privire la libera circulație a mărfurilor. Restricțiile interzise în temeiul dispoziției cu privire la libertatea de a presta servicii vizează cerințele aplicabile accesului la activitățile de servicii sau exercitării acestora, nu și cerințele aplicabile mărfurilor ca atare.

(77)

În cazul în care un operator se deplasează într-un alt stat membru pentru a exercita acolo o activitate de servicii, ar trebui să se facă o distincție între situațiile reglementate prin libertatea de stabilire și cele reglementate, datorită naturii temporare a activităților în cauză, prin libera circulație a serviciilor. În ceea ce privește diferența dintre libertatea de stabilire și libera circulație a serviciilor, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, elementul-cheie este acela de a ști dacă operatorul este stabilit în statul membru în care prestează serviciul în cauză. În cazul în care operatorul este stabilit în statul membru în care prestează serviciile, acesta ar trebui să intre în domeniul de aplicare a libertății de stabilire. În cazul în care, dimpotrivă, operatorul nu este stabilit în statul membru în care se prestează serviciul, activitățile sale ar trebui reglementate prin libera circulație a serviciilor. Curtea de Justiție a afirmat în mod constant că natura temporară a activităților în cauză ar trebui apreciată nu numai în funcție de durata prestării serviciului, ci și în funcție de frecvența, periodicitatea și continuitatea acestuia. Caracterul temporar al activității nu ar trebui să însemne că prestatorul nu se poate dota cu o anumită infrastructură în statul membru în care se prestează serviciul, cum ar fi un birou sau un cabinet, în măsura în care această infrastructură este necesară în scopul prestării serviciului în cauză.

(78)

Pentru a asigura punerea efectivă în aplicare a liberei circulații a serviciilor și faptul că beneficiarii și prestatorii pot beneficia de servicii sau pot presta servicii pe întreg teritoriul Comunității fără a ține seama de frontiere, este necesar să se precizeze în ce măsură cerințele statelor membre în care se prestează serviciul pot fi impuse. Este imperativ să se prevadă ca dispoziția cu privire la libertatea de a presta servicii să nu împiedice statul membru în care se prestează serviciul să își impună, în conformitate cu principiile stabilite la articolul 16 alineatul (1) literele (a)-(c), cerințele specifice din motive care țin de ordinea publică și de siguranța publică sau pentru protecția sănătății publice sau a mediului.

(79)

Curtea de Justiție a afirmat în mod constant că statele membre își păstrează dreptul de a lua măsuri pentru a-i împiedica pe prestatori să profite în mod abuziv de principiile pieței interne. Abuzurile efectuate de prestatori ar trebui stabilite de la caz la caz.

(80)

Este necesar să se garanteze că prestatorii au posibilitatea de a lua cu ei echipamentul care face parte integrantă din prestarea serviciului atunci când se deplasează în alt stat membru cu scopul de a presta servicii. Este important, în special, să se evite cazurile în care serviciile nu au putut fi prestate fără echipament sau situațiile în care prestatorii suportă costuri suplimentare, de exemplu prin închirierea sau achiziționarea de echipamente diferite de cele pe care le folosesc în mod obișnuit sau printr-o deviere semnificativă de la modalitatea obișnuită de desfășurare a activității.

(81)

Conceptul de echipament nu include obiecte materiale care sunt furnizate clientului sau care devin parte dintr-un obiect material ca urmare a activității de servicii, cum ar fi materialele de construcții sau piese de schimb, sau obiecte care sunt consumate sau lăsate la fața locului în cursul prestării serviciului, de exemplu combustibili, explozivi, focuri de artificii, pesticide, otrăvuri sau medicamente.

(82)

Dispozițiile prezentei directive nu ar trebui să împiedice aplicarea de către un stat membru a normelor cu privire la condițiile de angajare. Normele stabilite prin acte cu putere de lege și acte administrative ar trebui, în conformitate cu tratatul, să fie justificate prin motive legate de protecția lucrătorilor și ar trebui să fie nediscriminatorii, necesare și proporționale, astfel cum sunt interpretate de către Curtea de Justiție, și ar trebui să fie în conformitate cu alte acte legislative comunitare aplicabile.

(83)

Este necesar să se garanteze că dispoziția cu privire la libertatea de a presta servicii nu poate fi eliminată decât în domeniile reglementate prin derogări. Derogările sunt necesare pentru a lua în considerare nivelul de integrare a pieței interne sau anumite instrumente comunitare legate de servicii conform cărora un prestator respectă o altă lege decât cea a statului membru în care este stabilit. În afară de aceasta, în mod excepțional, măsurile luate împotriva unui anumit prestator ar trebui, de asemenea, să fie adoptate în cazuri individuale și în anumite condiții procedurale și de fond stricte. În plus, orice restricție a liberei circulații a serviciilor ar trebui permisă în mod excepțional, doar în cazul în care aceasta este în conformitate cu drepturile fundamentale care constituie parte integrantă a principiilor generale de drept înscrise în ordinea juridică comunitară.

(84)

Derogarea de la dispoziția cu privire la libertatea de a presta servicii în ceea ce privește serviciile poștale ar trebui să vizeze atât activitățile rezervate prestatorului serviciului universal, cât și celelalte servicii poștale.

(85)

Derogarea de la dispoziția cu privire la libertatea de a presta servicii în ceea ce privește recuperarea judiciară a creanțelor și referirea la un posibil viitor instrument de armonizare ar trebui să vizeze doar accesul la activitățile care constau, în special, în introducerea acțiunilor în instanțe judecătorești în vederea recuperării creanțelor, precum și exercitarea acestor activități.

(86)

Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze condițiile de muncă și de angajare care, în temeiul Directivei 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii (19) se aplică lucrătorilor detașați în vederea prestării unui serviciu pe teritoriul unui alt stat membru. În astfel de cazuri, Directiva 96/71/CE stipulează că prestatorii trebuie să respecte condițiile de angajare în anumite domenii enumerate, aplicabile în statul membru unde se prestează serviciul. Aceste condiții sunt sunt: perioade maxime de lucru și perioade minime de odihnă, durata minimă a concediilor anuale remunerate, nivelul minim de salarizare, inclusiv pentru orele suplimentare, condițiile detașării lucrătorilor, în special protecția lucrătorilor detașați la întreprinderi cu încadrare în muncă temporară, sănătatea, siguranța și igiena muncii, măsuri de protecție în ceea ce privește condițiile de muncă și de angajare a femeilor însărcinate sau a femeilor care au născut de curând, a copiilor și a tinerilor, tratamentul egal pentru femei și bărbați, precum și alte dispoziții cu privire la nediscriminare. Acest lucru nu vizează doar condițiile de muncă și de angajare stabilite prin lege, ci și condițiile stabilite în convenții colective sau sentințe arbitrale care sunt în mod oficial sau de facto declarate aplicabile în sensul Directivei 96/71/CE. În plus, prezenta directivă nu ar trebui să împiedice statele membre să aplice condițiile de muncă și de angajare în ceea ce privește alte aspecte decât cele menționate la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 96/71/CE din motive de ordine publică.

(87)

Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze nici condițiile de muncă și de angajare în cazurile în care lucrătorul angajat în vederea prestării unui serviciu în afara frontierelor este recrutat în statul membru în care se prestează serviciul. În plus, prezenta directivă nu ar trebui să afecteze dreptul statului membru în care se prestează serviciul de a determina dacă există o relație de muncă și de a stabili o distincție între lucrători care desfășoară o activitate independentă și salariați, inclusiv „falșii lucrători independenți”. În această privință, caracteristica esențială a unei relații de muncă în sensul articolului 39 din tratat ar trebui să fie faptul că o persoană prestează, pentru o anumită perioadă de timp, servicii pentru o altă persoană și sub îndrumarea acesteia, în schimbul cărora primește o remunerație. Orice activitate pe care o persoană o întreprinde în afara unei relații de subordonare trebuie calificată ca activitate independentă în sensul articolelor 43 și 49 din tratat.

(88)

Dispoziția cu privire la libertatea de a presta servicii nu ar trebui să se aplice în cazurile în care, în conformitate cu dreptul comunitar, o activitate este rezervată într-un stat membru pentru o anumită profesie, de exemplu cerințele care rezervă juriștilor prestarea de servicii de consiliere juridică.

(89)

Derogarea de la dispoziția privind libertatea de a presta servicii în ceea ce privește înmatricularea vehiculelor luate în leasing într-un stat membru altul decât cel în care sunt folosite rezultă din jurisprudența Curții de Justiție care a recunoscut că un stat membru poate impune o astfel de obligație în conformitate cu condițiile proporționale în cazul vehiculelor utilizate pe teritoriul său. Această excludere nu include închirierile ocazionale sau temporare.

(90)

Relațiile contractuale între prestator și client, precum și cele dintre angajator și salariat nu ar trebui să facă obiectul prezentei directive. Legislația aplicabilă în ceea ce privește obligațiile contractuale sau extracontractuale ale prestatorului ar trebui să fie determinate prin normele dreptului internațional privat.

(91)

Este necesar ca statele membre să aibă posibilitatea, în mod excepțional și de la caz la caz, să ia măsuri care derogă de la dispoziția cu privire la libertatea de a presta servicii în ceea ce privește un prestator stabilit într-un alt stat membru din motive legate de siguranța serviciilor. Cu toate acestea, ar trebui să fie posibil să se ia astfel de măsuri doar în absența armonizării la nivel comunitar.

(92)

Restricții cu privire la libera circulație a serviciilor contrare prezentei directive pot apărea nu numai din măsuri aplicate prestatorilor, ci și din cauza mai multor bariere în utilizarea serviciilor de către beneficiari, în special consumatori. Prezenta directivă menționează, cu titlu de exemplu, anumite tipuri de restricții aplicate unui beneficiar care dorește să utilizeze un serviciu oferit de un prestator stabilit într-un alt stat membru. Aceasta include și cazuri în care beneficiarii unui serviciu au obligația să obțină autorizație de la autoritățile competente sau să facă o declarație către acestea pentru a obține un serviciu de la un prestator stabilit într-un alt stat membru. Aceasta nu vizează regimurile de autorizare generală care se aplică, de asemenea, în cazul utilizării unui serviciu oferit de un prestator stabilit în același stat membru.

(93)

Conceptul de ajutor financiar oferit pentru utilizarea unui anumit serviciu nu ar trebui să se aplice schemelor de ajutoare oferite de statele membre în special în domeniul social sau în sectorul cultural, care sunt reglementate prin norme comunitare cu privire la concurență, și nici ajutoarelor financiare generale care nu sunt legate de un anumit serviciu, de exemplu burse de studii sau împrumuturi pentru studenți.

(94)

În conformitate cu normele din tratat cu privire la libera circulație a serviciilor, este interzisă discriminarea pe motiv de cetățenie sau naționalite a beneficiarului sau pe motivul reședinței naționale sau locale. Această discriminare ar putea lua forma unei obligații impuse doar resortisanților unui alt stat membru de a furniza documente originale, copii certificate pentru conformitate, un certificat de cetățenie sau naționalitate sau traduceri oficiale ale documentelor pentru a beneficia de un serviciu sau de condiții și prețuri mai avantajoase. Cu toate acestea, interzicerea cerințelor discriminatorii nu ar trebui să împiedice rezervarea avantajelor, în special în ceea ce privește tarifele, pentru anumiți beneficiari, în cazul în care această rezervare se bazează pe criterii legitime și obiective.

(95)

Principiul nediscriminării în cadrul pieței interne implică faptul că accesul unui beneficiar, în special al unui consumator, la un serviciu oferit publicului nu poate fi refuzat sau restricționat prin aplicarea unui criteriu inclus în condițiile generale puse la dispoziția publicului, referitor la cetățenia sau naționalitatea beneficiarului sau la locul de reședință al acestuia. Aceasta nu implică faptul că dispoziția, în aceste condiții generale, a unor tarife și condiții diferite pentru prestarea unui serviciu ar constitui o discriminare ilegală, în cazul în care aceste tarife, prețuri și condiții sunt justificate prin motive obiective care pot varia de la o țară la alta, cum ar fi costurile suplimentare care rezultă din distanță sau caracteristicile tehnice ale prestării serviciului, sau condițiile diferite ale pieței, cum ar fi o cerere mai mare sau mai redusă în funcție de sezon, diferitele perioade de vacanță în statele membre și prețurile practicate de către diferiți concurenți sau riscurile suplimentare legate de reglementări diferite de cele din statul membru de stabilire. Aceasta nu implică nici faptul că neprestarea unui serviciu către un consumator din cauza lipsei drepturilor de proprietate intelectuală solicitate pe un anumit teritoriu ar constitui discriminare ilegală.

(96)

Printre mijloacele prin care prestatorul poate face ușor accesibilă informația pe care este obligat să o furnizeze beneficiarului, este necesar să se prevadă adresa electronică, inclusiv cea a site-ului internet. În plus, obligația de a face accesibile anumite informații în documentele informative ale prestatorului care prezintă serviciile acestuia în detaliu nu ar trebui să cuprindă comunicările comerciale de natură generală, cum ar fi publicitatea, ci documente care conțin o descriere detaliată a serviciilor propuse, inclusiv documentele de pe site-ul internet.

(97)

Este necesar ca prezenta directivă să prevadă anumite norme cu privire la înalta calitate a serviciilor, asigurând în special cerințe cu privire la informații și transparență. Aceste norme ar trebui să se aplice atât în cazul prestării serviciilor transfrontaliere între statele membre, cât și în cazul serviciilor prestate într-un stat membru de către un prestator stabilit în acel stat membru, fără a se impune sarcini care nu sunt necesare asupra IMM-urilor. Acestea nu ar trebui să împiedice în nici un fel statele membre să aplice, în conformitate cu prezenta directivă și cu alte acte legislative comunitare, cerințe calitative suplimentare sau diferite.

(98)

Orice operator care prestează servicii care implică un risc direct și deosebit de sănătate, siguranță sau financiar pentru beneficiar sau o terță persoană, trebuie, în principiu, să aibă o asigurare corespunzătoare de răspundere profesională, sau o altă formă de garanție echivalentă sau comparabilă, ceea ce înseamnă, în special, că un astfel de operator ar trebui, în general, să aibă asigurare adecvată pentru serviciile prestate în unul sau mai multe state membre altele decât statul membru de stabilire.

(99)

Asigurarea sau garanția ar trebui să fie corespunzătoare cu gradul de risc și cu natura acestuia. În consecință, ar fi necesar ca asigurarea prestatorului să aibă acoperire transfrontalieră doar dacă prestatorul respectiv oferă în mod efectiv servicii în alte state membre. Statele membre nu ar trebui să stabilească norme mai detaliate în ceea ce privește acoperirea asigurării și nici să fixeze, de exemplu, praguri minime pentru suma asigurată sau limite la excluderi de la acoperirea asigurării. Prestatorii și societățile de asigurări ar trebui să mențină flexibilitatea necesară în negocierea polițelor de asigurare adaptate în mod precis gradului de risc și naturii acestuia. În plus, nu este necesar să fie stabilită printr-o dispoziție legislativă o obligație de asigurare adecvată. Este suficient ca o obligație de asigurare să facă parte din normele privind deontologia stabilite de către ordinele profesionale. În cele din urmă, nu ar trebui să existe nici o obligație pentru societățile de asigurări de a acorda asigurări.

(100)

Este necesar să se înlăture interdicțiile totale în ceea ce privește comunicările comerciale pentru profesiile reglementate, nu prin eliminarea interdicțiilor asupra conținutului unei comunicări comerciale, ci prin eliminarea acelor interdicții care, în general, interzic pentru o anumită profesie una sau mai multe forme de comunicare comercială, cum ar fi publicitatea prin unul sau mai multe mijloace de comunicare în masă. În ceea ce privește conținutul sau metodele comunicării comerciale, este necesar ca profesioniștii să fie încurajați să elaboreze coduri de conduită la nivel comunitar, în conformitate cu legislația comunitară.

(101)

Este necesar și în interesul beneficiarilor, în special al consumatorilor, ca prestatorii să aibă posibilitatea să ofere servicii multidisciplinare și ca restricțiile în această privință să fie limitate la ceea ce este necesar pentru a asigura imparțialitatea, independența și integritatea profesiilor reglementate. Aceasta nu aduce atingere restricțiilor sau interdicțiilor în ceea ce privește desfășurarea unor activități specifice în scopul asigurării independenței în cazurile în care un stat membru încredințează unui prestator o anumită sarcină, în special în domeniul dezvoltării urbane, și nu ar trebui să afecteze nici aplicarea normelor de concurență.

(102)

Pentru a spori transparența și pentru a promova evaluări bazate pe criterii comparabile în ceea ce privește calitatea serviciilor oferite și prestate beneficiarilor, este important ca informația cu privire la semnificația etichetelor de calitate și a altor mărci distinctive legate de aceste servicii să fie ușor accesibilă. Această obligație cu privire la transparență este deosebit de importantă în domenii precum turismul, în special în industria hotelieră, în care utilizarea sistemelor de clasificare este foarte răspândită. În plus, este necesar să se examineze în ce măsură standardizarea europeană ar putea facilita compatibilitatea și calitatea serviciilor. Standardele Europene sunt elaborate de către organismele europene de standardizare, Comitetul European de Standardizare (CEN), Comitetul european pentru standardizare electrotehnică (Cenelec) și Institutul European de Standarde în Telecomunicații (ETSI). După caz, Comisia, în conformitate cu procedurile prevăzute de Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice (20) și a unor norme cu privire la serviciile societății informaționale, poate da un mandat pentru elaborarea unor standarde specifice europene.

(103)

Pentru a rezolva potențialele probleme legate de respectarea hotărârilor judecătorești, este necesar să se prevadă ca statele membre să recunoască garanțiile echivalente depuse la instituții sau organisme, cum ar fi băncile, societățile de asigurări sau prestatori de alte servicii financiare stabiliți într-un alt stat membru.

(104)

Dezvoltarea unei rețele a autorităților de protecție a consumatorilor din statele membre, care face obiectul Regulamentului (CE) nr. 2006/2004, completează cooperarea prevăzută de prezenta directivă. Aplicarea legislației cu privire la protecția consumatorilor în situații transfrontaliere, în special în ceea ce privește noile practici de marketing și vânzări, precum și nevoia de a elimina anumite obstacole specifice în calea cooperării în acest domeniu, necesită un grad mai mare de cooperare între statele membre. În special este necesar ca în acest sector să se garanteze că statele membre impun încetarea practicilor ilegale de către operatori pe teritoriile lor care vizează consumatori dintr-un alt stat membru.

(105)

Cooperarea administrativă este esențială pentru funcționarea corectă a pieței interne a serviciilor. Lipsa de cooperare între statele membre duce la proliferarea normelor aplicabile prestatorilor sau dublarea controalelor pentru activitățile transfrontaliere și poate fi, de asemenea, folosită de către agenți economici incorecți în scopul evitării controlului sau pentru a eluda dispozițiile naționale aplicabile serviciilor. În consecință, este necesar să se prevadă obligații clare și constrângătoare din punct de vedere juridic pentru ca statele membre să coopereze în mod eficient.

(106)

În sensul capitolului cu privire la cooperarea administrativă, „controlul” ar trebui să cuprindă activități precum supravegherea și stabilirea faptelor, rezolvarea problemelor, punerea în executare și aplicarea sancțiunilor, precum și activitățile ulterioare care decurg din acestea.

(107)

În împrejurări normale, asistența reciprocă ar trebui să aibă loc direct între autoritățile competente. Punctelor de contact desemnate de către statele membre ar trebui să li se solicite să faciliteze acest proces doar în cazul în care se întâlnesc dificultăți, de exemplu în cazul în care se solicită asistență pentru identificarea autorității competente în cauză.

(108)

Anumite obligații de asistență reciprocă ar trebui să se aplice în toate aspectele reglementate de prezenta directivă, inclusiv cele referitoare la cazurile în care un prestator se stabilește într-un alt stat membru. Alte obligații de asistență reciprocă ar trebui aplicate doar în cazul prestării de servicii transfrontaliere, în care se aplică dispoziția privind libertatea de a presta servicii. O altă serie de obligații ar trebui să se aplice în toate cazurile de prestări de servicii transfrontaliere, inclusiv în sectoarele nereglementate prin dispoziția cu privire la libertatea de a presta servicii. Prestarea de servicii transfrontaliere ar trebui să includă cazuri în care serviciile sunt prestate la distanță și în care beneficiarul se deplasează în statul membru de stabilire al prestatorului pentru a beneficia de servicii.

(109)

În cazurile în care un prestator se mută temporar într-un stat membru altul decât statul membru de stabilire, sunt necesare dispoziții cu privire la asistența reciprocă între cele două state membre, în așa fel încât primul să poată efectua controale, inspecții și anchete la cererea statului membru de stabilire sau să efectueze astfel de controale din proprie inițiativă în cazul în care acestea sunt doar constatări factuale.

(110)

Nu ar trebui să fie posibil ca statele membre să eludeze normele stabilite de prezenta directivă, inclusiv dispoziția cu privire la libertatea de a presta servicii prin efectuarea unor controale, inspecții și investigații discriminatorii și disproporționate.

(111)

Dispozițiile prezentei directive cu privire la schimbul de informații referitoare la buna reputație a prestatorilor nu ar trebui să împiedice inițiativele în domeniul cooperării polițienești și judiciare în materie penală, în special în ceea ce privește schimbul de informații între autoritățile responsabile de aplicarea legii din statele membre și în ceea ce privește cazierul judiciar.

(112)

Cooperarea între statele membre necesită un sistem computerizat de informații operațional pentru ca autoritățile competente să poată identifica cu ușurință interlocutorii din alte state membre și să comunice într-o manieră eficientă.

(113)

Este necesar să se prevadă ca statele membre, în cooperare cu Comisia, să încurajeze părțile interesate să elaboreze coduri de conduită la nivel comunitar cu scopul, în special, de a promova calitatea serviciilor și luând în considerare specificul fiecărei profesii. Aceste coduri de conduită ar trebui să respecte dreptul Comunitar, în special dreptul concurenței. Acestea ar trebui să fie compatibile cu normele deontologice profesionale care sunt obligatorii din punct de vedere juridic în statele membre.

(114)

Statele membre ar trebui să încurajeze elaborarea unor coduri de conduită la nivel comunitar, în special de către ordinele, organismele și asociațiile profesionale. Aceste coduri de conduită ar trebui să includă, în funcție de specificul fiecărei profesii, norme pentru comunicările comerciale referitoare la profesiile reglementate, precum și norme de deontologie profesională ale profesiilor reglementate care au ca scop, în special, asigurarea independenței, imparțialității și a păstrării secretului profesional. În plus, condițiile de exercitare a activităților agenților imobiliari ar trebui incluse în astfel de coduri de conduită. Statele membre ar trebui să ia măsuri adiacente pentru a încuraja ordinele, organismele și asociațiile profesionale să pună în practică la nivel național codurile de conduită adoptate la nivel comunitar.

(115)

Codurile de conduită la nivel comunitar sunt adoptate pentru a stabili norme minime de conduită și completează cerințele juridice ale statelor membre. Acestea nu împiedică statele membre, în conformitate cu legislația comunitară, să ia măsuri legislative mai stricte, și nu împiedică ordinele profesionale naționale să ofere o mai mare protecție în codurile lor de conduită naționale.

(116)

Deoarece obiectivele prezentei directive și anume, eliminarea barierelor în calea libertății de stabilire a prestatorilor în statele membre și în calea libertății de a presta servicii între statele membre nu pot fi îndeplinite în mod satisfăcător de către statele membre și, prin urmare, din cauza dimensiunilor acțiunii, pot fi mai bine realizate la nivel comunitar, Comunitatea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității astfel cum este prevăzut la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.

(117)

Dispozițiile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (21).

(118)

În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare (22), statele membre sunt încurajate să elaboreze pentru ele și în interesul Comunității tabele care ilustrează, în măsura în care este posibil, corespondența dintre directivă și măsurile de transpunere și să le facă publice,

(a)

servicii neeconomice de interes general;

(b)

servicii financiare, cum ar fi serviciile bancare, de credit, asigurări și reasigurări, pensii ocupaționale și personale, valori mobiliare, fonduri de investiții, plăți și consultanță pentru investiții, inclusiv serviciile menționate în anexa I la Directiva 2006/48/CE;

(c)

serviciile și rețelele de comunicații electronice, precum și resursele și serviciile asociate, în ceea ce privește domeniile reglementate de Directivele 2002/19/CE, 2002/20/CE, 2002/21/CE, 2002/22/CE și 2002/58/CE;

(d)

serviciile în domeniul transportului, inclusiv serviciile portuare care intră în domeniul de aplicare a titlului V din tratat;

(e)

serviciile agențiilor de ocupare temporară a forței de muncă;

(f)

servicii de îngrijire a sănătății, fie că sunt sau nu asigurate în cadrul unor unități de îngrijire a sănătății și indiferent de modul în care sunt organizate și finanțate la nivel național sau dacă sunt de natură publică sau privată;

(g)

servicii audiovizuale, inclusiv serviciile cinematografice, indiferent de modul lor de producție, distribuție și transmisie, precum și serviciile de radiodifuziune;

(h)

activitățile de jocuri de noroc care presupun pariuri cu o miză cu valoare pecuniară în jocuri de noroc, inclusiv loterie, jocuri de cazinou și tranzacții referitoare la pariuri;

(i)

activități care sunt asociate exercitării autorității publice astfel cum se stabilește la articolul 45 din tratat;

(j)

servicii sociale cu privire la locuințele sociale, servicii privind îngrijirea copiilor și ajutorul acordat familiilor sau persoanelor aflate în nevoie în mod permanent sau temporar, care sunt prestate de către stat, de către prestatori mandatați de stat sau de organizații de caritate recunoscute de stat;

(k)

servicii de securitate privată;

(l)

servicii prestate de notari și executori judecătorești numiți de autoritățile publice.

(a)

Directiva 96/71/CE;

(b)

Regulamentul (CEE) nr. 1408/71;

(c)

Directiva 89/552/CEE a Consiliului din 3 octombrie 1989 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune (23);

(d)

Directiva 2005/36/CE.

1.

„serviciu” înseamnă orice activitate economică independentă, prestată în mod obișnuit în schimbul unei remunerații, menționată la articolul 50 din tratat;

2.

„prestator” înseamnă orice persoană fizică resortisant al unui stat membru sau orice persoană juridică menționată la articolul 48 din tratat, stabilită într-un stat membru care oferă sau prestează un serviciu;

3.

„beneficiar” înseamnă orice persoană fizică resortisant a unui stat membru sau care beneficiază de drepturi care îi sunt conferite prin acte comunitare, sau orice persoană juridică menționată la articolul 48 din tratat, stabilită într-un stat membru, care, în scopuri profesionale sau non-profesionale utilizează sau dorește să utilizeze un serviciu;

4.

„stat membru de stabilire” înseamnă statul membru pe al cărui teritoriu este stabilit prestatorul serviciului în cauză;