Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

-

European flag

Ediţia în limba română

07.   Politica în domeniul transporturilor

Volumul 002

 


Referințe

 

Cuprins

 

Anul

JO

Pagina

 

 

 

 

Notă introductivă

1

1986

L 378

4

 

 

31986R4056

 

 

 

Regulamentul (CEE) NR. 4056/86 al Consiliului din 22 decembrie 1986 de stabilire a regulilor detaliate de aplicare a dispozițiilor articolelor 85 și 86 din tratat transportului maritim

3

1986

L 378

14

 

 

31986R4057

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 4057/86 al Consiliului din 22 decembrie 1986 privind practicile tarifare neloiale în transportul maritim

13

1986

L 378

21

 

 

31986R4058

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 4058/86 al Consiliului din 22 decembrie 1986 privind o acțiune coordonată de garantare a accesului liber la traficul transoceanic

20

1987

L 143

32

 

 

31987D0286

 

 

 

Decizia Consiliului din 26 mai 1987 privind aplicarea între Comunitate și Elveția a dispozițiilor prevăzute în secțiunile II și III din Acordul privind serviciile ocazionale internaționale de transport rutier de călători cu autocarul și autobuzul (ASOR)

23

1987

L 374

9

 

 

31987R3976

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 3976/87 al Consiliului din 14 decembrie 1987 privind aplicarea articolului 85 alineatul (3) din tratat anumitor categorii de înțelegeri și practici concertate în sectorul transporturilor aeriene

24

1988

L 325

55

 

 

31988L0599

 

 

 

Directiva Consiliului din 23 noiembrie 1988 privind procedurile standard de control pentru aplicarea Regulamentului (CEE) nr. 3820/85 privind armonizarea unor dispoziții ale legislației sociale referitoare la transportul rutier și a Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 privind aparatura de înregistrare în transportul rutier

27

1989

L 220

1

 

 

31989R2299

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 2299/89 al Consiliului din 24 iulie 1989 de stabilire a unui cod de conduită pentru sistemele informatizate de rezervare

30

1989

L 363

27

 

 

31989L0629

 

 

 

Directiva Consiliului din 4 decembrie 1989 privind limitarea emisiilor sonore produse de avioanele civile subsonice cu reacție

37

1989

L 390

1

 

 

31989R4058

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 4058/89 al Consiliului din 21 decembrie 1989 privind stabilirea prețurilor la transportul rutier de mărfuri între statele membre

39

1990

L 217

8

 

 

31990R2343

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 2343/90 al Consiliului din 24 iulie 1990 privind accesul operatorilor de transport aerian la rutele de servicii aeriene regulate intracomunitare și împărțirea capacității locurilor între operatorii de transport aerian pe serviciile aeriene regulate între statele membre

41

1990

L 318

20

 

 

31990R3314

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 3314/90 al Comisiei din 16 noiembrie 1990 de adaptare la progresul tehnic a Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 al Consiliului privind aparatura de înregistrare în domeniul transporturilor rutiere

49

1990

L 353

46

 

 

31990L0653

 

 

 

Directiva Consiliului din 4 decembrie 1990 de stabilire a unor adaptări în scopul punerii în aplicare în Germania a anumitor directive comunitare privind statistica transportului de mărfuri și statistica prețurilor pentru gaze și electricitate

51

1990

L 375

10

 

 

31990R3916

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 3916/90 al Consiliului din 21 decembrie 1990 privind măsurile care trebuie luate în eventualitatea unei crize pe piața transportului rutier de mărfuri

53

1991

L 036

1

 

 

31991R0294

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 294/91 al Consiliului din 4 februarie 1991 privind funcționarea serviciilor de transport aerian de marfă între statele membre

55

1991

L 169

1

 

 

31991R1893

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 1893/91 al Consiliului din 20 iunie 1991 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1191/69 privind acțiunea statelor membre în ceea ce privește obligațiile inerente noțiunii de serviciu public în domeniul transportului feroviar, rutier și naval

59

1991

L 237

1

 

 

31991L0439

 

 

 

Directiva Consiliului din 29 iulie 1991 privind permisele de conducere

62

1991

L 237

25

 

 

31991L0440

 

 

 

Directiva Consiliului din 29 iulie 1991 privind dezvoltarea căilor ferate comunitare

86

1991

L 373

1

 

 

31991R3921

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 3921/91 al Consiliului din 16 decembrie 1991 de stabilire a condițiilor în care transportatorii nerezidenți pot transporta mărfuri sau călători pe căile navigabile interioare în interiorul unui stat membru

90

1991

L 373

4

 

 

31991R3922

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 3922/91 al Consiliului din 16 decembrie 1991 privind armonizarea cerințelor tehnice și a procedurilor administrative în domeniul aviației civile

93

1991

L 373

26

 

 

31991L0671

 

 

 

Directiva Consiliului din 16 decembrie 1991 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind utilizarea obligatorie a centurii de siguranță în vehiculele cu o capacitate mai mică de 3,5 tone

99

1992

L 055

3

 

 

31992R0479

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 479/92 al Consiliului din 25 februarie 1992 privind aplicarea articolului 85 alineatul (3) din tratat anumitor categorii de acorduri, decizii și practici concertate stabilite între companiile maritime de linie (consorții)

102

1992

L 057

27

 

 

31992L0006

 

 

 

Directiva 92/6/CEE a Consiliului din 10 februarie 1992 privind instalarea și utilizarea dispozitivelor limitatoare de viteză pentru anumite categorii de vehicule din cadrul Comunității

105

1992

L 059

17

 

 

31992D0143

 

 

 

Decizia Consiliului din 25 februarie 1992 privind sistemele de radionavigație pentru Europa

107

1992

L 076

21

 

 

31992L0014

 

 

 

Directiva 92/14/CEE a Consiliului din 2 martie 1992 privind limitarea exploatării avioanelor care intră sub incidența anexei 16 la Convenția privind aviația civilă internațională, partea II, capitolul 2, volumul 1, a doua ediție (1988)

109

1992

L 095

1

 

 

31992R0881

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 881/92 al Consiliului din 26 martie 1992 privind accesul pe piața transportului rutier de mărfuri în cadrul Comunității către sau dinspre teritoriul unui stat membru sau care traversează teritoriul unuia sau mai multor state membre

116

1992

L 129

11

 

 

31992L0022

 

 

 

Directiva 92/22/CEE a Consiliului din 31 martie 1992 privind geamurile securizate și materialele pentru geamurile autovehiculelor și ale remorcilor acestora

123

1992

L 129

154

 

 

31992L0024

 

 

 

Directiva 92/24/CEE a Consiliului din 31 martie 1992 privind dispozitivele limitatoare de viteză sau sistemele similare de limitare a vitezei montate pe diferite categorii de autovehicule

130

1992

L 199

33

 

 

31992L0062

 

 

 

Directiva 92/62/CEE a Comisiei din 2 iulie 1992 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 70/311/CEE a Consiliului privind sistemul de direcție al autovehiculelor și al remorcilor acestora

151

1992

L 240

8

 

 

31992R2408

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 2408/92 al Consiliului din 23 iulie 1992 privind accesul operatorilor de transport aerian comunitari la rutele aeriene intracomunitare

167

1992

L 240

15

 

 

31992R2409

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 2409/92 al Consiliului din 23 iulie 1992 privind tarifele serviciilor aeriene pentru transportul de pasageri și de marfă

176

1992

L 240

19

 

 

31992R2411

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 2411/92 al Consiliului din 23 iulie 1992 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3976/87 privind aplicarea articolului 85 alineatul (3) din tratat anumitor categorii de acorduri și practici concertate în sectorul transportului aerian

179

1992

L 364

11

 

 

31992R3578

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 3578/92 al Consiliului din 7 decembrie 1992 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1107/70 privind acordarea de ajutoare pentru transportul feroviar, rutier și pe căi navigabile interioare

181

1992

L 368

38

 

 

31992L0106

 

 

 

Directiva 92/106/CEE a Consiliului din 7 decembrie 1992 privind stabilirea de norme comune pentru anumite tipuri de transporturi combinate de mărfuri între state membre

183

1992

L 374

12

 

 

31992R3688

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 3688/92 al Comisiei din 21 decembrie 1992 de adaptare la progresul tehnic a Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 al Consiliului privind aparatura de înregistrare în domeniul transporturilor rutiere

188

1992

L 409

17

 

 

31992L0114

 

 

 

Directiva 92/114/CEE a Consiliului din 17 decembrie 1992 privind proeminențele exterioare existente în partea din față a peretelui posterior al cabinei de pe autovehiculele din categoria N

190

1993

L 014

1

 

 

31993R0095

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 95/93 al Consiliului din 18 ianuarie 1993 privind normele comune de alocare a sloturilor orare pe aeroporturile comunitare

204

1993

L 072

33

 

 

31993D0173

 

 

 

Decizia Comisiei din 22 februarie 1993 privind elaborarea formularelor standard prevăzute la articolul 16 din Regulamentul (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului privind armonizarea anumitor dispoziții din domeniul social referitoare la transportul rutier

210

1993

L 188

1

 

 

31993L0029

 

 

 

Directiva 93/29/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind identificarea comenzilor, a martorilor și a indicatoarelor pentru autovehiculele cu două sau trei roți

213

1993

L 188

11

 

 

31993L0030

 

 

 

Directiva 93/30/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind dispozitivele de avertizare sonoră pentru autovehiculele cu două sau trei roți

223

1993

L 188

19

 

 

31993L0031

 

 

 

Directiva 93/31/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind suporții articulați pentru autovehiculele cu două roți

233

1993

L 188

28

 

 

31993L0032

 

 

 

Directiva 93/32/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind dispozitivele de susținere pentru pasageri montate pe autovehiculele cu două roți

243

1993

L 188

32

 

 

31993L0033

 

 

 

Directiva 93/33/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind dispozitivele de protecție împotriva utilizării neautorizate a autovehiculelor cu două sau trei roți

248

1993

L 188

38

 

 

31993L0034

 

 

 

Directiva 93/34/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind inscripționările legale ale autovehiculelor cu două sau trei roți

254


07/Volumul 002

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

1




/

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


Notă introductivă

În conformitate cu articolul 58 din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările la tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană (JO L 157, 21.6.2005, p. 203), textele actelor instituțiilor și ale Băncii Centrale Europene adoptate înainte de data aderării, redactate de Consiliu sau Comisie ori de Banca Centrală Europeană în limbile bulgară și română sunt autentice, de la data aderării, în aceleași condiții ca și textele redactate în celelalte limbi oficiale ale Comunităților. Articolul menționat prevede, de asemenea, că textele se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene dacă și textele în limbile actuale au fost publicate.

În conformitate cu acest articol, prezenta ediție specială a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene se publică în limba română și conține textele actelor obligatorii cu aplicare generală. Prezenta ediție cuprinde actele adoptate din 1952 până la 31 decembrie 2006.

Textele care se publică sunt grupate în 20 de capitole, în funcție de clasificarea existentă în Repertoarul legislației comunitare în vigoare, după cum urmează:

01

Probleme generale, financiare și instituționale

02

Uniunea vamală și libera circulație a mărfurilor

03

Agricultură

04

Pescuit

05

Libera circulație a lucrătorilor și politica socială

06

Dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii

07

Politica în domeniul transporturilor

08

Politica în domeniul concurenței

09

Impozitare

10

Politica economică și monetară și libera circulație a capitalurilor

11

Relații externe

12

Energie

13

Politica industrială și piața internă

14

Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale

15

Protecția mediului, a consumatorilor și a sănătății

16

Știință, informare și cultură

17

Legislația privind întreprinderile

18

Politica externă și de securitate comună

19

Spațiul de libertate, securitate și justiție

20

Europa cetățenilor

Repertoarul menționat, care se publică bianual în limbile oficiale ale Uniunii Europene, se va publica ulterior și în limba română, urmând a fi incluse trimiteri la prezenta ediție specială. Astfel, repertoarul poate fi utilizat și ca index al prezentei ediții speciale.

Actele publicate în prezenta ediție specială se publică, cu câteva excepții, în forma în care au fost publicate în Jurnalul Oficial în limbile originare. Prin urmare, la utilizarea prezentei ediții speciale trebuie luate în considerare modificările ulterioare sau adaptările ori derogările adoptate de instituții sau de Banca Centrală Europeană ori care sunt prevăzute în Actul de aderare.

În mod excepțional, în anumite cazuri, când anexele tehnice de mari dimensiuni ale actelor se înlocuiesc ulterior cu alte anexe, se va face trimitere numai la ultimul act de înlocuire. Acesta este, în special, cazul anumitor acte care conțin listele codurilor vamale (capitolul 02), al actelor privind transportul, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (capitolele 07 și 13), precum și al anumitor protocoale și anexe la Acordul privind SEE.

De asemenea, Statutul personalului se publică, în mod excepțional, în formă consolidată în care sunt incluse toate modificările până la sfârșitul anului 2005. Modificările efectuate după această dată se publică în versiunea originară.

Edițiile speciale cuprind două sisteme de numerotare:

(i)

numerotarea originară a paginilor Jurnalului Oficial și data publicării din edițiile în limbile olandeză, franceză, germană și italiană, începând cu 1 ianuarie 1973 din edițiile în limbile engleză și daneză, începând cu 1 ianuarie 1981 din ediția în limba greacă, începând cu 1 ianuarie 1986 din edițiile în limbile spaniolă și portugheză, începând cu 1 ianuarie 1995 din edițiile în limbile finlandeză și suedeză și începând cu 1 mai 2004 din edițiile în limbile cehă, estonă, letonă, lituaniană, malteză, maghiară, polonă, slovacă și slovenă.

În numerotarea paginilor există întreruperi întrucât nu toate actele care au fost publicate la data respectivă sunt publicate în prezenta ediție specială. Atunci când se face trimitere la Jurnalul Oficial în citarea actelor, trebuie utilizate numerele paginilor originare;

(ii)

numerotarea paginilor din edițiile speciale, care este continuă și care nu trebuie utilizată pentru citarea actelor.

Până în iunie 1967, numerotarea paginilor Jurnalului Oficial începea de la pagina 1 în fiecare an. După această dată, fiecare număr a început cu pagina 1.

De la 1 ianuarie 1968, Jurnalul Oficial a fost împărțit în două părți:

Legislație („L”),

Comunicări și informări („C”).

La 1 februarie 2003, vechea denumire oficială de „Jurnal Oficial al Comunităților Europene” s-a schimbat, ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Nisa, aceasta fiind în prezent „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

3


31986R4056


L 378/4

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 4056/86 AL CONSILIULUI

din 22 decembrie 1986

de stabilire a regulilor detaliate de aplicare a dispozițiilor articolelor 85 și 86 din tratat transportului maritim

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 84 alineatul (2) și articolul 87,

având în vedere propunerea Comisiei,

având in vedere avizul Adunării parlamentare (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

întrucât regulile de concurență sunt parte a dispozițiilor generale ale tratatului care se aplică și transportului maritim; întrucât regulile detaliate de aplicare a acelor dispoziții sunt stabilite în capitolul din tratat care tratează regulile privind concurența sau care vor fi determinate de procedurile prevăzute în capitolul respectiv;

întrucât, în conformitate cu Regulamentul nr. 141 al Consiliului (3), Regulamentul nr. 17 al Consiliului (4) nu se aplică transportului; întrucât Regulamentul (CEE) nr. 1017/68 al Consiliului (5) se aplică numai transportului terestru; întrucât, prin urmare, în prezent Comisia nu are mijloacele de a investiga direct cazurile de presupusă încălcare a articolelor 85 și 86 în transportul maritim; întrucât, mai mult, Comisia nu dispune de propriile sale mijloace pentru a lua decizii sau pentru a impune sancțiuni așa cum este necesar pentru a pune capăt încălcărilor constatate de aceasta;

întrucât această situație necesită adoptarea unui regulament care să aplice regulile de concurență transportului maritim; întrucât Regulamentul (CEE) nr. 954/79 al Consiliului din 15 mai 1979 privind ratificarea de către statele membre sau aderarea lor la Convenția Națiunilor Unite privind Codul de conduită pentru cartelul armatorilor navelor de linie (6) va duce la aplicarea Codului de conduită unui număr substanțial de carteluri care deservesc Comunitatea; întrucât regulamentul de aplicare a regulilor de concurență transportului maritim prevăzute în ultimul motiv din Regulamentul (CEE) nr. 954/79 trebuie să țină cont de adoptarea Codului;

întrucât, în ceea ce privește cartelurile reglementate de Codul de conduită, regulamentul trebuie să completeze codul sau să-l facă mai precis;

întrucât ar fi de preferat excluderea serviciilor navelor tramp din domeniul de aplicare a prezentului regulament, tarifele pentru aceste servicii fiind negociate pentru fiecare caz în parte în funcție de condițiile cererii și ofertei;

întrucât prezentul regulament trebuie să țină seama de necesitatea, pe de-o parte, de a prevedea reguli de aplicare care să permită Comisiei să se asigure că regulile de concurență nu sunt denaturate în mod nejustificat în cadrul pieței comune, iar, pe de altă parte, de a evita o reglementare excesivă a sectorului;

întrucât prezentul regulament trebuie să definească domeniul de aplicare a dispozițiilor articolelor 85 și 86 din tratat, ținând seama de particularitățile transportului maritim; întrucât comerțul între statele membre poate fi afectat atunci când practicile restrictive sau abuzurile privesc transportul maritim internațional, inclusiv transportul intracomunitar, dinspre sau spre porturile din Comunitate; întrucât astfel de practici restrictive sau abuzuri pot influența concurența în primul rând între porturile din diferitele state membre prin modificarea zonelor de atragere respective și în al doilea rând între activitățile din acele zone de atragere și perturba practicile comerciale din cadrul pieței comune;

întrucât anumite tipuri de acorduri tehnice, decizii și practici concertate pot fi excluse de la interzicerea practicilor restrictive pe motiv că, de regulă, nu restrâng concurența;

întrucât trebuie să existe dispoziții pentru exceptările pe categorii ale cartelurilor armatorilor navelor de linie; întrucât cartelurile armatorilor navelor de linie au un efect stabilizator asigurând expeditorilor servicii de încredere; întrucât, în general, contribuie la furnizarea de servicii regulate de transport maritim adecvate, eficiente și iau în considerație în mod corect interesele utilizatorilor; întrucât astfel de rezultate nu pot fi obținute fără cooperarea pe care o promovează companiile maritime în cadrul cartelurilor în legătură cu tarifele și, după caz, cu disponibilul de capacitate sau cu alocarea încărcăturii pentru transport și a venitului; întrucât în majoritatea cazurilor cartelurile continuă să facă obiectul unei concurențe reale atât din partea serviciilor regulate din afara cartelului și, în anumite situații, din partea serviciilor navelor tramp, precum și din partea altor mijloace de transport; întrucât mobilitatea flotelor, ce reprezintă o trăsătură caracteristică a structurii disponibilului în domeniul naval, supune cartelurile unei concurențe constante pe care ele, de regulă, nu o pot elimina dintr-o mare parte a serviciilor navale în discuție;

întrucât pentru a împiedica totuși cartelurile să se angajeze în practici incompatibile cu articolul 85 alineatul (3) din tratat, exceptarea trebuie să fie însoțită de anumite condiții și obligații;

întrucât finalitatea condițiilor ar trebui să fie aceea de a împiedica cartelurile să impună restricții de concurență, care nu sunt indispensabile atingerii obiectivelor pe baza cărora se acordă exceptarea; întrucât în acest sens cartelurile nu trebuie să aplice pentru o anumită rută tarife și condiții de transport care se diferențiază numai prin referire la țara de origine sau la destinația bunurilor transportate și astfel să determine în cadrul Comunității devieri ale comerțului care să dăuneze anumitor porturi, expeditori, transportatori sau prestatori de servicii auxiliare transportului; întrucât trebuie permise înțelegeri de loialitate numai în conformitate cu regulamentul care nu restrânge unilateral libertatea utilizatorilor și implicit concurența din industria navală, fără să aducă atingere totuși dreptului unui cartel de a impune sancțiuni utilizatorilor care caută prin mijloace improprii să eludeze obligația de loialitate cerută în schimbul rabaturilor, tarifelor reduse la navlu sau comisioanelor acordate acestora de către carteluri; întrucât utilizatorii trebuie să aibă libertatea de a stabili întreprinderile la care apelează pentru transportul terestru sau pentru serviciile la cheu neacoperite de cheltuielile de transport sau alte costuri convenite cu compania maritimă;

întrucât trebuie ca exceptarea să fie însoțită de anumite obligații; întrucât, în acest sens, utilizatorii trebuie să aibă în orice moment posibilitatea de a afla tarifele și condițiile de transport aplicate de membrii cartelului, deoarece în cazul transporturilor terestre organizate de expeditori acestora din urmă continuă să li se aplice Regulamentul (CEE) nr. 1017/68; întrucât trebuie prevăzut ca hotărârile arbitrale și recomandările făcute de către conciliatori și acceptate de părți să fie imediat aduse la cunoștința Comisiei pentru ca aceasta să poată verifica dacă prin aceasta cartelurile nu sunt exceptate de la condițiile prevăzute în Regulament și astfel nu încalcă dispozițiile articolelor 85 și 86;

întrucât consultările dintre utilizatori sau asociațiile de utilizatori și carteluri pot asigura o funcționare mai eficientă a serviciilor de transport maritim care ține seama mai bine de cerințele utilizatorilor; întrucât prin urmare anumite practici restrictive care pot rezulta din aceste consultări trebuie exceptate;

întrucât nu este posibilă nici o exceptare dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 85 alineatul (3); întrucât, din aceste motive, Comisia trebuie să aibă competența de a adopta măsurile corespunzătoare atunci când, din cauza unor situații deosebite, un acord sau o practică concertată se dovedește că are anumite efecte care contravin dispozițiilor articolului 85 alineatul (3); întrucât având în vedere rolul specific pe care-l joacă cartelurile în sectorul serviciilor maritime reacția Comisiei trebuie să fie progresivă și proporționată; întrucât Comisia trebuie, în consecință, să aibă competența în primul rând să facă recomandări și apoi să ia decizii;

întrucât nulitatea de drept prevăzută la articolul 85 alineatul (3) cu privire la acorduri sau decizii cărora nu li s-a acordat exceptarea în conformitate cu articolul 85 alineatul (3) datorită caracteristicilor discriminatorii sau de altă natură se aplică numai elementelor acordului reglementate de interdicția din articolul 85 alineatul (1) și se aplică întregului acord numai dacă acele elemente nu apar ca fiind separabile de acord; întrucât Comisia trebuie, prin urmare, atunci când constată o încălcare a exceptării pe categorii fie să specifice ce elemente din acord sunt intrezise și, în consecintă, nule de drept, fie să indice motivele pentru care acele elemente nu sunt separabile de restul acordului și, de aceea, întregul acord este nul;

întrucât, având în vedere caracteristicile transportului maritim internațional, trebuie ținut cont de faptul că aplicarea prezentului regulament anumitor practici restrictive sau abuzuri poate intra în conflict cu actele cu putere de lege și normele anumitor țări terțe și să se dovedească dăunător unor interese importante de comerț și transport naval ale Comunității; întrucât consultările și, acolo unde este cazul, negocierile autorizate de către Consiliu trebuie întreprinse de către Comisie cu acele țări conform politicii Comunității privind transportul maritim;

întrucât prezentul regulament trebuie să prevadă procedurile, puterea de decizie și sancțiunile necesare pentru a asigura respectarea interdicțiilor din articolul 85 alineatul (1) și articolul 86, precum și condițiile pentru aplicarea dispozițiilor articolului 85 alineatul (3);

întrucât trebuie ținut cont în această privință de dispozițiile procedurale ale Regulamentului (CEE) nr. 1017/68 aplicabile operațiunilor de transport terestru care are în vedere anumite trăsături distinctive ale operațiunilor de transport văzute în ansamblu;

întrucât, având în vedere în special particularitățile transportului maritim, întreprinderilor le revine în primul rând răspunderea pentru conformitatea acordurilor, deciziilor și practicilor concertate cu regulile de concurență și, prin urmare, notificarea lor la Comisie nu trebuie să fie obligatorie;

întrucât în anumite situații întreprinderile pot totuși să ceară Comisiei confirmarea că acordurile, deciziile și practicile concertate sunt în conformitate cu dispozițiile în vigoare; întrucât trebuie prevăzută o procedură simplificată pentru astfel de cazuri,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

SECȚIUNEA 1

Articolul 1

Obiectul și domeniul de aplicare a regulamentului

(1)   Prezentul regulament stabilește reguli detaliate de aplicare a dispozițiilor articolelor 85 și 86 din tratat serviciilor de transport maritim.

(2)   Se aplică numai serviciilor de transport maritim internațional dinspre și spre unul sau mai multe porturi din Comunitate, altele decât serviciile navelor tramp.

(3)   În sensul prezentului regulament:

(a)

„servicii ale navelor tramp” înseamnă transportul de bunuri în vrac sau în vrac plasat în ambalaj pe o navă navlosită integral sau parțial unuia sau mai multor expeditori pe baza unui contract de navlosire pe cursă sau timp sau a oricărei forme de contract cu dată de plecare neplanificată în mod regulat sau neanunțată unde navlul este negociat liber, de la caz la caz, în conformitate cu condițiile de cerere și ofertă;

(b)

„cartelul armatorilor navelor de linie” înseamnă un grup de doi sau mai mulți transportatori, operatori de nave, care prestează servicii maritime internaționale pentru transportul încărcăturii pe o rută specială sau pe rute în cadrul unor limite geografice specifice și care au un acord sau o înțelegere de orice natură în cadrul cărora operează în condiții de navlu uniforme sau comune și orice fel de condiții convenite pentru prestarea de servicii maritime de linie;

(c)

„utilizator de transport” înseamnă o întreprindere (ex. expeditori, destinatari, expeditori de tranzit etc.) cu condiția să fi intrat sau să-și demonstreze intenția de a intra într-un contract sau alt tip de înțelegere cu un cartel al armatorilor navelor de linie sau companie maritimă pentru transportul mărfurilor sau orice asociație de expeditori.

Articolul 2

Acorduri tehnice

(1)   Interdicția prevăzută la articolul 85 alineatul (1) din tratat nu se aplică acordurilor, deciziilor și practicilor concertate ale căror singur obiect și rezultat este de a realiza îmbunătățiri tehnice sau cooperare prin intermediul:

(a)

introducerii sau aplicării uniforme a standardelor sau tipurilor de nave sau alte mijloace de transport, echipamente, furnituri sau instalații fixe;

(b)

schimbului sau asocierii în sensul prestării de servicii de transport a navelor, spațiilor pe vas sau slot-urilor și a altor mijloace de transport, personal, echipament sau instalații fixe;

(c)

organizării sau executării de operațiuni de transport maritim succesive sau suplimentare și stabilirii sau aplicării de tarife totale și de condiții pentru astfel de operațiuni;

(d)

coordonării orarelor de transport pentru conectarea rutelor;

(e)

grupării transporturilor;

(f)

stabilirii sau aplicării de reguli uniforme privind structura și condițiile aplicării tarifelor de transport.

(2)   Dacă este necesar, Comisia înaintează propuneri Consiliului pentru modificarea listei de la alineatul (1).

Articolul 3

Exceptarea acordurilor dintre transportatori privind prestarea de servicii regulate de transport maritim

Acordurile, deciziile și practicile concertate ale tuturor sau ale unora dintre membrii uneia sau ai mai multor carteluri ale armatorilor navelor de linie sunt exceptate de la interdicția prevăzută la articolul 85 alineatul (1) din tratat, cu respectarea condiției impuse de articolul 4 din prezentul regulament, atunci când au ca obiectiv stabilirea de tarife și condiții de transport și, după caz, unul sau mai multe din următoarele obiective:

(a)

coordonarea orarelor de transport naval, a datelor de plecare sau a celor de escală;

(b)

stabilirea frecvenței datelor de plecare sau de escală;

(c)

coordonarea sau repartizarea datelor de plecare sau de escală între membrii cartelului;

(d)

reglementarea capacității de transport oferite de fiecare membru;

(e)

alocarea încărcăturii sau venitului între membrii.

Articolul 4

Condiție asociată exceptării

Exceptarea prevăzută la articolele 3 și 6 se acordă cu condiția ca acordul, decizia sau practicile concertate din cadrul pieței comune să nu aducă prejudicii anumitor porturi, utilizatori de transport sau transportatori prin aplicarea pentru transportul acelorași mărfuri și în zona menționată în acord, decizie sau practici concertate, a unor tarife și condițiile de transport care diferă în funcție de țara de origine sau destinație ori portul de încărcare sau descărcare, cu excepția cazului în care aceste tarife sau condiții se pot justifica din punct de vedere economic.

Orice acord sau decizie, sau în cazul în care este separabilă, orice parte dintr-un astfel de acord sau decizie care nu se conformează dispozițiilor paragrafului anterior este nulă de drept în conformitate cu dispozițiile articolului 85 alineatul (2) din tratat.

Articolul 5

Obligații asociate exceptării

Următoarele obligații prevăzute la articolul 3 sunt asociate exceptării:

Au loc consultări între utilizatorii de transport, pe de-o parte, și carteluri, pe de altă parte, pentru a găsi soluții la problemele generale de principiu privind tarifele, condițiile și calitatea serviciilor regulate de transport maritim.

Consultările au loc la cererea oricăreia dintre părțile menționate mai sus.

Companiile maritime care fac parte dintr-un cartel sunt îndreptățite să instituie și mențină înțelegeri de loialitate cu utilizatorii de transport, forma și termenii acestor înțelegeri fac obiectul consultării dintre cartel și organizațiile utilizatorilor de transport. Aceste înțelegeri de loialitate oferă garanții care să expliciteze drepturile utilizatorilor de transport și membrilor cartelului. Aceste înțelegeri se bazează pe sistemul contractelor sau pe orice alt sistem legal.

Înțelegerile de loialitate trebuie să respecte următoarele condiții:

(a)

Fiecare cartel oferă utilizatorilor de transport un sistem de rabaturi imediate sau opțiunea între un astfel de sistem și un sistem de rabaturi amânate:

în cadrul sistemului de rabaturi imediate fiecare din părți poate să rezilieze înțelegerea de loialitate în orice moment fără penalizări și cu un preaviz de maximum șase luni; această perioadă este redusă la trei luni atunci când tariful cartelului face obiectul unui litigiu;

în cadrul sistemului de rabaturi amânate nici perioada de loialitate pe baza căreia se calculează rabatul, nici perioada de loialitate următoare cerută înainte de plata rabatului nu pot să depășească șase luni; această perioadă este redusă la trei luni atunci când tariful cartelului face obiectul unui litigiu.

(b)

După consultarea utilizatorilor de transport interesați cartelul stabilește:

(i)

o listă de încărcătură și orice porțiune de încărcătură convenite cu utilizatorii de transport care este în mod specific exclusă din domeniul de aplicare a înțelegerii de loialitate; pot fi oferite înțelegeri de loialitate 100 %, dar nu pot fi impuse în mod unilateral;

(ii)

o listă cu situațiile în care utilizatorii de transport sunt eliberați de obligația lor de loialitate; ele includ:

situații în care transportul se face dinspre sau înspre un port din zona în care acționează cartelul dar neanunțat și unde solicitarea unei derogări poate fi justificată și

acelea în care timpul de așteptare într-un port este mai mare decât perioada stabilită pentru fiecare port și pentru fiecare marfă sau clasă de mărfuri după consultarea cu utilizatorii de transport direct interesați de deservirea corespunzătoare a portului.

Cartelul trebuie totuși informat în avans de către utilizatorul de transport, într-un anumit termen, cu privire la intenția de a trimite transportul dintr-un port neanunțat de către cartel sau sau de a se folosi de o navă care nu face parte din cartel imediat ce acesta a reușit să stabilească, din orarul publicat cu datele de plecare, că perioada maximă de așteptare va fi depășită.

Utilizatorii de transport pot să abordeze întreprinderile în legătură cu opțiunea lor privind operațiunile de transport terestru și serviciile de chei care nu sunt acoperite de navlu sau alte tarife asupra cărora compania maritimă și utilizatorul de transport au căzut de acord.

Tarifele, condițiile conexe, reglementările și orice modificări aduse acestora vor fi puse la dispoziție la cerere utilizatorilor de transport la un cost rezonabil sau spre examinare la birourile companiilor maritime și agenților acestora. Ele stabilesc toate condițiile privind încărcarea și descărcarea, în ce măsură serviciile sunt acoperite de navlu în funcție de transportul maritim și transportul terestru sau de orice alte tarife percepute de compania maritimă și practica uzuală pentru astfel de cazuri.

Sentințele de arbitraj și recomandările făcute de către conciliatori care sunt acceptate de către părți sunt aduse la cunoștința Comisiei atunci când ele soluționează litigii legate de practicile cartelurilor prevăzute în articolul 4 și la punctele 2 și 3 de mai sus.

Articolul 6

Exceptarea acordurilor între utilizatorii de transport și carteluri privind utilizarea serviciilor regulate de transport maritim

Sunt exceptate de la interdicția prevăzută la articolul 85 alineatul (1) din tratat acordurile, deciziile și practicile concertate între utilizatorii de transport pe de-o parte și carteluri pe de altă parte, precum și acordurile dintre utilizatorii de transport care servesc acestui scop, privitoare la tarife, condiții și calitatea serviciilor maritime, dacă sunt prevăzute la articolul 5 alineatele (1) și (2).

Articolul 7

Monitorizarea acordurilor exceptate

În cazul în care persoanele interesate nu respectă obligația prevăzută la articolul 5 coroborată cu exceptarea prevăzută de articolul 3, pentru a pune capăt unei astfel de nerespectări și în conformitate cu condițiile stabilite la secțiunea II, Comisia poate:

să adreseze recomandări persoanelor în cauză;

să adopte o decizie care, în cazul în care aceste persoane nu respectă recomandările și în funcție de gravitatea încălcării respective, fie interzice sau impune anumite acțiuni, fie odată cu retragerea beneficiului exceptării pe categorii de care se bucurau le acordă o exceptare individuală în conformitate cu dispozițiile articolului 11 alineatul (4) sau le retrage beneficiul exceptării pe categorii de care se bucurau.

(a)

În cazul în care, datorită situațiilor speciale descrise mai jos, acordurile, deciziile și practicile concertate care se califică pentru exceptarea prevăzută la articolele 3 și 6 au totuși efecte care sunt incompatibile cu condițiile prevăzute la articolul 85 alineatul (3) din tratat, atunci când primește o plângere sau din oficiu, Comisia, conform condițiilor prevăzute în secțiunea II, ia măsurile descrise la litera (c) de mai jos. Severitatea acestor măsuri trebuie să fie în conformitate cu gravitatea situației.

(b)

Situațiile speciale sunt create, între altele, de:

(i)

acțiuni ale cartelurilor sau o schimbare a condițiilor de piață într-o operațiune comercială dată, care au ca rezultat absența sau eliminarea concurenței prezente sau potențiale cum ar fi practicile restrictive prin care operațiune comercială respectivă nu este disponibilă concurenței sau

(ii)

acțiuni ale cartelului care pot împiedica progresul tehnic sau economic sau participarea utilizatorilor la profit;

(iii)

acțiuni ale terțelor țări care:

împiedică funcționarea unor companii din afara cartelurilor într-o anumită operațiune comercială;

impun tarife incorecte membrilor cartelului;

impun altfel de înțelegeri care creează obstacole în calea progresului tehnic sau economic (repartiția încărcăturii, limitări legate de tipurile de nave).

(c)

(i)

În cazul în care concurența efectivă sau potențială este absentă sau poate fi eliminată ca rezultat al unei acțiuni a unei terțe țări, Comisia va iniția consultări cu autoritățile competente ale țării terțe respective, urmate dacă este necesar de negocieri conform directivelor ce urmează să fie adoptate de Consiliu pentru a remedia situația.

Dacă situațiile speciale au ca rezultat absența sau eliminarea concurenței existente sau potențiale conform articolului 85 alineatul (3) litera (b) din tratat, atunci Comisia va retrage beneficiul exceptării de grup. În același timp va decide dacă, și în ce condiții, precum și cu ce obligații suplimentare trebuie acordată o exceptare individuală respectivului acord cu cartelul, printre altele în vederea obținerii accesului pe piață pentru companii care nu fac parte din cartel.

(ii)

Comisia ia una sau mai multe din măsurile descrise la alineatul (1) în cazul în care, urmare a situațiilor speciale stabilite la litera (b), există efecte diferite de cele prevăzute la punctul (i).

Articolul 8

Efecte incompatibile cu articolul 86 din tratat

(1)   Este interzis abuzul de poziție dominantă în sensul articolului 86 din tratat, în acest sens nefiind necesară nici un fel de decizie prealabilă.

(2)   În cazul în care Comisia, fie din oficiu, fie la cererea unui stat membru ori a unor persoane fizice sau juridice care invocă un interes legitim, constată că într-un anume caz comportamentul cartelurilor care beneficiază de exceptarea prevăzută la articolul 3 are totuși efecte care sunt incompatibile cu articolul 86 din tratat poate să retragă beneficial exceptării pe categorii și să ia în conformitate cu articolul 10 toate măsurile adecvate pentru a pune capăt încălcărilor articolului 86 din tratat.

(3)   Înainte de a lua o decizie conform alineatului (2) Comisia poate face cartelului respectiv recomandări pentru a pune capăt încălcărilor.

Articolul 9

Conflicte de drept internațional

(1)   În cazul în care aplicarea prezentului regulament anumitor practici restrictive sau clauze poate să intre în conflict cu dispozițiile stabilite printr-un act cu putere de lege sau act administrativ al unei anumite țări terțe, ceea ce ar compromite interese importante de comerț și transport naval ale Comunității, cu prima ocazie, Comisia împreună cu autoritățile competente ale țărilor terțe interesate întreprinde consultări cu scopul de a reconcilia pe cât posibil interesul menționat anterior legat de respectarea dreptului Comunității. Comisia informează Comitetul consultativ prevăzut la articolul 15 cu privire la rezultatul acestei consultări.

(2)   În cazul în care trebuie negociate unele acorduri cu țări terțe Comisia face recomandări Consiliului care autorizează Comisia să înceapă negocierile necesare.

Comisia poartă aceste negocieri prin consultare cu comitetul consultativ menționat la articolul 15 și în cadrul unor directive pe care le poate emite Consiliul.

(3)   În exercitarea atribuțiilor conferite prin acest articol, Consiliul acționează în conformitate cu procedura de adoptare a deciziilor prevăzută la articolul 84 alineatul (2) din tratat.

SECȚIUNEA II

REGULI DE PROCEDURĂ

Articolul 10

Proceduri de soluționare a plângerilor sau proceduri inițiate de Comisie din oficiu

La primirea unei plângeri sau din oficiu, Comisia inițiază proceduri menite să pună capăt oricăror încălcări ale dispozițiilor articolului 85 alineatul (1) sau articolului 86 din tratat, sau menite să pună în aplicare articolul 7 din prezentul regulament.

Plângerile pot fi înaintate de:

(a)

statele membre;

(b)

persoanele fizice sau juridice care invocă un interes legitim.

Articolul 11

Rezultatul procedurilor de soluționare a plângerilor sau al celor inițiate din oficiu de Comisie

(1)   În cazul în care Comisia constată că există o încălcare a articolului 85 alineatul (1) sau articolului 86 din tratat, ea poate, printr-o decizie, să ceară întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi respective să pună capăt încălcării.

Comisia poate să adreseze recomandări întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi în cauză să pună capăt încălcarii înainte de a lua o decizie conform paragrafului anterior, fără să aducă atingere celorlalte dispoziții ale prezentului regulament.

(2)   Alineatul (1) se aplică și cazurilor care cad sub incidența articolului 7 din prezentul regulament.

(3)   În cazul în care, acționând în baza unei plângeri primite, Comisia stabilește că, pe baza dovezilor de care dispune, nu există temeiuri pentru a interveni conform articolului 85 alineatul (1) sau articolului 86 din tratat, ori conform articolului 7 din prezentul regulament în legătură cu orice acord, decizie sau practică, Comisia emite o decizie de respingere a plângerii ca fiind nefondată.

(4)   În cazul în care, acționând fie în baza unei plângeri primite, fie din oficiu, Comisia stabilește că un acord, o decizie sau practică concertată este conformă atât cu dispozițiile articolului 85 alineatul (1), cât și cu cele ale articolului 85 alineatul (3) din tratat, Comisia emite o decizie de aplicare a articolului 85 alineatul (3). Decizia respectivă indică data la care urmează să intre în vigoare. Această dată poate fi anterioară datei adoptării deciziei.

Articolul 12

Aplicarea articolului 85 alineatul (3) - obiecții

(1)   Întreprinderile și asociațiile de întreprinderi care urmăresc aplicarea articolului 85 alineatul (3) din tratat cu privire la acordurile, deciziile și practicile concertate care intră sub incidența dispozițiilor articolului 85 alineatul (1) la care sunt parte trebuie să înainteze cereri Comisiei.

(2)   În cazul în care Comisia consideră o cerere drept admisibilă și deține toate dovezile disponibile și nu s-a întreprins nici o acțiune conform articolului 10 împotriva acordului, deciziei sau practicii concertate respective, atunci Comisia publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, cât mai curând posibil, un rezumat al cererii și invită toate părțile terțe interesate și statele membre să înainteze comentarii la Comisie în termen de 30 de zile. Astfel de publicări trebuie să țină cont de interesele legitime ale întreprinderilor de a-și proteja secretele de afaceri.

(3)   Cu excepția cazului în care Comisia notifică solicitanților, în termen de 90 de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, că există dubii serioase în legătură cu aplicabilitatea articolului 85 alineatul (3), atunci acordul, decizia sau practica concertată sunt considerate ca fiind exceptate de la interdicție, în măsura în care se conformează descrierii din cerere, pentru timpul deja scurs și pentru o perioadă de maximum șase ani de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Dacă, după expirarea termenului de 90 de zile dar înainte de expirarea perioadei de șase ani, Comisia constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea articolului 85 alineatul (3), atunci aceasta va emite o decizie care declară că este aplicabilă interdicția din articolul 85 alineatul (1). Decizia poate fi retroactivă atunci când părțile implicate au dat informații inexacte sau au abuzat de exceptarea de la dispozițiile articolului 85 alineatul (1).

(4)   Comisia poate să-i înștiințeze pe solicitanți în conformitate cu dispozițiile alineatului (3) primul paragraf și procedează în acest fel dacă un stat membru solicită acest lucru în termen de 45 de zile de la înaintarea cererii către un stat membru, în conformitate cu articolul 15 alineatul (2). Această solicitare trebuie justificată pe baza considerațiilor legate de regulile de concurență din tratat.

În cazul în care constată că sunt îndeplinite condițiile articolului 85 alineatul (1) și ale articolului 85 alineatul (3), Comisia emite o decizie de aplicare a articolului 85 alineatul (3). Decizia trebuie să indice data de la care urmează să intre în vigoare. Această dată poate să fie anterioară datei cererii.

Articolul 13

Durata de valabilitate și revocarea deciziilor de aplicare a articolului 85 alineatul (3)

(1)   Orice decizie de aplicare a articolului 85 alineatul (3) adoptată conform articolului 11 alineatul (4) sau în conformitate cu articolul 12 alineatul (4) al doilea paragraf trebuie să indice termenul în care este valabilă; în mod normal acest termen nu este mai mic de șase ani. Decizia poate să implice anumite condiții și obligații.

(2)   Decizia poate fi reînnoită în cazul în care sunt îndeplinite în continuare condițiile pentru aplicarea articolului 85 alineatul (3).

(3)   Comisia poate revoca sau modifica decizia sau poate să interzică anumite acțiuni ale părților:

(a)

atunci când a avut loc o schimbare a unuia din elementele esențiale în adoptarea deciziei;

(b)

atunci când părțile încalcă oricare din obligațiile asociate deciziei;

(c)

atunci când decizia se bazează pe informații inexacte sau a fost indusă prin înșelăciune sau

(d)

atunci când părțile abuzează de exceptarea de la dispozițiile articolului 85 alineatul (1) acordată prin decizie.

În cazurile care cad sub incidența literelor (b), (c) sau (d), decizia poate fi revocată cu efect retroactiv.

Articolul 14

Atribuții

Sub rezerva revizuirii deciziei sale de către Curtea de Justiție, Comisia este singura în măsură:

să impună obligații în conformitate cu articolul 7;

să emită decizii în conformitate cu articolul 85 alineatul (3).

Autoritățile statelor membre își mențin competența de a decide dacă vreun caz cade sub incidența dispozițiilor articolului 85 alineatul (1) sau articolului 86 până în momentul în care Comisia inițiază o procedură pentru formularea unei decizii în cazul în discuție sau trimite o notificare așa cum prevede articolul 12 alineatul (3) primul paragraf.

Articolul 15

Legătura cu autoritățile statelor membre

(1)   Comisia trebuie să îndeplinească procedurile prevăzute de prezentul regulament în legătură strânsă și constantă cu autoritățile competente ale statelor membre; autoritățile au dreptul să-și exprime punctele de vedere cu privire la aceste proceduri.

(2)   Comisia transmite imediat autorităților competente din țările membre copii ale plângerilor și cererilor, precum și ale celor mai importante documente care îi sunt trimise sau pe care le trimite în cursul acestor proceduri.

(3)   Înainte de a se lua o decizie cu privire la o procedură în conformitate cu articolul 10 sau o decizie emisă în conformitate cu articolul 12 alineatul (3) al doilea paragraf sau în conformitate cu același articol alineatul (4) al doilea paragraf, se solicită avizul unui Comitet consultativ pe probleme de acorduri și poziții dominante în transporturile maritime. De asemenea, trebuie consultat comitetul consultativ înainte de a se adopta punerea în practică a dispozițiilor articolului 26.

(4)   Comitetul consultativ este format din persoane oficiale competente în domeniul transportului maritim și în acorduri și poziții dominante. Fiecare stat membru numește doi reprezentanți, fiecare dintre aceștia putând fi înlocuit de către o altă persoană oficială în cazul în care nu poate să participe.

(5)   Consultarea are loc în cadrul unei ședințe comune convocate de către Comisie; ședința nu poate avea loc la mai puțin de paisprezece zile de la trimiterea înștiințării privind convocarea ei. În fiecare caz în parte, înștiințarea este însoțită de un rezumat al cazului împreună cu menționarea celor mai importante documente, precum și de un proiect preliminar de decizie.

(6)   Comitetul consultativ își poate da avizul chiar dacă unii dintre membrii sau supleanții săi nu sunt prezenți. La proiectul de decizie se anexează un raport privind rezultatul consultărilor. Acest raport nu trebuie făcut public.

Articolul 16

Solicitări de informații

(1)   În îndeplinirea obligațiilor care îi sunt atribuite prin prezentul regulament, Comisia poate obține toate informațiile necesare de la guvernele și autoritățile competente din statele membre, precum și de la întreprinderi și asociații de întreprinderi.

(2)   Atunci când trimite o solicitare de informații către o întreprindere sau asociație de întreprinderi, Comisia trimite, în același timp, și o copie a cererii autorității competente a statului membru pe teritoriul căruia se află sediul întreprinderii sau al asociației de întreprinderi.

(3)   În solicitarea respectivă, Comisia va preciza baza legală și scopul solicitării, precum și penalizările prevăzute la articolul 19 alineatul (1) litera (b) pentru furnizarea de informații incorecte.

(4)   Proprietarii de întreprinderi sau reprezentanții acestora, iar în cazul persoanelor juridice, societăți sau firme, sau al asociațiilor care nu au personalitate juridică, persoana autorizată să le reprezinte conform legii sau statutului lor trebuie să furnizeze informațiile cerute.

(5)   În cazul în care o întreprindere sau asociație de întreprinderi nu furnizează informațiile cerute în termenul stabilit de către Comisie sau în cazul în care furnizează informații incomplete, Comisia va solicita printr-o decizie să îi fie furnizate informațiile. Decizia precizează ce fel de informații sunt solicitate, stabilește un termen corespunzător pentru furnizarea informațiilor și indică penalizările prevăzute la articolul 19 alineatul (1) litera (b) și articolul 20 alineatul (1) litera (c), precum și dreptul de a cere ca decizia să fie revizuită de către Curtea de Justiție.

(6)   În același timp, Comisia transmite o copie a deciziei autorității competente a statului membru pe teritoriul căruia se află sediul întreprinderii sau al asociației de întreprinderi.

Articolul 17

Investigații efectuate de autoritățile din statele membre

(1)   La solicitarea Comisiei, autoritățile competente ale statelor membre întreprind investigațiile pe care Comisia le consideră necesare conform articolului 18 alineatul (1) sau pe care le impune printr-o decizie în conformitate cu articolul 18 alineatul (3). Oficialitățile autorităților competente din statele membre care răspund de realizarea acestor investigații își exercită competențele după ce prezintă o autorizație în scris emisă de autoritatea competentă a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare investigația. O astfel de autorizație trebuie să menționeze obiectul și scopul investigației.

(2)   În cazul în care Comisia sau autoritatea competentă a statului membru pe teritoriu căruia se desfășoară investigația solicită acest lucru, oficiali ai Comisiei îi pot ajuta pe cei ai autorității respective în îndeplinirea îndatoririlor ce le revin.

Articolul 18

Atribuțiile de investigație ale Comisiei

(1)   În îndeplinirea îndatoririlor ce i-au fost atribuite prin prezentul regulament, Comisia poate să întreprindă toate investigațiile necesare cu privire la întreprinderile și asociațiile de întreprinderi.

În acest scop persoanele oficiale autorizate de către Comisie sunt împuternicite:

(a)

să examineze registrele contabile și alte evidențe comerciale;

(b)

să realizeze copii sau să ia extrase din registrele contabile sau evidențele comerciale;

(c)

să ceară explicații verbale la fața locului;

(d)

să intre în orice clădiri, terenuri sau vehicule ale întreprinderilor.

(2)   Reprezentanții oficiali ai Comisiei autorizați să realizeze investigațiile își exercită competențele după prezentarea unei autorizații în scris care să precizeze obiectul și scopul investigației, precum și sancțiunile prevăzute la articolul 19 alineatul (1) litera (c) în cazul în care prezentarea registrelor contabile cerute sau a altor evidențe comerciale este incompletă. În timp util înainte de investigație, Comisia trebuie să informeze autoritatea competentă din statul membru pe teritoriul căruia urmează să se facă investigația cu privire la scopul investigației și la identitatea reprezentanților oficiali autorizați.

(3)   Întreprinderile și asociațiile de întreprinderi se supun investigațiilor ordonate prin decizia Comisiei. Decizia menționează obiectul și scopul investigației, stabilește data la care trebuie să înceapă aceasta și indică sancțiunile prevăzute la articolul 19 alineatul (1) litera (c) și articolul 20 alineatul (1) litera (d), precum și dreptul ca decizia să fie revizuită de Curtea de Justiție.

(4)   Comisia ia deciziile prevăzute la alineatul (3) în urma consultării autorității competente a statului membru pe teritoriul căruia urmează să aibă loc investigația.

(5)   La cererea autorității sau a Comisiei, reprezentanții oficiali ai autorității competente din statul membru pe teritoriul căruia urmează să aibă loc investigația îi pot ajuta pe reprezentanții oficiali Comisiei să-și îndeplinească îndatoririle.

(6)   În cazul în care o întreprindere se opune unei investigații cerute conform acestui articol, statul membru interesat va acorda asistența necesară oficialilor autorizați de către Comisie pentru a le permite acestora să realizeze investigația. În acest scop statele membre iau măsurile necesare, în urma consultării Comisiei, înainte de 1 ianuarie 1989.

Articolul 19

Amenzi

(1)   Prin decizie, Comisia poate să impună amenzi de la 100 la 5 000 ECU întreprinderilor sau asociațiilor, atunci când acestea, în mod intenționat sau din neglijență:

(a)

furnizează informații inexacte sau denaturate într-o comunicare în conformitate cu articolul 5 alineatul (5) sau într-o cerere în conformitate cu articolul 12 sau

(b)

furnizează informații inexacte ca răspuns la o solicitare făcută în conformitate cu articolul 16 alineatul (3) sau (5), sau nu furnizează informații în termenul stabilit în decizia adoptată în conformitate cu articolul 16 alineatul (5) sau

(c)

prezintă registrele contabile cerute sau alte evidențe comerciale ale întreprinderii într-o formă incompletă pe parcursul investigațiilor effectuate în conformitate cu articolul 17 sau articolul 18, sau refuză să se supună unei investigații cerute prin decizia emisă în aplicarea articolului 18 alineatul (3).

(2)   Prin decizie, Comisia poate să impună întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi amenzi de la 1 000 la un milion de ECU, sau chiar mai mari dar care să nu depășească 10 % din cifra de afaceri a exercițiului financiar precedent a fiecăreia dintre întreprinderi care în mod intenționat sau din neglijență:

(a)

a încălcat articolul 85 alineatul (1) sau articolul 86 din tratat sau care nu a respectat obligația impusă conform articolului 7 din prezentul regulament;

(b)

a încălcat oricare dintre obligațiile impuse în conformitate cu articolul 5 sau articolul 13 alineatul (1).

La stabilirea amenzii se va ține cont atât de gravitatea cât și de durata încălcării.

(3)   Se aplică articolul 15 alineatele (3) și (4).

(4)   Deciziile luate conform alineatelor (1) și (2) nu au caracter de drept penal.

Amenzile prevăzute la alineatul 2 litera (a) nu se impun cu privire la acțiunile care au loc după înștiințarea Comisiei și înainte de decizia sa de aplicare a articolului 85 alineatul (3) din tratat, cu condiția să se afle în limitele activității descrise în notificare.

Totuși, această dispoziție nu va avea efect în cazul în care Comisia a informat întreprinderile interesate că, după ce a făcut o examinare preliminară, a ajuns la concluzia că se aplică dispozițiile articolului 85 alineatul (1) din tratat și că aplicarea articolului 85 alineatul (3) nu se justifică.

Articolul 20

Daune cominatorii

(1)   Prin decizie, Comisia poate să impună întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi daune cominatorii de la 50 la 1 000 ECU pe zi, calculate de la data stabilită prin decizia respectivă pentru a le obliga pe acestea:

(a)

să înceteze încălcarea articolului 85 alineatul (1) sau articolului 86 din tratat, încetare ordonată conform articolului 11 sau să respecte o obligație impusă conform articolului 7;

(b)

să se abțină de la orice acțiune interzisă de articolul 13 alineatul (3);

(c)

să furnizeze informațiile complete și corecte solicitate prin decizie în conformitate cu articolul 16 alineatul (5);

(d)

să se supună unei investigații ordonate printr-o decizie în conformitate cu articolul 18 alineatul (3).

(2)   În cazul în care întreprinderile sau asociațiile de întreprinderi au îndeplinit obligația pentru executarea căreia au fost aplicate daunele cominatorii, Comisia poate stabili un cuantum total al daunei cominatorii la un nivel inferior celui stabilit prin decizia inițială.

(3)   Se aplică articolul 15 alineatele (3) și (4).

Articolul 21

Controlul exercitat de Curtea de Justiție

Conform articolului 172 din tratat, Curtea de Justiție are competența nelimitată de a revizui deciziile prin care Comisia a stabilit o amendă sau daune cominatorii; ea poate să anuleze, să reducă sau să mărească amenda sau daunele cominatorii impuse.

Articolul 22

Unitatea de cont

În sensul aplicării articolelor 19 și 21, ECU va fi unitatea de cont adoptată la întocmirea bugetului Comunității conform articolelor 207 și 209 din tratat.

Articolul 23

Audierea părților și a persoanelor terțe

(1)   Înainte de a adopta deciziile prevăzute la articolul 11, articolul 12 alineatul (3) al doilea paragraf, precum și la articolul 12 alineatul (4), articolul 13 alineatul (3), articolul 19 și articolul 20, Comisia oferă întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi în cauză ocazia de a fi audiate cu privire la chestiunile care fac obiectul acțiunilor Comisiei.

(2)   În cazul în care Comisia sau autoritățile competente ale statelor membre consideră că este necesar, ele pot audia și alte persoane fizice sau juridice. Cererile de audiere din partea acestor persoane sunt acceptate în cazul în care dovedesc un interes suficient.

(3)   În cazul în care intenționează să dea o atestare negativă în conformitate cu articolul 85 alineatul (3) din tratat, Comisia publică un rezumat al acordului, deciziei sau practicii concertate respective și invită toate părțile terțe interesate să înainteze observațiile într-un termen stabilit, care nu va fi mai mic de o lună. Publicarea ține seama de interesul legitim al întreprinderilor de protejare a secretelor lor de afaceri.

Articolul 24

Secretul profesional

(1)   Informațiile obținute ca urmare a aplicării articolelor 17 și 18 sunt utilizate exclusiv în scopul solicitării sau investigației relevante.

(2)   Fără să aducă atingere dispozițiilor articolelor 23 și 25, Comisia și autoritățile competente ale statelor membre, oficialii și alți funcționari ai acestora nu dezvăluie informațiile obținute ca rezultat al aplicării prezentului regulament, precum și cele care intră în sfera obligațiilor legate de secretul profesional.

(3)   Dispozițiile alineatelor (1) și (2) nu împiedică publicarea de informații generale sau studii care nu conțin informații legate de anumite întreprinderi sau asociații de întreprinderi.

Articolul 25

Publicarea deciziilor

(1)   Comisia publică deciziile pe care le adoptă în conformitate cu articolele 11, 12 alineatul (3) al doilea paragraf, 12 alineatul (4) și 13 alineatul (3).

(2)   Publicarea menționează numele părților și conținutul principal al deciziei; ține seama de interesele legitime ale întreprinderilor de protejare a secretelor lor de afaceri.

Articolul 26

Dispoziții de aplicare

Comisia are competența de a adopta dispozițiile de aplicare privind domeniul de aplicare a obligației de comunicare în conformitate cu articolul 5 alineatul (5), forma, conținutul și alte detalii ale plângerilor prevăzute la articolul 10, cererile prevăzute la articolul 12, precum și audierile prevăzute la articolul 23 alineatele (1) și (2).

Articolul 27

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 iulie 1987.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 22 decembrie 1986.

Pentru Consiliu

Președintele

G. SHAW


(1)  JO C 172, 2.7.1984, p. 178; JO C 255, 13.10.1986, p. 169.

(2)  JO C 77, 21.3.1983, p. 13; JO C 344, 31.12.1985, p. 31.

(3)  JO 124, 28.11. 1962, p. 2751/62.

(4)  JO 13, 21.2.1962, p. 204/62.

(5)  JO L 175, 23.7.1968, p. 1.

(6)  JO L 121, 17.5.1979, p. 1.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

13


31986R4057


L 378/14

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 4057/86 AL CONSILIULUI

din 22 decembrie 1986

privind practicile tarifare neloiale în transportul maritim

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 84 alineatul (2),

având în vedere proiectul de regulament depus de Comisie,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

întrucât se poate considera în mod justificat, inter alia pe baza sistemului informatic instituit prin Decizia 78/774/CEE a Consiliului (3), că anumite practici neloiale ale societăților de transport maritim din țări terțe au un impact negativ asupra participării competitive a armatorilor din Comunitate la piața transportului maritim internațional de linie;

întrucât structura sectorului de transport maritim din Comunitate este de așa natură, încât este necesar ca dispozițiile din prezentul regulament să se aplice în egală măsură cetățenilor statelor membre stabiliți în afara Comunității sau societăților de transport maritim de marfă înființate în afara Comunității și controlate de cetățeni dintr-un stat membru, dacă navele acestora sunt înmatriculate într-un stat membru, în conformitate cu legislația acestuia;

întrucât aceste practici neloiale constau în aplicarea la transportul anumitor categorii de mărfuri a unor tarife de transport de marfă constant mai mici decât cele mai scăzute tarife practicate pentru aceleași mărfuri de către armatori reprezentativi și cu tradiție;

întrucât astfel de practici tarifare devin posibile prin acordarea de avantaje necomerciale de către un stat care nu este membru al Comunității;

întrucât Comunitatea ar trebui să fie capabilă să adopte măsuri împotriva acestui tip de practici tarifare;

întrucât nu există reguli convenite pe plan internațional care să definească ce înseamnă un tarif neloial în domeniul transportului maritim;

întrucât, pentru a stabili existența unor practici tarifare neloiale, ar trebui să se prevadă o metodă corespunzătoare de calcul; întrucât, atunci când se calculează „navlul normal”, ar trebui să se țină cont de navlurile practicate efectiv de societăți cu tradiție și reprezentative care funcționează în cadrul sau în afara conferințelor sau, dacă nu, de un navlu reconstituit pe baza costurilor unor societăți comparabile plus o marjă rezonabilă de profit;

întrucât ar trebui definiți factorii care ar putea fi utili la stabilirea unui prejudiciu;

întrucât este necesar să se stabilească procedurile necesare pentru a le permite să depună plângere celor care acționează în numele sectorului transportului maritim din Comunitate care se consideră prejudiciați sau amenințați de practici tarifare neloiale și de consecințele acestora; întrucât este indicat să se precizeze clar că, în cazul retragerii unei plângeri, procedura respectivă poate fi închisă, deși acest lucru nu este obligatoriu;

întrucât statele membre și Comisia ar trebui să coopereze atât în legătură cu informațiile cu privire la existența unor practici tarifare neloiale și prejudiciile cauzate de acestea, cât și pentru examinarea ulterioară a chestiunii respective la nivel comunitar; întrucât, în acest scop, ar trebui să aibă loc consultări în cadrul unui comitet consultativ;

întrucât este oportun să se definească clar regulile de procedură ce trebuie urmate pe durata unei investigații, în special drepturile și obligațiile autorităților comunitare și ale părților în cauză, precum și condițiile în care părțile interesate pot să aibă acces la informații și pot să ceară să fie informate în legătură cu principalele fapte și considerente pe baza cărora se intenționează să se propună introducerea unei taxe compensatorii;

întrucât, pentru a descuraja practicile tarifare neloiale, fără însă a obstrucționa, restrânge sau denatura concurența în materie de prețuri de către liniile de transport maritim ce nu sunt membre ale unei conferințe, cu condiția ca acestea să funcționeze pe baze corecte și comerciale, este oportun să se prevadă, în cazurile în care faptele stabilite definitiv arată că e vorba de practici tarifare neloiale și de prejudicii, posibilitatea de a impune taxe compensatorii pentru motive speciale;

întrucât este esențial să se stabilească norme comune pentru aplicarea unor astfel de taxe compensatorii, pentru a asigura perceperea lor corectă și unitară; întrucât, dată fiind natura unor astfel de drepturi, aceste reguli pot să difere față de regulile privind perceperea taxelor de import obișnuite;

întrucât ar trebui prevăzute proceduri deschise și echitabile pentru revizuirea măsurilor adoptate și pentru redeschiderea investigației atunci când împrejurările o impun;

întrucât ar trebui stabilite proceduri corespunzătoare pentru examinarea cererilor de restituire a taxelor compensatorii,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiectiv

Prezentul regulament stabilește procedura care trebuie urmată pentru a face față practicilor tarifare neloiale ale unor armatori din țări terțe, care asigură servicii internaționale de linie pentru transportul maritim de mărfuri, practici care perturbă grav structura transportului de mărfuri pe o anumită rută spre, dinspre sau în interiorul Comunității și care cauzează sau amenință să cauzeze prejudicii semnificative armatorilor din Comunitate care operează pe ruta respectivă, precum și intereselor comunitare.

Articolul 2

Ca răspuns la practicile tarifare neloiale descrise la articolul 1, care cauzează un prejudiciu important, Comunitatea poate să impună un drept compensator.

Amenințarea unui prejudiciu important poate să determine numai o examinare în sensul articolului 4.

Articolul 3

În sensul prezentului regulament:

(a)

„armator dintr-o țară terță” înseamnă societățile maritime de transport de linie de mărfuri, altele decât cele specificate la litera (d);

(b)

„practici tarifare neloiale” înseamnă practicarea în mod constant, pentru transportul anumitor sau tuturor mărfurilor pe o anumită rută de navigație spre, dinspre sau în interiorul Comunității, a unor tarife de transport de marfă inferioare navlului normal practicat într-o perioadă de cel puțin șase luni, în cazul în care astfel de tarife mai scăzute sunt posibile datorită faptului că armatorul în cauză beneficiază de avantaje necomerciale acordate de un stat care nu este membru al Comunității;

(c)

„navlul normal” se determină ținând cont de:

(i)

navlul comparabil practicat efectiv, în condițiile normale de transport maritim pentru același serviciu pe aceeași rută sau pe o rută comparabilă, de către societățile cu tradiție și reprezentative care nu beneficiază de avantajele descrise la litera (b);

(ii)

sau de un navlu reconstituit, care se determină ținând cont de costurile societăților comparabile care nu beneficiază de avantajele de la litera (b), plus o marjă rezonabilă de profit. Acest cost se calculează pe baza tuturor cheltuielilor, atât fixe cât și variabile, contractate în condițiile normale de transport maritim, la care se adaugă o sumă rezonabilă reprezentând cheltuieli de regie;

(d)

„armatori din cadrul Comunității” înseamnă:

toate societățile de transport maritim de marfă înființate, în sensul tratatului, într-un stat membru al Comunității;

cetățenii statelor membre stabiliți în afara Comunității sau societățile de transport maritim de marfă înființate în afara Comunității și controlate de cetățeni ai statelor membre, dacă navele acestora sunt înmatriculate într-un stat membru în conformitate cu legislația acestuia.

Articolul 4

Examinarea unui prejudiciu

(1)   Examinarea unui prejudiciu trebuie să includă următorii factori:

(a)

navlul oferit pe ruta respectivă de concurenții armatorilor din Comunitate, în special pentru a determina dacă acesta a fost semnificativ mai scăzut decât navlul normal oferit de armatorii din Comunitate, ținând cont de nivelul serviciilor oferite de toate societățile în cauză;

(b)

efectul factorului vizat la litera (a) asupra armatorilor din Comunitate, după cum reiese din tendințele unui număr de indicatori economici, ca de exemplu:

servicii de transport maritim;

gradul de utilizare a capacității;

navlosiri;

cota de piață;

tarifele de transport de marfă (mai exact, scăderea tarifelor de transport de marfă sau obstrucționarea creșterilor de navlu care ar fi trebuit să intervină în mod normal);

beneficii;

rentabilitatea capitalului;

investiții;

ocuparea forței de muncă.

(2)   În cazul în care se presupune iminența unui prejudiciu, Comisia poate, de asemenea, să analizeze dacă este clar previzibil ca o situație anume să se transforme într-un prejudiciu real. În această privință, se poate ține seama de factori precum:

(a)

creșterea tonajului transportat pe ruta de navigație unde există concurență cu armatorii din Comunitate;

(b)

capacitatea deja disponibilă sau care urmează să devină disponibilă în viitorul previzibil în țara armatorilor străini și măsura în care tonajul care rezultă din această capacitate poate fi direcționat pe ruta de navigație specificată la litera (a).

(3)   Prejudiciile cauzate de alți factori care, fie individual, fie în combinație, au un impact negativ asupra armatorilor din Comunitate nu trebuie puse pe seama practicilor în chestiune.

Articolul 5

Plângeri

(1)   Orice persoană fizică sau juridică sau orice altă asociație care nu are personalitate juridică ce acționează în numele sectorului de transport maritim din cadrul Comunității, care se consideră prejudiciată sau amenințată de practici tarifare neloiale, poate să depună o plângere în scris.

(2)   Plângerea trebuie să conțină suficiente dovezi ale existenței unor practici tarifare neloiale și a prejudiciilor ce rezultă din astfel de practici.

(3)   Plângerea poate fi înaintată Comisiei sau unui stat membru, acesta din urmă depunând-o la rândul său la Comisie. Comisia transmite statelor membre o copie a oricărei plângeri pe care o primește.

(4)   Plângerea poate fi retrasă, iar în acest caz procedura poate fi încheiată, cu excepția cazului în care o astfel de încetare nu este în interesul Comunității.

(5)   În situația în care, în urma consultărilor, se ajunge la concluzia că plângerea nu conține suficiente dovezi care să justifice inițierea unei investigații, reclamantul va fi informat în consecință.

(6)   În situația în care, în absența unei plângeri, un stat membru deține suficiente dovezi cu privire la existența atât a unor practici tarifare neloiale, cât și a unor prejudicii decurgând din acestea care afectează armatorii din Comunitate, statul membru comunică imediat Comisiei acest lucru.

Articolul 6

Consultări

(1)   Consultările prevăzute în prezentul regulament au loc în cadrul unui comitet consultativ, format din reprezentanți ai fiecărui stat membru și prezidat de un reprezentant al Comisiei. Consultările au loc imediat, la cererea unui stat membru sau la inițiativa Comisiei.

(2)   Comitetul se reunește la convocarea președintelui său. Acesta comunică statelor membre, în cel mai scurt timp, toate informațiile relevante.

(3)   Atunci când este necesar, consultările pot avea loc numai în scris; în astfel de cazuri, Comisia notifică statele membre și specifică termenul în care acestea au dreptul să își spună punctul de vedere sau să solicite consultări orale.

(4)   Consultările se referă cu precădere la:

(a)

existența unor practici tarifare neloiale și amploarea acestora;

(b)

existența unui prejudiciu și dimensiunile acestuia;

(c)

legătura de cauzalitate între practicile tarifare neloiale și prejudiciu;

(d)

măsurile care, în împrejurările date, se impun pentru a preveni sau a repara prejudiciul cauzat de practicile tarifare neloiale, precum și căile și mijloacele de punere în aplicare a unor astfel de măsuri.

Articolul 7

Inițierea și desfășurarea investigației

(1)   În cazul în care consultările conduc la concluzia că există suficiente dovezi pentru a iniția o procedură, Comisia ia imediat următoarele măsuri:

(a)

anunță inițierea unei proceduri în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene; un astfel de anunț conține numele și țara de origine a armatorului străin în cauză, un rezumat al informațiilor primite și precizează toate informațiile pertinente care urmează să fie comunicate Comisiei; anunțul precizează termenul în care părțile interesate pot să-și facă cunoscut punctul de vedere în scris și pot să solicite să fie audiate oral de către Comisie, în conformitate cu alineatul (5);

(b)

aduce imediat acest lucru la cunoștința armatorilor, navlositorilor și expeditorilor de marfă pe care Comisia îi știe implicați, precum și reclamanților;

(c)

începe o investigație la nivelul Comunității, acționând în cooperare cu statele membre; o astfel de investigație vizează atât practicile tarifare neloiale, cât și prejudiciile care decurg din acestea și se desfășoară în conformitate cu alineatele (2)-(8); investigarea practicilor tarifare neloiale acoperă o perioadă de minimum șase luni înainte de inițierea procedurii.

(2)

(a)

Dacă este cazul, Comisia solicită toate informațiile pe care le consideră necesare și încearcă să verifice exactitatea acestor informații cu armatorii, agenții, navlositorii, expeditorii de marfă, conferințele, asociațiile sau alte organizații, cu condiția ca întreprinderile sau organizațiile respective să își dea acordul.

(b)

Dacă este cazul, după consultări, Comisia desfășoară investigații în țări terțe, cu condiția ca entitățile în cauză să își dea acordul și ca guvernul țării respective să primească o notificare oficială și să nu ridice obiecții. Comisia este asistată de reprezentanții statelor membre respective care solicită acest lucru.

(3)

(a)

Comisia poate să ceară statelor membre:

să furnizeze informații;

să facă toate verificările și inspecțiile necesare, în special în rândul navlositorilor, al expeditorilor de marfă, al armatorilor din Comunitate și al agenților acestora;

să desfășoare investigații în țări terțe, cu condiția ca entitățile în cauză să își dea acordul și ca guvernul țării respective să fie notificat oficial și să nu ridice obiecții.

(b)

Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a da curs cererilor Comisiei. Acestea transmit Comisiei informațiile solicitate, împreună cu rezultatele inspecțiilor, ale verificărilor sau ale investigațiilor făcute.

(c)

Dacă informațiile sunt de interes general sau dacă transmiterea acestora a fost solicitată de un stat membru, Comisia înaintează informațiile statelor membre, cu condiția ca acestea să nu fie confidențiale, caz în care se transmite un rezumat cu caracter neconfidențial.

(d)

Reprezentanții Comisiei sunt autorizați, la cererea Comisiei sau a unui stat membru, să asiste reprezentanții statelor membre în exercitarea funcțiilor acestora.

(4)

(a)

Reclamanții, precum și navlositorii sau armatorii care se știe că sunt interesați, pot să ia cunoștință de toate informațiile puse la dispoziția Comisiei de către orice parte implicată în investigație, cu excepția documentelor interne elaborate de autoritățile Comunității sau ale statelor membre, cu condiția ca aceste informații să fie relevante pentru apărarea intereselor lor, să nu fie confidențiale în sensul articolului 8 și să fie utilizate de Comisie în cursul investigației. În acest scop, ele adresează o cerere în scris Comisiei, specificând informațiile solicitate.

(b)

Armatorii care fac obiectul investigației și reclamantul pot să solicite să fie informați cu privire la principalele fapte și considerente pe baza cărora se intenționează să se recomande impunerea de taxe compensatorii.

(c)

(i)

Solicitările de informații în conformitate cu litera (b) trebuie:

să fie adresate Comisiei în scris;

să menționeze aspectele specifice în legătură cu care se solicită informațiile.

(ii)

Informațiile pot să fie comunicate verbal sau în scris, după cum consideră Comisia potrivit. Ele nu afectează nici o decizie ulterioară pe care Consiliul poate să o adopte. Informațiile confidențiale sunt tratate în conformitate cu articolul 8.

(iii)

În mod normal, informațiile se furnizează cu cel puțin 15 zile înainte de prezentarea de către Comisie a unei propuneri de măsură în conformitate cu articolul 11. Declarațiile făcute după furnizarea informațiilor pot fi luate în considerare numai dacă ele se primesc în termenul stabilit de Comisie în fiecare caz în parte, termen care este de cel puțin 10 zile, ținându-se cont de urgența chestiunii.

(5)   Comisia poate să audieze părțile în cauză. Acestea trebuie să fie audiate de Comisie dacă au solicitat în scris acest lucru în termenul prevăzut în anunțul publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, demonstrând că sunt părți interesate ce pot fi afectate de rezultatul procedurii și că există motive anume să fie audiate.

(6)   În plus, la cerere, Comisia dă părților direct interesate ocazia să se întâlnească, astfel încât să prezinte puncte de vedere sau argumente ce se constituie în dovezi contrare. Atunci când le dă această posibilitate, Comisia ține cont de necesitatea de a păstra caracterul confidențial al informației și de ceea ce le convine părților. Nici una din părți nu este obligată să participe la întâlnire, iar absența unei părți nu îi influențează în mod negativ cazul.

(7)

(a)

Acest articol nu împiedică Consiliul să tragă concluzii preliminare sau să aplice unele măsuri cu promptitudine.

(b)

În cazurile în care oricare din părțile implicate refuză accesul la informațiile necesare sau nu le furnizează într-un termen rezonabil sau obstrucționează în mod semnificativ investigația, concluziile acesteia – pozitive sau negative – pot fi stabilite pe baza datelor disponibile.

(8)   Inițierea unei proceduri împotriva unor practici tarifare neloiale nu constituie un obstacol pentru vămuirea mărfurilor cărora le-au fost aplicate tarifele de transport în cauză.

(9)

(a)

O investigație se încheie fie atunci când ajunge la sfârșit, fie în urma unei măsuri în temeiul articolului 11. Investigația ar trebui în mod normal să se încheie în termen de un an de la inițierea procedurii.

(b)

O procedură se încheie fie o dată cu finalizarea investigației fără impunerea de drepturi și fără acceptarea de angajamente, fie la expirarea sau abrogarea unor astfel de drepturi sau atunci când angajamentele devin caduce în conformitate cu articolul 14 sau 15.

Articolul 8

Confidențialitate

(1)   Informațiile primite în temeiul prezentului regulament se utilizează exclusiv în scopurile pentru care au fost solicitate.

(2)

(a)

Consiliul, Comisia, statele membre sau reprezentanții acestora nu fac publice informațiile pe care le-au primit în temeiul prezentului regulament și pentru care un tratament confidențial a fost solicitat de partea care le-a furnizat, fără autorizarea expresă a acesteia din urmă.

(b)

Fiecare cerere de tratament confidențial indică motivul pentru care informația este confidențială și este însoțită de un rezumat cu caracter neconfidențial al informației sau de o expunere a motivelor pentru care informația nu poate fi rezumată.

(3)   Se consideră că o informație are caracter confidențial dacă dezvăluirea sa este de natură să aibă un efect negativ semnificativ asupra părții care a furnizat-o sau asupra sursei informației.

(4)   Cu toate acestea, dacă o cerere de confidențialitate se dovedește a fi nejustificată și dacă cel care a furnizat informația nu dorește nici să o facă publică, nici să autorizeze divulgarea ei în termeni generali sau în formă rezumată, informația respectivă poate să nu fie luată în considerare.

De asemenea, în cazul în care cererea de confidențialitate este justificată, este posibil să nu se ia în considerare o informație dacă partea care a furnizat-o nu vrea să prezinte un rezumat cu caracter neconfidențial al informației respective, cu condiția ca informația să poată face obiectul unui astfel de rezumat.

(5)   Prezentul articol nu exclude publicarea, de către autoritățile comunitare, a unor informații generale și în special a motivelor pe baza cărora se adoptă deciziile în conformitate cu prezentul regulament sau publicarea dovezilor pe care se bazează autoritățile comunitare, în măsura în care acest lucru este necesar, pentru a-și susține argumentele într-o acțiune în instanță. O astfel de publicare trebuie să țină cont de interesul legitim al părților interesate ca secretele lor de serviciu să nu fie date publicității.

Articolul 9

Încetarea procedurilor în cazul în care măsurile de protecție nu sunt necesare

(1)   Dacă, în urma consultărilor, se conchide că nu este necesară nici o măsură de protecție și dacă nu se exprimă nici o obiecție în cadrul comitetului consultativ specificat în articolul 6 alineatul (1), procedura se încheie. În toate celelalte cazuri, Comisia prezintă imediat Consiliului un raport conținând rezultatele consultării, însoțit de o propunere de încetare a procedurii. Procedura încetează dacă, în termen de o lună, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, nu decide contrariul.

(2)   Comisia informează părțile cunoscute a fi interesate și comunică încetarea procedurii în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, prezentând principalele sale concluzii sau un rezumat al motivelor pentru care procedura a încetat.

Articolul 10

Angajamente

(1)   În cazul în care, pe parcursul investigației, se iau angajamente pe care Comisia, după consultări, le consideră acceptabile, investigația poate să fie încheiată fără impunerea de taxe compensatorii.

Cu excepția unor împrejurări excepționale, angajamentele nu pot fi asumate după expirarea termenului stabilit, în conformitate cu articolul 7 alineatul (4) litera (c) punctul (iii), pentru declarații. Încetarea este hotărâtă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 9 alineatul (1), iar informațiile sunt furnizate și anunțul este publicat în conformitate cu articolul 9 alineatul (2).

(2)   Angajamentele prevăzute la alineatul (1) sunt angajamente de revizuire a tarifelor până la nivelul la care Comisia este convinsă că se elimină practicile tarifare neloiale sau efectele negative ale acestora.

(3)   Comisia poate să sugereze angajamentele, dar faptul că astfel de angajamente nu sunt asumate sau că invitația de a le asuma nu este acceptată nu influențează negativ examinarea cazului. Totuși, continuarea practicilor tarifare neloiale poate fi considerată drept o dovadă a faptului că materializarea amenințării unui prejudiciu este mai probabilă.

(4)   Dacă angajamentele sunt acceptate, investigația cu privire la prejudicii este totuși dusă până la capăt în cazul în care Comisia, în urma consultărilor, hotărăște acest lucru sau dacă armatorii în cauză din Comunitate solicită acest lucru. Într-un astfel de caz, dacă în urma consultărilor Comisia stabilește absența prejudiciilor, angajamentele devin automat caduce. Cu toate acestea, dacă concluzia că nu există amenințarea unor prejudicii este trasă în principal pe baza existenței unui angajament, Comisia poate să solicite menținerea angajamentului.

(5)   Comisia poate să solicite oricăreia dintre părțile care și-au asumat angajamente ce au fost acceptate să furnizeze periodic informații utile în legătură cu îndeplinirea acelor angajamente și să permită verificarea datelor referitoare la acestea. Nerespectarea acestor cerințe se interpretează ca o încălcare a angajamentelor.

Articolul 11

Taxe compensatorii

Dacă investigația constată practici tarifare neloiale, că acestea au determinat prejudicii și că interesele Comunității fac necesară o intervenție comunitară, Comisia propune Consiliului, după consultări în conformitate cu articolul 6, să instituie taxe compensatorii. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, adoptă o decizie în termen de două luni.

Articolul 12

La adoptarea deciziei privind taxele compensatorii, Consiliul ține de asemenea cont de considerente legate de politica de comerț exterior, de interesele portuare și de considerente privind politica de transport maritim a statelor membre în cauză.

Articolul 13

Dispoziții generale în materie de taxe

(1)   Taxele compensatorii se impun armatorilor străini în cauză prin regulament.

(2)   Un astfel de regulament precizează în special valoarea și tipul taxei percepute, marfa sau mărfurile transportate, numele și țara de origine a armatorului străin respectiv și motivele care stau la baza regulamentului.

(3)   Valoarea taxelor percepute nu depășește diferența dintre tariful de transport practicat și navlul normal prevăzut la articolul 3 litera (c). Valoarea este inferioară acestei diferențe dacă o sumă mai mică este suficientă pentru a repara prejudiciul.

(4)

(a)

Taxele nu se percep și nu se măresc cu efect retroactiv și ele se aplică transportului de mărfuri care, după intrarea în vigoare a unor astfel de taxe, sunt încărcate sau descărcate într-un port din Comunitate.

(b)

Cu toate acestea, în cazul în care Consiliul constată că un angajament a fost încălcat sau denunțat, taxele compensatorii pot fi impuse, la propunerea Comisiei, la transportul mărfurilor care au fost încărcate sau descărcate într-un port din Comunitate în cele 90 de zile care preced data aplicării acestor taxe, sub rezerva faptului că în caz de nerespectare sau denunțare a unui angajament, taxele nu pot fi aplicate retroactiv la transportul mărfurilor care au fost încărcate sau descărcate într-un port din Comunitate pentru perioada care precede nerespectarea sau denunțarea. Aceste taxe pot fi calculate pe baza faptelor stabilite înainte de acceptarea angajamentului.

(5)   Taxele se percep de către statele membre în forma, la rata și potrivit celorlalte criterii stabilite în momentul impunerii lor, independent de taxele vamale și alte taxe percepute în mod normal la importurile de bunuri transportate.

(6)   Permisiunea de a încărca sau de a descărca marfa într-un port din Comunitate poate să fie condiționată de constituirea unei garanții cu o valoare egală cu cea a taxelor.

Articolul 14

Reexaminare

(1)   Regulamentele prin care se instituie taxe compensatorii și deciziile de acceptare a angajamentelor fac obiectul unei reexaminări, integral sau parțial, dacă este necesar. O asemenea reexaminare are loc fie la cererea unui stat membru, fie la inițiativa Comisiei. Reexaminarea poate de asemenea să aibă loc la cererea unei părți interesate care prezintă dovezi în legătură cu o modificare a împrejurărilor care este suficientă pentru a justifica o astfel de reexaminare, cu condiția să fi trecut cel puțin un an de la încheierea investigației. Asemenea cereri se adresează Comisiei, care informează statele membre.

(2)   În cazul în care, în urma consultărilor, reexaminarea apare ca o necesitate, investigația este redeschisă în conformitate cu articolul 7, atunci când împrejurările impun acest lucru. Redeschiderea investigației nu afectează per se măsurile în vigoare.

(3)   În cazul în care reexaminarea, cu sau fără redeschiderea investigației, impune acest lucru, măsurile sunt modificate, abrogate sau anulate de către instituția comunitară competentă care le adoptă.

Articolul 15

(1)   Sub rezerva alineatului (2), taxele compensatorii și angajamentele devin caduce după cinci ani începând de la data intrării lor în vigoare sau de la data la care au fost modificate ultima dată sau confirmate.

(2)   După consultări, Comisia procedează în mod normal, cu șase luni înainte de expirarea termenului de cinci ani, la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene a unui anunț referitor la expirarea în scurt timp a măsurii în cauză și informează armatorii din Comunitate cunoscuți a fi interesați. Acest anunț precizează intervalul de timp în care părțile interesate pot să își facă cunoscute punctele de vedere în scris și pot să solicite acordarea unei audiențe la Comisie, în conformitate cu articolul 7 alineatul (5).

Dacă o parte interesată arată că expirarea unei măsuri ar duce din nou la un prejudiciu sau la amenințarea cu un prejudiciu, Comisia procedează la o reexaminare a măsurii. Măsura rămâne în vigoare până când rezultatul reexaminării este cunoscut.

În cazul în care taxele compensatorii și angajamentele devin caduce în temeiul prezentului articol, Comisia publică un anunț în acest sens în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 16

Restituire

(1)   Dacă armatorul în cauză poate să demonstreze că drepturile percepute depășesc valoarea diferenței între tariful de transport practicat și navlul normal vizat la articolul 3 litera (c), suma în excedent este restituită.

(2)   Pentru a solicita rambursarea prevăzută la alineatul (1), armatorul străin poate să depună o cerere la Comisie. Cererea este depusă prin intermediul statului membru pe teritoriul căruia mărfurile transportate au fost încărcate sau descărcate și în termen de trei luni de la data la care suma reprezentând taxele compensatorii ce trebuie percepute a fost stabilită legal de autoritățile competente.

În cel mai scurt timp, statul membru înaintează Comisiei cererea, însoțită sau nu de un aviz cu privire la temeinicia ei.

Comisia informează imediat celelalte state membre și își dă avizul cu privire la chestiunea în cauză. Dacă statele membre sunt de acord cu avizul Comisiei sau nu ridică obiecții în legătură cu acesta în termen de o lună de la data la care au fost informate, Comisia poate să adopte o decizie în conformitate cu avizul menționat. În toate celelalte cazuri, Comisia, după consultări, decide dacă și în ce măsură ar trebui să dea curs cererii.

Articolul 17

Dispoziții finale

Prezentul regulament nu exclude aplicarea dispozițiilor speciale prevăzute în acordurile încheiate între Comunitate și țările terțe.

Articolul 18

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 iulie 1987.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 22 decembrie 1986.

Pentru Consiliu

Președintele

G. SHAW


(1)  JO C 255, 15.10.1986, p. 169.

(2)  JO C 344, 31.12.1985, p. 31.

(3)  JO L 258, 21.9.1978, p. 35.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

20


31986R4058


L 378/21

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 4058/86 AL CONSILIULUI

din 22 decembrie 1986

privind o acțiune coordonată de garantare a accesului liber la traficul transoceanic

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 84 alineatul (2),

având în vedere proiectul de regulament prezentat de Comisie,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

întrucât un număr tot mai mare de țări recurge la protejarea flotelor lor comerciale fie unilateral, prin măsuri legislative sau administrative, fie prin acorduri bilaterale cu alte țări;

întrucât anumite țări, ca urmare a măsurilor pe care le-au adoptat sau a practicilor pe care le-au impus, au denaturat aplicarea principiului concurenței loiale și libere în comerțul lor maritim cu unul sau mai multe state membre ale Comunității;

întrucât pentru traficul de linie, Convenția Națiunilor Unite referitoare la un cod de conduită al conferințelor maritime, care a intrat în vigoare la 6 octombrie 1983, acordă anumite drepturi companiilor maritime care sunt membre ale unei conferințe care exploatează un pool;

întrucât, într-o măsură tot mai mare, țări terțe care sunt părți contractante sau semnatare la această convenție interpretează dispozițiile acesteia în sensul extinderii efective a drepturilor conferite de convenție companiilor lor atât în traficul de linie cât și în traficul tramp, în detrimentul companiilor din Comunitate sau al companiilor din alte țări ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), indiferent dacă sunt membre ale unei conferințe sau nu;

întrucât, în ceea ce privește traficul de mărfuri în vrac, se constată o tendință crescândă din partea țărilor terțe de a restrânge accesul la încărcături vrac, ceea ce constituie o amenințare gravă a mediului concurențial liber care predomină în mare măsură în traficul de mărfuri în vrac; întrucât statele membre își afirmă atașamentul față de existența unui mediu concurențial liber ca o caracteristică esențială a traficului de mărfuri în vrac solide și lichide și sunt convinse că introducerea împărțirii încărcăturii în aceste traficuri va afecta grav interesele comerciale ale tuturor țărilor prin majorarea considerabilă a costurilor de transport;

întrucât restrângerea accesului la transportul de mărfuri în vrac ar avea un efect negativ asupra flotelor comerciale ale statelor membre, sporind totodată considerabil costurile de transport al acestor mărfuri și, prin aceasta, având un efect grav asupra intereselor comerciale ale Comunității;

întrucât Comunitatea ar trebui să poată asigura o acțiune coordonată a statelor membre în cazul în care prin rezervarea unor încărcături în favoarea unor companii maritime din țări terțe se aduce atingere poziției concurențiale a flotelor comerciale ale statelor membre sau intereselor comerciale ale statelor membre sau când un acord impune acest lucru;

întrucât Decizia 77/587/CEE a Consiliului (3) prevede, printre altele, o consultare asupra diverselor aspecte ale progreselor intervenite în relațiile între state membre și țări terțe în materie de transport maritim;

întrucât Decizia 83/573/CEE a Consiliului (4) prevede, printre altele, o concertare între statele membre în privința oricăror contramăsuri pe care acestea le-ar putea lua față de țări terțe, precum și posibilitatea unei decizii asupra aplicării în comun de către statele membre a contramăsurilor adecvate care fac parte din legislația lor internă;

întrucât este necesar să se elaboreze și să se perfecționeze mecanismele prevăzute în aceste decizii pentru a se asigura acțiunea coordonată a statelor membre în anumite situații la cererea unui stat membru sau a unor state membre sau în baza unui acord internațional,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Procedura prevăzută în prezentul regulament se aplică atunci când o măsură luată de către o țară terță sau agenții ale acesteia restricționează sau amenință să restricționeze accesul liber al companiilor maritime ale statelor membre sau al navelor înmatriculate într-un stat membru, în conformitate cu legislația sa internă, la transportul:

de linie în traficul reglementat de Cod, exceptând situația când măsura este luată în conformitate cu Convenția Națiunilor Unite asupra unui cod de conduită al conferințelor maritime;

de linie în trafic nereglementat de Cod;

de încărcături în vrac și orice alte încărcături transportate prin servicii tramp;

de pasageri;

de persoane sau de mărfuri spre sau între instalații marine.

Această procedură nu aduce atingere obligațiilor Comunității și statelor sale membre conform dreptului internațional.

Articolul 2

În înțelesul prezentului regulament:

„companie maritimă națională” înseamnă o companie maritimă dintr-o țară terță care asigură un serviciu între propria țară și unul sau mai multe state membre;

„companie maritimă terță” înseamnă o companie maritimă dintr-o țară terță care asigură un serviciu între o altă țară terță și unul sau mai multe state membre.

Articolul 3

O acțiune coordonată poate fi solicitată de către un stat membru.

Cererea se transmite Comisiei; aceasta prezintă recomandări sau propuneri corespunzătoare Consiliului în termen de patru săptămâni.

Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura de vot prevăzută la articolul 84 alineatul (2) din tratat, poate decide cu privire la acțiunea coordonată prevăzută la articolul 4.

Pentru a hotărî asupra acțiunii coordonate, Consiliul ține seama și de considerentele de politică de comerț exterior, precum și de interesele portuare și de considerentele de politică maritimă ale statelor membre în cauză.

Articolul 4

(1)   Acțiunea coordonată poate consta în:

(a)

proteste diplomatice adresate țărilor terțe respective, în special în cazul în care măsurile luate de acestea amenință să restricționeze accesul la trafic;

(b)

contramăsuri împotriva companiei sau companiilor maritime din țările terțe în cauză sau împotriva companiei sau companiilor maritime din alte țări care beneficiază de măsurile luate de țările în cauză, care activează în calitate de companie maritimă națională sau de companie maritimă terță în traficul comunitar.

Aceste contramăsuri pot consta, în mod izolat sau în combinație, în:

(i)

impunerea unei obligații de obținere a unui permis de încărcare, transport sau descărcare a încărcăturii; acest permis poate fi supus unor condiții sau obligații;

(ii)

impunerea unei cote;

(iii)

impunerea de impozite sau taxe.

(2)   Protestele diplomatice preced contramăsurile.

Aceste contramăsuri nu aduc atingere obligațiilor Comunității Europene și statelor sale membre conform dreptului internațional, țin seama de toate interesele și nu au ca efect direct sau indirect denaturarea traficului în cadrul Comunității.

Articolul 5

(1)   Atunci când hotărăște asupra luării uneia sau a mai multora dintre contramăsurile menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (b), Consiliul precizează, după caz, următoarele:

(a)

circumstanțele care au condus la adoptarea de contramăsuri;

(b)

traficul sau seria de porturi cărora li se aplică contramăsurile;

(c)

pavilionul sau compania maritimă a țării terțe ale cărei măsuri de rezervare a încărcăturii limitează accesul liber la încărcături în zona de navigație respectivă;

(d)

volumul maxim (procentaj, greutate în tone, containere) sau valoarea încărcăturilor care pot fi încărcate sau descărcate în porturile statelor membre;

(e)

numărul maxim de intrări în și ieșiri din porturile statelor membre;

(f)

valoarea sau procentajul și baza pentru aplicarea impozitelor și taxelor și modul de percepere a acestora;

(g)

perioada de valabilitate a contramăsurilor.

(2)   În cazul în care contramăsurile prevăzute la alineatul (1) nu sunt prevăzute în legislația internă a unui stat membru, acestea pot fi luate, în conformitate cu Decizia Consiliului menționată la articolul 3 alineatul (3), de către statul membru respectiv, în temeiul prezentului regulament.

Articolul 6

(1)   În cazul în care Consiliul nu adoptă propunerea cu privire la acțiunea coordonată în termen de două luni, statele membre pot aplica măsuri naționale în mod unilateral sau în grup, dacă situația o impune.

(2)   Cu toate acestea, în caz de urgență, statele membre pot lua măsurile interne necesare în mod provizoriu, unilateral sau în grup, chiar și în termenul de două luni menționat la alineatul (1).

(3)   Măsurile interne luate în conformitate cu prezentul articol se notifică imediat Comisiei și celorlalte state membre.

Articolul 7

În timpul perioadei de aplicare a contramăsurilor, statele membre și Comisia se consultă reciproc, în conformitate cu procedura de consultare stabilită prin Decizia 77/587/CEE, la fiecare trei luni sau mai devreme, dacă este necesar, pentru a discuta efectele contramăsurilor în vigoare.

Articolul 8

Procedura prevăzută în prezentul regulament poate fi aplicată în cazul în care o măsură luată de o țară terță sau agenții săi restricționează sau amenință să restricționeze accesul companiilor maritime ale unei alte țări membre OCDE și în cazul în care, pe bază de reciprocitate, țara respectivă și Comunitatea au convenit să recurgă la o rezistență coordonată în caz de restricționare a accesului la încărcături.

Această țară poate solicita o acțiune coordonată și se poate asocia la o astfel de acțiune coordonată în conformitate cu prezentul regulament.

Articolul 9

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 iulie 1987.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 22 decembrie 1986.

Pentru Consiliu

Președintele

G. SHAW


(1)  JO C 255, 15.10.1986, p. 169.

(2)  JO C 344, 31.12.1985, p. 31.

(3)  JO L 239, 17.9.1977, p. 23.

(4)  JO L 332, 28.11.1983, p. 37.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

23


31987D0286


L 143/32

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA CONSILIULUI

din 26 mai 1987

privind aplicarea între Comunitate și Elveția a dispozițiilor prevăzute în secțiunile II și III din Acordul privind serviciile ocazionale internaționale de transport rutier de călători cu autocarul și autobuzul (ASOR)

(87/286/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 75,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât Acordul privind serviciile ocazionale internaționale de transport rutier de călători cu autocarul și autobuzul (ASOR) a fost aprobat în numele Comunității Economice Europene prin Decizia 82/505/CEE (4); întrucât ASOR a intrat în vigoare la 1 decembrie 1983 între Comunitatea Economică Europeană, Finlanda, Norvegia, Suedia și Turcia; întrucât ASOR a intrat în vigoare la 1 iunie 1986 pentru Austria;

întrucât ASOR nu a intrat în vigoare în cazul Elveției până la 1 ianuarie 1987; întrucât din articolul 18 alineatul (4) rezultă că dispozițiile din secțiunile II și III ale acordului ASOR ar trebui să se aplice Elveției începând cu 1 august 1987;

întrucât Elveția a solicitat acordul celorlalte părți contractante ca data să fie devansată pentru 1 aprilie 1987, având în vedere dezavantajele practice și economice pe care le-ar prezenta punerea în aplicare cu Elveția a secțiunilor II și III din acordul ASOR în plin sezon turistic;

întrucât este oportun din motive practice, economice și politice ca ASOR să se aplice începând cu 1 iunie 1987,

DECIDE:

Articol unic

Comunitatea Economică Europeană acceptă ca dispozițiile prevăzute în secțiunile II și III ale Acordului privind serviciile ocazionale internaționale de transport rutier de călători cu autocarul și autobuzul (ASOR) să se aplice între Comunitate și Elveția începând cu 1 iunie 1987.

Adoptată la Bruxelles, 26 mai 1987.

Pentru Consiliu

Președintele

L. TINDEMANS


(1)  JO C 113, 28.4.1987, p. 3.

(2)  Aviz adoptat la 15 mai 1987 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3)  Aviz adoptat la 14 mai 1987 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(4)  JO L 230, 5.8.1982, p. 38.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

24


31987R3976


L 374/9

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 3976/87 AL CONSILIULUI

din 14 decembrie 1987

privind aplicarea articolului 85 alineatul (3) din tratat anumitor categorii de înțelegeri și practici concertate în sectorul transporturilor aeriene

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 87,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 3975/87 al Consiliului (4) stabilește procedura de aplicare a regulilor de concurență în cazul întreprinderilor din sectorul transporturilor aeriene; întrucât Regulamentul nr. 17 al Consiliului (5) stabilește procedura de aplicare a acestor reguli acordurilor, deciziilor și practicilor concertate, altele decât cele care se referă direct la prestarea serviciilor de transporturi aeriene;

întrucât articolul 85 alineatul (1) din tratat poate fi declarat inaplicabil anumitor categorii de acorduri, decizii și practici concertate care îndeplinesc condițiile enunțate la articolul 85 alineatul (3);

întrucât dispozițiile comune de aplicare ale articolului 85 alineatul (3) trebuie adoptate prin regulament în temeiul articolului 87; întrucât, în conformitate cu articolul 87 alineatul (2) litera (b), un astfel de regulament trebuie să stabilească regulile de aplicare ale articolului 85 alineatul (3) luând în considerare, pe de o parte, necesitatea asigurării unei supravegheri eficiente și pe de altă parte, simplificarea, cât mai mult posibil, a controlului administrativ; întrucât în conformitate cu articolul 87 alineatul (2) litera (d) un astfel de regulament este necesar pentru a defini atribuțiile specifice ale Comisiei și Curții de Justiție;

întrucât sectorul transporturilor aeriene este reglementat în prezent de o rețea de acorduri internaționale, acorduri bilaterale între state și acorduri bilaterale și multilaterale între transportatorii aerieni; întrucât modificările cerute de acest sistem internațional de reglementare în scopul asigurării creșterii concurenței trebuie efectuate progresiv, astfel încât să asigure sectorului transporturilor aeriene o perioadă de adaptare;

întrucât, din acest motiv, Comisia trebuie abilitată să declare printr-un regulament că dispozițiile articolului 85 alineatul (1) nu se aplică anumitor categorii de înțelegeri între întreprinderi, decizii de asociere între întreprinderi și practici concertate;

întrucât ar trebui să se precizeze în ce condiții și în ce împrejurări Comisia poate exercita acest drept în strânsă și constantă legătură cu autoritățile competente ale statelor membre;

întrucât este de dorit, cu deosebire, să se acorde exceptări pe categorii pentru anumite categorii de înțelegeri, decizii și practici concertate; întrucât aceste exceptări trebuie acordate pentru o perioadă limitată, în decursul căreia transportatorii aerieni se pot adapta unui mediu cu un grad de concurență mai ridicat; întrucât Comisia, acționând în strânsă legătură cu statele membre, trebuie să fie în măsură să definească cu precizie domeniul de aplicare al acestor exceptări și condițiile aferente acestora;

întrucât nu pot fi prevăzute exceptări în cazul în care nu sunt satisfăcute condițiile stabilite la articolul 85 alineatul (3); întrucât Comisia trebuie așadar să aibă autoritatea de a lua măsuri corespunzătoare atunci când se dovedește că un acord are efecte incompatibile cu dispozițiile articolului 85 alineatul (3); întrucât Comisia ar trebui, în consecință, să fie în măsură mai întâi să facă recomandări părților și apoi să ia decizii;

întrucât prezentul regulament nu aduce atingere aplicării dispozițiilor articolului 90 din tratat;

întrucât la reuniunea din iunie 1986 șefii de stat și de guvern au convenit asupra faptului că, piața internă din sectorul transporturilor aeriene trebuie finalizată până în anul 1992, conform acțiunilor Comunității de a-și întări coeziunea economică și socială; întrucât atât dispozițiile prezentului regulament, cât și cele cuprinse în Directiva 87/601/CEE a Consiliului din 14 decembrie 1987 privind tarifele practicate pentru servicii aeriene regulate între statele membre (6), cât și cele cuprinse în Decizia 87/602/CEE a Consiliului din 14 decembrie 1987 privind repartiția capacității de transport al pasagerilor între transportatorii aerieni la serviciile aeriene regulate între statele membre și a accesului transportatorilor aerieni la rutele de servicii aeriene regulate între statele membre (7) constituie un prim pas în această direcție și, în consecință, în scopul atingerii obiectivelor stabilite de șefii de stat și de guvern, Consiliul va adopta măsuri noi de liberalizare la sfârșitul unei perioade inițiale de trei ani,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Prezentul regulament se aplică transporturilor aeriene internaționale între aeroporturile Comunității.

Articolul 2

(1)   Fără a aduce atingere aplicării Regulamentului (CEE) nr. 3975/87 și în conformitate cu articolul 85 alineatul (3) din tratat, Comisia poate declara, prin regulament, că articolul 85 alineatul (1) nu se aplică anumitor categorii de înțelegeri între întreprinderi, decizii de asocieri între întreprinderi și practici concertate.

(2)   Comisia poate adopta îndeosebi regulamente cu privire la acordurile, deciziile sau practicile concertate care au ca obiect:

planificarea comună și coordonarea capacităților de prognoză privind serviciile aeriene regulate, astfel încât acest lucru să contribuie la asigurarea unei repartizări a serviciilor la orele din zi sau în perioadele din an cu un trafic mai redus sau pe rute mai puțin aglomerate, cu condiția ca oricare dintre parteneri să se poată retrage din aceste înțelegeri, decizii sau practici concertate fără a fi penalizat și fără a i se cere să notifice printr-un preaviz mai mare de trei luni intenția sa de neparticipare la această planificare comună și coordonare pentru sezoanele viitoare;

împărțirea veniturilor provenind din serviciile aeriene regulate, atât timp cât transferul nu depășește 1 % din încasările comasabile câștigate pe o anumită rută de partenerul care efectuează transferul, nici o cheltuială nu se împarte cu sau nu îi revine partenerului care efectuează transferul și transferul se face pentru compensarea pierderii suferite de către beneficiarul transferului în urma acceptării unui orar de zbor la ore din zi sau în perioade din an când traficul este mai redus;

consultările în vederea pregătirii în comun a propunerilor de tarife, prețuri și condiții aplicabile transportului de pasageri și bagaje la serviciile regulate, cu condiția ca aceste consultări să aibă caracter benevol, ca transportatorii aerieni să nu depindă de rezultatele acestora și ca atât Comisia, cât și statele membre ale căror transportatori aerieni sunt interesați să poată participa la oricare din aceste consultări în calitate de observatori;

alocarea sloturilor în aeroporturi și stabilirea orarelor de aeroport, cu condiția ca transportatorii aerieni interesați să aibă dreptul de a participa la astfel de înțelegeri, ca procedurile naționale și multilaterale pentru astfel de înțelegeri să fie transparente și ca acestea să țină seama de toate constrângerile și regulile de distribuție precizate de autoritățile naționale sau internaționale și de toate drepturile dobândite de-a lungul timpului de către transportatorii aerieni;

cumpărarea, dezvoltarea și exploatarea în comun a sistemelor de rezervare informatizate pentru orarele de zbor, rezervările și eliberările de bilete de către întreprinderile de transport aerian, cu condiția ca transportatorii aerieni ai statelor membre să aibă acces în condiții egale la aceste sisteme, ca transportatorii participanți să-și poată menționa serviciile fără discriminare și, totodată, ca orice participant să se poată retrage din sistem cu un preaviz dat într-un termen rezonabil;

activitățile tehnice și operaționale desfășurate la sol în aeroporturi, precum tractări la sol, realimentarea, curățenia și controlul siguranței;

dirijarea pasagerilor, manipularea trimiterilor poștale, mărfurilor și bagajelor la aeroport;

serviciile de aprovizionare pentru alimentația din timpul zborului.

(3)   Fără a aduce atingere alineatului (2), astfel de regulamente ale Comisiei definesc categoriile de înțelegeri, decizii sau practici concertate cărora li se aplică și precizează în mod special:

(a)

restricțiile sau clauzele care pot figura sau nu în înțelegeri, decizii și practici concertate;

(b)

clauzele care trebuie incluse în înțelegeri, decizii și practici concertate sau orice alte condiții care trebuie satisfăcute.

Articolul 3

Orice regulament adoptat de Comisie în conformitate cu articolul 2 expiră la data de 31 ianuarie 1991.

Articolul 4

Regulamentele adoptate în conformitate cu articolul 2 includ o dispoziție prin care se precizează că acestea se aplică cu efect retroactiv înțelegerilor, deciziilor și practicilor concertate care existau deja la data intrării în vigoare a acestor regulamente.

Articolul 5

Înaintea adoptării unui regulament, Comisia publică un proiect al acestuia care să permită tuturor persoanelor și organizațiilor interesate să-și prezinte comentariile într-un termen rezonabil stabilit de către Comisie, dar care nu poate fi mai mic de o lună.

Articolul 6

Comisia trebuie să solicite avizul Comitetului consultativ pentru înțelegeri și poziții dominante din sectorul transporturilor aeriene, constituit în baza articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 3975/87, înainte de publicarea proiectului de regulament și de adoptarea regulamentului.

Articolul 7

(1)   În situația în care persoanele implicate încalcă o condiție sau o obligație care decurge dintr-o exceptare acordată de regulamentul adoptat în conformitate cu articolul 2, pentru a pune capăt acestei încălcări, Comisia:

poate face recomandări persoanelor implicate; și

în cazul în care aceste persoane nu se vor conforma acestor recomandări și în funcție de gravitatea încălcării în cauză, poate adopta o decizie prin care fie li se interzice realizarea sau li se cere îndeplinirea anumitor acțiuni, fie, în timp ce li se retrage beneficiul exceptării pe categorii de care beneficiau, li se acordă o excepție individuală în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 3975/87 sau li se retrage beneficiul exceptării pe categorii de care beneficiau.

(2)   În cazul în care Comisia constată, fie din proprie inițiativă, fie la solicitarea unui stat membru sau a unor persoane fizice sau juridice care revendică un interes legitim, că într-un anumit caz o înțelegere, o decizie sau o practică concertată care vizează o exceptare pe categorii acordată de un regulament adoptat în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) produce totuși efecte care sunt incompatibile cu articolul 85 alineatul (3), sau sunt interzise de articolul 86, aceasta poate retrage beneficiul exceptării pe categorii din acele înțelegeri, decizii sau practici concertate și poate lua, în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul (CEE) nr. 3975/87, toate măsurile indicate pentru a pune capăt acestor încălcări.

(3)   Înainte de a lua o decizie în temeiul alineatului (2), Comisia poate face persoanelor interesate recomandări cu privire la încetarea încălcării.

Articolul 8

Consiliul trebuie să decidă cu privire la revizuirea acestui regulament până la 30 iunie 1990, pe baza unei propuneri din partea Comisiei, care urmează să fie prezentată până la 1 noiembrie 1989.

Articolul 9

Prezentul regulament intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1988.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 14 decembrie 1987.

Pentru Consiliu

Președintele

U. ELLEMANN-JENSEN


(1)  JO C 182, 9.7.1984, p. 3.

(2)  JO C 262, 14.10.1985, p. 44;

JO C 190, 20.7.1987, p. 182, și

JO C 345, 21.12.1987.

(3)  JO C 303, 25.11.1985, p. 31, și

JO C 333, 29.12.1986, p. 27.

(4)  JO L 374, 31.12.1987, p. 1.

(5)  JO 13, 21.2.1962, p. 204/62.

(6)  JO L 374, 31.12.1987, p. 12.

(7)  JO L 374, 31.12.1987, p. 19.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

27


31988L0599


L 325/55

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 23 noiembrie 1988

privind procedurile standard de control pentru aplicarea Regulamentului (CEE) nr. 3820/85 privind armonizarea unor dispoziții ale legislației sociale referitoare la transportul rutier și a Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 privind aparatura de înregistrare în transportul rutier

(88/599/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 75,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

având în vedere rezoluția Consiliului și reprezentanților guvernelor statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului din 20 decembrie 1985 pentru a îmbunătăți aplicarea regulamentelor sociale din transportul rutier (4),

întrucât Regulamentele (CEE) nr. 3820/85 (5) și (CEE) nr. 3821/85 (6) sunt importante pentru crearea unei piețe comune pentru serviciile de transport rutier intern;

întrucât aplicarea corectă a regulamentelor sociale în transportul rutier necesită controlul uniform și efectiv de către statele membre;

întrucât este necesar să se introducă cerințe minime pentru controlul respectării prevederilor relevante pentru a reduce și a preveni încălcarea dispozițiilor;

întrucât Republica Portugheză a introdus doar recent proceduri de control în transportul rutier și, ca urmare, trebuie să i se permită să amâne data aplicării prezentei directive;

întrucât un control efectiv și eficient în întreaga Comunitate va necesita schimbul de informații și asistența reciprocă în aplicarea regulamentelor în statele membre;

întrucât schimbul de informații este obligatoriu și ar trebui să aibă loc la intervale regulate;

întrucât este necesară aplicarea uniformă a regulamentelor sociale pentru transportul rutier pentru a evita denaturarea concurenței între întreprinderile de transport, precum și pentru a promova siguranța rutieră și progresul social,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Controale

Obiectivul prezentei directive este de a stabili condițiile minime pentru controlul aplicării corecte și uniforme a Regulamentelor (CEE) nr. 3820/85 și (CEE) nr. 3821/85.

Articolul 2

Sisteme de control

(1)   Statele membre vor organiza un sistem pentru efectuarea unor controale corecte și regulate, atât în trafic, cât și la sediile întreprinderilor, care să cuprindă, în fiecare an, o parte importantă și reprezentativă a șoferilor, întreprinderilor și vehiculelor pentru toate categoriile de transport care fac obiectul Regulamentelor (CEE) nr. 3820/85 și (CEE) nr. 3821/85.

(2)   Fiecare stat membru va organiza controalele în așa fel încât:

ele să acopere, în fiecare an, cel puțin 1 % din zilele lucrate de către șoferii vehiculelor care sunt obiectul Regulamentelor (CEE) nr. 3820/85 și (CEE) nr. 3821/85;

din numărul total de zile lucrătoare controlate se vor controla minimum 15 % în trafic și minimum 25 % la sediile întreprinderilor.

(3)   Numărul șoferilor controlați în trafic, numărul controalelor la sediile întreprinderilor, numărul de zile lucrătoare controlate și numărul de încălcări semnalate să se includă, inter alia, în informațiile înaintate Comisiei în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 3820/85.

Articolul 3

Controale în trafic

(1)   Controalele în trafic se vor organiza în diferite locuri, în orice moment, acoperind o porțiune suficient de extinsă a rețelei de drumuri pentru a face dificilă evitarea punctelor de control.

(2)   Elementele controalelor în trafic sunt:

perioadele zilnice de conducere a vehiculului, pauzele și perioadele zilnice de odihnă, precum și, în cazul unor indicii clare de existență a unor nereguli, foile de înregistrare pentru zilele anterioare păstrate la bordul vehiculului conform articolului 15 alineatul (7) din Regulamentul (CEE) nr. 3821/85;

ultima perioadă săptămânală de odihnă, acolo unde este cazul;

funcționarea corectă a aparaturii de înregistrare (determinarea unei posibile utilizări necorespunzătoare a aparaturii și/sau a foilor de înregistrare) sau, unde este cazul, prezența documentelor prevăzute în articolul 14 alineatul (5) din Regulamentul (CEE) nr. 3820/85.

(3)   Controalele în trafic se vor efectua fără a face discriminări între vehiculele și șoferii rezidenți sau nerezidenți.

(4)   Pentru a facilita sarcina inspectorilor autorizați, ei trebuie să dețină:

o listă a principalelor puncte ce urmează să fie controlate;

un ghid poliglot cu expresii referitoare la operațiunile de transport rutier, utilizate curent. Comisia va pune la dispoziția statelor membre un asemenea ghid.

(5)   În cazul în care constatările unui control în trafic al șoferului unui vehicul înregistrat într-un alt stat membru oferă motive să se considere că s-au comis nereguli care nu pot fi identificate în timpul controlului, din lipsa datelor necesare, autoritățile competente ale statelor membre vizate se vor ajuta reciproc pentru a clarifica situația. În cazurile în care, în acest scop, statul membru competent efectuează un control la sediul întreprinderii, rezultatele acestui control se vor comunica și celuilalt stat interesat.

Articolul 4

Controale la sediile întreprinderilor

(1)   Controalele la sediile întreprinderilor, așa cum sunt prevăzute în articolul 2 alineatul (1), vor fi planificate ținând cont de experiența anterioară a diferitelor categorii de transport.

Controalele vor fi, de asemenea, efectuate la sediile întreprinderilor și atunci când au fost identificate în trafic încălcări grave ale Regulamentelor (CEE) nr. 3820/85 și (CEE) nr. 3821/85.

(2)   Elementele controalelor la sediile întreprinderilor, pe lângă cele ale controalelor în trafic, sunt:

perioadele săptămânale de odihnă și perioadele de conducere a vehiculului dintre aceste perioade de odihnă;

limitarea orelor de conducere a vehiculului din cadrul unei perioade de două săptămâni;

compensația pentru perioadele reduse de odihnă zilnică și săptămânală;

utilizarea foilor de înregistrare și/sau organizarea timpilor de lucru pentru șoferi.

(3)   În scopurile stabilite în prezentul articol, controalele efectuate la sediile autorităților competente, pe baza documentelor relevante predate de către întreprinderi la cererea autorităților sus-amintite, au același statut ca și verificările efectuate la sediile întreprinderilor.

Articolul 5

Controale concertate și coordonate

(1)   Statele membre vor întreprinde, cel puțin de două ori pe an, acțiuni coordonate pentru a efectua controale în trafic ale șoferilor și vehiculelor din domeniul de aplicare al Regulamentelor (CEE) nr. 3820/85 și (CEE) nr. 3821/85.

(2)   Asemenea acțiuni se vor întreprinde, ori de câte ori este posibil, în același timp de către autoritățile abilitate a două sau mai multor state membre, fiecare acționând pe propriul lor teritoriu.

Articolul 6

Schimbul de informații

(1)   Informațiile furnizate bilateral conform articolului 17 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 3820/85 și articolului 19 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 se vor schimba la fiecare 12 luni începând de la șase luni de după notificarea prezentei directive (7) și, de asemenea, la solicitarea expresă a unui stat membru în anumite cazuri.

(2)   În acest scop, autoritățile abilitate din fiecare stat membru vor utiliza un formular standard de raportare elaborat de Comisie în acord cu statele membre.

Articolul 7

(1)   Cu excepția Republicii Portugheze, statele membre vor pune în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive cel târziu la 1 ianuarie 1989.

Republica Portugheză va pune în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative amintite cel târziu la 1 ianuarie 1990.

(2)   Statele membre vor comunica Comisiei actele cu putere de lege și actele administrative privind aplicarea prezentei directive.

Articolul 8

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 23 noiembrie 1988.

Pentru Consiliu

Președintele

Th. PANGALOS


(1)  JO C 116, 3.5.1988, p. 17.

(2)  Avizul din 17 noiembrie 1988 (încă nepublicat în Jurnalul Oficial).

(3)  JO C 208, 8.8.1988, p. 26.

(4)  JO C 348, 31.12.1985, p. 1.

(5)  JO L 370, 31.12.1985, p. 1.

(6)  JO L 370, 31.12.1985, p. 8.

(7)  Prezenta directivă a fost notificată statelor membre la 24 noiembrie 1988.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

30


31989R2299


L 220/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 2299/89 AL CONSILIULUI

din 24 iulie 1989

de stabilire a unui cod de conduită pentru sistemele informatizate de rezervare

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 84 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât, în transportul aerian, rezervările se efectuează în cea mai mare parte prin sistemele informatizate de rezervare;

întrucât, dacă sunt corect utilizate, aceste sisteme pot oferi un serviciu important și util transportatorilor aerieni, agenților de voiaj și publicului călător datorită accesului rapid la informații actualizate și exacte privind zborurile, prețurile și locurile disponibile, rezervarea și, în unele cazuri, eliberarea de bilete și de permise de îmbarcare;

întrucât abuzurile prin interzicerea accesului la sisteme sau discriminarea în ceea ce privește furnizarea, încărcarea sau afișarea datelor, prin impunerea unor condiții nerezonabile participanților sau abonaților, sunt de natură să dezavantajeze grav transportatorii aerieni, agenții de voiaj și, în final, consumatorii;

întrucât prezentul regulament nu aduce atingere aplicării articolelor 85 și 86 din tratat;

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 2672/88 al Comisiei (4) exonerează de la aplicarea dispozițiilor articolului 85 alineatul (1) din tratat acordurile pentru cumpărarea, crearea și exploatarea în comun a sistemelor informatizate de rezervare;

întrucât un cod de conduită obligatoriu aplicabil tuturor sistemelor informatizate de rezervare și/sau altor mijloace de distribuție propuse spre utilizare și/sau utilizate în Comunitate ar putea permite utilizarea transparentă și nediscriminatorie a acestor sisteme, sub rezerva anumitor precauții, evitând astfel abuzurile și consolidând în același timp concurența fără denaturări între transportatorii aerieni și între sistemele informatizate de rezervare, protejând în acest fel interesul consumatorilor;

întrucât nu ar fi potrivit ca unui vânzător de sisteme informatizate de rezervare sau unui transportator asociat sau participant să i se impună obligații sau restricții față de un alt transportator dintr-o țară terță care deține și/sau controlează, singur sau împreună cu alții, un alt sistem de acest fel care nu respectă dispozițiile acestui cod sau nu asigură un tratament echivalent;

întrucât este de dorit să se pună la punct o procedură de investigare și rezolvare a plângerilor legate de nerespectarea acestui cod,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Prezentul regulament se aplică sistemelor informatizate de rezervare (SIR) propuse spre utilizare și/sau utilizate pe teritoriul Comunității în vederea distribuției și vânzării produselor de transport aerian, indiferent de:

statutul sau naționalitatea vânzătorului sistemului respectiv;

sursa de informații folosită sau amplasarea unității centrale de prelucrare a datelor;

localizarea geografică a produsului de transport aerian respectiv.

Articolul 2

În sensul prezentului regulament:

(a)

„produs de transport aerian” înseamnă un serviciu aerian regulat de transport de pasageri, inclusiv oricare servicii auxiliare și avantaje suplimentare oferite spre vânzare și/sau vândute ca parte integrantă a serviciului aerian;

(b)

„sistem informatizat de rezervare (SIR)” înseamnă un sistem informatizat care conține informații despre, inter alia,

orarul;

locurile disponibile;

prețurile;

serviciile conexe

ale transportatorilor aerieni, cu sau fără mijloace care permit

rezervarea; sau

eliberarea de bilete,

în măsura în care aceste servicii, în totalitate sau în parte, sunt puse la dispoziția abonaților;

(c)

„mijloace de distribuție” înseamnă mijloacele oferite unui abonat sau consumator, de către vânzătorul unui sistem, pentru a-i furniza informații cu privire la orarul, locurile disponibile, prețurile și serviciile conexe ale transportatorilor aerieni și pentru rezervarea locurilor și/sau eliberarea biletelor, precum și pentru oricare alt serviciu conex;

(d)

„vânzătorul unui sistem” înseamnă orice entitate și filialele sale care răspund de exploatarea sau comercializarea unui SIR;

(e)

„transportator asociat” înseamnă un transportator aerian care este vânzătorul unui sistem sau care, în mod direct sau indirect, singur sau împreună cu alții, deține sau controlează un vânzător de sistem;

(f)

„transportator participant” înseamnă un transportator care a încheiat cu vânzătorul unui sistem un acord de distribuție, prin intermediul unui SIR, a produselor sale de transport aerian. Dacă un transportator asociat utilizează mijloacele de distribuție ale propriului său SIR, el este considerat transportator participant;

(g)

„abonat” înseamnă o persoană sau o întreprindere, diferită de transportatorul participant, care utilizează, pe bază de contract sau alt acord încheiat cu vânzătorul unui sistem, un SIR în scopul vânzării directe către public a produselor sale de transport;

(h)

„consumator” înseamnă orice persoană care caută informații cu privire la și/sau dorește să achiziționeze un produs de transport aerian;

(i)

„afișaj principal” înseamnă un afișaj neutru și complet de date privind serviciile oferite între perechi de orașe, într-un interval specific de timp, și care conține, inter alia, toate zborurile directe efectuate de transportatorii participanți;

(j)

„durata totală a călătoriei” înseamnă diferența de timp dintre ora planificată de plecare și de sosire;

(k)

„îmbunătățirea serviciului” înseamnă orice produs sau serviciu diferit de mijloacele de distribuție, oferit de vânzătorul unui sistem în contul său abonaților sau consumatorilor în cadrul unui SIR;

(l)

„serviciu aerian regulat” înseamnă o serie de zboruri, fiecare dintre ele având toate caracteristicile următoare:

serviciul este efectuat de o aeronavă de transport de pasageri sau de pasageri și mărfuri și/sau de corespondență, contra cost, astfel încât să existe pentru fiecare zbor locuri disponibile spre vânzare publicului larg (fie direct la transportatorul aerian, fie la agenții săi autorizați);

serviciul este exploatat în așa fel, încât să deservească traficul dintre aceleași două sau mai multe puncte, fie:

1.

conform unui orar publicat; fie

2.

cu o regularitate și frecvență de așa natură, încât să fie recunoscut ca o serie sistematică.

Articolul 3

(1)   Vânzătorul unui sistem care oferă mijloace de distribuție privind serviciile aeriene regulate de transport de pasageri oferă, în mod egal și nediscriminatoriu, oricărui transportator aerian ocazia de a participa la aceste mijloace în limitele de capacitate ale sistemului în cauză, sub rezerva oricăror constrângeri tehnice pe care nu le poate controla.

(2)

(a)

Vânzătorul sistemului:

nu impune condiții nerezonabile privind execuția vreunui contract încheiat cu un transportator participant;

nu cere să fie acceptate condiții suplimentare care, prin caracterul lor sau conform uzanței comerciale, nu au nici o legătură cu participarea la SIR-ul său și aplică aceleași condiții pentru același nivel de serviciu.

(b)

Vânzătorul unui sistem nu condiționează participarea unui transportator participant la SIR-ul său de neparticiparea acestuia în același timp la alt sistem.

(c)

Transportatorul participant are dreptul de a rezilia contractul încheiat cu vânzătorul unui sistem fără penalizare prin transmiterea unui preaviz care nu depășește șase luni și care expiră cel mai târziu la sfârșitul primului an al contractului.

(3)   Mijloacele de încărcare și prelucrare oferite de vânzătorul unui sistem sunt oferite tuturor transportatorilor participanți fără nici o discriminare.

(4)   Dacă vânzătorul sistemului aduce orice fel de îmbunătățire mijloacelor de distribuție furnizate sau echipamentului utilizat pentru furnizarea acestor mijloace, el oferă aceste îmbunătățiri tuturor transportatorilor participanți, în aceleași condiții, sub rezerva limitelor tehnice existente.

Articolul 4

(1)   Transportatorii participanți și cei care furnizează materiale de inclus în SIR se asigură că datele prezentate sunt complete, exacte, nu induc în eroare și sunt transparente.

(2)   Vânzătorul unui sistem nu manipulează materialele menționate la alineatul (1) într-un mod care ar conduce la furnizarea unor informații inexacte, discriminatorii sau susceptibile să inducă în eroare.

(3)   Vânzătorul unui sistem încarcă și prelucrează datele furnizate de transportatorii participanți cu aceeași grijă și promptitudine, sub rezerva constrângerilor impuse de metoda de încărcare aleasă de fiecare transportator participant și utilizând formatele standard folosite de vânzătorul sistemului.

Articolul 5

(1)   Vânzătorul unui sistem furnizează un afișaj principal în care introduce datele furnizate de transportatorii participanți privind orarul zborurilor, prețurile și locurile disponibile spre cumpărare de către public, în mod clar și complet, fără discriminare sau parțialitate, în special în ceea ce privește ordinea de prezentare a informațiilor.

(2)   Vânzătorul unui sistem nu afișează, în mod voit sau datorită neglijenței, informații inexacte sau susceptibile să inducă în eroare și, sub rezerva articolului 9 alineatul (5), în special:

criteriile utilizate pentru ordonarea informațiilor nu se bazează pe vreun factor legat în mod direct sau indirect de identitatea transportatorului și se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor transportatorilor participanți;

la definirea și selectarea perechilor de orașe nu se face nici o discriminare între diversele aeroporturi care deservesc același oraș.

(3)   Ordonarea opțiunilor de zbor în afișajul principal, pentru ziua sau zilele cerute, este cea stabilită în anexă, în afara cazului în care consumatorul cere, pentru o anumită tranzacție, o ordonare diferită.

Articolul 6

Vânzătorul unui sistem furnizează informații statistice sau de altă natură, generate de SIR-ul său, diferite de cele furnizate ca parte integrantă a mijloacelor de distribuție, numai cu respectarea următoarelor condiții:

(a)

informațiile privind rezervările individuale sunt oferite în mod egal transportatorului aerian sau transportatorilor aerieni participanți la serviciul care face obiectul rezervării în cauză;

(b)

informațiile în formă consolidată sau anonimă puse la dispoziția unui transportator aerian, la cererea acestuia, sunt oferite tuturor transportatorilor aerieni participanți, fără discriminare;

(c)

alte informații generate de SIR sunt furnizate cu acordul transportatorului aerian în cauză și sub rezerva oricărui acord încheiat între vânzătorul unui sistem și transportatorii participanți;

(d)

datele personale referitoare la consumatori și generate de un agent de voiaj sunt puse la dispoziția celor neimplicați în tranzacția respectivă numai cu acordul consumatorului respectiv.

Articolul 7

(1)   Obligațiile vânzătorului unui sistem, în conformitate cu articolele 3-6, nu se aplică față de un transportator asociat dintr-o țară terță, în măsura în care SIR-ul acestuia nu respectă dispozițiile prezentului regulament sau nu oferă transportatorilor aerieni comunitari un tratament echivalent cu cel acordat în temeiul prezentului regulament.

(2)   Obligațiile transportatorilor asociați și participanți conform articolului 8 nu se aplică față de un SIR controlat de transportatorii aerieni dintr-o țară terță, în măsura în care transportatorul asociat sau participant nu beneficiază în țara respectivă de un tratament echivalent cu cel acordat în temeiul prezentului regulament și al Regulamentului (CEE) nr. 2672/88 al Comisiei.

(3)   Vânzătorul unui sistem sau transportatorul aerian care dorește să se prevaleze de dispozițiile alineatelor (1) sau (2) trebuie să notifice Comisiei intenția sa și motivele care stau la baza ei cu cel puțin 14 zile înainte de a lua această măsură. În situații excepționale, Comisia poate acorda, la cererea vânzătorului sau a transportatorului aerian în cauză, o derogare de la regula celor 14 zile.

(4)   La primirea notificării, Comisia determină fără întârziere dacă există discriminare în sensul alineatelor (1) și (2). Dacă se constată că există o astfel de discriminare, Comisia informează toți vânzătorii de sisteme sau transportatorii aerieni comunitari în cauză, cât și statele membre. Dacă se constată că nu există discriminare în sensul alineatelor (1) sau (2), Comisia informează vânzătorii de sisteme sau transportatorii aerieni în cauză.

Articolul 8

(1)   Transportatorul aerian asociat sau participant nu asociază utilizarea unui anumit SIR de către un abonat de primirea vreunui comision sau alt stimulent pentru vânzarea sau eliberarea biletelor pentru oricare dintre produsele sale de transport aerian.

(2)   Transportatorul aerian asociat sau participant nu cere unui abonat să utilizeze un anumit SIR în vederea oricărei vânzări sau eliberări de bilete pentru oricare dintre produsele de transport aerian pe care el însuși le furnizează în mod direct sau indirect.

(3)   Alineatele (1) și (2) se aplică fără să aducă atingere oricăror condiții pe care un transportator aerian le poate impune unui agent de voiaj atunci când îl autorizează să vândă sau să elibereze bilete pentru produsele sale aeriene.

Articolul 9

(1)   Vânzătorul unui sistem pune la dispoziția tuturor abonaților, fără discriminare, mijloacele de distribuție a unui SIR.

(2)   Vânzătorul unui sistem nu cere abonaților să semneze un contract de exclusivitate și nu îi împiedică, în mod direct sau indirect, să se aboneze sau să utilizeze oricare alt sistem sau alte sisteme.

(3)   Vânzătorul unui sistem oferă tuturor abonaților, fără discriminare, îmbunătățirea serviciului pe care o oferă unuia dintre ei.

(4)   Vânzătorul unui sistem nu impune condiții nerezonabile privind execuția vreunui contract încheiat cu un abonat și, în special, abonatul are dreptul de a rezilia contractul încheiat cu vânzătorul unui sistem, fără a fi supus penalizărilor, prin transmiterea unui preaviz care nu depășește trei luni și care expiră cel mai târziu la sfârșitul primului an al contractului.

(5)   Vânzătorul unui sistem asigură, fie prin mijloace tehnice, fie pe bază de contract încheiat cu abonatul, că afișajul principal este furnizat pentru fiecare tranzacție în parte și că abonatul nu manipulează materialele furnizate de SIR-uri într-un mod care ar conduce la prezentarea unor informații inexacte, discriminatorii sau susceptibile să inducă în eroare consumatorii. Totuși, abonatul poate, în vederea oricărei tranzacții, să reordoneze datele sau să folosească alte afișaje pentru a răspunde unei preferințe exprimate de un consumator.

(6)   Vânzătorul unui sistem nu impune vreunui abonat obligația de a accepta o ofertă de echipament tehnic, dar poate cere să fie utilizat un echipament compatibil cu al său.

Articolul 10

(1)   Comisionul perceput de vânzătorul unui sistem este nediscriminatoriu și într-un raport rezonabil cu costul serviciului oferit și utilizat și este, în special, același pentru același nivel de serviciu.

(2)   La cerere, vânzătorul unui sistem furnizează părților interesate detalii privind procedurile, comisioanele, posibilitățile curente oferite de sistem, criteriile de editare și afișare utilizate. Totuși, această dispoziție nu obligă pe vânzătorul unui sistem să furnizeze informații care fac obiectul unui drept de proprietate, precum programele de calculator.

(3)   Toate modificările aduse comisioanelor, condițiilor sau posibilităților oferite, împreună cu motivele care stau la baza acestora, sunt comunicate tuturor transportatorilor participanți și abonaților, fără discriminare.

Articolul 11

(1)   La primirea unei plângeri sau din proprie inițiativă, Comisia inițiază procedurile necesare pentru a pune capăt încălcării dispozițiilor prezentului regulament.

(2)   Plângerile pot fi înaintate de către:

(a)

statele membre;

(b)

persoanele fizice sau juridice care invocă un interes legitim.

(3)   Comisia transmite imediat statelor membre cópii ale plângerilor, ale cererilor și ale tuturor documentelor relevante care i-au fost trimise sau pe care le trimite în cursul acestor proceduri.

Articolul 12

(1)   În îndeplinirea îndatoririlor care îi revin în temeiul prezentului regulament, Comisia poate obține toate informațiile necesare din partea statelor membre și a întreprinderilor și asociațiilor de întreprinderi.

(2)   Comisia poate stabili un termen limită de minimum o lună pentru comunicarea informațiilor solicitate.

(3)   La transmiterea unei cereri de informații adresate unei întreprinderi sau asociații de întreprinderi, Comisia transmite o copie statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul întreprinderii sau al asociației de întreprinderi.

(4)   În cererea sa, Comisia precizează temeiul legal și scopul cererii, precum și penalizările pentru furnizarea unor informații incorecte conform articolului 16 alineatul (1).

(5)   Proprietarii întreprinderii sau reprezentanții lor și, în cazul persoanelor juridice sau al societăților comerciale, al firmelor sau al asociațiilor fără personalitate juridică, persoana autorizată să le reprezinte în temeiul legii sau al statutului sunt obligați să furnizeze informațiile solicitate.

Articolul 13

(1)   În îndeplinirea îndatoririlor care îi revin în temeiul prezentului regulament, Comisia poate întreprinde toate investigațiile necesare privind întreprinderile și asociațiile de întreprinderi. În acest scop, funcționarii autorizați de Comisie sunt împuterniciți să:

(a)

examineze registrele și alte evidențe comerciale;

(b)

copieze registrele și alte evidențe comerciale sau să facă extrase din acestea;

(c)

ceară explicații verbale pe loc;

(d)

acceseze orice incintă, teren și vehicul utilizat de întreprinderi sau asociații de întreprinderi.

(2)   Funcționarii autorizați ai Comisiei își exercită atribuțiile la prezentarea unui mandat scris care specifică obiectul și scopul investigației, precum și penalitățile prevăzute în articolul 16 alineatul (1) pentru cazul în care registrele sau alte evidențe comerciale sunt prezentate în mod incomplet. În timp util înainte de investigație, Comisia informează statul membru pe al cărui teritoriu aceasta va avea loc despre investigație și despre identitatea funcționarilor autorizați.

(3)   Întreprinderile și asociațiile de întreprinderi se supun investigațiilor ordonate prin decizia Comisiei. Decizia specifică obiectul și scopul investigației, stabilește data de început a investigației și menționează penalitățile prevăzute în articolul 16 alineatul (1) și dreptul de revizuire a deciziei de către Curtea de Justiție.

(4)   Comisia ia deciziile menționate la alineatul (3) după consultarea statului membru pe al cărui teritoriu va avea loc investigația.

(5)   La cererea statului membru sau a Comisiei, funcționari ai statului membru pe al cărui teritoriu va avea loc investigația pot sprijinii reprezentanții Comisiei în îndeplinirea atribuțiilor lor.

(6)   În cazul în care o întreprindere se opune unei investigații ordonate în temeiul prezentului articol, statul membru respectiv acordă funcționarilor autorizați de Comisie sprijinul necesar efectuării investigației.

Articolul 14

(1)   Informațiile obținute ca rezultat al aplicării articolelor 12 și 13 sunt utilizate numai în scopul cererii sau investigației respective.

(2)   Fără să aducă atingere articolelor 11 și 20, Comisia și autoritățile competente ale statelor membre, funcționarii lor oficiali și alți funcționari nu divulgă informațiile care cad sub incidența secretului profesional, pe care le-au obținut în urma aplicării prezentului regulament.

(3)   Alineatele (1) și (2) nu împiedică publicarea informațiilor cu caracter general sau a studiilor care nu conțin informații referitoare la o anumită întreprindere sau asociație de întreprinderi.

Articolul 15

(1)   În cazul în care o întreprindere sau asociație de întreprinderi nu furnizează informațiile solicitate în termenul stabilit de Comisie sau furnizează informații incomplete, Comisia cere prin decizie transmiterea acestor informații. Decizia identifică informațiile cerute, stabilește termenul de furnizare a informațiilor și menționează penalitățile prevăzute la articolul 16 alineatul (1), cât și dreptul de revizuire a deciziei de către Curtea de Justiție.

(2)   Comisia transmite în același timp o copie a deciziei sale autorităților competente ale statului membru pe al cărui teritoriu este situat sediul întreprinderii sau al asociației de întreprinderi în cauză.

Articolul 16

(1)   Comisia poate, prin decizie, să impună întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi amenzi cuprinse între 1 000 și 50 000 ECU în cazul în care, în mod voit sau datorită neglijenței:

(a)

acestea furnizează informații incorecte ca răspuns la o cerere făcută în conformitate cu articolul 12 sau nu furnizează informații în termenul stabilit;

(b)

acestea prezintă în timpul investigației registrele sau alte evidențe comerciale în formă incompletă sau refuză să se supună investigației efectuate în temeiul articolului 13 alineatul (1).

(2)   Comisia poate, prin decizie, să impună vânzătorilor de sisteme, transportatorilor asociați, transportatorilor participanți și/sau abonaților amenzi pentru încălcarea prezentului regulament, de până la maximum 10 % din cifra de afaceri anuală a întreprinderii respective realizată prin activitatea în cauză.

La stabilirea volumului amenzii, se ține cont atât de gravitatea, cât și de durata încălcării.

(3)   Deciziile luate în temeiul alineatelor (1) și (2) nu au caracter penal.

Articolul 17

Curtea de Justiție are competența materială, în înțelesul articolului 172 din tratat, să revizuiască deciziile prin care Comisia a impus amenzi; aceasta poate anula, reduce sau majora amenda.

Articolul 18

În vederea aplicării articolului 16, unitatea de cont adoptată la întocmirea bugetului general al Comunităților Europene în conformitate cu articolele 207 și 209 din tratat este ECU.

Articolul 19

(1)   Înainte de a lua deciziile prevăzute la articolul 16, Comisia oferă întreprinderii sau asociației de întreprinderi respective ocazia de a fi audiată cu privire la chestiunile față de care Comisia are sau a avut obiecții.

(2)   În cazul în care Comisia sau autoritățile competente ale statelor membre consideră că este necesar, ele pot audia și alte persoane fizice sau juridice. Cererile de audiere înaintate de aceste persoane sunt acceptate în situațiile în care prezintă un grad de interes suficient de ridicat.

Articolul 20

(1)   Comisia publică deciziile pe care le ia în temeiul articolului 16.

(2)   Publicația specifică numele părților și elementele esențiale ale deciziei; ea ține cont de interesele legitime ale întreprinderilor legate de apărarea secretelor lor de afaceri.

Articolul 21

(1)   Prezentul regulament se aplică de la 1 august 1989 tuturor SIR-urilor pentru servicii regulate de transport aerian de pasageri.

(2)   Fără să aducă atingere alineatului (1), articolul 5 alineatul (3) și articolul 9 alineatul (5) nu se aplică înainte de 1 ianuarie 1990 acelor SIR-uri care și-au stabilit administrația centrală și sediul principal în Comunitate înainte de 1 august 1989. Comisia poate acorda o derogare suplimentară de 12 luni acelor SIR-uri care, din motive tehnice, nu sunt în măsură să respecte aceste decizii până la 1 ianuarie 1990.

Articolul 22

Prezentul regulament nu aduce atingere dreptului intern privind securitatea și ordinea publică și protecția datelor.

Articolul 23

Consiliul decide cu privire la revizuirea prezentului regulament până la 31 decembrie 1992, pe baza propunerii Comisiei care trebuie să fie transmisă până la 31 martie 1992 împreună cu un raport privind aplicarea prezentului regulament.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 24 iulie 1989.

Pentru Consiliu

Președintele

H. NALLET


(1)  JO C 294, 18.11.1988, p. 12.

(2)  JO C 158, 26.6.1989.

(3)  JO C 56, 6.3.1989, p. 32.

(4)  JO L 239, 30.8.1988, p. 13.


ANEXĂ

CRITERII DE ORDONARE

Criterii generale

1.   Un afișaj principal include, ori de câte ori este posibil, zborurile de legătură ale principalilor transportatori participanți pentru a căror construire se folosesc cel puțin nouă puncte de legătură. Un transportator participant poate solicita includerea unui serviciu indirect dacă lungimea rutei nu depășește 130 % din distanța ortodromică dintre cele două aeroporturi. Rutele construite cu puncte de legătură și care depășesc 130 % pot să nu fie utilizate.

2.   Vânzătorul unui sistem nu utilizează spațiul ecranului din cadrul afișajului său principal în așa fel, încât să pună în evidență în mod excesiv o anumită alternativă de călătorie sau să afișeze alternative nerealiste.

3.   În cazul în care vânzătorul unui sistem optează să afișeze informații privind oricare pereche de orașe în raport cu orarele sau prețurile transportatorilor neparticipanți, aceste informații trebuie afișate în mod exact, să nu fie susceptibile de a induce în eroare și să nu facă discriminare între transportatorii afișați.

4.   Dacă informațiile privind numărul de servicii aeriene directe și identitatea transportatorilor aerieni în cauză nu sunt complete, acest lucru se menționează în mod clar pe afișajul respectiv.

Criterii pentru serviciile aeriene regulate

1.   Ordonarea alternativelor de zbor în afișajele principale privind serviciile aeriene regulate, pentru ziua sau zilele solicitate, se face în ordinea următoare, în afara cazului în care consumatorul solicită o ordine diferită în vederea unei anumite tranzacții:

(i)

toate zborurile directe fără escală între perechile de orașe respective;

(ii)

alte zboruri directe, care nu implică schimbarea aparatului de zbor, între perechile de orașe respective;

(iii)

zborurile cu legătură.

Consumatorul trebuie să aibă cel puțin posibilitatea de a cere ca afișajul principal să fie ordonat după ora de plecare sau sosire și/sau durata totală a călătoriei. În absența unei preferințe a consumatorului, afișajul principal este ordonat după ora de plecare, pentru grupa (i), și durata totală a călătoriei, pentru grupele (ii) și (iii).

2.   Zborurile regulate cu escale, schimbarea aparatului de zbor, schimbarea aeroportului și/sau utilizarea aceluiași cod trebuie identificate în mod clar. Zborurile care utilizează același cod sunt asimilate zborurilor cu legătură.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

37


31989L0629


L 363/27

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 4 decembrie 1989

privind limitarea emisiilor sonore produse de avioanele civile subsonice cu reacție

(89/629/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 84 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât aplicarea standardelor emisiilor sonore avioanelor civile subsonice cu reacție are consecințe importante pentru prestarea serviciilor de transport aerian, în special dacă aceste standarde impun restricții în ceea ce privește tipul de avioane care pot fi exploatate de companiile aeriene, încurajează investițiile în avioanele cele mai moderne și mai silențioase disponibile și facilitează exploatarea mai bună a capacității existente, inclusiv cea a aeroporturilor; întrucât Directiva 80/51/CEE (4), astfel cum a fost modificată prin Directiva 83/206/CEE (5), stabilește valori limită pentru aceste emisii sonore;

întrucât programul de priorități al Consiliului pentru studiul problemelor de transport aerian se referă la emisiile provenind de la aeronave, inclusiv emisiile sonore;

întrucât programul de acțiune al Comunităților Europene în domeniul mediului (6) subliniază importanța problemei zgomotului și, în special, necesitatea de a se acționa împotriva zgomotului cauzat de traficul aerian;

întrucât zgomotul avioanelor ar trebui redus în continuare, ținând cont de factorii de mediu, posibilitățile tehnice și consecințele economice;

întrucât, prin urmare, este oportun să se limiteze înscrierea de avioane civile subsonice cu reacție în registrele statelor membre la acele avioane care îndeplinesc normele specificate în partea II, capitolul 3, volumul 1 din anexa 16 la Convenția privind aviația civilă internațională, a doua ediție (1988); întrucât în perspectiva creării unui spațiu fără frontiere interne, ar fi rezonabil să se excludă de la această limitare de înscriere avioanele înscrise în registrele naționale ale statelor membre la 1 noiembrie 1990; întrucât, datorită libertății de circulație care rezultă dintr-o astfel de normă, este esențial ca excepțiile să fie limitate, iar cele acordate să fie îndeaproape monitorizate și limitate ca durată;

întrucât trebuie introduse norme comune în acest scop, în termene rezonabile, pentru a se asigura o abordare armonizată la scara întregii Comunități și pentru a se completa normele existente; întrucât acest aspect este deosebit de important având în vedere stimularea recentă a liberalizării traficului aerian european;

întrucât lucrările desfășurate de Comunitate în cooperare cu alte organisme internaționale indică faptul că limitarea înscrierii în registrele statelor membre de avioane care nu pot îndeplini standardele de certificare sonoră prevăzute la capitolul 3 din anexa 16 mai sus-menționată nu prezintă în sine decât un interes marginal pentru mediu și prin urmare trebuie considerată doar ca o primă fază, care trebuie urmată de măsuri de limitare a exploatării avioanelor care nu îndeplinesc normele capitolului 3 al anexei 16 menționate mai sus,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Obiectivul prezentei directive este de a stabili norme mai stricte pentru limitarea emisiilor sonore ale avioanelor civile subsonice cu reacție.

(2)   Prezenta directivă nu se aplică avioanelor a căror masă maximă la decolare este mai mică sau egală cu 34 000 kg și care au o capacitate de cel mult 19 locuri.

Articolul 2

(1)   Statele membre iau măsuri ca, de la 1 noiembrie 1990, avioanele civile subsonice cu reacție, înmatriculate după această dată pe teritoriul lor, să nu poată fi exploatate pe teritoriul lor sau pe teritoriul unui alt stat membru decât dacă sunt prevăzute cu un certificat privind emisiile sonore care respectă standarde cel puțin echivalente cu cele enunțate în partea II, capitolul 3, volumul 1 din anexa 16 la Convenția privind aviația civilă internațională, a doua ediție (1988).

(2)   Alineatul (1) nu se aplică avioanelor înscrise în registrele naționale ale statelor membre la 1 noiembrie 1990.

(3)   Teritoriul menționat la alineatul (1) nu include departamentele de peste mări menționate la articolul 227 alineatul (2) din tratat.

Articolul 3

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că obiectivul enunțat la articolul 1 alineatul (1) nu este eludat, de exemplu printr-o formă de contract de închiriere.

Articolul 4

Statele membre pot acorda derogări de la articolul 2 în cazurile următoare:

(a)

avioane de interes istoric;

(b)

avioane utilizate de un operator dintr-un stat membru înainte de 1 noiembrie 1989, pe bază de contract de cumpărare în rate sau închiriere aflat încă în vigoare și care, în acest context, au fost înmatriculate într-o țară terță;

(c)

avioane închiriate unui operator dintr-o țară terță, care din acest motiv au fost radiate în mod temporar din registrul unui stat membru;

(d)

un avion care înlocuiește un alt avion care a fost distrus în mod accidental și pe care operatorul nu îl poate înlocui cu un avion comparabil disponibil pe piață și prevăzut cu certificatul privind emisiile sonore menționat la articolul 2 alineatul (1), cu condiția ca avionul înlocuitor să fie înmatriculat în termen de un an de la data producerii distrugerii menționate;

(e)

avioane echipate cu motoare având un raport de diluție cel puțin egal cu 2.

Articolul 5

Statele membre pot acorda derogări de la articolul 2 pe o perioadă inițială de până la 3 ani și care se poate reînnoi pe perioade de până la doi ani, cu condiția ca aceste derogări să expire înainte de 31 decembrie 1995, pentru:

avioane care sunt închiriate pe termen scurt de la o țară terță, cu condiția ca operatorul să dovedească că este vorba de o practică curentă în domeniul său de activitate și că, altfel, activitățile sale ar fi compromise;

avioane în cazul cărora operatorul dovedește că, în absența lor, activitățile sale ar fi afectate în mod anormal.

Articolul 6

(1)   Un stat membru care acordă derogări informează autoritățile competente ale statelor membre și Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Statele membre recunosc derogările acordate de alte state membre în temeiul articolelor 4 și 5.

Articolul 7

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive înainte de 30 septembrie 1990.

(2)   Statele membre comunică Comisiei textul dispozițiilor pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 8

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 4 decembrie 1989.

Pentru Consiliu

Președintele

M. DELEBARRE


(1)  JO C 37, 14.2.1989, p. 6.

(2)  JO C 158, 26.6.1989, p. 492.

(3)  JO C 221, 28.8.1989, p. 1.

(4)  JO L 18, 24.1.1980, p. 26.

(5)  JO L 117, 4.5.1983, p. 15.

(6)  JO C 328, 7.12.1987, p. 1.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

39


31989R4058


L 390/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 4058/89 AL CONSILIULUI

din 21 decembrie 1989

privind stabilirea prețurilor la transportul rutier de mărfuri între statele membre

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 75,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât o anumită politică privind prețurilor la transport constituie un aspect important al politicii comune de transport, care trebuie stabilită de Comisie, în conformitate cu tratatul;

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 3568/83 al Consiliului din 1 decembrie 1983 privind stabilirea prețurilor la transportul rutier de mărfuri între statele membre (4), modificat de Regulamentul (CEE) nr. 1991/88 (5), expiră la 31 decembrie 1989 și întrucât acesta prevede în articolul 20 că decizia Consiliului trebuie adoptată, pe baza unei propuneri a Comisiei, referitor la sistemele ulterioare aplicabile prețurilor la aceste transporturi;

întrucât, conform deciziei Consiliului, stabilirea liberă a prețurilor pentru transportul rutier de mărfuri o reprezintă sistemul tarifar cel mai potrivit pentru crearea unei piețe libere a transporturilor, pentru obiectivele pieței interne și pentru necesitatea adoptării unui sistem tarifar, aplicat în mod unitar în întreaga Comunitate; întrucât sistemul tarifar prezent este, de asemenea, potrivit pentru situația specifică a acestui sector;

întrucât ar trebui să existe posibilitatea monitorizării tendințelor privind tarifele de transport,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Prezentul regulament se aplică transportului rutier de mărfuri între statele membre, efectuat pe spezele unei părți terțe, chiar dacă, în momentul operațiunilor de transport, o parte din drum se efectuează:

în tranzit printr-o țară terță sau

cu un vehicul încărcat pe un alt mijloc de transport, fără o reîncărcare intermediară a mărfurilor.

Articolul 2

De la 1 ianuarie 1990, prețurile pentru operațiunile de transport prevăzute în articolul 1 se stabilesc prin acordul liber dintre părțile contractului de transport.

Articolul 3

(1)   În vederea introducerii unui sistem definitiv de supraveghere a piețelor de transport, întreprinderile de transport, expeditorii, comisionarii de fraht și alți agenți de transport trebuie să comunice autorităților competente din statele lor membre, la solicitarea acestora, orice informații privind prețurile percepute în transportul rutier internațional de mărfuri.

(2)   Informațiile obținute la punerea în aplicare a prezentului regulament sunt afectate de obligativitatea secretului profesional.

(3)   Statele membre trimit Comisiei, la solicitarea acesteia, orice informație de care dispun.

Articolul 4

(1)   Statele membre adoptă, în timp util, actele cu putere de lege și actele administrative necesare aplicării prezentului regulament și informează imediat Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Statele membre se asistă reciproc și asistă Comisia în aplicarea prezentului regulament.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 21 decembrie 1989.

Pentru Consiliu

Președintele

E. CRESSON


(1)  JO C 152, 20.6.1989, p. 8.

(2)  JO C 323, 27.12.1989.

(3)  JO C 329, 30.12.1989.

(4)  JO L 359, 22.12.1983, p. 1.

(5)  JO L 176, 7.7.1988, p. 5.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

41


31990R2343


L 217/8

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 2343/90 AL CONSILIULUI

din 24 iulie 1990

privind accesul operatorilor de transport aerian la rutele de servicii aeriene regulate intracomunitare și împărțirea capacității locurilor între operatorii de transport aerian pe serviciile aeriene regulate între statele membre

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 84 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului economic și social (3),

întrucât este necesar să se adopte măsuri în privința stabilirii în mod progresiv a pieței interne în cursul perioadei ce expiră la 31 decembrie 1992 conform articolului 8a din tratat; întrucât piața internă prezintă un spațiu fără frontiere interne în care libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor este asigurată;

întrucât prin Decizia nr. 87/602/CEE (4) un prim pas a fost făcut către liberalizarea repartizării capacității de locuri și accesul pe piață, măsură necesară realizării pieței interne în domeniul transporturilor aeriene; întrucât Consiliul a convenit să adopte măsuri noi de liberalizare la sfârșitul unei perioade inițiale de trei ani;

întrucât este necesar să se aplice, la 1 iulie 1992, principiile ce guvernează relațiile între statele de înmatriculare și operatorii de transport aerian posesori ai unei licențe pe teritoriul lor, pe baza specificațiilor și criteriilor comune;

întrucât Spania și Regatul Unit au convenit la Londra, la 2 decembrie 1987, printr-o declarație a miniștrilor afacerilor externe din cele două țări cu privire la un regim care să intensifice cooperarea în utilizarea aeroportului Gibraltar și întrucât acest regim nu este încă pus în aplicare;

întrucât dezvoltarea sistemului de trafic aerian în insulele grecești și în insulele atlantice care includ regiunea autonomă a insulelor Azore este, pe moment, necorespunzătoare și întrucât, prin urmare, aeroporturile situate în aceste insule trebuie să fie exceptate temporar de la aplicarea prezentului regulament;

întrucât infrastructura aeroportului din Porto este în curs de dezvoltare pentru a putea face față creșterii serviciilor regulate; întrucât rezultă că aeroportul ar trebui să fie scutit temporar de la aplicarea prezentului regulament până când extinderea infrastructurilor este finalizată;

întrucât este necesar, în cazuri limitate, să existe dispoziții speciale pentru serviciile aeriene pe noi rute între aeroporturile regionale și pentru obligațiile de serviciu public necesare menținerii serviciilor către anumite aeroporturi regionale;

întrucât un acces sporit la piață va stimula dezvoltarea sectorului comunitar al transporturilor aeriene și se va traduce printr-o îmbunătățire a serviciilor în beneficiul utilizatorilor; întrucât este necesar să se introducă dispoziții mai liberale în materie de desemnări multiple și de drepturi de trafic de libertatea a treia, a patra și a cincea;

întrucât, din motive ce țin de infrastructura aeroportuară, de ajutoarele pentru navigație și de disponibilitatea sloturilor, este necesar să se prevadă anumite limitări referitoare la exercitarea dreptului de trafic;

întrucât exercitarea drepturilor de trafic trebuie să fie compatibilă cu normele în materie de securitate, de protecție a mediului, de atribuire a sloturilor și de condițiile de acces în aeroporturi și trebuie tratată fără discriminare din punct de vedere al naționalității;

întrucât normele bilaterale cu privire la cotele-părți de capacitate nu sunt compatibile cu principiile pieței interne a cărei finalizare este prevăzută în 1993 în domeniul transporturilor aeriene; întrucât restricțiile bilaterale trebbie, din acel moment, reduse treptat;

întrucât este deosebit de important să se încurajeze dezvoltarea serviciilor interregionale astfel încât să se dezvolte rețeaua comunitară și să se contribuie la rezolvarea problemei referitoare la congestionarea anumitor aeroporturi mari; întrucât, prin urmare, trebuie stabilite anumite reguli mai liberale în materie de împărțire a capacității pentru aceste servicii;

întrucât, având în vedere importanța relativă pentru anumite state membre pe care traficul neregulat o deține în raport cu traficul regulat, trebuie luate măsuri specifice pentru a diminua repercusiunile asupra posibilităților comerciale ale operatorilor de transport din statele membre, care participă la acest tip de trafic; întrucât măsurile ce trebuie luate nu trebuie să vizeze limitarea traficului neregulat, nici să îl supună unei reglementări;

întrucât, ținând seama de situația concurențială a pieței, trebuie să se adopte dispoziții pentru a preveni un impact economic nejustificat asupra transportatorilor aerieni;

întrucât prezentul regulament înlocuiește Directiva 83/416/CEE (5) astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 89/463/CEE (6) și prin Decizia 87/602/CEE; întrucât, prin urmare, este cazul să se abroge această directivă și această decizie;

întrucât este de dorit să se adopte alte măsuri de liberalizare de către Consiliu, inclusiv în materie de cabotaj, privind accesul la piață și la împărțirea capacității la 30 iunie 1992,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Domeniu de aplicare și definiții

Articolul 1

(1)   Prezentul regulament se referă la:

(a)

accesul la piață al operatorilor comunitari de transport aerian;

(b)

împărțirea capacității de locuri între operatorul sau operatorii de transport aerian posesori ai unei licențe într-un stat membru și operatorul sau operatorii de transport aerian posesori ai unei licențe într-un alt stat membru cu privire la serviciile aeriene regulate ce leagă aceste state.

(2)   Aplicarea prezentului regulament aeroportului din Gibraltar nu aduce atingere pozițiilor juridice respective ale Regatului Spaniei și Regatului Unit cu privire la diferendul în legătură cu suveranitatea asupra teritoriului unde acest aeroport este situat.

(3)   Aplicarea dispozițiilor prezentului regulament aeroportului din Gibraltar este suspendată până la punerea în aplicare a regimului prevăzut în declarația comună făcută la data de 2 decembrie 1987 de către miniștrii de afaceri externe din Spania și Regatul Unit. Guvernele Regatului Spaniei și Regatului Unit informează Consiliul despre data acestei puneri în aplicare.

(4)   Aeroporturile din insulele grecești și din insulele atlantice ce formează regiunea autonomă Azore sunt scutite de aplicarea prezentului regulament până la data de 30 iunie 1993. Dacă Consiliul nu decide altfel, pe baza propunerii Comisiei, această scutire se aplică pentru o perioadă suplimentară de cinci ani și poate fi prelungită din nou pentru cinci ani.

Aeroportul din Porto este exonerat de la aplicarea prezentului regulament până la data de 31 decembrie 1992. Această derogare se abrogă de îndată ce Republica Portugheză consideră că au fost îmbunătățite condițiile economice ale acestui aeroport.

În acest scop, Republica Portugheză informează Comisia care, la rândul ei, informează celelalte state membre despre acest lucru.

Articolul 2

În înțelesul prezentului regulament:

(a)

„operator de transport aerian” înseamnă o întreprindere de transport aerian având o licență de operare valabilă, eliberată de un stat membru pentru exploatarea serviciilor aeriene regulate;

(b)

„drept de trafic de libertatea a treia” înseamnă dreptul pe care îl are un operator de transport aerian posesor al unei licențe într-un stat, de a debarca, pe teritoriul altui stat, pasageri, marfă și poștă îmbarcate în statul unde a fost eliberată licența;

„drept de trafic de libertatea a patra” înseamnă dreptul pe care îl are un operator de transport aerian, posesor al unei licențe într-un stat, de a îmbarca, pe teritoriul unui alt stat, pasageri, marfă și poștă pentru a-i debarca în statul unde a fost eliberată licența;

„drept de trafic de libertatea a cincea” înseamnă dreptul pe care îl are un operator de transport aerian, de a efectua transport de pasageri, marfă și poștă între două state, altele decât statul unde a fost eliberată licența;

(c)

„statele în cauză” înseamnă statele membre între care se exploatează un serviciu aerian regulat;

(d)

„statul de înmatriculare” înseamnă statul membru în care licența prevăzută la litera (a) este eliberată;

(e)

„operator comunitar de transport aerian” înseamnă:

(i)

un operator de transport aerian care are și continuă să aibă administrația centrală și principalul sediu de afaceri în Comunitate, a cărui participare majoritară este și rămâne deținută de statele membre și/sau de cetățeni ai statelor membre și care este controlat efectiv de aceste state sau de aceste persoane, sau

(ii)

un operator de transport aerian care, la data adoptării prezentului regulament, nu corespunde definiției de la punctul (i):

1.

fie are administrația centrală și principalul sediu de afaceri în Comunitate și a asigurat, pe timpul celor 12 luni ce preced adoptarea prezentului regulament, servicii aeriene, regulate sau nu, în Comunitate

2.

fie a asigurat, pe parcursul celor 12 luni ce preced adoptarea prezentului regulament, servicii aeriene regulate între statele membre cu titlu de drepturi de trafic de libertatea a treia și a patra.

Operatorii de transport aerian care corespund criteriilor enunțate la punctul (ii) sunt enumerați în anexa I;

(f)

„serviciu aerian regulat” înseamnă o serie de zboruri în care fiecare prezintă ansamblul caracteristicilor următoare:

(i)

traversează spațiul aerian al mai multor state membre;

(ii)

este efectuat, cu titlu oneros, prin intermediul aeronavelor destinate să transporte pasageri sau pasageri, marfă și/sau poștă, în condițiile în care, pentru fiecare zbor, locurile vândute individual sunt puse la dispoziția publicului (fie direct prin operatorul de transport aerian, fie prin agenții săi)

(iii)

este organizat în așa fel încât să asigure legătura între aceleași două puncte sau mai multe:

1.

fie conform unui orar publicat;

2.

fie cu o regularitate sau o frecvență astfel încât să facă parte dintr-o serie organizată evidentă;

(g)

„zbor” înseamnă o plecare de la un aeroport determinat către un aeroport de destinație determinat;

(h)

„desemnare multiplă pe baza unei perechi de țări” înseamnă desemnarea de către un stat de înmatriculare a doi operatori de transport aerian sau mai mulți, posesori ai unei licențe eliberate de acesta pentru exploatarea serviciilor aeriene regulate între teritoriul său și al altui stat membru;

(i)

„desemnare multiplă pe baza perechilor de orașe” înseamnă desemnarea de către un stat de înmatriculare a doi sau mai mulți operatori de transport aerian, posesori ai unei licențe eliberate de statul respectiv, pentru exploatarea unui serviciu aerian regulat între un aeroport sau un sistem aeroportuar situat pe teritoriul său și un aeroport sau un sistem aeroportuar situat pe teritoriul altui stat membru;

(j)

„aeroport regional” înseamnă orice aeroport ce nu figurează pe lista din anexa II, ca aeroport de categoria 1;

(k)

„sistem aeroportuar” înseamnă două aeroporturi sau mai multe, regrupate pentru a deservi același oraș, după cum este indicat în anexa II;

(l)

„capacitate”: numărul de locuri oferite publicului pentru un serviciu aerian regulat în cursul unei perioade determinate;

(m)

„cotă-parte a capacității” înseamnă cota-parte a unui stat membru exprimată în procente din capacitatea totală calculată conform articolului 11 pe o legătură bilaterală cu un alt stat membru, cu excluderea oricărei capacități ce oferă servicii de transport aerian de libertatea a cincea;

(n)

„obligație de serviciu public” înseamnă orice obligație impusă unui operator de transport aerian de a lua, pentru orice legătură pe care o poate exploata în baza unei licențe ce i-a fost eliberată de către un stat membru, toate măsurile potrivite pentru a asigura prestarea unui serviciu care să răspundă unor norme fixe în materie de continuitate, de regularitate și de capacitate, norme pe care operatorul de transport nu le-ar îndeplini, dacă nu ar fi obligat să ia în considerație decât interesul său comercial.

Raporturi între statele de înmatriculare și operatorii lor de transport aerian

Articolul 3

(1)   Prezentul regulament nu aduce atingere raporturilor între un stat membru și operatorii săi de transport aerian, cărora acest stat le-a eliberat o licență în ceea ce privește accesul la piață și împărțirea capacității.

(2)   Pe baza unei propuneri a Comisiei cu privire la caietele de sarcini și criteriile comune, care trebuie prezentată cel târziu la 31 mai 1991, Consiliul adoptă, în vederea aplicării acestora până la data de 1 iulie 1992, normele referitoare la eliberarea de licențe operatorilor de transport aerian și de licențe de operare a rutelor.

Drepturi de trafic de libertatea a treia și a patra

Articolul 4

Sub rezerva prezentului regulament, operatorii comunitari de transport aerian sunt autorizați să furnizeze servicii aeriene de libertatea a treia și a patra între aeroporturile sau sistemele aeroportuare ale unui stat membru și aeroporturile sau sistemele aeroportuare ale altui stat membru, dacă aceste aeroporturi sau sisteme aeroportuare sunt deschise traficului între statele membre sau serviciilor internaționale.

Raporturi între un stat membru și operatorii de transport aerian din celelalte state membre

Articolul 5

(1)   Sub rezerva articolului 6, un stat membru autorizează operatorii de transport aerian titulari ai unei licențe dintr-un alt stat membru, care au fost autorizați de către statul lor de înmatriculare:

să exercite drepturi de trafic de libertatea a treia sau a patra conform articolului 4;

să utilizeze, în Comunitate, același număr de zbor pentru serviciile combinate de libertatea a treia sau a patra.

(2)   Atunci când un operator de transport aerian al unui stat membru a obținut o licență, în conformitate cu prezentul articol, pentru a exploata un serviciu aerian regulat, statul de înmatriculare al acestui operator de transport aerian nu trebuie să-și exprime nici o obiecție, dacă o cerere de instaurare a unui serviciu aerian regulat pe aceeași legătură este prezentată de un operator de transport aerian din celălalt stat în cauză.

(3)

(a)

Un stat membru, în urma consultărilor cu alte state interesate, poate impune o obligație de serviciu public pentru serviciile aeriene către un aeroport regional situat pe teritoriul său, pe o rută care este considerată ca fiind vitală pentru dezvoltarea economică a regiunii în care este situat aeroportul, în măsura necesară pentru a asigura pe această rută o prestare de servicii adecvată, care să răspundă unor norme fixe în materie de continuitate, regularitate, capacitate și preț, norme pe care operatorul de transport nu le-ar satisface dacă ar trebui să aibă în vedere numai interesul său comercial.

(b)

Caracterul corespunzător al serviciilor de transport aerian este evaluat ținând cont:

(i)

de interesul public;

(ii)

de posibilitatea de a recurge la alte forme de transport și de capacitatea acestor forme de transport de a răspunde nevoilor luate în considerație;

(iii)

de tarifele și condițiile de transport aerian care pot fi propuse utilizatorilor.

(c)

Fără a aduce atingere alineatului (2), un stat membru nu este obligat să autorizeze mai mult de un operator de transport pentru a deservi o rută supusă unei obligații de serviciu public, dacă dreptul de a exploata acest serviciu este acordat pentru o perioadă de maximum trei ani, după licitația efectuată de orice operator de transport aerian, titular al unei licențe de operare eliberată în statele respective și orice operator comunitar de transport aerian care, conform articolului 8, este autorizat să exercite drepturi de trafic de libertatea a cincea pe rută. Ofertele prezentate de operatorii comunitari de transport aerian sunt comunicate celorlalte state interesate și Comisiei.

(d)

litera (c) nu se aplică în cazurile în care celălalt stat membru interesat propune un alt mod corespunzător de îndeplinire a acelorași obligații de serviciu public.

(e)

Prezentul alineat nu se aplică legăturilor cu o capacitate mai mare de treizeci de mii de locuri pe an.

(4)   Fără a aduce atingere alineatului (2), un stat membru, care a autorizat unul dintre operatorii de transport aerian titulari ai unei licențe pe care a eliberat-o pentru a exploata un serviciu de transport de pasageri pe o nouă rută între aeroporturi regionale, cu aeronave cu o capacitate ce nu depășește 80 de locuri, nu este obligat, pentru o perioadă de 2 ani, să autorizeze un serviciu aerian reciproc, cu condiția ca acest serviciu să nu fie exploatat cu aeronave cu o capacitate ce nu depășește 80 de locuri sau care face parte dintr-un serviciu exploatat în condițiile definite la articolul 7 și la care sunt puse în vânzare nu mai mult de 80 de locuri la fiecare zbor între cele două aeroporturi regionale în cauză.

(5)   Dacă un stat membru consideră că dezvoltarea unei legături este pe nedrept limitată de termenii alineatului (3) sau (4), Comisia recurge, la cererea acestui stat sau din proprie inițiativă sau dacă există dezacord asupra aplicării alineatului (3), la efectuarea unei anchete și, ținând cont de toți factorii pertinenți, decide, în termen de 2 luni de la începerea anchetei, dacă alineatul (3) sau (4) trebuie să se aplice în continuare rutei în cauză.

(6)   Comisia comunică decizia sa Consiliului și statelor membre. Orice stat membru poate informa Consiliul în legătură cu decizia Comisiei în termen de o lună. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate lua o decizie diferită în termen de o lună.

Desemnare multiplă

Articolul 6

(1)   Un stat membru acceptă desemnarea multiplă de către un alt stat membru pe baza unei perechi de țări.

(2)   Acceptă, în aceeași măsură, desemnarea multiplă pe baza unei perechi de orașe:

de la 1 ianuarie 1991, pentru rutele pe care au fost transportați mai mult de 140 000 de pasageri în cursul anului precedent sau pe care se asigură mai mult de 800 de zboruri dus-întors pe an;

de la 1 ianuarie 1992, pentru legăturile pe care au fost transportați mai mult de 100 000 de pasageri în cursul anului precedent sau pe care se asigură mai mult de 600 de zboruri dus-întors pe an.

Combinație de puncte

Articolul 7

La exploatarea serviciilor aeriene regulate cu două sau mai multe puncte de destinație sau plecare, situate în unul sau mai multe state membre, altele decât statul său de înmatriculare, un operator comunitar de transport aerian este autorizat de către statele interesate să combine servicii aeriene regulate și să utilizeze același număr de zbor. Drepturile de trafic între punctele combinate pot fi exercitate conform articolului 8.

Drepturi de trafic de libertatea a cincea

Articolul 8

(1)   Operatorii comunitari de transport aerian sunt autorizați, conform prezentului articol, să exercite drepturi de trafic de libertatea a cincea între puncte combinate din două state membre diferite, în condițiile următoare:

(a)

drepturile de trafic sunt exercitate asupra unui serviciu care constituie extensia unuia cu plecare din statul de înmatriculare al operatorului de transport sau care este preliminar unui serviciu cu destinația acestui stat și care este programat ca atare;

(b)

operatorul de transport aerian nu poate utiliza pentru serviciul de libertatea a cincea mai mult de 50 % din capacitatea de locuri pe care le folosește pe durata unui sezon pentru același serviciu de libertatea a treia și a patra, în care serviciul de libertatea a cincea este o extensie sau este preliminar.

(2)

(a)

Operatorul de transport aerian poate utiliza, pentru serviciul de libertatea a cincea, o aeronavă diferită, dar a cărei mărime nu trebuie să depășească mărimea celei pe care o utilizează pentru serviciul de libertatea a treia sau a patra, în raport cu care serviciul de libertatea a cincea constituie o extensie.

(b)

Atunci când mai mult de un serviciu de libertatea a cincea este asigurat ca o extensie a unui serviciu de libertatea a treia sau a patra sau ca un preliminar al acestuia, capacitatea prevăzută la alineatul (1) litera (b) reprezintă capacitatea totală a locurilor disponibile pentru transportul de pasageri de libertatea a cincea la aceste servicii de libertatea a cincea.

(3)   Un operator de transport aerian care asigură un serviciu de libertatea a cincea, conform prezentului articol, furnizează statelor membre interesate, la cererea acestora, toate informațiile în materie privind:

(a)

capacitatea de locuri dintr-un sezon pentru serviciul de libertatea a treia și a patra, în raport cu care serviciul de libertatea a cincea constituie o extensie sau este preliminar; și

(b)

în cazul serviciilor de libertatea a cincea, la care se aplică articolul 8 alineatul (2) litera (b), capacitatea sezonieră utilizată pentru fiecare serviciu.

Condiții pentru exercitarea drepturilor de trafic

Articolul 9

Prezentul regulament nu aduce atingere dreptului unui stat membru de a reglementa, fără discriminare pe motiv de naționalitate, împărțirea traficului între aeroporturi în cadrul unui sistem aeroportuar.

Articolul 10

(1)   Fără a aduce atingere articolului 5 alineatul (2), exercitarea drepturilor de trafic este supusă normelor comunitare, naționale, regionale sau locale publicate privind securitatea, protecția mediului și împărțirea sloturilor, precum și condițiilor următoare:

(a)

aeroportul sau sistemul aeroportuar respectiv trebuie să aibă structuri suficiente pentru acceptarea serviciului;

(b)

asistența acordată navigației trebuie să fie suficientă pentru acceptarea serviciului.

(2)   Atunci când condițiile de la alineatul (1) nu sunt îndeplinite, un stat membru poate, în ceea ce privește exercitarea acestor drepturi de trafic, să o supună unor condiții, să o limiteze sau să o refuze, sub rezerva ca aceasta să fie făcută fără discriminări pe motiv de naționalitate. Înainte de a lua o asemenea măsură, statul informează Comisia și îi furnizează toate informațiile necesare.

(3)   Fără a aduce atingere articolului 9 și fără a fi necesar acordul celuilalt stat sau al celorlalte state membre interesate, un stat membru nu autorizează un operator de transport aerian:

(a)

să înființeze un nou serviciu; sau

(b)

să crească frecvența unui serviciu existent,

între un aeroport dat de pe teritoriul său și un alt stat membru câtă vreme un operator de transport titular al unei licențe eliberate de acest alt stat membru nu este autorizat, în temeiul alineatelor (1) și (2), să înființeze un nou serviciu sau să crească frecvențele unui serviciu existent cu destinația aeroportului în cauză, atât timp cât Consiliul nu adoptă și nu este în vigoare un regulament referitor la un cod de conduită privind împărțirea sloturilor întemeiate pe principiul general de nediscriminare pe motiv de naționalitate.

(4)   La cererea unui stat membru, Comisia examinează aplicarea alineatului (2) și/sau a alineatului (3) în fiecare caz și în decurs de o lună hotărăște dacă statul membru poate continua să aplice măsura.

(5)   Comisia comunică decizia sa Consiliului și statelor membre. Fiecare stat membru poate informa Consiliul cu privire la decizia Comisiei în termen de o lună. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate lua o decizie diferită în termen de o lună.

Cote-părți de capacitate

Articolul 11

(1)   De la 1 noiembrie 1990, un stat membru permite unui alt stat membru să majoreze în orice sezon cota-parte de capacitate cu 7,5 procente în raport de situația din sezonul precedent corespunzător, ținând cont că fiecare stat membru poate să revendice în orice eventualitate o cotă-parte a capacității de 60 %.

(2)   Consiliul adoptă, în vederea aplicării lor până cel târziu la 1 ianuarie 1993 și pe baza unei propuneri care trebuie prezentată Comisiei până cel târziu la 31 decembrie 1991, dispozițiile care prevăd abrogarea limitelor de împărțire a capacităților între statele membre.

(3)   Limitele de împărțire a capacităților nu se aplică în cazul unui serviciu asigurat între aeroporturi regionale, oricare ar fi capacitatea aeronavelor.

(4)   La aplicarea dispozițiilor alineatului (1) nu se ține cont de reducerile unilaterale de capacitate. În aceste cazuri, baza de calcul a cotelor părți de capacitate este capacitatea oferită în cursul perioadelor corespunzătoare precedente de către operatorii de transport aerian ai statului membru care și-au redus capacitățile.

Articolul 12

(1)   La cererea oricărui stat membru pentru care aplicarea articolului 11 a cauzat un prejudiciu financiar serios operatorilor de transport aerian titulari ai unei licențe eliberate de acest stat membru, Comisia examinează situația și, pe baza tuturor elementelor pertinente, inclusiv situația pieței, situația financiară a operatorilor de transport aerian interesați și rata de utilizare a capacității atinse, decide dacă cotele-părți ale capacității pe legăturile cu destinația sau cu originea în acest stat trebuie să fie stabilizate pentru o perioadă limitată.

(2)   La cererea unui stat membru, ale cărui servicii aeriene regulate sunt supuse unei importante concurențe din partea serviciilor neregulate și când situația este de așa natură încât posibilitățile operatorilor de transport ai acestui stat membru de susținere într-un mod eficace a concurenței pe această piață sunt pe nedrept afectate, Comisia, după ce a examinat toate elementele pertinente, inclusiv situația pieței și rata de utilizare a capacității atinse și după ce a consultat celelalte state membre interesate, decide, în cele două luni de la primirea cererii, dacă este cazul să se reducă cele 7,5 procente menționate la articolul 11 alineatul (1) pentru această relație bilaterală.

(3)   Comisia comunică decizia sa Consiliului și statelor membre. Un stat membru poate informa Consiliul cu privire la decizia Comisiei în termen de o lună. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate lua o decizie diferită în termen de o lună.

Dispoziții generale

Articolul 13

(1)   Prezentul regulament nu împiedică statele membre să încheie sau să mențină în vigoare acorduri mai flexibile decât dispozițiile articolelor 6, 8 și 11.

(2)   Dispozițiile prezentului regulament nu pot fi invocate pentru a face mai restrictive acordurile existente în materie de acces la piață și de împărțire a capacității.

Articolul 14

(1)   Comisia publică un raport privind aplicarea prezentului regulament o dată la doi ani și pentru prima dată cel târziu la 31 mai 1992.

(2)   Statele membre și Comisia cooperează pentru aplicarea prezentului regulament, în special în ceea ce privește colectarea informațiilor necesare stabilirii raportului prevăzut la alineatul (1).

(3)   Informațiile confidențiale obținute în cadrul aplicării prezentului regulament sunt protejate de secretul profesional.

Articolul 15

Cel târziu la 30 iunie 1992, Consiliul decide în legătură cu revizuirea prezentului document pe baza unei propuneri a Comisiei prezentată cel târziu la 31 mai 1991.

Articolul 16

Prin prezentul, Decizia 87/602/CEE și Directiva 83/416/CEE se abrogă.

Articolul 17

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 noiembrie 1990.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 24 iulie 1990.

Pentru Consiliu

Președintele

C. MANNINO


(1)  JO C 258, 11.10.1989, p. 6 și

JO C 164, 5.7.1990, p. 11.

(2)  JO C 96, 17.4.1990, p. 65.

(3)  JO C 112, 7.5.1990, p. 17.

(4)  JO L 374, 31.12.1987, p. 19.

(5)  JO L 237, 26.8.1983, p. 19.

(6)  JO L 226, 3.8.1989, p. 14.


ANEXA I

Operatorii de transport aerian menționați la articolul 2 litera (e) punctul (ii)

Operatorii de transport aerian menționați mai jos corespund criteriilor enunțate la articolul 2 litera (e) punctul (ii) atât timp cât sunt agreați ca operatori naționali de transport aerian de către statul membru care îi agreează ca atare la data adoptării prezentului regulament:

Scandinavian Airlines System,

Britannia Airways,

Monarch Airlines.


ANEXA II

Lista aeroporturilor de categoria întâi

Belgia:

Bruxelles – Zaventem

Danemarca:

Copenhaga – Kastrup/Roskilde

Republica Federală Germania:

Frankfurt – Rhein-Main,

Düsseldorf – Lohausen,

München – Riem

Spania:

Palma de Majorca,

Madrid – Barajas,

Malaga,

Las Palmas

Grecia:

Atena – Hellinikon,

Salonic – Micra

Franța:

Paris – Charles de Gaulle/Orly

Irlanda:

Dublin

Italia:

Roma – Fiumicino/Ciampino,

Milano – Linate/Malpensa

Țările de Jos:

Amsterdam – Schiphol

Portugalia:

Lisabona,

Faro

Regatul Unit:

Londra – Heathrow/Gatwick/Stansted,

Luton


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

49


31990R3314


L 318/20

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 3314/90 AL COMISIEI

din 16 noiembrie 1990

de adaptare la progresul tehnic a Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 al Consiliului privind aparatura de înregistrare în domeniul transporturilor rutiere

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităților Economice Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 al Consiliului din 20 decembrie 1985 privind aparatura de înregistrare în domeniul transporturilor rutiere (1), în special articolele 17 și 18,

întrucât trebuie să se elimine orice posibilitate de fraudă la utilizarea aparaturii de înregistrare electronice în transporturile rutiere, în special prin întreruperea alimentării aparatului sau a captatorului de distanță sau viteză;

întrucât, în stadiul actual al tehnicii și în lumina experienței acumulate în acest domeniu, este posibil să apară într-o manieră de necontestat pe foile de înregistrare orice întrerupere a alimentării, ceea ce ar permite să se asigure o mai bună aplicare a acestui regulament și să se descurajeze acest tip de utilizare frauduloasă;

întrucât trebuie să se aplice această nouă tehnologie normelor comune de construcție și de instalare aplicabile aparaturii electronice de înregistrare;

întrucât, pentru a asigura o înregistrare eficace și o înregistrare corectă a timpului de conducere în special, timpul de conducere ar trebui să fie înregistrat automat și perioadele de întrerupere a conducerii ar trebui să fie înregistrate în funcție de semnul ce figurează pe dispozitivul de comutare;

întrucât aparatura de înregistrare existentă permite deja o înregistrare automată a timpului de conducere și, ținând cont de experiența acumulată în acest domeniu și de stadiul actual al tehnicii, normele de construcție ale aparaturii de înregistrare trebuie adaptate în consecință;

întrucât dispozițiile prezentului regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului pentru adaptarea Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 la progresul tehnic,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I din Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 se modifică după cum urmează:

(1)

În capitolul II se inserează următorul punct:

7.   Pentru aparatura electronică ce funcționează pe bază de semnale transmise electric de către captatorul de distanță și de viteză, orice întrerupere a alimentării mai mare de 100 milisecunde a aparaturii (excepție făcând iluminatul), a alimentării captatorului de distanță și de viteză și orice întrerupere a semnalului captatorului de distanță și de viteză.”

(2)

În capitolul III la litera „(a) Generalități”, punctul 1.3 se înlocuiește cu următorul text:

1.3   Un dispozitiv de marcat ce indică separat pe foaia de înregistrare:

orice deschidere a cutiei conținând această foaie;

pentru aparatura electronică, așa cum a fost definită la punctul 7 din capitolul II, orice întrerupere a alimentării mai mare de 100 milisecunde a aparaturii (excepție făcând iluminatul), cel mai târziu în momentul realimentării;

pentru aparatura electronică, așa cum a fost definită la punctul 7 din capitolul II, orice întrerupere a alimentării mai mare de 100 de milisecunde a captatorului de distanță și de viteză și orice întrerupere a semnalului captatorului de distanță și de viteză.”

(3)

În capitolul III la litera „(c) Dispozitive de înregistrare”, punctul 4.1 se înlocuiește cu următorul text:

4.1   Aparatura trebuie să înregistreze timpul de conducere într-un mod total automat. Trebuie să înregistreze de asemenea, după eventuala manevrare a unei comenzi adecvate, celelalte grupe de timpi prevăzuți la articolul 15 alineatul (3), a doua liniuță, literele (b), (c) și (d) din prezentul regulament, într-un mod diferențiat.”

Articolul 2

De la 1 iulie 1991, statele membre refuză omologarea CEE pentru orice aparatură de înregistrare care nu respectă dispozițiile Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 modificat prin prezentul regulament.

Articolul 3

De la 1 ianuarie 1996, aparatura de înregistrare instalată la bordul fiecărui nou vehicul dat în exploatare pentru prima dată trebuie să fie conformă cu dispozițiile Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 modificat prin prezentul regulament.

Articolul 4

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toatele elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 16 noiembrie 1990.

Pentru Comisie

Karel VAN MIERT

Membru al Comisiei


(1)  JO L 370, 31.12.1985, p. 8.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

51


31990L0653


L 353/46

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 4 decembrie 1990

de stabilire a unor adaptări în scopul punerii în aplicare în Germania a anumitor directive comunitare privind statistica transportului de mărfuri și statistica prețurilor pentru gaze și electricitate

(90/653/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 213,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât Consiliul adoptă Directiva 78/546/CEE (4) privind statistica transportului de mărfuri, modificată ulterior prin Directivele 89/462/CEE (5), 80/1119/CEE (6) și 80/1177/CEE (7), ambele modificate de Actul de aderare a Spaniei și Portugaliei;

întrucât Consiliul adoptă Directiva 90/377/CEE privind o procedură comunitară de îmbunătățire a transparenței prețurilor la gaz și energie electrică pentru utilizatorii finali din industrie (8);

întrucât, de la data unificării Germaniei, dreptul comunitar se va aplica pe teritoriul fostei Republici Democrate Germane;

întrucât este necesar ca defalcarea pe regiuni a statisticii transportului de mărfuri să fie extinsă astfel încât să includă teritoriul fostei Republici Democrate Germane;

întrucât este necesar ca lista administrațiilor care gestionează principalele rețele de cale ferată să fie adaptată în cadrul statisticii transportului de mărfuri pe calea ferată;

întrucât defalcarea pe regiuni și localități a statisticii prețurilor pentru gaze și electricitate trebuie extinsă pentru a include și teritoriul fostei Republici Democrate Germane;

întrucât situația actuală nu permite ca regiunile și localitățile în cauză să fie definite precis,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Pentru defalcarea pe regiuni a statisticii privind transportul de mărfuri reglementat de Directivele 78/546/CEE, 80/1177/CEE și 80/1119/CEE, Republica Federală Germania definește regiunile de pe teritoriul fostei Republici Democrate Germane și le aduce la cunoștința Comisiei înainte de data la care măsurile interimare, propuse în conformitate cu Directiva 90/476/CEE, sunt înlocuite cu măsuri tranzitorii și, în orice caz, până cel târziu la 31 decembrie 1990. Aceste informații sunt comunicate spre informare Parlamentului European și Consiliului.

(2)   Pentru statistica regională a transportului de mărfuri pe calea ferată reglementată prin Directiva 80/1177/CEE, Germania comunică numele administrațiilor care gestionează liniile și instalațiile de cale ferată în Germania, înainte de data la care măsurile interimare, propuse în conformitate cu Directiva 90/476/CEE, sunt înlocuite cu măsuri tranzitorii și, în orice caz, până cel târziu la 31 decembrie 1990. Aceste informații sunt comunicate spre informare Parlamentului European și Consiliului.

Articolul 2

Pentru defalcarea pe regiuni și localități a statisticii prețurilor pentru gaze și electricitate, care fac obiectul Directivei 90/377/CEE, Germania definește, până cel târziu la 1 iulie 1992, regiunile și localitățile de pe teritoriul fostei Republici Democrate Germane și le aduce la cunoștința Comisiei. Aceste informații sunt comunicate spre informare Consiliului și Parlamentului European.

Articolul 3

Comisia este autorizată să modifice următoarele:

anexa II la fiecare din directivele menționate la articolul 1 alineatul (1);

articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Directiva 80/1177/CEE;

anexele I și II la Directiva 90/377/CEE, după consultarea comitetului competent, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 7 din directiva menționată.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 4 decembrie 1990.

Pentru Consiliu

Președintele

G. DE MICHELIS


(1)  JO C 248, 2.10.1990, p. 7.

(2)  Aviz emis la 21 noiembrie 1990 (nepublicat în Jurnalul Oficial).

(3)  Aviz emis la 20 noiembrie 1990 (nepublicat în Jurnalul Oficial).

(4)  JO L 168, 26.6.1978, p. 29.

(5)  JO L 226, 3.8.1989, p. 8.

(6)  JO L 339, 15.12.1980, p. 30.

(7)  JO L 350, 23.12.1980, p. 23.

(8)  JO L 185, 17.7.1990, p. 16.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

53


31990R3916


L 375/10

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 3916/90 AL CONSILIULUI

din 21 decembrie 1990

privind măsurile care trebuie luate în eventualitatea unei crize pe piața transportului rutier de mărfuri

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 75,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât, conform articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 3164/76 (4), astfel cum a fost modificat ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 1841/88 (5), Consiliul trebuie să decidă asupra măsurilor care trebuie luate în eventualitatea unei crize în sectorul transportului rutier de mărfuri;

întrucât este, prin urmare, esențial să se introducă un mecanism comunitar de salvgardare care să abordeze eficient orice perturbare severă de pe piața transportului rutier de mărfuri;

întrucât ar trebui, prin urmare, prevăzute acțiuni de soluționare a crizei, ar trebui specificat tipul acțiunilor, ar trebui elaborată o procedură corespunzătoare de luare a deciziilor și ar trebui să se asigure disponibilitatea datelor necesare pentru aplicarea respectivei clauze de salvgardare,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Prezentul regulament se aplică pieței transportului internațional rutier de mărfuri, efectuat pe teritoriul Comunității, între statele membre, pe spezele unei părți terțe.

Articolul 2

În sensul prezentului regulament, o criză înseamnă existența unor probleme specifice pieței definite în articolul 1, care să ducă la apariția unui potențial exces grav și de durată al ofertei față de cerere, implicând o amenințare serioasă la adresa stabilității financiare și supraviețuirii unui număr semnificativ de întreprinderi de transport rutier, cu condiția ca previziunile pe termen scurt și mediu pentru piața respectivă să nu indice nici o îmbunătățire substanțială și de durată.

Articolul 3

Comisia centralizează datele necesare pentru monitorizarea pieței și pentru detectarea unei posibile crize.

În acest scop, statele membre cooperează cu Comisia în procesul de comunicare și prelucrare a datelor disponibile sau care pot fi imediat obținute.

Articolul 4

(1)   În cazul în care un stat membru consideră că există o criză, acesta poate cere Comisiei să facă cercetări în acest sens.

(2)   Pentru a permite evaluarea situației de către Comisie, respectivul stat membru furnizează informații substanțiale cuantificate.

(3)   În urma unei astfel de cereri din partea unui stat membru, Comisia consultă fără întârziere Comitetul la care se face referire în articolul 5.

(4)   Dacă, după consultarea Comitetului, Comisia decide în concluzie că există o criză, aceasta poate lua măsuri de a preveni creșterea suplimentară a capacității de ofertare de pe piața afectată, prin limitări ale creșterii activității transportatorilor existenți și restricții la accesul pe piață al transportatorilor noi.

Decizia menționată anterior se ia în termen de 30 de zile de la primirea cererii din partea unui stat membru.

Măsurile introduse în conformitate cu prezentul articol pot rămâne în vigoare pentru o perioadă de cel mult șase luni, care poate fi reînnoită o dată cu aceeași perioadă de valabilitate.

(5)   Comisia notifică fără întârziere statele membre și Consiliul cu privire la orice decizie luată în temeiul alineatului (4) sau, dacă este cazul, cu privire la decizia de a nu lua măsuri.

(6)   Un stat membru sau statele membre pot prezenta Consiliului o decizie a Comisiei în conformitate cu alineatul (5), în termen de 30 de zile de la notificare. Consiliul, prin hotărâre cu majoritate calificată, poate, în perioada de valabilitate prevăzută la alineatul (4) al treilea paragraf, să ia o decizie diferită în 30 de zile de la notificarea statului membru sau statelor membre respective.

(7)   În cazul în care Comisia consideră că este necesară:

prelungirea măsurilor la care se face trimitere în alineatul (4) și/sau

adoptarea unor măsuri suplimentare separate,

aceasta va înainta o propunere Consiliului care va decide cu majoritate calificată.

Articolul 5

Comisia este sprijinită de un comitet consultativ format din reprezentanții statelor membre și prezidat de un reprezentant al Comisiei.

Sarcinile comitetului sunt:

să urmărească situația de pe piața transporturilor menționată la articolul 1 și să ofere consultanță Comisiei cu privire la acest subiect;

să ofere consultanță Comisiei, la cererea acesteia, cu privire la centralizarea de date menționată la articolul 3;

să ofere consultanță Comisiei, la cererea acesteia, cu privire la orice cerere din partea unui stat membru, conform articolul 4 alineatul (1);

să ofere consultanță Comisiei privind măsurile propuse pentru rezolvarea unei crize, în special la punerea în aplicare a acestora.

În plus, comitetul poate fi consultat de Comisie, în cadrul prezentului regulament, cu privire la orice alt subiect legat de punerea în aplicare a prezentului regulament.

Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.

Articolul 6

Dacă trebuie urmată procedura prevăzută în prezentul articol, Comisia prezintă comitetului un proiect cu măsurile provizorii ce trebuie adoptate pentru a soluționa criza. Comitetul își dă avizul cu privire la acest proiect în termenul pe care președintele îl poate stabili prin vot, dacă este necesar, în funcție de gradul de urgență al subiectului.

Avizul este consemnat în procesul-verbal; în afară de aceasta, fiecare stat membru are dreptul să solicite consemnarea poziției adoptate în procesul-verbal.

Comisia ține seama în cea mai mare măsură de avizul emis de comitet. Aceasta informează comitetul despre modul în care avizul este luat în considerare.

Articolul 7

Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului, până cel târziu la 31 decembrie 1995, un raport privind aplicarea prezentului regulament, însoțit de propunerile necesare.

Articolul 8

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 1991.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 21 decembrie 1990.

Pentru Consiliu

Președintele

A. RUBERTI


(1)  JO C 87, 5.4.1990, p. 4 și JO C 294, 24.11.1990, p. 11.

(2)  Aviz emis la 26 octombrie 1990 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3)  Aviz emis la 19 septembrie 1990 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(4)  JO L 357, 29.12.1976, p. 1.

(5)  JO L 163, 30.6.1988, p. 1.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

55


31991R0294


L 036/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 294/91 AL CONSILIULUI

din 4 februarie 1991

privind funcționarea serviciilor de transport aerian de marfă între statele membre

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 84 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât este important să se adopte măsuri în scopul instituirii treptate a pieței interne pe parcursul perioadei care expiră la 31 decembrie 1992, conform dispozițiilor articolului 8a din tratat; întrucât piața internă trebuie să cuprindă un teritoriu fără frontiere interne în care să fie asigurată libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor;

întrucât Spania și Regatul Unit au convenit la Londra, la 2 decembrie 1987, într-o declarație comună a miniștrilor afacerilor externe ai celor două țări, asupra unor măsuri de extindere a cooperării în utilizarea aeroportului Gibraltar și aceste măsuri nu au fost puse încă în aplicare;

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 2343/90 (4) prevede liberalizarea serviciilor aeriene de transport de marfă desfășurate în combinație cu transportul de călători;

întrucât se dorește ca serviciile aeriene de transport exclusiv de marfă să fie de asemenea liberalizate;

întrucât prezentul regulament nu aduce atingere aplicării articolelor 85 și 86 din tratat;

întrucât industria transportului aerian de marfă continuă să întâmpine bariere naționale care împiedică libera circulație a mărfurilor pe calea aerului; întrucât creșterea posibilităților de acces pe piață va stimula dezvoltarea sectorului comunitar de transport aerian și va permite o îmbunătățire a serviciilor pentru utilizatori;

întrucât anumite state membre depind în mare măsură de serviciile aeriene de transport de marfă pentru legăturile lor cu restul Comunității; întrucât desfășurarea operațiunilor de transport aerian de marfă constituie un element esențial al schimburilor comerciale;

întrucât, în consecință, este importantă eliminarea barierelor care împiedică în prezent accesul pe piață al serviciilor aeriene de transport de marfă;

întrucât, într-o primă etapă, este de dorit să se sporească posibilitățile de piață ale serviciilor aeriene de transport de marfă între statele membre;

întrucât ar trebui să fie redactate și adoptate de către Consiliu până cel târziu la 1 iulie 1992 norme comune de acordare a licențelor de operare;

întrucât, ținând seama de infrastructura aeroporturilor și de asistența de navigație, este necesar să se includă anumite restrângeri privind exercitarea drepturilor de trafic;

întrucât comunicarea tuturor tarifelor standard de transport de marfă contribuie la transparența pieței;

întrucât, pentru a îmbunătăți competitivitatea lor, operatorii de transport aerian de marfă au nevoie de flexibilitate în stabilirea tarifelor de transport,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Domeniu de aplicare și definiție

Articolul 1

(1)   Prezentul regulament se referă la:

(a)

accesul pe piață al operatorilor de transport aerian comunitari de marfă pentru exploatarea serviciilor de transport aerian de marfă între statele membre;

(b)

tarifele pentru transportul aerian de marfă între statele membre.

(2)   Aplicarea prezentului regulament în cazul aeroportului Gibraltar nu aduce atingere pozițiilor juridice respective ale Regatului Spaniei și Regatului Unit cu privire la diferendul lor referitor la suveranitatea asupra teritoriului pe care este situat aeroportul.

(3)   Aplicarea dispozițiilor prezentului regulament în cazul aeroportului Gibraltar se suspendă până la intrarea în vigoare a măsurilor prevăzute în declarația comună a miniștrilor afacerilor externe ai Regatului Spaniei și Regatului Unit din 2 decembrie 1987. Guvernele Regatului Spaniei și Regatului Unit informează Consiliul cu privire la această dată.

Articolul 2

Pentru scopurile prezentului regulament, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:

(a)

„operator de transport aerian de marfă” - o întreprindere de transport aerian care deține o licență de operare valabilă emisă de un stat membru prin care este autorizat să desfășoare, cel puțin, servicii de transport aerian de marfă;

(b)

„operator de transport aerian de marfă comunitar”:

(i)

un operator de transport aerian de marfă care are și își păstrează sediul administrativ central și sediul principal de afaceri pe teritoriul Comunității, iar majoritatea acțiunilor sale este și continuă să fie deținută de state membre și/sau de resortisanți ai statelor membre și care, pe de altă parte, este și continuă să fie controlat efectiv de aceste state sau persoane; sau

(ii)

un operator de transport aerian de marfă care îndeplinește condițiile definiției articolului 2 litera (e) punctul (ii) din Regulamentul (CEE) nr. 2343/90 și care este înscris în lista din anexa la prezentul regulament;

(c)

„tarife pentru transportul de marfă” - prețurile practicate în moneda națională pentru transportul de marfă și condițiile în care se aplică aceste tarife, inclusiv remunerația și condițiile oferite agenților și altor auxiliari;

(d)

„tarife standard pentru transportul de marfă” - prețurile practicate în mod obișnuit de operatorii de transport aerian pentru transportul de marfă și condițiile în care se aplică aceste tarife, fără a se lua în considerare reducerile speciale practicate;

(e)

„servicii de transport aerian de marfă” - serviciile aeriene destinate exclusiv transportului de mărfuri și corespondență;

(f)

„drept de trafic de libertatea a treia” - dreptul unui operator de transport aerian, care deține o licență într-un stat membru, de a debarca, pe teritoriul unui alt stat membru, călători, mărfuri și corespondență, îmbarcate pe teritoriul statului care a emis licența;

„drept de trafic de libertatea a patra” - dreptul unui operator de transport aerian, care deține o licență într-un stat membru, de a îmbarca, de pe teritoriul unui alt stat membru, călători, mărfuri și corespondență, cu scopul de a-i debarca pe teritoriul statului care a emis licența;

„drept de trafic de libertatea a cincea” - dreptul unui operator de transport aerian de a efectua transporturi aeriene de călători, mărfuri și corespondență între două state membre, altele decât statul care a emis licența;

(g)

„sistem aeroportuar” - două sau mai multe aeroporturi grupate care deservesc același oraș;

(h)

„state interesate” - statele membre între care funcționează servicii de transport aerian de marfă;

(i)

„statul de înregistrare” - statul membru care a emis licența menționată la litera (a).

Licențe de operare

Articolul 3

(1)   Prezentul regulament nu aduce atingere relațiilor dintre un stat membru și operatorii de transport aerian de marfă autorizați de acel stat cu privire la accesul pe piață și capacitatea de punere în aplicare.

(2)   Consiliul, la propunerea Comisiei privind criteriile și caietele de sarcini comune, prezentată până cel târziu la 31 mai 1991, adoptă regulile cu privire la eliberarea licențelor operatorilor de transport aerian de marfă și a licențelor de rută, care urmează a fi puse în aplicare până cel târziu la 1 iulie 1992.

Accesul pe piață

Articolul 4

Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, operatorii de transport aerian de marfă comunitari sunt autorizați să efectueze servicii de transport aerian de marfă de libertatea a treia și a patra între aeroporturi sau sisteme aeroportuare de pe teritoriul unui stat membru și aeroporturi sau sisteme aeroportuare din alte state membre atunci când aceste aeroporturi sau sisteme aeroportuare sunt deschise pentru traficul aerian de marfă între statele membre sau pentru traficul internațional.

Articolul 5

(1)   Un stat membru autorizează operatorii de transport aerian de marfă să își exercite drepturile de trafic de libertatea a treia, a patra sau a cincea atunci când aceștia dețin o licență emisă de un alt stat membru și au fost autorizați de acel stat să își exercite acele drepturi; drepturile de trafic de libertatea a cincea se exercită în cadrul unui serviciu care constituie o prelungire a unui serviciu din statul lor de înregistrare sau o etapă preliminară a unui astfel de serviciu.

(2)   În cadrul efectuării serviciilor de transport aerian de marfă între două sau mai multe puncte de pe teritoriul unui alt stat membru sau între două state membre, altele decât statul de înregistrare, statele interesate permit unui operator de transport aerian comunitar de marfă să combine serviciile și să utilizeze același număr de zbor.

Flexibilitatea în funcționare

Articolul 6

(1)   Operatorii de transport aerian comunitari de marfă au posibilitatea, în orice punct al unei rute, să execute o reîncărcare intermediară, atunci când aceasta presupune o singură schimbare a avionului.

(2)   Sub rezerva articolului 8, nu se impun restricții privind frecvența serviciilor, tipul aeronavei și/sau cantitatea de mărfuri sau corespondență care poate fi transportată.

Condițiile pentru exercitarea drepturilor de trafic

Articolul 7

Prezentul regulament nu aduce atingere dreptului unui stat membru de a reglementa, fără discriminări pe criteriul naționalității, repartiția traficului între aeroporturi în cadrul unui sistem aeroportuar.

Articolul 8

(1)   Exercitarea drepturilor de trafic se supune normelor comunitare, de drept intern, regionale sau locale publicate cu privire la securitate, protecția mediului și alocarea de sloturi, precum și următoarelor condiții:

(a)

aeroportul sau sistemul aeroportuar în cauză trebuie să posede infrastructura necesară pentru efectuarea serviciului;

(b)

asistența de navigație trebuie să fie suficientă pentru efectuarea serviciului.

(2)   Atunci când condițiile prevăzute la alineatul (1) nu sunt îndeplinite, un stat membru poate, fără discriminare pe criterii de naționalitate, să impună condiții asupra exercitării drepturilor de trafic, să limiteze sau să refuze exercitarea acestora. Înainte de luarea unei astfel de măsuri, statul membru interesat informează Comisia și îi furnizează toate informațiile necesare.

(3)   La cererea unui stat membru, Comisia examinează aplicarea alineatului (2) în fiecare caz particular și decide, în termen de o lună, dacă statul membru poate continua aplicarea măsurii.

(4)   Comisia comunică decizia sa Consiliului și statelor membre. Orice stat membru poate sesiza Consiliul cu privire la decizia Comisiei, în termen de o lună. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate să ia o decizie diferită în termen de o lună.

Stabilirea prețurilor

Articolul 9

(1)   Tarifele pentru transportul de marfă practicate de operatorii de transport aerian comunitari pentru transportul de marfă se stabilesc prin acord liber între părțile la contractul de transport.

(2)   Operatorii de transport aerian care operează pe teritoriul Comunității pun la dispoziția publicului, la cerere, toate tarifele standard pentru transportul de marfă.

Dispoziții generale

Articolul 10

(1)   Prezentul regulament nu împiedică statele membre să încheie sau să mențină în vigoare unele acorduri proprii între ele, care sunt mai flexibile decât dispozițiile articolelor 4, 5 și 6.

(2)   Dispozițiile prezentului regulament nu pot fi invocate pentru a restrânge acordurile și drepturile existente în privința accesului pe piață, capacitatea de punere în aplicare și flexibilitatea de funcționare.

Dispoziții finale

Articolul 11

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la publicarea sa în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 4 februarie 1991.

Pentru Consiliu

Președintele

J. F. POOS


(1)  JO C 88, 6.4.1990, p. 7, și JO C 9, 15.1.1991, p. 4.

(2)  JO C 295, 26.11.1990, p. 694.

(3)  JO C 182, 23.7.1990, p. 8.

(4)  JO L 217, 11.8.1990, p. 8.


ANEXĂ

Operatorii de transport aerian de marfă prevăzuți la articolul 2 litera (b) punctul (ii)

Scandinavian Airlines System

Britannia Airways

Monarch Airlines.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

59


31991R1893


L 169/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 1893/91 AL CONSILIULUI

din 20 iunie 1991

de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1191/69 privind acțiunea statelor membre în ceea ce privește obligațiile inerente noțiunii de serviciu public în domeniul transportului feroviar, rutier și naval

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 75,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât, cu toate că se menține principiul încetării obligațiilor de serviciu public, interesul public specific serviciilor de transport poate justifica aplicarea conceptului de serviciu public în acest domeniu;

întrucât, în conformitate cu principiul independenței comerciale a întreprinderilor de transport, modalitățile de furnizare a serviciilor de transport ar trebui stabilite într-un contract încheiat între autoritățile competente ale statelor membre și întreprinderea respectivă;

întrucât, în scopul furnizării anumitor servicii sau în interesul anumitor categorii sociale de călători, statele membre ar putea să păstreze posibilitatea de menținere sau de impunere a anumitor obligații de serviciu public;

întrucât este necesar, prin urmare, să se modifice Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 (4), modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 3572/90 (5), pentru a se adapta domeniul de aplicare al acestuia și pentru a se stabili normele generale aplicabile contractelor de serviciu public,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 1

(1)   Prezentul regulament se aplică întreprinderilor de transport care prestează servicii în transportul feroviar, rutier și naval.

Statele membre pot exclude din domeniul de aplicare a prezentului regulament orice întreprinderi ale căror activități se limitează exclusiv la prestarea de servicii urbane, suburbane sau regionale.

(2)   În sensul prezentului regulament:

«servicii urbane și suburbane» înseamnă serviciile de transport care răspund cerințelor unui centru urban sau ale unei conurbații, precum și necesităților de transport dintre acest centru sau dintre această conurbație și zonele înconjurătoare;

«servicii regionale» înseamnă servicii de transport furnizate pentru a răspunde cerințelor de transport ale unei regiuni.

(3)   Autoritățile competente ale statelor membre suprimă toate obligațiile inerente conceptului de serviciu public astfel cum este acesta definit în prezentul regulament, impuse transportului feroviar, rutier și naval.

(4)   În vederea asigurării unor servicii de transport adecvate, care să țină seama, în special, de factorii sociali și de mediu precum și de amenajarea teritoriului sau în vederea oferirii unor tarife speciale anumitor categorii de călători, autoritățile competente ale statelor membre pot încheia contracte de servicii publice cu o întreprindere de transport. Condițiile și modalitățile derulării acestor contracte sunt prevăzute în secțiunea V.

(5)   Cu toate acestea, autoritățile competente ale statelor membre pot menține sau impune obligațiile de serviciu public menționate la articolul 2 pentru serviciile urbane, suburbane și regionale de transport de călători. Condițiile și modalitățile de prestare ale acestora, inclusiv metodele de compensare, sunt prevăzute în secțiunile II, III și IV.

În cazul în care o întreprindere de transport prestează servicii supuse obligațiilor de serviciu public dar, în același timp, este angajată și în alte activități, serviciile publice trebuie prestate ca diviziuni separate care să îndeplinească cel puțin următoarele condiții:

(a)

conturile corespunzătoare fiecăreia dintre aceste activități sunt separate, iar partea de active aferentă fiecărei activități se utilizează în conformitate cu normele contabile în vigoare;

(b)

cheltuielile se echilibrează prin veniturile de exploatare și vărsămintele de la autoritățile publice, fără nici o posibilitate de transfer de la sau către alt sector al activității întreprinderii.

(6)   De asemenea, autoritățile competente dintr-un stat membru pot decide să nu aplice alineatele (3) și (4) în domeniul transportului de călători la tarifele și condițiile de transport impuse în interesul uneia sau mai multor categorii anume de persoane.”

2.

Articolul 10 alineatul (2) se elimină.

3.

Articolul 11 alineatul (3) se elimină.

4.

Secțiunea V se înlocuiește cu următorul text:

„SECȚIUNEA V

Contracte de serviciu public

Articolul 14

(1)   «Contract de serviciu public» înseamnă un contract încheiat între autoritățile competente ale unui stat membru și o întreprindere de transport în vederea furnizării către populație a unor servicii de transport adecvate.

Un contract de serviciu public poate avea ca obiect în special:

servicii de transport care îndeplinesc norme de continuitate, regularitate, capacitate și calitate;

servicii de transport complementare;

servicii de transport la tarife specificate și supuse unor condiții specificate, în special pentru anumite categorii de călători sau pe anumite rute;

adaptări ale serviciilor la cerințele efective.

(2)   Un contract de serviciu public cuprinde, inter alia, următoarele puncte:

(a)

natura serviciului care urmează să fie furnizat, în special normele de continuitate, regularitate, capacitate și calitate;

(b)

prețul serviciilor care fac obiectul contractului, care fie este adăugat veniturilor tarifare, fie include veniturile, precum și modalitățile aferente relațiilor financiare dintre cele două părți;

(c)

normele privind amendamentele și modificările aduse contractului, în special pentru a ține seama de schimbări imprevizibile;

(d)

perioada de valabilitate a contractului;

(e)

penalizările în cazul nerespectării condițiilor contractuale.

(3)   Activele implicate în furnizarea de servicii de transport care fac obiectul unui contract de serviciu public pot aparține întreprinderii sau pot fi puse la dispoziția acesteia.

(4)   Orice întreprindere care intenționează să înceteze sau să aducă modificări semnificative unui serviciu de transport pe care îl furnizează publicului în mod continuu și regulat și care nu face obiectul regimului contractului sau unei obligații de serviciu public notifică autorităților competente ale statului membru respectiv cu cel puțin trei luni înainte.

Autoritățile competente pot decide să renunțe la notificarea respectivă.

Prezenta dispoziție nu aduce atingere altor proceduri interne aplicabile în privința dreptului de a înceta sau de a modifica servicii de transport.

(5)   După primirea informațiilor menționate la alineatul (4), autoritățile competente pot insista să se mențină serviciul respectiv o perioadă de până la un an de la data notificării și informează întreprinderea cu privire la această decizie cu cel puțin o lună înainte de expirarea notificării.

De asemenea, ele pot lua inițiativa negocierii înființării sau modificării unui astfel de serviciu de transport.

(6)   Cheltuielile rezultate pentru întreprinderile de transport din obligațiile menționate la alineatul (5) se compensează în conformitate cu procedurile comune stabilite în secțiunile II, III și IV.”

5.

Articolul 19 se elimină.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 iulie 1992.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Luxemburg, 20 iunie 1991.

Pentru Consiliu

Președintele

R. GOEBBELS


(1)  JO C 34, 12.2.1990, p. 8.

(2)  JO C 19, 28.1.1991, p. 254.

(3)  JO C 225, 10.9.1990, p. 27.

(4)  JO L 156, 28.6.1969, p. 1.

(5)  JO L 353, 17.12.1990, p. 12.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

62


31991L0439


L 237/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 29 iulie 1991

privind permisele de conducere

(91/439/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 75,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât, în sensul politicii comune de transport și pentru a contribui la îmbunătățirea siguranței traficului rutier, precum și pentru a facilita circulația persoanelor stabilite într-un alt stat membru decât cel în care au luat examenul pentru permis de conducere, este de dorit existența unui model comunitar pentru permisul de conducere național, fără nici o obligație de schimbare a permiselor;

întrucât prima măsură în acest sens a fost luată în Directiva 80/1263/CEE, prima directivă a Consiliului privind introducerea unui permis de conducere comunitar din 4 decembrie 1980 (4), care stabilea un model comunitar pentru permisul național și recunoașterea reciprocă a permiselor naționale de către statele membre, precum și schimbarea permiselor de către posesorii care își schimbă domiciliul stabil sau locul de muncă dintr-un stat membru în altul; întrucât trebuie să se continue progresul înregistrat;

întrucât se recomandă adaptarea modelului comunitar de permis național, stabilit de Directiva 80/1263/CEE, pentru a ține seama, inter alia, de armonizarea categoriilor și subcategoriilor de vehicule și pentru a face permisele mai ușor de înțeles atât în interiorul, cât și în exteriorul Comunității;

întrucât, din motive de siguranță rutieră, se recomandă stabilirea condițiilor minime pentru emiterea unui permis de conducere;

întrucât, în temeiul articolului 3 din Directiva 80/1263/CEE, adoptarea dispozițiilor finale care generalizează, în Comunitate, categoriile de vehicule menționate în acest articol ar trebui să se realizeze fără posibilitatea de derogare și la fel ar trebui să se procedeze și cu condițiile de legalizare a permiselor de conducere;

întrucât ar trebui să se prevadă posibilitatea de subdivizare a categoriilor de vehicule menționate pentru a favoriza, în special, accesul treptat la conducerea acestor vehicule în interesul siguranței rutiere și pentru a ține seama de situațiile naționale existente;

întrucât ar trebui adoptate dispoziții specifice pentru a facilita conducerea vehiculelor de către persoanele cu handicap fizic;

întrucât, în temeiul articolului 10 din Directiva 80/1263/CEE, este necesară o armonizare mai detaliată a normelor pentru examenele și acordarea permiselor de conducere; întrucât, în acest scop, ar trebui să se definească cunoștințele teoretice, aptitudinile și cunoștințele practice referitoare la conducerea autovehiculelor, iar examenul pentru permis de conducere ar trebui să se bazeze pe noțiunile respective; întrucât se recomandă redefinirea normelor minime referitoare la aptitudinile fizice și psihice pentru conducerea acestor autovehicule;

întrucât dispozițiile stabilite în articolul 8 din Directiva 80/1263/CEE, în special obligația de schimbare a permiselor de conducere în termen de un an de la schimbarea domiciliului stabil, constituie un obstacol pentru libera circulație a persoanelor; întrucât acest lucru este inadmisibil, având în vedere progresul realizat în direcția integrării europene;

întrucât, în afară de aceasta, din motive de siguranță rutieră și de trafic, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să aplice tuturor posesorilor de permis, care s-au stabilit pe teritoriul acestora, dispozițiile naționale privind retragerea, suspendarea și anularea permiselor de conducere,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Statele membre introduc un permis de conducere național pe baza modelului comunitar, descris în anexa I, conform dispozițiilor din prezenta directivă.

(2)   Permisele de conducere emise de statele membre se recunosc reciproc.

(3)   Dacă posesorul unui permis de conducere național valabil se stabilește într-un alt stat membru decât cel care a emis permisul, statul membru gazdă poate aplica posesorului de permis legislația națională în ceea ce privește termenul de valabilitate al permisului, controalele medicale și regimul de taxe și poate introduce, în permis, orice informații indispensabile administrației.

Articolul 2

(1)   Emblema de pe pagina 1 a modelului comunitar pentru permise de conducere conține semnul distinctiv al statului membru care emite permisul.

(2)   Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a evita riscul falsificării permisului de conducere.

(3)   Statele membre pot, cu acordul Comisiei, să modifice modelul prezentat în anexa I, dacă acest lucru este necesar pentru prelucrarea pe calculator a permisului de conducere.

Articolul 3

(1)   Permisul de conducere prevăzut în articolul 1 autorizează conducerea vehiculelor din următoarele categorii:

 

Categoria A

motociclete cu sau fără ataș.

 

Categoria B

autovehicule cu greutatea maximă autorizată de maximum 3 500 kilograme și care au maximum opt locuri, în afară de locul conducătorului auto; autovehiculele din categoria respectivă se pot combina cu o remorcă cu o greutate maximă autorizată care nu depășește 750 kilograme;

combinațiile dintre un vehicul de remorcare din categoria B și o remorcă, dacă greutatea maximă autorizată a combinației nu depășește 3 500 kilograme și greutatea maximă autorizată a remorcii nu depășește greutatea descărcată a vehiculelor de remorcare.

 

Categoria B + E

combinația de vehicule alcătuită dintr-un vehicul de remorcare din categoria B și o remorcă, dacă această combinație nu intră în categoria B.

 

Categoria C

alte autovehicule decât cele din categoria D și a căror greutate maximă autorizată depășește 3 500 kilograme; autovehiculele din categoria respectivă se pot combina cu o remorcă cu o greutate maximă autorizată ce nu depășește 750 kilograme.

 

Categoria C + E

combinații de vehicule în care vehiculul de remorcare este din categoria C și remorca acestuia are o greutate maximă autorizată mai mare de 750 kilograme.

 

Categoria D

autovehiculele utilizate pentru transportul de persoane și care au mai mult de opt locuri, în afară de cel al conducătorului auto; autovehiculele din această categorie se pot combina cu o remorcă ce are greutatea maximă autorizată de cel mult 750 kilograme.

 

Categoria D + E

combinații de vehicule în care vehiculul de remorcare este din categoria D și remorca acestuia are o greutate maximă autorizată mai mare de 750 kilograme.

(2)   În cadrul categoriilor A, B, B + E, C, C + E, D și D + E, se poate emite un permis de conducere special pentru conducerea vehiculelor din următoarele subcategorii:

 

Subcategoria A1

motorete cu o capacitate cu o capacitate de maximum 125 cm3 și o putere de maximum 11 kW.

 

Subcategoria B1

triciclete și cuadriciclete motorizate.

 

Subcategoria C1

alte autovehicule decât cele din categoria D, cu o greutate maximă autorizată mai mare de 3 500 kilograme, dar mai mică de 7 500 kilograme; autovehiculele din această categorie se pot combina cu o remorcă a cărei greutate maximă autorizată nu este mai mare de 750 kilograme.

 

Subcategoria C1 + E

combinație de vehicule în care vehiculul de remorcare este din categoria C1 și remorca acestuia are o greutate maximă autorizată mai mare de 750 kilograme, cu condiția ca greutatea maximă autorizată a combinației să nu depășească 12 000 kilograme și greutatea maximă autorizată a remorcii să nu depășească greutatea descărcată a vehiculului de remorcare.

 

Subcategoria D1

autovehicule utilizate pentru transportul de călători și care au mai mult de opt locuri în afară de locul conducătorului auto, dar nu mai mult de 16 locuri în afară de locul conducătorului auto; autovehiculele din această subcategorie se pot combina cu o remorcă cu greutatea maximă autorizată de cel mult 750 kilograme.

 

Subcategoria D1 + E

combinații de vehicule în care vehiculul de remorcare este din subcategoria D1 și remorca acestuia are o greutate maximă autorizată mai mare de 750 kilograme, cu condiția ca:

în primul rând, greutatea maximă autorizată a combinației astfel obținute să nu depășească 12 000 kilograme și greutatea maximă autorizată a remorcii să nu depășească greutatea descărcată a vehiculului de remorcare;

în al doilea rând, remorca să nu se folosească pentru transportul de persoane.

(3)   În sensul prezentului articol:

„autovehicul” înseamnă un vehicul autopropulsat care se deplasează pe o șosea datorită energiei proprii și care nu este vehicul pe șine;

„tricicletă” și „cuadricicletă” înseamnă orice vehicul cu trei și, respectiv, patru roți din categoria B cu o viteză maximă proiectată mai mare de 50 km/h sau acționat de un motor cu ardere internă cu aprindere cu bujie, cu o capacitate cilindrică mai mare de 50 cm3 sau orice alt motor cu putere echivalentă. Greutatea descărcată a vehiculelor propulsate electric se calculează fără greutatea bateriei.

Statele membre pot stabili norme pentru valori mai mici sau mai mari ale greutății descărcate, la fel pentru capacitatea cilindrică sau puterea maximă;

„motocicletă” reprezintă orice vehicul cu două roți cu o viteză maximă proiectată mai mare de 50 km/h, dacă este acționat de un motor cu ardere internă, cu o capacitate cilindrică mai mare de 50 cm3; o motocicletă combinată cu un ataș suportă același tratament ca acest vehicul;

„autovehicul” reprezintă orice vehicul acționat de motor, altul decât o motocicletă, care se utilizează de obicei pentru transportul rutier de călători sau mărfuri sau pentru tractarea, pe șosea, a vehiculelor utilizate pentru transportul de călători sau mărfuri. Acest termen include troleibuzele, adică vehiculele conectate la un conductor electric și care nu merg pe șine. Acesta nu include tractoarele agricole și forestiere;

„tractor agricol sau forestier” reprezintă orice autovehicul care se deplasează pe roți sau șine, care are cel puțin două osii, a cărui principală funcție este puterea de tracțiune, care este proiectat special pentru a trage, împinge sau a pune în funcțiune anumite unelte, mașini sau remorci utilizate în operații agricole sau forestiere și a cărui utilizare pentru transportul rutier de călători sau mărfuri sau pentru tractarea, pe șosea, a vehiculelor pentru transportul de călători sau mărfuri este doar o funcție secundară.

(4)   Statele membre pot, după consultarea Comisiei, să reducă vitezele indicate în alineatul (3) a doua și a treia liniuță, cu condiția specificării noilor viteze în permisul de conducere.

(5)   Pentru subcategoria A1, statele membre pot să impună norme restrictive suplimentare.

(6)   Statele membre pot, cu acordul Comisiei, să excludă de la aplicarea prezentului articol anumite tipuri de autovehicule, cum sunt vehiculele speciale pentru persoanele cu handicap.

Articolul 4

(1)   Permisele de conducere precizează condițiile în care conducătorul auto este autorizat să conducă.

(2)   Dacă, datorită unui handicap fizic, se autorizează conducerea numai pentru anumite categorii de vehicule sau pentru vehicule adaptate, se include proba de aptitudini și cunoștințe practice prevăzute la articolul 7 pentru vehiculul respectiv.

Articolul 5

(1)   Emiterea permiselor de conducere conform prezentului articol trebuie să respecte următoarele condiții:

(a)

permisele pentru categoriile C și D se emit numai conducătorilor auto care au deja dreptul să conducă vehicule din categoria B;

(b)

permisele pentru categoriile B + E, C + E, D + E se emit numai conducătorilor auto care au deja dreptul să conducă vehicule din categoriile B, C și, respectiv, D.

(2)   Valabilitatea permiselor de conducere se stabilește după cum urmează:

(a)

permisele acordate pentru categoria C + E sau D + E sunt valabile pentru combinațiile de vehicule din categoria B + E;

(b)

permisele acordate pentru categoria C + E sunt valabile pentru categoria D + E, atât timp cât posesorii acestora au dreptul să conducă vehicule din categoria D.

(3)   Statele membre pot să acorde pentru conducerea pe teritoriul acestora următoarele echivalări:

(a)

pentru tricicletele și cuadricicletele acționate de motor, un permis pentru categoria A sau A1;

(b)

pentru motorete, un permis pentru categoria B.

(4)   Statele membre pot, după consultarea Comisiei, să autorizeze conducerea pe teritoriul acestora a:

(a)

vehiculelor din categoria D1 (maximum 16 locuri, în afară de locul conducătorului auto și greutatea maximă autorizată de 3 500 kilograme, fără includerea echipamentelor speciale proiectate pentru transportul călătorilor infirmi) de către posesorii, care au peste 21 de ani, ai unui permis de conducere din categoria B care a fost obținut cu cel puțin doi ani în urmă, cu condiția ca vehiculele să fie utilizate de organizații nonprofit în scopuri sociale și ca cei care le conduc să-și ofere serviciile în mod voluntar;

(b)

vehiculelor cu o greutate maximă autorizată mai mare de 3 500 kilograme de către posesorii care au peste 21 de ani, ai unui permis de conducere pentru categoria B care a fost obținut cu cel puțin doi ani înainte, cu condiția ca vehiculele să fie destinate utilizării, în principal, doar în stare fixă în scopuri de instructaj sau reacreativ și să fie utilizate de organizații nonprofit în scopuri sociale și ca vehiculele să fi fost modificate, astfel încât să nu fie posibilă utilizarea acestora nici pentru transportul a mai mult de nouă persoane, nici pentru transportul altor mărfuri, decât cele strict necesare scopului acestora.

Articolul 6

(1)   Vârsta minimă pentru emiterea permiselor de conducere este după cum urmează:

(a)

16 ani:

pentru subcategoria A1;

pentru subcategoria B1;

(b)

18 ani:

pentru categoria A; totuși, pentru accesul la conducerea motocicletelor cu o putere mai mare de 25 kW sau cu un raport putere/greutate mai mare de 0,16 kW/kg (sau motocicletele cu ataș cu raportul putere/greutate mai mare de 0,16 kW/kg) este necesară o experiență de minimum doi ani pe motociclete cu specificații tehnice inferioare, cu un permis pentru categoria A; pentru candidații de cel puțin 21 de ani, se poate renunța la condiția menționată cu privire la experiență, sub rezerva trecerii de către candidat a unei probe speciale de aptitudini și cunoștințe practice;

pentru categoriile B, B + E;

pentru categoriile C, C + E și subcategoriile C1, C1 + E, fără a aduce atingere dispozițiilor pentru conducerea acestor vehicule din Regulamentul (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului din 20 decembrie 1985 privind armonizarea anumitor legislații sociale referitoare la transportul rutier (5);

(c)

21 de ani:

pentru categoriile D și D + E și subcategoriile D1, D1 + E, fără a aduce atingere dispozițiilor pentru conducerea acestor vehicule din Regulamentul (CEE) nr. 3820/85.

(2)   Statele membre pot să facă derogări de la condițiile privind vârsta minimă, stabilite pentru categoriile A, B și B + E, și să emită aceste permise de conducere de la vârsta de 17 ani, cu excepția dispozițiilor pentru categoria A stabilite în alineatul (1) litera (b) prima liniuță ultima teză.

(3)   Statele membre pot refuza recunoașterea valabilității, pe teritoriul acestora, a permiselor de conducere emise conducătorilor auto care au mai puțin de 18 ani.

Articolul 7

(1)   Permisele de conducere mai pot fi emise doar acelor solicitanți:

(a)

care au luat proba de aptitudini și cunoștințe practice și o probă de cunoștințe teoretice și care îndeplinesc normele medicale, conform dispozițiilor din anexele II și III;

(b)

care au domiciliul stabil pe teritoriul statului membru care emite licența sau pot prezenta documente doveditoare din care să rezulte că studiază pe teritoriul acestui stat de minimum șase luni.

(2)   Fără a aduce atingere dispozițiilor pe care Consiliul urmează să le adopte în acest sens, fiecare stat membru își rezervă dreptul de a stabili, pe baza criteriilor naționale, termenul de valabilitate a permiselor de conducere pe care le emite.

(3)   Statele membre pot, cu acordul Comisiei, să facă derogări de la dispozițiile din anexa III, dacă aceste derogări sunt compatibile cu evoluția științei medicale și cu principiile stabilite în anexa menționată.

(4)   Fără a aduce atingere legislației penale și polițienești naționale, statele membre pot, după consultarea Comisiei, să aplice, la emiterea permiselor de conducere, propriile dispoziții de drept intern referitoare la alte condiții decât cele menționate în prezenta directivă.

(5)   O persoană poate să dețină un permis de conducere doar dintr-un singur stat membru.

Articolul 8

(1)   Dacă posesorul unui permis de conducere național valabil, emis de un stat membru, s-a stabilit într-un alt stat membru, acesta poate solicita schimbarea permisului său de conducere cu un permis echivalent; statul membru care efectuează schimbarea verifică, dacă este necesar, valabilitatea permisului prezentat.

(2)   Sub rezerva respectării principiului teritorialității legislației penale și polițienești, statele membre în care are domiciliul stabil pot să aplice posesorului unui permis de conducere, emis de un alt stat membru, propriile dispoziții de drept intern privind limitarea, suspendarea, retragerea sau anularea dreptului de conducere și, dacă este necesar, să schimbe permisul în acest sens.

(3)   Statul membru care efectuează schimbarea înapoiază vechiul permis autorităților statului membru care l-au emis și motivează acest lucru.

(4)   Un stat membru poate să refuze recunoașterea valabilității oricărui permis de conducere emis de un alt stat membru unei persoane care este, pe teritoriul primului stat, subiectul uneia din măsurile menționate în alineatul (2).

De asemenea, un stat membru poate să refuze emiterea unui permis de conducere unui solicitant care este subiectul acestei măsuri în alt stat membru.

(5)   Autoritățile competente ale statului în care are domiciliu stabil posesorul permisului de conducere pot înlocui acest permis în cazul în care, de exemplu, acesta a fost pierdut sau furat; aceste autorități procedează la înlocuire pe baza informațiilor de care dispun sau, unde este cazul, a dovezilor de la autoritățile competente ale statelor membre care au emis permisul inițial.

(6)   Dacă un stat membru schimbă un permis de conducere emis de o țară terță cu un model comunitar de permis de conducere, această schimbare se înregistrează în aceasta din urmă și la fel se procedează cu orice reînnoire sau înlocuire ulterioară.

Această schimbare se poate face numai dacă permisul emis de țara terță a fost predat autorităților competente ale statului membru care face schimbarea. Dacă posesorul permisului respectiv se stabilește în alt stat membru, acesta din urmă nu aplică articolul 1 alineatul (2).

Articolul 9

În sensul prezentei directive, domiciliu „stabil” reprezintă locul unde o persoană locuiește permanent, adică cel puțin 185 de zile din fiecare an calendaristic, datorită unor obligații personale și profesionale sau, pentru o persoană fără obligații profesionale, datorită obligațiilor personale care atestă legături puternice între această persoană și locul unde locuiește.

Totuși, domiciliul stabil al unei persoane ale cărei obligații profesionale sunt în alt loc decât obligațiile sale personale și care, prin urmare, locuiește, pe rând, în locuri diferite situate în două sau mai multe state membre, se consideră a fi locul obligațiilor sale personale, cu condiția ca această persoană să se întoarcă în acest loc în mod regulat. Persoanele care locuiesc într-un stat membru pentru a exercita o activitate pe termen limitat nu trebuie să îndeplinească condiția din urmă. Frecventarea unei universități sau a unei școli nu implică schimbarea domiciliului stabil.

Articolul 10

Cu acordul Comisiei, statele membre stabilesc echivalențe între categoriile de permise emise înainte de aplicarea prezentei directive și cele definite în articolul 3.

Cu acordul Comisiei, statele membre pot face adaptări la legislațiile naționale, necesare pentru aplicarea dispozițiilor articolului 8 alineatele (4), (5) și (6).

Articolul 11

După cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive, Consiliul, la propunerea Comisiei, reexaminează dispozițiile de drept intern referitoare la subcategoriile opționale care au fost stabilite conform articolului 3, în vederea posibilei armonizări sau eliminări a acestora.

Articolul 12

(1)   După consultarea Comisiei, statele membre adoptă, înainte de 1 iulie 1994, actele cu putere de lege sau actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive cu începere de la 1 iulie 1996.

(2)   Când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre hotărăsc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(3)   Statele membre acordă asistență reciprocă în aplicarea prezentei directive și, dacă este necesar, schimbă informații cu privire la permisele pe care le-au înregistrat.

Articolul 13

Directiva 80/1263/CEE se abrogă cu începere de la 1 iulie 1996.

Articolul 14

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 29 iulie 1991.

Pentru Consiliu

Președintele

H. VAN DEN BROEK


(1)  JO C 48, 27.2.1989, p. 1.

(2)  JO C 175, 16.7.1990, p. 40.

(3)  JO C 159, 26.6.1989, p. 21.

(4)  JO L 375, 31.12.1980, p. 1.

(5)  JO L 370, 31.12.1985, p. 1.


ANEXA I

DISPOZIȚII REFERITOARE LA MODELUL COMUNITAR PENTRU PERMISUL DE CONDUCERE

1.   Culoarea modelului comunitar pentru permisul de conducere este roz și dimensiunile acestuia sunt:

:

înălțimea

:

106 mm;

:

lățimea

:

222 mm.

2.   Permisul conține șase pagini:

 

pagina 1 conține:

semnul distinctiv al statului membru care emite permisul;

numele statului membru care emite permisul (opțional);

semnele distinctive al statelor membre care emit licența sunt următoarele:

B

:

Belgia

DK

:

Danemarca

D

:

Germania

GR

:

Grecia

E

:

Spania

F

:

Franța

IRL

:

Irlanda

I

:

Italia

L

:

Luxemburg

NL

:

Țările de Jos

P

:

Portugalia

UK

:

Regatul Unit

cuvintele „permis de conducere”, tipărite cu litere mari în limba sau limbile statului membru care emite permisul; acestea apar, după un spațiu corespunzător, tipărite cu litere mici în celelalte limbi ale Comunităților Europene;

cuvintele „modelul Comunităților Europene”, tipărite în limba sau limbile statelor membre care emit permisul;

 

pagina 2 conține:

1.

numele de familie al posesorului;

2.

celelalte nume ale posesorului;

3.

data și locul nașterii posesorului;

4.

numele autorității competente care emite permisul (inclusiv locul și data emiterii și parafa autorității);

5.

numărul permisului;

6.

fotografia posesorului,

7.

semnătura posesorului;

8.

domiciliul stabil sau adresa poștală (opțional);

 

paginile 3 și 4

conțin: (sub)categoriile vehiculului, data emiterii permisului pentru (sub)categoria respectivă, termenul de valabilitate al acestuia, parafa autorității, alte informații sau restricții suplimentare codificate pentru fiecare (sub)categorie în cauză.

Este posibilă omiterea subcategoriilor care nu sunt prevăzute în legislația națională a unui stat membru din permisul de conducere emis de acest stat membru.

Codurile utilizate la pagina 4 sunt următoarele:

—   codurile 1-99: coduri comunitare armonizate;

—   codurile 100 și mai mari: coduri naționale valabile numai pentru conducerea pe teritoriul statului care emite permisul.

În cazul unei înlocuiri sau schimbări ulterioare, data la care a fost emis permisul prima dată, pentru fiecare categorie, trebuie să se transfere pe pagina 3;

 

pagina 5 poate să conțină informații de tipul:

perioadele în care permisul de conducere a fost suspendat;

contravenții importante comise pe teritoriul statului de domiciliu stabil și de care se ține seama în procedura pentru urmărirea conducătorilor auto care obțin permisul în acest stat;

 

pagina 6 conține:

legalizările care se limitează la teritoriul statului care le acordă în temeiul echivalențelor sau pentru categoriile de vehicule care nu sunt reglementate de prezenta directivă (inclusiv datele emiterii și termenele de valabilitate);

spațiile rezervate pentru introducerea (opțională) a schimbărilor domiciliului stabil al posesorului.

(3)   Datele care se introduc pe celelalte pagini decât pagina 1 sunt în limba (limbile) statelor membre care au emis permisul.

Dacă un stat membru dorește să introducă aceste date într-o altă limbă națională decât una din următoarele limbi: daneză, engleză, franceză, germană, greacă, italiană, olandeză, portugheză, spaniolă, acesta elaborează o versiune bilingvă a permisului, în care utilizează una din limbile menționate anterior, fără a aduce atingere celorlalte dispoziții din prezenta anexă.

(4)   Dacă posesorul unui permis de conducere emis de un stat membru s-a stabilit într-un alt stat membru, acesta din urmă poate să indice:

schimbarea (schimbările) de domiciliu, pe pagina 6;

informații esențiale în sens administrativ, de ex. contravenții importante comise pe teritoriul lui, pe pagina 5,

cu condiția ca acesta să introducă, de asemenea, acest tip de informații în permisele pe care le emite și să existe un spațiu liber în acest sens.

Prin derogare de la punctul 2 din prezenta anexă, nu este necesar ca permisele de conducere emise de Regatul Unit să includă o fotografie a posesorului pentru o perioadă maximă de 10 ani de la adoptarea prezentei directive.

MODEL COMUNITAR DE PERMIS DE CONDUCERE

Image

Image

MODEL OFICIAL DE PERMIS DE CONDUCERE COMUNITAR: PERMIS BELGIAN

(pentru informare)

Image


ANEXA II

I.   CUNOȘTINȚE TEORETICE, APTITUDINI ȘI CUNOȘTINȚE PRACTICE PENTRU CONDUCEREA UNUI AUTOVEHICUL

În scopul aplicării prezentei directive, dispozițiile următoare se referă atât la categorii, precum și la subcategorii, cu excepția cazului în care se fac precizări cu privire la cele din urmă.

1.   Preambul

Pentru conducerea în siguranță, conducătorii tuturor tipurilor de autovehicule trebuie să aibă cunoștințe teoretice, aptitudini și cunoștințe practice pentru a putea:

să recunoască pericolele din trafic și să evalueze gradul de importanță a acestora;

să dețină controlul suficient al vehiculului lor pentru a nu crea situații periculoase și pentru a reacționa corespunzător în cazul apariției acestor situații;

să respecte regulamentele de trafic rutier, în special pe cele prevăzute pentru prevenirea accidentelor rutiere și pentru menținerea afluenței de trafic;

să descopere orice defecțiuni tehnice importante ale vehiculelor lor, în special pe cele care reprezintă un risc pentru siguranță, și să le remedieze în mod corespunzător;

să țină seama de toți factorii care afectează comportamentul la volan (de ex. alcoolul, oboseala, vederea slabă etc.), astfel încât să-și păstreze active toate facultățile necesare conducerii în siguranță;

să ajute la asigurarea siguranței tuturor utilizatorilor de drum, în special a celor mai slabi și mai expuși, acordând respectul cuvenit altora.

2.   Cunoștințe teoretice

Conducătorii auto trebuie să poată demonstra o cunoaștere și o înțelegere profundă a următoarelor domenii:

2.1.   importanța atenției și a atitudinii față de ceilalți utilizatori de drum;

2.2.   aspectele mecanice în raport cu siguranța rutieră; aceștia trebuie aibă capacitatea de a detecta cele mai frecvente defecte, în special cele legate de comanda direcției, sistemele de suspensie și de frânare, anvelope, faruri și semnalizatoare de direcție, reflectoare, oglinzi retrovizoare, parbrize și ștergătoare, sistemul de eșapament și centurile de siguranță;

2.3.   cele mai importante principii referitoare la respectarea distanței de siguranță dintre vehicule, a distanței de frânare și ținutei de drum în diferite condiții atmosferice și rutiere;

2.4.   receptivitatea, judecata critică în luarea deciziilor, în special promptitudinea, precum și schimbările comportamentului la volan datorită influenței alcoolului, drogurilor și produselor medicinale, stării emoționale și oboselii;

2.5.   factorii specifici de risc în raport cu lipsa de experiență a altor utilizatori de drum și cu categoriile cele mai vulnerabile de beneficiari, cum sunt copiii, pietonii, cicliștii și persoanele cu mobilitate redusă;

2.6.   riscurile implicate în deplasarea și conducerea diferitelor tipuri de vehicule și cu câmpuri vizuale diferite ale conducătorilor acestora;

2.7.   factorii de risc aferenți conducerii, referitori la condițiile diferite de drum, în special datorită schimbării acestora în funcție de condițiile atmosferice de zi și de noapte;

2.8.   caracteristicile diferitelor tipuri de drumuri și condițiile legale conexe;

2.9.   echipamentul de siguranță al vehiculului, în special utilizarea centurilor de siguranță și a dispozitivelor pentru siguranța copiilor;

2.10.   normele referitoare la utilizarea vehiculului în raport cu mediul înconjurător (utilizarea corespunzătoare a sistemelor de semnalizare acustică, consumul moderat de combustibil, reducerea emisiilor poluante etc.);

2.11.   regulamentul de circulație rutieră, în special referitor la indicatoarele pentru circulația rutieră, care includ marcajele, indicatoarele de avertizare, drepturi de liberă trecere și limitările de viteză;

2.12.   normele referitoare la documentele administrative necesare pentru utilizarea vehiculelor;

2.13.   normele generale care specifică modul în care trebuie să se comporte conducătorul auto în caz de accident (pornirea sistemului de avertizare, pornirea alarmei) și măsurile pe care trebuie să le ia pentru ajutorarea victimelor unui accident rutier, dacă este necesar;

2.14.   factorii de siguranță referitori la vehicul și persoanele transportate.

3.   Aptitudini

Normele stabilite în continuare se aplică numai în măsura în care sunt compatibile cu caracteristicile vehiculului.

Conducătorii auto trebuie să fie în stare să pregătească conducerea în siguranță prin:

3.1.1.   verificarea stării anvelopelor, farurilor, reflectoarelor, a comenzii direcției, a frânelor, a semnalizatoarelor de direcție și a sistemului de semnalizare acustică;

3.1.2.   aranjarea scaunului pentru a obține o poziție corectă de rezemare;

3.1.3.   reglarea oglinzilor retrovizoare și a centurilor de siguranță;

3.1.4.   verificarea închiderii ușilor.

Conducătorii auto trebuie să fie în stare să utilizeze comenzile, adică:

volanul;

acceleratorul;

ambreiajul;

cutia de viteze;

frâna de mână și frâna de picior,

în următoarele condiții:

3.2.1.   pornirea motorului și plecare lină (la urcare și coborâre, precum și pe teren plan);

3.2.2.   accelerarea până la o viteză corespunzătoare, cu menținerea cursului drept, inclusiv în timpul schimbării vitezelor;

3.2.3.   reglarea vitezei pentru negocierea virajelor spre stânga sau dreapta, posibil în spații restrânse, cu păstrarea controlului vehiculului;

3.2.4.   inversarea sensului de mers în linie dreaptă și inversarea sensului de mers cu viraj la dreapta sau la stânga, menținându-se în banda de trafic corectă;

3.2.5.   întoarcerea vehiculului cu fața în sens opus, prin utilizarea schimbătorului de viteze pentru mersul înainte și înapoi;

3.2.6.   frânare precisă pentru oprire, dacă apare o situație neprevăzută;

3.2.7.   parcarea vehiculului și ieșirea din spațiul de parcare (paralelă, oblică sau perpendiculară) atât cu fața, cât și cu spatele, pe teren plan, în pantă urcătoare și pantă coborâtoare.

3.3.   În condițiile stabilite la punctul 3.2, conducătorii auto trebuie să fie în stare să solicite comenzile secundare ale vehiculului: ștergătoarele de parbriz, spălătoarele de parbriz, sistemul de dezaburire și cel de aer condiționat, farurile etc.

4.   Cunoștințe practice

Conducătorii auto trebuie să fie în stare să efectueze toate manevrele obișnuite în totală siguranță în situații de trafic normal, prin luarea tuturor precauțiilor necesare:

4.1.1.

pentru a fi atent (inclusiv utilizarea oglinzilor retrovizoare) la alinierea drumului, marcaje, indicatoare și riscurile posibile sau reale;

4.1.2.

pentru comunicarea cu alți parteneri de drum prin utilizarea mijloacelor autorizate;

4.1.3.

pentru a reacționa în mod corespunzător în situații de risc real;

4.1.4.

pentru respectarea regulamentului de trafic rutier și a instrucțiunilor poliției, dirijorilor de trafic etc.;

4.1.5.

pentru acordarea respectului cuvenit altor utilizatori de drum.

Conducătorii auto mai trebuie să aibă aptitudinile necesare pentru ca în situații de trafic să acționeze în siguranță pentru:

4.2.1.

a ieși de pe bordură și/sau din locul de parcare;

4.2.2.

a conduce cu vehiculul poziționat corect pe drum, prin adaptarea vitezei la condițiile de trafic și la condițiile de drum;

4.2.3.

a păstra distanța corectă între vehicule;

4.2.4.

a schimba banda de circulație;

4.2.5.

a trece pe lângă vehiculele parcate sau care staționează și obstacole;

4.2.6.

a trece pe lângă vehiculele în mers, inclusiv în spații limitate;

4.2.7.

a depăși în anumite situații;

4.2.8.

a se apropia de și a trece pasajele de nivel;

4.2.9.

a se apropia și a trece intersecțiile;

4.2.10.

a vira la dreapta și la stânga în intersecții sau a părăsi partea carosabilă;

4.2.11.

a lua precauțiile necesare la coborârea din vehicul.

5.   Condiții specifice pentru categoriile de conducere A, B, C, D, B + E, C + E și D + E

5.1.   Categoria A:

Conducătorii auto din categoria A trebuie să mai știe:

5.1.1.   să adapteze casca de motociclist și să verifice alte dispozitive de siguranță de pe vehicul;

5.1.2.   să scoată motocicleta din locul de parcare a acesteia și să o deplaseze, fără ajutorul motorului, mergând pe lângă vehicul;

5.1.3.   să parcheze motocicleta în locul de parcare;

5.1.4.   să realizeze o întoarcere;

5.1.5.   să țină vehiculul în echilibru la viteze diferite, inclusiv la viteze mici și în diferite situații de conducere, de asemenea, când transportă un pasager;

5.1.6.   să se încline la viraje.

5.2.   Categoriile C, D, C + E și D + E:

Conducătorii vehiculelor din categoriile menționate mai trebuie să demonstreze cunoașterea și înțelegerea profundă a domeniilor stabilite în continuare:

5.2.1.   obstrucția câmpului vizual al conducătorului auto și a altor utilizatori datorită caracteristicilor vehiculelor lor;

5.2.2.   efectul vântului asupra direcției vehiculului;

5.2.3.   normele privind greutățile și dimensiunile vehiculelor;

5.2.4.   normele privind orele de conducere, timpii de repaus și utilizarea tahografului;

5.2.5.   principiile sistemelor de frânare și regulatoarelor de viteză;

5.2.6.   precauțiile pe care trebuie să le ia la depășiri datorită pericolului de stropire sau împroșcare cu noroi;

5.2.7.   citirea unei hărți rutiere.

În afară de acestea, conducătorii auto mai trebuie să fie în stare:

5.2.8.   să verifice sistemele de servofrână și servodirecție;

5.2.9.   să utilizeze diferitele sisteme de frânare;

5.2.10.   să utilizeze alte sisteme de reducere a vitezei decât frânele;

5.2.11.   să adapteze cursul la viraje pentru a ține seama de lungimea vehiculului și de consolele-spate ale acestuia.

5.3.   Categoriile B, B + E, C, C + E, D + E:

Conducătorii vehiculelor din categoriile de menționate trebuie:

5.3.1.   să cunoască factorii de siguranță referitori la încărcarea vehiculului.

5.4.   Categoriile B + E, C + E, D + E:

Conducătorii vehiculelor din categoriile menționate trebuie să fie în stare:

5.4.1.   să cupleze și să decupleze remorca sau semiremorca la și de la autotractor.

5.5.   Categoria D:

Conducătorii vehiculelor din categoriile menționate trebuie să demonstreze cunoașterea:

5.5.1.   normelor referitoare la persoanele transportate;

5.5.2.   modului de comportare în caz de accident;

5.5.3.   aceștia mai trebuie să fie în stare să ia măsuri speciale de siguranță a vehiculului.

6.   Utilizarea vehiculului

Conducătorii auto trebuie să fie în stare să-și conducă vehiculele pe tipuri diferite de drumuri, atât în medii urbane, cât și la drum deschis, în condiții diferite (atmosferice, de lumină, de densitate a traficului etc.).

II.   CONDIȚII MINIME PENTRU EXAMENUL DE CONDUCERE

Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a asigura că solicitanții permiselor de conducere posedă cunoștințele teoretice și aptitudinile și prezintă cunoștințele practice necesare pentru conducerea unui autovehicul. Examenul introdus în acest scop trebuie să conțină:

o probă teoretică;

o probă de aptitudini și cunoștințe practice.

Condițiile în care trebuie să se desfășoare examenul menționat sunt stabilite în continuare.

7.   Proba teoretică

7.1.   Chestionarul

Se alege un chestionar care să asigure verificarea cunoștințelor necesare ale solicitantului din subiectele prezentate la punctul 2 și 5 din prezenta anexă.

Este posibilă scutirea unui solicitant al unui permis dintr-o categorie, care deține deja un permis dintr-o altă categorie, de dispozițiile obișnuite de la punctul 7 al prezentei anexe.

7.2.   Cuprinsul probei referitoare la toate categoriile de vehicule

Punctele prezentate în continuare se referă la punctul 2 din prezenta anexă.

Trebuie să se pună întrebări pentru fiecare din punctele prezentate în continuare, conținutul întrebărilor fiind lăsat la alegerea fiecărui stat membru.

7.2.1.1.   Regulamentul de trafic rutier

punctul 2.11.

7.2.1.2.   Conducătorul auto

punctele 2.1 și 2.4.

7.2.1.3.   Drumul

punctele 2.3, 2.7 și 2.8.

7.2.1.4.   Alți utilizatori de drum

punctele 2.5 și 2.6.

7.2.1.5.   Norme și regulamente generale și reglementări și alte subiecte în cauză

punctele 2.12, 2.13 și 2.14.

7.2.2.   La proba prevăzută la punctul 7.2.1, ar trebui să se adauge o verificare aleatorie a cunoștințelor de la unul din următoarele puncte: 2.2, 2.9 și 2.10 referitoare la vehicul.

7.3.   Dispoziții specifice referitoare la categoriile C, D, C + E și D + E:

La proba prevăzută la punctul 7.2, ar trebui să se adauge pentru solicitanții permiselor din categoriile C, D, C + E și D + E următoarele:

o verificare obligatorie a subiectelor prezentate la subpunctele de la punctul 5 din prezenta anexă:

7.3.1.1.   Categoriile C, D, C + E și D + E

Punctul 5.2.3 (cu excepția C1, C1 + E, D1 și D1 + E), 5.2.4 (cu excepția utilizării tahografului, care este cuprinsă la punctul 9.3.1) și 5.2.5 (cu excepția C1, C1 + E, D1 și D1 + E);

7.3.1.2.   Categoria D

Punctele 5.5.1 și 5.5.2;

7.3.2.   O verificare aleatorie cu privire la următoarele punctele: 5.2.1, 5.2.2 și 5.2.6.

8.   Probe de aptitudini și cunoștințe practice

8.1.   Vehiculul și dotarea acestuia

8.1.1.   Conducerea unui vehicul cu transmisiune manuală este o probă de aptitudini și cunoștințe practice care se dă pe un vehicul cu transmisie manuală.

Dacă un solicitant ia proba de aptitudini și cunoștințe practice pe un vehicul cu transmisie automată, acest lucru se trece în orice permis care se emite pe baza acestei probe. Permisele cu această specificare se utilizează numai pentru conducerea vehiculelor cu transmisie automată.

„Vehicul cu transmisie automată” înseamnă un vehicul în care variația raportului de angrenare între motor și roți este posibilă numai prin utilizarea acceleratorului sau a frânelor.

Vehiculele utilizate în probele de aptitudini și cunoștințe practice respectă criteriile minime prezentate în continuare. Statele membre pot să prevadă criterii mai stricte sau să adauge altele.

Categoria A:

accesul treptat [articolul 6 alineatul (1) litera (b) prima liniuță prima teză]: motocicletele fără ataș, cu o capacitate cilindrică mai mare de 120 cm3, care pot atinge o viteză de minimum 100 km/h;

accesul direct [articolul 6 alineatul (1) litera (b) prima liniuță a doua teză]: motocicletele fără ataș, cu o putere a motorului de minimum 35 kW.

Categoria B:

vehicule din categoria B cu patru roți, care pot atinge o viteză de minimum 100 km/h.

Categoria B + E:

combinații, alcătuite dintr-un vehicul de probă din categoria B și o remorcă cu o greutate maximă autorizată de cel puțin 1 000 kilograme, care pot atinge o viteză de minimum 100 km/h, care nu intră în categoria B.

Categoria C:

vehiculele din categoria C, cu o greutate maximă autorizată de cel puțin 10 000 kilograme și o lungime de cel puțin 7 metri, care pot atinge o viteză de cel puțin 80 km/h.

Categoria C + E:

oricare dintre vehiculele articulate cu o greutate maximă autorizată de cel puțin 18 000 kilograme și o lungime de cel puțin 12 metri, care pot atinge o viteză de cel puțin 80 km/h sau combinații, alcătuite dintr-un vehicul de probă din categoria C și o remorcă cu o lungime de cel puțin 4 metri, cu o greutate maximă autorizată de cel puțin 18 000 kilograme și o lungime de cel puțin 12 metri, care poate atinge o viteză de cel puțin 80 km/h.

Categoria D:

vehicule din categoria D, cu lungimea de minimum 9 metri și care pot atinge o viteză de cel puțin 80 km/h.

Categoria D + E:

combinații alcătuite dintr-un vehicul de probă din categoria D și o remorcă cu o greutate maximă autorizată de cel puțin 1 250 kilograme și care pot atinge o viteză de cel puțin 80 km/h.

Subcategorii opționale

Subcategoria A1:

motocicletă fără ataș, cu o capacitate cilindrică de cel puțin 75 cm3.

Subcategoria B1:

triciclete și cuadriciclete motorizate, care pot atinge o viteză de cel puțin 60 km/h.

Subcategoria C1:

vehicule din subcategoria C1, cu o greutate maximă autorizată de cel puțin 4 000 kilograme și care pot atinge o viteză de cel puțin 80 km/h.

Subcategoria C1 + E:

combinații alcătuite dintr-un vehicul de probă din categoria C1 și o remorcă cu greutatea maximă autorizată de cel puțin 2 000 kilograme și o lungime de cel puțin 8 metri și care pot atinge viteze de cel puțin 80 km/h.

Subcategoria D1:

vehicule din subcategoria D1 care pot atinge o viteză de cel puțin 80 km/h.

Subcategoria D1 + E:

combinații alcătuite dintr-un vehicul de probă din subcategoria D1 și o remorcă cu o greutate maximă autorizată de cel puțin 1 250 kilograme și care pot atinge o viteză de cel puțin 80 km/h.

8.2.   Aptitudinile și cunoștințele practice care trebuie să se verifice

Normele stabilite în continuare se aplică numai dacă sunt compatibile cu caracteristicile vehiculului.

8.2.1.    Pregătirea vehiculului

Solicitanții trebuie să demonstreze că sunt în stare să se pregătească pentru conducerea în siguranță prin satisfacerea condițiilor următoare (se fac trimiteri la punctul 3.1 din prezenta anexă). Punctele 3.1.2, 3.1.3 (punctul privind centurile de siguranță se aplică numai dacă regulamentul prevede purtarea acestora) și 3.1.4.

8.2.2.    Controlul tehnic al vehiculului

Solicitanții trebuie să demonstreze că sunt în stare să utilizeze comenzile vehiculului prin realizarea în mod satisfăcător a manevrelor următoare (trimiteri la punctul 3.2 din prezenta anexă):

Punctele 3.2.1 (pornirea pe teren plan și, dacă este posibil, în pantă urcătoare), 3.2.2, 3.2.3 și 3.2.6 (cu excepția opririlor în situații neprevăzute, care sunt cuprinse la punctul 10.1.1).

Se dă probă pentru selectarea manevrelor menționate la punctele 3.2.4, 3.2.5 și 3.2.7 (cel puțin două manevre pentru trei puncte, care includ una pentru mersul înapoi). Pentru vehiculele din categoriile C, D, B + E și D + E, este necesar să se dea probă pentru manevrele specificate la punctul 32.5. Solicitanții unui permis din aceste categorii trebuie să inverseze sensul de mers într-o curbă, al cărei traseu se lasă la alegerea statelor membre.

8.2.3.    Proba practică în trafic

Solicitanții trebuie să efectueze manevrele următoare, menționate la punctul 4 din prezenta anexă, în situații de trafic normal, în completă siguranță și cu toate precauțiile necesare: punctele 4.1.1, 4.1.2, 4.1.3, 4.1.4, 4.1.5, 4.2.1, 4.2.2, 4.2.3, 4.2.4, 4.2.5, 4.2.9 și 4.2.10 plus manevrele menționate la punctele 4.2.6, 4.2.7 și 4.2.8, dacă se ivește ocazia.

8.3.   Dispoziții specifice referitoare la categoriile A, C, D, C + E și D + E

În afară de manevrele menționate anterior, solicitanții pentru permise din categoriile A, D, C + E și D + E trebuie să execute manevrele următoare (trimitere la punctul 5 din prezenta anexă):

8.3.1.    Categoria A

Punctele 5.1.2 (scoaterea motocicletei din locul de parcare al acesteia și deplasarea acesteia, fără ajutorul motorului, mergând pe lângă ea), 5.1.3 și 5.1.6. Dacă regulamentul prevede purtarea unei căști de motociclist, se verifică potrivirea căștii. Se dă probă pentru selectarea verificărilor prezentate la punctul 5.1.1. Trebuie să se dea probă pentru capacitatea de a menține vehiculul în echilibru (punctul 5.1.5) la viteze diferite, inclusiv la viteze mici și în situații diferite de conducere, cu excepția transportului de călători, care este cuprins la punctul 9.1.2.1.

8.3.2.    Categoriile C, D, C + E și D + E:

Punctele 5.2.8, 5.2.9 (cu excepția C1 și D1), 5.2.10 (cu excepția C1 și D1) și 5.2.11 (cu excepția C1 și D1).

8.3.3.    Categoria D:

Punctul 5.5.3.

9.   Proba teoretică sau proba de aptitudini și cunoștințe practice

Trebuie să se verifice aptitudinile și cunoștințele practice ale solicitantului, fie printr-o probă teoretică, fie printr-o probă de aptitudini și cunoștințe practice, la alegerea statului membru.

9.1.1.    Toate categoriile

9.1.1.1.

Verificări aleatorii privind starea anvelopelor, farurilor, proiectoarelor, comenzii direcției, frânelor, semnalizatoarelor de direcție și sistemului de semnalizare acustică.

9.1.1.2.

Precauțiile necesare la coborârea din vehicul.

9.1.2.    Categoria A

9.1.2.1.

Păstrarea echilibrului când transportă un pasager.

9.1.3.    Categoriile C, D, C + E și D + E:

9.1.3.1.

Utilizarea tahografului.

9.1.4.    Categoria C + E:

9.1.4.1.

Cuplarea și decuplarea unei remorci sau semiremorci la/de la vehiculul de remorcare a acesteia.

9.1.4.2.

Factori de siguranță referitori la încărcarea vehiculului.

10.   Probă opțională de aptitudini și cunoștințe practice

În timpul probei de aptitudini și cunoștințe practice se verifică, de asemenea, aptitudinile și cunoștințele practice enumerate în continuare.

10.1.   Toate categoriile:

10.1.1.

Oprirea în situații neprevăzute.

10.2.   Categoria A:

10.2.1.

Întoarcerea.

10.3.   Citirea unei hărți rutiere se poate verifica fie în proba teoretică, fie în proba de aptitudini și cunoștințe practice (cu excepția categoriilor C1, C1 + E, D1 și D1 + E).

11.   Notarea probei de aptitudini și cunoștințe practice

Pentru fiecare din situațiile de conducere menționate anterior, evaluarea trebuie să reflecte gradul de ușurință cu care solicitantul manipulează comenzile vehiculului și capacitatea demonstrată a acestuia de conducere în trafic în deplină siguranță. Examinatorul trebuie să se simtă în siguranță pe toată durata probei. Erorile de conducere sau conducerea periculoasă care pune imediat în pericol siguranța vehiculului de probă, pasagerii acestuia sau alți utilizatori de drum se sancționează prin neluarea probei, fie că examinatorul sau persoana însoțitoare trebuie să intervină sau nu. Totuși, examinatorul este liber să decidă dacă proba de aptitudini și cunoștințe practice ar trebui continuată.

Examinatorii de conducere auto trebuie să aibă formația necesară pentru a evalua corect capacitatea candidaților de a conduce în siguranță. Un organism autorizat de statul membru supraveghează și conduce activitatea examinatorilor de conducere auto, pentru a asigura aplicarea corectă și constantă a evaluării erorilor în conformitate cu normele stabilite în prezenta anexă.

12.   Durata probei

Durata probei și distanța parcursă trebuie să fie suficiente pentru a evalua aptitudinile și cunoștințele practice prevăzute la punctele 8 și 9. În nici un caz, timpul petrecut conducând pe drum nu ar trebui să fie mai scurt de 25 de minute pentru categoriile A, B și B + E și de 45 de minute pentru celelalte categorii.

13.   Locul desfășurării probei

Partea probei în care se evaluează comanda tehnică a vehiculului de către solicitant se poate desfășura pe un teren de probă special. Acolo unde este posibil, partea de probă, în care se evaluează cunoștințele practice în trafic, ar trebui să se desfășoare pe drumurile din afara zonelor construite, autostrăzi și șosele, precum și pe străzi urbane, care ar trebui să reprezinte diferitele tipuri de dificultăți pe care conducătorii auto ar putea să le întâmpine. De asemenea, este de dorit ca proba să se desfășoare în condiții diferite de intensitate a traficului.

14.   Vehiculele care se utilizează la proba de aptitudini și cunoștințe practice, care au intrat în exploatare până la 31 iulie 1991, se pot utiliza după această dată numai un timp care să nu depășească trei ani, dacă acestea nu îndeplinesc criteriile stabilite pentru aceste vehicule la punctul 8.1.2 din prezenta anexă.


ANEXA III

NORMELE MINIME DE APTITUDINI FIZICE ȘI PSIHICE PENTRU CONDUCEREA UNUI AUTOVEHICUL

DEFINIȚII

În sensul prezentei anexe, conducătorii auto se clasifică în două grupe:

1.1.   Grupa 1:

conducătorii vehiculelor din categoriile A, B și B + E și subcategoriile A1 și B1.

1.2.   Grupa 2:

conducătorii vehiculelor din categoriile C, C + E, D, D + E și subcategoriile C1, C1 + E, D1 și D1 + E.

1.3.   Legislația națională poate să prevadă aplicarea dispozițiilor stabilite în prezenta anexă pentru conducătorii auto din grupa 2 la conducătorii de vehicule din categoria B care utilizează permisele de conducere în scopuri profesionale (taxiuri, ambulanțe etc.).

2.   În mod similar, persoanele care solicită primul permis de conducere sau reînnoirea unui permis de conducere se clasifică în grupa din care vor face parte după emiterea sau reînnoirea permisului.

EXAMENELE MEDICALE

3.   Grupa 1:

Solicitanții trebuie să se supună unui examen medical, dacă, la definitivarea formalităților necesare sau în timpul probelor pe care trebuie să le dea înaintea obținerii unui permis de conducere, se constată, la aceștia, una sau mai multe incapacități medicale menționate în prezenta anexă.

4.   Grupa 2:

Solicitanții trebuie să se supună unui examen medical înaintea emiterii primului permis de conducere pentru aceștia și, ulterior, conducătorii auto se supun acestor examene periodice, conform legislației naționale.

5.   Normele stabilite de statele membre pentru emiterea sau reînnoirea ulterioară a permiselor de conducere pot să fie mai stricte decât cele stabilite în prezenta anexă.

VEDEREA

Se recomandă ca toți solicitanții unui permis de conducere să se supună unui examen corespunzător pentru a se asigura că au acuitatea vizuală necesară pentru conducerea unui autovehicul. Dacă există motive de îndoială cu privire la acuitatea vizuală a solicitantului, acesta este examinat de un organ medical de specialitate. La examinarea respectivă, se acordă o atenție deosebită următoarelor: acuitatea vizuală, câmpul vizual, vederea nocturnă și maladiile oculare evolutive.

În sensul prezentei anexe, lentilele intraoculare nu se consideră lentile de corecție.

Grupa 1:

6.1.   Persoanele care solicită un permis de conducere sau reînnoirea acestui permis au o acuitate vizuală, dacă este necesar, cu lentile de corecție, de cel puțin 0,5 pentru ambii ochi. Nu se emit sau se reînnoiesc permise de conducere, dacă, la examenul medical, se constată un câmp vizual orizontal mai mic de 120o, cu excepția cazurilor excepționale, justificate în întregime de un aviz medical favorabil și o probă practică pozitivă, sau că starea ochilor persoanei în cauză ar putea compromite conducerea în siguranță. Atunci când se detectează sau se declară o maladie oculară evolutivă, se pot emite sau reînnoi permise de conducere, sub rezerva ca solicitantul să se supună la examene regulate realizate de un organ medical de specialitate.

6.2.   Persoanele care solicită un permis de conducere sau reînnoirea acestui permis, care au pierdut în totalitate vederea la un ochi sau care utilizează doar un ochi (de ex. în cazul diplopiei), trebuie să aibă o acuitatea vizuală de cel puțin 0,6, cu lentile de corecție, dacă este necesar. Organul medical de specialitate trebuie să certifice existența îndelungată a stării respective de vedere monoculară, suficientă pentru a permite adaptarea, și că, la ochiul respectiv, câmpul vizual este normal.

Grupa 2:

6.3.   Persoanele care solicită un permis de conducere sau reînnoirea acestui permis trebuie să aibă o acuitate vizuală, dacă este necesar, cu lentile de corecție, de cel puțin 0,8 la ochiul mai bun și de cel puțin 0,5 la ochiul mai afectat. Dacă se utilizează lentile de corecție pentru a obține valori de 0,8 și 0,5, acuitatea necorectată la fiecare ochi trebuie să ajungă la 0,05 sau, altfel, acuitatea minimă (0,8 și 0,5) trebuie să se obțină fie prin corecție cu ajutorul ochelarilor de maximum plus sau minus patru dioptrii sau cu ajutorul lentilelor de contact (vederea necorectată = 0,05). Corecția trebuie să fie bine tolerată. Nu se emit sau reînnoiesc permise de conducere pentru solicitanții sau conducătorii auto fără un câmp vizual normal binocular sau care suferă de diplopie.

AUZUL

7.   Se pot emite sau reînnoi permise de conducere pentru solicitanții sau conducătorii auto din grupa 2, sub rezerva avizului organelor medicale de specialitate; se acordă o atenție deosebită examenelor medicale cu intenția de compensare.

PERSOANELE CU INCAPACITATE LOCOMOTOARE

Nu se emit sau reînnoiesc permise de conducere pentru solicitanții sau conducătorii auto care prezintă acuze sau anomalii ale sistemului locomotor care periclitează conducerea unui autovehicul.

Grupa 1:

8.1.   Se pot emite, dacă este necesar, permise de conducere cu unele restricții pentru unii solicitanți sau conducători auto cu handicap fizic, în urma emiterii unui aviz de către un organ medical de specialitate. Avizul respectiv se emite în baza unei evaluări medicale a acuzelor sau anomaliilor în discuție și, dacă este necesar, în baza unei probe practice. De asemenea, trebuie să se indice tipul modificării necesare a vehiculului și dacă este necesară dotarea conducătorului auto cu un aparat ortopedic, în măsura în care proba de aptitudini și cunoștințe practice demonstrează că acest aparat nu ar fi periculos.

8.2.   Se pot emite sau reînnoi permise de conducere pentru orice solicitant care prezintă o acuză evolutivă, cu condiția examinării regulate a persoanei cu incapacitate pentru verificarea capacității persoanei de a mai conduce vehiculul în deplină siguranță.

Dacă un handicap este staționar, se pot emite sau reînnoi permisele de conducere, fără supunerea solicitantului la examene medicale regulate.

Grupa 2:

8.3.   Organul medical de specialitate acordă atenția cuvenită riscurilor și pericolelor suplimentare pe care le implică conducerea vehiculelor care se încadrează în grupa respectivă.

BOLI CARDIOVASCULARE

Orice maladie care poate expune un solicitant pentru primul permis de conducere sau un conducător auto care solicită reînnoirea acestuia la o dereglare subită a sistemului cardiovascular, astfel încât să fie afectate brusc funcțiile cerebrale, constituie un pericol pentru siguranța rutieră.

Grupa 1:

9.1.   Nu se emit sau reînnoiesc permise de conducere pentru solicitanții sau conducătorii auto cu aritmii grave.

9.2.   Se emit sau reînnoiesc permise de conducere pentru solicitanții sau conducătorii auto care poartă un stimulator cardiac, sub rezerva unui aviz medical autorizat și a controalelor medicale regulate.

9.3.   Se examinează posibilitatea emiterii sau reînnoirii permiselor pentru solicitanții sau conducătorii auto care suferă de tensiune arterială anormală, cu trimitere la celelalte rezultate ale examenului medical, datorită posibilelor complicații asociate și pericolului pe care îl pot prezenta pentru siguranța rutieră.

9.4.   În general, nu se emite sau reînnoiește un permis de conducere pentru solicitanții sau conducătorii auto care suferă de angină pectorală în repaus sau la emoții. Emiterea sau reînnoirea unui permis de conducere pentru orice solicitant sau conducător auto care a suferit un infarct miocardic se supune avizului medical autorizat și, dacă este necesar, controalelor medicale regulate.

Grupa 2:

9.5.   Organul medical de specialitate acordă atenția cuvenită riscurilor și pericolelor suplimentare pe care le implică conducerea vehiculelor care se încadrează în grupa respectivă.

DIABETUL ZAHARAT

Se pot emite sau reînnoi permise de conducere pentru solicitanții sau conducătorii auto care suferă de diabet zaharat sub rezerva avizului medical autorizat și a controalelor medicale regulate, în funcție de fiecare caz.

Grupa 2:

10.1.   Numai în cazuri de excepție se pot emite sau reînnoi permise de conducere pentru solicitanții sau conducătorii auto din grupa respectivă, care suferă de diabet zaharat și care necesită tratament cu insulină și atunci numai dacă sunt pe deplin justificate de avizul medical autorizat și sub rezerva controalelor medicale regulate.

BOLI NEUROLOGICE

11.   Nu se emit sau reînnoiesc permise de conducere pentru solicitanții sau conducătorii auto care suferă de boli neurologice grave, cu excepția cazului în care cererea se susține cu un aviz medical autorizat.

În consecință, trebuie să se țină seama de tulburările neurologice asociate maladiilor sau intervențiilor chirurgicale care afectează sistemul nervos central sau periferic, care produc deficiențe senzoriale sau motorii și afectează echilibrul și coordonarea, în privința efectelor funcționale și riscurilor evoluției acestora. În astfel de cazuri, emiterea sau reînnoirea permisului poate fi supusă evaluării periodice, dacă există riscul de deteriorare.

Crizele de epilepsie sau alte tulburări subite ale stării de cunoștință constituie un pericol serios pentru siguranța rutieră, dacă acestea apar la o persoană care conduce un autovehicul.

Grupa 1:

12.1.   Se poate emite sau reînnoi un permis sub rezerva examinării de către un organ medical de specialitate și a controalelor medicale regulate. Organul medical decide cu privire la starea de epilepsie sau alte tulburări ale cunoștinței, forma clinică și evoluția acesteia (de exemplu, fără crize în ultimii doi ani), tratamentul primit și rezultatele acestuia.

Grupa 2:

12.2.   Nu se emit sau reînnoiesc permise de conducere pentru solicitanții sau conducătorii auto care suferă sau sunt predispuși la crize epileptice sau alte tulburări subite ale cunoștinței.

TULBURĂRI PSIHICE

Grupa 1:

13.1.   Nu se emit sau reînnoiesc permise de conducere pentru solicitanții sau conducătorii auto care suferă de:

tulburări psihice severe, fie că sunt congenitale sau datorate unei maladii, unui traumatism sau unei operații neurologice;

oligofrenie;

probleme comportamentale severe datorită vârstei înaintate sau defecte de personalitate care conduc la un raționament, comportament sau capacitate de adaptare puternic dereglate,

cu excepția cazului în care cererea pentru acestea este susținută de aviz medical autorizat și, dacă este necesar, sub rezerva controalelor medicale regulate.

Grupa 2:

13.2.   Organul medical de specialitate acordă atenția cuvenită riscurilor și pericolelor suplimentare pe care le implică conducerea vehiculelor care se încadrează în grupa respectivă.

ALCOOLUL

Consumul de alcool constituie un pericol important pentru siguranța rutieră. Având în vedere anvergura problemei, personalul medical trebuie să fie foarte vigilent.

Grupa 1:

14.1.   Nu se emit sau reînnoiesc permise de conducere pentru solicitanții sau conducătorii auto care sunt dependenți de alcool și nu se pot abține de la băutură și conducere.

După o perioadă dovedită de abstinență și sub rezerva avizului medical autorizat și a controalelor medicale regulate se pot emite sau reînnoi permise de conducere pentru solicitanții sau conducătorii auto care au fost dependenți de alcool în trecut.

Grupa 2:

14.2.   Organul medical de specialitate acordă atenția cuvenită riscurilor și pericolelor suplimentare pe care le implică conducerea vehiculelor care se încadrează în grupa respectivă.

DROGURI ȘI PRODUSE MEDICINALE

15.   Abuzul:

Nu se emit sau reînnoiesc permise de conducere pentru solicitanții sau conducătorii auto care sunt dependenți de substanțe psihotrope sau care nu sunt dependenți de aceste substanțe, dar abuzează de ele în mod regulat, indiferent de categoria de permis care se solicită.

Utilizarea regulată:

Grupa 1:

15.1.   Nu se emit sau reînnoiesc permise de conducere pentru solicitanții sau conducătorii auto care utilizează în mod regulat substanțe psihotrope, indiferent de formă, care pot stânjeni capacitatea de conducere în siguranță, dacă se absorb cantități care pot avea un efect negativ asupra conducerii. Această măsură se aplică tuturor altor produse medicinale sau combinații de produse medicinale care afectează capacitatea de conducere.

Grupa 2:

15.2.   Organul medical de specialitate acordă atenția cuvenită riscurilor și pericolelor suplimentare pe care le implică conducerea vehiculelor care se încadrează în grupa respectivă.

TULBURĂRI RENALE

Grupa 1:

16.1.   Se pot emite sau reînnoi permise de conducere pentru solicitanții sau conducătorii auto care suferă de insuficiență renală importantă, sub rezerva avizului medical autorizat și a controalelor medicale regulate.

Grupa 2:

16.2.   Cu excepția situațiilor excepționale, pe deplin justificate de avizul medical autorizat și sub rezerva controalelor medicale regulate, nu se emit sau reînnoiesc permise de conducere pentru solicitanții sau conducătorii auto care suferă de deficiență renală severă și ireversibilă.

DISPOZIȚII DIVERSE

Grupa 1:

17.1.   Sub rezerva avizului medical autorizat și, dacă este necesar, a controalelor medicale regulate, se pot emite sau reînnoi permise de conducere pentru solicitanții sau conducătorii auto care au suferit transplantul unui organ sau un implant artificial care afectează capacitatea de conducere.

Grupa 2:

17.2.   Organul medical de specialitate acordă atenția cuvenită riscurilor și pericolelor suplimentare pe care le implică conducerea vehiculelor care se încadrează în grupa respectivă.

18.   De regulă, dacă solicitanții sau conducătorii auto suferă de o tulburare care nu este menționată la punctele anterioare, dar care poate fi sau genera o incapacitate funcțională care afectează siguranța la volan, nu se emit sau reînnoiesc permise de conducere, cu excepția cazului în care cererea este susținută de aviz medical autorizat și, dacă este necesar, sub rezerva controalelor medicale regulate.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

86


31991L0440


L 237/25

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 29 iulie 1991

privind dezvoltarea căilor ferate comunitare

(91/440/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 75,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât o mai mare integrare a sectorului de transport comunitar este un element esențial al pieței interne și întrucât căile ferate reprezintă o parte vitală a sectorului de transport comunitar;

întrucât ar trebui îmbunătățită eficiența sistemului feroviar pentru a-l integra pe o piață concurențială, ținându-se, în același timp, cont de caracteristicile speciale ale căilor ferate;

întrucât, pentru a face transportul feroviar eficient și competitiv în raport cu alte modalități de transport, statele membre trebuie să garanteze că întreprinderile feroviare au statut de operatori independenți care se comportă în manieră comercială și se adaptează la nevoile pieței;

întrucât dezvoltarea viitoare și funcționarea eficientă a sistemului feroviar poate fi facilitată dacă se face distincția între furnizarea de servicii de transport și funcționarea infrastructurii; întrucât, dată fiind această situație, este necesar ca cele două activități să fie gestionate separat și să aibă conturi separate;

întrucât, pentru a încuraja concurența în gestionarea serviciului feroviar în ceea ce privește confortul sporit și serviciile furnizate utilizatorilor, ar trebui ca statele membre să-și asume responsabilitatea generală pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare corespunzătoare;

întrucât, în lipsa unor norme comune privind alocarea costurilor pentru infrastructură, statele membre, după consultarea administrației infrastructurii, stabilesc norme care să asigure efectuarea plății de către întreprinderile și grupările feroviare pentru folosirea infrastructurii feroviare; întrucât aceste plăți trebuie să respecte principiul nediscriminării între întreprinderile feroviare;

întrucât statele membre ar trebui să se asigure, în special, că întreprinderile de transport feroviar existente, aflate în proprietate publică sau sub control public, beneficiază de o structură financiară corespunzătoare, asigurându-se, în același timp, ca orice reorganizare financiară necesară să fie făcută în conformitate cu normele relevante prevăzute în tratat;

întrucât, pentru a facilita transportul între statele membre, întreprinderile feroviare ar trebui să fie libere să formeze grupări cu întreprinderile feroviare cu sediul în alte state membre;

întrucât asemenea grupări internaționale ar trebui să beneficieze de dreptul de acces și de tranzit prin statele membre în care își au sediul întreprinderile afiliate, precum și de dreptul de tranzit în alte state membre conform cerințelor serviciului internațional respectiv;

întrucât, în vederea încurajării transportului combinat, ar trebui să li se acorde întreprinderilor feroviare angajate în transportul internațional combinat de mărfuri dreptul de acces la infrastructura feroviară a celorlalte state membre;

întrucât este necesar să se instituie un comitet consultativ care să monitorizeze și să ofere consultanță Comisiei pentru a pune în aplicare prezenta directivă;

întrucât, prin urmare, Directiva 75/327/CEE a Consiliului din 20 mai 1975 privind îmbunătățirea situației întreprinderilor feroviare și armonizarea normelor care reglementează relațiile financiare dintre aceste întreprinderi și state (4) ar trebui abrogată,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

SECȚIUNEA I

Obiectiv și domeniu de aplicare

Articolul 1

Scopul prezentei directive este de a facilita adaptarea căilor feroviare comunitare la nevoile pieței unice și de a le spori eficiența:

asigurând independența administrativă a întreprinderilor feroviare;

separând administrarea funcționării și infrastructurii căilor ferate de furnizarea de servicii de transport feroviar, separarea conturilor fiind obligatorie, iar separarea organizațională sau instituțională fiind opțională;

îmbunătățind structura financiară a întreprinderilor;

asigurând accesul la rețelele statelor membre pentru grupările internaționale de întreprinderi feroviare și pentru întreprinderile feroviare angajate în transportul combinat de mărfuri.

Articolul 2

(1)   Prezenta directivă se aplică gestionării infrastructurii feroviare și activităților de transport feroviar ale întreprinderilor feroviare care își au sediul sau care urmează să își stabilească sediul într-un stat membru.

(2)   Statele membre pot exclude din domeniul de aplicare a prezentei directive întreprinderile feroviare a căror activitate este limitată la furnizarea de servicii urbane, suburbane sau regionale.

Articolul 3

În sensul prezentei directive:

„întreprindere feroviară” înseamnă orice întreprindere privată sau publică al cărei obiect principal de activitate constă în furnizarea de servicii de transport complete pentru mărfuri și/sau persoane, cu condiția ca întreprinderea să asigure tracțiunea;

„gestionar de infrastructură” înseamnă orice organism sau întreprindere publică care răspunde, în special, de producerea și întreținerea infrastructurii feroviare, precum și de funcționarea sistemelor de control și siguranță;

„infrastructură feroviară” înseamnă toate articolele cuprinse în lista din anexa I.A la Regulamentul (CEE) nr. 2598/70 al Comisiei din 18 decembrie 1970 de precizare a posturilor ce se vor înscrie la diferite poziții din situația contabilă, prezentate în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 1108/70 al Consiliului (5), cu excepția ultimei liniuțe, care, numai în sensul prezentei directive, se interpretează după cum urmează: „Clădirile folosite de departamentul de infrastructură”;

„grupare internațională” înseamnă orice asociere de cel puțin două întreprinderi feroviare, având sediul în țări membre diferite, în scopul furnizării de servicii internaționale de transport între statele membre;

„servicii urbane și suburbane” înseamnă servicii de transport care funcționează pentru a satisface nevoile de transport ale unui centru urban sau ale unei conurbații și ale zonelor din proximitate;

„servicii regionale” înseamnă servicii de transport care funcționează pentru a satisface nevoile de transport ale unei regiuni.

SECȚIUNEA II

Independența administrativă a întreprinderilor feroviare

Articolul 4

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în ceea ce privește gestionarea, administrarea și controlul intern al chestiunilor administrative, economice și contabile, întreprinderile feroviare au un statut independent potrivit cărora dețin, în special, mijloace fixe, bugete și conturi separate de cele ale statului.

Articolul 5

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a le permite întreprinderilor feroviare să își adapteze activitățile în funcție de piață și să gestioneze aceste activități în cadrul propriilor organisme administrative, în interesul furnizării de servicii eficiente și corespunzătoare la cel mai scăzut cost posibil pentru calitatea serviciului solicitat.

Întreprinderile feroviare sunt administrate conform principiilor care se aplică întreprinderilor comerciale; acest lucru este valabil, de asemenea, și pentru obligațiile de a presta servicii publice impuse de stat și pentru contractele de servicii publice pe care le încheie cu autoritățile competente ale statului membru.

(2)   Întreprinderile feroviare își întocmesc planurile de afaceri, inclusiv programele de investiții și de finanțare. Respectivele planuri sunt concepute pentru a realiza, la nivelul întreprinderii, echilibrul financiar și alte obiective tehnice, comerciale și financiare ale gestiunii; întreprinderile stabilesc, de asemenea, metodele de punere în aplicare ale acestora.

(3)   În contextul orientărilor de politică generală stabilite de stat și ținând cont de planurile și contractele naționale (care pot fi multianuale), inclusiv planurile de investiții și de finanțare, întreprinderile feroviare sunt, în special, libere:

să formeze împreună cu una sau mai multe întreprinderi feroviare o grupare internațională;

să își stabilească organizarea internă, fără să aducă atingere dispozițiilor din Secțiunea III;

să controleze furnizarea și scoaterea pe piață a serviciilor și să fixeze prețurile acestora, fără să aducă atingere Regulamentului (CEE) nr. 1191/69 al Consiliului din 26 iunie 1969 privind acțiunea statelor membre referitoare la obligația inerentă în conceperea unui serviciu public în transportul pe calea ferată, șosea sau căi navigabile interioare (6);

să ia decizii privind personalul, activele și achizițiile proprii;

să își extindă segmentul de piață, să dezvolte noi tehnologii și noi servicii și să adopte orice tehnică managerială inovatoare;

să stabilească noi activități în domenii asociate domeniului feroviar.

SECȚIUNEA III

Separarea dintre gestiunea infrastructurii și operațiunile de transport

Articolul 6

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura păstrarea separată a conturilor pentru operațiunile legate de furnizarea de servicii de transport și pentru cele de gestionare a infrastructurii feroviare. Ajutorul plătit unuia din aceste două domenii de activitate nu poate fi transferat celuilalt.

Conturile pentru cele două domenii de activitate se păstrează astfel încât să se reflecte această interdicție.

(2)   Statele membre pot dispune, de asemenea, ca această separare să necesite organizarea unor divizii distincte într-o singură întreprindere sau ca infrastructura să fie administrată de o entitate separată.

Articolul 7

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru dezvoltarea infrastructurii lor naționale, ținând cont, dacă este cazul, de nevoile generale ale Comunității.

Statele membre asigură instituirea standardelor și normelor de siguranță și monitorizarea aplicării acestora.

(2)   Statele membre pot trasa întreprinderilor feroviare sau oricărui alt administrator sarcina gestionării infrastructurii feroviare și, în special, a investițiilor, întreținerii și finanțării pe care le necesită aspectele tehnice, comerciale și financiare ale gestionării în cauză.

(3)   Statele membre pot, de asemenea, să acorde administratorului infrastructurii, având în vedere articolele 77, 92 și 93 din tratat, o finanțare care să țină cont de sarcinile, mărimea și cerințele financiare, mai ales pentru a acoperi noile investiții.

Articolul 8

Administratorul infrastructurii fixează o taxă pentru folosirea infrastructurii feroviare de care răspunde, care trebuie plătită de întreprinderile feroviare și grupările internaționale care folosesc acea infrastructură. După consultarea administratorului, statele membre stabilesc normele de determinare a taxei respective.

Taxa de utilizator, care se calculează astfel încât să se evite orice discriminare între întreprinderile feroviare, poate să țină cont, în special, de numărul de kilometri, de compunerea trenurilor și de orice cerințe specifice legate de factori cum ar fi viteza, sarcina pe osie și gradul sau perioada de utilizare a infrastructurii.

SECȚIUNEA IV

Îmbunătățirea situației financiare

Articolul 9

(1)   Împreună cu întreprinderile feroviare existente, aflate în proprietate publică sau sub control public, statele membre instituie mecanismele adecvate care să contribuie la reducerea îndatorării acestor întreprinderi la un nivel care nu afectează o bună gestiune financiară și pentru a le îmbunătăți situația financiară.

(2)   În acest scop, statele membre pot lua măsurile necesare pentru a solicita stabilirea unei unități separate de amortizare a datoriilor în cadrul departamentelor contabile ale acestor întreprinderi.

Bilanțul unității poate fi încărcat, până la stingere, cu toate împrumuturile luate de întreprindere pentru a finanța atât investiția, cât și pentru a acoperi cheltuielile de funcționare în exces, care rezultă din activitățile de transport feroviar sau din administrarea infrastructurii feroviare. Datoriile care provin din operațiunile filialelor pot să nu fie luate în considerație.

(3)   Ajutorul acordat de statele membre pentru a anula datoriile menționate în prezentul articol se acordă în conformitate cu articolele 77, 92 și 93 din Tratatul CEE.

SECȚIUNEA V

Accesul la infrastructura feroviară

Articolul 10

(1)   Grupărilor internaționale li se acordă dreptul de acces și tranzit în statele membre în care își au sediul întreprinderile feroviare afiliate, precum și drepturi de tranzit în alte state membre, pentru servicii internaționale între statele membre unde își au sediul întreprinderile afiliate la grupările respective.

(2)   Întreprinderilor feroviare care intră sub incidența articolului 2 li se acordă accesul, în condiții echitabile, la infrastructura din alte state membre în scopul furnizării de servicii de transport internațional combinat de mărfuri.

(3)   Întreprinderile feroviare angajate în transportul internațional de mărfuri combinat și grupările internaționale încheie acordurile tehnice, administrative și financiare necesare cu administratorii infrastructurii feroviare utilizate, în scopul reglementării chestiunilor legate de controlul și de siguranța traficului care implică serviciile de transport internațional prevăzute în alineatele (1) și (2). Condițiile impuse în cadrul acestor acorduri sunt nediscriminatorii.

SECȚIUNEA VI

Dispoziții finale

Articolul 11

(1)   Statele membre pot aduce în atenția Comisiei orice chestiune legată de punerea în aplicare a prezentei directive. După consultarea comitetului prevăzut în alineatul (2) cu privire la aceste chestiuni, Comisia ia decizia corespunzătoare.

(2)   Comisia este asistată de un comitet consultativ format din reprezentanții statelor membre și prezidat de un reprezentant al Comisiei.

Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect cu măsurile ce urmează să fie adoptate. Comitetul își dă avizul cu privire la acest proiect în termenul pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența subiectului respectiv, dacă este necesar prin votare.

Avizul este consemnat în procesul-verbal; în afară de aceasta, fiecare stat membru are dreptul să solicite ca poziția sa să fie consemnată în procesul-verbal.

Comisia ține seama, în cea mai mare măsură, de avizul emis de comitet. Aceasta informează comitetul despre modul în care avizul este luat în considerație.

Articolul 12

Dispozițiile prezentei directive nu aduc atingere Directivei 90/531/CEE a Consiliului din 17 septembrie 1990 privind procedura de achiziționare a entităților care funcționează în sectoarele apei, energiei, transportului și telecomunicațiilor (7).

Articolul 13

Decizia 75/327/CEE se abrogă începând din 1 ianuarie 1993.

Trimiterile la decizia abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă.

Articolul 14

Înainte de 1 ianuarie 1995, Comisia prezintă Consiliului un raport privind punerea în aplicare a prezentei directive, însoțit de propuneri corespunzătoare privind continuarea acțiunii Comunității de dezvoltare a căilor ferate, în special în domeniul transportului internațional de mărfuri.

Articolul 15

Statele membre, după consultarea Comisiei, adoptă și publică actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până cel târziu la 1 ianuarie 1993. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta.

Când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 16

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 29 iulie 1991.

Pentru Consiliu

Președintele

H. VAN DEN BROEK


(1)  JO C 34, 14.2.1990, p. 8 și

JO C 87, 4.4.1991, p. 7.

(2)  JO C 19, 28.1.1991, p. 254.

(3)  JO C 225, 10.9.1990, p. 27.

(4)  JO L 152, 12.6.1975, p. 3.

(5)  JO L 278, 23.12.1970, p. 1, Regulament modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 2116/78 (JO L 246, 8.9.1978, p. 7).

(6)  JO L 156, 28.6.1969, p. 1, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 1893/91 (JO L 169, 29.6.1991, p. 1).

(7)  JO L 297, 29.10.1990, p. 1.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

90


31991R3921


L 373/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 3921/91 AL CONSILIULUI

din 16 decembrie 1991

de stabilire a condițiilor în care transportatorii nerezidenți pot transporta mărfuri sau călători pe căile navigabile interioare în interiorul unui stat membru

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 75,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât, în conformitate cu articolul 75 alineatul (1) litera (b) din tratat, instituirea unei politici comune în domeniul transporturilor presupune, inter alia, stabilirea condițiilor în care transportatorii nerezidenți pot presta servicii de transport în interiorul unui stat membru;

întrucât această dispoziție implică eliminarea tuturor restricțiilor împotriva persoanelor care prestează serviciul în cauză pe motiv de naționalitate sau de stabilire în alt stat membru decât cel în care urmează să fie prestat serviciul;

întrucât, în conformitate cu principiile generale ale tratatului care consacră egalitatea de tratament și cu jurisprudența Curții de Justiție în acest domeniu, transportatorii nerezidenți ar trebui să poată desfășura operațiuni de transport naționale în aceleași condiții ca cele impuse de statul membru în cauză propriilor transportatori;

întrucât este necesar să se evite denaturarea concurenței și perturbarea organizării pieței în cauză;

întrucât actele cu putere de lege și actele administrative aflate în vigoare în statele membre în care sunt prestate serviciile, în măsura în care aplicarea acestora implică restricții privind libertatea de a presta servicii, trebuie justificate de interesul general; întrucât aceste dispoziții sunt aplicabile numai în măsura în care interesul general nu este deja salvgardat de dispoziții la care se supun transportatorii nerezidenți în statul membru în care sunt stabiliți și în măsura în care nu pot fi obținute aceleași rezultate prin reguli mai puțin constrângătoare;

întrucât trebuie să se prevadă o perioadă de tranziție,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Începând de la 1 ianuarie 1993, orice transportator de mărfuri sau călători pe cale navigabilă interioară are permisiunea să desfășoare, într-un stat membru în care nu este stabilit, operațiuni de transport național de mărfuri sau persoane pe cale navigabilă interioară pe cheltuiala unei terțe persoane, numite în continuare „cabotaj”, cu condiția:

să fie stabilit într-un stat membru în conformitate cu legislația acestuia și, dacă este cazul,

să fie îndreptățit să desfășoare transport internațional de mărfuri sau persoane pe cale navigabilă interioară.

Dacă îndeplinește aceste condiții, poate desfășura temporar activități de cabotaj în statul membru în cauză fără să trebuiască să înființeze acolo un sediu social sau alt sediu.

Articolul 2

(1)   Pentru ca un transportator să aibă permisiunea să desfășoare operațiuni de cabotaj, poate utiliza în acest scop doar nave ale căror proprietar sau proprietari sunt:

(a)

persoane fizice domiciliate într-un stat membru și care sunt resortisanți ai statelor membre

sau

(b)

persoane juridice:

(i)

care își au sediul social într-un stat membru

și

(ii)

sunt deținute în majoritate de resortisanți ai statelor membre.

(2)   Un stat membru poate prevedea în mod excepțional derogări de la condiția prevăzută în alineatul (1) litera (b) punctul (ii). Acesta consultă Comisia cu privire la stabilirea criteriilor ce urmează să fie luate în considerare.

(3)   Pentru a dovedi că transportatorul se conformează condițiilor prevăzute în alineatul (1), se prezintă un certificat eliberat de statul membru în care este înregistrată nava sau, dacă aceasta nu este înregistrată, de statul membru în care este stabilit proprietarul. Acest certificat trebuie ținut la bordul navei.

Documentul care certifică faptul că o navă aparține navigației Rinului, prevăzut în Regulamentul (CEE) nr. 2919/85 al Consiliului din 17 octombrie 1985 de stabilire a condițiilor de acces la regimul stabilit în baza Convenției revizuite privind navigația pe Rin referitoare la navele ce aparțin navigației Rinului (4), înlocuiește certificatul prevăzut în primul paragraf.

Articolul 3

(1)   Desfășurarea de operațiuni de cabotaj intră sub incidența actelor cu putere de lege și actelor administrative în vigoare în statul membru gazdă în următoarele domenii, sub rezerva aplicării normelor comunitare:

(a)

tarifele și condițiile ce reglementează contractele de transport și procedurile de navlosire și funcționare;

(b)

specificațiile tehnice pentru nave.

Specificațiile tehnice care trebuie îndeplinite de navele utilizate pentru desfășurarea operațiunilor de cabotaj sunt cele impuse navelor autorizate să desfășoare operațiuni de transport internațional;

(c)

reglementări privind navigația și poliția;

(d)

timp de navigație și perioade de odihnă;

(e)

TVA (taxa pe valoarea adăugată) aferentă serviciilor de transport.

(2)   Dispozițiile prevăzute la alineatul (1) trebuie aplicate transportatorilor nerezidenți în aceleași condiții ca cele pe care statul membru le impune propriilor resortisanți, pentru a preveni în mod efectiv orice discriminare pe considerente de naționalitate sau loc de stabilire.

(3)   Dacă se stabilește că, ținând cont de practică, este necesar să se adapteze lista domeniilor reglementate de dispozițiile statului membru gazdă prevăzute la alineatul (1), Consiliul modifică această listă hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei.

Articolul 4

Până la 1 ianuarie 1995, prin derogare de la articolul 1 și fără a aduce atingere articolului 5:

(a)

Republica Franceză poate restricționa cabotajul pe teritoriul său la două călătorii pe drumul direct de întoarcere ce urmează unei operațiuni de transport internațional de mărfuri sau călători;

(b)

Republica Federală Germania poate restricționa cabotajul pe teritoriul său la o singură călătorie pe drumul direct de întoarcere ce urmează unei operațiuni de transport internațional de mărfuri sau călători;

(c)

operațiunile de transport între porturile situate în landurile Brandenburg, Mecklenburg-Vorpommern, Saxonia, Saxonia-Anhalt și Turingia, precum și Berlin, sunt excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament.

Articolul 5

Statele membre nu introduc restricții noi aplicabile transportatorilor comunitari privind libertatea de a furniza servicii care a fost obținută efectiv la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 6

Prezentul regulament nu aduce atingere drepturilor existente în temeiul Convenției revizuite privind navigația pe Rin (Convenția de la Mannheim).

Articolul 7

Statele membre adoptă în timp util actele cu putere de lege și actele administrative necesare punerii în aplicare a prezentului regulament și informează Comisia cu privire la aceasta.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 16 decembrie 1991.

Pentru Consiliu

Președintele

H. MAIJ-WEGGEN


(1)  JO C 331, 20.12.1985, p. 2.

(2)  JO C 255, 13.10.1986, p. 229.

(3)  JO C 328, 22.12.1986, p. 34.

(4)  JO L 280, 22.10.1985, p. 4.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

93


31991R3922


L 373/4

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 3922/91 AL CONSILIULUI

din 16 decembrie 1991

privind armonizarea cerințelor tehnice și a procedurilor administrative în domeniul aviației civile

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 84 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât, în conformitate cu articolul 8a din tratat, ar trebui adoptate măsuri pentru constituirea progresivă a pieței interne în perioada de până la 31 decembrie 1992; întrucât piața internă va cuprinde un spațiu fără frontiere interne, în care se va asigura libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalului;

întrucât ar trebui să fie menținut nivelul general ridicat al siguranței în aviația civilă în Europa, iar cerințele tehnice existente și procedurile administrative în statele membre ar trebuie să fie ridicate la cele mai înalte standarde atinse în prezent în cadrul Comunității;

întrucât siguranța este un factor cheie în transportul aerian în cadrul Comunității; întrucât ar trebui să se țină cont de Convenția privind Aviația Civilă Internațională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, care prevede aplicarea măsurilor necesare pentru a asigura siguranța în exploatare a aeronavelor;

întrucât restricțiile actuale cu privire la transferul aeronavelor și produselor aviatice, precum și al anumitor servicii în domeniul aviației între statele membre ar putea produce denaturări pe piața internă;

întrucât Joint Aviation Authorities (JAA), organism asociat al Conferinței Europene a Aviației Civile (ECAC), a elaborat programe de cooperare în vederea dezvoltării și aplicării cerințelor comune în aviație (JAR-uri), în toate domeniile referitoare la siguranța aeronavelor și operarea acestora;

întrucât, în cadrul politicii comune în domeniul transporturilor, cerințele tehnice și procedurile administrative care se referă la siguranța aeronavelor și la operarea acestora ar trebui armonizate pe baza codurilor JAR ale JAA;

întrucât accesul tuturor statelor membre la JAA și participarea Comisiei la procedurile acestora ar facilita o astfel de armonizare;

întrucât, în scopul atingerii obiectivelor Comunității referitoare la libera circulație a persoanelor și a produselor și, de asemenea, referitoare la politica comună în domeniul transporturilor, statele membre ar trebui să accepte certificarea produselor, precum și a organismelor și persoanelor implicate în proiectarea, producerea, întreținerea și exploatarea produselor, fără a fi necesară o altă operațiune sau evaluare tehnică, în momentul în care produsul, organizația sau persoana au fost certificate în conformitate cu cerințele tehnice și procedurile administrative comune;

întrucât pot apărea probleme privind siguranța, iar în acest caz statele membre trebuie să ia toate măsurile necesare în regim de urgență; întrucât aceste măsuri trebuie motivate în mod corespunzător și, în cazurile în care cerințele tehnice și procedurile administrative comune prezintă deficiențe, Comisia este cea care, exercitându-și competențele executive, adoptă modificările necesare;

întrucât este de dorit ca finanțarea de către statele membre a cercetărilor în vederea îmbunătățirii siguranței aeronautice să fie coordonată astfel încât să permită utilizarea optimă a resurselor și obținerea unor beneficii maxime;

întrucât este oportun să se împuternicească Comisia, sprijinită de un comitet de experți numiți de către statele membre, să redacteze modificările propuse de JAA pentru stabilirea cerințelor tehnice și a procedurilor administrative comune, care să fie adoptate de Consiliu,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Prezentul regulament se aplică la armonizarea cerințelor tehnice și procedurilor administrative în domeniul siguranței aviației civile, așa cum sunt prezentate în anexa II și în mod special în ceea ce privește:

proiectarea, fabricarea, operarea și întreținerea aeronavelor;

persoanele și organizațiile implicate în aceste activități.

(2)   Cerințele tehnice și procedurile administrative armonizate la care s-a făcut trimitere în alineatul (1) se aplică tuturor aeronavelor exploatate de operatori, după cum este definit în articolul 2 litera (a), indiferent dacă aceștia sunt înregistrați într-un stat membru sau într-o țară terță.

Articolul 2

(1)   În scopul prezentului regulament:

(a)

„operator” înseamnă o persoană fizică cu reședința într-un stat membru sau o persoană juridică stabilită într-un stat membru și care utilizează una sau mai multe aeronave în conformitate cu dispozițiile aplicabile în statul membru respectiv sau un transportator aerian comunitar, după cum este definit în legislația comunitară;

(b)

„produs” înseamnă o aeronavă civilă, motor, elice sau echipament;

(c)

„echipament” înseamnă orice instrument, dispozitiv, mecanism, aparat sau accesoriu utilizat sau destinat utilizării în operarea unei aeronave în zbor, indiferent dacă este instalat sau este destinat a fi instalat pe o aeronavă civilă sau atașat la aceasta, dar care nu face parte din structură, motor sau elice;

(d)

„componentă” înseamnă orice material, piesă sau sub-ansamblu care nu se regăsește în definițiile de la litera (b) sau (c) și care se folosește la o aeronavă civilă, motoare, elice sau echipamente;

(e)

„certificare” (a unui produs, serviciu, organism sau persoană) înseamnă orice formă de recunoaștere legală potrivit căreia respectivul produs, serviciu, organism sau persoană îndeplinește cerințele aplicabile. Această certificare cuprinde două etape:

(i)

verificarea faptului că, din punct de vedere tehnic, produsul, serviciul, organismul sau persoana se conformează cerințelor aplicabile; această etapă este denumită „realizarea constatărilor tehnice”;

(ii)

recunoașterea oficială a respectării cerințelor aplicabile prin eliberarea unui certificat, licențe, aprobări sau a unui alt document, în forma cerută prin legislația și procedurile naționale; această etapă este denumită „stabilirea constatărilor legale”;

(f)

„întreținere” înseamnă totalitatea inspecțiilor, operațiilor de service, modificărilor și reparațiilor efectuate în perioada de exploatare a unei aeronave, pentru a garanta că aeronava continuă să respecte certificarea de tip și că oferă un grad ridicat de siguranță în toate situațiile; întreținerea include în special modificările impuse de către autoritățile care sunt parte la acordurile la care se face trimitere la litera (h), în conformitate cu principiile de control al aeronavigabilității;

(g)

„variantă națională” înseamnă o cerință națională sau o reglementare impusă de o țară în completarea sau în locul unui JAR;

(h)

„acorduri” înseamnă acordurile încheiate sub auspiciile Conferinței Europene a Aviației Civile (ECAC) pentru cooperare în vederea dezvoltării și aplicării cerințelor comune în toate domeniile care au legătură cu siguranța aeronavelor și operarea acestora în siguranță. Aceste acorduri sunt specificate în anexa I.

Articolul 3

Fără să aducă atingere articolului 11, cerințele tehnice și procedurile administrative comune, aplicabile în Comunitate cu privire la domeniile specificate în anexa II, sunt codurile relevante specificate în anexa menționată și care sunt în vigoare la 1 ianuarie 1992.

Articolul 4

(1)   Cu privire la domeniile care nu sunt specificate în anexa II, Consiliul adoptă cerințe tehnice și proceduri administrative comune în temeiul articolului 84 alineatul (2) din tratat. Comisia, dacă este cazul și de îndată ce este posibil, prezintă propuneri corespunzătoare în aceste domenii.

(2)   Până la adoptarea propunerilor la care s-a făcut trimitere în alineatul (1), statele membre pot aplica dispozițiile relevante existente în reglementările lor naționale.

Articolul 5

Statele membre veghează ca autoritățile lor competente în domeniul aviației civile să întrunească condițiile necesare de aderare la JAA specificate în acorduri și semnează astfel de acorduri fără rezerve înainte de 1 ianuarie 1992.

Articolul 6

(1)   Fără a impune alte cerințe sau o altă evaluare tehnică, statele membre recunosc produsele proiectate, fabricate, exploatate și întreținute în conformitate cu cerințele tehnice și procedurile administrative comune, dacă aceste produse au fost deja certificate de un alt stat membru. Dacă recunoașterea inițială se face într-un anumit scop sau în anumite scopuri, orice recunoaștere ulterioară va servi aceluiași scop (acelorași scopuri).

(2)   Produsele existente și versiunile derivate din acestea, care nu sunt certificate în conformitate cu cerințele tehnice și procedurile administrative comune, pot fi acceptate de un stat membru potrivit reglementărilor naționale în vigoare în acel stat, până la adoptarea cerințelor tehnice și procedurilor administrative comune aplicabile acestor produse în conformitate cu prezentul regulament.

Articolul 7

Statele membre recunosc certificarea acordată în conformitate cu prezentul regulament de către un alt stat membru sau de către un organism care acționează în numele acestuia organismelor sau persoanelor aflate în jurisdicția și sub autoritatea sa și care sunt implicate în proiectarea, fabricarea și întreținerea produselor și în operarea aeronavelor.

Articolul 8

(1)   Nici una dintre dispozițiile mai sus menționate nu împiedică un stat membru să reacționeze imediat în cazul în care o problemă legată de siguranță apare în urma unui accident, incident sau a unei deficiențe constatate în decursul exploatării și care implică fie un produs proiectat, fabricat, exploatat sau întreținut în conformitate cu prezentul regulament, fie o persoană, procedură sau organism implicat în astfel de activități. În cazul în care problema apărută a fost determinată de:

un grad de siguranță necorespunzător în ceea ce privește aplicarea cerințelor tehnice și a procedurilor administrative comune

sau

deficiențe în cerințele tehnice și procedurile administrative comune,

statul membru respectiv prezintă Comisiei și celorlalte state membre măsurile luate și motivația acestora.

(2)   În cazurile la care s-a făcut trimitere în alineatul (1), Comisia consultă statele membre de îndată ce acest lucru este posibil. Dacă se confirmă un grad necorespunzător de siguranță sau deficiențe în cerințele tehnice și procedurile administrative comune, Comisia face propunerile corespunzătoare în conformitate cu dispozițiile din articolul 4 și/sau articolul 11.

Articolul 9

Statele membre întreprind toate demersurile necesare pentru a coordona programele lor de cercetare în vederea îmbunătățirii siguranței aeronavelor civile și operării acestora și pentru a informa Comisia în legătură cu aceasta. În urma consultării statelor membre, Comisia poate lua orice inițiativă care se impune pentru a promova aceste programe naționale de cercetare.

Articolul 10

Statele membre notifică Comisia cu privire la:

(a)

orice cerință sau procedură nouă sau modificată, elaborată sau adoptată în conformitate cu dispozițiile prevăzute în acorduri;

(b)

orice modificări aduse acordurilor;

(c)

rezultatele consultărilor cu reprezentanții industriei și cu alte organisme interesate.

Articolul 11

(1)   Comisia, urmând procedura prevăzută la articolul 12, aduce modificările impuse de progresul tehnic și științific cerințelor tehnice și procedurilor administrative comune menționate în anexa II sau adoptate de către Consiliu în conformitate cu articolul 4.

(2)   În situațiile în care modificările menționate în alineatul (1) conțin o variantă națională pentru un stat membru, Comisia, urmând procedura prevăzută în articolul 12, decide dacă include sau nu această variantă în cerințele tehnice și procedurile administrative comune.

Articolul 12

(1)   În vederea aplicării articolelor 8, 9 și 11, Comisia este asistată de un comitet compus din reprezentanții statelor membre și prezidat de reprezentantul Comisiei.

(2)   Reprezentantul Comisiei înaintează comitetului un proiect privind măsurile care se vor întreprinde. Comitetul emite un aviz cu privire la acest proiect într-un interval de timp stabilit de președinte în funcție de urgența problemei. Avizul este emis cu majoritatea prevăzută în articolul 148 alineatul (2) din tratat în cazul deciziilor pe care Consiliul este chemat să le adopte la propunerea Comisiei. Voturile reprezentanților statelor membre din comitet sunt ponderate conform dispozițiilor din articolul menționat. Președintele nu votează.

(3)

(a)

Comisia adoptă măsurile preconizate dacă acestea sunt în conformitate cu avizul comitetului.

(b)

În cazul în care măsurile preconizate nu sunt în conformitate cu avizul comitetului sau în cazul în care nu a fost emis un astfel de aviz, Comisia înaintează fără întârziere Consiliului o propunere cu privire la măsurile care vor fi adoptate. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată.

(c)

Dacă, la expirarea perioadei de trei luni de la data trimiterii către Consiliu, acesta nu a luat o hotărâre, măsurile propuse sunt adoptate de către Comisie, cu excepția cazului în care Consiliul a respins măsurile menționate cu majoritate simplă.

Articolul 13

(1)   Satele membre își acordă asistență reciprocă pentru punerea în aplicare a prezentului regulament și urmărirea aplicării acestuia.

(2)   În cadrul asistenței reciproce menționate în alineatul (1), autoritățile competente din statele membre fac periodic schimb de informații cu privire la:

încălcări ale dispozițiilor prezentului regulament de către persoane nerezidente și sancțiunile aplicate în aceste cazuri;

sancțiunile aplicate rezidenților săi de către un stat membru în ceea ce privește astfel de încălcări comise în alte state membre.

Articolul 14

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 1992.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 16 decembrie 1991.

Pentru Consiliu

Președintele

H. MAIJ-WEGGEN


(1)  JO C 270, 26.10.1990, p. 3.

(2)  JO C 267, 14.10.1991, p. 154.

(3)  JO C 159, 17.6.1991, p. 28.


ANEXA I

Acordurile menționate în articolul 2 alineatul (1) litera (h)

„Acordurile privind dezvoltarea, acceptarea și aplicarea cerințelor comune în aviație (JAR)”, încheiate în Cipru, la 11 septembrie 1990.


ANEXA II

Lista codurilor în vigoare care conțin cerințele tehnice și procedurile administrative comune menționate la articolul 3

1.   Generalități și proceduri

JAR 1

Definiții și abrevieri

2.   Cerificare de tip a produselor și a componentelor

JAR 22

Planoare și planoare motorizate

JAR 25

Avioane mari

JAR AWO

Operare în orice condiții meteo

JAR E

Motoare

JAR P

Elice

JAR APU

Grupuri electrogene auxiliare

JAR TSO

Ordin de standarde tehnice

JAR VLA

Avioane foarte ușoare

JAR 145

Organizații de întreținere aprobate


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

99


31991L0671


L 373/26

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 16 decembrie 1991

de apropiere a legislațiilor statelor membre privind utilizarea obligatorie a centurii de siguranță în vehiculele cu o capacitate mai mică de 3,5 tone

(91/671/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 75,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât dreptul intern cu privire la utilizarea obligatorie a centurii de siguranță diferă în mod considerabil de la un stat membru la altul și întrucât, prin urmare, trebuie să fie armonizată utilizarea obligatorie a acesteia;

întrucât trebuie armonizată obligativitatea utilizării centurii de siguranță în mijloacele de transport cu o capacitate mai mică de 3,5 tone, pentru a se asigura o mai mare siguranță utilizatorilor căilor rutiere;

întrucât Directivele 76/115/CEE (4) și 77/541/CEE (5) au drept obiect normele tehnice pe care trebuie să le îndeplinească centurile de siguranță cu care trebuie să fie dotate autovehiculele, dar nu și obligativitatea utilizării centurilor de siguranță;

întrucât în rezoluția din 19 decembrie 1984 (6), Consiliul și reprezentanții guvernelor statelor membre, reuniți în Consiliu, s-au angajat să asigure adoptarea rapidă a măsurilor de siguranță rutieră și au invitat Comisia să prezinte propuneri în acest sens;

întrucât rezoluțiile Parlamentului European în domeniul siguranței rutiere (7) au recomandat obligativitatea utilizării centurii de siguranță de către toți pasagerii, inclusiv de către copii, pe toate căile rutiere și pentru toate locurile în mijloacele de transport de pasageri (cu excepția mijloacelor de transport public);

întrucât trebuie să se prevadă utilizarea obligatorie a sistemelor de fixare pentru copii, pe locurile echipate cu centuri de siguranță;

întrucât, până la armonizarea normelor comunitare în ceea ce privește sistemele de fixare pentru copii, acele norme care corespund exigențelor naționale ale statelor membre trebuie să fie recunoscute de totalitatea statelor membre;

întrucât studiile au demonstrat, de altfel, că locurile din spate prezintă la fel de multe riscuri ca cele din față pentru pasagerii fără centură și că pasagerii din spate, atunci când nu poartă centură, amplifică riscul rănirii pentru pasagerii din față și că utilizarea obligatorie a centurii pe locurile din spatele mijlocului de transport ar putea să contribuie, prin urmare, la diminuarea numărului de decese și vătămări corporale;

întrucât data intrării în vigoare a măsurilor vizate în prezenta directivă ar trebui să fie stabilită astfel încât să permită elaborarea dispozițiilor necesare pentru punerea lor în aplicare, în special în statele membre care nu au încă dispoziții în această privință,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Prezenta directivă se aplică oricărui autovehicul din categoriile M1, M2 (cu excepția locurilor din spate și a mijloacelor de transport cu o greutate maximă admisibilă mai mare de 3,5 tone și a celor care au la dispoziție locuri special concepute pentru a transporta pasageri în picioare) și N1 (cu excepția locurilor din spate), așa cum sunt definite în anexa I la Directiva 70/156/CEE (8), destinat să circule pe calea rutieră, având cel puțin patru roți și o viteză maximă din construcție mai mare de 25 kilometri la oră.

(2)   În sensul prezentei directive, se înțelege prin:

1.

„centură de siguranță” sau „centură”: un asamblaj de curele cu catarame, dispozitive de reglare și piese de fixare, putând să fie fixat în interiorul unui autovehicul și fiind astfel conceput încât să reducă riscul rănirii pentru cel care-l folosește în cazul unei coliziuni sau la o decelerare bruscă, limitând posibilitățile mișcării corpului acestuia. Acest asamblaj este desemnat într-un mod general prin termenul „ansamblu”; acest termen cuprinde de asemenea orice dispozitiv de absorbție de energie sau de retractare a centurii;

2.

„sistem de fixare”: un sistem care rezultă din combinarea unui scaun fixat pe structura vehiculului printr-o soluție tehnică adecvată și a unei centuri de siguranță care are cel puțin un punct de fixare atașat de structura scaunului;

3.

„loc”: o structură făcând sau nu parte integrantă din structura vehiculului, înțelegându-se prin aceasta tapițeria sa, punând la dispoziție un loc de șezut pentru un adult, termenul desemnând și un loc de șezut individual, precum și partea unei banchete corespunzătoare unui loc de șezut.

Articolul 2

Statele membre veghează ca șoferul și pasagerii care ocupă locurile în vehiculele aflate în circulație, prevăzute la articolul 1, să poarte centura de siguranță sau să fie asigurați printr-un sistem de fixare verificat în condițiile în care locurile pe care le ocupă sunt dotate cu acesta. Ocupanții locurilor din spate trebuie să utilizeze cu prioritate locurile dotate cu acest sistem.

Statele membre veghează ca, în aceste vehicule, copiii cu vârsta mai mică de doisprezece ani și având o înălțime mai mică de 150 de centimetri, care ocupă locurile dotate cu centuri, să fie asigurați cu un sistem de fixare autorizat, adaptat înălțimii și greutății lor. Aceste locuri trebuie ocupate cu prioritate.

Utilizarea sistemului de fixare verificat de autoritatea competentă a unui stat membru este autorizată de celelalte state membre.

Articolul 3

Prezenta directivă se aplică atât conducătorilor auto cât și pasagerilor din vehiculele utilizate pe căile rutiere în cadrul Comunității care sunt înmatriculate într-un stat terț.

Articolul 4

(1)   Prin derogare de la articolul 2 alineatul (2) Statele membre pot permite ca pe teritoriul lor copiii cu vârsta de trei ani sau mai mare, care ocupă locurile prevăzute la articolul 1, să fie asigurați cu o centură de siguranță sau cu un alt sistem de fixare verificat pentru adulți.

(2)   De asemenea, statele membre pot permite ca, pe teritoriul lor și în condițiile stabilite de dreptul intern, copiii cu vârsta mai mică de trei ani, care ocupă locurile din spate să nu fie asigurați cu un sistem de fixare adaptat taliei și greutății lor, dacă acești copii sunt transportați cu un vehicul în care un asemenea sistem nu este disponibil.

Articolul 5

Sunt scutite de obligațiile prevăzute în articolul 2 persoanele care dețin un certificat medical de scutire pe motiv medical grav, eliberat de autoritățile competente. Orice certificat medical eliberat de autoritățile competente ale unui stat membru este valabil în oricare alt stat membru; certificatul medical trebuie să menționeze durata valabilității sale și să fie prezentat la orice control al unui agent autorizat, conform dispozițiilor în vigoare în această privință în fiecare stat membru. El trebuie să aibă următorul simbol:

Image

Articolul 6

Statele membre pot acorda, cu avizul Comisiei, alte scutiri decât cele prevăzute în articolul 5, cu scopul de:

a ține seama de condiții fizice particulare sau de circumstanțe particulare de o durată limitată;

a permite desfășurarea eficace a anumitor activități profesionale;

a asigura corecta funcționare a activităților legate de serviciile de ordin public, de siguranță sau de urgență.

Articolul 7

Comisia prezintă, până la 1 august 1994, un raport asupra aplicării prezentei directive, cu scopul evaluării în principal a oportunității adoptării unor măsuri mai radicale vizând o mai mare securitate și a necesității unei armonizări mai rapide. Raportul va fi însoțit, dacă este cazul, de propuneri. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată asupra acestor propuneri într-un termen optim.

Articolul 8

(1)   Statele membre, după consultarea Comisiei, pun în vigoare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a respecta prezenta directivă înainte de 1 ianuarie 1993. Ele informează Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Când statele membre adoptă aceste dispoziții, acestea vor cuprinde o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Modalitatea de realizare a acestei trimiteri este stabilită de către statele membre.

(3)   Statele membre comunică Comisiei textul dispozițiilor principale de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 9

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 16 decembrie 1991.

Pentru Consiliu

Președintele

H. MAIJ-WEGGEN


(1)  JO C 298, 23.11.1988, p. 8 și

JO C 308, 8.12.1990, p. 11.

(2)  JO C 96, 17.4.1989, p. 220 și

JO C 240, 16.9.1991, p. 74.

(3)  JO C 159, 26.6.1989, p. 52 și

JO C 159, 17.6.1991, p. 56.

(4)  Directiva 76/115/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1975 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind fixarea centurilor de siguranță în autovehicule (JO L 24, 30.1.1976, p. 6), astfel cum a fost modificată ultima dată de Directiva 90/629/CEE (JO L 341, 6.12.1990, p. 14).

(5)  Directiva 77/541/CEE a Consiliului din 28 iunie 1977 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind centurile de siguranță și sistemele de fixare în autovehicule (JO L 220, 29.8.1977, p. 95), astfel cum a fost modificată ultima dată de Directiva 90/628/CEE (JO L 341, 6.12.1990, p. 1).

(6)  JO C 341, 21.12.1984, p. 1.

(7)  JO C 104, 16.4.1984, p. 38 și

JO C 68, 24.3.1986, p. 35.

(8)  Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind acceptarea autovehiculelor și a remorcilor acestora (JO L 42, 23.2.1970, p. 1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 87/403/CEE (JO L 220, 8.8.1987, p. 44).


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

102


31992R0479


L 055/3

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 479/92 AL CONSILIULUI

din 25 februarie 1992

privind aplicarea articolului 85 alineatul (3) din tratat anumitor categorii de acorduri, decizii și practici concertate stabilite între companiile maritime de linie (consorții)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 87,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât articolul 85 alineatul (1) din tratat, în conformitate cu articolul 85 alineatul (3) poate fi declarat inaplicabil categoriilor de acorduri, decizii și practici concertate care îndeplinesc condițiile articolului 85 alineatul (3);

întrucât, conform articolului 87 din tratat, dispozițiile pentru aplicarea articolului 85 alineatul (3) din tratat ar trebui să fie adoptate prin regulament; întrucât, potrivit articolului 87 alineatul (2) litera (b), regulamentul trebuie să prezinte norme de aplicare a articolului 85 alineatul (3) ținând seama de necesitatea de a asigura o supraveghere eficientă, pe de o parte, și, pe de alta, de a simplifica administrarea cât mai mult posibil; întrucât, potrivit articolului 87 alineatul (2) litera (d), un astfel de regulament este necesar pentru a defini atribuțiile specifice ale Comisiei și ale Curții de Justiție;

întrucât marina comercială de linie este o industrie consumatoare de capital; întrucât containerizarea a sporit presiunile în vederea cooperării și raționalizării; întrucât industria navală a Comunității trebuie să atingă economiile de scară necesare pentru a putea concura cu succes pe piața mondială a transportului maritim de linie;

întrucât acordurile de servicii în comun între companiile maritime de linie, cu scopul raționalizării acțiunilor lor prin măsuri tehnice, operaționale și/sau comerciale (numite consorții în cercurile industriei maritime) pot ajuta la furnizarea mijloacelor necesare pentru îmbunătățirea productivității serviciilor de transport maritim de linie și la promovarea progresului tehnic și economic;

având în vedere importanța transportului maritim în dezvoltarea comerțului Comunității și rolul pe care acordurile de consorții îl pot îndeplini în acest sens, ținând cont de trăsăturile specifice transportului maritim internațional de linie;

întrucât legalizarea acestor acorduri constituie o măsură ce poate contribui în sens pozitiv la îmbunătățirea competitivității sectorului maritim al Comunității;

întrucât utilizatorii serviciilor de transport maritime oferite de consorții pot beneficia de o parte din beneficiile rezultate din îmbunătățirea productivității și serviciului, datorită, inter alia, regularității, reducerilor de costuri datorate unui grad mai înalt de utilizare a capacității și unei mai bune calități a serviciilor rezultate din îmbunătățirea navelor și a echipamentelor;

întrucât Comisiei trebuie să i se dea posibilitatea să declare prin regulament că dispozițiile articolului 85 alineatul (1) din tratat nu se aplică anumitor categorii de acorduri între consorții, decizii și practici concertate, pentru a putea facilita cooperarea dintre întreprinderi prin modalități oportune în plan economic și fără efecte adverse din punct de vedere al politicii de concurență;

întrucât Comisia, în strânsă și constantă legătură cu autoritățile competente ale statelor membre, trebuie să poată defini cu precizie domeniul de aplicare al acestor exceptări și condițiile ce le însoțesc;

întrucât consorțiile din transportul maritim de linie sunt un tip complex și specializat de societate mixtă; întrucât există o mare diversitate de acorduri de constituire a consorțiilor care operează în condiții diferite; întrucât domeniul de aplicare, părțile, activitățile sau clauzele consorțiilor sunt frecvent modificate; întrucât Comisiei trebuie să i se poată acorda răspunderea de a stabili periodic consorțiile cărora să li se aplice exceptările pe categorii;

întrucât, pentru a garanta că sunt îndeplinite toate condițiile de la articolul 85 alineatul (3) din Tratat, exceptărilor pe categorii trebuie să li se anexeze condiții pentru a se asigura, în special, că o cotă corectă a beneficiilor va fi transferată transportatorilor și că nu se va elimina concurența;

întrucât, potrivit articolului 11 alineatul (4) din Regulamentul (CEE) nr. 4056/86 al Consiliului din 22 decembrie 1986 privind stabilirea normelor de aplicare a articolelor 85 și 86 din tratat transportului maritim (4),Comisia poate dispune ca o decizie luată în conformitate cu articolul 85 alineatul (3) din tratat să se aplice retroactiv; întrucât este de dorit să fie abilitată Comisia să adopte, prin regulament, dispoziții cu acest efect;

întrucât notificarea acordurilor, deciziilor și practicilor concertate care intră sub incidența prezentului regulament nu trebuie făcută obligatoriu, fiind, în principal, de datoria întreprinderilor să verifice dacă acestea se conformează regulilor de concurență, în special condițiilor prevăzute în regulamentul Comisiei de aplicare a prezentului regulament;

întrucât nu se poate acorda nici o exceptare, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 85 alineatul (3) din tratat; întrucât Comisia trebuie să aibă prin urmare autoritatea de a lua măsurile corespunzătoare atunci când un acord se dovedește a avea efecte incompatibile cu articolul 85 alineatul (3) din tratat; întrucât Comisia trebuie mai întâi să facă recomandări părților și apoi să ia decizii,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Fără a aduce atingere aplicării Regulamentului (CEE) nr. 4056/86, Comisia poate declara, prin regulament și în conformitate cu articolul 85 alineatul (3) din tratat că articolul 85 alineatul (1) din tratat nu se aplică anumitor categorii de acorduri între întreprinderi, decizii ale asociațiilor de întreprinderi și practici concertate care au drept scop promovarea sau stabilirea cooperării pentru exploatarea în comun a serviciilor maritime de transport între companiile maritime de linie, în scopul raționalizării operațiunilor acestora prin măsuri tehnice, operaționale și/sau comerciale - cu excepția fixării prețurilor (consorții).

(2)   Acest regulament adoptat potrivit alineatului (1) definește categoriile de acorduri, decizii și practici concertate cărora se aplică și specifică condițiile și obligațiile în temeiul cărora, potrivit articolului 85 alineatul (3) din tratat, acestea sunt exceptate de la aplicarea articolului 85 alineatul (1) din tratat.

Articolul 2

(1)   Regulamentul adoptat potrivit articolului 1 se aplică pe o perioadă de cinci ani, calculată de la data intrării acestuia în vigoare.

(2)   Regulamentul poate fi abrogat sau modificat în cazul în care s-au schimbat împrejurările referitoare la oricare din datele care au stat la baza adoptării sale.

Articolul 3

Regulamentul adoptat potrivit articolului 1 poate cuprinde o dispoziție care să prevadă aplicarea acestuia cu efect retroactiv acordurilor, deciziilor și practicilor concertate existente la data intrării în vigoare a acestui regulament, dacă acestea se conformează condițiilor stabilite în regulamentul respectiv.

Articolul 4

Înaintea adoptării regulamentului, Comisia publică un proiect al acestuia care să permită tuturor persoanelor și organizațiilor interesate să-și prezinte comentariile într-un termen rezonabil, stabilit de către Comisie, dar care nu poate fi mai scurt de o lună.

Articolul 5

(1)   Înainte de publicarea proiectului de regulament și de adoptarea regulamentului, Comisia consultă Comitetul consultativ pentru acorduri și poziții dominante în transportul maritim, constituit în baza articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 4056/86.

(2)   Se aplică articolul 15 alineatele (5) și (6) din Regulamentul (CEE) nr. 4056/86 privind consultarea comitetului consultativ, înțelegându-se că întrunirile comune cu Comisia nu au loc mai devreme de o lună de la trimiterea comunicării privind convocarea acestora.

Articolul 6

(1)   Când persoanele în cauză încalcă o condiție sau o obligație care însoțește o exceptare acordată de regulamentul adoptat potrivit articolului 1, pentru a pune capăt acestei încălcări, Comisia poate:

adresa recomandări persoanelor implicate și

în cazul în care aceste persoane nu se conformează acestor recomandări și în funcție de gravitatea încălcării în cauză, poate adopta o decizie prin care, fie li se interzice realizarea sau li se cere îndeplinirea anumitor acțiuni, fie, în timp ce li se retrage beneficiul exceptării pe categorii de care beneficiau, li se acordă o exceptare individuală în conformitate cu articolul 11 alineatul (4) din Regulamentul (CEE) nr. 4056/86, sau li se retrage beneficiul exceptării pe categorii de care beneficiau.

(2)   În cazul în care Comisia constată, fie din oficiu fie la solicitarea unui stat membru sau a unor persoane fizice sau juridice care invocă un interes legitim, că într-un anumit caz, un acord, o decizie sau o practică concertată care vizează o exceptare pe categorii acordată printr-un regulament adoptat în conformitate cu articolul 1, produce totuși efecte care sunt incompatibile cu articolul 85 alineatul (3) din tratat, sau sunt interzise de articolul 86 din tratat, aceasta poate retrage beneficiul exceptării pe categorii pentru acele acorduri, decizii sau practici concertate și poate lua, în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul (CEE) nr. 4056/86, toate măsurile corespunzătoare pentru a pune capăt acestor încălcări.

(3)   Înainte de a lua o decizie în conformitate cu alineatul (2), Comisia poate adresa persoanelor interesate recomandări în sensul încetării încălcării.

Articolul 7

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare publicării sale în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 25 februarie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

Vitor MARTINS


(1)  JO C 167, 10.7.1990, p. 9.

(2)  JO C 305, 25.11.1991, p. 39.

(3)  JO C 69, 18.3.1991, p. 16.

(4)  JO L 378, 31.12.1986, p. 4.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

105


31992L0006


L 057/27

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 92/6/CEE A CONSILIULUI

din 10 februarie 1992

privind instalarea și utilizarea dispozitivelor limitatoare de viteză pentru anumite categorii de vehicule din cadrul Comunității

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 57,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât unul dintre obiectivele unei politici comune a transporturilor este de a stabili norme comune aplicabile transportului internațional în cadrul Comunității și de a facilita circulația vehiculelor;

întrucât creșterea traficului rutier și consecințele acesteia, agravarea pericolelor și încălcarea ordinii constituie, pentru statele membre, probleme serioase de siguranță rutieră și de mediu;

întrucât puterea de propulsie a motoarelor vehiculelor de transport de marfă și al autobuzelor este necesară acestora pentru a urca rampele, dar de asemenea permite acestora să atingă în trafic viteze excesive, incompatibile cu specificațiile altor componente ale acestor vehicule cum ar fi frânele, cauciucurile; întrucât, din acest motiv și pentru protecția mediului în anumite state membre, dispozitivele limitatoare de viteză au devenit obligatorii pentru anumite categorii de vehicule cu motor;

întrucât efectele benefice ale dispozitivelor limitatoare de viteză în ceea ce privește atât protecția mediului înconjurător și consumul de energie, cât și uzura motorului și a cauciucurilor, precum și siguranța rutieră vor crește dacă astfel de dispozitive limitatoare vor fi utilizate în mod obișnuit;

întrucât utilizarea dispozitivelor limitatoare de viteză își atinge scopul doar dacă dispozitivele au un asemenea grad de perfecțiune tehnică încât există garanția că nu este posibilă nici o fraudă;

întrucât, ca o primă măsură, ar trebui introduse cerințe doar în ceea ce privește cele mai grele categorii de vehicule cu motor întâlnite cel mai frecvent în transportul internațional și, mai târziu, în funcție de posibilitățile tehnice și de experiența statelor membre, cerințele ar putea include și alte categorii mai ușoare de vehicule cu motor;

întrucât, în anumite state membre, vehiculele care transportă exclusiv mărfuri periculoase trebuie să fie prevăzute cu limitatoare de viteză ale căror viteze maxime să fie mai mici decât cele prevăzute prin prezenta directivă; întrucât, în acest caz specific, ar trebui să li se permită acestor state membre să-și mențină reglementările pentru vehiculele înmatriculate pe teritoriul lor, deoarece acestea sporesc siguranța rutieră și protecția civilă a persoanelor, în conformitate cu obiectivele prezentei directive;

întrucât instalarea dispozitivelor limitatoare de viteză pentru vehiculele din categoriile M3 și N3 prevăzute prin prezenta directivă, înmatriculate înainte de intrarea acesteia în vigoare și destinate exclusiv operațiunilor de transport intern ar putea determina costuri excesive pentru anumite state membre; întrucât ar trebui să existe posibilitatea ca aceste state membre să amâne aplicarea articolelor 2 și 3 din prezenta directivă pentru vehiculele menționate anterior;

întrucât prezenta directivă nu aduce atingere competențelor statelor membre în ceea ce privește stabilirea restricțiilor de viteză aplicabile traficului,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

În sensul prezentei directive, „autovehicul” înseamnă orice vehicul prevăzut cu un motor de propulsie care se regăsește între categoriile prevăzute mai jos, destinat circulației rutiere, care are cel puțin patru roți și poate atinge prin construcție o viteză maximă mai mare de 25 km/h:

vehicule din categoria M3 cu o masă maximă mai mare de 10 tone;

vehicule din categoria N3;

categoriile M3 și N3 sunt cele prevăzute la Anexa I din Directiva 70/156/CEE. (4)

Articolul 2

Statele membre iau măsurile necesare pentru ca autovehiculele din categoria M3 prevăzute la articolul 1 să nu poată circula pe drumurile publice decât dacă sunt prevăzute cu un dispozitiv la care viteza maximă este reglată la 100 km/h.

Articolul 3

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru ca autovehiculele din categoria N3 să nu poată circula pe drumurile publice decât dacă sunt prevăzute cu un dispozitiv reglat astfel încât viteza lor să nu poată depăși 90 km/h; ținând cont de toleranța tehnică admisibilă, în stadiul actual al tehnologiei, între valoarea de reglaj și viteza reală de circulație, viteza maximă la acest dispozitiv va fi reglată la 86 km/h.

(2)   Statele membre sunt autorizate să regleze la o valoare mai mică de 85 km/h viteza maximă a dispozitivelor destinate exclusiv transportului de mărfuri periculoase care sunt înmatriculate pe teritoriul lor.

Articolul 4

(1)   Articolele 2 și 3 se aplică vehiculelor înmatriculate de la data de 1 ianuarie 1994.

(2)   Articolele 2 și 3 se aplică cel târziu de la data de 1 ianuarie 1995 vehiculelor înmatriculate între 1 ianuarie 1988 și 1 ianuarie 1994.

Cu toate acestea, dacă respectivele vehicule sunt afectate exclusiv operațiunilor de transport intern, articolele 2 și 3 se pot aplica cel târziu de la data de 1 ianuarie 1996.

Articolul 5

(1)   Până la punerea în aplicare a dispozițiilor comunitare în acest domeniu, dispozitivele limitatoare de viteză prevăzute la articolele 2 și 3 trebuie să îndeplinească cerințele tehnice stabilite de autoritățile naționale competente.

(2)   Dispozitivele limitatoare de viteză sunt instalate în ateliere sau de către organisme agreate de statele membre.

Articolul 6

Cerințele de la articolele 2 și 3 nu se aplică autovehiculelor folosite de forțele armate, protecția civilă, serviciile de luptă împotriva incendiilor și de alte servicii de urgență, precum și de forțele responsabile cu menținerea ordinii publice.

Aceleași dispoziții se aplică și vehiculelor care:

prin construcție nu pot să depășească limitele de viteză prevăzute la articolele 2 și 3;

sunt utilizate pe căi rutiere în scopul testelor științifice;

sunt utilizate în localități numai pentru serviciul public.

Articolul 7

(1)   Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive înainte de 1 octombrie 1993. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta.

Când statele membre adoptă aceste dispoziții, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Statele membre comunică Comisiei textul dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat prin prezenta directivă.

Articolul 8

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 10 februarie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

Jorge BRAGA DE MACEDO


(1)  JO C 225, 30.8.1991, p. 11.

(2)  JO C 13, 20.1.1992.

(3)  JO C 40, 17.2.1992.

(4)  Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea actelor cu putere de lege ale statelor membre în ceea ce privește omologarea vehiculelor cu motor și trailerele acestora (JO L 42, 23.2.1970, p. 1). Directivă modificată ultima dată prin Directiva 87/403/CEE (JO L 220, 8.8.1987, p. 44).


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

107


31992D0143


L 059/17

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA CONSILIULUI

din 25 februarie 1992

privind sistemele de radionavigație pentru Europa

(92/143/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 84 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât Convenția internațională din 1974 pentru siguranța vieții pe mare (Convenția Solas, 1974), elaborată sub auspiciile Organizației Maritime Internaționale (OMI), obligă părțile contractante să asigure instalarea și întreținerea echipamentului auxiliar pentru navigație, justificate de volumul traficului maritim și de gradul de risc;

întrucât, în Rezoluția sa A.666 (16), OMI arată atât necesitatea unui sistem mondial de radionavigație, cât și posibilitatea de exploatare la nivel regional a sistemelor terestre, cum ar fi Chayka, Decca Navigator, Loran-C, Omega și sistemul diferențial Omega;

întrucât Asociația Internațională de Semnalizare Maritimă confirmă faptul că, pentru a răspunde necesităților navigației maritime, este necesar un sistem de radionavigație terestră până în momentul în care sistemele universale prin satelit sunt disponibile pe scară largă și chiar după aceea, în viitorul previzibil, în paralel cu astfel de sisteme;

întrucât constituie o preocupare a Comunității de a asigura cel mai înalt grad de siguranță a navigației și protecția mediului marin;

întrucât United States Coastguard a decis să pună capăt angajamentelor sale Loran-C din afara teritoriului Statelor Unite ale Americii începând cu 1994 și intenționează să ofere instalațiile Loran-C țărilor gazdă respective;

întrucât anumite state membre intenționează să participe la unul sau mai multe acorduri regionale privind instalarea de lanțuri Loran-C care să acopere Europa de Nord-Vest și Atlanticul de Nord, Marea Mediterană, Peninsula Iberică și Marea Baltică, în timp ce o serie din aceste zone sunt deja acoperite de sisteme terestre, cum ar fi Decca și Omega;

întrucât statele membre nu sunt obligate să abandoneze sistemele de radionavigație existente, cum ar fi Decca și Omega, cu condiția să-și îndeplinească obligațiile privind Loran-C în conformitate cu acordurile regionale;

întrucât în special sistemul Loran-C îndeplinește cerințele internaționale și utilizarea sa mai generalizată nu afectează dezvoltarea echipamentului auxiliar pentru navigație prin satelit, în special considerând că acoperirea combinată prin satelit și Loran-C va oferi condiții excelente de verificare a sistemelor și de continuitate a acoperirii prin radionavigație, garantându-se astfel siguranța maritimă și protecția mediului;

întrucât instalarea sistemelor regionale Loran-C trebuie să asigure acoperirea coerentă și completă a spațiului maritim european și totodată să se evite, pe cât posibil, introducerea de costuri suplimentare pentru utilizatorii sistemelor existente de radionavigație terestre,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE;

Articolul 1

(1)   Fără a aduce atingere sistemelor de radionavigație existente, statele membre care participă sau aderă la acorduri regionale referitoare la Loran-C fac acest lucru în așa fel încât să realizeze obiectivele internaționale.

(2)   Atunci când participă la acordurile regionale menționate în alineatul (1), statele membre caută să realizeze configurații de sisteme de radionavigație care să acopere o cât mai mare zonă geografică din Europa și din apele învecinate.

Articolul 2

Comisia:

asigură coordonarea între statele membre care participă la acordurile regionale menționate în alineatul (1), în vederea asigurării compatibilității între lanțurile Loran-C introduse la nivel regional;

încurajează dezvoltarea de receptori care să țină seama de dezvoltarea continuă a sistemelor de navigație prin satelit și de îmbunătățirea sistemului Loran-C existent;

își continuă demersurile pentru stabilirea unui plan de radionavigație care să țină seama de dezvoltarea sistemelor de navigație prin satelit, de sistemele terestre existente și de planurile de radionavigație ale statelor membre;

propune Consiliului măsurile necesare, dacă este cazul.

Articolul 3

În calitate de membri sau observatori ai Asociației Internaționale de Semnalizare Maritimă, statele membre și Comisia sprijină eforturile de stabilire a unui sistem mondial de radionavigație care să includă lanțurile regionale europene Loran-C, astfel încât să se extindă acoperirea Loran-C la scară mondială, să sporească siguranța navigației și protecția mediului marin.

Articolul 4

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 25 februarie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

Vitor MARTINS


(1)  JO C 53, 28.2.1991, p. 71 și JO C 317, 7.12.1991, p. 16.

(2)  JO C 280, 28.10.1991, p. 32.

(3)  JO C 159, 17.6.1991, p. 22.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

109


31992L0014


L 076/21

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 92/14/CEE A CONSILIULUI

din 2 martie 1992

privind limitarea exploatării avioanelor care intră sub incidența anexei 16 la Convenția privind aviația civilă internațională, partea II, capitolul 2, volumul 1, a doua ediție (1988)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 84 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât aplicarea standardelor de emisii sonore la avioane civile subsonice cu reacție are consecințe importante pentru prestarea de servicii în domeniul transportului aerian, în special dacă aceste norme limitează durata de viață utilă a avioanelor exploatate de companiile aeriene; întrucât Directiva 80/51/CEE a Consiliului (4) stabilește valorile limită pentru aceste emisii sonore;

întrucât Directiva 89/629/CEE a Consiliului (5) limitează înscrierea în registrele aeriene civile ale statelor membre numai a acelor avioane care respectă standardele enunțate în anexa 16 la Convenția privind aviația civilă internațională partea II capitolul 2 volumul 1, a doua ediție (1988); întrucât respectiva directivă specifică faptul că limitarea în ceea ce privește înscrierea de avioane reprezintă numai o primă etapă;

întrucât programul de acțiune al Comunităților Europene în domeniul mediului (6) subliniază clar importanța problemei zgomotului și, în special, necesitatea de a se acționa împotriva zgomotului cauzat de traficul aerian;

întrucât, ținând cont de problema congestionării crescânde a aeroporturilor comunitare, este esențial să se asigure valorificarea eficientă a instalațiilor existente; întrucât acest lucru nu va fi posibil decât dacă se utilizează avioane acceptabile din punct de vedere ecologic;

întrucât lucrările întreprinse de Comunitate în cooperare cu alte organisme internaționale indică faptul că, pentru protejarea mediului, orice regulă de limitare a înscrierii de avioane în exploatare trebuie să fie urmată de măsuri de limitare a exploatării avioanelor care nu respectă standardele din anexa 16 capitolul 3;

întrucât ar trebui introduse norme comune în acest scop, în termene rezonabile, pentru a se asigura o abordare armonizată la scara întregii Comunități, în completarea dispozițiilor existente; întrucât acest lucru este deosebit de important în perspectiva tendinței recente de liberalizare progresivă a traficului aerian european;

întrucât zgomotul avioanelor ar trebui redus în continuare, ținând cont de factorii de mediu, posibilitățile tehnice și consecințele economice;

întrucât ar fi oportun să se limiteze exploatarea avioanelor civile subsonice cu reacție care figurează în registrele statelor membre la cele care respectă standardele din capitolul 3 al anexei 16; întrucât retragerea treptată din registrele statelor membre a acelor avioane care nu respectă standardele din capitolul 3 ar fi avantajoasă atât pentru companiile aeriene cât și pentru constructori;

întrucât ar trebui acordată atenție specială problemelor țărilor în curs de dezvoltare;

întrucât, în caz de dificultăți tehnice sau economice, ar fi rezonabil să se acorde derogări limitate,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Scopul prezentei directive este limitarea exploatării avioanelor civile subsonice cu reacție definite la articolul 2.

(2)   Prezenta directivă se aplică avioanelor a căror masă maximă la decolare este cel puțin egală cu 34 000 kg și a căror configurație interioară maximă, certificată pentru tipul de avion respectiv, include mai mult de 19 locuri de pasageri, exclusiv locurile rezervate echipajului.

Articolul 2

(1)   Statele membre iau măsuri ca, începând de la 1 aprilie 1995, avioanele civile subsonice cu reacție echipate cu motoare al căror raport de diluție este mai mic de 2 să nu poată fi exploatate pe aeroporturi situate pe teritoriul lor, dacă nu sunt prevăzute cu un certificat acustic care să corespundă:

(a)

fie normelor enunțate în anexa 16 la Convenția privind aviația civilă internațională partea II capitolul 3 volumul 1, a doua ediție (1988),

(b)

fie normelor enunțate în anexa 16 la Convenția sus-menționată partea II capitolul 2 volumul 1, cu condiția să fi primit primul certificat individual de navigabilitate cu mai puțin de 25 de ani în urmă.

(2)   Statele membre iau măsuri ca, începând de la 1 aprilie 2002, toate avioanele civile subsonice cu reacție care sunt exploatate pe aeroporturi situate pe teritoriul lor să îndeplinească dispozițiile alineatului (1) litera (a).

(3)   Teritoriul menționat în alineatele (1) și (2) nu include departamentele de peste mări la care se face referire la articolul 227 alineatul (2) din tratat.

Articolul 3

Avioanele enumerate în anexă sunt exceptate de la dispozițiile articolului 2 alineatul (1) literele (a) și (b) în măsura în care:

(a)

aceste avioane civile subsonice cu reacție, prevăzute cu un certificat acustic conform normelor specificate în anexa 16 la Convenția privind aviația civilă internațională partea II capitolul 2 volumul 1, a doua ediție (1988), sunt exploatate spre aeroporturi comunitare în decursul unei perioade de referință de 12 luni cuprinsă între 1986 și 1990, aleasă de comun acord cu statele respective; și

(b)

aceste avioane erau înmatriculate în țările în curs de dezvoltare indicate în anexă în cursul anului de referință și continuă să fie exploatate de persoane fizice sau juridice stabilite în acele țări.

Articolul 4

Statele membre pot acorda derogări de la termenul de 25 de ani prevăzut la articolul 2 alineatul (1) litera (b) pentru o perioadă maximă de trei ani în total, pentru avioanele în legătură cu care o companie aeriană demonstrează că, în lipsa unei asemenea derogări, activitățile sale ar fi grav afectate.

Articolul 5

(1)   Statele membre acordă derogări de la articolul 2 alineatul (1) avioanelor care nu respectă standardele prevăzute în capitolul 3 din anexa 16, dar care pot fi modificate pentru a se conforma acestor standarde, cu respectarea următoarelor condiții:

(a)

există și este disponibil un echipament de conversie adecvat tipului de avion respectiv;

(b)

avioanele dotate cu un astfel de echipament respectă standardele din capitolul 3 al anexei 16, determinate în conformitate cu normele și procedurile tehnice acceptate de către statele membre, până la data la care se stabilesc norme și proceduri comune la nivel comunitar;

(c)

compania aeriană a comandat acest echipament înainte de 1 aprilie 1994;

(d)

compania aeriană a acceptat termenul de livrare cel mai apropiat pentru modificările respective.

(2)   Statele membre pot acorda derogări de la articolul 2 pentru avioanele care prezintă interes istoric.

Articolul 6

Statele membre pot acorda, pe baza principiului o derogare pentru fiecare avion comandat, derogări de la dispozițiile articolului 2 alineatul (1) pentru avioanele pentru care au fost comandate înainte de 1 aprilie 1994 câte un avion de înlocuire care respectă standardele capitolului 3 al anexei 16, cu condiția ca termenul de livrare cel mai rapid să fi fost acceptat de către companie.

Articolul 7

Sub rezerva aprobării din partea autorității competente a statului membru, companiile aeriene nu pot fi obligate, conform articolului 2 alineatul (1), să radieze din registre avioanele care nu respectă standardele din capitolul 3 al anexei 16 într-un ritm anual care să reprezinte mai mult de 10 % din flota proprie totală de avioane civile subsonice cu reacție.

Articolul 8

În cazuri individuale, statele membre pot autoriza utilizarea temporară pe aeroporturile de pe teritoriul lor a unor avioane care nu pot fi exploatate pe baza altor dispoziții din prezenta directivă. Această derogare se limitează la:

(a)

avioane a căror utilizare este de natură excepțională, astfel încât nu ar fi justificat refuzul unei derogări temporare;

(b)

avioane care efectuează zboruri necomerciale în scopul realizării unor lucrări de modificări, reparații sau întreținere.

Articolul 9

(1)   Orice stat membru care acordă derogări conform articolelor 4-7 informează autoritățile competente ale celorlalte state membre și Comisia, indicând motivele deciziei sale.

(2)   Orice stat membru recunoaște derogările acordate de către un alt stat membru pentru avioanele înmatriculate în registrele acestuia din urmă.

Articolul 10

(1)   Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive înainte de 1 iulie 1992.

Actele adoptate de către statele membre conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Statele membre comunică Comisiei textul actelor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 11

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 2 martie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

João PINHEIRO


(1)  JO C 111, 26.4.1991, p. 5.

(2)  JO C 13, 20.1.1992.

(3)  JO C 339, 31.12.1991, p. 89.

(4)  JO L 18, 24.1.1990, p. 26, astfel cum a fost modificată prin Directiva 83/206/CEE (JO L 117, 4.5.1983, p. 15).

(5)  JO L 363, 13.12.1989, p. 27.

(6)  JO C 328, 7.12.1987, p. 1.


ANEXĂ

LISTA AVIOANELOR EXCEPTATE CONFORM ARTICOLULUI 3

ALGERIA

Avion

Operator

Tip

Înmatriculare

B-727-2D6

7T-VEH

AIR ALGÉRIE

B-727-2D6

7T-VEI

AIR ALGÉRIE

B-727-2D6

7T-VEM

AIR ALGÉRIE

B-727-2D6

7T-VEP

AIR ALGÉRIE

B-737-2D6

7T-VEE

AIR ALGÉRIE

B-737-2D6

7T-VEG

AIR ALGÉRIE

B-737-2D6

7T-VEJ

AIR ALGÉRIE

B-737-2D6

7T-VEK

AIR ALGÉRIE

B-737-2D6

7T-VEL

AIR ALGÉRIE

B-737-2D6

7T-VEN

AIR ALGÉRIE

B-737-2D6

7T-VED

AIR ALGÉRIE

B-737-2D6

7T-VEQ

AIR ALGÉRIE


BURKINA FASO

Avion

Operator

Tip

Înmatriculare

B-707-336C

XT-ABX

NAGANGANNI


CHILE

Avion

Operator

Tip

Înmatriculare

B-707-331C

CC-CUE

FAST AIR CARRIER SF


REPUBLICA DOMINICANĂ

Avion

Operator

Tip

Înmatriculare

B-707-399C

HI-422CT

DOMINICANA DE AVIACIÓN


EGIPT

Avion

Operator

Tip

Înmatriculare

B-707-328C

SU-DAA

ZAS AIRLINE

B-707-336C

SU-DAC

ZAS AIRLINE

B-737-266

SU-BBX

EGYPT AIR

B-737-266

SU-AYL

EGYPT AIR

B-737-266

SU-AYK

EGYPT AIR

B-737-266

SU-AYI

EGYPT AIR

B-737-266

SU-BBW

EGYPT AIR

B-737-266

SU-AYO

EGYPT AIR


GHANA

Avion

Operator

Tip

Înmatriculare

F-28-2000

9G-ABZ

GHANA AIRWAYS CORPORATION


KENYA

Avion

Operator

Tip

Înmatriculare

DC-8-63

5Y-ZEB

AFRICAN SAFARI AIRWAYS Ltd


LIBYA

Avion

Operator

Tip

Înmatriculare

B-727-2L5

5A-DIC

LYBYAN ARAB AIRLINES

B-727-2L5

5A-DIB

LYBYAN ARAB AIRLINES

B-727-2L5

5A-DIA

LYBYAN ARAB AIRLINES

B-727-2L5

5A-DID

LYBYAN ARAB AIRLINES

B-727-2L5

5A-DIE

LYBYAN ARAB AIRLINES


MAURITANIA

Avion

Operator

Tip

Înmatriculare

F-28-4000

5T-CLF

AIR MAURITANIE

F-28-4000

5T-CLG

AIR MAURITANIE


MAROC

Avion

Operator

Tip

Înmatriculare

B-727-2B6

CN-RMO

ROYAL AIR MAROC

B-727-2B6

CN-CCF

ROYAL AIR MAROC

B-727-2B6

CN-CCG

ROYAL AIR MAROC

B-727-2B6

CN-CCH

ROYAL AIR MAROC

B-727-2B6

CN-CCW

ROYAL AIR MAROC

B-737-2B6

CN-RMI

ROYAL AIR MAROC

B-737-2B6

CN-RMJ

ROYAL AIR MAROC

B-737-2B6

CN-RMK

ROYAL AIR MAROC

B-707-351C

CN-RMB

ROYAL AIR MAROC

B-707-351C

CN-RMC

ROYAL AIR MAROC


NIGERIA

Avion

Operator

Tip

Înmatriculare

B-707-351C

5N-ASY

EAS CARGO AIRLINES

B-707-338C

5N-ARQ

DAS AIR CARGO

B-707-3F9C

5N-ABK

NIGERIA AIRWAYS Ltd


RWANDA

Avion

Operator

Tip

Înmatriculare

B-707-328C

9XR-JA

AIR RWANDA


SUDAN

Avion

Operator

Tip

Înmatriculare

B-707-338C

ST-ALP

TRANS ARABIAN AIR TRANSPORT


PARAGUAY

Avion

Operator

Tip

Înmatriculare

DC-8-63

ZP-CCH

LÍNEAS AÉREAS PARAGUAYAS (AIR PARAGUAY)


URUGUAY

Avion

Operator

Tip

Înmatriculare

B-707-387B

CX-BNU

PRIMERAS LÍNEAS URUGUAYAS DE NAVEGACIÓN AÉREA (PLUNA)


SWAZILAND

Avion

Operator

Tip

Înmatriculare

DC-8F-54

3D-ADV

AFRICAN INTERNATIONAL AIRWAYS (PTY) Ltd


TUNISIA

Avion

Operator

Tip

Înmatriculare

B-727-2H3

TS-JHT

TUNIS AIR


ZAIR

Avion

Operator

Tip

Înmatriculare

B-707-329C

90-CBS

SCIBE AIRLIFT


ZIMBABWE

Avion

Operator

Tip

Înmatriculare

B-707-330B

Z-WKU

AIR ZIMBABWE

B-707-330B

Z-WKV

AFRICAN AIRLINES INTERNATIONAL


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

116


31992R0881


L 095/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 881/92 AL CONSILIULUI

din 26 martie 1992

privind accesul pe piața transportului rutier de mărfuri în cadrul Comunității către sau dinspre teritoriul unui stat membru sau care traversează teritoriul unuia sau mai multor state membre

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 75,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât instituirea unei politici comune de transport implică, între altele, stabilirea unor norme comune aplicabile accesului pe piața transportului rutier internațional de mărfuri pe teritoriul Comunității; întrucât aceste norme trebuie stabilite astfel încât să contribuie la realizarea pieței interne a transporturilor;

întrucât aceste măsuri uniforme pentru accesul pe piață implică de asemenea libertatea de a furniza servicii prin eliminarea tuturor restricțiilor impuse furnizorului de servicii în temeiul nationalității sale sau al faptului că este stabilit într-un alt stat membru decât cel în care urmează a fi furnizat serviciul respectiv;

întrucât, în ceea ce privește transportul dinspre un stat membru către o țară terță și invers, punerea în aplicare a libertății de a furniza servicii pentru călătoria pe teritoriul statului membru de încărcare sau descărcare ar trebui amânată până la încheierea sau modificarea acordurilor adecvate cu țările terțe, pentru a garanta respectarea principiului nediscriminării și egalității condițiilor de concurență între transportatorii comunitari;

întrucât, conform deciziei Curții de Justiție din 22 mai 1985 în cazul 13/83 (4) și concluziilor adoptate pe 28 și 29 iunie 1985 de către Consiliul European privind comunicarea Comisiei cu privire la finalizarea pieței interne, Consiliul adoptă, pe 21 iunie 1988, Regulamentul (CEE) nr. 1841/88 (5) care modifică Regulamentul (CEE) nr. 3164/76 privind accesul pe piața transportului rutier internațional de marfă (6);

întrucât, în conformitate cu articolul 4a din Regulamentul (CEE) nr. 3164/76 introdus prin Regulamentul (CEE) nr. 1841/88 din 1 ianuarie 1993, contingentele comunitare, contingentele bilaterale între statele membre și contingentele pentru traficul de tranzit spre și dinspre statele terțe vor fi eliminate pentru tipurile de transporturi menționate în acel articol și se va introduce regimul de acces pe piață fără restricții cantitative, bazat pe criterii calitative pe care trebuie să le îndeplinească transportatorii rutieri;

întrucât aceste criterii calitative sunt stabilite în principal în Directiva 74/561/CEE a Consiliului din 12 noiembrie 1974 privind accesul la profesia de operator de transport rutier în operațiunile de transport intern și internațional, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 89/483/CEE a Consiliului din 21 iunie 1989 (7);

întrucât, în temeiul articolului 4b din Regulamentul (CEE) nr. 3164/76, introdus prin Regulamentul (CEE) nr. 1841/88, Consiliul trebuie să adopte măsurile necesare pentru punerea în aplicare a articolului 4a menționat anterior;

întrucât în ceea ce privește normele de aplicare a regimului de acces, transportul rutier internațional de mărfuri trebuie să fie condiționat de deținerea autorizației de transport comunitar necontingentat;

întrucât în prezent, în conformitate cu Prima Directivă a Consiliului din 23 iulie 1962 privind stabilirea unor norme comune pentru anumite tipuri de transporturi rutiere de mărfuri între statele membre (8), un anumit număr de tipuri de transport este scutit de orice contingent și sistem de autorizare de transport; întrucât, în cadrul noii organizări a pieței introduse prin prezentul regulament, trebuie menținut un sistem de scutire de autorizația comunitară și de orice altă autorizație de transport pentru unele dintre acele tipuri de transporturi, datorită naturii lor speciale;

întrucât trebuie stabilite condițiile care reglementează eliberarea și retragerea autorizațiilor și tipurile de transporturi cărora li se aplică, perioadele de valabilitate și normele detaliate pentru utilizarea acestora,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Prezentul regulament se aplică transportului rutier internațional de mărfuri în numele terților contra cost pentru călătoriile efectuate pe teritoriul Comunității.

(2)   În cazul transporturilor dinspre un stat membru către o țară terță și invers, prezentul regulament se va aplica pe parcursul acelei porțiuni a călătoriei care se efectuează pe teritoriul statului membru de încărcare sau descărcare, după încheierea acordului necesar între Comunitate și țara terță respectivă.

(3)   Până la încheierea acordurilor între Comunitate și țările terțe respective, prezentul regulament nu aduce atingere:

dispozițiilor privind transporturile menționate la alineatul (2) incluse în acordurile bilaterale încheiate de statele membre cu țările terțe. Cu toate acestea, statele membre se vor strădui să adapteze acele acorduri pentru a asigura respectarea principiului nediscriminării între transportatorii rutieri comunitari;

dispozițiilor privind transporturile menționate la alineatul (2), incluse în acordurile bilaterale încheiate între statele membre care, fie conform unor autorizații bilaterale, fie unor aranjamente de liberalizare, permit încărcarea și descărcarea într-un stat membru de către transportatori rutieri care nu sunt stabiliți în acel stat.

Articolul 2

În sensul prezentului regulament:

vehicul” înseamnă un autovehicul înmatriculat într-un stat membru, sau o combinație cuplată de vehicule care să aibă cel puțin autovehiculul înmatriculat într-un stat membru, utilizat exclusiv pentru transportul de mărfuri;

transporturi internaționale” înseamnă:

o călătorie efectuată de un vehicul al cărei punct de plecare și punct de sosire se află în două state membre diferite, cu sau fără tranzitarea unuia sau mai multor state membre sau țări terțe;

o călătorie efectuată de un vehicul dintr-un stat membru către o țară terță sau invers, cu sau fără tranzitarea unuia sau mai multor state membre sau țări terțe;

o călătorie efectuată de un vehicul între țări terțe, cu tranzitarea teritoriului unuia sau mai multor state membre;

o călătorie fără încărcătură în legătură cu un astfel de transport.

Articolul 3

(1)   Transportul internațional se efectuează pe baza autorizației comunitare.

(2)   Autorizația comunitară este eliberată de un stat membru, în conformitate cu articolele 5 și 7, oricărui transportator rutier care transportă mărfuri în numele terților contra cost, care:

este stabilit într-un stat membru, denumit în continuare „statul membru de stabilire”, în conformitate cu legislația acelui stat membru;

este autorizat, în acel stat membru, în conformitate cu legislația comunitară și cu cea a statului respectiv privind accesul la ocupația de operator de transport rutier, să efectueze transporturi internaționale rutiere de mărfuri.

Articolul 4

Autorizația comunitară menționată la articolul 3 înlocuiește documentul eliberat de autoritățile competente din statul membru de stabilire, în cazul în care există un asemenea document, certificând faptul că transportatorului rutier i s-a acordat acces pe piața transportului rutier internațional de mărfuri.

Pentru transporturile cuprinse în domeniul de aplicare al prezentului regulament, aceasta înlocuiește atât autorizațiile comunitare, cât și autorizațiile bilaterale între statele membre care sunt necesare până la intrarea în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 5

(1)   Autorizația comunitară menționată la articolul 3 este eliberată de autoritățile de resort din statul membru de stabilire.

(2)   Statele membre eliberează deținătorului originalul autorizației comunitare, care este păstrat de întreprinderea de transporturi rutiere, precum și un număr de copii conforme corespunzător numărului de vehicule aflate la dispoziția deținătorului autorizației comunitare, fie în proprietate, fie, de exemplu, în temeiul unor contracte de cumpărare, închiriere sau leasing.

(3)   Autorizația comunitară va corespunde modelului stabilit în Anexa I, care stabilește și condițiile care guvernează utilizarea acesteia.

(4)   Autorizația comunitară este eliberată pe numele transportatorului rutier, acesta neputând să o transfere unei părți terțe. O copie conformă este păstrată în vehicul și este prezentată la solicitarea agenților autorizați de control.

Articolul 6

Autorizația comunitară este eliberată pentru o perioadă de cinci ani, cu posibilitate de reînnoire.

Articolul 7

Ori de câte ori se înaintează o cerere pentru obținerea unei autorizații comunitare, timp de nu mai mult de cinci ani de la eliberare și ulterior cel puțin o dată la cinci ani, autoritățile comptente ale statului membru de stabilire verifică dacă transportatorul rutier îndeplinește sau încă îndeplinește condițiile stabilite la articolul 3 alineatul (2).

Articolul 8

(1)   În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile stabilite la articolul 3 alineatul (2), autoritățile competente ale statului membru de stabilire resping cererea de eliberare sau reînnoire a unei autorizații comunitare, prin intermediul unei decizii motivate.

(2)   Autoritățile competente retrag autorizația comunitară în cazul în care deținătorul:

nu mai îndeplinește condițiile stabilite la articolul 3 alineatul (2);

a furnizat informații incorecte privind datele solicitate pentru eliberarea unei autorizații comunitare.

(3)   În cazul unor încălcări grave sau al unor încălcări minore repetate ale reglementărilor privind transportul, autoritățile competente ale statului membru de stabilire al transportatorului rutier care a comis aceste încălcări pot, între altele, să suspende temporar sau parțial copiile conforme ale autorizației comunitare.

Aceste sancțiuni sunt stabilite ținându-se cont de gravitatea încălcării comise de deținătorul autorizației comunitare și avându-se în vedere numărul total de copii conforme pe care acesta le deține pentru traficul internațional.

Articolul 9

Statele membre garantează faptul că solicitantul sau deținătorul unei autorizații comunitare poate să atace orice decizie de refuz sau retragere a autorizației din partea autorităților competente ale statului membru de stabilire.

Articolul 10

Până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, statele membre informează Comisia asupra numărului de transportatori rutieri care dețin autorizații comunitare la data de 31 decembrie a anului anterior și asupra numărului de copii conforme corespunzătoare vehiculelor în circulație la acea dată.

Articolul 11

(1)   Statele membre își acordă asistență reciprocă pentru garantarea aplicării și monitorizării prezentului regulament.

(2)   În cazul în care autoritățile competente ale unui stat membru constată o încălcare a prezentului regulament imputabilă unui transportator rutier dintr-un alt stat membru, statul membru pe teritoriul căruia s-a constatat încălcarea informează autoritățile competente ale statului membru în care este înregistrat transportatorul rutier și poate solicita autorităților competente ale statului membru de stabilire să impună sancțiuni în conformitate cu prezentul regulament.

(3)   În cazul unei încălcări grave sau al unor încălcări minore repetate ale reglementărilor privind transportul, autoritățile competente ale statului membru în care este stabilit transportatorul rutier examinează modalitățile în care sunt aplicate sancțiunile prevăzute la articolul 8 alineatul (3) și comunică decizia acestora autorităților competente din statul membru în care au fost constatate încălcările.

Articolul 12

Se abrogă următoarele acte:

Regulamentul (CEE) nr. 3164/76 al Consiliului;

articolul 4 din Directiva 75/130/CEE a Consiliului din 17 februarie 1975 privind stabilirea unor norme comune pentru anumite tipuri de transport combinat de mărfuri între statele membre (9),

Directiva 65/269/CEE a Consiliului din 13 mai 1965 privind standardizarea anumitor reguli legate de autorizațiile pentru transportul rutier de mărfuri în numele terților contra cost între statele membre (10),

Decizia 80/48/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1979 privind ajustarea capacității pentru transporturile rutiere de mărfuri cu vehicule în numele terților contra cost între statele membre (11).

Articolul 13

Prin prezentul regulament se modifică Prima Directivă a Consiliului din 23 iulie 1962 după cum urmează:

1.

Titlul este înlocuit prin: „Prima Directivă a Consiliului din 23 iulie 1962 de stabilire a unor norme comune pentru anumite tipuri de transport rutier de marfă”.

2.

Articolul 1 este înlocuit cu următorul text:

„Articolul 1

(1)   În condițiile stabilite la alineatul (2), statele membre liberalizează tipurile de transport rutier internațional de marfă în numele terților contra cost și în nume propriu, prevăzute în anexă, în cazul în care acest transport este efectuat către sau dinspre sau cu tranzitarea teritoriului acestora.

(2)   Tipurile de transport și călătorii fără încărcătură efectuate în conexiune cu transporturile prevăzute în anexă sunt scutite de autorizația comunitară și de orice autorizație de transport.”

3.

Anexa II este eliminată iar textul Anexei I este înlocuit cu textul care figurează în Anexa II la prezentul regulament.

Articolul 14

Statele membre transmit Comisiei măsurile pe care le-au luat pentru punerea în aplicare a prezentului regulament.

Articolul 15

Prezentul regulament va intra în vigoare în ziua următoare publicării sale în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Acesta se aplică de la 1 ianuarie 1993.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 26 martie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

Joaquim FERREIRA DO AMARAL


(1)  JO C 238, 13.9.1991, p. 2.

(2)  JO C 39, 17.2.1992.

(3)  JO C 40, 17.2.1992, p. 15.

(4)  ECR 1985, p. 1513.

(5)  JO L 163, 30.6.1988, p. 1.

(6)  JO L 357, 29.12.1976, p. 1, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 3914/90 (JO L 375, 31.12.1990, p. 7).

(7)  JO L 308, 19.11.1974, p. 1, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 3572/90 (JO L 353, 17.12.1990, p. 12).

(8)  JO L 70, 6.8.1962, p. 2005/62, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 84/647/CEE (JO L 335, 22.12.1984, p. 72).

(9)  JO L 48, 22.2.1975, p. 31, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 91/224/CEE (JO L 103, 23.4.1991, p. 1).

(10)  JO 88, 24.5.1965, p. 1469/65, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 85/505/CEE (JO L 309, 21.11.1985, p. 27).

(11)  JO L 18, 24.1.1980, p. 21.


ANEXA I

ANEXĂ

Image

Image


ANEXA II

ANEXĂ

Tipuri de transporturi scutite de orice autorizație comunitară și de orice autorizație de transporturi

1.   Transportul corespondenței în cadrul unui serviciu public.

2.   Transportul vehiculelor deteriorate sau cu defecțiuni.

3.   Transporturilor mărfurilor în autovehicule a căror greutate admisă cu încărcătură, inclusiv cea a remorcilor, nu depășește șase tone sau a căror încărcătură utilă admisă, inclusiv cea a remorcilor, nu depășește 3,5 tone.

4.   Transportul mărfurilor în autovehicule, cu respectarea următoarelor condiții:

(a)

mărfurile transportate trebuie să fie în proprietatea întreprinderii sau trebuie să fi fost vândute, cumpărate, împrumutate sau închiriate, produse, extrase, procesate sau reparate de către întreprindere;

(b)

scopul călătoriei trebuie să fie transportul mărfurilor la sau de la întreprindere sau mutarea acestora, fie în interiorul întreprinderii, fie în exteriorul acesteia, pentru propriile cerințe;

(c)

autovehiculele utilizate pentru aceste transporturi trebuie să fie conduse de angajați ai întreprinderii;

(d)

vehiculele care transportă mărfurile trebuie să fie proprietatea întreprinderii sau să fi fost achiziționate de aceasta cu plata la o dată ulterioară sau închiriate, cu condiția ca în ultimul caz acestea să îndeplinească condițiile Directivei 84/647/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1984 privind utilizarea vehiculelor închiriate fără șoferi pentru transportul rutier de marfă (1).

Această prevedere nu se aplică utilizării unui vehicul de înlocuire în cursul unei defecțiuni de scurtă durată a vehiculului utilizat în mod normal;

(e)

transportul trebuie să fie strict auxiliar activităților generale ale întreprinderii.

5.   Transportul produselor, aparatelor, echipamentelor medicale și al altor articole necesare asistenței medicale în caz de urgență, în special în caz de dezastre naturale.


(1)  JO L 335, 22.12.1984, p. 72.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

123


31992L0022


L 129/11

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 92/22/CEE A CONSILIULUI

din 31 martie 1992

privind geamurile securizate și materialele pentru geamurile autovehiculelor și ale remorcilor acestora

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100a,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în colaborare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât este important să se adopte măsurile de realizare progresivă a pieței interne în cursul unei perioade care expiră la 31 decembrie 1992; întrucât piața internă necesită un spațiu fără frontiere interne în care este asigurată circulația liberă a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor;

întrucât metoda de armonizare totală se impune în perspectiva realizării integrale a pieței interne;

întrucât această metodă trebuie să fie utilizată cu ocazia revizuirii ansamblului de proceduri de omologare CEE, în temeiul Rezoluției Consiliului din 7 mai 1985 privind o nouă abordare în materie de armonizare tehnică și de standardizare;

întrucât specificațiile privind geamurile securizate diferită de la un stat membru la altul; întrucât de aici rezultă necesitatea de a adopta specificații identice în toate statele membre, fie în completare, fie în locul reglementărilor lor actuale, în special pentru a permite punerea în aplicare, pentru fiecare tip de vehicul, a procedurii de omologare CEE care face obiectul Directivei 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitor la omologarea autovehiculelor și remorcilor acestora (4), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 87/403/CEE (5);

întrucât o reglementare privind geamurile securizate necesită specificații referitoare nu atât la fabricarea lor cât, în aceeași măsură, instalarea acestora pe autovehicule;

întrucât, printr-o procedură de omologare armonizată a geamurilor securizate, fiecare stat membru poate constata respectarea specificațiilor comune de fabricație și de testare și poate informa celelalte state membre cu privire la constatarea făcută prin trimiterea unei copii a certificatului de omologare stabilit pentru fiecare tip de geam securizat; întrucât, prin aplicarea unei mărci de omologare pe toate geamurile securizate conform cu tipul omologat, un control tehnic al acestor geamuri în celelalte state membre nu se mai justifică;

întrucât, în ceea ce privește parbrizele, siguranța prezintă o importanță specială deoarece, mai mult decât alte geamuri, acestea sunt susceptibile de a fi supuse unor lovituri violente fie în cazul coliziunilor, fie în cazul șocurilor exterioare și pot fi, astfel, la originea unor grave accidente corporale; întrucât soluțiile care trebuie reținute, având ca scop apropierea legislațiilor statelor membre a căror diferențiere creează dificultăți în procesul de schimbare, trebuie să țină cont și de cerințele în ce privește siguranța circulației rutiere și de necesitatea ameliorării acesteia,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Fiecare stat membru omologhează orice tip de geam securizat inclus în domeniul de aplicare definit la punctul 1 din anexa I, dacă acesta este conform cu specificațiile privind construcția și testarea.

(2)   Fiecare stat membru acordă omologarea oricărui tip de vehicul, dacă acesta este conform cu specificațiile de instalare prevăzute în anexa III.

(3)   Statul membru care a inițiat procedura de omologare CEE ia măsurile necesare pentru a supraveghea, dacă acest lucru este necesar, conformitatea fabricării cu tipul omologat, la nevoie, în colaborare cu autoritățile competente ale celorlalte state membre.

Articolul 2

Orice cerere de omologare CEE se introduce de către producător sau mandatarul său pe lângă un stat membru. Acest stat membru atribuie producătorului sau mandatarului său o marcă de omologare CEE în conformitate cu specificațiile de la punctele 4.4 - 4.7 din anexa II pentru fiecare tip de geam securizat omologat în temeiul articolului 1.

Statele membre iau toate hotărârile necesare pentru a împiedica utilizarea mărcilor care pot crea confuzii între tipurile de geamuri securizate al căror tip a fost omologat în temeiul articolului 1.

Articolul 3

Autoritățile competente din fiecare stat membru trimit autorităților competente din alte state membre, în termen de o lună, copia certificatelor de omologare stabilite pentru fiecare tip de geam securizat și, în ceea ce privește instalarea acestuia, pentru fiecare tip de vehicul pentru care ele acordă omologarea.

Articolul 4

Statele membre nu pot interzice introducerea pe piață și utilizarea geamurilor securizate din motive privind fabricarea lor, dacă acestea poartă marca de omologare CEE.

Articolul 5

(1)   Dacă statul membru care a inițiat procedura de omologare CEE constată că mai multe geamuri securizate care poartă aceeași marcă de omologare nu sunt conforme cu tipul omologat, acesta ia măsurile necesare astfel încât să fie asigurată conformitatea fabricației cu tipul omologat. Autoritățile competente ale acestui stat informează autoritățile din celelalte state membre cu privire la măsurile luate care pot ajunge, dacă este cazul, până la retragerea omologării CEE. Autoritățile menționate adoptă aceleași dispoziții dacă sunt informate de autoritățile competente din alt stat membru despre existența unei asemenea lipse de conformitate.

(2)   Autoritățile competente din statele membre se informează reciproc, în termen de o lună, despre retragerea unei omologări CEE acordată, precum și despre motivele care justifică această măsură.

(3)   Dacă statul membru care a inițiat procedura de omologare CEE contestă lipsa de conformitate despre care a fost informat, statele membre interesate depun eforturi de soluționare a diferendului. Se informează Comisia. Aceasta procedează, după caz, la consultări corespunzătoare pentru găsirea unei soluții.

Articolul 6

Se motivează cu precizie orice hotărâre luată în temeiul prevederilor adoptate prin punerea în aplicare a prezentei directive privind refuzul sau retragerea omologării pentru componente ori interzicerea desfacerii și utilizării pe piață. O astfel de hotărâre se notifică persoanei interesate prin indicarea căilor de atac puse la dispoziție prin legislația în vigoare în statele membre și a termenelor în care aceste acțiuni pot fi introduse.

Articolul 7

Statele membre nu pot refuza omologarea CEE sau omologarea națională a unui tip de vehicul, nici să refuze sau să interzică vânzarea, introducerea în circulație sau utilizarea vehiculelor, din motive privind geamurile securizate, dacă acestea poartă marca de omologare CEE și dacă sunt instalate conform specificațiilor din anexa III.

Articolul 8

Se înțelege prin vehicul, în sensul prezentei directive, orice autovehicul destinat să circule pe șosea, care are cel puțin patru roți și o viteză maximă prin construcție mai mare de 25 kilometri pe oră, precum și remorca acestuia, cu excepția vehiculelor care se deplasează pe șine, a tractoarelor sau a mașinilor agricole sau forestiere, precum și a utilajelor de șantier.

Clasificarea internațională a acestor vehicule este cea care este consemnată în nota (B) din anexa I la Directiva 70/156/CEE.

Articolul 9

Modificările necesare pentru adaptarea la progresul tehnic a specificațiilor din anexe se adoptă de către Comisie conform procedurii prevăzute la articolul 13 din Directiva 70/156/CEE.

Articolul 10

(1)   Statele membre adoptă și publică, înainte de 1 iulie 1992, dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive. Ele informează imediat Comisia.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere în momentul publicării lor oficiale. Modalitățile acestei trimiteri se stabilesc de către statele membre.

Aceste dispoziții se aplică de la 1 octombrie 1992.

(2)   Statele membre transmit Comisiei textul dispozițiilor principale de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 11

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 31 martie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

Vitor MARTINS


(1)  JO C 95, 12.4.1990, p. 1.

(2)  JO C 284, 12.11.1990, p. 80 și Decizia din 12.2.1992 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO C 225, 10.9.1990, p. 9.

(4)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1.

(5)  JO L 220, 8.8.1987, p. 44.


LISTA DE ANEXE

ANEXA I

ANEXA II

ANEXA II A

ANEXA II B

ANEXA II C

ANEXA II D

ANEXA II E

ANEXA II F

ANEXA II G

ANEXA II H

ANEXA II I

ANEXA II J

ANEXA II K

ANEXA II L

ANEXA II M

ANEXA II N

ANEXA II O

ANEXA II P

Apendicele 1

Apendicele 2

Apendicele 3

Apendicele 4

Apendicele 5

Apendicele 6

Apendicele 7

ANEXA III

Apendice

ANEXA I

DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIȚII

A se vedea Directiva Comisiei 2001/92/CE, JO L 291, 8.11.2001, p. 24.

ANEXA II

GEAMURI – PREVEDERI PENTRU FABRICAȚIE ȘI TESTARE, CEREREA DE OMOLOGARE CEE, MARCAJE, OMOLOGAREA CEE, MODIFICAREA SAU EXTENSIA OMOLOGĂRII CEE, CONFORMITATEA PRODUCȚIEI ȘI SANCȚIUNI PENTRU NECONFORMITATEA PRODUCȚIEI

A se vedea Directiva Comisiei 2001/92/CE, JO L 291, 8.11.2001, p. 24.

ANEXA III

VEHICULE – PREVEDERI PENTRU INSTALAREA PE VEHICULE A PARBRIZELOR ȘI GEAMURILOR, ALTELE DECÂT PARBRIZELE

1.   Parbrizele și geamurile - altele decât parbrizele, trebuie să fie instalate astfel încât, în pofida solicitărilor la care este supus vehiculul în condiții normale de circulație, acestea să rămână la locul lor și să continue să asigure vizibilitatea și siguranța ocupanților vehiculului.

Pentru toate autovehiculele de categoria M și N, trebuie efectuate următoarele verificări:

parbrizul trebuie să poarte marca de omologare CEE corespunzătoare, descrisă la punctul 4.4 din anexa II, urmată de unul dintre simbolurile complementare prevăzute la punctul 4.5.1 din anexa II;

2.1.1.   parbrizul să fie omologat pentru tipul de vehicul pe care este instalat;

2.1.2.   parbrizul să fie corect instalat față de punctul „R” al vehiculului. Această verificare poate fi făcută la alegerea conducătorului de vehicul, pe vehicul sau pe desene.

2.2.   Geamurile laterale trebuie să poarte marca de omologare CEE corespunzătoare, descrisă la punctul 4.4 din anexa II. Geamurile laterale și luneta din spate, care asigură conducătorului câmpul de 180° de vizibilitate directă înainte, sau câmpul de vizibilitate indirectă prin intermediul retrovizoarelor interne și externe, corespunzătoare deciziilor Directivei 71/127/CEE, nu trebuie să poarte simbolul complementar prevăzut la punctul 4.5.2 din anexa II.

2.3.   Geamul acoperișului culisant trebuie să poarte marca de omologare CEE descrisă la punctul 4.4 din anexa II. Acoperișurile culisante pot purta simbolul complementar prevăzut la punctul 4.5.2 din anexa II.

2.4.   Trebuie să se verifice ca geamurile, altele decât cele prevăzute la punctele 2.1 până la 2.3 (care intră, de exemplu, în compoziția geamurilor de separare interioare) să poarte marca de omologare CEE descrisă la punctul 4.4 din anexa II, urmată, dacă este cazul, de simbolul complementar prevăzut la punctul 4.5.2 din anexa II.

3.   Pentru toate vehiculele din categoria 0, trebuie să se verifice dacă geamurile poartă marca de omologare CEE descrisă la punctul 4.4 din anexa II, urmată, dacă este cazul, de simbolul complementar prevăzut la punctul 4.5.2 din anexa II.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

130


31992L0024


L 129/154

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 92/24/CEE A CONSILIULUI

din 31 martie 1992

privind dispozitivele limitatoare de viteză sau sistemele similare de limitare a vitezei montate pe diferite categorii de autovehicule

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 100a,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât este necesar să fie adoptate măsurile de instituire progresivă a pieței interne pe o perioadă care se va încheia la 31 decembrie 1992; întrucât piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne în care este asigurată libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor;

întrucât cerințele tehnice pe care trebuie să le îndeplinească autovehiculele în conformitate cu dreptul intern se referă, între altele, la limitarea vitezei pentru anumite categorii de vehicule;

întrucât aceste cerințe diferă de la un stat membru la altul; întrucât este, de aceea, necesar să fie adoptate aceleași dispoziții de către toate statele membre, fie în completarea, fie în locul normelor lor actuale pentru a facilita aplicarea la fiecare tip de vehicul a procedurii de omologare CEE care a făcut obiectul Directivei 70/156/CEE (4);

întrucât, în scopul îmbunătățirii siguranței rutiere și pentru reducerea gravității accidentelor în care sunt implicate vehicule grele de transport de mărfuri și de pasageri se consideră ca urgentă necesitatea dotării vehiculelor din aceste categorii cu un dispozitiv limitator de viteză;

întrucât, în domeniul mediului și al economiei, poate fi realizată reducerea poluării aerului și a consumului de carburant;

întrucât, în toate cazurile în care Consiliul împuternicește Comisia să aplice norme stabilite în sectorul autovehiculelor, este necesar să se prevadă o procedură de consultare prealabilă între Comisie și statele membre în cadrul unui comitet consultativ;

întrucât în cadrul programului Drive sunt necesare și utile activități de cercetare în domeniul dezvoltării limitatoarelor variabile comandate în funcție de limitările de viteză justificate de starea drumurilor și de condițiile de circulație,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

În sensul prezentei directive:

„vehicul” înseamnă orice autovehicul din categoriile N2 și M3, având masa maximă admisibilă mai mare de 10 tone și din categoria N3, aceste categorii fiind cele prezentate în anexa I la Directiva 70/156/CEE, destinat circulației rutiere, având cel puțin patru roți și o viteză maximă din construcție mai mare de 25 kilometri pe oră;

„dispozitiv limitator de viteză” înseamnă un limitator de viteză pentru care poate fi realizată omologarea unui ansamblu tehnic în sensul articolului 9a din Directiva 70/156/CEE. Sistemele de limitare prin construcție a vitezei maxime a vehiculelor, integrate de la început în momentul proiectării vehiculelor, trebuie să îndeplinească aceleași cerințe ca și dispozitivele limitatoare de viteză.

Articolul 2

Statele membre nu pot:

refuza omologarea CEE sau omologarea națională a unui vehicul ori refuza sau interzice vânzarea, înmatricularea, punerea în circulație sau utilizarea unui vehicul din motive care privesc echiparea sa cu dispozitive limitatoare de viteză;

refuza omologarea CEE a unui ansamblu tehnic sau omologarea națională a unui dispozitiv limitator de viteză sau să interzică vânzarea ori utilizarea unui dispozitiv limitator de viteză;

dacă sunt îndeplinite cerințele din anexele la prezenta directivă.

Articolul 3

Orice modificare necesară adaptării cerințelor din anexele la prezenta directivă la progresul tehnic este adoptată în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 13 din Directiva 70/156/CEE.

Articolul 4

Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până cel târziu la 1 ianuarie 1993. Ele informează imediat Comisia cu privire la aceasta.

Când statele membre adoptă dispozițiile menționate la primul paragraf, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 5

Începând de la 1 ianuarie 1994, statele membre:

nu mai pot elibera documentul prevăzut în articolul 10 alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva 70/156/CEE pentru un tip de vehicule al cărui dispozitiv limitator de viteză nu se conformează dispozițiilor din prezenta directivă;

pot refuza omologarea națională pentru tipurile de vehicule al căror limitator de viteză nu se conformează dispozițiilor din prezenta directivă.

Începând de la 1 octombrie 1994, statele membre pot interzice prima punere în circulație a vehiculelor al căror limitator de viteză nu corespunde cerințelor din prezenta directivă.

Articolul 6

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 31 martie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

Vitor MARTINS


(1)  JO C 229, 4.9.1991, p. 5.

(2)  JO C 13, 20.1.1992, p. 505, JO C 67, 16.3.1992.

(3)  JO C 40, 17.2.1992, p. 54.

(4)  Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970, de apropiere a legislațiilor statelor membre privind omologarea autovehiculelor și a remorcilor acestora (JO L 42, 23.2.1970, p. 1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 87/403/CEE (JO L 220, 8.8.1987, p. 44).


ANEXA I

1.   DOMENIUL DE APLICARE

1.1.   Prezenta directivă se aplică dispozitivelor limitatoare de viteză omologate CEE atât ca ansambluri tehnice ale autovehiculelor, cât și ca instalații pe autovehicule, în conformitate cu definiția din articolul 1.

Autovehiculele a căror viteză maximă este mai mică din construcție decât viteza stabilită, așa cum a fost prevăzută în Directiva 92/6/CEE a Consiliului din 10 februarie 1992 privind instalarea și utilizarea în cadrul Comunității (1) a limitatoarelor de viteză la anumite categorii de autovehicule, pot să nu fie dotate cu un dispozitiv limitator de viteză sau cu un sistem de limitare a vitezei.

Obiectivul prezentei directive este limitarea la o valoare specificată a vitezei maxime a tuturor vehiculelor grele de transport de mărfuri și de pasageri. Acest obiectiv este realizat cu ajutorul unui dispozitiv limitator de viteză sau a unui sistem de limitare a vitezei montat pe vehicul, a cărui principală funcție este controlul alimentării motorului cu carburant.

2.   DEFINIȚII

2.1.   În sensul prezentei directive:

2.2.   „viteză limitată (Vlim)” înseamnă viteza maximă a vehiculului pe care nici construcția sa, nici echipamentul său nu îi permit să o depășească la acționarea totală a comenzii acceleratorului;

2.3.   „viteză fixată (Vfix)” înseamnă viteza medie prevăzută a vehiculului în condiții stabilizate;

2.4.   „viteză stabilizată (Vstab)”: viteza vehiculului în condițiile definite în anexa III punctul 1.1.4.2.3;

2.5.   „dispozitiv limitator de viteză” înseamnă dispozitiv a cărui funcție principală este de a regla alimentarea motorului cu carburant, în scopul limitării vitezei vehiculului la valoarea prevăzută;

2.6.   „masa proprie” înseamnă masa vehiculului în stare de funcționare, cu lichid de răcire, ulei, carburant, scule și roata de rezervă;

„tip de vehicul” înseamnă vehicule care nu prezintă diferențe esențiale în ceea ce privește următoarele caracteristici:

marca și tipul dispozitivului sau ale sistemului limitator de viteză, dacă sunt în dotare;

plaja de viteze în cadrul căreia poate fi stabilită limita din paleta definită pentru vehiculul de probă;

raportul putere maximă/masă proprie, mai mic sau egal cu cel de la vehiculul de probă;

și

raportul maxim regim motor/viteză a vehiculului în treapta cea mai ridicată de viteză, mai mic decât cel de la vehiculul de probă;

2.8.   „tip de dispozitiv limitator de viteză” înseamnă dispozitive limitatoare de viteză care nu prezintă diferențe esențiale între ele în ceea ce privește următoarele caracteristici:

marca și tipul;

plaja valorilor de viteză la care pot fi reglate;

modul de reglare al alimentării motorului cu carburant.

3.   CEREREA DE OMOLOGARE CEE A UNUI VEHICUL

3.1.   Cererea de omologare a unui tip de vehicul privind limitarea vitezei trebuie prezentată de către constructorul vehiculului sau de către reprezentantul acreditat al acestuia.

Cererea trebuie să fie însoțită de documentele menționate în continuare, în trei exemplare, precum și de următoarele informații:

3.2.1.   descrierea în detaliu a tipului de vehicul și a pieselor vehiculului privind limitarea de viteză, inclusiv datele și documentele menționate în anexa II, apendicele 1;

3.2.2.   trebuie prezentat un vehicul reprezentativ pentru tipul de vehicul care urmează să fie omologat serviciului tehnic care va efectua testările;

3.2.3.   un vehicul care nu are toate componentele specifice tipului respectiv poate fi admis la testări numai în cazul în care solicitantul poate convinge autoritatea competentă că absența componentelor omise nu are nici o influență asupra rezultatelor verificărilor în ceea ce privește cerințele din prezenta directivă.

3.3.   Autoritatea competentă trebuie să verifice existența dispozițiilor corespunzătoare care permit asigurarea unui control efectiv de conformitate a producției înainte de a se acorda omologarea CEE.

4.   OMOLOGAREA CEE

4.1.   Se acordă omologarea tipului de vehicul dacă vehiculul prezentat pentru omologare în conformitate cu prezenta directivă îndeplinește cerințele de la punctul 7 menționate în continuare.

Omologarea, extensia sau refuzul omologării de tip a unui vehicul conform prezentei directive trebuie notificată statelor membre prin intermediul unei fișe de comunicare conform modelului din anexa II apendicele 2 din prezenta directivă.

4.2.   Fiecare tip omologat primește un număr de omologare. Același stat membru nu poate atribui același număr unui alt tip de vehicul.

5.   CEREREA DE OMOLOGARE CEE A UNUI ANSAMBLU TEHNIC PENTRU UN DISPOZITIV LIMITATOR DE VITEZĂ

5.1.   Cererea de omologare CEE a unui dispozitiv limitator de viteză, ca ansamblu tehnic, trebuie prezentată de către producătorul dispozitivului limitator de viteză sau de reprezentantul acreditat al acestuia.

Pentru fiecare tip de dispozitiv limitator de viteză, cererea trebuie să fie însoțită:

5.2.1.   de un dosar, în 3 exemplare, cu descrierea caracteristicilor tehnice ale dispozitivului limitator de viteză și a modului de instalare pe unul sau mai multe tipuri de vehicule cărora le este destinat;

5.2.2.   de 5 eșantioane din tipul de dispozitiv limitator de viteză, care trebuie să aibă menționate lizibil și fără a putea fi șterse marca comercială a solicitantului și denumirea tipului;

5.2.3.   de un vehicul sau de un motor (pentru testările pe stand), dotat cu dispozitivul limitator de viteză de omologat, ales de solicitant de comun acord cu serviciul tehnic care efectuează testele.

5.3.   Autoritatea competentă trebuie să verifice existența dispozițiilor corespunzătoare care permit efectuarea unui control efectiv de conformitate a producției dispozitivului limitator de viteză înainte de a se acorda omologarea CEE.

6.   OMOLOGAREA

6.1.   Omologarea de tip a dispozitivului limitator de viteză se acordă dacă dispozitivul limitator de viteză prezentat pentru omologare în conformitate cu prezenta directivă corespunde cerințelor menționate în continuare la punctul 7.

6.2.   Fiecărui tip de dispozitiv limitator de viteză omologat i se va atribui un număr de omologare. Primele două cifre (00 pentru directivă în forma sa inițială) indică numărul de ordine atribuit seriei de amendamente corespunzătoare celor mai recente modificări tehnice importante aduse directivei, la data eliberării omologării. Același stat membru nu poate atribui același număr unui alt tip de dispozitiv limitator de viteză.

6.3.   Omologarea, extensia sau refuzul omologării de tip pentru un dispozitiv limitator de viteză prin aplicarea prezentei directive este notificată statelor membre prin intermediul unei fișe de comunicare conform modelului din anexa II apendicele 4 din prezenta directivă.

Marca de omologare internațională trebuie aplicată într-un loc vizibil și ușor accesibil, specificat în certificatul de omologare, pe fiecare dispozitiv limitator de viteză conform cu un anumit tip de dispozitiv limitator de viteză omologat în conformitate cu prezenta directivă; această marcă este formată de:

6.4.1.   un dreptunghi în interiorul căruia se află litera „e” urmată de numărul specific țării care a eliberat omologarea;

și

6.4.2   un număr de omologare, în conformitate cu indicațiile din certificatul de omologare CEE (vezi anexa II, apendicele 4) lângă dreptunghiul care constituie marca de omologare.

6.5.   Marca de omologare trebuie să fie clar lizibilă și de neșters.

6.6.   Un exemplu pentru prezentarea mărcii de omologare este menționat în anexa II, apendicele 5 din prezenta directivă.

7.   CERINȚE

7.1.   Generalități

7.1.1.   Limitarea de viteză trebuie să fie astfel încât, la o utilizare normală și indiferent de vibrațiile la care ar putea fi supus, vehiculul să corespundă dispozițiilor prezentei directive. Dispozitivul limitator de viteză trebuie proiectat, fabricat și montat astfel încât vehiculul pe care este instalat să fie conform cu dispozițiile prezentei directive în cazul unei utilizări normale.

În mod special, dispozitivul limitator de viteză instalat pe vehicul trebuie proiectat, fabricat și montat astfel încât să reziste fenomenelor de coroziune și de îmbătrânire la care se presupune că va fi supus și trebuie să fie inviolabil.

7.1.2.1.   Este necesar ca limita stabilită să nu poată, în nici un caz, fi mărită sau anulată la vehiculele aflate în exploatare, indiferent dacă această modificare este provizorie sau permanentă. Inviolabilitatea trebuie demonstrată serviciului tehnic printr-un dosar care analizează vulnerabilitatea sistemului în ansamblul său.

Analiza trebuie să demonstreze, luându-se în considerație diferitele stări în care se poate găsi sistemul, consecințele unei modificări a stărilor de intrare și de ieșire asupra funcționării, posibilitățile de obținere a acestor modificări prin defecțiuni sau prin intervenții ilicite și eventualitatea acestora. Analiza trebuie să înceapă mereu imediat ce apare prima defecțiune.

7.1.2.2.   Este necesar ca funcția de limitare de viteză, dispozitivul limitator de viteză și conexiunile necesare funcționării sale, cu excepția celor care sunt indispensabile funcționării vehiculului, să poată fi protejate față de orice reglare neautorizată sau față de întreruperea alimentării electrice, cu ajutorul unui sigiliu și/sau a unui dispozitiv de închidere pentru care este necesară utilizarea unui dispozitiv special.

7.1.3.   Funcția limitării de viteză și dispozitivul limitator de viteză nu trebuie să determine intervenția frânei de serviciu a vehiculului. Intervenția unei frâne permanente (de exemplu un încetinitor) este autorizată numai dacă are loc după ce dispozitivul limitator de viteză a redus la minim alimentarea cu carburant.

7.1.4.   Funcția de limitare a vitezei sau dispozitivul limitator de viteză trebuie să fie proiectate astfel încât viteza vehiculului pe drumul public să nu varieze în cazul apăsării pe accelerator când vehiculul se deplasează cu viteza fixată.

7.1.5.   Funcția de limitare a vitezei sau dispozitivul limitator de viteză trebuie să permită o comandă normală a acceleratorului pentru schimbarea treptelor de viteză.

7.1.6.   Nici un defect de funcționare și nici o intervenție ilicită nu trebuie să permită motorului să aibă o putere mai mare decât cea corespunzătoare poziției pedalei de accelerație.

7.1.7.   Funcția de limitare a vitezei trebuie comandată independent de acceleratorul utilizat, în cazul în care conducătorul auto poate, așezat pe scaun, să acționeze mai multe comenzi ale acceleratorului.

7.1.8.   Funcția de limitare a vitezei sau dispozitivul de limitare a vitezei trebuie să intervină corect astfel încât să nu genereze perturbații electromagnetice intolerabile în apropiere.

7.1.9.   Toate elementele necesare funcției de limitare de viteză sau dispozitivului limitator de viteză trebuie să funcționeze de fiecare dată când vehiculul este în funcțiune.

7.2.   Cerințe speciale

7.2.1.   Pentru diferitele categorii de autovehicule, viteza limitată V este stabilită în conformitate cu Directiva 92/6/CEE.

7.2.2.   Această limitare de viteză poate fi obținută prin dotarea vehiculelor cu un dispozitiv limitator de viteză omologat CEE sau cu un sistem similar care îndeplinește aceeași funcție de limitare de viteză.

7.2.3.   Viteza fixată trebuie să fie inscripționată pe o placă montată într-un loc vizibil în habitaclul fiecărui vehicul.

8.   TESTĂRI

Testările de limitare a vitezei la care este supus vehiculul sau dispozitivul limitator de viteză prezentat pentru omologare, precum și eficiența limitării prevăzute, sunt descrise în anexa III din prezenta directivă.

La cererea constructorului și cu acordul autorității care răspunde de omologare, vehiculele a căror viteză maximă nelimitată calculată nu depășește viteza fixată definită pentru aceste vehicule pot fi scutite de testările specificate în anexa III, cu condiția respectării cerințelor din prezenta directivă.

9.   MODIFICAREA TIPULUI VEHICULULUI SAU A DISPOZITIVULUI LIMITATOR DE VITEZĂ ȘI EXTENSIA OMOLOGĂRII CEE

Orice modificare a tipului vehiculului sau a tipului dispozitivului limitator de viteză trebuie notificată serviciului administrativ care a omologat tipul de vehicul. Acest serviciu poate:

9.1.1.   fie să considere că modificările aduse nu au un impact negativ semnificativ și că, în orice caz, vehiculul sau dispozitivul limitator de viteză corespund cerințelor;

9.1.2.   fie să solicite un nou proces verbal de testare din partea serviciului tehnic care răspunde de testări.

9.2.   Confirmarea sau refuzul omologării trebuie adresate, cu modificările respective, statelor membre, în conformitate cu procedura menționată anterior la punctul 4.1.

9.3.   Autoritatea competentă care eliberează extensia de omologare trebuie să dea un număr de serie fiecărei fișe de comunicare stabilită pentru respectiva extensie de omologare.

10.   CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

10.1.   Orice vehicul sau dispozitiv limitator de viteză, omologat în conformitate cu prezenta directivă, trebuie fabricat conform cu tipul omologat care corespunde cerințelor de la punctul 7 din prezenta directivă.

10.2.   Pentru verificarea respectării cerințelor menționate la punctul 10.1. se efectuează un control specific producției.

Titularul omologării trebuie:

10.3.1.   să se asigure că există procedurile care să permită un control eficient al calității vehiculului sau al dispozitivului limitator de viteză;

10.3.2.   să aibă acces la materialul de testare necesar controlului conformității fiecărui tip omologat;

10.3.3.   să se asigure că rezultatele testărilor sunt înregistrate și că documentele anexe rămân disponibile pe o perioadă care urmează să fie stabilită de comun acord cu serviciul administrativ;

10.3.4.   să analizeze rezultatele fiecărui tip de testare, pentru a verifica și a se asigura că există o constanță a caracteristicilor vehiculului sau ale dispozitivului limitator de viteză, luând în considerație variațiile admise pentru producția industrială;

10.3.5.   să se asigure că fiecare tip de vehicul sau de dispozitiv limitator de viteză este supus unui număr suficient de testări și de verificări, în conformitate cu procedura adoptată de comun acord cu autoritatea competentă;

10.3.6.   să se asigure că orice variație a eșantioanelor sau a elementelor testate, care dovedește neconformitatea în cadrul tipului de testare luat în considerație, determină o nouă eșantionare și testări suplimentare. Este necesar să fie luate toate măsurile pentru restabilirea conformității producției.

Autoritatea competentă care a acordat omologarea poate, în orice moment, să verifice metodele de control a conformității folosite în fiecare unitate de producție.

10.4.1.   La fiecare inspecție, trebuie prezentate inspectorului procesele verbale de testare și de producție.

10.4.2.   Inspectorul poate alege prin sondaj eșantioane pentru a le supune testelor în laboratoarele constructorului. Numărul minim de eșantioane poate fi stabilit în funcție de rezultatele controlului efectuat de către constructor.

10.4.3.   Dacă nivelul calității nu este corespunzător sau dacă apare necesitatea verificării validității testărilor efectuate în conformitate cu punctul 10.4.2, inspectorul trebuie să selecteze eșantioane care urmează să fie trimise serviciului tehnic care a efectuat testările de omologare.

10.4.4.   Autoritatea competentă poate realiza orice probă prevăzută în prezenta directivă. Frecvența normală a inspecțiilor permise de către autoritatea competentă este de o inspecție la doi ani. Dacă rezultatele unei inspecții nu sunt satisfăcătoare, autoritatea competentă trebuie să se asigure că s-au luat toate măsurile pentru restabilirea, în cel mai scurt timp, a conformității producției.

11.   SANCȚIUNI PENTRU NECONFORMITATEA PRODUCȚIEI

11.1.   Omologarea eliberată pentru un tip de vehicul sau de dispozitiv limitator de viteză, în conformitate cu prezenta directivă, poate fi retrasă în cazul în care nu au fost respectate cerințele stabilite la punctul 7.

11.2.   Dacă un stat membru retrage o omologare CEE, pe care inițial o acordase, are obligația să anunțe imediat celelalte state membre prin intermediul unui certificat de omologare CEE, în conformitate cu modelul din anexa II apendicele 2 sau 4.


(1)  JO L 57, 2.3.1992, p. 27.


ANEXA II

Apendicele 1

Image

Image

Image

Apendicele 2

Image

Image

Apendicele 3

Image

Apendicele 4

Image

Image

Apendicele 5

Exemplu de marcă de omologare CEE pentru un ansamblu tehnic

Image

Marca de omologare prezentată mai sus, aplicată pe un limitator de viteză, arată că ansamblul tehnic respectiv a fost omologat în Franța (e2) în conformitate cu prezenta directivă, sub numărul de omologare 001241. Primele două cifre arată că dispozitivul limitator de viteză a fost omologat în conformitate cu versiunea inițială a prezentei directive.


ANEXA III

TESTĂRI ȘI PERFORMANȚE

1.   TESTAREA DISPOZITIVULUI LIMITATOR DE VITEZĂ

La cererea solicitantului omologării, s-au efectuat testări în conformitate cu unul dintre punctele 1.1, 1.2 sau 1.3.

1.1.   Măsurarea pe pista de testare

1.1.1.   Pregătirea vehiculului

1.1.1.1.   Serviciului tehnic trebuie să-i fie trimis un vehicul reprezentativ pentru tipul de vehicule care urmează să fie omologate sau un dispozitiv reprezentativ pentru tipul de dispozitive limitatoare de viteză care urmează să fie omologate, după caz.

1.1.1.2.   Reglajele motorului vehiculului de probă, în special alimentarea cu carburant (carburator sau injecție), trebuie să fie conforme cu indicațiile constructorului vehiculului.

1.1.1.3.   Pneurile trebuie să fie rodate și umflate la presiunea indicată de producătorul vehiculului.

1.1.1.4.   Masa vehiculului trebuie să corespundă masei proprii a vehiculului declarată de către producător.

1.1.2.   Caracteristicile pistei de testare

1.1.2.1.   Acoperirea pistei de testare trebuie să permită rularea cu viteza stabilizată și să nu prezinte nici o denivelare. Panta acesteia nu trebuie să depășească 2 % și nu trebuie să varieze cu mai mult de 1 %, cu excepția efectelor de ovalizare.

1.1.2.2.   Pe pista de testare nu trebuie să existe apă stătătoare, zăpadă sau polei.

1.1.3.   Condiții atmosferice

1.1.3.1.   Viteza medie a vântului, măsurată la o înălțime de cel puțin 1 m deasupra solului, trebuie să fie mai mică de 6 m/s, cu rafale care să nu depășească 10 m/s.

1.1.4.   Metoda de testare la accelerație

1.1.4.1.   Când vehiculul se deplasează cu o viteză mai mică cu 10 km/h față de viteza fixată, vehiculul este accelerat, la maxim, prin apăsarea pedalei acceleratorului până la capăt.

Această presiune trebuie menținută cel puțin 30 de secunde după stabilizarea vitezei vehiculului. Viteza instantanee a vehiculului se înregistrează în timpul testării, în scopul stabilirii curbei viteză/timp, precum și în timpul activării funcției de limitare de viteză sau a dispozitivului limitator de viteză, după caz. Precizia măsurării vitezei trebuie să fie de ± 1 %. Timpul se măsoară cu o precizie de 0,1 s.

1.1.4.2.   Criteriile de omologare la testarea la accelerație

Proba este considerată satisfăcătoare dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

1.1.4.2.1.   Viteza stabilizată (Vstab) atinsă de vehicul este mai mică sau egală cu viteza fixată (Vfix). Este admisă, totuși, o toleranță de 5 % din valoarea Vfix sau 5km/h, reținându-se valoarea cea mai mare.

1.1.4.2.2.   Răspuns tranzitoriu (vezi figura 2 din apendice)

Când viteza stabilizată este atinsă pentru prima dată:

(a)

viteza maximă nu trebuie să depășească viteza stabilizată (Vstab) cu mai mult de 5 %;

(b)

gradientul de schimbare a vitezei nu trebuie să depășească 0,5 m/s2, dacă măsurarea se face într-un interval de timp mai mare de 0,1 s ;

și

(c)

condițiile de viteză stabilizată, menționate la punctul 1.1.4.2.3., trebuie atinse în 10 s după ce viteza stabilizată (Vstab) a fost atinsă pentru prima dată.

1.1.4.2.3.   Viteza stabilizată (vezi figura 2 din apendice)

Când a fost obținut un reglaj al unei viteze stabile:

(a)

viteza nu trebuie să varieze cu mai mult de 4 % sau cu 2 km/h față de viteza stabilizată (Vstab), reținându-se valoarea cea mai mare;

(b)

gradientul de schimbare a vitezei nu trebuie să depășească 0,2 m/s când măsurarea se face într-un interval de timp mai mare de 0,1 s;

(c)

viteza stabilizată (Vstab) este viteza medie calculată pentru o durată minimă de 20 s, începutul măsurării fiind la 10 s după ce a fost atinsă viteza stabilizată pentru prima oară.

1.1.4.2.4.   Pentru fiecare raport al cutiei de viteze care permite depășirea limitei de viteză trebuie să fie efectuate testările la accelerație și verificate criteriile de omologare.

1.1.5.   Metode de testare la viteză constantă

1.1.5.1.   Vehiculul trebuie adus la accelerație maximă, la viteză constantă, apoi trebuie menținut strict la această viteză pe un tronson de pistă de cel puțin 400 m. Viteza medie a vehiculului se măsoară pe acest tronson, prima oară pe un sens și a doua oară în celălalt sens, aplicând aceeași procedură.

Pentru a obține viteza stabilizată pe ansamblul testării, se calculează media celor două viteze medii obținute. Testarea trebuie repetată în totalitate de cinci ori, inclusiv calculul vitezei stabilizate. Viteza trebuie măsurată cu o precizie de ± 1 %, iar timpul cu 0,1 s.

1.1.5.2.   Criterii de omologare la testarea la viteză constantă

Testările sunt considerate satisfăcătoare dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

1.1.5.2.1.   În timpul testărilor, viteza stabilizată obținută nu depășește niciodată viteza fixată. Este, totuși, admisă o toleranță de 5 % din valoarea fixată sau de 5 km/h, fiind reținută valoarea cea mai mare.

1.1.5.2.2.   Diferența între vitezele stabilizate extreme obținute în timpul testărilor trebuie să fie mai mică sau egală cu 3 km/h.

1.1.5.2.3.   Pentru fiecare raport de demultiplicare care permite, teoretic, depășirea vitezei limită fixate trebuie să fie efectuate testările la viteză constantă și verificate criteriile de omologare.

1.2.   Testări la standul cu rulouri

1.2.1.   Caracteristicile standului cu rulouri

Inerția masei vehiculului trebuie reprodusă pe un stand cu rulouri cu o precizie de ± 10 %. Viteza vehiculului se măsoară cu o precizie de ± 1 %, iar timpul cu aproximativ 0,1 s.

1.2.2.   Metoda de testare la accelerație

1.2.2.1.   Puterea absorbită de frâna standului cu rulouri în timpul testării trebuie reglată astfel încât să corespundă rezistenței de înaintare a vehiculului la viteza sau vitezele de testare. Această putere, care poate fi calculată, trebuie reglată cu o precizie de ± 10 %. La cererea constructorului și cu acordul autorității competente, puterea absorbită poate fi reglată și la 0,4 Pmax (Pmax reprezentând puterea maximă a motorului). Când vehiculul se deplasează cu o viteză mai mică cu 10 km/h față de viteza fixată, vehiculul este accelerat la maximul posibilităților motorului, apăsând pedala de accelerație până la capătul cursei. Această presiune trebuie menținută cel puțin 20 s după stabilizarea vitezei vehiculului. Viteza instantanee a vehiculului se înregistrează în timpul testării, în scopul stabilirii curbei de variație a vitezei în funcție de timp, precum și în timpul punerii în acțiune a dispozitivului limitator de viteză.

1.2.2.2.   Criterii de omologare a testării de accelerare

Testările sunt considerate satisfăcătoare dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

1.2.2.2.1.   Viteza stabilizată (Vstab) atinsă de vehicul este mai mică sau egală cu viteza fixată (Vfix). Este totuși admisă o toleranță de 5 % din valoarea Vfix sau de 5 km/h, fiind reținută valoarea cea mai mare.

1.2.2.2.2.   Răspuns tranzitoriu (vezi figura 2 din apendice).

Când viteza stabilizată este atinsă pentru prima oară:

(a)

viteza maximă nu trebuie să depășească viteza stabilizată (Vstab) cu mai mult de 5 %;

(b)

gradientul de schimbare de viteză nu trebuie să depășească 0,5 m/s2, când măsurarea se face într-un interval de timp mai mare de 0,1 s ;

(c)

condițiile de viteză stabilizată, menționate la punctul 1.2.2.2.3., trebuie atinse în cele 10 s din momentul când a fost atinsă pentru prima dată viteza stabilizată (Vstab).

1.2.2.2.3.   Viteza stabilizată (vezi figura 2 din apendice)

Dacă a fost obținut un reglaj de viteză stabilă:

(a)

viteza nu trebuie să varieze cu mai mult de 4 % față de viteza stabilizată (Vstab) sau cu 2 km/h, reținându-se valoarea cea mai mare;

(b)

gradientul de schimbare de viteză nu trebuie să depășească 0,2 m/s2, când măsurarea se face într-un interval de timp mai mare de 0,1 s.

1.2.2.2.4.   Pentru fiecare raport al cutiei de viteze care permite, teoretic, depășirea limitei de viteză trebuie să fie efectuate testările la accelerație și verificate criteriile de omologare.

1.2.3.   Metoda de testare la viteză constantă

1.2.3.1.   Vehiculul trebuie instalat pe standul cu rulouri. Criteriile de omologare menționate în continuare trebuie îndeplinite pentru o putere absorbită de standul cu rulouri prin variația progresivă de la o putere maximă Pmax până la valoarea de 0,2 Pmax. Viteza vehiculului se măsoară pentru tot intervalul de putere definit mai sus. Viteza maximă a vehiculului este determinată în acest interval. Testarea și măsurările definite anterior trebuie repetate de cinci ori.

1.2.3.2.   Criterii de omologare la testarea la viteză constantă

Testarea este considerată satisfăcătoare dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

1.2.3.2.1.   Nici una dintre vitezele stabilizate obținute (Vstab) nu depășește viteza fixată (Vfix). Este totuși admisă o toleranță de 5 % din valoarea fixată sau de 5 km/h, fiind reținută valoarea cea mai mare.

1.2.3.2.2.   Diferența între vitezele stabilizate extreme obținute în timpul testărilor nu trebuie să fie mai mare de 3 km/h.

1.2.3.2.3.   Pentru fiecare raport al cutiei de viteze care permite, teoretic, depășirea vitezei limită trebuie să fie efectuate testările la viteză constantă, iar criteriile de omologare trebuie să fie verificate.

1.3.   Testări la standul de testare a motorului

Această procedură de testare poate fi utilizată numai în cazul în care solicitantul reușește să convingă serviciul tehnic că această metodă este echivalentă cu testările pe pistă.

2.   TESTĂRI LA ANDURANȚĂ

Dispozitivul limitator de viteză trebuie supus testării la anduranță indicate în continuare. Solicitantul este, totuși, scutit de această probă dacă poate demonstra că materialul rezistă la efectele îmbătrânirii.

2.1.   Dispozitivul este supus unui anumit număr de cicluri de funcționare pe un stand de testări, simulând poziția și mișcările care ar avea loc dacă dispozitivul ar fi montat pe vehicul.

Se asigură un ciclu de funcționare cu un sistem de comandă livrat de constructor. Diagrama ciclului este prezentată mai jos:

Image

t0 – t1 – t2 – t3 – t4 – t5 – t6 – t7: timpul necesar pentru această operație

t1 – t2 = 2 secunde

t3 – t4 = 1 secundă

t5 – t6 = 2 secunde

t7 – t8 = 1 secundă

În tabelul următor sunt prezentate cinci tipuri de condiționări. Eșantioanele dispozitivului limitator de viteză (DLV), de același tip cu cel care face obiectul cererii de omologare, trebuie supuse condiționărilor, în conformitate cu următorul tabel.

 

Primul DLV

Al doilea DLV

Al treilea DLV

Al patrulea DLV

Condiționarea 1

X

 

 

 

Condiționarea 2

 

X

 

 

Condiționarea 3

 

X

 

 

Condiționarea 4

 

 

X

 

Condiționarea 5

 

 

 

X

2.2.1.   Condiționarea 1: testare la temperatura mediului (293 K ± 2 K). Număr de cicluri: 50 000.

Condiționarea 2: testare la temperatură înaltă.

2.2.2.1.   Componente electronice

Ciclurile de funcționare a componentelor electronice trebuie să se desfășoare în totalitate într-o incintă climatizată. Pe toată durata ciclurilor de funcționare trebuie menținută o temperatură de 338 K ± 5 K. Număr de cicluri: 12 500.

2.2.2.2.   Componente mecanice

Ciclurile de funcționare a componentelor mecanice trebuie să se desfășoare în totalitate într-o incintă climatizată. Pe toată durata ciclurilor de funcționare trebuie menținută o temperatură de 373 K ± 5 K. Număr de cicluri: 12 500.

2.2.3.   Condiționarea 3: testări la temperatură joasă.

În incinta climatizată, folosită pentru condiționarea 2, se menține o temperatură de 253 K ± 5 K, pe toată durata ciclurilor de funcționare. Număr de cicluri: 12 500.

2.2.4.   Condiționarea 4: testări la ceață salină. Această condiționare este efectuată numai în cazul componentelor expuse mediului rutier.

Ciclurile de funcționare a dispozitivului trebuie să se desfășoare într-o incintă cu atmosferă salină. Concentrația în clorură de sodiu este de 5 %, iar temperatura internă de 308 K ± 2 K. Număr de cicluri: 12 500.

Condiționarea 5: testări la vibrații

2.2.5.1.   DLV-ul este montat în același mod ca pe vehicul.

Vibrațiile sinusoidale trebuie aplicate în cele 3 planuri. Baleiajul logaritmic trebuie să fie de 1 octavă pe minut.

2.2.5.2.1.   Prima testare: gama de frecvență: 10 - 24 Hz; amplitudine: ± 2 mm.

2.2.5.2.2.   Testarea a doua: gama de frecvență: 24 - 1 000 Hz, pentru ansamblurile tehnice montate pe șasiuri și cabină; intrare: 2,6 g. Pentru ansamblul tehnic montat pe motor, intrare: 5 g.

Criterii de omologare la testările la anduranță

2.3.1.   La încheierea testărilor la anduranță, dispozitivul nu trebuie să fi pierdut nimic din eficiența sa în ceea ce privește viteza fixată.

2.3.2.   Totuși, în cazul în care dispozitivul se defectează în timpul testării la anduranță, la cererea producătorului, un al doilea dispozitiv poate fi supus testărilor la anduranță.

Apendice

1.   CURBA ASIMPTOTICĂ

Image

În acest caz, Vfix = Vmax, cu condiția ca să fie atinsă viteza maximă.

2.   CURBA OSCILANTĂ

Image

Vmax reprezintă viteza maximă atinsă de vehicul în timpul primei semiperioade a curbei de răspuns.

Vstab reprezintă viteza stabilizată a vehiculului. Această viteză corespunde vitezei medii calculate pentru o durată minimă de 20 s, începând la 10 s după ce a fost atinsă viteza stabilizată pentru prima oară.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

151


31992L0062


L 199/33

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 92/62/CEE A COMISIEI

din 2 iulie 1992

de adaptare la progresul tehnic a Directivei 70/311/CEE a Consiliului privind sistemul de direcție al autovehiculelor și al remorcilor acestora

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 70/311/CEE a Consiliului din 8 iunie 1970 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind sistemul de direcție al autovehiculelor și al remorcilor acestora (1), în special articolul 3,

întrucât din evaluarea globală a Directivei 70/311/CEE reiese că siguranța rutieră poate fi îmbunătățită ulterior prin măsuri bazate pe experiența practică și pe progresul tehnic, precum și pe avansarea lucrărilor Comisiei Economice a Națiunilor Unite pentru Europa, în special prin Regulamentul nr. 79 și suplimentele sale 1 și 2; întrucât aceste îmbunătățiri pot fi realizate prin reducerea efortului de comandă a direcției, adăugându-se dispoziții pentru direcțiile asistate utilizând aceeași sursă de energie ca și echipamentul de frânare, introducând o probă de bracare la viteză mai mare pentru autovehicule, inserând dispoziții pentru echipamentele auxiliare de direcție și introducând o prezentare uniformă a fișei descriptive și a fișei de omologare CEE de tip pentru a facilita informatizarea stocării și a transmiterii datelor de către solicitanți și de către autoritățile competente;

întrucât este necesară adaptarea la progresul tehnic a definițiilor și cerințelor existente;

întrucât dispozițiile prezentei directive sunt conforme avizului Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic a directivelor referitoare la eliminarea obstacolelor tehnice la schimburile din sectorul autovehiculelor, instituit în baza articolului 12 alineatul (1) din Directiva 70/156 (2),

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Directiva 70/311/CEE se modifică după cum urmează:

la articolul 2, cuvântul „anexa” din finalul frazei se înlocuiește cu cuvântul „anexe”.

(2)   Anexa se înlocuiește cu anexele la prezenta directivă.

Articolul 2

(1)   Începând cu 1 ianuarie 1993, statele membre nu pot, din motive referitoare la echipamentul de direcție,

să refuze, pentru un tip de vehicul, omologarea CEE sau eliberarea unei copii a documentului prevăzut la articolul 10 alineatul (1) ultima liniuță din Directiva 70/156/CEE sau omologarea cu valoare națională sau

să refuze prima punere în circulație a unui vehicul

dacă echipamentul său de direcție se conformează dispozițiilor Directivei 70/311/CEE, modificată de prezenta directivă.

(2)   Începând de la 1 octombrie 1993, statele membre:

nu mai pot elibera copia documentului prevăzut la articolul 10 alineatul (1) ultima liniuță din Directiva 70/156 pentru un tip de vehicul,

pot refuza omologarea cu valoare națională pentru orice tip de vehicul

al cărui echipament de direcție nu se conformează dispozițiilor Directivei 70/311/CEE, modificată de prezenta directivă.

(3)   Începând cu 1 octombrie 1995, statele membre pot refuza prima punere în circulație a vehiculelor al căror echipament de direcție nu se conformează dispozițiilor Directivei 70/311/CEE modificate de prezenta directivă.

Articolul 3

(1)   Statele membre pun în aplicare dispozițiile necesare în vederea conformării cu prezenta directivă înainte de 1 ianuarie 1993. Ele informează imediat Comisia cu privire la aceasta.

Când statele membre adoptă aceste dispoziții, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la publicarea lor oficială. Modalitățile de realizare a acestei trimiteri sunt adoptate de către statele membre.

(2)   Statele membre se asigură să fie comunicat Comisiei textul dispozițiilor esențiale de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 2 iulie 1992.

Pentru Comisie

Martin BANGEMANN

Vicepreședinte


(1)  JO L 133, 18.6.1970, p. 10.

(2)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1.


ANEXA

ANEXE LA DIRECTIVA 70/311/CEE

LISTA ANEXELOR

Anexa I:

Anexa II:

Anexa III:

Anexa IV:

Anexa V:

Anexa VI:

ANEXA I

DEFINIȚII, CERERE DE OMOLOGARE CEE ȘI SPECIFICAȚII

1.   DEFINIȚII

În sensul prezentei directive:

1.1.   Omologare de vehicul înseamnă omologarea unui tip de vehicul în ceea ce privește echipamentul de direcție.

1.2.   Tip de vehicul înseamnă vehicule care nu diferă între ele prin desemnarea tipului de vehicul dată de către constructor și/sau prin variații susceptibile de a afecta direcția.

Echipament de direcție înseamnă ansamblul echipamentului care trebuie să determine direcția de mers a vehiculului.

Echipamentul de direcție include:

comanda de direcție;

timoneria de direcție;

roțile directoare;

alimentarea cu energie, dacă este cazul;

1.3.1.   comandă de direcție înseamnă partea echipamentului de direcție care comandă funcționarea și care poate fi acționată cu sau fără intervenția directă a conducătorului. În cazul unui echipament de direcție în care forțele de direcție sunt asigurate total sau parțial prin efort muscular din partea conducătorului, comanda de direcție include toate părțile până în punctul în care efortul de direcție este transformat prin mijloace mecanice, hidraulice sau electrice;

1.3.2.   timonerie de direcție înseamnă toate părțile echipamentului de direcție care sunt mijloace de transmitere a forțelor de direcție de la comanda de direcție până la roțile directoare; aceasta include toate părțile, de la punctul în care comanda de direcție este transformată prin mijloace mecanice, hidraulice sau electrice;

1.3.3.   roți directoare înseamnă roțile a căror aliniere poate fi modificată, direct sau indirect, în raport cu axa longitudinală a vehiculului, pentru determinarea direcției de mers a vehiculului (această definiție se referă la axa în jurul căreia se pivotează roțile directoare pentru a verifica direcția de mers a vehiculului);

alimentare cu energie înseamnă părțile echipamentului de direcție care îi furnizează energie, reglează nivelul acestei energii și, dacă este cazul, o condiționează și o înmagazinează. Ea se referă și la eventualele rezervoare pentru agentul de funcționare și la conductele de retur, dar nu la motorul vehiculului [exceptând sensul punctului (4.1.3)] și nici la antrenarea între acesta și sursa de energie;

1.3.4.1.

sursa de energie înseamnă partea de alimentare cu energie care furnizează energia sub forma cerută: de exemplu pompa hidraulică, compresorul cu aer;

1.3.4.2.

rezervor de energie înseamnă partea de alimentare cu energie în care energia furnizată de sursa de energie este înmagazinată;

1.3.4.3.

rezervor de stocare înseamnă partea de alimentare cu energie în care agentul de funcționare este stocat la presiunea atmosferică sau la o presiune apropiată de aceasta.

1.4.   Parametrii de direcție

1.4.1.

efort la comanda de direcție înseamnă forța aplicată la comanda de direcție pentru a conduce vehiculul;

1.4.2.

timp de răspuns la direcție înseamnă perioada care se scurge între începutul mișcării comenzii de direcție și momentul în care roțile directoare ating un unghi de bracare dat;

1.4.3.

unghi de bracare înseamnă unghiul format prin proiecția unei axe longitudinale a vehiculului și linia de intersecție a planului roții (planul central al pneului, perpendicular pe axa de rotație a roții) și suprafața drumului;

1.4.4.

forțe de direcție înseamnă toate forțele care acționează în timoneria de direcție;

1.4.5.

raport mediu al direcției, raportul între deplasarea unghiulară și unghiul de bracare mediu descris de roțile directoare pentru o bracare de la o culee la alta;

1.4.6.

cerc de rotație înseamnă cercul în interiorul căruia sunt proiecțiile la sol ale tuturor punctelor vehiculului, neținând cont de oglinzile exterioare și de indicatorii de schimbare de direcție din partea din față a vehiculului, când vehiculul descrie o traiectorie circulară;

1.4.7.

rază nominală a comenzii de direcție înseamnă, în cazul unui volan de direcție, cea mai mică distanță dintre centrul de rotație si bordul exterior al jantei; în cazul unei comenzi de orice altă formă, este distanța între centrul său de rotație și punctul în care este aplicat efortul la comanda de direcție. Dacă există mai multe astfel de puncte, se ia în calcul cel pentru care efortul de aplicat este cel mai mare.

1.5.   Tipuri de echipamente de direcție

După maniera în care forțele de direcție sunt produse, se disting următoarele tipuri de echipamente de direcție:

1.5.1.   Pentru vehiculele automobile

1.5.1.1.   echipamentul de direcție manual, în care forțele de direcție rezultă doar din efortul muscular al conducătorului;

echipamentul de direcție asistat, în care forțele de direcție rezultă simultan din efortul muscular al conducătorului și din alimentările cu energie;

1.5.1.2.1.

echipamentul de direcție, în care forțele de direcție rezultă exclusiv din una sau mai multe alimentări cu energie atunci când echipamentul este intact, dar în care forțele de direcție pot rezulta din efortul muscular al conducătorului în cazul unei deficiențe de funcționare a direcției (sistem asistat integrat), este de asemenea considerat echipament de direcție asistat;

1.5.1.3.   echipament de servo-direcție, în care forțele de direcție sunt exclusiv produse prin una sau mai multe alimentări cu energie;

1.5.1.4.   echipament de auto-direcție, este un sistem în care unghiul de bracare a uneia sau mai multor roți este modificat exclusiv prin jocul forțelor și/sau momentelor aplicate la punctul de contact pneu/cale de rulare.

1.5.2.   Pentru remorci

1.5.2.1.   echipament de auto-direcție

vezi punctul 1.5.1.4;

1.5.2.2.   echipament de direcție articulat, în care forțele de direcție sunt produse printr-o schimbare de direcție a vehiculului de tractare și în care bracarea roților directoare ale remorcii este direct legată de unghiul relativ dintre axa longitudinală a vehiculului de tractare și cel al remorcii;

1.5.2.3.   echipamentul auto-director, în care forțele de direcție sunt produse printr-o schimbare de direcție a vehiculului de tractare și în care bracarea roților directoare ale remorcii este direct legată de unghiul relativ dintre axa longitudinală a șasiului remorcii sau de o încărcătură care îl înlocuiește și axa longitudinală a falsului șasiu la care osia (osiile) este (sunt) fixată(e).

După dispoziția roților directoare, se disting următoarele tipuri de echipamente de direcție:

1.5.3.1.   echipament cu roțile din față directoare, în care doar roțile osiilor din față sunt directoare. Această definiție include toate roțile care sunt bracate în aceeași direcție;

1.5.3.2.   echipament cu roțile din spate directoare, în care doar roțile osiilor din spate sunt directoare. Această definiție include toate roțile care sunt bracate în aceeași direcție;

echipament pentru osii directoare multiple, în care una sau mai multe osii din față sau din spate sunt directoare;

1.5.3.3.1.

echipament cu toate roțile directoare, când toate roțile sunt directoare;

1.5.3.3.2.

echipament de direcție cu șasiu articulat, în care mișcarea părților șasiului unele față de altele este produsă direct de forțele de direcție.

1.5.3.4.   echipament de direcție auxiliar, în care roțile din spate ale vehiculelor de categoria M și N sunt directoare, completând roțile din față, în aceeași direcție sau în direcția opusă roților din față și/sau unghiul de bracare al roților din față și/sau al roților din spate poate fi modificat în funcție de comportamentul vehiculului.

1.6   Tipuri de timonerie de direcție

Se disting mai multe tipuri de timonerie de direcție după modul de transmitere a forțelor de direcție:

1.6.1.   timonerie de direcție exclusiv mecanică, în care forțele de direcție sunt transmise exclusiv prin mijloace mecanice;

1.6.2.   timonerie de direcție exclusiv hidraulică, în care forțele de direcție sunt, la un punct dat, transmise exclusiv prin mijloace mecanice;

1.6.3.   timonerie de direcție exclusiv electrică, în care forțele de direcție sunt, la un punct dat, transmise exclusiv prin mijloace electrice;

timonerie de direcție mixtă, în care o parte a forțelor de direcție este transmisă prin mijloace exclusiv mecanice și cealaltă prin alt tip de mijloc;

timonerie de direcție mecanică mixtă, în care o parte a forțelor de direcție este transmisă prin mijloace exclusiv mecanice și alta prin mijloace:

1.6.4.1.1   hidraulice sau mecanice/hidraulice

sau

1.6.4.1.2.   electrice sau mecanice/electrice

sau

1.6.4.1.3.   pneumatice sau mecanice/pneumatice;

dacă partea mecanică a timoneriei este utilă exclusiv pentru a indica unghiul de bracare și este prea slabă pentru a transmite ansamblul de forțe de direcție, acest sistem este considerat, după caz, o timonerie de direcție exclusiv hidraulică, exclusiv mecanică sau exclusiv pneumatică;

1.6.4.2.   alte timonerii de direcție mixte: orice altă combinație de timonerii menționate mai sus.

2.   CEREREA DE OMOLOGARE CEE DE TIP

2.1.

Cererea de omologare a unui tip de vehicul în ceea ce privește echipamentul de direcție este prezentată de către constructorul vehiculului.

2.2.

Ea trebuie să fie însoțită de informațiile cerute în fișa descriptivă care constituie anexa II alăturată.

2.3.

Un vehicul reprezentativ al tipului de omologat trebuie să fie prezentat la serviciul tehnic însărcinat cu controlul specificațiilor tehnice.

3.   OMOLOGAREA CEE DE TIP

Un certificat în conformitate cu modelul de la anexa VI trebuie eliberat de către autoritatea care acordă omologarea CEE de tip conform acestei directive.

4.   DISPOZIȚII REFERITOARE LA CONSTRUCȚIE

4.1.   Dispoziții generale

Echipamentul de direcție trebuie să permită o conducere facilă și sigură a vehiculului până la viteza sa maximă din construcție sau, în cazul unei remorci, până la viteza maximă tehnic autorizată. El trebuie să aibă tendința de a se recentra el însuși dacă este supus unor probe în conformitate cu punctul 5. Vehiculul trebuie să respecte dispozițiile de la punctul 5.2 pentru vehicule automobile și de la punctul 5.3 pentru remorci.

Dacă un vehicul este dotat cu un echipament de direcție auxiliar, el trebuie să respecte dispozițiile anexei IV. Remorcile dotate cu o timonerie de direcție exclusiv hidraulică trebuie să respecte dispozițiile anexe V.

4.1.1.1.

Vehiculul trebuie să poată circula în linie dreaptă fără ca acela care îl conduce să facă niște corecții mari prin comanda de direcție și fără ca echipamentul de direcție să producă vibrații excesive la viteza maximă din construcție.

4.1.1.2.

El trebuie să aibă o sincronizare de cursă între comanda de direcție și roțile directoare, exceptând cazul în care roțile sunt dirijate printr-un echipament de direcție auxiliar.

4.1.1.3.

El trebuie să aibă o sincronizare de timp între comanda de direcție și roțile directoare, exceptând cazul în care roțile sunt dirijate printr-un echipament de direcție auxiliar.

Echipamentul de direcție trebuie conceput, construit și montat în așa fel încât să poată suporta constrângerile care provin din utilizarea normală a vehiculului sau a unei combinații de vehicule. Unghiul de bracare maxim nu trebuie să fie limitat de nici o parte a timoneriei de direcție, exceptând cazul în care acest lucru este prevăzut în mod expres.

4.1.2.1.

Dacă nu există altă indicație, se consideră, în conformitate cu această directivă, că nu se poate produce mai mult de o defecțiune în același timp în echipamentul de direcție și că două osii pe același boghiu constituie aceeași osie.

4.1.3.   În cazul opririi motorului sau a unei defecțiuni a unei părți din echipamentul de direcție, cu excepția părților vizate la punctul 4.1.4, echipamentul de direcție trebuie să respecte mereu dispozițiile de la punctul 5.2.6 pentru vehicule automobile și acelea de la punctul 5.3 pentru remorci.

4.1.4.   În sensul prezentei directive, roțile directoare, comanda de direcție și toate părțile mecanice ale timoneriei de direcție nu trebuie considerate ca pasibile de defecțiuni dacă au dimensiuni mari, dacă sunt ușor accesibile pentru întreținere și dacă prezintă caracteristici de securitate cel puțin egale cu cele ale altor părți esențiale ale vehiculului (de exemplu, frânele). Orice parte a cărei defecțiune ar duce la pierderea controlului vehiculului trebuie făcută din metal sau dintr-un material cu caracteristici echivalente și nu trebuie supusă la nici o deformare sensibilă în timpul funcționării normale a sistemului de direcție.

4.1.5.   Orice defecțiune a unei timonerii care nu este exclusiv mecanică trebuie clar semnalată conducătorului vehiculului; în cazul unui vehicul automobil, se consideră că o creștere a efortului la comanda de direcție constituie un semnal de alarmă; în cazul unei remorci, este admis un indicator mecanic. În cazul unei defecțiuni, este admisă o schimbare în raportul mediu al direcției, cu condiția ca efortul la comanda de direcție să nu depășească valorile prevăzute la punctul 5.2.6 de mai jos.

Timoneriile de direcție exclusiv pneumatice, exclusiv electrice sau exclusiv hidraulice și timoneriile de direcție mixte, altele decât cele descrise la punctul 1.6.4.1, sunt interzise, până când sunt adăugate dispoziții specifice pentru ele la cele din prezenta directivă.

4.1.6.1.

Această interdicție nu se aplică la:

un echipament de direcție auxiliar timoneriei exclusiv electric sau exclusiv hidraulic pe vehicule de categoriile M și N;

un echipament de direcție a timoneriei exclusiv hidraulic pe vehicule de categoria O.

4.2.   Dispoziții speciale

4.2.1.   Comanda de direcție

Atunci când comanda de direcție este direct acționată de către conducător:

4.2.1.1.1.

ea trebuie să fie ușor de manevrat;

4.2.1.1.2.

sensul de acționare al comenzii trebuie să corespundă schimbării dorite de direcție;

4.2.1.1.3.

cu excepția echipamentelor de direcție auxiliară, trebuie să existe o relație continuă și constantă între unghiul de comandă și cel de bracare.

4.2.2.   Timoneria de direcție

4.2.2.1.

Dispozitivele de reglare ale geometriei direcției trebuie să fie astfel încât, după reglare, elementele reglabile să fie fixate unele pe altele în mod fiabil prin dispozitive de închidere corespunzătoare.

4.2.2.2.

Timoneriile de direcție care pot fi deconectate pentru a fi adaptate la diferitele configurații ale unui vehicul (de exemplu semiremorci extensibile) trebuie să includă dispozitive de blocare care să asigure o repoziționare exactă a părților. Atunci când blocarea este automată, trebuie să existe și un zăvor de siguranță suplimentar acționat manual.

4.2.3.   Roțile directoare

4.2.3.1.

Roțile din spate nu trebuie să fie singurele roți directoare. Această dispoziție nu se aplică la semiremorci.

4.2.3.2.

Remorcile (cu excepția semiremorcilor) care au mai mult de o osie la roțile directoare și semiremorcile care au cel puțin o osie la roțile directoare trebuie să respecte dispozițiile enumerate la punctul 5.3 de mai jos. Totuși, remorcile cu echipamente de auto-direcție sunt scutite de proba prevăzută la punctul 5.3, dacă raportul încărcăturii de osie între osiile nondirectoare și cele autodirijate este egal sau superior valorii de 1,6 în toate condițiile de încărcare.

4.2.4.   Alimentarea cu energie

Aceeași sursă de energie poate fi utilizată pentru alimentarea echipamentului de direcție și dispozitivului de frânare. Totuși, în cazul unei defecțiuni, fie la alimentarea cu energie, fie la unul din cele două sisteme, trebuie îndeplinite condițiile de mai jos:

4.2.4.1.1.

echipamentul de direcție trebuie să corespundă condițiilor enunțate la punctul 5.2.6;

4.2.4.1.2.

în cazul unor defecțiuni a sursei de energie, eficacitatea frânării nu trebuie să fie mai prejos decât eficacitatea frânei de serviciu, după cum este definită în anexa III (1), chiar de la prima frânare;

4.2.4.1.3.

în cazul unor defecțiuni în alimentarea cu energie, eficacitatea frânării trebuie să fie conformă cu dispozițiile anexei III (1);

4.2.4.1.4.

un semnal de alarmă sonor sau vizual trebuie să avertizeze conducătorul dacă nivelul lichidului în rezervor scade la o valoare care poate să implice creșterea efortului de direcție sau de frânare. Acest semnal poate fi inclus în dispozitivul care avertizează în legătură cu o defecțiune a frânelor; conducătorul trebuie să poată verifica cu ușurință buna funcționare a semnalului;

4.2.4.2.   aceeași sursă de energie poate fi utilizată pentru alimentarea echipamentului de direcție și a dispozitivelor, altele decât cel de frânare, cu condiția ca, atunci când nivelul lichidului în rezervorul de stocare scade la o valoare care poate să implice sporirea efortului la comanda de direcție, un semnal sonor sau vizual avertizează conducătorul; conducătorul trebuie să poată verifica cu ușurință buna funcționare a semnalului;

4.2.4.3.   dispozitivul de alarmă trebuie conectat direct și permanent la circuit. La utilizarea normală și în absența oricărei defecțiuni la echipamentul de direcție, dispozitivul de alarmă nu trebuie să se declanșeze decât în timpul necesar umplerii rezervorului (rezervoarelor) de energie după demararea motorului.

5.   DISPOZIȚII REFERITOARE LA PROBE

5.1.   Dispoziții generale

5.1.1.

Probele sunt efectuate pe o suprafață plană care asigură o bună aderență.

5.1.2.

În vederea probei (probelor), vehiculul este încărcat la capacitatea maximă și cu încărcătura maximă tehnic accesibilă pe osia (osiile) directoare. În cazul osiilor dotate cu un echipament de direcție auxiliar, această probă trebuie repetată cu vehiculul încărcat la capacitatea sa maximă admisă și osia dotată cu un echipament auxiliar de direcție încărcată cu sarcina maximă admisă.

5.1.3.

La începutul probei, presiunea umflării pneurilor trebuie să fie cea prevăzută de către constructor pentru încărcătura prevăzută la punctul 5.1.2, vehiculul staționând.

5.2.   Dispoziții referitoare la autovehicule

5.2.1.   Vehiculul trebuie să poată lua tangenta unei curbe cu o rază de 50 m fără vibrații anormale ale echipamentului de direcție la viteza de mai jos:

vehicule de categoria M1: 50 km/h;

vehicule de categoriile M2, M3, N1, N2 și N3: 40 km/h sau viteza maximă din construcție, dacă este mai mică.

5.2.2.   Dispozițiile de la punctele 4.1.1.1, 4.1.1.2 și 5.2.1 trebuie respectate chiar dacă echipamentul de direcție este defect.

5.2.3.   Atunci când un vehicul urmează o traiectorie circulară cu roțile directoare la jumătate de bracare, cu o viteză relativ constantă, de cel puțin 10 km/h, cercul de virare trebuie să rămână la fel sau să se mărească dacă se activează comanda de direcție.

5.2.4.   La măsurarea efortului la comandă, forțele exercitate în timpul unei durate de cel puțin 0,2 secunde nu sunt luate în considerare.

5.2.5.   Măsurarea efortului la comanda de direcție la vehiculele automobile al căror echipament de direcție este intact.

5.2.5.1.

Începând cu mersul în linie dreaptă, vehiculul trebuie virat în spirală cu o viteză de 10 km/h. Se măsoară efortul la comanda de direcție la raza nominală a comenzii de direcție până ce poziția comenzii de direcție corespunde razei de virare indicate în tabelul de mai jos pentru categoria de vehicul în cauză, atunci când echipamentul de direcție este intact. Se execută o manevră de direcție spre dreapta și una spre stânga.

5.2.5.2.

Durata maximă admisă pentru operațiunea de schimbare a direcției și efortul maxim admis la comanda de direcție, atunci când echipamentul de direcție este intact, sunt indicate în tabelul de mai jos pentru fiecare categorie de vehicule.

5.2.6.   Măsurarea efortului la comanda de direcție la vehiculele automobile al căror echipament de direcție este defect.

5.2.6.1.   Se repetă proba descrisă la punctul 5.2.5 cu un echipament de direcție defect. Se măsoară efortul la comanda de direcție până ce poziția comenzii de direcție corespunde razei de virare indicate în tabelul de mai jos pentru categoria de vehicul în cauză atunci când echipamentul de direcție este defect.

5.2.6.2.   Durata maximă admisă pentru operația de schimbare a direcției și efortul maxim admis la comanda de direcție atunci când echipamentul de direcție este defect sunt indicate în tabelul de mai jos pentru fiecare categorie de vehicule.

Cerințe privind efortul la comanda de direcție

Categorie de vehicule

Dispozitiv intact

Dispozitiv defect

Efort maxim

(daN)

Timp

(s)

Raza de virare

(m)

Efort maxim

(daN)

Timp

(s)

Raza de virare

(m)

M1

15

4

12

30

4

20

M2

15

4

12

30

4

20

M3

20

4

12

45

6

20

N1

20

4

12

30

4

20

N2

25

4

12

40

4

20

N3

20

4

12 (2)

45 (3)

6

20

5.3.   Dispoziții referitoare la remorci

5.3.1.

Remorca trebuie să circule fără variație de direcție excesivă sau vibrație anormală a echipamentului de direcție, atunci când vehiculul de tractare merge în linie dreaptă pe un drum plan orizontal cu o viteză de 80 km/h sau cu viteza maximă tehnic admisă indicată de către constructorul remorcii, dacă este mai mică de 80 km/h.

5.3.2.

Când vehiculul de tractare și remorca descriu o mișcare giratorie continuă, astfel încât bordul exterior din față al vehiculului de tractare să se deplaseze de-a lungul unei circumferințe cu raza de 25 m, în conformitate cu punctul 1.4.6, cu o viteză constantă de 5 km/h, va fi determinată circumferința descrisă de bordul exterior din spate al remorcii. Această manevră va fi repetată în aceleași condiții, dar cu o viteză de 25 km/h ± 1 km/h. În timpul acestor manevre, bordul exterior din spate al remorcii, deplasându-se cu o viteză de 25 km/h ± 1 km/h, nu va trebui să se deplaseze, în afara circumferinței descrise cu ocazia manevrei cu viteza constantă de 5 km/h, cu mai mult de 0,7 m.

5.3.3.

Nici un punct al remorcii nu trebuie să depășească cu mai mult de 0,50 m tangenta la un cerc cu raza de 25 m, atunci când vehiculul de tractare se abate de la traiectoria circulară definită la punctul 5.3.2 după tangenta de la o viteză de 25 km/h. Aceste indicații trebuie respectate de la punctul în care tangenta intersectează cercul până la punctul situat la 40 m mai departe de tangentă. Începând de la acest punct, remorca trebuie să îndeplinească condițiile de la punctul 5.3.1.

5.3.4.

Probele descrise la punctele 5.3.2 și 5.3.3 trebuie executate cu o bracare la stânga și o bracare la dreapta.

ANEXA II

Image

Image

ANEXA III

EFICACITATEA FRÂNĂRII VEHICULELOR UTILIZÂND ACEEAȘI SURSĂ DE ENERGIE PENTRU ALIMENTAREA ECHIPAMENTULUI DE DIRECȚIE ȘI A DISPOZITIVULUI DE FRÂNARE

1.   În caz de defectare a sursei de energie, eficacitatea frânei de serviciu trebuie să atingă de la prima acționare valorile indicate în tabelul de mai jos:

Categoria

V(km/h)

m/s2

Forța (daN)

M1

80

5,8

50

M2 și M3

60

5,0

70

N1

80

5,0

70

N2 și N3

60

5,0

70

2.   După orice defecțiune a echipamentului de direcție sau a alimentării cu energie, trebuie să fie posibilă, după acționarea până la capăt de cursă, de opt ori, a comenzii frânei de serviciu, obținerea, a noua oară, a unei eficacități cel puțin egale cu cea prescrisă pentru frâna de mână (vezi tabelul de mai jos).

Dacă frâna de mână alimentată de la un rezervor de energie este acționată printr-o comandă separată, trebuie să fie posibilă, după acționarea până la capăt, de opt ori, a comenzii frânei de serviciu, obținerea, a noua oară, a unei eficacități reziduale indicate (vezi tabelul de mai jos).

Eficacitatea frânei de ajutor și eficacitatea reziduală

Categorie

V (km/h)

Frână de mână

(m/s)

Eficacitate reziduală

(m/s2)

M1

80

2,9

1,7

M2

60

2,5

1,5

M3

60

2,5

1,5

N1

70

2,2

1,3

N2

50

2,2

1,3

N3

40

2,2

1,3

3.   Probele descrise la punctele 1 și 2 sunt efectuate când vehiculul este încărcat sau nu, în condițiile cele mai defavorabile definite de către serviciul tehnic însărcinat cu probele.

ANEXA IV

DISPOZIȚII SUPLIMENTARE REFERITOARE LA VEHICULELE DOTATE CU ECHIPAMENT DE DIRECȚIE AUXILIAR

1.   DISPOZIȚII GENERALE

Prezenta anexă nu prevede ca vehiculele să fie dotate cu un echipament de direcție auxiliar, dar cele care sunt dotate trebuie să respecte dispozițiile sale.

2.   DISPOZIȚII SPECIALE

2.1.   Timonerie

2.1.1.   Timonerii mecanice de direcție

Se aplică punctul 4.1.4 din anexa I la prezenta directivă.

2.1.2.   Timonerii hidraulice de direcție

Timoneriile hidraulice de direcție trebuie protejate împotriva depășirii presiunii maxime autorizate de serviciu T.

2.1.3.   Timonerii electrice de direcție

Timoneriile electrice de direcție trebuie protejate împotriva unei alimentări excesive cu energie.

2.1.4.   Combinații de timonerii de direcție

Combinația între timoneriile mecanică, hidraulică și electrică trebuie să fie conformă cu dispozițiile punctelor 2.1.1, 2.1.2 și 2.1.3 de mai sus.

2.2.   Dispoziții referitoare la probe în caz de defecțiune

Funcționarea dificilă sau defectarea uneia dintre părțile echipamentului de direcție auxiliar (cu excepția părților considerate ca fiind protejate de defectare, după cum se specifică la punctul 4.1.4 din anexa I la prezenta directivă) nu trebuie percepută ca o modificare evidentă sau semnificativă a funcționării vehiculului și dispozițiile punctelor 5.2.1-5.2.4 și 5.2.6 din anexa I la prezenta directivă trebuie respectate în orice situație.

În plus, vehiculul trebuie condus fără nici o corectare anormală a direcției. Acest lucru se va verifica prin probele de mai jos:

2.2.1.1.    Proba circulară

Vehiculul va urma o traiectorie circulară, cu accelerația transversală de 5 m/s2 și cu viteza de 80 km/h. Defecțiunea trebuie provocată când se va atinge viteza de probă.

Proba trebuie realizată în sensul acelor de ceasornic și în sens contrar.

2.2.1.2.    Proba în condiții tranzitorii

Până la stabilirea unor metode uniforme de probă, constructorul vehiculului trebuie să informeze serviciile tehnice asupra metodelor sale de probă și asupra rezultatelor probelor cu privire la funcționarea tranzitorie a vehiculului în caz de defectare.

2.3.   Semnale de alarmă în caz de defectare

Cu excepția părților echipamentului auxiliar de direcție care au fost considerate ca fiind protejate de defectări, după cum se indică la punctul 4.1.4 din anexa I la prezenta directivă, defecțiunile de mai jos ale echipamentului auxiliar de direcție trebuie clar semnalate conducătorului:

2.3.1.1.

o întrerupere totală a comenzii electrice sau hidraulice a echipamentului auxiliar de direcție;

2.3.1.2.

o defecțiune la alimentarea cu energie a echipamentului auxiliar de direcție;

2.3.1.3.

o ruptură a cablajului extern al comenzii electrice, dacă echipamentul este dotat cu așa ceva.

2.4.   Interferențe electromagnetice

2.4.1.

Câmpurile electromagnetice nu trebuie să afecteze funcționarea echipamentului auxiliar de direcție. Până la stabilirea unor metode uniforme de probă, constructorul vehiculului trebuie să informeze serviciile tehnice asupra metodelor sale de probă și asupra rezultatelor lor.

ANEXA V

DISPOZIȚII REFERITOARE LA REMORCILE DOTATE CU O TIMONERIE DE DIRECȚIE EXCLUSIV HIDRAULICĂ

1.   Vehiculele dotate cu o timonerie de direcție exclusiv hidraulică trebuie să respecte dispozițiile prezentei anexe.

2.   DISPOZIȚII SPECIALE

2.1.   Eficacitatea conductelor hidraulice și a racordurilor flexibile

2.1.1.

Conductele de transmisie exclusiv hidraulice trebuie să poată suporta o presiune cel puțin egală cu de patru ori presiunea maximă normală de serviciu (T) specificată de către constructor. Racordurile flexibile trebuie să se supună următoarelor norme ISO: 1402 (1984), 6605 (1986) și 7751 (1983).

2.2.   Sisteme tributare alimentării cu energie

2.2.1.

Alimentarea cu energie trebuie protejată de orice suprapresiune printr-un limitator de presiune care se declanșează la presiunea T.

2.3.   Protejarea timoneriei de direcție

2.3.1.

Timoneria de direcție trebuie protejată de orice suprapresiune printr-un limitator de presiune care se declanșează între 1,5 T și 2,2 T.

2.4.   Alinierea între vehiculul de tractare și remorcă

2.4.1.

Când vehiculul de tractare din ansamblul vehicul de tractare/remorcă se deplasează în linie dreaptă, remorca trebuie să fie aliniată cu vehiculul de tractare.

2.4.2.

Pentru a se conforma punctului 2.4.1 de mai sus, remorcile trebuie dotate cu un dispozitiv de reglare a alinierii, automat sau manual.

2.5.   Maniabilitatea în cazul defectării timoneriei de direcție

2.5.1.

Maniabilitatea vehiculelor dotate cu timonerie de direcție exclusiv hidraulică trebuie asigurată chiar și în cazul unei defecțiuni la timoneria de direcție. Vehiculele trebuie supuse la probe în această stare și trebuie să respecte dispozițiile de la punctul 5.3 din anexa I la prezenta directivă. Probele la 5 km/h și la 25 km/h, descrise în special la punctul 5.3.2, trebuie efectuate succesiv cu o timonerie de direcție intactă, apoi cu una defectă.

2.6.   Interferențe electromagnetice

2.6.1.

Funcționarea echipamentului de direcție nu trebuie perturbată de câmpurile electromagnetice. Atât timp cât procedurile uniforme de probă nu au fost adoptate, constructorul vehiculului trebuie să comunice serviciilor tehnice propriile sale metode și rezultatele probei.

ANEXA VI

FIȘA DE OMOLOGARE CEE DE TIP

MODEL

[Format maxim: A4 (210 x 297 mm)]

Image

Apendicele

Image

»

(1)  Cerințele stabilite în anexa III pot fi verificate și la aplicarea Directivei 71/320/CEE a Consiliului.

(2)  Sau bracare în culee dacă această valoare nu poate fi atinsă.

(3)  50 pentru vehiculele rigide cu două (sau mai multe) osii directoare, în afară de cele dotate cu un echipament de autodirecție.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

167


31992R2408


L 240/8

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 2408/92 AL CONSILIULUI

din 23 iulie 1992

privind accesul operatorilor de transport aerian comunitari la rutele aeriene intracomunitare

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 84 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât este important să se elaboreze o politică în domeniul transportului aerian pentru piața internă pe o perioadă care expiră la 31 decembrie 1992, conform articolului 8a din tratat;

întrucât piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne în care se asigură libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor;

întrucât Decizia 87/602/CEE a Consiliului din 14 decembrie 1987 privind împărțirea capacității de transport al pasagerilor între operatorii de transport aerian în cadrul serviciilor aeriene regulate între state membre și accesul operatorilor de transport aerian la rute ale serviciilor aeriene regulate între state membre (4) și Regulamentul (CEE) nr. 2343/90 al Consiliului din 24 iulie 1990 privind accesul operatorilor de transport aerian la rute ale serviciilor aeriene regulate intracomunitare și împărțirea capacității de transport al pasagerilor între operatorii de transport aerian în cadrul serviciilor aeriene regulate între state membre (5) constituie primele etape în vederea realizării pieței interne în ceea ce privește accesul operatorilor de transport aerian comunitari la rute ale serviciilor aeriene regulate intracomunitare;

întrucât, conform dispozițiilor Regulamentului (CEE) nr. 2343/90, Consiliul decide revizuirea regulamentului menționat până cel târziu la 30 iunie 1992;

întrucât în Regulamentul (CEE) nr. 2343/90 Consiliul a decis să adopte norme care să reglementeze eliberarea de licențe de exploatare a rutelor până cel târziu la 1 iulie 1992;

întrucât în Regulamentul (CEE) nr. 2343/90 Consiliul a decis să elimine, până la 1 ianuarie 1993, restricțiile între statele membre în privința capacității;

întrucât în Regulamentul (CEE) nr. 2343/90 Consiliul a confirmat că drepturile de cabotaj constituie o parte integrantă a pieței interne;

întrucât Spania și Regatul Unit au convenit la Londra, la 2 decembrie 1987, într-o declarație comună a miniștrilor afacerilor externe ai celor două țări, asupra unor măsuri de extindere a cooperării în utilizarea aeroportului Gibraltar și aceste măsuri nu au fost puse încă în aplicare;

întrucât dezvoltarea sistemului de trafic aerian în insulele grecești și în insulele din Oceanul Atlantic cuprinzând regiunea autonomă a Azorelor este în prezent inadecvată și, din acest motiv, aeroporturile situate pe aceste insule ar trebui să fie temporar exceptate de la aplicarea prezentului regulament;

întrucât este necesar să se elimine restricțiile în ceea ce privește marcarea multiplă și drepturile de trafic de a cincea libertate și să se introducă treptat drepturile de cabotaj pentru a stimula dezvoltarea sectorului comunitar de transport aerian și a îmbunătăți serviciile oferite utilizatorilor;

întrucât este necesar, în situații limitate, să se prevadă dispoziții speciale pentru obligațiile de serviciu public necesare pentru menținerea de servicii aeriene adecvate care să deservească regiunile naționale;

întrucât este necesar să se prevadă dispoziții speciale pentru servicii aeriene noi între aeroporturile regionale;

întrucât, din rațiuni de planificare a transportului aerian, este necesar să se acorde statelor membre dreptul de a stabili norme nediscriminatorii pentru repartizarea traficului aerian între aeroporturile care fac parte din același sistem aeroportuar;

întrucât exercitarea drepturilor de trafic trebuie să fie compatibilă cu normele de exploatare privind siguranța, protecția mediului și condițiile de acces la aeroporturi și trebuie să fie tratată fără discriminare;

întrucât, ținând seama de problemele de congestionare sau de mediu, este necesar să se prevadă posibilitatea de a se impune anumite restrângeri în exercitarea drepturilor de trafic;

întrucât, ținând seama de situația concurențială a pieței, ar trebui să se prevadă dispoziții care să împiedice ca operatorii de transport aerian să fie supuși unor efecte economice nejustificate;

întrucât este necesar să se specifice obligațiile statelor membre și ale operatorilor de transport aerian în vederea furnizării informațiilor necesare;

întrucât este oportun să se asigure evaluarea pe baze identice a accesului la piață pentru serviciile aeriene de același tip;

întrucât este oportun ca toate chestiunile referitoare la accesul la piață să fie abordate în același regulament;

întrucât prezentul regulament înlocuiește parțial Regulamentul (CEE) nr. 2343/90 și Regulamentul (CEE) nr. 294/91 al Consiliului din 4 februarie 1991 privind funcționarea serviciilor de transport de mărfuri pe calea aerului între statele membre (6),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Prezentul regulament se aplică serviciilor aeriene regulate și neregulate în ceea ce privește accesul lor la rutele din cadrul Comunității.

(2)   Aplicarea prezentului regulament în cazul aeroportului Gibraltar nu aduce atingere pozițiilor juridice respective ale Regatului Spaniei și Regatului Unit cu privire la diferendul lor referitor la suveranitatea asupra teritoriului pe care este situat aeroportul.

(3)   Aplicarea dispozițiilor prezentului regulament în cazul aeroportului Gibraltar se suspendă până la intrarea în vigoare a măsurilor prevăzute în declarația comună a miniștrilor afacerilor externe ai Regatului Spaniei și Regatului Unit din 2 decembrie 1987. Guvernele Regatului Spaniei și Regatului Unit informează Consiliul cu privire la această dată.

(4)   Aeroporturile de pe insulele grecești și de pe insulele din Oceanul Atlantic cuprinzând regiunea autonomă a Azorelor sunt exceptate de la aplicarea prezentului regulament până la 30 iunie 1993. În cazul în care Consiliul nu decide altfel, la propunerea Comisiei, această excepție se aplică pe o perioadă suplimentară de cinci ani și poate fi prelungită cu încă cinci ani.

Articolul 2

În înțelesul prezentului regulament:

(a)

„operator de transport aerian” înseamnă o întreprindere de transport aerian care deține o licență de funcționare valabilă;

(b)

„operator de transport aerian comunitar” înseamnă un operator de transport aerian care deține o licență de funcționare valabilă acordată de către un stat membru în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2407/92 al Consiliului din 23 iulie 1992 privind emiterea de licențe pentru operatorii de transport aerian (7);

(c)

„serviciu aerian” înseamnă un zbor sau o serie de zboruri pentru transportul de pasageri, marfă și/sau corespondență, contra unei remunerații sau a unei plăți;

(d)

„serviciu aerian regulat” înseamnă o serie de zboruri care prezintă toate caracteristicile următoare:

(i)

este efectuat, contra unei remunerații, pentru transportul de pasageri, marfă și/sau corespondență, în astfel de condiții încât la fiecare zbor să fie puse la dispoziția publicului locuri pentru achiziție individuală (fie direct de la operatorul de transport aerian, fie de la agenții săi autorizați);

(ii)

este astfel organizat încât să deservească traficul între aceleași două sau mai multe aeroporturi:

1.

în conformitate cu un orar public; sau

2.

cu zboruri a căror regularitate sau frecvență constituie o serie sistematică evidentă;

(e)

„zbor” înseamnă plecarea de la un aeroport determinat spre un aeroport de destinație determinat;

(f)

„drept de trafic” înseamnă dreptul unui operator de transport aerian de a transporta pasageri, marfă și/sau corespondență, în cadrul unui serviciu de transport aerian între două aeroporturi comunitare;

(g)

„vânzarea de locuri individuale” înseamnă vânzarea directă către public de locuri individuale în avion, fără nici un alt serviciu asociat, cum ar fi cazarea, de către operatorul de transport aerian, agentul său autorizat sau un agent de charter;

(h)

„stat membru interesat/state membre interesate” înseamnă statul membru sau statele membre între care sau în cadrul cărora funcționează o linie aeriană;

(i)

„stat membru implicat/state membre implicate” înseamnă statul membru interesat sau statele membre interesate și statul membru sau statele membre în care operatorul de transport aerian sau operatorii de transport aerian care exploatează serviciul aerian dețin licența;

(j)

„stat de înregistrare” înseamnă statul membru în care se acordă licența menționată la litera (b);

(k)

„aeroport” înseamnă orice zonă dintr-un stat membru care este deschisă activităților comerciale de transport aerian;

(l)

„aeroport regional” înseamnă orice aeroport care nu figurează pe lista de aeroporturi de categoria 1 enumerate în anexa I;

(m)

„sistem aeroportuar” înseamnă două sau mai multe aeroporturi grupate pentru a deservi același oraș sau conurbație, după cum se indică în anexa II;

(n)

„capacitate” înseamnă numărul de locuri oferite publicului larg în cadrul unui serviciu aerian regulat și în cursul unei perioade determinate;

(o)

„obligație de serviciu public” înseamnă obligația impusă unui operator de transport aerian de a adopta, în privința unei rute pe care o poate exploata pe baza unei licențe care i-a fost acordată de către un stat membru, toate măsurile necesare pentru a asigura prestarea unui serviciu care să îndeplinească standarde stabilite de continuitate, regularitate, capacitate și tarife practicate, standarde pe care operatorul de transport nu și le-ar asuma dacă ar ține seama exclusiv de interesul său comercial.

Articolul 3

(1)   Sub rezerva prezentului regulament, operatorii de transport aerian comunitari sunt autorizați de către statul membru interesat sau de către statele membre interesate să exercite drepturi de trafic pe rute intracomunitare.

(2)   Fără a aduce atingere alineatului (1), înainte de 1 aprilie 1997 un stat membru nu este obligat să autorizeze exercitarea de drepturi de cabotaj pe teritoriul său de către operatorii de transport aerian comunitari care sunt deținători ai unei licențe acordate de către un alt stat membru, decât dacă:

(i)

drepturile de trafic sunt exercitate în cadrul unui serviciu care constituie o prelungire a unui serviciu cu locul de plecare în statul de înregistrare al operatorului de transport sau faza preliminară a unui serviciu cu destinația în acel stat, fiind programat ca atare;

(ii)

operatorul de transport aerian nu utilizează pentru serviciul de cabotaj mai mult de 50 % din capacitatea sa sezonieră în același serviciu în cadrul căruia serviciul de cabotaj constituie prelungirea sau faza preliminară.

(3)   Un operator de transport aerian care exploatează servicii de cabotaj în conformitate cu alineatul (2) furnizează, la cerere, statului sau statelor membre implicate toate informațiile necesare pentru aplicarea dispozițiilor din acel alineat.

(4)   Fără a aduce atingere alineatului (1), înainte de 1 aprilie 1997 un stat membru poate, fără nici o discriminare pe bază de naționalitate a proprietarilor și identitate a operatorului de transport aerian, indiferent dacă exploatează rutele respective sau a prezentat o cerere în acest sens, să reglementeze accesul la rutele din teritoriul său pentru operatorii de transport aerian cărora le-a acordat licență în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2407/92, fără a aduce atingere sub nici o formă dreptului comunitar și în special regulilor de concurență.

Articolul 4

(1)

(a)

În urma consultărilor cu celelalte state membre interesate și după informarea Comisiei și a operatorilor de transport aerian care exploatează ruta, un stat membru poate impune obligații de serviciu public referitoare la servicii aeriene regulate unui aeroport care deservește o regiune periferică sau de dezvoltare de pe teritoriul său sau pe o rută cu trafic scăzut spre orice aeroport regional de pe teritoriul său, dacă aceste rute sunt considerate a fi vitale pentru dezvoltarea economică a regiunii în care este localizat aeroportul, în măsura necesară pentru a asigura pe această rută o prestare adecvată a serviciilor aeriene regulate, cu respectarea unor standarde fixe de continuitate, regularitate, capacitate și tarife practicate, standarde pe care operatorii de transport aerian nu și le-ar asuma dacă ar ține seama exclusiv de interesul lor comercial. Comisia publică aceste obligații de serviciu public în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

(b)

Caracterul adecvat al serviciilor aeriene regulate este evaluat de către statele membre luând în considerare:

(i)

interesul public;

(ii)

posibilitatea, în special pentru regiunile insulare, de a se recurge la alte forme de transport și de capacitatea acestor forme de a răspunde necesităților de transport avute în vedere;

(iii)

tarifele și condițiile de transport aerian care pot fi propuse utilizatorilor;

(iv)

efectul conjugat al tuturor operatorilor de transport aerian care exploatează sau intenționează să exploateze ruta în cauză.

(c)

În cazurile în care alte forme de transport nu pot asigura un serviciu adecvat și continuu, statele membre interesate pot prevedea în cadrul obligațiilor de serviciu public cerința ca orice operator de transport aerian care intenționează să exploateze ruta să garanteze că o va exploata pe o perioadă de timp determinată și precizată, în conformitate cu celelalte condiții ale obligațiilor de serviciu public.

(d)

În cazul în care nici un operator de transport aerian nu a început sau nu este pe punctul de a începe prestarea de servicii aeriene regulate pe o rută în conformitate cu obligațiile de serviciu public care au fost impuse pe acea rută, statul membru poate limita accesul la ruta respectivă la un singur operator de transport aerian pe o perioadă maximă de trei ani, după care situația se reexaminează. Dreptul de a exploata aceste servicii se acordă prin licitație publică, fie pentru o singură rută, fie pentru un grup de rute, operatorului de transport aerian comunitar autorizat să exploateze astfel de servicii aeriene. Invitația pentru depunerea de oferte se publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene iar termenul de depunere a ofertelor este de cel puțin o lună de la data publicării. Ofertele prezentate de operatorii de transport aerian sunt comunicate imediat celorlalte state membre interesate precum și Comisiei.

(e)

Invitația pentru depunerea de oferte și contractul care se încheie ulterior cuprinde, inter alia, următoarele puncte:

(i)

normele impuse de obligațiile de serviciu public;

(ii)

normele privind modificarea și rezilierea contractului, în special pentru a ține cont de modificările imprevizibile;

(iii)

perioada de valabilitate a contractului;

(iv)

sancțiunile în caz de nerespectare a contractului.

(f)

Selectarea din rândul ofertelor depuse se efectuează cât mai curând posibil, luându-se în considerare caracterul adecvat al serviciului, inclusiv tarifele și condițiile care pot fi propuse utilizatorilor, și costul compensației cerute din partea statului membru sau statelor membre interesate, după caz.

(g)

Fără a aduce atingere dispozițiilor literei (f), selectarea nu se poate face decât după încheierea unei perioade de două luni de la termenul pentru depunerea ofertelor, pentru a permite altor state membre să formuleze observații.

(h)

Un stat membru poate plăti o compensație unui operator de transport aerian, care a fost selecționat conform dispozițiilor literei (f), pentru îndeplinirea normelor decurgând din obligațiile de serviciu public impuse conform prezentului paragraf; această compensație ține cont de cheltuielile și veniturile generate de serviciu.

(i)

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru ca orice decizie adoptată conform prezentului articol să poată fi reexaminată în mod efectiv și, în special, cât mai curând posibil, pe motiv că decizia contravine legislației comunitare sau normelor de drept intern care pun în aplicare această legislație.

(j)

Dacă o obligație de serviciu public a fost impusă în conformitate cu dispozițiile literelor (a) și (c), operatorii de transport aerian nu pot efectua vânzarea de locuri individuale decât dacă serviciul aerian respectiv îndeplinește toate criteriile stabilite de obligația de serviciu public. Prin urmare, acest serviciu aerian este considerat ca fiind un serviciu aerian regulat.

(k)

Dispozițiile literei (d) nu se aplică în situația în care un alt stat membru interesat propune un mijloc alternativ satisfăcător de îndeplinire a aceleiași obligații de serviciu public.

(2)   Alineatul (1) litera (d) nu se aplică rutelor pe care alte forme de transport pot asigura un serviciu adecvat și continuu în cazul în care capacitatea oferită depășește 30 000 locuri pe an.

(3)   La cererea unui stat membru care consideră că dezvoltarea unei rute este restricționată în mod nejustificat de dispozițiile alineatului (1), sau din proprie inițiativă, Comisia efectuează o anchetă și în termen de două luni de la primirea cererii decide, pe baza tuturor factorilor relevanți, dacă alineatul (1) continuă să se aplice în cazul rutei respective.

(4)   Comisia comunică decizia sa Consiliului și statelor membre. Orice stat membru poate sesiza Consiliul cu privire la decizia Comisiei în termen de o lună. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate adopta o decizie diferită în termen de o lună.

Articolul 5

În cazul rutelor interne pentru care, la data intrării în vigoare a prezentului regulament, s-a acordat printr-un act cu putere de lege sau contract o concesiune exclusivă și pe care alte forme de transport nu pot asigura un serviciu adecvat și continuu, concesiunea respectivă rămâne valabilă până la data încetării sale sau timp de trei ani, în funcție de data cea mai apropiată.

Articolul 6

(1)   Fără a aduce atingere articolului 3, dacă unul dintre operatorii de transport aerian care deține o licență acordată de către un stat membru a început să exploateze un serviciu aerian de pasageri regulat cu aeronave de maximum 80 de locuri pe o rută nouă între aeroporturi regionale, cu o capacitate care nu depășește 30 000 de locuri pe an, acest stat membru poate refuza, în cursul unei perioade de doi ani, un serviciu aerian regulat prestat de un alt operator de transport aerian, cu excepția cazului în care acest serviciu este prestat cu aeronave care nu depășesc 80 de locuri sau este prestat astfel încât să nu fie disponibile la vânzare mai mult de 80 de locuri pentru fiecare zbor între cele două aeroporturi respective.

(2)   Articolul 4 alineatele (3) și (4) se aplică coroborat cu alineatul (1) al prezentului articol.

Articolul 7

În procesul de prestare a serviciilor aeriene, un operator de transport aerian comunitar este autorizat de către statul membru interesat sau de către statele membre interesate să combine serviciile aeriene și să utilizeze același număr de zbor.

Articolul 8

(1)   Prezentul regulament nu aduce atingere dreptului unui stat membru de a reglementa, fără discriminare pe temei de naționalitate sau identitate a operatorului de transport aerian, împărțirea traficului între aeroporturile situate în cadrul unui sistem aeroportuar.

(2)   Exercitarea drepturilor de trafic este conformă regulilor de exploatare comunitare, de drept intern, regionale sau locale publicate, referitoare la securitate, protecția mediului și alocarea sloturilor.

(3)   La cererea unui stat membru sau din propria inițiativă, Comisia examinează aplicarea alineatelor (1) și (2) și, în termen de o lună de la primirea cererii și după consultarea comitetului menționat la articolul 11, decide dacă statul membru poate continua aplicarea măsurii. Comisia comunică decizia sa Consiliului și statelor membre.

(4)   Orice stat membru poate sesiza Consiliul cu privire la decizia Comisiei, în termen de o lună. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate, în cazuri excepționale, să adopte o decizie diferită în termen de o lună.

(5)   Când un stat membru decide să înființeze un nou sistem aeroportuar sau să modifice unul deja existent, acesta informează celelalte state membre și Comisia. După verificarea modului de grupare a aeroporturilor pentru a deservi același oraș sau aceeași conurbație, Comisia publică o anexă II revizuită în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 9

(1)   Dacă există probleme grave de congestie și/sau de mediu, statul membru responsabil poate, sub rezerva prezentului articol, să impună condiții privind drepturile de trafic, să restrângă sau să refuze exercitarea acestor drepturi, în special atunci când alte moduri de transport pot furniza un serviciu satisfăcător.

(2)   Măsurile luate de un stat membru în conformitate cu alineatul (1):

sunt nediscriminatorii în temeiul naționalității sau identității operatorilor de transport aerian;

au o durată de valabilitate limitată, care nu depășește trei ani, după care sunt reexaminate;

nu aduc atingere în mod necorespunzător obiectivelor prezentului regulament;

nu denaturează în mod necorespunzător concurența dintre operatorii de transport aerian;

nu sunt mai restrictive decât este necesar pentru rezolvarea problemelor.

(3)   Dacă un stat membru consideră că măsurile menționate la alineatul (1) sunt necesare, el informează, cu cel puțin trei luni înainte de aplicarea lor, celelalte state membre și Comisia, furnizând o justificare adecvată a acestor măsuri. Măsurile pot fi aplicate în cazul în care, în decurs de o lună de la primirea informațiilor, un stat membru interesat nu contestă măsurile sau în cazul în care Comisia, conform alineatului (4), nu le supune unei examinări suplimentare.

(4)   La cererea unui stat membru sau din proprie inițiativă, Comisia examinează măsurile menționate la alineatul (1). În cazul în care Comisia, în termen de o lună de la primirea informațiilor conform alineatului (3), decide să examineze măsurile, ea indică în același timp dacă măsurile pot fi aplicate total sau parțial în timpul examinării, ținând seama în special de posibilitatea unor efecte ireversibile. După consultarea comitetului menționat la articolul 11, Comisia decide, în termen de o lună după primirea informațiilor necesare, dacă măsurile sunt corespunzătoare și conforme cu prezentul regulament și nu contravin în nici un mod dreptului comunitar. Comisia comunică decizia sa Consiliului și statelor membre. În așteptarea acestei decizii, Comisia poate hotărî măsuri provizorii, inclusiv suspendarea, totală sau parțială, a măsurilor, ținând cont în special de posibilitatea unor efecte ireversibile.

(5)   Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatelor (3) și (4), un stat membru poate lua măsurile necesare pentru a face față problemelor inopinate de scurtă durată, cu condiția ca aceste măsuri să fie conforme dispozițiilor alineatului (2). Comisia și statul/statele membre sunt informate fără întârziere cu privire la aceste măsuri, care sunt însoțite de o justificare adecvată. În cazul în care problemele care necesită aceste măsuri continuă să existe după încheierea unei perioade de 14 zile, statul membru trebuie să informeze Comisia și celelalte state membre în consecință și poate, cu acordul Comisiei, să prelungească aplicarea măsurilor pentru o perioadă suplimentară de maximum 14 zile. La cererea statului sau statelor membre implicate sau din proprie inițiativă, Comisia poate suspenda aplicarea acestor măsuri dacă ele nu satisfac cerințele alineatelor (1) și (2) sau contravin în alt mod dreptului comunitar.

(6)   Orice stat membru poate sesiza Consiliul, în termen de o lună, cu privire la decizia luată de către Comisie conform alineatelor (4) sau (5). Consiliul, hotărând cu o majoritate calificată, poate, în cazuri excepționale, să adopte o decizie diferită în termen de o lună.

(7)   Dacă o decizie luată de către un stat membru în conformitate cu prezentul articol limitează activitatea unui operator de transport aerian comunitar pe o rută intracomunitară, aceleași condiții sau limitări se aplică tuturor operatorilor de transport aerian comunitari care exploatează aceeași rută. Dacă decizia implică refuzul unor servicii noi sau suplimentare, același tratament se aplică tuturor cererilor prezentate de către operatorii de transport aerian comunitari privind servicii noi sau suplimentare pe ruta respectivă.

(8)   Fără a aduce atingere articolului 8 alineatul (1) și exceptând acordul statului sau statelor membre implicate, un stat membru nu autorizează un operator de transport aerian:

(a)

să înființeze un serviciu nou; sau

(b)

să sporească frecvența unui serviciu existent

între un anumit aeroport de pe teritoriul său și un alt stat membru atât timp cât un operator de transport aerian titular al unei licențe acordate de către acest din urmă stat membru nu este autorizat, pe baza regulilor referitoare la atribuirea de sloturi prevăzute la articolul 8 alineatul (2), să înființeze un serviciu nou sau să sporească frecvențele unui serviciu existent către aeroportul respectiv, în așteptarea adoptării de către Consiliu și intrării în vigoare a unui regulament care să instituie un cod de conduită privind alocarea sloturilor, pe baza principiului general al nediscriminării pe motiv de naționalitate.

Articolul 10

(1)   Limitele de capacitate nu se aplică serviciilor aeriene cuprinse în prezentul regulament decât în măsura prevăzută de articolele 8 și 9 și de prezentul articol.

(2)   În cazul în care aplicarea alineatului (1) cauzează un grav prejudiciu financiar operatorului/operatorilor de transport aerian care efectuează servicii aeriene regulate și care sunt titular/titulari ai unei licențe acordate de către un stat membru, Comisia examinează, la cererea acestui stat membru, pe baza tuturor elementelor pertinente, inclusiv situația pieței și în special situația în care posibilitățile operatorilor de transport aerian din acest stat membru de a concura în mod efectiv pe piață sunt afectate în mod necorespunzător, situația financiară a operatorului/operatorilor de transport aerian în cauză și rata de utilizare a capacității realizată și adoptă o decizie privind necesitatea stabilizării, pe o perioadă limitată, a capacității de prestare a unor servicii aeriene regulate spre și dinspre statul respectiv.

(3)   Comisia comunică decizia sa Consiliului și statelor membre. Orice stat membru poate sesiza Consiliul cu privire la decizia Comisiei în termen de o lună. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate, în cazuri excepționale, să adopte o decizie diferită în termen de o lună.

Articolul 11

(1)   Comisia este asistată de un comitet consultativ format din reprezentanții statelor membre și prezidat de un reprezentant al Comisiei.

(2)   Comitetul acordă consultanță Comisiei cu privire la aplicarea articolelor 9 și 10.

(3)   De asemenea, comitetul poate fi consultat de Comisie cu privire la orice altă chestiune referitoare la aplicarea prezentului regulament.

(4)   Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.

Articolul 12

(1)   Pentru îndeplinirea sarcinilor care-i revin în conformitate cu prezentul regulament, Comisia poate obține toate informațiile necesare de la statele membre interesate și de la operatorii de transport aerian cărora acestea le-au acordat licențe.

(2)   În cazul în care un operator de transport aerian nu furnizează informațiile solicitate în termenul fixat de Comisie sau le furnizează într-o formă incompletă, Comisia le solicită prin decizie adresată statului membru în cauză. Decizia cuprinde informațiile cerute și fixează un termen corespunzător în care acestea să fie furnizate.

Articolul 13

Comisia publică un raport privind aplicarea prezentului regulament până la 1 aprilie 1994 și ulterior în mod periodic.

Articolul 14

(1)   Statele membre și Comisia cooperează pentru aplicarea prezentului regulament.

(2)   Informațiile confidențiale obținute în cadrul aplicării prezentului regulament se încadrează în sfera secretului profesional.

Articolul 15

Regulamentele (CEE) nr. 2343/90 și 294/91 se abrogă, cu excepția articolului 2 litera (e) punctul (ii) și a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2343/90, astfel cum este interpretată în anexa III a prezentului regulament, a articolului 2 litera (b) și a anexei Regulamentului (CEE) nr. 294/91.

Articolul 16

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 1993.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 23 iulie 1992

Pentru Consiliu

Președintele

J. COPE


(1)  JO C 258, 4.10.1991, p. 2.

(2)  JO C 125, 18.5.1992, p. 146.

(3)  JO C 169, 6.7.1992, p. 15.

(4)  JO L 374, 31.12.1987, p. 19.

(5)  JO L 217, 11.8.1990, p. 8.

(6)  JO L 36, 8.2.1991, p. 1.

(7)  JO L 240, 24.8.1992, p. 1.


ANEXA I

Lista aeroporturilor din categoria 1

BELGIA:

Bruxelles-Zaventem

DANEMARCA:

Sistemul aeroportuar din Copenhaga

GERMANIA:

Frankfurt-Rhein/Main

Düsseldorf-Lohausen

München

Sistemul aeroportuar din Berlin

SPANIA:

Palma-Mallorca

Madrid-Barajas

Malaga

Las Palmas

GRECIA:

Atena-Hellinikon

Salonic-Macedonia

FRANȚA:

Sistemul aeroportuar din Paris

IRLANDA:

Dublin

ITALIA:

Sistemul aeroportuar din Roma

Sistemul aeroportuar din Milano

Țàrile de Jos:

Amsterdam-Schiphol

PORTUGALIA:

Lisabona

Faro

REGATUL UNIT:

Sistemul aeroportuar din Londra

Luton


ANEXA II

Lista sistemelor aeroportuare

DANEMARCA:

Copenhaga-Kastrup/Roskilde

GERMANIA:

Berlin-Tegel/Schönefeld/Tempelhof

FRANȚA:

Paris-Charles De Gaulle/Orly/Le Bourget

Lyon-Bron-Satolas

ITALIA:

Roma-Fiumicino/Ciampino

Milano-Linate/Malpensa/Bergamo (Orio al Serio)

Veneția-Tessera/Treviso

REGATUL UNIT:

Londra-Heathrow/Gatwick/Stansted


ANEXA III

Interpretarea menționată la articolul 15

Conform dispozițiilor din anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2343/90, operatorul de transport aerian Scanair, care este structurat și organizat exact precum Scandinavian Airlines System, trebuie să fie considerat în același mod ca și operatorul de transport aerian Scandinavian Airlines System.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

176


31992R2409


L 240/15

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 2409/92 AL CONSILIULUI

din 23 iulie 1992

privind tarifele serviciilor aeriene pentru transportul de pasageri și de marfă

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 84 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât este important să se stabilească o politică a transporturilor aeriene în vederea realizării treptate a pieței interne în cursul unei perioade care expiră la 31 decembrie 1992, în conformitate cu articolul 8a din tratat;

întrucât piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne, în care este asigurată libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor;

întrucât Directiva 87/601/CEE a Consiliului din 14 decembrie 1987 privind tarifele serviciilor aeriene regulate dintre statele membre (4) și Regulamentul (CEE) nr. 2342/90 al Consiliului din 24 iulie 1990 privind tarifele serviciilor aeriene regulate (5) constituie o primă etapă spre realizarea pieței interne în ceea ce privește tarifele aeriene pentru transportul de pasageri;

întrucât tarifele aeriene pentru transportul de pasageri ar trebui în mod normal să fie liber stabilite de mecanismele pieței;

întrucât este necesară completarea stabilirii libere a tarifelor cu dispoziții adecvate intereselor consumatorilor și industriei;

întrucât este necesar ca toate aspectele legate de tarifare să fie tratate în cadrul aceluiași regulament;

întrucât prezentul regulament înlocuiește Regulamentul (CEE) nr. 2342/90 și, parțial, Regulamentul (CEE) nr. 294/91 al Consiliului din 4 februarie 1991 privind funcționarea serviciilor de transport aerian de marfă dintre statele membre (6),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Prezentul regulament se referă la criteriile și procedurile care urmează să se aplice la stabilirea tarifelor pentru pasageri și pentru mărfuri pentru serviciile aeriene pentru transportul exclusiv intracomunitar.

(2)   Fără a aduce atingere alineatului (3), prezentul regulament nu se aplică:

(a)

tarifelor aeriene pentru transportul de pasageri și de marfă percepute de operatorii de transport aerian necomunitari;

(b)

tarifelor aeriene pentru transportul de pasageri și de marfă stabilite prin aplicarea obligației serviciului public, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2408/92 al Consiliului din 23 iulie 1992 privind accesul operatorilor de transport aerian comunitari la rutele aeriene intracomunitare (7).

(3)   Numai operatorii de transport aerian comunitari sunt abilitați să introducă produse noi sau tarife inferioare celor existente pentru produse identice.

Articolul 2

În înțelesul prezentului regulament:

(a)

„tarife aeriene pentru transportul de pasageri” înseamnă prețurile exprimate în ECU sau în monedă locală, pe care pasagerii trebuie să le achite operatorilor de transport aerian sau agenților acestora pentru transportul propriu și al bagajelor prin intermediul serviciilor aeriene, precum și condițiile de aplicare a acestor prețuri, inclusiv remunerația și condițiile oferite agențiilor și alte servicii auxiliare;

(b)

„tarife pentru locuri” înseamnă prețurile exprimate în ECU sau în monedă locală pe care afretatorii trebuie să le achite operatorilor de transport aerian pentru transportul propriu sau al clienților lor și al bagajelor acestora prin intermediul serviciilor aeriene, precum și condițiile de aplicare a acestor prețuri, inclusiv remunerația și condițiile oferite agențiilor și alte servicii auxiliare;

(c)

„tarife charter” înseamnă prețurile exprimate în ECU sau în monedă locală pe care pasagerii trebuie să le achite afretatorilor pentru serviciile care asigură sau includ transportul propriu și al bagajelor prin intermediul serviciilor aeriene, precum și toate condițiile de aplicare a acestor prețuri, inclusiv remunerația și condițiile oferite agențiilor sau alte servicii auxiliare;

(d)

„tarife pentru transportul de marfă” înseamnă prețurile exprimate în ECU sau în moneda locală care trebuie să fie achitate pentru transportul mărfurilor și condițiile care se aplică acestor prețuri, inclusiv remunerația și condițiile oferite agențiilor și alte servicii auxiliare;

(e)

„tarife standard pentru transportul de marfă” înseamnă tarifele practicate, de obicei, de operatorul de transport aerian, inclusiv aplicarea reducerilor obișnuite;

(f)

„serviciu aerian” înseamnă un zbor sau o serie de zboruri pentru transportul cu titlu oneros de pasageri, de marfă și/sau de corespondență;

(g)

„operator de transport aerian” înseamnă o întreprindere de transport aerian care deține o licență de funcționare valabilă;

(h)

„operator de transport aerian comunitar” înseamnă un operator de transport aerian care deține o licență de funcționare valabilă emisă de un stat membru în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2407/92 al Consiliului din 23 iulie 1992 privind autorizarea operatorilor de transport aerian (8);

(i)

„statul membru (statele membre) în cauză” înseamnă statul membru sau statele membre între care sau pe teritoriul cărora se aplică tariful respectiv;

(j)

„statul membru (statele membre) implicat(e)” înseamnă statul membru sau statele membre în cauză și statul membru sau statele membre în care operatorii de transport aerian care operează serviciul aerian respectiv dețin licență de funcționare;

(k)

„tarif de bază” înseamnă cel mai mic tarif complet flexibil disponibil pentru o călătorie dus și o călătorie dus-întors, care este oferit spre vânzare cel puțin în aceeași măsură ca oricare alt tarif complet flexibil oferit pentru același serviciu aerian.

Articolul 3

Tarifele charter și tarifele pentru locuri și pentru transportul de marfă percepute de operatorii de transport aerian comunitari se fixează de comun acord între părțile semnatare ale contractului de transport.

Articolul 4

Operatorii de transport aerian care funcționează în interiorul Comunității informează publicul larg, la cerere, în legătură cu toate tarifele aeriene pentru transportul de pasageri și tarifele standard pentru transportul de marfă practicate.

Articolul 5

(1)   Fără a aduce atingere prezentului regulament, operatorii de transport aerian comunitari stabilesc în mod liber tarifele aeriene pentru transportul de pasageri.

(2)   Statul membru sau statele membre în cauză pot solicita, fără nici un fel de discriminare pe motive legate de naționalitatea sau identitatea operatorilor de transport aerian, ca tarifele aeriene să fie înregistrate pe teritoriul lor, în forma prescrisă de acestea. Nu este necesar ca înregistrarea să se facă într-un termen mai mare de 24 ore (inclusiv o zi lucrătoare) înainte de intrarea în vigoare a tarifelor aeriene, cu excepția cazului unei alinieri la un tarif existent pentru care nu este necesară decât o notificare prealabilă.

(3)   Până la 1 aprilie 1997, un stat membru poate solicita ca tarifele aeriene practicate pe rutele interne pe care operează un singur operator de transport care deține o licență eliberată de acest stat membru sau operate în comun de doi operatori de transport autorizați de acesta să fie înregistrate într-un termen mai mare de o zi lucrătoare dar nu mai mult de o lună anterior intrării în vigoare a tarifelor aeriene respective.

(4)   Un tarif aerian poate fi aplicat pentru vânzare și transport atât timp cât nu este suspendat în conformitate cu articolul 6 sau articolul 7.

Articolul 6

(1)   Sub rezerva procedurilor prevăzute în prezentul articol, un stat membru în cauză poate decide oricând:

(a)

să suspende aplicarea unui tarif de bază care, având în vedere întreaga structură tarifară pe ruta respectivă și alți factori relevanți, inclusiv situația concurențială a pieței, este excesiv de ridicat, în dezavantajul utilizatorilor, în raport cu costurile globale corespunzătoare suportate pe termen lung de operatorul de transport aerian, inclusiv o rentabilitate satisfăcătoare a investițiilor;

(b)

să sisteze, în mod nediscriminatoriu, reducerile suplimentare ale tarifelor pe o anumită piață, fie că este vorba de o singură rută sau de un grup de rute, în cazul în care mecanismele pieței au determinat o scădere continuă a tarifelor aeriene care se detașează net de fluctuațiile obișnuite ale prețurilor sezoniere, cauzând pierderi generalizate tuturor operatorilor de transport aerian în cauză pentru serviciile aeriene respective, luându-se în considerare costurile globale corespunzătoare suportate pe termen lung de operatorii de transport aerian.

(2)   Orice decizie adoptată în temeiul alineatului (1) se notifică, cu precizarea motivelor, Comisiei și tuturor celorlalte state membre în cauză, precum și operatorului sau operatorilor de transport aerian în cauză.

(3)   În cazul în care în termen de patrusprezece zile de la data primirii notificării nici un alt stat membru în cauză sau Comisia nu își notifică dezacordul precizând motivele pentru acesta în conformitate cu alineatul (1), statul membru care adoptă decizia respectivă în temeiul alineatului (1) poate cere operatorilor de transport aerian în cauză să suspende tariful de bază sau să se abțină de la reducerea suplimentară a tarifelor, după caz.

(4)   În cazul unui dezacord, oricare stat membru implicat poate solicita consultări în vederea analizării situației. Consultările au loc în termen de patrusprezece zile de la data solicitării, exceptând cazurile în care se convine asupra unui termen diferit.

Articolul 7

(1)   La cererea unui stat membru implicat, Comisia examinează dacă decizia de a se acționa sau nu în temeiul articolului 6 respectă criteriile prevăzute la articolul 6 alineatul (1). Totodată, statul membru informează celelalte state membre implicate și operatorii de transport aerian în cauză. Comisia publică imediat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene informația că tarifele aeriene au fost prezentate spre verificare.

(2)   Sub rezerva alineatului (1), la plângerea formulată de o parte având un interes legitim, Comisia poate examina dacă tarifele aeriene sunt conforme criteriilor stabilite la articolul 6 alineatul (1). Comisia publică imediat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene informația că tarifele aeriene au fost prezentate spre verificare.

(3)   Tariful aerian în vigoare în momentul prezentării spre verificare în conformitate cu alineatul (1) rămâne în vigoare pe durata verificării. Cu toate acestea, în cazul în care Comisia sau Consiliul, în conformitate cu alineatul (8), a decis, în cursul celor șase luni anterioare, că un tarif similar sau inferior tarifului de bază pentru cele două orașe respective nu respectă criteriile stabilite la articolul 6 alineatul (1) litera (a), tariful aerian nu rămâne în vigoare pe durata verificării.

De asemenea, în cazul în care se aplică alineatul (6), operatorul de transport aerian în cauză nu poate, pe durata verificării de către Comisie, să aplice un tarif de bază mai mare decât cel aplicabil imediat înaintea tarifului de bază în curs de verificare.

(4)   După consultarea statelor membre în cauză, Comisia adoptă o decizie cât mai curând posibil, dar în nici un caz nu mai târziu de douăzeci de zile lucrătoare de la primirea unor informații suficiente de la operatorii de transport aerian în cauză. Comisia ia în considerare toate informațiile primite de la părțile interesate.

(5)   În cazul în care un operator de transport aerian nu furnizează informațiile solicitate în termenele fixate de Comisie sau le furnizează într-o formă incompletă, Comisia dispune printr-o decizie obligativitatea furnizării informațiilor respective. Decizia trebuie să precizeze informațiile solicitate și să stabilească un termen adecvat de furnizare a acestora.

(6)   Comisia poate să dispună, prin intermediul unei decizii, suspendarea aplicării unui tarif aerian în vigoare până la finalizarea verificării, în cazul în care un operator de transport aerian furnizează informații incorecte sau incomplete sau în cazul în care acesta nu le furnizează în termenul fixat printr-o decizie, în conformitate cu alineatul (5).

(7)   Comisia comunică imediat decizia motivată prevăzută la alineatele (4) și (6) statelor membre în cauză precum și operatorilor de transport aerian în cauză.

(8)   Un stat membru în cauză poate sesiza Consiliul, în termen de o lună, cu privire la decizia adoptată de Comisie în conformitate cu alineatul (4). Consiliul, hotărând cu o majoritate calificată, poate adopta o decizie diferită în termen de o lună.

(9)   Statele membre în cauză asigură aplicarea deciziei Comisiei, cu excepția cazului în care decizia se află în curs de examinare de către Consiliu sau în cazul în care Consiliul adoptă o decizie diferită în conformitate cu alineatul (8).

Articolul 8

Cel puțin o dată pe an, Comisia consultă reprezentanții organizațiilor comunitare ale utilizatorilor de transporturi aeriene cu privire la tarifele aeriene și la aspectele aferente și furnizează în acest scop informații adecvate participanților.

Articolul 9

Comisia publică până la 1 aprilie 1994, apoi periodic, un raport privind aplicarea prezentului regulament.

Articolul 10

(1)   Statele membre și Comisia cooperează la punerea în aplicare a prezentului regulament, în special în ceea ce privește culegerea informațiilor necesare pentru raportul menționat la articolul 9.

(2)   Informațiile confidențiale obținute prin aplicarea prezentului regulament intră sub incidența secretului profesional.

Articolul 11

Prin prezentul se abrogă Regulamentul (CEE) nr. 2342/90.

Articolul 12

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 1993.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 23 iulie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

J. COPE


(1)  JO C 258, 4.10.1991, p. 2.

(2)  JO C 125, 18.5.1992, p. 150.

(3)  JO C 169, 6.7.1992, p. 15.

(4)  JO L 374, 31.12.1987, p. 12.

(5)  JO L 217, 11.8.1990, p. 1.

(6)  JO L 36, 8.2.1991, p. 1.

(7)  JO L 240, 24.8.1992, p. 8.

(8)  JO L 240, 24.8.1992, p. 1.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

179


31992R2411


L 240/19

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 2411/92 AL CONSILIULUI

din 23 iulie 1992

de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3976/87 privind aplicarea articolului 85 alineatul (3) din tratat anumitor categorii de acorduri și practici concertate în sectorul transportului aerian

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 87,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 3975/87 al Consiliului din 14 decembrie 1987 de stabilire a unei proceduri de aplicare a regulilor de concurență întreprinderilor din sectorul transportului aerian (4), Comisia are în prezent competența să aplice regulile de concurență transportului aerian în interiorul unui stat membru; întrucât, în consecință, este de dorit să se prevadă posibilitatea adoptării unor exceptări în bloc aplicabile acestui tip de transport;

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 3976/87 (5) autorizează Comisia să declare, printr-un regulament, că dispozițiile articolului 85 alineatul (1) nu se aplică anumitor categorii de acorduri între întreprinderi, decizii ale asociațiilor de întreprinderi și practici concertate;

întrucât competența de a adopta aceste exceptări în bloc a fost acordată pentru o perioadă limitată de timp, perioadă ce expiră la 31 decembrie 1992, pentru a da posibilitatea transportatorilor aerieni să se adapteze mediului mai concurențial creat în urma schimbărilor survenite în sistemele de reglementare aplicabile transportului aerian internațional intracomunitar;

întrucât noile măsuri de liberalizare a sectorului transportului aerian adoptate de către Comunitate justifică menținerea exceptărilor în bloc și după acea dată; întrucât sfera de aplicare a exceptărilor în bloc și condițiile cărora acestea li se supun ar trebui definite de Comisie, în strânsă legătură cu statele membre, ținând cont de schimbările mediului concurențial produse odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului (CEE) nr. 3976/87,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CEE) nr. 3976/87 se modifică după cum urmează:

1.

la articolul 1 se elimină cuvântul „internațional”;

2.

articolul 2, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Comisia poate, în special, să adopte astfel de regulamente cu privire la acordurile, deciziile sau practicile concertate ce au drept obiectiv oricare dintre următoarele:

planificarea în comun și coordonarea orarelor companiilor aeriene;

consultările privind tarifele pentru transportul de pasageri și bagaje și mărfuri prin serviciile aeriene cu program regulat;

exploatarea în comun a noilor servicii cu program regulat mai puțin aglomerate;

alocarea de sloturi pe aeroporturi și stabilirea orarelor aeroporturilor; Comisia veghează să asigure concordanța acestora cu codul de conduită adoptat de către Consiliu;

achiziționarea, dezvoltarea și exploatarea în comun a unor sisteme computerizate de rezervare pentru gestionarea orarelor, rezervări și vânzarea biletelor de către întreprinderile de transport; Comisia veghează să asigure concordanța acestora cu codul de conduită adoptat de către Consiliu.”;

3.

articolul 3 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 3

Orice regulament adoptat în temeiul articolului 2 are o durată determinată.

Acesta poate fi abrogat sau modificat în cazul apariției unor schimbări ale elementelor care au determinat adoptarea sa; într-o astfel de situație, se stabilește un termen pentru modificarea acordurilor și practicilor concertate cărora regulamentul precedent li se aplica înainte de abrogare sau modificare.”;

4.

articolul 8 se elimină.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 23 iulie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

J. COPE


(1)  JO C 255, 30.8.1991, p. 10.

(2)  Aviz adoptat la 10 iulie 1992 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO C 169, 6.7.1992, p. 13.

(4)  JO L 374, 31.12.1987, p. 1, modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 2410/92 (JO L 240, 24.8.1992, p. 18).

(5)  JO L 374, 31.12.1987, p. 9, modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 2344/90 (JO L 217, 11.8.1990, p. 15).


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

181


31992R3578


L 364/11

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 3578/92 AL CONSILIULUI

din 7 decembrie 1992

de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1107/70 privind acordarea de ajutoare pentru transportul feroviar, rutier și pe căi navigabile interioare

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 75,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 1107/70 (4) prevede că statele membre pot promova dezvoltarea transportului combinat acordând ajutoare pentru investiția în infrastructură și în echipamentele fixe și mobile necesare transbordării sau cheltuielilor de exploatare ale unui serviciu de transport combinat intracomunitar în tranzitul prin teritoriul țărilor terțe;

întrucât evoluția transportului combinat arată că pentru Comunitate, ca întreg, faza inițială de introducere a acestei tehnologii nu s-a încheiat încă și întrucât sistemele de ajutor ar trebui, prin urmare, menținute încă o perioadă;

întrucât posibilitatea de acordare a unui asemenea ajutor pentru cheltuielile de exploatare a serviciilor de transport combinat care traversează o țară terță este garantată numai în cazurile specifice ale Austriei, Elveției și ale statelor din fosta Iugoslavie;

întrucât nevoia de a atinge rapid coerența economică și socială în cadrul Comunității impune accentuarea investițiilor în echipamente rutiere și feroviare specifice transportului combinat, în special în cazurile în care acestea prezintă o alternativă pentru lucrările la infrastructură care nu pot fi încheiate în termen scurt;

întrucât, în plus, asigurarea ajutorului pentru echipamentele rutiere specifice transportului combinat ar fi o metodă eficientă de încurajare a întreprinderilor mici și mijlocii de a apela la serviciile transportului combinat;

întrucât ajutoarele pentru echipamentul specific transportului combinat ar stimula dezvoltarea unei noi tehnologii bimodale și de transbordare;

întrucât, într-o fază limitată inițială, posibilitatea de acordare a ajutorului ar trebui, prin urmare, extinsă la investițiile în facilități de transport destinate special transportului combinat, cu condiția ca facilitățile să fie folosite exclusiv în acest scop;

întrucât sistemele actuale de ajutor ar trebui menținute în vigoare până la 31 decembrie 1995 și Consiliul ar trebui să decidă, în condițiile prevăzute în tratat, cu privire la sistemele care se vor aplica ulterior sau, dacă este cazul, la condițiile de reziliere a unui asemenea ajutor;

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 1107/70 ar trebui modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

La articolul 3 din Regulamentul (CEE) nr. 1107/70, punctul 1 litera (e) se înlocuiește cu următorul text:

„(e)

până la 31 decembrie 1995, în cazul în care ajutoarele se acordă ca măsură temporară și au scopul de a facilita dezvoltarea transportului combinat, aceste ajutoare trebuie să fie destinate pentru:

investițiile în infrastructură

sau

investițiile în echipamentele fixe sau mobile necesare pentru transbordare

sau

investițiile în echipamentele de transport destinate în mod special transportului combinat și utilizate exclusiv în transportul combinat

sau

cheltuielile de exploatare a serviciilor de transport combinat în tranzit prin Austria, Elveția sau statele din fosta Iugoslavie.

Comisia prezintă Consiliului un raport privind măsurile menționate anterior, la fiecare doi ani, furnizând detalii, inter alia, privind destinația ajutoarelor, cuantumul și impactul acestora asupra transportului combinat. Statele membre furnizează Comisiei informațiile necesare pentru elaborarea raportului.

Până la 31 decembrie 1995, Consiliul, hotărând pe baza unei propuneri a Comisiei, decide în condițiile prevăzute în tratat, cu privire la sistemele care se vor aplica ulterior și, dacă este cazul, la condițiile de reziliere a lor.”

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în a treia zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Se aplică de la 1 ianuarie 1993.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 7 decembrie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

J. MacGREGOR


(1)  JO C 282, 30.10.1992, p. 10.

(2)  Aviz emis la 20 noiembrie 1992 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3)  Aviz emis la 24 noiembrie 1992 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(4)  JO L 130, 15.6.1970, p. 1, modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 1100/89 (JO L 116, 28.4.1989, p. 24).


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

183


31992L0106


L 368/38

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 92/106/CEE A CONSILIULUI

din 7 decembrie 1992

privind stabilirea de norme comune pentru anumite tipuri de transporturi combinate de mărfuri între state membre

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 75 și articolul 84 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât Directiva 75/130/CEE a Consiliului din 17 februarie 1975 privind stabilirea de norme comune pentru anumite tipuri de transporturi combinate de mărfuri pe cale ferată și pe cale rutieră între state membre (4) a fost modificată de câteva ori; întrucât, cu ocazia unor modificări ulterioare, directiva ar trebui reformulată din motive de claritate;

întrucât piața internă determină intensificarea traficului; întrucât Comunitatea trebuie să întreprindă ceea ce este necesar pentru a asigura gestionarea optimă a resurselor din sectorul transporturilor în interesul tuturor cetățenilor, ceea ce înseamnă utilizarea transporturilor combinate;

întrucât numărul crescând de probleme legate de aglomerarea traficului, mediu și siguranță rutieră impun, în interesul public, dezvoltarea în continuare a transporturilor combinate ca alternativă la transportul rutier;

întrucât trebuie adoptate măsuri pentru a face posibilă dezvoltarea și îmbunătățirea în continuare a metodelor de transport pe baza interconexiunii formelor de transport și pe baza mijloacelor și necesităților specifice ale operatorilor și utilizatorilor din domeniul transporturilor; întrucât astfel de măsuri trebuie să cuprindă transporturile combinate formate din transportul rutier și alte moduri de transport, cum ar fi transportul feroviar, cel pe căi navigabile interioare și transportul maritim;

întrucât eliberarea de orice restricții cantitative și eliminarea diferitelor constrângeri administrative care există încă în domeniul transportului rutier sunt de natură să încurajeze o recurgere sporită la transporturile combinate;

întrucât, pentru ca metodele de transport combinat să determine o reală reducere a aglomerării traficului rutier, liberalizarea ar trebui să se refere la trafic rutier pe distanțe limitate;

întrucât liberalizarea segmentelor inițiale și finale din transportul combinat ar trebui extinsă la operațiile de transport combinat care utilizează rute maritime, cu condiția ca transportul maritim să reprezinte o parte importantă a operației de transport combinat;

întrucât Comisia ar trebui să prezinte un raport la fiecare doi ani, primul până la 1 iulie 1995, cu privire la aplicarea prezentei directive;

întrucât dezvoltarea transporturilor combinate ar fi facilitată, de asemenea, prin măsuri de stimulare și întrucât, prin urmare, este oportun să se reducă taxele pentru utilizarea sau deținerea de vehicule comerciale, în măsura în care acestea sunt transportate pe calea ferată și să se excepteze traseele rutiere inițiale și finale de la tarifarea obligatorie;

întrucât ar trebui facilitat accesul transportului pe cont propriu la transporturile combinate;

întrucât prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere și aplicare în dreptul intern a directivelor care alcătuiesc versiunea reformulată,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Prezenta directivă se aplică operațiilor de transport combinat, fără a aduce atingere Regulamentului (CEE) nr. 881/92 (5).

În sensul prezentei directive, „transporturi combinate” înseamnă transporturi de mărfuri între state membre în cadrul cărora camionul, remorca, semiremorca, cu sau fără tractor, caroseria mobilă sau containerul de cel puțin 20 picioare utilizează calea rutieră pe porțiunea inițială sau finală a parcursului și, pentru restul traseului, calea ferată sau o cale navigabilă interioară sau maritimă, în cazul în care această secțiune depășește 100 km în linie dreaptă și efectuează traseul rutier inițial sau final al transportului:

între punctul în care mărfurile sunt încărcate și gara feroviară de încărcare corespunzătoare cea mai apropiată pentru traseul inițial și între cea mai apropiată gară feroviară de descărcare corespunzătoare și punctul de descărcare a mărfurilor pentru traseul final sau

pe o rază care nu depășește 150 km în linie dreaptă de la portul fluvial sau maritim de încărcare sau descărcare.

Articolul 2

Până la 1 iulie 1993, fiecare stat membru liberalizează operațiile de transport combinat menționate în articolul 1 de orice sisteme de cote și de autorizare.

Articolul 3

În cazul transportului combinat închiriat sau plătit, un document de transport care îndeplinește cel puțin cerințele prevăzute de articolul 6 din Regulamentul nr. 11 al Consiliului din 27 iunie 1960 privind eliminarea discriminării în domeniul tarifelor și condițiilor de transport, pentru aplicarea articolului 79 alineatul (3) din Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene (6), trebuie să specifice, de asemenea, gările feroviare de încărcare și descărcare corespunzătoare traseului feroviar sau porturile de încărcare și descărcare de pe calea navigabilă interioară corespunzătoare traseului pe calea navigabilă interioară sau porturile maritime de încărcare și descărcare corespunzătoare secțiunii maritime a transportului. Aceste detalii sunt consemnate înainte ca operația de transport să fie efectuată și sunt confirmate prin aplicarea unui sigiliu de către autoritățile feroviare sau portuare din gările feroviare sau porturile fluviale sau maritime respective, în momentul în care s-a încheiat partea din transportul efectuată pe calea ferată sau pe o cale navigabilă interioară sau pe cale maritimă.

Articolul 4

Toți transportatorii rutieri stabiliți întrun stat membru, care îndeplinesc condițiile de acces la profesie și de acces pe piața transporturilor de mărfuri între state membre, au dreptul de a efectua, în cadrul unei operații de transport combinat între state membre, trasee rutiere inițiale și finale care fac parte integrantă din operația de transport combinat și care pot include sau exclude traversarea unei frontiere.

Articolul 5

(1)   La fiecare doi ani și cu începere de la 1 iulie 1995, Comisia prezintă un raport Consiliului cu privire la:

dezvoltarea economică a transporturilor combinate;

aplicarea dreptului comunitar în acest domeniu;

stabilirea, dacă este cazul, de măsuri noi destinate să stimuleze operațiile de transport combinat.

(2)   La întocmirea raportului menționat în alineatul (1), Comisia este sprijinită de reprezentanții statului membru în vederea strângerii informațiilor necesare în acest scop.

Raportul analizează, în special, informațiile și datele statistice referitoare la:

legăturile de transport utilizate în operația de transport combinat;

numărul de vehicule (un convoi rutier echivalează cu un singur vehicul), caroserii mobile și containere transportate în cadrul diverselor legături de transport;

tonaje transportate;

servicii prestate, în tone/kilometri.

Raportul propune, după caz, soluții pentru îmbunătățirea ulterioară a acestor informații și a situației în sectorul transporturilor combinate.

Articolul 6

(1)   Statele membre adoptă măsurile necesare pentru ca taxele prevăzute la alineatul (3), care sunt aplicabile vehiculelor rutiere (camioane, tractoare, remorci sau semiremorci), în cazul în care acestea sunt folosite în domeniul transporturilor combinate, să fie reduse sau rambursate, fie printr-o sumă standard, fie proporțional cu parcursurile străbătute de aceste vehicule pe calea ferată, în limitele și în conformitate cu condițiile și regulile pe care le stabilesc prin consultare cu Comisia.

Reducerile sau rambursările menționate la primul paragraf se acordă de statul în care au fost înregistrate vehiculele, pe baza transporturilor pe calea ferată efectuate în interiorul acestui stat.

Cu toate acestea, statele membre pot acorda aceste reduceri sau rambursări pe baza transporturilor pe calea ferată efectuate parțial sau total în afara statului membru în care sunt înregistrate vehiculele.

(2)   Fără a aduce atingere dispozițiilor rezultate dintr-o posibilă reorganizare a sistemelor fiscale naționale privind vehiculele utilitare la nivel comunitar, vehiculele utilizate exclusiv pentru transportul rutier pe segmentele inițiale sau finale din transportul combinat pot fi exceptate de la taxele menționate în alineatul (3), în cazul în care sunt impozitate separat.

(3)

Belgia:

taxe de circulation sur les véhicules automobilesverkeersbelasting op de autovoertuigen;

Danemarca:

vægtafgift af motorkøretøejer mv.;

Germania:

Kraftfahrzeugsteuer;

Franța:

taxe spéciale sur certains véhicules routiers;

Grecia:

τέλη κμκλοφορία ατοκινήτων;

Spania:

(a)

impuesto sobre actividades económicas;

(b)

impuesto sobre vehículos de tracción mecánica;

Irlanda:

vehicle excise duties;

Italia:

(a)

tassa automobilistica;

(b)

addizionale del 5 % sulla tassa automobilistica;

Luxemburg:

taxe sur les véhicules automoteurs;

Țările de Jos:

motorrijtuigenbelasting;

Portugalia:

(a)

imposto de camionagem;

(b)

imposto de circulaçao;

Regatul Unit:

vehicle excise duties.

Articolul 7

În cazul în care o remorcă sau o semiremorcă aparținând unei întreprinderi angajate într-un transport pe cont propriu este tractată pe un segment final de către un tractor care aparține unei întreprinderi care efectuează transporturi închiriate sau plătite, operația de transport astfel efectuată este exonerată de prezentarea documentului prevăzut de articolul 3, însă trebuie să se prezinte un alt document, care să facă dovada transportului efectuat sau care urmează să fie efectuat pe calea ferată, pe o cale navigabilă interioară sau pe cale maritimă.

Articolul 8

Transporturile rutiere inițiale sau finale efectuate în cadrul unor operații de transport combinat fac excepție de la reglementările tarifare obligatorii.

Articolul 9

În cazul în care întreprinderea expeditoare efectuează traseul rutier inițial pe cont propriu în cadrul unei operații de transport combinat, în sensul Primei Directive a Consiliului din 23 iulie 1962 privind stabilirea de norme comune pentru anumite tipuri de transport rutier de mărfuri (7), întreprinderea destinatară a mărfurilor transportate poate să efectueze pe cont propriu, sub rezerva definiției stabilite de directiva menționată, segmentul rutier final pentru transportarea la destinație a mărfurilor, utilizând un tractor aflat în posesia sa sau care a fost cumpărat în rate sau a fost închiriat conform Directivei 84/647/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1984 privind utilizarea vehiculelor închiriate fără șoferi pentru transportul rutier de mărfuri (8) și care sunt conduse de angajații săi, chiar dacă remorca sau semiremorca este înmatriculată sau închiriată de întreprinderea expeditoare.

Segmentul rutier inițial din cadrul unei operații de transport combinat pe care îl efectuează întreprinderea expeditoare folosind un tractor aflat în proprietatea sa ori care a fost cumpărat în rate sau a fost închiriat în conformitate cu Directiva 84/647/CEE a Consiliului și care este condus de angajații săi, în timp ce remorca sau semiremorca este înmatriculată sau închiriată de către întreprinderea destinatară a mărfurilor transportate, este considerat și el, sub rezerva dispozițiilor Directivei din 23 iulie 1962, drept o operație de transport pe cont propriu dacă traseul rutier final este efectuat pe cont propriu de către întreprinderea destinatară, în conformitate cu această ultimă directivă.

Articolul 10

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare conformării cu prezenta directivă până la 1 iulie 1993. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 11

(1)   Directiva 75/130/CEE (9) se abrogă fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre privind termenele de transpunere și aplicare prevăzute în anexă, partea A.

(2)   Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexă, partea B.

Articolul 12

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 7 decembrie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

J. MacGREGOR


(1)  JO C 282, 30.10.1992, p. 8.

(2)  Aviz emis la 20 noiembrie 1992 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3)  Aviz emis la 24 noiembrie 1992 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(4)  JO L 48, 22.2.1975, p. 31. Directivă modificată ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 881/92 (JO L 95, 9.4.1992, p. 1.).

(5)  Regulamentul (CEE) nr. 881/92 al Consiliului din 26 martie 1992 privind accesul la piață a transporturilor rutiere de mărfuri în cadrul Comunității spre sau dinspre teritoriul unui stat membru sau care traversează teritoriul unuia sau al mai multor state membre (JO L 95, 9.4.1992, p. 1).

(6)  JO 52, 16.8.1960, p. 1121/60.

(7)  JO 70, 6.8.1962, p. 2205/62. Directivă modificată ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 881/92 (JO L 95, 9.4.1992, p. 1).

(8)  JO L 335, 22.12.1984, p. 72. Directivă modificată de Directiva 90/398/CEE (JO L 202, 31.7.1990, p. 46).

(9)  Inclusiv actele care o modifică, și anume dispoziția pertinentă din Actul de aderare din 1985 și Directivele 79/5/CEE, 82/3/CEE, 82/603/CEE, 86/544/CEE și 91/224/CEE.


ANEXĂ

PARTEA A

Termene pentru transpunerea în legislația internă și aplicare

Directiva

Termen pentru transpunere și aplicare

75/130/CEE (JO L 48, 22.2.1975, p. 31)

30 iunie 1975

79/5/CEE (JO L 5, 9.1.1979, p. 33)

1 iulie 1979

82/3/CEE (JO L 5, 9.1.1982, p. 12)

82/603/CEE (JO L 247, 23.8.1982, p. 6)

1 aprilie 1983

86/544/CEE (JO L 320, 15.11.1986, p. 33)

1 iulie 1987

91/224/CEE (JO L 103, 23.4.1991, p. 1)

1 ianuarie 1992

PARTEA B

Tabel de corespondență

Prezenta directivă

Directiva 75/130/CEE

Articolul 1

Articolul 1

Articolul 2

Articolul 2

Articolul 3

Articolul 3

Articolul 4

Articolul 6

Articolul 5

Articolul 7

Articolul 6

Articolul 8

Articolul 7

Articolul 9

Articolul 8

Articolul 11

Articolul 9

Articolul 12

Articolul 10

Articolul 11

Articolul 12

Articolul 13

Anexă


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

188


31992R3688


L 374/12

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 3688/92 AL COMISIEI

din 21 decembrie 1992

de adaptare la progresul tehnic a Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 al Consiliului privind aparatura de înregistrare în domeniul transporturilor rutiere

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 al Consiliului din 20 decembrie 1985 privind aparatura de înregistrare în domeniul transporturilor rutiere (1), modificat ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 3572/90 (2), în special articolele 17 și 18,

întrucât trebuie eliminată orice posibilitate de fraudă prin utilizarea aparaturii de înregistrare electronice în transporturile rutiere;

întrucât, în stadiul actual al tehnicii și prin experiența acumulată în acest domeniu, este posibilă protejarea cablurilor de legătură ale aparaturii de emițătorul de impulsuri pentru a le face inviolabile;

întrucât, având în vedere durata de viață a aparaturilor de înregistrare existente, trebuie aplicată această nouă tehnică la normele comune de construcție și instalare aplicabile aparaturilor de înregistrare electronice;

întrucât este necesară ruperea sigiliului aparaturii de înregistrare din dotarea vehiculului în vederea instalării unui dispozitiv de limitare a vitezei; întrucât o asemenea intervenție nu este autorizată prin regulament decât în caz de urgență; întrucât trebuie să se modifice regulamentul în consecință;

întrucât dispozițiile prezentului regulament sunt conforme cu opinia Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic a Regulamentului (CEE) nr. 3821/85,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 se modifică după cum urmează:

1.

la articolul 12 se inserează următorul alineat (5):

„(5)   Orice sigiliu poate fi îndepărtat de către instalatorii sau atelierele acreditate de autoritățile competente în conformitate cu dispozițiile alineatului (1) din prezentul articol, sau în cazurile descrise în anexa I capitolul V alineatul (4) din prezentul regulament.”;

2.

la anexa I capitolul V alineatul (4) se inserează litera (g) cu următorul text:

„(g)

orice strat protector pentru accesul la dispozitivele de adaptare a constantei aparaturii de înregistrare la coeficientul caracteristic vehiculului.”

La finalul alineatului (4), teza „doar sigiliile de legătură prevăzute la literele (b), (c) și (e) pot fi îndepărtate în caz de urgență” se modifică după cum urmează:

„Sigiliile prevăzute la literele (b), (c) și (e) pot fi îndepărtate:

în cazuri de urgență;

pentru a instala, a regla sau repara un dispozitiv limitator de viteză sau un alt dispozitiv care contribuie la siguranța rutieră,

cu condiția ca aparatura de înregistrare să funcționeze în continuare, într-un mod fiabil și corect și să fie sigilat din nou de către un instalator sau un atelier acreditat imediat după instalarea unui dispozitiv limitator de viteză sau a unui alt dispozitiv care contribuie la siguranța rutieră, sau în termen de șapte zile în alte cazuri.”;

3.

la anexa I capitolul V se inserează următoarea dispoziție 5:

„5.

Cablurile de legătură între aparatura de înregistrare și emițătorul de impulsuri trebuie protejate printr-un tub continuu din oțel inoxidabil acoperit cu un înveliș de plastic, cu racordări sertizate.”.

Articolul 2

De la 1 ianuarie 1994, statele membre refuză omologarea CEE pentru oricare aparatură de înregistrare care nu respectă dispozițiile Regulamentului (CEE) nr. 3821/85, modificat prin prezentul regulament.

Articolul 3

De la 1 ianuarie 1996, aparatura de înregistrare instalată la bordul oricărui vehicul nou dat în exploatare prima dată trebuie să se conformeze Regulamentului (CEE) nr. 3821/85, astfel cum a fost modificat prin prezentul regulament.

Articolul 4

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 21 decembrie 1992.

Pentru Comisie

Karel VAN MIERT

Membru al Comisiei


(1)  JO L 370, 31.12.1985, p. 8.

(2)  JO L 353, 17.12.1990, p. 12.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

190


31992L0114


L 409/17

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 92/114/CEE A CONSILIULUI

din 17 decembrie 1992

privind proeminențele exterioare existente în partea din față a peretelui posterior al cabinei de pe autovehiculele din categoria N

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100a,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât este necesar să fie adoptate măsurile de instituire progresivă a pieței interne pe o perioadă care se va încheia la 31 decembrie 1992; întrucât piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne în care este asigurată libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor;

întrucât cerințele tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele în temeiul legislațiilor naționale se referă la proeminențele exterioare existente în partea din față a peretelui posterior al cabinei din vehiculele utilitare;

întrucât aceste cerințe diferă de la un stat la altul; întrucât este de aceea necesar să fie adoptate aceleași cerințe de către toate statele membre, fie în completarea, fie în locul normelor actuale ale acestora pentru a facilita aplicarea, în cazul fiecărui tip de vehicul, a procedurii de omologare CEE care face obiectul Directivei 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind omologarea autovehiculelor și a remorcilor acestora (4);

întrucât este urgent și imperativ ca, în scopul îmbunătățirii siguranței circulației rutiere, cabinele autovehiculelor din categoria N să nu prezinte nici o proeminență exterioară neprotejată, pentru a se reduce riscul sau gravitatea rănilor pe care le-ar putea suporta o persoană care intră în contact cu suprafața exterioară a vehiculului în caz de accident;

întrucât este necesară conformitatea cu cerințele tehnice din Regulamentul CEE nr. 61 (Comisia Economică pentru Europa a Națiunilor Unite) privind cerințele unitare cu privire la proeminențele exterioare ale cabinelor de pe vehiculele utilitare; întrucât documentul menționat este anexat la Acordul din 20 martie 1958 privind adoptarea condițiilor unitare de omologare și recunoaștere reciprocă a omologării echipamentelor și pieselor de pe autovehicule,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

În înțelesul prezentei directive, „vehicul” înseamnă orice autovehicul din categoria N astfel cum este definit în anexa I la Directiva 70/156/CEE, proiectat și fabricat pentru circulația rutieră, cu sau fără caroserie, care are cel puțin patru roți și o viteză maximă din construcție mai mare de 25 kilometri pe oră.

Articolul 2

Statele membre nu pot refuza omologarea CEE, sau omologarea la nivel național a unui tip de vehicul, sau interzice vânzarea, înmatricularea, punerea în circulație sau utilizarea unui vehicul din motive privind proeminențele exterioare în partea din față a peretelui posterior al cabinei vehiculelor utilitare, dacă acesta îndeplinește cerințele prevăzute în anexa I.

Articolul 3

Modificările necesare pentru adaptarea cerințelor din anexe la progresul tehnic sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 13 din Directiva 70/156/CEE.

Articolul 4

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive, până cel târziu la 1 iunie 1993. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta.

Statele membre aplică aceste dispoziții începând cu 1 octombrie 1993.

Când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 17 decembrie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

R. NEEDHAM


(1)  JO C 230, 4.9.1991, p. 46.

(2)  JO C 67, 16.3.1992, p. 77 și

JO C 305, 23.11.1992.

(3)  JO C 49, 24.2.1992, p. 3.

(4)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 87/403/CEE (JO L 220, 8.8.1987, p. 44).


ANEXA I

1.   DOMENIU DE APLICARE

Prezenta directivă se aplică proeminențelor exterioare existente în partea din față a peretelui posterior al cabinelor de pe autovehiculele din categoria N; aceasta privește doar suprafețele exterioare care sunt definite aici și nu se aplică retrovizoarelor exterioare sau suportului acestora, accesoriilor, antenelor radio sau portbagajelor accesorii.

2.   DEFINIȚII

În înțelesul prezentei directive:

2.1.   „suprafață exterioară” înseamnă partea vehiculului situată în partea din față a peretelui posterior al cabinei, așa cum este definită la punctul 2.5, cu excepția peretelui posterior, și cuprinzând elemente cum sunt aripile sau barele parașoc față și roțile față;

2.2.   „omologarea vehiculului” înseamnă omologarea unui tip de vehicul privind proeminențele exterioare ale acestuia;

2.3.   „tip de vehicul” înseamnă autovehicule care nu prezintă diferențe esențiale privind „suprafața exterioară”;

2.4.   „cabină” înseamnă partea de caroserie care constituie compartimentul rezervat conducătorului auto și pasagerilor, inclusiv portierele;

2.5.   „perete posterior al cabinei” înseamnă partea situată cel mai în spate pe suprafața exterioară a compartimentului rezervat conducătorului auto și pasagerilor. Atunci când nu este posibil să i se definească poziția, acest perete este considerat ca fiind, în sensul acestei directive, planul vertical transversal situat la 50 de centimetri în spate față de punctul (R) al locului conducătorului auto, în condițiile în care scaunul, dacă este reglabil, a fost reglat în punctul cel mai în spate al poziției de condus (vezi anexa III la Directiva 77/649/CEE (1). În cazul în care cabina este echipată cu mai multe scaune, este necesar să se ia în considerare scaunul cel mai îndepărtat după ce a fost rabatat la maximum. Fabricantul poate cere o distanță diferită dacă se demonstrează că 50 de cm nu sunt suficienți pentru un vehicul dat;

2.6.   „plan de referință” înseamnă un plan orizontal trecând prin centrul roților față sau un plan orizontal situat la 50 cm deasupra solului, cel mai jos fiind luat în considerare; acest plan este definit pentru vehiculele încărcate;

2.7.   „linie de planșeu” înseamnă o linie determinată după cum urmează:

se deplasează în jurul structurii exterioare a vehiculului încărcat un con cu axa verticală de înălțime nedefinită având un semi-unghi de 15° în așa fel încât acesta să rămână tangent, cât mai jos posibil, la suprafața exterioară a caroseriei. Linia de planșeu este linia geometrică a punctelor de tangență. La determinarea liniei de planșeu nu trebuie să se țină seama de țevile de eșapament, nici de roți, nici de elemente mecanice funcționale legate de suportul orizontal, cum sunt: punctele de ridicare a cricului, punctele de fixare a suspensiilor, punctele de cuplare pentru depanare sau transport. În ceea ce privește golurile care există pentru trecerea roților, se consideră că acestea sunt umplute de o suprafață imaginară care prelungește fără discontinuități suprafața exterioară adiacentă. Se iau în considerare barele parașoc față pentru determinarea liniei de planșeu. În funcție de tipul de autovehicul luat în considerare, linia de planșeu poate fi situată fie la extremitatea profilului barei parașoc, fie în panoul caroseriei situat sub bara parașoc. Dacă există simultan două sau mai multe puncte de tangență, pentru determinarea liniei de planșeu se ia în considerare punctul de tangență cel mai jos;

2.8.   „rază de curbură” înseamnă raza arcului de cerc care se apropie cel mai mult de forma rotunjită a părții luate în considerare;

2.9.   „vehicul încărcat” înseamnă vehicul cu încărcarea maximă tehnic admisibilă, aceasta fiind repartizată între osii în conformitate cu indicațiile constructorului.

3.   CERINȚE GENERALE

Prezenta directivă nu se aplică părților „suprafeței exterioare” a vehiculului care, atunci când vehiculul nu este încărcat și portierele, ferestrele și trapele de acces în cabină etc. se află în poziție închisă, se găsesc:

3.1.1.   în exteriorul unei zone a cărei limită superioară este un plan orizontal situat la 2 metri deasupra solului și a cărei limită inferioară este, la alegerea constructorului, fie planul de referință definit la punctul 2.6, fie linia de planșeu definită la punctul 2.7.

sau,

3.1.2.   în zona definită la punctul 3.1.1, dar care, în condiții statice, nu pot fi atinse de o sferă cu diametrul de 100 mm.

3.1.3.   Atunci când planul de referință constituie limita inferioară a zonei, se iau de asemenea în considerare părțile vehiculului situate dedesubtul planului de referință cuprinse între două suprafețe verticale, una tangentă la suprafața exterioară a vehiculului și cealaltă paralelă cu aceasta la o distanță de 80 mm către interiorul vehiculului pornind din punctul în care planul de referință este tangent la caroseria vehiculului.

3.2.   Suprafața exterioară a vehiculului nu trebuie să prezinte, orientată spre exterior, nici o parte care să poată duce la acroșarea pietonilor, a cicliștilor sau a motocicliștilor.

3.3.   Suprafața exterioară nu trebuie să prezinte, orientată spre exterior, nici o parte ascuțită sau tăioasă și nici o proeminență care, prin formă, dimensiuni, orientare sau duritate ar putea provoca leziuni corporale unei persoane lovite sau atinse de suprafața exterioară în caz de coliziune.

3.4.   Proeminențele suprafeței exterioare de o duritate care nu depășește 60 Shore A pot avea o rază de curbură inferioară valorilor prevăzute la punctul 4.

4.   CERINȚE SPECIALE

4.1.   Motive ornamentale, simboluri comerciale, litere și cifre ale siglelor comerciale

4.1.1.   Motivele ornamentale, simbolurile comerciale, literele și cifrele siglelor comerciale nu trebuie să prezinte nici o rază de curbură mai mică de 2,5 mm. Această cerință nu se aplică elementelor cu proeminențe mai mici de 5 mm față de suprafața înconjurătoare, cu condiția ca acestea să nu aibă muchii tăioase orientate spre exterior.

4.1.2.   Motivele ornamentale, simbolurile comerciale, literele și cifrele siglelor comerciale care au proeminențe mai mari de 10 mm față de suprafața înconjurătoare trebuie să poată fi eliminate, să se desprindă sau să poată fi rabatate la o forță de 10 daN aplicată în punctul cel mai proeminent al acestora, indiferent în ce direcție, într-un plan aproximativ paralel cu suprafața la care se raportează. Forța de 10 daN este aplicată printr-un poanson cu vârful plat de un diametru maxim de 50 mm. Dacă aceste condiții nu sunt întrunite, se utilizează o metodă echivalentă. După eliminarea, detașarea sau rabatarea motivelor ornamentale, părțile care rămân nu trebuie să iasă în afară cu mai mult de 10 mm sau să prezinte muchii ascuțite, neprotejate sau tăioase.

4.2.   Apărătoare și rame de faruri

4.2.1.   Apărătoarele și ramele proeminente sunt admise la faruri cu condiția ca ele să nu iasă în afară cu mai mult de 30 mm față de suprafața transparentă exterioară a farului și ca raza lor de curbură să fie în orice punct de cel puțin 2,5 mm.

4.2.2.   Farurile escamotabile trebuie să îndeplinească cerințele de la punctul 4.2.1, atât în poziție de funcționare, cât și în poziție de escamotare.

4.2.3.   Dispozițiile de la punctul 4.2.1 nu se aplică farurilor integrate sau sudate pe caroserie dacă aceasta este conformă cu cerințele de la punctul 3.2.

4.3.   Grătare

Elementele grătarelor trebuie să prezinte elemente de curbură:

de cel puțin 2,5 mm, dacă distanța între elementele consecutive este mai mare de 40 de mm,

de cel puțin 1 mm, dacă această distanță este cuprinsă între 25 mm și 40 mm,

de cel puțin 0,5 mm, dacă această distanță este mai mică de 25 de mm.

4.4.   Ștergătoare de parbriz și dispozitiv pentru curățarea farurilor

4.4.1.   Dispozitivele menționate trebuie să fie poziționate în așa fel încât arborele suport să fie acoperit de un element protector cu o rază de curbură de cel puțin 2,5 mm și o suprafață minimă de 150 mm2, măsurată în proiecție pe o secțiune la o distanță de 6,5 mm cel mult față de punctul cel mai proeminent.

4.4.2   Dispozitivele de spălare a parbrizului și dispozitivul de curățare a farurilor trebuie să aibă o rază de curbură de cel puțin 2,5 mm. Dacă acestea au o proeminență mai mică de 5 mm, muchiile lor orientate spre exterior trebuie să fie rotunjite.

4.5.   Dispozitive de protecție (bare parașoc)

4.5.1.   Extremitățile dispozitivelor de protecție față trebuie să fie înclinate față de suprafața exterioară a caroseriei.

4.5.2.   Elementele dispozitivelor de protecție față trebuie să fie proiectate astfel încât toate suprafețele rigide orientate spre exterior să aibă o rază de curbură de cel puțin 5 mm.

4.5.3.   Accesoriile cum sunt cârligele de remorcare și troliurile nu trebuie să iasă în afară mai mult decât suprafața cea mai proeminentă a barei parașoc. Totuși, troliurile pot ieși în afară mai mult decât suprafața cea mai proeminentă a barei parașoc cu condiția ca acestea să fie acoperite, atunci când nu sunt folosite, de un dispozitiv protector adecvat cu o rază de curbură de cel puțin 2,5 mm.

4.5.4.   Cerințele de la punctul 4.5.2 nu se aplică elementelor aflate pe barele parașoc sau făcând parte din acestea, dacă au o proeminență mai mică de 5 mm. Muchiile dispozitivelor cu o proeminență mai mică de 5 mm trebuie să fie rotunjite. În ce privește dispozitivele fixate pe barele parașoc și la care s-a făcut referire în alte alineate din prezenta directivă, pentru acestea rămân valabile cerințele particulare care le iau în considerare din această directivă.

4.6.   Mânere, articulații, butoane de presiune, portbagaje și capote, clape și trape de acces

4.6.1.   Aceste elemente nu trebuie să aibă proeminențe mai mari de 30 mm în cazul butoanelor de presiune, de 70 mm în cazul mânerelor ajutătoare pentru urcare și a mânerelor de încuiere a capotei, de 50 mm în toate celelalte cazuri. Raza de curbură a acestora trebuie să fie de cel puțin 2,5 mm.

În cazul în care mânerele de la portierele laterale sunt de tip rotativ, acestea trebuie să îndeplinească una dintre următoarele două cerințe:

4.6.2.1.   în cazul mânerelor care pivotează paralel cu planul portierei, extremitatea deschisă a mânerului trebuie să fie orientată spre spate. Această extremitate trebuie să fie înclinată spre planul portierei și să se afle într-un cadru de protecție sau într-o alveolă;

4.6.2.2.   mânerele care pivotează către exterior într-o direcție care nu este paralelă cu planul portierei trebuie, în poziție închisă, să se afle într-un cadru de protecție sau într-o alveolă. Extremitatea deschisă trebuie orientată fie înspre spate, fie în jos.

Totuși, mânerele care nu îndeplinesc această ultimă cerință pot fi acceptate dacă:

au un mecanism de rapel independent;

în cazul în care mecanismele de rapel nu funcționează, acestea nu au o proeminență mai mare de 15 mm;

în această poziție deschisă au o rază de curbură de cel puțin 2,5 mm (această condiție nu este cerută dacă, în poziția de deschidere maximă, proeminența este mai mică de 5 mm, caz în care unghiurile părților orientate spre exterior trebuie să fie rotunjite);

suprafața extremității libere a acestora este de cel puțin 150 mm2 atunci când este măsurată la maxim 6,5 mm față de punctul cel mai proeminent.

4.7.   Trepte și scări

Muchiile treptelor și scărilor trebuie să fie rotunjite.

4.8.   Deflectoare laterale de aer și de ploaie și deflectoare de aer împotriva murdăririi ferestrelor

Muchiile care pot fi îndreptate spre exterior trebuie să aibă o rază de curbură de cel puțin 1 mm.

4.9.   Muchii de tablă

Muchiile de tablă sunt admise cu condiția ca marginile să fie înclinate spre caroserie în așa fel încât muchia să nu poată fi atinsă de către o sferă cu diametrul de 100 mm sau cu condiția ca aceste muchii să fie acoperite de un element protector cu o rază de curbură de cel puțin 2,5 mm.

4.10.   Piulițe de roată, capace ale butucului și dispozitive de protecție

4.10.1.   Piulițele de roată, capacele butucului și dispozitivele de protecție nu trebuie să aibă nici o proeminență în formă de aripioară.

4.10.2.   Când vehiculul rulează în linie dreaptă, nici o parte a roților alta decât pneurile situate deasupra planului orizontal care trece prin axa de rotație a acestora nu trebuie să iasă în afara proiecției verticale pe un plan orizontal a muchiei din panoul caroseriei situate deasupra roții. Totuși, dacă anumite cerințe funcționale justifică acest lucru, dispozitivele de protecție care acoperă piulițele de roată și capacele butucului pot ieși în afara proiecției verticale a acestei muchii, cu condiția ca raza de curbură a suprafeței din partea proeminentă să nu fie mai mică de 5 mm și ca proeminența, în raport cu proiecția verticală a muchiei panoului de caroserie, să nu fie în nici un caz mai mare de 30 de mm.

4.10.3.   Atunci când piulițele și buloanele depășesc proiecția în plan a suprafeței exterioare a pneurilor (partea pneurilor situată deasupra planului orizontal care trece prin axa de rotație a roții), este obligatorie montarea dispozitivului (dispozitivelor) de protecție în conformitate cu punctul 4.10.2.

4.11.   Punct de ridicare a cricului și țeavă (țevi) de eșapament

4.11.1.   Punctele de ridicare a cricului, dacă acestea există, și țeava (țevile) de eșapament nu trebuie să iasă în afară cu mai mult de 10 mm fie față de proiecția verticală a liniei de planșeu, fie față de proiecția verticală a intersecției planului de referință cu suprafața exterioară a vehiculului.

4.11.2.   Prin derogare de la această cerință, o țeavă de eșapament poate să iasă în afară cu mai mult de 10 mm cu condiția ca la extremitate muchiile acesteia să fie rotunjite și raza de curbură să fie de cel puțin 2,5 mm.

4.12.   Proiecțiile și distanțele trebuie să fie măsurate în conformitate cu dispozițiile din anexa III.

5.   CERERE DE OMOLOGARE CEE

5.1.   Cererea de omologare CEE a unui tip de vehicul privind proeminențele sale exterioare este prezentată de către constructorul vehiculului sau de către reprezentantul acestuia acreditat în conformitate cu prevederile legii.

Aceasta este însoțită de piesele enumerate în continuare, în trei exemplare:

5.2.1.   o descriere a tipului de vehicul, a proeminențelor exterioare din partea din față a peretelui posterior al cabinei, inclusiv detaliile menționate în anexa III, precum și documentația cerută în conformitate cu articolul 3 din Directiva 70/156/CEE;

5.2.2.   fotografii cu partea din față și părțile laterale ale vehiculului;

5.2.3.   crochiurile cotate ale suprafeței exterioare unde figurează proeminențele exterioare, punctul (R), planul de referință sau linia de planșeu, care sunt necesare, în opinia serviciilor tehnice, pentru stabilirea conformității cu părțile 3 și 4.

Solicitantul prezintă la serviciul tehnic care răspunde de testele de omologare:

5.3.1.   un vehicul reprezentativ al modelului care urmează a fi omologat și piesa (piesele) din vehicul considerată (considerate) esențială (esențiale) pentru executarea controalelor și testărilor prevăzute prin prezenta directivă.

5.3.2.   la cererea serviciului tehnic amintit, unele piese și unele eșantioane din materialele utilizate.

6.   OMOLOGARE CEE

Dacă vehiculul prezentat la omologare este conform cu dispozițiile vizate la punctul 5 și îndeplinește cerințele de la punctele 3 și 4, este acordată omologarea CEE și se stabilește un certificat care corespunde modelului din anexa IV.

La cererea constructorului, orice autovehicul de categorie N1 poate fi omologat, în ceea ce privește proeminențele exterioare în partea din față a peretelui posterior al cabinei, pe baza cerințelor tehnice din Directiva 74/483/CEE (2).

7.   EXTENSIA OMOLOGĂRII CEE

Orice modificare a unui tip de vehicul sau a proeminențelor exterioare aflate pe partea din față a peretelui posterior al cabinei trebuie să fie comunicată serviciului administrativ care a omologat tipul de vehicul respectiv. Acest serviciu poate:

7.1.1.   fie să considere că modificările aduse nu pot avea un efect negativ important și dacă, în orice caz, vehiculul rămâne conform cu cerințele luate în considerare;

7.1.2.   fie că este necesar un nou raport de testare al serviciului tehnic care răspunde de efectuarea testărilor.

7.2.   Autoritatea competentă care răspunde de acordarea extensiei omologării înscrie un număr de extensie pe certificatul de omologare, în conformitate cu anexa IV.


(1)  JO L 267, 19.10.1977, p. 1, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 90/630/CEE (JO L 341, 6.12.1990, p. 20).

(2)  JO L 266, 2.10.1974, p. 4.


ANEXA II

MĂSURAREA PROEMINENȚELOR ȘI A INTERVALELOR

1.   METODA PENTRU DETERMINAREA DIMENSIUNII PROEMINENȚEI UNUI ELEMENT MONTAT PE SUPRAFAȚA EXTERIOARĂ

1.1.   Dimensiunea unei proeminențe montate pe un panou convex poate fi determinată fie direct, fie prin referirea la un crochiu al unei secțiuni adecvate a acestui element în poziția de instalare a acestuia.

1.2.   Dacă dimensiunea proeminenței unui element montat pe un panou altfel decât convex nu poate fi determinată printr-o simplă măsurare, aceasta trebuie să fie determinată prin variația maximă a distanței între centrul unei sfere cu diametrul de 100 mm și linia nominală a panoului atunci când sfera este deplasată rămânând constant în contact cu acest element. Figura 1 arată un exemplu de utilizare a acestei metode.

1.3.   În special la mânerele ajutătoare pentru urcare, proeminența este măsurată în raport cu planul care trece prin punctele de fixare ale acestor mânere. Se exemplifică la fig.2

2.   METODA DE DETERMINARE A PROEMINENȚEI APĂRĂTOARELOR ȘI RAMELOR DE FARURI

2.1.   Proeminența în raport cu suprafața exterioară a farului este măsurată orizontal pornind de la punctul de tangență al unei sfere cu diametrul de 100 mm, după cum este indicat în figura 3.

3.   METODA DE DETERMINARE A DIMENSIUNII UNUI INTERVAL ÎNTRE ELEMENTELE UNUI GRĂTAR

3.1.   Dimensiunea unui interval între elementele unui grătar este determinată prin distanța între două planuri care trec prin punctele de tangență ale sferei și perpendiculare pe linia care unește aceste puncte de tangență. Figurile 4 și 5 arată exemple de utilizare ale acestei metode.

Image


ANEXA III

MODEL DE SPECIFICAȚIE (a)

Image

Image

Image


ANEXA IV

Image

Image


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

204


31993R0095


L 014/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 95/93 AL CONSILIULUI

din 18 ianuarie 1993

privind normele comune de alocare a sloturilor orare pe aeroporturile comunitare

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 84 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât există un dezechilibru tot mai mare între expansiunea sistemului de transporturi aeriene în Europa și capacitatea infrastructurii aeroportuare de a face față acestei solicitări; întrucât, prin urmare, numărul de aeroporturi comunitare supraîncărcate este tot mai mare;

întrucât alocarea de sloturi orare pe aeroporturile supraîncărcate ar trebui să aibă la bază norme neutre, transparente și nediscriminatorii;

întrucât respectarea principiului neutralității este cel mai bine garantată atunci când decizia de a coordona un aeroport este luată pe baza unor criterii obiective de către statul membru ce are în răspundere aeroportul respectiv;

întrucât, în anumite condiții, pentru a facilita operațiunile, este de dorit ca un stat membru să poată califica un aeroport ca fiind unul coordonat, atâta timp cât sunt respectate principiile transparenței, neutralității și nediscriminării;

întrucât este atribuția statului membru ce răspunde de un aeroport coordonat să asigure numirea unui coordonator a cărui neutralitate să fie de necontestat;

întrucât transparența informației este un element esențial în asigurarea unei proceduri obiective pentru alocarea de sloturi orare;

întrucât principiile care reglementează sistemul existent de alocare de sloturi orare ar putea servi drept bază prezentului regulament, cu condiția ca acest sistem să fie adaptat la noile evoluții din transporturile comunitare;

întrucât, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2408/92 al Consiliului din 23 iulie 1992 privind accesul transportatorilor aerieni din Comunitate la rutele aeriene intracomunitare (4), Comunitatea are o politică de facilitare a concurenței și de încurajare a intrării pe piață; întrucât, pentru a atinge aceste obiective, este necesar să se acorde un sprijin ferm transportatorilor care vor să înceapă a opera pe rețelele intracomunitare;

întrucât sistemul existent prevede drepturi dobândite;

întrucât dispozițiile viitoare ar trebui să autorizeze, de asemenea, intrarea unor noi operatori pe piața comunitară;

întrucât este necesar să se adopte, în condiții definite, dispoziții speciale pentru menținerea unor servicii aeriene interne corespunzătoare care să deservească regiunile statului membru în cauză;

întrucât, de asemenea, trebuie să se evite situații în care, din lipsă de sloturi orare disponibile, avantajele liberalizării sunt alocate inegal și concurența este distorsionată;

întrucât este de dorit să se utilizeze în mod optim sloturile orare existente pentru a realiza obiectivele menționate;

întrucât este de dorit ca țările terțe să acorde transportatorilor comunitari un tratament echivalent;

întrucât aplicarea prezentului regulament nu aduce atingere normelor concurenței stabilite prin tratat, în special prin articolele 85 și 86;

întrucât Spania și Regatul Unit au convenit la Londra, în data de 2 decembrie 1987, într-o declarație comună a miniștrilor de externe din cele două țări cu privire la un regim care să consolideze cooperarea legată de utilizarea aeroportului din Gibraltar; întrucât acest regim nu este încă pus în aplicare;

întrucât prezentul regulament ar trebui revizuit la finele unei perioade de aplicare determinate în vederea evaluării funcționării sale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Domeniu de aplicare

(1)   Prezentul regulament se aplică alocării de sloturi orare pe aeroporturile Comunității.

(2)   Aplicarea prezentului regulament pentru aeroportul din Gibraltar nu aduce atingere pozițiilor juridice respective ale Regatului Spaniei și Regatului Unit cu privire la diferendul privind suveranitatea pe teritoriul în care este situat acest aeroport.

(3)   Aplicarea dispozițiilor prezentului regulament la aeroportul din Gibraltar se suspendă până la punerea în aplicare a regimului stabilit prin declarația comună din 2 decembrie 1987 a miniștrilor de externe ai Regatului Spaniei și Regatului Unit. Guvernele Regatului Spaniei și Regatului Unit vor informa Consiliul cu privire la data punerii în aplicare.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament:

(a)

„slot orar” înseamnă ora fixată de sosire sau de plecare disponibilă sau alocată deplasării unei aeronave la o dată precisă într-un aeroport coordonat în condițiile prezentului regulament;

(b)

„nou operator” înseamnă:

(i)

un transportator aerian care solicită să-i fie alocate sloturi orare pe un aeroport într-o zi anume și care deține sau a primit mai puțin de patru sloturi la acel aeroport în acea zi; sau

(ii)

un transportator aerian care solicită să-i fie alocate sloturi orare pentru un serviciu fără escală între două aeroporturi comunitare atunci când, în plus, alți doi transportatori aerieni operează un serviciu direct între aceste aeroporturi sau sisteme aeroportuare în ziua respectivă și care deține sau a primit mai puțin de patru sloturi orare la acel aeroport în acea zi pentru un serviciu fără escală.

Un transportator aerian care deține mai mult de 3 % din totalul sloturilor orare disponibile în ziua dată la un aeroport dat sau mai mult de 2 % din totalul sloturilor orare disponibile în ziua dată într-un sistem aeroportuar din care face parte respectivul aeroport nu este considerat a fi un nou operator în acel aeroport;

(c)

„serviciu aerian direct” înseamnă un serviciu asigurat între două aeroporturi inclusiv escalele, cu aceeași aeronavă și același număr de zbor;

(d)

„perioadă de planificare orară” înseamnă sezonul de vară sau de iarnă, așa cum este stabilit în orarul transporturilor aeriene;

(e)

„transportator aerian comunitar” înseamnă un transportator aerian care este titularul unei licențe de operare valabile, emisă de un stat membru în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2407/92 al Consiliului din 23 iulie 1992 privind licențele transportatorilor aerieni (5);

(f)

„aeroport coordonat” înseamnă un aeroport unde a fost numit un coordonator pentru a facilita operațiunile transportatorilor aerieni care operează sau au intenția să opereze în acel aeroport;

(g)

„aeroport complet coordonat” înseamnă un aeroport coordonat unde, pentru a ateriza sau a decola, în timpul perioadelor în care este complet coordonat, este necesar ca un transportator aerian să aibă alocat un slot orar de către un coordonator;

(h)

„sistem aeroportuar” înseamnă două sau mai multe aeroporturi grupate și care deservesc același oraș sau conurbație, conform anexei II la Regulamentul (CEE) nr. 2408/92.

Articolul 3

Condiții de coordonare a aeroportului

(1)   Un stat membru nu are obligația de a desemna un aeroport ca fiind coordonat, cu excepția cazului în care este în conformitate cu dispozițiile din prezentul articol.

(2)   Cu toate acestea, un stat membru poate prevedea ca orice aeroport să fie desemnat ca aeroport coordonat dacă se respectă principiile de transparență, neutralitate și nediscriminare.

(3)

(i)

Dacă un transportator aerian care reprezintă mai mult de jumătate din operațiunile dintr-un aeroport și/sau autoritatea aeroportuară consideră că pentru operațiunile planificate sau reale într-un moment dat capacitatea nu este suficientă sau

(ii)

dacă noii operatori au probleme serioase în asigurarea de sloturi sau

(iii)

dacă un stat membru consideră necesar,

statul membru asigură efectuarea unei analize complete, având în vedere metode recunoscute de toți, cât mai repede posibil, în aeroport, pentru a stabili posibilitățile de creștere a capacității pe termen scurt prin schimbări de infrastructură sau de exploatare și pentru a stabili care este cadrul de timp preconizat pentru rezolvarea problemelor. Analiza se actualizează periodic. Atât analiza, cât și metoda sunt puse la dispoziția părților interesate.

(4)   Dacă, după consultarea transportatorilor aerieni care utilizează aeroportul în mod regulat, a organizațiilor lor reprezentative, a autorităților aeroportuare, a autorităților de control al traficului aerian și a organizațiilor de pasageri, dacă acestea există, analiza nu indică posibilități de rezolvare a problemelor serioase în termen scurt, statul membru se asigură că aeroportul este desemnat ca fiind complet coordonat pentru perioadele în care apar probleme de capacitate.

(5)   Atunci când se asigură o capacitate suficientă îndeplinirii operațiunilor reale sau planificate într-un aeroport complet coordonat, desemnarea sa ca aeroport complet coordonat se retrage.

Articolul 4

Coordonator

(1)   Statul membru responsabil pentru un aeroport coordonat sau complet coordonat asigură numirea unei persoane fizice sau juridice cu cunoștințe detaliate asupra coordonării orarelor transportatorilor aerieni ca și coordonator al aeroportului, după consultarea transportatorilor aerieni care folosesc aeroportul în mod regulat, a organizațiilor lor reprezentative și a autorităților aeroportuare. Se poate numi același coordonator pentru mai mult de un aeroport.

(2)   Un stat membru se asigură că acest coordonator își îndeplinește îndatoririle în temeiul prezentului regulament în mod independent.

(3)   Coordonatorul acționează în conformitate cu prezentul regulament în mod neutru, nediscriminatoriu și transparent.

(4)   Coordonatorul participă la acele conferințe internaționale de alocare ale transportatorilor aerieni care sunt permise de legea comunitară.

(5)   Coordonatorul este responsabil cu alocarea de sloturi orare.

(6)   Coordonatorul monitorizează folosirea sloturilor orare.

(7)   Dacă se alocă sloturi orare, coordonatorul, la cerere și într-un timp rezonabil, pune la dispoziția tuturor părților interesate următoarele informații, spre a fi revizuite:

(a)

sloturile istorice defalcate pe linii aeriene, în ordine cronologică, pentru toți transportatorii aerieni din aeroport;

(b)

sloturile solicitate (cereri inițiale), defalcate pe transportatori aerieni și în ordine cronologică, pentru toți transportatorii aerieni;

(c)

toate sloturile orare alocate și cererile extraordinare de sloturi, cuprinse în liste separate, în ordine cronologică, defalcate pe transportatori aerieni, pentru toți transportatorii aerieni;

(d)

sloturile orare disponibile;

(e)

detalii complete privind criteriile folosite la alocare.

(8)   Informațiile din alineatul (7) se pun la dispoziție cel târziu la conferințele de alocare relevante și, după caz, în timpul conferințelor și ulterior.

Articolul 5

Comitet de coordonare

(1)   Un stat membru se asigură ca într-un aeroport care a fost desemnat ca fiind complet coordonat să fie format un comitet de coordonare, pentru a-l asista, ca și consultant, pe coordonatorul menționat în articolul 4. Participarea la acest comitet este deschisă cel puțin transportatorilor aerieni și/sau organizațiilor lor reprezentative care folosesc aeroportul (aeroporturile) în mod regulat, autorităților aeroportuare, reprezentanților autorităților de control al traficului aerian. Același comitet de coordonare poate fi desemnat pentru mai mult de un aeroport.

Sarcinile comitetului de coordonare sunt, inter alia, de consultare cu privire la:

posibilitățile de creștere a capacității determinate în conformitate cu articolul 6;

modul de îmbunătățire a condițiilor de trafic în aeroportul respectiv;

analizarea reclamațiilor privind alocarea de sloturi prevăzută în articolul 8 alineatul (7);

metodele de supraveghere a modului în care sunt utilizate sloturile orare alocate;

liniile directoare pentru alocarea de sloturi, în funcție de condițiile locale;

analizarea problemelor serioase cu care se confruntă noii operatori, conform articolului 10.

(2)   Alineatul (1) se poate aplica aeroporturilor calificate ca aeroporturi coordonate, conform dispozițiilor din articolul 3.

Articolul 6

Capacitatea aeroportului

(1)   La un aeroport în care se face alocarea de sloturi orare, autoritățile competente stabilesc de două ori pe an, pe baza unor metode general recunoscute, capacitatea disponibilă de alocare a sloturilor orare, în cooperare cu reprezentanți ai controlului traficului aerian, ai autorităților vamale și ai autorităților responsabile cu emigrarea și ai transportatorilor aerieni care folosesc aeroportul și/sau organizațiile lor reprezentative, precum și cu coordonatorul aeroportului. Dacă autoritățile competente nu sunt autoritățile aeroportuare, atunci și acestea trebuie consultate.

Acest exercițiu are la bază analiza obiectivă a posibilităților de primire a traficului aerian, în funcție de diferitele tipuri de trafic din acel aeroport.

Rezultatele acestui exercițiu se comunică în timp util coordonatorului, înainte de alocarea inițială a sloturilor orare, pentru a veni în sprijinul conferințelor privind planificarea circulației aeronavelor.

(3)   Alineatul (1) se poate aplica aeroporturilor calificate ca aeroporturi coordonate, conform dispozițiilor din articolul 3.

Articolul 7

Informații pentru coordonator

Transportatorii aerieni care operează sau intenționează să opereze pe un aeroport coordonat sau complet coordonat prezintă coordonatorului informațiile relevante solicitate de acesta.

Articolul 8

Procedura de alocare a sloturilor orare

(1)

(a)

Sub rezerva dispozițiilor articolului 10, un transportator care a exploatat un slot orar aprobat de coordonator poate să pretindă același slot orar pentru perioada următoare de planificare orară corespunzătoare.

(b)

În situația în care nu se pot satisface toate cererile de sloturi formulate de transportatorii respectivi, se acordă preferință serviciilor aeriene comerciale și în special serviciilor care operează în mod regulat sau celor care nu au caracter regulat dar sunt programate.

(c)

Coordonatorul ține cont, de asemenea, de normele de prioritate complementare stabilite de sectorul transporturilor aeriene și, dacă este posibil, de orientările complementare stabilite de comitetul de coordonare cu privire la condițiile locale, cu condiția ca aceste orientări să respecte dreptul comunitar.

(2)   Dacă un slot orar solicitat nu poate fi acordat, coordonatorul informează transportatorul aerian solicitant cu privire la motivele neacordării și indică cel mai apropiat slot alternativ.

(3)   Coordonatorul depune toate eforturile ca de fiecare dată să rezolve solicitările ad hoc de sloturi orare pentru orice tip de aviație, inclusiv aviația generală. În acest scop, el poate utiliza sloturile disponibile în grupul de sloturi orare menționat în articolul 10, precum și sloturile orare eliberate în ultimul moment.

(4)   Sloturile orare pot fi schimbate liber între transportatorii aerieni sau pot fi transferate de un transportator de la o legătură aeriană la alta sau de la un tip de serviciu la altul fie de comun acord, fie în urma preluării parțiale, totale sau unilaterale a controlului. Orice schimb sau transfer trebuie să fie transparent și să existe confirmarea coordonatorului că operațiunea este realizabilă și că:

(a)

nu va afecta funcționarea aeroportului;

(b)

sunt respectate limitele impuse de un stat membru în conformitate cu articolul 9;

(c)

schimbarea utilizării nu intră în domeniul de aplicare a dispozițiilor articolului 11.

(5)   Sloturile orare alocate noilor operatori care operează un serviciu între două aeroporturi comunitare nu pot fi schimbate între transportatori aerieni sau transferate de către un transportator aerian de la o legătură la alta, timp de două sezoane, conform alineatului (4).

(6)   Comisia poate stabili, după consultarea transportatorilor aerieni, a coordonatorilor și a autorităților aeroportuare, normele avute în vedere la care trebuie să se adapteze sistemele informatizate utilizate de coordonatori pentru a asigura punerea corectă în aplicare a articolelor 4 și 7.

(7)   În caz de reclamație cu privire la alocarea sloturilor orare, comitetul de coordonare analizează problema și poate prezenta coordonatorului propuneri pentru rezolvarea problemelor.

(8)   În cazul în care problemele nu pot fi rezolvate după analizarea lor de către comitetul de coordonare, statul membru interesat poate prevedea medierea de către o organizație reprezentativă a transportatorilor aerieni sau de către o terță parte.

Articolul 9

Servicii regionale

(1)   Un stat membru poate rezerva anumite sloturi orare într-un aeroport complet coordonat pentru servicii regulate exploatate pe teritoriul său:

(a)

pe o legătură aeriană către un aeroport care deservește o regiune periferică sau o regiune în dezvoltare situată pe teritoriul ei, dacă această legătură este considerată vitală pentru dezvoltarea economică a regiunii în care este situat aeroportul, cu condiția ca:

(i)

sloturile orare în cauză să fie utilizate pe această legătură la data intrării în vigoare a prezentului regulament;

(ii)

un singur transportator aerian să exploateze această legătură aeriană;

(iii)

nici un alt mijloc de transport să nu poată oferi un serviciu corespunzător;

(iv)

rezervarea sloturilor orare să se încheie atunci când un al doilea transportator aerian a înființat un serviciu cu caracter regulat intern pe această legătură cu același număr de frecvențe ca și primul transportator aerian și l-a exploatat cel puțin un sezon;

(b)

pe legăturile aeriene pe care au fost impuse obligații de serviciu public în conformitate cu legislația comunitară.

(2)   Procedurile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) literele (d) – (i) din Regulamentul (CEE) nr. 2408/92 se aplică dacă un alt transportator aerian comunitar este interesat să exploateze legătura respectivă și nu a putut să obțină un slot orar într-o plajă orară cuprinsă între o oră înainte și o oră după orele solicitate coordonatorului.

(3)   Statele membre comunică Comisiei lista legăturilor aeriene pentru care au fost rezervate sloturi orare într-un aeroport complet coordonat. Acest lucru se face pentru prima oară la data intrării în vigoare a prezentului regulament. Comisia publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene lista completă a legăturilor aeriene respective, cel târziu în termen de două luni de la data comunicării.

Articolul 10

Gruparea sloturilor orare

(1)   Într-un aeroport în care se face alocarea de sloturi, pentru fiecare perioadă de coordonare se regrupează sloturile orare nou create, cele neutilizate, cele abandonate de un transportator în timpul sezonului sau la finele acestuia sau care au devenit disponibile din alte motive.

(2)   Slotul orar neutilizat este retras și alocat grupului de sloturi corespunzător, în afara cazului în care neutilizarea este justificată de imobilizarea la sol a unui tip de aeronavă, închiderea aeroportului sau a unui spațiu aerian sau de orice alt motiv analog cu caracter excepțional.

(3)   Faptul că un transportator a primit anumite sloturi orare pentru a asigura un serviciu cu caracter regulat sau un serviciu programat fără caracter regulat la un moment dat al zilei și pentru aceeași zi din săptămână pe o perioadă determinată care poate include un sezon complet de planificare orară nu dă dreptul acestui transportator la aceeași serie de sloturi orare pentru sezonul corespunzător următor, în afara cazului în care poate dovedi coordonatorului că a utilizat aceste sloturi orare, fiind autorizat de către coordonator, timp de cel puțin 80 % din perioada pentru care au fost alocate.

(4)   Sloturile orare alocate unui transportator aerian înainte de 31 ianuarie pentru sezonul estival următor sau înainte de 31 august pentru sezonul de iarnă următor, dar care sunt returnate coordonatorului pentru realocare înaintea acestor date, nu se iau în considerare la calcularea procentajului de utilizare.

(5)   Dacă nu se poate demonstra că seria de sloturi orare a fost utilizată până la concurența a 80 %, toate sloturile din seria respectivă sunt transferate grupului de sloturi orare, în afara cazului în care se poate dovedi că neutilizarea sloturilor orare s-a datorat unuia din factorii următori:

(a)

situații imprevizibile și inevitabile, asupra cărora transportatorul aerian nu are control, care determină, de exemplu:

imobilizarea la sol a tipului de aeronave cu utilizare frecventă pentru asigurarea serviciului respectiv; sau

închiderea unui aeroport sau spațiu aerian;

(b)

probleme legate de lansarea unui nou serviciu cu caracter regulat pentru pasageri, asigurat de aeronave cu o capacitate mai mică de sau egală cu 80 de locuri pe ruta dintre un aeroport regional și aeroportul coordonat, capacitatea anuală a rutei fiind de maximum 30 000 de locuri; sau

(c)

grave dificultăți financiare ale transportatorului aerian comunitar interesat, care implică eliberarea de către autoritățile competente în materie a unei licențe temporare, până la restructurarea financiară a transportatorului, în conformitate cu articolul 5 alineatul (5) din Regulamentul (CEE) nr. 2407/92;

(d)

întreruperea unei serii de servicii fără caracter regulat din cauza anulărilor de către operatorii de turism, în special în afara perioadelor de vârf obișnuite, cu condiția ca procentul total de utilizare a slotului orar să nu fie mai mic de 70 %;

(e)

întreruperea unei serii de servicii din cauza unei acțiuni menite să modifice aceste servicii, și care împiedică practic și/sau tehnic transportatorul aerian să își desfășoare operațiunile conform planului.

(6)   Dacă noii operatori se confruntă în continuare cu probleme serioase, statul membru asigură convocarea unei reuniuni a comitetului de coordonare a aeroportului în vederea analizării posibilităților de normalizare a situației. Comisia este invitată la reuniune.

(7)   Fără a aduce atingere articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2408/92, sloturile orare grupate se distribuie între transportatorii solicitanți. Din aceste sloturi, 50 % se alocă noilor operatori, în afara situației în care solicitările noilor operatori reprezintă mai puțin de 50 %.

(8)   Un operator nou care a primit sloturi orare într-o plajă orară cuprinsă între două ore înainte și două ore după ora solicitată, dar care nu a acceptat oferta primită, nu mai beneficiază de statutul de operator nou.

Articolul 11

Mecanism de salvgardare

(1)   În cazul în care nu se poate găsi o soluție în sensul alineatului (2) și luând în considerare că nu trebuie denaturată concurența dintre transportatorii aerieni implicați, transportatorul aerian nu este autorizat să facă uz de flexibilitatea prevăzută în articolul 8 alineatul (4) pentru introducerea unei frecvențe suplimentare sau a mai multor frecvențe suplimentare pe o legătură aeriană dintre un aeroport complet coordonat din Comunitate și un aeroport din alt stat membru, dacă un alt transportator aerian din Comunitate care a obținut licență de exploatare în alt stat membru nu a fost în măsură, în pofida unor eforturi serioase și constante, să obțină sloturi orare de aterizare și decolare care să poată fi utilizate în mod rezonabil pentru a asigura o frecvență suplimentară sau mai multe frecvențe suplimentare pe această rută într-o plajă orară cuprinsă între două ore înainte și două ore după orele solicitate coordonatorului.

Această dispoziție nu se aplică dacă transportatorul care face uz de flexibilitatea prevăzută în articolul 8 alineatul (4) nu depășește frecvențele celuilalt transportator aerian.

(2)   Având în vedere că nu ar trebui denaturată concurența dintre transportatorii aerieni în cauză, statul membru care deține răspunderea aeroportului complet coordonat menționat în alineatul (1) depune toate eforturile să faciliteze încheierea unui acord între transportatorii aerieni în cauză.

Ar trebui căutate alte soluții la această problemă, cum ar fi:

efortul de a satisface cererea de sloturi orare a transportatorului aerian care a obținut licență de exploatare de la celălalt stat membru;

transportatorul să facă uz în mod rezonabil de flexibilitatea acordată prin dispozițiile articolului 8 alineatul (4).

(3)   Un stat membru interesat poate solicita Comisiei să analizeze, în decurs de două luni de la data la care transportatorul aerian a informat coordonatorul cu privire la intenția sa de a face uz de flexibilitatea prevăzută în articolul 8 alineatul (4), dacă se respectă dispozițiile prezentului articol.

Articolul 12

Dispoziții generale

(1)   Ori de câte ori o țară terță, în ceea ce privește alocarea de sloturi orare la aeroporturi,

(a)

nu acordă transportatorilor aerieni din Comunitate un tratament comparabil celui rezervat de statele membre transportatorilor aerieni din această țară; sau

(b)

nu acordă de facto transportatorilor aerieni din Comunitate un tratament național; sau

(c)

acordă transportatorilor aerieni din țări terțe un tratament mai favorabil comparativ celui rezervat transportatorilor aerieni din Comunitate,

se poate adopta măsura corespunzătoare pentru normalizarea situației legate de aeroportul sau aeroporturile în cauză, în special prin suspendarea totală sau parțială a obligațiilor ce rezultă din prezentul regulament cu privire la un transportator aerian din acea țară terță, în conformitate cu legislația comunitară.

(2)   Statele membre informează Comisia cu privire la orice dificultate majoră întâlnită, de jure sau de facto, de către transportatorii aerieni din Comunitate în obținerea de sloturi orare la aeroporturile din țările terțe.

Articolul 13

Raportare și cooperare

(1)   Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport cu privire la aplicarea prezentului regulament la trei ani de la intrarea sa în vigoare. Raportul cuprinde, inter alia, următoarele elemente:

(a)

structura sectorului transporturilor aeriene;

(b)

progresele realizate de acest sector în reducerea gradului de neutilizare a sloturilor orare;

(c)

volumul grupului de sloturi orare, așa cum este definit în articolul 10 alineatul (1), în fiecare sezon în aeroporturile selectate;

(d)

volumul cererilor de sloturi orare respinse, în fiecare sezon, în aeroporturile selectate;

(e)

numărul noilor operatori care solicită în fiecare sezon sloturi orare în aeroporturile selectate;

(f)

aplicarea procedurilor în caz de litigiu, în temeiul articolului 8.

(2)   Statele membre și Comisia colaborează pentru aplicarea prezentului regulament, în special în ceea ce privește strângerea informațiilor necesare întocmirii raportului menționat la alineatul (1).

Articolul 14

Revizuire

Consiliul decide modificarea sau menținerea prezentului regulament până la 1 iulie 1997, pe baza unei propuneri a Comisiei prezentată până cel târziu la 1 ianuarie 1996.

Articolul 15

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în treizeci de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 18 ianuarie 1993.

Pentru Consiliu

Președintele

T. PEDERSEN


(1)  JO C 43, 19.2.1991, p. 3.

(2)  JO C 13, 20.1.1992, p. 446.

(3)  JO C 339, 31.12.1991, p. 41.

(4)  JO L 240, 24.8.1992, p. 8.

(5)  JO L 240, 24.8.1992, p. 1.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

210


31993D0173


L 072/33

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA COMISIEI

din 22 februarie 1993

privind elaborarea formularelor standard prevăzute la articolul 16 din Regulamentul (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului privind armonizarea anumitor dispoziții din domeniul social referitoare la transportul rutier

(93/173/CEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului din 20 decembrie 1985 privind armonizarea anumitor dispoziții din domeniul social cu aplicabilitate în domeniul transportului rutier (1), în special articolul 16,

după consultarea statelor membre în conformitate cu articolul 16 alineatul (3),

întrucât se impune elaborarea formularului standard menționat la articolul 16 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CEE) nr. 3820/85, ca mijloc prin care statele membre să comunice Comisiei, din doi în doi ani, informațiile necesare elaborării unui raport privind punerea în aplicare a normelor comune și evoluțiile înregistrate în domeniile respective,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Formularul standard menționat la articolul 16 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CEE) nr. 3820/85 se elaborează conform modelului din anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 22 februarie 1993.

Pentru Comisie

Abel MATUTES

Membru al Comisiei


(1)  JO L 370, 31.12.1985, p. 1.


ANEXĂ

Image

Image


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

213


31993L0029


L 188/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 93/29/CEE A CONSILIULUI

din 14 iunie 1993

privind identificarea comenzilor, a martorilor și a indicatoarelor pentru autovehiculele cu două sau trei roți

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100a,

având în vedere Directiva 92/61/CEE a Consiliului din 30 iunie 1992 privind omologarea de tip a autovehiculelor cu două sau trei roți (1),

având în vedere propunerea Comisiei (2),

în cooperare cu Parlamentul European (3),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (4),

întrucât piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne, în care este asigurată libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor; întrucât trebuie adoptate măsurile necesare în acest scop;

întrucât, în ceea ce privește comenzile, martorii și indicatoarele, autovehiculele cu două sau trei roți trebuie, în fiecare stat membru, să prezinte anumite caracteristici tehnice stabilite prin dispoziții obligatorii, care diferă de la un stat membru la altul; întrucât, ca o consecință a diferențelor dintre acestea, astfel de dispoziții constituie o barieră în calea comerțului în cadrul Comunității;

întrucât aceste bariere în calea funcționării pieței interne pot fi înlăturate dacă toate statele membre adoptă aceleași dispoziții în locul normelor lor naționale;

întrucât este necesar să se adopte dispoziții armonizate privind identificarea comenzilor, martorilor și indicatoarelor pentru autovehiculele cu două sau trei roți, astfel încât să se poată aplica fiecărui tip de vehicul procedurile de omologare de tip și omologare de tip pentru componente stabilite prin Directiva 92/61/CEE;

întrucât, date fiind amploarea și impactul acțiunilor propuse pentru sectorul respectiv, măsurile comunitare prevăzute în prezenta directivă sunt necesare și absolut esențiale pentru îndeplinirea scopului avut în vedere, și anume acela de a stabili omologarea de tip pentru vehicule la nivel comunitar; întrucât acest scop nu poate fi îndeplinit corespunzător de către statele membre, în mod individual;

întrucât, pentru a facilita accesul pe piețele țărilor din afara Comunității, pare a fi necesară stabilirea unor echivalențe între dispozițiile din prezenta directivă și cele prevăzute în Regulamentul nr. 60 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Prezenta directivă se aplică pentru identificarea elementelor de control, a indicatorilor de comandă și a indicatorilor de funcționare pentru toate tipurile de vehicule, astfel cum sunt definite în articolul 1 din Directiva 92/61/CEE.

Articolul 2

Procedura pentru acordarea omologării de tip pentru componente cu privire la identificarea elementelor de control, a indicatorilor de comandă și a indicatorilor de funcționare pentru autovehiculele cu două sau trei roți, precum și condițiile care reglementează libera circulație a acestora sunt aceleași cu cele prevăzute în capitolele II și III din Directiva 92/61/CEE.

Articolul 3

În conformitate cu dispozițiile articolului 11 din Directiva 92/61/CEE, prin prezenta se confirmă echivalența între dispozițiile stabilite în cadrul prezentei directive și cele stabilite în Regulamentul nr. 60 UN/ECE (E/ECE/TRANS/505 -- Add. 59).

Autoritățile statelor membre care acordă omologarea de tip pentru componente acceptă omologări acordate în conformitate cu dispozițiile din Regulamentul nr. 60 menționat anterior, precum și marcajele de omologare de tip pentru componente ca o alternativă la omologările corespunzătoare acordate în conformitate cu dispozițiile din prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă poate fi modificată în conformitate cu articolul 13 din Directiva 70/156/CEE (5), pentru:

a lua în considerare orice modificări la Regulamentul Comisiei Economice pentru Europa menționat la articolul 3,

a adapta anexa la progresul tehnic.

Articolul 5

(1)   Statele membre adoptă și publică dispozițiile necesare respectării prezentei directive până cel târziu la 14 decembrie 1994. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta.

Când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

De la data menționată în primul paragraf, statele membre nu pot, pe motive legate de identificarea comenzilor, a martorilor și a indicatoarelor, să interzică punerea inițială în folosință a vehiculelor care se conformează prezentei directive.

Statele membre aplică dispozițiile menționate în primul paragraf de la 14 iunie 1995.

(2)   Statele membre comunică Comisiei textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 6

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 14 iunie 1993.

Pentru Consiliu

Președintele

J. TRØJBORG


(1)  JO L 225, 10.8.1992, p. 72.

(2)  JO C 293, 9.11.1992, p. 5.

(3)  JO C 21, 25.1.1993, p. 96 și

JO C 150, 31.5.1993.

(4)  JO C 73, 15.3.1993, p. 22.

(5)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 92/53/CEE (JO L 225, 10.8.1992, p. 1).


ANEXA I

CERINȚE PRIVIND OMOLOGAREA DE TIP PENTRU COMPONENTE A VEHICULELOR CU DOUĂ SAU TREI ROȚI REFERITOARE LA IDENTIFICAREA COMENZILOR, A MARTORILOR ȘI A INDICATOARELOR

1.   DEFINIȚII

În înțelesul prezentei directive:

1.1.   „comandă” înseamnă orice parte a vehiculului sau componentă acționată direct de către conducător, care produce o schimbare în starea sau modul de operare a vehiculului sau a uneia dintre părțile sale;

1.2.   „martor” înseamnă un semnal care indică pornirea unui dispozitiv, funcționarea, o stare suspectă sau o defectare sau nefuncționarea;

1.3.   „indicator” înseamnă un dispozitiv care furnizează informații asupra funcționării sau stării corecte a unui sistem sau a unei părți a unui sistem, cum ar fi de exemplu nivelul unui lichid;

1.4.   „simbol” înseamnă o reprezentare grafică a unei comenzi, a unui martor sau a unui indicator, care permite identificarea acestuia.

2.   DISPOZIȚII

2.1.   Identificare

Comenzile, martorii și indicatorii la care se fac referiri la punctul 2.1.5 sunt identificate în conformitate cu următoarele dispoziții, atunci când sunt montate pe un vehicul.

2.1.1.   Aceste simboluri ies în evidență clar pe fundal, fie luminoase pe fond întunecat, fie întunecate pe fond luminos.

2.1.2.   Simbolurile sunt poziționate pe comenzi sau pe martorii de control care urmează să fie identificați sau în imediata lor vecinătate. Acolo unde acest lucru nu este posibil, simbolul și comanda sau martorul se unesc printr-o linie continuă care este cât mai scurtă posibil.

2.1.3.   Farurile de fază lungă sunt reprezentate prin raze de lumină paralele și orizontale, iar farurile de fază scurtă prin raze luminoase paralele și oblice inferior.

2.1.4.   Atunci când sunt folosite pentru indicatori optici, culorile de mai jos au următoarele semnificații:

roșu:

pericol,

galben-portocaliu (ambră):

atenție, prudență crescută

verde:

siguranță.

Albastrul este folosit exclusiv pentru indicatorul de comandă al fazei lungi.

2.1.5.   Desemnarea și identificarea simbolurilor

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Note:

1

Interiorul simbolului poate fi în întregime de culoare închisă.

2

Partea de culoare închisă a acestui simbol poate fi înlocuită de silueta sa; partea de culoare deschisă din această diagramă poate fi înlocuită în întregime într-o culoare închisă.

3

Dacă este utilizată o singură comandă (întrerupător) pentru lămpile de ceață față și spate, simbolul folosit trebuie să fie acela pentru „Lămpi de ceață față”.

Apendice

Structura modelului de bază pentru simbolurile prevăzute la punctul 2.1.5.

Image

Modelul de bază se compune din:

1.

un pătrat de bază cu latura de 50 mm, această dimensiune fiind egală cu dimensiunea nominală „a” din original;

2.

un cerc de bază cu diametrul de 56 mm, având aproximativ aceeași suprafață ca pătratul de bază (1);

3.

un al doilea cerc, cu diametrul de 50 mm, înscris în interiorul pătratului de bază (1);

4.

un al doilea pătrat, înscris în cercul de bază (2), laturile sale fiind paralele cu cele ale pătratului de bază (1);

5.

și

6.

două dreptunghiuri având aceeași suprafață ca pătratul de bază (1), laturile unuia fiind perpendiculare pe ale celuilalt și fiecare din ele concepute astfel încât să împartă laturile opuse ale pătratului de bază în puncte simetrice;

7.

un al treilea pătrat, ale cărui laturi trec prin punctele de intersecție ale pătratului de bază (1) cu cercul de bază (2) și sunt înclinate la 45o, conferind astfel cele mai mari dimensiuni orizontale și verticale ale modelului de bază;

8.

un octogon neregulat format din linii înclinate la 30o față de laturile pătratului (7).

Modelul de bază este construit pe un caroiaj care coincide cu pătratul de bază (1), având o margine inferioară de 12,5 mm.


ANEXA II

Apendicele 1

Fișă descriptivă privind identificarea comenzilor, a martorilor și a indicatorilor pentru un tip de autovehicul cu două sau trei roți

(a se anexa la cererea pentru omologarea de tip pentru componente, când aceasta este depusă separat de cererea pentru omologarea de tip a vehiculului)

Nr. de ordine (atribuit de solicitant): …

Cererea pentru omologare de tip pentru componente privind identificarea comenzilor, martorilor și a indicatoarelor pentru un tip de autovehicul cu două sau trei roți conține informațiile stabilite în cadrul următoarelor puncte din anexa II la Directiva 92/61/CEE a Consiliului partea A punctele:

0.1

0.2

0.4 - 0.6.

O scurtă descriere a vehiculului cu privire la identificarea comenzilor, martorilor și a indicatorilor.

Apendicele 2

Image


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

223


31993L0030


L 188/11

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 93/30/CEE A CONSILIULUI

din 14 iunie 1993

privind dispozitivele de avertizare sonoră pentru autovehiculele cu două sau trei roți

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100a,

având în vedere Directiva 92/61/CEE a Consiliului din 30 iunie 1992 privind omologarea de tip a autovehiculelor cu două sau trei roți (1),

având în vedere propunerea Comisiei (2),

în cooperare cu Parlamentul European (3),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (4),

întrucât piața internă cuprinde un spațiu lipsit de frontiere interne, în care este asigurată libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor; întrucât trebuie adoptate măsuri necesare în acest scop;

întrucât, în ceea ce privește dispozitivele de avertizare sonoră, autovehiculele cu două sau trei roți trebuie, în cadrul fiecărui stat membru, să îndeplinească anumite caracteristici tehnice stabilite prin dispoziții obligatorii, care diferă de la un stat membru la altul; întrucât, ca o consecință a acestor diferențe, astfel de dispoziții constituie o barieră în calea comerțului din cadrul Comunității;

întrucât aceste bariere în calea funcționării pieței interne pot fi înlăturate dacă toate statele membre adoptă aceleași dispoziții în locul normelor lor naționale;

întrucât este necesar să se adopte prevederi armonizate privind dispozitivele de avertizare sonoră pentru autovehiculele cu două sau trei roți, astfel încât să se poată aplica fiecărui tip de vehicul procedurile de omologare de tip și omologare de tip pentru componente stabilite în Directiva 92/61/CEE;

întrucât, date fiind amploarea și impactul acțiunilor propuse pentru sectorul respectiv, măsurile comunitare prevăzute în prezenta directivă sunt necesare și absolut esențiale pentru îndeplinirea scopului avut în vedere și anume acela de a stabili omologarea de tip pentru vehicule la nivel comunitar; întrucât acest scop nu poate fi îndeplinit în mod corespunzător de către statele membre în mod individual;

întrucât, pentru a facilita accesul pe piețele țărilor din afara Comunității, pare a fi necesară stabilirea unor echivalențe între dispozițiile din prezenta directivă și cele prevăzute în Regulamentul nr. 28 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (UN/ECE),

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Prezenta directivă se aplică dispozitivelor de avertizare sonoră pentru toate tipurile de vehicule, așa cum sunt definite la articolul 1 din Directiva 92/61/CEE.

Articolul 2

Procedurile pentru acordarea omologării de tip pentru componente cu privire la dispozitivele de avertizare sonoră pentru un tip de autovehicul cu două sau trei roți, a omologării de tip pe componente pentru un dispozitiv de avertizare sonoră sub formă de componentă, precum și condițiile care reglementează libera circulație a unor astfel de vehicule și introducerea fără impedimente pe piață a unor dispozitive de avertizare sonoră sunt cele prevăzute în capitolele II și III din Directiva 92/61/CEE.

Articolul 3

În conformitate cu dispozițiile articolului 11 din Directiva 92/61/CEE, prin prezenta se confirmă echivalența între dispozițiile stabilite prin prezenta directivă și cele stabilite prin Regulamentul nr. 28 UN/ECE (E/ECE/TRANS/505 — Rev.1/Add. 27).

Autoritățile statelor membre care acordă omologarea de tip pe componente acceptă omologări acordate în conformitate cu prevederile din Regulamentul nr. 28 menționat anterior, precum și marcajele de omologare de tip pentru componente, ca o alternativă la omologările corespunzătoare acordate în conformitate cu dispozițiile prezentei directive.

Articolul 4

Prezenta directivă poate fi modificată în conformitate cu articolul 13 din Directiva 70/156/CEE (5), pentru:

a lua în considerare orice modificări aduse la Regulamentul ECE menționat la articolul 3;

a adapta anexa la progresul tehnic.

Articolul 5

(1)   Statele membre adoptă și publică dispozițiile necesare respectării prezentei directive până cel târziu la 14 decembrie 1994. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta.

Când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

De la data menționată în primul paragraf, statele membre nu pot, din motive legate de dispozitivele de avertizare sonoră, să interzică punerea inițială în funcțiune a vehiculelor care respectă prezenta directivă.

Statele membre aplică dispozițiile menționate la primul paragraf de la 14 iunie 1995.

(2)   Statele membre comunică Comisiei textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 6

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 14 iunie 1993.

Pentru Consiliu

Președintele

J. TRØJBORG


(1)  JO L 225, 10.8.1992, p. 72.

(2)  JO C 293, 9.11.1992, p. 15.

(3)  JO C 337, 21.12.1992, p. 103 și JO C 150, 31.5.1993.

(4)  JO C 73, 15.3.1993, p. 22.

(5)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 92/53/CEE (JO L 225, 10.8.1992, p. 1).


ANEXA I

CERINȚE PRIVIND OMOLOGAREA DE TIP PENTRU COMPONENTE A DISPOZITIVELOR DE AVERTIZARE SONORĂ

1.   DEFINIȚII

În înțelesul prezentei directive:

1.1.   „dispozitiv de avertizare sonoră” înseamnă un dispozitiv care emite un semnal acustic al cărui scop este de a avertiza asupra prezenței sau asupra unei manevre a unui vehicul aflat într-o situație periculoasă de trafic;

1.1.1.   un dispozitiv care cuprinde mai multe orificii de emisie sonoră acționate de către o singură sursă de energie este considerat dispozitiv de avertizare sonoră;

1.1.2.   un dispozitiv de avertizare sonoră care cuprinde mai multe componente, fiecare dintre ele emițând un semnal acustic și care funcționează simultan ca urmare a acționării unui singur element de control este considerat ca fiind un singur dispozitiv de avertizare sonoră;

1.2.   „tip de dispozitiv de avertizare sonoră” înseamnă dispozitive de avertizare sonoră care nu diferă esențial între ele și anume în ceea ce privește următoarele aspecte:

1.2.1.   marca comercială sau denumirea;

1.2.2.   principiul de funcționare;

1.2.3.   tipul sursei de alimentare (curent continuu, curent alternativ, aer comprimat);

1.2.4.   forma exterioară a carcasei;

1.2.5.   forma și dimensiunile diafragmei (diafragmelor);

1.2.6.   forma sau tipul orificiului (orificiilor) de emisie a sunetelor;

1.2.7.   frecvențele nominale ale sunetului;

1.2.8.   tensiunea nominală de alimentare;

1.2.9.   în cazul dispozitivelor de avertizare sonoră alimentate direct de la o sursă externă de aer comprimat: presiunea nominală de funcționare.

2.   CERINȚE

2.1.   Dispozitivele de avertizare sonoră trebuie să emită un sunet continuu și uniform, iar spectrul lor de frecvență nu trebuie să varieze în mod perceptibil în timpul funcționării. În cazul dispozitivelor de avertizare alimentate în curent alternativ, dispoziția de față se aplică doar la viteză constantă a generatorului, această viteză încadrându-se în limitele specificate la punctul 3.3.2.

2.2.   Dispozitivele de avertizare trebuie să prezinte caracteristici sonore (distribuție spectrală a energiei sonore, nivel de presiune sonoră) și caracteristici mecanice astfel încât, în ordinea specificată, să corespundă testărilor descrise la punctele 3 și 4.

3.   MĂSURĂRILE NIVELULUI SONOR

3.1.   Dispozitivele de avertizare sonoră trebuie testate de preferință într-un mediu lipsit de ecou. Alternativ, ele pot fi testate într-o cameră semisurdă sau în spațiu liber. În acest caz, trebuie luate măsuri de precauție pentru a evita reflexiile cu solul în zona de măsurare, de exemplu prin folosirea unor ecrane absorbante. Trebuie să se verifice că nivelul de distorsiune sferică nu depășește 1 dB în interiorul unei semisfere având raza de cel puțin 5 m, până la frecvența maximă de măsură, acesta fiind în special de-a lungul direcției de măsurare și la înălțimea dispozitivului și a microfonului. Zgomotul ambiental trebuie să fie cu cel puțin 10 dB mai scăzut decât nivelul de presiune sonoră care trebuie măsurat.

Dispozitivul supus testărilor și microfonul trebuie să fie situate la aceeași înălțime. Această înălțime trebuie să fie cuprinsă între 1,15 și 1,25 m. Linia de sensibilitate maximă a microfonului trebuie să coincidă cu direcția de-a lungul căreia nivelul sunetului emis de dispozitivul de avertizare este la nivel maxim.

Microfonul trebuie poziționat astfel încât diafragma sa să fie situată la o distanță de 2 ± 0,01 m de planul de ieșire a sunetului emis de dispozitiv. Aceeași distanță față de dispozitive având mai multe ieșiri trebuie determinată în raport cu planul de ieșire cel mai apropiat de microfon.

3.2.   Măsurările nivelului de presiune acustică trebuie să includă folosirea unui sonometru cu precizie de clasa I care îndeplinește criteriile enunțate în Publicația nr. 651 a IEC, prima ediție (1979).

Toate măsurările trebuie efectuate folosind constanta de timp „rapid”. Pentru a măsura nivelele globale de presiune acustică trebuie folosită curba de ponderare (A).

Pentru analiza spectrului sunetului emis trebuie folosită metoda de transformare Fourier a semnalului sonor. Alternativ, pot fi utilizate filtre de octava a treia care îndeplinesc criteriile stabilite în Publicația nr. 225 a IEC, prima ediție (1966).

În acest caz, nivelul de presiune acustică în banda de frecvență de octavă centrată pe 2 500 Hz este determinat prin adăugarea valorilor medii pătratice ale presiunilor acustice din benzile de trei octave centrate pe frecvențele de 2 000 Hz, 2 500 Hz și 3 150 Hz. În toate cazurile, numai metoda de transformare Fourier poate fi considerată de referință.

3.3.   Dispozitivul de avertizare sonoră trebuie să fie alimentat la una din următoarele tensiuni, după cum este cazul:

3.3.1.   în cazul dispozitivelor de avertizare sonoră alimentate în curent continuu, la o tensiune de testare de 6,5 V, 13 V sau 26 V, măsurată la ieșirea sursei electrice, corespunzător unei tensiuni nominale de 6 V, 12 V sau respectiv 24 V;

3.3.2.   în cazul dispozitivelor de avertizare sonoră care primesc curent continuu furnizat de către un generator electric de tipul celui folosit în mod normal de către acest tip de dispozitiv. Caracteristicile acustice ale acestui tip de dispozitiv de avertizare trebuie înregistrate la viteze ale alternatorului de 50, 75 și 100 % din viteza maximă de regim permanent specificată de către fabricantul alternatorului. Alternatorul nu trebuie să aibă alte sarcini electrice în timpul testării. Testarea de anduranță descrisă la punctul 4 trebuie executată la viteza specificată de către fabricantul echipamentului și selectată din domeniul la care s-a făcut referire anterior.

3.4.   Dacă se folosește curent redresat în scopul testării unui dispozitiv de avertizare sonoră alimentat în curent continuu, componenta alternativă a tensiunii la bornele sale, măsurată vârf la vârf în timpul funcționării dispozitivului de avertizare, nu trebuie să depășească 0,1 V.

3.5.   Rezistența conductorului electric pentru dispozitivele de avertizare sonoră alimentate în curent continuu, incluzând rezistența bornelor și a contactelor, trebuie să fie cât mai apropiată de:

3.6.   Dispozitivul de avertizare sonoră trebuie montat rigid, folosind piesa sau piesele concepute în acest scop de către fabricant, pe un suport a cărui masă să fie de cel puțin 10 ori mai mare decât cea a dispozitivului de avertizare supus testării și de cel puțin 30 kg. În plus, suportul trebuie aranjat astfel încât vibrațiile și reflexiile pe pereții săi să nu aibă vreo influență semnificativă asupra rezultatelor măsurărilor.

3.7.   În condițiile menționate mai sus, nivelul sonor ponderat de tip A nu trebuie să depășească următoarele valori:

3.7.1.   În plus, nivelul de presiune acustică în cadrul benzii de frecvență de 1 800-3 550 Hz trebuie să fie superior celui al oricărei componente de frecvență mai mare de 3 550 Hz și în orice caz trebuie să fie de cel puțin:

3.7.2.   Dispozitivele de avertizare sonoră care prezintă caracteristicile descrise la punctul 3.7.1 litera (c) pot fi folosite pe vehiculele descrise la punctul 3.7.1 literele (a) și (b), în timp ce dispozitivele de avertizare sonoră care prezintă caracteristicile sonore descrise la punctul 3.7.1 litera (b) pot fi folosite pe motorete.

3.8.   Caracteristicile stabilite anterior trebuie de asemenea îndeplinite de către orice dispozitiv de avertizare sonoră care a fost supus testării de anduranță descrise la punctul 4. Variațiile de tensiune trebuie să se încadreze fie între 115 și 95 % din valoarea nominală, în cazul dispozitivelor de avertizare sonoră alimentate în curent continuu, fie între 50 și 100 % din viteza maximă de regim permanent a alternatorului, stabilită de către fabricantul acestuia, în cazul dispozitivelor de avertizare sonoră alimentate în curent alternativ.

3.9.   Timpul de întârziere între momentul acționării și momentul în care sunetul atinge valoarea minimă impusă la punctul 3.7 nu trebuie să depășească 0.2 secunde, măsurat la o temperatură ambiantă de 20 ± 5 °C. Această condiție se aplică în special dispozitivelor de avertizare pneumatice sau electropneumatice.

3.10.   În condițiile de alimentare prevăzute de către fabricanți, dispozitivele de avertizare pneumatice sau electropneumatice trebuie să îndeplinească performanțe acustice la fel cu acelea stabilite pentru dispozitivele de avertizare electrice.

3.11.   Valorile minime menționate anterior trebuie obținute pentru fiecare dintre componentele individuale ale unui dispozitiv multitonal care poate emite sunete în mod independent. Nivelul sonor general maxim trebuie atins cu toate părțile componente funcționând în același timp.

4.   TESTAREA DE ANDURANȚĂ

4.1.   Dispozitivul de avertizare sonoră trebuie alimentat la tensiunea nominală și cu rezistența conductorului specificate la punctele 3.3-3.5 și acționat:

4.2.   Dacă testarea este executată într-o incintă izolată, aceasta trebuie să aibă un volum suficient de mare încât să asigure disiparea normală a căldurii emise de dispozitivul de avertizare în timpul testării de anduranță.

4.3.   Temperatura ambiantă din camera de testare trebuie să fie între + 15 și + 30 °C.

4.4.   Dacă, după efectuarea a jumătate din numărul cerut de acționări, caracteristicile nivelului sonor sunt alterate în comparație cu cele de dinaintea testării, dispozitivul de avertizare sonoră poate fi reglat. Când numărul total necesar de acționări a fost atins, dispozitivul de avertizare sonoră trebuie să corespundă testării descrise la punctul 3, după ce a fost din nou reglat, dacă este cazul.

4.5.   Dispozitivele de avertizare sonoră electropneumatice pot fi unse cu uleiul recomandat de către fabricant la fiecare 10 000 acționări.

5.   MARCA DE OMOLOGARE DE TIP PENTRU COMPONENTE

5.1.   Toate dispozitivele de avertizare sonoră care corespund tipului căruia i s-a acordat omologare de tip pentru componente trebuie să poarte o marcă de omologare de tip pentru componente care să îndeplinească dispozițiile stabilite în anexa V la Directiva 92/61/CEE a Consiliului.

Apendicele 1

Document informativ cu privire la un tip de avertizor sonor destinat autovehiculelor cu două sau trei roți

(a se anexa la cererea pentru omologarea de tip pentru componente, în cazul în care este depusă separat de cererea de omologare de tip a autovehiculului)

Nr. de ordine (atribuit de solicitant): …

Cererea pentru omologare de tip pentru componente privind un tip de avertizor sonor destinat autovehiculelor cu două sau trei roți trebuie să conțină informațiile stabilite în cadrul anexei II la Directiva 92/61/CEE a Consiliului partea A punctele 9.5.1-9.5.4.

Apendicele 2

Image


ANEXA II

CERINȚE PRIVIND MONTAREA DISPOZITIVELOR DE AVERTIZARE SONORĂ PE AUTOVEHICULE CU DOUĂ SAU TREI ROȚI

1.   DEFINIȚII

În înțelesul prezentei directive:

„tip de vehicul” înseamnă vehicule care nu diferă în mod esențial între ele și anume în ceea ce privește:

1.1.1.   numărul și tipul (tipurile) de dispozitive de avertizare sonoră montate pe vehicul;

1.1.2.   sistemele de prindere pe vehicul ale dispozitivelor de avertizare;

1.1.3.   poziția dispozitivelor de avertizare pe vehicul;

1.1.4.   rigiditatea părților structurale la care este montat (sunt montate) dispozitivul (dispozitivele) de avertizare sonoră;

1.1.5.   forma și materialele folosite pentru partea din față a caroseriei, care sunt susceptibile a afecta nivelul sunetelor emise de către dispozitivul (dispozitivele) de avertizare și a le masca.

2.   CERINȚE

2.1.   Toate vehiculele trebuie prevăzute cu un dispozitiv de avertizare sonoră căruia i s-a acordat o omologare de tip pe componente conform prezentei directive sau Directivei 70/388/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la dispozitivele de avertizare sonoră pentru autovehicule (1); cu toate acestea, motoretele echipate cu un motor de putere sub 0,5 kW, a căror viteză maximă nu depășește 25 km/h, pot fi echipate fie cu un dispozitiv de avertizare sonoră omologat, fie cu un dispozitiv mecanic de avertizare neomologat. În acest din urmă caz, fabricantul trebuie să declare că un asemenea dispozitiv mecanic se conformează cerințelor instituite pentru acel tip de dispozitiv în statul membru în care acea motoretă de performanță scăzută urmează să fie comercializată.

2.2.   Tensiunea de testare trebuie să fie cea stabilită la punctul 3.3 din anexa I.

2.3.   Nivelurile presiunii sonore trebuie să fie măsurate în condițiile stabilite la punctul 3.2 din anexa I.

2.4.   Nivelul de presiune acustică ponderat de tip A al sunetului emis de către dispozitivul (dispozitivele) montat(e) pe vehicul trebuie măsurat la 7 m în fața vehiculului, acesta fiind poziționat într-un loc deschis, solul fiind cât se poate de neted și, în cazul dispozitivelor de avertizare sonoră alimentate în curent continuu, motorul vehiculului fiind oprit.

2.5.   Microfonul aparatului de măsurare trebuie să fie poziționat aproximativ în planul median longitudinal al vehiculului.

2.6.   Nivelul de presiune acustică al zgomotului ambiental și al zgomotului produs de vânt trebuie să fie cu cel puțin 10 dB(A) mai mic decât nivelul de sunet ce trebuie măsurat.

2.7.   Nivelul maxim de presiune acustică trebuie căutat într-o zonă situată între 0,5 și 1,5 m deasupra nivelului solului.

2.8.   Atunci când este măsurat în condițiile specificate la punctele 2.2 - 2.7, nivelul maxim al sunetului (punctul 2.7) emis de dispozitivul de avertizare sonoră în timpul testării trebuie să fie de cel puțin:

(a)

75 dB(A) și maximum 112 dB(A) pentru motorete;

(b)

80 dB(A) și maximum 112 dB(A) pentru motociclete și tricicluri a căror putere dezvoltată nu depășește 7 kW;

(c)

93 dB(A) și maximum 112 dB(A) pentru motociclete și tricicluri a căror putere depășește 7 kW.


(1)  JO L 176, 10.8.1970, p. 12, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 87/354/CEE (JO L 192, 11.7.1987, p. 43).

Apendicele 1

Document informativ privind instalarea unui dispozitiv de avertizare sonoră pe un tip de autovehicul cu două sau trei roți

(a se anexa la cererea de omologare de tip pentru componente, în cazul în care este depusă separat de cererea de omologare de tip pentru vehicul)

Nr. de ordine (atribuit de solicitant): …

Cererea pentru omologarea de tip pentru componente privind instalarea unui dispozitiv de avertizare sonoră pe un anumit tip de autovehicul cu două sau trei roți trebuie să conțină informațiile stabilite în cadrul următoarelor puncte din anexa II la Directiva 92/61/CEE a Consiliului partea A punctele:

0.1

0.2

0.4-0.6

3.2.5-3.2.5.2.2

9.5.5.

Apendicele 2

Image


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

233


31993L0031


L 188/19

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 93/31/CEE A CONSILIULUI

din 14 iunie 1993

privind suporții articulați pentru autovehiculele cu două roți

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100a,

având în vedere Directiva 92/61/CEE a Consiliului din 30 iunie 1992 privind omologarea de tip a autovehiculelor cu două sau trei roți (1),

având în vedere propunerea Comisiei (2),

în cooperare cu Parlamentul European (3),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (4),

întrucât piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne, în care este asigurată libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor; întrucât trebuie adoptate măsurile necesare în acest scop;

întrucât, în ceea ce privește suporții articulați, autovehiculele cu două roți trebuie, în fiecare stat membru, să prezinte anumite caracteristici tehnice stabilite prin dispoziții obligatorii care diferă de la un stat membru la altul; întrucât, ca o consecință a acestor diferențe, astfel de dispoziții constituie o barieră în calea comerțului din cadrul Comunității;

întrucât aceste bariere în calea funcționării pieței interne pot fi înlăturate dacă toate statele membre adoptă aceleași dispoziții în locul normelor lor interne;

întrucât este necesar să se adopte dispoziții armonizate referitoare la suporții articulați pentru autovehiculele cu două sau trei roți, astfel încât să se poată aplica fiecărui tip de vehicul procedurile de omologare de tip și omologare de tip pe componente stabilite în Directiva 92/61/CEE;

întrucât, date fiind amploarea și impactul acțiunilor propuse pentru sectorul respectiv, măsurile comunitare prevăzute în prezenta directivă sunt necesare și absolut esențiale pentru îndeplinirea scopului avut în vedere și anume acela de a stabili omologarea de tip pentru vehicule la nivel comunitar; întrucât acest scop nu poate fi îndeplinit corespunzător de către statele membre, în mod individual,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Prezenta directivă și anexa sa se aplică suporților articulați pentru toate tipurile de vehicule cu două roți astfel cum sunt definite la articolul 1 din Directiva 92/61/CEE.

Articolul 2

Procedura pentru acordarea omologării de tip pe componente cu privire la suporții articulați pentru un tip de autovehicul cu două roți și dispozițiile care reglementează libera circulație a acestor vehicule sunt prevăzute în capitolele II și III din Directiva 92/61/CEE.

Articolul 3

Orice modificări necesare adaptării cerințelor din anexele la progresul tehnic sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 13 din Directiva 70/156/CEE (5).

Articolul 4

(1)   Statele membre adoptă și publică dispozițiile necesare respectării prezentei directive până cel târziu la 14 decembrie 1994. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta.

Când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

De la data menționată în primul paragraf, statele membre nu pot să interzică, din motive referitoare la suporții articulați, punerea inițială în funcțiune a vehiculelor care respectă prezenta directivă.

Statele membre aplică dispozițiile menționate la primul paragraf de la 14 iunie 1995.

(2)   Statele membre comunică Comisiei textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 14 iunie 1993.

Pentru Consiliu

Președintele

J. TRØJBORG


(1)  JO L 225, 10.8.1992, p. 72.

(2)  JO C 293, 9.11.1992, p. 23.

(3)  JO C 337, 21.12.1992, p. 103. JO C 150, 31.5.1993.

(4)  JO C 73, 15.3.1993, p. 22.

(5)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 92/53/CEE (JO L 225, 10.8.1992, p. 1).


ANEXĂ

1.   DEFINIȚII

În înțelesul prezentei directive:

1.1.   „suport articulat” înseamnă un dispozitiv care este ferm atașat la vehicul și poate menține vehiculul în poziția de staționare verticală (sau aproape verticală), când este lăsat nesupravegheat de către conducătorul său;

1.2.   „suport articulat lateral” înseamnă un suport care, atunci când este desfăcut sau pivotat în poziție deschisă, susține vehiculul doar pe o parte, lăsând ambele roți în contact cu suprafața de sprijin;

1.3.   „suport articulat central” înseamnă un suport care, atunci când este pivotat în poziție deschisă, susține vehiculul, oferind una sau mai multe zone de contact între vehicul și suprafața de sprijin, pe orice parte a planului longitudinal median al vehiculului;

1.4.   „înclinare transversală (ît)” înseamnă panta, exprimată în procente, a suprafeței de contact, intersecția planului longitudinal median al vehiculului cu suprafața de sprijin fiind perpendiculară pe linia de pantă maximă (figura 1);

1.5.   „înclinare longitudinală (îl)” înseamnă panta, exprimată în procente, a suprafeței efective de sprijin, planul longitudinal median al vehiculului fiind paralel cu linia de pantă maximă (figura 2);

1.6.   „planul longitudinal median al vehiculului” înseamnă planul longitudinal de simetrie al roții din spate a vehiculului.

2.   GENERALITĂȚI

2.1.   Toate vehiculele pe două roți sunt dotate cu cel puțin un suport articulat pentru a le menține stabilitatea în timpul staționării (de exemplu, când sunt parcate), dar când nu sunt ținute într-o poziție statică de către o persoană sau prin mijloace externe. Vehiculele cu roți jumelate nu necesită dotarea cu suporți articulați, dar trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la punctul 6.2.2 când sunt în poziție de staționare (trebuie acționată frâna de staționare).

2.2.   Suportul articulat trebuie să fie de tip lateral sau central ori de ambele tipuri.

2.3.   În cazul în care suportul articulat pivotează spre partea inferioară a vehiculului sau sub acesta, marginea (marginile) exterioară (exterioare) a(le) suportului trebuie să pivoteze spre spatele vehiculului pentru a ajunge în poziția închis sau de mers.

3.   SPECIFICAȚII GENERALE

3.1.   Suporți articulați laterali

Suporții articulați laterali trebuie:

3.1.1.1.   să poată susține vehiculul astfel încât să confere stabilitate laterală, fie că vehiculul este pe o suprafață de sprijin orizontală, fie pe o pantă, pentru a împiedica înclinarea sa prea mare înainte (și astfel rotirea sa în jurul punctului de sprijin oferit de suportul lateral) sau mutarea prea ușoară în poziția verticală și peste această poziție (și astfel răsturnarea pe partea opusă suportului lateral);

3.1.1.2.   să poată susține vehiculul astfel încât să îi mențină stabilitatea atunci când vehiculul staționează pe o pantă, în conformitate cu punctul 6.2.2;

să poată pivota automat înapoi în poziția închis sau de mers:

3.1.1.3.1.   când vehiculul revine la poziția normală (verticală) de condus sau

3.1.1.3.2.   când vehiculul se mișcă înainte, ca rezultat al acțiunii deliberate a conducătorului, după primul contact al suportului lateral cu pământul;

fără a obstrucționa prevederile formulate la punctul 3.1.1.3, să fie proiectate și construite astfel încât să nu se închidă automat dacă unghiul de înclinație este modificat pe neașteptate (de exemplu, dacă vehiculul este împins ușor de o a treia persoană sau de o rafală de vânt care apare la trecerea unui vehicul):

3.1.1.4.1.   când se află în poziția deschis sau de staționare;

3.1.1.4.2.   vehiculul fiind înclinat pentru a aduce extremitatea exterioară a suportului lateral în contact cu pământul;

3.1.1.4.3.   vehiculul fiind lăsat nesupravegheat în poziția sa de staționare.

3.1.2.   Cerințele formulate la punctul 3.1.1.3 nu se aplică dacă vehiculul este proiectat astfel încât nu poate fi propulsat de motorul său când suportul lateral este în poziția deschis.

3.2.   Suporți articulați centrali

Suporții articulați centrali trebuie:

să poată susține vehiculul, fie cu o roată, fie cu ambele roți în contact cu suprafața de sprijin sau fără ca nici o roată să fie în contact cu suprafața de sprijin, astfel încât să ofere stabilitate acelui vehicul:

3.2.1.1.1.   pe o suprafață de sprijin orizontală;

3.2.1.1.2.   într-o poziție înclinată;

3.2.1.1.3.   pe o pantă, în conformitate cu punctul 6.2.2;

să se poată plia spre spate automat în poziția închis sau de mers:

3.2.1.2.1.   când vehiculul se deplasează înainte, astfel încât ajunge să ridice suportul central de pe suprafața de sprijin.

3.2.2.   Cerințele formulate la punctul 3.2.1.2 nu se aplică dacă vehiculul este proiectat astfel încât nu poate fi propulsat de motorul său când suportul central este în poziția deschis.

4.   ALTE CERINȚE

4.1.   În plus, vehiculele pot fi dotate cu un dispozitiv de semnalizare care este clar vizibil pentru conducător când acesta este așezat în poziția de condus și care, atunci când se pornește aprinderea, se aprinde și rămâne așa până când suportul ajunge în poziția închis sau de mers.

4.2.   Toți suporții articulați sunt dotați cu un sistem de reținere care le menține în poziția închis sau de mers. Sistemul poate fi format din:

două dispozitive independente, cum ar fi două arcuri separate sau un arc și un dispozitiv de reținere, cum ar fi un colier

sau

un singur dispozitiv care trebuie să poată funcționa fără să se defecteze timp de cel puțin

10 000 de cicluri de funcționare normală, dacă vehiculul a fost dotat cu doi suporți

sau

15 000 de cicluri de funcționare normală, dacă vehicul este dotat cu un singur suport.

5.   ÎNCERCĂRI DE STABILITATE

5.1.   Încercările următoare trebuie efectuate pentru a determina capacitatea de menținere a vehiculului într-o stare de stabilitate, așa cum este specificat la punctele 3 și 4:

5.2.   Starea vehiculului

5.2.1.   Vehiculul trebuie prezentat cu masa sa totală în stare neîncărcată și cu rezervorul de combustibil pe jumătate plin.

5.2.2.   Anvelopele trebuie umflate la o presiune recomandată de producătorul din statul respectiv.

5.2.3.   Transmisia trebuie să fie în poziția neutră sau, în cazul unei transmisii automate, în poziția „de staționare”, unde aceasta există.

5.2.4.   Dacă vehiculul este dotat cu o frână de staționare, aceasta trebuie acționată.

5.2.5.   Direcția este în poziție de blocare. Dacă direcția se poate bloca atunci când este întoarsă spre stânga sau spre dreapta, încercările trebuie efectuate pentru ambele poziții.

5.3.   Pista de probă

5.3.1.   Pentru încercările menționate la punctul 6.1 se poate utiliza o pistă plană, orizontală, cu o suprafață dură, uscată, fără fire de nisip.

5.4.   Echipamentul de încercare

5.4.1.   Pentru încercările menționate la punctul 6.2 trebuie să se utilizeze o platformă de staționare.

5.4.2.   Platforma de staționare trebuie să aibă o suprafață rigidă, plată, dreptunghiulară, care să poată susține vehiculul fără a se îndoi de o manieră perceptibilă.

5.4.3.   Suprafața platformei de staționare trebuie să aibă suficiente proprietăți antiderapante pentru a împiedica alunecarea vehiculului de-a lungul suprafeței de sprijin în timpul încercărilor de înclinare sau pantă.

5.4.4.   Platforma de staționare este proiectată astfel încât să poată prelua cel puțin înclinarea transversală (ît) și înclinarea longitudinală (îl) prevăzute la punctul 6.2.2.

6.   PROCEDURI DE ÎNCERCARE

6.1.   Stabilitate pe o suprafață de sprijin (încercare pentru punctul 3.1.1.4)

6.1.1.   Cu vehiculul aflat pe pista de probă, suportul articulat lateral este deschis sau fixat în poziția de staționare, iar vehiculul este fixat în poziția de sprijin pe acest suport.

6.1.2.   Vehiculul este mișcat pentru a mări cu trei grade unghiul format de planul longitudinal median și suprafața de sprijin (mișcând vehiculul spre poziția verticală).

6.1.3.   Această mișcare nu trebuie să determine revenirea automată a suportului lateral în poziția închis sau de mers.

6.2.   Stabilitatea pe o suprafață înclinată (încercări asociate cu punctele 3.1.1.1, 3.1.1.2, 3.2.1.1.2, 3.2.1.1.3).

6.2.1.   Vehiculul este amplasat pe platforma de staționare cu suportul articulat lateral și, separat, cu suportul articulat central în poziția deschis sau de staționare, iar apoi vehiculul este lăsat să se sprijine pe suport.

6.2.2.   Se dă platformei de staționare înclinarea transversală (ît) minimă, apoi înclinarea longitudinală (îl) minimă, în conformitate cu tabelul următor:

Înclinare

Suport lateral

Motocicletă

Suport central

Motoretă

Motoretă

Motocicletă

ît

5 %

6 %

6 %

8 %

îl în aval

5 %

6 %

6 %

8 %

îl în amonte

6 %

8 %

12 %

14 %

Vezi figurile 1a, 1b și 2 de mai jos.

6.2.3.   Când un vehicul pe o platformă de staționare înclinată se sprijină pe suportul articulat central și pe o singură roată și când poate fi menținut în acea poziție cu suportul central și fie roata din față, fie roata din spate în contact cu suprafața de sprijin, încercările descrise mai sus trebuie să se desfășoare doar cu vehiculul sprijinit pe suportul central și pe roata din spate, cu condiția să fie îndeplinite celelalte cerințe prevăzute la acest punct.

6.2.4.   Vehiculul trebuie să rămână stabil când platforma de staționare este înclinată la fiecare din pantele prevăzute, iar condițiile de mai sus sunt îndeplinite corespunzător.

6.2.5.   În mod alternativ, platforma de staționare poate fi înclinată la pantele prevăzute înainte ca vehiculul să fie fixat în poziție.

Image

Image

Image

Image

Apendicele 1

Document informativ cu privire la suporții articulați pentru un tip de autovehicul cu două roți

(A se anexa la cererea de omologare pentru componente, dacă aceasta este depusă separat față de cererea de omologare a vehiculului)

Nr. de ordine (atribuit de solicitant): …

Cererea de omologare de tip pentru componente cu privire la suporții articulați pentru un tip de autovehicul cu două roți trebuie să conțină informațiile prevăzute în cadrul următoarelor puncte din anexa II la Directiva 92/61/CEE a Consiliului:

partea A punctele:

0.1

0.2

0.4-0.6

2.1

2.1.1

partea B punctul:

1.3.1.

Apendicele 2

Image


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

243


31993L0032


L 188/28

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 93/32/CEE A CONSILIULUI

din 14 iunie 1993

privind dispozitivele de susținere pentru pasageri montate pe autovehiculele cu două roți

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100a,

având în vedere Directiva 92/61/CEE a Consiliului din 30 iunie 1992 privind omologarea de tip a autovehiculelor cu două sau trei roți (1),

având în vedere propunerea Comisiei (2),

în cooperare cu Parlamentul European (3),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (4),

întrucât piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne, în care este asigurată libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor; întrucât trebuie adoptate măsurile necesare în acest scop;

întrucât, în ceea ce privește dispozitivele de susținere pentru pasageri, autovehiculele cu două roți trebuie, în cadrul fiecărui stat membru, să îndeplinească anumite caracteristici tehnice stabilite prin dispoziții obligatorii, care diferă de la un stat membru la altul; întrucât, ca o consecință a acestor diferențe, astfel de dispoziții constituie o barieră în calea comerțului din cadrul Comunității;

întrucât aceste bariere în calea funcționării pieței interne pot fi înlăturate dacă toate statele membre adoptă aceleași dispoziții în locul normelor lor interne;

întrucât este necesar să se adopte dispoziții armonizate referitoare la dispozitivele de susținere pentru pasageri montate pe autovehiculele cu două roți, astfel încât să se poată aplica fiecărui tip de vehicul procedurile de omologare de tip și omologare de tip pentru componente stabilite în Directiva 92/61/CEE;

întrucât, date fiind amploarea și impactul acțiunilor propuse în sectorul respectiv, măsurile comunitare prevăzute în prezenta directivă sunt necesare și absolut esențiale pentru atingerea scopului avut în vedere și anume acela de a se stabili omologarea de tip pentru vehicule la nivel comunitar; întrucât acest scop nu poate fi îndeplinit corespunzător de către statele membre, în mod individual,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Prezenta directivă și anexa acesteia se aplică la dispozitivele de susținere pentru pasageri montate pe orice tip de vehicul cu două roți astfel cum este definit la articolul 1 din Directiva Consiliului 92/61/CEE.

Articolul 2

Procedura pentru acordarea omologării de tip privind dispozitivele de susținere pentru pasageri montate pe un tip de autovehicul cu două roți și condițiile care reglementează libera circulație a acestor vehicule sunt prevăzute în capitolele II și III din Directiva 92/61/CEE.

Articolul 3

Orice modificări necesare pentru a adapta dispozițiile anexelor la progresul tehnic sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 13 din Directiva 70/156/CEE (5).

Articolul 4

(1)   Statele membre adoptă și publică dispozițiile necesare respectării prezentei directive până cel târziu la 14 decembrie 1993. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta.

Când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

De la data menționată în cadrul primului paragraf, statele membre nu pot să interzică, din motive referitoare la dispozitivele de susținere pentru pasageri, punerea inițială în funcțiune a vehiculelor care respectă prezenta directivă.

Statele membre aplică dispozițiile menționate în primul paragraf de la 14 iunie 1995.

(2)   Statele membre comunică Comisiei textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 14 iunie 1993.

Pentru Consiliu

Președintele

J. TRØJBORG


(1)  JO L 225, 10.8.1992, p. 72.

(2)  JO C 293, 9.11.1992, p. 49.

(3)  JO C 337, 21.12.1992, p. 103 și

JO C 150, 31.5.1993.

(4)  JO C 73, 15.3.1993, p. 22.

(5)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 92/53/CEE (JO L 225, 10.8.1992, p. 1).


ANEXĂ

1.   CERINȚE GENERALE

Când se are în vedere transportul unui pasager, vehiculul trebuie să fie dotat cu un sistem de susținere pentru pasageri. Acesta trebuie să aibă forma unei centuri sau a unui mâner.

1.1.   Centură

Centura trebuie să fie fixată de scaun astfel încât să poată fi utilizată cu ușurință de către pasager. Centura și modul ei de fixare trebuie să fie proiectate în așa fel încât să reziste, fără să se rupă, la o forță de tracțiune verticală de 2 000 N, aplicată static în centrul suprafeței centurii la o presiune maximă de 2 MPa.

1.2.   Mâner

Dacă este utilizat un mâner, acesta trebuie să fie situat aproape de scaun și simetric față de planul longitudinal median al vehiculului.

Acest mâner trebuie proiectat în așa fel încât să poată rezista, fără să se rupă, la o forță de tracțiune verticală de 2 000 N, aplicată static în centrul suprafeței mânerului la o presiune maximă de 2 MPa.

Dacă sunt utilizate două mânere, acestea trebuie montate simetric, câte unul pe fiecare parte.

Aceste mânere trebuie să fie proiectate în așa fel încât fiecare să poată rezista, fără să se rupă, la o forță de tracțiune verticală de 1 000 N, aplicată static în centrul suprafeței mânerului la o presiune maximă de 1 MPa.

Apendice 1

Document informativ privind dispozitivele de susținere pentru pasageri montate pe un tip de autovehicul cu două roți

(se anexează la cererea de omologare pentru componente, în cazul în care aceasta este depusă separat față de cererea de omologare a vehiculului)

Număr de ordine (atribuit de solicitant): …

Cererea de omologare de tip pentru componente privind dispozitivele de susținere pentru pasageri montate pe un autovehicul cu două roți trebuie să conțină informațiile prevăzute la următoarele puncte din anexa II la Directiva 92/61/CEE a Consiliului:

Partea A punctele:

0.1

0.2

0.4 - 0.6;

Partea B punctele:

1.5 - 1.5.2.

Apendicele 2

Denumirea administrației

Certificat de omologare de tip pentru componente privind dispozitivele de susținere pentru pasageri montate pe un tip de autovehicul cu două roți

MODEL

Raport nr. … al serviciului tehnic … din data …

Numărul omologării de tip pentru componente: … Extensie nr.: …

1.   Marca comercială sau denumirea vehiculului: …

2.   Tipul vehiculului: …

3.   Numele și adresa fabricantului: …

4.   Numele și adresa reprezentantului fabricantului (dacă există): …

5.   Data prezentării vehiculului pentru încercare: …

6.   Omologare de tip pentru componente acordată/refuzată (1)

7.   Locul: …

8.   Data: …

9.   Semnătura: …


(1)  Se elimină ce nu corespunde.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

248


31993L0033


L 188/32

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 93/33/CEE A CONSILIULUI

din 14 iunie 1993

privind dispozitivele de protecție împotriva utilizării neautorizate a autovehiculelor cu două sau trei roți

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100a,

având în vedere Directiva 92/61/CEE a Consiliului din 30 iunie 1992 privind omologarea de tip a autovehiculelor cu două sau trei roți (1),

având în vedere propunerea Comisiei (2),

în cooperare cu Parlamentul European (3),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (4),

întrucât piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne în care este asigurată libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor; întrucât trebuie adoptate măsurile necesare în acest scop;

întrucât, în ceea ce privește dispozitivele de protecție împotriva utilizării neautorizate, autovehiculele cu două roți trebuie, în fiecare stat membru, să prezinte anumite caracteristici tehnice stabilite prin dispoziții obligatorii care diferă de la un stat membru la altul; întrucât, ca o consecință a acestor diferențe, astfel de dispoziții constituie o barieră în comerțul din cadrul Comunității;

întrucât aceste bariere în calea instituirii și funcționării pieței interne pot fi înlăturate dacă toate statele membre adoptă aceleași dispoziții în locul normelor lor interne;

întrucât este necesar să se stabilească cerințe armonizate privind dispozitivele de protecție împotriva utilizării neautorizate a autovehiculelor cu două sau trei roți, astfel încât să se poată aplica fiecărui tip de vehicul procedurile de omologare de tip și omologare de tip pe componente stabilite în Directiva 92/61/CEE a Consiliului;

întrucât, date fiind amploarea și impactul acțiunilor propuse în sectorul respectiv, măsurile comunitare prevăzute în prezenta directivă sunt necesare și absolut esențiale pentru îndeplinirea scopului avut în vedere, și anume acela de a stabili omologarea de tip pentru vehicule la nivel comunitar; întrucât acest scop nu poate fi îndeplinit corespunzător de către statele membre, în mod individual;

întrucât, pentru a facilita accesul pe piețele țărilor din afara Comunității, este oportună stabilirea unor echivalențe între dispozițiile din prezenta directivă și cele prevăzute în Regulamentul nr. 62 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Prezenta directivă și anexele sale se aplică dispozitivelor de protecție împotriva utilizării neautorizate a tuturor tipurilor de vehicule astfel cum sunt definite la articolul 1 din Directiva 92/61/CEE.

Articolul 2

Procedura pentru acordarea omologării de tip pentru componente cu privire la dispozitivele de protecție împotriva utilizării neautorizate a unui tip de autovehicul cu două sau trei roți și condițiile care reglementează libera circulație a acestora sunt cele prevăzute în capitolele II și III din Directiva 92/61/CEE.

Articolul 3

În conformitate cu articolul 11 din Directiva 92/61/CEE, prin prezenta se confirmă echivalența între dispozițiile prevăzute în prezenta directivă și cele prevăzute în Regulamentul nr. 62 UN/ECE (E/ECE/TRANS/505 – Add. 61./Amend. 1).

Autoritățile statelor membre care acordă omologarea de tip pentru componente acceptă omologările acordate în conformitate cu prevederile din Regulamentul nr. 62 menționat anterior, precum și marcajele de omologare pentru componente, ca o alternativă la omologările corespunzătoare acordate în conformitate cu prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă poate fi modificată în conformitate cu articolul 13 din Directiva 70/156/CEE (5) pentru:

a lua în considerare orice modificare a Regulamentului UN/ECE menționat la articolul 3;

adaptarea anexelor la progresul tehnic.

Articolul 5

(1)   Statele membre adoptă și publică dispozițiile necesare respectării prezentei directive până cel târziu la 14 decembrie 1994. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta.

Când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

De la data menționată în primul paragraf, statele membre nu pot să interzică, din motive referitoare la dispozitivele de protecție împotriva utilizării neautorizate, punerea inițială în funcțiune a vehiculelor care respectă prezenta directivă.

Statele membre aplică dispozițiile menționate la primul paragraf de la 14 iunie 1995.

(2)   Statele membre comunică Comisiei textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 6

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 14 iunie 1993.

Pentru Consiliu

Președintele

J. TRØJBORG


(1)  JO L 225, 10.8.1992, p. 72.

(2)  JO C 293, 9.11.1992, p. 32.

(3)  JO C 337, 21.12.1992, p. 103 și

JO C 176, 28.6.1993.

(4)  JO C 73, 15.3.1993, p. 22.

(5)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 92/53/CEE (JO L 225, 10.8.1992, p. 1).


ANEXA I

DOMENIU DE APLICARE – DEFINIȚII – CERINȚE GENERALE ȘI SPECIALE

1.   DOMENIU DE APLICARE

1.1.   Prezenta directivă se aplică dispozitivelor de protecție împotriva utilizării neautorizate a autovehiculelor cu două roți cu sau fără ataș, precum și a autovehiculelor cu trei roți.

2.   DEFINIȚII

2.1.   În înțelesul prezentei directive:

2.2.   „omologare pentru componente” înseamnă omologare pentru componente cu privire la protecția împotriva utilizării neautorizate a unui tip de vehicul;

„tip de vehicul” înseamnă autovehicule fără diferențe esențiale între ele, în special cu privire la următoarele aspecte:

2.3.1.   informații privind tipul de vehicul furnizate de fabricant;

2.3.2.   aranjamentul și forma componentei sau componentelor vehiculului pe care acționează dispozitivul de protecție;

2.3.3.   tipul de dispozitiv de protecție;

„dispozitiv de protecție” înseamnă un sistem destinat să prevină utilizarea neautorizată a vehiculului prin blocarea forțată (fără alunecare) a direcției și/sau a transmisiei; acel sistem poate:

2.4.1.   să acționeze în exclusivitate și în mod forțat asupra direcției (dispozitiv de tipul 1);

2.4.2.   să acționeze forțat asupra direcției, în același timp cu dispozitivul care oprește motorul vehiculului (dispozitiv de tipul 2);

2.4.3.   când este preîncărcat, să acționeze asupra direcției în același timp cu dispozitivul care oprește motorul vehiculului (dispozitiv de tipul 3);

2.4.4.   să acționeze forțat asupra transmisiei (dispozitiv de tipul 4);

2.5.   „dispozitiv de direcție” înseamnă comanda direcției (ghidon sau volan), capul de direcție și orice accesorii sau alte componente care condiționează direct eficacitatea dispozitivului de protecție;

2.6.   „combinație” înseamnă o variantă destinată și produsă special pentru această utilizare a unui sistem de blocare care, atunci când e acționat în mod corespunzător, permite funcționarea acelui sistem de blocare;

2.7.   „cheie” înseamnă orice dispozitiv proiectat și fabricat pentru a acționa un sistem de blocare care a fost proiectat și fabricat, la rândul său, pentru a fi acționat numai de către acel dispozitiv.

3.   CERINȚE GENERALE

3.1.   Toate autovehiculele cu două sau trei roți, cu excepția motoretelor, trebuie să fie echipate cu dispozitive de protecție împotriva utilizării neautorizate, care să corespundă cerințelor din prezenta directivă. Când pe o motoretă se montează un dispozitiv împotriva utilizării neautorizate, acesta trebuie să corespundă cerințelor din prezenta directivă.

Dispozitivul de protecție trebuie să fie conceput astfel încât:

3.2.1.   să fie necesară dezactivarea sa pentru a orienta, a conduce sau a mișca vehiculul înainte, în linie dreaptă;

3.2.2.   să fie necesar, în cazul unui dispozitiv de protecție de tipul 4, de a-l scoate din funcțiune pentru a elibera transmisia. Dacă dispozitivul este acționat de către comanda dispozitivului de staționare, trebuie să acționeze în același timp cu dispozitivul care oprește motorul vehiculului;

3.2.3.   cheia poate fi scoasă doar atunci când sistemul de închidere este complet cuplat sau complet decuplat. Trebuie să fie imposibilă obținerea unei poziții intermediare a cheii, care să poată duce la cuplarea ulterioară a sistemului de închidere, chiar dacă este introdusă cheia pentru dispozitivul de protecție.

3.3.   Dispozițiile menționate la punctul 3.2 trebuie să fie îndeplinite prin manevrarea cheii o singură dată.

3.4.   Dispozitivul de protecție menționat la punctul 3.1 și piesele pe care le comandă în cadrul vehiculului sunt proiectate astfel încât să fie imposibil de a fi deschis, scos din funcțiune sau distrus rapid și fără a atrage atenția, de exemplu utilizând unelte, echipamente sau instrumente obișnuite, ieftine, care pot fi disimulate ușor.

3.5.   Dispozitivul de protecție trebuie să formeze o parte a echipamentului original al vehiculului (adică trebuie să fie montat de către fabricant înainte de vânzarea cu amănuntul). Sistemul de blocare trebuie să fie fixat ferm pe dispozitivul de protecție. (Dacă sistemul de blocare poate fi extras, prin utilizarea cheii și după ce a fost înlăturată masca sau orice alt dispozitiv de reținere, aceasta nu contrazice dispoziția.)

3.6.   Sistemul de blocare cu cheie trebuie să aibă cel puțin 1 000 de combinații diferite sau un număr echivalent cu numărul de vehicule fabricate anual, dacă acel număr este mai mic de 1 000. Frecvența unei combinații pentru un anumit tip de vehicul trebuie să fie de aproximativ 1 la 1 000.

3.7.   Cheia și codul de blocare nu trebuie să fie vizibile.

Sistemul de blocare trebuie să fie proiectat, fabricat și instalat astfel încât să nu fie posibilă rotirea cilindrului atunci când este în poziția închis, prin aplicarea unui cuplu mai mic de 0,245 m daN cu orice alt dispozitiv în afara cheii și

3.8.1.   dacă cilindrul este cu știfturi, să nu existe mai mult de două caneluri identice adiacente care acționează în aceeași direcție și nu mai mult de 60 % caneluri identice sau

3.8.2.   dacă cilindrul este cu discuri, să nu existe mai mult de două caneluri identice adiacente care acționează în aceeași direcție și nu mai mult de 50 % caneluri identice.

3.9.   Dispozitivele de protecție trebuie să fie concepute astfel încât, atunci când vehiculul este pus în mișcare și motorul se rotește, să nu existe riscul unei blocări accidentale care ar putea constitui, în mod special, o problemă de siguranță.

3.10.   Dacă este de tipul 1, 2 sau 3, după ce a fost armat, dispozitivul de protecție, fără să deterioreze dispozitivul de direcție în vreun mod care ar putea periclita siguranța, trebuie să reziste la aplicarea, în ambele direcții și în condiții statice, a unui cuplu de 20 m daN în lungul axului fuzetei de direcție.

3.11.   Dacă este de tipul 1, 2 sau 3, dispozitivul de protecție trebuie proiectat astfel încât direcția să poată fi blocată doar la un unghi de cel puțin 20° la stânga și/sau la dreapta față de poziția de înaintare în linie dreaptă.

3.12.   În poziție blocată, dispozitivul de protecție, dacă este de tipul 4, trebuie să prevină rotația de roată motoare, când este aplicat cuplul maxim al motorului de tracțiune.

4.   CERINȚE SPECIALE

Suplimentar față de cerințele generale prevăzute la punctul 3, dispozitivul de protecție trebuie să îndeplinească și cerințele speciale prevăzute mai jos:

4.1.1.   nu trebuie să fie posibil, în cazul dispozitivelor de protecție de tipul 1 sau 2, să se acționeze sistemul de închidere altfel decât prin mișcarea cheii, dispozitivul de direcție definit la punctul 2.5 fiind în poziția corespunzătoare pentru cuplarea dispozitivului de închidere în fanta corespunzătoare;

4.1.2.   în cazul dispozitivelor de protecție de tipul 3, nu trebuie să fie posibilă preîncărcarea zăvorului prin acțiune din partea utilizatorului vehiculului, combinată cu rotirea cheii sau adăugată la aceasta. În afară de condițiile prevăzute la punctul 3.2.3, nu trebuie să fie posibilă scoaterea cheii după preîncărcarea dispozitivului de închidere.

4.2.   Nu trebuie să fie posibilă angajarea dispozitivului de închidere la dispozitivele de protecție de tipul 2 și 3 dacă acesta din urmă se află într-o poziție care permite pornirea motorului vehiculului.

4.3.   Când un dispozitiv de protecție de tipul 3 este armat, nu trebuie să fie posibilă împiedicarea funcționării acelui dispozitiv.

4.4.   Dispozitivul de protecție de tipul 3 trebuie să rămână într-o bună stare de funcționare și, în mod special, trebuie să continue respectarea cerințelor de la punctele 3.8, 3.9, 3.10 și 4.3, după ce a fost supus la 2 500 de cicluri de blocare în fiecare direcție, în cadrul încercării specificate în anexa II.


ANEXA II

Încercarea de uzură a dispozitivelor de protecție de tipul 3

1.   ECHIPAMENTUL DE ÎNCERCARE

Echipamentul de încercare este format din:

1.1.1.   un aparat pe care poate fi montată o mostră de mecanism de direcție echipat cu un dispozitiv de protecție definit la punctul 2.4 din anexa I;

1.1.2.   un sistem pentru acționarea și eliberarea dispozitivului, incluzând utilizarea unei chei;

1.1.3.   un sistem proiectat să rotească fuzeta de direcție în raport cu dispozitivul de protecție.

2.   METODA DE ÎNCERCARE

2.1.   Pe dispozitivul menționat la punctul 1.1.1 se montează o mostră a mecanismului de direcție împreună cu un dispozitiv de protecție.

Un ciclu de încercare cuprinde următoarele operații:

2.2.1.   poziția de pornire:

dispozitivul de protecție este dezactivat, iar fuzeta de direcție este plasată într-o poziție care împiedică activarea dispozitivului de protecție;

2.2.2.   armarea:

dispozitivul de protecție este armat prin rotirea cheii;

2.2.3.   activarea:

fuzeta de direcție este rotită astfel încât cuplul aplicat asupra sa, în momentul armării dispozitivului de protecție, să fie 5,88 Nm ± 0,25;

2.2.4.   dezactivarea:

dispozitivul de protecție este dezactivat prin mijloace obișnuite, cuplul fiind redus la 0 pentru a ușura dezactivarea;

2.2.5.   poziția de retur:

fuzeta de direcție este rotită până când ajunge într-o poziție care nu permite cuplarea dispozitivului de protecție;

2.2.6.   rotirea în sens invers:

se repetă operațiile menționate la punctele 2.2.2, 2.2.3, 2.2.4 și 2.2.5, dar în direcția opusă de rotire a fuzetei de direcție;

2.2.7.   intervalul dintre două activări succesive ale dispozitivului trebuie să fie de minimum 10 secunde;

2.3.   numărul de repetări ale ciclului de uzură este menționat la punctul 4.4 din anexa I.


ANEXA III

Apendicele 1

Document informativ privind dispozitivele de protecție împotriva utilizării neautorizate a unui tip de autovehicul cu două sau trei roți

(se anexează la cererea de omologare pentru componente, în cazul în care aceasta este depusă separat față de cererea de omologare a vehiculului)

Nr. de ordine (atribuit de solicitant): …

Cererea de omologare pentru componente cu privire la dispozitivele de protecție împotriva utilizării neautorizate a unui tip de autovehicul cu două sau trei roți trebuie să conțină informațiile prevăzute în anexa II la Directiva 92/61/CEE partea A punctele:

0.1

0.2

0.4 – 0.6

9.4.1

9.4.2 și când se referă la:

un dispozitiv de tipul 1

punctele 6.1 și 6.1.1;

un dispozitiv de tipul 2 sau 3

punctele 3.2.5 – 3.2.6.2, 6.1 și 6.1.1;

un dispozitiv de tipul 4

punctele 4.1. – 4.4.2.

Apendicele 2

Denumirea administrației

Certificat de omologare de tip pentru componente privind dispozitivele de protecție împotriva utilizării neautorizate a unui tip de autovehicul cu două sau trei roți

MODEL

Raport nr. … al serviciului tehnic … din data …

Numărul de omologare de tip pentru componente: … Extindere nr. …

1.   Marca comercială sau denumirea vehiculului: …

2.   Tipul vehiculului: …

3.   Numele și adresa fabricantului: …

4.   Numele și adresa reprezentantului fabricantului (dacă există): …

5.   Data prezentării vehiculului pentru încercare: …

6.   Omologare de tip pentru componente acordată/refuzată (1):

7.   Locul: …

8.   Data: …

9.   Semnătura: …


(1)  Se elimină ce nu corespunde.


07/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

254


31993L0034


L 188/38

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 93/34/CEE A CONSILIULUI

din 14 iunie 1993

privind inscripționările legale ale autovehiculelor cu două sau trei roți

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100a,

având în vedere Directiva 92/61/CEE a Consiliului din 30 iunie 1992 privind omologarea de tip a autovehiculelor cu două sau trei roți (1),

având în vedere propunerea Comisiei (2),

în cooperare cu Parlamentul European (3),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (4),

întrucât piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne, în care este asigurată libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor; întrucât ar trebui adoptate măsurile necesare în acest scop;

întrucât, privind inscripționările legale, autovehiculele cu două sau trei roți trebuie, în fiecare stat membru, să prezinte anumite caracteristici tehnice stabilite prin dispoziții obligatorii, care diferă de la un stat membru la altul; întrucât, ca o consecință a acestor diferențe, astfel de dispoziții constituie o barieră în calea comerțului din cadrul Comunității;

întrucât aceste bariere în calea înființării și funcționării pieței interne pot fi înlăturate dacă toate statele membre adoptă aceleași cerințe în locul normelor lor interne;

întrucât este necesar să se adopte cerințe armonizate privind inscripționările legale ale autovehiculelor cu două sau trei roți, astfel încât să se poată aplica fiecărui tip de vehicul procedurile de omologare de tip și de omologare de tip pe componente stabilite prin Directiva 92/61/CEE a Consiliului;

întrucât, dată fiind amploarea și impactul acțiunii propuse în sectorul respectiv, măsurile comunitare prevăzute în prezenta directivă sunt necesare și absolut esențiale pentru îndeplinirea scopului avut în vedere, și anume acela de a stabili omologarea de tip pentru vehicule la nivel comunitar; întrucât acest scop nu poate fi îndeplinit corespunzător de către statele membre în mod individual;

întrucât, privind inscripționările legale aplicabile autovehiculelor cu două sau trei roți, prezenta directivă nu împiedică anumite state membre să păstreze, pe o bază nediscriminatorie, unele dispoziții obligatorii speciale pentru reglementările de trafic, cu condiția ca aceste dispoziții speciale să privească utilizarea acestor vehicule și să nu implice nici o modificare constructivă care să creeze un obstacol în omologarea CEE de tip pentru un astfel de tip de vehicul,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Prezenta directivă se aplică inscripționărilor legale pentru toate tipurile de vehicule astfel cum sunt definite la articolul 1 din Directiva 92/61/CEE.

Articolul 2

Procedura pentru acordarea omologării de tip pe componente privind inscripționările legale pentru un tip de autovehicul cu două sau trei roți și condițiile care reglementează libera circulație a acestora sunt cele prevăzute în capitolele II și III din Directiva 92/61/CEE.

Articolul 3

Orice modificări necesare adaptării cerințelor din anexe la progresul tehnic trebuie adoptate în conformitate cu procedura stabilită la articolul 13 din Directiva 70/156/CEE (5).

Articolul 4

(1)   Statele membre adoptă și publică dispozițiile necesare respectării prezentei directive până cel târziu la 14 decembrie 1994. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta.

Când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

De la data menționată în primul paragraf statele membre nu pot să interzică, din motive referitoare la inscripționările legale, punerea inițială în funcțiune a vehiculelor care respectă prezenta directivă.

Statele membre aplică dispozițiile menționate în primul paragraf de la 14 iunie 1995.

(2)   Statele membre comunică Comisiei textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 14 iunie 1993.

Pentru Consiliu

Președintele

J. TRØJBORG


(1)  JO L 225, 10.8.1992, p. 72.

(2)  JO C 293, 9.11.1992, p. 43.

(3)  JO C 337, 21.12.1992, p. 103 și

JO C 176, 28.6.1993.

(4)  JO C 73, 15.3.1993, p. 22.

(5)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 92/53/CEE (JO L 225, 10.8.1992, p. 1).


ANEXĂ

CERINȚE PRIVIND INSCRIPȚIONĂRILE LEGALE ALE AUTOVEHICULELOR CU DOUĂ SAU TREI ROȚI

1.   GENERALITĂȚI

1.1.   Toate vehiculele trebuie să primească o plăcuță și inscripționările descrise mai jos. Plăcuța și inscripționările trebuie montate de către producător sau de către reprezentantul său autorizat.

2.   PLĂCUȚA CU DATELE FABRICANTULUI

O plăcuță cu datele fabricantului, un model al acesteia fiind prezentat în apendicele 1, trebuie să fie atașată ferm, într-un loc ușor accesibil, pe o componentă care nu este în mod normal înlocuită în timpul utilizării; aceasta trebuie să fie ușor lizibilă și să conțină următoarele informații, într-o formă clară și de neșters, în următoarea ordine:

2.1.1.   numele fabricantului;

2.1.2.   marca de omologare de tip descrisă la articolul 8 din Directiva 92/61/CEE a Consiliului din 30 iunie 1992 privind omologarea de tip a autovehiculelor cu două sau trei roți;

2.1.3.   numărul de identificare a vehiculului (NIV);

2.1.4.   Nivelul sonor static: … dB(A) la … rot/min.

2.2.   Marca de omologare de tip menționată la punctul 2.1.2, valoarea nivelului sonor static și numărul de rotații/minut, conform cerinței de la punctul 2.1.4, nu sunt incluse în omologarea de tip pe componente a inscripționărilor legale. Totuși, aceste informații trebuie atașate la toate vehiculele fabricate în conformitate cu tipul care a fost omologat.

2.3.   Fabricanții pot inscripționa informații suplimentare sub sau lateral față de inscripționările obligatorii, în afara unui dreptunghi delimitat clar, care conține doar informațiile prevăzute la punctele 2.1.1–2.1.4. (vezi apendicele 1).

3.   NUMĂRUL DE IDENTIFICARE A VEHICULULUI

Numărul de identificare a vehiculului constă dintr-o combinație structurală de caractere atribuită fiecărui vehicul de către fabricant. Scopul acestuia este să permită oricărui vehicul să fie identificat clar prin fabricantul său – fără să fie nevoie de alte informații – pentru o perioadă de 30 de ani. Identificarea trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

numărul de identificare a vehiculului trebuie introdus pe plăcuța cu datele producătorului. Trebuie, de asemenea, să fie poansonat sau ștanțat astfel încât să se evite ștergerea sau schimbarea sa pe șasiu sau pe cadru, într-un punct care să fie ușor accesibil și care trebuie să fie situat pe jumătatea din dreapta a vehiculului;

numărul de identificare a vehiculului trebuie să fie format din trei părți, conform indicațiilor de mai jos:

3.1.1.1.   prima parte conține un cod atribuit fabricantului vehiculului, care să permită identificarea acestuia. Codul conține trei caractere (litere sau cifre) acordate de către autoritățile competente din țara în care fabricantul își are adresa de înmatriculare, aliniate cu practica agenției internaționale care acționează pe baza autorizației date de către Organizația Internațională de Standardizare (ISO). Primul caracter desemnează o zonă geografică, al doilea o țară din acea zonă geografică și al treilea caracter un anumit producător. Când fabricantului produce mai puțin de 500 de vehicule pe an, al treilea caracter este întotdeauna 9. Pentru identificarea fabricantului, autoritatea menționată anterior trebuie să emită și al treilea, al patrulea și al cincilea caracter al celei de-a treia părți;

3.1.1.2.   a doua parte conține șase caractere (litere sau cifre) cu scopul de a descrie caracteristicile generale ale vehiculului (tip, variantă și versiune); fiecare caracteristică poate fi reprezentată de două caractere. Dacă fabricantul nu utilizează unul sau mai multe dintre acele caractere, spațiile nefolosite trebuie completate cu caractere alfabetice sau numerice, alegerea fiind făcută de către fabricant;

3.1.1.3.   a treia parte conține opt caractere, dintre care ultimele patru se cere să fie numerice și, în combinație cu celelalte două părți, trebuie să permită identificarea clară a unui anumit vehicul. Orice poziție neutilizată trebuie completată cu un 0 pentru a obține numărul total de caractere necesar;

3.1.2.   numărul de identificare a vehiculului trebuie, ori de câte ori este posibil, să ocupe un singur rând. Doar printr-o excepție sau din motive tehnice, acesta poate ocupa două rânduri. Totuși, în acest caz nu trebuie să fie spații între oricare dintre cele trei părți;

începutul și sfârșitul fiecărui rând trebuie marcat de un simbol care nu este nici număr arab, nici majusculă latină și nici nu trebuie să fie posibil să se confunde acest simbol cu orice astfel de caracter. O excepție poate fi permisă dacă numărul este pe un singur rând pe plăcuța cu datele fabricantului. Introducerea unui astfel de simbol pe un rând între cele trei părți (punctul 3.1.1) este de asemenea permisă.

Nu trebuie să fie nici un spațiu între caractere.

4.   CARACTERELE

4.1.   Pentru toate inscripționările prevăzute la punctele 2 și 3 trebuie utilizate litere latine și numere arabe. Totuși, literele latine utilizate pentru informațiile prevăzute la punctele 2.1.1, 2.1.3 și 3 trebuie să fie majuscule.

În numărul de identificare a vehiculului:

4.2.1.   literele I, O și Q sau cratimele, asteriscurile și alte semne specifice sunt interzise;

literele și cifrele trebuie să aibă următoarele înălțimi minime:

4.2.2.1.   4 mm în cazul caracterelor înscrise direct pe șasiu sau pe cadru sau pe orice altă structură similară a vehiculului;

4.2.2.2.   3 mm în cazul caracterelor înscrise pe plăcuța cu datele producătorului.

Apendicele 1

Exemplu de plăcuță cu datele fabricantului

Exemplul de mai jos nu afectează în nici un fel informațiile afișate pe plăcuțele cu datele fabricantului, nici nu afectează dimensiunile plăcuței, cifrele sau literele. Are doar caracter orientativ.

Informațiile suplimentare menționate la punctul 2.3 pot fi introduse sub sau lateral față de informațiile necesare în următorul dreptunghi.

STELLA FABBRICA MOTOCICLIe3 53643 G S K L M 3 A C 8 B 1 2 0 0 0 080 dB(A) — 3 750 t/m

Legendă:

În exemplul plăcuței de mai sus, vehiculul respectiv a fost fabricat de către „Stella Fabbrica Motocicli” și este omologat în Italia (e3) sub numărul 5364.

Numărul de identificare (3GSKLM3AC8B120000) oferă următoarele informații:

prima parte (3GS):

— 3: zona geografică (Europa);

— G: țara din cadrul zonei geografice (Germania);

— S: producător (Stella Fabbrica Motocicli);

partea a doua (KLM3AC):

— KL: tipul de vehicul;

— M3: varianta (caroseria vehiculului);

— AC: versiunea (motorul vehiculului);

partea a treia (8B120000):

— 8B12: identificarea vehiculului prin combinarea cu celelalte două părți ale numărului de identificare;

— 0000: poziții nefolosite care au fost completate cu un 0 pentru a îndeplini numărul total de caractere cerute.

Nivelul sonor static este de 80 dB(A) la 3 750 rot/min.

Apendicele 2

Document informativ privind inscripționările legale pentru un tip de autovehicul cu două sau trei roți

(a se anexa cererii pentru omologare de tip pe componente când aceasta este depusă separat de cererea pentru omologarea de tip a vehiculului)

Nr. de ordine (atribuit de solicitant): .…

Cererea pentru omologarea de tip pe componente privind inscripționările legale pentru un tip de vehicul cu două sau trei roți conține informațiile stabilite în anexa II la Directiva 92/61/CEE partea A punctele:

0.1

0.2

0.4–0.6

9.3.1–9.3.3

Apendicele 3

Numele administrației

Certificat de omologare de tip pe componente privind inscripționările legale la autovehiculele cu două sau trei roți

MODEL

Raport nr. … al serviciului tehnic … data …

Omologare de tip nr.: … Extensie nr.: …

1.   Marca sau denumirea vehiculului: …

2.   Tipul vehiculului: …

3.   Numele și adresa fabricantului: …

4.   Numele și adresa reprezentantului fabricantului (dacă există): …

5.   Data trimiterii vehiculului pentru încercare: …

6.   Omologarea de tip pe componente acordată/refuzată (1):

7.   Locul: …

8.   Data: …

9.   Semnătura: …


(1)  Se elimină ce nu corespunde.