Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

-

European flag

Ediţia în limba română

13.   Politica industrială și piața internă

Volumul 005

 


Referințe

 

Cuprins

 

Anul

JO

Pagina

 

 

 

 

Notă introductivă

1

1979

L 192

35

 

 

31979L0661

 

 

 

Directiva Consiliului din 24 iulie 1979 de modificare a Directivei 76/768/CEE privind aproprierea legislației statelor membre cu privire la produsele cosmetice

3

1979

L 197

37

 

 

31979L0663

 

 

 

Directiva Consiliului din 24 iulie 1979 de completare a anexei la Directiva 76/769/CEE a Consiliului privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la restricțiile privind introducerea pe piață și utilizarea anumitor substanțe și preparate periculoase

4

1979

L 239

1

 

 

31979L0795

 

 

 

Directiva Comisiei din 20 iulie 1979 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 71/127/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la oglinzile retrovizoare ale autovehiculelor

6

1979

L 239

24

 

 

31979L0796

 

 

 

Prima Directivă a Comisiei din 26 iulie 1979 de stabilire a metodelor comunitare de analiză pentru testarea anumitor zaharuri destinate consumului uman

30

1979

L 259

10

 

 

31979L0831

 

 

 

Directiva Consiliului din 18 septembrie 1979 de efectuare a celei de-a șasea modificări a Directivei 67/548/CEE privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase

59

1979

L 308

25

 

 

31979L1005

 

 

 

Directiva Consiliului din 23 noiembrie 1979 de modificare a Directivei 75/106/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la preambalarea, în funcție de volum, a anumitor lichide preambalate

74

1979

L 331

20

 

 

31979L1073

 

 

 

Directiva Comisiei din 22 noiembrie 1979 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 74/347/CEE a Consiliului de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la câmpul vizual și la ștergătoarele de parbriz ale tractoarelor agricole sau forestiere pe roți

79

1980

L 039

40

 

 

31980L0181

 

 

 

Directiva Consiliului din 20 decembrie 1979 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la unitățile de măsură și de abrogare a Directivei 71/354/CEE

83

1980

L 051

1

 

 

31980L0232

 

 

 

Directiva Consiliului din 15 ianuarie 1980 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la gama cantităților nominale și a capacităților nominale permise pentru anumite produse preambalate

94

1980

L 194

1

 

 

31980L0720

 

 

 

Directiva Consiliului din 24 iunie 1980 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la spațiul de manevră, la mijloacele de acces la postul de conducere, precum și la ușile și ferestrele tractoarelor agricole sau forestiere pe roți

101

1980

L 213

42

 

 

31980L0766

 

 

 

Directiva Comisiei din 8 iulie 1980 de stabilire a metodei comunitare de analiză pentru controlul oficial al conținutului de monomer clorură de vinil în materialele și obiectele care vin în contact cu produsele alimentare

112

1980

L 229

1

 

 

31980L0777

 

 

 

Directiva Consiliului din 15 iulie 1980 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind exploatarea și comercializarea apelor minerale naturale

117

1980

L 254

35

 

 

31980L0891

 

 

 

Directiva Comisiei din 25 iulie 1980 privind metoda comunitară de analiză referitoare la determinarea conținutului de acid erucic în uleiurile și grăsimile destinate ca atare consumului uman, precum și în produsele alimentare cu adaos de uleiuri sau grăsimi

127

1980

L 375

36

 

 

31980L1268

 

 

 

Directiva Consiliului din 16 decembrie 1980 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la consumul de carburant al autovehiculelor

134

1980

L 375

46

 

 

31980L1269

 

 

 

Directiva 80/1269/CEE a Consiliului din 16 decembrie 1980 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la puterea motoarelor autovehiculelor

144

1980

L 383

27

 

 

31980L1335

 

 

 

Prima Directivă a Comisiei din 22 Decembrie 1980 privind apropierea legislației statelor membre cu privire la metodele de analiză necesare pentru verificarea compoziției produselor cosmetice

166

1981

L 131

4

 

 

31981L0333

 

 

 

Directiva Comisiei din 13 aprilie 1981 de modificare a Directivei 79/490/CEE de adaptare la progresul tehnic a Directivei 70/221/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la rezervoarele de carburant lichid și la dispozitivele de protecție spate ale autovehiculelor și ale remorcilor acestora

186

1981

L 131

6

 

 

31981L0334

 

 

 

Directiva Comisiei din 13 aprilie 1981 de adaptarea la progresul tehnic a Directivei 70/157/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la nivelul sonor admis și la sistemul de evacuare al autovehiculelor

188

1981

L 167

6

 

 

31981L0432

 

 

 

Directiva Comisiei din 29 aprilie 1981 de stabilire a metodei comunitare de analiză pentru controlul oficial al clorurii de vinil eliberate de materiale și obiecte în alimente

194

1981

L 167

31

 

 

31981D0437

 

 

 

Decizia Comisiei din 11 mai 1981 de stabilire a criteriilor în conformitate cu care statele membre furnizează Comisiei datele referitoare la inventarul substanțelor chimice

200

1981

L 183

33

 

 

31981L0464

 

 

 

Directiva Consiliului din 24 iunie 1981 de modificare a Directivei 78/25/CEE a Consiliului privind apropierea reglementărilor statelor membre cu privire la materiilor colorante care pot fi adăugate în produsele medicamentoase

208

1981

L 209

30

 

 

31981L0575

 

 

 

Directiva Consiliului din 20 iulie 1981 de modificare a Directivei 76/115/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la ancorajele centurilor de siguranță la autovehicule

209

1981

L 209

32

 

 

31981L0576

 

 

 

Directiva Consiliului din 20 iulie 1981 de modificare a Directivei 77/541/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la centurile de siguranță și la sistemele de reținere ale autovehiculelor

211

1981

L 209

34

 

 

31981L0577

 

 

 

Directiva Consiliului din 20 iulie 1981 de modificare a Directivei 74/408/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la amenajarea interiorului autovehiculelor (rezistența scaunelor și a ancorajelor acestora)

213

1981

L 231

41

 

 

31981L0643

 

 

 

Directiva Comisiei din 29 iulie 1981 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 77/649/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la câmpul de vizibilitate al conducătorului auto din interiorul unui autovehicul

214

1981

L 257

1

 

 

31981L0712

 

 

 

Prima Directivă a Comisiei din 28 iulie 1981 de stabilire a metodelor comunitare de analiză pentru controlul purității anumitor aditivi care se utilizează în produsele alimentare

216

1982

L 063

26

 

 

31982L0147

 

 

 

Directiva Comisiei din 11 februarie 1982 de adaptare la progresul tehnic a anexei II la Directiva 76/768/CEE a Consiliului privind apropierea legislației statelor membre cu privire la produsele cosmetice

243

1982

L 139

9

 

 

31982L0318

 

 

 

Directiva Comisiei din 2 aprilie 1982 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 76/115/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la ancorajele centurilor de siguranță la autovehicule

244


13/Volumul 005

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

1




/

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


Notă introductivă

În conformitate cu articolul 58 din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările la tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană (JO L 157, 21.6.2005, p. 203), textele actelor instituțiilor și ale Băncii Centrale Europene adoptate înainte de data aderării, redactate de Consiliu sau Comisie ori de Banca Centrală Europeană în limbile bulgară și română sunt autentice, de la data aderării, în aceleași condiții ca și textele redactate în celelalte limbi oficiale ale Comunităților. Articolul menționat prevede, de asemenea, că textele se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene dacă și textele în limbile actuale au fost publicate.

În conformitate cu acest articol, prezenta ediție specială a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene se publică în limba română și conține textele actelor obligatorii cu aplicare generală. Prezenta ediție cuprinde actele adoptate din 1952 până la 31 decembrie 2006.

Textele care se publică sunt grupate în 20 de capitole, în funcție de clasificarea existentă în Repertoarul legislației comunitare în vigoare, după cum urmează:

01

Probleme generale, financiare și instituționale

02

Uniunea vamală și libera circulație a mărfurilor

03

Agricultură

04

Pescuit

05

Libera circulație a lucrătorilor și politica socială

06

Dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii

07

Politica în domeniul transporturilor

08

Politica în domeniul concurenței

09

Impozitare

10

Politica economică și monetară și libera circulație a capitalurilor

11

Relații externe

12

Energie

13

Politica industrială și piața internă

14

Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale

15

Protecția mediului, a consumatorilor și a sănătății

16

Știință, informare și cultură

17

Legislația privind întreprinderile

18

Politica externă și de securitate comună

19

Spațiul de libertate, securitate și justiție

20

Europa cetățenilor

Repertoarul menționat, care se publică bianual în limbile oficiale ale Uniunii Europene, se va publica ulterior și în limba română, urmând a fi incluse trimiteri la prezenta ediție specială. Astfel, repertoarul poate fi utilizat și ca index al prezentei ediții speciale.

Actele publicate în prezenta ediție specială se publică, cu câteva excepții, în forma în care au fost publicate în Jurnalul Oficial în limbile originare. Prin urmare, la utilizarea prezentei ediții speciale trebuie luate în considerare modificările ulterioare sau adaptările ori derogările adoptate de instituții sau de Banca Centrală Europeană ori care sunt prevăzute în Actul de aderare.

În mod excepțional, în anumite cazuri, când anexele tehnice de mari dimensiuni ale actelor se înlocuiesc ulterior cu alte anexe, se va face trimitere numai la ultimul act de înlocuire. Acesta este, în special, cazul anumitor acte care conțin listele codurilor vamale (capitolul 02), al actelor privind transportul, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (capitolele 07 și 13), precum și al anumitor protocoale și anexe la Acordul privind SEE.

De asemenea, Statutul personalului se publică, în mod excepțional, în formă consolidată în care sunt incluse toate modificările până la sfârșitul anului 2005. Modificările efectuate după această dată se publică în versiunea originară.

Edițiile speciale cuprind două sisteme de numerotare:

(i)

numerotarea originară a paginilor Jurnalului Oficial și data publicării din edițiile în limbile olandeză, franceză, germană și italiană, începând cu 1 ianuarie 1973 din edițiile în limbile engleză și daneză, începând cu 1 ianuarie 1981 din ediția în limba greacă, începând cu 1 ianuarie 1986 din edițiile în limbile spaniolă și portugheză, începând cu 1 ianuarie 1995 din edițiile în limbile finlandeză și suedeză și începând cu 1 mai 2004 din edițiile în limbile cehă, estonă, letonă, lituaniană, malteză, maghiară, polonă, slovacă și slovenă.

În numerotarea paginilor există întreruperi întrucât nu toate actele care au fost publicate la data respectivă sunt publicate în prezenta ediție specială. Atunci când se face trimitere la Jurnalul Oficial în citarea actelor, trebuie utilizate numerele paginilor originare;

(ii)

numerotarea paginilor din edițiile speciale, care este continuă și care nu trebuie utilizată pentru citarea actelor.

Până în iunie 1967, numerotarea paginilor Jurnalului Oficial începea de la pagina 1 în fiecare an. După această dată, fiecare număr a început cu pagina 1.

De la 1 ianuarie 1968, Jurnalul Oficial a fost împărțit în două părți:

Legislație („L”),

Comunicări și informări („C”).

La 1 februarie 2003, vechea denumire oficială de „Jurnal Oficial al Comunităților Europene” s-a schimbat, ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Nisa, aceasta fiind în prezent „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”.


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

3


31979L0661


L 192/35

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 24 iulie 1979

de modificare a Directivei 76/768/CEE privind aproprierea legislației statelor membre cu privire la produsele cosmetice

(79/661/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100,

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât articolul 5 din Directiva 76/768/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind aproprierea legislației statelor membre cu privire la produsele cosmetice (1) stabilește că, după expirarea perioadei de trei ani de la intrarea în vigoare a directivei, substanțele și coloranții menționați la anexa IV sunt fie definitiv admiși, fie definitiv interziși, fie menținuți pentru încă trei ani în anexa IV, fie eliminați din toate anexele;

întrucât, având în vedere complexitatea problemelor care trebuie rezolvate, acest termen limită nu poate fi respectat și, prin urmare, trebuie prelungit,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 76/768/CEE se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 5 primul paragraf, textul „Pentru o perioadă de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive” se înlocuiește cu „până la 31 decembrie 1980”.

2.

La articolul 5 al doilea paragraf, textul „La data expirării perioadei de trei ani” se înlocuiește cu „Începând cu 1 ianuarie 1981”.

Articolul 2

Statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 30 iulie 1979. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 24 iulie 1979.

Pentru Consiliu

Președintele

M. O'KENNEDY


(1)  JO L 262, 27.9.1976, p. 169.


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

4


31979L0663


L 197/37

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA A CONSILIULUI

din 24 iulie 1979

de completare a anexei la Directiva 76/769/CEE a Consiliului privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la restricțiile privind introducerea pe piață și utilizarea anumitor substanțe și preparate periculoase

(79/663/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene și, în special, articolul 100,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic si Social (3),

întrucât anumite tipuri de lămpi, de scrumiere și de alte obiecte ornamentale sunt compuse din recipiente din sticlă care conțin lichide foarte toxice, nocive sau foarte inflamabile (de exemplu, tetraclorură de carbon, tricloretilenă sau tetracloretilenă);

întrucât aceste obiecte nu au întotdeauna stabilitatea necesară și pot fi răsturnate cu ușurință, în special de către copii de vârste mici, ceea ce determină spargerea recipientului, scurgerea lichidului și emisia de gaze toxice sau nocive ale căror victime sunt în primul rând copiii și întrucât s-au înregistrat cel puțin două cazuri de deces în accidente de acest gen;

întrucât, în afară de aceasta, spargerea unor astfel de obiecte poate cauza incendii sau explozii;

întrucât, pentru a preveni apariția unor noi accidente, în special a accidentelor mortale, este indispensabil să se interzică, la nivel comunitar, cât mai repede posibil, introducerea pe piață și utilizarea acestui tip de obiecte care conțin lichide periculoase;

întrucât interdicțiile care au fost deja decretate de către unele state membre influențează funcționarea pieței comune și întrucât este necesară, prin urmare, apropierea actelor cu putere de lege ale statelor membre în acest domeniu și modificarea corespunzătoare a anexei la Directiva 76/769/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la restricțiile privind introducerea pe piață și utilizarea anumitor substanțe și preparate periculoase (4);

întrucât, în afară de aceasta, analize complexe au indicat că substanța tri (2,3-dibrompropil) fosfat [CAS nr. 126-72-7], utilizată la ignifugarea textilelor și articolelor de îmbrăcăminte și în special a articolelor de îmbrăcăminte pentru copiii, prezintă riscuri pentru sănătate; întrucât utilizarea acesteia trebuie, în consecință, limitată;

întrucât substanța menționată anterior face obiectul unor reglementări în anumite state membre; întrucât aceste reglementări prezintă diferențe privind condițiile de introducere pe piață și de utilizare; întrucât aceste diferențe constituie un obstacol în calea comerțului și au un impact direct asupra creării și funcționării pieței comune;

întrucât, prin urmare, este necesară modificarea anexei la Directiva 76/769/CEE și în acest scop,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Anexa la Directiva 76/769/CEE se completează după cum urmează:

(a)

se adaugă următoarele puncte:

3.   Substanțe lichide, în stare pură sau într-un preparat, care figurează în anexa I la Directiva 67/548/CEE a Consiliului din 27 iunie 1967 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (1), modificată ultima dată de Directiva 79/370/CEE (2), în următoarele categorii:

foarte toxice;

toxice;

nocive;

corozive

explozive;

extrem de inflamabile;

foarte inflamabile;

inflamabile,

precum și orice lichid cu punct de aprindere sub 55 grade Celsius.

Nu sunt admise în obiectele decorative destinate producerii de efecte de lumină sau de culoare obținute prin faze diferite, de exemplu în lămpi ornamentale și în scrumiere.

4.   Tri (2,3-dibrompropil) fosfat CAS (Chemical Abstract Service Number) nr. 126-72-7

Nu este admis în articolele textile destinate să intre în contact cu pielea, de exemplu în articolele de îmbrăcăminte, de lenjerie de corp sau de lenjerie.”

(b)

se adaugă următoarele note de subsol:

„(1)

JO 196, 16.8.1967, p. 1.

(2)

JO L 88, 7.4.1979, p. 1.”

Articolul 2

(1)   Statele membre adoptă dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de 12 luni de la notificarea acesteia și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 24 iulie 1979.

Pentru Consiliu

Președintele

M. O'KENNEDY


(1)  JO C 96, 12.4.1979, p. 3.

(2)  JO C 127, 21.5.1979, p. 69.

(3)  Aviz emis pe 27 iunie 1979 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(4)  JO L 262, 27.9.1976, p. 201.


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

6


31979L0795


L 239/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA COMISIEI

din 20 iulie 1979

de adaptare la progresul tehnic a Directivei 71/127/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la oglinzile retrovizoare ale autovehiculelor

(79/795/CEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 78/547/CEE (2) și, în special, articolele 11, 12 și 13,

având în vedere Directiva 71/127/CEE a Consiliului din 1 martie 1971 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la oglinzile retrovizoare ale autovehiculelor (3),

întrucât, având în vedere experiența dobândită și stadiul actual al tehnologiei, în prezent este posibil ca dispozițiile relevante să devină complete, mai riguroase și mai bine adaptate la condițiile reale de încercare;

întrucât Directiva 71/127/CEE a Consiliului prevede că dispozițiile privind oglinzile retrovizoare exterioare care pot fi reglate din poziția de conducere a vehiculului trebuie elaborate de îndată ce dezvoltarea tehnologică permite acest lucru;

întrucât măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic a directivelor privind eliminarea barierelor tehnice din calea comerțului în sectorul autovehiculelor,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 71/127/CEE se modifică după cum urmează:

1.

Ultimul paragraf al articolului 3 alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„Se consideră că nu se respectă conformitatea cu prototipul omologat, în sensul primului alineat, în cazul în care nu sunt respectate dispozițiile din anexa I punctul 2.”

2.

Articolul 7 se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Începând cu 1 februarie 1980, din motive legate de oglinzile retrovizoare, statele membre:

(a)

nu pot să refuze, pentru un tip de autovehicul, acordarea omologării CEE de tip sau eliberarea certificatului prevăzut la articolul 10 alineatul (1) ultima liniuță din Directiva 70/156/CEE ori acordarea omologării naționale;

nu pot să interzică introducerea în circulație pentru prima dată a vehiculelor

dacă oglinzile retrovizoare ale respectivului tip de vehicul sau ale respectivelor vehicule sunt conforme specificațiilor prezentei directive;

(b)

nu pot să refuze, pentru un tip de oglindă retrovizoare, acordarea omologării CEE de tip sau acordarea omologării naționale, dacă respectivele oglinzi retrovizoare sunt conforme cu specificațiile prezentei directive;

nu pot să interzică introducerea pe piață a oglinzilor retrovizoare care poartă marca de omologare CEE prevăzută de prezenta directivă.

(2)   Începând cu 1 octombrie 1981, statele membre:

(a)

nu mai pot elibera certificatul prevăzut la articolul 10 alineatul (1) ultima liniuță din Directiva 70/156/CEE pentru un tip de vehicul pentru care oglinzile retrovizoare nu sunt conforme cu specificațiile prezentei directive;

pot să refuze acordarea omologării naționale unui tip de vehicul pentru care oglinzile retrovizoare nu sunt conforme cu specificațiile prezentei directive;

(b)

nu mai pot acorda omologarea CEE unui tip de oglindă retrovizoare care nu este conform cu specificațiile prezentei directive;

pot să refuze acordarea omologării naționale unui tip de oglindă retrovizoare care nu este conformă cu specificațiile prezentei directive.

(3)   Începând cu 1 octombrie 1984, statele membre:

pot să interzică introducerea în circulație pentru prima dată a vehiculelor pentru care oglinzile retrovizoare nu sunt conforme cu specificațiile prezentei directive;

pot să interzică introducerea pe piață a oglinzilor retrovizoare care nu poartă marca de omologare CEE de tip prevăzută de prezenta directivă.”

3.

Anexele I, II și III se înlocuiesc cu anexele I, II, III și IV la prezenta directivă.

Articolul 2

Statele membre pun în aplicare dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 februarie 1980. Ele informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 20 iulie 1979.

Pentru Comisie

Étienne DAVIGNON

Membru al Comisiei


(1)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1.

(2)  JO L 168, 26.6.1978, p. 39.

(3)  JO L 68, 22.3.1971, p. 1.


ANEXA I

1.   DEFINIȚII

1.1.   Prin „oglindă retrovizoare” se înțelege orice dispozitiv, excluzând sistemele optice complexe cum ar fi periscoapele, destinat să ofere, în cadrul câmpului de vizibilitate definit la punctul 3.4, o vedere clară către spatele vehiculului.

1.2.   Prin „oglindă retrovizoare interioară” se înțelege un dispozitiv definit la punctul 1.1 destinat să fie instalat în interiorul compartimentului pentru pasageri al unui vehicul.

1.3.   Prin „oglindă retrovizoare exterioară” se înțelege un dispozitiv definit la punctul 1.1 destinat să fie instalat pe suprafața exterioară a unui vehicul.

1.4.   Prin „oglindă retrovizoare suplimentară” se înțelege o oglindă retrovizoare de alt tip decât cea definită la punctul 1.1 care este fixată în interiorul sau în exteriorul vehiculului, cu condiția să fie conformă cu prevederile punctului 2, cu excepția 2.1.1, 2.2 și 2.3.4.

Prin „tip de oglindă retrovizoare” se înțeleg dispozitivele care nu prezintă diferențe în privința următoarelor caracteristici esențiale:

1.5.1.   dimensiunile și raza de curbură a suprafeței de reflexie a oglinzii retrovizoare;

1.5.2.   proiectul, forma sau materialele oglinzilor retrovizoare, inclusiv sistemul de prindere de caroserie.

1.6.   Prin „clasă de oglinzi retrovizoare” se înțeleg toate dispozitivele având una sau mai multe caracteristici sau funcții comune. Oglinzile retrovizoare interioare sunt grupate în clasa I. Oglinzile retrovizoare interioare suplimentare sunt grupate în clasa Is.

Oglinzile retrovizoare exterioare sunt grupate în clasele II și III.

Oglinzile retrovizoare exterioare suplimentare sunt grupate în clasele IIs și IIIs.

1.7.   Prin „r” se înțelege media razelor de curbură măsurate pe suprafața de reflexie, conform metodei prezentate în prezenta anexă, apendicele 1 punctul 2.

1.8.   Prin „principalele raze de curbură într-un punct al suprafeței de reflexie (ri)” se înțeleg valorile obținute cu aparatul definit în apendicele 1, măsurate pe arcul suprafeței de reflexie care trece prin centrul acestei suprafețe paralel cu segmentul b, conform definiției de la punctul 2.2.2.1 și pe arcul perpendicular pe acest segment.

1.9.   Prin „rază de curbură într-un punct al suprafeței de reflexie (rp)” se înțelege media aritmetică a principalelor raze de curbură ri și r′i, deci:

Formula

1.10.   Prin „centrul oglinzii” se înțelege centrul de greutate al zonei vizibile a suprafeței de reflexie.

1.11.   Prin „raza de curbură a pieselor componente ale oglinzii retrovizoare” se înțelege raza „c” a arcului de cerc care se apropie cel mai mult de forma curbată a părții respective.

1.12.   Prin „punctele oculare ale conducătorului” se înțeleg două puncte situate la 65 mm distanță între ele și la 635 mm deasupra punctului R al scaunului conducătorului, definit la anexa IV. Linia dreaptă care unește aceste puncte este perpendiculară pe planul vertical longitudinal median al vehiculului. Centrul segmentului care unește cele două puncte oculare se află în planul vertical longitudinal care trebuie să treacă prin centrul scaunului conducătorului vehiculului, conform cerințelor fabricantului vehiculului.

1.13.   Prin „vedere binoculară” se înțelege câmpul de vizibilitate total obținut prin suprapunerea câmpului de vizibilitate monocular al ochiului drept cu câmpul de vizibilitate monocular al ochiului stâng (a se vedea diagrama de mai jos).

Image

Prin „tip de vehicul din punct de vedere al oglinzilor retrovizoare” se înțeleg autovehiculele care sunt identice în privința următoarelor caracteristici esențiale:

1.14.1.   caracteristicile caroseriei care reduc câmpul de vizibilitate;

1.14.2.   coordonatele punctului R;

1.14.3.   tipurile și pozițiile recomandate ale oglinzilor retrovizoare prevăzute.

1.15.   „Vehiculele din categoriile M1, M2, M3, N1, N2, N3” se referă la cele definite în anexa I la Directiva 70/156/CEE.

2.   PREVEDERI REFERITOARE LA OMOLOGAREA CEE DE TIP PENTRU COMPONENTE A OGLINZILOR RETROVIZOARE

2.1.   Cerințe generale

2.1.1.   Toate oglinzile retrovizoare trebuie să fie reglabile.

2.1.2.   Marginea suprafeței de reflexie trebuie să fie înconjurată de un suport care trebuie să aibă valoarea „c” ≥ 2,5 mm, în orice punct și în orice direcție, pe toată lungimea perimetrului său. Dacă suprafața de reflexie depășește suportul, raza de curbură „c” pe marginea părții care proiectează imaginea nu trebuie să fie mai mică sau egală cu 2,5 mm, iar suprafața de reflexie trebuie să revină în suport ca rezultat al unei forțe de 50 N aplicată asupra punctului cu cea mai mare capacitate de proiecție, raportat la suport, într-o direcție orizontală și aproximativ paralel cu planul median longitudinal al vehiculului.

Când oglinda retrovizoare este montată pe o suprafață plană, toate părțile sale (indiferent de poziția de reglare a dispozitivului), inclusiv părțile ce rămân atașate la suport după încercarea prevăzută la punctul 2.4.2, care sunt în contact static potențial cu o sferă cu diametrul de 165 mm în cazul unei oglinzi retrovizoare interioare sau de 100 mm în cazul unei oglinzi retrovizoare exterioare, trebuie să aibă o rază a curburii „c” de cel puțin 2,5 mm.

2.1.3.1.   Marginile găurilor de fixare sau ale canalelor circulare, al căror diametru sau cea mai lungă diagonală nu depășește 12 mm, sunt scutite de cerințele privitoare la rază prevăzute la punctul 2.1.3, cu condiția ca marginile să fie rotunjite.

2.1.4   Dispozitivul de prindere a oglinzii retrovizoare de vehicul trebuie proiectat astfel încât un cilindru cu raza de 50 mm, având, ca axă, axa sau una dintre axele de pivotare sau de rotație ce asigură deflexia oglinzii retrovizoare în direcția considerată în caz de impact, să treacă cel puțin printr-o parte a suprafeței pe care este amplasat dispozitivul.

2.1.5   Părțile oglinzilor retrovizoare exterioare menționate la punctele 2.1.2 și 2.1.3 care sunt fabricate dintr-un material a cărui duritate Shore A nu depășește 60 fac excepție de la dispozițiile aferente.

2.1.6   În cazul acelor părți componente ale unei oglinzi retrovizoare interioare care sunt fabricate dintr-un material a cărui duritate Shore A nu depășește 50 și care sunt montate pe un suport rigid, cerințele de la punctele 2.1.2 și 2.1.3. se aplică numai pentru aceste suporturi.

2.2.   Dimensiuni

2.2.1.   Oglinzi retrovizoare interioare (clasa I)

Dimensiunile suprafeței de reflexie trebuie să permită înscrierea unui dreptunghi cu o latură de 4 cm și cealaltă cu o lungime de „a” cm, undeFormula

2.2.2.   Oglinzi retrovizoare exterioare (clasele II și III)

2.2.2.1.   Dimensiunile suprafeței de reflexie trebuie să permită înscrierea:

unui dreptunghi cu înălțimea de 4 cm și cu lungimea bazei, exprimată în centimetri, având valoarea „a”

unui segment paralel cu înălțimea dreptunghiului și a cărui lungime, exprimată în centimetri, are valoarea „b”

2.2.2.2.   Valorile minime ale lui „a” și „b” sunt date în tabelul de mai jos:

Clasa oglinzii retrovizoare

Categoria de vehicul pentru care au fost proiectate oglinzile retrovizoare

a

b

II

M2, M3, N2 și N3

Formula

20

III

M1 și N1

Formula

7

2.3.   Suprafața de reflexie și coeficienții de reflexie

2.3.1.   Suprafața de reflexie a oglinzii retrovizoare trebuie să fie convexă sferică sau plană.

2.3.2   Diferența dintre razele de curbură:

2.3.2.1.   Diferența dintre ri sau r′i și rp în fiecare punct de referință nu trebuie să fie mai mare de 0,15 r.

2.3.2.2.   Diferența dintre fiecare din razele de curbură (rp1, rp2 și rp3) și r nu trebuie să fie mai mare de 0,15 r.

2.3.2.3.   Când r este mai mare de 3 000 mm, valoarea de 0,15 r menționată la punctele 2.3.2.1 și 2.3.2.2 este înlocuită cu 0,25 r.

2.3.3   Valoarea lui „r” nu trebuie sa fie mai mică decât:

1 800 mm pentru oglinzile retrovizoare din clasa II,

1 200 mm pentru oglinzile retrovizoare din clasele I și III.

2.3.4.   Valoarea coeficientului normal de reflexie, determinat conform metodei descrise în această anexă, apendicele 2, nu trebuie să fie mai mică de 40 %.

Dacă oglinda are două poziții („zi” și „noapte”), poziția „zi” trebuie să permită recunoașterea culorilor folosite la indicatoarele rutiere. Valoarea coeficientului normal de reflexie în poziția „noapte” nu trebuie să fie mai mică de 4 %.

2.3.5.   Suprafața de reflexie trebuie să păstreze caracteristicile enumerate la punctul 2.3.4, chiar dacă, în regim normal de utilizare, este expusă un timp îndelungat unor condiții meteorologice nefavorabile.

2.4.   Încercări

Reacția oglinzilor retrovizoare la șoc și la îndoire a suportului protector fixat de tijă sau suport se testează conform încercărilor descrise la punctele 2.4.2 și 2.4.3.

2.4.1.1.   Încercarea prevăzută la punctul 2.4.2. nu este necesară în cazul oglinzilor retrovizoare exterioare din clasele II și IIs la care toate părțile componente se află la peste 2 m înălțime față de sol, indiferent de poziția de reglare, în condițiile în care vehiculul are o încărcătură care corespunde cu greutatea maximă permisă din punct de vedere tehnic.

În astfel de cazuri, fabricantul trebuie să ofere o descriere în care să se specifice faptul că oglinda retrovizoare trebuie montată astfel încât nici una dintre părțile sale componente, oricare ar fi pozițiile posibile de reglare a acestora, să nu se afle la mai puțin de 2 m față de sol, în condițiile în care vehiculul are o sarcină care corespunde cu greutatea maximă permisă din punct de vedere tehnic.

În cazul în care această derogare este aplicată, brațul de prindere trebuie să poarte un marcaj care nu poate fi șters cu simbolulImage, acest fapt fiind menționat și în certificatul de omologare.

2.4.2.   Încercarea dinamică la șoc

Descrierea dispozitivului de încercare.

2.4.2.1.1.   Dispozitivul de încercare se compune dintr-un pendul care poate să realizeze un balans în jurul a două axe orizontale în unghi drept una față de alta, una dintre ele fiind perpendiculară pe planul pe care se desfășoară traiectoria de lansare a pendulului.

Pendulul are la extremitate un ciocan format dintr-o sferă rigidă cu un diametru de 165 ± 1 mm, având un înveliș din cauciuc gros de 5 mm de o duritate A Shore 50.

Este prevăzut cu un mecanism care permite determinarea unghiului maxim care poate fi realizat de brațul oglinzii în planul de lansare a pendulului.

Un suport fixat rigid de structura pendulului este folosit pentru prinderea eșantioanelor supuse încercării conform cerințelor tehnice referitoare la încercarea dinamică la șoc, așa cum sunt ele prezentate la punctul 2.4.2.2.6.

Figura 1 de mai jos prezintă dimensiunile principale ale dispozitivului de încercare la șoc și cerințele speciale de proiectare.

Image

2.4.2.1.2.   Centrul de percuție al pendulului coincide cu centrul sferei care constituie ciocanul. El se află la o distanță de „1” față de axa de oscilație în planul de eliberare a pendulului, această distanță fiind de 1m ± 5 mm. Masa redusă a pendulului este m = 6,8 ± 0,05 kg (relația dintre „mo”, masa totală a pendulului „m” și distanța „d” dintre centrul de greutate al pendulului și axa sa de rotație este exprimată în ecuația: Formula).

Descrierea încercării.

2.4.2.2.1.   Procedura utilizată este aceea de a fixa oglinda retrovizoare pe suportul recomandat de către fabricantul dispozitivului sau, acolo unde este cazul, de către fabricantul vehiculului.

Poziționarea oglinzii retrovizoare în vederea încercării.

2.4.2.2.2.1.   Oglinzile retrovizoare vor fi poziționate pe dispozitivul de încercare la șoc, astfel încât axa verticală și axa orizontală să fie într-o poziție similară cu cea a axei verticale, respectiv orizontale la instalarea oglinzilor retrovizoare pe vehicul conform recomandărilor date de persoana care prezintă oglinzile retrovizoare pentru încercare.

2.4.2.2.2.2.   În cazul în care oglinda retrovizoare este reglabilă în raport cu baza, încercarea se va efectua în poziția cea mai defavorabilă mișcării părților mobile ale oglinzii, în limitele de reglare stabilite de persoana care prezintă oglinzile retrovizoare pentru încercare.

2.4.2.2.2.3.   În cazul în care oglinda retrovizoare are un mecanism pentru reglarea distanței în raport cu baza, mecanismul va fi astfel poziționat încât să se obțină cea mai scurtă distanță între bază și suportul de pe marginea oglinzii.

2.4.2.2.2.4.   În cazul în care suprafața de reflexie este mobilă în suportul său, ea va fi reglată astfel încât colțul superior cel mai îndepărtat de vehicul să fie cât mai exterior în raport cu marginile oglinzii.

2.4.2.2.3.   Cu excepția încercării 2 pentru oglinzile retrovizoare interioare (a se vedea punctul 2.4.2.2.6.1), atunci când pendulul este în poziție verticală, planul vertical longitudinal și cel orizontal care trec prin centrul ciocanului trebuie să treacă prin centrul suprafeței de reflexie așa cum se specifică la punctul 1.10. Direcția longitudinală de oscilație a pendulului trebuie să fie paralelă cu planul median longitudinal al vehiculului.

2.4.2.2.4.   În cazul în care, în condițiile de reglare prezentate la punctele 2.4.2.2.1 și 2.4.2.2.2, părți componente ale oglinzii retrovizoare limitează cursa de întoarcere a ciocanului, punctul de impact trebuie deplasat într-o direcție perpendiculară pe respectiva axă de rotație sau de pivotare.

Deplasarea nu trebuie să fie mai mare decât strictul necesar impus de executarea încercării; limitarea deplasării se va face astfel încât:

fie sfera care delimitează ciocanul să rămână cel puțin tangentă cu cilindrul, așa cum e prezentat la punctul 2.1.4;

fie punctul de contact cu ciocanul este situat la cel puțin 10 mm de marginea suprafeței de reflexie.

2.4.2.2.5.   Încercarea constă în lăsarea ciocanului să cadă de la o înălțime corespunzând unui unghi al pendulului de 60° față de verticală, în așa fel încât ciocanul să lovească oglinda retrovizoare în momentul în care pendulul atinge poziția verticală.

Oglinzile retrovizoare sunt supuse impactului în condițiile următoare:

2.4.2.2.6.1.   Oglinzile retrovizoare interioare:

Încercarea 1: Punctele de impact sunt cele definite la punctul 2.4.2.2.3. Impactul trebuie să se producă astfel încât ciocanul să lovească oglinda retrovizoare pe partea suprafeței de reflexie.

Încercarea 2: Punctul de impact pe marginea carcasei, astfel încât impactul produs să facă un unghi de 45° cu planul oglinzii și să fie situat în planul orizontal care trece prin centrul oglinzii. Impactul trebuie să se producă pe partea suprafeței de reflexie.

2.4.2.2.6.2.   Oglinzile retrovizoare exterioare

Încercarea 1: Punctul de impact este cel definit la punctul 2.4.2.2.3 sau 2.4.2.2.4. Impactul trebuie să se producă astfel încât ciocanul să lovească oglinda retrovizoare pe partea suprafeței de reflexie.

Încercarea 2: Punctul de impact este cel definit la punctul 2.4.2.2.3 sau 2.4.2.2.4. Impactul trebuie să se producă astfel încât ciocanul să lovească oglinda retrovizoare pe partea opusă suprafeței de reflexie.

2.4.3.   Încercarea la îndoire a suportului fixat de tijă

Descrierea încercării

Suportul este plasat orizontal într-un dispozitiv, astfel încât piesele de reglare ale suportului de fixare să poată fi prinse foarte bine. În direcția celei mai mari dimensiuni a suportului protector, capătul cel mai apropiat de punctul de fixare pe piesa de reglare este imobilizat prin intermediul unei piedici fixe late de 15 mm, acoperind întreaga lățime a suportului protector.

La celălalt capăt, o piedică identică cu cea descrisă mai sus este fixată pe suport astfel încât încărcătura de încercare specificată să poată fi aplicată pe acesta (figura 2).

Capătul suportului opus celui la care se aplică forța poate fi prins fix, în loc să se folosească piedica care îi limitează pur și simplu mișcarea, după cum se arată în figura 2.

Exemplu de dispozitiv de încercare de îndoire pentru suporturile oglinzii retrovizoare

Image

2.4.3.2.   Încărcătura de încercare este de 25 kg și se menține timp de un minut.

2.5.   Rezultatele încercărilor

2.5.1.   În încercările descrise la punctul 2.4.2, pendulul trebuie să continue să oscileze după impact, astfel încât proiecția pe planul de lansare a pendulului și poziția brațului să facă un unghi de cel puțin 20° cu verticala.

Precizia măsurării unghiului trebuie să fie de ± 1°.

Această cerință nu este aplicabilă în cazul oglinzilor retrovizoare lipite de parbriz, în privința cărora se vor aplica, după încercare, cerințele stipulate la punctul 2.5.2.

2.5.2.   În cazul spargerii suportului de fixare a oglinzii retrovizoare în timpul încercărilor prevăzute la punctul 2.4.2 pentru oglinzile retrovizoare lipite de parbriz, partea rămasă nu trebuie să prezinte margini care să iasă în afară mai mult de 1 cm în raport cu baza, iar configurația rămasă după încercare trebuie să satisfacă condițiile prezentate la punctul 2.1.3.

Oglinda nu trebuie să se spargă în timpul încercărilor descrise la punctele 2.4.2 și 2.4.3. Cu toate acestea, se acceptă spargerea oglinzii, dacă este îndeplinită una dintre următoarele două condiții:

2.5.3.1.   fragmentele aderă la partea din spate a suportului sau la o suprafață ferm anexată acestuia; o separare parțială a sticlei de suportul protector se acceptă cu condiția de a nu depăși 2,5 mm de o parte și de alta a fisurii. Se acceptă ca mici cioburi să se detașeze din suprafața sticlei în punctul impactului;

2.5.3.2.   oglinda este făcută din securit.

2.6.   Condițiile necesare omologării CEE de tip pentru componente și marcării oglinzilor retrovizoare

2.6.1.   Cererea pentru omologarea CEE de tip a componentelor

2.6.1.1.   Cererea de omologare CEE de tip a componentelor în cazul unui tip de oglindă retrovizoare trebuie făcută de către deținătorul numelui sau mărcii comerciale sau de către reprezentantul său autorizat.

Pentru fiecare tip de oglindă retrovizoare, cererea necesară va fi însoțită de:

2.6.1.2.1.   o descriere tehnică, specificând în special tipul/tipurile de vehicul pentru care se realizează oglinda retrovizoare;

2.6.1.2.2.   desene suficient de detaliate pentru a permite identificarea oglinzilor retrovizoare, împreună cu instrucțiunile de montare: desenele trebuie să indice poziția care a fost prevăzută pentru marca de omologare CEE a componentelor;

2.6.1.2.3.   patru oglinzi retrovizoare: trei pentru a fi utilizate în cadrul încercărilor și una pentru a fi păstrată de laborator pentru eventuale examinări ce s-ar putea dovedi necesare ulterior. Exemplarele suplimentare vor fi furnizate la cererea laboratorului.

2.6.2.   Marca de omologare CEE de tip a componentelor

2.6.2.1.   Marca de omologare CEE de tip a componentelor este compusă dintr-un dreptunghi, în interiorul căruia este plasată litera „e” urmată de numărul sau litera/literele distinctivă/e a/ale statului membru care a acordat omologarea de tip:

1 pentru Germania

2 pentru Franța

3 pentru Italia

4 pentru Țările de Jos

6 pentru Belgia

11 pentru Regatul Unit

13 pentru Luxemburg

18 pentru Danemarca

IRL pentru Irlanda

În apropierea dreptunghiului va fi inclus și numărul de omologare CEE de tip a componentelor.

Acest număr este compus din numărul de omologare de tip ce figurează pe certificatul întocmit pentru prototip (a se vedea anexa II), precedat de 2 cifre indicând numărul de ordine al celei mai recente modificări a Directivei 71/127/CEE a Consiliului, la data la care s-a acordat omologarea CEE de tip a componentelor. Numărul de ordine al modificării și numărul de omologare de tip a componentelor ce figurează pe certificat sunt separate de un asterisc. Numărul de ordine al prezentei directive este 01.

2.6.2.2.   Marca de omologare CEE de tip menționată mai sus (simbolul și numărul) trebuie înscrisă pe o parte principală a oglinzii retrovizoare, astfel încât să nu poată fi ștearsă și să rămână vizibilă în mod evident, chiar și după montarea oglinzii retrovizoare pe vehicul.

Exemple de mărci de omologare CEE de tip a componentelor (1)

Image

Image

3.   CERINȚELE REFERITOARE LA MONTAREA OGLINZILOR RETROVIZOARE PE VEHICULE

3.1.   Generalități

Oglinzile retrovizoare trebuie montate în așa fel încât să nu se miște într-un mod atât de semnificativ încât să modifice câmpul de vizibilitate stabilit prin măsurători și să nu vibreze atât de mult încât să-l facă pe conducătorul vehiculului să interpreteze greșit natura imaginii percepute.

3.1.1.1.   Condițiile de la punctul 3.1.1 trebuie menținute când vehiculul rulează cu o viteză de până la 80 % din viteza maximă prevăzută pentru vehiculul respectiv, fără a depăși însă 150 km/h.

3.1.2.   Oglinzile retrovizoare exterioare montate pe vehiculele din categoriile M2, M3, N2 și N3 trebuie să fie oglinzi din clasa II, iar oglinzile retrovizoare exterioare montate pe vehiculele din categoriile M1 și N1 trebuie să fie oglinzi din clasa II sau din clasa III.

3.2.   Numărul și poziția

3.2.1.   Oglinzile retrovizoare trebuie plasate astfel încât să-i permită conducătorului vehiculului, așezat pe scaunul său în poziția normală de conducere, să aibă o vedere clară a drumului spre partea din spate a vehiculului.

Toate vehiculele din categoriile M1 și N1 trebuie prevăzute atât cu oglindă retrovizoare interioară, cât și cu oglindă retrovizoare exterioară. Aceasta din urmă trebuie montată în partea stângă a vehiculelor din statele membre unde circulația se efectuează pe partea dreaptă sau în partea dreaptă a vehiculelor din statele membre unde circulația se efectuează pe partea stângă.

3.2.2.1.   Dacă oglinda retrovizoare interioară nu satisface cerințele prevăzute la punctul 3.4.2, vehiculul trebuie prevăzut cu o oglindă retrovizoare exterioară suplimentară. Aceasta din urmă trebuie montată în partea dreaptă a vehiculelor din statele membre unde circulația se efectuează pe partea dreaptă sau în partea stângă a vehiculelor din statele membre unde circulația se efectuează pe partea stângă.

3.2.2.2.   Dacă oglinda retrovizoare interioară nu asigură vizibilitatea spre spatele vehiculului, prezența sa nu este necesară.

3.2.3.   Toate vehiculele din categoriile M2, M3, N2 și N3 trebuie prevăzute cu două oglinzi retrovizoare exterioare, câte una pentru fiecare parte laterală a vehiculului.

3.2.4.   Oglinzile retrovizoare exterioare trebuie să fie vizibile prin geamurile laterale sau prin porțiunea parbrizului în care acționează ștergătoarele. Această dispoziție nu se aplică oglinzilor retrovizoare exterioare montate în partea dreaptă a vehiculelor din categoriile M2 și M3 din statele membre unde circulația se efectuează pe partea dreaptă sau celor montate pe partea stângă a vehiculelor din aceste categorii din statele membre unde circulația se efectuează pe partea stângă.

3.2.5.   În cazul oricărui vehicul care în momentul măsurării câmpului de vizibilitate se găsește în stadiul de șasiu - cabină, lățimea minimă și cea maximă a caroseriei trebuie specificate de către producător și, dacă este necesar, acestea vor fi simulate provizoriu de niște traverse. Toate configurațiile de vehicule și de oglinzi retrovizoare luate în considerație în timpul încercărilor se înscriu în certificatul de omologare.

3.2.6.   Nu este permisă o oglindă biplanară sau dublă dacă ambele plane sunt necesare pentru îndeplinirea cerințelor privitoare la câmpul de vizibilitate. Totuși, dacă geamul principal îndeplinește toate cerințele pentru o oglindă din clasa II sau III, oglinda este acceptabilă. Geamul suplimentar este luat în considerație la determinarea înălțimii față de sol și a proiecției în conformitate cu punctul 3.2.10. Suportul protector al geamului suplimentar trebuie să se conformeze condițiilor specificate la punctul 2.1.2.

3.2.7.   Oglinda retrovizoare exterioară care este obligatorie pe partea conducătorului auto trebuie să fie montată astfel încât să nu existe un unghi mai mare de 55° între planul vertical longitudinal median al vehiculului și planul vertical ce trece prin centrul oglinzii retrovizoare și prin centrul liniei drepte cu lungimea de 65 mm care unește punctele oculare ale conducătorului vehiculului.

3.2.8.   Oglinzile retrovizoare nu trebuie să depășească partea exterioară a caroseriei vehiculului cu mai mult decât este necesar pentru a fi în conformitate cu cerințele privitoare la câmpul de vizibilitate prevăzute la punctul 3.4.

3.2.9.   În cazul în care marginea inferioară a unei oglinzi retrovizoare exterioare se află la mai puțin de 2 m distanță față de sol în condițiile în care vehiculul este încărcat, această oglindă retrovizoare nu trebuie să depășească cu mai mult de 0,20 m lățimea totală a vehiculului măsurată fără oglinzi retrovizoare.

3.2.10.   În condițiile respectării cerințelor punctelor 3.2.8 și 3.2.9, oglinzile retrovizoare pot depăși lățimea maximă autorizată a vehiculelor.

3.3.   Reglarea

3.3.1.   Oglinda retrovizoare interioară trebuie să poată fi reglată de conducătorul vehiculului din poziția sa de conducere.

3.3.2.   Oglinda retrovizoare exterioară situată pe partea conducătorului vehiculului trebuie să poată fi reglată din interiorul vehiculului, cu ușa închisă, chiar dacă geamul poate fi deschis. Totuși, fixarea oglinzii în poziția convenabilă trebuie să se poată face și din afara vehiculului.

3.3.3.   Cerințele de la punctul 3.3.2 nu se aplică oglinzilor retrovizoare exterioare care, în urma rabaterii prin împingere, pot fi readuse în poziția inițială fără reglare.

3.4.   Câmpuri de vizibilitate

3.4.1.   Generalități

Câmpurile de vizibilitate definite mai jos trebuie obținute pe baza „vederii binoculare”, ochii fiind în poziția „punctelor oculare ale conducătorului vehiculului”, conform definiției de la punctul 1.12. Câmpurile de vizibilitate se stabilesc în condițiile în care vehiculul se află în mișcare, conform Directivei 70/156/CEE anexa I punctul 2.6, iar în interiorul vehiculului, pe scaunul din față, se află un pasager, a cărui greutate este de 75 kilograme ± 1 %. Câmpurile de vizibilitate se stabilesc prin geamurile vehiculului, al căror factor total de transmisie luminoasă, măsurat perpendicular pe suprafață, este de cel puțin 70 %.

3.4.2.   Oglinda retrovizoare interioară

Câmpul de vizibilitate trebuie să fie de așa natură încât conducătorul auto să poată vedea o porțiune orizontală, plană și lată de cel puțin 20 m a drumului, porțiune centrată pe planul vertical longitudinal median al vehiculului și întinzându-se de la 60 m în spatele punctelor oculare ale conducătorului auto (figura 3) până la linia orizontului.

3.4.2.1.   Se acceptă o reducere a câmpului de vizibilitate cauzată de prezența tetierelor și a unor dispozitive cum ar fi parasolarele, ștergătoarele de la geamul din spate și elementele de încălzire, cu condiția ca toate aceste dispozitive la un loc să nu obtureze mai mult de 15 % din câmpul de vizibilitate specificat atunci când sunt proiectate pe un plan vertical perpendicular pe planul longitudinal median al vehiculului.

3.4.3.   Oglinda retrovizoare exterioară din partea stângă în cazul vehiculelor care circulă pe partea dreaptă a drumului și oglinda retrovizoare exterioară din partea dreaptă în cazul vehiculelor care circulă pe partea stângă a drumului

3.4.3.1.   Câmpul de vizibilitate trebuie să fie de așa natură încât conducătorul vehiculului să poată vedea o porțiune plană, orizontală și lată de cel puțin 2,50 m a drumului, porțiune care este mărginită la dreapta (în cazul vehiculelor care circulă pe dreapta) sau la stânga (în cazul vehiculelor care circulă pe stânga) de planul paralel cu planul median longitudinal vertical al vehiculului, care trece prin punctul cel mai din stânga (în cazul vehiculelor care circulă pe dreapta) sau din dreapta (în cazul vehiculelor care circulă pe stânga) din întreaga lățime a vehiculului, porțiune care se întinde de la 10 m în spatele punctelor oculare ale șoferului până la linia orizontului (figura 4).

3.4.4.   Oglinda retrovizoare exterioară din partea dreaptă în cazul vehiculelor care circulă pe partea dreaptă a drumului și oglinda retrovizoare exterioară din partea stângă în cazul vehiculelor care circulă pe partea stângă a drumului

3.4.4.1.   Câmpul de vizibilitate trebuie să fie de așa natură, încât conducătorul vehiculului să poată vedea o porțiune plană, orizontală și lată de cel puțin 3,50 m a drumului, porțiune care este mărginită la stânga (în cazul vehiculelor care circulă pe dreapta) sau la dreapta (în cazul vehiculelor care circulă pe stânga) de planul paralel cu planul median longitudinal vertical al vehiculului, care trece prin punctul cel mai din dreapta (în cazul vehiculelor care circulă pe dreapta) sau din stânga (în cazul vehiculelor care circulă pe stânga) din întreaga lățime a vehiculului, porțiune care se întinde de la 30 m în spatele punctelor oculare ale șoferului până la linia orizontului.

3.4.4.2.   În plus, drumul trebuie să fie vizibil pentru conducătorul vehiculului pe o lățime de peste 0,75 m, dintr-un punct aflat la 4 m în spatele planului vertical care trece prin punctele oculare ale conducătorului vehiculului (figura 4).

3.4.5.   Limitarea câmpului de vizibilitate

La determinarea câmpurilor de vizibilitate specificate anterior, nu se iau în considerație limitările cauzate de mânerele ușilor, luminile de marcare contur, indicatoarele de direcție și extremitățile barei de protecție din spate și nici limitările datorate caroseriei similare celor cauzate de elementele mai sus menționate.

3.4.6.   Procedura de încercare

Câmpul de vizibilitate va fi determinat prin amplasarea unor surse de lumină puternice în punctele oculare și examinarea luminii reflectate pe un ecran de monitorizare vertical. Pot fi utilizate și alte metode echivalente.

Image


(1)  Numerele din diagramă au doar un caracter orientativ.

Apendicele 1

PROCEDURA PENTRU DETERMINAREA RAZEI DE CURBURĂ „r” A SUPRAFEȚEI DE REFLEXIE A UNEI OGLINZI

1.   MĂSURĂTORI

1.1.   Echipamente

Se utilizează „sferometrul” prezentat în figura 1.

1.2.   Puncte de măsurare

1.2.1   Raza principală de curbură se măsoară în trei puncte situate cât mai aproape posibil de o treime, o jumătate și două treimi din distanța de-a lungul arcului suprafeței de reflexie care trece prin centrul oglinzii și este paralel cu segmentul b, sau al arcului care trece prin centrul oglinzii și este perpendicular pe acest segment, dacă acest din urmă arc este mai lung.

1.2.2.   În cazul în care, din cauza dimensiunilor oglinzii, este imposibilă realizarea de măsurători în direcțiile definite la punctul 1.8 din anexa I, serviciile tehnice responsabile pentru efectuarea încercărilor pot efectua măsurători în punctul respectiv în două direcții perpendiculare cât mai apropiate posibil de direcțiile prescrise anterior.

2.   CALCULUL RAZEI DE CURBURĂ (r)

„r” exprimată în milimetri se calculează cu formula:

Formula

unde:

rp1= raza de curbură în primul punct de măsurare

rp2= raza de curbură în al doilea punct de măsurare

rp3= raza de curbură în al treilea punct de măsurare

Image

Apendicele 2

METODĂ DE ÎNCERCARE PENTRU DETERMINAREA COEFICIENTULUI DE REFLEXIE

1.   DEFINIȚII

1.1.   „Iluminant standard CIE A1”: iluminant colorimetric, ținând seama de radiatorul integral la T68 = 2 855,6 K.

1.2.   „Sursă standard CIE A1”: lampă cu filament de tungsten umplută cu gaz, care funcționează la o temperatură corelată cu culoarea de T68 = 2 855,6 K.

1.3.   „Observator colorimetric standard CIE 1931” (1): receptor de radiații ale cărui caracteristici colorimetrice corespund componentelor tricromatice spectraleFormula(λ),Formula(λ),Formula(λ) (a se vedea tabelul).

1.4.   „Valori tricromatice spectrale CIE” (1): valorile componentelor tricromatice spectrale, în sistemul CIE (XYZ), elemente monocromatice ale unui spectru echilibrat energetic.

1.5.   „Vedere fotopică” (1): vederea unui ochi normal atunci când acesta este adaptat la un nivel de intensitate luminoasă de cel puțin câteva candele pe metru pătrat.

2.   APARATURA

2.1.   Generalități

Aparatura constă dintr-o sursă de lumină, un suport pentru eșantionul destinat încercării, un receptor cu celulă fotoelectrică și un aparat de măsură-indicator (a se vedea figura 1), precum și din mijloacele utilizate pentru a elimina efectele surselor de lumină străine.

Receptorul poate încorpora o sferă Ulbricht pentru a facilita măsurarea coeficientului de reflexie al oglinzilor retrovizoare care nu sunt plane (convexe) (a se vedea figura 2).

2.2.   Caracteristicile spectrale ale sursei de lumină și ale receptorului

Sursa de lumină constă dintr-o sursă standard CIE A asociată cu un sistem optic, astfel încât să poată furniza un fascicul de raze luminoase aproape paralele. Se recomandă utilizarea unui stabilizator de tensiune pentru a păstra o tensiune fixă de alimentare a lămpii în timpul funcționării aparatului.

Receptorul este prevăzut cu o celulă fotoelectrică care prezintă un răspuns spectral proporțional cu funcția de luminozitate fotopică a observatorului colorimetric standard CIE (1931) (a se vedea tabelul). Se poate utiliza orice altă combinație de iluminant, filtru și receptor care asigură echivalentul global al iluminantului standard CIE A și vedere fotopică. Dacă receptorul este prevăzut cu o sferă Ulbricht, suprafața interioară a sferei trebuie acoperită cu un strat alb mat (difuz) care nu prezintă selectivitate spectrală.

2.3.   Condiții geometrice

Este de preferat ca fasciculul de raze incidente să facă un unghi (θ) de 0,44 ± 0,09 radian (25 ± 5°) cu perpendiculara la suprafața de încercare și să nu depășească limita superioară a toleranței (0,53 radian sau 30°). Axa receptorului trebuie să formeze un unghi (θ) egal cu unghiul pe care fasciculul de raze incidente îl face cu această perpendiculară (a se vedea figura 1). În momentul în care atinge suprafața de încercare, fasciculul incident trebuie să aibă un diametru de cel puțin 19 mm (0,75 in.). Fasciculul reflectat nu trebuie să aibă o lățime mai mare decât aria de sensibilitate a celulei fotoelectrice, nu trebuie să acopere mai puțin de 50 % din această arie și trebuie să acopere, pe cât posibil, aceeași suprafață din aria de sensibilitate ca și fasciculul utilizat la calibrarea instrumentului.

Dacă în secțiunea de recepție se utilizează o sferă Ulbricht, sfera trebuie să aibă un diametru minim de 127 mm (5 in). Deschiderile practicate în peretele sferei pentru eșantion și fasciculul incident trebuie să fie astfel dimensionate încât să permită accesul integral al fasciculului incident și al fasciculului reflectat. Celula fotoelectrică trebuie amplasată astfel încât să nu primească în mod direct lumină nici de la fasciculul incident, nici de la fasciculul reflectat.

2.4.   Caracteristicile electrice ale ansamblului celulă fotoelectrică - indicator

Semnalul de ieșire de la celula fotoelectrică, citit pe aparatul de măsură indicator, trebuie să fie o funcție liniară a intensității luminoase a zonei fotosensibile. Trebuie asigurate mijloace (electrice și/sau optice) pentru a facilita reglajele de aducere la zero și de calibrare. Aceste mijloace nu trebuie să afecteze liniaritatea sau caracteristicile spectrale ale instrumentului. Precizia ansamblului receptor - indicator trebuie să fie de ± 2 % din întreaga scală sau ± 10 % din valoarea măsurată, luându-se în considerare cea mai mică dintre aceste două valori.

2.5.   Suportul pentru eșantion

Mecanismul trebuie să permită plasarea eșantionului destinat încercării, astfel încât axul brațului sursei și axul brațului receptorului să se intersecteze la nivelul suprafeței de reflexie. Suprafața de reflexie poate fi cuprinsă între fețele eșantionului de oglindă retrovizoare sau se poate afla pe una dintre fețele ei, acest lucru depinzând de tipul oglinzii, care poate fi de tip suprafață primară, de tip suprafață secundară sau prismatică de tip „flip”.

3.   PROCEDURA

3.1.   Metoda calibrării directe

La metoda calibrării directe, se utilizează aerul în calitate de etalon de referință. Această metodă se poate aplica pentru acele instrumente care sunt construite astfel încât să permită calibrarea la punctul 100 % al scalei orientând receptorului direct pe axa sursei luminoase (a se vedea figura 1).

Această metodă permite în unele cazuri (ca de exemplu măsurarea suprafețelor cu coeficient scăzut de reflexie), să se utilizeze un punct de calibrare intermediar (între 0 % și 100 % ale scalei). În aceste cazuri, pe traiectoria optică trebuie intercalat un filtru de densitate neutră, având un factor de transmisie cunoscut, iar apoi elementul de control pentru calibrare trebuie reglat până când aparatul de măsură indică procentul de transmisie corespunzător filtrului de densitate neutră. Acest filtru trebuie înlăturat înainte de efectuarea măsurătorilor pentru coeficientul de reflexie.

3.2.   Metoda calibrării indirecte

Metoda calibrării indirecte se poate aplica pentru acele instrumente care prezintă o geometrie fixă a sursei și a receptorului. Este necesar un etalon de reflexie calibrat și întreținut în mod adecvat. Este de preferat ca etalonul să fie o oglindă retrovizoare plană care să prezinte un coeficient de reflexie cât mai apropiat de cele ale eșantioanelor supuse încercării.

3.3.   Măsurarea reflexiei oglinzilor retrovizoare plane

Coeficientul de reflexie al eșantioanelor de oglinzi plane poate fi măsurat utilizând instrumente care folosesc metoda calibrării directe sau metoda calibrării indirecte. Valoarea coeficientului de reflexie se citește direct de pe cadranul indicatorului instrumentului.

3.4.   Măsurarea reflexiei oglinzilor retrovizoare care nu sunt plane (convexe)

Măsurarea coeficientului de reflexie al oglinzilor care nu sunt plane (convexe) necesită utilizarea instrumentelor care încorporează în receptor o sferă Ulbricht (a se vedea figura 2). Dacă cadranul instrumentului indică ne diviziuni pentru o oglindă standard cu coeficient de reflexie de E %, atunci, pentru o oglindă cu coeficient de reflexie necunoscut, nx diviziuni vor corespunde unui coeficient de reflexie de X %, în conformitate cu formula:

Formula

Image

Image

Valorile componentelor tricromatice spectrale pentru observatorul colorimetric standard CIE 1931 (2)

[Acest tabel este preluat din publicația IEC 50 (45) (1970)]

λ

nm

Formula

(λ)

Formula

(λ)

Formula

(λ)

380

0·001 4

0·000 0

0·006 5

390

0·004 2

0·000 1

0·020 1

400

0·014 3

0·000 4

0·067 9

410

0·043 5

0·001 2

0·207 4

420

0·134 4

0·004 0

0·645 6

430

0·283 9

0·011 6

1·385 6

440

0·348 3

0·023 0

1·747 1

450

0·336 2

0·038 0

1·772 1

460

0·290 8

0·060 0

1·669 2

470

0·195 4

0·091 0

1·287 6

480

0·095 6

0·139 0

0·813 0

490

0·032 0

0·208 0

0·465 2

500

0·004 9

0·323 0

0·272 0

510

0·009 3

0·503 0

0·158 2

520

0·063 3

0·710 0

0·078 2

530

0·165 5

0·862 0

0·042 2

540

0·290 4

0·954 0

0·020 3

550

0·433 4

0·995 0

0·008 7

560

0·594 5

0·995 0

0·003 9

570

0·762 1

0·952 0

0·002 1

580

0·916 3

0·870 0

0·001 7

590

1·026 3

0·757 0

0·001 1

600

1·062 2

0·631 0

0·000 8

610

1·002 6

0·503 0

0·000 3

620

0·354 4

0·381 0

0·000 2

630

0·642 4

0·265 0

0·000 0

640

0·447 9

0·175 0

0·000 0

650

0·283 5

0·107 0

0·000 0

660

0·164 9

0·061 0

0·000 0

670

0·087 4

0·032 0

0·000 0

680

0·046 8

0·017 0

0·000 0

690

0·022 7

0·008 2

0·000 0

700

0·011 4

0·004 1

0·000 0

710

0·005 8

0·002 1

0·000 0

720

0·002 9

0·001 0

0·000 0

730

0·001 4

0·000 5

0·000 0

740

0·000 7

0·000 2 (3)

0·000 0

750

0·000 3

0·000 1

0·000 0

760

0·000 2

0·000 1

0·000 0

770

0·000 1

0·000 0

0·000 0

780

0·000 0

0·000 0

0·000 0


(1)  Definiții preluate din publicația 50 (45) a CIE, Vocabularul electronic internațional, Grupul 45: Iluminatul.

(2)  Tabel prescurtat. ValorileFormula(λ) = V (λ) sunt rotunjite la patru zecimale.

(3)  Modificat în 1966 (de la 3 la 2).


ANEXA II

MODEL DE CERTIFICAT DE OMOLOGARE CEE DE TIP A COMPONENTELOR

Image


ANEXA III

ANEXĂ LA CERTIFICATUL DE OMOLOGARE CEE DE TIP PENTRU UN VEHICUL PRIVIND INSTALAREA OGLINZILOR RETROVIZOARE

[Articolul 4 alineatul (2) și articolul 10 din Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora]

Image

Image


ANEXA IV

PROCEDURA PENTRU DETERMINAREA PUNCTULUI H ȘI VERIFICAREA POZIȚIILOR RELATIVE ALE PUNCTELOR R ȘI H

Se aplică părțile relevante din anexa III la Directiva 77/649/CEE.


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

30


31979L0796


L 239/24

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


PRIMA DIRECTIVĂ A COMISIEI

din 26 iulie 1979

de stabilire a metodelor comunitare de analiză pentru testarea anumitor zaharuri destinate consumului uman

(79/796/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 73/437/CEE a Consiliului din 11 decembrie 1973 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind anumite zaharuri destinate consumului uman (1), în special articolul 11,

întrucât articolul 11 din directiva menționată stabilește verificarea compoziției anumitor zaharuri prin metode comunitare de analiză;

întrucât este necesară adoptarea unei prime serii de metode cu privire la care au fost finalizate studiile efectuate;

întrucât metoda de determinare a tipului de culoare pentru zahăr sau pentru zahărul alb și extra alb, metoda de măsurare a cenușii conductometrice în zahărul extra alb, în soluția de zahăr, în soluția de zahăr invertit și în siropul de zahăr invertit și metoda de determinare a culorii în soluția de zahăr rafinat și în soluția de zahăr sunt stabilite în anexa la Directiva 73/437/CEE;

întrucât, pe de altă parte, până la întocmirea de metode comunitare ulterioare pentru determinarea zaharurilor reducătoare, ar fi de dorit ca statelor membre să li se permită continuarea autorizării utilizării metodei Lane și Eynon (metodele 7 și 8 din anexa II, punctele III. 3 și III. 4) în locul metodei Luff-Schoorl (metoda 6 din anexa II, punctele III. 3 și III.4);

întrucât metodele de analiză prevăzute de prezenta directivă sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru produsele alimentare,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Statele membre cer ca analizele necesare pentru verificarea criteriilor stabilite în anexa I să fie realizate în conformitate cu metodele descrise în anexa II la prezenta directivă.

(2)   Sub rezerva paragrafului al doilea, metoda Luff-Schoorl (anexa II, metoda 6) se utilizează la determinarea zaharurilor reducătoare din următoarele zaharuri:

zahăr lichid;

zahăr alb lichid;

zahăr lichid invertit;

zahăr alb lichid invertit;

sirop de zahăr invertit;

sirop de glucoză;

sirop de glucoză concentrat;

dextroză monohidratată;

dextroză anhidră.

Statele membre pot cere, cu toate acestea, pe teritoriul lor, utilizarea metodei Lane și Eynon (anexa II, metodele 7 și/sau 8, după caz) pentru determinarea zaharurilor reducătoare din unul sau mai multe dintre zaharurile de mai sus.

(3)   În cazul în care un stat membru face uz de prevederea alineatului (2) al doilea paragraf, acesta informează de îndată Comisia și celelalte state membre cu privire la aceasta.

Articolul 2

Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de cel mult 18 luni de la notificarea sa. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 26 iulie 1979.

Pentru Comisie

Étienne DAVIGNON

Membru al Comisiei


(1)  JO L 356, 27.12.1973, p. 71.


ANEXA I

OBIECTUL METODELOR COMUNITARE DE ANALIZĂ PENTRU ANUMITE ZAHARURI DESTINATE CONSUMULUI UMAN

I.   

Determinarea pierderii de masă la uscare din:

-

zahăr semi-alb;

(se utilizează metoda 1 din anexa II)

-

zahăr sau zahăr alb;

-

zahăr rafinat sau zahăr alb rafinat.

II.   

Determinarea substanței uscate din:

II.1.

-

sirop de glucoză;

(se utilizează metoda 2 din anexa II)

-

sirop de glucoză concentrat;

-

dextroză monohidratată;

-

dextroză anhidră.

II.2.

-

zahăr lichid sau zahăr alb lichid;

(se utilizează metoda 3 din anexa II)

-

zahăr lichid invertit sau zahăr alb lichid invertit ;

-

sirop de zahăr invertit sau sirop de zahăr alb invertit .

III.   

Determinarea zaharurilor reducătoare din:

III.1.

-

zahăr semi-alb;

(se utilizează metoda 4 din anexa II)

III.2.

-

zahăr sau zahăr alb;

(se utilizează metoda 5 din anexa II)

-

zahăr rafinat sau zahăr alb rafinat;

III.3.

-

zahăr lichid;

(se utilizează metoda 6 sau metoda 7 din anexa II)

-

zahăr alb lichid;

-

zahăr lichid invertit;

-

zahăr alb lichid inrtit;

-

sirop de zahăr invertit;

-

sirop de zahăr alb invertit;

III.4.

-

sirop de glucoză;

(se utilizează metoda 6 sau metoda 8 din anexa II)

-

sirop de glucoză concentrat;

-

dextroză monohidratată;

-

dextroză anhidră.

IV.   

Determinarea cenușii sulfatate din:

-

sirop de glucoză;

(se utilizează metoda 9 din anexa II)

-

sirop de glucoză concentrat;

-

dextroză monohidratată;

-

dextroză anhidră.

V.   

Determinarea polarizației din:

-

zahăr semi-alb;

(se utilizează metoda 10 din anexa II)

-

zahăr sau zahăr alb;

-

zahăr rafinat sau zahăr alb rafinat.


ANEXA II

METODE DE ANALIZĂ PRIVIND CONTROLUL COMPOZIȚIEI ANUMITOR ZAHARURI DESTINATE CONSUMULUI UMAN

INTRODUCERE

1.   Pregătirea probei pentru analiză

Se amestecă bine proba primită de la laborator.

Se prelevează o sub-probă de cel puțin 200 g și se introduce imediat într-un recipient curat, uscat, etanș la aer și umiditate.

2.   Reactivi și aparatură

La descrierea aparaturii sunt precizate numai instrumentele și aparatura specială sau cele care necesită standarde speciale.

Când se menționează apa, se face referire la apa distilată sau apa demineralizată de puritate cel puțin echivalentă.

Toți reactivii trebuie sa fie de calitate analitică cu excepția altor specificații.

Când se menționează o soluție reactivă fără alte specificații, se face referire la o soluție apoasă.

3.   Exprimarea rezultatelor

Rezultatul prezentat în buletinul de analiză reprezintă valoarea medie obținută din cel puțin două determinări a căror reproductibilitate este satisfăcătoare.

Dacă nu se prevede altfel, rezultatele sunt exprimate în procente de probă originală sub forma primită de laborator.

Rezultatul comportă un număr de cifre semnificative în funcție de precizia metodei.

METODA 1

DETERMINAREA PIERDERII DE MASĂ LA USCARE

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea pierderii de masă la uscare din:

zahărul semi-alb;

zahăr sau zahărul alb;

zahărul alb rafinat.

2.   Definiție

„Pierdere de masă la uscare”: valoarea pierderii de masă la uscare se determină prin metoda descrisă mai jos.

3.   Principiu

Pierderea de masă la uscare se determină prin uscare la o temperatură de 103 ± 2 °C.

4.   Aparatură

4.1.   Balanța analitică, precizie de 0,1 mg.

4.2.   Cuptor, ventilat în mod corespunzător, controlat termostatic la o temperatură de 103 ± 2 °C.

4.3.   Platan de cântărire din metal, cu fund plat, rezistent la atacul probelor sau în condiții de testare, cu diametrul de cel puțin 100 mm, înălțimea de cel puțin 30 mm.

4.4.   Desicator conținând silicagel proaspăt activat sau un deshidratant echivalent cu un indicator de umiditate.

5.   Mod de operare

N.B.: Operațiile descrise la punctele 5.3 - 5.7 trebuie efectuate imediat după deschiderea recipientului care conține proba.

5.1.   Se usucă platanul (4.3) în cuptor (4.2) la 103 ± 2 °C până la greutate constantă.

5.2.   Se lasă platanul la răcit în desicator (4.4) cel puțin 30 – 35 minute și apoi se cântărește cu o precizie de 0,1 mg.

5.3.   Se cântăresc cu o precizie de 0,1 mg aproximativ 20 – 30 g de probă în platan.

5.4.   Se introduce platanul în cuptor (4.2) la o temperatură de 103 ± 2 °C timp de trei ore.

5.5.   Se răcește platanul într-un desicator (4.4) și se cântărește cu o precizie de 0,1 mg.

5.6.   Se reintroduce platanul în cuptor la 103 ± 2 °C timp de 30 de minute.

Se lasă la răcit în desicator (4.4) și se cântărește cu o precizie de 0,1 mg. Se repetă operația dacă diferența între două cântăriri succesive este mai mare de 1 mg. Dacă are loc o creștere a masei, se utilizează pentru calcul valoarea cea mai mică înregistrată.

5.7.   Timpul total de uscare nu trebuie să depășească patru ore.

6.   Exprimarea rezultatelor

6.1.   Formula și modul de calcul

Pierderea de masă la uscare, exprimată în procent de probă, este dată de următoarea formulă:

Formula

unde:

m0

masa inițială a probei prelevate, exprimată în grame;

m1

masa părții de probă după uscare, exprimată în grame.

6.2.   Repetabilitate

Diferența între rezultatele celor două determinări ale aceleiași probe efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 0,02 g pentru 100 g probă.

METODA 2

DETERMINAREA SUBSTANȚEI USCATE

(Uscare în vid)

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea conținutului de substanță uscată din:

sirop de glucoză;

sirop de glucoză concentrat;

dextroză monohidratată;

dextroză anhidră.

2.   Definiție

„Conținutul de substanță uscată”: conținutul de substanță uscată se determină prin metoda specificată mai jos.

3.   Principiu

Substanța uscată se determină la o temperatură de 70 ± 1 °C utilizând un cuptor în vid cu o presiune care să nu depășească 3,3 kPa (34 mbar). Porțiile de testare în cazul siropului de glucoză sau al siropurilor de glucoză concentrate sunt preparate prin diluare și amestecare cu diatomit înainte de uscare.

4.   Reactivi

4.1.   Diatomit: se introduce într-o pâlnie Buchner și se purifică prin spălări repetate cu acid clorhidric diluat (1 ml de acid concentrat, densitate la 20 °C = 1,19 g/ml pentru un litru de apă). Tratarea este completă când spălările rămân definitiv acide. Se spală cu apă până ce valoarea pH-ului apei filtrate depășește valoarea 4. Se usucă într-un cuptor la 103 ± 2 °C și se păstrează într-un recipient etanș la aer.

5.   Aparatură

5.1.   Cuptor de uscare în vid, etanș, controlat termostatic și prevăzut cu un termometru și un manometru în vid. Cuptorul este conceput astfel încât să asigure transferul rapid al căldurii spre platanele de cântărire așezate pe suporturi.

5.2.   Tren de uscare cu aer constând dintr-un turn de sticlă umplut cu gel de siliciu uscat proaspăt activat sau un deshidratant echivalent cu un indicator de umiditate. Acest turn este montat în serie cu un epurator de gaze conținând acid sulfuric concentrat racordat la intrarea aerului in cuptor.

5.3.   Pompă de vid capabilă să mențină presiunea din cuptor la cel mult 3,3 kPa (34 mbar).

5.4.   Platan de cântărire metalic cu fundul plat, rezistent la atacul probei și în condițiile testului, cu diametrul de cel puțin 100 mm, înălțimea de cel puțin 30 mm.

5.5.   Tijă de sticlă cu lungimea mai mare decât înălțimea recipientului.

5.6.   Desicator conținând gel de siliciu uscat proaspăt activat sau un deshidratant echivalent, cu un indicator de umiditate.

5.7.   Balanță analitică cu o precizie de 0,1 mg.

6.   Mod de operare

6.1.   Se varsă aproximativ 30 g diatomit (4.1) într-un platan de cântărire (5.4) prevăzut cu o tijă de sticlă (5.5). Se introduc în cuptor (5.1) la 70 ± 1 °C și se reduce presiunea la 3,3 kPa (34 mbar) sau mai puțin.

Se usucă cel puțin cinci ore, lăsând să pătrundă un ușor curent de aer în cuptor prin trenul de uscare. Se verifică presiunea din când în când și se corectează dacă este cazul.

6.2.   Se restabilește presiunea atmosferică în cuptor mărind cu atenție debitul curentului de aer uscat. Platanul se introduce imediat cu tija de sticlă în desicator (5.6). Se lasă la răcit și apoi se cântărește.

6.3.   Se cântăresc cu o precizie de 1 mg aproximativ 10 g de probă de analizat într-un pahar de laborator de 100 ml.

6.4.   Se diluează porția de testare cu 10 ml de apă caldă și se transferă cantitativ soluția în platanul de cântărire utilizând tija de sticlă (5.5).

6.5.   Se introduce platanul care conține proba și tija de sticlă în cuptor și se reduce presiunea la 3,3 kPa (34 mbar) sau mai puțin. Se usucă la 70 ± 1 °C, lăsând să pătrundă un ușor curent de aer uscat prin cuptor.

Uscarea trebuie să aibă loc timp de 20 ore, astfel încât să fie deja foarte avansată până la sfârșitul primei zile. Trebuie să se mențină pompa de vid la o presiune prestabilită, lăsând să pătrundă un ușor curent de aer uscat în cuptor, astfel încât să se mențină o presiune de aproximativ 3,3 kPa (34 mbar) sau mai puțin în timpul nopții.

6.6.   Se restabilește presiunea atmosferică în cuptor, mărind cu atenție debitul curentului de aer uscat. Platanul se introduce imediat cu tija de sticlă în desicator (5.6). Se lasă la răcit și apoi se cântărește cu o precizie de 1 mg.

6.7.   Se continuă operația (6.5) încă patru ore. Se restabilește presiunea atmosferică în cuptor și se introduce imediat platanul în desicator. Se răcește și se cântărește. Se verifică constanța masei obținute. Aceasta se consideră satisfăcătoare dacă diferența dintre cele două cântăriri ale aceluiași platan nu depășește 2 mg. Dacă diferența este mai mare, se repetă operația 6.7.

6.8.   Pentru determinarea conținutului de substanță uscată din probele de dextroză anhidră sau dextroză monohidratată nu este necesară utilizarea diatomitului și a apei.

7.   Exprimarea rezultatelor

7.1.   Formula și modul de calcul

Conținutul de substanță uscată, exprimat în procent din masa probei, este dat de următoarea formulă:

Formula

unde:

m0

=

masa inițială a probei prelevate, exprimată în grame;

m1

=

masa platanului de cântărire exprimată în grame plus diatomit, tija din sticlă și reziduul probei după uscare;

m2

=

masa platanului de cântărire exprimată în grame plus diatomit și tija de sticlă.

7.2.   Repetabilitate

Diferența între rezultatele celor două determinări ale aceleiași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 0,12 g pentru 100 g probă.

METODA 3

DETERMINAREA SUBSTANȚEI USCATE TOTALE

(Metoda refractometrică)

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea conținutului de substanță uscată din:

zahărul lichid;

zahărul alb lichid;

zahărul lichid invertit;

zahărul alb lichid invertit;

siropul de zahăr invertit;

siropul de zahăr alb invertit.

2.   Definiție

„Conținutul de substanță uscată”: conținutul de substanță uscată se determină prin metoda specificată mai jos.

3.   Principiu

Indicele de refracție al probei se determină la 20 °C și se transformă în substanță uscată cu ajutorul tabelelor care indică concentrația în funcție de indicele de refracție.

4.   Aparatură

4.1.   Refractometru ce permite citirea indicelui de refracție cu patru zecimale și este prevăzut cu un termometru și o pompă de circulație a apei racordată la o baie controlată termostatic la 20 ± 0,5 °C.

4.2.   Sursă de lumină constând dintr-o lampă cu vapori de sodiu.

5.   Mod de operare

5.1.   Dacă sunt prezente cristale în probă, se dizolvă din nou prin diluarea probei în raport de 1:1 (m/m).

5.2.   Se măsoară indicele de refracție al probei la 20 °C cu refractometrul (4.1).

6.   Exprimarea rezultatelor

6.1.   Se calculează conținutul de substanță uscată utilizând indicii de refracție ai soluțiilor de zaharoză la 20 °C din tabelul dat și se corectează prezența zaharurilor invertite prin adăugarea la rezultatul obținut din tabele a valorii de 0,022 pentru fiecare procent de 1 % zahăr invertit prezent în probă.

6.2.   Dacă proba a fost diluată cu apă în raport de 1:1 (m/m), conținutul de substanță uscată calculat se înmulțește cu doi.

6.3.   Repetabilitate

Diferența între rezultatele celor două determinări ale aceleiași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 0,2 g substanță uscată pentru 100 g probă.

TABELE DE REFERINȚĂ

Indici de refracție (n) ai soluțiilor de zaharoză la 20 °C (1)

n

(20 °C)

Zaharoză

(%)

1,3330

0,009

1,3331

0,078

1,3332

0,149

1,3333

0,218

1,3334

0,288

1,3335

0,358

1,3336

0,428

1,3337

0,498

1,3338

0,567

1,3339

0,637

1,3340

0,707

1,3341

0,776

1,3342

0,846

1,3343

0,915

1,3344

0,985

1,3345

1,054

1,3346

1,124

1,3347

1,193

1,3348

1,263

1,3349

1,332

1,3350

1,401

1,3351

1,470

1,3352

1,540

1,3353

1,609

1,3354

1,678

1,3355

1,747

1,3356

1,816

1,3357

1,885

1,3358

1,954

1,3359

2,023

1,3360

2,092

1,3361

2,161

1,3362

2,230

1,3363

2,299

1,3364

2,367

1,3365

2,436

1,3366

2,505

1,3367

2,574

1,3368

2,642

1,3369

2,711

1,3370

2,779

1,3371

2,848

1,3372

2,917

1,3373

2,985

1,3374

3,053

1,3375

3,122

1,3376

3,190

1,3377

3,259

1,3378

3,327

1,3379

3,395

1,3380

3,463

1,3381

3,532

1,3382

3,600

1,3383

3,668

1,3384

3,736

1,3385

3,804

1,3386

3,872

1,3387

3,940

1,3388

4,008

1,3389

4,076

1,3390

4,144

1,3391

4,212

1,3392

4,279

1,3393

4,347

1,3394

4,415

1,3395

4,483

1,3396

4,550

1,3397

4,618

1,3398

4,686

1,3399

4,753

1,3400

4,821

1,3401

4,888

1,3402

4,956

1,3403

5,023

1,3404

5,091

1,3405

5,158

1,3406

5,225

1,3407

5,293

1,3408

5,360

1,3409

5,427

1,3410

5,494

1,3411

5,562

1,3412

5,629

1,3413

5,696

1,3414

5,763

1,3415

5,830

1,3416

5,897

1,3417

5,964

1,3418

6,031

1,3419

6,098

1,3420

6,165

1,3421

6,231

1,3422

6,298

1,3423

6,365

1,3424

6,432

1,3425

6,498

1,3426

6,565

1,3427

6,632

1,3428

6,698

1,3429

6,765

1,3430

6,831

1,3431

6,898

1,3432

6,964

1,3433

7,031

1,3434

7,097

1,3435

7,164

1,3436

7,230

1,3437

7,296

1,3438

7,362

1,3439

7,429

1,3440

7,495

1,3441

7,561

1,3442

7,627

1,3443

7,693

1,3444

7,759

1,3445

7,825

1,3446

7,891

1,3447

7,957

1,3448

8,023

1,3449

8,089

1,3450

8,155

1,3451

8,221

1,3452

8,287

1,3453

8,352

1,3454

8,418

1,3455

8,484

1,3456

8,550

1,3457

8,615

1 3458

8,681

1,3459

8,746

1,3460

8,812

1,3461

8,878

1,3462

8,943

1,3463

9,008

1,3464

9,074

1,3465

9,139

1,3466

9,205

1,3467

9,270

1,3468

9,335

1,3469

9,400

1,3470

9,466

1,3471

9,531

1,3472

9,596

1,3473

9,661

1,3474

9,726

1,3475

9,791

1,3476

9,856

1,3477

9,921

1,3478

9,986

1,3479

10,051

1,3480

10,116

1,3481

10,181

1,3482

10,246

1,3483

10,311

1,3484

10,375

1,3485

10,440

1,3486

10,505

1,3487

10,570

1,3488

10,634

1,3489

10,699

1,3490

10,763

1,3491

10,828

1,3492

10,892

1,3493

10,957

1,3494

11,021

1,3495

11,086

1,3496

11,150

1,3497

11,215

1,3498

11,279

1,3499

11,343

1,3500

11,407

1,3501

11,472

1,3502

11,536

1,3503

11,600

1,3504

11,664

1,3505

11,728

1,3506

11,792

1,3507

11,856

1,3508

11,920

1,3509

11,984

1,3510

12,048

1,3511

12,112

1,3512

12,176

1,3513

12,240

1,3514

12,304

1,3515

12,368

1,3516

12,431

1,3517

12,495

1,3518

12,559

1,3519

12,623

1,3520

12,686

1,3521

12,750

1,3522

12,813

1,3523

12,877

1,3524

12,940

1,3525

13,004

1,3526

13,067

1,3527

13,131

1,3528

13,194

1,3529

13,258

1,3530

13,321

1,3531

13,384

1,3532

13,448

1,3533

13,511

1,3534

13,574

1,3535

13,637

1,3536

13,700

1,3537

13,763

1,3538

13,826

1,3539

13,890

1,3540

13,953

1,3541

14,016

1,3542

14,079

1,3543

14,141

1,3544

14,204

1,3545

14,267

1,3546

14,330

1,3547

14,393

1,3548

14,456

1,3549

14,518

1,3550

14,581

1,3551

14,644

1,3552

14,707

1,3553

14,769

1,3554

14,832

1,3555

14,894

1,3556

14,957

1,3557

15,019

1,3558

15,082

1,3559

15,144

1,3560

15,207

1,3561

15,269

1,3562

15,332

1,3563

15,394

1,3564

15,456

1,3565

15,518

1,3566

15,581

1,3567

15,643

1,3568

15,705

1,3569

15,767

1,3570

15,829

1,3571

15,891

1,3572

15,953

1,3573

16,016

1,3574

16,078

1,3575

16,140

1,3576

16,201

1,3577

16,263

1,3578

16,325

1,3579

16,387

1,3580

16,449

1,3581

16,511

1,3582

16,573

1,3583

16,634

1,3584

16,696

1,3585

16,758

1,3586

16,819

1,3587

16,881

1,3588

16,943

1,3389

17,004

1,3590

17,066

1,3591

17,127

1,3592

17,189

1,3593

17,250

1,3594

17,311

1,3595

17,373

1,3596

17,434

1,3597

17,496

1,3598

17,557

1,3599

17,618

1,3600

17,679

1,3601

17,741

1,3602

17,802

1,3603

17,863

1,3604

17,924

1,3605

17,985

1,3606

18,046

1,3607

18,107

1,3608

18,168

1,3609

18,229

1,3610

18,290

1,3610

18,351

1,3611

18,412

1,3613

18,473

1,3614

18,534

1,3615

18,595

1,3616

18,655

1,3617

18,716

1,3618

18,777

1,3619

18,837

1,3620

18,898

1,3621

18,959

1,3622

19,019

1,3623

19,080

1,3624

19,141

1,3625

19,201

1,3626

19,262

1,3627

19,322

1,3628

19,382

1,3629

19,443

1,3630

19,503

1,3631

19,564

1,3632

19,624

1,3633

19,684

1,3634

19,745

1,3635

19,805

1,3636

19,865

1,3637

19,925

1,3638

19,985

1,3639

20,045

1,3640

20,106

1.3641

20,166

1,3642

20,226

1,3643

20,286

1,3644

20,346

1,3645

20,406

1,3646

20,466

1,3647

20,525

1,3648

20,585

1,3649

20,645

1,3650

20,705

1,3651

20,765

1,3652

20,825

1,3653

20,884

1,3654

20,944

1,3655

21,004

1,3656

21,063

1,3657

21,123

1,3658

21,183

1,3659

21,242

1,3660

21,302

1,3661

21,361

1,3662

21,421

1,3563

21,480

1,3664

21,540

1,3665

21,599

1,3666

21,658

1,3667

21,718

1,3668

21,777

1,3669

21,836

1,3670

21,896

1,3671

21,955

1,3672

22,014

1,1673

22,073

1,3674

22,132

1,3675

22,192

1,3676

22,251

1,1677

22,310

1,3678

22,369

1,3679

22,428

1,3680

22,487

1,3681

22,546

1,3682

22,605

1,3683

22,664

1,3684

22,723

1,3685

22,781

1,3686

22,840

1,3687

22,899

1,3688

22,958

1,3689

23,017

1,3690

23,075

1,3691

23,134

1,3692

23,193

1,3693

23,251

1,3694

23,310

1,3695

23,369

1,3696

23,427

1,3697

23,486

1,3698

23,544

1,3699

23,603

1,3700

23,661

1,3701

23,720

1,3702

23,778

1,3703

23,836

1,3704

23,895

1,3705

23,953

1,3706

24,011

1,3707

24,070

1,3708

24,128

1,3709

24,186

1,3710

24,244

1,3711

24,302

1,3712

24,361

1,3713

24,419

1,3714

24,477

1,3715

24,535

1,3716

24,593

1,3717

24,651

1,3718

24,709

1,3719

24,767

1,3720

24,825

1,3721

24,883

1,3722

24,941

1,3723

24,998

1,3724

25,056

1,3725

25,114

1,3726

25,172

1,3727

25,230

1,3728

25,287

1,3729

25,345

1,3730

25,403

1,3731

25,460

1,3732

25,518

1,3733

25,576

1,3734

25,633

1,3735

25,691

1,3736

25,748

1,3737

25,806

1,3738

25,863

1,3739

25,921

1,3740

25,978

1,3741

26,035

1,3742

26,093

1,3743

26,150

1,3744

26,207

1,3745

26,265

1,3746

26,322

1,3747

26,379

1,3748

26,436

1,3749

26,493

1,3750

26,551

1,3751

26,608

1,3752

26,665

1,3753

26,722

1,3754

26,779

1,3755

26,836

1,3756

26,893

1,3757

26,950

1,3758

27,007

1,3759

27,064

1,3760

27,121

1,3761

27,178

1,3762

27,234

1,3763

27,291

1,3764

27,348

1,3765

27,405

1,3765

27,462

1,3767

27,518

1,3768

27,575

1,3769

27,632

1,3770

27,688

1,3771

27,745

1,3772

27,802

1,3773

27,858

1,3774

27,915

1,3775

27,971

1,3776

28,028

1,3777

28,084

1,3778

28,141

1,3779

28,197

1,3780

28,253

1,3781

28,310

1,3782

28,366

1,3783

28,422

1,3784

28,479

1,3785

28,535

1,3786

28,591

1,3787

28,648

1,3788

28,704

1,3789

28,760

1,3790

28,816

1,3791

28,872

1,3792

28,928

1,3793

28,984

1,3794

29,040

1,3795

29,096

1,3796

29,152

1,3797

29,208

1,3798

29,264

1,3799

29,320

1,3800

29,376

1,3801

29,432

1,3802

29,488

1,3803

29,544

1,3804

29,600

1,3805

29,655

1,3806

29,711

1,3807

29,767

1,3808

29,823

1,3809

29,878

1,3810

29,934

1,3811

29,989

1,3812

30,045

1,3813

30,101

1,3814

30,156

1,3815

30,212

1,3816

30,267

1,3817

30,323

1,3818

30,378

1,3819

30,434

1,3820

30,489

1,3821

30,544

1,3822

30,600

1,3823

30,655

1,3824

30,711

1,3825

30,766

1,3826

30,821

1,3827

30,876

1,3828

30,932

1,3829

30,987

1,3830

31,042

1,3831

31,097

1,3832

31,152

1,3833

31,207

1,3834

31,262

1,3835

31,317

1,3836

31,372

1,3837

31,428

1,3838

31,482

1,3839

31,537

1,3840

31,592

1,3841

31,647

1,3842

31,702

1,3843

31,757

1,3844

31,812

1,3845

31,867

1,3846

31,922

1,3847

31,976

1,3848

32,031

1,3849

32,086

1,3850

32,140

1,3851

32,195

1,3852

32,250

1,3853

32,304

1,3854

32,359

1,3855

32,414

1,3856

32,468

1,3857

32,523

1,3858

32,577

1,3859

32,632

1,3860

32,686

1,3861

32,741

1,3862

32,795

1,3863

32,849

1,3864

32,904

1,3865

32,958

1,3866

33,013

1,3867

33,067

1,3868

33,121

1,3889

33,175

1,3870

33,230

1,3871

33,284

1,3872

33,338

1,3873

33,392

1,3874

33,446

1,3875

33,500

1,3876

33,555

1,3877

33,609

1,3878

33,663

1,3879

33,717

1,3880

33,771

1,3881

33,825

1,3882

33,879

1,3883

33,933

1,3884

33,987

1,3885

34,040

1,3886

34,094

1,3887

34,148

1,3888

34,202

1,3889

34,256

1,3890

34,310

1,3891

34,363

1,3892

34,417

1,3893

34,471

1,3894

34,524

1,3895

34,578

1,3896

34,632

1,3897

34,685

1,3898

34,739

1,3899

34,793

1,3900

34,846

1,3901

34,900

1,3902

34,953

1,3903

35,007

1,3904

35,060

1,3905

35,114

1,3906

35,167

1,3907

35,220

1,3908

35,274

1,3909

35,327

1,3910

35,380

1,3911

35,434

1,3912

35,487

1,3913

35,540

1,3914

35,593

1,3915

35,647

1,3916

35,700

1,3917

35,753

1,3918

35,806

1,3919

35,859

1,3920

35,912

1,3921

35,966

1,3922

36,019

1,3923

36,072

1,3924

36,125

1,3925

36,178

1,3926

36,231

1,3927

36,284

1,3928

36,337

1,3929

36,389

1,3930

36,442

1,3931

36,495

1,3932

36,548

1,3933

36,601

1,3934

36,654

1,3935

36,706

1,3936

36,759

1,3937

36,812

1,3938

36,865

1,3939

36,917

1,3940

36,970

1,3941

37,023

1,3942

37,075

1,3943

37,128

1,3944

37,180

1,3945

37,233

1,3946

37,286

1,3947

37,338

1,3948

37,391

1,3949

37,443

1,3950

37,495

1,3951

37,548

1,3952

37,600

1,3953

37,653

1,3954

37,705

1,3955

37,757

1,3956

37,810

1,3957

37,862

1,3958

37,914

1,3959

37,967

1,3960

38,019

1,3961

38,071

1,3962

38,123

1,3963

38,175

1,3964

38,228

1,3965

38,280

1,3966

38,332

1,3967

38,384

1,3968

38,436

1,3969

38,488

1,3970

38,540

1,3971

38,592

1,3972

38,644

1,3973

38,696

1,3974

38,748

1,3975

38,800

1,3976

38,852

1,3977

38,904

1,3978

38,955

1,3979

39,007

1,3980

39,059

1,3981

39,111

1,3982

39,163

1,3983

39,214

1,3984

39,266

1,3985

39,318

1,3986

39,370

1,3987

39,421

1,3988

39,473

1,3989

39,525

1,3990

39,576

1,3991

39,628

1,3992

39,679

1,3993

39,731

1,3994

39,782

1,3995

39,834

1,3996

39,885

1,3997

39,937

1,3998

39,988

1,3999

40,040

1,4000

40,091

1,4001

40,142

1,4002

40,194

1,4003

40,245

1,4004

40,296

1,4005

40,348

1,4006

40,399

1,4007

40,450

1,4008

40,501

1,4009

40,553

1,4010

40,604

1,4011

40,655

1,4012

40,706

1,4013

40,757

1,4014

40,808

1,4015

40,860

1,4016

40,911

1,4017

40,962

1,4018

41,013

1,4019

41,064

1,4020

41,115

1,4021

41,166

1,4022

41,217

1,4023

41,268

1,4024

41,318

1,4025

41,369

1,4026

41,420

1,4027

41,471

1,4028

41,522

1,4029

41,573

1,4030

41,623

1,4031

41,674

1,4032

41,725

1,4033

41,776

1,4034

41,826

1,4035

41,877

1,4036

41,928

1,4037

41,978

1,4038

42,029

1,4039

42,080

1,4040

42,130

1,4041

42,181

1,4042

42,231

1,4043

42,282

1,4044

42,332

1,4045

42,383

1,4046

42,433

1,4047

42,484

1,4048

42,534

1,4049

42,585

1,4050

42,635

1,4051

42,685

1,4052

42,736

1,4053

42,786

1,4054

42,836

1,4055

42,887

1,4056

42,937

1,4057

42,987

1,4058

43,037

1,4059

43,088

1,4060

43,138

1,4061

43,188

1,4062

43,238

1,4063

43,288

1,4064

43,338

1,4065

43,388

1,4066

43,439

1,4067

43,489

1,4068

43,539

1,4069

43,589

1,4070

43,639

1,4071

43,689

1,4072

43,739

1,4073

43,789

1,4074

43,838

1,4075

43,888

1,4076

43,938

1,4077

43,988

1,4078

44,038

1,4079

44,088

1,4080

44,138

1,4081

44,187

1,4082

44,237

1,4083

44,287

1,4084

44,337

1,4085

44,386

1,4086

44,436

1,4087

44,486

1,4088

44,535

1,4089

44,585

1,4090

44,635

1,4091

44,684

1,4092

44,734

1,4093

44,783

1,4094

44,833

1,4095

44,882

1,4096

44,932

1,4097

44,981

1,4098

45,031

1,4099

45,080

1,4100

45,130

1,4101

43,179

1,4102

45,228

1,4103

45,278

1,4104

45,327

1,4105

45,376

1,4106

45,426

1,4107

45,475

1,4108

45,524

1,4109

45,574

1,4110

45,623

1,4111

45,672

1,4112

45,721

1,4113

45,770

1,4114

45,820

1,4115

45,869

1,4116

45,918

1,4117

46,967

1,4118

46,016

1,4119

46,065

1,4120

46,114

1,4121

46,163

1,4122

46,212

1,4123

46,261

1,4124

46,310

1,4125

46,359

1,4126

46,408

1,4127

46,457

1,4128

46,506

1,4129

46,555

1,4130

46,604

1,4131

46,652

1,4132

46,701

1,4133

46,750

1,4134

46,799

1,4135

46,848

1,4136

46,896

1,4137

46,945

1,4138

46,994

1,4139

47,043

1,4140

47,091

1,4141

47,140

1,4141

47,188

1,4143

47,237

1,4144

47,286

1,4145

47,334

1,4146

47,383

1,4147

47,431

1,4148

47,480

1,4149

47,528

1,4150

47,577

1,4151

47,625

1,4152

47,674

1,4153

47,722

1,4154

47,771

1,4155

47,819

1,4156

47,868

1,4157

47,916

1,4158

47,964

1,4159

48,013

1,4160

48,061

1,4161

48,109

1,4162

48,158

1,4163

48,206

1,4164

48,254

1,4165

48,302

1,4166

48,350

1,4167

48,399

1,4168

48,447

1,4169

48,495

1,4170

48,543

1,4171

48,591

1,4172

48,639

1,4173

48,687

1,4174

48,735

1,4175

48,784

1,4176

48,832

1,4177

48,880

1,4178

48,928

1,4179

48,976

1,4180

49,023

1,4181

49,071

1,4182

49,119

1,4183

49,167

1,4184

49,215

1,4185

49,263

1,4186

49,311

1,4187

49,359

1,4188

49,407

1,4189

49,454

1,4190

49,502

1,4191

49,550

1,4192

49,598

1,4193

49,645

1,4194

49,693

1,4195

49,741

1,4196

49,788

1,4197

49,836

1,4198

49,884

1,4199

49,931

1,4200

49,979

1,4201

50,027

1,4202

50,074

1,4203

50,122

1,4204

50,169

1,4205

50,217

1,4206

50,264

1,4207

50,312

1,4208

50,359

1,4209

50,407

1,4210

50,454

1,4211

50,502

1,4212

50,549

1,4213

50,596

1,4214

50,644

1,4215

50,691

1,4216

50,738

1,4217

50,786

1,4218

50,833

1,4219

50,880

1,4220

50,928

1,4221

50,975

1,4222

51,022

1,4223

51,069

1,4224

51,116

1,4225

51,164

1,4226

51,211

1,4227

51,258

1,4228

51,305

1,4229

51,352

1,4230

51,399

1,4231

51,446

1,4232

51,493

1,4233

51,540

1,4234

51,587

1,4235

51,634

1,4236

51,681

1,4237

51,728

1,4238

51,775

1,4239

51,822

1,4240

51,869

1,4241

51,916

1,4242

51,963

1,4243

52,010

1,4244

52,057

1,4245

52,104

1,4246

52,150

1,4247

52,197

1,4248

52,244

1,4249

52,291

1,4250

52,338

1,4251

52,384

1,4252

52,431

1,4253

52,478

1,4254

52,524

1,4255

52,571

1,4256

52,618

1,4257

52,664

1,4258

52,711

1,4259

52,758

1,4260

52,804

1,4261

52,851

1,4261

52,897

1,4263

52,944

1,4264

52,990

1,4265

53,037

1,4266

53,083

1,4267

53,130

1,4268

53,176

1,4269

53,223

1,4270

53,269

1,4271

53,316

1,4272

53,362

1,4273

53,408

1,4274

53,455

1,4275

53,501

1,4276

53,548

1,4277

53,594

1,4278

53,640

1,4279

53,686

1,4280

53,733

1,4281

53,779

1,4282

53,825

1,4283

53,871

1,4284

53,918

1,4285

53,964

1,4286

54,010

1,4287

54,056

1,4288

54,102

1,4289

54,148

1,4290

54,194

1,4291

54,241

1,4292

54,287

1,4293

54,333

1,4294

54,379

1,4295

54,425

1,4296

54,471

1,4297

54,517

1,4298

54,563

1,4299

54,609

1,4300

54,655

1,4301

54,701

1,4302

54,746

1,4303

54,792

1,4304

54,838

1,4305

54,884

1,4306

54,930

1,4307

54,976

1,4308

55,022

1,4309

55,067

1,4310

55,113

1,4311

55,159

1,4312

55,205

1,4313

55,250

1,4314

55,296

1,4315

55,342

1,4316

55,388

1,4317

55,433

1,4318

55,479

1,4319

55,524

1,4320

55,570

1,4321

55,616

1,4322

55,661

1,4323

55,707

1,4324

55,752

1,4325

55,798

1,4326

55,844

1,4327

55,889

1,4328

55,935

1,4329

55,980

1,4330

56,026

1,4331

56,071

1,4332

56,116

1,4133

56,162

1,4334

56,207

1,4335

56,253

1,4336

56,298

1,4337

56,343

1,4338

56,389

1,4339

56,434

1,4340

56,479

1,4341

56,525

1,4342

56,570

1,4343

56,615

1,4344

56,660

1,4345

56,706

1,4346

56,751

1,4347

56,796

1,4348

56,841

1,4349

56,887

1,4350

56,932

1,4351

56,977

1,4352

57,022

1,4353

57,067

1,4354

57,112

1,4355

57,157

1,4356

57,202

1,4357

57,247

1,4358

57,292

1,4359

57,337

1,4360

57,382

1,4361

57,427

1,4362

57,472

1,4363

57,517

1,4364

57,562

1,4365

57,607

1,4366

57,652

1,4367

57,697

1,4368

57,742

1,4369

57,787

1,4370

57,832

1,4371

57,877

1,4372

57,921

1,4373

57,966

1,4374

58,011

1,4375

58,056

1,4376

58,101

1,4377

58,145

1,4378

58,190

1,4379

58,235

1,4380

58,279

1,4381

58,324

1,4382

58,369

1,4383

58,413

1,4384

53,458

1,4385

58,503

1,4386

58,547

1,4387

58,592

1,4388

58,637

1,4389

58,681

1,4390

58,726

1,4391

58,770

1,4392

58,815

1,4393

58,859

1,4394

58,904

1,4395

58,948

1,4396

58,993

1,4397

59,037

1,4398

59,082

1,4399

59,126

1,4400

59,170

1,4401

59,215

1,4402

59,259

1,4403

59,304

1,4404

59,348

1,4405

59,392

1,4406

59,437

1,4407

59,481

1,4408

59,525

1,4409

59,569

1,4410

59,614

1,4411

59,658

1,4412

59,702

1,4413

59,746

1,4414

59,791

1,4415

59,835

1,4416

59,879

1,4417

59,923

1,4418

59,967

1,4419

60,011

1,4420

60,056

1,4421

60,100

1,4422

60,144

1,4423

60,188

1,4424

60,232

1,4425

60,276

1,4426

60,320

1,4427

60,364

1,4428

60,408

1,4429

60,452

1,4430

60,496

1,4431

60,540

1,4432

60,584

1,4433

60,628

1,4434

60,672

1,4435

60,716

1,4436

60,759

1,4437

60,803

1,4438

60,847

1,4439

60,891

1,4440

60,935

1,4441

60,979

1,4442

61,023

1,4443

61,066

1,4444

61,110

1,4445

61,154

1,4446

61,198

1,4447

61,241

1,4448

61,285

1,4449

61,329

1,4450

61,372

1,4451

61,416

1,4452

61,460

1,4453

61,503

1,4454

61,547

1,4455

61,591

1,4456

61,634

1,4457

61,678

1,4458

61,721

1,4459

61,765

1,4460

61,809

1,4461

61,852

1,4462

61,896

1,4463

61,939

1,4464

62,983

1,4465

62,026

1,4466

62,070

1,4467

62,113

1,4468

62,156

1,4469

62,200

1,4470

62,243

1,4471

62,287

1,4472

62,330

1,4473

62,373

1,4474

62,417

1,4475

62,460

1,4476

62,503

1,4477

62,547

1,4478

62,590

1,4479

62,633

1,4480

62,677

1,4481

62,720

1,4482

62,763

1,4483

62,806

1,4184

62,849

1,4485

62,893

1,4486

62,936

1,4487

62,979

1,4488

63,022

1,4489

63,065

1,4490

63,108

1,4491

63,152

1,4492

63,195

1,4493

63,238

1,4494

63,281

1,4495

63,324

1,4496

63,367

1,4497

63,410

1,4498

63,453

1,4499

63,496

1,4500

63,539

1,4501

63,582

1,4502

63,625

1,4503

63,668

1,4304

63,711

1,4505

63,754

1,4506

63,797

1,4507

63,840

1,4508

63,882

1,4509

63,925

1,4510

63,968

1,4511

64,011

1,4512

64,054

1,4513

64,097

1,4514

64,139

1,4515

64,182

1,4516

64,225

1,4517

64,268

1,4518

64,311

1,4519

64,353

1,4520

64,396

1,4521

64,439

1,4522

64,481

1,4523

64,524

1,4524

64,567

1,4525

64,609

1,4526

64,652

1,4527

64,695

1,4528

64,737

1,4529

64,780

1,4530

64,823

1,4531

64,865

1,4532

64,908

1,4533

64,950

1,4534

64,993

1,4535

65,035

1,4536

65,078

1,4537

65,120

1,4538

65,163

1,4539

65,205

1,4540

65,248

1,4541

65,290

1,4542

65,333

1,4543

65,375

1,4544

65,417

1,4545

65,460

1,4546

65,502

1,4547

65,544

1,4548

65,587

1,4549

65,629

1,4550

65,672

1,4551

65,714

1,4552

65,756

1,4553

65,798

1,4554

65,841

1,4555

65,883

1,4556

65,925

1,4557

65,967

1,4558

66,010

1,4559

66,052

1,4560

66,094

1,4561

66,136

1,4562

66,178

1,4563

66,221

1,4564

66,263

1,4565

66,305

1,4566

66,347

1,4567

66,389

1,4568

66,431

1,4569

66,473

1,4570

66,515

1,4571

66,557

1,4572

66,599

1,4573

66,641

1,4574

66,683

1,4575

66,725

1,4576

66,767

1,4577

66,809

1,4578

66,851

1,4579

66,893

1,4580

66,935

1,4581

66,977

1,4582

67,019

1,4583

67,061

1,4584

67,103

1,4585

67,145

1,4586

67,186

1,4587

67,228

1,4588

67,270

1,4589

67,312

1,4590

67,354

1,4591

67,396

1,4592

67,437

1,4593

67,479

1,4594

67,521

1,4595

67,563

1,4596

67,604

1,4597

67,646

1,4598

67,688

1,4599

67,729

1,4600

67,771

1,4601

67,813

1,4602

67,854

1,4603

67,896

1,4604

67,938

1,4605

67,979

1,4606

68,021

1,4607

68,063

1,4608

68,104

1,4609

68,146

1,4610

68,187

1,4611

68,229

1,4611

68,270

1,4613

68,312

1,4614

68,353

1,4615

68,395

1,4616

68,436

1,4617

68,478

1,4618

68,519

1,4619

68,561

1,4620

68,602

1,4621

68,643

1,4622

68,685

1,4623

68,726

1,4624

68,768

1,4625

68,809

1,4626

68,850

1,4627

68,892

1,4628

68,933

1,4629

68,974

1,4630

69,016

1,4631

69,057

1,4632

69,098

1,4633

69,139

1,4634

69,181

1,4635

69,222

1,4636

69,263

1,4637

69,304

1,4638

69,346

1,4639

69,387

1,4640

69,428

1,4641

69,469

1,4642

69,510

1,4643

69,551

1,4644

69,593

1,4645

69,634

1,4646

69,675

1,4647

69,716

1,4648

69,757

1,4649

69,798

1,4650

69,839

1,4651

69,880

1,4652

69,921

1,4653

69,962

1,4654

70,003

1,4655

70,044

1,4656

70,085

1,4657

70,126

1,4658

70,167

1,4659

70,208

1,4660

70,249

1,4661

70,290

1,4662

70,331

1,4663

70,372

1,4664

70,413

1,4665

70,453

1,4666

70,494

1,4667

70,535

1,4668

70,576

1,4669

70,617

1,4670

70,658

1,4671

70,698

1,4672

70,739

1,4673

70,780

1,4674

70,821

1,4675

70,861

1,4676

70,902

1,4677

70,943

1,4678

70,984

1,4679

71,024

1,4680

71,065

1,4681

71,106

1,4681

71,146

1,4683

71,187

1,4684

71,228

1,4685

71,268

1,4686

71,309

1,4687

71,349

1,4688

71,390

1,4689

71,431

1,4690

71,471

1,4691

71,512

1,4692

71,552

1,4693

71,593

1,4694

71,633

1,4695

71,674

1,4696

71,714

1,4697

71,755

1,4698

71,795

1,4699

71,836

1,4700

71,876

1,4701

71,917

1,4702

71,957

1,4703

71,998

1,4704

72,038

1,4705

72,078

1,4706

72,119

1,4707

72,159

1,4708

72,199

1,4709

72,240

1,4710

72,280

1,4711

72,320

1,4712

72,361

1,4713

72,401

1,4714

72,441

1,4715

72,482

1,4716

72,522

1,4717

72,562

1,4718

72,602

1,4719

72,643

1,4720

72,683

1,4721

72,723

1,4722

72,763

1,4723

72,803

1,4724

72,843

1,4725

72,884

1,4726

72,924

1,4727

72,964

1,4728

73,004

1,4729

73,044

1,4730

73,084

1,4731

73,124

1,4732

73,164

1,4733

73,204

1,4734

73,244

1,4735

73,285

1,4736

73,325

1,4737

73,365

1,4738

73,405

1,4739

73,445

1,4740

73,485

1,4741

73,524

1,4742

73,564

1,4743

73,604

1,4744

73,644

1,4745

73,684

1,4746

73,724

1,4747

73,764

1,4748

73,804

1,4749

73,844

1,4750

73,884

1,4751

73,924

1,4752

73,963

1,4753

74,003

1,4754

74,043

1,4755

74,083

1,4756

74,123

1,4757

74,162

1,4758

74,202

1,4759

74,242

1,4760

74,282

1,4761

74,321

1,4762

74,361

1,4763

74,401

1,4764

74,441

1,4765

74,480

1,4766

74,520

1,4767

74,560

1,4768

74,599

1,4769

74,639

1,4770

74,678

1,4771

74,718

1,1772

74,758

1,4773

74,797

1,4774

74,837

1,4775

74,876

1,4776

74,916

1,4777

74,956

1,4778

74,995

1,4779

75,035

1,4780

75,074

1,1781

75,114

1,4782

75,153

1,4783

75,193

1,4784

75,232

1,4785

75,272

1,4786

75,311

1,4787

75,350

1,4788

75,390

1,4789

75,429

1,4790

75,469

1,4791

75,508

1,4792

75,547

1,4793

75,587

1,4794

75,626

1,4795

75,666

1,4796

75,705

1,4797

75,744

1,4798

75,784

1,4799

75,823

1,4800

75,862

1,4801

75,901

1,4802

75,941

1,4803

75,980

1,4804

76,019

1,4805

76,058

1,4806

76,098

1,4807

76,137

1,4808

76,176

1,4809

76,215

1,4810

76,254

1,4810

76,294

1,4812

76,333

1,4813

76,372

1,4814

76,411

1,4815

76,450

1,4816

76,489

1,4817

76,528

1,4818

76,567

1,4819

76,607

1,4820

76,646

1,4821

76,685

1,4822

76,724

1,4823

76,763

1,4824

76,802

1,4825

76,841

1,4826

76,880

1,4827

76,919

1,4828

76,958

1,4829

76,997

1,4830

77,036

1,4831

77,075

1,4832

77,113

1,4833

77,152

1,4834

77,191

1,4835

77,230

1,4336

77,269

1,4837

77,308

1,4838

77,347

1,4839

77,386

1,4840

77,425

1,4841

77,463

1,4842

77,502

1,4843

77,541

1,4844

77,580

1,4845

77,619

1,4846

77,657

1,4847

77,696

1,4848

77,735

1,4849

77,774

1,4850

77,812

1,4851

77,851

1,4852

77,890

1,4853

77,928

1,4854

77,967

1,4855

78,006

1,4856

78,045

1,4857

78,083

1,4858

78,122

1,4859

78,160

1,4860

78,199

1,4861

78,238

1,4862

78,276

1,4863

78,315

1,4864

78,353

1,4865

78,392

1,4866

78,431

1,4867

78,469

1,4868

78,508

1,4869

78,546

1,4870

78,585

1,4871

78,623

1,4872

78,662

1,4873

78,700

1,4874

78,739

1,4875

78,777

1,4876

78,816

1,4877

78,854

1,4878

78,892

1,4879

78,931

1,4880

78,969

1,4881

79,008

1,4882

79,046

1,4883

79,084

1,4884

79,123

1,4885

79,161

1,4886

79,199

1,4887

79,238

1,4888

79,276

1,4889

79,314

1,4890

79,353

1,4891

79,391

1,4892

79,429

1,4893

79,468

1,4894

79,506

1,4895

79,544

1,4896

79,582

1,4897

79,620

1,4898

79,659

1,4899

79,697

1,4900

79,735

1,4901

79,773

1,4902

79,811

1,4903

79,850

1,4904

79,888

1,4905

79,926

1,4906

79,964

1,4907

80,002

1,4908

80,040

1,4909

80,078

1,4910

80,116

1,4911

80,154

1,4912

80,192

1,4913

80,231

1,4914

80,269

1,4915

80,307

1,4916

80,345

1,4917

80,383

1,4918

80,421

1,4919

80,459

1,4920

80,497

1,4921

80,534

1,4922

80,572

1,4923

80,610

1,4924

80,648

1,4925

80,686

1,4926

80,724

1,4927

80,762

1,4928

80,800

1,4929

80,838

1,4930

80,876

1,4931

80,913

1,4932

80,951

1,4933

80,989

1,4934

81,027

1,4935

81,065

1,4936

81,103

1,4937

81,140

1,4938

81,178

1,4939

81,216

1,4940

81,254

1,4941

81,291

1,4942

81,329

1,4943

81,367

1,4944

81,405

1,4945

81,442

1,4946

81,480

1,4947

81,518

1,4948

81,555

1,4949

81,593

1,4950

81,631

1,4951

81,668

1,4952

81,706

1,4953

81,744

1,4954

81,781

1,4955

81,819

1,4956

81,856

1,4957

81,894

1,4958

81,932

1,4959

81,969

1,4960

82,007

1,4961

82,044

1,4962

82,082

1,4963

82,119

1,4964

82,157

1,4965

82,194

1,4966

82,232

1,4967

82,269

1,4968

82,307

1,4969

82,344

1,4970

82,381

1,4971

82,419

1,4972

82,456

1,4973

82,494

1,4974

87,531

1,4975

82,569

1,9976

82,606

1,4977

82,643

1,4978

82,681

1,4979

82,718

1,4980

82,755

1,4981

82,793

1,4982

82,830

1,4983

82,867

1,4984

82,905

1,4985

82,942

1,4986

82,979

1,4987

83,016

1,4988

83,054

1,4989

83,091

1,4990

83,128

1,4991

83,165

1,4992

83,202

1,4993

83,240

1,4994

83,277

1,4995

83,314

1,4996

83,351

1,4997

83,388

1,4998

83,425

1,4999

83,463

1,5000

83,500

1,5001

83,537

1,5002

83,574

1,5003

83,611

1,5004

83,648

1,5005

83,685

1,5006

83,722

1,5007

83,759

1,5008

83,796

1,5009

83,833

1,5010

83,870

1,5011

83,907

1,5012

83,944

1,5013

83,981

1,5014

84,018

1,5015

84,055

1,5016

84,092

1,5017

84,129

1,5018

84,166

1,5019

84,203

1,5020

84,240

1,5021

84,277

1,5022

84,314

1,5023

84,351

1,5024

84,388

1,5025

84,424

1,5026

84,461

1,5027

84,498

1,5028

84,535

1,5029

84,572

1,5030

84,609

1,5031

84,645

1 5032

84,682

1,5033

84,719

1,5034

84,756

1,5035

84,792

1,5036

84,829

1,5037

84,866

1,5038

84,903

1,5039

84,939

1,5040

84,976

1,5041

85,013

1,5042

85,049

1,5043

85,086

1,5044

85,123

1,5045

85,159

1,5046

85,196

1,5047

85,233

1,5048

85,269

1,5049

85,306

1,5050

85,343

1,5051

85,379

1,5052

85,416

1,5053

85,452

1,5054

85,489

1,5055

85,525

1,5056

85,562

1,5057

85,598

1,5058

85,635

1,5059

85,672

1,5060

85,708

1,5061

85,744

1,5062

85,781

1,5063

85,817

1,5064

85,854

1,5065

85,890

1,5066

85,927

1,5067

85,963

1,5068

86,000

1,5069

86,036

1,5070

86,072

1,5071

86,109

1,5072

86,145

1,5073

86,182

1,5074

86,218

1,5075

86,254

1,5076

86,291

1,5077

86,327

1,5078

86,363

1,5079

86,399

METODA 4

MĂSURAREA ZAHARURILOR REDUCĂTOARE EXPRIMATE CA ZAHARURI INVERTITE

(Metoda Institutului din Berlin)

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea conținutului de zaharuri reducătoare exprimate ca zaharuri invertite în zahăr semi-alb.

2.   Definiție

„Zaharuri reducătoare exprimate ca zaharuri invertite”: conținutul de zaharuri reducătoare se determină prin metoda descrisă mai jos.

3.   Principiu

Soluția de zaharuri reducătoare este utilizată pentru reducerea unui soluții de complexe de cupru II. Oxidul de cupru I format se oxidează cu o soluție etalon de iod al cărei exces se determină prin titrare inversă cu soluție etalonată de tiosulfat de sodiu.

4.   Reactivi

4.1.   Soluție de cupru II (soluția lui Muller).

4.1.1.   Se dizolvă 35 g sulfat de cupru II pentahidrat (CuSO4·5H2O) în 400 ml apă fiartă. Se lasă la răcit.

4.1.2.   Se dizolvă 173 g tartrat de potasiu și sodiu tetrahidrat (sare de Rochelle sau sare de Seignette, KNaC4H4O6·4H2O) și 68 g carbonat de sodiu anhidru în 500 ml apă fiartă. Se lasă la răcit.

4.1.3.   Se transferă ambele soluții (4.1.1 și 4.1.2) într-un balon gradat de 1 litru și se completează cu apă până la un litru. Se adaugă 2 g de carbon activ, se agită, se lasă în repaus câteva ore și se filtrează printr-o hârtie de filtru groasă sau printr-o membrană filtrantă.

Dacă în timpul conservării apar mici cantități de oxid de cupru I, soluția trebuie refiltrată.

4.2.   Soluție de acid acetic 5 mol/litru.

4.3.   Soluție de iod 0,01665 mol/litru (de exemplu: 0,0333 N, 4,2258 g/litru).

4.4.   Soluție de tiosulfat de sodiu 0,0333 mol/litru.

4.5.   Soluție de amidon: se adaugă un amestec de 5 g amidon solubil în 30 ml apă la un litru de apă fiartă. Se fierbe timp de 3 minute, se lasă la răcit și se adaugă eventual 10 mg iodură de mercur II ca agent de conservare.

5.   Aparatură

5.1.   Balon conic cu capacitatea de 300 ml; biurete și pipete de precizie.

5.2.   Baie de apă fierbinte.

6.   Mod de operare

6.1.   Se cântărește într-un balon conic de 300 ml o parte de probă (10 g sau mai puțin) conținând cel mult 30 mg de zahăr invertit și se dizolvă în aproximativ 100 ml apă.

Se introduc 10 ml soluție de cupru II (4.1) cu ajutorul unei pipete în balonul ce conține proba. Se amestecă conținutul balonului prin agitare și se introduce în baia de apă fierbinte (5.2) exact 10 minute.

Nivelul soluției din balonul conic trebuie să fie de cel puțin 20 mm sub nivelul apei din baia de apă. Se răcește rapid balonul într-un jet de apă rece. În timpul acestei operații soluția nu trebuie agitată, deoarece oxigenul atmosferic va reoxida o parte din precipitatul de oxid de cupru I.

Se adaugă o soluție de 5 ml acid acetic 5 mol/litru (4.2) cu ajutorul unei pipete fără a agita și se adaugă imediat un exces (între 20 și 40 ml) de soluție de iod 0,01665 mol/litru (4.3) cu ajutorul unei biurete.

Se agită precipitatul de cupru până se dizolvă. Se titrează excesul de iod cu soluția de tiosulfat de sodiu 0,0333 mol/litru (4.4) utilizând ca indicator soluția de amidon (4.5) care se adaugă spre finalul titrării.

6.2.   Se efectuează un test blanc cu apă. Această corecție se efectuează cu fiecare soluție de cupru II nouă (4.4). Titrarea nu trebuie să depășească 0,1 ml.

6.3.   Se efectuează un test de control la rece cu soluție de zahăr. Se lasă în repaus la temperatura ambiantă timp de 10 minute, pentru a permite producerea unei reacții a agenților reducători, eventual prezenți, cum ar fi dioxidul de sulf.

7.   Exprimarea rezultatelor

7.1.   Formula și modul de calcul

Volumul de iod utilizat = ml soluție de iod 0,01665 mol/litru adăugată în exces minus ml soluție de tiosulfat de sodiu 0,0333 mol/litru utilizată la titrare.

Volumul (exprimat în ml) soluției de iod 0,01665 ml/litru utilizat este corectat scăzând:

7.1.1.   numărul de ml utilizați la testul blanc efectuată cu apă (6.2);

7.1.2.   numărul de ml utilizați la testarea la rece cu soluția de zahăr (6.3);

7.1.3.   2 ml pentru fiecare 10 g de zaharoză prezentă în alicota utilizată sau o cantitate proporțională, dacă proba conține cel mult 10 g zaharoză (corectare pentru zaharoză).

După efectuarea acestor corecții, fiecare ml de soluție de iod (4.3) consumată corespunde unui mg de zahăr invertit.

Conținutul de zahăr invertit, exprimat în procent din probă, este dat de următoarea formulă:

Formula

unde:

V1

=

numărul de ml de soluție de iod (4.3) după corectare;

m0

=

masa probei prelevate, exprimată în grame.

7.2.   Repetabilitate

Diferența între rezultatele celor două determinări ale aceleiași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 0,02 g pentru 100 g probă.

METODA 5

DETERMINAREA ZAHARURILOR REDUCĂTOARE EXPRIMATE CA ZAHARURI INVERTITE

(Metoda Knight și Allen)

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea conținutului de zaharuri invertite din:

zahăr sau zahăr alb;

zahăr alb rafinat.

2.   Definiție

„Zaharuri reducătoare exprimate ca zaharuri invertite”: conținutul de zaharuri reducătoare se determină prin metoda descrisă mai jos.

3.   Principiu

Reactivul cupru II se adaugă în exces la soluția de probă, redusă; cantitatea care nu a fost redusă se titrează invers cu soluție de EDTA.

4.   Reactivi

4.1.   Soluție acidă de etilenă-diamină-tetra-acetică (sare disodică) (EDTA) 0,0025 mol/litru: se dizolvă 0,930 g de EDTA în apă și se completează cu apă până la un litru.

4.2.   Soluție de indicator murexid: se adaugă 0,25 g murexid la 50 ml apă și se amestecă cu 20 ml de soluție apoasă de albastru de metilen 0,2 g/100 l.

4.3.   Reactiv alcalin de cupru: se dizolvă 25 g carbonat de sodiu anhidru și 25 g tartrat de sodiu și potasiu tetrahidrat în aproximativ 600 ml apă conținând 40 ml hidroxid de sodiu 1 mol/litru. Se dizolvă 6 g sulfat de cupru II pentahidrat (CuSO4·5H2O) în aproximativ 100 ml apă și se adaugă la soluția de tartrat. Se diluează cu apă până la un litru.

NB: soluția are o durată de conservare limitată (o săptămână).

4.4.   Soluție etalon de zahăr invertit: se dizolvă 23,750 g zaharoză pură (4.5) în aproximativ 120 ml de apă, într-un balon gradat cu capacitatea de 250 ml, la care se adaugă 9 ml de acid clorhidric (ζ = 1,16) și se lasă în repaus opt zile la temperatură ambiantă. Se completează soluția până la 250 ml și se verifică finalizarea hidrolizei cu un polarimetru sau zaharimetru cu un tub de 200 mm. Valoarea trebuie să fie următoarea: 11,80 ° ± 0,05 °S (a se vedea punctul 8). Se introduc cu pipeta din această soluție 200 ml într-un balon gradat de 2 000 ml. Se diluează cu apă și în timpul agitării (pentru a se evita producerea unei alcalinități locale excesive) se adaugă 71,4 ml soluție hidroxid de sodiu (1 mol/litru) în care s-au dizolvat 4 g acid benzoic. Se completează până la 2 000 ml pentru a se obține o soluție de zahăr invertit 1 g/100 ml. pH-ul soluției trebuie să fie aproximativ 3.

Această soluție concentrată stabilă trebuie diluată imediat înainte de utilizare.

4.5.   Zaharoză pură: o probă de zaharoză pură cu un conținut de zahăr invertit mai mic de 0,001 g/100 g.

5.   Aparatură

5.1.   Eprubete, 150 × 20 mm.

5.2.   Platan de porțelan alb.

5.3.   Balanță analitică, cu o precizie de 0,1 mg.

6.   Mod de operare

6.1.   Se dizolvă în eprubetă (5.1) 5 g probă de zahăr în 5 ml apă rece. Se adaugă 2 ml reactiv de cupru (4.3) și se amestecă. Se introduce eprubeta într-o baie de apă fierbinte timp de cinci minute și apoi se răcește în apă rece.

6.2.   Se transferă cantitativ soluția din eprubetă în platanul de porțelan alb (5.2) clătind eprubeta cu câțiva ml apă. Se adaugă trei picături de indicator (4.2) și se titrează cu soluție de EDTA (4.1). V0 reprezintă numărul de ml de soluție de EDTA utilizați pentru titrare.

Înainte de punctul final, soluția trece din verde în cenușiu, având culoarea purpurie la punctul final. Culoarea purpurie dispare lent, deoarece oxidarea oxidului de cupru I în oxid de cupru II se produce la o viteză dependentă de concentrația cuprului redus prezent. Punctul final al titrării trebuie atins rapid.

6.3.   Se trasează o curbă de etalonare prin adăugarea cantităților cunoscute de zahăr invertit (soluția 4.4 diluată în mod corespunzător) la 5 g zaharoză pură (4.5) și se adaugă suficientă apă rece astfel încât să se adauge în total 5 ml de soluție. Se trasează valorile de titrare (în ml) în funcție de procentul de zahăr invertit adăugat la 5 g de zaharoză: graficul rezultat reprezintă o line dreaptă ce corespunde intervalului 0,001 -0,019 g/100 g zahăr invertit pentru 100 g probă.

7.   Exprimarea rezultatelor

7.1.   Metoda de calcul

Se citește pe curba de etalonare procentul de zahăr invertit ce corespunde valorii V0 ml soluție de EDTA determinată la analizarea probei.

7.2.   Pentru concentrații de zahăr invertit mai mari de 0,017 g la 100 g de probă, dimensiunea probei prelevate la secțiunea „Mod de operare” (6.1) trebuie să se reducă în mod corespunzător; cu toate acestea, proba de analizat trebuie completată cu 5 g de zaharoză pură (4.5).

7.3.   Repetabilitate

Diferența între rezultatele celor două determinări ale aceleași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 0,005 g pentru 100 g probă.

8.   Notă:

Pentru transformarea °S în grade polarimetrice de arc, se împarte la 2,889 (tuburi cu precizia de 200 mm; sursa de lumină constă dintr-o lampă cu vapori de sodiu; aparatul trebuie instalat într-o încăpere unde temperatura trebuie menținută în jur de 20 °C).

METODA 6

DETERMINAREA ZAHARURILOR REDUCĂTOARE ÎN ZAHĂR INVERTIT SAU ECHIVALENT DEXTROZĂ

(Metoda Luff-Schoorl)

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea:

1.1.   conținutului de zaharuri reducătoare exprimate în zahăr invertit din:

zahăr lichid;

zahăr alb lichid;

zahăr lichid invertit;

zahăr alb lichid invertit;

sirop de zahăr invertit;

sirop de zahăr alb invertit;

1.2.   conținutului de zaharuri reducătoare, exprimat și calculat (pe bază de substanță uscată) în echivalent dextroză din:

sirop de glucoză;

sirop de glucoză concentrat;

1.3.   conținutului de zaharuri reducătoare exprimat în D-glucoză din:

dextroză monohidratată;

dextroză anhidră.

2.   Definiție

„Conținutul de zaharuri reducătoare exprimate în zahăr invertit, D-glucoză sau echivalent dextroză”: conținutul de zaharuri reducătoare exprimate sau calculate în zahăr invertit, D-glucoză sau echivalent dextroză se determină prin metoda de mai jos.

3.   Principiu

Zaharurile reducătoare din probă (se limpezește eventual) se încălzesc până la punctul de fierbere în condiții standardizate în prezența unei soluții de cupru II, parțial redusă în cupru I. Excesul de cupru II se determină ulterior prin iodometrie.

4.   Reactivi

4.1.   Soluție Carrez I: se dizolvă în apă 21,95 g de acetat de zinc dihidrat (Zn(CH3COO)2 ·2H2O) (sau 24 g de acetat de zinc trihidrat (Zn(CH3COO)2·3H2O) și 3 ml de acid acetic glacial și se completează cu apă până la 100 ml.

4.2.   Soluție Carrez II: se dizolvă în apă 10,6 g de hexacianoferat II de potasiu trihidrat K4[Fe(CN)6] ·3H2O și se completează cu apă până la 100 ml.

4.3.   Reactiv Luff-Schoorl: se prepară următoarele soluții:

4.3.1.   Soluție sulfat de cupru II: se dizolvă 25 g sulfat de cupru II pentahidrat (CuSO4·5H2O) neferos în 100 ml apă.

4.3.2.   Soluție de acid citric: se dizolvă 50 g acid citric monohidrat (C6H8O7·H2O) în 50 ml apă.

4.3.3.   Soluție carbonat de sodiu: se dizolvă 143,8 g soluție de carbonat de sodiu anhidru în aproximativ 300 ml apă caldă și se lasă la răcit.

4.3.4.   Se adaugă soluție de acid citric (4.3.2) în soluție de carbonat de sodiu (4.3.3) într-un balon gradat cu capacitatea de 1 litru agitând încet până la dispariția degajărilor gazoase și apoi se adaugă soluție de sulfat de cupru II (4.3.1) și se completează cu apă până la 1 000 ml. Se lasă soluția în repaus peste noapte și apoi se filtrează, dacă este necesar. Se verifică molaritatea reactivului astfel obținut prin metoda descrisă la punctul 6.1 (Cu 0,1 mol/l; Na2CO3 1 mol/litru).

4.4.   Soluție de tiosulfat de sodiu 0,1 mol/litru.

4.5.   Soluție de amidon: la un litru de apă fiartă se adaugă un amestec de 5 g soluție de amidon solubil în 30 ml apă. Se fierbe timp de 3 minute, se lasă la răcit și se adaugă eventual 10 mg iodură de mercur II ca agent de conservare.

4.6.   Acid sulfuric 3 mol/litru.

4.7.   Soluție de iodură de potasiu 30 % (m/v).

4.8.   Granule de piatră ponce fierte în acid clorhidric, spălate cu apă până la dispariția acidității și apoi uscate.

4.9.   Izopentanol.

4.10.   Hidroxid de sodiu 0,1 mol/litru.

4.11.   Acid clorhidric 0,1 mol/litru.

4.12.   Soluție de fenolftaleină 1 % (m/v) în etanol.

5.   Aparatură

5.1.   Balon conic, 300 ml, prevăzut cu un condensator cu reflux.

5.2.   Cronometru

6.   Mod de operare

6.1.   Controlul reactivului Luff-Schoorl (4.3)

6.1.1.   Se adaugă la 25 ml reactiv Luff-Schoorl (4.3) 3 g iodură de potasiu și 25 ml acid sulfuric 3 mol/litru (4.6).

Se titrează cu tiosulfat de sodiu 0,1 mol/litru (4.4) utilizând soluție de amidon (4.5) ca indicator adăugat spre finalul titrării. În cazul în care cantitatea de tiosulfat de sodiu 0,1 mol/litru utilizată nu este de 25 ml, trebuie preparat un reactiv nou.

6.1.2.   Se introduc cu pipeta 10 ml de reactiv într-un balon gradat de 1 00 ml și se completează cu apă.

Se introduc cu pipeta 10 ml reactiv diluat în 25 ml de acid clorhidric 0,1 mol/litru (4.11) într-un balon conic și se încălzește timp de o oră într-o baie de apă fierbinte. Se răcește, se completează până la volumul inițial cu apă proaspăt fiartă și se titrează cu hidroxid de sodiu 0,1 mol/litru (4.10) utilizând fenolftaleina (4.12) ca indicator.

Volumul de hidroxid de sodiu 0,1 mol/litru (4.10) utilizat trebuie să fie între 5,5 și 6,5 ml.

6.1.3.   Se titrează 10 ml de reactiv diluat (6.1.2) cu acid clorhidric 0,1 mol/litru (4.11) utilizând fenolftaleina (4.12) ca indicator. Punctul final se caracterizează prin dispariția culorii violete.

Volumul de acid clorhidric 0,1 mol/litru (4.11) utilizat trebuie să fie între 6,0 și 7,5 ml.

6.1.4.   pH-ul reactivului Luff-Schoorl trebuie să fie între 9,3 și 9,4 la 20 °C.

6.2.   Prepararea soluției

6.2.1.   Se măsoară cu o precizie de 1 mg, 5 g de probă și se transferă cantitativ într-un balon gradat de 250 ml, se adaugă 200 ml apă. Se limpezește opțional prin adăugarea a 5 ml soluție Carrez I (4.1) urmată de 5 ml de soluție Carrez II (4.2). Se agită după fiecare adăugare. Se completează până la 250 ml cu apă. Se amestecă bine. Opțional se filtrează.

6.2.2.   Se diluează soluția (6.2.1) astfel încât 25 ml soluție să conțină cel puțin 15 mg și cel mult 60 mg de zaharuri reducătoare exprimate ca glucoză.

6.3.   Titrare prin metoda Luff-Schoorl

Se introduc cu pipeta 25 ml reactiv Luff-Schoorl (4.3) într-un balon conic de 300 ml (5.1). Se adaugă cu pipeta 25 ml soluție de zahăr (6.2.2) în balonul conic și se introduc două granule de piatră ponce (4.8). Se potrivește un condensator cu reflux la balonul conic (5.1) și se plasează imediat aparatul pe o pânză de sârmă prevăzută cu o placă de azbest deasupra unei flăcări Bunsen. Pânza va avea o deschidere în partea de azbest al cărei diametru corespunde diametrului părții inferioare a balonului conic. Se încălzește fluidul până la atingerea punctului de fierbere timp de aproximativ două minute și începând din acel moment se fierbe ușor exact 10 minute. Se răcește imediat în apă rece și după cinci minute se titrează după cum urmează:

se adaugă 10 ml soluție de iodură de potasiu (4.7), apoi se adaugă imediat, cu atenție (din cauza riscului formării unei spume abundente), 25 ml de acid sulfuric 3 mol/litru (4.6). Se titrează cu soluție de tiosulfat de sodiu 0,1 mol/litru (4.4) până când soluția devine aproape incoloră, apoi se adaugă câțiva ml soluție de amidon (4.5) ca indicator și se continuă titrarea până la dispariția culorii albastre.

Se efectuează un test de control utilizând 25 ml de apă în loc de 25 ml soluție de zahăr (6.2.2).

7.   Exprimarea rezultatelor

7.1.   Formula și modul de calcul

Din tabelul de mai jos se stabilește (prin interpolare, dacă este necesar) cantitatea de glucoză sau zahăr invertit în mg corespunzând diferenței între valorile a două titrări succesive, exprimate în ml de tiosulfat de sodiu 0,1 mol/litru.

Se exprimă rezultatul în procent (m/m) de zahăr invertit sau D-glucoză în raport cu substanța uscată.

7.2.   Repetabilitate

Diferența între rezultatele celor două determinări ale aceleiași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 0,2 ml.

8.   Notă

Este recomandabilă adăugarea, înainte de acidifiere cu acid sulfuric, a aproximativ 1 ml izopentanol (4.9) pentru evitarea formării spumei.

Tabel de valori în funcție de reactivul Luff-Schoorl

Na2S2O3

0,1 mol/litru

Glucoză, fructoză, zahăr invertit C6H12O6

ml

mg

diferență

1

2,4

 

2

4,8

2,4

3

7,2

2,4

4

9,7

2,5

5

12,2

2,5

6

14,7

2,5

7

17,2

2,5

8

19,8

2,6

9

22,4

2,6

10

25,0

2,6

11

27,6

2,6

12

30,3

2,7

13

33,0

2,7

14

35,7

2,7

15

38,5

2,8

16

41,3

2,8

17

44,2

2,9

18

47,1

2,9

19

50,0

2,9

20

53,0

3,0

21

56,0

3,0

22

59,1

3,1

23

62,2

3,1

METODA 7

DETERMINAREA ZAHARURILOR REDUCĂTOARE EXPRIMATE CA ZAHĂR INVERTIT

(Modificarea volumului constant Lane și Eynon)

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea zaharurilor reducătoare, exprimate ca zahăr invertit, din:

zahăr lichid;

zahăr alb lichid;

zahăr lichid invertit;

zahăr alb lichid invertit;

sirop de zahăr invertit;

sirop de zahăr alb invertit.

2.   Definiție

„Zaharuri reducătoare exprimate ca zahăr invertit”: conținutul de zaharuri reducătoare se determină prin metoda descrisă mai jos.

3.   Principiu

Proba se titrează la punctul de fierbere în funcție de un volum specificat din soluția lui Fehling, utilizând albastru de metilen ca indicator intern.

4.   Reactivi

Soluția lui Fehling:

4.1.1.   Soluție A:

Se dizolvă 69,3 g sulfat de cupru II pentahidrat (CuSO4·5H2O) în apă și se completează cu apă până la 1 000 ml.

4.1.2.   Soluție B:

Se dizolvă 346 g tartrat dublu de potasiu și sodiu tetrahidrat (KNaC4H4O6·4H2O) cu 100 g hidroxid de sodiu în apă și se completează cu apă până la 1 000 ml. Soluția limpede trebuie decantată de sedimentele care se pot forma din când în când.

Notă: Aceste două soluții trebuie păstrate în sticle de culoare brună sau portocalie.

4.2.   Soluție de hidroxid de sodiu, 1 mol/litru.

4.3.   Soluție etalon de zahăr invertit: se dizolvă 23,75 g de zaharoză pură în aproximativ 120 ml apă într-un balon gradat de 250 ml la care se adaugă 9 ml acid clorhidric (ζ = 1,16) și se lasă în repaus opt zile la temperatura ambiantă. Se completează soluția cu 250 ml și se verifică finalizarea hidrolizei cu un polarimetru sau zaharimetru într-o eprubetă de 200 mm. Valoarea trebuie să fie următoarea: -11,80 ° ± 0,05 °S (a se vedea punctul 8). Se introduc cu ajutorul pipetei 200 ml din această soluție într-un balon gradat de 2 000 ml. Se diluează cu apă și în timpul agitării (pentru a se evita producerea unei alcalinități locale excesive) se adaugă 71,4 ml soluție hidroxid de sodiu (1 mol/litru) (4.2) în care s-au dizolvat 4 g acid benzoic. Se completează cu apă până la 2 000 ml pentru a se obține o soluție de zahăr invertit 1 g/100 ml. pH-ul soluției trebuie să fie aproximativ 3.

Această soluție concentrată stabilă ar trebui diluată chiar înainte de utilizare.

Pentru obținerea unei soluții de zahăr invertit de 0,25 g/100 ml se umple un balon gradat de 250 ml până la reper cu o soluție invertită de 1 g/100 ml la 20 °C. Se spală conținutul balonului și se varsă într-un balon gradat de 1 000 ml și se diluează din nou până la reper cu apă la 20 °C.

4.4.   Soluție de albastru de metilen 1 g/100 ml.

5.   Aparatură

5.1.   Baloane de fierbere cu gâtul îngust, 500 ml.

5.2.   Biuretă de 50 ml cu robinet, gradată la 0,05 ml.

5.3.   Pipete gradate la 20, 25 și 50 ml.

5.4.   Baloane gradate cu un reper de 250, 1 000 și 2 000 ml.

5.5.   Un dispozitiv de încălzire care permite menținerea fierberii conform condițiilor descrise la punctul 6.1, permițând observarea modificării culorii la punctul final fără a necesita îndepărtarea balonului de fierbere (5.1) de la sursa de căldură.

5.6.   Cronometru, cu o precizie de minimum 1 secundă.

6.   Mod de operare

6.1.   Standardizarea soluției lui Fehling

6.1.1.   Se introduc cu pipeta 50 ml soluție B (4.1.2) și apoi 50 ml soluție A (4.1.1) într-un pahar de laborator curat și se amestecă bine.

6.1.2.   Se clătește biureta și se umple cu 0,25 % (0,25 g/100 ml) soluție etalon de zahăr invertit (4.3).

6.1.3.   Se introduce cu pipeta o parte alicotă de 20 ml amestec de soluții A și B (6.1.1) într-un balon de fierbere de 500 ml (5.1). Se adaugă 15 ml de apă în balon. Se varsă din biuretă 39 ml soluție de zahăr invertit, se adaugă o cantitate mică de granule de piatră ponce și se amestecă conținutul balonului agitând ușor.

6.1.4.   Se încălzesc balonul și conținutul până la fierbere și se lasă să fiarbă exact două minute; balonul nu trebuie îndepărtat de la sursa de căldură până la finalul operației și nici fierberea nu trebuie oprită.

Se adaugă trei sau patru picături de soluție de albastru de metilen (4.4) la finalul celor două-trei minute din perioada de fierbere: soluția trebuie să aibă o culoare albastră definită.

6.1.5.   Se continuă standardizarea vărsând din biuretă o soluție etalon de zahăr invertit în picături mici, inițial de 0,2 ml; apoi de 0,1 ml și în final în picături până se atinge punctul final, adică până la dispariția culorii roșiatice asociate unei suspensii de oxid de cupru I.

6.1.6.   Punctul final trebuie atins după trei minute de la începerea fierberii soluției. Titrul final, V0, se va situa între 39 și 41 ml. Dacă V0 depășește aceste limite, se ajustează concentrația de cupru a soluției A (4.1.1) și se repetă procesul de standardizare.

6.2.   Prepararea probei

Proba trebuie concentrată astfel încât să conțină între 250 și 400 mg de zaharuri invertite la 100 ml.

6.3.   Test preliminar

6.3.1.   Trebuie efectuat un test preliminar astfel încât cantitatea de apă care trebuie adăugată la 20 ml amestec de soluții A și B să fie suficientă pentru obținerea volumului final de 75 ml după titrare.

Se efectuează aceeași procedură descrisă la punctul 6.1.4, cu condiția ca proba să fie utilizată în locul soluției etalon de zahăr invertit, de exemplu, se introduc 25 ml de probă din biuretă în balon, se adaugă 15 ml apă și soluția se lasă să fiarbă exact două minute, apoi se titrează până ce se atinge punctul final conform punctului 6.1.5.

6.3.2.   Dacă persistă culoarea roșiatică după adăugarea soluției de albastru de metilen, proba devine prea concentrată. În acest caz, se abandonează testul și se începe unul nou, utilizând o probă mai puțin concentrată.

Dacă sunt necesari mai mult de 50 ml soluție de analizat pentru obținerea culorii roșiatice, trebuie utilizată o soluție mai concentrată.

Se calculează cantitatea de apă care trebuie adăugată scăzând din 75 ml volumele de soluție Fehling amestecate (20 ml) și cele de probă.

6.4.   Analiza finală a probei

6.4.1.   Se introduc, cu ajutorul unei pipete, într-un balon de fierbere, 20 ml soluție Fehling amestecată și o cantitate de apă determinată conform punctului 6.3.

6.4.2.   Se adaugă din biuretă titrul observat al probei (conform punctului 6.3), mai puțin 1 ml. Se adaugă câteva granule de piatră ponce, se amestecă conținutul balonului prin agitare, se fierbe balonul și conținutul său și se titrează conform descrierii de la punctul 6.3. Punctul final trebuie atins într-un minut din momentul adăugării soluției de albastru de metilen. Titrul final = V1.

7.   Exprimarea rezultatelor

7.1.   Formula și modul de calcul

Conținutul de zaharuri reducătoare exprimate ca zahăr invertit este dat de următoarea formulă:

% zaharuri reducătoare (exprimate ca zahăr invertit) = Formula

unde:

C

=

concentrația probei exprimată în g per 100 ml;

V0

=

volumul exprimat în ml al soluției titrate de zaharuri invertite utilizate în etalonare;

V1

=

volumul exprimat în ml al soluției de probă utilizată pentru analiza precisă descrisă la punctul 6.4.2;

f

=

factorul de corecție utilizat la stabilirea concentrației de zaharoză din soluția de probă. Valorile sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Zaharoză

(g în amestecul la fierbere)

Factorul de corecție f

0

1,000

0,5

0,982

1,0

0,971

1,5

0,962

2,0

0,954

2,5

0,946

3,0

0,939

3,5

0,932

4,0

0,926

4,5

0,920

5,0

0,915

5,5

0,910

6,0

0,904

6,5

0,898

7,0

0,893

7,5

0,888

8,0

0,883

8,5

0,878

9,0

0,874

9,5

0,869

10,0

0,864

Corecțiile pentru diferite conținuturi de zaharoză din soluția probă pot fi calculate din tabel prin interpolare.

Notă: Concentrația aproximativă de zaharoză poate fi determinată prin scăderea concentrației de solide dizolvate datorită zahărului invertit (se estimează pentru acest calcul că f = 1) din concentrația totală de solide dizolvate, exprimată ca zaharoză, obținută din indicele de refracție al soluției cu ajutorul metodei 3.

7.2.   Repetabilitate

Diferența între rezultatele celor două determinări ale aceleiași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 1,0 % din media lor aritmetică.

8.   Notă

Pentru transformarea °S în grade polarimetrice de arc, se împarte la 2,889 (tuburi cu precizia de 200 mm; sursa de lumină constă dintr-o lampă cu vapori de sodiu; aparatul trebuie instalat într-o încăpere unde temperatura trebuie menținută în jur de 20 °C).

METODA 8

DETERMINAREA ECHIVALENTULUI ÎN DEXTROZĂ

(Constanta Lane și Eynon)

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea echivalentului în dextroză din:

sirop de glucoză;

sirop de glucoză concentrat;

dextroză monohidratată;

dextroză anhidră.

2.   Definiție

2.1.   „Puterea de reducere”: conținutul de zaharuri reducătoare exprimate ca dextroză anhidră (D-glucoză) și calculate în procent din masa probei se obține prin metoda descrisă mai jos.

2.2.   „Echivalent în dextroză”: puterea reducătoare calculată în procent raportat la masa substanței uscate.

3.   Principiu

Soluția de analizat se titrează la punctul de fierbere în raport cu un volum determinat de soluție Fehling, utilizând albastru de metilen ca indicator intern.

4.   Reactivi

4.1.   Soluția Fehling:

4.1.1.   Soluție A:

Se dizolvă 69,3 g sulfat de cupru II pentahidrat (CuSO4 ·5H2O) în apă și se completează cu apă până la 1 000 ml într-un balon gradat.

4.1.2.   Soluție B:

Se dizolvă 346 g tartrat dublu de potasiu și sodiu tetrahidrat (KNaC4H4O6·4H2O) cu 100 g hidroxid de sodiu în apă și se completează cu apă până la 1 000 ml. Soluția limpede trebuie decantată de toate sedimentele care se pot forma din când în când.

Notă: Cele două soluții (4.1.1 și 4.1.2) trebuie conservate în sticle de culoare brună sau portocalie.

4.1.3.   Prepararea soluției Fehling

Se introduc cu pipeta 50 ml soluție B (4.1.2) și apoi 50 ml soluție A (4.1.1) într-un pahar de laborator curat și se amestecă bine.

Notă: Soluția Fehling nu se conservă, ci se împrospătează zilnic și se etalonează conform punctului 6.1.

4.2.   Dextroză anhidră (D-glucoză) (C6H12O6)

Înainte de utilizare, produsul se va usca într-un cuptor în vid timp de patru ore la 100 ± 1 °C sau mai puțin, și la o presiune internă de aproximativ 10 kPa (103 mbar).

4.3.   Soluție etalon de dextroză, 0,600 g/100 ml

Se cântăresc cu o precizie de 0,1 mg 0,6 g dextroză anhidră (4.2), se dizolvă în apă, se transferă soluția cantitativ într-un balon gradat de 100 ml (5.4), se diluează până la reper și se amestecă.

Soluția trebuie să fie proaspăt preparată în fiecare zi de utilizare.

4.4.   Soluție albastru de metilen, 0,1 g/100 ml.

Se dizolvă 0,1 g albastru de metilen în 100 ml apă.

5.   Aparatură

5.1.   Baloane de fierbere cu gâtul îngust, 250 ml.

5.2.   Biuretă de 50 ml cu robinet, gradată la 0,05 ml.

5.3.   Pipete gradate de 25 și 50 ml.

5.4.   Baloane gradate de 100 ml și 500 ml.

5.5.   Un dispozitiv de încălzire care permite menținerea fierberii conform condițiilor descrise la punctul 6.1, permițând observarea modificării culorii la punctul final fără necesitatea îndepărtării balonului de fierbere (5.1) de la sursa de căldură (a se vedea punctul 6.1, nota 3).

5.6.   Cronometru, cu o precizie de minimum 1 secundă.

6.   Mod de operare

6.1.   Etalonarea soluției Fehling

6.1.1.   Se introduc cu ajutorul unei pipete 25 ml soluție Fehling (4.1.3) într-un balon de fierbere curat și uscat (5.1).

6.1.2.   Se umple biureta (5.2) cu soluție etalon de dextroză (4.3) și se reglează meniscul la diviziunea zero.

6.1.3.   Se transferă din biuretă în balonul de fierbere (5.1) 18 ml de soluție etalon de dextroză (4.3). Se agită balonul până se amestecă conținutul.

6.1.4.   Se plasează balonul de fierbere pe dispozitivul de încălzire (5.5), în prealabil reglat astfel încât fierberea să înceapă în 120 ± 15 secunde.

Dispozitivul de încălzire nu trebuie reglat pe în timpul întregului proces de titrare (a se vedea nota 1).

6.1.5.   La începerea fierberii, se pornește cronometrul de la zero.

6.1.6.   Se fierbe conținutul balonului timp de 120 secunde urmărind cronometrul.

Se adaugă 1 ml soluție albastru de metilen (4.4) spre finalul acestei perioade.

6.1.7.   După continuarea fierberii timp de 120 secunde (după cronometru), se adaugă soluția etalon de dextroză din biuretă (6.1.2) în balonul de fierbere (5.1) în picături de 0,5 ml până ce dispare culoarea soluției albastru de metilen (a se vedea notele 2 și 3).

Se notează volumul total al soluției etalon de dextroză adăugate, inclusiv adaosul anterior de 0,5 ml picături (X ml).

6.1.8.   Se repetă operațiile de la punctele 6.1.1 și 6.1.2.

6.1.9.   Se introduce din biuretă într-un balon de fierbere (5.1) un volum de soluție etalon de dextroză egal cu (X -0,3) ml.

6.1.10.   Se repetă operațiile de la punctele 6.1.4, 6.1.5 și 6.1.6.

6.1.11.   După continuarea fierberii timp de 120 secunde (după cronometru), se adaugă soluția etalon de dextroză din biuretă în balonul de fierbere (5.1), inițial în 0,2 ml picături și în final picătură cu picătură, până dispare culoarea soluției albastru de metilen.

Spre finalul acestui proces, timpul dintre două adăugări succesive de soluție etalon de dextroză trebuie să fie între 10 și 15 secunde.

Aceste adăugări se efectuează în 60 secunde, astfel încât timpul total de fierbere să nu depășească 180 secunde.

Poate fi necesară o a treia titrare cu un adaos inițial de soluție etalon de dextroză (6.1.9) în cantitate puțin mai mare și stabilită în mod corespunzător pentru obținerea rezultatului dorit.

6.1.12.   Se notează volumul (V0 ml) soluției etalon de dextroză utilizat până la punctul final al titrării (a se vedea nota 4).

6.1.13.   V0 trebuie să aibă valoarea cuprinsă între 19 și 21 ml soluție etalon de dextroză (4.3).

Dacă V0 depășește aceste limite, se stabilește concentrația soluției Fehling A (4.1.1) în mod corespunzător și se repetă procesul de titrare.

6.1.14.   Pentru titrarea zilnică a soluției Fehling, dat fiind că volumul V0 se cunoaște cu precizie, este necesară o singură titrare, utilizând un adaos inițial de (V0 – 0,5) ml soluție etalon de dextroză.

Nota 1: Este necesar ca, odată începută fierberea, degajarea vaporilor să fie vie și continuă în timpul întregului proces de titrare, ceea ce permite evitarea pe cât posibil a pătrunderii aerului în balonul de titrare având drept consecință reoxidarea conținutului său.

Nota 2: Trecerea culorii albastru de metilen în altă culoare este mai ușor de observat în straturile superioare și în meniscul conținutului balonului de titrare, care sunt relativ fără precipitat de oxid de cupru I roșu. Trecerea din această culoare este mai vizibilă la lumină indirectă. Este utilă plasarea unui ecran alb în spatele balonului de titrare.

Nota 3: Biureta gradată trebuie izolată cât mai mult posibil de sursa de căldură în timpul procesului de determinare.

Nota 4: Având în vedere că întotdeauna trebuie ținut cont de factorul individual, fiecare operator va efectua propria titrare de standardizare și va utiliza propria valoare V0 în calcul (7.1).

6.2.   Examinarea preliminară a probei preparate

6.2.1.   Cu excepția cazului în care puterea reducătoare (2.1) a probei preparate se cunoaște cu aproximație, este necesară efectuarea unei operații preliminare în vederea obținerii valorii sale aproximative pentru calcularea masei părții de probă (6.3).

Această operație se efectuează după cum urmează:

6.2.2.   Se prepară o soluție de 2 % m/v, „Z” având o valoare estimativă.

6.2.3.   Se repetă operația de la punctul 6.1.2, utilizând soluția probă (6.2.2) în locul soluției etalon de dextroză.

6.2.4.   Se repetă operația de la punctul 6.1.1.

6.2.5.   Se repetă operația de la punctul 6.1.3, utilizând 10 ml soluție de probă în loc de 18 ml soluție etalon de dextroză.

6.2.6.   Se repetă operația de la punctul 6.1.4.

6.2.7.   Se încălzește conținutul balonului până la fierbere. Se adaugă 1 ml soluție albastru de metilen (4.4).

6.2.8.   Imediat după începerea fierberii, se pornește cronometrul (5.6) de la zero și se începe adăugarea unui ml de soluție probă la intervale de aproximativ 10 secunde din biuretă în balon până la dispariția culorii de albastru de metilen.

Se notează volumul total al soluției probă adăugate, inclusiv adaosul anterior (Y ml).

6.2.9.   „Y” nu trebuie să depășească 50 ml. Dacă depășește valoarea respectivă, se mărește concentrația soluției probă și se repetă procesul de titrare.

6.2.10.   Puterea reducătoare aproximativă a probei preparate, exprimată în procent raportat la masă, este dată de următoarea formulă:

Formula

6.3.   Proba

Se cântărește cu o precizie de 0,1 mg o cantitate de probă preparată (mg) care conține între 2,85 și 3,15 g zaharuri reducătoare, exprimate ca dextroză anhidră (D-glucoză), utilizând în calcul fie cifra aproximativ cunoscută pentru puterea reducătoare (2.1), fie cifra aproximativă obținută la punctul 6.2.10.

6.4.   Soluția probei

Se dizolvă proba în apă și se completează cu apă până la 500 ml într-un balon gradat.

6.5.   Determinare

6.5.1.   Se repetă operația de la punctul 6.1.1.

6.5.2.   Se umple biureta (5.2) cu soluția probă (6.4) și se reglează meniscul până la diviziunea zero.

6.5.3.   Se introduc 18,5 ml probă din biuretă în balonul de fierbere. Se agită balonul pentru amestecarea conținutului.

6.5.4.   Se repetă operația de la punctul 6.1.4.

6.5.5.   Se repetă operația de la punctul 6.1.5.

6.5.6.   Se repetă operația de la punctul 6.1.6.

6.5.7.   Se repetă operația de la punctul 6.1.7, utilizând proba în locul soluției etalon de dextroză.

6.5.8.   Se repetă operația de la punctul 6.1.8.

6.5.9.   Se repetă operația de la punctul 6.1.9, utilizând proba în locul soluției etalon de dextroză.

6.5.10.   Se repetă operația de la punctul 6.1.10.

6.5.11.   Se repetă operația de la punctul 6.1.11, utilizând proba în locul soluției etalon de dextroză.

6.5.12.   Se notează volumul (V1) probei utilizate până la punctul final al titrării.

6.5.13.   V1 trebuie să aibă valorile cuprinse între 19 și 21 ml soluție probă.

Dacă V1 depășește aceste limite, se stabilește concentrația probei în mod corespunzător și se repetă operațiile de la punctele 6.5.1 - 6.5.12.

6.5.14.   Se efectuează două determinări ale aceleiași probe.

6.6.   Conținutul de substanță uscată

Se determină conținutul de substanță uscată al probei utilizând metoda 2.

7.   Prezentarea rezultatelor

7.1.   Formula și modul de calcul

7.1.1.   Puterea reducătoare

Puterea reducătoare, exprimată în procente în raport cu masa probei, este dată de următoarea formulă:

Formula

unde:

V0

=

volumul exprimat în ml al soluției etalon de dextroză (4.3) utilizate în titrarea de standardizare (6.1);

V1

=

volumul exprimat în ml al soluției probă utilizată în titrare (6.5);

M

=

masa exprimată în grame a părții de probă (6.3) utilizată în formarea unei soluții de 500 ml.

7.1.2.   Echivalent în dextroză

Echivalentul în dextroză, calculat în procente în raport cu masa substanței uscate din proba preparată, este dat de următoarea formulă:

Formula

unde:

PR

=

puterea reducătoare, calculată în procente în raport cu masa probei preparate (7.1.1);

D

=

conținutul de substanță uscată al probei preparate, exprimat în procente în raport cu masa.

7.1.3.   Se ia ca rezultat media aritmetică a două determinări succesive astfel încât să fie satisfăcătoare cerințele privind repetabilitatea (7.2).

7.2.   Repetabilitate

Diferența între rezultatele celor două determinări ale aceleiași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 1,0 % din media lor aritmetică.

METODA 9

DETERMINAREA CENUȘII SULFATATE

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea conținutului de cenușă sulfatată din:

sirop de glucoză;

sirop de glucoză concentrat;

dextroză monohidratată;

dextroză anhidră.

2.   Definiție

„Conținutul de cenușă sulfatată”: conținutul de cenușă sulfatată se determină prin aplicarea metodei de mai jos.

3.   Principiu

Masa reziduală a probei se determină în mediu oxidant după incinerare la 525 °C în prezența acidului sulfuric și se exprimă în procente de masă.

4.   Reactivi

4.1.   Acid sulfuric, soluție diluată: se adaugă încet și cu precauție 100 ml acid sulfuric concentrat (densitate la 20 °C = 1,84 g/ml; 96 % m/m) la 300 ml apă prin agitare și răcire.

5.   Aparatură

5.1.   Cuptor electric cu retortă, prevăzut cu un pirometru și capabil să funcționeze la o temperatură de 525 ± 25 °C.

5.2.   Balanță analitică cu o precizie de 0,1 mg.

5.3.   Creuzete de incinerare din platină sau cuarț cu un volum corespunzător.

5.4.   Desicator, conținând gel de siliciu proaspăt activat sau un deshidratant echivalent cu un indicator de umiditate.

6.   Mod de operare

Se încălzește un creuzet (5.3) la temperatura de incinerare, se răcește într-un desicator și se cântărește. Se măsoară, cu o precizie de 0,1 mg, 5 g sirop de glucoză sau sirop de glucoză concentrat sau aproximativ 10 g dextroză monohidratată sau anhidră în creuzet.

Se adaugă 5 ml soluție de acid sulfuric (4.1) (a se vedea nota 8.1) și se încălzește cu grijă proba din creuzet la o flacără sau pe o placă fierbinte până se carbonizează complet. Acest proces de carbonizare, în cursul căruia vaporii sunt eliminați prin ardere din probă (a se vedea punctul 8.2), trebuie efectuat într-o hotă de tiraj.

Se introduce creuzetul (5.3) în cuptorul cu retortă (5.1) încălzit la 525 ± 25 °C, până se obține cenușa sulfatată. În mod normal sunt necesare două ore pentru efectuarea operației (a se vedea punctul 8.3).

Se lasă proba la răcit într-un desicator (5.4) timp de 30 minute și apoi se cântărește.

7.   Exprimarea rezultatelor

7.1.   Formula și modul de calcul

Conținutul de cenușă sulfatată, exprimat în procente din masa probei, este dat de următoarea formulă:

Formula

unde:

m1

=

masa cenușii sulfatate, exprimată în grame;

m0

=

masa probei, exprimată în grame.

7.2.   Repetabilitate

Diferența între rezultatele celor două determinări ale aceleiași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 2,0 % din media lor aritmetică.

8.   Note

8.1.   Acidul sulfuric se adaugă în cantități mici pentru prevenirea formării spumei în mod excesiv.

8.2.   Trebuie luate măsuri de precauție în timpul primei carbonizări, pentru prevenirea pierderilor de probă sau a cenușii prin umflarea excesivă a masei probei.

8.3.   Dacă este dificilă transformarea în totalitate a probei în cenușă (de exemplu, rămân particule negre), trebuie îndepărtat creuzetul din cuptorul cu retortă și reziduul umezit, după răcire, cu câteva picături de apă, înainte de a fi reintrodus în cuptor.

METODA 10

DETERMINAREA POLARIZAȚIEI

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea polarizației din:

zahăr semi-alb;

zahăr sau zahăr alb;

zahăr alb rafinat.

2.   Definiție

Polarizația reprezintă rotația planului de lumină polarizată printr-o soluție de zahăr care conține 26 g zahăr per 100 ml aflată într-o eprubetă de 200 mm lungime.

3.   Principiu

Polarizația se determină cu ajutorul zaharimetrului sau al polarimetrului, conform condițiilor descrise în metoda de mai jos.

4.   Reactivi

4.1.   Agent de limpezire: soluție de acetat de plumb bazic.

Se adaugă 560 g acetat de plumb bazic uscat la aproximativ 1 000 ml apă proaspăt fiartă. Se fierbe amestecul timp de 30 minute și apoi se lasă în repaus peste noapte.

Se decantează lichidul de deasupra și se diluează cu apă proaspăt fiartă pentru obținerea unei soluții cu o densitate de 1,25 g/ml la 20 °C.

Se ferește soluția de contactul cu aerul.

4.2.   Eter dietilic

5.   Aparatură

5.1.   Zaharimetru gradat pentru greutate normală de 26 g zaharoză sau polarimetru

Acest aparat trebuie instalat într-o încăpere unde temperatura trebuie menținută în jur de 20 °C. Se etalonează aparatul cu ajutorul unor plăci etalon de cuarț.

5.2.   Sursa de lumină, constând dintr-o lampă cu vapori de sodiu.

5.3.   Tuburi de precizie pentru polarimetru cu lungimea de 200 mm și eroare care să nu depășească ± 0,02 mm.

5.4.   Balanță analitică cu o precizie de 0,1 mg.

5.5.   Baloane gradate cu închidere și cu o capacitate de 100 ml calibrate individual. Baloanele a căror capacitate reală se situează între 100 ± 0,01 ml pot fi utilizate fără corecție. Baloanele a căror capacitate se situează în afara acestor limite trebuie utilizate printr-o corecție corespunzătoare pentru ajustarea capacității până la 100 ml.

5.6.   Baie de apă prevăzută cu un termostat reglat la 20 ± 0,1 °C.

6.   Mod de operare

6.1.   Prepararea soluției

Se cântăresc 26 ± 0,002 g probă cât mai repede posibil și se transferă cantitativ într-un balon gradat de 100 ml (5.5) cu aproximativ 60 ml apă.

Se dizolvă prin agitare fără a se încălzi.

Dacă este necesară limpezirea, se adaugă 0,5 ml reactiv acetat de plumb (4.1).

Se amestecă soluția rotind balonul și se spală pereții balonului aducând volumul la aproximativ 10 mm sub reperul de etalonare.

Se introduce balonul în baia de apă controlată (5.6) la o temperatură de 20 ± 0,1 °C până ce temperatura soluției de zahăr devine constantă.

Se elimină bulele care se formează la suprafața lichidului cu o picătură de eter dietilic (4.2).

Se completează cu apă până la reper.

Se amestecă cu atenție răsturnând balonul de cel puțin trei ori.

Se lasă în repaus timp de cinci minute.

6.2.   Polarizare

Se menține temperatura de 20 ± 0,1 °C pentru toate operațiile ulterioare.

6.2.1.   Se verifică dacă aparatul este la punctul zero.

6.2.2.   Se filtrează soluția printr-o hârtie de filtru. Se elimină primii 10 ml de filtrat. Se adună următorii 50 ml de filtrat.

6.2.3.   Se spală tubul polarimetric clătind de două ori cu soluția probă care trebuie examinată (6.2.2).

6.2.4.   Se umple tubul cu atenție cu soluția de zaharoză care trebuie examinată la 20 ± 0,1 °C.

Se elimină toate bulele de aer în momentul în care obturatorul glisează. Se introduce tubul plin în jgheabul susținător al aparatului.

6.2.5.   Se citește rotația în jur de 0,05 °S sau 0,02 grade unghiulare. Se efectuează cinci determinări. Se calculează media celor cinci determinări.

7.   Exprimarea rezultatelor

7.1.   Formula și modul de calcul

Rezultatele se exprimă în grade S cu o precizie de 0,1 °S. Transformarea gradelor polarimetrice în grade zaharimetrice se realizează cu ajutorul următoarei formule:

Formula

7.2.   Repetabilitate

Diferența între rezultatele celor două determinări ale aceleași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 0,1 °S.


(1)  Valorile n din tabelele prezente sunt calculate din ecuația determinată de K. Rosenhauer pentru ICUMSA, programate și calculate de Frank G. Carpenter din cadrul UDSA și publicate în Sugar J. 33, 15-22 (Iunie 1970). Indicele de refracție a fost măsurat la 20 °C cu banda 0 de Na. Brix (% zaharoză per greutate) s-a obținut prin cântărire la 20 °C în aer la presiunea de 760 Torr (mm Hg) și umiditatea relativă de 50 %. Înlocuiește tabelul anterior, 47.012, ediția a 11-a, extras din Intern. Sugar J. 39, 22 (1937).


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

59


31979L0831


L 259/10

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 18 septembrie 1979

de efectuare a celei de-a șasea modificări a Directivei 67/548/CEE privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase

(79/831/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene și, în special, articolul 100 al acestuia,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Adunării (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

întrucât, pentru a proteja oamenii și mediul împotriva riscurilor potențiale care pot apărea în urma introducerii pe piață a unor substanțe noi, este necesar să se stabilească măsuri adecvate și în special să se pună accentul pe recomandările prevăzute în Directiva 67/548/CEE a Consiliului din 27 iunie 1967 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (3), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 75/409/CEE (4);

întrucât este necesar pentru aceste motive să se modifice Directiva 67/548/CEE care prevede clasificarea, ambalarea și etichetarea adecvată a substanțelor periculoase, asigurând astfel în acest moment protecția populației și în principal a muncitorilor care folosesc astfel de substanțe;

întrucât pentru a controla efectele asupra oamenilor și a mediului se recomandă ca orice substanță nouă introdusă pe piață să facă obiectul unui studiu prealabil întreprins de către producător sau importator și al unei notificări către autoritățile competente prin care să se transmită în mod obligatoriu anumite informații; întrucât este important să se urmărească îndeaproape evoluția și utilizarea substanțelor noi introduse pe piață, iar pentru realizarea acestui lucru este necesar să se instituie un sistem care să permită înregistrarea tuturor substanțelor noi;

întrucât pentru aplicarea corectă a directivei este necesar să se întocmească, în plus, un inventar al substanțelor de pe piața comunitară până la 18 septembrie 1981;

întrucât este necesar să se prevadă măsuri care să permită introducerea unei proceduri de notificare la nivelul unui stat membru care să fie valabilă și pentru Comunitate; întrucât este necesar să se prevadă, în plus, că măsurile referitoare la clasificarea și etichetarea substanțelor pot fi stabilite la nivel comunitar;

întrucât este necesar să se introducă măsuri pentru ambalarea și etichetarea provizorie a substanțelor periculoase care nu sunt incluse încă în anexa I la Directiva 67/548/CEE;

întrucât este necesar ca recomandările de prudență să devină obligatorii;

întrucât articolul 2 din directiva menționată anterior clasifică substanțe și preparate în toxice, nocive, corozive sau iritante prin folosirea definițiilor generale; întrucât experiența arată că este necesar să se îmbunătățească această clasificare; întrucât în absența, pentru moment, a specificațiilor necesare pentru încadrarea în aceste clase, este oportun să se prevadă criterii precise pentru clasificare; întrucât articolul 3 din directivă prevede în plus realizarea unei evaluări a pericolului pentru mediu și este, de aceea, necesar să se enumere anumite caracteristici și parametri de evaluare și să se stabilească un program de studiu etapizat,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Articolele 1-8 din Directiva 67/548/CEE se înlocuiesc cu următoarele articole:

„Articolul 1

(1)   Scopul prezentei directive este de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre privind:

(a)

notificarea substanțelor;

(b)

clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase pentru om și mediu,

care sunt introduse pe piață în statele membre.

(2)   Prezenta directivă nu se aplică dispozițiilor referitoare la:

(a)

produse medicamentoase, narcotice și substanțe radioactive;

(b)

transportul feroviar, rutier, pe căi navigabile interioare, maritim sau aerian al substanțelor periculoase;

(c)

alimente sau furaje;

(d)

substanțe sub formă de deșeuri, conform Directivei 75/442/CEE a Consiliului din 15 iulie 1975 privind deșeurile (5) și Directivei 78/319/CEE a Consiliului din 20 martie 1978 privind deșeurile toxice și periculoase (6);

(e)

substanțe în tranzit care sunt sub supraveghere vamală, cu condiția ca ele să nu sufere nici o transformare sau prelucrare.

(3)   Articolele 15, 16 și 17 nu se aplică dispozițiilor ce reglementează:

(a)

recipiente care conțin gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune, cu excepția aerosolilor care respectă cerințele Directivei 75/324/CEE a Consiliului din 20 mai 1975 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la generatoarele de aerosoli (7);

(b)

muniții și explozivi introduși pe piață în vederea producerii unui efect practic prin explozie sau efect pirotehnic.

(4)   Articolele 5, 6 și 7, în măsura în care se referă la notificare, nu se aplică:

(a)

până la șase luni de la publicarea inventarului menționat la articolul 13 alineatul (1), în cazul substanțelor introduse pe piață înainte de 18 septembrie 1981;

șase luni de la publicarea inventarului menționat la articolul 13 alineatul (1), în cazul substanțelor prevăzute în acest inventar;

(b)

pesticidelor și îngrășămintelor, în măsura în care acestea fac obiectul procedurilor de aprobare care sunt cel puțin echivalente sau procedurilor de notificare ale Comunității sau procedurilor care nu sunt încă armonizate;

(c)

substanțelor care fac deja obiectul unor testări similare și unor cerințe de notificare în conformitate cu directivele existente.

Articolul 2

(1)   În sensul prezentei directive, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:

(a)

«substanțe»: elemente chimice și compușii lor în stare naturală sau obținuți printr-un proces de producție, inclusiv orice aditiv necesar în scopul introducerii lor pe piață;

(b)

«preparate»: amestecurile sau soluțiile de două sau mai multe substanțe;

(c)

«mediu»: apa, aerul și pământul și relațiile dintre acestea, precum și relațiile dintre acestea și orice organism viu;

(d)

«notificare»: documentele prin care producătorul sau orice altă persoană stabilită în Comunitate care introduce pe piață o substanță ca atare sau înglobată într-un preparat prezintă informațiile cerute autorității competente a unui stat membru. Această persoană este denumită în continuare «notificator»;

(e)

«introducere pe piață»: furnizarea sau punerea la dispoziția unor terțe părți.

Importul pe teritoriul vamal al Comunității este considerat ca introducere pe piață, în sensul prezentei directive.

(2)   Următoarele substanțe și preparate sunt «periculoase» în înțelesul prezentei directive:

(a)

explozive:

substanțele și preparatele care pot exploda sub efectul flăcării sau care sunt mai sensibile la șocuri sau fricțiuni decât dinitrobenzenul;

(b)

oxidante:

substanțele și preparatele care generează o reacție puternic exotermică când intră în contact cu alte substanțe, în special cu substanțele inflamabile;

(c)

extrem de inflamabile:

substanțele lichide și preparatele care au un punct de aprindere mai mic de 0 °C și un punct de fierbere mai mic sau egal cu 35 °C;

(d)

foarte inflamabile:

substanțele și preparatele care se pot încălzi și în final se pot aprinde în contact cu aerul la temperatura ambiantă, fără aport de energie sau

substanțele și preparatele solide care se pot aprinde cu ușurință după un scurt contact cu o sursă de aprindere și care continuă să ardă sau să se consume și după îndepărtarea sursei de aprindere sau

substanțele și preparatele lichide care au punctul de aprindere sub 21 °C sau

substanțele și preparatele gazoase care se inflamează în aer la presiune normală sau

substanțele și preparatele care, în contact cu apa sau aerul umed, emană gaze foarte inflamabile, în cantități periculoase;

(e)

inflamabile:

substanțele și preparatele lichide care au un punct de aprindere egal sau mai mare de 21 °C și mai mic sau egal cu 55 °C;

(f)

foarte toxice:

substanțele și preparatele care, prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată, pot provoca afecțiuni extrem de grave, acute sau cronice ale sănătății și chiar moartea;

(g)

toxice:

substanțele și preparatele care, prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată, pot provoca afecțiuni grave, acute sau cronice ale sănătății și chiar moartea;

(h)

nocive:

substanțele și preparatele care, prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată, pot prezenta riscuri limitate pentru sănătate;

(i)

corozive:

substanțele și preparatele care, în contact cu țesuturi vii, pot exercita o acțiune distructivă asupra acestora din urmă;

(j)

iritante:

substanțele și preparatele necorozive care, prin contact imediat, prelungit sau repetat cu pielea sau cu mucoasa, pot provoca o reacție inflamatorie;

(k)

periculoase pentru mediu:

substanțele și preparatele a căror folosire prezintă sau poate prezenta riscuri imediate sau întârziate pentru mediu;

(l)

cancerigene:

substanțele sau preparatele care, prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată, pot produce cancer la om sau pot crește incidența lui;

(m)

teratogene;

(n)

mutagene.

Articolul 3

(1)   Proprietățile fizico-chimice ale substanțelor și preparatelor sunt determinate în conformitate cu metodele prevăzute în anexa V (A); toxicitatea lor este determinată în conformitate cu metodele prevăzute în anexa V (B) și ecotoxicitatea lor în conformitate cu cele prevăzute în anexa V (C).

(2)   Riscul real sau potențial asupra mediului este evaluat conform caracteristicilor menționate în anexele VII și VIII, pe baza parametrilor existenți recunoscuți internațional.

(3)   Principiile generale de clasificare și etichetare ale substanțelor și preparatelor sunt aplicate conform criteriilor din anexa VI, cu excepția cazurilor în care cerințe contrare pentru preparate periculoase sunt specificate în directive individuale.

Articolul 4

(1)   Clasificarea substanțelor periculoase în conformitate cu gradul de risc și cu natura specifică a riscului implicat se bazează pe categoriile stabilite la articolul 2 alineatul (2). Pentru categoriile de la literele (a)-(j), substanțele sunt clasificate în conformitate cu cel mai mare grad de risc, în conformitate cu articolul 16 alineatul (4).

(2)   Dacă este cazul, pentru substanțele periculoase enumerate în anexa I se stabilește un indice care să permită evaluarea riscului pentru sănătate al preparatelor acestora. Acest indice se stabilește în conformitate cu criteriile stabilite printr-o directivă ulterioară a Consiliului.

Articolul 5

(1)   Fără a aduce atingere articolului 8, statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că substanțele nu pot fi introduse pe piață, ca atare sau în preparate, decât în cazul în care substanțele sunt:

notificate autorității competente a unuia dintre statele membre, în conformitate cu prezenta directivă;

ambalate și etichetate în conformitate cu articolele 15-18 și cu criteriile din anexa VI și în conformitate cu rezultatele testelor prevăzute la articolul 6.

(2)   Măsurile menționate la alineatul (1) a doua liniuță se aplică până când substanța este introdusă pe lista din anexa I sau până când se ia decizia să nu fie introdusă pe listă, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 21.

Substanțele periculoase care nu sunt incluse încă în anexa I, dar sunt incluse pe lista menționată la articolul 13 alineatul (1) sau sunt deja pe piață înainte de 18 septembrie 1981, în măsura în care producătorul, indiferent dacă este sau nu este stabilit în Comunitate, cunoaște în mod rezonabil proprietățile lor periculoase, trebuie să fie ambalate și etichetate provizoriu de către producător sau reprezentantul său în conformitate cu normele stabilite la articolele 15-18 și cu criteriile din anexa VI.

Articolul 6

(1)   Fără a aduce atingere articolului 1 alineatul (4) și articolului 8 alineatul (1), orice producător sau importator în Comunitate al unei substanțe, în sensul prezentei directive, cu cel puțin 45 de zile înainte ca substanța să fie introdusă pe piață, este obligat să înainteze autorității competente prevăzute la articolul 7 a statului membru în care substanța este produsă sau în care este importată în Comunitate o notificare care să includă:

un dosar tehnic care să furnizeze informațiile necesare pentru evaluarea riscurilor previzibile, imediate sau întârziate, pe care substanța le poate prezenta pentru om și mediu și care să conțină cel puțin informațiile și rezultatele studiilor prevăzute în anexa VII, împreună cu o descriere detaliată și completă a studiilor realizate și a metodelor folosite sau o referință bibliografică la acestea;

o declarație referitoare la efectele nefavorabile ale substanței în condițiile diferitelor utilizări preconizate;

clasificarea și etichetarea propusă a substanței în conformitate cu prezenta directivă;

propuneri de precauții recomandate referitoare la utilizarea în condiții de siguranță a substanței.

(2)   Cu toate acestea, în cazul unei substanțe ce a fost deja notificată, autoritatea competentă poate conveni ca, în ceea ce privește dosarul tehnic, notificatorul substanței să facă trimitere la rezultatele studiilor realizate de unul sau mai mulți notificatori anteriori, cu condiția ca aceștia să își dea acordul în scris.

(3)   În cazul în care o substanță este deja inclusă pe lista din anexa I, notificatorul nu trebuie să prezinte declarația privind efectele defavorabile ale acesteia, clasificarea propusă și propunerile de precauții recomandate referitoare la utilizarea sigură a substanței. În plus, notificatorul nu trebuie să furnizeze informațiile pentru dosarul tehnic prevăzute în anexa VII, cu excepția punctelor 1 și 2 din anexă, în cazul în care substanța a fost declarată inițial cu cel puțin 10 ani înainte.

(4)   Orice notificator al unei substanțe deja notificate trebuie să informeze autoritatea competentă cu privire la:

modificările cantităților anuale sau totale pe care le introduce pe piață, în conformitate cu marja de tonaj stabilită în anexa VII punctul 2.2.1;

noile informații privind efectele substanței asupra omului și mediului despre care se presupune, în mod rezonabil, că are cunoștință;

noile utilizări pentru care substanța este introdusă pe piață (în sensul anexei VII punctul 2.1.2) despre care se presupune, în mod rezonabil, că are cunoștință;

orice schimbare a proprietăților ca rezultat al unei modificări a substanței menționate în anexa VII punctul 1.3.

(5)   Notificatorul trebuie, de asemenea, să informeze autoritatea competentă cu privire la rezultatele studiilor realizate în conformitate cu anexa VIII.

Articolul 7

(1)   Statele membre numesc autoritatea sau autoritățile competente responsabilă (responsabile) de primirea informațiilor prevăzute la articolul 6 și de examinarea conformității acestora cu cerințele directivei, în special:

constatările propuse de notificator asupra oricărui risc previzibil pe care îl poate prezenta substanța;

clasificarea și etichetarea;

propunerile înaintate de notificator privind orice precauție recomandată referitoare la utilizarea sigură.

De asemenea, dacă se demonstrează că este necesar pentru evaluarea riscului pe care îl poate prezenta o anumită substanță, autoritățile competente:

pot solicita mai multe informații și teste de verificare privind substanțele asupra cărora au fost notificate; aceasta poate include, de asemenea, solicitarea informațiilor menționate în anexa VIII mai devreme decât se prevede în anexa respectivă;

pot preleva eșantioanele necesare în scopuri de control;

pot lua măsuri adecvate referitoare la utilizarea sigură a unei substanțe până la introducerea dispozițiilor comunitare.

(2)   Se urmează procedura stabilită la articolul 21 pentru a se confirma sau modifica propunerile privind:

clasificarea;

etichetarea și

măsurile de precauție recomandate prevăzute în anexa VII punctele 2.3, 2.4 și 2.5.

(3)   Statele membre și Comisia se asigură că orice informație privind exploatarea comercială sau fabricarea este păstrată secretă.

Articolul 8

(1)   Substanțele enumerate mai jos se consideră ca fiind notificate în sensul prezentei directive în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:

polimerizați, policondensați și poliaducți cu excepția celor care conțin în formă combinată 2 % sau mai mult din orice monomer ce nu a fost comercializat înainte de 18 septembrie 1981;

substanțe utilizate pentru cercetare și analiză, în măsura în care ele sunt introduse pe piață cu scopul determinării proprietăților lor în conformitate cu prezenta directivă;

substanțe introduse pe piață în scopuri de cercetare sau analiză, în cantități de mai puțin de o tonă pe an de producător sau importator și destinate doar laboratoarelor;

substanțe introduse pe piață în cantități de mai puțin de o tonă pe an de producător cu condiția ca producătorul să anunțe identitatea, data etichetării și cantitatea de substanță autorităților competente ale statelor membre în care substanțele sunt introduse pe piață și să respecte toate condițiile impuse de aceste autorități.

Cu toate acestea, substanțele introduse pe piață în stadiul de cercetare și dezvoltare și care au un număr limitat de clienți înregistrați, în cantități ce se limitează la scopuri de cercetare și dezvoltare, dar care se ridică la mai mult de o tonă pe an de producător, pot beneficia de derogare pentru o perioadă de un an, cu condiția ca producătorul să anunțe identitatea, data etichetării și cantitatea autorităților competente din fiecare stat membru în care are loc producția, cercetarea sau dezvoltarea și să respecte orice condiții privind cercetarea și dezvoltarea impuse de aceste autorități; după această perioadă, substanțele fac obiectul notificării. Producătorul garantează, de asemenea, că substanța sau preparatul în care este încorporată va fi manipulat doar de către personalul clientului, în condiții controlate și nu va fi pus la dispoziția publicului.

(2)   Substanțele menționate la alineatul (1) trebuie, în măsura în care producătorul cunoaște proprietățile lor periculoase, să fie ambalate și etichetate provizoriu de către producător sau reprezentantul său în conformitate cu normele stabilite la articolele 15-18 și cu criteriile impuse în anexa VI.

În cazul în care etichetarea în conformitate cu principiile stabilite la articolul 16 nu este încă posibilă, eticheta trebuie să conțină avertismentul: «Atenție - substanță ce nu a fost încă supusă tuturor testelor».

(3)   Atunci când o substanță de felul celor prevăzute la alineatul (1), etichetată în conformitate cu principiile stabilite la articolul 16, este foarte toxică sau toxică, producătorul sau importatorul unei astfel de substanțe trebuie să transmită autorității competente orice informație adecvată în conformitate cu anexa VII, punctele 2.3, 2.4 și 2.5.

Articolul 9

În cazul în care un stat membru primește dosarul de notificare sau informațiile suplimentare menționate la articolul 6, acesta trimite de îndată Comisiei o copie a dosarului sau un rezumat împreună cu orice comentarii legate de acesta; în cazul detaliilor suplimentare menționate la articolul 7 alineatul (1) și al informațiilor suplimentare sau studiilor prevăzute în anexa VIII, autoritatea competentă informează Comisia despre testele alese, motivele alegerii lor și evaluarea rezultatelor lor.

Articolul 10

(1)   La primirea copiei dosarului de notificare, a rezumatului sau informațiilor suplimentare trimise de un stat membru, Comisia înaintează:

dosarul de notificare sau rezumatul către celelalte state membre;

orice alte informații importante adunate în conformitate cu prezenta directivă tuturor statelor membre.

(2)   Autoritatea competentă a oricărui stat membru poate consulta direct autoritatea competentă care a primit notificarea originală, sau Comisia, asupra detaliilor specifice ale datelor conținute de dosarul cerut în conformitate cu prezenta directivă; ea poate, de asemenea, să sugereze necesitatea de a se cere mai multe teste sau informații. Dacă autoritatea competentă care a primit notificarea originală nu se conformează sugestiilor altor autorități cu privire la informații suplimentare sau modificări în programele de studiu prevăzute în anexa VIII, își expune motivele celorlalte autorități interesate. În cazul în care nu este posibil ca autoritățile interesate să ajungă la un acord și în cazul în care una dintre autorități consideră, pe baza unei motivații circumstanțiate, că pentru protejarea omului și a mediului sunt totuși cu adevărat necesare informații suplimentare sau modificări în programele de studiu, aceasta poate cere Comisiei să ia o decizie conform cu procedura stabilită la articolul 21.

Articolul 11

(1)   În cazul în care notificatorul consideră că este o problemă de confidențialitate, acesta poate indica informațiile prevăzute la articolul 6 pe care el le consideră a fi sensibile din punct de vedere comercial și a căror dezvăluire îi poate aduce atingere din punct de vedere industrial sau comercial, și pe care, prin urmare, dorește să le păstreze secrete față de orice altă persoană decât autoritățile competente și Comisia. În astfel de cazuri trebuie furnizată o justificare completă.

Secretul industrial și comercial nu se aplică:

denumirii comerciale a substanței;

datelor fizico-chimice privind substanța în legătură cu anexa VII punctul 3;

posibilităților de a face substanța inofensivă;

interpretării testelor toxicologice și ecotoxicologice și denumirii organismului responsabil pentru teste;

metodelor și precauțiilor recomandate menționate în anexa VII punctul 2.3 și măsurilor de urgență menționate în anexa VII punctele 2.4 și 2.5.

În cazul în care notificatorul însuși dezvăluie ulterior informații considerate până atunci confidențiale, i se cere să informeze în consecință autoritatea competentă.

(2)   Autoritatea care primește notificarea decide pe propria răspundere ce informații sunt protejate de secretul industrial și comercial în conformitate cu alineatul (1).

(3)   Numele unei substanțe ce apare în lista prevăzută la articolul 13 alineatul (2) poate fi inclus sub formă codată dacă autoritatea competentă căreia i-a fost înaintată notificarea solicită acest lucru din motive legate de confidențialitate pe care le-ar genera publicarea numelui substanței, cu condiția ca substanța să nu fie clasificată ca periculoasă.

O substanță poate fi inclusă în listă sub formă codată pentru o perioadă ce nu depășește trei ani.

(4)   Informațiile confidențiale aduse în atenția Comisiei sau a unui stat membru sunt ținute secrete.

În toate cazurile, astfel de informații

pot fi aduse numai în atenția autorităților ale căror responsabilități sunt menționate la articolul 7 alineatul (1);

pot fi totuși divulgate persoanelor direct implicate în astfel de acțiuni în cazul în care se întreprind acțiuni administrative sau judiciare ce implică sancțiuni, în scopul controlării substanțelor introduse pe piață.

Prezentul articol și articolul 12 nu obligă un stat membru a cărui legislație sau practică administrativă impune limite mai stricte pentru protecția secretului industrial și comercial decât cele stabilite în prezentele articole să furnizeze informații, dacă statul în cauză nu ia măsuri de a se conforma acestor limite mai stricte.

Articolul 12

Datele furnizate în conformitate cu articolele 9 și 10 alineatul (1) pot fi înaintate Comisiei și statelor membre sub formă de rezumat.

În astfel de cazuri și în contextul articolului 10 alineatul (2), autoritățile competente ale unui stat membru și Comisia au acces în orice moment la dosarul de notificare și la informațiile suplimentare.

Articolul 13

(1)   Până la 18 septembrie 1981, Comisia realizează un inventar al substanțelor de pe piața comunitară, în special pe baza informațiilor furnizate de statele membre.

În acest scop, se au în vedere articolul 1 alineatul (4) și articolul 8.

Inventarul conține denumirea chimică a substanței, conform unei nomenclaturi chimice recunoscute pe plan internațional (de preferință IUPAC), numărul CAS și denumirea comună sau abrevierea ISO, dacă are.

(2)   Comisia menține o listă a tuturor substanțelor notificate în conformitate cu prezenta directivă.

(3)   Informațiile și forma în care acestea sunt înregistrate pe listă și în inventar, împreună cu criteriile după care statele membre furnizează Comisiei informații referitoare la inventar, se determină în conformitate cu procedura stabilită la articolul 21.

Articolul 14

Anexa I conține lista substanțelor clasificate în conformitate cu articolul 4 și orice recomandări referitoare la utilizarea în condiții de siguranță.

Articolul 15

(1)   Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că substanțele periculoase nu pot fi introduse pe piață decât în condițiile în care ambalajul lor îndeplinește următoarele cerințe:

(a)

este proiectat și construit astfel încât să împiedice orice pierdere a conținutului; această cerință nu se aplică în cazul în care sunt prevăzute mecanisme speciale de siguranță;

(b)

materialele din care sunt realizate ambalajul și sistemele de închidere trebuie să împiedice pierderea conținutului și nu trebuie să formeze compuși nocivi și periculoși cu conținutul;

(c)

ambalajele și sistemele de închidere trebuie să fie rezistente și solide pentru a se evita slăbirea acestora și pentru a îndeplini criteriile de siguranță în condițiile unei manipulări normale;

(d)

recipientele prevăzute cu sisteme de închidere care se reînchid sunt astfel proiectate încât ambalajul să poată fi închis în mod repetat fără pierderi de conținut.

(2)   Statele membre pot, de asemenea, să prevadă următoarele:

ambalajele să fie închise inițial cu sigiliu astfel încât atunci când ambalajul este deschis pentru prima dată sigiliul să se deterioreze iremediabil;

recipientele cu o capacitate de până la trei litri care conțin substanțe periculoase destinate uzului domestic să aibă sisteme de închidere de siguranță pentru copii;

recipientele cu o capacitate de până la un litru care conțin lichide foarte toxice, toxice sau corozive destinate uzului domestic să aibă însemne tactile de avertizare a pericolului.

(3)   Orice specificație tehnică privind mecanismele menționate la alineatul (2) ce poate fi necesară se adoptă conform procedurii stabilite la articolul 21 și se menționează în anexa IX și, în special:

în anexa IX (A) privind sistemele de închidere de siguranță pentru copii;

în anexa IX (B) privind însemnele tactile de avertizare a pericolului.

Articolul 16

(1)   Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că substanțele periculoase nu pot fi introduse pe piață dacă etichetele de pe ambalajele lor nu îndeplinesc următoarele cerințe.

(2)   Fiecare ambalaj prezintă, într-o formă clară și care nu se poate șterge, următoarele mențiuni:

denumirea substanței;

originea substanței;

simbolul de pericol, când este stabilit, și indicarea pericolului pe care îl prezintă utilizarea substanței;

fraze-tip care să indice riscurile speciale care provin din astfel de pericole;

frazele-tip reprezentând recomandări de prudență în utilizarea substanței.

(a)

Denumirea substanței se alege dintre termenii incluși pe lista din anexa I; dacă nu este cazul, denumirea se specifică în conformitate cu nomenclatura recunoscută internațional.

(b)

Indicarea originii include numele și adresa producătorului, distribuitorului sau importatorului.

(c)

Se utilizează următoarele simboluri și indicații de pericol:

exploziv:

o bombă care explodează (E)

oxidant:

o flacără deasupra unui cerc (O)

extrem de inflamabil:

o flacără (F)

foarte inflamabil:

o flacără (F)

foarte toxic:

un craniu și oase încrucișate (T)

toxic:

un craniu și oase încrucișate (T)

nociv:

o cruce a sfântului Andrei (Xn)

coroziv:

simbolul care arată efectul distrugător al unui acid (C)

iritant:

o cruce a sfântului Andrei (Xi)

Simbolurile trebuie să corespundă cu acelea din anexa II; ele se tipăresc cu negru pe un fond galben-portocaliu.

(d)

Riscurile speciale implicate în utilizarea substanțelor se indică prin una sau mai multe dintre frazele-tip care, în conformitate cu referințele aflate pe lista din anexa I, sunt precizate în anexa III. În cazul unei substanțe care nu se află pe lista din anexa I, referința la riscurile speciale atribuite substanțelor periculoase respectă indicațiile corespunzătoare stabilite în anexa III.

Nu este necesar să se folosească expresiile «extrem de inflamabil» sau «foarte inflamabil», dacă în acest fel se repetă o formulare a unei indicații de pericol utilizate în conformitate cu litera (c) de mai sus.

(e)

Recomandările de prudență referitoare la utilizarea substanțelor se exprimă prin fraze-tip care, în conformitate cu referințele aflate pe lista din anexa I, sunt stabilite în anexa IV.

În cazul în care este practic imposibil să se inscripționeze pe etichetă sau pe ambalaj recomandările de prudență menționate în paragraful de mai sus, aceste indicații însoțesc ambalajul.

În cazul unei substanțe ce nu se află pe lista din anexa I, recomandările de prudență privind substanțele periculoase sunt precizate în conformitate cu indicațiile corespunzătoare stabilite în anexa IV.

(f)

Indicații precum: «netoxic», «nenociv» sau orice alte indicații asemănătoare nu trebuie să apară pe eticheta sau ambalajul substanțelor care constituie obiectul prezentei directive.

(3)   În cazul substanțelor iritante, foarte inflamabile, inflamabile și oxidante, nu este necesar să se ofere o indicație a riscurilor speciale și recomandări de prudență, dacă ambalajul nu conține mai mult de 125 ml. Aceasta se aplică, de asemenea, în cazul unui volum similar de substanțe nocive care nu se vând cu amănuntul publicului larg.

(4)   În cazul în care unei substanțe i se atribuie mai mult de un simbol de pericol:

obligația de a indica simbolul T face opțională utilizarea simbolurilor X și C, cu excepția cazului în care anexa I cuprinde dispoziții contrare;

obligația de a indica simbolul C face opțională utilizarea simbolului X;

obligația de indicare a simbolului E face opțională utilizarea simbolurilor F și O.

Articolul 17

(1)   În cazul în care pe o etichetă apar detaliile stabilite la articolul 16, această etichetă trebuie fixată ferm pe una sau mai multe suprafețe ale ambalajului, astfel încât aceste detalii să poate fi citite orizontal, atunci când ambalajul este așezat în poziție normală. Dimensiunile etichetei se stabilesc după cum urmează:

Capacitatea ambalajului

Dimensiuni

(în milimetri)

mai mică sau egală cu 3 litri:

dacă este posibil cel puțin 52 × 74

mai mare de 3 litri, dar nu depășește 50 litri:

cel puțin 74 × 105

mai mare de 50 litri, dar nu depășește 500 litri:

cel puțin 105 × 148

peste 500 litri:

cel puțin 148 × 210

Fiecare simbol acoperă cel puțin o zecime din suprafața etichetei fără a fi totuși mai mic de 1 cm2. Întreaga suprafață a etichetei aderă la ambalajul care se află în contact direct cu substanța.

Aceste dimensiuni sunt destinate exclusiv pentru a permite inscripționarea informațiilor cerute prin prezenta directivă și, dacă este necesar, a indicațiilor suplimentare de sănătate sau de siguranță.

(2)   Nu este necesară aplicarea unei etichete în cazul în care detaliile sunt indicate clar chiar pe ambalaj, așa cum se menționează la alineatul (1).

(3)   Culoarea și forma de prezentare a etichetei – sau, în cazul alineatului (2), ale ambalajului – sunt realizate astfel încât să se distingă clar simbolul de pericol și fondul acestuia.

(4)   Statele membre pot condiționa introducerea pe piață a substanțelor periculoase pe teritoriile lor de redactarea etichetei în limba sau limbile lor oficiale.

(5)   În sensul prezentei directive, cerințele de etichetare sunt considerate a fi îndeplinite:

(a)

în cazul unui ambalaj exterior care conține unul sau mai multe ambalaje interioare, dacă ambalajul exterior este etichetat în conformitate cu reglementările internaționale cu privire la transportul substanțelor periculoase și ambalajul interior sau ambalajele interioare sunt etichetate în conformitate cu prezenta directivă;

(b)

în cazul unui ambalaj unic, dacă acest ambalaj este etichetat în conformitate cu reglementările internaționale cu privire la transportul substanțelor periculoase și cu articolul 16 alineatul (2) literele (a), (b), (d) și (e).

În cazul unor substanțe periculoase care nu părăsesc teritoriul unui stat membru, poate fi permisă etichetarea care să respecte reglementările naționale în locul reglementărilor internaționale cu privire la transportul substanțelor periculoase.

Articolul 18

(1)   Statele membre pot permite ca:

(a)

etichetarea impusă la articolul 16 să se efectueze într-un alt mod corespunzător pe ambalajele care sunt fie prea mici, fie nepotrivite în alt mod pentru etichetarea în conformitate cu articolul 17 alineatele (1) și (2);

(b)

prin derogare de la articolele 16 și 17, ambalajele substanțelor periculoase care nu sunt explozive, foarte toxice sau toxice să nu fie etichetate sau să fie etichetate într-un alt mod, dacă ele conțin cantități atât de mici de substanță încât nu există nici un motiv de teamă cu privire la pericolul pe care l-ar reprezenta pentru persoanele care manipulează astfel de substanțe sau pentru terți.

(2)   În cazul în care un stat membru folosește opțiunile prevăzute la alineatul (1), acesta informează imediat Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 19

Modificările necesare pentru adaptarea anexelor la progresul tehnic, altele decât anexa VI, partea I și anexele VII și VIII, se adoptă în conformitate cu procedura stabilită la articolul 21.

Articolul 20

(1)   Se înființează un Comitet (denumit în continuare «comitet») pentru adaptarea la progresul tehnic a directivelor privind eliminarea barierelor tehnice din calea comerțului cu substanțe și preparate periculoase. Comitetul este constituit din reprezentanți ai statelor membre, având un reprezentant al Comisiei ca președinte.

(2)   Comitetul își adoptă regulamentul de procedură.

Articolul 21

(1)   În cazul în care se face trimitere la procedura prevăzută în prezentul articol, comitetul este sesizat de președinte, fie la inițiativa acestuia, fie la cererea reprezentantului unui stat membru.

(2)   Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect cu măsurile ce urmează să fie adoptate. Comitetul își dă avizul cu privire la acest proiect în termenul pe care președintele îl stabilește în funcție de urgența subiectului în cauză. Deciziile se iau cu o majoritate de 41 de voturi, voturile statelor membre fiind ponderate în conformitate cu articolul 148 alineatul (2) din tratat. Președintele nu participă la vot.

(3)

(a)

Comisia adoptă măsurile propuse dacă acestea sunt conforme cu avizul comitetului.

(b)

Dacă măsurile propuse nu sunt conforme cu avizul comitetului sau în absența avizului, Comisia prezintă Consiliului, fără întârziere, o propunere cu privire la măsurile ce trebuie adoptate. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată.

(c)

Dacă, în termen de trei luni de la data la care i-a fost prezentată propunerea, Consiliul nu adoptă nici o măsură, Comisia adoptă măsurile propuse.

Articolul 22

Statele membre, din motive legate de notificare, clasificare, ambalare sau etichetare în sensul prezentei directive, nu pot interzice, restrânge sau împiedica introducerea pe piață a substanțelor care respectă cerințele prezentei directive și anexele la aceasta.

Articolul 23

(1)   În cazul în care un stat membru deține dovezi detaliate că o substanță, deși satisface cerințele prezentei directive, constituie un risc pentru om sau mediu pe motive de clasificare, ambalare sau etichetare, poate interzice provizoriu sau supune unor condiții speciale introducerea pe piață a substanței respective pe teritoriul său. Statul membru informează imediat Comisia, precum și celelalte state membre cu privire la aceasta și își motivează decizia.

(2)   Comisia consultă statele membre interesate în termen de șase săptămâni, apoi își dă avizul fără întârziere și ia măsurile adecvate.

(3)   În cazul în care Comisia consideră că sunt necesare adaptări tehnice la prezenta directivă, se adoptă astfel de adaptări, fie de către Comisie, fie de către Consiliu, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21; într-un astfel de caz, statul membru care adoptă măsuri de salvgardare le poate menține până când adaptările intră în vigoare.

Articolul 2

Articolele 9, 10 și 11 din Directiva 67/548/CEE devin articolele 24, 25 și 26.

Articolul 3

Anexa V la Directiva 67/548/CEE se înlocuiește cu anexele V-IX la prezenta directivă.

Articolul 4

Următoarele directive se modifică după cum urmează:

(a)

Directiva 73/173/CEE:

la articolul 5 alineatul (2) litera (c), mențiunea „articolul 6” se înlocuiește cu mențiunea „articolul 16”;

la articolul 9 alineatul (2) și articolul 10, mențiunea „articolul 8c” se înlocuiește cu mențiunea „articolul 21”;

(b)

Directiva 77/728/CEE:

la articolul 6 alineatul (2) litera (c), mențiunea „articolul 6” se înlocuiește cu mențiunea „articolul 16”;

la articolul 10 alineatul (3) și articolul 11, mențiunea „articolul 8 c” se înlocuiește cu mențiunea „articolul 21”;

(c)

Directiva 78/631/CEE:

la articolul 6 alineatul (2) litera (g), mențiunea „articolul 6” se înlocuiește cu mențiunea „articolul 16”;

la articolul 10 alineatul (3) și articolul 11, mențiunea „articolul 8c” se înlocuiește cu mențiunea „articolul 21”.

Articolul 5

(1)   Până la 18 septembrie 1981, statele membre adoptă și pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma articolelor 1-4, articolului 5 alineatul (1) și articolelor 6-14 din Directiva 67/548/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă, și informează Comisia cu privire la aceasta. Până la 18 septembrie 1983, statele membre adoptă și pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma articolului 5 alineatul (2) din Directiva 67/548/CEE astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă și informează Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Până la 18 septembrie 1981, statele membre adoptă și publică actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma articolelor 15-23 din Directiva 67/548/CEE astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă, care intră în vigoare la 18 septembrie 1981.

(3)   În timpul perioadei de tranziție, în cursul căreia prezenta directivă nu este încă aplicabilă pe teritoriul anumitor state membre, înaintarea dosarelor de notificare și a oricăror altor informații strânse de către Comisie conform articolului 10 alineatul (1) din Directiva 67/548/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă, este valabilă numai în cazul statelor membre în care au fost puse în aplicare dispozițiile articolelor 5-8 din Directiva 67/548/CEE astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă, referitoare la notificare.

Articolul 6

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 18 septembrie 1979.

Pentru Consiliu

Președintele

M. O'KENNEDY


(1)  JO C 30, 7.2.1977, p. 35.

(2)  JO C 114, 11.5.1977, p. 20.

(3)  JO 196, 16.8.1967, p. 1.

(4)  JO L 183, 14.7.1975, p. 22.

(5)  JO L 194, 15.7.1975, p. 39.

(6)  JO L 84, 31.3.1978, p. 43.

(7)  JO L 147, 9.6.1975, p. 40.”


ANEXA V

A se vedea Directiva 92/69/CEE a Comisiei (JO L 383 A, 29.12.1992, p. 1) și Directiva 88/302/CEE a Comisiei (JO L 133, 30.5.1988, p. 1).


ANEXA VI

A se vedea Directiva 2001/59/CE a Comisiei (JO L 225, 21.8.2001, p. 1).


ANEXA VII

A se vedea Directiva 92/32/CEE a Consiliului (JO L 154, 5.6.1992, p. 1).


ANEXA VIII

A se vedea Directiva 92/32/CEE a Consiliului (JO L 154, 5.6.1992, p. 1).


ANEXA IX

A se vedea Directiva 2000/32/CE a Comisiei (JO L 136, 8.6.2000, p. 1).


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

74


31979L1005


L 308/25

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 23 noiembrie 1979

de modificare a Directivei 75/106/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la preambalarea, în funcție de volum, a anumitor lichide preambalate

(79/1005/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Adunării parlamentare (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât domeniul de aplicare al Directivei 76/211/CEE a Consiliului din 20 ianuarie 1976 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la preambalarea, în funcție de masă sau volum, a anumitor produse preambalate (4) este diferit de cel al Directivei 75/106/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1974 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la preambalarea, în funcție de volum, a anumitor lichide preambalate (5);

întrucât, prin urmare, domeniile de aplicare ale celor două directive ar trebui aliniate în ceea ce privește volumele preambalajelor la care se referă;

întrucât, la data adoptării Directivei 75/106/CEE, Consiliul, în vederea asigurării unei mai bune protecții a consumatorului, a solicitat Comisiei să îi prezinte, înainte de 31 decembrie 1980, o nouă propunere de reducere a listei volumelor nominale din anexa III, eliminând valorile prea apropiate;

întrucât Directiva 71/354/CEE a Consiliului din 18 octombrie 1971 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la unitățile de măsură (6) astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 76/770/CEE (7);

întrucât, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Directiva 75/106/CEE, Belgia, Irlanda, Țările de Jos și Regatul Unit au un termen de cinci ani în care să pună în aplicare prezenta directivă; întrucât, prin urmare, prezenta directivă ar trebui să țină seama de respectivul termen;

întrucât anumite state membre consideră că este dificil să reducă numărul de volume nominale; întrucât, prin urmare, ar trebui să se prevadă o perioadă de tranziție pentru aceste state membre care, cu toate acestea, să nu constituie un obstacol în calea schimburilor comerciale intracomunitare cu produsele în cauză și să nu compromită aplicarea prezentei directive în celelalte state membre,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Articolul 1 din Directiva 75/106/CEE se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 1

Prezenta directivă se referă la preambalaje care conțin produse lichide cuprinse în anexa III, măsurate în funcție de volum în scopul vânzării în cantități unitare egale sau mai mari decât 5 ml și mai mici sau egale cu 10 litri.”

Articolul 2

Articolul 2 alineatul (2) din Directiva 75/106/CEE se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Un produs este preambalat atunci când este pus într-un ambalaj de orice natură, fără să fie prezent cumpărătorul, iar cantitatea de produs conținută în ambalaj are o valoare predeterminată și nu poate fi modificată fără ca ambalajul să fie deschis sau să sufere o modificare perceptibilă.”

Articolul 3

Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 75/106/CEE se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Preambalajele care pot fi marcate cu marca CEE menționată la punctul 3.3 din anexa I sunt cele care respectă anexa I.”

Articolul 4

(1)   Articolul 4 din Directiva 75/106/CEE se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 4

(1)   Toate preambalajele menționate la articolul 3 trebuie, în conformitate cu anexa I, să poarte o indicație a volumului de lichid, numită «volum nominal», pe care acestea trebuie să îl conțină.

(2)   Până la expirarea perioadelor stabilite de Directiva 71/354/CEE a Consiliului din 18 octombrie 1971 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la unitățile de măsură (8), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 76/770/CEE (9), indicarea volumului nominal al conținutului exprimat în unități de măsură SI, în conformitate cu punctul 3.1 din anexa I la prezenta directivă, trebuie să fie însoțită, în cazul în care Regatul Unit sau Irlanda doresc acest lucru și pe teritoriile acestor state, de o indicație a volumului nominal exprimat în unități de măsură corespunzătoare sistemului imperial, în cazul în care figurează în anexa I la prezenta directivă.

(2)   Se adaugă următoarele note de subsol:

Articolul 5

Articolul 5 din Directiva 75/106/CEE se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 5

(1)   Statele membre nu pot refuza, interzice sau restrânge introducerea pe piață a preambalajelor care îndeplinesc cerințele prezentei directive din motive referitoare la determinarea volumelor lor, metodele prin care acestea au fost verificate sau volumele nominale, în cazul în care acestea sunt stabilite la anexa III.

(2)   De la 1 ianuarie 1984, preambalajele care conțin produse cuprinse în lista din anexa III punctul 1 litera (a) pot fi comercializate numai în cazul în care au volumele nominale stabilite la anexa III.

Până la 31 decembrie 1983, statele membre pot admite toate valorile admise până la data respectivă pe piața lor.

(3)   Cu toate acestea,

(a)

pentru preambalajele cu volumele nominale cuprinse în lista din anexa III, coloana II, alineatul (1) se aplică până la 31 decembrie 1988 numai în acele țări care au permis asemenea preambalaje la 31 decembrie 1973, cu excepția preambalajelor de categoria 1 (a) «Vinuri» cu un volum nominal de 0,73 litri, pentru care data expirării este 31 decembrie 1985;

(b)

în ceea ce privește lichidele specificate la punctul 1 literele (a) și (b) și punctul 4 din anexa III, alineatul (1) se aplică numai atunci când respectivele lichide sunt prezentate în ambalaje care au unul dintre volumele nominale cuprinse în coloanele corespunzătoare din anexă și care respectă dispozițiile privind practicile comerciale ale statului membru de origine al lichidului, indiferent dacă umplerea a avut loc în statul membru de origine sau în alt stat.

(4)   Dispozițiile prezentei directive nu aduc atingere legislațiilor interne care reglementează, din punct de vedere al mediului, folosirea ambalajelor în ceea ce privește reciclarea acestora.”

Articolul 6

Punctul 2.4 din anexa I la Directiva 75/106/CEE se înlocuiește cu următorul text:

2.4.   Eroarea maximă tolerată negativă se stabilește în conformitate cu tabelul următor:

Volumul nominal Vn în mililitri

Eroare maximă tolerată

în % din Vn

în mililitri

de la 5 la 50

9

de la 50 la 100

4,5

de la 100 la 200

4,5

de la 200 la 300

9

de la 300 la 500

3

de la 500 la 1 000

15

de la 1 000 la 10 000

1,5

Pentru aplicarea acestui tabel, valorile erorilor maxime tolerate (exprimate în unități de volum), prezentate în procente în tabel, se rotunjesc la cea mai apropiată zecime de mililitru.”

Articolul 7

Al doilea paragraf de la punctul 3.1 din anexa I la Directiva 75/106/CEE se înlocuiește cu următorul text:

„Până la expirarea perioadelor stabilite de Directiva 71/354/CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 76/770/CEE, indicarea volumului nominal, exprimat în unități SI în conformitate cu primul paragraf, poate fi însoțită de valoarea echivalentă în unități de măsură din sistemul imperial (Regatul Unit), calculată prin aplicarea următorilor coeficienți de conversie:

 

1 mililitru = 0,0352 uncie lichidă

 

1 litru = 1,760 pinte sau 0, 220 galoane.”

Articolul 8

Anexa III la Directiva 75/106/CEE se înlocuiește cu anexa la prezenta directivă.

Articolul 9

(1)   Statele membre adoptă și publică înainte de data de 1 ianuarie 1981 actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive, care intră în vigoare la 1 ianuarie 1981.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 10

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 23 noiembrie 1979.

Pentru Consiliu

Președintele

R. Mac SHARRY


(1)  JO C 250, 19.10.1977, p. 7.

(2)  JO C 163, 10.7.1978, p. 72.

(3)  JO C 283, 27.11.1978, p. 40.

(4)  JO L 46, 21.2.1976, p. 1.

(5)  JO L 42, 15.2.1975, p. 1.

(6)  JO L 243, 29.10.1971, p. 29.

(7)  JO L 262, 27.9.1976, p. 204.

(8)  JO L 243, 29.10.1971, p. 29.

(9)  JO L 262, 27.9.1976, p. 204.”


ANEXĂ

„ANEXA III

Lichide

Volume nominale în litri

I

Admis definitiv

II

Admis temporar

(a)   Vin din struguri proaspeți: must de struguri proaspeți cu fermentație oprită prin adăugare de alcool, inclusiv vin din suc de struguri nefermentat amestecat cu alcool, cu excepția vinurilor cuprinse la subpozițiile 22.05 A și B din Tariful Vamal Comun și a vinurilor licoroase (poziția din Tariful Vamal Comun: ex 22.05 C); must de struguri în fermentație sau cu fermentație oprită altfel decât prin adăugare de alcool (poziția din Tariful Vamal Comun: 22.04)

0,10— 0,25— 0,375

0,50 — 0,75 — 1

1,5 — 2 — 3

5

0,35 — 0,70 — 0,73

1,25

(b)   Vinuri «galbene» cu dreptul la folosirea următoarelor denumiri de origine:

«Côtes du Jura», «Arbois», «L'Étoile» și «Château-Chalon»

0,62

 

(c)   Cidru, cidru de pere și hidromel, alte băuturi nespumante fermentate (poziția din Tariful Vamal Comun: 22.07 B II)

0,10 — 0,25 — 0,375

0,50 — 0,75 — 1

1,5 — 2 — 5

0,35 — 0,70

(d)   Vermuturi și alte vinuri din struguri proaspeți aromatizate cu extracte aromatice (poziția din Tariful Vamal Comun: 22.06); vinuri licoroase (poziția din Tariful Vamal Comun: ex 22.05 C)

0,05 până la 0,10

0,10 — 0,20 — 0,375

0,50 — 0,75 — 1

1,5

 

Vinuri spumante (subpoziția din Tariful Vamal Comun: 22.05 A)

Vin în sticle cu dopuri tip «ciupercă», fixate cu legături sau prinzători, și vin altfel păstrat la o presiune în exces de minim un bar, dar mai puțin de trei bari, măsurată la temperatura de 20 °C (subpoziția din Tariful Vamal Comun: 22.05 B)

0,125 — 0,20 — 0,375

0,75 — 1,5 — 3

0,10 — 0,25 — 0,70

(b)   Cidru, cidru de pere și hidromel, alte băuturi spumante fermentate (subpoziția din Tariful Vamal Comun: 22.07 B I)

0,10 — 0,20 — 0,375

0,75 — 1 — 1,5

3

0,125

(a)   Bere făcută din malț (poziția din Tariful Vamal Comun: 22.03), excluzând berile acide

0,25 — 0,33 — 0,50

0,75 — 1 — 2

3 — 4 — 5

0,35

(b)   Berile acide, berea gueuze

0,25 — 0,375 — 0,75

 

4.   Alcool etilic cu tăria alcoolică mai mică de 80 % vol., rachiuri, lichioruri și alte băuturi spirtoase; preparate alcoolice compuse (cunoscute sub denumirea de «extracte concentrate») pentru producerea băuturilor (poziția din Tariful Vamal Comun: 22.09)

0,02 — 0,03 — 0,04

0,05 — 0,10 (1)

0,20 — 0,50 — 1

1,5 — 2 — 2,5

3

0,35 — 0,375 — 0,70 — 0,75

5.   Oțet și înlocuitori de oțet (poziția din Tariful Vamal Comun: 22.10)

0,25 — 0,50 — 0,75

1 — 2 — 5

 

6.   Uleiuri de măsline (subpoziția din Tariful Vamal Comun: 15.07 A), alte uleiuri comestibile (subpoziția din Tariful Vamal Comun: 15.07 D II)

0,25 — 0,50 — 0,75

1 — 2 — 3

5 — 10

 

Lapte proaspăt, neconcentrat sau neîndulcit (poziția din Tariful Vamal Comun: ex 04.01), excluzând iaurtul, chefirul, laptele covăsit, zerul și alt lapte fermentat sau acidifiat

Băuturi pe bază de lapte (subpoziția din Tariful Vamal Comun: 22.02 B)

0,20 — 0,25 — 0,50

0,75 — 1 — 2

0,10

(a)   Apă, ape minerale și ape gazoase (poziția din Tariful Vamal Comun: 22.01)

0,125 — 0,20 — 0,25

0,33 — 0,50 — 0,75

1 — 1,5 — 2

toate volumele sub

0,20 — 0,35 — 0,45

0,46 — 0,70 — 0,90

0,92 — 1,25

b)   Limonadă, ape minerale aromatizate și ape gazoase aromatizate și alte băuturi nealcoolice care nu conțin lapte sau grăsimi din lapte (subpoziția din Tariful Vamal Comun: 22.02 A), excluzând sucurile de fructe și legume care intră sub incidența poziției 22.07 și concentratele

0,125 — 0,20 — 0,25

0,33 — 0,50 — 0,75

1 — 1,5 — 2

toate volumele sub

0,20 — 0,70

(c)   Băuturi etichetate ca aperitive fără alcool

0,10

 

9.   Sucuri de fructe (inclusiv mustul de struguri) sau sucuri de legume, indiferent dacă au sau nu adaos de zahăr, dar nefermentate și fără conținut de alcool, (subpoziția din Tariful Vamal Comun: 20.07 B), nectar de fructe (Directiva 75/726/CEE din 17 noiembrie 1975 de apropiere a legislațiilor statelor membre referitoare la sucurile de fructe și anumite produse similare (2)

0,125 — 0,20 — 0,25

0,33 — 0,50 — 0,75

1 — 1,5 — 2

toate volumele sub

0,125 — 0,70 — 0,18 0,35

(numai în doze)


(1)  În cazul băuturilor alcoolice la care se adaugă apă gazoasă sau sifon, toate volumele de sub 0,10 litri sunt admise definitiv.

(2)  JO L 311, 1.12.1975, p. 40.”


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

79


31979L1073


L 331/20

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA COMISIEI

din 22 noiembrie 1979

de adaptare la progresul tehnic a Directivei 74/347/CEE a Consiliului de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la câmpul vizual și la ștergătoarele de parbriz ale tractoarelor agricole sau forestiere pe roți

(79/1073/CEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 74/150/CEE a Consiliului din 4 martie 1974 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la omologarea tractoarelor agricole sau forestiere pe roți (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 79/694/CEE (2), în special articolele 11, 12 și 13,

având în vedere Directiva 74/347/CEE a Consiliului din 25 iunie 1974 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la câmpul vizual și la ștergătoarele de parbriz ale tractoarelor agricole sau forestiere pe roți (3),

având în vedere Directiva 77/536/CEE a Consiliului din 28 iunie 1977 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la dispozitivele de protecție în caz de răsturnare a tractoarelor agricole sau forestiere pe roți (4),

întrucât, având în vedere experiența acumulată și ținând seama de dispozițiile adoptate cu privire la dispozitivele de protecție în caz de răsturnare care afectează configurația acelor părți ale suprastructurii tractorului care prezintă importanță pentru câmpul vizual, este posibilă în prezent adaptarea la progresul tehnic a dispozițiilor referitoare la câmpul vizual;

întrucât cerințele de siguranță a circulației pentru tractoarele agricole sau forestiere pe roți au devenit mai severe;

întrucât măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic a directivelor în vederea eliminării barierelor tehnice în realizarea comerțului în sectorul tractoarelor agricole și forestiere,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 74/347/CEE se modifică după cum urmează:

1.

Cuvintele „câmpul vizual sau” se elimină din articolele 2 și 3.

2.

După articolul 3 se inserează un nou articol 3a:

„Articolul 3a

(1)   De la 1 mai 1980, statele membre nu pot, din motive referitoare la câmpul vizual al tractoarelor:

refuza, pentru un tip de tractor, acordarea omologării CEE de tip, eliberarea documentului menționat la articolul 10 alineatul (1) ultima liniuță din Directiva 74/150/CEE sau acordarea omologării de tip naționale și nici

interzice punerea în circulație a tractoarelor,

în cazul în care câmpul vizual al acestui tip de tractor sau al acestor tractoare este conform cu dispozițiile prezentei directive.

(2)   De la 1 octombrie 1980, statele membre:

nu mai pot elibera documentul menționat la articolul 10 alineatul (1) ultima liniuță din Directiva 74/150/CEE pentru nici un tip de tractor al cărui câmp vizual nu este conform cu dispozițiile prezentei directive;

pot refuza acordarea omologării de tip naționale pentru un tip de tractor al cărui câmp vizual nu este conform cu dispozițiile prezentei directive.

(3)   De la 1 ianuarie 1983, statele membre pot interzice punerea în circulație a oricărui tractor al cărui câmp vizual nu este conform cu dispozițiile prezentei directive.”

3.

Anexa se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

Statele membre pun în aplicare actele necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 30 aprilie 1980 și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 22 noiembrie 1979.

Pentru Comisie

Étienne DAVIGNON

Membru al Comisiei


(1)  JO L 84, 28.3.1974, p. 10.

(2)  JO L 205, 13.8.1979, p. 17.

(3)  JO L 191, 15.7.1974, p. 5.

(4)  JO L 220, 29.8.1977, p. 1.


ANEXA

Punctul 1.4. se înlocuiește cu următorul text:

„Efectul de mascare

Prin «efect de mascare» înțelegem coardele sectoarelor semicercului de vizibilitate care nu pot fi văzute din cauza elementelor de construcție, cum ar fi stâlpii capotei, ștuțurile de aspirație a aerului sau de ventilație și cadrul parbrizului.”

Punctul 2.2.1.1 se înlocuiește cu următorul text:

„Tractorul trebuie amplasat pe o suprafață plană, după cum se indică în figura 2. Pe un suport orizontal, la același nivel ca și punctul de referință, trebuie montate două surse de lumină punctiformă, de exemplu 2 × 150 W, 12 V, așezate simetric față de punctul de referință și la o distanță de 65 mm una de cealaltă. Suportul trebuie să poată pivota în centru în jurul unei axe verticale care trece prin punctul de referință. La măsurarea efectelor de mascare, suportul trebuie să fie astfel orientat încât dreapta care unește cele două surse de lumină să fie perpendiculară pe dreapta care unește elementul de mascare și punctul de referință.

Silueta (zona de umbră) proiectată pe semicercul de vizibilitate de elementul de mascare, atunci când sursele de lumină sunt aprinse simultan sau alternativ, trebuie măsurată ca efect de mascare în conformitate cu punctul 1.4 (figura 3).”

Punctul 2.2.1.2 se înlocuiește cu următorul text:

„Efectele de mascare nu trebuie să depășească 700 mm.”

Punctul 2.2.1.3 se înlocuiește cu următorul text:

„Efectele de mascare datorate elementelor învecinate de construcție cu o lățime de peste 80 mm trebuie să fie dispuse astfel încât segmentul de dreaptă care unește centrele a două astfel de efecte de mascare - măsurat în calitate de coardă a semicercului de vizibilitate - să aibă o lungime de cel puțin 2 200 mm.”

Punctul 2.2.1.5 se înlocuiește cu următorul text:

„În afara câmpului vizual, efectele de mascare mai mari de 700 mm, dar mai mici de 1 500 mm sunt totuși admise în cazul în care elementele care le proiectează nu pot avea altă formă, nici nu pot fi amplasate în altă parte: de fiecare parte pot exista fie un număr total de două astfel de efecte de mascare, dintre care unul nu depășește 700 mm, și celălalt nu depășește 1 500 mm, fie două asemenea efecte de mascare, nici unul nedepășind 1 200 mm.”

Punctul 2.2.2.1 se înlocuiește cu următorul text:

„Ca alternativă la procedura stabilită la punctul 2.2.1, admisibilitatea efectelor de mascare individuale poate fi verificată și matematic. Cerințele punctelor 2.2.1.2, 2.2.1.3, 2.2.1.4, 2.2.1.5 și 2.2.1.6 reglementează mărimea, repartizarea și numărul efectelor de mascare.”

Punctul 2.5 se înlocuiește cu următorul text:

„În vederea determinării efectelor de mascare în sectorul de vizibilitate, efectele de mascare proiectate de cadrul parbrizului și orice alte obstacole pot fi considerate, în conformitate cu dispozițiile punctului 2.2.1.4, ca un efect unic, cu condiția ca distanța dintre punctele extreme exterioare ale acestui efect de mascare să nu depășească 700 mm.”

La figura 2, desenul se înlocuiește cu următorul desen:

Image


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

83


31980L0181


L 039/40

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 20 decembrie 1979

privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la unitățile de măsură și de abrogare a Directivei 71/354/CEE

(80/181/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100,

având în vedere Directiva 71/354/CEE a Consiliului din 18 octombrie 1971 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la unitățile de măsură (1), modificată ultima dată de Directiva 76/770/CEE (2),

având în vedere propunerea Comisiei (3),

având în vedere avizul Adunării parlamentare (4),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (5),

întrucât unitățile de măsură sunt esențiale în utilizarea tuturor mijloacelor de măsurare, pentru a exprima măsurările sau pentru exprimarea oricărei indicații de mărime; întrucât unitățile de măsură sunt utilizate în cele mai multe domenii de activitate umană; întrucât este necesar să se asigure cea mai bună claritate posibilă în utilizarea lor; întrucât este necesar să se reglementeze utilizarea lor în interiorul Comunității în scopuri economice, de sănătate publică, de siguranță publică sau în scopuri administrative;

întrucât există totuși convenții sau acorduri internaționale în domeniul transportului internațional care obligă Comunitatea sau statele membre; întrucât aceste convenții sau acorduri trebuie să fie respectate;

întrucât legislațiile statelor membre care reglementează utilizarea unităților de măsură diferă de la un stat membru la altul și, prin urmare, reprezintă un obstacol în calea comerțului; întrucât, în aceste condiții, trebuie să se armonizeze actele cu putere de lege și actele administrative pentru a depăși astfel de obstacole;

întrucât unitățile de măsură fac obiectul rezoluțiilor internaționale adoptate de Conferința Generală de Măsuri și Greutăți (CGPM) constituită prin Convenția Metrului semnată la Paris pe 20 mai 1875, la care toate statele membre aderă; întrucât în urma acestor rezoluții s-a elaborat „Sistemul Internațional de Unități” (SI);

întrucât Consiliul adoptă pe 18 octombrie 1971 Directiva 71/354/CEE privind armonizarea legislațiilor statelor membre în vederea eliminării obstacolelor din calea comerțului prin adoptarea sistemului internațional de unități la nivel comunitar; întrucât Directiva 71/354/CEE a fost modificată prin actul de aderare și prin Directiva 76/770/CEE;

întrucât aceste dispoziții comunitare nu au eliminat toate obstacolele în acest domeniu; întrucât Directiva 76/770/CEE prevede revizuirea înainte de 31 decembrie 1979 a situației referitoare la unitățile de măsură, numele și simbolurile enumerate în capitolul D din anexa la directiva menționată; întrucât s-a dovedit de asemenea necesară revizuirea situației cu privire la anumite unități de măsură;

întrucât este necesar, pentru evitarea unor dificultăți serioase, să se prevadă o perioadă de tranziție în care unitățile de măsură care nu sunt compatibile cu sistemul internațional să fie retrase; întrucât este totuși esențial să se permită statelor membre care doresc să pună în aplicare cât mai curând posibil, pe teritoriul lor, dispozițiile capitolului I din anexă; întrucât este necesară limitarea acestei perioade de tranziție la nivel comunitar lăsând în același timp statelor membre libertatea să scurteze acea perioadă;

întrucât în perioada de tranziție este esențial, în special pentru protecția consumatorilor, să se mențină o poziție clară la utilizarea unităților de măsură în comerțul între statele membre; întrucât obligația ca statele membre să permită utilizarea de indicații suplimentare privind produsele și echipamentele importate din alte state membre în timpul acestei perioade de tranziție pare să servească bine acestui scop;

întrucât adoptarea sistematică a unei soluții de acest fel pentru toate instrumentele de măsurare, inclusiv pentru instrumente medicale, nu se dorește în mod necesar; întrucât statele membre ar trebui, de aceea, să fie în măsură să ceară ca pe teritoriul lor instrumentele de măsurare să poarte indicații de mărime într-o singură unitate de măsură legală;

întrucât prezenta directivă nu influențează continuitatea fabricării produselor deja aflate pe piață; întrucât aceasta influențează totuși introducerea pe piață și utilizarea produselor și a echipamentelor care poartă indicații de mărime în unități de măsură care nu mai sunt unități de măsură legale, când astfel de produse și echipamente sunt necesare pentru suplimentarea sau înlocuirea componentelor sau părților unor astfel de produse, echipamente și instrumente aflate deja pe piață; întrucât este, de aceea, necesar ca statele membre să autorizeze introducerea pe piață și utilizarea unor astfel de produse și echipamente care să completeze și să înlocuiască componente, chiar și atunci când ele poartă indicații de mărime în unități de măsură care nu mai sunt unități de măsură legale, așa încât produsele, echipamentele sau instrumentele deja aflate pe piață să poată fi utilizate în continuare;

întrucât Organizația Internațională de Standardizare (ISO) a adoptat la 1 martie 1974 un standard internațional privind reprezentarea unităților SI și a celorlalte unități pentru utilizare în sisteme cu seturi limitate de caracteristici; întrucât este recomandabil pentru Comunitate să adopte soluții care au fost deja aprobate la un nivel internațional mai larg prin standardul ISO 2955 din 1 martie 1974;

întrucât dispozițiile comunitare privind unitățile de măsură trebuie să stea la baza textelor în mai multe țări comunitare; întrucât problema unităților de măsură este atât de importantă, încât este esențial ca trimiterea să se poată face la un singur text comunitar; întrucât prezenta directivă reunește toate dispozițiile comunitare în acest domeniu și abrogă Directiva 71/354/CEE,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Unitățile de măsură legale, în înțelesul prezentei directive, care trebuie utilizate pentru exprimarea mărimilor trebuie să fie:

(a)

cele enumerate în capitolul I din anexă;

(b)

cele enumerate în capitolul II din anexă, până la o dată care trebuie stabilită de statele membre; această dată nu poate să depășească 31 decembrie 1985;

(c)

cele enumerate în capitolul III din anexă, numai în acele state membre în care erau autorizate la data de 21 aprilie 1973 și până la o dată care trebuie fixată de acele state membre; această dată nu poate depăși data care trebuie stabilită de Consiliu înainte de 31 decembrie 1989 în temeiul articolului 100 din tratat.

Articolul 2

(a)

Obligațiile ce decurg din articolul 1 privesc utilizarea mijloacelor de măsurare, măsurările făcute și indicațiile de mărime exprimate în unități de măsură, în scopuri economice, de sănătate publică, de siguranță publică sau în scopuri administrative.

(b)

Prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere utilizării unităților de măsură în domeniile transportului aerian și maritim și al traficului feroviar, altele decât acelea care au caracter obligatoriu în conformitate cu dispozițiile prezentei directive și care au fost stabilite prin convenții sau acorduri internaționale care obligă Comunitatea sau statele membre.

Articolul 3

(1)   În înțelesul prezentei directive, „indicație suplimentară” reprezintă una sau mai multe indicații de mărime exprimate în unități de măsură care nu sunt cuprinse în capitolul I din anexă și care însoțesc o indicație de mărime exprimată într-o unitate prevăzută în capitolul menționat.

(2)   Utilizarea indicațiilor suplimentare este autorizată până la 31 decembrie 1989.

(3)   Cu toate acestea, statele membre pot cere ca instrumentele de măsurare să poarte indicații de mărime într-o singură unitate de măsură legală.

(4)   Indicația exprimată într-o unitate de măsură enumerată în capitolul I trebuie să predomine. Indicațiile exprimate în unități de măsură care nu figurează în capitolul I trebuie să fie exprimate cu caractere care să nu fie mai mari decât acelea corespunzătoare indicației în unitățile enumerate în capitolul I.

(5)   Utilizarea indicațiilor suplimentare poate fi extinsă după 31 decembrie 1989.

Articolul 4

Utilizarea unităților de măsură care nu sunt sau nu mai sunt legale trebuie să fie autorizată pentru:

produse și echipamente deja aflate pe piață și/sau în serviciu la data adoptării prezentei directive;

componente și părți ale produselor și echipamentelor necesare pentru suplimentarea sau înlocuirea componentelor sau părților produselor și echipamentelor menționate mai sus.

Cu toate acestea, se poate solicita utilizarea unităților de măsură legale pentru indicatoarele mijloacelor de măsurare.

Articolul 5

Standardul internațional ISO 2955 de la 1 martie 1974, „Prelucrarea informațiilor - Reprezentări ale unităților SI și a celorlalte unități pentru utilizare în sisteme cu seturi de caractere limitate” se aplică în domeniul reglementat la alineatul (1) din standardul menționat.

Articolul 6

Directiva 71/354/CEE se abrogă la 1 octombrie 1981.

Cu toate acestea, prin derogare de la Directiva 71/354/CEE, statele membre autorizează sau permit în continuare utilizarea următoarelor unități de măsură după 31 decembrie 1979, în condițiile prevăzute la articolul 1 din prezenta directivă:

milimetru de mercur

(Capitolul II)

poise

(Capitolul II)

stokes

(Capitolul II)

yard

(Capitolul III)

yard pătrat

(Capitolul III)

therm

(Capitolul III).

Articolul 7

(a)

Statele membre adoptă și publică înainte de 1 iulie 1981 actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive și informează Comisia cu privire la aceasta.

Statele membre aplică aceste dispoziții de la 1 octombrie 1981.

(b)

De îndată ce prezenta directivă este notificată, statele membre informează Comisia în timp util pentru ca aceasta să-și prezinte observațiile cu privire la orice proiect de act cu putere de lege sau act administrativ pe care intenționează să-l adopte în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 8

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 20 decembrie 1979.

Pentru Consiliu

Președintele

J. TUNNEY


(1)  JO L 243, 29.10.1971, p. 29.

(2)  JO L 262, 27.9.1976, p. 204.

(3)  JO C 81, 28.3.1979, p. 6.

(4)  JO C 127, 21.5.1979, p. 80.

(5)  Aviz emis la 24/25 octombrie 1979 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).


ANEXĂ

CAPITOLUL I

UNITĂȚI DE MĂSURĂ LEGALE PREVĂZUTE LA ARTICOLUL 1 LITERA (a)

1.   UNITĂȚI SI ȘI MULTIPLII ȘI SUBMULTIPLII LOR ZECIMALI

1.1.   Unități SI fundamentale

Mărime

Unitate

Nume

Simbol

Lungime

metru

m

Masă

kilogram

kg

Timp

secundă

s

Curent electric

amper

A

Temperatură termodinamică

kelvin

K

Cantitate de substanță

mol

mol

Intensitate luminoasă

candelă

cd

Definiții ale unităților fundamentale:

Unitatea de lungime

Metrul este lungimea egală cu 1 650 763,73 lungimi de undă în vid ale radiației care corespunde tranziției între nivelele de energie 2p10 și 5d5 ale atomului de kripton 86.

[Cea de-a unsprezecea CGPM (1960), rezoluția 6].

Unitatea de masă

Kilogramul este unitate de masă; este egal cu masa prototipului internațional al kilogramului.

[Cea de-a treia CGPM (1901), pagina 70 din raportul conferinței].

Unitatea de timp

Secunda este durata a 9 192 631 770 perioade ale radiației corespunzătoare tranziției între cele două niveluri hiperfine ale stării fundamentale a atomului de cesiu 133.

[Cea de-a treisprezecea CGPM (1967), rezoluția 1].

Unitatea de curent electric

Amperul este intensitatea unui curent constant care, menținut în două conductoare paralele, rectilinii, de lungime infinită, de secțiune circulară neglijabilă și așezate în vid, la o distanță de un metru unul de celălalt, ar produce între aceste conductoare o forță de 2 × 10-7 dintr-un newton pe o lungime de un metru.

[CIPM (1946), rezoluția 2, aprobată de cea de-a noua CGPM (1948)].

Unitatea de temperatură termodinamică

Kelvinul, unitate de temperatură termodinamică, este fracțiunea 1/273,16 din temperatura termodinamică a punctului triplu al apei.

[Cea de-a treisprezecea CGPM (1967), rezoluția 4].

Unitatea de cantitate de substanță

1. Molul este cantitatea de substanță a unui sistem care conține atâtea entități elementare, câți atomi există în 0,012 kilograme de carbon 12.

2. De câte ori se întrebuințează molul, entitățile elementare trebuie specificate, ele putând fi atomi, molecule, ioni, electroni, alte particule sau grupuri specificate de asemenea particule.

[Cea de-a paisprezecea CGPM (1971), rezoluția 3].

Unitatea de intensitate luminoasă

Candela este intensitatea luminoasă, într-o direcție dată, a unei surse care emite o radiație monocromatică cu frecvența de 540 × 1012 hertzi și a cărei intensitate energetică în acea direcție este 1/683 dintr-un watt pe steradian.

[Cea de-a șaisprezecea CGPM (1979), rezoluția 3].

1.1.1.   Simbolul și denumirea specială a unității SI de temperatură pentru exprimarea temperaturii Celsius

Mărime

Unitate

Nume

Simbol

Temperatura Celsius

grad Celsius

°C

Temperatura Celsius t este definită prin diferența t = T – T0 între două temperaturi termodinamice T și T0, unde T0 = 273,15 kelvini. Un interval sau o diferență de temperatură pot fi exprimate atât în kelvini, cat și în grade Celsius. Unitatea „grad Celsius” este egală cu unitatea „kelvin”.

1.2.   Alte unități SI

1.2.1.   Unități SI suplimentare

Mărime

Unitate

Nume

Simbol

Unghi plan

radian

rad

Unghi solid

steradian

sr

(Cea de-a unsprezecea CGPM, 1960, rezoluția 12).

Definiții ale unităților SI suplimentare

Unitatea de unghi plan

Radianul este unghiul plan dintre două raze ale unui cerc care delimitează pe circumferința cercului un arc egal în lungime cu raza.

(Standard internațional ISO 31-I, Decembrie 1965).

Unitatea de unghi solid

Steradianul este unghiul solid al unui con care, având vârful în centrul unei sfere, delimitează pe suprafața sferei o arie egală cu cea a unui pătrat a cărui latură este egală cu raza sferei.

(Standard internațional ISO 31-I, Decembrie 1965).

1.2.2.   Unități SI derivate

Unitățile derivate coerent în raport cu unitățile fundamentale SI și suplimentare SI sunt date ca expresii algebrice sub formă de produse ale puterilor unităților SI fundamentale și/sau suplimentare cu un factor numeric egal cu 1.

1.2.3.   Unități SI derivate care au denumiri și simboluri speciale

Mărime

Unitatea SI

Expresie

Nume

Simbol

În alte unități SI

În funcție de unitățile SI fundamentale sau suplimentare

Frecvență

hertz

Hz

 

s-1

Forță

newton

N

 

m·kg·s-2

Presiune, tensiune mecanică

pascal

Pa

N·m-2

m-1·kg·s-2

Energie, lucru mecanic, cantitate de căldură

joule

J

N·m

m2·kg·s-2

Putere (1), flux energetic

watt

W

J·s-1

m2·kg·s-3

Cantitate de electricitate, sarcină electrică

coulomb

C

 

s·A

Potențial electric, tensiune electrică, tensiune electromotoare

volt

V

W·A-1

m2·kg·s-3·A-1

Rezistență electrică

ohm

Ω

V·A-1

m2·kg·s-3·A-2

Conductanță electrică

siemens

S

A·V-1

m-2·kg-1·s3·A2

Capacitate electrică

farad

F

C·V-1

m-2·kg-1·s4·A2

Flux de inducție magnetică

weber

Wb

V·s

m2·kg·s-2·A-1

Inducție magnetică

tesla

T

Wb·m-2

kg·s-2·A-1

Inductanță

henry

H

Wb·A-1

m2·kg·s-2·A-2

Flux luminos

lumen

lm

 

cd·sr

Iluminare

lux

lx

lm·m-2

m-2·cd·sr

Activitate (a unui radionuclid)

becquerel

Bq

 

s-1

Doză absorbită, energie comunicată masică, kerma, indicele dozei absorbite

gray

Gy

J·kg-1

m2·s-2

Echivalent al dozei absorbite, indicele echivalentului dozei absorbite

sievert

Sv

J·kg-1

m2·s-2

Unitățile derivate din unitățile SI fundamentale sau suplimentare pot fi exprimate în funcție de unitățile de măsură enumerate în capitolul I.

În particular, unitățile SI derivate pot fi exprimate prin nume și simboluri speciale prezentate în tabelul de mai sus; de exemplu, unitatea SI a viscozității dinamice poate fi exprimată ca m-1·kg·s-1 sau N·s·m-2 sau Pa·s.

1.3.   Prefixele și simbolurile lor utilizate pentru a desemna anumiți multipli și submultipli zecimali

Factor

Prefix

Simbol

Factor

Prefix

Simbol

1018

exa

E

10-1

deci

d

1015

peta

P

10-2

centi

c

1012

tera

T

10-3

mili

m

109

giga

G

10-6

micro

μ

106

mega

M

10-9

nano

n

103

kilo

k

10-12

pico

p

102

hecto

h

10-15

femto

f

101

deca

da

10-18

atto

a

Numele și simbolurile multiplilor și submultiplilor zecimali ale unității de masă sunt formate prin atașarea prefixelor la cuvântul „gram” și a simbolurilor lor la simbolul „g”.

Acolo unde o unitate derivată este exprimata ca o fracție, multiplii și submultiplii ei zecimali pot fi desemnați prin atașarea unui prefix la unități la numărător sau la numitor, sau la ambele părți.

Prefixele compuse, adică prefixele formate prin juxtapunerea a câtorva din prefixele de mai sus, nu sunt admise.

1.4.   Nume și simboluri ale multiplilor și ale submultiplilor zecimali ai unităților SI, special autorizate

Mărime

Unitate

Nume

Simbol

Valoare

Volum

litru

l sau L (2)

1l = 1 dm3=10-3 m3

Masă

tona

t

1t = 1Mg = 103 kg

Presiune, tensiune mecanică

bar

bar (3)

1bar = 105 Pa

Observație: Prefixele și simbolurile lor enumerate la punctul 1.3 pot fi utilizate în conexiune cu unitățile și simbolurile din tabelul 1.4.

2.   UNITĂȚI CARE SUNT DEFINITE PE BAZA UNITĂȚILOR SI, DAR NU SUNT MULTIPLI SAU SUBMULTIPLI ZECIMALI AI ACESTORA

Mărime

Unitate

Nume

Simbol

Valoare

Unghi plan

rotație* (4)  (5)

 

1 rotație = 2 π rad

grad* sau gon*

gon*

Formula

grad

o

Formula

minut de unghi

Formula

secundă de unghi

Formula

Timp

minut

min

1 min = 60 s

oră

h

1 h = 3 600 s

zi

d

1 d = 86 400 s

Observație: Prefixele enumerate la punctul 1.3 pot fi utilizate numai în conexiune cu numele „grad” sau „gon” și cu simbolul „gon”.

3.   UNITĂȚI DEFINITE INDEPENDENT DE CELE ȘAPTE UNITĂȚI SI FUNDAMENTALE

Unitatea de masă atomică unificată este fracțiunea 1/12 din masa unui atom al nuclidului 12C.

Electron-voltul este energia cinetică dobândită de un electron care traversează o diferență de potențial de 1 volt în vid.

Mărime

Unitate

Nume

Simbol

Valoare

Masă

unitate de masă atomică unificată

u

1 u ≈ 1,660 565 5 × 10-27 kg

Energie

electron-volt

eV

1 eV ≈ 1,602 189 2 × 10-19 J

Valoarea acestor unități exprimate în unități SI nu este cunoscută exact.

Valorile de mai sus sunt luate din Buletinul CODATA nr. 11 din decembrie 1973 al Consiliului Internațional al Uniunii Științifice.

Observație: Prefixele și simbolurile lor enumerate la punctul 1.3 pot fi utilizate în conexiune cu aceste două unități și cu simbolurile lor.

4.   UNITĂȚI ȘI DENUMIRI DE UNITĂȚI PERMISE NUMAI ÎN DOMENII SPECIALIZATE

Mărime

Unitate

Nume

Simbol

Valoare

Vergența sistemelor optice

dioptrie*

 

1 dioptrie = 1 m-1

Masa pietrelor prețioase

carat metric

 

1 carat metric = 2 × 10-4 kg

Suprafața terenurilor agricole

ar

a

1 a = 102 m2

Masa liniară a firelor și a fibrelor textile

tex*

tex*

1 tex = 10-6 kg·m-1

Observație: Prefixele enumerate la punctul 1.3 pot fi utilizate în conexiune cu unitățile de mai sus. Multiplul 102 a se numește „hectar”.

5.   UNITĂȚI COMPUSE

Combinațiile unităților enumerate în capitolul I formează unități compuse.

CAPITOLUL II

UNITĂȚI DE MĂSURĂ LEGALE PREVĂZUTE LA ARTICOLUL 1 LITERA (b)

MARIMI, DENUMIRI DE UNITĂȚI, SIMBOLURI ȘI VALORI

Mărime

Unitate

Nume

Simbol

Valoare

Presiunea sângelui

milimetru de mercur (*)

mm Hg (*)

1 mm Hg = 133,322 Pa

Unghi plan

 

g*  (6)

Formula

Activitate

(a unui radionuclid)

curie

Ci

1 Ci = 3,7 × 1010 Bq

Doză absorbită

rad

rad (7)

1 rad = 10-2 Gy

Echivalent al dozei absorbite

rem*

rem*

1 rem = 10-2 Sv

Expunere (raze X și y)

röntgen

R

1 R = 2,58 × 10-4 C·kg-1

Viscozitate dinamică

poise

P

1 P = 10-1 Pa·s

Viscozitate cinematică

stokes

St

1 St = 10-4 m2·s-1

Observație: Prefixele și simbolurile lor enumerate la punctul 1.3 din capitolul I pot fi utilizate în conexiune cu unitățile și simbolurile din această secțiune, cu excepția milimetrului de mercur și a simbolului său și a simbolului „g”.

Până la data menționată la articolul l litera (b), pentru a forma unități compuse, unitățile enumerate în capitolul II pot fi combinate cu fiecare din celelalte unități sau cu unitățile din capitolul I.

CAPITOLUL III

UNITĂȚI DE MĂSURĂ LEGALE PREVĂZUTE LA ARTICOLUL 1 LITERA (c)

MĂRIMI, DENUMIRI DE UNITĂȚI, SIMBOLURI ȘI VALORI APROXIMATIVE

Lungime

țol

1 in = 2,54 × 10-2 m

picior

1 ft = 0,3048 m

fathom (8)

1 fm = 1,829 m

milă

1 milă = 1 609 m

yard

1 yard = 0,9144 m

Arie

picior pătrat

1 sq ft = 0,929 × 10-1 m2

acru

1 ac = 4 047 m2

yard pătrat

1 sq yd = 0,8361 m2

Volum

uncie de fluid

1 fl oz = 28,41 × 10-6 m3

gill

1 gill = 0,1421 × 10-3 m3

pint

1 pt = 0,5683 × 10-3 m3

quart

1 qt = 1,137 × 10-3 m3

galon

1 gal = 4,546 × 10-3 m3

Masă

uncie (avoirdupois)

1 oz = 28,35 × 10-3 kg

uncie troy

1 oz tr = 31,10 × 10-3 kg

livră

1 lb = 0,4536 kg

Energie

therm

1 therm = 105,506 × 106 J

Până la data care trebuie stabilită conform articolului 1 litera (c), pentru a forma unități compuse, unitățile enumerate în capitolul III pot fi combinate cu fiecare din celelalte unități sau cu unitățile din capitolul I.


(1)  Nume speciale pentru unitatea de putere: numele volt-amper (simbol „VA”), când este utilizat pentru exprimarea puterii aparente a curentului electric alternativ, și var (simbol „var”), când este utilizat pentru exprimarea puterii electrice reactive. Unitatea de măsură „VAR” nu este inclusă in rezoluțiile CGPM.

(2)  Cele doua simboluri, „l” și „L”, pot fi utilizate pentru unitatea litru.

[Cea de-a șaisprezecea CGPM (1979), rezoluția 6]

(3)  Unitate enumerată printre unitățile permise temporar în broșura Biroului Internațional de Măsuri si Greutăți.

(4)  Caracterul (*) după un nume sau simbol de unitate indică faptul că acestea nu apar în lista stabilită de CGPM, CIPM sau BIPM. Această observație este valabilă pentru întreaga anexă.

(5)  Nu există simbol internațional.

(6)  Simbol pentru „grad”.

(7)  Când există riscul confuziei cu simbolul pentru radian, rd poate fi utilizat ca simbol pentru rad.

(8)  Numai pentru navigație maritimă.


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

94


31980L0232


L 051/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 15 ianuarie 1980

privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la gama cantităților nominale și a capacităților nominale permise pentru anumite produse preambalate

(80/232/CEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Adunării (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât Directiva 76/211/CEE a Consiliului din 20 ianuarie 1976 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la ambalarea în funcție de masă sau volum a anumitor produse preambalate (4) specifică erorile negative tolerate în conținutul unor astfel de preambalate, precum și marcajele și metodele de control ce urmează a fi aplicate unor astfel de preambalate pentru a circula în interiorul Comunității;

întrucât, cu toate acestea, directiva menționată nu îndepărtează toate obstacolele din calea schimburilor comerciale de produse preambalate, care rezultă din diferențele dintre legislațiile referitoare la proprietățile metrologice ale acestor produse; întrucât, în special, statele membre au dispoziții diferite referitoare la volumul sau masa acestor produse; întrucât aceste dispoziții trebuie așadar apropiate;

întrucât, pentru un anumit produs, numărul de cantități care sunt atât de apropiate una de alta încât riscă să-l inducă în eroare pe consumator trebuie redus cât mai mult cu putință, în interesul unei mai mari transparențe a pieței;

întrucât aceste reduceri trebuie să se refere atât la recipientele produselor preambalate, cât și la produsele care sunt vândute în funcție de masă sau volum;

întrucât articolul 16 din Directiva 71/316/CEE a Consiliului din 26 iulie 1971 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la dispozițiile comune pentru mijloacele de măsurare și pentru metodele de control metrologic (5), astfel cum a fost modificată prin Tratatul de aderare (6), prevede că armonizarea cerințelor pentru comercializarea anumitor produse, mai ales în ceea ce privește dispozițiile referitoare la anumite cantități preambalate, poate fi reglementată prin directive speciale,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Prezenta directivă se aplică produselor preambalate în conformitate cu articolele 1 și 2 din Directiva 76/211/CEE și care sunt menționate în anexele la aceasta; nu se aplică produselor preambalate destinate numai pentru uz profesional.

Articolul 2

Produsele menționate la articolul 1 se împart în trei grupe:

(a)

produse vândute în funcție de masă sau volum, cu excepția produselor menționate la literele (b) și (c).

Pentru fiecare dintre aceste produse, anexa I stabilește gama cantităților nominale ale conținutului preambalatelor;

(b)

produsele vândute în funcție de masă sau volum și ambalate în recipientele rigide enumerate în anexa II, cu excepția produselor enumerate în anexa I.

Pentru astfel de produse, anexa II stabilește gama de capacități pentru recipientele respective;

(c)

produse ambalate sub formă de aerosoli.

Anexa III stabilește volumele stării lichide a acestor produse și, în cazul recipientelor de metal, capacitatea recipientului.

Articolul 3

În toate cazurile, preambalatele trebuie să indice masa nominală sau volumul nominal al conținutului produsului, în conformitate cu cerințele Directivei 76/211/CEE.

În cazurile menționate la articolul 2 literele (b) și (c), recipientele indică, de asemenea, în așa fel încât să nu provoace confuzie cu indicația de mai sus, capacitatea lor nominală, în conformitate cu dispozițiile anexei II și ale punctului 1 din anexa III sau, acolo unde este cazul, o trimitere la standardele NE menționate în anexe.

Articolul 4

Acolo unde este vorba de un ambalaj multiplu, format din două sau mai multe preambalate individuale, gama de valori enumerate în anexele I, II și III se aplică preambalatelor individuale.

În cazul în care un preambalat este format din două sau mai multe pachete individuale care nu sunt destinate a fi vândute individual, gama valorilor enumerate în anexele I, II și III se aplică preambalatului.

Articolul 5

Statele membre nu pot refuza, interzice sau restrânge introducerea pe piață a preambalatelor care îndeplinesc cerințele prezentei directive, în temeiul cantității lor nominale, în cazul preambalatelor enumerate în anexa I și la punctul 2 din anexa III, sau al capacității nominale a recipientelor lor, în cazul preambalatelor enumerate în anexa II, sau pentru oricare din aceste două motive în cazul produselor enumerate la punctul 1 din anexa III.

Articolul 6

Până la 1 ianuarie 1982, statele membre nu pot refuza, interzice sau restrânge introducerea pe piață a preambalatelor care îndeplinesc cerințele Directivei 76/211/CEE, în cazul în care cantitatea nominală sau capacitatea recipientului are o valoare care nu este menționată în prezenta directivă și care au fost plasate pe piața statelor membre în cauză la data notificării ei.

Primul paragraf nu se aplică măsurilor luate deja de Regatul Unit și de Irlanda pentru definirea gamelor în unități SI.

Articolul 7

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se conforma prevederilor prezentei directive în termen de 24 de luni de la notificarea ei și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 8

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 15 ianuarie 1980.

Pentru Consiliu

Președintele

G. ZAMBERLETTI


(1)  JO C 193, 18.8.1976, p. 3.

(2)  JO C 30, 7.2.1977, p. 34.

(3)  JO C 114, 11.5.1977, p. 30.

(4)  JO L 46, 21.2.1976, p. 1.

(5)  JO L 202, 6.9.1971, p. 1.

(6)  JO L 73, 27.3.1972, p. 4.


ANEXA I

GAMA CANTITĂȚILOR NOMINALE ALE CONȚINUTULUI PREAMBALATELOR

1.   Produse alimentare vândute în funcție de masă (cantitate în g)

1.1.   Unt (CCT poziția nr. 04.03), margarină, grăsimi emulsionate sau de origine neanimală și vegetală (produse tartinabile cu conținut redus de grăsime)

125 – 250 – 500 – 1 000 – 1 500 – 2 000 – 2 500 – 5 000

1.2   Brânzeturi proaspete tip Feta, cu excepția brânzei „petits suisses” și a altor tipuri de brânză ambalate în același fel (subpoziția CCT ex 04.04. E I c)

62,5 – 125 – 250 – 500 – 1 000 – 2 000 – 5 000

1.3   Sare de masă și de bucătărie (subpoziția CCT 25.01 A)

125 – 250 – 500 – 750 – 1 000 – 1 500 – 5 000

1.4   Zahăr pudră, zahăr nerafinat din sfeclă sau din trestie, zahăr tos

125 – 250 – 500 – 750 – 1 000 – 1 500 – 2 000 – 2 500 – 3 000 – 4 000 – 5 000

1.5   Produse din cereale (excluzând alimentele pentru sugari)

1.5.1.   Cereale sub formă de făină, crupe, fulgi, făină de ovăz, fulgi de ovăz (cu excepția produselor menționate la punctul 1.5.4)

125 – 250 – 500 – 1 000 – 1 500 – 2 000 – 2 500 (1) – 5 000 – 10 000

1.5.2.   Paste făinoase (poziția CCT nr. 19.03)

125 – 250 – 500 – 1 000 – 1 500 – 2 000 – 3 000 – 4 000 – 5 000 – 10 000

1.5.3.   Orez (poziția CCT nr. 10.06)

125 – 250 – 500 – 1 000 – 2 000 – 2 500 – 5 000

1.5.4.   Cereale gata preparate și fulgi de cereale

250 – 375 – 500 – 750 – 1 000 – 1 500 – 2 000

1.6.   Legume uscate (poziția CCT nr. 07.05) (2), fructe uscate (pozițiile CCT nr. sau subpozițiile ex. 08.01, 08.03 B, 08.04 B, 08.12)

125 – 250 – 500 – 1 000 – 1 500 – 2 000 – 5 000 – 7 500 – 10 000

1.7.   Cafea prăjită măcinată sau nemăcinată, cicoare și înlocuitori de cafea

125 – 250 – 500 – 1 000 – 2 000 – 3 000 – 4 000 – 5 000 – 10 000

1.8.   Produse congelate

1.8.1.   Fructe și legume și cartofi semipreparați pentru „chips”

150 – 300 – 450 – 600 – 750 – 1 000 – 1 500 – 2 000 – 2 500

1.8.2.   Fileuri și porții de pește, pane sau fără pesmet

100 – 200 – 300 – 400 – 500 – 600 – 800 – 1 000 – 2 000

1.8.3.   Batoane de pește

150 – 300 – 450 – 600 – 900 – 1 200 – 1 500 – 1 800

2.   PRODUSE ALIMENTARE VÂNDUTE ÎN FUNCȚIE DE VOLUM (cantitate în ml)

2.1.   Înghețată în cantități de peste 250 ml

(cu excepția înghețatei al cărei volum nu este determinat de forma recipientului)

300 – 500 – 750 – 1 000 – 1 500 – 2 000 – 2 500 – 3 000 – 4 000 – 5 000

3.   HRANĂ USCATĂ PENTRU CÂINI ȘI PISICI (3) (cantitate în g)

200 – 300 – 400 – 500 – 600 – 800 – 1 000 – 1 500 – 2 000 – 3 000– 5 000 – 7 500 – 10 000

4.   VOPSELE ȘI LACURI GATA DE UTILIZAT (CU SAU FĂRĂ SOLVENȚI ADĂUGAȚI) (cantitate în ml)

25 – 50 – 125 – 250 – 375 – 500 – 750 – 1 000 – 2 000 – 2 500 – 4 000 – 5 000 – 10 000

5.   CLEIURI ȘI ADEZIVI SUB FORMĂ DE PULBERI SAU ÎN STARE SOLIDĂ (cantitate în g)

25 – 50 – 125 – 250 – 500 – 1 000 – 2 500 – 5 000 – 8 000 – 10 000

6.   PRODUSE DE CURĂȚAT

(substanțe solide sau pulberi în g, lichide și paste în ml)

inter alia, produse pentru piele și încălțăminte, lemn și pardoseli, cuptoare și metale, inclusiv pentru mașini, ferestre și oglinzi inclusiv pentru mașini (poziția CCT nr. 34.05); substanțe pentru îndepărtarea petelor, apreturi și vopsele de uz casnic (subpozițiile CCT 38.12 A și 32.09 C), insecticide pentru uz casnic (poziția CCT nr. ex. 38.11); paste de decapat (poziția CCT nr. 34.02), deodorante de uz casnic (subpoziția CCT 33.06 B), dezinfectanți nefarmaceutici.

25 – 50 – 75 – 100 – 150 – 200 – 250 – 375 – 500 – 750 – 1 000 – 1 500 – 2 000 – 5 000 – 10 000

7.   PRODUSE COSMETICE: PREPARATE DE ÎNFRUMUSEȚARE ȘI DE TOALETĂ (subpozițiile CCT 33.06 A și B)

(substanțe solide sau pulberi în g, lichide și paste în ml)

7.1.   Produse pentru igiena pielii și a gurii

creme de bărbierit, creme și loțiuni pentru diferite scopuri, creme și loțiuni pentru mâini, produse de protecție solară, produse pentru igiena gurii (cu excepția pastei de dinți)

15 – 30 – 40 – 50 – 75 – 100 – 125 – 150 – 200 – 250 – 300 – 400 – 500 – 1 000

7.2.   Pastă de dinți

25 – 50 – 75 – 100 – 125 – 150 – 200 – 250 – 300

7.3.   Produse pentru îngrijirea părului (cu excepția vopselelor) și produse pentru baie

fixativ, șampon, produse de clătire, de fortifiere, briantină, cremă de păr (cu excepția loțiunilor pentru păr menționate la punctul 7.4), spumant de baie și alte produse spumante pentru baie și duș

25 – 50 – 75 – 100 – 125 – 150 – 200 – 250 – 300 – 400 – 500 – 750 – 1 000 – 2 000

7.4.   Produse pe bază de alcool

conținând un volum de maximum 3 % ulei aromat natural sau sintetic și un volum de maximum 70 % alcool etilic pur: ape aromatice, loțiuni pentru păr, loțiuni înainte și după bărbierit

15 – 25 – 30 – 40 – 50 – 75 – 100 – 125 – 150 – 200 – 250 – 300 – 400 – 500 – 750 – 1 000

7.5.   Deodorante și produse pentru igiena personală

20 – 25 – 30 – 40 – 50 – 75 – 100 – 150 – 200

7.6.   Pudră de talc

50 – 75 – 100 – 150 – 200 – 250 – 500 – 1 000

8.   PRODUSE PENTRU SPĂLAT

8.1.   Săpunuri de toaletă și pentru uz casnic sub formă solidă (g) (poziția CCT nr. 34.01)

25 – 50 – 75 – 100 – 150 – 200 – 250 – 300 – 400 – 500 – 1 000

8.2.   Săpunuri lichide (g) (poziția CCT nr. 34.01)

125 – 250 – 500 – 750 – 1 000 – 5 000 – 10 000

8.3.   Săpun sub formă de fulgi, solzi, etc. (g) (poziția CCT nr. 34.01)

250 – 500 – 750 – 1 000 – 3 000 – 5 000 – 10 000

8.4.   Produse lichide pentru spălare, curățare și frecare și produse auxiliare (poziția CCT nr. 34.02) și preparate cu hipoclorit (cu excepția celor menționate la punctul 6) (cantitate în ml)

125 – 250 – 500 – 750 – 1 000 – 1 250 (4) – 1 500 – 2 000 – 3 000 – 4 000 – 5 000 – 6 000 – 7 000 – 10 000

8.5.   Prafuri de curățat (g)

250 – 500 – 750 – 1 000 – 10 000

8.6.   Produse pentru prespălare și înmuiere sub formă de pulbere (g)

250 – 500 – 1 000 – 2 000 – 5 000 – 10 000

9.   SOLVENȚI (ml)

în înțelesul Directivei 73/173/CEE a Consiliului din 4 iunie 1973 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea preparatelor periculoase (solvenți) (5)

25 – 50 – 75 – 125 – 250 – 500 – 1 000 – 1 500 – 2 500 – 5 000 – 10 000

10.   ULEI PENTRU LUBRIFIERE (ml)

125 – 250 – 500 – 1 000 – 2 000 – 2 500 – 3 000 – 4 000 – 5 000 – 10 000


(1)  Nu este valabil în cazul făinii și al fulgilor de ovăz.

(2)  Excluzând cartofi și legume deshidratate.

(3)  Produse cu un conținut de apă mai mic de 14 %.

(4)  Numai pentru hipocloriți.

(5)  JO L 189, 11.7.1973, p. 7.


ANEXA II

GAMA DE CAPACITĂȚI PERMISE PENTRU RECIPIENTE

Se aplică standardele NE 23, 1, ediția 2 (mai 1978) și NE 76, ediția 1 (decembrie 1978), cu excepția cazurilor în care gamele de produse și capacități stabilite acolo diferă de cele din prezenta anexă.

1.   CONSERVE ȘI SEMICONSERVE ÎN CUTII ȘI RECIPIENTE METALICE SAU DIN STICLĂ: PRODUSE VEGETALE (FRUCTE, LEGUME, TOMATE, CARTOFI, CU EXCEPȚIA SPARANGHELULUI, A SUPEI, A SUCURILOR DE FRUCTE SAU DE LEGUME ȘI A NECTARURILOR DE FRUCTE) PENTRU CONSUM UMAN

1.1.   Cutii metalice și recipiente din sticlă (capacitate în ml)

106 – 156 – 212 (1) – 228 (1) – 314 – 370 – 425 (1) – 446 (1) – 580 – 720 – 850 – 1 062 – 1 700 – 2 650 – 3 100 – 4 250 – 10 200

1.1.1.   Listă suplimentară pentru pahare gradate:

53 (2) – 125 (2) – 250 (2)

1.2.   Lista capacităților permise pentru produse speciale: (capacitate în ml)

trufe: 26 – 53 – 71 – 106 – 212 – 425 – 720 – 850

tomate:

concentrate: 71 – 142 – 212 – 370 – 425 – 720 – 850 – 3 100 – 4 250

cojite sau necojite: 236 – 370 – 425 – 720 – 850 – 2 650 – 3 100

cocteiluri de fructe, fructe în sirop: 106 – 156 – 212 (1) – 228 (1) – 236 – 314 – 370 – 425 (1) – 446 (1) – 580 – 720 – 850 – 1 062 – 1 700 – 2 650 – 3 100 – 4 250 – 10 200

2.   HRANĂ UMEDĂ PENTRU PISICI ȘI CÂINI (capacitate în ml)

212 (1) – 228 (1) – 314 – 425 (1) – 446 (1) – 850 – 1 062 – 1 700 – 2 650

3.   PRODUSE PENTRU SPĂLAT ȘI CURĂȚAT SUB FORMĂ DE PULBERE

Capacitățile preambalatelor vor fi următoarele:

Pachet nr.

Volum în ml

E 0,5

375

E 1

750

E 2

1 500

E 3

2 250

E 5

3 750

E 10

7 700

E 15

11 450

E 20

15 200

E 25

18 950

E 30

22 700

Bidon nr.

 

E 5

3 950

E 10

7 700

E 15

11 450

E 20

15 200

E 25

18 950

E 30

22 700


(1)  Aceste capacități vor fi reexaminate la maximum cinci ani de la data la care este adoptată prezenta directivă.

(2)  Volum permis pentru o perioadă de 10 ani de la data la care este adoptată prezenta directivă.


ANEXA III

GAMA VOLUMELOR PENTRU PRODUSELE VÂNDUTE SUB FORMĂ DE AEROSOLI, CU EXCEPȚIA PRODUSELOR EXCLUSE LA PUNCTUL 7.4 DIN ANEXA I ȘI A PRODUSELOR MEDICINALE

Prin derogare de la articolul 8 alineatul (1) litera (e) din Directiva 75/324/CEE a Consiliului din 20 mai 1975 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la pulverizatoarele cu aerosoli (1), produsele vândute sub formă de aerosoli în conformitate cu cerințele prezentei directive nu trebuie să fie marcate cu masa nominală a conținutului lor.

1.   PRODUSE VÂNDUTE ÎN RECIPIENTE DE METAL

Volumul în stare lichidă în ml

Capacitatea recipientului în ml pentru:

Produse propulsate prin gaz lichid

(a)

produse propulsate numai prin gaze comprimate

(b)

produse propulsate numai prin oxid de nitriu sau bioxid de carbon, când produsul are un coeficient Bunsen de cel mult 1,2

25

40

47

50

75

89

75

110

140

100

140

175

125

175

210

150

210

270

200

270

335

250

335

405

300

405

520

400

520

650

500

650

800

600

800

1 000

750

1 000

2.   PRODUSE VÂNDUTE ÎN RECIPIENTE TRANSPARENTE SAU NETRANSPARENTE DIN STICLĂ SAU PLASTIC (volumul în stare lichidă în ml):

25 – 50 – 75 – 100 – 125 – 150


(1)  JO L 147, 9.6.1975, p. 40.


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

101


31980L0720


L 194/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 24 iunie 1980

de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la spațiul de manevră, la mijloacele de acces la postul de conducere, precum și la ușile și ferestrele tractoarelor agricole sau forestiere pe roți

(80/720/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Adunării (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât cerințele tehnice pe care trebuie să le îndeplinească tractoarele în temeiul legislațiilor interne se referă, printre altele, la spațiul de manevră, la mijloacele de acces la postul de conducere (dispozitive de urcare și de coborâre), precum și la uși și ferestre;

întrucât aceste cerințe diferă de la un stat membru la altul; întrucât este, prin urmare, necesar ca aceleași cerințe să fie adoptate de către toate statele membre, fie în completarea, fie în locul reglementărilor lor actuale, în primul rând pentru a permite punerea în aplicare, pentru fiecare tip de tractor, a procedurii de omologare CEE care face obiectul Directivei 74/150/CEE a Consiliului din 4 martie 1974 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la omologarea tractoarelor agricole sau forestiere pe roți (4), astfel cum a fost modificată prin Directiva 79/694/CEE (5),

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Se înțelege prin „tractor (agricol sau forestier)” orice vehicul cu motor, cu roți sau șenile, care are cel puțin două axe, a cărui funcție constă în mod esențial în forța sa de tracțiune și care este special conceput pentru tractarea, împingerea, purtarea sau acționarea anumitor utilaje, mașini sau remorci destinate să fie folosite în exploatarea agricolă sau forestieră. Acesta poate fi amenajat pentru a transporta o încărcătură și însoțitori.

(2)   Prezenta directivă se aplică numai tractoarelor menționate la alineatul (1), montate pe pneuri, care au două axe și o viteză maximă prin construcție cuprinsă între 6 și 25 km/h și o distanță minimă fixă sau reglabilă a uneia dintre axele motoare de cel puțin 1 150 milimetri.

Articolul 2

Statele membre nu pot refuza omologarea CEE sau omologarea la scară națională a unui tractor și nici refuza înmatricularea sau interzice vânzarea, punerea în circulație sau utilizarea unui tractor din motive privind:

spațiul de manevră;

mijloacele de acces la postul de conducere (dispozitive de urcare și de coborâre);

ușile și ferestrele,

în cazul în care acestea îndeplinesc cerințele care figurează în anexa I.

Articolul 3

Modificările necesare pentru adaptarea cerințelor din anexa I la progresul tehnic se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 13 din Directiva 74/150/CEE.

Articolul 4

(1)   Statele membre adoptă dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de optsprezece luni de la notificarea acesteia și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 24 iunie 1980.

Pentru Consiliu

Președintele

S. FORMICA


(1)  JO C 25, 29.1.1979, p. 30.

(2)  JO C 127, 21.5.1979, p. 80.

(3)  JO C 227, 10.9.1979, p. 34.

(4)  JO L 84, 28.3.1974, p. 10.

(5)  JO L 205, 13.8.1979, p. 17.


ANEXA I

I.   Spațiu de manevră

I.1.   „Spațiu de manevră” înseamnă spațiul minim delimitat de orice structură fixă pusă la dispoziția conducătorului astfel încât acesta să poată efectua orice manevră cu tractorul de pe scaunul său, în deplină siguranță.

„Punct de referință al scaunului” înseamnă punctul de referință stabilit conform metodei descrise în apendicele I.

„Plan de referință” înseamnă planul paralel cu planul longitudinal median al tractorului care trece prin punctul de referință al scaunului.

I.2.   Spațiul de manevră, cu o înălțime cuprinsă între 400 și 900 mm deasupra punctului de referință și o lungime de 450 mm în fața punctului de referință, trebuie să aibă o lățime de cel puțin 900 mm (a se vedea figurile 2 și 3).

I.3.   Componentele și accesoriile vehiculului nu trebuie să îl incomodeze pe conducător la conducerea tractorului.

I.4.   Oricare ar fi poziția coloanei volanului și a volanului, spațiul liber dintre partea inferioară a volanului și părțile fixe ale tractorului trebuie să fie de cel puțin 50 mm; în orice altă direcție, acest spațiu liber trebuie să fie de cel puțin 80 mm de la marginea volanului, distanță măsurată în exteriorul volumului pe care-l ocupă volanul (a se vedea figura 2).

I.5.   Peretele din spate al cabinei, cu o înălțime cuprinsă între 300 și 900 mm deasupra punctului de referință, trebuie să fie amplasat la cel puțin 150 mm în spatele unui plan vertical care trece prin punctul de referință și este perpendicular pe planul de referință (a se vedea figurile 2 și 3).

Lățimea acestui perete trebuie să fie de cel puțin 300 mm de o parte și de alta a planului de referință al scaunului (a se vedea figura 3).

I.6.   Comenzile manuale trebuie să fie situate unele față de altele și față de alte componente ale tractorului de așa manieră încât manevrarea lor să nu provoace rănirea mâinilor operatorului.

Atunci când efortul necesar comenzii este mai mare de 150 N, se consideră suficient un spațiu liber de 50 mm, iar atunci când acest efort este cuprins între 80 N și 150 N, va fi suficient un spațiu liber de 25 mm. Atunci când efortul este mai mic de 80 N, nu se va impune nici o specificație referitoare la dimensiunea spațiului liber (a se vedea figura 3).

Se acceptă orice altă dispoziție prin care se îndeplinește în mod echivalent obiectivul menționat mai sus.

I.7.   Nici un punct al acoperișului nu trebuie să fie situat la mai puțin de 1 050 mm de punctul de referință al scaunului, în zona situată în fața unui plan vertical care trece prin punctul de referință și este perpendicular pe planul de referință (a se vedea figura 2).

II.   Mijloacele de acces la postul de conducere (dispozitive de urcare și de coborâre)

II.1.   Dispozitivele de urcare și de coborâre trebuie să poată fi utilizate în siguranță. Butucul roților, capacele acestora sau jantele nu sunt acceptate ca scări sau trepte.

II.2.   Culoarele de acces la postul de conducere și la scaunul însoțitorului nu trebuie să prezinte nici o piesă care ar putea provoca răni. Când există un obstacol, cum ar fi pedala de ambreiaj, trebuie prevăzută o scară sau o suprafață de sprijin pentru a se asigura accesul fără pericol la postul de conducere.

II.3.   Scările, dispozitivele de urcare încorporate și treptele trebuie să aibă următoarele dimensiuni:

spațiul liber în adâncime:

cel puțin 150 mm;

lățimea spațiului liber:

cel puțin 250 mm;

(Nu sunt admise valori mai mici decât lățimea minimă menționată decât atunci când acestea se justifică ca urmare a necesităților tehnice. În acest caz, trebuie să se facă eforturi să se lase o lățime cât mai mare a spațiului liber. Aceasta nu trebuie să fie, însă, mai mică de 150 mm.)

înălțimea spațiului liber:

cel puțin 120 mm;

spațiul liber dintre suprafețele de sprijin a două trepte:

maximum 300 mm (a se vedea figura 4).

II.4.   La coborâre, scara sau treapta superioară trebuie să fie ușor de recunoscut și accesibilă. Distanța pe vertical dintre scările sau treptele succesive trebuie să fie pe cât posibil egală.

II.5.   Ansamblul dispozitivelor de urcare și de coborâre trebuie prevăzut cu mânere sau cu mâini curente corespunzătoare.

II.6.   Distanța dintre elementul inferior al dispozitivelor de urcare și de coborâre și sol nu trebuie să depășească 550 mm atunci când tractorul este echipat cu cele mai mari pneuri recomandate de constructor (a se vedea figura 4). Scările sau treptele trebuie proiectate și construite de așa manieră încât să se evite alunecarea picioarelor.

III.   Uși, ferestre și ieșiri de urgență

III.1.   Dispozitivele care acționează ușile și ferestrele trebuie proiectate și montate în așa fel încât să nu prezinte nici un pericol pentru conducător și să nu-l incomodeze în timpul conducerii.

III.2.   Unghiul de deschidere al ușii trebuie să permită accesul și coborârea în siguranță.

III.3.   Ferestrele care servesc la aerisire trebuie să poată fi reglate ușor.

III.4.   Cabinele au în general două uși, una pe fiecare parte.

III.5.   Cabinele cu două uși trebuie să aibă o ieșire suplimentară, care să reprezinte ieșirea de urgență.

Cabinele cu o singură ușă trebuie să aibă două ieșiri suplimentare, reprezentând ieșiri de urgență.

Fiecare din cele trei ieșiri trebuie să fie situată pe un perete diferit (termenul „perete” poate include și acoperișul). Parbrizele, ferestrele laterale, fereastra din spate și deschiderea prevăzută în acoperiș pot fi considerate ieșiri de urgență, în cazul în care au fost luate măsuri pentru a permite deschiderea lor rapidă din interiorul cabinei.

Marginile ieșirilor de urgență nu trebuie să reprezinte un pericol atunci când se iese.

Dimensiunile ieșirilor de urgență trebuie să fie suficient de mari pentru a se putea înscrie o elipsă cu axa mică de 440 mm și axa mare de 640 mm.

Image

Image

Image

Image

Apendicele 1

METODA DE STABILIRE A PUNCTULUI DE REFERINȚĂ AL SCAUNULUI (S)

1.   Definiția punctului de referință al scaunului (S)

Se înțelege prin „punct de referință al scaunului (S)” punctul de intersecție situat în planul median longitudinal al scaunului între planul tangențial pe partea inferioară a spătarului tapițat și un plan orizontal. Acest plan orizontal secționează suprafața inferioară a panoului șezutului scaunului la 150 mm în fața punctului de referință al scaunului (S).

2.   Amplasarea scaunului

Scaunul trebuie reglat în lungime în poziția sa aflată cel mai în spate, iar în înălțime, în poziția sa medie. Atunci când scaunul are un sistem de suspensie, care poate sau nu să fie reglat în funcție de greutatea conducătorului, scaunul trebuie fixat la mijlocul cursei suspensiei.

3.   Dispozitivul de stabilire a punctului de referință al scaunului (S)

Dispozitivul reprezentat în figura 1 de mai jos este alcătuit dintr-un panou care reprezintă șezutul scaunului și alte panouri care reprezintă spătarul. Panoul inferior al spătarului este articulat la nivelul oaselor iliace (A) și al zonei lombare (B), înălțimea acestei articulații fiind reglabilă.

4.   Metoda de stabilire a punctului de referință al scaunului (S)

Punctul de referință al scaunului (S) se obține cu ajutorul dispozitivului reprezentat în figurile 1 și 2 de mai jos, care simulează ocuparea scaunului de către un conducător. Dispozitivul trebuie poziționat pe scaun. Se aplică apoi o sarcină cu forța de 550 N într-un punct situat la 50 mm în fața articulației (A) și pe două elemente ale panoului spătarului sprijinite ușor și tangențial pe spătarul tapițat.

În cazul în care nu se pot stabili tangentele la fiecare suprafață a spătarului tapițat (deasupra și sub regiunea lombară), trebuie procedat astfel:

(a)

în cazul în care nu se poate defini tangenta la suprafața situată cel mai jos: partea situată cel mai jos a panoului spătarului în poziție verticală trebuie apăsată ușor pe spătarul tapițat;

(b)

în cazul în care nu se poate defini tangenta la suprafața situată cel mai sus: articulația (B) trebuie fixată la o înălțime de 230 mm deasupra punctului de referință al scaunului (S), în cazul în care partea situată cel mai jos a panoului spătarului este verticală. Apoi cele două elemente ale panoului spătarului, în poziție verticală, trebuie sprijinite ușor și tangențial de spătarul tapițat.

Image


ANEXA II

MODEL

Image


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

112


31980L0766


L 213/42

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA COMISIEI

din 8 iulie 1980

de stabilire a metodei comunitare de analiză pentru controlul oficial al conținutului de monomer clorură de vinil în materialele și obiectele care vin în contact cu produsele alimentare

(80/766/CEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 78/142/CEE a Consiliului din 30 ianuarie 1978 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind materialele și obiectele care conțin monomerul clorură de vinil și care vin în contact cu produsele alimentare (1), în special articolul 3,

întrucât articolul 2 din Directiva 78/142/CEE prevede că aceste materiale și obiecte nu trebuie să conțină monomerul clorură de vinil într-o cantitate care depășește 1 miligram pe kilogram de produs finit și întrucât articolul 3 stipulează că această limită trebuie să fie controlată printr-o metodă de analiză comunitară;

întrucât, pe baza unor serii de experiențe efectuate prin colaborarea laboratoarelor, metoda descrisă în anexă s-a dovedit a fi suficient de precisă și reproductibilă încât să fie adoptată ca metodă comunitară;

întrucât, măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru produsele alimentare,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Statele membre prevăd că analizele necesare pentru controlul oficial al conținutului de monomer clorură de vinil în materialele și obiectele care vin în contact cu alimentele, denumite în anexă „materiale și obiecte”, să se efectueze în conformitate cu metoda prevăzute în anexă.

Articolul 2

Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de 18 luni de la notificarea acesteia cel târziu. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 8 iulie 1980.

Pentru Comisie

Etienne DAVIGNON

Membru al Comisiei


(1)  JO L 44, 15.2.1978, p. 15.


ANEXĂ

DETERMINAREA NIVELULUI MONOMERULUI CLORURĂ DE VINIL ÎN MATERIALE ȘI OBIECTE

1.   SCOP ȘI DOMENIU DE APLICARE

Metoda permite stabilirea nivelul monomerului clorură de vinil în materiale și obiecte.

2.   PRINCIPIU

Nivelul monomerului clorură de vinil (CV) în materiale și obiecte se determină prin cromatografie în fază gazoasă utilizându-se metoda „head space” după ce proba a fost dizolvată sau suspendată în N,N-dimetilacetamidă.

3.   REACTIVI

3.1.   Clorură de vinil (CV), cu o puritate mai mare de 99,5 % (v/v).

3.2.   N,N-dimetilacetamidă (DMA), fără impurități care ar putea avea același timp de retenție ca și CV sau ca etalonul intern (3.3), în condițiile de testare.

3.3.   Eter dietilic sau cis-2-butenă, în DMA (3.2) ca soluție etalon internă. În condițiile de testare aceste etaloane interne nu trebuie să conțină impurități cu același timp de retenție ca și CV.

4.   APARATURĂ

NB: Se precizează un instrument sau un aparat numai dacă este special sau există specificații speciale pentru folosirea acestuia. Se presupune că sunt disponibile aparatele uzuale de laborator.

4.1.   Cromatograf în fază gazoasă cu dispozitiv automat de prelevare a probei din „head space” sau cu facilități de injectare manuală a probei.

4.2.   Detector de ionizare în flacără sau alte detectoare menționate la punctul 7.

4.3.   Coloană cromatografică în fază gazoasă.

Coloana trebuie să permită separarea picurilor de aer, de CV sau de etalon intern, dacă este utilizat.

În plus, sistemul combinat 4.2 și 4.3 trebuie să permită ca semnalul obținut cu ajutorul unei soluții ce conține 0,02 mg CV/l DMA sau 0,02 CV/kg DMA să fie egal cu un zgomot de cel puțin cinci ori mai mare decât zgomotul de fond.

4.4.   Eprubete sau flacoane cu probă închise etanș cu silicon sau cu membrane de cauciuc butilic (sintetic).

În cazul în care se folosesc tehnici manuale de luare a probelor, prelevarea unei probe din „head space” cu o seringă poate provoca formarea unui vid parțial în interiorul eprubetei sau flaconului. Astfel, pentru luarea manuală de probe în cazul în care eprubetele nu sunt puse sub presiune înainte de prelevarea probei, se recomandă utilizarea unor eprubete largi.

4.5.   Microseringi.

4.6.   Seringi etanșe la gaz pentru prelevarea manuală de probe din „head space”.

4.7.   Balanță analitică cu precizie de 0,1 mg.

5.   MOD DE LUCRU

ATENȚIE: CV este o substanță periculoasă care se transformă în gaz la temperatură ambiantă; de aceea prepararea soluțiilor trebuie efectuată într-o hotă bine ventilată.

NB:

se iau toate măsurile de precauție necesare pentru a împiedica orice pierdere de CV sau DMA;

când se utilizează tehnicile manuale de prelevare a probelor, trebuie folosit un etalon intern (3.3);

când se folosește un etalon intern, trebuie să se utilizeze aceeași soluție pe parcursul întregii proceduri.

5.1.   Prepararea soluției etalon concentrată de CV la aproximativ 2 000 mg/kg

Se cântărește un vas din sticlă adecvat cu o precizie de 0,1 mg și se pune în el o cantitate (50 ml) de DMA (3.2). Se recântărește. Se adaugă la DMA o cantitate (0,1 g) de CV (3.1) sub formă lichidă sau gazoasă, injectându-se încet peste DMA. CV se poate adăuga și prin barbotare în DMA, cu condiția să se folosească un dispozitiv care previne pierderea de DMA. Se recântărește cu o precizie de 0,1 mg. Se așteaptă două ore pentru a se ajunge la un echilibru. Se păstrează soluția etalon într-un refrigerator.

5.2.   Prepararea soluției etalon diluate de CV

Se ia o cantitate cântărită din soluția etalon concentrată de CV (5.1) și se diluează cu DMA (3.2) sau cu soluție etalon internă (3.3), până la un volum sau o greutate cunoscută. Concentrația soluției etalon diluate astfel obținută se exprimă în mg/l sau, respectiv, în mg/kg

5.3.   Prepararea curbei de etalonare

NB:

curba trebuie să cuprindă cel puțin șapte perechi de puncte;

repetabilitatea răspunsurilor (1) trebuie să fie mai mică de 0,02 mg CV/l sau kg de DMA;

curba trebuie să fie calculată pornind de la aceste puncte prin tehnica celor mai mici pătrate, adică linia de regresie trebuie calculată cu ajutorul ecuației următoare:

Formula

unde:

Formula

și:

Formula

unde:

y

=

înălțimea sau suprafața picurilor la fiecare determinare,

x

=

concentrația corespunzătoare pe linia de regresie,

n

=

numărul de determinări efectuate (n ≥ 14),

curba trebuie să fie liniară, adică devierea (devierile) etalon a diferențelor dintre răspunsurile măsurate (yi) și valorile corespunzătoare ale răspunsurilor calculate pe linia de regresie (zi) împărțită la valoarea medie (

Formula

) a tuturor răspunsurilor măsurate nu va depăși 0,07.

Aceasta se va calcula astfel:Formula

unde:

Formula

 

Formula

yi

fiecare răspuns individual măsurat,

zi

valoarea corespunzătoare a răspunsului (yi) pe linia de regresie calculată,

n ≥

14.

Se pregătesc două serii de câte cel puțin șapte eprubete (4.4). În fiecare eprubetă se adaugă volume de soluție etalon diluată de CV (5.2) și DMA (3.2) sau soluție etalon internă în DMA, astfel încât concentrația finală de CV a soluțiilor duplicat să fie aproximativ egală cu 0; 0,050; 0,075; 0,100; 0,125; 0,150; 0,200 etc. mg/l sau mg/kg de DMA și toate eprubetele să conțină aceeași cantitate de DMA care se va utiliza conform punctul 5.5. Eprubetele se închid etanș și se procedează conform punctului 5.6. Se alcătuiește un grafic în care valorile de pe ordonată arată suprafețele (înălțimile) picurilor de CV corespunzătoare soluțiilor duplicat sau proporția acestor suprafețe (sau înălțimi) cu suprafețele (sau înălțimile) picurilor etalonului intern relevant și valorile de pe abscisă arată concentrațiile de CV în soluțiile duplicat.

5.4.   Validarea preparării soluțiilor etalon obținute la punctele 5.1 și 5.2

Se repetă procedura descrisă la punctele 5.1 și 5.2 pentru a se obține o a doua soluție etalon diluată cu o concentrație egală cu 0,1 mg CV/l sau 0,1 mg/kg de DMA sau soluție etalon internă. Media celor două determinări cromatografice în fază gazoasă ale acestei soluții nu trebuie să difere cu mai mult de 5 % față de punctul corespondent de pe curba etalon. Dacă diferența este mai mare de 5 %, se resping toate soluțiile obținute la punctele 5.1, 5.2, 5.3 și 5.4 și se repetă de la început procedura.

5.5.   Pregătirea probelor de material sau obiect

Se pregătesc două eprubete (4.4). Pentru fiecare eprubetă se cântăresc nu mai puțin de 200 mg, cu o precizie de 0,1 mg, din proba obținută dintr-un singur material sau obiect investigat care a fost tăiat în bucățele mici. Se încearcă să se asigure o cantitate egală pentru fiecare eprubetă. Se astupă imediat eprubeta. În fiecare eprubetă se adaugă pentru fiecare gram de probă 10 ml sau 10 g de DMA (3.2) sau 10 ml sau 10 g de soluție etalon internă (3.3). Eprubetele se închid etanș și se procedează conform punctului 5.6.

5.6.   Determinările cromatografice în fază gazoasă

5.6.1.   Se agită eprubetele evitându-se contactul dintre conținutul lichid și membrană (4.4) pentru a se obține o soluție sau o suspensie cât mai omogenă a probelor de material sau obiect (5.5).

5.6.2.   Pentru a se asigura atingerea echilibrului, toate eprubetele închise etanș (punctele 5.3, 5.4 și 5.5) se pun într-o baie de apă timp de două ore, la temperatura de 60 °C ± 1 °C. Dacă este necesar, se agită din nou.

5.6.3.   Se prelevează o probă din „head space” în eprubetă. Dacă se folosesc tehnici manuale de prelevare a probelor trebuie să se aibă grijă să se obțină o probă reproductibilă (a se vedea punctul 4.4), în special seringa trebuie să fie anterior încălzită până la temperatura probei. Se măsoară suprafața (sau înălțimea) picurilor aferente CV și a etalonului intern, dacă este utilizat.

5.6.4.   De îndată ce picurile de DMA apar pe cromatogramă, se elimină din coloană (4.3) excesul de DMA utilizându-se o metodă adecvată.

6.   CALCULAREA REZULTATELOR

6.1.   Se determină, prin interpolare pe curbă, concentrația necunoscută a fiecăreia dintre cele două soluții de probă luând în considerare soluția etalon internă, dacă este utilizată. Se calculează cantitatea de CV din fiecare dintre cele două probe de material sau obiect analizat prin aplicarea formulei următoare:

Formula

unde:

X= concentrația de CV din proba de material sau obiect exprimată în mg/kg,

C= concentrația de CV din eprubeta care conține proba de material sau obiect (a se vedea punctul 5.5) exprimată în mg/l sau mg/kg,

V= volumul sau masa de DMA din eprubeta care conține proba de material sau obiect (a se vedea punctul 5.5) exprimată în litri sau kilograme,

M= masa probei de material sau obiect, exprimată în grame.

6.2.   Concentrația de CV din materialul sau obiectul investigat exprimată în mg/kg va fi media dintre cele două concentrații de CV (mg/kg) determinate la punctul 6.1 cu condiția respectării criteriului de repetabilitate de la punctul 8.

7.   CONFIRMAREA CONȚINUTULUI DE CV

În cazurile în care conținutul de CV în materiale și obiecte calculat conform punctului 6.2 depășește valoarea maximă admisibilă, rezultatele obținute prin analiza ambelor probe (5.6 și 6.1) trebuie confirmată prin una dintre următoarele trei metode:

prin utilizarea a cel puțin unei alte coloane (4.3) care să prezinte o fază staționară cu o polaritate diferită. Această procedură trebuie să continue până când se obține o cromatogramă pe care picurile de CV și/sau de etalon intern nu se suprapun cu constituenții probei de material sau obiect;

prin utilizarea altor detectori, de exemplu, detector de conductivitate microelectrolitic (2);

prin utilizarea spectrometriei de masă. În acest caz, dacă ionii moleculari cu mase apropiate (m/e) de 62 și 64 sunt găsiți în raport de 3:1, atunci se poate considera că este cel mai probabil confirmată prezența CV. În caz că există vreo îndoială trebuie verificat spectrul total de masă.

8.   REPETABILITATEA

Diferența între rezultatele celor două determinări (6.1) simultan efectuate sau efectuate într-o succesiune rapidă pe aceeași probă, de către același analist, în aceleași condiții, nu trebuie să depășească 0,2 mg CV/kg de material sau obiect.


(1)  A se vedea recomandarea ISO DIS 5725: 1977.

(2)  A se vedea Journal of Chromatographic Science, vol. 12, martie 1974, p. 152.


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

117


31980L0777


L 229/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 15 iulie 1980

de apropiere a legislațiilor statelor membre privind exploatarea și comercializarea apelor minerale naturale

(80/777/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Adunării (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât legislațiile statelor membre definesc apele minerale naturale; întrucât, referitor la acest subiect, sunt adoptate definiții care diferă în cadrul Comunității; întrucât aceste legislații stabilesc condițiile în care apele minerale naturale sunt recunoscute ca atare și determină condițiile de exploatare a izvoarelor; întrucât acestea prevăd norme speciale suplimentare pentru comercializarea apelor respective;

întrucât diferențele dintre aceste legislații împiedică libera circulație a apelor minerale naturale, creând situații de concurență neloială și afectând, prin urmare, în mod direct, realizarea și funcționarea pieței comune;

întrucât, în acest caz special, eliminarea acestor bariere poate genera, pentru fiecare stat membru, obligația de a permite comercializarea pe teritoriul său a apelor minerale naturale recunoscute ca atare de către fiecare dintre celelalte state membre, precum și stabilirea de norme comune cu privire, în special, la cerințele microbiologice care trebuie îndeplinite și la condițiile în care denumirile specifice trebuie utilizate pentru anumite ape minerale;

întrucât, până la încheierea acordurilor privind recunoașterea de comun acord a apelor minerale naturale între Comunitate și țările terțe, trebuie stabilite condițiile în care, până la punerea în aplicare a acordurilor amintite, poate fi permisă intrarea în Comunitate a produselor similare importate din țările terțe ca ape minerale naturale;

întrucât trebuie să se asigure că apele minerale naturale păstrează în stadiul de comercializare acele caracteristici care le-au permis să fie recunoscute ca atare; întrucât recipientele utilizate la ambalarea acestora ar trebui să aibă, prin urmare, sisteme de închidere corespunzătoare;

întrucât, cu privire la etichetare, apele minerale naturale sunt supuse normelor generale stabilite prin Directiva 79/112/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1978 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind etichetarea, prezentarea și publicitatea alimentelor destinate vânzării către consumatorul final (4); întru cât prezenta directivă poate fi, prin urmare, limitată la stabilirea de completări și derogări necesare la respectivele norme generale;

întrucât, cu scopul de a simplifica și urgenta procedura, ar trebui să se încredințeze Comisiei sarcina de a adopta măsuri de punere în aplicare tehnică, în special definirea procedurii de prelevare a probelor și a metodelor de analiză necesare pentru verificarea compoziției apelor minerale naturale;

întrucât, în toate cazurile în care Consiliul încredințează Comisiei responsabilitatea de punere în aplicare a normelor stabilite privind alimentele destinate consumului uman, ar trebui prevăzută o procedură care să instituie o cooperare strânsă între statele membre și Comisie în cadrul Comitetului permanent pentru produsele alimentare, instituit prin Decizia 69/414/CEE (5),

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Prezenta directivă se referă la apele extrase de pe teritoriul unui stat membru și recunoscute de către autoritatea competentă a statului membru respectiv ca ape minerale naturale care îndeplinesc prevederile din partea I din anexa I.

(2)   Prezenta directivă se referă, de asemenea, la apele extrase de pe teritoriul unei țări terțe, importate în Comunitate și recunoscute ca ape minerale naturale de către autoritatea competentă a unui stat membru.

Apele menționate la alineatul (1) pot fi recunoscute ca atare numai în cazul în care autoritatea competentă din țara de extracție a atestat faptul că ele îndeplinesc cerințele din partea I din anexa I și că se efectuează controale regulate privind aplicarea prevederilor punctului 2 din anexa II.

Valabilitatea atestării menționate la al doilea paragraf nu poate depăși o perioadă de doi ani. Nu va fi necesară repetarea procedurii de recunoaștere menționate la primul paragraf în cazul în care atestarea este reînnoită înainte de încheierea perioadei amintite.

(3)   Prezenta directivă nu se aplică:

apelor care sunt produse medicinale în sensul Directivei 65/65/CEE (6);

apelor minerale naturale utilizate ca sursă în scopuri curative în stațiunile termale sau hidrominerale.

(4)   Motivele pentru acordarea recunoașterii menționate la alineatele (1) și (2) se declară în formă corespunzătoare de către autoritatea competentă din statul membru și fac obiectul unei publicații oficiale.

(5)   Fiecare stat membru informează Comisia asupra cazurilor în care recunoașterea menționată la alineatele (1) și (2) a fost acordată sau retrasă. Lista apelor minerale recunoscute ca atare se publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 2

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că numai apele menționate la articolul 1 care respectă prevederile prezentei directive pot fi comercializate ca ape minerale naturale.

Articolul 3

Izvoarele de ape minerale naturale pot fi exploatate, iar apele acestora pot fi îmbuteliate numai în conformitate cu anexa II.

Articolul 4

(1)   Apa minerală naturală, în starea sa de la sursă, nu poate fi supusă altor metode de tratare sau adăugării de alte substanțe în afară de:

(a)

separarea elementelor sale instabile, cum ar fi componentele de fier și sulf, prin filtrare sau decantare, precedate eventual de oxigenare, în măsura în care această metodă de tratare nu alterează compoziția apei privind constituenții săi esențiali care îi conferă proprietățile respective;

(b)

eliminarea totală sau parțială a dioxidului de carbon liber prin metode exclusiv fizice;

(c)

introducerea sau reintroducerea de dioxid de carbon în conformitate cu condițiile stabilite în partea III din anexa I.

(2)   Se interzic, în special, orice metodă de dezinfecție, indiferent de mijloacele utilizate sub rezerva alineatului (1) litera (c), adăugarea de elemente bacteriostatice sau oricare altă metodă de tratare care ar putea modifica numărul de microorganisme viabile din apele minerale naturale.

(3)   Alineatul (1) nu reprezintă un obstacol în calea utilizării apelor minerale naturale la fabricarea băuturilor răcoritoare.

Articolul 5

(1)   Numărul total de microorganisme reactivate dintr-o apă minerală naturală la sursă corespunde numărului normal de microorganisme viabile și se furnizează dovezi suficiente privind protecția sursei împotriva contaminărilor de orice fel. Acest număr total de microorganisme se determină în conformitate cu condițiile stabilite la punctul 1.3.3 din partea II din anexa I.

După îmbuteliere, numărul total de microorganisme la sursă nu poate depăși 100 pe mililitru la o temperatură de 20 - 22 °C în 72 de ore pe agar-agar sau pe un amestec agar-gelatină și 20 pe mililitru la 37 °C în 24 de ore pe agar-agar. Numărul total de microorganisme se măsoară într-un interval de 12 ore de la îmbuteliere, apa fiind păstrată la 4 °C ± 1 °C pe durata celor 12 ore.

La sursă, aceste valori nu ar trebui, în mod normal, să depășească 20 pe mililitru la o temperatură de 20 - 22 °C în 72 de ore și, respectiv, 5 pe mililitru la 37 °C în 24 de ore, cu mențiunea că acestea trebuie considerate cifre de referință și nu concentrații maxime permise.

(2)   La sursă și în timpul comercializării sale, o apă minerală naturală nu conține următoarele:

(a)

paraziți și microorganisme patogene;

(b)

Escherichia coli și alte bacterii coliforme și streptococi fecali în orice probă de 250 ml examinată;

(c)

bacterii anaerobe sporulate sulfito-reducătoare în orice probă de 50 ml examinată;

(d)

Pseudomonas aeruginosa în orice probă de 250 ml examinată.

(3)   Fără a aduce atingere alineatelor (1) și (2) și condițiilor de exploatare stabilite la anexa II, în stadiul de comercializare:

numărul total de microorganisme reactivate dintr-o apă minerală naturală poate fi doar acela care rezultă din creșterea normală a conținutului de bacterii pe care l-a avut la sursă;

apa minerală naturală nu poate conține nici un fel de defecte organoleptice.

Articolul 6

Toate recipientele utilizate la ambalarea apelor minerale naturale trebuie prevăzute cu sisteme de închidere proiectate pentru a evita orice posibilitate de alterare sau contaminare.

Articolul 7

(1)   Denumirea comercială a apelor minerale naturale este „apă minerală naturală” sau, în cazul unei ape minerale naturale carbogazoase în conformitate cu definiția din partea III din anexa I, după caz, „apă minerală naturală, natural carbogazoasă”, „apă minerală naturală îmbogățită cu dioxid de carbon de la sursă” sau „apă minerală naturală carbogazificată”.

Denumirea comercială a apelor minerale naturale care au fost supuse oricăror metode de tratare menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (b) se completează, după caz, cu indicațiile „decarbogazificată integral” sau „decarbogazificată parțial”.

(2)   Etichetarea apelor minerale naturale conține, de asemenea, următoarele informații obligatorii:

(a)

mențiunea: „compoziție în conformitate cu rezultatele analizei recunoscute oficial din … (data analizei)”

sau

declararea compoziției analitice prezentând constituenții săi caracteristici;

(b)

locul în care este exploatat izvorul și denumirea acestuia.

(3)   Statele membre pot, de asemenea:

(a)

să mențină prevederile prin care se cere indicarea țării de origine, deși aceste informații nu pot fi cerute în cazul apelor minerale naturale de la un izvor de pe teritoriul Comunității;

(b)

să introducă prevederi prin care se cer informații privind orice fel de metodă de tratare prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (a).

Articolul 8

(1)   Denumirea localității, cătunului sau a locului pot apărea în formularea din denumirea comercială, cu mențiunea că se referă la o apă minerală naturală al cărei izvor este exploatat la locul indicat de acea descriere și cu mențiunea că aceasta nu induce în eroare privind locul de exploatare a izvorului.

(2)   Se interzice comercializarea apelor minerale naturale de la unul și același izvor sub mai multe descrieri comerciale.

(3)   În cazul în care etichetele sau inscripționările de pe recipientele în care sunt oferite spre vânzare apele minerale naturale includ o descriere comercială diferită de denumirea izvorului sau a locului său de exploatare, acest loc sau denumirea izvorului vor fi indicate în caractere de cel puțin o dată și jumătate înălțimea și lățimea celui mai mare dintre caracterele utilizate în respectiva denumire comercială.

Alineatul (1) se aplică mutatis mutandisși în același spirit în ceea ce privește importanța atribuită denumirii izvorului sau locului de exploatare a acestuia, privind denumirea comercială utilizată în publicitate, indiferent sub ce formă, la apele minerale naturale.

Articolul 9

(1)   Se interzice, atât pe ambalaje și etichete, cât și în publicitatea de orice fel, utilizarea de mențiuni, denumiri, mărci comerciale, ilustrații sau alte indicații simbolice sau nu, care:

(a)

în cazul unei ape minerale naturale, sugerează o caracteristică pe care apa nu o posedă, în special privind originea sa, data autorizării de exploatare a acesteia, rezultatele analizelor sau orice trimiteri similare la garanțiile de autenticitate;

(b)

în cazul apei potabile ambalate în recipiente care nu îndeplinesc prevederile din partea I din anexa I, pot duce la confundarea cu o apă minerală naturală, în special mențiunea „apă minerală”.

(2)

(a)

Se interzic toate indicațiile care atribuie unei ape minerale naturale proprietăți referitoare la prevenirea, tratarea sau vindecarea unei boli umane.

(b)

Cu toate acestea, indicațiile menționate în anexa III la prezenta directivă sunt autorizate în cazul în care întrunesc criteriile relevante stabilite în anexa menționată sau, în absența acesteia, criteriile stabilite în prevederile de drept intern și cu mențiunea că au fost elaborate în baza analizelor fizico-chimice și, după caz, farmacologice, fiziologice și clinice realizate în conformitate cu metodele științifice recunoscute în conformitate cu punctul 2 din partea I din anexa I.

(c)

Statele membre pot autoriza indicațiile „stimulează digestia”, „poate facilita funcțiile hepato-biliare” sau indicații similare. Acestea pot autoriza, de asemenea, includerea altor indicații, cu mențiunea că acestea nu contravin principiilor prevăzute la litera (a) și sunt compatibile cu cele prevăzute la litera (b).

(3)   Statele membre pot adopta prevederi privind informațiile atât de pe ambalaje sau etichete, cât și din publicitate, referitoare la posibilitatea utilizării apelor minerale naturale la alimentarea sugarilor. Prevederile de acest tip pot viza, de asemenea, proprietățile apei care determină utilizarea informației amintite.

Statele membre care intenționează să adopte astfel de măsuri informează din timp celelalte state membre și Comisia cu privire la acestea.

(4)   În termen de trei ani cel târziu de la notificarea prezentei directive, Comisia prezintă Consiliului un raport și, după caz, propuneri corespunzătoare privind aplicarea prevederilor menționate la punctul 1.2.12 din partea II din anexa I.

Articolul 10

(1)   Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că nu este împiedicată comercializarea apelor minerale naturale care respectă definițiile și normele stabilite de prezenta directivă prin aplicarea dispozițiilor de drept intern nearmonizate privind proprietățile, compoziția, condițiile de exploatare, ambalarea sau etichetarea apelor minerale naturale sau a alimentelor, în general.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică dispozițiilor de drept intern nearmonizate, justificate în baza următoarelor:

protecția sănătății publice;

prevenirea fraudei, cu excepția cazurilor în care aceste dispoziții pot împiedica aplicarea definițiilor și normelor prevăzute de prezenta directivă;

protecția proprietății industriale și comerciale, indicațiile privind sursa, denumirea de origine și prevenirea concurenței neloiale.

Articolul 11

Procedurile de prelevare a probelor și metodele de analiză necesare pentru verificarea caracteristicilor microbiologice menționate la articolul 5 și caracteristicile privind compoziția menționate la punctul 1.2 din partea II din anexa I se stabilesc în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 12.

Articolul 12

(1)   În cazul în care trebuie urmată procedura stabilită de prezentul articol, problema se prezintă Comitetului permanent pentru produsele alimentare (denumit în continuare „comitet”) de către președintele său din proprie inițiativă sau la cererea unui reprezentant al unui stat membru.

(2)   Reprezentantul Comisiei prezintă Comitetului un proiect de măsuri care urmează a fi luate. Comitetul își dă avizul asupra proiectului într-un termen pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența problemei. Avizele se adoptă cu o majoritate de 41 de voturi, voturile statelor membre fiind ponderate în conformitate cu articolul 148 alineatul (2) din tratat. Președintele nu participă la vot.

(3)

(a)

Comisia adoptă măsurile prevăzute, în cazul în care acestea sunt în conformitate cu avizul comitetului.

(b)

În cazul în care măsurile prevăzute nu sunt în conformitate cu avizul comitetului sau în care avizul nu este dat, Comisia înaintează de îndată Consiliului o propunere privind măsurile care urmează a fi luate. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată.

(c)

În cazul în care la expirarea celor trei luni de la data la care i-a fost înaintată propunerea, Consiliul nu hotărăște, Comisia adoptă măsurile propuse.

Articolul 13

Articolul 12 se aplică pe o perioadă de 18 luni de la data la care comitetul a fost pentru prima dată informat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).

Articolul 14

Prezenta directivă nu se aplică apelor minerale naturale destinate exportului către țări terțe.

Articolul 15

Statele membre își modifică legislația, după caz, pentru a se conforma prezentei directive și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. Legislația astfel modificată se aplică astfel încât:

să permită comercializarea produselor în conformitate cu prezenta directivă în termen de cel mult doi ani de la notificarea sa;

să interzică comercializarea produselor neconforme cu prezenta directivă în termen de patru ani de la notificarea sa.

Articolul 16

Prezenta directivă se aplică și departamentelor franceze de peste mări.

Articolul 17

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 15 iulie 1980.

Pentru Consiliu

Președintele

J. SANTER


(1)  JO C 69, 11.6.1970, p. 14.

(2)  JO C 45, 10.5.1971, p. 5.

(3)  JO C 36, 19.4.1971, p. 14.

(4)  JO 33, 8.2.1979, p. 1.

(5)  JO 291, 19.11.1969, p. 9.

(6)  JO 22, 9.2.1965, p. 369/65.


ANEXA I

I.   DEFINIȚIE

1.   „Apa minerală naturală” este apa pură din punct de vedere microbiologic, în sensul articolului 5, care își are originea într-o pânză freatică sau într-un zăcământ acvifer subteran și care provine de la un izvor prevăzut cu robinete la una sau mai multe ieșiri naturale sau forate.

Apa minerală naturală poate fi distinsă clar de apa de băut obișnuită:

(a)

prin natura sa, care se caracterizează prin componenți minerali, oligoelemente sau alți constituenți și, după caz, prin anumite efecte;

(b)

prin starea sa primară,

ambele caracteristici fiind menținute intacte datorită originii subterane a apei de acest tip, care a fost protejată de toate riscurile poluării.

2.   Aceste caracteristici, care pot conferi apei minerale naturale proprietăți favorabile pentru sănătate, ar fi trebuit evaluate:

(a)

din următoarele puncte de vedere:

1.

din punct de vedere geologic și hidrologic;

2.

fizic, chimic și fizico-chimic;

3.

microbiologic;

4.

după caz, farmacologic, fiziologic și clinic;

(b)

conform criteriilor enumerate în partea II;

(c)

conform metodelor științifice aprobate de autoritatea competentă.

Analizele menționate la litera (a) punctul 4 pot fi facultative atunci când apa prezintă caracteristici ale compoziției în virtutea cărora a fost considerată apă minerală naturală în statul membru de origine înainte de intrarea în vigoare a prezentei directive. Această situație se referă, în special, la cazul în care apa respectivă conține per kg, atât la sursă, cât și după îmbuteliere, un minimum de 1 000 mg din solidele totale în soluție sau un minimum de 250 mg de dioxid de carbon liber.

3.   Compoziția, temperatura și alte caracteristici importante ale apei minerale naturale trebuie să rămână stabile în limitele fluctuațiilor naturale; ele nu trebuie să fie afectate, în special, de posibilele variații ale debitului.

În sensul articolului 5 alineatul (1), conținutul microbiologic normal al apei minerale naturale este numărul populației bacteriene total acceptabil, constatat la sursă înainte de orice tratare, a cărei compoziție calitativă și cantitativă luată în considerare la recunoașterea apei respective se verifică prin analize periodice.

II.   CERINȚE ȘI CRITERII DE APLICARE A DEFINIȚIEI

1.1.   Cerințe pentru studiile geologice și hidrologice

Trebuie să existe o cerință pentru prezentarea următoarelor mențiuni:

1.1.1.   amplasarea exactă a bazinului de captare cu indicarea altitudinii sale pe o hartă la o scală nu mai mare de 1:1 000;

1.1.2.   un raport geologic detaliat asupra originii și naturii terenului;

1.1.3.   stratigrafia stratului hidrogeologic;

1.1.4.   descrierea operațiunilor de captare;

1.1.5.   demarcația suprafeței sau detalii privind alte măsuri de protejare a izvoarelor împotriva poluării.

1.2.   Cerințe privind studiile fizice, chimice și fizico-chimice

Aceste studii vor stabili:

1.2.1.   debitul izvorului;

1.2.2.   temperatura apei la sursă și temperatura înconjurătoare;

1.2.3.   relația dintre natura terenului și natura și tipul mineralelor din apă;

1.2.4.   reziduurile uscate la 180 °C și 260 °C;

1.2.5.   conductivitatea sau rezistivitatea electrică, cu precizarea temperaturii de măsurare;

1.2.6.   concentrația ionului de hidrogen (pH);

1.2.7.   anionii și cationii;

1.2.8.   elementele neionizate;

1.2.9.   oligoelementele;

1.2.10.   radioactivitatea apei la sursă;

1.2.11.   după caz, proporțiile relative de izotopi în elementele constituente ale apei, oxigen (16O-18O) și hidrogen (protiu, deuteriu, tritiu);

1.2.12.   toxicitatea anumitor elemente constituente ale apei, luând în considerare limitele stabilite pentru fiecare dintre acestea.

1.3.   Criteriile pentru analizele microbiologice la sursă

Aceste analize trebuie să includă:

1.3.1.   demonstrarea absenței paraziților și a microorganismelor patogene;

1.3.2.   determinarea cantitativă a numărului de microorganisme reactivate indicând contaminarea cu fecale:

(a)

absența colilor Escherichia coliși a altor corpuri coliforme în 250 ml la 37 °C și 44,5 °C;

(b)

absența streptococilor fecali în 250 ml;

(c)

absența bacteriilor anaerobe sporulate sulfito-reducătoare în 50 ml;

(d)

absența Pseudomonas aeruginosa în 250 ml;

1.3.3.   determinarea numărului total de microorganisme reactivate per ml de apă:

(a)

la 20 - 22 °C în 72 de ore pe agar-agar sau pe un amestec agar-gelatină;

(b)

la 37 °C în 24 ore pe agar-agar.

1.4.   Cerințele privind analizele clinice și farmacologice

1.4.1.   Analizele, care trebuie efectuate în conformitate cu metodele recunoscute științific, ar trebui adaptate caracteristicilor speciale ale apei minerale naturale și efectelor sale asupra organismului uman, cum ar fi diureza, funcțiile gastrice și intestinale, compensarea deficitelor minerale.

1.4.2.   Stabilirea consistenței și concordanței unui număr considerabil de observații clinice poate, după caz, să înlocuiască analizele menționate la punctul 1.4.1. Analizele clinice pot înlocui în anumite cazuri analizele menționate la punctul 1.4.1, cu mențiunea că obținerea acelorași rezultate poate fi înlesnită prin consistența și concordanța unui număr considerabil de observații.

III.   LIMITĂRI SUPLIMENTARE PRIVIND APELE MINERALE CARBOGAZOASE

La sursă sau după îmbuteliere, apele minerale naturale carbogazoase emană spontan dioxid de carbon și într-un mod vizibil în condiții normale de temperatură și presiune. Acestea se împart în trei categorii, la care se aplică următoarele descrieri:

(a)

„apă minerală naturală, natural carbogazoasă”, prin care se înțelege apă al cărei conținut de dioxid de carbon de la izvor după decantare, după caz, și după îmbuteliere, este același ca la sursă, luând în considerare, după caz, reintroducerea unei cantități de dioxid de carbon de la aceeași pânză freatică subterană sau de la același zăcământ acvifer, care să compenseze pierderile echivalente înregistrate în timpul operațiunilor menționate și sub rezerva tehnicilor de toleranță obișnuite;

(b)

„apă minerală naturală îmbogățită cu dioxid de carbon de la sursă”, prin care se înțelege apa al cărei conținut de dioxid de carbon provenind de la același zăcământ acvifer sau strat de pânză freatică, după decantare, după caz, și după îmbuteliere, este mai mare decât cel stabilit la sursă;

(c)

„apă minerală naturală carbogazificată”, prin care se înțelege apă la care a fost adăugat dioxid de carbon având o altă origine decât zăcământul acvifer sau stratul de pânză freatică de la care provine apa.


ANEXA II

CONDIȚII DE EXPLOATARE ȘI COMERCIALIZARE A APELOR MINERALE NATURALE

1.   Exploatarea unui izvor de apă minerală naturală se supune unei aprobări din partea autorității țării din care a fost extrasă apa, după ce s-a stabilit că apa respectivă respectă prevederile stabilite în partea I din anexa I.

2.   Echipamentele de exploatare a apei trebuie să fie instalate astfel încât să se evite orice posibilitate de contaminare și să se păstreze proprietățile, corespunzătoare celor atribuite acesteia, pe care apa le are la sursă.

În acest sens, în special:

(a)

izvorul sau orificiul de evacuare trebuie protejat împotriva riscului poluării;

(b)

bazinul de captare, conductele și rezervoarele trebuie să fie din materiale corespunzătoare pentru apă și construite în așa fel încât să prevină orice modificare chimică, fizico-chimică sau microbiologică a apei;

(c)

condițiile de exploatare, mai ales centralele de spălare și îmbuteliere, trebuie să întrunească cerințele de igienă. În mod special, recipientele trebuie tratate sau fabricate în așa fel încât să se evite efectele adverse asupra caracteristicilor microbiologice și chimice ale apei minerale naturale;

(d)

este interzis transportul apelor minerale naturale în alte recipiente decât cele autorizate pentru distribuirea către consumatorul final.

Cu toate acestea, nu este nevoie să se aplice litera (d) la apele minerale exploatate și comercializate pe teritoriul unui stat membru în cazul în care, în statul membru respectiv, în momentul notificării prezentei directive, a fost autorizat transportul apelor minerale naturale în cisterne de la izvor la fabrica de îmbuteliere.

3.   Atunci când, în timpul exploatării, se descoperă că apa minerală naturală este poluată și nu mai prezintă caracteristicile microbiologice prevăzute la articolul 5, persoana care exploatează izvorul trebuie să suspende de îndată toate operațiile, în special procesul de îmbuteliere, până la eradicarea cauzei poluării și până când apa va respecta prevederile articolului 5.

4.   Autoritatea competentă din țara de proveniență efectuează controale periodice pentru a verifica dacă:

(a)

apa minerală naturală cu privire la care a fost autorizată exploatarea izvorului respectă prevederile din partea I din anexa I;

(b)

se aplică prevederile alineatelor (2) și (3) de către exploatant.


ANEXA III

MENȚIUNI ȘI CRITERII PREVĂZUTE LA ARTICOLUL 9 ALINEATUL (2)

Mențiuni

Criterii

Oligominerală sau slab mineralizată

Conținutul de săruri minerale, calculat ca reziduu fix, nu este mai mare de 500 mg/l

Foarte slab mineralizată

Conținutul de săruri minerale, calculat ca reziduu fix, nu este mai mare de 50 mg/l

Puternic mineralizată

Conținutul de săruri minerale, calculat ca reziduu fix, mai mare de 1 500 mg/l

Bicarbonatată

Conținutul de bicarbonat este mai mare de 600 mg/l

Sulfatată

Conținutul de sulfați este mai mare de 200 mg/l

Clorurată

Conținutul de clorură este mai mare de 200 mg/l

Calcică

Conținutul de calciu este mai mare de 150 mg/l

Magneziană

Conținutul de magneziu este mai mare de 50 mg/l

Fluorurată

Conținutul de fluorură este mai mare de 1 mg/l

Feruginoasă

Conținutul de fier bivalent este mai mare de 1 mg/l

Acidulată

Conținutul de dioxid de carbon liber este mai mare de 250 mg/l

Sodică

Conținutul de sodiu este mai mare de 200 mg/l

Corespunde pentru prepararea alimentelor destinate sugarilor

-

Corespunde pentru regim sărac în sodiu

Conținutul de sodiu este mai mic de 20 mg/l

Poate avea efect laxativ

-

Poate avea efect diuretic

-


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

127


31980L0891


L 254/35

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA COMISIEI

din 25 iulie 1980

privind metoda comunitară de analiză referitoare la determinarea conținutului de acid erucic în uleiurile și grăsimile destinate ca atare consumului uman, precum și în produsele alimentare cu adaos de uleiuri sau grăsimi

(80/891/CEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 76/621/CEE a Consiliului din 20 iulie 1976 privind stabilirea nivelului maxim de acid erucic în uleiurile și grăsimile destinate consumului uman, precum și în produsele alimentare cu adaos de uleiuri sau grăsimi (1), în special articolul 3,

întrucât articolul 2 din Directiva 76/621/CEE prevede ca, începând cu 1 iulie 1979, nivelul de acid erucic din produsele menționate la articolul 1, calculat pentru nivelul total de acizi grași din componenta de grăsime, să nu depășească 5 %;

întrucât articolul 3 din Directiva 76/621/CEE stabilește ca nivelul de acid erucic să fie determinat printr-o metodă comunitară de analiză;

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 1470/68 al Comisiei din 23 septembrie 1968 privind extragerea și reducerea eșantioanelor, precum și stabilirea conținutului de ulei, impurități și umiditate al semințelor oleaginoase (2) prevede la anexa VI, introdusă prin Regulamentul (CEE) nr. 72/77 (3), o metodă de analiză pentru determinarea conținutului de acid erucic în semințele de colză și de navetă;

întrucât această metodă trebuie utilizată ca o metodă de preselecție;

întrucât, în condiții normale de analiză prin cromatografie gaz-lichid a acizilor grași care intră în compoziția uleiurilor și grăsimilor, nu este posibilă distingerea acidului erucic de alți izomeri ai acidului docosenoic cum ar fi acidul cetoleic;

întrucât este necesară determinarea nivelului de acid erucic în uleiuri și grăsimi, precum și în produsele alimentare cu adaos de uleiuri sau grăsimi din a căror analiză preliminară s-a constatat că nivelul total de acizi docosenoici sau acizi cis-docosenoici nu depășește 5 %;

întrucât, până la introducerea unei metode îmbunătățite de analiză pentru determinarea acidului erucic, această metodă de analiză este considerată ca fiind cea mai indicată în prezent;

întrucât măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produsele alimentare,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Statele membre pot solicita ca efectuarea analizei necesare pentru determinarea conținutului de acid erucic din produsele menționate la articolul 1 din Directiva 76/621/CEE să se facă în conformitate cu articolul 2.

Articolul 2

(1)   În scopul preselecției, se determină următoarele:

(a)

conținutul total de acizi grași docosenoici din produsele menționate la articolul 1 utilizând metoda prevăzută în anexa VI la Regulamentul (CEE) nr. 1470/68 sau

(b)

conținutul total de acizi grași cis-docosenoici din produsele menționate la articolul 1, prin metoda prevăzută în anexa VI la Regulamentul (CEE) nr. 1470/68 utilizând cromatografia gaz-lichid în condițiile de separare a izomerilor cis și trans de acizii docosenoici; fazele staționare corespunzătoare utilizate în acest sens sunt, de exemplu, de tipul cianopropilpolisiloxan sau cristale lichide.

(2)   În cazul în care conținutul total al următoarelor substanțe:

(a)

acizii grași docosenoici determinați în conformitate cu alineatul (1) litera (a) sau

(b)

acizii grași cis-docosenoici determinați în conformitate cu alineatul (1) litera (b) din produsele menționate la articolul 1, calculat în funcție de conținutul total de acizi grași din componenta de grăsime, nu depășește 5 %, nu sunt necesare determinări suplimentare. În caz contrar, conținutul de acid erucic se determină prin metoda prevăzută în anexa la prezenta directivă.

Articolul 3

Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 februarie 1982. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 25 iulie 1980.

Pentru Comisie

Étienne DAVIGNON

Membru al Comisiei


(1)  JO L 202, 28.7.1976, p. 35.

(2)  JO L 239, 28.9.1968, p. 2.

(3)  JO L 12, 15.1.1977, p. 11.


ANEXĂ

DETERMINAREA CONȚINUTULUI DE ACID ERUCIC ÎN ULEIURI ȘI GRĂSIMI DESTINATE CA ATARE CONSUMULUI UMAN, PRECUM ȘI ÎN PRODUSELE ALIMENTARE CU ADAOS DE ULEIURI SAU GRĂSIMI

I.   INTRODUCERE

1.   PREPARAREA PROBEI PENTRU ANALIZĂ

1.1.   Generalități

Masa probei de laborator destinată analizei trebuie să fie în mod normal de 50 g, exceptând cazul în care este necesară o cantitate mai mare.

1.2.   Pregătirea probei pentru analiza de laborator

Proba trebuie omogenizată înainte de analiză.

1.3.   Conservare

Proba preparată trebuie menținută în permanență într-un recipient ermetic.

2.   REACTIVI

2.1.   Apă

2.1.1.   Atunci când se menționează apa pentru soluții, diluări sau spălări, se face referire la apa distilată sau demineralizată de puritate cel puțin echivalentă.

2.1.2.   Atunci când se menționează o soluție sau o diluare, fără altă indicație asupra reactivului, se face referire la o soluție apoasă.

2.2.   Produse chimice

Toți reactivii chimici trebuie să fie de calitate analitică recunoscută în cazul în care nu se specifică altfel.

3.   APARATURĂ

3.1.   Lista cu aparatura

Lista cu aparatura conține numai piese destinate utilizării specializate și care prezintă specificații speciale.

3.2.   Balanța analitică

Prin „balanță analitică” se înțelege o balanță care are o precizie de cel puțin 0,1 mg.

4.   EXPRIMAREA REZULTATELOR

4.1.   Rezultate

Rezultatul scris pe buletinul de analiză oficială reprezintă valoarea medie obținută din cel puțin două determinări a căror repetabilitate este satisfăcătoare.

4.2.   Calculul procentului

În cazul în care nu se prevede altfel, rezultatele se exprimă în procente (m/m) de acizi grași totali în proba primită de laborator

4.3.   Număr de cifre semnificative

Rezultatul comportă un număr de cifre semnificative în funcție de precizia metodei.

II.   DETERMINAREA ACIDULUI ERUCIC

1.   OBIECTUL ȘI DOMENIUL DE APLICARE

Metoda permite determinarea conținutului de acid erucic în următoarele:

(a)

uleiuri și grăsimi care conțin acid cetoleic (un izomer cis al acidului docosenoic care se găsește în uleiurile de pește) și

(b)

uleiuri și grăsimi hidrogenate care conțin izomeri trans și cis ai acidului docosenoic.

2.   DEFINIȚIE

Conținut de acid erucic: conținutul de acid erucic se determină prin metoda descrisă mai jos.

3.   PRINCIPIU

Esterii metilici ai acizilor grași componenți ai uleiului și grăsimii sunt separați prin cromatografie în strat subțire prin argintare la temperatură scăzută și se determină cantitativ prin cromatografie gaz-lichid.

4.   REACTIVI

4.1.   Eter dietilic uscat, fără peroxid, proaspăt distilat.

4.2.   n-hexan.

4.3.   Gel de siliciu G pentru cromatografie în strat subțire.

4.4.   Gel de siliciu pentru cromatografie în coloană.

4.5.   Soluție de nitrat de argint, 200 g/l. Se dizolvă 24 g nitrat de argint în apă și se completează cu apă până la 120 ml.

4.6.   Soluție de erucat de metil, 5 mg/ml. Se dizolvă 50 mg erucat de metil în câțiva ml de n-Hexan și se diluează cu n-Hexan până la 10 ml.

4.7.   Soluție etalon internă de tetracosanoat de metil, 0,25 mg/ml. Se dizolvă 25 mg tetracosanoat de metil în câțiva ml de n-hexan (a se vedea punctul 4.6) și se diluează cu n-hexan până la 100 ml.

4.8.   Solvent de developare: toluen și n-hexan în raport de 90:10 (v/v).

4.9.   Soluție de 2,7 diclorofluoresceină, 0,5 g/l. Se dizolvă prin încălzire și se agită 50 mg de 2,7 diclorofluoresceină în 100 ml de soluție apoasă conținând 50 % metanol.

5.   APARATURĂ

Aparat pentru cromatografie în strat subțire care cuprinde următoarele:

5.1.1.   o unitate de congelare, capabilă să mențină recipientul de developare și conținutul său la o temperatură de la minus 20 la minus 25 °C;

5.1.2.   plăci din sticlă, 200 x 200 mm;

5.1.3.   lampă cu raze ultraviolete;

5.1.4.   coloane din sticlă, cu lungimea de aproximativ 200 mm, diametrul intern de aproximativ 10 mm, prevăzute cu filtre din vată de sticlă sau sticlă sinterizată sau pâlnii mici prevăzute cu filtre din sticlă sinterizată;

5.1.5.   un aplicator pentru depozitarea soluțiilor în formă de bandă îngustă sau dungă pe plăci de TLC.

5.2.   Cromatograf gaz-lichid cuplat cu un integrator electronic, descris în partea III din anexa VI din Regulamentul (CEE) nr. 72/77 al Comisiei.

6.   MOD DE OPERARE

6.1.   Pregătirea esterilor metilici ai acizilor grași

Se ia o probă de aproximativ 400 mg din componenta de ulei sau grăsime pentru analiză și se prepară o soluție care conține aproximativ 20 – 50 mg/ml de esteri metilici ai acizilor grași din n-hexan, prin metoda descrisă în partea II punctul 3 din anexa VI din Regulamentul (CEE) nr. 72/77 al Comisiei.

6.2.   Cromatografie în strat subțire

6.2.1.   Pregătirea plăcilor

Se introduc 60 g gel de siliciu (4.3) într-un balon cu fund rotund de 500 ml, se adaugă 120 ml soluție de nitrat de argint (4.5) și se agită 1 minut până la obținerea unei paste foarte omogene. Se întinde pasta în mod obișnuit pe plăci; grosimea stratului trebuie să fie de aproximativ 0,5 mm. Această cantitate de pastă este suficientă pentru prepararea a cinci plăci de 200 mm × 200 mm.

Se usucă parțial plăcile cu aer (de preferință în întuneric pentru aproximativ 30 minute). Se usucă și se activează plăcile prin uscare în cuptor, menținându-l la 100 °C, timp de 2 ore și 30 de minute. Plăcile trebuie utilizate cât mai repede posibil după faza de activare sau se păstrează cu atenție într-un spațiu întunecat și se reactivează înainte de utilizare. (Notă: activarea la 110 °C timp de o oră poate fi satisfăcătoare, cu condiția ca plăcile să nu se înnegrească). Se trasează liniile prin învelișul, la 10 mm de la marginile și vârful fiecărei plăci, înainte de reducerea marginilor pe parcursul developării.

6.2.2.   Aplicarea esterilor metilici

Cu ajutorul aplicatorului (5.1.5) se depozitează 50 μl soluție de esteri metilici (6.1) preparată din proba de analiză pe o linie subțire cu lungimea de aproximativ 50 mm, la cel puțin 40 mm de marginile plăcii și 10 mm de bază. Se aplică în mod similar 100 μl de soluție care conține volume egale de soluție preparată de esteri metilici (6.1) și soluție de erucat de metil (4.6). Aplicarea soluțiilor necesită o atenție deosebită datorită fragilității substratului. (Notă: dacă se dorește, se pot aplica 50 μl soluție de erucat metilic (4.6) pe placă pentru a ajuta la identificarea benzii de erucat metilic după developare: a se vedea figura). După aplicarea esterilor metilici, se introduce baza plăcii în eter dietilic până ce eterul urcă la aproximativ 5 mm deasupra zonei de aplicare a probei de analiză. Această operație concentrează esterii metilici pe o bandă îngustă.

6.2.3.   Developarea plăcilor

Se toarnă soluția de developare (4.8) în cuvă la o adâncime de aproximativ 5 mm și se introduce cuva prevăzută cu capac într-un congelator (5.1.1) la minus 25 °C sau la o temperatură cât mai apropiată de aceasta. (În unele cazuri este avantajoasă protejarea pereților cuvei cu o căptușeală). După două ore, se introduce placa cu atenție în cuvă și se lasă soluția până ce atinge între o jumătate și două treimi din înălțimea plăcii. Se scoate placa și se evaporă cu atenție soluția din aceasta într-un curent de azot. Se reintroduce placa în cuvă și se lasă soluția să ajungă până la vârful plăcii. Se scoate placa și după ce se usucă într-un curent de azot se pulverizează cu atenție cu soluție de 2,7 diclorofluoresceină (4.9).

Se examinează placa în raze ultraviolet și se localizează banda care conține erucatul metilic din probă în raport cu banda mai intensă din proba la care s-a adăugat erucatul metilic (a se vedea figura).

6.2.4.   Separarea fracțiunilor de ester metilic

Se răzuiește banda de erucat metilic ce provine din probă într-un pahar de laborator de 50 ml prevenind pierderile. În mod similar se transferă gelul de siliciu situat peste și sub banda de erucat metilic în alt pahar de laborator de 50 ml. Această bandă va conține toate celelalte fracțiuni de esteri metilici ai acizilor grași. În fiecare pahar de laborator se adaugă 1,0 ml soluție etalon de tetracosanoat de metil (4.7) și 10 ml eter dietilic (4.1). Se agită și se transferă separat conținutul din paharele de laborator în coloane sau în pâlnii (5.1.4) conținând fiecare aproximativ 1 g gel de siliciu (4.4); se extrag de trei sau patru ori esterii metilici cu 10 ml eter dietilic. Se colectează filtratele în baloane mici. Se evaporă fiecare filtrat în cantitate mică utilizând un curent slab de azot și se transferă esterii metilici în eprubete mici de sticlă cu fund plat. Se evaporă restul soluției cu un curent de azot astfel încât să se concentreze esterii metilici pe fundul eprubetelor. Se dizolvă esterii metilici în aproximativ 25-50 μl de n-hexan (4.2).

6.3.   Cromatografie gaz-lichid

6.3.1.   Se efectuează procedura descrisă în partea III din anexa VI din Regulamentul 72/77/CEE al Comisiei și se analizează 1-2 μl din soluțiile de esteri metilici obținute din (i) fracția conținând erucatul de metil și (ii) fracțiile conținând alți esteri metilici ai acizilor grași.

6.3.2.   Prin integratorul electronic se obțin următoarele zone de vârf:

(i)

din cromatograma fracției care conține erucatul metilic:

(a)

erucat de metil [E];

(b)

etalon intern [L1];

(c)

zonele totale de vârf ale esterilor metilici care exclud etalonul intern [EF];

(i)

din cromatograma fracțiilor care conțin alți esteri metilici ai acizilor grași:

(a)

zonele totale de vârf ale esterilor metilici care exclud etalonul intern [RF];

(b)

etalonul intern [L2].

7.   EXPRIMAREA REZULTATELOR

7.1.   Formula și modul de calcul

7.1.1.   Conținutul de acid erucic din probă, exprimat ca ester etilic în procente de esteri metilici ai acizilor grași totali preparați din probă, este dat de următoarea formulă:

Formula

unde

E, EF, RF, L1 și L2 sunt zonele de vârf definite la punctul 6.3.2, corectate, dacă este necesar, cu ajutorul factorilor de etalonare.

În scopuri practice, conținutul de erucat de metil obținut prin formula de mai sus este echivalent cu nivelul de acid erucic exprimat în procente ale nivelului total de acizi grași din probă.

7.1.2.   În cazul în care zonele de vârf se exprimă în procente, valorile pentru EF și RF pot fi calculate după cum urmează:

EF = 100 – L1;

RF = 100 – L2.

7.1.3.   Metoda de calcul (7.1.1) presupune că nivelul de acid tetracosanoic din probă este neglijabil. În cazul în care anumite cantități din acest acid sunt prezente, valoarea acidului tetracosanoic (L2) obținut prin cromatograma fracțiilor care conțin alți esteri metilici ai acizilor grași se poate reduce la:

L2 - T2

unde Formula

și

T2

=

zona de vârf a tetracosanoatului metilic provenind din probă care constituie o parte din zona de vârf atribuită etalonului intern al cromatogramei fracției rămase a esterilor metilici ai acizilor grași

P2

=

zona de vârf a palmitatului metilic obținută prin cromatograma fracției rămase

T0

=

zona de vârf a tetracosanoatului obținută prin cromatograma esterilor metilici ai acizilor grași totali conform determinărilor prin analiză menționate la articolul 2 din prezenta directivă

P0

=

zona de vârf a palmitatului metilic obținută prin cromatograma esterilor metilici ai acizilor grași totali conform determinărilor prin analiză menționate la articolul 2 din prezenta directivă

7.1.4.   Originea formulei

Proporția de acizi grași din fracția care conține erucatul de metil, exprimată în procente de acizi grași totali din probă este dată de următoarele formule:


Formula

sau

Formula

Proporția de acid erucic din fracția conținând erucatul de metil este dată de formula:

Formula

Astfel, conținutul de acid erucic al probei, exprimat în procente de acizi grași totali, este dat de următoarele formule:


Formula

sau

Formula

7.1.5.   Repetabilitate

Diferența între rezultatele celor două determinări ale aceleiași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 10 % din rezultat sau 0,5 g pentru 100 g probă, luând valoarea cea mai mare.

FIGURĂ

Cromatogramă tip în strat subțire prezentând separarea esterilor metilici din acidul erucic, acidul cetoleic și izomerii trans ai acidului docosenoic

Image


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

134


31980L1268


L 375/36

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 16 decembrie 1980

privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la consumul de carburant al autovehiculelor

(80/1268/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene și, în special, articolul 100 al acestuia,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Adunării parlamentare (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât cerințele tehnice pe care trebuie să le îndeplinească autovehiculele în conformitate cu anumite legislații interne se referă, inter alia, la metoda de măsurare a consumului de carburant care trebuie utilizată pentru indicarea consumului de carburant al unui tip de vehicul;

întrucât aceste cerințe diferă de la un stat membru la altul; întrucât apar, prin urmare, obstacole tehnice în calea comerțului care trebuie eliminate prin adoptarea acelorași cerințe de către toate statele membre, fie în completarea sau în locul reglementărilor lor actuale pentru a permite, în special, punerea în aplicare, pentru fiecare tip de vehicul, a procedurii de omologare CEE de tip care face obiectul Directivei 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor (4) acestora astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 80/1267/CEE (5);

întrucât este de o importanță majoră să se stabilească o metodă de măsurare a consumului de carburant de către autovehicule, metodă care să fie inclusă în cerințele comunitare;

întrucât o metodă comunitară de măsurare a consumului de carburant este, de asemenea, necesară pentru a asigura, în special, o informare obiectivă și precisă a cumpărătorilor și utilizatorilor;

întrucât cerințele din prezenta directivă se aplică doar autovehiculelor din categoria M1 conform clasificării internaționale a autovehiculelor prevăzute de Directiva 70/156/CEE; întrucât pentru celelalte categorii de autovehicule se va stabili o metodă de măsurare a consumului de carburant de îndată ce se vor putea soluționa anumite probleme tehnice,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

În sensul prezentei directive, prin „vehicul” se înțelege orice autovehicul destinat circulației rutiere, cu sau fără caroserie, având cel puțin patru roți și o viteză maximă constructivă de peste 25 km/h, cu excepția vehiculelor care circulă pe șine, a tractoarelor și mașinilor agricole.

Articolul 2

Statele membre nu pot refuza acordării omologării CEE de tip sau a omologării naționale unui vehicul, ori refuza sau interzice vânzarea, înmatricularea, introducerea în circulație sau utilizarea unui vehicul, din motive legate de consumul de carburant al acestuia, în cazul în care valorile de consum sunt stabilite în conformitate cu anexele I și II și sunt specificate într-un document înmânat proprietarului vehiculului, la cumpărare, într-un mod stabilit de fiecare stat membru.

Articolul 3

Modificările necesare pentru adaptarea specificațiilor prevăzute în anexe la progresul tehnic se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 13 din Directiva 70/156/CEE.

Articolul 4

(1)   Statele membre pun în aplicare dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de 18 luni de la notificarea sa. Ele informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Statele membre asigură comunicarea către Comisie a textelor principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat prin prezenta directivă.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 16 decembrie 1980.

Pentru Consiliu

Președintele

Colette FLESCH


(1)  JO C 104, 28.4.1980, p. 1.

(2)  JO C 265, 13.10.1980, p. 76.

(3)  JO C 182, 21.7.1980, p. 3.

(4)  JO C 42, 23.2.1970, p. 1.

(5)  JO L 375, 31.12.1980, p. 34.


ANEXA I

STABILIREA CONSUMULUI DE CARBURANT

1.   OMOLOGAREA CEE DE TIP

1.1.   Cererea de omologare CEE de tip

1.1.1.   Cererea de omologare CEE pentru un tip de vehicul în ceea ce privește consumul de carburant al motorului este înaintată de către constructorul vehiculului sau de către reprezentantul autorizat al acestuia.

1.1.2.   Aceasta este însoțită de documentele de mai jos și de următoarele informații, în trei exemplare:

1.1.2.1.

fișa de informații completată corespunzător;

1.1.2.2.

informațiile necesare pentru întocmirea documentului prevăzut la anexa II.

1.1.3.   Dacă serviciul tehnic însărcinat cu încercările efectuează el însuși încercările, trebuie să i se prezinte un vehicul reprezentativ pentru tipul de vehicul care urmează să fie omologat.

1.2.   Documentație

În cazul în care se acceptă o cerere în sensul punctului 1.1, autoritatea competentă întocmește documentul a cărui model se regăsește în anexa II. La întocmirea acestui document, autoritatea competentă a statului membru care efectuează omologarea CEE de tip poate utiliza procesul-verbal întocmit de un laborator agreat sau recunoscut în conformitate cu dispozițiile prezentei directive.

2.   DOMENIUL DE APLICARE

Această metodă se referă la vehiculele din categoria M1 echipate cu motor cu combustie internă.

3.   SPECIFICAȚII GENERALE

3.1.   Consumul de carburant se stabilește prin următoarele încercări:

3.1.1.

ciclu care simulează circulația urbană, descris în anexa III la Directiva 70/220/CEE a Consiliului din 20 martie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la măsurile preconizate împotriva poluării aerului cu emisiile poluante provenind de la motoarele cu aprindere prin scânteie ale autovehiculelor (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 78/665/CEE (2) (a se vedea punctul 5);

3.1.2.

viteză constantă de 90 km/h (a se vedea punctul 6);

3.1.3.

viteză constantă de 120 km/h (a se vedea punctul 6). Această încercare nu se efectuează în cazul în care vehiculul are, prin construcție, o viteză maximă mai mică de 130 km/h.

3.2.   Rezultatele încercărilor trebuie exprimate în litri/100 km, fiind rotunjite la zecimea cea mai apropiată.

3.3.   Distanțele trebuie măsurate cu o precizie de 0,5 %, iar timpul cu o precizie de două zecimi de secundă.

3.4.   Carburantul de încercare

Carburantul utilizat trebuie să fie, după caz, carburantul de referință definit în anexa VI la Directiva 70/220/CEE sau cel definit în anexa V la Directiva 72/306/CEE a Consiliului din 2 august 1972 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la măsurile preconizate împotriva emisiilor de poluanți provenind de la motoare diesel destinate propulsiei vehiculelor (3).

4.   CONDIȚIILE DE ÎNCERCARE

4.1.   Starea generală a vehiculului

4.1.1.   Vehiculul trebuie să fie curat, geamurile și admisiile aerului închise, fiind pornite doar echipamentele necesare funcționării vehiculului în timpul încercării. În cazul în care există un dispozitiv de încălzire a aerului cu comandă manuală la admisia carburatorului, acesta trebuie să fie amplasat în poziția „vară”. În general, dispozitivele auxiliare necesare funcționării normale a vehiculului trebuie să fie în funcțiune.

4.1.2.   Dacă ventilatorul se reglează în funcție de temperatură, acesta trebuie să fie în condiții normale de funcționare. Sistemul de încălzire a habitaclului și sistemul de aer condiționat nu trebuie să funcționeze, dar compresorul acestuia din urmă trebuie să funcționeze normal.

4.1.3.   Dacă este prevăzut un dispozitiv de supraalimentare, acesta trebuie să funcționeze în condiții normale pentru viteza de încercare.

4.1.4.   Vehiculul trebuie să fi fost rodat și să fi parcurs cel puțin 3 000 km înainte de încercare.

4.2.   Lubrifianți

Toți lubrifianții trebuie să fie cei recomandați de constructorul vehiculului și trebuie menționați în procesul-verbal de încercare.

4.3.   Pneuri

Pneurile utilizate trebuie să fie de tipul celor specificate de constructorul vehiculului ca echipament original și umflate la presiunea recomandată pentru sarcina și vitezele de încercare (acestea fiind adaptate, dacă este cazul, la funcționarea pe standul de probă în condițiile de încercare). Nivelurile de presiune trebuie indicate în procesul-verbal de încercare.

4.4.   Măsurarea consumului de carburant

4.4.1.   Motorul este alimentat cu carburant printr-un dispozitiv capabil să măsoare cantitatea consumată cu o precizie de ± 2 %; acest dispozitiv nu trebuie să modifice condițiile normale de alimentare. În cazul în care sistemul de măsurare este volumetric, temperatura carburantului trebuie măsurată la punctul de măsurare a volumului.

4.4.2.   Trebuie prevăzut un sistem de supape care să permită comutarea rapidă de la sistemul de alimentare cu carburant general la sistemul de măsurare. Timpul de comutare nu trebuie să depășească 0,2 secunde.

4.5.   Condițiile de referință

Presiunea: H0 = 1 000 mbar

Temperatura: T0 = 293 K (20 °C)

4.5.1.   Densitatea aerului

4.5.1.1.   În timpul încercării, densitatea aerului, calculată astfel cum se indică la punctul 4.5.1.2, nu trebuie să difere cu mai mult de 7,5 % față de densitatea aerului în condițiile de referință.

4.5.1.2.   Densitatea aerului se calculează după formula:

Formulaunde

dT= densitatea aerului în condițiile de încercare;

d0= densitatea aerului în condițiile de referință;

HT= nivelul presiunii în timpul încercării;

T1= temperatura absolută în timpul încercării (°K).

5.   MĂSURAREA CONSUMULUI DE CARBURANT ÎN TIMPUL UNUI CICLU DE SIMULARE A CIRCULAȚIEI URBANE

Ciclul de încercare este cel descris în anexa III la Directiva 70/220/CEE.

5.1.1.   În cazul vehiculelor echipate cu motor diesel, reglajul frânei se stabilește pentru modelul corespondent de motor pe benzină sau printr-o metodă alternativă recunoscută ca echivalentă.

5.1.2.   Masa de referință a vehiculului

Masa vehiculului este masa de referință, astfel cum este aceasta definită la punctul 1.2 din anexa I la Directiva 70/220/CEE.

5.2.   Bancul dinamometric se reglează în funcție de inerția echivalentă, conform punctului 4.2 din anexa III la Directiva 70/220/CEE.

5.3.   Măsurarea consumului

5.3.1.   Consumul se calculează în funcție de cantitatea de carburant consumată pe durata a două cicluri consecutive.

5.3.2.   Înaintea efectuării măsurărilor, este necesară încălzirea motorului, prin realizarea a cinci cicluri complete de încercări, motorul fiind rece la început. Măsurările pot fi efectuate, de asemenea, imediat după testele de tip I și II definite în Directiva 70/220/CEE. Temperatura este menținută în limitele normale de funcționare ale motoului respectiv, utilizându-se la nevoie dispozitivul de răcire auxiliar.

5.3.3.   Se poate prelungi perioada de ralanti dintre două cicluri consecutive cu cel mult 60 de secunde, pentru a facilita măsurarea consumului de carburant.

5.4.   Calculul consumului

5.4.1.   Dacă consumul de carburant este stabilit prin măsurare gravimetrică, consumul se exprimă în litri/100 km, prin conversia unității de măsură M (carburantul consumat exprimat în kilograme), cu ajutorul următoarei formule:

Formula

unde:

Sg= densitatea carburantului în condițiile de referință (kg/dm3);

D= distanța parcursă în timpul încercării (km).

5.4.2.   Dacă consumul de carburant este stabilit prin măsurare volumetrică, consumul se exprimă în litri/100 km, conform următoarei formule:

Formula

unde:

V= volumul de carburant consumat exprimat în litri;

α= coeficientul de expansiune volumetrică a carburantului. Pentru benzină și pentru motorină, acesta este de 0,001 pe grad Celsius;

T0= temperatura de referință exprimată în grade Celsius;

TF= temperatura carburantului măsurată la punctul de măsurare a volumului, exprimată în grade Celsius.

5.5.   Exprimarea rezultatelor

5.5.1.   Consumul standard în circulația urbană reprezintă media aritmetică a trei măsurări consecutive efectuate conform procedurii de mai sus.

5.5.2.   Dacă valorile limită ale măsurătorilor depășesc cu peste 5 % valoarea medie, trebuie efectuate încercări suplimentare, conform acestei proceduri, până când va fi atins un grad de acuratețe de cel puțin 5 %.

5.5.3.   Acuratețea măsurării se calculează conform formulei:

Formula

unde:

 

Formulase obține conform formulei de la punctul 5.4;

 

Formulareprezintă media aritmetică a n valori ale C;

 

n reprezintă numărul măsurătorilor efectuate.

 

Formula

 

k este specificat în următorul tabel:

Numărul de măsurători

4

5

6

7

8

9

10

k

3,2

2,8

2,6

2,5

2,4

2,3

2,3

5.5.4.   Dacă după 10 măsurători nu s-a obținut o acuratețe de cel puțin 5 %, consumul se stabilește cu ajutorul unui alt vehicul de același tip.

6.   MĂSURAREA CONSUMULUI DE CARBURANT LA VITEZĂ CONSTANTĂ

Aceste încercări pot fi efectuate fie pe un stand dinamometric, fie pe șosea.

6.1.1.   Masa vehiculului

6.1.1.1.   Masa vehiculului este masa în stare de funcționare definită la punctul 6.1.1.2, la care se adaugă 180 kilograme sau jumătate din sarcina totală în cazul în care aceasta depășește 180 kilograme, incluzând echipamentul de măsurare și pasagerii. Asieta vehiculului este cea obținută când centrul de gravitate al sarcinii este situat la mijlocul segmentului de dreaptă care unește punctele R ale scaunelor laterale din față.

6.1.1.2.   În sensul prezentei directive, se înțelege prin „masa vehiculului în stare de funcționare” masa totală a vehiculului fără încărcătură, cu toate rezervoarele pline, în afară de rezervorul de carburant care este umplut la 90 % din capacitatea specificată de constructor, și cu setul de scule și roata de rezervă.

6.2.   Cutia de viteze

Dacă vehiculul este prevăzut cu un schimbător de viteze manual, se folosește cea mai mare treaptă de viteză recomandată de fabricant pentru fiecare din vitezele încercării.

6.3.   Procedura de încercare

6.3.1.   Încercare pe drum

6.3.1.1.   Condițiile meteorologice

6.3.1.1.1.   Umiditatea relativă trebuie să fie mai mică de 95 %; drumul trebuie să fie uscat; cu toate acestea, suprafața drumului poate să aibă urme de umezeală, cu condiția să nu existe o peliculă semnificativă de apă într-un loc oarecare.

6.3.1.1.2.   Viteza medie a vântului nu trebuie să depășească 3 m/s, iar rafalele trebuie să fie sub 8 m/s.

6.3.1.2.   Înainte de efectuarea măsurătorilor, vehiculul trebuie să parcurgă circuitul ales, cu o viteză apropiată de viteza de încercare, pe o distanță suficient de mare pentru a atinge temperatura de funcționare, această distanță nefiind în nici un caz mai mică de 10 kilometri.

6.3.1.3.   Parcursul încercării

Parcursul încercării trebuie să permită menținerea unei viteze constante. Parcursul trebuie să fie de cel puțin 2 kilometri. Acesta trebuie să formeze un circuit închis, iar suprafața să fie în stare bună. Se poate utiliza un drum drept, cu condiția ca parcursul de 2 kilometri să fie făcut în ambele direcții. Panta nu trebuie să depășească ± 2 % între două puncte oarecare.

6.3.1.4.   În timpul fiecărui parcurs al încercării se menține o viteză constantă, cu o marjă de ± 2 km/h. Viteza medie pentru fiecare încercare nu trebuie să difere cu mai mult de 2 km/h față de viteza de referință.

6.3.1.5.   Pentru a stabili consumul la fiecare viteză de referință (a se vedea graficul de mai jos), se efectuează patru încercări: două la o viteză medie mai mică decât viteza de referință și două la o viteză medie mai mare decât viteza de referință.

6.3.1.6.   Consumul de carburant pentru fiecare parcurs al încercării se calculează cu ajutorul formulelor de la punctul 5.4.

Diferența dintre cele două valori inferioare calculate nu trebuie să depășească 5 % din valoarea lor medie, aceeași condiție aplicându-se, de asemenea, celor două valori superioare calculate. Valoarea consumului de carburant la viteza de referință respectivă se calculează prin interpolare lineară, astfel cum se indică în graficul de mai jos.

6.3.1.7.1.   Dacă condițiile de la punctul 6.3.1.7 nu sunt îndeplinite pentru oricare din perechile de valori calculate, cele patru încercări trebuie repetate. În cazul în care după zece încercări nu s-a obținut consecvența dorită, trebuie ales un alt vehicul și supus tuturor încercărilor din această procedură.

Exemplu: Calcul pentru o viteză medie de 90 km/h.

Image

Cele patru cruciulițe corespund valorilor calculate pentru fiecare parcurs al încercării. C0 reprezintă valoarea consumului calculată la viteza de referință V0 pe distanța parcursă în timpul încercării.

6.3.2.   Încercare pe standul dinamometric

6.3.2.1.   Reglarea standului dinamometric

Standul dinamometric trebuie reglat în modul descris la punctul 4.1 din anexa III la Directiva 70/220/CEE, cu următoarele modificări:

standul dinamometric trebuie reglat la o viteză de încercare adecvată;

starea vehiculului în timpul ciclurilor de încercare trebuie să fie cea specificată la punctele 4.1, 4.2 și 4.3, iar condițiile meteorologice din timpul încercării pe drum trebuie să fie cele specificate la punctul 6.3.1.1, pentru a permite stabilirea unui reglaj corect al depresiunii tubulaturii de admisie.

În cazul vehiculelor echipate cu motor diesel, standul dinamometric trebuie reglat conform cerințelor de la punctul 5.1.1.

6.3.2.2.   Răcire

Dispozitivele suplimentare de răcire a aerului pentru menținerea condițiilor de funcționare, precum și temperatura lubrifianților și a lichidului de răcire trebuie să fie de așa manieră încât să asigure funcționarea în limitele condițiilor și temperaturii care există în mod normal la aceeași viteză pe drum.

6.3.2.3.   Înainte de a efectua vreo măsurătoare, vehiculul trebuie să parcurgă pe stand, la o viteză apropiată de viteza de încercare, o distanță suficientă încât să se atingă temperatura de funcționare; această distanță nu trebuie în nici un caz să fie mai mică de 10 kilometri.

6.3.2.4.   Distanța de încercare nu trebuie să fie mai mică de 2 kilometri, această distanță fiind măsurată pe stand cu un turometru.

6.4.   Tipul de stand utilizat trebuie precizat în procesul-verbal de încercare.

6.5.   Exprimarea rezultatelor

Oricare ar fi metoda de măsurare folosită, rezultatele trebuie exprimate în litri/100 km, în condițiile de referință specificate la punctul 4.5.


(1)  JO L 76, 6.4.1970, p. 1.

(2)  JO L 223, 14.8.1978, p. 48.

(3)  JO L 190, 20.8.1972, p. 1.


ANEXA II

Image

Image


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

144


31980L1269


L 375/46

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 80/1269/CEE A CONSILIULUI

din 16 decembrie 1980

privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la puterea motoarelor autovehiculelor

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Adunării (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât cerințele tehnice pe care trebuie să le îndeplinească autovehiculele în conformitate cu legislațiile interne se referă, printre altele, la metoda de măsurare a puterii motoarelor care trebuie utilizată pentru a indica puterea motorului unui tip de vehicul;

întrucât aceste cerințe diferă de la un stat membru la altul; întrucât apar, prin urmare, obstacole tehnice în calea schimburilor comerciale, care trebuie eliminate prin adoptarea acelorași cerințe de către toate statele membre în completarea sau în locul reglementărilor lor actuale, pentru a permite în special punerea în aplicare, pentru fiecare vehicul, a procedurii de omologare CEE de tip care face obiectul Directivei 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora (4), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 80/1267/CEE (5);

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

În sensul prezentei directive, prin „vehicul” se înțelege orice autovehicul destinat circulației rutiere, cu sau fără caroserie, având cel puțin patru roți și o viteză maximă constructivă de peste 25 km/h, cu excepția vehiculelor care circulă pe șine, a tractoarelor și a mașinilor agricole.

Articolul 2

Statele membre nu pot să refuze acordarea omologării CEE de tip sau a omologării naționale unui vehicul ori să refuze sau să interzică vânzarea, înmatricularea, introducerea în circulație sau utilizarea unui vehicul din motive legate de puterea motorului, în cazul în care aceasta este stabilită în conformitate cu anexele I și II.

Articolul 3

Modificările necesare pentru adaptarea specificațiilor prevăzute în anexe la progresul tehnic se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 13 din Directiva 70/156/CEE.

Articolul 4

(1)   Statele membre pun în aplicare dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de 18 luni de la notificarea sa. Ele informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 16 decembrie 1980.

Pentru Consiliu

Președintele

Colette FLESCH


(1)  JO C 104, 28.4.1980, p. 9.

(2)  JO C 265, 13.10.1980, p. 76.

(3)  JO C 182, 21.7.1980, p. 3.

(4)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1.

(5)  JO L 375, 31.12.1980, p. 34.


ANEXA I

DETERMINAREA PUTERII MOTOARELOR

1.   OMOLOGAREA CEE DE TIP

1.1.   Cererea de omologare CEE de tip

Cererea de omologare CEE pentru un tip de vehicul în ceea ce privește puterea motorului este înaintată de către constructorul vehiculului sau de către reprezentantul autorizat al acestuia.

Aceasta este însoțită de documentele de mai jos și de următoarele informații, în trei exemplare:

1.1.1.1.

fișa de informații completată corespunzător;

1.1.1.2.

informațiile corespunzătoare prevederilor apendicelui 1 sau 2.

1.1.2.   În cazul în care serviciul tehnic însărcinat cu încercările efectuează el însuși încercările, trebuie să i se prezinte un vehicul reprezentativ pentru tipul de vehicul care urmează să fie omologat.

1.2.   Documentația

În cazul în care se acceptă o cerere în sensul punctului 1.1, autoritatea competentă întocmește documentul al cărui model se regăsește în anexa II. La întocmirea acestui document, autoritatea competentă a statului membru care efectuează omologarea CEE de tip poate utiliza procesul-verbal întocmit de un laborator agreat sau recunoscut în conformitate cu dispozițiile prezentei directive.

2.   DOMENIUL DE APLICARE

Această metodă se referă la motoarele cu ardere internă utilizate la propulsia vehiculelor din categoriile M și N, astfel cum sunt acestea definite în anexa I la Directiva 70/156/CEE, și care fac parte din una din categoriile următoare:

2.1.1.

motoare cu ardere internă cu pistoane (cu aprindere prin scânteie sau diesel), cu excepția motoarelor cu pistoane libere;

2.1.2.

motoare cu pistoane rotative.

2.2.   Această metodă se aplică motoarelor, indiferent dacă sunt sau nu supraalimentate.

3.   DEFINIȚII

În sensul prezentei directive, se înțelege prin:

3.1.

„putere netă”, puterea măsurată pe standul de încercare, la capătul arborelui cotit sau al unei componente echivalente la un regim corespunzător și cu elementele auxiliare enumerate în tabelul 1. În cazul în care puterea poate fi măsurată numai pe un motor echipat cu cutie de viteze, se ține cont de randamentul cutiei de viteze;

3.2.

„putere netă maximă”, valoarea maximă a puterii nete, măsurată atunci când motorul este la sarcină maximă;

3.3.

„echipamente de serie”, orice echipament prevăzut de către constructor pentru o anumită utilizare.

4.   PRECIZIA MĂSURĂRII PUTERII LA SARCINĂ MAXIMĂ

Cuplul

4.1.1.

Sub rezerva prevederilor punctului 4.1.2, dinamometrul trebuie să aibă o astfel de capacitate, încât primul sfert al scării dinamometrului să nu fie utilizat. Precizia aparatului de măsură trebuie să fie de ± 0,5 % din valoarea maximă a scării (primul sfert al scării fiind exclus).

4.1.2.

Cu toate acestea, intervalul scării dintre șesimea și sfertul scării totale poate fi utilizat în cazul în care precizia aparatului, la o șesime din scară, este de ± 0,25 % din valoarea maximă a scării.

4.2.   Viteza de rotație

Precizia măsurării trebuie să fie de ± 0,5 %. Este recomandabil ca viteza de rotație a motorului să fie măsurată cu ajutorul unui turometru și aL unui cronometru, sincronizate automat.

4.3.   Consumul de combustibil:

± 1 % din total pentru aparatul utilizat.

4.4.   Temperatura aerului de admisie al motorului: ± 2 °C.

4.5.   Presiunea barometrică: ± 2 mbar.

4.6.   Presiunea în țeava de evacuare a gazelor de evacuare pe standul de încercări: (a se vedea nota 1 din tabelul 1)

4.7.   Presiunea în canalul de admisie: ± 0,5 mbar.

4.8.   Presiunea în țeava de eșapament a vehiculului: ± 2 mbar.

5.   PUTEREA NETĂ A MOTORULUI

5.1.   Încercări

5.1.1.   Echipamentele auxiliare

În timpul încercărilor, echipamentele auxiliare incluse, specificate mai jos, trebuie amplasate pe motor, pe cât posibil în locurile pe care le-ar ocupa în cazul utilizării respective.

5.1.1.1.   Echipamentele auxiliare incluse

Echipamentele auxiliare care trebuie incluse în timpul încercărilor pentru a stabili puterea netă a motorului sunt indicate în tabelul 1.

5.1.1.2.   Echipamente auxiliare excluse

Echipamentele auxiliare care sunt necesare doar în condițiile utilizării vehiculului și care pot fi montate pe motor trebuie scoase pe durata încercărilor. Ca exemplu este prezentată în continuare o listă, care nu este completă:

compresor de aer pentru frâne;

pompa servodirecției;

pompa sistemului de suspensie;

sistemul de climatizare;

echipamentul de răcire pentru uleiul de la transmisia hidraulică și/sau de la cutia de viteze.

În cazul echipamentelor nedemontabile, puterea absorbită fără debit de acestea poate fi stabilită și adăugată la puterea măsurată.

TABELUL 1

Echipamentele auxiliare care trebuie incluse la încercări în vederea stabilirii puterii nete a motorului

Nr.

Echipamente auxiliare

Inclus la încercarea de putere netă

1

Sistemul de admisie

 

Conductă de admisie

De serie – da (1)

Filtru de aer

Amortizor de zgomot la admisie

Priza de reciclare a gazului de carter

Limitator de viteză

2

Dispozitivul de reîncălzire a admisiei

 

(în cazul în care este posibil, acesta trebuie reglat în poziția cea mai avantajoasă)

De serie – da

3

Sistemul de evacuare

 

Dispozitiv de epurare a gazelor de evacuare

De serie – da (1)

Colector

Conducte

Amortizor de zgomot

Țeavă de eșapament

Dispozitiv de încetinire (2)

4

Pompa de alimentare cu combustibil (3)

De serie – da

5

Carburator

De serie – da

6

Echipamentul de injecție cu combustibil (benzină și motorină)

 

Prefiltru

De serie – da

Filtru

Pompă

Conducte

Injector

Oblonul de admisie a aerului, dacă este cazul (4)

Regulator/sistem de comandă

Opritor automat de sarcină maximă al cremalierei în funcție de condițiile atmosferice

7

Echipament de răcire cu lichid

 

Capota

Nu

Ieșirea aerului din capotă

Radiator

De serie – da (5)

Ventilator (6)

Carenajul ventilatorului

Pompă de apă

Termostat (7)

8

Răcire cu aer

 

Carenaj

De serie – da

Suflantă (5)  (6)

Dispozitiv de reglare a temperaturii

De serie – da

9

Echipament electric

De serie – da (8)

10

Echipament de supraalimentare

 

Compresor acționat direct sau indirect de motor și/sau de gazele de evacuare

De serie – da

Schimbător intermediar de căldură (9)

Pompă sau ventilator al răcitorului (activat de motor)

Dispozitiv de reglare a debitului lichidului de răcire

11

Dispozitiv antipoluare

De serie – da

Echipamente auxiliare utilizate la pornirea motoarelor diesel

Pentru echipamentele auxiliare care servesc la pornirea motoarelor diesel, trebuie luate în considerare următoarele două cazuri:

5.1.1.3.1.

pornire electrică: generatorul este montat și alimentează, dacă este cazul, echipamentele auxiliare indispensabile funcționării motorului;

5.1.1.3.2.

pornire neelectrică: în cazul în care există echipamente auxiliare, alimentate electric, care sunt indispensabile funcționării motorului, atunci acestea se alimentează de generatorul montat. În caz contrar, se scoate generatorul. În ambele cazuri, sistemul de producere și de acumulare a energiei necesare pornirii motorului este montat și funcționează fără debit.

5.1.2   Condiții de reglare

În timpul încercărilor de stabilire a puterii nete, condițiile de reglare sunt cele indicate în tabelul 2.

TABELUL 2

Condițiile de reglare

1

Reglarea carburatorului(oarelor)

Reglare de serie efectuată în conformitate cu indicațiile constructorului și adoptată definitiv pentru utilizarea respectivă

2

Reglarea debitului pompei de injecție

Reglare de serie efectuată în conformitate cu indicațiile constructorului și adoptată definitiv pentru utilizarea respectivă

3

Calarea aprinderii sau a injecției

Curba de avans de serie prevăzută de constructor, adoptată definitiv pentru utilizarea respectivă

4

Reglarea regulatorului

Reglare de serie efectuată în conformitate cu indicațiile constructorului și adoptată definitiv pentru utilizarea respectivă

5.1.3.   Încercarea de stabilire a puterii nete

5.1.3.1.   Încercarea de stabilire a puterii nete trebuie efectuată cu admisia completă a gazelor, în cazul motoarelor cu aprindere prin scânteie, și cu debitul pompei de injecție la sarcină totală, pentru motoarele diesel, motorul fiind echipat conform specificațiilor din tabelul 1.

5.1.3.2.   Măsurările trebuie efectuate în condiții de funcționare stabilizate: alimentarea cu aer a motorului trebuind să fie suficientă. Motoarele trebuie să fi fost rodate în condițiile recomandate de constructor. Camerele de combustie pot conține sedimente, dar în cantități limitate.

Condițiile de încercare, de exemplu temperatura de admisie a aerului, trebuie să fie cât mai aproape posibil de condițiile de referință (a se vedea punctul 5.2), pentru a diminua importanța factorului de corecție.

5.1.3.3.   Temperatura aerului de admisie al motorului trebuie să crească la cel mult 0,15 m, în amonte de intrarea în filtrul de aer, sau, în cazul în care nu este prevăzut un filtru, la 0,15 m de trompa de admisie a aerului. Termometrul sau termocuplul trebuie protejat de emisia de căldură și trebuie plasat direct în jetul de aer. Trebuie, de asemenea, protejat de vaporii de carburant. Trebuie utilizat un număr suficient de poziții pentru a obține o temperatură medie de admisie reprezentativă. Dispozitivul de măsurare nu trebuie să perturbe evacuarea aerului.

5.1.3.4.   Nu trebuie efectuată nici o măsurare în cazul în care cuplul, viteza și temperaturile nu au rămas aproape constante cel puțin un minut.

5.1.3.5.   În cazul în care se alege o viteză pentru măsurări, valoarea acesteia nu trebuie să varieze cu mai mult de ± 1 % sau ± 10 rpm în timpul citirii, reținându-se cea mai mare toleranță.

5.1.3.6.   Citirea sarcinii pe frână, a consumului de combustibil și a temperaturii aerului de admisie trebuie să se facă simultan; valoarea reținută pentru măsurare trebuie să fie media a două valori stabilizate care diferă cu mai puțin de 2 % pentru sarcina de frână și consumul de combustibil.

5.1.3.7.   Pentru măsurarea vitezei și a consumului cu un dispozitiv cu comandă manuală, durata de realizare a măsurărilor trebuie să fie de cel puțin 60 de secunde.

Combustibil

5.1.3.8.1.

În cazul motoarelor diesel, se va utiliza combustibilul descris în anexa V la Directiva 72/306/CEE a Consiliului din 2 august 1972 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la măsurile preconizate împotriva emisiilor de poluanți provenind de la motoare diesel destinate propulsiei vehiculelor (10), adăugându-se, dacă este cazul, combustibil gazos sau lichid din comerț recomandat de constructor. Carburantul nu trebuie să conțină aditivi antifum.

5.1.3.8.2.

În cazul motoarelor cu aprindere prin scânteie, combustibilul utilizat va fi un combustibil din comerț care nu conține aditivi suplimentari. Poate fi de asemenea utilizat combustibilul descris în anexa VI la Directiva 70/220/CEE a Consiliului din 20 martie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la măsurile preconizate împotriva poluării aerului cu emisiile poluante provenind de la motoarele cu aprindere prin scânteie ale autovehiculelor (11), astfel cum a fost modificată ultima dată de Directiva 78/665/CEE (12).

Răcirea motorului

5.1.3.9.1.   Motoarele răcite cu lichid

Temperatura lichidului de răcire la ieșirea din motor trebuie să fie menținută la ± 5 °C față de temperatura superioară de reglare a termostatului, specificată de constructor. În cazul în care constructorul nu furnizează astfel de specificații, temperatura trebuie să fie de 80 ± 5 °C.

5.1.3.9.2.   Motoarele răcite cu aer

Pentru motoarele răcite cu aer, temperatura într-un punct precizat de constructor trebuie menținută între valoarea maximă TM specificată de constructor și TM – 20 °C.

5.1.3.10.   Temperatura combustibilului la intrarea în pompa de injecție sau în carburator trebuie menținută în limitele stabilite de constructor.

5.1.3.11.   Temperatura lubrifiantului, măsurată în carter sau la ieșirea din schimbătorul de temperatură a uleiului, în cazul în care acesta există, trebuie să se încadreze în limitele stabilite de constructor.

5.1.3.12.   Temperatura gazelor de evacuare trebuie măsurată într-un punct adiacent flanșei(lor) sau țevii de eșapament. Aceasta nu trebuie să depășească valoarea indicată de constructor.

5.1.3.13.   Sistemul de răcire auxiliar

Dacă este necesar, se poate utiliza un sistem de răcire auxiliar pentru menținerea temperaturilor în limitele prevăzute la punctele 5.1.3.9-5.1.3.12.

5.1.4.   Desfășurarea încercărilor

Se efectuează măsurări la un număr suficient de mare de viteze de rotație pentru a defini complet curba puterii la sarcină totală între viteza cea mai mică și viteza cea mai mare indicate de constructor. Această gamă de viteze trebuie să includă viteza de rotație la care motorul produce putere maximă. Pentru fiecare viteză, se ia în considerare media dintre două viteze stabilizate.

5.1.5.   Măsurarea indicelui de fum

În cazul motoarelor diesel, se verifică în timpul încercărilor ca nivelul gazelor de evacuare să îndeplinească condițiile din anexa VI la Directiva 72/306/CEE.

5.2.   Factorii de corecție

5.2.1.   Definiție

Factorul de corecție este coeficientul K, cu care se multiplică puterea constatată pentru a stabili puterea unui motor, măsurată în condițiile atmosferice de referință specificate la punctul 5.2.2.

5.2.2.   Condițiile atmosferice de referință

5.2.2.1.

Temperatura: 25 °C.

5.2.2.2.

Presiune uscată (ps): 990 mbar.

5.2.3.   Condițiile care trebuie îndeplinite în laborator

Pentru ca o încercare să fie valabilă, factorul de corecție K trebuie să se fie astfel încât 0,96 ≤ K ≤ 1,06.

5.2.4.   Stabilirea factorilor de corecție

5.2.4.1.   Cazul motoarelor cu aprindere prin scânteie (cu carburator sau cu injecție), factorul Ka.

Factorul de corecție se obține utilizând formula următoare:

Formula

unde:

T

=

temperatura absolută în K a aerului aspirat de motor,

ps

=

presiunea atmosferică uscată, exprimată în mbar, și anume, presiunea barometrică totală minus presiunea vaporilor de apă.

Cazul motoarelor diesel, factorul Kd

5.2.4.2.1.   Motoarele diesel în patru timpi, care nu sunt supraalimentate, și motoarele diesel în doi timpi:

factorul de corecție se obține conform formulei următoare:

Formula

unde:

T

=

temperatura absolută în K a aerului aspirat de motor

ps

=

presiunea atmosferică uscată, măsurată în mbar.

Motoare diesel în patru timpi, supraalimentate

5.2.4.2.2.1.   Turbocompresorul acționat de gazele de evacuare

Nu se face nici o corecție puterii. Cu toate acestea, când densitatea aerului ambiant diferă cu mai mult de 5 % de densitatea aerului în condițiile de referință (25 °C și 1 000 mbar), condițiile de încercare trebuie menționate în raportul de încercare.

Compresor acționat mecanic

5.2.4.2.2.2.1.   Raportul r se definește conform formulei următoare:

Formula

unde:

D

=

debitul combustibilului, în milimetri cubi pe ciclu al motorului,

V

=

cilindreele motorului, în litri,

P1

=

presiunea ambiantă,

P2

=

presiunea în colectorul de admisie al motorului,

T1

=

temperatura ambiantă, în K (conform definiției de la punctul 5.1.3.3),

T2

=

temperatura în colectorul de admisie al motorului, în K.

5.2.4.2.2.2.2.   Factorul de corecție pentru motoarele cu compresor cu acționare mecanică este cel utilizat și la motoarele care nu sunt supraalimentate, în cazul în care r este mai mare sau egal cu 50 milimetri cubi la litru, și este egal cu 1 în cazul în care r este mai mic de 50 milimetri cubi la litru.

5.3.   Procesul-verbal al încercării

Procesul-verbal al încercării trebuie să cuprindă rezultatele și toate calculele necesare pentru obținerea puterii nete indicate în anexa II, precum și caracteristicile motorului indicate în apendicele 1 și 2 din prezenta anexă.

5.4.   Modificarea tipului motorului

Orice modificare a motorului, în ceea ce privește caracteristicile prezentate în apendicele 1 și 2, trebuie adusă la cunoștința autorității competente. Această autoritate poate:

5.4.1.

fie să considere că modificările aduse nu au o influență majoră asupra puterii motorului,

5.4.2.

fie să solicite o nouă stabilire a puterii motorului prin efectuarea încercărilor pe care le consideră necesare.

6.   TOLERANȚELE ADMISE LA MĂSURAREA PUTERII NETE

6.1.

Puterea netă a motorului, astfel cum a fost aceasta stabilită de serviciul tehnic, ar putea să difere cu ± 2 % de puterea netă specificată de constructor, cu o toleranță de 1,5 % pentru regimul motorului.

6.2.

Puterea netă a unui motor în timpul unei încercări de stabilire a conformității producției poate să difere cu ± 5 % față de puterea netă stabilită în timpul încercărilor de omologare de tip.


(1)  Sistemele complete de evacuare și de admisie prevăzute pentru vehicul trebuie utilizate atunci când există riscul ca acestea să aibă o influență semnificativă asupra puterii motorului (motor în doi timpi, motor cu aprindere prin scânteie etc.) sau când utilizarea lor este cerută de constructor. În celelalte cazuri, în timpul încercărilor, trebuie doar să se verifice dacă la ieșirea țevii de evacuare contrapresiunea nu depășește cu mai mult de 10 mbar contrapresiunea maximă prevăzută de constructor și dacă presiunea în colectorul de admisie nu diferă cu mai mult de 1 mbar de valoarea-limită specificată de constructor pentru un filtru de aer curat. Aceste condiții pot fi reproduse și cu ajutorul echipamentului standului de încercări.

Atunci când în laboratorul de încercări se utilizează sistemul de evacuare complet, sistemul de evacuare a gazelor de eșapament nu trebuie, când motorul funcționează, să creeze în țeava de eșapament, în punctul în care aceasta este legată de sistemul de evacuare a vehiculului, o presiune care să difere cu mai mult de 10 mbar de presiunea atmosferică, cu excepția cazului în care constructorul a acceptat, înainte de realizarea încercărilor, o contrapresiune mai mare.

(2)  În cazul în care în motor este încorporat un dispozitiv de încetinire a evacuării, clapeta dispozitivului de încetinire trebuie fixată în poziția de deschidere maximă.

(3)  Dacă este necesar, presiunea de alimentare cu combustibil poate fi reglată, pentru a reda presiunile existente în aplicația respectivă (mai ales atunci când se utilizează un sistem de retur al carburantului).

(4)  Clapeta de admisie a aerului este clapeta de comandă a regulatorului pneumatic al pompei de injecție. Regulatorul sau sistemul de injecție poate conține alte dispozitive care pot influența cantitatea de carburant injectată.

(5)  Radiatorul, ventilatorul, duza ventilatorului, pompa de apă și termostatul trebuie situate una față de cealaltă în aceeași poziție ca și pe vehicul. Circulația lichidului de răcire trebuie generată doar de pompa de apă a motorului. Răcirea lichidului poate fi făcută fie de radiatorul motorului, fie printr-un circuit exterior, cu condiția ca pierderea de sarcină a acestui circuit și presiunea la intrarea în pompă să fie aproximativ egale cu cea a sistemului de răcire a motorului. În cazul în care există, jaluzeaua radiatorului trebuie să fie deschisă.

În cazul în care, din motive de accesibilitate, radiatorul, ventilatorul și duza ventilatorului nu pot fi montate pe motor, puterea absorbită de ventilatorul montat separat, în poziția corectă față de radiator și de duză (în cazul în care aceasta există), trebuie stabilită la vitezele de rotație corespunzătoare regimurilor de rotație ale motorului, utilizate în momentul reducerii puterii motorului, fie printr-un calcul bazat pe caracteristicile tipurilor, fie prin încercări practice. Această putere, raportată la condițiile atmosferice normale definite la punctul 5.2.2, trebuie dedusă din puterea corectată.

(6)  În cazul în care ventilatorul sau suflanta poate fi decuplată, încercările trebuie să fie efectuate cu ventilatorul (sau suflanta) cuplat(ă).

(7)  Termostatul poate fi fixat în poziția deschis complet.

(8)  Debitul minim al generatorului: generatorul trebuie să furnizeze energia electrică strict necesară alimentării echipamentelor auxiliare indispensabile funcționării motorului (inclusiv ventilatorul de răcire electric). În cazul în care este necesară racordarea unei baterii, se va utiliza o baterie în stare de funcționare bună și încărcată complet.

(9)  Temperatura aerului în colectorul de admisie nu trebuie să o depășească pe cea preconizată de constructor, în cazul în care aceasta este specificată.

Răcirea aerului de supraalimentare.

Răcirea aerului de supraalimentare poate fi realizată fie de răcitorul de admisie al motorului, fie de un sistem de răcire exterior, cu condiția ca presiunea și temperatura aerului la ieșirea din răcitor să fie egale cu cele din sistemul original prevăzut de constructorul motorului.

(10)  JO L 190, 20.8.1972, p. 1.

(11)  JO L 76, 6.4.1970, p. 1.

(12)  JO L 223, 14.8.1978, p. 48.

Apendicele 1

Image

Image

Image

Image

Apendicele 2

Image

Image

Image

Image


ANEXA II

Image

Image

Image

Image


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

166


31980L1335


L 383/27

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


PRIMA DIRECTIVĂ A COMISIEI

din 22 Decembrie 1980

privind apropierea legislației statelor membre cu privire la metodele de analiză necesare pentru verificarea compoziției produselor cosmetice

(80/1335/CEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 76/768/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind apropierea legislației statelor membre cu privire la produsele cosmetice (1), modificată de Directiva 79/661/CEE (2), în special articolul 8 alineatul (1),

întrucât Directiva 76/768/CEE prevede testarea oficială a produselor cosmetice cu scopul constatării îndeplinirii condițiilor prescrise în conformitate cu dispozițiile Comunității privitoare la produsele cosmetice;

întrucât toate metodele de analiză necesare trebuie stabilite cât mai curând posibil; întrucât stabilirea metodelor pentru prelevarea de probe, pregătirea de laborator, identificarea și determinarea hidroxizilor de sodiu și de potasiu liberi, identificarea și determinarea acidului oxalic și a sărurilor sale alcaline din produsele pentru îngrijirea părului, determinarea cloroformului în pasta de dinți și determinarea zincului, precum și identificarea și determinarea acidului fenolsulfonic constituie un prim pas în această direcție;

întrucât măsurile stabilite de prezenta directivă sunt în conformitate cu avizul Comitetului privind adaptarea Directivei 76/768/CEE la progresul tehnic,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura la testarea oficială a produselor cosmetice:

prelevarea probelor;

pregătirea în laborator a probelor testate;

identificarea și determinarea hidroxizilor de sodiu și de potasiu liberi;

identificarea și determinarea acidului oxalic și a sărurilor sale alcaline prezente în produsele pentru îngrijirea părului;

determinarea cloroformului în pasta de dinți;

determinarea zincului;

identificarea și determinarea acidului fenolsulfonic

se efectuează în conformitate cu metodele descrise în anexă.

Articolul 2

Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 31 Decembrie 1982.

Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 22 decembrie 1980.

Pentru Comisie

Richard BURKE

Membru al Comisiei


(1)  JO L 262, 27.9.1976, p. 169.

(2)  JO L 192, 31.7.1979, p. 35.


ANEXĂ

I.   PRELEVAREA PROBELOR DE PRODUSE COSMETICE

1.   OBIECTUL ȘI DOMENIUL DE APLICARE

Procedura de prelevare a probelor de produse cosmetice este descrisă având în vedere analiza lor în diverse laboratoare.

2.   DEFINIȚII

2.1.   Probă elementară:

o unitate luată dintr-un lot oferit spre vânzare.

2.2.   Probă totală:

suma tuturor probelor elementare prelevate din același lot.

2.3.   Probă de laborator:

o fracție reprezentativă din proba totală care urmează să fie analizată în laboratoare individuale.

2.4.   Porțiunea analizată:

o porțiune reprezentativă din proba de laborator care este necesară pentru o analiză.

2.5.   Recipient:

Articolul care conține produsul și este într-un contact direct și continuu cu el.

3.   PROCEDURĂ DE PRELEVARE

3.1.   Probele de produse cosmetice se prelevează în recipientele lor originale și se trimit nedeschise la laboratoarele de analiză.

3.2.   Pentru produsele cosmetice care sunt puse pe piață în vrac sau vândute cu amănuntul în recipiente diferite de cele originale ale fabricantului, trebuie emise instrucțiuni adecvate pentru prelevarea probelor la locul utilizării sau vânzării.

3.3.   Numărul de probe elementare necesar pentru pregătirea probelor de laborator este determinat prin metoda analitică și prin numărul de analize efectuate de către fiecare laborator.

4.   IDENTIFICAREA PROBEI

4.1.   Probele se sigilează la locul prelevării și se identifică în conformitate cu regulamentele în vigoare în statul membru respectiv.

4.2.   Fiecare probă elementară prelevată se etichetează și conține următoarele date:

numele produsului cosmetic;

data, ora și locul prelevării probei;

numele persoanei responsabile cu prelevarea probei;

numele inspectoratului.

4.3.   Se întocmește un raport asupra prelevării de probe, în conformitate cu regulamentele în vigoare în statul membru respectiv.

5.   DEPOZITAREA PROBELOR

5.1.   Probele elementare trebuie depozitate în conformitate cu instrucțiunile specificate pe etichetă de către fabricant, dacă acestea există.

5.2.   Numai în cazul în care nu sunt specificate alte condiții, probele de laborator se depozitează la întuneric, între 10 și 25 °C.

5.3.   Probele elementare nu se deschid până la începerea analizei.

II.   PREGĂTIREA ÎN LABORATOR A PROBEI TESTATE

1.   GENERALITĂȚI

1.1.   Atunci când este posibil, se analizează fiecare probă elementară. Dacă proba elementară este prea mică, trebuie utilizat numărul minim de probe elementare. Probele elementare trebuie amestecate înainte de a lua proba totală.

1.2.   Se deschide recipientul, în atmosferă de gaz inert dacă metoda analitică specifică aceasta și se extrage numărul de probe totale cât se poate de repede. Analiza trebuie efectuată cu o întârziere cât se poate de mică. Dacă proba trebuie conservată, recipientul trebuie resigilat sub un gaz inert.

1.3.   Produsele cosmetice pot fi preparate în formă lichidă sau solidă ori într-o formă semi-solidă. Dacă se produce separarea unui produs inițial omogen, acesta trebuie reomogenizat înainte de a preleva porțiunea analizată.

1.4.   În cazul în care produsul cosmetic este pus în vânzare sub o formă specială, care nu permite testarea lui în conformitate cu aceste instrucțiuni și dacă nu se prevede o metodă relevantă de examinare, poate fi adoptată o procedură originală, cu condiția ca aceasta să fie specificată în scris în buletinul de analiză.

2.   LICHIDE

2.1.   Acestea pot apărea sub forma unor produse cum ar fi soluțiile în ulei, în alcool și în apă, ca ape de toaletă, loțiuni sau lapte și pot fi ambalate în flacoane, sticle, fiole sau tuburi.

2.2.   Extragerea porțiunii analizate:

se agită foarte bine recipientul înainte de a-l deschide;

se deschide recipientul;

se toarnă câțiva mililitri de lichid într-o eprubetă pentru examinarea vizuală a caracteristicilor lui în vederea prelevării porțiunii analizate;

se resigilează recipientul;

sau

se extrage porțiunea necesară pentru analiză;

se resigilează cu grijă recipientul.

3.   SEMISOLIDE

3.1.   Acestea pot apărea sub forma unor produse cum ar fi pastele, cremele, emulsiile dense și gelurile și pot fi ambalate în tuburi, sticle din plastic sau borcane.

3.2.   Extragerea porțiunii analizate, în cazul:

3.2.1.   recipientelor cu gât îngust. Se îndepărtează cel puțin primul centimetru din produs, se scoate porțiunea analizată și se resigilează recipientul imediat;

3.2.2.   recipientelor cu gât larg. Se răzuiește suprafața în vederea îndepărtării stratului de deasupra, se ia porțiunea pentru analiză și se resigilează recipientul imediat.

4.   SOLIDE

4.1.   Acestea pot apărea sub forma unor produse cum ar fi pudrele pulbere, pudrele compacte sau batoanele și pot fi ambalate într-o mare varietate de recipiente.

Extragerea porțiunii analizate, în cazul:

4.2.1.   pudrei pulbere – se agită puternic înainte de deșurubarea capacului sau de deschidere. Se deschide și se ia porțiunea analizată;

4.2.2.   pudrei compacte sau batoanelor – se îndepărtează stratul de suprafață prin răzuire uniformă și se ia proba de deasupra.

5.   PRODUSE ÎN AMBALAJE PRESURIZATE („pulverizatori cu aerosoli”)

5.1.   Aceste produse sunt definite în articolul 2 al Directivei 75/324/CEE a Consiliului din 20 mai 1975 (1).

5.2.   Porțiunea analizată:

După o agitare puternică, o cantitate reprezentativă din conținutului pulverizatorului de aerosoli se transferă cu ajutorul unui dispozitiv de conectare adecvat (vezi exemplul din figura 1: în cazuri speciale, metodele de analiză pot necesita utilizarea altor dispozitive de conectare) într-un recipient de sticlă cu înveliș exterior din material plastic (figura 4), prevăzut cu robinet de aerosoli dar neechipat cu tub de imersie. În timpul transferului, sticla este ținută cu robinetul în jos. Acest transfer face conținutul clar, vizibil, corespunzător unuia dintre următoarele patru cazuri:

5.2.1.   Un produs cu aerosoli sub forma unei soluții omogene pentru analiză directă.

5.2.2.   Un produs cu aerosoli constând în două faze lichide. Fiecare fază poate fi analizată după ce faza inferioară a fost separată și transferată într-o altă sticlă. În acest caz, prima sticlă de transfer este ținută cu robinetul în jos. Într-o astfel de situație, faza inferioară este adesea lichidă și lipsită de propulsor (de exemplu formula butan/apă).

5.2.3.   Un produs cu aerosoli conținând o pudră în suspensie. Faza lichidă poate fi analizată după îndepărtarea pudrei.

5.2.4.   Un produs spumă sau cremă. Mai întâi se cântăresc exact într-o sticlă de transfer 5…10 g 2-metoxietanol. Această substanță previne formarea de spumă în timpul operației de degazare, după care este posibilă îndepărtarea gazului propulsor fără pierderi de lichid.

5.3.   Accesorii

Dispozitivul de conectare (figura 1) este confecționat din duraluminiu sau alamă. El este proiectat pentru a putea fi adaptat la diferite sisteme cu robinet, prin intermediul unui adaptor din polietilenă. Este dat ca exemplu; pot fi utilizate și alte dispozitive de conectare (vezi figurile 2 și 3).

Sticla de transfer (figura 4) este confecționată din sticlă albă cu înveliș protector exterior din material plastic transparent. Volumul este de 50…100 ml. Sticla este prevăzută cu un robinet de aerosoli fără tub de imersie.

5.4.   Metodă

Pentru a putea fi transferată o cantitate suficientă de probă, sticla de transfer trebuie golită de aer. În acest scop, se introduc prin intermediul dispozitivului de conectare aproximativ 10 ml de diclordifluormetan sau butan (în funcție de produsul cu aerosoli examinat) și apoi se degazează total până la dispariția fazei lichide, ținând sticla de transfer cu robinetul în poziția cea mai înaltă. Se îndepărtează dispozitivul de conectare. Se cântărește sticla de transfer („a” grame). Se agită puternic pulverizatorul de aerosoli din care urmează să se ia proba. Se atașează conectorul la robinetul de pe recipientul cu aerosoli din care se prelevează proba (robinetul orientat în sus), se conectează sticla de transfer (cu gâtul orientat în jos) la conector și se apasă. Se umple sticla de transfer până la aproximativ două treimi din volum. Dacă transferul încetează prematur din cauza egalizării presiunii, se poate relua prin răcirea sticlei de transfer. Se îndepărtează dispozitivul de conectare, se cântărește sticla umplută („b” grame) și se determină greutatea probei de aerosoli transferată, m1 (m1 = b - a).

Proba astfel obținută poate fi utilizată:

1.

pentru analize chimice obișnuite;

2.

pentru analiza componenților volatili prin cromatografie de gaz.

5.4.1.   Analiză chimică

Ținând sticla de transfer cu robinetul orientat în sus, se procedează după cum urmează:

se degazează. Dacă operația de degazare produce spumare, se utilizează o sticlă de transfer în care a fost introdusă în prealabil prin dispozitivul de conectare, cu o seringă, o cantitate exact cântărită (5…10 g) de 2-metoxietanol;

se definitivează îndepărtarea constituenților volatili fără pierderi, prin agitarea într-o baie de apă menținută la 40 °C; se detașează conectorul;

se recântărește sticla de transfer („c” grame) cu scopul de a determina greutatea reziduului, m2 (m2 = c - a);

(

NB: Când se calculează greutatea reziduului, se scade cantitatea de 2-metoxietoxietanol utilizat

)

se deschide sticla de transfer prin îndepărtarea robinetului;

se dizolvă complet reziduul într-o cantitate cunoscută dintr-un solvent adecvat;

se efectuează determinarea dorită pe o parte alicotă.

Formulele de calcul sunt:

FormulașiFormula,

unde:

m1

=

masa de aerosoli luată în sticla de transfer,

M2

=

masa reziduului după încălzirea la 40 °C,

r

=

procentul de substanță specifică în m2 (determinat conform metodei adecvate),

R

=

procentul de substanță specifică în aerosoli așa cum a fost primit,

Q

=

masa totală a substanței specifice în pulverizatorul de aerosoli,

P

=

masa netă a pulverizatorului de aerosoli inițial.

5.4.2.   Analiza constituenților volatili prin cromatografie de gaz

5.4.2.1.   Principiu

Utilizând o seringă pentru cromatografie de gaz, se ia o cantitate adecvată din sticla de transfer. Se injectează conținutul seringii într-un cromatograf de gaze.

5.4.2.2.   Accesorii

Seringă „de precizie” pentru cromatografie de gaz, de 25 μl sau 50 μl (figura 5), de serie A2. Această seringă este prevăzută cu un robinet cu sertar la capătul cu ac. Seringa este conectată la sticla de transfer prin intermediul unui conector și la seringă printr-un tub de polietilenă (8 mm lungime, 2,5 mm diametru interior).

5.4.2.3.   Metodă

După ce o cantitate adecvată de produs cu aerosoli a fost luată în sticla de transfer, se montează capătul conic al seringii la sticla de transfer așa cum este descris la 5.4.2.2. Se deschide robinetul și se aspiră o cantitate adecvată de lichid. Se elimină bulele de gaz prin acționarea pistonului de mai multe ori (se răcește seringa dacă este necesar). Se închide robinetul în momentul când seringa conține cantitatea potrivită de lichid fără bule și se detașează seringa de sticla de transfer. Se montează acul, se introduce seringa în injectorul cromatografului de gaz, se deschide robinetul și se injectează.

5.4.2.4.   Standard intern

Dacă este necesar un standard intern, acesta se introduce în sticla de transfer (prin intermediul unei seringi obișnuite din sticlă, folosind un conector).

Image

Image

Image

Image

Image

III.   DETERMINAREA ȘI IDENTIFICAREA HIDROXIZILOR DE SODIU ȘI DE POTASIU ÎN STARE LIBERĂ

1.   OBIECTUL ȘI DOMENIUL DE APLICARE

Metoda specifică procedura de identificare a produselor cosmetice conținând cantități semnificative de hidroxid de sodiu și/sau de potasiu liber și determinare a unor asemenea hidroxizi de sodiu și/sau de potasiu liberi în preparatele pentru întărirea părului și a celor pentru dizolvarea cuticulelor unghiilor.

2.   DEFINIȚIE

Hidroxidul de sodiu și potasiu liber este definit de volumul de acid standard necesar pentru neutralizarea produsului în condiții specifice, cantitatea rezultată fiind exprimată ca % m/m hidroxid de sodiu liber.

3.   PRINCIPIU

Proba este dizolvată sau dispersată în apă și titrată cu acid standard. Valoarea pH-ului este înregistrată concomitent cu adăugarea de acid: pentru o soluție simplă de hidroxizi de sodiu sau de potasiu, punctul final este o reducere clară a raportului de schimb maxim a valorii înregistrate a pH-ului.

Curba de titrare simplă poate fi estompată de prezența următoarelor:

(a)

amoniac sau alte baze organice slabe, care au chiar ele o curbă de titrare destul de plată. În această metodă, amoniacul este îndepărtat prin evaporarea la presiune scăzută, dar la temperatura camerei;

(b)

săruri ale acizilor slabi, care pot da naștere unei curbe de titrare cu mai multe puncte de inflexiune. În astfel cazuri, numai prima parte a curbei, până la primul dintre aceste puncte de influență, corespunde neutralizării ionului hidroxil provenind din hidroxidul de sodiu sau de potasiu liber.

Când apare o interferență excesivă din cauza acizilor anorganici slabi, este indicată o procedură alternativă de titrare în alcool.

Deși există posibilitatea teoretică a prezenței altor baze tari solubile, de exemplu hidroxidul de litiu, hidroxidul de tetraamoniu, ceea ce generează o valoare mare a pH-ului, prezența acestora în acest tip de produse cosmetice este foarte puțin probabilă.

4.   IDENTIFICARE

4.1.   Reactivi

4.1.1.   Soluție tampon alcalină standard pH 9,18 la 25 °C: tetraborat de sodiu decahidratat 0,05 m.

4.2.   Aparatură

4.2.1.   Sticlărie obișnuită de laborator

4.2.2.   pH-metru

4.2.3.   Electrod cu membrană de sticlă

4.2.4.   Electrod de referință standard, de calomel.

4.3.   Procedură

Se etalonează pH-metrul cu electrozii folosind o soluție tampon standard.

Se prepară o soluție sau o dispersie 10 %, în apă, a produsului care urmează a fi analizat și se filtrează. Se măsoară pH-ul. Dacă pH-ul este 12 sau mai mare, este necesară o determinare cantitativă.

5.   DETERMINARE

5.1.   Titrare în mediu apos

5.1.1.   Reactiv

5.1.1.1.   Acid clorhidric standard 0,1 n

5.1.2.   Aparatură

5.1.2.1.   Sticlărie de laborator obișnuită

5.1.2.2.   pH-metru, de preferință cu înregistrator

5.1.2.3.   Electrod cu membrană de sticlă

5.1.2.4.   Electrod de referință standard, de calomel.

5.1.3.   Procedură

Într-un pahar de 150 ml se cântărește cu precizie o probă între 0,5 și 1,0 g. Dacă este prezent amoniac, se adaugă câteva granule antișoc, se pune paharul într-un exsicator cu vid, se evacuează folosind o pompă de apă până când mirosul de amoniac nu mai este detectabil (aproximativ trei ore).

Se adaugă 100 ml apă, se dizolvă sau se dispersează reziduul și se titrează cu soluție de acid clorhidric 0,1 n (5.1.2.1) înregistrând schimbarea de pH (5.1.2.2).

5.1.4.   Calcul

Se identifică punctele de inflexiune pe curba de titrare. Dacă primul punct de inflexiune apare la un pH sub 7, proba este liberă de hidroxid de sodiu sau de potasiu.

Dacă pe curbă există două sau mai multe puncte de inflexiune, atunci numai primul punct este relevant.

Se notează volumul de agent de titrare la acest prim punct de inflexiune.

Fie

V

volumul de agent de titrare, în ml, și

M

masa probei testate, în grame.

Conținutul de hidroxid de sodiu și de potasiu în probă, exprimat ca % m/m de hidroxid de sodiu, se calculează folosind formula:

Formula

Situația poate evolua de așa natură încât, în ciuda indicațiilor prezenței unei cantități semnificative de hidroxizi de sodiu și de potasiu, curba de titrare să nu indice un punct de inflexiune distinct. În acest caz, determinarea trebuie repetată cu izopropanol.

5.2.   Titrarea în izopropanol

5.2.1.   Reactivi

5.2.1.1.   Izopropanol

5.2.1.2.   Acid clorhidric standard, soluție apoasă 1,0 n

5.2.1.3.   Acid clorhidric 0,1 n în izopropanol preparat chiar înainte de folosire prin diluția acidului clorhidric 1,0 n în izopropanol.

5.2.2.   Aparatură

5.2.2.1.   Sticlărie de laborator obișnuită

5.2.2.2.   pH-metru, de preferință cu înregistrator

5.2.2.3.   Electrod cu membrană de sticlă

5.2.2.4.   Electrod de referință standard, de calomel.

5.2.3.   Procedură

Într-un pahar de 150 ml se cântărește cu precizie o porțiune analizată între 0,5 și 1,0 g. Dacă este prezent amoniac, se adaugă câteva granule antișoc, se pune paharul într-un exsicator cu vid, se evacuează folosind o pompă de apă până când mirosul de amoniac nu mai este detectabil (aproximativ trei ore).

Se adaugă 100 ml izopropanol, se dizolvă sau se dispersează reziduul și se titrează cu acid clorhidric 0.1 n în izopropanol (5.2.1.3), înregistrând schimbarea de pH aparent (5.2.2.2).

5.2.4.   Calcul

Similar cu punctul 5.1.4. Primul punct de inflexiune este la un pH aparent de aproximativ 9.

5.3.   Repetabilitate (2)

Pentru un conținut de hidroxid de sodiu sau de potasiu în domeniul de 5 % m/m ca hidroxid de sodiu, diferența între rezultatele a două determinări executate în paralel pe aceeași probă nu trebuie să depășească o valoare absolută de 0,25 %.

IV.   DETERMINAREA ȘI IDENTIFICAREA ACIDULUI OXALIC ȘI A SĂRURILOR SALE ALCALINE ÎN PRODUSELE PENTRU ÎNGRIJIREA PĂRULUI

1.   OBIECTUL ȘI DOMENIUL DE APLICARE

Metoda descrisă mai jos este adecvată pentru determinarea și identificarea acidului oxalic și a sărurilor sale alcaline în produsele pentru îngrijirea părului. Ea poate fi folosită pentru soluții apoase/alcoolice incolore și pentru loțiuni care conțin aproximativ 5 % acid oxalic sau o cantitate echivalentă de oxalat alcalin.

2.   DEFINIȚIE

Conținutul de acid oxalic și/sau de săruri alcaline ale acestuia determinat prin prezenta metodă este exprimat ca procente de masă (m/m) de acid oxalic liber în probă.

3.   PRINCIPIU

După îndepărtarea cu hidroclorură de p-toluidină a oricărui agent tensioactiv anionic prezent, acidul oxalic și/sau oxalații se precipită ca oxalat de calciu și apoi soluția se filtrează. Precipitatul se dizolvă în acid sulfuric și se titrează cu permanganat de potasiu.

4.   REACTIVI

Toate substanțele trebuie să fie de puritate analitică.

4.1.   Soluție de acetat de amoniu 5 % (m/m)

4.2.   Soluție de clorură de calciu 10 % (m/m)

4.3.   Etanol 95 % (V/V)

4.4.   Tetraclorură de carbon

4.5.   Dietileter

4.6.   Soluție de dihidroclorură de p-toluidină 6.8 % (m/m)

4.7.   Permanganat de potasiu, soluție 0.1 n

4.8.   Acid sulfuric 20 % (m/m)

4.9.   Acid clorhidric 10 % (m/m)

4.10.   Acetat de sodiu trihidratat

4.11.   Acid acetic glacial

4.12.   Acid sulfuric (1:1)

4.13.   Hidroxid de bariu, soluție saturată.

5.   APARATURĂ

5.1.   Pâlnii de separare de 500 ml

5.2.   Pahare de laborator de 50 ml și 600 ml

5.3.   Creuzete filtrante din sticlă, tip G-4

5.4.   Cilindrii gradați de 25 ml și 100 ml

5.5.   Pipete de 10 ml

5.6.   Balon de aspirație de 500 ml

5.7.   Trompă de apă

5.8.   Termometru gradat de la 0 la 100 °C

5.9.   Agitator magnetic cu element de încălzire

5.10.   Tije de agitare magnetică, teflonate

5.11.   Biurete de 25 ml

5.12.   Baloane conice de 250 ml

6.   PROCEDURĂ

6.1.   Într-un pahar de 50 ml se cântăresc 6…7 g de probă, se aduce pH-ul la 3 prin diluție cu acid clorhidric (4.9) și se spală 100 ml apă distilată într-o pâlnie de separare. Se adaugă succesiv 25 ml etanol (4.3), 25 ml soluție de diclororură de p-toluidină (4.6) și 25 la 30 ml tetraclorură de carbon (4.4) și se agită puternic amestecul.

6.2.   După separarea fazelor, se îndepărtează faza inferioară (organică) și se repetă extracția folosind reactivii menționați la punctul 6.1 și, din nou, se îndepărtează faza organică.

6.3.   Se spală soluția apoasă într-un pahar de 600 ml și, prin fierberea soluției, se îndepărtează tetraclorura de carbon prezentă încă.

6.4.   Se adaugă 50 ml soluție de acetat de amoniu (4.1), se aduce soluția la fierbere (5.9) și se amestecă în soluția la fierbere 10 ml soluție fierbinte de clorură de calciu (4.2); se lasă în repaus.

6.5.   Se verifică dacă precipitarea este completă prin adăugarea câtorva picături de soluție de clorură de calciu (4.2.), se lasă să se răcească la temperatura camerei și apoi se amestecă cu 200 ml etanol (4.3);(5.10) se lasă să stea timp de 30 minute.

6.6.   Se filtrează lichidul printr-un creuzet filtrant din sticlă (5.3), cu o mică cantitate de apă fierbinte (50—60 °C), se transferă precipitatul în creuzetul filtrant și se spală precipitatul cu apă rece.

6.7.   Se spală precipitatul de cinci ori cu porțiuni mici de etanol (4.3) și apoi de cinci ori cu puțin dietileter (4.5) și se dizolvă precipitatul în 50 ml de acid sulfuric fierbinte (4.8), prin trecerea acestuia prin creuzetul filtrant la presiune redusă.

6.8.   Se transferă soluția, fără pierderi, într-un balon conic și se titrează cu soluție de permanganat de potasiu (4.7) până când apare o ușoară colorare în roz.

7.   CALCUL

Conținutul probei, exprimat ca procente masice de acid oxalic, se calculează cu formula:

Formula

în care:

A

este consumul de permanganat de potasiu 0.1 n, măsurat conform 6.8;

E

este cantitatea analizată, în grame (6.1);

4,50179

este factorul de conversie al acidului oxalic.

8.   REPETABILITATE (3)

Pentru un conținut de acid oxalic de circa 5 %, diferența dintre rezultatele a două determinări făcute în paralel pe aceeași probă nu trebuie să depășească o valoare absolută de 0,15 %.

9.   IDENTIFICARE

9.1.   Principiu

Acidul oxalic și/sau oxalații se precipită ca oxalat de calciu și se dizolvă în acid sulfuric. Soluției i se adaugă un pic de soluție de permanganat de potasiu, care schimbă culoarea și duce la formarea dioxidului de carbon. Când CO2 rezultat se trece printr-o soluție de hidroxid de bariu, se formează precipitatul alb (lăptos) de carbonat de bariu.

9.2.   Procedură

9.2.1.   Se tratează o porțiune din proba de analizat așa cum s-a descris în secțiunile de la 6.1 până la 6.3; aceasta va îndepărta orice urmă de detergenți prezentă.

9.2.2.   Se adaugă o spatulă plină de acetat de sodiu (4.10) la circa 10 ml de soluție obținută conform 9.2.1 și se acidulează soluția cu câteva picături de acid acetic glacial (4.11).

9.2.3.   Se adaugă soluție clorură de calciu 10 % și se filtrează. Se dizolvă precipitatul de oxalat de calciu în 2 ml de acid sulfuric (1:1) (4.12).

9.2.4.   Se transferă soluția într-o eprubetă și se adaugă cu picătura circa 0,5 ml soluție de permanganat de potasiu 0,1 n (4.7). Dacă oxalatul este prezent, soluția își pierde culoarea mai întâi treptat și apoi rapid.

9.2.5.   Imediat după adăugarea permanganatului de potasiu, se pune un tub de sticlă adecvat, cu dop, deasupra eprubetei, se încălzește ușor conținutul și se colectează dioxidul de carbon format într-o soluție saturată de hidroxid de bariu (4.13). Apariția, după 3 până la 5 minute, a unui nor lăptos de carbonat de bariu indică prezența acidului oxalic.

V.   DETERMINAREA CLOROFORMULUI ÎN PASTA DE DINȚI

1.   OBIECTUL ȘI DOMENIUL DE APLICARE

Prezenta metodă este folosită pentru determinarea cloroformului în pasta de dinți prin cromatografie de gaz. Această metodă este adecvată pentru determinarea cloroformului la nivel de 5 % sau mai puțin.

2.   DEFINIȚIE

Conținutul de cloroform determinat prin această metodă este exprimat în procente de masice de produs.

3.   PRINCIPIU

Pasta de dinți este în suspensie într-un amestec de dimetilformamidă/metanol la care se adaugă o cantitate cunoscută de acetonitril ca standard intern. După centrifugare, o parte a fazei lichide este supusă cromatografiei de gaz și se calculează conținutul de cloroform.

4.   REACTIVI

Toți reactivi trebuie să fie de puritate analitică.

4.1.   Porapak Q, Chromosorb 101 sau echivalent, de la 80 la 100 ochiuri

4.2.   Acetonitril

4.3.   Cloroform

4.4.   Dimetilformamidă

4.5.   Metanol

4.6.   Soluție de standard intern

Se introduc cu pipeta 5 ml dimetilformamidă (4.4) într-un balon standard de 50 ml și se adaugă circa 300 mg (M mg) acetonitril, cântărit cu precizie. Se completează până la semn cu dimetilformamidă și se amestecă.

4.7.   Soluție pentru determinarea factorului de răspuns relativ. Se introduc cu pipeta exact 5 ml soluție de standard intern (4.6) într-un balon standard de 10 ml și se adaugă aproximativ 300 mg (M1 mg) cloroform, cântărit cu precizie. Se aduce la semn cu dimetilformamidă și se amestecă.

5.   APARATURĂ ȘI ECHIPAMENT

5.1.   Balanță analitică

5.2.   Cromatograf de gaze cu detector de ionizare cu flacără

5.3.   Microseringă cu o capacitate de 5 până la 10 μl și gradație de 0,1 μl

5.4.   Pipete de gaze cu capacități de 1, 4 și 5 ml

5.5.   Baloane cotate de 10 și 50 ml

5.6.   Eprubete, aproximativ 20 ml, cu dop filetat, Sovirel France No.20 sau echivalent. Dopul filetat are o armătură de etanșare interioară teflonată pe o parte.

5.7.   Centrifugă

6.   PROCEDURĂ

6.1.   Condiții adecvate pentru cromatografia de gaz

6.1.1.   Material coloană: sticlă

Lungime: 150 cm.

Diametru interior: 4 mm

Diametru exterior: 6 mm

6.1.2.   Umplutură coloană: Porapak Q, Chromosorb 101 sau echivalent de 80—100 ochiuri (4.1) cu acidul unui vibrator.

6.1.3.   Detector, ionizare cu flacără: se reglează sensibilitatea astfel încât atunci când se injectează 3 μl de soluție 4.7, înălțimea vârfului acetonitorilului este de aproximativ trei sferturi din scara de deflecție totală.

6.1.4.   Gaze:

Purtător, azot, debit de curgere 65 ml/min.

Auxiliar: se reglează debitul de gaze către detector astfel încât debitul de aer sau oxigen să fie de cinci până la 10 ori mai mare decât cel de hidrogen.

6.1.5.   Temperaturi:

bloc de injecție:

210 °C

bloc de detecție:

210 °C

încălzirea coloanei:

175 °C.

6.1.6.   Viteza graficului:

aproximativ 100 cm pe oră.

6.2.   Pregătirea probei

Se ia proba analizată dintr-un tub nedeschis. Se îndepărtează o treime din conținut, se pune dopul la tub, se amestecă cu atenție în tub și apoi se ia porțiunea de testare.

6.3.   Determinare

6.3.1.   Se cântăresc într-un tub cu dop filetat (5.6) de aproximativ 10 mg, 6…7 g (M0 g) de pastă de dinți, preparată în conformitate cu secțiunea 6.2, și se adaugă trei perle mici de sticlă.

6.3.2.   Se introduc cu pipeta în tub exact 5 ml soluție de standard intern (4.6), 4 ml dimetilformamidă (4.4) și 1 ml metanol (4.5), se închide tubul și se amestecă.

6.3.3.   Se agită o jumătate de oră cu un vibrator mecanic, apoi se centrifughează tubul închis timp de 15 minute, la o viteză suficientă pentru a produce o separare netă a fazelor.

Notă: ocazional se întâmplă ca faza lichidă să nu fie limpede după centrifugare. Se poate obține o îmbunătățire prin adăugarea la faza lichidă a 1 până la 2 g clorură de sodiu și recentrifugând.

6.3.4.   Se injectează 3 μl din această soluție (6.3.3) în condițiile deschise în secțiunea 6.1. Se repetă această operație. Pentru condițiile descrise mai sus, pot fi date următoarele valori estimative pentru timpii de retenție:

metanol:

aproximativ 1 minut

acetonitril:

aproximativ 2,5 minute

cloroform:

aproximativ 6 minute

dimetilfloramida: > 15 minute.

6.3.5.   Determinarea factorului de răspuns relativ

Pentru determinarea acestui factor se injectează 3 μl de soluție 4.7. Se repetă operațiunea. Se determină zilnic factorul de răspuns relativ.

7.   CALCUL

7.1.   Calculul răspunsului relativ

7.1.1.   Se măsoară înălțimea și lățimea la jumătatea înălțimii pentru vârfurile corespunzătoare acetonitrilului și cloroformului și se calculează aria ambelor vârfuri folosind formula: înălțime x lățime la jumătatea înălțimii.

7.1.2.   Se determină aria vârfurilor corespunzătoare acetonitrilului și cloroformului din cromatograma obținută în conformitate cu secțiunea 6.3.5. și se calculează răspunsul relativ, fs, cu ajutorul următoarei formule:

Formula

în care:

fs

=

factorul de răspuns relativ pentru cloroform;

As

=

aria vârfului corespunzător cloroformului (6.3.5);

Ai

=

aria vârfului corespunzător acetonitrilului (6.3.5);

Ms

=

cantitatea de cloroform, în mg per 10 ml soluție la care se face referire în secțiunea 6.3.5 (= M1);

Mi

=

cantitatea de acetonitril, în mg per 10 ml soluție la care se face referire în secțiunea 6.3.5 (= 1/10 M).

Se calculează media citirilor obținute.

7.2.   Calculul conținutului de cloroform

7.2.1.   Se calculează, conform 7.1.1, aria vârfurilor corespunzătoare cloroformului și acetonitrilului din cromatograma obținută prin procedura descrisă în secțiunea 6.3.4.

7.2.2.   Se calculează conținutul de cloroform din pasta de dinți cu ajutorul următoarei formule:

Formula

în care:

% X

=

conținutul de cloroform din pasta de dinți, exprimat masic;

As

=

aria vârfului corespunzător cloroformului (6.3.4);

Ai

=

aria vârfului corespunzător acrilonitrilului (6.3.4);

Msx

=

masa în mg a probei menționate în secțiunea 6.3.1 (= 1 000 · M0);

Mi

=

cantitatea de acetonitril, în mg per 10 ml de soluție, obținută conform secțiunii 6.3.2. (1/10 M).

Se calculează media nivelelor găsite și se exprimă rezultatul cu o precizie de 0,1 %.

7.   REPETABILITATE (3)

Pentru un conținut de cloroform de 3 %, diferența între rezultatele a două determinări executate în paralel pe aceeași probă nu trebuie să depășească o valoare absolută de 0,3 %.

VI.   DETERMINAREA ZINCULUI

1.   OBIECTUL ȘI DOMENIUL DE APLICARE

Prezenta metodă este adecvată pentru determinarea zincului prezent sub formă de cloruri, sulfat sau 4-hidroxibenzensulfonat, sau ca o asociere a mai multor săruri de zinc, în produsele cosmetice.

2.   DEFINIȚIE

Conținutul de zinc al probei este determinat gravimetric ca bi(2-metil-8-quinolil oxid) și este exprimat în procente masice de zinc în probă.

3.   PRINCIPIU

Zincul prezent în soluție este precipitat într-un mediu acid ca bi(2 metil-8 quinolil oxid) de zinc. După filtrare, precipitatul este uscat și cântărit.

4.   REACTIVI

Toți reactivii trebuie să fie de puritate analitică.

4.1.   Amoniac concentrat 25 % (m/m):Formula

4.2.   Acid acetic glacial

4.3.   Acetat de amoniu

4.4.   2. Metilchinolin-8-ol

4.5.   Soluție amoniacală 6 % (m/v)

Se transferă 240 g amoniac concentrat (4.1) într-un balon standard de 1 000 ml, se umple până la semn cu apă distilată și se amestecă.

4.6.   Soluție de acetat de amoniu 0,2 m

Se dizolvă 15,4 g acetat de amoniu (4.3) în apă distilată, se aduce la semn într-un balon standard de 1 000 ml și se amestecă.

4.7.   Soluție de 2-Metilchinolin-8-ol

Se dizolvă 5 g de 2-metilchinolin-8-ol în 12 ml acid acetic glacial și se transferă cu apă distilată într-un balon standard de 100 ml. Se aduce la semn cu apă distilată și se amestecă.

5.   APARATURĂ ȘI ECHIPAMENT

5.1.   Baloane standard de 100 și 1 000 ml

5.2.   Pahare de 400 ml

5.3.   Cilindri gradați de 50 și 150 ml

5.4.   Pipete gradate de 10 ml

5.5.   Creuzete filtrante din sticlă tip G-4

5.6.   Recipiente vidate 500 ml

5.7.   Trompă de apă.

5.8.   Termometru gradat de la 0 la 100 °C

5.9.   Exsicator cu agent de deshidratare adecvat și indicator de umiditate, de exemplu silicagel, sau echivalent

5.10.   Cuptor de uscare reglat la o temperatură de 150 ± 2 °C

5.11.   pH-metru

5.12.   Plită electrică

6.   PROCEDURĂ

6.1.   Într-un pahar de 400 ml se cântăresc 5…10 g (M grame) din proba de analizat, conținând 50 până la 100 mg zinc, se adaugă 50 ml de apă distilată și se amestecă.

6.2.   Pentru fiecare 10 mg de zinc prezent în soluție (6.1) se adaugă 2 ml de soluție 2-metilchinolin-8-ol (4.7) și se amestecă.

6.3.   Se diluează amestecul cu 150 ml apă distilată, se aduce la temperatura de 60 °C (5.12) și se adaugă 45 ml de soluție acetat de amoniu 0,2 m (4.6), agitând constant.

6.4.   Se reglează pH-ul soluției la 5,7…5,9 cu soluție amoniacală 6 % (4.5), agitând constant; se folosește un pH-metru pentru măsurarea pH-ului soluției.

6.5.   Se lasă soluția să stea 30 de minute. Se filtrează cu ajutorul trompei de apă prin creuzetul filtrant din sticlă G-4, care a fost inițial uscat la 150 °C și cântărit după răcire (M0 grame) și se spală precipitatul cu 150 ml apă distilată la 95 °C.

6.6.   Se pune creuzetul în cuptorul de uscare reglat la 150 °C și se usucă timp de o oră.

6.7.   Se scoate creuzetul din cuptorul de uscare, se pune în exsicator (5.9) și, când s-a răcit la temperatura camerei, se determină masa (M1 grame).

7.   CALCUL

Se calculează conținutului de zinc al probei, în procente de masă (% m/m) cu ajutorul următoarei formule:

Formula

în care:

M

=

masa, în grame, a probei prelevate conform 6.1;

M0

=

masa, în grame, a creuzetului gol și uscat (6.5);

M1

=

masa, în grame, a creuzetului cu precipitat (6.7).

8.   REPETABILITATE (3)

Pentru un conținut de zinc de aproximativ 1 % (m/m), diferența între rezultatele a două determinări efectuate în paralel pe aceeași probă nu trebuie să depășească o valoare absolută de 0,1 %.

VII.   DETERMINAREA ȘI IDENTIFICAREA ACIDULUI 4-HIDROXIBENZENSULFONIC

1.   OBIECTUL ȘI DOMENIUL DE APLICARE

Prezenta metodă este adecvată pentru identificarea acidului 4-hidroxibenzensulfonic în produsele cosmetice cum ar fi aerosoli și loțiuni pentru față.

2.   DEFINIȚIE

Conținutul de acid 4-hidroxibenzensulfonic determinat în conformitate cu prezenta metodă este exprimat ca procente masice de 4-hidroxibenzensulfonat de zinc anhidru în produs.

3.   PRINCIPIU

Porțiunea analizată este concentrată la presiune redusă, dizolvată în apă și purificată prin extracția cloroformului. Determinarea acidului 4-hidroxibenzensulfonic se face iodometric pe o porțiune a soluției apoase filtrate.

4.   REACTIVI

Toate substanțele trebuie să fie de puritate analitică.

4.1.   Acid clorhidric concentrat 36 % (m/m)Formula

4.2.   Cloroform

4.3.   Butanol-1-ol

4.4.   Acid acetic glacial

4.5.   Iodură potasiu

4.6.   Bromură potasiu

4.7.   Carbonat de sodiu

4.8.   Acid sulfanilic

4.9.   Azotat de sodiu

4.10.   Bromat de potasiu 0,1 n

4.11.   Soluție tiosulfat de sodiu 0,1 n

4.12.   Soluție apoasă de amidon 1 % (m/v)

4.13.   Soluție apoasă de carbonat de sodiu 2 % (m/v)

4.14.   Soluție apoasă de azotat de sodiu 4,5 % (m/v)

4.15.   Soluție de ditizonă în cloroform 0,05 (m/v)

4.16.   Solvent de developare: 1-butanol/acid acetic glacial/apă (raport volumetric 4:1:5); după amestecare în pâlnia de separare, se descarcă faza inferioară.

4.17.   Reactiv Pauly

Se dizolvă 4,5 g acid sulfanilic (4.8) în 45 ml acid clorhidric concentrat (4.1), se încălzește în acest timp și se diluează soluția cu apă până la 500 ml. Se răcesc 10 ml de soluție într-un vas cu apă cu gheață și se adaugă sub amestecare 10 ml de soluție rece de azotat de sodiu (4.14). Se lasă soluția să stea 15 minute la 0 °C (la această temperatură soluția rămâne stabilă una până la trei zile) și, imediat înainte de pulverizare (7.5), se adaugă 20 ml soluție de carbonat de sodiu (4.13).

4.18.   Plăci de celuloză gata pregătite pentru cromatografie în strat subțire; format 20 x 20 cm, grosimea stratului absorbant 0,25 mm.

5.   APARATURĂ ȘI ECHIPAMENT

5.1.   Baloane cu fund rotund, de 100 ml

5.2.   Pâlnie de separare de 100 ml

5.3.   Pahar conic cu dop de sticlă de 250 ml

5.4.   Buiretă de 25 ml

5.5.   Pipete de gaze de 1, 2 și 10 ml

5.6.   Pipetă gradată, 5 ml

5.7.   Microseringă de 10 µl cu 0,1 µl gradație

5.8.   Termometru gradat de la 0 la 100 °C

5.9.   Baie de apă cu element de încălzire

5.10.   Cuptor de uscare, bine ventilat și reglat la 80 °C

5.11.   Aparatură uzuală necesară executării cromatografiei în strat subțire.

6.   PREGĂTIREA PROBEI

În metoda descrisă mai jos pentru identificarea și determinarea acidului hidroxibenzensulfonic în aerosoli, se folosește reziduul obținut prin eliberarea din cilindrul cu aerosoli a solvenților și a propulsorilor care vaporizează la presiune normală.

7.   IDENTIFICARE

7.1.   Cu ajutorul microseringii (5.7) se aplică 5 μl de reziduu (6) sau probă pe fiecare din cele șase puncte pe linia de pornire, la o distanță de 1 cm de muchia de jos a plăcii de strat subțire.

7.2.   Se pune placa într-un tanc de developare care conține deja solventul de developare (4.16) și se developează până când frontul de solvent ajunge la distanță de 15 cm la linia de pornire.

7.3.   Se scoate placa din baie și se usucă la 80 °C până când nu mai sunt perceptibili vaporii de acid acetic. Se pulverizează placa cu soluție de carbonat de sodiu (4.13) și se usucă în aer.

7.4.   Se acoperă o jumătate din placă cu o placă de sticlă și se pulverizează partea neacoperită cu soluție de ditizonă 0,05 % (4.15). Apariția unor pete roșu-purpuriu pe cromatogramă indică prezența ionilor de zinc.

7.5.   Se acoperă jumătatea peste care s-a pulverizat cu o placă de sticlă și se pulverizează cealaltă jumătate cu reactiv Pauly (4.17). Prezența acidului 4-hidroxibenzensulfonic este indicată prin apariția unei pete galben-maroniu cu o valoare Rf de aproximativ 0,26 în timp ce o pată galbenă cu o valoare Rf de aproximativ 0,45 pe cromatogramă indică prezența acidului 3-hidroxibenzensulfonic.

8.   DETERMINARE

8.1.   Într-un balon de 100 ml cu fund rotund se cântăresc 10 g de probă sau reziduu (6) și se evaporă sub vid până aproape de uscare, într-un evaporator rotativ, peste o baie de apă menținută la 40 °C.

8.2.   Într-un pahar se pun cu pipeta 10.0 ml apă (V1 ml) și se dizolvă prin încălzire reziduul de evapoare (8.1).

8.3.   Se transferă soluția cantitativ într-o pâlnie de separare (5.2) și se extrage soluția apoasă de două ori cu porțiuni de 20 ml de cloroform (4.2). După fiecare extracție se descarcă faza cu cloroform.

8.4.   Se filtrează soluția apoasă printr-un filtru cutat. În funcție de conținutul de acid hidroxibenzensulfobnic preconizat, se introduc cu pipeta 1,0 sau 2,0 ml de filtrat (V2) într-un flacon conic de 250 ml (5.3) și se diluează până la 75 ml cu apă.

8.5.   Se adaugă 2,5 ml acid clorhidric 36 % (4.1) și 2,5 g bromură de potasiu (4.6), se amestecă și se aduce temperatura soluției până la 50 °C cu ajutorul unei băi de apă.

8.6.   Dintr-o biuretă se adaugă bromat potasiu 0,1 n (4.10) până când culoarea soluției, care este încă la 50 °C, virează în galben.

8.7.   Se adaugă încă 3,0 ml soluție de bromat de potasiu (4.10), se închide vasul și se lasă să stea în baia de apă la 50 °C timp de 10 minute.

Dacă după 10 minute soluția își pierde culoarea, se adaugă alți 2,0 ml soluție de bromat de potasiu (4.10), se închide vasul și se încălzește pe baie de apă menținută la 50 °C. Se înregistrează cantitatea totală de soluție de bromat de potasiu adăugată (a).

8.8.   Se răcește soluția la temperatura camerei, se adaugă 2 g iodură de potasiu (4.5) și se amestecă.

8.9.   Se titrează iodul format cu soluție de tiosulfat de sodiu 0,1 n (4.11). Spre sfârșitul titrării se adaugă câteva picături de soluție de amidon (4.12) ca indicator. Se înregistrează cantitatea de tiosulfat de sodiu folosită (b).

9.   CALCUL

Se calculează conținutului de hidrobenzendisulfonat de zinc din probă sau reziduu (6) ca procent masic (% m/m) cu ajutorul următoarei formule:

Formula

în care:

a

=

cantitatea totală de soluție de bromat de potasiu 0,1 n adăugată, în ml (8.7);

b

=

cantitatea de soluție de tiosulfat de sodiu 0,1 n folosită pentru retitrare, în ml (8.9);

m

=

cantitatea de produs sau reziduu analizată, exprimată în miligrame (8.1);

V1

=

volumul de soluție obținut conform 8.2, exprimat în mililitri;

V2

=

volumul de reziduu de evaporare dizolvat folosit pentru analiză (8.4), exprimat în mililitri.

Notă: În cazul aerosolilor, măsurătoarea rezultată în % (m/m) de reziduu (6) trebuie să fie exprimată în raport cu produsul original. Pentru această conversie se face referire la regulile de prelevare a probelor de aerosoli.

10.   REPETABILITATE (4)

Pentru un conținut de aproximativ 5 % hidroxibenzensulfonat de zinc, diferența între rezultatele a două determinări executate în paralel pe aceeași probă nu trebuie să depășească o valoare absolută de 0,5 %.

11.   INTERPRETAREA REZULTATELOR

În conformitate cu dispozițiile directivei privind produsele cosmetice, concentrația maximă autorizată de 4-hidrobenzensulfonat de zinc în loțiunile de față și în deodorante este de 6 % (m/m). Aceasta înseamnă că pe lângă conținutul de acid hidrobenzensulfonic trebuie determinat și conținutul de zinc. Multiplicarea conținutului de hidrobenzensulfonat de zinc (9) cu un factor de 0,1588 determină conținutul minim de zinc în % (m/m) care teoretic trebuie să fie prezent în produs dat fiind conținutul de acid hidrobenzensulfonic măsurat. Conținutul de zinc efectiv măsurat gravimetric (vezi indicațiile relevante) poate fi, totuși, mai mare, datorită faptului că atât clorura de zinc cât și sulfatul de zinc pot fi folosite de asemenea în produsele cosmetice.


(1)  JO L 147, 9.6.1975, p. 40.

(2)  Vezi standardul ISO 5725.

(3)  Vezi standardul ISO/DIS 5725.

(4)  Vezi standardul ISO/DSI 5725.


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

186


31981L0333


L 131/4

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA COMISIEI

din 13 aprilie 1981

de modificare a Directivei 79/490/CEE de adaptare la progresul tehnic a Directivei 70/221/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la rezervoarele de carburant lichid și la dispozitivele de protecție spate ale autovehiculelor și ale remorcilor acestora

(81/333/CEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 80/1267/CEE (2) și, în special, articolul 13 al celei dintâi,

având în vedere Directiva 70/221/CEE a Consiliului din 20 martie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la rezervoarele de carburant lichid și la dispozitivele de protecție spate ale autovehiculelor și ale remorcilor acestora (3), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 79/490/CEE (4), în special articolul 3,

întrucât experiența acumulată arată că formularea actuală a punctului II.5.2 din anexa la Directiva 79/490/CEE privind dispozitivele de protecție spate ale vehiculelor din categoriile M1, M2, M3, N1, O1 și O2 este relativ vagă și imprecisă în ceea ce privește lățimea pe care trebuie să se verifice îndeplinirea cerinței în cauză; întrucât acest lucru poate determina formularea unor cerințe diferite în funcție de serviciile de omologare, existând astfel riscul să se intre în contradicție cu Directiva 74/483/CEE a Consiliului (5) privind proeminențele exterioare ale vehiculelor din categoria M1, precum și riscul creării unor obstacole tehnice în calea comerțului,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 79/490/CEE se modifică după cum urmează:

Textul de la punctul II.5.2 din anexă se înlocuiește cu următorul text:

II.5.2.   Se consideră că orice vehicul din categoriile M1, M2, M3, N1, O1 și O2 [categorii conforme cu clasificarea internațională prevăzută la nota (b) din anexa I la Directiva 70/156/CEE a Consiliului] îndeplinește condiția de la punctul II.5.1:

fie în cazul în care îndeplinește condițiile menționate la punctul II.5.3,

fie în cazul în care garda la sol a părții posterioare a vehiculului fără încărcătură nu depășește 55 cm pe o lățime care nu trebuie să fie mai mică cu mai mult de 10 cm, în ambele părți, decât cea a axei spate (exceptând proeminența pneurilor în apropierea solului).

În cazul în care există mai multe axe spate, lățimea care trebuie luată în considerare este cea a axei spate celei mai late.

Această cerință trebuie îndeplinită cel puțin pe o linie la o distanță de cel mult 45 cm de extremitatea posterioară a vehiculului.”

Articolul 2

Până la 1 octombrie 1981, statele membre adoptă dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 13 aprilie 1981.

Pentru Comisie

Karl-Heinz NARJES

Membru al Comisiei


(1)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1.

(2)  JO L 375, 31.12.1980, p. 34.

(3)  JO L 76, 6.4.1970, p. 23 și JO L 65, 15.3.1979, p. 42.

(4)  JO L 128, 26.5.1979, p. 22.

(5)  JO L 266, 2.10.1974, p. 4.


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

188


31981L0334


L 131/6

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA COMISIEI

din 13 aprilie 1981

de adaptarea la progresul tehnic a Directivei 70/157/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la nivelul sonor admis și la sistemul de evacuare al autovehiculelor

(81/334/CEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 80/1267/CEE (2) și, în special, articolul 13 al acesteia,

având în vedere Directiva 70/157/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la nivelul sonor admis și la sistemul de evacuare al autovehiculelor (3), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 77/212/CEE (4) și, în special, articolul 3 al acesteia;

întrucât, ca rezultat al experienței acumulate în acest domeniu și ținând cont de situația prezentă în acest moment este posibil să fie modificate cerințele privind metodele de măsurare a zgomotului provocat de autovehiculele în mișcare sau staționare, în scopul de a le adapta mai bine la condițiile de funcționare reale;

întrucât dispozițiile articolului 3 din Directiva 70/151/CEE exclud modificarea limitei valorilor de la procedura adaptării la progresul tehnic; întrucât trebuie să se introducă în prezenta directivă, cu caracter informativ, valorile limită, în conformitate cu Directiva 77/212/CEE; întrucât este programată scăderea respectivelor valori în timp, în conformitate cu procedurile prevăzute în acest sens;

întrucât atât sistemele de evacuare, cât și anumite componente ale acestora sunt vândute separat ca piese de schimb; întrucât în măsura în care ele pot fi controlate înainte de a fi montate pe un autovehicul, libera lor circulație ar putea fi facilitată de stabilirea unei proceduri de omologare CEE în scopul ca aceste sisteme separate considerate ca unități tehnice independente în sensul articolului 9a introdus în Directiva 78/315/CEE (5);

întrucât dispozițiile prezentei directive sunt conforme cu avizul Comitetului privind adaptarea la progresul tehnic a directivelor referitoare la desființarea barierelor tehnice din sectorul autovehiculelor,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 70/157/CEE se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 2

Statele membre nu pot, din motive legate de nivelul admis al zgomotului sau la sistemul de evacuare, să refuze acordarea omologării naționale sau a omologării CEE unui tip de autovehicul sau unui sistem de evacuare ori componentelor unui astfel de sistem considerat unitate tehnică independentă:

dacă autovehiculul îndeplinește cerințele din anexa 1 privind nivelul sonor și sistemul de evacuare;

dacă sistemul de evacuare sau o componentă a acestuia, considerat unitate tehnică independentă în sensul articolului 9a din Directiva 70/156/CEE, îndeplinesc specificațiile prevăzute la anexa II.”

2.

Articolul 2a se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 2a

(1)   Statele membre nu pot să refuze sau să interzică vânzarea, înregistrarea, introducerea în circulație sau utilizarea oricărui autovehicul pentru care nivelul sonor și sistemul de evacuare sunt conforme specificațiilor prevăzute la anexa I, din motive legate de nivelul sonor admis al sistemului de evacuare.

(2)   Statele membre nu pot să interzică introducerea pe piață a unui sistem sau a oricăror componente ale unui astfel de sistem, considerate unități tehnice independente în sensul prevederilor articolului 9a din Directiva 70/156/CEE, din motive legate de nivelul sonor admis și de sistemul de evacuare, dacă, în conformitate cu articolul 2, acesta corespunde unui tip pentru care s-a acordat omologarea.”

3.

Articolul 3 punctele I.1 și I.4.1.4 se înlocuiesc cu punctele 5.2.2.1 și 5.2.2.5 din anexa I.

4.

Anexa se înlocuiește cu anexele I, II, III și IV la prezenta directivă.

Articolul 2

(1)   Începând cu 1 ianuarie 1982, din motive legate de nivelul sonor admis și la sistemul de evacuare, statele membre:

nu pot să refuze acordarea omologării CEE de tip sau emiterea certificatului prevăzut la articolul 10 alineatul (1) ultima liniuță din Directiva 70/156/CEE ori să acorde omologarea națională;

nu pot să interzică introducerea în circulație pentru prima dată a autovehiculelor

dacă nivelul sonor și sistemul de evacuare ale acelui tip de vehicul sau ale vehiculelor în cauză sunt conforme cu prevederile Directivei 70/157/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.

(2)   Începând cu 1 octombrie 1984, statele membre:

nu mai pot elibera certificatul prevăzut la articolul 10 alineatul (1) ultima liniuță din Directiva 70/156/CEE pentru un tip de autovehicul ale cărui nivel sonor și sistem de evacuare a gazelor nu sunt conforme cu specificațiile prevăzute de Directiva 70/157/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă;

poate refuza acordarea omologării naționale unui tip de autovehicul al cărui nivel sonor și ale cărui sistem de evacuare nu corespund cu specificațiile prevăzute de Directiva 70/157/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.

(3)   Începând cu 1 octombrie 1985, statele membre pot interzice introducerea în circulație pentru prima dată a autovehiculelor al căror nivel sonor și al căror sistem de evacuare nu corespund cu specificațiile prevăzute de Directiva 70/157/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.

Articolul 3

Statele membre pun în aplicare dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 ianuarie 1982. Ele informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 13 aprilie 1981.

Pentru Comisie

Karl-Heinz NARJES

Membru al Comisiei


(1)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1.

(2)  JO L 375, 31.12.1980, p. 34.

(3)  JO L 42, 23.2.1970, p. 16.

(4)  JO L 66, 12.3.1977, p. 33.

(5)  JO L 81, 28.3.1978, p. 1.


ANEXA I

A se vedea Directiva 92/97/CEE a Consiliului (JO L 371, 19.12.1992, p. 1).


ANEXA II

A se vedea Directiva 92/97/CEE a Consiliului (JO L 371, 19.12.1992, p. 1).


ANEXA III

A se vedea Directiva 92/97/CEE a Consiliului (JO L 371, 19.12.1992, p. 1).


ANEXA IV

A se vedea Directiva 92/97/CEE a Consiliului (JO L 371, 19.12.1992, p. 1).


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

194


31981L0432


L 167/6

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA COMISIEI

din 29 aprilie 1981

de stabilire a metodei comunitare de analiză pentru controlul oficial al clorurii de vinil eliberate de materiale și obiecte în alimente

(81/432/CEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 78/142/CEE a Consiliului din 30 ianuarie 1978 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind materialele și obiectele care conțin monomerul clorură de vinil și care vin în contact cu alimentele (1), în special articolul 3,

întrucât articolul 2 din Directiva 78/142/CEE prevede că materialele și obiectele nu trebuie să transfere alimentelor cu care vin în contact sau cu care au fost în contact clorură de vinil detectabilă printr-o metodă care are o limită de detectare de 0,01 mg/kg și întrucât articolul 3 prevede că această limită trebuie să fie controlată printr-o metodă comunitară de analiză;

întrucât, pe baza unor serii de experiențe efectuate prin colaborarea laboratoarelor, metoda descrisă în anexă s-a dovedit a fi suficient de precisă și reproductibilă încât să fie adoptată ca metodă comunitară;

întrucât măsura prevăzută de prezenta directivă este conformă cu avizul Comitetului permanent pentru produsele alimentare,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Analiza necesară efectuării controlului oficial al clorurii de vinil eliberate de materiale și obiecte în alimente se realizează în conformitate cu metoda descrisă în anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 octombrie 1982. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 29 aprilie 1981.

Pentru Comisie

Karl-Heinz NARJES

Membru al Comisiei


(1)  JO L 44, 15.2.1978, p. 15.


ANEXĂ

DETERMINAREA CLORURII DE VINIL ELIBERATE DE MATERIALE ȘI OBIECTE ÎN ALIMENTE

1.   SCOPUL ȘI DOMENIUL DE APLICARE

Metoda determină concentrația clorurii de vinil în alimente.

2.   PRINCIPIUL

Concentrația clorurii de vinil (CV) în alimente se determină prin cromatografie în fază gazoasă utilizându-se metoda „headspace”.

3.   REACTIVII

3.1.   Clorură de vinil (CV), de o puritate mai mare de 99,5 % (v/v).

3.2.   N,N-dimetilacetamidă (DMA), fără impurități, care are același timp de retenție ca și CV sau etalonul intern (3.3) în condițiile de testare.

3.3.   Eter dietilic sau cis-2-butenă, în DMA (3.2) ca soluție etalon internă. În condițiile de testare, aceste etaloane interne nu trebuie să conțină impurități cu același timp de retenție ca și CV.

3.4.   Apă distilată sau apă demineralizată de puritate echivalentă.

4.   APARATURA

NB:

Se precizează un instrument sau un aparat numai dacă este special sau există specificații speciale pentru folosirea acestuia. Se presupune că sunt disponibile aparatele uzuale de laborator.

4.1.   Cromatograf în fază gazoasă cu dispozitiv automat de prelevare a probei din „headspace” sau cu facilități de injectare manuală a probei.

4.2.   Detector de ionizare în flacără sau alte detectoare menționate la punctul 7.

4.3.   Coloană cromatografică în fază gazoasă

Coloana trebuie să permită separarea picurilor de aer, de CV sau ale etalonului intern, dacă este utilizat.

În plus, sistemul combinat 4.2 și 4.3 trebuie să permită ca semnalul obținut cu o soluție ce conține 0,005 mg CV/l DMA sau 0,005 mg CV/kg DMA să fie egal cu un zgomot de cel puțin cinci ori mai mare decât zgomotul de fond.

4.4.   Eprubete sau flacoane cu probă închise etanș cu silicon sau cu membrane de cauciuc butilic (sintetic).

În cazul în care se folosesc tehnici manuale de luare a probelor, prelevarea unei probe din „headspace” cu o seringă poate provoca formarea unui vid parțial în interiorul eprubetei sau flaconului. Astfel, pentru luarea manuală de probe în cazul în care eprubetele nu sunt puse sub presiune înainte de prelevarea probei, se recomandă utilizarea unor eprubete largi.

4.5.   Micro-seringi.

4.6.   Seringi etanșe la gaz pentru prelevarea manuală de probe din „headspace”.

4.7.   Balanță analitică cu precizie de 0,1 mg.

5.   MOD DE LUCRU

ATENȚIE:

CV este o substanță periculoasă care se transformă în gaz la temperatura ambiantă; de aceea prepararea soluțiilor trebuie efectuată într-o hotă bine ventilată.

NB:

Se iau toate măsurile de precauție necesare pentru a împiedica orice pierdere de CV sau DMA.

Când se utilizează tehnicile manuale de prelevare a probelor, trebuie folosit un etalon intern (3.3).

Când se folosește un etalon intern, trebuie să se utilizeze aceeași soluție în decursul întregii proceduri.

5.1.   Prepararea soluției etalon de CV (soluția A)

5.1.1.   Soluția etalon concentrată de CV la aproximativ 2 000 mg/kg

Se cântărește un vas din sticlă adecvat cu o precizie de 0,1 mg și se pune în el o cantitate (50 ml) de DMA (3.2). Se recântărește. Se adaugă la DMA o cantitate (0,1 g) de CV (3.1) sub formă lichidă sau gazoasă, injectându-se încet peste DMA. CV se poate adăuga și prin barbotare în DMA, cu condiția să se folosească un dispozitiv de prevenire a pierderii de DMA. Se recântărește cu o precizie de 0,1 mg. Se așteaptă două ore pentru a se ajunge la echilibru. Dacă se utilizează un etalon intern, atunci acesta se adaugă astfel încât concentrația sa în soluția etalon concentrată de CV să fie aceeași cu cea a soluției etalon intern preparate la punctul 3.3. Soluția etalon se păstrează într-un refrigerator.

5.1.2.   Prepararea soluției etalon diluate de CV

Se ia o cantitate cântărită din soluția etalon concentrată de CV (5.1.1) și se diluează cu DMA (3.2) sau cu soluție etalon intern (3.3), până se obține un volum sau o greutate cunoscută. Concentrația soluției etalon diluate astfel obținute (soluție A) se exprimă în mg/l sau respectiv în mg/kg.

5.1.3.   Pregătirea curbei de etalonare cu soluție A

NB:

Curba trebuie să cuprindă cel puțin șapte perechi de puncte.

Repetabilitatea răspunsurilor (1) trebuie să fie mai mică de 0,002 mg CV/l sau kg de DMA.

Curba trebuie să fie calculată pornind de la aceste puncte prin tehnica celor mai mici pătrate, adică linia de regresie trebuie să fie calculată cu ajutorul ecuației următoare:

Formula

unde:

Formula

și:

Formula

unde:

y

=

înălțimea sau suprafața picurilor la fiecare determinare;

x

=

concentrația corespunzătoare pe linia de regresie;

n

=

numărul de determinări efectuate (n ≥ 14).

Curba trebuie să fie liniară, adică devierea (devierile) etalon a diferențelor dintre răspunsurile măsurate (yi) și valorile corespunzătoare ale răspunsurilor calculate pe linia de regresie (zi) împărțită la valoarea medie (Formula) a tuturor răspunsurilor măsurate nu va depăși 0,07.

Aceasta se calculează astfel:

Formula

unde:

Formula

și:

Formula

unde:

yi

=

fiecare răspuns măsurat individual;

zi

=

valoarea corespunzătoare a răspunsului (yi) pe linia de regresie calculată;

n

=

≥ 14.

Se prepară două serii de câte cel puțin șapte eprubete (4.4). În fiecare eprubetă se adaugă volume de soluție etalon diluată de CV (5.1.2) și DMA (3.2) sau soluție etalon intern în DMA (3.3) astfel încât concentrația finală de CV a soluțiilor duplicat să fie aproximativ egală cu 0; 0,005; 0,010; 0,020; 0,030; 0,040; 0,050 etc. mg/l sau mg/kg de DMA și toate eprubetele să conțină același volum de soluție. Cantitatea de soluție etalon diluată de CV (5.1.2) trebuie să fie astfel încât proporția dintre volumul total (μl) de soluție de CV adăugată și cantitatea (g sau ml) de DMA sau soluție etalon intern (3.3) nu depășește valoarea cinci. Se închid etanș eprubetele și se procedează în conformitate cu punctele 5.4.2, 5.4.3 și 5.4.5. Se alcătuiește un grafic în care valorile de pe ordonată arată suprafețele (înălțimile) picurilor de CV corespunzătoare soluțiilor duplicat sau proporția acestor suprafețe (sau înălțimi) cu suprafețele (sau înălțimile) picurilor etalonului intern relevant și valorile de pe abscisă arată concentrațiile de CV în soluțiile duplicat.

5.2.   Validarea preparării soluțiilor etalon obținute la punctul 5.1

5.2.1.   Prepararea unei a doua soluții etalon de CV (soluție B)

Se repetă procedura descrisă la punctele 5.1.1 și 5.1.2 pentru a se obține o a doua soluție etalon diluată, în acest caz, cu o concentrație aproximativ egală cu 0,02 mg CV/l sau 0,02 mg CV/kg de DMA sau soluție etalon intern. Se adaugă această soluție la cele două eprubete (4.4). Se etanșează eprubetele și se procedează în conformitate cu punctele 5.4.2, 5.4.3 și 5.4.5.

5.2.2.   Validarea soluției A

Dacă media celor două determinări cromatografice în fază gazoasă aferente soluției B (5.2.1) nu diferă cu mai mult de 5 % față de punctul corespondent al curbei de etalonare obținute la punctul 5.1.3, soluția A este validată. Dacă diferența este mai mare de 5 %, se renunță la toate soluțiile obținute la punctele 5.1 și 5.2 și se reia procedura de la început.

5.3.   Pregătirea curbei „adiționale”

NB:

Curba trebuie să cuprindă cel puțin șapte perechi de puncte.

Curba trebuie să fie calculată pornind de la aceste puncte prin tehnica celor mai mici pătrate (5.1.3 al treilea paragraf).

Curba trebuie să fie liniară, adică devierea (devierile) etalon a diferențelor dintre răspunsurile măsurate (yi) și valorile corespunzătoare ale răspunsurilor calculate pe linia de regresie (zi) împărțită la valoarea medie ( Formula ) a tuturor răspunsurilor măsurate nu va depăși 0,07 (5.1.3 al patrulea paragraf).

5.3.1.   Pregătirea probei

Proba din alimentul care urmează a fi analizat trebuie să fie reprezentativă pentru alimentul prezentat pentru analiză. De aceea, înainte de prelevarea probei, alimentul trebuie să fie amestecat sau tăiat în bucățele mici și amestecat.

5.3.2.   Mod de lucru

Se pregătesc două serii de câte cel puțin șapte eprubete (4.4). În fiecare eprubetă se adaugă o cantitate, nu mai mică de 5 g, din proba obținută pentru alimentul investigat (5.3.1). Se asigură adăugarea unei cantități egale pentru fiecare eprubetă. Eprubeta se închide etanș imediat. Se adaugă în fiecare eprubetă pentru fiecare gram de probă 1 ml, preferabil de apă distilată, sau apă demineralizată de o puritate cel puțin echivalentă sau, dacă este necesar, un solvent corespunzător. (Notă: pentru alimentele omogene, nu este necesar a se adăuga apă distilată sau demineralizată). În fiecare eprubetă se adaugă volume de soluție etalon diluată de CV (5.1.2), care conține etalonul intern (3.3), dacă se consideră necesar, astfel încât concentrația de CV adăugată în eprubete este egală cu 0; 0,005; 0,010; 0,020; 0,030; 0,040 și 0,050 etc. mg/kg de alimente. Se asigură că volumul total de DMA sau de DMA cu conținut de etalon intern (3.3) este același în fiecare eprubetă. Cantitatea de soluție etalon diluată de CV (5.1.2) și de surplus de DMA, dacă este folosită, trebuie să fie astfel încât proporția dintre volumul total (μl) al acestor soluții și cantitatea (g) de aliment existent în eprubetă să fie cât mai mică posibil, dar să nu depășească valoarea cinci și să fie aceeași în toate eprubetele. Se închid etanș eprubetele și se procedează în conformitate cu punctul 5.4.

5.4.   Determinările cromatografice în fază gazoasă

5.4.1.   Se agită eprubetele evitându-se contactul dintre conținutul lichid și membrană (4.4) pentru a se obține o soluție sau o suspensie cât mai omogenă a probelor de aliment.

5.4.2.   Pentru a se asigura atingerea echilibrului, toate eprubetele închise etanș (5.2 și 5.3) se pun într-o baie de apă timp de două ore, la o temperatură de 60 °C ± 1 °C. Dacă este necesar, se agită din nou.

5.4.3.   Se prelevează o probă din „headspace” în eprubetă. Dacă se folosesc tehnici manuale de prelevare a probelor, trebuie să se aibă grijă să se obțină o probă reproductibilă (4.4), în special seringa trebuie să fie anterior încălzită până la temperatura probei. Se măsoară suprafața (sau înălțimea) picurilor aferente CV și etalonului intern, dacă este utilizat.

5.4.4.   Se alcătuiește un grafic în care valorile de pe ordonată arată suprafețele (sau înălțimile) picurilor de CV sau raportul acestor suprafețe (sau înălțimi) cu suprafețele (sau înălțimile) picurilor etalonului intern și valorile de pe abscisă arată cantitățile de CV adăugate (mg) aferente cantităților de probă de aliment cântărite pentru fiecare eprubetă (kg). Se determină punctele de intersecție cu abscisa graficului. Valoarea astfel obținută reprezintă concentrația de CV în proba de aliment investigat.

5.4.5.   De îndată ce picurile de DMA apar pe cromatogramă, se elimină din coloană (4.3) excesul de DMA, utilizându-se o metodă adecvată.

6.   REZULTATELE

CV eliberată de materiale și obiecte în alimentele investigate exprimată în mg/kg se definește ca medie a celor două determinări (5.4), cu condiția respectării criteriului de repetabilitate de la punctul 8.

7.   CONFIRMAREA PREZENȚEI CV

În cazurile în care CV eliberată de materiale și obiecte în alimente calculată în conformitate cu punctul 6 depășește limita stabilită la articolul 2 alineatul (2) din Directiva 78/142/CEE a Consiliului din 30 ianuarie 1978, valorile obținute la fiecare dintre cele două determinări (5.4) trebuie confirmate prin una dintre următoarele trei metode:

(i)

prin utilizarea a cel puțin unei alte coloane (4.3) care să prezinte o fază staționară cu o polaritate diferită. Această procedură trebuie să continue până când se obține o cromatogramă pe care picurile de CV și/sau de etalon intern nu se suprapun cu constituenții probei de aliment;

(ii)

prin utilizarea altor detectori, de exemplu detector de conductivitate microelectrolitic (2);

(iii)

prin utilizarea spectrometriei de masă. În acest caz, dacă ionii moleculari cu mase apropiate (m/e) de 62 și 64 sunt găsiți în raport de 3:1, atunci se poate considera că este cel mai probabil confirmată prezența CV. În caz că există vreo îndoială, trebuie verificat spectrul total de masă.

8.   REPETABILITATEA

Diferența între rezultatele celor două determinări (5.4) simultan efectuate sau efectuate într-o succesiune rapidă pe aceeași probă, de către același analist, în aceleași condiții, nu trebuie să depășească 0,003 mg CV/kg de aliment.


(1)  A se vedea recomandarea ISO DIS 5725: 1977.

(2)  A se vedea Journal of Chromatographic Science, vol. 12, martie 1974, p. 152.


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

200


31981D0437


L 167/31

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA COMISIEI

din 11 mai 1981

de stabilire a criteriilor în conformitate cu care statele membre furnizează Comisiei datele referitoare la inventarul substanțelor chimice

(81/437/CEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 67/548/CEE a Consiliului din 27 iunie 1967 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 79/831/CEE (2), în special articolul 13 alineatul (3),

întrucât articolul 13 alineatul (1) din Directiva 67/548/CEE prevede elaborarea unui inventar al substanțelor existente pe piața comunitară la 18 septembrie 1981; întrucât, la elaborarea inventarului respectiv, Comisia trebuie să țină seama de articolul 1 alineatul (4) și articolul 8 din directiva menționată;

întrucât pentru elaborarea inventarului este necesar, din motive de timp și cheltuieli, să se utilizeze o metodă complexă, care constă dintr-un inventar de bază, completat de declarațiile producătorilor sau ale importatorilor care să demonstreze existența pe piața comunitară a substanțelor ce nu sunt incluse în inventarul de bază;

întrucât Comisia, luând act de avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic, trebuie să elaboreze inventarul de bază în conformitate cu datele din care să se poată deduce, în mod rezonabil și obiectiv, că substanțele prezentate există pe piața comunitară;

întrucât este necesar să se prevadă dispoziții care să permită introducerea procedurii de declarare a substanțelor autorităților competente ale statelor membre, pentru a fi introduse în inventar, această declarație fiind valabilă pentru piața comunitară;

întrucât este necesar, de asemenea, să se prevadă adoptarea la nivel comunitar a dispozițiilor referitoare la procedura de declarare, precum și la calendarul de respectat;

întrucât măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic a directivelor privind eliminarea obstacolelor tehnice în calea schimburilor comerciale cu substanțe și preparate periculoase,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Pentru a permite Comisiei să elaboreze inventarul prevăzut în articolul 13 din Directiva 67/548/CEE, statele membre iau toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea întocmai a fazelor și a procedurilor prevăzute în articolele 2 și 3, precum și în anexă.

Articolul 2

(1)   Inventarul substanțelor chimice existente pe piața comunitară la 18 septembrie 1981, denumit în continuare „EINECS” (European Inventory of Existing Commercial Chemical Substances), se elaborează în conformitate cu dispozițiile stabilite în secțiunea I din anexă.

(2)   Inventarul EINECS conține un inventar de bază, denumit în continuare „ECOIN” (European Core Inventory), elaborat de Comisie din datele pe care le are la dispoziție, și o listă de substanțe care fac obiectul declaraților ulterioare pe care statele membre le prezintă Comisiei, în conformitate cu dispozițiile stabilite în secțiunea II din anexă.

Articolul 3

Statele membre iau toate măsurile necesare pentru punerea în aplicare și coordonarea activității de elaborare a inventarului EINECS. În acest sens, Comisia desemnează un punct de contact.

În același sens, statele membre pot să indice puncte de contact naționale. Statele membre transmit Comisiei până la 30 iunie 1981 adresele la care trebuie depuse formularele de declarație.

Comisia publică adresele în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 4

În înțelesul prezentei decizii, definițiile termenilor „substanțe”, „preparat”, „introducerea pe piață” sunt cele stabilite la articolul 2 din Directiva 67/548/CEE.

Articolul 5

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 11 mai 1981.

Pentru Comisia

Karl-Heinz NARJES

Membru al Comisiei


(1)  JO L 196, 16.8.1967, p. 1.

(2)  JO L 259, 15.9.1979, p. 10.


ANEXĂ

I.   PROCEDURĂ PENTRU ELABORAREA INVENTARULUI EINECS

Procedura cuprinde următoarele faze:

Prima fază

Comisia elaborează inventarul de bază ECOIN pe baza listelor de substanțe chimice existente.

Pentru a ușura înțelegerea inventarului de bază ECOIN, Comisia elaborează un document explicativ ce conține:

un index al nomenclatorului substanțelor identificate prin numerele de înregistrare CAS;

un index alfabetic al nomenclatorului substanțelor identificate prin numerele de înregistrare CAS;

un index al formulelor moleculare ale substanțelor conținute în inventarul de bază ECOIN.

Pentru a ajuta declaranții în faza a doua, Comisia elaborează un document de lucru intitulat „Compendiu de substanțe cunoscute”.

Pentru a ușura utilizarea acestuia, va cuprinde trei indexuri:

un index care conține nomenclatorul substanțelor identificate prin numerele de înregistrare CAS – codul EINECS;

un index alfabetic al nomenclatorului substanțelor identificate prin numerele de înregistrare CAS – codul EINECS;

un index al formulelor moleculare ale substanțelor enumerate în documentul de lucru. Substanțele menționate în documentul de lucru, dar care nu sunt enumerate în inventarul de bază ECOIN, nu se includ în inventarul EINECS, cu excepția cazului în care sunt declarate în cursul celei de-a doua faze.

Comisia elaborează, de asemenea, în colaborare cu statele membre și în toate limbile oficiale ale Comunității, un document explicativ intitulat „Procedura de declarare pentru inventarul EINECS”.

După transmiterea către statele membre a tuturor documentelor menționate anterior, Comisia procedează la publicarea ECOIN în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, sub forma unei liste în care se indică numărul EINECS/numărul de înregistrare CAS.

A doua fază

Declarațiile privind substanțele, existente ca atare sau sub formă de ingrediente într-un preparat pe piața comunitară la 18 septembrie 1981, dar care nu sunt enumerate în inventarul de bază ECOIN, pot fi făcute de către producător sau oricare altă persoană stabilită în Comunitate care a introdus substanța (substanțele) menționată (menționate) pe piață și care este denumit(ă) în continuare „declarant”.

Aceste declarații se trimit la adresa (adresele) națională (naționale) corespunzătoare menționate în articolul 3.

Declarațiile privind substanțele se pot face doar cu ajutorul formularelor corespunzătoare, care se procură de la aceeași (aceleași) adresă (adrese).

Aceste declarații trebuie să fie transmise de către declaranți la aceleași adrese în termen de cel târziu nouă luni de la data publicării inventarului de bază ECOIN în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Regulile care trebuie respectate în întocmirea declarațiilor sunt prezentate la secțiunea II din prezenta anexă, unde sunt prezentate și modele de formulare.

Statele membre transmit punctului de contact al Comisiei partea corespunzătoare de formulare de declarație completate de către declarant cât mai rapid posibil și în termen de cel târziu 30 de zile de la primirea acestora.

Punctul de contact al Comisiei nu poate să accepte nici un formular de declarație după 12 luni de la publicarea inventarului de bază ECOIN în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

A treia fază

Comisia va elabora inventarul EINECS pornind de la inventarul de bază ECOIN la care adaugă substanțele declarate statelor membre care vor fi asigurat transmiterea părții corespunzătoare a declarațiilor respective.

În timpul examinării și prelucrării diferitelor formulare de declarație a substanțelor de către Comisie, pot fi necesare anumite clarificări (de exemplu eroare de numerotare CAS, eroare de nomenclator etc.). În acest caz, Comisia transmite punctului de contact din statul membru în cauză o cerere scrisă de informare, care, la rândul său, o transmite declarantului în termen de 15 zile.

Declarantul trebuie să răspundă în scris, în termen de 45 de zile, la cererea trimisă de statul membru. Acest răspuns va fi transmis punctului de contact al Comisiei în termen de 15 zile.

Dacă în termen de 90 de zile de la data depunerii cererii de informare nu se primește nici un răspuns, Comisia este împuternicită să ia o decizie pe baza informațiilor de care dispune după consultarea statului membru. Dacă s-a(u) stabilit unul sau mai multe puncte de contact, acesta (acestea) îndeplinesc pentru statele membre sarcinile menționate anterior.

Faza a patra

Inventarul EINECS se publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

II.   REGULI PENTRU ELABORAREA DECLARAȚIILOR

1.   Pentru orice substanță definită în articolul 4 din prezenta decizie care îndeplinește unul din criteriile enumerate în continuare se pot declara următoarele:

(a)

substanța trebuie să fi fost introdusă pe piață în scopuri pur comerciale între 1 ianuarie 1971 și 18 septembrie 1981, inclusiv;

(b)

monomerii din care s-au fabricat produse de polimerizare, policondensare și poliadiție care existau pe piață între 1 ianuarie 1971 și 18 septembrie 1981, inclusiv.

2.   Nu trebuie să fie declarată orice substanță care îndeplinește unul din criteriile enumerate în continuare:

(a)

orice substanță introdusă pe piață între 1 ianuarie 1971 și 18 septembrie 1981 inclusiv, exclusiv pentru cercetare, dezvoltare și/sau analiză;

(b)

orice amestec intenționat;

(c)

orice impuritate fără valoare comercială ca atare;

(d)

orice produs de polimerizare, policondensare sau poliadiție.

3.   Instrucțiuni de declarare:

(a)

Pentru a declara o substanță care nu figurează în inventarul de bază ECOIN, dar care este menționată în documentul de lucru, „Compendiu de substanțe cunoscute”, declarantul trebuie să folosească formularul A (al cărui facsimil este prezentat în continuare) și să-l trimită completat corect și semnat la adresa (adresele) națională (naționale).

(b)

Pentru a declara o substanță care nu figurează nici în inventarul de bază ECOIN, nici în documentul de lucru, „Compendiu de substanțe cunoscute”, dar pentru care se cunoaște numărul de înregistrare Chemical Abstract Service (CAS), declarantul trebuie să folosească formularul B (al cărui facsimil este prezentat în continuare) și să-l trimită completat corect și semnat la adresa (adresele) națională (naționale).

(c)

Pentru a declara o substanță care nu figurează nici în inventarul de bază ECOIN, nici în documentul de lucru, „Compendiu de substanțe cunoscute”, și pentru care nu se cunoaște numărul de înregistrare Chemical Abstract Service (CAS), declarantul trebuie să folosească formularul C (al cărui facsimil este prezentat în continuare) și să-l trimită completat corect și semnat la adresa (adresele) națională (naționale). La completarea formularului C, declarantul trebuie să descrie substanța cât se poate de detaliat, respectând în același timp instrucțiunile din documentul „Procedura de declarare pentru inventarul EINECS”.

Instrucțiuni suplimentare pentru elaborarea declarațiilor pentru substanțe chimice există în documentul „Procedura de declarare pentru inventarul EINECS”.

Image

Image

Image


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

208


31981L0464


L 183/33

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 24 iunie 1981

de modificare a Directivei 78/25/CEE a Consiliului privind apropierea reglementărilor statelor membre cu privire la materiilor colorante care pot fi adăugate în produsele medicamentoase

(81/464/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Adunării (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

întrucât articolul 1 din Directiva 78/25/EEC (3) stipulează că statele membre nu autorizează pentru colorarea produselor medicamentoase de uz uman și veterinar nici o altă materie colorantă decât cele precizate de anexa I punctele I și II la Directiva Consiliului din 23 octombrie 1962 privind apropierea reglementărilor statelor membre în domeniul materiilor colorante autorizate pentru folosință în alimentele destinate consumului uman (4);

întrucât punctul I al anexei menționate mai sus reglementează materia colorantă pentru colorarea atât în masă, cât și de suprafață și punctul II reglementează materia colorantă numai pentru colorarea de suprafață;

întrucât nu există justificare în temeiul sănătății publice pentru a menține, în cazul produselor medicamentoase, distincția făcută în cazul produselor alimentare destinate consumului uman între materia colorantă pentru colorarea atât în masă cât și de suprafață și materia colorantă numai pentru colorare de suprafață;

întrucât Directiva 78/25/CEE trebuie modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Articolul 1 din Directiva 78/25/CEE se completează cu următorul paragraf:

„Cu toate acestea, în cazul produselor medicamentoase, nu se face nici o distincție între materia colorantă pentru colorarea atât în masă cât și de suprafață și materia colorantă numai pentru colorare de suprafață.”

Articolul 2

Statele membre adoptă măsurile necesare în conformitate cu prezenta directivă până la 1 octombrie 1981 și informează de îndată Comisia despre aceasta.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 24 iunie 1981.

Pentru Consiliu

Președintele

G.M.V. van AARDENNE


(1)  JO C 4, 7.1.1980, p. 46.

(2)  JO C 113, 7.5.1980, p. 36.

(3)  JO L 11, 14.1.1978, p. 18.

(4)  JO 115, 11.11.1962, p. 2645/62.


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

209


31981L0575


L 209/30

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 20 iulie 1981

de modificare a Directivei 76/115/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la ancorajele centurilor de siguranță la autovehicule

(81/575/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene și, în special, articolul 100 al acestuia,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Adunării parlamentare (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât Directiva 76/115/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1975 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la ancorajele centurilor de siguranță la autovehicule (4) stabilește, între altele, în anexa I, cerințele privind numărul minim de ancoraje prevăzut pentru autovehiculele din categoria M1 definită la anexa I la Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora (5), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 80/1267/CEE (6);

întrucât, în interesul siguranței rutiere, este necesară echiparea vehiculelor din anumite categorii M și N cu centuri de siguranță și sisteme de reținere conforme cu Directiva 77/541/CEE a Consiliului din 28 iunie 1977 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la centurile de siguranță și sistemele de reținere ale autovehiculelor (7), precum și permiterea și încurajarea introducerii acestora la vehicule din alte categorii M și N; întrucât este deci necesar, în cadrul omologării CEE de tip a autovehiculelor, să se prevadă ancoraje pentru diferite categorii de vehicule; întrucât, în acest sens, domeniul de aplicare al Directivei 76/115/CEE este necesar să fie extins pentru a permite constructorilor să echipeze aceste vehicule cu ancoraje, în conformitate cu cerințele directivei respective; întrucât această extindere este posibilă datorită progresului tehnic în construcția autovehiculelor;

întrucât este necesar ca Directiva 76/115/CEE să se modifice în acest sens;

întrucât modificarea directivei respective presupune adaptarea la progresul tehnic a anumitor cerințe din anexele la Directiva 76/115/CEE; întrucât, ca urmare a adoptării prezentei directive, intrarea în vigoare a dispozițiilor sale ar trebui să coincidă cu intrarea în vigoare a dispozițiilor care sunt adoptate în vederea adaptării la progresul tehnic a cerințelor din anexele la Directiva 76/115/CEE,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 76/115/CEE se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 2

În sensul prezentei directive, prin «vehicul» se înțelege orice autovehicul din categoriile M și N, în conformitate cu anexa I la Directiva 70/156/CEE, destinat circulației rutiere, care are cel puțin patru roți și o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h.”

2.

În anexa I:

(a)

Punctul 4.3.1 se înlocuiește cu următorul text:

„4.3.1.

Pentru locurile din față ale vehiculelor din categoria M1, categoria M2 (cu excepția vehiculelor cu o greutate maximă autorizată mai mare de 3 500 kg și a celor care sunt prevăzute cu locuri special destinate pasagerilor în picioare) și din categoriile N1, N2 și N3, trebuie să se prevadă două ancoraje inferioare și un ancoraj superior. Totuși, în ceea ce privește locurile centrale din față, două ancoraje inferioare sunt considerate suficiente, când parbrizul este situat în afara zonei de referință definite în anexa II la Directiva 74/60/CEE. În ceea ce privește ancorajele, parbrizul esteconsiderat a face parte din zona de referință, când poate intra în contact static cu dispozitivul de încercare, în conformitate cu metoda descrisă în anexa respectivă.”;

(b)

Punctul 4.3.1.1. și 4.3.1.2 se elimină.

(c)

Punctul 4.3.2 se înlocuiește cu următorul text:

„4.3.2.

Pentru celelalte locuri laterale ale vehiculelor din categoria M1 trebuie prevăzute două ancoraje inferioare și un ancoraj superior.”

(d)

Punctul 4.3.3 se înlocuiește cu următorul text:

4.3.3.   Pentru toate celelalte locuri ale vehiculelor din categoria M1, precum și pentru toate celelalte locuri neprotejate ale vehiculelor din alte categorii decât M1, menționate la punctul 4.3.1, trebuie să existe cel puțin două ancoraje inferioare.

Pentru a defini un loc protejat, spațiu de protecție se numește spațiul din fața locului, care este situat:

între două planuri orizontale, unul prin punctul (H) și altul la 400 mm deasupra acestuia;

între două planuri longitudinale verticale, care sunt simetrice față de punctul (H) și sunt despărțite de un spațiu de 400 mm;

în spatele unui plan vertical transversal, la o distanță de 1,30 m distanță față de punctul (H).

În cadrul oricărui plan vertical transversal, zonă tampon înseamnă o suprafață continuă care, atunci când se proiectează o sferă cu diametrul de 165 mm într-o direcție orizontală longitudinală prin oricare punct al zonei și prin centrul sferei, în spațiul de protecție nu există nici o deschidere prin care să poată trece sfera.

Un loc este considerat a fi protejat când zonele tampon din interiorul spațiului de protecție au o suprafață combinată de cel puțin 800 cm2.”

(e)

Punctul 4.3.4 se înlocuiește cu următorul text:

„4.3.4.

Pentru toate strapontinele, precum și pentru toate locurile din orice vehicul, care nu sunt prevăzute la punctul 4.3.1, 4.3.2 sau 4.3.3, nu sunt necesare ancoraje ale centurii. Cu toate acestea, atunci când vehiculul este echipat cu ancoraje pentru astfel de locuri, ancorajele respective trebuie să fie conforme cu dispozițiile prezentei directive.”

Articolul 2

Statele membre pun în aplicare dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive la aceeași dată cu cea care urmează a fi stabilită pentru intrarea în vigoare a dispozițiilor necesare pentru a se conforma directivei care urmează a fi adoptată ca urmare a adoptării prezentei directive, în temeiul articolului 6 din Directiva 76/115/CEE, astfel încât dispozițiile din anexele la directiva în cauză să poată fi adaptate progresului tehnic. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 20 iulie 1981.

Pentru Consiliu

Președintele

P. WALKER


(1)  JO C 87, 9.4.1980, p. 5.

(2)  JO C 265, 13.10.1980, p. 77.

(3)  JO C 230, 8.9.1980, p. 6.

(4)  JO L 24, 30.1.1976, p. 6.

(5)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1.

(6)  JO L 375, 31.12.1980, p. 34.

(7)  JO L 220, 29.8.1997, p. 95.


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

211


31981L0576


L 209/32

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 20 iulie 1981

de modificare a Directivei 77/541/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la centurile de siguranță și la sistemele de reținere ale autovehiculelor

(81/576/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene și, în special, articolul 100 al acestuia,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Adunării parlamentare (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât Directiva 77/541/CEE a Consiliului din 28 iunie 1977 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la centurile de siguranță și la sistemele de reținere ale autovehiculelor (4) stabilește, între altele, în anexa I, dispozițiile privind echiparea cu centuri de siguranță și sisteme de reținere a vehiculelor din categoria M1 definită la anexa I la Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora (5), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 80/1267/CEE (6);

întrucât, în interesul siguranței rutiere, este necesară echiparea vehiculelor din anumite categorii M și N cu centuri de siguranță și sisteme de reținere conforme Directivei 77/541/CEE a Consiliului, precum și permiterea și încurajarea introducerii acestora la vehicule din alte categorii M și N prin extinderea domeniului de aplicare al directivei respective; întrucât această extindere este posibilă datorită progresului tehnic în construcția autovehiculelor;

întrucât este necesar ca Directiva 77/541/CEE să se modifice în acest sens;

întrucât modificarea directivei respective presupune adaptarea la progresul tehnic a anumitor cerințe din anexele la Directiva 77/541/CEE; întrucât, ca urmare a adoptării prezentei directive, este necesar ca intrarea în vigoare a dispozițiilor să coincidă cu intrarea în vigoare a dispozițiilor care sunt adoptate în vederea adaptării la progresul tehnic a cerințelor din anexele la Directiva 77/541/CEE,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 77/541/CEE se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 9 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 9

În sensul prezentei directive, prin «vehicul» se înțelege orice autovehicul din categoriile M și N, în conformitate cu anexa I la Directiva 70/156/CEE, destinat circulației rutiere, care are cel puțin patru roți și o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h.”

2.

În anexa I:

(a)

Punctul 3.1 se înlocuiește cu următorul text:

„3.1.   Echiparea vehiculelor

Orice vehicul prevăzut la articolul 9, din categoriile M1 sau N1 ori din categoria M2 (cu excepția vehiculelor cu o greutate maximă autorizată mai mare de 3 500 kg și a celor care includ locuri special destinate pasagerilor în picioare) trebuie să fie echipat cu centuri sau sisteme de reținere conforme prezentei directive. Aceste centuri sau sisteme trebuie să aibă următoarele configurații [pentru care nu se pot utiliza totuși nici retractoare cu blocare-deblocare (1.8.1) și nici retractoare cu blocare manuală (1.8.2)].

În cazurile în care celelalte vehicule prevăzute la articolul 9 sunt echipate cu centuri sau sisteme de reținere, acestea trebuie să fie conforme cu toate dispozițiile prezentei directive, cu excepția punctelor 3.1.1 - 3.1.3.”

(b)

Punctul 3.1.1 se înlocuiește cu următorul text:

pentru locurile laterale din față, centuri de siguranță în trei puncte prevăzute cu retractoare cu blocare de urgență, cu sensibilitate multiplă (1.8.4); totuși,

3.1.1.1.   pentru locul pasagerului sunt permise retractoare cu blocare automată (1.8.3);

3.1.1.2.   pentru locul pasagerului în vehiculele din categoria M2, centurile subabdominale, echipate sau nu cu retractoare, sunt considerate suficiente, atunci când parbrizul este situat în afara zonei de referință definite în anexa II la Directiva 74/60/CEE.

În ceea ce privește centurile, parbrizul este considerat a face parte din zona de referință, atunci când poate intra în contact static cu dispozitivul de încercare, în conformitate cu metoda descrisă în anexa II la Directiva 74/60/CEE;”.

(c)

Punctul 3.1.3 se înlocuiește cu următorul text:

3.1.3.   La locurile din spate ale vehiculelor din categoria M1, centuri subabdominale sau în trei puncte, echipate sau nu cu retractoare;”.

(d)

Se inserează un nou punct 3.1.5, cu următorul text:

3.1.5.   Fără a aduce atingere dispozițiilor anterioare privind vehiculele din categoriile N1 și M2, se poate permite un retractor cu blocare de urgență de tip 4N (punctul 1.8.5), în locul unui retractor de tip 4 (punctul 1.8.4), în cazul în care se poate demonstra serviciilor de încercare că montarea unui retractor de tip 4 poate incomoda șoferul.”

Articolul 2

Statele membre pun în aplicare dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive la aceeași dată cu cea care urmează a fi prevăzută pentru intrarea în vigoare a dispozițiilor necesare pentru a se conforma directivei care urmează a fi adoptată ca urmare a adoptării prezentei directive, în temeiul articolului 10 din Directiva 77/541/CEE, astfel încât dispozițiile din anexele la directiva în cauză să poată fi adaptate progresului tehnic. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 20 iulie 1981.

Pentru Consiliu

Președintele

P. WALKER


(1)  JO C 87, 9.4.1980, p. 4.

(2)  JO C 265, 13.10.1980, p. 77.

(3)  JO C 230, 8.9.1980, p. 6.

(4)  JO L 220, 29.8.1977, p. 95.

(5)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1.

(6)  JO L 375, 31.12.1980, p. 34.


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

213


31981L0577


L 209/34

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 20 iulie 1981

de modificare a Directivei 74/408/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la amenajarea interiorului autovehiculelor (rezistența scaunelor și a ancorajelor acestora)

(81/577/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene și, în special, articolul 100 al acestuia,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Adunării parlamentare (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât Directiva 74/408/CEE a Consiliului din 22 iulie 1974 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la amenajarea interiorului autovehiculelor (rezistența scaunelor și a ancorajelor acestora) (4) nu permite omologarea CEE de tip a unui vehicul în ceea ce privește rezistența scaunelor și a ancorajelor acestora atunci când aceste scaune au ancoraje încorporate pentru centuri de siguranță;

întrucât, în interesul siguranței rutiere, este necesar ca Directiva 74/408/CEE să se modifice fără întârziere în cazul vehiculelor care au scaune echipate cu una sau mai multe ancoraje pentru centuri pentru a fi folosite mai confortabil de către un număr mai mare de ocupanți adulți și pentru a mări astfel rata de utilizare a unor asemenea centuri; întrucât o astfel de modificare a fost posibilă datorită progresului tehnic înregistrat în construcția de autovehicule,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 74/408/CEE se modifică astfel:

1.

Articolul 1 alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Prezenta directivă nu se aplică strapontinelor (scaunelor rabatabile) sau scaunelor cu fața spre lateral sau spre spate.”

2.

În anexa I punctul 2.7 se înlocuiește cu următorul text:

2.7.   «strapontina (scaun rabatabil)» este un scaun auxiliar pentru uz ocazional care, în mod normal, este ținut pliat în afara căilor de acces.”

Articolul 2

Statele membre pun în aplicare dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de șase luni de la notificarea sa. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 20 iulie 1981.

Pentru Consiliu

Președintele

P. WALKER


(1)  JO C 87, 9.4.1980, p. 7.

(2)  JO C 265, 13.10.1980, p. 77.

(3)  JO C 230, 8.9.1980, p. 6.

(4)  JO L 221, 12.8.1974, p. 1.


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

214


31981L0643


L 231/41

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA COMISIEI

din 29 iulie 1981

de adaptare la progresul tehnic a Directivei 77/649/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la câmpul de vizibilitate al conducătorului auto din interiorul unui autovehicul

(81/643/CEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 80/1267/CEE (2) și, în special, articolul 11 al celei dintâi,

având în vedere Directiva 77/649/CEE a Consiliului din 27 septembrie 1977 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la câmpul de vizibilitate al conducătorului auto din interiorul unui autovehicul (3) și, în special, articolul 5 al acesteia,

întrucât, având în vedere experiența dobândită, s-a constatat că actuala formulare a punctului 5.1.3 din anexa I la Directiva 77/649/CEE referitoare la câmpul de vizibilitate al conducătorilor de vehicule din categoria M1 definită în anexa I la Directiva 70/156/CEE, impune limitări în proiectarea vehiculelor; întrucât aceasta a condus la respingerea omologării vehiculelor având limitări care nu restrâng în nici un fel câmpul de vizibilitate al conducătorului auto;

întrucât măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic a directivelor privind eliminarea barierelor tehnice din calea comerțului în sectorul autovehiculelor,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Punctul 5.1.3 din anexa I la Directiva 77/649/CEE se înlocuiește cu următorul text:

5.1.3.   Cu excepția limitărilor câmpului de vizibilitate cauzate de stâlpii A, montanții de separare a geamurilor de ventilație fixe sau mobile, antenele radio exterioare, oglinzile retrovizoare și ștergătoarele de parbriz, nu trebuie să existe nici o altă limitare a câmpului de vizibilitate al conducătorului auto la 180o direct în față, sub un plan orizontal care trece prin V1 și deasupra a trei planuri care trec prin V2, unul fiind perpendicular pe planul X-Z și înclinat în față cu 4o, sub planul orizontal, iar celelalte două sunt perpendiculare pe planul Y-Z și înclinate cu 4o sub planul orizontal (a se vedea anexa IV, figura 3).

Nu se consideră că determină limitări ale câmpului de vizibilitate:

conductorii «antene radio» încorporați sau imprimați cu o lățime de maximum:

conductori încorporați:

0,5 mm;

conductori imprimați

1,0 mm.

Acești conductori «antene radio» nu trebuie să treacă prin zona A, așa cum este definită în Directiva 78/318/CEE referitoare la dispozitivele de ștergere și spălare a parbrizelor autovehiculelor (4). Totuși, doi conductori «antene radio» pot trece prin zona A atunci când lățimea lor nu depășește 0,3 mm, această valoare crescând până la 0,5 mm atunci când, prin zona A, trece un singur conductor;

conductorii de «dezghețare/dezaburire», care au, în mod normal, formă de «zig-zag» sau o formă sinusoidală, având următoarele dimensiuni:

lățimea maximă vizibilă:

0,030 mm;

distanța minimă dintre conductori (spațierea):

2,0 mm.

Articolul 2

Statele membre pun în aplicare dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 31 decembrie 1982. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 29 iulie 1981.

Pentru Comisie

Karl-Heinz NARJES

Membru al Comisiei


(1)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1.

(2)  JO L 375, 31.12.1980, p. 34.

(3)  JO L 267, 19.10.1977, p. 1.

(4)  JO L 81, 28.3.1978, p. 49.”


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

216


31981L0712


L 257/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


PRIMA DIRECTIVĂ A COMISIEI

din 28 iulie 1981

de stabilire a metodelor comunitare de analiză pentru controlul purității anumitor aditivi care se utilizează în produsele alimentare

(81/712/CEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva Consiliului de apropiere a legislațiilor statelor membre privind coloranții autorizați pentru utilizare în produsele alimentare destinate consumului uman din 23 octombrie 1962 (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 78/144/CEE (2), în special articolul 11 alineatul (2),

având în vedere Directiva 64/54/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la conservanții autorizați pentru utilizare în produsele alimentare destinate consumului uman din 5 noiembrie 1963 (3), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 79/40/CEE (4), în special articolul 8 alineatul (2),

având în vedere Directiva 70/357/CEE a Consiliului privind apropierea legislativă a statelor membre cu privire la antioxidanții autorizați pentru utilizare în produsele alimentare destinate consumului uman din 13 iulie 1970 (5), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 78/143/CEE (6), în special articolul 5 alineatul (2),

întrucât dispozițiile menționate anterior prevăd stabilirea metodelor comunitare de analiză pentru verificarea satisfacerii criteriilor generale și specifice de puritate de către aditivii menționați anterior;

întrucât ar trebui să se adopte o primă serie de metode pentru care au fost finalizate studiile;

întrucât măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru produse alimentare,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Statele membre impun ca analizele necesare pentru verificarea satisfacerii criteriilor generale și specifice de puritate de către anumiți aditivi utilizați în produsele alimentare să se efectueze în conformitate cu metodele prevăzute în anexa II, al căror domeniu de aplicare este prevăzut în anexa I.

Articolul 2

Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 20 februarie 1983. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 28 iulie 1981.

Pentru Comisie

Karl-Heinz NARJES

Membru al Comisiei


(1)  JO 115, 11.11.1962, p. 2645/62.

(2)  JO L 44, 15.2.1978, p. 20.

(3)  JO 12, 27.1.1964, p. 161/64.

(4)  JO L 13, 19.1.1979, p. 50.

(5)  JO L 157, 18.7.1970, p. 31.

(6)  JO L 44, 15.2.1978, p. 18.


ANEXA I

DOMENIUL DE APLICARE A METODELOR COMUNITARE DE ANALIZĂ PENTRU VERIFICAREA SATISFACERII CRITERIILOR DE PURITATE DE CĂTRE ANUMIȚI ADITIVI UTILIZAȚI ÎN PRODUSELE ALIMENTARE

I.   INTRODUCERE

II.   COLORANȚI

II.1.   Determinarea substanțelor extractibile cu dietil eter din coloranții organici sulfonați solubili în apă utilizați în alimente, prin metoda 1 din anexa II.

III.   CONSERVANȚI

III.1.   Determinarea acidului formic, formiaților și a altor impurități oxidabile din acidul acetic (E 260), acetatul de potasiu (E 261), diacetatul de sodiu (E 262) și acetatul de calciu (E 263) prin metoda 2 din anexa II.

III.2.   Determinarea substanțelor nevolatile din acidul propionic (E 280) prin metoda 3 din anexa II.

III.3.   Determinarea pierderii de masă la uscarea nitritului de sodiu (E 250) prin metoda 4 din anexa II.

III.4.   Analiză pentru verificarea concentrației limită a acidului salicilic din etil p-hidroxibenzoat (E 214), sarea de sodiu a etil p-hidroxibenzoatului (E 215), n-propil p-hidroxibenzoat (E 216), sarea de sodiu a n-propil p-hidroxibenzoatului (E 217), metil p-hidroxibenzoat (E 218) și sarea de sodiu a metil p-hidroxibenzoatului (E 219) prin metoda 5 din anexa II.

III.5.   Determinarea acidului acetic liber din diacetatul de sodiu (E 262) prin metoda 6 din anexa II.

III.6.   Determinarea acetatului de sodiu din diacetatul de sodiu (E 262) prin metoda 7 din anexa II.

III.7.   Analiză pentru verificarea concentrației limită a aldehidei din acidul sorbic (E 200) din sorbații de sodiu, potasiu și calciu (E 201, E 202, E 203) și din acidul propionic (E 280) prin metoda 8 din anexa II.

IV.   ANTIOXIDANȚI

IV.1.   Determinarea numărului de grupe peroxidice din lecitine (E 322) prin metoda 9 din anexa II.

IV.2.   Determinarea substanțelor insolubile în toluen din lecitine (E 322), prin metoda 10 din anexa II.

IV.3.   Analiză pentru verificarea concentrației limită a substanțelor reducătoare din lactații de sodiu, potasiu și calciu (E 325, E 326 și E 327) prin metoda 11 din anexa II.

IV.4.   Determinarea acizilor volatili din acidul ortofosforic (E 338) prin metoda 12 din anexa II.

IV.5.   Analiză pentru verificarea concentrației limită a nitraților din acidul ortofosforic (E 338) prin metoda 13 din anexa II.

IV.6.   Determinarea substanțelor insolubile în apă din ortofosfații mono-, di- și trisodici și ortofosfații mono-, di- și tripotasici [E 339(i), E 339(ii), E 339(iii), E 340(i), E 340(ii), E 340(iii)] prin metoda 14 din anexa II.

V.   ASPECTE GENERALE

V.1.   Determinarea pH-ului aditivilor alimentari prin metoda 15 din anexa II.


ANEXA II

METODE DE ANALIZĂ PENTRU CONTROLUL PURITĂȚII ADITIVILOR ALIMENTARI

INTRODUCERE

1.   Prepararea probei de analiză

1.1.   Generalități

Masa probei de laborator pentru analiză trebuie să fie în mod normal de 50 g, cu excepția cazului în care este necesară o cantitate mai mare pentru o determinare specifică.

1.2.   Prepararea probei

Proba se omogenizează înainte de analiză.

1.3.   Păstrare

Proba preparată se păstrează întotdeauna într-un recipient etanș la aer și umiditate și se depozitează astfel încât să se împiedice deteriorarea.

2.   Reactivi

2.1.   Apa

2.1.1.   Dacă se menționează utilizarea apei pentru dizolvare, diluare sau spălare, se prevede apă distilată sau demineralizată, cu o puritate cel puțin echivalentă.

2.1.2.   Dacă se menționează termenii „dizolvare” sau „diluare” fără alte indicații referitoare la reactivi, se prevede o soluție apoasă.

2.2.   Substanțe chimice

Toate substanțele chimice trebuie să fie reactivi puri pentru analiză, cu excepția cazului în care există alte specificații.

3.   Aparatura

3.1.   Lista aparaturii

Lista aparaturii conține numai articolele utilizate în acel scop și articolele specificate în mod special.

3.2.   Balanța analitică

Balanța analitică reprezintă o balanță cu o precizie de 0,1 mg sau mai mare.

4.   Exprimarea rezultatelor

4.1.   Rezultatele

Rezultatele consemnate în buletinul oficial de analiză reprezintă valoarea medie a cel puțin două determinări cu reproductibilitate satisfăcătoare.

4.2.   Calcularea procentelor

Dacă nu se prevede altfel, rezultatele se exprimă în procente raportate la masa probei originale primite la laborator.

4.3.   Numărul cifrelor semnificative

Numărul cifrelor semnificative din rezultatul exprimat este în funcție de precizia metodei.

METODA 1

DETERMINAREA SUBSTANȚELOR EXTRACTIBILE CU ETER ETILIC DIN COLORANȚII ORGANICI SULFONAȚI SOLUBILI ÎN APĂ DESTINAȚI PRODUSELOR ALIMENTARE

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea substanțelor extractibile cu eter etilic din coloranții organici sulfonați solubili în apă, care nu au fost amestecați cu nici un suport.

2.   Definiția

Substanțe extractibile cu eter etilic: conținutul de substanță, care se determină prin metoda specificată.

3.   Principiul metodei

Se extrage colorantul cu eter etilic și se cântărește reziduul extras după evaporarea eterului.

4.   Reactivii

4.1.   Eter etilic, anhidru, fără peroxid (deshidratat cu clorură de calciu proaspăt calcinată)

5.   Aparatura

5.1.   Aparat Soxhlet cu balon.

5.2.   Exsicator, care conține gel de silice proaspăt activat sau un agent deshidratant echivalent, cu un indicator al conținutului de apă.

5.3.   Balanță analitică.

5.4.   Etuvă termostatată la 85 ± 2 °C.

6.   Modul de lucru

Se cântăresc, cu o precizie de 10 mg, aproximativ 10 g din proba de colorant, pe o bucată de hârtie de filtru. Se împăturește hârtia, se introduce într-un cartuș de hârtie care se închide cu puțină vată degresată. Se extrage timp de șase ore cu eter etilic (4.1) într-un aparat de extracție Soxhlet (5.1). Se evaporă eterul la cea mai joasă temperatură posibilă. Balonul Soxhlet cu reziduul respectiv, cântărit în prealabil, se introduce în etuvă (5.4) la 85 ± 2 °C timp de 20 de minute pentru uscare. Balonul se transferă într-un exsicator (5.2), se acoperă cu un capac etanș și se lasă să se răcească. Se cântărește balonul cu reziduul.

Se repetă uscarea și cântărirea până când diferența dintre două cântăriri succesive este mai mică de 0,5 mg. Dacă masa crește, se utilizează în calcul cea mai mică valoare înregistrată.

7.   Exprimarea rezultatelor

7.1.   Formula și metoda de calcul

Conținutul substanțelor extractibile cu eter, exprimat în procente raportate la masa probei, se determină cu formula:

Formula

unde:

m1= masa reziduului după evaporare, în grame;

m0= masa inițială a probei analizate, în grame.

7.2.   Reproductibilitatea

Diferența dintre rezultatele a două determinări efectuate simultan sau într-o succesiune rapidă pentru aceeași probă, de către același analist, în aceleași condiții, nu trebuie să depășească 20 mg la o probă de 100 g.

METODA 2

DETERMINAREA ACIDULUI FORMIC, FORMIAȚILOR ȘI A ALTOR IMPURITĂȚI OXIDABILE DIN ACIDUL ACETIC (E 260), ACETATUL DE POTASIU (E 261), DIACETATUL DE SODIU (E 262) ȘI ACETATUL DE CALCIU (E 263)

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea acidului formic, formaților și a altor impurități oxidabile, care se exprimă sub formă de acid formic, din:

acidul acetic (E 260);

acetatul de potasiu (E 261);

diacetatul de sodiu (E 262);

acetatul de calciu (E 263).

2.   Definiția

Conținut de acid formic, formiați și alte impurități oxidabile: conținutul de acid formic, formiați și alte impurități oxidabile, care se determină prin metoda specificată.

3.   Principiul metodei

Proba, sub formă de soluție, se tratează cu permanganat de potasiu standard în exces, în condiții alcaline, pentru a obține bioxid de mangan. Bioxidul de mangan și permanganatul de potasiu în exces se determină iodometric în condiții acide și concentrația de impurități se calculează și se exprimă sub formă de acid formic.

4.   Reactivii

4.1.   Iodură de potasiu

4.2.   Permanganat de potasiu, 0,02 mol/l

4.3.   Carbonat de sodiu (anhidru)

4.4.   Tiosulfat de sodiu, 0,1 mol/l

4.5.   Soluție de amidon (aproximativ 1 % m/v)

4.6.   Acid sulfuric diluat: se adaugă 90 ml de acid sulfuric (ρ20 = 1,84 g/ml) în apă și se diluează la 1 litru

5.   Aparatura

5.1.   Baie de apă în fierbere.

5.2.   Balanță analitică.

6.   Metoda de lucru

Dacă proba de analizat este acidul liber, se cântărește, cu o precizie de 10 mg, o cantitate de aproximativ 10 g de probă, care se diluează cu 70 ml de apă și se adaugă o soluție ce conține 10 g de carbonat de sodiu anhidru (4.3) în 30 ml de apă. Dacă proba este o sare, se cântărește, cu o precizie de 10 mg, o cantitate de aproximativ 10 g de probă și se dizolvă în 100 ml de apă. Se adaugă 1 g de carbonat de sodiu anhidru (4.3) și se agită până la dizolvare. Se adaugă 20 ml de permanganat de potasiu 0,02 mol/l (4.2) și se încălzește pe baie de apă, la temperatura de fierbere, timp de 15 minute. Se răcește amestecul. Se adaugă 50 ml de acid sulfuric diluat (4.6) și 0,5 g de iodură de potasiu (4.1). Se agită amestecul până când precipitatul de dioxid de mangan se dizolvă din nou. Se titrează cu tiosulfat de sodiu 0,1 mol/l (4.4) până când soluția se colorează în galben pal. Se adaugă câteva picături de soluție de amidon (4.5) și se continuă titrarea până când soluția devine incoloră.

7.   Exprimarea rezultatelor

7.1.   Formula și metoda de calcul

Procentul de acid formic, formiați și alte impurități oxidabile, exprimate ca acid formic, se calculează cu formula:

Formula

unde:

a

=

molaritatea permanganatului de potasiu;

b

=

molaritatea tiosulfatului de sodiu;

m0

=

masa inițială a probei prelevate, în grame;

V

=

volumul tiosulfatului de sodiu 0,1 mol/l utilizat în titrare, în mililitri.

7.2.   Reproductibilitate

Diferența dintre rezultatele a două determinări efectuate simultan sau într-o succesiune rapidă pe aceeași probă, de către același analist, în aceleași condiții, nu trebuie să depășească 5 mg la o probă de 100 g.

8.   Observații

8.1.   Un volum de 11,3 ml de tiosulfat de sodiu 0,1 mol/l este echivalent cu 0,2 % de acid formic într-o probă de 10 g.

8.2.   Dacă nu este prezent nici un formiat, volumul necesar este dE 20 ml, dar dacă există mai mult de 0,27 % (m/m) acid formic, există și un exces insuficient de permanganat de potasiu și se obține un volum minim fix de 8 ml. În acest caz, se repetă determinarea cu o cantitate mai mică de probă.

METODA 3

DETERMINAREA SUBSTANȚELOR NEVOLATILE DIN ACIDUL PROPIONIC (E 280)

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea substanțelor nevolatile din acidul propionic (E 280).

2.   Definiția

Conținutul de substanțe nevolatile din acidul propionic: conținutul de substanțe nevolatile, care se determină prin metoda specificată.

3.   Principiul metodei

Proba se supune evaporării și apoi uscării la 103 ± 2 °C și se cântărește reziduul.

4.   Aparatura

4.1.   Vas de evaporare, din silice sau platină, suficient de mare pentru a conține 100 g de probă.

4.2.   Etuvă electrică, termostatată la 103 ± 2 °C.

4.3.   Balanță analitică.

4.4.   Baie de apă, la temperatura de fierbere.

4.5.   Exsicator care conține gel de silice proaspăt activat sau un agent de deshidratare echivalent, cu un indicator al conținutului de apă.

5.   Modul de lucru

Se cântărește, cu o precizie de 0,1 g, o cantitate de 100 g de probă de acid propionic într-un vas uscat și cântărit în prealabil (4.1). Se evaporă pe baie de apă, la temperatura de fierbere (4.4), sub nișă. Când se evaporă toată cantitatea de acid propionic, se introduce într-o etuvă (4.2) la 103 ± 2 °C timp de o oră. Se introduce într-un exsicator să se răcească și apoi se cântărește. Se repetă operațiile de încălzire, răcire și cântărire până când diferența dintre două cântăriri succesive este mai mică de 0,5 mg. Dacă masa crește, se utilizează în calcul valoarea cea mai mică înregistrată.

6.   Exprimarea rezultatelor

6.1.   Formula și metoda de calcul

Conținutul de substanțe nevolatile, calculat în procente față de masa probei, se obține cu formula:

Formula

unde:

m1= masa reziduului după evaporare, în grame;

m0= masa inițială a probei prelevate, în grame.

6.2.   Reproductibilitatea

Diferența dintre rezultatele a două determinări efectuate simultan sau în succesiune rapidă pe aceeași probă, de către același analist, în aceleași condiții, nu trebuie să depășească 5 mg la 100 g de probă.

METODA 4

DETERMINAREA PIERDERII DE MASĂ LA USCAREA NITRITULUI DE SODIU (E 250)

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea pierderii de masă la uscarea nitritului de sodiu (E 250).

2.   Definiția

Conținutul de umiditate a nitritului de sodiu: pierderea de masă la uscare, care se determină prin metoda specificată.

3.   Principiul metodei

Pierderea de masă la uscare se obține prin încălzire într-o etuvă la 103 ± 2 °C, cântărire și calcularea pierderii de masă.

4.   Aparatura

4.1.   Etuvă electrică, termostatată la 103 ± 2 °C.

4.2.   Fiolă de cântărire cu fund plat, din sticlă, cu diametrul de 60 - 80 mm și o adâncime de cel puțin 25 mm, cu capac rodat.

4.3.   Exsicator care conține gel de silice proaspăt activat sau un agent deshidratant echivalent, cu un indicator al conținutului de apă.

4.4.   Balanță analitică.

5.   Modul de lucru

Se ia capacul de pe fiola de cântărire (4.2) și se încălzesc vasul și capacul în etuvă (4.1) la 103 ± 2 °C timp de o oră. Se înlocuiește capacul, se introduce fiola (4.2) cu capac în exsicator (4.3) și se lasă să se răcească la temperatura camerei. Se cântărește fiola cu capac (4.2) cu o precizie de 10 mg. Se cântărește, cu o precizie de 10 mg, o cantitate de aproximativ 10 g de probă în fiola acoperită. Se scoate capacul și se introduc atât fiola, cât și capacul în etuvă (4.1) timp de o oră la 103 ± 2 °C. Se înlocuiește capacul și se lasă fiola acoperită să se răcească la temperatura camerei în exsicator (4.3). Se cântărește cu o precizie de 10 mg. Se repetă încălzirea, răcirea și cântărirea până când diferența dintre două cântăriri succesive este mai mică de 10 mg. Dacă masa crește, cea mai mică valoare înregistrată se utilizează în calcul.

6.   Exprimarea rezultatelor

6.1.   Formula și metoda de calcul

Pierderea de masă la uscare, calculată în procente în raport cu masa probei, se obține cu formula:

Formula

unde:

m1= masa fiolei, în grame;

m2= masa fiolei cu proba înainte de uscare, în grame;

m3= masa fiolei cu proba după uscare, în grame.

6.2.   Reproductibilitatea

Diferența dintre rezultatele a două determinări efectuate simultan sau în succesiune rapidă pe aceeași probă, de către același analist, în aceleași condiții, nu trebuie să depășească 100 mg la 100 g de probă.

METODA 5

ANALIZĂ PENTRU VERIFICAREA CONCENTRAȚIEI LIMITĂ A ACIDULUI SALICILIC DIN ETIL p-HIDROXIBENZOAT (E 214), SAREA DE SODIU A ETIL p-HIDROXIBENZOATULUI (E 215), n-PROPIL p-HIDROXIBENZOAT (E 216), SAREA DE SODIU A n-PROPIL p-HIDROXIBENZOATULUI (E 217), METIL p-HIDROXIBENZOAT (E 218) ȘI SAREA DE SODIU A METIL p-HIDROXIBENZOATULUI (E 219)

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite detectarea acidul salicilic din etil p-hidroxibenzoat (E 214), n-propil p-hidroxibenzoat (E 216) și metil p-hidroxibenzoat (E 218) și sărurile de sodiu ale acestora (E 215, E 217 și E 219).

2.   Definiția

Detectarea concentrației limită a acidului salicilic: rezultatul verificării concentrației limită, realizate prin metoda specificată.

3.   Principiul metodei

Se produce o colorare violetă în urma reacției dintre sulfatul de fier (III) și amoniu cu soluția unei probe. Intensitatea colorării se compară cu aceea produsă de o soluție etalon.

4.   Reactivii

4.1.   Soluție de sulfat de fier (III) și amoniu, 0,2 % m/v. Se prepară prin dizolvarea a 0,2 g de sulfat de fier (III) și amoniu, hidratat cu 12 molecule de apă, în 50 ml de apă, se adaugă 10 ml de acid azotic 10 % v/v și se diluează cu apă până la 100 ml

4.2.   Etanol, 95 % v/v

4.3.   Soluție de acid salicilic, 0,1g/l

4.4.   Acid sulfuric, 1 mol/l

5.   Aparatura

5.1.   Cilindri Nessler, gradați la 50 ml. Volum total de aproximativ 60 ml.

6.   Modul de lucru

6.1.   Probe de etil, n-propil și metil p-hidroxibenzoat

6.1.1.   Se cântărește, cu o precizie de 1 mg, o cantitate de 0,1 g de probă și se dizolvă în 10 ml de etanol de concentrație de 95 % v/v (4.2). Se transferă soluția într-un cilindru gradat Nessler (5.1) și se diluează cu apă până la 50 ml. Se agită și se adaugă 1 ml de soluție de sulfat de fier (III) și amoniu (4.1) sub agitare. Se lasă să se liniștească timp de un minut.

6.1.2.   Se prepară o soluție etalon în același timp, prin repetarea procedeului de la punctul 6.1.1, dar se înlocuiește cantitatea de 0,1 g de probă cu 1 ml de soluție de acid salicilic (4.3).

6.1.3.   Se compară colorația soluției de probă cu cea a soluției etalon.

6.2.   Probe de săruri de sodiu ale etil, n-propil și metil p-hidroxibenzoatului.

6.2.1.   Se repetă procedeul de la punctul 6.1.1, se acidifiază până la pH 5 prin utilizarea acidului sulfuric 1 mol/l (4.4) înainte de diluarea până la 50 ml.

6.2.2.   Se repetă procedura de la punctul 6.1.2.

6.2.3.   Se repetă procedura de la punctul 6.1.3.

7.   Exprimarea rezultatelor

7.1.   Interpretarea verificării concentrației limită

Dacă colorația roșu-violet, care apare în eprubeta cu soluția de probă, este mai intensă decât aceea care apare în soluția etalon, rezultatul verificării este pozitiv și conținutul de acid salicilic din probă este mai mare de 0,1 %.

7.2.   Sensibilitatea

Limita de detecție a analizei este de 30 mg de acid salicilic pentru 100 g de probă.

7.3.   Observații

Rezultatele a două analize de verificare a concentrației limită efectuate simultan sau în succesiune rapidă, de către același analist, în aceleași condiții, trebuie să fie identice.

METODA 6

DETERMINAREA ACIDULUI ACETIC LIBER DIN DIACETATUL DE SODIU (E 262)

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea acidului acetic din diacetatul de sodiu (E 262).

2.   Definiția

Conținutul de acid acetic: conținutul de acid acetic, care se determină prin metoda specificată.

3.   Principiul metodei

Titrarea directă a acidului acetic din probă cu soluție standard de hidroxid de sodiu și indicator fenolftaleină.

4.   Reactivii

4.1.   Soluție de fenolftaleină 1 % (m/v) în etanol

4.2.   Hidroxid de sodiu, 1 mol/l

5.   Aparatura

5.1.   Balanță analitică.

6.   Modul de lucru

Se cântărește, cu o precizie de 1 mg, o cantitate de 3 g de probă și se dizolvă în aproximativ 50 de ml de apă. Se adaugă două sau trei picături de soluție de indicator fenolftaleină (4.1) și se titrează cu hidroxid de sodiu 1 mol/l (4.2) până când o colorație roșie persistă timp de cinci secunde.

7.   Exprimarea rezultatelor

7.1.   Formula și metoda de calcul

Conținutul de acid acetic, în procente în raport cu masa probei, se calculează cu formula:

Formula

unde:

V

=

volumul soluției de hidroxid de sodiu (4.2) necesar, în mililitri;

c

=

concentrația soluției de hidroxid de sodiu, în mol/l;

m0

=

masa inițială a probei prelevate, în grame.

7.2.   Reproductibilitatea

Diferența dintre rezultatele a două determinări efectuate simultan sau în succesiune rapidă pe aceeași probă, de către același analist, în aceleași condiții, nu trebuie să depășească 500 mg pentru 100 g de probă.

8.   Observație

Un volum de 20 ml se obține prin titrarea a 3 g de probă, ce conține 40 % acid acetic, cu hidroxid de sodiu 1 mol/l.

METODA 7

DETERMINAREA ACETATULUI DE SODIU DIN DIACETATUL DE SODIU (E 262)

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea acetatului de sodiu și a apei, care se exprimă prin acetatul de sodiu din diacetatul de sodiu (E 262).

2.   Definiția

Conținut de acetat de sodiu: conținutul de acetat de sodiu și apă, exprimat prin acetatul de sodiu care se determină prin metoda specificată.

3.   Principiul metodei

Proba se dizolvă în acid acetic glacial, înainte de titrarea cu acid percloric etalon, utilizând violetul cristal ca indicator.

4.   Reactivii

4.1.   Acid acetic glacial ρ20 °C = 1,049 g/ml (pentru titrări neapoase)

4.2.   Violet cristal, soluție de indicator nr. 42555 CI, 0,2 % (m/v) în acid acetic glacial

4.3.   Ftalat acid de potasiu, C8H5KO4

4.4.   Anhidridă acetică (CH3CO)2O

4.5.   Acid percloric, 0,1mol/l în acid acetic glacial. Acesta trebuie să se prepare și să se etaloneze după cum urmează:

Se cântăresc P g de acid percloric într-un flacon volumetric de 1 000 ml cu dop rodat. Cantitatea P se calculează după formula:

Formula

în care m este concentrația (procente m/m) acidului percloric, determinată prin titrare alcalimetrică (cea mai indicată concentrație de acid este de 70 - 72 % m/m). Se adaugă aproximativ 100 ml de acid acetic glacial și apoi o cantitate, Q g, de anhidridă acetică în porțiuni mici succesive, sub agitare și răcire continuă a amestecului. Cantitatea Q se poate calcula după formula:

Formula

unde P este cantitatea cântărită de acid percloric și a este concentrația (procente m/m) anhidridei acetice. Se pune dopul la balon și se lasă timp de 24 de ore la întuneric; se adaugă apoi o cantitate suficientă de acid acetic glacial pentru a obține 1 000 ml de soluție. Soluția astfel preparată este practic anhidră. Se etalonează soluția în raport cu ftalatul acid de potasiu, conform procedeului descris în continuare:

Se cântărește, cu o precizie de 0,1 mg, o cantitate de 0,2 g de ftalat acid de potasiu, uscat în prealabil la 110 °C timp de două ore și se dizolvă în 25 ml de acid acetic glacial într-un flacon de titrare, încălzind ușor. Se răcește, se adaugă două picături de soluție de violet cristal 0,2 % (m/m) (4.2) în acid acetic glacial și se titrează cu soluția de acid percloric până când culoarea indicatorului virează în verde deschis. Se face o titrare martor prin utilizarea aceluiași volum de solvent și se scade valoarea martorului din valoarea obținută la determinarea reală. Fiecare 20,42 mg de ftalat acid de potasiu este echivalentul a 1 ml de acid percloric 0,1 mol/l.

5.   Aparatura

5.1.   Balanță analitică.

6.   Modul de lucru

Se cântărește, cu o precizie de 0,5 mg, o cantitate de 0,2 g de probă și se dizolvă în 50 ml de acid acetic glacial (4.1). Se adaugă câteva picături de soluție indicator violet cristal (4.2) și se titrează până la punctul de obținere a culorii verde-pal, prin utilizarea acidului percloric 0,1mol/l etalon (4.5).

7.   Exprimarea rezultatelor

7.1.   Formula și metoda de calcul

Conținutul de acetat de sodiu, conform definiției de la punctul 2, exprimat în procente în raport cu greutatea probei, se obține cu următoarea formulă:

Formula

unde:

V

=

volumul acidului percloric etalon (4.5) utilizat, în mililitri;

c

=

molaritatea soluției de acid percloric (4.5);

m0

=

masa inițială a probei prelevate, în grame.

7.2.   Reproductibilitatea

Diferența dintre rezultatele a două determinări efectuate simultan sau în succesiune imediată pe aceeași probă, de către același analist, în aceleași condiții, nu trebuie să depășească 1,5 mg pentru 100 g de probă.

8.   Observații

Reactivii utilizați în această metodă sunt toxici și explozivi și necesită o manipulare atentă.

METODA 8

ANALIZĂ PENTRU VERIFICAREA CONCENTRAȚIEI LIMITĂ A ALDEHIDELOR DIN ACIDUL SORBIC (E 200) DIN SORBAȚII DE SODIU, POTASIU ȘI CALCIU (E 201, E 202, E 203) ȘI DIN ACIDUL PROPIONIC (E 280)

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite detectarea aldehidelor, care se exprimă în formaldehidă, din:

acidul sorbic (E 200);

sorbații de sodiu, potasiu și calciu (E 201, E 202 și E 203);

acidul propionic (E 280).

2.   Definiția

Detectarea concentrației limită a aldehidelor: rezultatul verificării concentrației limită, efectuate prin metoda specifică.

3.   Principiul metodei

Aldehidele din soluția de analizat și formaldehida dintr-o soluție etalon reacționează cu reactivul Schiff pentru a produce complecși de culoare roșie și se compară intensitățile acestei culori din cele două soluții.

4.   Reactivii

4.1.   Soluție etalon de formaldehidă (0,01 mg/ml): se prepară prin diluarea unei soluții concentrate de formaldehidă (400 mg/ml)

4.2.   Reactiv Schiff

5.   Modul de lucru

5.1.   Se cântărește, cu o precizie de 1 mg, o cantitate de 1 g de mostră, se adaugă la 100 ml de apă și se agită. Se filtrează soluția, dacă este necesar, și se tratează 1 ml de filtrat sau soluție de probă cu 1 ml de reactiv Schiff (4.2). În același timp, se tratează 1 ml de soluție etalon de formaldehidă (4.1) cu 1 ml de reactiv Schiff (4.2).

5.2.   Se compară culoarea soluției probei cu cea a soluției etalon.

6.   Exprimarea rezultatelor

6.1.   Interpretarea testului

Dacă culoarea roșie care apare în eprubeta ce conține soluția probei este mai intensă decât cea care apare în eprubeta cu soluție etalon, rezultatul verificării este pozitiv și proba conține mai mult de 0,1 % aldehide, exprimate în formaldehidă.

6.2.   Sensibilitate

Limita de detectare a acestei verificări este de 30 mg de formaldehidă la 100 g de probă.

6.3.   Observații

Rezultatele a două verificări ale concentrațiilor limită efectuate simultan sau în succesiune rapidă, de către același analist, în aceleași condiții, trebuie să fie identice.

METODA 9

DETERMINAREA INDICELUI DE PEROXID AL LECITINELOR (E 322)

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea indicelui de peroxid al lecitinelor (E 322).

2.   Definiția

Indicele de peroxid al lecitinelor: rezultatul obținut prin aplicarea metodei specificate.

3.   Principiul metodei

Oxidarea iodurii de potasiu de către peroxizii din lecitină și titrarea iodului eliberat cu o soluție etalon de tiosulfat de sodiu.

4.   Reactivii

4.1.   Acid acetic glacial

4.2.   Cloroform

4.3.   Iodură de potasiu

4.4.   Tiosulfat de sodiu, 0,1 mol/l sau 0,01 mol/l

4.5.   Soluție de amidon (aproximativ 1 % m/v)

5.   Aparatura

5.1.   Balanță analitică.

Aparatura prezentată în figură, care constă din:

5.2.1.   balon cu fundul rotund, 100 ml;

5.2.2.   refrigerent;

5.2.3.   tub de sticlă, cu lungimea de 250 mm și diametrul interior de 22 mm, prevăzut cu racorduri rodate;

5.2.4.   micro pahar de laborator (diametrul exterior de 20 mm și înălțimea de 35 - 50 mm).

6.   Modul de lucru

6.1.   Se toarnă 10 ml de acid acetic glacial (4.1) și 10 ml de cloroform (4.2) în balonul de 100 ml (5.2.1). Se montează tubul de sticlă (5.2.3) și refrigerentul (5.2.2) și se fierbe ușor amestecul timp de două minute pentru a se elimina tot aerul dizolvat. Se dizolvă 1 g de iodură de potasiu (4.3) în 1,3 ml de apă și se adaugă această soluție la amestecul din balon (5.2.1), având grijă să nu se întrerupă fierberea.

Dacă apare o culoare galbenă în această fază, determinarea trebuie respinsă și se repetă prin utilizarea unor reactivi proaspeți.

6.2.   Se cântărește, cu o precizie de 1 mg, aproximativ 1 g de probă și, după două minute de fiert, se adaugă proba cântărită la conținutul din balon (5.2.1), având grijă din nou să nu se întrerupă fierberea. În acest scop, se recomandă ca proba să fie introdusă într-un micro pahar (5.2.4) care poate fi coborât prin tubul de sticlă (5.2.3) cu o baghetă de sticlă, al cărei capăt a fost adaptat ca în figură. Refrigerentul (5.2.2) poate fi înlăturat un timp scurt. Se continuă fierberea trei – patru minute. Se oprește încălzirea și se demontează imediat refrigerentul (5.2.2). Se adaugă repede 50 ml de apă prin tubul de sticlă (5.2.3). Se înlătură tubul de sticlă (5.2.3) și se răcește balonul (5.2.1) la temperatura camerei sub un jet de apă. Se titrează cu tiosulfat de sodiu (0,1 mol/l sau 0,01 mol/l) (4.4) până când stratul apos devine gălbui. Se adaugă 1 ml de soluție de amidon (4.5) și se continuă titrarea până când se obține culoarea albastră. În timpul titrării, se agită balonul (5.2.1) pentru a asigura extragerea completă a iodului din stratul neapos.

6.3.   Se obține o valoare a titrării martor prin repetarea procedurilor complete 6.1 și 6.2, dar fără să se adauge proba.

7.   Exprimarea rezultatelor

7.1.   Formula și metoda de calcul

Indicele de peroxid al probei, în miliechivalenți pe kilogram, se obține cu formula:

Formula

unde:

V1

=

volumul soluției de tiosulfat necesar pentru titrarea probei (6.2), în mililitri;

V2

=

volumul soluției de tiosulfat necesar pentru titrarea oarbă (6.3), în mililitri;

a

=

concentrația soluției de tiosulfat de sodiu, în mol/l;

m0

=

masa inițială a probei prelevate, în grame.

7.2.   Reproductibilitatea

Diferența dintre rezultatele a două determinări efectuate simultan sau în succesiune rapidă pe aceeași probă, de către același analist, în aceleași condiții, nu trebuie să depășească 0,5 (din valoarea indicelui de peroxid în miliechivalenți la 1 kg de probă).

8.   Observații

8.1.   Alegerea concentrației tiosulfatului de sodiu utilizat depinde de valoarea anticipată a titrării. Dacă sunt necesari mai puțin de 0,5 ml de tiosulfat de sodiu 0,1 mol/l, se repetă determinarea cu tiosulfat de sodiu 0,01 mol/l.

8.2.   Se recomandă ca determinarea să nu se realizeze la lumină puternică.

Image

METODA 10

DETERMINAREA SUBSTANȚELOR INSOLUBILE ÎN TOLUEN DIN LECITINE (E 322)

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea substanțelor insolubile în toluen din lecitine (E 322).

2.   Definiția

Conținut de substanțe insolubile în toluen: conținutul de substanțe insolubile în toluen, care se determină prin metoda specificată.

3.   Principiul metodei

Proba se dizolvă în toluen, se filtrează și reziduul se usucă și se cântărește.

4.   Reactivii

4.1.   Toluen

5.   Aparatura

5.1.   Creuzet din sticlă sinterizată, cu o capacitate de 30 ml, cu porozitate G 3 sau echivalentă.

5.2.   Etuvă electrică pentru uscare, termostatată la 103 ± 2 °C.

5.3.   Baie de apă, reglată la o temperatură de maximum 60 °C.

5.4.   Exsicator care conține gel de silice proaspăt activat sau un agent deshidratant echivalent, cu un indicator al conținutului de apă.

5.5.   Vas conic de 500 ml.

5.6.   Pompă de vid.

5.7.   Balanță analitică.

6.   Modul de lucru

6.1.   Se usucă un creuzet de 30 ml din sticlă sinterizată (5.1) în etuvă la 103 ± 2 °C (5.2). Se transferă creuzetul în exsicator (5.4), se lasă să se răcească și apoi se cântărește.

6.2.   Se amestecă mostra de lecitine, dacă este necesar, după încălzirea în baia de apă (5.3). Se cântărește, cu o precizie de 1 mg, o cantitate de aproximativ 10 g de mostră într-un vas conic (5.5). Se adaugă 100 ml de toluen (4.1) și se agită amestecul până la dizolvarea întregii cantități de lecitină. Se filtrează soluția prin creuzetul din sticlă sinterizată (5.1). Se spală vasul conic (5.5) cu 25 ml de toluen (4.1) și spălările se trec prin creuzet (5.1). Se repetă această operație cu alți 25 ml de toluen (4.1). Se elimină excesul de toluen din creuzet (5.1) cu ajutorul pompei de vid.

6.3.   Se usucă creuzetul (5.1.) în etuvă (5.2) la 103 ± 2 °C timp de două ore. Se introduce în exsicator (5.4) și se lasă să se răcească. Când se răcește, se cântărește creuzetul cu reziduul.

6.4.   Se repetă operația de la punctul 6.3 până când diferența dintre două cântăriri succesive este mai mică de 0,5 mg.

Dacă se observă o creștere a masei, la calcul se folosește cea mai mică valoare înregistrată.

7.   Exprimarea rezultatelor

7.1.   Formula și metoda de calcul

Conținutul de substanțe insolubile în toluen se calculează cu formula:

Formula

unde:

m2= masa creuzetului gol (6.1), în grame;

m1= masa creuzetului cu reziduuri (6.4), în grame;

m0= masa inițială a probei prelevate, în grame.

7.2.   Reproductibilitatea

Diferența dintre rezultatele a două determinări efectuate simultan sau în succesiune rapidă pe aceeași probă, de către același analist, în aceleași condiții, nu trebuie să depășească 30 mg la 100 g de probă.

METODA 11

ANALIZĂ PENTRU VERIFICAREA CONCENTRAȚIEI LIMITĂ A SUBSTANȚELOR REDUCĂTOARE DIN LACTAȚII DE SODIU, POTASIU ȘI CALCIU (E 325, E 326 ȘI E 327)

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Analiza de verificare permite determinarea calitativă a substanțelor reducătoare din:

lactatul de sodiu (E 325);

lactatul de potasiu (E 326);

lactatul de calciu (E 327).

2.   Definiția

Analiza de verificare a concentrației limită a substanțelor reducătoare: rezultatul analizei de verificare, care se obține prin metoda specificată.

3.   Principiul metodei

Se reduce soluția Fehling cu substanțele care pot prezenta acțiune reducătoare. Aceste substanțe sunt de obicei zaharuri reducătoare.

4.   Reactivii

4.1.   Soluție Fehling A: 6,93 g de sulfat de cupru, hidratat cu cinci molecule de apă, se dizolvă în apă și se aduce la 100 ml cu apă

4.2.   Soluție Fehling B: 34,6 g de tartrat de sodiu și potasiu și 10 g de hidroxid de sodiu se dizolvă în apă și se aduce la 100 ml cu apă

5.   Modul de lucru

Se cântărește, cu o precizie de 1 mg, aproximativ 1 g de probă și se dizolvă în 10 ml de apă caldă. Se adaugă 2 ml de soluție Fehling A (4.1) și 2 ml de soluție Fehling B (4.2) și se fierbe amestecul timp de un minut; se observă modificarea culorii. Precipitarea sulfatului de calciu, care apare uneori, nu interferează.

6.   Exprimarea rezultatelor

6.1.   Interpretarea analizei de verificare

Dacă se observă o modificare a culorii după fierbere (5), rezultatul verificării este pozitiv și indică prezența substanțelor reducătoare.

6.2.   Sensibilitatea

Limita de detectare a substanțelor reducătoare reactive este de 100 mg de glucoză la 100 g de probă.

6.3.   Observații

6.3.1.   Rezultatele a două verificări pentru concentrațiile limită efectuate simultan sau în succesiune rapidă, de către același analist, în aceleași condiții, trebuie să fie identice.

6.3.2.   Toate soluțiile Fehling reacționează, dacă proba conține 2 % glucoză.

METODA 12

DETERMINAREA ACIZILOR VOLATILI DIN ACIZII ORTOFOSFORICI (E 338)

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea acizilor volatili, exprimați în acid acetic, din acidul ortofosforic (E 338).

2.   Definiția

Conținut de acid volatil: conținutul de acizi volatili, exprimat în acid acetic, care se determină prin metoda specificată.

3.   Principiul metodei

Se adaugă apă în probă și soluția se supune distilării. Distilatul se titrează în raport cu o soluție etalon de hidroxid de sodiu și se calculează aciditatea, care se exprimă în acid acetic.

4.   Reactivii

4.1.   Soluție de fenolftaleină, 1 % (m/v) în etanol

4.2.   Hidroxid de sodiu, 0,01 mol/l

5.   Aparatura

5.1.   Aparat de distilare cu colector de picături.

6.   Modul de lucru

Se cântărește, cu o precizie de 50 mg, o cantitate de aproximativ 60 g de probă și se introduce proba cântărită împreună cu 75 ml de apă fiartă și răcită în balonul de distilare prevăzut cu colector de picături (5.1). Se amestecă și apoi se distilează aproximativ 50 ml.

Se titrează distilatul cu hidroxid de sodiu 0,01 mol/l (4.2) etalon și se utilizează fenolftaleina (4.1) ca indicator. Se continuă titrarea până când prima colorare în roșu a soluției persistă timp de 10 secunde.

7.   Exprimarea rezultatelor

7.1.   Formula și metoda de calcul

Conținutul de acizi volatili, exprimat în miligrame pe kilogram de acid acetic, se obține cu formula:

Formula

unde:

V

=

volumul soluției de hidroxid de sodiu 0,01 mol/l care se utilizează pentru neutralizare, în mililitri;

m0

=

masa probei de acid ortofosforic, în grame.

7.2.   Reproductibilitatea

Diferența dintre rezultatele a două determinări efectuate simultan sau în succesiune rapidă pe aceeași probă, de către același analist, în aceleași condiții, nu trebuie să depășească 1 mg pentru 100 g de probă.

METODA 13

ANALIZĂ PENTRU VERIFICAREA CONCENTRAȚIEI LIMITĂ A NITRAȚILOR DIN ACIDUL ORTOFOSFORIC (E 338)

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Prezenta metodă permite detectarea concentrației limită a nitraților din acidul ortofosforic (E 338).

2.   Definiția

Detectarea concentrației limită a nitratului, exprimată în nitrat de sodiu: rezultatul analizei pentru verificarea concentrației limită, obținut prin metoda specificată.

3.   Principiul metodei

Proba se adaugă într-o soluție de carmin indigo în mediu de acid sulfuric concentrat. Agenții oxidanți, care includ nitrații, generează o colorație albastră.

4.   Reactivii

4.1.   Soluție de carmin indigo, 0,18 % (m/v); se dizolvă 0,18 g de disulfonat de sodiu și indigotin în apă și se aduce la 100 ml cu apă

4.2.   Soluție de clorură de sodiu, 0,05 % (m/v)

4.3.   Acid sulfuric concentrat (ρ20 = 1,84 g/ml)

5.   Modul de lucru

Se măsoară 2 ml de probă și se diluează la 10 ml cu soluție de clorură de sodiu (4.2). Se adaugă 0,1 ml de soluție de carmin indigo (4.1) și apoi se adaugă încet 10 ml de acid sulfuric concentrat (4.3), răcind în timpul adăugării. Se observă persistența colorației albastre a soluției timp de cinci minute.

6.   Exprimarea rezultatelor

6.1.   Interpretarea analizei de verificare

Dacă, timp de cinci minute, persistă colorația albastră, rezultatul verificării este pozitiv și conținutul de agenți oxidanți, exprimat în nitrat de sodiu, este mai mare de 5 mg/kg.

6.2.   Observații

6.2.1.   Se efectuează o verificare martor.

6.2.2.   Rezultatele a două verificări ale concentrației limită efectuate simultan sau în succesiune rapidă, de către același analist, în aceleași condiții, trebuie să fie identice.

6.2.3.   Se recomandă să nu se folosească soluția de carmin indigo, dacă au trecut mai mult de 60 de zile de la prepararea acesteia.

6.2.4.   Dacă se obține un rezultat pozitiv, proba poate să conțină nitrați și alți agenți oxidanți și analiza de verificare trebuie să se repete prin metoda ISO 3709 (1976) „Acidul fosforic pentru uz industrial (inclusiv pentru produse alimentare) – determinarea oxizilor cu conținut de azot – metoda spectrofotometrică cu 3,4-xilenol”.

METODA 14

DETERMINAREA SUBSTANȚELOR INSOLUBILE ÎN APĂ DIN ORTOFOSFAȚII MONO-, DI- ȘI TRISODICI ȘI ORTOFOSFAȚII MONO-, DI- ȘI TRIPOTASICI [E 339(i), E 339(ii), E 339(iii), E 340(i), E 340(ii) Și E 340(iii)]

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Prezenta metodă permite determinarea substanțelor insolubile în apă din:

ortofosfatul monosodic [E 339(i)];

ortofosfatul disodic [E 339(ii)];

ortofosfatul trisodic [E 339(iii)];

ortofosfatul monopotasic [E 340(i)];

ortofosfatul dipotasic [E 340(ii)];

ortofosfatul tripotasic [E 340(iii)].

2.   Definiția

Substanță insolubilă în apă: conținutul de substanță insolubilă în apă, care se determină prin metoda specificată.

3.   Principiul metodei

Proba se dizolvă în apă și soluția se filtrează printr-un creuzet din porțelan adecvat. După spălare și uscare, reziduul se cântărește și se calculează ca substanță insolubilă în apă.

4.   Aparatura

4.1.   Creuzet din porțelan sinterizat, porozitatea G 3 sau echivalentă.

4.2.   Exsicator, care conține gel de silice proaspăt activat sau un agent deshidratant echivalent, cu indicator al conținutului de apă.

4.3.   Etuvă termostatată la 103 ± 2 °C.

4.4.   Pahar din polipropilenă, de 400 ml.

4.5.   Baie de apă, la temperatura de fierbere.

5.   Modul de lucru

Se cântăresc, cu o precizie de 10 mg, aproximativ 10 g de probă de fosfat și se dizolvă în 100 ml de apă fierbinte, prin aducere la temperatura de fierbere într-un pahar din polipropilenă (4.4) și menținere pe baie de apă la fierbere (4.5) timp de 15 minute. Se filtrează soluția printr-un creuzet curățat, uscat și cântărit în prealabil (4.1). Se spală reziduul insolubil cu apă fierbinte. Se introduce creuzetul cu reziduul în etuvă (4.3) și se usucă la 103 ± 2 °C timp de două ore.

Se introduce creuzetul în exsicator și se lasă să se răcească, după care se cântărește creuzetul.

Se repetă uscarea, răcirea și cântărirea până când diferența de greutate a două cântăriri succesive este mai mică de 0,5 mg. Dacă se observă o creștere a masei, se ia în calcul valoarea cea mai mică înregistrată.

6.   Exprimarea rezultatelor

6.1.   Formula și metoda de calcul

Conținutul de substanță insolubilă în apă din probă se obține cu formula:

Formula

unde:

m1= masa reziduului după uscare, în grame;

m0= masa probei prelevate, în grame.

6.2.   Reproductibilitatea

Diferența dintre rezultatele a două determinări efectuate simultan sau în succesiune rapidă pe aceeași probă, de către același analist, în aceleași condiții, nu trebuie să depășească 10 mg pentru 100 g de probă.

METODA 15

DETERMINAREA pH-ULUI ADITIVILOR ALIMENTARI

1.   Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda prezintă instrucțiunile generale privind modul de determinare a pH-ului aditivilor alimentari.

2.   Definiția

pH-ul unui aditiv alimentar: valoarea pH-ului, care se determină prin metoda specificată.

3.   Principiul metodei

Se determină valoarea pH-ului unei soluții apoase din mostra dizolvată sau sub formă de suspensie, în mod convențional cu ajutorul unui electrod de sticlă, electrod etalon și aparat de măsurare a pH-ului.

4.   Reactivii

Se calibrează instrumentul cu următoarele soluții tampon:

4.1.1.   Soluție tampon cu pH 6,88 la 20 °C, compusă dintr-un volum egal de ortofosfat monobazic de potasiu (KH2PO4) 0,05 mol/l și ortofosfat acid de sodiu, hidratat cu două molecule de apă (Na2HPO4 · 2H2O), 0,05 mol/l

4.1.2.   Soluție tampon cu pH 4 la 20 °C, compusă din ftalat acid de potasiu (C8H5KO4) 0,05 mol/l

4.1.3.   Soluție tampon cu pH 9,22 la 20 °C, compusă din borat de sodiu (Na2B4O7·10H2O) 0,05 mol/l

4.2.   Soluție de clorură de potasiu saturată sau 3 mol/l sau altă soluție potrivită, indicată de producătorul electrodului, pentru acoperirea electrodului etalon

4.3.   Apă distilată, fără dioxid de carbon, cu pH între 5 și 6

5.   Aparatura

5.1.   Aparat de măsurare a pH-ului, cu o precizie de 0,01 unități de pH.

5.2.   Electrozi, fie un electrod de sticlă combinată sau sticlă simplă și electrozi etalon, împreună cu clemele adecvate pentru prinderea electrozilor.

5.3.   Agitator magnetic, cu element de încălzire.

5.4.   Termometru, calibrat în limitele 0-100 °C.

6.   Modul de lucru

6.1.   Etalonarea aparatului de măsurare a pH-ului

Electrozii de sticlă trebuie să se monteze conform instrucțiunilor producătorului. Trebuie să se verifice periodic citirile pH-ului la electrozi prin comparare cu soluțiile tampon cu pH cunoscut.

Se recomandă ca electrozii să se spele cu apă și să se șteargă ușor cu o cârpă moale sau să se clătească cu apă și apoi de două ori cu următoarea soluție de probă/etalon, înainte de a fi introduși în următoarea soluție de probă/etalon care urmează să se utilizeze.

Dacă proba ce urmează să fie analizată are un pH acid, se recomandă ca soluțiile tampon utilizate pentru verificarea citirii pH-ului să aibă pH 4 (4.1.2) și pH 6,88 (4.1.1). Dacă proba care urmează să fie analizată are un pH alcalin, se recomandă ca soluțiile tampon care urmează să fie utilizate pentru a verifica citirea pH-ului să aibă pH 9,22 (4.1.3) și pH 6,88 (4.1.1).

6.2.   Măsurarea soluției de probă

Concentrația probei care urmează să se utilizeze sau metoda de preparare a probei, care urmează să fie adoptată, sunt cele prevăzute în directiva comunitară privind aditivii alimentari.

Se prepară soluția de probă conform instrucțiunilor, prin utilizarea apei distilate (4.3) și se aduce la 20 °C sub agitare. Se oprește agitarea, se introduc electrozii de sticlă în soluție și după două minute se citește valoarea pH-ului la aparatul de măsură a pH-ului (5.1).

7.   Exprimarea rezultatelor

7.1.   Reproductibilitatea

Diferența dintre rezultatele a două determinări efectuate simultan sau în succesiune rapidă pe aceeași probă, de către același analist, în aceleași condiții, nu trebuie să depășească 0,05 unități de pH.

8.   Observație

Prezenta metodă este aplicabilă numai în acele condiții în care, conform dispozițiilor directivelor comunitare privind aditivii alimentari, aditivul alimentar este dizolvat sau sub formă de suspensie în apă.


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

243


31982L0147


L 063/26

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA COMISIEI

din 11 februarie 1982

de adaptare la progresul tehnic a anexei II la Directiva 76/768/CEE a Consiliului privind apropierea legislației statelor membre cu privire la produsele cosmetice

(82/147/CEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 76/768/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind apropierea legislației statelor membre cu privire la produsele cosmetice (1), modificată ultima dată de Directiva 76/661/CEE a Comisiei (2), în special articolul 8 alineatul (2),

întrucât, conform rezultatelor celor mai recente cercetări științifice și tehnice, folosirea acetil-etil tetrametiltetralinei ar trebui interzisă, ținând seama de efectele sale neurotoxice dăunătoare sănătății;

întrucât măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt în conformitate cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic a directivelor privind înlăturarea barierelor tehnice din calea comerțului din sectorul produselor cosmetice,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

La anexa II la Directiva 76/768/CEE a Consiliului se adaugă următorul număr:

„362

3′-etil-5′,6′,7,8′-tetrahidro-5′,6′,8′,8′-tetrametil-2′-acetonaftonă;

Sin.: 1,1,4,4-tetrametil-6-etil-7-acetil-1,2,3,4 tetrahidronaftalenă (acetil etil tetrametil tetralină, AETT)”.

Articolul 2

Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive, până la 31 decembrie 1982, și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 11 februarie 1982.

Pentru Comisie

Karl-Heinz NARJES

Membru al Comisiei


(1)  JO L 262, 27.9.1976, p. 169.

(2)  JO L 192, 31.7.1979, p. 35.


13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

244


31982L0318


L 139/9

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA COMISIEI

din 2 aprilie 1982

de adaptare la progresul tehnic a Directivei 76/115/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la ancorajele centurilor de siguranță la autovehicule

(82/318/CEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 80/1267/CEE (2) și, în special, articolul 11 al celei dintâi,

având în vedere Directiva 76/115/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1975 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la ancorajele centurilor de siguranță la autovehicule (3), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 81/575/CEE (4) și, în special, articolul 6 al acesteia,

întrucât, în interesul siguranței rutiere, Consiliul, prin Directiva 81/575/CEE, a extins la toate categoriile de autovehicule domeniul de aplicare al Directivei 76/115/CEE, limitat până atunci la categoria M1 definită în anexa I la Directiva 70/156/CEE; întrucât această extindere a domeniului de aplicare a devenit posibilă datorită progresului tehnic înregistrat între timp; întrucât punerea în aplicare a acestei măsuri presupune, totuși, adaptarea cerințelor și încercărilor prevăzute de această directivă la domeniul de aplicare extins; întrucât, în afară de aceasta, experiența acumulată de la aplicarea directivei a arătat că era necesară o mai bună adaptare a anumitor dispoziții la condițiile de încercare efective;

întrucât dispozițiile prezentei directive sunt conforme cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic a directivelor privind eliminarea barierelor tehnice din calea comerțului în sectorul autovehiculelor,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Anexele I, II și III la Directiva 76/115/CEE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

(1)   Începând cu 1 octombrie 1982, în ceea ce privește autovehiculele din categoria M1, din motive legate de ancorajele centurilor de siguranță, statele membre:

nu pot să refuze, pentru un tip de autovehicul, acordarea omologării CEE de tip sau eliberarea certificatului prevăzut la articolul 10 alineatul (1) ultima liniuță din Directiva 70/156/CEE ori acordarea omologării naționale;

nu pot să interzică introducerea în circulație pentru prima dată a vehiculelor

în cazul în care ancorajele centurilor de siguranță ale acestui tip de vehicul sau ale acestor vehicule sunt conforme specificațiilor prevăzute de Directiva 76/115/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.

(2)   Începând cu 1 octombrie 1983, pentru vehiculele din categoria M1, statele membre:

nu mai pot elibera certificatul prevăzut la articolul 10 alineatul (1) ultima liniuță din Directiva 70/156/CEE pentru un tip de autovehicul ale cărui ancoraje ale centurilor de siguranță nu sunt conforme specificațiilor prevăzute de Directiva 76/115/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă;

pot refuza acordarea omologării naționale tipurilor de autovehicule ale căror ancoraje ale centurilor de siguranță nu sunt conforme specificațiilor prevăzute de Directiva 76/115/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.

În cazul anumitor mașini decapotabile sau mașini cu plafon detașabil, omologate în conformitate cu dispozițiile punctului 4.3.2 din anexa I la Directiva 76/115/CEE în versiunea inițială, data menționată mai sus se înlocuiește cu data de 1 octombrie 1986.

(3)   Începând cu 1 octombrie 1984, statele membre pot interzice introducerea în circulație pentru prima dată a vehiculelor din categoria M1 ale căror ancoraje ale centurilor de siguranță nu sunt conforme specificațiilor prevăzute de Directiva 76/115/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.

Cu toate acestea, această dispoziție nu se aplică anumitor mașini decapotabile sau mașini cu plafon detașabil, omologate în conformitate cu punctul 4.3.2 din anexa I la Directiva 76/115/CEE în versiunea inițială.

Articolul 3

(1)   Începând cu 1 octombrie 1982, în ceea ce privește autovehiculele din categoria M1, din motive legate de ancorajele centurilor de siguranță, statele membre:

nu pot să refuze, pentru un tip de autovehicul, acordarea omologării CEE de tip sau eliberarea certificatului prevăzut la articolul 10 alineatul (1) ultima liniuță din Directiva 70/156/CEE ori acordarea omologării naționale;

nu pot să interzică introducerea în circulație pentru prima dată a vehiculelor

în cazul în care ancorajele centurilor de siguranță ale acestui tip de vehicul sau ale acestor vehicule sunt conforme cu specificațiile prevăzute de Directiva 76/115/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1) de mai sus, din motive legate de ancorajele centurilor de siguranță, statele membre:

nu pot să refuze, până la 30 septembrie 1986, pentru un tip de autovehicul, acordarea omologării CEE de tip sau eliberarea certificatului prevăzut la articolul 10 alineatul (1) ultima liniuță din Directiva 70/156/CEE ori acordarea omologării naționale pentru un tip de autovehicul din categoriile N2 și N3;

nu pot să interzică, până la 30 septembrie 1987, introducerea în circulație pentru prima dată a vehiculelor din aceste categorii

în cazul în care acest tip de vehicul sau aceste vehicule nu sunt echipate cu ancoraje pentru centurile de siguranță.

Articolul 4

Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 30 septembrie 1982. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 2 aprilie 1982.

Pentru Comisie

Karl-Heinz NARJES

Membru al Comisiei


(1)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1.

(2)  JO L 375, 31.12.1980, p. 34.

(3)  JO L 24, 30.1.1976, p. 6.

(4)  JO L 209, 29.7.1981, p. 30.


ANEXĂ

Modificări ale anexelor la Directiva 76/115/CEE

ANEXA I –   DEFINIȚII, CEREREA DE OMOLOGARE CEE DE TIP, OMOLOGAREA CEE DE TIP, SPECIFICAȚII, ÎNCERCĂRI, CONFORMITATEA PRODUCȚIEI, INSTRUCȚIUNI

La punctul 1.9, în versiunea în limba engleză se elimină expresia „(tip-up)”.

Punctul 2.2.1. se modifică după cum urmează:

„2.2.1.

desene de ansamblu ale structurii vehiculului la o scară corespunzătoare, indicând amplasarea ancorajelor și ancorajele efective (dacă este cazul) și desene detaliate ale ancorajelor și ale structurii de care se atașează.”

Punctul 4.1.1. se modifică după cum urmează:

Punctul H este un punct de referință definit la punctul 1.1 din anexa III la Directiva 77/649/CEE, stabilit conform procedurii indicate în această directivă.

4.1.1.1.

Punctul H′ este punctul de referință corespunzător punctului H de la punctul 4.1.1 și care se stabilește pentru toate pozițiile normale de utilizare a scaunului.

4.1.1.2.

Punctul R este punctul de referință al scaunului definit la punctul 1.2 din anexa III la Directiva 77/649/CEE.”

Punctul 4.1.2. se modifică după cum urmează:

„4.1.2.

Linia de referință este dreapta definită la punctul 3.4 din anexa III la Directiva 77/649/CEE.”

Punctul 4.1.4. se modifică după cum urmează:

„4.1.4.

Punctul C este un punct situat vertical la 450 mm deasupra punctului R. Cu toate acestea, în cazul în care distanța S definită la punctul 4.1.6 este egală sau mai mare de 280 mm și în cazul în care formula opțională BR = 280 mm + 0,8 S, de la punctul 4.4.4.3, este aleasă de constructor, distanța verticală între C și R trebuie să fie de 500 mm.”

4.1.5. Expresia „punctul H” se înlocuiește cu expresia „punctul H′”.

Punctul 4.1.6.2.1 se modifică după cum urmează:

„4.1.6.2.1.

planul P în raport cu conducătorul auto este planul paralel planului median longitudinal al vehiculului și care trece vertical prin centrul volanului când acesta este în poziție centrală, în cazul în care este reglabil.”

4.1.6.2.3. Ultimul rând se modifică după cum urmează:

„A ≥ 300 mm, în cazul în care bancheta este prevăzută pentru mai mult de doi pasageri.”

La sfârșitul punctului 4.3.4. se adaugă următoarea teză:

„În acest caz, sunt suficiente două ancoraje inferioare.”

Punctul 4.4.2.3. se elimină

4.4.3. În versiunea olandeză, la punctul 4.4.3 se adaugă cuvântul „effectief”.

Punctul 4.4.3.1 se modifică după cum urmează:

„4.4.3.1.

Unghiurile α1 și α2 trebuie să fie între 30° și 80° în toate pozițiile normale de utilizare a scaunului. În cazul în care, în ceea ce privește scaunele din față ale vehiculelor din categoria M1, cel puțin unul dintre unghiurile α1 și α2 este constant în toate pozițiile normale de utilizare, valoarea acestuia trebuie să fie de 60° ± 10°.”

Punctul 4.4.3.2 se modifică după cum urmează:

„4.4.3.2.

În cazul banchetelor din vehiculele din alte categorii decât M1, a scaunelor din spate și a scaunelor reglabile în conformitate cu punctul 1.12, care au un unghi de înclinare mai mic de 20° (a se vedea figura 1 din anexa III), unghiurile α1 și α2 pot fi mai mici decât valoarea minimă prevăzută la punctul 4.4.3.1, cu condiția să nu fie mai mici de 20° în oricare poziție normală de utilizare.”

Punctul 4.4.4.1 se modifică după cum urmează:

4.4.4.1.   Atunci când se utilizează un dispozitiv de ghidare al curelei sau un dispozitiv similar care afectează poziția ancorajului efectiv superior, aceasta se stabilește în mod normal presupunând că linia centrală longitudinală a curelei trece prin punctul J1 definit prin următoarele trei segmente, pornind de la punctul R:

RZ

segment al liniei de referință care, măsurat de la punctul R în sus, are o lungime de 530 mm;

ZX

segment perpendicular pe planul median longitudinal al vehiculului care, măsurat de la punctul Z spre latura ancorajului, are o lungime de 120 mm,

XJ1

segment perpendicular pe planul definit de segmentele RZ și ZX care, măsurat de la punctul X spre înainte, are o lungime de 60 mm.

Punctul J2 se determină de la punctul J1 prin simetrie cu planul vertical longitudinal care trece prin linia de referință definită la punctul 4.1.2, de la manechinul poziționat până la locul luat în considerare.”

Punctul 4.4.4.2 se modifică după cum urmează:

„4.4.4.2.

Ancorajul efectiv superior trebuie să fie sub planul FN, care este perpendicular pe planul median longitudinal al scaunului și formează un unghi de 65° cu linia de referință. Unghiul poate fi redus la 60° în cazul scaunelor din spate. Planul FN se poziționează astfel încât să intersecteze linia de referință într-un punct D, astfel încât DR = 315 mm + 1,8 S. Cu toate acestea, în cazul în care S ≤ 200 mm, DR = 675 mm.”

Punctul 4.4.4.3 se modifică după cum urmează:

„4.4.4.3.

Ancorajul efectiv superior trebuie să fie situat în spatele planului FK, care este perpendicular pe planul median longitudinal al scaunului și care intersectează linia de referință în punctul B într-un unghi de 120°, astfel încât BR = 260 mm + S. În cazul în care S ≥ 280 mm, este la latitudinea constructorului să utilizeze BR = 260 mm + 0,8 S.”

4.4.4.5.

„H” se înlocuiește cu „R”.

Punctul 4.4.4.6 se modifică după cum urmează:

„4.4.4.6.

Ancorajul efectiv superior trebuie să fie situat deasupra unui plan orizontal care trece prin punctul C definit la punctul 4.1.4”

Punctul 4.4.4.7 se modifică după cum urmează:

În afară de ancorajul efectiv superior specificat la punctul 4.3.1, pot fi prevăzute și alte ancoraje efective superioare în cazul în care este îndeplinită una din următoarele condiții:

4.4.4.7.1.   ancorajele suplimentare îndeplinesc cerințele prevăzute la punctele 4.4.4.1-4.4.4.6;

4.4.4.7.2.   ancorajele suplimentare pot fi utilizate fără ajutorul instrumentelor, sunt conforme cu cerințele prevăzute la punctele 4.4.4.5 și 4.4.4.6 și sunt situate într-una din zonele stabilite prin deplasarea verticală a zonei descrise în anexa III, figura 1, cu 80 mm în sus sau în jos;

ancorajul sau ancorajele sunt destinate centurilor cu bretele, sunt conform conforme cu cerințele prevăzute la punctul 4.4.4.6, sunt amplasate în spatele planului transversal care trece prin linia de referință și sunt situate:

4.4.4.7.3.1.

în cazul unui singur ancoraj, în interiorul ariei comune a două diedre, descrise de verticalele care trec prin punctele J1 și J2, definite la punctul 4.4.4.1 și ale căror secțiuni orizontale sunt reprezentate de figura 2 din anexa III;

4.4.4.7.3.2.

în cazul a două ancoraje, în interiorul oricăruia dintre diedrele definite mai sus, cu condiția ca fiecare ancoraj să nu fie situat la o distanță mai mare de 50 mm față de poziția simetrică a celuilalt ancoraj în raport cu planul P, definit la punctul 4.1.6, al locului luat în considerare.”

4.5.1. În versiunea în limba olandeză „(7,16 duim)” se înlocuiește cu „(7/16)”.

După punctul 4.5.1 se adaugă noile puncte 4.5.2 și 4.5.3, formulate după cum urmează:

„4.5.2.

Atunci când vehiculul este echipat de către constructorul acestuia cu centuri de siguranță fixate în toate ancorajele prescrise pentru scaunul în cauză, nu este necesar ca ancorajele să respecte cerințele prevăzute la punctul 4.5.1, în cazul în care sunt conforme cu celelalte dispoziții ale prezentei directive. Nici cerințele prevăzute la punctul 4.5.1 nu se aplică ancorajeleor suplimentare prevăzute la punctul 4.4.4.7.3.

4.5.3.

Centura de siguranță trebuie să poată fi detașată de ancoraj fără a cauza deteriorarea acestuia.”

Punctul 5.1.2. se modifică după cum urmează:

„5.1.2.

Scaunele trebuie montate și amplasate în poziția de conducere sau de utilizare desemnată de serviciul tehnic însărcinat cu încercările de omologare ca fiind cea mai defavorabilă din punct de vedere al rezistenței. Poziția scaunelor trebuie indicată în procesul-verbal. În cazul în care spătarul scaunului este reglabil, acesta trebuie blocat în conformitate cu specificațiile constructorului sau, în absența unor astfel de specificații, trebuie blocat în așa fel încât să formeze un unghi efectiv cât mai apropiat posibil de 25° pentru vehiculele din categoriile M1 și N1 și de 15° pentru vehiculele din toate celelalte categorii.”

5.3.2. Se înlocuiește „10 + 5 grade” cu „10 ± 5 grade”.

5.3.3. În versiunea în limba olandeză, „kort” se înlocuiește cu „snel”.

La punctul 5.3.5.1 se adaugă următorul text:

„În cazul în care în afara ancorajelor prescrise la punctul 4.3 sunt prevăzute ancoraje suplimentare, acestea trebuie supuse încercării specificate la punctul 5.4.5, în cursul căreia sarcinile le sunt transmise prin intermediul unui dispozitiv care reproduce geometria tipului de centură de siguranță destinat atașării la aceste ancoraje.”

La punctele 5.4.1.2, 5.4.1.3, 5.4.2.1 și 5.4.2.2. se adaugă următorul text:

„În cazul vehiculelor din alte categorii decât M1 și N1, sarcina de încercare este de 675 daN ± 20 daN.”

La punctul 5.4.3 se adaugă următorul text:

„În cazul vehiculelor din alte categorii decât M1 și N1, sarcina de încercare este de 1 110 daN ± 20 daN.”

La punctul 5.4.4.2 se adaugă următorul text:

„În cazul vehiculelor din alte categorii decât M1 și N1, această sarcină este egală cu de 10 ori greutatea scaunului complet.”

După punctul 5.4.4.2, se adaugă un nou punct 5.4.5, cu următorul text:

„5.4.5.   Încercări în configurația unei centuri de siguranță de tip special

5.4.5.1.

Se aplică o sarcină de încercare de 1 350 daN ± 20 daN unui dispozitiv de tracțiune (a se vedea anexa IV, figura 2) atașat la ancorajele unui astfel de tip de centură de siguranță prin intermediul unui dispozitiv care reproduce geometria curelei sau a curelelor situate în partea superioară a bustului.

5.4.5.2.

În același timp, se aplică o forță de tracțiune de 1 350 ± 20 daN unui dispozitiv de tracțiune (a se vedea anexa IV, figura 3), atașat celor două ancoraje inferioare.

5.4.5.3.

În cazul vehiculelor din alte categorii decât M1 și N1, sarcina de încercare este de 675 daN ± 20 daN.”

Punctul 5.5.2 se modifică după cum urmează:

„5.5.2.

În cazul vehiculelor echipate cu dispozitive de deplasare și de blocare care le permit ocupanților tuturor scaunelor să părăsească vehiculul, aceste dispozitive trebuie să poată fi acționate manual după încetarea forței de tracțiune.”

ANEXA II –   ANEXĂ LA CERTIFICATUL DE OMOLOGARE CEE PENTRU UN TIP DE VEHICUL ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ANCORAJELE CENTURILOR DE SIGURANȚĂ

Nota de subsol (1): Textul notelor explicative se înlocuiește cu următorul text:

 

„«A» pentru centurile în trei puncte;

 

«B» pentru centură subabdominală;

 

«S» pentru tipurile speciale de centuri: în acest caz, se precizează natura acestor tipuri la «Observații»;

 

«Ar», «Br» sau «Sr» pentru centurile dotate cu retractaoare;

 

«Are», «Bre» sau «Sre» pentru centurile dotate cu retractoare și cu dispozitive de absorbție a energiei în cel puțin un ancoraj.”

Anexa III se modifică după cum urmează:

ANEXA III

Figura 1

Zonele de amplasare a ancorajelor efective

Image

Figura 2

Ancoraje superioare efective conform punctului 4.4.4.7.3 din anexa I

Image

La Anexa IV se adaugă următoarea figură:

Figura 3

Image