18.3.2022

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 90/1

REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2022/439 AL COMISIEI

din 20 octombrie 2021

de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru precizarea metodelor de evaluare pe care trebuie să le urmeze autoritățile competente în contextul evaluării conformității instituțiilor de credit și a firmelor de investiții cu cerințele prevăzute pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (1), în special articolul 144 alineatul (2) al treilea paragraf, articolul 173 alineatul (3) al treilea paragraf și articolul 180 alineatul (3) al treilea paragraf,

întrucât:

(1)

Cerința din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 ca autoritățile competente să evalueze conformitatea unei instituții cu cerințele pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating (IRB) se referă la toate cerințele pentru utilizarea abordării IRB, indiferent de importanța acestora, și se referă la respectarea cerințelor în orice moment. Prin urmare, cerința respectivă nu se referă numai la evaluarea cererii inițiale a unei instituții pentru aprobarea utilizării sistemelor de rating în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii, ci și la: evaluarea oricăror cereri suplimentare ale unei instituții pentru aprobarea utilizării sistemelor de rating implementate în conformitate cu planul aprobat al instituției de implementare progresivă a abordării IRB; evaluarea cererii de modificări importante ale abordărilor interne pentru care instituția a primit aprobarea să le utilizeze în conformitate cu articolul 143 alineatul (3) din regulamentul respectiv și cu Regulamentul delegat (UE) nr. 529/2014 al Comisiei (2); modificări ale abordării IRB care fac obiectul notificării în conformitate cu articolul 143 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și cu Regulamentul delegat (UE) nr. 529/2014; analiza continuă a abordării IRB pentru care instituția a primit aprobarea de a o utiliza în conformitate cu articolul 101 alineatul (1) din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3); evaluarea cererilor de aprobare a revenirii la utilizarea unor abordări mai puțin sofisticate, în conformitate cu articolul 149 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Autoritățile competente ar trebui să aplice aceleași criterii tuturor acestor aspecte specifice ale evaluării conformității cu cerințele de utilizare a abordării IRB. Normele care prevăd metodele de evaluare respective ar trebui, prin urmare, să se aplice în toate cazurile respective, pentru a asigura armonizarea metodelor de evaluare de către autoritățile competente și pentru a evita riscul arbitrajului de reglementare.

(2)	Metodologia de evaluare ar trebui să constea în metode care urmează să fie utilizate de autoritățile competente, fie facultative, fie obligatorii, și să prevadă criterii care fac obiectul verificării de către autoritățile competente.

(3)

Pentru a asigura o evaluare coerentă a conformității cu cerințele care trebuie îndeplinite pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating în întreaga Uniune, este necesar ca autoritățile competente să aplice aceleași metode pentru evaluarea respectivă. Prin urmare, este necesar să se stabilească un set de metode care să fie aplicate de toate autoritățile competente. Cu toate acestea, având în vedere natura evaluării modelului și diversitatea și particularitățile modelelor, autoritățile competente ar trebui, de asemenea, să își exercite puterea discreționară în materie de supraveghere în aplicarea metodelor respective în ceea ce privește modelele specifice examinate. Metodologia de evaluare din prezentul regulament ar trebui să specifice criteriile minime pe baza cărora autoritățile competente trebuie să verifice conformitatea cu cerințele de utilizare a abordării bazate pe modele interne de rating și să prevadă obligația autorităților competente de a verifica orice alte criterii relevante necesare în acest scop. În plus, în anumite cazuri în care autoritatea competentă a efectuat evaluări recente pentru sisteme de rating similare din aceeași clasă de expuneri, este oportun să se permită utilizarea rezultatelor unor astfel de evaluări, mai degrabă decât repetarea lor obligatorie de către autoritățile competente, în cazul în care autoritatea competentă, după aplicarea puterii sale discreționare, constată că acestea nu au suferit modificări semnificative. Aceasta ar trebui să evite complexitatea, sarcinile inutile și dublarea eforturilor.

(4)

În cazul în care autoritățile competente trebuie să evalueze conformitatea unei instituții cu cerințele de utilizare a abordării IRB în alte scopuri decât cererea inițială de aprobare, autoritățile competente ar trebui să aplice numai acele norme care sunt relevante pentru domeniul de aplicare al evaluării în aceste alte scopuri și, în fiecare caz, trebuie să utilizeze drept punct de plecare concluziile evaluărilor anterioare.

(5)

În cazul în care evaluarea se referă la cereri pentru aprobările menționate la articolul 20 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se aplică standardele tehnice de punere în aplicare menționate la alineatul (8) din articolul respectiv în legătură cu procesul de adoptare a deciziei comune.

(6)

Autoritățile competente au obligația de a verifica respectarea de către instituții a cerințelor de reglementare specifice pentru utilizarea abordării IRB, precum și de a evalua calitatea globală a soluțiilor, sistemelor și abordărilor puse în aplicare de o instituție și de a solicita îmbunătățiri și adaptări constante la circumstanțele modificate, pentru a asigura respectarea continuă a cerințelor respective. O astfel de evaluare presupune, în mare măsură, ca autoritățile competente să își exercite puterea discreționară. Normele privind metodologia de evaluare ar trebui, pe de o parte, să permită autorităților competente să își exercite puterea discreționară prin efectuarea de verificări suplimentare față de cele specificate în prezentul regulament, după caz, și ar trebui, pe de altă parte, să asigure armonizarea și comparabilitatea practicilor de supraveghere din diverse jurisdicții. Din aceleași motive, autoritățile competente ar trebui să dispună de flexibilitatea necesară pentru a aplica metoda opțională cea mai adecvată sau orice altă metodă necesară pentru verificarea anumitor cerințe, având în vedere, printre altele, importanța tipurilor de expuneri acoperite de fiecare sistem de rating, complexitatea modelelor, particularitățile situației, soluția specifică pusă în aplicare de instituție, calitatea dovezilor furnizate de instituție, resursele aflate la dispoziția autorităților competente. În plus, din aceleași motive, autoritățile competente ar trebui să poată efectua testele și verificările suplimentare necesare în cazul în care există îndoieli cu privire la îndeplinirea cerințelor abordării IRB în conformitate cu principiul proporționalității, având în vedere natura, amploarea și complexitatea activității și structurii unei instituții.

(7)

Pentru a asigura coerența și exhaustivitatea evaluării abordării IRB globale, în cazul cererilor ulterioare de aprobare pe baza planului aprobat al unei instituții de implementare progresivă, autoritățile competente ar trebui să își bazeze evaluarea cel puțin pe normele privind testul de utilizare și testul de experiență, încadrarea în clase de rating sau grupe de risc, sistemele de rating și cuantificarea riscurilor, întrucât aceste aspecte ale evaluării se referă la fiecare sistem de rating individual din cadrul abordării IRB.

(8)

Pentru a evalua caracterul adecvat al aplicării abordării IRB, ar trebui verificate toate sistemele de rating și procesele conexe în cazul în care o instituție a delegat sarcini, activități sau funcții legate de conceperea, implementarea și validarea sistemelor de rating către o terță parte sau a obținut un sistem de rating sau date centralizate de la un furnizor terț. În special, ar trebui să se verifice dacă au fost puse în aplicare controale adecvate la nivelul instituției și dacă este disponibilă o documentație completă. În plus, întrucât organul de conducere al instituției este responsabil în ultimă instanță de procesele delegate și de performanța sistemelor de rating obținute de la un furnizor terț, ar trebui să se verifice dacă instituția dispune, pe plan intern, de o suficientă comprehensiune a proceselor delegate și a sistemelor de rating achiziționate. Toate sarcinile, activitățile și funcțiile care au fost delegate și sistemele de rating obținute de la furnizorii terți ar trebui, prin urmare, să fie evaluate de autoritățile competente într-un mod similar celui în care abordarea IRB a fost dezvoltată integral prin intermediul proceselor interne ale instituției.

(9)

Pentru a împiedica instituțiile să finalizeze doar parțial implementarea progresivă a abordării IRB pentru o perioadă lungă de timp, autoritățile competente ar trebui să verifice caracterul adecvat al termenului-limită pentru punerea în aplicare a așa-numitului „plan de implementare”, respectarea acestui termen și necesitatea unor modificări ale planului de implementare. Ar trebui să se verifice dacă toate expunerile care fac obiectul planului de implementare au un termen maxim definit și rezonabil pentru punerea în aplicare a abordării IRB.

(10)

Este important să se evalueze soliditatea funcției de validare și, prin urmare, independența față de unitatea de control al riscului de credit, exhaustivitatea, frecvența și caracterul adecvat al metodelor și procedurilor, precum și fiabilitatea procesului de raportare, pentru a verifica dacă are loc o evaluare obiectivă a sistemelor de rating și dacă există un stimulent limitat pentru a masca deficiențele și punctele slabe ale modelului. Atunci când verifică dacă există un nivel adecvat de independență a funcției de validare, autoritățile competente ar trebui să țină seama de dimensiunea și complexitatea instituției.

(11)

Întrucât sistemele de rating reprezintă elementul central al abordării IRB, iar calitatea lor poate avea un impact semnificativ asupra nivelului cerințelor de fonduri proprii, performanța sistemelor de rating ar trebui să fie revizuită periodic. Având în vedere că estimările parametrilor de risc trebuie să facă obiectul unei revizuiri cel puțin o dată pe an, că sistemele de rating ar trebui să fie evaluate periodic de către autoritățile competente și de către funcția de audit intern și având în vedere că, pentru îndeplinirea acestei sarcini, este necesară contribuția funcției de validare, este oportun să se verifice dacă validarea performanței sistemelor de rating care acoperă portofoliile semnificative și testarea ex post a tuturor celorlalte sisteme de rating se efectuează cel puțin o dată pe an.

(12)

Toate domeniile abordării IRB trebuie să fie acoperite în mod eficace de audituri interne. Cu toate acestea, ar trebui să se verifice dacă resursele de audit intern sunt utilizate în mod eficient, cu accent pe domeniile cele mai riscante. O anumită flexibilitate este importantă în special în cazul instituțiilor care utilizează numeroase sisteme de rating. În consecință, autoritățile competente ar trebui să verifice dacă se efectuează evaluări anuale pentru a stabili domeniile care necesită evaluări mai amănunțite în cursul anului.

(13)

Pentru a asigura un nivel minim de armonizare în ceea ce privește sfera de utilizare a sistemelor de rating (așa-numitul „test de utilizare”), autoritățile competente ar trebui să verifice dacă sistemele de rating sunt încorporate în procedurile relevante ale instituției în contextul procedurilor mai ample de gestionare a riscurilor, de aprobare a creditelor și de luare a deciziilor, de alocare a capitalului intern și al cadrului de administrare. Acestea sunt domenii de bază în care procesele interne necesită utilizarea unor parametri de risc și, prin urmare, în cazul în care există diferențe între parametrii de risc utilizați în domeniile respective și cei utilizați în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii, ar trebui să se verifice dacă aceștia sunt justificați.

(14)

În ceea ce privește cerințele privind testul de experiență, atunci când autoritățile competente evaluează dacă sistemele de rating utilizate de instituție înainte de cererea de utilizare a abordării IRB au fost „în linii generale, în conformitate” cu cerințele IRB, acestea ar trebui să verifice în special dacă, timp de cel puțin trei ani înainte de utilizarea abordării IRB, sistemul de rating a fost utilizat în procedurile instituției de măsurare și de gestionare internă a riscurilor și dacă a făcut obiectul monitorizării, validării interne și auditului intern. O astfel de specificare a metodologiei de evaluare este necesară pentru a asigura un nivel minim de armonizare. Autoritățile competente ar trebui să verifice dacă sistemele de rating au fost implementate cel puțin în domeniile de utilizare cele mai elementare pentru a se asigura că sistemele de rating au fost utilizate efectiv de instituție și că atât personalul, cât și conducerea sunt familiarizate cu acești parametri și înțeleg bine sensul și punctele slabe ale acestora. În fine, monitorizarea, validarea și auditul intern pe parcursul perioadei de experiență ar trebui să arate că sistemele de rating au fost conforme cu cerințele de bază ale abordării IRB și că sistemele de rating au fost îmbunătățite treptat în perioada respectivă.

(15)

Independența procesului de încadrare a expunerilor în clase de rating sau grupe de risc este necesară pentru expunerile care nu sunt de tip retail, deoarece aplicarea raționamentului profesional este, de regulă, necesară în cadrul procesului. În cazul expunerilor de tip retail, procesul de încadrare este de obicei complet automat, întemeindu-se pe informații obiective cu privire la debitor și la tranzacțiile sale. Corectitudinea procesului de încadrare este asigurată prin punerea corespunzătoare în aplicare a sistemului de rating în cadrul sistemelor și procedurilor informatice ale instituției. Cu toate acestea, în cazul în care este permisă modificarea încadrărilor, raționamentul profesional trebuie aplicat în procesul de rating. Prin urmare, și având în vedere că persoanele responsabile de inițierea sau reînnoirea expunerilor sunt, în general, înclinate să atribuie ratinguri mai bune pentru a crește vânzările și volumele de credite, în cazul în care este permisă modificarea încadrărilor, inclusiv în cazul expunerilor de tip retail, ar trebui să se verifice dacă încadrarea a fost aprobată de o persoană sau de un comitet independent de persoanele responsabile cu inițierea sau reînnoirea expunerilor.

(16)

În cazul în care ratingurile sunt mai vechi de 12 luni sau în cazul în care revizuirea încadrării nu a fost efectuată în timp util, în conformitate cu politica instituției, autoritățile competente ar trebui să verifice dacă au fost efectuate ajustări prudente în ceea ce privește calculul activelor ponderate la risc. Motivele care stau la baza acestei situații sunt multiple. În cazul în care ratingul este caduc sau se bazează pe informații caduce, evaluarea riscurilor ar putea să nu fie exactă. În special, dacă situația debitorului s-a deteriorat în ultimele 12 luni, aceasta nu se reflectă în rating, iar riscul este subestimat. În plus, în conformitate cu regula generală privind estimarea parametrilor de risc, în cazul în care estimarea parametrilor de risc se bazează pe date sau ipoteze insuficiente, ar trebui adoptată o marjă mai mare de prudență. Aceeași regulă ar trebui să se aplice procesului de încadrare a expunerilor în clase de rating sau grupe de risc, și anume, în cazul în care nu s-au luat în considerare informații suficiente în procesul de încadrare, ar trebui să se adopte o marjă suplimentară de prudență la calcularea ponderilor de risc. Metoda de aplicare a marjei suplimentare de prudență la calcularea ponderilor de risc nu ar trebui specificată, deoarece instituția poate ajusta în mod direct fie ratingul, fie estimarea parametrilor de risc, fie ponderea de risc. Ajustarea ar trebui să fie proporțională cu durata perioadei în care ratingul sau informațiile care stau la baza ratingului sunt caduce.

(17)

Instituțiile au obligația de a formaliza definițiile specifice ale stării de nerambursare și pierderii, pe care le utilizează intern, și de a asigura coerența acestora cu definițiile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Atunci când evaluează această coerență, autoritățile competente ar trebui să verifice dacă instituțiile dispun de politici clare care specifică momentul clasificării unui debitor sau a unei tranzacții ca fiind în stare de nerambursare. Aceste politici trebuie să fie în conformitate cu principiile generale privind identificarea stării de nerambursare. ABE a adoptat Ghidul privind aplicarea definiției stării de nerambursare în temeiul articolului 178 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Aceste politici ar trebui, de asemenea, să fie integrate în procedurile și sistemele instituțiilor de gestionare a riscurilor, deoarece Regulamentul (UE) nr. 575/2013 impune în special ca ratingurile interne, și anume inclusiv încadrarea într-o clasă de rating pentru starea de nerambursare, să joace un rol esențial în gestionarea riscurilor și în alte procese interne ale unei instituții, care ar trebui, de asemenea, să facă obiectul verificării de către autoritățile competente.

(18)

Informațiile privind performanța unui debitor și expunerile în stare de nerambursare și cele care nu se află în stare de nerambursare constituie baza proceselor interne ale instituției, a cuantificării parametrilor de risc și a calculării cerințelor de fonduri proprii. Prin urmare, nu numai identificarea debitorilor aflați în stare de nerambursare, ci și procesul de reclasificare a debitorilor aflați în stare de nerambursare în debitori care nu se află în stare de nerambursare trebuie să fie solide și eficace. Autoritățile competente ar trebui să verifice dacă procesul prudent de reclasificare garantează că debitorii nu sunt reclasificați la un statut care nu se află în stare de nerambursare în cazul în care instituția preconizează că expunerea va reveni probabil în stare de nerambursare într-o perioadă scurtă de timp.

(19)

Pentru a oferi autorităților competente o imagine de ansamblu coerentă și precisă a sistemelor de rating pe care instituția le-a utilizat, precum și a îmbunătățirii sistemelor de rating de-a lungul timpului, este necesar ca autoritățile competente să evalueze caracterul complet al registrului versiunilor actuale și istorice ale sistemelor de rating utilizate de instituție („registrul sistemelor de rating”). Având în vedere faptul că cerințele testului de experiență se referă la perioada de trei ani care precedă momentul examinării unei cereri de aprobare a unui model intern și că autoritățile competente trebuie să efectueze o revizuire globală a modelului intern în mod periodic și cel puțin o dată la trei ani, este necesar ca autoritățile competente să verifice dacă un astfel de registru al sistemelor de rating acoperă cel puțin versiunile modelelor interne utilizate de instituție în ultimii trei ani.

(20)

Raționamentul profesional se aplică în diverse etape ale dezvoltării și utilizării sistemelor de rating. Aplicarea rezonabilă a raționamentului profesional poate spori calitatea modelului și acuratețea previziunilor acestuia. Cu toate acestea, întrucât raționamentul profesional modifică estimările bazate pe experiența anterioară într-un mod subiectiv, aplicarea raționamentului profesional ar trebui să facă obiectul unui control. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să verifice dacă aplicarea raționamentului profesional este justificată de contribuția sa pozitivă la acuratețea previziunilor. Astfel, un număr mare de modificări ale încadrărilor în raport cu rezultatele modelului ar putea indica faptul că unele informații importante nu sunt incluse în sistemul de rating. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să verifice dacă numărul modificărilor încadrărilor și justificarea acestora sunt analizate cu regularitate de către instituții și dacă orice punct slab detectat al modelului este remediat în mod adecvat în cadrul revizuirii modelelor.

(21)

În toate cazurile, autoritățile competente ar trebui să evalueze dacă instituția a adoptat o marjă suficientă de prudență în cadrul estimărilor efectuate privind parametrii de risc. Această marjă de prudență ar trebui să ia în considerare orice deficiențe identificate în ceea ce privește datele sau metodele utilizate pentru cuantificarea riscurilor și nivelul sporit de incertitudine care ar putea rezulta, de exemplu, din modificările politicilor de creditare sau de recuperare. În cazul în care o instituție nu mai respectă cerințele pentru abordarea IRB, autoritățile competente ar trebui să verifice dacă aceasta îndeplinește cerința ca sistemele de rating să fie corectate în timp util. Aplicarea marjei de prudență nu ar trebui utilizată ca alternativă la corectarea modelelor și asigurarea conformității depline a acestora cu cerințele Regulamentului (UE) nr. 575/2013.

(22)

În ceea ce privește cuantificarea riscurilor, este de dorit ca estimările probabilității de nerambursare (PD) să fie relativ stabile de-a lungul timpului pentru a evita ciclicitatea excesivă a cerințelor de fonduri proprii. Autoritățile competente ar trebui să verifice dacă estimările PD se bazează pe media pe termen lung a ratelor de nerambursare anuale. În plus, întrucât fondurile proprii ar trebui să ajute instituțiile să supraviețuiască în situații de criză, estimările de risc ar trebui să țină seama de posibila deteriorare a condițiilor economice chiar și în perioadele de prosperitate. În fine, ori de câte ori există un nivel sporit de incertitudine care rezultă din lipsa datelor suficiente, autoritățile competente ar trebui să verifice dacă a fost adoptată o marjă suplimentară de prudență. În cazul în care lungimea seriilor temporale disponibile nu include variabilitatea preconizată a ratelor de nerambursare, ar trebui adoptate metode adecvate pentru a ține seama de datele lipsă.

(23)

Estimarea pierderilor în caz de nerambursare (LGD) se bazează pe media pierderilor efective în caz de nerambursare ponderată cu numărul de stări de nerambursare. În cazul în care valoarea expunerii este un factor de risc relevant, aceasta ar trebui luată în considerare, printre alți factori de risc potențiali, pentru segregarea sau diferențierea în funcție de risc a LGD, pentru a se asigura că parametrul este calculat pentru clase de rating sau grupe de tranzacții omogene. Autoritățile competente ar trebui să verifice dacă această abordare este aplicată în mod adecvat, deoarece asigură coerența cu calculul parametrului PD și o aplicare pertinentă a formulei ponderii de risc. Regulamentul (UE) nr. 575/2013 face distincție între metoda de estimare a pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile individuale în scopul valorilor ponderate la risc ale expunerilor și media estimărilor LGD calculate la nivel de portofoliu. Spre deosebire de estimarea individuală a pierderii în caz de nerambursare, pragul LGD pentru expunerile de tip retail garantate cu bunuri imobile, aplicat la nivelul global al portofoliului, este definit ca o pierdere medie în caz de nerambursare ponderată în funcție de expunere. Pentru a asigura niveluri adecvate ale parametrilor de risc pentru expunerile garantate cu bunuri imobile, autoritățile competente ar trebui să verifice dacă pragurile LGD sunt aplicate corect.

(24)

Expunerile aflate în stare de nerambursare care, după revenirea la statutul de a nu se afla în stare de nerambursare, sunt reclasificate ca fiind în stare de nerambursare într-o perioadă scurtă de timp ar trebui tratate ca fiind în stare de nerambursare din primul moment în care s-a produs evenimentul de nerambursare, deoarece reclasificarea temporară la statutul de a nu se afla în stare de nerambursare este, cel mai probabil, efectuată pe baza unor informații incomplete cu privire la situația reală a debitorului. Prin urmare, tratarea cazurilor multiple de nerambursare ca un singur caz de nerambursare reprezintă mai bine experiența reală în materie de nerambursare. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să verifice dacă, la estimarea parametrilor de risc, cazurile multiple de nerambursare ale aceluiași debitor într-o perioadă scurtă de timp sunt tratate ca un singur caz de nerambursare. În plus, tratarea cazurilor multiple de nerambursare ale aceluiași debitor ca fiind nerambursări separate ar putea duce la erori semnificative în estimările parametrilor de risc, deoarece rate mai mari de nerambursare ar conduce la estimări mai mari ale probabilității de nerambursare. Pe de altă parte, pierderea în caz de nerambursare ar fi subestimată, deoarece primele cazuri de nerambursare ale debitorului ar fi tratate drept cazuri de remediere fără pierderi legate de acestea, în condițiile în care instituția a suferit o pierdere. În plus, având în vedere legătura dintre estimările PD și LGD și pentru a asigura o estimare realistă a pierderilor așteptate, tratarea cazurilor multiple de nerambursare ar trebui să fie consecventă în scopul estimării probabilității de nerambursare și a pierderii în caz de nerambursare.

(25)

Sfera informațiilor de care dispune instituția cu privire la expunerile aflate în stare de nerambursare diferă în mare măsură de cea referitoare la expunerile performante. În special, sunt disponibili doi factori de risc suplimentari pentru expunerile aflate în stare de nerambursare, și anume perioada stării de nerambursare și recuperările efective. Prin urmare, estimarea LGD efectuată înainte de starea de nerambursare nu este suficientă, deoarece estimările de risc ar trebui să ia în considerare toți factorii de risc semnificativi. În plus, în cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare, se știe deja care erau condițiile economice la momentul evenimentului de nerambursare. În plus, pierderea în caz de nerambursare pentru expunerile aflate în stare de nerambursare ar trebui să reflecte suma pierderilor așteptate în condițiile economice actuale și a eventualelor pierderi neașteptate care ar putea apărea în cursul perioadei de recuperare. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să verifice dacă pierderea în caz de nerambursare pentru expunerile aflate în stare de nerambursare („LGD în stare de nerambursare”) este estimată fie direct, fie ca sumă a celei mai bune estimări a pierderii așteptate („ELBE”) și o majorare care reflectă pierderea neașteptată care ar putea apărea în cursul perioadei de recuperare. Indiferent de abordarea aplicată, estimarea LGD în stare de nerambursare ar trebui să ia în considerare informațiile privind perioada stării de nerambursare și recuperările efective până la momentul estimării și să aibă în vedere o posibilă modificare negativă a condițiilor economice pe durata preconizată a procesului de recuperare.

(26)

În cazul instituțiilor care utilizează estimări proprii ale LGD, cerințele interne pentru administrarea garanțiilor reale ar trebui să fie în general conforme cu cerințele prevăzute în partea a treia titlul II capitolul 4 secțiunea 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Autoritățile competente ar trebui să se concentreze asupra cerințelor privind evaluarea garanțiilor reale și securitatea juridică, deoarece este important să se asigure o evaluare periodică și fiabilă a garanțiilor, iar evaluarea să reflecte valoarea de piață reală în condițiile actuale de piață. Frecvența și caracterul reevaluării ar trebui ajustate în funcție de tipul de garanție, deoarece evaluarea caducă sau inexactă ar putea duce la subestimarea riscului legat de expunerile din credite. De asemenea, este esențial să se asigure că garanțiile sunt eficace din punct de vedere juridic și au caracter executoriu în toate jurisdicțiile relevante. În caz contrar, expunerea ar trebui tratată ca negarantată; în cazul în care o astfel de garanție reală este recunoscută în cuantificarea riscului, aceasta poate conduce la subestimarea riscului.

(27)

Autoritățile competente ar trebui să verifice dacă, în scopul abordării IRB avansate, și anume, dacă se utilizează estimări proprii ale pierderilor în caz de nerambursare (LGD), garanții sunt considerați eligibili în cazul în care sunt evaluați utilizând un sistem de rating aprobat în cadrul abordării IRB; alți garanți pot fi, de asemenea, eligibili, cu condiția să fie clasificați drept instituție, administrație centrală sau bancă centrală ori entitate corporativă care dispune de o evaluare a creditului efectuată de o ECAI (instituție externă de evaluare a creditului), iar garanția să îndeplinească cerințele prevăzute în partea a treia titlul II capitolul 4 secțiunea 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, care sunt aplicabile și în cazul abordării standardizate.

(28)

În evaluarea procesului de încadrare a expunerilor în clase de expuneri, ar trebui stabilite cerințe specifice pentru verificarea de către autoritățile competente a încadrării expunerilor în expuneri de tip retail având în vedere tratamentul preferențial al acestora în ceea ce privește calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor. Unele clase de expuneri sunt definite pe baza caracteristicilor tranzacției, iar altele pe baza tipului de debitor; prin urmare, pot exista expuneri care îndeplinesc criteriile pentru mai multe clase de expuneri. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să verifice dacă instituția aplică ordinea corectă a clasificării pentru a asigura o încadrare coerentă și neechivocă a expunerilor în clase de expuneri.

(29)

Autoritățile competente ar trebui să verifice dacă rezultatele simulărilor de criză sunt luate în considerare în procedurile de gestionare a riscurilor și a capitalului, deoarece integrarea rezultatelor simulărilor de criză în procesele decizionale asigură faptul că scenariile și impactul acestora asupra cerințelor de fonduri proprii sunt elaborate și realizate în mod semnificativ și că aspectele prospective ale cerințelor de fonduri proprii sunt luate în considerare la nivelul conducerii instituției.

(30)

Instituțiile care utilizează propriile estimări ale LGD și ale factorilor de conversie ar trebui să calculeze scadența efectivă a expunerilor conform abordării IRB în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii. În cazul expunerilor reînnoibile, o instituție este expusă riscului pentru o perioadă mai lungă decât data de rambursare a tragerii curente, dat fiind că debitorul poate efectua trageri suplimentare. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să verifice dacă respectivul calcul al scadenței efective a expunerilor reînnoibile se bazează pe data expirării tranzacției.

(31)

Calcularea diferenței dintre valorile pierderilor așteptate, pe de o parte, și ajustările pentru riscul de credit, ajustările de valoare suplimentare și alte reduceri ale fondurilor proprii, pe de altă parte („deficit IRB”) ar trebui efectuată la nivel agregat separat pentru portofoliul de expuneri aflate în stare de nerambursare și pentru portofoliul de expuneri care nu se află în stare de nerambursare. Separarea între expunerile aflate în stare de nerambursare și cele care nu se află în stare de nerambursare este necesară pentru a se asigura că sumele negative rezultate din calculul efectuat pentru portofoliul aflat în stare de nerambursare nu sunt utilizate pentru a compensa sumele pozitive rezultate din calculul efectuat pentru portofoliul de expuneri care nu se află în stare de nerambursare. În afară de aceasta, calculul global este în conformitate cu conceptul general de fonduri proprii, conform căruia fondurile proprii ar trebui să fie disponibile în totalitate pentru a acoperi pierderile neașteptate în caz de insolvență a instituției. Deoarece valorile ajustărilor pentru riscul de credit, ale ajustărilor de valoare suplimentare și ale altor reduceri ale fondurilor proprii incluse în calculul deficitului IRB au fost deja deduse din fondurile proprii pentru a acoperi pierderile așteptate („EL”), partea lor excedentară din totalul EL este în totalitate disponibilă pentru a acoperi pierderile identificate pentru toate expunerile aflate în stare de nerambursare. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să verifice dacă ajustările fondurilor proprii pe baza deficitului IRB sunt calculate și aplicate corect.

(32)

Datele nefiabile, inexacte, incomplete sau caduce pot conduce la erori în estimarea riscurilor și în calcularea cerințelor de fonduri proprii. În plus, atunci când sunt utilizate în cadrul procedurilor de gestionare a riscurilor la nivelul instituției, astfel de date pot conduce, de asemenea, la decizii deficitare în materie de credite și de administrare. Pentru a asigura fiabilitatea și calitatea ridicată a datelor, infrastructura și procedurile legate de colectarea și stocarea datelor ar trebui să fie bine documentate și să conțină o descriere completă a caracteristicilor și a surselor de date pentru a asigura utilizarea corespunzătoare a acestora în procesele interne și în procesele de calculare a cerințelor de fonduri proprii. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să verifice calitatea și documentarea datelor utilizate în procesul de estimare a parametrilor de risc, în încadrarea expunerilor în clase de rating sau grupe de risc și în calcularea cerințelor de fonduri proprii.

(33)

Calitatea datelor, acuratețea estimării riscurilor și corectitudinea calculării cerințelor de fonduri proprii depind în mare măsură de fiabilitatea sistemelor informatice utilizate pentru abordarea IRB. În plus, continuitatea și coerența proceselor de gestionare a riscurilor și calcularea cerințelor de fonduri proprii pot fi asigurate numai atunci când sistemele informatice utilizate în aceste scopuri sunt sigure, securizate și fiabile, iar infrastructura informatică este suficient de solidă. Prin urmare, este necesar ca autoritățile competente să verifice, de asemenea, fiabilitatea sistemelor informatice ale instituției și soliditatea infrastructurii informatice.

(34)

Autoritățile competente ar trebui să verifice dacă, pe cât posibil, observațiile care nu se suprapun cu privire la randamentul expunerilor din titluri de capital sunt utilizate atât pentru elaborarea, cât și pentru validarea modelelor interne pentru expunerile din titluri de capital. Observațiile care nu se suprapun asigură o calitate mai bună a previziunilor, având în vedere că tuturor observațiilor li se aplică aceeași pondere, iar observațiile nu sunt strâns corelate între ele.

(35)

Utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating necesită aprobarea autorităților competente și orice modificări importante ale abordării respective trebuie aprobate. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să verifice dacă procedura internă de gestionare și, în special, procedura internă de aprobare a unor astfel de modificări asigură faptul că sunt puse în aplicare numai modificările care sunt în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și cu Regulamentul delegat (UE) nr. 529/2014 și că, în acest context, clasificarea modificărilor este consecventă pentru a se evita orice arbitraj de reglementare.

(36)

Dispozițiile prezentului regulament sunt strâns legate între ele, deoarece toate se referă la aspecte ale metodologiei de evaluare pe care autoritățile competente trebuie să o aplice atunci când evaluează conformitatea unei instituții cu abordarea IRB. În vederea asigurării coerenței între aceste dispoziții, care ar trebui să intre în vigoare simultan, și pentru a permite persoanelor supuse acestor obligații să aibă o imagine de ansamblu asupra dispozițiilor și un acces sintetic la acestea, este de dorit ca toate standardele tehnice de reglementare referitoare la metodologia de evaluare a abordării IRB, prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, să fie cuprinse într-un singur regulament.

(37)	Prezentul regulament se bazează pe proiectele de standarde tehnice de reglementare prezentate Comisiei de Autoritatea Bancară Europeană.

(38)

Autoritatea Bancară Europeană a organizat consultări publice deschise cu privire la proiectele de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul bancar, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (4),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL 1

DISPOZIȚII GENERALE PRIVIND METODOLOGIA DE EVALUARE

Articolul 1

Evaluarea conformității cu cerințele de utilizare a abordării bazate pe modele interne de rating

(1) Autoritățile competente trebuie să aplice prezentul regulament pentru evaluarea conformității unei instituții cu cerințele prevăzute pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating („abordarea IRB”), după cum urmează:

(a)	în scopul evaluării cererilor inițiale de aprobare a utilizării abordării bazate pe modele interne de rating, astfel cum se prevede la articolul 144 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să aplice toate dispozițiile prezentului regulament;

(b)

în scopul evaluării cererilor de aprobare a extinderii abordării bazate pe modele interne de rating în conformitate cu planul de implementare progresivă aprobat, astfel cum se prevede la articolul 148 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să aplice capitolele 4, 5, 7 și 8 și orice altă parte din prezentul regulament care este relevantă pentru cererea respectivă;

(c)	în scopul evaluării cererilor de aprobare prealabilă a modificărilor menționate la articolul 143 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să aplice toate părțile din prezentul regulament care sunt relevante pentru modificările respective;

(d)

în scopul evaluării modificărilor sistemelor de rating și abordărilor bazate pe modele interne pentru expunerile din titluri de capital care au fost notificate în conformitate cu articolul 143 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să aplice toate părțile din prezentul regulament care sunt relevante pentru modificările respective;

(e)	în scopul efectuării de revizuiri permanente ale utilizării abordării bazate pe modele interne de rating, în temeiul articolului 101 din Directiva 2013/36/UE, autoritățile competente trebuie să aplice toate părțile din prezentul regulament care sunt relevante pentru revizuirea respectivă;

(f)	în scopul evaluării cererilor de aprobare a revenirii la utilizarea unor abordări mai puțin sofisticate, în conformitate cu articolul 149 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să aplice articolele 6-8 din prezentul regulament.

(2) În plus față de criteriile prevăzute în dispozițiile prezentului regulament menționate la alineatul (1), autoritățile competente trebuie să verifice orice alte criterii relevante necesare pentru evaluarea conformității cu cerințele de utilizare a abordării bazate pe modele interne de rating.

Articolul 2

Metode care trebuie aplicate de autoritățile competente

(1) În scopul evaluării cererilor inițiale de aprobare a utilizării abordării bazate pe modele interne de rating, autoritățile competente trebuie să aplice toate metodele obligatorii prevăzute în prezentul regulament. De asemenea, autoritățile competente pot aplica și alte metode prevăzute în prezentul regulament în conformitate cu alineatul (7) și orice alte metode în conformitate cu alineatul (8).

(2) În scopul evaluării cererilor de aprobare a extinderii abordării bazate pe modele interne de rating în conformitate cu un plan de implementare progresivă, autoritățile competente trebuie să aplice toate metodele obligatorii prevăzute în capitolele 4, 5, 7 și 8. De asemenea, autoritățile competente pot aplica și alte metode prevăzute în prezentul regulament în conformitate cu alineatul (7) și orice alte metode în conformitate cu alineatul (8).

(3) În scopul evaluării cererilor de aprobare prealabilă a modificărilor abordării IRB, autoritățile competente trebuie să revizuiască documentele care se impun a fi prezentate de instituții în ceea ce privește modificarea în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul delegat (UE) nr. 529/2014. De asemenea, autoritățile competente pot aplica orice metode prevăzute în prezentul regulament în conformitate cu alineatul (7) și orice alte metode în conformitate cu alineatul (8).

(4) În scopul evaluării modificărilor sistemelor de rating și abordărilor bazate pe modele interne pentru expunerile din titluri de capital care au fost notificate, autoritățile competente trebuie să revizuiască documentele care se impun a fi prezentate de instituții în ceea ce privește modificarea în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul delegat (UE) nr. 529/2014 și pot aplica orice metode prevăzute în prezentul regulament în conformitate cu alineatul (7) și orice alte metode în conformitate cu alineatul (8).

(5) În scopul efectuării de revizuiri permanente ale utilizării abordării bazate pe modele interne de rating, autoritățile competente pot aplica orice metode prevăzute în prezentul regulament în conformitate cu alineatul (7) și orice alte metode în conformitate cu alineatul (8).

(6) În scopul evaluării cererilor de revenire la utilizarea unor abordări mai puțin sofisticate, autoritățile competente pot aplica oricare dintre metodele prevăzute în capitolul 2 din prezentul regulament în conformitate cu alineatul (7) și orice alte metode în conformitate cu alineatul (8).

(7) În cazul în care prezentul regulament prevede utilizarea opțională a metodelor, autoritățile competente pot aplica oricare dintre metodele care sunt corespunzătoare și adecvate naturii, amplorii și gradului de complexitate specifice activității economice și structurii organizatorice ale instituției, ținând seama de:

(a)	importanța semnificativă a tipurilor de expuneri acoperite de sistemele de rating;

(b)	complexitatea modelelor de rating și a parametrilor de risc și punerea lor în aplicare.

(8) În plus față de metodele prevăzute în prezentul regulament, autoritățile competente pot utiliza alte metode, care sunt corespunzătoare și adecvate naturii, amplorii și gradului de complexitate specifice activității economice și structurii organizatorice ale instituției, în cazul în care acest lucru este necesar pentru evaluarea conformității cu cerințele de utilizare a abordării IRB.

(9) Atunci când aplică metodele prevăzute în prezentul regulament, autoritățile competente pot lua în considerare rezultatele evaluărilor recente efectuate de ele însele sau de alte autorități competente, dacă evaluările respective îndeplinesc cumulativ următoarele două condiții:

(a)	evaluarea s-a bazat integral sau parțial pe metodele obligatorii;

(b)	obiectul evaluării a inclus același sistem de rating sau un sistem similar de rating din aceeași clasă de expuneri.

Articolul 3

Calitatea documentației

(1) Pentru a verifica conformitatea instituției cu cerința privind documentația prevăzută la articolul 144 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă documentația aferentă sistemelor de rating, astfel cum sunt definite la articolul 142 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 („sisteme de rating”):

(a)	este suficient de detaliată și de precisă pentru a fi utilizată în mod eficient;

(b)	este aprobată la nivelul corespunzător de conducere al instituției;

(c)	conține, pentru fiecare document, cel puțin o înregistrare a tipului de document, a autorului, a evaluatorului, a agentului care a acordat autorizarea, a titularului, a datelor de elaborare și de aprobare, a numărului versiunii și a istoricului modificărilor aduse documentului;

(d)

permite terților să examineze și să confirme funcționarea sistemelor de rating și, în special, să examineze și să confirme că:

(i)

documentația privind conceperea sistemului de rating este suficient de detaliată pentru a permite părților terțe să înțeleagă raționamentul care stă la baza tuturor aspectelor sistemului de rating, inclusiv ipotezele, formulele matematice și, în cazul în care este implicat raționamentul profesional, deciziile, precum și procedurile de dezvoltare a sistemului de rating;

(ii)	documentația sistemului de rating este suficient de detaliată pentru a permite părților terțe să înțeleagă modul de funcționare, limitările și ipotezele principale ale fiecărui model de rating și ale fiecărui parametru de risc, precum și să reproducă dezvoltarea modelului;

(iii)

documentația aferentă procesului de rating este suficient de detaliată pentru a permite părților terțe să înțeleagă metoda de încadrare a expunerilor în clase sau grupe și încadrarea efectivă a acestora în clase sau grupe și să reproducă încadrarea.

(2) În sensul alineatului (1), autoritatea competentă trebuie să verifice dacă instituția a instituit politici care definesc standarde specifice pentru documentație, asigurând următoarele:

(a)	documentația internă este suficient de detaliată și de exactă;

(b)	anumitor persoane sau unități li se atribuie responsabilitatea de a se asigura că documentația este completă, consecventă, exactă, actualizată, aprobată după caz și securizată;

(c)	instituția își documentează în mod adecvat politicile, procedurile și metodologiile referitoare la aplicarea abordării IRB.

Articolul 4

Implicarea terților

(1) Pentru a evalua conformitatea cu cerința privind soliditatea și integritatea sistemelor de rating prevăzută la articolul 144 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în cazul în care o instituție a delegat unei părți terțe sarcini, activități sau funcții legate de conceperea, implementarea și validarea sistemelor sale de rating sau a achiziționat un sistem de rating ori date centralizate de la un terț, autoritatea competentă trebuie să verifice dacă delegarea sau achiziția respectivă nu împiedică aplicarea prezentului regulament și dacă:

(a)

conducerea superioară a instituției, astfel cum este definită la articolul 3 alineatul (1) punctul 9 din Directiva 2013/36/UE („conducerea superioară”), precum și organul de conducere al instituției sau comitetul desemnat de organul de conducere respectiv sunt implicați activ în supravegherea și luarea deciziilor cu privire la sarcinile, activitățile sau funcțiile delegate terței părți sau cu privire la sistemele de rating obținute de la terți;

(b)	personalul instituției are cunoștințe și o înțelegere suficiente cu privire la sarcinile, activitățile sau funcțiile delegate unor părți terțe și cu privire la structura datelor și a sistemelor de rating obținute de la terți;

(c)	se asigură continuitatea funcțiilor sau a proceselor externalizate, inclusiv prin intermediul unei planificări adecvate pentru situații neprevăzute;

(d)	auditul intern sau alt control al sarcinilor, activităților și funcțiilor delegate unor părți terțe nu este limitat sau împiedicat de implicarea terței părți;

(e)	autorității competente i se acordă acces deplin la toate informațiile relevante.

(2) În cazul în care o parte terță este implicată în sarcinile de dezvoltare a unui sistem de rating și de estimare a riscului pentru o instituție, autoritatea competentă trebuie să verifice dacă:

(a)	cerințele prevăzute la alineatul (1) literele (a)-(e) sunt respectate;

(b)	activitățile de validare cu privire la respectivele sisteme de rating și respectivele estimări ale riscurilor nu sunt efectuate de partea terță respectivă;

(c)	partea terță furnizează instituției informațiile necesare pentru desfășurarea activităților de validare respective.

(3) În cazul în care, în scopul dezvoltării unui sistem de rating și al estimării parametrilor de risc, instituția utilizează date care sunt centralizate la nivelul instituțiilor, iar o parte terță dezvoltă sistemul de rating, partea terță poate acorda asistență instituției în contextul activităților sale de validare prin îndeplinirea sarcinilor de validare care necesită acces la datele centralizate.

(4) În scopul aplicării alineatelor (1), (2) și (3), autoritățile competente trebuie să aplice toate metodele prevăzute în continuare:

(a)	revizuirea acordurilor cu partea terță și alte documente relevante care specifică sarcinile terței părți;

(b)	obținerea declarațiilor scrise din partea personalului relevant al instituției sau a terței părți căreia îi este delegată sarcina, activitatea sau funcția, ori intervievarea acestora;

(c)	obținerea declarațiilor scrise din partea conducerii superioare sau a organului de conducere al instituției sau a terței părți căreia îi este delegată sarcina, activitatea sau funcția, sau din partea comitetului instituției desemnat de organul de conducere, ori intervievarea acestora;

(d)	examinarea altor documente relevante ale instituției sau ale terței părți, dacă este necesar.

Articolul 5

Neconformitatea temporară cu cerințele abordării IRB

În scopul aplicării articolului 146 litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritatea competentă trebuie:

(a)

să verifice dacă planul instituției de redresare rapidă în vederea respectării cerințelor este suficient pentru a remedia neconformitatea și calendarul este rezonabil, luând în considerare toate elementele care urmează:

(i)	importanța neconformității;

(ii)	amploarea măsurilor necesare în vederea respectării cerințelor;

(iii)

resursele aflate la dispoziția instituției;

(b)	să monitorizeze cu regularitate progresele înregistrate în ceea ce privește realizarea planului instituției de redresare rapidă în vederea respectării cerințelor;

(c)	să verifice conformitatea instituției cu cerințele relevante după punerea în aplicare a planului, prin aplicarea metodologiilor de evaluare prevăzute în prezentul regulament.

CAPITOLUL 2

METODOLOGIA DE EVALUARE PENTRU PLANURILE DE IMPLEMENTARE PROGRESIVĂ ȘI UTILIZAREA PARȚIALĂ PERMANENTĂ A ABORDĂRII STANDARDIZATE

Articolul 6

Dispoziții generale

(1) Pentru a evalua conformitatea instituției cu condițiile de punere în aplicare a abordării IRB prevăzute la articolul 148 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și cu condițiile de utilizare parțială permanentă prevăzute la articolul 150 din regulamentul respectiv, autoritățile competente trebuie să verifice cumulativ următoarele două condiții:

(a)	acoperirea inițială și planul instituției de implementare progresivă a abordării IRB sunt adecvate, în conformitate cu articolul 7;

(b)	clasele de expuneri, tipurile de expuneri sau unitățile operaționale în care se aplică abordarea standardizată sunt eligibile pentru exceptarea permanentă de la abordarea IRB.

(2) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente trebuie să aplice toate metodele care urmează:

(a)	revizuirea planului instituției pentru implementarea progresivă a abordării IRB;

(b)	revizuirea politicilor și procedurilor interne relevante ale instituției, inclusiv metodele de calcul pentru ponderea expunerilor care urmează să fie acoperite de implementarea progresivă a abordării IRB și exceptarea permanentă de la abordarea IRB;

(c)	revizuirea rolurilor și a responsabilităților unităților și ale organelor de conducere implicate în încadrarea expunerilor individuale în abordarea IRB sau în abordarea standardizată;

(d)	revizuirea proceselor-verbale relevante ale reuniunilor organelor interne ale instituției, inclusiv ale organului de conducere sau ale comitetelor;

(e)	revizuirea constatărilor relevante ale funcției de audit intern sau ale altor funcții de control ale instituției;

(f)	revizuirea rapoartelor relevante privind progresele înregistrate în materie de eforturi depuse de instituție pentru a corecta deficiențele și a atenua riscurile detectate în cursul auditurilor;

(g)	obținerea declarațiilor scrise din partea personalului relevant și a conducerii superioare a instituției sau intervievarea acestora.

(3) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente pot iniția următoarele:

(a)	revizuirea documentației funcționale a sistemelor informatice utilizate în procesul de încadrare a expunerilor individuale în abordarea IRB sau în abordarea standardizată;

(b)	efectuarea testelor prin eșantionare și revizuirea documentelor referitoare la caracteristicile debitorilor și la inițierea și păstrarea expunerilor incluse în eșantion;

(c)	examinarea altor documente relevante ale instituției.

Articolul 7

Implementarea progresivă a abordării IRB

(1) Atunci când evaluează acoperirea inițială și planul instituției pentru implementarea progresivă a abordării IRB în conformitate cu articolul 148 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)

planul de implementare progresivă include cel puțin următoarele:

(i)	o specificare a sferei de aplicare a fiecărui sistem de rating, precum și a tipurilor de expuneri care sunt evaluate pe baza fiecărui model de rating;

(ii)	datele planificate pentru aplicarea abordării IRB în ceea ce privește fiecare tip de expuneri;

(iii)

informații privind valorile totale ale expunerilor la momentul evaluării și valorile ponderate la risc ale expunerilor calculate în conformitate cu abordarea aplicată la momentul evaluării pentru fiecare tip de expuneri;

(b)	planul de implementare progresivă cuprinde toate expunerile instituției și, după caz, ale întreprinderii-mamă, precum și toate expunerile filialelor instituției, cu excepția cazului în care expunerile sunt evaluate în conformitate cu articolul 8;

(c)	implementarea este planificată a fi realizată în conformitate cu articolul 148 alineatul (1) al doilea și al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(d)	în cazul în care instituției i se permite să utilizeze abordarea bazată pe modele interne de rating pentru orice clasă de expuneri, utilizarea abordării IRB pentru expunerile din titluri de capital, cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 148 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(e)

ordinea și perioadele de implementare ale abordării IRB sunt specificate pe baza capacităților reale ale instituției, având în vedere disponibilitatea datelor, sistemele de rating și perioadele de experiență menționate la articolul 145 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și nu sunt utilizate în mod selectiv pentru a reduce cerințele de fonduri proprii;

(f)	ordinea implementării abordării bazate pe modele interne de rating garantează că se acordă prioritate implementării în ceea ce privește expunerile din credite legate de activitatea de bază a instituției;

(g)	pentru fiecare tip de expuneri și unități operaționale se stabilește un termen precis pentru implementarea abordării IRB, care este rezonabil în funcție de natura și amploarea activităților instituției.

(2) Autoritățile competente stabilesc dacă termenul menționat la alineatul (1) litera (g) este rezonabil pe baza tuturor elementelor care urmează:

(a)	complexitatea operațiunilor instituției, inclusiv cele ale întreprinderii-mamă și ale filialelor acesteia;

(b)	numărul de unități operaționale și linii de activitate la nivelul instituției și, după caz, al întreprinderii-mamă și al filialelor instituției;

(c)	numărul și complexitatea sistemelor de rating care urmează să fie implementate de toate entitățile vizate de planul de implementare progresivă;

(d)	planurile de implementare a sistemelor de rating la nivelul filialelor stabilite în țări terțe în care există dificultăți semnificative de ordin juridic sau de altă natură în ceea ce privește aprobarea modelelor IRB;

(e)	disponibilitatea unor serii temporale exacte, adecvate și complete;

(f)	capacitatea operațională a instituției de a dezvolta și implementa sistemele de rating;

(g)	experiența anterioară a instituției în gestionarea anumitor tipuri de expuneri.

(3) Atunci când evaluează conformitatea instituției cu planul de implementare progresivă a abordării IRB, care a făcut obiectul aprobării autorităților competente în conformitate cu articolul 148 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente pot considera modificările aduse ordinii și perioadei ca fiind adecvate numai dacă sunt îndeplinite una sau mai multe dintre următoarele condiții:

(a)	există modificări semnificative la nivelul mediului de afaceri și, în special, schimbări de strategie, fuziuni și achiziții;

(b)	există modificări semnificative ale cerințelor de reglementare relevante;

(c)	au fost identificate deficiențe semnificative ale sistemelor de rating de către autoritatea competentă, de către auditul intern sau de către funcția de validare;

(d)	elementele menționate la alineatul (2) au suferit modificări semnificative sau oricare dintre elementele menționate la alineatul (2) nu a fost luat în considerare în mod adecvat în planul de implementare progresivă a abordării IRB care a fost aprobat.

Articolul 8

Condiții de utilizare parțială permanentă

(1) Atunci când evaluează conformitatea instituției cu condițiile de utilizare parțială permanentă a abordării standardizate în ceea ce privește expunerile menționate la articolul 150 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	disponibilitatea datelor externe pentru contrapărțile reprezentative este evaluată și luată în considerare de către instituție;

(b)	costul suportat de instituție în raport cu dezvoltarea unui sistem de rating pentru contrapărțile din clasa de expuneri relevantă este evaluat ținând seama de dimensiunea instituției și de natura și amploarea activităților sale;

(c)	capacitatea operațională a instituției de a dezvolta și de a pune în aplicare un sistem de rating este evaluată ținând seama de natura și amploarea activității instituției.

(2) Atunci când evaluează conformitatea instituției cu condițiile de utilizare parțială permanentă a abordării standardizate în ceea ce privește expunerile menționate la articolul 150 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă instituția a verificat și a luat în considerare cel puțin unul dintre următoarele elemente:

(a)	expunerile, inclusiv numărul de portofolii și linii de activitate administrate separat, nu sunt suficient de omogene pentru a permite dezvoltarea unui sistem de rating robust și fiabil;

(b)	valoarea ponderată la risc a expunerilor, calculată în conformitate cu abordarea standardizată, este semnificativ mai mare decât valoarea așteptată ponderată la risc a expunerilor, calculată în conformitate cu abordarea IRB;

(c)	expunerile se referă la o unitate operațională sau la o linie de activitate a instituției care este planificată să fie întreruptă;

(d)	expunerile includ portofolii care fac obiectul consolidării proporționale a filialelor deținute parțial, în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(3) Atunci când evaluează conformitatea instituției cu condițiile de utilizare parțială permanentă a abordării standardizate, autoritățile competente trebuie să verifice dacă instituția monitorizează periodic conformitatea cu cerințele prevăzute la articolul 150 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

CAPITOLUL 3

METODOLOGIA DE EVALUARE PENTRU FUNCȚIA DE VALIDARE A ESTIMĂRILOR INTERNE, PRECUM ȘI PENTRU CADRUL DE ADMINISTRARE ȘI SUPRAVEGHEREA UNEI INSTITUȚII

SECȚIUNEA 1

Dispoziții generale

Articolul 9

Dispoziții generale

(1) Pentru a evalua dacă o instituție respectă cerințele privind cadrul de administrare, inclusiv cerințele privind conducerea superioară și organul de conducere, raportarea internă, controlul riscului de credit și auditul intern, supravegherea și validarea, autoritățile competente verifică toate elementele care urmează:

(a)

soliditatea măsurilor, a mecanismelor și a proceselor de validare a sistemelor de rating ale unei instituții și adecvarea personalului responsabil cu executarea validării („funcția de validare”), astfel cum se menționează la articolul 144 alineatul (1) literele (c) și (f), la articolul 174 litera (d), la articolul 185 și la articolul 188 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în ceea ce privește:

(i)	independența funcției de validare, în conformitate cu articolul 10;

(ii)	exhaustivitatea și frecvența aplicării procesului de validare, în conformitate cu articolul 11;

(iii)

caracterul adecvat al metodelor și procedurilor funcției de validare, în conformitate cu articolul 12;

(iv)	soliditatea procesului de raportare și a procesului de abordare a concluziilor, constatărilor și recomandărilor privind validarea, în conformitate cu articolul 13;

(b)

cadrul de administrare și supravegherea instituției, inclusiv a unității de control al riscului de credit și a auditului intern al instituției, astfel cum se menționează la articolele 189, 190 și 191 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește:

(i)	rolul conducerii superioare și al organului de conducere, în conformitate cu articolul 14;

(ii)	rapoartele de administrare, în conformitate cu articolul 15;

(iii)

unitatea de control al riscului de credit, în conformitate cu articolul 16;

(iv)	auditul intern, în conformitate cu articolul 17.

(2) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente trebuie să aplice toate metodele care urmează:

(a)	examinarea politicilor și a procedurilor interne relevante ale instituției;

(b)	examinarea proceselor-verbale relevante ale organelor interne ale instituției, inclusiv ale organului de conducere, sau ale comitetelor;

(c)	examinarea rapoartelor relevante referitoare la sistemele de rating, precum și a oricăror concluzii și decizii luate pe baza acestor rapoarte;

(d)

examinarea rapoartelor relevante privind activitățile funcțiilor de control al riscului de credit, de audit intern, de supraveghere și de validare, întocmite de personalul responsabil pentru fiecare dintre aceste funcții sau de orice altă funcție de control din cadrul instituției, precum și a concluziilor, constatărilor și recomandărilor funcțiilor respective;

(e)	obținerea declarațiilor scrise din partea personalului relevant și a conducerii superioare a instituției sau intervievarea acestora.

(3) În ceea ce privește evaluarea funcției de validare, pe lângă metodele menționate la alineatul (2), autoritățile competente trebuie să aplice toate metodele care urmează:

(a)	examinarea rolurilor și a responsabilităților întregului personal implicat în funcția de validare;

(b)	examinarea caracterului adecvat și pertinent al planului anual de lucru în materie de validare;

(c)	examinarea manualelor de validare utilizate de funcția de validare;

(d)	examinarea procesului de clasificare a constatărilor și a recomandărilor relevante în funcție de importanța lor semnificativă;

(e)	examinarea coerenței concluziilor, a constatărilor și a recomandărilor funcției de validare;

(f)	examinarea rolului funcției de validare în procedura internă de aprobare a sistemelor de rating și a tuturor modificărilor aferente;

(g)	examinarea planului de acțiune al fiecărei recomandări relevante, inclusiv în ceea ce privește monitorizarea sa, astfel cum a fost aprobat de către nivelul de conducere corespunzător.

(4) Pentru evaluarea unității de control al riscului de credit, menționată la articolul 144 alineatul (1) litera (c) și la articolul 190 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în plus față de cerințele menționate la alineatul (2), autoritățile competente trebuie să aplice toate metodele care urmează:

(a)	examinarea rolurilor și a responsabilităților întregului personal relevant și ale conducerii superioare a unității de control al riscului de credit;

(b)	examinarea rapoartelor relevante prezentate de unitatea de control al riscului de credit și de conducerea superioară, organului de conducere sau comitetului desemnat în acest scop.

(5) Pentru evaluarea auditului intern sau a unei alte unități de audit independente comparabile, astfel cum se menționează la articolul 191 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în plus față de cerințele menționate la alineatul (2), autoritățile competente trebuie să aplice toate metodele care urmează:

(a)	examinarea rolurilor și a responsabilităților ce revin întregului personal relevant implicat în auditul intern;

(b)	examinarea caracterului adecvat și pertinent al planului anual de lucru în materie de audit intern;

(c)	examinarea manualelor de audit și a programelor de lucru relevante, precum și a constatărilor și a recomandărilor incluse în rapoartele relevante de audit;

(d)	examinarea planului de acțiune al fiecărei recomandări relevante, inclusiv în ceea ce privește monitorizarea sa, astfel cum a fost aprobat la nivelul de conducere corespunzător.

(6) Pe lângă metodele enumerate la alineatul (2), autoritățile competente pot examina alte documente relevante ale instituției în scopul verificării prevăzute la alineatul (1).

SECȚIUNEA 2

Metodologia de evaluare a funcției de validare

Articolul 10

Independența funcției de validare

(1) Atunci când evaluează independența funcției de validare în sensul articolului 144 alineatul (1) litera (f), al articolului 174 litera (d), al articolului 185 și al articolului 188 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă unitatea responsabilă pentru funcția de validare sau, în cazul în care nu există o unitate separată dedicată exclusiv funcției de validare, personalul care îndeplinește funcția de validare îndeplinește toate condițiile care urmează:

(a)	funcția de validare este independentă față de personalul și față de funcția de conducere responsabile cu inițierea sau reînnoirea expunerilor și cu conceperea sau dezvoltarea modelului;

(b)	personalul care îndeplinește funcția de validare este diferit de personalul responsabil cu conceperea și dezvoltarea sistemului de rating și de personalul responsabil de funcția de control al riscului de credit;

(c)	raportează direct conducerii superioare.

(2) În sensul alineatului (1), în cazul în care unitatea responsabilă cu funcția de validare este separată din punct de vedere organizațional de unitatea de control al riscului de credit și fiecare unitate raportează diferiților membri ai conducerii superioare, autoritățile competente trebuie să verifice cumulativ următoarele două aspecte:

(a)	funcția de validare dispune de resurse adecvate, inclusiv de personal experimentat și calificat pentru îndeplinirea sarcinilor sale;

(b)	remunerarea personalului și a membrilor conducerii superioare responsabili pentru funcția de validare nu este corelată cu îndeplinirea sarcinilor legate fie de controlul riscului de credit, fie de inițierea sau reînnoirea expunerilor.

(3) În sensul alineatului (1), în cazul în care unitatea responsabilă pentru funcția de validare este separată din punct de vedere organizațional de unitatea de control al riscului de credit și ambele unități raportează aceluiași membru al conducerii superioare, autoritățile competente trebuie să verifice toate aspectele care urmează:

(a)	funcția de validare dispune de resurse adecvate, inclusiv de personal experimentat și calificat pentru îndeplinirea sarcinilor sale;

(b)	remunerarea personalului și a membrilor conducerii superioare responsabili pentru funcția de validare nu este corelată cu îndeplinirea sarcinilor legate fie de controlul riscului de credit, fie de inițierea sau reînnoirea expunerilor;

(c)	există un proces decizional pentru a garanta luarea în considerare în mod corespunzător a concluziilor, constatărilor și recomandărilor funcției de validare de către conducerea superioară a instituției;

(d)	nu se exercită nicio influență nejustificată asupra concluziilor, constatărilor și recomandărilor funcției de validare;

(e)	toate măsurile corective care se impun în vederea abordării concluziilor, constatărilor și recomandărilor funcției de validare sunt stabilite și puse în aplicare în timp util;

(f)	auditul intern evaluează periodic îndeplinirea condițiilor menționate la literele (a)-(e).

(4) În sensul alineatului (1), în cazul în care nu există o unitate separată responsabilă pentru funcția de validare, autoritățile competente trebuie să verifice toate elementele care urmează:

(a)	funcția de validare dispune de resurse adecvate, inclusiv de personal experimentat și calificat pentru îndeplinirea sarcinilor sale;

(b)	remunerarea personalului și a membrilor conducerii superioare responsabili pentru funcția de validare nu este corelată cu îndeplinirea sarcinilor legate fie de controlul riscului de credit, fie de inițierea sau reînnoirea expunerilor;

(c)	există un proces decizional pentru a garanta luarea în considerare în mod corespunzător a concluziilor, constatărilor și recomandărilor funcției de validare de către conducerea superioară a instituției;

(d)	nu se exercită nicio influență nejustificată asupra concluziilor, constatărilor și recomandărilor funcției de validare;

(e)	toate măsurile corective care se impun în vederea abordării concluziilor, constatărilor și recomandărilor funcției de validare sunt stabilite și puse în aplicare în timp util;

(f)	auditul intern evaluează periodic îndeplinirea condițiilor menționate la literele (a)-(e);

(g)	există o separare efectivă între personalul care îndeplinește funcția de validare și personalul care îndeplinește celelalte sarcini;

(h)	instituția nu este o instituție globală de importanță sistemică sau o altă instituție de importanță sistemică în sensul articolului 131 din Directiva 2013/36/UE.

(5) Atunci când evaluează independența funcției de validare, autoritățile competente evaluează, de asemenea, dacă alegerea instituției în ceea ce privește organizarea funcției de validare, astfel cum se menționează la alineatele (2), (3) și (4), este adecvată, ținând seama de natura, dimensiunea și amploarea instituției și de complexitatea riscurilor inerente modelului său de afaceri.

Articolul 11

Exhaustivitatea și frecvența procesului de validare

(1) Atunci când evaluează exhaustivitatea funcției de validare în sensul cerințelor prevăzute la articolul 144 alineatul (1) litera (f), la articolul 174 litera (d), la articolul 185 și la articolul 188 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	instituția a definit și a documentat un proces complet de validare pentru toate sistemele de rating;

(b)	instituția efectuează procesul de validare menționat la litera (a) cu o frecvență adecvată.

(2) Atunci când evaluează exhaustivitatea procesului de validare, astfel cum se menționează la alineatul (1) litera (a), autoritățile competente trebuie să verifice dacă funcția de validare:

(a)	examinează în mod critic toate aspectele specificațiilor ratingurilor interne și ale parametrilor de risc, inclusiv procedurile de colectare a datelor și de curățare a datelor, opțiunile privind metodologia și structura modelului, precum și procesul de selectare a variabilelor;

(b)	verifică adecvarea punerii în aplicare a ratingurilor interne și a parametrilor de risc în sistemele informatice și dacă definițiile claselor de rating și ale grupelor de risc sunt aplicate în mod consecvent la nivelul tuturor departamentelor și zonelor geografice ale instituției;

(c)	verifică performanța sistemelor de rating luând în considerare cel puțin diferențierea și cuantificarea riscurilor, stabilitatea ratingurilor interne și a parametrilor de risc, precum și specificațiile modelului;

(d)	verifică toate modificările referitoare la ratingurile interne și la parametrii de risc, precum și importanța acestora în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) nr. 529/2014 și urmărește în mod consecvent propriile concluzii, constatări și recomandări.

(3) Atunci când evaluează dacă frecvența procesului de validare menționat la alineatul (1) litera (b) este adecvată, autoritățile competente trebuie să verifice dacă procesul de validare este efectuat în mod regulat pentru toate sistemele de rating ale instituției pe baza unui plan anual de lucru și dacă:

(a)	în cazul tuturor sistemelor de rating, procesele prevăzute la articolul 185 litera (b) și la articolul 188 litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 („testare ex post”) se efectuează cel puțin o dată pe an;

(b)	în cazul sistemelor de rating care acoperă tipuri semnificative de expuneri, verificarea performanței sistemelor de rating menționată la alineatul (2) litera (c) are loc cel puțin o dată pe an.

(4) În cazul în care o instituție solicită aprobarea de a utiliza ratingurile interne și parametrii de risc ai unui sistem de rating sau orice modificare semnificativă a ratingurilor interne și a parametrilor de risc ai unui sistem de rating, autoritățile competente trebuie să verifice dacă instituția efectuează validarea menționată la alineatul (2) literele (a), (b) și (c) înainte ca sistemul de rating să fie utilizat pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii și în scopul gestionării interne a riscurilor.

Articolul 12

Caracterul adecvat al metodelor și procedurilor funcției de validare

Atunci când evaluează caracterul adecvat al metodelor și procedurilor de validare în sensul cerințelor prevăzute la articolul 144 alineatul (1) litera (f), articolul 174 litera (d), articolul 185 și articolul 188 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă metodele și procedurile respective permit o evaluare consecventă și pertinentă a performanței sistemelor de rating intern și de estimare a riscurilor, precum și dacă:

(a)	metodele și procedurile de validare sunt adecvate pentru evaluarea acurateței și coerenței sistemului de rating;

(b)	metodele și procedurile de validare sunt adecvate naturii, gradului de complexitate și sferei de aplicare a sistemelor de rating ale instituției și disponibilității datelor;

(c)

metodele și procedurile de validare specifică în mod clar obiectivele, standardele și limitările în materie de validare, conțin o descriere a tuturor testelor de validare, seturilor de date și proceselor de curățare a datelor, precizează sursele de date și perioadele de timp de referință și stabilesc țintele fixe și toleranțele pentru indicatorii definiți, pentru validarea inițială și, respectiv, pentru validarea periodică;

(d)	metodele de validare utilizate și, în special, testele efectuate, setul de date de referință utilizat pentru validare și curățarea datelor respective se aplică în mod consecvent de-a lungul timpului;

(e)	metodele de validare includ testarea ex post și analiza comparativă, astfel cum se prevede la articolul 185 litera (c) și la articolul 188 litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(f)

metodele de validare țin seama de modul în care ciclurile economice și variabilitatea sistematică aferentă a experienței în caz de nerambursare sunt luate în considerare în cadrul ratingurilor interne și al parametrilor de risc, în special în ceea ce privește estimarea probabilității de nerambursare.

Articolul 13

Soliditatea procesului de raportare și a procesului de abordare a concluziilor, constatărilor și recomandărilor privind validarea

Atunci când evaluează soliditatea procesului de raportare și a procesului de abordare a concluziilor, constatărilor și recomandărilor privind validarea, în sensul cerințelor prevăzute la articolul 144 alineatul (1) litera (f), articolul 174 litera (d), articolul 185 și articolul 188 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	rapoartele de validare identifică și descriu metodele de validare utilizate, testele efectuate, setul de date de referință utilizat și procesele respective de curățare a datelor și includ rezultatele testelor respective, concluziile validării, constatările și recomandările respective;

(b)	concluziile, constatările și recomandările rapoartelor de validare sunt comunicate direct conducerii superioare și organului de conducere ale instituției sau comitetului desemnat de aceasta;

(c)

concluziile, constatările și recomandările rapoartelor de validare se reflectă în modificări și îmbunătățiri în conceperea ratingurilor interne și a estimărilor de risc, inclusiv în situațiile descrise la articolul 185 litera (e) prima teză și la articolul 188 litera (e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(d)	procesul decizional al instituției se desfășoară la nivelul corespunzător de conducere.

SECȚIUNEA 3

Metodologia de evaluare a cadrului de administrare și a supravegherii

Articolul 14

Rolul conducerii superioare și al organului de conducere

Atunci când evaluează guvernanța corporativă a instituției, astfel cum se menționează la articolul 189 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	procesul decizional al instituției, ierarhia acesteia, liniile sale de raportare și nivelurile de responsabilitate sunt stabilite în mod clar în documentația internă a instituției și sunt reflectate în mod consecvent în procesele-verbale ale organelor sale interne;

(b)

atât organul de conducere, cât și comitetul desemnat de acesta și conducerea superioară aprobă cel puțin următoarele aspecte semnificative ale sistemelor de rating:

(i)	toate politicile relevante referitoare la conceperea și implementarea sistemelor de rating și la aplicarea abordării IRB, inclusiv politicile referitoare la toate aspectele semnificative ale proceselor de acordare a ratingurilor și de estimare și validare a parametrilor de risc;

(ii)	toate politicile relevante de gestionare a riscurilor, inclusiv cele legate de infrastructura informatică și de planificarea pentru situații neprevăzute;

(iii)

parametrii de risc ai tuturor sistemelor de rating utilizate în procesele de gestionare internă a riscurilor și la calcularea cerințelor de fonduri proprii;

(c)	organul de conducere sau comitetul desemnat de acesta instituie o structură organizatorică adecvată pentru implementarea riguroasă a sistemelor de rating printr-o decizie oficială;

(d)	organul de conducere sau comitetul desemnat de acesta aprobă, printr-o decizie oficială, specificarea nivelului acceptabil de risc, ținând seama de sistemul de rating intern al instituției;

(e)	conducerea superioară dovedește o bună înțelegere în ceea ce privește toate sistemele de rating ale instituției, concepția și funcționarea acestora, cerințele privind abordarea IRB și abordarea instituției în vederea îndeplinirii acestor cerințe;

(f)	conducerea superioară informează organul de conducere sau comitetul desemnat de acesta cu privire la modificările semnificative ale politicilor stabilite sau la derogările de la acestea, care au un impact semnificativ asupra funcționării sistemelor de rating ale instituției;

(g)	conducerea superioară este în măsură să asigure permanent funcționarea corectă a sistemelor de rating;

(h)	conducerea superioară ia măsuri relevante în cazul în care funcțiile de control al riscului de credit, de validare, de audit intern sau orice altă funcție de control identifică deficiențe ale sistemelor de rating.

Articolul 15

Rapoarte de administrare

Atunci când evaluează caracterul adecvat al rapoartelor de administrare menționate la articolul 189 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)

rapoartele de administrare includ informații cu privire la toate elementele care urmează:

(i)	profilul de risc al debitorilor sau al expunerilor, pe clase de rating;

(ii)	migrarea între clase de rating;

(iii)

o estimare a parametrilor de risc relevanți pentru fiecare clasă de rating;

(iv)	o comparație a ratelor de nerambursare efective și, în cazul în care se utilizează estimările proprii, a pierderilor în caz de nerambursare efective și a factorilor de conversie efectivi în raport cu previziunile;

(v)	ipotezele și rezultatele simulărilor de criză;

(vi)	performanța procesului de rating, aspectele care necesită îmbunătățiri și stadiul eforturilor de remediere a deficiențelor identificate anterior în ceea ce privește sistemele de rating;

(vii)

rapoarte de validare;

(b)	forma și frecvența rapoartelor de administrare sunt adecvate, având în vedere importanța și tipul informațiilor, precum și nivelul pe care beneficiarul îl ocupă în ierarhie, ținând seama de structura organizatorică a instituției;

(c)	rapoartele de administrare facilitează monitorizarea de către conducerea superioară a riscului de credit în portofoliul global de expuneri care fac obiectul abordării bazate pe modele interne de rating;

(d)	rapoartele de administrare sunt proporționale cu natura, amploarea și gradul de complexitate specifice activității economice și structurii organizatorice ale instituției.

Articolul 16

Unitatea de control al riscului de credit

(1) Atunci când evaluează cadrul de administrare și supravegherea instituției în raport cu unitatea de control al riscului de credit menționată la articolul 190 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	unitatea sau unitățile de control al riscului de credit sunt separate și independente de personalul și de funcțiile de conducere responsabile cu inițierea sau reînnoirea expunerilor;

(b)	unitatea sau unitățile de control al riscului de credit sunt funcționale și adecvate pentru sarcinile lor.

(2) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1) litera (a), autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	unitatea sau unitățile de control al riscului de credit sunt structuri organizatorice distincte în cadrul instituției;

(b)	șeful unității de control al riscului de credit sau șefii acestor unități fac parte din conducerea superioară;

(c)	funcția de gestionare a riscului de credit este organizată ținând seama de principiile stabilite la articolul 76 alineatul (5) din Directiva 2013/36/UE;

(d)	personalul și conducerea superioară responsabile de unitatea sau unitățile de control al riscului de credit nu sunt responsabile de inițierea sau reînnoirea expunerilor;

(e)	membrii conducerii superioare a unității sau unităților de control al riscului de credit și a unităților responsabile cu inițierea sau reînnoirea expunerilor raportează diverșilor membri ai organului de conducere al instituției sau ai comitetului desemnat de acesta;

(f)	remunerarea personalului și a membrilor conducerii superioare responsabili de unitatea sau unitățile de control al riscului de credit nu depinde de îndeplinirea sarcinilor legate de inițierea sau reînnoirea expunerilor.

(3) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1) litera (b), autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	unitatea sau unitățile de control al riscului de credit sunt proporționale cu natura, amploarea și gradul de complexitate specifice activității și structurii organizatorice ale instituției și, în special, cu complexitatea sistemelor de rating și punerea acestora în aplicare;

(b)	unitatea sau unitățile de control al riscului de credit dispun de resurse adecvate și de personal calificat și cu experiență pentru a întreprinde toate activitățile relevante;

(c)

unitatea sau unitățile de control al riscului de credit sunt responsabile cu conceperea sau selectarea, implementarea, supravegherea și funcționarea sistemelor de rating, astfel cum se prevede la articolul 190 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, iar responsabilitățile unității sau unităților respective le includ pe cele enumerate la articolul 190 alineatul (2) din regulamentul respectiv;

(d)	unitatea sau unitățile de control al riscului de credit informează cu regularitate conducerea superioară cu privire la funcționarea sistemelor de rating, la aspectele care necesită îmbunătățiri și la stadiul eforturilor de ameliorare a deficiențelor identificate anterior.

Articolul 17

Audit intern

(1) Atunci când evaluează cadrul de administrare și supravegherea instituției în raport cu auditul intern sau cu o altă unitate de audit independentă comparabilă, astfel cum se menționează la articolul 191 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)

auditul intern sau o altă unitate de audit independentă comparabilă examinează, cel puțin anual, următoarele:

(i)	toate sistemele de rating ale instituției;

(ii)	operațiunile funcției de control al riscului de credit;

(iii)

operațiunile procesului de aprobare a creditelor;

(iv)	operațiunile funcției de validare internă;

(b)	examinarea prevăzută la litera (a) facilitează specificarea, în planul anual de lucru, a aspectelor care necesită o examinare detaliată a conformității cu toate cerințele aplicabile abordării IRB prevăzute la articolele 142-191 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(c)	auditul intern sau o altă unitate de audit independentă comparabilă este funcțională și adecvată pentru sarcinile sale.

(2) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1) litera (c), autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	auditul intern sau o altă unitate de audit independentă comparabilă furnizează conducerii superioare și organului de conducere al instituției suficiente informații cu privire la conformitatea sistemelor de rating cu toate cerințele aplicabile pentru abordarea IRB;

(b)	auditul intern sau o altă unitate de audit independentă comparabilă sunt proporționale cu natura, amploarea și gradul de complexitate specifice activității și structurii organizatorice ale instituției și, în special, cu complexitatea sistemelor de rating și punerea acestora în aplicare;

(c)	auditul intern sau o altă unitate de audit independentă comparabilă dispun de resurse adecvate și de personal calificat și cu experiență pentru a întreprinde toate activitățile relevante;

(d)	auditul intern sau o altă unitate de audit independentă comparabilă nu sunt implicate în niciun aspect al funcționării sistemelor de rating pe care le examinează în conformitate cu alineatul (1) litera (a);

(e)	auditul intern sau o altă unitate de audit independentă comparabilă sunt independente de personalul și de conducerea responsabile cu inițierea sau reînnoirea expunerilor și raportează direct conducerii superioare;

(f)	remunerarea personalului și a membrilor conducerii superioare responsabili pentru funcția de audit intern nu este corelată cu îndeplinirea sarcinilor legate de inițierea sau reînnoirea expunerilor.

CAPITOLUL 4

METODOLOGIA DE EVALUARE PENTRU TESTUL DE UTILIZARE ȘI TESTUL DE EXPERIENȚĂ

Articolul 18

Dispoziții generale

(1) Pentru a evalua dacă o instituție respectă cerințele privind utilizarea sistemelor de rating în sensul articolului 144 alineatul (1) litera (b), al articolului 145, al articolului 171 alineatul (1) litera (c), al articolului 172 alineatul (1) litera (a), al articolului 172 alineatul (1) litera (c), al articolului 172 alineatul (2) și al articolului 175 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)

ratingurile interne și estimările situațiilor de nerambursare și ale pierderilor ale sistemelor de rating utilizate pentru calcularea fondurilor proprii joacă un rol esențial în gestionarea riscurilor, în mecanismul de aprobare a creditelor și în procesul decizional, în conformitate cu articolul 19;

(b)	ratingurile interne și estimările situațiilor de nerambursare și ale pierderilor ale sistemelor de rating utilizate pentru calcularea fondurilor proprii joacă un rol esențial în procesul de alocare a capitalului intern, în conformitate cu articolul 20;

(c)	ratingurile interne și estimările situațiilor de nerambursare și ale pierderilor ale sistemelor de rating utilizate pentru calcularea fondurilor proprii joacă un rol esențial în cadrul de administrare, în conformitate cu articolul 21;

(d)	datele și estimările utilizate de instituție pentru calcularea fondurilor proprii și cele utilizate în scopuri interne sunt consecvente și, în cazul în care există discrepanțe, acestea sunt pe deplin documentate și rezonabile;

(e)

sistemele de rating sunt, în linii generale, în conformitate cu cerințele prevăzute la articolele 169-191 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și au fost aplicate de instituție timp de cel puțin trei ani înainte de utilizarea abordării IRB, astfel cum se prevede la articolul 145 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în conformitate cu articolul 22.

(2) În scopul evaluării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente trebuie să aplice toate metodele care urmează:

(a)	examinarea politicilor și a procedurilor interne relevante ale instituției;

(b)	examinarea proceselor-verbale relevante ale organelor interne ale instituției, inclusiv ale organului de conducere, sau ale comitetelor implicate în guvernanța gestionării riscului de credit;

(c)	examinarea repartizării competențelor de luare a deciziilor în materie de credite, a manualelor de gestionare a creditelor și a sistemelor de canale comerciale;

(d)

examinarea analizei efectuate de instituție cu privire la mecanismele de aprobare a creditelor și a datelor privind cererile de credit respinse, inclusiv toate elementele care urmează:

(i)	decizii de acordare a creditelor care se abat de la politica de creditare a instituției („excepții”);

(ii)	situațiile în care raționamentul profesional generează abateri de la datele de intrare sau de ieșire ale sistemelor de rating („modificări ale încadrărilor”) și justificările acestor modificări;

(iii)

expunerile fără rating și motivele pentru ratingurile care lipsesc;

(iv)	deciziile manuale și punctele de referință;

(e)	examinarea politicilor instituției de restructurare a creditelor;

(f)	examinarea rapoartelor periodice documentate cu privire la riscul de credit;

(g)	examinarea documentației privind calculul capitalului intern al instituției și alocarea capitalului intern pe tipuri de risc, filiale și portofolii;

(h)	examinarea constatărilor relevante ale auditului intern sau ale altor funcții de control ale instituției;

(i)	examinarea rapoartelor privind progresele înregistrate în materie de eforturi depuse de instituție pentru a corecta deficiențele și a atenua riscurile detectate în cursul auditurilor relevante;

(j)	obținerea declarațiilor scrise din partea personalului relevant și a conducerii superioare a instituției sau intervievarea acestora.

(3) În scopul evaluării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente pot aplica, de asemenea, oricare dintre următoarele metode suplimentare:

(a)	examinarea documentației privind sistemele de alertă timpurie;

(b)	examinarea metodologiei ajustărilor pentru riscul de credit și a analizei documentate a coerenței acesteia cu calculul cerințelor de fonduri proprii;

(c)	examinarea analizei documentate a rentabilității ajustate la risc a instituției;

(d)	examinarea politicilor instituției de stabilire a prețurilor;

(e)	examinarea procedurilor de colectare și recuperare a datoriilor;

(f)	examinarea manualelor de planificare și a rapoartelor privind includerea în buget a costurilor aferente riscului;

(g)	examinarea politicii de remunerare și a proceselor-verbale ale comitetului de remunerare;

(h)	examinarea altor documente relevante ale instituției.

Articolul 19

Testul de utilizare în procesul de gestionare a riscurilor, de luare a deciziilor și de aprobare a creditelor

(1) Atunci când evaluează dacă ratingurile interne și estimările situațiilor de nerambursare și ale pierderilor ale sistemelor de rating utilizate pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii joacă un rol esențial în procesul de gestionare a riscurilor și în procesul decizional la nivelul instituției, precum și în mecanismul său de aprobare a creditelor, astfel cum se prevede la articolul 144 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în ceea ce privește încadrarea în clase de rating sau grupe de risc în conformitate cu articolul 171 alineatul (1) litera (c) și alineatul (2) din regulamentul respectiv, în ceea ce privește încadrarea expunerilor în conformitate cu articolul 172 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din regulamentul respectiv, precum și în ceea ce privește documentația aferentă sistemelor de rating în conformitate cu articolul 175 alineatul (3) din regulamentul respectiv, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	numărul expunerilor fără rating și al ratingurilor caduce este nesemnificativ;

(b)

aceste ratinguri interne și estimări ale situațiilor de nerambursare și ale pierderilor joacă un rol important, în special în situațiile menționate în continuare:

(i)	luarea deciziilor cu privire la aprobarea, respingerea, restructurarea și reînnoirea unei facilități de credit;

(ii)	elaborarea politicilor de creditare prin influențarea fie a limitelor maxime de expunere, a tehnicilor de diminuare a riscului și a îmbunătățirii calității creditului, fie a oricărui alt aspect al profilului global de risc de credit al instituției;

(iii)

desfășurarea procesului de monitorizare a debitorilor și a expunerilor.

(2) În cazul în care instituțiile utilizează ratinguri interne și estimări ale situațiilor de nerambursare și ale pierderilor în oricare dintre următoarele domenii, autoritățile competente evaluează modul în care utilizarea în cauză contribuie la respectivele ratinguri și estimări care joacă un rol esențial în procesele de gestionare a riscurilor și în procesul decizional la nivelul instituției, precum și în mecanismul său de aprobare a creditelor, astfel cum se menționează la alineatul (1):

(a)	stabilirea prețurilor pentru fiecare facilitate de credit sau debitor;

(b)	sistemele de avertizare timpurie utilizate pentru gestionarea riscului de credit;

(c)	stabilirea și punerea în aplicare a politicilor și proceselor de colectare și recuperare;

(d)	calcularea ajustărilor pentru riscul de credit, în cazul în care aceasta este în conformitate cu cadrul contabil aplicabil;

(e)	atribuirea sau delegarea de competențe pentru procesul de aprobare a creditelor de către consiliul de administrație comitetelor interne, conducerii superioare și personalului.

Articolul 20

Testul de utilizare în alocarea capitalului intern

(1) Atunci când evaluează dacă ratingurile interne și estimările situațiilor de nerambursare și ale pierderilor ale sistemelor de rating utilizate pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii joacă un rol esențial în alocarea capitalului intern al instituției, astfel cum se menționează la articolul 144 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să evalueze dacă aceste ratinguri și estimări joacă un rol important în:

(a)	evaluarea valorii capitalului intern pe care instituția îl consideră adecvat pentru a acoperi natura și nivelul riscului la care este sau ar putea fi expusă, astfel cum se menționează la articolul 73 din Directiva 2013/36/UE;

(b)	alocarea capitalului intern în funcție de tipuri de risc, filiale și portofolii.

(2) În cazul în care instituțiile iau în considerare ratinguri interne și estimări ale situațiilor de nerambursare și ale pierderilor în scopul calculării costului cu riscul la nivelul instituției în scopuri bugetare, autoritățile competente trebuie să evalueze modul în care luarea în considerare a elementelor în cauză contribuie la respectivele ratinguri și estimări care joacă un rol esențial în alocarea capitalului intern al instituției.

Articolul 21

Testul de utilizare în cadrul de administrare

(1) Atunci când evaluează dacă ratingurile interne și estimările situațiilor de nerambursare și ale pierderilor ale sistemelor de rating utilizate pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii joacă un rol esențial în cadrul de administrare al instituției, astfel cum se menționează la articolul 144 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să evalueze dacă aceste ratinguri și estimări joacă un rol important în:

(a)	rapoartele de administrare;

(b)	monitorizarea riscului de credit la nivel de portofoliu.

(2) În cazul în care instituțiile iau în considerare ratinguri interne și estimări ale situațiilor de nerambursare și ale pierderilor în oricare dintre următoarele domenii, autoritățile competente trebuie să evalueze modul în care luarea în considerare a elementelor în cauză contribuie la respectivele ratinguri și estimări care joacă un rol esențial în cadrul de administrare al instituției, menționat la alineatul (1):

(a)	planificarea auditului intern;

(b)	modul în care sunt concepute politicile de remunerare.

Articolul 22

Testul de experiență

(1) Atunci când evaluează dacă instituția a aplicat sisteme de rating care au fost, în linii generale, în conformitate cu cerințele prevăzute la articolele 169-191 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 timp de cel puțin trei ani înainte de utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii, astfel cum se menționează la articolul 145 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	respectivele sisteme de rating au fost utilizate în procesele de gestionare a riscurilor și în procesul decizional la nivelul instituției, precum și în mecanismul de aprobare a creditelor menționate la articolul 19 alineatul (1) litera (b);

(b)	este disponibilă o documentație adecvată privind funcționarea eficace a sistemelor de rating pentru perioada de trei ani, în special în ceea ce privește rapoartele de monitorizare, validare și audit respective.

(2) În scopul evaluării unei cereri de aprobare a extinderii abordării bazate pe modele interne de rating în conformitate cu planul de implementare progresivă, alineatul (1) se aplică și în cazul în care extinderea vizează expuneri care sunt semnificativ diferite de sfera inițială de aplicare, astfel încât experiența dobândită nu poate fi considerată suficientă pentru respectarea cerințelor prevăzute la articolul 145 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește expunerile suplimentare, astfel cum se prevede la articolul 145 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

CAPITOLUL 5

METODOLOGIA DE EVALUARE PENTRU ÎNCADRAREA EXPUNERILOR ÎN CLASE DE RATING SAU GRUPE DE RISC

Articolul 23

Dispoziții generale

(1) Pentru a evalua conformitatea instituției cu cerințele privind încadrarea debitorilor sau a expunerilor în clase de rating sau grupe de risc prevăzute la articolele 169, 171, 172 și 173 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice cumulativ următoarele două condiții:

(a)	caracterul adecvat al definițiilor, proceselor și criteriilor utilizate de instituție pentru încadrarea sau revizuirea încadrării expunerilor în clase de rating sau grupe de risc, inclusiv tratamentul modificărilor în materie de încadrări, în conformitate cu articolul 24;

(b)	integritatea procesului de încadrare, astfel cum se menționează la articolul 173 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, inclusiv independența procesului de încadrare, precum și revizuirile încadrării, în conformitate cu articolul 25.

(2) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente trebuie să aplice toate metodele care urmează:

(a)	examinarea politicilor și a procedurilor interne relevante ale instituției;

(b)	examinarea rolurilor și a responsabilităților ce revin atât unităților responsabile cu inițierea și reînnoirea expunerilor, cât și unităților responsabile cu încadrarea expunerilor în clase de rating sau grupe de risc;

(c)	examinarea proceselor-verbale relevante ale organelor interne ale instituției, inclusiv ale organului de conducere, sau ale comitetelor;

(d)	examinarea rapoartelor interne ale instituției cu privire la performanța procesului de încadrare;

(e)	examinarea constatărilor relevante ale auditului intern sau ale altor funcții de control ale instituției;

(f)	examinarea rapoartelor privind progresele înregistrate în materie de eforturi depuse de instituție pentru a corecta deficiențele procesului de încadrare sau de revizuire și pentru a atenua riscurile detectate în cursul auditurilor;

(g)	obținerea declarațiilor scrise din partea personalului relevant și a conducerii superioare a instituției sau intervievarea acestora;

(h)	revizuirea criteriilor utilizate de personalul responsabil cu raționamentul profesional în încadrarea expunerilor în clase de rating sau grupe de risc.

(3) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente pot aplica, de asemenea, oricare dintre următoarele metode suplimentare:

(a)	examinarea documentației funcționale a sistemelor informatice relevante;

(b)	efectuarea testelor prin eșantionare și examinarea documentelor referitoare la caracteristicile unui debitor și la inițierea și păstrarea expunerilor;

(c)	efectuarea propriilor teste pe baza datelor instituției sau solicitarea efectuării de teste specifice de către instituție;

(d)	examinarea altor documente relevante ale instituției.

Articolul 24

Definițiile, procesele și criteriile încadrării

(1) Atunci când evaluează caracterul adecvat al definițiilor, al proceselor și al criteriilor utilizate de instituție pentru a încadra sau revizui încadrarea expunerilor în clase de rating sau grupe de risc în conformitate cu articolele 169, 171, 172 și 173 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	existența procedurilor și a mecanismelor adecvate pentru a garanta o încadrare consecventă a debitorilor sau a tranzacțiilor într-un sistem de rating corespunzător;

(b)	existența procedurilor și a mecanismelor adecvate pentru a garanta că fiecare expunere deținută de instituție este încadrată într-o clasă de rating sau într-o grupă de risc în conformitate cu sistemul de rating;

(c)

în ceea ce privește expunerile față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale și în ceea ce privește expunerile din titluri de capital în cazul cărora instituția folosește metoda PD/LGD prevăzută la articolul 155 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, existența procedurilor și a mecanismelor adecvate pentru a garanta că toate expunerile față de același debitor sunt încadrate în aceeași clasă de rating a debitorilor, inclusiv expunerile la nivelul diverselor linii de activitate, departamente, zone geografice, entități juridice din cadrul grupului și sisteme informatice, precum și pentru a garanta aplicarea corectă atât a exceptării de la obligația de a avea o scală de rating a debitorilor care să reflecte exclusiv cuantificarea riscului de nerambursare asociat debitorilor pentru expunerile provenind din finanțări specializate, prevăzută la articolul 170 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cât și a exceptării de la obligația de a încadra expuneri distincte față de același debitor în aceeași clasă de rating al debitorului, prevăzută la articolul 172 alineatul (1) litera (e) din regulamentul respectiv;

(d)

detalierea suficientă a definițiilor și a criteriilor utilizate pentru încadrare pentru a asigura o înțelegere comună și o încadrare consecventă în clase de rating sau grupe de risc de către întregul personal responsabil la nivelul tuturor liniilor de activitate, departamentelor, zonelor geografice, entităților juridice din cadrul grupului, indiferent de sistemul informatic utilizat;

(e)	existența procedurilor și a mecanismelor adecvate pentru a obține toate informațiile relevante cu privire la debitori și la tranzacții;

(f)	luarea în considerare a tuturor informațiilor relevante, disponibile în prezent și cele mai actualizate;

(g)

în ceea ce privește expunerile față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale și în ceea ce privește expunerile din titluri de capital în cazul cărora o instituție folosește metoda PD/LGD, luarea în considerare atât a informațiilor financiare, cât și a informațiilor nefinanciare;

(h)

în cazul în care informațiile necesare pentru încadrarea expunerilor în clase de rating sau grupe de risc lipsesc sau nu sunt actualizate, stabilirea de către instituție a toleranțelor pentru indicatorii definiți și adoptarea normelor pentru a ține seama de acest fapt într-un mod adecvat și prudent;

(i)	considerarea situațiilor financiare mai vechi de 24 de luni a fi perimate și abordarea cu prudență a acestora;

(j)	încadrarea în clase de rating sau grupe de risc ca parte a procesului de aprobare a creditelor, în conformitate cu articolul 19;

(k)	consecvența criteriilor de încadrare în clase de rating sau grupe de risc cu normele de creditare ale instituției și cu politicile sale privind tratamentul aplicat debitorilor și tranzacțiilor în dificultate.

(2) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente trebuie să evalueze situațiile în care raționamentul profesional este utilizat pentru a prima asupra oricăror date de intrare sau de ieșire ale sistemului de rating, în conformitate cu articolul 172 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Autoritățile competente trebuie să verifice:

(a)	existența unor politici formalizate care stabilesc motivele și limita maximă a modificărilor încadrărilor și care precizează în ce etape ale procesului de încadrare sunt permise modificările încadrărilor;

(b)	justificarea suficientă a modificărilor încadrărilor prin raportare la motivele prevăzute în politicile menționate la litera (a) și documentarea respectivei justificări;

(c)

efectuarea în mod regulat de către instituție a unei analize a performanței expunerilor în cazul cărora încadrarea ratingului a fost modificată, inclusiv o analiză a modificărilor încadrărilor efectuate de fiecare membru al personalului care aplică modificările încadrărilor, și luarea în considerare a rezultatelor acestei analize în procesul decizional la un nivel adecvat de conducere;

(d)

colectarea de către instituție a informațiilor complete cu privire la modificările încadrărilor, inclusiv a informațiilor atât prealabile, cât și ulterioare modificărilor încadrărilor, monitorizarea în mod regulat a numărului și justificărilor modificărilor încadrărilor și analizarea efectului modificărilor încadrărilor asupra performanței modelului;

(e)	lipsa indicării deficiențelor semnificative ale modelului de rating de către numărul și justificările modificărilor încadrărilor.

(3) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente trebuie să verifice dacă definițiile, procesele și criteriile de încadrare îndeplinesc toate condițiile care urmează:

(a)	identificarea grupurilor de clienți aflați în legătură, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(b)

la atribuirea unei clase de rating a debitorilor, luarea în considerare a informațiilor privind ratingurile și situațiile de nerambursare ale altor entități relevante din cadrul grupului de clienți aflați în legătură, astfel încât clasele de rating ale fiecărei entități relevante din cadrul grupului să reflecte situația diferită a fiecărei entități relevante și relațiile sale cu celelalte entități relevante ale grupului;

(c)	documentarea și justificarea cazurilor în care debitorii sunt încadrați într-o clasă mai bună de rating decât entitățile-mamă ale acestora.

Articolul 25

Integritatea procesului de încadrare

(1) Atunci când evaluează independența procesului de încadrare în conformitate cu articolul 173 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	membrii personalului și ai conducerii responsabili cu aprobarea finală a încadrării sau a examinării încadrării expunerilor în clase de rating sau grupe de risc nu sunt implicați în inițierea sau reînnoirea expunerilor și nici nu sunt responsabili de inițierea sau reînnoirea acestora;

(b)

membrii conducerii superioare a unităților responsabile cu aprobarea finală a încadrării sau a revizuirii încadrării expunerilor în clase de rating sau grupe de risc și membrii conducerii superioare a unităților responsabile cu inițierea sau reînnoirea expunerilor raportează diverșilor membri ai organului de conducere sau comitetului desemnat relevant al instituției;

(c)	remunerarea personalului și a membrilor conducerii, responsabili cu aprobarea finală a încadrării sau a revizuirii încadrării expunerilor în clase de rating sau grupe de risc, nu depinde de îndeplinirea sarcinilor legate de inițierea sau reînnoirea expunerilor;

(d)	aceleași practici ca cele menționate la literele (a), (b) și (c) se aplică modificărilor încadrărilor din clasa expunerilor de tip retail.

(2) Atunci când evaluează caracterul adecvat și frecvența procesului de încadrare, astfel cum se prevede la articolul 173 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	politicile adecvate și detaliate specifică frecvența examinării și criteriile pentru necesitatea unor examinări mai frecvente, având în vedere riscul mai ridicat al debitorilor sau expunerile problematice și faptul că politicile respective sunt aplicate în mod consecvent de-a lungul timpului;

(b)	se efectuează o examinare a încadrării în termen de maximum 12 luni de la aprobarea încadrării și orice ajustări ale acesteia care se constată a fi necesare în cursul examinării sunt efectuate în termenul respectiv;

(c)	se efectuează o examinare a încadrării atunci când devin disponibile noi informații semnificative cu privire la debitor sau la expunere și orice ajustări ale acesteia care se constată a fi necesare în cursul examinării sunt efectuate fără întârzieri nejustificate;

(d)	instituția a definit criterii și procese de evaluare a caracterului semnificativ al noilor informații și a necesității ulterioare de reîncadrare și aceste criterii și procese sunt aplicate în mod consecvent;

(e)	cele mai recente informații disponibile sunt utilizate la examinarea încadrării;

(f)

în cazul în care, din motive practice, încadrarea nu a fost revizuită astfel cum se prevede la literele (a)-(e), există politici adecvate pentru identificarea, monitorizarea și remedierea situației și se iau măsuri pentru a se asigura revenirea la situația de respectare a cerințelor prevăzute la literele (a)-(e);

(g)	conducerea superioară este informată periodic cu privire la examinările încadrării expunerilor în clase de rating sau grupe de risc și cu privire la orice întârzieri în examinarea încadrării menționate la litera (f);

(h)	există politici adecvate pentru obținerea cu eficacitate și actualizarea cu regularitate a informațiilor relevante și acest lucru se reflectă în mod corespunzător în termenii contractelor cu debitorii.

(3) În scopul verificării prevăzute la alineatul (2), autoritățile competente trebuie să evalueze valoarea și numărul expunerilor care nu au fost examinate în conformitate cu alineatul (2) literele (a)-(e) și să verifice dacă expunerile respective sunt tratate cu prudență în momentul calculării valorilor ponderate la risc ale expunerilor. Evaluarea și verificarea se efectuează separat pentru fiecare sistem de rating și pentru fiecare parametru de risc.

CAPITOLUL 6

METODOLOGIA DE EVALUARE PENTRU IDENTIFICAREA CAZURILOR DE NERAMBURSARE

Articolul 26

Dispoziții generale

(1) Pentru a evalua dacă instituția identifică toate situațiile care trebuie considerate stări de nerambursare, în conformitate cu articolul 178 alineatele (1)-(5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și cu Regulamentul delegat (UE) 2018/171 al Comisiei (5), autoritățile competente trebuie să verifice toate elementele care urmează:

(a)	specificarea detaliată și aplicarea practică a factorilor declanșatori pentru identificarea stării de nerambursare a unui debitor, în conformitate cu articolul 27;

(b)	soliditatea și eficacitatea procesului utilizat de o instituție pentru identificarea stării de nerambursare a unui debitor, în conformitate cu articolul 28;

(c)	factorii declanșatori și procesul utilizat de o instituție pentru reclasificarea unui debitor aflat în stare de nerambursare în debitor care nu se află în stare de nerambursare, în conformitate cu articolul 29.

(2) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente trebuie să aplice toate metodele care urmează:

(a)	examinarea criteriilor, a politicilor și a procedurilor interne ale instituției pentru a stabili dacă a survenit o stare de nerambursare („definiția stării de nerambursare”) și pentru tratamentul expunerilor aflate în stare de nerambursare;

(b)	examinarea rolurilor și a responsabilităților ce revin unităților și organelor de conducere implicate în identificarea stării de nerambursare a unui debitor și în gestionarea expunerilor aflate în stare de nerambursare;

(c)	examinarea proceselor-verbale relevante ale organelor interne ale instituției, inclusiv ale organului de conducere, sau ale comitetelor;

(d)	examinarea constatărilor relevante ale auditului intern sau ale altor funcții de control ale instituției;

(e)	examinarea rapoartelor privind progresele înregistrate în materie de eforturi depuse de instituție pentru a corecta deficiențele și a atenua riscurile detectate în cursul auditurilor relevante;

(f)	obținerea declarațiilor scrise din partea personalului relevant și a conducerii superioare a instituției sau intervievarea acestora;

(g)	examinarea criteriilor utilizate de personalul responsabil cu încadrarea manuală în stare de nerambursare a unui debitor sau a unei expuneri și a revenirii la statutul de a nu se afla în stare de nerambursare.

(3) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente pot aplica, de asemenea, oricare dintre următoarele metode suplimentare:

(a)	examinarea documentației funcționale a sistemelor informatice utilizate în procesul de identificare a stării de nerambursare a unui debitor;

(b)	efectuarea testelor prin eșantionare și examinarea documentelor referitoare la caracteristicile unui debitor și la inițierea și păstrarea expunerilor;

(c)	efectuarea propriilor teste pe baza datelor instituției sau solicitarea efectuării de teste specifice de către instituție;

(d)	examinarea altor documente relevante ale instituției.

Articolul 27

Factori declanșatori pentru identificarea stării de nerambursare a unui debitor

(1) Atunci când evaluează specificarea detaliată și aplicarea practică a factorilor declanșatori pentru identificarea stării de nerambursare a unui debitor aplicați de instituție și a conformității acestora cu articolul 178 alineatele (1)-(5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și cu Regulamentul delegat (UE) 2018/171, autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	existența unei politici adecvate în ceea ce privește numărarea zilelor restante la plată, inclusiv modificarea scadențelor tranzacțiilor, acordarea de prelungiri, modificări sau amânări, reînnoiri și compensarea conturilor existente;

(b)	includerea în definiția stării de nerambursare aplicată de instituție cel puțin a tuturor factorilor declanșatori ai stării de nerambursare, astfel cum se prevede la articolul 178 alineatele (1) și (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(c)	în cazul în care o instituție utilizează mai multe definiții ale stării de nerambursare în cadrul entităților sale juridice, specificarea în mod clar a domeniului de aplicare al fiecărei definiții a stării de nerambursare și justificarea diferențelor dintre definiții.

(2) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente trebuie să evalueze dacă definiția stării de nerambursare este pusă în practică și suficient de detaliată pentru a fi aplicată în mod consecvent de toți membrii personalului pentru toate tipurile de expuneri și dacă toți indicatorii potențiali ai improbabilității de plată de mai jos sunt suficient de detaliați:

(a)	încetarea contabilizării dobânzii aferente;

(b)	evenimente care constituie ajustări specifice pentru riscul de credit, rezultate în urma perceperii unei deteriorări semnificative a calității creditului;

(c)	vânzările de obligații din credite care constituie o pierdere economică semnificativă legată de credit;

(d)	evenimente care constituie o restructurare în regim de urgență;

(e)	evenimente care constituie o protecție similară cu cea a falimentului;

(f)	alte indicii ale improbabilității de plată.

(3) Autoritățile competente trebuie să verifice dacă politicile și procedurile garantează că debitorii nu sunt clasificați ca nefiind în stare de nerambursare în cazul în care se aplică oricare dintre factorii declanșatori ai stării de nerambursare.

Articolul 28

Soliditatea și eficacitatea procesului de identificare a stării de nerambursare a unui debitor

(1) Atunci când evaluează soliditatea și eficacitatea procesului de identificare a stării de nerambursare a unui debitor în conformitate cu articolul 178 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	existența procedurilor și mecanismelor adecvate care să garanteze că toate cazurile de nerambursare sunt identificate în timp util, în special că informațiile relevante sunt colectate și actualizate în mod eficace și cu o frecvență suficientă;

(b)	în cazul în care identificarea stării de nerambursare a unui debitor se bazează pe procese automate, efectuarea testelor pentru a verifica dacă stările de nerambursare sunt identificate corect de sistemul informatic;

(c)

în scopul identificării stării de nerambursare a unui debitor pe baza raționamentului profesional, stabilirea suficient de detaliată în documentația internă a criteriilor de evaluare a debitorilor și a factorilor declanșatori ai stării de nerambursare pentru a asigura coerența în identificarea stărilor de nerambursare de către toți membrii personalului implicat în respectiva identificare;

(d)

în cazul în care instituția aplică definiția stării de nerambursare la nivelul debitorului, existența procedurilor și a mecanismelor adecvate pentru a garanta că, odată ce se identifică starea de nerambursare pentru un debitor, toate expunerile față de debitorul respectiv sunt înregistrate ca fiind în stare de nerambursare în toate sistemele, liniile de activitate și zonele geografice relevante la nivelul instituției și al filialelor sale și, după caz, la nivelul întreprinderii-mamă și al filialelor sale;

(e)

în cazul în care încadrarea în starea de nerambursare a tuturor expunerilor față de un debitor, astfel cum se menționează la litera (d), este întârziată ca urmare a stării de nerambursare a uneia sau mai multor expuneri ale debitorului, această întârziere nu conduce la erori sau inconsecvențe în gestionarea riscurilor, raportarea riscurilor, calcularea cerințelor de fonduri proprii sau utilizarea datelor pentru cuantificarea riscurilor.

(2) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente trebuie să evalueze aplicarea pragului de semnificație definit în temeiul articolului 178 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 în definiția stării de nerambursare și coerența pragului de semnificație respectiv cu pragul de semnificație al unei obligații din credite restante stabilit de autoritățile competente în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2018/171 și trebuie să verifice următoarele:

(a)

existența procedurilor și a mecanismelor adecvate pentru a garanta că starea de nerambursare este încadrată în conformitate cu articolul 178 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pe baza evaluării prevăzute la articolul 178 alineatul (2) litera (d) din regulamentul respectiv și respectă pragul de semnificație relevant pentru o obligație din credite restantă, astfel cum este definită de autoritățile competente în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2018/171;

(b)	conformitatea procesului de numărare a zilelor restante la plată cu obligațiile contractuale sau legale ale debitorului, reflectarea în mod adecvat a plăților parțiale și aplicarea acestui proces în mod consecvent.

(3) În cazul expunerilor de tip retail, pe lângă verificarea prevăzută la alineatul (1) și evaluarea prevăzută la alineatul (2), autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	existența unei politici clare la nivelul instituției în ceea ce privește aplicarea definiției stării de nerambursare pentru expunerile de tip retail, fie la nivelul debitorului, fie la nivelul facilității de credit individuale;

(b)	alinierea politicii menționate la litera (a) cu procedura de gestionare a riscurilor la nivelul instituției și aplicarea respectivei politici în mod consecvent;

(c)

în cazul în care instituția aplică definiția stării de nerambursare la nivelul facilității de credit individuale:

(i)	existența procedurilor și a mecanismelor adecvate pentru a garanta că, odată ce o facilitate de credit este identificată ca fiind în stare de nerambursare, facilitatea de credit respectivă este marcată ca fiind în stare de nerambursare în toate sistemele relevante din cadrul instituției;

(ii)

în cazul în care există un decalaj în ceea ce privește încadrarea în stare de nerambursare a unei facilități de credit în toate sistemele relevante, astfel cum se menționează la punctul (i), acest decalaj nu conduce la erori sau inconsecvențe în gestionarea riscurilor, raportarea riscurilor, calcularea cerințelor de fonduri proprii sau utilizarea datelor în cuantificarea riscurilor.

Articolul 29

Reclasificarea în statutul de neaflare în stare de nerambursare

(1) Atunci când evaluează soliditatea factorilor declanșatori și procesul de reclasificare a unui debitor aflat în stare de nerambursare în debitor care nu se află în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 178 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	stabilirea factorilor declanșatori pentru reclasificare pentru fiecare factor declanșator al stării de nerambursare și specificarea în mod clar a identificării și tratamentului obligațiilor din credite care fac obiectul restructurării în regim de urgență;

(b)	posibilitatea reclasificării numai după ce toți factorii declanșatori ai stării de nerambursare au încetat să se mai aplice și toate condițiile relevante pentru reclasificare sunt îndeplinite;

(c)

stabilirea cu prudență a factorilor declanșatori și a procesului de reclasificare, în special pentru a garanta că reclasificarea într-un statut de neaflare în stare de nerambursare nu este efectuată în cazul în care instituția preconizează că obligația din credite nu va fi achitată în întregime în lipsa recurgerii instituției la măsuri precum executarea garanției.

(2) În scopul evaluării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente trebuie să verifice dacă politicile și procedurile instituției nu permit reclasificarea unui debitor aflat în stare de nerambursare în debitor care nu se află în stare de nerambursare doar ca urmare a modificărilor termenilor sau condițiilor creanțelor din credite, cu excepția cazului în care instituția a constatat că respectivele modificări permit să se considere că nu mai este improbabil ca debitorul să-și achite obligațiile.

(3) Autoritățile competente trebuie să verifice analiza pe care instituția și-a bazat criteriile de reclasificare. Autoritățile competente trebuie să verifice dacă analiza ține seama de istoricul stării de nerambursare al instituției și de procentajul debitorilor aflați în stare de nerambursare care, după reclasificarea în debitori care nu se află în stare de nerambursare, se află din nou în stare de nerambursare într-o perioadă scurtă de timp.

CAPITOLUL 7

METODOLOGIA DE EVALUARE PENTRU DETALIILE CONCEPTUALE ȘI OPERAȚIONALE ȘI DOCUMENTAȚIA SISTEMELOR DE RATING

SECȚIUNEA 1

Dispoziții generale

Articolul 30

Dispoziții generale

(1) Pentru a evalua conformitatea unei instituții cu cerințele privind proiectarea, gestionarea și documentația sistemelor de rating, astfel cum se menționează la articolul 144 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice toate elementele care urmează:

(a)	caracterul adecvat al documentației privind fundamentarea, detaliile conceptuale și operaționale ale sistemelor de rating, astfel cum se prevede la articolul 175 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în conformitate cu articolele 31 și 32;

(b)	caracterul adecvat al structurii sistemelor de rating, astfel cum se menționează la articolul 170 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în conformitate cu articolele 33-36;

(c)	aplicarea de către instituție a cerințelor specifice pentru modelele statistice sau alte metode automate, astfel cum se menționează la articolul 174 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în conformitate cu articolele 37-40.

(2) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente trebuie să aplice toate metodele care urmează:

(a)	examinarea politicilor interne relevante ale instituției;

(b)	examinarea documentației tehnice a instituției privind metodologia și procesul de dezvoltare a sistemelor de rating;

(c)	examinarea manualelor de dezvoltare, a metodologiilor și a proceselor pe care se bazează sistemele de rating;

(d)	examinarea proceselor-verbale ale organelor interne ale instituției responsabile cu aprobarea sistemelor de rating, inclusiv ale organului de conducere sau ale comitetelor desemnate de acesta;

(e)	examinarea rapoartelor privind performanța sistemelor de rating și a recomandărilor unității de control al riscului de credit, ale funcției de validare, ale funcției de audit intern sau ale oricărei alte funcții de control a instituției;

(f)	examinarea rapoartelor privind progresele înregistrate în materie de eforturi depuse de instituție pentru a corecta deficiențele și a atenua riscurile detectate în cursul monitorizării, a validărilor și a auditurilor relevante;

(g)	obținerea declarațiilor scrise din partea personalului relevant și a conducerii superioare a instituției sau intervievarea acestora.

(3) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente pot aplica oricare dintre următoarele metode suplimentare:

(a)	solicitarea și analizarea datelor utilizate în procesul de dezvoltare a sistemelor de rating;

(b)	efectuarea propriilor estimări sau reproducerea estimărilor instituției efectuate pe parcursul elaborării și monitorizării sistemelor de rating, utilizând datele relevante furnizate de instituție;

(c)	solicitarea documentelor suplimentare din partea instituției sau solicitarea furnizării de către aceasta a analizelor legate de alegerea metodologiei de proiectare a sistemului de rating, precum și a furnizării informațiilor cu privire la rezultatele obținute;

(d)	examinarea documentației funcționale a sistemelor informatice relevante pentru domeniul de aplicare al evaluării detaliilor conceptuale și operaționale, precum și a documentației sistemelor de rating;

(e)	efectuarea propriilor teste ale autorității competente pe baza datelor instituției sau solicitarea efectuării de către instituție a testelor propuse de autoritatea competentă;

(f)	examinarea altor documente relevante ale instituției.

SECȚIUNEA 2

Metodologia de evaluare a documentației privind fundamentarea, detaliile conceptuale și operaționale ale sistemelor de rating

Articolul 31

Exhaustivitatea documentației sistemelor de rating

(1) Atunci când evaluează exhaustivitatea documentației privind detaliile conceptuale și operaționale, precum și fundamentarea sistemelor de rating menționate la articolul 144 alineatul (1) litera (e) și prevăzute la articolul 175 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă documentația este completă și include următoarele elemente:

(a)	caracterul adecvat al sistemului de rating și al modelelor utilizate în cadrul sistemului de rating, având în vedere caracteristicile portofoliului;

(b)	o descriere a surselor de date și a practicilor de curățare a datelor;

(c)	definițiile stării de nerambursare și pierderii;

(d)	opțiuni metodologice;

(e)	specificațiile tehnice ale modelelor;

(f)	punctele slabe și limitările modelelor și eventualii factori atenuanți ai acestora;

(g)	rezultatele testelor de implementare a modelelor în cadrul sistemelor informatice, în special informații cu privire la eventualul succes al implementării și la absența erorilor;

(h)	o autoevaluare a conformității cu cerințele de reglementare pentru abordarea bazată pe modele interne de rating, astfel cum se menționează la articolele 169-191 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(2) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1) litera (a), autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	documentația evidențiază în mod clar scopul sistemului de rating și modelele;

(b)

documentația include o descriere a sferei de aplicare a sistemului de rating și a domeniului de aplicare al modelelor utilizate în cadrul sistemului de rating, și anume specificarea tipului de expuneri acoperite de fiecare model din cadrul sistemului de rating, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ, a tipului de rezultate ale fiecărui model și a utilizării rezultatelor;

(c)

documentația include o explicație cu privire la modul în care informațiile obținute prin intermediul sistemului de rating și rezultatele modelelor sunt luate în considerare în sensul proceselor de gestionare a riscurilor, de aprobare a creditelor și al procesului decizional, astfel cum se menționează la articolul 19.

(3) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1) litera (b), autoritățile competente trebuie să verifice dacă documentația include:

(a)	informații detaliate privind toate datele utilizate pentru dezvoltarea modelului, inclusiv o definiție clară a conținutului modelului, sursa, formatul și codificarea acestuia și, după caz, excluderea datelor din cadrul acestuia;

(b)	orice proceduri de curățare a datelor, inclusiv proceduri de excludere a datelor, de detectare și tratare a valorilor excepționale și de adaptare a datelor, precum și o justificare explicită a utilizării acestora și o evaluare a impactului lor.

(4) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1) litera (c), autoritățile competente trebuie să verifice dacă definițiile stării de nerambursare și pierderii utilizate la elaborarea modelului sunt documentate în mod corespunzător, în special în cazul în care sunt utilizate definiții ale stării de nerambursare în scopul specificațiilor modelului altele decât cele utilizate de instituție în conformitate cu articolul 178 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(5) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1) litera (d), autoritățile competente trebuie să verifice dacă documentația include:

(a)	detalii privind conceptul, teoria, ipotezele și logica ce stau la baza modelului;

(b)	descrieri detaliate ale metodologiilor modelului și fundamentarea acestora, tehnici statistice și aproximări și, după caz, justificarea și detaliile privind metodele de segmentare, performanțele proceselor statistice și diagnosticarea și măsurarea puterii de previzionare a modelelor;

(c)

rolul experților din domeniile de activitate relevante în dezvoltarea sistemului și a modelelor de rating, inclusiv o descriere detaliată a procesului de consultare cu experți din domeniile de activitate relevante în proiectarea sistemului și a modelelor de rating, precum și performanțele și fundamentarea prezentate de experții respectivi din domeniile de activitate relevante;

(d)	o explicație a modului în care modelul statistic și raționamentul profesional se îmbină pentru a obține rezultatul modelului final;

(e)

o explicație a modului în care instituția ia în considerare calitatea nesatisfăcătoare a datelor, lipsa unor grupe omogene de expuneri, modificările proceselor economice, mediul economic sau juridic și alți factori legați de calitatea datelor care ar putea afecta performanța sistemului sau a modelului de rating;

(f)

o descriere a analizelor efectuate în scopul modelelor statistice sau al altor metode automate, după caz:

(i)	analiza unidimensională a variabilelor avute în vedere și criteriile respective pentru selecția variabilelor;

(ii)	analiza pluridimensională a variabilelor selectate și criteriile respective pentru selecția variabilelor;

(iii)

procedura de concepere a modelului final, inclusiv:

—	selecția finală a variabilelor;

—	ajustări bazate pe raționamentul profesional în ceea ce privește variabilele rezultate din analiza pluridimensională;

—	transformarea variabilelor;

—	atribuirea ponderilor în cazul variabilelor;

—	metoda de structurare a componentelor modelului, în special în cazul îmbinării contribuției componentelor calitative și cantitative.

(6) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1) litera (e), autoritățile competente trebuie să verifice dacă documentația include:

(a)	specificația tehnică a structurii modelului final, inclusiv specificațiile modelului final, componentele datelor de intrare, inclusiv tipul și formatul variabilelor selectate, ponderile aplicate în cazul variabilelor și componentele datelor de ieșire, inclusiv tipul și formatul datelor de ieșire;

(b)	trimiteri la codurile și instrumentele informatice utilizate în ceea ce privește limbajele și programele informatice care permit unei terțe părți să reproducă rezultatele finale.

În sensul literei (b), în cazul modelelor furnizorilor, partea terță poate fi furnizorul.

(7) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1) litera (f), autoritățile competente trebuie să verifice dacă documentația include o descriere a punctelor slabe și a limitărilor modelului, o evaluare a îndeplinirii ipotezelor-cheie ale modelului și o anticipare a situațiilor în care modelul poate funcționa sub așteptări sau poate deveni inadecvat, precum și o evaluare a importanței punctelor slabe ale modelului și a eventualilor factori atenuanți ai acestora.

(8) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1) litera (g), autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	documentația specifică procesul care trebuie urmat atunci când un model nou sau modificat este implementat în mediul de producție;

(b)	documentația acoperă rezultatele testelor privind implementarea modelelor de rating în sistemele informatice, inclusiv confirmarea faptului că modelul de rating implementat în sistemul de producție este același cu cel descris în documentație și funcționează conform așteptărilor.

(9) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1) litera (h), autoritățile competente trebuie să verifice dacă autoevaluarea de către instituție a conformității cu cerințele de reglementare pentru abordarea IRB este efectuată separat pentru fiecare sistem de rating și este examinată de auditul intern sau de o altă unitate de audit independentă comparabilă.

Articolul 32

Registrul sistemelor de rating

(1) Atunci când evaluează sistemul de documentație și procedurile de colectare și stocare a informațiilor privind sistemele de rating, astfel cum se menționează la articolul 144 alineatul (1) litera (e) și la articolul 175 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă instituția a implementat și menține un registru al tuturor versiunilor actuale și precedente ale sistemelor de rating pentru o perioadă anterioară de cel puțin trei ani („registrul sistemelor de rating”).

(2) În sensul alineatului (1), autoritățile competente trebuie să verifice dacă procedurile de menținere a registrului sistemelor de rating includ o înregistrare a următoarelor informații pentru fiecare versiune:

(a)	sfera de aplicare a sistemului de rating, specificând tipul de expuneri care urmează să fie evaluate pe baza fiecărui model de rating;

(b)	conducerea responsabilă cu aprobarea și data aprobării interne, data notificării autorităților competente, data aprobării de către autoritățile competente, după caz, și data punerii în aplicare a versiunii;

(c)	o scurtă descriere a oricăror modificări față de versiunea anterioară care au fost luate în considerare în registru, inclusiv o descriere a aspectelor sistemului de rating care au fost modificate și o trimitere la documentația modelului;

(d)	categoria de modificare atribuită în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) nr. 529/2014 și o trimitere la criteriile de încadrare într-o altă categorie.

SECȚIUNEA 3

Metodologia de evaluare a structurii sistemelor de rating

Articolul 33

Factori de risc și criterii de rating

(1) Atunci când evaluează factorii de risc și criteriile de rating utilizate în cadrul sistemului de rating în sensul articolului 170 alineatul (1) literele (a), (c) și (e), alineatul (3) litera (a) și alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice toate elementele care urmează:

(a)	procesul de selecție a factorilor de risc relevanți și a criteriilor de rating, inclusiv definirea potențialilor factori de risc, criteriile de selecție a factorilor de risc și deciziile luate cu privire la factorii de risc relevanți;

(b)	coerența factorilor de risc selectați și a criteriilor de rating și contribuția acestora la evaluarea riscurilor cu așteptările utilizatorilor comerciali ai sistemului de rating;

(c)	coerența factorilor de risc și a criteriilor de rating selectate pe baza metodelor statistice cu dovezile statistice privind diferențierea riscurilor, asociate fiecărei clase de rating sau grupe de risc.

(2) Potențialii factori de risc și criteriile de rating care trebuie analizate în conformitate cu alineatul (1) litera (a) includ următoarele elemente, dacă sunt disponibile pentru tipul de expuneri:

(a)

caracteristicile de risc ale debitorului, inclusiv:

(i)	în cazul expunerilor față de societăți și instituții: situații financiare, informații calitative, risc industrial, risc de țară, sprijin din partea entității-mamă;

(ii)	în cazul expunerilor de tip retail: situații financiare sau informații privind veniturile personale, informații calitative, informații comportamentale, informații socio-demografice;

(b)	caracteristicile de risc ale tranzacției, inclusiv tipul de produs, tipul de garanție reală, rangul de prioritate, raportul între valoarea creditului acordat și cea a garanției aferente creditului;

(c)	informații privind incidentele de neplată: informații interne sau informații provenite din surse externe, cum ar fi birourile de credit.

Articolul 34

Distribuția debitorilor și a expunerilor în clase de rating sau grupe de risc

(1) Atunci când evaluează distribuția debitorilor și a expunerilor în cadrul claselor de rating sau a grupelor de risc din fiecare sistem de rating în sensul articolului 170 alineatul (1) literele (b), (d) și (f), alineatul (2) și alineatul (3) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)

numărul de clase de rating și grupe de risc este adecvat pentru a asigura o diferențiere semnificativă a riscurilor și o cuantificare a caracteristicilor pierderilor la nivelul clasei de rating sau al grupei de risc și:

(i)

în cazul expunerilor față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale și al expunerilor provenind din finanțări specializate, scala de rating a debitorilor are cel puțin numărul de clase de rating prevăzut la articolul 170 alineatul (1) litera (b) și, respectiv, alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(ii)	în cazul creanțelor achiziționate clasificate drept expuneri de tip retail, gruparea reflectă practicile de subscriere ale vânzătorului și eterogenitatea clienților săi;

(b)	concentrarea numărului de expuneri sau de debitori nu este excesivă în nicio clasă de rating sau grupă de risc, cu excepția cazului în care o astfel de distribuție este susținută de dovezi empirice convingătoare privind omogenitatea riscului expunerilor sau debitorilor respectivi;

(c)

ratingul și clasele de rating ale tranzacțiilor sau grupele de risc pentru expunerile de tip retail au un număr suficient de expuneri sau de debitori într-o singură clasă sau grupă, cu excepția cazului în care o astfel de distribuție este justificată prin dovezi empirice convingătoare din care să rezulte că gruparea respectivelor expuneri sau debitori este adecvată sau că se utilizează estimări directe ale parametrilor de risc pentru debitori individuali sau expuneri, astfel cum se menționează la articolul 169 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(d)

ratingul și clasele de rating ale tranzacțiilor sau grupele de risc pentru expunerile față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale, în cazul în care sunt disponibile date suficiente, nu au prea puține expuneri sau debitori într-o singură clasă sau grupă, cu excepția cazului în care distribuția expunerilor sau a debitorilor se bazează pe dovezi empirice convingătoare din care să rezulte că gruparea respectivelor expuneri sau debitori este adecvată sau că estimările directe ale parametrilor de risc pentru debitori individuali sau expuneri sunt utilizate astfel cum se menționează la articolul 169 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(2) În plus față de verificarea prevăzută la alineatul (1), autoritățile competente evaluează, după caz, criteriile aplicate de instituție atunci când se stabilesc:

(a)	numărul total, maxim și minim, de clase de rating sau grupe de risc;

(b)	proporția expunerilor și a debitorilor încadrați în fiecare clasă de rating sau grupă de risc.

(3) În sensul alineatelor (1) și (2), autoritățile competente iau în considerare distribuțiile actuale și anterioare observate ale numărului de expuneri și de debitori și ale valorilor expunerilor, inclusiv migrarea expunerilor și a debitorilor de la o clasă de rating sau grupă de risc la alta.

Articolul 35

Diferențierea riscurilor

(1) Atunci când evaluează diferențierea riscurilor pentru fiecare sistem de rating în sensul articolului 170 alineatul (3) literele (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru expunerile de tip retail, autoritățile competente trebuie să verifice toate elementele care urmează:

(a)

instrumentele utilizate pentru a evalua diferențierea riscurilor sunt solide și adecvate având în vedere datele disponibile, iar diferențierea adecvată a riscurilor este evidențiată prin înregistrări ale seriilor temporale ale ratelor de nerambursare sau ale ratelor pierderilor efective pentru clase de rating sau grupe de risc în diverse condiții economice;

(b)

performanța preconizată a sistemului de rating în ceea ce privește diferențierea riscului este definită de instituție prin intermediul unor ținte fixe și al unor toleranțe clar stabilite pentru indicatorii și instrumentele definite, precum și prin acțiuni de rectificare a abaterilor de la aceste ținte sau toleranțe; pot fi definite ținte și toleranțe separate pentru dezvoltarea inițială și performanța în curs;

(c)	țintele și toleranțele pentru indicatorii, instrumentele și mecanismele definite, aplicate pentru a atinge aceste ținte și toleranțe, asigură o diferențiere suficientă a riscurilor.

(2) Autoritățile competente aplică, de asemenea, alineatul (1) pentru evaluarea diferențierii riscurilor pentru alte expuneri decât cele de tip retail în temeiul articolului 170 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, dacă este disponibilă o cantitate suficientă de date pentru a permite acest lucru.

Articolul 36

Omogenitatea

(1) Atunci când evaluează omogenitatea debitorilor sau a expunerilor încadrate în aceeași clasă de rating sau grupă de risc în sensul articolului 170 alineatul (1) și alineatul (3) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să evalueze similaritatea caracteristicilor debitorilor și ale pierderilor din tranzacții incluse în fiecare clasă de rating sau grupă de risc, ținând seama de toți factorii care urmează:

(a)	ratinguri interne;

(b)	estimări ale PD;

(c)	dacă este cazul, estimări proprii ale pierderii în caz de nerambursare;

(d)	dacă este cazul, estimări proprii ale factorilor de conversie;

(e)

dacă este cazul, estimări proprii ale pierderilor totale.

În cazul expunerilor de tip retail, autoritățile competente trebuie să evalueze factorii respectivi pentru fiecare sistem de rating. În cazul altor expuneri decât cele de tip retail, autoritățile competente trebuie să îi evalueze numai în raport cu sistemele de rating pentru care este disponibilă o cantitate suficientă de date.

(2) În scopul evaluării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente trebuie să evalueze gama de valori și distribuțiile caracteristicilor debitorilor și ale pierderilor din tranzacții incluse în fiecare clasă de rating sau grupă de risc.

SECȚIUNEA 4

Metodologia de evaluare a cerințelor specifice pentru modele statistice sau alte metode automate

Articolul 37

Cerințe în materie de date

(1) Atunci când evaluează procesul de verificare a datelor de intrare ale modelului în conformitate cu articolul 174 litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice:

(a)	fiabilitatea și calitatea surselor interne și externe de date și gama de date obținute din aceste surse, precum și perioada de timp acoperită de surse;

(b)	procesul de fuzionare a datelor, în cazul în care modelul este alimentat cu date din mai multe surse de date;

(c)	fundamentarea și amploarea excluderilor de date defalcate în funcție de motivul excluderii, utilizând statistici privind ponderea datelor totale pe care fiecare excludere le acoperă în cazul în care anumite date au fost excluse din eșantionul de dezvoltare a modelului;

(d)

procedurile de tratare a datelor eronate și a datelor lipsă și abordarea valorilor excepționale și a datelor categoriale, precum și verificarea faptului că, în cazul în care a avut loc o modificare a tipului de categorie, acest lucru nu conduce la scăderea calității datelor sau la discontinuități structurale ale datelor;

(e)	procesele de transformare a datelor, inclusiv standardizarea și alte transformări funcționale, precum și caracterul adecvat al transformărilor respective, având în vedere riscul de supraadaptare a modelului.

(2) Atunci când evaluează reprezentativitatea datelor utilizate pentru elaborarea modelului menționat la articolul 174 litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice:

(a)	comparabilitatea caracteristicilor de risc ale debitorilor sau ale tranzacțiilor reflectate în datele utilizate pentru elaborarea modelului cu cele ale expunerilor vizate de un anumit model de rating;

(b)	comparabilitatea standardelor actuale de subscriere și recuperare cu cele aplicate la momentul la care se referă setul de date de referință utilizat pentru modelare;

(c)

coerența în timp a definiției stării de nerambursare în datele utilizate pentru modelare și verificarea următoarelor aspecte:

(i)	au fost efectuate ajustări pentru a se asigura coerența cu definiția actuală a stării de nerambursare în cazul în care definiția stării de nerambursare a fost modificată în cursul perioadei de observare;

(ii)	în cazul în care instituția își desfășoară activitatea în mai multe jurisdicții care aplică definiții diferite ale stării de nerambursare, instituția adoptă măsuri adecvate care asigură reprezentativitatea datelor;

(iii)

definiția stării de nerambursare utilizată în scopul specificației modelului nu are un impact negativ asupra structurii și performanței modelului de rating, în cazul în care această definiție este diferită de definiția stării de nerambursare prevăzută la articolul 178 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(d)	în cazul în care la elaborarea modelului se utilizează date externe sau date centralizate la nivelul instituțiilor, relevanța și caracterul adecvat al acestor date pentru expunerile, produsele și profilul de risc ale instituției.

Articolul 38

Proiectarea modelului

Atunci când evaluează proiectarea modelului de rating în sensul articolului 174 litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	caracterul adecvat al modelului, având în vedere aplicarea sa specifică;

(b)	analiza de către instituție a ipotezelor alternative sau a abordărilor alternative celor alese în model;

(c)	metodologia instituției pentru dezvoltarea modelului;

(d)

personalul relevant al instituției înțelege pe deplin capacitățile și limitările modelului, în special faptul că documentația instituției cu privire la model:

(i)	descrie care dintre limitările modelului sunt legate de datele de intrare ale modelului, ipoteze incerte, componenta de prelucrare a modelului și dacă rezultatul modelului se realizează manual sau în sistemul informatic;

(ii)	identifică situațiile în care modelul poate funcționa sub așteptări sau poate deveni inadecvat și conține o evaluare a caracterului semnificativ al deficiențelor modelului și a eventualilor factori atenuanți ai acestora.

Articolul 39

Raționamentul profesional

Atunci când evaluează dacă raționamentul profesional vine în completarea modelului statistic sau a unei alte metode automate, în conformitate cu articolul 174 litera (e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și dacă raționamentul profesional se aplică în mod proporțional și adecvat în elaborarea modelului de rating și în procesul de încadrare a expunerilor în clase de rating sau grupe de risc, autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)

modul în care se aplică raționamentul profesional este justificat și documentat pe deplin și impactul raționamentului profesional asupra sistemului de rating este evaluat, dacă este posibil și prin intermediul unui calcul al contribuției marginale a raționamentului profesional la performanța sistemului de rating;

(b)	se ține seama de toate informațiile relevante care nu sunt luate în considerare în cadrul modelului și se aplică un nivel adecvat de prudență;

(c)

în cazul în care procesul de încadrare a expunerilor în clase de rating sau grupe de risc în cadrul unui sistem de rating necesită aplicarea raționamentului profesional sub forma unor date de intrare subiective sau în cazul în care politica de creditare permite reparametrizarea datelor de intrare sau de ieșire ale modelului, se aplică toate condițiile care urmează:

(i)	manualul pentru utilizatorii modelului definește în mod clar datele de intrare și situațiile în care datele de intrare pot fi ajustate pe baza raționamentului profesional;

(ii)	situațiile în care datele de intrare au fost efectiv ajustate sunt limitate;

(iii)

manualul pentru utilizatorii modelului definește în mod clar situațiile în care datele de intrare sau de ieșire ale modelelor de rating pot fi reparametrizate și procedurile în acest sens;

(iv)

toate datele privind aplicarea raționamentului profesional și situațiile în care datele de intrare sau de ieșire ale modelelor de rating au fost reparametrizate sunt stocate și analizate periodic de unitatea de control al riscului de credit sau de funcția de validare pentru a stabili impactul asupra modelului de rating;

(d)	aplicarea raționamentului profesional este gestionată în mod corespunzător și proporțională cu tipul de expuneri pentru fiecare sistem de rating.

Articolul 40

Performanța modelului

Atunci când evaluează puterea de previzionare a modelului prevăzută la articolul 174 litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă standardele interne ale instituției:

(a)	prezintă în linii generale ipotezele și teoria care stau la baza indicatorilor aleși de instituție în scopul evaluării performanței modelului;

(b)	specifică aplicarea indicatorilor, precizează dacă utilizarea fiecărui indicator este obligatorie sau discreționară și când urmează să fie utilizată și se asigură că indicatorii sunt utilizați în mod coerent;

(c)

specifică condițiile aplicabilității, pragurile acceptabile și abaterile acceptate pentru indicatori și stabilesc dacă și, în caz afirmativ, cum sunt erorile statistice legate de valorile indicatorilor respectivi luate în considerare în procesul de evaluare și, în cazul în care se calculează mai mult de un indicator, stabilesc metodele de agregare a mai multor rezultate ale testelor într-o singură evaluare;

(d)

stabilesc un proces prin care să se asigure că evenimentele de deteriorare a performanței modelului care determină încălcarea pragurilor menționate la litera (c) sunt comunicate membrilor corespunzători ai conducerii superioare responsabili în acest sens și că membrii conducerii responsabili cu luarea deciziei finale în ceea ce privește punerea în aplicare a modificărilor necesare ale modelului furnizează orientări clare cu privire la modul în care sunt luate în considerare rezultatele indicatorilor.

CAPITOLUL 8

METODOLOGIA DE EVALUARE PENTRU CUANTIFICAREA RISCURILOR

SECȚIUNEA 1

Dispoziții generale

Articolul 41

Dispoziții generale

(1) Pentru a evalua conformitatea unei instituții cu cerințele privind cuantificarea parametrilor de risc, în sensul articolului 144 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice:

(a)	conformitatea instituției cu cerințele generale privind estimarea prevăzute la articolul 179 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în conformitate cu articolele 42, 43 și 44;

(b)	conformitatea instituției cu cerințele specifice privind estimarea probabilității de nerambursare prevăzute la articolul 180 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în conformitate cu articolele 45 și 46;

(c)	conformitatea instituției cu cerințele specifice privind estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare prevăzute la articolul 181 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în conformitate cu articolele 47-52;

(d)	conformitatea instituției cu cerințele specifice privind estimările proprii ale factorilor de conversie prevăzute la articolul 182 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în conformitate cu articolele 53-56;

(e)	conformitatea instituției cu cerințele privind evaluarea efectului garanțiilor personale și al instrumentelor financiare derivate de credit prevăzute la articolul 183 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în conformitate cu articolul 57;

(f)	conformitatea instituției cu cerințele privind creanțele achiziționate prevăzute la articolul 184 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în conformitate cu articolul 58.

(2) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente trebuie să aplice toate metodele care urmează:

(a)	examinarea politicilor interne relevante ale instituției;

(b)	examinarea documentației tehnice a instituției privind metodologia și procesul de estimare relevante;

(c)	examinarea și contestarea estimării relevante a manualelor, metodologiilor și proceselor privind parametrii de risc;

(d)	examinarea proceselor-verbale relevante ale organelor interne ale instituției, inclusiv ale organului de conducere, ale comitetului responsabil de model sau ale altor comitete;

(e)	revizuirea rapoartelor privind performanța parametrilor de risc și recomandările formulate de unitatea de control al riscului de credit, funcția de validare, funcția de audit intern sau orice altă funcție de control din cadrul instituției;

(f)	evaluarea rapoartelor privind progresele înregistrate în materie de eforturi depuse de instituție pentru a corecta deficiențele și a atenua riscurile detectate în cursul auditurilor, validărilor și monitorizării relevante;

(g)	obținerea declarațiilor scrise din partea personalului relevant și a conducerii superioare a instituției sau intervievarea acestora.

(3) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente pot aplica, de asemenea, oricare dintre următoarele metode suplimentare:

(a)	solicitarea furnizării unei documentații sau analize suplimentare care să justifice opțiunile metodologice ale instituției și rezultatele obținute;

(b)	efectuarea propriilor estimări ale parametrilor de risc sau reproducerea estimărilor efectuate de instituție, utilizând datele relevante furnizate de instituție;

(c)	solicitarea și analizarea datelor utilizate în procesul de estimare;

(d)	examinarea documentației funcționale a sistemelor informatice care sunt relevante pentru domeniul de aplicare al evaluării;

(e)	efectuarea propriilor teste pe baza datelor instituției sau solicitarea efectuării testelor propuse de autoritatea competentă de către instituție;

(f)	examinarea altor documente relevante ale instituției.

SECȚIUNEA 2

Metodologia de evaluare a cerințelor generale pentru cuantificarea parametrilor de risc

Articolul 42

Cerințe în materie de date

(1) Atunci când evaluează conformitatea cu cerințele generale privind estimarea prevăzute la articolul 179 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, datele utilizate pentru cuantificarea parametrilor de risc și calitatea datelor respective, autoritățile competente trebuie să verifice:

(a)	exhaustivitatea datelor cantitative și calitative și a altor informații în legătură cu metodele utilizate pentru cuantificarea parametrilor de risc, pentru a se asigura că sunt utilizate toate experiențele anterioare și dovezile empirice relevante;

(b)

disponibilitatea unor date cantitative care să furnizeze un istoric al experienței în materie de pierderi, în funcție de factorii pe care îi consideră determinanți pentru evoluția parametrilor de risc respectivi, astfel cum se menționează la articolul 179 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(c)	reprezentativitatea datelor utilizate pentru estimarea parametrilor de risc pentru anumite tipuri de expuneri;

(d)	caracterul adecvat al numărului de expuneri din eșantion și durata perioadei istorice de observare menționate la articolele 45, 47 și 53, utilizate pentru cuantificare, pentru a se asigura că estimările instituției sunt exacte și solide;

(e)

justificarea și documentarea tuturor activităților de curățare a datelor, inclusiv orice excludere a observațiilor din estimare și o confirmare a faptului că aceste excluderi nu denaturează cuantificarea riscului; în ceea ce privește estimările PD, în special justificarea și documentarea impactului activităților de curățare a datelor asupra ratei medii de nerambursare pe termen lung;

(f)

coerența dintre seturile de date utilizate pentru estimarea parametrilor de risc, în special în ceea ce privește definiția stării de nerambursare, tratarea cazurilor de nerambursare, inclusiv a cazurilor multiple de nerambursare, astfel cum se menționează la articolul 46 alineatul (1) litera (b) și la articolul 49, și componența eșantionului.

(2) În scopul verificării în temeiul alineatului (1) litera (c), autoritățile competente trebuie să evalueze reprezentativitatea datelor utilizate pentru estimarea parametrilor de risc pentru anumite tipuri de expuneri, evaluând:

(a)	structura expunerilor acoperite de fiecare model de rating și diferitele caracteristici de risc ale debitorilor sau ale tranzacțiilor și dacă portofoliul curent este, în măsura necesară, comparabil cu portofoliile care constituie setul de date de referință;

(b)	comparabilitatea standardelor actuale de subscriere și recuperare cu cele aplicate la momentul setului de date de referință;

(c)

coerența definiției stării de nerambursare în perioada de observare:

(i)	în cazul în care definiția stării de nerambursare a fost modificată în perioada de observare, descrierea ajustărilor efectuate pentru a atinge nivelul necesar de coerență cu definiția actuală a stării de nerambursare;

(ii)	în cazul în care definițiile stării de nerambursare variază între jurisdicțiile în care instituția își desfășoară activitatea, caracterul adecvat al măsurilor și prudența adoptate de instituție;

(d)	în cazul în care cuantificarea parametrilor de risc presupune utilizarea datelor externe și a datelor centralizate la nivelul instituțiilor, relevanța și caracterul adecvat al acestor date pentru expunerile, produsele și profilul de risc ale instituției și pentru definiția stării de nerambursare;

(e)

în cazul în care datele externe sau centralizate nu sunt în concordanță cu definiția internă a instituției privind starea de nerambursare, descrierea ajustărilor datelor externe sau centralizate efectuate de instituție pentru a atinge nivelul necesar de coerență cu definiția internă a stării de nerambursare.

(3) Atunci când evaluează calitatea datelor centralizate la nivelul instituțiilor care sunt utilizate pentru cuantificarea parametrilor de risc, autoritățile competente trebuie să aplice metodologia de evaluare prevăzută la alineatele (1) și (2) în plus față de verificarea conformității cu cerințele prevăzute la articolul 179 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Articolul 43

Revizuirea estimărilor

Atunci când evaluează revizuirea estimărilor parametrilor de risc de către instituție, astfel cum se menționează la articolul 179 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	procesul și planul anual de revizuire a estimărilor prevăd o revizuire în timp util a tuturor estimărilor;

(b)	au fost identificate criterii pentru identificarea situațiilor care determină o revizuire mai frecventă;

(c)	metodologiile și datele utilizate pentru estimarea parametrilor de risc reflectă modificările survenite în procesul de subscriere și în structura portofoliilor;

(d)	metodologiile și datele utilizate pentru estimarea pierderii în caz de nerambursare reflectă modificările survenite în procesul de recuperare, tipurile de recuperări și durata procesului de recuperare;

(e)	metodologiile și datele utilizate pentru estimarea factorului de conversie reflectă modificările survenite în procesul de monitorizare a sumelor neutilizate;

(f)	setul de date utilizat pentru estimarea parametrilor de risc include datele relevante din ultima perioadă de observație și sunt actualizate cel puțin o dată pe an;

(g)	progresele tehnice și alte informații relevante sunt reflectate în estimările parametrilor de risc.

Articolul 44

Marja de prudență

(1) Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă este inclusă o marjă adecvată de prudență în valorile parametrilor de risc utilizați la calcularea cerințelor de capital, astfel cum se menționează la articolul 179 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în următoarele situații:

(a)	metodele și datele nu oferă suficientă certitudine în ceea ce privește estimările parametrilor de risc, inclusiv în cazul în care există valori ridicate ale erorilor de estimare;

(b)	unitatea de control al riscului de credit, funcția de validare, funcția de audit intern sau orice altă funcție din cadrul instituției au identificat deficiențe relevante în materie de metode, informații și date;

(c)	modificări relevante ale standardelor politicilor de subscriere sau de recuperare sau modificări ale apetitului pentru risc al instituției.

(2) Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă instituțiile nu utilizează marja de prudență ca substitut al oricărei măsuri de remediere aplicate de instituție în temeiul articolului 146 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

SECȚIUNEA 3

Metodologia de evaluare a cerințelor specifice privind estimarea probabilității de nerambursare

Articolul 45

Durata perioadei istorice de observare

Atunci când evaluează durata perioadei istorice de observare menționată la articolul 180 alineatul (1) litera (h) și la articolul 180 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, luând în considerare condițiile prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2017/72 al Comisiei în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează condițiile de acordare a aprobărilor de derogare privind datele (6), precum și calcularea ratelor de nerambursare anuale pe baza experienței interne în materie de nerambursare, astfel cum se menționează la articolul 180 alineatul (1) litera (e), autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	durata perioadei istorice de observare acoperă cel puțin durata minimă în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 180 alineatul (1) litera (h) și alineatul (2) litera (e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și, după caz, în Regulamentul delegat (UE) 2017/72;

(b)

în cazul în care perioada istorică de observare disponibilă este mai lungă decât perioada minimă prevăzută la articolul 180 alineatul (1) litera (h) sau la articolul 180 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru o sursă de date, iar datele corespunzătoare obținute sunt relevante, informațiile aferente respectivei perioade mai lungi sunt utilizate pentru a estima media pe termen lung a ratelor de nerambursare anuale;

(c)

pentru expunerile de tip retail, în cazul în care instituția nu acordă aceeași importanță tuturor datelor istorice utilizate, acest lucru este justificat de o mai bună estimare a ratelor de nerambursare, iar o pondere zero sau foarte mică aplicată unei anumite perioade fie este justificată în mod corespunzător, fie conduce la estimări mai prudente;

(d)

există o coerență între standardele de subscriere și sistemele de rating în vigoare și au fost utilizate standarde de subscriere comparabile la momentul generării datelor interne privind starea de nerambursare sau modificările standardelor de subscriere și ale sistemelor de rating au fost abordate prin aplicarea marjei de prudență, astfel cum se menționează la articolul 44 alineatul (1) litera (c);

(e)

în cazul expunerilor față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale, definiția debitorilor foarte îndatorați și a debitorilor ale căror active sunt predominant active tranzacționate, astfel cum se menționează la articolul 180 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și identificarea perioadelor de volatilitate accentuată pentru debitorii respectivi, astfel cum se menționează în dispoziția respectivă, au un caracter adecvat.

Articolul 46

Metoda de estimare a probabilității de nerambursare

(1) Atunci când evaluează metoda de estimare a probabilității de nerambursare, astfel cum se menționează la articolul 180 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă rata de nerambursare pe un an pentru fiecare clasă de rating sau grupă de risc este calculată în conformitate cu caracteristicile ratei de nerambursare pe un an, definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 78 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și următoarele:

(a)	numitorul ratei de nerambursare anuale include debitorii sau expunerile care, la începutul unei perioade de un an, nu sunt în stare de nerambursare și sunt încadrate în clasa de rating sau grupa de risc respectivă;

(b)

numărătorul ratei de nerambursare anuale include debitorii sau expunerile menționate la litera (a) care au fost în stare de nerambursare în perioada respectivă de un an; multiplele cazuri de nerambursare pentru același debitor sau aceeași expunere, care au fost observate în cursul perioadei de un an în ceea ce privește rata de nerambursare, sunt considerate a fi un singur caz de nerambursare, astfel cum se menționează la articolul 49 litera (b), survenind la data primului caz de nerambursare dintre aceste cazuri multiple.

(2) Autoritățile competente trebuie să verifice dacă metoda de estimare a probabilității de nerambursare pentru fiecare clasă de rating sau grupă de risc a debitorilor se bazează pe media pe termen lung a ratelor de nerambursare anuale.

În acest scop, ele verifică dacă perioada utilizată de instituție pentru estimarea mediei pe termen lung a ratelor de nerambursare anuale este reprezentativă pentru intervalul de variabilitate probabil al ratelor de nerambursare pentru tipul de expuneri în cauză.

(3) În cazul în care datele observate utilizate pentru estimarea probabilității de nerambursare nu sunt reprezentative pentru intervalul de variabilitate probabil al ratelor de nerambursare pentru un anumit tip de expuneri, autoritățile competente trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele două condiții:

(a)	instituția utilizează o metodă alternativă adecvată pentru estimarea mediei ratelor de nerambursare anuale într-o perioadă reprezentativă pentru intervalul de variabilitate probabil al ratelor de nerambursare pentru tipul de expuneri în cauză;

(b)	se aplică o marjă de prudență adecvată în cazul în care, după aplicarea unei metode adecvate, astfel cum se menționează la litera (a), estimarea mediilor ratelor de nerambursare se dovedește a fi nefiabilă sau a avea alte limitări.

(4) În scopul verificării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente trebuie să verifice dacă toate elementele care urmează sunt adecvate pentru tipul de expuneri:

(a)	forma funcțională și structurală a metodei de estimare;

(b)	ipotezele pe care se bazează metoda de estimare;

(c)	ciclicitatea metodei de estimare;

(d)	durata perioadei istorice de observare utilizate în conformitate cu articolul 45;

(e)	marja de prudență aplicată în conformitate cu articolul 44;

(f)	raționamentul profesional;

(g)	după caz, alegerea factorilor de risc.

(5) În ceea ce privește expunerile față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale, în cazul în care debitorii sunt foarte îndatorați sau activele debitorului sunt predominant active tranzacționate, astfel cum se menționează la articolul 180 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă probabilitatea de nerambursare reflectă performanța activelor-suport în perioadele de volatilitate accentuată, astfel cum se menționează în dispoziția respectivă.

(6) În ceea ce privește expunerile față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale, în cazul în care instituția utilizează o scală de rating a unei ECAI, autoritățile competente trebuie să verifice analiza efectuată de instituție cu privire la conformitatea cu cerințele prevăzute la articolul 180 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și să verifice dacă această analiză abordează problema reprezentativității tipurilor de expuneri evaluate de ECAI pentru tipurile de expuneri ale instituției și orizontul de timp pentru evaluarea creditului de către ECAI.

(7) În ceea ce privește expunerile de tip retail, în cazul în care instituția obține estimările probabilității de nerambursare sau ale pierderii în caz de nerambursare dintr-o estimare a pierderilor totale și dintr-o estimare adecvată a probabilității de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, astfel cum se menționează la articolul 180 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice analiza efectuată de instituție în ceea ce privește conformitatea cu toate criteriile relevante privind estimarea PD și LGD, prevăzute la articolele 178-184 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(8) În ceea ce privește expunerile de tip retail, autoritățile competente trebuie să verifice dacă instituția analizează periodic și ține seama de modificările așteptate ale probabilității de nerambursare de-a lungul duratei de viață a expunerilor din credite („efectele maturizării expunerii” – seasoning effects), astfel cum se menționează la articolul 180 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(9) La evaluarea modelelor statistice pentru estimarea probabilității de nerambursare, autoritățile competente trebuie să aplice, pe lângă metodele prevăzute la alineatele (1)-(8), metodologia de evaluare a cerințelor specifice pentru modelele statistice sau alte metode automate prevăzute la articolele 37-40.

SECȚIUNEA 4

Metodologia de evaluare a cerințelor specifice privind estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare

Articolul 47

Durata perioadei istorice de observare

Atunci când evaluează durata perioadei utilizate pentru estimarea pierderii în caz de nerambursare în sensul articolului 181 alineatul (1) litera (j) și alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și al Regulamentului delegat (UE) 2017/72 („perioada istorică de observare”), autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	durata perioadei istorice de observare acoperă cel puțin durata minimă în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 181 alineatul (1) litera (j) și alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și, după caz, Regulamentul delegat (UE) 2017/72;

(b)

în cazul în care perioada istorică de observare disponibilă este mai lungă decât perioada minimă în conformitate cu articolul 181 alineatul (1) litera (j) și cu articolul 181 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru o sursă de date, iar datele obținute din aceasta sunt relevante pentru estimarea LGD, informațiile pentru acea perioadă mai lungă sunt cele care se utilizează;

(c)

pentru expunerile de tip retail, în cazul în care instituția nu acordă aceeași importanță tuturor datelor istorice utilizate, acest lucru este justificat de o mai bună estimare a ratelor de pierdere, iar o pondere zero sau foarte mică aplicată unei anumite perioade fie este justificată în mod corespunzător, fie conduce la estimări mai prudente.

Articolul 48

Metoda de estimare a pierderii în caz de nerambursare

Atunci când evaluează metoda estimărilor proprii ale pierderii în caz de nerambursare, astfel cum se menționează la articolul 181 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	instituția evaluează pierderea în caz de nerambursare per clasă de rating sau grupă de tranzacții omogene;

(b)	pierderea în caz de nerambursare medie efectivă per clasă de rating sau grupă de tranzacții se calculează utilizând media ponderată a numărului stărilor de nerambursare;

(c)

sunt utilizate toate stările de nerambursare observate în sursele de date, în special procesele de recuperare incomplete sunt luate în considerare în mod prudent în scopul estimării pierderii în caz de nerambursare, iar alegerea perioadei de restructurare și a metodologiilor de estimare a costurilor suplimentare și a recuperărilor ulterioare și, dacă este necesar, în cursul perioadei respective, au un caracter relevant;

(d)

estimările pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile garantate nu se bazează numai pe valoarea de piață estimată a garanțiilor reale, ci țin seama și de veniturile efective din lichidările anterioare și de eventuala incapacitate a unei instituții de a obține controlul asupra garanțiilor reale și de a le lichida;

(e)	estimările pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile garantate iau în considerare scăderile potențiale ale valorii garanției reale de la momentul estimării pierderii în caz de nerambursare până la eventuala recuperare;

(f)	gradul de dependență dintre riscul aferent debitorului și riscul aferent garanției reale, precum și costul lichidării garanției reale sunt luate în considerare în mod prudent;

(g)	orice penalități pentru întârzierile la plată neplătite care au fost înregistrate în contul de profit și pierdere al instituției înainte de starea de nerambursare se adaugă la valoarea expunerii și a pierderii instituției;

(h)	posibilitatea unor viitoare trageri după ce starea de nerambursare este luată în considerare în mod corespunzător;

(i)

toate aspectele care urmează sunt adecvate pentru tipul de expuneri cărora li se aplică:

(i)	forma funcțională și structurală a metodei de estimare;

(ii)	ipotezele privind metoda de estimare;

(iii)

metoda de estimare a efectului de declin;

(iv)	lungimea seriilor de date utilizate;

(v)	marja de prudență;

(vi)	utilizarea raționamentului profesional;

(vii)

după caz, alegerea factorilor de risc.

Articolul 49

Tratarea cazurilor multiple de nerambursare

Pentru tratamentul debitorilor care se află în stare de nerambursare și recuperare de mai multe ori într-o perioadă limitată de timp, astfel cum este definită de instituție („cazuri multiple de nerambursare”), autoritățile competente trebuie să evalueze caracterul adecvat al metodelor utilizate de instituție și să verifice următoarele:

(a)	condițiile explicite sunt definite înainte ca o tranzacție să fie considerată ca revenind la statutul de a nu se afla în stare de nerambursare;

(b)

cazurile multiple de nerambursare identificate într-o perioadă de timp specificată de instituție sunt considerate a fi un singur caz de nerambursare în scopul estimării pierderii în caz de nerambursare, utilizând data primei stări de nerambursare observate ca dată relevantă a stării de nerambursare și luând în considerare procesul de recuperare de la acea dată până la sfârșitul procesului de recuperare după ultima stare de nerambursare observată în această perioadă;

(c)	durata perioadei în care cazuri multiple de nerambursare sunt recunoscute ca un singur caz de nerambursare se determină ținând seama de politicile interne ale instituției și de analiza experienței în materie de nerambursare;

(d)	cazurile de nerambursare utilizate în scopul estimării probabilității de nerambursare și a factorilor de conversie sunt tratate în mod consecvent cu cazurile de nerambursare utilizate în scopul estimării pierderii în caz de nerambursare.

Articolul 50

Utilizarea estimărilor pierderii în caz de nerambursare care sunt adecvate unui declin economic

Atunci când evaluează dacă este îndeplinită cerința de utilizare a estimărilor pierderii în caz de nerambursare care sunt adecvate unui declin economic, astfel cum se prevede la articolul 181 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	instituția utilizează estimările pierderii în caz de nerambursare care sunt adecvate unui declin economic, dacă acestea sunt mai prudente decât media pe termen lung;

(b)	instituția furnizează atât mediile pe termen lung, cât și estimările pierderii în caz de nerambursare care sunt adecvate unui declin economic pentru justificarea alegerilor sale;

(c)	instituția aplică un proces riguros și bine documentat de identificare a unui declin economic și de evaluare a efectelor acestuia asupra ratelor de recuperare și de producere a estimărilor pierderii în caz de nerambursare care sunt adecvate unui declin economic;

(d)	instituția include în estimările pierderii în caz de nerambursare orice dependențe negative care au fost identificate între, pe de o parte, indicatorii economici selectați și, pe de altă parte, ratele de recuperare.

Articolul 51

Estimarea LGD, ELBE și UL pentru expunerile aflate în stare de nerambursare

(1) Atunci când evaluează cerințele privind estimările pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile aflate în stare de nerambursare și cele mai bune estimări ale pierderii așteptate („ELBE ”), astfel cum se menționează la articolul 181 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă instituția utilizează una dintre următoarele abordări și să evalueze abordarea utilizată de instituție:

(a)	estimarea directă a pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile aflate în stare de nerambursare („LGD în stare de nerambursare”) și estimarea directă a ELBE;

(b)	estimarea directă a ELBE și estimarea LGD în stare de nerambursare ca sumă a ELBE și a unei majorări care să reflecte pierderile neașteptate legate de expunerile aflate în stare de nerambursare care ar putea apărea în cursul perioadei de recuperare.

(2) Atunci când evaluează abordarea instituției în conformitate cu alineatul (1), autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)

metodele de estimare a LGD în stare de nerambursare, fie ca estimare directă, fie ca majorare a ELBE, iau în considerare posibile pierderi suplimentare neașteptate în cursul perioadei de recuperare și, în special, iau în considerare posibile modificări negative ale condițiilor economice pe durata preconizată a procesului de recuperare;

(b)	LGD în stare de nerambursare, fie ca estimare directă, fie ca majorare a ELBE, iar metodele de estimare a ELBE iau în considerare informațiile privind perioada de nerambursare și recuperările realizate;

(c)	în cazul în care instituția utilizează o estimare directă a LGD în stare de nerambursare, metodele de estimare sunt conforme cu cerințele prevăzute la articolele 47, 48 și 49;

(d)	estimarea LGD în stare de nerambursare este mai mare decât ELBE sau, în cazul în care LGD în stare de nerambursare este egală cu ELBE, pentru expunerile individuale, astfel de cazuri sunt limitate și justificate în mod corespunzător de către instituție;

(e)	metodele de estimare a ELBE iau în considerare toate informațiile disponibile momentan și relevante și au în vedere în special circumstanțele economice actuale;

(f)	în cazul în care ajustările specifice pentru riscul de credit depășesc estimările ELBE, diferențele dintre cele două sunt analizate și justificate în mod corespunzător;

(g)	LGD în stare de nerambursare, fie ca estimare directă, fie ca majorare a ELBE, iar metodele de estimare a ELBE sunt documentate în mod clar.

Articolul 52

Cerințe cu privire la administrarea garanțiilor reale, la securitatea juridică și la gestionarea riscurilor

Atunci când evaluează dacă instituția a stabilit cerințe interne cu privire la administrarea garanțiilor reale, la securitatea juridică și la gestionarea riscurilor care sunt, în general, coerente cu cele prevăzute la capitolul 4 secțiunea 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, astfel cum se menționează la articolul 181 alineatul (1) litera (f) din regulamentul respectiv, autoritățile competente trebuie să verifice dacă cel puțin politicile și procedurile instituției referitoare la cerințele interne pentru evaluarea garanțiilor reale și securitatea juridică sunt pe deplin coerente cu cerințele prevăzute în partea a treia titlul II capitolul 4 secțiunea 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

SECȚIUNEA 5

Metodologia de evaluare a cerințelor specifice privind estimările proprii ale factorilor de conversie

Articolul 53

Durata perioadei istorice de observare

Atunci când evaluează durata perioadei utilizate pentru estimarea factorilor de conversie menționată la articolul 182 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și în Regulamentul delegat (UE) 2017/72 („perioada istorică de observare”), autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	durata perioadei istorice de observare acoperă cel puțin durata minimă prevăzută la articolul 182 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și, după caz, în Regulamentul delegat (UE) 2017/72;

(b)

în cazul în care perioada de observare disponibilă este mai lungă decât perioada minimă prevăzută la articolul 182 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru o sursă de date, iar datele obținute din aceasta sunt relevante pentru estimarea factorilor de conversie, informațiile pentru acea perioadă mai lungă sunt cele care se utilizează;

(c)

pentru expunerile de tip retail, în cazul în care instituția nu acordă aceeași importanță tuturor datelor istorice utilizate, acest lucru este justificat de o mai bună estimare a tragerilor în cadrul angajamentelor, iar dacă o pondere zero sau foarte mică este aplicată unei anumite perioade, aceasta fie este justificată în mod corespunzător, fie conduce la estimări mai prudente.

Articolul 54

Metoda de estimare a factorilor de conversie

Atunci când evaluează metoda de estimare a factorilor de conversie menționată la articolul 182 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	instituția evaluează estimările factorilor de conversie pe clase de rating sau pe grupe de tranzacții;

(b)	factorii de conversie medie efectivi pe clasă de rating sau pe grupe de tranzacții se calculează utilizând media ponderată a numărului stărilor de nerambursare;

(c)	toate stările de nerambursare observate în sursele de date sunt utilizate pentru estimarea factorilor de conversie;

(d)	posibilitatea unor trageri suplimentare este luată în considerare în mod prudent, cu excepția expunerilor de tip retail, atunci când acestea sunt incluse în estimările pierderii în caz de nerambursare;

(e)	politicile și strategiile instituției privind monitorizarea conturilor, inclusiv monitorizarea limitelor și procesarea plăților, se reflectă în estimarea factorilor de conversie;

(f)

toate elementele care urmează sunt adecvate pentru tipul de expuneri cărora li se aplică:

(i)	forma funcțională și structurală a metodei de estimare;

(ii)	ipotezele pe care se bazează metoda de estimare;

(iii)

după caz, metoda de estimare a efectului de declin;

(iv)	durata perioadei istorice de observare, în conformitate cu articolul 53;

(v)	marja de prudență aplicată în conformitate cu articolul 44;

(vi)	raționamentul profesional;

(vii)

după caz, alegerea factorilor de risc.

Articolul 55

Utilizarea estimărilor factorului de conversie care sunt adecvate unui declin economic

Atunci când evaluează dacă cerința de utilizare a estimărilor factorului de conversie care sunt adecvate unui declin economic, astfel cum se prevede la articolul 182 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, este îndeplinită, autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	instituția utilizează estimările factorului de conversie care sunt adecvate unui declin economic, dacă acestea sunt mai prudente decât media pe termen lung;

(b)	instituția furnizează atât mediile pe termen lung, cât și estimările factorului de conversie care sunt adecvate unui declin economic pentru justificarea alegerilor sale;

(c)	instituția aplică un proces riguros și bine documentat de identificare a unui declin economic și de evaluare a efectelor acestuia asupra limitelor de tragere din credite și de producere a estimărilor factorului de conversie care sunt adecvate unui declin economic;

(d)	instituția include în estimările factorului de conversie orice dependențe negative care au fost identificate între, pe de o parte, indicatorii economici selectați și, pe de altă parte, limitele de tragere din credite.

Articolul 56

Cerințe privind politicile și strategiile de monitorizare a conturilor și de procesare a plăților

Pentru a evalua conformitatea cu cerințele privind estimarea factorilor de conversie, astfel cum se menționează la articolul 182 alineatul (1) literele (d) și (e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă instituția dispune de politici și strategii în ceea ce privește monitorizarea conturilor și procesarea plăților și dacă dispune de sisteme și proceduri adecvate pentru monitorizarea zilnică a valorilor tranzacțiilor.

SECȚIUNEA 6

Metodologia de evaluare a efectului garanțiilor personale și al instrumentelor financiare derivate de credit

Articolul 57

Eligibilitatea garanților și a garanțiilor

Atunci când evaluează conformitatea cu cerințele de evaluare a efectului garanțiilor și al instrumentelor financiare derivate de credit asupra parametrilor de risc, astfel cum se menționează la articolul 183 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)

instituția a specificat în mod clar criteriile de identificare a situațiilor în care estimările probabilității de nerambursare sau estimările pierderii în caz de nerambursare urmează să fie ajustate pentru a încorpora efectele de diminuare aferente garanțiilor, iar aceste criterii sunt utilizate în mod consecvent de-a lungul timpului;

(b)

în cazul în care probabilitatea de nerambursare a furnizorului de protecție urmează să fie utilizată în scopul ajustării valorilor ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu articolul 153 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, efectele de diminuare aferente garanțiilor nu sunt incluse în estimările pierderii în caz de nerambursare sau ale probabilității de nerambursare a debitorului;

(c)	instituția dispune de criterii clar specificate de recunoaștere a garanților și a garanțiilor pentru calcularea valorilor ponderate la risc ale expunerilor, în special prin propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare sau ale probabilității de nerambursare;

(d)	instituția documentează criteriile de ajustare a propriilor estimări ale pierderii în caz de nerambursare sau ale probabilității de nerambursare pentru a reflecta efectele garanțiilor;

(e)

în estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare sau ale probabilității de nerambursare, instituția recunoaște numai garanțiile care îndeplinesc următoarele criterii:

(i)	în cazul în care garantul este evaluat intern de către instituție cu un sistem de rating care a fost deja aprobat de autoritățile competente în scopul abordării IRB, garanția îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 183 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(ii)

în cazul în care instituția a primit aprobarea de a utiliza abordarea standardizată în temeiul articolelor 148 și 150 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 în cazul expunerilor față de entități, cum ar fi garantul, sunt îndeplinite cumulativ următoarele două condiții:

—	garantul este încadrat într-o clasă de expuneri în conformitate cu articolul 147 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 ca instituție, administrație centrală, bancă centrală sau entitate corporativă care a primit o evaluare a creditului efectuată de o ECAI;

—	garanția îndeplinește cerințele prevăzute la articolele 213-216 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(f)	instituția îndeplinește cerințele prevăzute la literele (a) și (e) și în cazul instrumentelor financiare derivate de credit având la bază o singură semnătură.

SECȚIUNEA 7

Metodologia de evaluare a cerințelor privind creanțele achiziționate

Articolul 58

Estimări ale parametrilor de risc pentru creanțele achiziționate asupra societăților

(1) Atunci când evaluează caracterul adecvat al estimărilor PD și LGD pentru creanțele achiziționate asupra societăților, în cazul în care instituția obține probabilitatea de nerambursare sau pierderea în caz de nerambursare pentru creanțele achiziționate asupra societăților dintr-o estimare a pierderii așteptate în conformitate cu articolul 160 alineatul (2) și cu articolul 161 alineatul (1) literele (e) și (f) și dintr-o estimare adecvată a probabilității de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	pierderea așteptată este estimată pe baza mediei pe termen lung a ratelor totale ale pierderii pe un an sau printr-o altă metodă adecvată;

(b)	procesul de estimare a pierderii totale este în concordanță cu conceptul de LGD, astfel cum este prevăzut la articolul 181 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(c)	instituția este în măsură să descompună estimările sale cu privire la pierderea așteptată în probabilități de nerambursare și pierderi în caz de nerambursare într-un mod fiabil;

(d)	în cazul creanțelor achiziționate asupra societăților care intră sub incidența articolului 153 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se utilizează suficiente date externe și interne.

(2) Atunci când evaluează caracterul adecvat al estimărilor PD și LGD pentru creanțele achiziționate asupra societăților în alte cazuri decât cele menționate la alineatul (1), autoritățile competente trebuie:

(a)	să evalueze estimările respective în conformitate cu articolele 42-52;

(b)	să verifice dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute la articolul 184 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

CAPITOLUL 9

METODOLOGIA DE EVALUARE PENTRU ÎNCADRAREA EXPUNERILOR ÎN CLASE DE EXPUNERI

Articolul 59

Dispoziții generale

(1) Pentru a evalua conformitatea instituției cu cerința de încadrare a fiecărei expuneri într-o singură clasă de expuneri în mod consecvent de-a lungul timpului, astfel cum se prevede la articolul 147 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să evalueze următoarele:

(a)	de încadrare și punerea sa în aplicare de către instituție, în conformitate cu articolul 60; metodologia

(b)	ordinea de încadrare a expunerilor în clase de expuneri, în conformitate cu articolul 61;

(c)	dacă instituția a luat în considerare considerații specifice cu privire la clasa expunerilor de tip retail, în conformitate cu articolul 62.

(2) În scopul evaluării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente trebuie să aplice toate metodele care urmează:

(a)	examinarea politicilor interne, a procedurilor și a metodologiei de încadrare relevante ale instituției;

(b)	examinarea proceselor-verbale relevante ale organelor interne ale instituției, inclusiv ale organului de conducere, sau ale comitetelor;

(c)	examinarea constatărilor relevante ale auditului intern sau ale altor funcții de control ale instituției;

(d)	examinarea rapoartelor privind progresele înregistrate în materie de eforturi depuse de instituție pentru a corecta deficiențele și a atenua riscurile detectate în cursul auditurilor relevante;

(e)	obținerea declarațiilor scrise din partea personalului relevant și a conducerii superioare a instituției sau intervievarea acestora;

(f)	examinarea criteriilor utilizate de personalul responsabil cu încadrarea manuală a expunerilor în clase de expuneri.

(3) În scopul evaluării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente pot aplica, de asemenea, oricare dintre următoarele metode suplimentare:

(a)	efectuarea testelor prin eșantionare și examinarea documentelor referitoare la caracteristicile unui debitor și la inițierea și păstrarea expunerilor;

(b)	examinarea documentației funcționale a sistemelor informatice relevante;

(c)	compararea datelor instituției cu datele aflate la dispoziția publicului, inclusiv cu datele înregistrate în baza de date gestionată de ABE în conformitate cu articolul 115 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau în bazele de date administrate de autoritățile competente;

(d)	verificarea conformității instituției cu Decizia de punere în aplicare 2014/908/UE a Comisiei (7) privind echivalența cerințelor de supraveghere și de reglementare din anumite țări și teritorii terțe în scopul tratării expunerilor în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(e)	efectuarea propriilor teste pe baza datelor instituției sau solicitarea efectuării testelor propuse de autoritatea competentă de către instituție;

(f)	examinarea altor documente relevante ale instituției.

Articolul 60

Metodologia de încadrare și punerea sa în aplicare

(1) Atunci când evaluează metodologia instituției de încadrare în conformitate cu articolul 147 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	metodologia este pe deplin documentată și respectă toate cerințele prevăzute la articolul 147 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(b)	metodologia reflectă ordinea de încadrare prevăzută la articolul 61;

(c)

metodologia include o listă a regimurilor de reglementare și de supraveghere din țările terțe considerate echivalente cu cele aplicate în Uniune în conformitate cu Decizia de punere în aplicare 2014/908/UE, astfel cum se menționează la articolul 107 alineatul (4), articolul 114 alineatul (7), articolul 115 alineatul (4) și articolul 116 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, atunci când o astfel de echivalență este necesară pentru încadrarea unei expuneri într-o anumită clasă.

(2) Atunci când evaluează punerea în aplicare a metodologiei de încadrare menționate la alineatul (1), autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	procedurile care reglementează introducerea și transformarea datelor în sistemele informatice sunt suficient de solide pentru a asigura încadrarea corectă a fiecărei expuneri într-o clasă de expuneri;

(b)	sunt disponibile criterii suficient de detaliate pentru personalul responsabil cu încadrarea expunerilor pentru a asigura o încadrare coerentă;

(c)

încadrarea în expuneri din titluri de capital, elemente reprezentând poziții din securitizare și expuneri identificate ca expuneri din finanțări specializate în conformitate cu articolul 147 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 este efectuată de personal care cunoaște termenii și condițiile și detaliile relevante ale tranzacției care determină identificarea expunerilor respective;

(d)	încadrarea se efectuează pe baza celor mai recente date disponibile.

(3) Pentru expunerile față de organismele de plasament colectiv, autoritățile competente trebuie să verifice dacă instituțiile depun toate eforturile pentru a încadra expunerile-suport în clase de expuneri adecvate, în conformitate cu articolul 152 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Articolul 61

Ordinea de încadrare

Atunci când evaluează dacă instituția încadrează expuneri în clase de expuneri în conformitate cu articolul 147 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă încadrarea se efectuează în următoarea ordine:

(a)

în primul rând, expunerile eligibile pentru a fi clasificate în categoria expunerilor provenind din titluri de capital, a elementelor reprezentând poziții din securitizare și a activelor, altele decât cele care reprezintă creanțe de natura creditelor, se încadrează în clasele respective în conformitate cu articolul 147 alineatul (2) literele (e), (f) și (g) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(b)

în al doilea rând, expunerile care nu au fost încadrate în conformitate cu litera (a) și care sunt eligibile pentru a fi clasificate în clasele de expuneri față de administrații centrale sau bănci centrale, expuneri față de instituții, expuneri față de societăți sau expuneri de tip retail sunt încadrate în clasele respective în conformitate cu articolul 147 alineatul (2) literele (a), (b), (c) și (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(c)	în al treilea rând, orice creanțe din credite care nu au fost încadrate în conformitate cu litera (a) sau (b) se încadrează în clasa expunerilor față de societăți în conformitate cu articolul 147 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Articolul 62

Cerințe specifice privind expunerile de tip retail

(1) Atunci când evaluează încadrarea expunerilor în clasa expunerilor de tip retail în conformitate cu articolul 147 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	instituția face distincție între expunerile față de persoane fizice și expunerile față de IMM-uri, pe baza unor criterii clare și consecvente;

(b)

în scopul monitorizării respectării limitei prevăzute la articolul 147 alineatul (5) litera (a) punctul (ii) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituția dispune de proceduri și mecanisme adecvate în ceea ce privește următoarele:

(i)	identificarea grupurilor de clienți aflați în legătură și agregarea expunerilor relevante pe care fiecare instituție și întreprindere-mamă sau filialele sale le mențin față de acest grup de clienți aflați în legătură;

(ii)	evaluarea cazurilor în care limita a fost depășită;

(iii)

asigurarea faptului că o expunere față de un IMM pentru care limita a fost depășită este reîncadrată în clasa expunerilor față de societăți fără întârzieri nejustificate.

(2) Atunci când verifică dacă expunerile de tip retail nu sunt administrate doar în mod individual ca expuneri din clasa expunerilor față de societăți, în sensul articolului 147 alineatul (5) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să ia în considerare cel puțin următoarele componente ale procesului de creditare:

(a)	activitățile de comercializare și de vânzare;

(b)	tipul de produs;

(c)	procesul de rating;

(d)	sistemul de rating;

(e)	procesul de luare a deciziei de acordare a creditului;

(f)	metode de diminuare a riscului de credit;

(g)	procesele de monitorizare;

(h)	procesul de colectare și recuperare.

(3) Atunci când stabilesc dacă sunt îndeplinite criteriile prevăzute la articolul 147 alineatul (5) literele (c) și (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să examineze dacă încadrarea expunerilor este în concordanță cu liniile de activitate ale instituției și modul în care sunt gestionate expunerile respective.

(4) Autoritățile competente trebuie să verifice dacă instituția încadrează fiecare expunere de tip retail într-o singură categorie de expuneri căreia i se aplică coeficientul de corelație relevant în conformitate cu articolul 154 alineatele (1), (3) și (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013:

(a)

în scopul verificării conformității cu articolul 154 alineatul (4) literele (d) și (e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(i)

volatilitatea ratei pierderilor pentru portofoliul de expuneri eligibile de tip retail reînnoibile este scăzută în raport cu nivelul mediu al ratei pierderilor, prin evaluarea comparației efectuate de instituție între volatilitatea ratei pierderilor în cazul portofoliului de expuneri eligibile de tip retail reînnoibile și alte expuneri de tip retail sau alte valori de referință;

(ii)	gestionarea riscurilor portofoliului de expuneri eligibile de tip retail reînnoibile este în conformitate cu caracteristicile de risc aferente, inclusiv cu rata pierderilor;

(b)

în scopul verificării conformității cu articolul 154 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă, pentru toate expunerile în cazul cărora garanțiile sub forma bunurilor imobile sunt utilizate în propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare, în conformitate cu articolul 181 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se atribuie coeficientul de corelație prevăzut la articolul 154 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

CAPITOLUL 10

METODOLOGIA DE EVALUARE PENTRU SIMULAREA DE CRIZĂ UTILIZATĂ LA EVALUAREA ADECVĂRII CAPITALULUI

Articolul 63

Dispoziții generale

(1) Pentru a evalua soliditatea simulării de criză utilizate de o instituție la evaluarea adecvării capitalului său în conformitate cu articolul 177 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice toate elementele care urmează:

(a)	caracterul adecvat al metodelor utilizate pentru conceperea simulărilor de criză, în conformitate cu articolul 64;

(b)	rigurozitatea organizării procesului de simulare de criză, în conformitate cu articolul 65;

(c)	integrarea simulărilor de criză în procesele de gestionare a riscurilor și a capitalului, în conformitate cu articolul 66.

(2) În scopul evaluării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente trebuie să aplice toate metodele care urmează:

(a)	examinarea politicilor, metodelor și procedurilor interne ale instituției în ceea ce privește conceperea și executarea simulării de criză;

(b)	examinarea rezultatelor simulării de criză efectuate de instituție;

(c)	examinarea rolurilor și responsabilităților ce revin unităților și organismelor de conducere implicate în conceperea, aprobarea și executarea simulării de criză;

(d)	examinarea proceselor-verbale relevante ale organelor interne ale instituției, inclusiv ale organului de conducere, sau ale comitetelor;

(e)	examinarea constatărilor relevante ale auditului intern sau ale altor funcții de control ale instituției;

(f)	examinarea rapoartelor privind progresele înregistrate în materie de eforturi depuse de instituție pentru a corecta deficiențele și a atenua riscurile detectate în cursul auditurilor relevante;

(g)	obținerea declarațiilor scrise din partea personalului relevant și a conducerii superioare a instituției sau intervievarea acestora.

(3) În scopul evaluării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente pot aplica, de asemenea, oricare dintre următoarele metode suplimentare:

(a)	examinarea documentației funcționale a sistemelor informatice utilizate pentru simularea de criză;

(b)	solicitarea efectuării unui calcul al simulării de criză de către instituție pe baza unor ipoteze alternative;

(c)	efectuarea calculelor propriilor simulări de criză pe baza datelor instituției pentru anumite tipuri de expuneri;

(d)	examinarea altor documente relevante ale instituției.

Articolul 64

Caracterul adecvat al metodelor utilizate pentru conceperea simulărilor de criză

(1) Atunci când evaluează caracterul adecvat al metodelor utilizate pentru conceperea simulărilor de criză utilizate de către instituție în contextul evaluării adecvării capitalului în conformitate cu articolul 177 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	simulările sunt semnificative, suficient de prudente și capabile să identifice efectele asupra cerințelor totale de capital ale instituției pentru riscul de credit în cazul unor scenarii de recesiune gravă, dar plauzibilă;

(b)	simulările acoperă cel puțin toate portofoliile IRB semnificative;

(c)	metodele sunt consecvente, în măsura în care este adecvat, cu metodele utilizate de instituție în scopul simulărilor de criză privind alocarea capitalului intern;

(d)	documentația privind metodologia simulărilor de criză, inclusiv datele interne și externe, precum și raționamentele calificate sunt suficient de detaliate pentru a permite părților terțe să înțeleagă motivele care stau la baza scenariilor alese și să reproducă simularea de criză.

(2) În scopul evaluării în temeiul alineatului (1) litera (a), autoritățile competente trebuie să verifice dacă simulările de criză includ cel puțin următoarele etape:

(a)	o identificare a scenariilor, inclusiv a scenariilor de recesiune gravă, dar plauzibilă, și ajustarea, în conformitate cu articolul 153 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, a scenariului care prevede deteriorarea calității creditului furnizorilor de protecție;

(b)	o evaluare a impactului scenariilor identificate asupra parametrilor de risc ai instituției, migrarea ratingurilor, pierderile preconizate și calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de credit;

(c)	o evaluare a adecvării cerințelor de fonduri proprii.

(3) Atunci când evaluează caracterul adecvat al scenariilor menționate la alineatul (2) litera (a), autoritățile competente trebuie să verifice soliditatea următoarelor metodologii:

(a)	metodologia de identificare a unui grup de factori economici;

(b)	metodologia de elaborare a scenariilor de criză, inclusiv gravitatea, durata și probabilitatea producerii acestora;

(c)	metodologia de previzionare a impactului fiecărui scenariu asupra parametrilor de risc relevanți.

Articolul 65

Organizarea procesului de simulare de criză

Atunci când evaluează soliditatea organizării procesului de simulare de criză utilizat de instituție în evaluarea adecvării capitalului în conformitate cu articolul 177 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	simularea de criză se efectuează periodic și cel puțin o dată pe an;

(b)	rolurile și responsabilitățile ce revin unității sau unităților responsabile cu proiectarea și executarea simulării de criză sunt clar definite;

(c)	rezultatele simulărilor de criză sunt aprobate la un nivel adecvat de conducere, iar conducerea superioară este informată cu privire la rezultate în timp util;

(d)	infrastructura informatică sprijină în mod eficace efectuarea simulărilor de criză.

Articolul 66

Integrarea simulărilor de criză în procesele de gestionare a riscurilor și a capitalului

Atunci când evaluează integrarea simulărilor de criză în procesele de gestionare a riscurilor și a capitalului instituției în sensul articolului 177 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	instituția ia în considerare rezultatele simulărilor de criză în procesul său decizional, în special în ceea ce privește gestionarea riscurilor și a capitalului;

(b)	instituția ia în considerare rezultatele simulărilor de criză în cadrul procesului de gestionare a capitalului și identifică posibile evenimente sau viitoare modificări ale condițiilor economice în sensul cerințelor de capital.

CAPITOLUL 11

METODOLOGIA DE EVALUARE PENTRU CALCULAREA CERINȚELOR DE FONDURI PROPRII

Articolul 67

Dispoziții generale

(1) Pentru a evalua dacă o instituție calculează cerințele de fonduri proprii utilizând parametrii săi de risc pentru diferite clase de expuneri în conformitate cu articolul 110 alineatele (2) și(3), cu articolul 144 alineatul (1) litera (g) și cu articolele 151-168 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și dacă este în măsură să efectueze raportarea prevăzută la articolul 430 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice toate elementele care urmează:

(a)	fiabilitatea sistemului utilizat pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii, în conformitate cu articolul 68;

(b)	calitatea datelor, în conformitate cu articolul 69;

(c)	corectitudinea punerii în aplicare a metodologiei și a procedurilor pentru diferitele clase de expuneri, în conformitate cu articolul 70;

(d)	organizarea procesului de calculare a cerințelor de fonduri proprii, în conformitate cu articolul 71.

(2) În ceea ce privește grupurile, autoritățile competente iau în considerare, în scopul evaluării prevăzute la alineatul (1), structura grupului bancar și rolurile și responsabilitățile stabilite ale instituției-mamă și ale filialelor acesteia.

(3) În scopul verificării prevăzute la alineatele (1) și (2), autoritățile competente trebuie să aplice toate metodele care urmează:

(a)	examinarea politicilor și a procedurilor interne ale instituției în ceea ce privește procesul de calculare a cerințelor de fonduri proprii, inclusiv sursele de date, metodele de calcul și controalele aplicate;

(b)	examinarea rolurilor și a responsabilităților relevante ce revin diverselor unități și organisme interne implicate în procesul de calculare a cerințelor de fonduri proprii;

(c)	examinarea proceselor-verbale relevante ale organelor interne ale instituției, inclusiv ale organului de conducere, sau ale comitetelor;

(d)	examinarea documentației privind testele sistemului de calcul, inclusiv scenariile vizate de teste, rezultatele și aprobările acestora;

(e)	examinarea rapoartelor de control relevante, inclusiv rezultatele reconcilierii datelor provenind din diferite surse;

(f)	examinarea constatărilor relevante ale auditului intern sau ale altor funcții de control ale instituției;

(g)	examinarea rapoartelor privind progresele înregistrate în materie de eforturi depuse de instituție pentru a corecta deficiențele și a atenua riscurile detectate în cursul auditurilor relevante;

(h)	obținerea declarațiilor scrise din partea personalului relevant și a conducerii superioare a instituției sau intervievarea acestora.

(4) În scopul evaluării prevăzute la alineatele (1) și (2), autoritățile competente pot aplica, de asemenea, oricare dintre următoarele metode suplimentare:

(a)	examinarea documentației funcționale a sistemelor informatice utilizate pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii;

(b)	solicitarea efectuării unui calcul în timp real al cerințelor de fonduri proprii de către instituție pentru anumite tipuri de expuneri;

(c)	efectuarea propriilor teste prin eșantionare cu privire la calcularea cerințelor de fonduri proprii pe baza datelor instituției pentru anumite tipuri de expuneri;

(d)	efectuarea propriilor teste pe baza datelor instituției sau solicitarea efectuării testelor propuse de autoritatea competentă de către instituție;

(e)	examinarea altor documente relevante ale instituției.

Articolul 68

Fiabilitatea sistemului utilizat pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii

Atunci când evaluează fiabilitatea sistemului utilizat de instituție pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii, astfel cum se menționează la articolul 144 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în plus față de cerințele de la articolele 72-75 în ceea ce privește metodologia de evaluare pentru păstrarea datelor, autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	testele de control efectuate de instituție pentru a confirma că modul de calcul al cerințelor de fonduri proprii este conform cu articolele 151-168 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sunt complete;

(b)	aceste teste de control sunt fiabile și, în special, calculele efectuate în sistemul utilizat pentru cerințele de fonduri proprii sunt coerente cu calculele efectuate în cadrul unui instrument de calcul alternativ;

(c)	frecvența testelor de control efectuate de instituție este adecvată, iar testele au loc cel puțin în momentul punerii în aplicare a algoritmilor pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii și în toate celelalte cazuri în care se efectuează modificări ale sistemului.

Articolul 69

Calitatea datelor

(1) Atunci când evaluează calitatea datelor utilizate pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii menționate la articolul 144 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în plus față de cerințele de la articolul 73, autoritățile competente trebuie să verifice mecanismele și procedurile puse în aplicare de instituție pentru a identifica valorile expunerilor cu toate caracteristicile relevante, inclusiv datele referitoare la parametrii de risc și tehnicile de diminuare a riscului de credit. Autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	parametrii de risc sunt compleți, inclusiv în cazurile în care parametrii lipsă sunt substituiți cu valori implicite și, în cazul în care a avut loc o astfel de substituire, aceasta este prudentă, justificată și documentată;

(b)	intervalul valorilor parametrilor respectă valorile minime și de reglementare prevăzute la articolele 160-164 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(c)	datele utilizate la calcularea cerințelor de fonduri proprii sunt în concordanță cu datele utilizate în alte procese interne;

(d)

aplicarea parametrilor de risc este în conformitate cu caracteristicile expunerii și, în special, pierderea în caz de nerambursare atribuită este precisă și coerentă cu tipul de expunere și cu garanțiile reale utilizate pentru a garanta expunerea în conformitate cu articolul 164 și cu articolul 230 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(e)	calculul valorii expunerii este corect și, în special, acordurile de compensare și clasificarea elementelor extrabilanțiere sunt utilizate în conformitate cu articolul 166 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(f)	în cazul în care pentru expunerile provenind din titluri de capital se aplică metoda PD/LGD, clasificarea expunerilor și aplicarea parametrilor de risc sunt corecte în conformitate cu articolul 165 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(2) Atunci când evaluează coerența datelor utilizate pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii cu datele utilizate în scopuri interne în conformitate cu articolele 18-22 privind metodologia de evaluare pentru testul de utilizare și testul de experiență, autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	existența mecanismelor adecvate de control și reconciliere pentru a garanta că valorile parametrilor de risc utilizați la calcularea cerințelor de fonduri proprii sunt în concordanță cu valoarea parametrilor utilizați în scopuri interne;

(b)	existența mecanismelor adecvate de control și reconciliere pentru a garanta că valoarea expunerilor pentru care se calculează cerințele de fonduri proprii este în concordanță cu datele contabile;

(c)	calculul cerințelor de fonduri proprii pentru toate expunerile incluse în Cartea mare a instituției este complet, iar defalcarea între expunerile din cadrul abordării IRB și cele din cadrul abordării standardizate este în conformitate cu articolele 148 și 150 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Articolul 70

Corectitudinea punerii în aplicare a metodologiei și a procedurilor pentru diferite clase de expuneri

Atunci când evaluează corectitudinea punerii în aplicare a metodologiei și a procedurilor de calculare a cerințelor de fonduri proprii menționate la articolul 144 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru diferite clase de expuneri, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	formula ponderii de risc este pusă în aplicare corect, în conformitate cu articolele 153 și 154 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, ținând seama de încadrarea expunerilor în clase de expuneri;

(b)	calculul coeficientului de corelație se face pe baza caracteristicilor expunerilor, în special parametrul vânzărilor totale se aplică pe baza informațiilor financiare consolidate;

(c)

în cazul în care valoarea ponderată la risc a expunerilor este ajustată în conformitate cu articolul 153 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, ajustarea se bazează pe toate considerentele care urmează:

(i)	informațiile privind probabilitatea de nerambursare a furnizorului de protecție sunt aplicate corect;

(ii)	probabilitatea de nerambursare a furnizorului de protecție este estimată prin utilizarea sistemului de rating care a fost aprobat de autoritățile competente în cadrul abordării IRB;

(d)

calculul parametrului de scadență este corect, în special:

(i)	data de expirare a tranzacției este utilizată în scopul calculării parametrului de scadență în conformitate cu articolul 162 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(ii)	în cazurile în care parametrul de scadență este mai mic de un an, acest lucru este justificat și documentat în mod corespunzător în sensul articolului 162 alineatele (1), (2) și (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(e)

pragurile pentru pierderea în caz de nerambursare medie ponderată la expuneri pentru expunerile de tip retail garantate cu bunuri imobile locative și comerciale, care nu beneficiază de garanții din partea administrațiilor centrale, astfel cum se prevede la articolul 164 alineatele (4) și (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, sunt calculate la nivel agregat pentru toate expunerile de tip retail garantate cu bunuri imobile locative și, respectiv, comerciale și, în cazul în care pierderea în caz de nerambursare medie ponderată la expuneri la nivel agregat este sub pragurile respective, ajustările relevante sunt aplicate în mod consecvent de-a lungul timpului de către instituție;

(f)

aplicarea unor abordări diferite pentru portofolii de titluri de capital diferite atunci când instituția însăși folosește abordări diferite în vederea gestionării interne a riscurilor în conformitate cu articolul 155 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 este corectă, în special alegerea abordării:

(i)	nu conduce la subestimarea cerințelor de fonduri proprii;

(ii)	se realizează în mod consecvent, inclusiv de-a lungul timpului;

(iii)

este justificată de practicile interne de gestionare a riscurilor;

(g)

în cazul în care se utilizează metoda simplă de ponderare la risc în conformitate cu articolul 155 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, aplicarea ponderilor de risc este corectă, în special faptul că ponderea de risc de 190 % este utilizată numai pentru portofoliile suficient de diversificate, în cazul în care instituția a demonstrat că s-a obținut o reducere semnificativă a riscului ca urmare a diversificării portofoliului în comparație cu riscul expunerilor individuale din portofoliu;

(h)

calcularea diferenței dintre valorile pierderilor așteptate și ajustările pentru riscul de credit, ajustările de valoare suplimentare și alte reduceri ale fondurilor proprii în conformitate cu articolul 159 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 este corectă și, în special:

(i)	calculul se efectuează separat pentru portofoliul de expuneri aflate în stare de nerambursare și pentru portofoliul de expuneri care nu se află în stare de nerambursare;

(ii)	în cazul în care calculul efectuat pentru portofoliul aflat în stare de nerambursare conduce la o valoare negativă, această valoare nu este utilizată pentru a compensa valorile pozitive rezultate din calculul efectuat pentru portofoliul de expuneri care nu se află în stare de nerambursare;

(iii)

calculul se efectuează înainte de impozite;

(i)

diferitele abordări pentru tratamentul expunerilor sub formă de unități sau acțiuni ale OPC sunt aplicate corect și, în special:

(i)	instituția face în mod corect distincția între expunerile OPC care fac obiectul abordării de tip „look-through”, astfel cum se prevede la articolul 152 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, și alte expuneri ale OPC;

(ii)	expunerile OPC tratate în conformitate cu articolul 152 alineatul (1) sau (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute la articolul 132 alineatul (3) din regulamentul respectiv;

(iii)

în cazul în care instituția utilizează abordarea prevăzută la articolul 152 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru calcularea valorilor medii ale expunerilor ponderate la risc:

—	corectitudinea calculului este confirmată de un auditor extern;

—	factorii de multiplicare prevăzuți la articolul 152 alineatul (2) litera (b) punctele (i) și (ii) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sunt aplicați corect;

—	în cazul în care instituția se bazează pe o parte terță pentru calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc, partea terță îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 152 alineatul (4) literele (a) și (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Articolul 71

Organizarea procesului de calculare a cerințelor de fonduri proprii

Atunci când evaluează fiabilitatea procesului de calculare a cerințelor de fonduri proprii, astfel cum se menționează la articolul 144 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	alocarea responsabilităților unității sau unităților responsabile cu controlul și gestionarea procesului de calcul, în special alocarea responsabilităților pentru controalele specifice care trebuie efectuate în fiecare etapă a procesului de calcul, este clar definită;

(b)	procedurile relevante, inclusiv procedurile de rezervă, asigură efectuarea calculului cerințelor de fonduri proprii în conformitate cu articolul 430 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(c)	toate datele de intrare, inclusiv valorile parametrilor de risc și versiunile anterioare ale sistemului, sunt stocate pentru a permite reproducerea calculului cerințelor de fonduri proprii;

(d)	rezultatele calculului sunt aprobate la un nivel de conducere adecvat și conducerea superioară este informată cu privire la posibilele erori sau deficiențe ale calculului și la măsurile care trebuie luate.

CAPITOLUL 12

METODOLOGIA DE EVALUARE PENTRU PĂSTRAREA DATELOR

Articolul 72

Dispoziții generale

(1) Atunci când evaluează conformitatea cu cerințele privind păstrarea datelor prevăzute la articolul 144 alineatul (1) litera (d) și la articolul 176 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să evalueze toate elementele care urmează:

(a)	calitatea datelor interne, externe sau centralizate, inclusiv a procesului de management al calității datelor, în conformitate cu articolul 73;

(b)	documentarea și raportarea datelor, în conformitate cu articolul 74;

(c)	infrastructura informatică relevantă, în conformitate cu articolul 75.

(2) În scopul evaluării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente trebuie să aplice toate metodele care urmează:

(a)	examinarea politicilor, a metodelor și a procedurilor de management al calității datelor relevante pentru datele utilizate în abordarea IRB;

(b)	examinarea rapoartelor relevante privind calitatea datelor, precum și concluziile, constatările și recomandările acestora;

(c)	examinarea politicilor privind infrastructura informatică și a procedurilor de gestionare a sistemelor informatice, inclusiv a politicilor de planificare pentru situații neprevăzute, relevante pentru sistemele informatice utilizate în scopul abordării IRB;

(d)	examinarea proceselor-verbale relevante ale organelor interne ale instituției, inclusiv ale organului de conducere, sau ale comitetelor;

(e)	examinarea constatărilor relevante ale auditului intern sau ale altor funcții de control ale instituției;

(f)	examinarea rapoartelor privind progresele înregistrate în materie de eforturi depuse de instituție pentru a corecta deficiențele și a atenua riscurile detectate în cursul auditurilor relevante;

(g)	obținerea declarațiilor scrise din partea personalului relevant și a conducerii superioare a instituției sau intervievarea acestora.

(3) În scopul evaluării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente pot aplica, de asemenea, oricare dintre următoarele metode suplimentare:

(a)	efectuarea propriilor teste pe baza datelor instituției sau solicitarea efectuării testelor propuse de autoritatea competentă de către instituție;

(b)	examinarea altor documente relevante ale instituției.

Articolul 73

Calitatea datelor

(1) Atunci când evaluează calitatea datelor interne, externe sau centralizate necesare pentru a sprijini în mod eficace procedura de măsurare și de administrare a riscului de credit în conformitate cu articolul 144 alineatul (1) litera (d) și cu articolul 176 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice următoarele:

(a)	exhaustivitatea valorilor din atributele care le impun;

(b)	acuratețea datelor, asigurându-se că datele sunt lipsite de erori de fond;

(c)	coerența datelor, asigurându-se că un anumit set de date poate fi corelat între diverse surse de date ale instituției;

(d)	actualitatea valorilor datelor, asigurându-se că valorile sunt actualizate;

(e)	unicitatea datelor, asigurându-se lipsa duplicării datelor agregate prin filtre sau alte transformări ale datelor sursă;

(f)	validitatea datelor, asigurându-se că datele se bazează pe un sistem adecvat de clasificare, suficient de riguros pentru a impune acceptarea;

(g)	trasabilitatea datelor care asigură urmărirea cu ușurință a istoricului, a prelucrării și a localizării datelor avute în vedere.

(2) Atunci când evaluează procesul de management al calității datelor, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)

sunt instituite toate elementele care urmează:

(i)	standarde adecvate de calitate a datelor care stabilesc obiectivele și domeniul de aplicare general al procesului de management al calității datelor;

(ii)	politici, standarde și proceduri adecvate pentru colectarea, stocarea, migrarea, actualizarea și utilizarea datelor;

(iii)

o practică de actualizare și îmbunătățire continuă a procesului de management al calității datelor;

(iv)	un set de criterii și proceduri pentru stabilirea conformității cu standardele de calitate a datelor, în special criteriile generale și procesul de reconciliere a datelor între sisteme și în cadrul acestora, inclusiv între datele contabile și datele bazate pe modele interne de rating;

(v)

procese adecvate pentru evaluarea internă și îmbunătățirea constantă a calității datelor, inclusiv procesul de emitere a recomandărilor interne pentru a aborda problemele din domeniile care necesită îmbunătățiri și procesul de punere în aplicare a acestor recomandări cu prioritate în funcție de importanța lor și, în special, procesul de abordare a discrepanțelor semnificative care apar în cursul procesului de reconciliere a datelor;

(b)	există un grad suficient de independență a procesului de colectare a datelor față de procesul de management al calității datelor, inclusiv o separare a structurii organizatorice și a personalului, după caz.

Articolul 74

Documentarea și raportarea datelor

(1) Atunci când evaluează documentarea datelor necesare pentru a sprijini în mod eficace procedurile de măsurare și de administrare a riscului de credit în conformitate cu articolul 144 alineatul (1) litera (d) și cu articolul 176 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să evalueze toate elementele care urmează:

(a)

specificarea setului de baze de date și, în special:

(i)	harta globală a bazelor de date implicate în sistemele de calcul utilizate în scopul abordării IRB;

(ii)	sursele relevante de date;

(iii)

procesele relevante de extragere și transformare a datelor și criteriile utilizate în acest sens;

(iv)	specificațiile funcționale relevante ale bazelor de date, inclusiv dimensiunea acestora, data construirii, dicționarele de date care specifică conținutul câmpurilor și al diferitelor valori introduse în câmpuri cu definiții clare ale elementelor de date;

(v)	specificațiile tehnice relevante ale bazelor de date, inclusiv tipul bazei de date, tabelele, sistemul de gestionare a bazelor de date și arhitectura bazelor de date, precum și modelele datelor furnizate în orice notație standard de modelare a datelor;

(vi)	fluxurile de lucru și procedurile relevante legate de colectarea și stocarea datelor;

(b)	politica de gestionare a datelor și alocarea responsabilităților, inclusiv profilurile utilizatorilor și proprietarii de date;

(c)	transparența, accesibilitatea și consecvența controalelor puse în aplicare în cadrul de gestionare a datelor.

(2) Atunci când evaluează raportarea datelor, autoritățile competente trebuie să verifice, în special, dacă raportarea datelor:

(a)	specifică domeniul de aplicare al rapoartelor sau al revizuirilor, constatările și, după caz, recomandările pentru remedierea punctelor slabe sau a deficiențelor identificate;

(b)	este comunicată conducerii superioare și organului de conducere al instituției cu o frecvență adecvată și nivelul destinatarului raportării datelor este în concordanță cu structura organizatorică a instituției, precum și cu tipul și importanța informațiilor;

(c)	se efectuează în mod regulat și, după caz, și ad-hoc;

(d)	furnizează dovezi adecvate că recomandările sunt abordate într-o măsură suficientă și puse în aplicare în mod corespunzător de către instituție.

Articolul 75

Infrastructura informatică

(1) Atunci când evaluează arhitectura sistemelor informatice, relevante pentru sistemele de rating ale instituției și pentru aplicarea abordării IRB în conformitate cu articolul 144 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să evalueze toate elementele care urmează:

(a)	arhitectura sistemelor informatice, inclusiv toate aplicațiile, interfețele și interacțiunile acestora;

(b)	o diagramă a fluxului de date care prezintă o hartă a principalelor aplicații, baze de date și componente IT implicate în aplicarea abordării IRB și legate de sistemele de rating;

(c)	alocarea proprietarilor de sisteme informatice;

(d)	capacitatea, scalabilitatea și eficiența sistemelor informatice;

(e)	manualele sistemelor informatice și ale bazelor de date.

(2) Atunci când evaluează soliditatea, siguranța și securitatea infrastructurii informatice care este relevantă pentru sistemele de rating ale instituției și pentru aplicarea abordării IRB, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	infrastructura informatică poate sprijini procedurile ordinare și extraordinare ale unei instituții în timp util, în mod automat și flexibil;

(b)	riscul de suspendare a capacităților infrastructurii informatice („disfuncționalități”), riscul de pierdere a datelor și riscul de evaluări incorecte („erori”) sunt abordate în mod corespunzător;

(c)	infrastructura informatică este protejată în mod adecvat împotriva furtului, fraudei, manipulării sau sabotajului datelor sau sistemelor de către persoane rău intenționate din interior sau din exterior.

(3) Atunci când evaluează soliditatea infrastructurii informatice relevante pentru sistemele de rating ale instituției și pentru aplicarea abordării IRB, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	procedurile de sprijinire a sistemelor informatice, a datelor și a documentației sunt implementate și testate periodic;

(b)	sunt puse în aplicare planuri de acțiune în vederea asigurării continuității sistemelor informatice esențiale;

(c)	procedurile de recuperare a sistemelor informatice în caz de disfuncționalitate sunt definite și testate periodic;

(d)	gestionarea utilizatorilor sistemelor informatice respectă politicile și procedurile relevante ale instituției;

(e)	sunt puse în aplicare piste de audit în ceea ce privește sistemele informatice esențiale;

(f)	gestionarea modificărilor sistemelor informatice este adecvată, iar monitorizarea modificărilor acoperă toate sistemele informatice.

(4) Atunci când evaluează dacă infrastructura informatică relevantă pentru sistemele de rating ale instituției și pentru aplicarea abordării IRB este revizuită atât periodic, cât și ad-hoc, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	monitorizarea periodică și revizuirile ad-hoc au ca rezultat recomandări de remediere a punctelor slabe sau a deficiențelor, acolo unde au fost detectate;

(b)	constatările și recomandările menționate la litera (a) sunt comunicate conducerii superioare și organului de conducere al instituției;

(c)	există dovezi adecvate că recomandările sunt abordate și puse în aplicare în mod corespunzător de către instituție.

CAPITOLUL 13

METODOLOGIA DE EVALUARE A MODELELOR INTERNE PENTRU EXPUNERILE DIN TITLURI DE CAPITAL

Articolul 76

Dispoziții generale

(1) Atunci când evaluează dacă o instituție este în măsură să elaboreze și să valideze modelul intern pentru expunerile din titluri de capital și să încadreze fiecare expunere în sfera de aplicare a unei abordări bazate pe modele interne pentru expunerile din titluri de capital, astfel cum se prevede la articolul 144 alineatul (1) literele (f) și (h) și la articolele 186, 187 și 188 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să evalueze toate elementele care urmează:

(a)	caracterul adecvat al datelor utilizate, în conformitate cu articolul 77;

(b)	caracterul adecvat al modelelor, în conformitate cu articolul 78;

(c)	exhaustivitatea programului de testare în condiții de criză, în conformitate cu articolul 79;

(d)	integritatea modelului și a procesului de modelare, în conformitate cu articolul 80;

(e)	caracterul adecvat al încadrării expunerilor în abordarea bazată pe modele interne, în conformitate cu articolul 81;

(f)	caracterul adecvat al funcției de validare, în conformitate cu articolul 82.

(2) În scopul evaluării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente trebuie să aplice toate metodele care urmează:

(a)	examinarea politicilor și a procedurilor interne relevante ale instituției;

(b)	examinarea documentației tehnice a instituției privind metodologia și procedura de elaborare a modelului intern pentru expunerile din titluri de capital;

(c)	examinarea și contestarea manualelor, a metodologiilor și a proceselor de elaborare relevante;

(d)	examinarea rolurilor și a responsabilităților ce revin diverselor unități și organisme interne implicate în conceperea, validarea și aplicarea modelului intern pentru expunerile din titluri de capital;

(e)	examinarea proceselor-verbale relevante ale organelor interne ale instituției, inclusiv ale organului de conducere, sau ale comitetelor;

(f)	examinarea rapoartelor relevante privind performanța modelelor interne pentru expunerile din titluri de capital și recomandările formulate de unitatea de control al riscului de credit, funcția de validare, funcția de audit intern sau orice altă funcție de control din cadrul instituției;

(g)	examinarea rapoartelor relevante privind progresele înregistrate în materie de eforturi depuse de instituție pentru a corecta deficiențele și a atenua riscurile detectate în cursul monitorizării, validărilor și auditurilor;

(h)	obținerea declarațiilor scrise din partea personalului relevant și a conducerii superioare a instituției sau intervievarea acestora.

(3) În scopul evaluării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente pot aplica, de asemenea, oricare dintre următoarele metode suplimentare:

(a)	solicitarea și analizarea datelor utilizate în procesul de elaborare a modelelor interne pentru expunerile din titluri de capital;

(b)	efectuarea propriilor estimări de tip „valoare la risc” sau reproducerea estimărilor de acest tip efectuate de instituție, utilizând datele relevante furnizate de instituție;

(c)	solicitarea furnizării unei documentații sau analize suplimentare care să justifice opțiunile metodologice și rezultatele obținute;

(d)	examinarea documentației funcționale a sistemelor informatice utilizate pentru calcularea valorii la risc;

(e)	examinarea altor documente relevante ale instituției.

Articolul 77

Caracterul adecvat al datelor

Atunci când evaluează caracterul adecvat al datelor utilizate pentru a reprezenta distribuțiile efective ale rentabilității expunerilor din titluri de capital în conformitate cu articolul 186 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	datele reprezintă profilul de risc al expunerilor specifice din titluri de capital ale instituției;

(b)	datele sunt suficiente pentru a putea furniza estimări credibile din punct de vedere statistic ale pierderilor ori au fost ajustate în mod adecvat pentru a obține rezultate ale modelului care ating un nivel adecvat de realism și prudență;

(c)	datele utilizate provin din surse externe sau, în cazul în care se utilizează date interne, acestea sunt supuse unor revizuiri independente de către o funcție de control relevantă a instituției;

(d)

datele reflectă cea mai lungă perioadă disponibilă pentru a furniza o estimare prudentă a pierderilor potențiale pe parcursul unui ciclu de piață sau economic pe termen lung, relevant și, în special, acestea includ perioada de criză financiară semnificativă, relevantă pentru portofoliul instituției;

(e)	în cazul în care se utilizează date trimestriale care au fost convertite din datele corespunzătoare unei perioade mai scurte, procedura de conversie este susținută de dovezi empirice prin intermediul unei abordări bine structurate și formalizate, aplicată în mod prudent și coerent în timp;

(f)	se alege cea mai lungă perioadă de timp, care permite estimarea de 99 de centile, cu observații care nu se suprapun.

Articolul 78

Caracterul adecvat al modelelor

Atunci când evaluează caracterul adecvat al modelelor utilizate pentru estimarea distribuțiilor rentabilității capitalurilor proprii pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii în conformitate cu articolul 186 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	modelul este adecvat profilului de risc și complexității portofoliului de titluri de capital al unei instituții și, în cazul în care instituția are dețineri semnificative, ale căror valori au o natură pronunțat neliniară, modelul reflectă acest lucru în mod adecvat;

(b)	punerea în corespondență a pozițiilor individuale cu valori aproximative, cu indici de piață și cu factori de risc este plauzibilă, intuitivă și riguroasă din punct de vedere conceptual;

(c)	factorii de risc selectați sunt adecvați și acoperă în mod eficace atât riscul general, cât și riscul specific;

(d)	modelul explică istoricul variației de preț în mod adecvat;

(e)	modelul surprinde atât volumul concentrărilor potențiale, cât și schimbările de compoziție a acestora.

Articolul 79

Exhaustivitatea programului de testare în condiții de criză

(1) Atunci când evaluează exhaustivitatea programului de testare în condiții de criză prevăzut la articolul 186 litera (g) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă instituția este în măsură să furnizeze estimări ale pierderilor în cadrul unor scenarii nefavorabile alternative și dacă scenariile respective sunt diferite de cele utilizate de modelul intern, dar sunt încă susceptibile de a se produce.

(2) În scopul evaluării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	scenariile nefavorabile alternative sunt relevante pentru deținerile specifice ale instituției, reflectă pierderi semnificative pentru instituție și surprind efecte care nu se reflectă în rezultatele modelului;

(b)	rezultatele modelului în cadrul scenariilor nefavorabile alternative sunt utilizate în gestionarea efectivă a riscurilor pentru portofoliul de titluri de capital și sunt raportate periodic conducerii superioare;

(c)	scenariile nefavorabile alternative sunt revizuite și actualizate periodic.

Articolul 80

Integritatea modelului și a procesului de modelare

(1) Atunci când evaluează integritatea modelelor și a procesului de modelare prevăzută la articolul 187 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)

modelul intern este integrat complet în administrarea titlurilor de capital din afara portofoliului de tranzacționare, în sistemele de organizare și gestiune a informației și în infrastructura instituției de gestionare a riscurilor și este utilizat pentru monitorizarea limitelor de investiții și a riscului expunerilor din titluri de capital;

(b)	unitatea de modelare este competentă și independentă de unitatea responsabilă de gestionarea investițiilor individuale.

(2) În scopul evaluării prevăzute la alineatul (1) litera (a), autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	organul de conducere al instituției și conducerea superioară sunt implicate activ în procesul de control al riscurilor, în sensul că au aprobat un set de limite de investiții bazate, printre alți factori, pe rezultatele modelului intern;

(b)	rapoartele elaborate de unitatea de control al riscurilor sunt analizate de persoane aflate la un nivel al conducerii care are suficientă autoritate pentru a impune reduceri ale pozițiilor, precum și reducerea expunerii globale la risc a instituției;

(c)	există planuri de acțiune pentru situațiile de criză a pieței care afectează activitățile ce intră în domeniul de aplicare al modelului, descriind evenimentele care declanșează aceste activități și acțiunile planificate.

(3) În scopul evaluării prevăzute la alineatul (1) litera (b), autoritățile competente trebuie să verifice dacă:

(a)	personalul și conducerea superioară responsabile de unitatea de modelare nu îndeplinesc sarcini legate de gestionarea investițiilor individuale;

(b)	membrii conducerii superioare a unităților de modelare și a unităților responsabile cu gestionarea investițiilor individuale au diferite linii de raportare la nivelul organului de conducere al instituției sau al comitetului desemnat de acesta;

(c)	remunerarea personalului și a membrilor conducerii superioare responsabili de unitatea de modelare nu depinde de îndeplinirea sarcinilor legate de gestionarea investițiilor individuale.

Articolul 81

Caracterul adecvat al încadrării expunerilor în abordarea bazată pe modele interne

Atunci când evaluează caracterul adecvat al încadrării fiecărei expuneri din sfera de aplicare a unei abordări pentru expuneri din titluri de capital în abordarea bazată pe modele interne, în conformitate cu articolul 144 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să evalueze definițiile, procesele și criteriile de încadrare sau revizuire a încadrării.

Articolul 82

Caracterul adecvat al funcției de validare

Atunci când evaluează caracterul adecvat al funcției de validare în ceea ce privește cerințele prevăzute la articolul 144 alineatul (1) litera (f) și la articolul 188 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să aplice articolele 10-13 și să verifice dacă:

(a)	instituția compară prima centilă a randamentelor efective ale titlurilor de capital cu estimările modelelor, cel puțin trimestrial;

(b)	comparația menționată la litera (a) utilizează o perioadă de observare egală cu cel puțin un an și un orizont de timp care permite calcularea primei centile pe baza observațiilor care nu se suprapun;

(c)	în cazul în care procentajul observațiilor sub prima centilă estimată a randamentelor titlurilor de capital este mai mare de 1 %, acest lucru este justificat în mod corespunzător, iar instituția ia măsuri de remediere relevante.

CAPITOLUL 14

METODOLOGIA DE EVALUARE PRIVIND GESTIONAREA MODIFICĂRILOR ADUSE SISTEMELOR DE RATING

Articolul 83

Dispoziții generale

(1) Pentru a evalua conformitatea instituției cu cerințele privind gestionarea modificărilor și documentarea modificărilor sferei de aplicare a unui sistem de rating sau a unei abordări bazate pe modele interne pentru expuneri din titluri de capital, precum și a modificărilor sistemelor de rating sau abordării bazate pe modele interne pentru expuneri din titluri de capital în conformitate cu articolul 143 alineatele (3) și (4) și cu articolul 175 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie să verifice dacă politica instituției referitoare la astfel de modificări („politica de modificare”) a fost pusă în aplicare în mod corespunzător și îndeplinește cerințele prevăzute la articolele 2-5, la articolul 8 și în anexa I la Regulamentul delegat (UE) nr. 529/2014.

(2) În scopul evaluării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente trebuie să aplice toate metodele care urmează:

(a)	examinarea politicii de modificare a instituției;

(b)	examinarea proceselor-verbale relevante ale organelor interne ale instituției, inclusiv ale organului de conducere, ale comitetului responsabil de model sau ale altor comitete;

(c)	examinarea rapoartelor relevante privind gestionarea modificărilor sistemelor de rating și recomandările formulate de unitatea de control al riscului de credit, funcția de validare, funcția de audit intern sau orice altă funcție de control din cadrul instituției;

(d)	examinarea rapoartelor relevante privind progresele înregistrate în materie de eforturi depuse de instituție pentru a corecta deficiențele și a atenua riscurile detectate în cursul monitorizării, validărilor și auditurilor;

(e)	obținerea declarațiilor scrise din partea personalului relevant și a conducerii superioare a instituției sau intervievarea acestora.

(3) În scopul evaluării prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente pot examina și alte documente relevante ale instituției.

Articolul 84

Conținutul politicii de modificare

Atunci când evaluează politica de modificare a unei instituții, autoritățile competente trebuie să verifice dacă politica de modificare pune în aplicare cerințele Regulamentului (UE) nr. 575/2013, precum și criteriile prevăzute la articolele 1-5, la articolul 8 și în anexa I la Regulamentul delegat (UE) nr. 529/2014 și dacă aceasta prevede aplicarea practică a cerințelor și criteriilor respective, ținând seama de următoarele:

(a)	responsabilități, linii de raportare și proceduri pentru aprobarea internă a modificărilor, având în vedere caracteristicile organizatorice și particularitățile de abordare ale instituției;

(b)	definiții, metode și, dacă este cazul, indicatori pentru clasificarea modificărilor;

(c)	proceduri de identificare, monitorizare, notificare și solicitare a aprobării modificărilor din partea autorităților competente;

(d)	proceduri de punere în aplicare a modificărilor, inclusiv documentarea acestora.

CAPITOLUL 15

DISPOZIȚIE FINALĂ

Articolul 85

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 20 octombrie 2021.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN

(1) JO L 176, 27.6.2013, p. 1.

(2) Regulamentul delegat (UE) nr. 529/2014 al Comisiei din 12 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru evaluarea gradului de importanță al extinderilor și al modificărilor abordării bazate pe modele interne de rating și ale abordării avansate de evaluare (JO L 148, 20.5.2014, p. 36).

(3) Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338).

(4) Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 12).

(5) Regulamentul delegat (UE) 2018/171 al Comisiei din 19 octombrie 2017 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru pragul de semnificație al obligațiilor din credite restante (JO L 32, 6.2.2018, p. 1).

(6) Regulamentul delegat (UE) 2017/72 al Comisiei din 23 septembrie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează condițiile de acordare a aprobărilor de derogare privind datele (JO L 10, 14.1.2017, p. 1).

(7) Decizia de punere în aplicare 2014/908/UE a Comisiei din 12 decembrie 2014 privind echivalența cerințelor de supraveghere și de reglementare din anumite țări și teritorii terțe în scopul tratării expunerilor în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 359, 16.12.2014, p. 155).

18.3.2022

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 90/67

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/440 AL COMISIEI

din 16 martie 2022

de modificare a anexei I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 de stabilire a măsurilor speciale de combatere a pestei porcine africane

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor („Legea privind sănătatea animală”) (1), în special articolul 71 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Pesta porcină africană este o boală infecțioasă virală care afectează atât populațiile de porcine deținute, cât și pe cele sălbatice, și care poate avea un impact mare asupra populațiilor de animale în cauză și asupra rentabilității creșterii porcinelor, cauzând perturbări ale circulației transporturilor de astfel de animale și de produse provenite de la ele în interiorul Uniunii, precum și ale exporturilor către țări terțe.

(2)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 al Comisiei (2) a fost adoptat în cadrul Regulamentului (UE) 2016/429 și stabilește măsuri speciale de combatere a pestei porcine africane care trebuie aplicate într-o perioadă limitată de timp de către statele membre menționate în anexa sa I (statele membre în cauză), în zonele de restricții I, II și III menționate în anexa respectivă.

(3)

Zonele menționate ca zone de restricții I, II și III în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 sunt definite pe baza situației epidemiologice a pestei porcine africane în Uniune. Anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 a fost modificată cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/205 al Comisiei (3) ca urmare a modificărilor situației epidemiologice a bolii respective în Lituania, Polonia și Slovacia.

(4)

Este necesar ca orice fel de modificări vizând zonele de restricții I, II și III din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 să fie bazate pe situația epidemiologică a pestei porcine africane în zonele afectate de această boală și pe situația epidemiologică generală a pestei porcine africane în statul membru în cauză, pe nivelul de risc de răspândire suplimentară a bolii respective, precum și pe principiile și criteriile științifice pentru definirea geografică a zonelor ca urmare a prezenței pestei porcine africane și pe orientările Uniunii convenite cu statele membre în cadrul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, care sunt disponibile public pe site-ul de internet al Comisiei (4). Este necesar ca astfel de modificări să țină seama și de standardele internaționale, cum ar fi Codul sanitar pentru animale terestre (5) al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor, precum și de justificările pentru stabilirea zonelor, furnizate de autoritățile competente ale statelor membre în cauză.

(5)

De la data adoptării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/205 au apărut noi focare de pestă porcină africană la porcine sălbatice din Italia și Polonia. În plus, situația epidemiologică din anumite zone menționate ca zone de restricții III din Bulgaria și Polonia s-a îmbunătățit în ceea ce privește porcinele deținute, datorită măsurilor de control al bolii aplicate de aceste state membre în conformitate cu legislația Uniunii.

(6)

În ianuarie 2022, a fost descoperit un caz de pestă porcină africană la un porc sălbatic în Italia, în regiunea Piemont. Deciziile de punere în aplicare (UE) 2022/28 (6) și (UE) 2022/62 (7) ale Comisiei au fost adoptate ca răspuns la cazul respectiv. Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/62 a abrogat și a înlocuit Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/28 și se aplică până la 7 aprilie 2022. Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/62 prevede stabilirea unei zone în care se înregistrează cazuri de infecții în conformitate cu articolul 63 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 (8), precum și măsurile speciale de combatere a pestei porcine africane aplicabile în zonele de restricții II prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605.

(7)

În ianuarie, februarie și martie 2022, au fost observate câteva focare de pestă porcină africană la porcine sălbatice în regiunile Piemont și Liguria din Italia, în zone incluse în prezent în zona în care se înregistrează cazuri de infecții stabilită de Italia în urma primului focar din ianuarie 2022 în conformitate cu articolul 63 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687.

(8)

Aceste noi focare de pestă porcină africană apărută la porcine sălbatice constituie un nivel crescut de risc, care necesită să fie reflectat în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605. În consecință, este necesar ca zonele respective din Italia afectate de respectivele focare recente de pestă porcină africană să fie menționate de acum ca zone de restricții I și II în anexa respectivă.

(9)

În martie 2022 a fost descoperit un caz de pestă porcină africană la un porc sălbatic din regiunea Wielkopolskie din Polonia, într-o zonă menționată în prezent ca zonă de restricții I în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605. Acest nou caz de pestă porcină africană la un porc sălbatic constituie un nivel crescut de risc, care necesită să fie reflectat în anexa respectivă. Prin urmare, este necesar ca această zonă din Polonia inclusă în prezent ca zonă de restricții I în anexa respectivă, afectată de acest caz recent de pestă porcină africană, să fie inclusă în prezent ca zonă de restricții II în anexa menționată în loc de zonă de restricții I, iar limitele actuale ale zonei de restricții I necesită, de asemenea, să fie redefinite pentru a se ține seama de acest caz recent.

(10)

Ca urmare a apariției respectivelor focare recente de pestă porcină africană la porcine sălbatice din Italia și Polonia și ținând seama de situația epidemiologică actuală în ceea ce privește pesta porcină africană în Uniune, stabilirea zonelor în statele membre respective a fost reevaluată și actualizată. În plus, au fost reevaluate și actualizate și măsurile existente de gestionare a riscurilor. Este necesar ca aceste modificări să fie reflectate în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605.

(11)

În plus, ținând seama de eficacitatea măsurilor de menținere sub control a pestei porcine africane la porcinele deținute din zonele de restricții III menționate în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 care se aplică în Bulgaria în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei, în particular a celor prevăzute la articolele sale 22, 25 și 40, și în conformitate cu măsurile de atenuare a riscurilor vizând pesta porcină africană prevăzute în Codul OIE, anumite zone din regiunile Lovech, Gabrovo, Montana, Ruse, Shumen, Sliven, Targovishte, Vidin și Burgas din Bulgaria, menționate în prezent ca zone de restricții III în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605, să fie menționate de acum ca zone de restricții II în anexa respectivă, din cauza absenței focarelor de pestă porcină africană la porcine deținute din respectivele zone de restricții III în ultimele douăsprezece luni. Este necesar ca respectivele zone de restricții III să fie incluse de acum ca zone de restricții II, ținând seama de situația epidemiologică actuală a pestei porcine africane.

(12)

În plus, ținând seama de eficacitatea măsurilor de menținere sub control a pestei porcine africane la porcinele deținute din zonele de restricții III enumerate în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 care se aplică în Polonia în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei, în special a celor prevăzute la articolele sale 22, 25 și 40, și în conformitate cu măsurile de atenuare a riscurilor vizând pesta porcină africană prezentate în Codul OIE, este necesar ca anumite zone din regiunile Dolnośląskie și Warmińsko – Mazurskie din Polonia, menționate în prezent ca zone de restricții III în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605, să fie menționate de acum ca zone de restricții II în anexa respectivă, din cauza absenței focarelor de pestă porcină africană la porcinele deținute în respectivele zone de restricții III în ultimele douăsprezece luni. Este necesar ca respectivele zone de restricții III să fie incluse de acum ca zone de restricții II, ținând seama de situația epidemiologică actuală a pestei porcine africane.

(13)

Pentru a se ține seama de recentele evoluții ale situației epidemiologice a pestei porcine africane în Uniune și pentru a se combate într-un mod proactiv riscurile asociate răspândirii bolii respective, este necesar să fie delimitate noi zone de restricții cu o suprafață suficientă, în Bulgaria, Italia și Polonia, care să fie menționate în mod corespunzător ca zone de restricții I și II în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605. Întrucât situația pestei porcine africane este foarte dinamică în Uniune, la delimitarea acestor noi zone de restricții s-a ținut seama de situația din zonele înconjurătoare.

(14)

Având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea pestei porcine africane, este important ca modificările anexei I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 efectuate prin prezentul regulament de punere în aplicare să intre în vigoare cât mai curând posibil.

(15)	Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 16 martie 2022.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN

(1) JO L 84, 31.3.2016, p. 1.

(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 al Comisiei din 7 aprilie 2021 de stabilire a măsurilor speciale de combatere a pestei porcine africane (JO L 129, 15.4.2021, p. 1).

(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/205 al Comisiei din 14 februarie 2022 de modificare a anexei I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 de stabilire a măsurilor speciale de combatere a pestei porcine africane (JO L 34, 16.2.2022, p. 6).

(4) Documentul de lucru SANTE/7112/2015/Rev. 3 „Principii și criterii pentru definirea geografică a regionalizării PPA”. https://ec.europa.eu/food/animals/animal-diseases/control-measures/asf_en

(5) Codul sanitar pentru animale terestre al OIE, ediția a 28-a, 2019. ISBN al volumului I: 978-92-95108-85-1; ISBN al volumului II: 978-92-95108-86-8. https://www.oie.int/standard-setting/terrestrial-code/access-online/

(6) Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/28 a Comisiei din 10 ianuarie 2022 privind anumite măsuri de urgență provizorii vizând pesta porcină africană din Italia (JO L 6, 11.1.2022, p. 11).

(7) Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/62 a Comisiei din 14 ianuarie 2022 privind anumite măsuri de urgență vizând pesta porcină africană din Italia (JO L 10, 17.1.2022, p. 84).

(8) Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele de prevenire și control al anumitor boli listate (JO L 174, 3.6.2020, p. 64).

ANEXĂ

Anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 se înlocuiește cu următorul text:

„ANEXA I

ZONE DE RESTRICȚII

PARTEA I

1. Germania

Următoarele zone de restricții I din Germania:

Bundesland Brandenburg:

—

Landkreis Dahme-Spreewald:

—	Gemeinde Alt Zauche-Wußwerk,

—	Gemeinde Byhleguhre-Byhlen,

—	Gemeinde Märkische Heide, mit den Gemarkungen Alt Schadow, Neu Schadow, Pretschen, Plattkow, Wittmannsdorf, Schuhlen-Wiese, Bückchen, Kuschkow, Gröditsch, Groß Leuthen, Leibchel, Glietz, Groß Leine, Dollgen, Krugau, Dürrenhofe, Biebersdorf und Klein Leine,

—	Gemeinde Neu Zauche,

—	Gemeinde Schwielochsee mit den Gemarkungen Groß Liebitz, Guhlen, Mochow und Siegadel,

—	Gemeinde Spreewaldheide,

—	Gemeinde Straupitz,

—

Landkreis Märkisch-Oderland:

—	Gemeinde Müncheberg mit den Gemarkungen Müncheberg, Eggersdorf bei Müncheberg und Hoppegarten bei Müncheberg,

—	Gemeinde Bliesdorf mit den Gemarkungen Kunersdorf - westlich der B167 und Bliesdorf - westlich der B167

—	Gemeinde Märkische Höhe mit den Gemarkungen Reichenberg und Batzlow,

—	Gemeinde Wriezen mit den Gemarkungen Haselberg, Frankenfelde, Schulzendorf, Lüdersdorf Biesdorf, Rathsdorf - westlich der B 167 und Wriezen - westlich der B167

—	Gemeinde Buckow (Märkische Schweiz),

—	Gemeinde Strausberg mit den Gemarkungen Hohenstein und Ruhlsdorf,

—	Gemeine Garzau-Garzin,

—	Gemeinde Waldsieversdorf,

—	Gemeinde Rehfelde mit der Gemarkung Werder,

—	Gemeinde Reichenow-Mögelin,

—	Gemeinde Prötzel mit den Gemarkungen Harnekop, Sternebeck und Prötzel östlich der B 168 und der L35,

—	Gemeinde Oberbarnim,

—	Gemeinde Bad Freienwalde mit der Gemarkung Sonnenburg,

—	Gemeinde Falkenberg mit den Gemarkungen Dannenberg, Falkenberg westlich der L 35, Gersdorf und Kruge,

—	Gemeinde Höhenland mit den Gemarkungen Steinbeck, Wollenberg und Wölsickendorf,

—

Landkreis Barnim:

—	Gemeinde Joachimsthal östlich der L220 (Eberswalder Straße), östlich der L23 (Töpferstraße und Templiner Straße), östlich der L239 (Glambecker Straße) und Schorfheide (JO) östlich der L238,

—	Gemeinde Friedrichswalde mit der Gemarkung Glambeck östlich der L 239,

—	Gemeinde Althüttendorf,

—	Gemeinde Ziethen mit den Gemarkungen Groß Ziethen und Klein Ziethen westlich der B198,

—	Gemeinde Chorin mit den Gemarkungen Golzow, Senftenhütte, Buchholz, Schorfheide (Ch), Chorin westlich der L200 und Sandkrug nördlich der L200,

—	Gemeinde Britz,

—	Gemeinde Schorfheide mit den Gemarkungen Altenhof, Werbellin, Lichterfelde und Finowfurt,

—	Gemeinde (Stadt) Eberswalde mit der Gemarkungen Finow und Spechthausen und der Gemarkung Eberswalde südlich der B167 und westlich der L200,

—	Gemeinde Breydin,

—	Gemeinde Melchow,

—	Gemeinde Sydower Fließ mit der Gemarkung Grüntal nördlich der K6006 (Landstraße nach Tuchen), östlich der Schönholzer Straße und östlich Am Postweg,

—	Hohenfinow südlich der B167,

—

Landkreis Uckermark:

—	Gemeinde Passow mit den Gemarkungen Briest, Passow und Schönow,

—	Gemeinde Mark Landin mit den Gemarkungen Landin nördlich der B2, Grünow und Schönermark,

—	Gemeinde Angermünde mit den Gemarkungen Frauenhagen, Mürow, Angermünde nördlich und nordwestlich der B2, Dobberzin nördlich der B2, Kerkow, Welsow, Bruchhagen, Greiffenberg, Günterberg, Biesenbrow, Görlsdorf, Wolletz und Altkünkendorf,

—	Gemeinde Zichow,

—	Gemeinde Casekow mit den Gemarkungen Blumberg, Wartin, Luckow-Petershagen und den Gemarkungen Biesendahlshof und Casekow westlich der L272 und nördlich der L27,

—	Gemeinde Hohenselchow-Groß Pinnow mit der Gemarkung Hohenselchow nördlich der L27,

—	Gemeinde Tantow,

—	Gemeinde Mescherin

—	Gemeinde Gartz (Oder) mit der Gemarkung Geesow sowie den Gemarkungen Gartz und Hohenreinkendorf nördlich der L27 und B2 bis Gartenstraße,

—	Gemeinde Pinnow nördlich und westlich der B2,

—

Landkreis Oder-Spree:

—	Gemeinde Storkow (Mark),

—	Gemeinde Spreenhagen mit den Gemarkungen Braunsdorf, Markgrafpieske, Lebbin und Spreenhagen,

—	Gemeinde Grünheide (Mark) mit den Gemarkungen Kagel, Kienbaum und Hangelsberg,

—	Gemeinde Fürstenwalde westlich der B 168 und nördlich der L 36,

—	Gemeinde Rauen,

—	Gemeinde Wendisch Rietz bis zur östlichen Uferzone des Scharmützelsees und von der südlichen Spitze des Scharmützelsees südlich der B246,

—	Gemeinde Reichenwalde,

—	Gemeinde Bad Saarow mit der Gemarkung Petersdorf und der Gemarkung Bad Saarow-Pieskow westlich der östlichen Uferzone des Scharmützelsees und ab nördlicher Spitze westlich der L35,

—	Gemeinde Tauche mit der Gemarkung Werder,

—	Gemeinde Steinhöfel mit den Gemarkungen Jänickendorf, Schönfelde, Beerfelde, Gölsdorf, Buchholz, Tempelberg und den Gemarkungen Steinhöfel, Hasenfelde und Heinersdorf westlich der L36 und der Gemarkung Neuendorf im Sande nördlich der L36,

—

Landkreis Spree-Neiße:

—	Gemeinde Peitz,

—	Gemeinde Turnow-Preilack,

—	Gemeinde Drachhausen,

—	Gemeinde Schmogrow-Fehrow,

—	Gemeinde Drehnow,

—	Gemeinde Teichland mit den Gemarkungen Maust und Neuendorf,

—	Gemeinde Dissen-Striesow,

—	Gemeinde Briesen,

—

Gemeinde Spremberg mit den Gemarkungen, Pulsberg, Jessen, Terpe, Bühlow, Groß Buckow, Klein Buckow, Roitz und der westliche Teil der Gemarkung Spremberg, beginnend an der südwestlichen Ecke der Gemarkungsgrenze zu Graustein in nordwestlicher Richtung entlang eines Waldweges zur B 156, dieser weiter in westlicher Richtung folgend bis zur Bahnlinie, dieser folgend bis zur L 48, dann weiter in südwestlicher Richtung bis zum Straßenabzweig Am früheren Stadtbahngleis, dieser Straße folgend bis zur L 47, weiter der L 47 folgend in nordöstlicher Richtung bis zum Abzweig Hasenheide, entlang der Straße Hasenheide bis zum Abzweig Weskower Allee, der Weskower Allee Richtung Norden folgend bis zum Abzweig Liebigstraße, dieser folgend Richtung Norden bis zur Gemarkungsgrenze Spremberg/ Sellessen,

—	Gemeinde Neuhausen/Spree mit den Gemarkungen Kathlow, Haasow, Roggosen, Koppatz, Neuhausen, Frauendorf, Groß Oßnig, Groß Döbern und Klein Döbern und der Gemarkung Roggosen nördlich der BAB 15,

—	Gemeinde Welzow mit den Gemarkungen Proschim und Haidemühl,

—

Landkreis Oberspreewald-Lausitz:

—	Gemeinde Hochenbocka,

—	Gemeinde Grünewald,

—	Gemeinde Hermsdorf,

—	Gemeinde Kroppen,

—	Gemeinde Ortrand,

—	Gemeinde Großkmehlen,

—	Gemeinde Lindenau,

—	Gemeinde Senftenberg mit den Gemarkungen Hosena, Großkoschen, Kleinkoschen und Sedlitz,

—	Gemeinde Neu-Seeland mit der Gemarkung Lieske,

—	Gemeinde Tettau,

—	Gemeinde Frauendorf,

—	Gemeinde Guteborn,

—	Gemeinde Ruhland,

—

Landkreis Elbe-Elster:

—	Gemeinde Großthiemig,

—	Gemeinde Hirschfeld,

—	Gemeinde Gröden,

—	Gemeinde Schraden,

—	Gemeinde Merzdorf,

—	Gemeinde Röderland mit der Gemarkung Wainsdorf östlich der Bahnlinie Dresden- Berlin,

—

Landkreis Prignitz:

—	Gemeinde Groß Pankow mit den Gemarkungen Baek, Tangendorf und Tacken,

—	Gemeinde Karstädt mit den Gemarkungen Groß Warnow, Klein Warnow, Reckenzin, Streesow, Garlin, Dallmin, Postlin, Kribbe, Neuhof, Strehlen und Blüthen,

—	Gemeinde Pirow mit der Gemarkung Bresch,

—	Gemeinde Gülitz-Reetz,

—	Gemeinde Putlitz mit den Gemarkungen Lockstädt, Mansfeld und Laaske,

—	Gemeinde Triglitz,

—	Gemeinde Marienfließ mit der Gemarkung Frehne,

—	Gemeinde Kümmernitztal mit der Gemarkungen Buckow, Preddöhl und Grabow,

—	Gemeinde Gerdshagen mit der Gemarkung Gerdshagen,

—	Gemeinde Meyenburg,

—	Gemeinde Pritzwalk mit der Gemarkung Steffenshagen,

Bundesland Sachsen:

—

Landkreis Bautzen

—	Gemeinde Arnsdorf, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Burkau, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Crostwitz,

—	Gemeinde Cunewalde,

—	Gemeinde Demitz-Thumitz,

—	Gemeinde Doberschau-Gaußig,

—	Gemeinde Elsterheide,

—	Gemeinde Göda,

—	Gemeinde Großharthau, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Großpostwitz/O.L.,

—	Gemeinde Hochkirch, sofern nicht bereits der Sperrzone II,

—	Gemeinde Königswartha, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Kubschütz, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Lohsa, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Nebelschütz, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Neschwitz, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Neukirch/Lausitz,

—	Gemeinde Obergurig,

—	Gemeinde Oßling,

—	Gemeinde Panschwitz-Kuckau, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Puschwitz,

—	Gemeinde Räckelwitz,

—	Gemeinde Radibor, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Ralbitz-Rosenthal,

—	Gemeinde Rammenau, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Schmölln-Putzkau,

—	Gemeinde Schwepnitz, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Sohland a. d. Spree,

—	Gemeinde Spreetal, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Stadt Bautzen, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Stadt Bernsdorf,

—	Gemeinde Stadt Bischhofswerda, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Stadt Elstra, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Stadt Hoyerswerda, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Stadt Kamenz, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Stadt Lauta,

—	Gemeinde Stadt Radeberg, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Stadt Schirgiswalde-Kirschau,

—	Gemeinde Stadt Wilthen,

—	Gemeinde Stadt Wittichenau, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Steinigtwolmsdorf,

—

Stadt Dresden:

—	Stadtgebiet, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—

Landkreis Meißen:

—	Gemeinde Diera-Zehren,

—	Gemeinde Glaubitz,

—	Gemeinde Hirschstein,

—	Gemeinde Käbschütztal,

—	Gemeinde Klipphausen, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Niederau, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Nünchritz,

—	Gemeinde Priestewitz, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Röderaue, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Stadt Gröditz,

—	Gemeinde Stadt Großenhain, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Stadt Lommatzsch,

—	Gemeinde Stadt Meißen, sofern nicht bereits Teil der Sperrzone II,

—	Gemeinde Stadt Nossen außer Ortsteil Nossen,

—	Gemeinde Stadt Riesa,

—	Gemeinde Stadt Strehla,

—	Gemeinde Stauchitz,

—	Gemeinde Wülknitz,

—	Gemeinde Zeithain,

—

Landkreis Sächsische Schweiz-Osterzgebirge:

—	Gemeinde Bannewitz,

—	Gemeinde Dürrröhrsdorf-Dittersbach,

—	Gemeinde Kreischa,

—	Gemeinde Lohmen,

—	Gemeinde Müglitztal,

—	Gemeinde Stadt Dohna,

—	Gemeinde Stadt Freital,

—	Gemeinde Stadt Heidenau,

—	Gemeinde Stadt Hohnstein,

—	Gemeinde Stadt Neustadt i. Sa.,

—	Gemeinde Stadt Pirna,

—	Gemeinde Stadt Rabenau mit den Ortsteilen Lübau, Obernaundorf, Oelsa, Rabenau und Spechtritz,

—	Gemeinde Stadt Stolpen,

—	Gemeinde Stadt Tharandt mit den Ortsteilen Fördergersdorf, Großopitz, Kurort Hartha, Pohrsdorf und Spechtshausen,

—	Gemeinde Stadt Wilsdruff,

Bundesland Mecklenburg-Vorpommern:

—

Landkreis Vorpommern Greifswald

—	Gemeinde Penkun südlich der Autobahn A11,

—	Gemeinde Nadrense südlich der Autobahn A11,

—

Landkreis Ludwigslust-Parchim:

—	Gemeinde Balow mit dem Ortsteil: Balow

—	Gemeinde Barkhagen mit den Ortsteilen und Ortslagen: Altenlinden, Kolonie Lalchow, Plauerhagen, Zarchlin, Barkow-Ausbau, Barkow

—	Gemeinde Blievenstorf mit dem Ortsteil: Blievenstorf

—	Gemeinde Brenz mit den Ortsteilen und Ortslagen: Neu Brenz, Alt Brenz

—	Gemeinde Domsühl mit den Ortsteilen und Ortslagen: Severin, Bergrade Hof, Bergrade Dorf, Zieslübbe, Alt Dammerow, Schlieven, Domsühl, Domsühl-Ausbau, Neu Schlieven

—	Gemeinde Gallin-Kuppentin mit den Ortsteilen und Ortslagen: Kuppentin, Kuppentin-Ausbau, Daschow, Zahren, Gallin, Penzlin

—	Gemeinde Ganzlin mit den Ortsteilen und Ortslagen: Dresenow, Dresenower Mühle, Twietfort, Ganzlin, Tönchow, Wendisch Priborn, Liebhof, Gnevsdorf

—	Gemeinde Granzin mit den Ortsteilen und Ortslagen: Lindenbeck, Greven, Beckendorf, Bahlenrade, Granzin

—	Gemeinde Grabow mit den Ortsteilen und Ortslagen: Böschungsbereich und angrenzende Ackerfläche an der Alten Elde (angrenzend an die Gemeinden Prislich und Zierzow)

—	Gemeinde Groß Laasch mit den Ortsteilen und Ortslagen: Waldgebiet zwischen der Ortslage Groß Laasch und der Elde

—	Gemeinde Kremmin mit den Ortsteilen und Ortslagen: Wiesen- und Ackerflächen zwischen K52, B5 und Bahnlinie Hamburg-Berlin

—	Gemeinde Kritzow mit den Ortsteilen und Ortslagen:

—	Schlemmin, Kritzow

—	Gemeinde Lewitzrand mit dem Ortsteil und Ortslage:

—	Matzlow-Garwitz (teilweise)

—	Gemeinde Lübz mit den Ortsteilen und Ortslagen: Broock, Wessentin, Wessentin Ausbau, Bobzin, Lübz, Broock Ausbau, Riederfelde, Ruthen, Lutheran, Gischow, Burow, Hof Gischow, Ausbau Lutheran, Meyerberg

—	Gemeinde Muchow mit dem Ortsteil und Ortslage: Muchow

—	Gemeinde Neustadt-Glewe mit den Ortsteilen und Ortslagen: Flugplatz mit angrenzendem Waldgebiet entlang der K38 und B191 bis zur A24, Wabel

—	Gemeinde Obere Warnow mit den Ortsteilen und Ortslagen: Grebbin und Wozinkel, Gemarkung Kossebade teilweise, Gemarkung Herzfeld mit dem Waldgebiet Bahlenholz bis an die östliche Gemeindegrenze, Gemarkung Woeten unmittelbar östlich und westlich der L16

—	Gemeinde Parchim mit den Ortsteilen und Ortslagen: Dargelütz, Neuhof, Kiekindemark, Neu Klockow, Möderitz, Malchow, Damm, Parchim, Voigtsdorf, Neu Matzlow

—	Gemeinde Passow mit den Ortsteilen und Ortslagen: Unterbrüz, Brüz, Welzin, Neu Brüz, Weisin, Charlottenhof, Passow

—	Gemeinde Plau am See mit den Ortsteilen und Ortslagen: Reppentin, Gaarz, Silbermühle, Appelburg, Seelust, Plau-Am See, Plötzenhöhe, Klebe, Lalchow, Quetzin, Heidekrug

—	Gemeinde Prislich mit den Ortsteilen und Ortslagen: Neese, Werle, Prislich, Marienhof

—	Gemeinde Rom mit den Ortsteilen und Ortslagen: Lancken, Stralendorf, Rom, Darze, Paarsch

—	Gemeinde Spornitz mit den Ortsteilen und Ortslagen: Dütschow, Primark, Steinbeck, Spornitz

—	Gemeinde Stolpe mit den Ortsteilen und Ortslagen: Granzin, Barkow, Stolpe Ausbau, Stolpe

—	Gemeinde Werder mit den Ortsteilen und Ortslagen: Neu Benthen, Benthen, Tannenhof, Werder

—	Gemeinde Zierzow mit den Ortsteilen und Ortslagen: Kolbow, Zierzow.

2. Estonia

Următoarele zone de restricții I din Estonia:

—	Hiiu maakond.

3. Grecia

Următoarele zone de restricții I din Grecia:

—

in the regional unit of Drama:

—	the community departments of Sidironero and Skaloti and the municipal departments of Livadero and Ksiropotamo (in Drama municipality),

—	the municipal department of Paranesti (in Paranesti municipality),

—	the municipal departments of Kokkinogeia, Mikropoli, Panorama, Pyrgoi (in Prosotsani municipality),

—	the municipal departments of Kato Nevrokopi, Chrysokefalo, Achladea, Vathytopos, Volakas, Granitis, Dasotos, Eksohi, Katafyto, Lefkogeia, Mikrokleisoura, Mikromilea, Ochyro, Pagoneri, Perithorio, Kato Vrontou and Potamoi (in Kato Nevrokopi municipality),

—

in the regional unit of Xanthi:

—	the municipal departments of Kimmerion, Stavroupoli, Gerakas, Dafnonas, Komnina, Kariofyto and Neochori (in Xanthi municipality),

—	the community departments of Satres, Thermes, Kotyli, and the municipal departments of Myki, Echinos and Oraio and (in Myki municipality),

—	the community department of Selero and the municipal department of Sounio (in Avdira municipality),

—

in the regional unit of Rodopi:

—	the municipal departments of Komotini, Anthochorio, Gratini, Thrylorio, Kalhas, Karydia, Kikidio, Kosmio, Pandrosos, Aigeiros, Kallisti, Meleti, Neo Sidirochori and Mega Doukato (in Komotini municipality),

—	the municipal departments of Ipio, Arriana, Darmeni, Archontika, Fillyra, Ano Drosini, Aratos and the Community Departments Kehros and Organi (in Arriana municipality),

—	the municipal departments of Iasmos, Sostis, Asomatoi, Polyanthos and Amvrosia and the community department of Amaxades (in Iasmos municipality),

—	the municipal department of Amaranta (in Maroneia Sapon municipality),

—

in the regional unit of Evros:

—	the municipal departments of Kyriaki, Mandra, Mavrokklisi, Mikro Dereio, Protokklisi, Roussa, Goniko, Geriko, Sidirochori, Megalo Derio, Sidiro, Giannouli, Agriani and Petrolofos (in Soufli municipality),

—	the municipal departments of Dikaia, Arzos, Elaia, Therapio, Komara, Marasia, Ormenio, Pentalofos, Petrota, Plati, Ptelea, Kyprinos, Zoni, Fulakio, Spilaio, Nea Vyssa, Kavili, Kastanies, Rizia, Sterna, Ampelakia, Valtos, Megali Doxipara, Neochori and Chandras (in Orestiada municipality),

—	the municipal departments of Asvestades, Ellinochori, Karoti, Koufovouno, Kiani, Mani, Sitochori, Alepochori, Asproneri, Metaxades, Vrysika, Doksa, Elafoxori, Ladi, Paliouri and Poimeniko (in Didymoteixo municipality),

—

in the regional unit of Serres:

—

the municipal departments of Kerkini, Livadia, Makrynitsa, Neochori, Platanakia, Petritsi, Akritochori, Vyroneia, Gonimo, Mandraki, Megalochori, Rodopoli, Ano Poroia, Katw Poroia, Sidirokastro, Vamvakophyto, Promahonas, Kamaroto, Strymonochori, Charopo, Kastanousi and Chortero and the community departments of Achladochori, Agkistro and Kapnophyto (in Sintiki municipality),

—	the municipal departments of Serres, Elaionas and Oinoussa and the community departments of Orini and Ano Vrontou (in Serres municipality),

—	the municipal departments of Dasochoriou, Irakleia, Valtero, Karperi, Koimisi, Lithotopos, Limnochori, Podismeno and Chrysochorafa (in Irakleia municipality).

4. Letonia

Următoarele zone de restricții I din Letonia:

—	Dienvidkurzemes novada Vērgales, Medzes, Grobiņas, Nīcas pagasta daļa uz ziemeļiem no apdzīvotas vietas Bernāti, autoceļa V1232, A11, V1222, Bārtas upes, Otaņķu pagasts, Grobiņas pilsēta,

—	Ropažu novada Stopiņu pagasta daļa, kas atrodas uz rietumiem no autoceļa V36, P4 un P5, Acones ielas, Dauguļupes ielas un Dauguļupītes.

5. Lituania

Următoarele zone de restricții I din Lituania:

—	Kalvarijos savivaldybė,

—	Klaipėdos rajono savivaldybė: Agluonėnų, Dovilų, Gargždų, Priekulės, Vėžaičių, Kretingalės ir Dauparų-Kvietinių seniūnijos,

—	Marijampolės savivaldybė,

—	Palangos miesto savivaldybė,

—	Vilkaviškio rajono savivaldybė.

6. Ungaria

Următoarele zone de restricții I din Ungaria:

—

Békés megye 950950, 950960, 950970, 951950, 952050, 952750, 952850, 952950, 953050, 953150, 953650, 953660, 953750, 953850, 953960, 954250, 954260, 954350, 954450, 954550, 954650, 954750, 954850, 954860, 954950, 955050, 955150, 955250, 955260, 955270, 955350, 955450, 955510, 955650, 955750, 955760, 955850, 955950, 956050, 956060, 956150 és 956160 kódszámú vadgazdálkodási egységeinek teljes területe,

—	Bács-Kiskun megye 600150, 600850, 601550, 601650, 601660, 601750, 601850, 601950, 602050, 603250, 603750 és 603850 kódszámú vadgazdálkodási egységeinek teljes területe,

—	Budapest 1 kódszámú, vadgazdálkodási tevékenységre nem alkalmas területe,

—	Csongrád-Csanád megye 800150, 800160, 800250, 802220, 802260, 802310 és 802450 kódszámú vadgazdálkodási egységeinek teljes területe,

—	Fejér megye 400150, 400250, 400351, 400352, 400450, 400550, 401150, 401250, 401350, 402050, 402350, 402360, 402850, 402950, 403050, 403450, 403550, 403650, 403750, 403950, 403960, 403970, 404650, 404750, 404850, 404950, 404960, 405050, 405750, 405850, 405950,

—	406050, 406150, 406550, 406650 és 406750 kódszámú vadgazdálkodási egységeinek teljes területe,

—	Győr-Moson-Sopron megye 100550, 100650, 100950, 101050, 101350, 101450, 101550, 101560 és 102150 kódszámú vadgazdálkodási egységeinek teljes területe,

—	Jász-Nagykun-Szolnok megye 750150, 750160, 750260, 750350, 750450, 750460, 754450, 754550, 754560, 754570, 754650, 754750, 754950, 755050, 755150, 755250, 755350 és 755450 kódszámú vadgazdálkodási egységeinek teljes területe,

—	Komárom-Esztergom megye 250150, 250250, 250450, 250460, 250550, 250650, 250750, 251050, 251150, 251250, 251350, 251360, 251650, 251750, 251850, 252250, kódszámú vadgazdálkodási egységeinek teljes területe,

—

Pest megye 571550, 572150, 572250, 572350, 572550, 572650, 572750, 572850, 572950, 573150, 573250, 573260, 573350, 573360, 573450, 573850, 573950, 573960, 574050, 574150, 574350, 574360, 574550, 574650, 574750, 574850, 574860, 574950, 575050, 575150, 575250, 575350, 575550, 575650, 575750, 575850, 575950, 576050, 576150, 576250, 576350, 576450, 576650, 576750, 576850, 576950, 577050, 577150, 577350, 577450, 577650, 577850, 577950, 578050, 578150, 578250, 578350, 578360, 578450, 578550, 578560, 578650, 578850, 578950, 579050, 579150, 579250, 579350, 579450, 579460, 579550, 579650, 579750, 580250 és 580450 kódszámú vadgazdálkodási egységeinek teljes területe.

7. Polonia

Următoarele zone de restricții I din Polonia:

w województwie kujawsko - pomorskim:

—	powiat rypiński,

—	powiat brodnicki,

—	powiat grudziądzki,

—	powiat miejski Grudziądz,

—	powiat wąbrzeski,

w województwie warmińsko-mazurskim:

—	gminy Wielbark i Rozogi w powiecie szczycieńskim,

w województwie podlaskim:

—	gminy Wysokie Mazowieckie z miastem Wysokie Mazowieckie, Czyżew i część gminy Kulesze Kościelne położona na południe od linii wyznaczonej przez linię kolejową w powiecie wysokomazowieckim,

—	gminy Miastkowo, Nowogród, Śniadowo i Zbójna w powiecie łomżyńskim,

—	gminy Szumowo, Zambrów z miastem Zambrów i część gminy Kołaki Kościelne położona na południe od linii wyznaczonej przez linię kolejową w powiecie zambrowskim,

—	gminy Grabowo, Kolno i miasto Kolno, Turośl w powiecie kolneńskim,

w województwie mazowieckim:

—	powiat ostrołęcki,

—	powiat miejski Ostrołęka,

—	gminy Bielsk, Brudzeń Duży, Bulkowo, Drobin, Gąbin, Łąck, Nowy Duninów, Radzanowo, Słupno, Staroźreby i Stara Biała w powiecie płockim,

—	powiat miejski Płock,

—	powiat ciechanowski,

—	gminy Baboszewo, Dzierzążnia, Joniec, Nowe Miasto, Płońsk i miasto Płońsk, Raciąż i miasto Raciąż, Sochocin w powiecie płońskim,

—	powiat sierpecki,

—	gmina Bieżuń, Lutocin, Siemiątkowo i Żuromin w powiecie żuromińskim,

—	część powiatu ostrowskiego niewymieniona w części II załącznika I,

—	gminy Dzieżgowo, Lipowiec Kościelny, Mława, Radzanów, Strzegowo, Stupsk, Szreńsk, Szydłowo, Wiśniewo w powiecie mławskim,

—	powiat przasnyski,

—	powiat makowski,

—	powiat pułtuski,

—	część powiatu wyszkowskiego niewymieniona w części II załącznika I,

—	część powiatu węgrowskiego niewymieniona w części II załącznika I,

—	część powiatu wołomińskiego niewymieniona w części II załącznika I,

—	gminy Mokobody i Suchożebry w powiecie siedleckim,

—	gminy Dobre, Jakubów, Kałuszyn, Stanisławów w powiecie mińskim,

—	gminy Bielany i gmina wiejska Sokołów Podlaski w powiecie sokołowskim,

—	powiat gostyniński,

w województwie podkarpackim:

—	powiat jasielski,

—	powiat strzyżowski,

—	część powiatu ropczycko – sędziszowskiego niewymieniona w części II i II załącznika I,

—	gminy Pruchnik, Rokietnica, Roźwienica, w powiecie jarosławskim,

—	gminy Fredropol, Krasiczyn, Krzywcza, Przemyśl, część gminy Orły położona na zachód od linii wyznaczonej przez drogę nr 77, część gminy Żurawica na zachód od linii wyznaczonej przez drogę nr 77 w powiecie przemyskim,

—	powiat miejski Przemyśl,

—	gminy Gać, Jawornik Polski, Kańczuga, część gminy Zarzecze położona na południe od linii wyznaczonej przez rzekę Mleczka w powiecie przeworskim,

—	powiat łańcucki,

—	gminy Trzebownisko, Głogów Małopolski, część gminy Świlcza położona na północ od linii wyznaczonej przez drogę nr 94 i część gminy Sokołów Małopolski położona na południe od linii wyznaczonej przez drogę nr 875 w powiecie rzeszowskim,

—	gmina Raniżów w powiecie kolbuszowskim,

—	gminy Brzostek, Jodłowa, miasto Dębica, część gminy wiejskiej Dębica położona na południe od linii wyznaczonej przez drogę nr A4 w powiecie dębickim,

w województwie świętokrzyskim:

—	gminy Nowy Korczyn, Solec–Zdrój, Wiślica, część gminy Busko Zdrój położona na południe od linii wyznaczonej przez drogę łączącą miejscowości Siedlawy-Szaniec-Podgaje-Kołaczkowice w powiecie buskim,

—	powiat kazimierski,

—	powiat skarżyski,

—	część powiatu opatowskiego niewymieniona w części II załącznika I,

—	część powiatu sandomierskiego niewymieniona w części II załącznika I,

—	gminy Bogoria, Osiek, Staszów i część gminy Rytwiany położona na wschód od linii wyznaczonej przez drogę nr 764, część gminy Szydłów położona na wschód od linii wyznaczonej przez drogę nr 756 w powiecie staszowskim,

—

gminy Pawłów, Wąchock, część gminy Brody położona na zachód od linii wyznaczonej przez drogę nr 9 oraz na południowy - zachód od linii wyznaczonej przez drogi: nr 0618T biegnącą od północnej granicy gminy do skrzyżowania w miejscowości Lipie, drogę biegnącą od miejscowości Lipie do wschodniej granicy gminy i część gminy Mirzec położona na zachód od linii wyznaczonej przez drogę nr 744 biegnącą od południowej granicy gminy do miejscowości Tychów Stary a następnie przez drogę nr 0566T biegnącą od miejscowości Tychów Stary w kierunku północno - wschodnim do granicy gminy w powiecie starachowickim,

—	powiat ostrowiecki,

—	gminy Fałków, Ruda Maleniecka, Radoszyce, Smyków, część gminy Końskie położona na zachód od linii kolejowej, część gminy Stąporków położona na południe od linii kolejowej w powiecie koneckim,

—	gminy Bodzentyn, Bieliny, Łagów, Nowa Słupia, część gminy Raków położona na wschód od linii wyznaczonej przez drogi nr 756 i 764, w powiecie kieleckim,

—	gminy Działoszyce, Michałów, Pińczów, Złota w powiecie pińczowskim,

—	gminy Imielno, Jędrzejów, Nagłowice, Sędziszów, Słupia, Wodzisław w powiecie jędrzejowskim,

—	gminy Moskorzew, Radków, Secemin w powiecie włoszczowskim,

w województwie łódzkim:

—

gminy Łyszkowice, Kocierzew Południowy, Kiernozia, Chąśno, Nieborów, część gminy wiejskiej Łowicz położona na północ od linii wyznaczonej przez drogę nr 92 biegnącej od granicy miasta Łowicz do zachodniej granicy gminy oraz część gminy wiejskiej Łowicz położona na wschód od granicy miasta Łowicz i na północ od granicy gminy Nieborów w powiecie łowickim,

—	gminy Cielądz, Rawa Mazowiecka z miastem Rawa Mazowiecka w powiecie rawskim,

—	gminy Bolimów, Głuchów, Godzianów, Lipce Reymontowskie, Maków, Nowy Kawęczyn, Skierniewice, Słupia w powiecie skierniewickim,

—	powiat miejski Skierniewice,

—	gminy Mniszków, Paradyż, Sławno i Żarnów w powiecie opoczyńskim,

—	powiat tomaszowski,

—	powiat brzeziński,

—	powiat łaski,

—	powiat miejski Łódź,

—	powat łódzki wschodni,

—	powiat pabianicki,

—	powiat wieruszowski,

—	gminy Aleksandrów Łódzki, Stryków, miasto Zgierz w powiecie zgierskim,

—	gminy Bełchatów z miastem Bełchatów, Drużbice, Kluki, Rusiec, Szczerców, Zelów w powiecie bełchatowskim,

—	powiat wieluński,

—	powiat sieradzki,

—	powiat zduńskowolski,

—	gminy Aleksandrów, Czarnocin, Grabica, Moszczenica, Ręczno, Sulejów, Wola Krzysztoporska, Wolbórz w powiecie piotrkowskim,

—	powiat miejski Piotrków Trybunalski,

—	gminy Masłowice, Przedbórz, Wielgomłyny i Żytno w powiecie radomszczańskim,

w województwie śląskim:

—	gmina Koniecpol w powiecie częstochowskim,

w województwie pomorskim:

—

gminy Ostaszewo, miasto Krynica Morska oraz część gminy Nowy Dwór Gdański położona na południowy - zachód od linii wyznaczonej przez drogę nr 55 biegnącą od południowej granicy gminy do skrzyżowania z drogą nr 7, następnie przez drogę nr 7 i S7 biegnącą do zachodniej granicy gminy w powiecie nowodworskim,

—	gminy Lichnowy, Miłoradz, Nowy Staw, Malbork z miastem Malbork w powiecie malborskim,

—	gminy Mikołajki Pomorskie, Stary Targ i Sztum w powiecie sztumskim,

—	powiat gdański,

—	Miasto Gdańsk,

—	powiat tczewski,

—	powiat kwidzyński,

w województwie lubuskim:

—	gmina Lubiszyn w powiecie gorzowskim,

—	gmina Dobiegniew w powiecie strzelecko – drezdeneckim,

w województwie dolnośląskim:

—	gminyDziadowa Kłoda, Międzybórz, Syców, Twardogóra, część gminy wiejskiej Oleśnica położona na północ od linii wyznaczonej przez drogę nr S8, część gminy Dobroszyce położona na wschód od linii wyznaczonej przez linię kolejową biegnącą od północnej do południowej granicy gminy w powiecie oleśnickim,

—	gminy Jordanów Śląski, Kobierzyce, Mietków, Sobótka, część gminy Żórawina położona na zachód od linii wyznaczonej przez autostradę A4, część gminy Kąty Wrocławskie położona na południe od linii wyznaczonej przez autostradę A4 w powiecie wrocławskim,

—	część gminy Domaniów położona na południowy zachód od linii wyznaczonej przez autostradę A4 w powiecie oławskim,

—	gmina Wiązów w powiecie strzelińskim,

—	część powiatu średzkiego niewymieniona w części II załącznika I,

—	miasto Świeradów Zdrój w powiecie lubańskim,

—	gmina Krotoszyce w powiecie legnickim,

—	gminy Pielgrzymka, Świerzawa, Złotoryja z miastem Złotoryja, miasto Wojcieszów w powiecie złotoryjskim,

—	powiat lwówecki,

—	gminy Jawor, Męcinka, Mściwojów, Paszowice w powiecie jaworskim,

—	gminy Dobromierz, Strzegom, Żarów w powiecie świdnickim,

w województwie wielkopolskim:

—

gminy Koźmin Wielkopolski, Rozdrażew, miasto Sulmierzyce, część gminy Krotoszyn położona na wschód od linii wyznaczonej przez drogi: nr 15 biegnącą od północnej granicy gminy do skrzyżowania z drogą nr 36, nr 36 biegnącą od skrzyżowania z drogą nr 15 do skrzyżowana z drogą nr 444, nr 444 biegnącą od skrzyżowania z drogą nr 36 do południowej granicy gminy w powiecie krotoszyńskim,

—	gminy Brodnica, Dolsk, Śrem w powiecie śremskim,

—	gminy Borek Wielkopolski, Piaski, Pogorzela, w powiecie gostyńskim,

—	gminy Granowo, Grodzisk Wielkopolski i część gminy Kamieniec położona na wschód od linii wyznaczonej przez drogę nr 308 w powiecie grodziskim,

—	gminy Czempiń, Kościan i miasto Kościan w powiecie kościańskim,

—

gminy Buk, Dopiewo, Komorniki, Kleszczewo, Kostrzyn, Kórnik, Tarnowo Podgórne, Stęszew, Pobiedziska, Mosina, miasto Luboń, miasto Puszczykowo, część gminy Rokietnica położona na południowy zachód od linii kolejowej biegnącej od północnej granicy gminy w miejscowości Krzyszkowo do południowej granicy gminy w miejscowości Kiekrz oraz część gminy wiejskiej Murowana Goślina położona na południe od linii kolejowej biegnącej od północnej granicy miasta Murowana Goślina do północno-wschodniej granicy gminy w powiecie poznańskim,

—	gmina Kiszkowo i część gminy Kłecko położona na zachód od rzeki Mała Wełna w powiecie gnieźnieńskim,

—	powiat czarnkowsko-trzcianecki,

—

gmina Kaźmierz, część gminy Duszniki położona na południowy – wschód od linii wyznaczonej przez drogę nr 306 biegnącą od północnej granicy gminy do miejscowości Duszniki, a następnie na południe od linii wyznaczonej przez ul. Niewierską oraz drogę biegnącą przez miejscowość Niewierz do zachodniej granicy gminy, część gminy Ostroróg położona na wschód od linii wyznaczonej przez drogę nr 186 i 184 biegnące od granicy gminy do miejscowości Ostroróg, a następnie od miejscowości Ostroróg przez miejscowości Piaskowo – Rudki do południowej granicy gminy, część gminy Wronki położona na północ od linii wyznaczonej przez rzekę Wartę biegnącą od zachodniej granicy gminy do przecięcia z droga nr 182, a następnie na wschód od linii wyznaczonej przez drogi nr 182 oraz 184 biegnącą od skrzyżowania z drogą nr 182 do południowej granicy gminy, miasto Szamotuły i część gminy Szamotuły położona na wschód od linii wyznaczonej przez drogę nr 306 i drogę łączącą miejscowości Lipnica - Ostroróg do linii wyznaczonej przez wschodnią granicę miasta Szamotuły i na południe od linii kolejowej biegnącej od południowej granicy miasta Szamotuły, do południowo-wschodniej granicy gminy oraz część gminy Obrzycko położona na zachód od drogi nr 185 łączącej miejscowości Gaj Mały, Słopanowo i Obrzycko do północnej granicy miasta Obrzycko, a następnie na zachód od drogi przebiegającej przez miejscowość Chraplewo w powiecie szamotulskim,

—	gmina Budzyń w powiecie chodzieskim,

—	gminy Mieścisko, Skoki i Wągrowiec z miastem Wągrowiec w powiecie wągrowieckim,

—	powiat pleszewski,

—	gmina Zagórów w powiecie słupeckim,

—	gmina Pyzdry w powiecie wrzesińskim,

—	gminy Kotlin, Żerków i część gminy Jarocin położona na wschód od linii wyznaczonej przez drogi nr S11 i 15 w powiecie jarocińskim,

—	powiat ostrowski,

—	powiat miejski Kalisz,

—

gminy Blizanów, Brzeziny, Żelazków, Godziesze Wielkie, Koźminek, Lisków, Opatówek, Szczytniki, część gminy Stawiszyn położona na zachód od linii wyznaczonej przez drogę nr 25 biegnącą od północnej granicy gminy do miejscowości Zbiersk, a następnie na zachód od linii wyznaczonej przez drogę łączącą miejscowości Zbiersk – Łyczyn – Petryki biegnącą od skrzyżowania z drogą nr 25 do południowej granicy gminy, część gminy Ceków- Kolonia położona na południe od linii wyznaczonej przez drogę łączącą miejscowości Młynisko – Morawin - Janków w powiecie kaliskim,

—

gminy Brudzew, Dobra, Kawęczyn, Przykona, Władysławów, Turek z miastem Turek część gminy Tuliszków położona na północ od linii wyznaczonej przez drogę nr 72 biegnącej od wschodniej granicy gminy do miasta Turek a następnie na północ od linii wyznaczonej przez drogę nr 443 biegnącej od skrzyżowania z drogą nr 72 w mieście Turek do zachodniej granicy gminy w powiecie tureckim,

—

gminy Rzgów, Grodziec, Krzymów, Stare Miasto, część gminy Rychwał położona na zachód od linii wyznaczonej przez drogę nr 25 biegnącą od południowej granicy gminy do miejscowości Rychwał, a następnie na północ od linii wyznaczonej przez drogę nr 443 biegnącą od skrzyżowania z drogą nr 25 w miejscowości Rychwał do wschodniej granicy gminy w powiecie konińskim,

—	powiat kępiński,

—	powiat ostrzeszowski,

w województwie opolskim:

—	gminy Domaszowice, Pokój, część gminy Namysłów położona na północ od linii wyznaczonej przez linię kolejową biegnącą od wschodniej do zachodniej granicy gminy w powiecie namysłowskim,

—	gminy Wołczyn, Kluczbork, Byczyna w powiecie kluczborskim,

—

gminy Praszka, Gorzów Śląski część gminy Rudniki położona na północ od linii wyznaczonej przez drogę nr 42 biegnącą od zachodniej granicy gminy do skrzyżowania z drogą nr 43 i na zachód od linii wyznaczonej przez drogę nr 43 biegnącą od północnej granicy gminy do skrzyżowania z drogą nr 42 w powiecie oleskim,

—	gmina Grodkóww powiecie brzeskim,

—	gminy Komprachcice, Łubniany, Murów, Niemodlin, Tułowice w powiecie opolskim,

—	powiat miejski Opole,

w województwie zachodniopomorskim:

—

gminy Nowogródek Pomorski, Barlinek, Myślibórz, część gminy Dębno położona na wschód od linii wyznaczonej przez drogę nr 126 biegnącą od zachodniej granicy gminy do skrzyżowania z drogą nr 23 w miejscowości Dębno, następnie na wschód od linii wyznaczonej przez drogę nr 23 do skrzyżowania z ul. Jana Pawła II w miejscowości Cychry, następnie na północ od ul. Jana Pawła II do skrzyżowania z ul. Ogrodową i dalej na północ od linii wyznaczonej przez ul. Ogrodową, której przedłużenie biegnie do wschodniej granicy gminy w powiecie myśliborskim,

—	gmina Stare Czarnowo w powiecie gryfińskim,

—	gmina Bielice, Kozielice, Pyrzyce w powiecie pyrzyckim,

—	gminy Bierzwnik, Krzęcin, Pełczyce w powiecie choszczeńskim,

—

część powiatu miejskiego Szczecin położona na zachód od linii wyznaczonej przez rzekę Odra Zachodnia biegnącą od północnej granicy gminy do przecięcia z drogą nr 10, następnie na południe od linii wyznaczonej przez drogę nr 10 biegnącą od przecięcia z linią wyznaczoną przez rzekę Odra Zachodnia do wschodniej granicy gminy,

—	gminy Dobra (Szczecińska), Kołbaskowo, Police w powiecie polickim,

w województwie małopolskim:

—	powiat brzeski,

—	powiat gorlicki,

—	powiat proszowicki,

—	powiat nowosądecki,

—	powiat miejski Nowy Sącz,

—	część powiatu dąbrowskiego niewymieniona w części III załącznika I,

—	część powiatu tarnowskiego niewymieniona w części III załącznika I.

8. Slovacia

Următoarele zone de restricții I din Slovacia:

—	in the district of Nové Zámky: Mužla, Obid, Štúrovo, Nána, Kamenica nad Hronom, Chľaba, Leľa, Bajtava, Salka, Malé Kosihy, Kolta, Jasová, Dubník, Rúbaň, Strekov,

—	in the district of Komárno: Bátorové Kosihy, Búč, Kravany nad Dunajom,

—	in the district of Veľký Krtíš, the municipalities of Ipeľské Predmostie, Veľká nad Ipľom, Hrušov, Kleňany, Sečianky,

—	in the district of Levice, the municipalities of Ipeľské Úľany, Plášťovce, Dolné Túrovce, Stredné Túrovce, Šahy, Tešmak, Pastovce, Zalaba, Malé Ludince, Hronovce, Nýrovce, Želiezovce, Málaš, Čaka,

—	the whole district of Krupina, except municipalities included in part II,

—	the whole district of Banska Bystrica, except municipalities included in part II,

—

in the district of Liptovsky Mikulas – municipalities of Pribylina, Jamník, Svatý Štefan, Konská, Jakubovany, Liptovský Ondrej, Beňadiková, Vavrišovo, Liptovská Kokava, Liptovský Peter, Dovalovo, Hybe, Liptovský Hrádok, Liptovský Ján, Uhorská Ves, Podtureň, Závažná Poruba, Liptovský Mikuláš, Pavčina Lehota, Demänovská Dolina, Gôtovany, Galovany, Svätý Kríž, Lazisko, Dúbrava, Malatíny, Liptovské Vlachy, Liptovské Kľačany, Partizánska Ľupča, Kráľovská Ľubeľa, Zemianska Ľubeľa, Východná – a part of municipality north from the highway D1,

—	in the district of Ružomberok, the municipalities of Liptovská Lužná, Liptovská Osada, Podsuchá, Ludrová, Štiavnička, Liptovská Štiavnica, Nižný Sliač, Liptovské Sliače,

—	the whole district of Banska Stiavnica,

—	the whole district of Žiar nad Hronom.

9. Italia

The following restricted zones I in Italy:

Piedmont Region:

—

in the province of Alessandria, the municipalities of Casalnoceto, Oviglio, Tortona, Viguzzolo, Ponti, Frugarolo, Bergamasco, Castellar Guidobono, Berzano Di Tortona, Castelletto D'erro, Cerreto Grue, Carbonara Scrivia, Casasco, Carentino, Frascaro, Paderna, Montegioco, Spineto Scrivia, Villaromagnano, Pozzolo Formigaro, Momperone, Merana, Monleale, Terzo, Borgoratto Alessandrino, Casal Cermelli, Montemarzino, Bistagno, Castellazzo Bormida, Bosco Marengo, Spigno Monferrato, Castelspina, Denice, Volpeglino, Alice Bel Colle, Gamalero, Volpedo, Pozzol Groppo, Montechiaro D'acqui, Sarezzano,

—

in the province of Asti, the municipalities of Olmo Gentile, Nizza Monferrato, Incisa Scapaccino, Roccaverano, Castel Boglione, Mombaruzzo, Maranzana, Castel Rocchero, Rocchetta Palafea, Castelletto Molina, Castelnuovo Belbo, Montabone, Quaranti, Mombaldone, Fontanile, Calamandrana, Bruno, Sessame, Monastero Bormida, Bubbio, Cassinasco, Serole,

Liguria Region:

—	in the province of Genova, the Municipalities of Rovegno, Rapallo, Portofino, Cicagna, Avegno, Montebruno, Santa Margherita Ligure, Favale Di Malvaro, Recco, Camogli, Moconesi, Tribogna, Fascia, Uscio, Gorreto, Fontanigorda, Neirone, Rondanina, Lorsica, Propata,

—	in the province of Savona, the municipalities of Cairo Montenotte, Quiliano, Dego, Altare, Piana Crixia, Mioglia, Giusvalla, Albissola Marina, Savona,

Emilia-Romagna Region:

—	in the province of Piacenza, the municipalities of Ottone, Zerba,

Lombardia Region:

—	in the province of Pavia, the municipalities of Rocca Susella, Montesegale, Menconico, Val Di Nizza, Bagnaria, Santa Margherita Di Staffora, Ponte Nizza, Brallo Di Pregola, Varzi, Godiasco, Cecima.

PARTEA II

1. Bulgaria

Următoarele zone de restricții II din Bulgaria:

—	the whole region of Haskovo,

—	the whole region of Yambol,

—	the whole region of Stara Zagora,

—	the whole region of Pernik,

—	the whole region of Kyustendil,

—	the whole region of Plovdiv, excluding the areas in Part III,

—	the whole region of Pazardzhik, excluding the areas in Part III,

—	the whole region of Smolyan,

—	the whole region of Dobrich,

—	the whole region of Sofia city,

—	the whole region of Sofia Province,

—	the whole region of Blagoevgrad excluding the areas in Part III,

—	the whole region of Razgrad,

—	the whole region of Kardzhali,

—	the whole region of Burgas,

—	the whole region of Varna excluding the areas in Part III,

—	the whole region of Silistra,

—	the whole region of Ruse,

—	the whole region of Veliko Tarnovo,

—	the whole region of Pleven,

—	the whole region of Targovishte,

—	the whole region of Shumen,

—	the whole region of Sliven,

—	the whole region of Vidin,

—	the whole region of Gabrovo,

—	the whole region of Lovech,

—	the whole region of Montana,

—	the whole region of Vratza.

2. Germania

Următoarele zone de restricții II din Germania:

Bundesland Brandenburg:

—

Landkreis Oder-Spree:

—	Gemeinde Grunow-Dammendorf,

—	Gemeinde Mixdorf

—	Gemeinde Schlaubetal,

—	Gemeinde Neuzelle,

—	Gemeinde Neißemünde,

—	Gemeinde Lawitz,

—	Gemeinde Eisenhüttenstadt,

—	Gemeinde Vogelsang,

—	Gemeinde Ziltendorf,

—	Gemeinde Wiesenau,

—	Gemeinde Friedland,

—	Gemeinde Siehdichum,

—	Gemeinde Müllrose,

—	Gemeinde Briesen,

—	Gemeinde Jacobsdorf

—	Gemeinde Groß Lindow,

—	Gemeinde Brieskow-Finkenheerd,

—	Gemeinde Ragow-Merz,

—	Gemeinde Beeskow,

—	Gemeinde Rietz-Neuendorf,

—	Gemeinde Tauche mit den Gemarkungen Stremmen, Ranzig, Trebatsch, Sabrodt, Sawall, Mitweide, Lindenberg, Falkenberg (T), Görsdorf (B), Wulfersdorf, Giesensdorf, Briescht, Kossenblatt und Tauche,

—	Gemeinde Langewahl,

—	Gemeinde Berkenbrück,

—	Gemeinde Steinhöfel mit den Gemarkungen Arensdorf und Demitz und den Gemarkungen Steinhöfel, Hasenfelde und Heinersdorf östlich der L 36 und der Gemarkung Neuendorf im Sande südlich der L36,

—	Gemeinde Fürstenwalde östlich der B 168 und südlich der L36,

—	Gemeinde Diensdorf-Radlow,

—	Gemeinde Wendisch Rietz östlich des Scharmützelsees und nördlich der B 246,

—	Gemeinde Bad Saarow mit der Gemarkung Neu Golm und der Gemarkung Bad Saarow-Pieskow östlich des Scharmützelsees und ab nördlicher Spitze östlich der L35,

—

Landkreis Dahme-Spreewald:

—	Gemeinde Jamlitz,

—	Gemeinde Lieberose,

—	Gemeinde Schwielochsee mit den Gemarkungen Goyatz, Jessern, Lamsfeld, Ressen, Speichrow und Zaue,

—

Landkreis Spree-Neiße:

—	Gemeinde Schenkendöbern,

—	Gemeinde Guben,

—	Gemeinde Jänschwalde,

—	Gemeinde Tauer,

—	Gemeinde Teichland mit der Gemarkung Bärenbrück,

—	Gemeinde Heinersbrück,

—	Gemeinde Forst,

—	Gemeinde Groß Schacksdorf-Simmersdorf,

—	Gemeinde Neiße-Malxetal,

—	Gemeinde Jämlitz-Klein Düben,

—	Gemeinde Tschernitz,

—	Gemeinde Döbern,

—	Gemeinde Felixsee,

—	Gemeinde Wiesengrund,

—

Gemeinde Spremberg mit den Gemarkungen Groß Luja, Sellessen, Türkendorf, Graustein, Waldesdorf, Hornow, Schönheide, Liskau und der östliche Teil der Gemarkung Spremberg, beginnend an der südwestlichen Ecke der Gemarkungsgrenze zu Graustein in nordwestlicher Richtung entlang eines Waldweges zur B 156, dieser weiter in westlicher Richtung folgend bis zur Bahnlinie, dieser folgend bis zur L 48, dann weiter in südwestlicher Richtung bis zum Straßenabzweig Am früheren Stadtbahngleis, dieser Straße folgend bis zur L 47, weiter der L 47 folgend in nordöstlicher Richtung bis zum Abzweig Hasenheide, entlang der Straße Hasenheide bis zum Abzweig Weskower Allee, der Weskower Allee Richtung Norden folgend bis zum Abzweig Liebigstraße, dieser folgend Richtung Norden bis zur Gemarkungsgrenze Spremberg/ Sellessen,

—	Gemeinde Neuhausen/Spree mit den Gemarkungen Kahsel, Bagenz, Drieschnitz, Gablenz, Laubsdorf, Komptendorf und Sergen und der Gemarkung Roggosen südlich der BAB 15,

—

Landkreis Märkisch-Oderland:

—	Gemeinde Bleyen-Genschmar,

—	Gemeinde Neuhardenberg,

—	Gemeinde Golzow,

—	Gemeinde Küstriner Vorland,

—	Gemeinde Alt Tucheband,

—	Gemeinde Reitwein,

—	Gemeinde Podelzig,

—	Gemeinde Gusow-Platkow,

—	Gemeinde Seelow,

—	Gemeinde Vierlinden,

—	Gemeinde Lindendorf,

—	Gemeinde Fichtenhöhe,

—	Gemeinde Lietzen,

—	Gemeinde Falkenhagen (Mark),

—	Gemeinde Zeschdorf,

—	Gemeinde Treplin,

—	Gemeinde Lebus,

—	Gemeinde Müncheberg mit den Gemarkungen Jahnsfelde, Trebnitz, Obersdorf, Münchehofe und Hermersdorf,

—	Gemeinde Märkische Höhe mit der Gemarkung Ringenwalde,

—

Gemeinde Bliesdorf mit der Gemarkung Metzdorf und Gemeinde Bliesdorf – östlich der B167 bis östlicher Teil, begrenzt aus Richtung Gemarkungsgrenze Neutrebbin südlich der Bahnlinie bis Straße „Sophienhof“ dieser westlich folgend bis „Ruesterchegraben“ weiter entlang Feldweg an den Windrädern Richtung „Herrnhof“, weiter entlang „Letschiner Hauptgraben“ nord-östlich bis Gemarkungsgrenze Alttrebbin und Kunersdorf – östlich der B167,

—	Gemeinde Bad Freienwalde mit den Gemarkungen Altglietzen, Altranft, Bad Freienwalde, Bralitz, Hohenwutzen, Schiffmühle, Hohensaaten und Neuenhagen,

—	Gemeinde Falkenberg mit der Gemarkung Falkenberg östlich der L35,

—	Gemeinde Oderaue,

—	Gemeinde Wriezen mit den Gemarkungen Altwriezen, Jäckelsbruch, Neugaul, Beauregard, Eichwerder, Rathsdorf – östlich der B167 und Wriezen – östlich der B167,

—	Gemeinde Neulewin,

—	Gemeinde Neutrebbin,

—	Gemeinde Letschin,

—	Gemeinde Zechin,

—

Landkreis Barnim:

—	Gemeinde Lunow-Stolzenhagen,

—	Gemeinde Parsteinsee,

—	Gemeinde Oderberg,

—	Gemeinde Liepe,

—	Gemeinde Hohenfinow (nördlich der B167),

—	Gemeinde Niederfinow,

—	Gemeinde (Stadt) Eberswalde mit den Gemarkungen Eberswalde nördlich der B167 und östlich der L200, Sommerfelde und Tornow nördlich der B167,

—	Gemeinde Chorin mit den Gemarkungen Brodowin, Chorin östlich der L200, Serwest, Neuehütte, Sandkrug östlich der L200,

—	Gemeinde Ziethen mit der Gemarkung Klein Ziethen östlich der Serwester Dorfstraße und östlich der B198,

—

Landkreis Uckermark:

—	Gemeinde Angermünde mit den Gemarkungen Crussow, Stolpe, Gellmersdorf, Neukünkendorf, Bölkendorf, Herzsprung, Schmargendorf und den Gemarkungen Angermünde südlich und südöstlich der B2 und Dobberzin südlich der B2,

—	Gemeinde Schwedt mit den Gemarkungen Criewen, Zützen, Schwedt, Stendell, Kummerow, Kunow, Vierraden, Blumenhagen, Oderbruchwiesen, Enkelsee, Gatow, Hohenfelde, Schöneberg, Flemsdorf und der Gemarkung Felchow östlich der B2,

—	Gemeinde Pinnow südlich und östlich der B2,

—	Gemeinde Berkholz-Meyenburg,

—	Gemeinde Mark Landin mit der Gemarkung Landin südlich der B2,

—	Gemeinde Casekow mit der Gemarkung Woltersdorf und den Gemarkungen Biesendahlshof und Casekow östlich der L272 und südlich der L27,

—	Gemeinde Hohenselchow-Groß Pinnow mit der Gemarkung Groß Pinnow und der Gemarkung Hohenselchow südlich der L27,

—	Gemeinde Gartz (Oder) mit der Gemarkung Friedrichsthal und den Gemarkungen Gartz und Hohenreinkendorf südlich der L27 und B2 bis Gartenstraße,

—	Gemeinde Passow mit der Gemarkung Jamikow,

—	Kreisfreie Stadt Frankfurt (Oder),

—

Landkreis Prignitz:

—	Gemeinde Berge,

—	Gemeinde Pirow mit den Gemarkungen Hülsebeck, Pirow und Burow,

—	Gemeinde Putlitz mit den Gemarkungen Sagast, Nettelbeck, Porep, Lütkendorf, Putlitz, Weitgendorf und Telschow,

—	Gemeinde Marienfließ mit den Gemarkungen Jännersdorf, Stepenitz und Krempendorf,

Bundesland Sachsen:

—

Landkreis Bautzen:

—	Gemeinde Arnsdorf nördlich der B6,

—	Gemeinde Burkau westlich des Straßenverlaufs von B98 und S94,

—	Gemeinde Frankenthal,

—	Gemeinde Großdubrau,

—	Gemeinde Großharthau nördlich der B6,

—	Gemeinde Großnaundorf,

—	Gemeinde Haselbachtal,

—	Gemeinde Hochkirch nördlich der B6,

—	Gemeinde Königswartha östlich der B96,

—	Gemeinde Kubschütz nördlich der B6,

—	Gemeinde Laußnitz,

—	Gemeinde Lichtenberg,

—	Gemeinde Lohsa östlich der B96,

—	Gemeinde Malschwitz,

—	Gemeinde Nebelschütz westlich der S94 und südlich der S100,

—	Gemeinde Neukirch,

—	Gemeinde Neschwitz östlich der B96,

—	Gemeinde Ohorn,

—	Gemeinde Ottendorf-Okrilla,

—	Gemeinde Panschwitz-Kuckau westlich der S94,

—	Gemeinde Radibor östlich der B96,

—	Gemeinde Rammenau westlich der B98,

—	Gemeinde Schwepnitz westlich der S93,

—	Gemeinde Spreetal östlich der B97,

—	Gemeinde Stadt Bautzen östlich des Verlaufs der B96 bis Abzweig S 156 und nördlich des Verlaufs S 156 bis Abzweig B6 und nördlich des Verlaufs der B 6 bis zur östlichen Gemeindegrenze,

—	Gemeinde Stadt Bischofswerda nördlich der B6 und westlich der B98,

—	Gemeinde Stadt Elstra westlich der S94 und südlich der S100,

—	Gemeinde Stadt Großröhrsdorf,

—	Gemeinde Stadt Hoyerswerda südlich des Verlaufs der B97 bis Abzweig B96 und östlich des Verlaufs der B96 bis zur südlichen Gemeindegrenze,

—	Gemeinde Stadt Kamenz westlich der S100 bis zum Abzweig S93, dann westlich der S93,

—	Gemeinde Stadt Königsbrück,

—	Gemeinde Stadt Pulsnitz,

—	Gemeinde Stadt Radeberg nördlich der B6,

—	Gemeinde Stadt Weißenberg,

—	Gemeinde Stadt Wittichenau östlich der B96,

—	Gemeinde Steina,

—	Gemeinde Wachau,

—

Stadt Dresden:

—	Stadtgebiet nördlich der B6,

—	Landkreis Görlitz,

—

Landkreis Meißen:

—	Gemeinde Ebersbach,

—	Gemeinde Klipphausen östlich der B6,

—	Gemeinde Lampertswalde,

—	Gemeinde Moritzburg,

—	Gemeinde Niederau östlich der B101

—	Gemeinde Priestewitz östlich der B101,

—	Gemeinde Röderaue östlich der B101,

—	Gemeinde Schönfeld,

—	Gemeinde Stadt Coswig,

—	Gemeinde Stadt Großenhain östlich der B101,

—	Gemeinde Stadt Meißen östlich des Straßenverlaufs von B6 und B101,

—	Gemeinde Stadt Radebeul,

—	Gemeinde Stadt Radeburg,

—	Gemeinde Thiendorf,

—	Gemeinde Weinböhla.

Bundesland Mecklenburg-Vorpommern:

—

Landkreis Ludwigslust-Parchim:

—	Gemeinde Brunow mit den Ortsteilen und Ortslagen:

—	Bauerkuhl, Brunow (bei Ludwigslust), Klüß, Löcknitz (bei Parchim),

—	Gemeinde Dambeck mit dem Ortsteil und der Ortslage:

—	Dambeck (bei Ludwigslust),

—	Gemeinde Ganzlin mit den Ortsteilen und Ortslagen: Barackendorf, Hof Retzow, Klein Damerow, Retzow, Wangelin,

—	Gemeinde Gehlsbach mit den Ortsteilen und Ortslagen: Ausbau Darß, Darß, Hof Karbow, Karbow, Karbow-Ausbau, Quaßlin, Quaßlin Hof, Quaßliner Mühle, Vietlübbe, Wahlstorf

—	Gemeinde Groß Godems mit den Ortsteilen und Ortslagen:

—	Groß Godems, Klein Godems,

—	Gemeinde Karrenzin mit den Ortsteilen und Ortslagen: Herzfeld, Karrenzin, Karrenzin-Ausbau, Neu Herzfeld, Repzin, Wulfsahl,

—	Gemeinde Kreien mit den Ortsteilen und Ortslagen: Ausbau Kreien,

—	Hof Kreien, Kolonie Kreien, Kreien, Wilsen,

—	Gemeinde Kritzow mit dem Ortsteil und der Ortslage: Benzin,

—	Gemeinde Lübz mit den Ortsteilen und Ortslagen: Burow, Gischow, Meyerberg,

—	Gemeinde Möllenbeck mit den Ortsteilen und Ortslagen: Carlshof, Horst, Menzendorf, Möllenbeck,

—	Gemeinde Parchim mit dem Ortsteil und Ortslage: Slate,

—	Gemeinde Rom mit dem Ortsteil und Ortslage: Klein Niendorf,

—	Gemeinde Ruhner Berge mit den Ortsteilen und Ortslagen: Dorf Poltnitz, Drenkow, Griebow, Jarchow, Leppin, Malow, Malower Mühle, Marnitz, Mentin, Mooster, Poitendorf, Poltnitz, Suckow, Tessenow, Zachow,

—	Gemeinde Siggelkow mit den Ortsteilen und Ortslagen: Groß Pankow, Klein Pankow, Neuburg, Redlin, Siggelkow,

—	Gemeinde Ziegendorf mit den Ortsteilen und Ortslagen: Drefahl, Meierstorf, Neu Drefahl, Pampin, Platschow, Stresendorf, Ziegendorf.

3. Estonia

Următoarele zone de restricții II din Estonia:

—	Eesti Vabariik (välja arvatud Hiiu maakond).

4. Letonia

Următoarele zone de restricții II din Letonia:

—	Aizkraukles novads,

—	Alūksnes novads,

—	Augšdaugavas novads,

—	Ādažu novads,

—	Balvu novads,

—	Bauskas novads,

—	Cēsu novads,

—

Dienvidkurzemes novada Aizputes, Cīravas, Lažas, Kalvenes, Kazdangas, Durbes, Dunalkas, Tadaiķu, Vecpils, Bārtas, Sakas, Bunkas, Priekules, Gramzdas, Kalētu, Virgas, Dunikas, Embūtes, Vaiņodes, Gaviezes, Rucavas pagasts, Nīcas pagasta daļa uz dienvidiem no apdzīvotas vietas Bernāti, autoceļa V1232, A11, V1222, Bārtas upes, Aizputes, Durbes, Pāvilostas, Priekules pilsēta,

—	Dobeles novads,

—	Gulbenes novads,

—	Jelgavas novads,

—	Jēkabpils novads,

—	Krāslavas novads,

—	Kuldīgas novads,

—	Ķekavas novads,

—	Limbažu novads,

—	Līvānu novads,

—	Ludzas novads,

—	Madonas novads,

—	Mārupes novads,

—	Ogres novads,

—	Olaines novads,

—	Preiļu novads,

—	Rēzeknes novads,

—	Ropažu novada Garkalnes, Ropažu pagasts, Stopiņu pagasta daļa, kas atrodas uz austrumiem no autoceļa V36, P4 un P5, Acones ielas, Dauguļupes ielas un Dauguļupītes, Vangažu pilsēta,

—	Salaspils novads,

—	Saldus novads,

—	Saulkrastu novads,

—	Siguldas novads,

—	Smiltenes novads,

—	Talsu novads,

—	Tukuma novads,

—	Valkas novads,

—	Valmieras novads,

—	Varakļānu novads,

—	Ventspils novads,

—	Daugavpils valstspilsētas pašvaldība,

—	Jelgavas valstspilsētas pašvaldība,

—	Jūrmalas valstspilsētas pašvaldība,

—	Rēzeknes valstspilsētas pašvaldība.

5. Lituania

Următoarele zone de restricții II din Lituania:

—	Alytaus miesto savivaldybė,

—	Alytaus rajono savivaldybė,

—	Anykščių rajono savivaldybė,

—	Akmenės rajono savivaldybė,

—	Birštono savivaldybė,

—	Biržų miesto savivaldybė,

—	Biržų rajono savivaldybė,

—	Druskininkų savivaldybė,

—	Elektrėnų savivaldybė,

—	Ignalinos rajono savivaldybė,

—	Jonavos rajono savivaldybė,

—	Joniškio rajono savivaldybė,

—	Jurbarko rajono savivaldybė,

—	Kaišiadorių rajono savivaldybė,

—	Kauno miesto savivaldybė,

—	Kauno rajono savivaldybė,

—	Kazlų rūdos savivaldybė,

—	Kelmės rajono savivaldybė,

—	Kėdainių rajono savivaldybė,

—	Klaipėdos rajono savivaldybė: Judrėnų, Endriejavo ir Veiviržėnų seniūnijos,

—	Kupiškio rajono savivaldybė,

—	Kretingos rajono savivaldybė,

—	Lazdijų rajono savivaldybė,

—	Mažeikių rajono savivaldybė,

—	Molėtų rajono savivaldybė,

—	Pagėgių savivaldybė,

—	Pakruojo rajono savivaldybė,

—	Panevėžio rajono savivaldybė,

—	Panevėžio miesto savivaldybė,

—	Pasvalio rajono savivaldybė,

—	Radviliškio rajono savivaldybė,

—	Rietavo savivaldybė,

—	Prienų rajono savivaldybė,

—	Plungės rajono savivaldybė,

—	Raseinių rajono savivaldybė,

—	Rokiškio rajono savivaldybė,

—	Skuodo rajono savivaldybės,

—	Šakių rajono savivaldybė,

—	Šalčininkų rajono savivaldybė,

—	Šiaulių miesto savivaldybė,

—	Šiaulių rajono savivaldybė,

—	Šilutės rajono savivaldybė,

—	Širvintų rajono savivaldybė,

—	Šilalės rajono savivaldybė,

—	Švenčionių rajono savivaldybė,

—	Tauragės rajono savivaldybė,

—	Telšių rajono savivaldybė,

—	Trakų rajono savivaldybė,

—	Ukmergės rajono savivaldybė,

—	Utenos rajono savivaldybė,

—	Varėnos rajono savivaldybė,

—	Vilniaus miesto savivaldybė,

—	Vilniaus rajono savivaldybė,

—	Visagino savivaldybė,

—	Zarasų rajono savivaldybė.

6. Ungaria

Următoarele zone de restricții II din Ungaria:

—

Békés megye 950150, 950250, 950350, 950450, 950550, 950650, 950660, 950750, 950850, 950860, 951050, 951150, 951250, 951260, 951350, 951450, 951460, 951550, 951650, 951750, 952150, 952250, 952350, 952450, 952550, 952650, 953250, 953260, 953270, 953350, 953450, 953550, 953560, 953950, 954050, 954060, 954150, 956250, 956350, 956450, 956550, 956650 és 956750 kódszámú vadgazdálkodási egységeinek teljes területe,

—	Borsod-Abaúj-Zemplén megye valamennyi vadgazdálkodási egységének teljes területe,

—	Fejér megye 403150, 403160, 403250, 403260, 403350, 404250, 404550, 404560, 404570, 405450, 405550, 405650, 406450 és 407050 kódszámú vadgazdálkodási egységeinek teljes területe,

—	Hajdú-Bihar megye valamennyi vadgazdálkodási egységének teljes területe,

—	Heves megye valamennyi vadgazdálkodási egységének teljes területe,

—

Jász-Nagykun-Szolnok megye 750250, 750550, 750650, 750750, 750850, 750970, 750980, 751050, 751150, 751160, 751250, 751260, 751350, 751360, 751450, 751460, 751470, 751550, 751650, 751750, 751850, 751950, 752150, 752250, 752350, 752450, 752460, 752550, 752560, 752650, 752750, 752850, 752950, 753060, 753070, 753150, 753250, 753310, 753450, 753550, 753650, 753660, 753750, 753850, 753950, 753960, 754050, 754150, 754250, 754360, 754370, 754850, 755550, 755650 és 755750 kódszámú vadgazdálkodási egységeinek teljes területe,

—	Komárom-Esztergom megye: 250350, 250850, 250950, 251450, 251550, 251950, 252050, 252150, 252350, 252450, 252460, 252550, 252650, 252750, 252850, 252860, 252950, 252960, 253050, 253150, 253250, 253350, 253450 és 253550 kódszámú vadgazdálkodási egységeinek teljes területe,

—	Nógrád megye valamennyi vadgazdálkodási egységeinek teljes területe,

—	Pest megye 570150, 570250, 570350, 570450, 570550, 570650, 570750, 570850, 570950, 571050, 571150, 571250, 571350, 571650, 571750, 571760, 571850, 571950, 572050, 573550, 573650, 574250, 577250, 580050 és 580150 kódszámú vadgazdálkodási egységeinek teljes területe,

—	Szabolcs-Szatmár-Bereg megye valamennyi vadgazdálkodási egységének teljes területe.

7. Polonia

Următoarele zone de restricții II din Polonia:

w województwie warmińsko-mazurskim:

—	gminy Kalinowo, Stare Juchy, Prostki oraz gmina wiejska Ełk w powiecie ełckim,

—	powiat elbląski,

—	powiat miejski Elbląg,

—	powiat gołdapski,

—	powiat piski,

—	powiat bartoszycki,

—	powiat olecki,

—	powiat giżycki,

—	powiat braniewski,

—	powiat kętrzyński,

—	powiat lidzbarski,

—	gminy Jedwabno, Świętajno, Szczytno i miasto Szczytno, część gminy Dźwierzuty położona na wschód od linii wyznaczonej przez drogę nr 57, część gminy Pasym położona na południe od linii wyznaczonej przez droge nr 53w powiecie szczycieńskim,

—	powiat mrągowski,

—	powiat węgorzewski,

—

gminy Dobre Miasto, Dywity, Świątki, Jonkowo, Gietrzwałd, Olsztynek, Stawiguda, Jeziorany, Kolno, część gminy Barczewo położona na północ od linii wyznaczonej przez linię kolejową, część gminy Purda położona na południe od linii wyznaczonej przez droge nr 53, część gminy Biskupiec położona na wschód od linii wyznaczonej przez drogę nr 57 biegnącą od południowej granicy gminy do skrzyżowania z drogą nr 16 a nastęnie na północ od drogi nr 16 biegnącej od skrzyżowania z drogą nr 57 do zachodniej granicy gminy w powiecie olsztyńskim,

—	powiat miejski Olsztyn,

—	powiat nidzicki,

—	gminy Kisielice, Susz, Zalewo w powiecie iławskim,

—	część powiatu ostródzkiego niewymieniona w części III załącznika I,

—	gmina Iłowo – Osada w powiecie działdowskim,

w województwie podlaskim:

—	powiat bielski,

—	powiat grajewski,

—	powiat moniecki,

—	powiat sejneński,

—	gminy Łomża, Piątnica, Jedwabne, Przytuły i Wizna w powiecie łomżyńskim,

—	powiat miejski Łomża,

—	powiat siemiatycki,

—	powiat hajnowski,

—	gminy Ciechanowiec, Klukowo, Szepietowo, Kobylin-Borzymy, Nowe Piekuty, Sokoły i część gminy Kulesze Kościelne położona na północ od linii wyznaczonej przez linię kolejową w powiecie wysokomazowieckim,

—	gmina Rutki i część gminy Kołaki Kościelne położona na północ od linii wyznaczonej przez linię kolejową w powiecie zambrowskim,

—	gminy Mały Płock i Stawiski w powiecie kolneńskim,

—	powiat białostocki,

—	powiat suwalski,

—	powiat miejski Suwałki,

—	powiat augustowski,

—	powiat sokólski,

—	powiat miejski Białystok,

w województwie mazowieckim:

—	gminy Domanice, Korczew, Kotuń, Mordy, Paprotnia, Przesmyki, Siedlce, Skórzec, Wiśniew, Wodynie, Zbuczyn w powiecie siedleckim,

—	powiat miejski Siedlce,

—	gminy Ceranów, Jabłonna Lacka, Kosów Lacki, Repki, Sabnie, Sterdyń w powiecie sokołowskim,

—	powiat łosicki,

—	powiat sochaczewski,

—	powiat zwoleński,

—	powiat kozienicki,

—	powiat lipski,

—	powiat radomski

—	powiat miejski Radom,

—	powiat szydłowiecki,

—	gminy Lubowidz i Kuczbork Osada w powiecie żuromińskim,

—	gmina Wieczfnia Kościelna w powicie mławskim,

—	gminy Bodzanów, Słubice, Wyszogród i Mała Wieś w powiecie płockim,

—	powiat nowodworski,

—	gminy Czerwińsk nad Wisłą, Naruszewo, Załuski w powiecie płońskim,

—

gminy: miasto Kobyłka, miasto Marki, miasto Ząbki, miasto Zielonka, część gminy Tłuszcz ograniczona liniami kolejowymi: na północ od linii kolejowej biegnącej od wschodniej granicy gminy do miasta Tłuszcz oraz na wschód od linii kolejowej biegnącej od północnej granicy gminy do miasta Tłuszcz, część gminy Jadów położona na północ od linii kolejowej biegnącej od wschodniej do zachodniej granicy gminy w powiecie wołomińskim,

—	powiat garwoliński,

—

gminy Boguty – Pianki, Brok, Zaręby Kościelne, Nur, Małkinia Górna, część gminy Wąsewo położona na południe od linii wyznaczonej przez drogę nr 60, część gminy wiejskiej Ostrów Mazowiecka położona na południe od miasta Ostrów Mazowiecka i na południe od linii wyznaczonej przez drogę 60 biegnącą od zachodniej granicy miasta Ostrów Mazowiecka do zachodniej granicy gminy w powiecie ostrowskim,

—	część gminy Sadowne położona na północny- zachód od linii wyznaczonej przez linię kolejową, część gminy Łochów położona na północny – zachód od linii wyznaczonej przez linię kolejową w powiecie węgrowskim,

—	gminy Brańszczyk, Długosiodło, Rząśnik, Wyszków, część gminy Zabrodzie położona na wschód od linii wyznaczonej przez drogę nr S8 w powiecie wyszkowskim,

—	gminy Cegłów, Dębe Wielkie, Halinów, Latowicz, Mińsk Mazowiecki i miasto Mińsk Mazowiecki, Mrozy, Siennica, miasto Sulejówek w powiecie mińskim,

—	powiat otwocki,

—	powiat warszawski zachodni,

—	powiat legionowski,

—	powiat piaseczyński,

—	powiat pruszkowski,

—	powiat grójecki,

—	powiat grodziski,

—	powiat żyrardowski,

—	powiat białobrzeski,

—	powiat przysuski,

—	powiat miejski Warszawa,

w województwie lubelskim:

—	powiat bialski,

—	powiat miejski Biała Podlaska,

—	gminy Batorz, Godziszów, Janów Lubelski, Modliborzyce w powiecie janowskim,

—	powiat puławski,

—	powiat rycki,

—	powiat łukowski,

—	powiat lubelski,

—	powiat miejski Lublin,

—	powiat lubartowski,

—	powiat łęczyński,

—	powiat świdnicki,

—	gminy Aleksandrów, Biszcza, Józefów, Księżpol, Łukowa, Obsza, Potok Górny, Tarnogród w powiecie biłgorajskim,

—	gminy Dołhobyczów, Mircze, Trzeszczany, Uchanie i Werbkowice w powiecie hrubieszowskim,

—	powiat krasnostawski,

—	powiat chełmski,

—	powiat miejski Chełm,

—	powiat tomaszowski,

—	część powiatu kraśnickiego niewymieniona w części III załącznika I,

—	powiat opolski,

—	powiat parczewski,

—	powiat włodawski,

—	powiat radzyński,

—	powiat miejski Zamość,

—	gminy Adamów, Grabowiec, Komarów – Osada, Krasnobród, Łabunie, Miączyn, Nielisz, Sitno, Skierbieszów, Stary Zamość, Zamość w powiecie zamojskim,

w województwie podkarpackim:

—	część powiatu stalowowolskiego niewymieniona w części III załącznika I,

—	gminy Cieszanów, Horyniec - Zdrój, Narol, Stary Dzików, Oleszyce, Lubaczów z miastem Lubaczów w powiecie lubaczowskim,

—	gminy Medyka, Stubno, część gminy Orły położona na wschód od linii wyznaczonej przez drogę nr 77, część gminy Żurawica na wschód od linii wyznaczonej przez drogę nr 77 w powiecie przemyskim,

—	gmina Pilzno w powiecie dębickim,

—	gminy Chłopice, Jarosław z miastem Jarosław, Pawłosiów i Wiązownice w powiecie jarosławskim,

—	gmina Kamień w powiecie rzeszowskim,

—	gminy Cmolas, Dzikowiec, Kolbuszowa, Majdan Królewski i Niwiska powiecie kolbuszowskim,

—	powiat leżajski,

—	powiat niżański,

—	powiat tarnobrzeski,

—	gminy Adamówka, Sieniawa, Tryńcza, Przeworsk z miastem Przeworsk, Zarzecze w powiecie przeworskim,

—	część gminy Sędziszów Małopolski położona na północ od linii wyznaczonej przez drogę nr A4, część gminy Ostrów nie wymieniona w części III załącznika I w powiecie ropczycko – sędziszowskim,

w województwie pomorskim:

—	gminy Dzierzgoń i Stary Dzierzgoń w powiecie sztumskim,

—

gmina Stare Pole w powiecie malborskim,

gminy Stegny, Sztutowo i część gminy Nowy Dwór Gdański położona na północny - wschód od linii wyznaczonej przez drogę nr 55 biegnącą od południowej granicy gminy do skrzyżowania z drogą nr 7, następnie przez drogę nr 7 i S7 biegnącą do zachodniej granicy gminy w powiecie nowodworskim,

w województwie świętokrzyskim:

—	gmina Tarłów i część gminy Ożarów położona na północ od linii wyznaczonej przez drogę nr 74 biegnącą od miejscowości Honorów do zachodniej granicy gminy w powiecie opatowskim,

—

część gminy Brody położona wschód od linii wyznaczonej przez drogę nr 9 i na północny - wschód od linii wyznaczonej przez drogę nr 0618T biegnącą od północnej granicy gminy do skrzyżowania w miejscowości Lipie oraz przez drogę biegnącą od miejscowości Lipie do wschodniej granicy gminy i część gminy Mirzec położona na wschód od linii wyznaczonej przez drogę nr 744 biegnącą od południowej granicy gminy do miejscowości Tychów Stary a następnie przez drogę nr 0566T biegnącą od miejscowości Tychów Stary w kierunku północno – wschodnim do granicy gminy w powiecie starachowickim,

—	gmina Gowarczów, część gminy Końskie położona na wschód od linii kolejowej, część gminy Stąporków położona na północ od linii kolejowej w powiecie koneckim,

—	gminy Dwikozy i Zawichost w powiecie sandomierskim,

w województwie lubuskim:

—	gminy Bogdaniec, Deszczno, Kłodawa, Kostrzyn nad Odrą, Santok, Witnica w powiecie gorzowskim,

—	powiat miejski Gorzów Wielkopolski,

—	gminy Drezdenko, Strzelce Krajeńskie, Stare Kurowo, Zwierzyn w powiecie strzelecko – drezdeneckim,

—	powiat żarski,

—	powiat słubicki,

—	gminy Brzeźnica, Iłowa, Gozdnica, Wymiarki i miasto Żagań w powiecie żagańskim,

—	powiat krośnieński,

—	powiat zielonogórski

—	powiat miejski Zielona Góra,

—	powiat nowosolski,

—	część powiatu sulęcińskiego niewymieniona w części III załącznika I,

—	część powiatu międzyrzeckiego niewymieniona w części III załącznika I,

—	część powiatu świebodzińskiego niewymieniona w części III załącznika I, część powiatu wschowskiego niewymieniona w części III załącznika I,

w województwie dolnośląskim:

—	powiat zgorzelecki,

—	gminy Gaworzyce, Grębocice, Polkowice i Radwanice w powiecie polkowickim,

—	część powiatu wołowskiego niewymieniona w części III załącznika I,

—	powiat lubiński,

—	gmina Malczyce, Miękinia, Środa Śląska, część gminy Kostomłoty położona na północ od linii wyznaczonej przez drogę nr A4, część gminy Udanin położona na północ od linii wyznaczonej przez drogę nr A4 w powiecie średzkim,

—	gmina Wądroże Wielkie w powiecie jaworskim,

—	powiat miejski Legnica,

—	część powiatu legnickiego niewymieniona w części I i III załącznika I,

—	gmina Oborniki Śląskie, Wisznia Mała, Trzebnica, Zawonia w powiecie trzebnickim,

—	gminy Leśna, Lubań i miasto Lubań, Olszyna, Platerówka, Siekierczyn w powiecie lubańskim,

—	powiat miejki Wrocław,

—	gminy Czernica, Długołęka, Siechnice, część gminy Żórawina położona na wschód od linii wyznaczonej przez autostradę A4, część gminy Kąty Wrocławskie położona na północ od linii wyznaczonej przez autostradę A4 w powiecie wrocławskim,

—	gminy Jelcz - Laskowice, Oława z miastem Oława i część gminy Domaniów położona na północny wschód od linii wyznaczonej przez autostradę A4 w powiecie oławskim,

—	gmina Bierutów, miasto Oleśnica, część gminy wiejskiej Oleśnica położona na południe od linii wyznaczonej przez drogę nr S8, część gminy Dobroszyce położona na zachód od linii wyznaczonej przez linię kolejową biegnącą od północnej do południowej granicy gminy w powiecie oleśnickim,

—	gmina Cieszków, Krośnice, część gminy Milicz położona na wschód od linii łączącej miejscowości Poradów – Piotrkosice – Sulimierz – Sułów - Gruszeczka w powiecie milickim,

—	część powiatu bolesławieckiego niewymieniona w części III załącznika I,

—	część powiatu głogowskiego niewymieniona w części III załącznika I,

—	gmina Niechlów w powiecie górowskim,

—	gmina Zagrodno w powiecie złotoryjskim,

w województwie wielkopolskim:

—	powiat wolsztyński,

—	gmina Wielichowo, Rakoniewice część gminy Kamieniec położona na zachód od linii wyznaczonej przez drogę nr 308 w powiecie grodziskim,

—	gminy Lipno, Osieczna, Święciechowa, Wijewo, Włoszakowice w powiecie leszczyńskim,

—	powiat miejski Leszno,

—	gminy Krzywiń i Śmigiel w powiecie kościańskim,

—	część powiatu międzychodzkiego niewymieniona w części III załącznika I,

—	część powiatu nowotomyskiego niewymieniona w części III załącznika I,

—	powiat obornicki,

—	część gminy Połajewo na położona na południe od drogi łączącej miejscowości Chraplewo, Tarnówko-Boruszyn, Krosin, Jakubowo, Połajewo - ul. Ryczywolska do północno-wschodniej granicy gminy w powiecie czarnkowsko-trzcianeckim,

—	powiat miejski Poznań,

—

gminy Czerwonak, Swarzędz, Suchy Las, część gminy wiejskiej Murowana Goślina położona na północ od linii kolejowej biegnącej od północnej granicy miasta Murowana Goślina do północno-wschodniej granicy gminy oraz część gminy Rokietnica położona na północ i na wschód od linii kolejowej biegnącej od północnej granicy gminy w miejscowości Krzyszkowo do południowej granicy gminy w miejscowości Kiekrz w powiecie poznańskim,

—

część gminy Ostroróg położona na zachód od linii wyznaczonej przez drogę nr 186 i 184 biegnące od granicy gminy do miejscowości Ostroróg, a następnie od miejscowości Ostroróg przez miejscowości Piaskowo – Rudki do południowej granicy gminy, część gminy Wronki położona na południe od linii wyznaczonej przez rzekę Wartę biegnącą od zachodniej granicy gminy do przecięcia z droga nr 182, a następnie na zachód od linii wyznaczonej przez drogi nr 182 oraz 184 biegnącą od skrzyżowania z drogą nr 182 do południowej granicy gminy, część gminy Pniewy położona na wschód od linii wyznaczonej przez drogę łączącą miejscowości Lubosinek – Lubosina – Buszewo biegnącą od południowej granicy gminy do skrzyżowania z drogą nr 187 i na południe od linii wyznaczonej przez drogę nr 187 biegnącą od wschodniej granicy gminy do skrzyżowania z drogą łączącą miejscowości Lubosinek – Lubosina – Buszewo część gminy Duszniki położona na północny – zachód od linii wyznaczonej przez drogę nr 306 biegnącą od północnej granicy gminy do miejscowości Duszniki, a następnie na północ od linii wyznaczonej przez ul. Niewierską oraz drogę biegnącą przez miejscowość Niewierz do zachodniej granicy gminy, część gminy Szamotuły położona na zachód od linii wyznaczonej przez drogę nr 306 i drogę łączącą miejscowości Lipnica – Ostroróg oraz część położona na wschód od wschodniej granicy miasta Szamotuły i na północ od linii kolejowej biegnącej od południowej granicy miasta Szamotuły do południowo-wschodniej granicy gminy oraz część gminy Obrzycko położona na wschód od drogi nr 185 łączącej miejscowości Gaj Mały, Słopanowo i Obrzycko do północnej granicy miasta Obrzycko, a następnie na wschód od drogi przebiegającej przez miejscowość Chraplewo w powiecie szamotulskim,

—

gmina Malanów, część gminy Tuliszków położona na południe od linii wyznaczonej przez drogę nr 72 biegnącej od wschodniej granicy gminy do miasta Turek, a następnie na południe od linii wyznaczonej przez drogę nr 443 biegnącą od skrzyżowania z drogą nr 72 w mieście Turek do zachodniej granicy gminy w powiecie tureckim,

—

część gminy Rychwał położona na wschód od linii wyznaczonej przez drogę nr 25 biegnącą od południowej granicy gminy do miejscowości Rychwał, a następnie na południe od linii wyznaczonej przez drogę nr 443 biegnącą od skrzyżowania z drogę nr 25 w miejscowości Rychwał do wschodniej granicy gminy w powiecie konińskim,

—

gmina Mycielin, część gminy Stawiszyn położona na wschód od linii wyznaczonej przez drogę nr 25 biegnącą od północnej granicy gminy do miejscowości Zbiersk, a następnie na wschód od linii wyznaczonej przez drogę łączącą miejscowości Zbiersk – Łyczyn – Petryki biegnącą od skrzyżowania z drogą nr 25 do południowej granicy gminy, część gminy Ceków - Kolonia położona na północ od linii wyznaczonej przez drogę łączącą miejscowości Młynisko – Morawin - Janków w powiecie kaliskim,

—	gminy Gostyń i Pępowo w powiecie gostyńskim,

—

gminy Kobylin, Zduny, część gminy Krotoszyn położona na zachód od linii wyznaczonej przez drogi: nr 15 biegnącą od północnej granicy gminy do skrzyżowania z drogą nr 36, nr 36 biegnącą od skrzyżowania z drogą nr 15 do skrzyżowana z drogą nr 444, nr 444 biegnącą od skrzyżowania z drogą nr 36 do południowej granicy gminy w powiecie krotoszyńskim,

w województwie łódzkim:

—	gminy Białaczów, Drzewica, Opoczno i Poświętne w powiecie opoczyńskim,

—	gminy Biała Rawska, Regnów i Sadkowice w powiecie rawskim,

—	gmina Kowiesy w powiecie skierniewickim,

w województwie zachodniopomorskim:

—

gmina Boleszkowice i część gminy Dębno położona na zachód od linii wyznaczonej przez drogę nr 126 biegnącą od zachodniej granicy gminy do skrzyżowania z drogą nr 23 w miejscowości Dębno, następnie na zachód od linii wyznaczonej przez drogę nr 23 do skrzyżowania z ul. Jana Pawła II w miejscowości Cychry, następnie na południe od ul. Jana Pawła II do skrzyżowania z ul. Ogrodową i dalej na południe od linii wyznaczonej przez ul. Ogrodową, której przedłużenie biegnie do wschodniej granicy gminy w powiecie myśliborskim,

—	gminy Banie, Cedynia, Chojna, Gryfino, Mieszkowice, Moryń, Trzcińsko – Zdrój, Widuchowa w powiecie gryfińskim,

w województwie opolskim:

—	gminy Brzeg, Lubsza, Lewin Brzeski, Olszanka, Skarbimierz w powiecie brzeskim,

—	gminy Dąbrowa, Dobrzeń Wielki, Popielów w powiecie opolskim,

—	gminy Świerczów, Wilków, część gminy Namysłów położona na południe od linii wyznaczonej przez linię kolejową biegnącą od wschodniej do zachodniej granicy gminy w powiecie namysłowskim.

8. Slovacia

Următoarele zone de restricții II din Slovacia:

—	the whole district of Gelnica except municipalities included in zone III,

—	the whole district of Poprad

—	the whole district of Spišská Nová Ves,

—	the whole district of Levoča,

—	the whole district of Kežmarok

—	in the whole district of Michalovce except municipalities included in zone III,

—	the whole district of Košice-okolie,

—	the whole district of Rožnava,

—	the whole city of Košice,

—	the whole district of Sobrance,

—	the whole district of Vranov nad Topľou,

—	the whole district of Humenné except municipalities included in zone III,

—	the whole district of Snina,

—	the whole district of Prešov except municipalities included in zone III,

—	the whole district of Sabinov except municipalities included in zone III,

—	the whole district of Svidník,

—	the whole district of Medzilaborce,

—	the whole district of Stropkov

—	the whole district of Bardejov,

—	the whole district of Stará Ľubovňa,

—	the whole district of Revúca,

—	the whole district of Rimavská Sobota except municipalities included in zone III,

—	in the district of Veľký Krtíš, the whole municipalities not included in part I,

—	the whole district of Lučenec,

—	the whole district of Poltár

—	the whole district of Zvolen,

—	the whole district of Detva,

—	in the district of Krupina the whole municipalities of Senohrad, Horné Mladonice, Dolné Mladonice, Čekovce, Lackov, Zemiansky Vrbovok, Kozí Vrbovok, Čabradský Vrbovok, Cerovo, Trpín, Litava,

—

In the district of Banska Bystica, the whole municipalites of Kremnička, Malachov, Badín, Vlkanová, Hronsek, Horná Mičiná, Dolná Mičiná, Môlča Oravce, Čačín, Čerín, Bečov, Sebedín, Dúbravica, Hrochoť, Poniky, Strelníky, Povrazník, Ľubietová, Brusno, Banská Bystrica, Pohronský Bukovec, Medzibrod, Lučatín, Hiadeľ, Moštenica, Podkonice, Slovenská Ľupča, Priechod,

—	the whole district of Brezno,

—	in the district of Liptovsky Mikuláš, the municipalities of Važec, Malužiná, Kráľova lehota, Liptovská Porúbka, Nižná Boca, Vyšná Boca a Východná – a part of municipality south of the highway D1.

9. Italia

Următoarele zone de restricții II din Italia:

Piedmont Region:

—

in the Province of Alessandria, the municipalities of Cavatore, Castelnuovo Bormida, Cabella Ligure, Carrega Ligure, Francavilla Bisio, Carpeneto, Costa Vescovato, Grognardo, Orsara Bormida, Pasturana, Melazzo, Mornese, Ovada, Predosa Lerma, Fraconalto, Rivalta Bormida, Fresonara, Malvicino, Ponzone, San Cristoforo, Sezzadio Rocca Grimalda, Garbagna, Tassarolo, Mongiardino Ligure, Morsasco, Montaldo Bormida, Prasco, Montaldeo, Belforte Monferrato, Albera Ligure, Bosio Cantalupo Ligure, Castelletto D'orba, Cartosio, Acqui Terme, Arquata Scrivia, Parodi Ligure, Ricaldone, Gavi, Cremolino, Brignano-Frascata, Novi Ligure, Molare, Cassinelle, Morbello, Avolasca, Carezzano, Basaluzzo, Dernice, Trisobbio, Strevi, Sant'Agata Fossili, Pareto, Visone, Voltaggio, Tagliolo Monferrato, Casaleggio Boiro, Capriata D'orba, Castellania, Carrosio, Cassine, Vignole Borbera, Serravalle Scrivia, Silvano D'orba, Villalvernia, Roccaforte Ligure, Rocchetta Ligure, Sardigliano, Stazzano, Borghetto Di Borbera, Grondona, Cassano Spinola, Montacuto, Gremiasco, San Sebastiano Curone, Fabbrica Curone,

Liguria Region:

—

in the province of Genova, the municipalities of Bogliasco, Arenzano, Ceranesi, Ronco Scrivia, Mele, Isola Del Cantone, Lumarzo, Genova, Masone, Serra Riccò, Campo Ligure, Mignanego, Busalla, Bargagli, Savignone, Torriglia, Rossiglione, Sant'Olcese, Valbrevenna, Sori, Tiglieto, Campomorone, Cogoleto, Pieve Ligure, Davagna, Casella, Montoggio, Crocefieschi, Vobbia,

—	in the province of Savona, the municipalities of Albisola Superiore, Celle Ligure, Stella, Pontinvrea, Varazze, Urbe, Sassello.

PARTEA III

1. Bulgaria

Următoarele zone de restricții III din Bulgaria:

—

in Blagoevgrad region:

—	the whole municipality of Sandanski

—	the whole municipality of Strumyani

—	the whole municipality of Petrich,

—

the Pazardzhik region:

—	the whole municipality of Pazardzhik,

—	the whole municipality of Panagyurishte,

—	the whole municipality of Lesichevo,

—	the whole municipality of Septemvri,

—	the whole municipality of Strelcha,

—

in Plovdiv region

—	the whole municipality of Hisar,

—	the whole municipality of Suedinenie,

—	the whole municipality of Maritsa

—	the whole municipality of Rodopi,

—	the whole municipality of Plovdiv,

—

in Varna region:

—	the whole municipality of Byala,

—	the whole municipality of Dolni Chiflik.

2. Italia

Următoarele zone de restricții III din Italia:

—	tutto il territorio della Sardegna.

3. Polonia

Următoarele zone de restricții III din Polonia:

w województwie warmińsko-mazurskim:

—	część powiatu działdowskiego niewymieniona w części II załącznika I,

—	część powiatu iławskiego niewymieniona w części II załącznika I,

—	powiat nowomiejski,

—	gminy Dąbrówno, Grunwald i Ostróda z miastem Ostróda w powiecie ostródzkim,

—

część gminy Barczewo położona na południe od linii wyznaczonej przez linię kolejową, część gminy Purda położona na północ od linii wyznaczonej przez droge nr 53, część gminy Biskupiec położona na zachód od linii wyznaczonej przez drogę nr 57 biegnącą od południowej granicy gminy do skrzyżowania z drogą nr 16, a nastęnie na południe od drogi nr 16 biegnącej od skrzyżowania z drogą nr 57 do zachodniej granicy gminy w powiecie olsztyńskim,

—	część gminy Dźwierzuty położona na zachód od linii wyznaczonej przez drogę nr 57, część gminy Pasym położona na północ od linii wyznaczonej przez droge nr 53 w powiecie szczycieńskim,

w województwie lubelskim:

—	gminy Radecznica, Sułów, Szczebrzeszyn, Zwierzyniec w powiecie zamojskim,

—	gminy Biłgoraj z miastem Biłgoraj, Goraj, Frampol, Tereszpol i Turobin w powiecie biłgorajskim,

—	gminy Horodło, Hrubieszów z miastem Hrubieszów w powiecie hrubieszowskim,

—	gminy Dzwola, Chrzanów i Potok Wielki w powiecie janowskim,

—	gminy Gościeradów i Trzydnik Duży w powiecie kraśnickim,

w województwie podkarpackim:

—	powiat mielecki,

—	gminy Radomyśl nad Sanem i Zaklików w powiecie stalowowolskim,

—

część gminy Ostrów położona na północ od drogi linii wyznaczonej przez drogę nr A4 biegnącą od zachodniej granicy gminy do skrzyżowania z drogą nr 986, a następnie na zachód od linii wyznaczonej przez drogę nr 986 biegnącą od tego skrzyżowania do miejscowości Osieka i dalej na zachód od linii wyznaczonej przez drogę łączącą miejscowości Osieka_- Blizna w powiecie ropczycko – sędziszowskim,

—	gminy Czarna, Żyraków i część gminy wiejskiej Dębica położona na północ od linii wyznaczonej przez drogę nr A4 w powiecie dębickim,

—	gmina Wielkie Oczy w powiecie lubaczowskim,

—	gminy Laszki, Radymno z miastem Radymno, w powiecie jarosławskim,

w województwie lubuskim:

—	gminy Małomice, Niegosławice, Szprotawa, Żagań w powiecie żagańskim,

—	gmina Sulęcin w powiecie sulęcińskim,

—	gminy Bledzew, Międzyrzecz, Pszczew, Trzciel w powiecie międzyrzeckim,

—	gmina Sława w powiecie wschowskim,

—	gminy Lubrza, Łagów, Skąpe, Świebodzin w powiecie świebodzińskim,

w województwie wielkopolskim:

—	gminy Krzemieniewo, Rydzyna w powiecie leszczyńskim,

—	gminy Krobia i Poniec w powiecie gostyńskim,

—	powiat rawicki,

—	gminy Kuślin, Lwówek, Miedzichowo, Nowy Tomyśl w powiecie nowotomyskim,

—	gminy Chrzypsko Wielkie, Kwilcz w powiecie międzychodzkim,

—

część gminy Pniewy położona na zachód od linii wyznaczonej przez drogę łączącą miejscowości Lubosinek – Lubosina – Buszewo biegnącą od południowej granicy gminy do skrzyżowania z drogą nr 187 i na północ od linii wyznaczonej przez drogę nr 187 biegnącą od wschodniej granicy gminy do skrzyżowania z drogą łączącą miejscowości Lubosinek – Lubosina – Buszewo w powiecie szamotulskim,

w województwie dolnośląskim:

—	część powiatu górowskiego niewymieniona w części II załącznika I,

—	gminy Prusice i Żmigród w powiecie trzebnickim,

—	gmina Kotla w powiecie głogowskim,

—	gminy Gromadka i Osiecznica w powiecie bolesławieckim,

—	gminy Chocianów i Przemków w powiecie polkowickim,

—	gmina Chojnów i miasto Chojnów w powiecie legnickim,

—

część gminy Wołów położona na północ od linii wyznaczonej prze drogę nr 339 biegnącą od wschodniej granicy gminy do miejscowości Pełczyn, a następnie na północny - wschód od linii wyznaczonej przez drogę biegnącą od skrzyżowania z drogą nr 339 i łączącą miejscowości Pełczyn – Smogorzówek, część gminy Wińsko polożona na wschód od linii wyznaczonej przez drogę nr 36 biegnącą od północnej granicy gminy do miejscowości Wińsko, a nastęnie na wschód od linii wyznaczonej przez drogę biegnącą od skrzyżowania z drogą nr 36 w miejscowości Wińsko i łączącą miejscowości Wińsko_- Smogorzów Wielki – Smogorzówek w powiecie wołowskim,

—	część gminy Milicz położona na zachód od linii wyznaczonej przez drogę łączącą miejscowości Poradów – Piotrkosice - Sulimierz-Sułów - Gruszeczka w powiecie milickim,

w województwie świętokrzyskim:

—	gminy Gnojno, Pacanów, Stopnica, Tuczępy, część gminy Busko Zdrój położona na północ od linii wyznaczonej przez drogę łączącą miejscowości Siedlawy-Szaniec- Podgaje-Kołaczkowice w powiecie buskim,

—	gminy Łubnice, Oleśnica, Połaniec, część gminy Rytwiany położona na zachód od linii wyznaczonej przez drogę nr 764, część gminy Szydłów położona na zachód od linii wyznaczonej przez drogę nr 756 w powiecie staszowskim,

—	gminy Chęciny, Chmielnik, Daleszyce, Górno, Masłów, Miedziana Góra, Mniów, Morawica, Łopuszno, Piekoszów, Pierzchnica, Sitkówka-Nowiny, Strawczyn, Zagnańsk, część gminy Raków położona na zachód od linii wyznaczonej przez drogi nr 756 i 764 w powiecie kieleckim,

—	powiat miejski Kielce,

—	gminy Kluczewsko, Krasocin, Włoszczowa w powiecie włoszczowskim,

—	gmina Kije w powiecie pińczowskim,

—	gminy Małogoszcz, Oksa, Sobków w powiecie jędrzejowskim,

—	gmina Słupia Konecka w powiecie koneckim,

w województwie małopolskim:

—	gminy Dąbrowa Tarnowska, Radgoszcz, Szczucin w powiecie dąbrowskim,

—	gminy Lisia Góra, Pleśna, Ryglice, Skrzyszów, Tarnów, Tuchów w powiecie tarnowskim,

—	powiat miejski Tarnów.

4. România

Următoarele zone de restricții III din România:

—	Zona orașului București,

—	Județul Constanța,

—	Județul Satu Mare,

—	Județul Tulcea,

—	Județul Bacău,

—	Județul Bihor,

—	Județul Bistrița Năsăud,

—	Județul Brăila,

—	Județul Buzău,

—	Județul Călărași,

—	Județul Dâmbovița,

—	Județul Galați,

—	Județul Giurgiu,

—	Județul Ialomița,

—	Județul Ilfov,

—	Județul Prahova,

—	Județul Sălaj,

—	Județul Suceava

—	Județul Vaslui,

—	Județul Vrancea,

—	Județul Teleorman,

—	Judeţul Mehedinţi,

—	Județul Gorj,

—	Județul Argeș,

—	Judeţul Olt,

—	Judeţul Dolj,

—	Județul Arad,

—	Județul Timiș,

—	Județul Covasna,

—	Județul Brașov,

—	Județul Botoșani,

—	Județul Vâlcea,

—	Județul Iași,

—	Județul Hunedoara,

—	Județul Alba,

—	Județul Sibiu,

—	Județul Caraș-Severin,

—	Județul Neamț,

—	Județul Harghita,

—	Județul Mureș,

—	Județul Cluj,

—	Județul Maramureș.

5. Slovacia

Următoarele zone de restricții III din Slovacia:

—

In the district of Lučenec: Lučenec a jeho časti, Panické Dravce, Mikušovce, Pinciná, Holiša, Vidiná, Boľkovce, Trebeľovce, Halič, Stará Halič, Tomášovce, Trenč, Veľká nad Ipľom, Buzitka (without settlement Dóra), Prša, Nitra nad Ipľom, Mašková, Lehôtka, Kalonda, Jelšovec, Ľuboreč, Fiľakovské Kováče, Lipovany, Mučín, Rapovce, Lupoč, Gregorova Vieska, Praha,

—	In the district of Poltár: Kalinovo, Veľká Ves,

—	The whole district of Trebišov’,

—	The whole district of Vranov and Topľou,

—	In the district of Humenné: Lieskovec, Myslina, Humenné, Jasenov, Brekov, Závadka, Topoľovka, Hudcovce, Ptičie, Chlmec, Porúbka, Brestov, Gruzovce, Ohradzany, Slovenská Volová, Karná, Lackovce, Kochanovce, Hažín nad Cirochou,

—	In the district of Michalovce: Strážske, Staré, Oreské, Zbudza, Voľa, Nacina Ves, Pusté Čemerné, Lesné, Rakovec nad Ondavou, Petríkovce, Oborín, Veľké Raškovce, Beša,

—	In the district of Nové Zámky: Sikenička, Pavlová, Bíňa, Kamenín, Kamenný Most, Malá nad Hronom, Belá, Ľubá, Šarkan, Gbelce, Nová Vieska, Bruty, Svodín,

—	In the district of Levice: Veľké Ludince, Farná, Kuraľany, Keť, Pohronský Ruskov, Čata,

—	In the district of Rimavská Sobota: Jesenské, Gortva, Hodejov, Hodejovec, Širkovce, Šimonovce, Drňa, Hostice, Gemerské Dechtáre, Jestice, Dubovec, Rimavské Janovce, Rimavská Sobota, Belín, Pavlovce, Sútor, Bottovo, Dúžava, Mojín, Konrádovce, Čierny Potok, Blhovce, Gemerček, Hajnáčka,

—	In the district of Gelnica: Hrišovce, Jaklovce, Kluknava, Margecany, Richnava,

—	In the district Of Sabinov: Daletice,

—

In the district of Prešov: Hrabkov, Krížovany, Žipov, Kvačany, Ondrašovce, Chminianske Jakubovany, Klenov, Bajerov, Bertotovce, Brežany, Bzenov, Fričovce, Hendrichovce, Hermanovce, Chmiňany, Chminianska Nová Ves, Janov, Jarovnice, Kojatice, Lažany, Mikušovce, Ovčie, Rokycany, Sedlice, Suchá Dolina, Svinia, Šindliar, Široké, Štefanovce, Víťaz, Župčany.

”

18.3.2022

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 90/122

DECIZIA (UE) 2022/444 A COMISIEI

din 28 iunie 2021

privind schema de ajutor SA.49414 (2020/C) (ex 2019/NN) pusă în aplicare de Franța pentru operatorii de infrastructuri de stocare a gazelor naturale

[notificată cu numărul C(2021) 4494]

(Numai textul în limba franceză este autentic)

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 108 alineatul (2) primul paragraf,

având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 62 alineatul (1) litera (a),

După ce a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile în conformitate cu articolele menționate (1) și având în vedere observațiile acestora,

având în vedere că:

1. PROCEDURĂ

(1)

Prin scrisoarea din 23 octombrie 2017, autoritățile franceze au informat Comisia cu privire la proiectul de reformă a cadrului legislativ și de reglementare aplicabil stocării gazelor naturale („reforma”). Autoritățile franceze au notificat în prealabil acest proiect la 23 noiembrie 2017 și, în urma adoptării reformei de către Parlamentul francez, autoritățile franceze au transmis Comisiei informații suplimentare.

(2)	Prin scrisoarea din 28 februarie 2020, Comisia a informat Franța că a decis să inițieze procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („procedura oficială de investigare”) cu privire la această măsură („decizia de inițiere a procedurii”).

(3)	Decizia de inițiere a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile privind măsura.

(4)

În cadrul procedurii oficiale de investigare, Comisia a primit observații de la părțile interesate. Comisia le-a transmis autorităților franceze, oferindu-le posibilitatea de a formula observații cu privire la acestea. Autoritățile franceze și-au prezentat observațiile prin scrisoarea din 3 august 2020.

(5)	Autoritățile franceze au prezentat informații suplimentare la 21 septembrie 2020, 26 ianuarie 2021, 15 martie 2021 și 10 mai 2021.

2. CONTEXTUL MĂSURII

2.1. Depozitarea gazelor naturale în Franța

(6)	Infrastructura subterană de stocare a gazelor naturale permite constituirea stocurilor de gaze naturale conectate la rețeaua de transport. Acestea sunt implicate în gestionarea fluxurilor în rețea.

(7)

Pe de o parte, stocarea este utilizată ca mijloc de asigurare a unui echilibru între cantitatea de gaze naturale din rețea și cantitatea de gaze naturale consumată, de exemplu în cazul unei întreruperi a aprovizionării sau al unei cereri maxime din cauza unui val de frig în timpul iernii. Pe de altă parte, stocarea permite, împreună cu gazoductele și compresoarele, asigurarea serviciului de transport în rețeaua de transport, în special în caz de blocaj.

(8)

Operatorii de înmagazinare oferă capacitate de stocare furnizorilor de gaze naturale de pe piețele cu amănuntul și angro și operatorilor rețelelor de transport. Tendința furnizorilor de gaze naturale de a plăti pentru capacitatea de stocare este foarte apropiată de diferența de preț de vânzare a gazelor naturale între vară și iarnă („spread”). Nivelul producției de gaze naturale este relativ stabil pe parcursul întregului an, în timp ce consumul de gaze naturale variază foarte mult în funcție de temperatură.

(9)

În Franța există paisprezece infrastructuri de stocare, dintre care unsprezece sunt în funcțiune (2), și trei operatori de stocare:

—	Storengy, o filială deținută în proporție de 100 % de ENGIE, deține și exploatează douăsprezece unități, dintre care trei sunt în rezervă și nouă sunt în exploatare. Acestea din urmă reprezintă un volum util de 102,1 TWh (adică 74 % din capacitatea totală a teritoriului);

—	Teréga (fostă TIGF), deținută de SLE (40,5 %), GIC (31,5 %), EDF Investissement (18 %) și Prédica (10 %) exploatează o unitate operațională reprezentând un volum util de 33,1 TWh (24 % din capacitatea totală a teritoriului);

—	Géométhane, deținută de Storengy (50 %), CNP (49 %) și Géostock (1 %), are o unitate operațională cu un volum util de 3,3 TWh (2 % din capacitatea totală a teritoriului).

(10)

Începând cu 2009, modificările sezoniere ale prețurilor gazelor naturale au scăzut. Până în 2011, spread a fost suficient de mare pentru a determina furnizorii să se aboneze la toate capacitățile de stocare a gazelor naturale. Începând din 2011, spread a devenit insuficient pentru a acoperi prețul de depozitare propus de operatori (1,5-2 EUR/MWh, spread la un preț de 6-7 EUR/MWh). Prin urmare, capacitatea de stocare nu a mai fost abonată integral din perioada 2010-2011, trei situri au fost puse în funcțiune („rezervate”) în 2014 și 2015, în timp ce rata de abonare pentru infrastructura de stocare în exploatare a ajuns la 63 % în perioada 2017-2018.

2.2. Cadrul juridic și de reglementare

(11)

Pentru a asigura securitatea aprovizionării, Franța a introdus inițial, în 2014, un decret de consolidare a obligațiilor furnizorilor de gaze naturale de a constitui stocuri de gaze naturale (3). Ulterior, Franța a considerat că acest sistem a avut mai multe deficiențe, iar unii furnizori de gaze naturale au introdus o acțiune pentru a contesta legalitatea decretului din 2014. Având în vedere aceste evoluții, Franța a decis să introducă o măsură adaptată care face obiectul prezentei decizii („măsura în cauză”).

(12)

În plus, articolul 33 din Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) prevede posibilitatea ca un stat membru să pună în aplicare un regulament privind infrastructura de stocare. Stocarea gazelor naturale face parte, de asemenea, din măsurile pe care statele membre le pot pune în aplicare pentru a asigura respectarea obligațiilor care decurg din Regulamentul (UE) 2017/1938 al Parlamentului European și al Consiliului (5) în condițiile stabilite în acest regulament, în special obligația de a asigura securitatea aprovizionării consumatorilor naționali, asigurând în același timp funcționarea corespunzătoare și continuă a pieței interne a gazelor naturale.

3. DESCRIEREA DETALIATĂ A MĂSURII ÎN CAUZĂ ȘI MOTIVELE INIȚIERII PROCEDURII

3.1. Obiectivul mecanismului

(13)	Mecanismul de reglementare este menit să asigure întreținerea infrastructurii de stocare necesare pentru a garanta securitatea aprovizionării cu gaze naturale a teritoriului francez pe termen mediu și lung.

(14)	În special, mecanismul de reglementare urmărește să asigure capacitatea rețelei de a satisface cererea, în special în perioadele de frig, și să asigure serviciul de distribuție în rețeaua de transport de gaze naturale, în special în caz de blocaj.

3.2. Temei juridic

(15)	Mecanismul de reglementare a infrastructurilor esențiale de stocare a gazelor naturale a fost introdus în Codul energiei prin Legea nr. 2017-1839 din 30 decembrie 2017 (6) („Legea privind hidrocarburile”), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018.

(16)

În special, articolul 12 din Legea privind hidrocarburile prevede că domeniul de aplicare a mecanismului de reglementare este determinat de programarea multianuală a energiei („PME”), menționată la articolul L.141-1 din Codul energiei. PME este adoptată prin decret după consultarea mai multor organe consultative și revizuită cel puțin o dată la cinci ani pentru două perioade de cinci ani. Pentru perioada 2019-2028, PME este stabilită prin Decretul nr. 2020-456 din 21 aprilie 2020 („Decretul nr. 2020-456 al PME”).

(17)

În plus, articolul 12 din Legea privind hidrocarburile prevede că Comisia pentru Reglementarea Energiei („CRE”) stabilește anumite norme pentru mecanismul de reglementare, în special condițiile licitațiilor pentru capacitățile de stocare, veniturile autorizate ale operatorilor de stocare și modalitățile de colectare a acestor venituri prin comercializarea capacității și tarifele de utilizare a rețelei de transport de gaze naturale și revenirea acestora la operatorii de stocare (a se vedea considerentele 20-22).

3.3. Funcționarea generală a mecanismului

(18)	Mecanismul de reglementare a stocării gazelor naturale adoptat în Franța în 2017 se bazează pe trei principii.

(19)

În primul rând, domeniul de aplicare a acestui mecanism corespunde infrastructurii subterane de stocare necesare pentru a garanta asigurarea aprovizionării pe teritoriul francez pe termen mediu și lung (7) („infrastructurile esențiale de stocare”). Lista acestor infrastructuri esențiale este prevăzută în Decretul PME. Acestea trebuie menținute în funcțiune de către operatorii care le exploatează (8).

(20)

În al doilea rând, capacitatea infrastructurilor esențiale de stocare este licitată în condițiile stabilite de CRE (9). Licitațiile sunt deschise oricărui furnizor stabilit într-un stat membru al Uniunii sau într-un alt stat care deține o autorizație de furnizare pentru a interveni pe piața franceză de vânzare cu amănuntul sau angro. Începând din ianuarie 2018, 213 furnizori francezi sau străini dețineau o astfel de licență. Veniturile din licitații sunt colectate direct de către operatorii de depozitare.

(21)

În al treilea rând, operatorii infrastructurilor esențiale de stocare beneficiază de o garanție de acoperire a costurilor lor în măsura în care acestea corespund celor ale unui „operator eficient” (10). Ca atare, aceștia obțin un venit reglementat stabilit prin decizia CRE („venitul autorizat”). Dacă veniturile colectate direct de la clienții lor sunt mai mici decât veniturile autorizate, operatorii de stocare primesc o compensație egală cu diferența dintre venitul lor autorizat și veniturile încasate (a se vedea considerentul 89). Această compensație este suportată de distribuitorii de gaze naturale pe baza portofoliului lor de clienți care nu sunt întreruptibili și care nu au declarat reducerea debitului fără risc racordați la rețeaua publică de distribuție a gazelor naturale (a se vedea considerentele 104 și 105). Compensația este colectată de operatorul rețelei de transport în baza unui termen specific în cadrul tarifului de utilizare a rețelei de transport (tariful „ATRT”) și este apoi returnată operatorilor de stocare.

(22)	Pe de altă parte, în cazul în care veniturile operatorilor de stocare depășesc veniturile autorizate, operatorii de stocare trebuie să ramburseze surplusul prin tariful de utilizare a rețelei de transport (a se vedea considerentul 90).

3.4. Domeniul de aplicare a mecanismului de reglementare

(23)

Potrivit explicațiilor furnizate de autoritățile franceze, metoda de identificare a infrastructurilor esențiale de stocare constă în stabilirea, pe de o parte, a infrastructurilor necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a satisface cererea și, pe de altă parte, a infrastructurilor necesare pentru furnizarea serviciului de transport în rețeaua de transport de gaze naturale.

3.4.1. Infrastructura necesară pentru a asigura capacitatea rețelei de a satisface cererea în cazul unui vârf de frig

(24)

Nivelul preconizat de securitate a aprovizionării cu gaze naturale este prevăzut la articolul R. 121-4 din Codul energiei. Scopul este de a asigura aprovizionarea tuturor consumatorilor care nu au acceptat prin contract o livrare care ar putea întrerupe aprovizionarea în condiții meteorologice deosebit de reci, așa cum se produce statistic o dată la cincizeci de ani.

(25)

Identificarea infrastructurii necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a satisface cererea se bazează pe activitatea desfășurată de operatorii de sisteme de transport, care compară cererea de gaze naturale la vârf de frig cuprinse între o zi și treizeci de zile și capacitatea de aprovizionare cu gaze naturale, în special prin interconexiunile și terminalele de gaz natural lichefiat („GNL”).

3.4.1.1. Cererea estimată de gaze naturale

(26)

În primul rând, autoritățile franceze au examinat cinci scenarii privind evoluția preconizată a consumului de gaze naturale în următorii zece ani, cu excepția producției de energie electrică. Ratele de reducere preconizate variază între – 2 % și – 18 % în comparație cu anul de referință 2012. În cele din urmă, autoritățile franceze au estimat o reducere cu 2 % a consumului de gaze naturale, cu excepția producției de energie electrică.

(27)

În al doilea rând, consumul zilnic mediu de gaze naturale, excluzând producția de energie electrică, la un vârf de frig a fost estimat la aproximativ 3 640 GWh/zi în 2025, excluzând consumul de gaze naturale cu putere calorică redusă („gazul B”). În plus, consumul de gaze naturale pentru producția de energie electrică la un vârf de frig a fost estimat la 310 GWh/zi.

(28)

Autoritățile franceze au luat în considerare, de asemenea, cota întreruptibilă a cererii de gaze naturale, și anume consumatorii care au încheiat un contract de întrerupere cu operatorul de rețea la care este racordat. În acest sens, la momentul punerii în aplicare a mecanismului de reglementare, erau încă în curs de stabilire dispozitive de întrerupere pentru condiții de vârf de frig. Autoritățile franceze și-au păstrat un potențial de întrerupere de 138 GWh/zi.

(29)

Autoritățile franceze au afirmat că reducerea debitului („délestage”) este o măsură de ultimă instanță în cazul unei crize a aprovizionării, și nu un mecanism de flexibilitate. Din acest motiv, reducerea debitului nu a fost luată în considerare la estimarea cererii de gaze naturale în perioadele de vârf de frig.

(30)	În plus, s-a luat în considerare faptul că nivelul mediul al consumului la un vârf de frig de scurtă durată este mai mare decât nivelul mediul al consumului la un vârf de frig de lungă durată.

(31)

În cele din urmă, autoritățile franceze au luat în considerare reducerea treptată a utilizării gazului B, în contextul unui program de conversie, în favoarea gazului natural cu putere calorifică superioară („gaz H”), care reprezintă în prezent 90 % din gazele naturale consumate în Franța. Operațiunea de conversie începe în 2018 și se finalizează cel târziu până în 2028. Autoritățile franceze estimează că cererea de gaz B transformat în gaz H va fi de 180 GWh/zi în 2025.

(32)	Din cele de mai sus rezultă că autoritățile franceze au estimat cererea totală de gaze naturale la un vârf de frig de patru zile în 2025 la aproximativ 4 000 GWh/zi.

3.4.1.2. Estimarea capacității de aprovizionare cu gaze naturale

(33)	În ceea ce privește capacitatea de aprovizionare cu gaze naturale, autoritățile franceze au făcut estimări luând în considerare interconexiunile, aprovizionarea cu GNL prin intermediul terminalelor de metan și performanța stocurilor de gaze naturale.

(34)

În primul rând, pentru interconexiuni, estimările capacității ferme, pe baza ipotezei unei utilizări de 100 % a capacităților ferme de interconectare de gaz H, se ridică la 1 780 GWh/zi în sensul importurilor și la 425 GWh/zi în sensul exporturilor (11). Importurile nete de gaze H prin gazoducte sunt estimate la 1 355 GWh/zi.

(35)

Autoritățile franceze au indicat că ar avea un cost semnificativ (12) consolidarea rețelei de gaze și a interconexiunilor, în special în ceea ce privește utilizarea infrastructurilor de stocare existente. În orice caz, acest tip de infrastructură nu ar fi disponibil pe termen mediu din cauza perioadelor lungi de construcție.

(36)

În al doilea rând, în ceea ce privește aprovizionarea cu GNL, cele patru terminale de metan franceze au o capacitate totală de emisie către rețea de 1 160 GWh/j (13). Dar aceste capacități pot fi mobilizate numai dacă GNL este disponibil în rezervoarele terminalelor de metan. Autoritățile franceze au considerat că, pentru un risc precum un vârf de frig care ar dura mai puțin de zece zile, numai stocul de rezervoare GNL putea fi eliberat. Pe de altă parte, după mai mult de zece zile, ar putea fi livrate încărcăturile GNL, iar terminalele de metan ar putea fi utilizate la capacitate maximă. Au fost alese două scenarii în funcție de nivelul mediu al stocului de GNL observat în rezervoare: Iarna cea mai nefavorabilă (scenariul 1) și iarna cea mai favorabilă (scenariul 2).

(37)

Ambele scenarii corespund unui nivel de utilizare a terminalelor de metan mai mare decât nivelul mediu de utilizare în timpul iernii din 2011 până în 2018. În cele din urmă, Franța a pornit de la scenariul 1 și a estimat că potențialul terminalelor de metan este de 330 GWh/zi la un vârf rece de patru zile.

(38)

Autoritățile franceze au indicat că terminalele de lichefiere existente funcționează la un nivel apropiat de capacitatea lor maximă pentru a-și recupera costurile semnificative de investiții. În plus, aproape toate încărcările de GNL fac obiectul unor contracte pe termen lung din cauza intensității capitalului acestor proiecte și, prin urmare, sunt deja vândute înainte de producerea lor. Pe de altă parte, costul mai scăzut al stocării gazelor naturale explică dezvoltarea redusă a stocării GNL la nivel mondial. Astfel, cantitățile de GNL disponibile pe termen scurt sunt reduse.

(39)

În al treilea rând, în ceea ce privește performanța stocurilor subterane de gaze naturale, autoritățile franceze au explicat că exploatarea acviferelor, care reprezintă 90 % din infrastructurile de stocare din Franța, implică umplerea acestora la un nivel suficient de ridicat și golirea lor la un nivel suficient de scăzut în fiecare an. În plus, fluxul care poate fi eliminat din infrastructura de stocare scade odată cu scăderea stocului.

(40)

În măsura în care, pe de o parte, în timpul celor nouă ierni care au precedat analiza Franței, procentul mediu de umplere a infrastructurilor de stocare era de 42 % la 1 februarie și, pe de altă parte, 85 % din vârfurile de frig observate în ultimii 70 ani au început înainte de 5 februarie, autoritățile franceze au presupus că un debit de transfer combinat cu o umplere de 45 % din volumul util este disponibil pe fiecare infrastructură de stocare la începutul unui vârf de frig.

(41)

În plus, autoritățile franceze au luat în considerare stocul de urgență pe care operatorii rețelei de transport de gaze naturale trebuie să îl constituie pentru a asigura furnizarea de servicii sociale esențiale în ultimă instanță în cazul unei deficiențe din partea furnizorului lor, adică un debit de transfer de 124 GWh/zi pentru umplerea la 45 % din volum util.

(42)

Pe baza tuturor acestor ipoteze, autoritățile franceze au identificat, pentru perioada 2019-2025, o cerință anuală de infrastructuri de stocare de 138,5 TWh și un debit de transfer de 2 376 GWh/zi pentru umplerea la 45 % din volumul util, pentru a asigura capacitatea rețelei de a satisface cererea la un vârf de frig (14).

3.4.2. Infrastructura necesară pentru a asigura serviciul de transport pe rețeaua de transport al gazelor naturale

(43)

Autoritățile franceze au identificat, de asemenea, infrastructura de stocare necesară pentru a asigura aprovizionarea întregului teritoriu, având în vedere capacitatea de transport a rețelei de transport al gazelor naturale. În acest scop, aceștia au examinat diferitele situații de congestie a sistemului de transport.

(44)

Operatorii rețelei de transport („ORT”) au identificat scenariul cel mai probabil al congestionării, care corespunde situației de la momentul respectiv, într-un context de piață în care furnizorii încearcă să maximizeze importurile de gaze naturale din Norvegia și Rusia, potrivit autorităților franceze, care sunt în prezent cele mai competitive surse de gaze naturale din Europa, și să reducă importurile de gaz natural lichefiat pentru care se pot obține evaluări mai mari în Asia. În această situație, este probabil să se respecte patru limite operaționale principale (a se vedea imaginea 1 de mai jos).

Imaginea 1: Principalele limitări operaționale care pot fi observate în rețeaua de transport atunci când furnizorii încearcă să maximizeze injecțiile de gaze naturale din nord-estul Franței

(45)	Metodologia ține seama de faptul că furnizorii de gaze naturale au nevoie de stocuri de GNL pentru a putea satisface cererea consumatorilor, dar furnizorii nu au nicio constrângere în ceea ce privește distribuția stocurilor de GNL între cele patru terminale de metan din Franța.

(46)

În cazul în care se ajunge la această constrângere, se presupune că operatorii de transport și de sistem utilizează inițial capacitatea întreruptibilă a interconexiunilor pentru a aborda congestia. Atunci când congestia persistă, se observă cantitatea de gaze naturale care ar trebui să fie eliminată din infrastructura de stocare subterană din aval de frontul congestiei.

(47)	Această activitate permite stabilirea stocurilor subterane de gaze naturale necesare în aval de fiecare front de congestie pentru a putea furniza serviciul de transport în rețeaua de transport al gazelor naturale.

(48)

Aplicarea acestei metode pentru iarna 2018-2019, pentru principalele fronturi de blocaj ce pot fi observate atunci când furnizorii încearcă să maximizeze injecțiile de gaze naturale din nord-estul Franței, conduce la o estimare a necesarului de stocare subterană cu volume utile cumulate de cel puțin:

—	16 TWh în aval față de frontul de blocaj NS4 (infrastructurile de stocare de la Izaute, Lussagnet și Manosque);

—	54 TWh în aval față de frontul de blocaj NS3 (infrastructurile de stocare de la Cere-la-Ronde, Chemery, Izaute, Lussagnet și Manosque);

—	55 TWh în aval de frontul de congestie NS2 (infrastructura de stocare a Cere-la-Ronde, Chemery, Etrez, Izaute, Lussagnet, Manosque și Tersanne);

—	64 TWh în aval față de frontul de blocaj NS1 (infrastructurile de stocare de la Beynes, Cere-la-Ronde, Chemery, Etrez, Germigny-sous-Coulomb, Gournay-sur-Aronde, Izaute, Lussagnet, Manosque, Saint-Illiers-la-Ville și Tersanne).

3.4.3. Lista infrastructurilor care se încadrează în perimetrul de reglementare

(49)

Autoritățile franceze au indicat că lucrările de identificare a infrastructurilor esențiale nu au putut fi finalizate suficient de devreme, având în vedere iarna 2018-2019. Din acest motiv, inițial, mecanismul de reglementare a fost aplicat pentru anul 2018-2019 ca măsură tranzitorie pentru întreaga infrastructură de stocare a gazelor naturale de pe teritoriul francez. Aceste infrastructuri au fost identificate de PME în 2016 ca fiind infrastructurile necesare pentru securitatea aprovizionării (15).

(50)

Decretul din 26 decembrie 2018 (16) a eliminat ulterior de pe lista infrastructurilor necesare cele trei unități mai mici de la Storengy (Soings-en-Sologne, Saint-Clair-sur-Epte și Trois-Fontaines) și proiectele Lussagnet Faza 1 (Teréga) și Manosque 2 (Géométhane). Această infrastructură nu a mai fost utilizată de la introducerea accesului reglementat la depozitele de gaze naturale.

(51)

În sfârșit, pentru perioada 2019-2023, Decretul nr. 2020-456 privind PME stabilește infrastructura de stocare subterană a gazelor naturale care trebuie să rămână operațională pentru a garanta securitatea aprovizionării pe termen mediu și lung. Acestea reprezintă un volum util de 138,5 TWh și o capacitate de așteptare de 2 376 GWh/zi pentru umplere corespunzând unui volum util de 45 %:

Infrastructură	Operator	Anul punerii în funcțiune	Mijloace de stocare
Beynes	Storengy	1956	Acvifer
Céré-la-Ronde	Storengy	1993	Acvifer
Cerville-Verlaine	Storengy	1970	Acvifer
Chemery	Storengy	1968	Acvifer
Etrez	Storengy	1980	Salin
Germigny-sous-Coulomb	Storengy	1982	Acvifer
Gournay	Storengy	1976	Acvifer
Lussagnet/Izaute	Teréga	1957	Acvifer
Manosque	Géométhane	1993	Salin
Saint-Illiers-la-Ville	Storengy	1965	Acvifer
Tersanne/Hauterives	Storengy	1970	Salin

Tabelul 1: Instalațiile de depozitare a gazelor naturale vor rămâne în funcțiune până în 2023

(52)

PME preconizează, pentru perioada 2024-2028, o scădere a nevoilor de stocare. Lista infrastructurilor de stocare ar putea fi redusă de la o capacitate de transfer de cel puțin 140 GWh/zi la 45 % volum util până în 2026. Având în vedere incertitudinile privind volumele necesare pentru securitatea aprovizionării după 2026, aceste volume ar trebui confirmate în 2023 și stabilite în următoarea PME.

3.5. Licitarea capacității de stocare

(53)	Potrivit articolului L.421-5-1 din Codul energiei, capacitățile de stocare reglementate sunt licitate în condițiile prevăzute de CRE. În special, potrivit deciziei CRE din 22 februarie 2018, licitațiile se desfășoară cu un preț de rezervă zero (17).

(54)

Rezultatele primei licitații au fost următoarele:

Perioada de stocare	Veniturile (milioane de euro)	Prețul mediu al licitației (euro/MWh)
2018-2019	68,4	0,53
2019-2020	233,6	1,80
2020-2021	504,6	3,85

Tabelul 2: Rezultatele licitațiilor și veniturile din vânzări suplimentare în cursul anului

3.6. Acoperirea venitului autorizat al operatorilor de stocare, astfel cum este definit de CRE

(55)

Potrivit articolului L.452-1 din Codul energiei, „tarifele pentru utilizarea rețelelor de transport […] sunt stabilite în mod transparent și nediscriminatoriu pentru a acoperi toate costurile suportate de operatorii de transport și de sistem și de operatorii de infrastructură de depozitare menționați la articolul L. 421-3-1, în măsura în care aceste costuri corespund celor ale operatorilor eficienți”.

(56)	În plus, același articol prevede că aceste costuri „țin seama de caracteristicile serviciului furnizat și de costurile aferente acestui serviciu” și că, în cazul operatorilor de depozitare, acestea includ printre altele „o rentabilitate normală a capitalului investit”.

(57)

Articolul L.452-2 din Codul energiei împuternicește CRE să stabilească „metodele utilizate pentru stabilirea tarifelor pentru utilizarea rețelelor de transport de gaze naturale” și să solicite operatorilor de stocare să îi furnizeze informațiile, în special contabile și financiare, necesare pentru stabilirea acestor tarife.

(58)	Din aceste dispoziții rezultă că legea împuternicește CRE să stabilească veniturile autorizate ale operatorilor de stocare astfel încât să acopere costurile unui „operator eficient” și să asigure o rentabilitate normală a capitalului investit.

(59)

CRE a stabilit veniturile provizorii permise prin deliberare, inițial, pentru o perioadă de reglementare de doi ani. Acest prim tarif de stocare a fost valabil în 2018 și 2019 (ATS 1) (18). CRE a armonizat apoi cadrul de reglementare pentru operatorii de stocare cu cel al altor tarife de infrastructură. Al doilea tarif de stocare (ATS 2) se aplică din 2020 pentru o perioadă de 4 ani (19).

(60)

Abordarea generală privind stabilirea veniturilor autorizate estimate rămâne neschimbată pentru diferitele tarife de depozitare. Veniturile autorizate ale operatorilor de stocare au fost stabilite ex ante de CRE pe baza previziunilor transmise de operatori, care sunt ulterior ajustate prin regularizare în anul următor și prin audituri ex post. Costurile operatorilor de depozitare sunt luate în considerare de CRE în măsura în care sunt considerate eficiente.

(61)

Cu toate acestea, având în vedere termenele deosebit de scurte pentru punerea în aplicare a reformei, s-a aplicat un cadru simplificat pentru anii 2018 și 2019. Pentru primul exercițiu financiar, CRE a adoptat un cadru tarifar în care diferențele dintre estimare și rezultat pentru toate cheltuielile și încasările au fost regularizate a posteriori. Acest mecanism garantează un nivel tarifar care este, în cele din urmă, strict egal cu cheltuielile și veniturile reale ale operatorului. Pentru perioada 2020-2023, CRE a dorit să extindă principiile reglementării stimulentelor la infrastructurile de stocare și, la finalul analizelor sale, a adoptat o traiectorie controlată a cheltuielilor operatorilor, într-un context marcat de tendința în scădere a consumului de gaze naturale.

(62)

Conform metodei stabilite de CRE, venitul autorizat estimat este egal cu suma cheltuielilor nete de exploatare estimate („CNE”), a cerințelor standard de capital estimate („CSC”) și a lichidării soldului contului de regularizare a cheltuielilor și veniturilor pentru anul precedent („CRCV”).

Venit autorizat = CNE + CSC+ CRCV

(63)	Numai activitățile care intră în domeniul de aplicare al regulamentului sunt luate în considerare la calcularea acestor componente.

3.6.1. Cheltuieli nete de exploatare

(64)

Cheltuielile nete de exploatare corespund costurilor brute de exploatare (cheltuieli cu energia, consum extern, costuri cu personalul, impozite și taxe) ale unui „operator eficient” după deducerea veniturilor din exploatare ale operatorului (în special producția capitalizată, produsele extrateritoriale, câștigurile sau pierderile din achiziționarea și vânzarea de gaze naturale stocate).

(65)

Având în vedere termenele scurte pentru punerea în aplicare a reformei, pentru perioada 2018-2019, CRE nu a putut stabili dacă costurile operatorilor corespund costurilor unui „operator eficient”. În consecință, costurile luate în considerare în această perioadă corespund în cele din urmă costurilor reale suportate de operatorii de stocare, validate de CRE. Pentru tariful ATS 2, CRE a pus în aplicare un mecanism de reglementare a costurilor nete de exploatare, cu excepția anumitor elemente predefinite. Astfel, cu câteva excepții, orice abatere de la traiectoria costurilor de exploatare stabilită pentru perioada ATS 2 va fi suportată de operator sau în beneficiul acestuia.

3.6.2. Cerințe standard de capital

(66)

CSC includ amortizarea și rentabilitatea capitalului fix. Astfel, CSC corespund sumei dintre amortizarea bazei de active reglementate („BAR”), rentabilitatea capitalului fix calculată pe baza costului mediu ponderat al capitalului („CMPC”) pentru BAR pus deja în funcțiune și costul datoriei pentru activele fixe circulante („AFC”).

CCN = Amortizarea BAR + BAR x CMPC + AFC x costul datoriei

(67)	CRE a confirmat că această metodologie corespunde practicii de reglementare în ceea ce privește instalațiile reglementate pe piețele gazelor naturale și energiei electrice din Franța și Europa de Vest (20).

(68)

Pentru a defini nivelul inițial al BAR la 1 ianuarie 2018 („BAR inițial” sau „BAR de deschidere”), CRE utilizează metoda „costurilor economice curente” (21). Aceasta constă în calcularea valorii economice nete a activelor (i) pe baza valorii contabile brute a activelor incluse în conturile operatorilor (costurile istorice de construcție), (ii) actualizate în funcție de inflație, apoi (iii) depreciate pe durata de viață economică a activelor.

(69)

În fiecare an, raportul anual de activitate evoluează în funcție de:

—	amortizarea, bazată pe durata de viață economică a activelor, dedusă din BAR;

—	noi investiții puse în funcțiune care sporesc BAR;

—	după caz, activele dezmembrate înainte de amortizarea lor totală, ceea ce reduce BAR;

—	reevaluarea activelor inflaționiste (indicele prețurilor de consum, exclusiv tutunul).

(70)

CRE consideră că cea mai reprezentativă măsură a valorii inițiale a investițiilor realizate de operatori este valoarea brută a activelor înregistrate în conturile societății. Potrivit CRE, această valoare, auditată de auditori în cadrul auditului lor anual, este documentată și obiectivă. Această metodă este identică cu cea aplicată în 2002, când operatorii de sisteme de transport al gazelor naturale au intrat în vigoare, și este utilizată și pentru terminalele de metan reglementate din Franța.

(71)	CRE nu a luat în considerare valoarea „nouă” a activelor, ci o valoare amortizată, corespunzătoare deprecierii înregistrate de operatorii de stocare înainte de 2018, pentru a nu obliga comunitatea să suporte din nou o taxă deja plătită în trecut sau deprecierea activelor deja luate în considerare.

(72)	Pentru majoritatea activelor, perioadele de amortizare aplicate de operatori în conturile lor istorice și perioadele de amortizare solicitate de operatori în dosarele lor tarifare sunt similare. În plus, acestea corespund datelor standard sectoriale care pot fi observate în alte țări.

(73)

În schimb, în ceea ce privește rezerva de gaz (22), CRE a respins cererea operatorilor de a lua în considerare o perioadă uniformă de amortizare de 250 de ani. De fapt, CRE a luat în considerare faptul că rezerva de gaz, spre deosebire de celelalte active ale operatorilor, a fost amortizată de operatori pe perioade care variau de la un operator la altul și în timp (de la 25 la 250 ani). În consecință, CRE a utilizat, pentru a stabili BAR inițială a operatorilor de depozite, un grad de amortizare a rezervei de gaz în concordanță cu nivelul amortizării contabile înregistrate la fiecare dintre cei trei operatori. Pentru viitor, Comisia a stabilit perioada de amortizare a rezervei de gaz la 75 de ani, ceea ce corespunde a trei reînnoiri ale concesiunii de exploatare a cavității subterane de 25 de ani.

(74)

Duratele de viață economică utilizate de CRE pentru diferitele clase de active ale operatorilor sunt următoarele:

Clase de active	Durate standard de viață
Rezervă de gaz	75 de ani
Puțuri, cavități, colectare	50 de ani
Instalații de tratare, comprimare, livrare, contorizare	20-30 de ani
Bunuri imobile și clădiri	30 de ani
Diverse echipamente	10-15 ani
Software, hardware de mici dimensiuni	5 ani

Tabelul 3: Perioada de amortizare reținută pe clase de active

(75)	În plus, în 2017, CRE a solicitat consultantului extern […] să efectueze un audit privind solicitarea BAR inițială a operatorilor de stocare. Pentru Storengy, rezultatul calculului este de [3-5 miliarde de euro].

(76)	În cazul Teréga, un studiu suplimentar efectuat de consultantul PwC pe baza unei abordări discounted cash-flow estimează BAR între [1 și 2 miliarde de euro].

(77)

Astfel, pentru punerea în aplicare a mecanismului de reglementare, CRE a revizuit BAR inițiale solicitate de operatorii de stocare pentru a lua în considerare evaluarea economică independentă a valorii de piață a activelor. Prin urmare, CRE a adoptat următoarele BAR inițiale:

La data de 1.1.2018	Storengy (miliarde de euro)	Teréga (miliarde de euro)	Géométhane (miliarde de euro)
Solicitarea operatorului	4,0	1,37	0,20
Bară fixată de CRE	3,5	1,15	0,19

Tabelul 4: BAR inițial al operatorilor de depozitare la momentul intrării în vigoare a regulamentului

(78)

În ceea ce privește rata rentabilității capitalului, CRE a utilizat metoda WACC pentru a permite operatorului să finanțeze cheltuielile cu dobânzile și să obțină o rentabilitate a capitalurilor proprii comparabilă cu cea pe care ar putea să o obțină pentru investițiile cu niveluri de risc comparabile. CRE a indicat că WACC este o metodă utilizată în mod obișnuit de autoritățile europene de reglementare pentru a determina rata de remunerare a activelor infrastructurii reglementate.

(79)

Pe baza studiilor economice și a lucrărilor consultanților externi (23), CRE a stabilit CMPC la 5,75 % pentru anii 2018 și 2019. Pentru perioada 2020-2023, CRE a selectat un CMPC de 4,75 %. Metoda utilizată pentru stabilirea CMPC pentru ATS 2 este neschimbată față de cea utilizată pentru ATS 1. Acest lucru este justificat de costurile de finanțare mai mici, de reducerea planificată a impozitului pe profit și de o creștere a valorii beta a activelor. Această creștere a valorii beta a activelor reflectă luarea în considerare a riscului financiar, în special a costurilor irecuperabile ale tranziției energetice către acționarii societăților de infrastructuri de gaze naturale.

(80)

În absența unui operator de stocare comparabil cotat la bursă, CRE a considerat CMPC al ORT din sectorul gazelor naturale ca rată de referință, majorând-o cu o primă specifică de risc pentru stocare. Această primă este stabilită la 50 de puncte de bază din cauza concentrării instalațiilor de stocare, a riscului geologic al subsolurilor și a riscului de substituibilitate cu terminalele de metan, precum și a interconexiunilor cu străinătatea.

(81)

CRE a afirmat, de asemenea, că această rată de remunerare este mai mică decât cea acordată operatorilor reglementați de terminale de metan (7,25 %, la intrarea în vigoare a măsurii), a căror activitate este mai riscantă din punct de vedere comercial, în special din cauza coexistenței unor terminale de metan reglementate și nereglementate și a unui număr mai mic de clienți. În plus, CRE a citat exemplul ratei de remunerare de 6,5 % utilizată de autoritatea italiană de reglementare pentru stocarea gazelor naturale.

3.6.3. Investiții

(82)

În fiecare an, conform articolului L.421-7-1 din Codul energiei, operatorii de stocare subterană a gazelor naturale prezintă CRE spre aprobare programul lor anual de investiții. În acest context, CRE „se asigură că se fac investițiile necesare pentru dezvoltarea corespunzătoare a instalațiilor de stocare și pentru accesul transparent și nediscriminatoriu la acestea”.

(83)	În al doilea tarif de depozitare, CRE a introdus un stimulent pentru controlul costurilor pentru diferite categorii de investiții.

3.6.4. Contul de regularizare a cheltuielilor și veniturilor

(84)

Venitul autorizat este stabilit de CRE pe baza previziunilor operatorilor privind cheltuielile și veniturile pentru anul următor. CRCP a fost introdus pentru a lua în considerare diferența dintre cheltuielile sau veniturile estimate și cheltuielile sau veniturile realizate efectiv, pe un anumit număr de elemente predefinite. Prin urmare, CRCP protejează operatorii de variația anumitor elemente de cheltuieli sau venituri. CRCP este utilizat, de asemenea, pentru plata stimulentelor financiare care rezultă din aplicarea mecanismelor de reglementare a stimulentelor și pentru luarea în considerare a eventualelor câștiguri din cesiune sau cheltuieli irecuperabile, odată ce au fost validate de CRE.

(85)

Pentru tariful ATS 1, în primul exercițiu financiar de stocare reglementată, CRE a adoptat un cadru tarifar în baza căruia diferențele dintre totalul cheltuielilor și veniturilor estimate și toate cheltuielile și veniturile realizate au fost regularizate a posteriori. Prin urmare, tariful a fost „100 % CRCP” și nu au fost stimulate elemente de cheltuieli sau venituri.

(86)

Pentru ATS 2, CRE aplică un perimetru CRCP în conformitate cu cadrul general al tuturor tarifelor pentru rețelele de energie electrică și infrastructuri de gaze naturale. Astfel, numai anumite elemente predefinite sunt acoperite a posteriori de diferențele dintre estimare și realizare prin CRCP. Aceste elemente care fac obiectul CRCP se referă în special la cheltuielile de investiții sau la veniturile din comercializare. În schimb, aproape toate cheltuielile de exploatare fac obiectul unui stimulent, care poate fi total (100 % din diferențele dintre estimare și realizare sunt pe cheltuiala sau în beneficiul operațiunii) sau parțial (de exemplu, cheltuielile de energie pentru care stimulentul este de 20 %, 80 % din diferențe fiind la CRCP).

3.7. Beneficiari

(87)	Beneficiarii măsurii reprezintă operatorii infrastructurilor de stocare a gazelor naturale, care intră în domeniul de aplicare al mecanismului de reglementare. De la intrarea în vigoare a măsurii, aceștia sunt Storengy, Teréga și Géométhane.

3.8. Finanțarea măsurii prin tarife de utilizare a rețelei de transport

(88)

Finanțarea veniturilor autorizate ale operatorilor de stocare provine, pe de o parte, din încasările colectate direct de operatorii de stocare și, pe de altă parte, în cazul în care aceste venituri sunt mai mici decât venitul autorizat, din compensația pentru stocare egală cu diferența dintre venitul autorizat și încasările colectate direct.

Compensație = venit autorizat – încasările colectate direct

(89)	Încasările colectate direct de operatori provin în principal din licitații, dar și din eventualele contracte istorice pe termen lung și servicii suplimentare.

(90)	Compensația pentru stocare este recuperată de către ORT de la transportatorii de gaze naturale cu un termen specific, „termenul de stocare”, în cadrul tarifului de utilizare a rețelei de transport (tariful ATRT), în condițiile stabilite de CRE (a se vedea considerentul 21).

(91)	Cu titlu preliminar, trebuie precizat că, în Franța, există doi ORT, și anume doi titulari ai unei autorizații de exploatare a conductelor de transport de gaze naturale conform articolului L.431-1 din Codul energiei: GRTgaz și Teréga (fostă TIGF).

(92)

GRTgaz este o societate pe acțiuni deținută în proporție de 75 % de ENGIE și în proporție de 25 % de Société d’Infrastructures Gazière. GRTgaz, controlată direct de ENGIE, este independentă de alte părți ale societății sale integrate pe verticală (Grupul ENGIE) în conformitate cu modelul ORT independent, asigurând separarea efectivă a activităților ORT de activitățile de producție sau furnizare (24).

(93)	Astfel cum se descrie în considerentul 9, Teréga este deținută în proporție de 40,5 % de Set, 31,5 % de GIC, 18 % de EDF Investissement și 10 % de Predica. Teréga îndeplinește, de asemenea, condițiile unui ORT independent (25).

3.8.1. Stabilirea termenului de stocare în tarifele de utilizare a rețelelor de transport de către CRE

(94)

Potrivit articolului L.452-1 al șaselea paragraf din Codul energiei, „Tarifele pentru utilizarea rețelelor de transport de gaze naturale se recuperează de către operatorii acestor rețele. Operatorii rețelelor de transport plătesc operatorilor de stocare subterană de gaze naturale menționați la articolul L. 421-3-1 o parte din suma recuperată în conformitate cu modalitățile stabilite de Comisia de reglementare în domeniul energiei.”

(95)	Potrivit articolului L.452-2 din Codul energiei, „Metodele de stabilire a tarifelor pentru utilizarea rețelelor de transport de gaze naturale […] sunt stabilite de Comisia de reglementare în domeniul energiei”.

(96)	Pe baza acestor dispoziții, CRE a stabilit, prin Rezoluția nr. 2018-069 din 22 martie 2018 (26), modalitățile de calcul al termenului de stocare, aplicabile începând cu 1 aprilie 2018.

(97)

Termenul de stocare plătit de fiecare distribuitor trebuie, potrivit CRE, să reflecte valoarea „securității aprovizionării”, și anume remunerația pentru stocările care asigură cu prioritate furnizarea de gaze naturale clienților a căror alimentare nu poate fi întreruptă, în special clienții casnici.

3.8.2. Plata termenului de stocare de către distribuitori și refacturarea către clienții finali

(98)

În ceea ce privește obligația de plată pentru stocarea de către distribuitori, CRE, prin rezoluția sa din 22 martie 2018, a introdus termenul de stocare în tarifele ATRT prin introducerea unor noi dispoziții în Rezoluția nr. 2018-022 din 7 februarie 2018 privind evoluția tarifului pentru utilizarea rețelelor de transport de gaze naturale ale GRTgaz și TIGF la 1 aprilie 2018.

(99)

Din această modificare rezultă că „orice distribuitor căruia i se atribuie o capacitate fermă de livrare la cel puțin un Punct al Interface Transport Distribution (PITD) face obiectul unei clauze tarifare de stocare bazate pe modularea pe timp de iarnă a clienților săi, racordați la rețelele publice de distribuție a gazelor, în portofoliul său la data de 1 a fiecărei luni”.

(100)

Noțiunea de distribuitor înseamnă orice „persoană fizică sau juridică care încheie un contract cu un ORT pentru utilizarea rețelei de transport de gaze. Distribuitorul este, după caz, clientul eligibil, furnizorul sau reprezentantul lor autorizat.” Un PITD este definit ca un „punct de interfață fizică sau fictivă între o rețea de transport și o rețea publică de distribuție”.

(101)

În plus, din prevederile articolului L.452-1 al șaselea paragraf din Codul energiei rezultă că ORT trebuie să perceapă tarife ATRT (a se vedea considerentul 94 „se recuperează”).

(102)

În ceea ce privește transferul termenului de stocare la utilizatorii finali, CRE a precizat că distribuitorii vor transfera termenul de stocare clienților finali care intră în baza de compensare în partea „Transport” a facturii lor. CRE nu are lista clienților în cauză.

(103)

Mai precis, un astfel de transfer este obligatoriu numai în baza tarifelor reglementate pentru vânzarea gazelor naturale conform articolelor L.445-3 și R.445-3 din Codul energiei (27). În cazul ofertelor de pe piață, acest transfer este o alegere discreționară a furnizorului.

3.8.3. Distribuția fondurilor colectate de ORT între operatorii de stocare, conform modalităților stabilite de CRE

(104)

În conformitate cu rezoluția CRE privind termenul de depozitare, odată colectate, veniturile din termenul de stocare sunt restituite de către ORT diferiților operatori de stocare în mod proporțional cu compensația care urmează să fie primită (28). Proporția alocată fiecărui operator corespunde raportului dintre compensația anuală estimată a operatorului și compensarea totală estimată a tuturor operatorilor de stocare reglementați, astfel cum a fost stabilită de CRE. Aceste fracțiuni sunt specificate anual în rezoluțiile CRE de modificare a termenului de stocare.

(105)

În acest sens, în conformitate cu rezoluția CRE, ORT încheie un contract cu fiecare operator de stocare pentru a reglementa modalitățile de colectare și rambursare a compensațiilor, al căror cost este stabilit de CRE și acoperit de venitul autorizat al operatorilor. Pentru anul 2018, costul respectiv este de 130 000 de euro per ORT per operator de stocare (29).

3.9. Buget

(106)

În fiecare an, valoarea totală a compensațiilor plătite operatorilor reglementați depinde de veniturile obținute din licitații și de venitul autorizat stabilit de CRE. Compensația plătită celor trei operatori de stocare reglementați s-a ridicat la 528 de milioane de euro în 2018, la 540 de milioane de euro în 2019 și la 251 de milioane de euro în 2020.

	2018 (milioane de euro)	2019 (milioane de euro)	2020 (milioane de euro)
Storengy	402	392	199
Teréga	101	113	25
Géométhane	26	36	28
Total	528	540	251

Tabelul 5: Bilanțul compensației pentru stocare pentru anii 2018, 2019 și 2020

3.10. Durată

(107)

Dispozițiile Legii privind hidrocarburile referitoare la mecanismul de reglementare a operatorilor de stocare au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018. CRE a stabilit veniturile autorizate ale operatorilor de stocare începând cu 1 ianuarie 2018. În plus, primele licitații pentru capacitățile de stocare au avut loc în perioada 5-29 martie 2018 pentru perioada 2018-2019 și au fost organizate în perioada 2019-2020 și 2020-2021 (a se vedea tabelul 2 de la considerentul 54).

(108)

În plus, depozitarea a fost introdusă în tariful ATRT de la 1 aprilie 2018. CRE a stabilit mai întâi venitul autorizat estimat pentru o perioadă de reglementare de doi ani (30). Ulterior, aceasta a armonizat cadrul de reglementare pentru operatorii de stocare cu cel al altor tarife de infrastructură. Acest al doilea tarif de stocare se aplică pentru perioada 2020-2023 (31).

(109)

În prezent, autoritățile franceze nu prevăd o dată de încheiere a mecanismului. În schimb, domeniul de aplicare al mecanismului a fost stabilit de ultima PME (32) până la revizuirea acesteia. Această revizuire a PME este prevăzută pentru 2023 și va avea loc cel târziu la 31 decembrie 2028.

3.11. Angajamente

(110)

Autoritățile franceze au luat două angajamente. În primul rând, autoritățile franceze s-au angajat să prezinte Comisiei un raport înainte de sfârșitul anului 2024. Aspectele care urmează să fie abordate în prezentul raport sunt următoarele:

—	informații privind punerea în aplicare a măsurii în perioada anterioară (2018-2023), în special rezultatele licitației în ceea ce privește volumele și prețurile, precum și cuantumurile remunerației primite per unitate;

—

o prezentare generală actualizată a funcționării pieței gazelor naturale din Franța, în special elementele care justifică continuarea măsurii pentru perioada 2023-2028, inclusiv nivelul marjei, nivelul spread, investițiile în rețeaua de gaze naturale din Franța și din străinătate și investițiile în terminale de GNL;

—	informații privind revizuirea PME în 2023 și posibilul impact al acesteia asupra domeniului de aplicare al măsurii;

—	metoda de calcul al remunerației garantate în perioada de reglementare 2023-2028. În cazul unei modificări a metodei de calcul, Comisia ar dori informații cu privire la motivele modificării;

—

datele privind impactul măsurii asupra concurenței, cu accent pe potențialele denaturări ale concurenței identificate în decizie, de exemplu impactul măsurii asupra instalațiilor de stocare a gazelor naturale din statele membre învecinate, asupra interconexiunilor și asupra terminalelor de metan din Franța. Aceste elemente ar trebui să fie susținute de date istorice privind utilizarea acestor active, precum și de modificări relevante ale regimului de reglementare în ceea ce privește depozitarea gazelor naturale în țările învecinate cu Franța. Impactul măsurii asupra comerțului cu amănuntul din Franța trebuie, de asemenea, evaluat și cuantificat.

(111)

În al doilea rând, autoritățile franceze se angajează să publice următoarele informații pe un site internet cuprinzător dedicat ajutoarelor de stat în Franța (33) și pe Transparency Award Module: Un link către textul integral al mecanismului și modalitățile de punere în aplicare a acestuia; Identitatea beneficiarilor fluxurilor financiare; Forma fluxurilor financiare; Suma acordată fiecărui beneficiar; Data acordării ajutorului; Tipul de întreprindere (IMM/întreprindere mare), regiunea în care este stabilit beneficiarul și principalul sector economic în care își desfășoară activitatea beneficiarul.

3.12. Motive pentru inițierea procedurii oficiale de investigare

(112)

În decizia sa de inițiere a procedurii, Comisia consideră, cu titlu preliminar, că mecanismul de reglementare constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, care ar putea fi compatibil cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE. Cu toate acestea, în etapa procedurii oficiale de investigare, Comisia a exprimat îndoieli cu privire la proporționalitatea mecanismului de reglementare și la existența unor denaturări ale concurenței.

(113)

Mai precis, Comisia constatase că, în vederea stabilirii veniturilor autorizate ale operatorilor de stocare, CRE permite operatorilor de stocare să obțină o rentabilitate a capitalului fix. Calculul acestei remunerații implică evaluarea valorii activelor reglementate. Comisia și-a exprimat îndoielile cu privire la procesul de evaluare economică independentă a valorii de piață a activelor la momentul punerii în aplicare de către CRE a mecanismului de reglementare, care ar fi putut pune sub semnul întrebării proporționalitatea măsurii.

(114)

Pe de altă parte, având în vedere informațiile furnizate Comisiei în cadrul procedurii oficiale de investigare, Comisia nu putea exclude faptul că mecanismul a introdus denaturări ale concurenței. Aceste denaturări excesive ale concurenței ar fi existat între (i) furnizorii francezi de gaze naturale și alte state membre, (ii) între, pe de o parte, operatorii de stocare de gaze naturale și, pe de altă parte, operatorii de GNL și operatorii de interconexiuni și (iii) între operatorii francezi de stocare a gazelor naturale și cei din alte state membre.

4. OBSERVAȚIILE FRANȚEI

(115)

Franța a transmis Comisiei observațiile sale și, în anexă, observațiile CRE. Prin urmare, se consideră că observațiile CRE fac parte integrantă din observațiile Franței.

(116)

Franța consideră că îndoielile exprimate de Comisie cu privire la reforma stocării gazelor naturale sunt nefondate.

4.1. Cu privire la existența ajutorului

(117)

Mai întâi, Franța contestă faptul că măsura în cauză implică resurse de stat. În plus, potrivit Franței, nu se poate considera că trecerea de la un regim negociat la un regim reglementat ar constitui un avantaj economic pentru operatorul obligat să facă acest lucru. De asemenea, aceasta contestă faptul că operatorii de interconexiuni și de terminale de metan sunt concurenți ai operatorilor de stocare.

(118)

În continuare, în ceea ce privește finanțarea din resurse de stat, Franța contestă faptul că acoperirea unei părți din costurile operatorilor infrastructurilor esențiale de stocare a gazelor naturale are caracterul unei contribuții obligatorii. Tariful pentru utilizarea rețelelor de transport de gaze naturale este plătit de furnizorii de gaze naturale în schimbul serviciului de transport, serviciu cu un nivel ridicat de fiabilitate și cu o capacitate pe termen lung de a satisface o cerere rezonabilă (34).

(119)

Franța precizează, de asemenea, că tariful de utilizare a rețelei de transport trebuie transferat asupra facturii consumatorului de gaze naturale numai pentru consumatorii care aleg să beneficieze de tarifele reglementate pentru vânzarea de gaze naturale. Potrivit Franței, ofertele la tariful de vânzare reglementat reprezintă o mică parte din oferta de gaze naturale din Franța (35), cu atât mai mult cu cât tarifele reglementate pentru vânzarea gazelor naturale trebuie să înceteze în mai multe etape (36).

(120)

În plus, în ceea ce privește avantajul conferit, Franța precizează, în primul rând, că stabilirea costului capitalului ia în considerare riscul mai scăzut pentru activitățile reglementate de o rentabilitate mai mică a capitalului în comparație cu activitățile nereglementate. În al doilea rând, Franța contestă faptul că veniturile încasate de un operator de stocare în cadrul regimului reglementat sunt în mod sistematic mai mari decât cele încasate de același operator în cadrul unui regim negociat (37). În plus, Franța subliniază că respectivul cadru de reglementare pus în aplicare începând cu 2018 este simetric: „compensația” ar putea fi inversată și plătită de operatorii de stocare în cazul în care veniturile din comercializare depășesc venitul autorizat stabilit de CRE. Astfel, modelul reglementat nu poate fi disociat de obligațiile și pierderea șanselor economice impuse operatorilor de stocare în cadrul acestui model reglementat.

(121)

Deprecierea contabilă de 494 de milioane de euro, înregistrată de grupul ENGIE în ceea ce privește activitatea sa de stocare reglementată la câteva zile de la publicarea parametrilor adoptați de CRE pentru tariful de stocare, arată această pierdere în ceea ce privește așteptările privind câștigurile asociate condițiilor de piață favorabile. În cele din urmă, Franța subliniază că introducerea mecanismului de reglementare nu a condus la o creștere a veniturilor operatorilor francezi de stocare între 2017 și 2018, cu excepția Storengy. Franța precizează, de asemenea, că Storengy, cu marje comparabile, obține în cadrul reglementat un venit autorizat mai mic decât venitul obținut din comercializare în regim negociat.

(122)

Franța consideră că nu este adecvat să se analizeze situația operatorilor de stocare situați în alte state membre atunci când se analizează caracterul selectiv al avantajului conferit. Aceasta citează Tribunalul și Curtea de Justiție, care au arătat că „condiția referitoare la selectivitate […] nu poate fi apreciată decât la nivelul unui singur stat membru” (38). În orice caz, Franța arată că operatorii de depozite din alte state membre nu se află într-o situație de fapt și de drept comparabilă în raport cu obiectivul urmărit de măsura în cauză, și anume asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale în Franța.

(123)

În ceea ce privește operatorii de interconexiuni, pe de o parte, și operatorii de terminale de metan, pe de altă parte, Franța subliniază că toți acești operatori sunt reglementați în Franța (39). Prin urmare, aceștia beneficiază de mecanisme de reglementare foarte asemănătoare cu cele utilizate pentru stocare, inclusiv de stabilirea de către autoritatea de reglementare a unui venit autorizat pentru a-și acoperi costurile. Prin urmare, Franța consideră că nu se poate contesta faptul că măsura în cauză nu le conferă un avantaj selectiv acestor operatori în raport cu operatorii de interconexiuni de gaz și de terminale de metan.

(124)

În ceea ce privește efectul asupra concurenței și schimburilor comerciale dintre statele membre, Franța consideră că operatorii de interconexiuni și terminale de metan nu sunt în concurență cu operatorii de stocare (a se vedea, de asemenea, considerentul 133 și următoarele).

4.2. Compatibilitatea măsurii în cauză cu piața internă

4.2.1. Proporționalitatea

(125)

Franța explică faptul că reglementarea bazată pe costurile operatorilor este o abordare larg răspândită în rândul autorităților europene de reglementare. Aceasta garantează că ambii operatori au suficiente venituri pentru a-și menține activitatea, iar consumatorii finali nu plătesc stocarea la un preț mai mare decât prețul serviciului furnizat. În schimb, Franța explică faptul că, în opinia sa, o metodă bazată pe nivelul spreads ar fi volatilă și ar putea, în funcție de evoluția prețurilor pieței pe termen scurt, să nu garanteze acoperirea costurilor operatorilor sau, dimpotrivă, să genereze profituri necuvenite.

(126)

În scopul stabilirii nivelului tarifului de stocare, CRE a adoptat un regulament bazat pe acoperirea costurilor pe care operatorii le consideră eficiente. Astfel, acesta stabilește un venit autorizat pentru fiecare operator astfel încât să acopere costurile de exploatare, precum și amortizarea activelor și costului capitalului. Pentru a stabili nivelul inițial al BAR la 1 ianuarie 2018 pentru operatorii de depozitare, CRE a reevaluat valoarea contabilă brută a activelor operatorilor la 31 decembrie 2016 (a se vedea considerentul 55 și următoarele privind stabilirea veniturilor autorizate).

(127)

În subsidiar, Franța furnizează elemente de analiză suplimentare pentru a demonstra că alte metode conduc la rezultate BAR conforme cu metoda CRE.

(128)

Valoarea operatorilor de depozitare din conturile acționarilor lor este determinată în conformitate cu normele de contabilitate și pe baza perspectivelor de venituri preconizate din activitatea pe termen lung. Referitor la Storengy, CRE a utilizat o valoare inițială de 3,5 miliarde de euro, pentru evaluarea Storengy în conturile ENGIE la 31 decembrie 2016 de [3-5 miliarde de euro]. Referitor la Teréga, CRE a utilizat o valoare a BAR inițială de 1,156 de milioane de euro pentru o evaluare a perimetrului de stocare în conturile societății-mamă la 31 decembrie 2016 de aproximativ [1-2 miliarde de euro].

(129)

Tranzacțiile recente contribuie, de asemenea, la clarificarea valorii întreprinderilor și a evaluării activităților de stocare în contextul tranzacțiilor. De exemplu, pe baza tranzacțiilor intervenite în capitalul Teréga din 2013 (40) și 2015 (41), valoarea activelor din perimetrul de stocare este estimată la [1-2 miliarde de euro].

(130)

În plus, Franța menționează că și consultanții externi au lucrat la evaluarea BAR ale operatorilor. Pentru Storengy, calculul efectuat de consultant […] pentru CRE are drept rezultat [3-5 miliarde de euro]. Franța face referire, de asemenea, la studiul realizat de PwC, comandat de Teréga, care evaluează BAR în 2018 între [1 și 2 miliarde de euro].

(131)

În cele din urmă, Franța consideră că o metodă alternativă de reconstituire a istoricului privind veniturile operatorului, pentru a stabili dacă acestea au permis acoperirea investițiilor din trecut, nu ar fi suficient de robustă pentru a determina valoarea BAR. O astfel de metodă ar implica reconstituirea, de la data primei puneri în funcțiune, a celor mai vechi active de stocare (la sfârșitul anilor 1950), a free cash-flows ale fiecărui operator care reprezintă numerarul disponibil al operatorului după finanțarea necesarului de capital de lucru, impozite și investiții, pentru a le compara cu valoarea brută a activelor.

(132)

Acest istoric pare deosebit de complex pentru a fi reconstituit, atât prin efortul exhaustiv de documentare necesar cât și prin evoluțiile organizaționale și de capital ale actualelor societăți de stocare: În primul rând, întrucât Storengy face parte dintr-un model integrat în cadrul Gaz de France/GDF Suez, reconstituirea istoricului implică în mod necesar ipoteze de delimitare a activității. Pe de altă parte, Teréga a făcut obiectul unor cesionări succesive.

4.2.2. Efecte negative asupra concurenței și a schimburilor comerciale

(133)

În ceea ce privește denaturarea concurenței între furnizorii francezi și furnizorii din alte state membre care se abonează la capacități de stocare în Franța, se explică faptul că „naționalitatea” furnizorului nu are niciun impact. Licitațiile publice sunt deschise tuturor operatorilor care dețin o autorizație de furnizare a gazelor naturale. Această autorizație de furnizare nu este limitată doar la furnizorii francezi și poate fi obținută de orice persoană stabilită pe teritoriul unui stat membru al Uniunii (42). În al doilea rând, autoritățile franceze subliniază că, pentru același serviciu de transport, se aplică același tarif pentru utilizarea rețelelor de transport de gaze naturale furnizorilor francezi și furnizorilor din alte state membre.

(134)

În plus, potrivit Franței, stocarea nu este în concurență cu interconexiunile și terminalele de metan. Franța precizează, mai întâi, că Comisia nu a evaluat niciodată existența unei piețe unice care cuprinde stocarea gazelor naturale, infrastructurile de regazificare și interconexiunile. În plus, Franța subliniază că, în analiza capacității rețelei de gaze de a satisface o cerere rezonabilă, infrastructurile esențiale de stocare a gazelor naturale sunt complementare utilizării depline a interconexiunilor și utilizării depline a capacităților terminalelor de metan, la nivelul stocurilor de gaze naturale lichefiate disponibile.

(135)

În plus, Franța precizează că, în mai multe rânduri, Comisia a recunoscut existența unei piețe separate pentru stocarea subterană a gazelor naturale, atât în Franța (43), cât și în alte state membre (44). Având în vedere rezultatele unei cercetări de piață privind o operațiune pe teritoriul francez, Comisia a constatat că nu există substituibilitate între stocare și alte forme de flexibilitate (45). Franța remarcă, de asemenea, că, în două decizii, Comisia a considerat că piața de stocare a gazelor naturale avea o dimensiune regională sau chiar națională (46).

(136)

Franța consideră că fiecare instrument de flexibilitate are propriile funcționalități și caracteristici, care împiedică substituirea cu alte instrumente de flexibilitate. Interconexiunile permit aprovizionarea cu gaze naturale a teritoriului. În lipsa stocării, interconexiunile ar trebui să fie dimensionate pentru a putea garanta aprovizionarea cu gaze naturale a teritoriului francez în perioada de vârf de consum. O astfel de dimensionare ar fi, prin urmare, ineficientă. În plus, UE are ca obiectiv reducerea consumului de gaze naturale. Nu sunt avute în vedere noi investiții în interconexiunile aflate la dispoziția Franței în prezent. Problema Comisiei privind concurența și semnalele de investiții pe termen lung este, prin urmare, pur teoretică.

(137)

Terminalele de metan oferă o posibilitate de arbitraj pentru a aproviziona teritoriul la cel mai mic cost. Disponibilitatea GNL este incertă și depinde în mare măsură de condițiile cererii și ofertei globale, care reorientează periodic încărcăturile. În plus, terminalele de metan au o capacitate limitată de stocare (47), care, în cele mai bune condiții, nu ar putea fi mobilizată mai mult de 5 zile. Dar, această perioadă este mai scurtă decât durata medie a unui val de frig, care durează între 5 și 15 zile, neoferind astfel suficient timp pentru a mobiliza o sosire de încărcătură suficient de repede pentru a evita o întrerupere a emisiilor (48).

(138)

Astfel, stocarea gazelor naturale oferă un serviciu de flexibilitate inter-sezonier care nu poate fi furnizat nici prin interconexiuni în condiții economice comparabile, nici prin terminale de metan. În schimb, existența de stocări în Franța nu poate fi suficientă pentru a garanta securitatea aprovizionării cu gaze naturale a Franței. Interconexiunile și terminalele de metan trebuie utilizate în continuare pentru aprovizionarea teritoriului.

(139)

Astfel, aceste tipuri diferite de infrastructuri sunt complementare și nu se află în concurență pentru a asigura securitatea aprovizionării Franței.

(140)

Chiar dacă interconexiunile, terminalele de metan și instalațiile de stocare a gazelor naturale ar fi considerate concurente, Franța subliniază că interconexiunile franceze și terminalele de metan sunt toate reglementate, cu excepția terminalului de la Dunkerque. Prin urmare, rentabilitatea acestor infrastructuri corespunde ratei rentabilității activelor stabilită de CRE. Prin urmare, punerea în aplicare a regulamentului privind stocarea nu poate avea un impact asupra rentabilității altor infrastructuri reglementate.

(141)

În plus, Franța subliniază că evenimentele recente contrazic o posibilă ipoteză a concurenței dăunătoare pentru interconexiuni sau terminale de metan. De la sfârșitul anului 2018, utilizarea terminalelor franceze și europene a atins niveluri deosebit de ridicate în comparație cu ultimii 10 ani. În plus, operatorii terminalelor de metan au lansat recent cu succes proceduri de comercializare a capacităților lor pe termen mediu. Reglementarea stocării, combinată cu fuziunea zonelor din Franța, pusă în aplicare la sfârșitul anului 2018, a contribuit în mare măsură la îmbunătățirea profunzimii și a lichidității pieței franceze și a celei din Europa de Vest.

(142)

Franța contestă, de asemenea, faptul că reglementarea stocării ar putea reduce stimulentele pentru utilizarea terminalelor de metan și a interconexiunilor existente. Stimulentele pentru utilizare provin din semnalele de preț de pe diferitele piețe de gaze naturale (49). În acest context, stocarea este un mijloc suplimentar de optimizare a costurilor de furnizare a gazelor naturale și de beneficiere de prețuri competitive pe piață.

(143)

Franța precizează, de asemenea, că deciziile de investiții în interconexiuni și terminale de metan se bazează pe strategii de aprovizionare care nu sunt afectate în mod negativ de stocarea gazelor naturale.

(144)

În cele din urmă, Franța consideră că situația operatorilor de stocare din alte state membre nu este în niciun caz afectată de măsura în cauză. Autoritățile franceze observă că dimensionarea rețelei franceze de gaze naturale, bazată în special pe luarea în considerare a 100 % din capacitatea disponibilă pentru interconexiuni, implică în mod automat luarea în considerare a mijloacelor de aprovizionare situate în spatele interconexiunilor, în special a infrastructurii de stocare a gazelor naturale situate în alte state membre ale Uniunii. Autoritățile franceze menționează, de asemenea, că unele dintre aceste infrastructuri sunt, de asemenea, reglementate.

(145)

Vânzarea capacităților de stocare are loc prin intermediul licitațiilor și la prețurile pieței. În consecință, măsura în cauză nu dezavantajează operatorii de stocare din alte state membre. În plus, măsura în cauză nu poate avea decât un efect minim asupra formării prețurilor. Instalațiile de stocare franceze permit stocarea a aproximativ 130 TWh (50), ceea ce este puțin în comparație cu cantitățile comercializate pe piață. În 2018, au fost comercializate 28 220 Twh pe TTF (51).

(146)

Prin urmare, operatorii de stocare din diversele state membre sunt supuși tuturor condițiilor de piață în care unitățile de stocare franceze au o influență redusă, astfel încât nu se poate considera că rentabilitatea lor ar putea scădea ca urmare a introducerii măsurii în cauză.

(147)

Franța precizează, de asemenea, că factorii de încărcare pentru unitățile de stocare germană și belgiană au atins niveluri ridicate, care au crescut între 2018 și 2019 (52). Aceste niveluri ridicate arată că reglementarea stocării franceze nu privează operatorii din alte state membre de posibilitatea de a-și vinde întreaga capacitate de stocare într-un context favorabil al pieței.

5. OBSERVAȚIILE PĂRȚILOR INTERESATE

(148)

Comisia a primit observații de la optsprezece părți interesate, inclusiv de la cei trei beneficiari ai măsurii. Observațiile acestora sunt rezumate în considerentele 149-233.

5.1. Observațiile beneficiarilor măsurii

5.1.1. Géométhane

(149)

Géométhane subliniază efectele pozitive ale introducerii măsurii în raport cu obiectivul de securitate energetică. În susținerea argumentelor sale, Géométhane a prezentat Comisiei un raport detaliat (53).

5.1.1.1. Cu privire la existența ajutorului

(150)

Măsura în cauză nu constituie ajutor de stat, potrivit Géométhane, din mai multe motive.

(151)

În primul rând, Géométhane precizează că nu există finanțare din resurse de stat, deoarece termenul de depozitare nu poate fi calificat drept contribuție obligatorie: transferul de resurse are loc numai între operatori privați (furnizori de gaze naturale și operatori de stocare), controlul statului asupra fondurilor este limitat, măsura în cauză nu reduce bugetul de stat și prevede obligația operatorilor de a întreține infrastructurile esențiale de stocare vizate de schemă.

(152)

În plus, măsura în cauză nu poate fi considerată un avantaj selectiv acordat operatorilor de stocare care își desfășoară activitatea pe teritoriul francez în raport cu cei situați în străinătate, întrucât aceștia nu se află într-o situație de drept și de fapt comparabilă cu cea a operatorilor de stocare stabiliți pe teritoriul francez având în vedere obiectivul urmărit de măsura în cauză. În plus, operatorii altor instrumente de flexibilitate nu se află într-o situație de fapt și de drept comparabilă.

(153)

În cele din urmă, Géométhane explică faptul că măsura în cauză nu are un efect asupra concurenței și a schimburilor comerciale dintre statele membre.

5.1.1.2. Compatibilitatea ajutorului

(154)

În cazul în care măsura în cauză ar fi calificată drept ajutor de stat, aceasta ar trebui să fie considerată compatibilă cu normele privind ajutoarele de stat, potrivit Géométhane. Măsura în cauză contribuie la realizarea obiectivului de interes comun al securității energetice. În plus, este necesar și adecvat să se atingă acest obiectiv, având în vedere analiza măsurilor alternative.

(155)

Introducerea măsurii în cauză are un efect stimulativ, întrucât, în lipsa unei astfel de măsuri, cotele reduse de abonare la capacitatea de stocare și reducerea veniturilor din campaniile de abonare ca urmare a unei reduceri a spread ar fi determinat operatorii de stocare să pună în pauză, sau chiar să închidă definitiv, infrastructuri esențiale pentru a asigura securitatea aprovizionării cu gaze naturale în Franța.

(156)

Calcularea venitului autorizat pe baza metodei de evaluare a BAR plecând de la costurile economice curente este justificată și proporțională deoarece:

—	BAR a făcut obiectul unei evaluări economice independente în cursul punerii în aplicare a mecanismului de reglementare printr-un audit extern efectuat de firma de consultanță […];

—	BAR inițială propusă de operatori nu a fost adoptată de CRE;

—	metodologia costurilor economice curente se bazează pe valoarea contabilă brută a activelor pentru evaluarea BAR;

—	metodologia permite reflectarea costurilor de înlocuire a activelor nete de amortizare;

—	metodologia se aplică tuturor tarifelor de infrastructură reglementate în Franța;

—	metodologia este aplicată de aproape toate autoritățile europene de reglementare.

(157)

În mod alternativ, o evaluare a BAR în funcție de valoarea de piață reprezentată de spreads nu ar fi relevantă, deoarece nu ar acoperi costurile operatorilor, ceea ce contravine principiului acoperirii costurilor din Directiva 2009/73/CE. Astfel, luarea în considerare a valorii de piață ar periclita mecanismul de reglementare menit să asigure menținerea în funcțiune a infrastructurilor esențiale de stocare pentru buna funcționare a rețelei de transport. În plus, există un risc de supra-remunerare în cazul unei creșteri a spread. Valoarea BAR obținută de CRE este în concordanță cu valoarea de piață a infrastructurilor pe termen lung și mediu.

(158)

Nu ar fi fost relevant să se evalueze dacă veniturile generate înainte de intrarea în vigoare a mecanismului de reglementare nu ar fi permis acoperirea costului inițial de investiție, întrucât includerea acestor venituri în această evaluare ar fi contrară practicilor autorităților europene de reglementare, complexe și puțin fiabile.

(159)

În cele din urmă, se iau măsuri pentru a limita perspectivele de profit ale operatorilor (și anume, costul mediu ponderat al capitalului, limitarea costurilor operatorilor de infrastructuri de stocare eficientă și reglementarea stimulentelor).

(160)

În mod alternativ, Géométhane precizează, de asemenea, că valoarea BAR utilizată de CRE corespunde valorii unei tranzacții recente. În 2016, 98 % din acțiunile Géosud, care deține 50 % din acțiunile Géométhane, au fost cedate de Total, Ineos și Géostock către CNP Assurances pentru o sumă de […]. Prin urmare, este posibil să se calculeze valoarea totală a Géométhane estimată de cumpărător la momentul cesionării respectiv, și anume […] (54) (plus […] numerar disponibil, adică un total de aproximativ […]). Potrivit Géométhane, această valoare de piață este în concordanță cu […] valoarea BAR adoptată de CRE în 2018, de 188,9 milioane de euro, plus activele fixe circulante […].

(161)

Măsura în cauză previne efectele negative asupra concurenței și schimburilor comerciale dintre statele membre. De fapt:

—

nu există nicio denaturare a concurenței între furnizorii francezi de gaze naturale și furnizorii străini de gaze naturale. Metoda de licitare a serviciilor de stocare asigură egalitatea de tratament între furnizorii francezi și străini de gaze naturale. În plus, modul de finanțare a compensației pentru stocare prevăzute de mecanismul de reglementare asigură egalitatea de tratament între furnizorii străini și cei francezi. Furnizorii străini nu beneficiază de prețuri mai mici în comparație cu furnizorii francezi;

—	de asemenea, nu există nicio denaturare a concurenței în raport cu operatorii de stocare din țările învecinate. De la intrarea în vigoare a mecanismului de reglementare, ratele de stocare au crescut în întreaga Uniune și ating niveluri deosebit de ridicate;

—

de asemenea, nu există nicio denaturare a concurenței între operatorii de stocare și terminalele de metan sau interconexiuni din cauza lipsei de substituibilitate a terminalelor de metan și a interconexiunilor. În practica decizională a Comisiei privind concentrările, piața stocării gazelor naturale a fost definită ca o piață separată. Există mai degrabă o situație de complementaritate între stocarea gazelor naturale, terminalele de metan și interconexiuni.

5.1.2. Storengy

(162)

Storengy subliniază efectele pozitive ale introducerii măsurii în cauză în raport cu obiectivul securității energetice. În susținerea argumentelor sale, Storengy a prezentat Comisiei un raport detaliat (55).

5.1.2.1. Cu privire la existența ajutorului

(163)

Potrivit Storengy, măsura în cauză nu constituie ajutor de stat din mai multe motive.

(164)

În primul rând, Storengy subliniază lipsa finanțării din resurse de stat, întrucât termenul stocare nu poate fi calificat drept contribuție obligatorie, transferul de resurse are loc numai între operatori privați (furnizori de gaze naturale și operatori de stocare), controlul statului asupra fondurilor este limitat, măsura în cauză nu reduce bugetul de stat și prevede obligația operatorilor de a întreține infrastructurile esențiale de stocare vizate de schemă.

(165)

(166)

În cele din urmă, Storengy explică faptul că măsura în cauză nu are un efect asupra concurenței și a schimburilor comerciale dintre statele membre.

5.1.2.2. Compatibilitatea ajutorului

(167)

În cazul în care măsura în cauză ar fi calificată drept ajutor de stat, aceasta ar trebui să fie considerată compatibilă cu normele privind ajutoarele de stat, potrivit Storengy. Într-adevăr, măsura contribuie la realizarea obiectivului de interes comun al securității energetice. În plus, măsura în cauză ar fi necesară și adecvată pentru atingerea acestui obiectiv, având în vedere analiza măsurilor alternative.

(168)

Introducerea măsurii în cauză are un efect stimulativ, întrucât, în lipsa acesteia, cotele reduse de abonare la capacitatea de stocare și reducerea veniturilor din campaniile de abonare ca urmare a unei reduceri a spread ar fi determinat operatorii de stocare să pună în pauză, sau chiar să închidă definitiv, infrastructuri esențiale pentru a asigura securitatea aprovizionării cu gaze naturale în Franța.

(169)

Calcularea venitului autorizat pe baza metodei de evaluare a bazei activelor reglementate pe baza costurilor economice curente este justificată și proporțională deoarece:

—	BAR a făcut obiectul unei evaluări economice independente în cursul punerii în aplicare a mecanismului de reglementare printr-un audit extern efectuat de firma de consultanță […];

—	BAR inițială propusă de operatori nu a fost adoptată de CRE;

—	metodologia costurilor economice curente se bazează pe valoarea contabilă brută a activelor pentru evaluarea BAR;

—	metodologia permite reflectarea costurilor de înlocuire a activelor nete de amortizare;

—	metodologia se aplică tuturor tarifelor de infrastructură reglementate în Franța;

—	metodologia este aplicată de aproape toate autoritățile europene de reglementare.

(170)

(171)

(172)

(173)

Măsura în cauză previne efectele negative asupra concurenței și schimburilor comerciale dintre statele membre. De fapt:

—

—	de asemenea, nu există nicio denaturare a concurenței în raport cu operatorii de stocare din țările învecinate. De la intrarea în vigoare a mecanismului de reglementare, ratele de umplere a stocărilor au crescut în întreaga Uniune și ating niveluri deosebit de ridicate;

—

5.1.3. Teréga

(174)

Teréga subliniază că obiectivul principal al reformei privind stocarea este securitatea aprovizionării cu gaze naturale a Franței, care a fost amenințată înainte de intrarea în vigoare a mecanismului de reglementare.

5.1.3.1. Cu privire la existența ajutorului

(175)

Teréga consideră că măsura nu se califică drept ajutor de stat. Teréga precizează că sistemele de reglementare bazate pe principiul acoperirii costurilor unui operator eficient și pe rentabilitatea normală a capitalului investit sunt comune în Uniune, dar nu sunt considerate ajutoare de stat.

(176)

Mai întâi, Teréga consideră că măsura în cauză este doar un instrument de reglementare tarifară care nu este finanțat prin intermediul resurselor de stat. Aceasta nu are niciun impact asupra bugetului de stat și nu generează niciun cost suplimentar care trebuie transferat clienților finali. În plus, statul francez nu exercită un control public nici asupra fondurilor colectate de ORT, nici asupra ORT, care sunt societăți de drept privat controlate majoritar de acționari privați.

(177)

În continuare, Teréga consideră că măsura în cauză nu conferă niciun avantaj selectiv operatorilor în cauză. Mecanismul de reglementare se bazează pe licitații, care includ, de asemenea, stimulente în materie de eficiență și un instrument de regularizare ex post pentru toate costurile și veniturile. În plus, caracterul simetric al mecanismului de reglementare implică faptul că operatorii de stocare nu primesc în mod necesar o compensație, ci, dimpotrivă, pot fi determinați să ramburseze venitul excedentar.

(178)

În plus, în ceea ce privește criteriul selectivității, Teréga consideră că situația operatorilor străini nu este un element pertinent în raport cu acest criteriu. Operatorii de depozite se află într-o situație de fapt și de drept diferită în multe privințe de cea a operatorilor terminalelor de metan și a operatorilor interconexiunilor, în special în ceea ce privește obiectivul securității aprovizionării cu gaze naturale a Franței.

(179)

În cele din urmă, Teréga explică faptul că măsura în cauză nu afectează concurența sau schimburile comerciale dintre statele membre. Capacitățile de stocare se scot la licitație, în conformitate cu un mecanism de piață, care nu discriminează operatorii situați în alte state membre. În plus, practica decizională a Comisiei în domeniul controlului concentrărilor și practicilor anticoncurențiale a delimitat întotdeauna o piață relevantă pentru stocarea de gaze naturale de dimensiune cel mult națională, fără să fi concluzionat vreodată că există o piață mai largă, atât din punctul de vedere al serviciilor în cauză cât și din punct de vedere geografic. În orice caz, faptul că infrastructura de gaze este puternic reglementată este incompatibil cu constatarea unei denaturări a concurenței pe piețele gazelor naturale.

5.1.3.2. Compatibilitatea ajutorului cu piața internă

(180)

Presupunând că mecanismul de reglementare constituie ajutor de stat quod non, Teréga susține că mecanismul de reglementare îndeplinește toate condițiile de compatibilitate cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE.

(181)

Teréga consideră că măsura în cauză urmărește obiectivul de interes comun în ceea ce privește securitatea aprovizionării cu gaze naturale a Franței. Prin creșterea volumelor de gaze naturale disponibile în unitățile de stocare, mecanismul de reglementare urmărește să atingă un nivel precis și cuantificabil de securitate a aprovizionării. În plus, măsura în cauză corespunde unei intervenții a statului necesare, bazată pe o analiză rezonabilă, care să răspundă unor disfuncționalități bine identificate ale pieței, cum ar fi incapacitatea clienților finali de a indica valoarea pe care o atribuie securității aprovizionării (cum ar fi valoarea de asigurare sau valoarea sistemului). În plus, Teréga subliniază că măsura în cauză este un instrument adecvat pentru consolidarea securității aprovizionării pe teritoriul francez, nu numai în raport cu celelalte măsuri de flexibilitate disponibile, ci și în raport cu alte tipuri de reglementări privind depozitarea.

(182)

Teréga contestă raționamentul Comisiei din decizia de inițiere a procedurii privind proporționalitatea măsurii în cauză. Mecanismul de reglementare limitează valoarea presupusului ajutor la minimul necesar. Mecanismul de reglementare se bazează pe principiul acoperirii costurilor unui „operator eficient”, pe plafonarea veniturilor operatorilor de depozitare și pe stimulentele integrate pentru operatori în vederea asigurării eficienței cheltuielilor lor de funcționare. În plus, CRE a efectuat o evaluare independentă a costurilor. Procedând astfel, CRE a asigurat acoperirea exclusivă a costurilor acceptabile. CRE s-a bazat, de asemenea, pe o serie de studii economice obiective, simultane și credibile, realizate de experți independenți pentru a evalua activele reglementate. Metoda de evaluare a activelor utilizată de CRE este consecventă în acest sens și este în conformitate cu practica altor autorități europene de reglementare. Contrar celor sugerate de Comisie, Teréga consideră că includerea veniturilor pre-reglementare în valoarea bazei de active reglementate ar fi în mod necesar incompletă în lipsa datelor disponibile și, în orice caz, ar putea intra în conflict cu principiile generale de drept. În plus, activitatea CRE privește atât costurile de exploatare, cât și evaluarea activelor operatorilor de depozitare care au fost făcute publice în mod sistematic în cadrul rezoluțiilor sale privind tarifele, asigurând astfel transparența măsurii.

(183)

În cele din urmă, Teréga consideră că măsura în cauză nu denaturează concurența între furnizorii de gaze naturale situați în Franța și în străinătate. Măsura în cauză este nediscriminatorie. Toți furnizorii cu amănuntul pot achiziționa capacități în unități de stocare franceze prin intermediul licitațiilor. În plus, toți furnizorii cu amănuntul care deservesc clienții francezi plătesc tarife ATRT, sprijinind astfel mecanismul de compensare. Măsura are chiar efecte pozitive asupra piețelor cu amănuntul de gaze naturale prin limitarea perioadelor de criză și a riscurilor de blocare a rețelelor. De asemenea, măsura nu denaturează concurența în raport cu operatorii de GNL și cu operatorii de interconexiuni. Acești operatori, care fac, de asemenea, în mare parte obiectul unor mecanisme de reglementare a veniturilor lor, nu sunt plasați într-un raport de concurență cu operatorii de stocare, ci mai degrabă în complementaritate având în vedere obiectivul securității aprovizionării. Măsura în cauză nu favorizează o sursă de aprovizionare cu gaze naturale în detrimentul alteia și nu interzice sau descurajează utilizarea acestor instrumente complementare, cum ar fi interconexiunile și terminalele de metan. De exemplu, ratele de abonare pentru capacități în terminalele europene de metan din ultimii ani indică această tendință. În cele din urmă, măsura în cauză nu denaturează concurența în raport cu operatorii străini de stocare. Aceștia din urmă nu pot fi sancționați prin licitații, care se bazează pe un mecanism de piață, și, în practică, introducerea măsurii în cauză nu a împiedicat creșterea generală a ratelor de abonare pentru stocări în Europa.

5.2. Observații făcute de alte părți interesate

5.2.1. Asociația independentă a electricității și gazelor naturale din Franța („AFIEG”) (56)

(184)

AFIEG a prezentat observații cu privire la metoda de evaluare a activelor de stocare și la perimetrul activelor de stocare necesare în ceea ce privește volumul și debitul pentru a asigura securitatea aprovizionării.

(185)

AFIEG subliniază că denaturările concurenței care au prevalat înainte de reformă din cauza lipsei de transparență a sistemului anterior au fost eliminate.

(186)

În ceea ce privește metoda de evaluare a bazei de active reglementate, AFIEG nu dispune de cifre precise pentru a valida evaluarea prezentată de CRE, dar consideră că valoarea economică a pieței ar trebui să prevaleze față de valoarea contabilă a pieței. Această alegere ar reflecta stocarea la un moment T, mai degrabă decât o perspectivă mai istorică. În plus, AFIEG consideră că evaluarea rezervei de gaze pare a fi o componentă fundamentală a evaluării activelor de stocare și, prin urmare, ar dori să ia în considerare impactul financiar al alegerii normelor privind amortizarea rezervelor de gaz din valoarea globală a BAR. În cele din urmă, AFIEG subliniază că operatorii de stocare nu sunt expuși, prin activitatea lor, la riscuri mai mari decât cele ale operatorilor de rețele de transport. Prin urmare, rata de remunerare a BAR reținută pentru operatorii de depozitare nu ar trebui să fie mai mare decât cea a ORT.

(187)

AFIEG consideră că domeniul de aplicare al activelor de stocare necesare din punct de vedere al volumului și al debitului, pentru a asigura securitatea aprovizionării, ar trebui redus de către autoritățile franceze pentru a maximiza raportul cost/beneficiu al stocării pentru consumatori. Într-adevăr, administrația franceză a stabilit stocurile minime de gaze naturale necesare pentru a asigura securitatea aprovizionării la 1 990 GWh/zi în debit de transfer și la 64 TWh în volum (57), în timp ce lista stabilită prin Decretul privind PME pentru perioada 2023-2028 ia în considerare 2 376 GWh/zi în debit de transfer și 138,5 TWh în volum. AFIEG consideră că domeniul de aplicare al decretului PPE este supradimensionat în raport cu cerințele de depozitare pentru a garanta securitatea aprovizionării în Franța. Prin urmare, perimetrul ar trebui reevaluat în sensul reducerii pentru a nu crea costuri suplimentare pentru consumatorii finali și un dezavantaj pentru alte capacități de flexibilitate a gazelor naturale. În plus, AFIEG constată o supradimensionare a nivelului de acoperire a riscului de nerambursare ales de autoritățile publice franceze, stabilit la 2 % față de nivelul stabilit în țările învecinate, la 5 %.

5.2.2. Asociația Franceză de Gaze („AFG”) (58)

(188)

AFG consideră că cadrul de reglementare pentru stocarea gazelor naturale introdus de autoritățile franceze începând cu 1 ianuarie 2018 este corect.

(189)

De asemenea, AFG consideră că măsura în cauză se bazează pe principiul reglementării costurilor și a condus la o evaluare eficientă și proporțională a activelor. AFG susține că acest principiu al reglementării costurilor este aplicat de majoritatea autorităților de reglementare și se aplică activităților de transport și distribuție a gazelor naturale și a terminalelor de metan din Franța.

(190)

Potrivit AFG, o metodă care utilizează prețurile pieței mai degrabă decât costurile „operatorilor eficienți” ar fi putut conduce la un cadru de reglementat fluctuant și poate fi departe de optimul economic: într-adevăr, în cazul unor spreads nefavorabile, metodologia nu garantează acoperirea costurilor operatorilor care i-ar putea pune într-o situație critică. În schimb, în cazul în care spreads de piață ar fi fost foarte favorabile, veniturile operatorilor ar fi fost prea mari și departe de valoarea optimă pentru clienții stocărilor.

(191)

Potrivit AFG, reglementarea stocărilor franceze nu a denaturat concurența în ceea ce privește alte infrastructuri de gaze naturale din Franța, terminalele de metan din Franța și din Uniunea Europeană sau operatorii de stocare din Uniunea Europeană. În ceea ce privește terminalele de metan, AFG constată că volumele de GNL importate în Franța s-au dublat în decurs de doi ani, de la 9,6 Gm3 în 2017 la 21,5 Gm3 în 2019. AFG menționează, de asemenea, că proiectele de dezvoltare a terminalelor de metan sunt în prezent în curs de examinare în Germania. În ceea ce privește operatorii de stocare din Europa, AFG subliniază că ratele de umplere a stocărilor în Germania, Țările de Jos și Belgia au crescut între 2018 și 2019 și ating un nivel de cel puțin 95 % în Europa de Vest până la 1 noiembrie 2019.

5.2.3. Asociația națională a operatorilor de energie cu amănuntul („ANODE”) (59)

(192)

Potrivit ANODE, reglementarea depozitelor franceze permite concilierea dorinței furnizorilor de a avea norme de piață pentru comercializarea capacităților de stocare cu un mecanism reglementat de garantare a securității aprovizionării.

(193)

În plus, ANODE consideră că este esențial ca obiectivul de abonare și de umplere a stocurilor și perimetrul activelor luate în considerare în scopul securității aprovizionării în cadrul mecanismului de compensare să fie revizuite periodic pentru a se asigura că acestea corespund nevoilor reale. Potrivit ANODE, acest aspect este cu atât mai important cu cât Franța a estimat o reducere cu 2 % a consumului de gaze naturale, cu excepția producției de energie electrică, […].

(194)

În ceea ce privește proporționalitatea, ANODE consideră că CRE ar trebui să țină seama de experiența dobândită în ceea ce privește costurile și funcționarea stocărilor și reducerea riscului suportat de operatorii de stocare. Comisia consideră că remunerarea BAR a operatorilor de stocare ar trebui să fie aliniată cu cea a ORT.

5.2.4. Comisia de reglementare în domeniul energiei electrice și al gazelor („CREG”) (60)

(195)

CREG consideră că nu s-a dovedit că întreaga capacitate de stocare din Franța este necesară în orice moment pentru a asigura securitatea aprovizionării cu gaze naturale. O parte din acest gaz natural, care poate fi semnificativă, este utilizată de către navlositori pentru a obține câștiguri din speculații cu privire la diferențele de preț pentru gazele naturale între vară și iarnă. Prin urmare, mecanismul de compensare poate fi, de asemenea, un mijloc gratuit pentru navlositori de a realiza câștiguri de capital din gazele naturale. Acest lucru oferă navlositorilor care își desfășoară activitatea în Franța un avantaj concurențial de care nu beneficiază navlositorii din țările învecinate.

(196)

Belgia dispune de o singură instalație de stocare a gazelor naturale, unitatea de la Loenhout, care este exploatată de Fluxys Belgium (61). CREG consideră că această unitate este în concurență cu alte unități de stocare din nord-vestul Uniunii.

(197)

Deși spread între prețurile gazelor naturale iarna și vara a rămas scăzut în 2017 și 2018, indisponibilitatea celei mai mari instalații de stocare din Regatul Unit a dus la o creștere a rezervării capacității de stocare pe piața de nord-vest a Uniunii. Acest lucru explică factorul de încărcare de 87 % și 84 % din Loenhout în sezoanele 2016-2017 și 2017-2018.

(198)

Cu toate acestea, factorul de încărcare pentru sezonul 2018-2019 a fost redus, ajungând la 54 %, în timp ce factorul de încărcare pentru UE-28 a rămas relativ stabil. În acest sens, CREG observă că factorul de încărcare pentru stocare în Franța a crescut de la 75 % în sezonul 2017-2018 la 94 % în sezonul 2018-2019. Rolul Loenhout ca sursă de flexibilitate a fost preluat de instalațiile de stocare franceze, care au putut beneficia de tarife foarte scăzute datorită unui nou cadru de reglementare de sprijin. CREG consideră că impactul introducerii mecanismului francez de compensare asupra Loenhout a fost, prin urmare, foarte semnificativ: numai participanții la piață cu contracte pe termen lung existente au rămas activi în cadrul Loenhout. CREG consideră că mecanismul francez de compensare obligă operatorii de stocare învecinați să își vândă capacitatea de stocare la un preț mai mic sau egal cu costul lor marginal.

(199)

În plus, CREG subliniază că factorul de încărcare pentru sezonul 2019-2020 este excepțional, atât pentru Belgia (97 %), cât și pentru UE-28 (97 %). Acest lucru s-a datorat prețurilor foarte scăzute ale gazelor naturale în vara anului 2019 și unui spread semnificativ.

(200)

CREG concluzionează că, prin urmare, nu se poate exclude faptul că mecanismul de compensare care se aplică în Franța conduce la denaturări ale concurenței între operatorii instalațiilor de stocare de pe teritoriul francez și cei din statele membre învecinate, între participanții pe piață activi pe piața franceză și cei activi în statele membre învecinate, precum și între operatorii de stocare de gaze naturale și operatorii de GNL și operatorii de interconexiuni.

5.2.5. […] (62)

(201)

[…] consideră că este imperativ să se constituie un stoc de gaze naturale pentru a asigura securitatea aprovizionării pe termen scurt, iar principiile reglementării puse în aplicare în 2018 par a fi relevante. Întrucât volumul de depozitare necesar pentru securitatea aprovizionării este mai mare decât volumul „economic” pe care piața l-ar avea în mod spontan, este necesar să se completeze veniturile operatorilor de stocare.

(202)

Cu toate acestea, perimetrul reglementat ar trebui limitat la capacitățile de stocare strict necesare pentru securitatea aprovizionării. Acest lucru este important pentru a se asigura că consumatorii finali nu suportă costuri excesive. Un perimetru supradimensionat ar putea, de asemenea, penaliza stocările într-un alt stat membru și ar putea avea un impact asupra terminalelor de metan și interconexiunilor.

(203)

[…] admite că este dificil să se determine cu precizie volumul de stocare necesar pentru securitatea aprovizionării. Cu toate acestea, […] consideră că integrarea tuturor stocărilor subterane în perimetrul stocărilor necesare ar putea fi utilă pentru securitatea aprovizionării. Având în vedere evoluțiile recente, […] consideră că scenariile alese de Franța ar putea conduce, în special, la o utilizare mai mare a resurselor de GNL, în special, ceea ce ar conduce la o reducere a volumului necesar pentru securitatea aprovizionării.

(204)

[…] de asemenea, pune sub semnul întrebării alegerea făcută de a limita perimetrul reglementat numai la capacitățile subterane de stocare, cu atât mai mult cu cât legislația franceză recunoaște existența unor stocuri în terminalele de metan și consideră că aceste stocuri pot contribui la securitatea aprovizionării cu gaze naturale.

(205)

Pe termen mediu și lung, […] se așteaptă ca Franța să gestioneze dezafectarea unora dintre infrastructurile sale de gaze. Prin urmare, chiar dacă creșterea capacității de import ar conduce la o reducere a volumului care urmează să fie stocat pentru a asigura securitatea aprovizionării, această alternativă s-ar putea dovedi, în cele din urmă, foarte costisitoare. Prin urmare, pentru a asigura securitatea aprovizionării, utilizarea stocărilor existente pare mai relevantă decât construirea de noi capacități de import.

5.2.6. European Federation of Energy Traders („EFET”) (63)

(206)

EFET sprijină reforma pusă în aplicare de autoritățile franceze în 2018, care a creat o piață atractivă și competitivă de stocare a gazelor naturale în Franța.

(207)

În ceea ce privește compatibilitatea ajutorului, EFET nu pune sub semnul întrebării metodologia de calcul al valorii de bază sau al ratei rentabilității capitalului, astfel cum sunt definite de CRE. Valoarea activelor reglementate ar trebui să corespundă bazei activelor reglementate și unei rate de remunerare reglementate.

(208)

EFET nu consideră că introducerea reformei ar fi putut crea denaturări ale concurenței: Nici între operatorii francezi de depozitare a gazelor naturale și operatorii din alte state membre, după cum o demonstrează creșterea constantă a participării operatorilor în Franța și în străinătate începând din 2018, nici între operatorii de stocare de gaze naturale și operatorii terminalelor GNL, întrucât valoarea de piață a terminalelor GNL a crescut din 2018.

5.2.7. Elengy (64)

(209)

Introducerea reformei nu a redus în mod artificial stimulentele pentru utilizarea terminalelor GNL. În primul rând, operațiunile terminalelor Elengy au crescut de la punerea în aplicare a măsurii, atingând niveluri record în 2019 și 2020.

(210)

În al doilea rând, atractivitatea terminalelor GNL este influențată de mulți factori: decalajul dintre piețele din Uniune și Asia, tarifele, existența contractelor pe termen lung, profunzimea și lichiditatea pieței din aval, flexibilitatea terminalelor și normele comerciale. Măsura de stocare nu are un impact direct asupra acestor factori de atractivitate, dar a avut consecințe indirecte și pozitive. Reforma a contribuit într-adevăr la maximizarea capacității de stocare a Uniunii prin creșterea profunzimii pieței gazelor naturale din Uniune pentru stocarea gazelor naturale și reducerea costurilor pentru consumatori atunci când cererea de gaze naturale este ridicată, precum și prin creșterea lichidităților disponibile pe piața franceză.

5.2.8. Enovos (65)

(211)

Enovos consideră că, atunci când există un număr suficient de participanți la sistem, piața este cea mai în măsură să definească valoarea unui activ. Actualul mecanism de licitație conduce la o evaluare corectă a pieței. În cazul în care sistemul de licitație conduce la o remunerație mai mică sau mai mare pentru anumiți actori, se vor efectua ajustări în cadrul licitațiilor din anii următori.

5.2.9. Fluxys (66)

(212)

Fluxys precizează că stocarea gazelor naturale în UE se confruntă cu provocări semnificative în ultimii ani, deoarece este din ce în ce mai dificil să se acopere costurile operaționale ale operatorilor de stocare a gazelor naturale. Prin urmare, pentru a răspunde evoluțiilor rapide ale pieței, este necesar să se instituie un model economic adecvat care să reflecte valoarea stocării gazelor naturale pentru sistem și contribuția sa la securitatea aprovizionării. Instituirea unilaterală a unor mecanisme de sprijin ar putea crea denaturări ale concurenței cu alte state membre ale Uniunii. Prin urmare, tuturor statelor membre ale Uniunii ar trebui să li se aplice un mecanism de compensare bazat pe criterii stricte.

5.2.10. Federația națională a minelor și energiei CGT („FNME-CGT”) (67)

(213)

Potrivit FNME-CGT, reforma stocării gazelor naturale în Franța a atins următoarele două obiective: Asigurarea securității energetice la un cost adecvat pentru consumator și asigurarea funcționării corespunzătoare a rețelei de transport pentru securizarea transportului.

(214)

FNME-CGT consideră că măsura în cauză nu poate fi calificată drept ajutor de stat. Potrivit FNME-CGT, compensația nu este finanțată din resurse de stat. În plus, măsura în cauză nu constituie o taxă impusă în mod obligatoriu fără contraprestație, cum ar fi un impozit. În plus, FNME-CGT susține că repercutarea tarifului pentru utilizarea rețelei de transport asupra facturii consumatorului pentru gaze naturale este o obligație numai pentru consumatorii care aleg să beneficieze de tarifele reglementate și că nici resursele rezultate din termenul de depozitare, nici operatorii care colectează compensația nu se află sub controlul statului.

(215)

FNME-CGT nu consideră că măsura în cauză conferă un avantaj selectiv ca urmare a existenței unor obligații pentru operatorii de stocare pentru întreținerea unei astfel de infrastructuri. În plus, regulamentul prevede că excedentul de venit este rambursat administratorilor de rețea de către operator și, prin urmare, constă într-o pierdere a unei oportunități economice.

(216)

În cazul în care măsura în cauză ar fi calificată drept ajutor de stat, aceasta ar fi compatibilă cu piața internă.

(217)

FNME-CGT consideră că metoda de evaluare a activelor reglementate este proporțională cu obiectivul securității aprovizionării. Introducerea reglementării veniturilor operatorilor pe baza costurilor controlate și aprobate de autoritatea națională de reglementare a asigurat faptul că consumatorul final plătește în mod transparent un preț prestabilit.

(218)

În plus, metoda de evaluare BAR se aplică tuturor tarifelor de infrastructură reglementate în Franța, cu excepția distribuției de energie electrică. O evaluare bazată pe spreads vară/iarnă nu ar fi putut să corecteze disfuncționalitățile unei piețe care nu a putut reflecta valoarea de asigurare a activelor în prețuri. În plus, propunerile de BAR ale operatorilor au făcut obiectul unui audit independent comandat de CRE, ceea ce a condus la o reducere a BAR inițiale reținute. Apoi, BAR inițială a luat în considerare valoarea amortizată a activelor. Unele active, amortizate integral, au fost chiar încorporate în BAR la o valoare zero și, prin urmare, nu primesc nicio remunerație.

(219)

Potrivit FNME-CGT, există alte motive pentru a concluziona că măsura este proporțională: revizuirea periodică a domeniului de aplicare a reglementării de către PME, acoperirea costurilor suportate de operatorii de infrastructuri de gaze numai în măsura în care aceste costuri corespund celor ale „operatorilor eficienți”, simetria compensației care evită orice risc de supracompensare și faptul că regulamentul vizează maximizarea abonărilor la capacitățile de stocare și a veniturilor din licitații.

(220)

FNME-CGT consideră că măsura nu a introdus efecte negative asupra concurenței și a schimburilor comerciale. În primul rând, compensația suportată de fiecare furnizor este determinată de caracteristicile sale de consum, indiferent dacă instalațiile sale sunt situate pe teritoriul francez sau într-o țară învecinată, fără a crea astfel o denaturare a concurenței între furnizori. În al doilea rând, stocarea nu este în concurență cu GNL și interconexiunile, care sunt mai degrabă complementare. Terminalele de metan au caracteristici tehnice specifice și constrângeri operaționale în cadrul lanțului de aprovizionare cu GNL. În timp ce stocarea este destinată să răspundă nevoilor de consum de vârf, terminalele GNL și interconexiunile de gaze naturale reprezintă o modalitate de a importa și diversifica sursele de aprovizionare cu gaze naturale. Complementaritatea terminalelor de stocare și metan a făcut posibilă depozitarea GNL importat la costuri reduse în Uniune, în beneficiul utilizatorilor de gaze naturale. În al treilea rând, măsura în cauză nu denaturează concurența față de operatorii de stocare din alte state membre, ceea ce este demonstrat de faptul că ratele de abonare și de utilizare a stocărilor în Uniune au crescut și au atins niveluri ridicate.

(221)

Spre deosebire de PPE, FNME-CGT nu estimează că consumul de gaze naturale va scădea cu 2 % pe an din cauza dezvoltării de noi utilizări ale gazelor naturale. FNME-CGT indică adesea ignorarea criteriilor de securitate a aprovizionării în ceea ce privește dimensiunea infrastructurilor, cum ar fi dispariția, timp de până la șase luni, a sursei principale de aprovizionare în condiții meteorologice medii.

5.2.11. GRTgaz (68)

(222)

Potrivit GRTgaz, rețeaua și instalațiile de stocare au fost proiectate în ansamblu și sunt indispensabile pentru a acoperi cererea pe timp de iarnă. GRTgaz a efectuat simulări la începutul anului 2018, indicând o necesitate de stocare de 115-125 TWh, luând în considerare scenariile climatice recente de iarnă. GRTgaz indică, de asemenea, că capacitatea maximă de depozitare de 135 TWh este insuficientă pentru o iarnă rece cu vârf de frig și fără utilizarea de GNL.

(223)

În perioada 2012-2018, GRTgaz a avertizat periodic cu privire la problemele ridicate de nivelurile insuficiente de abonare și de umplere a stocurilor subterane, în special cu privire la riscul privind securitatea aprovizionării și continuitatea aprovizionării. În plus, GRTgaz consideră că crearea unei zone unice („TRF”) la 1 noiembrie 2018 a consolidat rolul stocărilor în rețeaua franceză de gaze naturale.

5.2.12. Hungarian Gas Storage (69)

(224)

Stocarea gazelor naturale este o garanție și o valoare pentru sistemul în sine, după cum o demonstrează studiile realizate pentru asociația Gas Infrastructure Europe. Aceste valori nu sunt reflectate în prețul pieței (70). Prin urmare, este necesară (71) o intervenție de reglementare precum cea introdusă în Franța. Sistemul francez bazat pe piață asigură condiții de concurență echitabile cu alte surse de flexibilitate. Se evită supracompensarea, deoarece se restituie orice diferență între veniturile reglementate și veniturile de pe piață. Transparența compensației este asigurată prin modalitățile stabilite de CRE. Ca urmare a introducerii măsurii în cauză, nu există nicio denaturare a concurenței pe piața stocării sau în lanțul de valoare a energiei. Măsura în cauză este un exemplu pentru alte țări din UE.

5.2.13. Total Direct Énergie (72)

(225)

Astfel cum se prevede în Decretul PME, perimetrul activelor necesare pentru securitatea aprovizionării a fost stabilit la 138,5 TWh, în timp ce doar 90 TWh corespundeau volumului necesar în cadrul mecanismului anterior de stocare.

(226)

Total Direct Énergie ridică problema utilizării presupuse a interconexiunilor la 1 585 GWh/zi, în timp ce capacitatea tehnică este de 1 810 GWh/zi. Această diferență nu pare justificată. Timpul de livrare a încărcăturilor, care este de zece zile, ar trebui actualizat, iar contractele ferme de livrare a GNL ar trebui să fie luate în considerare (reducând astfel timpul mediu de livrare). În cele din urmă, luarea în considerare a valurilor de frig de numai șase până la nouă zile are ca efect reducerea beneficiilor oferite de GNL.

(227)

Un perimetru de infrastructură supradimensionat ar supraîncărca automat operatorii de stocare. BAR inițială a trebuit să țină seama de deprecierea deja efectuată. În plus, Total Direct Énergie consideră că activitatea unui operator de stocare este supraremunerată în raport cu riscurile asumate. Această activitate nu este expusă unor riscuri mai mari decât operațiunile operatorilor de rețele de transport. Prin urmare, nu există niciun motiv pentru o rată mai ridicată de remunerare. Din acest motiv, rata de remunerare a BAR adoptată nu ar trebui să fie mai mare decât cea a ORT, care este în prezent stabilită de CRE la 5,25 %.

(228)

Total Direct Énergie consideră, de asemenea, că dimensiunea măsurii riscă să denatureze semnalele de preț pe piețele angro și să nu încurajeze participanții la piață să se aboneze la alte instrumente de flexibilitate (de exemplu, interconexiuni și GNL), chiar dacă acestea sunt la fel de indispensabile. Total Direct Énergie subliniază faptul că abonamentele de capacități de interconectări pe termen lung vor expira în următorii ani, fără semnale de piață actuale care să le stimuleze reînnoirea.

5.2.14. Uniper Energy Storage (73)

(229)

Disponibilitatea capacității de stocare este esențială pentru a asigura funcționarea sigură și economică a tuturor infrastructurilor de import de gaze naturale. Cu toate acestea, faptul că piața ar trebui să încurajeze utilizarea deplină a capacității de stocare nu se reflectă în condițiile de piață pentru stocarea subterană a gazelor naturale (74). Timp de mulți ani, operatorii de sisteme de depozitare s-au confruntat cu o scădere semnificativă a prețurilor de pe piață. Situația este agravată de diferitele situații concurențiale din Europa, în funcție de diferitele dispoziții naționale de reglementare aplicabile accesului la stocare și flexibilității reglementată sau bazată pe piață. Prin urmare, este necesară uniformizarea sistemelor naționale de reglementare a stocării gazelor naturale (75).

5.2.15. Uniunea profesională a industriilor private de gaze naturale („UPRIGAZ”) (76)

(230)

UPRIGAZ subliniază că Franța și-a modificat deja mecanismul de reglementare a stocării ca urmare a acțiunii sale privind excesul de putere în fața Consiliului de Stat împotriva vechiului mecanism. Comisia consideră că mecanismul actualizat este relevant și permite apariția unei valori de piață reale a produselor de stocare din Franța.

(231)

UPRIGAZ consideră că utilizarea terminalelor de metan franceze și a celor situate în țările învecinate nu poate fi considerată împiedicată de regimul de reglementare a stocării gazelor naturale. Terminalele de metan din Franța au emis 9,6 Gm3 în 2017. Emisiile observate în 2018 (11,1 Gm3) și în 2019 (21,5 Gm3) au arătat, fără îndoială, interesul pieței pentru terminalele de metan din Franța în această perioadă. Acest lucru este valabil și pentru terminalele de metan situate în țările învecinate, cu o creștere masivă a emisiilor în Belgia (de la 1,1 Gm3 în 2017 la 6,7 Gm3 în 2019) și Țările de Jos (de la 0,8 Gm3 în 2017 la 7,9 Gm3 în 2019).

(232)

De asemenea, UPRIGAZ consideră că metodologia utilizată de autoritățile franceze și, în special, ipoteza că 100 % din capacitatea de intrare fermă este disponibilă la punctele de interconexiune nu determină o restricție de concurență.

(233)

În cele din urmă, UPRIGAZ consideră că măsura în cauză nu conferă un avantaj necuvenit operatorilor francezi de stocare față de colegii lor străini.

6. EVALUAREA MĂSURII

6.1. Ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE

(234)

Ajutoarele de stat sunt definite la articolul 107 alineatul (1) din TFUE ca fiind „ajutoarele acordate de un stat membru sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre”.

(235)

Calificarea unei măsuri drept ajutor de stat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (a) măsura trebuie să fie imputabilă statului și finanțată din resurse de stat; (b) măsura conferă un avantaj selectiv care poate favoriza anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri; și (c) măsura trebuie să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența și să fie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre.

6.1.1. Resurse de stat și imputabilitate

(236)

Pentru ca măsurile să fie considerate ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, acestea trebuie, pe de o parte, să fie acordate direct sau indirect prin intermediul resurselor de stat și, pe de altă parte, să fie imputabile statului (77).

(237)

În ceea ce privește, în primul rând, condiția referitoare la imputabilitatea măsurii, trebuie să se examineze dacă trebuie să se considere că autoritățile publice au fost implicate în adoptarea acestei măsuri (78).

(238)

În această privință, trebuie remarcat în primul rând că mecanismul de reglementare a fost instituit printr-o lege adoptată în 2017 (79), al cărei domeniu de aplicare este stabilit prin decret (80) și ale cărei detalii sunt stabilite prin rezoluțiile CRE, o autoritate administrativă independentă, în cadrul competenței care îi este conferită prin lege (a se vedea considerentele 15-17). În special, CRE stabilește modalitățile de scoatere la licitație a capacităților de infrastructură critică, determină veniturile permise ale operatorilor de stocare și definește metodologia de calculare a termenului de depozitare în limitele tarifelor ATRT. Prin urmare, mecanismul de reglementare trebuie considerat imputabil statului.

(239)

În al doilea rând, în ceea ce privește condiția referitoare la finanțarea directă sau indirectă prin intermediul resurselor de stat, din jurisprudența Curții rezultă că nu este necesar să se stabilească, în toate cazurile, o finanțare directă din partea statului pentru ca avantajul acordat uneia sau mai multor întreprinderi să fie considerat ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE (81).

(240)

În special, Curtea a statuat că fondurile finanțate prin contribuții obligatorii impuse de dreptul statului, gestionate și distribuite în conformitate cu această legislație, pot fi considerate resurse de stat, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, chiar dacă sunt gestionate de entități distincte de autoritatea publică (82). Aspectul dacă aceste entități sunt entități de drept public sau privat nu este, în sine, decisiv (83). Elementul decisiv, în această privință, constă în faptul că astfel de entități sunt mandatate de stat să gestioneze resurse de stat, iar nu pur și simplu angajate printr-o obligație de cumpărare utilizând resurse financiare proprii (84). În hotărârea ENEA S.A., Curtea a statuat că o măsură nu a fost acordată prin intermediul resurselor de stat în cazul în care costurile suplimentare rezultate din această măsură nu puteau fi transferate integral asupra utilizatorilor finali (85). Pe de altă parte, reiese din jurisprudența Curții că modalitățile de calcul al acestor contribuții pot fi determinate în mod precis printr-un regulament sau printr-o decizie a unui organism public precum autoritatea națională de reglementare, fără a exclude totuși calificarea drept „contribuții obligatorii impuse de legislația statului” (86).

(241)

În hotărârea Essent Netwerk Noord (87), măsura în cauză a fost calificată drept taxă și, prin urmare, o măsură care implică o resursă de stat, întrucât suplimentul de preț a fost impus de stat cumpărătorilor de energie electrică în temeiul criteriului obiectiv al numărului de kilowați-oră transportați (88). Curtea a precizat, în această privință, că calitatea de persoană obligată la plata taxei este lipsită de relevanță în măsura în care taxa se referă la produsul sau la activitatea necesară în legătură cu produsul respectiv (89).

(242)

În plus, în hotărârea EEG 2012 (90), Curtea a precizat că nu era suficient ca perceperea unei sarcini financiare asupra furnizorilor să fie opțională și să se repercuteze asupra consumatorului final numai „în practică” pentru constatarea resurselor de stat.

(243)

În speță, în primul rând, acoperirea costurilor operatorilor de stocare intră în domeniul de aplicare al mecanismului de reglementare prin tarifele de utilizare a rețelei de transport prevăzute de Legea privind hidrocarburile (a se vedea considerentele 17 și 104). În temeiul competenței sale prevăzute de lege (a se vedea considerentul 17), CRE a introdus o clauză tarifară în tarifele ATRT, care este dedicată finanțării mecanismului de reglementare în cauză (termenul de stocare) (a se vedea considerentul 90). Finanțarea acoperă, de asemenea, costul furnizării de servicii de colectare și rambursare a compensației ORT (a se vedea considerentul 105).

(244)

În conformitate cu decizia CRE din 7 februarie 2018 (91), toți distribuitorii cărora li s-a alocat o capacitate fermă de livrare către cel puțin un PITD au obligația de a plăti acest termen de stocare către ORT cu care au încheiat un contract de transport (a se vedea considerentul 99). Termenul de stocare pentru fiecare distribuitor, în conformitate cu metodologia stabilită de CRE, este determinat pe baza modulării pe timp de iarnă a clienților săi care nu reduc debitul și neîntreruptibili racordați la rețelele de distribuție publică a gazelor naturale (a se vedea considerentul 21). Contrar opiniei exprimate de părțile interesate, rezultă din cele de mai sus că stocarea are natura unei contribuții obligatorii impuse prin lege distribuitorilor, iar nu a unei opțiuni al cărei cuantum este calculat în funcție de criteriul obiectiv al modulării pe timp de iarnă a clienților lor pe baza metodologiei stabilite de CRE. Aceste contribuții se calculează pentru a acoperi toate costurile ORT legate de acest serviciu.

(245)

Această analiză este confirmată de faptul că termenul de stocare, plătit de distribuitori, trebuie să fie transferat consumatorilor în baza tarifelor reglementate pentru vânzarea de gaze naturale (a se vedea considerentele 98-101).

(246)

În al doilea rând, în temeiul Legii privind hidrocarburile, ORT plătesc operatorilor de stocare care intră în domeniul de aplicare al mecanismului de reglementare o parte din sumele colectate în baza tarifelor ATRT în conformitate cu procedurile stabilite de CRE, un organism public. În această privință, CRE stabilește cuantumul acestei părți și costul serviciului de colectare și de rambursare (a se vedea considerentul 90). De exemplu, ORT sunt desemnați și mandatați prin lege să colecteze și să returneze fonduri din termenul de stocare operatorilor de stocare reglementați. Fondurile nu sunt disponibile în mod liber pentru ORT deoarece aceștia nu dispun de nicio marjă de apreciere în ceea ce privește stabilirea și destinația acestor fonduri, care fac obiectul unei redistribuiri obligatorii și ale căror cuantumuri sunt decise de CRE.

(247)

În consecință, termenul de depozitare a tarifelor ATRT, care asigură finanțarea mecanismului de reglementare, are caracterul unei contribuții obligatorii impuse prin lege atât expeditorilor, cât și consumatorilor, ca tarife reglementate, sub controlul CRE. În plus, fondurile din termenul de stocare sunt gestionate și distribuite de ORT. Prin urmare, Comisia consideră că măsura este acordată prin intermediul resurselor de stat.

6.1.2. Avantaj selectiv

(248)

În ceea ce privește existența unui avantaj, potrivit unei jurisprudențe constante, sunt considerate ajutoare de stat măsurile sub orice formă susceptibile să favorizeze direct sau indirect întreprinderile sau să confere un avantaj economic pe care întreprinderea beneficiară nu l-ar fi obținut în condiții normale de piață (92).

(249)

În speță, mecanismul de reglementare permite operatorilor de depozitare reglementați să beneficieze de un venit garantat, „venitul autorizat”, stabilit de CRE astfel încât să se asigure acoperirea costurilor lor, în măsura în care acestea corespund costurilor unui „operator eficient” și unei rentabilități normale a capitalului investit (a se vedea considerentul 21 de mai sus). Acest venit autorizat este asigurat de veniturile primite direct de operatori și, în cazul în care aceste venituri sunt mai mici decât venitul autorizat, de compensația de stocare plătită de ORT. Astfel, operatorii de depozitare reglementați, ale căror pierderi potențiale ar fi compensate, nu mai sunt supuși incertitudinii inerente condițiilor normale de piață. Prin urmare, contrar argumentelor prezentate de părțile interesate, Comisia consideră că operatorii infrastructurilor esențiale de stocare beneficiază de un avantaj economic.

(250)

În ceea ce privește caracterul selectiv al avantajului, Curtea a statuat că, pentru a aprecia această condiție, trebuie să se stabilească dacă, în cadrul unui regim juridic determinat, măsura națională în cauză este de natură să favorizeze „anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri” în raport cu altele care se află, în raport cu obiectivul urmărit de acest regim, într-o situație de fapt și de drept comparabilă și care sunt astfel tratate în mod diferit (93).

(251)

În speță, mecanismul de reglementare se aplică numai infrastructurilor subterane de stocare a gazelor naturale considerate necesare pentru a asigura securitatea aprovizionării pe teritoriul francez pe termen mediu și lung. Lista exhaustivă a acestor infrastructuri esențiale este definită prin decret (a se vedea considerentul 19).

(252)

Pentru iarna 2018-2019, lista respectivă includea, ca măsură tranzitorie, toate instalațiile de depozitare de pe teritoriul francez (a se vedea considerentul 16). În stadiul actual al legislației, infrastructura esențială de stocare pentru perioada 2019-2023 corespunde întregii infrastructuri de stocare aflate în exploatare pe teritoriul francez, excluzând astfel cele trei infrastructuri rezervate și două proiecte de depozitare a gazelor naturale (a se vedea considerentele 49 și 50). Actualul PPE prevede, de asemenea, că lista infrastructurilor esențiale va fi redusă cu ocazia următoarei revizuiri a PME (a se vedea considerentul 52).

(253)

Astfel, unitățile de stocare a gazelor naturale plasate în rezervă sunt excluse din domeniul de aplicare al mecanismului de reglementare. În plus, Franța se așteaptă ca unitățile aflate în funcțiune în prezent să fie excluse în viitor din cauza unei reduceri planificate a consumului de gaze naturale în PME. În plus, operatorii de stocare din alte state membre, în special din statele membre învecinate, sunt, de asemenea, excluși. În plus, sunt excluși operatorii altor instrumente de flexibilitate care contribuie, de asemenea, la asigurarea securității aprovizionării, cum ar fi operatorii terminalelor de metan sau operatorii de interconexiuni.

(254)

Prin urmare, chiar dacă existența unui avantaj selectiv ar fi analizată la nivel național și ar viza doar infrastructura de stocare a gazelor naturale și contrar opiniilor exprimate de părțile interesate, Comisia consideră că măsura în cauză ar conferi un avantaj selectiv, întrucât acest avantaj este rezervat operatorilor infrastructurilor esențiale de stocare incluse în lista actuală a PME.

(255)

În consecință, măsura în cauză poate favoriza anumite întreprinderi în raport cu altele, care se află, având în vedere obiectivul urmărit de această schemă, într-o situație de fapt și de drept comparabilă.

6.1.3. Efectul asupra concurenței și asupra schimburilor comerciale dintre statele membre

(256)

În ceea ce privește afectarea potențială a schimburilor comerciale dintre statele membre, potrivit jurisprudenței Curții, faptul că un sector economic precum cel al gazelor naturale a fost liberalizat la nivelul Uniunii este de natură să caracterizeze un efect real sau potențial al ajutorului asupra schimburilor comerciale dintre statele membre (94).

(257)

În cazul de față, datorită introducerii mecanismului de reglementare, operatorii infrastructurilor esențiale de depozitare din Franța vor obține un avantaj față de concurenții lor. Acest lucru se referă în primul rând la operatorii de stocare din alte state membre, chiar dacă se consideră că piața are un domeniu de aplicare regional, astfel cum susțin unele părți. Observațiile părților interesate nu permit Comisiei să excludă un impact al măsurii asupra stocării gazelor naturale în țările învecinate, în special în Belgia, unde nu există o remunerație garantată pentru depozitarea gazelor naturale.

(258)

De asemenea, Comisia nu poate exclude un impact asupra operatorilor al altor instrumente de flexibilitate, cum ar fi operatorii terminalelor GNL și operatorii de interconexiuni. Chiar dacă acestea funcționează și pe baza unui venit autorizat, astfel cum au indicat părțile interesate, veniturile lor nu sunt suplimentate de stat în același mod.

(259)

Întrucât piața gazelor naturale a fost liberalizată la nivelul Uniunii, orice avantaj acordat unei întreprinderi din acest sector are potențialul de a afecta schimburile comerciale dintre statele membre. Prin urmare, Comisia consideră că măsura este de natură să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre.

(260)

În speță, măsura în cauză urmărește să garanteze un anumit venit operatorilor infrastructurilor esențiale de stocare. Comisia consideră că măsura este susceptibilă să denatureze concurența.

6.1.4. Concluzie cu privire la calificarea măsurii în cauză drept ajutor de stat

(261)

Din motivele expuse în considerentele 234-260, Comisia consideră că măsura în cauză constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 din TFUE.

6.2. Nelegalitatea ajutorului de stat

(262)

Prin stabilirea veniturilor autorizate ale operatorilor de depozitare începând cu 1 ianuarie 2018, prin organizarea licitațiilor și prin introducerea unui termen de stocare în tarifele ATRT începând cu 1 aprilie 2018, autoritățile franceze au pus în aplicare un mecanism de reglementare care constituie ajutor de stat.

(263)

Autoritățile franceze nu au notificat măsura în cauză Comisiei înainte de data la care au început să o pună în aplicare. Procedând astfel, Franța a încălcat articolul 108 alineatul (3) din TFUE. În consecință, Comisia consideră că măsura în cauză a fost pusă în aplicare în mod ilegal.

6.3. Compatibilitatea ajutorului de stat cu piața internă

6.3.1. Temeiul juridic pentru evaluarea compatibilității măsurii în cauză

(264)

Mecanismul de reglementare a infrastructurilor de stocare a gazelor naturale pus în aplicare de Franța urmărește să faciliteze dezvoltarea activității economice de stocare a gazelor naturale pentru a asigura securitatea aprovizionării cu gaze naturale pe termen mediu și lung.

(265)

Comisia observă că este prima dată când a fost evaluată compatibilitatea unui mecanism de reglementare privind stocarea gazelor naturale cu piața internă.

(266)

Astfel de măsuri nu sunt prevăzute în Orientările privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului și energie (95) sau în alte orientări ale Comisiei.

(267)

Compatibilitatea mecanismului de reglementare cu piața internă ar trebui evaluată în lumina dispozițiilor TFUE, în special a articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, care prevede că ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activități economice pot fi considerate compatibile cu piața internă în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun.

(268)

Astfel, pentru ca ajutorul să fie declarat compatibil, pe de o parte, acesta trebuie să vizeze facilitarea dezvoltării anumitor activități sau a anumitor regiuni economice și, pe de altă parte, nu trebuie să modifice în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într-o măsură contrară interesului comun (96).

(269)

În cadrul primei condiții, Comisia examinează dacă schema de ajutor este destinată să faciliteze dezvoltarea anumitor activități economice. Potrivit celei de a doua condiții, Comisia realizează un echilibru între efectele pozitive ale ajutorului propus pentru dezvoltarea activităților pe care ajutorul urmărește să le sprijine și efectele negative pe care ajutorul le poate avea asupra pieței interne, în ceea ce privește denaturarea concurenței și efectele negative asupra schimburilor comerciale cauzate de ajutor.

6.3.2. Facilitarea dezvoltării unei activități economice

6.3.2.1. Activitatea economică dezvoltată

(270)

În temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, pentru a fi considerate compatibile cu piața internă, ajutoarele trebuie să faciliteze dezvoltarea anumitor activități economice (97). Acestea trebuie să aibă un efect stimulativ asupra întreprinderii sau întreprinderilor în cauză, modificându-și comportamentul astfel încât să faciliteze dezvoltarea unei activități economice care, în absența ajutorului, nu ar avea loc sau s-ar produce într-un mod limitat sau diferit. Ajutorul nu trebuie să fie utilizat pentru a subvenționa costurile unei activități economice pe care întreprinderea le-ar fi suportat în orice situație sau pentru a compensa riscul comercial normal inerent unei activități economice.

(271)

În cazul de față, activitatea economică dezvoltată prin ajutorul de stat este stocarea gazelor naturale în Franța.

(272)

Mecanismul de reglementare vizează modificarea comportamentului economic al operatorilor de stocare a gazelor naturale. Autoritățile franceze au indicat că, în cazul în care Franța nu ar fi pus în aplicare mecanismul de reglementare și ar fi eliminat sistemul anterior de obligații de stocare, prețul perceput de operatorii de stocare ar fi foarte apropiat de diferența dintre prețurile de vânzare a gazelor naturale. Dar, spreads au scăzut din 2009. Prin urmare, prețurile practicate nu mai permiteau operatorilor de depozitare să își acopere costurile înainte de punerea în aplicare a reformei. Ca urmare a deteriorării rentabilității stocării gazelor naturale în Franța, trei unități de stocare a gazelor naturale au făcut obiectul unor rezerve în 2014 și 2015 (a se vedea considerentul 10). Franța a identificat apoi un risc real ca operatorii să reducă și mai mult capacitatea de stocare oferită pieței și să pună în rezervă unități de stocare suplimentare.

(273)

Comisia subliniază, de asemenea, că factorul de încărcare a unităților de stocare a scăzut. Într-adevăr, rata de abonare la capacități de stocare observată a fost de numai 63 % în perioada 2017-2018. Scăderea ratei de abonare a condus astfel la o nouă scădere a veniturilor operatorilor.

(274)

Ca urmare a reformei, ratele de abonare au crescut la o rată observată a capacității de stocare de 93 % pentru perioadele 2018-2019 și 2019-2020.

(275)

Într-un scenariu contrafactual, fără introducerea mecanismului de reglementare, ar fi existat riscul unei reduceri semnificative a dezvoltării activității economice de stocare a gazelor naturale în Franța. De la punerea în aplicare a reformei, veniturile autorizate și obligația operatorilor de stocare de a-și pune la dispoziție capacitatea de stocare prin intermediul licitațiilor au favorizat astfel dezvoltarea activității economice a operatorilor de stocare.

(276)

Prin urmare, Comisia consideră că mecanismul de reglementare facilitează dezvoltarea activității economice de stocare a gazelor naturale în Franța.

6.3.2.2. Conformitatea schemei de ajutoare cu alte dispoziții ale dreptului Uniunii

(277)

Comisia observă că măsura în cauză și activitatea economică dezvoltată respectă dispozițiile dreptului Uniunii.

(278)

În domeniul energiei, orice taxă al cărei scop este finanțarea unei măsuri de ajutor de stat trebuie să respecte în special articolele 30 și 110 din TFUE. În cazul de față, termenul stocare este legat de sprijinul acordat operatorilor de stocare (a se vedea considerentul 246). O taxă aplicată produselor naționale și importate pe baza unor criterii identice poate fi totuși interzisă de Tratatul FUE în cazul în care produsul unei astfel de taxe este destinat să contribuie la activități care avantajează în mod specific produsele naționale impozitate.

(279)

În cazul de față, în primul rând, termenul depozitare este plătit de distribuitorii care utilizează rețeaua de transport de gaze naturale, din care aproape toată cantitatea este importată, indiferent dacă distribuitorii sunt sau nu sunt francezi (a se vedea considerentele 98-100). Pe de altă parte, beneficiarii sunt operatorii infrastructurii de stocare a gazelor naturale. Expeditorii francezi și străini au acces nediscriminatoriu la licitațiile organizate de operatorii de stocare a gazelor naturale (a se vedea considerentul 20). Prin urmare, nu este vorba despre o situație în care impozitarea avantajează în mod specific produsele naționale impozitate. Prin urmare, articolele 30 și 110 TFUE sunt respectate.

(280)

În plus, astfel cum se descrie în considerentul 12, articolul 33 din Directiva 2009/73/CE prevede în mod expres posibilitatea ca un stat membru să pună în aplicare o reglementare a infrastructurilor de stocare. Stocarea gazelor naturale face parte, de asemenea, din măsurile pe care statele membre le pot pune în aplicare pentru a asigura respectarea obligațiilor care decurg din Regulamentul (UE) 2017/1938, în condițiile prevăzute în regulamentul respectiv, în special obligația de a asigura securitatea aprovizionării consumatorilor naționali, ținând seama de funcționarea corespunzătoare și continuă a pieței interne a gazelor naturale.

6.3.2.3. Concluzie privind contribuția la dezvoltarea unei activități economice

(281)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că măsura în cauză contribuie la dezvoltarea activității economice de stocare a gazelor naturale în Franța, în conformitate cu celelalte dispoziții ale legislației europene.

6.4. Efectele negative ale ajutorului nu afectează în mod negativ condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun

(282)

Comisia evaluează dacă efectele negative ale ajutorului nu afectează în mod negativ condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun. Într-o primă etapă, Comisia detaliază efectele pozitive ale ajutorului luând, de asemenea, în considerare interesul comun și, într-o a doua etapă, evaluează elementele pentru limitarea efectelor negative ale ajutorului asupra schimburilor comerciale, și anume necesitatea, caracterul adecvat, proporționalitatea și transparența ajutorului. În lumina acestei analize, Comisia identifică efectele rămase asupra schimburilor comerciale, înainte de a cântări efectele pozitive și negative ale ajutorului asupra pieței interne.

6.4.1. Efectele pozitive ale ajutorului

(283)

Astfel cum se menționează în considerentele 270-276, schema de ajutor are efecte pozitive asupra facilitării dezvoltării activității economice de stocare a gazelor naturale în Franța.

(284)

În plus, Comisia constată că dezvoltarea activității economice de stocare a gazelor naturale are efecte pozitive în ceea ce privește securitatea aprovizionării cu gaze naturale în Franța pe termen mediu și lung. Stocarea este necesară pentru a asigura capacitatea rețelei de a satisface cererea în perioadele de vârf de frig și pentru a asigura serviciul de transport în rețeaua de transport în timpul blocajelor.

(285)

În ceea ce privește vârfurile de frig, Franța a efectuat simulări ale nivelului cererii de gaze naturale și ale capacității de aprovizionare cu gaze naturale pe termen mediu și lung. Astfel, cererea de gaze naturale a fost estimată pentru vârfurile de frig de o zi până la 30 de zile, cum ar fi o dată la cincizeci de ani în Franța (a se vedea considerentul 25). Autoritățile franceze au luat în considerare o serie de ipoteze privind evoluția consumului de gaze naturale în următorii zece ani. În cele din urmă, aceștia au presupus că, pentru perioada 2018-2028, consumul ar scădea cu 2 % (a se vedea considerentul 26). Acestea au estimat, de asemenea, efectele dispozitivelor de întrerupere, care, cu toate acestea, nu au fost încă puse în aplicare (a se vedea considerentul 28).

(286)

În ceea ce privește aprovizionarea, autoritățile franceze au luat în considerare parametrii de disponibilitate ai diferitelor surse de gaze naturale. În special, acestea au presupus o utilizare de 100 % a capacității ferme a interconexiunilor existente, precum și furnizarea de GNL de la terminalele GNL cu un termen de livrare de zece zile pentru încărcăturile noi (a se vedea considerentele 33-38).

(287)

Această metodologie pare să fie în concordanță cu datele istorice și cu previziunile privind disponibilitatea la momentul efectuării analizei.

(288)

Estimările autorităților franceze au arătat că este necesar să se stocheze gaze naturale care se ridică, pe de o parte, la o rată de retragere de 2 376 GWh/zi pentru umplerea a 45 % din volumul util pentru a face față vârfurilor de frig din perioada 2019-2025.

(289)

Cu toate acestea, astfel cum s-a menționat în considerentul 10, scăderea spreads observată începând din 2009 a condus la o scădere a ratei de abonare la capacități de stocare sub nivelul necesar pentru a asigura securitatea aprovizionării și constituirea rezervei la trei unități, chiar și în prezența unei obligații pentru furnizori de a deține depozitări de gaze naturale.

(290)

În consecință, se pare că funcționarea normală a pieței de stocare a gazelor nu permite asigurarea întreținerii infrastructurii de stocare considerate necesare pentru a asigura nivelul de securitate a aprovizionării impus de Franța. Prin urmare, obiectivul schemei de ajutor este de a facilita dezvoltarea activității de stocare a gazelor naturale în Franța, care nu ar fi realizată numai prin funcționarea normală a pieței.

6.4.2. Limitarea impactului negativ al schemei de ajutor asupra pieței interne

(291)

În decizia de inițiere a procedurii, Comisia a stabilit că schema de ajutor introdusă de autoritățile franceze ar putea avea un impact asupra următoarelor piețe: (i) furnizorii de gaze naturale din Franța și cei din alte state membre, (ii) pe de o parte, operatorii de stocare de gaze naturale și, pe de altă parte, operatorii de GNL și operatorii de interconexiuni și (iii) operatorii de stocare de gaze naturale din Franța și din alte state membre.

(292)

Comisia evaluează factorii care pot contribui la limitarea impactului negativ al măsurii în cauză, și anume necesitatea, oportunitatea și proporționalitatea mecanismului respectiv, precum și transparența acestuia.

(a) Cu privire la necesitatea schemei de ajutor

Comisia consideră că intervenția statului este necesară atunci când, într-o situație dată, o astfel de intervenție poate aduce o îmbunătățire semnificativă pe care simpla funcționare normală a pieței nu ar putea să o aducă, de exemplu prin corectarea unei disfuncționalități bine definite a pieței.

(293)

Astfel cum s-a menționat în considerentul 10, spreads au scăzut din 2009, iar operatorii de stocare nu au mai fost în măsură să își acopere costurile. Este probabil ca activitatea economică de stocare a gazelor naturale în Franța să se reducă în mod semnificativ. Pe de altă parte, de la punerea în aplicare a reformei, rata de stocare a gazelor naturale în Franța a crescut.

(294)

Prin urmare, Comisia concluzionează că reforma a fost necesară pentru a facilita dezvoltarea stocării gazelor naturale în Franța.

(b) Caracterul adecvat al schemei de ajutoare

(295)

Ajutorul este un instrument de politică adecvat pentru a facilita o activitate economică în cazul în care nu este posibil să se obțină același rezultat prin intermediul altor instrumente de politică care denaturează mai puțin concurența.

(296)

Franța a avut în vedere mai multe instrumente alternative, dar acestea nu ar facilita dezvoltarea activității economice de stocare a gazelor naturale în Franța în același mod și nici nu ar garanta același nivel de securitate a aprovizionării, din motivele indicate mai jos.

(297)

În primul rând, menținerea regimului anterior al obligațiilor de stocare impuse furnizorilor nu ar fi asigurat securitatea aprovizionării. Pe măsură ce spread a devenit semnificativ mai mică decât costul capacității de stocare, stimulentele furnizorilor pentru a-și rezerva capacitățile au scăzut în mod semnificativ, ceea ce a dus la scoaterea din uz a trei unități. Alte rezerve ar fi fost problematice, deoarece evaluarea necesității de depozitare a arătat că toate instalațiile erau necesare pentru a asigura securitatea aprovizionării în cazul unui val de frig prelungit. În plus, costul total de stocare în cadrul sistemului de obligații de stocare a fost mai ridicat ([5-8 EUR/MWh în 2016 și 2017]) decât în cadrul mecanismului de reglementare (5,6 EUR/MWh după reformă).

(298)

În al doilea rând, consolidarea rețelei de gaze și a interconexiunilor nu ar fi o alternativă credibilă, nici din cauza costului ridicat al acestor măsuri în comparație cu utilizarea infrastructurilor de stocare existente. În orice caz, acest tip de investiții nu ar aborda eventualele deficite de gaze naturale în cazul unui vârf de frig și nu ar fi disponibile pe termen mediu.

(299)

În mod similar, din informațiile furnizate de Franța reiese că intensificarea utilizării GNL nu pare a fi o alternativă credibilă la asigurarea securității aprovizionării. Într-adevăr, terminalele de lichefiere existente funcționează la un nivel apropiat de capacitatea lor maximă pentru a-și recupera costurile de investiții semnificative. În plus, aproape toate încărcăturile de GNL fac obiectul unor contracte pe termen lung din cauza intensității capitalului acestor proiecte și, prin urmare, sunt deja vândute înainte de producerea lor. Pe de altă parte, costul mai scăzut al stocării gazelor naturale explică dezvoltarea redusă a stocării GNL la nivel mondial. Astfel, cantitățile de GNL disponibile pe termen scurt sunt reduse.

(300)

În al treilea rând, Franța a explicat că nici un sistem pur administrativ de sancțiuni aplicate furnizorilor pentru nefurnizarea de gaze naturale către consumatorii finali nu poate fi considerat o alternativă satisfăcătoare. Într-adevăr, un astfel de sistem prezintă o problemă de fezabilitate, deoarece echilibrarea piețelor europene de gaze naturale se realizează zilnic. Măsurile de reducere a debitului puse în aplicare de operatorul de rețea în cazul unei scăderi critice a presiunii în rețea ar conduce la schimburi comerciale ulterioare de gaze naturale, ceea ce face extrem de dificilă identificarea furnizorului inițial care nu și-a îndeplinit obligațiile. În mod similar, consumatorii pentru care s-a redus debitul nu sunt neapărat clienții furnizorului care nu și-a îndeplinit obligațiile. În acest context, Franța susține că măsurile ex ante sunt preferabile sancțiunilor ex post.

(301)

În al patrulea rând, același lucru este valabil și pentru reducerea debitului sau pentru dispozitivele de întrerupere. Potrivit autorităților franceze, reducerea debitului este o măsură de ultimă instanță în cazul unei crize de aprovizionare, și nu un mecanism de flexibilitate, a cărui eficacitate depinde de respectarea de către consumator a ordinului de reducere a debitului dat de operatorul de rețea, întrucât nu este posibil să se efectueze reducerea debitului automată de la distanță. Mecanismul de reglementare a infrastructurilor esențiale de stocare este conceput pentru a evita crizele de aprovizionare care necesită reducerea debitului. Dispozitivele de întreruptibilitate, care abordează riscurile cu grad ridicat de risc și cele cu probabilitate redusă de tip vârf de frig, erau încă în curs de stabilire la momentul reformei și au fost luate în considerare pentru evaluarea cererii de gaze naturale. Pe de altă parte, dispozitivele de întreruptibilitate nu ar fi adecvate pentru a aborda riscurile de blocaj caracterizate de un risc mai scăzut, dar cu o probabilitate mai mare.

(302)

Având în vedere acești factori, Comisia consideră că mecanismul de reglementare este un instrument adecvat pentru a facilita dezvoltarea activității de stocare a gazelor naturale și pentru a asigura securitatea aprovizionării.

(303)

Ajutorul este considerat proporțional în cazul în care valoarea sa este limitată la minimul necesar pentru a limita efectele asupra pieței interne.

(304)

În speță, în cadrul mecanismului de reglementare, operatorii de stocare beneficiază de un venit garantat. Pentru a evalua proporționalitatea mecanismului de reglementare, este necesar să se evalueze proporționalitatea metodei de calculare a venitului autorizat a operatorilor de stocare care este descrisă la considerentele 59-81.

(305)

În decizia sa de inițiere a procedurii, Comisia și-a exprimat îndoielile cu privire la evaluarea economică independentă efectuată de CRE cu privire la valoarea de piață a BAR la momentul punerii în aplicare a mecanismului de reglementare. Potrivit Comisiei, acest lucru ar fi putut pune sub semnul întrebării proporționalitatea schemei de ajutor.

(306)

Deși această evaluare se bazează în principal pe valoarea contabilă brută și pe amortizarea activelor, Franța și beneficiarii au fost în măsură să demonstreze că CRE a efectuat o reevaluare aprofundată a BAR inițiale începând cu 31 decembrie 2016. CRE a verificat dacă perioadele de amortizare solicitate de operatori corespundeau perioadelor indicate în conturile lor istorice și datelor standard privind sectorul, care puteau fi observate în alte țări. În special, CRE a pus sub semnul întrebării perioada de amortizare a rezervei de gaze. Astfel cum s-a menționat în considerentul 73, CRE a respins cererea pentru o perioadă de amortizare de 250 de ani și a utilizat o perioadă de amortizare pentru rezerva de gaze de 75 de ani. În analiza sa, CRE a fost, de asemenea, asistată de consultanți economici externi pentru a determina BAR inițială. Comisia subliniază că, în urma acestor analize, CRE a selectat o BAR inițială pentru cei trei operatori, în valoare de 4,8 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o scădere de 13 % față de BAR solicitată de operatori (a se vedea tabelul 4 de la considerentul 77).

(307)

Comisia observă, de asemenea, că aplicarea unor metode alternative, cum ar fi valoarea operatorilor de stocare în conturile acționarilor lor, valorile luate în considerare în tranzacțiile recente sau utilizarea abordării discounted cash-flow în studiul Teréga de către PwC, conduce la valori ale activelor similare (a se vedea considerentele 76, 129 și 160).

(308)

În plus, aplicarea unei valori bazate pe marje nu include valoarea pe care stocarea gazelor naturale o reprezintă pentru sistem în ceea ce privește securitatea aprovizionării. Prin urmare, acest indicator nu este suficient de reprezentativ pentru evoluțiile pe termen mediu și lung pentru a fi util ca indicator al unui mecanism de reglementare precum cel din speță, destinat să asigure securitatea aprovizionării pe termen mediu și lung.

(309)

În observațiile primite de Comisie în cursul procedurii, s-a precizat că o reconstrucție istorică a veniturilor operatorilor ar fi în mod necesar incompletă în lipsa datelor disponibile și contrară principiilor generale de drept.

(310)

Comisia observă de asemenea că tariful de depozitare urmărește să compenseze costurile operatorilor, în măsura în care acestea corespund costurilor „operatorilor eficienți”. În acest scop, CRE revizuiește compensația solicitată de operatori la începutul fiecărei perioade tarifare și verifică anual investițiile avute în vedere de operatori (a se vedea considerentul 82). Compensația conține, de asemenea, un element de reglementare a taxelor și veniturilor anuale. Comisia observă că, pentru perioada 2018-2019, CRE a luat în considerare doar costurile considerate a fi eficiente și că, începând cu ATS 2, multe elemente au fost supuse unui stimulent pentru a menține costurile sub control: reglementarea stimulentelor pentru controlul costurilor de exploatare și al cheltuielilor de investiții și pentru reglementarea calității serviciilor (a se vedea considerentele 60, 61, 65, 83, 84 și 85).

(311)

În cele din urmă, metodologia de determinare a CMPC pentru unitățile de stocare a gazelor naturale și majorarea în raport cu rata de referință a ORT de gaze naturale sunt adecvate.

(312)

Prin urmare, Comisia concluzionează că metoda de remunerare stabilită de CRE și, în special, evaluarea activelor reglementate conduce la o compensație proporțională pentru a limita impactul schemei de ajutor asupra pieței interne.

(d) Transparența sistemului de ajutoare

(313)

Comisia consideră că angajamentele Franței enumerate în considerentul 111 asigură transparența schemei de ajutoare.

6.4.3. Evitarea efectelor negative ale schemei de ajutoare asupra concurenței și schimburilor comerciale

(314)

Comisia consideră că o măsură de ajutor reduce la minimum efectele negative asupra concurenței și a schimburilor comerciale dintre statele membre, în cazul în care aceste efecte sunt suficient de limitate pentru ca bilanțul global al măsurii să fie pozitiv.

(315)

În decizia de inițiere a procedurii, Comisia nu a putut exclude posibilitatea ca mecanismul să introducă denaturări ale concurenței dincolo de efectele negative minime justificate de introducerea schemei de ajutoare între (i) furnizorii de gaze naturale din Franța și cei din alte state membre, (ii) pe de o parte, operatorii de stocare de gaze naturale și, pe de altă parte, operatorii de GNL și operatorii de interconexiuni și (iii) operatorii de stocare de gaze naturale din Franța și din alte state membre.

(316)

În speță, în primul rând, în ceea ce privește piețele de furnizare a gazelor naturale, Comisia nu consideră că schema de ajutor denaturează concurența dintre furnizorii de gaze naturale din Franța și cei din alte state membre, întrucât licitațiile sunt deschise tuturor furnizorilor de gaze naturale, în condiții similare, indiferent dacă aceștia se află în Franța sau în alt stat membru. Observațiile părților interesate au confirmat, de asemenea, că, pentru același serviciu de transport, același tarif de utilizare a rețelei de transport se aplică furnizorilor francezi și altor state membre. Prin urmare, Comisia nu a putut identifica nicio denaturare a concurenței între furnizorii francezi de gaze naturale și cei din alte state membre.

(317)

În al doilea rând, în ceea ce privește denaturarea concurenței între operatorii de stocare și furnizorii de instrumente alternative de flexibilitate în Franța, autoritățile franceze și părțile interesate consideră că celelalte instrumente reprezintă substitute imperfecte pentru stocarea gazelor naturale, în măsura în care acestea funcționează în intervale de timp diferite și pot fi necesare în situații diferite. De exemplu, în cazul unui val rece, capacitățile terminalelor de metan pot fi mobilizate numai dacă GNL este disponibil în rezervoare. Această capacitate limitată nu a putut fi mobilizată mai mult de cinci zile în cele mai bune condiții posibile. Cu toate acestea, această perioadă este mai scurtă decât durata medie a unui val rece, neoferind astfel suficient timp pentru a mobiliza o sosire a încărcăturii suficient de repede pentru a evita o întrerupere a emisiilor. În plus, în cazul congestionării rețelei, eficiența terminalelor GNL depinde de proximitatea lor geografică față de punctele de consum.

(318)

Mai multe părți terțe au subliniat, de asemenea, că abonamentele la terminalele GNL și la depozitarea gazelor naturale nu ar fi în concurență. Acestea explică faptul că importurile de GNL în Europa și Franța au crescut semnificativ de la introducerea schemei de ajutoare în 2018. Nivelul importurilor de ~21,5 Bcm de GNL în Franța în 2019 a fost un nivel record.

(319)

În ceea ce privește interconexiunile, se susține în observațiile primite că acestea sunt în principal instrumente de import. Părțile interesate remarcă faptul că, în absența stocării, ar fi necesară dimensionarea interconexiunilor pentru a putea asigura aprovizionarea cu gaze naturale la vârful consumului. Acest lucru ar fi ineficient. Având în vedere scăderea preconizată a consumului de gaze naturale în Franța, nu se preconizează construirea de noi interconexiuni. Într-adevăr, costurile de construire a interconexiunilor suplimentare și de consolidare a rețelei sunt mai ridicate decât cele ale schemei de ajutor în cauză.

(320)

În plus, stocarea gazelor naturale nu afectează volumul total de gaze naturale care trece prin interconexiuni, care depinde de volumul gazelor naturale consumate în Franța. Cu toate acestea, părțile interesate citează un raport (98) al Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei („ACER”), care subliniază că abundența de gaze naturale din depozite reduce la minimum importurile la vârfurile de consum care apar în mod normal atunci când prețul gazelor naturale este cel mai ridicat.

(321)

Astfel cum au indicat părțile interesate, Comisia a luat în considerare în mod repetat, fără a se pronunța, existența unei piețe relevante pentru infrastructura de transport de gaze naturale, care include, printre altele, interconexiunile, depozitele de gaze naturale, terminalele GNL și infrastructura de regazificare. Comisia recunoaște că diferitele instrumente de flexibilitate pot furniza servicii complementare fără a exclude complet impactul stocării gazelor naturale asupra terminalelor GNL și a interconexiunilor. Cu toate acestea, Comisia nu a putut identifica denaturări semnificative ale concurenței.

(322)

În al treilea rând, schema de ajutor ar putea conduce, de asemenea, la denaturări ale concurenței în raport cu operatorii de stocare din alte state membre, în special statele membre învecinate cu Franța. Datorită interconexiunilor, acest risc este, a priori, deosebit de important pentru Belgia și Germania.

(323)

CREG din Belgia a informat Comisia că, în urma introducerii mecanismului de reglementare, rata de încărcare a singurei unități de stocare belgiană de la Loenhout a scăzut de la 84 % (iarna 2017-2018) la 54 % (iarna 2018-2019). Factorul de încărcare a crescut apoi la un nivel de 97 % pentru iarna 2019-2020. Factorul de încărcare în perioada 2018-2019 corespundea contractelor pe termen lung. CREG subliniază existența unui impact cauzat de introducerea mecanismului de remunerare în Franța (a se vedea considerentele 195-200). Deși factorii de încărcare au crescut din nou în iarna următoare, acest lucru nu permite Comisiei să excludă un impact asupra stocării gazelor naturale în țările învecinate. Cu toate acestea, Comisia observă că Fluxys, operatorul Loenhout, nu menționează că mecanismul de reglementare are un impact semnificativ asupra activităților sale (a se vedea considerentul 212).

(324)

Pe termen scurt, denaturarea concurenței între operatorii din statele membre învecinate este limitată de nivelul semnificativ al ratei de abonament (de exemplu, peste 90 % în Germania, 60 % în Belgia), pe baza contractelor pe termen lung. Cu toate acestea, aceste contracte expiră în perioada 2022-2023. Astfel, mecanismul de reglementare ar putea avea o influență asupra viitoarelor condiții comerciale atunci când aceste contracte pe termen lung sunt renegociate atât în ceea ce privește prețurile și ratele de abonament, cât și, în cele din urmă, asupra profitabilității operatorilor de stocare din statele membre învecinate. Pentru ca Comisia să fie în măsură să se asigure că evaluarea sa cu privire la acest aspect rămâne valabilă după expirarea contractelor pe termen lung, autoritățile franceze s-au angajat să prezinte Comisiei, înainte de sfârșitul anului 2024, un raport care să conțină date privind impactul măsurii asupra concurenței (a se vedea considerentul 111).

(325)

Comisia observă, de asemenea, că Fluxys indică faptul că ar fi de dorit să se pună în aplicare un model adecvat la nivelul Uniunii pentru a răspunde evoluțiilor pieței (a se vedea considerentul 212). Alți operatori de stocare și-au exprimat opiniile pozitive cu privire la reforma introdusă în Franța, promovând în același timp o abordare armonizată în Uniune (a se vedea considerentele 224 și 229).

6.5. Echilibrarea efectelor pozitive și negative ale ajutorului asupra pieței interne

(326)

O schemă de ajutoare de stat trebuie să garanteze că bilanțul global al efectelor sale este pozitiv, evitând să afecteze în mod negativ condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun.

(327)

Comisia reamintește că, în cazul de față, schema de ajutor facilitează dezvoltarea unei activități economice, și anume depozitarea gazelor naturale în Franța. De asemenea, precizează că mecanismul de reglementare contribuie la securitatea aprovizionării cu gaze naturale. În plus, caracterul adecvat, necesitatea și proporționalitatea ajutorului limitează impactul acestuia asupra concurenței și a schimburilor comerciale. Comisia concluzionează că, chiar dacă nu poate fi exclus un impact asupra concurenței dintre operatorii francezi de stocare a gazelor naturale și cei din alte state membre, se pare că efectele negative ale ajutorului sunt suficient de limitate pentru ca bilanțul global al schemei de ajutor să fie pozitiv până la sfârșitul actualei PME în 2028, cu condiția să nu existe schimbări semnificative în ceea ce privește concurența pe piețele gazelor naturale enumerate în considerentul 110 (99).

(328)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia concluzionează că impactul pozitiv al ajutorului asupra dezvoltării activității economice în cauză depășește potențialele efecte negative asupra concurenței și comerțului, cel puțin până în 2028. Prin urmare, concurența și schimburile comerciale nu sunt afectate până atunci într-o măsură contrară interesului comun.

7. CONCLUZII

(329)

Comisia regretă faptul că Franța a pus în aplicare în mod ilegal măsura în cauză, încălcând articolul 108 alineatul (3) din TFUE. Cu toate acestea, Comisia consideră că măsura în cauză este compatibilă cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE până la 31 decembrie 2028, când se încheie perioada actualei PME,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Ajutorul de stat pus în aplicare de Franța în favoarea operatorilor de stocare a gazelor naturale este compatibil cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Republicii Franceze.

Adoptată la Bruxelles, 28 iunie 2021.

Pentru Comisie

Margrethe VESTAGER

Membru al Comisiei

(1) JO C 112, 3.4.2020, p. 39.

(2) Există douăsprezece unități de operare dacă unitățile din Lussagnet și Izaute sunt luate în considerare separat. Aceste unități aparțin Teréga și au în comun anumite instalații tehnice. Din acest motiv, acestea sunt considerate uneori o singură infrastructură (de exemplu, PME 2019-1928) și alteori două infrastructuri separate (de exemplu, PME 2016-2023).

(3) Decretul nr. 2014-328 din 12 martie 2014 de modificare a Decretului nr. 2006-1034 din 21 august 2006 privind accesul la depozitarea subterană a gazelor naturale.

(4) Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 2003/55/CE (JO L 211, 14.8.2009, p. 94).

(5) Regulamentul (UE) 2017/1938 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2017 privind măsurile de garantare a siguranței furnizării de gaze și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 994/2010 (JO L 280, 28.10.2017, p. 1).

(6) Legea nr. 2017-1839 din 30 decembrie 2017 de încetare a activității de cercetare și exploatare a hidrocarburilor și de stabilire a unor dispoziții diverse în materie de energie și mediu.

(7) Articolul L.421-3-1 din Codul energiei.

(8) Articolul L.421-3-1 din Codul energiei.

(9) Articolul L.421-5-1 din Codul energiei.

(10) Articolul L.452-1 din Codul energiei.

(11) Datele privind capacitățile ferme de interconectare de gaz H sunt preluate din raportul Transmission Capacity Map 2017, al ENTSOG.

(12) De exemplu, Franța a estimat costul construirii conductelor Arc Lyonnais, Eridan și Perche pentru a facilita transportul gazelor din nordul în sudul Franței la 1,6 miliarde EUR.

(13) Astfel, capacitatea de emisie este împărțită între cele patru terminale: terminalul de la Montoir dispune de o capacitate de emisie de 400 GWh/zi, terminalul de metan de la Fos-Cavaou dispune de o capacitate de 205 GWh/zi, terminalul de metan de la Fos-Tonkin dispune de o capacitate de emisie de 205 Gwh/zi, și terminalul de metan de la Dunkerque are o capacitate de emisie de 520 GWh/j. Dacă se folosește interconexiunea de la Dunkerque la capacitate maximă, capacitate de injectare a terminalului de metan de la Dunkerque către rețeaua franceză de gaz natural este limitată la 350 GWh/j din cauza unui blocaj în rețeaua de transport.

(14) Decretul nr. 2020-456 al PME.

(15) Decretul nr. 2016-1442 al PME din 27 octombrie 2016.

(16) Decretul nr. 2018-1248 din 26 decembrie 2018 privind infrastructurile de stocare a gazelor necesare pentru securitatea aprovizionării.

(17) Rezoluția nr. 2018-039 din 22 februarie 2018 privind modalitățile de comercializare a capacităților de stocare în contextul punerii în aplicare a accesului reglementat al terților la depozitarea subterană a gazelor naturale în Franța.

(18) Decizia CRE nr. 2018-068 din 22 martie 2018 privind tariful pentru utilizarea infrastructurilor subterane de stocare a gazelor naturale ale societăților Storengy, TIGF și Géométhane din 2018.

(19) Decizia CRE nr. 2020-011 din 23 ianuarie 2020 privind tariful pentru utilizarea infrastructurilor subterane de stocare a gazelor naturale ale societăților Storengy, Teréga și Géométhane.

(20) CRE își bazează această comparație pe studiul „Metodologiile și parametrii utilizați pentru a determina veniturile alocate sau țintă ale operatorilor de sisteme de transport de gaze (OST)”, realizat de Economic Consulting Associates (ECA) pentru Agenția Europeană de Cooperare în Materie de Reglementare (ACER).

(21) Această metodă decurge din Legea finanțelor rectificativă din 28 decembrie 2001, care a înființat un comitet special (Comisia Houri) pentru a stabili prețul la care rețelele de transport de gaze naturale sunt cesionate de stat. De asemenea, a fost utilizată o metodă comparabilă pentru evaluarea activelor terminalelor de metan și ale operatorilor de distribuție a gazelor naturale.

(22) „Rezerva de gaz” înseamnă gazul injectat permanent în rezervoarele subterane, care este esențial pentru funcționarea instalațiilor de stocare deoarece este necesar să se mențină o presiune minimă de stocare care să permită furnizarea volumului util cu profilul de transfer necesar (Rezoluția CRE nr. 2018-068 menționată mai sus).

(23) În special, raportul cabinetului Compass Lexecon din 20 martie 2017 recomanda stabilirea CMPC între 4,2 și 5,8 %.

(24) Rezoluția CRE din 26 ianuarie 2012 privind decizia de certificare a societății GRTgaz; Rezoluția nr. 2019-135 a CRE din 25 iunie 2019 privind menținerea certificării societății Teréga în urma a trei achiziții de acțiuni ale grupului Crédit Agricole în societățile producătoare de energie.

(25) Rezoluția CRE din 26 ianuarie 2012 privind decizia de certificare a TIGF; Rezoluția CRE din 4 februarie 2016 privind menținerea certificării societății TIGF în urma aderării societății Predica la capitalul TIGF Holding.

(26) Rezoluția CRE nr. 2018-69 din 22 martie 2018 privind introducerea unui termen tarifar de stocare în tariful de utilizare a rețelelor de transport ale GRTgaz și TIGF.

(27) Articolul L.445-3 din Codul energiei: „Tarifele reglementate pentru vânzarea gazelor naturale se stabilesc pe baza caracteristicilor intrinseci ale furnizărilor și costurilor asociate acestora. Toate aceste costuri sunt acoperite […].”

Articolul R.445-3 din Codul energiei: „Pentru fiecare furnizor se stabilește o formulă tarifară care să reflecte costul total al aprovizionării cu gaze naturale. Formula tarifară și costurile care nu sunt legate de aprovizionare permit stabilirea costului mediu de furnizare a gazelor naturale, pe baza cărora sunt stabilite tarifele reglementate de vânzare a acestora, în funcție de modalitățile de deservire a clienților respectivi.

Costurile care nu sunt legate de aprovizionare includ în special: […] 2° Costurile de utilizare a stocărilor de gaze naturale, după caz”.

(28) Rezoluția nr. 2018-069, menționată mai sus, pp. 7-8.

(29) Rezoluția nr. 2018-069 menționată mai sus.

(30) Rezoluția nr. 2018-069 a CRE din 22 martie 2018, menționată mai sus.

(31) Rezoluția nr. 2020-011 a CRE din 23 ianuarie 2020, menționată mai sus.

(32) Decretul nr. 2020-456 din 21 aprilie 2020, menționat mai sus.

(33) http://www.europe-en-france.gouv.fr/Centre-de-ressources/Aides-d-etat/Regimes-d-aides.

(34) În conformitate cu articolul 14 alineatul (4) din Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 2003/55/CE.

(35) Conform raportului intitulat „Observatorul pieței cu amănuntul din trimestrul 4 din 2019”, publicat de CRE la 31 decembrie 2019, 66 % din unitățile rezidențiale și nerezidențiale se află în oferte de piață, comparativ cu 34 % în ofertele de tarife de vânzare reglementate, iar 91 % din consumul de gaze naturale este asigurat prin oferte de piață, față de 9 % prin oferte tarifare de vânzare reglementate.

(36) În conformitate cu articolul 63 din Legea nr. 2019-1147 din 8 noiembrie 2019 privind energia și clima.

(37) Chiar dacă, între 2013 și 2017, veniturile din comercializare au fost scăzute, venitul total autorizat este semnificativ mai mic decât cifra de afaceri realizată de acești operatori în anii 2008-2012, în contextul unui spread ridicat.

(38) Hotărârea din 7 noiembrie 2014, Banco Santander, T-399/11, EU:T:2014:938, punctul 75; hotărârea din 11 noiembrie 2004, Spania/Comisia, C-73/03, EU:C:2004:711, punctul 28.

(39) Cu excepția Dunkerque LNG, care este exceptată.

(40) Cumpărarea societății TIGF de către un consorțiu format din GIC, Set și EDF.

(41) Preluarea acțiunilor societății Prédica în capitalul TIGF.

(42) În conformitate cu articolul L. 443-4 din Codul energiei.

(43) A se vedea, de exemplu, Comisia, 14 noiembrie 2006, M.4180 Gaz de France/Suez, punctul 341.

(44) Comisia Europeană, 29 septembrie 1999, M.1383 – Exxon/Mobil, § § 69-261; Comisia, 25 aprilie 2003, M.3086 – Gaz de France/Preussag Energie, punctul 14; Comisia, 21 decembrie 2005, M.3696 EON/MOL, punctul 99; Comisia, 19 noiembrie 2013, M.6984 – EPH/Stredoslovenska Energetika, punctul 24.

(45) Comisia, 8 octombrie 2004, M.3410 Total/Gaz de France, punctul 19.

(46) Comisia, 21 decembrie 2005, M.3696 – E.ON/MOL, punctul 130; Comisia, 19 noiembrie 2013, M.6984 – EPH/Stredoslovenska Energetika, punctul 24.

(47) 4,2 TWh de stoc în medie în terminalele franceze în timpul iernii.

(48) Între 10 și 15 zile, în funcție de originea gazului.

(49) Prețurile din diverse locuri de pe piața europeană pentru GNL la nivel mondial.

(50) Comercializate pe o perioadă de patru luni.

(51) Title Transfer Facility care reprezintă majoritatea comercializărilor la termen.

(52) De la 88 % la 99 % și, respectiv, de la 54 % la 97 %.

(53) Raport tehnico-economic întocmit în urma deschiderii de către Comisia Europeană a unei anchete privind condițiile de reglementare a depozitării gazelor naturale în Franța, […] 12 iunie 2020.

(54) Adică un preț de achiziție (130,6)/(98 % × 50 %).

(55) Raport tehnico-economic întocmit în urma deschiderii de către Comisia Europeană a unei anchete privind condițiile de reglementare a depozitării gazelor naturale în Franța, […] 12 iunie 2020.

(56) AFIEG reunește societăți franceze și filiale ale operatorilor europeni de energie electrică și gaze: Alpiq Energie France, BKW France, Endesa, Fortum France, Gazprom Energy, Total Direct Energie, Gazel Energie, Vattenfall. Enovos și Primeo Energie sunt membri asociați.

(57) Ordinul din 13 martie 2018 privind stocurile minime de gaze naturale pentru garantarea securității aprovizionării cu gaze naturale în perioada 1 noiembrie 2018-31 martie 2019.

(58) AFG este sindicatul profesional al industriei franceze a gazelor naturale. Membrii titulari sunt EDF, ENGIE, France Gas Liquides, Gazprom, GRDF, GRTgaz, Teréga, Total. La acești membri titulari de adaugă și membri asociați, membri parteneri și membri ai societății.

(59) ANODE reprezintă furnizorii de energie alternativă din Franța. Membrii asociației sunt EkWateur, Enercoop, Energie d’ici, Eni Gas & Power France, Greenyellow, Gaz Européen, Planète OUI, Plüm Energie, SAVE, Total Direct Energie, Vattenfall și Wekiwi.

(60) CREG este autoritatea de reglementare în domeniul energiei electrice și al gazelor naturale în Belgia.

(61) Amplasamentul are o capacitate de stocare de 780 milioane de metri cubi (echivalentul a 9 TWh).

(62) […].

(63) EFET reunește peste 100 de societăți de comercializare a energiei, care își desfășoară activitatea în peste 28 de țări europene.

(64) Operator de terminale de metan.

(65) Trader în sectorul energetic.

(66) Operator de stocare de gaze din Belgia.

(67) Federația sindicatelor franceze afiliate la Confederația Generală a Muncii (CGT).

(68) Gestionarea rețelei de transport de gaz.

(69) Operator de stocare de gaze.

(70) Studiu realizat pentru Gas Infrastructure Europe (GIE): Gas Storage Market Failures, Pöyry, septembrie 2017.

(71) Studiu realizat pentru Gas Infrastructure Europe (GIE): Measures for a sustainable gas storage market, FTi-CL Energy, octombrie 2018.

(72) Întreprindere care operează în sectorul energetic.

(73) Operator de stocare de gaze.

(74) Studii realizate pentru Gas Infrastructure Europe (GIE): Gas Storage Market Failures, Pöyry, septembrie 2017 și Value of the gas storage infrastructure for the electricity system, Artelys, octombrie 2019.

(75) Studiu realizat pentru Gas Infrastructure Europe (GIE): Measures for a sustainable gas storage market, FTi-CL Energy, octombrie 2018.

(76) UPRIGAZ reunește întreprinderi care își desfășoară activitatea în întregul lanț de gaze sau într-o parte a acestuia: Dalkia France, Eni, ENGIE, Equinor, ENGIE Cofely, Naturgy, Total Energie Gaz, Teréga, Total Gaz Électricité Holdings France.

(77) Hotărârea din 16 mai 2002, Franța/Comisia, C 482/99, EU:C:2002:294, punctul 24; hotărârea din 30 mai 2013, Doux Élevage și Coopérative agricole UKL-ARREE, C 677/11, EU:C:2013:348, punctul 27, și hotărârea din 19 decembrie 2013, Association Vent De Colère! și alții, C 262/12, EU:C:2013:851, punctul 16.

(78) Hotărârea din 19 decembrie 2013, Association Vent De Colère! și alții, C 262/12, EU:C:2013:851, punctul 17 și jurisprudența citată.

(79) Legea nr. 2017-1839 din 30 decembrie 2017 de încetare a activității de cercetare și exploatare a hidrocarburilor și de stabilire a unor dispoziții diverse în materie de energie și mediu.

(80) Decretul nr. 2020-456 al PME.

(81) Hotărârea din 16 mai 2002, Franța/Comisia, C-482/99, EU:C:2002:294, punctul 36, hotărârea din 30 mai 2013, Doux Élevage și Coopérative agricole UKL-ARREE, C-677/11, EU:C:2013:348, punctul 34, hotărârea din 28 martie 2019, Germania/Comisia, C 405/16 P, EU:C:2019:268, punctul 55, și hotărârea din 20 septembrie 2019, FVE Holýšov I și alții/Comisia, T-217/17, EU:T:2019:633, punctul 105.

(82) Hotărârea din 2 iulie 1974, Italia/Comisia, 173/73, EU:C:1974:71, punctul 35; hotărârea din 19 decembrie 2013, Association Vent De Colère! și alții, C 262/12, EU:C:2013:851, punctul 25, hotărârea din 28 martie 2019, Germania/Comisia, C 405/16 P, EU:C:2019:268, punctul 58, și hotărârea din 20 septembrie 2019, FVE Holýšov I și alții/Comisia, T-217/17, EU:T:2019:633, punctul 107.

(83) Hotărârea din 20 septembrie 2019, FVE Holýšov I și alții/Comisia, T-217/17, EU:T:2019:633, punctul 126.

(84) Decizia din 28 martie 2019, Germania/Comisia, C 405/16 P, EU:C:2019:268, punctul 59 și jurisprudența citată, și din 20 septembrie 2019, FVE Holýšov I și alții/Comisia, T-217/17, EU:T:2019:633, punctul 108.

(85) Hotărârea din 13 septembrie 2017, ENEA, C-329/15, EU:C:2017:671, punctul 30.

(86) Hotărârea din 15 mai 2019, Achema și alții, C 706/17, EU:C:2019:407, punctul 66.

(87) Hotărârea din 17 iulie 2008, Essent NEtwerk Noord BV, C 206/06, EU:C:2008:413.

(88) Hotărârea din 17 iulie 2008, Essent NEtwerk Noord BV, C 206/06, EU:C:2008:413, punctele 47 și 66.

(89) Hotărârea din 17 iulie 2008, Essent NEtwerk Noord BV, C 206/06, EU:C:2008:413, punctul 49.

(90) Hotărârea din 28 martie 2019, Germania/Comisia, C-405/16 P, EU:C:2019:268.

(91) Rezoluția nr. 2018-022 din 7 februarie 2018 privind evoluția tarifului pentru utilizarea rețelelor pentru transportul gazelor naturale ale GRTgaz și TIGF din 1 aprilie 2018.

(92) Hotărârea din 17 iulie 2008, Essent Netwerk Noord și alții, C-206/06, EU:C:2008:413, punctul 79, hotărârea din 27 iunie 2017, Congregación de Escuelas Pías Provincia Betania, C-74/16, EU:C:2017:496, punctul 65 și hotărârea din 15 mai 2019, Achema și alții, C 706/17, EU:C:2019:407, punctul 74.

(93) Hotărârea din 14 ianuarie 2015, Eventech, C-518/13, EU:C:2015:9, punctele 53-55, și hotărârea din 21 decembrie 2016, Comisia/World Duty Free Group și alții, C-20/15 P et C-21/15 P, EU:C:2016:981, punctul 54.

(94) Hotărârea din 5 martie 2015, Banco Privado Português și Massa Insolvente do Banco Privado Português, C-667/13, EU:C:2015:151, punctul 51, hotărârea din 18 mai 2017, Fondul Proprietatea, C-150/16, EU:C:2017:388, punctul 34, și hotărârea din 15 mai 2019, Achema și alții, C 706/17, EU:C:2019:407, punctul 94.

(95) Comunicarea Comisiei – Orientări privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului și energie pentru perioada 2014-2020 (JO C 200, 28.6.2014, p. 1).

(96) Hotărârea din 22 septembrie 2020, Austria/Comisia, C-594/18 P (Hinkley Point C), EU:C:2020:742, punctul 19.

(97) Astfel cum a fost confirmat de recenta hotărâre a Curții de Justiție din 22 septembrie 2020, Austria/Comisia, EU:C:2020:742.

(98) Raportul ACER din 6 aprilie 2020, The internal gas market in Europe: The role of transmission tariffs, punctul 174.

(99) În cazul în care Comisia consideră că ajutorul existent nu este sau nu mai este compatibil cu piața internă, aceasta poate iniția procedura prevăzută în capitolul IV din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolul 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO L 248, 24.9.2015, p. 9).

18.3.2022

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 90/163

DECIZIA (UE) 2022/445 A COMISIEI

din 15 martie 2022

de modificare a anexei la Acordul monetar dintre Uniunea Europeană și Principatul Andorra

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Acordul monetar din 30 iunie 2011 dintre Uniunea Europeană și Principatul Andorra (1), în special articolul 8 alineatul (4),

întrucât:

(1)	Acordul monetar dintre Uniune și Andorra (denumit în continuare „acordul”) a intrat în vigoare la 1 aprilie 2012.

(2)

Articolul 8 alineatul (1) din acord impune Principatului Andorra obligația de a implementa acte ale Uniunii privind bancnotele și monedele euro, legislația financiar-bancară, prevenirea spălării de bani, prevenirea fraudelor și a falsificării mijloacelor de plată în numerar și de altă natură, a medaliilor și jetoanelor și obligațiile de comunicare a datelor statistice. Actele respective sunt enumerate în anexa la acordul monetar.

(3)	Comisia trebuie să modifice anual anexa respectivă pentru a lua în considerare noile acte juridice și norme relevante ale Uniunii, precum și modificările celor existente.

(4)	Unele acte juridice și norme ale Uniunii nu mai sunt relevante și, prin urmare, trebuie eliminate din anexă, în timp ce alte acte juridice și norme relevante ale Uniunii au fost adoptate sau modificate și trebuie adăugate la anexă.

(5)	Prin urmare, anexa la acordul monetar trebuie modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexa la Acordul monetar dintre Uniunea Europeană și Principatul Andorra se înlocuiește cu textul din anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 15 martie 2022.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN

(1) JO C 369, 17.12.2011, p. 1.

ANEXĂ

„ANEXĂ

	Dispoziții juridice care trebuie implementate	Termen de implementare
	Prevenirea spălării banilor
1	Decizia 2000/642/JAI a Consiliului din 17 octombrie 2000 privind acordurile de cooperare între unitățile de informații financiare ale statelor membre în ceea ce privește schimbul de informații (JO L 271, 24.10.2000, p. 4)
2	Decizia-cadru 2001/500/JAI a Consiliului din 26 iunie 2001 privind spălarea banilor, identificarea, urmărirea, înghețarea, sechestrarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunii (JO L 182, 5.7.2001, p. 1)
3	Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor și a bunurilor având legătură cu infracțiunea (JO L 68, 15.3.2005, p. 49)	31 martie 2015 (1)
4	Decizia 2007/845/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2007 privind cooperarea dintre oficiile de recuperare a creanțelor din statele membre în domeniul urmăririi și identificării produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracțiunile (JO L 332, 18.12.2007, p. 103)
5	Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană (JO L 127, 29.4.2014, p. 39)	1 noiembrie 2016 (2)
6	Regulamentul (UE) 2015/847 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind informațiile care însoțesc transferurile de fonduri și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1781/2006 (JO L 141, 5.6.2015, p. 1)	1 octombrie 2017 (3)
7	Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO L 141, 5.6.2015, p. 73)	1 octombrie 2017 (3)
	Modificată prin:
8	Directiva (UE) 2018/843 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, precum și de modificare a Directivelor 2009/138/CE și 2013/36/UE (JO L 156, 19.6.2018, p. 43)	31 decembrie 2020 (6)
	Completată prin:
9	Regulamentul delegat (UE) 2016/1675 al Comisiei din 14 iulie 2016 de completare a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului prin identificarea țărilor terțe cu un grad ridicat de risc care au deficiențe strategice (JO L 254, 20.9.2016, p. 1)	1 decembrie 2017 (5)
	Modificat prin:
10	Regulamentul delegat (UE) 2018/105 al Comisiei din 27 octombrie 2017 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/1675 în ceea ce privește adăugarea Etiopiei pe lista țărilor cu grad înalt de risc, în tabelul de la punctul I din anexă (JO L 19, 24.1.2018, p. 1)	31 martie 2019 (6)
11	Regulamentul delegat (UE) 2018/212 al Comisiei din 13 decembrie 2017 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/1675 de completare a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului, în ceea ce privește adăugarea țărilor Sri Lanka, Trinidad și Tobago și Tunisia în tabelul de la punctul I din anexă (JO L 41, 14.2.2018, p. 4)	31 martie 2019 (6)
12	Regulamentul delegat (UE) 2018/1467 al Comisiei din 27 iulie 2018 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/1675 de completare a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește adăugarea Pakistanului în tabelul prevăzut la punctul I din anexă (JO L 246, 2.10.2018, p. 1)	31 decembrie 2020 (7)
13	Regulamentul delegat (UE) 2020/855 al Comisiei din 7 mai 2020 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/1675 de completare a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește adăugarea Bahamasului, a Barbadosului, a Botswanei, a Cambodgiei, a Ghanei, a Jamaicăi, a Mauritiusului, a Mongoliei, a Myanmar/Birmaniaului/Burmei, a Nicaraguei, a Panama și a Zimbabwe în tabelul de la punctul I din anexă și eliminarea Bosniei și Herțegovinei, a Etiopiei, a Guyanei, a Republicii Democrate Populare Laos, a Sri Lanka și a Tunisiei din tabelul respectiv (JO L 195, 19.6.2020, p. 1)	31 decembrie 2022 (9)
14	Regulamentul delegat (UE) 2021/37 al Comisiei din 7 decembrie 2020 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/1675 de completare a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește eliminarea Mongoliei din tabelul prevăzut la punctul I din anexă (JO L 14, 18.1.2021, p. 1)	31 decembrie 2023 (9)
15	Regulamentul delegat (UE) 2019/758 al Comisiei din 31 ianuarie 2019 de completare a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care stabilesc acțiunile minime și tipul de măsuri suplimentare pe care trebuie să le ia instituțiile de credit și financiare pentru a diminua riscul de spălare a banilor și de finanțare a terorismului în anumite țări terțe (JO L 125, 14.5.2019, p. 4)
16	Regulamentul (UE) 2018/1672 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind controlul numerarului care intră sau iese din Uniune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1889/2005 (JO L 284, 12.11.2018, p. 6)	31 decembrie 2021 (7)
17	Directiva (UE) 2018/1673 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2018 privind combaterea prin măsuri de drept penal a spălării banilor (JO L 284, 12.11.2018, p. 22)	31 decembrie 2021 (7)
	Prevenirea fraudei și a contrafacerii
18	Regulamentul (CE) nr. 1338/2001 al Consiliului din 28 iunie 2001 de definire a măsurilor necesare protecției monedei euro împotriva falsificării (JO L 181, 4.7.2001, p. 6)	30 septembrie 2013
	Modificat prin:
19	Regulamentul (CE) nr. 44/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1338/2001 de definire a măsurilor necesare protecției monedei euro împotriva falsificării (JO L 17, 22.1.2009, p. 1)
20	Decizia 2001/887/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2001 privind protecția monedei euro împotriva falsificării (JO L 329, 14.12.2001, p. 1)	30 septembrie 2013
21	Decizia 2003/861/CE a Consiliului din 8 decembrie 2003 privind analiza și cooperarea cu privire la monedele euro falsificate (JO L 325, 12.12.2003, p. 44)	30 septembrie 2013
22	Regulamentul (CE) nr. 2182/2004 al Consiliului din 6 decembrie 2004 privind medaliile și jetoanele similare monedelor euro (JO L 373, 21.12.2004, p. 1)	30 septembrie 2013
	Modificat prin:
23	Regulamentul (CE) nr. 46/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2182/2004 privind medaliile și jetoanele similare monedelor euro (JO L 17, 22.1.2009, p. 5)
24	Directiva 2014/62/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind protecția prin măsuri de drept penal a monedei euro și a altor monede împotriva falsificării și de înlocuire a Deciziei-cadru 2000/383/JAI a Consiliului (JO L 151, 21.5.2014, p. 1)	30 iunie 2016 (2)
25	Directiva (UE) 2019/713 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind combaterea fraudelor și a contrafacerii în legătură cu mijloacele de plată fără numerar și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/413/JAI a Consiliului (JO L 123, 10.5.2019, p. 18)	31 decembrie 2021 (7)
	Norme referitoare la bancnotele și monedele euro
	Cu excepția articolului 1a alineatele (2) și (3) și a articolelor 4a, 4b și 4c:
26	Regulamentul (CE) nr. 2532/98 al Consiliului din 23 noiembrie 1998 cu privire la atribuțiile Băncii Centrale Europene în materie de sancțiuni (JO L 318, 27.11.1998, p. 4)	30 septembrie 2014 (1)
	Modificat prin:
27	Regulamentul (UE) 2015/159 al Consiliului din 27 ianuarie 2015 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2532/98 cu privire la atribuțiile Băncii Centrale Europene în materie de sancțiuni (JO L 27, 3.2.2015, p. 1)	31 decembrie 2020 (8)
28	Concluziile Consiliului din 10 mai 1999 privind sistemul de management al calității pentru monedele euro	31 martie 2013
29	Comunicarea 2001/C 318/03 a Comisiei din 22 octombrie 2001 privind protecția prin drepturi de autor a desenului feței comune a monedelor euro [COM(2001) 600 final] (JO C 318, 13.11.2001, p. 3)	31 martie 2013
30	Orientarea BCE/2003/5 a Băncii Centrale Europene din 20 martie 2003 privind aplicarea unor măsuri pentru combaterea reproducerilor neconforme de bancnote euro, precum și schimbul și retragerea bancnotelor euro (JO L 78, 25.3.2003, p. 20)	31 martie 2013
	Modificată prin:
31	Orientarea BCE/2013/11 a Băncii Centrale Europene din 19 aprilie 2013 de modificare a Orientării BCE/2003/5 privind aplicarea unor măsuri pentru combaterea reproducerilor neconforme de bancnote euro, precum și schimbul și retragerea bancnotelor euro (JO L 118, 30.4.2013, p. 43)	30 septembrie 2014 (1)
32	Orientarea (UE) 2020/2091 a Băncii Centrale Europene din 4 decembrie 2020 de modificare a Orientării BCE/2003/5 privind aplicarea unor măsuri pentru combaterea reproducerilor neconforme de bancnote euro, precum și schimbul și retragerea bancnotelor euro (BCE/2020/61) (JO L 423, 15.12.2020, p. 65)	30 septembrie 2022 (9)
33	Decizia BCE/2010/14 a Băncii Centrale Europene din 16 septembrie 2010 privind verificarea autenticității și a calității și repunerea în circulație a bancnotelor euro (JO L 267, 9.10.2010, p. 1)	30 septembrie 2013
	Modificată prin:
34	Decizia BCE/2012/19 a Băncii Centrale Europene din 7 septembrie 2012 de modificare a Deciziei BCE/2010/14 privind verificarea autenticității și a calității și repunerea în circulație a bancnotelor euro (JO L 253, 20.9.2012, p. 19)	30 septembrie 2014 (1)
35	Decizia (UE) 2019/2195 a Băncii Centrale Europene din 5 decembrie 2019 de modificare a Deciziei BCE/2010/14 privind verificarea autenticității și a calității și repunerea în circulație a bancnotelor euro (BCE/2019/39) (JO L 330, 20.12.2019, p. 91)	31 decembrie 2021 (8)
36	Regulamentul (UE) nr. 1210/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 decembrie 2010 privind autentificarea monedelor euro și procesarea monedelor euro improprii circulației (JO L 339, 22.12.2010, p. 1)	31 martie 2013
37	Regulamentul (UE) nr. 1214/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 noiembrie 2011 privind transportul rutier transfrontalier profesionist de numerar în euro între statele membre din zona euro (JO L 316, 29.11.2011, p. 1)	31 martie 2015 (1)
38	Regulamentul (UE) nr. 651/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind emiterea de monede euro (JO L 201, 27.7.2012, p. 135)	30 septembrie 2014 (1)
39	Decizia BCE/2013/10 a Băncii Centrale Europene din 19 aprilie 2013 privind cupiurile, specificațiile, reproducerea, preschimbarea și retragerea bancnotelor euro (JO L 118, 30.4.2013, p. 37)	30 septembrie 2014 (1)
	Modificată prin:
40	Decizia (UE) 2019/669 a Băncii Centrale Europene din 4 aprilie 2019 de modificare a Deciziei BCE/2013/10 privind cupiurile, specificațiile, reproducerea, preschimbarea și retragerea bancnotelor euro (JO L 113, 29.4.2019, p. 6)	31 decembrie 2020 (7)
41	Decizia (UE) 2020/2090 a Băncii Centrale Europene din 4 decembrie 2020 de modificare a Deciziei BCE/2013/10 privind cupiurile, specificațiile, reproducerea, preschimbarea și retragerea bancnotelor euro (BCE/2020/60) (JO L 423, 15.12.2020, p. 62)	30 septembrie 2022 (9)
42	Regulamentul (UE) nr. 729/2014 al Consiliului din 24 iunie 2014 privind valorile nominale și specificațiile tehnice ale monedelor euro ce urmează să intre în circulație (reformare) (JO L 194, 2.7.2014, p. 1)	30 septembrie 2014 (2)
	Legislație financiar-bancară
43	Directiva 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare (JO L 372, 31.12.1986, p. 1)	31 martie 2016
	Modificată prin:
44	Directiva 2001/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 septembrie 2001 de modificare a Directivelor 78/660/CEE, 83/349/CEE și 86/635/CEE în ceea ce privește normele de evaluare aplicabile conturilor anuale și conturilor consolidate ale anumitor forme de societăți comerciale, precum și ale băncilor și ale altor instituții financiare (JO L 283, 27.10.2001, p. 28)
45	Directiva 2003/51/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2003 de modificare a Directivelor 78/660/CEE, 83/349/CEE, 86/635/CEE și 91/674/CEE ale Consiliului privind conturile anuale și conturile consolidate ale anumitor forme de societăți, ale băncilor și ale altor instituții financiare și ale întreprinderilor de asigurare (JO L 178, 17.7.2003, p. 16)
46	Directiva 2006/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 de modificare a Directivei 78/660/CEE a Consiliului privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale, a Directivei 83/349/CEE a Consiliului privind conturile consolidate, a Directivei 86/635/CEE a Consiliului privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare și a Directivei 91/674/CEE a Consiliului privind situațiile financiare anuale și situațiile financiare consolidate ale întreprinderilor de asigurare (JO L 224, 16.8.2006, p. 1)
47	Directiva 89/117/CEE a Consiliului din 13 februarie 1989 privind obligațiile în materie de publicare a documentelor contabile anuale ale sucursalelor, stabilite într-un stat membru, ale instituțiilor de credit și instituțiilor financiare cu sediul social în afara statului membru respectiv (JO L 44, 16.2.1989, p. 40)	31 martie 2018
48	Directiva 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 martie 1997 privind sistemele de compensare pentru investitori (JO L 84, 26.3.1997, p. 22)	31 martie 2018
49	Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare (JO L 166, 11.6.1998, p. 45)	31 martie 2018
	Modificată prin:
50	Directiva 2009/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 de modificare a Directivei 98/26/CE privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare și a Directivei 2002/47/CE privind contractele de garanție financiară în ceea ce privește sistemele legate și creanțele private (JO L 146, 10.6.2009, p. 37)
51	Directiva 2010/78/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 de modificare a Directivelor 98/26/CE, 2002/87/CE, 2003/6/CE, 2003/41/CE, 2003/71/CE, 2004/39/CE, 2004/109/CE, 2005/60/CE, 2006/48/CE, 2006/49/CE și 2009/65/CE cu privire la competențele Autorității europene de supraveghere (Autoritatea Bancară Europeană), ale Autorității europene de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale) și ale Autorității europene de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe) (JO L 331, 15.12.2010, p. 120)
52	Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (JO L 201, 27.7.2012, p. 1)	30 septembrie 2019
53	Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare și de modificare a Directivelor 98/26/CE și 2014/65/UE și a Regulamentului (UE) nr. 236/2012 (JO L 257, 28.8.2014, p. 1)	31 martie 2018, cu excepția articolului 3 alineatul (1): 1 februarie 2023 și de la 1 februarie 2025 (3)
54	Directiva (UE) 2019/879 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2019 de modificare a Directivei 2014/59/UE în ceea ce privește capacitatea de absorbție a pierderilor și de recapitalizare a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și a Directivei 98/26/CE (JO L 150, 7.6.2019, p. 296)	31 decembrie 2022 (8)
55	Directiva 2001/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 aprilie 2001 privind reorganizarea și lichidarea instituțiilor de credit (JO L 125, 5.5.2001, p. 15)	31 martie 2018
	Modificată prin:
56	Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190)
57	Directiva 2002/47/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 iunie 2002 privind contractele de garanție financiară (JO L 168, 27.6.2002, p. 43)	31 martie 2018
	Modificată prin:
58	Directiva 2009/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 de modificare a Directivei 98/26/CE privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare și a Directivei 2002/47/CE privind contractele de garanție financiară în ceea ce privește sistemele legate și creanțele private (JO L 146, 10.6.2009, p. 37)
59	Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190)	31 martie 2018 (2)
60	Regulamentul (UE) 2021/23 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea și rezoluția contrapărților centrale și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 și (UE) 2015/2365 și a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE și (UE) 2017/1132 (JO L 22, 22.1.2021, p. 1)	31 decembrie 2024 [cu excepția: articolului 95 – 31 decembrie 2022, a articolului 87 alineatul (2) – 31 decembrie 2023, a articolului 9 alineatele (1), (2), (3), (4), (6), (7), (9), (10), (12), (13), (16), (17), (18), (19), a articolului 10 alineatele (1), (2), (3), (8), (9), (10), (11), (12) și a articolului 11 – 31 decembrie 2024, a articolului 9 alineatul (14) și a articolului 20 – 31 decembrie 2025] (9)
61	Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiții care aparțin unui conglomerat financiar și de modificare a Directivelor 73/239/CEE, 79/267/CEE, 92/49/CEE, 92/96/CEE, 93/6/CEE și 93/22/CEE ale Consiliului și a Directivelor 98/78/CE și 2000/12/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO L 35, 11.2.2003, p. 1) și măsurile de nivelul 2 aferente, după caz	31 martie 2018
	Modificată prin:
62	Directiva 2005/1/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2005 de modificare a Directivelor 73/239/CEE, 85/611/CEE, 91/675/CEE, 92/49/CEE și 93/6/CEE ale Consiliului, precum și a Directivelor 94/19/CE, 98/78/CE, 2000/12/CE, 2001/34/CE, 2002/83/CE și 2002/87/CE, în scopul instituirii unei noi structuri de organizare pentru comitetele competente din domeniul serviciilor financiare (JO L 79, 24.3.2005, p. 9)
63	Directiva 2008/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2008 de modificare a Directivei 2002/87/CE privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a societăților de asigurări și a firmelor de investiții care aparțin unui conglomerat financiar, în ceea ce privește competențele de executare conferite Comisiei (JO L 81, 20.3.2008, p. 40)
64	Directiva 2010/78/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 de modificare a Directivelor 98/26/CE, 2002/87/CE, 2003/6/CE, 2003/41/CE, 2003/71/CE, 2004/39/CE, 2004/109/CE, 2005/60/CE, 2006/48/CE, 2006/49/CE și 2009/65/CE cu privire la competențele Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), ale Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaționale) și ale Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe) (JO L 331, 15.12.2010, p. 120)
65	Directiva 2011/89/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 noiembrie 2011 de modificare a Directivelor 98/78/CE, 2002/87/CE, 2006/48/CE și 2009/138/CE în ceea ce privește supravegherea suplimentară a entităților financiare care aparțin unui conglomerat financiar (JO L 326, 8.12.2011, p. 113)
66	Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338)
67	Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind supravegherea prudențială a firmelor de investiții și de modificare a Directivelor 2002/87/CE, 2009/65/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/59/UE și 2014/65/UE (JO L 314, 5.12.2019, p. 64)	31 decembrie 2023 (8)
68	Regulamentul (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind plățile transfrontaliere în Comunitate și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2560/2001 (JO L 266, 9.10.2009, p. 11)	31 martie 2018
	Modificat prin:
69	Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 martie 2012 de stabilire a cerințelor tehnice și comerciale aplicabile operațiunilor de transfer de credit și de debitare directă în euro și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 924/2009 (JO L 94, 30.3.2012, p. 22)
70	Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind accesul la activitate, desfășurarea și supravegherea prudențială a activității instituțiilor emitente de monedă electronică, de modificare a Directivelor 2005/60/CE și 2006/48/CE și de abrogare a Directivei 2000/46/CE (JO L 267, 10.10.2009, p. 7)	31 martie 2016
	Modificată prin:
71	Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338)	30 septembrie 2017 (3)
72	Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 2002/65/CE, 2009/110/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, și de abrogare a Directivei 2007/64/CE (JO L 337, 23.12.2015, p. 35)	30 septembrie 2018 (4)
73	Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 12)	31 martie 2016
	Modificat prin:
74	Regulamentul (UE) nr. 1022/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2013 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) în ceea ce privește conferirea de atribuții specifice Băncii Centrale Europene în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului (JO L 287, 29.10.2013, p. 5)
75	Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO L 60, 28.2.2014, p. 34)
76	Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190)	31 martie 2018 (2)
77	Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO L 225, 30.7.2014, p. 1)
78	Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 2002/65/CE, 2009/110/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, și de abrogare a Directivei 2007/64/CE (JO L 337, 23.12.2015, p. 35)	30 septembrie 2018 (4)
79	Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerințele prudențiale ale firmelor de investiții și de modificare a Regulamentelor (UE)nr. 1093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 și (UE) nr. 806/2014 (JO L 314, 5.12.2019, p. 1)	31 decembrie 2023 (8)
80	Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 84)	31 martie 2016
	Modificat prin:
81	Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investiții alternative și de modificare a Directivelor 2003/41/CE și 2009/65/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009 și (UE) nr. 1095/2010 (JO L 174, 1.7.2011, p. 1)
82	Regulamentul (UE) nr. 258/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 3 aprilie 2014 de instituire a unui program al Uniunii de sprijinire a activităților specifice din domeniul raportării financiare și al auditului pentru perioada 2014-2020 și de abrogare a Deciziei nr. 716/2009/CE (JO L 105, 8.4.2014, p. 1)
83	Directiva 2014/51/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 de modificare a Directivelor 2003/71/CE și 2009/138/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009, (UE) nr. 1094/2010 și (UE) nr. 1095/2010 în ceea ce privește competențele Autorității europene de supraveghere (Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale) și ale Autorității europene de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe) (JO L 153, 22.5.2014, p. 1)
84	Regulamentul (UE) 2021/23 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea și rezoluția contrapărților centrale și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 și (UE) 2015/2365 și a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE și (UE) 2017/1132 (JO L 22, 22.1.2021, p. 1)	31 decembrie 2024 [cu excepția: articolului 95 – 31 decembrie 2022, a articolului 87 alineatul (2) – 31 decembrie 2023, a articolului 9 alineatele (1), (2), (3), (4), (6), (7), (9), (10), (12), (13), (16), (17), (18), (19), a articolului 10 alineatele (1), (2), (3), (8), (9), (10), (11), (12) și a articolului 11 – 31 decembrie 2024, a articolului 9 alineatul (14) și a articolului 20 – 31 decembrie 2025] (9)
85	Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (JO L 201, 27.7.2012, p. 1) și măsurile de nivelul 2 aferente, după caz	30 septembrie 2019 (1)
	Modificat prin:
86	Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1)
87	Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190)
88	Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 173, 12.6.2014, p. 84)	31 decembrie 2020 (3)
89	Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO L 141, 5.6.2015, p. 73)
90	Regulamentul (UE) 2015/2365 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind transparența operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare și transparența reutilizării și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 337, 23.12.2015, p. 1)	30 septembrie 2019 (4)
91	Regulamentul (UE) 2019/834 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 în ceea ce privește obligația de compensare, suspendarea obligației de compensare, cerințele de raportare, tehnicile de atenuare a riscurilor pentru contractele derivate extrabursiere care nu sunt compensate de o contraparte centrală, înregistrarea și supravegherea registrelor centrale de tranzacții și cerințele aplicabile registrelor centrale de tranzacții (JO L 141, 28.5.2019, p. 42)	31 decembrie 2021 (8)
92	Regulamentul (UE) 2019/876 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește indicatorul efectului de levier, indicatorul de finanțare stabilă netă, cerințele privind fondurile proprii și pasivele eligibile, riscul de credit al contrapărții, riscul de piață, expunerile față de contrapărți centrale, expunerile față de organisme de plasament colectiv, expunerile mari și cerințele referitoare la raportare și la publicarea informațiilor, și a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 150, 7.6.2019, p. 1)	31 decembrie 2023 (8)
93	Regulamentul (UE) 2021/23 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea și rezoluția contrapărților centrale și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 și (UE) 2015/2365 și a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE și (UE) 2017/1132 (JO L 22, 22.1.2021, p. 1)	31 decembrie 2024 [cu excepția: articolului 95 – 31 decembrie 2022, a articolului 87 alineatul (2) – 31 decembrie 2023, a articolului 9 alineatele (1), (2), (3), (4), (6), (7), (9), (10), (12), (13), (16), (17), (18), (19), a articolului 10 alineatele (1), (2), (3), (8), (9), (10), (11), (12) și a articolului 11 – 31 decembrie 2024, a articolului 9 alineatul (14) și a articolului 20 – 31 decembrie 2025] (9)
94	Regulamentul (UE) 2021/168 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 februarie 2021 de modificare a Regulamentului (UE) 2016/1011 în ceea ce privește exceptarea anumitor indici de referință pentru cursul de schimb valutar la vedere din țări terțe și desemnarea unor indici care înlocuiesc anumiți indici de referință care încetează și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 49, 12.2.2021, p. 6)	31 decembrie 2023 (9)
95	Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1) și măsurile de nivelul 2 aferente, după caz	30 septembrie 2017 (1)
	Modificat prin:
96	Regulamentul (UE) 2017/2395 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește măsurile tranzitorii pentru diminuarea impactului asupra fondurilor proprii al introducerii IFRS 9 și pentru tratamentul expunerilor mari al anumitor expuneri din sectorul public denominate în moneda națională a oricărui stat membru (JO L 345, 27.12.2017, p. 27)	30 iunie 2019 (6)
97	Regulamentul (UE) 2017/2401 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții (JO L 347, 28.12.2017, p. 1)	31 martie 2020 (6)
98	Regulamentul (UE) 2019/630 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește acoperirea minimă a pierderilor pentru expunerile neperformante (JO L 111, 25.4.2019, p. 4)	31 decembrie 2020 (7)
99	Regulamentul (UE) 2019/876 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește indicatorul efectului de levier, indicatorul de finanțare stabilă netă, cerințele privind fondurile proprii și pasivele eligibile, riscul de credit al contrapărții, riscul de piață, expunerile față de contrapărți centrale, expunerile față de organisme de plasament colectiv, expunerile mari și cerințele referitoare la raportare și la publicarea informațiilor, și a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 150, 7.6.2019, p. 1)	31 decembrie 2023 (8)
100	Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerințele prudențiale ale firmelor de investiții și de modificare a Regulamentelor (UE)nr. 1093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 și (UE) nr. 806/2014 (JO L 314, 5.12.2019, p. 1)	31 decembrie 2023 (8)
101	Regulamentul (UE) 2020/873 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2020 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 575/2013 și (UE) 2019/876 în ceea ce privește anumite ajustări ca răspuns la pandemia de COVID-19 (JO L 204, 26.6.2020, p. 4)	31 decembrie 2022 [cu excepția articolului 1 alineatul (4) – 31 decembrie 2023] (9)
102	Regulamentul (UE) 2021/558 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2021 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 cu privire la ajustări ale cadrului de securitizare în vederea sprijinirii redresării economice ca răspuns la criza provocată de COVID-19 (JO L 116, 6.4.2021, p. 25)	31 decembrie 2023 [cu excepția articolului 1 alineatele (2) și (4) – 31 decembrie 2024] (9)
103	Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338) și măsurile de nivelul 2 aferente, după caz	30 septembrie 2017 (1)
	Modificată prin:
104	Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190)	31 martie 2018 (2)
105	Directiva (UE) 2019/878 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2019 de modificare a Directivei 2013/36/UE în ceea ce privește entitățile exceptate, societățile financiare holding, societățile financiare holding mixte, remunerarea, măsurile și competențele de supraveghere și măsurile de conservare a capitalului, (JO L 150, 7.6.2019, p. 253)	31 decembrie 2022 (8)
106	Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind supravegherea prudențială a firmelor de investiții și de modificare a Directivelor 2002/87/CE, 2009/65/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/59/UE și 2014/65/UE (JO L 314, 5.12.2019, p. 64)	31 decembrie 2023 (8)
107	Directiva (UE) 2021/338 a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2021 de modificare a Directivei 2014/65/UE în ceea ce privește cerințele în materie de informații, guvernanța produselor și limitele pozițiilor, precum și a Directivelor 2013/36/UE și (UE) 2019/878 în ceea ce privește aplicarea acestora în cazul firmelor de investiții, pentru a contribui la redresarea în urma crizei provocate de COVID-19 (JO L 68, 26.2.2021, p. 14)	31 decembrie 2023 (9)
108	Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață (regulamentul privind abuzul de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor 2003/124/CE, 2003/125/CE și 2004/72/CE ale Comisiei (JO L 173, 12.6.2014, p. 1) și măsurile de nivelul 2 aferente, după caz	30 septembrie 2018 (4)
	Modificat prin:
109	Regulamentul (UE) 2016/1011 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind indicii utilizați ca indici de referință în cadrul instrumentelor financiare și al contractelor financiare sau pentru a măsura performanțele fondurilor de investiții și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2014/17/UE și a Regulamentului (UE) nr. 596/2014 (JO L 171, 29.6.2016, p. 1)	1 martie 2020 (6)
110	Regulamentul (UE) 2016/1033 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iunie 2016 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 privind piețele instrumentelor financiare, a Regulamentului (UE) nr. 596/2014 privind abuzul de piață și a Regulamentului (UE) nr. 909/2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare (JO L 175, 30.6.2016, p. 1)	30 septembrie 2018 (5)
111	Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind schemele de garantare a depozitelor (reformare) (JO L 173, 12.6.2014, p. 149)	31 martie 2016 (2)
112	Directiva 2014/57/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind sancțiunile penale pentru abuzul de piață (directiva privind abuzul de piață) (JO L 173, 12.6.2014, p. 179)	30 septembrie 2018 (4)
113	Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190) și măsurile de nivelul 2 aferente, după caz	31 martie 2018 (2)
	Modificată prin:
114	Directiva (UE) 2017/2399 a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2017 de modificare a Directivei 2014/59/UE în ceea ce privește rangul instrumentelor de datorie negarantate în ierarhia creanțelor în caz de insolvență (JO L 345, 27.12.2017, p. 96)	31 octombrie 2019 (6)
115	Directiva (UE) 2019/879 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2019 de modificare a Directivei 2014/59/UE în ceea ce privește capacitatea de absorbție a pierderilor și de recapitalizare a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și a Directivei 98/26/CE (JO L 150, 7.6.2019, p. 296)	31 decembrie 2022 (8)
116	Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind supravegherea prudențială a firmelor de investiții și de modificare a Directivelor 2002/87/CE, 2009/65/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/59/UE și 2014/65/UE (JO L 314, 5.12.2019, p. 64)	31 decembrie 2023 (8)
117	Regulamentul (UE) 2021/23 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea și rezoluția contrapărților centrale și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 și (UE) 2015/2365 și a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE și (UE) 2017/1132 (JO L 22, 22.1.2021, p. 1)	31 decembrie 2024 [cu excepția: articolului 95 – 31 decembrie 2022, a articolului 87 alineatul (2) – 31 decembrie 2023, a articolului 9 alineatele (1), (2), (3), (4), (6), (7), (9), (10), (12), (13), (16), (17), (18), (19), a articolului 10 alineatele (1), (2), (3), (8), (9), (10), (11), (12) și a articolului 11 – 31 decembrie 2024, a articolului 9 alineatul (14) și a articolului 20 – 31 decembrie 2025] (9)
118	Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE (JO L 173, 12.6.2014, p. 349) și măsurile de nivelul 2 aferente, după caz	31 decembrie 2020 (3)
	Modificată prin:
119	Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare și de modificare a Directivelor 98/26/CE și 2014/65/UE și a Regulamentului (UE) nr. 236/2012 (JO L 257, 28.8.2014, p. 1)	31 decembrie 2020 (4)
120	Directiva (UE) 2016/1034 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 iunie 2016 de modificare a Directivei 2014/65/UE privind piețele instrumentelor financiare (JO L 175, 30.6.2016, p. 8)	31 decembrie 2021 (5)
121	Cu excepția articolului 64 alineatul (5): Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind supravegherea prudențială a firmelor de investiții și de modificare a Directivelor 2002/87/CE, 2009/65/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/59/UE și 2014/65/UE (JO L 314, 5.12.2019, p. 64)	31 decembrie 2023 (8)
122	Directiva (UE) 2019/2177 a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2019 de modificare a Directivei 2009/138/CE privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II), a Directivei 2014/65/UE privind piețele instrumentelor financiare și a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului (JO L 334, 27.12.2019, p. 155)	31 decembrie 2024 (8)
123	Directiva (UE) 2020/1504 a Parlamentului European și a Consiliului din 7 octombrie 2020 de modificare a Directivei 2014/65/UE privind piețele instrumentelor financiare (JO L 347, 20.10.2020, p. 50)	31 decembrie 2023 (9)
124	Directiva (UE) 2021/338 a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2021 de modificare a Directivei 2014/65/UE în ceea ce privește cerințele în materie de informații, guvernanța produselor și limitele pozițiilor, precum și a Directivelor 2013/36/UE și (UE) 2019/878 în ceea ce privește aplicarea acestora în cazul firmelor de investiții, pentru a contribui la redresarea în urma crizei provocate de COVID-19 (JO L 68, 26.2.2021, p. 14)	31 decembrie 2023 (9)
125	Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 173, 12.6.2014, p. 84) și măsurile de nivelul 2 aferente, după caz	31 decembrie 2020 (3)
	Modificat prin:
126	Regulamentul (UE) 2016/1033 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iunie 2016 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 privind piețele instrumentelor financiare, a Regulamentului (UE) nr. 596/2014 privind abuzul de piață și a Regulamentului (UE) nr. 909/2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare (JO L 175, 30.6.2016, p. 1)	31 decembrie 2020 (5)
127	Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerințele prudențiale ale firmelor de investiții și de modificare a Regulamentelor (UE)nr. 1093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 și (UE) nr. 806/2014 (JO L 314, 5.12.2019, p. 1)	31 decembrie 2023 (8)
128	Regulamentul (UE) 2021/23 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea și rezoluția contrapărților centrale și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 și (UE) 2015/2365 și a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE și (UE) 2017/1132 (JO L 22, 22.1.2021, p. 1)	31 decembrie 2024 [cu excepția: articolului 95 – 31 decembrie 2022, a articolului 87 alineatul (2) – 31 decembrie 2023, a articolului 9 alineatele (1), (2), (3), (4), (6), (7), (9), (10), (12), (13), (16), (17), (18), (19), a articolului 10 alineatele (1), (2), (3), (8), (9), (10), (11), (12) și a articolului 11 – 31 decembrie 2024, a articolului 9 alineatul (14) și a articolului 20 – 31 decembrie 2025] (9)
129	Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare și de modificare a Directivelor 98/26/CE și 2014/65/UE și a Regulamentului (UE) nr. 236/2012 (JO L 257, 28.8.2014, p. 1)	31 decembrie 2020 (4)
	Modificat prin:
130	Regulamentul (UE) 2016/1033 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iunie 2016 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 privind piețele instrumentelor financiare, a Regulamentului (UE) nr. 596/2014 privind abuzul de piață și a Regulamentului (UE) nr. 909/2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare (JO L 175, 30.6.2016, p. 1)	31 decembrie 2020 (6)
131	Regulamentul (UE) 2015/2365 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind transparența operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare și transparența reutilizării și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 337, 23.12.2015, p. 1)	30 septembrie 2019 (4)
	Modificat prin:
132	Regulamentul (UE) 2021/23 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea și rezoluția contrapărților centrale și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 și (UE) 2015/2365 și a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE și (UE) 2017/1132 (JO L 22, 22.1.2021, p. 1)	31 decembrie 2024 [cu excepția: articolului 95 – 31 decembrie 2022, a articolului 87 alineatul (2) – 31 decembrie 2023, a articolului 9 alineatele (1), (2), (3), (4), (6), (7), (9), (10), (12), (13), (16), (17), (18), (19), a articolului 10 alineatele (1), (2), (3), (8), (9), (10), (11), (12) și a articolului 11 – 31 decembrie 2024, a articolului 9 alineatul (14) și a articolului 20 – 31 decembrie 2025] (9)
133	Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 2002/65/CE, 2009/110/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, și de abrogare a Directivei 2007/64/CE (JO L 337, 23.12.2015, p. 35) și măsurile de nivelul 2 aferente, după caz	30 septembrie 2018 (4)
134	Regulamentul (UE) 2016/1011 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind indicii utilizați ca indici de referință în cadrul instrumentelor financiare și al contractelor financiare sau pentru a măsura performanțele fondurilor de investiții și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2014/17/UE și a Regulamentului (UE) nr. 596/2014 (JO L 171, 29.6.2016, p. 1)	1 martie 2020 (6)
	Modificat prin:
135	Regulamentul (UE) 2019/2089 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 de modificare a Regulamentului (UE) 2016/1011 privind indicii UE de referință pentru activitățile de tranziție climatică, indicii UE de referință aliniați la Acordul de la Paris și informațiile privind durabilitatea pentru indicii de referință (JO L 317, 9.12.2019, p. 17)	31 decembrie 2021 (8)
136	Regulamentul (UE) 2021/168 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 februarie 2021 de modificare a Regulamentului (UE) 2016/1011 în ceea ce privește exceptarea anumitor indici de referință pentru cursul de schimb valutar la vedere din țări terțe și desemnarea unor indici care înlocuiesc anumiți indici de referință care încetează și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 49, 12.2.2021, p. 6)	31 decembrie 2023 (9)
	Legislația privind colectarea de informații statistice (*1)
137	Orientarea BCE/2013/24 a Băncii Centrale Europene din 25 iulie 2013 privind cerințele de raportare statistică ale Băncii Centrale Europene în domeniul conturilor financiare trimestriale (JO L 2, 7.1.2014, p. 34)	31 martie 2016 (2)
	Modificată prin:
138	Orientarea (UE) 2016/66 a Băncii Centrale Europene din 26 noiembrie 2015 de modificare a Orientării BCE/2013/24 privind cerințele de raportare statistică ale Băncii Centrale Europene în domeniul conturilor financiare trimestriale (BCE/2015/40) (JO L 14, 21.1.2016, p. 36)	31 martie 2017 (4)
139	Orientarea (UE) 2020/1553 a Băncii Centrale Europene din 14 octombrie 2020 de modificare a Orientării BCE/2013/24 privind cerințele de raportare statistică ale Băncii Centrale Europene în domeniul conturilor financiare trimestriale (BCE/2020/51) (JO L 354, 26.10.2020, p. 24)	31 decembrie 2022 (9)
140	Orientarea (UE) 2021/827 a Băncii Centrale Europene din 29 aprilie 2021 de modificare a Orientării BCE/2013/24 privind cerințele de raportare statistică ale Băncii Centrale Europene în domeniul conturilor financiare trimestriale (BCE/2021/20) (JO L 184, 25.5.2021, p. 4)	31 decembrie 2022 (9)
141	Regulamentul (UE) 2021/379 al Băncii Centrale Europene din 22 ianuarie 2021 privind posturile din bilanț ale instituțiilor de credit și ale sectorului instituții financiare monetare (reformare) (BCE/2021/2) (JO L 73, 3.3.2021, p. 16) (9)	31 decembrie 2022 (9)
142	Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 al Băncii Centrale Europene din 24 septembrie 2013 privind statisticile referitoare la ratele dobânzii practicate de instituțiile financiare monetare (reformare) (BCE/2013/34) (JO L 297, 7.11.2013, p. 51)	31 martie 2016 (2)
	Modificat prin:
143	Regulamentul (UE) nr. 756/2014 al Băncii Centrale Europene din 8 iulie 2014 BCE/2014/30 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34) privind statisticile referitoare la ratele dobânzii practicate de instituțiile financiare monetare (BCE/2014/30) (JO L 205, 12.7.2014, p. 14)
144	Orientarea (UE) 2021/830 a Băncii Centrale Europene din 26 martie 2021 privind statisticile referitoare la posturile din bilanț și ratele dobânzilor instituțiilor financiare monetare (BCE/2021/11)	31 decembrie 2022 (9)

”

(1) Comitetul mixt din 2013 a convenit asupra acestor termene în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Acordul monetar din 30 iunie 2011 dintre Uniunea Europeană și Principatul Andorra.

(2) Comitetul mixt din 2014 a convenit asupra acestor termene în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Acordul monetar din 30 iunie 2011 dintre Uniunea Europeană și Principatul Andorra.

(3) Comitetul mixt din 2015 a convenit asupra acestor termene în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Acordul monetar din 30 iunie 2011 dintre Uniunea Europeană și Principatul Andorra.

(4) Comitetul mixt din 2016 a convenit asupra acestor termene în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Acordul monetar din 30 iunie 2011 dintre Uniunea Europeană și Principatul Andorra.

(5) Comitetul mixt din 2017 a convenit asupra acestor termene în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Acordul monetar din 30 iunie 2011 dintre Uniunea Europeană și Principatul Andorra.

(6) Comitetul mixt din 2018 a convenit asupra acestor termene în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Acordul monetar din 30 iunie 2011 dintre Uniunea Europeană și Principatul Andorra.

(7) Comitetul mixt din 2019 a convenit asupra acestor termene în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Acordul monetar din 30 iunie 2011 dintre Uniunea Europeană și Principatul Andorra.

(8) Comitetul mixt din 2020 a convenit asupra acestor termene în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Acordul monetar din 30 iunie 2011 dintre Uniunea Europeană și Principatul Andorra.

(9) Comitetul mixt din 2021 a convenit asupra acestor termene în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Acordul monetar din 30 iunie 2011 dintre Uniunea Europeană și Principatul Andorra.

(*1) Astfel cum s-a convenit prin modelul privind simplificarea obligațiilor de raportare statistică.

18.3.2022

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 90/180

DECIZIA (UE) 2022/446 A COMISIEI

din 15 martie 2022

de modificare a anexei la Acordul monetar dintre Uniunea Europeană și Republica San Marino

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Acordul monetar din 27 martie 2012 dintre Uniunea Europeană și Republica San Marino (1), în special articolul 8 alineatul (5),

întrucât:

(1)	Acordul monetar dintre Uniune și San Marino (denumit în continuare „acordul”) a intrat în vigoare la 1 septembrie 2012.

(2)

Articolul 8 alineatul (1) din acord impune Republicii San Marino obligația de a implementa acte ale Uniunii privind bancnotele și monedele euro, legislația bancară și financiară, prevenirea spălării banilor, prevenirea fraudei și a contrafacerii mijloacelor de plată în numerar și fără numerar, a medaliilor și jetoanelor, precum și cerințele de raportare statistică. Actele și normele respective sunt enumerate în anexa la acordul monetar.

(3)	Comisia trebuie să modifice anexa la acordul monetar o dată pe an sau cu o frecvență mai mare, dacă acest lucru este considerat oportun pentru a lua în considerare noile acte juridice și norme relevante ale Uniunii, precum și modificările celor existente.

(4)	Unele acte juridice și norme ale Uniunii nu mai sunt relevante și, prin urmare, trebuie eliminate din anexă, în timp ce alte acte juridice și norme ale Uniunii au fost adoptate sau modificate și trebuie adăugate la anexă.

(5)	Prin urmare, anexa la acordul monetar trebuie modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexa la Acordul monetar dintre Uniunea Europeană și Republica San Marino se înlocuiește cu textul anexei la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 15 martie 2022.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN

(1) JO C 121, 26.4.2012, p. 5.

ANEXĂ

„ANEXĂ

	DISPOZIȚII JURIDICE CARE TREBUIE IMPLEMENTATE	TERMEN DE IMPLEMENTARE
	Prevenirea spălării banilor
1	Decizia 2000/642/JAI a Consiliului din 17 octombrie 2000 privind acordurile de cooperare între unitățile de informații financiare ale statelor membre în ceea ce privește schimbul de informații (JO L 271, 24.10.2000, p. 4)	1 septembrie 2013
2	Decizia-cadru 2001/500/JAI a Consiliului din 26 iunie 2001 privind spălarea banilor, identificarea, urmărirea, înghețarea, sechestrarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunii (JO L 182, 5.7.2001, p. 1)
3	Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor și a bunurilor având legătură cu infracțiunea (JO L 68, 15.3.2005, p. 49)	1 octombrie 2014 (1)
4	Decizia 2007/845/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2007 privind cooperarea dintre oficiile de recuperare a creanțelor din statele membre în domeniul urmăririi și identificării produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracțiunile (JO L 332, 18.12.2007, p. 103)
5	Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană (JO L 127, 29.4.2014, p. 39)	1 noiembrie 2016 (2)
6	Regulamentul (UE) 2015/847 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind informațiile care însoțesc transferurile de fonduri și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1781/2006 (JO L 141, 5.6.2015, p. 1)	1 octombrie 2017 (3)
7	Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO L 141, 5.6.2015, p. 73)	1 octombrie 2017 (3)
	Modificat prin:
8	Directiva (UE) 2018/843 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, precum și de modificare a Directivelor 2009/138/CE și 2013/36/UE (JO L 156, 19.6.2018, p. 43)	31 decembrie 2020 (6)
	Completată prin:
9	Regulamentul delegat (UE) 2016/1675 al Comisiei din 14 iulie 2016 de completare a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului prin identificarea țărilor terțe cu un grad ridicat de risc care au deficiențe strategice (JO L 254, 20.9.2016, p. 1)	1 octombrie 2017 (5)
	Modificat prin:
10	Regulamentul delegat (UE) 2018/105 al Comisiei din 27 octombrie 2017 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/1675 în ceea ce privește adăugarea Etiopiei pe lista țărilor cu grad înalt de risc, în tabelul de la punctul I din anexă (JO L 19, 24.1.2018, p. 1)	31 martie 2019 (6)
11	Regulamentul delegat (UE) 2018/212 al Comisiei din 13 decembrie 2017 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/1675 de completare a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului, în ceea ce privește adăugarea țărilor Sri Lanka, Trinidad și Tobago și Tunisia în tabelul de la punctul I din anexă (JO L 41, 14.2.2018, p. 4)	31 martie 2019 (6)
12	Regulamentul delegat (UE) 2018/1467 al Comisiei din 27 iulie 2018 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/1675 de completare a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește adăugarea Pakistanului în tabelul prevăzut la punctul I din anexă (JO L 246, 2.10.2018, p. 1)	31 decembrie 2019 (7)
13	Regulamentul delegat (UE) 2020/855 al Comisiei din 7 mai 2020 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/1675 de completare a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește adăugarea Bahamasului, a Barbadosului, a Botswanei, a Cambodgiei, a Ghanei, a Jamaicăi, a Mauritiusului, a Mongoliei, a Myanmar/Birmaniaului/Burmei, a Nicaraguei, a Panama și a Zimbabwe în tabelul de la punctul I din anexă și eliminarea Bosniei și Herțegovinei, a Etiopiei, a Guyanei, a Republicii Democrate Populare Laos, a Sri Lanka și a Tunisiei din tabelul respectiv (JO L 195, 19.6.2020, p. 1)	31 decembrie 2022 (9)
14	Regulamentul delegat (UE) 2021/37 al Comisiei din 7 decembrie 2020 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/1675 de completare a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește eliminarea Mongoliei din tabelul prevăzut la punctul I din anexă (JO L 14, 18.1.2021, p. 1)	31 decembrie 2023 (9)
15	Regulamentul delegat (UE) 2019/758 al Comisiei din 31 ianuarie 2019 de completare a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care stabilesc acțiunile minime și tipul de măsuri suplimentare pe care trebuie să le ia instituțiile de credit și financiare pentru a diminua riscul de spălare a banilor și de finanțare a terorismului în anumite țări terțe (JO L 125, 14.5.2019, p. 4)	31 decembrie 2020 (7)
16	Regulamentul (UE) 2018/1672 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind controlul numerarului care intră sau iese din Uniune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1889/2005 (JO L 284, 12.11.2018, p. 6)	31 decembrie 2021 (7)
17	Directiva (UE) 2018/1673 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2018 privind combaterea prin măsuri de drept penal a spălării banilor (JO L 284, 12.11.2018, p. 22)	31 decembrie 2021 (7)
	Prevenirea fraudei și a contrafacerii
18	Regulamentul (CE) nr. 1338/2001 al Consiliului din 28 iunie 2001 de definire a măsurilor necesare protecției monedei euro împotriva falsificării (JO L 181, 4.7.2001, p. 6)	1 septembrie 2013
	Modificat prin:
19	Regulamentul (CE) nr. 44/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1338/2001 de definire a măsurilor necesare protecției monedei euro împotriva falsificării (JO L 17, 22.1.2009, p. 1)
20	Decizia 2001/887/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2001 privind protecția monedei euro împotriva falsificării (JO L 329, 14.12.2001, p. 1)	1 septembrie 2013
21	Decizia 2003/861/CE a Consiliului din 8 decembrie 2003 privind analiza și cooperarea cu privire la monedele euro falsificate (JO L 325, 12.12.2003, p. 44)	1 septembrie 2013
22	Regulamentul (CE) nr. 2182/2004 al Consiliului din 6 decembrie 2004 privind medaliile și jetoanele similare monedelor euro (JO L 373, 21.12.2004, p. 1)	1 septembrie 2013
	Modificat prin:
23	Regulamentul (CE) nr. 46/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2182/2004 privind medaliile și jetoanele similare monedelor euro (JO L 17, 22.1.2009, p. 5)
24	Directiva 2014/62/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind protecția prin măsuri de drept penal a monedei euro și a altor monede împotriva falsificării și de înlocuire a Deciziei-cadru 2000/383/JAI a Consiliului (JO L 151, 21.5.2014, p. 1)	1 iulie 2016 (2)
25	Directiva (UE) 2019/713 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind combaterea fraudelor și a contrafacerii în legătură cu mijloacele de plată fără numerar și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/413/JAI a Consiliului (JO L 123, 10.5.2019, p. 18)	31 decembrie 2021 (7)
	Norme referitoare la bancnotele și monedele euro
26	Cu excepția articolului 1a alineatele (2) și (3) și a articolelor 4a, 4b și 4c: Regulamentul (CE) nr. 2532/98 al Consiliului din 23 noiembrie 1998 cu privire la atribuțiile Băncii Centrale Europene în materie de sancțiuni (JO L 318, 27.11.1998, p. 4)	1 septembrie 2013
	Modificat prin:
27	Regulamentul (UE) 2015/159 al Consiliului din 27 ianuarie 2015 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2532/98 cu privire la atribuțiile Băncii Centrale Europene în materie de sancțiuni (JO L 27, 3.2.2015, p. 1)	31 octombrie 2021 (8)
28	Concluziile Consiliului din 10 mai 1999 privind sistemul de management al calității pentru monedele euro	1 septembrie 2013
29	Comunicarea 2001/C 318/03 a Comisiei din 22 octombrie 2001 privind protecția prin drepturi de autor a desenului feței comune a monedelor euro [C(2001) 600 final] (JO C 318, 13.11.2001, p. 3)	1 septembrie 2013
30	Orientarea BCE/2003/5 a Băncii Centrale Europene din 20 martie 2003 privind aplicarea unor măsuri pentru combaterea reproducerilor neconforme de bancnote euro, precum și schimbul și retragerea bancnotelor euro (JO L 78, 25.3.2003, p. 20)	1 septembrie 2013
	Modificat prin:
31	Orientarea BCE/2013/11 a Băncii Centrale Europene din 19 aprilie 2013 de modificare a Orientării BCE/2003/5 privind aplicarea unor măsuri pentru combaterea reproducerilor neconforme de bancnote euro, precum și schimbul și retragerea bancnotelor euro (JO L 118, 30.4.2013, p. 43).	1 octombrie 2013 (1)
32	Orientarea (UE) 2020/2091 a Băncii Centrale Europene din 4 decembrie 2020 de modificare a Orientării BCE/2003/5 privind aplicarea unor măsuri pentru combaterea reproducerilor neconforme de bancnote euro, precum și schimbul și retragerea bancnotelor euro (BCE/2020/61) (JO L 423, 15.12.2020, p. 65)	30 septembrie 2022 (9)
33	Decizia BCE/2010/14 a Băncii Centrale Europene din 16 septembrie 2010 privind verificarea autenticității și a calității și repunerea în circulație a bancnotelor euro (JO L 267, 9.10.2010, p. 1)	1 septembrie 2013
	Modificat prin:
34	Decizia BCE/2012/19 a Băncii Centrale Europene din 7 septembrie 2012 de modificare a Deciziei BCE/2010/14 privind verificarea autenticității și a calității și repunerea în circulație a bancnotelor euro (2012/507/UE) (JO L 253, 20.9.2012, p. 19)	1 octombrie 2013 (1)
35	Decizia (UE) 2019/2195 a Băncii Centrale Europene din 5 decembrie 2019 de modificare a Deciziei BCE/2010/14 privind verificarea autenticității și a calității și repunerea în circulație a bancnotelor euro (BCE/2019/39) (JO L 330, 20.12.2019, p. 91)	31 decembrie 2021 (8)
36	Regulamentul (UE) nr. 1210/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 decembrie 2010 privind autentificarea monedelor euro și procesarea monedelor euro improprii circulației (JO L 339, 22.12.2010, p. 1)	1 septembrie 2013
37	Regulamentul (UE) nr. 1214/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 noiembrie 2011 privind transportul rutier transfrontalier profesionist de numerar în euro între statele membre din zona euro (JO L 316, 29.11.2011, p. 1)	1 octombrie 2014 (1)
38	Regulamentul (UE) nr. 651/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind emiterea de monede euro (JO L 201, 27.7.2012, p. 135)	1 octombrie 2013 (1)
39	Decizia BCE/2013/10 privind cupiurile, specificațiile, reproducerea, preschimbarea și retragerea bancnotelor euro (BCE/2013/10) (JO L 118, 30.4.2013, p. 37)	1 octombrie 2013 (1)
	Modificat prin:
40	Decizia (UE) 2019/669 a Băncii Centrale Europene din 4 aprilie 2019 de modificare a Deciziei BCE/2013/10 privind cupiurile, specificațiile, reproducerea, preschimbarea și retragerea bancnotelor euro (JO L 113, 29.4.2019, p. 6)	31 decembrie 2020 (7)
41	Decizia (UE) 2020/2090 a Băncii Centrale Europene din 4 decembrie 2020 de modificare a Deciziei BCE/2013/10 privind cupiurile, specificațiile, reproducerea, preschimbarea și retragerea bancnotelor euro (BCE/2020/60) (JO L 423, 15.12.2020, p. 62)	30 septembrie 2022 (9)
42	Regulamentul (UE) nr. 729/2014 al Consiliului din 24 iunie 2014 privind valorile nominale și specificațiile tehnice ale monedelor euro ce urmează să intre în circulație (Reformare) (JO L 194, 2.7.2014, p. 1)	1 octombrie 2013 (1)
	Legislație financiar-bancară
43	Directiva 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare (JO L 372, 31.12.1986, p. 1)	1 septembrie 2016
	Modificat prin:
44	Directiva 2001/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 septembrie 2001 de modificare a Directivelor 78/660/CEE, 83/349/CEE și 86/635/CEE în ceea ce privește normele de evaluare aplicabile conturilor anuale și conturilor consolidate ale anumitor forme de societăți comerciale, precum și ale băncilor și ale altor instituții financiare (JO L 283, 27.10.2001, p. 28)
45	Directiva 2003/51/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2003 de modificare a Directivelor 78/660/CEE, 83/349/CEE, 86/635/CEE și 91/674/CEE ale Consiliului privind conturile anuale și conturile consolidate ale anumitor forme de societăți, ale băncilor și ale altor instituții financiare și ale întreprinderilor de asigurare (JO L 178, 17.7.2003, p. 16)
46	Directiva 2006/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 de modificare a Directivei 78/660/CEE a Consiliului privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale, a Directivei 83/349/CEE a Consiliului privind conturile consolidate, a Directivei 86/635/CEE a Consiliului privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare și a Directivei 91/674/CEE a Consiliului privind situațiile financiare anuale și situațiile financiare consolidate ale întreprinderilor de asigurare (JO L 224, 16.8.2006, p. 1)
47	Directiva 89/117/CEE a Consiliului din 13 februarie 1989 privind obligațiile în materie de publicare a documentelor contabile anuale ale sucursalelor, stabilite într-un stat membru, ale instituțiilor de credit și instituțiilor financiare cu sediul social în afara statului membru respectiv (JO L 44, 16.2.1989, p. 40)	1 septembrie 2018
48	Directiva 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 martie 1997 privind sistemele de compensare pentru investitori (JO L 84, 26.3.1997, p. 22)	1 septembrie 2018
49	Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare (JO L 166, 11.6.1998, p. 45)	1 septembrie 2018
	Modificat prin:
50	Directiva 2009/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 de modificare a Directivei 98/26/CE privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare și a Directivei 2002/47/CE privind contractele de garanție financiară în ceea ce privește sistemele legate și creanțele private (JO L 146, 10.6.2009, p. 37)
51	Directiva 2010/78/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 de modificare a Directivelor 98/26/CE, 2002/87/CE, 2003/6/CE, 2003/41/CE, 2003/71/CE, 2004/39/CE, 2004/109/CE, 2005/60/CE, 2006/48/CE, 2006/49/CE și 2009/65/CE cu privire la competențele Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), ale Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaționale) și ale Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe) (JO L 331, 15.12.2010, p. 120)
52	Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (JO L 201, 27.7.2012, p. 1)	30 septembrie 2019 (3)
53	Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare și de modificare a Directivelor 98/26/CE și 2014/65/UE și a Regulamentului (UE) nr. 236/2012 (JO L 257, 28.8.2014, p. 1)	1 septembrie 2018
54	Directiva (UE) 2019/879 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2019 de modificare a Directivei 2014/59/UE în ceea ce privește capacitatea de absorbție a pierderilor și de recapitalizare a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și a Directivei 98/26/CE (JO L 150, 7.6.2019, p. 296).	31 decembrie 2022 (8)
55	Directiva 2001/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 aprilie 2001 privind reorganizarea și lichidarea instituțiilor de credit (JO L 125, 5.5.2001, p. 15)	1 septembrie 2018
	Modificat prin:
56	Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190)
57	Directiva 2002/47/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 iunie 2002 privind contractele de garanție financiară (JO L 168, 27.6.2002, p. 43)	1 septembrie 2018
	Modificat prin:
58	Directiva 2009/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 de modificare a Directivei 98/26/CE privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare și a Directivei 2002/47/CE privind contractele de garanție financiară în ceea ce privește sistemele legate și creanțele private (JO L 146, 10.6.2009, p. 37)
59	Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190)	1 septembrie 2018 (2)
60	Regulamentul (UE) 2021/23 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea și rezoluția contrapărților centrale și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 și (UE) 2015/2365 și a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE și (UE) 2017/1132 (JO L 22, 22.1.2021, p. 1).	31 decembrie 2024 [cu excepția: articolului 95 – 31 decembrie 2022, a articolului 87 alineatul (2) – 31 decembrie 2023, a articolului 9 alineatele (1), (2), (3), (4), (6), (7), (9), (10), (12), (13), (16), (17), (18), (19), a articolului 10 alineatele (1), (2), (3), (8), (9), (10), (11), (12) și a articolului 11 – 31 decembrie 2024, a articolului 9 alineatul (14) și a articolului 20 – 31 decembrie 2025] (9)
61	Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiții care aparțin unui conglomerat financiar și de modificare a Directivelor 73/239/CEE, 79/267/CEE, 92/49/CEE, 92/96/CEE, 93/6/CEE și 93/22/CEE ale Consiliului și a Directivelor 98/78/CE și 2000/12/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO L 35, 11.2.2003, p. 1) și măsurile de nivelul 2 aferente, după caz	1 septembrie 2018
	Modificat prin:
62	Directiva 2005/1/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2005 de modificare a Directivelor 73/239/CEE, 85/611/CEE, 91/675/CEE, 92/49/CEE și 93/6/CEE ale Consiliului, precum și a Directivelor 94/19/CE, 98/78/CE, 2000/12/CE, 2001/34/CE, 2002/83/CE și 2002/87/CE, în scopul instituirii unei noi structuri de organizare pentru comitetele competente din domeniul serviciilor financiare (JO L 79, 24.3.2005, p. 9)
63	Directiva 2008/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2008 de modificare a Directivei 2002/87/CE privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a societăților de asigurări și a firmelor de investiții care aparțin unui conglomerat financiar, în ceea ce privește competențele de executare conferite Comisiei (JO L 81, 20.3.2008, p. 40)
64	Directiva 2010/78/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 de modificare a Directivelor 98/26/CE, 2002/87/CE, 2003/6/CE, 2003/41/CE, 2003/71/CE, 2004/39/CE, 2004/109/CE, 2005/60/CE, 2006/48/CE, 2006/49/CE și 2009/65/CE cu privire la competențele Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), ale Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaționale) și ale Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe) (JO L 331, 15.12.2010, p. 120)
65	Directiva 2011/89/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 noiembrie 2011 de modificare a Directivelor 98/78/CE, 2002/87/CE, 2006/48/CE și 2009/138/CE în ceea ce privește supravegherea suplimentară a entităților financiare care aparțin unui conglomerat financiar (JO L 326, 8.12.2011, p. 113)
66	Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338)
67	Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind supravegherea prudențială a firmelor de investiții și de modificare a Directivelor 2002/87/CE, 2009/65/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/59/UE și 2014/65/UE (JO L 314, 5.12.2019, p. 64)	31 decembrie 2023 (8)
68	Regulamentul (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind plățile transfrontaliere în Comunitate și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2560/2001 (JO L 266, 9.10.2009, p. 11)	1 septembrie 2018
	Modificat prin:
69	Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 martie 2012 de stabilire a cerințelor tehnice și comerciale aplicabile operațiunilor de transfer de credit și de debitare directă în euro și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 924/2009 (JO L 94, 30.3.2012, p. 22)	1 septembrie 2018 (1)
70	Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind accesul la activitate, desfășurarea și supravegherea prudențială a activității instituțiilor emitente de monedă electronică, de modificare a Directivelor 2005/60/CE și 2006/48/CE și de abrogare a Directivei 2000/46/CE (JO L 267, 10.10.2009, p. 7)	1 septembrie 2016
	Modificat prin:
71	Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338).	1 septembrie 2017 (3)
72	Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 2002/65/CE, 2009/110/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, și de abrogare a Directivei 2007/64/CE (JO L 337, 23.12.2015, p. 35)	30 septembrie 2018 (4)
73	Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 12)	1 septembrie 2016
	Modificat prin:
74	Regulamentul (UE) nr. 1022/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2013 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) în ceea ce privește conferirea de atribuții specifice Băncii Centrale Europene în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului (JO L 287, 29.10.2013, p. 5)
75	Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO L 60, 28.2.2014, p. 34)
76	Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190)	1 septembrie 2018 (3)
77	Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 2002/65/CE, 2009/110/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, și de abrogare a Directivei 2007/64/CE (JO L 337, 23.12.2015, p. 35)	30 septembrie 2018 (4)
78	Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerințele prudențiale ale firmelor de investiții și de modificare a Regulamentelor (UE)nr. 1093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 și (UE) nr. 806/2014 (JO L 314, 5.12.2019, p. 1)	31 decembrie 2023 (8)
79	Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 84)	1 septembrie 2016
	Modificat prin:
80	Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investiții alternative și de modificare a Directivelor 2003/41/CE și 2009/65/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009 și (UE) nr. 1095/2010 (JO L 174, 1.7.2011, p. 1)
81	Regulamentul (UE) nr. 258/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 3 aprilie 2014 de instituire a unui program al Uniunii de sprijinire a activităților specifice din domeniul raportării financiare și al auditului pentru perioada 2014-2020 și de abrogare a Deciziei nr. 716/2009/CE (JO L 105, 8.4.2014, p. 1)
82	Directiva 2014/51/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 de modificare a Directivelor 2003/71/CE și 2009/138/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009, (UE) nr. 1094/2010 și (UE) nr. 1095/2010 în ceea ce privește competențele Autorității europene de supraveghere (Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale) și ale Autorității europene de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe) (JO L 153, 22.5.2014, p. 1)
83	Regulamentul (UE) 2021/23 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea și rezoluția contrapărților centrale și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 și (UE) 2015/2365 și a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE și (UE) 2017/1132 (JO L 22, 22.1.2021, p. 1).	31 decembrie 2024 [cu excepția: articolului 95 – 31 decembrie 2022, a articolului 87 alineatul (2) – 31 decembrie 2023, a articolului 9 alineatele (1), (2), (3), (4), (6), (7), (9), (10), (12), (13), (16), (17), (18), (19), a articolului 10 alineatele (1), (2), (3), (8), (9), (10), (11), (12) și a articolului 11 – 31 decembrie 2024, a articolului 9 alineatul (14) și a articolului 20 – 31 decembrie 2025] (9)
84	Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 martie 2012 de stabilire a cerințelor tehnice și comerciale aplicabile operațiunilor de transfer de credit și de debitare directă în euro și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 924/2009 (JO L 94, 30.3.2012, p. 22)	1 aprilie 2018 (2)
	Modificat prin:
85	Regulamentul (UE) nr. 248/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 februarie 2014 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 260/2012 în ceea ce privește migrarea la operațiuni de transfer de credit și de debitare directă efectuate la nivelul Uniunii (JO L 84, 20.3.2014, p. 1)
86	Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (JO L 201, 27.7.2012, p. 1) și măsurile de nivelul 2 aferente, după caz	30 septembrie 2019 (3)
	Modificat prin:
87	Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1)
88	Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190)
89	Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 173, 12.6.2014, p. 84)	31 decembrie 2020 (3)
90	Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO L 141, 5.6.2015, p. 73)	31 decembrie 2020 (3)
91	Regulamentul (UE) 2015/2365 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind transparența operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare și transparența reutilizării și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 337, 23.12.2015, p. 1)	30 septembrie 2019 (4)
92	Regulamentul (UE) 2019/834 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 în ceea ce privește obligația de compensare, suspendarea obligației de compensare, cerințele de raportare, tehnicile de atenuare a riscurilor pentru contractele derivate extrabursiere care nu sunt compensate de o contraparte centrală, înregistrarea și supravegherea registrelor centrale de tranzacții și cerințele aplicabile registrelor centrale de tranzacții (JO L 141, 28.5.2019, p. 42).	31 decembrie 2021 (8)
93	Regulamentul (UE) 2019/876 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește indicatorul efectului de levier, indicatorul de finanțare stabilă netă, cerințele privind fondurile proprii și pasivele eligibile, riscul de credit al contrapărții, riscul de piață, expunerile față de contrapărți centrale, expunerile față de organisme de plasament colectiv, expunerile mari și cerințele referitoare la raportare și la publicarea informațiilor, și a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 150, 7.6.2019, p. 1)	31 decembrie 2023 (8)
94	Regulamentul (UE) 2021/23 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea și rezoluția contrapărților centrale și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 și (UE) 2015/2365 și a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE și (UE) 2017/1132 (JO L 22, 22.1.2021, p. 1).	31 decembrie 2024 [cu excepția: articolului 95 – 31 decembrie 2022, a articolului 87 alineatul (2) – 31 decembrie 2023, a articolului 9 alineatele (1), (2), (3), (4), (6), (7), (9), (10), (12), (13), (16), (17), (18), (19), a articolului 10 alineatele (1), (2), (3), (8), (9), (10), (11), (12) și a articolului 11 – 31 decembrie 2024, a articolului 9 alineatul (14) și a articolului 20 – 31 decembrie 2025] (9)
95	Regulamentul (UE) 2021/168 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 februarie 2021 de modificare a Regulamentului (UE) 2016/1011 în ceea ce privește exceptarea anumitor indici de referință pentru cursul de schimb valutar la vedere din țări terțe și desemnarea unor indici care înlocuiesc anumiți indici de referință care încetează și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 49, 12.2.2021, p. 6).	31 decembrie 2023 (9)
96	Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1) și măsurile de nivelul 2 aferente, după caz	1 septembrie 2017 (1)
	Modificat prin:
97	Regulamentul (UE) 2017/2395 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește măsurile tranzitorii pentru diminuarea impactului asupra fondurilor proprii al introducerii IFRS 9 și pentru tratamentul expunerilor mari al anumitor expuneri din sectorul public denominate în moneda națională a oricărui stat membru (JO L 345, 27.12.2017, p. 27)	30 iunie 2019 (6)
98	Regulamentul (UE) 2017/2401 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții (JO L 347, 28.12.2017, p. 1)	31 martie 2020 (6)
99	Regulamentul (UE) 2019/630 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește acoperirea minimă a pierderilor pentru expunerile neperformante (JO L 111, 25.4.2019, p. 4)	31 decembrie 2020 (7)
100	Regulamentul (UE) 2019/876 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește indicatorul efectului de levier, indicatorul de finanțare stabilă netă, cerințele privind fondurile proprii și pasivele eligibile, riscul de credit al contrapărții, riscul de piață, expunerile față de contrapărți centrale, expunerile față de organisme de plasament colectiv, expunerile mari și cerințele referitoare la raportare și la publicarea informațiilor, și a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 150, 7.6.2019, p. 1)	31 decembrie 2023 (8)
101	Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerințele prudențiale ale firmelor de investiții și de modificare a Regulamentelor (UE)nr. 1093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 și (UE) nr. 806/2014 (JO L 314, 5.12.2019, p. 1)	31 decembrie 2023 (8)
102	Regulamentul (UE) 2020/873 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2020 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 575/2013 și (UE) 2019/876 în ceea ce privește anumite ajustări ca răspuns la pandemia de COVID-19 (JO L 204, 26.6.2020, p. 4).	31 decembrie 2022 [cu excepția articolului 1 alineatul (4) – 31 decembrie 2023] (9)
103	Regulamentul (UE) 2021/558 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2021 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 cu privire la ajustări ale cadrului de securitizare în vederea sprijinirii redresării economice ca răspuns la criza provocată de COVID-19 (JO L 116, 6.4.2021, p. 25)	31 decembrie 2023 [cu excepția articolului 1 alineatele (2) și (4) – 31 decembrie 2024] (9)
104	Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338) și măsurile de nivelul 2 aferente, după caz	1 septembrie 2017 (1)
	Modificat prin:
105	Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190)	1 septembrie 2018 (3)
106	Directiva (UE) 2019/878 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2019 de modificare a Directivei 2013/36/UE în ceea ce privește entitățile exceptate, societățile financiare holding, societățile financiare holding mixte, remunerarea, măsurile și competențele de supraveghere și măsurile de conservare a capitalului, (JO L 150, 7.6.2019, p. 253)	31 decembrie 2022 (8)
107	Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind supravegherea prudențială a firmelor de investiții și de modificare a Directivelor 2002/87/CE, 2009/65/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/59/UE și 2014/65/UE (JO L 314, 5.12.2019, p. 64)	31 decembrie 2023 (8)
108	Directiva (UE) 2021/338 a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2021 de modificare a Directivei 2014/65/UE în ceea ce privește cerințele în materie de informații, guvernanța produselor și limitele pozițiilor, precum și a Directivelor 2013/36/UE și (UE) 2019/878 în ceea ce privește aplicarea acestora în cazul firmelor de investiții, pentru a contribui la redresarea în urma crizei provocate de COVID-19 (JO L 68, 26.2.2021, p. 14).	31 decembrie 2023 (9)
109	Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață (regulamentul privind abuzul de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor 2003/124/CE, 2003/125/CE și 2004/72/CE ale Comisiei (JO L 173, 12.6.2014, p. 1) și măsurile de nivelul 2 aferente, după caz.	30 septembrie 2018 (4)
	Modificat prin:
110	Regulamentul (UE) 2016/1011 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind indicii utilizați ca indici de referință în cadrul instrumentelor financiare și al contractelor financiare sau pentru a măsura performanțele fondurilor de investiții și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2014/17/UE și a Regulamentului (UE) nr. 596/2014 (JO L 171, 29.6.2016, p. 1)	1 martie 2020 (6)
111	Regulamentul (UE) 2016/1033 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iunie 2016 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 privind piețele instrumentelor financiare, a Regulamentului (UE) nr. 596/2014 privind abuzul de piață și a Regulamentului (UE) nr. 909/2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare (JO L 175, 30.6.2016, p. 1)	30 septembrie 2018 (5)
112	Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind schemele de garantare a depozitelor (reformare) (JO L 173, 12.6.2014, p. 149)	1 septembrie 2016 (2)
113	Directiva 2014/57/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind sancțiunile penale pentru abuzul de piață (directiva privind abuzul de piață) (JO L 173, 12.6.2014, p. 179)	30 septembrie 2018 (4)
114	Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190) și măsurile de nivelul 2 aferente, după caz	1 septembrie 2018 (2)
	Modificat prin:
115	Directiva (UE) 2017/2399 a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2017 de modificare a Directivei 2014/59/UE în ceea ce privește rangul instrumentelor de datorie negarantate în ierarhia creanțelor în caz de insolvență (JO L 345, 27.12.2017, p. 96)	31 octombrie 2019 (6)
116	Directiva (UE) 2019/879 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2019 de modificare a Directivei 2014/59/UE în ceea ce privește capacitatea de absorbție a pierderilor și de recapitalizare a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și a Directivei 98/26/CE (JO L 150, 7.6.2019, p. 296).	31 decembrie 2022 (8)
117	Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind supravegherea prudențială a firmelor de investiții și de modificare a Directivelor 2002/87/CE, 2009/65/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/59/UE și 2014/65/UE (JO L 314, 5.12.2019, p. 64)	31 decembrie 2023 (8)
118	Regulamentul (UE) 2021/23 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea și rezoluția contrapărților centrale și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 și (UE) 2015/2365 și a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE și (UE) 2017/1132 (JO L 22, 22.1.2021, p. 1).	31 decembrie 2024 [cu excepția: articolului 95 – 31 decembrie 2022, a articolului 87 alineatul (2) – 31 decembrie 2023, a articolului 9 alineatele (1), (2), (3), (4), (6), (7), (9), (10), (12), (13), (16), (17), (18), (19), a articolului 10 alineatele (1), (2), (3), (8), (9), (10), (11), (12) și a articolului 11 – 31 decembrie 2024, a articolului 9 alineatul (14) și a articolului 20 – 31 decembrie 2025] (9)
119	Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE (JO L 173, 12.6.2014, p. 349) și măsurile de nivelul 2 aferente, după caz	31 decembrie 2020 (3)
	Modificat prin:
120	Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare și de modificare a Directivelor 98/26/CE și 2014/65/UE și a Regulamentului (UE) nr. 236/2012 (JO L 257, 28.8.2014, p. 1)	31 decembrie 2020 (4)
121	Directiva (UE) 2016/1034 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 iunie 2016 de modificare a Directivei 2014/65/UE privind piețele instrumentelor financiare (JO L 175, 30.6.2016, p. 8)	31 decembrie 2021 (5)
	Cu excepția articolului 64 alineatul (5):
122	Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind supravegherea prudențială a firmelor de investiții și de modificare a Directivelor 2002/87/CE, 2009/65/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/59/UE și 2014/65/UE (JO L 314, 5.12.2019, p. 64)	31 decembrie 2023 (8)
123	Directiva (UE) 2019/2177 a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2019 de modificare a Directivei 2009/138/CE privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II), a Directivei 2014/65/UE privind piețele instrumentelor financiare și a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului (JO L 334, 27.12.2019, p. 155)	31 decembrie 2024 (8)
124	Directiva (UE) 2020/1504 a Parlamentului European și a Consiliului din 7 octombrie 2020 de modificare a Directivei 2014/65/UE privind piețele instrumentelor financiare (JO L 347, 20.10.2020, p. 50)	31 decembrie 2023 (9)
125	Directiva (UE) 2021/338 a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2021 de modificare a Directivei 2014/65/UE în ceea ce privește cerințele în materie de informații, guvernanța produselor și limitele pozițiilor, precum și a Directivelor 2013/36/UE și (UE) 2019/878 în ceea ce privește aplicarea acestora în cazul firmelor de investiții, pentru a contribui la redresarea în urma crizei provocate de COVID-19 (JO L 68, 26.2.2021, p. 14).	31 decembrie 2023 (9)
126	Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 173, 12.6.2014, p. 84) și măsurile de nivelul 2 aferente, după caz	31 decembrie 2020 (3)
	Modificat prin:
127	Regulamentul (UE) 2016/1033 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iunie 2016 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 privind piețele instrumentelor financiare, a Regulamentului (UE) nr. 596/2014 privind abuzul de piață și a Regulamentului (UE) nr. 909/2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare (JO L 175, 30.6.2016, p. 1)	31 decembrie 2020 (5)
128	Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerințele prudențiale ale firmelor de investiții și de modificare a Regulamentelor (UE)nr. 1093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 și (UE) nr. 806/2014 (JO L 314, 5.12.2019, p. 1)	31 decembrie 2023 (8)
129	Regulamentul (UE) 2021/23 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea și rezoluția contrapărților centrale și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 și (UE) 2015/2365 și a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE și (UE) 2017/1132 (JO L 22, 22.1.2021, p. 1).	31 decembrie 2024 [cu excepția: articolului 95 – 31 decembrie 2022, a articolului 87 alineatul (2) – 31 decembrie 2023, a articolului 9 alineatele (1), (2), (3), (4), (6), (7), (9), (10), (12), (13), (16), (17), (18), (19), a articolului 10 alineatele (1), (2), (3), (8), (9), (10), (11), (12) și a articolului 11 – 31 decembrie 2024, a articolului 9 alineatul (14) și a articolului 20 – 31 decembrie 2025] (9)
130	Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare și de modificare a Directivelor 98/26/CE și 2014/65/UE și a Regulamentului (UE) nr. 236/2012 (JO L 257, 28.8.2014, p. 1)	31 decembrie 2020 (4)
	Modificat prin:
131	Regulamentul (UE) 2016/1033 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iunie 2016 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 privind piețele instrumentelor financiare, a Regulamentului (UE) nr. 596/2014 privind abuzul de piață și a Regulamentului (UE) nr. 909/2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare (JO L 175, 30.6.2016, p. 1)	31 decembrie 2020 (6)
132	Regulamentul (UE) 2015/2365 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind transparența operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare și transparența reutilizării și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 337, 23.12.2015, p. 1)	30 septembrie 2019 (4)
	Modificat prin:
133	Regulamentul (UE) 2021/23 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea și rezoluția contrapărților centrale și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 și (UE) 2015/2365 și a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE și (UE) 2017/1132 (JO L 22, 22.1.2021, p. 1).	31 decembrie 2024 [cu excepția: articolului 95 – 31 decembrie 2022, a articolului 87 alineatul (2) – 31 decembrie 2023, a articolului 9 alineatele (1), (2), (3), (4), (6), (7), (9), (10), (12), (13), (16), (17), (18), (19), a articolului 10 alineatele (1), (2), (3), (8), (9), (10), (11), (12) și a articolului 11 – 31 decembrie 2024, a articolului 9 alineatul (14) și a articolului 20 – 31 decembrie 2025] (9)
134	Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 2002/65/CE, 2009/110/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, și de abrogare a Directivei 2007/64/CE (JO L 337, 23.12.2015, p. 35) și măsurile de nivelul 2 aferente, după caz	30 septembrie 2018 (4)
135	Regulamentul (UE) 2016/1011 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind indicii utilizați ca indici de referință în cadrul instrumentelor financiare și al contractelor financiare sau pentru a măsura performanțele fondurilor de investiții și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2014/17/UE și a Regulamentului (UE) nr. 596/2014 (JO L 171, 29.6.2016, p. 1)	1 martie 2020 (6)
	Modificat prin:
136	Regulamentul (UE) 2019/2089 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 de modificare a Regulamentului (UE) 2016/1011 privind indicii UE de referință pentru activitățile de tranziție climatică, indicii UE de referință aliniați la Acordul de la Paris și informațiile privind durabilitatea pentru indicii de referință (JO L 317, 9.12.2019, p. 17)	31 decembrie 2021 (8)
137	Regulamentul (UE) 2021/168 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 februarie 2021 de modificare a Regulamentului (UE) 2016/1011 în ceea ce privește exceptarea anumitor indici de referință pentru cursul de schimb valutar la vedere din țări terțe și desemnarea unor indici care înlocuiesc anumiți indici de referință care încetează și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 49, 12.2.2021, p. 6).	31 decembrie 2023 (9)
	Legislația privind colectarea de informații statistice (*1)
138	Orientarea BCE/2013/24 a Băncii Centrale Europene din 25 iulie 2013 privind cerințele de raportare statistică ale Băncii Centrale Europene în domeniul conturilor financiare trimestriale (JO L 2, 7.1.2014, p. 34)	1 septembrie 2016 (2)
	Modificat prin:
139	Orientarea (UE) 2016/66 a Băncii Centrale Europene din 26 noiembrie 2015 de modificare a Orientării BCE/2013/24 privind cerințele de raportare statistică ale Băncii Centrale Europene în domeniul conturilor financiare trimestriale (BCE/2015/40) (JO L 14, 21.1.2016, p. 36)	31 martie 2017 (4)
140	Orientarea (UE) 2020/1553 a Băncii Centrale Europene din 14 octombrie 2020 de modificare a Orientării BCE/2013/24 privind cerințele de raportare statistică ale Băncii Centrale Europene în domeniul conturilor financiare trimestriale (BCE/2020/51) (JO L 354, 26.10.2020, p. 24)	31 decembrie 2022 (9)
141	Orientarea (UE) 2021/827 a Băncii Centrale Europene din 29 aprilie 2021 de modificare a Orientării BCE/2013/24 privind cerințele de raportare statistică ale Băncii Centrale Europene în domeniul conturilor financiare trimestriale (BCE/2021/20) (JO L 184, 25.5.2021, p. 4)	31 decembrie 2022 (9)
142	Regulamentul (UE) 2021/379 al Băncii Centrale Europene din 22 ianuarie 2021 privind posturile din bilanț ale instituțiilor de credit și ale sectorului instituții financiare monetare (reformare) (BCE/2021/2) (JO L 73, 3.3.2021, p. 16) (9)	31 decembrie 2022 (9)
143	Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 al Băncii Centrale Europene din 24 septembrie 2013 privind statisticile referitoare la ratele dobânzii practicate de instituțiile financiare monetare (reformare) (BCE/2013/34) (JO L 297, 7.11.2013, p. 51)	1 septembrie 2016 (2)
	Modificat prin:
144	Regulamentul (UE) nr. 756/2014 al Băncii Centrale Europene din 8 iulie 2014 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34) privind statisticile referitoare la ratele dobânzii practicate de instituțiile financiare monetare (BCE/2014/30) (JO L 205, 12.7.2014, p. 14)
145	Orientarea (UE) 2021/830 a Băncii Centrale Europene din 26 martie 2021 privind statisticile referitoare la posturile din bilanț și ratele dobânzilor instituțiilor financiare monetare (BCE/2021/11).	31 decembrie 2022 (9)

”

(1) Comitetul mixt din 2013 a convenit asupra acestor termene în temeiul articolului 8 alineatul (5) din Acordul monetar din 27 martie 2012 dintre Uniunea Europeană și Republica San Marino.

(2) (2)Comitetul mixt din 2014 a convenit asupra acestor termene în temeiul articolului 8 alineatul (5) din Acordul monetar din 27 martie 2012 dintre Uniunea Europeană și Republica San Marino.

(3) Comitetul mixt din 2015 a convenit asupra acestor termene în temeiul articolului 8 alineatul (5) din Acordul monetar din 27 martie 2012 dintre Uniunea Europeană și Republica San Marino.

(4) Comitetul mixt din 2016 a convenit asupra acestor termene în temeiul articolului 8 alineatul (5) din Acordul monetar din 27 martie 2012 dintre Uniunea Europeană și Republica San Marino.

(5) Comitetul mixt din 2017 a convenit asupra acestor termene în temeiul articolului 8 alineatul (5) din Acordul monetar din 27 martie 2012 dintre Uniunea Europeană și Republica San Marino.

(6) Comitetul mixt din 2018 a convenit asupra acestor termene în temeiul articolului 8 alineatul (5) din Acordul monetar din 27 martie 2012 dintre Uniunea Europeană și Republica San Marino.

(7) Comitetul mixt din 2019 a convenit asupra acestor termene în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Acordul monetar din 27 martie 2012 dintre Uniunea Europeană și Republica San Marino.

(8) Comitetul mixt din 2020 a convenit asupra acestor termene în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Acordul monetar din 27 martie 2012 dintre Uniunea Europeană și Republica San Marino.

(9) Comitetul mixt din 2021 a convenit asupra acestor termene în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Acordul monetar din 27 martie 2012 dintre Uniunea Europeană și Republica San Marino.

(*1) Astfel cum s-a convenit prin modelul privind simplificarea obligațiilor de raportare statistică.

		ISSN 1977-0782
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene		L 90

Ediţia în limba română	Legislaţie	Anul 65 18 martie 2022

Cuprins		II Acte fără caracter legislativ	Pagina
		REGULAMENTE
	*	Regulamentul delegat (UE) 2022/439 al Comisiei din 20 octombrie 2021 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru precizarea metodelor de evaluare pe care trebuie să le urmeze autoritățile competente în contextul evaluării conformității instituțiilor de credit și a firmelor de investiții cu cerințele prevăzute pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating ( 1 )	1
	*	Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/440 al Comisiei din 16 martie 2022 de modificare a anexei I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 de stabilire a măsurilor speciale de combatere a pestei porcine africane ( 1 )	67
	*	Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/441 al Comisiei din 17 martie 2022 de modificare a anexelor V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 în ceea ce privește rubricile referitoare la Regatul Unit și la Statele Unite din listele cu țările terțe autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și de carne proaspătă provenită de la păsări de curte și de la vânat cu pene ( 1 )	105
		DECIZII
	*	Decizia (UE) 2022/442 a Consiliului din 21 februarie 2022 de autorizare a începerii negocierilor cu Islanda, Regatul Norvegiei, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein în vederea încheierii unor acorduri între Uniunea Europeană și respectivele țări privind normele suplimentare referitoare la Instrumentul de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize, ca parte a Fondului de management integrat al frontierelor	116
	*	Decizia (UE) 2022/443 a Consiliului din 3 martie 2022 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt al SEE, referitor la modificarea anexei IV (Energie) la Acordul privind SEE (Directiva privind performanța energetică a clădirilor) ( 1 )	118
	*	Decizia (UE) 2022/444 a Comisiei din 28 iunie 2021 privind schema de ajutor SA.49414 (2020/C) (ex 2019/NN) pusă în aplicare de Franța pentru operatorii de infrastructuri de stocare a gazelor naturale [notificată cu numărul C(2021) 4494] ( 1 )	122
	*	Decizia (UE) 2022/445 a Comisiei din 15 martie 2022 de modificare a anexei la Acordul monetar dintre Uniunea Europeană și Principatul Andorra	163
	*	Decizia (UE) 2022/446 a Comisiei din 15 martie 2022 de modificare a anexei la Acordul monetar dintre Uniunea Europeană și Republica San Marino	180
	*	Decizia (UE) 2022/447 a Băncii Centrale Europene din 8 martie 2022 de modificare a Deciziei 2011/15/UE privind deschiderea unor conturi pentru procesarea plăților în legătură cu împrumuturile acordate de EFSF statelor membre a căror monedă este euro (BCE/2022/10)	197