ISSN 1977-1029

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

C 417

European flag  

Ediţia în limba română

Comunicări şi informări

Anul 62
11 decembrie 2019


Cuprins

Pagina

 

IV   Informări

 

ECA

2019/C 417/01

Raportul anual privind agențiile UE pentru exercițiul financiar 2018 (2019/C 417/01)

1


RO

 


IV Informări

ECA

11.12.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 417/1


Raportul anual privind agențiile UE pentru exercițiul financiar 2018

(2019/C 417/01)

CUPRINS

LISTA AGENȚIILOR UE ȘI A ALTOR ORGANISME ALE UNIUNII ACOPERITE DE ACEST RAPORT 4

CAPITOLUL 1

Agențiile UE și auditul Curții 6
INTRODUCERE 6
AGENȚIILE UE 6
Există diferite tipuri de agenții care ajută instituțiile UE să definească și să pună în aplicare politici ale UE 6
Agențiile sunt finanțate din diferite surse și în cadrul diferitor rubrici din CFM 9
Mecanismele bugetare și de descărcare de gestiune sunt similare pentru toate agențiile, cu excepția EUIPO, a OCSP și a SRB 15
Rețeaua agențiilor UE facilitează cooperarea între agenții și comunicarea cu părțile interesate 16
AUDITUL CURȚII 16
Mandatul Curții include audituri anuale, audituri speciale și avize 16
Auditurile Curții sunt concepute în așa fel încât să abordeze principalele riscuri 17
Curtea transmite către OLAF cazurile în care există suspiciuni de fraudă 18
Curtea prezintă informații cu privire la auditurile desfășurate de Serviciul de Audit Intern al Comisiei (IAS) și cu privire la rapoarte de evaluare externă 18

CAPITOLUL 2

Prezentare generală a rezultatelor auditului 19
INTRODUCERE 19
REZULTATELE AUDITURILOR ANUALE DESFĂȘURATE CU PRIVIRE LA AGENȚII PENTRU EXERCIȚIUL 2018 SUNT PER ANSAMBLU POZITIVE 19
Au fost exprimate opinii „favorabile” cu privire la fiabilitatea conturilor pentru toate agențiile 19
Au fost exprimate opinii „favorabile” cu privire la legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor pentru toate agențiile 20
Au fost exprimate opinii „favorabile” cu privire la legalitatea și regularitatea operațiunilor de plăți subiacente conturilor pentru toate agențiile, cu excepția EASO 20
Observațiile Curții abordează domenii în care se pot aduce îmbunătățiri în 36 de agenții 22
REZULTATE DE AUDIT PREZENTATE ÎN ALTE DOCUMENTE REFERITOARE LA AGENȚII PUBLICATE DE CURTE 31
Raportul special nr. 29/2018 al Curții de Conturi Europene: EIOPA a avut o contribuție importantă la supravegherea și la stabilitatea sectorului asigurărilor, dar subzistă provocări semnificative 31
Raportul specific anual pe 2017 elaborat de Curte în temeiul articolului 92 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 cu privire la orice datorie contingentă rezultată, pentru exercițiul financiar 2017, ca urmare a îndeplinirii de către Comitetul Unic de Rezoluție, de către Consiliu sau de către Comisie a sarcinilor care le revin în temeiul acestui regulament 32
Alte rapoarte speciale ale Curții de Conturi Europene care se referă la una sau mai multe agenții 32
RĂSPUNSURILE REȚELEI AGENȚIILOR UE 33

CAPITOLUL 3

Declarații de asigurare și alte rezultate de audit specifice agențiilor 34

3.1.

Informații în sprijinul declarațiilor de asigurare 34
AGENȚIILE FINANȚATE ÎN CADRUL RUBRICII 1A DIN CADRUL FINANCIAR MULTIANUAL – COMPETITIVITATE PENTRU CREȘTERE ȘI LOCURI DE MUNCĂ 36

3.2.

Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) 36

3.3.

Agenția de Sprijin pentru Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (Oficiul OAREC) 40

3.4.

Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop) 44

3.5.

Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (AESA) 48

3.6.

Autoritatea Bancară Europeană (ABE) 52

3.7.

Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) 57

3.8.

Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) 62

3.9.

Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT) 66

3.10.

Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (EMSA) 72

3.11.

Agenția Uniunii Europene pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Informațiilor (ENISA) 76

3.12.

Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate (ERA) 80

3.13.

Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) 85

3.14.

Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă (EU-OSHA) 90

3.15.

Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound) 94

3.16.

Agenția GNSS (Sistemul Global de Navigație prin Satelit) European (GSA) 98
AGENȚIILE FINANȚATE ÎN CADRUL RUBRICII 2 DIN CADRUL FINANCIAR MULTIANUAL – CREȘTERE DURABILĂ: RESURSE NATURALE 102

3.17.

Agenția Europeană de Mediu (AEM) 102

3.18.

Agenția Europeană pentru Controlul Pescuitului (EFCA) 106
AGENȚIILE FINANȚATE ÎN CADRUL RUBRICII 3 DIN CADRUL FINANCIAR MULTIANUAL – SECURITATE ȘI CETĂȚENIE 109

3.19.

Agenția Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL) 109

3.20.

Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO) 113

3.21.

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) 121

3.22.

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) 124

3.23.

Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE) 128

3.24.

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) 132

3.25.

Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT) 137

3.26.

Agenția Europeană pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA) 141

3.27.

Unitatea de Cooperare Judiciară a Uniunii Europene (Eurojust) 146

3.28.

Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) 150

3.29.

Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) 154

3.30.

Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) 158
AGENȚIILE FINANȚATE ÎN CADRUL RUBRICII 4 DIN CADRUL FINANCIAR MULTIANUAL – EUROPA ÎN LUME 164

3.31.

Fundația Europeană de Formare (ETF) 164
AGENȚIILE FINANȚATE ÎN CADRUL RUBRICII 5 DIN CADRUL FINANCIAR MULTIANUAL – ADMINISTRAȚIE 167

3.32.

Agenția de Aprovizionare a Euratom (ESA) 167
AGENȚII CARE SE AUTOFINANȚEAZĂ 170

3.33.

Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante (OCSP) 170

3.34.

Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) 174

3.35.

Comitetul Unic de Rezoluție (SRB) 181

3.36.

Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene (CdT) 186
AGENȚIILE EXECUTIVE ALE COMISIEI 190

3.37.

Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA) 190

3.38.

Agenția Executivă pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (EASME) 194

3.39.

Agenția Executivă a Consiliului European pentru Cercetare (ERCEA) 198

3.40.

Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA) 202

3.41.

Agenția Executivă pentru Cercetare (REA) 206

3.42.

Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente (Chafea) 210

LISTA AGENȚIILOR UE ȘI A ALTOR ORGANISME ALE UNIUNII ACOPERITE DE ACEST RAPORT

Acronim

Denumirea completă

Sediu

ABE

Autoritatea Bancară Europeană

Paris, Franța

ACER

Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei

Ljubljana, Slovenia

AEM

Agenția Europeană de Mediu

Copenhaga, Danemarca

AESA

Agenția Europeană de Siguranță a Aviației

Köln, Germania

CdT

Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene

Luxemburg, Luxemburg

Cedefop

Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale

Salonic, Grecia

CEPOL

Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii

Budapesta, Ungaria

Chafea

Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente

Luxemburg, Luxemburg

EACEA

Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură

Bruxelles, Belgia

EASME

Agenția Executivă pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii

Bruxelles, Belgia

EASO

Biroul European de Sprijin pentru Azil

Valletta, Malta

ECDC

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor

Stockholm, Suedia

ECHA

Agenția Europeană pentru Produse Chimice

Helsinki, Finlanda

EFCA

Agenția Europeană pentru Controlul Pescuitului

Vigo, Spania

EFSA

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară

Parma, Italia

EIGE

Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați

Vilnius, Lituania

EIOPA

Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale

Frankfurt, Germania

EIT

Institutul European de Inovare și Tehnologie

Budapesta, Ungaria

ELA

Autoritatea Europeană a Muncii

Bratislava, Slovacia

EMA

Agenția Europeană de Mediu

Amsterdam, Țările de Jos

EMCDDA

Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie

Lisabona, Portugalia

EMSA

Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă

Lisabona, Portugalia

ENISA

Agenția Uniunii Europene pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor

Heraklion, Grecia

EPPO

Parchetul European

Luxemburg, Luxemburg

ERA

Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate

Valenciennes, Franța

ERCEA

Agenția Executivă a Consiliului European pentru Cercetare

Bruxelles, Belgia

ESA

Agenția de Aprovizionare a Euratom

Luxemburg, Luxemburg

ESMA

Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe

Paris, Franța

ETF

Fundația Europeană de Formare

Torino, Italia

EUIPO

Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală

Alicante, Spania

eu-LISA

Agenția Europeană pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție

Tallinn, Estonia

EU-OSHA

Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă

Bilbao, Spania

Eurofound

Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă

Dublin, Irlanda

Eurojust

Unitatea de Cooperare Judiciară a Uniunii Europene

Haga, Țările de Jos

Europol

Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii

Haga, Țările de Jos

FRA

Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene

Viena, Austria

Frontex

Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă

Varșovia, Polonia

GSA

Agenția GNSS European

Praga, Cehia

INEA

Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele

Bruxelles, Belgia

OCSP

Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante

Angers, Franța

Oficiul OAREC

Agenția de Sprijin pentru Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice

Riga, Letonia

REA

Agenția Executivă pentru Cercetare

Bruxelles, Belgia

SRB

Comitetul Unic de Rezoluție

Bruxelles, Belgia

CAPITOLUL 1

Agențiile UE și auditul Curții

INTRODUCERE

1.1.

Curtea de Conturi Europeană (denumită în continuare „Curtea”) a fost instituită prin Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (1) ca auditor extern al finanțelor UE. În această calitate, Curtea îndeplinește rolul de gardian independent al intereselor financiare ale cetățenilor Uniunii, contribuind în special la îmbunătățirea gestiunii financiare a UE. Mai multe informații cu privire la activitatea desfășurată de Curte sunt disponibile în rapoartele de activitate ale instituției, în rapoartele anuale privind execuția bugetului UE, în rapoartele speciale, în analizele panoramice și în avizele privind texte legislative noi sau actualizate ale UE ori alte decizii cu impact pentru gestiunea financiară (2).

1.2.

În cadrul acestui mandat, Curtea procedează la o examinare anuală a conturilor instituțiilor, agențiilor și altor organisme ale UE (3), precum și a veniturilor și plăților subiacente acestor conturi.

1.3.

Acest raport prezintă rezultatele auditului anual al Curții cu privire la agențiile UE și la alte organisme ale Uniunii (denumite în mod colectiv „agenții”) pentru exercițiul financiar 2018, precum și rezultate suplimentare de audit referitoare la agenții, obținute în urma desfășurării altor sarcini, cum ar fi audituri speciale sau avize. Raportul este structurat după cum urmează:

capitolul 1 descrie agențiile și natura auditurilor efectuate de Curte;

capitolul 2 prezintă rezultatele generale ale auditului anual și face trimitere la alte rezultate de audit și avize legate de agenții;

capitolul 3 conține declarația de asigurare pentru fiecare dintre cele 41 de agenții, împreună cu opiniile și observațiile Curții referitoare la fiabilitatea conturilor agențiilor și la legalitatea și regularitatea veniturilor și plăților subiacente.

AGENȚIILE UE

Există diferite tipuri de agenții care ajută instituțiile UE să definească și să pună în aplicare politici ale UE

1.4.

Agențiile sunt entități juridice distincte, înființate printr-un act de drept derivat cu scopul de a efectua sarcini specifice de natură tehnică, științifică sau de gestionare care ajută instituțiile UE să definească și să pună în aplicare politici. Numeroase agenții sunt foarte vizibile și au o influență considerabilă în domenii importante ale vieții cotidiene a cetățenilor europeni, cum ar fi sănătatea, siguranța, securitatea, libertatea și justiția. Pe lângă declarațiile de asigurare corespunzătoare diferitelor agenții, capitolul 3 conține o scurtă descriere a sarcinilor care revin acestora. În prezentul raport, agențiile sunt desemnate cu ajutorul acronimelor lor, o listă a acestora fiind prezentată la începutul raportului.

1.5.

Există trei tipuri de agenții: agenții descentralizate, agenții executive și alte organisme. Principalele caracteristici ale fiecărei categorii sunt descrise mai jos. Numărul agențiilor a crescut de-a lungul anilor și, în prezent, este de 43 (a se vedea caseta 1.1), inclusiv două noi agenții care sunt în curs de înființare. Este vorba despre Parchetul European (EPPO), pentru care regulamentul constitutiv este deja în vigoare din 2017, și despre Autoritatea Europeană a Muncii (ELA), al cărei regulament de înființare a intrat în vigoare în august 2019.

Caseta 1.1

Creșterea numărului agențiilor

Image 1

Sursa:

Curtea de Conturi Europeană.

1.6.

Agențiile executive ale Comisiei își au sediul în aceleași orașe ca și Comisia Europeană, și anume la Bruxelles sau la Luxemburg. Agențiile descentralizate și celelalte organisme sunt răspândite pe întreg teritoriul UE, în diferite state membre, așa cum se arată în lista de acronime și în caseta 1.2. Sediile agențiilor sunt stabilite de Consiliu sau, în comun, de Consiliu și de Parlamentul European.

În urma deciziei Regatului Unit de a părăsi UE, EMA și ABE au fost transferate la Amsterdam și, respectiv, la Paris, în prima jumătate a anului 2019. EPPO își va avea sediul în Luxemburg, iar ELA, la Bratislava, în Slovacia.

Caseta 1.2

Repartizarea geografică a agențiilor în statele membre

Image 2

Sursa:

Curtea de Conturi Europeană.

Agențiile descentralizate se ocupă de anumite nevoi specifice în materie de politici

1.7.

Cele 34 de agenții descentralizate (4) joacă un rol important în elaborarea și în punerea în aplicare a politicilor UE, mai ales în ceea ce privește sarcinile de natură tehnică, științifică, operațională și/sau normativă. Obiectivul lor este de a aborda nevoi specifice în materie de politici și de a consolida cooperarea europeană prin punerea în comun a expertizei tehnice și de specialitate a UE și a guvernelor naționale. Agențiile sunt înființate pentru o perioadă nedeterminată, prin regulament al Consiliului sau prin regulament al Parlamentului European și al Consiliului.

1.8.

Parchetul European nou creat este un parchet independent și descentralizat al Uniunii Europene, având competența de a-i investiga, de a-i urmări în justiție și de a-i trimite în judecată pe autorii de infracțiuni împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupția sau frauda transfrontalieră gravă în domeniul TVA-ului. Mandatul ELA va fi acela de a consolida cooperarea între autoritățile responsabile de piața muncii la toate nivelurile și de a gestiona mai bine situațiile transfrontaliere, precum și de a dezvolta noi inițiative în sprijinul mobilității echitabile. Ambele agenții vor fi auditate de Curte începând cu exercițiul financiar 2019.

1.9.

Toate agențiile descentralizate funcționează sub controlul unui consiliu de administrație format din reprezentanți ai statelor membre, ai Comisiei și, în cazul unor agenții, ai altor părți. Consiliul de administrație (5) stabilește cadrul operațional pe care trebuie să îl urmeze agenția, cum ar fi programele de activitate anuale și multianuale, proiectele de buget și schemele de personal, care sunt puse în aplicare sub responsabilitatea directorilor (executivi).

Agențiile executive ale Comisiei pun în aplicare programe ale UE

1.10.

Celor șase agenții executive (6) ale Comisiei le-au fost încredințate sarcini executive și operaționale legate de unul sau de mai multe programe ale UE, durata lor de activitate fiind stabilită pentru o perioadă fixă. Agențiile executive au fost create printr-o decizie a Comisiei și își desfășoară activitatea sub supravegherea unor comitete directoare desemnate de Comisie. Ele lucrează pe baza programelor de activitate multianuale și anuale stabilite și puse în aplicare sub responsabilitatea directorilor (executivi). Spre deosebire de agențiile descentralizate, bugetele agențiilor executive acoperă doar cheltuielile cu personalul și cheltuielile administrative, toate cheltuielile operaționale pe care ele le execută provenind de la Comisie. Prin urmare, bugetele proprii ale agențiilor executive reprezintă doar o parte foarte mică din bugetul pe care acestea îl execută efectiv.

Alte organisme au mandate specifice

1.11.

Celelalte organisme, în număr de trei, sunt EIT, ESA și SRB.

1.12.

Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT) din Budapesta este un organism independent și descentralizat al UE, care pune în comun resurse științifice, comerciale și educaționale pentru a stimula capacitatea de inovare a Uniunii, acordând finanțare sub formă de granturi. Institutul a fost înființat pentru o perioadă nedeterminată de Parlamentul European și de Consiliu. El este condus de un director și este supravegheat de un consiliu de conducere.

1.13.

Agenția de Aprovizionare a Euratom (ESA) din Luxemburg a fost înființată pentru o perioadă nedeterminată de către Consiliu, pentru a asigura aprovizionarea constantă și echitabilă a utilizatorilor din UE cu combustibili nucleari, în conformitate cu Tratatul Euratom. În acest scop, ESA aplică o politică de aprovizionare bazată pe principiul accesului egal al tuturor utilizatorilor la minereuri și combustibili nucleari și se axează pe îmbunătățirea securității aprovizionării utilizatorilor din UE, contribuind astfel și la viabilitatea industriei nucleare din UE. Un comitet consultativ format din reprezentanți ai statelor membre sprijină ESA în îndeplinirea sarcinilor sale prin emiterea de avize și prin analize și informații. ESA este condusă de un director general care lucrează în strânsă cooperare cu Comisia.

1.14.

Comitetul Unic de Rezoluție (SRB) este autoritatea centrală de rezoluție din cadrul uniunii bancare și își are sediul la Bruxelles. Misiunea sa este de a asigura un proces de rezoluție ordonată a băncilor aflate în curs de a intra in dificultate, astfel încât să se reducă la minimum impactul asupra economiei reale, a sistemului financiar și asupra finanțelor publice ale statelor membre participante și nu numai. SRB este reprezentat de președintele său, care îndeplinește, de asemenea, rolul de autoritate împuternicită să facă numiri.

Agențiile sunt finanțate din diferite surse și în cadrul diferitor rubrici din CFM

1.15.

În 2018, bugetul total al tuturor agențiilor (cu excepția SRB) s-a ridicat la 4,2 miliarde de euro (o creștere de 20 % comparativ cu bugetul de 3,5 miliarde de euro din 2017), această sumă reprezentând aproximativ 2,9 % din bugetul general al UE pentru 2018 (2,7 % în 2017), după cum se arată în caseta 1.3. Agențiile care au înregistrat cea mai pronunțată creștere absolută a bugetelor lor între 2017 și 2018 au fost EIT, EMSA și ECHA, acestea fiind finanțate în cadrul rubricii 1a din CFM (Competitivitate pentru creștere și locuri de muncă), precum și eu-LISA, Frontex, EMA, EASO și Europol, care sunt finanțate în cadrul rubricii 3 din CFM (Securitate și cetățenie).

1.16.

Pe lângă aceasta, bugetul pe 2018 al SRB a fost de 6,9 miliarde de euro (2017: 6,6 miliarde de euro). Acest buget este format din contribuții aduse de instituțiile de credit pentru crearea Fondului unic de rezoluție și pentru finanțarea cheltuielilor administrative ale SRB.

1.17.

Bugetele agențiilor descentralizate și ale altor organisme acoperă cheltuielile cu personalul, cheltuielile administrative și cheltuielile operaționale ale acestora. Agențiile executive pun în aplicare programe finanțate din bugetul Comisiei, iar bugetele proprii (aproximativ 249 de milioane de euro în total în 2018) le acoperă doar cheltuielile cu personalul și cheltuielile administrative. Bugetul operațional al Comisiei (credite de angajament) executat de cele șase agenții executive în 2018 a fost de aproximativ 11,3 miliarde de euro (11 miliarde de euro în 2017).

Caseta 1.3

Sursele de finanțare ale agențiilor în 2018

Image 3

Sursa:

bugetul general al UE pe 2018 și bugetele agențiilor pe 2018, date compilate de Curtea de Conturi Europeană.

1.18.

Cele mai multe agenții, inclusiv toate agențiile executive, sunt finanțate aproape în întregime de la bugetul general al UE. Celelalte agenții sunt finanțate parțial sau integral din taxele și tarifele percepute, precum și din contribuțiile directe ale țărilor participante la activitățile lor: statele membre, țările AELS etc. În ceea ce privește exercițiul financiar 2018, bugetele agențiilor au fost finanțate în principal cu aproximativ 1,8 miliarde de euro de la bugetul general al UE, cu aproximativ 1 miliard de euro din tarife, taxe și contribuții din partea autorităților naționale de supraveghere și cu aproximativ 1,2 miliarde de euro sub formă de venituri alocate de către Comisie pentru executarea unor sarcini specifice (delegate). În caseta 1.4 este prezentată o defalcare a bugetelor agențiilor pe surse de venituri.

Caseta 1.4

Bugetele agențiilor în 2018, pe surse de venituri

Image 4

Sursa:

bugetele agențiilor pe 2018, date compilate de Curtea de Conturi Europeană.

1.19.

În caseta 1.5 de mai jos sunt prezentate bugetele agențiilor pe 2018, așa cum au fost acestea publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Bugetele sunt defalcate pe tipuri de cheltuieli (titlul I – Costuri cu personalul, titlul II – Cheltuieli administrative și titlul III – Cheltuieli operaționale, plus orice alte titluri utilizate), nu în funcție de activități.

Caseta 1.5

Bugetele agențiilor în 2018, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Image 5

Sursa:

date comunicate de agenții și compilate de Curtea de Conturi Europeană.

1.20.

Majoritatea agențiilor nu execută programe de cheltuieli operaționale mari sau alte operațiuni care implică multe costuri, ci se ocupă mai degrabă de sarcini de natură tehnică, științifică și/sau normativă. Prin urmare, în majoritatea cazurilor, bugetele lor acoperă în principal cheltuieli cu personalul și cheltuieli administrative (caseta 1.5). Per ansamblu, cheltuielile cu personalul și cheltuielile administrative ale agențiilor reprezintă aproximativ 14 % din totalul cheltuielilor de acest tip ale instituțiilor și ale altor organe ale UE (caseta 1.6).

Caseta 1.6

Cheltuieli cu personalul și cheltuieli administrative (*1) ale instituțiilor și organelor UE (în miliarde de euro) în 2018

Image 6

Sursa:

conturile consolidate ale UE pentru exercițiul 2018.

1.21.

Contribuțiile în valoare totală de 1,8 miliarde de euro provenite din bugetul general al UE sunt finanțate în cadrul diferitor rubrici ale CFM, după cum se arată în caseta 1.7.

Caseta 1.7

Finanțarea primită de agenții din bugetul general al UE, prezentată în funcție de rubrica respectivă din CFM

Image 7

Sursa:

cadrul financiar multianual al UE pentru perioada 2014-2020 și bugetele agențiilor pe 2018, date compilate de Curtea de Conturi Europeană.

1.22.

În ceea ce privește personalul, numărul de angajați ai agențiilor se ridica la aproximativ 11 400 la sfârșitul anului 2018 (aproximativ 11 000 în 2017), ceea ce reprezintă circa o cincime din efectivul total de personal al instituțiilor și agențiilor UE. Acest personal include funcționari permanenți, agenți temporari și agenți contractuali, precum și experți naționali detașați. În caseta 1.8 este prezentată o clasificare a agențiilor în funcție de efectivul de personal al acestora. În 2018, pe lângă personalul propriu, agențiile au utilizat, de asemenea, un număr considerabil de angajați interimari din agenții de muncă temporară, precum și consultanți în diferite domenii.

Caseta 1.8

Efectivul de personal per agenție, la sfârșitul anului 2018

Image 8

Sursa:

date comunicate de agenții și compilate de Curtea de Conturi Europeană.

Mecanismele bugetare și de descărcare de gestiune sunt similare pentru toate agențiile, cu excepția EUIPO, a OCSP și a SRB

1.23.

Pentru majoritatea agențiilor descentralizate și a altor organisme și pentru toate agențiile executive ale Comisiei, Parlamentul European și Consiliul sunt responsabile pentru procedurile bugetare și de descărcare de gestiune anuale. Calendarul procedurii de descărcare de gestiune este prezentat în caseta 1.9.

Caseta 1.9

Procedura de descărcare de gestiune pentru majoritatea agențiilor

Image 9

Sursa:

Curtea de Conturi Europeană.

1.24.

Una dintre cele trei agenții descentralizate care se autofinanțează integral (EUIPO) face însă obiectul unei proceduri de descărcare de gestiune derulate de către propriul comitet bugetar, și nu de către Parlamentul European și Consiliu. În mod similar, procedurile bugetare și de descărcare de gestiune anuale pentru OCSP și pentru SRB (celelalte două agenții descentralizate care se autofinanțează integral) sunt de competența consiliilor care le administrează.

Rețeaua agențiilor UE facilitează cooperarea între agenții și comunicarea cu părțile interesate

1.25.

Rețeaua agențiilor UE (EUAN – EU Agencies Network) a fost înființată de către agenții ca o platformă de cooperare între ele, cu scopul de a le spori vizibilitatea, de a identifica și de a promova posibilele câștiguri de eficiență și de a aduce o valoare adăugată. EUAN funcționează pe baza priorităților convenite de către agenții într-o agendă strategică pe cinci ani (2015-2020) și pe baza unor programe de lucru anuale în care sunt definite activitățile și rezultatele preconizate. Un rol important atribuit EUAN este acela de a asigura o comunicare eficientă între agenții și părțile interesate, în special instituțiile europene. Rețeaua este prezidată de o agenție diferită în fiecare an, prin rotație.

AUDITUL CURȚII

Mandatul Curții include audituri anuale, audituri speciale și avize

1.26.

În conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Curtea a auditat (7):

1.

conturile tuturor agențiilor, care cuprind situațiile financiare (8) și rapoartele privind execuția bugetară (9) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

2.

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi.

1.27.

Pe baza rezultatelor auditului pe care l-a desfășurat, Curtea furnizează Parlamentului European și Consiliului – sau oricărei alte autorități responsabile de descărcarea de gestiune menționate în capitolul 3 al prezentului raport – o declarație de asigurare, per agenție, cu privire la fiabilitatea conturilor anuale ale agențiilor și la legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestora. Aceste declarații de asigurare sunt completate cu observații importante de audit, după caz.

1.28.

Pe lângă aceasta, în conformitate cu articolul 287 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Curtea efectuează audituri și publică rapoarte speciale pe teme specifice. În egală măsură, Curtea elaborează avize la cererea instituțiilor sau organelor Uniunii, în care își prezintă punctul de vedere asupra actelor cu putere de lege și normelor administrative noi sau actualizate care au un impact semnificativ asupra gestiunii financiare a UE. A se vedea capitolul 2 din prezentul raport, secțiunea intitulată Rezultate de audit prezentate în alte documente referitoare la agenții publicate de Curte.

Auditurile Curții sunt concepute în așa fel încât să abordeze principalele riscuri

1.29.

Toate auditurile Curții sunt concepute în așa fel încât să abordeze principalele riscuri identificate. Auditul anual pe 2018 al conturilor agențiilor UE și al veniturilor și plăților subiacente a fost efectuat ca răspuns la evaluarea riscurilor realizată de Curte și prezentată pe scurt în cele ce urmează.

În general, riscul la adresa fiabilității conturilor agențiilor este scăzut

1.30.

Curtea consideră că, per ansamblu, riscul la adresa fiabilității conturilor este scăzut pentru toate agențiile. Conturile agențiilor sunt întocmite prin aplicarea normelor contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional. Numărul de erori semnificative constatate în trecut a fost mic. Cu toate acestea, numărul din ce în ce mai mare de acorduri de delegare încheiate cu Comisia prin care agențiilor le sunt atribuite sarcini și venituri suplimentare specifice reprezintă o provocare din punctul de vedere al coerenței și al transparenței în tratamentul contabil (și bugetar) al agențiilor.

Riscul la adresa legalității și regularității veniturilor este scăzut per ansamblu, cu câteva excepții

1.31.

Riscul la adresa legalității și regularității veniturilor subiacente conturilor este scăzut pentru majoritatea agențiilor. Acestea sunt finanțate integral prin contribuții de la bugetul general al UE și, astfel cum se prevede în regulamentele respective, bugetele și veniturile rezultate sunt convenite cu autoritățile bugetare în cadrul procedurilor bugetare anuale. Riscul este însă mediu pentru agențiile care se autofinanțează (parțial) (10). În cazul acestora, există reglementări specifice care se aplică la perceperea și colectarea taxelor pentru servicii și a contribuțiilor din partea operatorilor economici sau a țărilor care cooperează cu agențiile respective.

Riscul la adresa legalității și regularității plăților este mediu per ansamblu, dar variază

Titlul I (Cheltuieli cu personalul)

1.32.

Riscul este în general scăzut. Salariile sunt administrate de serviciul PMO al Comisiei, pe care Curtea îl auditează în cadrul aprecierilor sale specifice privind cheltuielile administrative. În ultimii ani, nu s-au identificat erori semnificative în ceea ce privește cheltuielile cu personalul. Trebuie însă precizat că în cazurile în care agențiile trebuie să recruteze personal suplimentar în număr mare într-o perioadă scurtă de timp, există un risc mediu spre ridicat pentru legalitatea și regularitatea procedurilor de recrutare.

Titlul II (Cheltuieli administrative)

1.33.

Se consideră că riscul este mediu. Achizițiile de diferite tipuri de servicii, cu sume din ce în ce mai mari consacrate tehnologiei informației, implică norme și proceduri complexe și, uneori, administrațiile agențiilor nu obțin rezultate satisfăcătoare din punctul de vedere al transparenței și al asigurării unui raport optim calitate-preț. Erorile grave legate de achiziții, care afectează condițiile de plată, sunt, de multă vreme, unul dintre principalele motive de la baza observațiilor și a opiniilor cu rezerve exprimate de Curte. Adesea însă, principala categorie de costuri plătite în mod recurent este chiria pentru birouri și, de obicei, apar modificări doar atunci când agențiile se mută într-o clădire nouă, astfel încât riscul global este mediu. Un nou risc identificat este utilizarea crescută a personalului extern prin intermediul unor contracte de servicii informatice sau prin intermediul agențiilor de muncă temporară, pentru care sunt aplicabile cadre juridice naționale și ale UE specifice, care impun obligații multiple întreprinderilor utilizatoare.

Titlul III (Cheltuieli operaționale)

1.34.

Se consideră că riscul este scăzut până la ridicat. Acest lucru depinde de diferitele agenții și de tipul de cheltuieli operaționale pe care acestea le efectuează. În general, riscurile legate de achiziții sunt similare riscurilor de la titlul II, dar sumele implicate pot fi mai mari. În ceea ce privește granturile plătite în temeiul titlului bugetar III, în cadrul auditurilor anterioare s-a constatat că, deși, în general, controalele agențiilor s-au îmbunătățit, acestea nu sunt întotdeauna pe deplin eficace.

Per ansamblu, riscul la adresa bunei gestiuni financiare este mediu

1.35.

Riscul legat de buna gestiune financiară este considerat mediu și a fost identificat în principal în domeniul informatic și în domeniul achizițiilor publice. Curtea a raportat în trecut constatări privind diversele sisteme informatice ale agențiilor și deficiențe existente în gestionarea proiectelor informatice, precum și proceduri de achiziții care nu au asigurat cel mai bun raport calitate-preț.

1.36.

Necesitatea de a dispune de structuri și proceduri administrative separate pentru toate agențiile constituie un risc inerent pentru eficiența administrativă.

Alte riscuri

1.37.

În urma observațiilor formulate în anii anteriori și având în vedere evoluțiile cunoscute ale politicilor UE în anumite domenii, riscul identificat în ceea ce privește nivelul de cooperare a statelor membre este ridicat în cazul anumitor agenții, și anume: Frontex, EASO, ECHA și SRB.

Curtea transmite către OLAF cazurile în care există suspiciuni de fraudă

1.38.

Curtea cooperează îndeaproape cu Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) în combaterea fraudei împotriva bugetului UE. Astfel, Curtea transmite OLAF orice suspiciune de fraudă, corupție sau altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale UE și care este identificată în cursul activității sale de audit. Aceste cazuri semnalate sunt examinate apoi de OLAF, care decide dacă să deschidă sau nu o investigație, cooperând, dacă este necesar, cu autoritățile din statul membru respectiv.

1.39.

Deși auditurile Curții nu sunt concepute să detecteze în mod specific frauda, există situații în care apar suspiciuni cu privire la posibile activități neconforme cu reglementările sau frauduloase. În 2018, Curtea nu a semnalat Oficiului European de Luptă Antifraudă niciun astfel de caz (în 2017 au existat trei cazuri) care să fi fost identificat în cursul activităților sale de audit. La solicitarea OLAF, Curtea a furnizat însă informații cu privire la mai multe cazuri de suspiciune de fraudă legate de procedurile de recrutare din diferite agenții.

Curtea prezintă informații cu privire la auditurile desfășurate de Serviciul de Audit Intern al Comisiei (IAS) și cu privire la rapoarte de evaluare externă

1.40.

În secțiunile consacrate fiecărei agenții din capitolul 3, Curtea prezintă informații și cu privire la rapoartele de audit întocmite de IAS și la evaluările externe efectuate pentru agenții în 2018. Curtea nu a verificat procesele de audit sau de evaluare de la baza acestor rapoarte.

CAPITOLUL 2

Prezentare generală a rezultatelor auditului

INTRODUCERE

2.1.

Acest capitol prezintă o imagine de ansamblu a rezultatelor obținute în urma auditurilor anuale desfășurate de Curte cu privire la agenții pentru exercițiul financiar 2018, precum și a rezultatelor altor activități de audit referitoare la agenții realizate de Curte în cursul anului 2018.

Declarațiile de asigurare (opiniile de audit) cu privire la fiabilitatea conturilor agențiilor și la legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri și plăți subiacente acestor conturi, precum și toate aspectele și observațiile care nu pun în discuție aceste opinii sunt prezentate în capitolul 3 al raportului de față.

REZULTATELE AUDITURILOR ANUALE DESFĂȘURATE CU PRIVIRE LA AGENȚII PENTRU EXERCIȚIUL 2018 SUNT PER ANSAMBLU POZITIVE

2.2.

În ansamblu, auditul desfășurat de Curte cu privire la conturile anuale ale agențiilor pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 și cu privire la operațiunile de venituri și plăți subiacente acestor conturi a confirmat rezultatele pozitive raportate în anii precedenți.

Au fost exprimate opinii „favorabile” cu privire la fiabilitatea conturilor pentru toate agențiile

2.3.

Curtea a emis opinii fără rezerve („favorabile”) cu privire la conturile tuturor agențiilor. În opinia Curții, aceste conturi prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situațiile financiare ale agențiilor la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor lor și fluxurile lor de numerar pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentelor financiare aplicabile și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei (11).

Paragrafele de evidențiere a unor aspecte sunt importante pentru înțelegerea conturilor (ABE, EMA, Frontex și SRB)

2.4.

Paragrafele de evidențiere a unor aspecte atrag atenția cititorilor asupra unor chestiuni importante, care sunt esențiale pentru înțelegerea conturilor de către utilizatori. Pentru exercițiul financiar 2018, Curtea a inclus paragrafe de evidențiere a unor aspecte pentru patru agenții: ABE, EMA, Frontex și SRB.

2.5.

În ceea ce privește ABE și EMA, cele două agenții care aveau anterior sediul la Londra, Curtea a atras atenția asupra faptului că acestea au părăsit Regatul Unit în 2019 și conturile lor conțin provizioane pentru costurile de mutare aferente. Conturile ABE pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018 conțin astfel de provizioane în valoare de 4,7 milioane de euro, precum și un provizion pentru restul plăților contractuale viitoare pentru sediul de la Londra, în valoare de 10,4 milioane de euro. Conturile EMA pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018 prevăd provizioane pentru costuri aferente mutării în valoare de 17,8 milioane de euro. Contractul de închiriere pentru sediul anterior de la Londra al agenției stabilește perioada de închiriere până în 2039 și nu prevede nicio clauză de retragere. La 20 februarie 2019, Înalta Curte de Justiție a Angliei și Țării Galilor s-a pronunțat împotriva cererii EMA de reziliere a contractului de închiriere. Contractul respectiv permite cesiunea acestuia sau subînchirierea spațiilor către terți. La data la care au fost semnate conturile finale ale agenției, negocierile dintre aceasta și potențialii sublocatari erau încă în curs și nu se cunoștea costul net viitor al contractului de închiriere nereziliabil (12). Notele la conturile agenției pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă suma integrală, în valoare de 468 de milioane de euro, a chiriei care rămâne de plătit până în 2039, din care suma de 465 de milioane de euro pentru perioada de închiriere de după mutarea agenției la Amsterdam este prezentată ca o datorie contingentă. În plus, la momentul efectuării auditului privind EMA, nu se cunoștea cu certitudine numărul total de membri ai personalului care ar putea fi pierduți ca urmare a mutării agenției. Această incertitudine reprezintă un risc semnificativ pentru continuitatea activității agenției. În ceea ce privește ABE și EMA, Curtea a menționat de asemenea posibilitatea unor reduceri ale veniturilor acestor agenții în urma retragerii Regatului Unit din UE.

2.6.

În ceea ce privește Frontex, această agenție a gestionat acorduri de finanțare cu țări cu care cooperează pentru activități operaționale în valoare de 171 de milioane de euro (189 de milioane de euro în 2017), reprezentând 59 % din bugetul agenției pe 2018. A fost introdus un nou sistem de finanțare simplificat, care acoperă cheltuielile cu resursele umane declarate în temeiul acestor acorduri de finanțare. Spre sfârșitul anului 2018, agenția a introdus, de asemenea, un nou sistem de control ex post care acoperă toate tipurile de cheltuieli și și-a modificat sistemul de verificări ex ante integrate în circuitele financiare. Curtea va evalua impactul acestor evoluții în cadrul auditurilor sale viitoare. Cu toate acestea, rambursarea cheltuielilor legate de echipamente (aproximativ 35 % din totalul cheltuielilor pentru activitățile operaționale sau aproximativ 60 de milioane de euro) se bazează în continuare pe costurile reale. Un proiect-pilot desfășurat în 2018 pentru a trece la rambursări bazate pe costul unitar și pentru acest tip de costuri nu a avut succes în forma sa actuală până în prezent. Curtea a semnalat în mod sistematic, din 2014, că documentele justificative aferente costurilor pentru echipamente declarate de țările care cooperează cu Frontex sunt adesea insuficiente, fapt care a fost din nou confirmat de rezultatele auditului realizat cu privire la acest exercițiu. Verificările ex ante efectuate de Frontex cu privire la aceste costuri sunt ineficace atât timp cât se continuă rambursarea unor costuri care nu sunt susținute de documente justificative. În plus, la fel ca în anul precedent, Frontex nu a efectuat nicio verificare ex post, ceea ce a crescut și mai mult riscul unor rambursări de costuri nejustificate.

2.7.

Curtea subliniază că, în ceea ce privește conturile SRB, contestațiile administrative sau acțiunile în justiție legate de contribuțiile la fond care opun anumite instituții de credit și autorități naționale de rezoluție, pe de o parte, și SRB, pe de altă parte, precum și acțiunile introduse la Curtea de Justiție referitoare la decizii privind adoptarea schemelor de rezoluție nu au făcut obiectul auditului său. Impactul potențial al acestor aspecte asupra situațiilor financiare ale SRB pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018 (în special asupra datoriilor contingente, a provizioanelor și a pasivelor) face obiectul unui audit anual specific ale cărui rezultate vor fi publicate până la 1 decembrie, astfel cum se prevede la articolul 92 alineatul (4) din Regulamentul privind MUR.

Au fost exprimate opinii „favorabile” cu privire la legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor pentru toate agențiile

2.8.

Pentru toate agențiile, Curtea a emis opinii fără rezerve („favorabile”) cu privire la legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor anuale aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018. În opinia Curții, operațiunile legate de venituri au fost conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Au fost exprimate opinii „favorabile” cu privire la legalitatea și regularitatea operațiunilor de plăți subiacente conturilor pentru toate agențiile, cu excepția EASO

2.9.

Pentru 40 de agenții, Curtea a emis opinii fără rezerve („favorabile”) cu privire la legalitatea și regularitatea operațiunilor de plăți subiacente conturilor anuale aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018. În opinia Curții, plățile au fost conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative pentru aceste agenții.

2.10.

În ceea ce privește EASO, Curtea a exprimat o opinie cu rezerve în legătură cu constatările pe care le-a formulat pentru exercițiile financiare 2016 și 2017, referitor la care concluzionase că contractele privind punerea la dispoziție de lucrători interimari în Grecia, contractele de servicii pentru deplasări profesionale destinate EASO și contractele de închiriere a spațiilor EASO din Lesbos sunt neconforme cu reglementările. Plățile efectuate în 2018 în cadrul acestor contracte s-au ridicat la 3 405 970 de euro (4 % din totalul plăților efectuate în 2018). Per ansamblu, Curtea a concluzionat că progresele în ceea ce privește remedierea situației nesatisfăcătoare raportate pentru exercițiul 2017 în ceea ce privește mecanismele de guvernanță și de control intern ale EASO și legalitatea și regularitatea operațiunilor sunt destul de lente și că măsurile corective lansate de conducerea EASO nu au fost încă duse la bun sfârșit. Această concluzie este coroborată și de faptul că procedura majoră de achiziții publice organizată de EASO în 2018 (pentru o valoare a contractului de aproximativ 50 de milioane de euro) era, la rândul ei, neconformă, din cauza unor deficiențe importante în cadrul procedurii. În 2018 nu se efectuase încă nicio plată în temeiul contractelor aferente.

Paragrafele referitoare la alte aspecte abordează chestiuni de o importanță deosebită (EASO, ABE, ECHA, EIOPA, ESMA, SRB și GSA)

2.11.

Paragrafele referitoare la alte aspecte atrag atenția cititorilor asupra anumitor chestiuni importante care nu au o influență directă asupra înțelegerii conturilor.

2.12.

În cazul ABE, al EIOPA și al ESMA, Curtea atrage atenția asupra faptului că bugetele acestor autorități sunt finanțate parțial din fondurile Uniunii și parțial prin contribuții directe ale autorităților de supraveghere și/sau ale entităților supravegheate din statele membre ale UE. Este posibil ca veniturile acestor autorități să scadă în viitor, ca urmare a deciziei Regatului Unit de a se retrage din UE.

2.13.

În plus, așa cum a remarcat deja ESMA, tarifele percepute de la agențiile de rating de credit se bazează pe veniturile acestora ca entități juridice individuale și nu ca grup sau ca grup de entități afiliate. Aceasta creează o posibilitate cvasilegitimă de a reduce tarifele sau de a evita plata lor prin transferarea de venituri de la agențiile de rating de credit aflate sub jurisdicția UE către entitățile lor afiliate din afara UE. Nu se cunoaște efectul financiar probabil al acestei lacune din reglementări. Autoritatea a aplicat corect regulamentul, a identificat riscul și l-a făcut cunoscut Comisiei.

2.14.

În cazul EASO, Curtea continuă să atragă atenția asupra faptului că, de la sfârșitul anului 2017, situația resurselor umane din cadrul acestui birou s-a deteriorat în mod exponențial. Majoritatea posturilor vacante erau încă neocupate la sfârșitul anului 2018. Deosebit de îngrijorătoare este lipsa de manageri în departamentul administrativ. Această situație creează, per ansamblu, un risc semnificativ pentru continuarea activităților EASO la scara actuală.

2.15.

În ceea ce privește ECHA, Curtea subliniază din nou că această agenție se autofinanțează parțial și încasează o redevență de la fiecare întreprindere care solicită înregistrarea unor produse chimice în conformitate cu Regulamentul REACH (13). Agenția calculează și facturează redevențele pe baza informațiilor furnizate de întreprinderi la data depunerii cererii. Verificările ex post efectuate de către ECHA au identificat necesitatea unor corecții de proporții ale unor redevențe. La sfârșitul anului 2018, cuantumul total al acestor corecții nu era cunoscut. Această observație demonstrează limitările unui sistem care se bazează în mod excesiv pe declarații pe propria răspundere date de solicitanți.

2.16.

În ceea ce privește SRB, Curtea reiterează faptul că, la calcularea contribuțiilor la Fondul unic de rezoluție, sunt utilizate informațiile comunicate comitetului de către instituțiile de credit prin intermediul autorităților naționale de rezoluție. Dat fiind că Regulamentul privind mecanismul unic de rezoluție nu prevede un cadru de control cuprinzător și coerent care să asigure fiabilitatea acestor informații, nu se realizează verificări la nivelul instituțiilor de credit. SRB efectuează însă verificări ale consecvenței și verificări analitice cu privire la informații. Curtea a remarcat totodată că metodologia pentru calculul contribuțiilor prevăzută în legislație este foarte complexă, prezentând astfel un risc în ceea ce privește exactitatea. Din motive de confidențialitate, SRB nu poate divulga datele referitoare la instituțiile de credit care au fost utilizate pentru calcularea contribuțiilor la fond, ceea ce reduce transparența.

2.17.

În cazul GSA, Curtea atrage din nou atenția asupra faptului că procedura de achiziție publică derulată pentru un contract-cadru privind exploatarea sistemului satelitar Galileo în perioada 2017-2027 – contract în valoare de 1,5 miliarde de euro – a fost contestată de unul dintre ofertanți. Curtea de Justiție a Uniunii Europene se va pronunța cu privire la legalitatea și regularitatea acestei proceduri în legătură cu contractul-cadru, cu toate contractele specifice aferente și cu plățile viitoare. GSA a prezentat și a explicat această chestiune în situațiile financiare aferente exercițiului 2018, precizând și că a fost plătită în temeiul acestui contract-cadru o sumă de 121 de milioane de euro, care reprezenta 10 % din bugetul aferent exercițiului 2018, incluzând sumele primite în cadrul acordurilor de delegare.

Caseta 2.1

Opiniile anuale de audit exprimate în perioada 2016-2018 cu privire la conturile, la veniturile și la plățile agențiilor

Image 10

Sursa:

Curtea de Conturi Europeană.

Observațiile Curții abordează domenii în care se pot aduce îmbunătățiri în 36 de agenții

2.18.

Pe lângă opinii și paragrafele „de evidențiere a unor aspecte” și cele referitoare la „alte aspecte”, Curtea a formulat, de asemenea, aproximativ 100 de observații referitoare la 36 de agenții cu scopul de a indica domeniile în care sunt necesare îmbunătățiri suplimentare. Majoritatea observațiilor se referă la deficiențe de la nivelul procedurilor de achiziții publice, așa cum a fost cazul și în exercițiile anterioare.

Gestionarea achizițiilor publice rămâne domeniul cel mai vulnerabil la erori

2.19.

Obiectivul normelor privind achizițiile publice este de a asigura o concurență echitabilă între operatorii economici, precum și achiziții cât mai avantajoase din punct de vedere economic, respectându-se totodată principiile transparenței, proporționalității, egalității de tratament și nediscriminării.

2.20.

Eșantioanele Curții pentru auditul privind exercițiul 2018 au inclus contracte-cadru, contracte specifice și contracte directe care acopereau toate agențiile. Aceste contracte încheiate de 27 de agenții și cu o valoare totală de 221 de milioane de euro (plățile aferente efectuate în 2018 s-au ridicat la 18 milioane de euro) erau afectate de diferite tipuri de deficiențe în domeniul achizițiilor publice. Cu toate acestea, numai în cazul uneia dintre agenții (EASO), neregulile legate de procedurile de achiziții publice și de plățile aferente au antrenat exprimarea unei opinii de audit cu rezerve (a se vedea punctul 2.10).

Constatările frecvente formulate cu privire la achiziții

2.21.

În ceea ce privește aspectul legalității (OCSP, AESA, EASO, EIGE, EMCDDA, ERA, EUIPO, eu-LISA, Eurojust, Europol, REA, SRB), deficiențele recurente (14) sunt legate de: recurgerea excesivă și nejustificată la proceduri de negociere pentru achiziții fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, greșeli în caietele de sarcini, prelungiri ale duratelor contractelor și creșteri ale valorilor inițiale ale contractelor peste limita legală, neconcordanțe financiare între contractul-cadru și contractele specifice și încheierea de contracte fără să se dispună de probe privind criteriile de excludere pentru ofertanți.

Caseta 2.2

Exemplu de recurgere nejustificată la o procedură de negociere pentru achiziții, fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare

În urma unei proceduri de negociere pentru achiziții fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, o agenție a semnat un contract-cadru de furnizare de servicii informatice cu o durată de trei ani cu o societate care furnizase aceleași servicii în cadrul unui contract-cadru anterior. Contractul-cadru a fost semnat pentru o sumă totală de 450 000 de euro (150 000 de euro pe an). În conformitate cu Regulamentul financiar, o astfel de procedură simplificată este acceptabilă numai în anumite circumstanțe specifice, care nu au fost justificate de agenția în cauză.

2.22.

În ceea ce privește observațiile referitoare la buna gestiune financiară (Oficiul OAREC, Cedefop, CEPOL, ABE, ECHA, AEM, EIOPA, EMCDDA, ESMA, ETF, EUIPO, Frontex), deficiențele recurente (15) sunt legate de: dependența excesivă de contractanți, consultanța externă și personalul interimar, utilizarea unor criterii de atribuire inadecvate și încheierea de contracte cu ofertanți care propuneau prețuri anormal de scăzute, fără o justificare rezonabilă. Mai multe agenții ale UE au externalizat, pe scară largă, activități regulate și, ocazional, activități de bază, ceea ce reduce expertiza internă și controlul asupra executării contractelor. Unele dintre agențiile UE nu au asigurat un echilibru just între criteriul prețului și cel al calității pentru atribuire, în special deoarece componentele prețului nu aveau un caracter concurențial suficient. În alte cazuri, contractele au fost atribuite unor ofertanți care propuneau prețuri semnificativ mai mici decât cele ale altor candidați, fără să se fi analizat motivele pentru ofertele în cazul cărora exista posibilitatea ca prețul să fie anormal de scăzut și fără să se fi obținut elemente de probă formale și substanțiale care să ateste că o astfel de derogare era posibilă. Aceste deficiențe ar putea afecta, în ultimă instanță, concurența echitabilă și obținerea celui mai bun raport calitate-preț pentru achiziții.

Caseta 2.3

Exemplu de dependență de contractanți

În temeiul mai multor contracte-cadru încheiate cu aceeași societate, o agenție a plătit 793 000 de euro pentru achiziționarea de diverse tipuri de servicii (asistență administrativă și servicii de secretariat, organizarea de evenimente, bunăstarea și integrarea personalului etc.). Această sumă reprezintă 37 % din bugetul său nesalarial pe 2018, fapt care arată că agenția este dependentă de resurse externe și de o singură societate. Acest lucru creează un risc pentru continuitatea activității.

2.23.

Observațiile formulate de Curte cu privire la controalele interne legate de achiziții (ECDC, EFCA, EIT, EMSA, ERA, Eurofound) fac referire la un contract-cadru interinstituțional pentru furnizare și mentenanță de echipamente informatice încheiat de Comisie și utilizat de mai multe agenții. Clauzele acestui contract prezentau insuficiențe, în măsura în care autorizau achiziționarea de articole care nu erau menționate în mod expres în contract și care nu făcuseră obiectul unei proceduri concurențiale inițiale. De asemenea, ele permiteau contractantului să perceapă sume în plus aplicate la prețurile produselor achiziționate de la alți furnizori. Deși agențiile nu au nicio putere de a modifica dispozițiile contractuale de bază, Curtea a constatat că controalele lor ex ante aferente nu le-au permis întotdeauna să verifice dacă contractantul oferea soluțiile cele mai potrivite la prețuri competitive și dacă sumele pe care acesta le percepea în plus erau corecte. Dispozițiile contractuale deficitare în combinație cu controalele interne parțial insuficiente nu au asigurat cel mai bun raport calitate-preț pentru achiziții. Contractul-cadru a expirat între timp, iar contractul următor este mai bine conceput, dând curs constatării Curții.

Acțiuni de întreprins – 1

Erorile legate de achizițiile publice rămân tipul de erori cel mai frecvent detectat în cadrul auditurilor Curții. Agențiile sunt încurajate să își îmbunătățească în continuare procedurile de achiziții publice, asigurând respectarea deplină a normelor aplicabile și obținerea celui mai bun raport calitate-preț.

Acțiuni de întreprins – 2

Atunci când utilizează contracte interinstituționale, agențiile rămân totuși responsabile pentru aplicarea principiilor achizițiilor publice în cadrul achizițiilor lor specifice. Controalele interne ale agențiilor trebuie să asigure respectarea acestor principii.

Utilizarea de contracte-cadru de către unele agenții poate restrânge concurența

2.24.

Contractele-cadru sunt acorduri încheiate cu diverși furnizori în care sunt stabilite condițiile de realizare a unor achiziții specifice pe parcursul duratei acordurilor respective. La astfel de contracte se recurge atunci când obiectul contractului este definit cu precizie, dar când cantitățile și termenele de livrare exacte nu pot fi indicate în prealabil. Principalul motiv pentru care se recurge la contracte-cadru constă în asigurarea unei eficiențe administrative și în realizarea de economii de scară. Curtea a identificat însă cazuri (AESA și EUIPO) în care utilizarea unor contracte-cadru de mare anvergură care acopereau o multitudine de servicii diferite a dat naștere unui risc pentru concurență. O astfel de situație apare în special atunci când serviciile efective care urmează să fie prestate pe durata contractului nu pot fi specificate în mod clar la momentul procedurilor de achiziții publice inițiale, lucru care se întâmplă, de obicei, în cazul serviciilor informatice sau al serviciilor de consultanță pentru organizații.

Caseta 2.4

Exemplu de contract-cadru ale cărui condiții nu erau bine specificate

Pentru achiziția unor servicii de analiză a datelor în valoare de până la 5 milioane de euro, o agenție a optat pentru utilizarea unui contract-cadru cu un singur operator, atribuit în urma unei proceduri deschise. Condițiile care au fost utilizate în contractul-cadru nu erau însă suficient de specifice pentru a permite o concurență echitabilă, deoarece cerințele concrete privind serviciile care urmau să fie furnizate nu erau încă cunoscute la momentul procedurii de achiziție. Conform normelor de aplicare a Regulamentului financiar, în astfel de circumstanțe, autoritatea contractantă trebuie să atribuie un contract-cadru mai multor operatori și pentru achizițiile specifice trebuie organizată o procedură concurențială între contractanții selectați.

2.25.

În caseta 2.5 sunt prezentate valorile contractelor-cadru semnate de agenții între 2015 și 2018. În 2018, agențiile au semnat contracte-cadru multianuale a căror valoare totală se ridică la aproximativ 1,1 miliarde de euro (16).

Caseta 2.5

Valoarea totală a contractelor-cadru semnate între 2015 și 2018 (în miliarde de euro)

Image 11

Sursa:

date comunicate de Rețeaua agențiilor și compilate de Curte.

Acțiuni de întreprins – 3

Recurgerea la contracte-cadru nu trebuie să împiedice o procedură de achiziții echitabilă și concurențială. Concurența la nivelul prețului trebuie să țină seama de toate elementele majore ale prețului, cum ar fi prețurile unitare și numărul de unități care urmează să fie facturate pentru serviciile specifice.

Procedurile comune de achiziții pot duce la câștiguri de eficiență și la economii de scară

2.26.

Cele 35 de agenții descentralizate și alte organisme, împreună cu cele opt întreprinderi comune ale UE (organisme ale UE), depun eforturi și pentru a crește eficiența administrativă și a realiza economii de scară printr-o utilizare sporită a procedurilor comune de achiziții, în cadrul cărora două sau mai multe agenții și întreprinderi comune care au nevoie de servicii similare organizează o procedură de achiziții în comun și devin împreună titulare ale contractului (caseta 2.6). Numărul procedurilor comune de achiziții lansate de organismele UE a crescut de la 1 la 17 între 2014 și 2018 și, până la sfârșitul anului 2018, 30 de organisme ale UE participaseră la una sau la mai multe achiziții comune (17). Cu toate acestea, în pofida tendinței promițătoare, încercările de a organiza proceduri comune de achiziții nu au fost întotdeauna încununate de succes, de exemplu din cauza unei cercetări de piață inadecvate.

Caseta 2.6

Creșterea substanțială a numărului de proceduri comune

Image 12

Sursa:

date comunicate de Rețeaua agențiilor și compilate de Curte.

Caseta 2.7

Exemple de proceduri comune care s-au soldat cu un eșec

În absența unei cercetări de piață adecvate pentru două proceduri paneuropene de achiziție de servicii de telecomunicații și, respectiv, de servicii bancare, nu a fost primită nicio ofertă conformă care să acopere piețele locale necesare, iar procedurile s-au soldat cu eșec, fapt care a afectat eficiența administrativă. De asemenea, în pofida faptului că două agenții urmau să aibă sediul în același loc, procedura comună de achiziții pentru spații noi de birouri nu a fost încununată de succes.

Acțiuni de întreprins – 4

Agențiile sunt încurajate să recurgă în continuare la proceduri comune de achiziții sau la contracte-cadru interinstituționale, pentru a obține câștiguri de eficiență și pentru a realiza economii de scară. În cazul noilor agenții precum EPPO și ELA, participarea la achiziții comune, în locul încheierii unor contracte proprii, poate fi extrem de avantajoasă. Cu toate acestea, înainte să se lanseze procedurile comune de achiziții și să se depună eforturile administrative aferente, cercetarea de piață ar trebui să facă dovada fezabilității unei proceduri comune.

Utilizarea lucrătorilor temporari și a consultanților nu are loc întotdeauna cu respectarea cadrului juridic

2.27.

În 2017, Curtea a publicat un studiu de caz rapid (18) referitor la modul în care instituțiile și agențiile UE au implementat angajamentul asumat de a reduce cu 5 % numărul de posturi din schemele lor de personal în perioada 2013-2017 (perioada 2014-2018 în cazul agențiilor). În ceea ce privește agențiile, Curtea a concluzionat că reducerea de 5 % fusese pusă în aplicare, deși cu unele întârzieri.

2.28.

Într-un astfel de context, observațiile formulate în acest an cu privire la utilizarea consultanților și a lucrătorilor interimari de către unele dintre agenții prezintă o importanță deosebită. Curtea nu a procedat la un audit orizontal cu privire la utilizarea de personal extern pentru toate agențiile, dar plățile cuprinse în eșantioanele sale de audit indică tendința de a se apela la personal extern pentru a se compensa deficitul de personal statutar propriu. În caseta 2.8 sunt prezentate informații colectate de Rețeaua agențiilor UE (EUAN) cu privire la numărul din ce în ce mai mare de consultanți în domeniul informatic care lucrează în sediile agențiilor și ale altor organisme cu contracte în regie și la efectivul în creștere de personal interimar angajat de cele 33 de agenții care au răspuns la un sondaj pe această temă.

Caseta 2.8

Numărul de consultanți în domeniul informatic și de agenți interimari (33 de agenții)

Image 13

Sursa:

date comunicate de Rețeaua agențiilor UE (EUAN) și compilate de Curte.

2.29.

În cazul a opt agenții (Oficiul OAREC, Chafea, OCSP, EASO, ERCEA, ESMA, SRB, EUIPO), Curtea a constatat că, pentru furnizarea de servicii informatice și de alte servicii de consultanță, acestea au recurs la contracte formulate și/sau puse în aplicare într-un mod care, în practică, se putea concretiza cu punerea la dispoziție de lucrători temporari în loc de furnizarea de servicii sau de produse clar specificate. Punerea la dispoziție de lucrători interimari poate fi efectuată numai prin contracte încheiate cu agenții de muncă temporară înregistrate și în conformitate cu Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European și a Consiliului (19) și cu normele specifice adoptate de statele membre pentru transpunerea directivei respective. Recurgerea la contracte de servicii pentru furnizarea de forță de muncă nu este conformă cu Statutul funcționarilor UE și cu normele UE în domeniul social și al ocupării forței de muncă și expune agențiile respective la riscuri juridice și reputaționale.

2.30.

În plus, șapte agenții (EASO, ABE, EIOPA, EIGE, EMCDDA, ERCEA, SRB) au recurs la utilizarea de lucrători interimari de la agenții de muncă temporară înregistrate, dar nu au respectat toate normele prevăzute în directivă și în legislația națională aplicabilă, de exemplu în ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă pentru lucrătorii interimari.

Acțiuni de întreprins – 5

Agențiile ar putea analiza, împreună cu autoritățile bugetare, dacă recurgerea la personal extern este eficientă din punctul de vedere al costurilor în comparație cu recurgerea la personal statutar propriu.

Acțiuni de întreprins – 6

În cazul în care se recurge la personal extern, respectarea deplină a cadrului juridic național și al UE aplicabil este necesară ca o chestiune de principiu, dar și pentru a se evita riscurile de litigiu și prejudicierea reputației.

Servicii de consultanță și servicii de altă natură în cadrul EUIPO

2.31.

Având în vedere scara la care EUIPO utilizează servicii de consultanță, Curtea a efectuat o analiză a modului în care agenția a gestionat aceste servicii. Contractul principal pentru servicii de consultanță are un volum de 80 de milioane de euro și o durată de patru ani. Efectivul de personal extern furnizat de prestatorii de servicii în temeiul acestor contracte și al unor contracte similare a crescut de la aproximativ 250 în 2011 la un vârf de peste 350 în 2014, pentru a scădea la 215 la începutul anului 2018 (acest nivel este echivalent cu aproximativ 20 % din personalul statutar al oficiului).

2.32.

Curtea a observat că, deși o parte dintre serviciile furnizate în temeiul acestor contracte sunt într-adevăr servicii de consultanță (de exemplu, sprijin pentru gestionarea proiectelor, analiza proceselor operaționale), o altă parte țin mai degrabă de sprijin administrativ (de exemplu, sprijin în materie de secretariat, angajați administrativi care elaborează rapoarte, sprijin pentru activitățile de comunicare internă și externă). Această din urmă componentă reprezintă o achiziție de forță de muncă sau un împrumut de personal, care sunt strict reglementate de dreptul muncii european și național. Doar agențiile de muncă temporară înregistrate sunt autorizate să pună la dispoziție personal extern, acest tip de servicii neputând fi prestate de societăți de consultanță.

Punerea în aplicare a unui nou cadru de control intern este în curs

2.33.

Controlul intern se aplică tuturor activităților financiare și nefinanciare și este un proces care ajută o organizație să își atingă obiectivele și să sprijine performanța, respectând totodată normele și reglementările. El contribuie la un proces decizional adecvat, ținând seama de riscurile care pot afecta atingerea obiectivelor și reducându-le la niveluri acceptabile prin intermediul unor controale eficiente din punctul de vedere al costurilor. În aprilie 2017, Comisia a aprobat un cadru revizuit de control intern.

2.34.

Noul cadru de control intern este conceput pentru a oferi o asigurare rezonabilă cu privire la îndeplinirea a cinci obiective prevăzute în Regulamentul financiar: 1. eficacitatea, eficiența și economia operațiunilor; 2. fiabilitatea informațiilor; 3. protecția activelor și a informațiilor; 4. prevenirea, depistarea și corectarea fraudelor și a neregulilor și monitorizarea acestora; și 5. buna gestionare a riscurilor legate de legalitatea și regularitatea tranzacțiilor aferente. Acest cadru completează Regulamentul financiar cu scopul de a alinia standardele de control intern la standardele internaționale cele mai riguroase, astfel cum au fost stabilite în cadrul Comitetului Organizațiilor de Sponsorizare a Comisiei Treadway (COSO).

2.35.

Ca și în cazul Comisiei, ale cărei standarde de control intern sunt înlocuite de noul cadru de control intern, organismele cărora le-au fost încredințate sarcini de execuție, cum ar fi agențiile, sunt și ele preconizate să pună în aplicare, prin analogie, noul cadru. Până la sfârșitul anului 2018, acest cadru a fost adoptat de consiliile de administrație a 29 de agenții, iar 15 agenții au declarat că îl pun în aplicare.

Acțiuni de întreprins – 7

Este indispensabil ca toate agențiile să adopte și să pună în aplicare cadrul de control intern al Comisiei (2017), cu scopul de a alinia standardele de control intern la cele mai riguroase standarde internaționale și de a garanta că procesul decizional este sprijinit în mod eficace și eficient de controalele interne.

Nu toate agențiile dispun de o politică referitoare la posturile sensibile

2.36.

Gestionarea funcțiilor sensibile este un element standard al controlului intern, care vizează reducerea la un nivel acceptabil a riscului de abuz al puterilor delegate personalului. Funcțiile sensibile sunt cele în care un membru al personalului care execută o activitate deține un anumit grad de autonomie și/sau putere decizională suficientă care îi permit, dacă dorește acest lucru, să abuzeze de aceste puteri în vederea obținerii unor foloase personale (20). Atunci când există un cadru de control intern eficace, riscurile asociate funcțiilor sensibile sunt gestionate prin intermediul unor controale de atenuare a riscurilor și, în ultimă instanță, prin mobilitatea personalului. Curtea a constatat că șapte agenții (EASO, EASME, ECHA, AEM, ENISA, Frontex, SRB) nu dispun de politici care să le definească funcțiile sensibile și controalele de atenuare aferente.

2.37.

În pofida similitudinilor între structurile lor administrative și între reglementările financiare care reglementează rolurile actorilor financiari, agențiile aplică interpretări diferite în ceea ce privește posturile care ar trebui considerate potențial sensibile. În caseta 2.9 de mai jos este prezentat numărul agențiilor care consideră un post specific ca fiind potențial sensibil.

Caseta 2.9

Posturi potențial sensibile

Image 14

Sursa:

Curtea de Conturi Europeană.

2.38.

Principalele controale instituite de agenții cu scopul de a atenua riscurile legate de posturile sensibile sunt separarea funcțiilor și aplicarea principiului „celor patru ochi” pentru inițierea și autorizarea operațiunilor. Totuși, doar într-o agenție din trei există o politică de mobilitate obligatorie pentru personalul care ocupă posturi sensibile.

Acțiuni de întreprins – 8

Agențiile sunt invitate să determine de comun acord care sunt posturile care trebuie considerate sensibile și să introducă sau să își alinieze politicile referitoare la posturile sensibile pentru a atenua riscul de abuz de putere în vederea obținerii unor foloase personale.

Structura bugetului și raportarea bugetară ar putea să fie mai edificatoare

2.39.

La fel ca în exercițiile precedente, numărul și valoarea acordurilor de delegare și a acordurilor de grant încheiate între Comisie și o serie de agenții au continuat să crească în 2018. În temeiul acestor acorduri, agențiile primesc de la Comisie fonduri alocate pentru executarea unor sarcini specifice în numele Comisiei.

2.40.

Deși aceste fonduri sunt integrate în veniturile bugetare (venituri alocate) ale agențiilor în cauză, ele pot fi utilizate numai în scopurile definite în acordurile de delegare. În cazul în care sarcinile în cauză durează mai mult de un an, agențiile ar trebui să păstreze partea din fonduri care nu a fost cheltuită până la sfârșitul exercițiului pentru a o utiliza în scopul executării restului de sarcini care trebuie prestate până la încheierea acordului. Abia atunci, fondurile rămase trebuie să fie restituite Comisiei. În consecință, aceste fonduri trebuie să fie eliminate din calculul rezultatului bugetar anual „propriu” al agențiilor, care face parte din situațiile lor financiare. În acest scop, majoritatea agențiilor integrează o cifră de corecție în calculele lor privind rezultatul bugetar. Cu toate acestea, având în vedere numărul și valorile în creștere ale acestor acorduri, Curtea consideră că este necesară o raportare mai cuprinzătoare și mai standardizată cu privire la veniturile alocate și la cheltuielile aferente pentru calculul rezultatelor bugetare ale agențiilor.

Acțiuni de întreprins – 9

Pentru a spori transparența raportării bugetare, agențiile care execută venituri alocate sunt încurajate să includă în situațiile lor financiare, pentru fiecare acord de delegare încheiat cu Comisia, o prezentare recapitulativă standardizată a veniturilor alocate și a cheltuielilor aferente.

2.41.

În plus, în toate agențiile, procedurile de planificare puse în aplicare pentru elaborarea programelor de activitate anuale și multianuale (sau a documentelor unice de programare) se bazează pe activități. Pentru fiecare dintre aceste activități, programele de activitate specifice trebuie să conțină informații privind resursele (umane și financiare) planificate. Or, Curtea a constatat că bugetele publicate ale tuturor agențiilor sunt prezentate pe tipuri de cheltuieli (cheltuieli cu personalul, cheltuieli administrative și cheltuieli operaționale, a se vedea caseta 1.5 din capitolul 1), și nu pe activități. În consecință, resursele cheltuite pentru diferitele activități nu sunt vizibile.

Acțiuni de întreprins – 10

Publicarea pe activități a bugetelor agențiilor ar permite corelarea resurselor cu activitățile pentru care acestea sunt utilizate.

Există riscuri în ceea ce privește calcularea corectă a taxelor percepute pentru înregistrare și pentru servicii

2.42.

O serie de agenții (CdT, OCSP, AESA, ABE, ECHA, EIOPA, EMA, ESMA, EUIPO, SRB) colectează venituri din taxele pentru servicii sau pentru înregistrare percepute de la operatorii economici (a se vedea casetele 1.3 și 1.4 din capitolul 1). Curtea a constatat existența unor riscuri legate de calcularea corectă a acestor taxe.

2.43.

ECHA percepe taxe de la fiecare întreprindere care solicită înregistrarea unor produse chimice (21) și aceste taxe depind de dimensiunea întreprinderii (microîntreprindere, întreprindere mică sau mijlocie, întreprindere mare) și de cantitatea de substanțe chimice (există diferite praguri) înregistrate. Pe baza verificărilor efectuate de ECHA din 2011 și finalizate până în prezent, aproximativ 52 % din întreprinderile verificate, care au declarat că sunt microîntreprinderi ori întreprinderi mici sau mijlocii (11 % din toate întreprinderile), își stabiliseră dimensiunea în mod incorect, fapt care a determinat plata unor redevențe mai mici (22). Deși agenția a înregistrat progrese considerabile în ceea ce privește recuperarea sumelor aferente reducerilor necuvenite de redevențe și în ceea ce privește colectarea taxelor administrative restante, activitățile de verificare continuă să genereze un volum de muncă semnificativ în ceea ce privește identificarea și corectarea cazurilor. În plus, cantitățile de substanțe chimice care urmează să fie înregistrate constituie un element important pentru calcularea taxelor de înregistrare. Cu toate acestea, ECHA nu are drepturi de verificare a exactității acestor cantități, o astfel de verificare ținând de responsabilitatea statelor membre.

2.44.

Tarifele percepute de ESMA de la agențiile de rating de credit se bazează pe veniturile acestora ca entități juridice individuale și nu ca grup sau ca grup de entități afiliate. O lacună prezentă în regulamentul relevant privind tarifele creează o posibilitate cvasilegitimă de a reduce tarifele sau de a evita plata lor prin transferarea de venituri de la agențiile de rating de credit aflate sub jurisdicția UE către entitățile lor afiliate din afara UE. Autoritatea a aplicat corect regulamentul, a identificat riscul și l-a făcut cunoscut Comisiei.

2.45.

Contribuțiile instituțiilor de credit la Fondul unic de rezoluție administrat de SRB sunt calculate pe baza informațiilor comunicate comitetului de către aceste instituții prin intermediul autorităților naționale de rezoluție. Dat fiind că Regulamentul privind mecanismul unic de rezoluție nu prevede un cadru de control cuprinzător și coerent care să asigure fiabilitatea acestor informații, nu se realizează verificări la nivelul instituțiilor de credit. SRB efectuează însă verificări ale consecvenței și verificări analitice cu privire la informații. Totodată, metodologia pentru calculul contribuțiilor prevăzută în legislație este foarte complexă, prezentând astfel un risc în ceea ce privește exactitatea. Din motive de confidențialitate, SRB nu poate divulga datele referitoare la instituțiile de credit care au fost utilizate pentru calcularea contribuțiilor la fond, ceea ce reduce transparența.

Acțiuni de întreprins – 11

Agențiile în cauză sunt invitate să consulte Comisia în ceea ce privește eventuala necesitate de a adapta cadrul juridic pentru a asigura calcularea taxelor pe baza unor informații exacte care să reflecte realitatea economică.

Agențiile dau curs constatărilor de audit formulate în anii anteriori

2.46.

Curtea a prezentat informații privind stadiul progreselor realizate în legătură cu acțiunile întreprinse de agenții în urma observațiilor formulate în anii anteriori. În caseta 2.10 se arată că, în legătură cu cele 223 de observații cărora nu li se dăduse curs până la sfârșitul exercițiului 2017, în 2018, în majoritatea cazurilor, fuseseră finalizate acțiuni corective ori acestea se aflau în derulare. Pentru 13 dintre cele 107 observații pendinte sau cărora li se dădea curs, acțiunile corective necesare nu se aflau (doar) sub controlul agenției.

Caseta 2.10

Eforturile depuse de agenții pentru a da curs observațiilor formulate în anii anteriori

Image 15

Sursa:

Curtea de Conturi Europeană.

2.47.

În cadrul auditului anual desfășurat pentru exercițiul anterior, Curtea a verificat, de asemenea, mediile contabile ale agențiilor, care reprezintă un element important pentru întocmirea unor conturi fiabile. Pentru 13 agenții, Curtea a formulat observații cu privire la independența contabililor în exercitarea atribuțiilor lor. În urma observațiilor Curții, majoritatea agențiilor au remediat această problemă în 2018, cu excepția a două dintre ele (EACEA, EFSA). O tendință similară a fost observată în ceea ce privește (re)validările sistemelor contabile încă neefectuate. Toate cele șapte agenții pentru care Curtea a raportat, în 2018, că acest demers era necesar finalizaseră acțiunile corective în 2018.

2.48.

Progrese satisfăcătoare s-au înregistrat și în ceea ce privește introducerea achizițiilor publice electronice. Așa cum s-a raportat în anul anterior, Comisia a lansat în 2010 instrumente pentru facturarea electronică (e-invoicing), în 2011, pentru publicarea în format electronic a documentelor legate de anunțurile de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (e-tendering) și, în 2015, pentru depunerea pe cale electronică a ofertelor (e-submission). În caseta 2.11 de mai jos sunt prezentate progresele înregistrate în ceea ce privește introducerea acestor instrumente până la sfârșitul anului 2018.

Caseta 2.11

Introducerea achizițiilor publice electronice este în curs

Image 16

Sursa:

Curtea de Conturi Europeană.

2.49.

În 2018 s-au înregistrat unele progrese și în ceea ce privește introducerea SYSPER II, instrumentul de gestionare a resurselor umane dezvoltat de Comisie. În caseta 2.12 de mai jos se arată că, în 2018, alte cinci agenții au adoptat acest instrument. Comisia a raportat că există o cooperare satisfăcătoare, în general, cu agențiile. Dat fiind însă că proiectul este complex și că fiecare agenție are propriile particularități, progresele înregistrate în implementarea SYSPER II variază de la o agenția la alta. Unele agenții întâmpină dificultăți în a aloca resursele necesare proiectului și, în consecință, se confruntă cu unele întârzieri.

Caseta 2.12

Introducerea instrumentului de gestionare a resurselor umane SYSPER II

Image 17

Sursa:

Curtea de Conturi Europeană.

Nu toate agențiile sunt supuse aceleiași proceduri bugetare și de descărcare de gestiune

2.50.

Spre deosebire de alte agenții, agenția descentralizată care se autofinanțează integral EUIPO face obiectul procedurii de descărcare de gestiune derulate de către propriul comitet bugetar, și nu de către Parlamentul European și Consiliu (a se vedea punctele 1.23 și 1.24 din capitolul 1). În mod similar, pentru celelalte două agenții descentralizate care se autofinanțează integral, și anume OCSP și SRB, procedurile bugetare și de descărcare de gestiune anuale sunt de competența consiliilor care le administrează. Aceste proceduri diferite sunt prevăzute în regulamentele lor de înființare.

2.51.

Entitățile menționate sunt agenții și organisme care se autofinanțează și ale căror bugete nu fac parte din bugetul general al Uniunii, însă veniturile lor decurg din exercitarea unei autorități publice în temeiul legislației UE. Astfel, Curtea a afirmat în repetate rânduri că principiile răspunderii de gestiune și transparenței ar trebui aplicate tuturor organismelor care au legătură cu UE. În ceea ce privește EUIPO, Curtea a exprimat, în avizele publicate în 2015 (23) și în 2019 (24), anumite preocupări în legătură cu procedura de descărcare de gestiune a acestui oficiu. Și în ceea ce privește SRB (25) și OCSP (26), Curtea și-a făcut cunoscută îngrijorarea în avizele publicate în 2015.

REZULTATE DE AUDIT PREZENTATE ÎN ALTE DOCUMENTE REFERITOARE LA AGENȚII PUBLICATE DE CURTE

Raportul special nr. 29/2018 al Curții de Conturi Europene: EIOPA a avut o contribuție importantă la supravegherea și la stabilitatea sectorului asigurărilor, dar subzistă provocări semnificative

2.52.

EIOPA a fost instituită în anul 2011, în urma reformării supravegherii sectorului financiar al UE după criza financiară din 2007-2008. EIOPA acționează ca organ consultativ independent pentru Comisia Europeană, pentru Parlament și pentru Consiliu.

2.53.

În cadrul unui audit special efectuat în plus față de auditul financiar și de conformitate anual referitor la EIOPA, Curtea a examinat dacă această autoritate contribuie în mod eficace la supravegherea și la stabilitatea financiară a sectorului asigurărilor. Curtea a analizat în special acțiunile EIOPA în domeniul supravegherii și al convergenței în materie de supraveghere (cooperarea cu autoritățile naționale competente, activitatea acestora privind modelele interne și activitățile transfrontaliere), simularea de criză în domeniul asigurărilor din 2016, precum și caracterul adecvat al resurselor și al guvernanței EIOPA.

2.54.

Concluzia generală a Curții este că EIOPA a utilizat în mod corespunzător o gamă largă de instrumente pentru a sprijini convergența în materie de supraveghere și stabilitatea financiară. Cu toate acestea, există în continuare provocări importante care trebuie să fie abordate de EIOPA însăși, de supraveghetorii naționali și de legiuitori, de exemplu în contextul revizuirilor care vizează autoritățile europene de supraveghere și Directiva Solvabilitate II. În plus, Curtea a recomandat ca, pentru îmbunătățirea eficienței și a eficacității acțiunilor sale, autoritatea să consolideze resursele umane alocate supravegherii.

2.55.

Concluziile integrale ale auditului, alături de recomandările aferente și de răspunsurile autorității, sunt formulate în Raportul special nr. 29/2018 al Curții, care este disponibil pe site-ul web al acesteia: eca.europa.eu

Raportul specific anual pe 2017 elaborat de Curte în temeiul articolului 92 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 cu privire la orice datorie contingentă rezultată, pentru exercițiul financiar 2017, ca urmare a îndeplinirii de către Comitetul Unic de Rezoluție, de către Consiliu sau de către Comisie a sarcinilor care le revin în temeiul acestui regulament

2.56.

În temeiul articolului 92 alineatul (4) din Regulamentul privind MUR, Curtea auditează anual existența eventualelor datorii contingente rezultate ca urmare a îndeplinirii de către Comitetul Unic de Rezoluție, de către Consiliu sau de către Comisie a sarcinilor care le revin în temeiul acestui regulament.

2.57.

Concluziile auditului privind exercițiul financiar 2017, alături de recomandările aferente și de răspunsurile SRB, sunt formulate în raportul specific al Curții, care este disponibil pe site-ul web al acesteia: eca.europa.eu

Alte rapoarte speciale ale Curții de Conturi Europene care se referă la una sau mai multe agenții

2.58.

În afară de rapoartele de audit consacrate în mod specific agențiilor, Curtea a publicat în cursul anului 2018 mai multe rapoarte speciale de audit care vizau punerea în aplicare a politicilor UE și care făceau trimitere la o serie de agenții (caseta 2.13).

Caseta 2.13

Alte rapoarte speciale de audit ale Curții de Conturi Europene care fac referire la agenții

Image 18

Sursa:

Curtea de Conturi Europeană.

RĂSPUNSURILE REȚELEI AGENȚIILOR UE

Agențiile apreciază concluziile pozitive ale Curții cu privire la fiabilitatea conturilor lor și la operațiunile subiacente acestora.

2.21, 2.22 și 2.28.

Rețeaua ar dori să sublinieze că observațiile din domeniul gestiunii financiare, al controalelor interne legate de achiziții și al achiziției de servicii interimare constau în cazuri foarte diverse și diferă de la o agenție la alta; prin urmare, rețeaua ar dori să facă trimitere la răspunsurile individuale ale agenției din capitolul 3.

2.29.

Într-adevăr, agențiile UE trebuie să încheie contracte pentru lucrătorii interimari/temporari în conformitate cu normele financiare aplicabile ale UE și cu legislația națională relevantă de transpunere a Directivei 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară. Agențiile de muncă temporară contractate de agențiile UE sunt obligate să respecte condițiile prevăzute de legislația națională (care transpune legislația UE relevantă) pentru contractul de muncă temporară încheiat cu fiecare lucrător interimar și sub rezerva unor eventuale litigii privind executarea sa. În mod obișnuit, contractul (standard) de servicii încheiat între agenția UE și agenția de muncă temporară face referire la această obligație.

2.31.

Oficiul are o separare strictă între conceptul de personal și resursele externe; prin urmare, conceptul de personal extern nu există la EUIPO. De altfel, Oficiul contractează în principal servicii externe prin metoda prețului fix. Prin urmare, numărul de resurse nu este un bun indicator. În plus, bugetul alocat consultanței a scăzut în mod constant în ultimii ani.

2.32.

În ceea ce privește utilizarea contractului-cadru, pentru solicitarea de servicii care ar putea părea a fi de natură administrativă, Oficiul nu consideră că acesta poate fi asociat unui „împrumut de personal”. Ca regulă generală, un astfel de sprijin administrativ contractat este furnizat în contextul proiectelor și nu în contextul activităților de bază. În general, utilizarea personalului nestatutar pentru furnizarea de sprijin administrativ în afara proiectelor se limitează la lucrătorii temporari (interimari).

2.37.

Rețeaua dorește să sublinieze angajamentul său față de alinierea politicilor. În cazul chestiunii în cauză („post potențial sensibil”), trebuie examinată cu atenție o posibilă aliniere în ceea ce privește identificarea pozițiilor sensibile posibile, precum și natura și nivelul riscurilor inerente celei din urmă. Măsurile de atenuare care pot fi considerate necesare/proporționale pentru a aborda aceste riscuri depind, în mod substanțial, de factori precum mărimea agenției și/sau natura și domeniul de aplicare al mandatului său/activității sale de bază. Trebuie să se evite orice „armonizare” sau „soluție universală” care nu este proporțională, în special posibila utilizare/aplicare a „mobilității obligatorii” pentru anumite poziții predefinite. O astfel de măsură ar trebui să se bazeze întotdeauna pe evaluarea efectivă a proporționalității și a eficacității sale în raport cu fiecare agenție, ținând seama de riscurile reale în cauză, precum și de potențialul efect perturbator al acesteia asupra funcționării normale a agenției.

2.50 și 2.51.

EUIPO ar dori să sublinieze decizia legiuitorilor, care a fost confirmată în cursul ultimei reforme legislative. În conformitate cu articolul 176 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene, „Comitetul bugetar îi dă descărcarea directorului executiv în ceea ce privește executarea bugetului”. Această descărcare se bazează în mare măsură pe rapoartele anuale emise de CCE.

CAPITOLUL 3

Declarații de asigurare și alte rezultate de audit specifice agențiilor

3.1.   INFORMAȚII ÎN SPRIJINUL DECLARAȚIILOR DE ASIGURARE

Baza pentru opinii

3.1.1.

Auditul Curții a fost efectuat în conformitate cu standardele internaționale de audit (ISA) și codul deontologic formulate de IFAC și cu standardele internaționale ale instituțiilor supreme de audit (ISSAI) formulate de INTOSAI. Responsabilitățile care revin Curții în temeiul acestor standarde sunt descrise mai detaliat în secțiunea intitulată „Responsabilitățile auditorului” din prezentul raport. Curtea își desfășoară activitatea în mod independent în conformitate cu Codul etic pentru profesioniștii contabili al Consiliului pentru Standarde Internaționale de Etică pentru Contabili (Codul IESBA) și cu respectarea cerințelor etice relevante pentru auditul său și și-a îndeplinit celelalte responsabilități etice conform acestor cerințe și Codului IESBA. Curtea consideră că probele de audit pe care le-a obținut sunt suficiente și adecvate pentru a furniza o bază pentru opinia sa.

Responsabilitățile conducerii și ale persoanelor însărcinate cu guvernanța

3.1.2.

În conformitate cu articolele 310-325 TFUE și cu regulamentele financiare ale agențiilor, conducerea acestora este responsabilă de întocmirea și de prezentarea conturilor lor pe baza standardelor de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional, precum și de legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor. Această responsabilitate include conceperea, implementarea și menținerea controalelor interne necesare pentru întocmirea și pentru prezentarea unor situații financiare care să nu fie afectate de denaturări semnificative, fie rezultate din acte de fraudă, fie rezultate din erori. Conducerea are, în egală măsură, responsabilitatea de a se asigura că activitățile, operațiunile financiare și informațiile reflectate în situațiile financiare sunt conforme cu dispozițiile care le reglementează. Responsabilitatea finală pentru legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor agențiilor aparține conducerii acestora.

3.1.3.

În procesul de întocmire a conturilor, conducerea este responsabilă de evaluarea capacității agenției în cauză de a-și continua activitatea, prezentând, după caz, aspectele relevante pentru continuitatea activității și utilizând principiul contabil al continuității activității, cu excepția cazului în care intenționează să lichideze entitatea sau să oprească operațiunile sau nu are nicio altă alternativă realistă decât de a face acest lucru.

3.1.4.

Persoanele însărcinate cu guvernanța sunt responsabile de supravegherea procesului de raportare financiară al agențiilor.

Responsabilitățile auditorului cu privire la auditul conturilor și al operațiunilor subiacente

3.1.5.

Obiectivul Curții este, pe de o parte, de a obține o asigurare rezonabilă referitor la prezența sau la absența unor denaturări semnificative în cadrul conturilor agențiilor și la conformitatea operațiunilor subiacente conturilor cu legile și reglementările și, pe de altă parte, de a furniza Parlamentului European și Consiliului sau, după caz, celorlalte autorități responsabile de descărcarea de gestiune, declarații de asigurare cu privire la fiabilitatea conturilor agențiilor și la legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestora, pe baza auditului său. Asigurarea rezonabilă reprezintă un nivel de asigurare ridicat, dar nu este o garanție a faptului că auditul va detecta întotdeauna eventualele denaturări sau neconformități semnificative existente. Acestea pot apărea ca rezultat fie al unei fraude, fie al unei erori și sunt considerate a fi semnificative dacă se estimează, în mod rezonabil, că ele ar putea, în mod individual sau agregat, influența deciziile economice pe care utilizatorii conturilor le pot lua pe baza acestora.

3.1.6.

În ceea ce privește veniturile, Curtea verifică subvențiile primite de la Comisie sau de la țările cu care cooperează agenția în cauză și evaluează procedurile instituite de agenții pentru colectarea taxelor și a altor venituri, dacă este cazul.

3.1.7.

În ceea ce privește cheltuielile, Curtea examinează operațiunile de plăți la momentul la care cheltuielile au fost suportate, înregistrate și acceptate. Examinarea acoperă toate categoriile de plăți (inclusiv plățile efectuate în vederea achiziționării de active), cu excepția plăților în avans, la momentul la care sunt efectuate. Plățile în avans sunt examinate în momentul în care beneficiarul fondurilor furnizează justificarea pentru utilizarea lor corespunzătoare, iar agenția în cauză acceptă această justificare prin validarea și închiderea plății în avans, indiferent dacă acest lucru are loc în același exercițiu sau ulterior.

3.1.8.

În conformitate cu standardele ISA și ISSAI, Curtea își exercită raționamentul profesional și își păstrează scepticismul profesional pe tot parcursul auditului. De asemenea:

Curtea identifică și evaluează riscul de denaturare semnificativă a conturilor și riscul ca operațiunile subiacente să prezinte neconformități semnificative cu cerințele cadrului juridic aplicabil al Uniunii Europene, fie că aceste denaturări sau neconformități rezultă din acte de fraudă, fie că rezultă din erori. Curtea concepe și desfășoară proceduri de audit care să abordeze riscurile respective și obține probe de audit suficiente și adecvate pentru a sta la baza opiniilor sale. Riscul de nedetectare a unei denaturări sau a unei neconformități semnificative cauzate de fraudă este mai ridicat decât cel de nedetectare a unei denaturări sau a unei neconformități cauzate de eroare, deoarece frauda poate presupune coluziune, fals, omisiuni intenționate, declarații false sau evitarea controalelor interne.

Curtea ia în considerare controalele interne relevante pentru audit în vederea elaborării de proceduri de audit adecvate în raport cu circumstanțele, dar nu în scopul exprimării unei opinii asupra eficacității controalelor interne.

Curtea evaluează gradul de adecvare al politicilor contabile utilizate de conducere și caracterul rezonabil al estimărilor contabile și al prezentărilor aferente de informații realizate de către conducere.

Curtea formulează o concluzie cu privire la gradul de adecvare a utilizării de către conducere a principiului contabil privind continuitatea activității și determină, pe baza probelor de audit obținute, dacă există o incertitudine semnificativă cu privire la evenimente sau condiții care ar putea genera îndoieli semnificative privind capacitatea agenției în cauză de a-și continua activitatea. În cazul în care concluzionează că există o astfel de incertitudine semnificativă, Curtea trebuie să atragă atenția, în raportul său, asupra prezentărilor aferente din conturi sau, în cazul în care aceste prezentări sunt neadecvate, să își modifice opinia. Concluziile Curții se bazează pe probele de audit obținute până la data raportului său. Cu toate acestea, evenimente sau condiții ulterioare pot determina o entitate să nu își mai desfășoare activitatea în baza principiului continuității activității.

Curtea evaluează prezentarea, structura și conținutul general al conturilor, inclusiv prezentările de informații, și măsura în care conturile reflectă operațiunile și evenimentele subiacente într-o manieră care asigură prezentarea fidelă.

Curtea obține probe de audit suficiente și adecvate cu privire la informațiile financiare ale agențiilor cu scopul de a exprima o opinie referitoare la conturi și la operațiunile subiacente acestora. Curtea este responsabilă de coordonarea, supervizarea și efectuarea auditului și își asumă întreaga responsabilitate pentru opinia sa de audit.

Curtea a luat în considerare, după caz, activitatea de audit desfășurată de auditorul extern independent cu privire la conturile agențiilor, în conformitate cu prevederile articolului 208 alineatul (4) din Regulamentul financiar al UE (27).

Curtea comunică conducerii, printre alte aspecte, sfera planificată și programarea în timp a auditului, precum și constatările principale ale auditului, inclusiv orice deficiențe semnificative ale controalelor interne pe care Ie identifică pe parcursul auditului. Dintre aspectele discutate cu agențiile, Curtea stabilește care au fost chestiunile cele mai importante pentru auditul conturilor aferente perioadei curente și care reprezintă, prin urmare, aspectele-cheie ale auditului. Curtea descrie aceste aspecte în raportul său cu excepția cazului în care legile sau reglementările interzic prezentarea publică a aspectului respectiv sau cu excepția cazului în care, în circumstanțe extrem de rare, Curtea consideră că un aspect nu ar trebui comunicat în raportul său deoarece se preconizează în mod rezonabil că beneficiile pentru interesul public vor fi depășite de consecințele negative ale acestei comunicări.

Agențiile finanțate în cadrul rubricii 1a din cadrul financiar multianual – Competitivitate pentru creștere și locuri de muncă

3.2.   AGENȚIA PENTRU COOPERAREA AUTORITĂȚILOR DE REGLEMENTARE DIN DOMENIUL ENERGIEI (ACER)

INTRODUCERE

3.2.1.

Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (denumită în continuare „agenția”), cu sediul la Ljubljana, a fost instituită prin Regulamentul (CE) nr. 713/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (28). Principala sarcină a agenției este de a asista autoritățile naționale de reglementare în exercitarea, la nivelul Uniunii, a atribuțiilor de reglementare pe care acestea le îndeplinesc în statele membre, precum și, acolo unde este necesar, de a coordona acțiunile acestora. Prin Regulamentul REMIT (29) (Regulamentul privind integritatea și transparența pieței energiei – Regulation on energy market integrity and transparency), agenției, precum și autorităților naționale de reglementare le-au fost atribuite responsabilități suplimentare în ceea ce privește monitorizarea pieței europene angro de energie.

3.2.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (30).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (31)

13

14

Personal statutar la 31 decembrie (32)

91

90

Sursa:

bugetul publicat în Jurnalul Oficial.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.2.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (33) și rapoartele privind execuția bugetară (34) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.2.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.2.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.2.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN

3.2.7.

În 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a publicat un raport de audit referitor la securitatea informatică în cadrul agenției și la securitatea informațiilor în domeniul Regulamentului privind integritatea și transparența pieței angro de energie (35). Agenția a elaborat un plan de acțiune pentru a aborda domeniile în care se pot aduce îmbunătățiri.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.2.8.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2014

Nu există încă o Școală europeană în Slovenia, așa cum prevede acordul privind sediul.

Finalizată

2016

Agenția ar putea să aibă în vedere introducerea unor credite bugetare diferențiate pentru a reflecta mai bine caracterul multianual al operațiunilor.

În desfășurare

2017

În pofida unor schimbări majore în mediul contabil, sistemul contabil a fost validat ultima dată în 2011.

Finalizată

2017

Situl agenției de recuperare a datelor în caz de dezastru este amplasat în același loc în care se află și datele originale.

În desfășurare

2017

Agenția nu a efectuat o analiză cuprinzătoare a impactului pe care îl va avea Brexit.

Finalizată

2017

Agenția publică anunțuri de posturi vacante pe site-ul propriu și pe platforme de comunicare socială, dar nu și pe site-ul Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO) (36).

În desfășurare

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul agenției nu era instituit niciunul dintre instrumentele informatice dezvoltate de Comisie (37).

În desfășurare

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) a luat act de raportul Curții.

3.3.   AGENȚIA DE SPRIJIN PENTRU ORGANISMUL AUTORITĂȚILOR EUROPENE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL COMUNICAȚIILOR ELECTRONICE (OFICIUL OAREC)

INTRODUCERE

3.3.1.

Agenția de Sprijin pentru Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (denumită în continuare „oficiul”), cu sediul la Riga, a fost instituită prin Regulamentul (UE) 2018/1971 al Parlamentului European și al Consiliului (38), care a înlocuit anteriorul Regulament (CE) nr. 1211/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (39). Sarcina principală a oficiului este să furnizeze servicii de sprijin profesional și administrativ Organismului Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC) și, sub îndrumarea Consiliului autorităților de reglementare, să culeagă și să analizeze informații cu privire la comunicațiile electronice, precum și să disemineze în rândul autorităților naționale de reglementare cele mai bune practici de reglementare, precum abordări comune, metodologii sau linii directoare privind punerea în aplicare a cadrului de reglementare al UE.

3.3.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la oficiu (40).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la oficiu

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (41)

4

4

Personal statutar la 31 decembrie (42)

27

27

Sursa:

date furnizate de oficiu.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.3.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile oficiului, care cuprind situațiile financiare (43) și rapoartele privind execuția bugetară (44) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.3.4.

În opinia Curții, conturile oficiului pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acestuia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.3.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.3.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.3.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA LEGALITATEA ȘI REGULARITATEA OPERAȚIUNILOR

3.3.8.

La 4 mai 2018, oficiul a semnat cu o societate un contract-cadru pentru furnizarea de servicii de asistență administrativă și de secretariat, cu o durată de patru ani și o valoare maximă de 433 000 de euro (plățile în 2018 s-au ridicat la 27 655 de euro). Din iunie 2018, alături de cei 27 de angajați ai oficiului, în cadrul acestuia mai lucrau, în medie, patru salariați ai societății respective. Împrumutul de personal (lucrători temporari, denumiți și „lucrători interimari”) poate avea loc numai prin contracte încheiate cu agenții de muncă temporară autorizate și în conformitate cu Directiva 2008/104/CE și cu normele specifice adoptate de statele membre pentru transpunerea directivei respective. Recurgerea la acest contract de servicii pentru furnizarea de forță de muncă nu este conformă cu normele UE în domeniul social și al ocupării forței de muncă și expune oficiul la riscuri juridice și reputaționale.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA BUNA GESTIUNE FINANCIARĂ ȘI LA PERFORMANȚĂ

3.3.9.

În 2018, în temeiul mai multor contracte-cadru încheiate cu una și aceeași societate, cu care era semnat și contractul menționat mai sus, oficiul a plătit 793 000 de euro pentru achiziționarea de diverse tipuri de servicii (asistență administrativă și servicii de secretariat, organizarea de evenimente, bunăstarea și integrarea personalului etc.). Această sumă reprezintă 37 % din bugetul său nesalarial pe 2018, fapt care arată că oficiul depinde de resurse externe și de o singură societate, ceea ce creează un risc pentru continuitatea activității. Oficiul ar trebui să se asigure că necesarul de personal este acoperit în deplină legalitate, fie prin adresarea unei solicitări de personal statutar către autoritățile bugetare, fie prin recurgerea la lucrători interimari într-un mod care să respecte legile și reglementările.

3.3.10.

În martie 2018, oficiul a lansat o procedură de achiziție pentru încheierea unui contract-cadru cu o durată de trei ani pentru dezvoltarea și întreținerea/suportul tehnic aferente unui instrument de măsurare a neutralității rețelei, cu o valoare de piață estimată la 240 000 de euro. Criteriul de atribuire era oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, pe baza unui raport calitate/preț de 70 %/30 %. Toate cele trei oferte primite îndeplineau pragul minim de calitate. Ofertantul căruia i s-a atribuit contractul a propus un preț cu 59 % mai scăzut decât valoarea estimată a contractului și cu 51 % mai mic decât media celorlalte două oferte. Contractul a fost atribuit fără să se solicite din partea ofertantului câștigător nicio explicație privind oferta în cazul căreia exista posibilitatea ca prețul să fie anormal de scăzut. Plățile efectuate în 2018 în baza contractului s-au ridicat la 16 745 de euro. În cazul ofertelor pentru care exista posibilitatea ca prețul să fie anormal de scăzut, oficiul ar trebui să solicite și să analizeze motivele, astfel încât să asigure sustenabilitatea ofertelor.

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN

3.3.11.

În 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a publicat un raport de audit referitor la planificarea, bugetarea și monitorizarea activităților și la raportarea în cadrul Oficiului OAREC (45). Oficiul și Serviciul de Audit Intern au convenit asupra unui plan de acțiuni corective.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.3.12.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2014

În lipsa unor acorduri cu țările membre ale AELS, aceste țări nu contribuie la buget.

Finalizată

2016

Regulamentul de înființare a oficiului nu prevede obligativitatea efectuării unor evaluări externe periodice cu privire la performanța acestuia.

Finalizată

2017

Nu existau justificări pentru patru cereri de traducere.

Nu se aplică

2017

În pofida unor modificări semnificative, sistemul contabil al oficiului nu a mai fost revalidat din 2013.

Finalizată

2017

Oficiul a semnat angajamente pentru un curs de formare planificat pentru sfârșitul lunii martie 2018, ceea ce contravine principiului anualității.

Nu se aplică

2017

Procedura de achiziție în vederea încheierii unui contract-cadru „în cascadă” de servicii (care presupune un sistem de ierarhizare), cu o durată de patru ani, pentru organizarea și planificarea de evenimente nu a asigurat o concurență adecvată la nivelul prețului și este posibil ca contractul în cauză să nu reprezinte oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

Nu se aplică

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul oficiului era instituit instrumentul e-tendering pentru anumite proceduri, dar nu și instrumentele e-invoicing și e-submission.

În desfășurare

2017

Oficiul nu a efectuat o analiză cuprinzătoare a impactului pe care îl va avea Brexit.

Finalizată

RĂSPUNSURILE OFICIULUI

3.3.8.

Pentru a putea aloca resursele necesare creșterii sprijinului profesional pentru OAREC, Comitetul de gestionare a Oficiului OAREC a solicitat agenției să ia în considerare diferite opțiuni de externalizare a sarcinilor zilnice și de rutină. În urma unei licitații deschise, Oficiul OAREC a încheiat un contract-cadru pentru furnizarea de servicii de asistență administrativă și de secretariat pentru Oficiul OAREC, garantat pe toată durata contractului, ceea ce diferă de recurgerea la lucrători temporari.

Oficiul OAREC dorește să sublinieze că, în conformitate cu caietul de sarcini, care este anexat la contractul-cadru, contractantul are obligația de a respecta cadrul juridic aplicabil la nivelul UE și la nivel național.

3.3.9.

Oficiul OAREC ia act în mod corespunzător de preocupările Curții și, potrivit propunerii, va supune autorității bugetare chestiunile legate de schema de personal. Agenția ar dori să sublinieze că toate contractele menționate au fost încheiate în urma unei proceduri de achiziții publice deschise, la care au putut participa și alte întreprinderi. Din păcate, pentru tipul respectiv de servicii, concurența la nivel local poate fi foarte limitată, iar societățile străine nu sunt neapărat interesate. Pentru serviciile cele mai importante, agenția caută de obicei să încheie contracte-cadru în cascadă pentru a asigura continuitatea activității în cazul în care primul contractant nu își îndeplinește obligațiile. În prezent, sarcinile încredințate contractantului respectiv sunt de natură administrativă.

3.3.10.

Până în 2018, Oficiul OAREC nu a avut orientări separate privind prețurile de ofertă anormal de mici. Ofertele de preț din procedura de achiziții au fost verificate în raport cu ofertele tehnice detaliate, iar autoritatea contractantă a constatat că oferta câștigătoare este rezonabilă. În urma observațiilor primite de la auditori, Oficiul OAREC a luat notă de constatarea Curții și a introdus în manualul său privind achizițiile publice interne definiția prețului de ofertă anormal de mic (cu 30 % mai mic decât valoarea estimată a contractului).

3.4.   CENTRUL EUROPEAN PENTRU DEZVOLTAREA FORMĂRII PROFESIONALE (CEDEFOP)

INTRODUCERE

3.4.1.

Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (denumit în continuare „centrul”), cu sediul la Salonic, a fost instituit prin Regulamentul (CEE) nr. 337/75 al Consiliului (46), care a fost abrogat prin Regulamentul (UE) 2019/128 al Parlamentului European și al Consiliului (47). Misiunea sa principală este să sprijine dezvoltarea formării profesionale la nivelul Uniunii. În vederea îndeplinirii acestui obiectiv, centrul are drept sarcină alcătuirea și difuzarea de documentație privind sistemele de formare profesională.

3.4.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la centru (48).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la centru

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (49)

18

18

Personal statutar la 31 decembrie (50)

117

116

Sursa:

date furnizate de centru.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.4.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile centrului, care cuprind situațiile financiare (51) și rapoartele privind execuția bugetară (52) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.4.4.

În opinia Curții, conturile centrului pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acestuia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.4.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.4.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.4.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA LEGALITATEA ȘI REGULARITATEA OPERAȚIUNILOR

3.4.8.

Curtea a auditat două recrutări efectuate în 2018 de pe două liste de rezervă întocmite în 2015 și în 2016 (53). Ambele proceduri au fost gestionate și documentate în mod necorespunzător, așa cum se întâmplase în cazul mai multor alte proceduri de recrutare auditate în exercițiile precedente. Procedura aplicată de centru pentru identificarea și gestionarea potențialelor situații de conflict de interese ale membrilor comisiei de selecție nu era eficace. Acest lucru a fost evident în special în cazul a doi candidați interni, în legătură cu care niciunul dintre membrii comisiei de selecție nu declarase un potențial conflict de interese, deși unii dintre aceștia lucraseră anterior cu candidații respectivi. De asemenea, metoda de punctare convenită inițial a fost modificată în cursul evaluării și nu a fost aplicată într-un mod transparent. În plus, una dintre cele două liste de rezervă a fost prelungită în mod neregulamentar. Deficiențele identificate subminează principiile transparenței și egalității de tratament al candidaților. Centrul ar trebui să ia imediat măsuri corective pentru a asigura proceduri de recrutare care să respecte reglementările.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA BUNA GESTIUNE FINANCIARĂ ȘI LA PERFORMANȚĂ

3.4.9.

Centrul nu dispune de un jurist intern din noiembrie 2017. Toate chestiunile de ordin juridic sunt deci externalizate, apelându-se la acorduri privind nivelul serviciilor încheiate cu Comisia și cu o altă agenție a UE sau încheindu-se contracte cu firme de avocatură externe. Valoarea totală a plăților efectuate pentru servicii juridice în 2018 s-a ridicat la 181 039 de euro. Având în vedere numărul mare de acțiuni în justiție cu care se confruntă centrul, un astfel de model de externalizare integrală creează un risc pentru tratarea consecventă a cazurilor și pentru principiul bunei gestiuni financiare, în special pentru principiul eficienței. În ceea ce privește transparența în tratarea acțiunilor în justiție, deși centrul a introdus o serie de îmbunătățiri în acest domeniu în cea de a doua jumătate a anului 2018, constrângerile cu care se confruntă managerii atunci când doresc să aibă acces la servicii juridice externe, precum și faptul că nu există nicio pistă de audit pentru anumite cheltuieli juridice creează un risc semnificativ pentru transparență în acest domeniu. Centrul ar trebui să reevalueze modul în care se ocupă de acțiunile în justiție, cu scopul de a asigura o funcție de serviciu juridic eficientă și transparentă.

3.4.10.

În cadrul procedurii de achiziție organizate de centru pentru servicii de agenție de voiaj, criteriile de atribuire aferente prețului și calității nu au fost suficient de detaliate și de adecvate pentru a asigura obținerea celui mai bun raport calitate-preț. În plus, s-au constatat insuficiențe în ceea ce privește metodologia centrului și documentarea de către acesta a ofertelor în cazul cărora exista posibilitatea ca prețul să fie anormal de scăzut. Centrul ar trebui să utilizeze criterii mai adecvate de atribuire a contractelor. În cazul ofertelor pentru care exista posibilitatea ca prețul să fie anormal de scăzut, centrul ar trebui să solicite și să analizeze motivele, astfel încât să asigure sustenabilitatea ofertelor.

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN

3.4.11.

În 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a publicat un raport de audit privind gestionarea resurselor umane și etica în cadrul Cedefop (54). Centrul a elaborat un plan de acțiune pentru a aborda toate domeniile în care Serviciul de Audit Intern a recomandat aducerea unor îmbunătățiri.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2017

Modul în care au fost gestionate două proceduri de recrutare pentru posturi de conducere a fost necorespunzător și procedurile respective sunt considerate neconforme.

În desfășurare

2017

Centrul publică anunțuri de posturi vacante pe site-ul propriu și pe platforme de comunicare socială, dar, de regulă, nu și pe site-ul Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO).

În desfășurare

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul centrului nu era instituit niciunul dintre instrumentele informatice dezvoltate de Comisie.

În desfășurare

RĂSPUNSURILE CENTRULUI

3.4.8.

Cedefop admite observația Curții cu privire la cele două recrutări și la neajunsurile identificate. Cedefop se află într-un proces amplu de îmbunătățire a procedurilor de selecție în general. În cadrul acestui proces, Cedefop și-a revizuit deja procedura cu privire la conflictul de interese. Metodele de punctare și documentarea procedurii de selecție sunt de asemenea în curs de revizuire în cadrul îmbunătățirii procedurii de selecție a Cedefop. În sfârșit, se iau măsurile necesare pentru a se asigura că eventuala prelungire a unei liste de rezervă se va face în mod regulamentar.

3.4.9.

Cedefop recunoaște lipsurile evidențiate de Curte în legătură cu externalizarea completă a serviciului juridic din noiembrie 2017. După cum a admis Curtea, în a doua jumătate a anului 2018, conducerea Cedefop luase deja măsuri urgente pentru a rezolva unele dintre problemele critice identificate, în special lipsa de transparență și lipsa acută de documente, care au caracterizat regimul juridic după noiembrie 2017. Măsurile luate sunt: noi orientări pentru solicitarea de consiliere juridică și fluxul de lucru respectiv, facilitarea unui acces mai ușor la consiliere juridică; crearea unui depozit central pentru toate arhivele juridice electronice existente; crearea de instrumente online de colaborare pentru toate cauzele în instanță în curs și transferul dosarelor fizice în arhivele Cedefop.

Cedefop admite, de asemenea, observația Curții potrivit căreia modelul de externalizare completă a creat un risc de tratare inconsecventă a cauzelor, în special având în vedere numărul furnizorilor externi de servicii juridice. Toate cererile de consiliere juridică au fost abordate însă în mod adecvat, deși cu constrângeri administrative mai mari și la un cost mai ridicat. Consilierea juridică informală nu este însă disponibilă și este considerată încă o problemă majoră.

Pentru a remedia deficiențele identificate de Curte, Cedefop își va reevalua modul de organizare a funcției sale juridice și își va reitera riscurile împreună cu organul său de control.

3.4.10.

Acceptăm observațiile Curții. Piața serviciilor agențiilor de turism este un sector specific, care operează cu sisteme speciale de calcul al costurilor. Cedefop a folosit taxele de agenție de voiaj ca fiind cea mai relevantă măsură a elementului de preț, aceleași criterii de calitate fiind utilizate în mod constant în cererile de oferte anterioare. În viitoarele cereri de servicii similare, centrul își va concentra însă eforturile pe îmbunătățirea aplicării criteriilor de atribuire legate de calitate. În ceea ce privește evaluarea ofertelor anormal de scăzute, Cedefop a ajustat deja formula folosită pentru a identifica potențialele oferte anormal de scăzute, în al doilea semestru al anului 2018. Centrul va asigura că, în cazul ofertelor care, după aplicarea formulei, par anormal de scăzute, vor fi solicitate și analizate în mod consecvent informații suplimentare și vor fi luate în considerare în decizia de atribuire a contractului.

3.5.   AGENȚIA EUROPEANĂ DE SIGURANȚĂ A AVIAȚIEI (AESA)

INTRODUCERE

3.5.1.

Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (denumită în continuare „agenția”), cu sediul la Köln, a fost instituită prin Regulamentul (CE) nr. 1592/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (55), care a fost abrogat prin Regulamentul (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (56). Agenției i-au fost încredințate sarcini executive și de reglementare specifice în domeniul siguranței aviației.

3.5.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (57).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (58)

192

198

Personal statutar la 31 decembrie (59)

771

767

Sursa:

date furnizate de agenție.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.5.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (60) și rapoartele privind execuția bugetară (61) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.5.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.5.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.5.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.5.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA LEGALITATEA ȘI REGULARITATEA OPERAȚIUNILOR

3.5.8.

Contractele-cadru sunt acorduri încheiate cu diverși furnizori în care sunt stabilite condițiile de realizare a unor achiziții specifice pe parcursul duratei acordurilor respective. Pentru achiziția de servicii de analiză a datelor cu un volum de până la 5 milioane de euro (plățile efectuate în 2018 au fost în cuantum de 0 euro), agenția a optat pentru utilizarea unui contract-cadru cu un singur operator, atribuit în urma unei proceduri deschise publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Condițiile care au fost utilizate în contractul-cadru nu erau însă suficient de specifice pentru a permite o concurență echitabilă, deoarece cerințele concrete privind serviciile care urmau să fie furnizate nu erau încă cunoscute la momentul procedurii de achiziție. Conform normelor de aplicare a Regulamentului financiar, în astfel de circumstanțe, autoritatea contractantă trebuie să atribuie un contract-cadru mai multor operatori și pentru achizițiile specifice trebuie utilizată o procedură concurențială între contractanții selectați. Agenția este încurajată să conceapă contracte-cadru care să permită o concurență echitabilă și care să asigure un bun raport calitate-preț.

3.5.9.

În cadrul unei alte proceduri de achiziție pentru activitatea de bază a agenției, și anume procedura pentru externalizarea sarcinilor de certificare, cu un volum de 7 700 000 de euro (plățile efectuate în 2018 s-au ridicat la 16 747 de euro), agenția a atribuit contractele exclusiv pe baza calității serviciilor, fără să evalueze prețul acestora. În plus, agenția a semnat un contract cu un operator înainte să fi primit dovada că respectivul contractant nu se afla într-o situație de excludere. Ambele aspecte contraveneau Regulamentului financiar. Agenția ar trebui să își întemeieze deciziile de atribuire atât pe aspectul calității, cât și pe aspectul prețului și ar trebui să se asigure că semnarea contractelor are loc numai după ce au fost verificate criteriile de excludere.

3.5.10.

Fondurile pentru un contract în valoare de 115 000 de euro încheiat cu Comisia pentru servicii de arhivare au fost angajate de agenție la aproximativ opt luni după reînnoirea contractului. În conformitate cu Regulamentul financiar, angajarea fondurilor ar trebui să fie înregistrată înainte de asumarea unei obligații juridice, astfel încât să se asigure disponibilitatea fondurilor. Agenția ar trebui să constituie angajamente bugetare înainte de asumarea angajamentelor juridice aferente.

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN ȘI RAPOARTELE DE EVALUARE EXTERNĂ

3.5.11.

În 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a publicat un raport de audit referitor la evaluarea strategică a riscurilor, inclusiv în domeniul informatic, în cadrul AESA (62). Agenția a elaborat un plan de acțiune pentru a aborda domeniile în care se pot aduce îmbunătățiri.

3.5.12.

În 2018, a avut loc o evaluare externă a proceselor care conduc la elaborarea documentului unic de programare al agenției și a modalităților prin care principalele părți interesate ale acesteia (Comisia Europeană, autoritățile din statele membre și reprezentanții sectorului) sunt consultate în cadrul procesului de elaborare a acestui document (63). Agenția elaborează în prezent un plan de acțiune pentru a aborda domeniile în care se pot aduce eventuale îmbunătățiri.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.5.13.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2016

Agenția a acumulat un excedent de 52 de milioane de euro din activitățile finanțate de sectorul aviației de-a lungul anilor (64), posibilitatea acestei acumulări nefiind însă prevăzută în Regulamentul de înființare a agenției.

În desfășurare

(nu ține de competența agenției)

2017

Este necesar să se consolideze independența contabilului, lucru care s-ar putea concretiza dacă acesta ar fi direct subordonat directorului agenției (pentru chestiunile de ordin administrativ) și Consiliului de administrație (pentru chestiunile de natură funcțională).

Finalizată

2017

Pentru achiziția unor servicii informatice în valoare de până la 22 de milioane de euro, agenția a optat pentru utilizarea unor contracte-cadru cu trei contractanți „în cascadă” (un sistem de ierarhizare). Condițiile utilizate în contractul-cadru respectiv nu erau suficient de precise pentru a permite o concurență echitabilă și a justifica ordinea de clasificare a contractanților pentru toate achizițiile specifice viitoare.

Nu se aplică

2017

Un contract-cadru de servicii informatice, cu o valoare maximă de 15 milioane de euro, a fost atribuit și semnat chiar dacă decizia de finanțare nu acoperea decât un cuantum de 5 milioane de euro.

Nu se aplică

2017

În cazul unei plăți auditate, în cuantum de aproximativ 300 000  de euro, agenția a achiziționat servicii informatice, prin intermediul contractantului, fără să recurgă la o procedură concurențială. În 2017, plățile totale efectuate către acest contractant s-au ridicat la 2 milioane de euro.

Nu se aplică

2017

Agenția publică anunțuri de posturi vacante pe site-ul propriu și pe platforme de comunicare socială, dar nu și pe site-ul Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO).

În desfășurare

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul agenției erau instituite instrumentele e-tendering și e-submission pentru anumite proceduri, dar nu și instrumentul e-invoicing.

Nedemarată încă

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

3.5.8.

După cum a menționat Curtea, Agenția a lansat o procedură deschisă care asigură transparența și concurența deplină, în conformitate cu Regulamentul financiar. Agenția a optat pentru un contract-cadru unic în locul unui contract-cadru multiplu, considerentele care au stat la baza acestei alegeri fiind cele legate de buna gestiune financiară și de coerența implementării contractului. Utilizarea unui contract-cadru multiplu ar fi dus la schimbarea contractantului pe durata derulării contractului, fapt care nu numai că ar fi avut consecințe grave asupra coerenței implementării contractului (contractantul făcând parte din consiliile de administrare ale programului, ceea ce impune participarea și contribuția sa permanentă) și a finalizării la termen a contractului dar, în afară de aceasta, nu ar fi fost în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare, având în vedere eforturile, timpul și resursele suplimentare legate de recrutarea unui contractant nou/diferit pentru fiecare contract specific în baza acestui contract-cadru (care se ridică la un cuantum de 30 000 de euro în ceea ce privește primul contract specific și la un cuantum de 100 000 de euro în ceea ce privește al treilea contract specific).

3.5.9.

Prețul este unul din mai multe elemente care se utilizează pentru identificarea celui mai adecvat furnizor pe durata implementării contractului. Acest lucru se datorează caracterului specific al serviciilor aferente acestei activități principale a agenției. Luarea în considerare a prețului la o etapă incipientă riscă să avantajeze un candidat mai puțin adecvat și poate limita concurența pentru IMM-uri. Agenția s-a asigurat că niciunul din principiile privind achizițiile nu a fost încălcat și menționează faptul că această activitate specifică a agenției nu se reflectă în Regulamentul financiar. Mai mult decât atât, nu a existat niciun risc ca agenția să solicite servicii de la un furnizor neeligibil deoarece dovezile legate de criteriile de excludere au fost depuse anterior oricărei acreditări/alocări a sarcinilor. Agenția va reanaliza abordarea privind obținerea de servicii de la entități calificate.

3.5.10.

Cei 115 000 de euro au fost alocați liniei bugetare dedicate și au fost aprobați, chiar dacă nu au fost alocați în mod formal înainte de reînnoirea contractului susmenționat în cel de al doilea an contractual. Angajamentul a fost semnat înainte de primirea facturii, dar după demararea furnizării serviciilor. Prin urmare, acest lucru a fost soluționat ulterior printr-o excepție.

3.6.   AUTORITATEA BANCARĂ EUROPEANĂ (ABE)

INTRODUCERE

3.6.1.

Autoritatea Bancară Europeană (denumită în continuare „autoritatea”), al cărei sediu a fost mutat la Paris, a fost instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (65). Sarcina autorității este de a contribui la elaborarea unor standarde și practici comune de înaltă calitate în materie de reglementare și de supraveghere, de a contribui la aplicarea consecventă a actelor juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii, de a stimula și a facilita delegarea de sarcini și responsabilități între autoritățile competente, de a monitoriza și a evalua evoluțiile pieței în domeniile sale de competență și de a promova protecția deponenților și a investitorilor.

3.6.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la autoritate (66).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la autoritate

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (67)

38

43

Personal statutar la 31 decembrie (68)

190

190

Sursa:

date furnizate de autoritate.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.6.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile autorității, care cuprind situațiile financiare (69) și rapoartele privind execuția bugetară (70) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.6.4.

În opinia Curții, conturile autorității pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Paragraf de evidențiere a unor aspecte

3.6.5.

La 20 noiembrie 2017, Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene a convenit să mute sediul autorității la Paris (Franța). Mutarea are loc treptat, începând din martie 2019, iar conturile autorității pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018 includ provizioane pentru costuri aferente în valoare de 4,7 milioane de euro, precum și provizioane pentru restul plăților contractuale viitoare pentru sediul de la Londra, în valoare de 10,4 milioane de euro.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.6.6.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Alte aspecte

3.6.7.

În plus, bugetul autorității este finanțat în proporție de 40 % din fonduri acordate de Uniunea Europeană și în proporție de 60 % prin contribuții directe din partea statelor membre ale UE. Este posibil ca veniturile autorității să scadă în viitor, ca urmare a deciziei Regatului Unit de a se retrage din UE.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.6.8.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.6.9.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA BUNA GESTIUNE FINANCIARĂ ȘI LA PERFORMANȚĂ

3.6.10.

Anul 2018 a fost desemnat ca an de pregătire pentru mutarea sediului autorității la Paris. Unul dintre elementele-cheie a fost o procedură de achiziție pentru închirierea spațiului de birouri la Paris. Autoritatea a încercat să coopereze cu Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA), care își are sediul la Paris și care pregătea, la rândul ei, la momentul respectiv, o procedură de achiziție comună pentru închirierea de spații de birouri. Procedura comună de achiziție a fost însă suspendată și ambele autorități au derulat proceduri de achiziții separate, nu numai pentru spațiul de birouri, ci și pentru alte servicii conexe, cum ar fi consultanță în domeniul imobiliar, proiectarea spațiilor de birouri și gestionarea proiectelor. S-a ratat în acest fel o ocazie de a realiza economii de scară și de a obține câștiguri de eficiență. Autoritățile ar trebui să își consolideze cooperarea și să utilizeze, ori de câte ori este posibil, proceduri comune de achiziții.

3.6.11.

Autoritatea a depus eforturi semnificative pentru elaborarea documentației de atribuire și a metodologiei de evaluare a ofertelor. Ar putea fi însă aplicate criterii de atribuire mai relevante. Pentru procedura de achiziție în vederea viitoarelor spații de birouri ale autorității, ofertanții primeau puncte de evaluare suplimentare dacă declarau că puteau oferi suficient spațiu pentru a găzdui și ESMA în aceeași clădire. Ofertantul câștigător primise aceste puncte, dar, în cele din urmă, nu a participat la procedura pentru închirierea spațiilor de birouri ale ESMA.

3.6.12.

Autoritatea a recurs la utilizarea unor lucrători temporari (denumiți în continuare „lucrători interimari”) prin intermediul unor contracte-cadru încheiate cu două agenții de muncă temporară. În 2018, autoritatea a utilizat 42 de lucrători interimari, pe lângă 190 de angajați proprii. Plățile aferente efectuate în 2018 s-au ridicat la 2 888 262 de euro. 27 dintre lucrătorii interimari au fost utilizați de autoritate pentru sarcini legate de IT, angajații proprii care lucrau în acest domeniu fiind în număr de doar 13. Această situație a cauzat o dependență critică de agenția de plasare a lucrătorilor interimari într-un domeniu care este esențial pentru operațiunile autorității. Aceasta ar trebui să aducă în atenția autorităților bugetare acest risc considerabil la adresa continuității activității atunci când se va discuta numărul de membri ai personalului statutar al UE.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA CONTROALELE INTERNE

3.6.13.

În plus, în cazul contractelor privind utilizarea de lucrători interimari, se aplică un cadru juridic specific, care impune obligații multiple agențiilor de muncă temporară și întreprinderilor utilizatoare. Una dintre obligațiile principale, în conformitate cu Directiva 2008/104/CE și cu dreptul muncii din Regatul Unit, este ca lucrătorii interimari să lucreze în condiții de muncă identice cu cele aplicate lucrătorilor angajați direct de întreprinderea utilizatoare. Contractele în cauză nu au impus însă în mod explicit agențiilor de muncă temporară să respecte aceste condiții și nu există nicio dovadă că autoritatea a efectuat ea însăși o comparație între condițiile de lucru ale personalului propriu și cele aplicabile personalului interimar. Această situație creează un risc de litigii și un risc reputațional. Autoritatea ar trebui să analizeze condițiile de muncă ale lucrătorilor săi interimari și să se asigure că acestea sunt conforme cu legislația europeană și națională din domeniul muncii.

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN

3.6.14.

În 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a publicat un raport de audit privind platforma autorității de întrebări și răspunsuri privind cadrul unic de reglementare (71). Autoritatea a elaborat un plan de acțiune pentru a aborda anumite domenii în care se pot aduce îmbunătățiri.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.6.15.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2017

În cazul a patru din cinci proceduri de licitație deschisă care au fost auditate, numai un singur ofertant îndeplinea criteriile de atribuire legate de calitate și toți ceilalți ofertanți fuseseră excluși. Această situație denotă faptul că autoritatea pune un accent excesiv pe criteriile privind calitatea.

Finalizată

2017

Autoritatea publică anunțuri de posturi vacante pe site-ul propriu și pe platforme de comunicare socială, dar nu și pe site-ul Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO).

În desfășurare

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul autorității erau instituite instrumentele e-invoicing și e-tendering pentru anumite proceduri, dar nu și instrumentul e-submission.

Finalizată

RĂSPUNSURILE AUTORITĂȚII

3.6.10.

ABE și ESMA au încercat să deruleze proceduri de achiziții publice comune privind clădirile, dar au decis să nu continue acest demers din două motive principale. În primul rând, din studiul de piață al ABE a reieșit că doar un număr restrâns de clădiri din regiunea pariziană ar putea găzdui ambele autorități în intervalul de timp prevăzut, iar ABE, având nevoie de un spațiu mai mic, ar avea de ales dintr-o piață semnificativ mai mare dacă ar derula procedura de achiziții publice pe cont propriu. Această alegere a fost confirmată de numărul mare de clădiri (28) invitate de ABE să depună oferte și de numărul de oferte primite (12). În plus, economiile potențiale preconizate care ar fi fost realizate prin derularea procedurilor de achiziții publice în comun nu au fost coroborate de studiul de piață efectuat în comun de cele două agenții. În al doilea rând, a existat și o problemă legată de calendar, ABE având nevoie de o clădire cu opt luni mai devreme decât ESMA.

3.6.11.

ABE a inclus criteriul extinderii ca element de compromis menit să crească posibilitatea de a găsi spațiu într-o clădire care să poată găzdui ambele agenții, fără a derula însă o procedură comună de achiziții publice.

3.6.12, 3.6.13.

Răspunsul se referă la ambele observații privind utilizarea de lucrători interimari. ABE a luat măsuri pentru a asigura transferul de cunoștințe de la lucrătorii interimari precedenți din Regatul Unit către contractantul care furnizează servicii IT la Paris. În plus, odată cu mutarea la Paris, ABE abordează diferit chestiunea lucrătorilor interimari, reducând în mod semnificativ sau eliminând utilizarea acestora de către autoritate prin adoptarea, ori de câte ori este posibil, de contracte pe bază de servicii care să reducă sau să elimine în mod corespunzător riscul identificat de Curte.

3.7.   AGENȚIA EUROPEANĂ PENTRU PRODUSE CHIMICE (ECHA)

INTRODUCERE

3.7.1.

Agenția Europeană pentru Produse Chimice (denumită în continuare „agenția”), cu sediul la Helsinki, a fost instituită prin Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (72). Sarcina sa principală este de a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului, precum și libera circulație a substanțelor pe piața internă, sporind totodată competitivitatea și inovarea. De asemenea, agenția promovează dezvoltarea unor metode alternative de evaluare a pericolelor pe care le prezintă substanțele.

3.7.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (73).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (74)

112

119

Personal statutar la 31 decembrie (75)

563

572

Sursa:

date furnizate de agenție.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.7.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (76) și rapoartele privind execuția bugetară (77) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.7.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.7.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Alte aspecte

3.7.6.

Fără a pune în discuție opiniile sale exprimate cu privire la fiabilitatea conturilor și la legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente acestor conturi, Curtea dorește să sublinieze că agenția se autofinanțează parțial și încasează o redevență de la fiecare întreprindere care solicită înregistrarea unor produse chimice în conformitate cu Regulamentul REACH (78). Redevențele aplicabile depind de dimensiunea întreprinderilor (micro, micii, medii, mari) și de volumul de substanțe chimice înregistrate (diferite praguri).

3.7.7.

Așa cum se prevede în Regulamentul de punere în aplicare (79), agenția calculează și facturează redevențele pe baza informațiilor furnizate de întreprinderi la data depunerii cererii. De la primele înregistrări din 2009, aproximativ 27 % din întreprinderi au declarat că sunt microîntreprinderi ori întreprinderi mici sau mijlocii. Agenția a depus eforturi considerabile pentru a introduce un sistem de verificări ex post care să verifice informațiile furnizate de solicitanții în cauză cu privire la dimensiunea întreprinderii lor. Acest sistem a permis agenției să identifice că, pe baza verificărilor efectuate din 2011 și finalizate până în prezent, aproximativ 52 % din întreprinderile menționate anterior, care au declarat că sunt microîntreprinderi ori întreprinderi mici sau mijlocii (11 % din toate întreprinderile), își stabiliseră dimensiunea în mod incorect, fapt care a determinat plata unor redevențe mai mici (80). Această constatare demonstrează limitările unui sistem care se bazează în mod excesiv pe declarații pe propria răspundere date de solicitanți

3.7.8.

Pentru a remedia această situație, agenția a facturat de-a lungul anilor corecții de redevențe și taxe administrative în valoare de aproximativ 17,9 milioane de euro (16,4 milioane de euro până la sfârșitul anului 2017) ca urmare a verificărilor ex post (81). În 2018, agenția a înregistrat progrese considerabile în ceea ce privește recuperarea sumelor aferente reducerilor necuvenite de redevențe și în ceea ce privește colectarea taxelor administrative restante. La 31 decembrie 2018, suma aferentă taxelor administrative restante care trebuiau să fie recuperate se ridica la 1,45 milioane de euro (în 2017, această sumă a fost de 3,18 milioane de euro). Cu toate acestea, volumul de muncă corespunzător verificărilor care trebuie efectuate în continuare rămâne considerabil, iar cuantumul restant al corecțiilor de redevențe necesare nu era cunoscut la sfârșitul anului 2018.

3.7.9.

Potrivit Regulamentului REACH, verificarea cantităților declarate de întreprinderi este responsabilitatea autorităților naționale de aplicare a legii din statele membre. Prin urmare, agenția nu este implicată în verificarea acestui al doilea element pe care se întemeiază calculul redevențelor.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.7.10.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.7.11.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA CONTROALELE INTERNE

3.7.12.

Agenția nu dispune de o politică referitoare la posturile sensibile care să identifice funcțiile sensibile, să le actualizeze și să definească măsurile adecvate de reducere a riscului de urmărire a intereselor proprii. Aceasta contravine standardelor de control intern ale agenției. Agenția ar trebui să adopte și să pună în aplicare fără întârziere o astfel de politică referitoare la posturile sensibile.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA GESTIUNEA BUGETARĂ

3.7.13.

Fiind parțial autofinanțată, agenția dispune de venituri care provin atât din redevențele și drepturile pe care trebuie să le plătească întreprinderile din sector, cât și dintr-o subvenție de echilibrare de la bugetul UE. Dat fiind modul în care este conceput Regulamentul REACH, care conține termene de înregistrare diferite, o mare parte din veniturile proprii ale agenției pot fi generate doar în anumite momente în timp. După cel de al treilea și ultim termen de înregistrare prevăzut de Regulamentul REACH, și anume mai 2018, agenția preconizează că volumul redevențelor și al drepturilor va scădea semnificativ începând din 2019. Există riscul ca cheltuielile relativ stabile și veniturile mult mai puțin previzibile să aibă un efect negativ asupra funcționării agenției și a execuției bugetare a acesteia. Agenția, împreună cu Comisia și cu autoritățile bugetare, ar trebui să lanseze o dezbatere cu privire la un nou model viabil de finanțare.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA BUNA GESTIUNE FINANCIARĂ ȘI LA PERFORMANȚĂ

3.7.14.

În cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract-cadru pentru furnizarea de servicii de infrastructură informatică pentru o sumă estimată la 35,4 milioane de euro, cinci societăți au prezentat oferte ale căror valori variau de la 10 la 38,2 milioane de euro. Agenția a atribuit contractul-cadru pentru valoarea de 30 de milioane de euro ofertantului care depusese o ofertă de 12 milioane de euro, care a fost considerată oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Diferența semnificativă dintre valoarea contractului și ofertele efective ridică semne de întrebare în privința bunei gestiuni financiare. Agenția ar trebui să aplice o gestiune financiară riguroasă a contractelor informatice.

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN

3.7.15.

În 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a publicat un raport de audit privind conflictul de interese și etica în cadrul ECHA (82). Agenția elaborează în prezent un plan de acțiune pentru a aborda anumite domenii în care se pot aduce îmbunătățiri.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.7.16.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2014

Cheltuielile generate de punerea în aplicare a Regulamentului privind produsele biocide au fost finanțate parțial de contribuțiile la bugetul agenției din partea UE și nu de redevențe.

În desfășurare

2016

A existat un nivel ridicat al creditelor reportate, ceea ce contravine principiului bugetar al anualității. Agenția ar putea să aibă în vedere utilizarea într-o mai mare măsură a creditelor bugetare diferențiate.

Finalizată

2016

Spre deosebire de majoritatea celorlalte agenții, regulamentul de înființare al Agenției Europene pentru Produse Chimice nu impune în mod explicit efectuarea de evaluări externe periodice.

Nedemarată încă

(nu ține de competența agenției)

2017

Verificările ex post ale agenției au demonstrat că mai mult de jumătate dintre întreprinderi și-au declarat în mod incorect dimensiunea, fapt care a afectat în mod semnificativ calcularea redevențelor și veniturile agenției. Se constată o nevoie urgentă de a accelera și de a finaliza verificările ex post.

În desfășurare

2017

Ori de câte ori se constată erori, agenția emite facturi rectificative. Totuși, agenția pare să întâmpine dificultăți în recuperarea redevențelor corectate. Aceasta a înregistrat în conturile sale pentru 2017 un provizion pentru creanțe incerte în valoare de 2,8 milioane de euro (adică cu 600 000  de euro mai mult decât la sfârșitul anului 2016).

În desfășurare

2017

Verificarea cantităților declarate de întreprinderi este responsabilitatea autorităților naționale de aplicare a legii din statele membre și agenția nu are competențe de asigurare a aplicării legii. Capacitatea agenției de a-și îndeplini mandatul depinde de autoritățile naționale. Aproximativ două treimi dintre întreprinderi nu au actualizat însă informațiile înregistrate cu privire la cantitățile de substanțe chimice cu care lucrează. Acest lucru subminează punerea în aplicare eficace a Regulamentului REACH și afectează, de asemenea, acuratețea calculării redevențelor.

În desfășurare

(nu ține de competența agenției)

2017

Agenția publică anunțuri de posturi vacante pe site-ul propriu și pe platforme de comunicare socială, dar nu și pe site-ul Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO).

În desfășurare

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

3.7.12.

Agenția ia notă de observația preliminară a Curții și este conștientă că acesta este un aspect orizontal specific mai multor agenții. Agenția va lua în considerare adoptarea unei politici în acest sens, ținând seama de particularitățile agenției și de aspectele practice pentru a asigura punerea în aplicare eficace a politicii.

3.7.13.

Agenția confirmă că a inițiat dezbateri cu Comisia cu privire la un nou model viabil de finanțare.

3.7.14.

Inițial, agenția a estimat valoarea contractului-cadru (35,4 milioane EUR) în conformitate cu Vademecumul privind achizițiile publice al Comisiei, pe baza unei evaluări ex ante, a experienței sale anterioare, a contractelor similare anterioare și a informațiilor disponibile pe piață. Agenția a selectat procedura competitivă cu negociere pentru a încuraja cea mai mare concurență posibilă între diferitele soluții tehnice și financiare disponibile pe piață pentru nevoile sale specifice, pentru a obține cel mai bun raport calitate-preț. Gama de oferte primite (cinci oferte, care variază de la 38,2 milioane de euro la 10 milioane EUR) dovedește că estimarea agenției a fost adecvată.

Plafonul final al contractului-cadru a fost stabilit în conformitate cu Vademecumul privind achizițiile publice al Comisiei. Evaluarea financiară s-a bazat pe aplicarea prețurilor unitare la un scenariu reprezentativ pentru a facilita o comparație valabilă a ofertelor. Atunci când a stabilit valoarea finală a contractului-cadru, agenția și-a majorat estimarea pentru volumul de servicii solicitat, ca răspuns la creșterea nevoilor de capacitate, ca urmare a noilor mandate primite de la Comisie în perioada aferentă procedurii de achiziții publice.

3.8.   AUTORITATEA EUROPEANĂ PENTRU ASIGURĂRI ȘI PENSII OCUPAȚIONALE (EIOPA)

INTRODUCERE

3.8.1.

Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (denumită în continuare „autoritatea”), cu sediul la Frankfurt, a fost instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (83). Misiunea autorității este de a contribui la elaborarea de standarde și practici comune de înaltă calitate în materie de reglementare și supraveghere, de a contribui la aplicarea consecventă a actelor juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii, de a stimula și a facilita delegarea de sarcini și responsabilități între autoritățile competente, de a monitoriza și a evalua evoluțiile pieței în domeniile sale de competență și de a promova protecția titularilor de polițe, a membrilor regimurilor de pensii și a beneficiarilor.

3.8.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la autoritate (84).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la autoritate

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (85)

24

25

Personal statutar la 31 decembrie (86)

151

146

Sursa:

date furnizate de autoritate.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.8.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile autorității, care cuprind situațiile financiare (87) și rapoartele privind execuția bugetară (88) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.8.4.

În opinia Curții, conturile autorității pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.8.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Alte aspecte

3.8.6.

Bugetul autorității este finanțat în proporție de 40 % din fonduri acordate de Uniunea Europeană și în proporție de 60 % prin contribuții directe din partea statelor membre ale UE. Este posibil ca veniturile autorității să scadă în viitor, ca urmare a deciziei Regatului Unit de a se retrage din UE.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.8.7.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.8.8.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA CONTROALELE INTERNE

3.8.9.

Autoritatea a recurs la utilizarea unor lucrători temporari (denumiți în continuare „lucrători interimari”) prin intermediul unor contracte-cadru încheiate cu agenții de muncă temporară. În 2018, autoritatea a utilizat 29 de lucrători interimari, pe lângă 146 de angajați proprii. Plățile aferente efectuate în 2018 s-au ridicat la 763 035 de euro. În cazul contractelor privind utilizarea de lucrători interimari, se aplică un cadru juridic specific, care impune obligații multiple agențiilor de muncă temporară și întreprinderilor utilizatoare. Una dintre obligațiile principale, în conformitate cu Directiva 2008/104/CE și cu dreptul muncii din Germania, este ca lucrătorii interimari să lucreze în condiții de muncă identice cu cele aplicate lucrătorilor angajați direct de întreprinderea utilizatoare. Contractele în cauză nu au impus însă în mod explicit agențiilor de muncă temporară să respecte aceste condiții și nu există nicio dovadă că autoritatea a efectuat ea însăși o comparație între condițiile de lucru ale personalului propriu și cele aplicabile personalului interimar. Această situație creează un risc de litigii și un risc reputațional. Autoritatea ar trebui să analizeze condițiile de muncă ale lucrătorilor săi interimari și să se asigure că acestea sunt conforme cu legislația europeană și națională din domeniul muncii.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA BUNA GESTIUNE FINANCIARĂ

3.8.10.

În cazul unei proceduri de achiziție privind punerea la dispoziție de lucrători interimari organizate în 2018, autoritatea a aplicat criterii de atribuire care constau în principal în elemente de preț necompetitive. Prin urmare, nu există nicio dovadă că procedura de achiziție s-a concretizat prin atribuirea contractului către ofertantul care a oferit cel mai bun raport calitate-preț. Autoritatea ar trebui să utilizeze criterii de atribuire care să pună accentul pe elemente de preț competitive.

INFORMAȚII PRIVIND RAPORTUL SPECIAL AL CURȚII DE CONTURI EUROPENE

3.8.11.

În 2018, Curtea a publicat un raport special de audit privind contribuția EIOPA la supravegherea și la stabilitatea sectorului asigurărilor (89). EIOPA, una dintre cele trei autorități europene de supraveghere, are misiunea de a sprijini stabilitatea sistemului financiar și de a proteja consumatorii în domeniul asigurărilor și în cel al pensiilor ocupaționale. Piața asigurărilor, cu active reprezentând aproximativ două treimi din PIB-ul combinat al statelor membre ale UE, este o parte semnificativă a pieței financiare din Europa. Intrarea în dificultate a acestui sector ar putea avea un efect negativ asupra economiei reale și a bunăstării consumatorilor. Curtea a examinat dacă EIOPA a contribuit în mod eficace la supraveghere, la convergența în materie de supraveghere și la stabilitatea financiară. Pentru acest din urmă aspect, Curtea s-a axat pe simularea de criză în domeniul asigurărilor desfășurată în 2016. Curtea a ajuns la concluzia că EIOPA a utilizat în mod corespunzător o gamă largă de instrumente, deși concepția și urmărirea subsecventă a acestora ar trebui îmbunătățite. S-au constatat o serie de provocări sistematice în ceea ce privește supravegherea activităților transfrontaliere și a modelelor interne. Acestea trebuie să fie abordate de EIOPA însăși, de supraveghetorii naționali și de legiuitori, în special în contextul revizuirii în curs care vizează autoritățile europene de supraveghere.

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN

3.8.12.

În 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a publicat un raport de audit privind simulările de criză organizate de EIOPA (90). Autoritatea a elaborat un plan de acțiune pentru a aborda anumite domenii în care se pot aduce îmbunătățiri.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2017

Este necesar să se consolideze independența contabilului, lucru care s-ar putea concretiza dacă acesta ar fi direct subordonat directorului autorității (pentru chestiunile de ordin administrativ) și Consiliului de administrație (pentru chestiunile de natură funcțională).

Finalizată

2017

Autoritatea publică anunțuri de posturi vacante pe site-ul propriu și pe platforme de comunicare socială, dar nu și pe site-ul Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO).

În desfășurare

RĂSPUNSURILE AUTORITĂȚII

3.8.9.

EIOPA recunoaște importanța principiului egalității de tratament și dorește să sublinieze angajamentul său deplin de a onora în permanență acest principiu-cheie. Obligația de a respecta legislația germană de transpunere a Directivei 2008/104/CE (și anume, Arbeitnehmerübersungsgesetz, AÜG) este inclusă în contractele-cadru ale EIOPA pentru servicii interimare. În plus, integrarea personalului interimar în mediul de lucru al EIOPA a respectat egalitatea de tratament (de exemplu, aceleași drepturi de utilizare a facilităților și serviciilor comune, același program de lucru, aceleași perioade de odihnă, aceleași sărbători legale etc.). Prin urmare, EIOPA consideră că a acționat în conformitate cu AÜG și se va asigura că va continua să facă acest lucru în viitor. Cu toate acestea, EIOPA va examina noi modalități prin care să urmeze recomandările Curții.

3.8.10.

Elementele de preț utilizate pentru criteriile de atribuire au constat în tariful orar plătit personalului interimar de către agenția de muncă temporară plus comisionul agenției. Deși EIOPA consideră că ambele criterii implică elemente competitive, autoritatea înțelege îngrijorările exprimate de Curte și în viitor va lua în considerare criterii alternative de evaluare.

3.9.   INSTITUTUL EUROPEAN DE INOVARE ȘI TEHNOLOGIE (EIT)

INTRODUCERE

3.9.1.

Institutul European de Inovare și Tehnologie (denumit în continuare „institutul”), cu sediul la Budapesta, a fost înființat prin Regulamentul (CE) nr. 294/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (91). Obiectivul institutului este de a contribui la o creștere economică durabilă și la o competitivitate sustenabilă în Europa, prin consolidarea capacității de inovare a statelor membre și a Uniunii Europene. Institutul acordă granturi unui număr tot mai mare de „comunități de cunoaștere și inovare” (CCI), care asigură cooperarea între învățământul superior, mediul de cercetare și mediul de afaceri și care urmăresc astfel să stimuleze inovarea și spiritul antreprenorial. Aceste comunități coordonează activitățile a sute de parteneri. Granturile acordate de institut sunt utilizate pentru rambursarea cheltuielilor partenerilor și a costurilor generate de activitățile de coordonare ale comunităților de cunoaștere și inovare. În 2018, cheltuielile operaționale aferente granturilor acordate comunităților de cunoaștere și inovare s-au ridicat la 387 de milioane de euro (92), reprezentând 97 % din bugetul institutului.

3.9.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la institut (93).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la institut

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (94)

303

350

Personal statutar la 31 decembrie (95)

61

64

Sursa:

date furnizate de institut.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.9.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile institutului, care cuprind situațiile financiare (96) și rapoartele privind execuția bugetară (97) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.9.4.

În opinia Curții, conturile anuale ale institutului aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acestuia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.9.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.9.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.9.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA LEGALITATEA ȘI REGULARITATEA OPERAȚIUNILOR

3.9.8.

În ceea ce privește cheltuielile cu personalul, institutul a plătit alocații școlare în valoare de aproape 3 000 de euro pentru cinci membri ai personalului pentru care institutul plătea deja direct școlilor taxe de școlarizare. În opinia Curții, aceasta reprezintă o dublă finanțare nereglementară a cheltuielilor de școlarizare, care nu este acoperită de Statutul funcționarilor UE. Institutul ar trebui să regularizeze situația și să acopere cheltuielile de școlarizare în conformitate cu cadrul juridic.

3.9.9.

Într-un alt caz, institutul a plătit unei alte persoane, timp de un an și jumătate, remunerația care revenea unui membru al Consiliului de conducere. În total, au fost efectuate zece plăți, cu o valoare cumulată de 20 000 de euro, către o persoană cu același nume, dar cu o identitate diferită. Institutul a realizat această eroare numai după ce persoana în cauză a contactat instituția. Deși banii au fost recuperați, institutul ar trebui să consolideze procedurile de control intern pentru a se asigura că plățile sunt efectuate către beneficiarii corecți.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA CONTROALELE INTERNE

3.9.10.

În 2014, Comisia a semnat, în numele a peste 50 de instituții și organisme ale UE (inclusiv al institutului), un contract-cadru cu un contractant pentru achiziționarea de programe informatice și de licențe și pentru furnizarea serviciilor aferente de mentenanță și consultanță informatică. Din cauza volatilității pieței de software, contractul nu conține nicio listă de prețuri. Contractantul în cauză acționează ca intermediar între institut și furnizorii care pot răspunde nevoilor acestuia. Pentru serviciile de intermediere prestate, contractantul are dreptul să perceapă sume în plus variind între două și nouă procente din prețurile furnizorilor. În 2018, plățile totale efectuate către acest contractant s-au ridicat la 64 000 de euro. Controalele ex ante efectuate nu au fost eficace, întrucât nu au verificat corectitudinea prețurilor aplicate de contractant și a sumelor percepute în plus de către acesta. Este posibil ca contractul-cadru în sine să limiteze concurența, întrucât nu există nicio dovadă că contractantul alege furnizorii pe o bază concurențială. Institutul ar trebui să adapteze controalele ex ante pentru plățile efectuate în temeiul contractelor de acest tip și să se asigure că are loc o procedură competitivă pentru toate achizițiile.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA GESTIUNEA BUGETARĂ

3.9.11.

În 2018, institutul a înregistrat întârzieri la plata prefinanțărilor către două comunități de cunoaștere și inovare, în pofida faptului că operațiunile aferente granturilor reprezintă activitatea sa de bază. Cuantumul dobânzilor penalizatoare plătite în 2018 pentru aceste întârzieri la plată s-a ridicat la 27 000 de euro. Institutul ar trebui, împreună cu Comisia în calitatea de trezorier și de contabil al institutului, să gestioneze necesarul de lichidități în timp util și să evite orice risc de a i se aplica dobânzi penalizatoare și orice risc de prejudiciere a reputației.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA BUNA GESTIUNE FINANCIARĂ ȘI LA PERFORMANȚĂ

3.9.12.

Deși pentru toate comunitățile de cunoaștere și inovare au fost adoptate planuri de sustenabilitate conforme cu orientările institutului, progresele reale în ceea ce privește sustenabilitatea rămân limitate. În special, cele trei comunități din primul val (98) suscită unele preocupări din cauza indicatorilor lor scăzuți de sustenabilitate financiară, care afișează doar o creștere modestă. În același timp, costul de gestionare aferent comunității cu cel mai mic scor, CCI Climă, rămâne relativ ridicat (17 %). Institutul ar trebui, în cooperare cu comunitățile de cunoaștere și inovare, să pună accentul pe structuri de tip lean management, să reexamineze portofoliul de activități desfășurate și să promoveze surse alternative de venituri pentru a spori independența financiară față de institut.

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN

3.9.13.

În 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a desfășurat un audit referitor la verificarea ex ante a plăților către comunitățile de cunoaștere și inovare în cadrul Institutului European de Inovare și Tehnologie (99). Institutul elaborează în prezent un plan de acțiune pentru a da curs recomandărilor care au fost acceptate (100).

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.9.14.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2014

Institutul și-a supraestimat necesarul bugetar. Rata scăzută de execuție este legată în principal de credite neutilizate destinate finanțării activităților comunităților de cunoaștere și inovare.

Nu se aplică

2014

Deși comunitățile de cunoaștere și inovare trebuie să elaboreze strategii în vederea asigurării sustenabilității financiare, se observă că ele sunt în continuare dependente de finanțarea acordată de institut și de partenerii proprii.

În desfășurare

2015

În Raportul său special nr. 4/2016, Curtea a concluzionat că această condiție de finanțare, potrivit căreia contribuția institutului la acoperirea costurilor comunităților nu trebuie să depășească 25 %, are valoare redusă sau nu are nicio valoare adăugată.

În desfășurare

(nu ține de competența institutului)

2015

Regulamentul de înființare a Institutului European de Inovare și Tehnologie prevede că acesta „mobilizează fonduri din surse publice și private […] și urmărește în special să finanțeze o proporție semnificativă și din ce în ce mai ridicată din bugetul său din surse private și din venituri rezultate din activitățile proprii”.

În desfășurare

2015

Pentru programul de masterat al EIT Digital, la care participă 16 universități europene, institutul ar trebui să introducă un model clar și definit în mod formal de finanțare.

Finalizată

2016

Granturile pentru perioada 2015 au fost atribuite abia în luna aprilie 2015, iar acordurile aferente au fost semnate în iunie și iulie 2015. Pentru perioada 2016, granturile au fost atribuite în aprilie 2016, acordurile de grant fiind semnate în aceeași lună.

Nu se aplică

2016/2017

În perioada cuprinsă între crearea institutului în 2008 și iulie 2014, funcția de director al institutului a fost ocupată de patru persoane diferite. Din luna august 2014, această funcție este ocupată pe bază interimară.

În desfășurare

(nu ține de competența institutului)

2016

Procedurile de achiziții desfășurate de entitățile juridice ale comunităților de cunoaștere și inovare prezentau deficiențe semnificative. Plățile efectuate în 2016 în legătură cu procedurile de achiziții neconforme s-au ridicat la 2,2 milioane de euro. Institutul a introdus un plan de acțiune.

Nu se aplică

2016

În pofida unei majorări considerabile a bugetului, și anume de la 309 milioane de euro (2008-2013) la 2,4 miliarde de euro (2014-2020), și în pofida creșterii de la trei la șase a numărului de comunități de cunoaștere și inovare la sfârșitul anului 2016, numărul de posturi autorizate ale institutului nu s-a modificat semnificativ.

Nedemarată încă

(nu ține de competența institutului)

2017

Institutul a semnat acte adiționale la acordurile specifice de grant cu trei comunități de cunoaștere și inovare cu puțin timp înainte de sfârșitul perioadei de eligibilitate, în cazul unei comunități chiar și după, crescând astfel ratele unice de rambursare. Această practică nu încurajează comunitățile să își identifice propriile surse de finanțare și ar putea, de asemenea, să afecteze concurența echitabilă între comunități.

Nu se aplică

2017

Modificările aduse planurilor de afaceri pentru două comunități de cunoaștere și inovare au adăugat retroactiv activități care nu erau prevăzute în planurile de afaceri inițiale. Aceste modificări au un impact asupra deciziilor de atribuire și asupra tratamentului egal al comunităților și contravin Regulamentului financiar.

Nu se aplică

2017

În 2017, institutul a introdus un sistem dematerializat pentru plăți, ceea ce a determinat modificări la nivelul procedurilor institutului și la nivelul sistemului său contabil. Acesta din urmă nu a mai fost însă revalidat din 2012.

În desfășurare

2017

Planul de asigurare a continuității activității și planul de recuperare în caz de dezastru ale institutului au fost adoptate în 2013 și nu mai sunt de actualitate.

Finalizată

2017

La fel ca în anii anteriori, comunitățile de cunoaștere și inovare nu au utilizat în integralitate cuantumurile granturilor acordate de institut.

În desfășurare

2017

Institutul a monitorizat performanța comunităților de cunoaștere și inovare și a calculat o serie de corecții legate de performanță. Aceste corecții nu au avut însă niciun impact financiar pentru niciuna dintre comunități, deoarece institutul aplică fie numai corecția financiară, fie numai corecția legată de performanță, și anume cea mai ridicată dintre acestea două.

În desfășurare (nu ține de competența institutului)

2017

În 2017, toate comunitățile de cunoaștere și inovare au adoptat strategii în vederea asigurării sustenabilității în conformitate cu orientările institutului, ceea ce a constituit un pas important în direcția unui viitor mai sustenabil pentru aceste comunități. Cu toate acestea, veniturile generate de comunități și cofinanțarea acordată de partenerii din cadrul comunităților rămân la un nivel foarte scăzut.

În desfășurare

2017

Institutul publică anunțuri de posturi vacante pe site-ul propriu și pe site-ul Direcției Generale Resurse Umane, dar, de regulă, nu și pe site-ul Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO).

În desfășurare

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul institutului era instituit instrumentul e-invoicing pentru anumite proceduri, dar instrumentele e-tendering și e-submission nu erau încă introduse.

În desfășurare

2017

Conform statutului său, institutul nu poate oferi agenților săi temporari decât contracte pe durată determinată cu o durată maximă de cinci ani, care pot fi prelungite o singură dată pentru alți cinci ani. Acest lucru ar putea avea efecte negative asupra continuității activităților.

În desfășurare (nu ține de competența institutului)

RĂSPUNSURILE INSTITUTULUI

3.9.8.

EIT a efectuat o revizuire aprofundată a alocațiilor preșcolare acordate tuturor membrilor eligibili ai personalului în ultimii cinci ani. Prin urmare, EIT a stabilit sumele care trebuie recuperate de la fiecare membru al personalului și a pus în aplicare măsuri suplimentare de control în vederea consolidării mediului de control pentru drepturile personalului. Se preconizează că sumele plătite în mod necuvenit membrilor personalului vor fi recuperate în cursul anului 2019. În plus, serviciul Comisiei responsabil pentru plata salariilor și a indemnizațiilor personalului EIT a fost înștiințat în mod oficial să întrerupă plata alocației preșcolare pentru membrii personalului în cauză.

3.9.9.

Această eroare punctuală a fost rezultatul unei neînțelegeri și fusese deja detectată și corectată de către EIT la momentul vizitei CCE. Probabilitatea repetării unei situații similare este foarte scăzută. Există controale adecvate pentru a preveni plățile către beneficiari greșiți, iar actorii financiari au fost instruiți să respecte cu strictețe procedurile standard de operare relevante.

3.9.10.

EIT este unul dintre organismele participante la contractul-cadru în cauză, care este gestionat de Comisie. Prin urmare, institutul nu este în măsură să conteste condițiile contractului-cadru în sine. EIT a respectat cu strictețe mecanismul prevăzut în contractul-cadru, care prevede că prețurile și sumele percepute în plus se menționează împreună și nu separat. Prin urmare, contrar opiniei Curții de Conturi Europene, EIT este de părere că controalele ex ante ale institutului au funcționat în mod corespunzător, deoarece contractul-cadru a fost pus în aplicare în conformitate cu condițiile stabilite în acesta. În cazul în care contractantul a furnizat în mod deliberat un preț care nu respecta condițiile de bază, acest fapt ar trebui tratat ca neregulă și investigat în consecință. Această chestiune ar fi trebuit soluționată pentru perioadele viitoare, întrucât contractul-cadru în cauză a expirat și a fost înlocuit cu un contract-cadru nou, care prevede că fiecare deviz cuprinde o defalcare între prețul inițial al contractantului și sumele percepute în plus.

3.9.11.

Întârzierile la plata prefinanțărilor către CCI-uri au fost cauzate de indisponibilitatea lichidităților în contul bancar al EIT și nu de vreo deficiență a operațiunilor EIT aferente granturilor. EIT a planificat și a inițiat cererea de subvenție din partea Comisiei în conformitate cu procedurile relevante, luând în considerare și posibilul impact al unei dobânzi negative pe care EIT trebuie să o plătească pentru sume mari în numerar deținute la bancă. Din păcate, acest lucru a dus la o întârziere a plății de o zi lucrătoare. Deși această întârziere de scurtă durată a avut, într-adevăr, un impact financiar relativ mare, aceasta nu a putut fi controlată de EIT.

3.9.12.

EIT, împreună cu CCI-urile, continuă să pună în aplicare obiectivul privind sustenabilitatea financiară a CCI-urilor. S-au înregistrat progrese foarte mari în acest domeniu, întrucât veniturile generate de CCI-uri au crescut de la 23,7 milioane de euro (2017) la 38,4 milioane de euro (2018), iar activele, care garantează veniturile viitoare, sunt constituite de CCI-uri. Pe lângă veniturile generate de CCI-uri, partenerii din cadrul CCI-urilor contribuie, de asemenea, în mod substanțial la cofinanțarea costurilor activităților CCI-urilor. Pentru a reduce și mai mult nivelul costurilor de gestionare a CCI-urilor, EIT a specificat plafoane corespunzătoare pentru costurile de gestionare finanțate de EIT, atât la nivelul CCI-urilor (maximum 12 % din finanțarea totală a EIT), cât și la nivelul membrilor de personal (ținând cont de salariile prevăzute în Statutul funcționarilor UE).

3.10.   AGENȚIA EUROPEANĂ PENTRU SIGURANȚĂ MARITIMĂ (EMSA)

INTRODUCERE

3.10.1.

Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (denumită în continuare „agenția”), cu sediul la Lisabona, a fost instituită prin Regulamentul (CE) nr. 1406/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (101). Sarcinile agenției constau în asigurarea unui nivel ridicat de siguranță maritimă, în prevenirea poluării cauzate de navele maritime, în furnizarea de asistență tehnică statelor membre și Comisiei și în monitorizarea punerii în aplicare a legislației Uniunii, precum și în evaluarea eficacității acesteia.

3.10.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (102).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (103)

79

77

Personal statutar la 31 decembrie (104)

250

256

Sursa:

date furnizate de agenție.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.10.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (105) și rapoartele privind execuția bugetară (106) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.10.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.10.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.10.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.10.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA CONTROALELE INTERNE

3.10.8.

În 2014, Comisia a semnat, în numele a peste 50 de instituții și organisme ale UE (inclusiv al agenției), un contract-cadru cu un contractant pentru achiziționarea de echipamente și programe informatice și pentru furnizarea serviciilor aferente de mentenanță și asistență (servicii informatice). Acest contractant acționează ca intermediar între agenție și furnizorii în măsură să presteze serviciile respective. Pentru serviciile de intermediere prestate, contractantul are dreptul să perceapă sume în plus variind între două și nouă procente din prețurile furnizorilor. Deși majoritatea serviciilor informatice și prețurile aferente sunt definite în contractul-cadru rezultat în urma procedurii concurențiale de achiziție, acesta permite totodată achiziția de servicii informatice care nu sunt menționate în mod specific în contract. În cazul unei plăți auditate care se ridica la aproximativ 15 000 de euro, agenția a achiziționat, prin intermediul contractantului, licențe pentru programe informatice fără să verifice dacă furnizorul a perceput prețul corect sau dacă contractantul a perceput suma în plus corectă. În 2018, plățile totale efectuate către acest contractant s-au ridicat la 1 589 918 euro. Agenția ar trebui să adapteze controalele ex ante pentru plățile efectuate în temeiul contractelor de acest tip și să se asigure că are loc o procedură competitivă pentru toate achizițiile (107).

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN

3.10.9.

În 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a publicat un raport de audit referitor la vizitele și inspecțiile efectuate de Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (axându-se pe sistemul de gestionare a calității aferent) (108). Agenția a elaborat un plan de acțiune pentru a aborda domeniile în care se pot aduce eventuale îmbunătățiri.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.10.10.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2017

Pentru serviciile de intermediere, contractantul are dreptul să perceapă sume în plus variind între două și nouă procente din prețurile furnizorilor. În 2017, plățile totale efectuate către acest contractant s-au ridicat la 1,7 milioane de euro. Agenția nu a verificat în mod sistematic prețurile și sumele în plus percepute în raport cu ofertele de preț și cu facturile emise de furnizori către contractant.

Nedemarată încă

2017

Agenția publică anunțuri de posturi vacante pe site-ul propriu și pe platforme de comunicare socială, dar nu și pe site-ul Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO).

În desfășurare

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul agenției erau instituite instrumentele e-invoicing și e-submission pentru anumite proceduri, dar nu și instrumentul e-tendering.

Finalizată

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

3.10.8.

Întreaga procedură de atribuire a contractului-cadru respectiv a fost gestionată de Comisia Europeană (DG DIGIT), iar agenția nu a fost implicată în procedura de atribuire (de exemplu, alegerea procedurii, tipul de contract și mecanismul de punere în aplicare). Mecanismul de punere în aplicare pentru acest contract-cadru nu includea o listă cu prețuri fixe, ci, în schimb, DG DIGIT a decis să aleagă un sistem care să permită aplicarea unor majorări de prețuri. Agenția a luat act de constatările Curții și a introdus mecanisme adecvate de control în contractele agenției. EMSA a fost informată că contractantul și-a exercitat dreptul de reziliere a contractului, începând cu 12 octombrie 2019.

3.11.   AGENȚIA UNIUNII EUROPENE PENTRU SECURITATEA REȚELELOR INFORMATICE ȘI A INFORMAȚIILOR (ENISA)

INTRODUCERE

3.11.1.

Agenția Uniunii Europene pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor (denumită în continuare „agenția”), cu sediul la Atena și Heraklion (109), a fost instituită prin Regulamentul (CE) nr. 460/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (110), care, după o serie de modificări, a fost înlocuit cu Regulamentul (UE) nr. 526/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (111). Principala misiune a agenției este să consolideze capacitatea Uniunii de a preveni și de a răspunde la problemele de securitate a rețelelor și a informațiilor, sprijinindu-se pe eforturile naționale și pe cele ale Uniunii.

3.11.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (112).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (113)

11

11

Personal statutar la 31 decembrie (114)

74

70

Sursa:

date furnizate de agenție.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.11.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (115) și rapoartele privind execuția bugetară (116) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.11.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.11.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.11.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.11.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA CONTROALELE INTERNE

3.11.8.

Agenția nu dispune de o politică referitoare la posturile sensibile care să identifice funcțiile sensibile, să le actualizeze și să definească măsurile adecvate de reducere a riscului de urmărire a intereselor proprii. Aceasta contravine standardelor de control intern ale agenției. Agenția ar trebui să adopte și să pună în aplicare fără întârziere o astfel de politică referitoare la posturile sensibile.

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN

3.11.9.

În 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a publicat un raport de audit privind implicarea părților interesate în producerea elementelor livrabile în cadrul ENISA (117). Agenția a elaborat un plan de acțiune pentru a aborda domeniile în care se pot aduce eventuale îmbunătățiri.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.11.10.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2015

Agenția intenționează să deplaseze personal administrativ la Atena, în timp ce regulamentul său prevede că personalul administrativ ar trebui să fie la Heraklion (118).

În desfășurare

2016

Agenția a deplasat încă opt membri ai personalului la Atena, reducând astfel la 14 numărul angajaților de la Heraklion (119). Dacă toți membrii personalului agenției ar fi afectați la un singur sediu, este posibil să poată fi reduse și mai mult costurile.

În desfășurare

2017

Noul contabil al agenției și-a preluat atribuțiile la 1 decembrie 2017. Procesul de predare-primire nu s-a desfășurat în mod corespunzător.

Nu se aplică

2017

Agenția publică anunțuri de posturi vacante pe site-ul propriu și pe platforme de comunicare socială, dar nu și pe site-ul Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO).

În desfășurare

2017

Agenția nu a efectuat o analiză cuprinzătoare a impactului pe care îl va avea Brexit.

Finalizată

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

Agenția a luat act de raportul Curții.

3.12.   AGENȚIA UNIUNII EUROPENE PENTRU CĂILE FERATE (ERA)

INTRODUCERE

3.12.1.

Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate (denumită în continuare „agenția”), cu sediul la Lille și la Valenciennes, a fost instituită prin Regulamentul (CE) nr. 881/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (120), care a fost înlocuit în 2016 cu Regulamentul (UE) 2016/796 al Parlamentului European și al Consiliului (121). Sarcina agenției este de a crește nivelul de interoperabilitate a sistemelor feroviare și de a dezvolta o abordare comună privind siguranța, pentru a contribui la crearea unui sector feroviar european mai competitiv, care să garanteze un înalt nivel de siguranță.

3.12.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (122).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (123)

31

29

Personal statutar la 31 decembrie (124)

164

165

Sursa:

date furnizate de agenție.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.12.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (125) și rapoartele privind execuția bugetară (126) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018, și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.12.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.12.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.12.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.12.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA LEGALITATEA ȘI REGULARITATEA OPERAȚIUNILOR

3.12.8.

Planul de achiziții pentru 2017 includea încheierea unui contract direct pentru organizarea unei conferințe privind siguranța în aprilie 2018, cu un buget de 100 000 de euro. Conferința a fost organizată de un prestator local de servicii pentru un tarif sub 15 000 de euro, permițând agenției să recurgă la o procedură de negociere cu un singur ofertant. În conformitate cu caietul de sarcini, toate serviciile conexe (locul de desfășurare a conferinței, serviciile de catering, transportul etc.) ar trebui să fie contractate și plătite separat de către agenție. Deoarece această procedură s-a dovedit a fi prea complicată și necesita prea mult timp, contractul a fost modificat în februarie 2018 pentru a permite plata tuturor serviciilor conexe prin intermediul prestatorului local de servicii. Suma tuturor serviciilor plătite efectiv în 2018 s-a ridicat la 63 380 de euro fără TVA. Decizia de a contracta și de a plăti toate serviciile conexe separat a constituit o fracționare artificială a contractului. Contractul și toate plățile aferente sunt neconforme cu reglementările. Agenția ar trebui să se asigure că alegerea procedurilor de achiziții se face cu respectarea Regulamentului financiar.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA CONTROALELE INTERNE

3.12.9.

În 2014, Comisia a semnat, în numele a peste 50 de instituții și organisme ale UE (inclusiv al agenției), un contract-cadru cu un contractant pentru achiziționarea de echipamente și programe informatice și pentru furnizarea serviciilor aferente de mentenanță și asistență (servicii informatice). Acest contractant acționează ca intermediar între agenție și furnizorii în măsură să presteze serviciile respective. Deși majoritatea serviciilor informatice și prețurile aferente sunt definite în contractul-cadru rezultat în urma procedurii concurențiale de achiziție, acesta permite totodată achiziția de servicii informatice care nu sunt menționate în mod specific în contract. În cazul unei plăți auditate care se ridica la aproximativ 20 000 de euro, agenția a achiziționat, prin intermediul contractantului, licențe pentru programe informatice care nu au fost menționate în mod specific, fără să verifice dacă furnizorul a perceput prețul corect sau dacă contractantul a perceput suma în plus corectă. Controalele ex ante efectuate de agenție nu au fost eficace în această privință. Este posibil ca contractul-cadru în sine să limiteze concurența pentru serviciile informatice care nu sunt menționate în mod specific, întrucât nu există nicio dovadă că contractantul alege furnizorii pe o bază concurențială. În 2018, plățile totale efectuate către acest contractant s-au ridicat la 839 923 de euro. Agenția ar trebui să adapteze controalele ex ante pentru plățile efectuate în temeiul contractelor de acest tip și să se asigure că are loc o procedură competitivă pentru toate achizițiile (127).

3.12.10.

Ca urmare a extinderii mandatului său în noul regulament care i se aplică, agenția va începe în 2019 să perceapă taxe și tarife pentru sarcinile de certificare. Regulamentul prevede că trebuie să se țină seama de necesitățile specifice ale întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) în această privință. Pentru a asigura aplicarea corectă a taxelor și tarifelor pentru IMM-uri, agenția ar trebui să introducă controale eficace pentru a verifica dacă solicitanții îndeplinesc criteriile pentru a fi clasificați drept IMM.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA GESTIUNEA BUGETARĂ

3.12.11.

În conformitate cu noul regulament (128), taxele și tarifele reprezintă venituri alocate pentru agenție. Pentru a permite agenției să planifice în mod corespunzător taxele și tarifele, precum și angajamentele și plățile corespunzătoare din buget, este necesar să se aducă anumite modificări normelor de punere în aplicare a regulamentului financiar al agenției. În plus, taxele și tarifele pot fi facturate numai după ce s-a încheiat serviciul prestat și se pot emite facturi intermediare numai o dată la șase luni (129). Agenția va trebui să monitorizeze îndeaproape costurile aferente activităților pentru care se percep taxele și tarifele și ar trebui să factureze cuantumuri intermediare cât mai curând posibil, astfel încât să se prevină un deficit bugetar la sfârșitul exercițiului.

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN

3.12.12.

În 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a publicat un raport de audit referitor la gestionarea programelor, a proiectelor și a serviciilor (inclusiv informatice) în cadrul Agenției Uniunii Europene pentru Căile Ferate. Agenția a elaborat un plan de acțiune pentru a aborda domeniile în care se pot aduce eventuale îmbunătățiri.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.12.13.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2013

Agenția are sediul la Lille și la Valenciennes. Costurile ar putea fi, probabil, reduse dacă toate operațiunile ar fi centralizate într-un singur loc.

În desfășurare

(nu ține de competența agenției)

2017

Nu există o separare clară a funcțiilor între ordonatorul de credite și contabil.

Finalizată

2017

În cazul unei plăți auditate, în cuantum de aproximativ 47 000  de euro, agenția a achiziționat, în baza unui contract-cadru încheiat cu un contractant intermediar, servicii informatice fără să recurgă la o procedură concurențială sau la o cercetare prealabilă a pieței. În 2017, plățile totale efectuate către acest contractant s-au ridicat la 1,1 milioane de euro.

Nedemarată încă

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

3.12.8.

Agenția nu este de acord cu concluzia conform căreia „Decizia de a contracta și de a plăti toate serviciile conexe separat a constituit o fracționare artificială a contractului.” Agenția intenționează însă să elaboreze caietul de sarcini pentru a semna un contract-cadru cu o companie specializată în organizarea de evenimente, precum conferințele.

3.12.9.

Agenția a aplicat contractul-cadru al DIGIT. Agenția ia notă însă de observația Curții. Agenția așteaptă noul contract-cadru al DIGIT în care se prevede reluarea procedurii concurențiale.

3.12.10.

Agenția este conștientă de faptul că trebuie să se țină seama de necesitățile specifice ale întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri). În conformitate cu articolul 5 alineatul (9) din Regulamentul de punere în aplicare privind taxele și sumele de bani (130), dacă solicitantul este o întreprindere mică sau mijlocie, agenția ia în considerare solicitările de prelungire rezonabilă a termenului-limită pentru plată și plata în rate.

3.12.11.

Agenția a prezentat deja Comisiei o cerere de derogare care să permită unele modificări ale regulamentului său financiar. Se preconizează obținerea unui aviz în această privință în cel mai scurt timp posibil. În plus, se vor monitoriza îndeaproape costurile și se vor factura cuantumuri intermediare, astfel încât să se evite un deficit bugetar la sfârșitul exercițiului.

3.13.   AUTORITATEA EUROPEANĂ PENTRU VALORI MOBILIARE ȘI PIEȚE (ESMA)

INTRODUCERE

3.13.1.

Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (denumită în continuare „autoritatea”), cu sediul la Paris, a fost instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (131). Autoritatea are drept misiune să îmbunătățească funcționarea pieței financiare interne a Uniunii Europene, prin garantarea unui nivel ridicat, eficace și consecvent de reglementare și supraveghere, prin promovarea integrității și a stabilității sistemelor financiare și prin consolidarea coordonării internaționale în domeniul supravegherii pentru a asigura stabilitatea și eficacitatea sistemului financiar.

3.13.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la autoritate (132).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la autoritate

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (133)

42

44

Personal statutar la 31 decembrie (134)

226

231

Sursa:

date furnizate de autoritate.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.13.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile autorității, care cuprind situațiile financiare (135) și rapoartele privind execuția bugetară (136) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.13.4.

În opinia Curții, conturile autorității pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.13.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Alte aspecte

3.13.6.

Tarifele percepute de la agențiile de rating de credit se bazează pe veniturile acestora ca entități juridice individuale și nu ca grup sau ca grup de entități afiliate. Aceasta creează o posibilitate cvasilegitimă de a reduce tarifele sau de a evita plata lor prin transferarea de venituri de la agențiile de rating de credit aflate sub jurisdicția UE către entitățile lor afiliate din afara UE. Nu se cunoaște efectul financiar probabil al acestei lacune din reglementări. Deși autoritatea a aplicat corect regulamentul, ea a identificat acest risc și l-a făcut cunoscut Comisiei. Autoritatea ar trebui să continue discuțiile cu Comisia pentru a conveni cu privire la modificările care sunt necesare.

3.13.7.

Bugetul autorității este finanțat după cum urmează: 27 % din fonduri ale Uniunii Europene, 42 % din contribuții directe ale statelor membre, 29 % din tarifele percepute de la entitățile supravegheate (agențiile de rating de credit și registrele centrale de tranzacții) și 2 % din alte surse. Este posibil ca veniturile autorității să scadă în viitor, ca urmare a deciziei Regatului Unit de a se retrage din UE.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.13.8.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.13.9.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA LEGALITATEA ȘI REGULARITATEA OPERAȚIUNILOR

3.13.10.

Autoritatea recurge la contracte încheiate cu societăți din domeniul informatic, contracte care sunt formulate într-un mod care ar putea să implice punerea la dispoziție de lucrători temporari în loc de furnizarea de servicii sau de produse informatice clar definite. Punerea la dispoziție de lucrători interimari poate fi efectuată numai prin contracte încheiate cu agenții de muncă temporară autorizate și în conformitate cu Directiva 2008/104/CE și cu normele specifice adoptate de statele membre pentru transpunerea directivei respective. Recurgerea la contracte de servicii informatice pentru furnizarea de forță de muncă nu ar fi conformă cu normele UE în domeniul social și al ocupării forței de muncă și expune autoritatea la riscuri juridice și reputaționale. Plățile aferente efectuate în 2018 s-au ridicat la 1 257 479 de euro. Autoritatea ar trebui să se asigure că contractele evită orice confuzie între achiziția de servicii informatice și contractarea de lucrători interimari.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA GESTIUNEA BUGETARĂ

3.13.11.

Autoritatea percepe tarife de la agenții de rating de credit în conformitate cu regulamentul relevant privind tarifele. Aceste tarife ar trebui să acopere exclusiv cheltuielile suportate de autoritate pentru înregistrarea, certificarea și supravegherea agențiilor de rating de credit. În 2017, autoritatea a perceput de la agenții de rating de credit tarife al căror cuantum total depășea cheltuielile corespunzătoare cu 853 950 de euro și a cheltuit excedentul pentru alte activități. Potrivit informațiilor furnizate de autoritate după audit, situația s-a schimbat în 2018, când cheltuielile au depășit cu 228 664 de euro tarifele aferente percepute. Deviația cumulată pentru perioada 2015-2018 se ridică la 540 412 euro (respectiv 1,6 %). În plus, autoritatea percepe tarife de la registre centrale de tranzacții în conformitate cu regulamentul relevant privind tarifele. Aceste tarife ar trebui să acopere exclusiv cheltuielile suportate de autoritate pentru înregistrarea și supravegherea registrelor centrale de tranzacții. În 2017, cheltuielile autorității au depășit cu 452 466 de euro tarifele aferente percepute. Potrivit informațiilor furnizate de autoritate după audit, în 2018, cheltuielile autorității au depășit cu 30 882 de euro tarifele aferente percepute. Deviația cumulată pentru perioada 2015-2018 se ridică la 545 735 de euro (respectiv 6 %). Deși autoritatea a respectat orientările furnizate pe această temă de Comisie, excedentele și deficitele pot duce la o finanțare încrucișată anuală a activităților. Autoritatea ar trebui să găsească o practică pentru a evita astfel de finanțări încrucișate, de exemplu ajustând tarifele anuale în funcție de excedentele și deficitele din anii anteriori sau introducând modelul veniturilor alocate pentru activitățile legate de tarife.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA BUNA GESTIUNE FINANCIARĂ ȘI LA PERFORMANȚĂ

3.13.12.

În 2018, autoritatea a lansat o procedură de achiziție pentru închirierea unui nou spațiu de birouri la Paris. Inițial, autoritatea planificase o procedură comună de achiziție cu alte organisme europene precum Autoritatea Bancară Europeană, care, la momentul respectiv, se pregătea să își mute sediul de la Londra la Paris. Cu toate acestea, în urma unei analize, autoritățile au concluzionat că avantajele preconizate ale unei proceduri comune de achiziție nu se vor materializa și ambele autorități au derulat proceduri de achiziții separate pentru închirierea spațiilor lor de birouri și pentru alte servicii conexe, cum ar fi consultanță în domeniul imobiliar, proiectarea spațiilor de birouri și gestionarea proiectelor. S-a ratat în acest fel o ocazie de a realiza economii de scară și de a obține câștiguri de eficiență. Autoritățile ar trebui să își continue cooperarea și să utilizeze proceduri comune de achiziții ori de câte ori este posibil.

3.13.13.

ESMA a depus eforturi semnificative pentru elaborarea documentației de atribuire pentru închirierea de noi spații de birouri, precum și pentru definirea metodologiei proprii de evaluare a ofertelor. Cu toate acestea, autoritatea trebuie să își amelioreze documentarea și trasabilitatea evaluărilor ofertelor. În special, rapoartele de evaluare servesc drept referință principală pentru etapele ulterioare ale procedurilor de achiziții și, în cazul unui litigiu, conținutul acestora ar trebui să fie exhaustiv și să furnizeze toate detaliile relevante.

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN

3.13.14.

În 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a publicat un raport de audit referitor la venituri și gestiunea pe activități în cadrul Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe. Autoritatea a elaborat un plan de acțiune pentru a aborda anumite domenii în care se pot aduce îmbunătățiri.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2017

Autoritatea publică anunțuri de posturi vacante pe site-ul propriu și pe platforme de comunicare socială, dar nu întotdeauna și pe site-ul Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO).

Finalizată

RĂSPUNSURILE AUTORITĂȚII

3.13.10.

ESMA este de acord că este necesar să se facă diferențierea clară între utilizarea serviciilor de consultanță în domeniul informatic și furnizarea de servicii provizorii, motiv pentru care ESMA are două contracte-cadru distincte. În același timp, ESMA înțelege că metodologia și procesele privind modul de contractare a serviciilor sale de consultanță în domeniul IT pot fi îmbunătățite, pentru a elimina riscul menționat de Curtea de Conturi Europeană în constatarea sa. ESMA își va continua eforturile pentru a evita eventuale confuzii cu lucrătorii temporari sau cu raportul de muncă între autoritate și consultanții IT.

3.13.11.

În calitate de autoritate de supraveghere directă a entităților financiare, ESMA trebuie să se poată axa pe riscurile principale legate de aceste entități. În 2017, ESMA a trebuit să realoce resurse în cursul anului, pentru a preveni un anumit risc legat de registrele centrale de tranzacții. Acest lucru a dus la un decalaj între taxele colectate (calculate la începutul anului) și cheltuielile reale. ESMA a utilizat întotdeauna modelul de buget universal pentru taxele sale, pe baza îndrumărilor Comisiei, ceea ce implică faptul că eventualele surplusuri sau deficite provenite dintr-o activitate trebuie să fie acoperite prin alte activități. Pentru a monitoriza eventualele decalaje, ESMA a instituit un sistem de gestiune pe activități bine dezvoltat (ABMS). Atunci când ABMS identifică un decalaj semnificativ și recurent între taxele colectate și cheltuielile reale, bugetele următoare sunt ajustate în consecință. Acest lucru permite compensarea dezechilibrelor pe termen scurt (care apar doar într-un anumit an) atunci când se analizează perspectiva pe termen lung. Întrucât ESMA și-a asumat responsabilitatea directă în materie de supraveghere în 2011, nu s-a înregistrat niciun alt dezechilibru semnificativ, inclusiv o bună aliniere a taxelor și cheltuielilor (ajustate) în 2018. ESMA este dispusă să exploreze toate posibilitățile cadrului financiar al UE de ajustare a taxelor anuale pentru a ține seama de excedentele și deficitele anterioare, păstrând, în același timp, flexibilitatea necesară de reajustare a resurselor, dacă este necesar, pentru a aborda riscurile care decurg din supravegherea piețelor financiare specifice.

3.13.12.

ESMA a propus o acțiune comună de achiziții publice pentru a folosi o clădire în comun cu cât mai multe agenții și instituții ale UE care funcționează în Paris și, în cele din urmă, a făcut o achiziție comună cu Institutul pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene (ISSUE) — o altă agenție a UE din Paris. Este adevărat că, dacă mai multe agenții ar fi fost de acord să participe în acest proiect, s-ar fi îmbunătățit eficiența. Cu toate acestea, ESMA nu poate răspunde de decizia altor entități de a nu participa la propunerea de achiziții publice comune, cum a fost cazul de față, în care Autoritatea Bancară Europeană s-a retras în aprilie 2018 din procedura comună.

3.13.13.

ESMA ia notă de observația formulată.

3.14.   AGENȚIA EUROPEANĂ PENTRU SĂNĂTATE ȘI SECURITATE ÎN MUNCĂ (EU-OSHA)

INTRODUCERE

3.14.1.

Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă (denumită în continuare „agenția”), cu sediul la Bilbao, a fost instituită prin Regulamentul (CE) nr. 2062/94 al Consiliului (137), care a fost abrogat prin Regulamentul (UE) 2019/126 al Parlamentului European și al Consiliului (138). Agenția are drept misiune colectarea și difuzarea de informații referitoare la prioritățile naționale și la cele ale Uniunii din domeniul sănătății și securității în muncă, sprijinirea organizațiilor naționale și a celor existente la nivelul Uniunii care sunt implicate în formularea și punerea în aplicare a politicilor, precum și furnizarea de informații în ceea ce privește măsurile preventive.

3.14.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (139).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (140)

15

15

Personal statutar la 31 decembrie (141)

64

65

Sursa:

date furnizate de agenție.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.14.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (142) și rapoartele privind execuția bugetară (143) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.14.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.14.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.14.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.14.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA GESTIUNEA BUGETARĂ

3.14.8.

Nivelul creditelor angajate reportate în 2019 era ridicat în ceea ce privește titlul II (cheltuieli administrative), situându-se la 468 676 de euro, ceea ce reprezintă 35 % (în 2017, acest nivel a fost de 578 850 de euro, ceea ce corespunde unui procent de 40 %), precum și în ceea ce privește titlul III, situându-se la 4 333 792 de euro, ceea ce reprezintă 46 % (în 2017, acest nivel a fost de 2 933 897 de euro, ceea ce corespunde unui procent de 40 %). Suma excesivă aferentă reportărilor pentru titlurile II și III indică o supraestimare a nevoilor bugetare pentru exercițiul 2018 și contravine principiului bugetar al anualității. În plus, această problemă revelează o tendință de reportări recurente de sume semnificative de la un exercițiu financiar la altul, având în vedere că pentru exercițiile financiare 2016 și 2017 au fost raportate constatări similare. Agenția ar trebui, împreună cu Comisia, să analizeze cauzele care stau la baza reapariției constante a reportărilor excesive și să îmbunătățească în consecință planificarea bugetară.

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN ȘI RAPOARTELE DE EVALUARE EXTERNĂ

3.14.9.

În 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a publicat un raport de audit privind campaniile pentru locuri de muncă sănătoase și privind sprijinul în domeniul informatic în cadrul EU-OSHA (144). Agenția elaborează în prezent un plan de acțiune pentru a aborda anumite domenii în care se pot aduce îmbunătățiri.

3.14.10.

În 2018 a fost efectuată, în numele Comisiei, o evaluare externă a agențiilor UE care intră în domeniul de competență al DG Ocuparea Forței de Muncă (EU-OSHA, Eurofound, Cedefop și ETF). Evaluarea a vizat aspecte precum relevanța, eficacitatea, eficiența și coerența acestor agenții și valoarea adăugată europeană pe care o aduc acestea (145).

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.14.11.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2016

Nivelul creditelor angajate reportate era ridicat. Agenția ar putea să aibă în vedere introducerea unor credite bugetare diferențiate.

În desfășurare

2016

Prevederile contractuale pentru furnizarea de servicii de consultanță în domeniul informatic nu sprijineau achiziții care să asigure un bun raport calitate-preț.

Finalizată

2016

Regulamentul de înființare a agenției nu prevede în mod explicit obligativitatea efectuării unor evaluări externe ale activităților acesteia.

Finalizată

2017

Este necesar să se consolideze independența contabilului, lucru care s-ar putea concretiza dacă acesta ar fi direct subordonat directorului agenției (pentru chestiunile de ordin administrativ) și Consiliului de administrație (pentru chestiunile de natură funcțională).

Finalizată

2017

Nivelul creditelor reportate pentru titlul II (cheltuieli administrative) și pentru titlul III (cheltuieli operaționale) era ridicat, ajungând la 40 % pentru fiecare dintre cele două titluri (sau la 3,5 milioane de euro în total), ceea ce contravine principiului bugetar al anualității. Nu există nicio probă care să indice că reportările respective privesc cheltuieli planificate în cursul procesului de întocmire a bugetului.

Nedemarată încă

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul agenției nu era instituit niciunul dintre instrumentele informatice dezvoltate de Comisie.

În desfășurare

2017

Agenția nu a efectuat o analiză cuprinzătoare a impactului pe care îl va avea Brexit.

Finalizată

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

3.14.8.

Nivelul sumelor reportate aferente titlului II se datorează în mare parte serviciilor IT contractate la sfârșitul anului ca urmare a disponibilității creditelor și a transferului la linia bugetară asociată. Pentru anticiparea unor astfel de transferuri în viitor, la documentul unic de programare ar putea fi anexată o listă cu potențiale achiziții IT/achiziții suplimentare, împreună cu justificarea aferentă – de exemplu, în cazul unei renegocieri favorabile a prețurilor.

O pondere semnificativă a creditelor de la titlul III reportate în 2019 corespunde primului dintre cele două contracte specifice pentru servicii desfășurate pe teren în cadrul sondajului ESENER în rândul întreprinderilor. Ca urmare a costurilor ridicate ale acestor servicii în raport cu bugetul total al agenției de la titlul III, calendarul proiectului și al achizițiilor este planificat astfel încât costurile activităților pe teren să poată acoperi două exerciții bugetare. Această abordare a proiectului este aceeași ca cea utilizată în celelalte două ediții anterioare ale sondajului, care au avut loc în 2009 și 2014, și a fost prezentată în programul de lucru al agenției, în ABB și în planul de achiziții. Abordarea a fost specificată și în evaluarea ex ante a proiectului, aprobată de consiliu și reflectată în documentele de licitație. La nivel mai general, în ceea ce privește alte activități operaționale, programarea proiectelor de cercetare la scară largă care durează peste doi ani reprezintă o abordare a EU-OSHA având ca scop obținerea unui impact mai mare cu resursele date. Reportările sunt o caracteristică planificată a unei astfel de abordări și sunt prevăzute în documentele de planificare ale agenției menționate mai sus.

3.15.   FUNDAȚIA EUROPEANĂ PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA CONDIȚIILOR DE VIAȚĂ ȘI DE MUNCĂ (EUROFOUND)

INTRODUCERE

3.15.1.

Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (denumită în continuare „fundația”), cu sediul la Dublin, a fost instituită prin Regulamentul (CEE) nr. 1365/75 al Consiliului (146), care a fost abrogat prin Regulamentul (UE) 2019/127 al Parlamentului European și al Consiliului (147). Misiunea fundației este să contribuie la conceperea și la instituirea unor condiții mai bune de viață și de muncă în Uniune, prin acțiuni menite să dezvolte și să difuzeze cunoștințele legate de acest subiect.

3.15.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la fundație (148).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la fundație

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (149)

20

21

Personal statutar la 31 decembrie (150)

100

101

Sursa:

date furnizate de fundație.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.15.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile fundației, care cuprind situațiile financiare (151) și rapoartele privind execuția bugetară (152) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.15.4.

În opinia Curții, conturile fundației pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.15.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.15.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.15.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA CONTROALELE INTERNE

3.15.8.

În 2014, Comisia a semnat, în numele a peste 50 de instituții și organisme ale UE (inclusiv al fundației), un contract-cadru cu un contractant pentru achiziționarea de programe informatice și de licențe și pentru furnizarea serviciilor aferente de mentenanță și consultanță informatică. Din cauza volatilității pieței de software, contractul nu conține nicio listă de prețuri și contractantul respectiv acționează ca intermediar între fundație și furnizorii în măsură să răspundă nevoilor acesteia. Pentru serviciile de intermediere prestate, contractantul are dreptul să perceapă sume în plus variind între două și nouă procente din prețurile furnizorilor. În 2018, plățile totale efectuate către acest contractant s-au ridicat la 88 166 de euro. Controalele ex ante efectuate de fundație nu au fost eficace, întrucât nu au verificat corectitudinea prețurilor și a sumelor percepute în plus de către contractant. Este posibil ca contractul-cadru în sine să limiteze concurența, întrucât nu există nicio dovadă că contractantul alege furnizorii pe o bază concurențială. Fundația ar trebui să adapteze controalele ex ante pentru plățile efectuate în temeiul contractelor de acest tip și să se asigure că are loc o procedură competitivă pentru toate achizițiile (153).

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN ȘI EVALUĂRILE EXTERNE

3.15.9.

În 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a publicat un raport de audit privind prioritizarea activităților și alocarea resurselor (umane și financiare) în cadrul Eurofound (154). Fundația și Serviciul de Audit Intern au convenit asupra unui plan de acțiuni corective.

3.15.10.

În 2018 a fost efectuată, în numele Comisiei, o evaluare externă a agențiilor UE care intră în domeniul de competență al DG Ocuparea Forței de Muncă (Eurofound, Cedefop, ETF și EU-OSHA). Evaluarea a vizat aspecte precum relevanța, eficacitatea, eficiența și coerența acestor agenții și valoarea adăugată europeană pe care o aduc acestea (155).

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.15.11.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2016

În raportul său privind conturile anuale pentru exercițiul financiar 2014, Curtea a raportat că existau plăți salariale datorate personalului pentru perioada 2005-2014 în urma trecerii la noul Statut al funcționarilor UE în 2005. Ar trebui așadar ca fundația să analizeze încă o dată eventualele erori.

Finalizată

2016

Nivelul ridicat al creditelor bugetare reportate contravine principiului bugetar al anualității. Fundația ar putea să aibă în vedere introducerea unor credite bugetare diferențiate.

Finalizată

2016

Regulamentul de înființare a fundației nu prevede în mod explicit obligativitatea efectuării unor evaluări externe ale activităților acesteia.

Finalizată

2017

Este necesar să se consolideze independența contabilului, lucru care s-ar putea concretiza dacă acesta ar fi direct subordonat directorului fundației (pentru chestiunile de ordin administrativ) și Consiliului de conducere (pentru chestiunile de natură funcțională).

Finalizată

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul fundației erau instituite instrumentele e-invoicing și e-tendering pentru anumite proceduri, dar nu și instrumentul e-submission.

În desfășurare

RĂSPUNSURILE FUNDAȚIEI

3.15.8.

Contractul în cauză (denumit contractul-cadru SIDE) a fost încheiat de DG DIGIT a Comisiei astfel încât prețurile cotate să includă deja sumele percepute în plus. Controalele ex ante s-au bazat pe comparațiile cu comenzi anterioare de categorii similare de produse, precum și pe cunoștințele generale despre prețurile pentru software de pe piață. Creșterile semnificative ale prețului sau diferențele periodice de preț ar fi constituit un motiv pentru efectuarea unei analize mai aprofundate, care a fost realizată când a fost necesar. În orice caz, contractul-cadru SIDE a expirat recent și a fost înlocuit cu un contract-cadru multiplu, SIDE II. În cadrul acestui contract au fost abordate aspectele menționate în observația Curții, și anume sumele indică în mod clar prețul inițial al contractantului plus sumele percepute în plus (în %).

3.16.   AGENȚIA GNSS (SISTEMUL GLOBAL DE NAVIGAȚIE PRIN SATELIT) EUROPEAN (GSA)

INTRODUCERE

3.16.1.

Agenția GNSS (Global Navigation Satellite System – Sistemul global de navigație prin satelit) European (denumită în continuare „agenția”), al cărei sediu a fost mutat de la Bruxelles la Praga începând cu 1 septembrie 2012 (156), a fost instituită prin Regulamentul (UE) nr. 912/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (157) de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1321/2004 al Consiliului (158) privind crearea unor structuri de gestionare a programelor europene de radionavigație prin satelit și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 683/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (159). Autoritatea europeană de supraveghere a GNSS creată prin Regulamentul (CE) nr. 1321/2004 al Consiliului a preluat în mod oficial, la 1 ianuarie 2007, toate sarcinile care fuseseră atribuite anterior întreprinderii comune Galileo. Aceste activități sunt în prezent gestionate de Agenția GNSS European, în sfera prevăzută de Regulamentul (UE) nr. 912/2010, astfel cum a fost modificat. De asemenea, prin intermediul unui acord de delegare, Comisia a încredințat agenției exploatarea Serviciului european geostaționar mixt de navigare (EGNOS).

3.16.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (160).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (161)

704 (162)

1 174  (163)

Personal statutar la 31 decembrie (164)

166

170

Sursa:

date furnizate de agenție.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.16.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (165) și rapoartele privind execuția bugetară (166) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.16.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.16.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.16.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Alte aspecte

3.16.7.

La data de 15 decembrie 2016, agenția a semnat un contract-cadru în valoare de 1,5 miliarde de euro privind exploatarea sistemului satelitar Galileo în perioada 2017-2027. Contractul a fost atribuit în urma unei proceduri de achiziții publice. Unul dintre ofertanții implicați a introdus o acțiune împotriva agenției la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, contestând rezultatul procedurii de achiziții. Curtea de Justiție a UE se va pronunța cu privire la legalitatea și regularitatea acestei proceduri în legătură cu contractul-cadru, cu toate contractele specifice aferente și cu plățile viitoare. Agenția a prezentat și a explicat această chestiune în situațiile financiare aferente exercițiului 2018, precizând și că a fost plătită în temeiul acestui contract-cadru o sumă de 121 de milioane de euro (în 2017, 49 de milioane de euro), care reprezenta 10 % din bugetul aferent exercițiului 2018, incluzând sumele primite în cadrul acordurilor de delegare.

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN

3.16.8.

În 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a publicat un raport de audit privind guvernanța în domeniul informatic în cadrul GSA (167). Agenția a elaborat un plan de acțiune pentru a aborda domeniile în care se pot aduce îmbunătățiri.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.16.9.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2014

Nu există o asigurare care să acopere imobilizările corporale.

În desfășurare

2015

Sistemele contabile au fost validate ultima dată în 2012.

Finalizată

2015

Nu există planuri de continuitate a activității pentru sediul agenției din Praga sau pentru nivelul de ansamblu al acesteia.

În desfășurare

2015

Programul anual de activitate al agenției pe 2015 a fost adoptat abia în martie 2015, iar programul său multianual de activitate pentru perioada 2014-2020 nu a fost încă adoptat.

Finalizată

2017

Agenția și-a mutat sediul, iar misiunea sa a fost redefinită în 2013. Regulamentul financiar al agenției a fost revizuit în 2014 și funcția contabilă din cadrul agenției a fost delegată contabilului Comisiei în 2015. Deși aceste evenimente au determinat modificări semnificative la nivelul procedurilor agenției, sistemul contabil al acesteia nu a mai fost revalidat din 2012.

Finalizată

2017

Agenția publică anunțuri de posturi vacante pe site-ul propriu și pe platforme de comunicare socială, dar nu și pe site-ul Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO).

În desfășurare

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, agenția nu utiliza încă niciunul dintre instrumentele informatice dezvoltate de Comisie.

Nedemarată încă

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

Agenția a luat act de raportul Curții.

Agențiile finanțate în cadrul rubricii 2 din cadrul financiar multianual – Creștere durabilă: resurse naturale

3.17.   AGENȚIA EUROPEANĂ DE MEDIU (AEM)

INTRODUCERE

3.17.1.

Agenția Europeană de Mediu (denumită în continuare „agenția”), cu sediul la Copenhaga, a fost instituită prin Regulamentul (CEE) nr. 1210/90 al Consiliului (168). Agenția are ca misiune instituirea unei rețele de observare care să furnizeze Comisiei, Parlamentului, statelor membre și publicului în general informații fiabile cu privire la starea mediului înconjurător. Aceste informații ar trebui, în special, să permită Uniunii Europene și statelor membre să ia măsurile necesare pentru a proteja mediul și să evalueze eficacitatea acestor măsuri.

3.17.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (169).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (170)

42

43

Personal statutar la 31 decembrie (171)

212

204

Sursa:

date furnizate de agenție; este inclus atât bugetul de bază, cât și cel auxiliar.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.17.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (172) și rapoartele privind execuția bugetară (173) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.17.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.17.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.17.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.17.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA BUNA GESTIUNE FINANCIARĂ ȘI LA PERFORMANȚĂ

3.17.8.

Agenția a reziliat un contract în valoare de 1,4 milioane de euro pentru consultanță în domeniul informatic, deoarece performanța contractantului nu era satisfăcătoare. Câteva luni mai târziu și în urma unei noi proceduri de achiziție publică, agenția a semnat un nou contract în cascadă, în valoare de 2 milioane de euro, pentru același tip de servicii, cu un consorțiu condus de același contractant. Caietul de sarcini nu conține însă elemente care să neutralizeze riscul apariției unor probleme similare în cadrul noului contract. Agenția ar trebui să atribuie contracte numai în cazul în care poate preconiza o performanță satisfăcătoare.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA CONTROALELE INTERNE

3.17.9.

Pentru furnizarea de servicii locale Copernicus de monitorizare a suprafeței terestre, agenția a încheiat contracte de servicii pentru o sumă care era cu 111 000 de euro mai mare decât plafonul aferent contractului-cadru care reglementa serviciile în cauză. Pentru a soluționa problema, agenția a majorat plafonul contractului-cadru cu 112 000 de euro. Această majorare nu a fost însă oficializată prin intermediul unui act adițional la contract. Agenția ar trebui să oficializeze eventualele modificări ale contractelor în conformitate cu dispozițiile privind achizițiile publice.

3.17.10.

Agenția nu dispune de o politică actualizată referitoare la posturile sensibile care să identifice funcțiile sensibile, să le actualizeze și să definească măsurile adecvate de reducere a riscului de urmărire a intereselor proprii. Agenția ar trebui să adopte și să pună în aplicare fără întârziere o astfel de politică referitoare la posturile sensibile.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.17.11.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2016

Recurgerea la un contract-cadru interinstituțional semnat de Comisie pentru achiziționarea de programe informatice și de licențe și pentru furnizarea serviciilor aferente de mentenanță și consultanță informatică nu a asigurat o concurență suficientă și nici aplicarea soluției celei mai economice.

Nu se aplică

2017

Este necesar să se consolideze independența contabilului, lucru care s-ar putea concretiza dacă acesta ar fi direct subordonat directorului agenției (pentru chestiunile de ordin administrativ) și Consiliului de administrație (pentru chestiunile de natură funcțională).

Nedemarată încă

(agenția își exprimă dezacordul) (174)

2017

Agenția a constatat întârzieri semnificative în punerea în aplicare a planului de acțiune pe 2016 al unuia dintre centrele tematice europene.

Finalizată

2017

Au fost identificate unele deficiențe la nivelul mai multor proceduri de achiziții publice.

Nu se aplică

2017

În cazul mai multor proceduri de atribuire a unor contracte cu o valoare ridicată, concurența la nivelul prețurilor s-a bazat exclusiv pe tarifele zilnice oferite pentru anumite profiluri, și nu pe intervalul de timp estimat a fi necesar pentru execuția sarcinilor. S-au semnat contracte-cadru doar cu un singur ofertant, deși redeschiderea concurenței între diferiți ofertanți ar fi condus la rezultate mai bune pentru contractele specifice.

Nu se aplică

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul agenției erau instituite instrumentele e-invoicing și e-tendering pentru anumite proceduri, dar nu și instrumentul e-submission.

Finalizată

2017

S-au constatat mai multe deficiențe în procedurile de recrutare organizate de către agenție.

Nu se aplică

2017

Agenția publică anunțuri de posturi vacante pe site-ul propriu și pe platforme de comunicare socială, dar nu și pe site-ul Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO).

În desfășurare

2017

Agenția și-a asumat mai multe angajamente juridice în legătură cu programul Copernicus înainte să fi primit prefinanțarea din partea Comisiei, ceea ce contravine normelor de aplicare a Regulamentului financiar.

Finalizată

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

3.17.8.

Agenția este de acord cu faptul că contractele ar trebui atribuite numai dacă se poate preconiza o performanță satisfăcătoare. Din acest motiv, contractul-cadru de servicii în cauză este un contract multiplu atribuit în cascadă unui număr de trei operatori economici, reducându-se, astfel, riscul unor eventuale rezultate slabe. Astfel se garantează într-adevăr că un contract poate fi executat succesiv de unul sau altul dintre contractanți, evitându-se dependența de un singur contractant și asigurându-se astfel continuitatea activității în cazul în care un contractant nu este în măsură să furnizeze serviciile sau în cazul în care unul dintre contractele în cascadă ar trebui reziliat. În plus, contractantul clasat pe prima poziție în mecanismul în cascadă este un consorțiu alcătuit din doi operatori economici care, datorită combinației de capacități tehnice și profesionale recunoscute de comitetul de evaluare, oferă garanții suplimentare în ceea ce privește performanța satisfăcătoare a contractului. În plus, contractul-cadru include dispoziții privind daunele-interese și reducerea prețului, care se pot aplica atât ca măsură de stimulare pentru a asigura o performanță satisfăcătoare, cât și ca măsură de atenuare în caz de dezacorduri. În cele din urmă, recomandarea comitetului de evaluare numit de a atribui contractul ofertantului care a trecut cu succes de evaluare constituie în mod evident o indicație a faptului că se poate preconiza o performanță satisfăcătoare. În orice caz, performanța satisfăcătoare nu poate fi testată decât la punerea în aplicare a contractului-cadru printr-un contract specific. În plus, numai pe parcursul negocierilor pentru atribuirea unui contract specific pot fi luate în considerare măsuri eficace de atenuare bazate pe caracteristicile cererii de servicii și pe oferta propusă de contractant.

3.17.9.

Agenția consideră că majorarea plafonului bugetar al contractului-cadru este o decizie internă, care nu afectează contractantul din moment ce nu îi acordă acestuia din urmă dreptul de a solicita un anumit volum de achiziții. În plus, agenția a urmat instrucțiunile și orientările prevăzute în Vademecumul privind achizițiile publice elaborat de Serviciul financiar central al DG BUDG, iar ordonatorul de credite competent a semnat o notă în dosar care include temeiul juridic și justificarea modificării. Modificarea contractului-cadru va fi publicată pe site-ul agenției până la 30 iunie 2019, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în normele de aplicare a normelor financiare (FR2012).

3.17.10.

În ceea ce privește posturile sensibile, începând din 2009 conducerea AEM întocmește un inventar al funcțiilor sensibile, care include o evaluare a riscurilor și controalele de atenuare instituite. Există un document de referință cu privire la procesul de identificare, care acum se află în curs de revizuire pentru a reflecta modificările apărute în urma reorganizării AEM în septembrie 2018. Documentul de referință se intitulează „Orientări privind identificarea și gestionarea funcțiilor sensibile” și este corelat cu orientările privind controlul intern ale Comisiei Europene. Versiunea actualizată a documentului de referință (a orientărilor) nu va fi diferită în esență de documentul în vigoare, întrucât aspectele generale și controalele de atenuare rămân în principiu aceleași.

3.18.   AGENȚIA EUROPEANĂ PENTRU CONTROLUL PESCUITULUI (EFCA)

INTRODUCERE

3.18.1.

Agenția Europeană pentru Controlul Pescuitului (denumită în continuare „agenția”), cu sediul la Vigo, a fost instituită prin Regulamentul (CE) nr. 768/2005 al Consiliului (175). Sarcina principală a agenției este de a organiza coordonarea operațională a activităților de control și inspecție ale statelor membre pentru a asigura aplicarea efectivă și uniformă a normelor politicii comune în domeniul pescuitului.

3.18.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (176).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (177)

17

17

Personal statutar la 31 decembrie (178)

72

77

Sursa:

date furnizate de agenție.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.18.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (179) și rapoartele privind execuția bugetară (180) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.18.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.18.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.18.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.18.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA CONTROALELE INTERNE

3.18.8.

În 2014, Comisia a semnat, în numele a peste 50 de instituții și organisme ale UE (inclusiv al agenției), un contract-cadru cu un contractant pentru achiziționarea de programe informatice și de licențe și pentru furnizarea serviciilor aferente de mentenanță și consultanță informatică. Din cauza volatilității pieței de software, contractul nu conține nicio listă de prețuri. Acest contractant acționează ca intermediar între agenție și furnizorii care pot răspunde nevoilor acesteia. Pentru serviciile de intermediere prestate, contractantul are dreptul să perceapă sume în plus variind între două și nouă procente din prețurile furnizorilor. În 2018, plățile totale efectuate către acest contractant s-au ridicat la 192 112 euro. Controalele ex ante efectuate de agenție nu au fost eficace, întrucât nu au verificat corectitudinea prețurilor și a sumelor percepute în plus de către contractant. Este posibil ca contractul-cadru în sine să limiteze concurența, întrucât nu există nicio dovadă că contractantul alege furnizorii pe o bază concurențială. Agenția ar trebui să adapteze controalele ex ante pentru plățile efectuate în temeiul contractelor de acest tip și să se asigure că are loc o procedură competitivă pentru toate achizițiile (181).

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN

3.18.9.

În 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a publicat un raport de audit referitor la planificare, bugetare și monitorizare în cadrul Agenției Europene pentru Controlul Pescuitului (182). Agenția și Serviciul de Audit Intern au convenit asupra unui plan de acțiune pentru a aborda domeniile în care se pot aduce îmbunătățiri.

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

3.18.8.

EFCA salută observațiile Curții și le va lua în considerare. În ceea ce privește contractul-cadru interinstituțional semnat între DIGIT și Comparex, EFCA nu era direct vizată de definiția sa și nu avea posibilitatea de a modifica condițiile și dispozițiile contractului-cadru. EFCA a aderat la noul contract-cadru încheiat de DIGIT pentru achiziționarea aceluiași tip de produse. Problemele ridicate în ceea ce privește vechiul contract par să fi fost rezolvate, iar EFCA va pune în aplicare acest nou contract-cadru în mod corespunzător. În ceea ce privește prețurile, EFCA avea practica de a verifica ofertele primite în raport cu prețurile de vânzare recomandate publicate de vânzători, prețurile plătite anterior și prețurile cunoscute ale produselor alternative. EFCA a constatat în mod constant că prețurile sunt mai mici decât prețurile de vânzare recomandate. În acest fel se asigura faptul că EFCA primește un bun raport calitate-preț. Orice discrepanță în ceea ce privește prețul cotat sau o creștere bruscă sau semnificativă a prețului ar fi observată și investigată în detaliu înainte de semnarea ordinului.

Agențiile finanțate în cadrul rubricii 3 din cadrul financiar multianual – Securitate și cetățenie

3.19.   AGENȚIA UNIUNII EUROPENE PENTRU FORMARE ÎN MATERIE DE APLICARE A LEGII (CEPOL)

INTRODUCERE

3.19.1.

Agenția Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (denumită în continuare „agenția”), cu sediul la Budapesta, a fost instituită prin Regulamentul (UE) 2015/2219 al Parlamentului European și al Consiliului (183), care înlocuiește și abrogă Decizia 2005/681/JAI a Consiliului (184). Misiunea agenției este de a funcționa ca o rețea și de a reuni institutele naționale de formare a cadrelor de poliție din statele membre cu scopul de a asigura sesiuni de formare, pe baza unor standarde comune, pentru cadrele superioare de poliție.

3.19.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (185).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (186)

9

10

Personal statutar la 31 decembrie (187)

53

51

Sursa:

date furnizate de agenție.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.19.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (188) și rapoartele privind execuția bugetară (189) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018, și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.19.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.19.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.19.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.19.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA BUNA GESTIUNE FINANCIARĂ ȘI LA PERFORMANȚĂ

3.19.8.

În decembrie 2017, agenția a lansat o procedură de achiziție în vederea încheierii unui contract-cadru cu o durată de patru ani și cu un volum estimat de piață de 8,5 milioane de euro pentru servicii pentru deplasări profesionale destinate personalului propriu și participanților la cursuri de formare. Criteriile de atribuire au fost ponderate astfel: 60 % pentru calitate și 40 % pentru preț. Trei dintre cele șase oferte primite depășeau pragul minim de calitate. Prețul oferit de către ofertantul căruia i s-a atribuit contractul, pe baza unui scenariu elaborat de agenție, reprezenta 56 % din prețul mediu propus de ceilalți doi ofertanți. Contractul a fost atribuit fără să se solicite din partea ofertantului câștigător nicio explicație privind oferta în cazul căreia exista posibilitatea ca prețul să fie anormal de scăzut. Plățile efectuate în 2018 în baza contractului s-au ridicat la 2 058 073 de euro. În cazul ofertelor pentru care exista posibilitatea ca prețul să fie anormal de scăzut, agenția ar trebui să solicite și să analizeze motivele, astfel încât să asigure sustenabilitatea ofertelor.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.19.9.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2016

Se înregistrează un nivel ridicat de rotație a personalului, ceea ce ar putea avea un impact asupra continuității activității agenției și asupra capacității acesteia de a implementa activitățile prevăzute în programul său de activitate. A existat doar un număr mic de candidaturi provenind din alte state membre.

În desfășurare

2017

În pofida unor modificări semnificative la nivelul procedurilor agenției, sistemul contabil nu a mai fost revalidat din 2013.

Finalizată

2017

În decembrie 2016, agenția a semnat cu o societate un contract-cadru pentru o durată de patru ani și cu o valoare de 1,6 milioane de euro în vederea furnizării de personal temporar. Singurul criteriu de concurență al procedurii de achiziție respective a fost prețul, calitatea nefiind luată în considerare.

Nu se aplică

2017

Agenția nu a efectuat o analiză cuprinzătoare a impactului pe care îl va avea Brexit.

Finalizată

2017

Agenția publică anunțuri de posturi vacante pe site-ul propriu și pe platforme de comunicare socială, dar nu și pe site-ul Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO).

În desfășurare

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul agenției erau instituite instrumentele e-invoicing și e-tendering, dar nu și e-submission.

Nedemarată încă

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

3.19.8.

Agenția a luat notă de observațiile Curții și este de acord cu faptul că Regulamentul financiar impune autorității contractante obligația de a solicita clarificări cu privire la ofertele care par anormal de scăzute. În cazul de față, comisia de evaluare nu a solicitat clarificări, deoarece, prin natura activității sale de zi cu zi, era la curent cu prețurile practicate de societatea cu care fusese încheiat contractul anterior și, prin urmare, a fost în măsură să-și dea seama că prețurile practicate de noul contractant erau semnificativ mai mari decât cele vechi. În plus, două dintre cele trei oferte care au ajuns la evaluarea financiară au prezentat prețuri care se încadrau într-un interval similar, în timp ce a treia societate a prezentat prețuri semnificativ mai mari. Din aceste motive, comisia de evaluare a exclus riscul unei oferte anormal de scăzute; cu toate acestea, acceptăm observația Curții conform căreia această evaluare nu a fost formalizată în raportul de evaluare.

3.20.   BIROUL EUROPEAN DE SPRIJIN PENTRU AZIL (EASO)

INTRODUCERE

3.20.1.

Biroul European de Sprijin pentru Azil (denumit în continuare „biroul”), cu sediul la Valletta, a fost instituit prin Regulamentul (UE) nr. 439/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (190) cu scopul de a consolida cooperarea practică în materie de azil și de a ajuta statele membre să își îndeplinească obligațiile care le revin, la nivel european și internațional, în ceea ce privește protecția persoanelor care au nevoie de aceasta. Începând cu 2015, biroul a acordat sprijin Greciei și Italiei în contextul crizei migrației.

3.20.2.

Opiniile de audit și observațiile formulate de Curte pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2017 au reflectat evenimentele și condițiile care, în sine, erau de natură să afecteze desfășurarea activității biroului în ceea ce privește respectarea cadrului juridic aplicabil (în special în legătură cu achizițiile publice și cu recrutarea). Aceste evenimente și condiții nu s-au schimbat în esență.

3.20.3.

Biroul gestionează operațiunile legate de criza refugiaților într-un mediu descentralizat, dispunând de mai multe birouri regionale în Italia și în Grecia, precum și, începând din 2018, în Cipru. Acest mediu descentralizat reprezintă o altă provocare importantă pentru desfășurarea operațiunilor cu respectarea cadrului juridic aplicabil.

3.20.4.

Pentru desfășurarea operațiunilor sale, biroul, care dispune de un număr limitat de angajați (200), depinde de cooperarea statelor membre și de detașarea de experți naționali, astfel cum se prevede în regulamentul său. Având în vedere numărul – întotdeauna – limitat de experți naționali puși la dispoziție de statele membre, biroul a continuat să apeleze la aranjamente alternative, contractând lucrători interimari și servicii de interpretare de la operatori economici. În 2018, din cei aproximativ 569 de experți mobilizați în Italia, circa 243 (43 %) erau lucrători interimari, iar din cele aproximativ 60 116 zile lucrătoare înregistrate, circa 40 947 (68 %) au fost prestate de lucrători interimari. În aceeași perioadă, din cei aproximativ 373 de experți mobilizați în Italia, circa 221 (59 %) erau lucrători interimari, iar din cele aproximativ 43 584 de zile lucrătoare înregistrate, circa 35 137 (81 %) au fost prestate de lucrători interimari. Faptul că biroul deleagă într-o asemenea măsură ridicată sarcini esențiale către operatori economici creează o dependență critică și prezintă un risc permanent pentru continuitatea activității biroului într-un domeniu sensibil, care este esențial pentru gestionarea eficace a fluxurilor de migranți către Europa.

3.20.5.

Natura operațiunilor biroului face dificilă anticiparea calendarului și a duratei acestora. În consecință, este dificil pentru birou să prevadă măsurile operaționale cele mai avantajoase din punctul de vedere al bunei gestiuni financiare, fie că este vorba de angajarea de personal intern sau extern, fie că este vorba de durata contractelor de închiriere pentru diferitele sale amplasamente.

3.20.6.

Procesul îndelungat de negociere privind reforma sistemului european comun de azil deviază resursele deja aflate sub presiune ale biroului către volumul de muncă considerabil generat de activitățile de pregătire, reducând și mai mult resursele disponibile pentru desfășurarea sarcinilor operaționale.

3.20.7.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la birou (191).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la birou

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (192)

79

98

Personal statutar la 31 decembrie (193)

200

207

Sursa:

date furnizate de birou.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.20.8.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile biroului, care cuprind situațiile financiare (194) și rapoartele privind execuția bugetară (195) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.20.9.

În opinia Curții, conturile biroului pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acestuia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.20.10.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Argumentele care stau la baza exprimării opiniei cu rezerve privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.20.11.

În rapoartele sale de audit pentru exercițiile financiare 2016 și 2017, Curtea concluzionase că contractele privind punerea la dispoziție de lucrători interimari în Grecia, contractele de servicii pentru deplasări profesionale destinate biroului și contractele de închiriere a spațiilor din Lesbos ale biroului sunt neconforme cu reglementările. Plățile efectuate în 2018 în cadrul acestor contracte s-au ridicat la 3 405 970 de euro (4 % din totalul plăților efectuate în 2018).

Opinie cu rezerve privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.20.12.

În opinia Curții, cu excepția efectelor explicate la punctul care prezintă argumentele care stau la baza exprimării unei opinii cu rezerve privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Alte aspecte

3.20.13.

De la sfârșitul anului 2017, situația resurselor umane din cadrul biroului s-a deteriorat în mod exponențial. În 2018, acesta a sporit transparența normelor de recrutare. Până la sfârșitul anului 2018, efectivul de personal al biroului a ajuns la 219 persoane. Au fost transmise 89 de scrisori cu oferte de angajare și au fost semnate 60 de contracte. Cu toate acestea, creșterea netă reală a efectivului de personal din cadrul biroului a fost neglijabilă în 2018 și, la sfârșitul anului, continuau să existe 78 de posturi vacante. Deosebit de îngrijorătoare este lipsa de manageri în departamentul administrativ. La sfârșitul anului 2018, patru din cinci posturi de conducere erau vacante sau persoanele care le ocupau au fost suspendate din funcție. Unul dintre posturile de conducere era ocupat pe bază interimară. Per ansamblu, această situație creează un risc semnificativ pentru continuarea operațiunilor biroului la scara actuală și acesta ar trebui să depună eforturi suplimentare pentru a ocupa posturile vacante, în colaborare cu Comisia și cu statele membre.

3.20.14.

Absența unor dispoziții exhaustive privind găzduirea, în statele membre, a echipelor de sprijin pentru azil și a altor agenți ai biroului (de exemplu, în ceea ce privește privilegiile și imunitățile pentru personalul propriu al biroului, pentru experții din partea statelor membre și pentru experții contractați) creează un risc operațional, financiar și reputațional semnificativ. În cooperare cu Comisia, biroul ar trebui să caute în continuare aranjamente eficace cu statele membre în ceea ce privește găzduirea echipelor de sprijin pentru azil și a altor agenți ai biroului.

3.20.15.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA LEGALITATEA ȘI REGULARITATEA OPERAȚIUNILOR

3.20.16.

Biroul recurge la contracte de servicii încheiate cu societăți din domeniul informatic, contracte care sunt formulate într-un mod care ar putea să implice punerea la dispoziție de lucrători temporari în loc de furnizarea de servicii sau de produse informatice clar definite. Punerea la dispoziție de lucrători temporari (interimari) pentru exercitarea unor sarcini precise pe o durată specificată într-o întreprindere utilizatoare este reglementată de Directiva 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară și de normele specifice adoptate de statele membre pentru transpunerea directivei respective. Conform reglementărilor malteze privind lucrătorii temporari, doar agențiile de muncă temporară înregistrate sunt autorizate să pună la dispoziția întreprinderilor utilizatoare (în speță biroul) lucrători interimari. Recurgerea la contracte de furnizare de servicii informatice pentru furnizarea de forță de muncă nu este conformă cu Statutul funcționarilor UE și cu normele UE în domeniul social și al ocupării forței de muncă. Biroul ar trebui să se asigure că modul în care sunt formulate contractele previne apariția oricărei confuzii între achiziția de servicii informatice și contractarea de lucrători interimari.

3.20.17.

În 2018, biroul lansase o procedură deschisă de achiziții publice pentru încheierea unor contracte-cadru, cu o durată de patru ani și cu o valoare maximă de 50 de milioane de euro, pentru punerea la dispoziție de lucrători temporari în Italia. Biroul a întrerupt procedura pe motiv că a fost primită o singură ofertă. În plus, acesta a considerat că oferta respectivă era inacceptabilă, deoarece oferta financiară depășea bugetul maxim estimat. Potrivit constatărilor Curții, caietul de sarcini conținea o greșeală semnificativă, reprezentând 25 de milioane de euro. Biroul invitase candidații să prezinte o ofertă pentru un număr definit de luni și pentru un salariu brut definit de plătit lucrătorilor interimari ce se ridica, în total, la maximum 50 000 000 de euro. Or, o astfel de ofertă ar fi fost posibilă doar dacă furnizorul nu ar fi plătit impozitele și contribuțiile sociale impuse de legislația italiană (care s-ar ridica la aproximativ 25 de milioane de euro). Este, așadar, probabil că alți candidați potențiali s-au abținut să prezinte oferte biroului, întrucât caietul de sarcini nu permitea prezentarea unui dosar care să respecte legea. Cu toate acestea, biroul nu a modificat caietul de sarcini și nici nu a organizat o nouă procedură deschisă, ci, în schimb, a negociat condițiile și a semnat ulterior contractul cu singurul ofertant care răspunsese la invitația inițială. Dat fiind că nu a existat o concurență veritabilă care să fie bazată pe un caiet de sarcini corect, procedura de achiziție și toate contractele și plățile viitoare aferente sunt considerate a fi neconforme. În 2018, nu s-au efectuat plăți în baza acestui contract. Biroul ar trebui să aplice într-un mod riguros normele UE în materie de achiziții publice.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA CONTROALELE INTERNE

3.20.18.

În februarie 2018, Consiliul de administrație a adoptat o decizie de restricționare a competențelor directorului executiv în domeniul recrutării și al achizițiilor, astfel încât deciziile în aceste domenii depind de acum înainte de aprobarea acestui consiliu. În iunie 2018, directorul executiv al biroului a demisionat și a fost înlocuit de un director executiv interimar. Acesta din urmă a elaborat planul de acțiune privind guvernanța al biroului, care a fost aprobat de Consiliul de administrație în toamna anului 2018. Acest plan cuprindea o serie de obiective prioritare și de elemente livrabile planificate care vizau „consolidarea încrederii”, „întărirea cadrului de guvernanță internă” și „reconstruirea capacității interne”. Planul prevedea o evaluare a punerii în aplicare a standardelor de control intern ale biroului, care a fost realizată în august 2018. Evaluarea a evidențiat deficiențe și ineficiențe semnificative în legătură cu majoritatea standardelor de control intern și a criteriilor de evaluare. Deficiențele identificate coroborează observațiile formulate de Curte în 2017.

3.20.19.

Biroul a adoptat măsuri concrete și pozitive menite să îmbunătățească guvernanța organizațională. Dintre cele 61 de măsuri din planul de acțiune, 30 au fost finalizate, în timp ce 31 erau încă în curs de punere în aplicare la momentul auditului Curții (martie 2019). Măsurile luate sunt încă recente și trebuie să fie duse la bun sfârșit. Prin urmare, impactul lor global trebuie să fie evaluat în viitor.

3.20.20.

La sfârșitul anului 2018, biroul nu dispunea de o structură de audit intern și, din ianuarie 2018, IAS nu elaborase niciun raport de audit exhaustiv (IAS a elaborat, în 2018, două rapoarte de constatare în urma unor misiuni de informare și, în 2019, un raport de urmărire a punerii în aplicare a recomandărilor). În plus, crearea unor controale ex post pentru verificarea legalității și a regularității operațiunilor era încă abia la început. Pentru gestionarea unei organizații precum biroul, care implică o multitudine de actori ce își desfășoară activitatea în mai multe locații, este esențial să se dispună atât de o funcție de audit intern eficace, cât și de controale ex post eficace. Biroul ar trebui să creeze o structură de audit intern și să instituie controale ex post eficace.

3.20.21.

În raportul său de audit pentru exercițiul financiar 2017, Curtea a abordat problema inexistenței unui serviciu juridic intern la nivelul biroului, precum și faptul că, sub conducerea directorului anterior, au fost angajate o multitudine de firme de avocatură. În 2018, biroul a creat o listă a tuturor contractelor utilizate pentru consiliere juridică și a inițiat proceduri de recrutare a unui consilier juridic și de înlocuire a contractelor anterioare prin încheierea unui contract-cadru pentru servicii de consiliere juridică. Noul consilier juridic principal și-a început activitatea în cadrul biroului în aprilie 2019, iar noul contract-cadru pentru consiliere juridică a fost semnat în ianuarie 2019. Cu toate acestea, încă nu se proceda în mod sistematic la o examinare internă a documentelor juridice și, în 2018, au fost observate mai multe inconsecvențe în aspectele juridice ale procedurilor de achiziții publice. Biroul ar trebui să asigure o funcție juridică fiabilă și o gestionare eficace a procedurilor juridice.

3.20.22.

Biroul încă nu dispune de o politică referitoare la posturile sensibile, ceea ce contravine standardelor sale de control intern, conform cărora funcțiile sensibile ar trebui să fie definite în mod clar, înregistrate și actualizate. Biroul ar trebui să instituie o politică eficace referitoare la posturile sensibile.

3.20.23.

Lipsa unor responsabilități și roluri clare legate de gestionarea spațiilor închiriate și a serviciilor și lucrărilor conexe poate să submineze atenuarea eficientă a riscurilor în ceea ce privește spațiile. Pentru a reduce acest risc, biroul ar trebui să stabilească o politică eficace pentru gestionarea spațiilor închiriate și a serviciilor conexe, mai ales având în vedere că gestionează mai multe amplasamente situate în țări diferite. Curtea a fost informată că biroul a inițiat demersuri în acest sens.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA GESTIUNEA BUGETARĂ

3.20.24.

Insuficiența bugetelor anuale inițiale și absența unei rezerve pentru cheltuieli neprevăzute în bugetul biroului care să acopere finanțarea nevoilor operaționale urgente neprevăzute creează incertitudini bugetare și îngreunează planificarea pentru situațiile de urgență. Biroul ar trebui să încerce în continuare să soluționeze astfel de constrângeri bugetare, în consultare cu Comisia și cu autoritățile bugetare.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.20.25.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2013 și 2014

Un număr ridicat de plăți au fost efectuate după termenele-limită stabilite în Regulamentul financiar.

În desfășurare

2014

Rata de rotație a personalului este ridicată, ceea ce determină un risc semnificativ pentru desfășurarea activităților.

Nu se aplică

2014

Nu există nicio documentație care să justifice clasificarea participanților la reuniuni externe în cele trei categorii diferite definite pentru rambursarea cheltuielilor.

Finalizată

2016

Ca urmare a tratamentului inegal al ofertanților în cazul unui contract-cadru privind prestarea de servicii de deplasări profesionale, contractul și plățile aferente sunt neconforme cu reglementările.

Nu se aplică

2016

Ca urmare a atribuirii directe a unui contract-cadru privind prestarea unor servicii interimare de sprijin în acțiunile biroului de răspuns la criza migrației, contractul și plățile aferente sunt neconforme cu reglementările.

Nu se aplică

2016

Biroul nu a verificat în mod sistematic prețurile și sumele în plus percepute de contractant în baza unui contract-cadru interinstituțional semnat de Comisie pentru furnizarea de produse și servicii informatice.

Nu se aplică

2016

Rambursările de TVA pentru exercițiile 2014 și 2015 nu au fost încă recuperate.

Finalizată

2017

În ciuda eforturilor sale repetate (36 de proceduri de recrutare și 100 de contracte noi încheiate în 2017), biroul nu a reușit să recruteze și să rețină suficienți angajați.

În desfășurare

(mai multe detalii la punctul 3.20.13)

2017

Nu exista o structură de audit intern,

În desfășurare

(mai multe detalii la punctul 3.20.20)

iar supravegherea gestiunii financiare de către Consiliul de administrație era limitată.

Finalizată

2017

Biroul nu dispune de un serviciu juridic intern și nu procedează în mod sistematic la o reexaminare internă a documentelor juridice. Biroul externalizează majoritatea chestiunilor juridice, fără să existe decizii interne sau orientări clare.

În desfășurare

(mai multe detalii la punctul 3.20.21)

2017

Procedurile de achiziții desfășurate în 2017 pentru personal interimar în Malta (plățile aferente efectuate în 2017 s-au ridicat la 1,0 milioane de euro) au fost gestionate în mod necorespunzător, iar achizițiile au trebuit să fie relansate de mai multe ori.

Nu se aplică

2017

Pentru personalul interimar, biroul nu a efectuat o evaluare adecvată a nevoilor și nu a analizat în mod corespunzător soluțiile alternative înainte de a încheia contracte în valoare de mai multe milioane de euro.

Nu se aplică

Monitorizarea contractelor din punctul de vedere al respectării normelor naționale a fost deficitară. În plus, existau deficiențe considerabile la verificarea fișelor de pontaj și s-au identificat nereguli.

În desfășurare

2017

Curtea a constatat deficiențe grave în 4 dintre cele 14 proceduri de recrutare auditate.

Nu se aplică

2017

Biroul încheiase contracte de închiriere pentru extinderea sediului din Malta și pentru o serie de noi birouri în Atena, Lesbos și Chios fără să fi efectuat o analiză adecvată a pieței locale.

Nu se aplică

2017

Gestionarea financiară a contractelor de închiriere în Lesbos și în Chios a fost deficitară și nu a fost în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare.

Nu se aplică

2017

În 2017, biroul a constatat deficiențe semnificative în ceea ce privește acceptarea serviciilor pentru deplasări profesionale, în special lipsa documentelor justificative care să ateste că astfel de servicii de deplasare au fost într-adevăr solicitate sau furnizate. Biroul desfășoară o anchetă internă cu privire la acest aspect.

În desfășurare

2017

Existau deficiențe semnificative în ceea ce privește evaluarea nevoilor biroului, redactarea caietelor de sarcini, alegerea tipului de contract și a procedurii de achiziție urmate, termenele-limită stabilite pentru depunerea ofertelor, metodele de evaluare și de atribuire, modificările și prelungirile contractelor, execuția contractelor și verificarea serviciilor prestate.

În desfășurare

2017

Biroul a atribuit în mod direct un contract de servicii de consultanță pentru punerea în aplicare a planului de acțiune privind insulele grecești. Procedura de achiziție publică și toate plățile aferente (992 000  de euro) erau, așadar, neconforme cu reglementările.

Nu se aplică

2017

Din 2016, biroul a adus mai multe modificări contractului inițial semnat în 2016 cu o firmă de avocatură pentru o sumă inițială de 5 000  de euro, majorând valoarea contractului la 259 000  de euro în 2018. Prin urmare, modificările aduse în legătură cu serviciile de consultanță și plățile aferente (98 332  de euro în 2017) erau neconforme.

Nu se aplică

2017

Punerea în aplicare a unui contract în valoare de 120 000  de euro, semnat în 2013 (valoare contractuală modificată în 132 000  de euro în 2017), pentru organizarea de evenimente majore nu a fost conformă cu obiectul inițial al contractului. Contractul era, așadar, neconform cu reglementările.

Nu se aplică

2017

Exista o eroare în calculul contribuțiilor la bugetul biroului din partea țărilor asociate spațiului Schengen.

Nu se aplică

RĂSPUNSURILE BIROULUI

3.20.14.

EASO ia notă de observație. Această chestiune a fost ridicată de multă vreme de EASO în cadrul contactelor bilaterale cu statele membre respective, cu Comisia și cu Consiliul de administrație al EASO:

în ceea ce privește Italia, în noiembrie 2017 a fost semnat un acord de găzduire, dar încă se așteaptă ratificarea de către parlamentul italian;

în ceea ce privește Grecia, un proiect preliminar a fost realizat după mai multe runde de consultări, dar nu a fost finalizat din cauza schimbării guvernului din Grecia;

în ceea ce privește Cipru, operațiunile au atins doar recent nivelul de activitate care necesită crearea unui birou regional propriu al EASO și au fost stabilite contacte cu autoritățile naționale pentru inițierea negocierilor cu privire la acordul de găzduire.

Noul director executiv și-a exprimat deja intenția de a acorda prioritate acestei chestiuni și va vizita în curând statele membre menționate anterior, unde se va întâlni cu autoritățile naționale.

3.20.16.

EASO ia notă de observație. Contractele specifice în regie pentru servicii intra muros sunt utilizate pentru a defini volumul de muncă (de exemplu, zile-persoană) și nevoile sau serviciile specifice pentru profilurile solicitate pentru consultanții în domeniul TIC. EASO face o distincție clară între consultanții în domeniul TIC care nu intră sub incidența niciunui contract colectiv de muncă și lucrătorii temporari (interimari) care au încheiat un contract de muncă cu o agenție de ocupare temporară a forței de muncă pentru care se pot aplica legislația muncii și un acord colectiv de muncă. În timp ce lucrătorii interimari care furnizează servicii în cadrul EASO se află sub supravegherea directă a personalului EASO, activitatea desfășurată de consultanții în domeniul TIC este gestionată și supravegheată integral de contractant. Prin urmare, contractele în regie pentru servicii intra-muros nu includ concepte sau clauze din domeniul dreptului muncii (și anume, salariat, angajator, program de lucru, concedii, remunerație, indemnizație de concediu etc.).

În cursul anului 2018, consultanții în domeniul TIC au lucrat la 34 de proiecte EASO diferite și au furnizat în total 3 727 de elemente livrabile concrete, care sunt toate identificabile pe baza contractelor încheiate, inclusiv a contractelor în regie. Cu toate acestea, EASO are în vedere revizuirea modelului său pentru contractele în regie pentru a include în fiecare contract o listă de elemente livrabile care urmează să fie furnizate în baza contractului și va continua eforturile în sensul evitării unei potențiale percepții a unei relații de muncă temporară sau a unui raport de muncă între EASO și consultanții în domeniul TIC.

3.20.17.

EASO recunoaște deficiențele tehnice din procedurile de achiziții, dar este de părere că ambele proceduri sunt regulamentare. Cu toate acestea, EASO ia notă de constatarea Curții și, pentru a evita orice alte constatări negative în legătură cu acest contract, va lua măsuri corective adecvate, asigurând, în același timp, continuitatea activității.

3.20.20.

Agenția ia notă de observație. EASO a convenit și a documentat măsurile corective cu privire la sistemele de control intern, după cum urmează:

crearea unei structuri de audit intern până în T 4 din 2019;

crearea unei capacități de control intern ex post până în T 3 din 2019. A fost instituită o procedură de selecție, iar până în luna septembrie funcția va fi operațională.

3.20.21.

Agenția ia notă de observație. EASO intenționează să lanseze proceduri de recrutare pentru consolidarea funcției juridice interne până în T 3/4 din 2019. EASO lucrează în prezent la centralizarea chestiunilor din domeniul afacerilor juridice, prin care funcția juridică internă acționează în calitate de coordonator principal pentru chestiuni juridice și ca principal punct de contact pentru părțile interesate interne și externe. EASO lucrează, de asemenea, la centralizarea contractelor juridice și a gestionării contractelor, precum și la centralizarea cazurilor în faza precontencioasă și contencioasă în instrumentele disponibile, instituind totodată procese interne pentru furnizarea de consiliere/asistență/revizuire juridică și stabilind rețele și întâlniri periodice cu părțile interesate interne/externe necesare pentru a asigura asistență juridică de înaltă calitate.

3.20.22.

Agenția ia notă de observație. Politica este în curs de finalizare și se preconizează că va fi aprobată până în T 3 din 2019 și pusă în aplicare până în T 4 din 2019. Aceasta oferă echipei de conducere orientările și criteriile necesare pentru a pune în aplicare un proces de evaluare a riscurilor și de identificare și documentare a funcțiilor sensibile în cadrul EASO, împreună cu controalele de atenuare a riscurilor convenite.

3.20.23.

EASO ia notă de observație. Delegarea responsabilităților de gestionare a proprietăților EASO și a spațiilor închiriate este documentată în Decizia nr. 2016/171 a directorului executiv privind „Regulamentul de procedură internă” și în fișele de post relevante, inclusiv pentru șefii de sector pentru Italia și Grecia, care răspund de gestionarea birourilor operaționale din statele membre respective. În plus, EASO a instituit o procedură de selecție pentru șeful unității Afaceri generale, care va fi responsabil de gestionarea centralizată a tuturor spațiilor EASO, asigurând coordonarea cu șefii birourilor operaționale relevante. EASO recunoaște necesitatea adoptării unei politici formale de gestionare a spațiilor și ia măsuri în acest sens.

3.20.24.

EASO ia notă de observație. EASO va căuta să stabilească procese riguroase și să asigure planificarea din timp pentru situațiile neprevăzute, atât prin cercetări de piață permanente privind resursele esențiale necesare pentru planurile operaționale convenite cu statele membre care se confruntă cu presiuni deosebite, cât și prin asigurarea unei disponibilități contractuale constante pentru situații de urgență. EASO se află permanent în dialog cu Comisia și cu autoritățile bugetare în ceea ce privește planificarea operațională și alocarea resurselor. Agenția, în consultare deplină cu Comisia și cu acordul Consiliului său de administrație, utilizează parțial fondurile țărilor asociate ca rezervă pentru cheltuieli operaționale neprevăzute, în special pentru a face față solicitărilor neplanificate de sprijin din partea statelor membre supuse unei presiuni deosebite.

3.21.   CENTRUL EUROPEAN DE PREVENIRE ȘI CONTROL AL BOLILOR (ECDC)

INTRODUCERE

3.21.1.

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (denumit în continuare „centrul”), cu sediul la Stockholm, a fost instituit prin Regulamentul (CE) nr. 851/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (196). Sarcinile principale ale centrului sunt de a colecta și de a difuza date în ceea ce privește prevenirea și controlul bolilor umane, precum și de a furniza avize științifice cu privire la acest subiect. Centrul trebuie, în egală măsură, să coordoneze rețeaua europeană a organismelor care își desfășoară activitatea în acest domeniu.

3.21.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la centru (197).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la centru

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (198)

58

58

Personal statutar la 31 decembrie (199)

266

267

Sursa:

date furnizate de centru.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.21.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile centrului, care cuprind situațiile financiare (200) și rapoartele privind execuția bugetară (201) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.21.4.

În opinia Curții, conturile centrului pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acestuia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.21.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.21.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.21.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA CONTROALELE INTERNE

3.21.8.

În 2014, Comisia a semnat, în numele a peste 50 de instituții și organisme ale UE (inclusiv al centrului), un contract-cadru cu un contractant pentru achiziționarea de programe informatice și de licențe și pentru furnizarea serviciilor aferente de mentenanță și consultanță IT. Din cauza volatilității pieței de software, contractul nu conține nicio listă de prețuri și contractantul acționează ca intermediar între centru și furnizorii în măsură să răspundă nevoilor acestuia. Pentru serviciile de intermediere prestate, contractantul are dreptul să perceapă sume în plus variind între două și nouă procente din prețurile furnizorilor. În 2018, plățile totale efectuate către acest contractant s-au ridicat la 1,1 milioane de euro. Controalele ex ante efectuate de centru nu au fost eficace, întrucât nu au verificat corectitudinea prețurilor aplicate de contractant și a sumelor percepute în plus de către acesta. Este posibil ca contractul-cadru în sine să limiteze concurența, întrucât nu există nicio dovadă că contractantul alege furnizorii pe o bază concurențială. Centrul ar trebui să adapteze controalele ex ante pentru formularele de comandă plasate în temeiul contractelor de acest tip și să se asigure că are loc o procedură competitivă pentru toate achizițiile (202).

3.21.9.

Au fost constatate deficiențe de control similare în ceea ce privește punerea în aplicare a unui alt contract-cadru privind furnizarea de echipamente și de servicii de conferință și multimedia. Centrul nu a verificat într-o măsură suficientă dacă, înainte de plasarea comenzilor, se aplicase rata de reducere de 20 % la lista de prețuri a produselor principalilor furnizori ai contractantului (această reducere fiind prevăzută în contract). Centrul ar trebui să adapteze în consecință controalele ex ante pentru formularele de comandă.

3.21.10.

În cazul a două plăți efectuate pentru reuniuni, auditul a permis detectarea unor deficiențe în ceea ce privește structura și consemnarea verificărilor și a reconcilierilor între formularele de comandă, elementele livrabile și facturi. Centrul ar trebui să consolideze aceste aspecte ale sistemului său de control, în special în ceea ce privește evenimente de amploare și mai complexe organizate pentru reuniuni.

RĂSPUNSURILE CENTRULUI

3.21.8.

ECDC ia act de observația potrivit căreia Curtea de Conturi nu este mulțumită de eficacitatea controalelor ex ante efectuate pentru comenzile din cadrul contractului. ECDC ar dori să sublinieze însă că, în practică, aplicarea acestor controale a fost dificilă, întrucât contractantul nu avea obligația contractuală de a prezenta separat prețul inițial și sumele în plus percepute. Prin urmare, controalele ex ante nu au putut avea o acoperire completă. ECDC remarcă, de asemenea, că o parte a observației („Este posibil ca contractul-cadru în sine să limiteze concurența, întrucât nu există nicio dovadă că contractantul alege furnizorii pe o bază concurențială.” și „Centrul ar trebui […] să se asigure că are loc o procedură competitivă pentru toate achizițiile”) se referă la modul în care a fost conceput contractul-cadru de către Comisia Europeană și nu la punerea în aplicare a contractului de către ECDC.

3.21.9.

ECDC ia act de observație și admite că controalele ar fi putut fi efectuate într-un mod mai structurat și ar fi putut fi mai bine documentate. ECDC a decis să nu reînnoiască contractul auditat la data reînnoirii sale, în octombrie 2019. ECDC a încheiat, între timp, un nou contract-cadru interinstituțional pentru echipamente audiovizuale derulat de Comisie [CC nr. SCIC-2016-S5-3471731], care va înlocui contractul auditat începând cu noiembrie 2019. Datorită structurii noului contract, se preconizează că această problemă nu va mai apărea.

3.21.10.

ECDC remarcă că nu s-au identificat erori în cele două operațiuni auditate. Centrul va revizui însă structura și consemnarea verificărilor și a reconcilierilor utilizate pentru reuniuni, în special pentru reuniunile mari și mai complexe.

3.22.   AUTORITATEA EUROPEANĂ PENTRU SIGURANȚA ALIMENTARĂ (EFSA)

INTRODUCERE

3.22.1.

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”), cu sediul la Parma, a fost instituită prin Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (203). Principalele atribuții ale autorității sunt de a furniza informațiile științifice necesare pentru elaborarea legislației Uniunii privind produsele alimentare și siguranța acestora, de a colecta și analiza datele care permit identificarea și monitorizarea riscurilor, precum și de a furniza informații independente referitoare la aceste riscuri.

3.22.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la autoritate (204).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la autoritate

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (205)

81

80

Personal statutar la 31 decembrie (206)

443

444

Sursa:

date furnizate de autoritate.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.22.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile autorității, care cuprind situațiile financiare (207) și rapoartele privind execuția bugetară (208) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.22.4.

În opinia Curții, conturile autorității pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.22.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.22.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN

3.22.7.

În 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a publicat un raport de audit privind gestionarea resurselor umane și etica în cadrul EFSA (209). Autoritatea a elaborat un plan de acțiune pentru a aborda anumite domenii în care se pot aduce îmbunătățiri.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.22.8.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2017

Este necesar să se consolideze independența contabilului, lucru care s-ar putea concretiza dacă acesta ar fi direct subordonat directorului autorității (pentru chestiunile de ordin administrativ) și Consiliului de administrație (pentru chestiunile de natură funcțională).

În desfășurare

2017

În mai 2017, autoritatea a atribuit, în numele a nouă agenții care au participat la licitația deschisă, trei contracte-cadru „în cascadă” (un sistem de ierarhizare), care acopereau o gamă largă de servicii de audit. Contractele-cadru cu reluarea procedurii concurențiale reprezintă o alternativă mai adecvată pentru acest tip de servicii.

Nu se aplică

RĂSPUNSURILE AUTORITĂȚII

Autoritatea confirmă primirea raportului de audit favorabil al Curții de Conturi și EFSA salută opiniile de audit fără rezerve cu privire la fiabilitatea conturilor și la legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor.

3.23.   INSTITUTUL EUROPEAN PENTRU EGALITATEA DE ȘANSE ÎNTRE FEMEI ȘI BĂRBAȚI (EIGE)

INTRODUCERE

3.23.1.

Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (denumit în continuare „institutul”), cu sediul la Vilnius, a fost instituit prin Regulamentul (CE) nr. 1922/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (210). Misiunea institutului este de a colecta, de a analiza și de a difuza informații privind egalitatea de gen, precum și de a elabora, de a analiza, de a evalua și de a difuza instrumente metodologice pentru a susține integrarea egalității de gen în toate politicile Uniunii și în politicile naționale rezultate.

3.23.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la institut (211).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la institut

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (212)

8

8

Personal statutar la 31 decembrie (213)

45

44

Sursa:

date furnizate de institut.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.23.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile institutului, care cuprind situațiile financiare (214) și rapoartele privind execuția bugetară (215) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.23.4.

În opinia Curții, conturile institutului pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acestuia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.23.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.23.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.23.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA LEGALITATEA ȘI REGULARITATEA OPERAȚIUNILOR

3.23.8.

La sfârșitul exercițiului financiar 2017, institutul avea calitatea de pârât în patru cauze legate de trei proceduri de achiziții. Aceste acțiuni în justiție fuseseră introduse la instanțe din UE de către ofertanți necâștigători. În fiecare dintre aceste cauze, reclamantul solicita anularea deciziei de atribuire a contractului și acordarea de daune interese. În 2018, instanța respectivă s-a pronunțat cu privire la două dintre cele patru cauze și a respins acțiunile reclamanților fără a impune nicio plată institutului. La începutul anului 2019, instanța în cauză s-a pronunțat cu privire la celelalte două cauze, ambele legate de aceeași decizie de atribuire și de același contract. Atribuirea contractului a fost anulată pe baza unor deficiențe minore de ordin procedural, deși nu există nicio dovadă că un alt ofertant ar fi câștigat procedura de achiziție. Deși solicitările de daune interese au fost respinse, institutul a fost obligat să suporte propriile cheltuieli de judecată și 75 % din cheltuielile reclamanților. Până la momentul anulării de către instanță, contractul fusese integral executat. Valoarea totală a plăților efectuate în cadrul contractului în 2018 s-a ridicat la 196 314 euro.

3.23.9.

Institutul a recurs la utilizarea unor lucrători temporari (denumiți în continuare „lucrători interimari”) prin intermediul unui contract-cadru încheiat cu o agenție de muncă temporară. În 2018, institutul a utilizat până la 8 lucrători interimari, pe lângă 44 de angajați proprii. Plățile aferente efectuate în 2018 s-au ridicat la aproape 102 000 de euro. În cazul contractelor privind utilizarea de lucrători interimari, se aplică un cadru juridic specific, care impune obligații multiple agențiilor de muncă temporară și întreprinderilor utilizatoare. În conformitate cu Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European și a Consiliului și cu dreptul muncii din Lituania, lucrătorii interimari ar trebui să lucreze în condiții de muncă identice cu cele aplicate lucrătorilor angajați direct de întreprinderea utilizatoare pentru a ocupa același post și/sau a exercita aceleași atribuții profesionale în același loc de muncă. Contractul în cauză nu a impus însă în mod explicit agenției de muncă temporară să respecte aceste condiții și nu există nicio dovadă că institutul a efectuat el însuși o comparație între condițiile de lucru ale personalului propriu și cele aplicabile personalului interimar. Institutul ar trebui să analizeze condițiile de muncă ale lucrătorilor săi interimari și să se asigure că acestea sunt conforme cu legislația europeană și națională din domeniul muncii.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.23.10.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2016

Punerea în aplicare de către institut a recomandărilor formulate în evaluarea externă din 2016.

Finalizată

2017

La sfârșitul exercițiului financiar 2017, institutul era dat în judecată în patru cauze legate de trei proceduri de achiziții. Aceste acțiuni în justiție fuseseră introduse la Tribunalul Uniunii Europene de către ofertanți necâștigători.

Nu se aplică

2017

În 2016, institutul a organizat o procedură de achiziție pentru servicii pentru deplasări profesionale. Caietul de sarcini și procesul de evaluare nu furnizau garanții suficiente pentru obținerea unui raport costuri-beneficii optim.

Nu se aplică

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul institutului era instituit instrumentul e-invoicing pentru anumite proceduri, dar instrumentele e-tendering și e-submission nu erau încă introduse.

Finalizată

2017

Institutul publică anunțuri de posturi vacante pe site-ul propriu și pe platforme de comunicare socială, dar nu și pe site-ul Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO).

În desfășurare

RĂSPUNSURILE INSTITUTULUI

3.23.8.

EIGE ia notă de această observație. EIGE a examinat justificarea cauzelor și a îmbunătățit în continuare procedurile de achiziții pentru a reduce la minimum eventuala nemulțumire în rândul ofertanților necâștigători și riscul de viitoare cauze în instanță, care, chiar dacă sunt respinse, generează un volum de muncă suplimentar semnificativ. Măsurile luate sunt: formare specială pe tema „lecțiilor învățate” pentru personalul implicat în procedurile de achiziții; introducerea analizei de risc pentru achizițiile publice; publicarea de noi ghiduri și modele pentru achizițiile publice. EIGE a inițiat, de asemenea, recuperarea cheltuielilor sale de judecată de la reclamant în cele două cauze care au fost respinse de Tribunal fără a impune nicio plată institutului (cauzele T-914/16 și T-10/17).

3.23.9.

EIGE ia notă de această observație. Chestiunea menționată de CCE face în prezent obiectul unui noi cauze în instanță aflate pe rol, la care EIGE este parte terță. EIGE va acționa pe baza hotărârii judecătorești definitive atunci când aceasta va intra în vigoare. EIGE este de părere că analiza detaliată pe care a efectuat-o pentru a compara sarcinile personalului statutar cu cele ale personalului interimar a scos în evidență că acestea nu sunt deloc comparabile. Principala diferență rezultă din Regulamentul financiar, care stipulează că sarcinile actorilor financiari pot fi executate numai de personalul care intră sub incidența Statutului funcționarilor. EIGE subliniază, de asemenea, că specificațiile tehnice, care alcătuiesc o anexă la contractul-cadru, introduc condiția ca agenția de muncă temporară să respecte pe deplin legislația lituaniană și menționează în mod specific legislația socială lituaniană în vigoare privind agenții interimari. Aceasta include și transpunerea Directivei 2008/104/CE în legislația lituaniană.

3.24.   AGENȚIA EUROPEANĂ PENTRU MEDICAMENTE (EMA)

INTRODUCERE

3.24.1.

Agenția Europeană pentru Medicamente (denumită în continuare „agenția”), al cărei sediu a fost mutat la Amsterdam, a fost instituită prin Regulamentul (CEE) nr. 2309/93 al Consiliului, care a fost înlocuit de Regulamentul (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (216). Agenția funcționează prin intermediul unei rețele care acoperă întreaga Uniune și coordonează resursele științifice puse la dispoziția sa de către autoritățile naționale pentru a asigura evaluarea și supravegherea medicamentelor de uz uman și veterinar.

3.24.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (217).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (218)

317 (219)

338

Personal statutar la 31 decembrie (220)

766

781

Sursa:

date furnizate de agenție.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.24.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (221) și rapoartele privind execuția bugetară (222) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.24.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Paragrafe de evidențiere a unor aspecte

3.24.5.

La 20 noiembrie 2017, Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene a convenit să mute sediul agenției la Amsterdam (Țările de Jos). Mutarea a avut loc în martie 2019, iar conturile agenției pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018 prevăd provizioane pentru costuri conexe în valoare de 17,8 milioane de euro. În plus, contractul de închiriere pentru sediul anterior de la Londra al agenției stabilește perioada de închiriere până în 2039 și nu prevede nicio clauză de retragere. La 20 februarie 2019, Înalta Curte de Justiție a Angliei și Țării Galilor s-a pronunțat împotriva cererii agenției de reziliere a contractului de închiriere, statuând că retragerea Regatului Unit din UE și consecințele acesteia nu constituie un eveniment care antrenează imposibilitatea executării contractului de închiriere (altfel spus, Înalta Curte nu a recunoscut acest eveniment ca fiind o situație de forță majoră). Contractul respectiv permite cesiunea acestuia sau subînchirierea spațiilor către terți, cu acordul proprietarului. La data la care au fost semnate conturile finale ale agenției, negocierile dintre aceasta și potențialii sublocatari erau în curs și nu se cunoștea costul net viitor al contractului de închiriere nereziliabil (223). Notele la conturile agenției pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă suma integrală, în valoare de 468 de milioane de euro, a chiriei care rămâne de plătit până în 2039, din care suma de 465 de milioane de euro pentru perioada de închiriere de după mutarea agenției la Amsterdam este prezentată ca o datorie contingentă.

3.24.6.

La momentul efectuării auditului, nu se cunoștea cu certitudine numărul de membri de personal care ar putea fi pierduți ca urmare a mutării agenției. Această incertitudine reprezintă un risc semnificativ pentru continuitatea activității, deși agenția a luat măsuri de atenuare, de exemplu prin ierarhizarea sarcinilor în funcție de prioritate și prin facilitarea mutării personalului.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.24.7.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.24.8.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.24.9.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA BUNA GESTIUNE FINANCIARĂ ȘI LA PERFORMANȚĂ

3.24.10.

În raportul său privind auditul referitor la exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2016, Curtea a concluzionat că agenția nu a gestionat în mod adecvat utilizarea serviciilor de consultanță pentru cele două proiecte informatice principale ale sale. Utilizarea într-o măsură excesivă a serviciilor de consultanță a condus la o dependență critică a agenției de expertiză externă, precum și la depășiri disproporționate de costuri și la întârzieri. Agenția a început, în 2017, să pună în aplicare măsuri de atenuare, care însă nu sunt încă pe deplin eficace. De exemplu, numărul consultanților care lucrau pe baza unor contracte în regie (în considerarea timpului efectiv lucrat și a mijloacelor utilizate) a scăzut considerabil, de la 141 la 70 în 2018, dar este încă departe de numărul maxim de 35 de consultanți urmărit. În plus, suma cheltuită în 2018 în legătură cu contractele în regie, pentru care nu există decât mijloace foarte limitate de efectuare a unor controale eficace ale costurilor, continua să reprezinte o treime din bugetul total pentru domeniul informatic. Curtea a constatat, de asemenea, că încă mai există contracte de regie care nu conțin niciun detaliu privind serviciile sau livrabilele specifice care trebuie furnizate. Agenția ar trebui să accelereze punerea în aplicare a măsurilor de atenuare, nu numai pentru finalizarea proiectelor informatice în curs, ci și pentru a fi pregătită pentru noi proiecte de anvergură, cum ar fi punerea în aplicare a Regulamentului privind produsele medicinale veterinare (224) și a Regulamentului privind dispozitivele medicale (225).

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN

3.24.11.

În 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a publicat un raport de audit privind gestionarea semnalelor în cadrul Agenției Europene pentru Medicamente (226). Agenția și Serviciul de Audit Intern au convenit asupra unui plan de acțiuni corective.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.24.12.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2014

Regulamentul privind taxele datorate agenției prevede datele scadente pentru colectarea taxelor, precum și pentru plățile conexe efectuate către autoritățile naționale competente. Aceste date scadente nu au fost respectate pentru cea mai mare parte a operațiunilor auditate.

În desfășurare (colectarea taxelor)

Finalizată (plățile efectuate către autoritățile naționale competente)

2016

De la introducerea unui nou sistem informatic de contabilitate în 2011, raportarea privind fluxul și gradul de utilizare al angajamentelor nu a fost suficient de transparentă.

Finalizată

2016

În absența unor proceduri de achiziții concurențiale, șase acorduri privind tarife preferențiale pentru servicii de cazare la hotel și plățile efectuate în temeiul acestora în 2016 sunt neconforme cu reglementările.

Finalizată

2016 și 2017

Parlamentul și Consiliul i-au încredințat agenției sarcina de a pune în aplicare Regulamentul privind farmacovigilența (nr. 1027/2012) și Regulamentul privind studiile clinice intervenționale (nr. 536/2014), pentru care este nevoie de dezvoltarea și implementarea a două sisteme informatice majore paneuropene. În absența resurselor interne proprii necesare, agenția a apelat la consultanți într-o asemenea măsură încât a devenit dependentă la un nivel critic de expertiză externă. Nu a existat un control adecvat asupra dezvoltării și a implementării proiectelor și s-au înregistrat întârzieri și escaladări ale costurilor.

În desfășurare

2016

Regulamentul de înființare prevede că agenția și operațiunile sale trebuie să facă obiectul unei evaluări externe realizate de către Comisie doar o dată la zece ani.

În desfășurare

(nu ține de competența agenției)

2017

Este necesar să se consolideze independența contabilului, lucru care s-ar putea concretiza dacă acesta ar fi direct subordonat directorului agenției (pentru chestiunile de ordin administrativ) și Consiliului de administrație (pentru chestiunile de natură funcțională).

În desfășurare

2017

Sistemul contabil nu a mai fost revalidat din 2013.

Finalizată

2017

Agenția publică anunțuri de posturi vacante pe site-ul său, dar nu și pe site-ul Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO).

În desfășurare

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul agenției era instituit instrumentul e-tendering pentru anumite proceduri, dar nu și instrumentele e-invoicing și e-submission.

Nedemarată încă

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

Agenția Europeană pentru Medicamente salută avizul pozitiv al Curții cu privire la fiabilitatea conturilor pentru exercițiul financiar 2018 și la legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor.

După cum a evidențiat Curtea, 2018 a fost un an plin de provocări, cu mutarea la Amsterdam și cu necesitatea de a funcționa în baza unui plan de continuitate a activității.

3.24.5.

Ca urmare a deciziei de a exclude clădirea EMA din negocierile dintre UE și Regatul Unit, agenția a căutat o soluție constând în cesiunea sau subînchirierea clădirii din Canary Wharf. O soluție de subînchiriere a fost prezentată Parlamentului European și Consiliului pentru aprobare. La momentul redactării acestui răspuns (iunie 2019) sunt în curs de desfășurare negocieri cu un potențial subcontractant și cu proprietarul.

3.24.10.

Agenția salută recunoașterea de către Curte a eforturilor sale de a-și reduce dependența de expertiza externă și de a reduce numărul consultanților cu contracte bazate pe timpul și resursele consumate de firma de consultanță (contracte în regie). Pentru agenție, 2018 a fost un an cu multe provocări. Mutarea la Amsterdam a declanșat planul de continuitate a activității, a impus ierarhizarea activităților în funcție de prioritate și a determinat pierderea unui anumit număr de membri de personal. Într-un astfel de context, agenția monitorizează serviciile de consultanță în regie pentru a atinge numărul preconizat de contractanți în regie (maximum 35 în 2019; în funcție de planul de continuitate a activității).

Agenția dorește să sublinieze că utilizarea contractului cu preț fix a început abia la jumătatea anului 2016. Agenția solicită furnizarea de servicii în regie atunci când apare o nevoie pentru un anumit set de aptitudini/competențe; prin urmare, cererile specifice se referă la calificările profesionale necesare și la experiența și competențele specifice rolului. Din acest motiv, contractele în regie sunt utilizate pentru a oferi agenției flexibilitatea necesară în ceea ce privește alocarea unui contractant (și anume a competențelor specifice) pentru activitățile prioritare în funcție de circumstanțele emergente și pentru a răspunde nevoilor părților interesate interne/externe. De asemenea, din experiența EMA, furnizorii nu au întotdeauna capacitatea de a oferi servicii cu preț fix care includ competențe de specialitate corespunzătoare în domenii tehnice foarte specifice (de exemplu, Informatica pentru gestionarea datelor de referință). Gestionarea directă a contractanților în regie permite o livrare mai eficientă a serviciilor din punct de vedere al costurilor, cu o calitate și un control adecvate. Din acest motiv, în cadrul strategiei sale de externalizare, EMA va analiza mai pe larg utilizarea de contractanți în regie calificați.

3.25.   OBSERVATORUL EUROPEAN PENTRU DROGURI ȘI TOXICOMANIE (OEDT)

INTRODUCERE

3.25.1.

Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (denumit în continuare „observatorul”), cu sediul la Lisabona, a fost instituit prin Regulamentul (CEE) nr. 302/93 al Consiliului (227). Principala misiune a observatorului este de a colecta, de a analiza și de a difuza date cu privire la fenomenul drogurilor și al toxicomaniei în scopul elaborării și al publicării de informații obiective, fiabile și comparabile, la nivel european. Informațiile sunt destinate să ofere o bază pentru analiza cererii de droguri și a modalităților de reducere a acestei cereri, precum și a fenomenelor asociate pieței de droguri în general.

3.25.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la observator (228).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la observator

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (229)

16

16

Personal statutar la 31 decembrie (230)

111

103

Sursa:

date furnizate de observator.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.25.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile observatorului, care cuprind situațiile financiare (231) și rapoartele privind execuția bugetară (232) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.25.4.

În opinia Curții, conturile observatorului pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acestuia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.25.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.25.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.25.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA LEGALITATEA ȘI REGULARITATEA OPERAȚIUNILOR

3.25.8.

Observatorul a recurs la utilizarea unor lucrători temporari (denumiți în continuare „lucrători interimari”) prin intermediul unui contract-cadru încheiat cu o agenție de muncă temporară. În 2018, observatorul a utilizat 4 lucrători interimari, pe lângă 103 angajați proprii, și a plătit 106 403 euro pentru serviciile acestor lucrători. În cazul contractelor privind utilizarea de lucrători interimari, se aplică un cadru juridic specific, care impune obligații multiple agențiilor de muncă temporară și întreprinderilor utilizatoare. În conformitate cu Directiva 2008/104/CE și cu dreptul muncii din Portugalia, lucrătorii interimari ar trebui să lucreze în condiții de muncă identice cu cele aplicate lucrătorilor angajați direct de întreprinderea utilizatoare. Contractul în cauză nu a impus însă în mod explicit agenției de muncă temporară să respecte aceste condiții și nu există nicio dovadă că observatorul a efectuat el însuși o comparație între condițiile de lucru ale personalului propriu și cele aplicabile personalului interimar. De asemenea, observatorul ar fi trebuit să se asigure că în caietul de sarcini erau incluse informații privind salariile plătite personalului propriu cu calificări similare din posturi identice cu cele ocupate de lucrătorii interimari. Curtea a constatat că remunerațiile acestor lucrători interimari erau semnificativ mai mici decât cele ale personalului propriu al observatorului. Salariul lucrătorilor interimari reprezenta aproape jumătate din cel mai scăzut salariu vărsat personalului propriu de pe posturi similare. Remunerația unora dintre acești lucrători era chiar mai mică decât salariul cel mai scăzut care poate fi vărsat agenților care sunt angajați în conformitate cu Statutul funcționarilor UE. Această situație creează un risc de litigii și un risc reputațional. Observatorul ar trebui să analizeze condițiile de muncă ale lucrătorilor săi interimari și să se asigure că acestea sunt conforme cu legislația europeană și națională din domeniul muncii.

3.25.9.

În 2006, UE și Norvegia au semnat un acord care stabilește formula de calcul pentru contribuția financiară a Norvegiei la observator, precum și pragul minim al contribuției. Acesta din urmă a fost stabilit la 271 000 de euro în 2006 și ar trebui să facă obiectul unei ajustări anuale bazate pe evoluția prețurilor și pe venitul național brut din UE. În timp ce subvenția de la bugetul UE a crescut cu 24 % între 2007 și 2018, contribuția din partea Norvegiei a rămas aproape neschimbată. Această situație nu reflectă mecanismul de contribuție avut în vedere. Contribuția minimă din partea Norvegiei ar trebui ajustată în conformitate cu condițiile convenite.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA BUNA GESTIUNE FINANCIARĂ ȘI LA PERFORMANȚĂ

3.25.10.

În cazul unor proceduri de achiziții cu valoare mică, care nu depășea 60 000 de euro, observatorul nu a atras un număr rezonabil de ofertanți. În cazul a cinci dintre aceste proceduri, doar un singur candidat a depus o ofertă, iar în cazul altei proceduri au fost depuse două oferte. Dat fiind numărul atât de mic de oferte, observatorul nu a putut asigura o procedură concurențială, ceea ce nu este în conformitate cu principiul concurenței în materie de achiziții publice și nu permite obținerea celui mai bun raport calitate-preț.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.25.11.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2017

Este necesar să se consolideze independența contabilului, lucru care s-ar putea concretiza dacă acesta ar fi direct subordonat directorului observatorului (pentru chestiunile de ordin administrativ) și Consiliului de administrație (pentru chestiunile de natură funcțională).

Finalizată

2017

Observatorul publică anunțuri de posturi vacante pe site-ul propriu și pe platforme de comunicare socială, dar nu și pe site-ul Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO).

Finalizată

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, observatorul nu utiliza încă niciunul dintre instrumentele informatice dezvoltate de Comisie.

Finalizată

RĂSPUNSURILE OBSERVATORULUI

3.25.8.

În opinia EMCDDA, contractele pentru angajarea lucrătorilor interimari au fost încheiate și puse în aplicare în conformitate cu legislația UE și portugheză aplicabilă, aceasta din urmă transpunând în Portugalia dispozițiile din Directiva 2008/104/CE. În acest context, lucrătorii interimari în cauză au primit sarcini care implică un nivel de responsabilitate, îndatoriri și obligații mai mici decât cele impuse și/sau care le sunt aplicabile membrilor personalului statutar al EMCDDA. În special, acești lucrători nu sunt legați de responsabilitățile și obligațiile care revin personalului statutar al EMCDDA și/sau sunt excluși de la acestea, în conformitate cu Statutul funcționarilor UE și cu Regulamentul financiar aplicabile. Remunerația acestor lucrători interimari, după cum se menționează în contractele lor de angajare încheiate, reflectă această situație. În opinia EMCDDA, acest lucru este în conformitate cu principiul egalității de tratament stabilit prin Directiva 2008/104/CE, care se aplică persoanelor care ocupă „același loc de muncă”. În acest context, remunerația netă reală a lucrătorilor interimari în cauză corespunde cu aproximativ 87 % din salariul de bază al EMCDDA cel mai mic menționat și cu 147 % din salariul minim la nivel național, conform legislației portugheze. Contractul dintre EMCDDA și agenția de muncă temporară menționează în mod explicit obligația acesteia din urmă de a se conforma tuturor aspectelor din legislația aplicabilă (legislația portugheză care transpune Directiva 2008/104/CE). În acest context, agenția de muncă temporară este entitatea responsabilă din punct de vedere juridic pentru această conformitate și expusă riscului de litigii privind executarea contractelor încheiate cu lucrătorii interimari pentru încadrarea lor la EMCDDA. Fără a aduce atingere celor de mai sus, EMCDDA își reevaluează politica de utilizare a lucrătorilor interimari pentru a o raționaliza suplimentar în raport cu nevoile sale de funcționare și cu cadrul juridic relevant.

3.25.9.

Nu există o corelație liniară între creșterea din 2007-2018 a subvenției UE și a contribuției Norvegiei. Într-adevăr, creșterea contribuției Norvegiei decurge exclusiv din aplicarea formulei definite în acordul relevant, în timp ce creșterea subvenției a fost determinată prin decizia anuală a autorității bugetare a UE. Acordul menționat anterior definește, în termeni generali, altă formulă/metodă de ajustare a contribuției minime care trebuie depusă de Norvegia. Aplicarea acestei formule/metode necesită o oarecare interpretare, pentru care EMCDDA nu are capacitatea juridică necesară deoarece nu este parte semnatară la acord. EMCDDA se va adresa părților în cauză pentru a clarifica și a confirma metoda de utilizat pentru această ajustare, pentru a o putea efectua cât mai curând.

3.25.10.

EMCDDA a invitat în mod corespunzător numărul de ofertanți prevăzut de normele financiare aplicabile pentru a asigura concurența necesară, în conformitate cu valoarea scăzută a contractelor în cauză. Decizia de a participa sau nu a ofertanților invitați a fost determinată exclusiv de libera lor alegere, care este posibil să fi fost motivată de diferite motive legitime, inclusiv lipsa atractivității/interesului contractului din cauza domeniului său de aplicare limitat și a valorii sale reduse. EMCDDA își va continua eforturile pentru a facilita, pe cât posibil, participarea tuturor potențialilor ofertanți la procedurile sale de achiziții publice pentru contracte cu valoare scăzută, fără a aduce atingere principiilor proporționalității și egalității de tratament.

3.26.   AGENȚIA EUROPEANĂ PENTRU GESTIONAREA OPERAȚIONALĂ A SISTEMELOR INFORMATICE LA SCARĂ LARGĂ ÎN SPAȚIUL DE LIBERTATE, SECURITATE ȘI JUSTIȚIE (eu-LISA)

INTRODUCERE

3.26.1.

Agenția Europeană pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție, denumită în continuare „agenția”, cu sediul la Tallinn, Strasbourg și Sankt Johann im Pongau, a fost instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1077/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (233). Misiunea de bază a acestei agenții este de a îndeplini sarcinile privind gestionarea operațională a Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS II), a Sistemului de informații privind vizele (VIS) și a sistemului european pentru compararea amprentelor (Eurodac). Mandatul agenției este în curs de a fi extins la dezvoltarea și gestionarea operațională a două noi sisteme informatice. Sistemul de intrare/ieșire (EES) este un sistem de înregistrare a datelor referitoare la intrarea și ieșirea resortisanților țărilor terțe, iar Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) ține evidența vizitatorilor din țări care nu au nevoie de viză pentru a intra în spațiul Schengen.

3.26.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (234).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (235)

79

97

Personal statutar la 31 decembrie (236)

152

162

Sursa:

date furnizate de agenție.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.26.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (237) și rapoartele privind execuția bugetară (238) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.26.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.26.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.26.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.26.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA LEGALITATEA ȘI REGULARITATEA OPERAȚIUNILOR

3.26.8.

În cadrul unei proceduri de recrutare, comisia de selecție s-a abătut de la anunțul de post vacant publicat și a aplicat un punctaj minim mai mare pentru candidații care urmau să fie înscriși pe lista de rezervă. Acest lucru este considerat a fi o deficiență ce afectează transparența procedurii. Agenția ar trebui să se asigure că se respectă criteriile de selecție publicate.

3.26.9.

În cazul procedurii de achiziție pentru furnizarea de servicii de telecomunicații, agenția a atribuit contractul singurului operator economic care depusese o ofertă. Valoarea contractului atribuit corespunde sumei publicate în anunțul inițial de participare (144 000 de euro). Oferta financiară prezentată de operator a fost însă de numai 45 700 de euro. O procedură de achiziție publică finalizată cu atribuirea unui contract pentru o valoare care depășește oferta nu este conformă cu reglementările în materie de achiziții publice. Agenția nu ar trebui să atribuie contracte pentru valori care depășesc ofertele depuse de ofertanți.

3.26.10.

Agenția a prelungit durata unui contract direct pentru furnizarea de servicii de securitate și de recepție de la durata inițială de patru ani până la șase ani. Acest lucru a antrenat o creștere cumulată a valorii contractului de la 2,9 milioane de euro la 5 milioane de euro (73 %), ceea ce nu este în conformitate cu Regulamentul financiar. Plățile executate în 2018 peste perioada inițială de patru ani (1 milion de euro) sunt neconforme. Agenția ar trebui să se asigure că respectă normele privind achizițiile publice.

3.26.11.

Două plăți auditate care au fost efectuate pentru „mentenanța corectivă în scopul asigurării bunei funcționări a Sistemului de informații Schengen” (MWS) erau (parțial) neconforme cu reglementările. Agenția modificase un contract specific prin majorarea tarifelor de mentenanță lunare de la 361 000 de euro la 568 000 de euro, fără a modifica contractul-cadru MWS pentru a prevedea o astfel de majorare a prețurilor. Ulterior, agenția a prelungit cu 1,5 luni durata contractului specific după expirarea contractului-cadru MWS. Suma suplimentară plătită pentru mentenanța lunară (207 000 de euro) și plata pentru mentenanță după expirarea contractului-cadru MWS (552 000 de euro) sunt neconforme. Agenția ar trebui să se asigure că respectă normele privind achizițiile publice.

3.26.12.

În plus, formula prevăzută în caietul de sarcini aferent contractului MWS pentru identificarea celei mai bune oferte din punctul de vedere al calității era diferită de cea care fusese comunicată în documentul cu întrebări și răspunsuri pus la dispoziția ofertanților. Curtea a identificat, de asemenea, alte deficiențe în ceea ce privește calitatea, exhaustivitatea și consecvența informațiilor, cum ar fi neconcordanțe între informațiile păstrate în dosarele pe hârtie și cele stocate electronic. Deși aceste deficiențe nu au avut niciun impact asupra rezultatului procedurii de achiziție, agenția ar trebui să consolideze controalele interne legate de achiziții.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA GESTIUNEA BUGETARĂ

3.26.13.

În 2018, agenția a gestionat un buget care cuprindea credite de angajament în valoare de 202 milioane de euro și credite de plată în valoare de 97 de milioane de euro. Execuția bugetară a fost inferioară previziunilor din cauza adoptării sau a intrării în vigoare tardive a actelor juridice, lucru care se afla în afara controlului agenției. Această situație a afectat atât evoluția sistemelor existente, cât și dezvoltarea unor noi sisteme. În consecință, agenția a restituit Comisiei credite de plată în cuantum de 74 de milioane de euro și a reportat credite de angajament în valoare de 49 de milioane de euro pentru a le păstra în vederea utilizării în exercițiile financiare următoare. Această situație pune sub semnul întrebării ipotezele subiacente în materie de planificare care erau cuprinse în fișele financiare legislative întocmite de Comisia Europeană, fișe în care s-a presupus că agenția ar putea absorbi resurse bugetare semnificative încă din 2018. Agenția, împreună cu Comisia, ar trebui să îmbunătățească alinierea planificării bugetare cu calendarul actelor juridice conexe.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.26.14.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2013/2015

Țările asociate spațiului Schengen contribuie la finanțarea cheltuielilor operaționale ale agenției, dar nu la cheltuielile cu personalul și la cheltuielile administrative.

În desfășurare

(nu ține de competența agenției)

2015

Procedurile de achiziții auditate au restrâns concurența și au crescut dependența de contractanți.

Nu se aplică

2017

În 2017, agenția a întâmpinat dificultăți în a atrage o concurență suficientă pentru mai multe proceduri de achiziții de valoare medie. Pentru fiecare dintre procedurile auditate, agenția nu a primit decât o singură ofertă.

Nu se aplică

2017

În prezent, agenția gestionează trei sisteme informatice la scară largă, separate și neintegrate (SIS II, VIS și Eurodac), care tratează toate date ce țin de domeniul de politică al Uniunii privind libertatea, securitatea și justiția. O astfel de abordare poate împiedica agenția să obțină economii la scară și sinergii între diferitele sisteme.

În desfășurare

2017

Proiectul privind construcția unei clădiri noi la Strasbourg a suferit întârzieri considerabile.

Finalizată

2017

Agenția publică anunțuri de posturi vacante pe site-ul propriu și pe platforme de comunicare socială, dar nu și pe site-ul Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO).

În desfășurare

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul agenției erau instituite instrumentele e-invoicing și e-tendering pentru anumite proceduri, dar nu și instrumentul e-submission.

În desfășurare

2017

Pentru dezvoltarea și implementarea proiectelor informatice, agenția aplică un model de externalizare, în cadrul căruia 90 % din activitățile aferente sunt realizate de contractanți, ceea ce creează riscuri semnificative legate de o dependență excesivă față de contractanți.

În desfășurare

2017

În același timp, numărul redus al personalului care își desfășoară activitatea în unități operaționale cheie antrenează riscuri semnificative pentru continuitatea operațiunilor.

Finalizată

2017

Contractele-cadru semnate cu consorțiile respective pentru operarea principalelor sisteme informatice dă naștere unui risc de plăți în exces. Agenția ar putea avea în vedere utilizarea IFPUG, o metodologie standard care recurge la puncte de funcție pentru determinarea prețului activităților de dezvoltare.

În desfășurare

2017

Agenția și-a asumat angajamente globale în valoare totală de 69,9 milioane de euro, pentru a acoperi cheltuieli viitoare legate de noi sarcini și sisteme informatice care au fost inițial prevăzute pentru agenție în 2017, însă al căror temei juridic nu era încă adoptat la sfârșitul exercițiului.

Nu se aplică

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

3.26.8.

Agenția ia notă de observație. Agenția va formula mai clar anunțurile viitoare de posturi vacante, pentru a evita interpretările care se abat de la formularea literală a acestora. În plus, agenția și-a adaptat fără întârziere și practicile pentru procedurile în curs. Ca măsură suplimentară de atenuare, ghidul privind procedurile de recrutare va include principiul conform căruia pragul pentru înscrierea pe lista de rezervă va fi stabilit ex ante.

3.26.9.

Agenția ia notă de observație. Cu toate acestea, agenția subliniază că oferta financiară a fost gândită ca simplu instrument fără caracter obligatoriu, destinat evaluării ofertelor. Plățile curente lunare se bazează pe serviciile prestate efectiv, în conformitate cu prețurile unitare din oferta inițială.

3.26.10.

Agenția ia notă de constatare. Situația a fost declanșată de circumstanțe excepționale, care au fost raportate și analizate prompt în registrul de excepții al agenției. Deciziile au fost luate astfel încât să se asigure continuitatea furnizării de servicii de securitate până la rezolvarea circumstanțelor excepționale, precum și menținerea regularității licitațiilor.

3.26.11.

Agenția ia notă de constatare. Întârzierile apărute în lansarea noului contract-cadru și etapele suplimentare introduse în timpul procedurii de atribuire au dus la necesitatea de a asigura întreținerea continuă a sistemului, în conformitate cu obligațiile juridice ale agenției. Agenția urmează să finalizeze setul de liste de verificare și de modele pentru procedurile de achiziții publice. De asemenea, agenția urmează să finalizeze procesul de dobândire a capacităților necesare pentru susținerea planificării activităților operaționale și a achizițiilor publice aferente, de exemplu, gestionarea furnizorilor și gestionarea relațiilor de afaceri. Acest lucru face parte din punerea în aplicare a noii structuri organizaționale, care este un program lansat de agenție în martie 2018 și care urmează să se încheie în septembrie 2019. În cadrul aceluiași program, tot în septembrie 2019 se va finaliza recrutarea de personal suplimentar pentru a completa capacitățile existente, care să aducă contribuții tehnice sau juridice și să efectueze controale în cadrul procedurii de achiziții publice.

3.26.12.

Verificarea coerenței și a compatibilității dintre calendarul ofertei și contractele efective va fi îmbunătățită și documentată pentru a permite evaluarea ex post. În prezent, evaluarea ex post nu se folosește ca funcție în cadrul procesului de achiziții publice, din cauza lipsei de resurse umane alocate în acest sens. Vezi și răspunsul la punctul anterior.

3.26.13.

Alocarea de resurse bugetare în bugetul votat al agenției, pentru dispoziții legale care nu au fost încă adoptate, aduce riscuri semnificative pentru o gestiune financiară sănătoasă. Aceste riscuri sunt raportate sistematic Consiliului de administrație.

3.27.   UNITATEA DE COOPERARE JUDICIARĂ A UNIUNII EUROPENE (EUROJUST)

INTRODUCERE

3.27.1.

Unitatea de Cooperare Judiciară a Uniunii Europene (denumită în continuare „Eurojust”), cu sediul la Haga, a fost instituită prin Decizia 2002/187/JAI (239) a Consiliului cu scopul de a consolida lupta împotriva formelor grave de criminalitate organizată. Misiunea sa constă în îmbunătățirea coordonării cercetărilor și a urmăririlor penale transfrontaliere între statele membre ale Uniunii Europene, precum și între state membre și țări terțe.

3.27.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la Eurojust (240).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la Eurojust

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (241)

48

38

Personal statutar la 31 decembrie (242)

242

238

Sursa:

date furnizate de Eurojust.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.27.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile Eurojust, care cuprind situațiile financiare (243) și rapoartele privind execuția bugetară (244) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.27.4.

În opinia Curții, conturile Eurojust pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acestuia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.27.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.27.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.27.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA LEGALITATEA ȘI REGULARITATEA OPERAȚIUNILOR

3.27.8.

În urma unei proceduri de negociere pentru achiziții fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, Eurojust a semnat un contract-cadru de furnizare de servicii informatice cu o durată de trei ani cu o societate care furnizase aceleași servicii în cadrul unui contract-cadru anterior. Contractul-cadru a fost semnat pentru o sumă totală de 450 000 de euro (150 000 de euro pe an). În conformitate cu Regulamentul financiar, o astfel de procedură simplificată este acceptabilă numai în anumite circumstanțe specifice, care nu au fost justificate de Eurojust. Contractul-cadru, toate contractele specifice conexe și toate plățile efectuate în cadrul acestor contracte (plățile din 2018 s-au ridicat la 40 271 de euro) sunt neconforme cu reglementările.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.27.9.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2011

Este necesar să se regândească definirea rolurilor și a responsabilităților respective ale directorului și ale colegiului Eurojust.

Finalizată

2017

Eurojust publică anunțuri de posturi vacante pe site-ul propriu și pe platforme de comunicare socială, dar nu și pe site-ul Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO).

În desfășurare

RĂSPUNSURILE EUROJUST

3.27.8.

Eurojust ia act de observația Curții. Contractul-cadru a fost semnat în urma unei proceduri de negociere în temeiul articolului 134 litera (f) punctul (i) din normele de aplicare (245). Articolul prevede că această procedură poate fi utilizată atunci când schimbarea unui furnizor ar cauza „incompatibilitate sau dificultăți tehnice de utilizare și întreținere disproporționate”.

Eurojust recunoaște faptul că documentele justificative ale contractului nu justifică în mod adecvat utilizarea acestei proceduri și va depune toate eforturile pentru a asigura că orice astfel de proceduri viitoare sunt susținute pe baza unor justificări mai solide. Cu toate acestea, Eurojust își menține opinia potrivit căreia, în acest caz, schimbarea unui furnizor ar fi cauzat dificultăți tehnice de utilizare și întreținere disproporționate și, prin urmare, demersul stabilit a fost cel considerat a fi cel mai eficient din punct de vedere al costurilor.

3.28.   AGENȚIA UNIUNII EUROPENE PENTRU COOPERARE ÎN MATERIE DE APLICARE A LEGII (EUROPOL)

INTRODUCERE

3.28.1.

Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (denumită în continuare „agenția” sau „Europol”), cu sediul la Haga, a fost instituită prin Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului (246), care înlocuiește și abrogă Decizia 2009/371/JAI a Consiliului (247). Obiectivul agenției constă în susținerea și consolidarea activității autorităților polițienești și a altor servicii de aplicare a legii din statele membre, precum și a cooperării acestora pentru prevenirea și combaterea criminalității grave care afectează două sau mai multe state membre, a terorismului și a formelor de criminalitate ce aduc atingere unui interes comun care face obiectul unei politici a Uniunii.

3.28.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (248).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (249)

118

137

Personal statutar la 31 decembrie (250)

804

826

Sursa:

date furnizate de agenție.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.28.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (251) și rapoartele privind execuția bugetară (252) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.28.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.28.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.28.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.28.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA LEGALITATEA ȘI REGULARITATEA OPERAȚIUNILOR

3.28.8.

Agenția a prelungit în mod neregulamentar durata unui contract-cadru pentru prestarea de servicii pentru deplasări profesionale, prin semnarea actului adițional numărul 2 după expirarea contractului. Prin același act adițional, agenția a introdus, de asemenea, noi aspecte privind prețurile, care nu erau acoperite de procedura concurențială de achiziții. Prin urmare, actul adițional numărul 2 și plățile efectuate în temeiul acestuia în 2018, în cuantum de 22 188 de euro, sunt neconforme cu reglementările. Europol intenționează să utilizeze contractul-cadru până în martie 2020. Observația abordează deficiențe care afectează gestionarea contractului și controalele ex ante. Acestea din urmă ar trebui consolidate în consecință.

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN

3.28.9.

În 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a publicat un raport de audit privind gestionarea resurselor umane și etica în cadrul EUROPOL (253). Agenția a elaborat un plan de acțiune pentru a aborda domeniile în care se pot aduce eventuale îmbunătățiri.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.28.10.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2017

Agenția publică anunțuri de posturi vacante pe site-ul propriu și pe platforme de comunicare socială, dar nu și pe site-ul Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO).

În desfășurare

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

3.28.8.

Europol consideră că, în cazul respectiv, gestionarea contractului și controalele ex ante au fost aplicate în mod corespunzător. Prelungirea contractului cadru a fost inițiată cu mult timp înainte de expirarea sa, la sfârșitul lunii martie 2018. Inițial, Europol a primit asigurări din partea contractantului că actul adițional va fi semnat la timp. Ulterior, contractantul a condiționat prelungirea contractului de absorbirea de către Europol a costurilor generate de modificarea prețurilor biletelor de avion ale unei singure companii aeriene. În urma negocierilor, Europol a acceptat costul suplimentar mai ridicat, în valoare de 2,50 de euro per bilet de avion, solicitat de contractant pentru rezervările efectuate la compania aeriană în cauză, în locul costurilor mai ridicate, în valoare de 11,00 de euro per bilet de avion, care reprezentau cealaltă alternativă. Prin urmare, Europol este de părere că a exercitat diligența necesară și că întârzierea pentru prelungirea contractului a fost urmarea faptului că Europol a aplicat principiul bunei gestiuni financiare, astfel cum se prevede la articolul 29 din normele financiare ale Europol. Neprelungirea contractului-cadru ar fi lăsat Europol fără un contract prin care să pună în aplicare o funcție importantă pentru organizație (rezervările pentru călătorii).

3.29.   AGENȚIA PENTRU DREPTURI FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE (FRA)

INTRODUCERE

3.29.1.

Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „agenția”), cu sediul la Viena, a fost instituită prin Regulamentul (CE) nr. 168/2007 al Consiliului (254). Obiectivul agenției este de a furniza autorităților relevante ale Uniunii și ale statelor membre asistență și expertiză în punerea în aplicare a legislației Uniunii cu privire la drepturile fundamentale.

3.29.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (255).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (256)

23

23

Personal statutar la 31 decembrie (257)

108

110

Sursa:

date furnizate de agenție.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.29.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (258) și rapoartele privind execuția bugetară (259) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.29.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.29.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.29.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.29.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA GESTIUNEA BUGETARĂ

3.29.8.

Nivelul creditelor angajate reportate era ridicat în ceea ce privește titlul III (cheltuieli operaționale), situându-se la 4,9 milioane de euro, ceea ce reprezintă 70 % (în 2017, acest nivel a fost de 5,7 milioane de euro, ceea ce corespunde unui procent de 70 %). Aceste reportări reflectă, în principal, natura activităților desfășurate de agenție, care implică finanțarea de studii derulate pe parcursul mai multor luni, adesea și după încheierea exercițiului. Agenția a introdus proceduri de planificare pentru a monitoriza întârzierile inevitabile care apar între semnarea contractelor, livrări și plăți. Cu toate acestea, pentru o parte a reportărilor, nu este nimic planificat încă și agenția ar trebui să continue să își îmbunătățească planificarea bugetară.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.29.9.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2016

A existat un nivel ridicat al creditelor bugetare reportate. Agenția ar putea să aibă în vedere introducerea unor credite bugetare diferențiate.

În desfășurare

2017

Este necesar să se consolideze independența contabilului, lucru care s-ar putea concretiza dacă acesta ar fi direct subordonat directorului agenției (pentru chestiunile de ordin administrativ) și Consiliului de administrație (pentru chestiunile de natură funcțională).

Finalizată

2017

Din cauza unei estimări nerealiste a situației de pe piață, agenția s-a confruntat cu unele dificultăți în achiziționarea de studii.

Nedemarată încă

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul agenției era instituit instrumentul e-invoicing pentru anumite proceduri, dar instrumentele e-tendering și e-submission nu erau încă introduse.

În desfășurare

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

3.29.8.

Agenția face eforturi deosebite pentru a urmări reportările planificate. Previziunile sunt introduse în sistem în cursul primului trimestru și sunt actualizate în permanență până la sfârșitul exercițiului. Cu toate acestea, există anumiți factori care nu pot fi prevăzuți decât târziu, cum sunt excedentele potențiale de la titlurile I și II transferate la titlul III. Într-un astfel de caz, suma angajată este reportată integral în exercițiul următor. În plus, la jumătatea anului 2018 am avut o problemă tehnică cu aplicația utilizată pentru monitorizarea consumului bugetar care a dus la unele calcule inexacte. În pofida acestui fapt, abaterea dintre suma planificată inițial și suma finală reportată a fost numai de aproximativ 10 %, ceea ce considerăm că se încadrează în marja de toleranță. Vechea aplicație de monitorizare a consumului bugetar a fost între timp înlocuită cu o nouă aplicație.

3.30.   AGENȚIA EUROPEANĂ PENTRU POLIȚIA DE FRONTIERĂ ȘI GARDA DE COASTĂ (FRONTEX)

INTRODUCERE

3.30.1.

Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (denumită în continuare „agenția” sau „Frontex”) a fost instituită prin Regulamentul (UE) 2016/1624 al Parlamentului European și al Consiliului (260) (denumit în continuare „noul regulament de înființare”), care abrogă Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului (261). Sediul acesteia este la Varșovia. Mandatul agenției este de a asigura o gestionare europeană integrată a frontierelor ca responsabilitate comună a agenției și a autorităților naționale de la frontierele externe în vederea gestionării eficiente a trecerii frontierelor externe. Aceasta include soluționarea provocărilor legate de migrație și a eventualelor amenințări viitoare la aceste frontiere, contribuind astfel la combaterea criminalității grave cu o dimensiune transfrontalieră, asigurând un nivel ridicat de securitate internă în Uniune, cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale, și garantând, în același timp, libera circulație a persoanelor în interiorul acesteia.

3.30.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (262).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (263)

281

289

Personal statutar la 31 decembrie (264)

526

630

Sursa:

date furnizate de agenție.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.30.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (265) și rapoartele privind execuția bugetară (266) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.30.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.30.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.30.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Paragraf de evidențiere a unor aspecte pentru legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.30.7.

În 2018, agenția a gestionat acorduri de finanțare cu țări cu care cooperează pentru activități operaționale în valoare de 171 de milioane de euro (189 de milioane de euro în 2017), reprezentând 59 % din bugetul agenției. Acest an a constituit un an de tranziție în mai multe privințe. Agenția a lansat un nou sistem de finanțare simplificat, bazat în mare măsură pe costuri unitare pentru cheltuielile legate de desfășurarea resurselor umane. Spre sfârșitul anului 2018, agenția a introdus, de asemenea, un nou sistem de control ex post care acoperă toate tipurile de cheltuieli și și-a modificat sistemul de verificări ex ante integrate în circuitele financiare. Curtea va evalua impactul acestor evoluții în cadrul auditurilor sale viitoare. Curtea atrage însă atenția asupra faptului că rambursarea cheltuielilor legate de echipamente (aproximativ 35 % din totalul cheltuielilor pentru activitățile operaționale sau aproximativ 60 de milioane de euro) se bazează în continuare pe costurile reale. Un proiect-pilot desfășurat în 2018 pentru a trece la rambursări bazate pe costul unitar și pentru acest tip de costuri a fost deocamdată lipsit de succes în forma sa actuală. Curtea a semnalat în mod sistematic, din 2014, că documentele justificative aferente costurilor reale declarate de țările care cooperează cu agenția pentru costurile legate de echipamente sunt adesea insuficiente, fapt care a fost din nou confirmat de rezultatele auditului realizat cu privire la acest exercițiu. Verificările ex ante efectuate de Frontex cu privire la aceste costuri sunt ineficace atât timp cât se continuă rambursarea unor costuri care nu sunt susținute de documente justificative. În plus, la fel ca în anul precedent, Frontex nu a efectuat nicio verificare ex post cu privire la rambursări, ceea ce a crescut și mai mult riscul unor rambursări de costuri nejustificate (a se vedea punctele 3.30.9-3.30.11).

3.30.8.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA LEGALITATEA ȘI REGULARITATEA OPERAȚIUNILOR

3.30.9.

La fel ca în anii precedenți, Curtea a constatat că cheltuielile declarate de țările care cooperează cu agenția nu sunt întotdeauna susținute de facturi sau de alte dovezi, dar au fost totuși rambursate. De exemplu, în 2018, agenția a finanțat un sprijin acordat Forțelor Armate din Malta pentru desfășurarea de active în Italia. Înainte de a rambursa cheltuielile declarate de Malta, agenția a solicitat documente justificative pentru o categorie de cheltuieli declarate. Deși aceste documente nu au fost niciodată puse la dispoziție, agenția a rambursat o sumă de aproximativ 100 000 de euro.

3.30.10.

Într-un alt exemplu, agenția a finanțat detașarea unui avion și a unei nave, utilizate de Poliția de Frontieră din Republica Letonia. Agenția a solicitat dovezi pentru o categorie de cheltuieli declarate pentru navă. Deși dovezile nu au fost niciodată puse la dispoziție, agenția a rambursat o sumă de aproximativ 208 000 de euro.

3.30.11.

În exemplele de mai sus, verificările ex ante au fost, așadar, ineficace. Agenția ar trebui să lucreze în continuare, împreună cu țările cu care cooperează, la elaborarea unui sistem de finanțare simplificat și transparent, care să acopere și costurile legate de echipamente. Până la instituirea unui astfel de sistem, Frontex ar trebui să consolideze verificările ex ante și să reintroducă verificări ex post pentru a se asigura că numai costurile susținute de documente justificative sunt rambursate.

3.30.12.

În același timp, Curtea subliniază că Frontex depinde, de asemenea, de cooperarea țărilor partenere pentru gestionarea financiară a operațiunilor, precum și de prezentarea unor dovezi fiabile și complete pentru orice costuri declarate în vederea rambursării.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA BUNA GESTIUNE FINANCIARĂ ȘI LA PERFORMANȚĂ

3.30.13.

În cazul unei proceduri de achiziții pentru un contract-cadru privind furnizarea de servicii de dezvoltare și de mentenanță a unui program specific în domeniul TIC (8 milioane de euro), agenția a primit șase oferte, dintre care două de la societăți care participaseră la elaborarea documentelor de achiziție. Din acest motiv și conform Regulamentului financiar, agenția a solicitat operatorilor implicați să ia măsuri compensatorii pentru a nu denatura concurența. Una dintre societățile care fuseseră implicate în pregătirea acestei proceduri de achiziție a prezentat o ofertă în valoare de 5,8 milioane de euro, care a fost în cele din urmă câștigătoare. Aceasta acoperea costurile fixe, pe toată durata contractului, pentru toate serviciile de dezvoltare și de mentenanță care făceau obiectul achiziției, în conformitate cu caietul de sarcini. Serviciile auxiliare de consultanță reprezentau o foarte mică parte din ofertă (3 %). În pofida acestor fapte, agenția a atribuit un contract-cadru pentru suma maximă de 8 milioane de euro, echivalentul estimării inițiale. Deși contractele-cadru nu constituie o obligație de cumpărare până la concurența valorii maxime a contractului, diferența considerabilă dintre valoarea maximă a contractului (8 milioane de euro) și oferta câștigătoare (5,8 milioane de euro) ar putea genera un risc semnificativ pentru buna gestiune financiară. Posibilitatea de a achiziționa servicii suplimentare pentru o sumă de 2,2 milioane euro, ceea ce reprezintă aproape 30 % din valoarea contractului, nu constituie o contingență rezonabilă. Agenția ar trebui să facă estimări mai realiste ale nevoilor sale în materie de servicii în documentația de atribuire și să aplice o gestiune financiară riguroasă a contractelor informatice.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA CONTROALELE INTERNE

3.30.14.

Agenția nu dispune de o politică referitoare la posturile sensibile, care să identifice funcțiile sensibile, să le actualizeze și să definească măsurile adecvate de reducere a riscului de urmărire a intereselor proprii. Aceasta contravine standardelor de control intern ale agenției. Agenția ar trebui să adopte și să pună în aplicare fără întârziere o astfel de politică referitoare la posturile sensibile.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA GESTIUNEA BUGETARĂ

3.30.15.

La fel ca în 2018, agenția a gestionat un buget de 289 de milioane de euro. Creditele bugetare reportate în 2019 s-au ridicat la 83 de milioane de euro (29 %) și au fost ușor mai reduse decât în anul precedent (88 de milioane de euro, adică 32 %). Rata creditelor reportate în 2018 care au fost anulate a fost de 11 milioane de euro (12 %), în termeni relativi ceva mai puțin față de cei 11 milioane de euro (15 %) pentru perioada precedentă. Principalele motive pentru reportări și anulări au fost dificultățile legate de respectarea schemei de personal în ceea ce privește numărul și profilurile membrilor personalului, întârzierea lansării proiectului imobiliar pentru noul sediu al agenției, caracterul multianual al proiectelor TIC și faptul că țările cu care cooperează agenția continuă să supraestimeze amploarea și costurile activităților. Împreună cu țările cu care cooperează, agenția ar trebui să continue să depună eforturi pentru estimări ale costurilor și previziuni bugetare mai precise.

3.30.16.

Deși a continuat să depună eforturi în vederea recrutării și a crescut efectivul de personal de la 526 la 630 în 2018, agenția nu a atins încă numărul de 760 de angajați autorizat în schema sa de personal pentru 2018 (83 %).

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN

3.30.17.

În 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a desfășurat un audit referitor la gestionarea contractelor în cadrul Frontex (267). Agenția a convenit cu privire la un plan de acțiune, elaborat împreună cu Serviciul de Audit Intern, pentru a aborda domeniile identificate ca fiind susceptibile de îmbunătățiri.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.30.18.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2013

În ceea ce privește conturile, este necesar să se monitorizeze în mod mai regulat bilanțurile furnizorilor și să se analizeze diferențele cu o mai mare promptitudine.

Finalizată

2014

Documentația furnizată de țările cu care cooperează agenția în vederea justificării cheltuielilor declarate nu este întotdeauna suficientă. Mai mult, nu au fost solicitate certificate de audit.

În desfășurare atât pentru verificările ex ante, cât și pentru verificările ex post

Finalizată în ceea ce privește certificatele de audit

2014

Numărul ridicat și în creștere constantă al acordurilor de grant, precum și amploarea cheltuielilor aferente – care trebuie să fie verificate și rambursate de Frontex – ridică întrebarea dacă nu ar putea fi utilizate mecanisme alternative de finanțare mai eficiente, cu un mai bun raport cost-eficacitate.

Finalizată

2015

Auditul ex post realizat de agenție în Islanda în octombrie 2015 a detectat plăți neconforme care au fost doar parțial recuperate.

Finalizată

2015

Există un risc de dublă finanțare, pentru care nu există niciun sistem de prevenire, din Fondul pentru securitate internă gestionat de Comisie, pe de o parte și din bugetul Frontex, pe de altă parte.

Nedemarată încă

2015

Statele participante la operațiunile de la frontierele externe declară costurile suportate pe baza unor declarații de costuri. În Raportul special nr. 12/2016, Curtea a recomandat agențiilor să recurgă la opțiuni simplificate în materie de costuri ori de câte ori acest lucru este adecvat, pentru a evita astfel de ineficiențe.

Finalizată în ceea ce privește desfășurarea resurselor umane

În desfășurare în ceea ce privește echipamentul tehnic

2016

Nivelul creditelor reportate a fost ridicat. Este necesar ca agenția să obțină de la țările cu care cooperează estimări de costuri mai exacte, precum și raportări mai prompte ale costurilor. Agenția ar putea, de asemenea, să aibă în vedere introducerea unor credite bugetare diferențiate.

În desfășurare

2016

Doar 71 % dintre posturile autorizate în schema de personal a agenției erau ocupate.

În desfășurare

2017

Atribuirea directă către ofertantul clasat al doilea a contractului de înlocuire pentru servicii de transport cu feribotul a fost neconformă cu reglementările, întrucât procedura de achiziții publice inițială era închisă.

Nu se aplică

2017

Statutul funcționarilor prevede că noii agenți temporari pot fi angajați doar în gradele SC1-SC2, AST 1-AST 4 sau AD 5-AD 8. În 2017, agenția a efectuat două recrutări în grade AST mai mari decât cele prevăzute (14 în 2016). Angajările în aceste grade nu sunt conforme cu reglementările în vigoare.

Nu se aplică

2017

În 2017, agenția a rambursat integral cheltuielile declarate de paza de coastă a Islandei, deși facturile justificative pentru un tip de cheltuieli declarate nu au fost niciodată furnizate.

Nedemarată încă

2017

De asemenea, agenția a cofinanțat cheltuieli declarate de Guardia Civil din Spania, deși nu toate cheltuielile erau susținute de elemente de probă.

Nedemarată încă

2017

Cu toate că s-a mutat deja în sediul său actual din 2014, agenția nu dispune încă de un plan cuprinzător de continuitate a activității aprobat de Consiliul de administrație.

În desfășurare

2017

Agenția a anulat din nou un nivel ridicat de credite de angajament reportate din exercițiul anterior pentru rambursarea cheltuielilor către țările cu care cooperează în cadrul operațiunilor comune, ceea ce demonstrează, încă o dată, că aceste țări au supraestimat în mod considerabil cheltuielile care urmau să fie rambursate de agenție.

În desfășurare

2017

În 2017, creditele disponibile pentru operațiunile de returnare se ridicau la 66,5 milioane de euro. Cu toate acestea, operațiunile nu au ținut pasul cu creditele disponibile și, în consecință, agenția a restituit Comisiei 13,5 milioane de euro. În plus, agenția a restituit 4 milioane de euro de la titlul I al bugetului său, întrucât nu a reușit să recruteze numărul planificat de angajați noi în 2017.

În desfășurare

2017

Bugetul inițial al agenției pentru exercițiul 2017 includea o rezervă financiară operativă statutară pentru intervenții rapide la frontieră și pentru intervenții de returnare. În septembrie 2017 și încă o dată în octombrie 2017, agenția a transferat sume importante din această rezervă către bugetul său operațional pentru a finanța alte activități.

Nu se aplică

2017

Înscrierea în buget și utilizarea unor rezerve nestatutare contravine principiului specificității bugetare și afectează transparența bugetară.

În desfășurare

2017

Agenția publică anunțuri de posturi vacante pe site-ul propriu și prin intermediul altor canale, dar nu și pe site-ul Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO).

În desfășurare

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul agenției erau instituite instrumentele e-invoicing și e-tendering pentru anumite proceduri, dar nu și instrumentul e-submission.

Nedemarată încă

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

Observații cu privire la legalitatea și regularitatea operațiunilor

3.30.9.

Documentele furnizate de Forțele Armate din Malta vizând toate inspecțiile/lucrările de întreținere ale activelor aeriene au fost evaluate de Frontex ca fiind suficient de detaliate și comparabile cu desfășurările de active similare din trecut. Acestea au specificat costul total de întreținere estimat pe oră de zbor în conformitate cu orientările interne privind REM și cu practicile, metodologiile și standardele internaționale din domeniul gestionării flotelor.

3.30.10.

Documentul justificativ prezentat în scopul unei verificări ex ante a indemnizațiilor pentru echipajele navelor conținea un rezumat detaliat al costurilor, menționând numele, perioadele de detașare, numărul de zile și diferitele indemnizații solicitate, cum ar fi pentru ore suplimentare, schimb de noapte și alte indemnizații. Documentul justificativ a fost semnat ca fiind „conform cu realitatea” de către comandantul poliției de frontieră din Letonia.

3.30.11.

Frontex nu poate confirma în acest moment evaluarea ineficacității plăților. Controalele ex ante și ex post se bazează pe riscuri și sunt ajustate anual la sistemele de finanțare existente. Ținând cont de noul Regulament privind EBCG 2.0 și de viitoarele măsuri financiare, sistemul (sistemele) de finanțare pentru activitățile operaționale va (vor) face obiectul unor modificări semnificative, inclusiv al simplificărilor.

3.30.13.

Frontex a atribuit contractul cadru pentru valoarea maximă de 8 milioane de euro, egală cu estimarea inițială, acceptând oferta ofertantului câștigător (5 807 727 de euro), inclusiv provizioanele pentru alte costuri variabile, cum ar fi servicii suplimentare în regie (cu considerarea duratei și a resurselor utilizate) (aproximativ 3 %), viitoare revizuiri ale prețurilor (marjă de indexare) și o marjă de siguranță pentru situații neprevăzute.

În pofida faptului că un contract-cadru nu constituie o obligație de a cumpăra până la concurența valorii maxime a contractului, Frontex recunoaște că se pot aduce îmbunătățiri estimării bugetului pentru contractele cadru similare și, pe baza lecțiilor învățate, va aplica principii de gestiune financiară mai strictă pentru contractele din domeniul IT.

Observații cu privire la controalele interne

3.30.14.

Urmând exemplele altor agenții ale UE și învățând din experiența acestora, Frontex are în curs de finalizare o decizie a directorului executiv privind politica referitoare la posturile sensibile și o va adopta până la sfârșitul anului 2019.

Observații cu privire la gestiunea bugetară

3.30.15.

Așa cum a evidențiat Curtea, nivelul creditelor reportate în 2019 a fost ușor mai redus decât în 2018. Nivelul creditelor reportate poate fi explicat prin natura cheltuielilor vizate. În 2018, acestea au fost în principal cheltuieli operaționale sub formă de granturi, care acoperă ciclul operațional din luna februarie a anului N până în luna ianuarie a anului N+1, precum și cheltuieli legate de contracte pentru care plățile vor avea loc în anul N+1. Curtea a menționat principalele motive care stau la baza anulărilor creditelor reportate. Agenția exprimă un optimism moderat cu privire la faptul că sistemul simplificat de granturi implementat în 2018 pentru o parte dintre activitățile operaționale va avea rezultate pozitive.

3.30.16.

În total, au fost ocupate 187 de posturi vacante (agenți temporari, agenți contractuali și experți naționali detașați), inclusiv 13 posturi de directori, șefi de unități, șefi de grupuri operative și șefi de sectoare. Cu toate acestea, din cauza fluctuației mari de personal intern și extern, creșterea netă de personal în 2018 comparativ cu anul anterior a fost de 117, întrucât multe posturi au devenit vacante în cursul anului. Frontex se confruntă cu dificultăți în atragerea unui număr mare de candidați externi potriviți, în special din cauza coeficientului de corecție mic, care este cel mai scăzut dintre cele aferente tuturor agențiilor UE.

Informații privind rapoartele Serviciului de Audit Intern

3.30.17.

La Frontex este în curs de implementare un plan de acțiune convenit împreună cu serviciul de audit intern pentru a da curs recomandărilor auditului IAS privind „Gestionarea contractelor în cadrul Frontex”. Mai multe acțiuni de îmbunătățire urmează să fie finalizate deja până la sfârșitul lunii septembrie 2019.

Agențiile finanțate în cadrul rubricii 4 din cadrul financiar multianual – Europa în lume

3.31.   FUNDAȚIA EUROPEANĂ DE FORMARE (ETF)

INTRODUCERE

3.31.1.

Fundația Europeană de Formare (denumită în continuare „fundația”), cu sediul la Torino, a fost instituită prin Regulamentul (CEE) nr. 1360/90 al Consiliului (268) [Regulamentul reformat (CE) nr. 1339/2008]. Misiunea fundației este să sprijine reforma formării profesionale în țările partenere ale Uniunii Europene. În acest sens, fundația asistă Comisia în implementarea diferitor programe de formare profesională.

3.31.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la fundație (269).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la fundație

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (270)

20

20

Personal statutar la 31 decembrie (271)

125

124

Sursa:

date furnizate de fundație.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.31.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile fundației, care cuprind situațiile financiare (272) și rapoartele privind execuția bugetară (273) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.31.4.

În opinia Curții, conturile fundației pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.31.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.31.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.31.7.

Informațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA BUNA GESTIUNE FINANCIARĂ ȘI LA PERFORMANȚĂ

3.31.8.

Fundația a recurs la utilizarea unor lucrători temporari (denumiți în continuare „lucrători interimari”) prin intermediul unui contract-cadru încheiat cu o agenție de muncă temporară. În 2018, fundația a utilizat cinci lucrători interimari, pe lângă cei 124 de angajați proprii, și a plătit 200 181 de euro pentru serviciile acestor lucrători. Pentru procedura de achiziții publice subiacentă, fundația a aplicat criterii de atribuire care constau în principal în elemente de preț necompetitive, cum ar fi salariul brut definit, contribuțiile la asigurările sociale și impozitele. Prin urmare, nu există nicio dovadă că procedura de achiziție s-a concretizat prin atribuirea contractului către ofertantul care a oferit cel mai bun raport calitate-preț. Fundația ar trebui să utilizeze criterii de atribuire care să pună accentul pe elemente de preț competitive.

INFORMAȚII REFERITOARE LA EVALUĂRILE EXTERNE

3.31.9.

În 2018 a fost efectuată, în numele Comisiei, o evaluare externă a agențiilor UE care intră în domeniul de competență al DG Ocuparea Forței de Muncă (ETF, EU-OSHA, Eurofound și Cedefop). Evaluarea a vizat aspecte precum relevanța, eficacitatea, eficiența și coerența acestor agenții și valoarea adăugată europeană pe care o aduc acestea (274).

RĂSPUNSURILE FUNDAȚIEI

Fundația Europeană de Formare a luat act de raportul Curții.

Agențiile finanțate în cadrul rubricii 5 din cadrul financiar multianual – Administrație

3.32.   AGENȚIA DE APROVIZIONARE A EURATOM (ESA)

INTRODUCERE

3.32.1.

Agenția de Aprovizionare a Euratom (denumită în continuare „agenția”), cu sediul la Luxemburg, a fost creată în 1958 (275). Decizia 2008/114/CE, Euratom a Consiliului (276) a înlocuit statutul anterior al agenției. Principala sarcină a agenției este de a asigura aprovizionarea regulată cu materiale nucleare, în special cu combustibili nucleari, a utilizatorilor din Uniunea Europeană, prin intermediul unei politici comune în materie de aprovizionare bazate pe principiul accesului egal la sursele de aprovizionare.

3.32.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (277).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (278)

0,1

0,1

Personal statutar la 31 decembrie (279)

17

16

Sursa:

date furnizate de agenție.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.32.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (280) și rapoartele privind execuția bugetară (281) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.32.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.32.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.32.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.32.7.

Informațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA GESTIUNEA BUGETARĂ

3.32.8.

Rata de anulare a creditelor bugetare reportate din 2017 în 2018 este ridicată, de 21 %, ceea ce demonstrează angajamente nejustificate asumate în anul precedent. Nivelul reportărilor noi din 2018 în 2019 pentru titlul II (cheltuieli administrative) este, de asemenea, ridicat, de 33 %, și doar parțial justificat, conducând din nou la riscul unui nivel ridicat de anulări. Agenția ar trebui să reporteze creditele bugetare numai în cazuri justificate.

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

3.32.8.

În 2018, anularea reportărilor a avut o valoare absolută de numai 6241,16 de euro. Creditele anulate au vizat două contracte IT legate de mutarea agenției la noul sediu care a avut un caracter excepțional și a implicat, în mare măsură, factori în afara controlului agenției.

Pe baza execuției bugetare actuale, agenția estimează că rata de anulare a reportărilor pentru titlul II în 2019 va fi mai mică decât cea prevăzută de Curte.

În viitor, agenția va respecta principiul anualității în cea mai mare măsură posibilă.

Agenții care se autofinanțează

3.33.   OFICIUL COMUNITAR PENTRU SOIURI DE PLANTE (OCSP)

INTRODUCERE

3.33.1.

Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante (denumit în continuare „oficiul”), cu sediul la Angers, a fost instituit prin Regulamentul (CE) nr. 2100/94 al Consiliului (282). Misiunea sa principală este să înregistreze și să examineze cererile de acordare a protecției Uniunii pentru proprietatea industrială asupra soiurilor de plante, precum și să se asigure de realizarea examinărilor tehnice necesare de către oficiile competente din statele membre.

3.33.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la oficiu (283).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la oficiu

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (284)

16

17

Personal statutar la 31 decembrie (285)

51

50

Sursa:

date furnizate de oficiu.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.33.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile oficiului, care cuprind situațiile financiare (286) și rapoartele privind execuția bugetară (287) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.33.4.

În opinia Curții, conturile oficiului pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acestuia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.33.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.33.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.33.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA LEGALITATEA ȘI REGULARITATEA OPERAȚIUNILOR

3.33.8.

Oficiul utilizează contracte de servicii încheiate cu societăți de informatică într-un mod care, în practică, echivalează cu punerea la dispoziție de lucrători temporari (doi consultanți în domeniul informatic), și nu cu furnizarea de servicii sau de produse informatice clar definite. Plățile aferente efectuate în 2018 s-au ridicat la 176 568 de euro. Punerea la dispoziție de lucrători temporari (interimari) pentru exercitarea unor sarcini precise pe o durată temporară într-o întreprindere utilizatoare este reglementată de Directiva 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară și de normele specifice adoptate de statele membre pentru transpunerea directivei respective. În conformitate cu Codul muncii din Franța, doar agențiile de muncă temporară înregistrate sunt autorizate să pună la dispoziția întreprinderilor utilizatoare (în speță oficiul) lucrători interimari. Recurgerea la contracte de servicii informatice pentru furnizarea de forță de muncă nu este conformă cu Statutul funcționarilor UE și cu normele UE în domeniul social și al ocupării forței de muncă și expune oficiul la riscuri juridice și reputaționale. Oficiul ar trebui să se asigure că necesarul de personal este acoperit în deplină legalitate, fie prin adresarea unei solicitări de personal statutar către autoritățile bugetare, fie prin recurgerea la lucrători interimari într-un mod care să respecte legile și reglementările.

3.33.9.

În conformitate cu Regulamentul financiar, o procedură de achiziții de negociere (simplificată) fără publicarea unui anunț de participare este posibilă atunci când este justificată în mod corespunzător și când valoarea estimată a contractului este mai mică de 144 000 de euro. În cazul unei proceduri auditate de achiziție de servicii de curățenie, Curtea a constatat că dosarul de achiziție nu permitea să se verifice dacă era respectat acest prag și dacă putea fi utilizată procedura de achiziție simplificată. Totalul plăților efectuate în 2018 în baza contractelor încheiate pentru o perioadă de patru ani s-a ridicat la 13 394 de euro. Oficiul ar trebui să utilizeze procedurile de achiziții publice în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Regulamentul financiar.

3.33.10.

În cazul unei proceduri de recrutare, verificările de eligibilitate au fost incomplete, întrucât nu au descoperit că un certificat esențial din dosarul de candidatură al unui candidat nu îndeplinea în totalitate cerințele. Oficiul ar trebui să dea dovadă de rigurozitate în verificarea criteriilor de eligibilitate și în desfășurarea procedurilor de recrutare.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.33.11.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2014

Nu este necesară o a doua semnătură pentru plățile electronice, fapt care reprezintă un risc financiar pentru oficiu.

Finalizată

2014

Deși oficiul a devenit operațional în 1995, nu există încă un acord privind sediul semnat cu statul membru gazdă.

În desfășurare

(nu ține de competența oficiului)

2015

S-a observat un nivel prea ridicat de taxe neplătite.

În desfășurare

2016

Regulamentul de înființare a oficiului nu prevede obligativitatea efectuării unor evaluări externe periodice cu privire la performanța acestuia.

Nedemarată încă

(nu ține de competența oficiului)

2017

În 2017, documentarea procedurilor de achiziții și a celor de atribuire a granturilor a fost inadecvată.

În desfășurare

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul oficiului nu era instituit niciunul dintre instrumentele informatice dezvoltate de Comisie.

Nedemarată încă

RĂSPUNSURILE OFICIULUI

3.33.8.

OCSP ia notă de observațiile Curții și reamintește că toate deciziile luate de OCSP reflectă implicațiile juridice și constrângerile legate de resurse. În cazul menționat a fost atenuat orice risc potențial deoarece majoritatea activității se desfășoară extra muros.

3.33.9.

OCSP ia notă de observațiile Curții și se va asigura că, pentru toate procedurile de achiziții viitoare, documentația este cuprinzătoare.

3.33.10.

OCSP ia notă de observațiile Curții de Conturi și va consolida procedurile în consecință. Pentru recrutarea în cauză s-a primit între timp documentația necesară în formatul solicitat.

3.34.   OFICIUL UNIUNII EUROPENE PENTRU PROPRIETATE INTELECTUALĂ (EUIPO)

INTRODUCERE

3.34.1.

Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (denumit în continuare „oficiul”), cunoscut, până la 23 martie 2016, sub denumirea de Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne, a fost instituit în 1993. Regulamentul său inițial de instituire a fost revizuit ultima dată prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului (288). Activitatea principală a oficiului, al cărui sediu se află la Alicante, constă în înregistrarea mărcilor UE și a desenelor și modelelor industriale comunitare înregistrate, care sunt valabile pe întreg teritoriul UE.

3.34.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la oficiu (289).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la oficiu

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (290)

401

403

Personal statutar la 31 decembrie (291)

995

1 050

Sursa:

date furnizate de oficiu.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.34.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile oficiului, care cuprind situațiile financiare (292) și rapoartele privind execuția bugetară (293) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.34.4.

În opinia Curții, conturile oficiului pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acestuia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.34.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.34.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.34.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA LEGALITATEA ȘI REGULARITATEA OPERAȚIUNILOR

3.34.8.

În iulie 2018, oficiul a lansat o procedură de achiziție pentru servicii de curățenie, gestionare a deșeurilor, tratamente speciale și servicii de grădinărit. Criteriile financiare au fost împărțite în două părți: partea A, care acoperea servicii standard de curățenie, gestionare a deșeurilor și tratamente speciale, și partea B, care acoperea servicii excepționale de curățenie și servicii de grădinărit. Pentru partea B, ofertantul, care era prestatorul de servicii existent, a oferit un preț de 0,01 euro pentru fiecare dintre cele 54 de elemente solicitate în caietul de sarcini. Acest preț era cu 99,99 % mai mic decât cel propus de al doilea ofertant. Oficiul a considerat că această ofertă părea anormal de scăzută și a solicitat elemente suplimentare. Ofertantul a justificat oferta în termeni generali, invocând realizarea de sinergii cu alte contracte de achiziții publice în zona Alicante și realizarea de economii din aceste contracte. Această justificare a fost acceptată de oficiu și contractul a fost atribuit ofertantului. În opinia Curții, oficiul ar fi trebuit să respingă această ofertă ca fiind anormal de scăzută. A oferi un serviciu gratuit este, în primul rând, o practică comercială neloială; în al doilea rând, aceasta oferă un avantaj concurențial neloial față de concurenți și, în al treilea rând, acest avantaj a fost obținut în mod ilegal, întrucât ofertantul a făcut referire la o subvenționare încrucișată (neregulamentară) a contractului prin intermediul altor contracte publice. Procedura de achiziție și plățile subiacente efectuate în 2018 (1 456 141 de euro) sunt neconforme cu reglementările. Oficiul ar trebui să analizeze în mod riguros situațiile de oferte potențial anormale, pentru a asigura conformitatea cu Regulamentul financiar și o concurență loială.

3.34.9.

În cazul a două plăți auditate, efectuate pentru servicii informatice, oficiul a încheiat un contract specific sub forma unui contract cu preț fix, în condițiile în care contractele-cadru conexe stabilesc tarife zilnice pentru fiecare profil. În ambele cazuri, prețul fix stabilit în contractul specific a fost calculat pe baza unor „unități de muncă” sau a unor „tarife mixte” care nu făceau parte din contractele-cadru. Acestea includeau majorări de 10 % și, respectiv, de 15 % a tarifelor convenite pentru fiecare profil în contractele-cadru. Un astfel de cost suplimentar nu a fost însă niciodată inclus în contractele-cadru sau în modificările aduse acestora. În consecință, contractele specifice nu sunt legate în mod clar și transparent de contractele-cadru, astfel cum se prevede în Regulamentul financiar. Prin urmare, partea de plăți reprezentând sumele percepute în plus este neconformă cu reglementările. Oficiul ar trebui să semneze și să utilizeze contracte specifice numai în conformitate cu sistemele de prețuri prevăzute în contractele-cadru conexe.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA CONTROALELE INTERNE

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA BUNA GESTIUNE FINANCIARĂ ȘI LA PERFORMANȚĂ

3.34.10.

La 31 decembrie 2018, suma deținută de oficiu în numerar la bănci se ridica la 493 de milioane de euro. În 2018, oficiul a plătit 1,4 milioane de euro în dobânzi negative. Politica de investiții a oficiului impune ca rezervele să fie păstrate în numerar la instituții de credit cu rating AAA. Această politică urmărește limitarea oricărui risc de credit, dar generează costuri substanțiale pentru oficiu. Acesta ar trebui să reconsidere utilizarea resurselor sale financiare într-un mod mai productiv (a se vedea Avizul nr. 1/2019 al Curții).

Consultanță

3.34.11.

În plus față de activitățile de audit pe care le desfășoară în fiecare an pentru toate agențiile, Curtea a efectuat o analiză a gradului în care oficiul a utilizat servicii de consultanță.

Utilizarea pe scară largă a serviciilor unor consultanți externi

3.34.12.

În conformitate cu Regulamentul financiar cadru pentru organismele UE, agențiile subvenționate pot încredința sarcini de expertiză tehnică și sarcini administrative, pregătitoare sau auxiliare care nu implică nici exercitarea autorității publice, nici utilizarea competențelor discreționare de apreciere, dar numai în cazul în care acest lucru se dovedește indispensabil. Regulamentul financiar al oficiului, ca agenție care se autofinanțează integral, nu conține însă această limitare și permite utilizarea de consultanți externi atât timp cât se respectă principiul bunei gestiuni financiare.

3.34.13.

Oficiul a făcut uz pe scară largă de servicii de consultanță. De exemplu, un contract-cadru cu o durată de patru ani încheiat în 2014 și cu o valoare de piață de 30 de milioane de euro pentru servicii de consultanță vizând o gamă largă de activități, inclusiv servicii de audit, gestionarea de proiecte, consultanță generală și studii, a fost utilizat în totalitate într-un interval de numai doi ani și șase luni. Contractul-cadru următor, încheiat în 2016 pentru o perioadă de patru ani, are o valoare de piață estimată la 80 de milioane de euro. Efectivul de personal extern furnizat de prestatorii de servicii în temeiul acestor contracte și al unor contracte similare a crescut de la aproximativ 250 în 2011 la un vârf de peste 350 în 2014, pentru a scădea la 215 la începutul anului 2018 (acest nivel este echivalent cu aproximativ 20 % din personalul statutar al oficiului).

Servicii de consultanță și servicii de altă natură

3.34.14.

Descrierea serviciilor din contractul-cadru conține o listă de servicii. Această listă nu este însă exhaustivă și pot apărea și alte subiecte de interes. Curtea a analizat un eșantion de contracte specifice încheiate în temeiul acestui contract-cadru în diferite domenii. Ea a observat că, deși o parte dintre serviciile furnizate în temeiul acestor contracte sunt servicii de consultanță (de exemplu, sprijin pentru gestionarea proiectelor, analiza proceselor operaționale), o altă parte constituie mai degrabă sprijin administrativ (de exemplu, sprijin în materie de secretariat, angajați administrativi care elaborează rapoarte, sprijin pentru activitățile de comunicare internă și externă). Aceste din urmă servicii sunt în mare parte recurente și nu ar trebui să facă obiectul externalizării, deoarece personalul care efectuează aceste sarcini face parte în mod inerent din structura ierarhică a oficiului. În acest caz, nu este vorba despre un serviciu prestat, ci despre un împrumut de personal, care este strict reglementat și nu poate fi oferit de societățile de consultanță.

3.34.15.

Oficiul a recunoscut că, în anumite perioade, un număr limitat de sarcini au fost executate de resurse externe: sarcinile respective au fost inițial de natură secundară, dar, datorită evoluției sarcinilor și a responsabilităților care au fost încredințate oficiului, au devenit sarcini care țineau de activitatea sa de bază. Din acest motiv, în 2016, oficiul a inițiat reinternalizarea unor sarcini care erau efectuate de resurse externe, pentru a conserva expertiza și cunoștințele esențiale prin angajarea de agenți contractuali. Pentru 2019, oficiul planifică reinternalizarea a patru sarcini (12 în 2018). Programul de lucru anual și raportul anual de activitate nu conțin deocamdată informații cu privire la numărul de persoane ocupate în echivalent normă întreagă puse la dispoziție de prestatori de servicii care execută sarcini de natură secundară, dar care sunt integrate în activitatea de bază a oficiului. Astfel de informații ar spori și mai mult transparența pentru părțile interesate în ceea ce privește resursele umane proprii și resursele umane externe utilizate de oficiu.

3.34.16.

Mai mult decât atât, oficiul utilizează parțial contractul-cadru respectiv într-un mod care, în practică, echivalează cu punerea la dispoziție de lucrători temporari, și nu cu furnizarea de servicii sau de produse clar definite. Punerea la dispoziție de lucrători temporari (interimari) pentru exercitarea unor sarcini precise pe o durată temporară într-o întreprindere utilizatoare este reglementată de Directiva 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară și de normele specifice adoptate de statele membre pentru transpunerea directivei respective. În conformitate cu legislația muncii din Spania, doar agențiile de muncă temporară înregistrate sunt autorizate să pună la dispoziția întreprinderilor utilizatoare (în speță oficiul) lucrători interimari. Recurgerea la contracte de servicii de consultanță pentru furnizarea de forță de muncă nu este conformă cu Statutul funcționarilor UE și cu normele UE în domeniul social și al ocupării forței de muncă și expune oficiul la riscuri juridice și reputaționale. Oficiul ar trebui să se asigure că necesarul de personal este acoperit în deplină legalitate, fie prin adresarea unei solicitări de personal statutar către Comitetul bugetar al oficiului, fie prin recurgerea la lucrători interimari într-un mod care să respecte legile și reglementările.

Utilizarea de contracte specifice bazate pe prețuri fixe

3.34.17.

În temeiul contractului-cadru pentru servicii de consultanță, oficiul încheie în principal contracte specifice bazate pe prețuri fixe. Astfel de contracte sunt adecvate atunci când elementele livrabile și calendarul acestora pot fi definite în contracte, întrucât riscul legat de executarea contractului este suportat de contractant. Curtea a examinat un eșantion de contracte specifice bazate pe prețuri fixe încheiate în temeiul contractului-cadru pentru servicii de consultanță și a constatat că majoritatea acestora nu conțineau elemente livrabile sau calendare clar definite, ci defineau serviciile care urmau să fie furnizate într-un mod mai degrabă general, pentru a reduce numărul de contracte. În consecință, multe dintre aceste contracte au fost modificate de mai multe ori pe durata lor, în vederea adaptării prețului convenit la serviciile comandate și prestate efectiv. Comandarea serviciilor și definirea elementelor livrabile conexe sunt convenite între oficiu și contractant în cadrul unor comunicări care nu fac parte din contract. Curtea consideră că definirea în mod clar în contracte a tuturor elementelor livrabile cu preț fix ar consolida poziția oficiului față de contractant.

3.34.18.

Utilizarea pe scară largă de către oficiu a așa-numitelor resurse de consultanță reprezintă un risc pentru buna gestiune financiară și oficiul ar trebui să analizeze domeniile în care această utilizare este indispensabilă. În special, oficiul ar trebui să continue să analizeze domeniile în care sunt utilizate resurse externe pentru sarcini legate de activitatea sa de bază și să continue să reinternalizeze astfel de activități în consecință. În plus, programele anuale de lucru ale oficiului și rapoartele sale anuale de activitate ar trebui să conțină informații privind numărul de persoane ocupate în echivalent normă întreagă puse la dispoziție de prestatori externi de servicii care desfășoară activități legate de sarcinile de bază ale oficiului. Contractele de consultanță bazate pe prețuri fixe ar trebui să definească în mod clar elementele livrabile preconizate.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.34.19.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2016

Procedura de achiziții publice și utilizarea subsecventă a unui contract-cadru în valoare de 30 de milioane de euro încheiat pe patru ani pentru achiziționarea de servicii de consultanță nu au fost gestionate în mod corespunzător.

Nu se aplică

2016

Regulamentul de înființare a oficiului stabilește că serviciile de traducere sunt asigurate de Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene (CdT), rezultatul fiind că oficiul este principalul client al Centrului de Traduceri. Oficiul utilizează din ce în ce mai mult soluții disponibile pe plan intern, care ar putea duce la dublarea eforturilor și a costurilor aferente (294).

În desfășurare

2017

În 2017, oficiul a anulat 3,2 milioane de euro din creditele angajate reportate din 2016, ceea ce indică dificultăți în planificarea nevoilor bugetare.

Nu se aplică

2017

În cazul unei proceduri de achiziții derulate în vederea încheierii unui contract-cadru cu o valoare de 80 de milioane de euro pentru servicii de consultanță generală, servicii de audit, studii și servicii de gestionare de proiecte, caietul de sarcini conținea două ipoteze de lucru. Cu toate acestea, concurența s-a bazat pe prețuri unitare, pe tipuri de profiluri și pe calitate, dar nu pe numărul probabil de unități necesare.

Nu se aplică

2017

În cazul unui contract specific privind gestionarea documentelor încheiat în temeiul acestui contract-cadru, numărul de zile-persoană necesare pentru prestarea serviciilor respective nu poate fi corelat cu ipotezele de lucru prezentate în caietul de sarcini și nici cu descrierea serviciului în contractul specific.

Nu se aplică

RĂSPUNSURILE OFICIULUI

3.34.8.

Oficiul consideră că ordonatorul de credite și-a exercitat în mod corect competența discreționară care i-a fost conferită prin Regulamentul financiar.

După cum a remarcat Curtea de Conturi, natura serviciilor din partea B este excepțională și, prin urmare, aceste servicii sunt rareori solicitate. Din acest motiv, criteriilor financiare li s-a acordat o pondere de numai 10 %.

În plus, după cum a menționat Curtea de Conturi, oficiul a urmat toate etapele prevăzute de Regulamentul financiar pentru tratarea unei oferte care ar părea anormal de mică.

Pe lângă aceasta, oficiul nu este de acord cu afirmația Curții potrivit căreia oferirea unui serviciu (excepțional și rareori utilizat) la un preț redus reprezintă o practică neloială și oferă avantaje concurențiale neloiale față de concurenți.

Oficiul nu consideră că este în măsură să împiedice ofertanții să-și transpună în oferte economiile de scară.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că conceptul de ofertă anormal de mică vizează în primul rând garanția că furnizorul poate să presteze serviciile necesare pe toată durata contractului, ceea ce este cazul aici.

Prin urmare, oficiul nu consideră că procedura de achiziții și plățile subiacente sunt neconforme cu reglementările.

3.34.9.

Un preț fix nu poate coincide cu conceptul de „timp efectiv lucrat și mijloace utilizate” deoarece include un risc suplimentar pentru furnizor care se traduce prin aplicarea unor prețuri mai mari. În acest context, unitățile de muncă includ o proporție rezonabilă din cheltuielile de regie, adăugate pentru gestionarea, raportarea și controlarea elementelor livrabile, și au fost considerate componente ale serviciului, care nu ar trebui să depășească 15 % din costurile totale.

Ca răspuns la observațiile Curții, oficiul ia deja măsurile necesare pentru reducerea acestui risc. Practica a fost modificată în baza observației.

3.34.10.

Fiind un organism public prudent și responsabil, securitatea fondurilor oficiului este într-adevăr principalul factor determinant al orientărilor sale de trezorerie, care sunt pe deplin aliniate la practica Comisiei. În condițiile de piață actuale, prețul securității se traduce în dobânzi negative.

Trebuie remarcat faptul că, din totalul trezoreriei, oficiul este obligat să mențină un fond de rezervă (243 de milioane de euro), o trezorerie pe termen scurt pentru cheltuieli operaționale (60 de milioane de euro) și cheltuieli angajate care urmează a fi plătite (30 de milioane de euro). Rămâne astfel o trezorerie netă de 160 de milioane de euro.

Oficiul își revizuiește orientările de trezorerie pentru a reduce, pe cât posibil, impactul dobânzilor negative, respectând în același timp standardele de securitate necesare.

Invitația Curții de a utiliza resursele financiare într-un mod mai productiv poate fi acceptată numai în cadrul reglementărilor în vigoare.

3.34.12.

Trimiterea explicită la principiul bunei gestiuni financiare din Regulamentul financiar al oficiului nu reprezintă o poartă de acces către externalizarea activităților, ci servește mai degrabă drept principiu director pe care oficiile publice ar trebui să îl aibă în vedere în mod sistematic atunci când evaluează dacă sarcinile auxiliare trebuie internalizate sau externalizate.

Oficiul consideră că această dispoziție juridică este mai obiectivă și mai precisă decât afirmația „numai în cazul în care acest lucru se dovedește a fi indispensabil” și nu este în contradicție cu aceasta.

3.34.13.

În ceea ce privește afirmația privind utilizarea „pe scară largă”, aceasta este subiectivă. La momentul semnării contractului-cadru din 2014, Planul strategic (PS) 2016-2020 se afla încă în faza de pregătire. Pe măsură ce proiectele strategice din cadrul PS s-au concretizat, oficiul a fost în măsură să aprecieze mai bine serviciile externe necesare, ceea ce s-a tradus printr-o estimare adecvată a volumului pentru noul contract-cadru.

3.34.14.

În ceea ce privește utilizarea contractului-cadru, pentru solicitarea de servicii care ar putea părea a fi de natură administrativă, oficiul nu consideră că acesta poate fi asociat unui „împrumut de personal”. Ca regulă generală, un astfel de sprijin administrativ contractat este furnizat în contextul proiectelor și nu în contextul activităților de bază.

În general, utilizarea personalului nestatutar pentru furnizarea de asistență administrativă în afara proiectelor este limitată la lucrătorii temporari (interimari).

Întrucât în inventarul posturilor sunt definite în mod clar sarcinile care pot fi îndeplinite de fiecare dintre categoriile de personal ale EUIPO, acesta constituie baza pentru luarea deciziei cu privire la necesitatea sau posibilitatea de a solicita servicii externe. Inventarul posturilor este un document evolutiv care permite integrarea de noi profiluri pe măsură ce apar sarcini sau competențe noi. În acest sens, în ultimii ani oficiul a dus o politică ambițioasă de internalizări, acordând atenția cuvenită disponibilităților bugetare, realizând peste 60 de internalizări într-o perioadă scurtă de timp.

În ceea ce privește realizarea anumitor sarcini recurente de către resurse externe, faptul că acestea sunt recurente nu justifică întotdeauna, în opinia EUIPO, utilizarea personalului statutar atunci când sarcinile sunt auxiliare (adică nu sunt direct legate de sarcinile încredințate EUIPO prin legislație).

3.34.15.

Oficiul salută recunoașterea de către Curtea de Conturi a eforturilor importante depuse de EUIPO pentru a internaliza sarcinile care au devenit sarcini de bază.

Oficiul va lua în considerare sugestia de a include în programul anual de lucru sau în raportul anual de activitate informații privind echivalentele de normă întreagă furnizate de prestatorii de servicii pentru activitățile desfășurate în baza contractelor de tip „timp și materiale”.

Cu toate acestea, oficiul contractează servicii externe în principal prin intermediul contractelor bazate pe prețuri fixe, când nu se cunoaște numărul de resurse, o astfel de estimare fiind, prin urmare, imposibilă.

În sfârșit, informațiile publicate de oficiu în programul anual de lucru și în raportul anual de activitate sunt exhaustive și respectă pe deplin Regulamentul financiar.

3.34.16.

Oficiul dispune de un cadru clar definit privind utilizarea lucrătorilor temporari, care respectă legislația muncii din Spania și care se utilizează pentru sarcini clar definite în inventarul posturilor. În plus, oficiul efectuează o verificare la nivel central pentru a se asigura că serviciile de consultanță nu cuprind sarcini care corespund unui lucrător temporar.

3.34.17.

Într-adevăr, oficiul utilizează în principal contracte bazate pe prețuri fixe, pe care le consideră a fi modalitatea cea mai eficace de anticipare și de controlare a costurilor serviciilor solicitate, precum și de limitare a riscului de litigii în instanță în fața instanțelor naționale pentru litigii de muncă din Spania, întrucât oficiul s-a confruntat cu astfel de cazuri în trecut, printre altele, în urma utilizării modalității „timp și materiale”.

În majoritatea cazurilor, modificarea obiectului unui contract are loc după ce oficiul trimite contractantului o solicitare de a adapta elementele livrabile și nu invers. Atunci când este necesară modificarea obiectului contractului, aceasta se reflectă formal în actele adiționale la contract, în conformitate cu articolul 172 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046.

Cu toate acestea, oficiul ia act de sugestia Curții de a consolida definiția elementelor livrabile în cadrul contractelor bazate pe prețuri fixe.

3.34.18.

Ca urmare a eforturilor depuse de oficiu, utilizarea serviciilor de consultanță s-a redus semnificativ în ultimii ani, iar EUIPO nu o consideră a fi excesivă.

Oficiul salută observația Curții de Conturi potrivit căreia eforturile de internalizare sunt recunoscute și încurajate. Oficiul va continua aceste eforturi în măsura posibilului.

Oficiul va lua în considerare sugestia de a include în programul anual de lucru sau în raportul anual de activitate informații privind echivalentele de normă întreagă furnizate de prestatorii externi de servicii pentru activitățile desfășurate în baza contractelor de tip „timp și materiale”. Cu toate acestea, oficiul contractează servicii externe în principal prin intermediul contractelor bazate pe prețuri fixe, când nu se cunoaște numărul de resurse, o astfel de estimare fiind, prin urmare, imposibilă.

În ceea ce privește contractele bazate pe prețuri fixe, oficiul va avea în vedere consolidarea definiției elementelor livrabile în contractele specifice.

Oficiul consideră că contractele bazate pe prețuri fixe reprezintă modalitatea cea mai eficace de gestionare a riscurilor în ceea ce privește alocarea și monitorizarea resurselor financiare.

3.34.19.

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare:

Oficiul colaborează cu Centrul de Traduceri (CdT), iar programul de cooperare EUIPO-CdT pentru perioada 2019-2020 include cinci proiecte care urmează să fie puse în aplicare în comun de către ambele agenții. Prin punerea în aplicare a acestor proiecte, oficiul confirmă că nu există o dublare a eforturilor și a costurilor aferente.

3.35.   COMITETUL UNIC DE REZOLUȚIE (SRB)

INTRODUCERE

3.35.1.

Comitetul Unic de Rezoluție (denumit în continuare „comitetul”), cu sediul la Bruxelles, a fost instituit prin Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (295) privind mecanismul unic de rezoluție [„Regulamentul privind mecanismul unic de rezoluție (MUR)”]. Misiunea comitetului este de a asigura un proces fluid de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții (denumite în continuare „instituții de credit”) aflate în curs de a intra in dificultate, astfel încât să se reducă la minimum impactul asupra economiei reale și asupra finanțelor publice ale statelor membre participante la uniunea bancară.

3.35.2.

Comitetul are ca sarcină administrarea Fondului unic de rezoluție (denumit în continuare „fondul”), care a fost instituit prin Regulamentul MUR și ar trebui să sprijine mecanismul unic de rezoluție. Fondul va fi constituit treptat în perioada 2016-2023 și ar trebui să atingă ținta de cel puțin 1 % din cuantumul depozitelor acoperite ale tuturor instituțiilor de credit din cadrul uniunii bancare europene până la 31 decembrie 2023.

3.35.3.

Comitetul are un buget autonom care nu face parte din bugetul UE. Acest buget este finanțat prin contribuții colectate de la instituțiile de credit stabilite în statele membre participante la uniunea bancară.

3.35.4.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la comitet (296).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la comitet

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (297)

 

 

Partea I (bugetul administrativ al comitetului)

113

104

Partea II (bugetul fondului și rezerva)

6 462

6 836

Personal statutar la 31 decembrie (298)

276

334

Sursa:

date furnizate de comitet.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.35.5.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile comitetului, care cuprind situațiile financiare (299) și rapoartele privind execuția bugetară (300) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi, în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.35.6.

În opinia Curții, conturile comitetului pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acestuia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Paragraf de evidențiere a unor aspecte

3.35.7.

Contestațiile administrative sau acțiunile în justiție legate de contribuțiile la fond care opun anumite instituții de credit și autorități naționale de rezoluție și comitetul, precum și acțiunile în justiție introduse la Curtea de Justiție referitoare la decizii privind adoptarea schemelor de rezoluție nu au făcut obiectul auditului Curții. Impactul potențial al acestora asupra situațiilor financiare ale comitetului pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018 (în special asupra datoriilor contingente, a provizioanelor și a pasivelor) face obiectul unui audit anual specific, astfel cum se prevede la articolul 92 alineatul (4) din Regulamentul privind MUR.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.35.8.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative

Alte aspecte

3.35.9.

Fără a pune în discuție opiniile exprimate mai sus, Curtea ar dori să sublinieze faptul că, la calcularea contribuțiilor la fond, sunt utilizate informațiile comunicate comitetului de instituțiile de credit (și de unele societăți de investiții). Auditul desfășurat de Curte cu privire la veniturile comitetului s-a bazat pe aceste informații, dar nu a inclus o verificare a fiabilității lor. Dat fiind că Regulamentul privind MUR nu prevede un cadru de control cuprinzător și coerent care să asigure fiabilitatea acestor informații, nu se realizează verificări la nivelul instituțiilor de credit. SRB efectuează însă verificări ale consecvenței și verificări analitice cu privire la informații. Curtea remarcă totodată faptul că metodologia de calcul al contribuțiilor prevăzută în legislație este foarte complexă, prezentând astfel un risc în ceea ce privește exactitatea. Mai mult, comitetul nu poate comunica detalii cu privire la calculele contribuției bazate pe evaluarea riscurilor per instituție de credit întrucât aceste calcule sunt legate între ele și cuprind informații confidențiale cu privire la alte instituții de credit. Aceasta afectează transparența calculelor efectuate.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.35.10.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.35.11.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA GESTIUNEA BUGETARĂ

3.35.12.

Comitetul utilizează credite nediferențiate pentru bugetul său administrativ, ceea ce nu permite o reflectare echitabilă a caracterului multianual al unora dintre contracte și poate conduce, de asemenea, la o supraestimare a nevoilor bugetare anuale. Comitetul ar trebui să aibă în vedere introducerea unor credite bugetare diferențiate pentru a îmbunătăți planificarea, execuția și raportarea bugetară.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA LEGALITATEA ȘI REGULARITATEA OPERAȚIUNILOR

3.35.13.

Comitetul a utilizat, pentru achiziții, o procedură de negociere excepțională fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare și a semnat în mod direct cu contractantul anterior un contract-cadru privind tehnologiile informației pentru un volum de 10 000 000 de euro. Plățile efectuate în cadrul contractului în 2018 s-au ridicat la 440 020 de euro. Comitetul a justificat faptul că a recurs la procedura de achiziție simplificată invocând motive tehnice (captivitatea) și financiare (investițiile deja efectuate pentru achiziționarea programului informatic). Comitetul ar trebui să evite orice formă de dependență față de contractant care nu i-ar permite să aleagă în viitor soluții alternative într-un mod concurențial, asigurându-i astfel un raport optim calitate-preț.

3.35.14.

Comitetul a recurs la o serie de contracte specifice de servicii încheiate cu societăți din domeniul informatic, contracte care erau formulate într-un mod în care puteau să implice punerea la dispoziție de lucrători temporari (24 de consultanți în domeniul informatic) în loc de furnizarea de servicii sau de produse informatice clar definite. Punerea la dispoziție de lucrători temporari (interimari) pentru exercitarea unor sarcini precise pe o durată temporară într-o întreprindere utilizatoare este reglementată de Directiva 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară și de normele specifice adoptate de statele membre pentru transpunerea directivei respective. În conformitate cu legislația muncii din Belgia, doar agențiile de muncă temporară înregistrate sunt autorizate să pună la dispoziția întreprinderilor utilizatoare (în speță comitetul) lucrători interimari. Recurgerea la contracte de servicii informatice pentru furnizarea de forță de muncă nu ar fi conformă cu Statutul funcționarilor UE și cu normele UE în domeniul social și al ocupării forței de muncă. Comitetul ar trebui să se asigure că contractele evită orice confuzie între achiziția de servicii informatice și contractarea de lucrători interimari.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA CONTROALELE INTERNE

3.35.15.

În afară de utilizarea consultanților în domeniul informatic menționați mai sus, în 2018 comitetul a recurs, de asemenea, la 23 de lucrători interimari, pe lângă cei 334 de angajați proprii. Plățile aferente efectuate în 2018 s-au ridicat la 943 673 de euro. Contractele specifice încheiate cu agenția de muncă temporară nu precizează motivele pentru care se recurge la lucrători interimari, așa cum prevede legislația muncii din Belgia. Or, în funcție de motive, cerințele de autorizare și de raportare care trebuie respectate sunt diferite. Comitetul ar trebui să utilizeze contracte care includ toate informațiile prevăzute de lege.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.35.16.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2015

O serie de proceduri și de controale esențiale nu au fost încă elaborate, adoptate sau implementate, cum ar fi strategia de gestionare și de control al riscurilor, standardele de control intern, evaluarea periodică a bunei funcționări a sistemului de control intern și strategia antifraudă.

În desfășurare

2016

Sistemul contabil al comitetului nu a fost încă validat de contabil.

Finalizată

2016

Rata de execuție a bugetului a fost scăzută.

Finalizată

2016

Comitetul a angajat 2 milioane de euro pentru achiziționarea de servicii juridice care nu erau precedate de o decizie de finanțare și nici nu erau planificate în programul anual de activitate sau în buget.

Nu se aplică

2016

În aplicarea ratei negative pentru facilitatea de depozit în 2016 stabilite de către Banca Centrală Europeană, fondul a plătit dobânzi negative în valoare de 24 de milioane de euro băncilor centrale naționale.

Nu se aplică

(nu se află sub controlul comitetului)

2017

Comitetul nu a asigurat efectuarea la timp a plăților. Aproximativ 28 % din plățile (9,5 % din totalul sumelor plătite) către contractanți și din rambursările de costuri către experți și personal au fost efectuate cu întârziere.

Finalizată

2017

Planul orientativ de achiziții anexat la Programul anual de activitate pe 2017 anticipa achiziția a 16 servicii diferite. Dintre acestea, au fost efectiv achiziționate numai serviciile juridice. Mai mult, deși valoarea estimată în Planul orientativ de achiziții pentru contractul de servicii juridice era de 3 milioane de euro, suma contractată a fost de 29 de milioane de euro. În 2017 nu au avut loc proceduri de achiziții pentru celelalte 15 servicii menționate în Planul orientativ de achiziții. Acest lucru indică o planificare deficitară a achizițiilor.

Nu se aplică

2017

Din cele 29 de milioane de euro contractați pentru servicii juridice, 20 de milioane de euro au fost contractați prin intermediul a 11 proceduri de negociere fără publicare prealabilă. În plus, două contracte în valoare de 3 milioane de euro pentru servicii de evaluare economică și financiară (așa cum au fost prevăzute în Programul anual de activitate pe 2016) au fost atribuite prin intermediul aceluiași tip de procedură. Utilizarea excesivă a acestor proceduri limitează concurența.

Finalizată

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul comitetului nu era instituit niciunul dintre instrumentele informatice dezvoltate de Comisie.

În desfășurare

2017

Comitetul publică anunțuri de posturi vacante pe site-ul propriu și pe platforme de comunicare socială, dar nu și pe site-ul Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO).

În desfășurare

RĂSPUNSURILE COMITETULUI

3.35.9.

Contribuțiile anuale ex ante la fond se calculează pe baza informațiilor furnizate comitetului de instituțiile de credit și de unele firme de investiții. Deși Regulamentul MUR nu prevede un cadru de control cuprinzător și coerent pentru a asigura fiabilitatea acestor informații, Fondul Unic de Rezoluție (FUR) abordează acest aspect în măsura posibilului. Datele furnizate sunt verificate în raport cu datele depuse anul anterior de instituții, precum și în raport cu datele din baza de date a BCE. Pe portalul de colectare a datelor s-au introdus norme de validare, iar de la instituțiile semnificative se colectează asigurări suplimentare, sub forma unui raport pentru procedurile convenite sau a formularului de validare. Discrepanțele sunt semnalate autorităților naționale de rezoluție, cărora li se solicită clarificări; în acest fel, calitatea datelor a putut fi îmbunătățită în ciclurile anterioare. Mai mult, comitetul nu poate comunica detalii cu privire la partea legată de riscuri a calculelor contribuției ex ante per instituție, întrucât aceste calcule sunt interconectate și ar dezvălui astfel informații confidențiale despre alte instituții. FUR a prezentat însă autorităților naționale de rezoluție metodologia de calcul, precum și calibrările detaliate, asigurând astfel transparența și cooperarea. În plus față de etapele de verificare a datelor ex ante deja utilizate de SRB, verificările ex post sunt efectuate sub forma unor examinări documentare pentru a colecta dovezi suplimentare cu privire la fiabilitatea datelor.

3.35.12.

SRB este de acord cu observația și a planificat deja introducerea creditelor diferențiate în bugetul pe 2020.

3.35.13.

Utilizarea soluției alese a fost recomandată în urma unui studiu de piață realizat în 2016, iar SRB a achiziționat licențele în baza unui contract-cadru al Comisiei. În 2018, având în vedere obligațiile de reglementare și constrângerile de timp aferente, precum și investițiile financiare deja făcute, SRB a trebuit să utilizeze în continuare soluția aleasă. Contractantul este singurul furnizor al acestui software licențiat și singura întreprindere care îl poate dezvolta. Prin urmare, s-a recurs la o procedură de negociere excepțională cu contractantul, fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. SRB continuă însă să evalueze disponibilitatea pe piață a diferitelor soluții pentru cerințele sale în domeniul tehnologiei informației, pentru a evita, ori de câte ori este posibil, o situație de dependență pe termen lung de un singur furnizor.

3.35.14.

SRB este pe deplin conștient de legislația belgiană aplicabilă. În conformitate cu legislația belgiană, este necesară asigurarea unei distincții clare între utilizarea contractelor pentru prestarea de servicii și utilizarea lucrătorilor temporari. SRB este de acord că modul în care au fost formulate unele dintre cererile de servicii poate nu a fost suficient de precis și ar fi putut duce la interpretări eronate. Cu toate acestea, în practică, modul în care au fost executate contractele specifice este în deplină conformitate cu legislația belgiană. SRB se va asigura că, pentru viitoarele contracte specifice, formularea cererilor va fi îmbunătățită. În plus, pentru a evita eventuale confuzii, SRB se va asigura că se menționează clar în contractele specifice tipul de instrucțiuni pe care personalul SRB este autorizat să le dea furnizorilor de servicii.

3.35.15.

SRB a luat măsurile necesare în legătură cu această observație și precizează deja motivele pentru utilizarea lucrătorilor interimari în contracte. Această informație face parte din procesul intern de aprobare și din documentația internă a SRB.

3.36.   CENTRUL DE TRADUCERI PENTRU ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE (CDT)

INTRODUCERE

3.36.1.

Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene (denumit în continuare „centrul”), cu sediul la Luxemburg, a fost instituit prin Regulamentul (CE) nr. 2965/94 al Consiliului (301). Misiunea centrului este de a furniza oricăror instituții și organisme ale Uniunii Europene care îl solicită în acest sens serviciile de traducere necesare pentru funcționarea acestora.

3.36.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la centru (302).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la centru

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (303)

49

47

Personal statutar la 31 decembrie (304)

215

206

Sursa:

date furnizate de centru.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.36.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile centrului, care cuprind situațiile financiare (305) și rapoartele privind execuția bugetară (306) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.36.4.

În opinia Curții, conturile centrului pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acestuia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.36.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.36.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.36.7.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2016

În 2016, numerarul și depozitele pe termen scurt deținute de centru au scăzut la 34,2 milioane de euro (38,3 milioane de euro la sfârșitul exercițiului 2015), iar rezervele la 31,1 milioane de euro (34 de milioane de euro la sfârșitul exercițiului 2015).

În desfășurare

2017

Este necesar să se clarifice viitorul mandat și modelul de afaceri al Centrului.

În desfășurare

2017

Este necesar să se consolideze independența contabilului, lucru care s-ar putea concretiza dacă acesta ar fi direct subordonat directorului centrului (pentru chestiunile de ordin administrativ) și Consiliului de administrație (pentru chestiunile de natură funcțională).

Finalizată

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul centrului era instituit instrumentul e-invoicing pentru anumite proceduri, dar instrumentele e-tendering și e-submission nu erau încă introduse.

În desfășurare

RĂSPUNSURILE CENTRULUI

Centrul a luat act de raportul Curții.

Agențiile executive ale Comisiei

3.37.   AGENȚIA EXECUTIVĂ PENTRU EDUCAȚIE, AUDIOVIZUAL ȘI CULTURĂ (EACEA)

INTRODUCERE

3.37.1.

Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură (denumită în continuare „agenția”), cu sediul la Bruxelles, a fost instituită prin Decizia de punere în aplicare 2013/776/UE a Comisiei (307) de abrogare a Deciziei 2009/336/CE a Comisiei (308). Agenția are drept misiune gestionarea programelor din domeniul educației, audiovizualului și culturii, stabilite de Comisie, inclusiv implementarea detaliată de proiecte cu caracter tehnic.

3.37.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (309).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (310)

50

50

Personal statutar la 31 decembrie (311)

436

441

Sursa:

date furnizate de agenție.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.37.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (312) și rapoartele privind execuția bugetară (313) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.37.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.37.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.37.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.37.7.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2017

Este necesar să se consolideze independența contabilului, lucru care s-ar putea concretiza dacă acesta ar fi direct subordonat directorului agenției (pentru chestiunile de ordin administrativ) și Comitetului director (pentru chestiunile de natură funcțională).

Nedemarată încă

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul agenției era instituit instrumentul e-invoicing pentru anumite proceduri, dar instrumentele e-tendering și e-submission nu erau încă introduse.

Finalizată

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

Agenția a luat act de raportul Curții.

3.38.   AGENȚIA EXECUTIVĂ PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII (EASME)

INTRODUCERE

3.38.1.

Agenția Executivă pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (denumită în continuare „agenția”), cu sediul la Bruxelles, a fost înființată pentru perioada 1 ianuarie 2014-31 decembrie 2024 prin Decizia de punere în aplicare 2013/771/UE a Comisiei (314). Principala sarcină a agenției este de a gestiona, în strânsă cooperare cu șapte direcții generale din cadrul Comisiei, acțiunile UE în domeniul cercetării și inovării, al competitivității IMM-urilor, al mediului și politicilor climatice și al pescuitului și afacerilor maritime.

3.38.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (315).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (316)

43

44

Personal statutar la 31 decembrie (317)

434

453

Sursa:

date furnizate de agenție.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.38.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (318) și rapoartele privind execuția bugetară (319) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.38.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.38.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.38.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.38.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA GESTIUNEA BUGETARĂ

3.38.8.

Rata de anulare a creditelor bugetare reportate din 2017 în 2018 a fost ridicată, de 18,5 %, ceea ce demonstrează angajamente nejustificate asumate în anul precedent. Nivelul reportărilor noi din 2018 în 2019 pentru titlul III (cheltuieli de sprijin pentru programe) este, de asemenea, ridicat, de 60 %, conducând din nou la riscul unui nivel ridicat de anulări. Agenția ar trebui să reporteze creditele bugetare numai atunci când acest lucru este justificat în mod corespunzător.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA CONTROALELE INTERNE

3.38.9.

Agenția nu dispune de o politică referitoare la posturile sensibile care să identifice funcțiile sensibile, să le actualizeze și să definească măsurile adecvate de reducere a riscului de urmărire a intereselor proprii. Aceasta contravine standardelor de control intern ale agenției. Agenția ar trebui să adopte și să pună în aplicare fără întârziere o astfel de politică referitoare la posturile sensibile.

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN

3.38.10.

În aprilie 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a publicat un raport de audit privind gestionarea în cadrul EASME a proiectelor finanțate prin programul Orizont 2020 (320). Agenția a elaborat un plan de acțiune pentru a aborda domeniile în care se pot aduce îmbunătățiri.

3.38.11.

În martie 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a publicat un raport de audit referitor la examinarea limitată a rapoartelor privind capacitatea de corecție (321), care acoperă exercițiul de raportare 2016 și diverse direcții generale și servicii ale Comisiei Europene, cu excepția EASME. Agenția a elaborat un plan de acțiune pentru a aborda domeniile în care se pot aduce îmbunătățiri.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.38.12.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2016

Nivelul creditelor angajate reportate a fost ridicat. Agenția ar putea să aibă în vedere introducerea unor credite bugetare diferențiate.

Nu se aplică

2017

Este necesar să se consolideze independența contabilului, lucru care s-ar putea concretiza dacă acesta ar fi direct subordonat directorului agenției (pentru chestiunile de ordin administrativ) și Comitetului executiv (pentru chestiunile de natură funcțională).

Finalizată

2017

În 2014, mandatul agenției a fost extins considerabil. În pofida modificărilor semnificative aduse procedurilor agenției și a unei creșteri considerabile a bugetului și a numărului de angajați, ultima revalidare a sistemului contabil datează din 2012.

Finalizată

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul agenției erau instituite instrumentele e-tendering și e-submission pentru anumite proceduri, dar nu și instrumentul e-invoicing.

Finalizată

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

3.38.8.

Anularea creditelor bugetare reportate din 2017 în 2018 a fost, în esență, legată de provizioanele pentru cheltuielile de evaluare privind contractul LIFE, care s-au dovedit a fi mai mici decât cele prevăzute. Cheltuielile sunt estimate la începutul procesului de evaluare a propunerilor, putând rezulta credite neexecutate după evaluarea tuturor propunerilor. Acest risc trebuie redus în viitor, întrucât aceste cheltuieli de evaluare vor fi suportate din bugetul operațional.

Nivelul reportărilor noi din 2018 în 2019 a scăzut față de exercițiul precedent în ceea ce privește atât sumele, cât și procentele din bugetul inițial.

Agenția va continua să monitorizeze îndeaproape nivelul nevoilor bugetare și să informeze sectoarele/unitățile în cauză pentru a crește consumul bugetar în cursul exercițiului.

3.38.9.

În ianuarie 2019 agenția și-a actualizat analiza privind funcțiile sensibile. Agenția va defini măsurile adecvate pentru reducerea riscurilor și va actualiza în scurt timp politica referitoare la posturile sensibile.

3.39.   AGENȚIA EXECUTIVĂ A CONSILIULUI EUROPEAN PENTRU CERCETARE (ERCEA)

INTRODUCERE

3.39.1.

Agenția Executivă a Consiliului European pentru Cercetare (denumită în continuare „agenția”), cu sediul la Bruxelles, a fost înființată prin Decizia 2008/37/CE a Comisiei (322). Agenția a fost instituită pentru perioada 1 ianuarie 2008-31 decembrie 2017, obiectivul său fiind acela de a gestiona programul specific „Idei” din cadrul celui de Al șaptelea program-cadru pentru cercetare. În urma Deciziei 2013/743/UE a Consiliului (323), mandatul agenției a fost extins deoarece aceasta a devenit structura specifică de punere în aplicare responsabilă de implementarea administrativă și de execuția programului de cercetare Orizont 2020, ea implementând acțiunile prevăzute în partea I a programului, intitulată „Excelența științifică”, acțiuni care vizează obiectivul specific privind consolidarea cercetării de frontieră prin activități ale Consiliului European pentru Cercetare (324).

3.39.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (325).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (326)

47

49

Personal statutar la 31 decembrie (327)

477

494

Sursa:

date furnizate de agenție.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.39.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (328) și rapoartele privind execuția bugetară (329) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.39.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.39.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.39.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.39.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA LEGALITATEA ȘI REGULARITATEA OPERAȚIUNILOR

3.39.8.

Agenția recurge la contracte-cadru încheiate cu societăți din domeniul informatic pentru punerea la dispoziție de servicii informatice de către consultanți care lucrează la sediul agenției în baza unor contracte în regie (în considerarea timpului efectiv lucrat și a mijloacelor utilizate). În ceea ce privește aplicarea contractelor menționate, conform criteriilor specifice și generale prevăzute de legislația belgiană, agenția nu ar trebui să stabilească funcțiile care să fie atribuite angajaților prestatorilor de servicii. Curtea a constatat că instrucțiunile date consultanților în domeniul informatic puteau produce confuzie cu privire la cine urma să stabilească funcțiile atribuite angajaților prestatorilor de servicii. Agenția ar trebui să se asigure că sunt respectate toate prevederile din legislația UE și din legislația națională atunci când recurge la consultanți în domeniul informatic.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA CONTROALELE INTERNE

3.39.9.

În plus față de utilizarea consultanților în domeniul informatic explicată mai sus, în 2018 agenția a recurs, de asemenea, la 36 de lucrători interimari, în cadrul unor contracte-cadru încheiate cu o agenție de muncă temporară. Formularele de comandă aferente nu precizează însă motivul pentru care se recurge la lucrători interimari, așa cum prevede legislația muncii din Belgia. Or, în funcție de motiv, cerințele de autorizare și de raportare care trebuie respectate sunt diferite. Agenția ar trebui să utilizeze formulare de comandă care să includă toate informațiile prevăzute de lege.

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN

3.39.10.

În 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a publicat un raport de audit final privind gestionarea granturilor din cadrul programului Orizont 2020 (faza II) (330). Agenția a elaborat un plan de acțiune pentru a aborda domeniile în care se pot aduce îmbunătățiri.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.39.11.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul agenției erau instituite instrumentele e-invoicing și e-tendering pentru anumite proceduri, dar nu și instrumentul e-submission.

Finalizată

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

3.39.8.

ERCEA face o distincție clară între personalul ERCEA și consultanții în domeniul informatic, asupra cărora nu exercită niciun control ierarhic. Toate deciziile legate de forța de muncă, precum concedierea/recrutarea, condițiile de încadrare în muncă, programul de lucru și orele suplimentare, sancțiunile disciplinare, evaluările, procedurile în cazul cererilor de concediu medical sau de odihnă, sunt luate de către contractant. ERCEA ia notă de observația Curții și va avea în vedere măsuri prin care să se evite orice posibilă confuzie cu privire la entitatea care stabilește sarcinile atribuite consultanților în domeniul informatic. În acest sens, agenția va pune în aplicare orientările privind utilizarea furnizorilor interni de servicii, aflate în curs de revizuire de către Comisie.

3.39.9.

În ceea ce privește utilizarea lucrătorilor interimari, ERCEA pune în aplicare în mod strict contractul-cadru interinstituțional HR/R3/PR/2014/078 și caietul de sarcini (CS) aferent. Acesta din urmă definește clar, la articolul 2 punctul 10, cerințele obligatorii care trebuie menționate în bons de commande/bonurile de comandă („contractele”) trimise agenției de muncă temporară pentru punerea la dispoziție a fiecărui lucrător. Conform articolului 1 din CS, motivele utilizării lucrătorilor interimari de către agenție sunt definite chiar la nivelul contractului-cadru. ERCEA își va revizui bonurile de comandă pentru a include motivele aplicabile în conformitate cu contractul-cadru.

3.39.10.

În urma aprobării de către IAS a planului de acțiune al ERCEA legat de auditul privind gestionarea granturilor din cadrul programului Orizont 2020 (faza II), agenția pune în aplicare măsurile aferente în conformitate cu calendarul convenit.

3.40.   AGENȚIA EXECUTIVĂ PENTRU INOVARE ȘI REȚELE (INEA)

INTRODUCERE

3.40.1.

Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (denumită în continuare „agenția”), cu sediul la Bruxelles, a fost instituită prin Decizia 2013/801/UE a Comisiei (331), pentru a înlocui și pentru a succeda Agenției Executive pentru Rețeaua Transeuropeană de Transport. Agenția a fost înființată pentru perioada 1 ianuarie 2014-31 decembrie 2024, în scopul gestionării acțiunilor UE legate de Mecanismul pentru interconectarea Europei, de programul de finanțare a cercetării și inovării „Orizont 2020”, de rețeaua transeuropeană de transport și de programul Marco Polo.

3.40.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (332).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (333)

24

27

Personal statutar la 31 decembrie (334)

249

282

Sursa:

date furnizate de agenție.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.40.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (335) și rapoartele privind execuția bugetară (336) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.40.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.40.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.40.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.40.7.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul agenției era instituit instrumentul e-invoicing pentru anumite proceduri, dar instrumentele e-tendering și e-submission nu erau încă introduse.

În desfășurare

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

Agenția a luat act de raportul Curții.

3.41.   AGENȚIA EXECUTIVĂ PENTRU CERCETARE (REA)

INTRODUCERE

3.41.1.

Agenția Executivă pentru Cercetare (denumită în continuare „agenția”), cu sediul la Bruxelles, a fost instituită prin Decizia 2008/46/CE a Comisiei (337). Agenția a fost creată pe o perioadă limitată, cuprinsă între 1 ianuarie 2008 și 31 decembrie 2017, obiectivul său fiind acela de a gestiona anumite activități ale Uniunii în domeniul cercetării. La data de 15 iunie 2009, Comisia Europeană a acordat agenției în mod oficial autonomie administrativă și operațională. La 13 decembrie 2013, prin Decizia sa de punere în aplicare 2013/778/UE (338), Comisia a prelungit durata de viață a agenției până în 2024 și i-a delegat totodată părți din cadrul programului Orizont 2020, noul program-cadru pentru cercetare și inovare.

3.41.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (339).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (340)

67

70

Personal statutar la 31 decembrie (341)

693

736

Sursa:

date furnizate de agenție.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.41.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (342) și rapoartele privind execuția bugetară (343) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.41.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.41.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.41.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.41.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA LEGALITATEA ȘI REGULARITATEA OPERAȚIUNILOR

3.41.8.

În 2018, agenția a încheiat un contract specific pentru furnizarea de asistență în organizarea evenimentului care a marcat cea de-a 10-a aniversare a agenției. Contractul specific pune în aplicare un contract-cadru al Comisiei pentru organizarea și gestionarea de evenimente, care include posibilitatea unor servicii suplimentare, până la 20 % din valoarea totală a contractului specific. Contractul specific al REA prevedea însă un preț total de 68 688 de euro, iar serviciile suplimentare achiziționate s-au ridicat la 39 218 de euro (57 %). Prin urmare, achiziționarea de servicii suplimentare nu a fost în conformitate cu contractul-cadru și, în consecință, este neconformă cu reglementările (nicio plată conexă efectuată în 2018). Agenția ar trebui să respecte dispozițiile și plafoanele contractuale.

INFORMAȚII PRIVIND RAPOARTELE SERVICIULUI DE AUDIT INTERN

3.41.9.

În noiembrie 2018, Serviciul de Audit Intern al Comisiei (SAI) a emis un raport de audit cu privire la gestionarea în cadrul REA a granturilor acordate prin programul Orizont 2020. Agenția a elaborat un plan de acțiune pentru a aborda domeniile în care se pot aduce eventuale îmbunătățiri.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.41.10.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2017

Gestionarea procesului de selecție a agenților contractuali este afectată de o serie de deficiențe. Dosarele de recrutare și procesele-verbale ale reuniunilor comisiei de selecție nu cuprind întotdeauna criteriile care au fost utilizate pentru selecționarea candidaților din baza de date utilizată pentru recrutări.

Nu se aplică

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul agenției era instituit instrumentul e-invoicing pentru anumite proceduri, dar instrumentele e-tendering și e-submission nu erau încă introduse.

În desfășurare

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

3.41.8.

Serviciile propuse de contractant pentru contractul specific au fost acceptate de REA într-o etapă timpurie a organizării evenimentului, pentru a permite contractantului să înceapă să se ocupe de aspecte care necesită mai multă muncă de pregătire și rezervarea spațiului. Având în vedere amploarea evenimentului, atât REA, cât și contractantul erau conștienți de faptul că vor fi necesare ajustări în etapele ulterioare ale organizării acestuia. În acest context, s-a convenit cu contractantul ca, atunci când este posibil, „serviciile suplimentare” să fie înlocuite cu articole din catalog din loturile respective printr-o modificare a contractului specific. Între timp, REA a definit în întregime formatul evenimentului și a solicitat o ofertă revizuită. O modificare care reduce ponderea „serviciilor suplimentare” la 4 289 de euro (7,7 % din contractul specific) a fost semnată la 17 mai 2019.

3.42.   AGENȚIA EXECUTIVĂ PENTRU CONSUMATORI, SĂNĂTATE, AGRICULTURĂ ȘI ALIMENTE (CHAFEA)

INTRODUCERE

3.42.1.

Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente (denumită în continuare „agenția”) a fost instituită la 1 ianuarie 2005 (a funcționat succesiv ca Agenția Executivă pentru Programul de Sănătate Publică între 2005 și 2008, ca Agenția Executivă pentru Sănătate și Consumatori între 2008 și 2013, iar de la 1 ianuarie 2014, funcționează ca Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente) (344). Agenția își are sediul la Luxemburg, iar mandatul său a fost prelungit până la 31 decembrie 2024. Agenția implementează Programul UE privind sănătatea publică, Programul privind protecția consumatorilor și inițiativa „O formare mai bună pentru o hrană mai sigură”.

3.42.2.

Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (345).

Tabel

Cifre-cheie cu privire la agenție

 

2017

2018

Buget (în milioane de euro) (346)

10

11

Personal statutar la 31 decembrie (347)

61

66

Sursa:

date furnizate de agenție.

DECLARAȚIA DE ASIGURARE A CURȚII PREZENTATĂ PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI CONSILIULUI – RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

OPINIE

3.42.3.

Curtea a auditat următoarele:

(a)

conturile agenției, care cuprind situațiile financiare (348) și rapoartele privind execuția bugetară (349) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018; și

(b)

legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestor conturi,

în conformitate cu prevederile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Fiabilitatea conturilor

Opinia privind fiabilitatea conturilor

3.42.4.

În opinia Curții, conturile agenției pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, situația financiară a acesteia la 31 decembrie 2018, precum și rezultatele operațiunilor sale, fluxurile sale de numerar și modificările în structura activelor nete pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate cu dispozițiile regulamentului său financiar și cu normele contabile adoptate de contabilul Comisiei. Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor

Veniturile

Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor

3.42.5.

În opinia Curții, operațiunile de venituri subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

Plățile

Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor

3.42.6.

În opinia Curții, plățile subiacente conturilor aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2018 sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

3.42.7.

Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte.

OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA LEGALITATEA ȘI REGULARITATEA OPERAȚIUNILOR

3.42.8.

Agenția recurge la contracte încheiate cu societăți din domeniul informatic pentru punerea la dispoziție de servicii informatice de către consultanți (în număr de 13 în 2018) care lucrează la sediul agenției în baza unor contracte în regie (în considerarea timpului efectiv lucrat și a mijloacelor utilizate). În ceea ce privește aplicarea contractelor menționate, conform criteriilor specifice și generale prevăzute de legislația luxemburgheză, agenția nu ar trebui să stabilească funcțiile care să fie atribuite angajaților prestatorilor de servicii. Curtea a constatat că instrucțiunile date consultanților în domeniul informatic puteau produce confuzie cu privire la cine urma să stabilească funcțiile atribuite angajaților prestatorilor de servicii. Agenția ar trebui să se asigure că sunt respectate toate prevederile din legislația UE și națională atunci când recurge la consultanți în domeniul informatic.

SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE

3.42.9.

Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare.

ANEXĂ

Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare

Exercițiul

Observațiile Curții

Stadiul acțiunii corective

(finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică)

2015

Agenția a anulat 0,2 milioane de euro, respectiv 18 % din sumele reportate în 2015 (0,1 milioane de euro, respectiv 14 %, în 2014), ceea ce indică deficiențe la nivelul planificării.

Nu se aplică

2017

În 2017, procedurile de recrutare ale agenției nu au fost documentate în mod adecvat. Mai mult, ele nu asigurau anonimatul și nu respectau termenele-limită. Acest lucru poate submina principiile transparenței și egalității de tratament al candidaților.

Finalizată

2017

În 2017, agenția a întâmpinat dificultăți în a atrage o concurență suficientă pentru unele proceduri de achiziții de valoare mică și medie.

Finalizată

2017

Achizițiile publice electronice: la sfârșitul anului 2017, în cadrul agenției erau instituite instrumentele e-invoicing și e-tendering pentru anumite proceduri, dar nu și instrumentul e-submission.

Finalizată

2017

Contabilul agenției este absent de la sfârșitul lunii noiembrie 2017. La 13 decembrie 2017, Comitetul executiv al agenției a numit în mod oficial un administrator în funcția de contabil temporar; administratorul respectiv acționează totodată ca înlocuitor al ordonatorului de credite delegat. Această situație contravine articolului 28 din regulamentul financiar al agenției, care prevede că sarcinile ordonatorului de credite și cele ale contabilului trebuie să fie segregate și să se excludă reciproc.

Finalizată

2017

Agenția publică anunțuri de posturi vacante pentru agenți temporari pe site-ul propriu și pe platforme de comunicare socială, dar nu și pe site-ul Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO).

În desfășurare

2017

Planificarea bugetului agenției este deficitară. În timp ce nivelul creditelor angajate reportate din 2017 în 2018 era ridicat în cazul titlului III din buget, situându-se la 1,6 milioane de euro sau 63 % (în 2016, acesta era de 1,2 milioane de euro sau 48 %), rata de anulare a creditelor bugetare reportate din 2016 în 2017 era și ea ridicată, situându-se la 354 260  de euro sau 23 %.

Nu se aplică

RĂSPUNSURILE AGENȚIEI

3.42.8.

CHAFEA face o distincție clară între personalul CHAFEA și consultanții IT, prin faptul că CHAFEA nu exercită control ierarhic asupra acestora. Contractantul este cel care ia toate deciziile legate de ocuparea forței de muncă, cum ar fi promovarea, concedierea/recrutarea, condițiile de angajare, programul de lucru, orele suplimentare, măsurile disciplinare, gestionarea concediilor medicale, cererile de concediu și validarea acestor cereri. CHAFEA ia act de observația Curții și va avea în vedere măsuri de evitare a eventualelor confuzii cu privire la cine stabilește funcțiile consultanților IT. Într-adevăr, CHAFEA va pune în aplicare orientările privind consultanții IT interni, care sunt în curs de revizuire de către Comisie.

Prezentul raport a fost adoptat de Camera IV, condusă de domnul Alex Brenninkmeijer, membru al Curții de Conturi, la Luxemburg, în ședința sa din 24 septembrie 2019.

Pentru Curtea de Conturi

Klaus-Heiner LEHNE

Președinte


(1)  Articolele 285-287 (JO C 326, 26.10.2012, p. 169).

(2)  Aceste documente sunt disponibile pe site-ul web al Curții: www.eca.europa.eu

(3)  Trei agenții din domeniul apărării (Agenția Europeană de Apărare, Institutul European pentru Studii de Securitate și Centrul Satelitar al Uniunii Europene), finanțate din contribuțiile statelor membre, nu sunt auditate de Curte, ci de alți auditori externi independenți.

(4)  ACER, Oficiul OAREC, Cedefop, CdT, CEPOL, OCSP, AESA, EASO, ABE, ECDC, ECHA, AEM, EFCA, EFSA, EIGE, EIOPA, ELA, EMA, EMCDDA, EMSA, ENISA, EPPO, ERA, ESMA, ETF, EUIPO, eu-LISA, EU-OSHA, Eurofound, Eurojust, Europol, FRA, Frontex, GSA.

(5)  Regulamentul delegat (UE) 2019/715 al Comisiei din 18 decembrie 2018 privind regulamentul financiar cadru pentru organele instituite în temeiul TFUE și al Tratatului Euratom și menționate la articolul 70 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 122, 10.5.2019, p. 1) prevede posibilitatea de a dispune de două organisme: consiliul de administrație și comitetul executiv.

(6)  Chafea, EACEA, EASME, ERCEA, INEA, REA.

(*1)  Cheltuielile cu personalul includ atât cheltuielile aferente personalului care desfășoară activități operaționale, cât și pe cele aferente personalului care desfășoară activități administrative.

(7)  ELA și EPPO nu au fost auditate în 2018, dat fiind că primul lor an de execuție bugetară va fi 2019.

(8)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(9)  Rapoartele privind execuția bugetară sunt rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(10)  CdT, OCSP, AESA, ABE, ECHA, EIOPA, EMA, ESMA, EUIPO, SRB.

(11)  Aceste norme se bazează pe standardele de contabilitate pentru sectorul public acceptate la nivel internațional.

(12)  Potrivit agenției, după închiderea conturilor pentru 2018, s-a încheiat un contract de subînchiriere care a devenit aplicabil de la 1 iulie 2019. Curtea nu a auditat încă contractul de subînchiriere.

(13)  Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO L 396, 30.12.2006, p. 1).

(14)  Observații similare au fost formulate pentru mai multe agenții în rapoartele de audit referitoare la exercițiile anterioare.

(15)  Observații similare au fost formulate pentru mai multe agenții în rapoartele de audit referitoare la exercițiile anterioare.

(16)  Figura a fost pusă la dispoziție de Rețeaua agențiilor UE (EUAN).

(17)  Figurile au fost puse la dispoziție de Rețeaua agențiilor UE (EUAN). Întrucât sunt legate din punct de vedere administrativ de Comisie, agențiile executive și ESA participă, de regulă, la procedurile de achiziții lansate de Comisie.

(18)  Studiu de caz rapid cu privire la implementarea reducerii cu 5 % a numărului de posturi, publicat la 21 decembrie 2017.

(19)  Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară (JO L 327, 5.12.2008, p. 9).

(20)  Comisia Europeană [SEC 2008 (77)], Guidance on sensitive functions, 19 decembrie 2007.

(21)  Nu se percep taxe pentru înregistrarea unei substanțe care urmează să fie produsă în cantități cuprinse între 1 tonă și 10 000 de tone, în anumite condiții.

(22)  În 4 % din cazurile verificate, dimensiunea incorectă se datora faptului că întreprinderea în cauză declarase ea însăși o dimensiune prea mare și avea astfel dreptul la o rambursare.

(23)  A se vedea Avizul nr. 5/2015 al Curții de Conturi Europene referitor la propunerea de modificare a regulamentului Comitetului bugetar al Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne de stabilire a dispozițiilor financiare aplicabile oficiului (Opinion No 5/2015 concerning the proposal for an amended Regulation of the Budget Committee of the Office for Harmonisation in the Internal Market laying down the financial provisions applicable to the Office).

(24)  A se vedea Avizul nr. 1/2019 al Curții de Conturi Europene referitor la propunerea de regulament BC-01-2019 al Comitetului bugetar al Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală de stabilire a dispozițiilor financiare aplicabile oficiului (Opinion No 1/2019 concerning the proposal for regulation BC-01-2019 of the Budget Committee of the European Intellectual Property Office laying down the financial provisions applicable to the Office).

(25)  A se vedea Avizul nr. 3/2015 al Curții de Conturi Europene referitor la propunerea de regulament financiar al Comitetului Unic de Rezoluție de stabilire a dispozițiilor financiare aplicabile comitetului (Opinion No 3/2015 on a proposal for the Financial Regulation of the Single Resolution Board laying down the financial provisions applicable to the Board).

(26)  A se vedea Avizul nr. 2/2015 al Curții de Conturi Europene referitor la propunerea de modificare a regulamentului financiar al Oficiului Comunitar pentru Soiuri de Plante (Opinion No 2/2015 on a proposal for an amended of the Financial Regulation of the Community Plant Variety Office).

(27)  Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

(28)  JO L 211, 14.18.2009, p. 1.

(29)  Regulamentul (UE) nr. 1227/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 326, 8.12.2011, p. 1), care conferă agenției un rol important în supravegherea desfășurării tranzacțiilor pe piețele angro de energie din toată Europa.

(30)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.acer.europa.eu

(31)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(32)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(33)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(34)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(35)  Curtea nu a verificat această activitate de audit.

(36)  Agenția publică unele anunțuri de posturi vacante și pe site-ul EPSO.

(37)  În 2018, în cadrul agenției era instituit instrumentul e-submission, dar nu erau instituite încă instrumentele e-tendering și e-invoicing.

(38)  JO L 321, 17.12.2018, p. 1.

(39)  JO L 337, 18.12.2009, p. 1.

(40)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile oficiului sunt disponibile pe site-ul acestuia: www.berec.europa.eu

(41)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(42)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(43)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(44)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(45)  Curtea nu a verificat această activitate de audit.

(46)  JO L 39, 13.2.1975, p. 1.

(47)  JO L 30, 31.1.2019, p. 90.

(48)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile centrului sunt disponibile pe site-ul acestuia: www.cedefop.europa.eu

(49)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(50)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(51)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(52)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(53)  Până la momentul auditului (noiembrie 2018), nu fusese finalizată nicio procedură de recrutare recentă.

(54)  Curtea nu a verificat această activitate de audit.

(55)  JO L 240, 7.9.2002, p. 1.

(56)  JO L 79, 19.3.2008, p. 1.

(57)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.easa.europa.eu

(58)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(59)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(60)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(61)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(62)  Curtea nu a verificat această activitate de audit.

(63)  Curtea nu a verificat această activitate de evaluare.

(64)  În 2014 și în 2015, s-au înregistrat excedente în valoare de 15,3 milioane de euro și, respectiv, 16,9 milioane de euro. La sfârșitul anului 2018, acest excedent se ridica la 52 de milioane de euro.

(65)  JO L 331, 15.12.2010, p. 12.

(66)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile autorității sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.eba.europa.eu

(67)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(68)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(69)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(70)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(71)  Curtea nu a verificat această activitate de audit.

(72)  JO L 396, 30.12.2006, p. 1.

(73)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.ECHA.europa.eu

(74)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(75)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(76)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(77)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(78)  Regulamentul (CE) nr. 1907/2006.

(79)  Articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 340/2008 al Comisiei din 16 aprilie 2008 privind redevențele și drepturile plătite Agenției Europene pentru Produse Chimice în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH) (JO L 107, 17.4.2008, p. 6).

(80)  Cifrele variază de la un an la altul. În 2018, cifra a fost de 32 %.

(81)  Până la sfârșitul lunii februarie 2019, agenția verificase toate IMM-urile care au solicitat înregistrări în perioada 2008-2012 și, în urma unei abordări de prioritizare, 48 % din IMM-urile care au solicitat înregistrări în perioada 2013-2015. De la începutul anului 2020, agenția va începe verificări prioritizate pe un al treilea lot (2016-2019).

(82)  Curtea nu a verificat această activitate de audit.

(83)  JO L 331, 15.12.2010, p. 48.

(84)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile autorității sunt disponibile pe site-ul acesteia: https://eiopa.europa.eu

(85)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(86)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(87)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(88)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(89)  Raportul special nr. 29/2018.

(90)  Curtea nu a verificat această activitate de audit.

(91)  JO L 97, 9.4.2008, p. 1.

(92)  În credite de plată inițială.

(93)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile institutului sunt disponibile pe site-ul acestuia: https://eit.europa.eu/

(94)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(95)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(96)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(97)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(98)  Comunitățile Climă, InnoEnergy și Digital, în activitate din 2010. Cele două comunități din cel de al doilea val, Sănătate și Materii prime, au o performanță semnificativ mai bună în această privință, în principal grație faptului că încă de la începutul operațiunilor s-a acordat o prioritate mai mare sustenabilității financiare.

(99)  Curtea nu a verificat această activitate de audit.

(100)  Institutul nu a acceptat două recomandări.

(101)  JO L 208, 5.8.2002, p. 1.

(102)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: emsa.europa.eu

(103)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(104)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(105)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(106)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(107)  Contractul-cadru din 2014 a expirat între timp și modul în care a fost conceput contractul-cadru următor face posibilă promovarea într-o mai mare măsură a concurenței echitabile.

(108)  Curtea nu a verificat această activitate de audit.

(109)  Personalul operațional al agenției a fost relocat la Atena în martie 2013.

(110)  JO L 77, 13.3.2004, p. 1.

(111)  JO L 165, 18.6.2013, p. 41.

(112)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.enisa.europa.eu

(113)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(114)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(115)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(116)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(117)  Curtea nu a verificat această activitate de audit.

(118)  Noul acord privind sediul este în curs de negociere cu guvernul elen.

(119)  Potrivit agenției, acest număr a continuat să scadă, ajungând la opt angajați la sfârșitul anului 2018.

(120)  JO L 164, 30.4.2004, p. 1.

(121)  JO L 220, 21.6.2004, p. 3, și JO L 138, 26.5.2016, p. 1. Prin cel de al doilea regulament, denumirea inițială a agenției, și anume Agenția Europeană a Căilor Ferate, a fost modificată în cea de Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate.

(122)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.era.europa.eu

(123)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(124)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(125)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(126)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(127)  Contractul-cadru din 2014 a expirat între timp și modul în care a fost conceput contractul-cadru următor face posibilă promovarea într-o mai mare măsură a concurenței echitabile.

(128)  Regulamentul (UE) 2016/796 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2016 privind Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 881/2004 (JO L 138, 26.5.2016, p. 1).

(129)  A se vedea articolul 5 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/764 al Comisiei (regulamentul privind taxele și tarifele) (JO L 129, 25.5.2018, p. 68).

(130)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/764 al Comisiei din 2 mai 2018 privind taxele și sumele de bani care trebuie plătite Agenției Uniunii Europene pentru Căile Ferate și condițiile de plată a acestora (JO L 129, 25.5.2018, p. 68).

(131)  JO L 331, 15.12.2010, p. 84.

(132)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile autorității sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.esma.europa.eu

(133)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(134)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(135)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(136)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(137)  JO L 216, 20.8.1994, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1112/2005 (JO L 184, 15.7.2005, p. 5).

(138)  JO L 30, 31.1.2019, p. 58.

(139)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.osha.europa.eu

(140)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(141)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(142)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(143)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(144)  Curtea nu a verificat această activitate de audit.

(145)  Curtea nu a verificat această activitate de evaluare.

(146)  JO L 139, 30.5.1975, p. 1.

(147)  JO L 30, 31.1.2019, p. 74.

(148)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile fundației sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.eurofound.europa.eu

(149)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(150)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(151)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(152)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(153)  Contractul-cadru din 2014 a expirat între timp și modul în care a fost conceput contractul-cadru următor face posibilă promovarea într-o mai mare măsură a concurenței echitabile.

(154)  Curtea nu a verificat această activitate de audit.

(155)  Curtea nu a verificat această activitate de evaluare.

(156)  Decizia 2010/803/UE adoptată de comun acord între reprezentanții guvernelor statelor membre din 10 decembrie 2010 privind stabilirea sediului Agenției GNSS European (JO L 342, 28.12.2010, p. 15).

(157)  JO L 276, 20.10.2010, p. 11.

(158)  JO L 246, 20.7.2004, p. 1.

(159)  JO L 196, 24.7.2008, p. 1.

(160)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.gsa.europa.eu

(161)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(162)  Din care 676 de milioane de euro au fost primiți în cadrul unor acorduri de delegare încheiate cu Comisia.

(163)  Din care 1 142 de milioane de euro au fost primiți în cadrul unor acorduri de delegare încheiate cu Comisia.

(164)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(165)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(166)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(167)  Curtea nu a verificat această activitate de audit.

(168)  JO L 120, 11.5.1990, p. 1.

(169)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.eea.europa.eu

(170)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(171)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(172)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(173)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(174)  Agenția consideră că această problemă este soluționată, deoarece contabila agenției are statut de funcționar, a fost numită de Consiliul de administrație și are posibilitatea de a se adresa direct acestuia.

(175)  JO L 128, 21.5.2005, p. 1.

(176)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.efca.europa.eu

(177)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(178)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(179)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(180)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(181)  Contractul-cadru din 2014 a expirat între timp și modul în care a fost conceput contractul-cadru următor face posibilă promovarea într-o mai mare măsură a concurenței echitabile.

(182)  Curtea nu a verificat această activitate de audit.

(183)  Regulamentul (UE) 2015/2219 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind Agenția Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL) și de înlocuire și de abrogare a Deciziei 2005/681/JAI a Consiliului (JO L 319, 4.12.2015, p. 1).

(184)  Decizia 2005/681/JAI a Consiliului din 20 septembrie 2005 de instituire a Colegiului European de Poliție (CEPOL) și de abrogare a Deciziei 2000/820/JAI (JO L 256, 1.10.2005, p. 63).

(185)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.cepol.europa.eu

(186)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(187)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(188)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(189)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(190)  JO L 132, 29.5.2010, p. 11.

(191)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile biroului sunt disponibile pe site-ul acestuia: www.easo.europa.eu

(192)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(193)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(194)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(195)  Rapoartele privind execuția bugetară prezintă sub formă agregată toate operațiunile bugetare și notele explicative.

(196)  JO L 142, 30.4.2004, p. 1.

(197)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile centrului sunt disponibile pe site-ul acestuia: www.ecdc.europa.eu

(198)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(199)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(200)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(201)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(202)  Contractul-cadru din 2014 a expirat între timp și modul în care a fost conceput contractul-cadru următor face posibilă promovarea într-o mai mare măsură a concurenței echitabile.

(203)  JO L 31, 1.2.2002, p. 1.

(204)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile autorității sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.efsa.europa.eu

(205)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(206)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(207)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(208)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(209)  Curtea nu a verificat această activitate de audit.

(210)  JO L 403, 30.12.2006, p. 9.

(211)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile institutului sunt disponibile pe site-ul acestuia: www.eige.europa.eu

(212)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(213)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(214)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(215)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(216)  JO L 214, 24.8.1993, p. 1, și JO L 136, 30.4.2004, p. 1. În temeiul celui de al doilea regulament menționat, denumirea inițială a agenției, și anume Agenția Europeană pentru Evaluarea Produselor Medicamentoase, a fost modificată în cea de Agenția Europeană pentru Medicamente.

(217)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.ema.europa.eu

(218)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(219)  Bugetul final, care include taxele și comisioanele.

(220)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(221)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(222)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(223)  Potrivit agenției, a fost încheiat un contract de subînchiriere, care a devenit aplicabil de la 1 iulie 2019. Curtea nu a auditat încă contractul de subînchiriere.

(224)  Regulamentul (UE) 2019/6 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind produsele medicinale veterinare și de abrogare a Directivei 2001/82/CE (JO L 4, 26.5.2016, p. 43).

(225)  Regulamentul (UE) 2017/745 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale, de modificare a Directivei 2001/83/CE, a Regulamentului (CE) nr. 178/2002 și a Regulamentului (CE) nr. 1223/2009 și de abrogare a Directivelor 90/385/CEE și 93/42/CEE ale Consiliului (JO L 117, 5.5.2017, p. 1).

(226)  Curtea nu a verificat această activitate de audit.

(227)  JO L 36, 12.2.1993, p. 1. Acest regulament și modificările sale au fost abrogate prin Regulamentul (CE) nr. 1920/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 376, 27.12.2006, p. 1).

(228)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile observatorului sunt disponibile pe site-ul acestuia: www.emcdda.europa.eu

(229)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(230)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(231)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(232)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(233)  JO L 286, 1.11.2011, p. 1.

(234)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.eulisa.europa.eu

(235)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(236)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(237)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(238)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(239)  JO L 63, 6.3.2002, p. 1.

(240)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile Eurojust sunt disponibile pe site-ul acestuia: www.eurojust.europa.eu

(241)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(242)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(243)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(244)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(245)  Regulamentul delegat (UE) 2015/2462 al Comisiei din 30 octombrie 2015 de modificare a Regulamentului delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO L 342, 29.12.2015, p. 7).

(246)  JO L 135, 24.5.2016, p. 53.

(247)  JO L 121, 15.5.2009, p. 37.

(248)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.europol.europa.eu

(249)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(250)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(251)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(252)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(253)  Curtea nu a verificat această activitate de audit.

(254)  JO L 53, 22.2.2007, p. 1.

(255)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.fra.europa.eu

(256)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(257)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(258)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(259)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(260)  JO L 251, 16.9.2016, p. 1.

(261)  JO L 349, 25.11.2004, p. 1.

(262)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.frontex.europa.eu

(263)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(264)  Personalul care lucrează în cadrul agenției, care include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții. Numărul de posturi autorizate în cadrul schemei de personal definitive pentru 2018 a fost mai mare – 760, din care 418 posturi (2017: 352 de posturi) pentru funcționari și agenți temporari și 342 de posturi (2017: 303 posturi) pentru agenți contractuali și experți naționali detașați.

(265)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(266)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(267)  Curtea nu a verificat această activitate de audit.

(268)  JO L 131, 23.5.1990, p. 1.

(269)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile fundației sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.etf.europa.eu

(270)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(271)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(272)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(273)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(274)  Curtea nu a verificat această activitate de evaluare.

(275)  JO 27, 6.12.1958, p. 534/58.

(276)  JO L 41, 15.2.2008, p. 15.

(277)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: http://ec.europa.eu/euratom/index.html

(278)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(279)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(280)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(281)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(282)  JO L 227, 1.9.1994, p. 1.

(283)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile oficiului sunt disponibile pe site-ul acestuia: www.cpvo.europa.eu

(284)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(285)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(286)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(287)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(288)  JO L 154, 16.6.2017, p. 1.

(289)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile oficiului sunt disponibile pe site-ul acestuia: https://euipo.europa.eu

(290)  Cifrele privind bugetul includ rezerva pentru evenimente neprevăzute.

(291)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(292)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(293)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(294)  Oficiul a inițiat măsuri corective, în cooperare cu CdT.

(295)  JO L 225, 30.7.2014, p. 1.

(296)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile comitetului sunt disponibile pe site-ul acestuia: https://srb.europa.eu

(297)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(298)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(299)  Situațiile financiare cuprind situația poziției financiare, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(300)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(301)  JO L 314, 7.12.1994, p. 1.

(302)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile centrului sunt disponibile pe site-ul acestuia: www.cdt.europa.eu

(303)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(304)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(305)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(306)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(307)  JO L 343, 19.12.2013, p. 46.

(308)  JO L 101, 21.4.2009, p. 26.

(309)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: https://eacea.ec.europa.eu/

(310)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(311)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(312)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(313)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(314)  JO L 341, 18.12.2013, p. 73.

(315)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.ec.europa.eu/easme/

(316)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(317)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(318)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(319)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(320)  Curtea nu a verificat această activitate de audit.

(321)  Curtea nu a verificat această activitate de audit.

(322)  JO L 9, 12.1.2008, p. 15.

(323)  JO L 347, 20.12.2013, p. 965.

(324)  Perioada de implementare 2014-2020.

(325)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.erc.europa.eu

(326)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(327)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(328)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(329)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(330)  Curtea nu a verificat această activitate de audit.

(331)  JO L 352, 24.12.2013, p. 65.

(332)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.ec.europa.eu/inea

(333)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(334)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(335)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(336)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(337)  JO L 11, 15.1.2008, p. 9.

(338)  JO L 346, 20.12.2013, p. 54.

(339)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.ec.europa.eu/rea

(340)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(341)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(342)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(343)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.

(344)  Decizie de punere în aplicare 2013/770/UE a Comisiei din 17 decembrie 2013 de instituire a Agenției executive pentru consumatori, sănătate și alimente și de abrogare a Deciziei 2004/858/CE (JO L 341, 18.12.2013, p. 69).

(345)  Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: http://ec.europa.eu/chafea/

(346)  Cifrele privind bugetul sunt bazate pe creditele de plată.

(347)  Personalul include funcționarii permanenți ai UE, agenții temporari ai UE și agenții contractuali ai UE, precum și experții naționali detașați, dar nu include lucrătorii interimari și consultanții.

(348)  Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.

(349)  Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.