20.10.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 353/19 |
Aviz de deschidere a unei proceduri antidumping privind importurile de biciclete electrice originare din Republica Populară Chineză
(2017/C 353/06)
Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a primit o plângere în temeiul articolului 5 din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (1) (denumit în continuare „regulamentul de bază”), în care se pretinde că importurile de biciclete electrice originare din Republica Populară Chineză fac obiectul unui dumping și cauzează, astfel, un prejudiciu important industriei din Uniune.
1. Plângerea
Plângerea a fost depusă la data de 8 septembrie 2017 de către European Bicycle Manufacturers Association („EBMA”) în numele producătorilor (în continuare „reclamanții”), care reprezintă peste 25 % din producția totală de biciclete electrice de la nivelul Uniunii.
2. Produsul care face obiectul anchetei
Produsul care face obiectul prezentei anchete este reprezentat de biciclete, cu pedalare asistată, cu un motor electric auxiliar (denumit în continuare „produsul care face obiectul anchetei”).
3. Prezumția de dumping
Produsul despre care se afirmă că face obiectul unui dumping este produsul care face obiectul anchetei, originar din Republica Populară Chineză (denumită în continuare „țara în cauză”), încadrat în prezent la codurile NC 8711 60 10 și ex 8711 60 90 (codul TARIC 8711609010). Aceste coduri sunt menționate doar cu titlu informativ.
Informația de care dispune Comisia cuprinde o comparație între valoarea normală și prețul de export (la nivel franco fabrică) al produsului care face obiectul anchetei practicat la exportul către Uniune.
Marjele de dumping calculate în acest mod pentru țara în cauză sunt semnificative.
4. Prezumția de prejudiciu și legătura de cauzalitate
Reclamanții au adus elemente de probă potrivit cărora importurile produsului care face obiectul anchetei din țara în cauză au crescut în mod global, atât ca valoare absolută, cât și în ceea ce privește cota de piață.
Elementele de probă prima facie furnizate de reclamanți arată că volumul și prețurile produsului importat care face obiectul anchetei au avut, pe lângă alte consecințe, un impact negativ asupra cantităților vândute, asupra nivelului prețurilor practicate și asupra cotei de piață deținute de industria din Uniune, generând efecte negative semnificative asupra performanței globale a industriei din Uniune, precum și asupra situației sale financiare.
5. Procedura
întrucât a constatat, după informarea statelor membre, că plângerea a fost introdusă în numele industriei din Uniune și că există suficiente elemente de probă care să justifice deschiderea unei proceduri, Comisia deschide o anchetă în temeiul articolului 5 din regulamentul de bază.
Ancheta va stabili dacă produsul care face obiectul anchetei, originar din țara în cauză, face obiectul unui dumping și dacă importurile care fac obiectul dumpingului au cauzat vreun prejudiciu industriei din Uniune. În cazul în care concluziile sunt afirmative, ancheta va examina dacă instituirea unor măsuri nu ar fi contrară interesului Uniunii.
5.1. Perioada de anchetă și perioada examinată
Ancheta privind dumpingul și prejudiciul va acoperi perioada cuprinsă între 1 octombrie 2016 și 30 septembrie 2017 (denumită în continuare „perioada de anchetă”). Examinarea tendințelor relevante pentru evaluarea prejudiciului va viza perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2014 și sfârșitul perioadei de anchetă (denumită în continuare „perioada examinată”).
5.2. Procedura de determinare a dumpingului
Producătorii-exportatori (2) ai produsului care face obiectul anchetei din țara în cauză sunt invitați să participe la ancheta Comisiei.
5.2.1. Anchetarea producătorilor-exportatori
5.2.1.1.
(a) Eșantionarea
Având în vedere numărul potențial mare de producători-exportatori din Republica Populară Chineză implicați în această procedură și pentru a încheia ancheta în termenele legale, Comisia poate limita la o valoare rezonabilă numărul de producători-exportatori anchetați prin constituirea unui eșantion (acest proces este denumit și „eșantionare”). Eșantionarea se va efectua în conformitate cu articolul 17 din regulamentul de bază.
Pentru a permite Comisiei să decidă dacă eșantionarea este necesară și, în caz afirmativ, să selecteze un eșantion, toți producătorii-exportatori sau reprezentanții care acționează în numele acestora sunt invitați să se facă cunoscuți Comisiei. Părțile respective trebuie să facă acest lucru în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, furnizând Comisiei informațiile solicitate în anexa I la prezentul aviz, referitoare la societățile lor.
Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare pentru constituirea eșantionului de producători-exportatori, Comisia va contacta, de asemenea, autoritățile din Republica Populară Chineză și poate contacta orice asociație cunoscută de producători-exportatori.
Toate părțile interesate care doresc să transmită orice alte informații relevante privind selectarea eșantionului, în afara informațiilor solicitate mai sus, trebuie să le comunice în termen de 21 de zile de la publicarea prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazurilor în care se prevede altfel.
Dacă este necesar să se constituie un eșantion, producătorii-exportatori pot fi selectați pe baza celui mai mare volum reprezentativ de exporturi către Uniune care poate fi examinat în mod rezonabil în perioada de timp disponibilă. Comisia va notifica societățile selectate pentru a face parte din eșantion tuturor producătorilor-exportatori cunoscuți, autorităților Republicii Populare Chineze și asociațiilor de producători-exportatori, dacă este cazul, prin intermediul autorităților Republicii Populare Chineze.
În vederea obținerii informațiilor pe care le consideră necesare pentru ancheta ei referitoare la producătorii-exportatori, Comisia va trimite chestionare producătorilor-exportatori selectați pentru a face parte din eșantion, oricărei asociații cunoscute de producători-exportatori, precum și autorităților din Republica Populară Chineză.
Toți producătorii-exportatori care au fost selectați pentru a fi incluși în eșantion trebuie să transmită un chestionar completat în termen de 37 de zile de la data notificării selectării eșantionului, cu excepția cazurilor în care se prevede altfel.
Fără a aduce atingere eventualei aplicări a articolului 18 din regulamentul de bază, societățile care au fost de acord cu eventuala lor includere în eșantion, dar care nu sunt selectate pentru a face parte din acesta, vor fi considerate a fi cooperante („producători-exportatori cooperanți, neincluși în eșantion”). Fără a aduce atingere literei (b) de mai jos, taxa antidumping care poate fi aplicată importurilor de la producătorii-exportatori cooperanți neincluși în eșantion nu va depăși marja de dumping medie ponderată stabilită pentru producătorii-exportatori incluși în eșantion (3).
(b) Marja de dumping individuală pentru societățile neincluse în eșantion
Producătorii-exportatori cooperanți neincluși în eșantion pot solicita, în temeiul articolului 17 alineatul (3) din regulamentul de bază, stabilirea de către Comisie a marjei lor individuale de dumping (denumită în continuare „marja de dumping individuală”). Producătorii-exportatori care doresc să solicite o marjă de dumping individuală trebuie să ceară un chestionar și să îl returneze completat în mod corespunzător în termen de 37 de zile de la data notificării selectării eșantionului, cu excepția cazului în care se prevede altfel. Comisia va examina dacă acestora li se poate acorda o taxă individuală în conformitate cu articolul 9 alineatul (5) din regulamentul de bază. Producătorii-exportatori din țara în cauză, care consideră că, în cazul lor, condițiile unei economii de piață prevalează în ceea ce privește producerea și vânzarea produsului care face obiectul anchetei, pot depune, în acest sens, o cerere motivată corespunzător de acordare a tratamentului aplicat societăților care funcționează în condițiile unei economii de piață (denumită în continuare „cerere de acordare a TEP”) și o pot returna completată în mod corespunzător în termenele specificate în secțiunea 5.2.2 de mai jos.
Cu toate acestea, producătorii-exportatori care solicită o marjă de dumping individuală trebuie să fie conștienți de faptul că, totuși, Comisia ar putea decide să nu le calculeze marja de dumping individuală, dacă, de exemplu, numărul producătorilor-exportatori este atât de mare încât un astfel de calcul ar îngreuna în mod inutil procedura și ar împiedica finalizarea la termen a anchetei.
5.2.2. Procedura suplimentară pentru producătorii-exportatori din Republica Populară Chineză
În conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază, în cazul importurilor din Republica Populară Chineză, valoarea normală se stabilește de regulă pe baza prețului sau a valorii construite într-o țară terță cu economie de piață. În acest scop, Comisia va selecta o țară terță cu economie de piață relevantă. Comisia a ales în mod provizoriu Elveția. Conform informațiilor de care dispune Comisia, alte țări producătoare cu economie de piață sunt, inter alia, Japonia și Taiwan. Pentru a face o alegere finală în ceea ce privește țara terță cu economie de piață, Comisia va examina dacă există producție și vânzări ale produsului care face obiectul anchetei în acele țări terțe cu economie de piață în cazul cărora există indicii că se fabrică produsul care face obiectul anchetei. Părțile interesate sunt invitate să își prezinte observațiile privind caracterul adecvat al alegerii țării analoge în termen de 10 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
În conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază, producătorii-exportatori individuali din țara în cauză care consideră că, în cazul lor, prevalează condițiile unei economii de piață în ceea ce privește producerea și vânzarea produsului care face obiectul anchetei, pot depune o cerere motivată corespunzător de acordare a tratamentului aplicat societăților care funcționează în condițiile unei economii de piață (denumită în continuare „cererea de acordare a TEP”). TEP va fi acordat dacă evaluarea cererii de acordare a TEP arată că sunt îndeplinite criteriile prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază (4). Marja de dumping a producătorilor-exportatori cărora li s-a acordat TEP va fi calculată, în măsura posibilităților și fără a aduce atingere utilizării datelor disponibile în temeiul articolului 18 din regulamentul de bază, prin utilizarea valorii lor normale și a prețurilor lor de export, în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază.
Comisia va trimite formulare de cerere de acordare a TEP tuturor producătorilor-exportatori din Republica Populară Chineză incluși în eșantion, precum și producătorilor-exportatori cooperanți neincluși în eșantion care doresc să solicite o marjă de dumping individuală, oricăror asociații cunoscute de producători-exportatori, precum și autorităților din Republica Populară Chineză. Comisia va evalua numai formularele de cerere de acordare a TEP prezentate de producătorii-exportatori din Republica Populară Chineză care au fost incluși în eșantion și de producătorii-exportatori cooperanți neincluși în eșantion a căror cerere de marjă de dumping individuală a fost acceptată.
În lipsa unor dispoziții contrare, toți producătorii-exportatori care solicită TEP trebuie să trimită un formular completat de cerere de acordare a TEP în termen de 21 de zile de la data notificării selectării eșantionului sau a deciziei de a nu selecta un eșantion.
5.2.3. Anchetarea importatorilor neafiliați (5) (6)
Importatorii neafiliați care importă din Republica Populară Chineză în Uniune produsul care face obiectul anchetei sunt invitați să participe la această anchetă.
Având în vedere numărul potențial mare de importatori neafiliați implicați în această procedură și pentru a finaliza ancheta în termenele legale, Comisia poate limita la un nivel rezonabil numărul de importatori neafiliați care vor fi supuși anchetei, prin selectarea unui eșantion (acest proces fiind, de asemenea, denumit „eșantionare”). Eșantionarea se va efectua în conformitate cu articolul 17 din regulamentul de bază.
Pentru a permite Comisiei să decidă dacă eșantionarea este necesară și, în caz afirmativ, să selecteze un eșantion, toți importatorii neafiliați sau reprezentanții care acționează în numele acestora sunt invitați să se facă cunoscuți Comisiei. Părțile respective trebuie să facă acest lucru în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazului în care se prevede altfel, furnizând Comisiei informațiile solicitate în anexa II la prezentul aviz, referitoare la societățile lor.
Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare în vederea selectării eșantionului de importatori neafiliați, Comisia poate contacta de asemenea orice asociație de importatori cunoscută.
Toate părțile interesate care doresc să transmită orice alte informații relevante privind selectarea eșantionului, în afara informațiilor solicitate mai sus, trebuie să le comunice în termen de 21 de zile de la publicarea prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazurilor în care se prevede altfel.
Dacă este necesar să se constituie un eșantion, importatorii pot fi selectați în funcție de cel mai mare volum reprezentativ de vânzări în Uniune ale produsului care face obiectul anchetei ce poate fi examinat în mod rezonabil în timpul avut la dispoziție. Comisia va informa toți importatorii neafiliați cunoscuți și toate asociațiile de importatori cunoscute cu privire la societățile selectate pentru a fi incluse în eșantion.
Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare pentru ancheta sa, Comisia va trimite chestionare importatorilor neafiliați incluși în eșantion, precum și oricărei asociații de importatori cunoscute. Aceste părți trebuie să transmită chestionarul completat în termen de 37 de zile de la data notificării selectării eșantionului, cu excepția cazurilor în care se prevede altfel.
5.3. Procedura de determinare a prejudiciului și de anchetare a producătorilor din Uniune
Constatarea unui prejudiciu se bazează pe elemente de probă concrete și implică o examinare obiectivă a volumului de importuri care fac obiectul unui dumping, a efectului acestora asupra prețurilor de pe piața Uniunii și a impactului ulterior al respectivelor importuri asupra industriei din Uniune. Pentru a stabili dacă se aduce un prejudiciu industriei din Uniune, producătorii din Uniune ai produsului care face obiectul anchetei sunt invitați să participe la ancheta Comisiei.
Având în vedere numărul mare de producători din Uniune implicați în această procedură și pentru a finaliza ancheta în termenele legale, Comisia a decis să limiteze la un nivel rezonabil numărul de producători din Uniune care vor fi supuși anchetei, prin selectarea unui eșantion (acest proces fiind, de asemenea, denumit „eșantionare”). Eșantionarea se efectuează în conformitate cu articolul 17 din regulamentul de bază.
Comisia a selectat, în mod provizoriu, un eșantion de producători din Uniune. Detaliile pot fi găsite în dosarul destinat consultării de către părțile interesate. Prin prezentul aviz, părțile interesate sunt invitate să consulte dosarul (în acest scop, ele ar trebui să contacteze Comisia cu ajutorul datelor de contact furnizate la punctul 5.7 de mai jos). Alți producători din Uniune sau reprezentanți ai acestora care consideră că au motive de a fi incluși în eșantion trebuie să contacteze Comisia în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Toate părțile interesate care doresc să transmită orice alte informații relevante privind selectarea eșantionului, în afara informațiilor solicitate mai sus, trebuie să le comunice în termen de 21 de zile de la publicarea prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazurilor în care se prevede altfel.
Comisia va informa toți producătorii cunoscuți din Uniune și/sau toate asociațiile cunoscute de producători din Uniune cu privire la societățile selectate în final pentru a fi incluse în eșantion.
Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare pentru ancheta sa, Comisia va trimite chestionare producătorilor din Uniune incluși în eșantion și oricărei asociații cunoscute de producători din Uniune. Aceste părți trebuie să transmită chestionarul completat în termen de 37 de zile de la data notificării selectării eșantionului, cu excepția cazurilor în care se prevede altfel.
5.4. Procedura de evaluare a interesului Uniunii
În cazul în care se stabilește existența dumpingului și a prejudiciului aferent, se va decide, în temeiul articolului 21 din regulamentul de bază, dacă adoptarea unor măsuri antidumping nu ar fi contrară interesului Uniunii. Producătorii din Uniune, importatorii și asociațiile lor reprezentative, utilizatorii și asociațiile lor reprezentative, precum și organizațiile reprezentative ale consumatorilor din Uniune sunt invitați să se facă cunoscuți în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazului în care se prevede altfel. Pentru a participa la anchetă, organizațiile de consumatori reprezentative trebuie să dovedească, în același termen, că există o legătură obiectivă între activitățile pe care le desfășoară și produsul care face obiectul anchetei.
Părțile care se fac cunoscute în termenul specificat mai sus pot furniza Comisiei informații privind interesul Uniunii în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazului în care se prevede altfel. Aceste informații pot fi furnizate fie într-un format la alegere, fie prin completarea chestionarului pregătit de Comisie. În orice caz, informațiile transmise în temeiul articolului 21 vor fi luate în considerare numai dacă sunt susținute, la momentul transmiterii lor, de elemente de probă concrete.
5.5. Alte informații prezentate în scris
În conformitate cu dispozițiile prezentului aviz, toate părțile interesate sunt invitate să își prezinte punctele de vedere, să transmită informații și să furnizeze elemente de probă în sprijinul acestora. Cu excepția cazurilor în care se prevede altfel, informațiile respective și elementele de probă în sprijinul acestora trebuie să parvină Comisiei în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
5.6. Posibilitatea audierii de către serviciile Comisiei responsabile cu ancheta
Toate părțile interesate pot solicita să fie audiate de serviciile Comisiei responsabile cu ancheta. Orice solicitare de audiere ar trebui să fie transmisă în scris și să precizeze motivele pe care se bazează. În cazul audierilor privind aspecte care țin de stadiul inițial al anchetei, cererea trebuie transmisă în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Ulterior, orice solicitare de audiere trebuie transmisă în termenele specifice stabilite de Comisie în comunicarea sa cu părțile.
5.7. Instrucțiuni pentru transmiterea informațiilor prezentate în scris, a chestionarelor completate și a corespondenței
Informațiile transmise Comisiei în scopul anchetelor de apărare comercială trebuie să nu facă obiectul unor drepturi de autor. Înainte de transmiterea către Comisie a unor informații și/sau a unor date supuse drepturilor de autor ale unor părți terțe, părțile interesate trebuie să solicite autorizarea specifică a deținătorului dreptului de autor care să permită în mod explicit Comisiei: (a) să utilizeze informațiile și datele în scopul acestei proceduri de apărare comercială; și (b) să furnizeze informațiile și/sau datele părților interesate de această anchetă într-un format care să le permită acestora să-și exercite drepturile la apărare.
Toate informațiile prezentate în scris, inclusiv cele solicitate prin prezentul aviz, chestionarele completate și corespondența furnizate de părțile interesate cu titlu confidențial poartă mențiunea „Limited” („acces limitat”) (7).
Părțile interesate care transmit informații cu mențiunea „Limited” („acces limitat”) trebuie să furnizeze rezumate cu caracter neconfidențial ale acestora, în temeiul articolului 19 alineatul (2) din regulamentul de bază, care vor purta mențiunea „For inspection by interested parties” („versiune destinată consultării de către părțile interesate”). Aceste rezumate trebuie să fie suficient de detaliate pentru a permite o înțelegere rezonabilă a substanței informațiilor transmise cu titlu confidențial. Dacă o parte interesată care transmite informații confidențiale nu furnizează un rezumat neconfidențial al acestora în formatul și de calitatea solicitate, informațiile respective pot să nu fie luate în considerare.
Părțile interesate sunt invitate să prezinte toate documentele și cererile prin e-mail, inclusiv împuternicirile și fișele de certificare scanate, cu excepția răspunsurilor voluminoase, care trebuie să fie prezentate pe suport CD-ROM sau DVD, în persoană sau prin scrisoare recomandată. Prin utilizarea e-mailului, părțile interesate își exprimă acordul cu normele aplicabile transmiterii informațiilor pe cale electronică, conținute în documentul intitulat „CORESPONDENȚA CU COMISIA EUROPEANĂ ÎN CAZURILE DE APĂRARE COMERCIALĂ”, care este publicat pe site-ul de internet al Direcției Generale Comerț: http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2014/june/tradoc_152581.pdf. Părțile interesate trebuie să își indice numele, adresa, numărul de telefon și o adresă de e-mail valabilă și trebuie să se asigure că adresa de e-mail furnizată este o adresă de e-mail oficială funcțională, care este verificată zilnic. După ce datele de contact au fost transmise, Comisia va comunica cu părțile interesate doar prin e-mail, cu excepția cazului în care acestea solicită în mod explicit să primească toate documentele din partea Comisiei prin alte mijloace de comunicare sau a cazului în care natura documentului care trebuie trimis impune utilizarea unei scrisori recomandate. Pentru mai multe reguli și informații privind corespondența cu Comisia, inclusiv principiile aplicabile comunicărilor prin e-mail, părțile interesate sunt invitate să consulte instrucțiunile susmenționate privind comunicarea cu părțile interesate.
Adresa Comisiei pentru corespondență este următoarea:
Comisia Europeană |
|||
Directorate-General for Trade |
|||
Directorate H |
|||
Office: CHAR 04/039 |
|||
1049 Bruxelles/Brussel |
|||
BELGIQUE/BELGIË |
|||
|
6. Lipsa cooperării
În cazul în care o parte interesată nu permite accesul la informațiile necesare, nu le furnizează în termenele prevăzute sau obstrucționează în mod semnificativ ancheta, se pot stabili, pe baza datelor disponibile, concluzii pozitive sau negative, provizorii sau finale, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază.
În cazul în care se constată că o parte interesată a furnizat informații false sau înșelătoare, informațiile pot să nu fie luate în considerare și se pot utiliza datele disponibile.
Dacă o parte interesată nu cooperează sau cooperează doar parțial și, prin urmare, constatările sunt stabilite pe baza datelor disponibile, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază, rezultatul anchetei ar putea fi mai puțin favorabil respectivei părți decât dacă ar fi cooperat.
Faptul că nu se oferă un răspuns pe suport electronic nu este considerat un refuz de a coopera, cu condiția ca partea interesată să demonstreze că prezentarea unui răspuns în forma cerută ar antrena sarcini sau costuri suplimentare nerezonabile. Partea interesată ar trebui să contacteze imediat Comisia în acest sens.
7. Consilierul-auditor
Părțile interesate pot solicita intervenția consilierului-auditor pentru proceduri comerciale. Consilierul-auditor acționează drept intermediar între părțile interesate și serviciile Comisiei responsabile cu ancheta. Consilierul-auditor examinează cererile de acces la dosar, litigiile privind confidențialitatea documentelor, cererile de prelungire a termenelor și cererile terților de a fi ascultați. Consilierul-auditor poate organiza o audiere cu o anumită parte interesată și poate acționa ca mediator pentru a asigura exercitarea deplină a drepturilor la apărare ale părților interesate.
Orice cerere de audiere de către consilierul-auditor trebuie formulată în scris și motivată corespunzător. În cazul audierilor privind aspecte care țin de stadiul inițial al anchetei, cererea trebuie transmisă în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Ulterior, orice solicitare de audiere trebuie transmisă în termenele specifice stabilite de Comisie în comunicarea sa cu părțile.
Consilierul-auditor va oferi, de asemenea, posibilitatea organizării unei audieri a părților care să permită prezentarea a diferite puncte de vedere și contraargumente referitoare la aspecte legate, printre altele, de dumping, de prejudiciu, de legătura de cauzalitate și de interesul Uniunii. O astfel de audiere are loc, de regulă, cel târziu la sfârșitul celei de-a patra săptămâni de la comunicarea constatărilor provizorii.
Pentru mai multe informații și date de contact, părțile interesate pot consulta paginile dedicate consilierului-auditor de pe site-ul web al DG Comerț: http://ec.europa.eu/trade/trade-policy-and-you/contacts/hearing-officer/.
8. Calendarul anchetei
În temeiul articolului 6 alineatul (9) din regulamentul de bază, ancheta se va finaliza în termen de 15 luni de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din regulamentul de bază, pot fi instituite măsuri provizorii cel târziu în termen de nouă luni de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
9. Prelucrarea datelor cu caracter personal
Toate datele cu caracter personal colectate pe parcursul prezentei anchete vor fi tratate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (8).
(1) JO L 176, 30.6.2016, p. 21.
(2) Un producător-exportator este orice societate comercială din țara în cauză care produce și exportă pe piața Uniunii produsul care face obiectul anchetei, fie direct, fie prin terți, inclusiv prin orice societate afiliată implicată în producția, vânzarea pe piața internă sau exportul produsului care face obiectul anchetei.
(3) În temeiul articolului 9 alineatul (6) din regulamentul de bază, nu se ține cont de marjele nule și de minimis și nici de marjele stabilite în condițiile prevăzute la articolul 18 din regulamentul de bază.
(4) Producătorii-exportatori trebuie să demonstreze în special că: (i) deciziile comerciale și costurile se stabilesc drept reacție la condițiile de piață și fără intervenția semnificativă a statului; (ii) întreprinderile dețin un singur set clar de documente contabile de bază, care fac obiectul unui audit independent în conformitate cu standardele internaționale de contabilitate și care sunt utilizate în toate scopurile; (iii) nu există denaturări semnificative provenite de la vechiul sistem de economie planificată; (iv) legile privind falimentul și proprietatea garantează securitatea și stabilitatea juridică; și (v) operațiunile de schimb valutar se efectuează la cursurile pieței.
(5) Doar importatorii neafiliați producătorilor-exportatori pot fi incluși în eșantion. Importatorii afiliați producătorilor-exportatori trebuie să completeze anexa I la chestionarul destinat producătorilor-exportatori respectivi. În conformitate cu articolul 127 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, se consideră că două persoane sunt afiliate dacă: (a) una dintre ele face parte din conducerea sau consiliul de administrație al întreprinderii celeilalte persoane; (b) au calitatea juridică de asociați; (c) una este angajatorul celeilalte; (d) o terță parte posedă, controlează sau deține direct sau indirect 5 % sau mai mult din acțiunile sau părțile emise cu drept de vot de ambele persoane; (e) una dintre ele o controlează pe cealaltă în mod direct sau indirect; (f) ambele sunt controlate în mod direct sau indirect de către o terță persoană; (g) împreună, acestea controlează direct sau indirect o terță persoană; sau (h) sunt membre ale aceleiași familii (JO L 343, 29.12.2015, p. 558). Se consideră că persoanele sunt membre ale aceleiași familii numai dacă sunt legate prin una dintre următoarele relații: (i) soț și soție; (ii) ascendenți și descendenți în linie directă de gradul I; (iii) frați și surori (buni, consangvini și uterini); (iv) ascendenți și descendenți în linie directă de gradul II; (v) unchi sau mătușă și nepot sau nepoată; (vi) socri și ginere sau noră; (vii) cumnați și cumnate. În conformitate cu articolul 5 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO L 269, 10.10.2013, p. 1), „persoană” înseamnă o persoană fizică, o persoană juridică sau orice asociere de persoane care nu este persoană juridică, dar care este recunoscută în conformitate cu legislația Uniunii sau cu cea națională ca având capacitatea de a încheia acte juridice.
(6) Datele furnizate de importatori neafiliați pot fi utilizate și în legătură cu alte aspecte ale prezentei anchete decât stabilirea existenței dumpingului.
(7) Un document cu mențiunea „Limited” este un document considerat confidențial în temeiul articolului 19 din regulamentul de bază și al articolului 6 din Acordul OMC privind punerea în aplicare a articolului VI din GATT 1994 (Acordul antidumping). Acesta este, de asemenea, un document protejat în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 145, 31.5.2001, p. 43).