(1)

La 17 iulie 2009, autoritățile române au notificat Comisiei conversia planificată în acțiuni a unei datorii publice a societății Oltchim S.A. („Oltchim”). La 7 martie 2012, prin Decizia 2013/246/UE a Comisiei (2) în cazul SA.29041 – Măsuri de sprijin în favoarea Oltchim SA Râmnicu Vâlcea („Decizia Comisiei din 2012”), Comisia a concluzionat că respectiva conversie a datoriei în valoare de 1,049 miliarde RON (231 de milioane EUR) nu a implicat un ajutor de stat. Concluzia s-a bazat pe angajamentul ferm al guvernului român de a privatiza integral Oltchim, inclusiv întregul pachet de acțiuni care revine autorităților publice după conversia datoriei.

(2)

După tentativa eșuată de privatizare a Oltchim, autoritățile române au contactat Comisia în octombrie 2012 în vederea pregătirii notificării formale a ajutorului pentru salvarea Oltchim (înregistrat cu numărul de referință SA.35558).

(3)

În noiembrie 2012, presa a relatat că autoritățile române au încheiat un acord cu băncile creditoare ale Oltchim în scopul de a finanța reluarea producției Oltchim. În acest context, Comisia a decis deschiderea unui caz ex officio, înregistrat cu numărul de referință SA.36086 și, prin scrisoarea din 18 ianuarie 2013, a solicitat României să furnizeze informații. România a răspuns acestei solicitări la 7 februarie 2013. Comisia a solicitat informații suplimentare la 18 februarie 2013, iar România a răspuns la 11 martie 2013. România a furnizat informații suplimentare în cadrul unei reuniuni din iunie 2013 și prin scrisoarea din 25 septembrie 2013.

(4)

Prin scrisorile din 5 august 2014, 16 octombrie 2014 și 3 martie 2015, Comisia a solicitat informații suplimentare, la care România a răspuns la 15 septembrie 2014, 26 noiembrie 2014, 26 martie 2015 și, respectiv, 16 aprilie 2015. La 11 mai 2015, Comisia a solicitat informații suplimentare, pe care România le-a furnizat în cadrul unei reuniuni desfășurate la 26 mai 2015 și prin scrisorile din 10 iunie 2015 și 25 iunie 2015. La 3 septembrie 2015, Comisia a solicitat informații suplimentare, pe care autoritățile române le-au prezentat la 10 septembrie 2015. România a furnizat, de asemenea, în mod spontan informații la 22 octombrie 2015 și a solicitat organizarea unor reuniuni, care au avut loc la 23 octombrie 2015 și 22 ianuarie 2016.

(5)

Prin scrisoarea din 8 aprilie 2016, Comisia a informat România că a decis să inițieze procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din TFUE în cazul SA.36086. Decizia Comisiei de a iniția procedura a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (3). Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la ajutorul în cauză.

(6)

Comisia a primit observații inițiale din partea României (15 iunie 2016) și din partea a patru părți interesate. Observațiile terților au fost transmise României, căreia i s-a oferit posibilitatea de a răspunde; comentariile acesteia au fost primite prin scrisoarea din 28 noiembrie 2016.

(7)

Prin scrisoarea din 29 iulie 2016, România a propus o modificare a procesului de vânzare a Oltchim în scopul realizării discontinuității economice. Autoritățile române au furnizat informații suplimentare (la 14 septembrie 2016, 4 noiembrie 2016 și 5 decembrie 2016) și au modificat termenii procesului de vânzare inițial.

(8)

În urma schimburile menționate mai sus, firma de consultanță AT Kearney, în calitate de reprezentant al Oltchim („vânzătorul”) a prezentat rapoarte succesive privind evoluția vânzării activelor Oltchim, la 27 ianuarie 2017, 4 aprilie 2017, 25 iulie 2017, 15 septembrie 2017, 21 noiembrie 2017, 18 ianuarie 2018 și 16 iulie 2018 (4).

(9)

În cursul procesului de vânzare, o serie de terți au formulat intervenții, iar autoritățile române au furnizat observații cu privire la fiecare dintre aceste intervenții.

(10)

La 26 ianuarie 2018, o cerere suplimentară de informații a fost trimisă României, care a răspuns la aceasta la 16 mai 2018.

(11)

Oltchim este una dintre cele mai mari societăți petrochimice din România și din sud-estul Europei. Statul român (în prezent prin Ministerul Economiei) deține în societate un pachet de control de 54,8 %.

(12)

Oltchim produce în principal sodă caustică lichidă, oxid de propilenă, polioli, plastifianți și oxo-alcooli. Oltchim este cel mai mare producător de sodă caustică lichidă de pe piața europeană (o cotă de piață de 41 % pe piața UE în 2015), singurul producător de sodă caustică perle din Europa Centrală, precum și singurul producător de policlorură de vinil și de polieteri din România și al treilea din Europa. Societatea exportă peste 74 % din producția sa în interiorul și în afara Europei (5).

(13)

Oltchim este principalul angajator industrial în Vâlcea, o regiune din România care beneficiază de asistență în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE. În 2015, Oltchim avea 2 208 salariați, dintre care 1 982 la combinatul din Râmnicu Vâlcea și 226 la Divizia Petrochimică Bradu din Pitești.

(14)

Oltchim are un lung istoric de dificultăți economice. În perioada 1995-2000, Oltchim a contractat o serie de împrumuturi comerciale, garantate prin garanții guvernamentale. Oltchim nu a putut să ramburseze împrumuturile, iar băncile au solicitat garanțiile guvernamentale. În 2002, Ministerul Finațelor a transferat datoria Oltchim rezultată din garanțiile guvernamentale către agenția română pentru privatizare (Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului – „AAAS” (6)). Ministerul Finanțelor a continuat să realizeze plăți în contul garanțiilor guvernamentale până în decembrie 2006 și, de asemenea, a transferat către AAAS toate creanțele rezultate în urma plăților ulterioare efectuate în baza garanțiilor activate.

(15)

În perioada 2007-2012, situația financiară a Oltchim s-a deteriorat, conturile sale financiare indicând în mod sistematic pierderi operaționale în creștere, acumulări de pierderi și fonduri proprii negative. La 31 decembrie 2012 (înainte de a intra în insolvență), conturile financiare ale Oltchim au indicat o pierdere operațională de 62,9 milioane EUR, o pierdere netă de 127,8 milioane EUR și pierderi acumulate de 383 de milioane EUR.

(16)

România a încercat de mai multe ori să privatizeze Oltchim (în 2001, 2003, 2006, 2007 și 2008), însă toate tentativele au eșuat.

(17)

Mai precis, în 2001, statul a negociat și a semnat un acord de vânzare a 53,2 % din acțiuni cu societatea canadiană de exploatare minieră Exall Resources. Întrucât cumpărătorul nu a plătit valoarea acțiunilor (10 milioane USD, însemnând aproximativ 8,9 milioane EUR (7)) și nu a garantat investițiile tehnologice și de mediu promise, acordul nu a mai fost executat (8). În 2002, statul a decis să încerce lansarea unei noi cereri de oferte pentru privatizare, optând pentru conversia în acțiuni a datoriei către AVAS (precursor al AAAS). Cu toate acestea, termenul pentru depunerea ofertelor a fost amânat de două ori și, având în vedere opoziția unui potențial investitor și a acționarilor minoritari, inclusiv prin acțiuni în instanță, oferta a fost revocată în 2003 (9). Ulterior, după revocarea în 2006 a conversiei datoriei aprobate inițial în 2003, autoritățile române au încercat din nou să privatizeze Oltchim, împreună cu datoria, în 2006 și 2008. Cu toate acestea, potrivit autorităților române, niciun investitor nu a fost interesat să cumpere Oltchim în astfel de condiții (10).

(18)

Prin Decizia Comisiei din 2012, Comisia a decis că conversia planificată în acțiuni a datoriei față de AAAS în valoare de 1,049 miliarde RON (11) (aproximativ 231 de milioane EUR) nu a implicat ajutor de stat. Această decizie s-a bazat pe angajamentul ferm al României de a privatiza integral acțiunile publice rezultate ca urmare a conversiei datoriei până cel târziu la finalul lunii mai 2012, astfel cum a fost exprimat în două scrisori din partea prim-miniștrilor respectivi de la acel moment (12).

(19)

Comisia a adoptat această opinie după ce a analizat în mod critic rapoartele elaborate de consultanți independenți (13) și prezentate de autoritățile române în cursul procedurilor. Rapoartele respective au comparat încasările în urma unei lichidări a societății Oltchim cu cele din urma unei privatizări. În scenariul de lichidare, valoarea activelor Oltchim a fost estimată la 692 055 000 RON (152,2 milioane EUR), incluzând 264 119 000 RON pentru activele grevate de sarcini și 427 936 000 RON pentru activele negrevate de sarcini (14).

(20)

Conform raportului Raiffeisen din 2011, în scenariul de lichidare AAAS ar fi încasat aproximativ 105,4 milioane RON (aproximativ 23 de milioane EUR), reprezentând 12 % din creanța sa totală.

(21)

Această sumă a fost comparată cu valoarea creanței AAAS într-un scenariu de conversie a datoriei plus privatizare. În acest scenariu, în funcție de metoda utilizată pentru estimarea valorii întreprinderii, valoarea de piață estimată a Oltchim a fost cuprinsă între 28 de milioane EUR și 97 de milioane EUR. După conversia datoriei sale în acțiuni și privatizarea ulterioară a Oltchim, AAAS ar obține o sumă cuprinsă între 22,9 milioane EUR și 79,5 milioane EUR (15).

(22)

Având în vedere această comparație, Comisia a concluzionat următoarele: „Dacă societatea este privatizată integral la scurt timp după conversia datoriei, măsura notificată (conversia datoriei, urmată de privatizarea integrală) nu implică niciun avantaj pentru societatea Oltchim, permițând creditorului public AVAS [AAAS] să recupereze mai mult decât în cazul în care acesta ar hotărî să lichideze societatea. În această privință, Comisia ia act de angajamentul asumat de autoritățile române la acel moment de a privatiza integral societatea până la data de 31 mai 2012” (16).

(23)

Cu toate acestea, Oltchim nu a pus în aplicare conversia în acțiuni a datoriei AAAS, astfel cum a fost aprobată prin Decizia Comisiei din 2012. Producția a fost doar suspendată în august 2012, în urma refuzului principalului furnizor de energie electrică al societății Oltchim, Electrica S.A. („Electrica”), de a furniza servicii fără a fi plătită.

(24)

Imediat după încetarea activității Oltchim, autoritățile române au început să transmită semnale clare publicului cu privire la disponibilitatea acestora de a depune toate eforturile posibile de a salva Oltchim. Cu doar câteva zile înainte de data privatizării, ministrul român al economiei a indicat că producția Oltchim ar putea fi reluată într-un interval de 2-4 săptămâni. Potrivit declarației sale, acesta a „discutat cu conducerea combinatului, care are un plan de redeschidere treptată a instalațiilor” (17).

(25)

La 22 septembrie 2012, procesul de privatizare a eșuat, pe rolul instanțelor naționale aflându-se câteva cauze legate de procesul de privatizare (18).

(26)

După privatizarea eșuată, situația financiară a Oltchim a continuat să se deterioreze. În perioada imediat următoare privatizării eșuate, autoritățile române și-au reiterat disponibilitatea de a face tot ceea ce este necesar pentru a salva Oltchim (19).

(27)

La 1 octombrie 2012, a fost prevăzută o nouă strategie pentru pregătirea activității Oltchim, inclusiv acordarea de sprijin financiar sub formă de ajutor de salvare. Într-un articol de presă din perioada respectivă, prim-ministrul român de la acel moment a arătat că procedura de privatizare a eșuat și a adăugat că „trebuie să explicăm astăzi planul de rezervă pentru reluarea activităților, salvarea locurilor de muncă și pregătirea unei noi proceduri de privatizare, în condiții foarte diferite, considerabil îmbunătățite” (20). În aceeași ordine de idei, prim-ministrul a anunțat un acord viitor cu diverși creditori pentru salvarea companiei: „Planul de relansare a Oltchim va fi prezentat joi și va prevedea pașii următori privind combinatul vâlcean […] Ministrul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri […] și Ministrul Finanțelor vor începe să discute oficial cu toți creditorii principali, AVAS, Electrica și cele trei bănci care sunt principalii creditori ai Oltchim: BCR, Banca Transilvania și CEC. Împreună cu aceștia vom prezenta joi planul de relansare a Oltchim, care să prevadă foarte clar pașii necesari pentru un nou mod de management la Oltchim, pentru finanțarea repornirii producției, pentru perioada de timp în care se reia activitatea, plata salariilor restante și pregătirea pentru o privatizare care o să aibă loc cel mai probabil în cursul anului 2013, în alte condiții decât cele în care s-a desfășurat în acest moment” (21).

(28)

La 17 octombrie 2012, un secretar de stat din Ministerului Economiei a declarat presei că anumite secții ale Oltchim urmau să fie redeschise în câteva zile și că guvernul intenționează să acorde un ajutor de salvare în valoare de 20 de milioane EUR în favoarea Oltchim (22).

(29)

La 24 octombrie 2012, Oltchim a reușit să își reia producția ca urmare a modificării condițiilor comerciale acordate societății de doi furnizori publici (CET Govora și Compania Națională a Sării Salrom) (23):

(30)

La 15 noiembrie 2012, ministrul economiei a făcut declarații către presă cu privire la angajamentul guvernului de a menține Oltchim în viață: „Ideea insolvenței iese din discuție atâta vreme cât există acest acord cu principalii creditori. Acesta este și motivul pentru care am încheiat un acord de reorganizare, restructurare controlată cu marii creditori ai Oltchim. Adică să nu ne trezim mâine, poimâine, cu marii creditori – bănci, creditori privați, traderi, furnizori de materii prime – că cer insolvența Oltchim. Pe noi ne interesează ca prin acest acord să putem să repornim, să viabilizăm, să restructurăm Oltchim controlat, cu acordul creditorilor” (25).

(31)

La 23 noiembrie 2012, Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, AAAS și OPSPI (26) au semnat un memorandum de înțelegere („memorandumul”) cu creditorii Oltchim, și anume diverse bănci private și de stat, precum și întreprinderi de stat, cum ar fi Electrica, Salrom, CFR Marfă SA. Părțile la memorandum au convenit ca, până cel târziu la 1 ianuarie 2013, Ministerul Economiei și OPSPI să înregistreze o societate cu scop special, fără datorii, cu capital integral de stat (Oltchim SPV), astfel încât băncile să poată furniza în condiții de siguranță sprijinul financiar necesar pentru reluarea producției la Oltchim. În acest sens, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2012, guvernul a mandatat Ministerul Economiei să înceapă procedurile prevăzute de lege pentru înființarea unei societăți cu scop special (SPV).

(32)

Cu toate acestea, deși memorandumul și obiectivele sale au fost menținute, Ministerul Economiei a renunțat temporar la planurile de înființare în scurt timp a societății cu scop special Oltchim. În schimb, la 30 ianuarie 2013, Oltchim, la cererea sa, a inițiat procedura de insolvență reglementată prin Legea nr. 85/2006 („Legea privind procedura insolvenței”).

(33)

Legea privind procedura insolvenței prevede o procedură colectivă pentru acoperirea pasivelor unui debitor aflat în insolvență.

(34)

În momentul în care o societate începe o procedură de insolvență colectivă, puterea de decizie asupra activităților administrative ale societății respective trece de la acționari la un administrator special, care ar trebui să acționeze în interesul societății (27). După retragerea dreptului de administrare, societatea este reprezentată și condusă de un administrator judiciar sau de un lichidator, în funcție de opțiunea aleasă. Mandatul administratorului special este redus ulterior la reprezentarea interesului acționarilor.

(35)

Adunarea generală a acționarilor numește administratorul special care trebuie să fie aprobat de către instanță (un așa-numit administrator judiciar). În termenul stabilit de judecătorul sindic (un judecător cu atribuții speciale în procedurile de faliment sau insolvență), administratorul judiciar sau lichidatorul întocmește și prezintă judecătorului sindic un raport cu privire la motivele și circumstanțele care au condus la insolvabilitatea debitorului (28). Raportul precizează dacă există posibilitatea de reorganizare a activității debitorului sau motivele care nu permit reorganizarea sa. În acest din urmă caz, administratorul judiciar ar trebui să propună intrarea în faliment. În cazul în care administratorul judiciar arată că activitatea debitorului poate fi redresată pe baza unui plan de reorganizare judiciară („planul de reorganizare” sau „planul”), acesta va trebui să precizeze cine elaborează planul de reorganizare (debitorul sau administratorul judiciar, singur sau împreună cu unul sau mai mulți creditori).

(36)

De la data deschiderii procedurii, toate creanțele creditorilor se suspendă și nu pot fi inițiate unele noi (29). Toți furnizorii de servicii (electricitate, gaze naturale, apă, servicii de telefonie) nu au dreptul să schimbe, să refuze sau să întrerupă temporar un astfel de serviciu către debitor în cazul în care acesta din urmă are calitatea de consumator captiv (30).

(37)

În urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar notifică creditorii cu privire la faptul că trebuie să declare creanțele asupra debitorului în termenul legal stabilit prin decizia judecătorului sindic privind începerea procedurii de insolvență. Pe această bază, administratorul judiciar pregătește un tabel preliminar al creditorilor. Acest tabel include creditori din două mari categorii: creditori garantați (creditori cu creanțe deținute de entități care beneficiază de garanții reale asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terț garant față de persoanele beneficiare ale garanțiilor reale) și creditori chirografari (creditori care nu au constituite garanții față de patrimoniul debitorului). Alte categorii de creanțe care trebuie incluse în listă sunt creanțele salariale și creanțele bugetare.

(38)

Debitorul, creditorii și orice altă parte interesată au dreptul să formuleze contestații la judecătorul sindic față de lista preliminară a creditorilor (31). După soluționarea tuturor contestațiilor, administratorul judiciar întocmește lista definitivă a creditorilor, indicând cuantumul, prioritatea și statutul pentru fiecare creanță (garantată sau chirografară) și o trimite spre aprobare instanței. Odată soluționate toate contestațiile, tabelul devine definitiv.

(39)

Legea privind procedura insolvenței prevede două proceduri alternative:

(40)

Reorganizarea judiciară este procedura care se aplică debitorului în vederea achitării datoriilor acestuia ca urmare a reorganizării activităților sale și conform unui program de plată. Această procedură presupune întocmirea, aprobarea, punerea în aplicare și respectarea unui plan de reorganizare, care poate să prevadă, împreună sau separat: (a) restructurarea operațională și/sau financiară a debitorului; (b) restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social sau (c) restrângerea activității prin lichidarea anumitor bunuri.

(41)

Administratorul judiciar întocmește planul de reorganizare și lista creditorilor și le trimite spre aprobare instanței. De asemenea, planul trebuie să fie discutat și aprobat de către creditori. Legea prevede următoarele categorii distincte de creanțe, care votează separat: (a) creanțe garantate; (b) creanțe salariale; (c) creanțe bugetare; (d) creanțe chirografare stabilite conform articolului 96 alineatul (1), și anume așa-numiții furnizori esențiali; (e) celelalte creanțe chirografare (32).

(42)

În temeiul articolelor 100 și 101 din Legea privind procedura insolvenței:

(43)

Conform definiției prevăzute la articolul 3 alineatul (21) din Legea privind procedura insolvenței, termenul „categorie defavorizată” înseamnă o categorie de creanțe pentru care planul de reorganizare prevede cel puțin una dintre modificările următoare pentru oricare dintre creanțele categoriei respective:

(44)

Din momentul în care intră în vigoare decizia de confirmare a unui plan, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător, creanțele și drepturile creditorilor și ale celorlalte părți interesate fiind modificate astfel cum se prevede în plan. Dacă nu este confirmat niciun plan, judecătorul sindic dispune începerea de îndată a procedurii de faliment.

(45)

Procedura de faliment înseamnă o lichidare a activelor debitorului pentru acoperirea pasivelor, urmată de ștergerea debitorului din registru.

(46)

În temeiul articolului 107 din Legea privind procedura insolvenței, un debitor intră în faliment în următoarele cazuri:

(47)

Pe durata procedurii de faliment, există două categorii de active scoase la vânzare, active grevate/garantate și active negrevate/negarantate. Există, astfel, două modalități de distribuire între creditori a sumelor obținute în urma unei vânzări (articolul 121 pentru activele grevate și articolul 123 pentru activele negrevate și pentru orice excedent rămas în urma vânzării activelor grevate). Lichidarea începe imediat după finalizarea de către lichidator a inventarierii activelor din patrimoniul debitorului. Activele pot fi vândute împreună – ca grup operațional – sau individual. În funcție de circumstanțele cazului și dacă este posibil, activele debitorului sunt evaluate individual și global, ca grup funcțional.

(48)

În conformitate cu articolul 121 din Legea privind procedura insolvenței, se aplică următoarea ordine de distribuire a fondurilor obținute din vânzarea activelor grevate ale debitorului: 1) taxe, timbre și orice alte cheltuieli aferente vânzării activelor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea acestor active, precum și plata remunerațiilor lichidatorilor și 2) creanțele creditorilor garantați.

(49)

În cazul în care sumele obținute din vânzarea activelor grevate sunt insuficiente pentru plata integrală a creditorilor garantați, creditorii garantați beneficiază de creanțe chirografare pentru diferență. În cazul în care după plata sumelor către creditorii garantați există un excedent, acesta va fi distribuit creditorilor chirografari.

(50)

În conformitate cu articolul 123 din Legea privind procedura insolvenței, creanțele sunt plătite după cum urmează: 1) taxele, timbrele și orice alte cheltuieli aferente procedurii; 2) creanțele izvorâte din raportul de muncă; 3) creditele acordate de instituții de credit după deschiderea procedurii, precum și creanțele care rezultă din continuarea activității debitorului după deschiderea procedurii (datorii curente); 4) creanțele bugetare; 5)-7) alte creanțe (cum ar fi alocațiile pentru minori, alocațiile familiale, împrumuturile bancare); 8) alte creanțe chirografare.

(51)

Prin decizia creditorilor cu ocazia reuniunii din 15 aprilie 2013, Rominsolv S.p.r.l și B.D.O. – Business Restructuring S.p.r.l. („R/BDO”) au fost numite administratori judiciari oficiali ai Oltchim („consorțiul”). Această numire a fost confirmată de instanță la 13 mai 2013.

(52)

La ședința din 19 iunie 2013, Oltchim și-a exprimat intenția de a intra în reorganizare judiciară și de a plăti creanțele prin intermediul unui plan de reorganizare. Această solicitare s-a bazat pe un „Raport privind cauzele insolvenței” elaborat de consorțiu în temeiul articolului 59 alineatele (1)-(3) din Legea privind procedura insolvenței. Raportul privind cauzele insolvenței a menționat faptul că exista o posibilitate reală de reorganizare eficace a activității debitorului, în baza unui plan de reorganizare supravegheat de instanță, pe care societatea intenționa să îl întocmească și să îl prezinte instanței.

(53)

La 3 iunie 2013, administratorii judiciari au desemnat societatea Winterhill S.R.L să efectueze o evaluare a valorii de piață și a valorii de lichidare a activelor Oltchim („raportul Winterhill”), etapă necesară pentru pregătirea programului de plăți.

(54)

Winterhill SRL a stabilit valoarea de piață a activelor Oltchim și valoarea de lichidare a acestora în conformitate cu standardele internaționale de evaluare, după cum urmează:

(55)

Raportul Winterhill a evaluat diferitele categorii de active ale Oltchim (34), utilizând diferite metode de evaluare în funcție de tipul de active evaluate (metoda de comparare a piețelor sau metoda costului de înlocuire net).

(56)

În ceea ce privește evaluarea activelor fixe (instalații, echipamente și mașini), raportul Winterhill a estimat o valoare de piață in situ și o valoare de piață ex situ. Conform raportului Winterhill, valoarea de piață in situ presupune faptul că instalația este pe deplin operațională pentru a fi utilizată în continuare în locul unde este amplasată. Această valoare ia în considerare costurile de instalare, și anume costurile electrice și mecanice, care sunt semnificative în cazul unor astfel de instalații. Valoarea de piață ex situ implică faptul că instalația nu este operațională și că activele individuale sunt evaluate din perspectiva deplasării lor pe cheltuiala cumpărătorului. În cazul Oltchim, echipamentele electrice și mecanice au fost considerate ca neavând o valoare semnificativă și, în funcție de complexitatea lor, ca având chiar un impact negativ asupra valorii unor active. Valoarea de lichidare a activelor fixe a fost definită în raportul Winterhill ca valoarea de piață ex situ din care se scad costurile estimate pentru demontarea și scoaterea din spațiile industriale. Această valoare a inclus o estimare a costurilor aferente curățării activelor și pregătirii lor pentru vânzare, preconizându-se o valoare semnificativă a respectivelor costuri în cazul Oltchim, din cauza naturii poluante și periculoase a multor materiale utilizate în instalații. Valoarea respectivă a inclus, de asemenea, alocațiile pentru cheltuielile de marketing, taxele pentru vânzări, taxele pentru vânzători și costurile cu personalul implicat.

(57)

La 20 iulie 2013, Winterhill SRL și-a finalizat evaluarea. Raportul Winterhill a estimat valoarea de piață a Oltchim la 293,7 milioane EUR (aproximativ 1,270 miliarde RON) și valoarea de lichidare la 141 de milioane EUR (636 de milioane RON), din care 108 milioane EUR (491 de milioane RON) pentru activele garantate și aproximativ 32 de milioane EUR (145 de milioane RON) pentru activele negarantate (35).

(58)

Raportul Winterhill a fost prezentat în cadrul reuniunii creditorilor din 2 decembrie 2013 și a fost aprobat la 4 decembrie 2013. Inițial, AAAS a pus la îndoială evaluarea din raport și a depus o contestație împotriva deciziei reuniunii creditorilor de aprobare a Raportului Winterhill. În consecință, instanța a aprobat o dublă verificare a raportului de evaluare și, în cele din urmă, a respins contestația AAAS, remarcând că AAAS nu și-a condiționat votul său privind planul de rezultatul unei reexaminări a raportului respectiv (36).

(59)

Pe baza raportului Winterhill, în iulie 2013, administratorii judiciari au pregătit planul de reorganizare al Oltchim. Scopul principal al planului a fost de a identifica un nou investitor care să preia activele/activitatea Oltchim. Vânzarea poate avea loc în cadrul oricăreia dintre cele trei opțiuni propuse:

(60)

Oltchim SPV urma să fie o societate fără datorii. Oltchim SPV ar prelua partea funcțională a Oltchim SA în condiții de continuare a activității. (37) Oltchim SPV va fi deținută în proporție de 100 % de Oltchim SA, urmând să fie vândută unui investitor în 1-3 ani. Prețul de vânzare a acțiunilor Oltchim SPV a fost estimat la 306 milioane EUR, iar prețul minim de pornire a negocierii va fi stabilit la un nivel superior valorii respective. Acest preț a fost estimat cu referire la valoarea de piață de 293,7 milioane EUR stabilită în raportul Winterhill (38).

(61)

Având în vedere faptul că o parte din activele transferate către Oltchim SPV sunt ipotecate în favoarea unora dintre creditorii Oltchim SA, obiectul garanției acestora va fi înlocuit cu acțiunile emise de Oltchim SPV, proporțional cu valoarea garanției lor. Creditorii garantați ar avea, prin urmare, dreptul (în termen de 10 zile de la confirmarea planului de reorganizare de către judecătorul sindic) să opteze pentru eliminarea garanțiilor existente asupra activelor la plata integrală a prețului acțiunilor Oltchim SPV.

(62)

Creditorii Oltchim urmau să fie plătiți în conformitate cu sumele prevăzute în programul de plăți (a se vedea tabelul 3 de mai jos).

(63)

Creditorii Oltchim ar putea să își transforme creanțele în acțiuni (acțiunile Oltchim SA) proporțional și în conformitate cu sumele prevăzute în programul de plăți (a se vedea tabelul 3 de mai jos); sau

(64)

O parte din creanțele față de stat ar fi plătite prin transferul gratuit al activelor Oltchim, și anume terenuri și clădiri.

(65)

Planul prevedea două scenarii pentru continuarea activității Oltchim, și anume:

(66)

Planul a specificat perioada de punere în aplicare, și anume trei ani de la confirmarea planului de către judecător. Pe parcursul acestei perioade, administratorul special asigură administrarea Oltchim, sub supravegherea administratorului judiciar.

(67)

După soluționarea tuturor contestațiilor, la 9 ianuarie 2015 administratorul judiciar a completat și a trimis instanței lista finală a creditorilor Oltchim, indicând pentru fiecare creanță cuantumul, prioritatea și statutul (garantată sau chirografară). Lista a cuprins cinci categorii de creditori: 1) creditori garantați, 2) creanțe salariale, 3) creditori bugetari, 4) creditori chirografari în temeiul articolului 96 din Legea insolvenței (așa-numiții „furnizori esențiali”) și 5) alți creditori chirografari, astfel cum sunt prezentați în tabelul 1 de mai jos:

Tabelul 1

Lista creditorilor, astfel cum este prezentată în tabelul creanțelor

(68)

Datoriile restante ale Oltchim față de stat și întreprinderile de stat („ÎS”) s-au ridicat la aproximativ 519 milioane EUR, din care aproximativ 264 de milioane EUR către AAAS, aproximativ 232 de milioane EUR către diverse întreprinderi de stat (din care aproximativ 145 de milioane EUR către Electrica), aproximativ 19 milioane EUR către organisme naționale și regionale (de exemplu, aproximativ 13 milioane EUR către Administrația Fondului pentru Mediu) și aproximativ 12 milioane EUR către CEC Bank, deținută de stat.

Tabelul 2

Creditorii publici ai Oltchim

(69)

Următorii creditori au avut cele mai mari creanțe față de Oltchim: AAAS (aproximativ 35 % din datoria totală), Electrica (19 % din datoria totală), Erste Group Bank AG (10 % din datoria totală), MFC Commodities Gmbh (4,71 % din datoria totală), Banca Transilvania S.A. (4,63 % din datoria totală), CET Govora (3,96 % din datoria totală), CFR Marfă (3,34 % din datoria totală) și CEC Bank (1,63 % din datoria totală).

(70)

La 4 februarie 2015, administratorul judiciar a trimis instanței planul de reorganizare împreună cu lista creditorilor. La reuniunea din 9 martie 2015, creditorii au discutat și ulterior au aprobat planul în temeiul articolului 101 din Legea privind procedura insolvenței.

(71)

Mai concret, conform planului aprobat:

(72)

Conform programului de plăți de mai sus, se va aplica următoarea acoperire a datoriei:

(73)

Prin urmare, acest program conduce la o anulare substanțială a datoriilor, în special din partea creditorilor publici, astfel cum se prezintă mai jos în tabelele 4 și 5.

Tabelul 4

Datorii care urmează să fie anulate

Tabelul 5

Datorii publice care urmează să fie anulate (în EUR)

(74)

Creditorii au votat cu privire la acest plan. Conform procesului-verbal al reuniunii Adunării creditorilor din 9 martie 2015 (a se remarca faptul că numai principalii creditori publici și privați și salariații sunt prezentați mai jos):

(75)

Planul a fost aprobat deoarece a respectat condițiile Legii privind procedura insolvenței, și anume:

(76)

La ședința de judecată din 25 martie 2015, judecătorul sindic a solicitat furnizarea unor clarificări suplimentare privind planul și a pronunțat amânarea până la 22 aprilie 2015. La ședința de judecată din 22 aprilie 2015, instanța a susținut planul aprobând doar prima opțiune, și anume anularea parțială a datoriilor astfel cum s-a stabilit de comun acord cu creditorii și crearea unei entități noi (Oltchim SPV) și transferul tuturor activelor viabile de la Oltchim SA către aceasta din urmă. La 24 septembrie 2015, Curtea de Apel Pitești a respins acțiunea introdusă de ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală) și Electrica Furnizare împotriva hotărârii de aprobare a planului de reorganizare. Prin această hotărâre, planul a devenit definitiv.

(77)

Pe durata procedurilor de insolvență, înainte de aprobarea planului de reorganizare, Oltchim a pus în aplicare o serie de măsuri de reducere a costurilor sale, cum ar fi concedierea a 918 angajați în iunie 2013 (alți 225 de angajați ar fi trebuit să fie concediați până în noiembrie 2015). În iunie 2014, Oltchim a schimbat un electrolizor în cadrul instalației principale de producție (în valoare totală de 800 000 EUR). Pentru a îmbunătăți în continuare indicatorul EBITDA, Oltchim a repornit instalația de oxo-alcooli la 9 septembrie 2014.

(78)

Autoritățile române au informat (43) că societatea și-a îmbunătățit performanța economică și financiară. Cifra sa de afaceri a crescut în 2015 cu 31 % comparativ cu 2014 și cu 59 % comparativ cu 2013, ca urmare a creșterii vânzărilor principalelor produse fabricate (o creștere de 33 % pentru polioli polieteri, o creștere de 7 % pentru produsele clor-alcaline). Indicatorul EBITDA s-a îmbunătățit cu 109 milioane RON comparativ cu 2013.

(79)

Noi tentative de privatizare a societății au avut loc începând cu iunie 2013, însă acestea au eșuat din nou în cursul anului respectiv.

(80)

Conform planului, astfel cum a fost stabilit de comun acord cu creditorii și aprobat de instanță (a se vedea tabelul 5 de mai sus), creditorii bugetari și întreprinderile de stat au fost nevoite să anuleze în total 408,5 milioane EUR din datoria Oltchim (în cazul AAAS, aproximativ 216 milioane EUR, reprezentând 81,9 % din creanța sa totală, iar în cazul întreprinderilor de stat, 174,3 milioane EUR).

(81)

Așa-numiții furnizori esențiali (și anume, CET Govora SA și Administrația Națională „Apele Române”) au fost nevoiți să anuleze 21,2 milioane EUR și, respectiv, 2,2 milioane EUR, reprezentând 70 % până la 71 % din creanțele lor totale. Electrica a trebuit să anuleze 112 milioane EUR, reprezentând 77,6 % din creanța sa totală.

(82)

Pe lângă sumele corespunzătoare anulării datoriilor pentru diverși creditori publici, cuprinse în tabelul 5, tabelul 6 de mai jos reflectă sumele corespunzătoare datoriilor care urmează să fie recuperate în scenariul unei vânzări într-un singur pachet de active a Oltchim SPV, prevăzută în planul de reorganizare, astfel cum rezultă din anularea maximă aprobată.

Tabelul 6

Creditori publici (anularea datoriilor și recuperarea datoriilor în cadrul planului)

(83)

După aprobarea planului de reorganizare, s-au efectuat deja anulări semnificative ale datoriilor. România a informat, în observațiile sale din octombrie 2015, că în perioada aprilie-octombrie 2015 s-au anulat aproximativ 2,358 miliarde RON (518 milioane EUR) din datorii (44).

(84)

Autoritățile române au informat, de asemenea, că o ofertă de vânzare a Oltchim SPV a fost trimisă tuturor Camerelor de Comerț bilaterale din România (iulie 2015) și altor 30 de Camere de Comerț din întreaga lume (în septembrie 2015). Primele întâlniri cu potențiali cumpărători au avut loc în perioada septembrie-octombrie 2015.

(85)

La 8 aprilie 2016, Comisia a decis să inițieze procedura oficială de investigare. Comisia și-a exprimat îndoielile cu privire la trei măsuri de sprijin:

(86)

În decizia de inițiere a procedurii, opinia preliminară a Comisiei a fost că măsurile descrise mai sus implică resurse de stat și sunt imputabile statului. În plus, având în vedere probabilitatea scăzută ca orice operator privat rațional să fi acordat societății Oltchim astfel de măsuri, Comisia a exprimat, de asemenea, opinia preliminară potrivit căreia măsurile ar fi oferit societății Oltchim un avantaj necuvenit; un astfel de avantaj ar fi selectiv, având în vedere că Oltchim este singurul beneficiar al acestora.

(87)

Comisia a observat, de asemenea, că măsurile erau de natură să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre, întrucât Oltchim se afla în concurență cu alți producători de produse chimice din alte state membre, precum și din restul lumii. Măsurile au permis societății Oltchim să își continue activitatea, astfel încât aceasta nu s-a confruntat, ca alți concurenți, cu consecințele care ar decurge în mod normal din rezultatele sale financiare slabe.

(88)

De asemenea, Comisia și-a exprimat îndoiala cu privire la compatibilitatea măsurilor, în special având în vedere faptul că autoritățile române nu au furnizat niciun argument pe baza căruia ar putea fi stabilită compatibilitatea. Opinia preliminară a Comisiei a fost că Oltchim ar putea fi considerată o întreprindere aflată în dificultate în sensul Orientărilor din 2014 privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate („Orientările din 2014 privind salvarea și restructurarea”) (48), în special având în vedere procedurile de insolvență inițiate la 30 ianuarie 2013. Cu toate acestea, criteriile pentru ajutorul de salvare sau de restructurare compatibil prevăzute în Orientările privind salvarea și restructurarea par să nu fie respectate de niciuna dintre măsuri. Mai concret, în absența unui plan de restructurare notificat (autoritățile române nu susțin eligibilitatea măsurilor ca ajutor de restructurare), Comisia nu poate să evalueze elementele planului de reorganizare, inclusiv măsurile de investiții și de modernizare, nici nu poate să evalueze dacă măsurile ar restabili viabilitatea pe termen lung și ar fi menținute la un nivel minim, astfel încât să se evite denaturările excesive ale concurenței.

(89)

Pe baza celor de mai sus, opinia preliminară a Comisiei a fost că măsurile păreau să constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. De asemenea, întrucât măsurile ar fi fost acordate cu încălcarea obligațiilor de notificare și a „clauzelor de standstill” stabilite la articolul 108 alineatul (3) din TFUE, Comisia a remarcat că acestea păreau să constituie ajutor de stat ilegal. În absența notificării Comisiei cu privire la planul de restructurare, astfel de măsuri nu puteau fi declarate compatibile cu piața internă.

(90)

În observațiile sale privind decizia Comisiei de inițiere a procedurii, România prezintă o serie de observații cu privire la fiecare dintre cele trei măsuri descrise mai sus.

(91)

România susține că, în perioada septembrie 2012 - ianuarie 2013, AAAS a acționat ca un creditor privat și că neexecutarea creanțelor de către AAAS a fost pe deplin justificată în această perioadă scurtă de 5 luni, atât din cauza limitărilor legale, cât și a celor de facto:

(92)

Limitările legale se referă la efectele așa-numitei proceduri de administrare specială [articolul 16 alineatul (5) litera (c) din Legea nr. 137/2002] în cadrul căreia creditorii bugetari nu își pot executa creanțele atât timp cât societatea se pregătește de privatizare. Acest fapt ar fi împiedicat AAAS să solicite executarea imediată a creanțelor sale în contextul procesului de privatizare menținut de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, inclusiv după eșecul privatizării din septembrie 2012. De asemenea, România susține că lipsa activelor vandabile care nu au fost utilizate ca garanții reale pentru creditorii garantați au limitat de facto capacitatea AAAS de a executa creanțele sale și ar explica, de asemenea, motivul pentru care creditorii privați nu și-au executat creanțele. În acest sens, România prezintă exemplul băncii private Banca Comercială Română, care nu a început executarea silită și chiar a acordat finanțări suplimentare în valoare totală de aproximativ 1 milion EUR în favoarea repunerii în funcțiune a secției Polioli-polieteri, precum și a realizării unui studiu de consultanță privind oportunitatea reînceperii activităților Oltchim.

(93)

În plus, România susține că absența unei solicitări din partea AAAS de executare imediată a creanței sale a fost motivată, de asemenea, de inițierea unui proces de notificare prealabilă a Comisiei Europene de către România în ceea ce privește un ajutor de salvare (ajutor care s-a dovedit ulterior a fi incompatibil cu principiul „pentru prima și ultima dată” prevăzut în Orientările din 2014 privind salvarea și restructurarea).

(94)

România observă că, pe baza studiului Raiffeisen, fără a lua în considerare deducerile care urmau să fie realizate în legătură cu obligațiile de mediu, AAAS ar fi recuperat 10 % în loc de 12 % din datoria sa în scenariul de lichidare, întrucât creanța AAAS față de Oltchim a fost de aproape 1,2 ori mai mare decât cea luată în considerare de Raiffeisen în 2011, când a trebuit să compare valoarea de piață și valoarea de lichidare ale societății Oltchim. În observațiile sale din mai 2018, România a mers chiar mai departe, susținând că, în caz de faliment, obligațiile de mediu care trebuiau să fie plătite cu prioritate în cazul Oltchim ar fi depășit încasările totale preconizate în urma unei vânzări forțate corespunzând unui scenariu de lichidare și concluzionează că gradul de recuperare a datoriei față de AAAS ar fi fost zero.

(95)

România susține că AAAS s-a concentrat pe obținerea de informații detaliate cu privire la situația societății Oltchim la momentul respectiv pentru a putea lua o decizie bine documentată și că intervalul de câteva luni dintre privatizarea eșuată și intrarea în insolvență a fost acceptabil ca perioadă de reflecție.

(96)

În cele din urmă, România remarcă faptul că AAAS a perceput societății Oltchim dobânzi la nivelul pieței până la procedura de insolvență. Potrivit României, aceasta dovedește faptul că neexecutarea imediată a creanțelor sale nu constituie ajutor de stat, România susținând că aceasta este conformă cu abordarea urmată la punctul 98 și următoarele din Decizia Comisiei din 2012. România susține, de asemenea, că singura datorie acumulată ulterior rezultă din dobânzile la o datorie deja existentă, care este de importanță minoră în cazul în care recuperarea datoriei principale este total nerealistă de la bun început.

(97)

Din punctul de vedere al României, atunci când au decis să continue furnizările și să modifice în mod favorabil condițiile comerciale, CET Govora și Salrom „au acționat în calitate de creditori privați, întrucât acestea au garantat datoria nou creată” și deoarece deciziile lor de a furniza materiile prime necesare pentru reluarea activității Oltchim erau similare celor adoptate de anumite întreprinderi private. Această decizie ar putea rezulta din probabilitatea de a recupera o sumă mai mare din datorie în cazul reluării activității. În plus, potrivit afirmațiilor României, ca urmare a interdependenței lor tehnologice în ceea ce privește furnizarea de apă industrială și, respectiv, apă demineralizată către Oltchim, Salrom (deși mai puțin distinct) și CET Govora au acționat în calitate de furnizori esențiali raționali. Având în vedere că Oltchim a reprezentat 14 % din cifra de afaceri a Salrom în 2015 și 39 % din veniturile CET Govora, nu a existat nicio soluție practică de substituire a achizițiilor Oltchim de abur industrial pentru CET Govora.

(98)

În ceea ce privește Salrom, România afirmă, de asemenea, că aceasta a primit plăți totale de peste 33 de milioane RON în urma intrării în insolvență a Oltchim, condiționând orice alte livrări către Oltchim după intrarea în insolvență a acesteia din urmă de plățile în avans, o condiție care a fost convenită și respectată de către Oltchim în urma negocierilor.

(99)

În ceea ce privește oferta CET Govora, România susține că prețul de vânzare a energiei electrice și a aburului industrial către Oltchim este conform pieței și a fost achitat integral în perioada 1 februarie 2013-31 martie 2016 (476 de milioane RON).

(100)

România susține că votul pozitiv al AAAS și al întreprinderilor de stat a respectat principiul creditorului în economia de piață astfel cum este prezentat succint mai jos.

(101)

În primul rând, România susține că valoarea scenariului de faliment al Oltchim este negativă. Pentru a-și susține punctul de vedere, România citează valorile furnizate în rapoartele de evaluare ale Romcontrol din februarie 2009 (-281 de milioane EUR) și, respectiv, decembrie 2010 (-407 milioane EUR). În plus, aceasta citează valoarea redresării estimată de Winterhill în scenariul de lichidare, care se ridică la aproximativ 108 milioane EUR pentru activele garantate și la 32 de milioane EUR pentru activele negrevate cu sarcini (din acestea din urmă, 22,2 milioane EUR ar fi fost deduse ca plăți compensatorii pentru angajații disponibilizați).

(102)

Făcând trimitere la considerentul 120 din decizia de inițiere a procedurii, România adaugă că obligațiile de mediu cuprinse în raportul Winterhill se referă numai la curățarea și pregătirea activelor pentru vânzare și nu includ închiderea depozitului de deșeuri nepericuloase și a gropilor de deșeuri periculoase, precum și dezafectarea și demolarea echipamentelor și a clădirii și readucerea solului și a mediului la starea inițială. Obligațiile de mediu estimate de Oltchim reprezintă aproximativ 464 de milioane EUR și, prin urmare, ar depăși veniturile estimate de Winterhill pentru creditorii chirografari în procedura de lichidare.

(103)

Astfel, probabilitatea obținerii unor plăți de către AAAS și ÎS de la Oltchim era considerabil mai mare în cadrul procedurii de reorganizare.

(104)

În al doilea rând, România susține că nu era posibilă o recuperare a datoriilor prin inițierea de către AAAS și Electrica a procedurii de faliment a Oltchim, întrucât nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 1 alineatul (2) din Legea privind procedura insolvenței.

(105)

În al treilea rând, România susține că, deși studiul AAAS privind principiul creditorului în economia de piață a fost pregătit înainte de aprobarea planului de reorganizare în cadrul reuniunii creditorilor din 9 martie 2015, studiul realizat de AAAS este adecvat și suficient pentru a considera decizia AAAS de a aproba planul de reorganizare ca fiind similară celei a unui creditor privat. Respingerea planului ar fi condus la faliment, care nu ar fi implicat o recuperare a datoriilor, având în vedere nivelul scăzut al datoriei față de AAAS care a fost garantată și valoarea ridicată a obligațiilor de mediu în cazul lucrărilor de amenajare teritorială pentru ecologizarea terenului. Astfel, studiul realizat de AAAS în această privință a demonstrat că AAAS ar fi recuperat o sumă mai mare în cazul aprobării planului de reorganizare decât în cazul lichidării Oltchim, caz în care obligațiile de mediu se aplică cu prioritate în temeiul Ordonanței nr. 195/2005.

(106)

România consideră că recuperarea a 20 % din datoria față de AAAS ca urmare a punerii în aplicare a planului de reorganizare a fost o estimare credibilă la momentul votului.

(107)

În al patrulea rând, România a subliniat că cererea de revocare a planului de reorganizare de către trei creditori a fost respinsă de instanța națională prin Decizia nr. 892 din 22 aprilie 2015. Această hotărâre a confirmat că planul de reorganizare a deservit mai bine interesul creditorului decât scenariul de faliment, în special pe baza estimării obligațiilor de mediu cu rang prioritar la o valoare de 464 de milioane EUR, care depășește în mod semnificativ valoarea recuperării estimată de raportul Winterhill în scenariul de lichidare de aproximativ 108 milioane EUR pentru activele garantate și 32 de milioane EUR pentru activele negrevate cu sarcini.

(108)

Potrivit celor susținute de România, creditorii bugetari și celelalte întreprinderi de stat, cum ar fi AAAS sau Electrica, au acționat ca operatori de piață atunci când au optat pentru planul de reorganizare și nu pentru lichidarea Oltchim: aceștia au acționat ca societățile private, cum ar fi Erste Group Bank AG și Bulrom Gas Impex SRL, având atât creanțe garantate, cât și chirografare și care au aprobat, de asemenea, planul. De asemenea, România susține că, înainte de începerea procedurii de insolvență, Salrom a impus condiția de constituire a unei garanții imobiliare pentru a deveni un creditor garantat.

(109)

În al cincilea rând, în observațiile sale, România a arătat că Electrica a luat toate măsurile permise de lege pentru a-și recupera datoria în cadrul procedurii de insolvență, astfel încât să se evite dependența de un plan de reorganizare. Aceste acțiuni au fost însă respinse de către instanțele din România. Prin urmare, votul pentru plan a fost ultima soluție disponibilă, ceea ce arată că Electrica a acționat ca un operator economic în economia de piață. Votul afirmativ exprimat cu privire la planul de reorganizare a fost singura opțiune de recuperare a datoriilor aflată la dispoziția creditorilor pentru Electrica, care a fost înregistrată atât drept creditor garantat, cât și drept creditor chirografar.

(110)

România susține că un operator economic în economia de piață/un creditor ar fi optat pentru planul de reorganizare, întrucât aceasta este modalitatea care, în general, în cazurile de insolvență din România și în cele cunoscute de Electrica, oferă șanse mai mari de recuperare a datoriilor: România subliniază faptul că administratorii oficiali responsabili de elaborarea planului au obligația legală de a maximiza activele debitorului și pot fi considerați personal răspunzători în cazul în care nu obțin cele mai bune rezultate pentru creditori.

(111)

De asemenea, România a explicat că raportul […], coroborat cu planul de reorganizare, indică în mod plauzibil că singura posibilitate ca Electrica să recupereze o parte din datorie este prin reorganizare. În opinia României, nu este rezonabil să se susțină că Electrica ar fi trebuit să își asume cheltuielile mari ale unui studiu separat pentru a confirma aspectele declarate de profesioniști bine-cunoscuți, confirmate de instanțele naționale și indicate de experiența economică: costurile generate de îndeplinirea obligațiilor de mediu ale Oltchim în cadrul procedurii de faliment ar fi făcut mai puțin probabilă, dacă nu chiar imposibilă, recuperarea oricărei sume de către Electrica din creanțele sale împotriva Oltchim.

(112)

Prin comparație, potențiala recuperare a sumei de 160 de milioane RON pentru Electrica oferită de planul de reorganizare, chiar dacă este asociată cu un interval mai mare de timp și cu anumite riscuri, a fost cu siguranță soluția preferabilă, astfel cum o demonstrează, de asemenea, acțiunile altor creditori privați, cum ar fi Erste Group Bank AG.

(113)

România afirmă că, în cazul în care Salrom și CET Govora ar fi votat împotriva planului de reorganizare, aceasta ar fi condus la nerecuperarea părții lor de creanțe chirografare; astfel, cea mai bună alegere pentru Salrom și CET Govora a fost să aprobe planul de restructurare în care creditorii garantați au acceptat anularea creanțelor în schimbul unei recuperări parțiale a creanțelor lor chirografare.

(114)

Patru părți interesate au prezentat observații cu privire la decizia de inițiere a procedurii – PCC (un acționar minoritar al Oltchim), Electrica, consorțiul de administratori judiciari Rominsolv și BDO (responsabili de administrarea judiciară a Oltchim) și o altă parte interesată care a dorit să rămână anonimă.

(115)

Rominsolv și BDO sunt administratorii oficiali ai Oltchim care au elaborat planul de reorganizare, aprobat ulterior de creditorii Oltchim. Acestea prezintă o serie de argumente în favoarea planului de reorganizare.

(116)

În ceea ce privește măsura 1, R/BDO susțin că:

(117)

În ceea ce privește măsura 2, R/BDO susțin următoarele:

(118)

În cele din urmă, BDO susține că Comisia a ignorat importanța interdependenței tehnologice dintre 4 mari jucători (Oltchim, CET Govora, Uzinele Sodice Govora și Salrom), ale căror activități sunt dependente din punct de vedere tehnologic, fiecare dintre acestea fiind un furnizor și un client al celuilalt în același timp.

(119)

În ceea ce privește măsura 3, R/BDO susțin că:

(120)

Electrica susține imposibilitatea de a imputa statului decizia sa de a vota în favoarea planului. Aceasta afirmă că decizia de a vota cu privire la plan a fost delegată de adunarea generală a acționarilor către directorului general al Electrica S.A., care a fost singura persoană responsabilă de votul pozitiv pentru plan. Prin urmare, potrivit Electrica, măsura 3 nu poate fi imputabilă statului.

(121)

În plus, potrivit afirmațiilor Electrica, chiar dacă s-ar fi putut considera că decizia a fost rezultatul competențelor statului, aceasta a fost o decizie de afaceri solidă în conformitate cu principiul creditorului în economia de piață. În esență, Electrica consideră că decizia sa de a sprijini planul nu a conferit niciun avantaj societății Oltchim; în opinia sa, acest lucru este confirmat de comportamentul similar al altor creditori privați aflați într-o situație comparabilă cu cea a Electrica, care au votat, de asemenea, în favoarea planului.

(122)

De asemenea, Electrica susține că nu a efectuat un studiu privind creditorul în economia de piață deoarece R/BDO au avut obligația legală de a consilia creditorii cu privire la modul de maximizare a veniturilor.

(123)

Partea anonimă sprijină îndoielile Comisiei. Aceasta subliniază, de asemenea, efectele de denaturare ale măsurilor de sprijin, în special pe piața pentru produsele clor-alcaline (sodă caustică). Partea anonimă consideră că soluția propusă de a vinde Oltchim este un impas: multiplele încercări eșuate de a vinde Oltchim arată lipsa de interes a pieței pentru Oltchim; rapoartele financiare contemporane ale Oltchim arată un nivel de rentabilitate care este mult prea mic pentru a asigura durabilitatea activității economice pe termen lung. În acest context, singura soluție viabilă pentru Oltchim ar fi o restructurare completă a activităților sub forma închiderii instalațiilor, a reducerii capacității și, eventual, a ieșirii de pe piață.

(124)

De asemenea, partea anonimă subliniază că o parte semnificativă a profiturilor realizate de Oltchim în 2015 și a celor anticipate pentru 2016 au fost generate prin vânzările de sodă caustică, al căror preț de vânzare este ciclic, iar în 2015 a atins nivelurile superioare ale ciclurilor. În plus, ratele de exploatare ale Oltchim sunt excepțional de scăzute (30 % din utilizarea totală a capacității în comparație cu nivelurile medii de 80 % în industria clor-alcanilor este foarte scăzută). Prin urmare, orice cumpărător potențial ar trebui să întreprindă investiții suplimentare foarte importante, ceea ce este în contradicție cu indicatorul EBITDA scăzut al Oltchim.

(125)

Potrivit PCC, dacă AAAS ar fi acționat în calitate de creditor privat, aceasta ar fi preferat executarea creanței sale față de Oltchim în urma procesului de privatizare eșuat din septembrie 2012; această situație ar fi condus la recuperarea de către AAAS a 12 % din creanță mai degrabă decât la opțiunea de a aștepta o recuperare incertă pe parcursul întregii proceduri de reorganizare.

(126)

PCC susține că, după ce privatizarea a eșuat în septembrie 2012, a fost chiar mai evident faptul că nu există un interes de piață pentru a cumpăra Oltchim. Alocarea unei perioade de câțiva ani pentru elaborarea planului de restructurare și ulterior de încă câțiva ani pentru punerea în aplicare a acestuia a expus valoarea de piață a activelor Oltchim la un risc ridicat. Odată cu trecerea timpului, activele Oltchim deveneau din ce în ce mai învechite și inutile.

(127)

PCC susține că AAAS ar fi trebuit să utilizeze legislația românească specifică privind recuperarea datoriilor publice acumulate față de Ministerul Finanțelor care rezultă din garanțiile de stat (Ordonanța nr. 29/2002), care prevede că acordurile de recuperare care transferă garanțiile de stat de la Ministerul Finanțelor la AAAS sunt recunoscute de lege ca titluri executorii. Prin urmare, în opinia PCC, orice executare a respectivelor titluri executorii ar fi putut fi realizată de AAAS fără formalități suplimentare. AAAS a avut la dispoziție diferite metode de executare pentru creanțele respective, astfel cum se prevede în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea activelor statului.

(128)

În plus, AAAS, între creditorii de stat garantați, nu a părut să solicite o ridicare a suspendării drepturilor sale de executare în procedura de insolvență, spre deosebire de încercarea nereușită a Electrica de a face acest lucru. Ca atare, AAAS nu a utilizat toate instrumentele juridice pe care le avea la dispoziție pentru a aborda neefectuarea plății de către întreprindere.

(129)

PCC consideră că CET Govora și Salrom nu au acționat ca operatori în economia de piață atunci când au continuat furnizările către Oltchim, în pofida neachitării datoriilor restante, și că deciziile acestora sunt imputabile statului.

(130)

Spre deosebire de Electrica și Electrica Furnizare, CET Govora a decis, într-adevăr, să continue furnizarea de energie electrică și abur industrial către Oltchim, chiar dacă Oltchim nu și-a plătit datoria față de aceasta și în pofida opoziției băncilor sale; o astfel de decizie a condus la propria insolvență a CET Govora la 6 mai 2016: PCC arată că, potrivit administratorului judiciar al CET Govora, CET Govora a subvenționat Oltchim.

(131)

PCC susține că decizia CET Govora de a relua furnizarea către Oltchim în urma eșecului privatizării din septembrie 2012 este imputabilă statului. În opinia PCC, decizia CET Govora de a continua furnizările către Oltchim a avut loc în urma deciziilor aferente ale proprietarului său – Consiliul Județean Vâlcea, în timp ce incapacitatea Oltchim de a plăti era bine cunoscută. PCC citează, de asemenea, administratorul judiciar al CET Govora care a subliniat că „decizia de a furniza energie electrică către Oltchim nu are justificare economică și a fost motivată politic și constituie un exemplu excelent de intervenție politică în conducerea debitorului […]”.

(132)

Deși recunoaște că Oltchim a fost un client important pentru Salrom, PCC susține că un operator economic în economia de piață nu ar fi continuat furnizările către Oltchim luând în considerare situația financiară a Oltchim; lichidarea potențială a Oltchim ar avea impact doar asupra unei singure sucursale a Salrom, cu doar 60 de locuri de muncă afectate. Prin urmare, orice creditor privat aflat într-o situație similară cu cea a Salrom nu ar fi acceptat acumularea de datorii, ci mai degrabă ar fi acceptat scăderea cifrei sale de afaceri pentru a-și menține societatea viabilă.

(133)

PCC susține că decizia societății Salrom de a-și relua furnizările către Oltchim în urma eșecului privatizării din septembrie 2012 este imputabilă statului, care controlează Salrom; consiliul de administrație al Salrom este desemnat, într-adevăr, de adunarea generală a acționarilor într-un context în care statul român deține o majoritate (51 %) din acțiunile societății Salrom și numește reprezentanți ai statului în cadrul consiliului de administrație.

(134)

PCC susține că, prin acceptarea anulării datoriilor în locul executării creanțelor, AAAS, CET Govora și Electrica nu au acționat asemenea unor creditori în economia de piață.

(135)

PCC susține că planul de reorganizare aprobat de creditori nu prezintă elementele unei restructurări reale (51) și se limitează practic la restructurarea și lichidarea unei singure datorii. PCC susține că un plan de reorganizare elaborat de către acționari ar fi putut fi o opțiune mai bună, dar nu a fost pus în aplicare în pofida propunerilor sale, întrucât acesta nu a fost aprobat de autoritățile române.

(136)

În lipsa măsurilor de restructurare pe termen lung pentru activitățile de bază ale Oltchim, nu există șanse ca Oltchim să rămână viabilă și rentabilă.

(137)

Pe de o parte, PCC subliniază faptul că valoarea de piață stabilită în 2013 de Winterhill România era foarte incertă și că un operator economic precaut în economia de piață nu ar fi considerat că aceasta este corectă la stabilirea poziției sale cu privire la planul de reorganizare doi ani mai târziu, în aprilie 2015.

(138)

Potrivit PCC, numeroasele încercări eșuate de privatizare a Oltchim în 2001, 2003, 2006, 2007, 2008 și 2012 au constituit indicii clare că niciun investitor nu ar fi interesat de achiziționarea de acțiuni în cadrul privatizării prin crearea unui SPV prezentat de administratorii judiciari. PCC adaugă că stabilirea prețului pentru privatizare nu este întemeiată și nu poate fi considerată drept un motiv fiabil pentru aprobarea planului. În opinia PCC, planul este doar o modalitate de a menține în viață întreprinderea nerentabilă și de a amâna în timp un faliment efectiv al Oltchim.

(139)

De asemenea, PCC susține că prețul pentru Oltchim ar fi scăzut cel mai probabil între 2013 și 2015, întrucât instalațiile care nu au funcționat timp de doi ani ar fi imposibil de repornit. Astfel, singura valoare a amplasamentului de la Bradu ar putea fi terenul acestuia, fără a aduce atingere obligațiilor de mediu aferente.

(140)

În sprijinul său, PCC citează prețul oferit în procesul de privatizare nereușit din 2012 de către o persoană (domnul Diaconescu), de aproximativ 45 de milioane EUR, care este de șase ori mai mic decât prețul estimat pentru Oltchim de către Winterhill. În mod similar, un reprezentant al Chimcomplex care a depus în 2016 o ofertă pentru achiziționarea activelor funcționale ale Oltchim a subliniat, în 2016, că valoarea Oltchim este semnificativ mai mică decât prețul solicitat prin planul de reorganizare.

(141)

PCC a subliniat că deciziile creditorilor publici au fost luate într-un context în care Oltchim a rămas nerentabilă în absența unui plan real de restructurare; în plus, profiturile înregistrate de Oltchim au fost generate în mod artificial de anularea datoriilor și nu atestă o îmbunătățire a situației financiare a Oltchim. Rezultatele pozitive din situațiile financiare ar fi doar rezultatul unor metode contabile diverse. Conform unui raport independent comandat de societatea […] în numele PCC, Oltchim a înregistrat în mod continuu pierderi în perioada 1 ianuarie 2013-30 iunie 2016, după neutralizarea elementelor excepționale (cum ar fi anularea datoriilor din 2015), din cauza activelor neproductive precum unitățile petrochimice Bradu, VCM și PVC. De asemenea, raportul respectiv concluzionează că valoarea activelor corporale imobilizate la 31 decembrie 2015, care reprezintă peste 84 % din activele Oltchim, ar trebui să se situeze între 14 milioane EUR și 128 de milioane EUR, în funcție de vânzarea preconizată a Oltchim SPV între decembrie 2013 și decembrie 2014, precum și de scenariul (A sau B) prevăzut în planul de reorganizare elaborat de administratorii judiciari (52), care se situează sub valoarea de lichidare estimată de Winterhill (141 de milioane EUR).

(142)

Potrivit PCC, compararea valorii de piață estimate a Oltchim cu valoarea de lichidare a Oltchim a fost eronată din motivele prezentate mai jos.

(143)

În primul rând, au existat alte alternative, cum ar fi vânzarea în curs a Oltchim în pachete de active.

(144)

În al doilea rând, valoarea obligațiilor de mediu calculate de Oltchim (463,7 milioane EUR) în scenariul de lichidare pare exagerată pentru a sprijini planul de reorganizare în locul lichidării Oltchim, întrucât acestea nu se bazează pe rapoarte externe independente. Nu există nicio informație cu privire la motivul pentru care administratorii judiciari nu au solicitat realizarea unui nou studiu. Astfel de obligații de mediu estimate de Oltchim în scenariul de lichidare ar trebui, de asemenea, să fie luate în considerare de către cumpărătorul potențial al Oltchim SPV în oferta sa. În cele din urmă, PCC susține opinia Comisiei potrivit căreia, în scenariul de lichidare, o mare parte a activelor poate fi achiziționată de către un cumpărător care desfășoară activități industriale pe platforma Oltchim, evitând astfel demolarea integrală a platformei presupusă prin această estimare. În schimb, PCC subliniază incertitudinea legată de valoarea obligațiilor de mediu rămase în sarcina Oltchim în planul de reorganizare din 2015.

(145)

În al treilea rând, într-un context în care noile creanțe după intrarea în insolvență a Oltchim primesc un rang superior în comparație cu datoria preexistentă, anumiți creditori ar fi putut avea interesul de a solicita intrarea în etapa de lichidare a societății Oltchim în loc să aștepte acumularea unei astfel de noi datorii care le-ar fi redus șansele de recuperare. PCC susține, de asemenea, că este posibil ca datoria acumulată de Oltchim după ce acesta a intrat în insolvență să fi fost subestimată. Dacă această afirmație ar fi adevărată, atunci subestimarea ar fi condus la reducerea perspectivelor de recuperare și, prin urmare, la mai multe anulări ale datoriilor pentru creditori în scenariul planului de reorganizare.

(146)

În plus, PCC susține că respectivii creditori de stat ar fi trebuit, de asemenea, să fi luat în considerare durata etapei de reorganizare în raport cu durata procedurii de faliment. Pregătirea unui plan de restructurare viabil și punerea sa în aplicare este un proces mai îndelungat decât lichidarea societății Oltchim prin vânzarea imediată a activelor.

(147)

În plus, creditorii de stat ar fi trebuit să își valorifice situația.

(148)

În cele din urmă, PCC a arătat că, deși anumiți creditori privați se aflau într-o situație similară cu cea a statului, care a votat în favoarea planului de reorganizare, ar fi greșit să se presupună că creditorii de stat, inclusiv AAAS, se aflau într-o situație similară cu cea a operatorilor de piață prudenți din cauza votului pozitiv al unor creditori privați în favoarea planului: spre deosebire de cei din urmă, care dețineau atât creanțe garantate, cât și creanțe chirografare, aproape toate creanțele AAAS erau într-adevăr chirografare; în plus, respectivii creditori privați știau că statul român ar lua toate măsurile necesare pentru a asigura, cu orice preț, supraviețuirea Oltchim și, prin urmare, au decis să „se alăture” statului în aceste eforturi.

(149)

Potrivit PCC, măsura 3 este imputabilă statului deoarece planul de restructurare nu ar fi putut fi aprobat fără acordul creditorilor de stat care aveau majoritate de voturi (peste 50 %) în majoritatea categoriilor de creditori: statul a controlat într-adevăr decizia în toate categoriile de creditori, cu excepția categoriei de creanțe garantate și de salariați. Prin urmare, creditorii privați care au aprobat planul de reorganizare au acționat mai degrabă ca adepți ai deciziei statului decât ca promotori ai unui astfel de plan de reorganizare. PCC afirmă în continuare că este „conștientă de existența unor creditori privați care se pare că au adoptat aceeași abordare ca statul (și anume, au votat, de asemenea, în favoarea planului, deși aparent acesta nu a fost în favoarea lor deoarece aveau multe anulări ale datoriilor)”. Cu toate acestea, PCC este de opinie că „statul este cel care a creat această «practică de piață» și nu invers (statul urmează tendința). Aceasta se datorează faptului că statul a controlat Oltchim înainte de insolvență, a controlat votul privind planul de reorganizare și, după cum era evident pentru ceilalți creditori, statul ar lua toate măsurile pentru a asigura, cu orice preț, supraviețuirea Oltchim”.

(150)

România consideră că AAAS a acționat ca un creditor privat „limitat din punct de vedere juridic” prin calcularea dobânzilor până la intrarea în insolvență a Oltchim și respinge afirmația PCC privind lipsa de acțiune din partea AAAS în ceea ce privește executarea creanțelor sale. România afirmă că memorandumul a fost propus de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de afaceri, precum și de OPSPI. În ceea ce privește limitările de facto, România explică faptul că AAAS nu a putut obține o poprire asupra conturilor bancare (cu alte cuvinte o sechestrare a acestora), întrucât acestea erau deja poprite anterior de Electrica.

(151)

România critică logica argumentului PCC potrivit căruia AAAS ar fi trebuit să solicite executarea creanțelor sale: în astfel de circumstanțe, Oltchim ar fi fost nevoită să deschidă o procedură de insolvență. Această situație nu ar fi permis AAAS să recupereze creanțele în cadrul unei astfel de proceduri, astfel cum pretinde PCC.

(152)

România consideră că opinia PCC potrivit căreia AAAS ar fi trebuit să sechestreze bunurile și activele Oltchim este nerealistă, pe baza faptului că această metodă nu a fost aplicată de creditorii privați.

(153)

În ceea ce privește CET Govora și Salrom, România declară că datoriile curente după insolvență erau plătite fără întârzieri de către Oltchim.

(154)

În opinia României, întreprinderile publice au acționat ca întreprinderi private, de exemplu Bulrom Gas Impex (un furnizor local al Oltchim) și, prin urmare, comportamentul acestora a fost conform cu testul creditorului privat și al cumpărătorului privat.

(155)

În primul rând, România afirmă că soluția evocată de PCC în observațiile sale, și anume aceea de a elabora un plan de reorganizare gestionat de acționari, nu mai putea fi aplicată în conformitate cu Legea privind procedura insolvenței, în urma declanșării procedurii de reorganizare judiciară; potrivit României, procesul de reorganizare propus de PCC ar favoriza acționarii în detrimentul creditorilor și, prin urmare, nu ar primi aprobarea din partea celor din urmă.

(156)

România contestă viziunea PCC asupra situației financiare a Oltchim ca fiind „sub standardele acceptabile […] încă generatoare de pierderi” și subliniază că Oltchim s-a clasat pe locul 63 din 100 în clasamentul celor mai profitabile societăți din Europa de Sud-Est realizat de SeeNews (54).

(157)

În ceea ce privește evaluarea activelor Oltchim efectuată de […] și comunicată de către PCC, România nu contrazice ajustarea de normalizare realizată de […] cu privire la anularea datoriilor, însă respinge în special utilizarea metodei fluxului de lichidități actualizate (DCF) în scopul evaluării activelor Oltchim. România face referire la materialele de formare ale universităților Harvard și Stern în sprijinul ideii că metoda DCF vizează evaluarea societății și, prin urmare, nu este adecvată pentru evaluarea activelor.

(158)

De asemenea, România respinge ideea susținută de către PCC potrivit căreia comportamentul creditorilor privați ar fi fost influențat de AAAS, din moment ce cel puțin două dintre băncile semnatare (și anume, Erste Bank AG și Banca Transilvania) sunt instituții consacrate, independente și cunoscute la nivel mondial.

(159)

România subliniază faptul că, în esență, creditorii privați sunt cei care au avut de luat decizia-cheie referitoare la planul de reorganizare al societății Oltchim, în special deoarece aceștia reprezentau 61,5 % din creditorii garantați care au avut un rol decisiv prin aprobarea unei anulări parțiale, indispensabilă pentru aprobarea planului de către fiecare categorie.

(160)

România susține că previziunile de recuperare a creanțelor pentru entitățile publice în cadrul planului de reorganizare propus de administratorul judiciar s-au ridicat la 500 de milioane RON, cu alte cuvinte de șapte ori mai mari decât recuperarea posibilă de 72 de milioane RON din cadrul procedurii de faliment.

(161)

În plus, potrivit României, AAAS a putut să recupereze peste 18 % din totalul creanței sale în cadrul planului de restructurare, comparativ cu doar până la 12 % în cazul lichidării realizate pe baza studiului Raiffeisen.

(162)

De asemenea, România afirmă că, potrivit opiniei administratorilor judiciari ai Oltchim, în caz de faliment evitarea sau subestimarea costurilor de mediu ar atrage răspunderea penală în conformitate cu legislația românească.

(163)

România susține (55) că normele privind votul implică faptul că planul de reorganizare nu ar putea fi adoptat fără acordul creditorilor garantați, în calitate de categorie defavorizată în baza legii. Prin urmare, aceștia sunt creditorii privați, care au deținut o majoritate în categoria creditorilor garantați, care au inițiat și au permis adoptarea planului; ca atare, aceștia nu au acționat ca simpli adepți ai creditorilor de stat, astfel cum a afirmat PCC, România menționând (56) că creditorii garantați erau o categorie defavorizată. Ca atare, în cazul în care aceștia ar fi respins planul, condiția prevăzută la articolul 101 alineatul (2) litera (c) din Legea privind procedura insolvenței nu ar fi fost îndeplinită, împiedicând alte categorii să adopte planul.

(164)

De asemenea, România subliniază diferența dintre tentativele de privatizare eșuate din trecut și procesul desfășurat în 2012, care s-a bazat pe vânzarea activelor Oltchim transferate către un SPV, însemnând că cumpărătorul nu ar fi achiziționat întregul bilanț al Oltchim, incluzând pasivele, ci doar activele sale.

(165)

România susține că valoarea datoriilor curente scade ca urmare a generării unui indicator EBITDA pozitiv de către Oltchim.

(166)

În plus, România contestă punctul de vedere al [părții anonime], care afirmă că Oltchim ar fi „neprofitabilă din punct de vedere structural”: Dificultățile societății Oltchim ar fi cauzate mai degrabă de decizii administrative defectuoase.

(167)

În observațiile acestora din 16 mai 2018, autoritățile române au pus în evidență următoarele elemente, pe lângă cele de mai sus.

(168)

În primul rând, nu a existat niciun avantaj acordat de creditorii de stat în favoarea Oltchim, întrucât aceștia ar putea fi considerați ca acționând pari passu cu creditorii privați în toate categoriile de creditori garantați, creditori bugetari, furnizori esențiali și creditori chirografari.

(169)

Mai concret, majoritatea creditorilor garantați au votat în favoarea planului deoarece aceștia erau convinși că nu ar obține o sumă care să acopere integral propriile creanțe în scenariul de lichidare. Simplul fapt că AAAS a avut creanțe atât în categoriile de creditori garantați, cât și în categoriile de creditori bugetari nu ar afecta această observație pari passu, întrucât AAAS nu se putea aștepta decât să primească mai mult în cadrul planului decât în scenariul de lichidare.

(170)

Faptul că creditorii garantați care au votat în favoarea planului au acceptat o anulare a creanțelor în cadrul planului a presupus că creanțele creditorilor bugetari erau lipsite de valoare în scenariul de lichidare. Mai concret, pentru a asigura un vot pozitiv al acestora din urmă în ceea ce privește planul, creditorii garantați au acceptat să își limiteze partea din venituri (prin acceptarea unei anulări de facto a creanțelor lor între 20 % și 27 %) în favoarea categoriilor inferioare care nu ar fi primit nimic în cazul lichidării.

(171)

Votul pozitiv al majorității creditorilor chirografari (40,5 % din creanțele care au fost deținute de Electrica) dovedește, de asemenea, încrederea acestora în plan, chiar dacă votul lor a fost de o importanță limitată, întrucât creditorii respectivi nu se puteau aștepta la executarea niciunei creanțe în scenariul de lichidare sau în planul de reorganizare.

(172)

În al doilea rând, autoritățile române, cărora Comisia le-a oferit posibilitatea de a prezenta observații cu privire la un proiect de test al operatorului economic privat în economia de piață pregătit de Comisie din punctul de vedere al creditorilor garantați, al creditorilor bugetari, al furnizorilor esențiali și al creditorilor chirografari pe baza unor dovezi disponibile din aceeași perioadă (a cărui versiune finală este disponibilă în anexa I la prezenta decizie), au prezentat diferite observații în acest sens. Mai concret, autoritățile române au relativizat diferența dintre vânzarea Oltchim SPV prevăzută în planul de reorganizare și vânzarea in situ considerată de Comisie ca fiind unul dintre cele trei scenarii de lichidare posibile. România subliniază că nu se poate aștepta ca în scenariul de lichidare să se obțină venituri mai mari decât în planul de reorganizare. În cele din urmă, România a prezentat diferite observații tehnice cu privire la modul în care un creditor din economia de piață ar fi estimat veniturile și costurile atât în planul de restructurare, cât și în scenariul de lichidare, cu excepția obligațiilor de mediu, a căror neutralizare România o contestă.

(173)

În al treilea rând, în ansamblu, opțiunea aleasă de creditori, și anume de a vota în favoarea planului, a fost în mod evident în avantajul lor, întrucât veniturile obținute din vânzarea în pachete de active a activelor operaționale – chiar dacă acestea reprezentau doar 57 % – au adus mult mai multe avantaje decât scenariul mediu în caz de faliment. Pe lângă informațiile prezentate mai sus, sume suplimentare urmau să fie obținute din vânzarea restului de 43 % din active și, prin urmare, beneficiul acestora ar fi superior în procedurile de reorganizare. În plus, se estimează că Oltchim ar plăti aproximativ 8 milioane EUR din datoria sa actuală în cursul primei jumătăți a anului 2018, ceea ce ar însemna o datorie actuală mai mică și o distribuție mai mare către creditori ca parte a procedurii de reorganizare.

(174)

În decizia sa de inițiere a procedurii (a se vedea considerentul 85), Comisia a constatat că procesul de vânzare, astfel cum este prevăzut în planul de restructurare aprobat inițial, ar putea conduce la o continuitate economică între Oltchim SA și un posibil cumpărător al Oltchim SPV. Pentru a preveni orice transfer al unui posibil ajutor de stat incompatibil către cumpărătorii activelor Oltchim, autoritățile române au decis să restructureze procesul de vânzare astfel încât să asigure discontinuitatea economică între Oltchim și potențialii cumpărători.

(175)

Mai concret, în iulie și august 2016, cu sprijinul consilierilor, Oltchim a efectuat o analiză a activelor sale și a identificat opțiuni pentru o ofertă detaliată de active, în vederea maximizării prețului de vânzare potențial acumulat. Această analiză a condus la identificarea a 9 pachete de active (57). În urma anunțului public privind vânzarea societății Oltchim în cursul lunii august 2016, a fost distribuit un memorandum de informare în rândul a 23 de ofertanți, iar termenul de depunere a ofertelor a fost prelungit de mai multe ori, desfășurându-se un proces de diligență suplimentar (inclusiv vizite la fața locului și diligență tehnică).

(176)

Planul revizuit care se bazează pe o vânzare prin pachete de active (și nu printr-un SPV) a fost acceptat oficial de adunarea generală a creditorilor la 6 martie 2017. Judecătorul sindic a confirmat planul de reorganizare modificat la 28 iunie 2017, iar decizia sa a rămas definitivă la 16 octombrie 2017 (atunci când un recurs formulat de un terț a fost respins de instanța superioară).

(177)

În urma primirii ofertelor, vânzătorul (AT Kearney în numele Oltchim) a identificat următoarele combinații potențiale de oferte cu cea mai mare valoare agregată pentru creditori:

(178)

Reuniunea adunării creditorilor a avut loc la 18 decembrie 2017 și în cadrul acesteia s-a aprobat contractul de vânzare a activelor cu Chimcomplex, respingându-se toate celelalte oferte (58). Având în vedere că decizia adunării creditorilor a fost contestată în instanță, noua dată-limită inițială a fost amânată până la 17 octombrie 2018.

(179)

În ceea ce privește pachetul nr. 6, prețul de vânzare a fost renegociat cu DSG și a crescut de la 1,9 milioane EUR la 2,6 milioane EUR. Pe această bază, la 1 februarie 2018 a fost semnat un contract de cumpărare de active. Vânzarea a fost aprobată de adunarea generală a creditorilor la 26 februarie 2018 și a fost finalizată la 12 iunie 2018.

(180)

În ceea ce privește activele nevândute (pachetul nr. 7 – Prelucrarea PVC-ului, pachetul nr. 8 – Uzina petrochimică Bradu, pachetul nr. 9 – Anhidridă ftalică și anumite active individuale din pachetul de active nr. 7 – VCM/PVC), adunarea generală a creditorilor a încercat să obțină oferte îmbunătățite în ceea ce privește prețul, însă negocierile au eșuat.

(181)

O nouă procedură de ofertare a fost lansată în mai 2018 pentru pachetele de active (nefuncționale) nr. 8 și nr. 9 rămase, precum și pentru partea nevândută a pachetului de active nr. 7 (59). Termenul prevăzut pentru lichidarea activelor rămase este aprilie 2019.

(182)

Comisia va examina mai întâi dacă măsurile 1-3 acordate în favoarea Oltchim implică ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE (a se vedea secțiunea 6.1 de mai jos). Ulterior, Comisia va evalua dacă Oltchim a fost o întreprindere aflată în dificultate (a se vedea secțiunea 6.2 de mai jos). În cele din urmă, Comisia va examina dacă ajutorul a fost deja pus în aplicare (a se vedea secțiunea 6.3 de mai jos) și, în consecință, dacă un astfel de ajutor este compatibil cu piața internă (a se vedea secțiunea 6.4 de mai jos).

(183)

În conformitate cu articolul 107 alineatul (1) din TFUE, „sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre”.

(184)

Criteriile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din TFUE sunt cumulative. Prin urmare, pentru ca o măsură să fie calificată drept ajutor în sensul acestei dispoziții, este necesar ca toate condițiile următoare să fie îndeplinite:

(185)

Astfel cum a statuat Curtea (60), pentru ca măsurile să fie calificate drept ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, (a) acestea trebuie să fie finanțate din resurse de stat, acordate direct sau indirect de către orice organism intermediar care acționează în virtutea competențelor care i-au fost conferite și (b) trebuie să fie imputabile statului. Noțiunea de stat membru include autoritățile publice de la toate nivelurile, indiferent dacă este vorba despre o autoritate națională, regională sau locală (61).

(186)

Astfel cum s-a menționat în considerentul 14 de mai sus, AAAS face parte din administrația publică subordonată guvernului. Prin urmare, neexecutarea creanțelor restante (capital și dobândă) de către acest organism, acumularea de noi datorii față de aceasta, precum și anularea datoriilor care ar fi trebuit să fie plătite în mod normal către AAAS împovărează bugetul de stat și implică resursele de stat.

(187)

Având în vedere cele de mai sus, măsura 1 este imputabilă statului și implică un transfer de resurse de stat.

(188)

În cazul în care o autoritate publică acordă un avantaj unui beneficiar, măsura este prin definiție imputabilă statului, chiar dacă autoritatea în cauză beneficiază de autonomie juridică față de alte autorități publice.

(189)

Cu toate acestea, imputabilitatea este mai puțin evidentă în cazul în care avantajul este acordat prin intermediul unor întreprinderi publice (62). În astfel de cazuri, este necesar să se analizeze dacă trebuie considerat că autoritățile publice ar fi fost implicate, într-un mod sau altul, în adoptarea măsurii (63).

(190)

Prin urmare, posibilitatea de a imputa statului o măsură luată de o întreprindere publică poate fi dedusă dintr-o serie de indicatori care rezultă din împrejurările cazului și din contextul în care a fost luată măsura (64). Printre alții, posibilii indicatori pentru a stabili dacă o măsură este imputabilă se numără următorii:

(191)

În ceea ce privește Salrom, Comisia constată că consiliul de administrație al societății este numit de adunarea generală a acționarilor, într-un context în care statul român deține majoritatea (51 %) acțiunilor Salrom și numește reprezentanți ai statului în cadrul consiliului de administrație.

(192)

În plus, dat fiind faptul că Salrom este considerată o întreprindere de stat, bugetul său anual este supus aprobării de către stat. Această aprobare ex-ante se referă, printre altele, la sumele care corespund creanțelor comerciale de la clienți (cum ar fi Oltchim).

(193)

În orice caz, nu este necesar să se concluzioneze că acțiunile Salrom sunt imputabile statului în ceea ce privește măsura 2, dat fiind că Comisia consideră că măsura 2 nu constituie ajutor pentru Salrom (a se vedea considerentul 263 de mai jos).

(194)

În ceea ce privește CET Govora, Comisia constată că societatea este înregistrată ca societate deținută integral de stat, având drept acționar unic județul Vâlcea și că, înainte de a intra în insolvență, a fost administrată de Consiliul Județean Vâlcea (66).

(195)

În plus, Comisia observă că deciziile de a semna un nou contract de furnizare a energiei electrice cu Oltchim și, ulterior, de a crește furnizările au fost adoptate în punerea în aplicare a mai multor decizii (67) ale Consiliului Județean Vâlcea, pentru a asigura furnizările către Oltchim.

(196)

De asemenea, ar fi improbabil să se considere că CET Govora nu a făcut obiectul niciunei influențe din partea statului atunci când se ia în considerare comportamentul societății într-un context mai larg; de exemplu, imediat după privatizarea eșuată, directorul general al CET Govora a fost numit fără întârziere director general al Oltchim în octombrie 2012 și ulterior a revenit la CET Govora în februarie 2013, imediat după intrarea Oltchim în insolvență (68).

(197)

În pofida afirmației României potrivit căreia directorul general al CET Govora a recomandat Consiliului Județean Vâlcea să ia decizii în interesul societății în perioada evaluată, alte elemente aduse la lumină de scandalurile de corupție la nivel înalt în care a fost implicat directorul general al CET Govora (care ulterior a fost condamnat de instanțele penale naționale împreună cu un membru al guvernului) contrazic această afirmație (69). Mai precis, în iunie 2018 instanțele penale naționale l-au condamnat pe ministrul transporturilor de la momentul respectiv pentru trafic de influență reală pe care a avut-o asupra directorului general al CET Govora, în scopul de a-l determina pe acesta din urmă să încheie mai multe contracte dezavantajoase și inutile în numele CET Govora, cu scopul final de sifonare a resurselor societății. Pentru activitățile infracționale comune ale acestora de abuz în serviciu și trafic de influență în formă continuată comise între octombrie 2011 și iulie 2014, instanțele penale naționale i-au condamnat atât pe ministrul, cât și pe directorul general al CET Govora.

(198)

Prin urmare și indiferent de poziția subiectivă a CET Govora în ceea ce privește avantajele continuării furnizărilor către societatea Oltchim, Comisia constată că CET Govora nu putea lua decizia contestată fără a lua în considerare cerințele autorităților publice și că directivele emise de organismele guvernamentale (și anume deciziile Consiliului Județean Vâlcea) au fost, în cele din urmă, temeiul în care a acționat CET Govora. Prin urmare, Comisia concluzionează că măsura este imputabilă statului în cazul CET Govora.

(199)

Având în vedere că CET Govora este deținută de stat, Comisia concluzionează că decizia sa de a amâna termenul pentru efectuarea plăților și de a continua furnizările către Oltchim afectează resursele de stat.

(200)

Având în vedere cele de mai sus, măsura 2 este imputabilă statului în ceea ce privește CET Govora și implică un transfer de resurse de stat.

(201)

În primul rând, Comisia observă că, în temeiul legii privind procedura insolvenței, planul nu putea fi aprobat fără acordul AAAS (care deține majoritatea creanțelor din categoria creditorilor bugetari) sau al CET Govora (care deține majoritatea creanțelor din categoria furnizorilor captivi, și anume creditori chirografari, în conformitate cu articolul 96 din Legea privind procedura insolvenței), ale căror acțiuni sunt imputabile statului (a se vedea considerentele 187 și 200).

(202)

În al doilea rând, Comisia remarcă, de asemenea, că planul de restructurare a fost elaborat de către administratorul numit de instanță, care face parte dintr-o instituție a statului. Prin urmare, planul de restructurare a fost aprobat datorită aprobării din partea creditorilor publici și privați care au semnat anterior memorandumul inițiat de stat în noiembrie 2012.

(203)

Memorandumul în cauză (semnat de 12 părți, din care 10 făceau parte din administrația publică sau erau în proprietatea statului (70) și numai două erau instituții de finanțare private (71) – a se vedea considerentul 31) a fost elaborat de trei ministere și aprobat de prim-ministru. Prin urmare, memorandumul a reprezentat mijlocul utilizat de stat la cel mai înalt nivel pentru a menține Oltchim pe piață.

(204)

În al treilea rând, Comisia observă că această intenție a statului de a menține activitatea Oltchim a fost semnalată și apoi confirmată în mod repetat înaintea și în timpul perioadei de insolvență.

(205)

De asemenea, astfel cum reiese din tabelul creanțelor (a se vedea tabelul 1), părțile care au semnat memorandumul au deținut creanțe în valoare totală de 539 de milioane EUR. Creanțele acestor părți semnatare, împreună cu creanțele deținute de CET Govora [ale cărei acțiuni în ceea ce privește măsura 3 au fost imputabile statului (a se vedea considerentele 200 și 201)], se ridică la valoarea agregată de 569 de milioane EUR din valoarea totală a creanțelor globale de 759 de milioane EUR. Prin urmare, părțile care au semnatmemorandumul, împreună cu CET Govora, au deținut, de asemenea, majoritatea necesară în toate cele patru categorii de creditori, altele decât salariații – o categorie care, de asemenea, a preferat în mod natural planul (fapt recunoscut de autoritățile române (83)) – pentru a aproba planul (84). Având în vedere rangul înalt al oficialilor care au semnat memorandumul, este foarte improbabil ca băncile private și alți actori privați să decidă să nu ia în considerare obiectivele memorandumului în momentul votării în favoarea sau împotriva planului: nici băncile private care au semnat memorandumul, nici Electrica nu puteau refuza în mod rezonabil să ia în considerare afirmațiile repetate (a se vedea considerentele 27, 28 și 30) ale acționarului societății Oltchim SA care arătau că statul român nu ar permite ca Oltchim să intre în faliment, nici nu puteau să nu ia în considerare memorandumul semnat de acestea, care a fost aprobat de prim-ministru. Pe baza explicațiilor oferite de România, instanța ar fi considerat, la momentul respectiv, că următoarele condiții prevăzute la articolul 101 alineatul (2) din Legea privind procedura insolvenței ar fi fost îndeplinite, de asemenea, chiar dacă un creditor care nu este parte la memorandum ar fi respins planul: în special, pe baza observațiilor transmise de România, instanța a considerat că „niciuna dintre categoriile care resping planul și niciunul dintre creditorii care resping planul nu ar fi primit mai puțin decât ar fi primit în caz de faliment”, indiferent de comparația pe care un operator economic privat în economia de piață ar fi realizat-o între veniturile prevăzute în planul de reorganizare și în scenariul de lichidare (a se vedea secțiunea 6.1.2.3 în acest sens). Prin urmare, memorandumul a făcut posibilă garantarea, de către stat, a adoptării planului de reorganizare de către creditori.

(206)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia ia act de faptul că memorandumul a fost inițiat de către stat, iar obiectivul acestuia, și anume de a salva Oltchim cu orice preț, astfel cum a fost reiterat periodic și public de către stat în perioada cuprinsă între eșecul privatizării din septembrie 2012 și votul creditorilor privind planul în 2015, a asigurat majoritatea necesară în adunarea creditorilor astfel încât să se asigure adoptarea planului de reorganizare. Astfel cum se indică în considerentele 31, 203, 235 și următoarele, acest memorandum a fost imputabil statului.

(207)

Mai precis, prin memorandum, guvernul a creat cadrul care permite părților semnatare „să colaboreze în vederea identificării și implementării de soluții care să asigure protejarea drepturilor angajaților, acționarilor și creditorilor”.

(208)

În plus, „proiectul de acord asigură capital de lucru de către băncile semnatare pentru continuarea procesului de producție [de către Oltchim] la capacitățile repornite, precum și pentru redeschiderea treptată și a altor capacități de producție, în scopul creșterii atractivității companiei pentru privatizare”. Este foarte puțin probabil ca, în contextul declarației publice a autorităților, oricare dintre actorii invitați să semneze memorandumul să fi refuzat să adere la acesta. În plus, standardul stabilit prin memorandum pentru cooperarea între părțile semnatare – și anume „cu asistență din partea Experților în Restructurare – pentru a dezvolta o strategie de asigurare a viabilității pe termen lung, în scopul de a aduce Oltchim la un nivel sustenabil de rentabilitate, solvență, lichiditate și numerar (”Strategia Sustenabilă de Repornire„)” a fost relativ scăzut și vag, bazându-se doar pe „obținerea unor rezultate pozitive în urma Analizei Viabilității” (subliniere adăugată).

(209)

Prin memorandum, guvernul și-a reiterat hotărârea de a depune toate eforturile necesare pentru menținerea activității Oltchim și pentru restructurarea acesteia. În aceeași ordine de idei, atât entitățile private, cât și entitățile publice care au semnat memorandumul și-au luat angajamentul de a contribui la o strategie pe termen lung pentru restructurarea Oltchim, cu mult înainte ca adunarea creditorilor să voteze cu privire la un potențial plan de reorganizare. În 2015, toate părțile care au semnat memorandumul au votat, de asemenea, în favoarea planului de reorganizare, cu excepția unică a CFR Marfă, al cărei vot a fost relativ mai puțin important în comparație cu cel al partenerilor de finanțare și al altor creditori de stat în ceea ce privește supraviețuirea societății Oltchim și având în vedere că societatea Oltchim a utilizat, de asemenea, serviciile furnizate de Ermewa pentru necesitățile sale de transport.

(210)

Memorandumul cuprinde clauza nr. 8 care prevede „protejarea și menținerea drepturilor” și intereselor părților semnatare. Totuși, această clauză, în special a doua parte a acesteia, nu face decât să afirme ceea ce este deja evident, și anume că memorandumul în sine, la momentul semnării, nu a reprezentat deja o renunțare anticipată la drepturile băncilor, ale Electrica sau ale AVAS în calitate de creditori. Prin urmare, în opinia Comisiei, participarea unică la acel moment și implicarea pentru viitoarea cooperare, astfel cum a fost stabilită prin memorandum, reprezintă în sine o dovadă a faptului că creditorii semnatari (atât publici, cât și privați) se angajează în direcția clară a restructurării societății Oltchim.

(211)

Această direcție de a menține Oltchim pe linia de plutire este chiar mai evidentă atunci când se ia în considerare timpul suplimentar și efortul financiar depus în sprijinirea repornirii Oltchim de către cele trei bănci (ale căror creanțe față de Oltchim au crescut considerabil în această perioadă) și de către AAAS (și alte părți semnatare) care, în același spirit, nu au luat măsuri în vederea executării imediate a creanțelor sale.

(212)

În ceea ce privește Administrația Națională „Apele Române”, pe baza prevederilor statutului său de organizare și funcționare (85) pus la dispoziția publicului, Comisia constată următoarele:

(213)

În primul rând, în ceea ce privește statutul său juridic și integrarea sa în structurile administrației publice, Administrația Națională „Apele Române” este o instituție publică de interes național care are capacitate juridică și este coordonată de autoritatea publică centrală din domeniul apelor (și anume, Ministerul Apelor și Pădurilor) (86).

(214)

În al doilea rând, în ceea ce privește natura activităților sale, obiectivul administrației este de a aplica strategia și politica națională în domeniul gestionării cantitative și calitative a resurselor de apă și de a asigura respectarea regulamentelor din domeniu; în acest context, aceasta administrează și operează infrastructura sistemului național de gospodărire a apelor. De asemenea, societatea asigură realizarea unei serii de activități de interes național și social, cum ar fi, de exemplu, îndeplinirea angajamentelor asumate de statul român prin acorduri și convenții internaționale (87).

(215)

În al treilea rând, în ceea ce privește intensitatea supravegherii exercitate de autoritățile publice asupra conducerii acesteia, Administrația Națională „Apele Române” este gestionată de un consiliu de administrație format din 11 membri, toți aceștia fiind numiți pentru un mandat de patru ani, prin ordinul directorului autorității publice centrale din domeniul apelor. Conform aceluiași articol, este obligatoriu ca un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice și un reprezentant al autorității publice centrale în domeniul apelor să fie membri ai consiliului de administrație. În plus, directorul general al Administrației Naționale „Apele Române” este numit, suspendat și eliberat din funcție prin ordinul directorului aceleiași autorități publice centrale din domeniul apelor (88).

(216)

În al patrulea rând, în ceea ce privește finanțarea activității sale, bugetul de venituri și cheltuieli al societății este aprobat de consiliul de administrație, cu acordul conducătorului autorității publice centrale din domeniul apelor (89).

(217)

Prin urmare, având în vedere factorii menționați în considerentul 190 de mai sus, Comisia consideră că: (i) statutul său juridic, (ii) integrarea sa în administrația publică, (iii) natura activităților și sarcinilor sale, care nu sunt exercitate în mod normal pe piață în condiții de concurență cu operatorii privați, (iv) supravegherea exercitată de autoritățile publice asupra conducerii sale și (v) procedura de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli indică faptul că acțiunile Administrației Naționale „Apele Române” sunt imputabile statului.

(218)

Având în vedere elementele de mai sus (și anume, în special, majoritatea voturilor asigurate pentru adoptarea planului de reorganizare, dar și prin asigurarea cooperării în cadrul eforturilor prezente și ulterioare din partea marilor creditori prin intermediul memorandumului), Comisia concluzionează că acordarea măsurii 3 de către AAAS, Electrica, Salrom, CET Govora și Administrația Națională „Apele Române” este imputabilă statului.

(219)

Măsurile în cauză sunt în mod evident selective deoarece acestea sunt furnizate exclusiv în favoarea Oltchim. Alte întreprinderi aflate într-o situație de fapt și de drept comparabilă, având în vedere obiectivul urmărit de măsuri, din sectorul petrochimic sau din alte sectoare nu au primit același avantaj. Conform jurisprudenței Curții de Justiție, simplul fapt că este consolidată competitivitatea unei întreprinderi în raport cu alte întreprinderi concurente prin obținerea unui avantaj economic pe care aceasta nu l-ar fi primit dacă și-ar fi exercitat în mod normal activitatea arată că există riscul de denaturare a concurenței (90).

(220)

Cu toate acestea, România susține că „măsurile nu au conferit niciun avantaj economic societății Oltchim, deoarece acestea au respectat testul operatorului economic privat în economia de piață, având în vedere că autoritățile publice și societățile publice ar fi acționat în același mod în care ar fi acționat creditorii, investitorii sau furnizorii privați, în scopul de a reduce la minimum pierderile lor și de a maximiza profiturile lor” (91).

(221)

Cu toate acestea, în cazul de față, testul operatorului economic privat în economia de piață nu pare să fie aplicabil. În primul rând, Comisia reamintește că, anterior, Curtea a considerat că aplicabilitatea „principiului investitorului în economia de piață” depinde, în ultimă instanță, de conferirea de către stat, în calitatea sa de acționar și nu în calitatea sa de autoritate publică, a unui avantaj economic unei întreprinderi care îi aparține (92). În aceeași ordine de idei, testul operatorului economic privat în economia de piață nu putea să fi fost aplicabil pentru stat în calitatea sa de creditor al Oltchim prin AAAS și alți creditori publici, întrucât „testul creditorului privat” nu se aplică în cazul măsurilor pe care statul le-a întreprins în calitate de autoritate publică în momentul semnării memorandumului.

(222)

Astfel cum s-a explicat în considerentul 204 și următoarele, precum și în considerentele 274 și 276, statul a acționat în mod constant și clar în calitatea sa de autoritate publică pentru a salva Oltchim de la faliment, inclusiv prin declarații publice și prin intermediul unui memorandum cu principalii creditori privați și publici implicați, și nu în calitate de acționar care investește într-o societate sau în calitate de creditor. Prin urmare, Comisia consideră că testul operatorului economic privat în economia de piață nu se aplică în cazul de față (93).

(223)

Cu toate acestea, din motive de exhaustivitate, Comisia a efectuat, de asemenea, un test al operatorului economic privat în economia de piață sub forma unui principiu al creditorului în economia de piață pentru fiecare dintre cele trei măsuri în cauză, solicitând autorităților române informații suplimentare din acea perioadă cu privire la diferiții actori implicați și la deciziile acestora, prin colectarea de informații din toate sursele publice disponibile și prin elaborarea propriilor scenarii de estimare bazate pe dovezile disponibile la momentul evaluării măsurilor.

(224)

Tratamentul datoriei Oltchim față de AAAS a fost evaluat deja în Decizia Comisiei din 2012, având în vedere privatizarea preconizată iminent la momentul respectiv. Prin urmare, Comisia consideră că este oportun să se analizeze comportamentul AAAS ulterior acestei decizii, începând din momentul în care privatizarea a eșuat.

(225)

În mod normal, un creditor privat urmărește să obțină plata maximă a sumelor care îi sunt datorate de către un debitor care se confruntă cu dificultăți financiare (94).

(226)

Contrar afirmației României potrivit căreia, în conformitate cu Decizia Comisiei din 2012, executarea cu întârziere a creanțelor nu ar reprezenta ajutor (cu condiția ca AAAS să fi perceput dobânzi pe baza Comunicării privind ratele de referință din 2008 până la intrarea în insolvență a Oltchim), Comisia constată că situația din martie 2012, când Comisia a emis decizia sa, a fost diferită în mod fundamental de perioada care face obiectul investigației, având în vedere că, în cel de al doilea scenariu, nu mai exista niciun proiect iminent de privatizare. În acest sens, Comisia observă că concluzia din Decizia Comisiei din 2012 s-a bazat pe condiția ca Oltchim să fi fost privatizată la scurt timp după conversia datoriei. Cu toate acestea, statul (prin intermediul Ministerului Economiei), în calitate de acționar majoritar, nu a avut în vedere posibilitatea ca anumiți acționari minoritari să blocheze conversia preconizată a creanțelor în acțiuni. Acest blocaj a avut loc în cele din urmă, iar conversia preconizată a creanțelor în acțiuni nu a mai putut fi realizată. Prin urmare, la sfârșitul procedurii de licitație, când câștigătorul licitației nu a putut să își îndeplinească obligațiile în calitate de cumpărător, privatizarea în sine a eșuat, de asemenea.

(227)

Comisia constată că situația financiară dificilă și în continuă deteriorare a Oltchim era cunoscută tuturor creditorilor și, în special, AAAS. Prin urmare, AAAS a avut timp suficient să pregătească, să evalueze intern și să pună în aplicare măsuri pentru a-și recupera creanțele în cazul unei alte privatizări eșuate în septembrie 2012. Astfel, perioada de cinci luni care face obiectul investigației, cuprinsă între septembrie 2012 și 31 ianuarie 2013, a fost suficient de lungă pentru ca AAAS să ia măsurile necesare și să încerce recuperarea creanțelor (99 % din creanțele AAAS erau chirografare, conform tabelului 1). În acest sens, Comisia observă că întreprinderi precum Electrica au luat astfel de măsuri, deși fără succes.

(228)

În primul rând, legile speciale care reglementează recuperarea creanțelor statului (95) prevăd drepturi speciale pentru AAAS, care constau în executarea directă a creanțelor sale în absența unei decizii a instanței. Mai exact, articolul 50 alineatele (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 prevede că: „(1) Pentru executarea silită a titlurilor executorii, AVAB (actuala AAAS) își poate organiza corpul de executori proprii sau poate folosi executori judecătorești” și „(2) Procedurile de executare silită pentru valorificarea activelor bancare de către AVAB sunt puse în aplicare de către corpul de executori proprii sau de către executori judecătorești”.

(229)

România nu a furnizat nicio dovadă, în pofida solicitărilor repetate din partea Comisiei, care să indice că AAAS a încercat toate acțiunile pe care un creditor din economia de piață le-ar fi realizat în mod rezonabil pentru a-și recupera creanțele. În plus, România susține că AAAS ar fi fost împiedicată să solicite executarea creanțelor sale față de Oltchim prin legea privind privatizarea (96), care prevede că, începând de la data instituirii procedurii de administrare specială, creditorii bugetari nu își pot executa creanțele și nu vor face niciun demers în vederea instituirii unor astfel de măsuri de executare silită atât timp cât societatea este pregătită pentru privatizare (97). Cu toate acestea, deși această situație susține existența unui avantaj selectiv acordat societății Oltchim care este imputabil statului, lipsa de acțiune a AAAS are loc într-un context în care Ministerul Economiei a menținut Oltchim, din motive neexplicate, în regimul special pentru procedura de privatizare, inclusiv după privatizarea eșuată din septembrie 2012. AAAS ar fi putut încerca să conteste decizia ministerului de a prelungi acest statut special fără a furniza explicații.

(230)

În al doilea rând, România nu a furnizat niciun studiu, raport sau document intern care să demonstreze că AAAS a acționat în calitate de operator economic privat în economia de piață în decizia sa de a se abține de la recuperarea creanțelor sale după privatizarea nereușită din septembrie 2012. Conform celui mai recent studiu disponibil la momentul respectiv privind evaluarea recuperării creanțelor AAAS (studiul Raiffeisen din 2011), AAAS ar fi obținut o rată de recuperare de 12 % într-un scenariu de lichidare (98).

(231)

Alți creditori, inclusiv entitățile publice, au luat măsuri imediate în perioada respectivă pentru a-și recupera creanțele. Mai concret, Electrica – care, conform studiului Raiffeisen din 2011, a avut aceeași rată de recuperare ca AAAS – a început executarea creanțelor sale la 1 noiembrie 2012 și a poprit cu succes conturile bancare ale Oltchim. În plus, două societăți private, Polcheme S.A. și Bulrom Gas, care au deținut a opta și a zecea parte din cele mai importante creanțe din cei 21 de creditori garantați în 2013, au aplicat, de asemenea, măsuri de executare silită. AAAS a fost, într-adevăr, cel mai important creditor al Oltchim și ar fi putut să își utilizeze poziția pentru a obține condiții de negociere mai bune cu privire la recuperarea creanțelor sale, însă nu a făcut acest lucru.

(232)

În pofida afirmației României, semnarea memorandumului nu este echivalentă cu cele mai bune eforturi de informare sau un înlocuitor al acestora, având în vedere că așa-numita analiză a viabilității menționată în memorandum a fost comandată ulterior și utilizată de trei creditori financiari și nu de însăși AAAS. România nu a documentat o astfel de analiză internă realizată de AAAS.

(233)

În consecință, comportamentul general al AAAS (în pofida cunoștințelor sale anterioare cu privire la dificultățile structurale ale Oltchim) a fost pasiv în ceea ce privește cele mai bune eforturi de recuperare a creanțelor sale sau cel puțin de obținere a unei mai bune poziții de creditor și a părut mai orientat spre salvarea și menținerea pe linia de plutire a Oltchim.

(234)

Prin urmare, Comisia consideră că, prin luarea de măsuri, AAAS ar fi avut șanse mai mari să își recupereze creanțele, având în vedere, de asemenea, că Oltchim și-a suspendat producția și, prin urmare, nu a avut venituri potențiale din exploatare în viitorul apropiat.

(235)

În al treilea rând, în loc să încerce să își execute creanțele, AAAS a inițiat, împreună cu miniștrii finanțelor, economiei și transporturilor, precum și cu Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, memorandumul (a se vedea, în detaliu, considerentul 31 și considerentul 203 și următoarele de mai sus) care a fost aprobat la 13 noiembrie 2012 de prim-ministrul României și a fost semnat de stat, precum și de șapte creditori, dintre care cinci erau creditori publici – AAAS, Salrom, CFR Marfă, CEC Bank, Electrica (care încă era deținută integral de stat la momentul respectiv) – și doi erau creditori privați – Banca Comercială Română (ulterior redenumită „Erste Bank”) și Banca Transilvania. Spre deosebire de ceea ce susține România, memorandumul nu poate fi considerat o tranzacție pari passu, având în vedere prevalența semnificativă a creditorilor publici și a autorităților publice care l-au co-semnat (99).

(236)

Mai precis, dintre cele douăsprezece părți semnatare, zece aparțin administrației publice sau sunt deținute de stat (100) și numai două sunt instituții de finanțare private (101). Memorandumul a fost inițiat de către stat (Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, AAAS și OPSPI) și a fost aprobat de prim-ministru. În plus, procentul de creanțe deținute de creditori privați a reprezentat doar aproximativ 20 % din creanțele totale ale părților care au semnat memorandumul. Amploarea implicării publice a fost, prin urmare, considerabilă, iar intervenția operatorilor privați a fost limitată. În sfârșit, termenii și condițiile tranzacțiilor nu sunt comparabile, întrucât 77 % din creanțele celor doi creditori privați care au semnat memorandumul erau garantate, spre deosebire de doar 14 % din creanțe, în medie, pentru creditorii publici.

(237)

Memorandumul demonstrează că creditorii publici au fost de acord cu un scenariu în care recuperarea nu are loc, fără o evaluare adecvată a altor alternative. În special, punctul 2.3 din memorandum menționează că părțile sunt de acord cu o listă de măsuri, în scopul de a „depune toate eforturile pentru implementarea Strategiei Sustenabile de Repornire, sub rezerva unui rezultat pozitiv al Analizei Viabilității”. România nu a prezentat niciodată analiza viabilității, însă a menționat că un astfel de studiu a fost efectuat de către bănci. Potrivit R/BDO, Banca Transilvania și Erste Bank (creditori privați), împreună cu CEC Bank (creditor public), au comandat studiul către Alvarez&Marsal, care a prezentat un raport care „conținea măsuri de restructurare și a confirmat posibilitatea reorganizării activităților Oltchim în urma punerii în aplicare a măsurilor propuse”. Potrivit presei românești (102), autoritățile române au arătat că raportul întocmit de Alvarez&Marsal, astfel cum a fost comandat de băncile creditoare pentru a evalua situația Oltchim, a confirmat „ipoteza autorităților și necesitatea de a acorda ajutor de salvare în structura propusă”.

(238)

România nu a reușit să documenteze o astfel de evaluare desfășurată în numele AAAS, cu atât mai puțin utilizarea efectivă a acesteia de către AAAS. De asemenea, România nu a reușit să demonstreze că raportul Alvarez&Marsal a fost utilizat efectiv de AAAS și, mai mult, astfel cum reiese din sursele publice menționate în considerentul 237 de mai sus, raportul confirmă doar necesitatea de a acorda ajutor și nu este neapărat o confirmare a viabilității pe termen lung a reorganizării.

(239)

În această privință, Comisia reiterează că, astfel cum se precizează în considerentul 22 de mai sus, concluzia sa conform căreia conversia datoriei (și, prin urmare, anularea datoriei AAAS în favoarea societății Oltchim) urmată de privatizarea completă nu a implicat un avantaj s-a bazat pe premisa că „[…] societatea este privatizată integral la scurt timp după conversia datoriei”. Memorandumul confirmă dorința AAAS de a prelungi situația de nerecuperare a creanțelor și de acumulare de noi datorii.

(240)

De asemenea, România susține că AAAS a analizat posibilitatea de a solicita poprirea asupra conturilor societății Oltchim, dar nu a fost în măsură să facă acest lucru deoarece conturile societății Oltchim erau deja poprite de alți creditori. Cu toate acestea, România nu a furnizat nicio dovadă în sprijinul acestei afirmații. În orice caz, AAAS nu a acționat ca un creditor privat prudent, întrucât aceasta nu a luat nicio măsură pentru a-și proteja creanțele. În cazul în care AAAS ar fi intervenit mai devreme în proces, aceasta nu s-ar fi privat de posibilitatea de a popri prima conturile Oltchim (și anume, înainte de alți creditori, cum ar fi Electrica în noiembrie 2012) sau de a primi garanții asupra bunurilor imobile (astfel cum a procedat Salrom).

(241)

România susține că, în cazul în care AAAS ar fi solicitat executarea creanțelor sale, Oltchim ar fi fost nevoită ulterior să înceapă procedura de insolvență. Comisia consideră că simpla amenințare cu inițierea procedurii de insolvență ar fi putut oferi AAAS mai multă putere asupra Oltchim pentru a-și recupera creanțele. Inclusiv în cazul unui scenariu de insolvență declanșat de AAAS, AAAS ar fi dobândit puterea reală de a propune o reorganizare a societății Oltchim, capabilă să maximizeze recuperarea creanțelor sale, în special prin vânzarea de pachete de active (a se vedea considerentul 265). O astfel de posibilitate ar fi schimbat în mod considerabil poziția AAAS.

(242)

La momentul votului în cadrul adunării creditorilor din martie 2015, alegerea AAAS a fost limitată între procedura de lichidare și planul de reorganizare, ca urmare a lipsei anterioare de acțiune din partea AAAS. În consecință, dacă AAAS ar fi acționat ca un creditor prudent, aceasta ar fi putut beneficia de dispozițiile legii privind procedura de insolvență care permit oricărui creditor care reprezintă mai mult de 20 % din creanțe să propună un plan de reorganizare (103). Procedând astfel, AAAS ar fi luat măsuri care să îi permită să aleagă un alt tip de plan de reorganizare (vânzare prin pachete de active), un scenariu de maximizare a veniturilor (astfel cum se explică în continuare la considerentul 265), care ar fi trebuit să fie aplicat încă din septembrie 2012, imediat după privatizarea nereușită.

(243)

Pe baza considerațiilor de mai sus, Comisia apreciază că măsura 1 conferă Oltchim un avantaj selectiv prin neexecutarea și, corespunzând creanțelor crescute față de Oltchim, în perioada septembrie 2012 – ianuarie 2013 în valoare de 152 de milioane RON (104) (33 de milioane EUR), valoarea temporală aferentă amânării cererii de executare a creanțelor AAAS care implică o expunere mai mare la Oltchim.

(244)

Astfel cum s-a explicat mai sus (a se vedea considerentul 29), Oltchim a putut să reînceapă producția în 2012 datorită deciziei CET Govora și Salrom de a continua furnizările către Oltchim în pofida neachitării datoriilor restante.

(245)

Comisia a exprimat îndoieli cu privire la faptul că un operator economic privat în economia de piață ar fi luat aceleași decizii ca cele două societăți aflate în proprietate publică, având în vedere dificultățile economice ale Oltchim.

(246)

Pe parcursul etapei de investigare, România a furnizat argumente valide cu privire la interdependența tehnologică existentă între Salrom și CET Govora, pe de o parte, și Oltchim, pe de altă parte. Aceste argumente au fost sprijinite, de asemenea, de unii dintre terți, cum ar fi administratorii judiciari ai Oltchim și CET Govora, și pot fi rezumate după cum urmează.

(247)

În ceea ce privește Salrom, România susține că societatea a fost pusă în situația de a alege între menținerea activităților sale sau închiderea sa ca urmare a indisponibilității utilităților furnizate de Oltchim. Dispariția Oltchim ar fi însemnat, de asemenea, dispariția celuilalt client al Salrom, Uzinele Sodice Govora, cu consecințe negative pentru CET Govora.

(248)

În ceea ce privește CET Govora, România susține că nu a existat nicio soluție practică care să înlocuiască achizițiile Oltchim de abur industrial de la aceasta. Dacă CET Govora ar fi încetat să producă abur pentru cei doi clienți captivi (având în vedere că aburul este un produs secundar rezultat din producerea energiei electrice), singura opțiune ar fi fost pierderea totală a acestuia prin eliberarea în atmosferă. Ca atare, România susține că, din punct de vedere economic, opțiunea pe care oricare operator aflat în situația CET Govora ar fi utilizat-o ar fi fost de transforma aburul în datorie în loc de a-l elibera în atmosferă, caz în care acesta poate fi privat complet de valoarea sa.

(249)

Pe lângă interdependența tehnologică, România a susținut, de asemenea, că deciziile luate de CET Govora și Salrom de a continua furnizările către Oltchim au fost justificate și conforme cu principiul operatorului economic privat în economia de piață, atât timp cât ambele societăți au garantat datoria nou creată (și anume, după luna septembrie 2012).

(250)

În continuare, România sugerează că deciziile CET Govora și Salrom de a furniza materiile prime necesare pentru redeschiderea activității societății Oltchim sunt similare celor luate de societăți private precum Bulrom Gas Impex, SC Arelco Power, Ciech Chemical Group, Tricon, Alum, MFC Commodities, Chemimpex. Baza unei astfel de decizii ar fi fost probabilitatea de a recupera o sumă mai mare din datorie în cazul în care activitatea ar fi fost reluată, întreprinderea ar fi devenit viabilă, iar vânzarea ulterioară ar fi reușit.

(251)

În principiu, în ceea ce privește interdependența tehnologică existentă între Salrom și CET Govora, pe de o parte, și Oltchim, pe de altă parte, Comisia nu contestă validitatea argumentelor prezentate de România.

(252)

Cu toate acestea, Comisia nu poate accepta poziția României în ceea ce privește conformitatea comportamentului CET Govora cu principiul operatorului în economia de piață. Acest lucru este explicat în detaliu mai jos.

(253)

Astfel cum se poate observa din tabelul 7 de mai jos, între octombrie 2012 și ianuarie 2013 creanțele Salrom față de Oltchim au crescut cu 15 milioane RON (aproximativ 3 milioane EUR). În același timp, astfel cum se poate observa, de asemenea, din tabelul 8 de mai jos, creanțele CET Govora față de Oltchim au crescut, de asemenea, cu 52 de milioane RON (aproximativ 12 milioane EUR), din care suma de 27 de milioane RON (aproximativ 6 milioane EUR) a reprezentat penalități de întârziere a efectuării plăților.

(254)

Conform celor mai recente informații furnizate de România, în perioada septembrie 2012-ianuarie 2013, CET Govora a furnizat Oltchim gaze și abur în valoare de aproximativ 50 de milioane RON, în timp ce plățile primite de la Oltchim în aceeași perioadă s-au ridicat la doar aproximativ 8 milioane RON (106). În timp ce, pe de o parte, România arată că penalitățile în valoare de 27 de milioane RON ar corespunde unei datorii mai mari, acumulate în mod vizibil pe o perioadă mai lungă începând cu februarie 2008 și până în decembrie 2012, pe de altă parte, România nu a reușit să furnizeze cifre fiabile ale penalităților corespunzătoare datoriei acumulate pe parcursul perioadei evaluate, începând din septembrie 2012 și până în ianuarie 2013 (107).

Tabelul 7

Evoluția obligațiilor Oltchim față de Salrom

Sursă: Observațiile R/BDO cu privire la decizia de inițiere a procedurii, pagina 34.

Tabelul 8

Evoluția obligațiilor Oltchim față de CET Govora

Sursă: Observațiile R/BDO cu privire la decizia de inițiere a procedurii, pagina 33.

(255)

În orice caz, pe baza informațiilor colectate, Comisia constată că Salrom și CET Govora au avut o abordare fundamental diferită cu privire la Oltchim.

(256)

În ceea ce privește Salrom, Comisia constată că societatea a luat decizia de a continua furnizările către Oltchim (pentru reluarea activității acesteia din urmă în octombrie 2012) numai după garantarea furnizărilor sale prin plata în avans. În plus, în schimbul reluării furnizărilor de soluție salină, precum și a defalcării plății datoriilor, Salrom a impus condiția existenței unei garanții imobiliare, care a fost aprobată de fapt de consiliul de administrație și, ulterior, de adunarea generală extraordinară a acționarilor din 6 noiembrie 2012.

(257)

În ceea ce privește CET Govora, Comisia observă că, spre deosebire de situația Salrom, societatea nu a impus o astfel de condiție similară de efectuare a plăților în avans pentru reluarea furnizărilor și nici nu a impus o condiție similară de existență a unei garanții imobiliare privind datoriile anterioare ale Oltchim către aceasta.

(258)

Conform raportului Euroinsol (și anume, administratorul judiciar al CET Govora), conducerea CET Govora a aprobat continuarea relațiilor comerciale cu clienți precum Oltchim, acordând reduceri sau posibilitatea de a plăti în rate: prin urmare, creanțele CET Govora în valoare de 136 de milioane RON la deschiderea procedurii de insolvență a Oltchim au crescut cu încă 44 de milioane RON, înregistrate drept creanțe pe parcursul procedurii de insolvență (între 1 ianuarie 2013 și 30 iunie 2016).

(259)

În plus, raportul administratorului judiciar al CET Govora arată că, în perioada 1 ianuarie 2008-30 iunie 2016, societatea a furnizat energie electrică și abur industrial în mod continuu către Oltchim la prețuri cu mult sub nivelul costurilor de producție [suportând, în această perioadă, o pierdere în valoare de 103,3 milioane RON (23,9 milioane EUR)]. De fapt, raportul concluzionează că astfel de contracte de furnizare încheiate cu Oltchim reprezintă unul dintre principalele motive pentru insolvența CET Govora. Pierderea cauzată de stabilirea unor prețuri mai scăzute pentru utilitățile vândute către Oltchim s-a ridicat la 91 de milioane EUR, întrucât Oltchim a acoperit doar 60 % din prețul lor de cost.

(260)

În plus, furnizarea continuă din partea CET Govora către Oltchim fără nicio încercare de negociere și fără măsuri de protejare a creanțelor sale împotriva Oltchim (108) a fost decisă de Consiliul Județean Vâlcea (109), pe baza considerentelor de politică publică pe care un operator economic privat în economia de piață nu le-ar fi urmat (110). În orice caz, ca urmare a acestor decizii ale Consiliului Județean, CET Govora a intrat în insolvență, astfel cum a arătat administratorul judiciar al CET Govora. Această situație conduce la neconformitatea unor astfel de decizii cu principiul operatorului economic privat în economia de piață.

(261)

Astfel cum a menționat PCC în considerentul 133, administratorul judiciar al CET Govora menționează, de asemenea, că „decizia CET Govora de a furniza energie electrică nu a avut justificare economică și a fost motivată politic și constituie un exemplu excelent de intervenție politică în conducerea debitorului”. Același administrator judiciar a declarat (111), de asemenea, că „De peste zece ani, Oltchimul a trăit pe spinarea CET-ului. Un purice nu poate hrăni un elefant. Este suficient că a pierdut 136 de milioane [RON] prin planul de reorganizare. Aceasta înseamnă aproximativ 35 de milioane EUR pe care le-am fi putut utiliza pentru a retehnologiza mașinile, instalațiile și echipamentele cu o durată de viață de peste 30 de ani, care au depășit deja ciclul optim de performanță”.

(262)

În plus, administratorul judiciar al CET Govora a subliniat, de asemenea, că „CET Govora a sprijinit întotdeauna procesul de producție al Oltchim SA prin furnizarea utilităților (abur de proces și energie electrică) cu mult sub costul de producție […] CET Govora a fost singura societate care a continuat să furnizeze energie electrică și abur către Oltchim, asumându-și astfel nu doar riscul de neplată, ci și riscul mai mare de a intra în insolvență […] conducerea [CET Govora] nu a luat măsuri ferme de a dispune recuperarea creanțelor sau măsuri de prevenire, de exemplu […] avertizarea debitorilor în stare de neplată cu privire la riscul de raționalizare sau chiar de suspendare completă a livrărilor de abur și energie electrică […] sau orice măsuri în extremis care sunt adecvate ori de câte ori există indicii că astfel de creanțe riscă să fie pierdute: renegocierea termenilor și a prețurilor de furnizare și condiționarea furnizării până la efectuarea plății datoriei restante. Mai mult, am constatat, de asemenea, o situație specială în care creanța Alpha Bank față de Oltchim, în valoare de 2,5 milioane RON, a fost luată ca valoare nominală, deși planul de reorganizare a prevăzut plata a doar 70 % din aceasta. […] Prin urmare, insolvabilitatea Oltchim este o altă cauză a insolvabilității CET Govora […] Luând în considerare șansele reduse, practic inexistente ale societății Oltchim de a fi privatizată la prețul de vânzare de 306 milioane EUR stabilit în cadrul planului de reorganizare, 30 % din creanța depusă de CET Govora în legătură cu situația societății Oltchim, această sumă a fost, de asemenea, o pierdere pentru societate”. Pe lângă aceasta, astfel cum s-a subliniat în presa românească la momentul respectiv (112), mai multe declarații au indicat că motivația reală din spatele reluării furnizărilor către Oltchim ar fi fost evitarea concedierii unui număr de aproximativ 2 300 de angajați, luând în considerare catastrofa socială pentru regiune declanșată de aceasta. Niciunul dintre aceste motive nu sunt conforme principiului operatorului economic privat în economia de piață, în condiții normale de piață.

(263)

Prin urmare, Comisia consideră că măsura 2 conferă un avantaj selectiv societății Oltchim în ceea ce privește CET Govora, dar nu în ceea ce privește Salrom. Avantajul recuperabil pe care CET Govora l-a acordat societății Oltchim prin protecția insuficientă a creanțelor sale (și anume, prin neimpunerea unei condiții prealabile de rambursare a creanțelor anterioare sau de solicitare a unor garanții asupra bunurilor imobiliare pentru datoriile anterioare, astfel cum a procedat Salrom, și prin neimpunerea unor plăți în avans pentru reluarea furnizărilor) constă în cuantumul penalităților care reprezintă valoarea temporală a nerecuperării de către CET Govora a creanțelor sale față de Oltchim atunci când a decis să continue furnizările către Oltchim, în perioada septembrie 2012-ianuarie 2013. Astfel cum s-a explicat în considerentele 253 și 254 de mai sus, conform informațiilor furnizate de către R/BDO, astfel de penalități s-au ridicat la aproximativ 27 de milioane RON (aproximativ 6 milioane EUR). Cu toate acestea, cifrele prezentate ulterior de România nu au fost concludente în ceea ce privește suma exactă corespunzătoare perioadei evaluate.

(264)

Astfel cum s-a explicat în considerentele 51-73, planul elaborat de administratorii judiciari – discutat la 9 martie 2015 și aprobat de creditorii Oltchim – a implicat scutiri totale sau parțiale de la plata datoriilor pentru creditorii Oltchim deoarece prețul de vânzare preconizat al Oltchim SPV nu a fost suficient pentru a acoperi întreaga datorie a Oltchim SA.

(265)

În primul rând, prin favorizarea unei vânzări de facto într-un singur pachet de active  (113) și prin limitarea comparării scenariului respectiv cu o lichidare integrală a societății Oltchim, AAAS nu a acționat ca un operator în economia de piață. În temeiul legislației române (114), AAAS a dispus de mijloacele legale de a propune propriul plan de reorganizare deoarece aceasta deținea (individual și împreună cu alte întreprinderi de stat) peste 20 % din creanțele asupra Oltchim; un operator în economia de piață ar fi realizat acest lucru pentru a-și recupera creanțele. În această situație, un operator în economia de piață ar fi evaluat și urmărit alternativa unui proces de vânzare prin pachete de active funcționale. Această a treia opțiune a oferit șanse mai mari de reușită decât planul, în special având în vedere cele șase tentative eșuate din 2001, 2003, 2006, 2007, 2008 și 2012 de a privatiza Oltchim în mod similar cu încercarea de vânzare printr-un singur pachet de active prevăzută în planul de reorganizare prin vânzarea Oltchim SPV: planul de reorganizare propus a implicat un transfer de active, angajați și contracte către SPV și, prin urmare, era de o natură similară încercărilor anterioare.

(266)

O astfel de alternativă ar fi condus la creșterea preconizată a recuperării creanțelor pentru creditori, permițând mai multe combinații de oferte, fără a elimina un singur cumpărător și fără a exclude posibilitatea ca o parte a societății Oltchim să fie vândută simultan bucată cu bucată în cadrul acestui proces, pe baza interesului exprimat de către ofertanți într-un stadiu incipient al procedurii pentru pachetele propuse spre vânzare. Astfel, prețul preconizat în urma unui proces de vânzare deschis și transparent prin pachete de active ar fi putut fi doar mai mare decât, pe de o parte, veniturile foarte incerte din privatizarea prin vânzarea într-un singur pachet de active prevăzută în planul de reorganizare și, pe de altă parte, veniturile din lichidare.

(267)

În al doilea rând, chiar dacă se concentrează pe comparația limitată în mod eronat efectuată de R/BDO între scenariul de lichidare și planul de reorganizare propus (cu excepția unui proces de vânzare deschis și transparent prin pachete de active), pe care s-au bazat creditorii publici, această comparație a fost, de asemenea, eronată deoarece:

(268)

În ceea ce privește avantajele planului de reorganizare, acestea au fost supraestimate de creditorii care au aprobat planul de reorganizare, din cauza următoarelor elemente:

(269)

Dimpotrivă, în ceea ce privește veniturile potențiale rezultate din lichidare (120), acestea au fost subestimate de către creditorii de stat atunci când au aprobat planul de reorganizare bazându-se pe rapoartele R/BDO, ca urmare a următoarelor elemente:

(270)

Comisia consideră că argumentele prezentate de România cu privire la presupusul vot pari passu al creditorilor de stat (rezumate în considerentele 168-170) sunt nefondate: în special, nici AAAS, nici Electrica nu ar putea fi considerate pari passu cu creditorii garantați, întrucât majoritatea creanțelor lor aparțineau categoriei de creditori bugetari (și, respectiv, categoria de creditori chirografari).

(271)

De asemenea, Comisia nu poate considera că creditorii de stat din cadrul categoriilor de creditori bugetari (AAAS, Administrația Națională „Apele Române”) și furnizori esențiali (CET Govora, Administrația Națională „Apele Române”) îndeplinesc condițiile pari passu, având în vedere că nu există creditori privați în aceste categorii. În ceea ce privește creditorii chirografari, Comisia constată, de asemenea, că autoritățile române recunosc irelevanța testului pari passu pentru acești creditori, având în vedere absența recuperării pentru respectivii creditori în planul de reorganizare; de asemenea, Comisia observă că Electrica și Salrom nu se aflau într-o situație comparabilă cu cea a altor creditori chirografari, întrucât acestea dețin creanțe atât drept creditori garantați, cât și drept creditori chirografari.

(272)

În plus, autoritățile române au susținut că simpla aprobare a planului de către creditorii garantați (care au convenit o anulare a datoriilor cuprinsă între aproximativ 20 % și 27 %) a dovedit faptul că creanțele creditorilor bugetari erau lipsite de valoare; creditorii garantați ar fi putut obține o anulare mai mică a datoriilor, potrivit României, dacă aceștia nu ar fi acceptat ca planul să asigure o recuperare minimă de 20 % pentru creditorii bugetari și de 30 % pentru furnizorii esențiali, pentru a se asigura că ultimele două categorii ar vota în mod pozitiv în ceea ce privește planul. Aceste argumente sunt însă eronate: în cazul în care nu ar fost posibilă nicio recuperare pentru creditorii bugetari și furnizorii esențiali în scenariul de lichidare, ar fi fost foarte probabil ca furnizorii esențiali să accepte rate de recuperare mult mai mici, cum ar fi de 5 % (sau chiar 10 %) din creanțele lor, comparativ cu rata de recuperare de 20-30 % prevăzută în planul de reorganizare.

(273)

Autoritățile române au subliniat, de asemenea, că mulți creditori privați au votat în favoarea planului cu scopul de a susține conformitatea votului creditorilor de stat cu principiul operatorului economic privat în economia de piață. De fapt, în timp ce creditorii privați care fie dețin exclusiv creanțe garantate, fie dețin majoritatea creanțelor garantate au votat în cea mai mare parte în favoarea planului, creditorii care dețin exclusiv creanțe chirografare au votat împotriva planului (126). Acest lucru dovedește, de asemenea, că votul acordat de AAAS și Electrica în favoarea planului nu a fost conform cu principiul operatorului economic privat în economia de piață, dat fiind că, având în vedere anularea semnificativă a creanțelor lor și procentul creanțelor chirografare, poziția lor era mai apropiată de cea a creditorilor privați din urmă, care au votat împotriva planului.

(274)

În plus, având în vedere deficiențele prezente în comparația R/BDO dintre planul de reorganizare și scenariul de lichidare, un operator economic privat diligent în economia de piață ar fi luat în considerare, cu multă prudență, rezultatele acestui studiu la momentul votului. Cu toate acestea, creditorii privați nu puteau lua în considerare în mod rezonabil declarațiile repetate (a se vedea considerentele 27, 28 și 30) ale acționarului societății Oltchim SA, care sugerau că statul român nu ar permite ca societatea Oltchim să eșueze; aceștia nu puteau ignora, în mod rezonabil, memorandumul aprobat de prim-ministru, precum și posibilitatea ca, într-un astfel de context, statul român să încerce să acorde un ajutor mai mare societății Oltchim, făcând astfel ca planul de reorganizare să fie mai favorabil pentru aceștia decât lichidarea, tocmai ca urmare a posibilității unui ajutor suplimentar în favoarea Oltchim. Acest lucru explică voturile pozitive sau abținerile unei părți a creditorilor privați, în timp ce alții, cum ar fi Electrica Furnizare, au votat împotriva planului. Astfel cum a susținut PCC, creditorii privați care au aprobat planul de reorganizare au acționat mai degrabă ca adepți ai deciziei statului decât ca promotori ai planului de reorganizare.

(275)

Pe baza considerentelor 270-274, Comisia concluzionează că votul creditorilor publici nu a fost pari passu.

(276)

Pe baza considerațiilor de mai sus, având în vedere numeroasele deficiențe ale planurilor de lichidare și de reorganizare prezentate creditorilor în raportul privind reorganizarea elaborat de R/BDO și absența unui comportament pari passu al creditorilor publici față de unul dintre creditorii privați din oricare dintre categorii, Comisia consideră că un creditor prudent și diligent din economia de piață ar fi realizat propriul său test astfel încât să compare planul de lichidare și planul de reorganizare la momentul votului.

(277)

Studiul AAAS a fost foarte concis și, deși a criticat valoarea obligațiilor de mediu, acesta nu a luat în considerare, în special, deficiențele în ceea ce privește valoarea prevăzută în planul de reorganizare și, prin urmare, a concluzionat în mod înșelător că planul maximiza recuperările sale. Potrivit observațiilor sale, Electrica nu a considerat util să efectueze propriul său test ex-ante al economiei de piață și s-a bazat pe studiul R/BDO, în pofida deficiențelor sale. Autoritățile române nu au furnizat nicio dovadă privind desfășurarea de către Salrom, Apele Naționale „Apele Române” sau CET Govora a unui studiu privind creditorul în economia de piață internă la momentul votului.

(278)

Comisia a efectuat un test al operatorului economic privat în economia de piață, prezentat în detaliu în anexa tehnică, pe baza datelor aflate la dispoziția creditorilor la momentul votului. În această versiune finală a testului operatorului economic privat în economia de piață, Comisia a luat în considerare, atunci când acest lucru a fost justificat și adecvat, observațiile pe care autoritățile române au fost invitate de Comisie să le prezinte cu privire la un proiect de versiune a acestui test pe parcursul procedurii oficiale (a se vedea considerentul 172).

(279)

Rezultatele acestei evaluări arată că veniturile rezultate din lichidare sunt mai mari sau egale cu cele prevăzute în planul de reorganizare în toate cele trei scenarii luate în considerare pentru AAAS, Administrația Națională „Apele Române”, Salrom, Electrica și CET Govora.

(280)

De asemenea, un operator în economia de piață ar fi luat în considerare faptul că, având în vedere numeroasele tentative eșuate din trecut, exista o probabilitate ridicată de eșec sau de întârzieri majore aferente planului de reorganizare: o astfel de acțiune însemna că societății Oltchim SA i se permitea să își asume datorii curente suplimentare semnificative, care ar fi deduse în prealabil din veniturile obținute în urma unei lichidări, în cazul în care vânzarea societății Oltchim SPV prevăzută în planul de reorganizare ar eșua (sau ar necesita o perioadă mai lungă de timp decât cea preconizată). În consecință, veniturile prevăzute în planul de reorganizare au fost considerate ca fiind chiar mai mici pentru creditori, fără a aduce atingere costurilor administrative și juridice inevitabile pe care aceștia ar trebui să le suporte pentru a-și monitoriza la nivel intern expunerea la Oltchim pe parcursul planului.

(281)

În consecință, astfel cum se arată în testul descris în anexa tehnică, AAAS, Electrica, Salrom și Administrația Națională „Apele Române” nu au acționat ca un operator economic privat în economia de piață atunci când au favorizat planul de reorganizare în defavoarea procedurii de lichidare, veniturile preconizate în plan fiind mai mici și mult mai incerte. Votul lor a conferit societății Oltchim un avantaj constând în anularea datoriilor pe care au acceptat-o acestea. Circumstanțele specifice în cauză ale CET Govora detaliate în considerentele 246 și 248 nu permit Comisiei să formuleze o concluzie cu privire la existența unui avantaj economic pentru acest creditor în ceea ce privește măsura 3.

(282)

De asemenea, Comisia observă că anulările datoriilor au fost puse în aplicare efectiv, astfel cum a demonstrat rezultatul excepțional înregistrat de Oltchim în 2015, legat de anularea totală din partea creditorilor publici și privați a datoriei în valoare de 518 milioane EUR [a se vedea considerentele 91 și 268(b)] și reprezentând peste 95 % din limita inferioară a anulării aprobate de creditori (a se vedea tabelul 4) în plan, care a fost aprobat de instanță.

(283)

În consecință, Comisia consideră că, în cadrul măsurii 3, în timp ce votul CET Govora nu a implicat un avantaj acordat societății Oltchim, voturile AAAS, Electrica, Salrom și Administrația Națională „Apele Române” au oferit societății Oltchim un avantaj economic selectiv în valoare de 1,486 miliarde RON (327 de milioane EUR (127) ), care corespunde limitei inferioare a intervalului de anulări ale datoriilor cuprins între 1,486 miliarde RON (327 de milioane EUR (128) ) și 1,525 miliarde RON (335 de milioane EUR), stabilit de comun acord de creditorii respectivi în planul de reorganizare, astfel cum se detaliază în tabelul de mai jos:

(284)

După evaluarea fiecărei măsuri în mod individual, Comisia consideră că este necesar să se efectueze o evaluare mai generală a strategiei de stat în ceea ce privește Oltchim în perioada cuprinsă între septembrie 2012 și aprilie 2015.

(285)

Măsurile 1, 2 și 3 de mai sus sunt, de fapt, legate în mod intrinsec și fac parte din același obiectiv principal, și anume sprijinirea și menținerea pe piață a societății Oltchim și asigurarea locurilor de muncă ale angajaților săi, prin neexecutarea creanțelor/anularea datoriei/continuarea furnizărilor. Toate aceste măsuri au fost oferite și garantate prin semnarea memorandumului inițiat de stat și aprobat de prim-ministru (a se vedea considerentele 1, 31, 150, 203 și 205 de mai sus). În plus, aceste măsuri au fost sprijinite de declarațiile de presă repetate ale reprezentanților la nivel înalt ai statului, care precizau în mod clar că guvernul avea un interes strategic în menținerea în funcțiune a Oltchim și că a urmărit să evite lichidarea acesteia cu orice preț (a se vedea considerentele 28, 30, 31, 204(d), 204(e), 204(f), 204(g), 204(h) și 204(i)].

(286)

Această strategie pare să fie și mai clară atunci când se iau în considerare (i) aceeași identitate a entităților care acordă ajutorul și votul lor în ceea ce privește reorganizarea societății Oltchim, (ii) cronologia măsurilor în cauză, (iii) scopul acestora, și anume menținerea în viață a societății Oltchim și evitarea lichidării sale și (iv) situația (financiară și de risc) a întreprinderii la momentul la care a fost luată decizia de a pune în aplicare fiecare dintre măsuri, și anume Oltchim fiind aproape de insolvență (129).

(287)

Măsura 3, care conduce la un avantaj acordat în favoarea Oltchim, nu poate fi separată de măsurile 1 și 2. Măsura 3 nu ar fi existat fără măsurile 1 și 2. Datoriile acumulate față de AAAS în cadrul măsurii 1 și față de CET Govora din cauza continuării furnizărilor neplătite în cadrul măsurii 2 au fost anulate ulterior în cadrul măsurii 3.

(288)

Conform memorandumului, actorii publici și privați, părți semnatare ale acestuia, au convenit să coopereze în scopul de a dezvolta o „strategie sustenabilă de repornire” a Oltchim, care are drept obiective principale: (i) „încurajarea și protejarea creditorilor, în special a angajaților”, pentru reluarea integrală a activităților profitabile și desfășurarea lor pe termen lung, asigurând totodată un nivel adecvat de încredere, astfel încât acestea să sprijine strategia, (ii) permiterea părților să comunice piețelor, comunității internaționale și publicului larg faptul că acestea evaluează o soluție durabilă pe termen lung pentru Oltchim și (iii) asigurarea reorganizării controlate a Oltchim.

(289)

În general, un operator în economia de piață aflat într-o situație similară cu cea a AAAS – având în vedere numeroasele tentative anterioare eșuate de privatizare prin vânzarea societății într-un singur pachet de active – ar fi încercat în primul rând să își impună opinia cu privire la un plan de reorganizare, în special pe baza unei vânzări prin pachete de active. AAAS a dispus de mijloacele necesare (a se vedea considerentul 265) pentru a maximiza recuperarea datoriilor sale de la Oltchim, în primul rând prin solicitarea în instanță a unei executări a creanțelor sale, inițiind astfel insolvența celei din urmă, iar ulterior prin prezentarea, astfel cum prevede Legea privind procedura insolvenței, propriei propuneri de plan de reorganizare [articolul 94 alineatul (1) din Legea privind procedura insolvenței].

(290)

În concluzie, din moment ce măsura 3 nu poate fi separată în mod rezonabil de măsurile 1 și 2, toate aceste măsuri constituie o serie de intervenții legate între ele imputabile statului, care oferă un avantaj societății Oltchim, astfel cum se indică în memorandum.

(291)

Prin urmare, în ansamblu, Comisia consideră că AAAS a acordat societății Oltchim un avantaj economic selectiv total în valoare de 217 827 557 EUR (130) (990 125 260 RON), iar avantajul economic selectiv total acordat societății Oltchim de către AAAS, Salrom, CET Govora, Administrația Națională „Apele Române” și Electrica este egal cu 1 516 598 405 RON (333 651 649 EUR) pentru măsurile 1 și 3 combinate (131) , la care se adaugă avantajul conferit prin măsura 2.

(292)

Sprijinul public poate denatura concurența chiar dacă acesta nu ajută întreprinderea beneficiară să se extindă și să își majoreze cota de piață. Este suficient că ajutorul îi permite să mențină o poziție competitivă mai puternică decât cea pe care ar fi avut-o dacă ajutorul nu ar fi fost acordat. În acest context, pentru a se considera că ajutorul denaturează concurența, în mod normal este suficient ca ajutorul să ofere beneficiarului un avantaj prin scutirea de cheltuieli pe care, în caz contrar, acesta ar fi trebuit să le suporte în cursul operațiunilor comerciale curente (132).

(293)

Sprijinul public pentru întreprinderi constituie ajutor de stat în temeiul articolului 107 alineatul (1) din TFUE doar în măsura în care acesta „afectează schimburile comerciale dintre statele membre”. În această privință, nu este necesar să se stabilească dacă ajutorul are un efect real asupra schimburilor comerciale dintre statele membre, ci doar dacă ajutorul este susceptibil să afecteze aceste schimburi comerciale (133). Mai concret, instanțele Uniunii au considerat că „atunci când un ajutor financiar acordat de un stat membru consolidează poziția unei întreprinderi în raport cu aceea a altor întreprinderi concurente în cadrul schimburilor comerciale intra-[Uniune], acestea din urmă trebuie considerate ca fiind influențate de ajutor” (134).

(294)

Sprijinul public poate fi considerat ca având un efect asupra schimburilor comerciale dintre statele membre inclusiv în cazul în care beneficiarul nu este implicat direct în schimburi comerciale transfrontaliere. De exemplu, subvenția poate îngreuna pătrunderea pe piață a operatorilor din alte state membre prin menținerea sau creșterea ofertei locale (135).

(295)

Comisia consideră că, prin faptul că societății Oltchim i s-a acordat posibilitatea de a-și continua și de a-și reorganiza activitățile, precum și de a-și anula datoriile publice, măsurile sunt de natură să îmbunătățească poziția concurențială a Oltchim în raport cu cea a concurenților săi pe piața internă.

(296)

Oltchim își desfășoară activitatea în sectorul producției de produse chimice de bază, cu alte cuvinte pe piețe concurențiale din Europa și din întreaga lume.

(297)

Prin urmare, Comisia concluzionează că măsurile au potențialul de a denatura sau de a amenința să denatureze concurența și de a afecta schimburile comerciale dintre statele membre.

(298)

Având în vedere că toate condițiile pentru existența unui ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE (a se vedea subsecțiunile 6.1.1-6.1.3) sunt îndeplinite pentru toate cele trei măsuri, Comisia concluzionează că:

(299)

Măsurile 1, 2 și 3 în ansamblu constituie ajutor pentru AAAS, Administrația Națională „Apele Române”, Salrom, CET Govora și Electrica. Pe baza considerentului 291 deasuprade mai sus, Comisia concluzionează că statul român a acordat societății Oltchim un ajutor egal cu 1 516 598 405 RON (333 651 649 EUR), la care se adaugă avantajul aferent măsurii 2.

(300)

Comisia remarcă faptul că măsurile 1, 2 (privind CET Govora) și măsura 3 (privind AAAS, Administrația Națională „Apele Române”, Salrom, Electrica) au fost acordate în anii 2012-2015, încălcând „clauza de standstill” prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din TFUE.

(301)

Prin urmare, Comisia concluzionează că, având în vedere că măsurile au fost considerate ca reprezentând ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, acestea constituie ajutor de stat ilegal.

(302)

Conform jurisprudenței constante, un stat membru care solicită permisiunea de a acorda ajutoare prin derogare de la normele prevăzute de tratat are obligația de a colabora cu Comisia.