Accept Refuse

EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62016CA0407

Cauza C-407/16: Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 26 octombrie 2017 (cerere de decizie preliminară formulată de Augstākā tiesa – Letonia) – „Aqua Pro” SIA/Valsts ieņēmumu dienests [Trimitere preliminară — Uniune vamală — Codul vamal comunitar — Articolul 220 alineatul (1) și alineatul (2) litera (b) — Recuperare ulterioară a taxelor la import sau la export — Noțiunea „înscriere în evidența contabilă a taxelor la import” — Decizie a autorității vamale competente — Termen de introducere a unei cereri de rambursare sau de remitere — Obligație de a transmite cauza Comisiei Europene — Elemente de probă în cazul unei căi de atac împotriva unei decizii a autorității competente a statului membru de import]

OJ C 437, 18.12.2017, p. 11–12 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/11


Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 26 octombrie 2017 (cerere de decizie preliminară formulată de Augstākā tiesa – Letonia) – „Aqua Pro” SIA/Valsts ieņēmumu dienests

(Cauza C-407/16) (1)

([Trimitere preliminară - Uniune vamală - Codul vamal comunitar - Articolul 220 alineatul (1) și alineatul (2) litera (b) - Recuperare ulterioară a taxelor la import sau la export - Noțiunea „înscriere în evidența contabilă a taxelor la import” - Decizie a autorității vamale competente - Termen de introducere a unei cereri de rambursare sau de remitere - Obligație de a transmite cauza Comisiei Europene - Elemente de probă în cazul unei căi de atac împotriva unei decizii a autorității competente a statului membru de import])

(2017/C 437/14)

Limba de procedură: letona

Instanța de trimitere

Augstākā tiesa

Părțile din procedura principală

Reclamantă:„Aqua Pro” SIA

Pârâtă: Valsts ieņēmumu dienests

Dispozitivul

1)

Articolul 217 alineatul (1) și articolul 220 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2700/2000 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 noiembrie 2000, trebuie interpretate în sensul că, în cazul unei recuperări ulterioare, valoarea taxelor datorate de autorități este considerată înscrisă în evidența contabilă atunci când autoritățile vamale înregistrează această valoare în registrele contabile sau pe orice alt suport echivalent, independent de faptul că decizia autorităților de înscriere în evidența contabilă sau de stabilire a obligației de plată a taxelor face obiectul unei căi de atac administrative sau judiciare.

2)

Articolul 220 alineatul (2) litera (b), precum şi articolele 236, 239 și 243 din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000, trebuie interpretate în sensul că, în cadrul unei căi de atac administrative sau judiciare, în sensul articolului 243 din acest regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000, introduse împotriva unei decizii a administrației fiscale competente de înscriere ulterioară în evidența contabilă a unei valori a taxelor la import și de impunere a plății acestora în sarcina importatorului, acesta din urmă poate să invoce o încredere legitimă în temeiul articolului 220 alineatul (2) litera (b) din regulamentul menționat, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000, pentru a se opune acestei înscrieri în evidența contabilă, indiferent dacă importatorul a prezentat o cerere de remitere sau de rambursare a acestor taxe în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 236 și 239 din același regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000.

3)

Articolul 869 litera (b) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1335/2003 al Comisiei din 25 iulie 2003, trebuie interpretat în sensul că, în lipsa unei decizii sau a unei proceduri a Comisiei Europene în sensul articolului 871 alineatul (2) din acest regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1335/2003, într-o situație precum cea în cauză în litigiul principal, autoritățile vamale nu pot, ele însele, să decidă neînscrierea ulterioară în evidența contabilă a taxelor nepercepute întrucât apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru a invoca o încredere legitimă în temeiul articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000, și că aceste autorități au obligația de a sesiza Comisia cu dosarul, fie atunci când autoritățile menționate consideră că Comisia a săvârșit o eroare în sensul dispoziției respective din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000, fie atunci când împrejurările cauzei principale sunt legate de rezultatele unei anchete a Uniunii Europene, în sensul articolului 871 alineatul (1) a doua liniuță din Regulamentul nr. 2454/93, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1335/2003, sau când valoarea taxelor în cauză în litigiul principal este mai mare sau egală cu 500 000 de euro.

4)

Articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000, trebuie interpretat în sensul că informațiile cuprinse într-un raport al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) referitoare la comportamentul autorităților vamale ale statului de export și al exportatorului se numără printre elementele de probă care trebuie luate în considerare pentru a stabili dacă sunt întrunite condițiile în care un importator poate invoca o încredere a legitimă, în temeiul acestei dispoziții. În măsura în care un astfel de raport se dovedește însă, având în vedere informațiile pe care le conține, insuficient pentru a stabili, corespunzător cerințelor legale, că aceste condiții sunt întrunite efectiv sub toate aspectele, aspect a cărui apreciere revine instanței naționale, autoritățile vamale pot fi obligate să prezinte elemente de probă suplimentare în acest scop, în special prin efectuarea unor verificări ulterioare.

5)

Articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000, trebuie interpretat în sensul revine instanței de trimitere sarcina să aprecieze, în funcție de ansamblul elementelor concrete din litigiul principal și în special în funcție de probele prezentate în acest scop de părți, dacă sunt întrunite condițiile în care un importator poate invoca o încredere legitimă, în temeiul acestei dispoziții. În vederea acestei aprecieri, informațiile obținute cu ocazia unei verificări ulterioare nu au întâietate față de cele cuprinse într-un raport OLAF.

6)

Articolul 875 din Regulamentul nr. 2454/93, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1335/2003, trebuie interpretat în sensul că un stat membru este obligat, în condițiile precizate de Comisia Europeană în conformitate cu acest articol, să respecte aprecierile efectuate de aceasta într-o decizie adoptată, în temeiul articolului 873 din regulamentul menționat, faţă de un alt stat membru, în cazuri în care sunt prezentate elemente de fapt și de drept comparabile, aspect a cărui verificare revine autorităților sale și organelor jurisdicţionale ale acestuia, luând în considerare în special informațiile privind comportamentul exportatorului sau cel al autorităților vamale ale statului membru de export, astfel cum decurg acestea dintr-un raport al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) pe care se întemeiază decizia menționată.

7)

Articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000, și articolul 875 din Regulamentul nr. 2454/93, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1335/2003, trebuie interpretate în sensul că autoritățile vamale pot să efectueze toate verificările ulterioare pe care le consideră necesare și să utilizeze informațiile obținute cu ocazia acestor verificări, atât pentru a examina dacă sunt întrunite condițiile în care un importator poate invoca o încredere legitimă, în temeiul articolului 220 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000, cât și, mai concret, pentru a stabili dacă un caz cu care acestea sunt sesizate prezintă elemente de fapt și de drept „comparabile”, în sensul articolului 875 din Regulamentul nr. 2454/93, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1335/2003, cu un caz care face obiectul unei decizii de neînscriere în evidența contabilă a taxelor pe care Comisia Europeană a adoptat-o în temeiul articolului 873 din Regulamentul nr. 2454/93, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1335/2003.

8)

Articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000, trebuie interpretat în sensul că faptul că un importator a importat mărfuri pe baza unui contract de distribuție nu influențează capacitatea acestuia de a invoca încrederea sa legitimă în aceleași condiții ca un importator care a importat mărfuri după ce le-a cumpărat direct de la exportator, mai exact dacă trei condiții cumulative sunt îndeplinite. Este necesar, mai întâi, ca taxele să nu fi fost percepute ca urmare a unei erori a autorităților competente înseși, apoi, ca această eroare să fie de asemenea natură încât nu ar fi putut fi detectată în condiții rezonabile de un debitor de bună-credință și, în sfârșit, ca acesta să fi respectat toate dispozițiile în vigoare în ceea ce privește declarația sa vamală. În acest scop, un asemenea importator are obligația de a se proteja împotriva riscurilor unei acțiuni în recuperare ulterioară, în special întrucât acesta urmărește să obțină din partea părții contractante la contractul de distribuție menționat, cu ocazia sau după încheierea contractului, toate elementele de probă care confirmă exactitatea eliberării certificatului de origine „tip A” pentru aceste mărfuri. O astfel de încredere legitimă lipsește în special atunci când, deși avea motive întemeiate să se îndoiască de exactitatea unui certificat de origine „tip A”, un importator nu s-a informat, în cea mai mare măsură posibilă, cu privire la împrejurările eliberării acestui certificat pentru a verifica dacă aceste îndoieli erau justificate.


(1)  JO C 343, 19.9.2016.


Top