Accept Refuse

EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62015CA0417

Cauza C-417/15: Hotărârea Curții (Camera a doua) din 16 noiembrie 2016 (cerere de decizie preliminară formulată de Landesgericht für Zivilrechtssachen Wien – Austria) – Wolfgang Schmidt/Christiane Schmidt [Trimitere preliminară — Spațiul de libertate, securitate și justiție — Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 — Competență judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială — Domeniu de aplicare — Articolul 24 punctul 1 primul paragraf — Competența exclusivă în materie de drepturi reale imobiliare — Articolul 7 punctul 1 litera (a) — Competențe speciale în materie contractuală — Acțiune având ca obiect anularea unui act de donație a unui imobil și radierea din cartea funciară a înscrierii unui drept de proprietate]

OJ C 14, 16.1.2017, p. 13–14 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

16.1.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 14/13


Hotărârea Curții (Camera a doua) din 16 noiembrie 2016 (cerere de decizie preliminară formulată de Landesgericht für Zivilrechtssachen Wien – Austria) – Wolfgang Schmidt/Christiane Schmidt

(Cauza C-417/15) (1)

([Trimitere preliminară - Spațiul de libertate, securitate și justiție - Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 - Competență judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială - Domeniu de aplicare - Articolul 24 punctul 1 primul paragraf - Competența exclusivă în materie de drepturi reale imobiliare - Articolul 7 punctul 1 litera (a) - Competențe speciale în materie contractuală - Acțiune având ca obiect anularea unui act de donație a unui imobil și radierea din cartea funciară a înscrierii unui drept de proprietate])

(2017/C 014/17)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Landesgericht für Zivilrechtssachen Wien

Părțile din procedura principală

Reclamant: Wolfgang Schmidt

Pârâtă: Christiane Schmidt

Dispozitivul

Dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretate în sensul că o acțiune în anularea unui act de donație a unui imobil pentru lipsa capacității de a contracta a donatorului nu ține de competența exclusivă a instanței din statul membru pe teritoriul căruia este situat imobilul, prevăzută la articolul 24 punctul 1 din Regulamentul nr. 1215/2012, ci de competența specială prevăzută la articolul 7 punctul 1 litera (a) din același regulament.

O acțiune în radiere din cartea funciară a mențiunilor referitoare la dreptul de proprietate al donatarului ține de competența exclusivă prevăzută la articolul 24 punctul 1 din același regulament.


(1)  JO C 363, 3.11.2015.


Top