Accept Refuse

EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62015CN0341

Cauza C-341/15: Cerere de decizie preliminară introdusă de Verwaltungsgericht Wien (Austria) la 8 iulie 2015 – Hans Maschek

OJ C 346, 19.10.2015, p. 3–4 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

19.10.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 346/3


Cerere de decizie preliminară introdusă de Verwaltungsgericht Wien (Austria) la 8 iulie 2015 – Hans Maschek

(Cauza C-341/15)

(2015/C 346/03)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Verwaltungsgericht Wien

Părțile din procedura principală

Reclamant: Hans Maschek

Pârâtă: Magistratsdirektion der Stadt Wien

Întrebările preliminare

1)

O reglementare națională, precum dispoziția în discuție a articolului 41a alineatul 2 din Regulamentul de salarizare al landului Viena din anul 1994 (Wiener Besoldungsordnung 1994) care nu recunoaște, în principiu, dreptul la o indemnizație financiară pentru concediul neefectuat, în sensul articolului 7 din Directiva 2003/88/CE (1), unui lucrător care încetează la un moment determinat, la cererea sa, raportul de muncă, este compatibilă cu articolul 7 din Directiva 2003/88?

În cazul unui răspuns negativ, se ridică problema dacă este compatibilă cu articolul 7 din Directiva 2003/88 o dispoziție națională care prevede că fiecare angajat care, la cererea sa, încetează un raport de muncă trebuie să depună toate diligențele pentru a-și efectua concediul de odihnă neefectuat până la încetarea raportului de muncă și că în cazul încetării raportului de muncă la cererea lucrătorului, acesta are dreptul la o indemnizație financiară pentru concediul neefectuat numai atunci când, chiar și în cazul în care lucrătorul ar fi solicitat concediul anual plătit începând de la data depunerii cererii de încetare a raportului de muncă, acesta nu ar fi putut să efectueze zilele de concediu de odihnă într-o măsură corespunzătoare celei care se află la baza cererii privind indemnizația financiară pentru concediul neefectuat.

2)

Trebuie să se considere că dreptul la o compensație financiară pentru concediul neefectuat există numai atunci când lucrătorul care, din cauza incapacității sale de muncă, nu a putut să efectueze zilele de concediu de odihnă imediat înainte de încetarea raportului său de muncă a) și-a informat angajatorul fără întârziere nejustificată (și astfel, în principiu, înainte de data încetării raportului de muncă) în legătură cu incapacitatea sa de muncă (de exemplu, din motive de boală) și b) a făcut dovada incapacității sale de muncă (de exemplu, din motive de boală), fără întârziere nejustificată (și astfel, în principiu, înainte de data încetării raportului de muncă), de exemplu, prin prezentarea unui certificat medical?

În cazul unui răspuns negativ, se ridică problema dacă o dispoziție națională care prevede că dreptul la o compensație financiară pentru concediul neefectuat există numai atunci când lucrătorul care, din cauza incapacității sale de muncă, nu a putut să efectueze zilele de concediu de odihnă imediat înainte de încetarea raportului său de muncă a) și-a informat angajatorul fără întârziere nejustificată (și astfel, în principiu, înainte de data încetării raportului de muncă) în legătură cu incapacitatea sa de muncă (de exemplu, din motive de boală) și b) a făcut dovada incapacității sale de muncă (de exemplu, din motive de boală), fără întârziere nejustificată (și astfel, în principiu, înainte de data încetării raportului de muncă), de exemplu printr-un certificat medical, este compatibilă cu articolul 7 din Directiva 2003/88.

3)

Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (a se vedea Hotărârea Curții din 18 martie 2004, C-342/01 [Gomez], punctul 31, Hotărârea Curții din 24 ianuarie 2012, C-282/10 [Dominguez], punctele 47–50, Hotărârea Curții din 3 mai 2012, C-337/10 [Neidei], punctul 37), statele membre sunt libere să acorde prin lege unui lucrător dreptul la concediu plătit sau la o indemnizație financiară pentru concediul neefectuat, în plus față de dreptul minim garantat prin articolul 7 din Directiva 2003/88. De asemenea, drepturile prevăzute la articolul 7 din Directiva 2003/88 sunt direct aplicabile (a se vedea Hotărârea Curții din 24 ianuarie 2012, C-282/10 [Dominguez], punctele 34-36 și Hotărârea Curții din 12 iunie 2014, C-118/13 [Boilacke], punctul 28).

În lumina interpretării date mai sus articolului 7 din Directiva 2003/88, situația în care legiuitorul național conferă unei anumite categorii de persoane dreptul la o indemnizație financiară pentru concediul neefectuat, depășind în mod vizibil prevederile Directivei 2003/88, implică, ca urmare a aplicabilității directe a acestui articol, faptul că acest drept revine într-o măsură care depășește vizibil cerințele prevăzute de directivă și persoanelor cărora – contrar directivei – legislația națională nu le conferă dreptul la o indemnizație financiară pentru concediul neefectuat, acest drept fiind acordat, potrivit reglementării naționale, numai persoanelor care beneficiază de această dispoziție?


(1)  Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (JO L 299, p. 9, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 3).


Top