Accept Refuse

EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62014TN0703

Cauza T-703/14: Acțiune introdusă la 2 octombrie 2014 – Diktyo Amyntikon Viomichanion Net/Comisia

OJ C 448, 15.12.2014, p. 30–31 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

15.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 448/30


Acțiune introdusă la 2 octombrie 2014 – Diktyo Amyntikon Viomichanion Net/Comisia

(Cauza T-703/14)

(2014/C 448/39)

Limba de procedură: greaca

Părțile

Reclamantă: Diktyo Amyntikon Viomichanion Net AEBE (Kaisariani, Grecia) (reprezentant: K. Damis, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

ordonarea unei expertize pentru a examina pretinsa constatare, cuprinsă în raportul de audit al experților contabili ai KPMG AG și pe care Comisia Europeană a primit-o în mod eronat și ilegal, care ar revela „lipsa unor probe alternative denatură să confirme realitatea cheltuielilor cu personalul solicitate”. Acest element are o importanță capitală pentru soluționarea acestei cauze în măsura în care de cheltuielile de personal depind de asemenea costurile indirecte. Reclamanta subliniază de altfel că raportul de audit al KPMG AG, în privința căruia societatea DAVNET AEVE a formulat observații scrise, precum și o cerere de reexaminare prezentând elemente de probă concludente, a fost acceptat de Comisia Europeană fără vreo motivare suficientă și fără o respingere a probelor prezentate; și

constatarea, pe de o parte, că nota de debit nr. 3241409008 care i-a fost adresată la 31 iulie 2014 și prin care i se solicită să achite suma de 64  574,73 euro în temeiul contractului referitor la proiectul FP7-SME-2007-222303 intitulat „FIREBOB”, pe baza raportului de audit 12-BAI176-003, constituie o încălcare a obligațiilor contractuale ale Comisiei și este lipsită de temei și, pe de altă parte, că cheltuielile pe care le-a efectuat în temeiul contractului în litigiu sunt eligibile, astfel încât se impune obligarea Comisiei să emită o notă de debit de 64  574,73 euro.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive.

1.

Primul motiv este întemeiat pe clauza compromisorie. Reclamanta susține, în primul rând, că mijloacele de probă înaintate demonstrează pe deplin că membrii personalului său au fost afectați proiectului „FIREBOB”, în al doilea rând, că raportul de audit nu menționează în niciun moment că personalul său nu ar fi executat proiectul în cadrul contractului „FIREBOB” sau că aceasta ar fi făcut declarații false și, în al treilea rând, că, atunci când s-a angajat să consacre acestuia 12,2 persoane/lună în personal, aceasta a afectat 21,92 persoane/lună în total, fără a solicita ca bugetul aprobat să nu fie modificat.

2.

Al doilea motiv este întemeiat pe abuzul de drept. Reclamanta susține că plata a 64  574,73 euro solicitată de Comisie, și anume o sumă care reprezintă aproape de cinci ori contribuția directă care i-a fost acordată (13  474,00 euro), pentru un proiect pe care a făcut eforturi să îl execute cu toată diligența necesară, este disproporționat și contrar principiului bunei credințe în executarea contractelor.

3.

Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului încrederii legitime. Reclamanta susține că a fost privată de dreptul său legal de a supune obiecțiunile sale legale direct auditorului desemnat de Comisia Europeană și de a furniza explicații privind afirmațiile nefondate ale autorului proiectului de raport de audit.

4.

Al patrulea motiv este întemeiat pe principiul proporționalității. Reclamanta susține că clauza II.24 alineatul 1 din anexa II la contractul „FIREBOB”, conferă Comisiei latitudinea de a nu solicita plata unei despăgubiri, dat fiind că reclamanta a efectuat o muncă evaluată foarte pozitiv și că, potrivit raportului tehnic al Comisiei Europene, a dat rezultate științifice de nivel foarte ridicat.


Top