EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62013CN0019

Cauza C-19/13: Cerere de decizie preliminară formulată de Consiglio di Stato (Italia) la 15 ianuarie 2013 — Ministero dell’Interno/Fastweb SpA

OJ C 86, 23.3.2013, p. 11–11 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

23.3.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 86/11


Cerere de decizie preliminară formulată de Consiglio di Stato (Italia) la 15 ianuarie 2013 — Ministero dell’Interno/Fastweb SpA

(Cauza C-19/13)

2013/C 86/18

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Consiglio di Stato

Părțile din procedura principală

Reclamant: Ministero dell’Interno

Pârâtă: Fastweb SpA

Întrebările preliminare

1.

Articolul 2d alineatul (4) din Directiva 2007/66 (1) trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care o autoritate contractantă, înainte de a atribui contractul direct unui anumit operator economic, ales fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene anunțul de transparență ex ante voluntară și a așteptat cel puțin zece zile înainte de a încheia contractul, instanței naționale îi este în mod automat interzis, totdeauna și în orice situație, să pronunțe absența efectelor contractului, chiar dacă se constată încălcarea normelor care permit, în anumite condiții, atribuirea contractului fără desfășurarea unei proceduri de cerere de ofertă?

2.

În subsidiar, articolul 2d alineatul (4) din Directiva 2007/66, dacă este interpretat în sensul că exclude posibilitatea ca, în temeiul dreptului național (articolul 122 din Codul de procedură administrativă), să fie pronunțată absența efectelor contractului, chiar dacă instanța a constatat o încălcare a normelor care permit, în anumite condiții, atribuirea contractului fără desfășurarea unei proceduri de cerere de ofertă, este conform cu principiile egalității părților, nediscriminării și protecției concurenței și garantează dreptul la o cale de atac efectivă conform articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene?


(1)  Directiva 2007/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2007 de modificare a Directivelor 89/665/CEE și 92/13/CEE ale Consiliului în ceea ce privește ameliorarea eficacității căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice (JO L 335, p. 31).


Top