EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document C2018/401A/01

Invitație de depunere a candidaturilor

OJ C 401A , 7.11.2018, p. 1–2 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

7.11.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CA 401/1


INVITAȚIE DE DEPUNERE A CANDIDATURILOR

(2018/C 401 A/01)

Postul de grefier adjunct (gradul AD 14-AD 15) la Tribunalul Uniunii Europene urmează să devină vacant. Acest post va fi ocupat, în aplicarea articolului 29 alineatul (2) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, potrivit procedurii prevăzute la articolul 33 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, coroborat cu articolul 32 din același regulament.

I.   NATURA FUNCȚIEI

Grefierul adjunct este însărcinat să îl asiste pe grefierul Tribunalului în toate activitățile ce revin grefei și să îl înlocuiască în caz de împiedicare.

Asociat la definirea obiectivelor urmărite de grefă în coerență cu prioritățile instanței, grefierul adjunct este responsabil cu punerea în aplicare a măsurilor care permit atingerea acestor obiective.

Grefierul adjunct conduce mai multe echipe însărcinate cu gestiunea dosarelor de procedură.

Grefierul adjunct:

este responsabil cu gestiunea procedurilor în cauzele de care se ocupă echipele sale și asigură buna desfășurare a acestor proceduri;

este chemat să îndeplinească ansamblul sarcinilor ce revin unui șef de unitate [recrutare, primirea și formarea noilor colaboratori ai grefei, gestiunea timpului de lucru și a condițiilor de lucru ale acestora, urmărirea carierei lor (care include notarea), dezvoltarea competențelor] în privința personalului care face parte din echipele sale și a celui din echipele transversale.

Grefierul adjunct este chemat să participe activ la:

coordonarea activității grefei;

urmărirea permanentă a formărilor, interne și externe, ale personalului grefei, precum și a formărilor destinate personalului din cabinetele judecătorilor (asistenți și referenți juridici);

actualizarea planului de criză și gestiunea celulei operaționale a grefei, gestiunea riscurilor și urmărirea aspectelor legate de siguranța și de securitatea persoanelor și a actelor de procedură.

În calitatea sa de ordonator subdelegat, grefierul adjunct ia parte la gestiunea veniturilor și a cheltuielilor cu respectarea reglementărilor în materie financiară.

Grefierul adjunct este de asemenea chemat să îndeplinească sarcini operaționale, în special asigurarea serviciului grefei în cadrul ședințelor și al conferințelor de cameră, precum și să participe la grupuri de lucru instituționale și interinstituționale.

II.   PROFILUL CĂUTAT

Funcția de grefier adjunct impune:

o cunoaștere aprofundată a procedurilor judecătorești în fața Tribunalului;

un deosebit simț de răspundere și organizatoric;

o capacitate dovedită în gestiunea și acompanierea schimbărilor;

aptitudini pentru comunicarea scrisă și orală;

o foarte bună capacitate relațională și capacități de persuasiune și de motivare în relația cu colaboratorii;

o capacitate dovedită pentru activitatea de redactare juridică, precum și pentru sarcinile legate de controlul respectării normelor de procedură.

III.   CONDIȚII CERUTE

Cetățeni ai unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene, candidații vor trebui:

să posede o pregătire juridică completă atestată de o diplomă de nivel universitar, precum și o cunoaștere aprofundată a dreptului Uniunii Europene;

să aibă o cunoaștere aprofundată a procedurilor judecătorești aplicabile Tribunalului;

să dovedească aptitudinea de a conduce o echipă administrativă importantă;

să dispună de o experiență profesională pertinentă de mai mulți ani în legătură cu sarcinile pe care urmează să le îndeplinească;

să posede o foarte bună cunoaștere a limbii franceze și o bună cunoaștere a cel puțin altor două limbi oficiale ale Uniunii Europene.

IV.   DEPUNEREA CANDIDATURILOR

Candidaturile pentru acest post vor trebui trimise, în atenția grefierului Tribunalului Uniunii Europene, exclusiv prin e-mail, la adresa Tribunal-Greffieradjoint@curia.europa.eu, până cel târziu la 29 noiembrie 2018. Candidaturile vor fi însoțite de un curriculum vitae detaliat care să cuprindă, printre altele, toate informațiile necesare privind cetățenia, diplomele universitare, cunoștințele lingvistice, ocupațiile actuale și anterioare, precum și eventuala experiență judiciară și internațională a candidaților.


Top