This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32021R1063
Commission Implementing Regulation (EU) 2021/1063 of 28 June 2021 approving alkyl (C12-16) dimethylbenzyl ammonium chloride as an active substance for use in biocidal products of product-types 3 and 4 (Text with EEA relevance)
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1063 al Comisiei din 28 iunie 2021 de aprobare a clorurii de alchil (C12-16) dimetilbenzil amoniu ca substanță activă destinată utilizării în produsele biocide aparținând tipurilor de produs 3 și 4 (Text cu relevanță pentru SEE)
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1063 al Comisiei din 28 iunie 2021 de aprobare a clorurii de alchil (C12-16) dimetilbenzil amoniu ca substanță activă destinată utilizării în produsele biocide aparținând tipurilor de produs 3 și 4 (Text cu relevanță pentru SEE)
C/2021/4537
JO L 229, 29.6.2021, pp. 4–6
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI)
JO L 229, 29.6.2021, pp. 5–7
(SV)
In force
|
29.6.2021 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 229/4 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/1063 AL COMISIEI
din 28 iunie 2021
de aprobare a clorurii de alchil (C12-16) dimetilbenzil amoniu ca substanță activă destinată utilizării în produsele biocide aparținând tipurilor de produs 3 și 4
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide (1), în special articolul 89 alineatul (1) al treilea paragraf,
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei (2) stabilește o listă a substanțelor active existente care urmează să fie evaluate în vederea unei eventuale aprobări pentru utilizare în produse biocide. Lista respectivă include clorura de alchil (C12-16) dimetilbenzil amoniu [ADBAC/BKC (C12-16)] care urmează să fie redenumită, în sensul prezentului regulament, ca clorură de alchil (C12-16) dimetilbenzil amoniu ca urmare a evaluării sale. |
|
(2) |
Clorura de alchil (C12-16) dimetilbenzil amoniu a fost evaluată în vederea utilizării în produsele biocide aparținând tipului de produs 3, produse biocide pentru igiena veterinară și tipului de produs 4, dezinfectanți pentru suprafețele destinate alimentelor și hranei pentru animale, astfel cum sunt definite în anexa V la Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3), care corespund tipurilor de produs 3 și, respectiv, 4, astfel cum sunt definite în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 528/2012 . |
|
(3) |
Italia a fost desemnată ca stat membru raportor, iar autoritatea sa competentă responsabilă de evaluări a transmis Comisiei, la 10 septembrie 2012, raportul de evaluare împreună cu concluziile sale. |
|
(4) |
În conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014, Comitetul pentru produse biocide a adoptat avizele Agenției Europene pentru Produse Chimice (4) („agenția”) la 6 octombrie 2020, ținând seama de concluziile autorității competente responsabile de evaluare. |
|
(5) |
Conform avizelor respective, este de așteptat ca produsele biocide aparținând tipurilor de produs 3 și 4 care conțin alchil (C12-16) dimetilbenzil amoniu să îndeplinească criteriile prevăzute la articolul 5 alineatul (1) literele (b), (c) și (d) din Directiva 98/8/CE, sub rezerva respectării anumitor specificații și condiții referitoare la utilizarea lor. |
|
(6) |
Având în vedere avizele agenției, este oportun să se aprobe substanța alchil (C12-16) dimetilbenzil amoniu în vederea utilizării în produsele biocide aparținând tipurilor de produs 3 și 4, sub rezerva respectării anumitor specificații și condiții. |
|
(7) |
Este necesar să se permită trecerea unei perioade de timp rezonabile până la aprobarea unei substanțe active, pentru a se permite părților interesate să se pregătească în vederea îndeplinirii noilor cerințe. |
|
(8) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Substanța alchil (C12-16) dimetilbenzil amoniu se aprobă ca substanță activă destinată utilizării în produsele biocide aparținând tipurilor de produs 3 și 4, sub rezerva respectării specificațiilor și condițiilor prezentate în anexă.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 28 iunie 2021.
Pentru Comisie
Președintele
Ursula VON DER LEYEN
(2) Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei din 4 august 2014 privind programul de lucru pentru examinarea sistematică a tuturor substanțelor active existente conținute de produsele biocide, menționat în Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 294, 10.10.2014, p. 1).
(3) Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 privind introducerea pe piață a produselor biocide (JO L 123, 24.4.1998, p. 1).
(4) Avizele Comitetului pentru produse biocide privind cererea de aprobare a substanței active clorură de alchil (C12-16) dimetilbenzil amoniu; Tipuri de produs: 3 și 4; ECHA/BPC/267/2020 și ECHA/BPC/268/2020, adoptat la 6 octombrie 2020.
ANEXĂ
|
Denumire comună |
Denumire IUPAC numere de identificare |
Gradul minim de puritate a substanței active (1) |
Data aprobării |
Data de expirare a aprobării |
Tip de produs |
Condiții specifice |
||||||||||||
|
Clorură de alchil (C12-16) dimetilbenzil amoniu |
Denumire IUPAC: nu se aplică. Nr. CE: 270-325-2 Nr. CAS: 68424-85-1 |
Puritatea minimă a substanței active evaluate: 972 g/kg greutate uscată |
1 noiembrie 2022 |
31 octombrie 2032 |
3 |
Autorizarea produselor biocide este supusă următoarelor condiții:
|
||||||||||||
|
4 |
Autorizarea produselor biocide este supusă următoarelor condiții:
|
(1) Puritatea indicată în această coloană a fost gradul minim de puritate a substanței active evaluate. Substanța activă din produsul introdus pe piață poate avea o puritate egală sau diferită dacă s-a demonstrat că este echivalentă din punct de vedere tehnic cu substanța activă evaluată.
(2) Regulamentul (CE) nr. 470/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 mai 2009 de stabilire a procedurilor comunitare în vederea stabilirii limitelor de reziduuri ale substanțelor farmacologic active din alimentele de origine animală, de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2377/90 al Consiliului și de modificare a Directivei 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 152, 16.6.2009, p. 11).
(3) Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE (JO L 70, 16.3.2005, p. 1).
(4) Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind materialele și obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare și de abrogare a Directivelor 80/590/CEE și 89/109/CEE (JO L 338, 13.11.2004, p. 4).