EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32009R1225

Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene

OJ L 343, 22.12.2009, p. 51–73 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
Special edition in Croatian: Chapter 11 Volume 030 P. 202 - 224

No longer in force, Date of end of validity: 19/07/2016; abrogat şi înlocuit prin 32016R1036 . Latest consolidated version: 20/02/2014

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2009/1225/oj

22.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 343/51


REGULAMENTUL (CE) nr. 1225/2009 AL CONSILIULUI

din 30 noiembrie 2009

privind protecţia împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea ţărilor care nu sunt membre ale Comunităţii Europene

(versiune codificată)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 133,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (1),

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecţia împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea ţărilor care nu sunt membre ale Comunităţii Europene (2) a fost modificat în mod substanţial de mai multe ori (3). Din motive de claritate şi de eficienţă, ar trebui să se codifice regulamentul menţionat.

(2)

În urma negocierilor comerciale multilaterale încheiate în 1994 au rezultat noi acorduri cu privire la aplicarea articolului VI din Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (denumit în continuare „acord general”). Având în vedere natura diferită a noilor norme aplicabile dumpingului şi subvenţiilor, este de asemenea oportun să existe norme comunitare distincte în aceste două domenii. Prin urmare, normele privind protecţia împotriva subvenţiilor şi taxelor compensatorii fac obiectul unui regulament distinct.

(3)

Acordul privind practicile de dumping, şi anume Acordul privind aplicarea articolului VI din Acordul General pentru Tarife şi Comerţ din 1994 (denumit în continuare „acordul antidumping din 1994”) conţine norme detaliate referitoare în special la calcularea marjei de dumping, la procedurile de deschidere şi de desfăşurare a anchetei, inclusiv la stabilirea şi modul de tratare a faptelor, la instituirea de măsuri provizorii, la impunerea şi perceperea de taxe antidumping, la durata şi reexaminarea măsurilor antidumping şi la divulgarea de informaţii referitoare la anchetele antidumping. Pentru a se asigura aplicarea adecvată şi transparentă a acestor norme, este necesar să se transpună în dreptul comunitar, în măsura posibilului, termenii acordurilor.

(4)

La aplicarea acestor norme, este esenţial, în vederea menţinerii echilibrului între drepturile şi obligaţiile instituite de acordul general, să se ţină seama de către Comunitate de interpretarea acestora de către principalii săi parteneri comerciali.

(5)

Este de dorit să se stabilească norme clare şi detaliate privind calcularea valorii normale. Este necesar să se precizeze în special că această valoare trebuie să se bazeze în toate cazurile pe vânzările reprezentative realizate în cadrul operaţiunilor comerciale normale în ţara exportatoare. Este necesar să se furnizeze indicaţii cu privire la noţiunea de părţi considerate ca fiind asociate în vederea stabilirii dumpingului. Este necesar să se definească circumstanţele în care vânzările de pe piaţa internă a ţării exportatoare pot fi considerate vânzări în pierdere şi pot să nu fie luate în considerare şi pot să ţină seama de vânzările rămase, de valoarea normală calculată sau de vânzările către o ţară terţă. Este, de asemenea, oportun să se garanteze o repartizare corectă a cheltuielilor, inclusiv în situaţiile demarare, şi să se precizeze definiţia noţiunii de demarare, sfera de aplicare şi metoda de repartizare. Este, de asemenea, necesar, pentru a calcula valoarea normală, să se indice metoda aplicabilă pentru stabilirea valorilor costurilor de vânzare, a cheltuielilor administrative şi a altor costuri generale, precum şi marja de profit care urmează să fie inclusă în această valoare.

(6)

În vederea stabilirii valorii normale pentru ţările care nu au economie de piaţă, este prudent să se stabilească normele de procedură pentru a alege ţara terţă adecvată cu economie de piaţă care va reprezenta punctul de referinţă în acest sens şi, în cazul în care nu se poate găsi o ţară terţă adecvată, să se prevadă că valoarea normală poate fi stabilită pe orice altă bază rezonabilă.

(7)

Este oportun ca practica antidumping a Comunităţii să ţină seama de noile condiţii economice din Kazahstan. Este necesar în special să se precizeze că valoarea normală poate fi stabilită în conformitate cu normele aplicabile ţărilor cu economie de piaţă în cazurile în care se poate demonstra că prevalează condiţiile de piaţă pentru unul sau mai mulţi producători care fac obiectul anchetei privind fabricarea şi vânzarea produsului în cauză.

(8)

De asemenea, este oportun să se acorde un tratament similar importurilor care provin din ţări care sunt membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) la data iniţierii procedurii antidumping în cauză.

(9)

Este oportun să se specifice că examinarea prevalenţei condiţiilor de piaţă se face pe bază de cereri documentate corespunzător prezentate de către unul sau mai mulţi producători care fac obiectul anchetei şi care doresc să beneficieze de posibilitatea ca valoarea normală să fie determinată în funcţie de regulile aplicabile ţărilor cu economie de piaţă.

(10)

Este necesar să se definească preţul de export şi să se enumere ajustări necesare a fi aduse în cazul în care se estimează că este necesar să se recalculeze acest preţ de export pe baza primului preţ de pe piaţa liberă.

(11)

Pentru a asigura o comparaţie echitabilă între preţul de export şi valoarea normală este necesar să se enumere factorii care pot afecta preţurile şi posibilitatea de a le compara şi să se stabilească norme specifice privind necesitatea şi modalitatea de operare a acestor ajustări, fiind evident că orice repetare a ajustărilor trebuie evitată. Este, de asemenea, necesar să se prevadă că se poate face comparaţia utilizând preţuri medii, cu toate că preţurile de export individuale pot fi comparate cu o valoare normală medie, atunci când preţurile de export individuale variază între diferiţi cumpărători, regiuni sau perioade.

(12)

Este necesar să se stabilească orientări clare şi detaliate în ceea ce priveşte factorii care pot contribui la a stabili dacă importurile care fac obiectul unui dumping au adus un prejudiciu important sau riscă să aducă un prejudiciu.. Atunci când se depun eforturi să se demonstreze că volumul şi nivelul preţurilor importurilor în cauză sunt responsabile de prejudiciul adus unei industrii comunitare, este necesar să se ţină seama de efectele altor factori şi, în special, de condiţiile de piaţă dominante din Comunitate.

(13)

Este necesar să se definească noţiunea de „industrie comunitară”, să se prevadă că părţile afiliate cu exportatorii pot fi excluse din această industrie şi să se definească noţiunea de „afiliere”. Este, de asemenea, necesar să se prevadă că o acţiune antidumping poate fi efectuată în numele producătorilor dintr-o regiune a Comunităţii şi să se stabilească orientările pentru definirea unei astfel de regiuni.

(14)

Este necesar să se stabilească cine este abilitat să depună o plângere antidumping, precum şi măsura în care o astfel de plângere trebuie sprijinită de către industria comunitară şi să se precizeze informaţiile referitoare la dumping, la prejudiciu şi la legătura de cauzalitate pe care o astfel de plângere trebuie să le conţină. Este, de asemenea, indicat să se precizeze procedurile aplicabile la respingerea plângerilor sau la iniţierea procedurilor.

(15)

Este necesar să se stabilească modul în care părţile interesate sunt avizate cu privire la informaţiile cerute de autorităţi şi să li se ofere posibilităţi numeroase de a prezenta toate dovezile pertinente şi de a-şi apăra interesele. Este, de asemenea, de dorit să se definească în mod clar normele şi procedurile de urmat pe parcursul anchetei şi să se prevadă, în special, că părţile interesate trebuie să se facă cunoscute, să îşi prezinte punctul de vedere şi să furnizeze informaţiile la termenele stabilite, pentru a se ţine seama de punctul lor de vedere. Este, de asemenea, necesar să se indice condiţiile în care o parte interesată poate avea acces la informaţiile furnizate de alte părţi interesate şi să transmită comentarii. Este, de asemenea, oportun să se instituie o cooperare între statele membre şi Comisie în ceea ce priveşte culegerea de informaţii.

(16)

Este necesar să se stabilească condiţiile în care pot fi impuse taxele provizorii şi să se prevadă, în special, că aceste taxe nu pot fi impuse mai devreme de şaizeci de zile sau mai târziu de nouă luni de la data iniţierii procedurii. Este, de asemenea, necesar, din raţiuni administrative, să se prevadă că aceste taxe pot, în toate cazurile, să fie impuse direct de către Comisie pentru o perioadă de nouă luni sau succesiv pentru o perioadă de şase luni şi o perioadă de trei luni.

(17)

Este necesar să se stabilească procedurile care să permită acceptarea angajamentelor care pun capăt dumpingului şi prejudiciului în loc să fie impuse taxe provizorii sau definitive. Este, de asemenea, oportun să se precizeze consecinţele unei încălcări sau ale unei retrageri a angajamentelor şi să se prevadă că pot fi impuse taxe provizorii în caz de prezumţie de încălcare sau atunci când este necesară o anchetă suplimentară pentru a aduce completări constatărilor. În cazul acceptării angajamentelor, este necesar să se vegheze ca angajamentele propuse şi aplicarea lor să nu ducă la un comportament anticoncurenţial.

(18)

Este necesar să se prevadă că ancheta va fi încheiată, fie că s-au adoptat sau nu măsuri definitive, în decurs de douăsprezece luni şi în cel mult cincisprezece luni de la data deschiderii anchetei. Anchetele sau procedurile trebuie închise atunci când marja de dumping este de minimis sau când prejudiciul este neglijabil şi ca atare este necesar să se definească aceşti termeni. Atunci când trebuie impuse măsuri, este necesar să se prevadă încheierea anchetelor şi că nivelul măsurilor trebuie să fie inferior marjei de dumping în cazul în care această valoare inferioară este suficientă pentru a se elimina prejudiciul şi să se precizeze metoda de calcul al nivelului măsurilor în cazul eşantionării.

(19)

Este necesar să se prevadă perceperea retroactivă a taxelor provizorii, în cazul în care se consideră necesar, şi să se definească circumstanţele care pot duce la aplicarea retroactivă a taxelor pentru a evita ca măsurile definitive care urmează să se aplice să nu mai aibă substanţă. Este, de asemenea, necesar să se prevadă că taxele pot fi aplicate retroactiv în caz de încălcare sau de retragere a angajamentelor.

(20)

Este necesar să se prevadă că măsurile încetează să fie aplicabile după cinci ani, cu excepţia cazului în care în urma unei reexaminări rezultă că trebuie menţinute. Este, de asemenea, necesar să se prevadă, atunci când se prezintă dovezi suficiente că circumstanţele s-au modificat, reexaminări intermediare ale situaţiei sau anchete pentru a stabili dacă se justifică rambursarea taxelor antidumping. Este, în egală măsură, necesar să se prevadă că, în cazul în care preţurile de export trebuie recalculate pentru a recalcula marja de dumping, taxele antidumping nu trebuie considerate costuri suportate între import şi revânzare atunci când aceste taxe se regăsesc în preţurile produselor care fac obiectul măsurilor în Comunitate.

(21)

Este necesar să se prevadă în mod expres că preţurile de export şi marjele de dumping trebuie reevaluate atunci când taxele sunt absorbite de către exportator datorită unui acord de compensare oarecare iar măsurile nu se regăsesc în preţurile produselor care fac obiectul măsurilor în Comunitate.

(22)

Acordul antidumping din 1994 nu conţine dispoziţii în ceea ce priveşte circumvenţia măsurilor antidumping, chiar dacă o decizie ministerială distinctă din cadrul GATT recunoaşte că circumvenţia constituie o problemă şi a fost sesizat comitetul antidumping al GATT în vederea adoptării unei rezoluţii. Având în vedere eşecul de până în prezent al negocierilor multilaterale şi până la elaborarea rezultatului sesizării comitetului OMC antidumping, este necesar ca legislaţia comunitară să conţină dispoziţii pentru a contracara practicile, inclusiv asamblarea simplă a mărfurilor în Comunitate sau într-o ţară terţă, al căror obiectiv esenţial este de a permite circumvenţia măsurilor antidumping.

(23)

Ar fi, de asemenea, de dorit să se precizeze ce practici constituie o circumvenţie a măsurilor în vigoare. Practicile de circumvenţie a măsurilor pot apărea fie în interiorul, fie în afara Comunităţii. Este necesar, prin urmare, să se prevadă ca scutirile de la plata taxelor extinse prevăzute deja pentru importatori să poată fi acordate şi exportatorilor, atunci când taxele sunt extinse pentru a face faţă circumvenţiei care are loc în afara Comunităţii.

(24)

Este oportun să se autorizeze suspendarea măsurilor antidumping în cazul unei schimbări temporare a condiţiilor de piaţă datorită căreia menţinerea lor temporară este inadecvată.

(25)

Este necesar să se prevadă ca importurile care fac obiectul unei anchetei să poată face obiectul unei înregistrări la efectuarea importului, astfel încât să poată fi aplicate ulterior măsuri împotriva acestor importuri.

(26)

Pentru a garanta aplicarea corectă a măsurilor, este necesar ca statele membre să supravegheze şi să întocmească rapoarte către Comisie privind importurile de produse care fac obiectul unor anchete sau ale unor măsuri şi privind valoarea taxelor percepute în temeiul prezentului regulament.

(27)

Este necesar să se prevadă consultarea regulată a unui comitet consultativ în anumite etape ale anchetei. Acest comitet este compus din reprezentanţi ai statelor membre şi din un reprezentant al Comisiei în calitate de preşedinte.

(28)

Informaţiile comunicate statelor membre în cadrul comitetului consultativ sunt adesea foarte tehnice şi implică o analiză economică şi juridică elaborată. Pentru a lăsa statelor membre timp suficient pentru a le analiza, acestea ar trebui transmise într-un interval de timp adecvat înaintea datei reuniunii stabilite de preşedintele comitetului consultativ.

(29)

Este oportun să se prevadă vizite pentru verificare informaţiilor furnizate privind dumpingul şi prejudiciul, aceste vizite depinzând, totuşi, de calitatea răspunsurilor la chestionarele primite.

(30)

Este esenţial să se recurgă la eşantionare atunci când numărul părţilor sau al tranzacţiilor respective este mare, astfel încât anchetele să poată fi duse la sfârşit în cadrul termenelor stabilite.

(31)

Este necesar să se prevadă că în cazul părţilor care nu cooperează în mod satisfăcător se pot utiliza alte informaţii pentru a stabili constatările şi că aceste informaţii pot fi mai puţin favorabile părţilor respective decât în cazul în care acestea ar fi cooperat.

(32)

Trebuie adoptate dispoziţii în ceea ce priveşte tratamentul informaţiilor confidenţiale pentru a preveni divulgarea de secrete de afaceri.

(33)

Este indispensabil să existe prevederi pentru divulgarea corectă a faptelor şi considerentelor esenţiale părţilor care au dreptul la un astfel de tratament şi ca aceste divulgări, să fie făcute ţinând seama de procesul decizional din cadrul Comunităţii, într-o perioadă care să le permită părţilor să îşi apere interesele.

(34)

Este rezonabil să se prevadă un sistem administrativ în temeiul căruia să poată fi prezentate argumente privind conformitatea măsurilor cu interesul Comunităţii, inclusiv cu cel al consumatorilor, să se stabilească termenele în care trebuie furnizate aceste informaţii şi să se stabilească drepturile la informare ale părţilor interesate,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Principii

(1)   Poate fi supus unei taxe antidumping orice produs care face obiectul unui dumping în cazul în care punerea sa în liberă circulaţie în cadrul Comunităţii cauzează un prejudiciu.

(2)   Se consideră că un produs face obiectul unui dumping atunci când preţul său de export către Comunitate este mai mic decât preţul comparabil, practicat în cadrul operaţiunilor comerciale normale, pentru produsul similar în ţara exportatoare.

(3)   Ţara exportatoare este în mod normal ţara de origine. Cu toate acestea, poate fi o ţară intermediară, cu excepţia cazului în care, de exemplu, produsele respective numai tranzitează această ţară, produsele respective nu sunt fabricate în această ţară sau nu există preţ comparabil pentru aceste produse în această ţară.

(4)   În sensul prezentului regulament, prin „produs similar” se înţelege un produs identic, şi anume asemănător în toate privinţele produsului respectiv sau, în absenţa unui astfel de produs, alt produs care, cu toate că nu este asemănător în toate privinţele, prezintă caracteristici foarte apropiate celor ale produsului respectiv.

Articolul 2

Stabilirea existenţei dumpingului

(1)   Valoarea normală se stabileşte de obicei pe baza preţurilor plătite sau care urmează să fie plătite, în cadrul operaţiunilor comerciale normale, de către cumpărători independenţi din ţara exportatoare.

În cazul în care exportatorul din ţara exportatoare nu produce sau nu comercializează produsul similar, valoarea normală se stabileşte pe baza preţurilor altor comercianţi sau producători.

Preţurile practicate între părţi care par a fi asociate sau par să fi încheiat un acord de compensare nu pot fi considerate preţuri practicate în cadrul operaţiunilor comerciale normale şi nu pot fi utilizate pentru a stabili valoarea normală decât în cazul în care se stabileşte că preţurile în cauză nu sunt afectate de relaţiile dintre părţi.

Pentru a stabili dacă două părţi sunt asociate, se poate ţine seama de definiţia părţilor afiliate în conformitate cu articolul 143 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar (4).

(2)   Vânzările produsului similar destinat consumului pe piaţa internă a ţării exportatoare se utilizează în mod normal la stabilirea valorii normale în cazul în care volumul acestor vânzări reprezintă cel puţin 5 % din volumul vânzărilor produsului în cauză în Comunitate. Cu toate acestea, se poate utiliza un volum de vânzări mai mic, de exemplu, atunci când preţurile practicate sunt considerate reprezentative pentru piaţa respectivă.

(3)   În cazul în care nu se efectuează nici o vânzare a produsului similar în cadrul operaţiunilor comerciale normale sau în cazul în care aceste vânzări sunt insuficiente sau în cazul în care, din cauza unei situaţii speciale a pieţei, aceste vânzări nu permit efectuarea unei comparaţii valabile, valoarea normală a produsului similar se calculează pe baza costului de producţie din ţara de origine, la care se adaugă o sumă rezonabilă pentru costurile de vânzare, cheltuielile administrative şi alte costuri generale şi pentru profit sau pe baza preţurilor de export, practicate în cadrul operaţiunilor comerciale normale, către o ţară terţă adecvată, cu condiţia ca aceste preţuri să fie reprezentative.

Se poate considera că există o situaţie specială a pieţei în ceea ce priveşte produsul respectiv în sensul primului paragraf mai ales în cazul în care preţurile sunt în mod artificial scăzute, când se practică intens barterul sau când există regimuri de prelucrare necomerciale.

(4)   Nu se poate considera că vânzările produsului similar pe piaţa internă a ţării exportatoare sau vânzările către o terţă ţară la preţuri mai mici decât costurile de producţie unitare (fixe şi variabile), la care se adaugă costurile de vânzare, cheltuielile administrative şi alte costuri generale, nu au loc în cadrul operaţiunilor comerciale normale din cauza preţului lor şi nu pot fi eliminate din calculul pentru stabilirea valorii normale decât în cazul în care se stabileşte că aceste vânzări se efectuează pe o perioadă extinsă, în cantităţi substanţiale şi la preţuri care nu pot acoperi toate costurile într-o perioadă de timp rezonabilă.

În cazul în care preţurile sunt mai mici decât costurile în momentul vânzării, dar sunt mai mari decât costurile medii ponderate în perioada efectuării anchetei, se consideră că aceste preţuri pot acoperi costurile într-o perioadă rezonabilă.

Prin „perioadă extinsă” se înţelege în mod normal un an sau cel puţin şase luni şi se consideră că în această perioadă se efectuează vânzări substanţiale la preţuri mai mici decât costul unitar, în cazul în care se stabileşte că preţul de vânzare mediu ponderat este mai mic decât costul unitar mediu ponderat sau că volumul vânzărilor efectuate la preţuri mai mici decât costul unitar nu reprezintă mai puţin de 20 % din vânzările luate în considerare la stabilirea valorii normale.

(5)   Valoarea cheltuielilor se calculează în mod normal pe baza registrelor contabile ale părţii care face obiectul anchetei, cu condiţia ca aceste registre să respecte principiile contabile general acceptate ale ţării respective şi să ţină seama în mod rezonabil de cheltuielile de producţie şi de vânzare ale produsului respectiv.

În cazul în care costurile aferente producţiei şi vânzării produsului care face obiectul unei anchete nu se reflectă în mod rezonabil în registrele contabile ale părţii în cauză, acestea sunt ajustate sau stabilite pe baza costurilor altor producători sau exportatori din aceeaşi ţară sau, în cazul în care aceste informaţii nu sunt disponibile sau nu pot fi utilizate, pe baza oricăror alte informaţii rezonabile, inclusiv a informaţiilor de pe alte pieţe reprezentative.

Se iau în considerare elementele de probă aduse privind repartizarea corectă a costurilor cu condiţia să se demonstreze că această modalitate de repartizare a fost utilizată în mod constant şi în trecut. În absenţa unei metode mai potrivite, se preferă un sistem de repartizare a cheltuielilor bazat pe cifra de afaceri. În cazul în care nu s-a ţinut deja seama de acest lucru la repartizarea cheltuielilor menţionată în prezentul paragraf, cheltuielile se ajustează corespunzător în funcţie de elementele care nu sunt recurente de care beneficiază producţia viitoare şi/sau curentă.

În cazul în care, într-un interval de timp din cadrul perioadei necesare pentru acoperirea cheltuielilor, acestea sunt afectate de utilizarea unor instalaţii de producţie noi care presupun investiţii suplimentare substanţiale şi de un procentaj mic de utilizare a resurselor din cauza operaţiunilor de demarare care au loc în decursul întregii perioade în care se desfăşoară ancheta sau într-un interval de timp din cadrul acesteia, costurile medii pentru perioada de demarare sunt aplicabile, în temeiul normelor de repartizare menţionate anterior, la sfârşitul acestei etape şi sunt incluse la acest nivel, pentru perioada în cauză, în costurile medii ponderate menţionate la alineatul (4) al doilea paragraf. Durata etapei de demarare se stabileşte în funcţie de circumstanţele aferente producătorului sau exportatorului respectiv, dar nu poate depăşi un interval de timp iniţial adecvat din perioada necesară pentru acoperirea cheltuielilor. Pentru această ajustare a costurilor aplicabile în decursul perioadei de anchetă, informaţiile privind o etapă de demarare care depăşeşte această perioadă se iau în considerare în măsura în care sunt furnizate înaintea vizitelor de verificare şi în decursul a trei luni de la începerea anchetei.

(6)   Sumele corespunzătoare costurilor de vânzare, cheltuielilor administrative şi altor costuri generale, precum şi profitul, se stabilesc în funcţie de date reale privind producţia şi vânzările produsului similar în cadrul operaţiunilor comerciale normale ale exportatorului sau producătorului care fac obiectul anchetei. Atunci când aceste sume nu pot fi stabilite în acest mod, pot fi determinate pe baza:

(a)

mediei ponderate a sumelor reale privind producţia şi vânzările produsului similar pe piaţa internă a ţării de origine, sume stabilite pentru ceilalţi exportatori sau producători care fac obiectul anchetei;

(b)

sumelor reale aferente producţiei şi vânzărilor, în cadrul unor operaţiuni comerciale normale, din aceeaşi categorie generală de produse pe piaţa internă a ţării de origine, pentru exportatorul sau producătorul respectiv;;

(c)

oricărei alte metode rezonabile, cu condiţia ca suma reprezentând profitul stabilită astfel să nu depăşească profitul realizat în mod normal de alţi exportatori sau producători din vânzări de produse din aceeaşi categorie generală pe piaţa internă a ţării de origine.

 

(a)

În cazul importurilor care provin din ţări care nu au economie de piaţă (5), valoarea normală se stabileşte pe baza preţului sau a valorii construite într-o ţară terţă care are economie de piaţă sau pe baza preţului dintr-o astfel de ţară terţă către alte ţări, inclusiv către Comunitate, sau, în cazul în care aceste lucruri nu sunt posibile, în orice alt mod rezonabil, inclusiv pe baza preţului plătit efectiv sau care urmează să fie plătit în Comunitate pentru produsul similar, ajustat în mod corespunzător, în cazul în care este necesar, pentru ca acesta să includă o marjă de profit rezonabilă.

O ţară terţă cu economie de piaţă adecvată se alege în mod rezonabil, ţinând seama de toate informaţiile utile disponibile în momentul efectuării alegerii. Se ţine de asemenea seama de termene şi, după caz, se alege o ţară terţă cu economie de piaţă care face obiectul aceleiaşi anchete.

Părţile care participă la anchetă sunt informate de îndată după începerea anchetei cu privire la ţara terţă cu economie de piaţă respectivă şi au la dispoziţie zece zile pentru a-şi prezenta comentariile.

(b)

În cazul anchetelor antidumping privind importurile din Kazahstan, precum şi din orice ţară care nu are economie de piaţă şi care este membră a OMC la data deschiderii anchetei, valoarea normală se stabileşte în conformitate cu alineatele (1)-(6), în cazul în care se stabileşte pe baza unor cereri documentate corespunzător prezentate de unul sau mai mulţi producători care fac obiectul anchetei şi în conformitate cu criteriile şi procedurile prevăzute la litera (c), că în cazul acestui producător sau al acestor producători prevalează condiţiile economiei de piaţă în ceea ce priveşte fabricarea şi vânzarea produsului similar respectiv. În cazul în care nu apare o astfel de situaţie, se aplică dispoziţiile de la litera (a).

(c)

Cererea prezentată în temeiul literei (b) trebuie formulată în scris şi să conţină probe suficiente că producătorul îşi desfăşoară activitatea în condiţiile unei economii de piaţă, şi anume că:

deciziile întreprinderilor referitoare la preţuri, costuri şi intrări, de exemplu materii prime, costurile tehnologiei şi mâinii de lucru, producţie, vânzări şi investiţii, se adoptă ţinându-se seama de semnalele pieţei care reflectă cererea şi oferta şi fără o intervenţie semnificativă din partea statului în această privinţă, iar costurile principalelor intrări reflectă în mod real valorile pieţei;

întreprinderile utilizează o singură serie de registre contabile de bază, care fac obiectul unui audit independent în conformitate cu standardele internaţionale şi care sunt utilizate în toate scopurile;

costurile de producţie şi situaţia financiară ale întreprinderilor nu fac obiectul nici unei denaturări importante, determinate de vechiul sistem de economie planificată, mai ales în ceea ce priveşte amortizarea activelor, alte reduceri de valoare, barter sau plăţi sub formă de compensare de datorii;

întreprinderile respective fac obiectul unor legi privind falimentul şi proprietatea care garantează siguranţa juridică şi stabilitatea operaţiilor întreprinderilor şi

operaţiile de schimb valutar sunt efectuate la cursul de schimb al pieţei.

În termen de trei luni de la iniţierea procedurii, se determină dacă producătorul îndeplineşte sau nu criteriile menţionate anterior, după o consultare specifică a comitetului consultativ şi după ce industria comunitară a avut ocazia să îşi prezinte observaţiile. Soluţia stabilită rămâne în vigoare pe tot parcursul anchetei.

(8)   Preţul de export este preţul plătit efectiv sau care urmează să fie plătit pentru produsul vândut la export din ţara exportatoare către Comunitate.

(9)   Atunci când nu există un preţ de export stabilit sau când preţul de export nu pare a fi fiabil din cauza existenţei unei asocieri sau a unui acord de compensare între exportator şi importator sau un terţ, preţul de export poate fi construit pe baza preţului cu care produsele importate sunt revândute pentru prima oară unui cumpărător independent sau, în cazul în care produsele nu sunt revândute unui cumpărător independent sau nu sunt revândute în starea în care erau când au fost importate, prin orice altă modalitate rezonabilă.

În astfel de cazuri, se operează ajustări pentru a se ţine seama de toate cheltuielile, inclusiv de taxe şi de impozite, care survin între import şi revânzare, precum şi de o marjă de profit, pentru a stabili un preţ de export fiabil la nivelul frontierei comunitare.

Costurile care se iau în calcul la operarea unei ajustări le includ pe cele suportate în mod normal de un importator, dar plătite de orice parte care îşi desfăşoară activitatea în interiorul sau în afara Comunităţii şi care pare să fie asociată sau să fi încheiat un acord de compensare cu importatorul sau cu exportatorul, în special următoarele elemente: transportul obişnuit, asigurarea, manipularea, încărcarea şi costurile suplimentare; taxe vamale, taxe antidumping şi alte taxe plătibile în ţara importatoare pentru import sau pentru vânzarea de mărfuri, precum şi o marjă rezonabilă pentru costurile de vânzare, cheltuielile administrative, alte costuri generale şi profitul.

(10)   Se efectuează o comparaţie echitabilă între preţul de export şi valoarea normală. Această comparaţie se face în aceeaşi etapă a procesului comercial pentru vânzări efectuate la date cât mai apropiate posibil şi ţinând seama în mod corespunzător de alte diferenţe care afectează comparabilitatea preţurilor. În cazul în care valoarea normală şi preţul de export, stabilite, nu pot fi comparate astfel, se ţine seama în fiecare caz, sub formă de ajustări, de diferenţele constatate la factorii care se pretinde şi se demonstrează că afectează preţurile şi, prin urmare, comparabilitatea acestora. Se evită repetarea ajustărilor, mai ales în cazul în care este vorba de diferenţe privind reducerile de preţuri, rabaturile, cantităţile sau etapele comercializării. În cazul în care sunt întrunite condiţiile specificate, factorii care pot determina efectuarea de ajustări sunt următorii:

(a)

caracteristicile fizice

Se efectuează o ajustare în cazul în care există diferenţe între caracteristicile fizice ale produsului respectiv. Valoarea ajustării corespunde unei estimări rezonabile a valorii diferenţei pe piaţă.

(b)

impozitare la import şi impozite indirecte

Valoarea normală se ajustează cu o valoare corespunzătoare impozitării la import şi impozitelor indirecte suportate de produsul similar şi de materialele care intră în componenţa acestuia, atunci când produsul este destinat consumului în ţara exportatoare şi care nu sunt percepute sau care sunt rambursate atunci când produsul este exportat către Comunitate.

(c)

reduceri de preţuri, rabaturi şi cantităţi

Se operează o ajustare pe baza diferenţelor la reducerile de preţuri şi la rabaturi, inclusiv la cele acordate pe baza diferenţelor cantitative, în cazul în care aceste diferenţe sunt cuantificate corect şi legate direct de vânzările respective. Se poate opera o ajustare şi pe baza reducerilor de preţuri şi a rabaturilor între care există diferenţe, în cazul în care cererea se bazează pe o practică efectuată constant în perioadele anterioare, inclusiv pe un angajament de a respecta condiţiile cerute pentru obţinerea reducerii de preţuri sau a rabatului.

(d)

etapa comercială

(i)

O ajustare pe baza diferenţelor dintre etapele comerciale, inclusiv a diferenţelor care pot rezulta din FEO (Fabricanţii de Echipamente de Origine), se efectuează atunci când, pentru circuitele de distribuţie pe cele două pieţe, se stabileşte că preţul de export, inclusiv preţul de export construit, este practicat într-o etapă comercială diferită în raport cu valoarea normală şi că diferenţa a afectat comparabilitatea preţurilor, acest lucru fiind dovedit prin existenţa unor diferenţe constante şi nete în funcţiile şi preţurile practicate de comercianţi corespunzătoare diferitelor etape comerciale pe piaţa internă a ţării exportatoare. Valoarea ajustării se stabileşte în funcţie de valoarea de piaţă a diferenţei.

(ii)

Cu toate acestea, în condiţii care nu sunt prevăzute la punctul (i), poate fi făcută o ajustare specială atunci când o diferenţă de etapă comercială existentă nu poate fi cuantificată din cauza absenţei etapelor comerciale pertinente pe piaţa internă a ţărilor exportatoare sau atunci când se stabileşte clar că anumite funcţii sunt aferente unor etape comerciale altele decât cea utilizată pentru comparaţie.

(e)

transport, asigurare, manipulare, încărcare şi costuri auxiliare

Se operează o ajustare pe baza diferenţelor dintre costurile care au un raport direct cu produsul în cauză şi care au fost indicate pentru transportul produsului în cauză de la sediile exportatorului până la un cumpărător independent, în cazul în care aceste costuri sunt incluse în preţurile practicate. Aceste costuri cuprind transportul, asigurarea, manipularea, încărcare şi costurile auxiliare.

(f)

ambalare

Se operează o ajustare pe baza diferenţelor dintre costurile de ambalare care au o legătură directă cu produsul în cauză.

(g)

credit

Se operează o ajustare pe baza diferenţelor dintre costul oricărui credit acordat pentru vânzările în cauză, cu condiţia ca acest factor să fie luat în considerare la stabilirea preţurilor practicate.

(h)

costuri post vânzare

Se operează o ajustare pe baza diferenţelor dintre costurile directe legate de furnizarea de asigurări, de garanţii, de asistenţă tehnică şi de servicii prevăzute de lege şi/sau de contractul de vânzare.

(i)

comisioane

Se operează o ajustare pe baza diferenţelor dintre comisioanele percepute pentru vânzările în cauză.

Termenul „comisioane” include şi marja încasată de un operator comercial al produsului sau al produsului similar, în cazul în care funcţiile unui astfel de operator comercial pot fi asimilate celor ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane.

(j)

conversiunea monedelor

În cazul în care compararea preţurilor necesită o conversiune a monedelor, aceasta trebuie efectuată utilizând cursul de schimb în vigoare la data vânzării, cu condiţia ca, atunci când o vânzare de monedă străină pe pieţele tranzacţiilor la termen este legată direct de vânzarea la export respectivă, se utilizează cursul de schimb practicat pentru vânzarea la termen. În mod obişnuit, data efectuării vânzării trebuie să fie cea care figurează pe factură, dar poate fi utilizată data contractului, a comenzii sau a confirmării comenzii în cazul în care este mai adecvată pentru a stabili condiţiile materiale ale vânzării. Fluctuaţiile cursului de schimb nu se iau în considerare şi exportatorilor li se acordă şaizeci de zile pentru a ţine seama de o modificare de durată a cursului de schimb în perioada efectuării anchetei.

(k)

Alţi factori

Se poate opera o ajustare şi pe baza diferenţelor aferente altor factori care nu sunt prevăzuţi la literele (a)-(j), în cazul în care se demonstrează că aceste diferenţe afectează comparabilitatea preţurilor, astfel cum se cere în prezentul alineat, şi în special că în mod sistematic cumpărătorii plătesc preţuri diferite pe piaţa internă din cauza lor.

(11)   Sub rezerva dispoziţiilor pertinente care reglementează compararea echitabilă, existenţa marjelor de dumping în cursul perioadei de anchetă se stabileşte în mod normal pe baza unei comparaţii între o valoare normală medie ponderată cu media ponderată a preţurilor tuturor exporturilor către Comunitate sau pe baza unei comparaţii între valorile normale individuale şi preţurile de export individuale către Comunitate, tranzacţie cu tranzacţie. Cu toate acestea, o valoare normală stabilită pe baza unei medii ponderate poate fi comparată cu preţurile tuturor exporturilor individuale către Comunitate în cazul în care configuraţia de export diferă semnificativ între diferiţii cumpărători, diferitele regiuni sau perioade şi în cazul în care metodele specificate în prima teză a prezentului alineat nu permit reflectarea amplorii reale a dumpingului practicat. Prezentul alineat nu exclude recurgerea la eşantionare în conformitate cu articolul 17.

(12)   Marja de dumping reprezintă suma cu care valoarea normală depăşeşte preţul de export. În cazul în care marjele de dumping variază, se poate stabili o marjă de dumping medie ponderată.

Articolul 3

Stabilirea existenţei unui prejudiciu

(1)   În sensul prezentului regulament, prin termenul „prejudiciu” se înţelege, în cazul în care nu se specifică altfel, un prejudiciu important adus unei industrii comunitare, ameninţarea cu un prejudiciu important adus unei industrii comunitare sau o întârziere semnificativă în crearea unei industrii comunitare şi se interpretează în conformitate cu dispoziţiile prezentului articol.

(2)   Stabilirea existenţei unui prejudiciu se bazează pe elemente de probă pozitive şi implică o examinare obiectivă:

(a)

a volumului importurilor care fac obiectul unui dumping şi a efectului acestor importuri asupra preţului produselor similare pe piaţa Comunităţii şi

(b)

a efectului acestor importuri asupra industriei comunitare.

(3)   În ceea ce priveşte volumul importurilor care fac obiectul unui dumping, se analizează dacă a avut loc o creştere substanţială a importurilor care fac obiectul unui dumping, fie în cantităţi absolute, fie în raport cu producţia sau cu consumul în Comunitate. În ceea ce priveşte efectul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra preţurilor se analizează dacă a existat, în cazul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra preţurilor, o subcotare semnificativă a preţului în raport cu preţul unui produs similar din industria comunitară sau dacă aceste importuri au ca efect, în alt mod, diminuarea semnificativă a preţurilor sau împiedicarea în mod semnificativ a creşterii preţurilor care, altfel, s-ar fi produs. Unul sau mai mulţi dintre aceşti factori nu constituie neapărat o bază decisivă de orientare.

(4)   În cazul în care importurile unui produs provenite din mai multe ţări fac simultan obiectul unor anchete antidumping, efectele acestor importuri nu pot face obiectul unei evaluări cumulative decât în cazul în care:

(a)

marja de dumping stabilită în raport cu importurile provenite din fiecare ţară este superioară nivelului de minimis în sensul articolului 9 alineatul (3) şi în cazul în care volumul importurilor provenite din fiecare ţară nu este neglijabil şi

(b)

o evaluare cumulativă a efectelor importurilor este adecvată, având în vedere condiţiile de concurenţă între produsele importate şi concurenţa între produsele importate şi produsul comunitar similar.

(5)   Examinarea efectului importurilor care fac obiectul unui dumping asupra industriei comunitare respective implică o evaluare a tuturor factorilor şi indicilor economici pertinenţi care influenţează situaţia acestei industrii, inclusiv faptul că o industrie nu a surmontat în totalitate efectele practicilor de dumping sau de subvenţionare din trecut, importanţa marjei de dumping efective, diminuarea efectivă şi potenţială a vânzărilor, a profiturilor, a producţiei, a segmentului de piaţă, a productivităţii, a randamentului investiţiilor sau a utilizării capacităţilor; factorii care influenţează preţurile în Comunitate, efectele negative efective şi potenţiale asupra fluxului numerarului, asupra stocurilor, asupra ocupării forţei de muncă, asupra salariilor, asupra creşterii economice, asupra capacităţii de a mobiliza capitaluri sau investiţii. Această listă nu este exhaustivă şi unul sau mai mulţi dintre aceşti factori nu constituie neapărat o bază decisivă de orientare.

(6)   Trebuie demonstrat cu ajutorul tuturor elementelor doveditoare pertinente prezentate în legătură cu alineatul (2) că importurile care fac obiectul unui dumping cauzează un prejudiciu în sensul prezentului regulament. Concret, acest lucru implică demonstrarea faptului că volumul şi/sau nivelurile preţurilor menţionate la alineatul (3) au un impact asupra industriei comunitare în sensul alineatului (5) şi că acest impact este de asemenea natură încât poate fi considerat important.

(7)   Factorii cunoscuţi, alţii decât importurile care fac obiectul unui dumping şi care aduc în acelaşi timp un prejudiciu industriei comunitare, se analizează, de asemenea, de aşa manieră încât prejudiciul adus de aceşti alţi factori să nu fie atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping în sensul alineatului (6). Factorii care pot fi consideraţi ca pertinenţi în acest sens includ, printre altele, volumul şi preţul importurilor care nu sunt vândute la preţuri de dumping, scăderea cererii sau modificările configuraţiei consumului, practicile comerciale restrictive ale producătorilor din ţări terţe şi membre ale Comunităţii şi concurenţa între aceşti producători, evoluţia tehnologiilor, precum şi rezultatele la export şi productivitatea industriei comunitare.

(8)   Efectul importurilor care fac obiectul unui dumping este evaluat în raport cu producţia comunitară a produsului similar atunci când datele disponibile permit identificarea acestei producţii separat pe baza unor criterii precum procedeele de producţie, vânzările şi profiturile producătorilor. În cazul în care această producţie nu poate fi identificată separat, efectele importurilor care fac obiectul unui dumping se evaluează prin examinarea producţiei celui mai restrâns grup sau a celei mai restrânse game de produse care include produsul similar, pentru care pot fi furnizate informaţiile necesare.

(9)   Stabilirea existenţei ameninţării cu prejudiciul important se bazează pe fapte, nu doar pe presupuneri, conjuncturi sau posibilităţi îndepărtate. Modificarea condiţiilor care ar crea o situaţie în care dumpingul ar cauza un prejudiciu trebuie să fie previzibilă în mod clar şi iminentă.

Pentru a stabili existenţa ameninţării cu prejudiciul important, este necesar să se examineze, printre altele, factori precum:

(a)

o rată semnificativă de creştere a importurilor care fac obiectul unui dumping pe piaţa comunitară, care denotă probabilitatea unei creşteri substanţiale a importurilor;

(b)

capacitatea suficientă şi liber disponibilă a exportatorului sau creşterea iminentă şi semnificativă a capacităţii exportatorului, care denotă probabilitatea unei creşteri substanţiale a exporturilor care fac obiectul unui dumping către Comunitate, având în vedere existenţa altor pieţe de export care pot absorbi exporturile suplimentare;

(c)

intrarea importurilor la preţuri care pot determina scăderea substanţială a preţurilor sau pot împiedica creşterea preţurilor şi care pot duce probabil la o creştere a cererii de noi importuri;

(d)

stocurile produsului care face obiectul anchetei.

Nici unul dintre aceşti factori nu constituie în mod necesar o bază de orientare decisivă, dar totalitatea factorilor luaţi în considerare trebuie să conducă la concluzia că sunt iminente alte exporturi care fac obiectul unui dumping şi că se va produce un prejudiciu important în cazul în care nu se iau măsuri de protecţie.

Articolul 4

Definiţia industriei comunitare

(1)   În sensul prezentului regulament, se înţelege prin „industrie comunitară” totalitatea producătorilor comunitari de produse similare sau cei dintre ei ale căror producţii comune constituie un procent semnificativ în sensul articolului 5 alineatul (4) din producţia comunitară totală a acestor produse; cu excepţia::

(a)

în cazul în care producătorii sunt afiliaţi cu exportatorii sau cu importatorii sau sunt ei înşişi importatori ai produsului care se presupune că face obiectul unui dumping, expresia „industrie comunitară” poate fi interpretată ca desemnând restul producătorilor;

(b)

în condiţii excepţionale, teritoriul Comunităţii poate fi împărţit, în ceea ce priveşte producţia în cauză, în două sau mai multe pieţe concurente şi se poate considera că producătorii din interiorul fiecărei pieţe constituie o industrie distinctă în cazul în care:

(i)

producătorii din interiorul unei astfel de pieţe vând în totalitate sau aproape în totalitate producţia produsului în cauză pe această piaţă şi

(ii)

cererea pe această piaţă nu este satisfăcută într-o măsură semnificativă de către producătorii produsului în cauză stabiliţi în altă parte a Comunităţii. În aceste circumstanţe, se poate concluziona că există un prejudiciu chiar dacă nu este afectată o proporţie importantă a întregii industrii comunitare, cu condiţia ca importurile care fac obiectul unui dumping să se concentreze pe această piaţă izolată şi ca, în afară de aceasta, importurile care fac obiectul unui dumping să aducă un prejudiciu producătorilor producţiei totale sau aproape totale din interiorul acestei pieţe.

(2)   În sensul alineatului (1), se consideră că producătorii sunt afiliaţi cu exportatorii sau cu importatorii numai dacă:

(a)

în cazul în care unul dintre ei îl controlează în mod direct sau indirect pe celălalt sau

(b)

în cazul în care ambii sunt controlaţi în mod direct sau indirect de un terţ sau

(c)

în cazul în care ei controlează împreună, în mod direct sau indirect, un terţ, cu condiţia să existe motive pentru a se crede sau a se bănui că efectul legăturii este de aşa natură încât producătorul în cauză se comportă diferit faţă de producătorii neafiliaţi.

În sensul prezentului alineat, se consideră că unul îl controlează pe celălalt atunci când este, de drept sau de fapt, în măsură să exercite asupra acestuia o putere de constrângere sau de direcţionare.

(3)   În cazul în care prin industrie comunitară se înţeleg producătorii dintr-o anumită regiune, exportatorilor li se acordă posibilitatea de a oferi angajamente în conformitate cu articolul 8 pentru regiunea în cauză. Într-un asemenea caz şi în momentul evaluării interesului comunitar în ceea ce priveşte măsurile, trebuie acordată o atenţie specială interesului regiunii. În cazul în care nu se oferă prompt un angajament convenabil sau în cazul în care se aplică situaţiile prevăzute la articolul 8 alineatele (9) şi (10), poate fi impusă pentru întreaga Comunitate o taxă provizorie sau definitivă. În aceste cazuri, taxele pot fi limitate la anumite produse sau anumiţi exportatori, în măsura în care acest lucru este posibil.

(4)   Dispoziţiile articolului 3 alineatul (8) se aplică prezentului articol.

Articolul 5

Deschiderea procedurii

(1)   Sub rezerva dispoziţiilor alineatului 6, se deschide o anchetă care vizează stabilirea existenţei, gradului şi efectului oricărui presupus dumping în urma înaintării în scris a unei plângeri de către orice persoană fizică sau juridică sau de către orice asociaţie care nu are personalitate juridică, care acţionează în numele industriei comunitare.

Plângerea poate fi adresată Comisiei sau unui stat membru care o transmite acesteia. Comisia trimite statelor membre o copie a oricărei plângeri primite. Se consideră că plângerea a fost depusă în prima zi lucrătoare de după ziua primirii acesteia la Comisie prin scrisoare recomandată sau de după cea în care a fost emisă confirmarea de primire de către Comisie.

În cazul în care, în absenţa unei plângeri, un stat membru este în posesia unor elemente de probă suficiente referitoare la un dumping şi la un prejudiciu pentru industria comunitară care rezultă din acesta, le comunică de îndată Comisiei.

(2)   O plângere în sensul alineatului (1) trebuie să conţină elemente de probă privind existenţa unui dumping, a unui prejudiciu şi a unei legături de cauzalitate între importurile care se presupune că fac obiectul unui dumping şi presupusul prejudiciu presupus în cauză. Plângerea trebuie să conţină informaţiile pe care reclamantul le poate obţine în mod rezonabil despre următoarele puncte:

(a)

identitatea reclamantului şi o descriere a volumului şi a valorii producţiei comunitare a produsului similar efectuată de către reclamant. Atunci când o plângere este prezentată în scris în numele industriei comunitare, aceasta precizează industria în numele căreia este înaintată şi se prezintă o listă a tuturor producătorilor comunitari cunoscuţi ai produsului similar (sau a asociaţilor de producători comunitari ai produsului similar) şi, în măsura posibilului, o descriere a volumului şi a valorii producţiei comunitare a produsului similar atribuite acestor producători;

(b)

o descriere completă a produsului care se presupune că face obiectul unui dumping, numele ţării sau ţărilor de origine sau exportatoare în cauză, identitatea fiecărui exportator sau producător străin cunoscut şi o listă a persoanelor care se ştie că importă produsul în cauză;

(c)

informaţii privind preţurile la care este vândut produsul în cauză pentru a fi destinat consumului pe piaţa internă a ţării sau a ţărilor de origine sau exportatoare (sau, după caz, informaţii privind preţurile la care este vândut produsul din ţara sau ţările de origine sau exportatoare către una sau mai multe ţări terţe sau privind valoarea construită a produsului) şi informaţii privind preţurile de export sau, după caz, privind preţurile la care produsul este revândut pentru prima dată unui cumpărător independent din Comunitate;

(d)

informaţii privind evoluţia volumului importurilor care se presupune că fac obiectul unui dumping, efectul acestor importuri asupra preţurilor produsului similar pe piaţa Comunităţii şi efectul acestor importuri asupra industriei comunitare, demonstrat prin factori şi indici pertinenţi care influenţează situaţia acestei industrii, cum ar fi cei enumeraţi la articolul 3 alineatele (3) şi (5).

(3)   Comisia examinează, în măsura posibilului, exactitatea şi caracterul concludent ale elementelor de probă furnizate în plângere pentru a stabili dacă există elemente de probă suficiente pentru a justifica deschiderea unei anchete.

(4)   Nu se deschide o anchetă, în conformitate cu alineatul (1), decât în cazul în care s-a stabilit, pe baza unei examinări a gradului de susţinere sau de opoziţie a producătorilor comunitari ai produsului similar faţă de plângerea formulată, că plângerea a fost depusă de industria comunitară sau în numele acesteia. Se consideră că plângerea a fost depusă de industria comunitară sau în numele acesteia în cazul în care ea este susţinută de producători comunitari ale căror producţii reprezintă în total mai mult de 50 % din producţia totală a produsului similar realizată de industria comunitară care îşi exprimă susţinerea sau opoziţia faţă de plângere. Cu toate acestea, nu se deschide o anchetă în cazul în care producătorii comunitari care susţin în mod expres plângerea reprezintă mai puţin de 25 % din producţia totală a produsului similar realizată de industria comunitară.

(5)   Autorităţile evită să facă publică o cerere de deschidere a unei anchete, cu excepţia cazului în care a fost luată o decizie de deschidere a acesteia. Cu toate acestea, după primirea unei plângeri documentate în mod corespunzător şi înainte de a proceda la deschiderea anchetei, autorităţile înştiinţează guvernul ţării exportatoare în cauză.

(6)   În cazul în care, în circumstanţe speciale, autorităţile decid deschiderea unei anchete fără a fi primit plângere în scris în acest sens din partea unei industrii comunitare sau în numele acesteia, ele nu procedează la deschiderea anchetei decât în cazul în care sunt în posesia unor elemente de probă suficiente cu privire la existenţa unui dumping, a unui prejudiciu şi a unei legături de cauzalitate în sensul alineatului (2) care justifică deschiderea unei anchete.

(7)   Elementele de probă privind dumpingul şi prejudiciul sunt examinate în acelaşi timp pentru a decide dacă se va deschide sau nu o anchetă. O plângere este respinsă atunci când elementele de probă privind dumpingul sau prejudiciul sunt insuficiente pentru a justifica declanşarea procedurilor. Nu trebuie iniţiată o procedură împotriva ţărilor ale căror importuri reprezintă un segment al pieţei mai mic de 1 %, cu excepţia cazului în care, împreună, aceste ţări reprezintă 3 % sau mai mult din consumul comunitar.

(8)   Plângerea poate fi retrasă înainte de deschiderea anchetei, caz în care se consideră că nu a fost depusă.

(9)   În cazul în care, după consultări, par să existe elemente de probă suficiente pentru a justifica declanşarea unei proceduri, Comisia trebuie să iniţieze această procedură în termen de patruzeci şi cinci de zile de la data depunerii plângerii şi să anunţe declanşarea procedurii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În cazul în care elementele de probă sunt insuficiente, reclamantul trebuie înştiinţat, după consultări, în termen de patruzeci şi cinci de zile de la data depunerii plângerii la Comisie.

(10)   În avizul de declanşare a procedurii se anunţă deschiderea unei anchete, se indică produsul şi ţările în cauză, se prezintă un rezumat al informaţiilor primite şi se prevede că orice informaţie utilă trebuie comunicată Comisiei; se stabileşte termenul în care părţile interesate se pot face cunoscute, îşi pot prezenta punctul de vedere în scris şi pot comunica informaţii în cazul în care aceste puncte de vedere şi informaţii trebuie luate în considerare în cursul anchetei; se precizează, de asemenea, termenul în care părţile interesate pot cere să fie audiate de către Comisie în conformitate cu articolul 6 alineatul (5).

(11)   Comisia informează exportatorii, importatorii, asociaţiile reprezentative ale importatorilor sau exportatorilor despre care are cunoştinţă că sunt interesate, precum şi reprezentanţii ţării exportatoare şi reclamanţii cu privire la declanşarea procedurii şi, având grijă să protejeze informaţiile confidenţiale, transmite exportatorilor cunoscuţi, autorităţilor ţării exportatoare şi, la cerere, celorlalte părţi interesate textul integral al plângerii scrise primite în conformitate cu alineatul (1). În cazul în care numărul exportatorilor în cauză este deosebit de mare, este necesar ca mai degrabă textul integral al plângerii scrise să fie trimis numai autorităţilor din ţara exportatoare sau asociaţiei profesionale în cauză.

(12)   O anchetă antidumping nu reprezintă un obstacol în calea operaţiunilor de vămuire.

Articolul 6

Ancheta

(1)   În urma iniţierii procedurii, Comisia, în cooperare cu statele membre, începe ancheta la nivel comunitar. Această anchetă are ca obiect atât dumpingul, cât şi prejudiciul şi acestea vor fi investigate în mod simultan. Pentru a realiza o determinare reprezentativă, se alege o perioadă de anchetă care, în cazul dumpingului, acoperă în mod normal o perioadă de cel puţin şase luni imediat anterioară iniţierii procedurii. Informaţiile referitoare la o perioadă posterioară perioadei desfăşurării anchetei nu se iau în mod normal în considerare.

(2)   Destinatarii chestionarelor utilizate într-o anchetă antidumping au la dispoziţie cel puţin treizeci de zile pentru a răspunde. Termenul pentru exportatori curge de la data primirii chestionarului, care se consideră primit la o săptămână de la data la care a fost trimis exportatorului sau reprezentantului diplomatic indicat al ţării exportatoare. Se poate acorda o prelungire de treizeci de zile a termenului, ţinându-se seama de termenul stabilit pentru anchetă şi sub rezerva ca partea în cauză să ofere un motiv întemeiat, în sensul existenţei unor circumstanţe speciale, pentru a beneficia de o astfel de prelungire.

(3)   Comisia poate cere statelor membre să îi furnizeze informaţii, caz în care statele membre iau toate măsurile necesare pentru a da curs acestor cereri. Statele membre comunică Comisiei informaţiile cerute, precum şi totalitatea verificărilor, controalelor sau anchetelor efectuate. În cazul în care aceste informaţii sunt de interes general sau transmiterea lor a fost cerută de către un stat membru, Comisia le transmite statelor membre, cu condiţia să nu aibă caracter confidenţial, caz în care transmite un rezumat neconfidenţial.

(4)   Comisia poate cere statelor membre să efectueze toate verificările şi controalele necesare, mai ales ale importatorilor, ale operatorilor comerciali şi ale producătorilor comunitari, şi să efectueze anchete în ţările terţe, sub rezerva acordului întreprinderilor în cauză şi a lipsei opoziţiei din partea guvernului ţării în cauză, care este înştiinţat în mod oficial. Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a da curs cererilor Comisiei. Oficiali ai Comisiei pot, la cererea acesteia sau a unui stat membru, să-i asiste pe oficialii statelor membre în exerciţiul funcţiunii.

(5)   Părţile interesate care s-au făcut cunoscute în conformitate cu articolul 5 alineatul (10) sunt audiate în cazul în care au făcut o cerere scrisă în termenul stabilit în avizul publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, demonstrând că sunt efectiv părţi interesate care pot fi afectate de rezultatul procedurii şi că există motive speciale pentru a fi audiate.

(6)   La cerere, importatorilor, exportatorilor, reprezentanţilor guvernului ţării exportatoare şi reclamanţilor care s-au făcut cunoscuţi în conformitate cu articolul 5 alineatul (10) li se oferă posibilitatea de a întâlni părţile care au interese contrare pentru a permite confruntarea tezelor opuse şi a eventualelor întâmpinări. Atunci când se oferă astfel de posibilităţi, trebuie să se ţină seama de păstrarea caracterului confidenţial al informaţiilor şi de interesele părţilor. Nici o parte nu este obligată să asiste la o întâlnire şi absenţa unei părţi nu aduce prejudicii cauzei sale. Informaţiile furnizate oral în temeiul prezentului alineat se iau în considerare în măsura în care sunt confirmate ulterior în scris.

(7)   Reclamanţii, importatorii şi exportatorii, asociaţiile lor reprezentative, utilizatorii şi asociaţiile de consumatori care s-au făcut cunoscuţi în conformitate cu articolul 5 alineatul (10), precum şi reprezentanţii ţărilor exportatoare pot, prin cerere scrisă, să ia cunoştinţă de toate informaţiile furnizate de oricare parte implicată în anchetă, cu excepţia documentelor interne întocmite de autorităţile Comunităţii sau ale statelor sale membre, cu condiţia ca aceste informaţii să fie pertinente pentru apărarea intereselor lor, să nu fie confidenţiale în sensul articolului 19 şi să fie utilizate în anchetă. Aceste părţi pot răspunde acestor informaţii şi comentariile lor trebuie luate în considerare în măsura în care ele sunt suficient de bine documentate.

(8)   Cu excepţia circumstanţelor prevăzute la articolul 18, exactitatea informaţiilor furnizate de părţile interesate şi pe care se bazează constatările trebuie verificate în măsura posibilului.

(9)   În cazul procedurilor iniţiate în temeiul articolului 5 alineatul (9), o anchetă se încheie, în cazul în care este posibil, în termen de un an. Oricum, anchetele se încheie, în toate cazurile, în termen de cincisprezece luni de la deschiderea lor, în conformitate cu constatările adoptate în conformitate cu articolul 8 în ceea ce priveşte angajamentele şi cu cele adoptate în conformitate cu articolul 9 în ceea ce priveşte acţiunea definitivă.

Articolul 7

Măsuri provizorii

(1)   Se pot impune taxe provizorii în cazul în care a fost deschisă o anchetă în conformitate cu articolul 5, în cazul în care a fost publicat un aviz în acest sens, în cazul în care părţilor interesate li s-au oferit posibilităţi adecvate de a da informaţii şi de a formula observaţii în conformitate cu articolul 5 alineatul (10), în cazul în care o examinare preliminară pozitivă a stabilit existenţa unui dumping şi a unui prejudiciu care rezultă în urma acestuia pentru industria comunitară şi în cazul în care interesul Comunităţii necesită o acţiune în vederea împiedicării producerii unui astfel de prejudiciu. Taxele provizorii trebuie impuse cel devreme în termen de şaizeci de zile şi cel târziu în termen de nouă luni de la declanşarea procedurii.

(2)   Valoarea taxei antidumping provizorii nu trebuie să depăşească marja de dumping stabilită provizoriu şi trebuie să fie mai mică decât această marjă în cazul în care o taxă mai mică este suficientă pentru a elimina prejudiciul suferit de industria comunitară.

(3)   Taxele provizorii se acoperă printr-o garanţie şi punerea în liberă circulaţie a produselor respective pe teritoriul Comunităţii este condiţionată de constituirea acestei garanţii.

(4)   Comisia ia o măsură provizorie după consultări sau, în caz de extremă urgenţă, după ce a informat statele membre. În acest ultim caz au loc consultări în termen de cel mult zece zile de la notificarea statelor membre cu privire la măsura luată de Comisie.

(5)   Atunci când un stat membru solicită acţiunea imediată a Comisiei şi când sunt întrunite condiţiile prevăzute la alineatul (1), Comisia decide, în termen de maxim cinci zile lucrătoare de la primirea cererii, dacă este necesar să se impună o taxă antidumping provizorie.

(6)   Comisia informează de îndată Consiliul şi statele membre cu privire la orice decizie luată în temeiul alineatelor (1)-(5). Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate lua o decizie diferită.

(7)   Se pot impune taxe provizorii pe o perioadă de şase luni şi prelungite cu o perioadă de trei luni sau acestea pot fi impuse pe o perioadă de nouă luni. Cu toate acestea, ele nu pot fi prelungite sau impuse pentru o perioadă de nouă luni decât în cazul în care exportatorii care reprezintă un procentaj semnificativ al tranzacţiilor comerciale în cauză o cer sau în cazul în care, în urma unei declaraţii de intenţie a Comisiei, nu formulează o obiecţie.

Articolul 8

Angajamente

(1)   Cu condiţia ca în urma unei examinări preliminare pozitive să se fi constatat existenţa unui dumping şi a unui prejudiciu, Comisia poate accepta oferte prin care exportatorii se angajează în mod voluntar şi într-o manieră satisfăcătoare să-şi revizuiască preţurile sau să nu mai facă exporturi la preţuri de dumping în cazul în care, în urma consultărilor specifice ale comitetului consultativ, aceasta este convinsă că prejudiciul cauzat de dumping este eliminat. În acest caz şi atât timp cât aceste angajamente rămân în vigoare, taxele provizorii instituite de Comisie în temeiul articolului 7 alineatul (1) sau taxele definitive instituite de Consiliu în temeiul articolului 9 alineatul (4), după caz, nu se aplică importurilor produsului în cauză fabricat de întreprinderile prevăzute în decizia Comisiei privind acceptarea angajamentelor cu modificările ulterioare. Creşterile de preţ efectuate în temeiul acestor angajamente nu sunt mai mari decât este necesar pentru a se elimina marja de dumping şi trebuie să fie mai scăzute decât marja de dumping în cazul în care sunt suficiente pentru a elimina prejudiciul cauzat industriei comunitare.

(2)   Comisia poate sugera angajamente, dar nici un exportator nu este obligat să le accepte. Faptul că exportatorii nu oferă astfel de angajamente sau nu acceptă o invitaţie de a le accepta nu afectează în nici un mod examinarea cazului. Cu toate acestea, se poate stabili că ameninţarea cu prejudiciu este mai probabilă în cazul în care importurile care fac obiectul unui dumping continuă. Nu se cer sau nu se acceptă angajamente din partea exportatorilor decât în cazul în care existenţa unui dumping sau a unui prejudiciu care rezultă din acesta a făcut obiectul unei examinări preliminare pozitive. Cu excepţia cazurilor excepţionale, nu poate fi oferit nici un angajament după încheierea perioadei în cursul căreia pot fi prezentate observaţii în temeiul articolului 20 alineatul (5).

(3)   Angajamentele oferite nu sunt în mod necesar acceptate în cazul în care acceptarea lor este considerată nerealistă, de exemplu în cazul în care numărul de exportatori efectivi sau potenţiali este prea mare sau din alte motive, inclusiv din motive de politică generală. Exportatorul în cauză poate fi informat în legătură cu motivele pentru care se are în vedere propunerea de respingere a ofertei de angajament şi i se poate oferi posibilitatea de a-şi prezenta comentariile cu privire la acest subiect. Motivele respingerii se indică în decizia definitivă.

(4)   Părţile care oferă un angajament sunt obligate să furnizeze o versiune neconfidenţială a acestui angajament, astfel încât acesta să poată fi comunicat părţilor implicate în anchetă.

(5)   În cazul în care sunt acceptate angajamente după consultări şi în cazul în care nu se ridică nici o obiecţie în cadrul comitetului consultativ, ancheta este închisă. În toate celelalte cazuri, Comisia prezintă de îndată Consiliului un raport cu privire la rezultatele consultărilor, însoţit de o propunere de închidere a anchetei. Ancheta este considerată închisă în cazul în care, în termen de o lună, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, nu a luat altă decizie.

(6)   În cazul acceptării unui angajament, în mod normal se încheie ancheta privind dumpingul şi prejudiciul. În acest caz, dacă analiza privind existenţa unui dumping sau a unui prejudiciu este negativă, angajamentul devine caduc în mod automat, cu excepţia cazului în care concluzia unei astfel de analize se datorează în mare parte existenţei unui angajament. În acest caz, se poate cere ca angajamentul să fie menţinut o perioadă rezonabilă. În cazul unei concluzii pozitive privind existenţa unui dumping şi a unui prejudiciu, angajamentul este menţinut în conformitate cu termenii săi şi cu dispoziţiile prezentului regulament.

(7)   Comisia trebuie să ceară oricărui exportator de la care s-a acceptat un angajament să furnizeze periodic informaţii privind îndeplinirea angajamentului respectiv şi să autorizeze verificarea informaţiilor pertinente. Refuzul de a respecta aceste obligaţii este considerat o încălcare a angajamentului.

(8)   În cazul în care se acceptă angajamente din partea anumitor exportatori în decursul unei anchete, se consideră, în sensul articolului 11, că aceste angajamente intră în vigoare la data la care ancheta este închisă pentru ţara exportatoare.

(9)   În caz de încălcare sau de retragere a unui angajament de către una dintre părţi sau în caz de retragere a acceptării angajamentului de către Comisie, acceptarea angajamentului se retrage, după consultări, printr-o decizie sau printr-un regulament al Comisiei, după caz, iar taxa provizorie instituită de Comisie în conformitate cu articolul 7 sau taxa definitivă instituită de Consiliu în conformitate cu articolul 9 alineatul (4) se aplică automat, cu condiţia ca exportatorul în cauză să fi avut posibilitatea să-şi prezinte observaţiile, cu excepţia cazului în care şi-a retras chiar el angajamentul.

Orice parte interesată sau orice stat membru poate furniza informaţii care să conţină elemente ce atestă la prima vedere existenţa unei încălcări a unui angajament. Evaluarea ulterioară efectuată pentru a stabili dacă a avut sau nu loc o încălcare a angajamentului se încheie, în mod normal, în termen de şase luni, dar în nici un caz în mai mult de nouă luni de la prezentarea unei cereri argumentate corespunzător. Comisia poate cere ajutorul autorităţilor competente din statele membre în vederea monitorizării angajamentelor.

(10)   Se poate institui o taxă provizorie, după consultări, în conformitate cu articolul 7, pe baza celor mai bune informaţii disponibile, în cazul în care există motive să se creadă că un angajament este încălcat sau, în cazul încălcării sau retragerii angajamentului, atunci când ancheta care a avut ca rezultat acest angajament nu a fost încheiată.

Articolul 9

Încheierea procedurii fără instituirea de măsuri; impunerea de taxe definitive

(1)   În cazul în care o plângere este retrasă, procedura poate fi încheiată, cu excepţia cazului în care încheierea ei nu este în interesul Comunităţii.

(2)   În cazul în care, după consultări, reiese că nu este necesară nici o măsură de protecţie şi în cazul în care nu a fost exprimată nici o obiecţie în cadrul comitetului consultativ, ancheta sau procedura este încheiată. În celelalte cazuri, Comisia prezintă de îndată Consiliului un raport cu privire la rezultatele consultărilor, însoţit de o propunere de încheiere. Procedura este considerată încheiată în cazul în care Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, nu ia altă decizie în termen de o lună.

(3)   În cazul procedurilor iniţiate în conformitate cu dispoziţiile articolului 5 alineatul (9), prejudiciul este în mod normal considerat neglijabil atunci când importurile în cauză reprezintă mai puţin decât volumele specificate în articolul 5 alineatul (7). Aceste proceduri se încheie de îndată ce se stabileşte că marja de dumping, exprimată în procente din preţurile de export, este mai mică de 2 %, numai ancheta fiind închisă atunci când marja este mai mică de 2 % pentru exportatorii individuali şi aceştia rămânând supuşi procedurii şi putând face obiectul unei noi anchete cu ocazia oricărei reexaminări ulterioare efectuate pentru ţara respectivă în temeiul articolului 11.

(4)   În cazul în care din constatarea definitivă a faptelor reiese că există dumping şi prejudiciu care rezultă din acesta şi că interesul Comunităţii necesită o acţiune în conformitate cu articolul 21, Consiliul impune o taxă antidumping definitivă, hotărând cu privire la propunerea Comisiei, prezentată după consultarea comitetului consultativ. Propunerea este adoptată de Consiliu, cu excepţia cazului în care hotărăşte cu majoritate simplă să o respingă, în termen de o lună de la prezentarea acesteia de către Comisie. În cazul în care sunt în vigoare taxe provizorii, se prezintă o propunere de măsuri definitive cu cel puţin o lună înainte de expirarea acestor taxe. Valoarea taxei antidumping nu trebuie să depăşească marja de dumping stabilită şi trebuie să fie mai mică decât această marjă, în cazul în care această taxă mai mică este suficientă pentru a elimina prejudiciul adus industriei comunitare.

(5)   Se impune o taxă antidumping a cărei valoare este adecvată fiecărui caz, în mod nediscriminatoriu, la importurile unui produs, indiferent din ce sursă provin, despre care s-a constatat că fac obiectul unui dumping şi produc un prejudiciu, cu excepţia importurilor care provin din surse pentru care a fost acceptat un angajament stabilit în conformitate cu prezentul regulament. Regulamentul prin care impune taxa determină valoarea taxei impuse fiecărui furnizor sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil şi, în general, în cazurile prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (a), ţara furnizoare în cauză.

În cazul în care se aplică articolul 2 alineatul (7) litera (a), se poate stabili cu toate acestea o taxă individuală pentru exportatorii care pot demonstra, pe baza unor cereri documentate corespunzător, că:

(a)

în cazul unor întreprinderi controlate total sau parţial de străini sau în cazul asociaţiilor în participaţiune, exportatorii sunt liberi să repatrieze capitalurile şi profiturile;

(b)

preţurile de export, cantităţile exportate şi modalităţile de vânzare se stabilesc în mod liber;

(c)

majoritatea acţiunilor aparţine unor persoane private; funcţionarii publici care fac parte din consiliul de administraţie sau care deţin funcţii cheie de conducere sunt în minoritate sau trebuie demonstrat că întreprinderea este cu toate acestea suficient de independentă de intervenţia statului;

(d)

operaţiunile de schimb valutar se efectuează la cursul de schimb al pieţei; şi

(e)

intervenţia statului nu este de natură să permită circumvenţia măsurilor, în cazul în care exportatorii beneficiază de niveluri individuale de taxe.

(6)   În cazul în care Comisia şi-a limitat examinarea în conformitate cu articolul 17, taxa antidumping aplicată importurilor care provin de la exportatori sau de la producători care s-au făcut cunoscuţi în conformitate cu articolul 17, dar nu au fost incluşi în anchetă nu trebuie să depăşească marja de dumping medie ponderată stabilită pentru părţile care constituie eşantionul. În sensul prezentului alineat, Comisia nu ţine seama de marjele nule şi de minimis, nici de marjele stabilite în condiţiile prevăzute la articolul 18. Se aplică taxe individuale importurilor care provin de la exportatorii sau de la producătorii care beneficiază de un tratament individual în conformitate cu articolul 17.

Articolul 10

Retroactivitatea

(1)   Nu se aplică măsuri provizorii şi taxe antidumping definitive decât produselor puse în liberă circulaţie după data la care a intrat în vigoare decizia luată în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) şi, respectiv, cu articolul 9 alineatul (4), sub rezerva excepţiilor prevăzute de prezentul regulament.

(2)   Atunci când a fost aplicată o taxă provizorie şi când faptele stabilite definitiv indică existenţa unui dumping şi a unui prejudiciu, Consiliul decide, indiferent dacă trebuie sau nu instituită o taxă antidumping definitivă, în ce măsură trebuie percepută definitiv taxa provizorie. În acest sens, „prejudiciul” nu include o întârziere semnificativă în crearea unei industrii comunitare, nici ameninţarea cu prejudiciu important, cu excepţia cazului în care se stabileşte că acest pericol s-ar fi transformat în prejudiciu important dacă nu ar fi fost aplicate măsuri provizorii. În toate celelalte cazuri care implică un pericol sau o întârziere, sumele provizorii trebuie eliberate şi taxele definitive nu pot fi impuse decât începând cu data stabilirii finale a ameninţării sau a întârzierii semnificative.

(3)   În cazul în care taxa antidumping definitivă este mai mare decât taxa provizorie, diferenţa nu este percepută. În cazul în care taxa definitivă este mai mică decât taxa provizorie, taxa se recalculează. Atunci când determinarea finală este negativă, taxa provizorie nu se confirmă.

(4)   Poate fi percepută o taxă antidumping definitivă pentru produsele care se declară că urmează să fie puse în consum cu cel mult nouăzeci de zile înainte de data aplicării măsurilor provizorii, dar nu anterior deschiderii anchetei, cu condiţia ca importurile să fi fost înregistrate în conformitate cu articolul 14 alineatul (5), iar Comisia să le fi dat importatorilor posibilitatea de a-şi prezenta comentariile şi:

(a)

ca produsul în cauză să fi făcut, în trecut, obiectul practicilor de dumping pe o perioadă lungă sau ca importatorul să fi avut cunoştinţă de procedurile de dumping, de importanţa lor şi de cea a prejudiciului presupus sau stabilit;

(b)

ca, în afară de nivelul importurilor care au cauzat un prejudiciu pe parcursul perioadei în care s-a desfăşurat ancheta, să existe o nouă creştere substanţială a importurilor care, ţinând seama de momentul în care sunt efectuate, de volumul lor sau de alţi factori, este de natură să compromită grav efectul corectiv al taxei antidumping definitive care urmează să fie aplicată.

(5)   În caz de încălcare sau de retragere a angajamentelor, pot fi percepute taxe definitive pentru mărfurile puse în liberă circulaţie cu cel mult nouăzeci de zile înainte de data aplicării măsurilor provizorii, cu condiţia ca importurile să fi fost înregistrate în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) şi ca evaluarea retroactivă să nu se aplice importurilor anterioare încălcării sau retragerii angajamentului.

Articolul 11

Durata, reexaminările şi restituirile

(1)   O măsură antidumping nu rămâne în vigoare decât pe perioada şi în măsura necesare pentru a contrabalansa un dumping care cauzează un prejudiciu.

(2)   O măsură antidumping expiră la cinci ani de la instituirea ei sau la cinci ani de la data încheierii reexaminării celei mai recente care a avut ca obiect atât dumpingul, cât şi prejudiciul, cu excepţia cazului în care reexaminarea a stabilit că expirarea măsurii ar favoriza continuarea sau reapariţia dumpingului şi a prejudiciului. O reexaminare a măsurilor care urmează să expire are loc fie la iniţiativa Comisiei, fie pe baza cererii prezentate de către producătorii comunitari sau în numele lor şi măsura rămâne în vigoare până la stabilirea rezultatelor reexaminării.

Se iniţiază o reexaminare a măsurilor care urmează să expire atunci când cererea conţine suficiente elemente de probă că expirarea măsurilor ar favoriza probabil continuarea sau reapariţia dumpingului şi a prejudiciului. Această probabilitate poate fi indicată, de exemplu, de dovada continuării dumpingului şi a prejudiciului sau de dovada că eliminarea prejudiciului se datorează în totalitate sau parţial existenţei măsurilor sau de dovada că situaţia exportatorilor sau condiţiile pieţei sunt de asemenea natură încât implică probabilitatea unor noi practici de dumping care produc prejudicii.

În cadrul anchetelor efectuate în temeiul prezentului alineat, exportatorii, importatorii, reprezentanţii ţărilor exportatoare şi producătorii din Comunitate au posibilitatea de a dezvolta, de a respinge sau de a comenta tezele expuse în cererea de reexaminare, iar concluziile ţin seama de toate elementele de probă pertinente şi documentate prezentate corespunzător pentru a stabili dacă expirarea măsurilor ar fi sau nu de natură să favorizeze continuarea sau reapariţia dumpingului şi a prejudiciului.

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene se publică un aviz de expirare iminentă, la o dată adecvată, în decursul ultimului an din perioada de aplicare a măsurilor în sensul prezentului alineat. Ulterior, producătorii din Comunitate sunt abilitaţi să prezinte o cerere de reexaminare în conformitate cu al doilea paragraf, cel târziu cu trei luni înaintea încheierii perioadei de cinci ani. Trebuie, de asemenea, publicat un aviz în care se anunţă expirarea efectivă a măsurilor în temeiul prezentului alineat.

(3)   Necesitatea menţinerii măsurilor poate fi, de asemenea, reexaminată, în cazul în care acest lucru se justifică, la cererea Comisiei sau a unui stat membru sau, sub rezerva trecerii unei perioade rezonabile de cel puţin un an de la instituirea măsurii definitive, la cererea unui exportator, a unui importator sau a producătorilor din Comunitate, cerere care conţine suficiente elemente de probă care stabilesc necesitatea unei reexaminări intermediare.

O reexaminare intermediară se efectuează atunci când cererea conţine suficiente elemente de probă care dovedesc că menţinerea măsurii nu mai este necesară pentru a contrabalansa dumpingul şi/sau continuarea sau reapariţia prejudiciului ar fi improbabilă în cazul în care măsura ar fi eliminată sau modificată sau că măsura existentă nu este sau nu mai este suficientă pentru a contrabalansa dumpingul care stă la baza prejudiciului.

În cadrul anchetelor efectuate în temeiul prezentului alineat, Comisia poate, printre altele, examina dacă circumstanţele referitoare la dumping şi la prejudiciu s-au schimbat semnificativ sau dacă măsurile existente au produs efectele scontate şi au eliminat prejudiciul stabilit anterior în conformitate cu articolul 3. În acest sens, se ţine seama în cadrul determinării finale de toate elementele de probă pertinente şi documentate corespunzător.

(4)   Se efectuează, de asemenea, o reexaminare pentru a determina marjele de dumping individuale pentru noii exportatori din ţara de export în cauză care nu au exportat produsul pe parcursul perioadei de desfăşurare a anchetei pe baza căreia au fost stabilite măsurile.

Se efectuează o reexaminare atunci când un nou exportator sau un nou producător este în măsură să demonstreze că nu este afiliat cu exportatorii sau producătorii din ţara exportatoare supusă măsurilor antidumping pentru produs şi că a efectuat efectiv exporturi către Comunitate după perioada de anchetă sau că este în măsură să demonstreze că a subscris unei obligaţii contractuale şi irevocabile de export a unei cantităţi importante de produse către Comunitate.

O reexaminare în ceea ce priveşte un nou exportator se iniţiază şi se desfăşoară în mod accelerat, după consultarea comitetului consultativ, producătorii comunitari având posibilitatea să îşi prezinte comentariile. Regulamentul Comisiei privind deschiderea unei reexaminări abrogă taxa în vigoare pentru noul exportator în cauză, modificând regulamentul care impune taxa şi făcând din importuri obiectul unei înregistrări în conformitate cu articolul 14 pentru ca, în ipoteza în care reexaminarea are ca rezultat stabilirea existenţei unui dumping în cazul acestui exportator, taxele antidumping să poată fi percepute retroactiv de la data iniţierii reexaminării.

Dispoziţiile prezentului alineat nu se aplică în cazul în care taxele au fost impuse în temeiul articolului 9 alineatul (6).

(5)   Dispoziţiile pertinente din prezentul regulament referitoare la procedurile şi la desfăşurarea anchetelor, cu excepţia celor care privesc termenele, se aplică oricărei reexaminări efectuate în temeiul alineatelor (2), (3) şi (4). Reexaminările efectuate în temeiul alineatelor (2) şi (3) se desfăşoară cu diligenţă şi sunt finalizate, în mod normal, în termen de douăsprezece luni de la data iniţierii lor. Reexaminările efectuate în temeiul alineatelor (2) şi (3) se finalizează, în oricare dintre cazuri, în termen de cincisprezece luni de la data iniţierii lor. Reexaminările efectuate în conformitate cu alineatul (4) se finalizează, în oricare dintre cazuri, în termen de nouă luni de la data iniţierii lor. În cazul în care se iniţiază o reexaminare în temeiul alineatului (2) în timp ce o reexaminare în temeiul alineatului (3) este în desfăşurare în cadrul aceleiaşi proceduri, reexaminarea în temeiul alineatului (3) se finalizează în acelaşi termen cu cel pentru reexaminarea întreprinsă în temeiul alineatului (2).

Comisia prezintă o propunere de acţiune Consiliului cu cel puţin o lună înainte de expirarea termenelor menţionate în primul paragraf.

În cazul în care ancheta nu este finalizată în termenele menţionate în primul paragraf, măsurile:

expiră, în cadrul anchetelor efectuate în temeiul alineatului (2);

expiră, în cazul anchetelor efectuate în paralel în temeiul alineatelor (2) şi (3), în cazul în care, fie ancheta efectuată în conformitate cu alineatul (2) a fost iniţiată în timp ce o revizuire efectuată în conformitate cu alineatul (3) era în desfăşurare în cadrul aceleiaşi proceduri, fie astfel de reexaminări au fost iniţiate în acelaşi timp fie

rămân neschimbate, în cazul anchetelor efectuate în temeiul alineatelor (3) şi (4).

Un aviz cu privire la expirarea efectivă sau menţinerea măsurilor în temeiul prezentului alineat trebuie publicat în consecinţă în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(6)   Reexaminările efectuate în temeiul prezentului articol se iniţiază de către Comisie după consultarea comitetului consultativ. În cazul în care reexaminările justifică acest lucru, măsurile se abrogă sau se menţin în temeiul alineatului (2) sau se abrogă, se menţin ori se modifică în temeiul alineatelor (3) şi (4) de instituţia comunitară responsabilă de adoptarea lor. În cazul în care măsurile se abrogă pentru exportatori individuali, dar nu pentru întreaga ţară, aceşti exportatori rămân supuşi procedurii şi pot face în mod automat obiectul unei noi anchete în cadrul oricărei reexaminări efectuate pentru ţara în cauză în temeiul prezentului articol.

(7)   În cazul în care o reexaminare a măsurilor efectuată în temeiul alineatului (3) este în curs de desfăşurare la sfârşitul perioadei de aplicare a măsurilor în temeiul alineatului (2), o astfel de reexaminare are ca obiect şi circumstanţele specificate în alineatul (2).

(8)   Fără a aduce atingere alineatului (2), un importator poate cere rambursarea taxelor percepute atunci când se demonstrează că marja de dumping pe baza căreia au fost achitate taxele a fost eliminată sau redusă la un nivel inferior nivelului taxei în vigoare.

Pentru a obţine rambursarea taxei antidumping, importatorul trebuie să înainteze o cerere Comisiei. Această cerere se prezintă prin intermediul statului membru pe teritoriul căruia au fost puse în liberă circulaţie produsele, în termen de şase luni de la data la care valoarea taxelor definitive care urmează a fi percepute a fost stabilită de către autorităţile competente sau de la data la care a fost decisă perceperea definitivă a sumelor plătite cu titlu de taxe provizorii. Statele membre transmit de îndată cererea Comisiei.

O cerere de rambursare nu este considerată ca fiind susţinută în mod corespunzător de elemente de probă decât în cazul în care conţine informaţii precise cu privire la suma corespunzătoare rambursării taxelor antidumping solicitată şi este însoţită de toate documentele vamale referitoare la calcularea şi la plata acestei sume. Ea trebuie, de asemenea, să conţină probe, pentru o perioadă reprezentativă, a valorilor normale şi a preţurilor de export către Comunitate pentru exportatorul sau producătorul căruia i se aplică taxa. Atunci când importatorul nu este asociat cu exportatorul sau cu producătorul în cauză şi când această informaţie nu este disponibilă imediat sau când exportatorul sau producătorul refuză să o comunice importatorului, cererea trebuie să conţină o declaraţie a exportatorului sau a producătorului cu privire la faptul că marja de dumping a fost redusă sau eliminată, în conformitate cu prezentul articol şi că vor fi furnizate Comisiei elementele de probă pertinente. În cazul în care aceste elemente de probă nu sunt furnizate de către exportator sau de către producător într-o perioadă rezonabilă, cererea este respinsă.

După consultarea comitetului consultativ, Comisia decide dacă şi în ce măsură este necesar să se aprobe cererea sau poate decide oricând deschiderea unei reexaminări intermediare; informaţiile şi constatările care decurg din această reexaminare, stabilite în conformitate cu dispoziţiile aplicabile acestui tip de reexaminare, sunt utilizate pentru a stabili dacă şi în ce măsură se justifică o rambursare. Decizia cu privire la rambursarea taxelor trebuie în mod normal să intervină în termen de douăsprezece luni şi, în orice caz, nu mai târziu de optsprezece luni de la data la care a fost înaintată o cerere de rambursare, susţinută în mod corespunzător de elemente de probă, de un importator al produsului supus taxei antidumping. O rambursare autorizată trebuie efectuată în mod normal de către statele membre în termen de nouăzeci de zile de la decizia Comisiei.

(9)   În toate anchetele de reexaminare sau de rambursare efectuate în temeiul prezentului articol, Comisia aplică, în măsura în care circumstanţele nu s-au schimbat, aceeaşi metodă ca şi în ancheta care a avut ca rezultat impunerea taxei, ţinându-se seama de dispoziţiile articolului 2, în special de alineatele (11) şi (12), şi de dispoziţiile articolului 17.

(10)   În orice anchetă efectuată în conformitate cu prezentul articol, Comisia examinează fiabilitatea preţurilor de export în sensul articolului 2. Cu toate acestea, în cazul în care se decide construirea preţului de export în conformitate cu articolul 2 alineatul (9), ea trebuie să calculeze preţul de export fără să deducă valoarea taxelor antidumping achitate, atunci când sunt prezentate elemente de probă concludente conform cărora taxa este reflectată în mod corespunzător în preţurile de revânzare şi în preţurile de vânzare ulterioare în Comunitate.

Articolul 12

O nouă anchetă

(1)   În cazul în care industria comunitară sau orice altă parte interesată furnizează, în mod normal în termen de doi ani de la intrarea în vigoare a măsurilor, informaţii suficiente care indică faptul că, după perioada iniţială de anchetă şi înainte sau după instituirea măsurilor, preţurile la export au scăzut sau că măsurile nu au adus o modificare sau au adus numai o modificare insuficientă a preţurilor de revânzare sau a preţurilor de vânzare ulterioare a produsului importat în Comunitate, ancheta poate fi redeschisă, după consultări, pentru a examina dacă măsura a avut efecte asupra preţurilor menţionate mai sus.

De asemenea, ancheta poate fi redeschisă în condiţiile descrise anterior, la iniţiativa Comisiei sau la cererea unui stat membru.

(2)   În cadrul unei noi anchete efectuate în temeiul prezentului articol, trebuie să li se dea posibilitatea exportatorilor, importatorilor şi producătorilor din Comunitate să clarifice situaţia în ceea ce priveşte preţurile de revânzare şi preţurile de vânzare ulterioare şi, în cazul în care se stabileşte că măsura ar fi trebuit să ducă la modificarea acestor preţuri pentru a elimina prejudiciul stabilit anterior în conformitate cu articolul 3, preţurile de export trebuie reevaluate în conformitate cu articolul 2 şi marjele de dumping trebuie recalculate pentru a ţine seama de preţurile de export reevaluate.

În cazul în care se consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute la articolul 12 alineatul (1) ca urmare a unei scăderi a preţurilor de export care a intervenit după perioada de anchetă iniţială şi înainte sau după impunerea măsurilor, marjele de dumping pot fi recalculate pentru a ţine seama de aceste preţuri de export scăzute.

(3)   În cazul în care o anchetă redeschisă în temeiul prezentului articol indică o creştere a dumpingului, măsurile în vigoare pot fi modificate, după consultări, de către Consiliu, care hotărăşte cu privire la propunerea Comisiei, în conformitate cu noile constatări referitoare la preţurile de export. Propunerea este adoptată de către Consiliu, cu excepţia cazului în care hotărăşte cu majoritate simplă să o respingă, în termen de o lună de la prezentarea acesteia de către Comisie. Valoarea taxei antidumping instituită în temeiul prezentului articol nu poate depăşi dublul valorii taxei instituite iniţial de către Consiliu.

(4)   Dispoziţiile pertinente ale articolelor 5 şi 6 se aplică oricărei anchete redeschise în temeiul prezentului articol, ţinând seama cu toate acestea de faptul că această anchetă trebuie efectuată cu diligenţă şi trebuie finalizată, în mod normal, în termen de şase luni de la redeschiderea ei. În orice caz, această anchetă se finalizează în termen de nouă luni de la iniţiere.

Comisia prezintă o propunere de acţiune Consiliului cu cel puţin o lună înainte de expirarea termenelor menţionate în primul paragraf.

În cazul în care ancheta nu este finalizată în termenele menţionate în primul paragraf, măsurile rămân neschimbate. Se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un aviz cu privire la menţinerea măsurilor în temeiul prezentului alineat.

(5)   Presupusele modificări ale valorii normale nu sunt luate în considerare în temeiul prezentului articol decât în cazul în care Comisiei îi sunt furnizate informaţii complete cu privire la valorile normale revizuite, susţinute în mod corespunzător de dovezi, în termenele indicate în avizul de deschidere a unei anchete. Atunci când o anchetă implică o reexaminare a valorilor normale, înregistrarea importurilor poate deveni obligatorie în conformitate cu articolul 14 alineatul (5), până la stabilirea rezultatului noii anchete.

Articolul 13

Circumvenţia

(1)   Taxele antidumping instituite în temeiul prezentului regulament se pot aplica şi importurilor de produse similare ce provin din ţări terţe, cărora li s-au adus mici modificări sau care nu au fost modificate, precum şi importurilor de produse similare cărora li s-au adus mici modificări sau părţi ale acestor produse care provin dintr-o ţară care face obiectul măsurilor, atunci când are loc o circumvenţie a măsurilor în vigoare. În caz de circumvenţie a măsurilor în vigoare, taxele antidumping care nu depăşesc taxa antidumping reziduală instituită în temeiul articolului 9 alineatul (5) se pot aplica şi importurilor de la întreprinderi care beneficiază de taxe individuale în ţările care fac obiectul măsurilor. Circumvenţia se defineşte ca o modificare a configuraţiei schimburilor comerciale între ţările terţe şi Comunitate sau între întreprinderi din ţara care face obiectul măsurilor şi Comunitate, care decurge din practici, operaţiuni sau prelucrări pentru care nu există o motivaţie suficientă sau o justificare economică alta decât impunerea taxei, fiind dovedit că există prejudiciu sau că efectele corective ale taxei sunt compromise în ceea ce priveşte preţul şi/sau cantităţile de produse similare şi unde există probe privind existenţa unui dumping în legătură cu valorile normale stabilite anterior pentru produsul similar, dacă este necesar în conformitate cu prevederile articolului 2.

Practicile, operaţiunile sau prelucrările menţionate în primul sub-paragraf includ, printre altele, mici modificări aduse produsului în cauză, pentru a putea face obiectul unor coduri vamale care, în mod normal, nu fac obiectul măsurilor, cu condiţia ca aceste modificări să nu schimbe caracteristicile esenţiale ale produsului; expedierea via ţări terţe a produsului care face obiectul măsurilor; reorganizarea, de către exportatori sau producători, a schemelor lor şi a circuitelor lor de vânzări în ţările care fac obiectul măsurilor, în aşa fel încât în cele din urmă produsele lor sunt exportate către Comunitate prin intermediul unor producători care beneficiază de o taxă vamală individuală mai mică decât taxa aplicabilă produselor fabricanţilor şi, în cazurile prevăzute la alineatul (2), operaţiunile de asamblare efectuate în Comunitate sau într-o ţară terţă.

(2)   Se consideră că o operaţiune de asamblare în Comunitate sau într-o ţară terţă reprezintă o circumvenţie a măsurilor în vigoare atunci când:

(a)

operaţiunea a început sau s-a intensificat semnificativ de la sau chiar înainte de începerea anchetei antidumping şi când piesele în cauză provin din ţara care face obiectul măsurilor, şi

(b)

piesele constituie 60 % sau mai mult din valoarea totală a pieselor produsului asamblat; cu toate acestea, nu se consideră în nici un caz că există circumvenţie atunci când valoarea adăugată pieselor încorporate în cursul operaţiunii de asamblare sau de încheiere este mai mare de 25 % din costul de fabricaţie, şi

(c)

efectele corective ale taxei sunt compromise în ceea ce priveşte preţurile şi/sau cantităţile produsului similar asamblat şi există dovada unui dumping în raport cu valorile normale stabilite anterior pentru produsele similare.

(3)   Se deschide o anchetă, în temeiul prezentului articol, la iniţiativa Comisiei sau la cererea unui stat membru sau a oricărei părţi interesate, pe baza unor elemente de probă suficiente în ceea ce priveşte factorii menţionaţi la alineatul (1). Ancheta se deschide, după consultarea comitetului consultativ, printr-un regulament al Comisiei care poate de asemenea să ceară autorităţilor vamale să prevadă obligativitatea înregistrării importurilor în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) sau să solicite garanţii. Ancheta este efectuată de către Comisie, cu un eventual ajutor din partea autorităţilor vamale, şi trebuie finalizată în termen de nouă luni. În cazul în care faptele stabilite definitiv justifică extinderea măsurilor, acest lucru este decis de către Consiliu, care hotărăşte cu privire la propunerea Comisiei, după consultarea comitetului consultativ. Propunerea se adoptă de către Consiliu, cu excepţia cazului în care hotărăşte cu o majoritate simplă să respingă propunerea, în termen de o lună de la prezentarea ei de către Comisie. Extinderea intră în vigoare începând cu data la care înregistrarea a devenit obligatorie în temeiul articolului 14 alineatul (5) sau cu data la care au fost cerute garanţii. Dispoziţiile procedurale corespunzătoare prezentului regulament cu privire la deschiderea şi desfăşurarea anchetelor se aplică în conformitate cu prezentul articol.

(4)   Importurile nu trebuie supuse înregistrării în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) sau nu trebuie să facă obiectul unor măsuri, în cazul în care sunt efectuate de întreprinderi care beneficiază de scutiri. Cererile de scutire, argumentate corespunzător prin elemente de probă, trebuie prezentate în termenele stabilite în regulamentul Comisiei privind deschiderea anchetei. În cazul în care practicile, operaţiunile sau prelucrările care constituie o circumvenţie au loc în afara Comunităţii, pot fi acordate scutiri producătorilor produsului în cauză care pot demonstra că nu sunt afiliaţi cu un producător care face obiectul măsurilor şi pentru care s-a constatat că nu sunt angajaţi în practici de circumvenţie astfel cum sunt acestea definite la alineatele (1) şi (2) ale prezentului articol. În cazul în care practicile, operaţiunile sau prelucrările care constituie o circumvenţie au loc în interiorul Comunităţii, pot fi acordate scutiri importatorilor care pot demonstra că nu sunt afiliaţi cu producătorii care fac obiectul măsurilor.

Aceste scutiri se acordă printr-o decizie a Comisiei, după consultarea comitetului consultativ, sau printr-o decizie a Consiliului prin care se impun măsuri şi se aplică pe perioada şi în condiţiile prevăzute în acestea.

În cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în articolul 11 alineatul (4), se pot acorda scutiri şi după încheierea anchetei care a avut ca rezultat extinderea măsurilor.

În cazul în care numărul părţilor care cer sau pot cere o scutire este mare, Comisia poate decide iniţierea unei reexaminări a extinderii măsurilor, cu condiţia să fi trecut cel puţin un an de la extinderea măsurilor. Astfel de reexaminări se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile articolului 11 alineatul (5) aplicabile reexaminărilor efectuate în temeiul articolului 11 alineatul (3).

(5)   Nici o dispoziţie a prezentului articol nu reprezintă un obstacol în aplicarea normală a dispoziţiilor în vigoare în domeniul taxelor vamale.

Articolul 14

Dispoziţii generale

(1)   Taxele antidumping, provizorii sau definitive, se impun prin regulament şi percepute de statele membre în conformitate cu forma, rata de schimb şi celelalte elemente stabilite de regulamentul care le impune. Aceste taxe sunt, de asemenea, percepute în mod independent de taxele vamale, de impozite şi de alte taxe percepute în mod normal la import. Nici un produs nu poate fi supus în acelaşi timp taxelor antidumping şi taxelor compensatorii pentru a remedia o situaţie care rezultă în urma unui dumping sau a acordării unei subvenţii la export.

(2)   Regulamentele care impun taxe antidumping provizorii sau definitive, regulamentele sau deciziile care prevăd acceptarea angajamentelor sau încheierea anchetelor sau a procedurilor sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Aceste regulamente sau decizii menţionează în special, ţinând seama de necesitatea de a proteja informaţiile confidenţiale, numele exportatorilor, în cazul în care este posibil, sau al ţărilor în cauză, o descriere a produsului şi o sinteză a faptelor şi a motivelor esenţiale cu privire la stabilirea dumpingului şi a prejudiciului. În toate cazurile, se trimite părţilor în cauză o copie a regulamentului sau a deciziei. Dispoziţiile prezentului alineat se aplică mutatis mutandis reexaminărilor.

(3)   În temeiul prezentului regulament, pot fi adoptate dispoziţii speciale referitoare în special la definiţia comună a noţiunii de origine prevăzută în Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (6).

(4)   În interesul Comunităţii, măsurile instituite în temeiul prezentului regulament pot fi suspendate pentru o perioadă de nouă luni printr-o decizie a Comisiei, după consultarea comitetului consultativ. Suspendarea poate fi prelungită cu o perioadă suplimentară, care nu depăşeşte un an, în cazul în care Consiliul decide astfel, la propunerea Comisiei. Propunerea este adoptată de către Consiliu, cu excepţia cazului în care hotărăşte cu majoritate simplă să respingă propunerea, în termen de o lună de la prezentarea acesteia de către Comisie. Măsurile pot fi suspendate numai în cazul în care condiţiile pieţei s-au schimbat temporar în aşa fel încât este improbabil ca prejudiciul să reapară în urma suspendării şi sub rezerva ca industria comunitară să fi avut posibilitatea să îşi formuleze comentariile, iar aceste comentarii să fi fost luate în considerare. Pot fi din nou aplicate măsuri, oricând, în urma consultărilor, în cazul în care suspendarea lor nu mai este justificată.

(5)   Comisia poate, după consultarea comitetului consultativ, să dea instrucţiuni autorităţilor vamale să ia măsurile adecvate pentru a înregistra importurile astfel încât să poată fi aplicate măsuri cu privire la aceste importuri de la data înregistrării lor. Importurile pot fi supuse înregistrării la cererea motivată corespunzător a industriei comunitare ce conţine suficiente probe ce justifică o astfel de acţiune. Înregistrarea se instituie printr-un regulament care precizează obiectul măsurii şi, după caz, valoarea estimativă a taxelor care ar putea fi achitate în viitor. Durata înregistrării obligatorii a importurilor nu trebuie să depăşească nouă luni.

(6)   Statele membre întocmesc lunar un raport către Comisie cu privire la importurile de produse care fac obiectul anchetelor sau al unor măsuri şi cu privire la valoarea taxelor percepute în aplicarea prezentului regulament.

(7)   Fără a aduce atingere alineatului (6), Comisia poate cere statelor membre, după caz, să furnizeze informaţiile necesare verificării eficiente a aplicării măsurilor. În acest caz, se aplică dispoziţiile articolului 6 alineatele (3) şi (4). Informaţiile comunicate de statele membre în temeiul prezentului articol fac obiectul dispoziţiilor articolului 19 alineatul (6).

Articolul 15

Consultări

(1)   Consultările prevăzute de prezentul regulament se desfăşoară în cadrul unui comitet consultativ compus din reprezentanţi ai fiecărui stat membru şi prezidat de un reprezentant al Comisiei. Au loc consultări de îndată, fie la cererea unui stat membru, fie la iniţiativa Comisiei şi, în orice caz, într-un interval care permite respectarea termenelor stabilite de prezentul regulament.

(2)   Comitetul se întruneşte la convocarea preşedintelui. Acesta comunică statelor membre toate informaţiile utile, cât mai curând posibil, dar cu cel puţin zece zile lucrătoare înaintea reuniunii.

(3)   În cazul în care este necesar, consultările pot avea loc numai în scris; în acest caz Comisia avizează statele membre şi le precizează termenul în care acestea pot să îşi exprime opinia sau să ceară o consultare orală pe care o organizează preşedintele, sub rezerva ca această consultare orală să se poată desfăşura într-un interval de timp care să permită respectarea termenelor stabilite de prezentul regulament.

(4)   Consultările se referă în principal la:

(a)

existenţa unui dumping şi metodele care permit determinarea marjei de dumping;

(b)

existenţa şi mărimea prejudiciului;

(c)

legătura de cauzalitate între importurile care fac obiectul dumpingului şi prejudiciu;

(d)

măsurile care, având în vedere circumstanţele, sunt adecvate pentru a preveni prejudiciul cauzat de dumping sau pentru a-l remedia, precum şi modalităţile de aplicare a acestor măsuri.

Articolul 16

Vizite de verificare

(1)   Atunci când consideră oportun, Comisia efectuează vizite pentru a examina documentele importatorilor, exportatorilor, operatorilor comerciali, agenţilor, producătorilor, asociaţiilor şi organizaţiilor profesionale şi pentru a verifica informaţiile furnizate cu privire la dumping şi prejudiciu. În absenţa unui răspuns adecvat în timp util, este posibil să nu se efectueze o vizită de verificare.

(2)   În cazul în care este necesar, Comisia poate recurge la anchete în ţările terţe sub rezerva acordului întreprinderilor respective şi în absenţa opoziţiei din partea guvernului ţării în cauză, înştiinţat oficial. De îndată ce obţine acordul întreprinderilor respective, Comisia trebuie să comunice autorităţilor ţării exportatoare numele şi adresele întreprinderilor care urmează să fie vizitate, precum şi datele convenite.

(3)   Întreprinderile în cauză sunt informate cu privire la natura informaţiilor care urmează să fie verificate şi cu privire la toate celelalte informaţii care urmează să fie furnizate în cursul acestor vizite, ceea ce nu împiedică cu toate acestea solicitarea, la faţa locului, a altor precizări, ţinând seama de informaţiile obţinute.

(4)   În cursul verificărilor efectuate în temeiul alineatelor (1), (2) şi (3), Comisia este asistată de oficialii statelor membre care solicită aceasta.

Articolul 17

Eşantionare

(1)   În cazul în care numărul reclamanţilor, al exportatorilor sau al importatorilor, al tipului de produse sau de tranzacţii este mare, ancheta se poate limita la un număr rezonabil de părţi, de produse sau de tranzacţii, utilizând eşantioane reprezentative statistic întocmite pe baza informaţiilor disponibile în momentul selectării sau la cel mai mare volum de producţie, de vânzări sau de exporturi care pot face în mod rezonabil obiectul anchetei, ţinând seama de timpul disponibil.

(2)   Selectarea finală a părţilor, a tipurilor de produse sau a tranzacţiilor, efectuată în aplicarea dispoziţiilor referitoare la eşantionare, revine Comisiei, dar este de preferat ca eşantionul să se selecteze în urma consultării părţilor interesate sau cu consimţământul acestora, sub rezerva ca aceste părţi să se facă cunoscute şi să furnizeze informaţii suficiente în trei săptămâni de la deschiderea anchetei pentru a permite alegerea unui eşantion reprezentativ.

(3)   În cazul în care examinarea este limitată în conformitate cu prezentul articol, se calculează cu toate acestea o marjă de dumping individuală pentru fiecare exportator sau producător care nu este selectat iniţial, care prezintă informaţiile necesare în termenele prevăzute de prezentul regulament, cu excepţia cazului în care numărul exportatorilor sau al producătorilor este atât de mare încât examinările individuale ar complica inutil procedura şi ar împiedica încheierea anchetei în timp util.

(4)   În cazul în care s-a decis efectuarea eşantionării şi părţile alese sau unele dintre ele refuză să coopereze, astfel încât rezultatele anchetei pot fi semnificativ compromise, poate fi selectat un nou eşantion. Cu toate acestea, în cazul în care refuzul de a coopera persistă sau în cazul în care nu se dispune de suficient timp pentru a selecta un nou eşantion, se aplică dispoziţiile pertinente ale articolului 18.

Articolul 18

Lipsa cooperării

(1)   În cazul în care o parte interesată nu permite accesul la informaţiile necesare sau nu le furnizează în termenele prevăzute în prezentul regulament sau obstrucţionează semnificativ ancheta, pot fi stabilite constatări preliminare sau finale, pozitive sau negative, pe baza datelor disponibile. În cazul în care se constată că o parte interesată a furnizat o informaţie falsă sau care induce în eroare, această informaţie nu este luată în considerare şi se pot utiliza datele disponibile. Părţile interesate trebuie informate cu privire la consecinţele unui refuz de a coopera.

(2)   Faptul că nu se dă un răspuns pe suport electronic nu este considerat refuz de a coopera, cu condiţia ca partea respectivă să demonstreze că prezentarea unui răspuns în forma cerută ar putea antrena sarcini sau costuri suplimentare excesive.

(3)   În cazul în care informaţiile prezentate de o parte interesată nu sunt cele mai bune din toate punctele de vedere, ele nu trebuie ignorate, cu condiţia ca eventualele lipsuri să nu îngreuneze excesiv stabilirea unor constatări de o acurateţe rezonabilă, ca informaţiile să fie furnizate în timp util, ca ele să poată fi verificate şi ca partea să fi acţionat cât mai bine posibil.

(4)   În cazul în care nu sunt acceptate elemente de probă sau informaţii, partea care le-a comunicat trebuie să fie informată de îndată cu privire la motivele care au stat la baza respingerii lor şi trebuie să aibă posibilitatea să ofere explicaţii suplimentare în termenul stabilit. În cazul în care aceste explicaţii nu sunt considerate satisfăcătoare, motivele respingerii elementelor de probă sau ale informaţiilor în cauză trebuie comunicate şi indicate în constatările făcute publice.

(5)   În cazul în care determinările, inclusiv cele cu privire la valoarea normală, se bazează pe dispoziţiile alineatului (1), în speţă pe informaţiile furnizate în plângere, trebuie, când acest lucru este posibil şi ţinând seama de termenele prevăzute pentru anchetă, să se verifice aceste informaţii cu ajutorul altor surse independente disponibile, precum listele de preţuri publicate, statisticile oficiale privind importul şi evidenţele vamale sau cu ajutorul informaţiilor obţinute în cursul anchetei de la alte părţi interesate.

Aceste informaţii pot conţine date pertinente privind piaţa mondială sau, după caz, privind alte pieţe reprezentative.

(6)   În cazul în care o parte interesată nu cooperează sau cooperează doar parţial şi din această cauză nu sunt comunicate informaţii pertinente, situaţia părţii respective poate fi mai puţin favorabilă decât în cazul în care ea ar fi cooperat.

Articolul 19

Tratamentul confidenţial

(1)   Orice informaţie de natură confidenţială (de exemplu, pentru că divulgarea ei ar avantaja în mod semnificativ un competitor sau ar avea un efect defavorabil semnificativ pentru persoana care a furnizat informaţia sau pentru cea de la care a obţinut-o) sau care este furnizată cu titlu confidenţial de către părţile unei anchete este tratată ca atare de către autorităţi, în cazul în care se oferă motive întemeiate.

(2)   Părţile interesate care furnizează informaţii confidenţiale sunt obligate să prezinte rezumate neconfidenţiale. Aceste rezumate trebuie să fie suficient de detaliate pentru a permite înţelegerea de manieră rezonabilă a conţinutului informaţiilor comunicate cu titlu confidenţial. În cazuri excepţionale, părţile respective pot indica faptul că informaţiile nu pot face obiectul unor rezumate. În aceste cazuri, trebuie indicate motivele pentru care nu poate fi prezentat un rezumat.

(3)   În cazul în care se consideră că o cerere de tratament confidenţial nu se justifică şi în cazul în care persoana care a furnizat informaţia nu doreşte să o facă publică şi nici să autorizeze divulgarea ei în termeni generali sau sub formă de rezumat, informaţia poate fi eliminată, cu excepţia cazului în care se poate demonstra în mod convingător, utilizând surse adecvate, că informaţia este corectă. Cererile de tratament confidenţial nu pot fi respinse în mod arbitrar.

(4)   Prezentul articol nu se opune divulgării, de către autorităţile comunitare, a informaţiilor generale, mai ales a motivelor pe baza cărora sunt luate deciziile în temeiul prezentului regulament, nici divulgării elementelor de probă pe care se bazează autorităţile comunitare în măsura necesară pentru justificarea acestor motive în cadrul procedurilor în instanţă. O astfel de divulgare trebuie să ţină seama de interesul legitim al părţilor interesate pentru ca secretele lor de afaceri să nu fie divulgate.

(5)   Consiliul, Comisia şi statele membre sau agenţii lor se abţin de la a divulga orice informaţie primită în aplicarea prezentului regulament pentru care persoana care a furnizat-o a cerut aplicarea tratamentului de confidenţialitate fără primirea autorizaţiei exprese din partea acesteia. Informaţiile schimbate între Comisie şi statele membre, informaţiile referitoare la consultările organizate în aplicarea articolului 15 sau documentele interne elaborate de autorităţile Comunităţii sau de statele membre nu se divulgă, cu excepţia cazului în care divulgarea lor este prevăzută în mod expres de prezentul regulament.

(6)   Informaţiile primite în aplicarea prezentului regulament nu pot fi utilizate decât în scopul în care au fost cerute. Această dispoziţie nu exclude utilizarea informaţiilor primite în cadrul unei anchete în scopul deschiderii altor anchete care fac obiectul aceleiaşi proceduri cu privire la produsul în cauză.

Articolul 20

Informarea părţilor

(1)   Reclamanţii, importatorii şi exportatorii, precum şi asociaţiile lor reprezentative şi reprezentanţii ţării exportatoare, pot cere să fie informaţi cu privire la detaliile referitoare la faptele şi motivele principale pe baza cărora s-au instituit măsurile provizorii. Cererile de informare trebuie adresate în scris de îndată ce au fost instituite măsuri provizorii şi informaţia trebuie transmisă în scris cât mai repede posibil.

(2)   Părţile menţionate la alineatul (1) pot cere o informare finală cu privire la faptele şi consideraţiile esenţiale pe baza cărora se intenţionează să se recomande instituirea de măsuri definitive sau închiderea unei anchete sau a unei proceduri fără instituirea de măsuri; o atenţie specială trebuie acordată informării cu privire la faptele sau consideraţiile diferite de cele utilizate pentru măsurile provizorii.

(3)   Cererile de informare finală menţionate la alineatul (2) trebuie adresate în scris Comisiei şi primite, în cazul în care a fost aplicată o taxă provizorie, în cel mult o lună de la publicarea impunerii acestei taxe. În cazul în care nu a fost impusă nici o taxă provizorie, părţile trebuie să aibă posibilitatea de a cere informarea finală în termenele stabilite de Comisie.

(4)   Informarea finală trebuie făcută în scris. Ţinând seama de necesitatea de a proteja confidenţialitatea informaţiilor, ea trebuie transmisă cât mai repede posibil, în mod normal în termen de cel mult o lună înaintea deciziei definitive sau de transmiterea de către Comisie a unei propuneri de decizie definitivă, în conformitate cu articolul 9. În cazul în care Comisia nu este în măsură să comunice în acest termen anumite fapte sau consideraţiile, comunicarea trebuie făcută cât mai repede posibil. Informarea nu este un obstacol pentru orice decizie ulterioară care poate fi luată de Comisie sau de Consiliu şi, în cazul în care această decizie se bazează pe fapte şi consideraţii diferite, acestea din urmă trebuie comunicate cât mai curând posibil.

(5)   Observaţiile făcute după informarea finală nu pot fi luate în considerare decât în cazul în care sunt primite într-un termen pe care Comisia îl stabileşte în fiecare caz, ţinând seama în mod corespunzător de urgenţa cazului, dar care nu poate fi mai mic de zece zile.

Articolul 21

Interesul Comunităţii

(1)   Pentru a se determina dacă este în interesul Comunităţii să fie luate măsuri, este necesar să se ia în considerare toate interesele aflate în joc în ansamblul lor, inclusiv pe cele ale industriei comunitare, ale utilizatorilor şi consumatorilor ei, şi o astfel de apreciere nu poate interveni decât în cazul în care toate părţile au avut posibilitatea să îşi facă cunoscut punctul de vedere în conformitate cu alineatul (2). În cadrul acestei examinări, se acordă o atenţie deosebită necesităţii eliminării efectelor de denaturare ale unui dumping care aduce prejudicii şi a reinstaurării unei concurenţe reale. Este permis să nu se aplice măsuri stabilite pe baza dumpingului şi a prejudiciului constatate atunci când autorităţile, ţinând seama de toate informaţiile furnizate, pot concluziona în mod clar că nu este în interesul Comunităţii să se aplice astfel de măsuri.

(2)   Pentru ca autorităţile să dispună de o bază fiabilă care să le permită să ţină seama de toate punctele de vedere şi de toate informaţiile atunci când hotărăsc dacă instituirea de măsuri este în interesul Comunităţii, reclamanţii, importatorii, asociaţia lor reprezentativă şi organizaţiile reprezentative ale utilizatorilor şi consumatorilor pot, în termenele stabilite în avizul de deschidere a anchetei antidumping, să se facă cunoscuţi şi să furnizeze informaţii Comisiei. Aceste informaţii sau sinteze adecvate ale acestora sunt comunicate celorlalte părţi desemnate în prezentul articol, care sunt abilitate să dea un răspuns.

(3)   Părţile care au acţionat în conformitate cu alineatul (2) pot cere să fie audiate. Aceste cereri sunt acceptate atunci când sunt prezentate în scris în termenele stabilite în alineatul (2) şi atunci când menţionează motivele speciale ale unei audieri în ceea ce priveşte interesul Comunităţii.

(4)   Părţile care au acţionat în conformitate cu alineatul (2) pot prezenta observaţii privind aplicarea taxelor provizorii impuse. Pentru a fi luate în considerare, aceste observaţii trebuie primite în termen de o lună de la aplicarea acestor măsuri şi trebuie comunicate celorlalte părţi care sunt abilitate să dea un răspuns, eventual sub formă de sinteze adecvate.

(5)   Comisia examinează toate informaţiile care i-au fost supuse atenţiei în mod corect şi stabileşte în ce măsură sunt reprezentative; rezultatele acestei examinări, precum şi un aviz privind fundamentarea acestor informaţii, sunt comunicate comitetului consultativ. Echilibrul dintre opiniile exprimate în cadrul comitetului trebuie luat în considerare de către Comisie în ceea ce priveşte orice propunere făcută în aplicarea articolului 9.

(6)   Părţile care au acţionat în conformitate cu alineatul (2) pot cere să le fie comunicate faptele şi consideraţiile pe baza cărora este probabil să se bazeze deciziile finale. Această informaţie se furnizează în măsura posibilului şi fără a se aduce atingere oricărei decizii ulterioare luate de Comisie sau Consiliu.

(7)   Informaţia nu este luată în considerare decât atunci când este susţinută de elemente de probă concludente pe care se bazează valabilitatea acesteia.

Articolul 22

Dispoziţii finale

Prezentul regulament nu exclude aplicarea:

(a)

unor norme speciale prevăzute în acordurile încheiate între Comunitate şi ţări terţe;

(b)

unor regulamente comunitare în domeniul agricol şi a Regulamentului (CE) nr. 3448/93 al Consiliului din 6 decembrie 1993 de stabilire a regimului comercial aplicabil anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor agricole (7), Regulamentului (CE) nr. 1667/2006 al Consiliului din 7 noiembrie 2006 privind glucoza şi lactoza (8) şi a Regulamentului (CEE) nr. 2783/75 al Consiliului din 29 octombrie 1975 privind regimul comun de comercializare a ovalbuminei şi lactalbuminei (9). Prezentul regulament se aplică în mod complementar acestor regulamente şi prin derogare de la toate dispoziţiile lor care se opun aplicării taxelor antidumping;

(c)

unor măsuri speciale, atunci când obligaţiile contractuale în cadrul acordului general nu se opun acestora.

Articolul 23

Abrogare

Regulamentul (CE) nr. 384/96 se abrogă.

Cu toate acestea, abrogarea Regulamentului (CE) nr. 384/96 nu aduce atingere valabilităţii procedurilor declanşate în temeiul acelui regulament.

Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexa II.

Articolul 24

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 30 noiembrie 2009.

Pentru Consiliu

Preşedintele

S. O. LITTORIN


(1)  OJ L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)  JO L 56, 6.3.1996, p. 1.

(3)  A se vedea anexa I.

(4)  JO L 253, 11.10.1993, p. 1

(5)  Inclusiv: Azerbaidjan, Bielorusia, Coreea de Nord, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan.

(6)  JO L 302, 19.10.1992, p. 1.

(7)  JO L 318, 20.12.1993, p. 18.

(8)  JO L 312, 11.11.2006, p. 1.

(9)  JO L 282, 1.11.1975, p. 104.


ANEXA I

REGULAMENT ABROGAT ŞI LISTA MODIFICĂRILOR ULTERIOARE

Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului

(JO L 56, 6.3.1996, p. 1)

 

Regulamentul (CE) nr. 2331/96 al Consiliului

(JO L 317, 6.12.1996, p. 1)

 

Regulamentul (CE) nr. 905/98 al Consiliului

(JO L 128, 30.4.1998, p. 18)

 

Regulamentul (CE) nr. 2238/2000 al Consiliului

(JO L 257, 11.10.2000, p. 2)

 

Regulamentul (CE) nr. 1972/2002 al Consiliului

(JO L 305, 7.11.2002, p. 1)

 

Regulamentul (CE) nr. 461/2004 al Consiliului

(JO L 77, 13.3.2004, p. 12)

Articolul 1

Articolul 3, numai în ceea ce priveşte trimiterea la Regulamentul (CE) nr. 384/96

Regulamentul (CE) nr. 2117/2005 al Consiliului

(JO L 340, 23.12.2005, p. 17)

 


ANEXA II

TABEL DE CORESPONDENŢĂ

Regulamentul (CE) nr. 384/96

Prezentul regulament

Articolul 1

Articolul 1

Articolul 2 alineatul (1)

Articolul 2 alineatul (1)

Articolul 2 alineatul (2)

Articolul 2 alineatul (2)

Articolul 2 alineatul (3) prima propoziţie

Articolul 2 alineatul (3) primul paragraf

Articolul 2 alineatul (3) a doua propoziţie

Articolul 2 alineatul (3) al doilea paragraf

Articolul 2 alineatul (4)

Articolul 2 alineatul (4)

Articolul 2 alineatul (5) prima propoziţie

Articolul 2 alineatul (5) primul paragraf

Articolul 2 alineatul (5) a doua propoziţie

Articolul 2 alineatul (5) paragraful al doilea

Articolul 2 alineatul (5) paragrafele al doilea şi al treilea

Articolul 2 alineatul (5) paragrafele al treilea şi al patrulea

Articolul 2 alineatele (6) – (9)

Articolul 2 alineatele (6) – (9)

Articolul 2 alineatul (10) literele (a) – (h)

Articolul 2 alineatul (10) literele (a) – (h)

Articolul 2 alineatul (10) litera (i) prima propoziţie

Articolul 2 alineatul (10) litera (i) primul paragraf

Articolul 2 alineatul (10) litera (i) a doua propoziţie

Articolul 2 alineatul (10) litera (i) paragraful al doilea

Articolul 2 alineatul (10) literele (j) şi (k)

Articolul 2 alineatul (10) literele (j) şi (k)

Articolul 2 alineatele (11) şi (12)

Articolul 2 alineatele (11) şi (12)

Articolul 3 alineatul (1)

Articolul 3 alineatul (1)

Articolul 3 alineatul (2)

Articolul 3 alineatul (2) formula introductivă şi literele (a) şi (b)

Articolul 3 alineatul (3)

Articolul 3 alineatul (3)

Articolul 3 alineatul (4)

Articolul 3 alineatul (4) formula introductivă şi literele (a) şi (b)

Articolul 3 alineatele (5) - (9)

Articolul 3 alineatele (5) - (9)

Articolul 4 alineatul (1) formula introductivă

Articolul 4 alineatul (1) formula introductivă

Articolul 4 alineatul (1) litera (a)

Articolul 4 alineatul (1) litera (a)

Articolul 4 alineatul (1) litera (b)

Articolul 4 alineatul (1) litera (b) formula introductivă şi punctele (i) şi (ii)

Articolul 4 alineatul (2)

Articolul 4 alineatul (2) primul paragraf, formula introductivă şi literele (a), (b) şi (c)

Articolul 4 alineatul (2) al doilea paragraf

Articolul 4 alineatele (3) şi (4)

Articolul 4 alineatul (3) şi (4)

Articolele 5 - 22

Articolele 5 - 22

Articolul 23

_

_

Articolul 23

Articolul 24 primul alineat

Articolul 24

Articolul 24 al doilea alineat

_

_

Anexa I

_

Anexa II


Top