EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52008IE1662

Avizul Comitetului Economic și Social European privind lupta împotriva fraudelor și a falsificării mijloacelor de plată altele decât numerarul

JO C 100, 30.4.2009, p. 22–27 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

30.4.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/22


Avizul Comitetului Economic și Social European privind lupta împotriva fraudelor și a falsificării mijloacelor de plată altele decât numerarul

2009/C 100/04

La 17 ianuarie 2008, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă cu privire la

Lupta împotriva fraudelor și a falsificării mijloacelor de plată altele decât numerarul.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 1 octombrie 2008. Raportor: dl IOZIA.

În cea de a 448-a sesiune plenară, care a avut loc la 23 octombrie 2008, Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu unanimitate de voturi.

1.   Concluzii și recomandări

1.1   Comitetul Economic și Social European își exprimă regretul cu privire la faptul că inițiativele întreprinse până acum pentru prevenirea și combaterea fraudelor și a falsificării mijloacelor de plată altele decât numerarul s-au dovedit insuficiente pentru a stopa extinderea fenomenului. După cum Comisia a subliniat deja în planul de acțiune 2004-2007, în ciuda îmbunătățirii și consolidării cadrului juridic comunitar, schimbul de informații între actorii publici și cei privați rămâne încă a fi dezvoltat, precum și cooperarea efectivă între autoritățile competente din statele membre.

1.2   Comisia a stabilit că principalul obstacol în calea unei implementări efective a unui sistem preventiv de combatere a fraudelor îl constituie dificultatea efectuării unor schimburi de date în interiorul Uniunii cu privire la autorii fraudelor sau la cei care prezintă acest risc. Pentru asigurarea unei acțiuni de prevenire eficace, se impune diversificarea mijloacelor de schimb de informații cu privire la autorii fraudelor, prin îmbunătățirea canalelor de cooperare între autoritățile competente din statele membre.

1.3   Un alt obstacol în calea unei acțiuni eficiente de combatere a fraudelor îl reprezintă lipsa de omogenitate a legislațiilor care reglementează desfășurarea anchetelor de către administrațiile naționale, precum și diferitele niveluri de intensitate a măsurilor de represiune. O apropiere efectivă a legislațiilor naționale pare așadar a fi principalul drum de urmat în vederea stopării efective a fraudelor din sector, care constituie o formă tipică de criminalitate transnațională.

1.4   Uniunea Europeană trebuie, prin urmare, să își îmbunătățească strategia de luptă împotriva fraudelor și a falsificării mijloacelor de plată altele decât numerarul, printr-o multitudine de măsuri. În acest scop, sunt necesare:

dezvoltarea schimbului de informații între actorii publici și cei privați;

sporirea cooperării între autoritățile responsabile din statele membre;

armonizarea legislațiilor naționale într-o perspectivă preventivă (în special în ceea ce privește prevederile care reglementează protecția datelor în interiorul UE, pentru a permite schimbul transfrontalier de informații) și de represiune a fraudelor;

instituirea, pe lângă autoritățile naționale competente, a unor arhive informatizate care să conțină informații privitoare la existența unor elemente caracteristice riscurilor de fraudă;

dotarea Europol cu competențe de control în prevenirea și combaterea fraudelor, ca și în coordonarea bazelor de date disponibile;

promovarea, prin intermediul asociațiilor de consumatori, a unor campanii de informare bine orientate, pentru a atrage atenția utilizatorilor asupra eventualelor riscuri pe care le presupune utilizarea instrumentelor de plată altele decât numerarul, în vederea obținerii unei implicări conștiente a acestor utilizatori într-o acțiune mai eficientă și mai rapidă de combatere a fraudelor.

2.   Înmulțirea instrumentelor de plată altele decât numerarul, precum și a fraudelor legate de acestea

2.1   Nivelul actual de dezvoltare a economiei mondiale se caracterizează printr-o înmulțire accentuată a instrumentelor de plată altele decât numerarul, și anume a cardurilor de credit și de debit, și a plăților online. Operațiunile efectuate prin intermediul instrumentelor de plată electronice reprezintă o proporție crescândă, în volum și în valoare, din plățile naționale și transfrontaliere, proporție care va continua să crească, în virtutea evoluției continue a piețelor și a progresului tehnologic în materie de sisteme electronice de plată.

2.2   Necesitatea de a garanta dezvoltarea mijloacelor de plată altele decât numerarul în Uniunea Europeană este legată de procesul de liberalizare a mișcărilor de capital și de realizarea uniunii economice și monetare. Economia modernă, bazată pe tehnologie, nu se poate lipsi de un sistem eficient de plăți, datorită faptului că impactul pozitiv direct pe care acesta îl are asupra competitivității sectorului financiar îmbunătățește eficiența globală a sistemului economic. Într-adevăr, este recunoscut faptul că sistemele de plată electronice stimulează cheltuielile de consum și creșterea economică, deoarece facilitează cumpărarea de bunuri și de servicii. Se estimează că, în Uniunea Europeană, se efectuează anual 231 de miliarde de operațiuni (în numerar sau nu), în valoare totală de 52 000 de miliarde EUR.

2.2.1   De asemenea, în ultimii ani s-a înregistrat la nivel mondial o extindere a utilizării mijloacelor de plată altele decât numerarul. Concret, în 2004, numărul de operațiuni cu asemenea mijloace pe cap de locuitor a fost de 142 (dintre care 32,3 cu card) în Uniunea Europeană (cu 25 de membri), de 150 (dintre care 28,3 cu card) în statele membre care au adoptat euro și de 298 (dintre care 47,5 cu card) în SUA. În 2006, datele echivalente sunt de 158 (dintre care 55,2 cu card) în Uniunea Europeană (cu 25 de membri), 166 (dintre care 50,5 cu card) în statele membre care au adoptat euro și 300 (dintre care 145,1 cu card) în SUA. În cadrul Uniunii Europene, țările care au înregistrat în 2006 pe cap de locuitor un număr mai mare de tranzacții cu alte instrumente decât numerarul au fost Finlanda, cu 294 de operațiuni, dintre care 153,9 cu card, urmată de Țările de Jos, cu 257 de operațiuni, dintre care 103,2 cu card, și de Marea Britanie, cu 239 de operațiuni, dintre care 111,4 cu card (1).

2.2.2   În 2006, Spania a fost țara cu cel mai mare număr de terminale POS (point of sale – dispozitive electronice de acceptare a cardurilor), și anume 1 291 000, înregistrându-se 1 276 de operațiuni pe terminal, cu o valoare medie de 52 EUR. Au urmat Franța, cu 1 142 000 de terminale, 4 938 operațiuni pe terminal și o valoare medie de 51 EUR, și Italia, cu 1 117 000 de terminale, 690 operațiuni pe terminal și o valoare medie de 93 EUR pe operațiune. Statul membru cu cel mai mare număr de operațiuni pe POS a fost Finlanda, unde s-au înregistrat 7 799 tranzacții cu o valoare medie de 35 EUR, deși există numai 105 000 de terminale. Pe de altă parte, Irlanda este țara cu cea mai ridicată valoare medie a operațiunilor individuale cu cărți de credit și de debit (94 EUR), deși există doar 53 000 de POS (2).

2.2.3   Existența unui cadru legislativ armonizat în Uniunea Europeană va permite prestatorilor de servicii să raționalizeze infrastructurile și serviciile de plată, iar utilizatorilor să beneficieze de o ofertă mai vastă și de un nivel ridicat de protecție.

2.3   Posibilitatea de utilizare a unor astfel de instrumente de plată în orice parte a lumii presupune ca acestea să fie eficiente, ușor de utilizat, universal acceptate, sigure și disponibile la prețuri relativ scăzute. Deoarece gradul de eficiență depinde de siguranța pe care o oferă, trebuie asigurat gradul maxim de siguranță tehnică viabil din punct de vedere financiar. Îmbunătățirea gradului de siguranță se măsoară în raport cu statisticile privind fraudele și prin stabilirea unor parametri speciali de referință în ceea ce privește siguranța.

2.3.1   Înmulțirea cazurilor de fraudă poate afecta încrederea consumatorilor în sistemele de plată și este considerată unul dintre principalele obstacole în calea extinderii comerțului electronic. O consecință suplimentară a înmulțirii fraudelor sunt prejudiciile aduse reputației operatorilor și o percepție distorsionată a unora dintre consumatori privind nivelul de siguranță al utilizării instrumentelor de plată.

2.4   Fraudele transnaționale sunt mai frecvente decât cele interne, cu accent pe operațiunile de plată la distanță, în special prin intermediul internetului. În conformitate cu datele Comisiei (3), suma la care s-au ridicat în 2000 fraudele legate de cardurile de plată a fost de 600 de milioane EUR, sumă egală cu aproximativ 0,07 % din cifra de afaceri a sectorului cardurilor de plată în perioada respectivă, o creștere mai mare înregistrându-se în ceea ce privește fraudele privind plățile la distanță (prin telefon, poștă sau internet). Studii mai recente au arătat că 500 000 de societăți comerciale s-au confruntat în anul 2006 în Uniunea Europeană cu fraude comise prin intermediul unor mijloace de plată altele decât numerarul, fiind înregistrate 10 milioane de tranzacții frauduloase, care au creat pagube de aproximativ un miliard EUR, adică aproape dublu comparativ cu 2005. Țările afectate în mod special de fenomenul de fraudă au fost Marea Britanie, Franța, Italia, Spania și Germania.

2.5   Înmulțirea și natura transnațională a fraudelor impun crearea unei strategii paneuropene de prevenire coerente, deoarece măsurile individuale adoptate de statele membre, deși eficiente, nu sunt suficiente pentru combaterea amenințării reprezentate de fraudele legate de mijloacele de plată.

2.6   Pentru a satisface cerințele pieței și a insufla încredere în utilizarea noilor tehnologii, se impune, de asemenea, sporirea eforturilor pentru conceperea unei semnături electronice sigure, în cadrul inițiativelor deja întreprinse în contextul Directivei 99/93/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 1999. Semnătura electronică este de altfel indispensabilă și pentru demararea proiectului „guvernare electronică” (e-government). În ce privește proiectul STORK, aflat sub auspiciile UE, acesta își propune să rezolve problemele legate de interoperabilitatea sistemelor.

2.7   Comisia a evidențiat faptul că fraudele comise prin intermediul mijloacelor de plată altele decât numerarul, furate sau contrafăcute, sunt în special opera unor organizații criminale care prezintă adeseori o structură complexă în termeni de persoane, mijloace și dotări logistice, și care operează transfrontalier, utilizând tehnici sofisticate pentru a săvârși fraude legate de plățile pe internet sau prin contrafacerea cardurilor de credit. Aceste organizații sunt în măsură să-și modifice rapid modul de acțiune, în scopul evitării contramăsurilor adoptate împotriva lor.

2.7.1   În urma unor anchete, s-a stabilit că, în cazurile mai complexe de fraudă, organizațiile operează de obicei în conformitate cu proceduri standardizate și verificate, după următoarea schemă:

identificarea unor societăți comerciale, în care membri ai organizației pătrund în timpul nopții sau rămân ascunși după ora închiderii, în scopul instalării în sistemele POS conectate la casa de marcat a unor dispozitive electronice sofisticate ce permit citirea codurilor benzilor magnetice de pe carduri și a codurilor PIN respective;

recuperarea datelor înregistrate pe aceste dispozitive electronice odată cu dispozitivele în sine, sau prin transmisie electronică, utilizând tehnologii GSM sau Bluetooth, în vederea fabricării ulterioare a unor copii din plastic ale cardurilor purtând codurile respective și dotate cu PIN;

utilizarea ulterioară, și în alte țări decât cele în care au fost copiate codurile, a cardurilor de credit și de debit reproduse ilegal, la achiziționarea de bunuri sau la retragerea de numerar de la bancomate.

3.   Cadrul juridic comunitar

3.1   Având în vedere că unul dintre principalele obiective ale Uniunii Europene este asigurarea deplinei funcționări a pieței interne, în care sistemele de plată reprezintă o componentă esențială, au fost adoptate de câtva timp măsuri speciale destinate aplicării unei strategii comune de luptă împotriva fraudelor privind cardurile de plată, în conformitate cu două linii directoare principale, care constau în:

armonizarea dispozițiilor contractuale ce reglementează raporturile dintre emitenții și titularii cardurilor, precum și a celor care reglementează modalitățile de efectuare a plăților;

prevederea de către fiecare stat membru a unor fapte penale, pedepsite cu sancțiuni eficace și cu efect de descurajare, în care să se încadreze fraudele comise prin intermediul cardurilor de plată.

3.2   În prima situație se încadrează:

Recomandarea Comisiei 87/598/CEE din 8 decembrie 1987, intitulată „Relațiile dintre instituțiile financiare, comercianți-prestatori de servicii și consumatori”, prin care a fost stabilit un cod european de conduită referitor la plata electronică, cod ce își propunea să asigure adoptarea unor sisteme de protecție a consumatorilor;

Recomandarea Comisiei 88/590/CEE din 17 noiembrie 1988 privind legătura dintre posesorul cardului și emitentul acestuia, prin care emitenților de instrumente de plată li se solicita să adopte condiții contractuale comune privind siguranța instrumentului de plată și a datelor privitoare la acesta, precum și privind obligațiile ce îi revin proprietarului de card în caz de pierdere, furt sau reproducere ilegală a instrumentului său de plată;

Recomandarea Comisiei 97/489/CE din 30 iulie 1997, destinată asigurării unui nivel înalt de protecție a consumatorilor în domeniul instrumentelor de plată electronice. În special, recomandarea identifică informațiile care trebuie să figureze în modalitățile și condițiile contractuale referitoare la emiterea și utilizarea unui instrument de plată electronică;

Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului, care a permis ulterior introducerea sistemului de prevenire a spălării banilor, prin măsuri referitoare la limitarea utilizării numerarului;

Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, care vizează asigurarea coordonării dispozițiilor naționale în materie de cerințe prudențiale, de acces pe piață al unor noi prestatori de servicii de plată, de cerințe de informare, precum și în materie de drepturi și de obligații ale utilizatorilor și ale prestatorilor de servicii de plată.

3.3   În ceea ce privește cea de-a doua situație, având în vedere creșterea numărului fraudelor și faptul că măsurile de prevenire fuseseră aplicate în special la nivel național, au fost adoptate următoarele:

Comunicarea Comisiei COM(1998) 395, intitulată „Un cadru de acțiune pentru lupta împotriva fraudelor și contrafacerilor care afectează mijloacele de plată altele decât numerarul”, prin care Comisia a propus o serie de prevederi menite să promoveze un cadru suficient de sigur pentru instrumentele de plată și instrumentele auxiliare;

Decizia Consiliului 2000/642/JAI din 17 octombrie 2000 privind acordurile de cooperare între unitățile de informații financiare ale statelor membre în ceea ce privește schimbul de informații, care a stabilit norme minime de colaborare între aceste unități;

Comunicarea Comisiei COM(2001) 11 din 9 februarie 2001, intitulată „Prevenirea fraudelor și a contrafacerilor mijloacelor de plată altele decât numerarul”, prin care Comisia a lansat Planul de acțiune 2001-2003 al Uniunii Europene privind prevenirea fraudelor. În plan se afirmă că prevenirea se bazează pe cooperarea dintre autoritățile publice competente și operatorii sistemelor de plată. În acest context, s-a subliniat faptul că îmbunătățirile cele mai importante sunt cele privind adoptarea de dispozitive tehnice care sporesc siguranța plăților, printre care introducerea cardurilor cu microprocesor, mecanismele de semnalare imediată a pierderii sau furtului unui instrument de plată și adoptarea unor dispozitive (cum ar fi PIN sau alte coduri) care să elimine sau să limiteze pe cât posibil riscul comiterii unor fraude;

schimbul de informații este considerat un element esențial al unei strategii eficiente de prevenire a fraudelor, care trebuie pus în practică între băncile și autoritățile publice din interiorul unui stat membru, precum și între cele din statele membre. În acest scop, planul propunea adoptarea unui mecanism de dialog permanent între toate părțile implicate în lupta împotriva fraudelor (emitenții de carduri de credit, asociațiile bancare, operatorii de rețele, Europol, forțele naționale de poliție). În plus, Comisia propunea organizarea de reuniuni la nivel internațional, la care să participe șefi ai forțelor de ordine și magistrați, în vederea creșterii nivelului lor de conștientizare a problemei fraudelor legate de plăți și a repercusiunilor acestora asupra sistemelor financiare;

Decizia-cadru a Consiliului 2001/413/JAI din 28 mai 2001 de combatere a fraudei și a falsificării mijloacelor de plată altele decât numerarul. Prin această decizie-cadru s-a solicitat ca fiecare stat membru să prevadă sancțiuni penale eficiente, proporționale și cu efect de descurajare, chiar și privative de libertate și în măsură să includă extrădarea, care să fie aplicate în cazul fraudelor săvârșite cu carduri de plată (și comise și cu ajutorul unor instrumente informatice, electronice sau al altor dispozitive special concepute), constând în:

furtul sau un alt mod de însușire ilegală a unui instrument de plată;

contrafacerea sau falsificarea unui instrument de plată în scopul utilizării frauduloase a acestuia;

primirea, obținerea, transportul, vânzarea sau transferul către o altă persoană, deținerea sau utilizarea frauduloasă a unui instrument de plată însușit ilegal, contrafăcut sau falsificat;

introducerea, modificarea sau eliminarea neautorizată a datelor electronice sau interferența neautorizată cu funcționarea unui program sau sistem electronic;

producerea, primirea, vânzarea sau conceperea frauduloasă de instrumente, programe și alte mijloace special destinate săvârșirii fraudelor menționate.

în plus, decizia a trasat un cadru special de cooperare internațională, în baza căruia statele membre trebuie să își acorde asistență reciprocă în activitatea de investigare presupusă de procedurile referitoare la infracțiunile prevăzute de aceeași decizie-cadru. În acest scop, statele membre desemnează puncte de contact operaționale sau pot folosi structurile operaționale existente în vederea schimbului de informații și pentru alte contacte între statele membre;

Comunicarea Comisiei COM(2004) 679 din 20 octombrie 2004, intitulată „Un nou plan de acțiune UE 2004-2007 pentru prevenirea fraudelor privind mijloacele de plată altele decât numerarul”. Luând în considerare creșterea numărului de cazuri de acces abuziv la datele conținute în sistemele informatice și de furt de identitate, prin Planul de acțiune 2004-2007 Comisia a intenționat să consolideze inițiativele deja întreprinse în scopul prevenirii fraudelor, în vederea furnizării unei contribuții la menținerea și sporirea încrederii în plăți. Obiectivul prioritar al Comisiei îl reprezintă garantarea siguranței produselor și a sistemelor de plată, precum și o mai strânsă cooperare între autoritățile publice și sectorul privat. Acest obiectiv poate fi îndeplinit prin:

consolidarea și reorganizarea funcționării grupului comunitar de experți în prevenirea fraudelor;

adoptarea de către producătorii de instrumente de plată, furnizorii de servicii de plată și de către autorități a unei strategii coordonate, în scopul garantării pentru utilizatori (într-o manieră viabilă din punct de vedere economic) a unui nivel maxim de siguranță a plăților electronice;

schimbul de informații între actorii implicați, în vederea identificării și semnalării la timp a încercărilor de fraudă;

intensificarea cooperării la nivel european între autoritățile administrative, în vederea prevenirii fraudelor, și creșterea capacității de investigare a cazurilor de fraudă de către autoritățile naționale însărcinate cu combaterea acestora;

prevederea unor modalități suplimentare de semnalare a pierderii sau a furtului cardurilor în UE.

4.   Observații și propuneri

4.1   În ciuda îmbunătățirii și consolidării cadrului juridic comunitar, nu s-au dezvoltat încă pe deplin nici schimbul de informații între actorii publici și cei privați și nici cooperarea efectivă între autoritățile competente din statele membre. În acest scop, având în vedere și recenta intrare în Uniunea Europeană a unor noi state membre, este necesar ca toate țările să transpună în legislația internă indicațiile cuprinse în decizia-cadru și în recomandări.

4.1.1   Principalul obstacol în calea unei puneri efective în practică a unui sistem de prevenire a fraudelor a fost identificat de către Comisie ca fiind schimbul dificil de date în interiorul Uniunii cu privire la autorii fraudelor sau la cei care prezintă acest risc. În acest sens, Planul de acțiune 2004-2007 a subliniat deja necesitatea armonizării dispozițiilor ce reglementează protecția datelor în UE, pentru a se permite schimbul transfrontalier de informații, prevăzându-se și apropierea reglementărilor actualmente în vigoare în Uniune în domeniul protecției datelor personale.

4.2   Pentru asigurarea unei acțiuni eficiente de prevenire, ar trebui luată în considerare oportunitatea instituirii, pe lângă fiecare autoritate națională competentă, a unei arhive informatice în care să fie colectate, prin grija societăților comerciale care administrează cardurile, informații referitoare: la punctele de vânzare și tranzacțiile care prezintă un risc de fraudă, ca și date de identificare a punctelor de vânzare și a reprezentanților legali ai societăților comerciale ale căror contracte ce permiteau acceptarea plății cu cardul au fost revocate, din motive de siguranță sau din cauza unor comportamente frauduloase semnalate autorităților judiciare, date de identificare a tranzacțiilor nerecunoscute de către titularii cardurilor de credit sau semnalate de către aceștia autorităților judiciare, precum și date privind forțarea bancomatelor. În ceea ce privește legislațiile naționale, o astfel de arhivă ar putea fi utilizată și în scopul analizării fenomenelor infracționale, ca și pentru cooperarea între forțele de poliție și la nivel internațional, în scopul prevenirii și pedepsirii infracțiunilor săvârșite prin intermediul cardurilor de credit sau al altor mijloace de plată.

4.3   Pe lângă schimbul de informații privind persoanele vinovate de fraudă, se impune intensificarea cooperării dintre autoritățile competente ale statelor membre, prin prevederea de noi inițiative de colectare și schimb de informații la scară mai largă între actorii implicați în prevenirea fraudelor, în special forțele de poliție și societățile care emit carduri de plată.

4.3.1   În acest scop, formele de cooperare deja existente în domeniul combaterii falsificării monedei euro ar putea fi utilizate în mod judicios, prin prevederea implicării directe a autorităților naționale competente în prevenirea fraudelor comise prin intermediul mijloacelor de plată altele decât numerarul.

4.3.2   Ar putea fi luată în considerare în acest sens posibilitatea înzestrării Europol – care, în baza deciziei Consiliului din 29 aprilie 1999, deține deja atribuții în domeniul luptei împotriva falsificării monedelor și altor mijloace de plată – cu competențe specifice de supraveghere a acțiunilor de prevenire și de combatere a fraudelor săvârșite prin intermediul mijloacelor de plată altele decât numerarul, în vederea:

coordonării gestionării arhivelor informatice ale fiecărui stat membru, care conțin informații referitoare la presupuse contrafaceri ale cardurilor de credit, pentru a permite, din rațiuni efective de investigare, și accesul autorităților competente dintr-un alt stat membru;

semnalării unor cazuri de fraudă constatate în alte state membre, care să-i fie aduse la cunoștință în timp real emitentului sau administratorului cardului;

facilitării schimbului de informații prevăzut în Decizia-cadru 2001/413/JAI din 28 mai 2001, între forțele de poliție și autoritățile judiciare din statele membre.

4.4   În acest context, ar putea fi avută în vedere posibilitatea constituirii unei rețele a forțelor de poliție și a organelor de anchetă din statele membre care sunt implicate în combaterea fraudelor și falsificării mijloacelor de plată altele decât numerarul, ceea ce ar permite schimbul direct de informații printr-un sistem de e-mail autorizat, precum și punerea în comun a bazelor de date specifice.

4.4.1   O astfel de inițiativă, care necesită, totuși, un acord prealabil cu privire la datele incluse în asemenea arhive și la compatibilitatea cu legislația națională privind confidențialitatea, ar reprezenta (în conformitate cu prevederile articolului 79 din Directiva 2007/64/CE a Parlamentului european și a Consiliului, din 13 noiembrie 2007) un adevărat pas înainte în intensificarea luptei împotriva fraudelor legate de mijloacele de plată altele decât numerarul, prin faptul că le-ar oferi organelor de anchetă informațiile necesare în mod direct, în timp real și fără o birocrație excesivă. În acest sens, se recomandă stabilirea unor norme minime la nivel comunitar în privința tipurilor de date care pot fi schimbate, în vedere asigurării unei platforme comune de date ce ar putea fi utilizate pentru combaterea fraudelor, în conformitate cu prevederile Directivei 1995/46/CE privind protecția datelor personale.

4.5   Principala problemă în stăvilirea fraudelor săvârșite în UE o constituie lipsa de conformitate a legislațiilor naționale ce reglementează desfășurarea anchetei, ca și diferențele dintre măsurile punitive. Acest lucru înseamnă că frauda va fi mai răspândită în special în țările în care atribuțiile organelor de anchetă sunt mai restrânse sau acolo unde pedepsele nu sunt suficient de severe pentru a juca un rol preventiv. O apropiere efectivă a legislațiilor naționale se conturează ca unica strategie de urmat în vederea unei stopări efective a fraudelor din sector, având în vedere că, așa cum s-a subliniat deja în planul de acțiune 2004-2007, inițiativele întreprinse până acum s-au dovedit insuficiente pentru combaterea amenințării pe care o reprezintă fraudele legate de mijloacele de plată.

4.5.1   În acest sens (4), este necesar să se verifice dacă statele membre au preluat efectiv în dreptul penal intern delictele prevăzute la articolele 2, 3 și 4 ale Deciziei-cadru a Consiliului 2001/413/JAI din 28 mai 2001 privind infracțiunile comise în legătură cu mijloacele de plată, prin intermediul computerului și cu dispozitive special adaptate. În ce privește principiul suveranității statelor membre, ar trebui verificat dacă pedepsele aplicate în cazul unor asemenea infracțiuni sunt cu adevărat descurajatoare, aceasta și în raport cu severitatea sancțiunii penale prevăzute, și ar trebui în același timp armonizate, la nivel comunitar, pedepsele pentru fapte de o gravitate similară, așa cum se prevede deja, de exemplu, în cazul luptei împotriva spălării banilor.

4.6   Adoptarea inițiativelor propuse ar permite exercitarea unei acțiuni eficiente de combatere a fraudelor și ar facilita crearea SEPA (Single Euro Payment Area - zona unică de plăți în euro), în care ar exista pretutindeni posibilitatea plății cu instrumente altele decât numerarul, dintr-un singur cont și în aceleași condiții de bază, indiferent de locul de reședință al utilizatorilor, depășindu-se distincția actuală dintre plățile naționale și cele transfrontaliere.

4.7   Uniunea Europeană trebuie să-și consolideze, printr-o multitudine de intervenții, strategia de luptă împotriva fraudelor și falsificării mijloacelor de plată, un rol esențial având informarea publicului larg, destinată unei sensibilizări sporite a utilizatorilor cărților de debit și de credit, astfel încât consumatorii să conștientizeze mai bine riscurile pe care le presupune utilizarea instrumentelor de plată altele decât numerarul. De exemplu, acțiunile de phishing pot avea o șansă de succes în cazul consumatorilor neinformați. Instituțiile europene trebuie să încurajeze difuzarea de informații prin campanii la nivel european, coordonate de către Comisie.

4.8   În acest scop, rolul asociațiilor de consumatori și de întreprinderi se dovedește fundamental. O strânsă cooperare între acestea ar putea crește eficiența măsurilor de avertizare timpurie, de sensibilizare și de informare cu privire la practicile cele mai întâlnite și la cele recent descoperite. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv este necesară promovarea unor campanii de informare a consumatorilor bine orientate, aceasta și sub forma unor sfaturi practice și ușor accesibile, în vederea sporirii cunoștințelor referitoare la funcționarea cardurilor de plată și la măsurile de prevedere care trebuie luate imediat cum apare bănuiala că s-a comis o fraudă.

4.9   Angajamentul statelor membre ar trebui să se traducă și printr-o înăsprire a pedepselor asociate infracțiunilor de fraudă și printr-o aplicare efectivă a acestora. În cazul infracțiunilor săvârșite în alte țări ale Uniunii și – în cazul unor infracțiuni deosebit de grave – chiar în țări terțe, legea penală ar trebui să fie aplicabilă pretutindeni, ceea ce ar extinde astfel aria juridică europeană. O astfel de practică începe să fie din ce în ce mai întâlnită, înmulțindu-se propunerile de urmărire în justiție a infracțiunilor și de aplicare de sancțiuni. Având în vedere că fraudele legate de mijloacele de plată sunt comise în general de grupuri organizate și în mai multe țări, un instrument eficient de combatere a acestora ar putea fi reprezentat de Convenția și de Protocoalele Națiunilor Unite împotriva criminalității organizate transnaționale, adoptate de Adunarea Generală la 15 noiembrie 2000 și 31 mai 2001, care prevăd măsuri punitive în cazul unor delicte transnaționale.

Bruxelles, 23 octombrie 2008.

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI


(1)  Sursa: Comisia Europeană, COM(2005) 603 final, 1.12.2005, Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind serviciile de plăți în piața internă, SEC(2005) 1535.

(2)  Sursa: Raportul anual al Băncii Italiei pe 2007 – Anexa. Informațiile au fost elaborate pe baza datelor furnizate de BCE, BRI, Poste Italiane S.p.A. și Banca Italiei.

(3)  Sursa: Comisia Europeană, COM(2004) 679 final, 20.10.2004, Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European, Banca Centrală Europeană și Europol – Un nou plan de acțiune UE 2004-2007 pentru prevenirea fraudelor legate de mijloacele de plată altele decât numerarul – SEC(2004) 1264.

(4)  Documentul de lucru al personalului Comisiei [SEC(2008) 511, 22.4.2008 ], intitulat „Raport privind fraudele în legătură cu mijloacele de plată altele decât numerarul în UE: implementarea planului de acțiune 2004-2007”, subliniază necesitatea unor sancțiuni eficace, având în vedere că, așa cum reiese din cele două rapoarte prezentate de Comisie în aprilie 2004 [COM(2004) 356] și în februarie 2006 [COM(2006) 65] privind măsurile adoptate de statele membre pentru punerea în aplicare a Deciziei-cadru a Consiliului 2001/413/GAI din 28 mai 2001, pedepsele aplicate în unele state membre sunt prea ușoare pentru a fi descurajante.


Top