EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52008XC1022(01)

Comunicare a Comisiei privind măsurile corective admisibile în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului și în temeiul Regulamentului (CE) nr. 802/2004 al Comisiei (Text cu relevanță pentru SEE)

OJ C 267, 22.10.2008, p. 1–27 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

22.10.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 267/1


Comunicare a Comisiei privind măsurile corective admisibile în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului și în temeiul Regulamentului (CE) nr. 802/2004 al Comisiei

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2008/C 267/01)

I.   INTRODUCERE

1.

Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (1) (denumit în continuare „Regulamentul privind concentrările economice”) prevede în mod expres, la articolul 6 alineatul (2) și la articolul 8 alineatul (2), posibilitatea Comisiei de a declara o concentrare compatibilă cu piața comună în urma modificărilor efectuate de părți (2), atât înainte, cât și după inițierea procedurii. În acest scop, Comisia poate include în decizia sa condiții și obligații destinate să asigure respectarea de către întreprinderile implicate a angajamentelor pe care și le-au asumat față de Comisie în vederea realizării compatibilității concentrării cu piața comună (3).

2.

Scopul prezentei comunicări este oferirea unor orientări în ceea ce privește modificările aduse operațiunilor de concentrare economică, în special angajamentele de modificare a concentrării asumate de întreprinderile în cauză. Aceste modificări sunt denumite mai frecvent „măsuri corective”, întrucât scopul lor este eliminarea problemelor de concurență (4) identificate de Comisie. Orientările definite în prezenta comunicare reflectă experiența progresivă a Comisiei privind evaluarea, acceptarea și punerea în aplicare a măsurilor corective în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice, începând cu intrarea în vigoare a acestuia la 21 septembrie 1990. Revizuirea Comunicării Comisiei privind măsurile corective din 2001 (5) este urmată de intrarea în vigoare a Regulamentului reformat privind concentrările economice (CE) nr. 139/2004 (6) și a Regulamentului (CE) nr. 802/2004 al Comisiei („Regulamentul de punere în aplicare”) (7) la 1 mai 2004, jurisprudența Curții de Justiție și a Tribunalului de Primă instanță, concluziile trase din analiza ex post sistematică a Comisiei cu privire la măsurile corective adoptate în trecut (8), precum și de practica decizională a Comisiei în cazurile din ultimii ani care au implicat măsuri corective. Principiile incluse aici vor fi aplicate, dezvoltate ulterior și nuanțate de Comisie în cazurile concrete. Orientările oferite în prezenta comunicare nu aduc atingere interpretării care poate fi dată de Curtea de Justiție sau de Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene.

3.

Prezenta comunicare definește principiile generale aplicabile măsurilor corective admisibile pentru Comisie, tipurile principale de angajamente care pot fi acceptate de Comisie în cazurile care fac obiectul Regulamentului privind concentrările economice, cerințele specifice pe care trebuie să le îndeplinească propunerile de angajamente în ambele faze ale procedurii, precum și principalele cerințe pentru punerea în aplicare a angajamentelor. În orice caz, Comisia va lua în considerare, în mod corespunzător, circumstanțele particulare ale fiecărui caz.

II.   PRINCIPII GENERALE

4.

În conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice, Comisia evaluează compatibilitatea unei concentrări notificate cu piața comună pe baza efectului acesteia asupra structurii concurenței în Comunitate (9). Testul de compatibilitate, în conformitate cu articolul 2 alineatele (2) și (3) din Regulamentul privind concentrările economice, are scopul de a stabili dacă o concentrare ar ridica obstacole semnificative în calea concurenței efective de pe piața comună sau pe o parte semnificativă a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziții dominante. O concentrare care ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective, astfel cum este descris anterior, este incompatibilă cu piața comună, iar Comisia este obligată să o interzică. Pentru crearea unei societăți în comun, Comisia examinează, de asemenea, concentrarea în conformitate cu articolul 2 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice. Principiile definite de prezenta comunicare se aplică în mod general și măsurilor corective propuse pentru eliminarea problemelor de concurență identificate în conformitate cu articolul 2 alineatul (4).

5.

Atunci când o concentrare pune probleme de concurență în sensul că ar putea ridica obstacole semnificative în calea concurenței efective, în special prin crearea sau consolidarea unei poziții dominante, părțile pot căuta să modifice concentrarea în vederea eliminării problemelor de concurență și să obțină astfel autorizarea concentrării în cauză. Respectivele modificări pot fi puse în aplicare în mod integral înaintea deciziei de autorizare. Cu toate acestea, este mai uzual ca părțile să transmită angajamente menite a asigura compatibilitatea concentrării cu piața comună și ca aceste angajamente să fie puse în aplicare ulterior autorizării.

6.

În conformitate cu structura Regulamentului privind concentrările economice, responsabilitatea de a arăta că o concentrare ar ridica obstacole semnificative în calea concurenței îi revine Comisiei (10). Comisia comunică părților problemele de concurență pe care le-a constatat, pentru a permite acestora să formuleze propuneri de măsuri corective adecvate și corespunzătoare (11). Părților care participă la concentrare le revine, apoi, sarcina de a propune angajamente; Comisia nu poate impune în mod unilateral nicio condiție în legătură cu o decizie de autorizare, ci numai pe baza angajamentelor părților (12). Comisia informează părțile despre evaluarea sa preliminară a măsurilor corective propuse. Cu toate acestea, în cazul în care părțile nu propun în mod valabil măsuri corective adecvate pentru eliminarea problemelor de concurență, singura opțiune pentru Comisie este de a adopta o decizie de interdicție (13).

7.

Comisia trebuie să evalueze dacă măsurile corective propuse, odată puse în aplicare, elimină problemele de concurență identificate. Numai părțile dispun de toate informațiile relevante pentru o astfel de evaluare, în special cu privire la fezabilitatea angajamentelor propuse și la viabilitatea și competitivitatea activelor propuse pentru cesionare. În consecință, părților le revine responsabilitatea de a furniza toate aceste informații disponibile de care Comisia are nevoie pentru a evalua măsurile corective propuse. În acest scop, Regulamentul de punere în aplicare obligă părțile care efectuează notificarea să furnizeze, împreună cu angajamentele, informații detaliate privind conținutul angajamentelor oferite, condițiile de punere în aplicare a acestora și să demonstreze adecvarea lor pentru eliminarea oricăror obstacole semnificative în calea concurenței, conform dispozițiilor din anexa la Regulamentul de punere în aplicare („Formularul MC”). În cazul angajamentelor care constau în cesionarea unei activități, părțile trebuie să furnizeze o descriere detaliată, în special a modului în care funcționează în prezent activitatea propusă pentru cesionare. Aceste informații permit Comisiei să evalueze viabilitatea, competitivitatea și potențialul comercial al activității, comparând funcționarea actuală a acesteia cu obiectivele propuse în cadrul angajamentelor. Comisia poate adapta cerințele precise la informațiile necesare în cazurile concrete și este disponibilă pentru a discuta împreună cu părțile specificațiile informaților necesare înainte de furnizarea Formularului MC.

8.

În timp ce părțile trebuie să propună angajamente suficiente pentru a elimina problemele de concurență și să furnizeze informațiile necesare pentru evaluarea acestora, Comisiei îi revine sarcina de a stabili dacă o concentrare, astfel cum este modificată de angajamentele furnizate în mod valabil, trebuie declarată incompatibilă cu piața comună deoarece conduce, în pofida angajamentelor, la obstacole semnificative în calea concurenței efective. Sarcina probei pentru interdicția sau autorizarea unei concentrări modificate de angajamente este supusă, așadar, acelorași criterii ca și concentrarea nemodificată (14).

Condiții de bază pentru acceptarea angajamentelor

9.

Conform Regulamentului privind concentrările economice, Comisia poate accepta numai angajamentele care pot face concentrarea compatibilă cu piața comună, împiedicând obstacole semnificative în calea concurenței efective. Angajamentele trebuie să elimine complet problemele de concurență (15) și trebuie să fie complete și eficace din toate punctele de vedere (16). De asemenea, angajamentele trebuie să poată fi puse în aplicare în mod eficace într-o perioadă scurtă de timp, întrucât condițiile de concurență de pe piață nu se vor menține până la îndeplinirea angajamentelor.

10.

Angajamentele structurale, în special cesionările, propuse de părți vor îndeplini aceste condiții numai în măsura în care Comisia poate concluziona, cu un grad de certitudine suficient, că va fi posibilă punerea în aplicare a acestora și că noile structuri comerciale rezultând din acestea sunt susceptibile de a fi suficient de viabile și de durabile pentru a asigura că distorsionarea semnificativă a concurenței nu se va materializa (17).

11.

Gradul suficient de certitudine privind punerea în aplicare a angajamentelor propuse poate fi afectat, în special, de riscuri legate de transferul unei activități destinate cesionării, cum ar fi condiții pe care trebuie să le îndeplinească părțile care participă la cesionare, drepturi ale terților în legătură cu activitatea sau riscuri privind găsirea unui cumpărător adecvat, precum și riscuri legate de degradarea activelor până la data realizării cesionării. Părților le revine obligația de a înlătura aceste elemente de incertitudine legate de punerea în aplicare a măsurilor corective, atunci când acestea sunt prezentate Comisiei (18).

12.

La evaluarea celei de-a doua condiții, și anume dacă angajamentul propus este susceptibil să elimine problemele de concurență identificate, Comisia va lua în considerare toți factorii relevanți legați de măsura corectivă respectivă, inclusiv, printre altele, tipul, amploarea și anvergura măsurii corective propuse, folosind ca termeni de referință structura și caracteristicile distinctive ale pieței pe care apar problemele de concurență, inclusiv poziția părților și a altor actori de pe piață.

13.

Pentru ca angajamentele să se poată conforma acestor principii, trebuie să existe o punere în aplicare efectivă și o capacitate de a monitoriza angajamentele (19). În timp ce cesionările nu mai necesită, odată ce au fost puse în aplicare, nicio măsură de monitorizare suplimentară, alte tipuri de angajamente necesită mecanisme eficace de monitorizare pentru a se asigura că efectul lor nu este redus sau chiar eliminat de părți. Altfel, aceste angajamente ar trebui considerate ca simple declarații de intenții ale părților și nu ar constitui obligații deoarece, din lipsa unor mecanisme eficace de monitorizare, nicio încălcare a acestora nu ar putea duce la revocarea deciziei în conformitate cu dispozițiile Regulamentului privind concentrările economice (20).

14.

Cu toate acestea, atunci când părțile propun măsuri corective de o asemenea amploare și complexitate încât Comisia se află în imposibilitatea de a determina cu un grad suficient de certitudine, la data deciziei sale, dacă acestea vor fi puse integral în aplicare și dacă sunt susceptibile să mențină o concurență efectivă pe piață, nu poate fi emisă o decizie de autorizare (21). Comisia poate respinge aceste măsuri corective, în special în virtutea motivului că punerea în aplicare a măsurilor corective nu poate fi monitorizată în mod eficace și că lipsa unei monitorizări eficace reduce sau chiar elimină efectul angajamentelor propuse.

Adecvarea diferitelor tipuri de măsuri corective

15.

Conform jurisprudenței curții, obiectivul de bază al angajamentelor este de a asigura structuri de piață competitive (22). În consecință, angajamentele de natură structurală, precum angajamentul de a vinde o activitate, sunt, de regulă, preferabile din punctul de vedere al obiectivului Regulamentului privind concentrările economice, în măsura în care astfel de angajamente previn, în mod durabil, problemele de concurență care ar fi puse de concentrare, astfel cum a fost notificată și, pe lângă aceasta, nu necesită măsuri de monitorizare pe termen mediu și lung. Cu toate acestea, nu poate fi exclusă automat posibilitatea ca și alte tipuri de angajamente să fie, de asemenea, capabile să prevină obstacole semnificative în calea concurenței efective (23).

16.

Comisia atrage atenția asupra faptului că întrebarea dacă o măsură corectivă și, în special, ce tip de măsură corectivă este adecvat pentru a elimina problemele de concurență identificate, trebuie examinată de la caz la caz.

17.

Cu toate acestea, se poate face o distincție generală între cesionări, alte măsuri corective structurale, cum ar fi acordarea unui acces la infrastructuri importante sau factori de producție în condiții nediscriminatorii, pe de o parte, și angajamente privind comportamentul viitor al entității rezultate din concentrare. Angajamentele de cesionare sunt cel mai bun mod de a elimina problemele de concurență apărute din suprapunerile pe orizontală, putând constitui, de asemenea, cel mai bun mijloc de rezolvare a dificultăților apărute din probleme de tip vertical sau conglomerat (24). Alte angajamente structurale pot fi adecvate pentru a rezolva toate tipurile de probleme în cazul în care măsurile corective în cauză sunt echivalente unor cesionări din punctul de vedere al efectelor lor, după cum se explică mai detaliat în continuare, la punctul 61 și următoarele. Angajamentele privind comportamentul viitor al entității rezultate din concentrare pot fi acceptabile numai cu titlu excepțional, în împrejurări foarte specifice (25). În special, angajamentele sub forma promisiunilor de a nu crește prețurile, de a nu reduce gamele de produse sau de a nu elimina unele mărci etc. nu vor elimina, în general, problemele de concurență apărute din suprapunerile pe orizontală. În orice caz, astfel de măsuri corective pot fi acceptate numai în mod excepțional, atunci când viabilitatea lor este garantată pe deplin de punerea în aplicare și monitorizarea efectivă în conformitate cu considerentele de la punctele 13-14, 66, 69, precum și atunci când nu riscă să conducă la efecte de distorsionare a concurenței (26).

Procedura

18.

Comisia poate accepta angajamente în oricare dintre fazele procedurii (27). Cu toate acestea, dat fiind faptul că o investigație amănunțită a pieței este realizată numai în faza a II-a, angajamentele propuse Comisiei în faza I trebuie să fie suficiente pentru a elimina în mod clar „îndoielile grave” în sensul articolului 6 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul privind concentrările economice (28). În temeiul articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul privind concentrările economice, Comisia trebuie să ia o decizie de autorizare de îndată ce îndoielile grave la care se face trimitere la articolului 6 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul privind concentrările economice sunt eliminate în urma angajamentelor propuse de părți. Această regulă se aplică angajamentelor propuse în faza a II-a a procedurii anterior emiterii de către Comisie a unei comunicări a obiecțiilor (29). În cazul în care Comisia ajunge la o opinie preliminară conform căreia concentrarea conduce la o distorsionare semnificativă a concurenței efective și emite o comunicare a obiecțiilor, angajamentele trebuie să fie suficiente pentru a elimina o asemenea distorsionare semnificativă a concurenței efective.

19.

În timp ce angajamentele trebuie să fie propuse de părți, Comisia va asigura obligativitatea angajamentelor prin faptul că va condiționa decizia sa de autorizare a concentrării de respectarea angajamentelor respective. Trebuie făcută o distincție între condiții și obligații. Cerința realizării modificării structurale a pieței este o condiție — de exemplu, cesionarea unei activități. Etapele de punere în aplicare, necesare obținerii acestui rezultat sunt, în general, obligații ale părților, de exemplu, desemnarea unui împuternicit cu un mandat irevocabil pentru vânzarea activității.

20.

În cazul în care întreprinderile implicate încalcă o obligație, Comisia poate revoca deciziile de autorizare emise fie în conformitate cu articolul 6 alineatul (2), fie în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul privind concentrările economice, acționând în temeiul articolului 6 alineatul (3), respectiv în temeiul articolului 8 alineatul (6). În cazul încălcării unei obligații, părțile pot fi supuse aplicării unor amenzi sau unor penalități cu titlu cominatoriu, astfel cum este prevăzut la articolul 14 alineatul (2) litera (d), respectiv la articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul privind concentrările economice. Cu toate acestea, în cazul încălcării unei condiții, de exemplu atunci când o activitate nu este cesionată în intervalul de timp prevăzut în angajamente sau în cazul în care este redobândită ulterior, decizia de compatibilitate nu mai este aplicabilă. În astfel de cazuri, Comisia poate, mai întâi, să ia măsurile temporare adecvate care sunt necesare pentru a menține condițiile de concurență efectivă în conformitate cu articolul 8 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice. În al doilea rând, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile de la articolul 8 alineatul (4) litera (b), Comisia poate dispune orice măsuri adecvate pentru a asigura că întreprinderile în cauză dizolvă concentrarea sau adoptă alte măsuri de restabilire a situației sau, în conformitate cu articolul 8 alineatul (7), iau o decizie în temeiul articolului 8 alineatele (1)-(3). În afară de acestea, părțile pot face, de asemenea, obiectul unor amenzi, astfel cum este prevăzut la articolul 14 alineatul (2) litera (d).

Modele de texte pentru angajamente de cesionare

21.

Serviciile Comisiei au emis un Ghid de bune practici pentru angajamentele de cesionare, care constau dintr-un model de text pentru angajamente de cesionare și un model de text pentru persoane desemnate ca mandatari (30). Aceste modele de text nu sunt destinate acoperirii complete a tuturor aspectelor care ar putea fi relevante în totalitatea cazurilor și nici nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic pentru părți în cadrul unei proceduri de concentrare. Ele completează prezenta comunicare, întrucât arată condițiile tipice care se aplică angajamentelor de cesionare într-un format care poate fi utilizat de părți. În același timp, modelele de text permit flexibilitatea adaptării acestora la cerințele cazurilor specifice.

III.   DIFERITE TIPURI DE MĂSURI CORECTIVE

1.   Cesionarea unei activități către un cumpărător adecvat

22.

Atunci când există riscul ca o concentrare propusă să ridice obstacole semnificative în calea concurenței efective, cea mai eficientă modalitate de a menține concurența efectivă, cu excepția interzicerii, este crearea condițiilor de înființare a unei noi entități concurențiale sau de consolidare a concurenților existenți, prin intermediul unei cesionări de către părțile care participă la concentrare.

1.1.   Cesionarea unei activități viabile și competitive

23.

Elementele cesionate trebuie să constituie o activitate viabilă care, în cazul în care ar fi exploatată de un cumpărător adecvat, ar putea concura efectiv și durabil cu entitatea creată prin concentrarea economică, ca întreprindere activă (31). Pentru a asigura viabilitatea activității respective, ar putea fi necesară și includerea activităților legate de piețe pe care Comisia nu a identificat probleme de concurență, dacă acest lucru este necesar pentru a crea un concurent efectiv pe piețele afectate (32).

24.

Atunci când propun o activitate viabilă pentru cesionare, este necesar să se țină seamă de incertitudinile și riscurile aferente transferului activității către un nou proprietar. Riscurile în cauză pot limita impactul concurențial al activității cesionate și, prin urmare, pot conduce la o situație de piață care nu ar fi, în mod necesar, de natură să elimine problemele de concurență respective.

Caracteristicile activității destinate cesionării

25.

Activitatea trebuie să includă toate activele care contribuie la funcționarea sa curentă sau care sunt necesare pentru a asigura viabilitatea și competitivitatea sa, precum și întregul personal angajat în prezent sau care este necesar pentru a asigura viabilitatea și competitivitatea activității (33).

26.

Personalul și activele care sunt în prezent partajate între activitatea destinată cesionării și alte activități ale părților, dar care contribuie la funcționarea activității sau care sunt necesare pentru a asigura viabilitatea și competitivitatea acesteia, trebuie, de asemenea, să fie incluse. În caz contrar, viabilitatea și competitivitatea activității destinate cesionării ar fi puse în pericol. În consecință, activitatea destinată cesionării trebuie să cuprindă personalul care efectuează funcții esențiale pentru activitate, cum ar fi, de exemplu, cercetare și dezvoltare pentru grup și personal informatic, chiar și în cazul în care acest personal este angajat în prezent de altă unitate de afaceri a părților — cel puțin într-o proporție suficientă pentru a îndeplini necesitățile curente ale activității cesionate. În același mod, activele partajate trebuie incluse chiar dacă aceste active aparțin sau sunt alocate unei alte unități de afaceri.

27.

Pentru a permite Comisiei să identifice caracteristicile activității destinate cesionării, părțile trebuie să includă în angajamente o definiție precisă a caracteristicilor activității destinate cesionării („descrierea activității”). Descrierea activității trebuie să fie adaptată fiecărui caz relevant și trebuie să conțină toate elementele care fac parte din activitatea destinată cesionării: active corporale (de exemplu: cercetare și dezvoltare, producție, distribuție, vânzări și activități de marketing) și necorporale (cum ar fi drepturi de proprietate intelectuală, know-how și fond de comerț); licențe, permise și autorizații acordate de organizații guvernamentale activității în cauză; contracte, contracte de închiriere și angajamente (de exemplu, convenții cu furnizorii și clienții) în beneficiul activității destinate cesionării, precum și dosare ale clienților, de credit și de altă natură. În descrierea activității, părțile trebuie să includă, în linii generale, personalul pe care intenționează să-l transfere, inclusiv personalul detașat și angajații temporari, și să furnizeze o listă a personalului de bază, adică a personalului esențial pentru viabilitatea și competitivitatea activității. Transferul acestora nu aduce atingere aplicării directivelor Consiliului privind concedierile colective (34), menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi (35) și informarea și consultarea lucrătorilor (36), precum și a dispozițiilor naționale de punere în aplicare a acestor directive și alte norme naționale. Măsura corectivă trebuie să cuprindă un angajament de nesolicitare a personalului de bază de către părți.

28.

În descrierea activității, părțile trebuie să stabilească și regimul de furnizare a produselor și serviciilor de către acestea către activitatea destinată cesionării sau de către activitatea destinată cesionării către părți. Aceste relații întreținute cu activitatea cesionată pot fi necesare pentru menținerea deplinei viabilități economice și a competitivității activității cesionate pentru o perioadă de tranziție. Comisia va accepta un astfel de regim numai dacă acesta nu afectează independența activității cesionate față de părți.

29.

Pentru a evita orice neînțelegere referitoare la activitatea de cesionat, activele sau personalul care sunt utilizate în cadrul acesteia sau de către aceasta dar care, în opinia părților, nu trebuie transferate în cadrul cesionării, trebuie să fie excluse în mod expres de părți în textul angajamentelor. Comisia va putea accepta astfel de excluderi de active sau de personal numai dacă părțile pot arăta în mod clar că acest lucru nu afectează viabilitatea și competitivitatea activității.

30.

Activitatea destinată cesionării trebuie să fie viabilă ca atare. În consecință, resursele unui eventual sau chiar presupus cumpărător viitor nu sunt luate în considerare de către Comisie în faza de evaluare a măsurii corective. Situația este diferită în cazul în care, în cursul procedurii, este încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu un cumpărător specific, al cărui resurse pot fi luate în considerare la data evaluării angajamentului. Această situație va fi descrisă mai detaliat la punctul 56 și următoarele.

31.

Odată ce a fost identificat un cumpărător, după adoptarea unei decizii de autorizare, este posibil ca unele dintre activele sau personalul incluse în activitatea cesionată să nu fie necesare cumpărătorului propus. În cadrul procesului de aprobare a cumpărătorului, Comisia poate, la cererea părților, să aprobe cesionarea afacerii către cumpărătorul propus fără unele active sau membri ai personalului, în cazul în care acest lucru nu afectează viabilitatea și competitivitatea activității destinate cesionării după data vânzării, luând în considerare resursele cumpărătorului propus.

1.2.   Activitate autonomă și condiții pentru acceptarea alternativelor

32.

În mod normal, o activitate viabilă este o activitate care poate funcționa în mod autonom, și anume independent de părțile implicate în concentrarea economică, în ceea ce privește furnizarea de materii prime sau alte forme de cooperare, cu excepția celor dintr-o perioadă de tranziție.

33.

Comisia are o preferință clară pentru o activitate autonomă existentă. Aceasta poate lua forma unei societăți existente sau a unui grup de societăți existent, ori a unei activități care nu funcționase sub formă juridică de societate până la acea dată.

34.

Atunci când problema de concurență rezultă dintr-o suprapunere pe orizontală, părțile pot opta între două activități. În cazurile care implică o ofertă ostilă, un angajament de cesionare a anumitor activități ale societății țintă poate, în împrejurări în care părțile care efectuează notificarea dispun de informații limitate despre activitatea destinată cesionării, să mărească riscul ca activitatea în cauză să nu reprezinte, după cesionare, un concurent viabil care poate intra în concurență efectivă și durabilă pe piață. În consecință, ar putea fi mai adecvat pentru părți să propună cesionarea unor activități ale societății cumpărătoare în astfel de cazuri.

Disocieri

35.

Chiar dacă, în mod normal, cesionarea unei activități autonome existente și viabile este necesară, Comisia, luând în considerare principiul proporționalității, poate avea în vedere cesionarea unor activități care au legături puternice existente sau care sunt parțial integrate în activitățile reținute de părți și, așadar, trebuie „disociate” în aceste privințe. Pentru a reduce la minimum riscurile care ar putea afecta viabilitatea și competitivitatea în astfel de împrejurări, părțile pot furniza angajamente prin care se propune disocierea acelor părți ale unei activități existente care nu trebuie în mod obligatoriu să fie cesionate. De fapt, se cesionează în aceste împrejurări o activitate autonomă existentă, deși, printr-o „disociere inversă”, părțile pot disocia părțile limitate pe care le pot păstra.

36.

În orice caz, Comisia va putea accepta angajamente care necesită disocierea unei activități numai dacă poate exista certitudinea că, cel puțin la data la care activitatea este transferată cumpărătorului, se cesionează o activitate autonomă viabilă și riscurile care ar putea afecta viabilitatea și competitivitatea, generate de disociere, sunt astfel reduse la minimum. Așadar, părțile trebuie să garanteze, astfel cum se arată în detaliu la punctul 113 de mai jos, că disocierea este inițiată în perioada de tranziție, adică în perioada dintre adoptarea deciziei Comisiei și data încheierii cesionării (adică a transferului juridic și efectiv al activității către cumpărător). În consecință, la sfârșitul acestei perioade, se cesionează o activitate autonomă viabilă. Dacă acest lucru nu este posibil sau dacă disocierea este deosebit de dificilă, părțile pot oferi Comisiei gradul necesar de certitudine prin propunerea unei soluții de tip „cumpărător inițial”, astfel cum se detaliază mai jos la punctul 55.

Cesionarea activelor, în special a mărcilor și licențelor

37.

O cesionare care constă dintr-o combinație de active care nu au format o activitate unitară și viabilă în trecut generează riscuri pentru viabilitatea și competitivitatea activității rezultante. În particular, acesta este cazul dacă sunt implicate active ale mai multor părți. O astfel de abordare poate fi acceptată de Comisie numai dacă viabilitatea activității este asigurată indiferent de faptul că activele nu au format o activitate unitară în trecut. Acesta ar putea fi cazul dacă activele individuale pot deja să fie considerate ca o activitate viabilă și competitivă (37). În mod similar, numai în cazuri excepționale poate fi suficient un pachet de cesionare care include numai mărcile, activele de producție și/sau distribuție aferente pentru a crea condițiile unei concurențe efective (38). În astfel de împrejurări, pachetul constând din mărci și active trebuie să fie suficient pentru a permite Comisiei să concluzioneze că activitatea rezultantă va fi imediat viabilă în atunci când se va afla în proprietatea unui cumpărător adecvat.

38.

Cesionarea unei activități apare, în general, ca fiind preferabilă acordării de licențe pentru drepturi de proprietate intelectuală, deoarece acordarea unei licențe implică mai multe incertitudini, nu permite titularului licenței să concureze imediat pe piață, necesită o relație permanentă cu părțile care ar putea permite emitentului licenței să influențeze comportamentul concurențial al titularului licenței și poate da naștere la dispute între emitentul și titularul licenței cu privire la domeniul de aplicare și termenii și condițiile licenței. Așadar, acordarea unei licențe nu va fi, în general, considerată ca adecvată în cazurile în care pare posibilă o cesionare a unei activități. În cazul în care problema de concurență este generată de poziția de pe piață deținută pentru o astfel de tehnologie sau de drepturi de proprietate intelectuală, cesionarea tehnologiei sau a drepturilor de proprietate intelectuală respective constituie măsura corectivă preferabilă, întrucât elimină o relație durabilă dintre noua entitate rezultată din concentrare și concurenții acesteia (39). Cu toate acestea, Comisia poate accepta contracte de licență ca alternativă la cesionare atunci când, de exemplu, cesionarea ar constitui un obstacol pentru o cercetare prezentă eficientă sau atunci când cesionarea ar fi imposibilă din cauza naturii activității (40). Aceste licențe trebuie să permită titularului licenței să intre în concurență efectivă cu părțile într-un mod similar cu situația în care ar fi avut loc o cesionare. În general, aceste licențe vor fi licențe exclusive și nu trebuie să prevadă nicio restricție privind domeniul de utilizare sau zona geografică pentru titularul licenței. În cazurile în care pot exista incertitudini cu privire la domeniul de aplicare al licenței sau la termenii și condițiile acesteia, părțile trebuie să cesioneze dreptul de proprietate intelectuală subiacent, însă pot obține în schimb o licență. În cazurile în care este incert dacă licența va fi acordată efectiv unui titular adecvat, părțile pot avea în vedere propunerea unui titular inițial al licenței sau a unei soluții de conciliere prealabilă, conform considerentelor de la punctul 56 de mai jos, pentru a permite Comisiei să concluzioneze cu un grad de certitudine suficient că măsura corectivă va fi pusă în aplicare (41).

Schimbarea mărcii

39.

În cazuri excepționale, Comisia a acceptat angajamente de acordare a unei licențe exclusive, limitate în timp, pentru o anumită marcă, în scopul de a permite titularului licenței de a schimba marca produsului în perioada prevăzută. După prima fază de licență a acestor așa-zise angajamente de schimbare a mărcii, părțile se angajează într-o a doua fază să se abțină de la orice utilizare a mărcii (faza de neutilizare). Scopul unor astfel de angajamente este de a permite titularului licenței de a transfera clienții dinspre marca licențiată către propria sa marcă, astfel încât să fie creat un concurent viabil, fără cesionarea definitivă a mărcii licențiate.

40.

O măsură corectivă de schimbare a mărcii prezintă riscuri substanțial mai mari pentru revenirea la o concurență efectivă decât cesionarea, inclusiv cesionarea unei mărci, deoarece este în mare măsură incert dacă titularul licenței va reuși să se afirme ca un concurent activ pe piață în virtutea produsului a cărui marcă a fost schimbată. O măsură corectivă de tipul schimbării mărcii poate fi acceptabilă în cazurile în care marca în cauză este folosită pe scară largă și o pondere ridicată a cifrei sale de afaceri provine de pe alte piețe decât cele în care au fost identificate probleme de concurență (42). În aceste cazuri, o măsură corectivă de schimbare a mărcii trebuie definită în așa fel încât să garanteze că acordarea licenței va menține în mod efectiv o concurență durabilă pe piață și că titularul licenței va constitui un concurent real după schimbarea mărcii produselor.

41.

Întrucât succesul angajamentelor de schimbare a mărcii este legat în mare măsură de viabilitatea mărcii licențiate, trebuie îndeplinite mai multe condiții preliminare pentru elaborarea acestor angajamente. Mai întâi, marca destinată transferării trebuie să fie bine cunoscută și să fie suficient de puternică pentru a garanta atât viabilitatea imediată a mărcii licențiate, cât și supraviețuirea economică în cursul perioadei de schimbare a mărcii. În al doilea rând, unele din activele legate de producția sau distribuția produselor comercializate sub marca licențiată sau de transferul de know-how ar putea fi necesare pentru asigurarea viabilității măsurii corective (43). În al treilea rând, licența trebuie să fie exclusivă și să aibă un domeniu de aplicare normal, adică să nu fie limitată la o anumită gamă de produse de pe o anumită piață, și să includă drepturile de proprietate intelectuală care să garanteze că clienții vor recunoaște produsul a cărui marcă a fost schimbată. Părțile nu vor putea să folosească semne sau cuvinte similare, întrucât acest lucru ar putea submina efectul operațiunii de schimbare a mărcii (44). În al patrulea rând, atât licența cât și perioada de neutilizare trebuie să aibă o durată suficient de lungă, având în vedere particularitățile cazului respectiv, pentru ca măsura corectivă de schimbare a mărcii să producă efecte similare cu cele ale unei cesionări (45).

42.

Identitatea potențialului titular al licenței va constitui un factor esențial pentru reușita angajamentului. Dacă există incertitudini cu privire la existența unor titulari de licență adecvați, capabili și puternic motivați să efectueze operațiunea de schimbare a mărcii, părțile pot avea în vedere propunerea unei soluții inițiale sau de conciliere prealabilă, în conformitate cu considerentele de la punctul 53 de mai jos.

1.3.   Clauză de nerăscumpărare

43.

Pentru a menține efectul structural al unei măsuri corective, angajamentele trebuie să prevadă că entitatea rezultată din concentrare nu poate ulterior dobândi influență (46), integral sau parțial, asupra activității cesionate. În general, angajamentele trebuie să prevadă că răscumpărarea unei influențe semnificative nu este posibilă decât după trecerea unei perioade semnificative de timp, în general de 10 ani. Cu toate acestea, angajamentele pot prevedea și o clauză de derogare care permite Comisiei să elimine această obligație pentru părți, în cazul în care constată ulterior că structura pieței s-a schimbat într-o asemenea măsură încât absența unei influențe asupra activității cesionate nu mai este necesară pentru a face concentrarea compatibilă cu piața comună. Chiar și în absența unei clauze explicite, răscumpărarea activității ar încălca o obligație implicită a părților în temeiul angajamentelor, întrucât ar afecta eficacitatea măsurilor corective.

1.4.   Angajamente privind o altă posibilitate de cesionare: Active de prim rang

44.

În anumite cazuri, punerea în aplicare a opțiunii de cesionare alese de părți (a unei activități viabile care rezolvă problemele de concurență) ar putea fi nesigură, având în vedere, de exemplu, drepturile de preemțiune deținute de terți sau probleme privind transferul unor contracte esențiale, al unor drepturi de proprietate intelectuală sau incertitudinea privind găsirea unui cumpărător adecvat. Cu toate acestea, părțile pot să estimeze că vor fi în măsură să cesioneze activitatea către un cumpărător adecvat într-un termen foarte scurt.

45.

În asemenea cazuri, Comisia nu-și poate asuma riscul ca, în cele din urmă, concurența efectivă să nu fie menținută. În consecință, Comisia va accepta angajamente de cesionare numai în condițiile următoare: (a) în absența unei incertitudini, prima cesionare propusă în angajamente ar consta într-o activitate viabilă și (b) părțile vor trebui să propună o posibilitate alternativă de cesionare pe care părțile sunt obligate să o respecte în cazul în care nu reușesc să pună în aplicare primul angajament în intervalul de timp prevăzut pentru prima cesionare (47). Angajamentul referitor la o asemenea posibilitate alternativă trebuie în general să vizeze un activ de prim rang (crown jewel) (48), adică trebuie să fie cel puțin la fel de bun ca și prima propunere de cesionare în ce privește crearea, după punerea sa în aplicare, a unui concurent viabil, nu trebuie să implice nicio incertitudine cu privire la punerea sa în aplicare și trebuie să poată fi pus în aplicare rapid, pentru a se evita ca perioada globală de punere în aplicare să depășească o durată considerată în general ca acceptabilă în condițiile pieței respective. Pentru a limita riscurile în perioada de tranziție, este obligatorie aplicarea unor măsuri separate de conservare și menținere, în perioada de tranziție, a tuturor activelor incluse în ambele posibilități alternative de cesionare. Mai mult, angajamentul trebuie să prevadă criterii clare și un calendar strict care să arate cum și când va intra în vigoare obligația alternativă de cesionare și Comisia va specifica termene mai scurte pentru punerea în aplicare a acesteia.

46.

În cazul în care există incertitudini cu privire la punerea în aplicare a cesionării legate de drepturi ale terților sau de găsirea unui cumpărător adecvat, angajamentele privind activele de prim rang și cumpărătorii inițiali, astfel cum se arată în continuare la punctul 54, vizează aceleași aspecte, iar părțile pot alege, în consecință, între cele două structuri.

1.5.   Transfer către un cumpărător adecvat

47.

Efectul pe care îl vizează cesionarea va fi atins numai dacă și atunci când activitatea este transferată unui cumpărător adecvat în posesia căruia va deveni o forță competitivă activă pe piață. Capacitatea unei activități de a atrage un cumpărător adecvat constituie un element important de care Comisia ține deja seama în evaluarea caracterului adecvat al angajamentului propus (49). Pentru a garanta cesionarea activității către un cumpărător adecvat, angajamentele trebuie să includă criterii de definire a caracterului adecvat, care să permită Comisiei să concluzioneze că cesionarea activității către un astfel de cumpărător este susceptibilă să elimine problemele de concurență identificate.

(a)   Caracterul adecvat al cumpărătorul

48.

Cerințele standard privind cumpărătorul sunt următoarele:

cumpărătorul trebuie să fie independent de părți și să nu aibă legături cu acestea,

cumpărătorul trebuie să dispună de resursele financiare, de competența relevantă dovedită și să aibă interesul și capacitatea de a menține și dezvolta activitatea cesionată, sub forma unei forțe competitive viabile și active aflată în concurență cu părțile și alți concurenți, precum și

achiziționarea activității de către un cumpărător propus nu trebuie să fie susceptibilă de a crea noi probleme de concurență și nici nu trebuie să creeze riscul de întârziere a punerii în aplicare a angajamentelor. În consecință, se presupune în mod rezonabil că cumpărătorul propus trebuie să obțină toate avizele necesare de la autoritățile de reglementare relevante pentru achiziționarea activității cesionate.

49.

Este posibil ca cerințele standard privind cumpărătorul să fie suplimentate, după caz. Un exemplu îl constituie cerința ca, după caz, cumpărătorul să aparțină sectorului industrial, și nu celui financiar (50). Angajamentele vor conține, în general, o clauză prin care, din cauza circumstanțelor specifice ale cazului, un cumpărător financiar nu ar putea fi capabil sau nu ar avea interesul de a dezvolta activitatea ca forță viabilă și competitivă pe piață, chiar dacă ar putea obține competențele de gestionare corespunzătoare (de exemplu, prin recrutarea unor manageri cu experiență în sectorul respectiv) și, în consecință, achiziționarea de către un cumpărător financiar nu ar elimina problemele de concurență cu un grad suficient de certitudine.

(b)   Identificarea unui cumpărător adecvat

50.

În general, există trei moduri prin care se poate garanta că activitatea este transferată unui cumpărător adecvat. Mai întâi, activitatea este transferată într-un termen fix după adoptarea deciziei către un cumpărător aprobat de Comisie pe baza cerințelor privind cumpărătorii. În al doilea rând, în mod suplimentar față de condițiile stabilite pentru prima categorie, angajamentele prevăd că părțile nu pot încheia operațiunea în cauză înainte de semnarea unui acord pentru activitate cu un cumpărător (numit „cumpărător inițial”), aprobat de Comisie. În al treilea rând, părțile identifică deja un cumpărător pentru activitate și încheie deja un acord în timpul procedurii Comisiei (51) [măsură corectivă numită „conciliere prealabilă” (52)]. Principala diferență dintre ultimele două opțiuni este că, în cazul unui cumpărător inițial, identitatea cumpărătorului nu este cunoscută Comisiei înainte de emiterea deciziei de autorizare.

51.

Alegerea categoriei depinde de riscurile implicate de cazul respectiv și, în consecință, de măsurile care permit Comisiei să concluzioneze, cu un grad suficient de certitudine, că angajamentul va fi pus în aplicare. Aceasta va depinde de natura și domeniul de aplicare al activității de cesionat, de riscurile de degradare a activității în perioada de tranziție dinaintea cesionării și de orice incertitudini inerente transferării și punerii în aplicare, în special riscurile privind găsirea unui cumpărător adecvat.

1.   Vânzarea activității cesionate într-un termen fix ulterior deciziei

52.

În prima categorie, părțile pot proceda la vânzarea activității cesionate în baza cerințelor privind cumpărătorii, într-un termen fix de la data adoptării deciziei. Această procedură este susceptibilă de a fi adecvată în majoritatea cazurilor, cu condiția să poată fi avuți în vedere mai mulți cumpărători pentru o activitate viabilă și să nu existe probleme specifice care să complice sau să împiedice cesionarea. Atunci când cumpărătorul trebuie să aibă competențe speciale, această procedură poate fi adecvată în cazul în care există suficienți cumpărători potențiali interesați care îndeplinesc cerințele specifice privind cumpărătorii ce trebuie incluse în angajamente în astfel de cazuri. În această situație, Comisia poate concluziona că cesionarea va fi pusă în aplicare și că nu există motive pentru suspendarea punerii în aplicare a concentrării economice notificate ulterior deciziei Comisiei.

2.   Cumpărător inițial

53.

Există cazuri în care numai propunerea unui cumpărător inițial poate permite Comisiei să concluzioneze cu un grad de certitudine suficient că activitatea va fi cesionată efectiv unui cumpărător adecvat. În consecință, părțile trebuie să se oblige în angajamente să nu încheie operațiunea notificată înainte de semnarea unui acord pentru cesionarea activității cu un cumpărător aprobat, de Comisie (53).

54.

În primul rând, acest lucru privește cazuri în care există obstacole considerabile în calea cesionării, cum ar fi drepturi ale terților sau incertitudini privind găsirea unui cumpărător adecvat (54). În astfel de cazuri, un cumpărător inițial va permite Comisiei să concluzioneze cu un grad de certitudine suficient că angajamentele vor fi puse în aplicare, întrucât un astfel de angajament creează un stimulent mai puternic pentru părți de a încheia cesionarea pentru a putea realiza propria lor concentrare economică. În aceste circumstanțe, părțile pot alege între propunerea unui cumpărător inițial și un angajament alternativ de cesionare, astfel cum s-a specificat anterior la punctul 46.

55.

În al doilea rând, un cumpărător inițial poate fi necesar în cazurile care generează riscuri considerabile pentru menținerea competitivității și atractivității activității cesionate în perioada de tranziție până la data cesionării. Această categorie cuprinde cazurile în care riscurile de degradare a activității cesionate par să fie mari, în special din cauza riscului de a pierde angajați esențiali pentru activitate, sau în care riscurile intermediare sunt amplificate deoarece părțile nu sunt capabile să întreprindă procesul de disociere în perioada de tranziție, însă procesul de disociere putând avea loc numai după încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu un cumpărător. Dispoziția privind cumpărătorul inițial poate accelera transferul activității de cesionat — dat fiind stimulentul mai puternic pentru părți de a încheia cesionarea pentru a putea realiza propria lor concentrare economică — într-o asemenea măsură încât angajamentele să permită Comisiei să concluzioneze cu un grad de certitudine suficient că aceste riscuri sunt limitate și că cesionarea va fi pusă efectiv în aplicare (55).

3.   Măsuri corective de conciliere prealabilă

56.

Cea de-a treia categorie cuprinde cazuri în care părțile identifică și încheie un acord cu un cumpărător în care sunt specificate caracteristicile esențiale ale achiziției în timpul procedurii Comisiei (56). Comisia va putea hotărî, în decizia definitivă, dacă transferul activității cesionate către cumpărătorul identificat elimină problemele de concurență. În cazul în care Comisia autorizează concentrarea economică notificată, nu mai este necesară nicio decizie suplimentară din partea Comisiei pentru aprobarea cumpărătorului și încheierea vânzării activității cesionate poate avea loc în scurt timp după aceea.

57.

Comisia încurajează măsurile corective de conciliere prealabilă, în special în cazurile în care identitatea cumpărătorului este crucială pentru eficacitatea măsurii corective propuse. Acest lucru privește cazurile în care, în funcție de împrejurări, pot fi considerați adecvați numai câțiva cumpărători potențiali, în special atunci când activitatea cesionată nu este o activitate viabilă în sine, ci viabilitatea sa este asigurată numai prin anumite active ale cumpărătorului, ori atunci când cumpărătorul trebuie să aibă anumite caracteristici pentru ca măsura corectivă propusă să elimine problemele de concurență (57). Dacă părțile optează pentru încheierea unui acord cu un cumpărător adecvat, în cursul procedurii, prin intermediul unei soluții de conciliere prealabilă, Comisia poate concluziona cu un grad suficient de certitudine, în astfel de circumstanțe, că angajamentele vor fi puse în aplicare prin vânzarea către un cumpărător adecvat. În astfel de situații, o soluție de „cumpărător inițial” ce cuprinde cerințe specifice cu privire la caracterul adecvat al cumpărătorului va fi considerată, în general, ca echivalentă și acceptabilă.

2.   Eliminarea legăturilor cu concurenții

58.

Angajamentele de cesionare pot fi utilizate și pentru eliminarea legăturilor dintre părți și concurenți în cazurile în care aceste legături contribuie la problemele de concurență generate de concentrarea economică respectivă. Cesionarea unei participații minoritare în cadrul unei societăți în comun se poate dovedi necesară pentru a elimina o legătură structurală cu un concurent important (58) sau, în mod similar, pentru cesionarea unei participații minoritare în cadrul unui concurent (59).

59.

Deși soluția preferabilă este cesionarea acestor participații, Comisia poate accepta, în mod excepțional, derogarea de la drepturile legate de participațiile minoritare în cadrul unui concurent pentru care se poate exclude, date fiind împrejurările particulare ale cazului, că acele câștiguri financiare care sunt generate de o participație minoritară în cadrul unui concurent ar genera, ele însele, probleme de concurență (60). În astfel de împrejurări, părțile trebuie să renunțe la toate drepturile legate de o asemenea participație care au fost relevante pentru comportamentul lor concurențial, precum reprezentarea în cadrul consiliului de administrație, drepturile de veto și drepturile de informare (61). Comisia poate accepta o astfel de eliminare a legăturii cu un concurent numai dacă se renunță complet și definitiv la drepturile respective (62).

60.

Atunci când problemele de concurență sunt rezultatul unor contracte cu societăți care furnizează aceleași produse sau prestează aceleași servicii, o măsură corectivă adecvată ar fi încetarea contractului respectiv, cum ar fi contractele de distribuție cu concurenți (63) sau contractele care au drept consecință coordonarea comportamentului comercial (64). Cu toate acestea, încetarea unui contract de distribuție, prin ea însăși, va elimina problemele de concurență numai dacă se garantează că produsul unui concurent va fi, de asemenea, distribuit în viitor și dacă produce o presiune concurențială reală asupra părților.

3.   Alte măsuri corective

61.

Deși constituie măsura corectivă preferată, cesionările sau eliminarea legăturilor cu concurenții nu reprezintă singura măsură corectivă posibilă pentru eliminarea anumitor probleme de concurență. Cu toate acestea, cesionările sunt etalonul față de care este evaluată eficacitatea și eficiența altor măsuri corective. În consecință, Comisia poate accepta alte tipuri de angajamente, dar numai în circumstanțe în care cealaltă măsură corectivă propusă are rezultate cel puțin echivalente cu cele ale cesionării (65).

Măsuri corective de acces

62.

În mai multe cazuri, Comisia a acceptat măsuri corective care prevedeau acordarea accesului la infrastructuri importante, rețele, tehnologii importante, inclusiv brevete, know-how sau alte drepturi de proprietate intelectuală, precum și la factori de producție. În general, părțile acordă un astfel de acces terților în mod nediscriminatoriu și transparent.

63.

Pot fi propuse angajamente de acordare accesului la infrastructură și rețele, pentru a facilita pătrunderea pe piață a concurenților. Ele pot fi acceptabile pentru Comisie în cazurile în care este suficient de clar că va exista o pătrundere efectivă a unor noi concurenți pe piață ce va elimina orice obstacol semnificativ în calea concurenței efective (66). Alte exemple de angajamente de acces sunt angajamentele de acordare a accesului la platformele de televiziune cu plată (67) și la energie prin programe de cesiune de contracte de furnizare a gazelor naturale (68). Adeseori, o reducere suficientă a obstacolelor în calea pătrunderii pe piață nu este realizată prin măsuri individuale, ci printr-un pachet ce conține o combinație de măsuri corective de cesionare și de acces sau printr-un pachet de angajamente ce vizează facilitarea globală a pătrunderii pe piață a concurenților printr-o gamă întreagă de diferite măsuri. În cazul în care aceste angajamente sunt susceptibile de a permite unui număr suficient de concurenți noi să pătrundă pe piață în timp util, ele pot fi considerate ca având, asupra concurenței de pe piață, un efect similar cu cesionarea. Dacă nu se poate concluziona că reducerea obstacolelor în calea pătrunderii pe piață de către angajamentele propuse este susceptibilă de a duce la pătrunderea unor noi concurenți pe piață, Comisia va respinge pachetul de măsuri corective în cauză (69).

64.

Pot fi propuse și angajamente prin care acordă acces nediscriminatoriu la infrastructura sau la rețelele părților care participă la concentrarea economică, pentru a garanta că nu apar obstacole semnificative în calea concurenței prin blocarea accesului concurenților. În deciziile din trecut ale Comisiei, angajamentele au prevăzut acordarea accesului la conducte de transport (70) și la rețele de telecomunicații sau alte rețele similare (71). Comisia va accepta aceste angajamente numai dacă se poate concluziona că aceste angajamente vor fi eficace iar concurenții sunt susceptibili să le utilizeze, astfel încât problemele de blocare a accesului concurenților vor dispărea. În cazuri specifice, poate fi adecvată corelarea unui astfel de angajament cu o dispoziție de cumpărător inițial sau de conciliere prealabilă pentru a permite Comisiei să concluzioneze cu un grad suficient de certitudine că angajamentul va fi pus în aplicare (72).

65.

În mod similar, controlul asupra unei tehnologii esențiale sau asupra unor drepturi de proprietate intelectuală poate duce la probleme de eliminare a concurenților care depind de acea tehnologie sau de acele drepturi de proprietate intelectuală ca element de bază pentru activitățile lor de pe o piață situată în aval. Această situație, de exemplu, privește cazurile în care problemele de concurență apar prin faptul că părțile nu comunică informații ce sunt necesare pentru interoperabilitatea diferitor echipamente. În astfel de cazuri, angajamentele de a acorda concurenților acces la informațiile necesare poate elimina problemele de concurență (73). În mod similar, în sectoarele în care actorii trebuie în general să coopereze prin acordarea reciprocă de brevete, problemele legate de faptul că entitatea rezultată din concentrare nu ar mai avea interesul de a acorda licențe în aceeași măsură și în aceleași condiții ca înainte pot fi eliminate prin angajamente de a acorda licențe în aceleași condiții și în viitor (74). În astfel de cazuri, angajamentele ar trebui să prevadă licențe neexclusive sau divulgarea de informații în mod neexclusiv către toți terții care depind de drepturile de proprietate intelectuală sau de informații pentru activitățile lor. În continuare, trebuie asigurat faptul că termenii și condițiile care se aplică acordării licențelor nu împiedică punerea în aplicare efectivă a unei astfel de măsuri corective bazată pe acordarea de licențe. Dacă nu există termeni și condiții clar definiți pentru acordarea licențelor pe piața în cauză, termenii și condițiile, inclusiv structura prețurilor, trebuie să reiasă clar din angajamente (de exemplu, prin formule de preț). O soluție alternativă poate fi de a recurge la licențe scutite de la plata oricăror redevențe. În plus, după caz, acordarea unor licențe poate transmite și informații sensibile către partea care acordă licența cu privire la comportamentul concurențial al titularilor licențelor care sunt concurenți activi pe piața din aval, de exemplu prin transmiterea numărului de licențe folosite pe piața din aval. În asemenea cazuri, pentru ca măsura corectivă să fie adecvată este necesar ca angajamentele să excludă astfel de probleme de confidențialitate. În general, conform punctului anterior, Comisia va accepta astfel de angajamente numai dacă se poate concluziona că acestea vor fi eficace și că sunt susceptibile de a fi folosite de către concurenți.

66.

Angajamentele de acces au adeseori o natură complexă și includ, în mod necesar, termeni generali pentru stabilirea termenilor și condițiilor în care se realizează accesul. Pentru a fi eficace, aceste angajamente trebuie să conțină cerințele procedurale necesare pentru monitorizarea lor, cum ar fi cerința de a exista conturi separate pentru infrastructură pentru a permite o analiză a costurilor implicate (75), precum și dispozitive de monitorizare adecvate. În mod normal, această monitorizare trebuie făcută de participanții de pe piață înșiși, de exemplu, de către întreprinderile care doresc să beneficieze de angajamente. Măsurile care permit terților înșiși să obțină aplicarea angajamentelor sunt, în special, accesul la un mecanism de rezolvare rapidă a litigiilor prin proceduri de arbitraj (împreună cu mandatarii) (76) sau prin proceduri de arbitraj ce implică autoritățile naționale de reglementare, atunci când acestea există pentru piețele în cauză (77). În cazul în care Comisia poate concluziona că mecanismele prevăzute în angajamente vor permite participanților de pe piață înșiși să le aplice în mod eficace și în timp util, nu este necesară o monitorizare permanentă a angajamentelor din partea Comisiei. În astfel de situații, intervenția Comisiei ar fi necesară numai în cazul în care părțile nu respectă soluțiile indicate de acele mecanisme de rezolvare a litigiilor (78). Cu toate acestea, Comisia va putea accepta astfel de angajamente numai atunci când complexitatea nu implică, de la bun început, riscuri privind eficacitatea lor și atunci când dispozitivele de monitorizare propuse garantează că angajamentele vor fi puse în aplicare în mod eficace și că mecanismul de asigurare a aplicării va produce rezultate în timp util (79).

Schimbarea contractelor exclusive pe termen lung

67.

Modificarea în structura pieței, rezultată în urma unei concentrări propuse, poate face ca aranjamentele contractuale existente să fie defavorabile concurenței efective. Acest lucru este valabil, în special, pentru contractele exclusive de furnizare pe termen lung, în cazul în care contractele respective fie blochează posibilitățile de participare ale concurenților în amonte, fie blochează accesul acestora la clienți în aval. Atunci când entitatea rezultată din concentrare are capacitatea și interesul de a bloca accesul concurenților în acest mod, efectele blocării accesului concurenților care rezultă din contractele exclusive existente pot contribui la ridicarea unor obstacole semnificative în calea concurenței efective (80).

68.

În astfel de cazuri, încetarea sau schimbarea angajamentelor exclusive existente poate fi considerată adecvată pentru eliminarea problemelor de concurență (81). Cu toate acestea, probele disponibile trebuie să permită Comisiei să determine în mod clar că nu va fi menținută nicio exclusivitate de facto. De asemenea, o astfel de schimbare a contractelor pe termen lung va fi suficientă, în general, numai dacă face parte dintr-un pachet de măsuri corective vizând eliminarea problemelor de concurență identificate.

Alte măsuri corective care nu implică cesionarea

69.

Astfel cum este indicat anterior la punctul 17, măsurile corective fără natură structurală, cum ar fi promisiunile părților de a se abține de la un anumit comportamentul concurențial (de exemplu, gruparea produselor), nu vor elimina, în general, problemele de concurență care rezultă din suprapunerile pe orizontală. În orice caz, o astfel de măsură corectivă ar putea avea dificultăți în a îndeplini gradul de eficacitate necesar, din cauza absenței unei monitorizări eficace a punerii sale în aplicare, astfel cum s-a arătat anterior la punctul 13 f (82). Într-adevăr, ar putea fi imposibil pentru Comisie să verifice respectarea angajamentului și chiar și alți participanți de pe piață, cum ar fi concurenții, este posibil să nu poată stabili fie deloc, fie cu un grad suficient de certitudine, dacă părțile îndeplinesc, în practică, condițiile angajamentului. De asemenea, concurenții s-ar putea să nu aibă interesul de a sesiza Comisia, deoarece nu sunt beneficiari direcți ai angajamentelor. În consecință, Comisia poate examina alte tipuri de măsuri corective care nu implică cesionarea, cum ar fi promisiunile privind comportamentul, numai în mod excepțional și în împrejurări specifice, cum ar fi cu privire la problemele de concurență apărute în structurile de tip conglomerat (83).

Termenul limită pentru măsurile corective care nu implică cesionarea

70.

Comisia poate accepta un termen limită pentru măsurile corective care nu implică cesionarea. Acceptabilitatea unui termen limită și durata în cauză vor depinde de circumstanțele specifice ale cazului și nu pot fi predefinite în mod general în prezenta comunicare.

4.   Clauză de reexaminare

71.

Indiferent de tipul măsurii corective, angajamentele vor include, în general, o clauză de reexaminare (84). Acest lucru ar putea permite Comisiei, la cererea motivată a părților, să acorde o prelungire a termenului sau, în cazuri excepționale, să renunțe la, să modifice sau să înlocuiască angajamentele.

72.

Modificarea angajamentelor prin prelungirea termenelor este importantă, în special, pentru angajamentele de cesionare. Părțile trebuie să comunice cererea de prelungire în cadrul termenului respectiv. Atunci când părțile solicită o prelungire a primei perioade de cesionare, Comisia va considera că cererea acestora este motivată numai dacă părțile nu au fost capabile să respecte termenul din cauza unor împrejurări asupra cărora nu au avut control și dacă părțile sunt susceptibile, ulterior, să reușească cesionarea activității într-un termen scurt. În caz contrar, poate fi mai adecvat, pentru mandatarul însărcinat cu cesionarea, să realizeze cesionarea și să îndeplinească angajamentele pentru părți.

73.

Comisia poate renunța la angajamente sau accepta modificări sau înlocuiri ale acestora numai în cazuri excepționale. Acest lucru va fi foarte rar important pentru angajamentele de cesionare. Întrucât angajamentele de cesionare trebuie puse în aplicare în scurt timp după adoptarea deciziei, este foarte improbabil ca schimbarea circumstanțelor de pe piață să se producă într-un termen atât de scurt și Comisia nu va accepta, în general, nicio modificare în temeiul clauzei generale de reexaminare. În situații specifice, angajamentele prevăd, în general, clauze de reexaminare cu un domeniu de aplicare mai restrâns (85).

74.

O renunțare la angajamente, o modificare sau o înlocuire a acestora poate fi mai importantă pentru angajamentele care nu implică cesionarea, cum ar fi angajamentele de acces, care pot continua mai mulți ani și pentru care nu pot fi prevăzute toate situațiile viitoare la data adoptării deciziei Comisiei. Cazurile excepționale care justifică o renunțare la angajamente sau o modificare sau înlocuire a acestora pot fi, în primul rând, acceptate pentru aceste angajamente în cazul în care părțile arată că circumstanțele de pe piață s-au schimbat în mod semnificativ și permanent. Pentru a arăta acest lucru, este necesar să curgă o perioadă suficientă de timp, în general de cel puțin șapte ani, între decizia Comisiei și solicitarea părților. În al doilea rând, pot exista circumstanțe excepționale și dacă părțile pot arăta că experiența dobândită în aplicarea măsurii corective demonstrează că scopul urmărit prin măsura corectivă va fi mai bine realizat dacă sunt modificate modalitățile angajamentului. Pentru orice renunțare la angajamente sau modificare sau înlocuire a acestora, Comisia va lua în considerare și opiniile terților și efectul pe care o modificare ar putea să îl aibă asupra poziției terților și, în consecință, asupra eficacității globale a măsurii corective. În această privință, Comisia va lua în considerare și faptul dacă modificările afectează dreptul deja dobândit de terți după punerea în aplicare a măsurii corective (86).

75.

În cazul în care, la data adoptării deciziei, Comisia nu poate anticipa, din anumite motive, toate evoluțiile legate de punerea în aplicare a angajamentelor, ar putea fi adecvat ca părțile să introducă o clauză în angajamente prin care permit Comisiei să inițieze o modificare limitată a angajamentelor. Aceste modificări pot fi necesare în cazul în care angajamentele originale nu realizează rezultatele prevăzute în angajamente și, în consecință, nu elimină în mod eficace problemele de concurență. Din punct de vedere procedural, părțile pot fi obligate, în astfel de cazuri, să propună o schimbare a angajamentelor pentru a realiza rezultatul definit în angajamente, ori Comisia poate, după audierea părților, să modifice ea însăși condițiile și obligațiile în acest scop. Acest tip de clauză va fi limitat, în mod tipic, la cazurile în care anumite modalități riscă să afecteze punerea în aplicare eficace a angajamentelor. Astfel de clauze au fost folosite, de exemplu, în legătură cu modalitățile programelor de cesiune de contracte de furnizare a gazelor naturale (87).

76.

La cerere, Comisia poate adopta o decizie oficială privind orice renunțare la angajamente sau modificare sau înlocuire a acestora sau poate doar lua cunoștință despre modificările satisfăcătoare aduse măsurilor corective de către părți, atunci când aceste modificări îmbunătățesc eficacitatea măsurii corective și produc obligații juridice pentru părți, de exemplu prin acorduri contractuale. În general, modificarea angajamentelor intră în vigoare ex nunc. În consecință, modificarea angajamentelor nu va rezolva retroactiv nicio încălcare a angajamentelor comisă înainte de data modificării. În consecință, după caz, Comisia poate urmări în continuare o încălcare în temeiul articolelor 14 și 15 din Regulamentul privind concentrările economice.

IV.   ASPECTE PROCEDURALE PRIVIND PROPUNERILE DE ANGAJAMENTE

1.   Faza I

77.

În temeiul articolului 6 alineatul (2) din Regulamentul privind concentrările economice, Comisia poate să declare o concentrare compatibilă cu piața comună chiar și anterior inițierii procedurii, în cazul în care aceasta este convinsă că, în urma modificării, concentrarea notificată nu mai prezintă îndoieli grave în sensul alineatului (1) litera (c).

78.

Părțile pot să prezinte Comisiei propuneri de angajamente în mod informal, chiar înainte de notificare. Părțile trebuie să propună angajamentele în cel mult 20 de zile lucrătoare de la data primirii notificării (88). Comisia informează părțile despre îndoielile sale grave în timp util înainte de termenul-limită respectiv (89). Atunci când părțile propun angajamente, termenul-limită pentru decizia Comisiei în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare este prelungit de la 25 la 35 de zile lucrătoare (90).

79.

Pentru a putea fi luate în considerare la fundamentarea unei decizii în temeiul articolului 6 alineatul (2), propunerile de angajamente trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

(a)

să specifice în mod integral angajamentele de fond convenite de părți și modalitățile de punere în aplicare a acestora;

(b)

să fie semnate de o persoană autorizată corespunzător în acest sens;

(c)

să fie însoțite de informații despre angajamente, furnizate conform dispozițiilor Regulamentului de punere în aplicare (astfel cum este explicat anterior la punctul 7); precum și

(d)

sunt însoțite de o versiune neconfidențială a angajamentelor (91), în vederea testării pe piață a acestora de către terți. Versiunea neconfidențială a angajamentelor trebuie să permită terților să evalueze complet viabilitatea și eficacitatea măsurilor corective propuse în vederea eliminării problemelor de concurență.

80.

Propunerile înaintate de părți cu îndeplinirea acestor condiții se evaluează de către Comisie. Comisia consultă autoritățile din statele membre cu privire la angajamentele propuse, precum și, după caz, terții sub forma unui test de piață, în special terții și reprezentanții recunoscuți (92) ai angajaților ale căror locuri de muncă sunt direct afectate de măsurile corective propuse. Pe piețele cu autorități de reglementare naționale, Comisia poate, după caz, să consulte și autorități de reglementare naționale competente (93). În afară de aceasta, în cazurile în care este implicată o piață geografică mai mare decât Spațiul Economic European („SEE”) sau atunci când, din motive legate de viabilitatea activității, sfera activității de cesionat este mai mare decât teritoriul SEE, versiunea neconfidențială a măsurilor corective propuse poate fi, de asemenea, examinată împreună cu autoritățile de concurență din exteriorul SEE, în cadrul acordurilor de cooperare bilaterală încheiate de Comisie cu țările respective.

81.

Angajamentele din faza I pot fi acceptate numai atunci când problema de concurență este ușor de identificat și poate fi ușor corectată (94). În consecință, problema de concurență trebuie să fie suficient de precisă, iar măsurile corective suficient de clare, astfel încât să nu fie necesară inițierea unei investigații amănunțite, iar angajamentele trebuie să fie suficiente pentru a elimina orice „îndoieli grave” în sensul articolului 6 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul privind concentrările economice (95). În cazul în care evaluarea confirmă că angajamentele propuse înlătură motivele de îndoieli grave pe această bază, Comisia autorizează operațiunea de concentrare în faza I.

82.

Din cauza restricțiilor de timp în faza I, este deosebit de important ca părțile să furnizeze în timp util Comisiei informațiile prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare pentru a evalua în mod adecvat conținutul și viabilitatea angajamentelor și caracterul adecvat al acestora pentru menținerea unei concurențe reale și durabile pe piața comună. În cazul în care părțile nu respectă obligația prevăzută în Regulamentul de punere în aplicare, Comisia s-ar putea afla în situația de a nu putea concluziona că angajamentele propuse vor elimina motivele îndoielilor grave.

83.

În cazul în care evaluarea arată că angajamentele propuse nu sunt suficiente pentru a elimina problemele de concurență determinate de concentrare, părțile vor fi informate în consecință. Deoarece măsurile corective din faza I sunt destinate să furnizeze un răspuns clar pentru o problemă de concurență ușor identificabilă, pot fi acceptate numai modificări limitate ale angajamentelor propuse. Astfel de modificări, prezentate ca un răspuns imediat la rezultatele consultărilor, pot cuprinde clarificări, perfecționări și/sau alte îmbunătățiri, destinate să garanteze că angajamentele sunt viabile și efective. Totuși, aceste modificări pot fi acceptate numai în cazuri în care se asigură faptul că acele angajamente pot fi evaluate în mod adecvat de către Comisie (96).

84.

În cazul în care evaluarea finală a Comisiei cu privire la un caz arată că nu există probleme de concurență pe una sau mai multe piețe, părțile vor fi informate în mod corespunzător și pot retrage angajamentele care nu sunt necesare pentru piețele respective. În cazul în care părțile nu retrag angajamentele în cauză, Comisia le va ignora, în general, în cadrul deciziei. În orice caz, astfel de propuneri de angajamente nu constituie o condiție pentru autorizare.

85.

Atunci când părțile sunt informate despre intenția Comisiei de a susține în continuare, în decizia finală, că tranzacția prezintă probleme de concurență pentru o anumită piață, părților le revine sarcina de a propune angajamente. Comisia nu poate impune în mod unilateral nicio condiție în legătură cu o decizie de autorizare, ci numai pe baza angajamentelor părților (97). Cu toate acestea, Comisia va analiza dacă angajamentele propuse de părți sunt proporționale cu problema de concurență, atunci când evaluează dacă acestea trebuie anexate ca și condiții sau obligații la decizia finală (98). Totuși, trebuie subliniat faptul că, într-o propunere de angajamente, toate elementele cerute pentru a îndeplini condițiile de bază pentru acceptabilitatea angajamentelor în conformitate cu punctul 9 și următoarele de mai sus vor fi considerate necesare. Acest punct, precum și cel de dinaintea lui, se aplică și angajamentelor din faza II.

86.

În cazul în care Comisia concluzionează că angajamentele propuse de părți nu elimină îndoielile grave, Comisia emite o decizie în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (c) și inițiază procedura.

2.   Faza II

87.

În temeiul articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul privind concentrările economice, Comisia trebuie să declare o concentrare compatibilă cu piața comună în cazul în care, în urma modificării, concentrarea notificată nu mai ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective, în sensul articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul privind concentrările economice.

88.

Angajamentele propuse Comisiei în temeiul articolului 8 alineatul (2) trebuie să fie înaintate Comisiei în termen de cel mult 65 de zile lucrătoare de la data inițierii procedurii. Atunci când termenele-limită pentru decizia finală au fost prelungite în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul privind concentrările economice, se prelungește în mod automat și termenul-limită pentru măsurile corective, cu același număr de zile (99). Numai în cazuri excepționale, Comisia poate accepta propunerea unor angajamente pentru prima dată după expirarea acestui termen. Solicitarea părților de prelungire a termenului-limită trebuie primită în cadrul termenului și trebuie să specifice circumstanțele excepționale care, în opinia părților, o justifică. În mod suplimentar față de existența unor circumstanțe excepționale, o prelungire este posibilă numai atunci când există timp suficient pentru evaluarea adecvată de către Comisie a propunerii și pentru a permite consultarea adecvată a statelor membre și a terților (100).

89.

Faptul dacă propunerea unor măsuri corective va extinde termenul-limită pentru Comisie în vederea adoptării unei decizii finale depinde de momentul din cadrul procedurii în care sunt propuse angajamentele. Atunci când părțile propun angajamente în termen de mai puțin de 55 de zile lucrătoare după inițierea procedurii, Comisia trebuie să ia o decizie finală în cel mult 90 de zile lucrătoare de la data inițierii procedurii (101). Atunci când părțile propun angajamente în a 55-a zi lucrătoare sau ulterior acesteia (chiar și după a 65-a zi lucrătoare, dacă angajamentele respective sunt acceptabile în contextul unor circumstanțe excepționale de tipul celor descrise anterior la punctul 88), termenul de care dispune Comisia pentru a adopta o decizie finală este prelungit la 105 zile lucrătoare în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) al doilea paragraf. atunci când părțile propun angajamente în termen de mai puțin de 55 de zile lucrătoare, însă propun o versiune modificată în a 55-a zi sau ulterior acesteia, perioada de adoptare a unei decizii finale va fi și ea prelungită la 105 zile lucrătoare.

90.

Comisia este disponibilă pentru a discuta angajamentele adecvate cu mult timp înainte de expirarea termenului de 65 de zile lucrătoare. Părțile sunt încurajate să prezinte proiecte de propuneri privind atât chestiunile de fond cât și de punere în aplicare necesare pentru asigurarea viabilității depline a angajamentelor. În cazul în care, în opinia părților, este necesar mai mult timp pentru investigarea problemelor de concurență și pentru definirea corespunzătoare a unor angajamente, acestea pot sugera Comisiei și prelungirea termenului-limită final în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) primul paragraf. Această solicitare trebuie făcută înainte de expirarea termenului de 65 de zile lucrătoare. În general, Comisia nu va prelungi termenul de adoptare a deciziei finale în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) primul paragraf atunci când cererea de prelungire este prezentată după expirarea termenului-limită de propunere a măsurilor corective prevăzut în Regulamentul de punere în aplicare, și anume după a 65-a zi lucrătoare (102).

91.

Pentru a întruni condițiile în vederea unei decizii în temeiul articolului 8 alineatul (2), angajamentele trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

(a)

să rezolve toate problemele de concurență create de concentrarea economică și să specifice în mod integral angajamentele de fond convenite de părți și modalitățile de punere în aplicare a acestora;

(b)

să fie semnate de o persoană autorizată corespunzător în acest sens;

(c)

să fie însoțite de informații despre angajamente, furnizate conform dispozițiilor Regulamentului de punere în aplicare (astfel cum este explicat anterior la punctul 7); precum și

(d)

să fie însoțite de o versiune neconfidențială a angajamentelor (103), în vederea testării pe piață a acestora de către terți, cu îndeplinirea cerințelor specificate anterior la punctul 79.

92.

Propunerile înaintate de părți cu îndeplinirea acestor condiții se evaluează de către Comisie. În cazul în care evaluarea confirmă că angajamentele propuse elimină îndoielile grave (dacă nu a fost încă emisă o comunicare a obiecțiilor de către Comisie) sau problemele de concurență specificate în comunicarea obiecțiilor, Comisia va adopta, în urma consultărilor definite anterior la punctul 80, o decizie de autorizare condiționată.

93.

În schimb, în cazul în care evaluarea conduce la concluzia că angajamentele propuse nu par a fi suficiente pentru rezolvarea problemelor de concurență ridicate de operațiunea de concentrare, părțile sunt informate în consecință (104).

94.

Regulamentul privind concentrările economice nu impune Comisiei nicio obligație de a accepta angajamente după expirarea termenului legal prevăzut pentru măsurile corective, cu excepția cazurilor în care Comisia se angajează din proprie inițiativă să evalueze angajamente în anumite cazuri (105). În vederea acestui lucru, atunci când părțile modifică angajamentele propuse după expirarea termenului-limită de 65 de zile, Comisia va accepta angajamentele modificate numai în cazul în care poate stabili în mod clar — pe baza evaluării sale cu privire la informațiile deja obținute în cadrul investigației, inclusiv pe baza rezultatelor testelor anterioare de piață și fără a mai avea nevoie de vreun alt test de piață — faptul că angajamentele respective, odată puse în aplicare, rezolvă complet și fără ambiguități problemele de concurență identificate și permit suficient timp pentru o evaluarea adecvată de către Comisie și pentru consultarea corespunzătoare a statelor membre (106)  (107). În general, Comisia va respinge angajamentele modificate care nu îndeplinesc aceste condiții (108).

V.   CONDIȚII PENTRU PUNEREA ÎN APLICARE A ANGAJAMENTELOR

95.

Angajamentele sunt propuse cu scopul de a obține o autorizare, iar punerea în aplicare a acestora are loc, în mod normal, după emiterea deciziei. În consecință, angajamentele necesită garanții pentru asigurarea punerii în aplicare eficace și la termenul prevăzut. Aceste dispoziții de punere în aplicare sunt incluse, în general, în angajamentele asumate de părți față de Comisie.

96.

În cele ce urmează, sunt prezentate instrucțiuni detaliate privind punerea în aplicare a angajamentelor de cesionare, acesta reprezentând tipul cel mai comun de angajament. Ulterior, sunt discutate unele aspecte ale punerii în aplicare a altor tipuri de angajamente.

1.   Procesul de cesionare

97.

Cesionarea trebuie să fie încheiată într-un termen determinat, convenit de părți și Comisie. În practica de la Comisie, perioada totală de timp este împărțită într-o perioadă pentru convenirea unui acord final și o perioadă suplimentară pentru încheierea tranzacției și transferul titlului legal. Perioada de convenire a unui acord final este și ea împărțită, în general, într-o primă perioadă în care părțile pot căuta un cumpărător adecvat („prima fază de cesionare”) și, în cazul în care părțile nu reușesc să cesioneze activitatea, o a doua perioadă în care un mandatar însărcinat cu cesionarea obține un mandat privind cesionarea activității fără cerința unui preț minim („faza de intervenție a mandatarului însărcinat cu cesionarea”).

98.

Experiența Comisiei a arătat că perioadele scurte de cesionare contribuie în mare măsură la reușita cesionării, întrucât, în caz contrar, activitatea vizată pentru cesionare va fi expusă unei perioade prelungite de incertitudine. Perioadele de timp trebuie, așadar, să fie cât mai scurte posibil. În general, Comisia va lua în considerare o perioadă de aproximativ șase luni pentru prima fază de cesionare și o perioadă suplimentară de trei luni pentru faza de intervenție a mandatarului însărcinat cu cesionarea, după caz. O perioadă suplimentară de trei luni este prevăzută, în general, pentru încheierea tranzacției. Aceste termene pot fi modificate, de la caz la caz. În special, este posibil ca ele să trebuiască scurtate în cazul în care există un risc important de degradare a viabilității activității în perioada de tranziție.

99.

În general, termenul stabilit pentru cesionare începe să curgă de la data adoptării deciziei de către Comisie. Se poate justifica o excepție pentru o tranzacție prin ofertă publică, în care părțile se angajează să cesioneze o activitate care aparține entității rezultate din concentrare. Atunci când, în astfel de circumstanțe, părțile nu se pot pregăti pentru cesionarea activității entității rezultate din concentrare înainte de încheierea concentrării notificate, Comisia poate accepta ca termenele privind cesionarea în cauză să înceapă numai de la data încheierii tranzacției notificate. În mod similar, o astfel de soluție poate fi avută în vedere în cazul în care data încheierii concentrării nu poate fi stabilită de părți deoarece, de exemplu, necesită aprobarea statului (109). În schimb, poate fi oportună scurtarea termenelor-limită pentru a reduce perioada de incertitudine pentru activitatea destinată cesionării.

100.

În timp ce procedura descrisă anterior se aplică pentru cazurile de cumpărător inițial, pentru soluțiile de conciliere prealabilă se aplică o procedură diferită. În general, se încheie deja un acord final cu un cumpărător în timpul procedurii, astfel încât să se prevadă, după decizie, numai un termen suplimentar pentru încheierea tranzacției. În cazul în care, înaintea deciziei, s-a încheiat numai un acord-cadru cu cumpărătorul, termenele de prevăzut pentru realizarea unui acord final și încheierea ulterioară a tranzacției vor trebui hotărâte de la caz la caz (110).

2.   Aprobarea cumpărătorului și a contractului de vânzare-cumpărare

101.

Pentru asigurarea eficacității angajamentului, vânzarea către un cumpărător propus este condiționată de aprobarea prealabilă a Comisiei. Atunci când părțile (sau mandatarul însărcinat cu cesionarea) au realizat un acord final cu un cumpărător, ele trebuie să prezinte Comisiei o propunere motivată și documentată. Părților sau mandatarului, după caz, li se cere să demonstreze în mod satisfăcător Comisiei că respectivul cumpărător îndeplinește condițiile prevăzute pentru cumpărător și că activitatea este concesionată în conformitate cu decizia Comisiei și cu angajamentele. În cazul în angajamentele permit propunerea mai multor cumpărători diferiți pentru diversele părți ale pachetului, Comisia trebuie să aprecieze dacă fiecare dintre respectivii cumpărători este acceptabil și dacă întreg pachetul rezolvă problemele de concurență.

102.

La evaluarea oricărui cumpărător propus, Comisia va interpreta cerințele privind cumpărătorul în lumina scopului angajamentelor, de a menține imediat concurența efectivă pe piața pe care au fost constatate problemele de concurență, și a circumstanțelor de pe piață conform celor specificate în decizie (111). În general, baza evaluării Comisiei referitoare la cerințele privind cumpărătorul va fi constituită de propunerile părților, de evaluarea mandatarului însărcinat cu monitorizarea și, în special, de discuțiile cu cumpărătorul propus și de planul de afaceri al acestuia. În continuare, Comisia va analiza dacă ipotezele subiacente ale cumpărătorului par plauzibile în contextul circumstanțelor pieței.

103.

Cerința conform căreia cumpărătorul trebuie să dispună de resursele financiare necesare se aplică în special modului de finanțare a achiziției de către cumpărătorul propus. Comisia nu va accepta, în general, nicio finanțare a cesionării de către vânzător și, în special, nicio finanțare a vânzătorului în cazul în care acest lucru acordă vânzătorului o participație la profiturile viitoare ale activității cesionate.

104.

În evaluarea cumpărătorului propus din punctul de vedere al posibilității creării unor probleme de concurență, Comisia va întreprinde o evaluare prima facie în lumina informațiilor de care dispune Comisia în procesul de aprobare a cumpărătorului. Atunci când cumpărarea rezultă într-o concentrare de dimensiune comunitară, această nouă operațiune trebuie să fie notificată în temeiul Regulamentului privind concentrările economice și autorizată în conformitate cu procedurile normale (112). Dacă nu este cazul, aprobarea de către Comisie a unui cumpărător propus nu aduce atingere competenței controlului privind concentrările economice exercitată de autoritățile naționale. De asemenea, cumpărătorul propus trebuie să obțină toate celelalte aprobări necesare din partea autorităților de reglementare competente. Atunci când se poate anticipa, în lumina informațiilor disponibile Comisiei, că dificultăți în obținerea autorizației de efectuare a operațiunii de concentrare sau a altor aprobări ar putea întârzia în mod necorespunzător punerea în aplicare în timp util a angajamentului, se va considera că acel cumpărător propus nu îndeplinește cerințele privind cumpărătorul. În caz contrar, problemele de concurență identificate de Comisie nu ar fi eliminate în cadrul de timp adecvat.

105.

Această cerință privind aprobarea de către Comisie nu se aplică, în general, numai identității cumpărătorului, ci și contractului de vânzare-cumpărare și oricărui alt contract încheiat între părți și cumpărătorul propus, inclusiv acordurilor cu caracter tranzitoriu. Comisia va verifica dacă cesionarea prevăzută de acorduri respectă dispozițiile angajamentelor (113).

106.

Comisia va comunica părților opinia sa cu privire la caracterul adecvat al cumpărătorului propus. În cazul în care Comisia concluzionează că acel cumpărător propus nu îndeplinește cerințele, va adopta o decizie conform căreia cumpărătorul propus nu constituie un cumpărător în temeiul angajamentelor (114). În cazul în care Comisia concluzionează că contractul de vânzare-cumpărare (sau orice acorduri auxiliare) nu prevede o cesionare conformă cu angajamentele, Comisia va comunica acest lucru părților fără a respinge în mod necesar cumpărătorul. În cazul în care Comisia concluzionează că cumpărătorul este adecvat în temeiul angajamentelor și că contractele prevăd o cesionare conformă cu angajamentele, Comisia va aproba cesionarea către cumpărătorul propus (115). Comisia va emite aprobările necesare cât mai rapid posibil.

3.   Obligațiile părților în perioada de tranziție

107.

Părțile trebuie să îndeplinească anumite obligații în perioada de tranziție (astfel cum a fost definit mai sus la punctul 36). În general, în această privință trebuie incluse dispozițiile următoare: (i) măsuri de salvgardare pentru menținerea viabilității activității în perioada de tranziție; (ii) acțiunile necesare pentru un proces de disociere, dacă este cazul; și (iii) acțiunile necesare pentru pregătirea cesionării activității.

Menținerea activității cesionate în perioada de tranziție

108.

Părțile au obligația de a reduce la minimum orice risc eventual de pierdere a potențialului de concurență al activității de cesionat, rezultat din incertitudinile inerente unui transfer de activitate. Până la transferul activității către cumpărător, Comisia cere părților să propună angajamente care să asigure menținerea independenței, a viabilității economice, a valorii de piață și a competitivității activității. Numai astfel de angajamente permit Comisiei să concluzioneze cu un grad suficient de certitudine că cesionarea activității va fi pusă în aplicare în modul propus de părți în cadrul angajamentelor.

109.

În general, aceste angajamente trebuie concepute astfel încât să mențină separarea activității de activitățile reținute de părți și să asigure gestionarea ei ca activitate distinctă și care poate fi vândută în cel mai bun interes al său, astfel încât să garanteze menținerea viabilității sale economice, valoarea sa pe piață, competitivitatea sa și independența față de activitățile reținute de părți.

110.

Părțile vor trebui să garanteze că toate activele activității sunt menținute, conform bunelor practici de afaceri și în contextul unei activități normale, precum și că nu se efectuează acțiuni care ar putea avea un efect negativ important asupra activității. Se are în vedere, în special, menținerea activelor fixe, a know-how-ului și a informațiilor comerciale cu caracter confidențial sau exclusiv, a clientelei și a competențelor tehnice și comerciale ale angajaților. De asemenea, părțile trebuie să mențină activitatea în aceleași condiții ca și înaintea concentrării economice și, în special, să ofere suficiente resurse, cum ar fi capital sau o linie de credit, pe baza și în continuarea planurilor de afaceri existente, aceleași funcții administrative și de conducere sau alți factori relevanți pentru menținerea concurenței în sectorul respectiv. De asemenea, angajamentele trebuie să prevadă că părțile trebuie să ia toate măsurile rezonabile, inclusiv instituirea unor stimulente adecvate, pentru a încuraja totalitatea personalului important să rămână în cadrul activității, și că părțile nu pot solicita sau transfera angajații către activitățile lor rămase.

111.

Părțile trebuie, în continuare, să mențină activitatea separată de activitățile pe care le-au reținut și să garanteze că personalul principal al activității de cesionat nu este implicat în niciun fel în activitățile reținute și vice-versa. În cazul în care activitatea de cesionat este o persoană juridică și este necesară o separare în cadrul structurii acelei persoane juridice, drepturile părților în calitate de acționari, în special drepturile de vot, trebuie exercitate de mandatarul însărcinat cu monitorizarea care trebuie să aibă și competența de a înlocui membrii consiliului de administrație numiți în numele părților. Din punctul de vedere al informațiilor, părțile trebuie să protejeze activitatea de cesionat și să ia toate măsurile necesare pentru a garanta că părțile nu obțin niciun secret industrial sau nicio informație confidențială. Orice documente sau informații confidențiale ale activității, obținute de părți înainte de adoptarea deciziei, trebuie înapoiate activității sau distruse.

112.

În continuare, părțile trebuie, în general, să numească un administrator însărcinat cu controlul separării activităților, cu competența necesară, însărcinat cu gestionarea activității și punerea în aplicare a obligațiilor în materie de separare și autonomie. Administratorul însărcinat cu controlul separării activităților trebuie să acționeze sub supravegherea mandatarului însărcinat cu monitorizarea, care poate emite instrucțiuni pentru administratorul însărcinat cu controlul separării activităților. Angajamentele trebuie să prevadă că numirea trebuie să aibă loc de îndată după adoptarea deciziei și chiar înainte ca părțile să încheie concentrarea notificată. Întrucât părțile pot numi ele însele administratorul însărcinat cu controlul separării activităților, angajamentele trebuie să prevadă că mandatarul însărcinat cu monitorizarea îl poate destitui pe administratorul însărcinat cu controlul separării activităților în cazul în care acesta nu acționează conform angajamentelor sau în cazul în care periclitează punerea acestora în aplicare a acestora în timp util și în mod adecvat. Numirea ulterioară a unui nou administrator însărcinat cu controlul separării activităților trebuie aprobată de către mandatarul însărcinat cu monitorizarea.

Etapele disocierii

113.

Astfel cum este descris anterior la punctul 35, Comisia poate accepta, în circumstanțe adecvate, că cesionarea unei activități care trebuie disociată de restul activităților părților poate fi considerată ca o măsură corectivă corespunzătoare. Cu toate acestea, chiar și în astfel de circumstanțe, numai transferul unei activități viabile către un cumpărător care poate menține și dezvolta această activitate ca forță competitivă activă pe piață va elimina problemele de concurență constatate de Comisie. În consecință, părțile trebuie să se angajeze să îndeplinească în perioada de tranziție, prin intermediul unor obligații orientate către obținerea unor rezultate, disocierea activelor care contribuie la activitatea cesionată. Rezultatul trebuie să fie posibilitatea transferării unei activități viabile și competitive, autonomă și separată de celelalte activități ale părților, către un cumpărător adecvat la sfârșitul perioadei de tranziție. Părțile vor trebui să suporte costurile și riscurile acestei disocieri în perioada de tranziție.

114.

Disocierea trebuie realizată de părți sub supravegherea mandatarului și în cooperare cu administratorul însărcinat cu controlul separării activităților. Mai întâi, acele active și membri ai personalului a căror utilizare este partajată între activitatea de cesionat și celelalte activități rămase ale părților trebuie alocate activității, în măsura în care acest lucru nu este exclus în cadrul angajamentelor (116). Alocarea activelor și a personalului va fi monitorizată și trebuie aprobată de mandatarul însărcinat cu monitorizarea. În al doilea rând, procesul de disociere poate necesita o reconstituire, pentru activitate, a activelor deținute sau funcțiilor efectuate de alte părți ale activităților părților atunci când acest lucru este necesar pentru a asigura viabilitatea și competitivitatea activității de cesionat. Un exemplu îl constituie încetarea participării activității într-o rețea informatică centrală și instalarea unui sistem informatic separat pentru activitate. În general, principalele etape ale unui astfel de proces de disociere și funcțiile care trebuie reconstituite trebuie decise de la caz la caz și descrise în angajamente.

115.

În același timp, trebuie să se garanteze că viabilitatea afacerii de cesionat nu este afectată de măsurile în cauză. În consecință, în perioada de tranziție părțile trebuie să mențină utilizarea activelor partajate și trebuie să continue să furnizeze servicii activității în aceeași măsură ca și în trecut, atâta timp cât activitatea nu este încă viabilă ca activitate autonomă.

Obligații specifice ale părților cu privire la procesul de cesionare

116.

Pentru procesul de cesionare, angajamentele ar trebui să prevadă că cumpărătorii potențiali pot efectua un exercițiu de verificare prealabilă și pot obține, în funcție de stadiul în care se află procedura, informații suficiente despre activitatea cesionată pentru a permite cumpărătorului să evalueze integral valoare, anvergura și potențialul comercial al activității, precum și să aibă acces direct la personalul acesteia. În continuare, părțile trebuie să furnizeze rapoarte periodice privind cumpărătorii potențiali și evoluțiile negocierilor. Cesionarea este pusă în aplicare numai după ce tranzacția este încheiată, și anume, atunci când titlul juridic a fost transferat cumpărătorului aprobat și activele au fost efectiv transferate. La sfârșitul procesului, părțile trebuie să trimită un raport final prin care se confirmă încheierea și transferul activelor.

4.   Mandatarul însărcinat cu monitorizarea și mandatarul însărcinat cu cesionarea

Rolul mandatarului însărcinat cu monitorizarea

117.

Întrucât Comisia nu poate fi implicată direct, în mod zilnic, în supravegherea punerii în aplicare a angajamentelor, părțile trebuie să propună numirea unui mandatar care să monitorizeze respectarea angajamentelor de către părți, în special obligațiile care le revin în perioada de tranziție și în procesul de cesionare (denumit „mandatar însărcinat cu monitorizarea”). Prin aceasta, părțile garantează eficacitatea angajamentelor propuse și permit Comisiei să garanteze că modificarea concentrării economice notificate, în forma propusă de părți, va fi îndeplinită cu un grad suficient de certitudine.

118.

Mandatarul însărcinat cu monitorizarea își va îndeplini sarcinile sub supravegherea Comisiei și va fi considerat ca reprezentând „ochii și urechile” Comisiei. El va veghea la faptul că activitatea este gestionată și menținută în mod adecvat și autonom în perioada de tranziție. În consecință, Comisia poate transmite orice ordine și instrucțiuni mandatarului însărcinat cu monitorizarea în vederea asigurării respectării angajamentelor, iar mandatarul poate propune părților orice măsuri pe care le consideră necesare pentru realizarea sarcinilor care îi revin. Cu toate acestea, părțile nu pot emite nicio instrucțiune către mandatar fără aprobarea Comisiei.

119.

În general, angajamentele stabilesc sarcinile mandatarului însărcinat cu monitorizarea. Atribuțiile și competențele acestuia vor fi detaliate în mandatul acestuia, care va fi încheiat între părți și mandatar, iar sarcinile sale vor fi detaliate în continuare într-un plan de lucru. Sarcinile mandatarului însărcinat cu monitorizarea vor începe, în general, de îndată după adoptarea deciziei Comisiei și vor dura până la transferul juridic și efectiv al activității către cumpărătorul aprobat. Se pot distinge cinci sarcini principale și neexclusive pe care mandatarul însărcinat cu monitorizarea va trebui să le îndeplinească sub supravegherea Comisiei:

În primul rând, mandatarul însărcinat cu monitorizarea va supraveghea măsurile de salvgardare pentru activitatea de cesionat în cursul perioadei de tranziție.

În al doilea rând, în cazurile de disociere, mandatarul însărcinat cu monitorizarea trebuie să monitorizeze separarea activelor și alocarea personalului între activitatea de cesionat și activitățile reținute de părți, precum și reconstituirea activelor și funcțiilor activității care fuseseră asigurate anterior de către părți.

În al treilea rând, mandatarul însărcinat cu monitorizarea răspunde de supravegherea eforturilor părților de a găsi un cumpărător potențial și de a transfera activitatea. În general, va analiza progresele procesului de cesionare și cumpărătorii potențiali incluși în proces. El va verifica dacă cumpărătorii potențiali primesc suficiente informații cu privire la activitate — în special prin analiza memorandumului informativ (dacă există), a camerei de date sau a procesului de verificare prealabilă. Îndată ce este propus un cumpărător, mandatarul însărcinat cu monitorizarea trimite Comisiei o opinie motivată în care indică dacă respectivul cumpărător îndeplinește cerințele din angajamente privind cumpărătorul și dacă activitatea este vândută în conformitate cu angajamentele. La sfârșitul procesului, mandatarul însărcinat cu monitorizarea trebuie să supravegheze transferul juridic și efectiv al activității către cumpărător și să emită un raport final prin care se confirmă transferul.

În al patrulea rând, mandatarul însărcinat cu monitorizarea acționează ca punct de contact pentru orice solicitări provenite de la terți, în special cumpărătorii potențiali, în legătură cu angajamentele. Părțile informează terții interesați despre identitatea și sarcinile mandatarului însărcinat cu monitorizarea, inclusiv orice cumpărători interesați. În eventualitatea unui dezacord între părți și terți cu privire la aspectele stabilite în angajamente, mandatarul însărcinat cu monitorizarea discută aspectele în cauză cu părțile și cu terții și își trimite raportul către Comisie. Pentru a își putea îndeplini misiunea, mandatarul însărcinat cu monitorizarea va păstra confidențialitatea oricăror secrete industriale ale părților și ale terților.

În al cincilea rând, mandatarul însărcinat cu monitorizarea raportează Comisiei cu privire la aceste aspecte în cadrul unor rapoarte periodice privind respectarea angajamentelor și furnizează, de asemenea, rapoarte suplimentare la cererea Comisiei.

120.

De asemenea, angajamentele vor defini în mod integral modalitățile prin care mandatarul însărcinat cu monitorizarea primește sprijin din partea părților și cooperează cu acestea; Comisia va supraveghea relația dintre părți și mandatar și sub acest aspect. Pentru a își putea îndeplini sarcinile, mandatarul are acces la registrele și evidențele părților și ale activității cesionate, în măsura în care și atâta timp cât acest lucru este relevant pentru punerea în aplicare a angajamentelor, poate solicita sprijinul managerial și administrativ al părților, este informat despre cumpărătorii potențiali și despre toate evoluțiile procesului de cesionare și i se comunică informațiile furnizate cumpărătorilor potențiali. De asemenea, părțile remunerează mandatarul și permit mandatarului să numească consilieri, dacă acest lucru este oportun pentru îndeplinirea sarcinilor care îi revin în temeiul angajamentelor. Angajamentele vor permite, de asemenea, Comisiei să comunice informațiile părților către mandatarul însărcinat cu monitorizarea pentru a permite acestuia să își îndeplinească sarcinile. Mandatarul însărcinat cu monitorizarea este obligat să păstreze confidențialitatea acestor informații.

Rolul mandatarului însărcinat cu cesionarea

121.

Ca și în cazul mandatarului însărcinat cu monitorizarea, părțile trebuie să propună numirea unui mandatar însărcinat cu cesionarea, pentru punerea în practică a angajamentelor propuse de ele, și să permită Comisiei să garanteze că modificarea concentrării economice notificate, în forma propusă de ele, va fi îndeplinită. În cazul în care părțile nu reușesc să găsească un cumpărător adecvat în cadrul primei faze de cesionare, atunci, în faza de intervenție a mandatarului însărcinat cu cesionarea, mandatarul însărcinat cu cesionarea va primi un mandat irevocabil și exclusiv de a vinde activitatea, sub supravegherea Comisiei, în cadrul unui anumit termen-limită, fără cerința unui preț minim, unui cumpărător adecvat. Angajamentele permit mandatarului însărcinat cu cesionarea să includă în contractul de vânzare-cumpărare termenii și condițiile pe care le consideră adecvate în vederea unei vânzări rapide, în special declarațiile, garanțiile și indemnitățile obișnuite. Vânzarea activității de către mandatarul însărcinat cu cesionarea este supusă aprobării prealabile a Comisiei în același mod ca și vânzarea de către părți.

122.

Angajamentele vor dispune că părțile sprijină și informează mandatarul însărcinat cu cesionarea și cooperează cu acesta în același mod ca și cel prevăzut pentru mandatarul însărcinat cu monitorizarea. În vederea cesionării, părțile trebuie să acorde mandatarului însărcinat cu cesionarea o procură specială completă, care să acopere toate etapele cesionării.

Aprobarea mandatarului și a mandatului acestuia

123.

În funcție de angajament, mandatarul însărcinat cu monitorizarea poate fi aceeași persoană sau instituție care îndeplinește misiunea de mandatar însărcinat cu cesionarea. Părțile propun unul sau mai mulți mandatari potențiali Comisiei, inclusiv totalitatea condițiilor mandatului și o prezentare a planului de lucru. Este esențial ca mandatarul însărcinat cu monitorizarea să își intre în atribuții de îndată după adoptarea deciziei Comisiei. În consecință, părțile trebuie să propună un mandatar adecvat de îndată după adoptarea deciziei Comisiei (117) și angajamentele trebuie să prevadă, în general, că concentrarea economică notificată poate fi pusă în aplicare numai după numirea mandatarului însărcinat cu monitorizarea, după aprobarea de către Comisie (118). Situația este diferită pentru mandatarul însărcinat cu cesionarea, care trebuie să fie numit cu suficient timp înainte de sfârșitul primei faze de cesionare (119), astfel încât mandatul său să poată intra în vigoare la începutul fazei de intervenție a mandatarului însărcinat cu cesionarea.

124.

Ambele tipuri de mandatar vor fi numite de părți pe baza unui mandat, încheiat între părți și mandatar. Numirea și mandatul sunt supuse aprobării Comisiei, care va avea competența exclusivă a alegerii mandatarului și care va evalua dacă respectivul candidat este adecvat pentru realizarea sarcinilor acelui caz. Mandatarul trebuie să fie independent față de părți, să dețină calificările necesare îndeplinirii mandatului său și să nu fie sau să nu devină obiectul unui conflict de interese.

125.

Comisia va evalua competențele necesare în lumina cerințelor cazului în cauză, inclusiv zona geografică și sectorul implicat. În experiența Comisiei, societățile de audit și alte societăți de consultanță pot fi foarte bine plasate pentru a îndeplini misiunea de mandatar însărcinat cu monitorizarea. Persoanele care au lucrat în sectorul respectiv pot, de asemenea, să fie candidați adecvați pentru îndeplinirea unei astfel de funcții, în cazul în care dispun de resursele necesare pentru a îndeplini sarcinile în cauză. Băncile de investiții par deosebit de adecvate pentru rolul de mandatar însărcinat cu cesionarea. Independența mandatarului este crucială pentru a permite acestuia să își îndeplinească în mod adecvat rolul de monitorizare a angajamentelor de către părți în numele Comisiei, precum și pentru a asigura credibilitatea mandatarului față de terți. În special, Comisia nu va accepta, ca mandatari, persoane sau instituții care sunt în același timp auditorii părților sau consilierii de investiții ai acestora în procesul de cesionare. Cu toate acestea, nu apar conflicte de interese din relațiile mandatarului cu părțile în cazul în care aceste relații nu afectează obiectivitatea și independența mandatarului în îndeplinirea sarcinilor sale. Părților le revine responsabilitatea de a furniza Comisiei informațiile adecvate pentru ca aceasta să verifice dacă mandatarul îndeplinește cerințele. Numirea mandatarului după aprobarea de către părți este irevocabilă, cu excepția cazului în care mandatarul este înlocuit cu aprobarea sau la cererea Comisiei.

126.

Mandatul mandatarului trebuie să definească sarcinile, astfel cum au fost specificate în angajamente, și include toate dispozițiile necesare pentru a-i permite mandatarului să își îndeplinească sarcinile, în condițiile angajamentelor acceptate de Comisie. Părțile sunt responsabile de remunerarea mandatarului, în condițiile mandatului, iar sistemul de remunerare trebuie să nu conducă la afectarea independenței și eficacității mandatarului în exercitarea mandatului. Comisia va aproba un mandatar numai împreună cu un mandat adecvat. În cazurile adecvate, ea poate publica identitatea mandatarului și un rezumat al sarcinilor acestuia.

127.

În cazul în care angajamentele specifice, cu asigurarea respectării cărora a fost însărcinat mandatarul, au fost puse în aplicare — și anume, atunci când titlul legal pentru activitatea cesionată și activele au fost transferate efectiv cumpărătorului și anumite acorduri specifice, care pot continua și ulterior cesionării, au fost îndeplinite — mandatul prevede posibilitatea mandatarului de a cere Comisiei eliberarea sa de orice alte responsabilități. Cu toate acestea, chiar și în cazul în care această eliberare a fost acordată, Comisia poate cere ca mandatarul să fie numit din nou în funcție, în cazul în care aceasta constată ulterior că angajamentele în cauză nu au fost puse în aplicare integral și în mod corespunzător.

5.   Obligațiile părților după punerea în aplicare a cesionării

128.

Angajamentele trebuie să prevadă, de asemenea, că, în decursul unei perioade de 10 ani după adoptarea deciziei de acceptare a angajamentelor, Comisia poate solicita informații de la părți. Acest lucru va permite Comisiei să monitorizeze punerea în aplicare eficace a măsurii corective.

6.   Punerea în aplicare a altor angajamente

129.

Multe dintre principiile discutate anterior cu privire la punerea în aplicare a angajamentelor de cesionare pot fi aplicate în aceeași măsură și altor tipuri de angajamente atunci când aceste angajamente trebuie puse în aplicare după decizia Comisiei. De exemplu, în cazul în care se prevede că beneficiarul unei licențe trebuie aprobat de Comisie, pot fi aplicate considerentele referitoare la aprobarea cumpărătorului. Dată fiind marea diversitate a angajamentelor de altă natură decât cesionarea, nu pot fi stabilite cerințe generale și complete pentru punerea în aplicare a acestora.

130.

Cu toate acestea, dată fiind durata însemnată a angajamentelor de altă natură decât cesionarea și complexitatea frecventă a acestora, ele necesită, adeseori, un efort de monitorizare foarte important, împreună cu instrumente de monitorizare specifice, pentru a permite Comisiei să concluzioneze că vor fi puse efectiv în aplicare. În consecință, Comisia va cere, în mod frecvent, implicarea unui mandatar pentru a supraveghea punerea în aplicare a acestor angajamente și stabilirea unei proceduri rapide de arbitraj care să ofere un mecanism de rezolvare a disputelor și să permită ca angajamentele să poată fi aplicate de participanții de pe piață înșiși. În cazuri anterioare, Comisia a cerut adeseori atât numirea unui mandatar, cât și o clauză de arbitraj (120). În acele circumstanțe, mandatarul va monitoriza punerea în aplicare a angajamentelor dar va putea să ia parte și la procedura de arbitraj în vederea finalizării acesteia într-o perioadă scurtă de timp.


(1)  JO L 24, 29.1.2004, pp. 1-22.

(2)  Trimiterile la „părți” și la „părți implicate în concentrarea economică” reglementează, de asemenea, situațiile în care există o singură parte care notifică.

(3)  Articolul 6 alineatul (2) al doilea paragraf și, respectiv, articolul 8 alineatul (2) al doilea paragraf. A se vedea și considerentul 30 din Regulamentul privind concentrările economice, care prevede că „în cazurile în care întreprinderile implicate modifică o concentrare notificată, în special oferindu-se să își asume angajamente în vederea realizării compatibilității concentrării cu piața comună, Comisia ar trebui să poată declara concentrarea astfel modificată compatibilă cu piața comună. Astfel de angajamente ar trebui să fie proporționale cu problema concurențială și să o elimine în întregime”. Considerentul 30 explică, în continuare, că „este de asemenea necesar să se accepte angajamente înainte de inițierea procedurii, în cazul în care problema de concurență poate fi identificată rapid și remediată cu ușurință”.

(4)  În cele ce urmează, cu excepția cazurilor în care se indică altfel, expresia „probleme de concurență” corespunde, în funcție de stadiul procedurii, unor îndoieli grave sau unor constatări preliminare conform cărora concentrarea poate ridica obstacole semnificative în calea concurențe efective de pe piața comună sau de pe o parte semnificativă a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziții dominante.

(5)  Comunicarea Comisiei privind măsurile corective admisibile în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 4064/89 al Consiliului și în temeiul Regulamentului (CE) nr. 447/98 al Comisiei (JO C 68, 2.3.2001, p. 3).

(6)  Care înlocuiește Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 al Consiliului (JO L 395, 30.12.1989, versiune corectată în JO L 257, 21.9.1990, p. 13).

(7)  Regulamentul (CE) nr. 802/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (JO L 133, 30.4.2004, p. 1). Acest regulament înlocuiește Regulamentul (CE) nr. 447/98 al Comisiei de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 4064/89 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (JO L 61, 2.3.1998, p. 1).

(8)  DG COMP, Studiu privind măsurile corective în concentrările economice între întreprinderi, octombrie 2005.

(9)  Considerentul 6 din Regulamentul privind concentrările economice.

(10)  În faza I și înainte de emiterea unei comunicări a obiecțiilor, acest lucru corespunde îndoielilor grave referitoare la un obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

(11)  Regulamentul privind concentrările economice prevede etape oficiale în care părțile sunt informate despre problemele de concurență identificate de Comisie [articolul 6 alineatul (1) litera (c), decizie, comunicare a obiecțiilor]. De asemenea, Codul de bune practici cu privire la derularea procedurilor CE de control privind concentrările, emis de DG Concurență, prevede că, în general, sunt propuse reuniuni de analiză a situației curente în stadii esențiale ale procedurii, în cadrul cărora Comisia explică părților problemele constatate pentru a permite acestora să contribuie cu propuneri de măsuri corective.

(12)  Hotărârea TPI în cauza T-210/01, General Electric/Comisia [2005], Rec. II-5575, punctul 52. A se vedea hotărârea TPI în cauza T-87/05, EDP/Comisia [2005], Rec. II-3745, punctul 105.

(13)  A se vedea cazul COMP/M.2220 — GE/Honeywell din 3 iulie 2001, confirmat de hotărârea TPI în cauza T-210/01, General Electric/Comisia [2005], Rec. II-5575, punctul 555 și urm., punctul 612 și urm.; cazul COMP/M.3440 — EDP/ENI/GDP din 9 decembrie 2004, confirmat de hotărârea TPI în cauza T-87/05, EDP/Comisia [2005], Rec. II-3745, punctul 63 și urm., punctul 75 și urm.; cazul IV/M.469 — MSG Media Service din 9 noiembrie 1994; cazul IV/M.490 — Nordic Satellite Distribution din 19 iulie 1995; cazul IV/M.553 — RTL/Veronica/Endemol din 20 septembrie 1995; cazul IV/M.993 — Betrelsmann/Kirch/Première din 27 mai 1998; cazul IV/M.1027 — Deutsche Telekom BetaResearch din 27 mai 1998; cazul IV/M.774 — St Gobain/Wacker Chemie din 4 decembrie 1996; cazul IV/M.53 — Aerospatiale/Alenia/De Havilland din 2 octombrie 1991; cazul IV/M.619 — Gencor/Lonrho din 24 aprilie 1996, confirmat de hotărârea TPI în cauza T-102/96, Gencor/Comisia [1999], Rec. II-753.

(14)  A se vedea sentința TPI în cauza T-87/05, EDP/Comisia [2005], Rec. II-3745, punctul 62 și urm.

(15)  A se vedea considerentul 30 din Regulamentul de punere în aplicare și hotărârea TPI în cauza T-282/02, Cementbouw/Comisia [2006], Rec. II-319, punctul 307.

(16)  TPI cauza T-210/01, General Electrics/Comisia [2005], Rec. II-5575, punctul 52. Cauza T-87/05, EDP/Comisia [2005], Rec. II-3745, punctul 105.

(17)  TPI, cauza T-210/01, General Electric/Comisia [2005], Rec. II-5575, punctele 555 și 612.

(18)  În funcție de natura riscurilor, acestea pot fi compensate prin adoptarea unor măsuri de salvgardare specifice. De exemplu, riscul care decurge din drepturile terților cu privire la activele de cesionat poate fi compensat prin propunerea unei alternative de cesionare. Aceste măsuri de salvgardare vor fi discutate mai detaliat în continuare.

(19)  TPI, cauza T-177/04, easyJet/Comisia [2006], Rec. II-1931, punctul 188.

(20)  TPI, cauza T-177/04, easyJet/Comisia [2006], Rec. II-1931, punctul 186. TPI, hotărâre în cauza T-87/05, EDP/Comisia [2005], Rec. II-3745, punctul 72.

(21)  A se vedea, ca exemplu de astfel de măsuri corective complexe și inadecvate, cazul COMP/M.3440 — ENI/EDP/GDP din 9 decembrie 2004, confirmat de hotărârea TPI în cauza T-87/05, EDP/Comisia [2005], Rec. II-3745, punctul 102; cazul COMP/M.1672 — Volvo/Scania din 15 martie 2000.

(22)  A se vedea considerentul 8 din Regulamentul privind concentrările economice. A se vedea hotărârea TPI în cauza T-102/96, Gencor/Comisia [1999], Rec. II-753, punctul 316; CEJ în cauza C-12/03 P, Comisia/Tetra Laval [2005], Rec. I-987, punctul 86; hotărârea TPI în cauza T-158/00, ARD/Comisia [2003], Rec. II-3825, punctul 192 și urm.

(23)  CEJ, cauza C-12/03 P, Comisia/Tetra Laval [2005], Rec. I-987, punctul 86. Hotărârea TPI din 25 martie 1999 în cauza T-102/96, Gencor/Comisia [1999], Rec. II-753, punctul 319 și urm.; Hotărârea TPI din 30 septembrie 2003 în cauza T-158/00, ARD/Comisia [2003], Rec. II-3825, punctul 193; TPI în cauza T-177/04, easyJet/Comisia [2006], Rec. II-1931, punctul 182. Hotărârea TPI în cauza T-87/05, EDP/Comisia [2005], Rec. II-3745, punctul 101.

(24)  A se vedea cesionarea spațiilor de depozitare în cazul COMP/M.3868 — DONG/Elsam/Energi E2 din 14 martie 2006, punctul 170 și urm.; cazul COMP/M.3696 — E.ON/MOL din 21 decembrie 2005, punctul 735 și urm., pentru un exemplu de „degrupare a drepturilor de proprietate” vizând eliminarea legăturilor structurale dintre părți în sectorul depozitării gazelor; cazul ulterior COMP/M.4314 — Johnson & Johnson/Pfizer din 11 decembrie 2006, cazul COMP/M.4494 — Evraz/Highveld din 20 februarie 2007.

(25)  A se vedea, cu privire la efectele de tip conglomerat ale unei concentrări economice, CEJ, hotărârea din 15 februarie 2005 în cauza C-12/03 P, Comisia/Tetra Laval [2005], Rec. I-987, punctele 85 și 89.

(26)  De exemplu, angajamente privind un anumit comportament referitor la prețuri, cum ar fi plafoane de prețuri care implică riscul de a genera o aliniere anticoncurențială a prețurilor între concurenți.

(27)  Astfel cum se prevede la considerentul 30 din Regulamentul privind concentrările economice, Comisia va asigura transparența și consultarea efectivă a statelor membre în ambele faze ale procedurii.

(28)  Angajamentele prezentate în faza I pot fi acceptate numai în anumite tipuri de situații. A se vedea mai jos la punctul 81.

(29)  A se vedea, printre altele, cazul COMP/M.2972 — DSM/Roche Vitamins din 23 iulie 2003; cazul COMP/M.2861 — Siemens/Drägerwerk/JV din 30 aprilie 2003; cazul IV/JV.15 — BT/AT & T din 30 martie 1999; cazul IV/M.553 — BP Amoco/Arco din 29 septembrie 1999.

(30)  A se vedea site-ul DG COMP, publicat în mai 2003, disponibil la:

http://ec.europa.eu/comm/competition/mergers/legislation/legislation.html. Modelele de text pot fi actualizate în permanență și, după caz, pot fi emise noi orientări de bună practică în domeniul măsurilor corective.

(31)  Aceasta include, în anumite condiții, activități care trebuie disociate din activitatea sau activele individuale ale unei părți; a se vedea în continuare punctul 35 și urm.

(32)  Cazul IV/M.913 — Siemens/Elektrowatt din 18 noiembrie 1997; cazul IV/M.1578 — Sanitec/Sphinx din 1 decembrie 1999, punctul 255; cazul COMP/M.1802 — Unilever/Amora-Maille din 8 martie 2000; cazul COMP/M.1990 — Unilever/Bestfoods din 28 septembrie 2000.

(33)  Părțile care efectuează notificarea se vor obliga în angajamente ca activitatea destinată cesionării să includă toate activele și personalul în cauză. În cazul în care se constată ulterior că descrierea detaliată a activității, pe care părțile trebuie să o furnizeze în conformitate cu dispozițiile de la punctul 27, este incompletă în această privință și că părțile nu dotează activitatea cu activele necesare sau personalul necesar, Comisia poate avea în vedere revocarea deciziei de autorizare condiționată.

(34)  Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective (JO L 225, 12.8.1998, p. 16).

(35)  Directiva 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001 privind apropierea legislației statelor membre referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau unități (JO L 82, 22.3.2001, p. 16).

(36)  Directiva 94/45/CE a Consiliului din 22 septembrie 1994 privind instituirea unui comitet european de întreprindere sau a unei proceduri de informare și consultare a lucrătorilor în întreprinderile și grupurile de întreprinderi de dimensiune comunitară (JO L 254, 30.9.1994, p. 64); Directiva 2002/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2002 de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană (JO L 80, 23.3.2002, p. 29).

(37)  Cazul COMP/M.1806 — AstraZeneca/Novartis din 26 iulie 2000; COMP/M.1628 — TotalFina/Elf din 9 februarie 2000; cazul IV/M.603 — Crown Cork & Seal/CarnaudMetalbox din 14 noiembrie 1995.

(38)  Cazul COMP/M.2544 — Masterfoods/Royal Canin din 15 februarie 2002; cazul COMP/M.2337 — Nestlé/Ralston Purina din 27 iulie 2001; cazul IV/M.623 — Kimberly-Clark/Scott Paper din 16 ianuarie 1996; cazul COMP/M.3779 — Pernod Ricard/Allied Domecq din 24 iunie 2005.

(39)  A se vedea cazul COMP/M.2972 — DSM/Roche Vitamins din 23 iulie 2003; cazul IV/M.1378 — Hoechst/Rhône-Poulenc din 9 august 1999; cazul COMP/M.1601 — Allied Signal/Honeywell din 1 decembrie 1999; cazul COMP/M.1671 — Dow/UCC din 3 mai 2000.

(40)  Cazul COMP/M.2949 — Finmeccanica/Alenia Telespazio din 30 octombrie 2002; cazul COMP/M.3593 — Apollo/Bakelite din 11 aprilie 2005, angajament privind licența pentru materiale refractare cu liant de carbon; pentru cazuri din industria farmaceutică, a se vedea cazul COMP/M.2972 — DSM/Roche Vitamins din 23 iulie 2003; cazul IV/M.555 — Glaxo/Wellcome din 28 februarie 1995.

(41)  Cazul COMP/M.2972 — DSM/Roche Vitamins din 23 iulie 2003.

(42)  Cu toate acestea, chiar și în aceste condiții poate fi mai adecvată o cesionare a mărcii, în special dacă disocierea rezultată în proprietatea asupra mărcii corespunde unei practici comune în cadrul industriei respective; pentru industria farmaceutică, a se vedea cazul COMP/M.3544 — Bayer Healthcare/Roche (OTC) din 19 noiembrie 2004, punctul 59, referitor la cesionarea mărcii Desenex.

(43)  COMP/M.3149 — Procter & Gamble/Wella, punctul 60; IV/M.623 — Kimberly-Clark/Scott Paper din 16 ianuarie 1996, punctul 236(i). Acest lucru este deosebit de important în faza licenței în care titularul licenței trebuie să se pregătească pentru lansarea unei noi mărci competitive. Reiese că această lansare a unei noi mărci nu este fezabilă în cazul în care cumpărătorul a trebuit să cheltuiască resurse considerabile pentru procesul de producție, comercializarea și distribuția mărcii licențiate; COMP/M.2337 — Nestlé/Ralston Purina din 27 iulie 2001, punctul 67 și urm.; COMP/M.2621 — SEB/Moulinex din 8 ianuarie 2002, punctul 140.

(44)  COMP/M.3149 — Procter & Gamble/Wella din 30 iulie 2003, punctul 61; COMP/M.2337 — Nestlé/Ralstone Purina din 27 iulie 2001, punctul 68; COMP/M.2621 — SEB/Moulinex din 8 ianuarie 2002, punctul 141; IV/M.623 — Kimberly-Clark/Scott Paper din 16 ianuarie 1996, punctul 236(ii).

(45)  De exemplu, ținând cont de ciclul de viață al produselor, cf. COMP/M.2621 — SEB/Moulinex din 8 ianuarie 2002, punctul 141, în care durata angajamentelor acoperea efectiv o perioadă egală cu aproximativ de trei ori ciclul de viață al produsului; confirmat prin hotărârea TPI în cauza T-119/02, Royal Philips Electronics NV/Comisia [2003], Rec. II-1433, punctul 112 și urm.

(46)  O influență a fostului proprietar al activității asupra comportamentului concurențial al activității cesionate riscă să contrazică obiectivul măsurii corective.

(47)  A se vedea hotărârea TPI în cauza T-210/01, General Electric/Comisia [2005], Rec. II-5575, punctul 617; COMP/M.1453 — AXA/GRE din 8 aprilie 1999.

(48)  Alternativa poate consta într-o activitate complet diferită sau, în cazul incertitudinii cu privire la găsirea unui cumpărător adecvat, în activități și active suplimentare care sunt adăugate pachetului inițial.

(49)  Cazul IV/M.913 — Siemens/Elektrowatt din 18 noiembrie 1997.

(50)  A se vedea angajamentele în cazul COMP/M.2621 — SEB/Moulinex din 8 ianuarie 2002, care prevede că titularul licenței trebuie să dețină propria sa marcă de comerț, utilizată în sectorul respectiv. Anumite piețe pot necesita un grad suficient de recunoaștere de către clienți pentru ca un cumpărător să poată să transforme activitatea cesionată într-o forță competitivă pe piață.

(51)  Transferul activității poate fi pus în aplicare după decizia Comisiei.

(52)  Această terminologie poate fi folosită diferit în alte jurisdicții.

(53)  Cazul COMP/M.3796 — Omya/Huber PCC din 19 iulie 2006; cazul COMP/M.2972 — DSM/Roche Vitamins din 23 iulie 2003; cazul COMP/M.2060 — Bosch/Rexroth din 13 decembrie 2000; cazul COMP/M.2337 — Nestlé/Ralston Purina din 27 iulie 2001; COMP/M.2544 — Masterfoods/Royal Canin din 15 februarie 2002; COMP/M.2947 — Verbund/Energie Allianz din 11 iunie 2003.

(54)  A se vedea cazul COMP/M.2060 — Bosch/Rexroth din 13 decembrie 2000, punctul 92.

(55)  A se vedea cazul COMP/M.2060 — Bosch/Rexroth din 13 decembrie 2000, punctul 95.

(56)  Aceste acorduri sunt în general condiționate de decizia definitivă a Comisiei de acceptare a măsurii corective în cauză.

(57)  A se vedea cazul COMP/M.3916 — T-Mobile Austria/tele.ring din aprilie 2006, cesionarea unor amplasamente și frecvențe de telefonie mobilă, neconstituind o activitate viabilă, putea fi realizată numai către un concurent susceptibil să joace, pe piață, un rol similar cu cel jucat de tele.ring; COMP/M.4000 — Inco/Falconbridge din 4 iulie 2006, cesionarea unei activități de prelucrare a nichelului putea fi realizată numai către un concurent integrat vertical în furnizarea de nichel; cazul COMP/M.4187 — Metso/Aker Kvaerner din 12 decembrie 2006, în care era adecvat un singur cumpărător pentru achiziționarea activității cesionate, deoarece era singurul care dispunea de know-how-ul necesar și de prezența necesară pe piețele învecinate; cazul COMP/M.3436 — Continental/Phoenix din 26 octombrie 2004, în care numai partenerul din societatea în comun de distribuție putea transforma activitatea cesionată într-o activitate viabilă; cazul COMP/M.3136 — GE/AGFA din 5 decembrie 2003.

(58)  Cazul IV/M.942 — VEBA/Degussa din 3 decembrie 1997.

(59)  Cazul COMP/M.3653 — Siemens/VA Tech din 13 iulie 2005, punctul 491, punctul 493 și urm.

(60)  A se vedea cazul COMP/M.3653 — Siemens/VA Tech din 13 iulie 2005, punctul 327 și urm., în care efectele financiare ale participării minoritare puteau fi excluse întrucât o opțiune pentru vânzarea participației respective fusese deja exercitată.

(61)  Cazul COMP/M.4153 — Toshiba/Westinghouse din 19 septembrie 2006.

(62)  A se vedea cazul COMP/M.3440 — ENI/EDP/GDP din 9 decembrie 2004, punctul 648 și urm., punctul 672.

(63)  A se vedea, pentru încetarea contractelor de distribuție, cazul COMP/M.3779 — Pernod Ricard/Allied Domecq din 24 iunie 2005; cazul COMP/M.3658 — Orkla/Chips din 3 martie 2005.

(64)  A se vedea, în special, sectorul transporturilor maritime, cazul COMP/M.3829 — Maersk/PONL din 29 iulie 2005 și cazul COMP/M.3863 — TUI/CP Ships din 12 octombrie 2005. În cazurile menționate, părțile s-au angajat să se retragă din anumite conferințe și consorții maritime.

(65)  Cazul COMP/M.3680 — Alcatel/Finmeccanica/Alcatel Alenia Space & Telespazio din 28 aprilie 2005, în care cesionarea era imposibilă.

(66)  A se vedea hotărârea TPI în cauza T-177/04, easyJet/Comisia [2006], Rec. II-1931, punctul 197 și urm.

(67)  A se vedea cazul COMP/M.2876 — Newscorp/Telepiù din 2 aprilie 2003, punctul 225 și urm., în care pachetul de angajamente a inclus accesul concurenților la toate elementele esențiale ale unei rețele de televiziune cu plată, cum ar fi 1. accesul la conținutul necesar; 2. accesul la platforma tehnică și 3. accesul la serviciile tehnice necesare. În mod similar, în cazul COMP/JV.37 — BskyB/Kirch Pay TV din 21 martie 2000, confirmat prin hotărârea TPI în cauza T-158/00, ARD/Comisia [2003], Rec. II-3825, Comisia a acceptat un pachet de angajamente prin care se permitea altor operatori să beneficieze de un acces integral la piața de televiziune cu plată.

(68)  A se vedea cazul COMP/M.3696 — E.ON/MOL din 21 decembrie 2005; cazul COMP/M.3868 — DONG/Elsam/Energi E2 din 14 martie 2006.

(69)  În concentrările economice din transporturile aeriene, simpla reducere a obstacolelor în calea pătrunderii pe piață, prin angajamentul părților de a oferi tranșe orare pe anumite aeroporturi poate fi insuficientă pentru a asigura pătrunderea unor concurenți noi pe acele rute pe care apar problemele de concurență și pentru a face ca efectele măsurii corective respective să fie echivalente cu cele ale unei cesionări.

(70)  Cazul COMP/M.2533 — BP/E.ON din 20 decembrie 2001, acces la conducte de transport, în mod suplimentar față de cesionarea acțiunilor într-o societate de conducte de transport; cazul COMP/M.2389 — Shell/DEA din 20 decembrie 2001, acces la un terminal de import de etilenă.

(71)  Pentru accesul la rețele de telecomunicații, a se vedea cazul COMP/M.2803 — Telia/Sonera din 10 iulie 2002; cazul IV/M.1439 — Telia/Telenor din 13 octombrie 1999; cazul COMP/M.1795 — Vodafone/Mannesmann din 12 aprilie 2000. A se vedea și cazul COMP/M.2903 — DaimlerChrysler/Deutsche Telekom/JV din 30 aprilie 2003, în care Comisia a acceptat un pachet de angajamente vizând acordarea către terți a accesului la o rețea telematică și reducerea obstacolelor în calea pătrunderii pe piață prin dreptul acordat acestor terți de a utiliza unele părți ale unei instalații telematice, concepută pentru încasarea plăților, furnizat de părți.

(72)  A se vedea „moratoriul calitativ” în cazul COMP/M.2903 — DaimlerChrysler/Deutsche Telekom/JV din 30 aprilie 2003, punctul 76.

(73)  Cazul COMP/M.3083 — GE/Instrumentarium din 2 septembrie 2003; cazul COMP/M.2861 — Siemens/Draegerwerk din 30 aprilie 2003.

(74)  A se vedea cazul COMP/M.3998 — Axalto/Gemplus din 19 mai 2006.

(75)  A se vedea, de exemplu, cazul COMP/M.2803 — Telia/Sonera din 10 iulie 2002; cazul COMP/M.2903 — DaimlerChrysler/Deutsche Telekom/JV din 30 aprilie 2003.

(76)  Referitor la efectele clauzelor de arbitraj, a se vedea hotărârea TPI în cauza T-158/00, ARD/Comisia [2003], Rec. II-3825, punctele 212, 295 și 352; hotărârea TPI în cauza T-177/04, easyJet/Comisia [2006], Rec. II-1931, punctul 186.

(77)  A se vedea cazul COMP/M.2876 — Newscorp/Telepiù; cazul COMP/M.3916 — T-Mobile Austria/tele.ring.

(78)  Hotărârea TPI în cauza T-158/00, ARD/Comisia [2003], Rec. II-3825, punctele 212, 295 și 352.

(79)  A se vedea hotărârea TPI în cauza T-87/05, EDP/Comisia [2005], Rec. II-3745, punctul 102 și urm., precum și în cauza T-177/04, easyJet/Comisia [2006] Rec. II-1931, punctul 188.

(80)  A se vedea Comunicarea Comisiei privind concentrările neorizontale […]; cazul IV/M.986 — AGFA Gevaert/DuPont din 11 februarie 1998.

(81)  Cazul COMP/M.2876 — Newscorp/Telepiù din 2 aprilie 2003, punctul 225 și urm., în care se acordă drepturi unilaterale de reziliere furnizorilor de conținut TV, limitând domeniul de aplicare al clauzelor de exclusivitate și limitând durata viitoarelor contracte exclusive privind furnizarea de conținut; cazul COMP/M.2822 — ENI/EnBW/GVS din 17 decembrie 2002, în care se acordă drepturi de reziliere anticipată tuturor distribuitorilor locali de gaz cu privire la contractele de furnizare de gaz pe termen lung; cauza IV/M.1571 — New Holland din 28 octombrie 1999; cauza IV/M.1467 — Rohm and Haas/Morton din 19 aprilie 1999.

(82)  A se vedea, ca exemplu de astfel de măsuri corective, cazul COMP/M.3440 — ENI/EDP/GDP din 9 decembrie 2004, punctele 663 și 719.

(83)  A se vedea, cu privire la efectele de tip conglomerat ale unei concentrări, hotărârea CEJ din 15 februarie 2005 în cauza C-12/03 P, Comisia/Tetra Laval [2005], Rec. I-987, punctele 85 și 89.

(84)  Cu toate acestea, clauza de reexaminare are o importanță deosebită pentru măsurile corective de acces, care ar trebui să includă în mod sistematic o astfel de clauză; a se vedea mai jos punctul 74.

(85)  După cum se menționează la punctul 30, Comisia poate aproba un cumpărător care nu dispune de o parte a activelor sau personalului cerute, în cazul în care acest lucru nu afectează competitivitatea și viabilitatea activității cesionate. În mod similar, clauza de nesolicitare, după cum se explică la punctul 43, interzice redobândirea controlului asupra activelor cesionate numai în cazul în care Comisia nu a constatat anterior că structura pieței s-a schimbat într-o asemenea măsură încât cesionarea nu mai este necesară.

(86)  A se vedea exemple în hotărârea TPI în cauza T-119/02, Royal Philips Electronics NV/Comisia [2003], Rec. II-1433, punctul 184.

(87)  A se vedea cazul COMP/M.3868 — DONG/Elsam/Energi E2 din 14 martie 2006, punctul 24 din anexă.

(88)  Articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare.

(89)  Părțile care efectuează notificarea vor avea, în general, ocazia de a participa la o reuniune privind starea de fapt în aceste circumstanțe; a se vedea punctul 33 din Codul de bune practici cu privire la derularea procedurilor CE de control privind concentrările, emis de DG Concurență.

(90)  Articolul 10 alineatul (1) paragraful 2 din Regulamentul privind concentrările economice.

(91)  Articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare.

(92)  Conform articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001 privind apropierea legislației statelor membre referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau unități (JO L 82, 22.3.2001, p. 16). A se vedea și articolului 2 alineatul (1) litera (g) din Directiva 94/45/CE a Consiliului din 22 septembrie 1994 privind instituirea unui comitet european de întreprindere sau a unei proceduri de informare și consultare a lucrătorilor în întreprinderile și grupurile de întreprinderi de dimensiune comunitară (JO L 254, 30.9.1994, p. 64).

(93)  Pentru rolul autorităților de reglementare naționale într-un mecanism de rezolvare a unui litigiu, a se vedea punctul 66.

(94)  A se vedea considerentul 30 din Regulamentul privind concentrările economice.

(95)  A se vedea hotărârea TPI în cauza T-119/02, Royal Philips Electronics NV/Comisia [2003], Rec. II-1433, punctul 79 și urm.

(96)  A se vedea considerentul 17 din Regulamentul de punere în aplicare și hotărârea TPI în cauza T-119/02, Royal Philips Electronics NV/Comisia [2003], Rec. II-1433, punctul 237 și urm.

(97)  A se vedea punctul 6 anterior.

(98)  A se vedea hotărârea CEJ din 18 decembrie 2007 în cauza C-202/06 P, Cementbouw/Comisia [2007], punctul 54.

(99)  Articolul 19 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul de punere în aplicare.

(100)  Articolul 19 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul de punere în aplicare. A se vedea cazul COMP/M.1439 — Telia/Telenor din 13 octombrie 1999; cazul IV/M.754 — Anglo American Corporation/Lonrho din 23 aprilie 1997.

(101)  Atunci când termenele-limită pentru decizia finală au fost prelungite în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul privind concentrările economice înainte dea 55-a zi lucrătoare, se prelungește și acest termen.

(102)  Tribunalul de Primă Instanță a confirmat că Regulamentul privind concentrările economice și Regulamentul de punere în aplicare nu impun Comisiei nicio obligație de a accepta angajamente propuse după termenul-limită legal, astfel cum se arată mai jos la punctul 94, a se vedea cauza T-87/05, EDP/Comisia [2005], Rec. II-3745, punctul 161. În consecință, Comisia nu este obligată să ia în considerare nicio măsură corectivă propusă de părți după termenul-limită pentru măsuri corective, chiar dacă părțile convin să prelungească termenul-limită final. De asemenea, acest lucru nu ar corespunde scopului propus, astfel cum se arată la considerentul 35 din Regulamentul privind concentrările economice, al prelungirilor prevăzute la articolul 10 alineatul (3). Prelungirea prevăzută la articolul 10 alineatul (3) primul paragraf este destinată să permită un timp suficient pentru investigarea problemelor de concurență, în timp ce scopul prelungirii prevăzute la articolul 10 alineatul (3) al doilea paragraf este de a permite un timp suficient pentru analiza și testarea pe piață a angajamentelor.

(103)  Articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare.

(104)  A se vedea punctul 30 și următoarele din Codul de bune practici cu privire la derularea procedurilor CE de control privind concentrările, emis de DG Concurență, care prevede mai multe reuniuni de analiză a situației curente între Comisie și părți, în cadrul întregii proceduri.

(105)  A se vedea hotărârea TPI în cauza T-87/05, EDP/Comisia [2005], Rec. II-3745, punctul 161 și urm. A se vedea și hotărârea TPI în cauza T-290/94, Kaysersberg SA/Comisia [1997], Rec. II-2137.

(106)  A se vedea cazul COMP/M.3440 — ENI/EDP/GDP din 9 decembrie 2004, punctul 855 și urm.; confirmat de hotărârea TPI în cauza T-87/05, EDP/Comisia [2005], Rec. II-3745, punctul 162 și urm.; COMP/M.1628 — TotalFina/Elf din 9 martie 2000, punctul 345.

(107)  În general, pentru această consultare Comisia trebuie să poată trimite statelor membre o propunere de decizie finală, inclusiv o evaluare a angajamentelor modificate, cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de comitetul consultativ cu statele membre. Acest termen poate fi scurtat numai în cazuri excepționale [articolul 19 alineatul (5) din Regulamentul privind concentrările economice].

(108)  A se vedea cazul COMP/M.3440 — ENI/EDP/GDP din 9 decembrie 2004, punctul 913.

(109)  Cu toate acestea, chiar și în astfel de circumstanțe, unele dispoziții ale angajamentelor, în special dispozițiile care stabilesc măsuri de salvgardare în perioada de tranziție, ar trebui să înceapă să se aplice de la data adoptării deciziei.

(110)  A se vedea cazul COMP/M.3916 — T-Mobile Austria/tele.ring din 20 aprilie 2006.

(111)  A se vedea hotărârea TPI în cauza T-342/00, Petrolessence/Comisia [2003], Rec. II-1161.

(112)  Cazul IV/M.1383 — Exxon/Mobil din 29 septembrie 1999 și cazurile conexe COMP/M.1820 — BP/JV Dissolution din 2 februarie 2000 și COMP/M.1822 — Mobil/JV Dissolution din 2 februarie 2000.

(113)  Astfel cum s-a arătat anterior, părțile pot solicita Comisiei să aprobe cesionarea activității către cumpărătorul propus fără unul sau mai multe active sau membri ai personalului în cazul în care acest lucru nu afectează viabilitatea și competitivitatea activității cesionate în perioada ulterioară vânzării, luând în considerare resursele cumpărătorului propus.

(114)  COMP/M.1628 TotalFina/Elf din 9 februarie 2000, stații de carburanți pe autostradă; confirmat de hotărârea TPI în cauza T-342/00, Petrolessence/Comisia [2003], Rec. II-1161.

(115)  În funcție de circumstanțele cesionării, este posibil ca părțile să trebuiască să garanteze, de exemplu prin dispoziții corespunzătoare în contractul de cumpărare, că cumpărătorul va menține activitatea cesionată ca o forță competitivă activă pe piață și nu o va vinde mai departe în scurt timp.

(116)  A se vedea punctul 26 anterior pentru modul în care trebuie tratate, în cadrul angajamentelor, activele partajate.

(117)  În general, angajamentele trebuie să prevadă că mandatarul însărcinat cu monitorizarea este propus în termen de două săptămâni de la data deciziei.

(118)  A se vedea cazul COMP/M.4180 — GdF/Suez din 14 noiembrie 2006; cazul COMP/M.4187 — Metso/Aker Kvaerner din 12 decembrie 2006; cazul COMP/M.3916 — T-Mobile Austria/tele.ring din 20 aprilie 2006.

(119)  În general, Comisia va solicita numirea cu cel puțin o lună înainte de sfârșitul primei perioade de cesionare.

(120)  O astfel de abordare de monitorizare combinată prin arbitraj și un mandatar însărcinat cu monitorizarea a fost utilizată, de exemplu, în cazul COMP/M.2803 — Telia/Sonera din 10 iulie 2002; cazul COMP/M.3083 — GE/Instrumentarium din 2 septembrie 2003; cazul COMP/M.3225 — Alcan/Pechiney II din 29 septembrie 2003.


Top