EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62016TO0131

Ordonanța președintelui Tribunalului din 19 iulie 2016.
Regatul Belgiei împotriva Comisiei Europene.
Măsuri provizorii – Ajutoare de stat – Sistem fiscal de scutire aplicabil profitului excedentar al anumitor întreprinderi multinaționale – Scutire acordată în temeiul unor decizii fiscale anticipate (tax rulings) – Decizie prin care schema de ajutor este declarată incompatibilă cu piața internă și se dispune recuperarea ajutoarelor – Cerere de suspendare a executării – Lipsa urgenței.
Cauza T-131/16 R.

Digital reports (Court Reports - general)

ECLI identifier: ECLI:EU:T:2016:427

ORDONANȚA PREȘEDINTELUI TRIBUNALULUI

19 iulie 2016 ( *1 )

„Măsuri provizorii — Ajutoare de stat — Sistem fiscal de scutire aplicabil profitului excedentar al anumitor întreprinderi multinaționale — Scutire acordată în temeiul unor decizii fiscale anticipate (tax rulings) — Decizie prin care schema de ajutor este declarată incompatibilă cu piața internă și se dispune recuperarea ajutoarelor — Cerere de suspendare a executării — Lipsa urgenței”

În cauza T‑131/16 R,

Regatul Belgiei, reprezentat de C. Pochet și de J.‑C. Halleux, în calitate de agenți, asistați de M. Segura Catalán și de M. Clayton, avocați,

reclamant,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de P.‑J. Loewenthal și de B. Stromsky, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect o cerere formulată în temeiul articolelor 278 și 279 TFUE, prin care se urmărește obținerea dispunerii unor măsuri provizorii vizând suspendarea executării articolelor 2, 3 și 4 din Decizia C(2015) 9887 final a Comisiei din 11 ianuarie 2016 privind schema de ajutoare de stat referitoare la scutirea aplicabilă profitului excedentar pusă în aplicare de Belgia [SA.37667 (2015/C) (ex 2015/NN)],

PREȘEDINTELE TRIBUNALULUI

dă prezenta

Ordonanță

Istoricul cauzei, procedura și concluziile părților

1

Prezenta cauză are ca obiect Decizia C(2015) 9887 final a Comisiei din 11 ianuarie 2016 privind schema de ajutoare de stat referitoare la scutirea aplicabilă profitului excedentar pusă în aplicare de Belgia [SA.37667 (2015/C) (ex 2015/NN)] (denumită în continuare „decizia atacată”), care vizează o reglementare specială a dreptului fiscal belgian, și anume schema de scutire aplicabilă anumitor tipuri de profit realizate de societăți belgiene care aparțin unor grupuri de întreprinderi multinaționale. Elementul esențial al acestei scheme este reprezentat de sistemul de decizii fiscale anticipate privind profitul excedentar (denumit în continuare „sistemul aplicabil profitului excedentar”), care permite unei societăți belgiene care face parte dintr‑un grup multinațional să efectueze ajustări ale bazei sale de impozitare.

2

Potrivit Regatului Belgiei, sistemul aplicabil profitului excedentar se sprijină pe principiul concurenței depline, aplicat pe scară largă în materie de impozitare internațională și recunoscut de modelul de convenție fiscală al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Acest principiu ar urmări să garanteze că valoarea atribuită tranzacțiilor transfrontaliere din cadrul unui grup multinațional reflectă valoarea economică reală a acestora, respectiv cea rezultată din termenii și condițiile care ar fi fost aplicabile în cazul în care aceste tranzacții nu ar fi fost efectuate între părți legate între ele, ceea ce ar permite ca fiecare dintre societățile care fac parte din același grup să fie considerată o entitate impozabilă distinctă.

3

Regatul Belgiei precizează că, în aplicarea schemei de scutire în cauză, serviciul fiscal competent belgian examinează situația fiecărei societăți în mod individual și adoptă o decizie anticipată care stabilește condițiile de aplicare ale respectivei scheme. În cadrul unei astfel de decizii, în primul rând, prețurile de concurență deplină aplicate tranzacțiilor încheiate între societatea belgiană și societățile de care aceasta ar fi legată ar fi stabilite în temeiul unui raport în materie de prețuri de transfer. Odată aceste prețuri de transfer aplicate tranzacțiilor, entitatea belgiană care ar juca un rol central în grupul multinațional ar păstra, în principiu, profitul rezidual obținut din aceste tranzacții. În continuare, pe baza unui al doilea raport în materie de prețuri de transfer, s‑ar stabili eventualul „profit excedentar”. În acest scop, s‑ar ține seama de faptul că o parte din profitul rezidual ar rezulta din valoarea adăugată creată de activitățile desfășurate de entitatea belgiană și că o altă parte din acest profit rezidual ar rezulta din efectele de grup, precum sinergia de grup sau economiile de scară. În cadrul profitului rezidual, profitul excedentar ar corespunde profitului pe care o societate nu ar fi putut să îl obțină dacă ar fi fost autonomă. Ar fi vorba, în acest caz, despre profitul entității belgiene care ar depăși profitul de concurență deplină.

4

Regatul Belgiei subliniază că doar profitul excedentar, care, pe baza rapoartelor în materie de prețuri de transfer, nu trebuie să fie imputat tranzacțiilor belgiene ale societății impozabile în Belgia și nu face parte, prin urmare, din profitul de concurență deplină al acestei societăți, poate să fie eliminat din baza de impozitare în temeiul schemei de scutire în cauză. Potrivit Regatului Belgiei, profitul rămas reflectă profitul generat de entitatea belgiană, care este impozitat de autoritățile belgiene în conformitate cu dispozițiile dreptului fiscal belgian, în timp ce profitul ce rezultă din apartenența la un grup multinațional nu ține de competența fiscală a Belgiei.

5

În decizia atacată, Comisia Europeană a concluzionat că sistemul aplicabil profitului excedentar ar acorda un ajutor de stat destinatarilor respectivului sistem. Astfel, acest sistem ar deroga de la norma generală prevăzută în dreptul fiscal belgian potrivit căreia societățile care sunt stabilite sau care își desfășoară activitățile prin intermediul unui sediu stabil în Belgia sunt impozitate pentru cuantumul total al profitului lor impozabil, calculat ca punct de plecare pe baza profitului înregistrat în mod real. Așadar, o parte din profitul înregistrat de entitățile belgiene din cadrul grupurilor multinaționale ar fi scutită de impozitul pe profit belgian, ceea ce ar conduce la o inegalitate de tratament între societățile care s‑ar afla într‑o situație de fapt și de drept similară în privința obiectivului urmărit de norma generală menționată anterior, care ar consta în impozitarea profitului tuturor societăților impozabile în Belgia.

6

În subsidiar, Comisia a arătat în decizia atacată că, indiferent dacă sistemul de referință ar putea fi considerat ca incluzând o normă generală potrivit căreia entitățile belgiene din cadrul grupurilor multinaționale nu ar trebui să fie impozitate pentru cuantumul profitului care depășește profitul denumit „de concurență deplină”, sistemul aplicabil profitului excedentar constituie o aplicare eronată a principiului concurenței depline și, prin urmare, o derogare de la acest principiu. Astfel, această derogare ar consta în a acorda entităților belgiene din cadrul grupurilor multinaționale o scutire fiscală pentru o parte din profitul lor de concurență deplină, ceea ce ar conduce la o inegalitate de tratament între întreprinderile care s‑ar afla într‑o situație de fapt și de drept similară în privința obiectivului urmărit de sistemul normal de impozitare a profitului societăților în Belgia.

7

În consecință, decizia atacată prevede, la articolul 1, că schema de scutire a profitului excedentar constituie un ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, ajutor incompatibil cu piața internă și care a fost pus în aplicare de Regatul Belgiei în mod nelegal, cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE. Articolul 2 alineatele (1)-(4) din decizia atacată impune Regatului Belgiei să recupereze de la beneficiari ajutorul incompatibil și nelegal acordat, precizând că sumele de recuperat produc dobânzi calculate pe o bază compusă și că orice sumă încă nerestituită de beneficiari trebuie recuperată de la grupul de întreprinderi de care aparține beneficiarul. Articolul 3 din decizia atacată prevede că recuperarea este imediată și efectivă și că Regatul Belgiei veghează ca decizia atacată să fie pe deplin executată în termen de patru luni de la notificare. Articolul 4 din decizie stabilește în sarcina Regatului Belgiei, pe de o parte, obligația de a comunica Comisiei, în termen de două luni de la această notificare, în special lista cu beneficiarii ajutorului și suma totală, principal și dobânzi, de recuperat de la fiecare beneficiar și, pe de altă parte, de a informa Comisia cu privire la progresul măsurilor naționale adoptate pentru punerea în aplicare a deciziei atacate până la recuperarea completă a ajutorului acordat.

8

În comunicatul său de presă din 11 ianuarie 2016 privind decizia atacată, Comisia a estimat că recuperarea ajutoarelor urma să se ridice la un cuantum total de circa 700 de milioane de euro și că, în ceea ce îi privește pe beneficiarii ajutorului, autoritățile belgiene vor trebui să se adreseze unui număr de aproximativ 35 de societăți multinaționale.

9

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 22 martie 2016, Regatul Belgiei a formulat o acțiune vizând anularea deciziei atacate.

10

Prin act separat, depus la grefa Tribunalului la 26 aprilie 2016, Regatul Belgiei a introdus prezenta cerere de măsuri provizorii, în cadrul căreia acesta solicită în esență președintelui Tribunalului:

suspendarea executării articolelor 2, 3 și 4 din decizia atacată până la pronunțarea Tribunalului cu privire la acțiunea pe fond;

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

11

În observațiile formulate cu privire la cererea de măsuri provizorii, depuse la grefa Tribunalului la 17 mai 2016, Comisia solicită președintelui Tribunalului:

respingerea acestei cereri;

obligarea Regatului Belgiei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept

12

Din coroborarea articolelor 278 și 279 TFUE, pe de o parte, cu articolul 256 alineatul (1) TFUE, pe de altă parte, rezultă că judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii, în măsura în care consideră că împrejurările o impun, poate ordona suspendarea executării actului atacat în fața Tribunalului sau poate dispune măsurile provizorii necesare. Cu toate acestea, articolul 278 TFUE consacră principiul caracterului nesuspensiv al acțiunilor, actele adoptate de instituțiile Uniunii Europene beneficiind de o prezumție de legalitate. Așadar, numai cu titlu excepțional judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii poate dispune suspendarea executării unui act atacat în fața Tribunalului sau stabilirea unor măsuri provizorii (a se vedea Ordonanța din 11 noiembrie 2013, CSF/Comisia, T‑337/13 R, nepublicată, EU:T:2013:599, punctul 21 și jurisprudența citată).

13

În plus, articolul 156 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede că cererea de măsuri provizorii trebuie să indice obiectul litigiului, împrejurările care demonstrează urgența, precum și motivele de fapt și de drept care justifică, la prima vedere, dispunerea măsurii provizorii solicitate. Astfel, suspendarea executării unui act și adoptarea altor măsuri provizorii pot fi dispuse de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii dacă se demonstrează că dispunerea lor este justificată, la prima vedere, în fapt și în drept (fumus boni iuris) și că sunt urgente în sensul în care, pentru a evita prejudicierea gravă și ireparabilă a intereselor părții care le solicită, acestea trebuie adoptate și trebuie să își producă efectele anterior pronunțării unei hotărâri în acțiunea principală. Aceste condiții sunt cumulative, astfel încât cererile de măsuri provizorii trebuie respinse dacă una dintre aceste condiții nu este îndeplinită (a se vedea Ordonanța din 11 noiembrie 2013, CSF/Comisia, T‑337/13 R, nepublicată, EU:T:2013:599, punctul 22 și jurisprudența citată].

14

În cadrul acestei examinări de ansamblu, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii dispune de o largă putere de apreciere și are libertatea de a determina, în lumina particularităților speței, modul în care diferitele condiții trebuie verificate, precum și ordinea examinării acestora, întrucât nicio normă de drept nu îi impune o schemă de analiză prestabilită pentru a aprecia necesitatea de a se pronunța cu titlu provizoriu. Dacă este cazul, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii trebuie de asemenea să evalueze comparativ interesele prezente în cauză (a se vedea Ordonanța din 11 noiembrie 2013, CSF/Comisia, T‑337/13 R, nepublicată, EU:T:2013:599, punctul 23 și jurisprudența citată).

15

Ținând seama de elementele prezente în cadrul dosarului, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii consideră că dispune de toate elementele necesare pentru a se pronunța cu privire la prezenta cerere de măsuri provizorii fără a proceda în prealabil la ascultarea susținerilor orale ale părților.

16

În împrejurările speței, trebuie mai întâi să se examineze dacă este îndeplinită condiția privind urgența.

17

În acest context, Regatul Belgiei denunță incertitudinea juridică generată de noua abordare a Comisiei în ceea ce privește definiția competenței fiscale a unui stat membru și noua definiție dată de aceasta „principiului concurenței depline”. Din cauza acestei incertitudini juridice, de o amploare fără precedent, ar fi foarte probabil ca anumite întreprinderi să decidă să părăsească Belgia sau să nu mai investească în această țară, ceea ce ar aduce un prejudiciu ireparabil economiei belgiene.

18

În plus, Regatul Belgiei își exprimă temerea că o punere în aplicare a deciziei atacate i‑ar aduce un prejudiciu ireparabil, întrucât autoritățile fiscale belgiene ar trebui să colecteze de la societăți toate datele necesare, să reexamineze și să recalculeze impozitul pe care ar fi trebuit să îl plătească fiecare societate în lipsa sistemului aplicabil profitului excedentar și să solicite rambursarea cuantumului ajutorului, majorat cu dobânzi. În plus, aceste autorități ar trebui să contacteze autoritățile omologe din celelalte state membre și din anumite țări terțe pentru a stabili dacă acea parte a profitului excedentar care a făcut obiectul unui raport în Belgia a fost sau urmează să fie impusă și în alte țări. Această muncă ar implica o sarcină administrativă enormă pentru administrația unei țări relativ mici, care are puține resurse umane la dispoziția sa. Regatul Belgiei arată că, în cazul anulării deciziei atacate, s‑ar confrunta cu un prejudiciu grav și ireparabil creat de sarcina administrativă enormă pe care ar trebui s‑o îndeplinească, mai întâi pentru a calcula suma de recuperat în temeiul deciziei atacate, care este lipsită de claritate, și ulterior pentru a restitui sumele recuperate.

19

Regatul Belgiei adaugă că, dacă ar trebui pusă în aplicare recuperarea sumelor calificate ca fiind ajutoare de stat nelegale și incompatibile cu piața internă, societățile de la care ar trebui recuperate aceste ajutoare ar introduce acțiuni în justiție. Instanțele naționale, ca de altfel și instanțele de arbitraj internaționale, s‑ar confrunta astfel cu numeroase cauze solicitante și complexe inițiate de societățile care ar solicita despăgubiri și daune interese.

20

În acest context, Regatul Belgiei amintește că, potrivit jurisprudenței, pot exista în anumite cazuri motive pentru a relaxa condiția privind urgența atunci când fumus boni iuris stabilit este deosebit de serios. Astfel, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii ar fi ținut deja seama de dificultatea excesivă a stabilirii caracterului ireparabil al prejudiciului pretins și ar fi recunoscut că dreptul primar, și anume articolele 278 și 279 TFUE, prevalează în fața oricărei legislații secundare. Prin urmare, nimic nu l‑ar împiedica pe judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii să aplice direct aceste articole și să dispună suspendarea executării în cazul în care consideră „că împrejurările o impun” sau să dispună măsurile provizorii „necesare”, procedând astfel în temeiul nelegalității evidente a măsurii atacate, în cazul în care aceasta este, de exemplu, lipsită până și de aparența legalității.

21

Comisia consideră, în schimb, că nu este îndeplinită condiția privind urgența.

22

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, caracterul urgent al unei cereri de măsuri provizorii trebuie apreciat prin raportare la necesitatea de a se pronunța cu titlu provizoriu cu scopul de a evita ca partea care solicită măsurile provizorii să sufere un prejudiciu grav și ireparabil. Această parte este cea care trebuie să aducă dovada serioasă că nu poate aștepta finalizarea procedurii privind acțiunea principală fără a suferi personal un prejudiciu de această natură (Ordonanța din 19 septembrie 2012, Grecia/Comisia, T‑52/12 R, EU:T:2012:447, punctul 36, Ordonanța din 17 ianuarie 2013, Slovenia/Comisia, T‑507/12 R, nepublicată, EU:T:2013:25, punctul 14, și Ordonanța din 27 februarie 2015, Spania/Comisia, T‑826/14 R, EU:T:2015:126, punctul 24).

23

În ceea ce privește elementele de probă necesare în acest scop, rezultă dintr‑o jurisprudență consacrată că partea care solicită dispunerea unei măsuri provizorii trebuie să prezinte judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii indicații concrete și precise susținute prin înscrisuri detaliate care să demonstreze situația invocată și să permită examinarea consecințelor care ar rezulta, după toate aparențele, din neadoptarea măsurii solicitate. Astfel, această parte este obligată să prezinte informații susținute de înscrisuri care pot să stabilească o imagine fidelă și globală a situației care, potrivit acesteia, justifică dispunerea respectivei măsuri (a se vedea în acest sens Ordonanța din 17 ianuarie 2013, Slovenia/Comisia, T‑507/12 R, nepublicată, EU:T:2013:25, punctul 16 și jurisprudența citată).

24

Întrucât prezenta cerere de măsuri provizorii este formulată de Regatul Belgiei, trebuie amintit că statele membre sunt răspunzătoare de interesele considerate generale pe plan național. Prin urmare, ele pot asigura apărarea acestora în cadrul unei proceduri de măsuri provizorii și pot solicita dispunerea unor măsuri provizorii susținând în special că măsura contestată riscă să compromită în mod serios îndeplinirea misiunilor lor de stat și ordinea publică. În plus, statele membre pot invoca prejudicii care afectează un sector al economiei lor, în special în cazul în care măsura contestată poate avea repercusiuni defavorabile asupra nivelului de încadrare în muncă și asupra costului vieții. În schimb, nu este suficient ca acestea să invoce prejudiciul pe care l‑ar suferi un număr limitat de întreprinderi în cazul în care acestea, considerate individual, nu reprezintă un sector întreg al economiei naționale (a se vedea în acest sens Ordonanța din 27 februarie 2015, Spania/Comisia, T‑826/14 R, EU:T:2015:126, punctul 25 și jurisprudența citată).

25

În speță, în ceea ce privește susținerea Regatul Belgiei potrivit căreia este probabil ca, în cazul executării deciziei atacate, unele dintre întreprinderile beneficiare ale sistemului aplicabil profitului excedentar să își mute activitățile în afara Belgiei sau să decidă să nu mai investească în Belgia, trebuie să se constate că Regatul Belgiei nu pretinde și, a fortiori, nici nu demonstrează că aceste întreprinderi, al căror număr nici măcar nu l‑a menționat, sunt reprezentative pentru un anumit sector al economiei belgiene și că modul în care sunt afectate de decizia atacată poate avea repercusiuni defavorabile asupra nivelului de încadrare în muncă și asupra costului vieții într‑o ramură a economiei sau într‑o regiune belgiană specifică (a se vedea în acest sens și prin analogie Ordonanța din 27 februarie 2015, Spania/Comisia, T‑826/14 R, EU:T:2015:126, punctul 31).

26

Așadar, Regatul Belgiei nu a stabilit, după cum cere jurisprudența, o imagine fidelă și globală a situației economice invocate pentru justificarea urgenței. În aceste împrejurări, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii nu poate admite urgența invocată doar pe baza simplei susțineri neprobate a Regatului Belgiei cu privire la comportamentul probabil al anumitor întreprinderi. Astfel, ținând seama de caracterul strict excepțional al dispunerii măsurilor provizorii (a se vedea punctul 12 de mai sus), o asemenea măsură nu poate fi dispusă decât dacă susținerea menționată este însoțită de indicații care să stabilească o imagine fidelă și globală a situației în cauză și dacă se sprijină pe elemente de probă (a se vedea în acest sens Ordonanța din 17 ianuarie 2013, Slovenia/Comisia, T‑507/12 R, nepublicată, EU:T:2013:25, punctele 18 și 19 și jurisprudența citată).

27

Același lucru este valabil și în cazul susținerii Regatului Belgiei potrivit căreia autoritățile fiscale ale acestuia, fiind cele ale „unei țări relativ mici, care are puține resurse umane la dispoziția sa”, ar fi expuse unei sarcini administrative excesive dacă ar trebui să stabilească cuantumul ajutoarelor care trebuie recuperate și, în cazul anulării ulterioare a deciziei atacate, sumele recuperate care trebuie restituite. Astfel, Regatul Belgiei s‑a limitat la enumerarea unor pretinse dificultăți administrative pur abstracte, fără a explica structura resurselor umane disponibile în administrația sa fiscală, fără să precizeze sarcinile pretins excesive la care ar fi supusă aceasta din urmă și fără să conteste, în temeiul unor argumente concrete de natură fiscală, considerentele (205)-(211) ale deciziei atacate, care se referă în mod precis la metoda de recuperare a sumelor calificate ca fiind ajutoare de stat ilegale și incompatibile cu piața internă.

28

Regatul Belgiei nu a repus în discuție nici teza Comisiei, exprimată în considerentul (202) al deciziei atacate, potrivit căreia cuantificarea sumelor de recuperat este simplă: întrucât scutirea profitului excedentar corespunde unui procent din cuantumul profitului înainte de impozitare aplicat profitului înregistrat efectiv de entitatea belgiană din cadrul unui grup, pentru a elimina avantajul selectiv introdus de măsură, ar fi suficient să se ramburseze diferența dintre impozitul datorat pentru profitul înregistrat efectiv și impozitul plătit efectiv în temeiul schemei contestate, majorată cu dobânzile acumulate pentru această sumă începând cu data acordării ajutorului.

29

În plus, întrucât Regatul Belgiei nu a precizat numărul întreprinderilor vizate de o eventuală recuperare, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii nu are altă opțiune decât să ia în considerare cifra care rezultă din anexa la decizia atacată, și anume aproximativ 50 de întreprinderi, sau cifra anunțată public de Comisie în comunicatul de presă din 11 ianuarie 2016, care menționa circa 35 de întreprinderi. Or, tratarea unui astfel de număr de dosare de recuperare de către autoritățile competente nu pare deloc să poată afecta buna funcționare a administrației fiscale belgiene (a se vedea prin analogie Ordonanța din 27 februarie 2015, Spania/Comisia, T‑826/14 R, EU:T:2015:126, punctele 48 și 49), chiar presupunând că această administrație ar fi într‑adevăr obligată să facă toate demersurile de reexaminare, de recalculare și de contactare a altor administrații invocate de Regatul Belgiei (a se vedea punctul 18 de mai sus).

30

De asemenea, deși Regatul Belgiei își exprimă temerea că societățile de la care ar trebui recuperate ajutoarele vor sesiza instanțele judecătorești, care s‑ar confrunta astfel cu numeroase cauze solicitante și complexe, este suficient să se constate că a omis să demonstreze că instanțele belgiene riscă să fie supraîncărcate cu acțiuni împotriva eventualelor ordine de recuperare emise de autoritățile fiscale în așa măsură încât funcționarea sistemului judiciar belgian să poată fi în mod serios compromisă. În special, trebuie amintit că, întrucât Regatul Belgiei a omis să precizeze numărul întreprinderilor vizate de o eventuală recuperare, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii trebuie să plece de la premisa că instanțele belgiene s‑ar confrunta cu un număr de maximum 50 de acțiuni în justiție (a se vedea punctul 29 de mai sus). Or, tratarea unui astfel de număr de acțiuni nu pare deloc să poată afecta buna funcționare a sistemului judiciar belgian (a se vedea în acest sens Ordonanța din 27 februarie 2015, Spania/Comisia, T‑826/14 R, EU:T:2015:126, punctele 48 și 49).

31

În măsura în care Regatul Belgiei face trimitere la Ordonanța din 19 septembrie 2012, Grecia/Comisia (T‑52/12 R, EU:T:2012:447), în susținerea argumentației privind riscul de disfuncție a administrației sale fiscale și a sistemului său judiciar, trebuie amintit că recunoașterea existenței unei urgențe în cauza în care s‑a adoptat această ordonanță se sprijinea pe o serie de împrejurări cu totul deosebite existente în Grecia în anul 2012 (denumită în continuare „cauza elenă”).

32

Astfel, în cauza elenă, în ceea ce privește riscul ca în Republica Elenă să fie compromisă îndeplinirea misiunilor de stat, președintele Tribunalului a ținut seama în special de faptul că numărul de beneficiari ai schemei de ajutor, și anume agricultorii greci, de la care autoritățile elene trebuiau să recupereze ajutoarele se ridica la câteva sute de mii, iar aceștia reprezentau, luați în considerare împreună cu familiile lor, o parte semnificativă a populației totale din Grecia. Potrivit președintelui Tribunalului, o asemenea recuperare în masă ar fi avut consecințe nefaste pentru administrația fiscală, a cărei prioritate absolută era lupta împotriva fraudei fiscale și urmărirea „marilor evazioniști fiscali” în vederea colectării unei sume totale de până la 20 de miliarde de euro, adică aproape de 50 de ori mai mult decât cuantumul ajutoarelor de recuperat din sectorul agricol, cu atât mai mult cu cât era foarte previzibil că o proporție semnificativă din sutele de mii de agricultori ar fi refuzat să achite sumele pretinse, ceea ce ar fi necesitat intervenția masivă a funcționarilor administrației fiscale, al căror număr nu crescuse însă, în inițierea procedurilor de executare silită (a se vedea în acest sens Ordonanța din 19 septembrie 2012, Grecia/Comisia, T‑52/12 R, EU:T:2012:447, punctele 44-47).

33

La acestea se adaugă în cauza elenă riscul de perturbare a ordinii publice. În acest context, președintele Tribunalului a ținut seama de faptul că climatul social din Grecia era marcat de o deteriorare a încrederii în autoritățile publice, de o nemulțumire generalizată și de un sentiment de nedreptate, subliniind că demonstrațiile violente împotriva măsurilor draconice de austeritate luate de autoritățile publice elene erau în continuă creștere, astfel încât recuperarea plăților în litigiu în întregul sector agricol ar fi putut declanșa demonstrații susceptibile să degenereze în violențe și în derapaje dramatice, ceea ce ar fi provocat un prejudiciu grav și ireparabil, pe care Republica Elenă îl putea invoca în mod legitim (a se vedea în acest sens Ordonanța din 19 septembrie 2012, Grecia/Comisia, T‑52/12 R, EU:T:2012:447, punctele 48 și 49).

34

Or, este evident că, pentru a stabili urgența în speță, Regatul Belgiei nu poate să se prevaleze în niciun caz de împrejurări analoge celor care au caracterizat cauza elenă.

35

În sfârșit, în măsura în care Regatul Belgiei apreciază că trebuie relaxată condiția privind urgența întrucât fumus boni iuris stabilit este deosebit de serios, trebuie să se constate că cererea de măsuri provizorii, departe de a invoca un fumus boni iuris cu acest caracter, se referă la jurisprudența potrivit căreia condiția privind fumus boni iuris este îndeplinită atunci când cel puțin unul dintre motivele invocate în susținerea acțiunii principale pare prima facie pertinent sau, în orice caz, nu este lipsit de temei, în sensul că evidențiază existența unei probleme juridice delicate, a cărei soluție nu este evidentă și care necesită, prin urmare, o analiză detaliată, care trebuie să facă obiectul procedurii principale. În plus, tot în cadrul cererii de măsuri provizorii, după ce rezumă cele cinci motive invocate în susținerea acțiunii principale, Regatul Belgiei apreciază că răspunsul la problemele juridice astfel ridicate nu este evident și că necesită o analiză detaliată, care intră sub incidența procedurii pe fond, solicitând, în concluzie, președintelui Tribunalului să „considere acțiunea ca nefiind în mod evident lipsită de temei, întrucât problemele care fac obiectul acestei acțiuni sunt suficient de relevante și de grave pentru a stabili fumus boni iuris”.

36

În consecință, potrivit tezei Regatului Belgiei însuși, premisa pretinsei relaxări, și anume existența unui fumus boni iuris deosebit de serios, pare să lipsească în speță.

37

În orice caz, trebuie amintit că relaxarea condițiilor aplicabile în cazul examinării existenței urgenței nu a fost admisă decât în trei litigii, în cadrul cărora, din rațiuni sistemice, pare excesiv de dificil, dacă nu chiar imposibil, să se îndeplinească condițiile în cauză, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul de procedură și cum sunt interpretate în mod tradițional în jurisprudență.

38

În acest context, trebuie menționat, în primul rând, contenciosul privind măsurile restrictive. În această privință, trebuie arătat că orice cerere de suspendare a executării unei măsuri restrictive este respinsă în principiu pentru motivul că o asemenea suspendare ar putea împiedica efectul deplin al acestei măsuri în ipoteza în care acțiunea principală care vizează anularea lor ar fi respinsă. Astfel, de exemplu, o asemenea suspendare ar permite entității vizate de aceste măsuri să își retragă imediat fondurile deținute la băncile obligate să asigure înghețarea acestora și să își golească conturile bancare înainte de pronunțarea hotărârii pe fond. Așadar, entitatea vizată ar putea să se sustragă finalității măsurilor restrictive adoptate împotriva sa, deși măsura provizorie solicitată judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii nu trebuie să neutralizeze în avans consecințele deciziei care urmează să fie pronunțată ulterior în procedura principală [a se vedea Ordonanța din 14 iunie 2012, Qualitest FZE/Consiliul, C‑644/11 P(R), nepublicată, EU:C:2012:354, punctele 73-77 și jurisprudența citată, și Ordonanța din 11 martie 2013, Iranian Offshore Engineering & Construction/Consiliul, T‑110/12 R, EU:T:2013:118, punctul 34 și jurisprudența citată].

39

În plus, rezultă dintr‑o jurisprudență consacrată că interesul unei persoane sau al unei entități de a i se acorda dezghețarea provizorie a fondurilor urmărește acordarea unui beneficiu pe care aceasta nu l‑ar putea obține nici chiar printr‑o hotărâre de anulare. Astfel, o asemenea hotărâre nu ar produce efectele practice dorite de această persoană sau de această entitate – și anume dezghețarea fondurilor sale – decât la o dată ulterioară celei de pronunțare a acestei hotărâri, în timp ce, la data respectivă, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii în prima instanță va fi pierdut orice competență ratione temporis și, în orice caz, înghețarea fondurilor ar putea fi menținută ca urmare a unei noi măsuri restrictive care ar înlocui, în termenul prevăzut la articolul 60 al doilea paragraf din statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, măsura anulată. În consecință, interesul persoanei sau al entității în cauză de a obține, printr‑o cerere de măsuri provizorii, dezghețarea provizorie a fondurilor sale nu poate fi protejat de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii (a se vedea în acest sens Ordonanța din 16 iulie 2015, National Iranian Tanker Company/Consiliul, T‑207/15 R, EU:T:2015:535, punctele 55-58 și jurisprudența citată).

40

Având în vedere această situație deosebită a contenciosului privind măsurile restrictive, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii a prevăzut, pentru cazuri cu totul excepționale, posibilitatea de a considera că urgența poate consta în necesitatea imperioasă de a remedia cât mai repede posibil o nelegalitate flagrantă și extrem de gravă sau de a proceda la aplicarea directă a articolului 278 TFUE, care este o dispoziție de drept primar și, prin urmare, are rang superior celui al Regulamentului de procedură (a se vedea în acest sens Ordonanța din 24 februarie 2014, HTTS și Bateni/Consiliul, T‑45/14 R, nepublicată, EU:T:2014:85, punctele 50 și 51).

41

În al doilea rând, trebuie menționat contenciosul privind încheierea contractelor de achiziții publice. Constatând că efectul sistemic al jurisprudenței aplicate până atunci punea un ofertant respins într‑o imposibilitate practică de a demonstra că respingerea cererii sale de măsuri provizorii ar risca să îi producă un prejudiciu ireparabil, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii a considerat că un astfel de rezultat nu putea fi conciliat cu imperativele care decurg din protecția jurisdicțională provizorie efectivă, garantată la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Pentru acest motiv, se recunoaște faptul că, atunci când ofertantul respins reușește să demonstreze existența unui fumus boni iuris deosebit de serios, nu i se poate impune să probeze că respingerea cererii sale de măsuri provizorii ar risca să îi producă un prejudiciu ireparabil, cu condiția să introducă cererea sa de măsuri provizorii în termenele prevăzute [a se vedea în acest sens Ordonanța din 23 aprilie 2015, Comisia/Vanbreda Risk & Benefits, C‑35/15 P(R), EU:C:2015:275, punctele 30 și 57].

42

În sfârșit, în al treilea rând, trebuie menționat contenciosul privind accesul la documente. În ceea ce privește protecția documentelor pretins confidențiale, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii a avut grijă să arate că, chiar dacă nu se putea stabili caracterul ireparabil al prejudiciului invocat, caracterul accesoriu și deci limitat al competențelor sale, precum și natura accesorie și provizorie a procedurii de măsuri provizorii în raport cu procedura principală îl împiedicau să autorizeze divulgarea anumitor date individuale conținute de aceste documente, în condițiile în care nu putea fi exclus că instanța de fond ar prefera, la rândul său, să examineze dacă documentele în cauză trebuie, datorită chiar naturii lor, să beneficieze de o prezumție generală de confidențialitate, prezumție care ar scoate respectivele documente de sub incidența obligației unei divulgări parțiale. În principiu, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii, ținând seama de competențele sale pur accesorii, nu poate autoriza un acces parțial fără a lipsi de efect util o astfel de decizie a instanței de fond. Totuși, având în vedere că aceste considerații referitoare la natura procedurii de măsuri provizorii sunt determinante pentru rezultatul final al acestei proceduri ca atare, ele nu se pot aplica numai la domeniul fumus boni iuris și la cel al evaluării comparative a intereselor, ci trebuie de asemenea să permită judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii să aplice, după caz, în mod direct articolele 278 și 279 TFUE, dispoziții de drept primar care îl autorizează să ordone suspendarea executării dacă consideră „că împrejurările o impun” și să dispună măsurile provizorii „necesare” (a se vedea în acest sens Ordonanța din 25 iulie 2014, Deza/ECHA, T‑189/14 R, nepublicată, EU:T:2014:686, punctele 99-101, 104 și 105, și Ordonanța din 1 septembrie 2015, Pari Pharma/EMA, T‑235/15 R, EU:T:2015:587, punctele 104-106, 109 și 110).

43

Or, întrucât prezenta speță nu poate fi inclusă în niciunul dintre cele trei tipuri de contencios menționate la punctele 38-42 de mai sus, trebuie aplicate condițiile privind fumus boni iuris și urgența așa cum acestea au fost interpretate în mod tradițional în jurisprudență (a se vedea punctul 13 de mai sus), astfel încât Regatul Belgiei ar fi trebuit să demonstreze iminența unui prejudiciu grav și ireparabil, întrucât un fumus boni iuris, oricât de puternic ar fi, nu poate suplini lipsa urgenței (a se vedea în acest sens Ordonanța din 27 februarie 2015, Spania/Comisia, T‑826/14 R, EU:T:2015:126, punctul 23).

44

Având în vedere cele de mai sus, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii nu poate decât să constate că Regatul Belgiei nu a reușit să demonstreze că, în lipsa dispunerii suspendării executării solicitate, ar risca să sufere un prejudiciu grav și ireparabil. În consecință, condiția privind urgența nu este îndeplinită.

45

Această soluție este coerentă cu evaluarea comparativă a diferitor interese prezente în cauză, evaluare în cadrul căreia judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii trebuie să stabilească în special dacă interesul Regatului Belgiei de a obține măsura provizorie solicitată prevalează sau nu prevalează asupra interesului pe care îl prezintă aplicarea imediată a deciziei atacate (a se vedea în acest sens Ordonanța din 26 iunie 2003, Belgia și Forum 187/Comisia, C‑182/03 R și C‑217/03 R, EU:C:2003:385, punctul 142).

46

În această privință, trebuie amintit că articolul 108 alineatul (2) primul paragraf TFUE prevede că, în cazul în care Comisia constată că un ajutor de stat nu este compatibil cu piața internă, aceasta hotărăște desființarea sau modificarea ajutorului de către statul în cauză în termenul stabilit de Comisie. Rezultă că interesul general în numele căruia Comisia exercită funcțiile pe care i le conferă articolul 108 alineatul (2) TFUE, în scopul de a garanta că funcționarea pieței interne nu este denaturată de ajutoarele de stat dăunătoare concurenței, are o importanță deosebită. Astfel, obligarea statului membru în cauză la anularea ajutorului incompatibil cu piața internă este menită să restabilească situația anterioară (a se vedea Ordonanța din 20 august 2014, Gmina Kosakowo/Comisia, T‑217/14 R, nepublicată, EU:T:2014:734, punctul 51 și jurisprudența citată).

47

În consecință, s‑a statuat că, în cadrul unei cereri de suspendare a executării obligației impuse de Comisie privind rambursarea unui ajutor acordat nelegal și declarat incompatibil cu piața internă, interesul Uniunii ar trebui în mod normal să primeze asupra interesului beneficiarilor ajutorului, și anume acela de a evita executarea obligației de rambursare înainte de pronunțarea hotărârii așteptate în cauza principală. Beneficiarii unui astfel de ajutor pot obține dispunerea de măsuri provizorii numai în prezența unor împrejurări excepționale și în ipoteza în care este îndeplinită în special condiția privind urgența (a se vedea Ordonanța din 20 august 2014, Gmina Kosakowo/Comisia, T‑217/14 R, nepublicată, EU:T:2014:734, punctul 52 și jurisprudența citată).

48

Or, astfel cum tocmai s‑a statuat, Regatul Belgiei nu îndeplinește condiția privind urgența în speță, fapt care face deja ca interesele Uniunii să primeze asupra intereselor sale.

49

În ceea ce privește eventualele împrejurări excepționale, trebuie remarcat că Regatul Belgiei se rezumă în esență la a sublinia existența unui fumus boni iuris și faptul că multă vreme Comisia ar fi omis să examineze sistemul aplicabil profitului excedentar, fără ca cererea de măsuri provizorii să demonstreze totuși existența vreunei împrejurări excepționale care s‑ar putea opune recuperării pretinselor ajutoare de stat.

50

Rezultă din tot ceea ce precedă că cererea de măsuri provizorii trebuie respinsă, fără a mai fi necesar să se examineze condiția privind fumus boni iuris [Ordonanța din 25 octombrie 2012, Hassan/Consiliul, C‑168/12 P(R), nepublicată, EU:C:2012:674, punctul 31].

 

Pentru aceste motive,

PREȘEDINTELE TRIBUNALULUI

dispune:

 

1)

Respinge cererea de măsuri provizorii.

 

2)

Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Luxemburg, 19 iulie 2016.

 

Grefier

E. Coulon

Președinte

M. Jaeger


( *1 ) Limba de procedură: engleza.

Top