Accept Refuse

EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32014R0215

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 215/2014 al Comisiei din 7 martie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, în ceea ce privește metodologiile privind sprijinul pentru obiectivele legate de schimbările climatice, stabilirea obiectivelor de etapă și a țintelor în cadrul de performanță și nomenclatura categoriilor de intervenție pentru fondurile structurale și de investiții europene

OJ L 69, 8.3.2014, p. 65–84 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2014/215/oj

8.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 69/65


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 215/2014 AL COMISIEI

din 7 martie 2014

de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, în ceea ce privește metodologiile privind sprijinul pentru obiectivele legate de schimbările climatice, stabilirea obiectivelor de etapă și a țintelor în cadrul de performanță și nomenclatura categoriilor de intervenție pentru fondurile structurale și de investiții europene

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (1), în special articolul 8 al treilea paragraf, articolul 22 alineatul (7) al cincilea paragraf și articolul 96 alineatul (2) al doilea paragraf,

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 stabilește dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul social european (FSE), Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM), care oferă sprijin în cadrul politicii de coeziune și funcționează în prezent în temeiul unui cadru strategic comun.

(2)

Dispozițiile prezentului regulament sunt strâns legate, dat fiind că ele se referă la normele specifice fondurilor pentru fiecare dintre cele cinci fonduri structurale și de investiții europene (denumite în continuare „fondurile ESI”) privind aspecte comune în cazul a trei sau mai multor programe, și anume metodologia privind sprijinul pentru obiectivele legate de schimbările climatice, stabilirea obiectivelor de etapă și a țintelor în cadrul de performanță și nomenclatura categoriilor de intervenție, toate afectând conținutul programelor. Pentru a asigura coerența între dispozițiile respective, care ar trebui să intre în vigoare în același timp pentru a facilita programarea strategică a fondurilor ESI, precum și pentru a permite tuturor locuitorilor din Uniune să dispună de o imagine cuprinzătoare și de un acces compact la acestea, este de dorit ca aceste elemente relevante pentru programarea fondurilor ESI, care, conform Regulamentului (UE) nr. 1303/2013, ar trebui să fie stabilite prin acte de punere în aplicare, să fie incluse într-un singur regulament.

(3)

În conformitate cu articolul 8 al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, este necesară adoptarea unei metodologii comune pentru a stabili nivelul sprijinului pentru obiectivele legate de schimbările climatice pentru fiecare dintre cele cinci fonduri ESI. Metodologia respectivă ar trebui să consiste în atribuirea unei ponderi specifice sprijinului acordat în cadrul fondurilor ESI la un nivel ce reflectă măsura în care sprijinul în cauză contribuie la obiectivele legate de atenuarea schimbărilor climatice și de adaptarea la acestea. Ponderea specifică atribuită ar trebui să se diferențieze în funcție de contribuția – semnificativă sau moderată – pe care sprijinul o aduce la obiectivele privind schimbările climatice. În cazul în care sprijinul nu contribuie deloc sau are o contribuție nesemnificativă la obiectivele respective, ar trebui să se atribuie ponderea zero. Ar trebui să se utilizeze ponderi standard pentru a asigura o abordare armonizată în ceea ce privește urmărirea cheltuielilor legate de schimbările climatice în cadrul diferitor politici ale Uniunii. Cu toate acestea, metodologia ar trebui să reflecte diferențele dintre intervențiile din fiecare fond ESI. În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, în cazul FEDR, FSE și al Fondului de coeziune, ponderile ar trebui să fie corelate cu categoriile de intervenții stabilite în nomenclatura adoptată de Comisie. În cazul FEADR, ponderile ar trebui să fie corelate cu domeniile de interes stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (2), iar în cazul FEPAM, cu măsurile stabilite într-un act juridic ulterior al Uniunii de stabilire a condițiilor pentru sprijinul financiar în politica maritimă și de pescuit pentru perioada de programare 2014-2020.

(4)

În temeiul articolului 22 alineatul (7) al cincilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, este de asemenea necesar să se stabilească dispoziții detaliate pentru stabilirea obiectivelor de etapă și a țintelor din cadrul de performanță pentru fiecare prioritate inclusă în programele sprijinite prin fondurile ESI și pentru evaluarea atingerii obiectivelor de etapă și a țintelor respective.

(5)

Pentru a verifica dacă obiectivele de etapă și țintele îndeplinesc condițiile stabilite în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 este necesar să se înregistreze informațiile utilizate în acest scop și abordarea metodologică adoptată pentru a stabili cadrul de performanță. Deși includerea informațiilor respective în programe ar trebui să fie facultativă, documentația ar trebui să fie pusă atât la dispoziția statului membru, cât și la dispoziția Comisiei, pentru a servi drept bază pentru dezvoltarea unui cadru de performanță care respectă anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1303/2013.

(6)

Atingerea obiectivelor de etapă stabilite în cadrul de performanță reprezintă o condiție prealabilă pentru alocarea definitivă a rezervei de performanță, iar incapacitatea gravă de a atinge obiectivele de etapă poate duce la suspendarea plăților intermediare. Prin urmare, este important să se stabilească dispoziții detaliate privind stabilirea obiectivelor de etapă și să se definească cu exactitate ce înseamnă atingerea obiectivelor de etapă.

(7)

Întrucât atingerea țintelor stabilite pentru sfârșitul perioadei de programare reprezintă o parte importantă a succesului aplicării fondurilor ESI, iar incapacitatea gravă de a atinge țintele poate duce la o corecție financiară, este important să se precizeze în mod clar modalitățile de stabilire a țintelor și să se clarifice în mod precis ce înseamnă atingerea țintelor sau incapacitatea gravă de a face acest lucru.

(8)

În scopul reflectării progreselor înregistrate în procesul de punere în aplicare a operațiunilor în cadrul unei priorități, este necesar să se stabilească caracteristicile etapelor-cheie de implementare.

(9)

Pentru a asigura reflectarea corespunzătoare în cadrul de performanță a obiectivelor și rezultatelor așteptate pentru fiecare fond sau pentru inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri”, precum și pentru fiecare categorie de regiuni, după caz, este necesar să se stabilească dispoziții specifice privind structura cadrului de performanță și privind evaluarea atingerii obiectivelor de etapă și a țintelor, în cazul în care o prioritate vizează mai multe fonduri sau categorii de regiuni. Întrucât doar FSE și FEDR prevăd alocări financiare pe categorii de regiuni, acestea din urmă nu ar trebui să fie considerate relevante pentru stabilirea unui cadru de performanță pentru Fondul de coeziune, FEADR și FEPAM.

(10)

În conformitate cu articolul 96 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, este necesar să se specifice categoriile de intervenții comune pentru FEDR, FSE și Fondul de coeziune, pentru a permite statelor membre să prezinte Comisiei informații coerente privind utilizarea programată a acestor fonduri, precum și informații privind alocarea cumulativă și cheltuielile acestor fonduri pe categorie și numărul de operațiuni pe toată durata punerii în aplicare a programului. Acest lucru este necesar pentru a permite Comisiei să informeze în mod corespunzător celelalte instituții ale Uniunii și cetățenii Uniunii cu privire la utilizarea fondurilor. Cu excepția categoriilor de intervenții care corespund în mod direct obiectivelor tematice sau priorităților de investiții prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 și în regulamentele specifice fondurilor, categoriile de intervenții pot fi aplicate sprijinului în cadrul mai multor obiective tematice.

(11)

Pentru a permite aplicarea rapidă a măsurilor prevăzute în prezentul regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(12)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu articolul 150 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, având în vedere faptul că Comitetul de coordonare pentru fondurile structurale și de investiții europene stabilit la articolul 150 alineatul (1) din regulamentul respectiv a emis un aviz,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

METODOLOGIA PENTRU STABILIREA SPRIJINULUI PENTRU OBIECTIVELE LEGATE DE SCHIMBĂRILE CLIMATICE PENTRU FIECARE FOND ESI

[Competență conferită în temeiul articolului (8) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Articolul 1

Metodologia de calculare a sprijinului acordat din FEDR, FSE și Fondul de coeziune pentru obiectivele legate de schimbările climatice

1.   Calcularea sprijinului care va fi utilizat de FEDR și Fondul de coeziune pentru obiectivele legate de schimbările climatice se efectuează în două etape, după cum urmează:

(a)

coeficienții stabiliți în tabelul 1 din anexa I la prezentul regulament se aplică în funcție de codul domeniului de intervenție datelor financiare raportate pentru aceste coduri;

(b)

în ceea ce privește datele financiare raportate pentru codurile domeniilor de intervenție care au coeficientul zero, în cazul în care datele financiare sunt raportate la dimensiunea privind obiectivele tematice pentru codurile 04 și 05 stabilite în tabelul 5 din anexa I la prezentul regulament, datele sunt ponderate cu un coeficient de 40 %, având în vedere contribuția la obiectivele legate de schimbările climatice.

2.   Coeficienții privind schimbările climatice aplicați pe baza tabelului 1 din anexa I la prezentul regulament se aplică, de asemenea, categoriilor respective din cadrul obiectivului de cooperare teritorială europeană stabilite pe baza articolului 8 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1299/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3).

3.   Calcularea sprijinului acordat de FSE pentru obiectivele legate de schimbările climatice se efectuează prin identificarea datelor financiare raportate la codul 01 „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și eficientă din punctul de vedere al resurselor”, în conformitate cu dimensiunea 6 „Coduri pentru dimensiunea privind temele secundare în cadrul Fondului social european”, astfel cum sunt prevăzute în tabelul 6 din anexa I la prezentul regulament.

Articolul 2

Metodologia de calculare a sprijinului acordat din FEADR pentru obiectivele legate de schimbările climatice

1.   Valoarea indicativă a sprijinului pentru obiectivele legate de schimbările climatice, acordat din FEADR pentru fiecare program, astfel cum se prevede la articolul 27 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, se calculează prin aplicarea coeficienților stabiliți în anexa II la prezentul regulament la cheltuielile planificate prezentate în planul de finanțare menționat la articolul 8 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 în legătură cu prioritățile și domeniile de intervenție menționate la articolul 5 punctele 3 (b), 4, 5 și 6 (b) din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013.

2.   În scopul raportării privind sprijinul utilizat pentru atingerea obiectivelor legate de schimbările climatice în raportul anual de implementare în conformitate cu articolul 50 alineatele (4) și (5) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, coeficienții menționați la alineatul (1) se aplică informațiilor privind cheltuielile menționate la articolul 75 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013.

Articolul 3

Metodologia de calculare a sprijinului acordat din FEPAM pentru obiectivele legate de schimbările climatice

1.   Contribuția din FEPAM la obiectivele legate de schimbările climatice se calculează prin aplicarea unui coeficient pentru fiecare dintre principalele măsuri sprijinite de FEPAM, pentru a reflecta importanța din punctul de vedere al schimbărilor climatice a fiecărei măsuri.

Sprijinul acordat de FEPAM pentru obiectivele legate de schimbările climatice se calculează pe baza următoarelor informații:

(a)

valoarea indicativă a sprijinului destinat obiectivelor legate de schimbările climatice, acordat din FEPAM pentru fiecare program, astfel cum se prevede la articolul 27 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013;

(b)

coeficienții stabiliți pentru principalele măsuri sprijinite prin FEPAM, astfel cum sunt prevăzuți în anexa III la prezentul regulament;

(c)

raportarea de către statele membre cu privire la creditele financiare și cheltuielile pentru fiecare măsură în rapoartele anuale de punere în aplicare, în conformitate cu articolul 50 alineatele (4) și (5) din Regulamentul nr. 1303/2013;

(d)

informații și date furnizate de către statele membre cu privire la operațiunile selectate pentru finanțare, în conformitate cu un viitor act juridic al Uniunii de stabilire a condițiilor privind sprijinul financiar pentru politica în domeniul maritim și al pescuitului pentru perioada de programare 2014-2020 („regulamentul FEPAM”).

2.   Un stat membru poate propune în programul său operațional atribuirea unui coeficient de 40 % unei măsuri ponderate cu un coeficient de 0 % în anexa III la prezentul regulament, cu condiția să poată demonstra relevanța măsurii respective pentru atenuarea schimbărilor climatice sau pentru adaptarea la acestea.

CAPITOLUL II

STABILIREA OBIECTIVELOR DE ETAPĂ ȘI A ȚINTELOR ÎN CADRUL DE PERFORMANȚĂ ȘI EVALUAREA ATINGERII LOR

[Competență conferită în temeiul articolului 22 alineatul (7) al cincilea paragraf din Regulamentul (UE) nr.1303/2013]

Articolul 4

Informații care trebuie înregistrate de organismele însărcinate cu pregătirea programelor

1.   Organismele însărcinate cu pregătirea programelor înregistrează informațiile privind metodologiile și criteriile aplicate în vederea selectării indicatorilor pentru cadrul de performanță, pentru a garanta că obiectivele de etapă și țintele corespunzătoare respectă condițiile stabilite la punctul 3 din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 pentru toate programele și prioritățile sprijinite de fondurile ESI, precum și pentru alocarea specifică inițiativei „Locuri de muncă pentru tineri” (Youth Employment Initiative – YEI), menționată la articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4), sub rezerva excepțiilor prevăzute la punctul 1 din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1303/2013.

2.   Informațiile înregistrate de către organismele însărcinate cu pregătirea programelor permit verificarea conformității cu condițiile stabilite la punctul 3 din Anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 pentru obiectivele de etapă și pentru ținte. Aceste informații includ:

(a)

date sau elemente de probă folosite pentru a estima valoarea obiectivelor de etapă și a țintelor și metoda de calcul, de exemplu, date privind costurile unitare, criteriile de referință, o rată de aplicare standard sau deja înregistrată, sfaturile experților și concluziile evaluării ex ante;

(b)

informații privind partea din alocarea financiară reprezentată de operațiunile cărora le corespund indicatorii de realizare și etapele-cheie de implementare stabilite în cadrul de performanță, precum și explicația modului de calculare a acestei părți;

(c)

informații cu privire la modul în care au fost aplicate metodologia și mecanismele de asigurare a consecvenței în ceea ce privește funcționarea cadrului de performanță stabilit în acordul de parteneriat, în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) litera (b) punctul (iv) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013;

(d)

explicația alegerii indicatorilor de rezultat sau a etapelor-cheie de implementare, în cazul în care au fost incluși în cadrul de performanță.

3.   Informațiile privind metodologiile și criteriile aplicate în vederea selectării indicatorilor pentru cadrul de performanță și a stabilirii obiectivelor de etapă și a țintelor corespunzătoare, înregistrate de organismele însărcinate cu pregătirea programelor, sunt puse la dispoziția Comisiei la cerere.

4.   Cerințele menționate la alineatele (1) - (3) din prezentul articol se aplică, de asemenea, revizuirii obiectivelor de etapă și a țintelor în conformitate cu articolul 30 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013.

Articolul 5

Stabilirea obiectivelor de etapă și a țintelor

1.   Obiectivele de etapă și țintele sunt stabilite la nivelul priorității, cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 7. Indicatorii de realizare și etapele-cheie de implementare stabilite în cadrul de performanță corespund unui procent de peste 50 % din alocarea financiară pentru o prioritate. În scopul stabilirii sumei respective, o alocare pentru un indicator sau pentru o etapă-cheie de implementare nu va fi luată în calcul decât o singură dată.

2.   Pentru toate fondurile ESI, cu excepția FEADR, obiectivul de etapă și ținta pentru un indicator financiar se referă la valoarea totală a cheltuielilor eligibile care au fost înregistrate în sistemul contabil al autorității de certificare și care au fost certificate de către autoritatea respectivă în conformitate cu articolul 126 litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013.

Pentru FEADR, ele se referă la totalitatea cheltuielilor publice realizate, introduse în sistemul comun de monitorizare și evaluare.

3.   Pentru toate fondurile ESI, cu excepția FSE și FEADR, obiectivul de etapă și ținta pentru un indicator de realizare se referă la operațiuni în cadrul cărora toate acțiunile care conduc la realizări au fost puse în aplicare în totalitate, dar pentru care nu au fost făcute în mod necesar toate plățile.

În ceea ce privește FSE și FEADR, pentru măsurile adoptate în conformitate cu articolul 16, articolul 19 alineatul (1) litera (c), articolul 21 alineatul (1) literele (a) și (b), articolele 27, 28, 29, 30, 31, 33 și 34 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013, ele pot fi legate, de asemenea, de valoarea realizată în cazul operațiunilor care au fost demarate, dar în cadrul cărora anumite acțiuni care conduc la rezultate sunt încă în curs de desfășurare.

Pentru alte măsuri în cadrul FEADR, ele se referă la operațiunile finalizate în sensul articolului 2 alineatul (14) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013.

4.   O etapă-cheie de implementare este o etapă importantă în implementarea operațiunilor din cadrul unei priorități, a cărei finalizare poate fi verificată și poate fi exprimată printr-un număr sau un procent. În sensul articolelor 6 și 7 din prezentul regulament, etapele-cheie de implementare sunt tratate ca indicatori.

5.   Un indicator de rezultat se utilizează numai atunci când este cazul și în strânsă legătură cu intervențiile care beneficiază de sprijin.

6.   În cazul în care s-a dovedit că informațiile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din prezentul regulament sunt bazate pe ipoteze incorecte care duc la subestimarea sau supraestimarea țintelor sau a obiectivelor de etapă, acest fapt poate fi considerat un caz justificat corespunzător în sensul punctului 5 din Anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1303/2013.

Articolul 6

Atingerea obiectivelor de etapă și a țintelor

1.   Atingerea obiectivelor de etapă și a țintelor se evaluează luând în considerare toți indicatorii și toate etapele-cheie de implementare din cadrul de performanță stabilit la nivel de prioritate în sensul articolul 2 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 7 din prezentul regulament.

2.   Se consideră că au fost atinse obiectivele de etapă sau țintele pentru o prioritate dacă toți indicatorii incluși în cadrul de performanță relevant au atins cel puțin 85 % din valoarea obiectivului de etapă până la sfârșitul anului 2018 sau cel puțin 85 % din valoarea țintei până la sfârșitul anului 2023. Prin derogare, în cazul în care cadrul de performanță include trei sau mai mulți indicatori, obiectivele de etapă sau țintele pentru o prioritate pot fi considerate atinse dacă toți indicatorii, cu excepția unuia, ating 85 % din valoarea obiectivului de etapă până la sfârșitul anului 2018 sau 85 % din valoarea țintei până la sfârșitul anului 2023. Indicatorul care nu atinge 85 % din valoarea obiectivului de etapă sau din valoarea țintei nu trebuie să atingă mai puțin de 75 % din valoarea obiectivului de etapă sau din valoarea țintei.

3.   În cazul unei priorități al cărei cadru de performanță cuprinde cel mult doi indicatori, incapacitatea de a atinge cel puțin 65 % din valoarea obiectivului de etapă până la sfârșitul anului 2018 pentru oricare dintre acești indicatori este considerată o incapacitate gravă de atingere a obiectivelor de etapă. Incapacitatea de a atinge cel puțin 65 % din valoarea țintă până la sfârșitul anului 2023 pentru oricare dintre acești indicatori este considerată o incapacitate gravă de atingere a țintelor.

4.   În cazul unei priorități al cărei cadru de include mai mult de doi indicatori, incapacitatea de a atinge cel puțin 65 % din valoarea obiectivului de etapă până la sfârșitul anului 2018 pentru cel puțin doi dintre acești indicatori este considerată o incapacitate gravă de atingere a obiectivelor de etapă. Incapacitatea de a atinge cel puțin 65 % din valoarea țintei până la sfârșitul anului 2023 pentru cel puțin doi dintre acești indicatori este considerată o incapacitate gravă de atingere a țintelor.

Articolul 7

Cadrul de performanță pentru axele prioritare menționate la articolul 96 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 și axele prioritare ale inițiativei „Locuri de muncă pentru tineri”

1.   Indicatorii și etapele-cheie de implementare selectate pentru cadrul de performanță, obiectivele de etapă și țintele lor, precum și valorile privind atingerea lor sunt prezentate pentru fiecare fond și, pentru FEDR și FSE, în funcție de categorie de regiune.

2.   Informațiile solicitate la articolul 4 alineatul (2) din prezentul regulament sunt stabilite pentru fiecare fond și pentru fiecare categorie de regiune, acolo unde este cazul.

3.   Atingerea obiectivelor de etapă și a țintelor este evaluată separat pentru fiecare fond și pentru fiecare categorie de regiune în cadrul unei priorități, ținând seama de indicatori, de obiectivele de etapă și țintele lor, precum și de valorile lor de realizare, prezentate pentru fiecare fond și pentru fiecare categorie de regiune. Indicatorii de realizare și etapele-cheie de implementare din cadrul de performanță corespund unui procent de peste 50 % din alocarea financiară acordată Fondului și categoriei de regiune, acolo unde este cazul. În scopul stabilirii sumei respective, o alocare pentru un indicator sau pentru o etapă-cheie de implementare nu va fi luată în calcul decât o singură dată.

4.   În cazul în care resursele pentru inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri” (YEI) sunt programate în cadrul unei axe prioritare în conformitate cu articolul 18 litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1304/2013, se stabilește un cadru de performanță separat pentru YEI și atingerea țintelor stabilite pentru YEI se evaluează separat de cealaltă parte a axei prioritare în cauză.

CAPITOLUL III

NOMENCLATURA CATEGORIILOR DE INTERVENȚIE PENTRU FEDR, FSE ȘI FONDUL DE COEZIUNE ÎN CADRUL OBIECTIVULUI PRIVIND INVESTIȚIILE PENTRU CREȘTERE ECONOMICĂ ȘI OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ

Articolul 8

Categorii de intervenție pentru FEDR, FSE și Fondul de coeziune

[Competență conferită în temeiul articolului 96 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1303/2013]

1.   Nomenclatura pentru categoriile de intervenție menționate la articolul 96 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 este prezentată în tabelele 1 - 8 din anexa I la prezentul regulament. Codurile care figurează în aceste tabele se aplică în cazul FEDR în ceea ce privește obiectivul privind investițiile pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă, Fondului de coeziune, FSE și inițiativei „Locuri de muncă pentru tineri”, astfel cum se specifică la alineatele (2) și (3) din prezentul articol.

2.   Codurile 001-101 stabilite în tabelul 1 din anexa I la prezentul regulament se aplică numai în cazul FEDR și al Fondului de coeziune.

Codurile 102-120 stabilite în tabelul 1 din anexa I la prezentul regulament se aplică numai în cazul FSE.

În cazul inițiativei „Locuri de muncă pentru tineri”, se aplică numai codul 103 stabilit în tabelul 1 din anexa I la prezentul regulament.

Codurile 121, 122 și 123 stabilite în tabelul 1 din anexa I la prezentul regulament, se aplică numai în cazul FEDR, al Fondului de coeziune și al FSE.

3.   Codurile prevăzute în tabelele 2-4, 7 și 8 din anexa I la prezentul regulament se aplică în cazul FEDR, FSE, YEI și Fondului de coeziune.

Codurile stabilite în tabelul 5 din anexa I la prezentul regulament se aplică numai în cazul FEDR și al Fondului de coeziune.

Codurile stabilite în tabelul 6 din anexa I la prezentul regulament se aplică numai în cazul FSE și al inițiativei „Locuri de muncă pentru tineri”.

CAPITOLUL IV

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 9

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 3 din prezentul regulament și anexa III la acesta se aplică cu efect de la data intrării în vigoare a regulamentul FEPAM.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 7 martie 2014.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 347, 20.12.2013, p. 320.

(2)  Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului (JO L 487, 20.12.2013, p. 487).

(3)  Regulamentul (UE) nr. 1299/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind dispoziții specifice pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană (JO L 347, 20.12.2013, p. 259).

(4)  Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul social european și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 181/2006 al Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 470).


ANEXA I

Nomenclatura categoriilor de intervenție ale Fondurilor  (1) în cadrul obiectivului „Investiții pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă” și al inițiativei „Locuri de muncă pentru tineri”

TABELUL 1:   CODURI PENTRU DIMENSIUNEA PRIVIND CÂMPUL DE INTERVENȚIE

1.

DOMENIUL DE INTERVENȚIE

Coeficientul pentru calcularea sprijinului acordat obiectivelor legate de schimbările climatice

I   Investiții productive:

001

Investiții productive generice în întreprinderi mici și mijlocii (denumite în continuare „IMM-uri”)

0 %

002

Procese de cercetare și inovare în întreprinderile mari

0 %

003

Investiții productive în întreprinderile mari legate de economia cu emisii scăzute de dioxid de carbon

40 %

004

Investiții productive legate de cooperarea dintre întreprinderile mari și IMM-uri pentru dezvoltarea de produse și servicii TIC (tehnologii ale informației și comunicațiilor), dezvoltarea comerțului online și consolidarea cererii pentru TIC

0 %

II   Infrastructuri care oferă servicii de bază și investiții conexe:

Infrastructură energetică

 

005

Energie electrică (stocare și transmitere)

0 %

006

Energie electrică (stocare și transmitere TEN-E)

0 %

007

Gaz natural

0 %

008

Gaz natural (TEN-E)

0 %

009

Energie regenerabilă: energie eoliană

100 %

010

Energie regenerabilă: energie solară

100 %

011

Energie regenerabilă: biomasă

100 %

012

Alte tipuri de energie regenerabilă (inclusiv energia hidroelectrică, geotermică și marină) și integrarea energiei regenerabile (inclusiv stocare, infrastructuri de producție de gaz și energie reînnoibilă bazată pe hidrogen)

100 %

013

Renovarea infrastructurilor publice în vederea creșterii eficienței energetice, proiecte de demonstrare și măsuri de sprijin

100 %

014

Renovarea fondului locativ existent în vederea creșterii eficienței energetice, proiecte de demonstrare și măsuri de sprijin

100 %

015

Sisteme de distribuție inteligentă a energiei electrice de tensiune joasă și medie (inclusiv rețele inteligente și sisteme TIC)

100 %

016

Cogenerare cu eficiență ridicată și termoficare

100 %

Infrastructură de mediu

 

017

Gestionarea deșeurilor menajere (inclusiv măsuri de minimizare, sortare și reciclare)

0 %

018

Gestionarea deșeurilor menajere (inclusiv tratarea mecano-biologică, tratarea termică, incinerarea și măsuri de depozitare la groapa de gunoi)

0 %

019

Gestionarea deșeurilor comerciale, industriale sau periculoase

0 %

020

Furnizarea de apă destinată consumului uman (infrastructuri de extracție, tratare, stocare și distribuție)

0 %

021

Gestionarea apei și conservarea apei potabile (inclusiv gestionarea bazinelor hidrografice, alimentarea cu apă, măsuri specifice de adaptare la schimbările climatice, contorizare pentru consumatori și pentru cartier, sisteme de tarifare și reducerea scurgerilor)

40 %

022

Tratarea apelor reziduale

0 %

023

Măsuri de protecție a mediului care vizează reducerea și/sau evitarea emisiilor de gaze cu efect de seră (inclusiv tratarea și stocarea gazului metan și compostarea)

100 %

Infrastructura transporturilor

 

024

Căi ferate (TEN-T principal)

40 %

025

Căi ferate (TEN-T cuprinzător)

40 %

026

Alte căi ferate

40 %

027

Active feroviare mobile

40 %

028

Autostrăzi și drumuri TEN-T - rețea principală (construcție nouă)

0 %

029

Autostrăzi și drumuri TEN-T - rețea cuprinzătoare (construcție nouă)

0 %

030

Legături rutiere secundare către rețeaua rutieră și nodurile TEN-T (construcție nouă)

0 %

031

Alte drumuri naționale și regionale (construcție nouă)

0 %

032

Drumuri de acces locale (construcție nouă)

0 %

033

Drumuri TEN-T reconstruite sau îmbunătățite

0 %

034

Alte drumuri reconstruite sau îmbunătățite (autostrăzi, drumuri naționale, regionale sau locale)

0 %

035

Transport multimodal (TEN-T)

40 %

036

Transport multimodal

40 %

037

Aeroporturi (TEN-T) (2)

0 %

038

Alte aeroporturi (2)

0 %

039

Porturi maritime (TEN-T)

40 %

040

Alte porturi maritime

40 %

041

Căi navigabile interne și porturi (TEN-T)

40 %

042

Căi navigabile interne și porturi (regionale și locale)

40 %

Transporturi sustenabile

 

043

Infrastructuri de transport urban curat și promovare (inclusiv echipamentele și materialul rulant)

40 %

044

Sisteme de transport inteligente (inclusiv introducerea gestionării cererii, sistemele de taxare rutieră, sistemele informatice de monitorizare, de control și de informare)

40 %

Infrastructuri TIC (tehnologiile informațiilor și comunicațiilor)

 

045

TIC: Rețea de bază/rețea de racordare

0 %

046

TIC: Rețea de mare viteză în bandă largă (acces/buclă locală; >/= 30 Mbps)

0 %

047

TIC: Rețea de foarte mare viteză în bandă largă (acces/buclă locală; >/= 100 Mbps)

0 %

048

TIC: Alte tipuri de infrastructuri TIC/resurse informatice la scară mare/echipamente (inclusiv infrastructurile online, centrele de date și senzorii; de asemenea, când sunt încorporate în alte infrastructuri precum unitățile de cercetare, infrastructurile de mediu și sociale)

0 %

III   Infrastructuri sociale, de sănătate și de educație și investiții conexe:

049

Infrastructuri de educație pentru învățământul superior

0 %

050

Infrastructuri de educație pentru învățământul și formarea profesionale și învățarea în rândul adulților

0 %

051

Infrastructuri de educație pentru educația școlară (învățământ primar și secundar general)

0 %

052

Infrastructuri pentru educația și îngrijirea copiilor preșcolari

0 %

053

Infrastructuri de sănătate

0 %

054

Infrastructuri de locuit

0 %

055

Alte infrastructuri sociale care contribuie la dezvoltarea regională și locală

0 %

IV   Dezvoltarea potențialului endogen:

Cercetare, dezvoltare și inovare

 

056

Investiții în infrastructuri, capacități și echipamente ale IMM-urilor legate direct de activități de cercetare și inovare

0 %

057

Investiții în infrastructuri, capacități și echipamente ale întreprinderilor mari legate direct de activități de cercetare și inovare

0 %

058

Infrastructuri de cercetare și inovare (publice)

0 %

059

Infrastructuri de cercetare și inovare (private, inclusiv parcuri științifice)

0 %

060

Activități de cercetare și inovare în centre de cercetare publice și centre de competență, inclusiv colaborarea în rețea (networking)

0 %

061

Activități de cercetare și inovare în centre de cercetare private, inclusiv colaborarea în rețea (networking)

0 %

062

Transferul de tehnologie și cooperarea între universități și întreprinderi, în principal în beneficiul IMM-urilor

0 %

063

Asistență de grup și rețele de întreprinderi, în principal în beneficiul IMM-urilor

0 %

064

Procese de cercetare și de inovare în IMM-uri (inclusiv sisteme de cupoane, procese, proiectări, servicii și inovații sociale)

0 %

065

Infrastructuri de cercetare și inovare, procese, transfer de tehnologie și cooperare în cadrul întreprinderilor, cu accent pe o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și reziliența la schimbările climatice

100 %

Dezvoltarea întreprinderilor

 

066

Servicii avansate de sprijin pentru IMM-uri și grupuri de IMM-uri (inclusiv servicii de gestionare, comercializare și proiectare)

0 %

067

Dezvoltarea comercială a IMM-urilor, sprijinirea antreprenoriatului și a incubării (inclusiv sprijinirea întreprinderilor rezultate din divizare - spin offs/spin-outs)

0 %

068

Eficiență energetică și proiecte de demonstrare în IMM-uri și măsuri de sprijin

100 %

069

Sprijinirea proceselor de producție ecologice și utilizarea eficientă a resurselor în IMM-uri

40 %

070

Promovarea eficienței energetice în întreprinderile mari

100 %

071

Dezvoltarea și promovarea întreprinderilor specializate în furnizarea de servicii care contribuie la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și la reziliența la schimbările climatice (inclusiv sprijinul pentru aceste servicii)

100 %

072

Infrastructuri comerciale pentru IMM-uri (inclusiv parcurile și siturile industriale)

0 %

073

Sprijin pentru întreprinderile sociale (IMM-uri)

0 %

074

Dezvoltarea și promovarea serviciilor turistice comerciale în cadrul IMM-urilor

0 %

075

Dezvoltarea și promovarea activelor turistice comerciale în cadrul IMM-urilor

0 %

076

Dezvoltarea și promovarea activelor culturale și creative în cadrul IMM-urilor

0 %

077

Dezvoltarea și promovarea serviciilor culturale și creative în sau pentru IMM-uri

0 %

Tehnologiile informațiilor și comunicațiilor (TIC) - stimularea cererii, aplicații și servicii

 

078

Servicii și aplicații de e-guvernare (inclusiv e-achiziții, măsuri TIC de sprijinire a reformei administrației publice, măsuri în domeniul securității cibernetice, al încrederii și al respectării vieții private, e-justiție și e-democrație)

0 %

079

Acces la informațiile din sectorul public (inclusiv date culturale deschise online, biblioteci digitale, conținut digital și e-turism)

0 %

080

Servicii și aplicații de e-incluziune, e-accesibilitate, e-învățare și e-educație, alfabetizare digitală

0 %

081

Soluții TIC pentru îmbătrânirea activă și în condiții bune de sănătate și servicii și aplicații de e-sănătate (inclusiv e-asistență și asistență pentru autonomie la domiciliu)

0 %

082

Servicii TIC și aplicații pentru IMM-uri (inclusiv e-comerț, e-afaceri și procesele întreprinderilor interconectate), laboratoare vii (living labs), antreprenori web și întreprinderi noi în domeniul TIC)

0 %

Mediu

 

083

Măsuri privind calitatea aerului

40 %

084

Prevenirea și controlul integrat al poluării (IPPC)

40 %

085

Protejarea și sporirea biodiversității, protecția naturii și infrastructură ecologică

40 %

086

Protejarea, restaurarea și utilizarea durabilă a siturilor Natura 2000

40 %

087

Măsuri de adaptare la schimbările climatice și prevenirea și gestionarea riscurilor legate de climă (precum eroziunile, incendiile, inundațiile, furtunile și seceta), inclusiv acțiunile de sporire a gradului de conștientizare, sistemele și infrastructurile de protecție civilă și de gestionare a dezastrelor

100 %

088

Prevenirea riscurilor și gestionarea riscurilor naturale conexe care nu au legătură cu clima (de exemplu, cutremurele), precum și riscurile legate de activitățile umane (de exemplu, accidentele tehnologice), inclusiv acțiunile de sensibilizare, sistemele și infrastructurile de protecție civilă și de gestionare a dezastrelor

0 %

089

Reabilitarea siturilor industriale și a terenurilor contaminate

0 %

090

Piste pentru biciclete și drumuri pietonale

100 %

091

Dezvoltarea și promovarea potențialului turistic al zonelor naturale

0 %

092

Protejarea, dezvoltarea și promovarea activelor turistice publice

0 %

093

Dezvoltarea și promovarea serviciilor turistice publice

0 %

094

Protejarea, dezvoltarea și promovarea activelor culturale și de patrimoniu publice

0 %

095

Dezvoltarea și promovarea serviciilor culturale și de patrimoniu publice

0 %

Altele

 

096

Capacități instituționale ale administrațiilor publice și ale serviciilor publice în legătură cu punerea în aplicare a FEDER sau acțiuni de sprijinire a inițiativelor privind capacitățile instituționale din cadrul FSE

0 %

097

Inițiative de dezvoltare locală gestionate de comunitate în zone urbane și rurale

0 %

098

Regiuni ultraperiferice: compensarea oricăror costuri suplimentare cauzate de deficitul de accesibilitate și de fragmentarea teritorială

0 %

099

Regiuni ultraperiferice: acțiuni specifice menite să compenseze costurile suplimentare cauzate de factori legați de dimensiunea pieței

0 %

100

Regiuni ultraperiferice: sprijin pentru compensarea costurilor suplimentare cauzate de condițiile climatice și de dificultățile de relief

40 %

101

Finanțare încrucișată în cadrul FEDER (sprijin acordat acțiunilor de tip FSE necesare pentru implementarea satisfăcătoare a părții FEDER a operațiunii și legate direct de aceasta)

0 %

V   Promovarea unei ocupări sustenabile și de calitate a forței de muncă și sprijinirea mobilității forței de muncă:

102

Acces la locurile de muncă pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă și pentru persoanele inactive, inclusiv pentru șomerii pe termen lung și persoanele care au renunțat să fie prezente pe piața muncii, în special prin inițiative locale de angajare și sprijinirea mobilității forței de muncă

0 %

103

Integrarea sustenabilă pe piața muncii a tinerilor, în special a celor care nu au un loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ sau o formare profesională, inclusiv a tinerilor cu risc de excluziune socială și a tinerilor din comunitățile marginalizate, inclusiv prin implementarea „garanției pentru tineret”

0 %

104

Activități independente, antreprenoriat și crearea de întreprinderi, inclusiv microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii inovatoare

0 %

105

Egalitate între bărbați și femei în toate domeniile, inclusiv în ceea ce privește accesul la locurile de muncă, evoluția în carieră, reconcilierea între viața profesională și cea privată și promovarea unei remunerații egale pentru muncă egală

0 %

106

Adaptarea la schimbări a lucrătorilor, a întreprinderilor și a antreprenorilor

0 %

107

Îmbătrânire activă și în condiții bune de sănătate

0 %

108

Modernizarea instituțiilor pieței forței de muncă, cum ar fi serviciile publice și private de ocupare a forței de muncă, pentru a răspunde mai bine necesităților pieței forței de muncă, inclusiv prin acțiuni de îmbunătățire a mobilității profesionale transnaționale, precum și prin scheme de mobilitate și o cooperare mai bună între instituții și părțile interesate relevante

0 %

VI   Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare:

109

Incluziunea activă, inclusiv în vederea promovării egalității de șanse și a participării active, și îmbunătățirea șanselor de angajare

0 %

110

Integrarea socio-economică a comunităților marginalizate, cum ar fi romii

0 %

111

Combaterea tuturor formelor de discriminare și promovarea egalității de șanse

0 %

112

Creșterea accesului la servicii accesibile, sustenabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general

0 %

113

Promovarea antreprenoriatului social și a integrării profesionale în întreprinderile sociale și promovarea economiei sociale și solidare pentru a facilita accesul la locuri de muncă

0 %

114

Strategii de dezvoltare locală gestionate de comunitate

0 %

VII   Investiții în educație, calificare și formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții:

115

Reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la programe de dezvoltare pentru (copiii) preșcolari, precum și la un învățământ primar și secundar de calitate, inclusiv parcursuri de învățare formale, non-formale și informale pentru reintegrarea în filierele de educație și formare

0 %

116

Îmbunătățirea calității, a eficienței și a accesului la învățământul superior și echivalent în vederea creșterii participării și a nivelurilor de calificare, în special pentru grupurile defavorizate

0 %

117

Îmbunătățirea accesului egal la învățarea pe tot parcursul vieții pentru toate grupurile de vârstă într-un cadru formal, non-formal sau informal, actualizarea cunoștințelor, a aptitudinilor și a competențelor forței de muncă și promovarea unor căi de învățare flexibile, inclusiv prin orientare profesională și prin validarea competențelor dobândite

0 %

118

Îmbunătățirea utilității sistemelor de educație și formare pentru piața muncii, facilitarea trecerii de la educație la muncă și consolidarea sistemelor de educație și formare profesională și a calității lor, inclusiv prin mecanisme pentru anticiparea competențelor, adaptarea programelor de învățământ și crearea și dezvoltarea de sisteme de învățare bazate pe muncă, inclusiv sisteme de învățare duale și de ucenicie

0 %

VIII   Consolidarea capacităților instituționale ale autorităților publice și ale părților interesate Și eficiența administrației publice:

119

Investiții în capacitatea instituțională și în eficiența administrațiilor publice și a serviciilor publice la nivel național, regional și local, în perspectiva realizării de reforme, a unei mai bune legiferări și a bunei guvernanțe

0 %

120

Consolidarea capacităților tuturor părților interesate care pun în aplicare politici de educație, învățare pe tot parcursul vieții, formare și ocupare a forței de muncă, precum și politici sociale, în special prin pacte sectoriale și teritoriale, în vederea mobilizării în favoarea realizării de reforme la nivel național, regional și local

0 %

IX   Asistență tehnică:

121

Pregătire, punere în aplicare, monitorizare și inspectare

0 %

122

Evaluare și studii

0 %

123

Informare și comunicare

0 %


TABELUL 2:   CODURI PENTRU DIMENSIUNEA LEGATĂ DE FORMELE DE FINANȚARE

2.   FORMĂ DE FINANȚARE

01

Grant nerambursabil

02

Grant rambursabil

03

Sprijin prin instrumente financiare: capital de risc și fonduri proprii sau echivalent

04

Sprijin prin instrumente financiare: împrumuturi sau echivalent

05

Sprijin prin instrumente financiare: garanții sau echivalent

06

Sprijin prin instrumente financiare: subvenționarea ratei dobânzii, subvenționarea comisioanelor de garantare, asistență tehnică sau echivalent

07

Premiu


TABELUL 3:   CODURI PENTRU DIMENSIUNEA TERITORIALĂ

3.   TIP DE TERITORIU

01

Mari zone urbane (densitate mare a populației > 50 000 de locuitori)

02

Mici zone urbane (densitate medie a populației > 5 000 de locuitori)

03

Zone rurale (slab populate)

04

Zonă de cooperare macroregională

05

Cooperare transversală în domeniile unui program național sau regional în context național

06

Cooperare transnațională în cadrul FSE:

07

Nu se aplică.


TABELUL 4:   CODURI PENTRU DIMENSIUNEA PRIVIND MECANISMELE DE APLICARE TERITORIALE

4.   MECANISME DE APLICARE TERITORIALĂ

01

Investiții teritoriale integrate - în domeniul urban

02

Alte abordări integrate pentru dezvoltarea urbană sustenabilă

03

Investiții teritoriale integrate - altele

04

Alte abordări integrate pentru dezvoltarea rurală sustenabilă

05

Alte abordări integrate pentru dezvoltarea urbană/rurală sustenabilă

06

Inițiative de dezvoltare locală gestionate de comunitate

07

Nu se aplică.


TABELUL 5:   CODURI PENTRU DIMENSIUNEA PRIVIND OBIECTIVELE TEMATICE

5.   OBIECTIV TEMATIC (FEDR și Fondul de coeziune)

01

Consolidarea cercetării, a dezvoltării tehnologice și a inovării

02

Îmbunătățirea accesului și a utilizării și creșterea calității tehnologiilor informației și comunicațiilor

03

Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii

04

Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon în toate sectoarele

05

Promovarea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii și a gestionării riscurilor

06

Conservarea și protecția mediului și promovarea utilizării eficiente a resurselor

07

Promovarea sistemelor de transport sustenabile și eliminarea blocajelor din cadrul infrastructurilor rețelelor majore

08

Promovarea unei ocupări sustenabile și de calitate a forței de muncă și sprijinirea mobilității forței de muncă:

09

Promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei, precum și a oricărei forme de discriminare

10

Investiții în educație, calificare și formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții

11

Consolidarea capacităților instituționale ale autorităților publice și ale părților interesate și eficiența administrației publice

12

Nu se aplică (doar asistență tehnică)


TABELUL 6:   CODURI PENTRU DIMENSIUNEA PRIVIND TEMELE SECUNDARE ÎN CADRUL FSE

6.

TEMĂ SECUNDARĂ ÎN CADRUL FSE

Coeficientul pentru calcularea sprijinului acordat obiectivelor legate de schimbările climatice

01

Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor

100 %

02

Inovare socială

0 %

03

Îmbunătățirea competitivității IMM-urilor

0 %

04

Consolidarea cercetării, a dezvoltării tehnologice și a inovării

0 %

05

Îmbunătățirea accesibilității, a utilizării și a calității tehnologiilor informației și comunicațiilor

0 %

06

Nediscriminare

0 %

07

Egalitate de șanse între femei și bărbați

0 %

08

Nu se aplică.

0 %


TABELUL 7:   CODURI PENTRU DIMENSIUNEA PRIVIND ACTIVITATEA ECONOMICĂ

7.   ACTIVITATE ECONOMICĂ

01

Agricultură și silvicultură

02

Pescuit și acvacultură

03

Fabricarea de produse alimentare și băuturi

04

Industria textilă și a produselor textile

05

Fabricarea echipamentelor de transport

06

Fabricarea computerelor, a produselor electronice și optice

07

Alte industrii prelucrătoare nespecificate

08

Construcții

09

Extracția minieră și exploatarea în carieră (inclusiv extracția materialelor producătoare de energie)

10

Electricitate, gaz, aburi, apă caldă și aer condiționat

11

Distribuția apei, canalizare, activități de gestionare a deșeurilor și de depoluare

12

Transporturi și depozitare

13

Activități de informare și comunicare, inclusiv telecomunicații, activități ale serviciilor de informare, programare informatică, consultanță și activități conexe

14

Comerț cu amănuntul și comerț cu ridicata

15

Activități de turism, cazare și alimentație

16

Activități financiare și de asigurare

17

Activități imobiliare, închiriere și servicii pentru întreprinderi

18

Administrație publică

19

Educație

20

Activități pentru sănătatea umană

21

Activități de asistență socială, servicii colective, sociale și personale

22

Activități legate de mediu și de schimbările climatice

23

Arte, divertisment, activități creative și recreative

24

Alte servicii nespecificate


TABELUL 8:   CODURI PENTRU DIMENSIUNEA PRIVIND AMPLASAMENTUL

8.   

AMPLASAMENT (2)

Cod

Amplasament

 

Codul regiunii sau al zonei în care este situată/se desfășoară operațiunea, în conformitate cu nomenclatorul unităților teritoriale de statistică (NUTS) din anexa la Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (3)


(1)  Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune și Fondul social european

(2)  Limitate la investiții legate de protecția mediului sau însoțite de investiții necesare pentru a atenua sau a reduce impactul negativ asupra mediului.

(3)  Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003 privind instituirea unui nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS) (JO L 154, 21.6.2003, p. 1).


ANEXA II

Coeficienți pentru calcularea valorii sprijinului pentru obiectivele legate de schimbările climatice în cazul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală în temeiul articolului 2

Articol din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 (1)

Prioritate/domeniu de intervenție

Coeficient

Articolul 5 alineatul (3) litera (b)

Sprijinirea gestionării și a prevenirii riscurilor la nivelul exploatațiilor

40 %

Articolul 5 alineatul (4)

Refacerea, conservarea și consolidarea ecosistemelor legate de agricultură și silvicultură (toate domeniile de intervenție)

100 %

Articolul 5 alineatul (5)

Promovarea utilizării eficiente a resurselor și sprijinirea tranziției către o economie cu emisii reduse de carbon și rezilientă la schimbările climatice în sectoarele agricol, alimentar și silvic (toate domeniile de intervenție)

100 %

Articolul 5 alineatul (6) litera (b)

Încurajarea dezvoltării locale în zonele rurale

40 %


(1)  Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) (JO L 347, 20.12.2013, p. 487).


ANEXA III

Coeficienți pentru calcularea valorii sprijinului pentru obiectivele legate de schimbările climatice în cazul Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime, în temeiul articolului 3

 

Titlul măsurii

Numerotare provizorie

Coeficient

 

Inovare

Articolul 28

0 %* (1)

 

Servicii de consiliere

Articolul 29

0 %

 

Parteneriat între oamenii de știință și pescari

Articolul 30

0 %*

 

Promovarea capitalului uman și a dialogului social - formare, participare la rețele, dialog social

Articolul 31

0 %*

 

Promovarea capitalului uman și a dialogului social - sprijin acordat soțiilor/soților și partenerelor/partenerilor de viață

Articolul 31 alineatul (2)

0 %*

 

Promovarea capitalului uman și a dialogului social – stagiari la bordul unor nave de coastă mici

Articolul 31 alineatul (3)

0 %*

 

Diversificare și noi forme de venituri

Articolul 32

0 %*

 

Sprijin acordat tinerilor pescari pentru demararea de activități de pescuit

Articolul 32a

0 %

 

Sănătate și siguranță

Articolul 33

0 %

 

Încetarea temporară a activităților de pescuit

Articolul 33a

40 %

 

Încetarea definitivă a activităților de pescuit

Articolul 33b

100 %

 

Fonduri mutuale pentru fenomene meteorologice nefavorabile și pentru incidente de mediu

Articolul 33c

40 %

 

Sprijin pentru sistemele de alocare a posibilităților de pescuit

Articolul 34

40 %

 

Sprijin pentru conceperea și punerea în aplicare a măsurilor de conservare

Articolul 35

0 %

 

Limitarea impactului pescuitului asupra mediului marin și adaptarea pescuitului la protecția speciilor

Articolul 36

40 %

 

Inovarea legată de conservarea resurselor biologice marine

Articolul 37

40 %

 

Protejarea și refacerea biodiversității marine – colectarea deșeurilor

Articolul 38 alineatul (1) litera (a)

0 %

 

Protejarea și refacerea biodiversității marine – contribuția la o mai bună gestionare sau conservare a resurselor, construirea, instalarea sau modernizarea unor instalații statice sau mobile, pregătirea unor planuri de protecție și gestionare legate de siturile NATURA2000 și de zonele de protecție speciale, gestionarea, refacerea și monitorizarea zonelor marine protejate, inclusiv a siturilor NATURA2000, sensibilizarea la problemele de mediu, participarea la alte acțiuni menite să mențină și să îmbunătățească biodiversitatea și serviciile ecosistemice

Articolul 38 alineatul 1 literele (b) - (e), litera (ea), litera (f)

40 %

 

Protejarea și refacerea biodiversității marine – scheme pentru compensarea daunelor aduse capturilor de către mamifere și păsări

Articolul 38 alineatul (1) litera (eb)

0 %

 

Atenuarea schimbărilor climatice – investiții la bord

Articolul 39 alineatul (1) litera (a)

100 %

 

Atenuarea schimbărilor climatice – audituri și scheme privind eficiența energetică

Articolul 39 alineatul (1) litera (b)

100 %

 

Eficiența energetică - studii pentru evaluarea contribuției sistemelor alternative de propulsie și de concepere a cocii

Articolul 39 alineatul (1) litera (c)

40 %

 

Înlocuirea sau modernizarea motoarelor principale sau auxiliare

Articolul 39 alineatul (2)

100 %

 

Valoare adăugată, calitatea produselor și utilizarea capturilor nedorite

Articolul 40

0 %

 

Porturi de pescuit, locuri de debarcare, hale de licitații și adăposturi - investiții de îmbunătățire a infrastructurii porturilor de pescuit și a halelor de licitații sau a locurilor de debarcare și a adăposturilor

Articolul 41 alineatul (1)

40 %

 

Porturi de pescuit, locuri de debarcare, hale de licitații și adăposturi – investiții pentru a facilita respectarea obligației de a debarca integral capturile

Articolul 41 alineatul (2)

0 %

 

Porturi de pescuit, locuri de debarcare, hale de licitații și adăposturi – investiții pentru îmbunătățirea siguranței pescarilor

Articolul 41 alineatul (3)

0 %

 

Pescuitul în apele interioare și flora și fauna acvatică din apele interioare - investiții la bord sau în echipamente individuale, astfel cum se menționează la articolul 33

Articolul 42 alineatul (1) litera (a)

0* %

Pescuitul în apele interioare și flora și fauna acvatică din apele interioare Investiții în echipament și tipuri de operațiuni, astfel cum se menționează la articolele 36 și 37

Articolul 42 alineatul (1) litera (b)

Pescuitul în apele interioare și flora și fauna acvatică din apele interioare - investiții la bord și auditurile și schemele privind eficiența energetică

Articolul 42 alineatul (1) litera (c)

 

Pescuitul în apele interioare și interioare și flora și fauna acvatică din apele interioare – promovarea capitalului uman și a dialogului social.

Articolul 42 alineatul (1) litera (aa)

0 %

 

Pescuitul în apele interioare și flora și fauna acvatică din apele interioare - porturi de pescuit, adăposturi locuri de debarcare

Articolul 42 alineatul (1) litera (d)

0 %

 

Pescuitul în apele interioare și flora și fauna acvatică din apele interioare - investiții de îmbunătățire a valorii sau a calității capturilor de pește

Articolul 42 alineatul (1) litera (da)

0 %

 

Pescuitul în apele interioare și flora și fauna acvatică din apele interioare - Sprijin acordat tinerilor pescari pentru demararea de activități de pescuit

Articolul 42 alineatul (1a)

0%

 

Pescuitul în apele interioare și flora și fauna acvatică din apele interioare - dezvoltarea și facilitarea inovării

Articolul 42 alineatul (1b)

0%*

 

Pescuitul în apele interioare și flora și fauna acvatică din apele interioare - protejarea și dezvoltarea florei și faunei acvatice

Articolul 42 alineatul (5)

40 %

 

Inovare

Articolul 45

0%*

 

Investiții productive în acvacultură

Articolul 46

0 %*

 

Servicii de gestionare, de înlocuire și de consiliere pentru fermele de acvacultură

Articolul 48

0 %*

 

Promovarea capitalului uman și a participării la rețele

Articolul 49

0 %*

 

Creșterea potențialului siturilor de acvacultură

Articolul 50

40 %

 

Încurajarea noilor fermieri din domeniul acvaculturii

Articolul 51

0 %

 

Conversia la sistemele de management de mediu și audit și la acvacultura ecologică

Articolul 53

40 %

 

Acvacultura care furnizează servicii de mediu

Articolul 54

40 %

 

Măsuri de sănătate publică

Articolul 55

0 %

 

Măsuri privind sănătatea și bunăstarea animalelor

Articolul 56

0 %

 

Asigurarea stocurilor din acvacultură

Articolul 57

40 %

 

Sprijinul pregătitor

Articolul 63 alineatul (1) litera (a)

0 %

 

Punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală

Articolul 65

40 %

 

Activitățile de cooperare

Articolul 66

0 %*

 

Costurile de funcționare și animarea

Articolul 63 alineatul (1) litera (d)

0 %

 

Planurile de producție și de comercializare

Articolul 69

0 %*

 

Ajutor de depozitare

Articolul 70

0 %

 

Măsuri de marketing

Articolul 71

0 %*

 

Prelucrarea produselor obținute din pescuit și din acvacultură

Articolul 72

40 %

 

Sistemul de compensații

Articolul 73

0 %

 

Controlul și executarea

Articolul 78

0 %

 

Colectarea datelor

Articolul 79

0 %*

 

Asistența tehnică la inițiativa statelor membre

Articolul 79a

0 %

 

Supravegherea maritimă integrată

Articolul 79b alineatul (1) litera (a)

40 %

 

Promovarea protejării mediului marin și a utilizării durabile a resurselor marine și costiere

Articolul 79b alineatul (1) litera (b)

40 %


(1)  O pondere de 40 % poate fi aplicată măsurilor marcate cu * în tabel, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2).


Top