(1)

Traficul de persoane reprezintă o infracțiune gravă, săvârșită adesea în contextul criminalității organizate, și o încălcare gravă a drepturilor fundamentale, interzisă în mod explicit de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”). Prevenirea și combaterea traficului de persoane, precum și sprijinirea victimelor traficului de persoane, indiferent de țara lor de origine, rămân o prioritate pentru Uniune și pentru statele membre.

(2)

Traficul de persoane este un fenomen la originea căruia se află diferite cauze. Sărăcia, conflictele, inegalitatea, violența pe criterii de gen, absența unor oportunități viabile de angajare sau a sprijinului social, crizele umanitare, apatridia și discriminarea se numără printre principalii factori care contribuie la vulnerabilitatea la trafic a persoanelor, în special a femeilor, a copiilor și a altor persoane ce aparțin unor grupuri marginalizate.

(3)

Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3) este principalul instrument juridic al Uniunii privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestei infracțiuni. Directiva respectivă stabilește un cadru cuprinzător pentru combaterea traficului de persoane prin instituirea unor norme minime privind definirea infracțiunilor și a sancțiunilor penale. Directiva include, de asemenea, dispoziții comune pentru consolidarea prevenirii traficului de persoane, a asistenței oferite victimelor, precum și a protecției acestora, ținând seama de dimensiunea de gen, de dizabilitate și de perspectiva copiilor și adoptând o abordare centrată pe victime.

(4)

Traficul de persoane poate fi exacerbat atunci când se intersectează cu discriminarea pe criterii de sex în combinație cu alte motive de discriminare interzise de dreptul Uniunii. Prin urmare, statele membre ar trebui să acorde atenția cuvenită victimelor afectate de un astfel de cumul de discriminări și vulnerabilității sporite ce decurge din acesta, prin dispunerea de măsuri specifice atunci când există un astfel de cumul de discriminări. Ar trebui să se acorde o atenție deosebită discriminării pe criterii de rasă și origine etnică.

(5)

În comunicarea sa din 14 aprilie 2021 privind „Strategia UE privind combaterea traficului de persoane 2021-2025”, Comisia a stabilit un răspuns de politică ce adoptă o abordare multidisciplinară și cuprinzătoare, de la prevenirea traficului de persoane și protecția victimelor până la urmărirea penală și condamnarea traficanților. Comunicarea include o serie de acțiuni care trebuie puse în aplicare cu implicarea puternică a organizațiilor societății civile. Pentru a aborda tendințele în evoluție în domeniul traficului de persoane, precum și deficiențele identificate de Comisie și pentru a intensifica și mai mult eforturile de combatere a acestei infracțiuni, este necesar să se modifice Directiva 2011/36/UE. Deficiențele identificate ale răspunsului în materie de drept penal care necesită adaptarea cadrului juridic privesc infracțiunile privind traficul de persoane săvârșite în interesul persoanelor juridice, sistemul de colectare a datelor, cooperarea și coordonarea la nivelul Uniunii și la nivel național, sistemele naționale care vizează depistarea timpurie și identificarea timpurie a victimelor traficului de persoane, precum și asistența specializată și sprijinul acordate victimelor.

(6)

Exploatarea maternității de substituție, a căsătoriei forțate sau a adopției ilegale poate intra deja în domeniul de aplicare al infracțiunilor privind traficul de persoane, astfel cum sunt definite în Directiva 2011/36/UE, în măsura în care sunt îndeplinite toate criteriile care constituie infracțiunile respective. Cu toate acestea, având în vedere gravitatea practicilor respective și pentru a combate creșterea constantă a numărului și a relevanței infracțiunilor privind traficul de persoane săvârșite în alte scopuri decât exploatarea sexuală sau prin muncă, exploatarea maternității de substituție, cea a căsătoriei forțate sau cea a adopției ilegale ar trebui incluse ca forme de exploatare în directiva menționată, în măsura în care îndeplinesc elementele constitutive ale traficului de persoane, inclusiv criteriul mijloacelor. Mai precis, în ceea ce privește traficul de persoane în scopul exploatării maternității de substituție, prezenta directivă vizează persoanele care constrâng femeile să fie mame purtătoare sau care le induc în eroare pentru a acționa astfel. Modificarea Directivei 2011/36/UE prin prezenta directivă nu aduce atingere definițiilor căsătoriei, adopției, căsătoriei forțate și adopției ilegale, nici definițiilor infracțiunilor conexe altele decât traficul, în cazul în care sunt prevăzute în dreptul intern sau internațional. De asemenea, dispozițiile respective nu aduc atingere normelor naționale privind maternitatea de substituție, inclusiv dreptului penal și dreptului familiei.

(7)

Copiii plasați în instituții rezidențiale și de tip închis reprezintă un grup deosebit de vulnerabil la traficul de persoane. Ei pot deveni victime ale traficului de persoane atunci când sunt plasați în respectivele instituții, pe durata plasării lor și ulterior.

(8)

Un număr tot mai mare de infracțiuni privind traficul de persoane sunt săvârșite sau facilitate prin intermediul tehnologiilor informației și comunicațiilor. Traficanții utilizează frecvent internetul și platformele de comunicare socială pentru a recruta, a promova sau a exploata victimele, pentru a exercita controlul asupra lor și a le organiza transportul, printre altele. Internetul și platformele de comunicare socială sunt, de asemenea, utilizate pentru a distribui materiale asociate cu exploatarea. Tehnologia informației împiedică, de asemenea, depistarea în timp util a infracțiunii și identificarea victimelor și a autorilor infracțiunilor.

(9)

Cadrul juridic existent în Directiva 2011/36/UE include deja, în domeniul de aplicare al definiției traficului de persoane, infracțiunile săvârșite prin utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor, de exemplu pentru recrutarea și exploatarea victimelor, organizarea transportului și a cazării acestora, promovarea online a serviciilor oferite de victime și contactarea potențialilor clienți, controlarea victimelor și comunicarea între infractori, inclusiv toate tranzacțiile financiare conexe. Pentru a combate acest mod de operare al traficanților, autoritățile de aplicare a legii trebuie să își îmbunătățească expertiza și capacitățile digitale și să țină pasul cu evoluțiile tehnologice. În plus, statele membre sunt invitate să aibă în vedere măsuri preventive, în special pe cele care urmăresc descurajarea cererii, care să abordeze problema abuzului de servicii online în scopul traficului de persoane.

(10)

Nivelul sancțiunilor pentru traficul de persoane ar trebui să reflecte un oprobriu mai mare pentru tipurile mai grave de comportament și pentru impactul mai dăunător și mai de durată pe care îl au asupra victimelor. Aceasta include efectul amplificator al difuzării de materiale de exploatare, inclusiv difuzarea în grupuri închise accesibile unui număr restrâns de participanți. Prin urmare, este necesar să se prevadă, drept circumstanță agravantă, difuzarea, prin intermediul tehnologiilor informației și comunicațiilor, de imagini sau materiale video ori materiale similare cu caracter sexual care implică victima.

(11)

Deși nu există o obligație de a majora pedepsele, statele membre ar trebui să se asigure că judecătorii și instanțele au posibilitatea de a lua în considerare circumstanțele agravante stabilite în prezenta directivă, atunci când îi condamnă pe autorii infracțiunilor. Rămâne la aprecierea judecătorului sau a instanței să stabilească dacă majorează pedeapsa din cauza unor circumstanțe agravante specifice, luând în considerare toate faptele cazului respectiv. Statele membre nu ar trebui să fie obligate să prevadă circumstanțe agravante în cazul în care dreptul intern prevede că infracțiunea de difuzare de imagini sau materiale video ori materiale similare cu caracter sexual care implică victima, prin intermediul tehnologiilor informației și comunicațiilor, se pedepsește ca infracțiune separată, iar acest lucru poate atrage sancțiuni mai severe în temeiul dreptului intern.

(12)

Pentru a consolida răspunsul justiției penale la infracțiunile privind traficul de persoane care sunt săvârșite în beneficiul persoanelor juridice și pentru a descuraja săvârșirea acestor infracțiuni, regimul de sancțiuni împotriva persoanelor juridice ar trebui clarificat și aliniat la alte instrumente de drept penal ale Uniunii. În temeiul Directivelor 2014/23/UE (4), 2014/24/UE (5) și 2014/25/UE (6) ale Parlamentului European și ale Consiliului, o condamnare printr-o hotărâre definitivă pentru munca copiilor sau alte forme de trafic de persoane constituie un motiv de excludere de la participarea la o procedură de achiziții publice sau la o procedură de atribuire a concesiunilor. Cu toate acestea, statele membre pot să decidă, de asemenea, să includă, printre sancțiunile sau măsurile penale sau de altă natură care pot fi impuse persoanelor juridice, excluderea respectivelor persoane juridice de la procedurile de licitație sau de la concesiuni, pentru a acoperi și achizițiile și concesiunile care se situează sub pragurile prevăzute în directivele relevante.

(13)

Directiva (UE) 2024/1260 a Parlamentul European și a Consiliului (7) stabilește norme minime privind indisponibilizarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor în materie penală și se aplică infracțiunilor reglementate de Directiva 2011/36/UE. Prin urmare, dispozițiile din Directiva 2011/36/UE privind indisponibilizarea și confiscarea sunt caduce și ar trebui să fie abrogate.

(14)

Directiva 2011/36/UE prevede posibilitatea neurmăririi penale și a neaplicării de sancțiuni victimelor traficului de persoane în legătură cu infracțiuni pe care au fost obligate să le săvârșească drept consecință directă a faptului că au fost supuse traficului de persoane. Este oportun să se extindă domeniul de aplicare al dispoziției relevante la toate activitățile ilegale pe care victimele au fost obligate să le săvârșească drept consecință directă a faptului că au fost supuse traficului de persoane, cum ar fi infracțiunile administrative legate de prostituție, cerșetorie, vagabondaj sau munca nedeclarată ori alte acte care nu sunt de natură penală, dar care fac obiectul unor sancțiuni administrative sau pecuniare, în conformitate cu dreptul intern, pentru a încuraja și mai mult victimele traficului de persoane să denunțe infracțiunea sau să solicite sprijin și asistență și pentru a le asigura că există posibilitatea de a nu fi trase la răspundere.

(15)

Pentru a consolida capacitatea națională de a depista și identifica victimele într-un stadiu incipient, precum și de a le îndruma către serviciile adecvate de protecție, asistență și sprijin, este necesar să se stabilească, prin acte cu putere de lege și acte administrative, unul sau mai multe mecanisme de îndrumare în statele membre. Instituirea unor mecanisme formale de îndrumare și desemnarea unui punct focal național pentru îndrumarea transfrontalieră a victimelor sunt măsuri esențiale pentru consolidarea cooperării transfrontaliere. Un mecanism de îndrumare ar trebui să fie un cadru transparent, accesibil și armonizat care să faciliteze depistarea timpurie și identificarea timpurie, acordarea de asistență și sprijinirea victimelor traficului de persoane, precum și facilitarea îndrumării lor către organizațiile și organismele naționale competente. Un astfel de cadru ar trebui să identifice autoritățile competente, organizațiile societății civile și alte părți interesate participante și să stabilească responsabilitățile respective ale acestora, inclusiv procedurile și liniile de comunicare. Aceste mecanisme de îndrumare pot lua forma unui set de proceduri, orientări, protocoale sau acorduri de cooperare stabilite. Mecanismul de îndrumare ar trebui să se aplice tuturor victimelor și tuturor formelor de infracțiuni de trafic de persoane, ținând seama de vulnerabilitatea fiecărei victime în parte. Statele membre sunt încurajate să instituie un mecanism de îndrumare unic, atunci când organizarea administrației publice permite acest lucru. Punctul focal ar trebui să servească drept punct de contact pentru îndrumarea transfrontalieră a victimelor în relațiile dintre autoritățile sau instituțiile responsabile pentru sprijinirea transfrontalieră a victimelor în diferitele state membre și nu ca punct de contact pentru victimele propriu-zise. Punctele focale se pot baza pe mecanismele sau structurile de guvernanță existente, nefiind nevoie să înlocuiască mecanismele de tratare a plângerilor sau liniile telefonice de urgență de la nivel național.

(16)

Pentru a îmbunătăți asistența și sprijinul acordate victimelor traficului de persoane, statele membre ar trebui să se asigure că victimele au acces la adăposturi și locuințe sigure, dotate pentru a răspunde nevoilor specifice ale victimelor traficului de persoane. Pentru a întări siguranța victimelor prezumate sau identificate, statele membre sunt încurajate să solicite ca personalul care intră în contact, în adăposturi, cu victimele traficului de persoane să nu aibă cazier judiciar care să cuprindă infracțiuni privind traficul de persoane sau alte infracțiuni care generează îndoieli serioase cu privire la capacitatea acestora de a-și asuma un rol de responsabilitate față de victime.

(17)

Persoanele cu dizabilități, în special femeile și copiii, prezintă un risc crescut de a deveni victime ale traficului de persoane. Statele membre ar trebui să ia în considerare nevoile specifice ale victimelor cu dizabilități ale traficului de persoane atunci când le oferă măsuri de sprijin.

(18)

De asemenea, statele membre ar trebui să se asigure că victimele beneficiază de asistență indiferent de naționalitatea lor sau de faptul că sunt apatride, de cetățenia lor, de locul lor de reședință sau de statutul de rezident, precum și de forma exploatării lor. Asistența ar trebui să vizeze reintegrarea lor deplină în societate, care poate include accesul la educație și formare și accesul la piața muncii, în conformitate cu dreptul intern, precum și revenirea la o viață independentă.

(19)

În cadrul procedurilor de azil, statele membre ar trebui să țină seama de situația specifică de vulnerabilitate a victimelor traficului de persoane care pot avea nevoie de protecție internațională, inclusiv, după caz, prin instituirea de garanții procedurale speciale în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1348 al Parlamentului European și al Consiliului (8), precum și de nevoile speciale de primire în conformitate cu Directiva (UE) 2024/1346 a Parlamentului European și a Consiliului (9).

(20)

Pentru a evita ca victimele să fie supuse din nou traficului de persoane în Uniune, este important ca, atunci când victimele sunt transferate în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1351 al Parlamentului European și al Consiliului (10), statele membre să nu transfere victimele într-un stat membru în care există motive întemeiate să se creadă că victimele, ca urmare a transferului în statul membru respectiv, s-ar confrunta cu un risc real de încălcare a drepturilor lor fundamentale sub forma unui tratament inuman sau degradant în sensul articolului 4 din cartă.

(21)

Victimele traficului de persoane au dreptul de a solicita protecție internațională sau un statut național echivalent. Ele pot beneficia, de asemenea, de un permis de ședere în temeiul Directivei 2004/81/CE a Consiliului (11), după caz. Prin urmare, statele membre ar trebui să se asigure că cele două proceduri relevante sunt complementare și nu se exclud una pe alta.

(22)

Apatrizii sunt expuși unui risc mai mare de a deveni victime ale traficului de persoane. În aplicarea prezentei directive, este important să se acorde o atenție deosebită acestui grup vulnerabil.

(23)

Copiii sunt considerați unul dintre cele mai vulnerabile grupuri vizate de grupurile infracționale organizate implicate în traficul de persoane. Astfel de grupuri infracționale exploatează adeseori copii, recrutându-i și folosindu-se ulterior de ei pentru a comite infracțiuni. Statele membre ar trebui să promoveze sau să ofere formare periodică și specializată profesioniștilor care este probabil să intre în contact cu acești copii, pentru a-i depista și a-i identifica ca victime.

(24)

Orice măsură care restrânge libertatea copiilor pentru a-i proteja de traficul de persoane ar trebui să fie strict necesară, proporțională și rezonabilă în raport cu scopul de a proteja copilul în cauză.

(25)

Pentru a facilita plata despăgubirilor către victime, statele membre pot institui un fond național pentru victime sau instrumente similare care pot include acte cu caracter normativ care să asigure despăgubirea victimelor traficului de persoane.

(26)

Pentru a elabora un răspuns de politică coerent în vederea combaterii cererii care favorizează traficul de persoane și pentru a consolida și a armoniza și mai mult eforturile justiției penale din toate statele membre de a reduce această cerere, este important să se incrimineze utilizarea serviciilor atunci când victima este exploatată pentru a presta astfel de servicii și utilizatorul serviciilor are cunoștință de faptul că persoana care prestează serviciul este victimă a unei infracțiuni privind traficul de persoane. Încadrarea acestei fapte ca infracțiune face parte dintr-o abordare cuprinzătoare de reducere a cererii, care urmărește să combată nivelurile ridicate ale cererii care favorizează toate formele de exploatare. Incriminarea ar trebui să vizeze numai utilizarea serviciilor prestate în cadrul exploatării care fac obiectul infracțiunii de trafic de persoane. Prin urmare, infracțiunea nu ar trebui să se aplice clienților care achiziționează produse fabricate în condiții de exploatare a forței de muncă, deoarece aceștia nu sunt utilizatori ai unui serviciu. Prezenta directivă stabilește un cadru juridic minim în această privință, iar statele membre sunt libere să adopte sau să mențină norme penale mai stricte. În dreptul intern, statele membre pot incrimina cumpărarea de acte sexuale. Prezenta directivă nu aduce atingere modului în care statele membre abordează prostituția în dreptul lor intern.

(27)

Prezenta directivă incriminează utilizarea unui serviciu prestat de o victimă a traficului de persoane atunci când utilizatorul serviciului are cunoștință de faptul că persoana care prestează serviciul este o victimă. Noțiunea „a avea cunoștință” ar trebui interpretată în conformitate cu dreptul intern. În fiecare caz, atunci când se evaluează dacă utilizatorul avea cunoștință de faptul că persoana este victimă a traficului de persoane și fără a aduce atingere independenței sistemului judiciar, ar trebui să se țină seama de circumstanțele specifice ale cazului. Cunoașterea poate fi dedusă din circumstanțe faptice obiective. Circumstanțele se pot referi, printre altele, la victimele însele, la condițiile în care serviciile au trebuit să fie prestate de victime și la fapte specifice care ar putea fi considerate semne de control al traficantului asupra victimelor. În ceea ce privește circumstanțele referitoare la victimele însele, pot fi luate în considerare necunoașterea de către acestea a unei limbi naționale sau regionale, semne evidente de vătămare psihologică sau fizică ori de teamă sau necunoașterea de către acestea a orașelor sau a locurilor în care au fost sau în care se află. În ceea ce privește circumstanțele referitoare la condițiile în care au trebuit să fie prestate serviciile, ar putea fi luate în considerare nivelul de trai și condițiile de muncă ale prestatorului serviciului, precum și starea spațiilor în care a fost prestat serviciul. Ar putea fi stabilite semne de control al traficantului asupra victimelor dacă există măsuri evidente de control extern asupra prestatorilor serviciilor, dacă libertatea de circulație a acestora este limitată sau dacă prestatorii serviciilor nu se află în posesia cărții lor naționale de identitate sau a pașaportului lor național.

(28)

Acțiunile de prevenire și de reducere a cererii ar trebui să fie specifice și diferențiate pentru a aborda în mod eficient particularitățile diferitelor forme de trafic de persoane. Pentru a atinge obiectivul de descurajare și reducere a cererii care favorizează traficul de persoane, este important ca statele membre să ia în considerare adoptarea unor măsuri adecvate suplimentare care să vizeze utilizatorii potențiali și actuali, cum ar fi organizarea de campanii de sensibilizare special concepute.

(29)

În contextul formării și pentru a asigura punerea în aplicare efectivă a dispozițiilor naționale în ceea ce privește neurmărirea penală sau neaplicarea de sancțiuni, statele membre ar trebui să sensibilizeze procurorii și autoritățile de aplicare a legii care ar putea intra în contact cu victimele sau cu potențialele victime ale traficului de persoane.

(30)

Pentru a consolida răspunsurile de politică naționale, este necesar să se instituie coordonatori naționali pentru combaterea traficului de persoane sau mecanisme echivalente, iar statele membre ar trebui să poată înființa organisme independente. Este de competența statelor membre să decidă care entități să fie desemnate sau instituite drept coordonatori naționali pentru combaterea traficului de persoane sau drept mecanisme echivalente ori organisme independente, indiferent de denumirea acestora, în conformitate cu principiul autonomiei procedurale a statelor membre, cu condiția ca entitățile respective să aibă competențele necesare pentru a îndeplini sarcinile prevăzute în prezenta directivă.

(31)

Colectarea de date exacte, coerente și anonimizate și publicarea în timp util a datelor și a statisticilor colectate sunt fundamentale pentru a asigura o cunoaștere deplină a domeniului de aplicare al traficului de persoane la nivelul Uniunii. Introducerea unei cerințe ca statele membre să colecteze și să raporteze anual Comisiei date statistice privind traficul de persoane, într-un mod armonizat, este un pas relevant pentru a crește nivelul general de înțelegere a fenomenului și pentru a asigura adoptarea unor politici și strategii bazate pe date.

(32)

În vederea sprijinirii politicilor lor naționale, statele membre ar trebui, totodată, să elaboreze planuri de acțiune naționale de combatere a traficului de persoane.

(33)

În cazul copiilor, statele membre sunt încurajate să se asigure că sistemele naționale de protecție a copilului elaborează planuri specifice de prevenire a traficului de persoane, inclusiv pentru copiii din instituții rezidențiale sau de tip închis.

(34)

Întrucât obiectivele prezentei directive, și anume prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestei infracțiuni, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectul acțiunii, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective.

(35)

Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Cartă, în special respectarea și protecția demnității umane, interzicerea sclaviei, a muncii forțate și a traficului de persoane, dreptul la integritatea fizică și psihică a persoanei, interzicerea torturii și a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante, dreptul la libertate și securitate, protecția datelor cu caracter personal, libertatea de exprimare și de informare, libertatea de alegere a ocupației și dreptul la muncă, egalitatea între femei și bărbați, drepturile copilului, drepturile persoanelor cu dizabilități și interzicerea muncii copiilor, dreptul la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil, precum și principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și sancțiunilor penale. În special, prezenta directivă urmărește să asigure respectarea deplină a acestor drepturi și principii, care trebuie puse în aplicare în mod corespunzător.

(36)

În conformitate cu articolul 3 și cu articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Irlanda și-a notificat, prin scrisoarea din 20 aprilie 2023, intenția de a participa la adoptarea și la aplicarea prezentei directive.

(37)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(38)

În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative (12), statele membre s-au angajat ca, în cazuri justificate, să transmită alături de notificarea măsurilor lor de transpunere și unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.

(39)

Prin urmare, Directiva 2011/36/UE ar trebui să fie modificată în consecință,

1.

Articolul 2 se modifică după cum urmează:

2.

Articolul 4 se modifică după cum urmează:

3.

Articolul 5 se modifică după cum urmează:

4.

Articolul 6 se înlocuiește cu următorul text:

5.

Articolul 7 se elimină.

6.

Articolul 8 se înlocuiește cu următorul text:

7.

Articolul 9 se modifică după cum urmează:

8.

Articolul 10 se modifică după cum urmează:

9.

Articolul 11 se modifică după cum urmează:

10.

Se introduce următorul articol:

11.

La articolul 12, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

12.

La articolul 13, se adaugă următorul alineat:

13.

La articolul 14, alineatele (1), (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:

14.

Articolele 17 și 18 se înlocuiesc cu următorul text:

15.

Se introduc următoarele articole:

16.

Articolul 19 se înlocuiește cu următorul text:

17.

Se introduc următoarele articole:

18.

Articolul 20 se înlocuiește cu următorul text:

19.

La articolul 23, se adaugă următorul alineat: