Ultimele publicații ale Curții de Justiție a Uniunii Europene în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

(2021/C 35/01)

Ultima publicație

JO C 28, 25.1.2021

Publicații anterioare

JO C 19, 18.1.2021

JO C 9, 11.1.2021

JO C 443, 21.12.2020

JO C 433, 14.12.2020

JO C 423, 7.12.2020

JO C 414, 30.11.2020

Aceste texte sunt disponibile pe

EUR-Lex: https://eur-lex.europa.eu

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 3 decembrie 2020 – Changmao Biochemical Engineering Co. Ltd/Distillerie Bonollo SpA și alții

(Cauza C-461/18 P) (1)

(Recurs - Dumping - Importuri de acid tartric originar din China - Recurs introdus de un intervenient în primă instanță - Articolul 56 al doilea paragraf a doua teză din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene - Reexaminare intermediară parțială - Pierderea statutului de întreprindere care își desfășoară activitatea în condițiile unei economii de piață în cursul procedurii de reexaminare - Modificarea taxei antidumping definitive - Stabilirea valorii normale - Articolul 11 alineatul (9) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 - Recurs incident - Acțiune în anulare introdusă de producători concurenți stabiliți pe teritoriul Uniunii Europene - Admisibilitate - Afectare directă - Repartizarea competențelor de executare a unei hotărâri)

(2021/C 35/02)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurentă: Changmao Biochemical Engineering Co. Ltd (reprezentanți: K. Adamantopoulos, dikigoros și Me P. Billiet, advocaat)

Celelalte părți din procedură: Distillerie Bonollo SpA, Industria Chimica Valenzana (ICV) SpA, Distillerie Mazzari SpA, Caviro Distillerie Srl (reprezentanți: R. MacLean, solicitor și A. Bochon, avocat), Comercial Química Sarasa SL, Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: H. Marcos Fraile și M. B. Driessen, agenți, asistați de N. Tuominen, avocat), Comisia Europeană (reprezentanți: M. França, J.-F. Brakeland și A. Demeneix, agenți)

Dispozitivul

1)	Respinge recursul principal.

2)

Anulează punctul 2 din dispozitivul Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 3 mai 2018, Distillerie Bonollo și alții/Consiliul (T-431/12, EU:T:2018:251), în măsura în care prin acesta Tribunalul Uniunii Europene a impus Consiliului Uniunii Europene să adopte măsurile pe care le presupune executarea acestei hotărâri.

3)	Respinge în rest recursul incident.

4)

Obligă Changmao Biochemical Engineering Co. Ltd să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Distillerie Bonollo SpA, Industria Chimica Valenzana (ICV) SpA, Distillerie Mazzari SpA și Caviro Distillerie Srl, precum și de Consiliul Uniunii Europene și de Comisia Europeană în cadrul recursului principal.

5)	Obligă Comisia Europeană să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, patru cincimi din cheltuielile de judecată efectuate de Distillerie Bonollo SpA, Industria Chimica Valenzana (ICV) SpA, Distillerie Mazzari SpA și Caviro Distillerie Srl în cadrul recursului incident.

6)	Changmao Biochemical Engineering Co. Ltd și Consiliul Uniunii Europene suportă propriile cheltuieli de judecată aferente recursului incident.

---

(1)  JO C 341, 24.9.2018.

Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 26 noiembrie 2020 (cerere de decizie preliminară formulată de Högsta förvaltningsdomstolen – Suedia) – Skatteverket/Sögård Fastigheter AB

(Cauza C-787/18) (1)

(Trimitere preliminară - Legislație națională care prevede regularizarea deducerilor de taxă pe valoarea adăugată (TVA) de către o altă persoană impozabilă decât cea care a efectuat inițial deducerea - Vânzarea de către o societate unor particulari a unui imobil închiriat de respectiva societate, precum și de precedenta societate proprietară - Încetarea supunerii la plata TVA-ului cu ocazia vânzării imobilului către particulari)

(2021/C 35/03)

Limba de procedură: suedeza

Instanța de trimitere

Högsta förvaltningsdomstolen

Părțile din procedura principală

Reclamant: Skatteverket

Pârâtă: Sögård Fastigheter AB

Dispozitivul

Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretată în sensul că se opune unei legislații naționale care, prevăzând, în temeiul articolului 188 alineatul (2) din această directivă, că cedentul unui bun imobil nu este obligat să efectueze regularizarea unei deduceri a TVA-ului aplicate în amonte în cazul în care cesionarul nu va utiliza acest bun pentru a realiza operațiuni care dau dreptul la deducere, impune de asemenea cesionarului să efectueze regularizarea acestei deduceri pentru durata restantă din perioada de regularizare în cazul în care transferă, la rândul său, bunul imobil unui terț care nu îl va utiliza pentru astfel de operațiuni.

---

(1)  JO C 72, 25.2.2019.

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 1 decembrie 2020 (cerere de decizie preliminară formulată de Hoge Raad der Nederlanden – Țările de Jos) – Federatie Nederlandse Vakbeweging/Van den Bosch Transporten BV, Van den Bosch Transporte GmbH, Silo-Tank kft

(Cauza C-815/18) (1)

(Trimitere preliminară - Directiva 96/71/CE - Articolul 1 alineatele (1) și (3) și articolul 2 alineatul (1) - Detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii - Șoferi de transport internațional rutier - Domeniu de aplicare - Noțiunea de „lucrător detașat” - Operațiuni de cabotaj - Articolul 3 alineatele (1), (3) și (8) - Articolul 56 TFUE - Libera prestare a serviciilor - Convenții colective declarate de generală aplicare)

(2021/C 35/04)

Limba de procedură: neerlandeza

Instanța de trimitere

Hoge Raad der Nederlanden

Părțile din procedura principală

Recurentă: Federatie Nederlandse Vakbeweging

Intimate: Van den Bosch Transporten BV, Van den Bosch Transporte GmbH, Silo-Tank kft

Dispozitivul

1)	Directiva 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii trebuie interpretată în sensul că aceasta este aplicabilă prestărilor de servicii transnaționale în sectorul transportului rutier.

2)

Articolul 1 alineatele (1) și (3) și articolul 2 alineatul (1) din Directiva 96/71 trebuie interpretate în sensul că un lucrător care desfășoară o activitate de șofer în sectorul transportului rutier internațional, în cadrul unui contract charter între întreprinderea care îl angajează, stabilită într-un stat membru, și o întreprindere care este situată într-un stat membru diferit de cel în care persoana interesată lucrează în mod normal, este un lucrător detașat pe teritoriul unui stat membru în sensul acestor dispoziții în cazul în care desfășurarea muncii sale prezintă, pe perioada limitată în cauză, o legătură suficientă cu acest teritoriu. Existența unei astfel de legături este stabilită în cadrul unei aprecieri globale a unor elemente cum sunt natura activităților desfășurate de lucrătorul în cauză pe teritoriul respectiv, gradul de intensitate a legăturii activităților acestui lucrător cu teritoriul fiecărui stat membru în care își desfășoară activitatea, precum și partea pe care respectivele activități pe aceste teritorii o reprezintă în ansamblul serviciului de transport. Faptul că un șofer de transport internațional care a fost pus de către o întreprindere stabilită într-un stat membru la dispoziția unei întreprinderi stabilite într-un alt stat membru primește instrucțiunile inerente misiunilor sale, le începe sau le încheie la sediul acestei a doua întreprinderi nu este suficient în sine pentru a considera că șoferul menționat a fost detașat pe teritoriul acestui alt stat membru în sensul Directivei 96/71, din moment ce desfășurarea muncii șoferului respectiv nu prezintă, pe baza altor factori, o legătură suficientă cu acest teritoriu.

3)

Articolul 1 alineatele (1) și (3) și articolul 2 alineatul (1) din Directiva 96/71 trebuie interpretate în sensul că existența unei legături de grup între întreprinderile care sunt părți la contractul de punere la dispoziție de lucrători nu este, ca atare, relevantă pentru a aprecia existența unei detașări a lucrătorilor.

4)

Articolul 1 alineatele (1) și (3) și articolul 2 alineatul (1) din Directiva 96/71 trebuie interpretate în sensul că un lucrător care desfășoară o activitate de șofer în sectorul transportului rutier și care, în cadrul unui contract charter între întreprinderea care îl angajează, stabilită într-un stat membru, și o întreprindere situată în alt stat membru, desfășoară operațiuni de cabotaj pe teritoriul unui stat membru diferit de cel în care lucrează în mod normal trebuie, în principiu, să fie considerat detașat pe teritoriul statului membru în care se efectuează aceste operațiuni. Durata operațiunii de cabotaj este un element lipsit de relevanță pentru aprecierea existenței unei astfel de detașări, fără a se aduce atingere aplicării eventuale a articolului 3 alineatul (3) din această directivă.

5)

Articolul 3 alineatele (1) și (8) din Directiva 96/71 trebuie interpretat în sensul că problema dacă o convenție colectivă a fost declarată de generală aplicare trebuie apreciată prin raportare la dreptul național aplicabil. Corespunde noțiunii vizate de aceste dispoziții o convenție colectivă de muncă ce nu a fost declarată de generală aplicare, dar a cărei respectare condiționează, pentru întreprinderile care intră sub incidența sa, scutirea de la aplicarea unei alte convenții colective de muncă declarate, în ceea ce o privește, de generală aplicare și ale cărei dispoziții sunt în esență identice cu cele ale acestei alte convenții colective de muncă.

---

(1)  JO C 122, 1.4.2019.

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 25 noiembrie 2020 – Comisia Europeană/GEA Group AG

(Cauza C-823/18 P) (1)

(Recurs - Înțelegeri - Piețele europene ale stabilizatorilor termici pe bază de staniu, de ulei de soia epoxidat și de esteri - Stabilire a prețurilor, împărțire a piețelor și schimb de informații comerciale sensibile - Aplicarea plafonului de 10 % din cifra de afaceri în privința uneia dintre entitățile care compun întreprinderea - Anularea deciziei de modificare a amenzii stabilite prin decizia inițială de constatare a încălcării - Amenzi - Noțiunea de „întreprindere” - Răspundere solidară pentru plata amenzii - Principiul egalității de tratament - Data exigibilității amenzii în cazul modificării)

(2021/C 35/05)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurentă: Comisia Europeană (reprezentanți: inițial T. Christoforou, P. Rossi și V. Bottka, ulterior P. Rossi și V. Bottka, agenți)

Cealaltă parte din procedură: GEA Group AG (reprezentanți: C. Wagner și I. du Mont, avocat)

Dispozitivul

1)	Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 18 octombrie 2018, GEA Group/Comisia (T 640/16, EU:T:2018:700).

2)	Trimite cauza T 640/16 spre rejudecare Tribunalului Uniunii Europene.

3)	Cererile privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

---

(1)  JO C 93, 11.3.2019.

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 3 decembrie 2020 (cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Supremo – Spania) – Repsol Petróleo, SA/Administración General del Estado

(Cauza C-44/19) (1)

(Trimitere preliminară - Directiva 2003/96/CE - Impozitarea produselor energetice și a electricității - Articolul 21 alineatul (3) - Lipsa unui fapt generator de impozit - Consumuri de produse energetice în incinta unei unități în care au fost fabricate, efectuate pentru producerea de produse energetice finale, în timpul cărora sunt obținute, în mod inevitabil, și produse care nu sunt produse energetice)

(2021/C 35/06)

Limba de procedură: spaniola

Instanța de trimitere

Tribunal Supremo

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Repsol Petróleo, SA

Pârâtă: Administración General del Estado

Dispozitivul

Articolul 21 alineatul (3) prima teză din Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității trebuie interpretat în sensul că, atunci când o unitate care fabrică produse energetice destinate utilizării drept combustibil sau carburant consumă produse energetice pe care le a fabricat ea însăși și când în cadrul acestui proces obține de asemenea, în mod inevitabil, produse care nu sunt produse energetice și din care rezultă o valoare economică, partea din consum din care se obțin asemenea produse care nu sunt produse energetice nu intră sub incidența excepției de la faptul generator de impozit pe produsele energetice, prevăzută în această dispoziție.

---

(1)  JO C 155, 6.5.2019.

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 25 noiembrie 2020 – Comisia Europeană/Republica Portugheză

(Cauza C-49/19) (1)

(Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Comunicații electronice - Serviciu universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații - Directiva 2002/22/CE - Rețele și servicii - Articolul 13 - Finanțarea obligațiilor de serviciu universal - Mecanism de repartizare - Principiile transparenței, perturbării minime a pieței, nediscriminării și proporționalității)

(2021/C 35/07)

Limba de procedură: portugheza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: inițial L. Nicolae, P. Costa de Oliveira și G. Braga da Cruz, ulterior L. Nicolae și G. Braga da Cruz, agenți)

Pârâtă: Republica Portugheză (reprezentanți: L. Inez Fernandes, P. Barros da Costa și J. Marques, agenți, asistați de D. Silva Morais, advogado)

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea.

2)	Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.

---

(1)  JO C 112, 25.3.2019.

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 24 noiembrie 2020 (cerere de decizie preliminară formulată de Bundesgerichtshof – Germania) – Wikingerhof GmbH & Co. KG/Booking.com BV

(Cauza C-59/19) (1)

(Trimitere preliminară - Cooperare judiciară în materie civilă - Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 - Competență judiciară - Articolul 7 punctele 1 și 2 - Competență specială în materie delictuală sau cvasidelictuală - Acțiune în încetarea practicilor comerciale considerate contrare dreptului concurenței - Invocarea unui abuz de poziție dominantă materializat în practici comerciale acoperite de dispoziții contractuale - Platforma de rezervări hoteliere online Booking.com)

(2021/C 35/08)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesgerichtshof

Părțile din procedura principală

Recurentă: Wikingerhof GmbH & Co. KG

Intimată în recurs: Booking.com BV

Dispozitivul

Articolul 7 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că se aplică unei acțiuni în încetarea anumitor practici utilizate în cadrul relației contractuale dintre reclamant și pârât și întemeiate pe un pretins abuz de poziție dominantă săvârșit de acesta din urmă, cu încălcarea dreptului concurenței.

---

(1)  JO C 155, 6.5.2019.

Hotărârea Curții (Camera a patra) din 3 decembrie 2020 (cerere de decizie preliminară formulată de Tribunalul Bucureşti – România) – Star Taxi App SRL/Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bucureşti prin Primar General, Consiliul General al Municipiului Bucureşti

(Cauza C-62/19) (1)

(Trimitere preliminară - Articolul 56 TFUE - Aplicabilitate - Situație pur internă - Directiva 2000/31/CE - Articolul 2 litera (a) - Noțiunea de „servicii ale societății informaționale” - Articolul 3 alineatele (2) și (4) - Articolul 4 - Aplicabilitate - Directiva 2006/123/CE - Servicii - Capitolele III (Libertate de stabilire pentru prestatori) și IV (Libera circulație a serviciilor) - Aplicabilitate - Articolele 9 și 10 - Directiva (UE) 2015/1535 - Articolul 1 alineatul (1) literele (e) și (f) - Noțiunea de „normă cu privire la servicii” - Noțiunea de „reglementare tehnică” - Articolul 5 alineatul (1) - Lipsa unei comunicări prealabile - Opozabilitate - Activitate de punere în legătură, prin intermediul unei aplicații pentru smartphone, a unor persoane care doresc să efectueze o deplasare urbană și a unor șoferi de taxi autorizați - Calificare - Reglementare națională care supune această activitate unui regim de autorizare prealabilă)

(2021/C 35/09)

Limba de procedură: româna

Instanța de trimitere

Tribunalul Bucureşti

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Star Taxi App SRL

Pârâți: Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bucureşti prin Primar General, Consiliul General al Municipiului Bucureşti

Cu participarea: IB, Camera Naţională a Taximetriştilor din România, D’Artex Star SRL, Auto Cobălcescu SRL, Cristaxi Service SRL

Dispozitivul

1)

Articolul 2 litera (a) din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă („Directiva privind comerțul electronic”), care face trimitere la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale, trebuie interpretat în sensul că constituie un „serviciu al societății informaționale”, în sensul acestor dispoziții, un serviciu de intermediere care constă, cu ajutorul unei aplicații pentru smartphone, în punerea în legătură, în schimbul unei remunerații, a unor persoane care doresc să efectueze o deplasare urbană și a unor șoferi de taxi autorizați, pentru care prestatorul serviciului menționat a încheiat în acest scop contracte de prestare de servicii cu acești șoferi în schimbul plății unui abonament lunar, dar nu le transmite comenzile, nu stabilește prețul cursei și nici nu îl percepe de la aceste persoane, care îl plătesc direct șoferului de taxi, după cum nici nu exercită un control asupra calității autovehiculelor și a șoferilor lor și nici asupra comportamentului acestora.

2)

Articolul 1 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2015/1535 trebuie interpretat în sensul că nu constituie o „reglementare tehnică”, în sensul acestei dispoziții, o reglementare a unei autorități locale care condiționează furnizarea unui serviciu de intermediere având ca obiect, cu ajutorul unei aplicații pentru smartphone, punerea în legătură, în schimbul unei remunerații, a unor persoane care doresc să efectueze o deplasare urbană și a unor șoferi de taxi autorizați și care intră în sfera calificării drept „serviciu al societății informaționale”, în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535, de obținerea unei autorizații prealabile, care este deja impusă celorlalți prestatori de servicii de rezervare taxi.

3)

Articolul 56 TFUE, articolul 3 alineatele (2) și (4) din Directiva 2000/31, precum și articolul 16 din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne trebuie interpretate în sensul că nu se aplică unui litigiu în care toate elementele relevante se limitează la interiorul unui singur stat membru. Articolul 4 din Directiva 2000/31 trebuie interpretat în sensul că nu se aplică unei reglementări a unui stat membru care condiționează furnizarea unui serviciu de intermediere având ca obiect, cu ajutorul unei aplicații pentru smartphone, punerea în legătură, în schimbul unei remunerații, a unor persoane care doresc să efectueze o deplasare urbană și a unor șoferi de taxi autorizați și care intră în sfera calificării drept „serviciu al societății informaționale”, în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 2000/31, care face trimitere la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535, de obținerea unei autorizații prealabile, care este deja impusă celorlalți prestatori de servicii de rezervare taxi. Articolele 9 și 10 din Directiva 2006/123 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări a unui stat membru care condiționează furnizarea unui serviciu de intermediere având ca obiect, cu ajutorul unei aplicații pentru smartphone, punerea în legătură, în schimbul unei remunerații, a unor persoane care doresc să efectueze o deplasare urbană și a unor șoferi de taxi autorizați de obținerea unei autorizații prealabile desfășurării activității lor, atunci când condițiile de obținere a acestei autorizații nu răspund cerințelor prevăzute la aceste articole întrucât impun în special cerințe tehnice neadaptate la serviciul vizat, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.

---

(1)  JO C 164, 13.5.2019.

Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 3 decembrie 2020 – Suzanne Saleh Thabet, Gamal Mohamed Hosni Elsayed Mubarak, Alaa Mohamed Hosni Elsayed Mubarak, Heddy Mohamed Magdy Hussein Rassekh, Khadiga Mahmoud El Gammal/Consiliul Uniunii Europene

(Cauzele conexate C-72/19 P și C-145/19 P) (1)

(Recurs - Măsuri restrictive adoptate având în vedere situația din Egipt - Înghețarea fondurilor și a resurselor economice - Lista persoanelor, a entităților și a organismelor cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice - Menținerea numelui recurenților - Decizie a unei autorități a unui stat terț - Obligația Consiliului Uniunii Europene să verifice că această decizie a fost luată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă - Obligația de motivare)

(2021/C 35/10)

Limba de procedură: engleza

Părțile

(Cauza C-72/19 P)

Recurenți: Suzanne Saleh Thabet, Gamal Mohamed Hosni Elsayed Mubarak, Alaa Mohamed Hosni Elsayed Mubarak, Heddy Mohamed Magdy Hussein Rassekh, Khadiga Mahmoud El Gammal (reprezentanți: Lord Anderson, QC, M. B. Kennelly, QC, M. J. Pobjoy, barrister, precum și G. Martin, C. Enderby Smith și F. Holmey, solicitors)

Cealaltă parte din procedură: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: inițial J. Kneale și V. Piessevaux, ulterior A. Antoniadis și V. Piessevaux, agenți)

(Cauza C-145/19 P)

Recurenți: Gamal Mohamed Hosni Elsayed Mubarak, în nume propriu, precum și în numele Suzanne Saleh Thabet și al Alaa Mohamed Hosni Elsayed Mubarak, toți trei moștenitori ai domnului Mohamed Hosni Elsayed Mubarak (reprezentanți: Lord Anderson, QC, M. B. Kennelly, QC, M. J. Pobjoy, barrister, G. Martin, C. Enderby Smith și F. Holmey, solicitors)

Cealaltă parte din procedură: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: inițial J. Kneale și V. Piessevaux, ulterior M. Balta și M. V. Piessevaux, agenți)

Dispozitivul

1)

Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 22 noiembrie 2018, Saleh Thabet și alții/Consiliul (T-274/16 și T-275/16, nepublicată, EU:T:2018:826), în măsura în care prin aceasta Tribunalul a respins acțiunile având ca obiect anularea Deciziei (PESC) 2016/411 a Consiliului din 18 martie 2016 de modificare a Deciziei 2011/172/PESC privind măsuri restrictive îndreptate împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Egipt și a Deciziei (PESC) 2017/496 a Consiliului din 21 martie 2017 de modificare a Deciziei 2011/172/PESC privind măsuri restrictive îndreptate împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Egipt.

2)	Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 12 decembrie 2018, Mubarak/Consiliul (T-358/17, nepublicată, EU:T:2018:905).

3)	Anulează Deciziile 2016/411 și 2017/496, în măsura în care acestea îi privesc pe doamna Suzanne Saleh Thabet, pe domnii Gamal Mohamed Hosni Elsayed Mubarak și Alaa Mohamed Hosni Elsayed Mubarak, precum și pe doamnele Heddy Mohamed Magdy Hussein Rassekh și Khadiga Mahmoud El Gammal.

4)

Anulează Decizia 2017/496, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/491 al Consiliului din 21 martie 2017 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 270/2011 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Egipt, Decizia (PESC) 2018/466 a Consiliului din 21 martie 2018 de modificare a Deciziei 2011/172/PESC privind măsuri restrictive îndreptate împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Egipt, și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/465 al Consiliului din 21 martie 2018 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 270/2011 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Egipt, în măsura în care aceste acte îl privesc pe domnul Mohamed Hosni Elsayed Mubarak.

5)	Obligă Consiliul Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată efectuate atât în procedura în primă instanță, cât și în prezentele recursuri.

---

(1)  JO C 155, 6.5.2019.

JO C 148, 29.4.2019.

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 24 noiembrie 2020 (cereri de decizie preliminară formulate de Rechtbank Den Haag zittingsplaats Haarlem – Țările de Jos) – R.N.N.S. (C-225/19), K.A. (C-226/19)/Minister van Buitenlandse Zaken

(Cauzele conexate C-225/19 și C-226/19) (1)

(Trimitere preliminară - Spațiul de libertate, securitate și justiție - Codul comunitar de vize - Regulamentul (CE) nr. 810/2009 - Articolul 32 alineatele (1)-(3) - Decizie de respingere a cererii de viză - Anexa VI - Formular standard - Motivare - Amenințare pentru ordinea publică, siguranța internă sau sănătatea publică sau pentru relațiile internaționale ale unuia sau mai multor state membre - Articolul 22 - Procedură de consultare prealabilă a autorităților centrale ale altor state membre - Obiecție cu privire la eliberarea unei vize - Cale de atac împotriva unei decizii de respingere a cererii de viză - Întinderea controlului jurisdicțional - Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - Dreptul la o cale de atac efectivă)

(2021/C 35/11)

Limba de procedură: neerlandeza

Instanța de trimitere

Rechtbank Den Haag zittingsplaats Haarlem

Părțile din procedura principală

Reclamanți: R.N.N.S. (C-225/19), K.A. (C-226/19)

Pârât: Minister van Buitenlandse Zaken

Dispozitivul

Articolul 32 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 610/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013, citit în lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul, pe de o parte, că impune statului membru care a adoptat o decizie finală de respingere a unei cereri de viză în temeiul articolului 32 alineatul (1) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 810/2009, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 610/2013, ca urmare a formulării unei obiecții cu privire la eliberarea vizei de către un alt stat membru să indice în această decizie identitatea statului membru care a formulat o astfel de obiecție, motivul de refuz specific întemeiat pe această obiecție, însoțit, dacă este cazul, de esența motivelor obiecției menționate, precum și autoritatea căreia solicitantul de viză i se poate adresa pentru soluționarea căilor de atac disponibile în celălalt stat membru și, pe de altă parte, că, atunci când o cale de atac este introdusă împotriva aceleiași decizii în temeiul articolului 32 alineatul (3) din Regulamentul nr. 810/2009, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 610/2013, instanțele statului membru care a adoptat această decizie trebuie să poată examina pe fond legalitatea obiecției cu privire la eliberarea vizei formulate de un alt stat membru.

---

(1)  JO C 187, 3.6.2019.

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 25 noiembrie 2020 (cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Cluj – România) – Banca B. SA/A.A.A.

(Cauza C-269/19) (1)

(Trimitere preliminară - Protecția consumatorilor - Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii - Directiva 93/13/CEE - Consecințele constatării caracterului abuziv al unei clauze - Înlocuirea clauzei abuzive - Modalitate de calcul al ratei dobânzii variabile - Admisibilitate - Trimiterea părților la negocieri)

(2021/C 35/12)

Limba de procedură: româna

Instanța de trimitere

Curtea de Apel Cluj

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Banca B. SA

Pârâtă: A.A.A.

Dispozitivul

Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că, în urma constatării caracterului abuziv al clauzelor care definesc mecanismul de stabilire a ratei dobânzii variabile într-un contract de împrumut precum cel în discuție în litigiul principal și atunci când acest contract nu poate continua să existe după eliminarea clauzelor abuzive în cauză, anularea contractului menționat ar avea consecințe deosebit de prejudiciabile pentru consumator și nu există nicio dispoziție de drept național cu caracter supletiv, instanța națională trebuie să adopte, ținând seama de ansamblul dreptului său intern, toate măsurile necesare în vederea protejării consumatorului de consecințele deosebit de prejudiciabile pe care anularea contractului menționat le ar putea provoca. În împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, nimic nu se opune printre altele ca instanța națională să invite părțile să negocieze în vederea stabilirii modalităților de calcul al ratei dobânzii, cu condiția ca aceasta să stabilească cadrul negocierilor respective și ca ele să urmărească stabilirea unui echilibru real între drepturile și obligațiile cocontractanților, ținând seama printre altele de obiectivul protecției consumatorului care stă la baza Directivei 93/13.

---

(1)  JO C 238, 15.7.2019.

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 25 noiembrie 2020 (cerere de decizie preliminară formulată de Corte suprema di cassazione – Italia) – Istituto nazionale della previdenza sociale/WS

(Cauza C-302/19) (1)

(Trimitere preliminară - Directiva 2011/98/UE - Drepturile lucrătorilor din țări terțe care dețin un permis unic - Articolul 12 - Dreptul la egalitate de tratament - Securitate socială - Reglementare a unui stat membru care îi exclude, în scopul stabilirii drepturilor la o prestație familială, pe membrii familiei titularului unui permis unic care nu au reședința pe teritoriul acestui stat membru)

(2021/C 35/13)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Corte suprema di cassazione

Părțile din procedura principală

Reclamant: Istituto nazionale della previdenza sociale

Pârât: WS

Dispozitivul

Articolul 12 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2011/98/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanții țărilor terțe în vederea șederii și ocupării unui loc de muncă pe teritoriul statelor membre și un set comun de drepturi pentru lucrătorii din țările terțe cu ședere legală pe teritoriul unui stat membru trebuie să fie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia, în scopul stabilirii drepturilor la o prestație de securitate socială, nu sunt luați în considerare membrii familiei titularului unui permis unic, în sensul articolului 2 litera (c) din această directivă, care nu au reședința pe teritoriul statului membru respectiv, ci într-o țară terță, în condițiile în care sunt luați în considerare membrii familiei resortisantului statului membru menționat care au reședința într-o țară terță.

---

(1)  JO C 288, 26.8.2019.

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 25 noiembrie 2020 (cerere de decizie preliminară formulată de Corte suprema di cassazione – Italia) – Istituto nazionale della previdenza sociale/VR

(Cauza C-303/19) (1)

(Trimitere preliminară - Directiva 2003/109/CE - Statutul resortisanților țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung - Articolul 11 - Dreptul la egalitate de tratament - Securitate socială - Reglementare a unui stat membru care îi exclude, în scopul stabilirii drepturilor la o prestație familială, pe membrii familiei rezidentului pe termen lung care nu au reședința pe teritoriul acestui stat membru)

(2021/C 35/14)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Corte suprema di cassazione

Părțile din procedura principală

Reclamant: Istituto nazionale della previdenza sociale

Pârât: VR

Dispozitivul

Articolul 11 alineatul (1) litera (d) din Directiva 2003/109/CE a Consiliului din 25 noiembrie 2003 privind statutul resortisanților țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung trebuie să fie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia, în scopul stabilirii drepturilor la o prestație de securitate socială, nu sunt luați în considerare membrii familiei rezidentului pe termen lung, în sensul articolului 2 litera (b) din această directivă, care nu au reședința pe teritoriul statului membru respectiv, ci într-o țară terță, în condițiile în care sunt luați în considerare membrii familiei resortisantului statului membru menționat care au reședința într-o țară terță, în cazul în care același stat membru nu și a exprimat intenția de a invoca derogarea de la egalitatea de tratament, permisă de articolul 11 alineatul (2) din directiva amintită, cu ocazia transpunerii acesteia în dreptul național.

---

(1)  JO C 288, 26.8.2019.

Hotărârea Curții (Camera a patra) din 3 decembrie 2020 (cerere de decizie preliminară formulată de Nejvyšší správní soud – Republica Cehă) – BONVER WIN, a.s./Ministerstvo financí ČR

(Cauza C-311/19) (1)

(Trimitere preliminară - Libera prestare a serviciilor - Restricții - Reglementare națională care interzice exploatarea jocurilor pe bani în anumite locuri - Aplicabilitatea articolului 56 TFUE - Existența unui element transfrontalier)

(2021/C 35/15)

Limba de procedură: ceha

Instanța de trimitere

Nejvyšší správní soud

Părțile din procedura principală

Recurentă: Ministerstvo financí ČR

Intimat: Ministerstvo financí ČR

Dispozitivul

Articolul 56 TFUE trebuie interpretat în sensul că este aplicabil situației unei societăți stabilite într-un stat membru care și-a pierdut autorizația de a exploata jocuri de noroc ca urmare a intrării în vigoare în acest stat membru a unei reglementări care determină locurile în care este permis să se organizeze astfel de jocuri, aplicabilă în mod nediferențiat tuturor prestatorilor care își desfășoară activitatea pe teritoriul acestui stat membru, indiferent că acești prestatori furnizează servicii resortisanților naționali sau resortisanților celorlalte state membre, atunci când o parte a clientelei sale provine dintr-un alt stat membru decât cel în care este stabilită.

---

(1)  JO C 213, 24.6.2019.

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 3 decembrie 2020 (cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgericht Berlin – Germania) – Ingredion Germany GmbH/Bundesrepublik Deutschland

(Cauza C-320/19) (1)

(Trimitere preliminară - Mediu - Directiva 2003/87/CE - Sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră - Articolul 3 litera (h) - Instalații nou intrate - Articolul 10a - Regim tranzitoriu de alocare a cotelor cu titlu gratuit - Decizia 2011/278/UE - Articolul 18 alineatul (1) litera (c) - Nivelul activității legat de combustibil - Articolul 18 alineatul (2) al doilea paragraf - Valoarea factorului de utilizare a capacității aplicabil)

(2021/C 35/16)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Verwaltungsgericht Berlin

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Ingredion Germany GmbH

Pârâtă: Bundesrepublik Deutschland.

Dispozitivul

Articolul 18 alineatul (2) al doilea paragraf din Decizia 2011/278/UE a Comisiei din 27 aprilie 2011 de stabilire, pentru întreaga Uniune, a normelor tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului trebuie interpretat în sensul că, în vederea alocării cotelor de emisie cu titlu gratuit instalațiilor nou intrate, factorul de utilizare a capacității aplicabil este limitat la o valoare mai mică de 100 %.

---

(1)  JO C 246, 22.7.2019.

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 3 decembrie 2020 – Région de Bruxelles-Capitale/Comisia Europeană

(Cauza C-352/19 P) (1)

(Recurs - Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 - Introducerea pe piață a produselor fitosanitare - Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2324 - Reînnoirea aprobării substanței active glifosat - Articolul 263 TFUE - Calitate procesuală activă a unei entități regionale - Afectare directă)

(2021/C 35/17)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurentă: Région de Bruxelles-Capitale (reprezentant: A. Bailleux, avocat)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană (reprezentanți: X. Lewis, F. Castillo de la Torre, I. Naglis și F. Castilla Contreras, agenți)

Dispozitivul

1)	Respinge recursul.

2)	Obligă Région de Bruxelles Capitale la plata cheltuielilor de judecată.

---

(1)  JO C 220, 1.7.2019.

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 25 noiembrie 2020 (cerere de decizie preliminară formulată de ondernemingsrechtbank Antwerpen – Belgia) – Belgische Vereniging van Auteurs, Componisten en Uitgevers CVBA (SABAM)/Weareone.World BVBA, Wecandance NV

(Cauza C-372/19) (1)

(Trimitere preliminară - Concurență - Articolul 102 TFUE - Abuz de poziție dominantă - Noțiunea de „prețuri inechitabile” - Societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor - Situație de monopol de facto - Poziție dominantă - Abuz - Executare a unor opere muzicale în cursul unor festivaluri de muzică - Sistem bazat pe veniturile brute obținute din vânzarea de bilete de intrare - Raport rezonabil cu prestația societății de gestiune colectivă - Determinare a părții din repertoriul muzical al societății de gestiune colectivă efectiv executate)

(2021/C 35/18)

Limba de procedură: neerlandeza

Instanța de trimitere

ondernemingsrechtbank Antwerpen

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Belgische Vereniging van Auteurs, Componisten en Uitgevers CVBA (SABAM)

Pârâte: Weareone.World BVBA, Wecandance NV

Dispozitivul

Articolul 102 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu constituie un abuz de poziție dominantă în sensul acestui articol impunerea de către o societate de gestiune colectivă care dispune de un monopol de facto într-un stat membru în sarcina organizatorilor de evenimente muzicale, pentru dreptul de comunicare publică a operelor muzicale, a unui sistem în care:

—

redevențele datorate în temeiul dreptului de autor se calculează pe baza unui tarif aplicat veniturilor brute obținute din vânzarea de bilete de intrare fără ca totalitatea cheltuielilor aferente organizării festivalului care nu au o legătură cu operele muzicale ce sunt executate în cadrul acestuia să poată fi deduse din veniturile respective, în măsura în care, având în vedere ansamblul împrejurărilor relevante ale speței, redevențele efectiv impuse de societatea de gestiune în aplicarea sistemului menționat nu au un caracter excesiv în raport cu, printre altele, caracteristicile și sfera de utilizare a operelor, cu valoarea economică generată de această utilizare și cu valoarea economică a prestațiilor acestei societăți de gestiune, aspect a cărui verificare revine instanței naționale, și

—

se utilizează un sistem forfetar în tranșe pentru a determina, printre operele muzicale executate, partea din acestea care provine din repertoriul societății de gestiune menționate, în măsura în care nu există o altă metodă care permite să se identifice și să se cuantifice într-un mod mai precis utilizarea acestor opere și care ar putea atinge același scop legitim, respectiv protecția intereselor autorilor, compozitorilor și editorilor de muzică, fără a determina însă o creștere disproporționată a cheltuielilor efectuate în vederea gestionării contractelor și a supravegherii utilizării operelor muzicale protejate prin dreptul de autor; revine instanței naționale sarcina de a verifica acest aspect, în lumina cazului concret cu care este sesizată și ținând seama de toate împrejurările relevante, inclusiv de disponibilitatea și de fiabilitatea datelor furnizate, precum și de soluțiile tehnologice existente.

---

(1)  JO C 270, 12.8.2019.

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 24 noiembrie 2020 (cerere de decizie preliminară formulată de Østre Landsret – Danemarca) – Viasat Broadcasting UK Ltd/TV2/Danmark A/S, Regatul Danemarcei

(Cauza C-445/19) (1)

(Trimitere preliminară - Ajutoare de stat - Societate publică de radiodifuziune - Articolul 106 alineatul (2) TFUE - Servicii de interes economic general - Ajutor compatibil cu piața internă - Articolul 108 alineatul (3) TFUE - Notificare - Lipsă - Obligația beneficiarului de a plăti dobânzi corespunzătoare perioadei de nelegalitate a acestui ajutor - Calcularea dobânzilor - Sumele care trebuie luate în considerare)

(2021/C 35/19)

Limba de procedură: daneza

Instanța de trimitere

Østre Landsret

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Viasat Broadcasting UK Ltd

Pârâte: TV2/Danmark A/S, Regatul Danemarcei

Dispozitivul

1)

Articolul 108 alineatul (3) TFUE trebuie să fie interpretat în sensul că obligația, care revine instanțelor naționale, de a dispune ca beneficiarul unui ajutor de stat pus în aplicare cu încălcarea dispoziției respective să plătească dobânzi corespunzătoare perioadei de nelegalitate a acestui ajutor se aplică și în cazul în care, prin decizia sa finală, Comisia Europeană constată compatibilitatea ajutorului menționat cu piața internă, în temeiul articolului 106 alineatul (2) TFUE.

2)

Articolul 108 alineatul (3) TFUE trebuie să fie interpretat în sensul că obligația, care revine instanțelor naționale, de a dispune ca beneficiarul unui ajutor de stat pus în aplicare cu încălcarea dispoziției respective să plătească dobânzi corespunzătoare perioadei de nelegalitate a acestui ajutor se aplică de asemenea ajutoarelor pe care beneficiarul menționat le-a transferat unor întreprinderi care îi sunt afiliate și celor pe care acesta le-a primit de la o întreprindere controlată de stat.

---

(1)  JO C 270, 12.8.2019.

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 24 noiembrie 2020 (cerere de decizie preliminară formulată de Hof van beroep te Brussel – Belgia) – Procedură penală privind pe AZ

(Cauza C-510/19) (1)

(Trimitere preliminară - Cooperare polițienească și judiciară în materie penală - Mandat european de arestare - Decizia-cadru 2002/584/JAI - Articolul 6 alineatul (2) - Noțiunea de „autoritate judiciară de executare” - Articolul 27 alineatul (2) - Principiul specialității - Articolul 27 alineatul (3) litera (g) și alineatul (4) - Derogare - Urmărire penală pentru o „altă infracțiune” decât cea care a motivat predarea - Consimțământul autorității judiciare de executare - Consimțământul Ministerului Public al statului membru de executare)

(2021/C 35/20)

Limba de procedură: neerlandeza

Instanța de trimitere

Hof van beroep te Brussel

Partea din procedura penală principală

AZ

cu participarea: Openbaar Ministerie, YU, ZV

Dispozitivul

1)

Noțiunea de „autoritate judiciară de executare” în sensul articolului 6 alineatul (2) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, reprezintă o noțiune autonomă a dreptului Uniunii care trebuie interpretată în sensul că include autoritățile unui stat membru care, fără a fi în mod necesar judecători sau instanțe, participă la administrarea justiției penale a acestui stat membru, acționează în mod independent în exercitarea funcțiilor inerente executării unui mandat european de arestare și își exercită funcțiile în cadrul unei proceduri ce respectă cerințele care decurg dintr-o protecție jurisdicțională efectivă.

2)

Articolul 6 alineatul (2), precum și articolul 27 alineatul (3) litera (g) și alineatul (4) din Decizia-cadru 2002/584, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, trebuie interpretate în sensul că procurorul unui stat membru care, deși participă la administrarea justiției, poate primi în cadrul exercitării puterii sale de decizie o instrucțiune individuală din partea puterii executive nu reprezintă o „autoritate judiciară de executare” în sensul acestor dispoziții.

---

(1)  JO C 312, 16.9.2019.

Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 3 decembrie 2020 – Comisia Europeană/Regatul Belgiei

(Cauza C-767/19) (1)

(Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Directivele 2009/72/CE și 2009/73/CE - Piața internă a energiei electrice și a gazelor naturale - Separare efectivă între gestionarea rețelelor de transport de energie electrică și de gaze naturale, pe de o parte, și activitățile de furnizare și de producție, pe de altă parte - Înființarea unor autorități de reglementare naționale independente)

(2021/C 35/21)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: O. Beynet și Y. G. Marinova, agenți)

Pârât: Regatul Belgiei (reprezentanți: L. Van den Broeck, M. Jacobs și C. Pochet, agenți, asistați de G. Block, avocat)

Dispozitivul

1)

Regatul Belgiei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul Directivei 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și de abrogare a Directivei 2003/54/CE și al Directivei 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 2003/55/CE prin faptul că nu a transpus corect: — articolul 9 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2009/72 și, respectiv, din Directiva 2009/73; — articolul 37 alineatul (4) literele (a) și (b) din Directiva 2009/72 și articolul 41 alineatele (4) literele (a) și (b) din Directiva 2009/73, precum și — articolul 37 alineatul (6) literele (a)-(c) și alineatul (9) din Directiva 2009/72, precum și articolul 41 alineatele (6) literele (a)-(c) și alineatul (9) din Directiva 2009/73.

2)	Obligă Regatul Belgiei la plata cheltuielilor de judecată.

---

(1)  JO C 10, 13.1.2020.

Hotărârea Curții (Camera a opta) din 25 noiembrie 2020 (cerere de decizie preliminară formulată de Okresný súd Košice I – Slovacia) – NI, OJ, PK/Sociálna poisťovňa

(Cauza C-799/19) (1)

(Trimitere preliminară - Politica socială - Directiva 2008/94/CE - Articolele 2 și 3 - Protecția lucrătorilor în cazul insolvenței angajatorului - Noțiunile de „creanțe neachitate ale lucrătorilor salariați” și de „insolvență a unui angajator” - Accident de muncă - Decesul angajatului - Despăgubire pentru prejudiciul moral - Recuperarea creanței de la angajator - Imposibilitate - Instituție de garantare)

(2021/C 35/22)

Limba de procedură: slovaca

Instanța de trimitere

Okresný súd Košice I

Părțile din procedura principală

Reclamanți: NI, OJ, PK

Pârâtă: Sociálna poisťovňa

Dispozitivul

1)

Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului trebuie interpretat în sensul că un angajator nu poate fi considerat în „stare de insolvență” atunci când a făcut obiectul unei cereri de deschidere a procedurii de executare silită în urma recunoașterii pe cale judiciară a dreptului la repararea prejudiciului, însă, în procedura de executare silită, creanța a fost considerată nerecuperabilă din cauza stării de insolvență de fapt a acestui angajator. Cu toate acestea, revine instanței naționale sarcina să verifice dacă, în conformitate cu articolul 2 alineatul (4) din această directivă, statul membru vizat a decis să extindă protecția lucrătorilor salariați prevăzută de directiva respectivă la o situație de insolvență, stabilită pe calea altor proceduri decât cele indicate la articolul 2 alineatul (1) menționat, care sunt prevăzute de dreptul național.

2)

Articolul 1 alineatul (1) și articolul 3 din Directiva 2008/94/CE trebuie interpretate în sensul că se poate considera că o despăgubire datorată de un angajator persoanelor supraviețuitoare apropiate pentru prejudiciul moral suferit din cauza decesului unui angajat ca urmare a unui accident de muncă constituie o „creanță a lucrătorilor salariați care rezultă din contracte de muncă sau din raporturi de muncă”, în sensul articolului 1 alineatul (1) din această directivă, numai atunci când aceasta intră sub incidența noțiunii de „remunerație”, astfel cum este precizată de dreptul național, aspect a cărui stabilire revine instanței naționale.

---

(1)  JO C 19, 20.1.2020.

Recurs introdus la 12 iulie 2018 de Oliver Spieker împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera a șaptea) din 8 mai 2018 în cauza T-92/18, Oliver Spieker/Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală

(Cauza C-455/18 P)

(2021/C 35/23)

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurent: Oliver Spieker (reprezentanți: A. Schönfleisch, O. Spieker, M. Alber, N. Willich, avocați)

Cealaltă parte din procedură: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală

Concluziile recurentului

—

Anularea Ordonanței Tribunalului Uniunii Europene din 8 mai 2018 în cauza T-92/18, Spieker/EUIPO (Science for a better skin), prin care Tribunalul a respins cererea de anulare a deciziei Camerei a patra de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 12 decembrie 2017 (R 1067/2017-4) de respingere a căii de atac prin care recurentul solicitase anularea deciziei departamentului EUIPO din 20 martie 2017;

—	anularea deciziei Camerei a patra de recurs a EUIPO din 12 decembrie 2017 (R 1067/2017-4);

—	obligarea EUIPO la plata cheltuielilor aferente procedurii, inclusiv a cheltuielilor necesare ale recurentului în fața Camerei de recurs și a Tribunalului Uniunii Europene.

Curtea Uniunii Europene (Camera a opta), prin Ordonanța din 8 decembrie 2020, a respins recursul și a obligat la plata cheltuielilor de judecată partea care a căzut în pretenții.

Recurs introdus la 11 iunie 2020 de João Miguel Barata împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a doua) din 2 aprilie 2020 în cauza T-81/18, Barata/Parlamentul

(Cauza C-259/20 P)

(2021/C 35/24)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurent: João Miguel Barata (reprezentanți: G. Pandey, avocat, D. Rovetta, avocat, V. Villante, avocat)

Cealaltă parte din procedură: Parlamentul European

Prin Ordonanța din 3 decembrie 2020, Curtea de Justiție (Camera a șasea) a respins recursul ca fiind, în parte, vădit inadmisibil și, în parte, vădit nefondat și a obligat recurentul la plata cheltuielilor de judecată.

Recurs introdus la 9 iulie 2020 de Peek & Cloppenburg KG, Düsseldorf împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra) din 13 mai 2020 în cauza T-445/18, Peek & Cloppenburg KG, Düsseldorf/Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

(Cauza C-307/20 P)

(2021/C 35/25)

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: Peek & Cloppenburg KG, Düsseldorf (reprezentanți: P. Lange, A. Auler, M. Wenz, C. Möller, Rechtsanwälte)

Celelalte părți din procedură: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, Peek & Cloppenburg KG, Hamburg

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Camera de admitere în principiu a recursurilor), prin Ordonanța din 29 octombrie 2020, nu a admis în principiu recursul și a decis ca recurenta să suporte propriile cheltuieli de judecată.

Recurs introdus la 9 iulie 2020 de Peek & Cloppenburg KG, Düsseldorf împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra) din 13 mai 2020 în cauza T-535/18, Peek & Cloppenburg KG, Düsseldorf/Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

(Cauza C-308/20)

(2021/C 35/26)

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: Peek & Cloppenburg KG, Düsseldorf (reprezentanți: P. Lange, A. Auler, M. Wenz, C. Möller, avocați)

Cealaltă parte din procedură: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, Peek & Cloppenburg KG, Hamburg

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Camera de admitere în principiu a recursurilor), prin Ordonanța din 29 octombrie 2020, nu a admis în principiu recursul și a decis ca recurenta să suporte propriile cheltuieli de judecată.

Recurs introdus la 9 iulie 2020 de Peek & Cloppenburg KG; Düsseldorf împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra) din 13 mai 2020 în cauza T-443/18, Peek & Cloppenburg KG, Düsseldorf/Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală

(Cauza C-309/20)

(2021/C 35/27)

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: Peek & Cloppenburg KG, Düsseldorf (reprezentanți: P. Lange, A. Auler, M. Wenz, C. Möller, avocați)

Cealaltă parte din procedură: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, Peek & Cloppenburg KG, Hamburg

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Camera de admitere în principiu a recursurilor), prin Ordonanța din 29 octombrie 2020, nu a admis în principiu recursul și a decis ca recurenta să suporte propriile cheltuieli de judecată.

Recurs introdus la 10 iulie 2020 de Peek & Cloppenburg KG, Düsseldorf împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra) din 13 mai 2020 în cauza T-446/18, Peek & Cloppenburg KG, Düsseldorf/Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

(Cauza C-310/20 P)

(2021/C 35/28)

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: Peek & Cloppenburg KG, Düsseldorf (reprezentanți: P. Lange, A. Auler, M. Wenz, C. Möller, avocați)

Celelalte părți din procedură: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, Peek & Cloppenburg KG, Hamburg

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Camera de admitere în principiu a recursurilor), prin Ordonanța din 29 octombrie 2020, nu a admis în principiu recursul și a decis ca recurenta să suporte propriile cheltuieli de judecată.

Recurs introdus la 10 iulie 2020 de Peek & Cloppenburg KG, Düsseldorf împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra) din 13 mai 2020 în cauza T-444/18, Peek & Cloppenburg KG, Düsseldorf/Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

(Cauza C-311/20 P)

(2021/C 35/29)

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: Peek & Cloppenburg KG, Düsseldorf (reprezentanți: P. Lange, A. Auler, M. Wenz, C. Möller, avocați)

Celelalte părți din procedură: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, Peek & Cloppenburg KG, Hamburg

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Camera de admitere în principiu a recursurilor), prin Ordonanța din 29 octombrie 2020, nu a admis în principiu recursul și a decis ca recurenta să suporte propriile cheltuieli de judecată.

Recurs introdus la 10 iulie 2020 de Peek & Cloppenburg KG, Düsseldorf împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra) din 13 mai 2020 în cauza T-534/18, Peek & Cloppenburg KG, Düsseldorf/Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

(Cauza C-312/20 P)

(2021/C 35/30)

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: Peek & Cloppenburg KG, Düsseldorf (reprezentanți: P. Lange, A. Auler, M. Wenz, C. Möller, avocați)

Celelalte părți din procedură: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, Peek & Cloppenburg KG, Hamburg

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Camera de admitere în principiu a recursurilor), prin Ordonanța din 29 octombrie 2020, nu a admis în principiu recursul și a decis ca recurenta să suporte propriile cheltuieli de judecată.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunal Judicial da Comarca dos Açores (Portugalia) la 16 iulie 2020 – VO și alții/SATA International – Azores Airlines SA

(Cauza C-316/20)

(2021/C 35/31)

Limba de procedură: portugheza

Instanța de trimitere

Tribunal Judicial da Comarca dos Açores

Părțile din procedura principală

Reclamanți: VO, ZO, ML, NB, KE, JE, PI, VY

Pârâtă: SATA International – Azores Airlines SA

Întrebarea preliminară

Noțiunea de călătorie gratuită sau la un tarif redus, care nu este disponibil direct sau indirect publicului, include pasagerii care au plătit o parte din bilet, soldul fiind acoperit de compania aeriană în cadrul sponsorizării unei competiții sportive?

Prin Ordonanța din 26 noiembrie 2020, Curtea (Camera a noua) a declarat:

Articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 (1) al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 trebuie interpretat în sensul că acest regulament nu se aplică unui pasager care călătorește cu un bilet cu tarif preferențial emis de un operator de transport aerian în cadrul unei operațiuni de sponsorizare a unui eveniment, al cărui beneficiu este limitat la anumite persoane determinate și a cărui emitere presupune autorizația prealabilă și individualizată a acestui operator de transport aerian.

---

(1)  JO 2004, L 46, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 12, p: 218.

Recurs introdus la 21 august 2020 de Dermavita Co. Ltd împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a treia) din 25 iunie 2020 în cauza T-104/19, Dermavita/EUIPO – Allergan Holdings France (JUVÉDERM)

(Cauza C-400/20 P)

(2021/C 35/32)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurentă: Dermavita Co. Ltd (reprezentant: D. Todorov, avocat)

Celelalte părți din procedură: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, Allergan Holdings France

Prin Ordonanța din 3 decembrie 2020, Curtea de Justiție (Camera de admitere în principiu a recursurilor) a decis ca recursul să nu fie admis în principiu și a dispus ca recurenta să suporte propriile cheltuieli de judecată.

Recurs introdus la 25 septembrie 2020 de Comisia Europeană împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șaptea extinsă) din 15 iulie 2020 în cauzele conexate T-778/16 și T-892/16, Irlanda și alții/Comisia

(Cauza C-465/20 P)

(2021/C 35/33)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurentă: Comisia Europeană (reprezentant: L. Flynn, P.-J. Loewenthal și F. Tomat, agenți)

Celelalte părți din procedură: Irlanda, Apple Sales International (ASI), Apple Operations Europe (AOE), Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Polonă, Autoritatea de Supraveghere AELS

Concluziile recurentei

Recurenta solicită Curții:

—	anularea hotărârii atacate;

—	respingerea primelor patru motive și a celui de al optulea motiv invocate în cauza T-778/16, precum și a primelor cinci motive, a celui de al optulea motiv și a celui de al paisprezecelea motiv invocate în cauza T-892/16;

—	retrimiterea cauzei la Tribunal spre rejudecarea motivelor care nu au fost încă examinate și

—	soluționarea o dată cu fondul a cheltuielilor efectuate în procedura în primă instanță și în recurs.

Motivele și principalele argumente

Comisia se întemeiază pe două motive de recurs.

Primul motiv de recurs: Tribunalul a săvârșit mai multe erori de drept întrucât a respins prin decizia în litigiu (1) constatarea principală a existenței unui avantaj. Acest motiv de recurs se împarte în trei aspecte.

—

În primul rând, la punctele 125, 183-187, 228, 242, 243 și 249 din hotărârea atacată, Tribunalul a interpretat în mod eronat decizia, concluzionând că constatarea principală a existenței unui avantaj se întemeiază doar pe lipsa salariaților și a prezenței fizice în sediile ASI și AOE și nu a încercat să demonstreze că sucursalele irlandeze ale ASI și AOE îndepliniseră efectiv funcții care să justifice alocarea licențelor de proprietate intelectuală a Apple acestor sucursale. Considerentele (281)-(305) ale deciziei analizează funcțiile actuale exercitate atât de sediile, cât și de sucursalele irlandeze pentru a justifica alocarea licențelor de proprietate intelectuală a Apple sucursalelor irlandeze. Neexaminarea corespunzătoare de către Tribunal a structurii și a conținutului deciziei în litigiu și a explicațiilor din observațiile scrise ale Comisiei referitoare la funcțiile îndeplinite de sediile și de sucursalele irlandeze constituie un viciu de procedură. Constatarea ulterioară a Tribunalului de la punctele 268-283, 286 și 287 din hotărârea atacată potrivit căreia decizia în litigiu analizează funcțiile îndeplinite de sucursalele irlandeze pentru a justifica atribuirea licențelor de proprietate intelectuală a Apple în favoarea acestora reprezintă o motivare contradictorie, care conduce la un viciu de motivare.

—

În al doilea rând, la punctele 267, 269, 273, 274, 275, 277, 281, 283, 298-302 din hotărârea atacată, Tribunalul încalcă abordarea privind entitatea separată și principiul concurenței depline, ceea ce reprezintă o încălcare a articolului 107 alineatul (1) TFUE și/sau o denaturare a dreptului național, invocând funcțiile îndeplinite de Apple Inc. pentru a respinge alocarea prin decizia în litigiu în favoarea sucursalelor irlandeze a licențelor de proprietate intelectuală a Apple. Neluarea în considerare de către Tribunal a explicațiilor Comisiei din considerentele (308)-(318) ale deciziei în litigiu și din observațiile scrise ale acestea referitoare la irelevanța funcțiilor îndeplinite de Apple Inc. pentru repartizarea profiturilor în favoarea ASI și AOE reprezintă un viciu de procedură și un viciu de motivare.

—

În al treilea rând, la punctele 301 și 303-309 din hotărârea atacată, Tribunalul încalcă abordarea privind entitatea separată și principiul concurenței depline, ceea ce reprezintă o încălcare a articolului 107 alineatul (1) TFUE și/sau o denaturare a dreptului național, considerând că actele oficiale adoptate de directorii ASI și AOE reprezintă funcții îndeplinite de sediile acestora în legătură cu licențele de proprietate intelectuală a Apple. Neluarea în considerare de către Tribunal a explicațiilor Comisiei din decizia în litigiu și din observațiile scrise ale acesteia referitoare la motivele pentru care aceste acte nu reprezintă funcții îndeplinite de sedii pentru aplicarea abordării privind entitatea separată și a principiului concurenței depline constituie un viciu de procedură și un viciu de motivare. Invocarea de către Tribunal a unor probe inadmisibile în susținerea constatărilor sale reprezintă un viciu de procedură.

Al doilea motiv de recurs: Tribunalul a săvârșit erori de drept întrucât a respins prin decizia în litigiu constatarea subsidiară a existenței unui avantaj. Acest motiv de recurs se împarte în trei aspecte.

—	În primul rând, la punctele 349, 416, 434 și 435 din hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în aplicarea normelor privind nivelul probatoriu pe care Comisia trebuie să le respecte pentru a demonstra existența unui avantaj.

—	În al doilea rând, la punctele 315-481 din hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit un viciu de procedură, întrucât s-a întemeiat pe argumente pe care nici Irlanda, nici ASI/AOE nu le-au invocat în cererile lor în primă instanță pentru a respinge constatarea subsidiară a existenței unui avantaj.

—	În al treilea rând, la punctele 315-481 din hotărârea atacată, Tribunalul a denaturat decizia în litigiu și a încălcat articolul 107 alineatul (1) TFUE și/sau dreptul național, întrucât a concluzionat că decizia în litigiu nu a stabilit existența unui avantaj în motivarea sa subsidiară.

---

(1)  Decizia (UE) 2017/1283 a Comisiei din 30 august 2016 privind ajutorul de stat SA.38373 (2014/C) (ex 2014/NN) (ex 2014/CP) pus în aplicare de Irlanda în favoarea Apple (JO 2017, L 187, p. 1).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Cour d'appel de Mons (Belgia) la 5 octombrie 2020 – TP/Institut des Experts en Automobiles

(Cauza C-502/20)

(2021/C 35/34)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Cour d'appel de Mons

Părțile din procedura principală

Apelant: TP

Intimat: Institut des Experts en Automobiles

Întrebările preliminare

1)

Dispozițiile articolului 5 [alineatul 1 punctul 2] litera b) și ale articolului 6 din Legea belgiană din 15 mai 2007 privind recunoașterea și protecția profesiei de expert în autovehicule coroborate cu dispozițiile Legii din 12 februarie 2008 de stabilire a unui cadru general pentru recunoașterea calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, în special articolele 6, 8 și 9, ar putea fi interpretate în sensul că un prestator de servicii care transferă locul sediului său în alt stat membru nu ar putea, în urma acestui transfer, să se înscrie în țara sa de origine, și anume Belgia, în registrul prestărilor temporare și ocazionale al IEA, pentru a exercita în acest stat membru o activitate temporară și ocazională? O astfel de interpretare este compatibilă cu libertatea de stabilire recunoscută în dreptul Uniunii?

2)

Dispozițiile articolului 5 [alineatul 1 punctul 2] litera b) și ale articolului 6 din Legea belgiană din 15 mai 2007 privind recunoașterea și protecția profesiei de expert în autovehicule coroborate cu dispozițiile Legii din 12 februarie 2008 de stabilire a unui cadru general pentru recunoașterea calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, în special articolele 6, 8 și 9, interpretate în sensul că noțiunea de activitate temporară și ocazională ar exclude posibilitatea ca un prestator stabilit într-un stat membru de a efectua prestări într-un alt stat membru dacă acestea au o anumită recurență, fără a fi regulate, și de a avea acolo o anumite infrastructură, sunt ele compatibile cu dispozițiile menționate anterior ale Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale (1)?

---

(1)  JO 2005, L 255, p. 22, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 3.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Landesverwaltungsgericht Oberösterreich (Austria) la 19 octombrie 2020 – J.P./B.d.S.L.

(Cauza C-521/20)

(2021/C 35/35)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Landesverwaltungsgericht Oberösterreich

Părțile din procedura principală

Reclamant: J.P.

Autoritate pârâtă: B.d.S.L.

Întrebarea preliminară

Articolul 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene [coroborat în special cu Directiva Eurovigneta (Directiva 1999/62/CE (1))] trebuie interpretat în sensul că o reglementare națională, astfel cum rezultă din coroborarea diferitor dispoziții legale – precum articolul 20 alineatul (2) din BStMG coroborat cu articolul 22 alineatul (2) din VStG – care impune urmărirea și sancționarea în mod cumulativ a unor încălcări în serie ale obligației de plată a taxei de circulație, săvârșite pe tronsoane de drum delimitate, se opune principiului ne bis in idem atunci când, la nivel legislativ nu este stabilită în această privință o obligație de coordonare pentru toate autoritățile și instanțele competente să soluționeze aceste proceduri sancționatorii, și nici o obligație explicită de aplicare efectivă a principiului proporționalității în legătură cu cuantumul sancțiunii globale?

---

(1)  Directiva 1999/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 1999 de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri (JO 1999, L 187, p. 42, Ediție specială 07/vol. 7 p. 88).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Oberster Gerichtshof (Austria) la 19 octombrie 2020 – OE/VY

(Cauza C-522/20)

(2021/C 35/36)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Oberster Gerichtshof

Părțile din procedura principală

Reclamant: OE

Pârât: VY

Întrebările preliminare

1)

Articolul 3 [alineatul (1)] litera (a) a șasea liniuță din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (1) al Consiliului din 27 noiembrie 2003 este contrar principiului nediscriminării prevăzut la articolul 18 TFUE, întrucât, în funcție de cetățenia reclamantului, prevede drept condiție de competență a instanțelor din statul de reședință o durată de ședere mai scurtă decât cea prevăzută la articolul 3 [alineatul (1)] litera (a) a cincea liniuță din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: O asemenea încălcare a principiului nediscriminării determină faptul că, potrivit normei generale prevăzute la articolul 3 [alineatul (1)] litera (a) a cincea liniuță din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003, pentru toți reclamanții indiferent de cetățenia lor, o durată a șederii de 12 luni este condiția necesară pentru a putea fi invocată competența instanței de la locul de reședință sau trebuie reținută drept asemenea condiție, pentru toți reclamanții, o durată a șederii de șase luni?

---

(1)  Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 (JO 2003, L 338, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 183).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Conseil d’État (Franța) la 19 octombrie 2020 – Association France Nature Environnement/Premier ministre, Ministre de la Transition écologique et solidaire

(Cauza C-525/20)

(2021/C 35/37)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Conseil d’État

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Association France Nature Environnement

Pârâți: Premier ministre, Ministre de la Transition écologique et solidaire

Întrebările preliminare

1)

Articolul 4 din Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (1) trebuie să fie interpretat în sensul că permite statelor membre, atunci când autorizează un program sau un proiect, să nu ia în considerare impacturile temporare de scurtă durată și fără consecințe pe termen lung asupra stării apei de suprafață?

2)	În cazul unui răspuns afirmativ, care sunt condițiile pe care ar trebui să le îndeplinească programele și proiectele respective în sensul articolului 4 din directivă și în special al alineatelor (6) și (7) ale acestuia?

---

(1)  JO 2000, L 327, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 6, p. 193.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Bundesfinanzhof (Germania) la 21 octombrie 2020 – Finanzamt B/W AG

(Cauza C-538/20)

(2021/C 35/38)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesfinanzhof

Părțile din procedura principală

Recurent: Finanzamt B

Intimată: W AG

Altă parte: Bundesministerium der Finanzen

Întrebările preliminare

1)

Dispozițiile coroborate ale articolelor 43 și 48 CE (devenite articolele 49 și 54 TFUE) trebuie să fie interpretate în sensul că se opun legislației unui stat membru care interzice unei societăți rezidente să deducă din profitul său impozabil pierderile înregistrate de un sediu permanent situat într-un alt stat membru atunci când, pe de o parte, societatea a epuizat toate posibilitățile de deducere a acestor pierderi oferite de legislația statului membru în care se află sediul permanent, iar pe de altă parte, nu mai obține venituri prin intermediul acestui sediu permanent, astfel încât nu mai există nicio posibilitate ca pierderile să fie luate în considerare în acest stat membru (pierderi „finale”), și atunci când legislația în cauză are ca obiect scutirea profitului și a pierderilor în temeiul unei convenții bilaterale pentru evitarea dublei impuneri, convenite între cele două state membre?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: Dispozițiile coroborate ale articolelor 43 și 48 CE (devenite articolele 49 și 54 TFUE) trebuie să fie interpretate în sensul că se opun de asemenea legii germane privind impozitul comercial [Gewerbesteuer] care interzice unei societăți rezidente să deducă din profitul său impozabil pierderi „finale” de tipul celor menționate la prima întrebare ale unui sediu permanent situat într-un alt stat membru?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: În cazul închiderii sediului permanent situat în celălalt stat membru, pot exista pierderi „finale” de tipul celor menționate la prima întrebare, deși există posibilitatea, cel puțin teoretică, ca societatea să redeschidă un sediu permanent în statul membru respectiv, din al cărui profit ar putea eventual să fie deduse pierderile anterioare?

4)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima și la a treia întrebare: Pot fi avute în vedere ca pierderi „finale” de tipul celor menționate la prima întrebare, care trebuie luate în considerare de statul de reședință al societății-mamă, și acele pierderi ale sediului permanent care, în temeiul dreptului statului pe teritoriul căruia este situat sediul permanent, au putut fi reportate cel puțin o dată într-o perioadă de impozitare ulterioară?

5)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima și la a treia întrebare: Obligația de a lua în considerare pierderile „finale” transfrontaliere este plafonată în funcție de cuantum la acele pierderi pe care societatea le-ar fi putut utiliza în statul în care este situat sediul permanent, dacă luarea în considerare a pierderilor nu era exclusă în statul respectiv?

Cerere de decizie preliminară introdusă de Landgericht Saarbrücken (Germania) la 26 octombrie 2020 – Koch Media GmbH/FU

(Cauza C-559/20)

(2021/C 35/39)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Landgericht Saarbrücken

Părțile din procedura principală

Apelantă-reclamantă: Koch Media GmbH

Intimat-pârât: FU

Întrebările preliminare

1)

a) Articolul 14 din Directiva nr. 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (1) trebuie interpretat în sensul că această dispoziție include onorariile de avocat necesare ca fiind „cheltuieli de judecată” sau „alte cheltuieli” care sunt suportate de titularul unor drepturi de proprietate intelectuală în sensul articolului 2 din Directiva nr. 2004/48 atunci când invocă – prin intermediul unei puneri în întârziere pe cale extrajudiciară – dreptul la încetarea încălcării drepturilor sale împotriva autorului încălcării? b) În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare litera (a): Articolul 13 din Directiva nr. 2004/48 trebuie interpretat în sensul că această dispoziție include onorariile de avocat menționate la prima întrebare litera (a) ca daune-interese?

2)

a) Dreptul Uniunii, în special în ceea ce privește: — articolele 3, 13 și 14 din Directiva nr. 2004/48; — articolul 8 din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (2) și — articolul 7 din Directiva 2009/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind protecția juridică a programelor pentru calculator (versiune codificată) (3) trebuie interpretat în sensul că titularul unor drepturi de proprietate intelectuală în sensul articolului 2 din Directiva nr. 2004/48 are dreptul, în principiu, la rambursarea integrală a onorariilor de avocat menționate la prima întrebare litera (a) sau, în orice caz, a unei părți adecvate și substanțiale a acestora, chiar dacă: — încălcarea în cauză a fost săvârșită de o persoană fizică în afara activității sale profesionale sau comerciale și — o reglementare națională prevede, într-un astfel de caz, că asemenea onorarii de avocat pot fi, de regulă, rambursate numai pe baza unei valori reduse a obiectului litigiului? b) În cazul în care răspunsul la a doua întrebare litera (a) este afirmativ: dreptul Uniunii menționat la a doua întrebare litera (a) trebuie interpretat în sensul că poate fi avută în vedere o excepție de la principiul menționat la a doua întrebare litera (a), potrivit căruia titularului drepturilor trebuie să i se ramburseze integral onorariile de avocat menționate la prima întrebare litera (a), sau, în orice caz, o parte adecvată și substanțială a acestora, în considerarea altor factori (precum actualitatea operei, durata publicării și săvârșirea încălcării de către o persoană fizică în afara activității sale profesionale sau comerciale), chiar dacă încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală în sensul articolului 2 din Directiva nr. 2004/48 constă în partajarea de fișiere, așadar punerea la dispoziția publicului a operei prin oferirea cu titlu gratuit a posibilității de descărcare (download) tuturor participanților pe o platformă de schimb cu acces liber fără Digital Rights Management?

---

(1)  JO 2004, L 157, p. 45, Ediție special, 17/vol. 2, p. 56.

(2)  JO 2001, L 167, p. 10, Ediție special, 17/vol. 1, p. 230.

(3)  JO 2009, L 111, p. 16.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Commissione tributaria provinciale di Parma (Italia) la 30 octombrie 2020 – Casa di Cura Città di Parma SpA/Agenzia delle Entrate

(Cauza C-573/20)

(2021/C 35/40)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Commissione tributaria provinciale di Parma

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Casa di Cura Città di Parma SpA

Pârâtă: Agenzia delle Entrate

Întrebările preliminare

1)

[Există] un conflict între legislația națională și dreptul [Uniunii Europene], și, în special, între articolul 19 alineatul 5 și articolul 19 bis din DPR 633/72 (cu alte cuvinte reglementarea națională care guvernează mecanismul așa-numitei „pro rata de nedeductibilitate TVA”), pe de o parte, și articolul 17 alineatul 2 litera (a) din Directiva 77/388/CEE din 17 mai 1977 (1)?

2)

[Este compatibilă cu dreptul Uniunii Europene] inegalitatea de tratament existentă deja între operatorii italieni care își desfășoară activitatea în sectorul sanitar, considerați „consumatori finali” (care suportă sarcina TVA-ului) și operatorii care își desfășoară activitatea în sectorul sanitar din alte state membre ale Uniunii Europene (Belgia, Bulgaria, Grecia, Franța și Spania) considerați „operatori intermediari” (care au drept de deducere a TVA-ului)?

3)

[Există] o inegalitate de tratament în ceea ce privește regimul TVA-ului între diferitele state membre ale Uniunii Europene, din moment ce, în locul scutirii de TVA aplicate în Italia, în alte state membre ale Uniunii Europene (Belgia, Bulgaria, Grecia, Franța și Spania), aceleași prestații medico-sanitare sunt în schimb supuse TVA-ului, motiv pentru care acelorași prestații medico-sanitare le sunt aplicate cote de TVA diferite și, prin urmare, un drept de deducere diferit?

4)

[Este compatibilă cu dreptul Uniunii Europene] inegalitatea existentă între operatorii italieni care își desfășoară activitatea în sectorul sanitar (inclusiv Casa di Cura Città di Parma) și operatorii din alte state membre ale Uniunii Europene (Belgia, Bulgaria, Grecia, Franța și Spania) în ceea ce privește supunerea prestațiilor medico-sanitare ale acestora din urmă taxei pe valoarea adăugată și, prin urmare, în ceea ce privește dreptul de deducere și/sau de rambursare a TVA-ului plătit pentru achiziții, spre deosebire de operatorii italieni care își desfășoară activitatea în sectorul sanitar?

---

(1)  A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri (JO 1997, L 145, 1).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Bundesfinanzgericht (Austria) la 3 noiembrie 2020 – XO/Finanzamt Waldviertel

(Cauza C-574/20)

(2021/C 35/41)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesfinanzgericht

Părțile din procedura principală

Recurentă: XO

Autoritate intimată: Finanzamt Waldviertel

Întrebările preliminare

Întrebarea 1, referitoare la validitatea dreptului derivat:

Articolele 4 și 7 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 (1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 465/2012 (2) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 883/2004”, „noua coordonare” sau „regulamentul de bază”) sunt valide?

Întrebarea 2

Articolul 7 din Regulamentul nr. 883/2004, în special titlul acestuia – „Eliminarea clauzelor de rezidență” –, trebuie interpretat în sensul că a împiedicat formarea valabilă din punct de vedere juridic a normelor generale care reglementează indexarea prestațiilor familiale în funcție de puterea de cumpărare din statul de reședință, prevăzute la articolul 8a din Familienlastenausgleichsgesetz 1967 (Legea privind compensarea cheltuielilor familiale din 1967, denumită în continuare „FLAG”), la articolul 33 alineatul (3) punctul 2 din Einkommensteuergesetz 1988 (Legea privind impozitul pe venit din 1988, denumită în continuare „EStG”) și de Familienbeihilfe-Kinderabsetzbetrag-EU-Anpassungsverordnung (Regulamentul de adaptare a alocațiilor familiale și a deducerii pentru copiii aflați în întreținere în Uniunea Europeană) în măsura în care de acesta este legată o depreciere a valorii alocației familiale pentru anumite state membre?

Întrebarea 3

Interdicția reducerii prestațiilor în numerar prevăzută la articolul 7 din Regulamentul nr. 883/2004, în special sintagma „prestațiile în numerar […] nu pot face obiectul nici unei reduceri, modificări, suspendări, retrageri sau confiscări”, trebuie interpretată în sensul că dispoziția menționată nu a împiedicat formarea valabilă din punct de vedere juridic a dispozițiilor care reglementează indexarea prestațiilor familiale în funcție de puterea de cumpărare din statul de reședință, prevăzute la articolul 8a din Familienlastenausgleichsgesetz 1967 (Legea privind compensarea cheltuielilor familiale din 1967, denumită în continuare „FLAG”), și la articolul 33 alineatul (3) punctul 2 din Einkommensteuergesetz 1988 (Legea privind impozitul pe venit din 1988, denumită în continuare „EStG”) în măsura în care valoarea alocațiilor familiale în discuție trebuie majorată?

Întrebările 4 și 5, care privesc avizul care a servit drept bază pentru modificarea legislativă:

Întrebarea 4

Articolele 7 și 67 din Regulamentul nr. 883/2004 trebuie interpretate și delimitate unul de altul în sensul că articolul 7 privește procesul de producție a clauzei de reședință ca normă generală și abstractă de către Parlamentul statului membru, în timp ce articolul 67 vizează procesul de producție, în fiecare caz în parte, a normei individuale și concrete și vizează în mod direct instituția, astfel cum a fost individualizat inițial de titlul II din regulamentul de bază?

Întrebarea 5

Articolul 67 și articolul 68 alineatele (1) și (2) din Regulamentul 883/2004 și articolul 60 alineatul (1) din Regulamentul nr. 987/2009 trebuie interpretate în sensul că, asemenea dispozițiilor anterioare corespondente, articolele 73 și 76 din Regulamentul nr. 1408/71 și articolul 10 din Regulamentul nr. 574/72, trebuie să fie aplicate împreună și, prin urmare, trebuie înțelese numai în context și, respectând principiul prevenirii cumulului, urmăresc obiectivul comun al evitării pierderii de drepturi ale persoanei, ceea ce se asigură prin clasificarea și ierarhizarea statelor membre implicate, prevăzute la articolul 68 alineatele (1) și (2) din regulament, și prin impunerea expresă a plății unei eventuale diferențe suplimentare de către statul membru competent a cărui legislație este aplicabilă cu titlu subsidiar, astfel încât o interpretare izolată a articolului 67 din Regulamentul nr. 883/2004, precum în aviz, nu este admisibilă?

Întrebarea 6

Noțiunea de „aplicabilitate generală” a unui regulament și formularea „[a]cesta este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru”, prevăzută la articolul 288 al doilea paragraf TFUE, trebuie interpretate în sensul că au împiedicat de asemenea formarea valabilă din punct de vedere juridic a normei individuale a instituției competente, care este bazată pe normele care reglementează indexarea și că decizia contestată în litigiul principal nu a dobândit forță juridică formală (validitate)?

Întrebarea 7

Articolul 53 alineatul (1) din FLAG, în versiunea inițială a Budgetbegleitgesetz (Legea de însoțire a bugetului din 29 decembrie 2000, BGBl 1142/2000) și articolul 53 alineatul (4) din FLAG, în versiunea inițială a Bundesgesetz (Legea federală din 4 decembrie 2018, BGBl I 83/2018), prin care au fost modificate Familienlastenausgleichsgesetz 1967 (Legea privind compensarea cheltuielilor familiale din 1967), Einkommensteuergesetz 1988 (Legea privind impozitul pe venit din 1988) și Entwicklungshelfergesetz (Legea privind lucrătorii din domeniul ajutorului umanitar), constituie o încălcare a interdicției de transpunere a regulamentelor în sensul articolului 288 al doilea paragraf TFUE?

Întrebările 8-10, care trebuie analizate împreună

Întrebarea 8

Cerința asimilării cu resortisanții naționali prevăzută la articolul 4 din Regulamentul nr. 883/2004 și interdicția discriminării care rezultă din articolul 45 alineatul (2) TFUE care stă la baza acesteia trebuie să fie interpretate în sensul că sunt îndeplinite numai în cazul în care lucrătorul migrant este asimilat cu resortisantul național care se află într-o situație internă și căruia, în consecință, alocația familială prevăzută la articolul 12 coroborat cu articolele 2 și 8 din FLAG îi este notificată și plătită lunar în avans în mod curent sau cerința asimilării cu resortisanții naționali este îndeplinită atunci când o asimilare a lucrătorului migrant cu resortisantul național care, ca și el, se află într-o situație transfrontalieră în sensul articolului 4 din FLAG, dar care, cu toate acestea, în acest al doilea caz, primește prin derogare alocația familială pentru respectivul an calendaristic doar anual, după sfârșitul anului calendaristic, în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din FLAG?

Întrebarea 9

Suspendarea drepturilor la prestații familiale în temeiul altor legislații conflictuale, impusă de articolul 68 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul nr. 883/2004, până la valoarea prevăzută de legislația aplicabilă cu titlu prioritar trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme naționale de prevenire a cumulului alocațiilor, precum articolul 4 alineatele (1)-(3) din FLAG, care, într-o situație precum cea din speță, permite Austriei, în calitate de stat membru competent în mod prioritar, să reducă alocația familială cu drepturile la „un ajutor străin de aceeași natură” în celălalt stat membru, deoarece norma Uniunii a împiedicat deja prevenirea cumulului și, în consecință, norma de prevenire a cumulului prevăzută la articolul 4 alineatele (1)-(3) din FLAG este inoperantă?

Întrebarea 10

Suspendarea drepturilor la prestații familiale în temeiul altor legislații conflictuale, impusă de articolul 68 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul nr. 883/2004, până la valoarea prevăzută de legislația aplicabilă cu titlu prioritar trebuie interpretată în sensul că statul membru a cărui legislație este aplicabilă cu titlu subsidiar și care, în temeiul dreptului Uniunii, trebuie să se conformeze suspendării prestațiilor familiale prevăzute de legislația sa, este ținut să respingă o cerere a unui lucrător migrant sau a unui membru de familie sau a unei alte persoane îndreptățite în temeiul normelor naționale și să nu acorde, până la valoarea prevăzută de legislația aplicabilă cu titlu prioritar, prestația familială nici în cazul în care o perspectivă pur națională – în orice caz, ca urmare a unui temei juridic alternativ – ar permite acordarea?

Întrebarea 11

În cazul unui răspuns afirmativ întrebarea 10, se ridică problema dacă statul membru a cărui legislație este aplicabilă cu titlu subsidiar și care, în temeiul dreptului Uniunii, a trebuit să se conformeze suspendării prestațiilor familiale prevăzute de legislația sa, dar care, ca urmare a valorii prestației, nu datorează suplimentul diferențial pentru partea care depășește valoarea prestațiilor, ar fi trebuit să respingă o cerere pentru motivul că suspendarea prevăzută la articolul 68 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul nr. 88[3]/2004 se opune acordării drepturilor de alocație familială?

Întrebarea 12

Articolul 68 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 883/2004 trebuie interpretat în sensul că, într-o situație precum cea din procedura principală, punctele 6 și 7 din Formularul E411 al Comisiei administrative pentru securitatea socială a lucrătorilor migranți, care trebuie completate de statul membru a cărui legislație se aplică cu titlu subsidiar, nu mai corespunde, întrucât statul membru competent cu titlu prioritar are nevoie de informația furnizată de celălalt stat membru în sensul întrebărilor 10 și 11 referitoare la punerea în aplicare de către acesta din urmă a suspendării prevăzute la articolul 68 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul nr. 883/2004, ceea ce face superfluă o analiză critică a cadrului juridic național, care include de asemenea limite de venit?

Întrebarea 13

Obligația de modificare a dreptului aplicabil stabilită de Curtea de Justiție într-o jurisprudență constantă în temeiul principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE trebuie interpretată în sensul că ar putea fi respectată și de Curtea Constituțională pe baza unei cereri formulate de instanța de trimitere?

Întrebarea 14

Articolul 267 primul paragraf litera (b) TFUE, referitor la validitatea dreptului derivat, care este obligatoriu și pentru o instanță de trimitere care nu este instanță de ultim grad de jurisdicție, și obligația, legată de problema validității, a instanței de trimitere de a asigura aplicarea dreptului Uniunii în vigoare prin adoptarea, în temeiul supremației dreptului Uniunii, a unei ordonanțe provizorii de neadmitere a recursului trebuie să fie interpretate în sensul că se opun unor norme naționale precum articolul 133 alineatele (4) și (9) din Bundes-Verfassungsgesetz (Legea federală constituțională, denumită în continuare „B-VG”) coroborat cu articolul 25a alineatele (1)-(3) din Verwaltungsgerichtshofgesetz (Legea privind Curtea Administrativă, denumită în continuare „VwGG”) și cu articolul 30a alineatul (7) din VwGG, care acordă, pe plan intern, părților la procedura administrativă subiacentă, sub forma recursului extraordinar, controlul protecției juridice exercitat de Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă) împotriva deciziei Verwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ)?

---

(1)  Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82).

(2)  Regulamentul (UE) nr. 465/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială și a Regulamentului (CE) nr. 987/2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 (JO 2012, L 149, p. 4).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Oberster Gerichtshof (Austria) la 4 noiembrie 2020 – CC/Pensionsversicherungsanstalt

(Cauza C-576/20)

(2021/C 35/42)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Oberster Gerichtshof

Părțile din procedura principală

Recurentă: CC

Intimată: Pensionsversicherungsanstalt

Întrebările preliminare

1)

Articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (1) trebuie interpretat în sensul că se opune luării în considerare a perioadelor de creștere a copilului realizate în alte state membre, de către un stat membru competent pentru acordarea unei pensii pentru limită de vârstă, potrivit legislației căruia persoana interesată a desfășurat, pe durata întregii sale vieți active cu excepția acestor perioade de creștere a copilului, o activitate salariată sau independentă, pentru simplul motiv că persoana interesată nu desfășura o activitate salariată sau independentă la data la care, în conformitate cu legislația acestui stat membru, perioada de creștere a copilului a început să fie luată în considerare pentru copilul în cauză? În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare:

2)

Articolul 44 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 987/2009 trebuie interpretat în sensul că statul membru competent în temeiul titlului II din Regulamentul nr. 883/2004 nu ia în considerare, în general, perioadele de creștere a copilului în temeiul legislației sale sau că nu le ia în considerare numai într-un caz concret?

---

(1)  JO 2009, L 284, p. 1.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Landesgericht Korneuburg (Austria) la 10 noiembrie 2020 – JR/Austrian Airlines AG

(Cauza C-589/20)

(2021/C 35/43)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Landesgericht Korneuburg

Părțile din procedura principală

Reclamantă: JR

Pârâtă: Austrian Airlines AG

Întrebările preliminare

1)

Articolul 17 alineatul (1) din Convenția pentru unificarea anumitor norme referitoare la transportul aerian internațional, încheiată la Montreal la 28 mai 1999, semnată de Comunitatea Europeană la 9 decembrie 1999 și aprobată în numele acesteia prin Decizia 2001/539/CE a Consiliului din 5 aprilie 2001 (1), trebuie interpretat în sensul că noțiunea de „accident”, în sensul acestei dispoziții, include o situație în care un pasager, la debarcarea din aeronavă, pe ultima treime a scării mobile, cade și suferă o vătămare corporală – fără a se putea stabili un motiv –, fără ca vătămarea corporală să fi fost cauzată de un obiect utilizat pentru serviciul pasagerilor în sensul Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 19 decembrie 2019 pronunțate în cauza C-532/18 (2) și fără să existe o caracteristică defectuoasă a scării, aceasta nefiind nici alunecoasă?

2)

Articolul 20 din Convenția de la Montreal trebuie interpretat în sensul că o eventuală răspundere a operatorului de transport aerian este în întregime exclusă în prezența unor împrejurări precum cele descrise la punctul 1 și în cazul în care, în momentul căderii, pasagerul nu s-a ținut de balustrada scării?

---

(1)  Decizia Consiliului din 5 aprilie 2001 privind încheierea de către Comunitatea Europeană a Convenției pentru unificarea anumitor norme referitoare la transportul aerian internațional (Convenția de la Montreal) (JO 2001, L 194, p. 38, Ediție specială, 07/vol. 8, p. 112).

(2)  ECLI:EU:C:2019:1127.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Bundesgerichtshof (Germania) la 11 noiembrie 2020 – Reprensus GmbH/S-V Pavlovi Trejd EOOD

(Cauza C-591/20)

(2021/C 35/44)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesgerichtshof

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Reprensus GmbH

Pârâtă: S-V Pavlovi Trejd EOOD

Întrebările preliminare

Articolul 7 punctul 1 litera (a) și punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (1) trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o acțiune în despăgubire în care reclamantul a fost determinat în mod fraudulos să încheie un contract de vânzare-cumpărare și să plătească prețul, este competentă să se pronunțe instanța de la locul faptei ilicite?

---

(1)  JO 2012, L 351, p. 1.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Markkinaoikeus (Finlanda) la 12 noiembrie 2020 – Kuluttaja-asiamies/MiGame Oy

(Cauza C-594/20)

(2021/C 35/45)

Limba de procedură: finlandeza

Instanța de trimitere

Markkinaoikeus

Părțile din procedura principală

Reclamant: Kuluttaja-asiamies

Pârâtă: MiGame Oy

Întrebările preliminare

1)

Primul paragraf al articolului 21 din Directiva 2011/83/UE (1) a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului trebuie interpretat în sensul că se opune ca un comerciant să poată indica, în plus față de un număr de telefon pentru care se percepe cel mult tariful de bază, un număr de telefon pe care consumatorul îl poate utiliza în cazul unor probleme legate de un contract încheiat și pentru a cărui utilizare este perceput un preț care depășește tariful de bază; în plus, în cazul în care indicarea unui număr de telefon care depășește tariful de bază este, în anumite împrejurări, compatibilă cu articolul 21, sunt, de exemplu, relevante în vederea aprecierii, posibilitatea de a identifica cu ușurință numărul de telefon la tariful de bază, indicarea suficient de clară a destinației liniilor telefonice, precum și diferențele esențiale în ceea ce privește accesibilitatea serviciului pentru clienți sau nivelul acestuia?

2)

Noțiunea de tarif de bază prevăzută la articolul 21 din Directiva 2011/83/UE trebuie interpretată în sensul că comerciantul poate indica ca număr telefonic al serviciului pentru clienți, pentru probleme legate de un contract încheiat, doar un număr din rețeaua fixă (geografic) sau mobilă standard sau un număr de telefon gratuit pentru consumatori; în plus, în cazul în care comerciantul are dreptul să indice un alt număr de telefon, care sunt taxele maxime datorate, pentru utilizarea acestui număr, de către un consumator care a încheiat un contract de servicii de telefonie ca ofertă a unui pachet de servicii?

---

(1)  Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 2011, L 304, p. 64).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Oberster Gerichtshof (Austria) la 13 noiembrie 2020 – UE/Sharewood Switzerland AG și VF

(Cauza C-595/20)

(2021/C 35/46)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Oberster Gerichtshof

Părțile din procedura principală

Recurent: UE

Intimați: Sharewood Switzerland AG, VF

Întrebările preliminare

Articolul 6 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I) (1) trebuie interpretat în sensul că contractele de vânzare-cumpărare de arbori de tec și balsa, încheiate între o întreprindere și un consumator, prin care se dobândește proprietatea asupra arborilor în vederea tăierii după exploatare și a vânzării în scopul obținerii de profit, și care conțin în acest sens un contract de locațiune și un contract de prestări servicii, trebuie considerate „contracte privind un drept real imobiliar sau privind dreptul de locațiune asupra unui bun imobil” în sensul acestei dispoziții?

---

(1)  JO 2008, L 177, p. 6.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Fővárosi Törvényszék (Ungaria) la 12 noiembrie 2020 – DuoDecad Kft./Nemzeti Adó- és Vámhivatal Fellebbviteli Igazgatósága

(Cauza C-596/20)

(2021/C 35/47)

Limba de procedură: maghiara

Instanța de trimitere

Fővárosi Törvényszék

Părțile din procedura principală

Reclamantă: DuoDecad Kft.

Pârât: Nemzeti Adó- és Vámhivatal Fellebbviteli Igazgatósága

Întrebările preliminare

1)

Articolul 2 alineatul (1) litera (c), articolul 24 alineatul (1) și articolul 43 din Directiva 2006/112 a Consiliului (1) trebuie interpretate în sensul că o societate care a achiziționat o licență de know-how și care este stabilită într-un stat membru al Uniunii (în litigiul principal, Portugalia) nu prestează serviciile disponibile pe un site internet către utilizatorii finali, astfel încât nu poate fi destinatara serviciului de suport tehnic privind know-how-ul, prestat de persoana impozabilă stabilită în alt stat membru (în litigiul principal, Ungaria) în calitate de subcontractant, ci aceasta din urmă prestează serviciul respectiv în favoarea societății care a acordat licența de know-how și care este stabilită în acest din urmă stat membru, în împrejurările în care societatea care a achiziționat licența: a) deținea birouri închiriate în primul stat membru, infrastructură informatică și de birou, personal propriu și o experiență vastă în domeniul comerțului electronic și avea un asociat unic cu relații internaționale extinse și un administrator specializat în domeniul comerțului electronic; b) obținuse know-how-ul care reflecta procesele de funcționarea a site-urilor internet și actualizările sale, emitea avize în acest sens, propunea modificări privind procesele respective și le aproba; c) era beneficiarul serviciilor prestate de persoana impozabilă pe baza know-how-ului respectiv; d) primea în mod regulat rapoarte cu privire la prestările realizate de subcontractanți (în special în ceea ce privește traficul de pe site-urile internet și plățile efectuate din contul bancar); e) a înregistrat pe numele său domeniile de internet care permiteau accesul la site-uri prin intermediul internetului; f) figura pe site-urile internet în calitate de prestator al serviciului; g) efectua ea însăși demersurile pentru menținerea popularității site-urilor internet; h) încheia ea însăși, în numele său, contractele cu colaboratorii și cu subcontractanții necesare pentru prestarea serviciului (în special, cu băncile care ofereau plata prin card bancar pe site-urile internet, cu creatorii care furnizează conținutul accesibil pe site-urile internet și cu webmasters care furnizează conținutul); i) deținea un sistem complet de încasare a veniturilor provenite din prestarea serviciului în cauză către utilizatorii finali, precum conturi bancare, un drept de dispoziție exclusiv și complet asupra acestora, o bază de date a utilizatorilor finali care permitea emiterea de facturi către aceștia pentru prestarea serviciului și un program informatic de facturare propriu; j) indica pe site-urile internet sediul său din primul stat membru drept serviciu fizic de relații cu clienții, și k) este o societate independentă atât în raport cu societatea care a acordat licența, cât și cu subcontractanții maghiari responsabili cu realizarea anumitor procese tehnice descrise în know-how, având în vedere de asemenea că: (i) împrejurările menționate anterior au fost confirmate de autoritatea competentă din primul stat membru, în calitatea sa de organism în măsură să analizeze aceste împrejurări obiective și verificabile de către terți, (ii) faptul că societatea din statul membru respectiv nu putea recurge la un prestator de servicii de plată care să garanteze primirea plății prin card bancar pe site-ul internet, astfel încât societatea stabilită în acel stat membru nu a prestat niciodată serviciul disponibil pe site-urile internet, nici înainte, nici după perioada examinată, constituia un obstacol obiectiv în calea prestării serviciului în celălalt stat membru prin intermediul site-urilor internet, și iii) societatea care a achiziționat licența și întreprinderile sale afiliate au obținut un profit din exploatarea site-ului internet la nivel global mai mare decât diferența rezultată din aplicarea cotei TVA în primul și în al doilea stat membru?

2)

Articolul 2 alineatul (1) litera (c), articolul 24 alineatul (1) și articolul 43 din Directiva TVA trebuie interpretate în sensul că o societate care a acordat o licență de know-how și care este stabilită în alt stat membru prestează serviciile disponibile pe un site internet pentru utilizatorii finali, astfel încât este beneficiarul serviciului de suport tehnic privind know-how-ul prestat de persoana impozabilă, în calitate de subcontractant, iar aceasta din urmă nu prestează serviciul respectiv în favoarea societății care a achiziționat licența și care este stabilită în primul stat membru, în împrejurările în care societatea care a acordat licența: a) dispunea de resurse proprii constând doar într-un birou închiriat și într-un computer utilizat de administratorul acesteia; b) singurii săi angajați erau un administrator și un consilier juridic care lucra cu fracțiune de normă câteva ore pe săptămână; c) singurul contract încheiat era cel de dezvoltare a know-how-ului; d) a dispus ca numele domeniilor pe care le deținea să fie înregistrate de către societatea care a achiziționat licența în nume propriu, în conformitate cu contractul încheiat cu aceasta din urmă; e) nu s-a prezentat niciodată în calitate de prestator al serviciilor în cauză în fața terților, în special a utilizatorilor finali, a băncilor care ofereau plata cu cardul bancar pe site-urile internet, a creatorilor de conținut accesibil pe site-urile internet și a webmasters care promovează conținutul; f) nu a emis niciodată documente justificative referitoare la serviciile disponibile pe site-urile internet, cu excepția facturii corespunzătoare drepturilor de licență, și g) nu dispunea de un sistem (precum conturi bancare și alte infrastructuri) care să permită încasarea veniturilor provenite din serviciul furnizat prin intermediul site-urilor internet, având în vedere de asemenea că, în conformitate cu Hotărârea din 17 decembrie 2015, WebMindLicenses (C-419/14, EU:C:2015:832), împrejurările că administratorul și asociatul unic al societății care a acordat licența era creatorul know-how-ului și că tocmai respectiva persoană exercita o influență sau un control asupra dezvoltării și a exploatării know-how-ului și asupra furnizării serviciilor care se bazau pe acesta nu sunt decisive în sine, astfel încât persoana fizică ce are calitatea de administrator și de asociat unic al societății care a acordat licența este de asemenea administratorul și/sau asociatul unic al societăților comerciale subcontractante – și, prin urmare, reclamanta – care contribuie la prestarea serviciului în calitate de subcontractanți în numele societății care achiziționează licență, exercitând funcțiile aferente menționate?

---

(1)  Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO 2006, L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Satversmes tiesa (Letonia) la 13 noiembrie 2020 – AS „Pilsētas zemes dienests”/Latvijas Republikas Saeima

(Cauza C-598/20)

(2021/C 35/48)

Limba de procedură: letona

Instanța de trimitere

Satversmes tiesa

Părțile din procedura principală

Petentă: AS „Pilsētas zemes dienests”

Instituția de la care emană actul atacat: Latvijas Republikas Saeima

Întrebările preliminare

1)

Scutirea de taxa pe valoarea adăugată pentru operațiunile de închiriere de bunuri imobile, prevăzută la articolul 135 alineatul (1) litera (l) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1), trebuie interpretată în sensul că această scutire se aplică închirierii unui teren în situațiile de închiriere forțată?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, cu alte cuvinte dacă închirierea de terenuri în situațiile de închiriere forțată este scutită de taxa pe valoarea adăugată, atunci având în vedere că în toate celelalte situații închirierea de terenuri este supusă taxei pe valoarea adăugată, această scutire nu este contrară unuia dintre principiile consacrate de Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, și anume principiul neutralității taxei pe valoarea adăugată?

---

(1)  JO 2006, L 347, p. 1, Ediție specială 9/vol.3, p.7.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Lituania) la 13 noiembrie 2020 – UAB „Baltic Master”/Muitinės departamentas prie Lietuvos Respublikos finansų ministerijos

(Cauza C-599/20)

(2021/C 35/49)

Limba de procedură: lituaniana

Instanța de trimitere

Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas

Părțile din procedura principală

Reclamantă: UAB „Baltic Master”

Pârât: Muitinės departamentas prie Lietuvos Respublikos finansų ministerijos

Întrebările preliminare

1)

Articolul 29 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 (1) al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar și articolul 143 alineatul (1) literele (b), (e) sau (f) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 (2) al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar trebuie interpretate în sensul că vânzătorul și cumpărătorul sunt considerați persoane legate în cazurile în care, precum în speță, în lipsa unor documente (date oficiale) care să dovedească calitatea lor de asociați sau existența unui control, rezultă din împrejurările în care sunt încheiate tranzacțiile și care se coroborează cu probe obiective, că ele nu sunt caracteristice executării de activități economice în condiții normale, ci mai degrabă cazurilor în care (1) există relații comerciale deosebit de strânse bazate pe un nivel înalt de încredere reciprocă între părțile la tranzacție, sau (2) una din părțile la tranzacție o controlează pe cealaltă sau ambele părți la tranzacție sunt controlate de un terț?

2)

Articolul 31 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 trebuie interpretat în sensul că interzice stabilirea valorii în vamă pe baza informațiilor conținute într-o bază de date națională cu privire la o singură valoare în vamă a mărfurilor care au aceeași origine și care, deși nu sunt similare în sensul articolului 142 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93, se încadrează în aceeași poziție tarifară TARIC?

---

(1)  JO 1992, L 302 p.1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58.

(2)  JO 1993, L 253, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 7, p. 3.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunal d’arrondissement (Luxemburg) la 13 noiembrie 2020 – Sovim SA/Luxembourg Business Registers

(Cauza C-601/20)

(2021/C 35/50)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Tribunal d’arrondissement

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Sovim SA

Pârâtă: Luxembourg Business Registers

Întrebările preliminare

Întrebarea nr. 1

Articolul 1 punctul 15 litera (c) din Directiva (UE) 2018/843 (1), care modifică articolul 30 alineatul (5) primul paragraf din Directiva (UE) 2015/849 (2) privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului […], în sensul că impune statelor membre să permită, în orice caz, accesul la informațiile privind beneficiarii reali oricărui membru al publicului larg, fără justificarea unui interes legitim, este valid

a.

în lumina dreptului la respectarea vieții private și de familie garantat de articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („carta”), interpretat în conformitate cu articolul 8 din Convenția europeană a drepturilor omului, ținând seama de obiectivele enunțate, printre altele, în considerentele (30) și (31) ale Directivei 2018/843 privind în special combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului; și

b.

în lumina dreptului la protecția datelor cu caracter personal garantat de articolul 8 din cartă în măsura în care urmărește printre altele să garanteze prelucrarea datelor cu caracter personal în mod legal, echitabil și transparent față de persoana vizată, limitarea finalităților colectării, prelucrării și reducerii la minimum a datelor?

Întrebarea nr. 2

1.

Articolul 1 punctul 15 litera (g) din Directiva 2018/843 trebuie interpretat în sensul că circumstanțele excepționale, la care face referire, în care statele membre pot prevedea excepții de la acest acces pentru toate sau o parte din informațiile privind beneficiarul real, atunci când accesul publicului larg ar expune beneficiarul real unui risc disproporționat, riscului de fraudă, de răpire, de șantaj, de extorcare, de hărțuire, de violență sau de intimidare, pot fi constatate numai în cazul în care se face dovada unui risc disproporționat de fraudă, de răpire, de șantaj, de extorcare de fonduri, de hărțuire, de violență sau de intimidare care este excepțional – amenințând efectiv persoana particulară a beneficiarului real -, grav, real și actual?

2.

În cazul unui răspuns afirmativ, articolul 1 punctul 15 litera (g) din Directiva 2018/843 astfel interpretat este valid în lumina dreptului la respectarea vieții private și de familie garantat de articolul 7 din cartă și a dreptului la protecția datelor cu caracter personal garantat la articolul 8 din cartă?

Întrebarea nr. 3

1.

Articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (3) (denumit în continuare „RGPD”) care impune prelucrarea datelor în mod legal, echitabil și transparent față de persoana vizată trebuie interpretat în sensul că nu se opune a. ca datele cu caracter personal ale unui beneficiar real înscrise într-un registru al beneficiarilor reali, constituit în conformitate cu articolul 30 din Directiva 2015/849, astfel cum a fost modificat de articolul 1 punctul 15 din Directiva 2018/843, să fie accesibile publicului larg fără un control sau justificare din partea oricărui membru al publicului și fără ca persoana vizată (beneficiarul real) să poată ști cine a avut acces la aceste date cu caracter personal care o privesc; și nici b. ca operatorul unui asemenea registru al beneficiarilor reali să acorde acces la datele cu caracter personal ale beneficiarilor reali unui număr nelimitat și indeterminabil de persoane?

2.

Articolul 5 alineatul (1) litera (b) din RGPD care impune limitarea scopurilor trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca datele cu caracter personal ale unui beneficiar real înscrise într-un registru al beneficiarilor reali, constituit în conformitate cu articolul 30 din Directiva 2015/849, astfel cum a fost modificat prin articolul 1 punctul 15 din Directiva 2018/843, să fie accesibile publicului larg fără ca operatorul acestor date să poată garanta ca datele respective să fie utilizate exclusiv în scopul pentru care au fost colectate, și anume, în esență, combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, scop pentru care publicul larg nu este organul responsabil să îi asigure respectarea?

3.

Articolul 5 alineatul (1) litera (c) din RGPD care impune reducerea la minimum a datelor trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca, prin intermediul unui registru al beneficiarilor reali constituit în conformitate cu articolul 30 din Directiva 2015/849, astfel cum a fost modificat de articolul 1 punctul 15 din Directiva 2018/843, publicul larg să aibă acces, pe lângă numele, luna și anul nașterii, cetățenia și țara de reședință ale unui beneficiar real, precum și natura și amploarea interesului generator de beneficii deținut de el, și la data și locul nașterii sale?

4.

Articolul 5 alineatul (1) litera (f) din RGPD care stabilește că prelucrarea datelor trebuie efectuată într-un mod care asigură securitatea adecvată a datelor cu caracter personal, inclusiv protecția împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale, garantând astfel integritatea și confidențialitatea acestor date, nu se opune accesului nelimitat și necondiționat, fără un angajament privind confidențialitatea datelor cu caracter personal ale beneficiarilor reali disponibile în registrul beneficiarilor reali constituit în conformitate cu articolul 30 din Directiva 2015/849, astfel cum a fost modificat de articolul 1 punctul 15 din Directiva 2018/843?

5.

Articolul 25 alineatul (2) din RGPD, care asigură protecția datelor în mod implicit și în temeiul căruia, printre altele, datele cu caracter personal nu trebuie să poată fi accesate, fără intervenția persoanei, de un număr nelimitat de persoane, trebuie interpretat în sensul că nu se opune a. ca un registru al beneficiarilor reali constituit în conformitate cu articolul 30 din Directiva 30 din Directiva 2015/849, astfel cum a fost modificat de articolul 1 punctul 15 din Directiva 2018/843, să nu impună înregistrarea pe pagina de internet a registrului respectiv a membrilor publicului larg care consultă datele cu caracter personal ale unui beneficiar real; nici b. ca vreo informație privind consultarea datelor cu caracter personal ale unui beneficiar real înscrise într-un asemenea registru să fie comunicată beneficiarului real respectiv; și nici c. ca vreo restricție privind amploarea și accesibilitatea datelor cu caracter personal în cauză să fie aplicabilă în raport cu scopul prelucrării lor?

6.

Articolele 44-50 din RGPD care supun unor condiții stricte transferul de date cu caracter personal către o țară terță trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca asemenea date ale unui beneficiar real înscrise într-un registru al beneficiarilor reali constituit în conformitate cu articolul 30 din Directiva 2015/849, astfel cum a fost modificat de articolul 1 punctul 15 din Directiva 2018/843, să poate fi accesate în orice caz de orice membru al publicului larg, fără a justifica un interes legitim și fără limitări în ceea ce privește localizarea acestui public?

---

(1)  Directiva (UE) 2018/843 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, precum și de modificare a Directivelor 2009/138/CE și 2013/36/UE (JO 2018, L 156, p. 43).

(2)  Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO 2015, L 141, p. 73).

(3)  Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO 2016, L 119, p. 1).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Landesgericht Salzburg (Austria) la 18 noiembrie 2020 – CS/Eurowings GmbH

(Cauza C-613/20)

(2021/C 35/51)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Landesgericht Salzburg

Părțile din procedura principală

Reclamant: CS

Pârâtă: Eurowings GmbH

Întrebările preliminare

1)	O grevă a angajaților unui operator de transport aerian convocată de un sindicat în vederea implementării unor revendicări salariale și/sau a unor prestații sociale poate constitui o „împrejurare excepțională” în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 (1)?

2)

Acest lucru este valabil cel puțin: a) atunci când angajați ai filialei se solidarizează cu apelul la grevă împotriva societății-mamă a grupului (Lufthansa AG) pentru a sprijini revendicări sindicale ale personalului de cabină al societății-mamă a grupului și b) în special atunci când, după încheierea unui acord în cadrul societății-mamă, greva din cadrul filialei „devine independentă”, întrucât sindicatul menține apelul la grevă și chiar extinde greva fără motive aparente, iar personalul de cabină al filialei urmează acest apel?

3)

Pentru a se face proba existenței unei împrejurări excepționale pentru operatorul efectiv de transport aerian, este suficient să se demonstreze afirmația potrivit căreia apelul la grevă a fost menținut de sindicat fără motiv, în pofida acceptării revendicărilor de către societatea-mamă a grupului și, în cele din urmă, a fost chiar extins în timp? În sarcina cui cade aceasta atunci când, în fapt, împrejurările precise au rămas neclare în această privință?

4)

O grevă anunțată în filiala pârâtei la 18 octombrie 2019, pentru intervalul cuprins între orele 5:00 și 11:00 ale zilei de 20 octombrie 2019, care este, în cele din urmă, extinsă în mod spontan la 20 octombrie 2019 la ora 5:30 până la ora 24:00, poate constitui o împrejurare care nu mai poate fi controlată în mod efectiv?

5)

Măsurile care constau în stabilirea unui plan de zbor alternativ și în suplinirea, prin intermediul unui subcharter, a zborurilor anulate din lipsă de personal de cabină disponibil, ținând seama în special de destinațiile de pe ape și de distincția dintre zborurile interne germane și cele intraeuropene sunt măsuri adecvate situației, dacă se ia în considerare, în plus, faptul că, dintr-un total de 712 zboruri care trebuiau efectuate la această dată, numai 158 de zboruri au trebuit să fie anulate?

6)	Care sunt cerințele privind sarcina care revine operatorului efectiv de transport aerian de a demonstra că au fost luate toate măsurile care pot fi asumate în mod rezonabil din punct de vedere tehnic și economic?

---

(1)  Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (JO 2004, L 46, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 12, p. 218).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Tallinna Ringkonnakohus (Estonia) la 18 noiembrie 2020 – AS Lux Express Estonia/Majandus- ja Kommunikatsiooniministeerium

(Cauza C-614/20)

(2021/C 35/52)

Limba de procedură: estona

Instanța de trimitere

Tallinna Halduskohus

Părțile din procedura principală

Reclamantă: AS Lux Express Estonia

Pârât: Majandus- ja Kommunikatsiooniministeerium

Întrebările preliminare

1)

Cazul în care tuturor întreprinderilor de drept privat care desfășoară la nivel intern activități comerciale de transport rutier, maritim și feroviar regulat de persoane li se impune aceeași obligație de a transporta gratuit călători dintr-o anumită categorie (copii de vârstă preșcolară, persoane cu handicap care nu au împlinit vârsta de 16 ani, persoane cu handicap grav care au depășit vârsta de 16 ani, persoane cu deficiențe majore de vedere, însoțitorii unei persoane cu deficiență gravă sau majoră de vedere, precum și câini ghid și câini pentru asistență ai unei persoane cu handicap) poate fi interpretat în sensul impunerii unei obligații de serviciu public în sensul prevăzut de articolul 2 litera (e) și articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 (1) al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului?

2)

Dacă este vorba de o obligație de serviciu public în sensul prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 1370/2007: un stat membru are dreptul, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (b) punctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007, de a exclude printr-o lege națională plata unei compensații către transportator pentru îndeplinirea unei astfel de obligații? Dacă un stat membru are dreptul de a exclude plata compensațiilor către transportator, în ce condiții poate face acest lucru?

3)

În conformitate cu articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007, este permisă excluderea din domeniul de aplicare al acestui regulament a normelor generale care instituie tarife maxime pentru alte categorii de călători decât cele menționate în această prevedere? Obligația de notificare a Comisiei Europene în conformitate cu articolul 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se aplică și în cazul în care normele generale care instituie tarife maxime nu prevăd plata unei compensații pentru transportator?

4)	În cazul în care Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 nu este aplicabil în speță: Acordarea unei compensații poate fi întemeiată pe un alt act juridic al Uniunii Europene (cum ar fi Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene)?

5)	Ce condiții trebuie să fie îndeplinite de eventualele compensații acordate transportatorului pentru a fi conforme cu prevederile referitoare la ajutorul de stat?

---

(1)  Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului (JO 2007, L 315, p. 1).

Hotărârea Tribunalului din 9 decembrie 2020 – Adraces/Comisia

(Cauza T-714/18) (1)

(„Clauză compromisorie - Acord-cadru de parteneriat - Centrul de informare Europe Direct local - Rezilierea contractului fără specificarea motivului - Securitate juridică - Principiul bunei credințe - Proporționalitate - Respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale contractantului - Dreptul la bună administrare”)

(2021/C 35/53)

Limba de procedură: portugheza

Părțile

Reclamantă: Adraces – Associação para o Desenvolvimento da Raia Centro-Sul (Vila Velha de Ródão, Portugalia) (reprezentanți: G. Gentil Anastácio, D. Pirra Xarepe, J. Whyte și M. Barros Silva, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: J. Estrada de Solà și M. Ilkova, agenți)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 272 TFUE și având ca obiect, pe de o parte, constatarea nulității „rezoluțiunii” Acordului-cadru de parteneriat COMM/LIS/ED/2018-2020_1 declarate de Comisie și, pe de altă parte, obligarea Comisiei la repunerea reclamantei în situația anterioară respectivei „rezoluțiuni”.

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea.

2)	Obligă Adraces – Associação para o Desenvolvimento da Raia Centro-Sul la plata cheltuielilor de judecată.

---

(1)  JO C 54, 11.2.2019.

Hotărârea Tribunalului din 9 decembrie 2020 – Repsol/EUIPO – Basic (BASIC)

(Cauza T-722/18) (1)

(„Marcă a Uniunii Europene - Procedură de declarare a nulității - Marca Uniunii Europene figurativă BASIC - Denumirile comerciale naționale anterioare basic și basic AG - Motive relative de refuz - Utilizare în comerț a unui semn cu un domeniu de aplicare care depășește domeniul local - Articolul 8 alineatul (4) și articolul 53 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 [devenite articolul 8 alineatul (4) și articolul 60 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/1001] - Declarare a nulității parțiale - Decizie adoptată ca urmare a anulării de către Tribunal a unei decizii anterioare - Trimiterea cauzei în fața unei camere de recurs - Necompetența autorității care a decis trimiterea - Articolul 1d din Regulamentul (CE) nr. 216/96 - Acțiune incidentă”)

(2021/C 35/54)

Limba de procedură: engleza

Părţile

Reclamantă: Repsol, SA (Madrid, Spania) (reprezentanţi: J.-B. Devaureix și J. C. Erdozain López, avocați)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentanţi: H. O’Neill și V. Ruzek, agenți)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă la Tribunal: Basic AG Lebensmittelhandel (München, Germania) (reprezentant: D. Altenburg, avocată)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a doua de recurs a EUIPO din 22 august 2018 (cauza R 178/2018-2) privind o procedură de declarare a nulității între Basic Lebensmittelhandel și Repsol

Dispozitivul

1)	Anulează Decizia Camerei a doua de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 22 august 2018 (cauza R 178/2018-2).

2)	Nu mai este necesară pronunțarea asupra acțiunii incidente.

3)	EUIPO și Basic AG Lebensmittelhandel suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și, fiecare, jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de Repsol, SA.

---

(1)  JO C 54, 11.2.2019.

Hotărârea Tribunalului din 2 decembrie 2020 – Thunus și alții/BEI

(Cauza T-247/19) (1)

(„Funcție publică - Personalul BEI - Remunerație - Adaptare anuală a salariilor - Securitate juridică - Încredere legitimă - Consultarea personalului - Obligația de motivare - Proporționalitate”)

(2021/C 35/55)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamanți: Vincent Thunus (Contern, Luxemburg) și ceilalţi reclamanți ale căror nume figurează în anexă (reprezentant: L. Levi, avocat)

Pârâtă: Banca Europeană de Investiții (reprezentanți: T. Gilliams, J. Klein și J. Krueck, agenți, asistați de P.-E. Partsch, avocat)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 270 TFUE și pe articolul 50 a din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene prin care se urmărește, pe de o parte, anularea deciziilor conținute în fișele de salariu ale reclamanților din luna februarie a anului 2018 și din lunile ulterioare, care pun în aplicare decizia Consiliului de administrație al BEI din 18 iulie 2017 care definește o nouă abordare privind majorarea globală a salariilor personalului aplicabilă ansamblul agenților BEI și a deciziei Comitetului de direcție al BEI din 30 ianuarie 2018 care stabilește rata de ajustare a salariilor pentru anul 2018 la 0,7 %, și, pe de altă parte, obținerea reparării prejudiciului pe care reclamanții pretind că l-au suferit ca urmare a acestor decizii

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea.

2)	Domnul Vincent Thunus și ceilalți reclamanți ale căror nume figurează în anexă suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Banca Europeană de Investiții (BEI).

---

(1)  JO C 206, 17.6.2019.

Hotărârea Tribunalului din 2 decembrie 2020 – Thunus și alții/BEI

(Cauza T-318/19) (1)

(„Funcție publică - Personalul BEI - Remunerație - Ajustare anuală a salariilor - Securitate juridică - Încredere legitimă - Consultarea personalului - Obligația de motivare - Proporționalitate”)

(2021/C 35/56)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamanți: Vincent Thunus (Contern, Luxemburg) și ceilalți reclamanți ale căror nume figurează în anexă (reprezentant: L. Levi, avocat)

Pârâtă: Banca Europeană de Investiții (reprezentanți: T. Gilliams, J. Klein și J. Krueck, agenți, asistați de P.-E. Partsch, avocat)

Obiectul

Cerere formulată în temeiul articolului 270 TFUE și al articolului 50a din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și prin care se urmărește, pe de o parte, anularea deciziilor cuprinse în fișele de remunerație ale reclamanților pentru luna februarie 2019 și ulterioare, de punere în aplicare a deciziei Consiliului de administrație al BEI din 18 iulie 2017 prin care este definită o nouă abordare în ceea ce privește majorarea globală a salariilor personalului aplicabilă ansamblului agenților BEI, a deciziei Consiliului de administrație din 11 decembrie 2018 de stabilire a bugetului de salarii pentru anul 2019 și a deciziei Comitetului de direcție al BEI din 30 ianuarie 2019 de stabilire a nivelului de ajustare a salariilor pentru anul 2019 la 0,8 %, și, pe de altă parte, obținerea reparării prejudiciului pe care reclamanții pretind că l-ar fi suferit ca urmare a acestor decizii.

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea.

2)	Domnul Vincent Thunus și ceilalți reclamanți ale căror nume figurează în anexă suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Banca Europeană de Investiții (BEI).

---

(1)  JO C 246, 22.7.2019.

Hotărârea Tribunalului din 9 decembrie 2020 – Ace of spades/EUIPO – Krupp și Borrmann (JC JEAN CALL Champagne ROSÉ)

(Cauza T-620/19) (1)

(„Marcă a Uniunii Europene - Procedură de opoziție - Cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene tridimensionale JC JEAN CALL Champagne ROSÉ - Mărcile Uniunii Europene tridimensionale anterioare - Motive relative de refuz - Similitudini ale semnelor - Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001] - Lipsa atingerii aduse renumelui - Articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul 2017/1001]”)

(2021/C 35/57)

Limba de procedură: engleza

Părţile

Reclamantă: Ace of spades Holdings LLC (New York, New York, Statele Unite) (reprezentant: A. Gómez López, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentant: A. Folliard-Monguiral, agent)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă la Tribunal: Gerhard Ernst Krupp (Munich, Germania), Elmar Borrmann (Reith, Austria)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a cincea de recurs a EUIPO din 26 iunie 2019 (cauza R 1/2019-5) privind o procedură de opoziție între Ace of spades Holdings și domnii Krupp și Borrmann

Dispozitivul

1)

Anulează Decizia Camerei a cincea de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 26 iunie 2019 (cauza R 1/2019-5), în măsura în care prin aceasta s-a respins calea de atac formulată de Ace of spades Holdings LLC și opoziția întemeiată pe articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

2)	Respinge în rest acțiunea.

3)	Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

---

(1)  JO C 399, 25.11.2019.

Hotărârea Tribunalului din 9 decembrie 2020 – Ace of spades/EUIPO – Krupp și Borrmann (JC JEAN CALL Champagne GRANDE RÉSERVE)

(Cauza T-621/19) (1)

(„Marcă a Uniunii Europene - Procedură de opoziție - Cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene tridimensionale JC JEAN CALL Champagne GRANDE RÉSERVE - Mărcile Uniunii Europene tridimensionale anterioare - Motive relative de refuz - Similitudini ale semnelor - Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001] - Lipsa atingerii aduse renumelui - Articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul 2017/1001]”)

(2021/C 35/58)

Limba de procedură: engleza

Părţile

Reclamantă: Ace of spades Holdings LLC (New York, New York, Statele Unite) (reprezentant: A. Gómez López, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentant: A. Folliard-Monguiral, agent)

Celelalte părți din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă la Tribunal: Gerhard Ernst Krupp (München, Germania) și Elmar Borrmann (Reith, Austria)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a cincea de recurs a EUIPO din 20 iunie 2019 (cauza R 2/2019-5) privind o procedură de opoziție între Ace of spades Holdings și domnii Krupp și Borrmann

Dispozitivul

1)

Anulează Decizia Camerei a cincea de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 20 iunie 2019 (cauza R 2/2019-5), în măsura în care prin aceasta s-a respins calea de atac formulată de Ace of spades Holdings LLC și opoziția întemeiată pe articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

2)	Respinge în rest acțiunea.

3)	Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

---

(1)  JO C 399, 25.11.2019.

Hotărârea Tribunalului din 9 decembrie 2020 – Ace of spades/EUIPO – Krupp și Borrmann (JC JEAN CALL Champagne PRESTIGE)

(Cauza T-622/19) (1)

(„Marcă a Uniunii Europene - Procedură de opoziție - Cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene tridimensionale JC JEAN CALL Champagne PRESTIGE - Mărcile Uniunii Europene tridimensionale anterioare - Motive relative de refuz - Similitudini ale semnelor - Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001] - Lipsa atingerii aduse renumelui - Articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul 2017/1001]”)

(2021/C 35/59)

Limba de procedură: engleza

Părţile

Reclamantă: Ace of spades Holdings LLC (New York, New York, Statele Unite) (reprezentanți: A. Gómez López, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentant: A. Folliard-Monguiral, agent)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă la Tribunal: Gerhard Ernst Krupp (Munich, Germania), Elmar Borrmann (Reith, Austria)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a cincea de recurs a EUIPO din 26 iunie 2019 (cauza R 3/2019-5) privind o procedură de opoziție între Ace of spades Holdings și domnii Krupp și Borrmann

Dispozitivul

1)

Anulează Decizia Camerei a cincea de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 26 iunie 2019 (cauza R 3/2019-5), în măsura în care prin aceasta s-a respins calea de atac formulată de Ace of spades Holdings LLC și opoziția întemeiată pe articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

2)	Respinge în rest acțiunea.

3)	Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

---

(1)  JO C 399, 25.11.2019.

Hotărârea Tribunalului din 9 decembrie 2020 – GV/Comisia

(Cauza T-705/19) (1)

(„Funcție publică - Funcționari - Hărțuire morală - Cerere de asistență - Respingerea cererii - Interesul serviciului - Echivalența posturilor - Termen rezonabil - Lipsa unui început de probă - Răspundere”)

(2021/C 35/60)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: GV (reprezentant: B.-H. Vincent, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: B. Mongin, M. Brauhoff și T. Lilamand, agenți)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 270 TFUE și având ca obiect, pe de o parte, anularea deciziei Comisiei din 5 februarie 2019 de respingere a cererii de asistență a reclamantului și, pe de altă parte, obținerea reparării prejudiciului material și moral pe care reclamantul le-ar fi suferit ca urmare a acestei decizii.

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea.

2)	GV suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile efectuate de Comisia Europeană.

---

(1)  JO C 413, 9.12.2019.

Hotărârea Tribunalului din 9 decembrie 2020 – Man and Machine/EUIPO – Bim Freelance (bim ready)

(Cauza T-819/19) (1)

(„Marca Uniunii Europene - Procedură de opoziție - Înregistrare internațională care desemnează Uniunea Europeană - Marca figurativă bim ready - Marca Uniunii Europene figurativă anterioară BIM freelance - Motiv relativ de refuz - Lipsa unui risc de confuzie - Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 - Limitarea serviciilor desemnate în cererea de înregistrare a unei mărci”)

(2021/C 35/61)

Limba de procedură: engleza

Părţile

Reclamantă: Man and Machine Ltd (Thame Oxfordshire, Regatul Unit) (reprezentanţi: R. Peto și C. Neu, avocați)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentanţi: L. Rampini și V. Ruzek, agenți)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă la Tribunal: Bim Freelance Corp. (Miami, Florida, Statele Unite)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a EUIPO din 17 septembrie 2019 (cauza R 317/2019-1) privind o procedură de opoziție între Bim Freelance și Man and Machine

Dispozitivul

1)	Anulează Decizia Camerei întâi de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 17 septembrie 2019 (cauza R 317/2019-1).

2)	Obligă EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

---

(1)  JO C 27, 27.1.2020.

Hotărârea Tribunalului din 9 decembrie 2020 – easyCosmetic Swiss/EUIPO – UWI (easycosmetic)

(Cauza T-858/19) (1)

(„Marcă a Uniunii Europene - Procedură de declarare a nulității - Marca Uniunii Europene verbală easyCosmetic - Motiv absolut de refuz - Caracter descriptiv - Articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 [devenit articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/1001”)

(2021/C 35/62)

Limba de procedură: germana

Părţile

Reclamantă: easyCosmetic Swiss GmbH (Baar, Elveția) (reprezentanți: D. Terheggen și S. Sullivan, avocați)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentanţi: A. Söder și M. Fischer, agenți)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă la Tribunal: UWI Unternehmensberatungs- und Wirtschaftsinformations GmbH (Bad Nauheim, Germania) (reprezentanți: M. Krisch, T. Guttau și V. Wellens, avocați)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a doua de recurs a EUIPO din 4 octombrie 2019 (cauza R 973/2019-2) privind o procedură de opoziție între UWI și easyCosmetic Swiss

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea.

2)	Obligă easyCosmetic Swiss GmbH să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).

3)	UWI Unternehmensberatungs- und Wirtschaftsinformations GmbH suportă propriile cheltuieli de judecată.

---

(1)  JO C 45, 10.2.2020.

Hotărârea Tribunalului din 9 decembrie 2020 – Promed/EUIPO – Centrumelektroniki (Promed)

(Cauza T-30/20) (1)

(„Marcă a Uniunii Europene - Procedură de declarare a nulității - Marca Uniunii Europene verbală Promed - Motiv absolut de refuz - Lipsa caracterului distinctiv - Articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 [devenit articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001]”)

(2021/C 35/63)

Limba de procedură: engleza

Părţile

Reclamantă: Promed GmbH kosmetische Erzeugnisse (Farchant, Germania) (reprezentanţi: B. Sorg, B. Reinisch și C. Raßmann, avocați)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentanți: H. O’Neill, V. Ruzek și S. Hanne, agenți)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă la Tribunal: Centrumelektroniki sp.j. (Tarnowskie Góry, Polonia) (reprezentant: M. Kondrat, avocat)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a cincea de recurs a EUIPO din 7 noiembrie 2019 (cauza R 614/2019-5) privind o procedură de declarare a nulității între Centrumelektroniki și Promed kosmetische Erzeugnisse

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea.

2)	Obligă Promed GmbH kosmetische Erzeugnisse la plata cheltuielilor de judecată.

---

(1)  JO C 68, 2.3.2020.

Hotărârea Tribunalului din 9 decembrie 2020 – Almea/EUIPO – Sanacorp Pharmahandel (Almea)

(Cauza T-190/20) (1)

(„Marcă a Uniunii Europene - Procedură de opoziție - Cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene figurative Almea - Marca națională verbală anterioară MEA - Motiv relativ de refuz - Risc de confuzie - Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001]”)

(2021/C 35/64)

Limba de procedură: engleza

Părţile

Reclamantă: Almea Ltd (Londra, Regatul Unit) (reprezentanți: R. Furneaux și E. Humphreys, solicitors)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentanți: J. Mrozowski, J. Crespo Carrillo și V. Ruzek, agenți)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă la Tribunal: Sanacorp Pharmahandel GmbH (Planegg, Germania) (reprezentanți: I.-M. Helbig, S. Rengshausen și S. Cobet-Nüse, avocați)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a doua de recurs a EUIPO din 15 ianuarie 2020 (cauza R 246/2019-2) privind o procedură de opoziție între Sanacorp Pharmahandel și Almea

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea.

2)	Obligă Almea Ltd la plata cheltuielilor de judecată.

---

(1)  JO C 191, 8.6.2020.

Ordonanța Tribunalului din 7 decembrie 2020 – Militos Symvouleftiki/Comisia

(Cauza T-536/19) (1)

(„Acțiune în anulare - Contracte de achiziții publice de servicii - Procedură de cerere de ofertă - Furnizarea de servicii în domeniul organizării de activități de comunicare pentru reprezentanța Comisiei în Grecia - Anularea cererii de ofertă - Lipsa interesului de a exercita acțiunea - Inadmisibilitate”)

(2021/C 35/65)

Limba de procedură: greaca

Părțile

Reclamantă: Militos Symvouleftiki AE (Atena, Grecia) (reprezentant: K. Farmakidis-Markou, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: J. Estrada de Solà și A. Katsimerou, agenți)

Obiectul

Cerere formulată în temeiul articolului 263 TFUE și prin care se urmărește anularea Deciziei Comisiei din 29 mai 2019 de anulare a cererii de ofertă PR/2018-16/ATH privind furnizarea de servicii în domeniul organizării de activități de comunicare pentru reprezentanța sa în Grecia.

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea ca inadmisibilă.

2)	Militos Symvouleftiki AE suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de Comisia Europeană.

---

(1)  JO C 357, 21.10.2019.

Ordonanța Tribunalului din 4 decembrie 2020 – Agepha Pharma/EUIPO – Apogepha Arzneimittel (AGEPHA)

(Cauza T-792/19) (1)

(„Marcă a Uniunii Europene - Procedură de opoziție - Retragerea opoziției - Nepronunțare asupra fondului”)

(2021/C 35/66)

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Agepha Pharma s.r.o. (Senec, Slovacia) (reprezentant: D. Göbel, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentant: D. Walicka, agent)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă în fața Tribunalului: Apogepha Arzneimittel GmbH (Dresda, Germania) (reprezentanți: A. Marx și R. Kaase, avocați)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a doua de recurs a EUIPO din 26 august 2019 (cauza R 386/2019-2) privind o procedură de opoziție între Apogepha Arzneimittel GmbH și Agepha Pharma s.r.o

Dispozitivul

1)	Nu mai este necesară pronunțarea asupra acțiunii.

2)	Obligă Agepha Pharma s.r.o. și Apogepha Arzneimittel GmbH să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și, fiecare, jumătate din cheltuielile de judecată ale Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).

---

(1)  JO C 10, 13.1.2020.

Ordonanța Tribunalului din 1 decembrie 2020 – Tikal Marine Systems/EUIPO – Ultra Safety Systems (Tikal Tef-Gel)

(Cauza T-185/20) (1)

(„Marcă a Uniunii Europene - Procedură de declarare a nulității - Retragerea cererii de declarare a nulității - Nepronunțare asupra fondului”)

(2021/C 35/67)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Tikal Marine Systems GmbH (Norderstedt, Germania) (reprezentant: M. Mahnkopf, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentanți: P. Sipos și V. Ruzek, agenți)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă la Tribunal: Ultra Safety Systems Inc. (Mangonia Park, Florida, Statele Unite) (reprezentanți: C. Eckhartt, A. von Mühlendahl și P. Böhner, avocați)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a patra de recurs a EUIPO din 29 ianuarie 2020 (cauza R 2500/2018-4) privind o procedură de declarare a nulității între Ultra Safety Systems și Tikal Marine Systems

Dispozitivul

1)	Constată că nu este necesar să se pronunțe asupra acțiunii.

2)	Tikal Marine Systems GmbH și Ultra Safety Systems Inc. suportă propriile cheltuieli de judecată precum și, fiecare, jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).

---

(1)  JO C 191, 8.6.2020.

Ordonanța Tribunalului din 1 decembrie 2020 – Tikal Marine Systems/EUIPO – Ultra Safety Systems (Ultra Tef-Gel)

(Cauza T-192/20) (1)

(„Marcă a Uniunii Europene - Procedură de declarare a nulității - Retragerea cererii de declarare a nulității - Nepronunțare asupra fondului”)

(2021/C 35/68)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Tikal Marine Systems GmbH (Norderstedt, Germania) (reprezentant: M. Mahnkopf, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentanți: P. Sipos și V. Ruzek, agenți)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă la Tribunal: Ultra Safety Systems Inc. (Mangonia Park, Florida, Statele Unite) (reprezentanți: C. Eckhartt, A. von Mühlendahl și P. Böhner, avocați)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a patra de recurs a EUIPO din 29 ianuarie 2020 (cauza R 2499/2018-4) privind o procedură de declarare a nulității între Ultra Safety Systems și Tikal Marine Systems

Dispozitivul

1)	Constată că nu este necesar să se pronunțe asupra acțiunii.

2)	Tikal Marine Systems GmbH și Ultra Safety Systems Inc. suportă propriile cheltuieli de judecată precum și, fiecare, jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).

---

(1)  JO C 191, 8.6.2020.

Acțiune introdusă la 16 noiembrie 2020 – Asian Gear/EUIPO – Multimox (Roller)

(Cauza T-685/20)

(2021/C 35/69)

Limba în care a fost formulată acțiunea: germana

Părțile

Reclamantă: Asian Gear BV (Pijnacker, Țările de Jos) (reprezentant: B. Gravendeel, Rechtsanwalt)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Multimox Holding BV (Rijen, Țările de Jos)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Titularul desenului sau modelului industrial în litigiu: cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs

Desenul sau modelul industrial în litigiu: desenul sau modelul industrial comunitar nr. 607 155-0002

Decizia atacată: Decizia Camerei a treia de recurs a EUIPO din 3 septembrie 2020 în cauza R 1042/2018-3

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate sau modificarea acesteia în sensul anulării modelului industrial comunitar nr. 607 155-0002;

—	în subsidiar, confirmarea deciziei diviziei de anulare din 30 aprilie 2018 și anularea deciziei atacate;

—	obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată ale reclamantei.

Motivul invocat

—	încălcarea articolului 7 din Regulamentul nr. 6/2002 al Consiliului.

Acțiune introdusă la 16 noiembrie 2020 – Asian Gear/EUIPO – Multimox (Roller)

(Cauza T-686/20)

(2021/C 35/70)

Limba în care a fost formulată acțiunea: germana

Părțile

Reclamantă: Asian Gear BV (Pijnacker, Țările de Jos) (reprezentant: B. Gravendeel, Rechtsanwalt)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Multimox Holding BV (Rijen, Țările de Jos)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Titularul desenului sau modelului industrial în litigiu: cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs

Desenul sau modelul industrial în litigiu: desenul sau modelul industrial comunitar nr. 607 155-0004

Decizia atacată: Decizia Camerei a treia de recurs a EUIPO din 3 septembrie 2020 în cauza R 1043/2018-3

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate sau modificarea acesteia în sensul anulării modelului industrial comunitar nr. 607 155-0004;

—	în subsidiar, confirmarea deciziei diviziei de anulare din 30 aprilie 2018 și anularea deciziei atacate;

—	obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată ale reclamantei.

Motivul invocat

—	încălcarea articolului 7 din Regulamentul nr. 6/2002 al Consiliului.

Acțiune introdusă la 18 noiembrie 2020 – OG/BEI

(Cauza T-695/20)

(2021/C 35/71)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: OG (reprezentanți: L. Levi și M. Vandenbussche, avocate)

Pârâtă: Banca Europeană de Investiții

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	declararea prezentei acțiuni drept admisibilă și întemeiată;

în consecință,

—	obligarea BEI la plata a 16 luni de salariu și a 6 luni de indemnizație în caz de încetare a raportului de muncă, adică suma de 317 668 de euro la data cererii de despăgubire inițiale din 23 octombrie 2019, sumă care va trebui actualizată la data plății;

—	obligarea BEI la repararea prejudiciului moral evaluat ex aequo et bono la 50 000 de euro;

—	în măsura necesară, anularea deciziei de respingere a cererii de despăgubire, din data de 9 martie și primită la 10 martie 2020;

—	în măsura necesară, anularea deciziei implicite de respingere a recursului ierarhic, din data de 8 august 2020;

—	dispunerea, ca măsură de organizare a procedurii, a accesului la raportul SSTL;

—	obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii care urmărește angajarea răspunderii Băncii Europene de Investiții (BEI), ca urmare a unei serii de evenimente care, luate individual sau colectiv, ar evidenția un comportament culpabil al BEI care a condus la prejudicierea sa și la boala acesteia, reclamanta invocă un motiv unic, întemeiat pe încălcări ale obligațiilor de solicitudine și de bună administrare, de transparență, care ar fi fost săvârșite de BEI și, mai general, pe încălcarea obligației generale de prudență și de diligență care îi revine oricărui angajator.

În speță, reclamanta susține că dacă BEI ar fi luat periodic măsurile utile de securitate în clădirile sale, nu ar fi avut loc tragica sinucidere a unei stagiare. Ea susține de asemenea că dacă BEI și-ar fi asumat răspunderea pentru această sinucidere și dacă și-ar fi îndeplinit față de agenții săi – în special față de cei precum reclamanta, care au trebuit să facă față acestei sinucideri – obligațiile de transparență și de însoțire, de deschidere și de asistență, reclamanta nu ar fi în prezent un agent în situație de invaliditate, de suferință și a cărui carieră și recunoaștere a meritelor nu mai există în ochii angajatorului pe care totuși l-a servit cu loialitate.

Reclamanta susține că faptele ar demonstra de asemenea că BEI, departe de a se comporta ca un angajator responsabil și protector, s-a angajat într-o politică urmărind să discrediteze și să devalorizeze reclamanta ca urmare a incidentului sinuciderii stagiarei sale, până la prăbușirea sa fizică și mentală. După 30 de ani de carieră exemplară, reclamanta consideră că a fost tratată ca o angajată mediocră și necinstită.

Acțiune introdusă la 27 noiembrie 2020 – Mylan Ireland/EMA

(Cauza T-703/20)

(2021/C 35/72)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Mylan Ireland Ltd (Dublin, Irlanda) (reprezentant: J. Krens, lawyer)

Pârâtă: Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA)

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—

declararea admisibilității și temeiniciei excepției de nelegalitate ridicate de reclamantă împotriva concluziei Comitetului pentru medicamente de uz uman potrivit căreia medicamentul Tecfidera® al Biogen Idec Ltd are un statut al substanței active diferit care impune o nouă autorizație de comercializare globală, față de cuprinsul deciziei din 30 ianuarie 2014 prin care s-a acordat autorizația de comercializare pentru medicamentul „Tecfidera® – Dimethyl Fumarate”;

—	anularea deciziei EMA din 1 octombrie 2020 de a nu valida cererea reclamantei de comercializare a unei versiuni generice a produsului medical Tecfidera;

—	obligarea EMA la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă două motive.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că, întrucât excepția de nelegalitate este întemeiată, decizia atacată nu este admisibilă din punct de vedere juridic, întrucât EMA a săvârșit o eroare de fapt și de drept și nu și-a îndeplinit obligația de motivare și obligația de a efectua o analiză minuțioasă și aprofundată, astfel cum impune articolul 296 TFEU.

2.

Al doilea motiv, prin care se contestă legalitatea deciziei contestate, având în vedere că statutul de „substanță activă diferită” ar fi trebuit să fie reexaminat după depunerea obiecțiunilor reclamantei, care au fost prezentate în faza cererii. În acest mod, EMA nu și-a îndeplinit în mod adecvat obligațiile, în special obligația de a efectua o analiză efectivă și minuțioasă și obligația de motivare, în temeiul articolului 296 TFEU, ceea ce conduce la nelegalitatea deciziei atacate.

Acțiune introdusă la 30 noiembrie 2020 – MiMedx Group/EUIPO – DIZG (Epiflex)

(Cauza T-706/20)

(2021/C 35/73)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: MiMedx Group, Inc. (Marietta, Georgia, Statele Unite) (reprezentanți: J. Bogatz și Y. Stone, avocați)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: DIZG Deutsches Institut für Zell- und Gewebeersatz gGmbH (Berlin, Germania)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Titularul mărcii în litigiu: cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs

Marca în litigiu: marca Uniunii Europene verbală „Epiflex” – marca Uniunii Europene nr. 1 281 385

Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de declarare a nulității

Decizia atacată: Decizia Camerei a doua de recurs a EUIPO din 25 septembrie 2020 în cauza R 133/2020-2

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate;

—	obligarea EUIPO și a celeilalte părți la procedură la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

Motivele invocate

—	încălcarea articolului 58 din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului coroborat cu articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2017/1430 al Comisiei;

—	încălcarea principiului egalității, astfel cum este prevăzut la articolul 20 coroborat cu articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („carta”);

—	încălcarea dreptului la bună administrare, astfel cum este prevăzut la articolul 41 alineatul (1) din cartă;

—	încălcarea dreptului la un proces echitabil, astfel cum este prevăzut la articolul 47 din cartă;

—	încălcarea articolului 95 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului, coroborat cu articolul 19 alineatul (1) a treia teză și cu articolul 10 alineatul (7) din Regulamentul delegat (UE) 2017/1430 al Comisiei.

Acțiune introdusă la 3 decembrie 2020 – Puma/EUIPO – CMS (CMS Italy)

(Cauza T-711/20)

(2021/C 35/74)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Puma SE (Herzogenaurach, Germania) (reprezentant: P. GonzálezBueno Catalán de Ocón, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: CMS Costruzione macchine speciali SpA (Alonte, Italia)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Titularul mărcii în litigiu: cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs

Marca în litigiu: înregistrarea internațională care desemnează Uniunea Europeană a mărcii figurative care cuprinde elementul verbal „CMS Italy” – înregistrarea internațională care desemnează Uniunea Europeană nr. 1 150 538

Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de opoziție

Decizia atacată: Decizia Camerei a patra de recurs a EUIPO din 24 septembrie 2020 în cauza R 2215/2019-4

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate;

—	obligarea EUIPO și a CMS Costruzione macchine speciali SpA la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele invocate

—	încălcarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—	încălcarea principiilor securității juridice, egalității de tratament și bunei administrări.

Acțiune introdusă la 3 decembrie 2020 – Škoda Investement/EUIPO – Škoda Auto (Dispozitiv în forma unei săgeți cu aripă)

(Cauza T-712/20)

(2021/C 35/75)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Škoda Investement a.s. (Plzeň, Republica Cehă) (reprezentant: L. Lorenc, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Škoda Auto a.s. (Mladá Boleslav, Republica Cehă)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Solicitantul mărcii în litigiu: cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs

Marca în litigiu: cerere de înregistrare a unei mărci Uniunii Europene figurative (reprezentarea unui dispozitiv în forma unei săgeți cu aripă) – cererea de înregistrare nr. 17 991 861

Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de opoziție

Decizia atacată: Decizia Camerei a patra de recurs a EUIPO din 6 octombrie 2020 în cauza R 284/2020-4

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate;

—	anularea în totalitate a deciziei diviziei de opoziție din 9 decembrie 2019 privind opoziția nr. B003083007;

—	trimiterea cauzei la divizia de opoziție pentru reexaminarea tuturor bunurilor și serviciilor care fac obiectul cererii;

—	obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

Motivul invocat

—	aprecierea incorectă a efectelor juridice ale unei decizii în primă instanță ilegală din punct de vedere procedural.

Acțiune introdusă la 4 decembrie 2020 – Degode/EUIPO – Leo Pharma (Skinovea)

(Cauza T-715/20)

(2021/C 35/76)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: DEGODE – Dermago Development GmbH (Petershagen, Germania) (reprezentanți: O. Spieker, A. Schönfleisch și N. Willich, avocați)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Leo Pharma A/S (Ballerup, Denemarca)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Solicitantul mărcii în litigiu: reclamanta

Marca în litigiu: cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene verbale Skinovea – cererea de înregistrare nr. 17 898 565

Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de opoziție

Decizia atacată: Decizia Camerei a cincea de recurs a EUIPO din 4 septembrie 2020 în cauza R 337/2020-5

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate;

—	obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

Motivul invocat

—	Încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

Acțiune introdusă la 9 decembrie 2020 – Întreprinderea comună Clean Sky 2/NG

(Cauza T-721/20)

(2021/C 35/77)

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamantă: Întreprinderea comună Clean Sky 2 (reprezentant: M. Velardo, avocat și B. Mastantuono, agent)

Pârât: NG

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—

obligarea pârâtului la plata sumei de 141 094,80 de euro în temeiul acordului de subvenționare nr. 632506 „Wireless Flexible sensor co-operation for structural health Diagnosis/prognosis” în cadrul celui de al șaptelea Program-cadru al Uniunii Europene, majorată cu dobânzi la rata de 3,5 % aplicată de Banca Centrală Europeană la principalele sale operațiuni de refinanțare, calculate de la 13 iulie 2019 până la data plății efective;

—	obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă următorul motiv:

Pârâtul și-ar fi încălcat obligațiile contractuale prin nerambursarea sumei aferente costurilor de personal considerate neeligibile pentru finanțare. În consecință, reclamanta a emis, la 23 mai 2019, o notă de debit referitoare la suma de 141 094,80 de euro plătită deja societății Alpha Consulting Service Srl, în conformitate cu prevederile acordului de subvenționare. În speță, nu există nicio îndoială cu privire la faptele care au dat naștere obligațiilor pârâtului, în calitatea sa de asociat și reprezentant al societății Alpha Consulting Service Srl, care a fost radiată din registrul comercial. Obiecțiile societății în urma emiterii notei de debit sunt generale, incomplete și nu sunt susținute de probe și, prin urmare, sunt lipsite de orice fundament. În consecință, reclamanta are dreptul să solicite recuperarea și rambursarea sumei plătite, majorată cu dobânzile de întârziere.

Acțiune introdusă la 10 decembrie 2020 – Far Polymers și alții/Comisia

(Cauza T-722/20)

(2021/C 35/78)

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamante: Far Polymers Srl (Filago, Italia), Gamma Chimica SpA (Milano, Italia), Carbochem Srl (Castiglione Olona, Italia), Jeniuschem Srl (Gallarate, Italia) (reprezentanți: G. Abbatescianni și E. Patti, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamantele solicită Tribunalului declararea admisibilității prezentei acțiuni și anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1336 al Comisiei din 25 septembrie 2020 de instituire a unor taxe antidumping definitive pentru importurile de anumiți alcooli polivinilici originari din Republica Populară Chineză.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantele invocă opt motive.

Primul motiv se întemeiază pe încălcarea unor norme și pe o eroare vădită în individualizarea industriei Uniunii în materie de PVA în care Comisia i-a inclus, pe lângă operatorii de pe piața liberă, și pe cei de pe piața captivă, precum și pe producătorii care sunt în același timp importatori. Această eroare (a) a împiedicat constatarea unui prejudiciu pentru industria Uniunii care de fapt coincide cu cel al pârâtei, (b) a condus la impunerea unor taxe care nu favorizează libera concurență pe piața Uniunii, ci numai pârâta în raport cu țări terțe, (c) a determinat neevaluarea adecvată a intereselor tuturor celorlalți operatori din industria Uniunii (producători, importatori și utilizatori) care s-au opus taxelor, (d) a pus regulamentul în opoziție directă cu regulamentele anterioare care au reținut insuficienta capacitate productivă a industriei Uniunii și au prevăzut cote scutite de taxe. Pentru aceleași motive, regulamentul atacat este afectat de asemenea de abuz de putere.

În cadrul celui de al doilea motiv se susține că actul atacat este contrar principiilor prevăzute la articolul 102 TFUE și, în subsidiar, că este afectat de o eroare vădită și de abuz de putere, în măsura în care ar avea ca efect să creeze, pe piața PVA, a unei poziții dominante a pârâtei, unicul producător care operează pe piața liberă a Uniunii și care are apoi capacitate productivă. Regulamentul nu ține seama de probele scrise privind comportamente anticoncurențiale deja puse în aplicare de pârâtă căreia i s-a refuzat vânzarea de PVA de calitate scăzută la prețuri care să țină seama de costurile de producție reduse.

Prin intermediul celui de al treilea motiv se contestă motivarea regulamentului prin care s-au impus taxe pentru încălcarea articolului 296 TFUE, precum și pentru o eroare vădită, întrucât Comisia a respins împărțirea pieței Uniunii între calitate superioară și inferioară, în pofida celor arătate conform cărora PVA este vândut în două calități diferite, cu costuri de producție, destinatari și prețuri total diferite. Aceste calități nu pot fi nici suprapuse, nici interschimbabile. În urma împărțirii pieței, Comisia ar fi trebuit să excludă de la aplicarea taxelor PVA de calitate inferioară.

Al patrulea motiv are ca obiect monomerul acetat de vinil (VAM), principala materie primă în producția de PVA. În stabilirea valorii normale în vederea determinării valorii de dumping, Comisia nu a ținut seama de lipsa unei denaturări a prețurilor VAM provenit din China în măsura în care erau aliniate la prețurile pieței internaționale. În același mod, în stabilirea cuantumului prejudiciului, Comisia nu a ținut seama de costurile reduse susținute de exportatorii chinezi care, în măsura în care sunt integrați vertical, economisesc din costul VAM.

În cadrul celui de al cincilea motiv se arată că Comisia a motivat în mod eronat și contradictoriu actul atacat, cu încălcarea articolului 296 TFUE, ignorând incidența metanolului asupra stabilirii costurilor producătorilor chinezii și, drept urmare, nu a recunoscut – în stabilirea cuantumului prejudiciului – aferenta adaptare a prețurilor la export cu acel factor de cost.

Prin intermediul celui de al șaselea motiv este atacată partea regulamentului în care Comisia a acordat, în temeiul articolului 254 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, o scutire pentru importul de PVA destinat industriei cartonului, în măsura în care respectiva scutire (a) nu a fost extinsă la celelalte utilizări finale care se află exact în aceeași situație cu industria cartonului; i (b) a fost aplicată numai amestecului de PVA cu excluderea simplului import.

Al șaptelea motiv are ca obiect încălcarea articolului 296 TFUE, precum și a considerentului (12) și a articolului 6 alineatul (8) din regulamentul de bază, întrucât Comisia a decis să nu ia în considerare anumite argumente pentru simplul fapt că acestea fuseseră invocate de părțile interesate, iar nu de exportatorii chinezi. Comisia a introdus arbitrar în acest mod principiul potrivit căruia numai anumite categorii de subiecți pot contesta adoptarea unui act de către instituțiile europene.

Al optulea motiv privește încălcarea articolului 296 TFUE și a articolului 19 din regulamentul de bază în materia accesului la informații. Comisia a colectat o întreagă serie de date nerezervate, omițând să le dea acces la acestea părților interesate. În acest mod, părțile interesate nu au fost în măsură să demonteze motivările Comisiei în adoptarea actului atacat.