Accept Refuse

EUR-Lex Access to European Union law

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Summaries of EU Legislation

Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului – Tratatul CECO

Go to the summaries’ table of contents

SURVEY: Tell us what you think about the summaries!

Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului – Tratatul CECO

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Tratatul de la Paris de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO)

CARE A FOST ROLUL ACESTUI TRATAT?

  • Tratatul a instituit Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), care a reunit șase țări (Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos), pentru a organiza libera circulație a cărbunelui și oțelului și a elibera accesul la sursele de producție.
  • Un element important a fost instituirea unei Înalte Autorități pentru:
    • supravegherea pieței;
    • monitorizarea respectării normelor privind concurența; și
    • asigurarea transparenței prețurilor.
  • Tratatul CECO a reprezentat originea instituțiilor UE de azi. Creată în 1951, în urma celui de Al Doilea Război Mondial, CECO a fost primul pas în direcția integrării europene.

ASPECTE-CHEIE

Obiective

Obiectivul tratatului, conform articolului 2, a fost de a contribui, prin piața comună a cărbunelui și oțelului, la expansiunea economică, la ocuparea forței de muncă și la creșterea nivelului de trai. Astfel, instituțiile au trebuit să asigure o furnizare ordonată a cărbunelui și oțelului către piața comună, asigurând accesul egal la sursele de producție, stabilirea celor mai mici prețuri și condiții de muncă îmbunătățite. Toate acestea au trebuit însoțite de intensificarea comerțului internațional și de modernizarea producției.

Creând o piață comună, tratatul a introdus libera circulație a mărfurilor fără taxe vamale sau impozite. Acesta a interzis măsurile discriminatorii, subvențiile, ajutoarele de stat sau taxele speciale impuse de state și practicile restrictive.

Structura

Tratatul a fost împărțit în patru titluri:

  • 1.

    Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului;

  • 2.

    instituțiile Comunității;

  • 3.

    normele economice și sociale; și

  • 4.

    norme generale.

De asemenea, acesta a cuprins:

  • două protocoale, unul privind Curtea de Justiție, iar celălalt privind relațiile CECO cu Consiliul Europei; și
  • o convenție privind normele tranzitorii, care viza punerea în aplicare a tratatului, relațiile cu țările neparticipante la CECO și garanții generale.

Instituțiile

Tratatul instituia o Înaltă Autoritate, o Adunare, un Consiliu de Miniștri și o Curte de Justiție. CECO avea personalitate juridică.

  • Înalta Autoritate, precursoarea actualei Comisii Europene, era organismul executiv colegial independent care avea sarcina de a atinge obiectivele stabilite în tratat și de a acționa în interesul general al CECO. Aceasta cuprindea nouă membri (dintre care cel mult doi puteau fi de aceeași naționalitate), numiți pentru șase ani. A fost cu adevărat un organism supranațional cu putere de decizie. Înalta Autoritate supraveghea:
    • modernizarea și îmbunătățirea producției;
    • furnizarea de produse în condiții identice;
    • dezvoltarea unei politici de export comune; și
    • îmbunătățirea condițiilor de muncă în industria cărbunelui și oțelului.

Înalta Autoritate lua decizii, formula recomandări și adresa avize. Aceasta era asistată de Comitetul Consultativ (precursorul actualului Comitet Economic și Social European), compus din reprezentanți ai producătorilor, ai lucrătorilor, ai consumatorilor și ai distribuitorilor.

  • Adunarea, precursoarea Parlamentului European, era compusă din 78 de membri, care reprezentau propriile parlamente naționale. Erau câte 18 membri pentru Germania, Franța și Italia, 10 pentru Belgia și Țările de Jos și patru pentru Luxemburg. Tratatul a conferit putere de control acestei Adunări.
  • Consiliul, precursorul actualului Consiliu al Uniunii Europene, era format din șase reprezentanți ai guvernelor naționale. Președinția Consiliului era deținută prin rotație de către fiecare țară membră a CECO pentru o perioadă de trei luni. Rolul acesteia era de a armoniza activitățile Înaltei Autorități și politica economică generală a guvernelor. Aprobarea acesteia era necesară pentru deciziile luate de Înalta Autoritate.
  • Curtea de Justiție, precursoarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, era formată din șapte judecători numiți pentru șase ani printr-un acord comun între guvernele țărilor CECO. Aceasta asigura interpretarea și aplicarea corectă a tratatului.

Atribuții

  • Pentru a-și urmări obiectivele, CECO:
    • culegea informații de la companiile și asociațiile din industria cărbunelui și oțelului;
    • se consulta cu diferitele părți (companii din industria cărbunelui și oțelului, lucrători etc.); și
    • avea competența de a efectua verificări pentru a verifica informațiile primite.
  • Când companiile din industria cărbunelui și oțelului nu respectau aceste competențe, Înalta Autoritate putea impune amenzi (maximum 1 % din cifra de afaceri anuală) și penalități (5 % din cifra de afaceri medie zilnică pentru fiecare zi de întârziere).
  • Pe baza informațiilor pe care le aduna, Înalta Autoritatea pregătea previziuni pentru a îndruma activitățile celor implicați și a determina cum va acționa CECO. În completarea informațiilor primite de la companii și asociații, CECO desfășura studii proprii privind tendințele prețurilor și comportamentul pieței.

Aspecte privind finanțarea

  • Bugetul CECO era finanțat din taxele asupra producției de cărbune și oțel și prin contractarea de împrumuturi. Taxele erau menite să acopere cheltuielile administrative, ajutorul nerambursabil pentru recalificarea lucrătorilor, precum și cercetarea tehnică și economică (care trebuia încurajată). Banii primiți din împrumuturi se puteau utiliza numai pentru acordarea de credite.
  • În domeniul investițiilor, în plus față de acordarea de credite, CECO putea garanta credite contractate de companii cu terțe părți. De asemenea, CECO avea competența de a oferi orientări privind investiții pe care nu le finanța.

Producția

CECO îndeplinea mai ales un rol indirect, subsidiar, prin cooperarea cu guvernele și intervenția în ceea ce privește prețurile și politica comercială. Cu toate acestea, în caz de declin al cererii sau de penurie, aceasta putea lua măsuri directe, prin impunerea unor cote cu scopul de a limita producția într-un mod organizat sau, în cazul penuriei, prin întocmirea unor programe de producție în care stabilea priorități de consum, determina cum ar trebui repartizate resursele și stabilea nivelurile de export.

Fixarea prețurilor și concurența

  • Tratatul interzicea practicile care aduceau prejudicii din punctul de vedere al prețului, practicile comerciale neloiale și practicile discriminatorii care implicau aplicarea unor condiții inegale la tranzacții comparabile. Aceste norme se aplicau și transporturilor.
  • Mai mult, în anumite cazuri, precum cel al unei crize evidente, Înalta Autoritate putea fixa prețuri maxime sau minime fie în cadrul CECO, fie în raport cu piața de export.
  • Pentru a asigura respectarea liberei concurențe, Înalta Autoritate trebuia informată cu privire la orice acțiuni ale țărilor CECO care erau susceptibile de a o pune în pericol. În plus, tratatul se ocupa în mod specific de cele trei cazuri care puteau denatura concurența:
    • acordurile;
    • concentrările; și
    • abuzul de poziție dominantă.

Acordurile sau asocierile între întreprinderi puteau fi anulate de către Înalta Autoritate dacă împiedicau, restricționau sau denaturau în mod direct sau indirect concurența normală.

Aspecte privind lucrătorii

  • Deși salariile lucrătorilor rămâneau în sfera de competență a țărilor CECO, Înalta Autoritate putea să intervină, în anumite condiții, în cazul unor salarii anormal de scăzute și al unor reduceri de salarii.
  • Înalta Autoritate putea să acorde ajutor financiar programelor pentru a contracara posibilele efecte negative ale progreselor tehnologice din industrie asupra forței de muncă (compensații, alocații și reconversie profesională).
  • În legătură cu circulația lucrătorilor calificați, țările CECO au avut obligația de a elimina restricțiile privind angajarea bazate pe naționalitate. Pentru celelalte categorii de lucrători și în cazul unor penurii ale tipului de muncă respectiv, țările erau invitate să efectueze modificările necesare ale normelor privind imigrarea pentru a permite angajarea lucrătorilor din alte țări.

Politica comercială

  • Tratatul viza și politica comercială a CECO față de țările din afara CECO. Deși se mențineau competențele guvernelor naționale, CECO avea mai multe competențe, precum stabilirea ratelor maxime și minime ale taxelor vamale și supravegherea acordării de licențe de import și de export. De asemenea, CECO avea dreptul de a fi informată în legătură cu acordurile comerciale referitoare la cărbune și oțel.
  • În plus, Înalta Autoritate putea interveni în caz de dumping, adică în situația utilizării, de către întreprinderile din industria cărbunelui și oțelului aflate în afara sferei de competență a CECO, a unor mijloace concurențiale contrare tratatului și a unor creșteri substanțiale ale importurilor care puteau amenința grav producția CECO.

DE CÂND S-A APLICAT TRATATUL?

Tratatul s-a aplicat din 1952, a fost în vigoare timp de 50 de ani și a expirat în 2002. Piața comună creată prin tratat s-a deschis la 10 februarie 1953 pentru cărbune, minereu de fier și fier vechi și la 1 mai 1953 pentru oțel.

CONTEXT

  • Înainte de expirare, tratatul a fost modificat în mai multe rânduri prin următoarele tratate:
  • Când a expirat Tratatul CECO, normele privind industria cărbunelui și a oțelului au fost integrate în tratatele de instituire a Comunității Europene – Tratatul de la Roma.
  • La Tratatul de la Nisa este anexat un protocol referitor la consecințele financiare ale expirării Tratatului CECO și la Fondul de cercetare pentru cărbune și oțel. Acest protocol prevede transferarea tuturor activelor și pasivelor CECO la Comunitatea Europeană și utilizarea valorii nete a acestor active și pasive pentru cercetare în sectoarele legate de industria cărbunelui și oțelului.
  • Unele decizii din februarie 2003 conțin măsurile necesare pentru punerea în aplicare a articolelor protocolului, a orientărilor financiare și a articolelor referitoare la Fondul de cercetare pentru cărbune și oțel.

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului

Data ultimei actualizări: 11.12.2017

Top