EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Acordul cu Statele Unite privind extrădarea

Acordul cu Statele Unite privind extrădarea

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Acordul privind extrădarea între Uniunea Europeană și SUA

Decizia 2009/820/PESC privind încheierea acordurilor privind extrădarea și asistența judiciară reciprocă între UE și SUA

Decizia 2003/516/CE privind semnarea Acordurilor privind extrădarea și asistența judiciară reciprocă în materie penală între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii

CARE ESTE ROLUL ACESTUI ACORD ȘI AL ACESTEI DECIZII?

Acordul stabilește condițiile referitoare la extrădarea infractorilor între UE și SUA, în vederea îmbunătățirii cooperării în cadrul relațiilor de extrădare aplicabile ale acestora.

Decizia încheie, în numele UE, acordul cu SUA privind extrădarea.

ASPECTE-CHEIE

Acordul completează tratatele bilaterale privind extrădarea între țările UE și SUA și consolidează cooperarea în contextul relațiilor de extrădare aplicabile.

Infracțiuni pasibile de extrădare

Infracțiunile pasibile de extrădare constă în:

  • infracțiuni care, în temeiul legilor țării solicitante și ale celei solicitate, atrag o pedeapsă privativă de libertate având o durată maximă (de peste un an) sau o pedeapsă mai severă;
  • orice tentativă sau participare la săvârșirea unei asemenea infracțiuni.

Dacă țara solicitată acordă extrădarea pentru o infracțiune pasibilă de extrădare, aceasta trebuie să acorde extrădarea pentru orice altă infracțiune inclusă în cerere, cu condiția ca cealaltă infracțiune să fie pasibilă de pedeapsă privativă de libertate cu durata de până la un an și să fie îndeplinite toate celelalte condiții de extrădare.

Cereri de extrădare

  • Țara solicitantă transmite cererile de extrădare și orice documente justificative pe cale diplomatică. Aceste documente nu necesită altă autentificare dacă poartă certificarea sau sigiliul ministerului justiției sau al ministerului sau al departamentului însărcinat cu afacerile externe ale țării solicitante.
  • Țara solicitantă poate transmite cereri de arestare preventivă prin intermediul ministerelor justiției, ca alternativă la calea diplomatică. Aceste cereri pot fi transmise și prin intermediul Organizației Internaționale a Poliției Judiciare (Interpol). Dacă țara solicitantă dorește extrădarea unei persoane aflate deja în stare de arest preventiv în țara solicitată, țara solicitantă își poate transmite cererea direct către ambasada țării solicitate aflată pe teritoriul său.
  • Dacă țara solicitată consideră că informațiile furnizate în cererea de extrădare sunt insuficiente pentru a o îndeplini, aceasta poate cere țării solicitante să furnizeze informații suplimentare. Informațiile suplimentare pot fi cerute și comunicate direct între ministerele justiției.

Proceduri de extrădare

  • Țara solicitată poate să îi predea temporar țării solicitante o persoană împotriva căreia a început urmărirea penală sau care execută o pedeapsă, în scopul urmăririi penale.
  • În cazul în care mai multe țări cer extrădarea aceleiași persoane pentru aceeași infracțiune sau pentru infracțiuni diferite, autoritatea executivă a țării solicitate stabilește cărei țări îi va fi predată persoana în cauză. Tot astfel, dacă SUA transmite o cerere de extrădare pentru o persoană a cărei predare a fost deja cerută în temeiul mandatului european de arestare (MEA) pentru aceeași infracțiune sau pentru infracțiuni diferite, autoritatea competentă a țării UE solicitate stabilește cărei țări îi va fi predată persoana în cauză.
  • Cu toate acestea, când cererea de extrădare din partea SUA este adresată unei țări a UE care are norme ce protejează cetățenii proprii împotriva extrădării, iar cererea vizează un resortisant al altei țări a UE, autoritatea judiciară executivă trebuie să informeze țara UE al cărei resortisant este cetățeanul în cauză și, dacă este cazul, să predea persoana în cauză țării respective dând curs MEA, în conformitate cu hotărârea Curții de Justiție pronunțată în cauza C-182/15 Petruhhin.
  • Articolul 18 TFUE și articolul 21 TFUE trebuie interpretate în sensul că, atunci când o țară a UE în care s-a mutat un cetățean al UE resortisant al altei țări a UE primește o cerere de extrădare dintr-o țară din afara UE cu care prima țară a UE a încheiat un acord de extrădare, aceasta trebuie să informeze țara UE al cărei resortisant este cetățeanul în cauză și, dacă țara respectivă cere acest lucru, să îi predea cetățeanul în cauză în conformitate cu Decizia-Cadru 2002/584/JAI a Consiliului, condiția ca țara UE respectivă să dețină, în temeiul dreptului său intern, competența jurisdicțională de a urmări în justiție persoana respectivă pentru infracțiuni comise în afara teritoriului său național.
  • Dacă o țară a UE primește o cerere din partea unei țări din afara UE în vederea extrădării unui resortisant al altei țări a UE, prima țară a UE trebuie să verifice dacă extrădarea nu va aduce atingere drepturilor la care se face referire în articolul 19 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În consecință, Curtea de Justiție și-a clarificat hotărârea pronunțată în cauza C-191/16 Pisciotti: „În cazul în care un cetățean al UE care a făcut obiectul unei cereri de extrădare în SUA în temeiul acordului privind extrădarea între UE și SUA a fost arestat, în scopul admiterii cererii respective, într-o altă țară a UE decât țara al cărei resortisant este, articolele 18 și 21 din TFUE trebuie interpretate în sensul că nu împiedică țara UE solicitată să facă distincție, în temeiul dreptului constituțional, între cetățenii proprii și resortisanții altor țări ai UE și să acorde extrădarea respectivă refuzând în același timp extrădarea cetățenilor proprii, cu condiția ca țara UE solicitată să le fi acordat deja autorităților competente din țara UE al cărei resortisant este cetățeanul respectiv posibilitatea de a solicita predarea cetățeanului respectiv în temeiul MEA, iar această din urmă țară a UE să nu fi întreprins nicio acțiune în acest sens.”
  • Mai mult, Curtea de Justiție a afirmat, în hotărârea pronunțată în cauza C-247/17 Raugevicius: „Articolele 18 și 21 din TFUE trebuie interpretate în sensul că, în cazul în care o țară din afara UE a transmis o cerere de extrădare pentru un cetățean al UE care și-a exercitat dreptul de liberă circulație, nu în scopul urmăririi penale, ci în scopul executării unei sentințe privative de libertate, țara UE solicitată, al cărei drept național interzice extrădarea cetățenilor proprii în afara UE în scopul executări unei sentințe și prevede posibilitatea ca o asemenea sentință pronunțată în străinătate să fie executată pe teritoriul său, are obligația de a se asigura că respectivul cetățean al UE beneficiază de același tratament ca și cel acordat cetățenilor proprii în ceea ce privește extrădarea, cu condiția să își aibă reședința permanentă pe teritoriul său.”
  • Țara solicitată poate să aplice proceduri de extrădare simplificate, adică să predea o persoană fără întârziere și fără demersuri suplimentare, dacă persoana în cauză consimte să fie predată.
  • Țările UE și SUA pot permite tranzitul pe teritoriile lor al unei persoane predate între una dintre ele și o țară terță. Cererile de tranzit pot fi transmise pe cale diplomatică, direct între Departamentul de Justiție al Statelor Unite și ministerul justiției țării UE sau prin intermediul serviciilor Interpol. Nu este nevoie de autorizație pentru transportul aerian dacă nu este prevăzută o escală pe teritoriul țării de tranzit. În cazul unei escale neprevăzute, țara în cauză poate solicita o cerere de tranzit.
  • Țara solicitată poate acorda extrădarea pentru o infracțiune pasibilă de pedeapsa capitală în conformitate cu legislația țării solicitante, dar nu și în conformitate cu legislația proprie, cu condiția ca:
    • pedeapsa capitală să nu fie pronunțată;
    • dacă se pronunță pedeapsa capitală, aceasta să nu fie executată.
  • Decizia 2009/933/PESC extinde teritoriul aplicării acordului privind extrădarea între UE și SUA la Antilele Olandeze și la Aruba.

DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE

Acordul a intrat în vigoare la duminică, luni, 1 februarie 2010.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

DOCUMENTELE PRINCIPALE

Acord privind extrădarea între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii (JO L 181, 19.7.2003, pp. 27-33)

Decizia 2009/820/PESC a Consiliului din 23 octombrie 2009 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Acordului privind extrădarea între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii și a Acordului privind asistența judiciară reciprocă între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii (JO L 291, 7.11.2009, pp. 40-41)

Decizia 2003/516/CE a Consiliului din 6 iunie 2003 referitoare la semnarea Acordurilor între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii privind extrădarea și asistența judiciară reciprocă în materie penală (JO L 181, 19.7.2003, pp. 25-26)

DOCUMENTE CONEXE

Decizia 2009/933/PESC a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind extinderea, în numele Uniunii Europene, a Acordului între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii privind extrădarea (JO L 325, 11.12.2009, pp. 4-5)

Informare privind data intrării în vigoare a Acordului privind extrădarea și a Acordului privind asistența judiciară reciprocă între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii (JO L 323, 10.12.2009, p. 11)

Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Declarații formulate de anumite state membre privind adoptarea Deciziei-cadru (JO L 190, 18.7.2002, pp. 1-20)

Modificările succesive aduse Deciziei 2002/584/JAI au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

Data ultimei actualizări: 05.12.2019

Top