EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Cooperarea internațională în domeniul cercetării și al inovării

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Comunicare [COM(2012) 497 final] — abordarea strategică a UE cu privire la cooperarea internațională în domeniul cercetării și al inovării

CARE ESTE OBIECTIVUL COMUNICĂRII?

  • Comunicarea propune consolidarea și concentrarea activităților de cooperare internațională ale Uniunii Europene (UE) în domeniul cercetării și inovării printr-o dublă abordare.
  • Dubla abordare bazată pe o combinație între deschidere și activități de cooperare internațională focalizate va fi dezvoltată pe bază de interese comune și beneficii reciproce, la scară și cu sferă de aplicare optime, de parteneriat și de acțiuni sinergice.

ASPECTE-CHEIE

  • UE trebuie să-și mențină poziția de lider mondial în cercetare și inovare. Deoarece în țările din afara UE se derulează tot mai multe activități de cercetare și inovare, UE va trebui să aibă acces la aceste cunoștințe.
  • Pentru a-și păstra rolul important în domeniu la nivel mondial, UE trebuie să se autopromoveze ca locație atractivă pentru activități de cercetare și inovare și să aibă succes în competiția globală pentru atragerea talentelor, ținând cont totodată de interesele sale economice.
  • UE trebuie să-și consolideze dialogul cu partenerii internaționali în vederea formării unei mase critice pentru a face față provocărilor globale.
  • Activitățile de cooperare internațională în domeniul cercetării și inovării vor fi elaborate în strânsă coordonare cu politicile externe ale UE și cu instrumentele aferente.
  • UE, cât și țările UE trebuie să-și coordoneze activitățile pentru a exista coerență între politicile naționale și politica UE.

Obiectivele cooperării internaționale a UE în domeniul cercetării și al inovării sunt:

  • 1.

    Consolidarea excelenței și atractivității UE în domeniul cercetării și inovării, precum și a competitivității sale economice și industriale, prin:

    • crearea de situații reciproc avantajoase și cooperarea pe bază de beneficii reciproce;
    • accesul la surse de cunoștințe din afara UE;
    • atragerea de talente și de investiții în UE;
    • facilitarea accesului la piețe noi și emergente; și
    • stabilirea de comun acord a unor practici comune pentru desfășurarea activităților de cercetare și exploatarea rezultatelor.
  • 2.

    Abordarea provocărilor societale globale prin:

    • dezvoltarea și implementarea mai rapidă a unor soluții eficiente; și
    • optimizarea utilizării infrastructurilor de cercetare.

În „diplomația științifică” se va folosi cooperarea internațională în domeniul cercetării și inovării ca o cale de îmbunătățire a relațiilor cu țări și regiuni de importanță crucială. Bunele relații internaționale pot, la rândul lor, să conducă la o cooperare eficientă pentru cercetare și inovare.

Această nouă strategie privind cooperarea internațională în domeniul cercetării și al inovării se caracterizează prin:

  • deschiderea totală a programului Orizont 2020 către participanți din afara UE, cercetătorii UE având astfel posibilitatea să coopereze cu cele mai sclipitoare minți din întreaga lume;
  • activități de cooperare internațională focalizate, având amploarea și sfera de aplicare necesare obținerii unui impact maxim;
  • elaborarea unor strategii multianuale de cooperare cu cele mai importante țări și regiuni partenere;
  • consolidarea parteneriatului între Comisia Europeană, țările UE și părțile interesate relevante;
  • promovarea unor principii comune pentru derularea cooperării internaționale în domeniul cercetării și inovării;
  • potențarea rolului UE în cadrul organizațiilor internaționale și al forurilor multilaterale;
  • consolidarea implementării, a guvernanței, a monitorizării și a evaluării.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

ACTUL PRINCIPAL

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor — Consolidarea și concentrarea cooperării internaționale a UE în domeniul cercetării și al inovării: o abordare strategică [COM(2012) 497 final, 14.9.2012]

ACTE CONEXE

Documentul de lucru al serviciilor Comisiei ce însoțește documentul Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor — Consolidarea și concentrarea cooperării internaționale a UE în domeniul cercetării și al inovării: o abordare strategică [SWD(2012) 258 final, 14.9.2012]

Regulamentul (UE) nr. 1291/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a Programului-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) — Orizont 2020 și de abrogare a Deciziei nr. 1982/2006/CE (JO L 347, 20.12.2013, pp. 104–173)

Modificările succesive aduse Regulamentului (UE) nr. 1291/2013 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

Raport al Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor: Raport privind punerea în aplicare a strategiei privind cooperarea internațională în domeniul cercetării și inovării [COM(2014) 567 final, 11.9.2014]

Document de lucru al serviciilor Comisiei — Foi de parcurs privind cooperarea internațională — care însoțește documentul Raport al Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor: Raport privind punerea în aplicare a strategiei privind cooperarea internațională în domeniul cercetării și inovării [SWD(2014) 276 final, 11.9.2014]

Raport al Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor: Punerea în aplicare a strategiei privind cooperarea internațională în domeniul cercetării și inovării [COM(2016) 657 final, 13.10.2016]

Document de lucru al serviciilor Comisiei — Priorități privind cooperarea internațională în cercetare și inovare — care însoțește documentul Raport al Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor: Punerea în aplicare a strategiei privind cooperarea internațională în domeniul cercetării și inovării [SWD(2016) 329 final, 13.10.2016]

Data ultimei actualizări: 07.12.2016

Top