EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Norme UE care asigură că aparatele de cântărit cu funcționare neautomată sunt corecte

Norme UE care asigură că aparatele de cântărit cu funcționare neautomată sunt corecte

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva 2014/31/UE privind aparatele de cântărit cu funcționare neautomată

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE?

Aceasta stabilește norme uniforme, la nivelul întregii UE, privind comercializarea și punerea în funcțiune a aparatelor de cântărit cu funcționare neautomată*. Aparatele de cântărit cu funcționare neautomată sunt importante pentru comerț, consumatori și industrie, deoarece asigură acuratețea măsurătorilor și ajută la transparența și corectitudinea tranzacțiilor comerciale.

Acesta vizează:

  • să stabilească cerințele esențiale pe care aparatele de cântărit cu funcționare neautomată trebuie să le satisfacă;
  • să introducă reguli mai simple, mai clare și mai consistente, asigurând astfel trasabilitatea;
  • să reducă sarcinile administrative pentru producători, importatori și distribuitori;
  • să se asigure că instrumentele care respectă cerințele esențiale pot circula liber în interiorul UE.

Beneficiile ar trebui să includă:

  • aparate de cântărit cu funcționare neautomată conforme și mai precise pe piața UE și niveluri sporite de încredere a publicului în acestea;
  • mai puține instrumente neconforme și denaturarea concurenței pe piață, care rezultă din diferite practici de aplicare;
  • protecția publicului împotriva măsurărilor greșite;
  • spațiu mai mare pentru inovație tehnologică, prin adoptarea unei abordări de reglementare moderne.

Directiva înlocuiește și abrogă Directiva 2009/23/CE.

ASPECTE-CHEIE

Directiva aliniază legislația aparatelor de cântărit cu funcționare neautomată cu „noul cadru legislativ” al UE. Acest cadru cuprinde două texte complementare:

Domeniul de aplicare

  • Directiva se aplică tuturor aparatelor de cântărit cu funcționare neautomată noi pe piața UE atunci când sunt introduse pe piața respectivă sau sunt puse în funcțiune, adică sunt:
    • noi aparate de cântărit cu funcționare neautomată realizate de un producător stabilit în UE; sau
    • aparate de cântărit cu funcționare neautomată importate dintr-o țară din afara UE, indiferent dacă sunt noi sau second-hand.
  • Directiva se aplică tuturor formelor de furnizare a aparatelor de cântărit cu funcționare neautomată, inclusiv vânzării la distanță.
  • Directiva distinge următoarele categorii de utilizare a aparatelor de cântărit cu funcționare neautomată pentru determinarea greutății pentru:
    • tranzacții comerciale;
    • calculul unei taxe, tarif, impozit, bonus, penalitate, remunerare, indemnizație sau un tip similar de plată;
    • aplicarea legilor sau a reglementărilor sau pentru o opinie de expertiză dată în procedurile judecătorești;
    • practica medicală pentru cântărirea pacienților în scopul monitorizării, diagnosticului și tratamentului medical;
    • pregătirea medicamentelor pe bază de rețetă într-o farmacie și determinarea greutății în analizele efectuate în laboratoarele medicale și farmaceutice;
    • scopurile vânzărilor directe către public și pregătirea pre-pachetelor.

Responsabilitățile fabricanților, ale importatorilor și ale distribuitorilor

Producătorii trebuie să se asigure că:

  • toate aparatele de cântărit cu funcționare neautomată în vânzare în UE poartă marcajul de conformitate constând în marcajul european de conformitate (CE) plus marcajul metrologic suplimentar (M), cu ultimele două cifre ale anului de aplicare a marcajului și numărul(ele) organismului notificat* acreditat, indicând faptul că acestea îndeplinesc toate cerințele esențiale prevăzute în anexa I la directivă;
  • aceștia depun o cerere de examinare de tip UE la un singur organism notificat, la alegere, în conformitate cu anexa II la directiva privind procedurile de evaluare a conformității;
  • efectuează o evaluare a riscului și a conformității și elaborează documentație tehnică pentru aparate de cântărit cu funcționare neautomată înainte de aplicarea marcajelor CE + M (a se vedea anexa III la directivă);
  • aceștia (și dacă numesc un reprezentant autorizat*) păstrează documentația tehnică și declarația de conformitate a UE (așa cum se prevede în anexa IV la directivă) timp de zece ani după ce aparatul de cântărit cu funcționare neautomată a fost introdus pe piață;
  • aceștia indică pe aparatele de cântărit cu funcționare neautomată denumirea lor, denumirea comercială sau marca lor înregistrată și adresa poștală unde pot fi contactați pentru a asigura trasabilitatea;
  • în cazul în care consideră că aparatele de cântărit cu funcționare neautomată pe care le-au introdus pe piață nu se conformează, iau măsuri corective pentru a le asigura conformitatea, a le retrage sau a le revoca;
  • instrucțiunile și informațiile care însoțesc aparatul de cântărit cu funcționare neautomată sunt scrise într-un limbaj ușor de înțeles de utilizatorii finali și că, precum oricărei etichetări, sunt clare și inteligibile.

Importatorii trebuie să se asigure că:

  • aparatele de cântărit cu funcționare neautomată pe care le introduc pe piață respectă cerințele esențiale;
  • producătorii au efectuat corect procedurile de evaluare a conformității și să informeze autoritatea de supraveghere a pieței dacă consideră că aparatele de cântărit cu funcționare neautomată nu sunt conforme cu cerințele esențiale de securitate;
  • aceștia indică pe aparatele de cântărit cu funcționare neautomată denumirea lor, denumirea comercială sau marca lor înregistrată și adresa poștală unde pot fi contactați;
  • marcarea aparatelor de cântărit cu funcționare neautomată și documentația întocmită de producători sunt disponibile pentru inspecție de către autoritățile competente.

Distribuitorii trebuie să se asigure că:

  • aparatele de cântărit cu funcționare neautomată sub responsabilitatea lor, condițiile de depozitare sau de transport nu pun în pericol respectarea instrumentelor cu cerințele esențiale;
  • aparatele de cântărit cu funcționare neautomată poartă marcajele necesare;
  • în cazul în care consideră că aparatele de cântărit cu funcționare neautomată pe care le-au pus la dispoziție pe piață nu se conformează, iau măsuri corective pentru a le asigura conformitatea, a le retrage sau a le revoca.

În plus, directiva:

  • introduce cerințe pentru autoritățile de notificare și procedurile de notificare;
  • specifică modul în care autoritățile naționale care monitorizează siguranța trebuie să identifice și să prevină importul din țările din afara UE al aparatelor de cântărit cu funcționare neautomată care pun în pericol sănătatea și siguranța persoanelor;
  • include reguli privind sancțiunile pentru încălcări ale producătorilor, importatorilor și distribuitorilor, care pot include sancțiuni penale în cazuri grave.

DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?

Directiva 2014/31/UE a revizuit și înlocuit Directiva 2002/95/CE și trebuia să fie aplicată în țările UE din 20 aprilie 2016.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

TERMENI-CHEIE

Aparat de cântărit cu funcționare neautomată: un aparat de cântărit cu funcționare neautomată care necesită intervenție umană în timpul cântăririi.
Organism notificat: organizație independentă desemnată de o țară a UE pentru a evalua conformitatea anumitor produse înainte de a fi introduse pe piață. Acesta îndeplinește sarcini legate de procedurile de evaluare a conformității prevăzute în legislația relevantă, atunci când este necesară intervenția unei autorități externe.
Reprezentant autorizat: orice persoană fizică sau organizație stabilită în UE cu un mandat scris de la un producător pentru a acționa în numele acestuia.

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Directiva 2014/31/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la punerea la dispoziție pe piață a aparatelor de cântărit cu funcționare neautomată (reformare) (JO L 96, 29.3.2014, pp. 107-148)

Modificările succesive aduse Directivei 2014/31/UE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

DOCUMENTE CONEXE

Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 (JO L 218, 13.8.2008, pp. 30-47)

Decizia nr. 768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 iulie 2008 privind un cadru comun pentru comercializarea produselor și de abrogare a Deciziei 93/465/CEE a Consiliului (JO L 218, 13.8.2008, pp. 82-128)

Data ultimei actualizări: 12.11.2019

Top