This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52014PC0043
Proposal for a REGULATION OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL on structural measures improving the resilience of EU credit institutions
REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUIprivind măsurile structurale de ameliorare a rezilienței instituțiilor de credit din Uniunea Europeană
REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUIprivind măsurile structurale de ameliorare a rezilienței instituțiilor de credit din Uniunea Europeană
/* COM/2014/043 final - 2014/0020 (COD) */
REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUIprivind măsurile structurale de ameliorare a rezilienței instituțiilor de credit din Uniunea Europeană /* COM/2014/043 final - 2014/0020 (COD) */
EXPUNERE DE MOTIVE 1. CONTEXTUL PROPUNERII De la declanșarea crizei financiare,
Uniunea Europeană („Uniunea”) și statele sale membre au demarat o
revizuire fundamentală a reglementării și supravegherii
financiare. În domeniul bancar, UE a inițiat o serie
de reforme în vederea creării unui sistem financiar mai sigur, mai solid,
mai transparent și mai responsabil care să funcționeze pentru
economie și societate în ansamblul său. Cu toate acestea, sectorul
bancar din Uniune are în continuare dimensiuni mari, atât în termeni absoluți
(42,9 mii de miliarde EUR) cât și în termeni relativi (aproape 350 %
din PIB-ul Uniunii). Dimensiunile individuale ale celor mai mari bănci din
UE în funcție de active sunt, în linii mari, similare sau apropiate de
PIB-ul țărilor lor de origine. Aceste bănci sunt în continuare
prea mari pentru a fi lăsate să eșueze, prea mari pentru a putea
fi salvate și prea complexe pentru a fi supuse rezoluției. În acest context, comisarul Barnier a anunțat,
în noiembrie 2011, crearea unui grup de experți la nivel înalt („HLEG”),
cu mandatul de a evalua necesitatea reformei structurale a sectorului bancar al
Uniunii, prezidat de Erkki Liikanen, guvernatorul Băncii Finlandei.[1] Raportul, prezentat în
octombrie 2012, preciza că restructurarea bancară este necesară
pentru a completa reformele deja existente și recomanda separarea
obligatorie a activităților de tranzacționare pe cont propriu și
a altor activități de tranzacționare cu grad ridicat de risc
într-o entitate juridică distinctă din cadrul grupului bancar.
Separarea ar fi obligatorie numai pentru băncile în cazul cărora
activitățile care trebuie separate reprezintă o parte
semnificativă din activitatea comercială a băncilor.[2] La 3 iulie 2013,
Parlamentul European a adoptat, cu o mare majoritate de voturi, un raport din
proprie inițiativă intitulat „Reformarea structurii sectorului bancar
al UE”[3]
care salută măsurile de reformă structurală la nivelul
Uniunii menite să abordeze preocupările legate de băncile „prea
mari pentru a fi lăsate să eșueze” („too-big-to-fail” - TBTF).[4] Prezenta propunere reprezintă o parte
esențială a răspunsului Uniunii în abordarea dilemei TBTF.
Aceasta urmărește să împiedice concretizarea riscurilor
reziduale negestionate din sistemul bancar al Uniunii. Propunerea va reduce creșterea
artificială a bilanțurilor băncilor, în special a activităților
de natură pur speculativă, limitând astfel riscul ca contribuabilii
să trebuiască să intervină pentru a salva băncile
aflate în dificultate majoră și reducând costurile și complexitatea
eventualelor cazuri de rezoluție, atunci când este necesar. Propunerea
aduce, de asemenea, o completare importantă Directivei de instituire a
unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de
credit și a întreprinderilor de investiții („BRRD”).[5] Până în prezent, reforma structurală
nu a făcut parte din agenda de reformă internațională
convenită de G 20. Cu toate acestea, o serie de jurisdicții din
întreaga lume au adoptat sau propus măsuri pentru soluționarea
problemelor menționate mai sus. În ultimii ani, o serie de state membre au
demarat inițiative de reformă (Germania, Franța, Regatul Unit și
Belgia). Statele Unite au adoptat recent așa-numita „regulă Volcker”,
care interzice activitățile de tranzacționare pe cont propriu
desfășurate de bănci. Mai mult, organizațiile internaționale
au solicitat o dezbatere la scară mondială cu privire la structurile
bancare și modelele de afaceri din sectorul bancar. Ținând seama de
proliferarea inițiativelor de reformă în acest context și în
vederea evitării suprapunerilor sau a măsurilor incompatibile care ar
putea afecta băncile active pe plan internațional, în cadrul
ultimului summit de la Sankt Petersburg, liderii G 20 au invitat Consiliul
pentru Stabilitate Financiară să evalueze consecvența transfrontalieră
și implicațiile reformelor bancare structurale asupra stabilității
financiare la nivel mondial. Prezenta propunere ia act de eforturile incipiente
de coordonare internațională și recunoaște necesitatea de a
împiedica apariția oportunităților de arbitraj de reglementare. Prezenta propunere este însoțită de
o propunere de care se leagă în mod direct, menită să abordeze
un alt canal de contagiune financiară - și anume interconectarea
dintre participanții pe piață, inclusiv băncile de importanță
sistemică, prin intermediul legăturilor de tranzacționare opace
în cadrul operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare.
Cartea verde privind sistemul bancar paralel, prezentată de Comisie la 19
martie 2012[6],
recunoaște că orice înăsprire a reglementării bancare ar
putea reorienta o parte substanțială a activităților
bancare dincolo de granițele sistemului bancar tradițional,
către „sistemul bancar paralel” („shadow banking”), definit ca
„sistemul de intermediere a creditelor care implică entități și
activități din afara sistemului bancar clasic”[7]. La 20 noiembrie 2012,
Parlamentul European a adoptat o rezoluție privind sistemul bancar paralel[8] în care a subliniat
necesitatea de a asigura o mai mare transparență în ceea ce privește
structura și activitățile instituțiilor financiare, precum și
necesitatea ca autoritățile de supraveghere să cunoască
nivelul activităților bancare paralele, cum ar fi acordurile de
răscumpărare și darea cu împrumut de titluri de valoare. La 4 septembrie
2013, Comisia a subliniat în Comunicarea sa privind sistemul bancar paralel[9] că
îmbunătățirea transparenței operațiunilor de finanțare
prin instrumente financiare, cum ar fi acordurile de răscumpărare și
darea cu împrumut de titluri de valoare, alte tranzacții echivalente și
reipotecarea, va fi esențială pentru monitorizarea riscurilor
asociate interconectării, îndatorării excesive și
comportamentelor prociclice. Restul expunerii de motive se limitează
la o trecere în revistă a prezentei propuneri referitoare la separarea
structurală a instituțiilor de credit. 2. REZULTATELE
CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR
IMPACTULUI Părțile interesate au fost
consultate cu mai multe ocazii. HLEG s-a întâlnit cu diverse părți
interesate pe durata mandatului său și a organizat o consultare
publică adresată băncilor, clienților corporativi și
clienților de retail și asociațiilor acestora.[10] De asemenea, în
octombrie 2012 Comisia a organizat o consultare publică a părților
interesate[11].
Reforma structurală bancară și necesitatea unei acțiuni
coordonate la nivelul UE a făcut, de asemenea, obiectul unor discuții
cu statele membre. În cursul pregătirii evaluării
impactului, Comisia a organizat încă o consultare publică a părților
interesate în primăvara anului 2013, invitând băncile să
modelizeze impactul diferitelor tipuri de opțiuni de reformă
structurală.[12]
Cele 500 de răspunsuri la consultare au subliniat diviziunile dintre
bănci, pe de o parte, și consumatori și instituțiile
financiare nebancare, pe de altă parte. Primele s-au pronunțat,
într-o măsură covârșitoare, împotriva separării
structurale, în timp ce ultimele au fost, în mare măsură, în favoarea
acesteia. Punctele de vedere ale altor categorii au fost mai echilibrate. În martie 2013 a fost înființat un grup
de coordonare interservicii privind reforma structurală bancară, din
acesta făcând parte reprezentanți ai direcțiilor generale COMP,
ECFIN, EMPL, ENTR, JUST, MARKT, SG, SJ, TAXUD și ai JRC. Acest grup de
coordonare interservicii sa reunit în martie, aprilie și septembrie 2013 și
a sprijinit activitatea de redactare a evaluării impactului. Proiectul de evaluare a impactului a fost
prezentat Comitetului de evaluare a impactului din cadrul Comisiei la data de
19 septembrie 2013 și a fost discutat cu Comitetul de evaluare a impactului
la 16 octombrie 2013. Comitetul de evaluare a impactului a formulat
recomandări de îmbunătățire la 18 octombrie 2013.
Principalele recomandări erau: (i) îmbunătățirea descrierii
problemei și a scenariului de referință; (ii) o mai bună
descriere și explicare a opțiunilor de reformă; (iii) o mai
bună evaluare a impactului și o mai bună demonstrare a
eficacității opțiunilor de reformă reținute; (iv) o
mai bună prezentare a opiniilor părților interesate; și (v)
adăugarea unui glosar. La 18 decembrie 2013 serviciile Comisiei au
prezentat o evaluare a impactului revizuită, împreună cu un document
separat în care explicau Comitetului de evaluare a impactului modul în care
fuseseră incluse recomandările formulate de acesta. Comitetul de
evaluare a impactului a emis un aviz pozitiv la 15 ianuarie 2014, formulând în
același timp recomandări pentru îmbunătățiri
suplimentare și solicitând, în special, consolidarea analizei
justificării măsurilor propuse, a opțiunilor de reformă
alternative, a impactului și a opiniilor părților interesate cu
privire la măsurile de transparență care nu fuseseră
introduse decât în prezentarea variantei finale a evaluării impactului. Comitetul
de evaluare a impactului a recomandat, de asemenea, îmbunătățirea
în continuare a prezentării opțiunilor de reformă
structurală și a evaluării impactului și a eficacității
opțiunilor de reformă reținute. Versiunea finală a
evaluării impactului a extins în mod semnificativ analiza măsurilor
de reformă privind transparența și a oferit mai multe detalii cu
privire la celelalte două recomandări ale Comitetului de evaluare a
impactului. În ceea ce privește costurile și
beneficiile globale ale prezentei propuneri, evaluarea impactului
efectuată în contextul prezentei propuneri a făcut obiectul analizei
calitative și al modelizării cantitative. Evaluarea impactului a
concluzionat că subvențiile implicite sunt semnificative, cu toate
că depind de dimensiunea băncii și de gradul de interconectare a
băncii. Ținând cont în mod corespunzător de beneficiile clare
rezultate din diversitatea modelelor bancare din Europa, prezenta propunere
intenționează să se asigure că este menținut
echilibrul fragil dintre prevenirea riscurilor sistemice și finanțarea
creșterii economice sustenabile. 3. ELEMENTELE JURIDICE ALE
PROPUNERII 3.1. Temeiul juridic și
subsidiaritatea Temeiul
juridic al prezentului regulament îl constituie articolul 114
alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
(„TFUE”), care permite adoptarea de măsuri privind apropierea dispozițiilor
de drept intern care vizează instituirea și buna funcționare a
pieței interne. Normele
uniforme privind structurile băncilor vor spori stabilitatea
financiară în cadrul Uniunii, vor permite o mai bună integrare a piețelor
financiare, vor facilita rezoluția și redresarea ordonată a
grupului, vor îmbunătăți furnizarea transfrontalieră de
servicii și stabilirea în alte state membre, vor reduce denaturările
concurenței și vor preveni arbitrajul de reglementare. Unele
state membre au propus sau au adoptat măsuri de reformă
structurală pentru sistemele lor bancare naționale. Legislațiile
naționale divergente, care nu urmăresc aceleași obiective de
politică într-un mod care să fie compatibil și echivalent cu
mecanismele avute în vedere de prezentul regulament, sporesc riscul ca circulația
capitalurilor și deciziile de investiții să fie denaturate.
Fără o abordare la nivelul Uniunii, băncile vor fi obligate
să își adapteze structura și modul de funcționare în funcție
de granițele naționale, ceea ce va spori complexitatea băncilor și
gradul de fragmentare. Legislațiile
naționale divergente ar submina, de asemenea, eforturile de a realiza un
cadru de reglementare unic, aplicabil pe întreg teritoriul pieței interne,
precum și crearea unei veritabile uniuni bancare, deoarece ar avea ca
efect limitarea eficacității mecanismului unic de supraveghere
(„MUS”)[13]
și a viitorului mecanism unic de rezoluție („MUR”).[14] De
asemenea, legislațiile divergente fac ca gestionarea instituțiilor
transfrontaliere să fie mai dificilă și mai costisitoare. Armonizarea la nivelul Uniunii
Europene prevăzută în prezentul regulament poate să garanteze
că grupurile bancare din Uniune, dintre care multe funcționează
în mai multe state membre, sunt reglementate de un cadru comun de cerințe
structurale, asigurând astfel condiții de concurență
echitabilă, reducând complexitatea cadrului de reglementare, evitând
costurile de conformare nejustificate pentru activitățile
transfrontaliere, promovând o mai bună integrare pe piața Uniunii și
contribuind la eliminarea posibilităților de arbitraj de
reglementare. În acord cu obiectivul de a contribui
la buna funcționare a pieței interne, un stat membru care a adoptat
anterior acte legislative ce interzic instituțiilor de credit care
acceptă depozite de la persoane fizice și IMM-uri să se implice
în tranzacționarea de investiții pe cont propriu și să dețină
active în vederea tranzacționării poate solicita Comisiei să
acorde o derogare de la dispozițiile stabilite în capitolul III
(„separarea anumitor activități de tranzacționare”) pentru o
instituție de credit care intră sub incidența legislației
naționale compatibile cu dispozițiile din capitolul respectiv.
Această opțiune ar permite statelor membre despre care se
constată că au pus deja în aplicare măsuri „superechivalente”
să evite alinierea costisitoare a unor dispoziții eficace deja
existente la dispozițiile în cauză. Pentru a se garanta că
impactul legislației naționale nu pune în pericol scopul sau funcționarea
pieței interne, obiectivele stabilite de legislația națională
trebuie să fie aceleași cu cele prevăzute în prezenta propunere,
iar mecanismele naționale de ordin juridic, de supraveghere și de
asigurare a respectării legislației trebuie să garanteze că
instituția de credit respectă cerințe obligatorii din punct de
vedere juridic care sunt compatibile cu prezentul regulament. Prezenta propunere ține seama în
mod corespunzător de evoluția rapidă a piețelor financiare și
a inovării în domeniul financiar, precum și de evoluția cadrelor
de reglementare și de supraveghere de la nivelul Uniunii. Pentru a asigura
supravegherea eficace și coerentă și dezvoltarea cadrului unic
de reglementare în domeniul bancar, prezenta propunere prevede un rol important
pentru Autoritatea Bancară Europeană („ABE”). ABE va fi consultată
de către autoritățile competente la luarea anumitor decizii,
astfel cum se prevede în prezenta propunere, va pregăti proiecte de
standarde tehnice de reglementare și de punere în aplicare și va
înainta rapoarte către Comisie. Acest lucru este deosebit de important în
situațiile descrise la articolele 9, 10, 13 și 21. 3.2. Proporționalitatea În temeiul principiului proporționalității
prevăzut la articolul 5 din TUE, conținutul și forma
măsurilor Uniunii nu trebuie să depășească ceea ce
este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor. Regulamentul propus interzice instituțiilor
de credit și grupurilor bancare mari din Uniune să desfășoare
activități de tranzacționare pe cont propriu și anumite
activități conexe. Separarea structurilor de proprietate are
potențialul de a fi cel mai eficace instrument de reformă
structurală în ceea ce privește realizarea obiectivelor specifice de
a facilita rezoluția și a limita hazardul moral, conflictele de
interese și alocarea neadecvată a capitalului și a resurselor.
Beneficiile potențiale ale interzicerii activităților de tranzacționare
în nume propriu ar fi deosebit de puternice în ceea ce privește diminuarea
riscurilor, a complexității, a interconectării și a
conflictelor de interese. Cu toate acestea, având în vedere provocările
rezultate din dificultatea de a distinge între tranzacționarea pe cont
propriu și alte activități de tranzacționare similare, în
special activitățile de formare a pieței, o definiție
restrictivă a activităților care fac obiectul interdicției
susține proporționalitatea acestei măsuri. Excluderea
băncilor mai mici din domeniul de aplicare al interdicției este
justificată de efectele disproporționate pe care o astfel de interdicție
le-ar putea implica în cazul băncilor în cauză dacă acestea ar
fi obligate să cesioneze anumite părți din portofoliile lor. De asemenea, propunerea de regulament impune
ca autoritatea competentă să efectueze o analiză
sistematică a anumitor activități - și anume activitățile
de formare a pieței, investițiile în securitizare sau sponsorizarea
securitizării și tranzacționarea anumitor instrumente financiare
derivate. Acestea au fost identificate ca fiind activități care
prezintă cel mai mare risc ca activitățile de tranzacționare
pe cont propriu să fie efectuate cu încălcarea interdicției și
care ar putea antrena riscuri pentru stabilitatea instituției de credit
principale și a sistemul financiar al Uniunii. Autorității
competente i se acordă prerogativa de a impune separarea. Această
prerogativă de a impune separarea nu constituie o măsură
generală: dimpotrivă, autoritatea competentă are dreptul de a-și
exercita puterea de apreciere, pe baza unui set de indicatori armonizați.
Autoritatea competentă este obligată să pună în aplicare
separarea numai în anumite circumstanțe, în care riscurile depășesc
anumite niveluri care urmează să fie definite pe baza indicatorilor
armonizați. Această abordare este considerată proporțională,
deoarece separarea este impusă numai în anumite condiții și în
urma unei examinări aprofundate a impactului activităților
respective asupra profilului de risc și asupra comportamentului instituției
de credit principale. Regulamentul propus se adresează instituțiilor
de credit și grupurilor bancare mari. Având în vedere că obiectivul
principal al propunerii este de a contracara riscurile sistemice reziduale din
sistemul financiar al Uniunii, extinderea măsurilor propunerii la toate
instituțiile de credit ar fi disproporționată și ar putea
conduce la costuri nejustificate, în special pentru instituțiile de credit
mai mici. Instituțiile de credit care se
situează sub pragurile din propunerea de regulament nu sunt supuse
măsurilor structurale prevăzute. Acest lucru implică faptul
că statele membre sau autoritățile competente pot decide să
impună măsuri similare și instituțiilor de credit mai mici. Propunerea de regulament respectă
drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta Drepturilor
Fundamentale a Uniunii Europene, în special dreptul la protecția datelor
cu caracter personal, libertatea de a desfășura o activitate
comercială, dreptul de proprietate, dreptul la o cale de atac eficace și
la un proces echitabil și trebuie să fie pusă în aplicare în
conformitate cu aceste drepturi și principii. 3.3. Explicarea detaliată a
propunerii Prezenta secțiune expune pe scurt
principalele elemente ale acestui regulament. 3.3.1. Obiective și obiectul
separării structurale Regulamentul propus are ca scop consolidarea
stabilității financiare în Uniune, prin intermediul reformei
structurale a băncilor de mari dimensiuni, completând astfel reformele de
reglementare financiară deja întreprinse la nivelul Uniunii.
Articolul 1 prezintă scopul și obiectivele care stau la baza
reformei. Articolul 2 prezintă obiectul, care
este de a stabili norme referitoare la modificările structurale ale
băncilor TBTF prin impunerea unei interdicții la adresa activităților
de tranzacționare pe cont propriu și separarea potențială a
anumitor activități de tranzacționare. 3.3.2. Domeniu de aplicare Articolul 3 prevede că regulamentul
propus se aplică băncilor care îndeplinesc anumite criterii și
depășesc anumite praguri. (1)
Cerințele li se aplică băncilor
europene care sunt identificate ca fiind de importanță sistemică
globală. (2)
Cerințele li se aplică băncilor care
depășesc următoarele praguri pentru trei ani consecutiv: (a)
activele totale ale băncii depășesc 30 de miliarde EUR;[15] și (b) totalul
activelor și datoriilor deținute în vederea tranzacționării
ale băncii depășește 70 miliarde EUR, adică
10 % din totalul activelor acesteia. Articolele 22 și 23 prevăd detalii
suplimentare privind modul în care ar trebui calculate „activitățile
de tranzacționare” (în scopul analizei realizate de autoritatea
competentă care poate conduce la separarea de instituția de credit).
Având în vedere că reforma structurală bancară are în prim plan
activitățile bancare, articolul 23 alineatul (2) prevede
că, în cazul conglomeratelor financiare, activitățile de
asigurare și întreprinderile nefinanciare nu trebuie să fie incluse
în calcul. Regulamentul propus li se va aplica instituțiilor
de credit din Uniune și societăților-mamă ale acestora cu
sediul în UE, filialelor și sucursalelor acestora, inclusiv din țările
terțe. De asemenea, regulamentul li se va aplica și filialelor și
sucursalelor din Uniune ale băncilor stabilite în țări terțe.
Un domeniu de aplicare atât de larg este justificat prin necesitatea de a
asigura condiții de concurență echitabile și de a evita
transferul de activități în afara Uniunii pentru a eluda aceste cerințe.
Cu toate acestea, filialele străine ale băncilor din Uniune și
sucursalele din UE ale băncilor străine ar putea fi exceptate
dacă fac obiectul unor norme de separare echivalente (articolele 4 și
27). Articolul 4 alineatul (2) prevede o altă potențială
exceptare: autorităților de supraveghere li s-a acordat prerogativa
de a excepta de la separare filialele străine ale grupurilor cu o
structură geografică descentralizată autonomă care
aplică o strategie de rezoluție „cu puncte de intrare multiple”. Prin aplicarea cerinței de separare
întregului grup de întreprinderi, indiferent de poziționarea
geografică, posibilitatea ca băncile să eludeze separarea prin
amplasarea anumitor activități în afara Uniunii este eliminată.
Mai mult, prin completarea acoperirii teritoriale largi cu un regim de
echivalență dintr-o țară terță, eventualele
preocupări extrateritoriale ale jurisdicțiilor țărilor terțe
sunt eliminate. Prin obligarea băncilor străine să își
separe activitățile din Uniune, sunt asigurate și condiții
de concurență echitabile în cadrul pieței interne și, prin
urmare, riscul de concurență neloială este redus la minimum. 3.3.3. Interzicerea activităților
de tranzacționare pe cont propriu (capitolul II) Articolul 6 alineatul (1) din
propunerea de regulament prevede că o instituție de credit și
entitățile din cadrul aceluiași grup nu trebuie să se
angajeze în activități de tranzacționare în nume propriu cu
instrumente financiare și mărfuri. Deși există puține
date coerente la nivelul Uniunii în ceea ce privește diferitele
activități bancare, informațiile disponibile sugerează
că activitățile de tranzacționare pe cont propriu
reprezintă o parte limitată din bilanțurile băncilor.[16] Cu toate acestea,
aceleași informații evidențiază și faptul că
astfel de tranzacții au fost semnificative înainte de criză și,
în lipsa unor intervenții de reglementare, nu există nicio garanție
că nu se vor extinde din nou în viitor. Activitatea de tranzacționare pe cont
propriu este dificil de definit și de deosebit de activitatea de formare a
pieței. În conformitate cu articolul 5 alineatul (4), care
definește activitățile de tranzacționare pe cont propriu în
sens restrâns, activitățile birourilor, ale unităților, ale
diviziunilor sau ale comercianților persoane fizice care se consacră
în mod specific dobândirii de poziții pentru obținerea unui profit în
contul propriu, fără nicio legătură cu activitatea în
numele clienților sau cu acoperirea riscului entității, ar fi
interzise. Articolul 6 alineatul (2)
precizează că, în cazul în care instituțiile de credit care
intră în domeniul de aplicare al propunerii de regulament, astfel cum este
stabilit la articolele 3 și 4, gestionează structuri speciale pentru
cumpărarea și vânzarea de instrumente ale pieței monetare în
sensul de gestiune a trezoreriei, acestea nu sunt acoperite de prezenta
interdicție. Activitățile de tranzacționare a obligațiunilor
guvernamentale din Uniune sunt, de asemenea, exceptate de la aplicarea interdicției
[articolul 6 alineatul (2) litera (a)] pentru a preveni
posibilele consecințe negative pe aceste piețe esențiale.
Această exceptare o reflectă pe cea prevăzută pentru
tranzacționarea de obligațiuni guvernamentale în legătură
cu evaluarea activităților [articolul 8 alineatul (2)]. Cu toate că, în principiu, o interdicție
privind activitatea de tranzacționare pe cont propriu ar putea să se
extindă la toate băncile, se propune ca interdicția să se
aplice numai băncilor prevăzute la articolul 3. Pentru a evita
ca băncile să se sustragă interdicției, de exemplu prin deținerea
de fonduri speculative sau prin investiții în astfel de fonduri,
articolul 6 alineatul (1) litera (b) prevede că
băncilor cărora li se aplică interdicția privind
activitățile de tranzacționare pe cont propriu li se interzic și
investițiile în fonduri de hedging sau deținerea de acțiuni în
astfel de fonduri (sau de certificate/instrumente derivate asociate acestora)
sau în entități care desfășoară activități
de tranzacționare pe cont propriu sau care sponsorizează fonduri de
hedging. Fondurile de tip închis care nu utilizează efectul de levier - în
principal fondurile de investiții în societăți necotate,
fondurile cu capital de risc și fondurile de antreprenoriat social - sunt
exceptate de la această interdicție, având în vedere rolul acestora
în susținerea finanțării economiei reale [articolul 6
alineatul (3)]. Instituțiile de credit cărora li se
adresează aceste interdicții vor fi în măsură să
continue să ofere servicii bancare/servicii de custodie fondurilor de
hedging. 3.3.4. Potențiala separare a
anumitor activități de tranzacționare (capitolul III) Băncile realizează o serie de alte
activități bancare de tranzacționare și de investiții,
inclusiv activități de formare a pieței, acordarea de
împrumuturi către fonduri cu capital de risc și fonduri de investiții
în societăți necotate, investiții în securitizări riscante și
sponsorizarea acestora, vânzări de instrumente financiare derivate și
tranzacționarea acestora etc. Decizia de a permite grupurilor bancare
să se implice în continuare în aceste alte activități este la
latitudinea autorității competente, care va fi obligată să
analizeze activitățile de tranzacționare și va avea
competența (precum și obligația, în anumite circumstanțe,)
de a separa un subgrup de activități (activități de formare
a pieței, securitizări riscante, instrumente financiare derivate
complexe) dacă se depășesc anumiți indicatori. Se
urmărește astfel evitarea riscului ca băncile să eludeze
interdicția de la articolul 6 implicându-se în activități
ascunse de tranzacționare pe cont propriu și ca activitățile
de tranzacționare neinterzise să devină prea semnificative sau
să fie caracterizate de un efect de levier foarte ridicat. Principiul
fundamental al regulamentului propus este că „entitățile care
atrag depozite” din cadrul grupurilor bancare pot desfășura aceste
activități doar atât timp cât autoritatea competentă nu decide
că acestea trebuie să se desfășoare în cadrul unei
„entități de tranzacționare” distincte. 3.3.4.1. Domeniul de aplicare al
activităților care fac obiectul separării Articolul 8 definește activitățile
de tranzacționare la modul general, precizând că acestea
înseamnă alte activități decât atragerea de depozite eligibile
pentru asigurarea depozitelor, acordarea de împrumuturi sau realizarea de
servicii de plăți de mică valoare, precum și o serie de
alte activități. Articolul 8 alineatul (2) exceptează și
obligațiunile suverane din Uniune de la obligația de analiză și
de la prerogativa de separare. O astfel de exceptare este în concordanță
cu practica actuală a ponderilor de risc zero din regulamentul și
directiva privind cerințele de capital[17]
(„CRR”/„CRDIV”). Cu toate acestea, articolul 8 alineatul (3) prevede
că Comisia poate să extindă, prin acte delegate, domeniul de
aplicare a exceptării astfel încât să cuprindă și obligațiuni
suverane din afara Uniunii, dacă acestea respectă anumite condiții. 3.3.4.2. Obligația de a analiza
activitățile Regulamentul propus va obliga autoritatea
competentă să analizeze activitățile de tranzacționare
ale băncilor care depășesc pragurile, printre care mai ales trei
activități care fie sunt deosebit de apropiate de activitățile
de tranzacționare pe cont propriu și, prin urmare, susceptibile de a
cuprinde activități ascunse de tranzacționare pe cont propriu
(activitățile de formare a pieței), fie au jucat un rol-cheie în
cursul crizei financiare (de exemplu, investițiile în securitizări
riscante și activitățile de sponsorizare a acestora și
tranzacționarea instrumentelor derivate, altele decât cele care sunt în
mod special autorizate pentru gestionarea prudentă a riscurilor).
Autoritățile competente vor evalua aceste activități din
perspectiva anumitor indicatori care urmează să fie ajustați
folosind datele de supraveghere disponibile. Indicatorii descriu dimensiunea
relativă, gradul de îndatorare, complexitatea, profitabilitatea, riscul de
piață asociat, precum și interconectarea [articolul 9
alineatul (2)]. Pentru a se asigura că acești indicatori sunt
măsurați și aplicați în mod consecvent, articolul 9
alineatul (4) încredințează ABE sarcina de a elabora un standard
tehnic de punere în aplicare cu caracter obligatoriu, care urmează să
fie adoptat de către Comisie. 3.3.4.3. Prerogativa de separare Articolul 10 alineatul (1) prevede
că autoritățile competente trebuie să impună separarea
în cazul în care se constată că activitățile de tranzacționare
ale băncilor (activitățile de formare a pieței, investițiile
în securitizări riscante și sponsorizarea acestora, precum și
tranzacțiile cu anumite instrumente financiare derivate) și riscurile
asociate depășesc anumite praguri și îndeplinesc anumite condiții
legate de indicatori. Dacă banca demonstrează, într-un mod pe care
autoritatea competentă îl consideră satisfăcător, că
activitățile respective nu pun în pericol stabilitatea
financiară a Uniunii, având în vedere obiectivele regulamentului propus,
autoritatea competentă poate decide să nu impună separarea. Articolul 10 alineatul (2)
precizează că o autoritate competentă poate solicita separarea
unei anumite activități de tranzacționare în cazul în care
consideră că activitatea în cauză amenință
stabilitatea financiară a băncii sau a Uniunii, având în vedere
obiectivele regulamentului propus. Autoritatea competentă ar trebui să
consulte ABE înainte de a lua deciziile menționate la articolul 10 și
ar trebui să transmită ABE decizia sa finală. Articolul 10 alineatul (5)
împuternicește Comisia să adopte un act delegat care să
specifice nivelul care nu trebuie depășit pentru fiecare indicator,
precum și condițiile necesare, printre care și numărul de
indicatori care trebuie depășiți, pentru ca separarea să se
aplice. În plus, Comisia va fi împuternicită să precizeze ce tip de
securitizare se consideră că nu reprezintă o amenințare la
adresa stabilității financiare în conformitate cu o listă de
criterii și, prin urmare, ar putea fi efectuată de către o
instituție de credit principală. 3.3.4.4. Gestionarea riscurilor proprii
ale băncilor („gestiunea trezoreriei”) În cazul în care separarea suplimentară
se materializează, articolul 11 alineatul (1) clarifică
faptul că banca ce acceptă depozite are în continuare dreptul să
își gestioneze propriul său risc. Cu toate acestea, deoarece
gestionarea trezoreriei ar putea conduce la activități de tranzacționare
pe cont propriu și dat fiind faptul că gestionarea lichidităților
presupune asumarea anumitor poziții speculative, aceasta ar trebui să
fie asociată cu anumite garanții. 3.3.4.5. Furnizarea de servicii de
gestionare a riscurilor către clienți Articolul 12 clarifică faptul că
instituția de credit principală este în continuare în măsură
să vândă anumite produse de gestionare a riscurilor (și anume,
instrumente financiare derivate) către clienți din afara sferei
financiare sau bancare. Cu toate acestea, vânzarea de instrumente financiare
derivate către clienți expune banca mai multor riscuri, care ar
putea, mai ales, să facă rezoluția acesteia mai complexă și,
prin urmare, aceasta va face obiectul unor grade diferite de garanții și
control. Pentru a contracara aceste riscuri, se afirmă că
instrumentele financiare derivate pe rata dobânzii, cursul de schimb, credit,
certificate de emisii și mărfuri care sunt eligibile pentru
compensare de către o contraparte centrală pot fi vândute de
către instituția de credit principală clienților săi
nefinanciari, întreprinderilor de asigurare și instituțiilor pentru
furnizarea de pensii ocupaționale, dar numai pentru a acoperi riscul ratei
dobânzii, riscul de schimb valutar și riscul de credit, riscul de
marfă și riscul certificatelor de emisii și sub rezerva
plafoanelor care limitează riscul de poziție rezultat. Recunoașterea
anumitor instrumente financiare derivate încurajează și mai mult
băncile să standardizeze instrumentele financiare derivate în
cauză și este, prin urmare, conformă cu obiectivele de
politică din Regulamentul privind infrastructura pieței europene
(EMIR).[18] 3.3.4.6. Norme privind separarea
activităților de tranzacționare În cazul în care autoritățile
competente impun separarea activităților de tranzacționare de
mai sus, iar activitățile respective vor rămâne în cadrul
aceluiași grup bancar, atunci acestea vor trebui să fie transferate
către o entitate juridică distinctă (o „entitate de tranzacționare”).
Legăturile juridice, economice, în materie de guvernanță și
operaționale ale entității respective cu restul grupului ar
trebui să fie rupte pentru a garanta separarea efectivă.
Articolul 13 alineatul (3) prevede că, în cazul în care se
produce separarea, grupul trebuie să fie organizat în subgrupuri omogene
funcționale constituite, pe de o parte, de instituțiile de credit
principale și, pe altă parte, de entitățile de tranzacționare.
Articolul 13 alineatele (5) - (13) din regulament precizează
condițiile care se vor aplica pentru a asigura o separare fermă din
punct de vedere juridic, economic, operațional și din punctul de
vedere al guvernanței. După separare, cerințele prudențiale
prezentate la articolele respective ar trebui să se aplice, pe bază
individuală sau subconsolidată, subgrupurilor respective. În plus, articolul 13 alineatul (11)
prevede derogări de la CRR în ceea ce privește renunțarea la
anumite cerințe pentru a se asigura că cerințele prudențiale
(privind fondurile proprii, lichiditatea, divulgarea) se aplică pe
bază subconsolidată respectivelor subgrupuri. Grupurile care se
califică drept societăți mutuale, cooperative, instituții
de economii sau entități similare se angajează în activități
de tranzacționare riscante și, prin urmare, fac obiectul cerințelor
din prezenta propunere. Cu toate acestea, instituțiile respective au o
structură de proprietate și o structură economică foarte
bine definite și joacă un rol important în finanțarea economiei
locale și regionale. Impunerea unora dintre normele legate de separare ar
putea necesita modificarea în profunzime a organizării structurale a
acestor entități. Acest lucru ar putea fi disproporționat față
de beneficiile aduse în cazul în care s-ar solicita ca aceste entități
să își schimbe complet identitatea corporativă. Astfel,
autoritatea competentă ar putea decide să permită instituțiilor
de credit principale, care îndeplinesc cerințele prevăzute la
articolul 49 alineatul (3) litera (a) sau (b) din Regulamentul
(UE) nr. 575/2013, să dețină instrumente de capital sau
drepturi de vot într-o entitate de tranzacționare dacă autoritatea
competentă consideră că deținerea unor astfel de instrumente
de capital sau drepturi de vot este indispensabilă funcționării
grupului și că s-au luat suficiente măsuri pentru a diminua
riscurile relevante în mod corespunzător. Un alt element fundamental al separării
economice dintre instituția de credit principală și entitatea de
tranzacționare sunt restricțiile legate de expunerile mari. În consecință,
articolele 14-17 stabilesc norme în acest sens. Aceste norme se referă la
limitele aplicabile atât intragrup, cât și în afara grupului, atât
expunerilor mari la nivel individual, cât și celor agregate. 3.3.4.7. Planul de separare Separarea efectivă a activităților
de tranzacționare va fi precedată de o obligație pentru
băncile relevante de a transmite un „plan de separare” autorităților
competente. Articolul 18 prevede că acest plan trebuie să fie
aprobat de către autoritatea competentă, aceasta având posibilitatea
de a impune modificarea planului, după caz, sau de a elabora propriul plan
de separare în cazul lipsei de acțiune din partea băncii relevante. 3.3.4.8. Cooperarea între autoritățile
competente și autoritățile de rezoluție BRRD prevede că autoritățile de
rezoluție pot ca, în cadrul planificării rezoluției, să
impună băncilor să realizeze schimbări structurale (de
exemplu, ale structurii lor juridice și organizaționale), dacă
autoritatea de rezoluție consideră că este necesar să se
abordeze obstacolele care împiedică rezoluția efectivă. Cu toate
că regulamentul propus abordează o gamă mai largă de
obiective în afară de rezoluție, este necesar să se asigure
că autoritățile respective stabilesc legături între ele. În
consecință, articolul 19 prevede că, în cazul în care o
autoritate competentă decide să impună separarea, aceasta
trebuie să notifice autoritățile de rezoluție
[articolul 19 alineatul (1)] și să ia în considerare orice
evaluare deja existentă sau în curs de desfășurare a
posibilității de rezoluție efectuată de autoritățile
de rezoluție în conformitate cu articolele 13 și 13a din BRRD. De
asemenea, autoritatea de soluționare trebuie să ia în considerare
notificarea unei decizii de separare luate de către o autoritate
competentă atunci când evaluează posibilitatea de rezoluție a
unei instituții. 3.3.4.9. Activități interzise
pentru entitatea de tranzacționare Articolul 20 prevede că există
anumite activități pe care entitatea de tranzacționare nu le
poate efectua. Acestea sunt atragerea de depozite eligibile pentru protecție
în sistemele de garantare a depozitelor și furnizarea de servicii de
plată de mică valoare, astfel cum sunt definite în cadrul directivei
privind serviciile de plată.[19] 3.3.4.10. Derogare În timp ce regulamentul propus stabilește
norme uniforme cu privire la scopul, obiectivele și instrumentele de
reformă structurală a băncilor în cadrul pieței interne,
articolul 21 permite o posibilă derogare de la cerințele de
separare din capitolul III pentru instituțiile de credit care intră
sub incidența legislației naționale care are un efect echivalent
cu dispozițiile din capitolul III al propunerii. Această derogare va
fi acordată de Comisie la cererea statului membru în cauză, după
ce statul membru a obținut un aviz pozitiv din partea autorității
competente responsabile de supravegherea băncilor pentru care s-a
solicitat derogarea. Pentru a beneficia de derogare, legislația
primară națională trebuie să fi fost adoptată înainte
de 29 ianuarie 2014 și să îndeplinească criteriile
prevăzute la articolul 21 alineatul (1). Acest lucru
înseamnă că obiectivul legislației naționale, domeniul de
aplicare material al acesteia și dispozițiile referitoare la
separarea juridică, economică și a guvernanței entității
care atrage depozite trebuie să fie similare cu cele din propunerea de
regulament. 3.3.5. Conformare: entități
și autorități competente (capitolul V) Majoritatea băncilor care intră sub
incidența articolului 3 își desfășoară
activitatea în mai multe țări, atât prin sucursale cât și prin
filiale. Acestea sunt supravegheate de mai multe autorități diferite,
atât în țara de origine (societatea-mamă, filialele din diferite
state membre), cât și în țara-gazdă (sucursalele). Pentru a
asigura aplicarea în mod eficace și eficient a reformei structurale la
nivel de grup, articolul 26 lasă deciziile finale în ceea ce privește
separarea structurală la latitudinea principalei autorități de
supraveghere responsabile de grupul consolidat. Aceasta este abordarea
aleasă de unele propuneri naționale de reformă. Înainte de a lua
o decizie, autoritatea de supraveghere principală ar trebui să
consulte autoritatea de supraveghere din țara de origine a filialelor semnificative
ale grupului. 3.3.6. Relații cu țările
terțe (capitolul VI) Articolul 27 prevede
adoptarea de acte delegate pentru a recunoaște reformele structurale din țări
terțe ca fiind echivalente, în cazul în care acestea îndeplinesc anumite
condiții. 3.3.7. Măsuri și sancțiuni
administrative (capitolul VII) Capitolul VII
reflectă politicile orizontale actuale din sectorul serviciilor financiare
în materie de sancțiuni și măsuri. Acesta definește o
abordare comună a principalelor încălcări ale regulamentului
propus și stabilește sancțiunile și măsurile
administrative pe care autoritățile competente ar trebui să fie
împuternicite să le aplice în cazul principalelor încălcări. 3.3.8. Raportare și reexaminare
(capitolul VIII) Adoptarea prezentei propuneri ar constitui
primul ansamblu de norme de separare structurală aplicabil băncilor
la nivelul Uniunii. Prin urmare, este important să se evalueze dacă
normele descrise mai sus s-au dovedit a fi o modalitate eficace și
eficientă de a atinge scopul și obiectivele reformelor structurale.
În acest scop, capitolul final definește o serie de domenii în care
Comisia va reexamina cadrul atât în termeni generali, cât și în termeni
specifici (articolul 34). De exemplu, reexaminările se vor concentra
pe aplicarea de praguri, pe aplicarea și eficacitatea interdicției
prevăzute la articolul 6, pe domeniul de aplicare al activităților
care fac obiectul reexaminării, precum și pe caracterul adecvat al
indicatorilor și aplicarea acestora. 3.3.9. Planificare În continuare sunt indicate principalele date
legate de adoptarea și punerea în aplicare a dispozițiilor esențiale
ale prezentei propuneri, presupunând că textul final al regulamentului va
fi adoptat de Parlamentul European și de Consiliu până în iunie 2015: ·
Comisia adoptă actele delegate necesare pentru
punerea în aplicare a dispozițiilor-cheie până la 1 ianuarie 2016; ·
lista băncilor vizate de regulament și a
celor exceptate este publicată la 1 iulie 2016 și, ulterior, anual; ·
interdicția privind activitățile de
tranzacționare pe cont propriu intră în vigoare la 1 ianuarie
2017; ·
dispozițiile privind separarea activităților
de tranzacționare de instituțiile de credit intră în vigoare la
1 iulie 2018. 4. Implicații bugetare: Impactul financiar și bugetar al
propunerii este indicat în fișa financiară legislativă
anexată la prezenta propunere. 2014/0020 (COD) Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
ŞI AL CONSILIULUI privind măsurile structurale de
ameliorare a rezilienței instituțiilor de credit din Uniunea
Europeană (Text cu relevanță pentru SEE) PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, în special articolul 114, având în vedere propunerea Comisiei Europene, după transmiterea proiectului de act legislativ
către parlamentele naționale, având în vedere avizul Comitetului Economic și
Social European[20],
având în vedere avizul Băncii Centrale Europene[21], după consultarea Autorității
Europene pentru Protecția Datelor[22], hotărând în conformitate cu procedura legislativă
ordinară, întrucât: (1) Sistemul financiar al Uniunii
include peste 8 000 de bănci având diferite dimensiuni, structuri
corporative și modele de afaceri, dintre care câteva există sub
formă de mari grupuri bancare care desfășoară un ansamblu
complet de activități. Aceste grupuri cuprind o rețea
complexă de entități juridice și relații intragrup.
Acestea sunt extrem de conectate între ele prin intermediul primirii și
acordării de împrumuturi și prin piețele instrumentelor
financiare derivate. Impactul unor eventuale falimente bancare ale acestor mari
bănci poate fi extrem de vast și de semnificativ. (2) Criza financiară a
demonstrat caracterul interconectat al băncilor din Uniune și riscul
aferent pentru sistemul financiar. În consecință, până în prezent
rezoluția a reprezentat o provocare, implicând întregi grupuri bancare,
iar nu doar părțile neviabile, și s-a bazat în mod semnificativ
pe sprijin public. (3) De la declanșarea crizei
financiare, Uniunea și statele sale membre au întreprins o revizuire
fundamentală a reglementării și supravegherii bancare, care a
inclus primii pași către o uniune bancară. Având în vedere
profunzimea crizei financiare și necesitatea de a se asigura că toate
băncile pot fi supuse rezoluției, a fost necesar să se stabilească
dacă sunt necesare mai multe măsuri pentru a reduce și mai mult
probabilitatea și impactul falimentului băncilor celor mai mari și
mai complexe. Un grup de experți la nivel înalt („HLEG”) prezidat de Erkki
Liikanen a fost mandatat în acest scop. HLEG a recomandat, pentru băncile
cele mai mari și mai complexe, separarea obligatorie a activităților
de tranzacționare pe cont propriu și a altor activități de
tranzacționare cu grad ridicat de risc într-o entitate juridică
distinctă din cadrul grupului bancar. (4) Agenda reformei de
reglementare bancară în curs va crește în mod semnificativ atât
reziliența băncilor individuale, cât și a sectorului bancar în
ansamblul său. Cu toate acestea, există în continuare un subgrup
limitat compus din cele mai mari și mai complexe grupuri bancare din
Uniune care sunt prea mari pentru a fi lăsate să eșueze, prea
mari pentru a fi salvate și prea complexe pentru a fi gestionate,
supravegheate și supuse rezoluției. Reforma structurală este,
prin urmare, un factor complementar important pentru alte inițiative și
măsuri în materie de reglementare, deoarece ar oferi o modalitate de a
aborda într-un mod mai direct complexitatea intragrup, subvențiile
intragrup și stimulentele care favorizează asumarea unor riscuri
excesive. O serie de state membre au adoptat sau au în vedere adoptarea de
măsuri prin care să introducă reforme structurale ale sistemelor
lor bancare respective. (5) La 3 iulie 2013, Parlamentul
European a invitat Comisia să prevadă o abordare bazată pe
principii a reformelor structurale din cadrul sectorului bancar european. (6) Temeiul juridic al
prezentului regulament îl constituie articolul 114 alineatul (1) din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care permite
adoptarea de măsuri privind apropierea dispozițiilor de drept intern
care vizează instituirea și buna funcționare a pieței
interne. (7) Legislațiile naționale
divergente care nu urmăresc aceleași obiective de politică
într-un mod care să fie compatibil și echivalent cu mecanismele avute
în vedere în prezentul regulament cresc riscurile ca deciziile privind circulația
capitalurilor luate de participanții la piață să fie
afectate, deoarece normele și practicile diferite și neuniforme pot
spori în mod semnificativ costurile de funcționare ale instituțiilor
de credit care operează la nivel transfrontalier și, prin urmare, pot
duce la o alocare mai puțin eficientă a resurselor și a
capitalului în comparație cu situația în care circulația
capitalurilor este supusă unor norme similare și convergente. Din
aceleași motive, normele diferite și divergente vor afecta și
deciziile participanților pe piață despre unde și cum
să furnizeze servicii financiare transfrontaliere. Normele diferite și
divergente pot, de asemenea, să încurajeze în mod neintenționat arbitrajul
geografic. Circulația capitalurilor și furnizarea de servicii
transfrontaliere sunt elemente esențiale pentru buna funcționare a
pieței interne a Uniunii. Fără o abordare la nivelul Uniunii,
instituțiile de credit vor fi obligate să își adapteze structura
și modul de funcționare în funcție de granițele naționale,
ceea ce la va face și mai complexe și va duce la o fragmentare mai
pronunțată a pieței interne. (8) Legislațiile naționale
divergente subminează și eforturile de a realiza un cadru unic de
reglementare aplicabil în întreaga piață internă. O astfel de
evoluție ar avea, de asemenea, efectul de a limita eficacitatea
mecanismului unic de supraveghere[23]
(MUS), deoarece Banca Centrală Europeană (BCE) ar trebui să
aplice un ansamblu de legislații diferite și divergente instituțiilor
de credit care se află sub supravegherea sa, ceea ce va spori costurile și
complexitatea activității de supraveghere. De asemenea, legislațiile
divergente fac ca gestionarea instituțiilor de credit transfrontaliere
să fie mai dificilă și mai costisitoare, în special în ceea ce
privește asigurarea respectării unor norme divergente și potențial
incompatibile. În mod similar, mecanismul unic de rezoluție[24] (MUR) ar trebui
să asigure rezoluția instituțiilor de credit cărora li se
aplică cerințe naționale potențial diferite în ceea ce
privește structura lor organizatorică și operațională. (9) Armonizarea la nivelul
Uniunii Europene poate să garanteze că grupurile bancare din Uniune,
dintre care multe funcționează în mai multe state membre, sunt
reglementate de un cadru comun de cerințe structurale, evitând astfel
denaturarea concurenței, reducând complexitatea cadrului de reglementare,
evitând costurile de conformare nejustificate pentru activitățile
transfrontaliere, promovând o mai bună integrare pe piața Uniunii și
contribuind la eliminarea posibilităților de arbitraj de
reglementare. (10) În concordanță cu
obiectivele de a contribui la buna funcționare a pieței interne, o
instituție de credit ar trebui să poată beneficia de o derogare
de la dispozițiile privind separarea anumitor activități de
tranzacționare în cazul în care un stat membru a adoptat înainte de 29
ianuarie 2014 legislație primară națională (inclusiv
legislație secundară adoptată ulterior) care interzice instituțiilor
de credit care acceptă depozite de la persoane fizice și
întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) să se implice în tranzacționarea
de investiții pe cont propriu și să dețină active în
vederea tranzacționării. Statul membru ar trebui, prin urmare, să
aibă dreptul de a solicita Comisiei să acorde o derogare de la
dispozițiile privind separarea anumitor activități de tranzacționare
pentru o instituție de credit care face obiectul legislației naționale
compatibile cu dispozițiile respective. Această derogare ar permite
ca statele membre care au adoptat deja legislație primară ale
cărei efecte sunt echivalente și compatibile cu prezentul regulament
să evite alinierea dispozițiilor eficace deja existente. Pentru a se
garanta că impactul legislației naționale, precum și al
măsurilor de punere în aplicare ulterioare nu periclitează scopul sau
buna funcționare a pieței interne, scopul legislației naționale
respective și mecanismele asociate de supraveghere și de asigurare a
respectării legislației trebuie să fie în măsură
să asigure faptul că instituțiile de credit care acceptă
depozite eligibile de la persoane fizice și IMM-uri respectă cerințele
obligatorii din punct de vedere juridic care sunt echivalente și
compatibile cu dispozițiile prevăzute în prezentul regulament.
Autoritatea competentă care supraveghează instituția de credit
aflată sub incidența legislației naționale în cauză ar
trebui să fie responsabilă de emiterea unui aviz care ar trebui
să însoțească cererea de derogare. (11) În conformitate cu articolul 4
alineatul (1) litera (i) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al
Consiliului[25],
BCE este împuternicită să efectueze sarcini de supraveghere în raport
cu schimbările structurale necesare la nivelul instituțiilor de
credit pentru a preveni tensiunile financiare sau falimentul în cazul în care
sarcinile respective sunt explicit prevăzute de dreptul Uniunii pentru
autoritățile competente. (12) Prezentul regulament
vizează diminuarea cazurilor de asumare a unor riscuri excesive și de
creștere rapidă a bilanțului, de apariție a unor
dificultăți în ceea ce privește rezoluția și
monitorizarea, de apariție a unor conflicte de interese, de denaturare a
concurenței și de alocare neadecvată a capitalului. Acesta
vizează, de asemenea, protejarea instituțiilor care realizează
activități care merită o plasă de siguranță
publică de pierderile suferite ca urmare a altor activități.
Prin urmare, normele ar trebui să contribuie la reorientarea băncilor
către rolul lor de bază, axat pe relațiile cu clienții, în
serviciul economiei reale și să evite alocarea excesivă a
capitalului bancar către activitățile de tranzacționare, în
detrimentul creditelor acordate economiei nefinanciare. (13) Prezentul regulament se va
aplica numai instituțiilor de credit și grupurilor ale căror
activități de tranzacționare ating pragurile prevăzute în
regulament. Acest lucru este conform cu accentul explicit pe subgrupul restrâns
al celor mai mari și mai complexe instituții de credit și
grupuri care, în ciuda celorlalte acte legislative, rămân prea mari pentru
a fi lăsate să eșueze, prea mari pentru a fi salvate și
prea complexe pentru a fi gestionate, supravegheate și supuse rezoluției.
Dispozițiile prezentului regulament ar trebui, așadar, să se
aplice numai acelor instituții de credit și grupuri din Uniune care
fie sunt considerate ca fiind de importanță sistemică
globală, fie depășesc anumite praguri contabile relative și
absolute în ceea ce privește activitatea de tranzacționare sau
dimensiunea absolută. Statele membre sau autoritățile competente
pot decide să impună măsuri similare și instituțiilor
de credit mai mici. (14) Domeniul de aplicare
teritorială a prezentului regulament ar trebui să fie unul larg,
pentru a garanta că nu se produc denaturări ale concurenței și
că se previne eludarea. Cu toate acestea, dacă filialele deținute
de societăți-mamă din Uniune în țări terțe sau
sucursalele din UE ale instituțiilor de credit stabilite în țări
terțe care intră sub incidența prezentului regulament fac
obiectul unor măsuri care, în opinia Comisiei, sunt considerate a avea
efect echivalent cu cele prevăzute în prezentul regulament, acestea ar
trebui să fie exceptate. Autoritățile competente ar trebui
să fie în măsură, de asemenea, să aplice exceptarea
filialelor străine ale grupurilor având o societate-mamă în UE
dacă acestea sunt autonome și dacă impactul falimentului lor ar
avea efecte limitate asupra grupului, în ansamblul său. (15) Instituțiilor de credit și
entităților aparținând aceluiași grup ar trebui să li
se interzică cumpărarea și vânzarea de instrumente financiare și
de mărfuri pe cont propriu, întrucât această activitate are o valoare
adăugată limitată sau nu prezintă nicio valoare
adăugată pentru binele public și este, în mod inerent,
riscantă. (16) Este dificil să se
facă distincția între activitățile de tranzacționare
pe cont propriu și activitățile de formare a pieței. Pentru
a depăși această dificultate, interzicerea activităților
de tranzacționare pe cont propriu ar trebui să se limiteze la
birourile, unitățile, diviziunile sau comercianții persoane
fizice care se consacră în mod specific activităților de tranzacționare
în cont propriu. Băncile nu ar trebui să se poată sustrage
interdicției exploatând entitățile nebancare care se
implică în activități de tranzacționare pe cont propriu sau
beneficiind de pe urma investițiilor în acestea. (17) Pentru a se asigura că
entitățile supuse interdicției de a desfășura
activități de tranzacționare pe cont propriu pot continua
să contribuie la finanțarea economiei, acestea ar trebui să
aibă dreptul de a investi într-o listă închisă de fonduri.
Această listă exhaustivă ar trebui să includă fonduri
de investiții alternative (FIA) de tip închis care nu utilizează
efectul de levier, fonduri europene cu capital de risc, fonduri europene de
antreprenoriat social și fonduri europene de investiții pe termen
lung. Pentru a se asigura că aceste fonduri nu pun în pericol viabilitatea
și soliditatea financiară a instituțiilor de credit care
investesc în acestea, este esențial ca FIA de tip închis care nu utilizează
efectul de levier, în care instituțiile de credit pot totuși să
investească, să fie gestionate de către administratori FIA care
sunt autorizați și supravegheați în conformitate cu dispozițiile
relevante ale Directivei 2011/61/UE a Parlamentului European și a
Consiliului[26]
și ca respectivele FIA să fie stabilite în Uniune sau, în cazul în
care nu sunt stabilite în Uniune, să fie comercializate în Uniune în
conformitate cu dispozițiile directivei menționate. (18) Entitățile care fac
obiectul interdicției de tranzacționare pe cont propriu ar trebui
să aibă dreptul de a utiliza capitalurile proprii pentru a face
investiții în cadrul activităților lor de gestiune a
trezoreriei. Gestiunea trezoreriei ar trebui să fie o activitate care
să vizeze păstrarea valorii capitalurilor proprii, repartizând,
totodată, riscul de credit la nivelul mai multor contrapărți și
maximizând lichiditatea capitalurilor proprii. În cadrul gestiunii trezoreriei,
entitățile supuse interdicției privind activitățile de
tranzacționare pe cont propriu nu ar trebui să urmărească
obiectivul de a realiza venituri mai mari decât ratele dobânzii de pe piața
monetară, folosind ca referință rata de rentabilitate a unei
obligațiuni de stat de înaltă calitate cu scadența la trei luni. (19) Activele echivalente de
numerar sunt instrumente care sunt în mod normal negociate pe piața
monetară, precum bonurile de trezorerie și obligațiunile
municipale, certificatele de depozit, efectele de comerț, accepturile
bancare, certificatele, unitățile sau acțiunile pe termen scurt
ale fondurilor de piață monetară. În scopul de a interzice
vânzarea în lipsă, o instituție de credit ar trebui să dețină
active echivalente de numerar înainte de a fi în măsură să
vândă aceste active. (20) Politicile de remunerare care
încurajează asumarea de riscuri excesive pot submina administrarea
sănătoasă și eficientă a riscurilor în cadrul
băncilor. Prin completarea legislației relevante existente a Uniunii
în acest domeniu, dispozițiile privind remunerarea ar trebui să
contribuie la prevenirea eludării dispozițiilor de interzicere a
tranzacțiilor pe cont propriu. În mod similar, acestea ar trebui să
limiteze orice activitate reziduală sau ascunsă de tranzacționare
în nume propriu desfășurată de către instituțiile de
credit principale atunci când realizează gestionarea prudentă a
riscurilor. (21) Organul de conducere al
entităților care fac obiectul interdicției privind activitățile
de tranzacționare pe cont propriu ar trebui să asigure respectarea
acestei interdicții. (22) În afară de activitățile
de tranzacționare pe cont propriu, instituțiile de credit mari
desfășoară numeroase alte activități de tranzacționare,
cum ar fi activitățile de formare a pieței, emisiunea, investițiile
și activitatea de sponsorizare legată de securitizările
riscante, precum și structurarea, organizarea sau executarea tranzacțiilor
cu instrumente financiare derivate complexe. Aceste activități de
tranzacționare sunt deseori legate de activitatea în numele clienților,
dar pot, totuși, să dea naștere unor preocupări. Cu toate
acestea, având în vedere natura potențial utilă a activităților
menționate, acestea nu ar trebui să facă obiectul unei interdicții
directe. În schimb, activitățile de acest fel ar trebui să fie
supuse în continuare unei evaluări ex post efectuate de către
autoritatea competentă și, eventual, unei obligații de separare
de restul activităților grupurilor. (23) În cazul în care, atunci când
evaluează activitățile de tranzacționare, autoritatea
competentă constată că acestea depășesc anumiți
indicatori în ceea ce privește importanța relativă, gradul de
îndatorare, complexitatea, profitabilitatea, riscul de piață asociat,
precum și interconectarea, aceasta ar trebui să impună separarea
lor de instituția de credit principală, cu excepția cazului în
care instituția de credit principală poate să dovedească în
mod satisfăcător autorității competente că
respectivele activități de tranzacționare nu reprezintă o
amenințare la adresa stabilității financiare a instituției
de credit principale sau la adresa sistemului financiar al Uniunii în ansamblu,
ținând seama de obiectivele stabilite în prezentul regulament. (24) Există preocupări
deosebite în legătură cu activitatea de formare a pieței.
Posibilitatea de rezoluție a unei bănci poate fi afectată de prezența
activităților de tranzacționare și a stocurilor de
instrumente financiare în cadrul unui grup bancar mare, întrucât pozițiile
de tranzacționare individuale sunt tratate în același mod într-un
proces de rezoluție, indiferent dacă rezultă din formarea de piață
determinată de activitatea clienților sau din speculații. În
plus, formatorii de piață sunt interconectați cu alte mari
grupuri bancare. De asemenea, formatorii de piață pot fi expuși
la un risc de contraparte substanțial, iar funcționarea concretă
a activității de formare a pieței poate varia în funcție de
diferitele instrumente financiare și modele de piață. Prin
urmare, în timpul evaluării efectuate de autoritatea competentă ar
trebui să se acorde o atenție deosebită acestor activități. (25) Anumite activități
care presupun securitizarea le-au permis instituțiilor de credit să
acumuleze rapid riscuri, să concentreze riscurile în sectorul caracterizat
printr-un efect de levier ridicat, să intensifice în special recurgerea la
datoriile pe termen scurt între intermediarii financiari și să
sporească în mod semnificativ interconectarea dintre aceștia. Cu
excepția cazului în care securitizarea îndeplinește anumite criterii
minime pentru a fi considerată de înaltă calitate, instituțiile
de credit continuă să fie expuse unui risc de lichiditate
semnificativ. Mai mult, investițiile în produse securitizate riscante pot
conduce la interconectarea instituțiilor financiare, ceea ce
împiedică rezoluția ordonată și rapidă. În consecință,
aceste activități necesită o atenție deosebită în
timpul evaluării realizate de autoritatea competentă. (26) Pentru a asigura separarea
efectivă din punct de vedere juridic, economic, operațional și
din punctul de vedere al guvernanței, instituțiile de credit
principale și entitățile de tranzacționare ar trebui
să respecte norme privind capitalul, lichiditatea și expunerile mari
la nivel de subgrup funcțional. Acestea ar trebui să aibă o
guvernanță puternică, independentă și organisme de
gestionare separate. (27) Grupurile care se
încadrează în categoria societăților mutuale, a cooperativelor,
a instituțiilor de economii sau în alte categorii similare au o
anumită structură de proprietate și economică. Impunerea
unora dintre normele referitoare la separare ar putea necesita modificarea în
profunzime a organizării structurale a entităților respective,
cu costuri care ar putea fi disproporționate în raport cu beneficiile. În
măsura în care grupurile respective intră sub incidența
regulamentului, autoritatea competentă ar putea decide să
permită instituțiilor de credit principale care îndeplinesc cerințele
prevăzute la articolul 49 alineatul (3) litera (a) sau (b)
din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 să dețină instrumente de
capital sau drepturi de vot într-o entitate de tranzacționare dacă
autoritatea competentă consideră că deținerea unor astfel
de instrumente de capital sau drepturi de vot este indispensabilă funcționării
grupului și că instituția de credit principală a luat
suficiente măsuri pentru a diminua riscurile relevante în mod
corespunzător. (28) Limitele aplicabile
expunerilor mari au rolul de a proteja instituțiile de credit împotriva
riscului de a suferi pierderi din cauza unei concentrări excesive pe un
singur client sau pe un grup de clienți aflați în legătură.
Aplicarea acestor restricții între componentele separate din cadrul
instituției de credit sau al grupului, precum și între instituția
de credit principală și entitățile externe care desfășoară
activități de tranzacționare face parte integrantă din
prezentul regulament. Cu toate acestea, indiferent de limitele de expunere
individuale, expunerile mari agregate pot fi totuși substanțiale.
Limitele individuale ar trebui, prin urmare, să fie completate de o
limită a expunerilor mari agregate. Pentru a limita aplicarea plasei de
siguranță publice la activitățile supuse separării și
pentru a face o distincție clară între activitățile unei
entități de tranzacționare de instituția de credit
principală, entităților de tranzacționare ar trebui să
li se interzică atragerea de depozite eligibile pentru asigurarea
depozitelor. Această interdicție nu ar trebui să împiedice
schimbul de garanții reale strict legate de activitățile de
tranzacționare ale entităților respective. Cu toate acestea,
pentru a nu se închide o sursă suplimentară de credite, ar trebui
să i se permită entității de tranzacționare să
prelungească creditele pentru toți clienții. În plus, deși
entitatea de tranzacționare ar putea fi nevoită să ofere
servicii de plată en gros, compensare și decontare, aceasta nu ar trebui
să fie implicată în serviciile de plată de mică valoare. (29) Indiferent de separare,
instituția de credit principală ar trebui să fie în continuare
în măsură să își gestioneze propriul risc. Prin urmare,
anumite activități de tranzacționare ar trebui să fie
permise, în măsura în care acestea vizează gestionarea prudentă
a capitalului, a lichidităților și a finanțării
instituției de credit principale și nu pun în pericol stabilitatea
financiară a acesteia. În mod similar, instituția de credit
principală trebuie să fie în măsură să furnizeze clienților
săi anumite servicii necesare de gestionare a riscurilor. Totuși,
acest lucru ar trebui să se realizeze fără expunerea instituției
de credit principale la riscuri inutile și fără a pune în
pericol stabilitatea financiară a acesteia. Activitățile de
acoperire a riscurilor eligibile în scopul gestionării prudente a
propriilor lor riscuri și pentru furnizarea de servicii de gestionare a
riscurilor către clienți pot, dar nu trebuie neapărat să se
califice drept contabilitate de acoperire împotriva riscurilor în conformitate
cu Standardele internaționale de raportare financiară. (30) Pentru a spori eficacitatea
procedurii de luare a deciziilor avute în vedere de prezentul regulament,
precum și pentru a se asigura într-o măsură cât mai mare
consecvența dintre măsurile prevăzute de prezentul regulament și
cele prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului, de
Directiva [BRRD] și de Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și
a Consiliului[27],
autoritățile competente și autoritățile de rezoluție
relevante ar trebui să coopereze îndeaproape, în toate circumstanțele
și cu exercitarea tuturor competențelor care le sunt conferite de
legislația relevantă a Uniunii. Datoria de a coopera ar trebui
să acopere toate etapele procedurii care conduc la decizia finală a
unei autorități competente de a impune măsuri structurale. (31) Separarea are un impact
semnificativ asupra structurii juridice, organizaționale și operaționale
a grupurilor bancare. Pentru a asigura o aplicare eficace și
eficientă a separării și pentru a preveni separarea grupurilor
bancare în funcție de liniile de demarcare geografică, deciziile de
separare ar trebui luate la nivel de grup de către autoritatea
responsabilă cu supravegherea consolidată, după consultarea
autorităților competente cu privire la filialele semnificative ale
grupului bancar, după caz. (32) În vederea promovării
transparenței și a securității juridice în beneficiul
tuturor actorilor de pe piață, Autoritatea Bancară
Europeană (ABE) ar trebui să publice și să actualizeze pe
site-ul său o listă a instituțiilor de credit și a
grupurilor cărora li se aplică cerințele privind interzicerea
activităților de tranzacționare pe cont propriu și
separarea anumitor activități de tranzacționare. (33) În măsura în care
divulgarea informațiilor legate de supravegherea prudențială și
necesare pentru aplicarea prezentului regulament presupune prelucrarea de date
cu caracter personal, datele respective ar trebui să fie pe deplin
protejate de cadrul juridic al Uniunii. În mod concret, datele cu caracter
personal se păstrează de autoritatea competentă numai pe
perioada necesară, în conformitate cu normele aplicabile în materie de
protecție a datelor[28]. (34) Separarea implică
modificări ale structurii juridice, organizatorice și operaționale
a grupurilor bancare vizate, ceea ce generează costuri. În scopul de a
limita riscul ca respectivele costuri să le fie transferate clienților
și de a acorda instituțiilor de credit timpul necesar pentru a
executa o decizie de separare într-un mod ordonat, separarea nu ar trebui
să se aplice imediat după intrarea în vigoare a regulamentului, ci
începând cu [OP este rugat să introducă data exactă 18
luni de la data publicării prezentului regulament]. (35) Furnizarea integrală sau
parțială de servicii de investiții sau de activități
de investiții ca ocupație sau activitate comercială obișnuită
cu titlu profesional de către diferite entități identificate în
conformitate cu prezentul regulament ca urmare a schimbărilor structurale
impuse instituțiilor de credit mari, complexe și interconectate ar
trebui să se efectueze în conformitate cu dispozițiile Directivei
2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului[29]. În cazurile în care
prezentul regulament prevede și alte restricții privind capacitatea
acestor entități de a efectua servicii de investiții, în plus față
de cele definite în Directiva 2004/39/CE, au întâietate dispozițiile
prezentului regulament. Realizarea respectivelor servicii sau activități
de investiții este condiționată de obținerea unei
autorizări prealabile în conformitate cu dispozițiile Directivei
2004/39/CE, cu excepția instituțiilor de credit care sunt autorizate
în temeiul Directivei 2013/36/UE. (36) Comisia ar trebui să
coopereze cu autoritățile țărilor terțe în scopul de a
explora soluții de sprijin reciproc pentru a asigura coerența dintre
dispozițiile prezentului regulament și cerințele stabilite de țări
terțe. În acest scop, Comisia ar trebui să fie în măsură
să stabilească echivalența cadrului juridic al unei țări
terțe cu prezentul regulament, inclusiv cu privire la mecanismele
juridice, de supraveghere și de asigurare a respectării legislației
ale țării în cauză. (37) Pentru a se asigura că
entitățile care fac obiectul prezentului regulament respectă
obligațiile care decurg din acesta și pentru a se asigura că
acestea sunt supuse unui tratament similar pe întreg teritoriul Uniunii, ar
trebui asigurate sancțiuni și măsuri administrative care să
fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare. Prin urmare,
sancțiunile și măsurile administrative instituite de prezentul
regulament ar trebui să respecte anumite cerințe esențiale
privind destinatarii, criteriile care trebuie avute în vedere la aplicarea unei
sancțiuni sau a unei măsuri, publicarea sancțiunilor sau a
măsurilor, competențele-cheie în materie de sancționare și
nivelurile sancțiunilor pecuniare administrative. (38) Pentru a specifica cerințele
prevăzute în prezentul regulament, ar trebui să i se delege Comisiei
competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE cu
privire la următoarele elemente neesențiale: extinderea tipurilor de
obligațiuni de stat care nu ar trebui interzise în conformitate cu
articolul 6 și pe care autoritățile competente care nu trebuie
să le reexamineze sau să le ia în considerare în vederea
separării; stabilirea limitelor și a condițiilor relevante în
care o autoritate competentă consideră că anumite activități
de tranzacționare trebuie să fie separate; extinderea listei
instrumentelor autorizate pentru gestionarea riscurilor proprii ale unei
instituții de credit; specificarea listei de instrumente pe care o instituție
de credit le poate tranzacționa pentru a gestiona riscurile clienților;
calcularea limitei peste care instrumentele financiare derivate nu pot fi
vândute și nici înregistrate în bilanțul unei instituții de
credit principale; expunerile mari și gradul de recunoaștere a
tehnicilor de diminuare a riscului de credit; modificarea componentelor
conceptului de „activități de tranzacționare” utilizat pentru
stabilirea condițiilor de aplicare a capitolului II și a capitolului
III din prezentul regulament; specificarea tipurilor de securitizări care
nu reprezintă o amenințare la adresa stabilității
financiare a unei instituții de credit principale sau la adresa sistemului
financiar al Uniunii; criteriile de evaluare a echivalenței cadrelor
juridice și de supraveghere ale țărilor terțe. Este
deosebit de important ca, în timpul lucrărilor pregătitoare, Comisia
să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți.
Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia
ar trebui să asigure transmiterea simultană, la timp și
adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și
Consiliu. (39) Pentru a asigura condiții
uniforme de punere în aplicare a prezentului regulament, în special în ceea ce
privește dispozițiile prevăzute la articolele 21 și 27,
Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare. (40) Standardele tehnice în materie
de servicii financiare ar trebui să asigure o armonizare consecventă și
o protecție adecvată a deponenților, investitorilor și
consumatorilor din întreaga Uniune. Este eficient și oportun ca ABE, în
calitate de organism cu înaltă specializare, să aibă sarcina de
a elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare și de punere în
aplicare care nu presupun opțiuni de politică. La elaborarea
standardelor tehnice, ABE ar trebui să asigure procese administrative și
de raportare eficace. (41) Comisia ar trebui să
adopte standardele tehnice de reglementare elaborate de ABE cu privire la
metodologia de măsurare și aplicare consecventă a indicatorilor
referitori la calcularea pragului peste care separarea activităților
de tranzacționare ar trebui să aibă loc prin intermediul unor
acte delegate în temeiul articolului 290 din TFUE și în conformitate
cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului
European și al Consiliului[30].
Comisia și ABE ar trebui să se asigure că standardele respective
pot fi aplicate de către toate instituțiile vizate într-o
manieră proporțională cu natura, amploarea și complexitatea
instituțiilor și a activităților acestora. (42) Comisia ar trebui să fie
împuternicită să adopte standardele tehnice de punere în aplicare
elaborate de ABE cu privire la metodologia de calcul al volumului activităților
de tranzacționare desfășurate de către instituțiile și
grupurile de credit, la modelul uniform de divulgare a volumului total și
la componentele activităților de tranzacționare desfășurate
de instituțiile de credit și de societățile-mamă,
precum și la stabilirea procedurilor și a formularelor pentru
schimbul de informații referitoare la sancțiuni cu ABE, prin
intermediul actelor de punere în aplicare prevăzute la articolul 291
din TFUE și în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE)
nr. 1093/2010. (43) În conformitate cu principiul
proporționalității, pentru realizarea obiectivului de prevenire
a riscului sistemic, a tensiunilor financiare sau a falimentului instituțiilor
de credit mari, complexe și interconectate, este necesar și adecvat
să se stabilească norme privind interzicerea activităților
de tranzacționare pe cont propriu și separarea anumitor activități
de tranzacționare. Prezentul regulament nu depășește ceea
ce este necesar pentru realizarea obiectivelor urmărite, în conformitate
cu articolul 5 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană. (44) Libertatea de a desfășura
o activitate comercială în conformitate cu dreptul Uniunii și cu
legislațiile și practicile naționale este recunoscut de
articolul 16 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
(Carta). Fiecare persoană din cadrul Uniunii are dreptul de a începe sau
de a continua o activitate comercială fără a fi supusă
discriminării sau restricțiilor inutile. În plus, capitalul social
este protejat ca proprietate în conformitate cu articolul 17 din
Cartă. Acționarii au dreptul de a deține în proprietate, de a
utiliza și de a dispune de bunurile lor, precum și dreptul de a nu fi
privați în mod involuntar de proprietatea respectivă. Interzicerea
activităților de tranzacționare pe cont propriu și
separarea anumitor activități de tranzacționare prevăzute
de prezentul regulament ar putea afecta libertatea de a desfășura o
activitate comercială, precum și drepturile de proprietate ale acționarilor
care, într-o astfel de situație, nu pot dispune liber de proprietățile
lor. (45) Limitările libertății
de a desfășura o activitate comercială și drepturile acționarilor
ar trebui să respecte dispozițiile articolului 52 din
Cartă. Atingerile aduse drepturilor în cauză nu ar trebui să fie
disproporționate. În consecință, interzicerea sau separarea
anumitor activități de tranzacționare ar trebui impuse numai
atunci când este în interesul public să se promoveze buna funcționare
a pieței bancare a Uniunii și stabilitatea financiară. Acționarii
vizați nu ar trebui să fie împiedicați să își exercite
celelalte drepturi legale, cum ar fi dreptul la o cale de atac eficientă și
la un proces echitabil. (46) Prezentul regulament
respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de
Cartă, în special dreptul la respectarea vieții private și de
familie, dreptul la protecția datelor cu caracter personal, libertatea de
a desfășura o activitate comercială, dreptul de proprietate,
dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, precum
și dreptul la apărare și la respectarea principiului ne bis
in idem. Prezentul regulament trebuie să se aplice în conformitate cu
aceste drepturi și principii. (47) Deoarece entitățile
vizate de interzicerea activităților de tranzacționare pe cont
propriu vor avea nevoie de o perioadă de timp suficientă pentru
punerea în aplicare a interdicției, prezentul regulament prevede că
interdicția se aplică de la [OP este rugat să introducă
data exactă 18 luni de la data publicării prezentului
regulament]. În mod similar, procedurile prevăzute în prezentul regulament
cu privire la dispozițiile care conduc la o decizie a autorității
competente conform căreia anumite activități de tranzacționare
trebuie să fie separate de instituția de credit principală,
precum și procedurile care li se aplică grupurilor în urma
adoptării unei astfel de decizii sunt complexe și necesită timp,
nu numai pentru executarea lor, ci și pentru punerea în aplicare a
respectivelor măsuri în mod responsabil și sustenabil. Prin urmare,
este oportun ca aceste dispoziții să se aplice de la [OP este
rugat să introducă data exactă 36 luni de la data
publicării prezentului regulament]. ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT: Capitolul I Dispoziții generale Articolul 1 Obiective Prezentul regulament are ca obiectiv
prevenirea riscurilor sistemice, a tensiunilor financiare sau a falimentului
entităților mari, complexe și interconectate din sistemul
financiar, în special al instituțiilor de credit, și îndeplinirea următoarelor
obiective: (a)
reducerea asumării unor riscuri excesive în
cadrul instituției de credit; (b)
eliminarea conflictelor importante de interese
între diferitele părți ale instituției de credit; (c)
evitarea alocării neadecvate a resurselor și
încurajarea acordării de împrumuturi către economia reală; (d)
contribuția la asigurarea unor condiții
de concurență nedenaturate pentru toate instituțiile de credit
din cadrul pieței interne; (e)
reducerea gradului de interconectare din cadrul
sectorului financiar care conduce la riscuri sistemice; (f)
facilitarea gestionării, monitorizării și
supravegherii eficiente a instituției de credit; (g)
facilitarea rezoluției ordonate și a
redresării grupului. Articolul 2 Obiectul Prezentul regulament stabilește norme
referitoare la: (a)
interzicerea activităților de tranzacționare
pe cont propriu; (b)
separarea anumitor activități de tranzacționare. Articolul 3 Domeniul de aplicare 1. Prezentul regulament se
aplică entităților următoare: (a)
oricărei instituții de credit sau
societăți-mamă din UE, inclusiv tuturor sucursalelor și
filialelor, indiferent de locul în care sunt situate, atunci când instituția
sau societatea-mamă este identificată ca fiind o instituție
importantă din punct de vedere sistemic la nivel global (G-SIIs) pentru
punerea în aplicare a articolului 131 din Directiva 2013/36/UE; (b)
oricăreia dintre
următoarele entități care, pentru o perioadă de trei ani
consecutivi, deține active financiare care, în total, depășesc
30 de miliarde EUR și desfășoară activități de
tranzacționare în valoare de cel puțin 70 de miliarde EUR sau
10 % din totalul activelor sale: (i) oricărei instituții de credit
stabilite în Uniune care nu este nici societate-mamă, nici filială,
inclusiv tuturor sucursalelor sale, indiferent de locul în care sunt situate; (ii) unei societăți-mamă din
UE, inclusiv tuturor sucursalelor și filialelor, indiferent de locul în
care se sunt situate acestea, dacă una dintre entitățile din
grup este o instituție de credit stabilită în Uniune; (iii) sucursalelor din UE ale instituțiilor
de credit stabilite în țări terțe. Articolul 4 Excludere din domeniul de aplicare 1. Prezentul regulament nu se
aplică: (a)
sucursalelor din UE ale instituțiilor de
credit stabilite în țări terțe, în cazul în care acestea fac
obiectul unui cadru juridic considerat echivalent în conformitate cu
articolul 27 alineatul (1); (b)
sucursalelor societăților-mamă din
UE stabilite în țări terțe, dacă acestea fac obiectul unui
cadru juridic considerat echivalent în conformitate cu articolul 27
alineatul (1); (c)
entităților menționate la
articolul 2 alineatul (5) punctele 2- 23 din Directiva 2013/36/UE. 2. În plus față de
dispozițiile de la alineatul (1) litera (b), o autoritate competentă
poate excepta de la cerințele capitolului III filialele unor societăți-mamă
din UE stabilite în țări terțe în cazul în care nu există
reglementări considerate echivalente cu articolele 10-16 și 20,
dacă autoritatea competentă respectivă s-a asigurat că: (a)
există o strategie de rezoluție
stabilită de comun acord între autoritatea de rezoluție la nivel de
grup din Uniune și autoritatea-gazdă din țara terță; (b)
strategia de rezoluție pentru filiala unei
societăți-mamă din UE stabilită într-o țară terță
nu are efecte negative asupra stabilității financiare a statului
membru (statelor membre) în care sunt stabilite societatea-mamă din UE și
celelalte entități din grup. Articolul 5 Definiții În sensul prezentului regulament, se
aplică următoarele definiții: 1. „instituție de credit”
înseamnă o instituție de credit, astfel cum este definită la
articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr.
575/2013 al Parlamentului European și a Consiliului[31]; 2. „grup” înseamnă o
societate-mamă și filialele sale; 3. „rezoluție”
înseamnă rezoluție, astfel cum este definită la articolul 2
alineatul (1) din Directiva [BRRD]; 4. „activitățile de
tranzacționare pe cont propriu” înseamnă utilizarea de capitaluri
proprii sau de fonduri împrumutate pentru a asuma poziții în orice tip de
tranzacție în vederea cumpărării, a vânzării, a dobândirii
în alt mod sau a cesionării oricărui instrument financiar sau a
oricăror mărfuri cu unicul scop de a obține un profit în contul
propriu, fără nicio legătură cu activitatea efectivă
sau anticipată a clienților sau cu scopul de a acoperi riscul
entității rezultat din activitatea efectivă sau anticipată
a clienților, prin utilizarea de birouri, unități, diviziuni sau
comercianți persoane fizice care se consacră în mod specific
dobândirii de astfel de poziții și obținerii de profit, inclusiv
prin intermediul unor platforme de internet dedicate tranzacționării
pe cont propriu; 5. „societate-mamă din UE”
înseamnă o societate-mamă dintr-un stat membru care nu este
filială a unei alte întreprinderi dintr-un stat membru; 6. „filială” înseamnă
o întreprindere filială, astfel cum este definită la articolul 2
punctul 10 din Directiva 2013/34/CE a Parlamentului European și a
Consiliului[32]; 7. „autoritate competentă”
înseamnă o autoritate competentă, astfel cum este definită la
articolul 4 alineatul (1) punctul 40 din Regulamentul (UE)
nr. 575/2013, inclusiv BCE în conformitate cu Regulamentul (UE)
nr. 1024/2013 al Consiliului; 8. „instituție”
înseamnă o instituție, astfel cum este definită la articolul 4
alineatul (1) punctul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; 9. „societate-mamă”
înseamnă o societate-mamă, astfel cum este definită la
articolul 2 punctul 9 din Directiva 2013/34/UE, inclusiv o instituție,
un holding financiar, un holding financiar mixt și un holding cu
activitate mixtă; 10. "instrumente
financiare" înseamnă instrumente financiare, astfel cum sunt definite
în secțiunea C din anexa I la Directiva 2004/39/CE; 11. „organ de conducere”
înseamnă un organ de conducere, astfel cum este definit la
articolul 3 alineatul (1) punctul 7 din Directiva 2013/36/UE, sau
organul echivalent, în cazul în care entitatea în cauză nu este o instituție;
12. „formarea pieței”
înseamnă angajamentul unei instituții financiare de a asigura
lichiditatea pieței în mod regulat și periodic, prin publicarea de
cotații bilaterale cu privire la un anumit instrument financiar sau ca
parte a activității sale obișnuite, prin executarea ordinelor
inițiate de clienți sau ca răspuns la cererile de tranzacționare
ale clienților, dar în ambele cazuri fără să fie
expusă la un risc de piață important; 13. „sponsor” înseamnă un
sponsor, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 14 din
Regulamentul (UE) nr. 575/2013; 14. „securitizare” înseamnă
securitizare, astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1)
punctul 61 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; 15. „tranzacționarea
instrumentelor financiare derivate” înseamnă cumpărarea sau vânzarea
de instrumente financiare derivate; 16. „instituție de credit
principală” înseamnă o instituție de credit a cărei
activitate constă cel puțin în atragerea depozitelor eligibile în
cadrul schemei de garantare a depozitelor în conformitate cu Directiva 94/19/CE[33]; 17. „marfă” înseamnă
marfă, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 1 din
Regulamentul (CE) nr. 1287/2006 al Comisiei[34]; 18. „entitate din grup”
înseamnă o entitate juridică care face parte dintr-un grup; 19. „entitate financiară”
înseamnă o entitate care se încadrează într-una din următoarele
categorii: –
entitate din sectorul financiar, astfel cum este
definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 27 din Regulamentul (UE) nr.
575/2013; –
fonduri de investiții alternative (FIA) de tip
închis care nu utilizează efectul de levier, astfel cum sunt definite în
Directiva 2011/61/UE, în cazul în care FIA respective sunt stabilite în Uniune
sau, dacă nu sunt stabilite în Uniune, sunt comercializate în Uniune în
conformitate cu articolul 35 sau 40 din Directiva 2011/61/UE a Parlamentului
European și a Consiliului[35],
fondurile cu capital de risc eligibile, astfel cum sunt definite la articolul 3
litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 345/2013 al Parlamentului European și
al Consiliului[36],
fondurile europene de antreprenoriat social eligibile, astfel cum sunt definite
la articolul 3 litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 346/2013 al Parlamentului
European și al Consiliului[37]
și FIA autorizate ca fonduri europene de investiții pe termen lung
(FEITL) în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. [XXX/XXXX][38]]; –
OPCVM, astfel cum sunt definite la articolul 1
alineatul (2) din Directiva 2009/65/CE[39]; –
entitate special constituită în scopul securitizării,
astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 66 din
Regulamentul (UE) nr. 575/2013; 20. „IMM” înseamnă o
întreprindere care are sub 250 de angajați și o cifră
anuală de afaceri care nu depășește 50 de milioane EUR și/sau
un bilanț anual total care nu depășește 43 de milioane EUR. 21. „tranzacționarea de
investiții pe cont propriu” înseamnă cumpărarea, vânzarea sau
subscrierea de titluri de valoare sau investiții pe bază de contract,
pe cont propriu; 22. „autoritate responsabilă
cu supravegherea consolidată” înseamnă autoritatea competentă
responsabilă cu realizarea supravegherii unei societăți-mamă
din UE și a filialelor acesteia pe o bază consolidată, astfel
cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 48 din
Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Capitolul II Activitățile interzise Articolul 6 Interzicerea anumitor activități
de tranzacționare 1. Entitățile menționate
la articolul 3 nu pot: (a)
să desfășoare activități
de tranzacționare pe cont propriu; (b)
cu capitalurile proprii sau cu fonduri împrumutate și
având ca unic scop obținerea unui profit în contul propriu: (i) să dobândească sau să
păstreze unități sau acțiuni ale FIA, astfel cum sunt
definite la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva
2011/61/UE; (ii) să investească în instrumente
financiare derivate, certificate, indici sau orice alt instrument financiar ale
cărui performanțe sunt legate de acțiuni sau unități
ale FIA; (iii) să dețină unități
sau acțiuni la o entitate care desfășoară activități
de tranzacționare pe cont propriu sau achiziționează unități
sau acțiuni ale FIA. 2. Interdicțiile de la
alineatul (1) litera (a) nu se aplică: (a)
instrumentelor financiare emise de administrațiile
centrale ale statelor membre sau de entitățile enumerate la
articolul 117 punctul 2 și la articolul 118 din Regulamentul
(UE) nr. 575/2013; (b)
situației în care o entitate menționată
la articolul 3 îndeplinește toate condițiile următoare: (i) își utilizează capitalul
propriu ca parte din procesele sale de gestiune a trezoreriei; (ii) deține, cumpără, vinde
sau dobândește în alt fel sau cedează, în mod exclusiv, numerar sau
active echivalente de numerar. Activele echivalente de numerar trebuie să
fie investiții foarte lichide deținute în moneda de bază a
capitalului propriu, să fie ușor convertibile într-o sumă
cunoscută de numerar, să fie supuse unui risc nesemnificativ de
schimbare a valorii, să aibă o scadență care să nu
depășească 397 de zile și să furnizeze o rentabilitate
care să nu depășească rata de rentabilitate a unei obligațiuni
de stat de înaltă calitate cu scadența la trei luni. 3. Restricțiile
prevăzute la alineatul (1) litera (b) nu se aplică în ce ceea privește
FIA de tip închis care nu utilizează efectul de levier, astfel cum sunt
definite în Directiva 2011/61/UE, în cazul în care FIA respective sunt
stabilite în Uniune sau, în cazul în care nu sunt stabilite în UE, sunt
comercializate în Uniune, în conformitate cu articolul 35 sau 40 din Directiva
2011/61/UE, în ceea ce privește fondurile cu capital de risc eligibile,
astfel cum sunt definite la articolul 3 litera (b) din Regulamentul
(UE) nr. 345/2013, în ceea ce privește fondurile de antreprenoriat
social eligibile, astfel cum sunt definite la articolul 3 litera (b)
din Regulamentul (UE) nr. 346/2013 și în ceea ce privește FIA
autorizate ca FEITL în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. [XXX/XXXX]. 4. Organul de conducere al
fiecărei entități menționate la articolul 3 se
asigură că cerințele prevăzute la alineatul (1) sunt
respectate. 5. Dispozițiile de la
alineatele (1)-(4) se aplică începând de la [OP este rugat să
introducă data exactă, 18 luni de la data publicării
regulamentului]. 6. Comisia este
împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 36
pentru a scuti de la aplicarea interdicției menționate la paragraful
(1) litera (a): (a)
instrumentele financiare, altele decât cele menționate
la alineatul (2) litera (a), emise de guverne ale unor țări terțe
care aplică mecanisme de supraveghere și de reglementare cel puțin
echivalente cu cele aplicate în Uniune, expunerilor la aceste instrumente
fiindu-le atribuită o pondere de risc de 0 % în conformitate cu
articolul 115 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; (b)
instrumentele financiare emise de administrațiile
regionale ale statelor membre, expunerilor la aceste instrumente fiindu-le
atribuită o pondere de risc de 0 % în conformitate cu
articolul 115 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Articolul 7 Norme privind remunerarea Fără a aduce atingere normelor în
materie de remunerare prevăzute în Directiva 2013/36/UE, politica de
remunerare a entităților menționate la articolul 3 trebuie
să fie concepută și pusă în aplicare în așa fel încât
să nu încurajeze sau să recompenseze, în mod direct sau indirect,
desfășurarea de către orice membru al personalului a
activităților interzise la articolul 6 alineatul (1). Capitolul III Separarea anumitor activități de
tranzacționare Articolul 8 Domeniul de aplicare a activităților
1. În sensul prezentului
capitol, activitățile de tranzacționare includ alte
activități decât: (a)
acceptarea de depozite care sunt eligibile în
cadrul schemei de garantare a depozitelor în conformitate cu Directiva 94/19/CE
a Parlamentului European și a Consiliului[40]; (b)
acordarea de împrumuturi, printre altele: credite
de consum, contracte de credit legate de bunuri imobile, factoring cu sau
fără recurs, finanțarea tranzacțiilor comerciale (inclusiv
forfetare). (c)
leasingul financiar; (d)
serviciile de plată, astfel cum sunt definite
la articolul 4 alineatul (3) din Directiva 2007/64/CE a Parlamentului
European și a Consiliului[41]; (e)
emiterea și gestionarea altor mijloace de
plată, cum ar fi cecurile de călătorie și tratele bancare,
în măsura în care o astfel de activitate nu este reglementată de
litera (d); (f)
intermedierea pe piețele interbancare,
păstrarea și administrarea titlurilor de valoare; (g)
serviciile de informații privind creditele; (h)
serviciile de păstrare în depozit; (i)
emiterea de monedă electronică. 2. Cerințele din prezentul
capitol nu se aplică achiziției sau vânzării de instrumente
financiare emise de administrațiile centrale ale statelor membre sau de
entitățile enumerate la articolul 117 punctul 2 și la
articolul 118 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. 3. Comisia este
împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 35
pentru a scuti instrumentele financiare: (a)
altele decât cele menționate la alineatul (2),
emise de guverne ale unor țări terțe care aplică mecanisme
de supraveghere și de reglementare cel puțin echivalente cu cele
aplicate în Uniune, expunerilor la aceste instrumente fiindu-le atribuită
o pondere de risc de 0 % în conformitate cu articolul 115 din
Regulamentul (UE) nr. 575/2013; (b)
emise de administrațiile regionale ale
statelor membre, expunerilor la aceste instrumente fiindu-le atribuită o
pondere de risc de 0 % în conformitate cu articolul 115 din
Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Articolul 9 Obligația de a evalua activitățile 1. Autoritatea competentă
evaluează activitățile de tranzacționare, incluzând mai
ales: activitățile de formare a pieței, investițiile în
securitizare, investițiile efectuate în calitate de sponsor pentru
securitizare și tranzacționarea instrumentelor financiare derivate,
altele decât instrumentele financiare derivate permise în temeiul articolelor
11 și 12, ale următoarelor entități: (a)
o instituție de credit principală
stabilită în Uniune, care nu este nici societate-mamă, nici
filială, inclusiv toate sucursalele sale, indiferent de locul în care sunt
situate acestea; (b)
o societate-mamă din UE, inclusiv toate
sucursalele și filialele, indiferent de locul în care sunt situate
acestea, dacă una dintre entitățile din grup este o instituție
de credit principală stabilită în Uniune; (c)
sucursale din UE ale instituțiilor de credit
stabilite în țări terțe. 2. La efectuarea evaluării
prevăzute la alineatul (1), autoritatea competentă utilizează
următorii indicatori: (a)
dimensiunea relativă a activelor deținute
în vederea tranzacționării, măsurată prin împărțirea
activelor deținute în vederea tranzacționării la totalul
activelor; (b)
efectul de levier al activelor deținute în
vederea tranzacționării, măsurat prin împărțirea
activelor deținute în vederea tranzacționării la fondurile
proprii de nivel 1 de bază; (c)
importanța relativă a riscului de credit
al contrapărții, astfel cum este măsurată prin împărțirea
valorii juste a instrumentelor financiare derivate la totalul activelor deținute
în vederea tranzacționării; (d)
gradul de complexitate relativ al instrumentelor
financiare derivate deținute în vederea tranzacționării, astfel
cum este măsurat prin împărțirea activelor aferente
instrumentelor derivate deținute în vederea tranzacționării de
nivelul 2 și nivelul 3 la instrumentele financiare derivate deținute
în vederea tranzacționării și la activele deținute în
vederea tranzacționării; (e)
profitabilitatea relativă a venitului din
activitatea de tranzacționare, măsurată prin împărțirea
venitului din tranzacționare la venitul net total; (f)
importanța relativă a riscului de piață,
astfel cum este măsurată prin calcularea diferenței dintre
activele și datoriile deținute în vederea tranzacționării
în valoare absolută și prin împărțirea acesteia la media
simplă a activelor și datoriilor deținute în vederea tranzacționării; (g)
interconectarea, astfel cum este măsurată
pe baza metodologiei menționate la articolul 131 alineatul (18)
din Directiva 2013/36/UE; (h)
riscurile de credit și de lichiditate care
provin din angajamentele și garanțiile oferite de instituțiile
de credit principale. 3. Autoritatea competentă își
va finaliza evaluarea până la [OP este rugat să introducă
data 18 luni de la data publicării prezentului regulament] și va
efectua ulterior evaluări în mod regulat, cel puțin o dată pe
an. 4. ABE elaborează proiecte
de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica modul în care se
măsoară indicatorii și, după caz, precizează detaliile
privind indicatorii menționați la alineatul (2) și
măsurarea acestora cu ajutorul datelor de supraveghere. Proiectele de
standarde tehnice de reglementare pun, de asemenea, la dispoziția
autorității competente o metodologie pentru măsurarea și
aplicarea consecventă a indicatorilor. ABE înaintează proiectele de standarde
tehnice de reglementare Comisiei până la [OP este rugat să
introducă data, 1 lună de la data publicării
regulamentului]. Se deleagă Comisiei competența de a
adopta proiectele de standarde tehnice de reglementare menționate la
primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr.
1093/2010. Articolul 10 Dreptul autorității competente
de a impune ca o instituție de credit principală să nu
desfășoare anumite activități 1. În cazul în care autoritatea
competentă constată că, în urma evaluării menționate
la articolul 9 alineatul (1), limitele și condițiile legate
de indicatorii menționați la articolul 9 alineatul (2)
literele (a)-(h) și specificate în actele delegate menționate la
alineatul (5) sunt îndeplinite și, prin urmare, consideră că
există o amenințare la adresa stabilității financiare a
instituției de credit principale sau la adresa sistemului financiar al
Uniunii în ansamblu, ținând cont de obiectivele prevăzute la
articolul 1, aceasta stabilește, în termen de cel mult două luni
de la finalizarea respectivei evaluări, să înceapă procedura
care duce la luarea unei decizii, astfel cum se menționează la
alineatul (3) al doilea paragraf. 2. În cazul în care limitele și
condițiile menționate la alineatul (1) nu sunt îndeplinite,
autoritatea competentă poate totuși să înceapă procedura
care duce la luarea unei decizii, astfel cum se prevede la alineatul (3) al
treilea paragraf, în cazul în care, ca urmare a evaluării menționate
la articolul 9 alineatul (1), aceasta concluzionează că
orice activitate de tranzacționare, cu excepția activității
de tranzacționare a instrumentelor financiare derivate, altele decât cele
permise în temeiul articolelor 11 și 12, realizată de către
instituția de credit principală, reprezintă o amenințare la
adresa stabilității financiare a instituției de credit
principale sau a sistemului financiar al Uniunii în ansamblu, având în vedere
obiectivele prevăzute la articolul 1. 3. Autoritatea competentă
notifică concluziile menționate la alineatul (1) sau (2) instituției
de credit principale și îi oferă acesteia posibilitatea de a prezenta
observații scrise în termen de două luni de la data notificării.
Cu excepția
cazului în care instituția de credit demonstrează, în termenul menționat
la primul paragraf, într-un mod considerat satisfăcător de
autoritatea competentă, că argumentele pe baza cărora s-a ajuns
la concluziile respective nu sunt justificate, autoritatea competentă
adoptă o decizie adresată instituției de credit principale, prin
care i se impune acesteia să nu efectueze activitățile de
tranzacționare specificate în respectivele concluzii. Autoritatea
competentă precizează motivele deciziei sale și publică
decizia respectivă. În sensul
alineatului (1), în cazul în care autoritatea competentă decide să
autorizeze instituția de credit principală să desfășoare
activitățile de tranzacționare în cauză, aceasta
precizează și motivele care stau la baza deciziei și publică
decizia. În sensul
alineatului (2), în cazul în care autoritatea competentă decide să
autorizeze instituția de credit principală să desfășoare
activități de tranzacționare, autoritatea competentă
adoptă o decizie adresată instituției de credit principale în
acest sens. Înainte de
adoptarea deciziei menționate în prezentul alineat, autoritatea
competentă consultă ABE cu privire la motivele care stau la baza
deciziei preconizate și cu privire la impactul potențial al unei
astfel de decizii asupra stabilității financiare a Uniunii și a
funcționării pieței interne. Autoritatea competentă
notifică, de asemenea, ABE cu privire la decizia sa finală. Autoritatea
competentă adoptă decizia finală în termen de două luni de
la primirea observațiilor scrise menționate la primul paragraf. 4. Deciziile menționate la
alineatul (3) al doilea paragraf vor face obiectul evaluării de către
autoritatea competentă la intervale de 5 ani. 5. Comisia va adopta, până
la [OP este rugat să introducă data corectă, 6 luni de la
publicarea prezentului regulament] acte delegate în conformitate cu
articolul 35 pentru: (a)
a preciza, cu privire la indicatori: (a)
limita relevantă a fiecărui indicator
prevăzut la articolul 9 alineatul (1) literele (a)-(h) peste
care nivelul de risc al activității de tranzacționare este
considerat semnificativ la nivel individual; (ii)
condițiile, inclusiv numărul de
indicatori pentru care trebuie să fie depășită limita
relevantă și combinația acestora, pentru ca autoritatea
competentă să înceapă procedura menționată la articolul 10
alineatul (1). (iii)
Specificarea condițiilor de la punctul (ii)
include indicarea nivelului de risc agregat semnificativ al activității
de tranzacționare care rezultă din faptul că au fost depășite
limitele relevante menționate la punctul (i) pentru mai mulți
indicatori; (b)
a preciza tipul de securitizare care nu este
considerat a reprezenta o amenințare la adresa stabilității
financiare a instituției de credit principale sau la adresa sistemului
financiar al Uniunii în ansamblul său, cu privire la fiecare din
următoarele aspecte: (i) caracteristicile structurale, cum ar fi
transformarea integrată a scadenței și simplitatea structurii; (ii) calitatea activelor-suport și
caracteristicile garanțiilor reale asociate; (iii) cotarea și caracteristicile în materie
de transparență ale securitizării și ale activelor-suport
ale acesteia; (iv) soliditatea și calitatea proceselor
de subscriere. Articolul 11 Gestionarea prudentă a propriilor
riscuri 1. O instituție de credit
principală care a făcut obiectul unei decizii menționate la
articolul 10 alineatul (3) poate desfășura activități
de tranzacționare în măsura în care scopul este limitat doar la
gestionarea prudentă a capitalului, a lichidităților și a
finanțării sale. În cadrul
gestionării prudente a capitalului, a lichidităților și a
finanțării sale, o instituție de credit principală poate
utiliza pentru acoperirea bilanțului său general de risc doar
instrumente financiare derivate pe rata dobânzii, instrumente financiare
derivate pe cursul de schimb și derivate de credit eligibile pentru
compensare printr-o contraparte centrală. Instituția de credit
principală demonstrează autorității de supraveghere
competente că activitatea de acoperire împotriva riscurilor a fost
concepută pentru a reduce riscurile specifice, identificabile ale pozițiilor
individuale sau agregate ale instituției de credit principale și
că le atenuează în mod demonstrabil pe acestea sau că le diminuează
semnificativ. 2. Fără a aduce
atingere normelor în materie de remunerare prevăzute de Directiva
2013/36/UE, politica de remunerare aplicabilă personalului instituției
de credit principale implicate în activități de acoperire a
riscurilor: (a)
urmărește să prevină
eventualele activități de tranzacționare pe cont propriu
reziduale sau ascunse, fie că sunt camuflate sub forma gestionării
riscurilor sau sub alte forme; (b)
reflectă obiectivele legitime în materie de
acoperire a riscurilor ale instituției de credit principale în ansamblul
său și garantează că remunerarea acordată nu este
direct determinată prin trimitere la profiturile generate de aceste
activități, însă ține seama de eficacitatea generală a
activităților din perspectiva atenuării sau a diminuării
riscului. Organul de
conducere se asigură că politica de remunerare a instituției de
credit principale este conformă cu dispozițiile prevăzute la
primul paragraf, acționând în funcție de recomandările formulate
de comitetul de risc, în cazul în care este instituit un astfel de comitet în
conformitate cu articolul 76 alineatul (3) din Directiva 2013/36/UE. 3. Comisia este
împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu
articolul 35 din prezentul regulament pentru a completa instrumentele
financiare prevăzute la alineatul (1) prin adăugarea altor
instrumente financiare, inclusiv a altor tipuri de instrumente financiare
derivate, în special a celor supuse obligațiilor stabilite la
articolul 11 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului
European și al Consiliului[42],
pentru a ține cont de instrumentele financiare care au același efect
asupra stabilității financiare ca și cele menționate la
alineatul (1) în scopul gestionării prudente a capitalului, a
lichidităților și a finanțării. Articolul 12 Furnizarea de servicii de gestionare a
riscurilor către clienți 1. O instituție de credit
principală care a făcut obiectul deciziei menționate la
articolul 10 alineatul (3) poate vinde instrumentele financiare
derivate pe rata dobânzii, instrumente derivate pe cursul de schimb, derivate
de credit, instrumente financiare derivate pe certificate de emisii și
instrumente financiare derivate pe mărfuri care sunt eligibile pentru
compensare printr-o contraparte centrală, precum și certificate de
emisii clienților săi nefinanciari, entităților financiare
menționate la articolul 5 punctul 19 a doua și a treia liniuță,
societăților de asigurare și instituțiilor pentru
furnizarea de pensii ocupaționale dacă au fost îndeplinite
următoarele condiții: (a)
unicul scop al vânzării este acoperirea
riscului ratei dobânzii, a riscului cursului de schimb valutar, a riscului de
credit, a riscului de marfă sau a riscului aferent certificatelor de
emisii; (b)
cerințele de fonduri proprii ale instituției
de credit principale pentru riscul de poziție care rezultă din
instrumentele financiare derivate și din certificatele de emisii nu depășesc
o anumită proporție din cerința totală de capital de risc,
care urmează să fie specificată într-un act delegat al Comisiei
în conformitate cu alineatul (2). În cazul în care
cerința de la litera (b) nu este îndeplinită, instrumentele
financiare derivate și certificatele de emisii nu pot fi vândute de
către instituția de credit principală și nici nu trebuie
să fie înregistrate în bilanțul acesteia. 2. Comisia este
împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul
35, în următoarele scopuri: (a)
a autoriza vânzarea altor instrumente financiare
decât cele menționate la alineatul (1), în special a instrumentelor supuse
obligațiilor stabilite la articolul 11 din Regulamentul (UE)
nr. 648/2012, în scopul acoperirii riscurilor, către tipul de clienți
menționat la alineatul (1) din prezentul articol; (b)
a specifica proporția cerințelor de
fonduri proprii ale instituției de credit principale, peste care
instrumentele financiare derivate și certificatele de emisii menționate
la alineatul (1) din prezentul articol nu pot fi vândute și nici
înregistrate în bilanțul instituției de credit principale. Articolul 13 Norme privind entitățile
separate din grup 1. În cazul în care o autoritate
competentă a luat o decizie în conformitate cu articolul 10 alineatul (3)
prin care se interzice unei instituții de credit principale să
efectueze anumite activități de tranzacționare și în cazul
în care instituția de credit principală face parte dintr-un grup,
atunci activitățile de tranzacționare care trebuie fie separate
pot fi efectuate doar de către o entitate din grup care este separată
din punct de vedere juridic, economic și operațional („entitate de
tranzacționare”) de instituția de credit principală. 2. Atunci când o entitate menționată
la articolul 9 alineatul (1) a decis, din proprie inițiativă,
să separe activitățile de tranzacționare reglementate de
articolul 9 de instituția de credit principală și a primit
aprobarea planului său de separare, în conformitate cu procedura
prevăzută la articolul 18, atunci cerințele stabilite la
alineatele (3)-(13) din prezentul articol și la articolele 14-17 și
20 li se aplică entităților separate. 3. Societatea-mamă din UE
se asigură că un grup care cuprinde instituții de credit
principale și entități de tranzacționare este structurat
astfel încât, pe bază subconsolidată, să se creeze două
subgrupuri distincte, dintre care doar unul să conțină instituțiile
de credit principale. 4. Societatea-mamă din UE a
instituției de credit principale trebuie să se asigure în măsura
necesară că instituția de credit principală poate să își
desfășoare activitățile în cazul insolvenței
entității de tranzacționare. 5. Instituția de credit
principală nu deține instrumente de capital sau drepturi de vot
într-o entitate de tranzacționare. Fără a aduce atingere primului paragraf,
autoritatea competentă poate decide să permită instituțiilor
de credit principale care îndeplinesc cerințele prevăzute la
articolul 49 alineatul (3) litera (a) sau (b) din Regulamentul
(UE) nr. 575/2013 să dețină instrumente de capital sau
drepturi de vot într-o entitate de tranzacționare dacă autoritatea
competentă consideră că deținerea unor astfel de
instrumente de capital sau drepturi de vot este indispensabilă funcționării
grupului și că instituția de credit principală a luat
suficiente măsuri pentru a diminua riscurile relevante în mod
corespunzător. O instituție de credit principală care
nu este nici instituție de credit centrală, nici regională nu
trebuie, în niciun caz, să fie autorizată să dețină în
mod direct instrumente de capital sau drepturi de vot în nicio entitate de
tranzacționare. Înainte de a adopta o decizie în conformitate cu
prezentul alineat, autoritatea competentă consultă ABE. Autoritatea competentă notifică decizia
sa ABE, iar aceasta din urmă publică o listă a instituțiilor
cărora li s-a aplicat prezentul alineat. 6. Instituția de credit
principală și entitatea de tranzacționare emit propriile
instrumente de datorie pe bază individuală sau subconsolidată,
cu condiția ca acest lucru să nu fie incompatibil cu planul de rezoluție
convenit de autoritățile de rezoluție relevante în conformitate
cu Directiva [BRRD]. 7. Toate contractele și
celelalte tranzacții încheiate între instituția de credit
principală și entitatea de tranzacționare trebuie să fie la
fel de favorabile instituției de credit principale ca și contractele și
tranzacțiile comparabile cu entități care nu fac parte din același
subgrup sau care implică astfel de entități. 8. Majoritatea membrilor
organului de conducere al instituției de credit principale și,
respectiv, al entității de tranzacționare sunt persoane care nu
sunt membri ai organului de conducere al celeilalte entități. Niciun
membru al organului de conducere al fiecărei entități nu trebuie
să îndeplinească o funcție executivă în ambele entități,
cu excepția responsabilului de gestionare a riscurilor din
societatea-mamă. 9. Organul de conducere al
instituției de credit principale, al entității de tranzacționare
și al societăților-mamă ale acestora are obligația de
a susține obiectivele separării. 10. În conformitate cu legislația
națională aplicabilă, numele sau denumirea entității
de tranzacționare și a instituției de credit principale trebuie
să fie alese astfel încât publicul să poată identifica cu ușurință
care entitate este o entitate de tranzacționare și care entitate este
o instituție de credit principală. 11. Instituțiile separate
structural trebuie să respecte obligațiile stabilite în părțile
doi, trei și patru și în părțile șase, șapte și
opt din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și în titlul VII din Directiva
2013/36/UE pe bază subconsolidată, în conformitate cu alineatul (3)
din prezentul articol. 12. Prin derogare de la
articolul 6 alineatul (1) și de la articolul 7 din
Regulamentul (UE) nr. 575/2013, obligațiile prevăzute în
părțile doi-patru și opt din regulamentul respectiv se
aplică pe bază subconsolidată, în conformitate cu alineatul (3)
din prezentul articol. 13. Prin derogare de la
articolul 6 alineatul (4) și de la articolul 8 din
Regulamentul (UE) nr. 575/2013, obligațiile prevăzute în partea șase
din regulamentul respectiv se aplică pe bază subconsolidată, în
conformitate cu alineatul (3) din prezentul articol. Articolul 14 Limitele aplicabile expunerilor mari
intragrup 1. În scopul calculării
limitei aplicabile expunerilor mari intragrup prevăzute la alineatul (2),
toate entitățile aparținând aceluiași subgrup în temeiul
articolului 13 alineatul (3) sunt considerate a fi un singur client
sau un singur grup de clienți aflați în legătură în sensul
articolului 4 alineatul (1) punctul 39 din Regulamentul (UE)
nr. 575/2013. 2. În cazul în care au fost
impuse măsuri în conformitate cu prezentul capitol, instituția de
credit principală nu poate să își asume o expunere intragrup
care să depășească 25 % din capitalul eligibil al
instituției de credit principale față de o entitate care nu aparține
aceluiași subgrup ca și instituția de credit principală. Limita de expunere intragrup se aplică pe
bază subconsolidată, după luarea în considerare a efectului
diminuării riscului de credit și al derogărilor în conformitate
cu articolele 399-403 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și cu
articolul 16 din prezentul regulament. Articolul 15 Limitele aplicabile expunerilor mari din
afara grupului 1. În plus față de
dispozițiile articolului 395 alineatul (1) din Regulamentul (UE)
nr. 575/2013, în cazul în care au fost impuse măsuri în conformitate
cu prezentul capitol din prezentul regulament, instituția de credit
principală nu trebuie să își asume următoarele expuneri: (a)
o expunere mare care depășește 25 %
din capitalul eligibil al instituției de credit principale față
de o entitate financiară. Limita de expunere respectivă se
aplică numai pe bază individuală și pe bază
subconsolidată, după luarea în considerare a efectului
diminuării riscului de credit și al derogărilor în conformitate
cu articolele 399-403 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și cu
articolul 16 din prezentul regulament; (b)
expuneri mari care depășesc în total
200 % din capitalul eligibil al instituției de credit principale față
de entități financiare. Limita de expunere respectivă se
aplică numai pe bază individuală și pe bază
subconsolidată, după luarea în considerare a efectului
diminuării riscului de credit și al derogărilor în conformitate
cu articolele 399-403 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și cu
articolul 16 din prezentul regulament. 2. Comisia este
împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu
articolul 35 pentru a ajusta nivelul limitei aplicabile expunerilor mari
agregate din afara grupului, astfel cum se prevede la alineatul (1) litera (b),
în conformitate cu gradul în care diminuarea riscului de credit a fost
recunoscută. Articolul 16 Tehnici de diminuare a riscului de
credit Pe lângă dispozițiile articolelor
399-403 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în cazul în care au fost
impuse măsuri în conformitate cu prezentul capitol din prezentul
regulament, la calculul valorilor expunerilor se aplică restricții în
ceea ce privește recunoașterea tehnicilor de diminuare a riscului de
credit, în sensul conformității cu limitele aplicabile expunerilor
mari, astfel cum sunt menționate la articolele 14 și 15 din prezentul
regulament. Comisia este împuternicită să adopte
acte delegate în conformitate cu articolul 35 pentru a specifica
măsura în care tehnicile de atenuare a riscului de credit, inclusiv
tipurile de protecție a creditului eligibile și limitele aplicate
acestora, sunt recunoscute în sensul primului paragraf cu scopul de a se
asigura că tehnicile de diminuare a riscului de credit nu dau greș în
cazul în care riscurile se materializează, astfel încât să se
poată realiza recuperarea eficace a protecției creditelor. Articolul 17 Derogare de la dispozițiile
tranzitorii pentru expunerile mari Prin derogare de la articolul 493 alineatul
(3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, derogările prevăzute la
alineatul menționat anterior nu se aplică expunerilor asumate de
instituțiile de credit principale care au făcut obiectul unor
măsuri structurale în conformitate cu prezentul regulament. Articolul 18 Planul de separare 1. În cazul în care o autoritate
competentă a luat o decizie în conformitate cu articolul 10
alineatul (3) prin care se interzice unei instituții de credit
principale să desfășoare anumite activități de tranzacționare,
instituția de credit principală sau societatea-mamă din UE a
acesteia prezintă un plan de separare autorității competente în
termen de 6 luni de la data deciziei menționate la articolul 10
alineatul (3) al doilea paragraf. În mod similar, atunci când o entitate menționată
la articolul 9 alineatul (1) a decis să separe activitățile
de tranzacționare supuse obligației de evaluare de la
articolul 9 de instituția de credit principală, aceasta trebuie
să prezinte un plan care să expună în detaliu separarea sa la
începutul perioadei de evaluare prevăzute la articolul 9. Planul
trebuie să conțină cel puțin informațiile
prevăzute la alineatul (2) literele (a) și (b) din prezentul articol. 2. Planul de separare trebuie
să explice în detaliu modul în care va fi efectuată separarea. Planul cuprinde cel
puțin următoarele informații: (a)
precizarea activelor și a activităților
care vor fi separate de instituția de credit principală; (b)
detalii cu privire la modul în care se aplică
normele menționate la articolul 13; (c)
un calendar pentru separare. 3. Autoritatea competentă
evaluează planurile menționate la alineatele (1) și (2) și,
în termen de șase luni de la prezentarea acestora, adoptă o decizie
de aprobare a planului de separare sau impune modificări ale planului de
separare. 4. În cazul în care autoritatea
competentă impune modificări ale planului de separare, instituția
de credit principală sau, după caz, societatea-mamă din UE a
acesteia prezintă din nou planul de separare, cu modificările impuse,
în termen de trei luni de la solicitarea autorității competente. 5. Autoritatea competentă
adoptă o decizie de aprobare sau de respingere a planului în termen de o
lună de la prezentarea pentru a doua oară a acestuia. În cazul în
care autoritatea competentă respinge planul, aceasta adoptă în termen
de o lună de la notificarea respingerii o decizie prin care stabilește
un plan de separare, introducând orice ajustare necesară. 6. În cazul în care instituția
de credit principală sau, după caz, societatea-mamă din UE a
acesteia nu prezintă un plan de separare conform cerințelor de la
alineatul (1), autoritatea competentă adoptă, în termen de cel mult 3
luni de la expirarea termenului menționat la alineatul (1), o decizie prin
care stabilește un plan de separare. 7. În cazul în care instituția
de credit principală sau, după caz, societatea-mamă din UE a
acesteia nu prezintă un nou plan de separare cu modificările
solicitate de către autoritatea competentă, aceasta din urmă
adoptă o decizie prin care stabilește un plan de separare în termen
de cel mult o lună după expirarea termenului stabilit la alineatul
(4) primul paragraf. 8. Instituția de credit
principală sau, după caz, societatea-mamă din UE a acesteia
demonstrează autorității competente că a pus în aplicare
planul aprobat. 9. Organul de conducere al unei
instituții de credit sau al unei societăți-mamă din UE se
asigură că planul a fost pus în aplicare în conformitate cu aprobarea
autorității competente. Articolul 19 Cooperarea între autoritățile
competente și autoritățile de rezoluție relevante 1. Înainte de a adopta decizia
menționată la articolul 10 alineatul (3), autoritatea
competentă notifică autoritatea de rezoluție relevantă
desemnată în conformitate cu articolul 3 din Directiva [BRRD]. 2. Atunci când efectuează
evaluarea în conformitate cu articolul 9 și atunci când impune instituției
de credit principale să nu desfășoare anumite activități
în conformitate cu articolul 10, autoritatea competentă ține
seama de orice evaluare a posibilității de rezoluție deja
existentă sau în curs de realizare, efectuată de oricare dintre
autoritățile de rezoluție în temeiul articolelor 13 și 13a
din Directiva [BRRD]. 3. Autoritatea competentă
cooperează cu autoritatea de rezoluție relevantă și
asigură schimbul informațiilor relevante considerate necesare pentru
îndeplinirea sarcinilor sale. 4. Autoritatea competentă
se asigură că măsurile instituite în temeiul prezentului capitol
sunt în concordanță cu măsurile instituite în temeiul
articolului 13 litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013,
al articolului 8 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. [MUR], al
articolelor 13, 13a, 14 și 15 din Directiva [BRRD] și al
articolului 104 din Directiva 2013/36/UE. Articolul 20 Activități interzise pentru
entitatea de tranzacționare Entitatea de tranzacționare nu trebuie: (a)
să accepte depozite care sunt eligibile în
cadrul schemei de garantare a depozitelor în conformitate cu Directiva
94/19/CE, cu excepția cazului în care respectivul depozit se referă
la schimbul de garanții reale asociate unor activități de
tranzacționare; (b)
să furnizeze servicii de plată, astfel
cum sunt definite la articolul 4 alineatul (3) din Directiva
2007/64/CE, în legătură cu activitățile menționate la
litera (a), cu excepția cazului în care respectivele servicii de
plată sunt auxiliare și strict necesare pentru schimbul de garanții
reale asociate unor activități de tranzacționare. Articolul 21 Derogare de la cerințele
capitolului III 1. La cererea unui stat membru,
Comisia poate acorda o derogare de la cerințele prezentului capitol unei
instituții de credit care acceptă depozite de la persoane fizice și
IMM-uri care intră sub incidența legislației naționale
primare adoptate înainte de 29 ianuarie 2014, în cazul în care legislația
națională respectă următoarele cerințe: (a)
are ca scop prevenirea tensiunilor financiare sau a
falimentului și a riscurilor sistemice menționate la
articolul 1; (b)
împiedică instituțiile de credit care
acceptă depozite eligibile de la persoane fizice și IMM-uri să
desfășoare activități reglementate de tranzacționare
de investiții în calitate de principal obligat și să dețină
active în vederea tranzacționării; cu toate acestea, legislația
națională poate prevedea un număr limitat de excepții,
pentru a permite instituției care acceptă depozite de la persoane
fizice și IMM-uri să întreprindă activități de
diminuare a riscului în vederea gestionării prudente a capitalului, a
lichidităților și a finanțării sale și să
ofere clienților servicii limitate de gestionare a riscului; (c)
în cazul în care instituția de credit care
acceptă depozite eligibile de la persoane fizice și IMM-uri face
parte dintr-un grup, legislația națională se asigură
că instituția de credit este separată juridic de entitățile
din grup care desfășoară activități reglementate de
tranzacționare a investițiilor pe cont propriu sau dețin active
în vederea tranzacționării și precizează următoarele: (i) instituția de credit care
acceptă depozite eligibile de la persoane fizice și IMM-uri este în
măsură să ia decizii în mod independent față de
celelalte entități din grup; (ii) instituția de credit care
acceptă depozite eligibile de la persoane fizice și IMM-uri are un
organ de conducere care este independent de alte entități din grup,
precum și de instituția de credit însăși; (iii) instituția de credit care
acceptă depozite eligibile de la persoane fizice și IMM-uri intră
ea însăși sub incidența cerințelor de capital și de
lichiditate; (iv) instituția de credit care
acceptă depozite eligibile de la persoane fizice și IMM-uri nu poate
încheia contracte sau tranzacții cu alte entități din grup,
altele decât în condiții similare celor menționate la
articolul 13 alineatul (7). 2. Un stat membru care dorește
să obțină o derogare pentru o instituție de credit
reglementată de legislația națională în cauză trimite
Comisiei o cerere de derogare, însoțită de un aviz pozitiv emis de
autoritatea competentă care supraveghează instituția de credit
care face obiectul cererii de derogare. Cererea respectivă trebuie să
furnizeze toate informațiile necesare pentru evaluarea legislației naționale
și să specifice instituțiile de credit pentru care se
solicită derogarea. În cazul în care Comisia consideră că nu
dispune de toate informațiile necesare, aceasta contactează statul
membru în cauză în termen de două luni de la primirea cererii și
precizează informațiile suplimentare care sunt necesare. Odată ce
Comisia dispune de toate informațiile pe care le consideră necesare
pentru a evalua cererea de derogare, aceasta informează, în termen de o
lună, statul membru solicitant că informațiile sunt
satisfăcătoare. În termen de cinci
luni de la emiterea notificării menționate la al doilea paragraf,
Comisia, după consultarea ABE cu privire la motivele care stau la baza
deciziei preconizate și cu privire la impactul potențial al unei
astfel de decizii asupra stabilității financiare a Uniunii și
asupra funcționării pieței interne, adoptă o decizie de
punere în aplicare, prin care declară că legislația națională
nu este incompatibilă cu prezentul capitol și acordă derogarea
instituțiilor de credit specificate în solicitarea menționată la
alineatul (1). În cazul în care Comisia intenționează să declare
legislația națională incompatibilă și să nu
acorde derogarea, aceasta își prezintă în detaliu obiecțiile și
oferă statului membru solicitant posibilitatea de a prezenta în scris
observații în termen de o lună de la data notificării obiecțiilor
Comisiei. În termen de trei luni de la expirarea termenului-limită pentru
depunere, Comisia adoptă o decizie de punere în aplicare prin care
acordă derogarea sau o respinge. În cazul în care
legislația națională se modifică, statul membru
informează Comisia cu privire la modificările aduse. Comisia poate
reexamina decizia de punere în aplicare menționată la al treilea
paragraf. În cazul în care
legislația națională care nu a fost declarată
incompatibilă cu prezentul capitol nu se mai aplică unei instituții
de credit căreia i-a fost acordată o derogare de la cerințele
prezentului capitol, respectiva derogare trebuie să fie retrasă în
ceea ce privește instituția de credit respectivă. Comisia
notifică ABE deciziile sale. ABE publică o listă a instituțiilor
de credit cărora le-a fost acordată o derogare în conformitate cu
prezentul articol. Lista este permanent actualizată. Capitolul IV Entitățile care fac obiectul
cerințelor de la capitolele II și III Articolul 22 Normele care reglementează
calcularea pragurilor 1. În sensul articolului 3
litera (b) punctul (ii), calculul pragurilor se bazează pe conturile
consolidate ale societății-mamă din UE. 2. În sensul articolului 3
litera (b) punctul (iii), calculul pragurilor se bazează pe
activitățile desfășurate în Uniune. 3. Activele și datoriile
întreprinderilor de asigurare și de reasigurare și ale altor
întreprinderi nefinanciare nu sunt incluse în calcul. 4. Până la [OP este
rugat să introducă data corectă 12 luni de la publicarea
prezentului regulament], autoritatea competentă identifică instituțiile
de credit și grupurile care fac obiectul prezentului regulament în
conformitate cu articolul 3 și le notifică imediat ABE. După ce a fost
notificată de autoritatea competentă, ABE publică imediat lista
menționată la primul paragraf. Lista este permanent actualizată. Articolul 23 Calcularea activităților de
tranzacționare 1. În sensul articolului 3,
activitățile de tranzacționare se calculează după cum
urmează, în conformitate cu regimul contabil aplicabil. Activități
de tranzacționare = (TSA + TSL + DA + DL)/2, unde: (a)
Activele deținute în vederea tranzacționării
care iau forma titlurilor de valoare (Trading Securities Assets - TSA)
sunt active care fac parte dintr-un portofoliu gestionat în ansamblu și
pentru care există dovezi ale unui model real și recent de
urmărire a profitului pe termen scurt, cu excepția activelor
derivate; (b)
Datoriile deținute în vederea tranzacționării
care iau forma titlurilor de valoare (Trading Securities Liabilities -
TSL) sunt datorii asumate cu intenția răscumpărării în
viitorul apropiat, care fac parte dintr-un portofoliu gestionat în ansamblu și
pentru care există dovezi ale unui model real și recent de
urmărire a profitului pe termen scurt, cu excepția datoriilor
derivate; (c)
Activele derivate (Derivative Assets - DA)
sunt instrumente financiare derivate cu valori de înlocuire pozitive, care nu
sunt identificate ca operațiuni de acoperire a riscurilor sau instrumente
financiare derivate încorporate; (d)
Datoriile derivate (Derivative Liabilities -
DL) sunt instrumente financiare derivate cu valori de înlocuire negative, care
nu sunt identificate ca instrumente de acoperire a riscurilor. 2. Activele și datoriile
întreprinderilor de asigurare și de reasigurare și ale altor
întreprinderi nefinanciare nu sunt incluse în calculul activităților
de tranzacționare. 3. ABE elaborează proiecte
de standarde tehnice de punere în aplicare care să specifice metodologia
de calcul al activităților de tranzacționare menționate la
alineatul (1), luând în considerare diferențele care există între
regimurile contabile aplicabile. ABE înaintează
Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la [OP
este rugat să introducă data exactă, 1 lună de la data
publicării regulamentului]. Se conferă
Comisiei competența de a adopta proiectele de standarde tehnice de punere
în aplicare menționate la primul paragraf, în conformitate cu
articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. 4. Comisia este
împuternicită să modifice, prin intermediul unor acte delegate în
conformitate cu articolul 35, componentele activităților de
tranzacționare menționate la literele (a)-(d) de la alineatul (1) din
prezentul articol pentru a ține seama de schimbările survenite în
regimurile contabile aplicabile. Articolul 24 Transmiterea de informații privind
activitățile de tranzacționare către autoritatea
competentă 1. Entitățile menționate
la articolul 3 prezintă autorității competente, pentru
prima dată la [OP este rugat să insereze data 9 luni de la
data publicării prezentului regulament] și, ulterior, anual, informațiile
relevante privind valoarea totală a activităților lor de tranzacționare
și componentele acestora, astfel cum se prevede la articolul 23
alineatul (1). 2. ABE elaborează proiecte
de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a stabili modelul uniform de
raportare menționat la alineatul (1), precum și instrucțiunile
de utilizare a formularului respectiv. ABE înaintează
Comisiei respectivele proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare
până la [OP este rugat să introducă data exactă, 1
lună de la data publicării regulamentului]. Se conferă
Comisiei competența de a adopta proiectele de standarde tehnice de punere
în aplicare menționate la primul paragraf, în conformitate cu
articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. Capitolul V Conformare Secțiunea 1 Entități Articolul 25 Îndatoririle entităților care
intră sub incidența prezentului regulament 1. Entitățile care
intră sub incidența prezentului regulament trebuie să ia
măsurile adecvate pentru a permite autorităților competente
să obțină informațiile necesare pentru a se evalua
conformitatea cu prezentul regulament. 2. Entitățile care fac
obiectul prezentului regulament trebuie să furnizeze autorității
competente toate informațiile necesare, inclusiv informațiile
necesare pentru evaluarea bazată pe indicatori menționată la
articolul 9 alineatul (2), în vederea evaluării conformității
lor cu prezentul regulament. De asemenea, entitățile respective se
asigură că mecanismele lor de control intern și procedurile lor
administrative și contabile permit monitorizarea în orice moment a
conformității lor cu prezentul regulament. 3. Entitățile care
intră sub incidența prezentului regulament își
înregistrează toate tranzacțiile și păstrează evidența
sistemelor și a proceselor utilizate în sensul prezentului regulament în așa
fel încât autoritatea competentă să poată monitoriza în orice
moment conformitatea cu prezentul regulament. Secțiunea 2 Autoritățile competente Articolul 26 Competențele
și sarcinile autorităților competente 1. La îndeplinirea sarcinilor
care le sunt încredințate în conformitate cu prezentul regulament,
autoritățile competente exercită competențele care le sunt
atribuite în conformitate cu legislația relevantă a Uniunii. 2. Autoritatea competentă
monitorizează activitățile entităților care fac
obiectul prezentului regulament, evaluează și asigură
conformitatea cu prezentul regulament pe o bază continuă. 3. Autoritățile
competente au competența de a impune unei societăți-mamă
din UE care nu este o entitate reglementată, dar care are cel puțin o
filială care este o entitate reglementată, să se asigure că
filialele sale reglementate respectă prezentul regulament. 4. În sensul prezentului
regulament, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată
este considerată ca fiind autoritatea competentă în ceea ce privește
toate entitățile din grup care aparțin aceluiași grup ca și
societatea-mamă din UE și care fac obiectul prezentului regulament. În cazul în care
filiala unei societăți-mamă din UE este stabilită într-un
alt stat membru și supravegheată de o altă autoritate de
supraveghere decât societatea-mamă din UE și în cazul în care filiala
este semnificativă, în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) din
Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, autoritatea responsabilă cu supravegherea
consolidată se consultă cu autoritatea competentă a statului
membru-gazdă al filialei semnificative cu privire la orice decizie care
trebuie să fie luată de către autoritatea responsabilă cu
supravegherea consolidată în temeiul prezentului regulament. Capitolul VI Relațiile cu țările terțe Articolul 27 Echivalența cadrului juridic al
unei țări terțe 1. La cererea unei autorități
competente a unui stat membru sau a unei țări terțe ori din
proprie inițiativă, Comisia poate adopta acte de punere în aplicare
prin care să precizeze că: (a)
mecanismele de ordin juridic, de supraveghere și
de asigurare a respectării legislației ale unei țări terțe
asigură faptul că instituțiile de credit și societățile-mamă
din țara terță în cauză respectă cerințele
obligatorii care sunt echivalente cu cerințele stabilite la articolele 6,
10-16 și 20; (b)
cadrul juridic din țara terță în
cauză prevede un sistem echivalent eficace de recunoaștere a
măsurilor structurale prevăzute de legislațiile naționale
din țările terțe. 2. Comisia poate să își
modifice sau să își retragă decizia în cazul în care condițiile
pe baza cărora a fost luată decizia respectivă nu mai sunt
îndeplinite. 3. Comisia este
împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu
articolul 35 din prezentul regulament în vederea stabilirii criteriilor
necesare pentru a evalua dacă un cadru juridic și de supraveghere al
unei țări terțe este echivalent cu prezentul regulament sau nu. Comisia adoptă
actul delegat [OP este rugat să introducă data exactă în
termen de 24 luni de la data intrării în vigoare a prezentului
regulament]. 4. ABE încheie acorduri de
cooperare cu autoritățile competente relevante din țările
terțe ale căror cadre juridice și de supraveghere au fost
considerate echivalente cu prezentul regulament în conformitate cu alineatele
(1)-(3). Acordurile în cauză specifică cel puțin un regim de
schimb de informații minim între autoritățile competente
relevante din ambele jurisdicții. Capitolul VII Măsuri și sancțiuni
administrative Articolul 28 Măsuri și sancțiuni
administrative 1. Fără a aduce
atingere competențelor de supraveghere ale autorităților
competente în conformitate cu articolul 26 și dreptului statelor
membre de a prevedea și impune sancțiuni penale, statele membre, în
conformitate cu legislația națională, conferă autorităților
competente prerogativa de a impune sancțiuni administrative și alte
măsuri administrative în ceea ce privește cel puțin
următoarele încălcări: (a)
încălcarea interdicției prevăzute la
articolul 6; (b)
orice manipulare a informațiilor care trebuie
comunicate în conformitate cu articolul 24 alineatul (1). Statele membre
conferă autorităților competente prerogativa de a impune sancțiuni
și măsuri administrative unei instituții de credit și
oricărei entități din grup, inclusiv unui holding cu activitate
mixtă, unei întreprinderi de asigurare sau unei întreprinderi de
reasigurare. În cazul în care
dispozițiile menționate la primul paragraf se aplică persoanelor
juridice, în eventualitatea unei încălcări, statele membre
conferă autorităților competente prerogativa de a aplica sancțiuni,
sub rezerva condițiilor prevăzute în legislația națională,
membrilor organului de conducere și altor persoane care, în temeiul
legislației naționale, sunt responsabile pentru încălcare. 2. Sancțiunile și
măsurile administrative luate în sensul alineatului (1) trebuie să
fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare. 3. În cazul în care au ales
să stabilească sancțiuni penale pentru încălcările
dispozițiilor prevăzute la alineatul (1), statele membre se
asigură că sunt în vigoare măsuri corespunzătoare astfel
încât o autoritate competentă să aibă toate competențele
necesare pentru a stabili legături cu autoritățile judiciare din
jurisdicția sa, cu scopul de a primi informații specifice legate de
anchetele sau procedurile penale deschise pentru posibile încălcări
ale articolului 6 și pentru manipularea informațiilor care
trebuie să fie prezentate în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) și
de a furniza aceleași informații altor autorități
competente și ABE, astfel încât să își îndeplinească obligația
de a coopera între ele și, după caz, cu ABE, în sensul alineatului
(1). Autoritățile
competente pot, de asemenea, să coopereze cu autoritățile
competente din alte state membre în ceea ce privește facilitarea
exercitării competențelor lor de sancționare. 4. Statele membre, în
conformitate cu legislația națională, conferă autorităților
competente prerogativa de a aplica cel puțin următoarele sancțiuni
administrative și alte măsuri în eventualitatea
încălcărilor menționate la alineatul (1): (a)
un ordin prin care se impune persoanei
răspunzătoare de încălcare să pună capăt
respectivului comportament ilegal și să se abțină de la
repetarea acestuia; (b)
confiscarea profiturilor obținute sau a
veniturilor aferente pierderilor evitate ca urmare a încălcării, în
măsura în care acestea pot fi determinate; (c)
un avertisment public care să indice persoana
răspunzătoare și natura încălcării; (d)
retragerea sau suspendarea autorizării; (e)
o interdicție temporară adresată
oricărei persoane fizice care este considerată
răspunzătoare de încălcare de a exercita funcții de
conducere în cadrul unei entități menționate la
articolul 3; (f)
în cazul încălcărilor repetate, o
interdicție permanentă adresată oricărei persoane fizice
care este considerată răspunzătoare de încălcări de a
exercita funcții de conducere în cadrul unei entități menționate
la articolul 3; (g)
impunerea de sancțiuni pecuniare
administrative maxime care să atingă cel puțin valoarea
triplă a profiturilor câștigate sau a veniturilor aferente
pierderilor evitate ca urmare a încălcării, în măsura în care
acestea pot fi determinate; (h)
pentru persoanele fizice, o sancțiune
pecuniară administrativă maximă de cel puțin
5 000 000 EUR sau, pentru statele membre în care euro nu este
moneda oficială, valoarea echivalentă în moneda națională
la cursul de schimb din data intrării în vigoare a prezentului regulament; (i)
pentru persoanele juridice, sancțiuni
pecuniare administrative maxime de cel puțin 10 % din cifra de
afaceri anuală totală a persoanei juridice, în conformitate cu
ultimele situații financiare disponibile aprobate de organul de conducere;
în cazul în care persoana juridică este o societate-mamă sau o
filială a societății-mamă care trebuie să elaboreze
situații financiare consolidate în conformitate cu Directiva 2013/34/UE,
cifra de afaceri anuală totală relevantă este cifra de afaceri
anuală totală sau tipul corespunzător de venit, în conformitate
cu regimul contabil relevant conform ultimelor situații financiare
consolidate aprobate de organul de conducere al principalei societăți-mamă. Statele membre pot conferi autorităților
competente și alte prerogative de sancționare, în plus față
de cele menționate la prezentul alineat, și pot stabili o gamă
mai largă de sancțiuni și niveluri mai mari ale acestora față
de cele stabilite la prezentul alineat. 5. În termen de [OP este
rugat să introducă data exactă 12 de luni de la intrarea în
vigoare a prezentului regulament] statele membre transmit Comisiei și ABE
normele referitoare la alineatul (1). Statele membre notifică
fără întârziere Comisiei și ABE orice modificare ulterioară
a acestora. Articolul 29 Exercitarea competențelor de
supraveghere și aplicarea sancțiunilor 1. Statele membre se
asigură că, atunci când stabilesc tipul și nivelul sancțiunilor
administrative, autoritățile competente iau în considerare toate
circumstanțele relevante, inclusiv, după caz: (a)
gravitatea și durata încălcării; (b)
gradul de răspundere al persoanei răspunzătoare
de încălcare; (c)
capacitatea financiară a persoanei
răspunzătoare de încălcare, luând în considerare anumiți
factori, cum ar fi cifra de afaceri totală în cazul unei persoane juridice
sau venitul anual în cazul unei persoane fizice; (d)
importanța profiturilor obținute sau a
pierderilor evitate de către persoana răspunzătoare de
încălcare, în măsura în care acestea pot fi determinate; (e)
gradul de cooperare al persoanei
răspunzătoare de încălcare cu autoritatea competentă,
fără a aduce atingere necesității de a asigura confiscarea
profiturilor obținute sau a valorii pierderilor evitate de persoana
respectivă; (f)
încălcările anterioare comise de persoana
răspunzătoare de încălcare; (g)
măsurile luate de către persoana
răspunzătoare de încălcare pentru a împiedica repetarea
acesteia; (h)
orice posibile consecințe sistemice ale
încălcării. Articolul 30 Raportarea încălcărilor 1. O autoritate competentă
trebuie să instituie mecanisme eficace pentru a permite raportarea
încălcărilor reale sau potențiale menționate la
articolul 28 alineatul (1). 2. Mecanismele menționate
la alineatul (1) cuprind cel puțin: (a)
proceduri specifice de primire a rapoartelor cu
privire la încălcări și măsurile ulterioare acestora,
inclusiv stabilirea unor canale de comunicare securizate pentru astfel de rapoarte; (b)
protecție adecvată pentru persoanele care
lucrează cu contract de muncă și care raportează
încălcări sau care sunt acuzate de încălcări împotriva
represaliilor, a discriminării sau a altor tipuri de tratament
inechitabil; (c)
protecția datelor cu caracter personal, atât
ale persoanei care raportează încălcarea, cât și ale persoanei
fizice care se presupune că a comis încălcarea, inclusiv protecția
legată de păstrarea confidențialității în ceea ce
privește identitatea acestora, în toate etapele procedurii, fără
a aduce atingere divulgării informațiilor cerute de legislația
națională în contextul anchetelor sau al procedurilor judiciare
ulterioare. 3. Statele membre impun
angajatorilor să dispună de proceduri interne adecvate pentru
raportarea de către angajați a încălcărilor menționate
la articolul 28 alineatul (1). 4. Statele membre pot prevedea
acordarea de stimulente financiare pentru persoanele care furnizează
informații relevante privind posibile încălcări ale prezentului
regulament în conformitate cu legislația națională, în cazul în
care aceste persoane nu au alte obligații legale sau contractuale
preexistente de a raporta astfel de informații și cu condiția ca
informațiile să fie noi și să aibă ca rezultat
aplicarea unei sancțiuni administrative sau a unei alte măsuri luate
pentru o încălcare a prezentului regulament sau a unei sancțiuni
penale. Articolul 31 Schimbul de informații cu ABE 1. Autoritățile
competente furnizează anual ABE informații agregate referitoare la
toate măsurile și sancțiunile administrative pe care le-au impus
în conformitate cu articolul 28. ABE publică aceste informații
într-un raport anual. 2. În cazul în care statele
membre au ales să stabilească sancțiuni penale pentru
încălcările dispozițiilor menționate la articolul 28
alineatul (1), autoritățile lor competente furnizează anual ABE
date anonime și agregate cu privire la toate anchetele penale efectuate și
sancțiunile penale impuse. ABE publică aceste informații într-un
raport anual. 3. În cazul în care autoritatea
competentă a făcut publice sancțiuni administrative, amenzi și
alte măsuri, precum și sancțiuni penale, aceasta le
notifică ABE în același timp. 4. ABE elaborează proiecte
de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a stabili procedurile și
formularele pentru schimburile de informații menționate la
alineatele (1) și (2). ABE înaintează Comisiei proiectele de
standarde tehnice de punere în aplicare respective până la [OP este
rugat să introducă data exactă, 12 luni de la data
publicării regulamentului]. Se conferă Comisiei competența de a
adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul
paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr.
1095/2010. Articolul 32 Publicarea deciziilor 1. Sub rezerva paragrafului al
treilea, o autoritate competentă publică pe site-ul său orice
decizie prin care impune o sancțiune administrativă sau o altă
măsură în legătură cu o încălcare a articolului 6
și pentru manipularea raportării financiare menționate la
articolul 28 alineatul (1), imediat după ce persoana căreia
i se adresează decizia a fost informată cu privire la aceasta Informațiile
publicate în conformitate cu primul paragraf indică cel puțin tipul și
natura încălcării și identitatea persoanei căreia i se
adresează decizia. Primul și al
doilea paragraf nu se aplică în cazul deciziilor prin care se impun
măsuri de natura anchetelor. În cazul în care o
autoritate competentă consideră, după o evaluare de la caz la
caz, că publicarea identității persoanei juridice care face obiectul
deciziei sau a datelor cu caracter personal ale unei persoane fizice ar fi
disproporționată sau în cazul în care o astfel de publicare ar pune
în pericol o investigație în curs de desfășurare sau
stabilitatea piețelor financiare, aceasta trebuie să ia una din
următoarele măsuri: (a)
să amâne publicarea deciziei până când
motivele pentru respectiva amânare încetează să existe; (b)
să publice decizia sub formă
anonimă, într-un mod conform cu legislația națională,
dacă această publicare asigură o protecție efectivă a
datelor cu caracter personal în cauză și, dacă este cazul,
să amâne publicarea datelor relevante pentru o perioadă de timp
rezonabilă, dacă se preconizează că motivele care
justifică publicarea anonimă vor înceta să existe în
această perioadă; (c)
să nu publice decizia în cazul în care
autoritatea competentă consideră că publicarea în conformitate
cu litera (a) sau (b) nu va fi suficientă pentru a asigura: (i) eliminarea pericolului la adresa
stabilității piețelor financiare; (ii) proporționalitatea publicării
unor astfel de decizii în raport cu măsuri considerate a fi de natură
minoră. 2. În cazul în care decizia face
obiectul unei căi de atac în fața unei autorități
judiciare, administrative sau a oricărei alte autorități naționale,
autoritatea competentă publică imediat pe site-ul să și
aceste informații, precum și orice informații ulterioare privind
rezultatul unei astfel de căi de atac. În plus, orice decizie care
anulează o decizie care face obiectul unei căi de atac este, de
asemenea, publicată. 3. O autoritate competentă
se asigură că orice decizie publicată în conformitate cu
prezentul articol rămâne accesibilă pe site-ul său pentru o
perioadă de cel puțin cinci ani de la data publicării sale.
Datele cu caracter personal conținute în deciziile respective se
păstrează pe site-ul autorității competente numai pe
perioada necesară în conformitate cu normele aplicabile privind protecția
datelor. Capitolul VIII Rapoarte și reexaminare Articolul 33 Rapoarte elaborate de ABE ABE,
în cooperare cu ESMA, elaborează următoarele rapoarte și le
înaintează Comisiei în termen de [OP este rugat să introducă
data exactă, 12 luni de la data publicării regulamentului]: (a)
un raport privind limita posibilă a
indicatorilor de la articolul 9 alineatul (2) literele (a)-(h) și
tipurile de securitizare care, din punctul de vedere al ABE, nu reprezintă
o amenințare la adresa stabilității financiare a instituțiilor
de credit principale sau la adresa sistemului financiar al Uniunii; (b)
un raport privind oportunitatea includerii altor
tipuri de instrumente financiare derivate și a altor tipuri de instrumente
financiare decât cele enumerate la articolul 11 alineatul (1) în
scopul gestionării prudente a riscurilor proprii ale unei instituții
de credit principale. (c)
un raport privind oportunitatea de a permite
vânzarea către clienți a altor instrumente financiare având ca scop
acoperirea riscurilor, în afară de cele enumerate la articolul 12
alineatul (1), și privind proporția cerințelor de fonduri
proprii peste care instrumentele financiare derivate nu pot fi vândute, astfel
cum este menționată la articolul 12 alineatul (2) litera
(b). Articolul 34 Reexaminare Comisia
monitorizează în mod regulat efectul normelor prevăzute în prezentul
regulament în ceea ce privește realizarea obiectivelor menționate la
articolul 1 și stabilitatea sistemului financiar al Uniunii în
ansamblu, luând în considerare evoluțiile privind structura pieței,
precum și dezvoltarea și activitățile entităților
reglementate de prezentul regulament și înaintează orice propunere
adecvată. Reexaminarea se concentrează în special pe aplicarea
pragurilor menționate la articolul 3, pe aplicarea și
eficacitatea interdicției prevăzute la articolul 6, pe domeniul
de aplicare al activităților prevăzute la articolul 8 și
pe adecvarea indicatorilor prevăzuți la articolul 9. Până
la 1 ianuarie 2020 și periodic după această dată, Comisia, ținând
seama de opiniile autorităților competente, prezintă
Parlamentului European și Consiliului un raport care să includă
aspectele menționate mai sus, însoțit, dacă este cazul, de o
propunere legislativă. Capitolul IX Dispoziții finale Articolul 35 Exercitarea competențelor delegate 1. Competența de a adopta
acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute de
prezentul articol. 2. Delegarea de competențe
menționată la articolul 6 alineatul (6), la articolul 8 alineatul
(3), la articolul 10 alineatul (5), la articolul 11 alineatul (3), la articolul
12 alineatul (2), la articolul 15 alineatul (2), la articolul 16 al doilea
paragraf, la articolul 23 alineatul (4) și la articolul 27 alineatul (3)
este conferită Comisiei pentru o perioadă de timp nedeterminată,
începând cu data menționată la articolul 38. 3. Delegarea de competențe
menționată la articolul 6 alineatul (6), la articolul 8 alineatul
(3), la articolul 10 alineatul (5), la articolul 11 alineatul (3), la articolul
12 alineatul (2), la articolul 15 alineatul (2), la articolul 16 al doilea
paragraf, la articolul 23 alineatul (4) și la articolul 27 alineatul (3) poate
fi revocată în orice moment de către Parlamentul European sau de
către Consiliu. Decizia de revocare pune capăt delegării
competențelor specificată în respectiva decizie. Decizia produce
efecte din ziua următoare datei publicării acesteia în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară
specificată în decizie. Decizia nu aduce atingere validității
actelor delegate deja în vigoare. 4. De îndată ce adoptă
un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și
Consiliului. 5. Actul delegat adoptat în
temeiul articolului 6 alineatul (6), al articolului 8 alineatul (3), al
articolului 10 alineatul (5), al articolului 11 alineatul (3), al articolului
12 alineatul (2), al articolului 15 alineatul (2), al articolului 16 al
doilea paragraf, al articolului 23 alineatul (4) și al articolului 27
alineatul (3) intră în vigoare numai în cazul în care Parlamentul European
sau Consiliul nu a exprimat nicio obiecție în termen de 2 luni de la
notificarea actului respectiv Parlamentului European și Consiliului sau
dacă, înainte de expirarea acestui termen, atât Parlamentul European, cât și
Consiliul informează Comisia că nu vor formula obiecții. Termenul
în cauză se prelungește cu 2 luni la inițiativa
Parlamentului European sau a Consiliului. Articolul 36 Intrarea în vigoare și data
aplicării Prezentul regulament intră în vigoare în
a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene. Se aplică de la data intrării în
vigoare, cu excepția articolului 6, care se aplică la [OP
este rugat să introducă data exactă, 18 de luni de la
publicarea prezentului regulament], precum și a articolelor 13-18 și
20, care se aplică de la [OP este rugat să introducă data
exactă, 36 luni de la data publicării prezentului regulament]. Prezentul Regulament
este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în
toate statele membre. Adoptat la Bruxelles, Pentru Parlamentul European Pentru
Consiliu Președintele Președintele FIȘĂ FINANCIARĂ
LEGISLATIVĂ 1. CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI
1.1. Denumirea propunerii/inițiativei 1.2. Domeniul (domeniile) de politică în cauză
în structura ABM/ABB 1.3. Tipul propunerii/inițiativei 1.4. Obiectiv(e) 1.5. Motivele propunerii/inițiativei 1.6. Durata și impactul financiar 1.7. Modul (modurile) de gestionare preconizat(e) 2. MĂSURI DE GESTIONARE 2.1. Dispoziții în materie de monitorizare și
de raportare 2.2. Sistemul de gestiune și de control 2.3. Măsuri de prevenire a fraudelor și a
neregulilor 3. IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT
AL PROPUNERII/INIȚIATIVEI 3.1. Rubrica (rubricile) din cadrul financiar multianual și
linia (liniile) bugetară (bugetare) de cheltuieli afectată (afectate)
3.2. Impactul estimat asupra cheltuielilor 3.2.1. Sinteza impactului
estimat asupra cheltuielilor 3.2.2. Impactul estimat
asupra creditelor operaționale 3.2.3. Impactul estimat
asupra creditelor cu caracter administrativ 3.2.4. Compatibilitatea cu
actualul cadru financiar multianual 3.2.5. Contribuția terților
3.3. Impactul estimat asupra veniturilor FIȘĂ
FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ 1. CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI
1.1. Denumirea propunerii/inițiativei
Regulament al Parlamentului European și
al Consiliului privind măsurile structurale de ameliorare a rezilienței
băncilor din Uniunea Europeană 1.2. Domeniul (domeniile) de
politică în cauză în structura ABM/ABB[43] Piață internă – piețe
financiare 1.3. Tipul propunerii/inițiativei
ý Propunere/inițiativă care se referă la o acțiune
nouă 1.4. Obiectiv(e) 1.4.1. Obiectiv(e) strategic(e)
multianual(e) al(e) Comisiei vizat(e) de propunere/inițiativă Să contribuie la reducerea riscurilor
pentru stabilitatea financiară și la recâștigarea încrederii
investitorilor și a altor participanți la piață în piețele
financiare 1.4.2. Obiectiv(e) specific(e) și
activitatea (activitățile) ABM/ABB în cauză În lumina obiectivelor generale expuse mai
sus, regulamentul vizează prevenirea riscurilor sistemice, a tensiunilor
financiare sau a falimentului băncilor mari, complexe și
interconectate și îndeplinirea unui număr de obiective: ·
reducerea asumării unor riscuri excesive în
cadrul instituției de credit; ·
eliminarea conflictelor importante de interese
între diferitele părți ale instituției de credit; ·
evitarea alocării neadecvate a resurselor și
încurajarea acordării de împrumuturi către economia reală; ·
contribuția la asigurarea unor condiții
de concurență nedenaturate pentru toate instituțiile de credit
din cadrul pieței interne; ·
reducerea gradului de interconectare din cadrul
sectorului financiar, care conduce la riscuri sistemice; ·
facilitarea gestionării, monitorizării și
supravegherii eficiente a instituției de credit; și ·
facilitarea rezoluției ordonate și a
redresării grupului. 1.4.3. Rezultatul (rezultatele) și
impactul preconizate A se preciza efectele
pe care propunerea/inițiativa ar trebui să le aibă asupra
beneficiarilor vizați/grupurilor vizate. reducerea asumării de riscuri în cadrul
instituției de credit; reducerea conflictelor de interese între
diferitele părți ale instituției de credit; reducerea alocării neadecvate a
resurselor și încurajarea acordării de împrumuturi către
economia reală; mai puține denaturări ale concurenței
pe piața internă; reducerea gradului de interconectare din
cadrul sectorului financiar; gestionarea, monitorizarea și
supravegherea mai eficiente ale instituției de credit; rezoluția și redresarea mai ordonate
ale celor mai mari și mai complexe grupuri bancare. 1.4.4. Indicatori de rezultat și
de impact A se preciza
indicatorii care permit monitorizarea punerii în aplicare a propunerii/inițiativei. Printre indicatorii relevanți pentru
evaluarea propunerii s-ar putea număra: ·
numărul și dimensiunea băncilor
supuse cerințelor de separare structurală; ·
alocarea activităților entității
care acceptă depozite sau entității de tranzacționare; ·
volumele tranzacțiilor, marjele sau
lichiditatea pe piețele relevante; ·
tendințele cotelor de piață ale
băncilor care sunt supuse separării structurale; ·
concentrarea pieței în ceea ce privește
activitățile supuse separării structurale; ·
nou-veniții pe piața activităților
supuse separării structurale; ·
tendințele la nivelul profitabilității
băncilor supuse separării structurale; ·
indicatorii care măsoară dimensiunea
subvențiilor publice implicite; ·
indicatorii care măsoară avantajul de
care se bucură băncile TBTF în materie de costuri de finanțare; ·
indicatorii care măsoară activitatea de
tranzacționare și de creditare a băncilor TBTF. 1.5. Motivul (motivele)
propunerii/inițiativei 1.5.1. Cerință (cerințe)
de îndeplinit pe termen scurt sau lung De la declanșarea crizei financiare,
Uniunea Europeană („UE”) și statele sale membre au demarat o
revizuire fundamentală a reglementării și supravegherii bancare.
În domeniul bancar, UE a inițiat o serie
de reforme pentru creșterea rezilienței băncilor și pentru
a reduce impactul potențialelor falimente bancare, obiectivul fiind de a
crea un sistem financiar mai sigur, mai solid, mai transparent și mai
responsabil, care să funcționeze în serviciul economiei și al
societății în ansamblu [a se vedea, în special, noul regulament și
noua directivă privind cerințele de capital („CRR”/„CRDIV”), precum și
propunerea de directivă privind redresarea și rezoluția instituțiilor
bancare („BRRD”)]. Cu toate acestea, sectorul bancar și
băncile individuale din UE continuă să aibă dimensiuni
mari, atât în termeni absoluți, cât și relativi. Cele mai mari
bănci sunt și cele care se implică mai activ în activități
de tranzacționare complexe, precum și în activități cu
caracter transfrontalier, prin intermediul unui număr foarte mare de
entități juridice. Mai multe state membre ale UE, precum și țări
terțe au mers, deci, mai departe și au adoptat reforme structurale
ale sectoarelor lor bancare sau se află în procesul de adoptare a unor
astfel de reforme menite să răspundă preocupărilor legate
de cele mai mari și mai complexe instituții financiare. Și
instituțiile internaționale, cum ar fi G 20, Consiliul pentru
Stabilitate Financiară, Banca Reglementelor Internaționale, Fondul
Monetar Internațional și Organizația pentru Cooperare și
Dezvoltare Economică, au scos în evidență rolul acestor reforme
în ceea ce privește, de exemplu, posibilitatea de rezoluție și
au solicitat o dezbatere amplă la scară mondială privind
modelele de afaceri din sectorul bancar. 1.5.2. Valoarea adăugată a
implicării UE Ținând cont de aceste evoluții,
există o justificare solidă pentru a acționa la nivelul UE. Cu
toate că reformele naționale au, în linii mari, același
obiectiv, ele diferă în ceea ce privește detaliile. Acest lucru va
cauza denaturarea deciziilor de stabilire, dat fiind că băncile TBTF
pot să își transfere sau să își amplaseze activitățile
într-un alt stat membru. O reacție comună a UE ar constitui, prin
urmare, un răspuns mai eficace. Nevoia de norme uniforme este deosebit de
importantă pentru uniunea bancară, în vederea facilitării
sarcinilor de supraveghere ale MUS și a măsurilor de rezoluție
ale MUR. 1.5.3. Învățăminte
desprinse din experiențele anterioare similare nu se aplică 1.5.4. Compatibilitatea și
posibila sinergie cu alte instrumente corespunzătoare UE a inițiat deja o serie de reforme
pentru a crește reziliența băncilor și pentru a reduce
probabilitatea și impactul falimentelor bancare. Aceste reforme includ
măsuri de consolidare a solvabilității băncilor (cerințele
de capital și de lichiditate care fac parte din pachetul CRR/CRDIV);
măsuri de consolidare a posibilității de rezoluție a
băncilor (propunerea BRRD); măsuri vizând mai buna garantare a
depozitelor (revizuirea Directivei privind sistemele de garantare a
depozitelor; măsuri de îmbunătățire a transparenței și
de contracarare a riscurilor asociate instrumentelor financiare derivate,
precum și de îmbunătățire a infrastructurilor pieței
[Regulamentul privind infrastructura pieței europene și revizuirile
aferente ale Directivei privind piețele instrumentelor financiare
(„MiFID”)]. În plus, în vederea întreruperii ciclului de reacție
negativă dintre riscurile suverane și riscurile bancare și
pentru a restabili încrederea în euro și în sistemul bancar, Comisia
Europeană a lansat un apel pentru dezvoltarea în continuare a uniunii
bancare, pe baza unui cadru unic de reglementare care va fi aplicabil tuturor
băncilor în întreaga UE. Aceasta include un mecanism unic de supraveghere
(„MUS”) și un mecanism unic de rezoluție („MUR”), care vor fi
obligatorii pentru membrii zonei euro și deschise participării
voluntare pentru toate celelalte state membre. În ciuda acestui amplu program de
reformă, sunt necesare măsuri suplimentare pentru a reduce
probabilitatea și impactul falimentului băncilor TBTF. Astfel de
măsuri se bucură de susținere globală, după cum reiese
din recentele declarații ale liderilor și miniștrilor statelor
din G 20. În ceea ce privește impactul
falimentului, punerea în aplicare a BRRD va deschide calea pentru rezoluția
ordonată a băncilor normale din UE și, prin urmare, va reduce
semnificativ impactul falimentului unor astfel de bănci asupra finanțelor
publice. Exercitarea competențelor de rezoluție va fi o provocare în
ceea ce privește băncile TBTF, având în vedere bilanțurile și
structurile lor corporative mari, complexe și integrate. Prin urmare, deși
potențialul pentru un eventual sprijin public este, cu siguranță,
diminuat, dacă respectivele competențe nu sunt aplicate pe deplin în
toate cazurile este posibil ca acest potențial să nu dispară
totuși. Așadar, impactul falimentului unei bănci mari și
complexe ar putea fi în continuare semnificativ. Toate aceste elemente ar putea
explica percepția pieței conform căreia există în
continuare subvenții implicite și este nevoie de o mai mare claritate
în ceea ce privește eventualele măsuri structurale suplimentare.
Reforma structurală va diversifica opțiunile aflate la dispoziția
autorităților în relația cu grupurile bancare aflate în
dificultate majoră. Creșterea credibilității rezoluției
ordonate va îmbunătăți, de asemenea, disciplina pieței și
dinamica ex ante a bilanțului băncilor. Reformele structurale ar
putea îmbunătăți eficacitatea pentru băncile TBTF a
competențelor nou-acordate de BRRD, deoarece autoritățile de
rezoluție ar analiza bilanțuri separate, segregate și mai
simple. Acest lucru ar facilita monitorizarea și evaluarea diferitelor
entități ale unui grup bancar și ar extinde gama de opțiuni
aflate la dispoziția autorităților de rezoluție.
Măsurile suplimentare pentru băncile TBTF ar fi în concordanță
cu principiul proporționalității din BRRD. 1.6. Durata și impactul
financiar ý Propunere/inițiativă pe durată nedeterminată Intrarea în vigoare și începerea
aplicării sunt prevăzute pentru 2015/2017, conformarea cu interdicția
la adresa activităților de tranzacționare pe cont propriu
începând din ianuarie 2017, iar cerințele de separare potențiale din
iulie 2018. 1.7. Modul (modurile) de gestiune
preconizat(e)[44] Începând cu bugetul 2014 ¨Gestiune directă asigurată de
către Comisie –
¨ prin serviciile sale, inclusiv prin personalul său din cadrul
delegațiilor Uniunii; –
¨ prin intermediul agențiilor executive; ¨ Gestiune partajată cu statele membre ý Gestiune indirectă, cu delegarea sarcinilor de execuție: –
¨ țărilor terțe sau organismelor desemnate de acestea; –
¨ organizațiilor internaționale și agențiilor
acestora (a se preciza); –
¨ BEI și Fondului European de Investiții; –
¨ organismelor menționate la articolele 208 și 209 din
Regulamentul financiar; –
¨ organismelor de drept public; –
¨ organismelor de drept privat cu o misiune de servicii publice, cu
condiția ca acestea să ofere garanții financiare adecvate; –
¨ organismelor de drept privat ale statelor membre, care au fost
însărcinate cu punerea în aplicarea a unor parteneriate publice și
private și care oferă garanții financiare adecvate; –
¨ persoanelor cărora li se încredințează executarea unor
acțiuni specifice în cadrul PESC, în temeiul titlului V din TEU,
identificate în actul de bază relevant. – Dacă se indică mai multe moduri de
gestiune, a se furniza detalii suplimentare în secțiunea „Observații“. Observații ABE este o agenție de reglementare care
acționează sub supravegherea Comisiei. 2. MĂSURI DE GESTIONARE 2.1. Dispoziții în materie de
monitorizare și de raportare Propunerea prevede reexaminarea în mod periodic
de către Comisie a eficacității măsurilor propuse. 2.2. Sistemul de gestiune și
de control 2.2.1. Riscul (riscurile)
identificat(e) În ceea ce privește utilizarea
legală, moderată, eficientă și eficace a creditelor
aferente propunerii, se preconizează că propunerea nu va antrena
riscuri noi care să nu fie acoperite în prezent de un cadru de control
intern existent al ABE. 2.2.2. Informații privind
sistemul de control intern instituit nu se aplică 2.2.3. Estimarea costurilor și a
beneficiilor controalelor și evaluarea nivelului prevăzut de risc de
eroare nu se aplică 2.3. Măsuri de prevenire a
fraudelor și a neregulilor În scopul combaterii fraudei, a corupției
și a altor activități ilegale, dispozițiile
Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și
al Consiliului din 25 mai 1999 privind investigațiile efectuate
de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) se aplică ABE
fără nicio restricție. ABE va adera la Acordul interinstituțional
din 25 mai 1999 dintre Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și
Comisia Comunităților Europene privind anchetele interne efectuate de
Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și va adopta
fără întârziere dispoziții corespunzătoare aplicabile
tuturor angajaților ABE. Deciziile de finanțare și acordurile
și instrumentele de punere în aplicare aferente respectivelor decizii
stipulează în mod explicit că OLAF și Curtea de Conturi pot
să desfășoare, dacă este necesar, verificări la fața
locului în ceea ce privește beneficiarii sumelor de bani plătite de
către ABE, precum și personalul responsabil cu alocarea acestor sume
de bani. Articolele 64 și 65 din regulamentul de
instituire a ABE stabilesc dispozițiile privind execuția și
controlul bugetului ABE și normele financiare aplicabile. 3. IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT
AL PROPUNERII/INIȚIATIVEI 3.1. Rubrica (rubricile) din
cadrul financiar multianual și linia (liniile) bugetară (bugetare) de
cheltuieli afectată (afectate) · Linii bugetare existente În ordinea rubricilor
din cadrul financiar multianual și a liniilor bugetare. Rubrica din cadrul financiar multianual || Linia bugetară || Tipul cheltuielilor || Contribuție || Dif./ Nedif. ([45]) || Țări AELS[46] || Țări candidate[47] || Țări terțe || În sensul articolului 21 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul financiar 1.a || 12.0302 Autoritatea bancară europeană (ABE) || DIF. || DA || DA || NU || NU · Noile linii bugetare solicitate 3.2. Impactul estimat asupra
cheltuielilor Prezenta inițiativă legislativă
va avea următoarele efecte asupra cheltuielilor: ·
Angajarea la ABE a doi noi agenți temporari
(AT) (2 AT începând cu luna ianuarie 2016) - a se vedea anexa pentru mai multe
informații cu privire la rolurile lor și la modul în care au fost
calculate costurile aferente (din care 40 % vor fi finanțate de
către UE și 60 % de către statele membre). ·
Noile sarcini vor fi efectuate cu resursele umane
disponibile în cadrul procedurii de alocare bugetară anuală, în
contextul constrângerilor bugetare care se aplică tuturor organismelor
Uniunii Europene și în conformitate cu programarea financiară pentru
agenții. În special, resursele de care are nevoie agenția pentru
îndeplinirea noilor sale sarcini vor fi coerente și compatibile cu
planificarea resurselor umane și financiare pentru ABE stabilită de
recenta comunicare către Parlamentul European și Consiliu —
Programarea resurselor umane și financiare pentru agențiile
descentralizate 2014-2020 [COM(2013) 519]. 3.2.1. Sinteza impactului estimat
asupra cheltuielilor milioane EUR (cu trei zecimale) Rubrica din cadrul financiar multianual || Număr || 1a Creștere inteligentă și favorabilă incluziunii - coeziune economică, socială și teritorială DG: MARKT || || || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || TOTAL Credite operaționale || || || || || || || || 12.0302 Autoritatea bancară europeană (ABE) || Angajamente || (1) || 0,00 || 0,00 || 0,16 || 0,15 || 0,15 || 0,15 || 0,15 || 0,76 Plăți || (2) || 0,00 || 0,00 || 0,16 || 0,15 || 0,15 || 0,15 || 0,15 || 0,76 Credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul anumitor programe[48] || || || || || || || || Numărul liniei bugetare || || (3) || || || || || || || || TOTAL credite pentru DG MARKT || Angajamente || =1+1a +3 || 0,00 || 0,00 || 0,16 || 0,15 || 0,15 || 0,15 || 0,15 || 0,76 Plăți || =2+2a +3 || 0,00 || 0,00 || 0,16 || 0,15 || 0,15 || 0,15 || 0,15 || 0,76 TOTAL credite operaționale || Angajamente || (4) || || || || || || || || Plăți || (5) || || || || || || || || TOTAL credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul anumitor programe || (6) || || || || || || || || TOTAL credite în cadrul RUBRICII 1.a din cadrul financiar multianual || Angajamente || =4+ 6 || 0,00 || 0,00 || 0,16 || 0,15 || 0,15 || 0,15 || 0,15 || 0,76 Plăți || =5+ 6 || 0,00 || 0,00 || 0,16 || 0,15 || 0,15 || 0,15 || 0,15 || 0,76 Plăți || =5+ 6 || || || || || || || || Rubrica din cadrul financiar multianual || 5 || „Cheltuieli administrative” milioane EUR (cu trei zecimale) || || || Anul N || Anul N+1 || Anul N+2 || Anul N+3 || A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6) || TOTAL DG: || Resurse umane || || || || || || || || Alte cheltuieli administrative || || || || || || || || TOTAL DG <….> || Credite || || || || || || || || TOTAL credite pentru RUBRICA 5 din cadrul financiar multianual || (Total angajamente = Total plăți) || || || || || || || || milioane EUR (cu trei zecimale) || || || Anul N[49] || Anul N+1 || Anul N+2 || Anul N+3 || A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6) || TOTAL TOTAL credite în cadrul RUBRICILOR 1 - 5 din cadrul financiar multianual || Angajamente || || || || || || || || Plăți || || || || || || || || 3.2.2. Impactul estimat asupra
creditelor operaționale –
¨ Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de credite operaționale
–
ý Propunerea/inițiativa implică utilizarea de credite operaționale,
conform explicațiilor de mai jos: Credite de angajament în milioane EUR (cu trei zecimale) A se indica obiectivele și realizările ò || || || Anul N || Anul N+1 || Anul N+2 || Anul N+3 || A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6) || TOTAL REALIZĂRI Tip[50] || Costuri medii || Nr. || Costuri || Nr. || Costuri || Nr. || Costuri || Nr. || Costuri || Nr. || Costuri || Nr. || Costuri || Nr. || Costuri || Nr. total || Costuri totale OBIECTIVUL SPECIFIC NR. 1[51] ... || || || || || || || || || || || || || || || || - Realizare || || || || || || || || || || || || || || || || || || - Realizare || || || || || || || || || || || || || || || || || || - Realizare || || || || || || || || || || || || || || || || || || Subtotal pentru obiectivul specific nr. 1 || || || || || || || || || || || || || || || || OBIECTIVUL SPECIFIC nr.°2 … || || || || || || || || || || || || || || || || - Realizare || || || || || || || || || || || || || || || || || || Subtotal pentru obiectivul specific nr. 2 || || || || || || || || || || || || || || || || COSTURI TOTALE || || || || || || || || || || || || || || || || 3.2.3. Impactul estimat asupra
creditelor cu caracter administrativ 3.2.3.1. Sinteză –
ý Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de credite cu
caracter administrativ –
¨ Propunerea/inițiativa implică utilizarea de credite cu
caracter administrativ, conform explicațiilor de mai jos: milioane EUR (cu trei
zecimale) || Anul N[52] || Anul N+1 || Anul N+2 || Anul N+3 || A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6) || TOTAL RUBRICA 5 din cadrul financiar multianual || || || || || || || || Resurse umane || || || || || || || || Alte cheltuieli administrative || || || || || || || || Subtotal RUBRICA 5 din cadrul financiar multianual || || || || || || || || În afara RUBRICII 5[53] din cadrul financiar multianual || || || || || || || || Resurse umane || || || || || || || || Alte cheltuieli cu caracter administrativ || || || || || || || || Subtotal în afara RUBRICII 5 din cadrul financiar multianual || || || || || || || || TOTAL || || || || || || || || Necesarul de credite
în materie de resurse umane va fi acoperit de creditele DG-ului care sunt deja
alocate pentru gestionarea acțiunii și/sau realocate intern în cadrul
DG-ului, completate, după caz, prin resurse suplimentare ce ar putea fi
alocate DG-ului care gestionează acțiunea în cadrul procedurii de
alocare anuală și în lumina constrângerilor bugetare. 3.2.3.2. Necesarul de resurse
umane estimat –
ý Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de resurse
umane. –
¨ Propunerea/inițiativa implică utilizarea de resurse umane,
conform explicațiilor de mai jos: Estimări în echivalent normă
întreagă || || Anul N || Anul N+1 || Anul N+2 || Anul N+3 || A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6) || Posturi din schema de personal (funcționari și agenți temporari) || || || XX 01 01 01 (la sediu și în birourile de reprezentare ale Comisiei) || || || || || || || || XX 01 01 02 (în delegații) || || || || || || || || XX 01 05 01 (cercetare indirectă) || || || || || || || || 10 01 05 01 (cercetare directă) || || || || || || || Personal extern (în echivalent normă întreagă: ENI)[54] || || XX 01 02 01 (AC, END, INT din „pachetul global”) || || || || || || || || XX 01 02 02 (AC, AL, END, INT și JED în delegații) || || || || || || || || XX 01 04 aa[55] || - la sediu || || || || || || || || - în delegații || || || || || || || || XX 01 05 02 (AC, END, INT - cercetare indirectă) || || || || || || || || 10 01 05 02 (AC, INT, END - cercetare directă) || || || || || || || || Alte linii bugetare (a se preciza) || || || || || || || || TOTAL || || || || || || || XX este domeniul de
politică sau titlul din buget în cauză. Necesarul de resurse umane
va fi acoperit de efectivele de personal ale DG-ului în cauză alocate deja
gestionării acțiunii și/sau realocate intern în cadrul DG-ului,
completate, după caz, prin resurse suplimentare ce ar putea fi alocate
DG-ului care gestionează acțiunea în cadrul procedurii de alocare
anuală și ținând cont de constrângerile bugetare. Descrierea sarcinilor
care trebuie efectuate: Funcționari și personal temporar: || Personal extern || 3.2.4. Compatibilitatea cu actualul
cadru financiar multianual –
ý Propunerea/inițiativa este compatibilă cu cadrul financiar
multianual existent. –
Resursele de care are nevoie ABE pentru
îndeplinirea noilor sale sarcini vor fi coerente și compatibile cu CFM
2014-2020 și cu planificarea resurselor umane și financiare pentru
ABE stabilite de recenta comunicare către Parlamentul European și
Consiliu — Programarea resurselor umane și financiare pentru agențiile
descentralizate 2014-2020 [COM(2013) 519]. –
¨ Propunerea/inițiativa necesită o reprogramare a rubricii
corespunzătoare din cadrul financiar multianual. A se explica reprogramarea necesară,
precizându-se liniile bugetare în cauză și sumele aferente. [...] –
¨ Propunerea/inițiativa necesită recurgerea la instrumentul de
flexibilitate sau la revizuirea cadrului financiar multianual[56]. A se explica necesitatea efectuării acestei acțiuni,
precizând rubricile și liniile bugetare în cauză, precum și
sumele aferente. [...] 3.2.5. Contribuția terților
–
Propunerea/inițiativa prevede cofinanțare,
estimată în cele ce urmează: Credite de angajament în milioane EUR (cu 3 zecimale) || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || Total State membre || 0,00 || 0,00 || 0,00 || 0,00 || 0,00 || 0,00 || 0,00 || 0,00 TOTAL credite cofinanțate || 0,00 || 0,00 || 0,00 || 0,00 || 0,00 || 0,00 || 0,00 || 0,00 3.3. Impactul estimat asupra veniturilor
–
¨ Propunerea/inițiativa nu are impact financiar asupra veniturilor. –
¨ Propunerea/inițiativa are următorul impact financiar: ¨ asupra resurselor proprii ¨ asupra diverselor venituri milioane EUR (cu trei zecimale) Linia bugetară pentru venituri: || Credite disponibile pentru exercițiul bugetar în curs || Impactul propunerii/inițiativei[57] 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 Articolul............. || || 0,00 || 0,00 || 0,00 || 0,00 || 0,00 || 0,00 || 0,00 Pentru diversele venituri
alocate, a se preciza linia bugetară (liniile bugetare) de cheltuieli
afectată (afectate). [...] A se preciza metoda de
calcul a impactului asupra veniturilor. Anexă privind măsurile
structurale de ameliorare a rezilienței instituțiilor de credit din
Uniunea Europeană Estimare pentru ABE Propunerea
Comisiei prevede elaborarea de către ABE a patru acte delegate și a șase
standarde tehnice menite să asigure o aplicare coerentă, în întreaga
UE, a unor dispoziții cu un caracter tehnic pronunțat. Comisia
ar trebui să adopte standardele tehnice de reglementare elaborate de ABE
cu privire la metodologia de măsurare și aplicare coerentă a
indicatorilor legați de calcularea pragului peste care separarea
activităților de tranzacționare ar trebui să aibă loc.
Comisia și ABE ar trebui să se asigure că standardele respective
pot fi aplicate de către toate instituțiile vizate într-o
manieră proporțională cu natura, amploarea și complexitatea
instituțiilor și a activităților acestora. În plus, Comisia
ar trebui să adopte, prin intermediul actelor de punere în aplicare,
standarde tehnice de punere în aplicare elaborate de ABE cu privire la
metodologia de calcul al volumului de activități de tranzacționare
realizate de către instituțiile de credit și societățile-mamă,
precum și modelul uniform de divulgare a valorii totale și a
componentelor activităților de tranzacționare ale instituțiilor
de credit și ale societăților-mamă. Activitatea
prevăzută necesită reuniuni bilaterale și multilaterale cu
părțile interesate, analiza și evaluarea opțiunilor și
elaborarea de documente de consultare, consultarea publică a părților
interesate, înființarea și coordonarea grupurilor de experți
permanente compuse din autoritățile de supraveghere din statele
membre, înființarea și coordonarea grupurilor de experți ad hoc,
analiza răspunsurilor la consultări, elaborarea de analize
cost/beneficiu și redactarea textului juridic. S-a
pornit de la premisa că regulamentul va intra în vigoare la sfârșitul
anului 2015. Prin urmare, ABE va avea nevoie de resursele suplimentare numai
începând din 2016. Două posturi de agent temporar vor fi necesare pentru a
efectua sarcinile cerute pe termen lung: Actele delegate ale Comisiei: ·
Indicatori: nivelul prezumției relative,
numărul; ·
Furnizarea de produse de gestionare a riscurilor:
plafonul peste care produsele de gestionare a riscurilor trebuie să fie
furnizate de entitatea de tranzacționare; ·
Normele în materie de separare - expuneri mari:
tehnicile eligibile de diminuare a riscului de credit. ·
Domeniul de aplicare teritorial: criteriile de
echivalență Standardele tehnice ale Comisiei ·
Interdicția privind activitățile de
tranzacționare pe cont propriu - metodologia de calcul al activităților
de tranzacționare în sensul pragului general; ·
Interdicția privind activitățile de
tranzacționare pe cont propriu - modelul uniform de divulgare a
activităților de tranzacționare; ·
Separarea - indicatori: măsurarea și
aplicarea coerentă. ·
Detalii privind obligația de raportare și
intrarea în vigoare a acesteia) ·
Înregistrarea registrelor centrale de tranzacții ·
Autoritățile care au acces la registrele
centrale de tranzacții. Ipoteza privind resursele suplimentare: ·
Cele două posturi suplimentare sunt
preconizate a fi de agenți temporari din grupa funcțională și
de grad AD 7. ·
Costurile salariale medii aferente diferitelor
categorii de personal sunt bazate pe orientările DG BUDG; ·
Coeficientul de corecție a salariilor pentru
Londra este 1,344. ·
Cheltuielile de misiune sunt estimate la 10
000 EUR. ·
Cheltuielile legate de recrutare (transport, cazare
la hotel, examene medicale, instalare și alte alocații, cheltuieli de
mutare etc.) sunt estimate la 12 700 EUR. Metoda de calcul a creșterii bugetului
necesar pentru următorii trei ani este prezentată în detaliu în
tabelul de mai jos. Calculul reflectă faptul că bugetul Uniunii finanțează
40 % din costuri. Tipul de cost || Calcul || Sumă (în mii) 2016 || 2017 || 2018 || Total Cheltuieli de personal || || || || || 11 Salarii și alocații || = 2 x 132 x 1,344 || 355 || 355 || 355 || 1 064 12 Cheltuieli cu recrutarea || =2 x 13 || 25 || || || 25 13 Cheltuieli de misiune || =2 x 10 || 20 || 20 || 20 || 60 Total: Cheltuieli de personal || || 400 || 375 || 375 || 1 150 || || || || || Din care contribuția comunitară (40 %) || || 160 || 150 || 150 || 460 Din care contribuția statelor membre (60 %) || || 240 || 225 || 225 || 690 [1] Pentru mandat și lista membrilor, a se vedea http://ec.europa.eu/internal_market/bank/docs/high-level_expert_group/mandate_en.pdf [2] Celelalte recomandări ale HLEG se refereau la (2)
faptul că ar putea fi necesară și separarea altor activități,
în funcție de planul de redresare și rezoluție; (3) utilizarea
recapitalizării interne ca instrument de rezoluție; (4) o revizuire a
cerințelor de capital privind activele deținute în vederea tranzacționării
și creditele imobiliare; și (5) măsuri menite să
consolideze guvernanța și controlul băncilor, astfel încât
să intensifice supravegherea bancară și să
întărească disciplina pe piață. [3] Parlamentul European
(McCarthy 2013), Reformarea structurii sectorului bancar al UE, 2013/2021 (INI) [4] Conceptul de bancă „prea mare pentru a fi
lăsată să eșueze” acoperă și conceptele „prea
importantă pentru a fi lăsată să eșueze”, „prea
interconectată pentru a fi lăsată să eșueze” și
„prea complexă pentru a fi lăsată să eșueze”. A se
vedea și Comisia Europeană (2013b). [5] Directiva xx/xxxx/UE a Parlamentului European și a
Consiliului de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția
instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de
modificare a Directivelor 77/91/CEE și 82/891/CE ale Consiliului, a
Directivelor 2001/27/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE și
2011/35/CE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului
European și al Consiliului (JO L--xxx). [6] COM(2012) 102 final,
http://ec.europa.eu/internal_market/bank/docs/shadow/green-paper_ro.pdf [7] Această
definiție a fost elaborată în Raportul CSF din 27 octombrie 2011 în
legătură cu înăsprirea supravegherii și reglementării
sistemului bancar paralel,
http://www.financialstabilityboard.org/publications/r_111027a.pdf [8] P 7_TA (2012) 0427,
http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=TA&reference=P7-TA-2012-0427&language=RO [9] Comunicare a Comisiei către Consiliu și
Parlamentul European - Sistemul bancar paralel – abordarea noilor surse de risc
din sectorul financiar, COM(2013) 614 final. [10] Consultare organizată de HLEG privind reformarea
structurii sectorului bancar al UE, mai-iunie 2012. http://ec.europa.eu/internal_market/consultations/2012/banking_sector_en.htm.
HLEG a primit 83 de răspunsuri, din care marea majoritate au fost de la
bănci și alte instituții financiare, urmate de clienții de
retail și asociațiile acestora și, în sfârșit, de clienții
corporativi. [11] Consultare privind recomandările HLEG referitoare la
structura sectorului bancar al UE, http://ec.europa.eu/internal_market/consultations/2012/hleg-banking_en.htm.
Din cele 89 de răspunsuri primite, aproape jumătate au provenit din
sectorul bancar. [12] „Consultare lansată de Comisie privind reformele
structurale din sectorul bancar”, http://ec.europa.eu/internal_market/consultations/2013/banking-structural-reform/index_en.htm.
Serviciile Comisiei au primit mai mult de 500 de răspunsuri. Acestea au
venit de la bănci și alte instituții financiare, clienți
corporativi, investitori, autorități publice, asociații ale
consumatorilor și persoane fizice - răspunsuri de la persoane fizice
(439) și de la asociațiile de consumatori (11). [13] Instituit prin adoptarea Regulamentului (UE) nr. 1024/2013
al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții
specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile
legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit
(JO L 287, 29.10.2013, p. 63). [14] Instituit prin adoptarea [MUR]. [15] Acesta este pragul pentru „instituții semnificative”
întrebuințat în Regulamentul (UE) nr. 1024/2013. [16] A se vedea anexa 6 la evaluarea impactului. [17] Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și
al Consiliului privind cerințele prudențiale pentru instituțiile
de credit și firmele de investiții și de modificare a
Regulamentului (UE) nr. 648/2012, JO L 176, 27.6.2013, p. 1. Directiva
2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului cu privire la accesul
la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială
a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de
modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor
2006/48/CE și 2006/49/CE, JO L 176, 27.6.2013, p. 338. [18] Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și
al Consiliului din 4 iulie 2012 (JO L 201, 27.7.2012, p. 1). [19] Directiva Parlamentului European și a Consiliului din
13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței
interne (JO L 319, 5.12.2007, p. 1-36). [20] JO C , , p. . [21] JO C […], […], p. […]. [22] JO C […], […], p. […]. [23] Înființat prin Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al
Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice
Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de
supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (JO L 287,
29.10.2013, p. 63). [24] Înființat prin [MUR]. [25] Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15
octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii
Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea
prudențială a instituțiilor de credit (JO L 287, 29.10.2013, p.
63). [26] Directiva
2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind
administratorii fondurilor de investiții alternative și de modificare
a Directivelor 2003/41/CE și 2009/65/CE și a Regulamentelor (CE) nr.
1060/2009 și (UE) nr. 1095/2010 [27] Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din
26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit
și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și
a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de
abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p.
338). [28] Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și
al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice
cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile
și organele comunitare și privind libera circulație a acestor
date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1). [29] Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare,
de modificare a Directivelor 85/611/CEE și 93/6/CEE ale Consiliului și
a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului și
de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului (JO L 145, 30.4.2004, p. 1). [30] Regulamentul (UE) nr.
1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie
2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere
(Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr.
716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei (JO L 331,
15.12.2010, p. 12). [31] Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și
al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de
credit și firmele de investiții și de modificare a
Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p.1). [32] Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a
Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale,
situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor
tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului
European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și
83/349/CEE ale Consiliului, JO L 182, 29.6.2013, p. 19. [33] Directiva
94/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 1994 privind
sistemele de garantare a depozitelor, JO L 135, 31.5.1994, p. 5-14. [34] Regulamentul (CE) nr. 1287/2006 al Comisiei din 10 august
2006 de punere în aplicare a Directivei 2004/39/CE a Parlamentului European și
a Consiliului privind obligațiile întreprinderilor de investiții de
păstrare a evidenței și înregistrărilor, raportarea tranzacțiilor,
transparența pieței, admiterea de instrumente financiare în tranzacții
și definiția termenilor în sensul directivei în cauză (JO L 241,
2.9.2006, p. 1). [35] Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a
Consiliului din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investiții
alternative și de modificare a Directivelor 2003/41/CE și 2009/65/CE și
a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009 și (UE) nr. 1095/2010 (JO L 174,
1.7.2011, p.1). [36] Regulamentul (UE) nr. 345/2013 al Parlamentului European și
al Consiliului din 17 aprilie 2013 privind fondurile europene cu capital de
risc (JO L 115, 25.4.2013, p. 1). [37] Regulamentul
(UE) nr. 346/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17
aprilie 2013 privind fondurile europene de antreprenoriat social (JO
L 115, 25.4.2013, p. 18). [38] Regulamentul (UE) nr. xx/xxxx al Parlamentului European și
al Consiliului privind fondurile europene de investiții pe termen lung, JO
L xx/xx. [39] Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și
a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori
mobiliare (OPCVM) (JO L302, 17.11.2009,
p. 32). [40] Directiva 94/19/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 30 mai 1994 privind sistemele de garantare a depozitelor (JO L
135, 31.5.1994, p. 5-14). [41] Directiva Parlamentului European și a Consiliului din
13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței
interne (JO L 319, 5.12.2007, p. 1-36). [42] Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și
al Consiliului din 4 iulie 2012 privind
instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile
centrale și registrele centrale de tranzacții. [43] ABM (activity based management): gestiune pe activități
– ABB (activity based budgeting): întocmirea bugetului pe activități. [44] Explicațiile privind modurile de gestiune, precum și
trimiterile la Regulamentul financiar sunt disponibile pe site-ul BudgWeb: http://www.cc.cec/budg/man/budgmanag/budgmanag_en.html [45] Dif. = credite diferențiate / Nedif. = credite
nediferențiate. [46] AELS: Asociația Europeană a Liberului Schimb. [47] Țările candidate și, după caz, țările
potențial candidate din Balcanii de Vest. [48] Asistență tehnică și/sau
administrativă și cheltuieli de sprijin pentru punerea în aplicare a
programelor și/sau a acțiunilor UE (fostele linii „BA”), cercetare
indirectă și cercetare directă. [49] Anul N este anul în care începe punerea în aplicare a
propunerii/inițiativei. [50] Realizările se referă la produsele și
serviciile care vor fi furnizate (de ex.: numărul de schimburi de studenți
finanțate, numărul de km de străzi construiți etc.). [51] Conform descrierii din secțiunea 1.4.2. „Obiectiv(e)
specific(e)…” [52] Anul N este anul în care începe punerea în aplicare a
propunerii/inițiativei. [53] Asistență tehnică și/sau
administrativă și cheltuieli de sprijin pentru punerea în aplicare a
programelor și/sau a acțiunilor UE (fostele linii „BA”), cercetare
indirectă și cercetare directă. [54] AC = agent contractual; AL = agent local; END= expert național
detașat. INT = personal pus la dispoziție de agenți de
muncă temporară; JED= expert tânăr în delegații. [55] Subplafonul pentru personal extern acoperit din creditele
operaționale (fostele linii „BA”). [56] A se vedea punctele 19 și 24 din Acordul interinstituțional
(pentru perioada 2007-2013). [57] În ceea ce privește resursele proprii tradiționale
(taxe vamale, cotizații pentru zahăr), sumele indicate trebuie
să fie sume nete, și anume sume brute după deducerea unei cote
de 25 % pentru costuri de colectare.