EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document C2014/020/06

O nouă față națională a monedelor euro destinate circulației

OJ C 20, 23.1.2014, p. 6–6 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

23.1.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 20/6


O nouă față națională a monedelor euro destinate circulației

(2014/C 20/06)

Image

Fața națională a noii monede comemorative de 2 euro destinată circulației și emisă de Luxemburg

Monedele euro destinate circulației au curs legal în toată zona euro. În vederea informării publicului și a tuturor părților care manipulează monedele, Comisia dă publicității caracteristicile modelelor noilor monede (1). În conformitate cu concluziile Consiliului din 10 februarie 2009 (2), statele membre din zona euro și țările care au încheiat cu Uniunea Europeană un acord monetar privind emiterea de monede euro pot emite monede euro comemorative destinate circulației, cu anumite condiții, printre care aceea de a folosi în acest scop numai valoarea de 2 euro. Aceste monede au aceleași caracteristici tehnice ca și celelalte monede de 2 euro, însă fața lor națională prezintă un model comemorativ cu o puternică semnificație la nivel național sau european.

Țara emitentă: Luxemburg

Obiectul comemorării: 175 de ani de la independența Marelui Ducat al Luxemburgului

Descrierea modelului: Pe partea interioară moneda înfățișează, în dreapta, efigia Alteței Sale Regale, Marele Duce Henri, privind înspre dreapta, iar în stânga, pe verticală, anii „1839” și „2014” și denumirea țării emitente „LËTZEBUERG”. Inscripțiile „ONOFHÄNGEGKEET” și „175 Joër” apar în partea de jos a părții interioare a monedei.

Inelul exterior al monedei conține cele douăsprezece stele ale drapelului european.

Numărul de monede care urmează să fie emise: 1,4 milioane EUR

Data emisiunii: Ianuarie 2014


(1)  A se vedea JO C 373, 28.12.2001, p. 1, cu privire la fețele naționale ale tuturor monedelor emise în 2002.

(2)  A se vedea concluziile Consiliului Afaceri Economice și Financiare din 10 februarie 2009 și Recomandarea Comisiei din 19 decembrie 2008 privind orientările comune pentru fețele naționale ale monedelor euro și emiterea de monede euro destinate circulației (JO L 9, 14.1.2009, p. 52).


Top