1.

Se pare că cultivarea organismelor modificate genetic (OMG) nu este deloc apreciată în cadrul Uniunii Europene. Astfel, la 35 de ani după prima armonizare a dispozițiilor referitoare la diseminarea deliberată în mediu a OMG‑urilor ( 2 ), numai un singur soi de OMG este autorizat astăzi pentru cultivare în Uniune: porumbul modificat genetic MON 810 al întreprinderii Monsanto (denumit în continuare „porumbul MON 810”) ( 3 ). În plus, această autorizare a fost primită diferit de către statele membre. Astfel, unele dintre ele au luat măsuri pentru a restricționa sau a interzice această cultură, utilizând diferite dispoziții de drept primar și derivat al Uniunii ( 4 ).

2.

În această situație, în anul 2015, legiuitorul Uniunii a decis în esență să acorde libertate totală statelor membre, care pot astfel să restricționeze sau să interzică cultivarea de OMG‑uri pe teritoriile lor, cu singura condiție de a obține consimțământul operatorului economic în cauză. Aceasta a condus la crearea unui sistem de „cultivare à la carte” a OMG‑urilor în Uniune ( 5 ), în cadrul căruia numeroase state membre ( 6 ) au restricționat sau au interzis cultivarea porumbului MON 810 pe întreg teritoriul lor sau pe o parte a acestuia.

3.

Zece ani mai târziu, Curtea este invitată să aprecieze în prezentele cauze validitatea dispozițiilor care prevăd această „cultivare à la carte” a OMG‑urilor și legalitatea interdicției de cultivare a porumbului MON 810 introdusă în Italia în temeiul acestor dispoziții.

4.

Considerentul (4) al Directivei 2001/18/CE ( 7 ) are următorul cuprins:

„Organismele vii, dacă sunt diseminate în mediu în cantități mari sau mici, în scopuri experimentale sau ca produse comerciale, se pot reproduce în mediu și pot depăși frontierele naționale, afectând astfel alte state membre. Efectele unor astfel de diseminări în mediu pot fi ireversibile.”

5.

Articolul 1 din această directivă prevede:

„În conformitate cu principiul de precauție, obiectivul prezentei directive este acela de a armoniza actele cu putere de lege și actele administrative ale statelor membre și de a proteja sănătatea umană și mediul în cazul în care:

[…]

6.

Articolul 22 din directiva menționată prevede:

„Fără a aduce atingere articolului 23, statele membre nu pot interzice, restricționa sau împiedica introducerea pe piață a OMG‑urilor, ca produse în sine sau componente ale altor produse, care se conformează prezentei directive.”

7.

Articolul 33 din aceeași directivă, intitulat „Sancțiuni”, prevede:

„Statele membre stabilesc sancțiunile aplicabile în cazul încălcărilor dispozițiilor de drept intern adoptate în conformitate cu prezenta directivă. Respectivele sancțiuni sunt eficiente, proporționale și descurajante.”

8.

Directiva 2001/18 a fost modificată printre altele prin Directiva (UE) 2015/412 ( 8 ).

9.

Considerentele (5)-(8) ale Directivei 2015/412 enunță:

10.

Articolul 1 punctul 2 din această directivă a introdus articolele 26b și 26c în Directiva 2001/18 (denumite în continuare „dispozițiile în litigiu”).

11.

Directiva 2001/18, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2015/412 (denumită în continuare „Directiva 2001/18”), prevede la alineatele (1)-(3) și (8) ale articolului 26b, intitulat „Cultivarea”:

„(1)   În timpul procedurii de autorizare a unui anumit OMG sau în timpul perioadei de reînnoire a aprobării/autorizației, un stat membru poate solicita modificarea domeniului geografic de aplicare al aprobării scrise sau al autorizației astfel încât întreg teritoriul respectivului stat membru sau o parte din acesta să fie exclusă de la cultivare. Această solicitare se transmite Comisiei […]. Comisia prezintă fără întârziere notificatorului/solicitantului și celorlalte state membre solicitarea statului membru în cauză […]

(2)   În termen de 30 de zile de la prezentarea de către Comisie a solicitării respective, notificatorul/solicitantul poate modifica sau confirma domeniul geografic de aplicare al notificării/cererii sale inițiale de acordare a autorizației.

În absența unei confirmări, modificarea domeniului geografic de aplicare al notificării/solicitării se pune în aplicare […]

[…]

(3)   În cazul în care nu a fost prezentată nicio solicitare în temeiul alineatului (1) din prezentul articol sau în cazul în care notificatorul/solicitantul a confirmat domeniul geografic de aplicare al notificării/cererii sale inițiale de acordare a autorizației, un stat membru poate adopta măsuri de restricționare sau de interzicere a cultivării pe întreg teritoriul său sau în părți ale acestuia a unui OMG sau a unui grup de OMG‑uri definite în funcție de cultură sau de anumite caracteristici, după ce a acesta a fost autorizat în conformitate cu partea C din prezenta directivă sau cu [Regulamentul nr. 1829/2003], cu condiția ca astfel de măsuri să fie conforme dreptului Uniunii, să fie întemeiate, proporționale și nediscriminatorii și, în plus, să se bazeze pe motive imperative, precum cele legate de:

[…]

(8)   Măsurile adoptate în temeiul prezentului articol nu aduc atingere liberei circulații a OMG‑urilor autorizate, ca produse în sine sau ca componente ale unor produse.”

12.

Articolul 26c din această directivă, intitulat „Măsuri tranzitorii”, prevede:

„(1)   De la 2 aprilie 2015 până la 3 octombrie 2015 un stat membru poate solicita modificarea domeniului geografic de aplicare al unei notificări/cereri de acordare a autorizației depuse sau al unei autorizații acordate, în temeiul prezentei directive sau al [Regulamentului nr. 1829/2003] înainte de 2 aprilie 2015. Comisia prezintă fără întârziere notificatorului/solicitantului și celorlalte state membre solicitarea statului membru în cauză.

(2)   În cazul în care notificarea/cererea de acordare a autorizației este în curs de examinare și notificatorul/solicitantul nu a confirmat domeniul geografic de aplicare al notificării/cererii de acordare a autorizației menționate la alineatul (1) din prezentul articol în termen de 30 de zile de la transmiterea solicitării menționate la alineatul (1) din prezentul articol, domeniul geografic de aplicare al notificării/cererii de acordare a autorizației se adaptează în consecință. […]

(3)   În cazul în care autorizația a fost deja acordată și titularul autorizației nu a confirmat domeniul geografic de aplicare al autorizației în termen de 30 de zile de la data transmiterii solicitării menționate la alineatul (1) din prezentul articol, autorizația se modifică în consecință. În cazul unei aprobări scrise în temeiul prezentei directive, autoritatea competentă modifică în consecință domeniul geografic de aplicare al aprobării și informează Comisia, statele membre și titularul autorizației după efectuarea acestei modificări. În cazul unei autorizații în temeiul [Regulamentului nr. 1829/2003], Comisia modifică în consecință decizia de autorizare, fără a aplica procedura prevăzută la articolul 35 alineatul (2) din regulamentul respectiv. Comisia comunică în consecință acest fapt statelor membre și titularului autorizației.

(4)   În cazul în care nu a fost prezentată nicio solicitare în temeiul alineatului (1) din prezentul articol sau în cazul în care un notificator/solicitant sau, după caz, titularul unei autorizații a confirmat domeniul geografic de aplicare al cererii sale inițiale de acordare a autorizației sau, după caz, al autorizației, articolul 26b alineatele (3)-(8) se aplică mutatis mutandis.

(5)   Prezentul articol nu afectează cultivarea niciunor semințe și materiale săditoare modificate genetic autorizate care au fost plantate în mod legal înainte de restricționarea sau interzicerea cultivării de OMG‑uri în statul membru.

(6)   Măsurile adoptate în temeiul prezentului articol nu aduc atingere liberei circulații a OMG‑urilor autorizate, ca produse în sine sau ca componente ale unor produse.”

13.

Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/321 ( 10 ), adoptată în temeiul articolului 26c alineatul (3) din Directiva 2001/18, prevede la articolul 1 că „[c]ultivarea porumbului [MON 810] se interzice pe teritoriile enumerate în anexa la prezenta decizie”.

14.

Printre teritoriile enumerate în anexa la această decizie de punere în aplicare figurează, la punctul 8, teritoriul italian.

15.

Regulamentul nr. 1829/2003 completează cadrul juridic aplicabil OMG‑urilor destinate cultivării în întreaga Uniune ca semințe sau alte materiale săditoare. Potrivit articolului 1 litera (a), obiectul acestui regulament este de „a asigura baza necesară pentru a garanta un nivel înalt de protecție a vieții și sănătății umane, a sănătății și bunăstării animale, a intereselor ecologice și ale consumatorilor în raport cu produsele alimentare și furajele modificate genetic, asigurând în același timp funcționarea eficientă a pieței interne”.

16.

Articolul 34 din acest regulament prevede luarea unor măsuri de urgență „[î]n cazurile în care este evident că produsele autorizate de sau în conformitate cu regulament[ul menționat] pot prezenta un risc grav pentru sănătatea umană, sănătatea animală sau mediu sau dacă, având în vedere un aviz al [Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA)] […], apare nevoia de a suspenda sau de a modifica urgent o autorizație”.

17.

Articolul 35 bis din decreto legislativo n. 224 – Attuazione della direttiva 2001/18/CE concernente l’emissione deliberata nell’ambiente di organismi geneticamente modificati (Decretul legislativ nr. 224 referitor la punerea în aplicare a Directivei 2001/18 privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic), din 8 iulie 2003 ( 11 ), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumit în continuare „Decretul legislativ nr. 224/2003”), intitulat „Sancțiuni referitoare la titlul III‑bis”, prevede la alineatele 1-3:

„1.   Cu excepția cazului în care fapta constituie infracțiune, se pedepsește cu o sancțiune administrativă pecuniară de la 25000 de euro la 75000 de euro persoana care încalcă:

2.   În caz de încălcare, contravenientului i se aplică, printr‑o ordonanță‑somație, sancțiunea administrativă complementară a suspendării, pentru o perioadă de până la șase luni, a dreptului de a cultiva OMG‑uri acordat prin deciziile de introducere pe piață.

3.   Persoana care încalcă interdicțiile prevăzute la alineatul 1 este obligată să procedeze la distrugerea culturilor de OMG‑uri plantate ilegal și la restabilirea stării locurilor pe cheltuiala sa, în solidar cu proprietarul și cu titularii de drepturi reale sau personale de utilizare asupra zonei, cărora această încălcare le este imputabilă cu titlu de dol sau culpă, pe baza constatărilor efectuate în contradictoriu cu persoanele vizate, de către persoanele însărcinate cu controlul. Autoritatea menționată la alineatul 4 dispune, prin ordonanță, măsurile necesare în acest sens și termenul în care acestea trebuie aplicate, după expirarea căruia procedează la executarea silită pe cheltuiala părților obligate și la recuperarea sumelor avansate.”

18.

Reclamantul din litigiul principal, domnul Fidenato, este proprietar al întreprinderii agricole „In Trois”, al cărei sediu este în Arba (provincia Pordenone, Italia). În anul 2021, cu încălcarea interdicției în vigoare în Italia, acesta a început să cultive pe unele dintre terenurile sale porumb MON 810.

19.

La data de 8 septembrie 2021 s‑a efectuat o inspecție la acele terenuri și s‑au prelevat mostre. Prin Ordinul nr. 511800 din 14 octombrie 2021, Ministero delle Politiche Agricole, Alimentari e Forestali (Ministerul Politicilor Agricole, Alimentare și Forestiere) a constatat că analiza acestor mostre ar fi evidențiat prezența OMG‑urilor și a impus reclamantului din litigiul principal, pe baza articolului 35 bis din Decretul legislativ nr. 224/2003, să procedeze la distrugerea, prin mărunțire și îngropare, a culturilor de OMG‑uri plantate ilegal pe terenurile în discuție, precum și la restabilirea stării locurilor pe cheltuiala sa, toate acestea în termen de cinci zile. La 19 octombrie 2021, personalul Forestale (corpul forestier al statului, Italia), după ce a constatat că reclamantul din litigiul principal nu se conformase, a procedat la distrugerea plantelor de porumb MON 810.

20.

Reclamantul din litigiul principal a formulat o acțiune împotriva acestei decizii la Tribunale amministrativo regionale per il Friuli Venezia Giulia (Tribunalul Administrativ Regional Friuli Veneția Giulia, Italia), susținând că aceasta fusese adoptată în temeiul unor norme care nu sunt conforme cu dreptul primar al Uniunii și cu ordinea sa juridică. Această instanță a respins acțiunea.

21.

Reclamantul din litigiul principal a formulat recurs la Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), instanța de trimitere, în cadrul căruia susține în esență că Directiva 2001/18 nu este validă, în măsura în care permite unui stat membru să introducă o interdicție de cultivare a unui OMG care a fost autorizat, în speță porumbul MON 810, pe baza unei simple cereri nemotivate adresate titularului autorizației. El afirmă de asemenea că această interdicție constituie o limitare disproporționată a libertății de a desfășura o activitate comercială.

22.

În această privință, instanța de trimitere ridică problema dacă posibilitatea statelor membre, prevăzută de dispozițiile în litigiu, de a interzice cultivarea de OMG‑uri pe teritoriul lor, fără ca această interdicție să se întemeieze pe considerații legate de sănătate sau de mediu, este conformă cu dreptul primar al Uniunii, în special cu libertățile fundamentale ale pieței interne, cu libertatea de a desfășura o activitate comercială și, mai general, cu principiul proporționalității. Aceasta observă că eventuala lipsă de validitate a dispozițiilor în litigiu ar putea afecta validitatea Deciziei de punere în aplicare 2016/321.

23.

În aceste condiții, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

24.

În cadrul unei proceduri distincte, printr‑o ordonanță‑somație din 19 iunie 2023, o autoritate administrativă italiană ( 12 ) a aplicat reclamantului din litigiul principal, domnul Fidenato, în temeiul articolului 35 bis alineatul 1 litera a) din Decretul legislativ nr. 224/2003, o amendă administrativă de 50000 de euro pentru încălcarea interdicției de a cultiva în Italia porumbul MON 810.

25.

Printr‑o acțiune introdusă la 18 iulie 2023, reclamantul din litigiul principal a formulat opoziție la această ordonanță‑somație la Tribunale di Udine (Tribunalul din Udine, Italia), instanța de trimitere, care este competentă să se pronunțe cu privire la acțiunea care privește suma de 25000 de euro corespunzătoare sancțiunii aplicate pentru însămânțarea de OMG‑uri în provincia Udine.

26.

Această instanță are îndoieli în special în ceea ce privește validitatea Directivei 2001/18 și a Deciziei de punere în aplicare 2016/321 în raport cu principiile fundamentale ale Tratatelor UE și FUE. În această privință, ea ridică problema dacă interdicția de a utiliza semințele deja autorizate este conformă cu piața internă, dacă constituie o măsură cu efect echivalent unor restricții cantitative și dacă această măsură este conformă cu articolul 36 TFUE. Instanța de trimitere ridică de asemenea problema validității dispozițiilor în litigiu în raport cu articolele 16, 18, 21 și 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), precum și cu acordurile internaționale încheiate de Uniune.

27.

În aceste condiții, Tribunale di Udine (Tribunalul din Udine) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

28.

Cauzele C‑364/24 și C‑393/24 au fost conexate pentru buna desfășurare a fazei scrise și a fazei orale, precum și în vederea pronunțării hotărârii. Reclamantul din litigiul principal, guvernele italian, elen, francez, luxemburghez, maghiar și polonez, precum și Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană au depus observații scrise. Nu a avut loc o ședință de audiere a pledoariilor.

29.

Instanțele de trimitere solicită Curții în esență să se pronunțe, pe de o parte, cu privire la validitatea dispozițiilor în litigiu și a Deciziei de punere în aplicare 2016/321 ( 13 ) și, pe de altă parte, cu privire la interpretarea acestei decizii de punere în aplicare ( 14 ).

30.

Vom organiza analiza noastră în trei părți. După câteva observații introductive referitoare la interzicerea cultivării de OMG‑uri în temeiul dispozițiilor în litigiu și al Deciziei de punere în aplicare 2016/321, vom aborda problema admisibilității întrebărilor preliminare și apoi vom analiza toate întrebările comune ale instanțelor de trimitere cu privire la validitatea dispozițiilor în litigiu și a Deciziei de punere în aplicare 2016/321, precum și cele două întrebări adresate în cauza C‑393/24 privind interpretarea acestei decizii.

31.

Înainte de a examina admisibilitatea întrebărilor preliminare și examinarea pe fond a acestora, ținem să prezentăm câteva observații cu privire la posibilitatea statelor membre de a introduce interdicția ( 15 ) cultivării de OMG‑uri în temeiul dispozițiilor în litigiu.

32.

Directiva 2015/412 a adăugat dispozițiile în litigiu la Directiva 2001/18, cu efect de la 2 aprilie 2015. Acestea prevăd fiecare un mecanism de interzicere a cultivării unui anumit OMG pe întreg teritoriul sau pe o parte a teritoriului unui stat membru. În ceea ce privește diferențele dintre aceste două mecanisme, principala diferență constă în faptul că aplicabilitatea mecanismului prevăzut de Directiva 2001/18, la articolul 26b, nu este limitată în timp, în timp ce mecanismul prevăzut la articolul 26c din aceasta constituia o măsură tranzitorie, aplicabilă numai în cursul celor 6 luni de la intrarea în vigoare a Directivei 2015/412. În plus, mecanismul prevăzut de această a doua dispoziție se aplica tuturor autorizațiilor acordate înainte de 2 aprilie 2015, în timp ce mecanismul prevăzut de prima dispoziție se aplică numai în cursul procedurii de autorizare a unui anumit OMG sau în cursul reînnoirii unei autorizații.

33.

În pofida acestor diferențe, cele două mecanisme prevăzute de dispozițiile în litigiu sunt similare și prevăd fiecare în esență posibilitatea unui stat membru de a interzice cultivarea unui OMG în urma unei modificări a domeniului geografic de aplicare al unei notificări/cereri depuse sau al unei autorizații acordate. Această interdicție poate fi introdusă în una sau în două etape, în funcție de poziția adoptată de operatorul economic relevant (notificatorul/solicitantul sau titularul autorizației deja acordate) cu privire la modificarea domeniului geografic de aplicare al unei notificări/cereri depuse sau al unei autorizații acordate, impusă de un stat membru. Dacă acest operator nu se opune modificării impuse (neconfirmând domeniul geografic de aplicare al notificării/cererii sale inițiale/autorizației), intrarea în vigoare a interdicției nu necesită adoptarea niciunei măsuri naționale (prima etapă). În schimb, în cazul în care operatorul economic în cauză se opune acestei modificări și, prin urmare, introducerii interdicției de cultivare impuse (confirmând domeniul geografic de aplicare al notificării/cererii sale inițiale/autorizației), statul membru în cauză trebuie, pentru a introduce această interdicție, să adopte măsuri naționale care trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 26b alineatul (3) din Directiva 2001/18 (a doua etapă).

34.

Subliniem că interdicția de cultivare a porumbului MON 810 în Italia în discuție în prezenta cauză a fost introdusă în temeiul unei decizii de punere în aplicare a Comisiei adoptate în temeiul articolului 26c alineatul (3) din Directiva 2001/18, și anume la finalul primei etape a aplicării mecanismului tranzitoriu.

35.

Guvernul elen arată că instanțele de trimitere nu prezintă elementele prevăzute la articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții pentru fiecare dispoziție de drept primar vizată de întrebările lor. De asemenea, guvernul italian susține că prima întrebare din cauza C‑393/24 este inadmisibilă în măsura în care instanța de trimitere nu a expus în mod specific motivele care au determinat‑o să ridice problema validității dispozițiilor în litigiu.

36.

Amintim că decizia de trimitere trebuie să indice motivele exacte care au determinat instanța națională să ridice problema validității anumitor dispoziții din dreptul Uniunii și să expună motivele de nevaliditate care, în consecință, consideră că pot fi reținute. O astfel de cerință reiese și din cuprinsul articolului 94 litera (c) din Regulamentul de procedură al Curții ( 16 ). Rezultă, pe de o parte, că, în cadrul unei trimiteri preliminare, Curtea examinează validitatea unui act al Uniunii sau a anumitor dispoziții din acesta în lumina motivelor de nevaliditate cuprinse în decizia de trimitere. Pe de altă parte, lipsa oricărei menționări a motivelor exacte care au determinat instanța de trimitere să ridice problema validității acestui act sau a acestor dispoziții atrage inadmisibilitatea întrebărilor referitoare la validitatea acestora ( 17 ).

37.

În speță, chiar dacă prezentările motivelor rămân destul de succinte pentru anumite întrebări, considerăm că Curtea dispune în principiu de elementele necesare pentru a răspunde la întrebările care îi sunt adresate. În schimb, situația este diferită, în opinia noastră, în ceea ce privește prima întrebare în cauza C‑364/24, în măsura în care aceasta privește validitatea dispozițiilor în litigiu în raport cu articolele 2 și 3 TFUE. Astfel, chiar dacă se ține seama, pentru a stabili întinderea examinării care trebuie efectuată de Curte, de motivele invocate în cadrul litigiului principal în această cauză, care sunt reproduse în decizia de trimitere, niciunul dintre argumentele invocate nu vizează validitatea dispozițiilor în litigiu în raport cu aceste articole din tratat. Prin urmare, considerăm că această parte a primei întrebări în cauza C‑364/24 nu este admisibilă.

38.

Parlamentul susține că cererile de decizie preliminară nu îndeplinesc condițiile de admisibilitate stabilite în Hotărârea Foglia ( 18 ). Această instituție apreciază că reclamantul din litigiul principal a dorit să creeze în mod artificial condițiile care l‑au expus efectelor interdicției de cultivare a semințelor modificate genetic în cauză pe teritoriul italian și l‑au condus printre altele la primirea ordinului de a distruge aceste semințe și la aplicarea în privința sa a amenzii prevăzute de legea italiană.

39.

Nu suntem de acord cu punctul de vedere al Parlamentului.

40.

Amintim că revine numai instanței naționale sesizate cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată competența să aprecieze, în raport cu particularitățile cauzei, atât necesitatea unei hotărâri preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, din moment ce întrebările adresate au ca obiect interpretarea sau validitatea unei norme de drept al Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe. Rezultă că întrebările privind dreptul Uniunii beneficiază de o prezumție de pertinență ( 19 ).

41.

Desigur, este adevărat că o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE trebuie respinsă atunci când este evident, precum în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Foglia ( 20 ), invocată de Parlament, că procedura prevăzută la acest articol a fost deturnată de la obiectul său și urmărește, în realitate, să determine Curtea să se pronunțe prin intermediul unui litigiu fictiv ( 21 ).

42.

Cu toate acestea, pentru ca un litigiu să poată fi calificat drept „fictiv”, este necesar ca părțile din litigiul principal să se fi înțeles în prealabil să determine Curtea să se pronunțe cu privire la o întrebare ( 22 ). Or, lectura cererilor de decizie preliminară nu permite să se constate că această situație se regăsește în speță. Astfel, pe de o parte, nimic nu indică faptul că reclamantul din litigiul principal a acționat în mod concertat cu autoritățile administrative și, pe de altă parte, acestea i‑au impus diferite sancțiuni, a căror realitate nu ridică nicio îndoială. În orice caz, pentru ca un litigiu să poată fi calificat drept „fictiv”, nu este suficient, în opinia noastră, să se stabilească faptul că un particular care a încălcat dispoziții în vigoare și a suportat consecințele negative și reale ale încălcării sale a acționat astfel încât să determine Curtea să aprecieze validitatea dispozițiilor menționate.

43.

În aceste condiții, nu este necesar ca litigiile principale să fie calificate drept „fictive”, în sensul Hotărârii Foglia ( 23 ), astfel încât cererile de decizie preliminară trebuie considerate admisibile.

44.

Guvernul francez contestă admisibilitatea primei întrebări în cauza C‑364/24 și a primelor trei întrebări în cauza C‑393/24, în măsura în care acestea privesc validitatea articolului 26b și a articolului 26c alineatul (4) din Directiva 2001/18. Potrivit acestui guvern, întrebările preliminare referitoare la dispozițiile menționate nu au nicio legătură cu obiectul litigiilor principale și vizează o problemă de natură ipotetică. Acesta afirmă că interdicția de a cultiva porumbul MON 810 pe teritoriul italian, care se află la originea celor două litigii principale, rezultă din Decizia de punere în aplicare 2016/321, adoptată în temeiul articolului 26c alineatul (3) din Directiva 2001/18.

45.

Împărtășim pe deplin punctul său de vedere.

46.

Astfel, reiese din însuși modul de redactare a articolului 267 TFUE că decizia preliminară solicitată trebuie să fie „necesară” pentru a permite instanței de trimitere să „pronunțe o hotărâre” în cauza cu care este sesizată ( 24 ).

47.

În speță, litigiile principale au ca obiect în esență legalitatea sancțiunilor aplicate reclamantului din litigiul principal pentru motivul încălcării interdicției de cultivare a porumbului MON 810 pe teritoriul italian, introdusă în temeiul Deciziei de punere în aplicare 2016/321. Această decizie a fost adoptată în temeiul articolului 26c alineatul (3) din Directiva 2001/18. Nici articolul 26b, nici articolul 26c alineatul (4) din directiva menționată nu constituie temeiul acesteia, iar interzicerea cultivării porumbului MON 810 în Italia nu a fost introdusă potrivit normelor stabilite în dispozițiile menționate.

48.

În aceste condiții, a răspunde la întrebările privind validitatea articolului 26b și a articolului 26c alineatul (4) din Directiva 2001/18 ar echivala în mod vădit cu furnizarea unei opinii consultative cu privire la o chestiune ipotetică, contrar misiunii atribuite Curții în cadrul cooperării jurisdicționale instituite la articolul 267 TFUE ( 25 ).

49.

Ținând seama de aceste observații, considerăm, așadar, asemenea guvernului francez, că prima întrebare în cauza C‑364/24 și primele trei întrebări în cauza C‑393/24, în măsura în care privesc validitatea articolului 26b și a articolului 26c alineatul (4) din Directiva 2001/18, sunt inadmisibile.

50.

Având în vedere considerațiile care precedă, apreciem că întrebările adresate de instanțele de trimitere nu sunt admisibile în măsura în care privesc:

51.

Întrebările preliminare care privesc validitatea se referă, pe de o parte, la dispozițiile în litigiu și, pe de altă parte, la Decizia de punere în aplicare 2016/321 ( 26 ). Arătăm că, în măsura în care această decizie se întemeiază pe articolul 26c alineatul (3) din Directiva 2001/18, validitatea sa depinde de validitatea dispoziției care constituie temeiul său juridic. Deși nu se poate exclude că decizia de punere în aplicare menționată este nevalidă pentru alte motive, subliniem însă că nici instanțele de trimitere, nici reclamantul din litigiul principal nu au invocat argumente în acest sens ( 27 ). Rezultă că răspunsul care trebuie dat la întrebarea privind validitatea Deciziei de punere în aplicare 2016/321 va depinde de cel care trebuie dat la întrebarea privind validitatea articolului 26c alineatul (3) din Directiva 2001/18.

52.

În aceste condiții, vom examina, într‑o primă etapă, validitatea articolului 26c din Directiva 2001/18 în măsura în care întrebările privind validitatea acestuia sunt admisibile. Ținând seama de argumentația prezentată în litigiile principale și în prezentele cauze, examinarea validității trebuie să privească, în opinia noastră, alineatul (3) al acestui articol (denumit în continuare „dispoziția examinată”), care constituie temeiul juridic al Deciziei de punere în aplicare 2016/321 și care stabilește principala regulă a primei etape a mecanismului tranzitoriu în discuție în prezentele cauze ( 28 ). Într‑o a doua etapă, vom examina modul în care rezultatul acestei examinări afectează răspunsul care trebuie dat la întrebarea privind validitatea Deciziei de punere în aplicare 2016/321.

53.

Instanțele de trimitere ridică problema validității dispoziției examinate în raport cu diferite dispoziții de drept primar, cu principiile dreptului Uniunii și cu o dispoziție de drept derivat.

54.

Vom examina validitatea acestei dispoziții în mod succesiv în raport cu 1) ansamblul dispozițiilor invocate referitoare la piața internă și cu principiul proporționalității, 2) principiul nediscriminării, 3) principiul libertății de a desfășura o activitate comercială, 4) acordurile internaționale și, în sfârșit, 5) cu articolul 34 din Regulamentul nr. 1839/2003.

55.

Deși, în cauza C‑364/24, instanța de trimitere solicită Curții să aprecieze validitatea dispoziției examinate în raport cu articolul 3 TUE, reiese totuși din decizia de trimitere și din argumentația reclamantului din litigiul principal că acest articol este invocat în măsura în care prevede, la alineatul (3), instituirea pieței interne. În acest context, considerăm că este oportun să se aprecieze validitatea dispoziției examinate în raport cu toate dispozițiile și principiile invocate referitoare la instituirea pieței interne și cu principiul proporționalității.

56.

Instanțele de trimitere au în esență îndoieli cu privire la aspectul dacă interdicția, în anumite state membre, de cultivare a unui produs modificat genetic deja introdus pe piață, care nu se întemeiază pe considerații dictate de chestiuni de securitate sanitară și de mediu, contribuie la funcționarea pieței interne, în sensul articolului 114 TFUE. În această privință, ele ridică problema dacă legiuitorul Uniunii a încălcat normele referitoare la libera circulație a mărfurilor și principiul proporționalității.

57.

Este adevărat, astfel cum arată instanțele de trimitere, că dispoziția examinată, coroborată cu Decizia de punere în aplicare 2016/321 adoptată în temeiul acesteia, a condus la instituirea anumitor bariere în cadrul pieței interne ca urmare a interdicției de cultivare a porumbului MON 810 numai în anumite state membre. În consecință, un produs introdus pe piață, cum ar fi în speță semințele de porumb MON 810 autorizate pentru cultivare, nu poate fi utilizat în anumite state membre în conformitate cu destinația sa, afectând astfel libera sa circulație.

58.

Libera circulație a mărfurilor între statele membre este un principiu fundamental al Tratatului FUE care își găsește expresia în interzicerea, prevăzută la articolul 34 TFUE, a restricțiilor cantitative la import între statele membre, precum și a oricăror măsuri cu efect echivalent ( 29 ). Această interdicție are în vedere orice măsură a statelor membre de natură să constituie, în mod direct sau indirect, efectiv sau potențial, un obstacol în calea accesului pe piața unui stat membru al unor produse originare din alte state membre, chiar dacă o astfel de măsură nu ar avea nici ca obiect, nici ca efect aplicarea unui tratament mai puțin favorabil produselor care provin din alte state membre ( 30 ).

59.

Or, dispoziția examinată nu este o măsură a unui stat membru, ci a dreptului Uniunii. Deși acest lucru nu se opune aprecierii validității sale în raport cu dispoziții de drept primar ( 31 ), trebuie totuși să se țină seama, în acest cadru, de faptul că se întemeiază pe articolul 114 TFUE. Acest articol permite legiuitorului Uniunii să adopte măsurile privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne.

60.

Observăm, în această privință, că articolul 114 TFUE constituie temeiul juridic adecvat pentru adoptarea dispoziției examinate. Astfel, pe de o parte, dispozițiile în litigiu au fost introduse în Directiva 2001/18, care a fost adoptată în temeiul articolului 95 CE, devenit articolul 114 TFUE. Prin urmare, nu există nicio îndoială că Directiva 2015/412, care a completat Directiva 2001/18 cu două articole care privesc numai cultivarea de OMG‑uri, are același temei juridic. Pe de altă parte, dispoziția examinată a instituit un mecanism de introducere a interdicției de cultivare a OMG‑urilor comun tuturor statelor membre și constituie, prin urmare, o „măsură privind apropierea” în sensul articolului 114 TFUE.

61.

Astfel cum a statuat Curtea în mod repetat, articolul 114 TFUE autorizează legiuitorul Uniunii să intervină prin adoptarea unor măsuri adecvate în conformitate, pe de o parte, cu alineatul (3) al acestui articol și, pe de altă parte, cu principiile juridice menționate în Tratatul FUE sau identificate în jurisprudență, în special în conformitate cu principiul proporționalității ( 32 ). Prin urmare, deși aplicarea acestor măsuri implică anumite restricții privind libera circulație a mărfurilor, trebuie să se verifice dacă acestea contribuie totuși la instituirea și funcționarea pieței interne, în sensul articolului 114 TFUE.

62.

Dispoziția examinată prevede un mecanism de introducere a interdicției de cultivare a OMG‑urilor de către statele membre. Or, dat fiind că această dispoziție completează Directiva 2001/18, măsura prevăzută în aceasta nu poate, în opinia noastră, să fie analizată izolat și mai ales fără a lua în considerare întregul regim juridic din care face parte. Ținând seama de faptul că dispoziția examinată se aplică autorizațiilor de introducere pe piață a OMG‑urilor acordate în temeiul acestei directive și al Regulamentului nr. 1829/2003, cele două acte ar trebui luate în considerare în cadrul analizei măsurii în cauză.

63.

Dispozițiile în litigiu modifică cadrul juridic stabilit prin aceste acte în ceea ce privește cultivarea de OMG‑uri. Înainte de intrarea lor în vigoare, nici Directiva 2001/18, nici Regulamentul nr. 1829/2003 nu cuprindeau dispoziții speciale referitoare la cultivare. Prin urmare, acesteia i se aplicau normele generale, în special articolul 22 din directiva menționată. Potrivit acestei dispoziții, statele membru nu puteau interzice, restricționa sau împiedica introducerea pe piață a OMG‑urilor, ca produse în sine sau componente ale altor produse, care se conformează directivei menționate. În cazul în care statele membre intenționau să interzică cultivarea de OMG‑uri introduse pe piață, acestea trebuiau să fi recurs la clauzele de salvgardare sau la măsurile de urgență, prevăzute la articolul 23 din aceeași directivă și la articolul 34 din Regulamentul nr. 1829/2003, sau chiar la procedura de notificare prevăzută la articolul 114 alineatele (5) și (6) TFUE ( 33 ).

64.

Adăugarea dispozițiilor în litigiu tinde să indice că legiuitorul Uniunii a apreciat, în ceea ce privește semințele de OMG‑uri, că, deși riscurile legate de mediu și de sănătate fuseseră deja evaluate cu ocazia introducerii lor pe piață, problema utilizării lor în scopul cultivării necesita o abordare specială, care depășește cadrul simplei evaluări a riscurilor pentru sănătate sau mediu în sens strict. Acest lucru reiese din considerentul (6) al Directivei 2015/412, care enunță că cultivarea OMG‑urilor „este un aspect cu puternice caracteristici naționale, regionale sau locale, dată fiind legătura sa cu utilizarea terenurilor, cu structurile agricole locale și cu protecția sau menținerea habitatelor, a ecosistemelor și a peisajelor”.

65.

În această privință, considerăm că instituirea, de către legiuitorul Uniunii, a unui regim special privind cultivarea OMG-urilor nu poate fi considerată nejustificată. Astfel, trebuie astfel să se recunoască natura specială a cultivării în raport cu alte tipuri de utilizare a mărfurilor. În timp ce consumul sau utilizarea anumitor produse introduse pe piață nu afectează, în principiu, decât cumpărătorii sau utilizatorii, situația este diferită în ceea ce privește cultivarea plantelor. Aceasta nu afectează doar cumpărătorul semințelor, ci poate produce efecte ireversibile asupra mediului. În ceea ce privește cultivarea OMG‑urilor, aceasta poate avea printre altele un impact ireversibil asupra culturilor convenționale și ecologice. Acest aspect de mediu este evidențiat de considerentul (4) al Directivei 2001/18, precum și de considerentul (6) al Directivei 2015/412.

66.

Amintim în acest context că reiese din jurisprudența Curții că, în funcție de împrejurări, măsurile adoptate în temeiul articolului 114 TFUE pot consta în obligarea tuturor statelor membre să autorizeze comercializarea produsului sau a produselor vizate, să instituie anumite condiții ale acestei obligații, chiar să interzică, provizoriu sau definitiv, comercializarea unuia sau anumitor produse ( 34 ). Acest lucru este valabil, în opinia noastră, și pentru interzicerea cultivării.

67.

Dacă puternica dimensiune națională, regională și locală a cultivării OMG‑urilor justifică instituirea unui regim special, este logic ca decizia privind interzicerea acestei culturi să fi fost încredințată statelor membre, care sunt cele mai în măsură să aprecieze dacă considerațiile la nivel național, regional și local justifică o asemenea interdicție. Acest lucru este conform cu principiul subsidiarității, consacrat la articolul 2 alineatul (2) TFUE.

68.

Se ridică însă problema dacă măsura ce constă în a permite statelor membre să interzică cultivarea de OMG‑uri fără ca acestea să fie obligate să își motiveze decizia este adecvată în raport cu obiectivele urmărite de legiuitorul Uniunii.

69.

În această privință, trebuie să se constate că problematica diseminării OMG‑urilor în mediu este foarte complexă și suscită, astfel cum se arată în considerentul (7) al Directivei 2015/412, numeroase preocupări care nu se referă doar la problemele legate de siguranța OMG‑urilor pentru sănătate sau pentru mediu.

70.

Or, astfel cum reiese din jurisprudența Curții, atunci când legiuitorul Uniunii trebuie să legifereze într‑un domeniu care implică luarea de către acesta a unor decizii de natură politică, economică și socială și în care trebuie să efectueze aprecieri complexe, trebuie să i se recunoască o putere largă de apreciere. Numai caracterul vădit inadecvat al unei măsuri adoptate într‑un astfel de domeniu, în raport cu obiectivul pe care instituțiile competente înțeleg să îl urmărească, poate afecta legalitatea unei astfel de măsuri ( 35 ).

71.

În speță, dat fiind că măsura în cauză nu poate fi analizată izolat ( 36 ), trebuie să se țină seama, în ceea ce privește obiectivul urmărit de legiuitorul Uniunii, de integralitatea regimului din care face parte această măsură, și anume regimul instituit prin Directiva 2001/18 și prin Regulamentul nr. 1829/2003. Astfel cum reiese din articolul 1 al acestora, obiectivul directivei menționate este protecția sănătății umane și a mediului împotriva riscurilor care rezultă din diseminarea deliberată a OMG‑urilor, iar cel al Regulamentului nr. 1829/2003 este protecția vieții și sănătății umane, a sănătății și bunăstării animale, a intereselor ecologice și ale consumatorilor, asigurând în același timp funcționarea eficientă a pieței interne.

72.

Considerăm că măsura instituită de dispoziția examinată nu este vădit inadecvată în raport cu aceste obiective pentru următoarele motive.

73.

În primul rând, această măsură contribuie la buna funcționare a pieței interne în sensul articolului 114 TFUE. Astfel, considerentul (7) al Directivei 2015/412 arată că procesul de luare a deciziilor referitor la cultivarea OMG‑urilor este deosebit de dificil, ținând seama de îngrijorările naționale exprimate. În opinia noastră, dispoziția examinată poate remedia această situație simplificând mecanismul de introducere a interdicției de cultivare a OMG‑urilor pe un teritoriu și contribuind, în consecință, la securitatea juridică. Rezultă astfel din considerentul (8) al acestei directive că acordarea posibilității statelor membre de a decide cu privire la cultivarea de OMG‑uri pe teritoriul lor este de natură să îmbunătățească procesul de autorizare a OMG‑urilor.

74.

În al doilea rând, în urma adoptării dispoziției examinate, situația din Uniune în ceea ce privește cultivarea OMG‑urilor a devenit mai clară atât pentru operatorii economici, cât și pentru consumatori. Astfel, în trecut, primii nu puteau exclude ca, în pofida autorizării cultivării de OMG‑uri, statul membru în cauză, întrucât nu dispunea de alte mijloace pentru a interzice cultivarea respectivă, să decidă totuși să facă acest lucru recurgând printre altele la clauzele de salvgardare sau la măsurile de urgență, indiferent dacă recurgerea la acestea este sau nu efectiv justificată. Având în vedere particularitatea producției agricole, riscul unei astfel de schimbări a cadrului juridic era defavorabil printre altele intereselor agricultorilor. În ceea ce privește consumatorii, aceștia dispun în prezent de informații mai clare cu privire la prezența OMG‑urilor în mediu.

75.

În al treilea rând, amintim că dispoziția examinată nu privește libera circulație a OMG‑urilor introduse pe piață în general, ci numai cultivarea de OMG‑uri. În consecință, interzicerea acestei cultivări nu afectează dreptul consumatorilor și al operatorilor economici de a importa produse care conține OMG‑uri.

76.

În al patrulea rând, dispoziția examinată nu prevede o interdicție generală de cultivare a OMG‑urilor în toate statele membre. În plus, acestea au posibilitatea de a interzice cultivarea respectivă pe o parte a teritoriului lor sau numai de a o restricționa, în funcție de considerațiile prezente la nivel național, regional și local.

77.

În al cincilea rând, oricât de paradoxal ar putea părea, considerăm că măsura instituită prin dispoziția examinată nu aduce atingere drepturilor pe care operatorii economici le‑ar putea avea în temeiul libertății de circulație a mărfurilor. Acest lucru se datorează faptului că aplicarea mecanismului instituit prin dispoziția examinată este supusă condiției ca titularul autorizației de introducere pe piață să nu se opună introducerii interdicției de cultivare a OMG‑urilor.

78.

Astfel, pe de o parte, consimțământul (tacit) al titularului autorizației de introducere pe piață a unui OMG pentru introducerea interdicției de cultivare a OMG‑urilor implică faptul că drepturile de care acesta beneficiază în temeiul libertății de circulație a mărfurilor în cauză nu sunt afectate de un eventual obstacol în calea acestei libertăți, care rezultă din aplicarea dispoziției examinate. Volenti non fit iniuria.

79.

Pe de altă parte, interdicția de cultivare a OMG‑urilor introdusă în temeiul dispoziției examinate afectează, pe lângă acest titular al autorizației, numai agricultorii. În ceea ce privește un produs precum semințele de OMG‑uri, observăm totuși că faptul că introducerea interdicției de cultivare a OMG‑urilor pe un teritoriu este condiționată de consimțământul titularului autorizației de introducere pe piață are ca efect faptul că acești agricultori nu pot opune drepturile întemeiate pe libertatea de circulație a mărfurilor interdicției de cultivare a OMG‑urilor.

80.

Astfel, introducerea pe piață a OMG‑urilor este strict reglementată în Uniune, în special prin Directiva 2001/18 și prin Regulamentul nr. 1829/2003. În principiu, aceasta impune o autorizație acordată în urma unei proceduri de evaluare a riscurilor legate de diseminarea deliberată în mediu a OMG‑urilor și de utilizarea sa în produsele alimentare și în furaje. În plus, utilizarea OMG‑urilor introduse pe piață este supusă respectării condițiilor prevăzute în autorizația de introducere pe piață. În special, potrivit articolului 19 alineatul (1) din această directivă, numai dacă s‑a emis o asemenea autorizație pentru un OMG ca produs în sine sau componentă a altui produs, produsul în cauză poate fi utilizat fără alte notificări în Uniune, atât timp cât se respectă însă cu strictețe condițiile specifice de utilizare și mediul și/sau zonele geografice menționate în respectivele condiții. De asemenea, articolele 9 și 21 din Regulamentul nr. 1829/2003 pun accentul pe obligația titularului autorizației, precum și a părților interesate de a respecta orice condiție sau restricție impusă în autorizația în cauză.

81.

Rezultă că libera circulație a mărfurilor precum semințele de OMG‑uri este de la bun început condiționată de obținerea unei autorizații și limitată la cadrul strict al acelei autorizații. În acest context, dispoziția examinată modifică cadrul juridic existent în măsura în care introduce un regim special pentru determinarea domeniului geografic de aplicare al autorizației de introducere pe piață a OMG‑urilor în ceea ce privește cultivarea. Astfel, interdicția de cultivare a OMG‑urilor este introdusă ca urmare a limitării domeniului geografic de aplicare al acestei autorizații, acceptată de titularul autorizației. Consimțământul acestuia din urmă în scopul interzicerii cultivării de OMG‑uri restrânge acest domeniu geografic de aplicare față de terți, în special față de agricultori. Prin urmare, aceștia nu se pot angaja în acea cultivare pe teritoriul care nu face obiectul autorizației de introducere pe piață.

82.

În al șaselea rând, în ceea ce privește îndoielile instanțelor de trimitere referitoare la lipsa obligației statelor membre de a‑și motiva decizia de a interzice cultivarea de OMG‑uri pe teritoriul lor, considerăm că lipsa acestei obligații este justificată de consimțământul titularului autorizației pentru interdicție. Astfel cum am arătat la punctul anterior, interdicția de cultivare a OMG‑urilor nu este decât unul dintre elementele care determină domeniul geografic de aplicare al autorizației de introducere pe piață. Autorizația menționată delimitează drepturile titularului autorizației. Acestuia îi revine nu numai sarcina de a solicita autorizația de introducere pe piață a produsului său, ci și de a se opune sau nu eventualei limitări teritoriale a acestei autorizații. Poziția sa în raport cu limitarea respectivă este, în acest caz, decisivă: dacă nu se opune, nu este necesar ca motivele specifice pentru introducerea interdicției de cultivare a OMG‑urilor să fie precizate de fiecare stat membru.

83.

În sfârșit, în al șaptelea și ultimul rând, în ceea ce privește obiectivul urmărit de Directiva 2001/18 și de Regulamentul nr. 1829/2003, de a asigura protecția sănătății umane și a mediului împotriva riscurilor care rezultă din diseminarea deliberată de OMG‑uri și din utilizarea sa în produsele alimentare și în furaje, ținem să arătăm că adăugarea dispoziției examinate nu schimbă nimic în ceea ce privește partea regimului instituit prin cele două acte referitoare la procedurile de evaluare a acestor riscuri.

84.

Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, întrucât măsura instituită prin dispoziția examinată nu este vădit inadecvată în raport cu obiectivele urmărite de legiuitorul Uniunii, considerăm că dispoziția examinată nu cuprinde niciun element care să permită să se considere că acest legiuitor a depășit limitele impuse de articolul 114 TFUE. În special, nu rezultă că mecanismul instituit prin dispoziția examinată constituie un obstacol nejustificat în calea liberei circulații a mărfurilor.

85.

Instanța de trimitere în cauza C‑393/24 ridică problema dacă există o formă de discriminare între cetățenii‑agricultori din diferite state membre care rezultă din alegerile diferite efectuate de statele membre cu ocazia modificării domeniului geografic de aplicare, cu încălcarea articolului 18 TFUE și a articolului 21 din cartă.

86.

Reclamantul din litigiul principal arată că dispozițiile în litigiu introduc o discriminare, atât între statele membre, cât și în interiorul unui stat membru, în măsura în care producătorii agricoli care doresc să producă în mod ecologic sau convențional sunt avantajați în detrimentul producătorilor care doresc să cultive plante modificate genetic.

87.

Problema existenței unei discriminări implică două aspecte distincte: pe de o parte, discriminarea dintre producătorii agricoli care își desfășoară activitatea în statele membre care autorizează cultivarea unui anumit OMG și producătorii agricoli care își desfășoară activitatea în statele membre care o interzic și, pe de altă parte, discriminarea, în interiorul unui stat membru care interzice cultivarea de OMG‑uri, între producătorii agricoli care doresc să cultive plantele modificate genetic și cei care nu doresc acest lucru.

88.

Întrucât prima formă de discriminare invocată care privește diferența de tratament dintre producătorii agricoli din diferite state membre ar fi întemeiată pe cetățenie sau naționalitate.

89.

În ceea ce privește mai precis principiul nediscriminării pe motiv de cetățenie sau naționalitate, acesta este enunțat la articolul 21 alineatul (2) din cartă, iar articolul 52 alineatul (2) din aceasta prevede că drepturile recunoscute prin cartă care fac obiectul unor dispoziții prevăzute de tratate se exercită în condițiile și cu respectarea limitelor stabilite de acestea. Aceasta este situația articolului 21 alineatul (2) din cartă, care corespunde, astfel cum confirmă Explicațiile cu privire la Carta drepturilor fundamentale ( 37 ) aferente acestei dispoziții, articolului 18 primul paragraf TFUE și trebuie aplicat în conformitate cu acesta ( 38 ).

90.

În această privință, articolul 18 TFUE, care prevede principiul general al interzicerii oricărei discriminări pe motiv de cetățenie sau naționalitate, interzice nu numai discriminările directe, întemeiate pe cetățenie sau naționalitate, ci și orice forme indirecte de discriminare care, prin aplicarea altor criterii de diferențiere, conduc în fapt la același rezultat ( 39 ).

91.

Este cert că articolul 18 TFUE nu are vocația de a se aplica în mod autonom decât în situațiile reglementate de dreptul Uniunii pentru care Tratatul FUE nu prevede norme specifice de nediscriminare ( 40 ). În măsura în care, în domeniul liberei circulații a mărfurilor, principiul nediscriminării este pus în aplicare printre altele prin articolele 34 și 35 TFUE ( 41 ), se impune aprecierea validității dispoziției examinate nu în raport cu articolul 18 TFUE, ci cu articolele 34 și 35 TFUE.

92.

În această privință, observăm, în ceea ce privește semințele de OMG‑uri în scopul cultivării, că este vorba despre un anumit produs al unui operator economic concret, a cărui proveniență nu a fost specificată în cererea de decizie preliminară. Pe de altă parte, din moment ce dispoziția examinată nu este o măsură autonomă a unui stat membru, ci o măsură a Uniunii, nu se pune problema discriminării produselor străine în raport cu produsele naționale.

93.

În ceea ce privește discriminarea dintre producătorii agricoli, ținem să amintim că principiul nediscriminării prevăzut la articolul 18 TFUE și la articolul 21 din cartă impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv ( 42 ).

94.

Or, pe de o parte, situația agricultorilor care cultivă soiuri convenționale și ecologice și cea a agricultorilor care doresc să se angajeze în cultivarea de OMG‑uri nu sunt comparabile. Astfel, cultivarea OMG‑urilor se caracterizează prin specificitatea sa, care se află de altfel la originea stabilirii cadrului juridic specific aplicabil.

95.

Pe de altă parte, nici situațiile agricultorilor din diferite state membre nu sunt comparabile, producția agricolă fiind legată intrinsec de locul de producție și de specificitatea locului respectiv. Acest aspect este subliniat în considerentul (6) al Directivei 2015/412 și constituie premisa care stă la baza deciziei legiuitorului de a adopta dispozițiile în litigiu, care a fost deja analizată ( 43 ).

96.

În aceste condiții, considerăm că examinarea întrebărilor preliminare nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea dispoziției examinate în raport cu articolul 18 TFUE și cu articolul 21 din cartă.

97.

Instanța de trimitere în cauza C‑364/24 invocă, în prima sa întrebare, articolele 16 și 52 din cartă, fără a prezenta însă niciun argument referitor la validitatea dispoziției examinate în raport cu aceste articole. Pe de altă parte, instanța de trimitere în cauza C‑393/24 se limitează să constate că principiile generale ale dreptului Uniunii referitoare la libertatea de a desfășura o activitate comercială, prevăzute la articolele 16 și 52 din cartă, pot fi reținute drept criterii de apreciere a validității dispoziției examinate.

98.

În ceea ce îl privește pe reclamantul din litigiul principal, acesta arată că interdicția de cultivare a OMG‑urilor constituie o încălcare a articolelor 16 și 52 din cartă în măsura în care afectează libertatea de a desfășura o activitate comercială a agricultorilor care doresc să cultive plante modificate genetic. Astfel, aceștia nu ar putea oferi consumatorilor produse oferite de producătorii ecologici care își desfășoară activitatea pe teritorii pe care cultivarea de OMG‑uri nu este interzisă.

99.

Potrivit articolului 16 din cartă, libertatea de a desfășura o activitate comercială este recunoscută în conformitate cu dreptul Uniunii și cu legislațiile și practicile naționale. Astfel cum reiese din Explicațiile cu privire la carta drepturilor fundamentale ( 44 ), dreptul garantat de această dispoziție „se exercită, bineînțeles, cu respectarea dreptului Uniunii și a legislațiilor naționale. Acest drept poate fi supus restrângerilor prevăzute la articolul 52 alineatul (1) din cartă”.

100.

Or, astfel cum a subliniat Curtea, libertatea de a desfășura o activitate comercială nu constituie o prerogativă absolută, ci trebuie să fie luată în considerare din perspectiva funcției sale în societate ( 45 ). Ea poate face obiectul unei serii ample de intervenții ale autorității publice, susceptibile să stabilească, în interesul general, limitări privind exercitarea activității economice ( 46 ).

101.

Această circumstanță se reflectă în special în modul în care trebuie pus în aplicare principiul proporționalității în temeiul articolului 52 alineatul (1) din cartă ( 47 ).

102.

În conformitate cu această dispoziție, orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestora și, prin respectarea principiului proporționalității, să fie necesară și să răspundă efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți.

103.

Restrângerea libertății de a desfășura o activitate comercială care rezultă din interdicția de cultivare a OMG‑urilor în discuție în speță este „prevăzută de lege”, și anume de dispoziția examinată și de Decizia de punere în aplicare 2016/321. Astfel cum arată în special guvernul elen, interdicția de cultivare a unui soi de OMG nu împiedică nicidecum, în principiu, desfășurarea activităților operatorilor economici în cauză, și anume a agricultorilor profesioniști, întrucât această obligație este extrem de limitată și, în consecință, respectă substanța libertății de a desfășura o activitate comercială. În ceea ce privește proporționalitatea acestei interdicții, analiza noastră prezentată mai sus ( 48 ) este valabilă și pentru analiza legalității restrângerii libertății de stabilire.

104.

În aceste condiții, considerăm că examinarea întrebărilor preliminare nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea dispoziției examinate în raport cu articolele 16 și 52 din cartă.

105.

Instanța de trimitere în cauza C‑393/24 ridică problema dacă încheierea de către Uniune a unor acorduri precum Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) ( 49 ) și Acordul General pentru Tarife și Comerț din 1994 (GATT) care figurează în anexa la Acordul de instituire a OMC ( 50 ) nu contravine restricțiilor aduse utilizării unui produs care nu este prezent decât în anumite state membre, ceea ce ar aduce atingere pieței interne a produselor autorizate.

106.

Cu titlu introductiv, după cum amintesc guvernele francez și maghiar, precum și Consiliul, din jurisprudența Curții reiese că dispozițiile unui acord internațional la care Uniunea este parte nu pot fi invocate în susținerea unei acțiuni în anularea unui act de drept derivat al Uniunii sau a unei excepții întemeiate pe nelegalitatea unui asemenea act decât cu dubla condiție, pe de o parte, ca natura și economia acordului respectiv să nu se opună și, pe de altă parte, ca acele dispoziții să fie, în ceea ce privește conținutul lor, necondiționate și suficient de precise. Astfel, numai atunci când aceste două condiții sunt îndeplinite cumulativ, asemenea dispoziții vor putea fi invocate în fața instanței Uniunii pentru a servi drept criteriu pentru aprecierea legalității unui act al Uniunii ( 51 ). Acest lucru este valabil și pentru aprecierea validității în contextul unei proceduri preliminare.

107.

Or, în ceea ce privește Acordurile OMC, Curtea a precizat deja, pe de o parte, că aceste acorduri nu sunt de natură să creeze pentru particulari drepturi de care ei să se poată prevala direct în fața instanței în temeiul dreptului Uniunii. Pe de altă parte, potrivit unei jurisprudențe constante, având în vedere natura și economia lor, Acordul de instituire a OMC, precum și acordurile care figurează în anexele 1-4 la acest acord nu figurează în principiu printre normele în lumina cărora poate fi controlată legalitatea actelor instituțiilor Uniunii ( 52 ).

108.

Numai în două situații excepționale, care decurg din voința legiuitorului Uniunii de a‑și limita el însuși marja de manevră în aplicarea normelor OMC, Curtea a admis că este de competența instanței Uniunii, dacă este cazul, să controleze legalitatea unui act al Uniunii și a actelor adoptate în aplicarea lui în raport cu Acordurile OMC sau cu o decizie a Organului de soluționare a litigiilor al OMC prin care se constată nerespectarea acestor acorduri. Este vorba, pe de o parte, despre situația în care Uniunea a înțeles să pună în executare o obligație specială asumată în cadrul Acordurilor OMC și, pe de altă parte, despre cea în care actul Uniunii în cauză face trimitere în mod expres la dispoziții precise din aceste acorduri ( 53 ).

109.

În speță, prin adăugarea dispozițiilor în litigiu, legiuitorul Uniunii nu a intenționat să pună în executare nicio obligație specială asumată în cadrul Acordurilor OMC și nici Directiva 2001/18, nici Directiva 2015/412 nu fac trimitere în mod expres la dispoziții precise din aceste acorduri.

110.

Rezultă că Acordurile OMC și articolul 216 alineatul (2) TFUE nu permit să se constate că dispoziția examinată nu este validă.

111.

Instanța de trimitere în cauza C‑364/24 ridică problema dacă dispozițiile în litigiu sunt conforme cu articolul 34 din Regulamentul nr. 1829/2003. Aceasta consideră că soluția adoptată de dispozițiile în litigiu este sursă de îndoieli în măsura în care, în esență, statelor membre li se acordă posibilitatea de a obține o modificare a domeniului geografic de aplicare al unei autorizații referitoare la un produs modificat genetic, fără a trebui să prezinte nici cea mai mică justificare sau dovadă a existenței unui risc grav.

112.

Astfel cum susține în mod întemeiat Comisia, validitatea dispozițiilor de drept derivat nu poate fi examinată în raport cu norme de același rang ( 54 ).

113.

Pe de altă parte, după cum arată guvernul francez, procedura stabilită de dispozițiile în litigiu și cea stabilită la articolul 34 din Regulamentul nr. 1829/2003 nu se exclud reciproc și pot fi conciliate, ca urmare a obiectului și a regimului lor distincte.

114.

Astfel, dispoziția examinată a dat statelor membre posibilitatea de a interzice cultivarea de OMG‑uri pe teritoriul lor, cu condiția ca titularul autorizației în cauză să nu se opună. În ceea ce privește articolul 34 din Regulamentul nr. 1829/2003, acesta prevede posibilitatea de a adopta măsuri de urgență în cazurile în care este evident că produsele autorizate de sau în conformitate cu acest regulament pot prezenta un risc grav pentru sănătatea umană, sănătatea animală sau mediu sau dacă, având în vedere un aviz al EFSA, apare nevoia de a suspenda sau de a modifica urgent o autorizație. Această dispoziție se poate aplica interdicției de cultivare a OMG‑urilor în statele membre care nu au interzis‑o în temeiul dispoziției examinate. Faptul de a autoriza o astfel de cultivare pe un teritoriu nu exclude posibilitatea de a adopta ulterior măsuri de urgență atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de articolul menționat.

115.

Rezultă că articolul 34 din Regulamentul nr. 1829/2003 nu permite să se constate că dispoziția examinată nu este validă.

116.

Ținând seama de cele ce precedă, constatăm că examinarea întrebărilor preliminare nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea dispoziției examinate.

117.

Astfel cum am arătat ( 55 ), pe de o parte, Decizia de punere în aplicare 2016/321 a fost adoptată în temeiul articolului 26c alineatul (3) din Directiva 2001/18 și, pe de altă parte, instanțele de trimitere, reclamantul din litigiul principal, instituțiile, precum și guvernele care au depus observații scrise nu au invocat niciun argument potrivit căruia lipsa de validitate a Deciziei de punere în aplicare 2016/321 ar putea ține de alte motive decât lipsa de validitate a articolului care constituie temeiul său.

118.

În această situație, ținând seama de aprecierea noastră referitoare la validitatea dispoziției examinate, propunem Curții să considere că examinarea întrebărilor preliminare nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea Deciziei de punere în aplicare 2016/321.

119.

Pe de altă parte, în măsura în care a doua întrebare în cauza C‑364/24 este adresată pentru cazul în care s‑ar constata că dispozițiile în litigiu nu sunt valide, nu este necesar să se răspundă la aceasta.

120.

Ținând seama de cele ce precedă, considerăm că examinarea întrebărilor preliminare nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea articolului 26c alineatul (3) din Directiva 2001/18 și a Deciziei de punere în aplicare 2016/321.

121.

Prin intermediul celei de a patra întrebări adresate în cauza C‑393/24 se solicită în esență să se stabilească dacă Decizia de punere în aplicare 2016/321 trebuie interpretată în sensul că introducerea interdicției de cultivare a porumbului MON 810, care este prevăzută de aceasta, se întemeiază pe motivele imperative indicate la articolul 26b alineatul (3) literele (a)-(g) din Directiva 2001/18.

122.

Astfel cum reiese din analiza noastră cu privire la validitatea dispoziției examinate ( 56 ), introducerea interdicției de cultivare a OMG‑urilor în temeiul acestei dispoziții nu este condiționată de prezentarea unor motive speciale, precum cele prevăzute la articolul 26b alineatul (3) literele (a)-(g) din Directiva 2001/18. Astfel, articolul 26b alineatul (3) din directiva menționată nu se aplică interdicției de cultivare introduse în temeiul articolului 26c alineatul (3) din aceasta.

123.

În aceste condiții, propunem să se răspundă la a patra întrebare în cauza C‑393/24 că Decizia de punere în aplicare 2016/321 trebuie interpretată în sensul că motivele interdicției de cultivare a porumbului MON 810 pe care a introdus‑o nu sunt stabilite la articolul 26b alineatul (3) literele (a)-(g) din Directiva 2001/18.

124.

A doua parte a celei de a cincea întrebări în cauza C‑393/24 privește aspectul dacă Decizia de punere în aplicare 2016/321 se opune unei reglementări naționale care sancționează nerespectarea interdicției pe care o prevede.

125.

În această privință, articolul 33 din Directiva 2001/18 prevede obligația statelor membre de a stabili sancțiunile aplicabile în cazul încălcărilor dispozițiilor de drept intern adoptate în conformitate cu această directivă. Respectivele sancțiuni sunt eficiente, proporționale și descurajante.

126.

Deși articolul 33 din Directiva 2001/18 privește încălcarea unor dispoziții de drept intern, în timp ce, în mod formal, interdicția de cultivare a OMG‑urilor în Italia decurge dintr‑un act de drept al Uniunii, considerăm că această dispoziție se poate aplica a fortiori și interdicției prevăzute de Decizia de punere în aplicare 2016/321. Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât această decizie de punere în aplicare, deși este un act de drept al Uniunii, se întemeiază pe deciziile adoptate de statele membre de a interzice cultivarea de OMG‑uri pe teritoriile lor.

127.

În consecință, propunem Curții să răspundă la a doua parte a celei de a cincea întrebări în cauza C‑393/24 în sensul că Decizia de punere în aplicare 2016/321 nu se opune unei reglementări naționale care sancționează nerespectarea interdicției pe care o prevede.

128.

Având în vedere toate considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia) și de Tribunale di Udine (Tribunalul din Udine, Italia) după cum urmează: