EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62022CN0442

Cauza C-442/22: Cerere de decizie preliminară introdusă de Naczelny Sąd Administracyjny (Polonia) la 5 iulie 2022 – P sp. z o.o./Dyrektor Izby Administracji Skarbowej w Lublinie

OJ C 380, 3.10.2022, p. 3–4 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

3.10.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 380/3


Cerere de decizie preliminară introdusă de Naczelny Sąd Administracyjny (Polonia) la 5 iulie 2022 – P sp. z o.o./Dyrektor Izby Administracji Skarbowej w Lublinie

(Cauza C-442/22)

(2022/C 380/05)

Limba de procedură: polona

Instanța de trimitere

Naczelny Sąd Administracyjny

Părțile din procedura principală

Recurentă: P sp. z o.o.

Cealaltă parte din procedură: Dyrektor Izby Administracji Skarbowej w Lublinie

Întrebările preliminare

1)

Articolul 203 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1) […] trebuie interpretat în sensul că, în situația în care angajatul unei persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA a emis o factură frauduloasă în care figurează TVA-ul și în care a menționat datele angajatorului ca persoană impozabilă, fără știrea sau consimțământul angajatorului, persoana care menționează TVA-ul în factură, obligată la plata TVA, trebuie să fie considerată:

persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, ale cărei date au fost utilizate în mod nelegal în factură sau

angajatul care a menționat în mod nelegal TVA-ul în factură utilizând datele unei persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA?

2)

Pentru a stabili cine trebuie considerat, în sensul articolului 203 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului citată anterior, ca fiind persoana care menționează TVA-ul pe o factură și care este obligată la plata TVA-ului în circumstanțele prevăzute la punctul 1), este relevant[,] dacă persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA care angajează un salariat ce înscrie în mod nelegal într-o factură TVA datele persoanei impozabile care îl angajează poate fi acuzată de lipsă de diligență în supravegherea angajatului?


(1)  JO 2006, L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7.


Top