–

pentru FS, de S. Kirwan, solicitor, A. McMahon, BL, și D. Shortall, SC;

–

pentru The Chief Appeals Officer, The Social Welfare Appeals Office, The Minister for Employment Affairs și The Minister for Social Protection, de M. Browne, A. Joyce și J. Quaney, în calitate de agenți, asistați de K. Binchy, barrister, și C. Donnelly, SC;

–

pentru guvernul ceh, de J. Pavliš, M. Smolek și J. Vláčil, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de B.‑R. Killmann și D. Martin, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 76 alineatul (4) și a articolului 81 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între reclamanta din acțiunea principală, FS, pe de o parte, și Chief Appeals Officer (directorul Oficiului pentru contestații în materie de protecție socială, Irlanda), Social Welfare Appeals Office (Oficiul pentru contestații în materie de protecție socială, Irlanda), Minister for Employment Affairs (ministrul muncii) și Minister for Social Protection (ministrul protecției sociale), pe de altă parte, în legătură cu respingerea unei cereri formulate de FS pentru plata retroactivă a unor alocații familiale.

3

Articolul 76 alineatele (4) și (5) din Regulamentul nr. 883/2004, intitulat „Cooperarea”, prevede:

„(4)   Instituțiile și persoanele reglementate de prezentul regulament au obligația să se informeze reciproc și să coopereze pentru a asigura aplicarea corectă a prezentului regulament.

Instituțiile, în conformitate cu principiul bunei administrări, răspund tuturor solicitărilor într‑un termen rezonabil și comunică, în această privință, persoanelor în cauză orice informație necesară pentru exercitarea drepturilor ce le sunt conferite de prezentul regulament.

Persoanele în cauză au obligația de a informa instituțiile din statul membru competent și statul membru de reședință, în cel mai scurt termen, cu privire la orice modificare a situației lor personale sau familiale care aduce atingere drepturilor la prestațiile prevăzute de prezentul regulament.

(5)   Nerespectarea obligației de informare prevăzute la alineatul (4) al treilea paragraf poate face obiectul unor sancțiuni proporționale, în conformitate cu dreptul intern. Cu toate acestea, aceste măsuri sunt echivalente cu cele aplicabile în situații similare, care țin de ordinea juridică internă, astfel încât pentru solicitanți să nu fie imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea practică a drepturilor conferite persoanelor în cauză de prezentul regulament.”

4

Articolul 81 din acest regulament, intitulat „Revendicări, declarații sau recursuri”, prevede:

„Revendicările, declarațiile sau recursurile care ar fi trebuit introduse, în aplicarea legislației unui stat membru, într‑un anumit termen la o autoritate, instituție sau jurisdicție din statul membru respectiv sunt admise în cazul în care sunt introduse în același termen menționat la o autoritate, o instituție sau o jurisdicție corespunzătoare dintr‑un alt stat membru. În acest caz, autoritatea, instituția sau jurisdicția astfel sesizată transmite fără întârziere aceste revendicări, declarații sau recursuri autorității, instituției sau jurisdicției competente din primul stat membru, fie direct, fie prin intermediul autorităților competente din statul membru în cauză. Data la care aceste revendicări, declarații sau recursuri sunt prezentate unei autorități, unei instituții sau unei jurisdicții din al doilea stat membru se consideră data prezentării lor la autoritatea, instituția sau jurisdicția competentă.”

5

Articolul 220 din Social Welfare Consolidation Act 2005 (Legea consolidată din 2005 privind protecția socială), din 27 noiembrie 2005, în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „Legea din 2005”), prevede că persoana cu care locuiește în mod obișnuit un copil aflat în întreținere are dreptul la alocații familiale pentru copilul respectiv și este desemnată prin expresia „persoană calificată”.

6

Articolul 241 alineatul (1) din această lege prevede că dreptul la prestații este condiționat de depunerea unei cereri corespunzător formulate.

7

În temeiul articolului 182 litera k) din Social Welfare (Consolidated Claims, Payment and Control) Regulations 2007 (S. I. No 142 of 2007) – Prescribed time for making claim [Regulamentul din 2007 privind dispoziții consolidate privind cererile, plățile și controalele în materie de protecție socială (Actul de legislație derivată nr. 142 din 2007) – Prescripția termenului de depunere a cererilor], în versiunea aplicabilă litigiului principal, în ceea ce privește cererile de alocații familiale, termenul prevăzut este de 12 luni de la data la care persoana în cauză îndeplinește condițiile de eligibilitate stabilite la articolul 220 și devine persoană calificată.

8

Articolul 241 alineatul (4) din Legea din 2005 prevede în esență că o persoană care nu a depus o cerere de alocații familiale în termenul prevăzut pierde orice drept la plata retroactivă a prestațiilor datorate anterior datei introducerii cererii, cu excepția cazului în care agentul competent de examinarea inițială a cererii sau de examinarea unei căi de atac referitoare la această cerere constată că introducerea tardivă a cererii este justificată de motive valabile. În acest din urmă caz, alocațiile familiale sunt datorate începând din prima zi a lunii următoare celei în cursul căreia solicitantul a devenit o persoană calificată, în sensul articolului 220 din această lege.

9

Articolul 301 din legea menționată prevede printre altele că agentul competent de examinarea inițială a unei cereri poate revizui oricând decizia unui alt agent competent atunci când după acea decizie intervine o schimbare relevantă a împrejurărilor.

10

Reclamanta din litigiul principal, resortisantă română, s‑a căsătorit în cursul anului 2012 în România, unde a dat naștere unui copil în luna decembrie 2015.

11

Ea a depus o cerere în vederea obținerii de alocații familiale în acest stat membru, care i‑au fost acordate începând din luna decembrie 2015 sau din luna ianuarie 2016.

12

În luna octombrie 2016, soțul reclamantei din litigiul principal s‑a mutat în Irlanda pentru a lucra în această țară ca agent la o instituție sanitară. El nu a introdus o cerere prin care să solicite alocații familiale în acest stat membru. Atunci când, la sfârșitul anului 2016, reclamanta din litigiul principal și copilul lor i s‑au alăturat în Irlanda, nici aceasta nu a depus o cerere în acest sens în acest stat membru, ci a continuat să perceapă alocațiile familiale române.

13

La 10 ianuarie 2018, reclamanta din litigiul principal a introdus la autoritățile irlandeze competente o cerere în vederea obținerii unor alocații familiale irlandeze.

14

În conformitate cu dreptul social irlandez, această cerere a fost calificată ca tardivă, dat fiind că fusese introdusă după mai mult de 12 luni de la data la care reclamanta din litigiul principal sau soțul său se instalaseră în Irlanda. Potrivit acestui drept, o asemenea cerere nu poate conduce la plata retroactivă a alocațiilor familiale decât dacă solicitantul face dovada unor motive care să justifice introducerea tardivă a cererii sale. Potrivit unei practici constante, nu constituie însă un atare motiv necunoașterea de către solicitant a faptului că are dreptul de a solicita alocații familiale.

15

În speță, întrucât reclamanta din litigiul principal nu a indicat niciun motiv de justificare, autoritățile irlandeze competente au considerat că nu solicitase în mod specific o plată retroactivă și că, prin urmare, nu era necesar să i se acorde o asemenea plată.

16

În aceste condiții, cererea de alocații familiale formulată de reclamanta din litigiul principal la aceste autorități a fost acceptată de acestea din urmă în luna februarie 2018, iar plata alocațiilor familiale române a încetat aproximativ în același moment.

17

La 13 august 2018, reclamanta din litigiul principal a solicitat reexaminarea deciziei autorităților menționate în temeiul articolului 301 din Legea din 2005, susținând că în cazul său ar fi trebuit să fie luată în considerare o plată retroactivă. Această cerere de reexaminare a fost respinsă la 22 august 2018.

18

Întrucât contestația introdusă la 29 august 2018 de reclamanta din litigiul principal la Oficiul de contestații în materie de protecție socială a fost respinsă la 12 februarie 2019, ea a introdus la instanța de trimitere, la 10 mai 2019, o acțiune împotriva acestei decizii de respingere.

19

Mai întâi, această instanță arată, fără a subscrie însă la această abordare, că, potrivit reclamantei din litigiul principal, faptul de a fi beneficiara unor alocații familiale române constituia o revendicare în sensul articolului 81 din Regulamentul nr. 883/2004, pentru motivul că cererea „activă” în România ar fi trebuit să fie considerată a fi o revendicare în vederea obținerii unor alocații familiale irlandeze în aplicarea acestui articol 81 începând din momentul în care Irlanda a devenit stat membru competent.

20

În continuare, instanța menționată ridică problema aplicabilității articolului 76 din Regulamentul nr. 883/2004 în litigiul cu care este sesizată, întrucât reclamanta din litigiul principal susține că nerespectarea obligației prevăzute la acest articol nu are ca efect înlăturarea dispozițiilor articolului 81 din acest regulament. Obligația de a examina o cerere ar fi independentă de această obligație, din moment ce Curtea ar fi statuat că lipsa informării nu este în mod necesar de natură să compromită continuitatea acoperirii oferite de asigurarea socială.

21

În sfârșit, instanța de trimitere consideră că, în măsura în care reclamanta din litigiul principal nu și‑a îndeplinit obligația de notificare a modificărilor relevante ale situației sale, trebuie să se aplice măsuri proporționale în temeiul dreptului național, care nu fac practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite persoanelor în cauză de regulamentul menționat.

22

În aceste condiții, High Court (Înalta Curte, Irlanda) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

23

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 81 din Regulamentul nr. 883/2004 trebuie interpretat în sensul că noțiunea de „revendicare”, în sensul acestui articol, vizează numai cererea inițială introdusă în temeiul legislației unui stat membru de către o persoană care ulterior își exercită dreptul la liberă circulație sau vizează și o cerere „continuă”, care intervine la momentul plății periodice de către autoritățile competente ale acestui stat membru a unei prestații datorate în mod normal, la momentul acestei plăți, de un alt stat membru.

24

În ceea ce privește interpretarea unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama, conform jurisprudenței constante a Curții, nu numai de termenii acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte, geneza acestei dispoziții putând de asemenea să prezinte elemente pertinente pentru interpretarea sa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 mai 2019, Inspecteur van de Belastingdienst, C‑631/17, EU:C:2019:381, punctul 29 și jurisprudența citată).

25

În speță, Curtea a statuat deja, în ceea ce privește articolul 83 din Regulamentul nr. 4 al Consiliului din 3 decembrie 1958 de stabilire a normelor de punere în aplicare și de completare a dispozițiilor Regulamentului nr. 3 privind securitatea socială a lucrătorilor migranți (JO 1958, 30, p. 597), al cărui conținut este în esență echivalent cu cel al articolului 81 din Regulamentul nr. 883/2004, că din modul de redactare a acestui articol 83 reiese că el se referă la depunerea unor cereri formulate de lucrătorii migranți (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iunie 1982, Camera, 92/81, EU:C:1982:219, punctul 7).

26

Astfel, articolul 81 din Regulamentul nr. 883/2004 are ca obiectiv să faciliteze circulația lucrătorilor migranți, simplificând din punct de vedere administrativ demersurile lor, dată fiind complexitatea procedurilor administrative existente în diferitele state membre, și să evite ca, din motive de pur formalism, persoanele în cauză să poată fi private de drepturile lor. Prin urmare, în temeiul acestui articol, depunerea unei cereri la o autoritate, la o instituție sau la o instanță dintr‑un alt stat membru decât statul membru chemat să plătească prestația are aceleași efecte ca și cum această cerere ar fi fost prezentată direct autorității competente a acestui din urmă stat membru [a se vedea în acest sens, în ceea ce privește articolul 83 din Regulamentul nr. 4, Hotărârea din 10 iunie 1982, Camera, 92/81, EU:C:1982:219, punctul 7, și, în ceea ce privește articolul 86 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității (JO 1971, L 149, p. 2, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 26), Hotărârea din 27 mai 1982, Aubin, 227/81, EU:C:1982:209, punctul 23].

27

Rezultă că articolul 81 din Regulamentul nr. 883/2004 este aplicabil atunci când o cerere în vederea obținerii de alocații familiale este introdusă de un lucrător migrant la autoritățile unui stat membru care nu este competent să o soluționeze în temeiul normelor de conflict prevăzute de acest regulament.

28

În schimb, atunci când o cerere prin care se solicită alocații familiale este depusă la autoritățile unui stat membru numai în temeiul dreptului național al acestuia din urmă, iar situația beneficiarului se limitează la interiorul acestui stat membru, această cerere nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 883/2004 și, prin urmare, nu poate fi considerată ca reprezentând o „revendicare” în sensul articolului 81 din acest regulament.

29

În speță, trebuie să se constate că, la momentul introducerii cererii inițiale de alocații familiale în România, situația familială a reclamantei din litigiul principal nu prezenta niciun element de extraneitate, iar autoritățile române erau singurele competente să soluționeze această cerere.

30

Numai de la momentul la care și‑a transferat domiciliul în Irlanda reclamanta din litigiul principal a intrat în domeniul de aplicare personal al Regulamentului nr. 883/2004 și, în consecință, normele de conflict prevăzute de acesta din urmă au devenit aplicabile în privința sa.

31

Cu toate acestea, nu se poate admite că, în lipsa oricărui demers administrativ al persoanei în cauză, faptul de a continua să se primească o prestație periodică din partea autorităților unui stat membru poate fi asimilat unei „revendicări” în sensul articolului 81 din Regulamentul nr. 883/2004.

32

Într‑adevăr, o asemenea interpretare nu ar fi coerentă cu obiectivul articolului 81 din Regulamentul nr. 883/2004, care constă, după cum reiese din cuprinsul punctului 26 din prezenta hotărâre, tocmai în simplificarea demersurilor administrative ale persoanelor în cauză în raport cu complexitatea procedurilor existente în diferitele state membre.

33

În această privință trebuie arătat că sistemul de transmitere a revendicărilor, a declarațiilor sau a recursurilor instituit prin articolul 81 din Regulamentul nr. 883/2004 – în temeiul căruia autoritățile unui stat membru care nu este competent pe baza normelor de conflict prevăzute de acest regulament transmit fără întârziere revendicările, declarațiile sau recursurile cu care sunt sesizate autorităților statului membru competent – este condiționat de respectarea de către instituțiile și persoanele în cauză a obligației de informare reciprocă și de cooperare care le revine.

34

Reiese în special din articolul 76 alineatul (4) din Regulamentul nr. 883/2004 că, deși autoritățile sunt obligate să răspundă tuturor solicitărilor într‑un termen rezonabil și să comunice persoanelor în cauză orice informație necesară pentru exercitarea drepturilor ce le sunt conferite de acest regulament, aceste persoane sunt obligate, în ceea ce le privește, să informeze instituțiile din statul membru competent și din statul membru de reședință, în cel mai scurt termen, cu privire la orice modificare a situației lor personale sau familiale care aduce atingere drepturilor la prestațiile prevăzute de regulamentul menționat.

35

Pe de altă parte, o interpretare a noțiunii de „revendicare” ce ar face abstracție de orice demers administrativ al persoanei în cauză ar pune autoritățile sesizate în imposibilitatea de a se conforma obligațiilor care decurg atât din articolul 76, cât și din articolul 81 din Regulamentul nr. 883/2004, din moment ce acestea nu ar putea stabili nici momentul la care trebuie transmise informațiile, revendicările, declarațiile sau recursurile în cauză, nici autoritățile cărora acestea trebuie să le fie transmise.

36

Ținând seama de cele ce precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 81 din Regulamentul nr. 883/2004 trebuie interpretat în sensul că noțiunea de „revendicare”, în sensul acestui articol, vizează numai cererea introdusă de o persoană care și‑a exercitat dreptul la liberă circulație la autoritățile unui stat membru care nu este competent în temeiul normelor de conflict prevăzute de acest regulament. Prin urmare, această noțiune nu include nici cererea inițială introdusă în temeiul legislației unui stat membru de către o persoană care nu și‑a exercitat încă dreptul la liberă circulație, nici plata periodică de către autoritățile acestui stat membru a unei prestații datorate în mod normal, la momentul acestei plăți, de un alt stat membru.

37

Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare.

38

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dreptul Uniunii, în special principiul efectivității, se opune aplicării unei reglementări naționale care supune efectul retroactiv al unei cereri de alocații familiale unui termen de prescripție de 12 luni.

39

În această privință trebuie amintit că dreptul Uniunii nu aduce atingere competenței de care dispun statele membre de a‑și organiza sistemele de securitate socială și că legislația fiecărui stat membru este cea care trebuie să determine condițiile de acordare a prestațiilor de securitate socială, cuantumul și durata acordării acestora, precum și termenele pentru introducerea cererilor în vederea obținerii acestor prestații (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 noiembrie 2010, Xhymshiti, C‑247/09, EU:C:2010:698, punctul 43). Aceste condiții trebuie să respecte însă dreptul Uniunii și nu pot avea ca efect excluderea din domeniul de aplicare al unei legislații naționale a persoanelor cărora, în temeiul Regulamentului nr. 883/2004, le este aplicabilă aceeași legislație (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iunie 2015, Fischer‑Lintjens, C‑543/13, EU:C:2015:359, punctul 49).

40

Trebuie arătat în speță că termenul de prescripție prevăzut de legislația irlandeză nu are ca efect excluderea persoanelor în cauză de la beneficiul alocațiilor familiale, ci restrânge numai dreptul lor la o plată retroactivă atunci când nu fac cererea într‑un termen de 12 luni de la data la care sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate pentru obținerea acestor alocații.

41

Prin urmare, nu este exclus ca, în ipoteza în care ar fi declarat autorităților române sau autorităților irlandeze schimbarea domiciliului în cel mai scurt termen, reclamanta din litigiul principal să fi putut beneficia de o plată retroactivă a alocațiilor familiale irlandeze.

42

Într‑adevăr, după cum reiese din cuprinsul punctului 34 din prezenta hotărâre, în conformitate cu articolul 76 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 883/2004, orice persoană care beneficiază de o prestație socială trebuie să informeze instituțiile statului membru competent și pe cele ale statului membru de reședință în cel mai scurt termen cu privire la orice modificare a situației sale personale sau familiale care aduce atingere drepturilor la prestațiile prevăzute de acest regulament.

43

În această privință, Curtea a statuat deja că nerespectarea obligației de informare prevăzute de această dispoziție poate atrage după sine, în conformitate cu articolul 76 alineatul (5) din acest regulament, numai aplicarea unor măsuri proporționale în conformitate cu dreptul național, care trebuie, pe de o parte, să fie echivalente cu cele aplicabile în situații similare care țin de ordinea juridică internă (principiul echivalenței) și, pe de altă parte, să nu facă practic imposibilă sau extrem de dificilă exercitarea drepturilor conferite persoanelor interesate de regulamentul menționat (principiul efectivității) (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iunie 2015, Fischer‑Lintjens, C‑543/13, EU:C:2015:359, punctul 57).

44

După cum subliniază instanța de trimitere, din moment ce reclamanta din litigiul principal nu a invocat o încălcare a principiului echivalenței, Curtea nu este chemată să îl analizeze în cadrul prezentei cauze.

45

În ceea ce privește principiul efectivității, potrivit unei jurisprudențe constante, stabilirea unor termene rezonabile sub sancțiunea decăderii îndeplinește, în principiu, cerința efectivității, întrucât constituie o aplicare a principiului fundamental al securității juridice, care protejează atât persoana interesată, cât și administrația vizată. Prin urmare, asemenea termene nu sunt de natură să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 aprilie 2010, Barth, C‑542/08, EU:C:2010:193, punctul 28, și Hotărârea din 8 iulie 2010, Bulicke, C‑246/09, EU:C:2010:418, punctul 36).

46

În plus, Curtea a statuat că o dispoziție națională care limitează la șase luni efectul retroactiv al cererilor de alocații familiale nu face imposibilă exercitarea drepturilor conferite de dreptul Uniunii lucrătorilor migranți (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 noiembrie 1995, Alonso‑Pérez, C‑394/93, EU:C:1995:400, punctele 30 și 32), la fel cum a recunoscut și că stabilirea unui termen de decădere național de trei ani este rezonabilă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 aprilie 2010, Barth, C‑542/08, EU:C:2010:193, punctul 28).

47

Rezultă că un termen de prescripție de 12 luni nu face în sine practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de Regulamentul nr. 883/2004.

48

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a treia întrebare că dreptul Uniunii, în special principiul efectivității, nu se opune aplicării unei reglementări naționale care supune efectul retroactiv al unei cereri de alocații familiale unui termen de prescripție de 12 luni dacă acest termen nu face practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea de către lucrătorii migranți în cauză a drepturilor conferite de Regulamentul nr. 883/2004.

49

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară: