1.

O femeie trăiește în Germania, la fel ca fiul său. Aceasta decedează, lăsându‑l ca singur moștenitor. Ea deținea bunuri imobile în Germania și în Lituania. Fiul ei obține un certificat european de moștenitor de la autoritățile germane, în care se specifică că este unicul moștenitor al întregului patrimoniu al defunctei. Prezintă acest certificat autorităților lituaniene, solicitând înscrierea în registrul funciar a unui bun imobil. Acestea refuză să admită cererea respectivă pentru motivul că certificatul menționat este incomplet.

2.

Prezenta cerere de decizie preliminară ridică, așadar, problema delicată a delimitării domeniului de aplicare al lex successionis și, respectiv, al lex registrii și, mai concret, a repartizării competențelor între autoritatea emitentă a unui certificat european de moștenitor și o autoritate a registrului funciar situată în alt stat membru.

3.

Articolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 650/2012 ( 2 ), intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede:

„(1)   Prezentul regulament se aplică succesiunilor privind patrimoniile persoanelor decedate. Regulamentul nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă.

(2)   Sunt excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament:

[…]

4.

Capitolul VI din acest regulament, intitulat „Certificatul european de moștenitor”, cuprinde articolele 62-73.

5.

Articolul 62 din regulamentul menționat, intitulat „Crearea unui certificat european de moștenitor”, prevede la alineatele (1) și (3):

„(1)   Prezentul regulament creează un certificat european de moștenitor (denumit în continuare «certificatul»), care este emis spre utilizare într‑un alt stat membru și care produce efectele enumerate la articolul 69.

[…]

(3)   Certificatul nu înlocuiește documentele interne utilizate în scopuri similare în statele membre. Cu toate acestea, un certificat emis în scopul utilizării într‑un alt stat membru produce efectele enumerate la articolul 69 și în statul membru ale cărui autorități au eliberat certificatul în temeiul prezentului capitol.”

6.

Articolul 63 din același regulament, intitulat „Scopul certificatului”, prevede la alineatele (1) și (2):

„(1)   Certificatul este destinat utilizării de către moștenitori […] care trebuie să își dovedească într‑un alt stat membru statutul sau să își exercite dreptul respectiv de moștenitor […].

(2)   Certificatul poate fi utilizat, în special, pentru a proba unul sau mai multe dintre următoarele:

[…]

[…]”

7.

Articolul 67 din Regulamentul nr. 650/2012, intitulat „Eliberarea certificatului”, prevede la alineatul (1):

„Autoritatea emitentă eliberează fără întârziere certificatul, în conformitate cu procedura prevăzută în prezentul capitol, atunci când elementele care trebuie certificate au fost stabilite în conformitate cu legea aplicabilă succesiunii sau în temeiul oricărei alte legi aplicabile unor elemente specifice. Aceasta utilizează formularul elaborat în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 81 alineatul (2).”

8.

Articolul 68 din acest regulament, intitulat „Conținutul certificatului”, prevede:

„Certificatul cuprinde următoarele informații, în măsura în care acestea sunt necesare în scopul pentru care se eliberează certificatul:

[…]

(l) cota‑parte care îi revine fiecărui moștenitor și, după caz, lista drepturilor și/sau a bunurilor care revin unui anumit moștenitor;

[…]”

9.

Articolul 69 din regulamentul menționat, intitulat „Efectele certificatului”, prevede:

„(1)   Certificatul produce efecte în fiecare stat membru fără a fi necesară nicio procedură specială.

(2)   Se prezumă că certificatul probează cu exactitate elementele stabilite în temeiul legii aplicabile succesiunii sau în temeiul oricărei alte legi aplicabile elementelor specifice. Se prezumă că persoana menționată în certificat drept moștenitor […] are statutul menționat în certificat și/sau este titular al drepturilor sau al puterilor stipulate în certificat, fără alte condiții și/sau restricții aferente acelor drepturi sau puteri decât cele stipulate în certificat.

[…]

(5)   Certificatul constituie un titlu valabil pentru înscrierea bunurilor succesorale în registrul corespunzător al unui stat membru, fără a aduce atingere articolului 1 alineatul (2) literele (k) și (l).”

10.

Articolul 1 alineatul (5) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1329/2014 ( 3 ) prevede:

„Formularul care trebuie utilizat pentru certificatul european de moștenitor, menționat la articolul 67 alineatul (1) din [Regulamentul nr. 650/2012], este formularul nr. V, prevăzut în anexa 5 [denumit în continuare «formularul V»].”

11.

Formularul V conține o listă de anexe, printre care figurează anexa IV, intitulată „Statutul și drepturile moștenitorului/moștenitorilor (OBLIGATORIE dacă scopul certificatului este de a certifica aceste elemente)”.

12.

Punctul 9 din această anexă IV urmărește să identifice „[b]unul/bunurile atribuite moștenitorului, pentru care a fost solicitată certificarea”. Se solicită de asemenea precizarea bunului sau a bunurilor și indicarea tuturor elementelor de identificare relevante. Pe de altă parte, nota de subsol 13 referitoare la acest punct are următorul cuprins: „În cazul unui bun înregistrat, vă rugăm să menționați informațiile cerute în temeiul legislației statului membru în care este ținut registrul, în vederea identificării bunului [de exemplu, pentru bunurile imobile, adresa exactă, autoritatea de cadastru, parcela de teren sau numărul cadastral, descrierea bunului imobil (dacă este necesar, trebuie anexate documente relevante)]”.

13.

Lietuvos Respublikos nekilnojamojo turto registro įstatymas (Legea Republicii Lituania privind registrul funciar), astfel cum a fost modificată prin Legea nr. XII‑1833 din 23 iunie 2015 (denumită în continuare „Legea privind registrul funciar”), prevede la articolul 5 alineatul 2 că operatorul registrului funciar este responsabil, în conformitate cu această lege, de corectitudinea și de protecția datelor colectate în registrul funciar. Operatorul respectiv este responsabil numai de concordanța datelor înscrise în registrul funciar cu documentele pe baza cărora au fost înscrise aceste date.

14.

Articolul 22 din legea menționată reglementează temeiurile juridice ale înscrierii în registrul funciar a drepturilor reale imobiliare, a servituților care grevează asemenea drepturi și a faptelor juridice. Această dispoziție enumeră lista documentelor care atestă nașterea unor drepturi reale imobiliare sau a unor fapte juridice în temeiul cărora aceste drepturi, servituțile care le grevează sau aceste fapte juridice sunt înscrise în registrul funciar, enumerând printre altele, la punctul 1), deciziile autorităților publice, la punctul 2), hotărârile, sentințele, ordonanțele și deciziile pronunțate de instanțe și, la punctul 5), certificatele de moștenitor.

15.

Articolul 23 din aceeași lege, care definește modalitățile de depunere a cererilor de înscriere a drepturilor reale imobiliare, a servituților care grevează asemenea drepturi și a faptelor juridice, prevede la alineatul 2 că cererea trebuie să fie însoțită de documente care atestă nașterea dreptului real, servitutea care grevează acest drept sau faptul juridic a cărui înscriere se solicită. Articolul 23 alineatul 3 din Legea privind registrul funciar precizează că documentele pe baza cărora drepturile reale imobiliare, servituțile care grevează asemenea drepturi, precum și faptele juridice sunt confirmate, iau naștere, încetează, sunt transferate sau grevate trebuie să respecte cerințele legale și să conțină informațiile necesare pentru înscrierea în registrul funciar. Potrivit articolului 23 alineatul (4) din această lege, documentele pe baza cărora se solicită înscrierea în registru trebuie să fie lizibile și să cuprindă toate prenumele, numele de familie, denumirile, adresele, numerele de identificare ale persoanelor vizate de înscrierea în registru, precum și numărul unic al imobilului în cauză, atribuit în conformitate cu Lietuvos Respublikos nekilnojamojo turto kadastro nuostatai (Statutul cadastrului imobiliar al Republicii Lituania).

16.

Potrivit articolului 29 din legea menționată, operatorul registrului funciar refuză înscrierea în registru a drepturilor reale imobiliare, a servituților care grevează asemenea drepturi și a faptelor juridice în cazul în care în cursul examinării cererii de înscriere constată că documentul prezentat în susținerea acestei cereri nu îndeplinește cerințele legii menționate sau că cererea ori documentul prezentat operatorului nu conține informațiile prevăzute de Nekilnojamojo turto registro nuostatai (Statutul registrului funciar) ( 4 ) necesare pentru identificarea bunului imobil sau a persoanelor care dobândesc dreptul real imobiliar.

17.

Statutul registrului funciar precizează, la punctul 14.2.2, că informațiile care identifică bunul imobil sunt 1) localitatea cadastrală, secțiunea cadastrală, numărul cadastral al parcelei; 2) numărul unic (numărul de identificare) al parcelei; 3) numărul unic (numărul de identificare) al clădirii și 4) numărul unic (numărul de identificare) al apartamentului sau al sediului.

18.

Reclamantul din litigiul principal este un cetățean care deține cetățeniile lituaniană și germană și care are reședința în Germania.

19.

La 6 decembrie 2015, mama reclamantului din litigiul principal (denumită în continuare „defuncta”), a cărei reședință obișnuită se afla la acel moment în Germania, a decedat. Reclamantul din litigiul principal, moștenitor unic, a acceptat fără rezerve succesiunea defunctei în Germania. Acesta s‑a adresat instanței germane competente pentru a obține un certificat european de moștenitor, întrucât succesiunea cuprindea bunuri situate nu numai în Germania, ci și în Lituania.

20.

La 24 septembrie 2018, Amtsgericht Bad Urach (Tribunalul Districtual din Bad Urach, Germania) a emis reclamantului din litigiul principal certificatul de moștenitor nr. 1 VI 174/18 (denumit în continuare „certificatul de moștenitor”), în care se arăta că G. R., care decedase la 10 mai 2014, a lăsat patrimoniul defunctei, unica sa moștenitoare.

21.

Același tribunal a emis, în aceeași, zi certificatul european de moștenitor nr. 1 VI 175/18 (denumit în continuare „certificatul european de moștenitor”), în care se arăta că defuncta a lăsat patrimoniul recurentului din litigiul principal, care era unicul său moștenitor și care a acceptat succesiunea fără rezerve.

22.

La 15 martie 2019, reclamantul din litigiul principal a introdus o cerere la Registrų centras (Centrul pentru Registre), organismul de stat însărcinat printre altele să țină cadastrul și registrul funciar în Lituania, solicitând înscrierea în registru a dreptului său de proprietate asupra bunurilor imobile care au aparținut defunctei în Lituania. În susținerea cererii sale, acesta a prezentat certificatul de moștenitor și certificatul european de moștenitor emise de instanța germană.

23.

Prin decizia din 20 martie 2019, Oficiul Tauragė al Departamentului „Registrul funciar” din cadrul Serviciului de administrare a registrelor de bunuri al Centrului pentru Registre (denumit în continuare „oficiul”) a respins această cerere, pentru motivul că certificatul european de moștenitor prezentat nu conținea informațiile necesare identificării bunului imobil prevăzute de Legea privind registrul funciar, și anume nu indica bunurile moștenite de recurent.

24.

Reclamantul a formulat o contestație împotriva acestei decizii la Comisia de examinare a litigiilor din cadrul Biroului de înregistrare centrală al Centrului pentru Registre (denumită în continuare „comisia”), care, prin decizia din 9 mai 2019, a confirmat decizia oficiului.

25.

Reclamantul din litigiul principal a introdus o acțiune împotriva deciziilor oficiului și comisiei la Regionų apygardos administracinio teismo Klaipėdos rūmai (Secția Klaipėda a Tribunalului Administrativ Regional al Regiunilor, Lituania), care, prin decizia din 30 decembrie 2019, a respins‑o ca nefondată.

26.

Reclamantul din litigiul principal a declarat apel împotriva acestei hotărâri la Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă a Lituaniei). Instanța respectivă, statuând în complet extins, a apreciat că litigiul cu care era sesizată ridica probleme referitoare la interpretarea Regulamentului nr. 650/2012.

27.

De la bun început, instanța de trimitere observă că, în temeiul articolului 69 alineatul (5) din Regulamentul nr. 650/2012, certificatul european de moștenitor constituie un titlu valabil pentru înscrierea bunurilor succesorale în registrul corespunzător al unui stat membru, fără a aduce atingere articolului 1 alineatul (2) literele (k) și (l) din acesta, respectiv că certificatul menționat nu are incidență asupra aplicării articolului 1 alineatul (2) litera (l) din acest regulament.

28.

Instanța de trimitere subliniază că, în Lituania, documentele care pot servi drept temei pentru înscrierea unor drepturi reale imobiliare în registrul funciar sunt enumerate la articolul 22 din Legea privind registrul funciar și că articolul 23 alineatele 2-4 din această lege precizează în mod imperativ informațiile și datele pe care aceste documente trebuie să le certifice. Instanța menționată precizează că operatorul registrului funciar, în calitate de autoritate publică, acționează numai în temeiul competențelor care îi sunt conferite prin lege, care nu o recunoaște pe cea de a constata el însuși întinderea drepturilor de proprietate și nici de a colecta informații și probe care să ateste existența sau inexistența anumitor fapte. Aceasta arată că, în consecință, în temeiul normelor dreptului național relevante în speță, informațiile necesare înscrierii în registrul funciar pot fi furnizate numai în documentele enumerate la articolul 22 din Legea privind registrul funciar și că, atunci când informațiile furnizate sunt incomplete, operatorul registrului funciar nu are posibilitatea de a ține seama de alte informații.

29.

Instanța de trimitere arată de asemenea, în ceea ce privește împrejurările din cauza principală, că certificatul european de moștenitor a fost întocmit utilizând formularul V și cuprinde anexa IV la acest formular, care certifică statutul și drepturile moștenitorului. Observă totuși că nu a fost furnizată nicio informație la punctul 9 din anexa menționată pentru a identifica bunul sau bunurile atribuite moștenitorului pentru care se solicită certificarea.

30.

Această instanță arată că argumentele invocate de recurentul din litigiul principal, precum și jurisprudența germană pe care o citează implică faptul că nu din neatenție a omis să furnizeze aceste informații autoritatea care a eliberat certificatul european de moștenitor. Reclamantul ar susține printre altele că dreptul german al succesiunilor este reglementat de principiul succesiunii cu titlu universal și că, în consecință, atunci când există un singur beneficiar, acesta obține întregul patrimoniu al defunctului și că, în dreptul german, nu este posibilă indicarea sau desemnarea, în orice mod, a bunurilor succesorale. În opinia sa, potrivit unei jurisprudențe constante, instanțele germane ar lăsa în acest caz neaplicat articolul 68 litera (l) din Regulamentul nr. 650/2012, care prevede că certificatul respectiv menționează cota‑parte care îi revine fiecărui moștenitor și, după caz, lista drepturilor și/sau a bunurilor care revin unui anumit moștenitor.

31.

Ținând seama de obiectivele urmărite de legiuitorul Uniunii prin crearea certificatului european de moștenitor, în special cel prin care se urmărește soluționarea într‑o manieră rapidă, simplă și eficace a succesiunilor cu elemente de extraneitate în Uniune, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la interpretarea care trebuie dată articolului 1 alineatul (2) litera (l) și articolului 69 alineatul (5) din Regulamentul nr. 650/2012, în special în ceea ce privește corelarea acestor dispoziții cu dreptul național al statului membru în care este situat bunul succesoral, care reglementează condițiile de înscriere a unui drept de proprietate în registrul funciar.

32.

În aceste condiții, Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă a Lituaniei) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 1 alineatul (2) [litera] (l) și articolul 69 alineatul (5) din [Regulamentul nr. 650/2012] trebuie interpretate în sensul că nu se opun unor norme juridice ale statului membru în care este situat imobilul potrivit cărora dreptul de proprietate poate fi înscris în registrul funciar pe baza unui certificat european de moștenitor numai în cazul în care toate informațiile necesare pentru înscriere sunt indicate în acest certificat european de moștenitor?”

33.

Guvernele lituanian, ceh, german, spaniol, francez și maghiar, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. Guvernele lituanian, german, spaniol, precum și Comisia au prezentat observații orale în ședința care a avut loc la 4 mai 2022.

34.

Prin intermediul întrebării preliminare, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă Regulamentul nr. 650/2012 și în special articolul 1 alineatul (2) litera (l), articolul 68 litera (l) și articolul 69 alineatul (5) din acesta se opun aplicării unor dispoziții de drept național în temeiul cărora un bun imobil dobândit de un moștenitor unic în temeiul unui drept succesoral reglementat de principiul succesiunii universale poate fi înscris în registrul funciar al statului membru pe teritoriul căruia este situat bunul respectiv, în temeiul unui certificat european de moștenitor, numai cu condiția ca toate datele de identificare a bunului imobil prevăzute de dreptul național al acestui stat membru să fie indicate în certificatul menționat.

35.

Această întrebare privește, pe de o parte, cerințele referitoare la certificatul european de moștenitor și, pe de altă parte, delimitarea dintre regimul instituit prin Regulamentul nr. 650/2012 și cel instituit de dreptul național care reglementează înscrierea unor drepturi imobiliare într‑un registru.

36.

Reamintim că defuncta, decedată în anul 2015, fusese ea însăși moștenitoare a soțului său (în anul 2014). Totuși, ținând seama de elementele furnizate de instanța de trimitere și de întrebarea adresată, prezentele concluzii au ca obiect numai succesiunea defunctei acceptată de fiul său.

37.

În această privință, în opinia noastră, trebuie să se distingă aspectul dacă un bun al succesiunii trebuie sau poate fi menționat în certificatul european de moștenitor ( 5 ) de acela dacă autoritatea registrului unui stat membru poate refuza înscrierea bunului respectiv pentru motivul că acesta nu este menționat în certificatul european de moștenitor ( 6 ). Am dori să repoziționăm pe scurt certificatul european de moștenitor în economia Regulamentului nr. 650/2012 înainte de a analiza aceste două aspecte.

38.

Exprimat mai direct, pentru a soluționa problema din speță, fie revine autorităților germane, în temeiul dispozițiilor Regulamentului nr. 650/2012, sarcina de a specifica în certificatul european de moștenitor bunul în discuție, fie autoritățile lituaniene sunt obligate, în temeiul dispozițiilor Regulamentului nr. 650/2012, să admită cererea pe baza certificatului european de moștenitor, astfel cum a fost întocmit de autoritățile germane.

39.

Din considerentul (7) al Regulamentului nr. 650/2012 reiese că acesta are ca obiectiv să faciliteze funcționarea corespunzătoare a pieței interne prin eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor care doresc să își exercite drepturile rezultate dintr‑o succesiune transfrontalieră ( 7 ). Acest regulament se înscrie, așadar, în cadrul creării unui spațiu de libertate, securitate și justiție care însoțește piața internă și, prin urmare, trebuie interpretat în lumina acestor principii ( 8 ).

40.

Regulamentul nr. 650/2012 nu efectuează o armonizare a dreptului material privind succesiunile. Prin urmare, acesta nu conține, în principiu ( 9 ), dispoziții materiale în materie de succesiuni. În schimb, acest regulament desemnează, prin norme privind conflictul, legea (națională) succesorală aplicabilă succesiunii ( 10 ). În această privință, articolul 21 alineatul (1) din regulamentul menționat prevede ca normă generală principiul aplicării în privința succesiunii în ansamblul său a legii statului în care defunctul avea reședința obișnuită în momentul decesului. În plus, potrivit articolului 22 alineatul (1) din același regulament, o persoană poate să aleagă ca legea care să se aplice succesiunii sale în ansamblul său să fie legea statului a cărui cetățenie o deține în momentul alegerii legii sau la data decesului. Domeniul de aplicare al legii aplicabile este definit la articolul 23 din Regulamentul nr. 650/2012. Este suficient să se arate aici că legea stabilită în temeiul articolelor 21 și 22 din acest regulament reglementează succesiunea în ansamblul său ( 11 ), inclusiv transferul bunurilor ( 12 ).

41.

Regulamentul nr. 650/2012 reglementează nu numai dreptul aplicabil, ci și competența judiciară și recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate într‑un stat membru.

42.

Articolul 62 și următoarele din acest regulament reglementează una dintre inovațiile‑cheie ( 13 ) ale acestuia: certificatul european de moștenitor.

43.

Acest certificat urmărește să îndeplinească trei funcții principale în toate statele membre ( 14 ): în primul rând, legitimarea moștenitorului față de autorități, precum cele ale registrului funciar, sau față de debitorii privați ai succesiunii, precum băncile, în al doilea rând, furnizarea unei prezumții relative de exactitate și de exhaustivitate a conținutului său și, în al treilea rând, protejarea terțului de bună‑credință care plătește prestații celui care a fost desemnat drept moștenitor sau care dobândește de la acesta un bun din succesiune.

44.

Certificatul european de moștenitor beneficiază de un regim juridic autonom, stabilit prin dispozițiile capitolului VI din Regulamentul nr. 650/2012 ( 15 ), care vizează să asigure aplicarea sa uniformă în toate statele membre ( 16 ). În ceea ce privește acest certificat, articolele 63-69 din regulamentul menționat se referă printre altele la scopul acestuia, la competența necesară pentru a‑l elibera, la condițiile referitoare la solicitarea certificatului, la examinarea solicitării respective și la eliberarea acestuia, precum și la conținutul și efectele sale.

45.

Potrivit articolului 63 alineatul (1) din Regulamentul nr. 650/2012, care privește scopul certificatului european de moștenitor, acesta este destinat utilizării printre altele de către moștenitorii care trebuie să își dovedească într‑un alt stat membru statutul sau să își exercite dreptul respectiv de moștenitor.

46.

Articolul 63 alineatul (2) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 650/2012 specifică, în această privință, că certificatul respectiv poate fi utilizat în special pentru a face dovada unor elemente precum statutul și/sau dreptul fiecărui moștenitor sau, respectiv, atribuirea unui bun anume sau a anumitor bunuri care fac parte din patrimoniul succesoral moștenitorului sau, după caz, legatarului menționat în certificat.

47.

Articolul 68 din Regulamentul nr. 650/2012 cuprinde lista informațiilor pe care trebuie să le conțină certificatul european de moștenitor „în măsura în care acestea sunt necesare în scopul pentru care se eliberează certificatul”, printre care figurează „cota‑parte care îi revine fiecărui moștenitor și, după caz, lista drepturilor și/sau a bunurilor care revin unui anumit moștenitor” ( 17 ).

48.

Întrebarea care se ridică este următoarea: autoritatea însărcinată cu eliberarea certificatului european de moștenitor este obligată să specifice drepturile și/sau bunurile care îi revin unui anumit moștenitor?

49.

Certificatul european de moștenitor este conceput ca un instrument apt să fie utilizat pentru a dovedi diferite elemente. După cum reiese în special din articolul 68 primul paragraf din Regulamentul nr. 650/2012, acesta cuprinde informațiile necesare în scopul pentru care se eliberează.

50.

Prin urmare, scopul (concret) căruia îi este destinat certificatul european de moștenitor, astfel cum a fost indicat de solicitant în conformitate cu articolul 65 alineatul (3) litera (f) din Regulamentul nr. 650/2012, precum și legea succesorală națională aplicabilă sunt cele care determină conținutul acestui certificat. Din articolul 63 alineatul (2) litera (a) din acest regulament reiese că scopul certificatului menționat este printre altele dovedirea calității de „moștenitor”. Desigur, așa cum rezultă din articolul 63 alineatul (2) litera (b) din regulamentul menționat, același certificat poate fi utilizat și pentru a dovedi alte informații, precum atribuirea unui bun anume sau a anumitor bunuri care fac parte din patrimoniul succesoral moștenitorului/moștenitorilor. Aceste informații pot fi incluse, în opinia noastră, în măsura în care este justificat de buna funcționare a certificatului european de moștenitor, pentru ca acesta să își poată produce efectele pe deplin.

51.

După cum intenționăm să demonstrăm în considerațiile următoare, nu este necesar să se recurgă la informațiile menționate la articolul 63 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 650/2012 pentru a se putea efectua înscrierea.

52.

Este cert că legea succesorală națională aplicabilă prezentei cauze, în temeiul articolului 21 alineatul (1) din Regulamentul nr. 650/2012, este legea germană. Prin urmare, în conformitate cu această dispoziție, legea menționată reglementează succesiunea în ansamblul său și în special transferul bunurilor către moștenitor ( 18 ).

53.

În speță, potrivit dreptului german aplicabil, în temeiul articolului 1922 alineatul (1) din Bürgerliches Gesetzbuch (Codul civil), la decesul unei persoane (deschiderea succesiunii), universalitatea patrimoniului acesteia (succesiunea) este transmisă uneia sau mai multor persoane (moștenitorii). Este vorba despre principiul succesiunii universale. După cum arată guvernul german, acest lucru implică faptul că moștenitorul succedă din punct de vedere juridic defunctului încă de la producerea evenimentului care declanșează succesiunea, cu alte cuvinte de la decesul defunctului.

54.

Trebuie subliniat că dreptul german nu prevede o altă succesiune decât cea universală, ceea ce implică faptul că nu bunurile specifice sunt cele transmise cu titlu special, ci patrimoniul în ansamblul său, ca universalitate.

55.

În aceste condiții, nu este necesar să se includă un inventar al succesiunii în certificatul european de moștenitor, în măsura în care situația prevăzută la articolul 68 litera (l) din Regulamentul nr. 650/2012 prin termenii „după caz”, și anume în ipoteza unei liste de bunuri care revine unui anumit moștenitor, nu se produce.

56.

Astfel, în această ipoteză, certificatul indică faptul că persoana în cauză este moștenitorul unui bun specific al defunctei. Totuși, dacă moștenitorul este moștenitor universal, nu este necesar să se specifice un bun anumit în certificatul respectiv.

57.

În acest context, ținem să respingem teza potrivit căreia termenii „după caz” ar trebui înțeleși ca reflectând exclusiv voința solicitantului certificatului european de moștenitor ( 19 ). Deși solicitantul este obligat să informeze autoritatea emitentă a certificatului respectiv cu privire la scopul acestuia ( 20 ), revine totuși autorității menționate sarcina de a decide, pe baza acestei informații, dacă un bun trebuie sau nu să fie specificat.

58.

Cu toate acestea, Comisia afirmă că o asemenea abordare nu este conformă cu cerințele Regulamentului nr. 650/2012. Astfel, în opinia sa, întinderea informațiilor furnizate în certificatul european de moștenitor nu se stabilește în funcție de legea succesorală națională aplicabilă, ci în funcție de articolul 68 din regulamentul menționat.

59.

În opinia noastră, această abordare a Comisiei nu ține seama de faptul că Regulamentul nr. 650/2012 reglementează nu numai competența judiciară și conținutul certificatului european de moștenitor, ci și, după cum am arătat, legea succesorală națională aplicabilă unei cauze, care are în mod necesar o incidență asupra conținutului acestui certificat.

60.

Desigur, articolul 68 din Regulamentul nr. 650/2012 reglementează în mod exhaustiv conținutul certificatului european de moștenitor, însă aceasta nu exclude totuși ca legea succesorală națională aplicabilă, astfel cum a fost desemnată în temeiul regulamentului menționat, să poată avea o incidență asupra conținutului respectiv. Dimpotrivă, utilizarea termenilor „în măsura în care [informațiile] sunt necesare în scopul pentru care se eliberează [certificatul european de moștenitor]” și „după caz” în această dispoziție indică voința legiuitorului Uniunii de a ține seama de legea succesorală aplicabilă (sublinierea noastră). Prin urmare, există în mod clar o interdependență între dreptul național și acest regulament, în măsura în care legea succesorală aplicabilă este cea care determină în primul rând conținutul certificatului.

61.

În aceste condiții, autoritatea emitentă trebuie, dacă este cazul, să dea dovadă de o anumită flexibilitate și să urmeze practici cu care nu este neapărat obișnuită, în special atunci când trebuie să aplice o lege străină. Totuși, nu aceasta este situația în speță.

62.

Atunci când situația nu intră sub incidența unui drept național succesoral reglementat de principiul succesiunii cu titlu universal ( 21 ) și atunci când scopul menționat mai sus poate fi atins doar prin menționarea cotei‑parte de moștenire a persoanei în cauză, este foarte probabil ca bunul respectiv să trebuiască să fie specificat.

63.

Obligațiile și condițiile impuse în acest domeniu pot diferi în funcție de statul membru. În special, legea succesorală aplicabilă într‑un alt stat membru poate impune un inventar complet al succesiunii, ceea ce ar implica obligația de a include astfel de informații într‑un certificat european de moștenitor. O asemenea ipoteză ar corespunde situației vizate de termenii „după caz” de la articolul 68 litera (l) din Regulamentul nr. 650/2012.

64.

Rămâne să se stabilească dacă, într‑o situație precum cea în discuție în cauza principală, autoritatea emitentă a unui certificat european de moștenitor este liberă să includă sau nu bunul imobil în discuție în certificatul respectiv atunci când persoana în cauză formulează o cerere în acest sens.

65.

Trebuie arătat în această privință că, pentru ca un certificat european de moștenitor să își poată produce pe deplin efectele, este necesar un anumit grad de cooperare și de încredere reciprocă între autoritățile din statele membre. Aceasta poate implica obligația autorității emitente, într‑un spirit de cooperare loială cu autoritățile din celelalte state membre, de a ține seama de cerințele legii referitoare la registrul unui alt stat membru, mai ales dacă autoritatea respectivă dispune de informațiile și de elementele relevante.

66.

În aceste condiții, o asemenea cooperare rămâne delicată, întrucât de aici pot decurge alte probleme juridice.

67.

Să presupunem că, atunci când se formulează o cerere în acest sens, indicarea bunului în discuție rămâne facultativă pentru autoritatea emitentă a unui certificat european de moștenitor. Într‑o asemenea situație, aceasta ar fi obligatorie pentru autoritatea registrului care efectuează înscrierea bunului respectiv care este situată într‑un alt stat membru? Ce se poate spune în legătură cu articolul 69 alineatul (2) din Regulamentul nr. 650/2012, care prevede că acest certificat este prezumat a atesta fidel elementele care au fost stabilite în temeiul legii succesorale naționale aplicabile sau în temeiul oricărei alte legi aplicabile unor elemente specifice? Această prezumție se extinde la apartenența bunului în cauză?

68.

Trebuie arătat de asemenea în special că aspectul apartenenței anumitor bunuri la masa succesorală nu ține de statutul succesoral, ci de statutul dreptului de proprietate ( 22 ). Astfel, legea aplicabilă succesiunii care reglementează transferul proprietății și întrebarea cine devine proprietarul bunurilor unui defunct trebuie distinse de chestiunea dacă un anumit bun aparținea defunctului.

69.

În sfârșit, trebuie subliniat că, pentru a putea indica bunuri precise, autoritatea emitentă a unui certificat european de moștenitor trebuie să aibă o imagine completă asupra masei succesorale ( 23 ). Or, acest lucru este dificil de dovedit, așa cum demonstrează situația din speță.

70.

Punctul 9 din anexa IV la formularul V vizează identificarea bunurilor atribuite moștenitorului pentru care se solicită certificarea și menționează, în această privință, solicitarea ca bunurile să fie precizate și ca toate elementele de identificare relevante să fie indicate ( 24 ).

71.

Contrar argumentelor anumitor părți din procedură și opiniei anumitor autori din doctrină ( 25 ), din acest formular nu se poate deduce nicio concluzie.

72.

Astfel, informațiile la care face referire acest punct 9 trebuie furnizate numai atunci când bunul respectiv trebuie precizat ( 26 ). Or, după cum am indicat ( 27 ), nu aceasta este situația în speță, dat fiind că este vorba despre o succesiune universală.

73.

În plus, trebuie amintit că, întrucât (unicul) obiectiv al Regulamentului de punere în aplicare nr. 1329/2014 este concretizarea dispozițiilor Regulamentului nr. 650/2012, acesta nu poate depăși în niciun caz dispozițiile materiale ale Regulamentului nr. 650/2012. Orice altă abordare ar însemna să se repună în discuție principiul echilibrului instituțional. În calitate de autor al Regulamentului de punere în aplicare nr. 1329/2014, Comisia este, așadar, obligată să respecte voința legiuitorului. Cu alte cuvinte, acest regulament de punere în aplicare nu poate impune, în formularul V, furnizarea unor informații care nu sunt necesare în raport cu scopul certificatului european de moștenitor. În caz contrar, aceasta ar lipsi în mod nejustificat de conținut dispozițiile Regulamentului nr. 650/2012.

74.

În consecință, în măsura în care interpretarea corectă a articolului 68 din Regulamentul nr. 650/2012 conduce la concluzia că această dispoziție nu impune identificarea în mod specific a bunului lituanian în certificatul european de moștenitor, nicio normă din Regulamentul de punere în aplicare nr. 1329/2014 nu poate autoriza o concluzie diferită. Prin urmare, acest regulament de punere în aplicare trebuie interpretat în lumina Regulamentului nr. 650/2012.

75.

În temeiul articolului 69 alineatul (5) din Regulamentul nr. 650/2012, certificatul european de moștenitor constituie un titlu valabil pentru înscrierea bunurilor succesorale în registrul corespunzător al unui stat membru, fără a aduce atingere articolului 1 alineatul (2) literele (k) și (l) din acest regulament.

76.

Articolul 1 alineatul (2) litera (l) din Regulamentul nr. 650/2012, care urmărește să delimiteze domeniul de aplicare al lex successionis și, respectiv, al lex registrii, prevede că sunt excluse din domeniul de aplicare al acestuia „orice înscriere într‑un registru al drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile sau mobile, inclusiv cerințele legale pentru o astfel de înscriere, precum și efectele înregistrării sau ale lipsei înregistrării unor astfel de drepturi într‑un registru”.

77.

Cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Kubicka ( 28 ) a fost singura ocazie oferită Curții de a interpreta articolul 1 alineatul (2) litera (l) din Regulamentul nr. 650/2012. În această hotărâre, Curtea a declarat că articolul 1 alineatul (2) literele (k) și (l), precum și articolul 31 din regulamentul menționat trebuie interpretate în sensul că se opun refuzului recunoașterii de către o autoritate dintr‑un stat membru a efectelor reale ale unui legat „prin revendicare”, prevăzut în dreptul aplicabil succesiunii, pentru care a optat un testator în conformitate cu articolul 22 alineatul (1) din același regulament, de vreme ce acest refuz este întemeiat pe motivul că acest legat se referă la dreptul de proprietate asupra unui imobil situat în acest stat membru, în a cărui legislație nu este prevăzută instituția legatului cu efect real direct la data deschiderii succesiunii.

78.

Hotărârea Kubicka a avut drept consecință faptul că legea germană în discuție în litigiul principal nu a fost aplicată transferului de proprietate. Or, normele referitoare la registrul funciar nu erau vizate. Dreptul național funciar al unui stat membru poate impune, așadar, cerințe procedurale suplimentare, însă numai în măsura în care aceste cerințe suplimentare nu privesc calitatea atestată de certificatul european de moștenitor.

79.

Așa cum a arătat avocatul general Bot în Concluziile prezentate în cauza Kubicka ( 29 ), în practică, alte documente sau informații pot fi impuse în completarea certificatului european de moștenitor, atunci când, de exemplu, acesta nu conține elemente suficient de precise pentru a identifica bunul al cărui transfer de proprietate trebuie înregistrat.

80.

Totuși, trebuie să se observe că în speță autoritățile lituaniene dispun de toate informațiile necesare pentru a efectua înscrierea în registrul funciar: acestea sunt în măsură să identifice cui îi aparține sau îi aparținea bunul respectiv și, prin intermediul certificatului european de moștenitor, să se asigure cu privire la calitatea de moștenitor a recurentului din litigiul principal.

81.

Într‑o asemenea situație, efectul util al certificatului european de moștenitor ar fi compromis dacă dreptul funciar lituanian ar putea impune obligații suplimentare solicitantului.

82.

Astfel, chiar dacă bunul concret dobândit prin succesiune nu este desemnat în certificatul european de moștenitor, dobândirea sa poate fi dovedită prin acest certificat. În această logică, nu identificarea bunului respectiv în certificatul menționat constituie temeiul modificării registrului funciar, ci calitatea de moștenitor a persoanei în cauză ( 30 ). În această privință, același certificat constituie dovada succesiunii universale efectuate în temeiul dreptului german, care cuprinde și bunurile imobile ale defunctului situate în străinătate. Revine autorității registrului funciar sarcina de a verifica dacă bunul în discuție face parte din succesiune și, așadar, dacă îi aparținea defunctei. Autoritatea trebuie să deducă toate consecințele pe care le implică informațiile cuprinse în certificatul european de moștenitor, și anume că persoana menționată ca moștenitor al defunctei este moștenitorul său cu titlu universal.

83.

Prin urmare, autoritățile lituaniene nu au niciun motiv legitim să solicite, în vederea înregistrării, elemente suplimentare pentru a stabili dacă persoana respectivă este moștenitorul bunului în discuție. A o obliga să se adreseze autorităților germane pentru ca acestea să specifice bunul imobil în discuție ar ține de un formalism care nu poate fi justificat.

84.

Pentru a concluziona, atât timp cât efectul util al Regulamentului nr. 650/2012 și în speță cel al certificatului european de moștenitor instituit prin acest regulament nu este compromis, statele membre sunt libere să legifereze în domeniul dreptului funciar. Articolul 1 alineatul (2) litera (l) din regulamentul menționat nu poate avea însă ca efect să compromită efectul util al unui certificat european de moștenitor, certificat care, așa cum am amintit, constituie, în temeiul articolului 69 alineatul (5) din același regulament, un titlu valabil pentru înscrierea bunurilor succesorale în registrul corespunzător al unui stat membru.

85.

Cu alte cuvinte, deși condițiile referitoare la dobândirea bunurilor succesorale nu pot fi, în principiu, ignorate de dispozițiile legii naționale privind registrul funciar ( 31 ), un certificat european de moștenitor care face dovada succesiunii prezintă totuși un caracter obligatoriu și trebuie să servească drept temei pentru înscrierea în registru, indiferent dacă conținutul său corespunde sau nu practicii urmate în mod obișnuit pentru întocmirea unui asemenea certificat (sau a unui document național similar) în statul membru al registrului funciar ( 32 ). Numai în cazul în care este imposibil din punct de vedere obiectiv să se stabilească obiectul cererii în cadrul înscrierii în registrul funciar se poate dovedi necesară completarea certificatului european de moștenitor, pentru a demonstra succesiunea generală a defunctului prin documente suplimentare necesare identificării precise a bunurilor moștenite ( 33 ).

86.

Articolul 66 din Regulamentul nr. 650/2012, care privește examinarea cererii de emitere a unui certificat european de moștenitor, prevede la alineatul (5) că, în vederea acestei examinări, autoritatea competentă a unui stat membru furnizează, la cerere, autorității emitente a unui certificat european de moștenitor situate într‑un alt stat membru informații cuprinse în special în registrele funciare, în registrul stării civile și în registrele cuprinzând documente și elemente de fapt relevante pentru succesiune sau pentru aspectele patrimoniale ale regimului matrimonial sau ale unui regim patrimonial echivalent aplicat defunctului, în cazul în care respectiva autoritate competentă ar fi autorizată, în temeiul legislației naționale, să furnizeze astfel de informații unei alte autorități naționale.

87.

Comisia consideră că în speță revine autorității germane emitente a certificatului european de moștenitor sarcina de a contacta autoritățile lituaniene pentru a se informa cu privire la bunul imobil în cadrul examinării cererii de emitere a certificatului european de moștenitor.

88.

Deși este evident că mecanismul de cooperare instituit prin articolul 66 alineatul (5) din Regulamentul nr. 650/2012 joacă un rol primordial pentru buna funcționare a prelucrării unei cereri și, ulterior, pentru emiterea unui certificat, nu împărtășim totuși punctul de vedere al Comisiei, pentru simplul motiv că se impune o cooperare numai atunci când este necesară.

89.

După cum s‑a demonstrat în prezentele concluzii, nu aceasta este situația în speță, în care autoritatea de înscriere dispune de toate informațiile necesare pentru a efectua înscrierea.

90.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă a Lituaniei) după cum urmează:

Articolul 1 alineatul (2) litera (l), articolul 68 litera (l) și articolul 69 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor se opun aplicării unor dispoziții de drept național în temeiul cărora un bun imobil dobândit de un moștenitor unic în temeiul unui drept succesoral reglementat de principiul succesiunii universale poate fi înscris în registrul funciar al statului membru pe teritoriul căruia este situat acest bun în temeiul unui certificat european de moștenitor numai cu condiția ca toate datele de identificare a bunului imobil impuse de dreptul național al acestui stat membru să fie indicate în certificatul respectiv.