1.

Cererea de decizie preliminară a fost formulată în cadrul unui litigiu între Regione Veneto (Regiunea Veneto, Italia, denumită în continuare „Regiunea”), pe de o parte, și Plan Eco Srl, pe de altă parte, în legătură cu opoziția Regiunii față de transportul de deșeuri către un alt stat membru.

2.

Această cerere privește în esență interpretarea Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 ( 2 ) coroborat cu Directiva 2008/98/CE ( 3 ) și se referă mai ales la problema dacă clasificarea dată într‑un stat membru unor deșeuri municipale amestecate, în sensul Catalogului european al deșeurilor (CED), în urma unui tratament mecanic care nu a modificat în mod substanțial proprietățile inițiale ale acestor deșeuri, interferează sau nu cu aplicarea reglementării Uniunii Europene referitoare la transferul deșeurilor respective în alt stat membru.

3.

Conform articolului 41 din Directiva 2008/98, aceasta a abrogat și a înlocuit, începând cu 12 decembrie 2010, Directiva 2006/12/CE ( 4 ), iar trimiterile făcute la cea de a doua directivă se interpretează ca trimiteri la prima directivă.

4.

Considerentul (33) al Directivei 2008/98 are următorul cuprins:

„În scopul aplicării [Regulamentului nr. 1013/2006], deșeurile urbane mixte, astfel cum sunt menționate la articolul 3 alineatul (5) din respectivul regulament, sunt în continuare considerate deșeuri urbane mixte chiar și în cazul în care au fost supuse unei operațiuni de tratare a deșeurilor care nu le‑a modificat proprietățile în mod substanțial.”

5.

Potrivit articolului 1 din această directivă, intitulat „Obiectul și domeniul de aplicare”:

„Prezenta directivă stabilește măsuri în vederea protecției mediului și a sănătății populației prin prevenirea sau reducerea efectelor adverse generate de generarea și gestionarea deșeurilor și prin reducerea efectelor generale ale folosirii resurselor și creșterea eficienței folosirii acestora.”

6.

Articolul 3 din directiva menționată, intitulat „Definiții”, prevede printre altele, în sensul directivei respective, următoarele definiții:

„[…]

[…]

[…]

[…]”

7.

Articolul 7 din aceeași directivă, intitulat „Lista deșeurilor”, prevede la alineatul (1):

„[…] Lista deșeurilor include deșeuri periculoase și ia în considerare originea și compoziția deșeurilor și, dacă este cazul, valorile‑limită de concentrație a substanțelor periculoase. Lista de deșeuri este obligatorie pentru a determina dacă un deșeu trebuie considerat deșeu periculos. Includerea unui obiect sau a unei substanțe pe listă nu înseamnă că respectivul obiect sau respectiva substanță va fi considerat(ă) deșeu în orice împrejurare. O substanță sau un obiect este considerat deșeu numai în cazul în care corespunde definiției de la articolul 3 punctul 1”

8.

Articolul 13 din Directiva 2008/98, intitulat „Protecția sănătății populației și a mediului”, prevede următoarele:

„Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a garanta că gestionarea deșeurilor se face fără a pune în pericol sănătatea și fără a dăuna mediului, în special:

9.

Capitolul III din directiva menționată, care cuprinde articolele 15-22 din aceasta, este intitulat „Gestionarea deșeurilor”. Potrivit articolului 16, intitulat „Principiile autonomiei și proximității”:

„(1)   Statele membre iau măsurile necesare, în colaborare cu alte state membre, dacă este necesar sau oportun, în vederea stabilirii unei rețele integrate și corespunzătoare de unități de eliminare a deșeurilor și de instalații de valorificare a deșeurilor municipale mixte colectate din gospodăriile private, inclusiv în cazul în care această colectare vizează și astfel de deșeuri provenite de la alți producători, luând în considerare cele mai bune tehnici disponibile.

Prin derogare de la [Regulamentul nr. 1013/2006], statele membre pot limita, în vederea protejării propriei rețele, intrările transporturilor de deșeuri destinate incineratoarelor clasificate ca instalații de valorificare, în cazul în care s‑a stabilit că asemenea transporturi ar duce la necesitatea eliminării deșeurilor naționale sau ar presupune tratarea respectivelor deșeuri într‑un mod care nu este consecvent cu planurile lor de gestionare a deșeurilor. Statele membre notifică orice astfel de decizie Comisiei. Statele membre pot, de asemenea, să limiteze ieșirile transporturilor de deșeuri din considerente de mediu, astfel cum sunt prevăzute în [Regulamentul nr. 1013/2006].

(2)   Rețeaua este concepută pentru a permite întregii [Uniuni] să asigure prin mijloace proprii eliminarea deșeurilor, precum și valorificarea deșeurilor menționate la alineatul (1) și pentru a permite statelor membre să acționeze individual în acest scop, ținând seama de condițiile geografice și de necesitatea unor instalații specializate pentru anumite tipuri de deșeuri.

(3)   Rețeaua permite eliminarea deșeurilor și valorificarea deșeurilor menționate la alineatul (1) într‑una din cele mai apropiate instalații adecvate, prin cele mai potrivite metode și tehnologii, pentru a asigura un înalt nivel de protecție pentru mediu și sănătatea publică.

[…]”

10.

Anexa II la directiva menționată, intitulată „Operațiuni de valorificare”, include la punctul R 1 următoarea definiție: „[î]ntrebuințarea în principal drept combustibil sau ca altă sursă de energie” ( 5 ).

11.

Regulamentul nr. 1013/2006 enunță, în considerentele (7) și (20) ale acestuia:

[…]

12.

Potrivit articolului 1 din acest regulament, intitulat „Domeniul de aplicare”:

„(1)   Prezentul regulament stabilește proceduri și regimuri de control pentru transferul de deșeuri, în funcție de originea, destinația și ruta transferului, de tipul de deșeu transferat și de tipul de tratament care se aplică deșeului la destinație.

(2)   Prezentul regulament se aplică transferurilor de deșeuri:

[…]”

13.

Titlul II din regulamentul menționat, denumit „Transferuri în interiorul [Uniunii] cu sau fără tranzit prin țări terțe”, include articolele 3-32. Articolul 3 din același regulament, intitulat „Cadru procedural general”, prevede la alineatul (5):

„Transferurile de deșeuri urbane amestecate (rubrica pentru deșeuri 20 03 01), colectate din gospodăriile private, inclusiv atunci când este vorba și despre deșeuri provenite de la alți producători, spre instalațiile de recuperare sau eliminare fac obiectul acelorași dispoziții ca și transferurile de deșeuri destinate eliminării, în conformitate cu prezentul regulament.”

14.

Articolul 4 din Regulamentul nr. 1013/2006, intitulat „Notificarea”, prevede la primul paragraf:

„Atunci când notificatorul intenționează să transfere deșeuri, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) sau (b), acesta trebuie să prezinte autorității competente de expediere și prin intermediul acesteia o notificare prealabilă scrisă, iar în cazul în care prezintă o notificare generală, să respecte dispozițiile articolului 13.”

15.

Articolul 11 din acest regulament, intitulat „Obiecții împotriva transferurilor de deșeuri destinate eliminării”, prevede la alineatul (1):

„Atunci când se depune o notificare privind un transfer planificat de deșeuri destinate eliminării, autoritățile competente de destinație și expediere pot prezenta obiecții motivate în termen de 30 de zile de la data transmiterii confirmării de către autoritatea competentă de destinație, în conformitate cu articolul 8, pe baza unuia sau mai multor motive enumerate în continuare, în conformitate cu tratatul:

[…]

[…]”

16.

Articolul 12 din regulamentul menționat, intitulat „Obiecții împotriva transferurilor de deșeuri destinate recuperării”, prevede la alineatul (1):

„În cazul în care se depune o notificare privind un transfer planificat de deșeuri destinate recuperării, autoritățile competente de destinație și de expediere pot formula obiecții motivate, în termen de 30 de zile de la data transmiterii confirmării de către autoritatea competentă de destinație, în conformitate cu articolul 8, pe baza unuia sau mai multor motive enumerate în continuare, în conformitate cu tratatul:

[…]

[…]

[…]”

17.

Decizia 94/3/CE ( 6 ) a stabilit o listă a deșeurilor în temeiul articolului 1 litera (a) al doilea paragraf din Directiva 75/442/CEE ( 7 ). Această listă este anexată la decizia menționată.

18.

Punctul 2 din anexa la Decizia 94/3 prevede că lista deșeurilor este denumită în mod obișnuit „Catalogul european al deșeurilor (CED)”.

19.

Punctul 3 din această anexă prevede că „CED este o listă de deșeuri armonizată și neexhaustivă, cu alte cuvinte, o listă care va face obiectul unei reexaminări periodice” [traducere neoficială].

20.

Decizia 94/3 a fost înlocuită prin Decizia 2000/532/CE ( 8 ), care a modificat CED.

21.

În capitolul 19 din lista deșeurilor anexată la această decizie, intitulat „Deșeuri provenite de la instalații de tratare a reziduurilor […]”, în secțiunea 19 12, intitulată „deșeuri provenite din tratarea mecanică a deșeurilor (de exemplu, sortare, sfărâmare, compactare, peletizare), nespecificate în altă parte”, figurează rubrica 19 12 12: „alte deșeuri (inclusiv amestecuri de materiale) de la tratarea mecanică a deșeurilor, altele decât cele specificate la 19 12 11[ ( 9 )]”.

22.

În capitolul 20 din această listă, intitulat „Deșeuri municipale (deșeuri menajere și deșeuri asimilabile, provenite din comerț, industrie și instituții), inclusiv fracțiuni colectate separat”, în secțiunea 20 03, intitulată „alte deșeuri municipale”, figurează rubrica 20 03 01: „deșeuri municipale amestecate”.

23.

Articolul 182 bis alineatul 1 din decreto legislativo n. 152 – Norme in materia ambientale (Decretul legislativ nr. 152 privind Codul mediului) din 3 aprilie 2006 ( 10 ) prevede:

„Eliminarea deșeurilor și valorificarea deșeurilor municipale mixte se realizează printr‑o rețea integrată și adecvată de instalații, ținând seama de cele mai bune tehnici disponibile și de raportul costuri/beneficii totale pentru:

[…]”

24.

Anexa D la Decretul legislativ nr. 152/2006 reia codurile care trebuie atribuite diferitor tipuri de deșeuri, astfel cum sunt stabilite de CED.

25.

Plan Eco, o societate de transport, a prezentat Regiunii o cerere de acord preliminar privind transferul deșeului către o fabrică de ciment situată în Slovenia, în scopul utilizării prin coardere a 2000 de tone de deșeuri municipale mixte, tratate mecanic de societatea Futura și clasificate de aceasta din urmă, după această tratare, la rubrica 19 12 12 din CED (denumite în continuare „deșeurile în cauză”).

26.

Prin decizia din 22 aprilie 2016, Regiunea s‑a opus, în special în temeiul articolului 12 alineatul (1) literele (b) și (g) din Regulamentul nr. 1013/2016, transferului preconizat pentru motivul, în primul rând, că deșeurile în cauză erau, la origine, deșeuri municipale mixte și că operațiunile de tratare efectuate de Futura nu le schimbase natura, atribuirea rubricii 19 12 12 din CED nefiind decisivă în această privință, în al doilea rând, că Decretul legislativ nr. 152/2006 impunea ca deșeurile municipale mixte respective să fie valorificate în una dintre instalațiile adecvate mai apropiate de locurile de generare sau de colectare și, în al treilea rând, că exista pe teritoriul său o rețea de instalații capabilă să răspundă nevoilor societății Plan Eco, iar, în speță, o instalație a Regiunii declarase că este în măsură să primească respectivele deșeuri municipale mixte.

27.

Plan Eco a introdus o acțiune împotriva acestei decizii la Tribunale amministrativo regionale per il Veneto (Tribunalul Administrativ Regional din Veneto, Italia), care, prin hotărârea din 15 noiembrie 2016, a anulat decizia în special pentru motivul că transferul în străinătate privea deșeuri speciale clasificate la rubrica 19 12 12 din CED și, în consecință, principiile autonomiei, proximității și restricțiilor teritoriale prevăzute pentru tratarea deșeurilor municipale nu se aplicau.

28.

Regiunea a declarat apel împotriva acestei hotărâri la Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), care, după ce a verificat printre altele dacă deșeurile în cauză făcuseră obiectul unui tratament care nu le‑a modificat în mod substanțial proprietățile inițiale ca deșeuri municipale, a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„În ceea ce privește o situație în care deșeuri municipale mixte care nu conțin deșeuri periculoase au fost tratate mecanic într‑o instalație de valorificare energetică (operațiunea R1/R12, în sensul anexei C la [Decretul legislativ nr. 152/2006]), iar în urma acestei operațiuni de tratare rezultă, prin ipoteză, că tratamentul nu a modificat în mod substanțial proprietățile inițiale ale deșeurilor municipale mixte, însă acestea au fost clasificate [la rubrica] CED 19 12 12, clasificare necontestată de părți,

în vederea aprecierii legalității obiecțiilor din partea țării de origine cu privire la cererea de acord preliminar privind transferul deșeului tratat către o instalație de producție dintr‑o țară europeană în scopul utilizării prin coardere sau, în orice caz, ca mijloc de producere a energiei, formulate de autoritatea competentă din țara de origine în temeiul principiilor Directivei 2008/98, și în special a unor obiecții precum cele din prezenta cauză, întemeiate:

pe principiul protecției sănătății populației și a mediului (articolul 13 [din Directiva 2008/98]);

pe principiile autonomiei și proximității prevăzute la articolul 16 alineatul (1) [din Directiva 2008/98] […];

pe principiul prevăzut la articolul 16 alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză […];

pe considerentul (33) al aceleiași Directive 2008/98 […],

[CED] (în speță [rubrica] 19 12 12 [din acest catalog], deșeuri provenite de la instalații de tratare mecanică pentru operațiuni de valorificare R1/R12) și clasificările corespunzătoare interferează sau nu, iar, în cazul unui răspuns afirmativ, în ce măsură, cu dispozițiile [de drept al Uniunii] privind transferul unor deșeuri care, înainte de tratamentul mecanic, erau deșeuri municipale mixte?

În special, în ceea ce privește transferurile de deșeuri provenite din tratarea deșeurilor municipale mixte, dispozițiile articolului 16 din Directiva 2008/98, citată anterior, și considerentul (33) al acesteia, care privesc în mod expres transferul de deșeuri, prevalează sau nu în raport cu clasificarea care rezultă din [CED]?

Precizându‑se, în cazul în care Curtea consideră oportun și util, dacă sus‑menționatul catalog are caracter normativ sau dacă, dimpotrivă, constituie o simplă certificare tehnică adecvată pentru trasabilitatea omogenă a tuturor deșeurilor?”

29.

Guvernul italian și Comisia Europeană au depus observații scrise.

30.

Întrebarea preliminară adresată de instanța de trimitere cuprinde în esență două întrebări, pe care le vom examina în continuare:

31.

În cursul procedurii în fața instanței de trimitere, Regiunea a susținut în esență că deșeurile în cauză, care rămân deșeuri municipale, deși au făcut obiectul unui tratament mecanic, sunt supuse principiilor autonomiei și proximității enunțate la articolul 182 bis alineatul 1 din Decretul legislativ nr. 152/2006 și că CED desemnează o certificare tehnică, dar nu constituie un dispozitiv normativ.

32.

În schimb, Plan Eco a arătat în esență că deșeurile în cauză sunt deșeuri „speciale”, respectiv deșeuri care au făcut obiectul unui tratament mecanic care a presupus atribuirea rubricii 19 12 12 din CED.

33.

În fața Curții, guvernul italian susține că deșeurile în cauză, în pofida tratamentului primit și chiar dacă atribuirea rubricii 19 12 12 din CED în urma acestui tratament este corectă, și‑au păstrat natura de deșeuri municipale mixte nepericuloase, în sensul considerentului (33) al Directivei 2008/98. În consecință, în temeiul articolului 3 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1013/2006, aceste deșeuri ar fi supuse dispozițiilor privind transferurile de deșeuri destinate eliminării și în special articolului 12 alineatul (1) litera (b) din acest regulament, precum și principiului proximității prevăzut la articolul 16 alineatul (1) din directiva menționată.

34.

Comisia apreciază, la rândul său, că, în temeiul articolului 3 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1013/2006, transferul de deșeuri în cauză, care nu și‑au pierdut natura de deșeuri municipale mixte chiar dacă sunt destinate unei operațiuni de recuperare, iar nu de eliminare, face obiectul acelorași dispoziții ca și transferul de deșeuri destinate eliminării și, în consecință, al articolului 11 alineatul (1) litera (a) din acest regulament, care permite autorităților competente să formuleze obiecții motivate pentru transfer, întemeiate în special pe principiile proximității și autonomiei. Această concluzie nu ar fi repusă în discuție de trimiterea la rubrica 20 din CED, care figurează la articolul 3 alineatul (5) din regulamentul menționat, întrucât această din urmă dispoziție s‑ar aplica unor deșeuri municipale care includ deșeuri de natură diferită. Concluzia respectivă ar fi confirmată de considerentul (33) al Directivei 2008/98, care reafirmă că deșeurile urbane mixte sunt în continuare considerate deșeuri urbane mixte chiar și în cazul în care au fost supuse unei operațiuni de tratare care nu le‑a modificat proprietățile în mod substanțial, precum și de articolul 7 alineatul (1) din această directivă, potrivit căruia lista de deșeuri este obligatorie numai pentru a determina dacă un deșeu trebuie considerat deșeu periculos. În final, ceea ce ar fi decisiv pentru stabilirea naturii deșeurilor în cauză nu ar fi atribuirea codului CED, ci faptul că aceste deșeuri sunt în continuare considerate deșeuri municipale mixte, în pofida operațiunii de tratare.

35.

Având în vedere natura tehnică a întrebărilor adresate, considerăm util, înainte de a începe analiza noastră, să prezentăm o imagine a cadrului normativ referitor la transferurile de deșeuri, precum și a clasificării deșeurilor în cauză.

36.

Mai întâi, constatăm că, în conformitate cu articolul 1 din Directiva 2008/98, aceasta stabilește măsuri în vederea protecției mediului și a sănătății populației, prin prevenirea sau reducerea efectelor adverse generate de generarea și gestionarea deșeurilor, pe de o parte, și prin reducerea efectelor generale ale folosirii resurselor și creșterea eficienței folosirii acestora, pe de altă parte.

37.

În temeiul articolului 16 din directiva menționată, statele membre sunt obligate să stabilească o rețea integrată și corespunzătoare de unități de tratare a deșeurilor destinate eliminării și a deșeurilor municipale mixte colectate, luând în considerare cele mai bune tehnici disponibile și concepând această rețea în special pentru a acționa individual în acest scop către autonomie în tratarea deșeurilor respective și astfel încât tratarea să poată interveni în una dintre instalațiile adecvate cele mai apropiate de locul de producere a acestora. Acest articol prevede printre altele că statele membre pot să limiteze ieșirile transporturilor de deșeuri din considerente de mediu prevăzute în Regulamentul nr. 1013/2006.

38.

În continuare, observăm că, în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1013/2006, acesta stabilește proceduri și regimuri de control pentru transferul de deșeuri, în funcție de originea, destinația și ruta transferului, de tipul de deșeu transferat și de tipul de tratament care se aplică deșeului la destinație, și că, în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din regulamentul menționat, acesta este aplicabil transferurilor de deșeuri care au loc, printre altele, între state membre, cu excepția transferurilor de deșeuri care intră sub incidența cazurilor particulare sau a reglementărilor speciale prevăzute la alineatul (3) al acestui articol, care nu sunt aplicabile în cauza principală.

39.

În temeiul articolului 3 din același regulament, transferurile de deșeuri între state membre sunt supuse fie procedurii de notificare și acordului preliminar scris, reglementate de articolele 4-17 din același regulament, care sunt aplicabile deșeurilor destinate operațiunilor de eliminare și deșeurilor periculoase destinate operațiunilor de valorificare, fie cerințelor generale de informare prevăzute la articolul 18 din acesta, care nu privește, în principiu, decât deșeurile nepericuloase destinate operațiunilor de valorificare ( 11 ).

40.

În plus, din cuprinsul articolelor 11, 12 și 18 din Regulamentul nr. 1013/2006 rezultă că statele membre au prerogative sau obligații diferite în ceea ce privește atât transferurile între state membre ale deșeurilor destinate operațiunilor de eliminare, cât și transferurile de deșeuri destinate operațiunilor de valorificare. Pe de altă parte, în temeiul articolului 3 alineatul (5) din acest regulament, transferurile de deșeuri urbane mixte colectate din gospodăriile private, precum și de la alți producători către instalații de valorificare sau de eliminare sunt supuse acelorași dispoziții ca și transferurile de deșeuri destinate operațiunilor de eliminare ( 12 ).

41.

În ceea ce privește mai exact deșeurile destinate operațiunilor de eliminare și deșeurile urbane mixte, din cuprinsul articolului 11 alineatul (1) litera (a) din regulamentul menționat, interpretat în lumina considerentul (20) al acestuia, precum și din cuprinsul articolului 16 din Directiva 2008/98 rezultă că statele membre pot adopta măsuri cu caracter general care restrâng transferurile acestor deșeuri între state membre, sub forma unor interdicții generale sau parțiale de transfer, în vederea punerii în practică a principiilor proximității, priorității pentru valorificare și autonomiei, în conformitate cu această directivă ( 13 ).

42.

În speță, amintim mai întâi că deșeurile în cauză, care au făcut obiectul unei cereri de acord preliminar referitor la ieșirea transporturilor de deșeuri, erau inițial deșeuri municipale mixte care nu conțineau deșeuri periculoase.

43.

Apoi, este cert că deșeurile în cauză au fost tratate mecanic în vederea valorificării lor energetice și că acest tratament a determinat o modificare a clasificării lor în conformitate cu CED. Prin urmare, aceste deșeuri au fost clasificate la rubrica 19 12 12 din catalogul menționat, care corespunde următoarei definiții: „alte deșeuri (inclusiv amestecuri de materiale) de la tratarea mecanică a deșeurilor, altele decât cele specificate la 19 12 11”, în timp ce „deșeurile municipale amestecate” propriu‑zise sunt clasificate de catalogul respectiv la rubrica 20 03 01. Instanța de trimitere a verificat însă dacă tratarea respectivă a modificat sau nu în mod substanțial proprietățile inițiale ale deșeurilor amintite, care erau în continuare considerate deșeuri municipale mixte.

44.

În sfârșit, este de asemenea cert că transferul preconizat privea deșeuri destinate „operațiunilor de valorificare”, cu alte cuvinte, destinate utilizării ca mijloc de producere a energiei ( 14 ), și exista pe teritoriul regional o rețea de instalații capabilă să primească aceste deșeuri.

45.

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere ridică în esență problema aplicării în speță a considerentului (33) și a articolului 16 din Directiva 2008/98, precum și a efectelor clasificării deșeurilor în cauză în conformitate cu CED asupra aplicării dispozițiilor menționate.

46.

În această privință considerăm că este important să arătăm de la bun început că un transfer de deșeuri precum cel în discuție în litigiul principal intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1013/2006, care, astfel cum reiese din titlul său, se aplică în special transferurilor de deșeuri ( 15 ). În special, articolul 3 alineatul (5) din acest regulament se referă tocmai la transferurile de deșeuri urbane amestecate și prevede că transferurile respective fac obiectul acelorași dispoziții ca și transferurile de deșeuri destinate eliminării și deci, în ceea ce privește obiecțiile împotriva transferului lor, al articolului 11 din regulamentul menționat. Pe de altă parte, considerentul (33) și articolul 16 din Directiva 2008/98, evocate de instanța de trimitere, fac de asemenea trimitere la același regulament.

47.

Prin urmare, apreciem că, pentru a da un răspuns util instanței de trimitere, prima întrebare preliminară trebuie înțeleasă în sensul că, pe lângă Directiva 2008/98, aceasta vizează, deopotrivă și în principal, dispozițiile relevante ale Regulamentului nr. 1013/2006.

48.

În consecință, se ridică problema dacă transferul de deșeuri în discuție este supus regimului juridic prevăzut la articolul 11 din Regulamentul nr. 1013/2006, în temeiul trimiterii făcute de articolul 3 alineatul (5) din regulamentul menționat, deși această din urmă dispoziție evocă rubrica 20 03 01 din CED ( 16 ), în timp ce deșeurile respective au fost clasificate diferit, și anume la rubrica 19 12 12 ( 17 ) din acest catalog.

49.

Apreciem că trebuie să se răspundă afirmativ la această întrebare, întrucât considerăm că, în împrejurările speței, clasificarea deșeurilor în discuție în conformitate cu CED nu poate interfera cu aplicarea normelor referitoare la transferul deșeurilor între statele membre.

50.

În continuare, vom detalia această poziție examinând, în primul rând, efectele juridice ale clasificării în conformitate cu CED și, în al doilea rând, trimiterea pe care articolul 3 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1013/2006 o face la rubrica 20 03 01 din acest catalog.

51.

În primul rând, în ceea ce privește efectele juridice ale clasificării deșeurilor, constatăm că, potrivit unei jurisprudențe constante, lista deșeurilor inclusă în catalogul respectiv are numai un caracter indicativ ( 18 ). Pe de altă parte, articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2008/98 prevede că lista de deșeuri este obligatorie pentru a determina dacă un deșeu trebuie considerat deșeu periculos ( 19 ), ceea ce nu este cazul în speță ( 20 ).

52.

De altfel, reiese în special din cuprinsul punctului 3 din nota preliminară la lista deșeurilor care figurează în anexa la Decizia 94/3 că CED, introdus prin această decizie, este o listă de deșeuri armonizată și neexhaustivă, iar faptul că o materie figurează în aceasta nu înseamnă că este un deșeu în toate cazurile, includerea în această listă având efect numai dacă această materie corespunde definiției deșeurilor. Punctul 5 din această notă preliminară precizează în special că acest catalog „este destinat să servească drept nomenclatură de referință care furnizează o terminologie comună valabilă în întreaga [Uniune] în vederea creșterii eficienței activităților de gestionare a deșeurilor”.

53.

În consecință, considerăm că clasificarea deșeurilor în discuție în conformitate cu CED nu este obligatorie în ceea ce privește normele aplicabile transferului în discuție în litigiul principal.

54.

În al doilea rând, în ceea ce privește faptul că articolul 3 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1013/2006 menționează în mod expres rubrica 20 03 01, considerăm că această mențiune este efectuată numai cu titlu indicativ.

55.

Într‑adevăr, trebuie amintit că, potrivit considerentului (7) al Regulamentului nr. 1013/2006, supravegherea și controlul transferurilor de deșeuri sunt organizate și reglementate astfel încât să se țină seama de necesitatea de a conserva, de a proteja și de a îmbunătăți calitatea mediului și a sănătății oamenilor, iar, după cum a confirmat Curtea, acest regulament urmărește instituirea unui sistem armonizat de proceduri prin intermediul cărora poate fi limitată circulația deșeurilor în scopul asigurării protecției mediului ( 21 ). În acest scop, regulamentul menționat supune unor regimuri diferite, pe de o parte, transferurile între statele membre de deșeuri destinate eliminării și de deșeuri municipale amestecate și, pe de altă parte, transferurile de deșeuri destinate valorificării ( 22 ). În ceea ce privește mai exact deșeurile municipale mixte, din lucrările pregătitoare pentru adoptarea aceluiași regulament reiese că legiuitorul Uniunii a dorit să urmeze obiectivul de limitare la strictul necesar a transferurilor de deșeuri provenite din gospodării private, care compun deșeurile municipale mixte, și să încurajeze statele membre, care trebuiau să se ocupe de aceste deșeuri neomogene, să își rezolve în mod autonom problemele legate de deșeurile menajere, dându‑le astfel posibilitatea de a se opune transferurilor de deșeuri menajere în temeiul dispozițiilor referitoare la deșeurile destinate eliminării, fără a exclude cooperarea cu țări învecinate ( 23 ).

56.

Din aceste considerații deducem că regimul juridic aplicat transferurilor de deșeuri depinde de natura substanțială a acestora din urmă, iar nu de clasificarea formală a acestora în conformitate cu CED.

57.

În plus, considerentul (33) al Directivei 2008/98 enunță în mod clar și fără echivoc că deșeurile urbane mixte vizate de acesta mențin clasificarea respectivă, fiind irelevant faptul că au fost supuse unei operațiuni de tratare a deșeurilor dacă aceasta nu le‑a „modificat proprietățile în mod substanțial”. Or, deși considerentele unui act al Uniunii sunt lipsite de valoare juridică sau de caracter normativ ca atare, ele pot servi drept instrumente auxiliare de interpretare care permit să se deducă voința legiuitorul Uniunii ( 24 ). În speță, acest considerent, deși nu face parte din Regulamentul nr. 1013/2006, se referă în mod expres la articolul 3 alineatul (5) din regulamentul menționat și, prin urmare, constituie un ajutor pentru interpretarea acestei dispoziții, confirmând în mod implicit că trimiterea la rubrica 20 03 01 se efectuează numai cu titlu indicativ, întrucât articolul 3 alineatul (5) din regulamentul respectiv se aplică în funcție de natura, în speță neschimbată, a deșeurilor.

58.

În aceste împrejurări, apreciem că transferul de deșeuri în cauză, independent de clasificarea lor în conformitate cu CED, intră în domeniul de aplicare al articolului 3 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1013/2006 și face, așadar, obiectul dispozițiilor articolului 11 din regulamentul menționat, care permite autorităților competente de expediere să se opună transferului acestor deșeuri, întemeindu‑se în special pe principiile proximității și autonomiei, în conformitate cu Directiva 2008/98 ( 25 ).

59.

În ceea ce privește articolul 16 din această directivă, invocat de Regiune și de guvernul italian, trebuie să se precizeze că alineatul (1) al doilea paragraf ultima teză al acestui articol permite statelor membre să limiteze ieșirile transporturilor de deșeuri „din considerente de mediu, astfel cum sunt prevăzute în [Regulamentul nr. 1013/2006,]” și, așadar, în ceea ce privește prezenta cauză, această dispoziție face ea însăși trimitere la regulamentul respectiv. Dispoziția menționată constituie însă un instrument pentru interpretarea articolului 11 alineatul (1) litera (a) din regulament, întrucât detaliază principiile autonomiei și proximității la care face trimitere această din urmă dispoziție ( 26 ).

60.

În plus, considerăm că este util să precizăm că, în temeiul trimiterii explicite făcute de articolul 3 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1013/2006, în speță se aplică articolul 11 din acest regulament, referitor la transferurile de deșeuri destinate eliminării, iar nu articolul 12 din același regulament, evocat de guvernul italian, care privește transferurile de deșeuri destinate recuperării. Prin urmare, este irelevant dacă deșeurile în cauză erau destinate utilizării ca mijloc de producere a energiei și deci „valorificării” ( 27 ).

61.

Pe de altă parte, articolul 13 din Directiva 2008/98, citat fără nicio altă explicație de instanța de trimitere, nu este relevant în speță, din moment ce se limitează să stabilească, în general, că statele membre adoptă măsurile necesare pentru a garanta că gestionarea deșeurilor nu pune în pericol sănătatea și nu dăunează mediului.

62.

În consecință, considerăm că în cazul transferului de deșeuri în cauză sunt aplicabile, în sensul articolului 3 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1013/2006, dispozițiile referitoare la transferurile de deșeuri destinate eliminării, și anume al articolului 11 alineatul (1) din acest regulament ( 28 ), interpretat în lumina articolului 16 din Directiva 2008/98, în pofida faptului că deșeurile respective au făcut obiectul unui tratament care, fără a le modifica în mod substanțial proprietățile inițiale, a implicat o schimbare a rubricii în sensul CED. În această privință apreciem că acest catalog și clasificarea pe care o realizează nu interferează cu reglementarea Uniunii în materie de transfer de deșeuri aplicabilă în speță.

63.

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă CED are caracter normativ sau dacă constituie o simplă certificare tehnică adecvată pentru trasabilitatea omogenă a tuturor deșeurilor.

64.

Răspunsul la această întrebare reiese din analiza care precedă și în special din cuprinsul punctelor 51-53 din prezentele concluzii.

65.

Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că lista deșeurilor inclusă în CED nu are caracter normativ și nici obligatoriu, ci – astfel cum se precizează la punctul 5 din nota preliminară la lista deșeurilor, atunci când aceasta a fost introdusă – este destinată să servească drept nomenclatură de referință care furnizează o terminologie comună valabilă în întreaga Uniune în vederea creșterii eficienței activităților de gestionare a deșeurilor ( 29 ).

66.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia) după cum urmează:

Catalogul european al deșeurilor (CED) și clasificarea pe care o stabilește, astfel cum au fost prevăzute de Decizia 2000/532/CE a Comisiei din 3 mai 2000 de înlocuire a Deciziei 94/3/CE de stabilire a unei liste de deșeuri în temeiul articolului 1 litera (a) din Directiva 75/442/CEE a Consiliului privind deșeurile și de Decizia 94/904/CE a Consiliului de stabilire a unei liste de deșeuri periculoase în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Directiva 91/689/CEE a Consiliului privind deșeurile periculoase, trebuie interpretate în sensul că nu interferează cu articolul 3 alineatul (5) și cu articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri, interpretat în lumina articolului 16 din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive, aplicabil transferului de deșeuri municipale mixte care au făcut obiectul unui tratament mecanic care nu a modificat în mod substanțial proprietățile inițiale ale deșeurilor respective, independent de clasificarea acestora din urmă în sensul CED.

Clasificarea în sensul CED nu are efect obligatoriu în această privință.