–

pentru MI și TB, de G. Beghin, avvocato;

–

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de G. Greco, avvocato dello Stato;

–

pentru guvernul elen, de I. Kotsoni, S. Chala, E. Skandalou și K. Georgiadis, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de L. Malferrari și C. Vrignon, în calitate de agenți,

1

Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolului 15 alineatul (7) primul paragraf din Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 al Consiliului din 20 decembrie 1985 privind aparatura de înregistrare în transportul rutier (JO 1985, L 370, p. 8, Ediție specială, 07/vol. 1, p. 234), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 (JO 2006, L 102, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 214).

2

Aceste cereri au fost formulate în cadrul a două litigii între Prefettura Ufficio territoriale del governo di Firenze (Prefectura, Biroul teritorial al guvernului din Florența, Italia), pe de o parte, și MI (cauza C‑870/19) și, respectiv, TB (cauza C‑871/19), doi conducători ai unor vehicule de transport rutier, pe de altă parte, în legătură cu mai multe sancțiuni administrative aplicate acestora din urmă pentru încălcări ale reglementării referitoare la respectarea duratei de conducere și la perioadele de repaus.

3

Regulamentul 3821/85 a abrogat și a înlocuit Regulamentul (CEE) nr. 1463/70 al Consiliului din 20 iulie 1970 privind aparatura de înregistrare în transportul rutier (JO 1970, L 164, p. 1). Regulamentul nr. 3821/85 a fost el însuși abrogat și înlocuit prin Regulamentul (UE) nr. 165/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 februarie 2014 privind tahografele în transportul rutier, de abrogare a Regulamentului nr. 3821/85 și de modificare a Regulamentului nr. 561/2006 (JO 2014, L 60, p. 1). Cu toate acestea, ținând seama de data faptelor din litigiul principal, este necesar să se aibă în vedere Regulamentul nr. 3821/85.

4

Al treilea, al șaptelea și al unsprezecelea considerent ale Regulamentului nr. 3821/85 aveau următorul cuprins:

„[Î]ntrucât, prin folosirea aparaturii de înregistrare care poate indica perioadele de timp prevăzute în Regulamentul (CEE) nr. 3820/85 din 20 decembrie 1985 privind armonizarea anumitor dispoziții din legislația socială în transportul rutier [(JO 1985, L 370, p. 1)], se urmărește asigurarea unui controlul eficient în acest domeniu;

[…]

întrucât înregistrarea automată a altor detalii privind călătoria, cum ar fi viteza și distanța parcursă, va contribui semnificativ la siguranța rutieră și va încuraja șoferii să conducă prudent; în consecință, este bine ca aparatura să înregistreze și aceste detalii;

[…]

întrucât, pentru a atinge obiectivele menționate anterior privind verificarea perioadelor de lucru și odihnă, este necesar ca angajații și conducătorii auto să fie răspunzători de funcționarea corectă a aparaturii și de îndeplinirea riguroasă a operațiunilor prescrise”.

5

Articolul 3 alineatul (1) din acest regulament prevedea:

„Aparatul de înregistrare se instalează și se folosește la bordul vehiculelor înmatriculate în statele membre care le folosesc pentru transportul rutier de călători sau mărfuri, cu excepția vehiculelor prevăzute la articolul 3 din Regulamentul […] nr. 561/2006 […]”

6

Articolul 13 din regulamentul menționat prevedea:

„Angajatorul și conducătorii auto supraveghează buna funcționare și utilizare a aparaturii de înregistrare, pe de o parte, și a cărții de conducător auto, pe de altă parte, în cazul în care conducătorul auto este solicitat să conducă un vehicul echipat cu o aparatură de înregistrare conformă anexei I B.”

7

Articolul 14 alineatele (1) și (2) din același regulament avea următorul conținut:

„(1)   Angajatorul eliberează conducătorilor de autovehicule echipate cu aparatură de înregistrare conform anexei I un număr suficient de fișe de înregistrare, ținând cont de caracterul individual al acestor fișe, de durata serviciului și obligația de a înlocui fișele deteriorate sau cele luate de un agent de control. Angajatorul nu înmânează conducătorilor auto decât fișele cu formă omologată, apte de a fi utilizate în aparatura instalată la bordul vehiculului.

În cazul în care vehiculul este echipat cu aparatură de înregistrare conform anexei I B, angajatorul și conducătorul auto trebuie să se asigure ca, ținând cont de durata funcționării, imprimarea la cerere, prevăzută în anexa I B, să poată fi efectuată corect în caz de control.

(2)   Întreprinderea păstrează, în ordine cronologică și într‑o formă lizibilă, foile de înregistrare, precum și imprimatele scoase de fiecare dată când acestea se prezintă în conformitate cu articolul 15 alineatul (1), timp de cel puțin un an după ce au fost folosite și pune la dispoziția conducătorilor auto interesați o copie, la cererea acestora. […]”

8

Articolul 15 din Regulamentul nr. 3821/85 prevedea:

„[…]

(2)   Conducătorii auto folosesc foi de înregistrare sau carduri de conducător auto în fiecare zi în care conduc, începând din momentul în care preiau vehiculul. Foaia de înregistrare sau cardul de conducător auto nu se retrag înainte de sfârșitul zilei de lucru decât în cazul în care această acțiune este autorizată. Nicio foaie de înregistrare sau niciun card de conducător auto nu se folosește pentru a acoperi o perioadă mai lungă decât cea stabilită.

[…]

(7)   

[…]”

9

Articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul nr. 3821/85 prevedea:

„Statele membre, la momentul potrivit și după consultarea Comisiei, adoptă anumite acte cu putere de lege și acte administrative necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament.

Aceste măsuri se referă, inter alia, la reorganizarea, procedura și căile de derulare a verificărilor privind respectarea, precum și la sancțiunile aplicabile în caz de încălcare a dispozițiilor.”

10

Anexa I la acest regulament cuprindea punctul I, intitulat „Definiții”, care avea următorul cuprins:

„În prezenta anexă:

o foaie concepută pentru a accepta și păstra date înregistrate, amplasată în interiorul aparaturii de înregistrare și pe care dispozitivele de inscripționare ale acesteia înscriu și țin evidența continuă a informațiilor ce trebuie înregistrate;

[…]”

11

Anexa I B la regulamentul menționat cuprindea punctul I, intitulat „Definiții”, care avea următorul cuprins:

„În prezenta anexă:

[…]

[…]

[…]”

12

Considerentele (17), (26) și (27) ale Regulamentului nr. 561/2006 menționează:

[…]

13

Articolul 1 din acest regulament are următorul cuprins:

„Prezentul regulament stabilește normele referitoare la perioadele de conducere, de repaus și la pauzele care trebuie respectate de către conducătorii auto ce asigură transportul rutier de mărfuri și de călători în vederea armonizării condițiilor de concurență între modurile de transport terestru, în special în ceea ce privește sectorul rutier, și a îmbunătățirii condițiilor de lucru și a siguranței rutiere. De asemenea, prezentul regulament prevede promovarea unor mai bune practici de control și de aplicare a normelor de către statele membre și a unor metode mai bune de lucru în sectorul transportului rutier.”

14

Articolul 6 din regulamentul menționat stabilește perioadele maxime de conducere zilnice, săptămânale și pe două săptămâni consecutive, în timp ce articolele 7 și 8 din acesta se referă la pauzele și la perioadele de repaus.

15

Articolul 19 din același regulament prevede:

„(1)   Statele membre stabilesc normele referitoare la sancțiunile pentru încălcarea prezentului regulament și a Regulamentului […] nr. 3821/85 și iau toate măsurile necesare pentru a se asigura de aplicarea acestora. Aceste sancțiuni trebuie să fie efective, proporționale, disuasive și nediscriminatorii. Nicio încălcare a prezentului regulament și a Regulamentului […] nr. 3821/85 nu atrage mai mult de o sancțiune sau de o procedură. Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre aceste măsuri, precum și regimul de sancțiuni până la data prevăzută la articolul 29 al doilea paragraf. Comisia informează statele membre în consecință.

[…]

(4)   Statele membre se asigură că un sistem de sancțiuni proporționat, care poate include sancțiuni financiare, este aplicat în caz de încălcare a prezentului regulament sau a Regulamentului […] nr. 3821/85 de către întreprinderi sau expeditori asociați, exportatori, operatori din turism, furnizori principali de transport, subcontractanți și agenții care utilizează conducători auto care le sunt asociați.”

16

Articolul 9, intitulat „Sistemul de clasificare pe nivel de risc”, din Directiva 2006/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2006 de stabilire a condițiilor minime pentru punerea în aplicare a Regulamentelor nr. 3820/85 și nr. 3821/85 privind legislația socială referitoare la activitățile de transport rutier și de abrogare a Directivei 88/599/CEE a Consiliului (JO 2006, L 102, p. 35), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/5/CE a Comisiei din 30 ianuarie 2009 (JO 2009, L 29, p. 45) (denumită în continuare „Directiva 2006/22”), prevede:

„(1)   Statele membre introduc un sistem de clasificare în funcție de gradul de risc pentru întreprinderi pe baza numărului relativ și a gravității încălcărilor Regulamentului […] nr. 3820/85 sau ale Regulamentului […] nr. 3821/85 comise de fiecare întreprindere. Comisia sprijină dialogul dintre statele membre pentru a încuraja uniformitatea acestor sisteme de clasificare în funcție de gradul de risc.

(2)   Întreprinderile clasificate ca prezentând un grad de risc ridicat fac obiectul unor controale mai riguroase și mai frecvente. Criteriile și normele de punere în aplicare a unui astfel de sistem sunt examinate de comitetul prevăzut la articolul 12, în vederea stabilirii unui sistem pentru schimbul de informații cu privire la cele mai bune practici.

(3)   În anexa III figurează o primă listă a încălcărilor Regulamentului […] nr. 3820/85 și ale Regulamentului […] nr. 3821/85.

În scopul definirii orientărilor cu privire la aprecierea gravității încălcărilor Regulamentului […] nr. 3820/85 și ale Regulamentului […] nr. 3821/85, Comisia poate, dacă este cazul, în conformitate cu procedura menționată la articolul 12 alineatul (2), să adapteze anexa III în vederea stabilirii orientărilor cu privire la o scară comună a încălcărilor, împărțite în categorii în funcție de gravitatea acestora.

[…]”

17

Anexa III la Directiva 2006/22, intitulată „Încălcări”, cuprinde un tabel care „conține orientări cu privire la o gamă de încălcări comune ale Regulamentului […] nr. 561/2006 și ale Regulamentului […] nr. 3821/85, divizate în două categorii în funcție de gravitatea lor”. Punctul 2 din acest tabel, intitulat „Grupe de încălcări ale Regulamentului […] nr. 3821/85”, cuprinde punctul I, care enumeră șapte tipuri de încălcări ale articolului 15 alineatul (7) din Regulamentul nr. 3821/85, legate de neprezentarea de documente și toate calificate drept „încălcări foarte grave (IFG)”. Aceste încălcări sunt, la punctele I1-I7 din tabelul menționat, redactate după cum urmează:

18

În temeiul articolului 19 din legge n. 727 – Attuazione del regolamento […] n. 1463/70 […], e successive modificazioni e integrazioni, relativo alla istituzione di uno speciale apparecchio di misura destinato al controllo degli impieghi temporali nel settore dei trasporti su strada (Legea nr. 727 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 1463/70, astfel cum a fost modificată și completată, cu privire la introducerea unui aparat de măsură special destinat controlului respectării programului de lucru în transportul rutier) din 13 noiembrie 1978 (GURI nr. 328 din 23 noiembrie 1978, denumită în continuare „Legea nr. 727/1978”), orice persoană care încalcă dispozițiile Regulamentului nr. 1463/70, astfel cum a fost modificat și completat, precum și dispozițiile acestei legi și ale regulamentelor de aplicare pentru care nu se prevede nicio sancțiune specifică, va face obiectul unei sancțiuni administrative.

19

Reiese din dosar că cuantumul maxim al acestei sancțiuni administrative, susceptibilă de a fi aplicată în litigiul principal, corespunde dublului valorii minime a sancțiunii menționate și nu depășește 100 de euro.

20

Cu ocazia a două controale rutiere, efectuate la 26 iulie și la 8 august 2013 în Italia, autoritățile naționale competente au constatat că MI (cauza C‑870/19) și, respectiv, TB (cauza C‑871/19), în calitatea lor de conducători de vehicule de transport rutier, nu erau în măsură să prezinte foile de înregistrare ale tahografului instalat la bordul vehiculului lor, referitoare la ziua în curs și la mai multe dintre cele 28 de zile precedente.

21

Aceste autorități au aplicat astfel în sarcina lui MI și a lui TB mai multe sancțiuni administrative, pentru o serie de încălcări ale Legii nr. 727/1978.

22

În fiecare dintre aceste cauze, instanța de prim grad competentă a respins acțiunile formulate de MI și de TB împotriva respectivelor decizii.

23

În urma apelului declarat de MI și de TB la Tribunale di Firenze (Tribunalul din Florența, Italia), acesta din urmă a considerat, prin hotărârile din 26 iulie 2016, că MI și TB săvârșiseră o singură încălcare a Legii nr. 727/1978, și anume că nu au fost în măsură să prezinte documentele necesare referitoare la perioada în cauză. Prin urmare, această instanță a redus condamnarea la o singură sancțiune.

24

Prefectura, Biroul teritorial al guvernului din Florența, a sesizat instanța de trimitere, Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia), cu un recurs împotriva fiecăreia dintre aceste două hotărâri ale Tribunale di Firenze (Tribunalul din Florența). În susținerea celor două recursuri, aceasta arată că, atunci când conducătorul auto nu este în măsură să prezinte un anumit număr dintre foile de înregistrare ale tahografului instalat la bordul vehiculului în ceea ce privește ziua în curs și cele 28 de zile precedente, acestui conducător auto nu trebuie să i se aplice o sancțiune unică pentru o încălcare unică, ci mai multe sancțiuni privind fiecare dintre perioadele mai scurte cuprinse în această perioadă globală care acoperă ziua în curs și cele 28 de zile precedente și pentru care conducătorul auto menționat nu este în măsură să prezinte respectivele documente.

25

Instanța de trimitere precizează că în Italia există mii de litigii identice cu cauzele principale și că, având în vedere jurisprudența națională divergentă în materie, litigiile principale ar trebui soluționate printr‑o hotărâre de principiu.

26

Instanța menționată arată că MI și TB au încălcat articolul 15 alineatul (7) din Regulamentul nr. 3821/85 și că soluționarea litigiilor principale depinde de interpretarea acestei dispoziții.

27

Astfel, dacă dispoziția respectivă ar trebui interpretată în sensul că impune conducătorului auto o singură obligație, care constă în a fi în măsură, în caz de control, să prezinte toate foile de înregistrare pentru întreaga perioadă relevantă, încălcarea aceleiași dispoziții ar constitui o încălcare unică, iar aceasta nu ar putea conduce decât la aplicarea unei singure sancțiuni.

28

Dimpotrivă, dacă articolul 15 alineatul (7) din Regulamentul nr. 3821/85 ar trebui interpretat în sensul că prevede obligații multiple, încălcările acestora ar putea conduce la un număr de încălcări egal cu numărul de zile sau de grupuri de zile, din perioada constituită din ziua controlului și din cele 28 de zile precedente, pentru care nu au fost prezentate foile de înregistrare.

29

În aceste condiții, Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară, redactată identic în fiecare dintre cele două cauze conexate:

„Articolul 15 [alineatul (7) din Regulamentul nr. 3821/85] poate fi interpretat, în ipoteza specifică a unui conducător al unui vehicul, în sensul că impune un comportament unic global a cărui nerespectare implică săvârșirea unei încălcări unice și aplicarea unei singure sancțiuni sau poate determina, prin aplicarea cumulului material, un număr de încălcări și de sancțiuni egal cu numărul de zile pentru care nu au fost prezentate foile de înregistrare ale tahografului, în cadrul perioadei prevăzute («ziua în curs și cele 28 de zile precedente»)?”

30

Prin Decizia președintelui Curții din 23 decembrie 2019, cauzele C‑870/19 și C‑871/19 au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii scrise și în vederea pronunțării hotărârii.

31

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 15 alineatul (7) din Regulamentul nr. 3821/85 și articolul 19 din Regulamentul nr. 561/2006 trebuie interpretate în sensul că, în cazul neprezentării de către conducătorul unui vehicul de transport rutier care face obiectul unui control a foilor de înregistrare ale aparatului de înregistrare referitoare la mai multe zile de activitate din perioada care acoperă ziua controlului și cele 28 de zile precedente, autoritățile competente ale statului membru în care are loc controlul trebuie să aplice acestui conducător auto o sancțiune unică, pentru o încălcare unică, sau mai multe sancțiuni distincte, pentru mai multe încălcări distincte al căror număr ar corespunde cu cel al foilor de înregistrare care lipsesc.

32

Regulamentele nr. 3821/85 și nr. 561/2006 au drept obiective, pe de o parte, îmbunătățirea condițiilor de lucru ale conducătorilor auto cărora le sunt aplicabile aceste regulamente, precum și a siguranței rutiere în general și, pe de altă parte, stabilirea unor norme uniforme referitoare la perioadele de conducere și la perioadele de repaus ale conducătorilor auto, precum și la controlul acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 februarie 2012, Urbán, C‑210/10, EU:C:2012:64, punctul 25).

33

În acest scop, regulamentele menționate prevăd un ansamblu de măsuri, între care norme uniforme referitoare la perioadele de conducere și la perioadele de repaus ale conducătorilor auto, precum și la controlul acestora, a căror respectare trebuie să fie garantată de statele membre prin aplicarea unui sistem de sancțiuni pentru orice încălcare a acestora.

34

Potrivit celui de al unsprezecelea considerent al Regulamentului nr. 3821/85, pentru a atinge obiectivele privind verificarea perioadelor de lucru și odihnă, este necesar ca angajații și conducătorii auto să fie răspunzători de funcționarea corectă a aparaturii și de îndeplinirea riguroasă a operațiunilor prescrise.

35

Astfel cum reiese din anexa I și din anexa I B la acest regulament, aparatura de înregistrare instalată la bordul vehiculelor de transport rutier, a cărei funcționare poate fi analogică sau digitală, trebuie să permită indicarea și înregistrarea anumitor date referitoare la funcționarea acestor vehicule, precum și la perioadele de conducere ale conducătorilor lor auto.

36

În cazul în care vehiculul de transport rutier este echipat cu un aparat de înregistrare analogic, aceste date sunt înregistrate pe o foaie de înregistrare inserată în aparat. În cazul în care vehiculul este echipat cu un aparat de înregistrare digitală, datele respective sunt stocate pe cardul conducătorului auto.

37

Articolul 15 alineatul (2) din regulamentul menționat prevede că conducătorii auto folosesc foi de înregistrare sau carduri de conducător auto în fiecare zi în care conduc, începând din momentul în care preiau vehiculul, și că foaia de înregistrare sau cardul de conducător auto nu se retrag înainte de sfârșitul zilei de lucru decât în cazul în care această acțiune este autorizată.

38

În legătură cu această obligație, articolul 15 alineatul (7) litera (a) din Regulamentul nr. 3821/85 prevede că, la cererea autorităților de control, conducătorul unui vehicul echipat cu aparatură de înregistrare analogică are în special obligația de a prezenta, după 1 ianuarie 2008, foile de înregistrare a zilei în curs, precum și ale celor 28 de zile precedente.

39

Potrivit modului său de redactare, articolul 15 alineatul (7) litera (a) din Regulamentul nr. 3821/85 instituie, în ceea ce privește foile de înregistrare, o obligație în temeiul căreia conducătorul auto trebuie să fie în măsură să prezinte foile de înregistrare referitoare la perioada care acoperă ziua controlului și cele 28 de zile precedente. Această dispoziție stabilește o obligație unică care acoperă toată această perioadă, iar nu mai multe obligații distincte pentru fiecare dintre zilele vizate sau pentru fiecare dintre foile de înregistrare corespunzătoare.

40

Astfel, încălcarea obligației instituite prin articolul 15 alineatul (7) litera (a) din Regulamentul nr. 3821/85 constituie o încălcare unică și instantanee, constând în imposibilitatea conducătorului auto în cauză de a prezenta, la momentul controlului, toate aceste 29 de foi de înregistrare sau o parte dintre acestea. Respectiva încălcare nu poate determina decât o singură sancțiune.

41

Astfel, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul nr. 561/2006, nicio încălcare a Regulamentului nr. 3821/85 nu atrage mai mult de o sancțiune.

42

Această interpretare nu este repusă în discuție de dispozițiile anexei III la Directiva 2006/22. Astfel, în versiunea aplicabilă litigiilor principale, această anexă III nu urmărea să stabilească o listă precisă și exhaustivă a încălcărilor Regulamentelor nr. 3821/85 și nr. 561/2006, ci se limita să stabilească, pentru statele membre, orientări cu privire la o gamă de încălcări comune ale acestor regulamente. În consecință, aceste orientări nu pot deroga de la interpretarea articolului 15 alineatul (7) litera (a) din Regulamentul nr. 3821/85 care decurge din modul său de redactare astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 39 și 40 din prezenta hotărâre.

43

Obiectivele urmărite de Regulamentele nr. 3821/85 și nr. 561/2006, amintite la punctele 32 și 33 din prezenta hotărâre, nu sunt nici de natură să infirme interpretarea care rezultă din modul de redactare a articolului 15 alineatul (7) din Regulamentul nr. 3821/85.

44

Din considerațiile care precedă rezultă că, atunci când, cu ocazia unui control, conducătorul unui vehicul de transport rutier nu este în măsură să prezinte foile de înregistrare ale tahografului referitoare la ziua în curs și la cele 28 de zile precedente, acest comportament constituie o încălcare unică ce trebuie să determine o sancțiune unică.

45

Având în vedere împrejurările din litigiul principal, evocate la punctul 19 din prezenta hotărâre, mai trebuie amintit că, în temeiul articolului 19 din Regulamentul nr. 561/2006, sancțiunile pentru încălcarea Regulamentelor nr. 3821/85 și nr. 561/2006 trebuie să fie efective, proporționale, disuasive și nediscriminatorii. În această privință, trebuie subliniat că o neîndeplinire a obligațiilor prevăzute la articolul 15 alineatul (7) din Regulamentul nr. 3821/85 nu poate fi considerată drept încălcare minoră (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 februarie 2012, Urbán, C‑210/10, EU:C:2012:64, punctele 33 și 34). În consecință, sancțiunea prevăzută pentru respectiva neîndeplinire a obligațiilor trebuie să fie suficient de mare, având în vedere gravitatea încălcării menționate, pentru ca aceasta să poată avea un efect disuasiv real.

46

În plus, o neîndeplinire a obligațiilor prevăzute la articolul 15 alineatul (7) din Regulamentul nr. 3821/85 este cu atât mai gravă cu cât este mai mare numărul foilor de înregistrare care nu pot fi prezentate de conducătorul auto. Astfel, o asemenea neîndeplinire a obligațiilor împiedică controlul efectiv al condițiilor de muncă ale conducătorilor auto și respectarea siguranței rutiere pe parcursul mai multor zile.

47

Prin urmare, pentru a respecta cerința proporționalității sancțiunilor impusă prin articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul nr. 561/2006, sancțiunea trebuie să fie suficient de modulabilă în funcție de gravitatea încălcării (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 februarie 2012, Urbán, C‑210/10, EU:C:2012:64, punctele 33 și 41).

48

În ipoteza în care cuantumul amenzii aplicabile pentru o asemenea încălcare în temeiul dreptului unui stat membru ar fi insuficient pentru a avea un efect disuasiv, instanța națională este obligată, în temeiul principiului interpretării conforme a dreptului intern, să dea acestui drept, în măsura posibilului, o interpretare conformă cerințelor dreptului Uniunii. Aplicarea acestui principiu de către instanța națională permite acesteia să asigure, în cadrul competențelor sale, deplina eficacitate a dreptului Uniunii atunci când soluționează litigiul cu care este sesizată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 octombrie 2020, Association française des usagers de banques, C‑778/18, EU:C:2020:831, punctul 59 și jurisprudența citată).

49

Această instanță va trebui totuși să asigure respectarea principiului legalității infracțiunilor și a pedepselor, consacrat la articolul 49 alineatul (1) prima teză din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Potrivit jurisprudenței Curții, acest principiu impune ca legea să definească în mod clar încălcările și pedepsele prin care le sancționează. Această condiție este îndeplinită atunci când justițiabilul poate ști, pornind de la textul dispoziției pertinente și, la nevoie, cu ajutorul interpretării care este dată acestuia de instanțe, care sunt acțiunile și omisiunile care angajează răspunderea sa penală (Hotărârea din 22 octombrie 2015, AC‑Treuhand/Comisia, C‑194/14 P, EU:C:2015:717, punctul 40).

50

În consecință, chiar dacă cuantumul maxim al amenzii care poate fi aplicată în cauzele principale ar fi considerat de instanța națională ca insuficient de ridicat pentru a avea efecte disuasive, această instanță nu ar putea impune mai multe sancțiuni, fiecare privind una sau mai multe zile cuprinse în perioada care acoperă ziua controlului și cele 28 de zile precedente.

51

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 15 alineatul (7) din Regulamentul nr. 3821/85 și articolul 19 din Regulamentul nr. 561/2006 trebuie interpretate în sensul că, în cazul neprezentării de către conducătorul unui vehicul de transport rutier care face obiectul unui control a foilor de înregistrare ale aparatului de înregistrare referitoare la mai multe zile de activitate din perioada care acoperă ziua controlului și cele 28 de zile precedente, autoritățile competente ale statului membru în care are loc controlul sunt obligate să constate doar o încălcare unică în sarcina acestui conducător și să nu îi aplice decât o singură sancțiune pentru respectiva încălcare.

52

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) declară:

Articolul 15 alineatul (7) din Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 al Consiliului din 20 decembrie 1985 privind aparatura de înregistrare în transportul rutier, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006, și articolul 19 din Regulamentul nr. 561/2006 trebuie interpretate în sensul că, în cazul neprezentării de către conducătorul unui vehicul de transport rutier care face obiectul unui control a foilor de înregistrare ale aparatului de înregistrare referitoare la mai multe zile de activitate din perioada care acoperă ziua controlului și cele 28 de zile precedente, autoritățile competente ale statului membru în care are loc controlul sunt obligate să constate doar o încălcare unică în sarcina acestui conducător și să nu îi aplice decât o singură sancțiune pentru respectiva încălcare.