1.

Articolul 57 din Directiva 2014/24/UE ( 2 ) reglementează motivele de excludere a operatorilor economici de la participarea la procedurile de achiziții publice.

2.

Cu toate acestea, operatorii respectivi pot furniza dovezi prin care să arate că măsurile pe care le‑au luat sunt suficiente pentru a demonstra fiabilitatea lor, în pofida existenței unui motiv relevant de excludere. Autocorectarea prevăzută la articolul 57 alineatul (6) este una dintre noutățile aduse de Directiva 2014/24 în raport cu Directiva 2004/18/CE ( 3 ), care a precedat‑o.

3.

Curtea a examinat deja în diverse ocazii articolul 57 din Directiva 2014/24, inclusiv în ceea ce privește alineatul (6) al acestuia ( 4 ). În schimb, aceasta nu s‑a pronunțat cu privire la posibilitatea ca autoritatea contractantă să impună operatorului economic să ia inițiativa pentru a beneficia de autocorectare, precum în prezenta cauză.

4.

În considerentele (101) și (102) se arată că:

5.

Conform articolului 18 alineatul (1) („Principii aplicabile achizițiilor”):

„Autoritățile contractante îi tratează pe operatorii economici în mod egal și fără discriminare și acționează într‑o manieră transparentă și proporționată.

[…]”

6.

Potrivit articolului 56 alineatul (1) („Principii generale”):

„Contractele se atribuie pe baza criteriilor prevăzute în conformitate cu articolele 67-69, sub rezerva verificării de către autoritatea contractantă, în conformitate cu articolele 59-61, a îndeplinirii tuturor următoarelor condiții:

[…]

7.

Articolul 57 („Motive de excludere”) prevede:

„[…]

(4)   Autoritățile contractante pot exclude sau statele membre le pot solicita acestora să excludă de la participarea la o procedură de achiziție publică orice operator economic aflat în oricare din următoarele situații:

[…]

[…]

[…]

(6)   Orice operator economic care se află în una dintre situațiile menționate la alineatele (1) și (4) poate furniza dovezi care să arate că măsurile luate de operatorul economic sunt suficiente pentru a demonstra fiabilitatea acestuia, în ciuda existenței unui motiv relevant de excludere. Dacă astfel de dovezi sunt considerate suficiente, operatorul economic în cauză nu este exclus de la procedura de achiziție.

[…]

Măsurile luate de către operatorii economici sunt evaluate ținând seama de gravitatea și de circumstanțele particulare ale infracțiunii sau ale abaterii. […]

[…]

(7)   Prin intermediul unui act legislativ sau administrativ național și cu respectarea dreptului Uniunii, statele membre precizează condițiile de aplicare a prezentului articol. […]”

8.

Articolul 59 („Documentul european de achiziție unic”) prevede:

(1)   La momentul depunerii cererilor de participare sau a ofertelor, autoritățile contractante acceptă documentul european de achiziție unic (DEAU), constând într‑o declarație pe propria răspundere actualizată ca dovadă preliminară în locul certificatelor eliberate de către autoritățile publice sau de către terțe părți care confirmă că operatorul economic în cauză îndeplinește oricare dintre următoarele condiții:

[…]

(4)   O autoritate contractantă poate cere ofertanților și candidaților, în orice moment în timpul procedurii, să depună toate sau o parte dintre documentele justificative dacă acest lucru este necesar pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurii.

[…]”

9.

În conformitate cu articolul 1:

„Din momentul în care măsurile naționale de punere în aplicare a Directivei [2014/24] vor intra în vigoare și cel târziu de la 18 aprilie 2016, formularul standard prevăzut în anexa 2 la prezentul regulament trebuie să fie utilizat în scopul întocmirii documentului european de achiziție unic, menționat la articolul 59 din Directiva [2014/24]. Instrucțiunile de utilizare a acestui formular sunt prezentate în anexa 1 la prezentul regulament.”

10.

Articolul 61 alineatul 2 punctul 4 din koninklijk besluit van 15 juli 2011 plaatsing overheidsopdrachten klassieke sectoren stabilește ( 6 ):

„În conformitate cu articolul 20 din lege, poate fi oricând exclus din procedură un candidat sau un ofertant care […] a săvârșit o abatere profesională gravă.”

11.

Articolul 70 din wet van 17 juni 2016 inzake overheidsopdrachten prevede ( 7 ):

„Orice candidat sau ofertant care se află în una dintre situațiile menționate la articolele 67 sau 69 poate furniza dovezi care să arate că măsurile pe care le‑a luat sunt suficiente pentru a demonstra fiabilitatea lui, în pofida existenței unui motiv relevant de excludere. Dacă autoritatea contractantă consideră că aceste dovezi sunt suficiente, candidatul sau ofertantul în cauză nu este exclus din procedura de atribuire.

În acest scop, operatorul economic dovedește că a plătit sau s‑a angajat să plătească o compensație în ceea ce privește eventualele prejudicii cauzate prin infracțiune sau prin abatere, că a clarificat complet faptele și împrejurările, cooperând activ cu autoritățile însărcinate cu investigația, și că a luat măsuri concrete la nivel tehnic, organizațional și în materie de personal, adecvate pentru a preveni orice noi infracțiuni sau abateri.

[…]”

12.

În luna mai a anului 2016, administrația flamandă ( 8 ) a anunțat o procedură de achiziții publice în vederea atribuirii contractului de lucrări X40/N60/54 privind recondiționarea nodului rutier Nieuwe Steenweg (N60) și a drumurilor de acces și de ieșire ale E17 din De Pinte ( 9 ).

13.

Anunțul făcea o referire formală la aplicarea motivelor de excludere prevăzute la articolul 61 alineatele 1 și 2 din Decretul regal din 15 iulie 2011, printre care figurează săvârșirea în trecut a unei abateri profesionale grave ( 10 ).

14.

Autoritatea contractantă, prin decizia din 13 octombrie 2016, a decis să îl excludă din procedură pe unul dintre ofertanți (uniunea temporară de întreprinderi Norré Behaegel‑RTS infra BVBA, denumită în continuare „RTS‑Norré”), deoarece membrii acesteia săvârșiseră anterior abateri profesionale grave” ( 11 ).

15.

Contractul a fost atribuit unui alt ofertant, care depusese oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

16.

Întreprinderile care făceau parte din RTS‑Norré au atacat decizia din 13 octombrie 2016 la Raad van State (Consiliul de Stat, Belgia). Acestea au susținut că, înainte de a fi excluse, ar fi trebuit să li se permită să dovedească faptul că au adoptat măsuri de corectare care demonstrau fiabilitatea lor, în conformitate cu articolul 57 alineatul (6) din Directiva 2014/24. În opinia lor, această dispoziție era direct aplicabilă.

17.

Acestea au susținut de asemenea că administrația pârâtă a dat dovadă de neglijență și a încălcat mai multe principii: principiul privind ascultarea și a celeilalte părți (audi et alteram partem) și principiile transparenței, concurenței loiale și egalității (întrucât întreprinderile au fost tratate în mod inegal în comparație cu „colegele europene”).

18.

Autoritatea contractantă a contestat posibilitatea de a conferi efect direct articolului 57 din Directiva 2014/24; în special, aceasta a contestat caracterul necondiționat, clar și precis al alineatului (6) al articolului respectiv. În ceea ce privește măsurile de corectare, autoritatea respectivă a subliniat că revine statelor membre sarcina de a detalia condițiile de aplicare a acelei dispoziții.

19.

Cu caracter subsidiar, autoritatea contractantă a adăugat că decizia atacată nu încalcă regimul de adoptare din proprie inițiativă a măsurilor de autocorectare, prevăzut de Directiva 2014/24 ( 12 ).

20.

Instanța de trimitere are îndoieli cu privire la interpretarea articolului 57 alineatul (4) literele (c) și (g) coroborat cu alineatele (6) și (7) din Directiva 2014/24. Concret, aceasta solicită să se stabilească dacă dispozițiile respective:

21.

În acest context, Raad van State (Consiliul de Stat, Belgia) a adresat Curții următoarele întrebări preliminare:

22.

Decizia de trimitere a fost înregistrată la grefa Curții la 17 mai 2019.

23.

Au formulat observații scrise RTS‑Norré, guvernele Austriei, Belgiei, Ungariei și Estoniei, precum și Comisia.

24.

Răspunsul la cele două întrebări preliminare necesită în primul rând clarificarea directivei aplicabile în prezenta cauză.

25.

Din dosarul cauzei reiese că nu este aplicabilă Directiva 2014/24 (la care se referă trimiterea preliminară), ci directiva care a precedat‑o (Directiva 2004/18), la care făceau trimitere anunțurile de participare.

26.

Procedura de cerere de ofertă respectivă s‑a desfășurat în două etape:

27.

Termenul de transpunere a Directivei 2014/24 a expirat, conform articolului 90 din aceasta, la 18 aprilie 2016, dată la care a fost abrogată Directiva 2004/18.

28.

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, „directiva aplicabilă în domeniul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice este în principiu cea în vigoare la momentul la care autoritatea contractantă alege tipul de procedură pe care intenționa să îl urmeze. Sunt, în schimb, inaplicabile dispozițiile unei directive al cărei termen de transpunere a expirat după acest moment” ( 15 ).

29.

Având în vedere că, în prezenta cauză, anunțul de participare a fost „neîndoielnic ulterio[r] momentului la care autoritatea contractantă a ales tipul de procedură pe care intenționa să îl urmeze și a soluționat definitiv problema dacă exista sau nu exista obligația de a asigura în prealabil condiții concurențiale pentru atribuirea contractului de achiziție publică în cauză” ( 16 ), fapt ce a avut loc la 18 aprilie 2016, aplicabilă ratione temporis era Directiva 2004/18.

30.

Prin urmare, atât din jurisprudența Curții, cât și în special din anunțurile de intenție și de participare rezultă că procedura de achiziții publice trebuie să respecte, în prezenta cauză, dispozițiile Directivei 2004/18. Corolarul celor menționate anterior este că întrebările preliminare se referă la interpretarea unor dispoziții de drept al Uniunii (Directiva 2014/24) irelevante pentru soluționarea litigiului ( 17 ).

31.

Considerațiile prezentate în continuare vor avea, așadar, caracter subsidiar, numai în cazul în care Raad van State (Consiliul de Stat) consideră că, din motive inerente dreptului său național, trebuie să aplice în orice caz Directiva 2014/24.

32.

Directiva 2004/18 nu prevede posibilitatea ca un operator economic, în legătură cu care există un motiv de excludere, să dovedească faptul că a adoptat măsuri de autocorectare. Articolul 51 din aceasta permitea totuși ca autoritatea contractantă să invite întreprinderile să prezinte documente privind situația lor personală ( 18 ).

33.

Dimpotrivă, Directiva 2014/24 consacră acestor măsuri ( 19 ) o dispoziție [articolul 57 alineatul (6)] care include totuși numai câteva indicații, de exemplu cu privire la obiectivul ( 20 ) său ori la necesitatea de a motiva o evaluare negativă ( 21 ). În ceea ce le privește pe celelalte, aceasta face trimitere la condițiile de aplicare stabilite de statele membre.

34.

Astfel, în conformitate cu articolul 57 alineatul (7), „[p]rin intermediul unui act legislativ sau administrativ național și cu respectarea dreptului Uniunii, statele membre precizează condițiile de aplicare a prezentului articol”.

35.

Libertatea statelor membre în această materie se conturează pe două planuri:

36.

Prin urmare, nimic nu împiedică un stat membru să stabilească faptul că persoana afectată este cea care trebuie să ia inițiativa în acest domeniu. La cererea operatorului de a se examina măsurile pe care le‑a adoptat se referă chiar considerentul (102) al directivei ( 23 ).

37.

Astfel cum am arătat în alte concluzii ( 24 ), ceea ce urmărește articolul 57 alineatul (6) este ca autoritatea contractantă „să evalueze dovezile prezentate de cel care pretinde că s‑a reabilitat”. Rolul autorității contractante „în această apreciere a probelor este […] pasiv față de rolul activ care îi revine operatorului economic […]”.

38.

În concluzie, conținutul literal al articolului 57 alineatele (6) și (7) din Directiva 2014/24 nu se opune posibilității ca un stat membru să stabilească faptul că un operator economic care dorește să participe la o procedură de achiziții publice, în pofida faptului că i se aplică un motiv de excludere, trebuie să furnizeze motu proprio, pentru a‑și demonstra fiabilitatea, dovezi privind măsurile de autocorectare adoptate de acesta.

39.

Interpretarea sistematică sau contextuală a articolului 57 alineatul (6) din Directiva 2014/24 conduce la același rezultat.

40.

Pe de o parte, conform articolului 56 alineatul (3) din acea directivă, autoritățile contractante pot să solicite operatorilor economici să prezinte, să suplimenteze, să clarifice sau să completeze informațiile sau documentele relevante (fie cu privire la ofertă, fie cu privire la candidat) într‑un termen adecvat.

41.

Dispoziția redactată astfel nu impune o sarcină, cu alte cuvinte o obligație pozitivă de a solicita informațiile menționate la alineatul (1) litera (b) al acesteia. De fapt, articolul însuși permite includerea unei dispoziții diferite în norma națională de transpunere.

42.

Pe de altă parte, articolul 59 din Directiva 2014/24 prevede că însăși persoana interesată trebuie să fie cea care certifică, printr‑un document european de achiziție unic (denumit în continuare „DEAU”), că nu se află în una dintre situațiile de excludere.

43.

Prin urmare, DEAU este o declarație formală a operatorului economic în care acesta trebuie să indice că nu i se aplică motivul de excludere relevant sau că, în cazul în care i se aplică, și‑a corectat comportamentul pentru a recâștiga credibilitatea pierdută.

44.

DEAU, al cărui regim este configurat de Regulamentul de punere în aplicare 2016/7:

45.

Utilizarea DEAU nu exonerează ofertantul de obligația de a prezenta dovezi ulterioare, acesta fiind unul dintre angajamentele pe care trebuie să și le asume. Articolul 59 alineatul (1) din Directiva 2014/24 subliniază că DEAU „conține o declarație oficială care să ateste că operatorul economic va putea să furnizeze, la cerere și fără întârziere, documentele justificative respective”.

46.

Articolul 59 alineatul (4) din Directiva 2014/24 autorizează, așadar, autoritatea contractantă să solicite ofertanților în orice moment în timpul procedurii să depună toate sau o parte dintre documentele justificative (care erau indicate sau la care se făcea referire în DEAU), dacă acest lucru este necesar pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurii.

47.

Această posibilitate se transformă în obligație, conform aceleiași dispoziții, în cazul unui ofertant în privința căruia s‑a decis să i se atribuie contractul: autoritatea contractantă trebuie să îi solicite, astfel, să prezinte documente justificative actualizate (în conformitate cu articolul 60 și, dacă este cazul, cu articolul 62).

48.

În lumina considerațiilor anterioare, deducem că, dacă sunt analizate sistematic și contextual dispozițiile Directivei 2014/24 și ale Regulamentului de punere în aplicare 2016/7, ele enunță o preferință clară privind momentul și modalitatea în care operatorul economic trebuie să declare că a adoptat măsurile de reabilitare: în acest scop, trebuie să utilizeze DEAU sau să aleagă altă modalitate, însă numai cu ocazia depunerii ofertei sale.

49.

Conform acestei reguli, dacă un legiuitor național sau o autoritate contractantă solicită operatorului economic să declare încă de la început (și, dacă este cazul, să prezinte ( 26 ) documentele justificative) că a luat măsuri de autocorectare, cerința respectivă este conformă cu Directiva 2014/24.

50.

RTS‑Norré propune interpretarea articolului 57 alineatul (6) din Directiva 2014/24 prin analogie cu regimul ofertelor anormal de scăzute (articolul 69). Instanța de trimitere face referire de asemenea la acest criteriu hermeneutic în decizia sa ( 27 ).

51.

Nu suntem de acord cu propunerea respectivă, deoarece articolul 69 din Directiva 2014/24 face referire la oferte care, în alte dispoziții ale acesteia, sunt calificate drept „neconforme” ( 28 ), dar pot fi admise. Aici nu este în joc fiabilitatea operatorului economic, ci viabilitatea materială a ofertei sale.

52.

Analogia nu trebuie utilizată atunci când norma aplicabilă conține, în sine ‐ situație care considerăm că există în prezenta cauză ‐, elemente suficiente pentru a o interpreta fără a fi necesar să se recurgă la o altă normă (prezumat) similară, cu atât mai puțin atunci când aceasta din urmă are un obiectiv diferit: articolul 69 din Directiva 2014/24 urmărește protejarea candidaților de deciziile arbitrare ale autorității contractante într‑un context foarte diferit de cel al articolului 57 alineatul (6).

53.

Regula care permite operatorilor economici să invoce și să își dovedească credibilitatea, în pofida existenței unor motive de excludere, îi favorizează la prima vedere în primul rând pe aceștia. Prin urmare, este logic ca invocarea și dovedirea măsurilor de autocorectare să le revină celor care au interesul să participe la procedura de achiziții.

54.

Această regulă demonstrează și un alt aspect, referitor la autoritatea contractantă. În conformitate cu articolul 56 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2014/24, aceasta trebuie să atribuie contractul după ce verifică dacă oferta a fost prezentată de un ofertant adecvat (cu alte cuvinte care nu este susceptibil de a fi exclus în temeiul articolului 57).

55.

Revine autorității contractante sarcina de a verifica dacă există motive de excludere ( 29 ) și, în cazul în care există, dacă operatorul economic nefiabil a declarat că, în pofida acestora, este demn de încredere ca urmare a măsurilor pe care le‑a adoptat ( 30 ).

56.

În acest demers, autoritatea contractantă trebuie să se bazeze în primul rând pe informațiile furnizate de ofertanți. Articolul 57 alineatul (4) litera (h) din Directiva 2014/24 face referire la ipoteza în care operatorul nu a divulgat informațiile necesare pentru a verifica absența motivelor de excludere sau nu este în măsură să prezinte documentele justificative solicitate în conformitate cu articolul 59. Ambele împrejurări sunt suficiente pentru a exclude ofertanții respectivi din procedura de atribuire ( 31 ).

57.

Ar putea fi excesiv să se solicite celor care recurg la o procedură de achiziții publice să prezinte motu proprio în oferta lor, prin certificatele corespunzătoare, documente justificative privind toate aspectele enumerate la articolul 59 alineatul (1) din Directiva 2014/24. În plus, acest lucru nu ar fi necesar pentru garantarea unei bune desfășurări a procedurii și nu ar fi compatibil cu introducerea DEAU în legislația europeană privind contractele de achiziții publice.

58.

În schimb, cerința ca oferta candidatului să fie însoțită de o enumerare și o descriere a măsurilor de autocorectare nu ni se pare excesivă dacă el urmărește să beneficieze de aceasta. Cerința aceasta are pentru el caracterul unei sarcini, în sens procedural ( 32 ).

59.

Astfel cum am menționat, autoritatea contractantă trebuie să aibă cunoștință de măsurile respective pentru a le evalua și pentru a se convinge cu privire la credibilitatea unui ofertant câștigător nefiabil în principiu. Acest lucru nu înseamnă însă că, în lipsa unor mențiuni ale ofertantului, trebuie să cerceteze din oficiu dacă el a adoptat sau nu măsurile respective.

60.

Curtea arată în Hotărârea Vossloh că operatorul economic:

61.

Hotărârea respectivă nuanțează totuși obligația de cooperare: trebuie să se limiteze „la măsuri care sunt strict necesare scopului urmărit prin examinarea fiabilității operatorului economic menționat la articolul 57 alineatul (6) din Directiva 2014/24” ( 34 ).

62.

Vom analiza în cele ce urmează această cerință privind proporționalitatea după ce le vom aborda pe cele care decurg din principiile transparenței și egalității.

63.

Actele cu putere de lege sau actele administrative adoptate de statele membre în aplicarea articolului 57 alineatul (7) trebuie, conform dispoziției menționate, să respecte dreptul Uniunii. Această obligație implică respectarea principiilor dreptului Uniunii aplicabile în domeniul achizițiilor publice. Apelul la proporționalitate apare de asemenea în mod expres la alineatul (6) al articolului respectiv, în ceea ce privește evaluarea măsurilor de autocorectare.

64.

Principiul transparenței, care înseamnă obligația de a prevedea în mod clar condițiile privind aptitudinea ofertanților, este legat de principiul egalității de tratament între aceștia, până la punctul în care, potrivit Curții, unul constituie corolarul celuilalt ( 35 ).

65.

Prin urmare, toți ofertanții trebuie să fie în măsură să cunoască în mod egal condițiile procedurii de cerere de ofertă. Din aceasta rezultă necesitatea de a indica în mod clar motivele de excludere, în special pe cele facultative, întrucât regimul și aplicarea uniformă a acestora nu sunt stabilite de dreptul Uniunii, ci de normele fiecărui stat membru ( 36 ).

66.

Dacă se indică un motiv de excludere în anunțul de participare, principiile transparenței și egalității nu împiedică o normă națională să impună operatorului economic să prezinte împreună cu oferta sa (cu alte cuvinte din proprie inițiativă), în vederea combaterii motivului respectiv, dovezi privind măsurile de autocorectare.

67.

Astfel, toți candidații vor putea afla, în condiții egale, dacă, având în vedere că li se aplică motivul de excludere indicat, trebuie să declare încă de la început că și‑au recâștigat credibilitatea în fața autorității contractante care trebuie să selecteze pe unul dintre aceștia.

68.

Potrivit Curții, ofertanții nu pot fi obligați să declare din proprie inițiativă raporturile de afiliere dintre ei atunci când o asemenea obligație „nu figurează nici în dreptul național aplicabil, nici în cererea de ofertă sau în caietul de sarcini”. În acest caz, obligația nu va constitui o condiție definită în mod clar și s‑ar încălca principiile transparenței și egalității de tratament ( 37 ).

69.

Per a contrario, obligația de a comunica împrejurările menționate este legală dacă este prevăzută „în dreptul național aplicabil, […] în cererea de ofertă sau în caietul de sarcini”.

70.

Prin urmare, această jurisprudență nu se opune unui model de relație între autoritatea contractantă și operatorul economic care îi conferă acestuia din urmă, cu caracter general, sarcina de a invoca și, dacă este cazul, de a furniza dovezi privind măsurile de reabilitare adoptate, dacă dorește să beneficieze de ele pentru a combate motivul de excludere indicat în anunțul de participare.

71.

Un „operator economic informat în mod rezonabil și obișnuit de diligent” ( 38 ) ar putea în mod ipotetic să nu cunoască condițiile obligatorii ale ofertei care nu au fost publicate. În schimb, odată ce acestuia i se atrage atenția, în anunțul de participare, asupra motivelor de excludere concrete, principiile transparenței și publicității nu sunt încălcate prin faptul că operatorul respectiv trebuie să declare (și, dacă este cazul, să dovedească) faptul că, deși i se aplică unul dintre acele motive, și‑a remediat lipsa credibilității.

72.

Operatorul respectiv nu va putea ignora faptul că, inclusiv în cazul în care anunțul de participare nu conține o referire explicită la măsurile de autocorectare, are posibilitatea de a le utiliza în conformitate cu Directiva 2014/24.

73.

Toate aceste considerații sunt cu atât mai justificate de când există DEAU, care, astfel cum am arătat, conține puncte specifice pentru declararea (și descrierea) măsurilor de reabilitare. Amintim că utilizarea DEUC este practic obligatorie în aproape toate procedurile care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2014/24 ( 39 ).

74.

Conform considerentului (1) al Directivei 2014/24, principiul proporționalității se aplică procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice. Considerentul (101) reiterează principiul respectiv în special atunci când face referire la motivele de excludere facultative.

75.

Articolul 57 alineatul (6) din directivă conține o trimitere expresă la proporționalitatea în evaluarea măsurilor de reabilitare pe care operatorii economici susțin că le‑au adoptat.

76.

Prin urmare, este logică considerația Curții că „[…] normele menite să precizeze condițiile de aplicare a articolului 57 din directiva menționată nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor urmărite de aceeași directivă […]” ( 40 ).

77.

Principiul proporționalității intră în joc, așadar, în mod relevant atunci când autoritatea contractantă trebuie să evalueze caracterul suficient al măsurilor de autocorectare și motivele de excludere, evitând, în raport cu acestea, ca nereguli minore și nerepetate să conducă la excludere, cu excepția unor circumstanțe excepționale ( 41 ).

78.

Autorității contractante ar trebui să i se solicite să aplice același principiu și în ceea ce privește cerința ca ofertantul să declare în oferta sa că, în pofida existenței unui motiv facultativ de excludere, și‑a rectificat ulterior comportamentul și, prin urmare, și‑a redobândit fiabilitatea?

79.

În împrejurări normale, autoritatea contractantă va trebui să se limiteze să verifice dacă ofertantul a respectat cerința respectivă. Nu se poate considera disproporționată o decizie care exclude participarea unui operator economic care nu și‑a îndeplinit obligația și a omis să menționeze în oferta sa că i se aplică un motiv de excludere. O astfel de situație există, de exemplu, atunci când acesta a săvârșit anterior o abatere profesională gravă pe care nu o declară.

80.

În acest caz, factorul care determină excluderea nu este atât lipsa invocării motivului de excludere, cât însăși existența acestuia (de exemplu o abatere profesională gravă), a cărui remediere care constă în adoptarea unei măsuri de autocorectare adecvate nu a fost evidențiată de operatorul economic.

81.

Pe de altă parte, vor exista situații în care se poate permite o flexibilitate mai mare, prin aplicarea criteriilor stabilite de Curte în Hotărârea Pizzo în ceea ce privește ofertanții stabiliți în alte state membre, „întrucât nivelul lor de cunoaștere a dreptului național și a interpretării acestuia, precum și a practicii autorităților naționale nu poate fi comparat cu cel al ofertanților naționali” ( 42 ).

82.

În aceste situații, „principiile egalității de tratament și proporționalității trebuie interpretate în sensul că nu se opun faptului de a permite operatorului economic să își remedieze situația și să îndeplinească obligația menționată într‑un termen stabilit de autoritatea contractantă” ( 43 ).

83.

În Hotărârea din 14 decembrie 2016, Conexxion Taxi Services, Curtea a reluat această idee bazată pe familiaritatea mai redusă a operatorului economic din alt stat membru cu termenii și cu modalitățile de aplicare a reglementării naționale relevante, întrucât sunt străini ( 44 ).

84.

Considerăm că acest criteriu ar fi de asemenea aplicabil atunci când motivul de excludere existent în cazul operatorului economic nu rezultă în mod clar din documentele procedurii. Principiile egalității și proporționalității sunt respectate dacă, în această ipoteză, operatorului economic i se oferă posibilitatea de a remedia lipsa inițială a unei mențiuni privind motivul respectiv (și măsurile subsecvente de autocorectare).

85.

În decizia de trimitere, Raad van State (Consiliul de Stat, Belgia) dă de înțeles că faptul că ofertanții sunt obligați să menționeze motu proprio abaterile profesionale grave pe care le‑au săvârșit și măsurile de reabilitare subsecvente ar putea fi calificat drept „autoincriminare” ( 45 ).

86.

Nimic nu obligă operatorul economic să participe la o procedură de achiziții publice. Or, dacă decide să participe, trebuie să respecte regulile acesteia. În Directiva 2014/24, relația dintre ofertanți și autoritatea contractantă trebuie să se bazeze pe bună‑credință, astfel încât cei dintâi, tocmai din motive legate de fiabilitatea de care trebuie să dea dovadă, nu pot ascunde informații privind motivele de excludere care le sunt aplicabile.

87.

Ofertantul trebuie să furnizeze astfel informațiile solicitate pentru a se verifica existența sau inexistența motivelor de excludere, fiindu‑i interzise nedivulgarea [expresie utilizată la articolul 57 alineatul (4) litera (h) din Directiva 2014/24] și falsificarea acestora.

88.

A solicita ofertanților care participă în mod voluntar la o procedură de achiziții publice ca, pentru a nu fi excluși, să declare abaterile grave preexistente (și, dacă este cazul, măsurile de autocorectare ulterioare) nu echivalează cu a ignora dreptul de a nu se declara vinovați sau de a nu se autoincrimina aplicabil în alte domenii ale ordinii juridice.

89.

În plus, Curtea a statuat deja că autoritatea contractantă este autorizată să solicite ofertantului documente justificative privind măsura de reabilitare, inclusiv atunci când aceasta poate avea consecințe nefavorabile ( 46 ).

90.

Situația este diferită atunci când, ca urmare a întinderii noțiunii „abatere profesională gravă, care pune sub semnul întrebării integritatea sa”, operatorul economic nu poate determina cu certitudine dacă unul dintre comportamentele sale din trecut poate fi calificat ca atare. În acest sens, instanța de trimitere arată în mod corect că, având în vedere marja largă de apreciere de care dispune autoritatea contractantă în vederea analizării sale [considerentul (101) al Directivei 2014/24], nu va fi întotdeauna ușor de stabilit dacă există acel motiv de excludere.

91.

În această ipoteză, în cazul în care calificarea comportamentului drept abatere gravă nu este previzibilă pentru ofertantul afectat, acestuia nu i se poate solicita să o menționeze în oferta lui sau în DEAU. Astfel, autoritatea contractantă, căreia îi revine în final sarcina de a „demonstra prin mijloace adecvate că operatorul economic se face vinovat de o abatere profesională gravă, care pune sub semnul întrebării integritatea sa”, este cea care trebuie să acorde ofertantului posibilitatea de a invoca aspectele pe care le consideră oportune privind abaterea respectivă.

92.

Am arătat că, în conformitate cu principiul transparenței, motivele de excludere trebuie să fie enumerate astfel încât operatorul economic să le poată identifica pe cele care îi sunt aplicabile și, dacă este cazul, să invoce că le‑a corectat.

93.

În acest sens, amintim că excluderea autorizată la articolul 57 alineatul (4) din Directiva 2014/24 se poate baza atât pe deficiențele privind executarea unor contracte prealabile [litera (g)], cât și pe săvârșirea unor abateri profesionale grave [litera (c)]. Aceste două motive ar exista în prezenta cauză, din punct de vedere material, în opinia autorității contractante și la ambele face referire în mod specific prima întrebare preliminară ( 47 ).

94.

Astfel, anunțul de participare care stă la baza litigiului, întemeiat pe Directiva 2004/18, includea drept motiv de excludere săvârșirea unor abateri grave, motiv care era menționat și în Decretul regal din 15 iulie 2011. Aceasta este interpretarea autorității contractante care a invocat motivul respectiv pentru a exclude întreprinderile reclamante de la participarea la procedura de achiziții publice.

95.

În definitiv, considerăm că articolul 57 alineatul (6) din Directiva 2014/24 nu se opune obligării operatorului economic, atunci când motivul de excludere este indicat în mod clar în anunțul de participare, să declare (și, dacă este cazul, să dovedească) din proprie inițiativă măsurile de autocorectare adoptate.

96.

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare preliminară, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 57 alineatul (6) din Directiva 2014/24 ar putea fi invocat direct de operatorul economic împotriva autorității contractante ( 48 ).

97.

În cazul în care este admis răspunsul propus de noi la întrebarea anterioară, nu ar fi necesar să se mai răspundă la aceasta. Prin urmare, considerațiile următoare au caracter dublu‑subsidiar (am arătat anterior motivele pentru care Directiva 2014/24 nu este aplicabilă în prezenta cauză) ( 49 ).

98.

În opinia noastră, dacă aceasta ar fi aplicabilă, s‑ar putea recunoaște efectul direct al articolului 57 alineatul (6) din Directiva 2014/24, în vederea admiterii cererii asupra căreia trebuie să se pronunțe Raad van State (Consiliul de Stat, Belgia) ( 50 ).

99.

Articolul respectiv conferă ofertanților un drept (cel de a invoca măsuri de autocorectare în fața autorității contractante) de care se pot prevala în fața instanțelor naționale și pe care acestea trebuie să îl protejeze.

100.

Divergențele dintre cei care au intervenit în procedura preliminară se rezumă la caracterul necondiționat și suficient de precis al acelei dispoziții ca cerințe impuse de jurisprudență ( 51 ).

101.

În ceea ce privește caracterul necondiționat, dreptul prevăzut la articolul 57 alineatul (6) din Directiva 2014/24 nu depinde de statele membre și nu depinde, în ceea ce privește conținutul său esențial, de ceea ce stabilesc acestea.

102.

În ceea ce privește exactitatea, dispoziția oferă ea însăși indicații cu privire la cerințele minime care trebuie dovedite și, prin urmare, evaluate ( 52 ). Aceasta indică de asemenea în funcție de ce criterii (gravitate și circumstanțe particulare) va fi efectuată evaluarea ( 53 ) și care sunt consecințele evaluării pozitive și ale celei negative ( 54 ). În plus, dispoziția respectivă precizează când nu va exista dreptul de a prezenta măsuri de corectare ( 55 ). În sfârșit, aceasta stabilește aspectele de bază ale regimului și ale conținutului dreptului respectiv.

103.

Este cert că alte aspecte – materiale sau procedurale – sunt lăsate la latitudinea statelor membre, în conformitate cu regula generală prevăzută la articolul 57 din Directiva 2014/24. Un exemplu în acest sens sunt aspectele privind perioada maximă de excludere sau momentul și modalitatea de demonstrare a reabilitării.

104.

Modalitatea și momentul în care ofertantul poate să invoce și, dacă este cazul, să demonstreze că a adoptat măsuri de reabilitare sunt lăsate la latitudinea statelor membre. Nici alegerea între o evaluare din oficiu sau la inițiativa unei părți nu reprezintă o condiție esențială a dreptului pe care articolul 57 alineatul (6) din Directiva 2104/24 îl conferă ofertanților.

105.

Lipsa unei dispoziții naționale (act cu putere de lege sau administrativ) referitoare la modalități și la moment nu poate totuși să aducă atingere ofertanților în așa măsură încât să elimine dreptul acestora de a invoca în fața unei instanțe naționale beneficiile pe care le au în materia măsurilor de autocorectare.

106.

În temeiul considerațiilor prezentate, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate de Raad van State (Consiliul de Stat, Belgia) după cum urmează:

„Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE nu este aplicabilă ratione temporis situației de fapt din litigiul principal, astfel cum rezultă din cererea de decizie preliminară.

Cu caracter subsidiar: