—

Prin faptul că nu a garantat independența și imparțialitatea Izba Dyscyplinarna (Camera disciplinară) a Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia), care este competentă să controleze deciziile pronunțate în cadrul procedurilor disciplinare împotriva judecătorilor [articolul 3 punctul 5, articolul 27 și articolul 73 alineatul 1 din Ustawa o Sądzie Najwyższym (Legea privind Curtea Supremă) din 8 decembrie 2017, în versiunea sa consolidată, astfel cum a fost publicată în Dziennik Ustaw Rzeczypospolitej Polskiej din anul 2019 (poziția 825), coroborate cu articolul 9a din ustawa o Krajowej Radzie Sądownictwa (Legea privind Consiliul Național al Magistraturii) din 12 mai 2011, astfel cum a fost modificată prin ustawa o zmianie Ustawa o zmianie ustawy o Krajowej Radzie Sądownictwa oraz niektórych innych ustaw (Legea de modificare a Legii privind Consiliul Național al Magistraturii și a altor legi) din 8 decembrie 2017];

—

prin faptul că a permis ca conținutul hotărârilor judecătorești să poată fi calificat drept abatere disciplinară în ceea ce îi privește pe judecătorii instanțelor de drept comun [articolul 107 alineatul 1 din ustawa – Prawo o ustroju sądów powszechnych (Legea privind organizarea instanțelor de drept comun) din 27 iulie 2001 (Dz. U. nr. 98, poziția 1070), în versiunea rezultată în urma modificărilor succesive publicate în Dziennik Ustaw Rzeczypospolitej Polskiej din anul 2019 (pozițiile 52, 55, 60, 125, 1469 și 1495), și articolul 97 alineatele 1 și 3 din ustawa o Sądzie Najwyższym (Legea privind Curtea Supremă) din 8 decembrie 2017 (Dz. U. din 2018, poziția 5), în versiunea sa consolidată, astfel cum a fost publicată în Dziennik Ustaw Rzeczypospolitej Polskiej din anul 2019 (poziția 825)];

—

prin faptul că a conferit președintelui Izba Dyscyplinarna (Camera disciplinară) din cadrul Sąd Najwyższy (Curtea Supremă) puterea discreționară de a desemna instanța disciplinară competentă în primul grad de jurisdicție în cauzele referitoare la judecătorii instanțelor de drept comun [articolul 110 alineatul 3 și articolul 114 alineatul 7 din Legea privind organizarea instanțelor de drept comun, în versiunea rezultată în urma modificărilor succesive publicate în Dziennik Ustaw Rzeczypospolitej Polskiej din anul 2019 (pozițiile 52, 55, 60, 125, 1469 și 1495)] și, în consecință, nu a garantat examinarea cauzelor disciplinare de către o instanță „instituită prin lege”, și

—

prin faptul că nu a garantat că cauzele disciplinare împotriva judecătorilor instanțelor de drept comun sunt examinate într-un termen rezonabil (articolul 112b alineatul 5 a doua teză din această lege), precum și prin faptul că a prevăzut că actele legate de numirea unui apărător și de asumarea apărării de către acesta din urmă nu au efect suspensiv asupra desfășurării procedurii disciplinare (articolul 113a din legea menționată) și că instanța disciplinară desfășoară procedura chiar și în absența justificată a judecătorului care face obiectul procedurii, informat, sau a apărătorului acestuia (articolul 115a alineatul 3 din aceeași lege), și, în consecință, prin faptul că nu a asigurat respectarea dreptului la apărare al judecătorilor de la instanțele de drept comun care fac obiectul procedurii,

Republica Polonă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE.