Accept Refuse

EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62018CN0417

Cauza C-417/18: Cerere de decizie preliminară introdusă de Vilniaus apygardos administracinis teismas (Lituania) la 26 iunie 2018 – AW, BV, CU ir DT/Republica Lituania, reprezentată de Lietuvos Respublikos ryšių reguliavimo tarnybos, Bendrojo pagalbos centro ir Lietuvos Respublikos vidaus reikalų ministerijos

OJ C 352, 1.10.2018, p. 16–17 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

1.10.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 352/16


Cerere de decizie preliminară introdusă de Vilniaus apygardos administracinis teismas (Lituania) la 26 iunie 2018 – AW, BV, CU ir DT/Republica Lituania, reprezentată de Lietuvos Respublikos ryšių reguliavimo tarnybos, Bendrojo pagalbos centro ir Lietuvos Respublikos vidaus reikalų ministerijos

(Cauza C-417/18)

(2018/C 352/21)

Limba de procedură: lituaniana

Instanța de trimitere

Vilniaus apygardos administracinis teismas

Părțile din procedura principală

Reclamanți: AW, BV, CU și DT

Pârâtă: Republica Lituania, reprezentată de Lietuvos Respublikos ryšių reguliavimo tarnybos, Bendrojo pagalbos centro ir Lietuvos Respublikos vidaus reikalų ministerijos

Întrebările preliminare

1)

Articolul 26 alineatul (5) din Directiva 2002/22/CE (1), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136/CE (2), impune obligaţia de a furniza informații privind localizarea în cazul apelurilor efectuate de pe dispozitive mobile care nu au cartele SIM instalate?

2)

În situația în care legislația națională a unui stat membru permite particularilor să efectueze apeluri către numărul european unic pentru apelurile de urgenţă „112” fără a avea instalată o cartelă SIM, acest fapt înseamnă că informațiile privind localizarea unor astfel de apeluri de urgență trebuie determinate în conformitate cu articolul 26 alineatul (5) din Directiva 2002/22/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136/CE?

3)

Legislația națională prevăzută la punctul 4.5.4 din Procedura pentru accesul abonaților și/sau utilizatorilor la serviciile furnizate de autorități în situații de urgență (versiunea în vigoare de la 11 noiembrie 2011 până la 15 aprilie 2016), care inter alia stabilește că furnizorii de rețele publice de telefonie mobilă trebuie să furnizeze informațiile privind localizarea cu acuratețea oferită de gradul de acoperire a stațiilor de bază (sector) (Cell-ID), însă care nu specifică nivelul minim de acuratețe (în ceea ce privește distanța) cu care stațiile de bază trebuie să localizeze apelantul și nici densitatea (distanța între acestea) de repartizare a stațiilor de bază, este compatibilă cu articolul 26 alineatul (5) din Directiva 2002/22/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136/CE, care prevede că autoritățile de reglementare competente trebuie să definească criteriile de acuratețe și fiabilitate ale informațiilor furnizate privind localizarea apelantului?

4)

Dacă răspunsurile la prima întrebare și/sau la a doua întrebare sunt în sensul că statul membru are obligația de a se asigura că localizarea apelantului se realizează în conformitate cu articolul 26 alineatul (5) din Directiva 2002/22/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136/CE, și/sau răspunsul la cea de a treia întrebare este că legislația națională este incompatibilă cu articolul 26 alineatul (5) din Directiva 2002/22/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136/CE, care prevede că autoritățile de reglementare competente trebuie să definească criteriile de acuratețe și fiabilitate ale informațiilor furnizate privind localizarea apelantului, instanța națională are obligația, în momentul în care se pronunţă asupra reparării prejudiciului suferit, de a stabili o legătură directă de cauzalitate între încălcarea normei de drept al Uniunii Europene și prejudiciul suferit de către particulari sau este suficientă stabilirea unei legături indirecte de cauzalitate între încălcarea normei de drept al Uniunii Europene și prejudiciul suferit de către particularii respectivi, în condițiile în care, în conformitate cu legislația națională și/sau jurisprudența națională, stabilirea unei legături indirecte de cauzalitate între actele ilicite și prejudiciul suferit de către particulari este suficientă pentru a determina răspunderea statului?


(1)  Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (directiva privind serviciul universal) (JO L 108, p. 51, Ediţie specială, 13/vol. 35, p. 213).

(2)  Directiva 2009/136/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 de modificare a Directivei 2002/22/CE privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile de comunicații electronice, a Directivei 2002/58/CE privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului (JO L 337, p. 11).


Top