EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62018CJ0414

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 3 decembrie 2019.
Iccrea Banca SpA Istituto Centrale del Credito Cooperativo împotriva Banca d'Italia.
Cerere de decizie preliminară formulată de Tribunale Amministrativo Regionale per il Lazio.
Trimitere preliminară – Directiva 2014/59/UE – Uniune bancară – Redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții – Contribuții anuale – Calcul – Regulamentul (UE) nr. 806/2014 – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/81 – Procedură uniformă de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții – Procedură administrativă care implică autorități naționale și un organism al Uniunii – Putere decizională exclusivă a Comitetului unic de rezoluție (CRU) – Procedură în fața instanțelor naționale – Lipsa introducerii în timp util a unei acțiuni în anulare în fața instanței Uniunii – Regulamentul delegat (UE) 2015/63 – Excluderea anumitor datorii de la calculul contribuțiilor – Interconexiuni între mai multe bănci.
Cauza C-414/18.

Court reports – general

ECLI identifier: ECLI:EU:C:2019:1036

HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră)

3 decembrie 2019 ( *1 )

„Trimitere preliminară – Directiva 2014/59/UE – Uniune bancară – Redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții – Contribuții anuale – Calcul – Regulamentul (UE) nr. 806/2014 – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/81 – Procedură uniformă de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții – Procedură administrativă care implică autorități naționale și un organism al Uniunii – Putere decizională exclusivă a Comitetului unic de rezoluție (CRU) – Procedură în fața instanțelor naționale – Lipsa introducerii în timp util a unei acțiuni în anulare în fața instanței Uniunii – Regulamentul delegat (UE) 2015/63 – Excluderea anumitor datorii de la calculul contribuțiilor – Interconexiuni între mai multe bănci”

În cauza C‑414/18,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio, Italia), prin decizia din 23 ianuarie 2018, primită de Curte la 22 iunie 2018, în procedura

Iccrea Banca SpA Istituto Centrale del Credito Cooperativo

împotriva

Banca d’Italia,

CURTEA (Marea Cameră),

compusă din domnul K. Lenaerts, președinte, doamna R. Silva de Lapuerta, vicepreședintă, domnii J.‑C. Bonichot, A. Arabadjiev, E. Regan și P. G. Xuereb și doamna L. S. Rossi, președinți de cameră, domnii M. Ilešič, J. Malenovský, L. Bay Larsen (raportor), T. von Danwitz și F. Biltgen, doamna K. Jürimäe și domnii C. Lycourgos și N. Piçarra, judecători,

avocat general: domnul M. Campos Sánchez‑Bordona,

grefier: doamna V. Giacobbo‑Peyronnel, administratoare,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 30 aprilie 2019,

luând în considerare observațiile prezentate:

pentru Iccrea Banca SpA Istituto Centrale del Credito Cooperativo, de P. Messina, de A. Gemma, de F. Isgrò și de A. Dentoni Litta, avvocati;

pentru Banca d’Italia, de M. Mancini, de D. Messineo și de L. Sciotto, avvocati;

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de P. Gentili și de G. Rocchitta, avvocati dello Stato;

pentru guvernul spaniol, de S. Centeno Huerta și de M. A. Sampol Pucurull, în calitate de agenți;

pentru Comisia Europeană, de V. Di Bucci și de A. Steiblytė, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 9 iulie 2019,

pronunță prezenta

Hotărâre

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 5 alineatul (1) literele (a) și (f) din Regulamentul delegat (UE) 2015/63 al Comisiei din 21 octombrie 2014 de completare a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește contribuțiile ex ante la mecanismele de finanțare a rezoluției (JO 2015, L 11, p. 44).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Iccrea Banca SpA Istituto Centrale del Credito Cooperativo (denumită în continuare „Iccrea Banca”), pe de o parte, și Banca d’Italia (Banca Italiei), pe de altă parte, în legătură cu mai multe decizii și note ale acesteia referitoare la plata de contribuții la Fondul național de rezoluție italian și la Fondul unic de rezoluție (FUR).

Cadrul juridic

A șaptea directivă 83/349/CEE

3

A șaptea directivă 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983, în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind conturile consolidate (JO 1983, L 193, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 58) a fost abrogată prin Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului (JO 2013, L 182, p. 19).

4

Articolul 1 din A șaptea directivă 83/349, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2003/51/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2003 (JO 2003, L 178, p. 16, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 252, denumită în continuare „Directiva 83/349”), prevedea:

„(1)   Un stat membru impune oricărei întreprinderi care intră sub incidența dreptului său intern să întocmească conturi consolidate și un raport anual consolidat, dacă întreprinderea în cauză (întreprindere‑mamă) se află în oricare din următoarele situații:

(a)

deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților la o altă întreprindere (filială) sau

(b)

are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor administrative, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi (filială) și este simultan acționar sau asociat la întreprinderea în cauză sau

(c)

are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra unei întreprinderi (filială) al cărei acționar sau asociat este, în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau al unei clauze din actul constitutiv sau statutul întreprinderii în cauză […] sau

(d)

este acționar sau asociat al unei întreprinderi și:

(aa)

fie majoritatea membrilor organelor administrative, de conducere sau de supraveghere ale întreprinderii în cauză (filială) […] au fost numiți doar prin exercitarea drepturilor sale de vot;

(bb)

fie controlează singură, în temeiul unui acord încheiat cu alți acționari sau asociați ai întreprinderii în cauză (filială), majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii în cauză. […]

[…]

(2)   În afara cazurilor prevăzute la alineatul (1), statele membre impun oricărei întreprinderi care intră sub incidența dreptului lor intern să întocmească conturi consolidate și un raport consolidat de gestiune:

(a)

în cazul în care această întreprindere (întreprindere‑mamă) poate exercita sau exercită efectiv o influență dominantă sau control asupra unei alte întreprinderi (filială) sau

(b)

în cazul în care această întreprindere (întreprindere‑mamă) și o altă întreprindere (filială) au o conducere unică.”

5

Articolul 2 din Directiva 83/349 prevedea:

„(1)   În aplicarea articolului 1 alineatul (1) literele (a), (b) și (d), drepturile de vot, de numire sau de revocare ale oricărei alte filiale, precum și cele ale oricărei persoane acționând în nume propriu, dar pe seama întreprinderii‑mamă sau a unei alte filiale trebuie adăugate la cele ale întreprinderii‑mamă.

(2)   În aplicarea articolului 1 alineatul (1) literele (a), (b) și (d), din drepturile menționate în alineatul (1) din prezentul articol se scad drepturile:

(a)

conferite de acțiunile sau părțile sociale deținute în contul unei persoane care nu este nici întreprinderea‑mamă, nici o filială a acesteia sau

(b)

conferite de acțiuni sau părți sociale deținute ca garanție, cu condiția ca aceste drepturi să fie exercitate în conformitate cu instrucțiunile primite sau ca deținerea acestor acțiuni sau părți sociale să constituie, pentru întreprinderea care le deține, o operațiune curentă în cadrul activităților sale în materie de împrumuturi, cu condiția ca drepturile de vot să fie exercitate în interesul persoanei care oferă garanția.

(3)   În aplicarea articolului 1 alineatul (1) literele (a) și (d), din totalul drepturilor de vot ale acționarilor filialei se scad drepturile de vot conferite de acțiunile deținute de întreprindere, de o filială a întreprinderii în cauză sau de o persoană acționând în nume propriu, dar pe seama acestor întreprinderi.”

Regulamentul (UE) nr. 575/2013

6

Articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO 2013, L 176, p. 1) prevede:

„În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

[…]

15.

«întreprindere‑mamă» înseamnă:

(a)

o întreprindere‑mamă în sensul articolelor 1 și 2 din Directiva 83/349/CEE;

[…]

16.

«filială» înseamnă:

(a)

o întreprindere‑filială în sensul articolelor 1 și 2 din Directiva 83/349/CEE;

(b)

o întreprindere‑filială în sensul articolului 1 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE și orice întreprindere asupra căreia o întreprindere‑mamă exercită în mod efectiv o influență dominantă;

Filialele unei filiale se consideră, de asemenea, filiale ale întreprinderii care este întreprinderea‑mamă inițială;

[…]”

Directiva 2014/59/UE

7

Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO 2014, L 173, p. 190) are următorul cuprins:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

[…]

5.

«filială» înseamnă o filială, astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 16 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

6.

«întreprindere‑mamă» înseamnă o întreprindere‑mamă, astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 15 litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

[…]

26.

«grup» înseamnă o întreprindere‑mamă și filialele sale;

[…]”

8

Articolul 102 alineatul (1) din Directiva 2014/59 prevede:

„Statele membre se asigură că, până la 31 decembrie 2024, mijloacele financiare disponibile ale propriilor mecanisme de finanțare se ridică la cel puțin 1 % din suma depozitelor acoperite ale tuturor instituțiilor autorizate pe propriul teritoriu. Statele membre pot stabili niveluri‑țintă superioare acestei valori.”

9

Articolul 103 alineatele (1), (2) și (7) din această directivă precizează:

„(1)   Pentru a atinge nivelul‑țintă menționat la articolul 102, statele membre se asigură că respectivele contribuții sunt percepute cel puțin anual de la instituțiile autorizate pe teritoriul lor, inclusiv de la sucursalele din Uniune.

(2)   Contribuția fiecărei instituții se determină ca raport între valoarea pasivelor sale (cu excepția fondurilor proprii) minus depozitele acoperite, și valoarea pasivelor agregate (cu excepția fondurilor proprii), minus depozitele acoperite, ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul statului membru.

Aceste contribuții se ajustează proporțional cu profilul de risc al instituțiilor conform criteriilor adoptate în temeiul alineatului (7) din prezentul articol.

[…]

(7)   Se conferă Comisiei competența de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 115, pentru a specifica noțiunea de ajustare a contribuțiilor proporțional cu profilul de risc al instituțiilor, menționată la alineatul (2) de la prezentul articol, ținând seama de toate elementele următoare […]”

Regulamentul (UE) nr. 806/2014

10

Potrivit considerentului (120) al Regulamentului (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO 2014, L 225, p. 1):

„[Mecanismul unic de rezoluție (MUR)] reunește [Comitetul unic de rezoluție (CRU)], Consiliul, Comisia și autoritățile de rezoluție ale statelor membre participante. Curtea de Justiție are competența de a examina legalitatea deciziilor adoptate de comitet, Consiliu și Comisie în conformitate cu articolul 263 [TFUE], precum și pentru determinarea răspunderii lor necontractuale. În plus, Curtea de Justiție are competența, în conformitate cu articolul 267 [TFUE], să hotărască, cu titlu preliminar și la cererea autorităților judiciare naționale, cu privire la validitatea și interpretarea actelor instituțiilor, organismelor sau agențiilor Uniunii. Autoritățile judiciare naționale ar trebui să aibă competența, în conformitate cu dreptul intern, de a examina legalitatea deciziilor adoptate de autoritățile de rezoluție ale statelor membre participante în exercitarea prerogativelor care le sunt conferite prin prezentul regulament, precum și de a stabili răspunderea lor necontractuală.”

11

Articolul 54 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 prevede:

„În cadrul sesiunii sale executive, comitetul:

[…]

(b)

ia toate deciziile în vederea punerii în aplicare a prezentului regulament, cu excepția cazului în care prezentul regulament conține dispoziții contrare.”

12

Articolul 70 alineatele (2) și (6) din acest regulament prevede:

„(2)   Comitetul calculează în fiecare an, după consultarea BCE [Băncii Centrale Europene] sau a autorității naționale competente și în strânsă cooperare cu autoritățile naționale de rezoluție, contribuțiile individuale, pentru a se asigura că contribuțiile datorate de toate instituțiile autorizate de pe teritoriul tuturor statelor membre participante nu depășesc 12,5 % din nivelul‑țintă.

[…]

(6)   Se aplică actele delegate în care se detaliază noțiunea de ajustare a contribuțiilor la profilul de risc al instituțiilor, adoptate de Comisie în temeiul articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59/UE.”

Regulamentul delegat 2015/63

13

Considerentele (8) și (9) ale Regulamentului delegat 2015/63 au următorul cuprins:

„(8)

Calcularea contribuțiilor la nivel individual ar conduce, în cazul grupurilor, la dubla contabilizare a anumitor datorii atunci când se stabilește contribuția anuală de bază a diferitelor entități ale grupului, deoarece datoriile legate de acordurile pe care entitățile aceluiași grup le încheie între ele ar fi incluse în pasivele totale care urmează să fie luate în considerare pentru stabilirea contribuției anuale de bază a fiecărei entități din grup. Prin urmare, stabilirea contribuției anuale de bază ar trebui precizată mai în detaliu în cazul grupurilor, astfel încât să reflecte gradul de interconectare a entităților din cadrul grupului și să se evite dubla contabilizare a expunerilor intragrup. […]

(9)

În scopul calculării contribuției anuale de bază a unei entități dintr‑un grup, pasivele totale care urmează să fie analizate nu ar trebui să includă datoriile rezultate din niciun contract pe care acea entitate din grup l‑a încheiat cu o altă entitate care face parte din același grup. Cu toate acestea, o astfel de excludere ar trebui să fie posibilă numai în cazul în care fiecare entitate din grup este stabilită în Uniune, este inclusă integral în aceeași consolidare, face obiectul unor proceduri centralizate și adecvate de evaluare, măsurare și control al riscului și în cazul în care nu există niciun impediment actual sau prevăzut, de ordin material, practic sau juridic în calea rambursării rapide a datoriilor relevante la scadență. Acest lucru ar trebui să împiedice excluderea datoriilor din baza de calcul a contribuțiilor în cazul în care nu există nicio garanție cu privire la faptul că expunerile provenind din împrumuturi intragrup ar fi acoperite în cazul în care sănătatea financiară a grupului se deteriorează. […]”

14

Articolul 3 din acest regulament precizează:

„În sensul prezentului regulament, se aplică definițiile din […] Directiva 2014/59/UE. În sensul prezentului regulament, se aplică și următoarele definiții:

[…]

28.

«credit promoțional» înseamnă un împrumut acordat de o bancă promoțională sau prin intermediul unei bănci intermediare, pe bază neconcurențială și nonprofit, cu scopul promovării obiectivelor de politică publică ale administrației centrale sau regionale dintr‑un stat membru;

[…]”

15

Articolul 5 alineatul (1) din regulamentul delegat menționat prevede:

„Contribuțiile menționate la articolul 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59/UE se calculează prin excluderea următoarelor datorii:

(a)

datoriile intragrup care rezultă din tranzacțiile încheiate de o instituție cu o instituție care face parte din același grup, cu condiția să fie îndeplinite toate cerințele de mai jos:

(i)

fiecare instituție își are sediul în Uniune;

(ii)

fiecare instituție este inclusă integral în aceeași supraveghere consolidată, în conformitate cu articolele 6-17 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, și face obiectul unor proceduri centralizate corespunzătoare de evaluare, măsurare și control al riscului și

(iii)

nu există niciun motiv semnificativ, de ordin practic sau juridic, existent sau potențial, care să împiedice rambursarea rapidă a datoriilor la scadență;

[…]

(f)

în cazul instituțiilor care lucrează cu credite promoționale, datoriile instituției intermediare față de banca inițiatoare sau față de o altă bancă de promovare ori o altă instituție intermediară și datoriile băncii de promovare inițiale față de părțile sale finanțatoare, în măsura în care cuantumul acestor datorii este compensat prin creditele promoționale acordate de instituția în cauză.”

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/81

16

Articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/81 al Consiliului din 19 decembrie 2014 de stabilire a condițiilor uniforme de aplicare a Regulamentului nr. 806/2014 (JO 2015, L 15, p. 1) prevede:

„Pentru fiecare perioadă de contribuție, după consultarea BCE sau a autorităților naționale competente și în strânsă cooperare cu autoritățile naționale de rezoluție, comitetul calculează contribuția anuală datorată de fiecare instituție pe baza nivelului‑țintă anual al fondului. […]”

17

Articolul 5 din acest regulament de punere în aplicare prevede:

„(1)   Comitetul comunică autorităților naționale de rezoluție relevante deciziile sale referitoare la calculul contribuțiilor anuale ale instituțiilor autorizate pe teritoriile lor respective.

(2)   După primirea comunicării prevăzute la alineatul (1), fiecare autoritate națională de rezoluție notifică fiecărei instituții autorizate în statul său membru decizia comitetului referitoare la calculul contribuției anuale datorate de respectiva instituție.”

18

Articolul 6 din regulamentul de punere în aplicare menționat prevede:

„Comitetul stabilește formatele și reprezentările datelor care trebuie utilizate de către instituții pentru a raporta informațiile necesare în scopul calculării contribuțiilor anuale pentru a crește gradul de comparabilitate al informațiilor raportate și eficacitatea prelucrării informațiilor primite.”

Litigiul principal și întrebarea preliminară

19

Iccrea Banca este o bancă aflată la conducerea unei rețele de instituții de credit și care are ca misiune susținerea operațiunilor, printre altele, ale băncilor de credit cooperativ din Italia.

20

În acest scop, ea furnizează acestor bănci servicii de plată, de monetică, de decontare și de păstrare a titlurilor de valoare, precum și de servicii de natură financiară și acționează în calitate de centrală financiară a sistemului de credit cooperativ. În acest ultim sens, ea oferă băncilor menționate în special o serie de servicii de acces structurat la finanțări colateralizate disponibile la BCE și pe piață. În acest context, ea a constituit un grup la care au aderat aproximativ 190 de bănci de credit cooperativ în scopul exclusiv de a participa la operațiunile specifice de refinanțare pe termen lung, puse în aplicare de BCE.

21

Prin decizii adoptate între anii 2015 și 2017, Banca Italiei a solicitat Iccrea Banca plata unor contribuții ordinare, extraordinare și suplimentare la Fondul național de rezoluție italian. În plus, printr‑o notă din 3 mai 2016, Banca Italiei a solicitat Iccrea Banca plata unei contribuții ex ante la FUR pentru anul 2016 stabilite printr‑o decizie a CRU din 15 aprilie 2016. Printr‑o notă din 27 mai 2016, ea a corectat cuantumul acestei din urmă contribuții în temeiul unei decizii a CRU din 20 mai 2016.

22

Iccrea Banca a formulat o acțiune împotriva acestor decizii și a acestor note ale Băncii Italiei în fața instanței de trimitere. Prin această acțiune se urmărește de asemenea stabilirea modului adecvat de calcul al sumelor datorate efectiv de Iccrea Banca și rambursarea sumelor pe care aceasta le consideră plătite nejustificat.

23

În susținerea acțiunii menționate, Iccrea Banca arată în esență că Banca Italiei s‑a întemeiat pe o interpretare eronată a articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul delegat 2015/63. Ea ar fi luat astfel în considerare, în scopul calculării contribuțiilor în discuție în litigiul principal, datoriile legate de relațiile dintre Iccrea Banca și băncile de credit cooperativ, deși acestea ar fi trebuit să fie excluse de la calculul respectiv printr‑o aplicare prin analogie a dispozițiilor acestui regulament delegat referitoare la datoriile intragrup sau la instituțiile care lucrează cu credite promoționale. Această interpretare eronată ar fi determinat Banca Italiei să nu evidențieze, cu ocazia comunicării datelor către CRU, natura specială a sistemului integrat în care opera Iccrea Banca și ar fi condus astfel la o eroare în calculul contribuției ex ante la FUR pentru anul 2016.

24

Instanța de trimitere a respins o excepție de necompetență invocată de Banca Italiei în ceea ce privește cererile privind actele Băncii Italiei referitoare la contribuțiile ex ante la FUR pentru anul 2016. Ea a dedus competența sa de a se pronunța în această privință din faptul că Banca Italiei nu ar acționa ca un simplu intermediar între CRU și instituțiile de credit. Banca Italiei ar juca astfel, în conformitate cu alegerile efectuate de legiuitorul Uniunii, un rol activ și decisiv atât în faza stabilirii cuantumului contribuțiilor respective, cât și în faza perceperii acestora. În acest context, Iccrea Banca ar putea obține un avantaj concret dintr‑o reexaminare și dintr‑o nouă definire a elementelor pe care Banca Italiei trebuie să le transmită CRU în scopul calculării contribuției pe care o datorează.

25

În aceste condiții, Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio, Italia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 5 alineatul (1), în special literele (a) și (f), din Regulamentul delegat [2015/63], interpretat în lumina principiilor care se regăsesc în acest izvor de drept, precum și în Directiva 2014/59, în Regulamentul [nr. 806/2014] și în articolul 120 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și potrivit principiilor fundamentale ale egalității de tratament, nediscriminării și proporționalității consacrate la articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și potrivit interdicției de a impune o dublă contribuție, pentru calcularea contribuțiilor menționate la articolul 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59, se opune aplicării regimului prevăzut al datoriilor intragrup și în cazul unui «grup de fapt» sau în cazul unor interconexiuni existente între o entitate și alte bănci din cadrul aceluiași sistem?

Pe de altă parte, de asemenea în lumina principiilor menționate anterior, tratamentul de favoare rezervat datoriilor care rezultă din credite promoționale prevăzut la articolul 5 citat anterior poate fi aplicat prin analogie și datoriilor unei bănci așa‑numite «de al doilea nivel» față de celelalte bănci din același sistem (de credit cooperativ) sau această din urmă caracteristică a unei instituții, care funcționează concret în calitate de instituție centrală în cadrul unui ansamblu interconectat și integrat de mici bănci, inclusiv în raporturile cu BCE și cu piața financiară, trebuie să conducă, potrivit reglementării în vigoare, la o ajustare în prezentarea datelor financiare de către autoritatea națională de rezoluție către organismele Uniunii și în determinarea contribuțiilor datorate de instituția în cauză fondului de rezoluție în funcție de datoriile sale efective și de profilul său concret de risc?”

Cu privire la admisibilitatea cererii de decizie preliminară

26

Guvernul italian susține că cererea de decizie preliminară este inadmisibilă în ansamblu, pentru motivul că decizia de trimitere nu prezintă elemente de fapt care să explice motivele pentru care s‑ar putea considera că Iccrea Banca este lider al unui grup sau că acordă credite promoționale, în sensul reglementării Uniunii aplicabile. La rândul său, Comisia apreciază că această cerere este inadmisibilă numai în măsura în care privește contribuțiile ex ante la FUR pentru anul 2016.

27

Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în cadrul cooperării dintre Curte și instanțele naționale, necesitatea de a ajunge la o interpretare a dreptului Uniunii care să fie utilă instanței naționale impune ca aceasta să respecte cu strictețe cerințele care privesc conținutul unei cereri de decizie preliminară și care figurează explicit la articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții (Hotărârea din 19 aprilie 2018, Consorzio Italian Management și Catania Multiservizi, C‑152/17, EU:C:2018:264, punctul 21 și jurisprudența citată).

28

Astfel, este în special indispensabil, după cum prevede articolul 94 litera (a) din Regulamentul de procedură, ca decizia de trimitere să cuprindă o expunere sumară a faptelor pertinente, astfel cum au fost constatate de instanța de trimitere, sau cel puțin o expunere a circumstanțelor factuale pe care se întemeiază întrebările (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2018, Consorzio Italian Management și Catania Multiservizi, C‑152/17, EU:C:2018:264, punctul 22 și jurisprudența citată).

29

În speță, decizia de trimitere conține date faptice suficiente pentru înțelegerea atât a întrebării adresate, cât și a domeniului de aplicare al acesteia. Ea expune în special natura raporturilor dintre Iccrea Banca și o serie de bănci de credit cooperativ care au determinat instanța de trimitere să solicite Curții să se pronunțe.

30

În ceea ce privește argumentele guvernului italian care urmăresc să demonstreze că datele astfel prezentate nu sunt de natură să stabilească faptul că Iccrea Banca îndeplinește condițiile de excludere a anumitor datorii, prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul delegat 2015/63, trebuie să se constate că aprecierea lor este legată indisociabil de răspunsul care trebuie dat la cererea de decizie preliminară și că nici acestea nu pot, așadar, să determine inadmisibilitatea cererii respective (a se vedea prin analogie Hotărârea din 17 ianuarie 2019, KPMG Baltics, C‑639/17, EU:C:2019:31, punctul 11).

31

La rândul său, Comisia susține că instanțele Uniunii sunt singurele competente să se pronunțe cu privire la modalitățile de calcul al contribuțiilor la FUR și că cererea de decizie preliminară ar trebui, așadar, să fie declarată inadmisibilă în parte, în conformitate cu jurisprudența rezultată din Hotărârea din 9 martie 1994, TWD Textilwerke Deggendorf (C‑188/92, EU:C:1994:90), din moment ce Iccrea Banca nu a introdus în timp util o acțiune în anulare împotriva deciziilor CRU privind calculul contribuției sale ex ante la FUR pentru anul 2016.

32

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în cadrul cooperării dintre aceasta din urmă și instanțele naționale, instituită prin articolul 267 TFUE, numai instanța națională care este sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, în cazul în care întrebările adresate privesc interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este în principiu obligată să se pronunțe (Hotărârea din 4 decembrie 2018, Minister for Justice and Equality și Commissioner of An Garda Síochána, C‑378/17, EU:C:2018:979, punctul 26, precum și jurisprudența citată).

33

Cu toate acestea, o întrebare preliminară în interpretare nu poate fi considerată admisibilă atunci când reiese că aceasta are ca unic obiect să permită instanței de trimitere să se pronunțe cu privire la un aspect care, în temeiul dreptului Uniunii, nu este de competența instanțelor naționale.

34

În această privință, trebuie arătat că, deși întrebarea adresată privește interpretarea articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul delegat 2015/63, în special în lumina Directivei 2014/59, care, la fel ca acest regulament delegat, stabilește anumite norme relevante atât pentru calcularea contribuțiilor la fondurile naționale de rezoluție, cât și pentru cea a contribuțiilor la FUR, această întrebare se referă de asemenea la Regulamentul nr. 806/2014, care stabilește numai norme privind mecanismul unic de rezoluție din care face parte FUR. În plus, această întrebare privește în parte prezentarea unor date financiare de către autoritatea națională de rezoluție „instituțiilor comunitare”.

35

Rezultă, așadar, că anumite aspecte ale întrebării menționate se referă în mod specific la calculul contribuțiilor la FUR.

36

Din decizia de trimitere reiese că interpretarea solicitată a normelor aplicabile acestui calcul este considerată necesară de instanța de trimitere pentru a preciza modalitățile potrivit cărora Banca Italiei ar fi trebuit să intervină în procedura de stabilire și de percepere a contribuțiilor ex ante la FUR pentru anul 2016. Această instanță apreciază astfel că trebuie să se pronunțe cu privire la această intervenție atât în faza procedurii care precedă adoptarea deciziilor CRU privind calculul acestor contribuții, stabilind în special care sunt informațiile pe care Banca Italiei ar fi trebuit să le transmită CRU, cât și în faza procedurii care urmează adoptării acestor decizii ale CRU și este consacrată perceperii contribuțiilor menționate, în măsura în care răspunsul Curții la întrebarea adresată ar putea eventual să conducă la o constatare a nevalidității deciziilor adoptate de Banca Italiei ca urmare a deciziilor menționate ale CRU.

37

În ceea ce privește, în primul rând, aspectele cererii de decizie preliminară destinate să permită instanței de trimitere să se pronunțe cu privire la intervenția Băncii Italiei în faza procedurii care precedă adoptarea deciziilor CRU privind calculul contribuțiilor ex ante la FUR, trebuie amintit că articolul 263 TFUE conferă Curții de Justiție a Uniunii Europene competența exclusivă de a controla legalitatea actelor adoptate de organele sau de organismele Uniunii dintre care face parte CRU (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2018, Berlusconi și Fininvest, C‑219/17, EU:C:2018:1023, punctul 42).

38

Eventuala implicare a autorităților naționale în cursul procedurii care conduce la adoptarea unor asemenea acte nu poate pune în discuție calificarea lor drept acte ale Uniunii, atunci când actele adoptate de autoritățile naționale sunt o etapă a unei proceduri în care un organ sau un organism al Uniunii exercită singur puterea decizională finală fără a fi ținut de actele pregătitoare sau de propunerile care emană de la autoritățile naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2018, Berlusconi și Fininvest, C‑219/17, EU:C:2018:1023, punctul 43).

39

Astfel, într‑o asemenea situație, în care dreptul Uniunii consacră puterea decizională exclusivă a unui organ sau a unui organism al Uniunii, revine instanței Uniunii, în temeiul competenței sale exclusive de a controla legalitatea actelor Uniunii pe baza articolului 263 TFUE, sarcina de a se pronunța cu privire la legalitatea deciziei finale adoptate de organul sau de organismul Uniunii în cauză și de a examina, pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă a persoanelor interesate, eventualele vicii care afectează actele pregătitoare sau propunerile care emană de la autoritățile naționale care ar fi de natură să afecteze validitatea acestei decizii finale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2018, Berlusconi și Fininvest, C‑219/17, EU:C:2018:1023, punctul 44).

40

În plus, dintr‑o interpretare a articolului 263 TFUE în lumina principiului cooperării loiale dintre Uniune și statele membre înscris la articolul 4 alineatul (3) TUE reiese că actele adoptate de autoritățile naționale în cadrul unei proceduri precum cea vizată la punctele precedente din prezenta hotărâre nu pot fi supuse controlului instanțelor statelor membre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2018, Berlusconi și Fininvest, C‑219/17, EU:C:2018:1023, punctul 47).

41

În această privință, Curtea a statuat că, atunci când legiuitorul Uniunii optează pentru o procedură administrativă care prevede adoptarea de către autoritățile naționale a unor acte pregătitoare pentru o decizie finală a unei instituții a Uniunii care produce efecte de drept și care poate cauza un prejudiciu, el are intenția să stabilească, între această instituție și aceste autorități naționale, un mecanism special de colaborare care se întemeiază pe competența decizională exclusivă a instituției Uniunii (Hotărârea din 19 decembrie 2018, Berlusconi și Fininvest, C‑219/17, EU:C:2018:1023, punctul 48).

42

Or, eficacitatea unui asemenea proces decizional presupune în mod necesar un control jurisdicțional unic, care să fie exercitat numai de instanțele Uniunii doar după adoptarea deciziei instituției Uniunii prin care se încheie procedura administrativă, decizie care este singura susceptibilă să producă efecte de drept obligatorii de natură a afecta interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia (Hotărârea din 19 decembrie 2018, Berlusconi și Fininvest, C‑219/17, EU:C:2018:1023, punctul 49).

43

În ceea ce privește, mai precis, actele autorităților naționale de rezoluție care precedă calculul contribuțiilor ex ante la FUR, trebuie arătat că aceste contribuții sunt calculate și sunt percepute în cadrul procedurii instituite de Regulamentul nr. 806/2014 și de Regulamentul de punere în aplicare 2015/81.

44

Articolul 54 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 prevede că, în cadrul sesiunii sale executive, CRU ia toate deciziile în vederea punerii în aplicare a acestui regulament, cu excepția cazului în care regulamentul menționat conține dispoziții contrare.

45

Reiese din articolul 70 alineatul (2) din același regulament și din articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 că este exclusiv de competența CRU, după consultarea BCE sau a autorității naționale competente și în strânsă cooperare cu autoritățile naționale de rezoluție, să calculeze în fiecare an contribuțiile individuale ex ante ale fiecărei instituții autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante.

46

Pe de altă parte, din articolul 6 din acest regulament de punere în aplicare rezultă că colectarea informațiilor necesare pentru calcularea acestor contribuții se efectuează prin intermediul formatelor și al reprezentărilor datelor stabilite de CRU și completate de instituțiile vizate.

47

Având în vedere aceste elemente, rezultă că, în ceea ce privește calculul contribuțiilor ex ante la FUR, CRU exercită singur puterea decizională finală și că autoritățile naționale de rezoluție se limitează, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctele 40 și 41 din concluziile sale, la a acorda un sprijin operațional CRU. Deși aceste autorități pot astfel să fie consultate de CRU pentru a facilita stabilirea cuantumului contribuției ex ante datorate de o instituție și deși ele trebuie, în orice caz, să coopereze cu CRU în acest scop, aprecierile pe care ele le‑ar putea eventual efectua cu această ocazie cu privire la situația unei instituții nu pot în niciun fel să fie obligatorii pentru CRU.

48

În consecință, instanța Uniunii este singura competentă să aprecieze, cu ocazia controlului legalității unei decizii a CRU prin care se stabilește cuantumul contribuției individuale ex ante la FUR a unei instituții, dacă un act adoptat de o autoritate națională de rezoluție în pregătirea unei asemenea decizii este afectat de vicii susceptibile să afecteze această decizie a CRU, fără ca o instanță națională să poată exercita un control asupra acestui act național (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 decembrie 2018, Berlusconi și Fininvest, C‑219/17, EU:C:2018:1023, punctul 57).

49

Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de precizarea care figurează în considerentul (120) al Regulamentului nr. 806/2014, potrivit căreia autoritățile judiciare naționale ar trebui să aibă competența de a examina legalitatea deciziilor adoptate de autoritățile de rezoluție ale statelor membre participante în exercitarea prerogativelor care le sunt conferite prin acest regulament.

50

Astfel, această precizare trebuie înțeleasă, după cum a arătat domnul avocat general la punctul 54 din concluziile sale, în raport cu repartizarea competențelor jurisdicționale care rezultă din dreptul primar, la care acest considerent se referă de altfel amintind competența exclusivă a Curții de Justiție a Uniunii Europene de a examina legalitatea deciziilor adoptate de CRU, în sensul că vizează numai actele naționale care sunt adoptate în cadrul unei proceduri în care acest regulament a conferit autorităților naționale de rezoluție o putere decizională proprie.

51

Pe de altă parte, o instanță națională nu poate în mod valabil să adreseze autorității naționale de rezoluție o somație privind modalitățile de intervenție a acestei autorități în amonte față de adoptarea unei decizii a CRU privind calculul contribuțiilor ex ante la FUR.

52

În această privință, trebuie amintit că, având în vedere necesara unicitate a controlului jurisdicțional al unor asemenea decizii ale CRU, sunt fără incidență asupra exclusivității competenței instanțelor Uniunii atât tipul de cale de atac națională aleasă pentru a supune actele pregătitoare adoptate de autoritățile naționale controlului unei instanțe a unui stat membru, cât și natura capetelor de cerere sau a motivelor prezentate în acest scop (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2018, Berlusconi și Fininvest, C‑219/17, EU:C:2018:1023, punctul 51).

53

Or, eventuala emitere de către o instanță națională a unei somații prin care o autoritate națională de rezoluție este obligată să adopte un anumit comportament în intervenția sa în amonte față de adoptarea unei decizii a CRU privind calculul contribuțiilor ex ante la FUR ar aduce atingere unicității acestui control jurisdicțional prin crearea unui risc de divergențe de aprecieri, în aceeași procedură, între această instanță națională și instanțele Uniunii care ar putea, ulterior, să fie chemate să aprecieze, cu titlu incident, legalitatea acestei intervenții cu ocazia examinării unei eventuale acțiuni în anulare în temeiul articolului 263 TFUE, exercitată împotriva acestei decizii a CRU (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2018, Berlusconi și Fininvest, C‑219/17, EU:C:2018:1023, punctul 50).

54

Dreptul Uniunii se opune astfel ca instanța de trimitere să se pronunțe cu privire la legalitatea intervenției Băncii Italiei în faza procedurii care precedă adoptarea deciziilor CRU privind calculul contribuțiilor ex ante la FUR pentru anul 2016.

55

În ceea ce privește, în al doilea rând, aspectele cererii de decizie preliminară destinate să permită instanței de trimitere să se pronunțe cu privire la intervenția Băncii Italiei în faza procedurii care urmează adoptării deciziilor CRU privind calculul contribuțiilor ex ante la FUR pentru anul 2016, trebuie să se constate că din articolul 5 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 reiese că deciziile CRU privind calculul contribuțiilor ex ante la FUR ale instituțiilor autorizate pe teritoriul unui stat membru sunt comunicate autorității naționale de rezoluție a acestui stat membru, care trebuie să notifice ulterior fiecăreia dintre aceste instituții decizia CRU privind calculul contribuției sale.

56

Revine de asemenea acestei autorități naționale de rezoluție obligația de a percepe, în temeiul articolului 67 alineatul (4) din Regulamentul nr. 806/2014, contribuțiile stabilite de CRU în sarcina instituțiilor menționate.

57

Din ceea ce precedă rezultă că, după adoptarea unei decizii a CRU privind calculul contribuțiilor ex ante la FUR, autoritățile naționale de rezoluție au numai sarcina de a notifica și de a pune în aplicare această decizie.

58

În acest context, având în vedere competențele proprii ale CRU, amintite la punctele 44 și 45 din prezenta hotărâre, aceste autorități nu sunt abilitate să reexamineze calculele efectuate de CRU în vederea modificării cuantumului acestor contribuții și ele nu pot, așadar, după adoptarea unei decizii a CRU, să reevalueze, în acest scop, expunerea la risc a unei instituții.

59

De asemenea, dacă o instanță națională ar putea, astfel cum preconizează instanța de trimitere, să anuleze notificarea de către o autoritate națională de rezoluție a unei decizii a CRU privind calculul contribuției ex ante a unei instituții la FUR, întemeindu‑se pe caracterul eronat al evaluării expunerii la risc a acestei instituții pe care se bazează acest calcul, ea ar repune în discuție o apreciere efectuată de CRU și ar împiedica, în definitiv, executarea acestei decizii a CRU în Italia.

60

Or, autoritățile naționale de rezoluție, precum și instanțele naționale chemate să controleze acțiunea acestora nu pot lua în mod valabil decizii contrare deciziilor CRU privind calculul contribuțiilor ex ante la FUR și care privează, în practică, aceste din urmă decizii de efectele lor, împiedicând perceperea acestor contribuții (a se vedea prin analogie Hotărârea din 14 decembrie 2000, Masterfoods și HB, C‑344/98, EU:C:2000:689, punctul 52, Hotărârea din 20 noiembrie 2008, Heuschen & Schrouff Oriëntal Foods Trading, C‑375/07, EU:C:2008:645, punctul 66, precum și Hotărârea din 6 noiembrie 2012, Otis și alții, C‑199/11, EU:C:2012:684, punctele 50 și 51).

61

Cu toate acestea, atunci când soluționarea unui litigiu pendinte în fața unei instanțe naționale depinde de validitatea unei decizii a CRU, această instanță poate în principiu să sesizeze Curtea cu o întrebare preliminară privind validitatea acestei decizii (a se vedea prin analogie Hotărârea 14 decembrie 2000, Masterfoods și HB, C‑344/98, EU:C:2000:689, punctul 57, precum și Hotărârea din 20 noiembrie 2008, Heuschen & Schrouff Oriëntal Foods Trading, C‑375/07, EU:C:2008:645, punctul 68).

62

În această privință, trebuie să se constate că, deși anumite aspecte ale întrebării preliminare se raportează în mod specific la calculul contribuțiilor ex ante la FUR, instanța de trimitere nu a solicitat Curții să se pronunțe asupra validității deciziilor CRU privind calculele contribuțiilor menționate pentru anul 2016. În plus, din decizia de trimitere reiese că Iccrea Banca nu s‑a prevalat, în fața acestei instanțe, de nevaliditatea acestor decizii și că instanța menționată nu a exprimat îndoieli cu privire la validitatea acestora.

63

Trebuie amintit că, în orice caz, posibilitatea unui justițiabil de a se prevala, în cadrul unei acțiuni formulate în fața unei instanțe naționale, de nevaliditatea unor dispoziții cuprinse într‑un act al Uniunii, care constituie temeiul unei decizii naționale adoptate în privința sa, presupune fie că a introdus, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, și o acțiune în anulare împotriva acestui act al Uniunii în termenele stabilite, fie că nu a procedat astfel, întrucât nu dispune fără nicio îndoială de dreptul de a introduce o asemenea acțiune (Hotărârea din 25 iulie 2018, Georgsmarienhütte și alții, C‑135/16, EU:C:2018:582, punctul 17 și jurisprudența citată).

64

În acest context, admisibilitatea unei acțiuni introduse de o persoană fizică sau juridică împotriva unui act al cărui destinatar nu este această persoană, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, este supusă în special condiției ca acest act să o privească direct și individual (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 martie 2018, European Union Copper Task Force/Comisia, C‑384/16 P, EU:C:2018:176, punctul 32 și jurisprudența citată).

65

În speță, deși destinatarul deciziilor CRU privind calculul contribuțiilor ex ante la FUR pentru anul 2016 este, conform articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, Banca Italiei, Iccrea Banca era, fără nicio îndoială, vizată în mod direct și individual de aceste decizii.

66

Astfel, trebuie amintit, pe de o parte, că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, condiția potrivit căreia o persoană fizică sau juridică trebuie să fie vizată direct prin decizia care face obiectul acțiunii, astfel cum este prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, impune ca două criterii să fie reunite în mod cumulativ, și anume ca măsura contestată, pe de o parte, să producă în mod direct efecte asupra situației juridice a particularului și, pe de altă parte, să nu lase nicio putere de apreciere destinatarilor însărcinați cu punerea sa în aplicare, aceasta având un caracter pur automat și decurgând doar din reglementarea Uniunii, fără aplicarea altor norme intermediare (Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Scuola Elementare Maria Montessori/Comisia, Comisia/Scuola Elementare Maria Montessori și Comisia/Ferracci, C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873, punctul 42, și Hotărârea din 5 noiembrie 2019, BCE și alții/Trasta Komercbanka și alții, C‑663/17 P, C‑665/17 P și C‑669/17 P, EU:C:2019:923, punctul 103).

67

Or, deciziile CRU privind calculul contribuțiilor ex ante la FUR pentru anul 2016 produc în mod direct efecte asupra situației juridice a Iccrea Banca în măsura în care determină cuantumul contribuției ex ante la FUR pe care este obligată să o plătească. În plus, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 55-58 din prezenta hotărâre, aceste decizii nu lasă nicio putere de apreciere Băncii Italiei, care trebuie să perceapă de la Iccrea Banca o contribuție corespunzătoare cuantumului pe care deciziile menționate îl stabilesc pentru această instituție și, așadar, nu este abilitată să modifice acest cuantum.

68

Pe de altă parte, alte subiecte decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că aceasta le privește în mod individual decât dacă această decizie le afectează în considerarea anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, le individualizează analog cu destinatarul (Hotărârea din 25 iulie 2018, Georgsmarienhütte și alții, C‑135/16, EU:C:2018:582, punctul 31 și jurisprudența citată).

69

Acesta este cazul, în speță, al Iccrea Banca, în măsura în care este menționată nominal în anexa la deciziile CRU privind calculul contribuțiilor ex ante la FUR pentru anul 2016.

70

În aceste condiții, în conformitate cu principiul amintit la punctul 63 din prezenta hotărâre, Iccrea Banca nu ar fi putut să se prevaleze, în fața unei instanțe naționale, de nelegalitatea deciziilor CRU privind calculul contribuțiilor ex ante la FUR pentru anul 2016 decât dacă ar fi introdus de asemenea, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, o acțiune în anulare împotriva acestor decizii în termenele stabilite.

71

În această privință, Ordonanța Tribunalului din 19 noiembrie 2018, Iccrea Banca/Comisia și CRU (T‑494/17, EU:T:2018:804), care a devenit definitivă, a constatat că Banca Italiei a notificat Iccrea Banca, la 3 mai 2016, cuantumul contribuției sale ex ante la FUR pentru anul 2016, astfel cum a fost calculat de CRU, și că aceasta din urmă a introdus tardiv o acțiune în anulare împotriva deciziei CRU din 15 aprilie 2016.

72

În ceea ce privește decizia CRU din 20 mai 2016, în măsura în care Iccrea Banca nu a introdus o acțiune în anulare în fața Tribunalului împotriva acestei decizii, ea nu se poate prevala în fața unei instanțe naționale de nevaliditatea deciziei menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iulie 2018, Georgsmarienhütte și alții, C‑135/16, EU:C:2018:582, punctul 43).

73

Din ceea ce precedă rezultă că nu este de competența instanței de trimitere să aprecieze, în cauza principală, compatibilitatea unor decizii ale Băncii Italiei cu normele care reglementează calculul contribuțiilor ex ante la FUR, această instanță neputând, în temeiul dreptului Uniunii, nici să se pronunțe cu privire la actele Băncii Italiei care pregătesc acest calcul, nici să împiedice prelevarea, de la Iccrea Banca, a unei contribuții care să corespundă cuantumului determinat de actele CRU a căror nevaliditate nu a fost stabilită.

74

Prin urmare, se impune constatarea că aspectele întrebării adresate care se referă în mod specific la calculul contribuțiilor ex ante la FUR trebuie considerate inadmisibile.

75

În schimb, această întrebare este admisibilă în măsura în care se referă la calculul contribuțiilor ordinare, extraordinare și suplimentare la Fondul național de rezoluție italian.

Cu privire la întrebarea preliminară

76

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59 și articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (f) din Regulamentul delegat 2015/63 trebuie interpretate în sensul că datoriile care rezultă din tranzacții între o bancă de al doilea nivel și membrii unui ansamblu pe care îl constituie împreună cu bănci cooperative cărora le furnizează diverse servicii sunt excluse de la calculul contribuțiilor la un fond național de rezoluție prevăzute la acest articol 103 alineatul (2).

77

Articolul 102 alineatul (1) din Directiva 2014/59 prevede că statele membre se asigură că, până la 31 decembrie 2024, mijloacele financiare disponibile ale propriilor mecanisme de finanțare se ridică la cel puțin 1 % din suma depozitelor acoperite ale tuturor instituțiilor autorizate pe propriul teritoriu.

78

Din articolul 103 alineatele (1) și (2) din această directivă reiese că, în vederea atingerii acestui nivel‑țintă, un stat membru trebuie să se asigure că, de la fiecare instituție autorizată pe teritoriul său, este percepută o contribuție determinată ca raport între valoarea pasivelor sale, cu excepția fondurilor proprii, minus depozitele acoperite și valoarea pasivelor agregate, cu excepția fondurilor proprii, minus depozitele acoperite ale tuturor instituțiilor autorizate pe acest teritoriu.

79

Articolul 103 alineatul (2) al doilea paragraf din directiva menționată precizează că aceste contribuții se ajustează proporțional cu profilul de risc al instituțiilor.

80

Noțiunea de ajustare a contribuțiilor proporțional cu profilul de risc al instituțiilor poate fi specificată de Comisie, în temeiul articolului 103 alineatul (7) din aceeași directivă, prin intermediul unor acte delegate adoptate ținând seama de o serie de elemente enumerate în această dispoziție.

81

Această abilitare a fost pusă în aplicare prin adoptarea de către Comisie a articolului 5 din Regulamentul delegat 2015/63, care, sub titlul „Ajustarea pentru risc a contribuției anuale de bază”, prevede excluderea anumitor datorii de la calculul contribuțiilor prevăzute la articolul 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59.

82

În primul rând, articolul 5 alineatul (1) litera (a) din acest regulament delegat prevede că această excludere trebuie aplicată datoriilor intragrup care rezultă din tranzacțiile încheiate de o instituție cu o instituție care face parte din același grup, cu condiția să fie îndeplinite anumite cerințe suplimentare.

83

Din însuși modul de redactare a acestei dispoziții rezultă că aceasta nu se poate aplica decât tranzacțiilor dintre două instituții care aparțin aceluiași grup.

84

Deși Regulamentul delegat 2015/63 nu definește în mod direct noțiunea de „grup”, articolul 3 din acest regulament delegat precizează că, în vederea aplicării sale, se aplică definițiile prevăzute de Directiva 2014/59.

85

Noțiunea de „grup” este definită la articolul 2 alineatul (1) punctul 26 din această directivă ca vizând „o întreprindere‑mamă și filialele sale”. Aceste ultime două noțiuni sunt, la rândul lor, definite la articolul 2 alineatul (1) punctele 5 și 6 din directiva menționată, prin trimitere la articolul 4 din Regulamentul nr. 575/2013, care face el însuși trimitere la articolele 1 și 2 din Directiva 83/349, cărora le corespunde în esență articolul 22 alineatele (1)-(5) din Directiva 2013/34.

86

Din aceste definiții rezultă că raportul întreprindere‑mamă/filială presupune o formă de control care implică faptul că întreprinderea‑mamă dispune de majoritatea drepturilor de vot în cadrul filialei sale, de un drept de numire sau de revocare a anumitor membri ai organelor de conducere ale acestei filiale sau de o influență dominantă asupra filialei menționate.

87

În aceste condiții, acest raport nu poate fi considerat dovedit prin existența unor relații economice care exprimă un parteneriat între mai multe instituții, fără ca una dintre ele să îi controleze pe ceilalți membri ai ansamblului pe care îl constituie împreună cu aceste instituții.

88

Prin urmare, nu se poate considera că relațiile dintre instituții precum cele evocate de instanța de trimitere, care unesc o bancă de al doilea nivel cu partenerii săi și care constau în furnizarea de diverse servicii de către această bancă de al doilea nivel, permit să se stabilească existența unui grup în cadrul căruia ar putea exista „datorii intragrup”, în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul delegat 2015/63.

89

În al doilea rând, articolul 5 alineatul (1) litera (f) din acest regulament delegat are în vedere anumite datorii „în cazul instituțiilor care lucrează cu credite promoționale”.

90

Noțiunea de „credit promoțional” este definită la articolul 3 punctul 28 din regulamentul delegat menționat în sensul că acoperă împrumuturile acordate de o bancă promoțională sau prin intermediul unei bănci intermediare, pe bază neconcurențială și nonprofit, cu scopul promovării obiectivelor de politică publică ale administrației centrale sau regionale dintr‑un stat membru.

91

Din moment ce aceste criterii se referă atât la condiții de exercitare specifice, cât și la îndeplinirea anumitor obiective prestabilite, simpla împrejurare că băncile cooperative fac parte dintr‑un ansamblu precum cel în discuție în litigiul principal nu poate permite să se stabilească faptul că banca de al doilea nivel care aparține acestui grup poate fi considerată o instituție care lucrează cu credite promoționale, ceea ce este suficient pentru a exclude că o parte din pasivul său poate îndeplini condițiile prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63.

92

În al treilea rând, deși instanța de trimitere consideră că articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (f) din acest regulament delegat trebuie interpretat în sensul că poate fi aplicat unor situații care sunt asimilabile celor pe care le vizează, chiar dacă acestea nu îndeplinesc toate condițiile prevăzute de dispozițiile respective, se impune constatarea că o asemenea interpretare este incompatibilă cu textul dispozițiilor menționate.

93

Astfel, articolul 5 alineatul (1) din regulamentul delegat menționat nu conferă autorităților competente o putere discreționară pentru a exclude anumite datorii în temeiul ajustării în funcție de risc a contribuțiilor prevăzute la articolul 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59, ci, dimpotrivă, enumeră în mod precis condițiile în care o datorie face obiectul unei asemenea excluderi.

94

Împrejurarea că această interpretare a articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul delegat 2015/63 ar putea conduce la o dublă contabilizare a anumitor datorii nu poate justifica o concluzie diferită, în măsura în care, astfel cum se arată în considerentul (9) al acestui regulament delegat, Comisia nu a intenționat să elimine în întregime orice formă de dublă contabilizare a datoriilor și nu a exclus o asemenea practică decât în măsura în care există garanții suficiente că expunerile provenind din finanțări intragrup vor fi acoperite în cazul deteriorării sănătății financiare a grupului.

95

De asemenea, luarea în considerare a principiilor egalității de tratament, nediscriminării și proporționalității, care au fost menționate de instanța de trimitere, nu poate justifica un alt rezultat, din moment ce Regulamentul delegat 2015/63 a evidențiat situații care prezintă particularități notabile, direct legate de riscurile prezentate de datoriile în cauză.

96

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59 și articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (f) din Regulamentul delegat 2015/63 trebuie interpretate în sensul că datoriile care rezultă din tranzacții între o bancă de al doilea nivel și membrii unui ansamblu pe care aceasta îl constituie împreună cu bănci cooperative cărora le furnizează diverse servicii fără a le controla și care nu acoperă împrumuturi acordate pe o bază neconcurențială și în scop nelucrativ, în vederea promovării obiectivelor de politică publică ale unei administrații centrale sau regionale a unui stat membru, nu sunt excluse de la calculul contribuțiilor la un fond național de rezoluție prevăzute la acest articol 103 alineatul (2).

Cu privire la cheltuielile de judecată

97

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

 

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:

 

Articolul 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului și articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (f) din Regulamentul delegat (UE) 2015/63 al Comisiei din 21 octombrie 2014 de completare a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește contribuțiile ex ante la mecanismele de finanțare a rezoluției trebuie interpretate în sensul că datoriile care rezultă din tranzacții între o bancă de al doilea nivel și membrii unui ansamblu pe care aceasta îl constituie împreună cu bănci cooperative cărora le furnizează diverse servicii fără a le controla și care nu acoperă împrumuturi acordate pe o bază neconcurențială și în scop nelucrativ, în vederea promovării obiectivelor de politică publică ale unei administrații centrale sau regionale a unui stat membru, nu sunt excluse de la calculul contribuțiilor la un fond național de rezoluție prevăzute la acest articol 103 alineatul (2).

 

Semnături


( *1 ) Limba de procedură: italiana.

Top