1

Reclamantele, Toshiba Samsung Storage Technology Corp. (denumită în continuare „TSST Japonia”) și Toshiba Samsung Storage Technology Korea Corp. (denumită în continuare „TSST KR”), sunt producători și furnizori de unități de disc optic (denumite în continuare „ODD”). În special, TSST Japonia este o societate comună deținută de societatea Toshiba Corporation, cu sediul în Japonia, și de societatea Samsung Electronics Co., Ltd, cu sediul în Coreea de Sud. În perioada încălcării, TSST Japonia a fost societatea‑mamă a TSST KR.

2

TSST Japonia și TSST KR (denumite în continuare, împreună, „TSST”) au început să își desfășoare activitatea la 1 aprilie 2004, fiind două unități operaționale separate. În luna decembrie 2005, TSST Japonia a ieșit de pe piață, păstrând activități de vânzare tranziționale reduse până la începutul anului 2008. TSST KR a preluat treptat activitățile de vânzări de la TSST Japonia și a fost direct implicată în dezvoltarea, comercializarea, vânzarea și serviciile postvânzare ale ODD [decizia atacată, considerentul (14)].

3

Încălcarea în discuție privește ODD utilizate în computerele personale (computere desktop și laptopuri) (denumite în continuare „PC‑uri”) produse de Dell Inc. Packard (denumită în continuare „Dell”) și de Hewlett Packard (denumită în continuare „HP”). ODD sunt de asemenea utilizate în numeroase alte aparate destinate consumatorilor, precum cititoarele de compact discuri (denumite în continuare „CD‑uri”) sau de discuri optice digitale (denumite în continuare „DVD‑uri”), console de jocuri și alte aparate electronice periferice [decizia atacată, considerentul (28)].

4

ODD utilizate în PC‑uri variază în funcție de dimensiune, de mecanismele lor de încărcare (fantă sau platformă) și de tipurile de discuri pe care le pot citi sau înregistra. ODD pot fi împărțite în două grupuri: unități de înălțime medie („half‑height”, denumite în continuare „HH”) pentru computere desktop și unități subțiri pentru laptopuri. Grupul unităților subțiri cuprinde unități de dimensiuni diferite. Există diferite tipuri de unități HH și de unități subțiri în funcție de funcționalitatea lor tehnică [decizia atacată, considerentul (29)].

5

Dell și HP sunt principalele două fabricante de produse de origine pe piața mondială a PC‑urilor. Ambele societăți utilizează proceduri de cerere de ofertă standard la nivel mondial care implică în special negocieri trimestriale privind un preț la nivel mondial și pe baza volumelor de achiziții cu un număr limitat de furnizori de ODD preselectați. În general, chestiunile regionale nu au jucat niciun rol în celelalte proceduri de ofertare pentru ODD în afara celor legate de cererea preconizată pentru regiuni care afectează volumele de achiziție globale [decizia atacată, considerentul (32)].

6

Procedurile de cerere de ofertă cuprindeau cereri de deviz, cereri de deviz electronice, negocieri online, licitații electronice și negocieri bilaterale (offline). La încheierea unei proceduri de cerere de ofertă, clienții atribuiau volume furnizorilor de ODD participanți (tuturor sau cel puțin majorității acestora, cu excepția cazului în care era stabilit un mecanism de excludere) potrivit prețurilor pe care le stabileau. De exemplu, oferta câștigătoare primea între 35 și 45 % din atribuirea totală a contractului pentru trimestrul în cauză, a doua cea mai bună ofertă, între 25 și 30 %, cea de a treia, 20 % etc. Aceste proceduri de cerere de ofertă clasice erau utilizate de echipele de clienți care se ocupau de cererile de ofertă în scopul de a realiza o cerere de ofertă eficace la prețuri competitive. În acest scop, acestea utilizau toate practicile posibile pentru a stimula concurența la nivelul prețurilor între furnizorii de ODD [decizia atacată, considerentul (33)].

7

În ceea ce privește Dell, aceasta a realizat cererile de ofertă în special prin negociere online. Aceasta putea avea o durată determinată sau putea să se încheie după o perioadă definită, de exemplu la zece minute după ultima ofertă, atunci când niciun furnizor de ODD nu făcea o nouă ofertă. În anumite cazuri, negocierea online putea dura mai multe ore dacă cererea de ofertă era mai animată sau dacă perioada de negociere online era prelungită pentru a încuraja furnizorii de ODD să continue să facă oferte. Invers, chiar și în cazul în care durata unei negocieri online era nedeterminată și depindea de oferta finală, Dell putea anunța la un moment dat încheierea negocierii online. Dell putea decide să treacă de la o procedură „exclusiv prin clasament” la o procedură „oarbă”. Dell putea anula negocierea online în cazul în care cererea de ofertă sau rezultatul acesteia erau considerate nesatisfăcătoare și putea, în schimb, să desfășoare negocieri bilaterale. Procesul de negociere online era monitorizat de administratorii mondiali ai achizițiilor care se ocupau de aceste operațiuni ale Dell [decizia atacată, considerentele (34) și (37)].

8

În ceea ce privește HP, principalele proceduri de cerere de ofertă utilizate erau cererile de deviz și cererile de deviz electronice. Cele două proceduri au fost efectuate online folosind aceeași platformă. Referitor, pe de o parte, la cererile de deviz, acestea erau trimestriale. Ele combinau negocierile online cu negocierile bilaterale offline pe o anumită perioadă, de obicei de două săptămâni. Furnizorii de ODD erau invitați la o rundă de cereri de ofertă deschisă pentru o anumită perioadă pentru a‑și prezenta devizele pe platforma online sau prin e‑mail. După prima rundă de licitație, HP se întâlnea cu fiecare participant și iniția negocieri pe baza ofertei furnizorului de ODD pentru a obține cea mai bună ofertă de la fiecare furnizor fără a dezvălui identitatea sau oferta depusă de ceilalți furnizori de ODD. În ceea ce privește, pe de altă parte, cererile de deviz electronice, acestea erau în mod normal organizate sub forma unei cereri de ofertă inversate. Ofertanții se conectau la platforma online la ora prevăzută, iar vânzarea la licitație începea la prețul stabilit de HP. Ofertanții care prezentau oferte reduse treptat erau informați cu privire la propria prioritate ori de câte ori o nouă ofertă era prezentată. La sfârșitul perioadei stabilite, furnizorul de ODD care introdusese oferta cea mai scăzută câștiga licitația, iar ceilalți furnizori erau clasați al doilea și al treilea, în funcție de oferte [decizia atacată, considerentele (41)-(44)].

9

La 14 ianuarie 2009, Comisia Europeană a primit o cerere de imunitate în temeiul Comunicării privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri (JO 2006, C 298, p. 17, Ediție specială, 08/vol. 5, p. 3), introdusă de societatea Koninklijke Philips NV (denumită în continuare „Philips”). La 29 ianuarie și la 2 martie 2009, această solicitare a fost completată pentru a include, alături de Philips, societățile Lite‑On IT Corporation (denumită în continuare „Lite‑On”) și întreprinderea lor comună, Philips & Lite‑On Digital Solutions Corporation (denumită în continuare „PLDS”).

10

La 29 iunie 2009, Comisia a trimis o cerere de informații unor întreprinderi active în domeniul ODD.

11

La 30 iunie 2009, Comisia a acordat imunitate condiționată Philips, Lite‑On și PLDS.

12

La 4 și la 6 august 2009, Hitachi‑LG Data Storage, Inc. și Hitachi‑LG Data Storage Korea, Inc. (denumite în continuare, împreună, „HLDS”) au prezentat Comisiei o cerere de reducere a cuantumului amenzii în temeiul Comunicării Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri.

13

La 18 iulie 2012, Comisia a inițiat o procedură și a adoptat o comunicare privind obiecțiunile împotriva a treisprezece furnizori de ODD, printre care și reclamantele. În această comunicare, Comisia a arătat în esență că aceste societăți au încălcat articolul 101 TFUE și articolul 53 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) prin participarea la o înțelegere privind ODD între 5 februarie 2004 și 29 iunie 2009, constând în coordonarea comportamentului lor în legătură cu cererile de ofertă organizate de doi fabricanți de computere, respectiv Dell și HP.

14

La 29 octombrie 2012, reclamantele au adresat Comisiei observațiile lor cu privire la comunicarea privind obiecțiunile.

15

La 29 și la 30 noiembrie 2012, toți destinatarii comunicării privind obiecțiunile au participat la o audiere în fața Comisiei.

16

La 14 decembrie 2012, Comisia a solicitat tuturor părților să furnizeze documentele relevante primite de la Dell și de la HP în perioada încălcării. Toate părțile interesate, inclusiv reclamantele, au răspuns la aceste solicitări. În plus, fiecare parte a avut acces la versiunea neconfidențială a răspunsurilor furnizate de ceilalți furnizori de ODD.

17

La 27 noiembrie 2013, reclamantele au prezentat observații suplimentare cu privire la răspunsurile celorlalte părți.

18

La 18 februarie 2014, Comisia a adoptat două comunicări suplimentare privind obiecțiunile pentru a completa, a modifica și a clarifica obiecțiunile adresate anumitor destinatari ai comunicării privind obiecțiunile în ceea ce privește răspunderea lor pentru pretinsa încălcare.

19

La 1 iunie 2015, Comisia a adoptat o nouă comunicare suplimentară privind obiecțiunile. Această nouă comunicare suplimentară a avut scopul de a completa comunicarea privind obiecțiunile anterioară, adresând obiecțiunile ridicate în aceste comunicări și altor entități juridice aparținând grupurilor de întreprinderi (societăți‑mamă sau entități absorbite) care fuseseră deja destinatare ale primei comunicări privind obiecțiunile.

20

Destinatarii comunicării privind obiecțiunile din 18 februarie 2014 și din 1 iunie 2015 și‑au făcut cunoscut punctul de vedere în scris Comisiei, însă nu au solicitat audierea.

21

La 3 iunie 2015, Comisia a adresat tuturor părților o scrisoare de expunere a faptelor. Destinatarii scrisorii de expunere a faptelor și‑au făcut cunoscut punctul de vedere în scris Comisiei.

22

La 21 octombrie 2015, Comisia a adoptat Decizia C(2015) 7135 final privind o procedură în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul AT.39639 – Unități de disc optic) (denumită în continuare „decizia atacată”).

23

În decizia atacată, Comisia a considerat că participanții la înțelegere și‑au coordonat comportamentul concurențial cel puțin de la 23 iunie 2004 până la 25 noiembrie 2008. Comisia a precizat că această coordonare s‑a realizat prin intermediul unei rețele de contacte bilaterale paralele. Aceasta a arătat că participanții la înțelegere urmăreau să își adapteze volumele de pe piață și să se asigure că prețurile rămân la niveluri mai mari decât ar fi fost în absența acestor contacte bilaterale [decizia atacată, considerentul (67)].

24

Comisia a precizat în decizia atacată că coordonarea dintre participanții la înțelegere viza conturile de clienți ale Dell și HP, cei mai mari doi producători de produse de origine de pe piața mondială de PC‑uri. Potrivit Comisiei, în plus față de negocierile bilaterale cu furnizorii lor de ODD, Dell și HP aplicau proceduri de cerere de ofertă standardizate, care aveau loc cel puțin trimestrial. Aceasta a arătat că membrii înțelegerii au utilizat rețeaua lor de contacte bilaterale pentru manipularea acestor proceduri de cerere de ofertă, contracarând astfel încercările clienților lor de a stimula concurența la nivelul prețurilor [decizia atacată, considerentul (68)].

25

Potrivit Comisiei, schimburile periodice de informații au permis membrilor înțelegerii în special să cunoască foarte în detaliu intențiile concurenților lor înainte chiar de a se angaja în procedura de cerere de ofertă și, prin urmare, să își stabilească strategia concurențială [decizia atacată, considerentul (69)].

26

Comisia a adăugat că, la intervale regulate, membrii înțelegerii făceau schimb de informații cu privire la prețurile pentru conturile clienților individuali, ca și de informații fără legătură cu prețurile, precum producția existentă și capacitatea de furnizare, situația stocurilor, situația calificării, momentul introducerii de noi produse sau de îmbunătățiri. Ea a arătat că, în plus, furnizorii de ODD supravegheau rezultatele finale ale procedurilor de ofertare închise, respectiv clasificarea, prețul și volumul obținute [decizia atacată, considerentul (70)].

27

De asemenea, Comisia a arătat că, având în vedere faptul că membrii înțelegerii trebuiau să își păstreze contactele secrete față de clienți, furnizorii utilizau pentru a se contacta mijloacele pe care le considerau suficient de adecvate pentru atingerea rezultatului dorit. Aceasta a precizat că, de altfel, o tentativă de a convoca o reuniune de lansare pentru organizarea de reuniuni multilaterale regulate între furnizorii de ODD a eșuat în anul 2003, după ce a fost dezvăluită unui client. Potrivit Comisiei, în schimb, au existat contacte bilaterale, în principal sub formă de apeluri telefonice și uneori prin mesaje electronice, inclusiv pe adresele de e‑mail private (hotmail) și pe serviciile de mesagerie instantanee, sau în cadrul unor reuniuni, în special la nivelul administratorilor de conturi globale [decizia atacată, considerentul (71)].

28

Comisia a constatat că participanții la înțelegere se contactau regulat, iar contactele, în principal prin telefon, deveneau mai frecvente la momentul efectuării procedurilor de cerere de ofertă, în timpul cărora se puteau număra mai multe apeluri pe zi între anumite perechi de participanți la înțelegere. Comisia a precizat că, în general, contactele între anumite perechi de participanți la înțelegere erau semnificativ mai numeroase decât între altele [decizia atacată, considerentul (72)].

29

S‑a reținut răspunderea reclamantelor din cauza, pe de o parte, a participării directe la înțelegere a TSST KR, de la 23 iunie 2004 până la 17 noiembrie 2008, în special pentru coordonarea cu alți concurenți față de Dell și HP, și, pe de altă parte, din cauza exercitării unei influențe decisive de către TSST Japonia asupra filialei sale pe toată durata încălcării astfel cum este preconizată de Comisie [decizia atacată, considerentul (498)].

30

În ceea ce privește calculul cuantumului amenzii aplicate reclamantelor, Comisia s‑a întemeiat pe Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 264, denumite în continuare „Orientările privind calcularea amenzilor”).

31

Mai întâi, pentru a determina cuantumul de bază al amenzii, Comisia a considerat că, având în vedere diferențele semnificative în ceea ce privește durata participării furnizorilor și pentru a reflecta mai bine impactul real al înțelegerii, era adecvat să se recurgă la o medie anuală calculată pe baza valorii reale a vânzărilor realizate de întreprinderi în cursul lunilor calendaristice complete de participare a acestora la încălcare [decizia atacată, considerentul (527)].

32

Astfel, Comisia a explicat că valoarea vânzărilor a fost calculată pe baza vânzărilor de ODD destinate PC‑urilor facturate entităților HP și Dell situate în SEE [decizia atacată, considerentul (528)].

33

Pe de altă parte, Comisia a considerat că, având în vedere că comportamentul anticoncurențial față de HP a început mai târziu și pentru a ține seama de evoluția înțelegerii, valoarea vânzărilor relevantă va fi calculată separat pentru HP și pentru Dell și că doi coeficienți de multiplicare în funcție de durată vor fi aplicați [decizia atacată, considerentul (530)].

34

În continuare, Comisia a decis că, din moment ce acordurile de coordonare a prețurilor se numărau, prin însăși natura lor, printre cele mai grave încălcări ale articolului 101 TFUE și ale articolului 53 din Acordul privind SEE, iar înțelegerea privea cel puțin SEE, procentajul aplicat în funcție de gravitatea încălcării în speță va fi de 16 % pentru toți destinatarii deciziei atacate [decizia atacată, considerentul (544)].

35

Pe de altă parte, Comisia a arătat că, având în vedere circumstanțele speței, era necesar să se adauge un cuantum de 16 % în scop de descurajare [decizia atacată, considerentele (554) și (555)].

36

În plus, întrucât cuantumul de bază ajustat al amenzii aplicate reclamantelor atingea plafonul de 10 % din cifra lor de afaceri, Comisia a trebuit să efectueze o nouă ajustare, în temeiul articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101] și [102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167) [decizia atacată, considerentele (570)-(572)].

37

Dispozitivul deciziei atacate, în măsura în care vizează reclamantele, are următorul cuprins:

„Articolul 1

Următoarele întreprinderi au încălcat articolul 101 TFUE și articolul 53 din Acordul privind SEE prin participarea, în perioadele indicate, la o încălcare unică și continuă, constând în mai multe încălcări distincte, în sectorul unităților de disc optice care acoperă întreg teritoriul SEE și care a constat în acorduri de coordonare a prețurilor:

[…]

[…]

Articolul 2

Pentru încălcarea menționată la articolul 1 se aplică următoarele amenzi:

[…]

38

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 5 ianuarie 2016, reclamantele au introdus prezenta acțiune.

39

Comisia a depus memoriul în apărare la 21 iulie 2016.

40

Pe baza propunerii judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a cincea) a decis deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 91 din Regulamentul de procedură, a invitat Comisia să prezinte anumite documente privind declarații confidențiale. Comisia a indicat că nu poate prezenta transcrierile acestor declarații confidențiale depuse în cadrul programului său de clemență.

41

Prin Ordonanța din 23 aprilie 2018, adoptată în temeiul, pe de o parte, al articolului 24 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și, pe de altă parte, al articolului 91 litera (b) și al articolului 92 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, Tribunalul (Camera a cincea) a dispus ca Comisia să prezinte aceste transcrieri.

42

Comisia a prezentat aceste transcrieri la 24 aprilie 2018. Acestea au putut fi consultate de avocații reclamantelor la grefa Tribunalului până la 30 aprilie 2018, ora 17.

43

Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 3 mai 2018.

44

Reclamantele solicită Tribunalului:

45

Comisia solicită Tribunalului:

46

În susținerea acțiunii, reclamantele invocă șapte motive. Primul motiv este întemeiat pe o încălcare a normelor fundamentale de procedură și a dreptului la apărare, al doilea, pe lipsa de competență a Comisiei pentru aplicarea articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE, al treilea, pe erori de fapt și de drept atunci când a stabilit sfera geografică a încălcării, al patrulea, pe erori de fapt și de drept în constatarea unei încălcări unice și continue, al cincilea, pe erori de fapt și de drept cu privire la pretinsa cunoaștere de către acestea a ansamblului încălcării, al șaselea, pe erori de fapt și de drept cu privire la data de început a participării lor la înțelegere, al șaptelea, pe o lipsă de dovezi cu privire la participarea lor la practici concertate sau la acorduri anticoncurențiale, al optulea, pe încălcarea dreptului la bună administrare, pentru durata excesivă a anchetei, iar cel de al nouălea motiv, prezentat cu titlu subsidiar, pe erorile săvârșite de Comisie la calcularea cuantumului amenzii.

56

Noțiunea de încălcare unică și continuă presupune un ansamblu de comportamente adoptate de diferite părți care urmăresc același scop economic anticoncurențial (Hotărârea din 24 octombrie 1991, Rhône‑Poulenc/Comisia, T‑1/89, EU:T:1991:56, punctele 125 și 126).

57

Rezultă astfel din însăși noțiunea de încălcare unică și continuă că o asemenea încălcare presupune un „ansamblu de comportamente sau de infracțiuni”. Reclamantele nu pot, așadar, susține că Comisia a inclus o calificare juridică suplimentară în articolul 1 din decizia atacată, reținând, în plus față de o încălcare unică și continuă, faptul că aceasta era compusă din „mai multe încălcări distincte”, dat fiind că tocmai aceste diferite comportamente anticoncurențiale alcătuiesc încălcarea unică respectivă.

58

Este necesar să se considere, prin urmare, că nu există nicio neconcordanță între comunicarea privind obiecțiunile și decizia atacată întrucât aceasta din urmă constată că încălcarea unică și continuă era compusă din „mai multe încălcări distincte”.

[omissis]

81

Or, faptul că nici dispozitivul, nici considerentul (352) al deciziei atacate nu identifică „încălcările distincte” nu constituie o lipsă a motivării deciziei menționate, deoarece aceste încălcări nu implică o calificare juridică suplimentară care să poată fi detaliată. Astfel, pe de o parte, așa cum reiese din cuprinsul punctelor 57 și 65 de mai sus, simpla calificare juridică a încălcării în cauză este cea de „încălcare unică și continuă”, care presupune un „ansamblu de comportamente sau infracțiuni”. Pe de altă parte, aceste comportamente sau infracțiuni presupuse, alcătuite din mai multe contacte, au fost prezentate în mod detaliat chiar în cuprinsul deciziei atacate și enumerate în anexa I la aceasta.

[omissis]

157

Pe de altă parte, în ședință, reclamantele au susținut că referințele sau numerele de identificare utilizate pentru a enumera contactele în comunicarea privind obiecțiunile nu corespundeau cu referințele utilizate în anexa la acest document sau în decizia atacată și în anexa la aceasta și că, prin urmare, dreptul lor la apărare a fost încălcat.

158

Trebuie arătat, cu titlu introductiv, că reclamantele contestă din nou în mod general această diferență de referințe, fără să prezinte nici cel mai mic indiciu concret cu privire la susținerile reproșate și fără a indica modul în care ar fi fost încălcat dreptul lor la apărare.

159

Or, deși este adevărat că clasificarea documentelor de identificare a contactelor diferă între comunicarea privind obiecțiunile și anexa acesteia sau între decizia atacată și anexa la aceasta, nu este mai puțin adevărat că elementele menționate în aceste documente rămân aceleași și că, prin urmare, aceste elemente sunt întotdeauna identificabile. Astfel, în cazul în care, de exemplu, în comunicarea privind obiecțiunile, documentul referitor la contactele care au avut loc luna în iunie 2004 cu TSST apare în comunicarea privind obiecțiunile cu indicația „ID 490 p. 70”, acest document este menționat în anexa I, precum și în decizia atacată și în anexa la aceasta cu mențiunea „ID 490/70”. Pe de altă parte, în antetul tabelului din anexa I la comunicarea privind obiecțiunile, precum și în cel al tabelului din anexa la decizia atacată se explică în mod clar că mențiunea privind documentul „ID 490 p. 70” corespunde documentului 490 (ID) și că acest contact este menționat la pagina 70. Prin urmare, reclamantele nu pot invoca o încălcare a dreptului lor la apărare.

160

În orice caz, trebuie să se constate că atât conținutul comunicării privind obiecțiunile sau cel al deciziei atacate, cât și anexele respective conțin suficiente informații care să permită identificarea contactelor imputate. Astfel, de fiecare dată când un contact este menționat, comportamentul reproșat, perioada acțiunilor ilicite, participanții, clienții sau cererile de ofertă în cauză sunt menționate, permițând identificarea cu ușurință a contactului în cauză. Prin urmare, reclamantele nu pot invoca o încălcare a dreptului lor la apărare.

[omissis]

198

Or, trebuie să se observe că reclamantele fac confuzie între, pe de o parte, competența Comisiei în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE în temeiul dreptului internațional public în ceea ce privește un acord, o decizie sau o practică concertată care a fost contestată în cadrul celui de al doilea motiv și, pe de altă parte, întinderea geografică a acordului, a deciziei sau a practicii concertate în cauză. Astfel, este necesar să se arate, asemenea Comisiei, că, în timp ce punerea în aplicare a comportamentului în SEE este relevantă pentru stabilirea competenței Comisiei, zona geografică acoperită de acest comportament este determinată de comportamentele care fac obiectul înțelegerii și de funcționarea sa. Prin urmare, astfel cum reiese din dosar, Comisia a considerat în mod întemeiat că întinderea înțelegerii acoperea întregul SEE.

[omissis]

205

Or, este suficient să se amintească faptul că, astfel cum s‑a arătat deja la punctul 123 de mai sus, criteriul determinant pentru existența unei încălcări unice și continue este cel potrivit căruia diferitele comportamente ce fac parte din încălcare se înscriu într‑un „plan de ansamblu” cu un obiectiv unic. În plus, nu este necesar să se verifice dacă respectivele comportamente prezintă o legătură de complementaritate pentru a le califica drept încălcare unică și continuă, în sensul că fiecare dintre comportamentele imputate este destinat să facă față uneia sau mai multor consecințe ale concurenței normale și contribuie, prin intermediul unei interacțiuni, la realizarea ansamblului efectelor anticoncurențiale dorite de autorii lor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2013, Siemens și alții/Comisia, C‑239/11 P, C‑489/11 P și C‑498/11 P, nepublicată, EU:C:2013:866, punctele 247 și 248).

[omissis]

230

Trebuie să se observe că faptul că anumite caracteristici ale înțelegerii au evoluat de‑a lungul timpului, în special includerea unor noi participanți, reducerea sau extinderea înțelegerii, astfel încât să includă și HP, nu poate împiedica Comisia să califice înțelegerea drept încălcare unică și continuă, dat fiind că obiectivul înțelegerii rămâne neschimbat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 martie 2011, Aalberts Industries și alții/Comisia, T‑385/06, EU:T:2011:114, punctul 10). Pe de altă parte, trebuie să se observe, astfel cum a procedat Comisia, că faptul că Quanta Storage, Inc. (denumită în continuare „Quanta”) a luat parte la contacte coluzive atât față de Dell, cât și față de și HP foarte puțin timp după aderarea sa la înțelegere pune în evidență existența unui plan de ansamblu prin care se urmărea denaturarea concurenței, care s‑a prelungit independent de faptul că anumite întreprinderi au abandonat participarea lor la această încălcare unică (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 septembrie 2013, Masco și alții/Comisia, T‑378/10, EU:T:2013:469, punctele 119 și 120).

[omissis]

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a cincea)

declară și hotărăște: