Accept Refuse

EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62015CO0511

Ordonanța Curții (Camera a șasea) din 12 octombrie 2016.
Renata Horžić și Siniša Pušić împotriva Privredna banka Zagreb d.d. și a lui Božo Prka.
Cereri de decizie preliminară formulate de Prekršajni Sud u Bjelovaru.
Trimitere preliminară – Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții – Contracte de credit pentru consumatori – Directiva 2008/48/CE – Contract de credit imobiliar – Rată variabilă a dobânzii – Obligații care revin creditorului – Reglementare națională aplicabilă contractelor existente la data intrării sale în vigoare – Inaplicabilitatea Directivei 2008/48.
Cauzele conexate C-511/15 și C-512/15.

Digital reports (Court Reports - general)

ECLI identifier: ECLI:EU:C:2016:787

ORDONANȚA CURȚII (Camera a șasea)

12 octombrie 2016 ( *1 ) ( 1 )

[Text rectificat prin ordonanța din 15 decembrie 2016]

„Trimitere preliminară — Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții — Contracte de credit pentru consumatori — Directiva 2008/48/CE — Contract de credit imobiliar — Rată variabilă a dobânzii — Obligații care revin creditorului — Reglementare națională aplicabilă contractelor existente la data intrării sale în vigoare — Inaplicabilitatea Directivei 2008/48”

În cauzele conexate C‑511/15 și C‑512/15,

având ca obiect cereri de decizie preliminară formulate în temeiul articolului 267 TFUE de Prekršajni sud u Bjelovaru (Tribunalul Corecțional din Bjelovar, Croația), prin deciziile din 15 septembrie 2015, primite de Curte la 25 septembrie 2015, în procedurile

Renata Horžić (C‑511/15),

Siniša Pušić (C‑512/15)

împotriva

Privredna banka Zagreb d.d.,

Božo Prka

CURTEA (Camera a șasea),

compusă din domnul E. Regan (raportor), președinte de cameră, și domnii J.‑C. Bonichot și A. Arabadjiev, judecători,

avocat general: doamna E. Sharpston,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

luând în considerare observațiile prezentate:

pentru Republica Croația, de A. Metelko‑Zgombić, în calitate de agent;

pentru Republica Cehă, de M. Smolek și de J. Vláčil, în calitate de agenți;

pentru Comisia Europeană, de G. Goddin și de M. Mataija, în calitate de agenți,

având în vedere decizia luată, după ascultarea avocatului general, de a se pronunța prin ordonanță motivată, în conformitate cu articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții,

dă prezenta

Ordonanță

1

[Astfel cum a fost rectificat prin ordonanța din 15 decembrie 2016] Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolului 23 și a articolului 30 alineatul (1) din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului (JO 2008, L 133, p. 66, rectificări în JO 2009, L 207, p. 14, în JO 2010, L 199, p. 40, în JO 2011, L 234, p. 46 și în JO 2015, L 36, p. 15).

2

Aceste cereri au fost formulate în cadrul unor proceduri penale declanșate ca urmare a depunerii unor plângeri de către doamna Renata Horžić și de către domnul Siniša Pušić, care s‑au constituit părți civile, împotriva Privredna banka Zagreb d.d. și a domnului Božo Prka, reprezentant al acestei societăți (denumiți în continuare „inculpații”), din cauza pretinsei încălcări a anumitor obligații ale acestora din urmă în materie de credite de consum.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

3

Considerentele (9) și (10) ale Directivei 2008/48 au următorul cuprins:

„(9)

O armonizare completă este necesară pentru a se asigura tuturor consumatorilor din [Uniune] un nivel ridicat și echivalent de protecție a intereselor lor și pentru crearea unei veritabile piețe interne. În consecință, nu ar trebui să li se permită statelor membre să mențină sau să introducă alte dispoziții de drept intern decât cele prevăzute de prezenta directivă. Cu toate acestea, o astfel de restricție nu ar trebui să se aplice decât în cazul dispozițiilor armonizate din prezenta directivă. Când astfel de dispoziții armonizate nu există, statele membre ar trebui să dispună în continuare de libertatea de a menține sau introduce dispoziții legale naționale. […]

(10)

Definițiile cuprinse în prezenta directivă stabilesc domeniul de aplicare al armonizării. În consecință, obligația impusă statelor membre de a pune în aplicare dispozițiile prezentei directive ar trebui să fie limitată la domeniul de aplicare al acesteia, conform definițiilor menționate. Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere punerii în aplicare de către statele membre, în conformitate cu legislația [Uniunii], a dispozițiilor prezentei directive în domenii care nu intră în sfera de aplicare a acesteia. Astfel, un stat membru ar putea să mențină sau să introducă dispoziții legale naționale corespunzătoare celor din prezenta directivă sau anumitor prevederi privind contractele de credit din aceasta, care nu intră în sfera de aplicare a prezentei directive […]”

4

Considerentul (14) al acestei directive este redactat după cum urmează:

„Contractele de credit care au ca obiect acordarea de credite cu garanții imobiliare ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive. Acest tip de credit are un caracter foarte specific. De asemenea, ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive contractele de credit al căror scop este finanțarea dobândirii sau păstrării dreptului de proprietate asupra unui teren sau asupra unei clădiri existente sau proiectate. […]”

5

Articolul 2 din directiva menționată, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede:

„(1)   Prezenta directivă se aplică contractelor de credit.

(2)   Prezenta directivă nu se aplică următoarelor contracte:

[…]

(b)

contracte de credit al căror scop este dobândirea sau păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui teren sau asupra unei clădiri existente sau proiectate;

[…]”

6

Potrivit articolului 11 din aceeași directivă, intitulat „Informații privind rata dobânzii aferente creditului”:

„(1)   Atunci când este cazul, consumatorul este informat, pe hârtie sau pe alt suport durabil, în legătură cu orice modificare a ratei dobânzii aferente creditului înainte ca modificarea să intre în vigoare. Informațiile precizează cuantumul plăților de efectuat după intrarea în vigoare a noii rate a dobânzii aferente creditului și, în cazul în care numărul sau frecvența plăților se modifică, informații în legătură cu acestea.

(2)   Cu toate acestea, părțile pot conveni în contractul de credit ca informațiile la care se face referire la alineatul (1) să fie transmise periodic consumatorului, în cazuri unde modificarea ratei dobânzii aferente creditului este cauzată de o modificare a ratei de referință și noua rată de referință este făcută publică prin mijloace corespunzătoare, iar informațiile privind noua rată de referință sunt puse la dispoziție la sediul creditorului.”

7

Articolul 22 din Directiva 2008/48, intitulat „Armonizarea și natura imperativă a prezentei directive”, prevede la alineatul (1):

„În măsura în care prezenta directivă conține dispoziții armonizate, statele membre nu pot menține sau introduce în legislația lor națională dispoziții diferite față de cele stabilite în prezenta directivă.”

8

Articolul 23 din această directivă, intitulat „Sancțiuni”, prevede:

„Statele membre stabilesc normele de sancționare aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive și întreprind toate măsurile necesare pentru a asigura că acestea sunt aplicate. Aceste sancțiuni trebuie să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare.”

9

Intitulat „Măsuri tranzitorii”, articolul 30 din directiva menționată prevede:

„(1)   Prezenta directivă nu se aplică contractelor de credit existente la data intrării în vigoare a măsurilor naționale de punere în aplicare.

(2)   Cu toate acestea, statele membre se asigură că [articolul] 11 […] se aplică și contractelor pe durată nedeterminată existente la data la care intră în vigoare măsurile naționale de punere în aplicare.”

Dreptul croat

10

Zakon o potrošačkom kreditiranju (Legea privind creditul de consum) (Narodne novine, nr. 75/09), intrată în vigoare la 1 ianuarie 2010, are ca obiect transpunerea în dreptul național a dispozițiilor Directivei 2008/48.

11

Articolul 3 al respectivei legi enumeră tipurile de contracte de credit la care aceasta nu se aplică, printre care nu figurează nici contractele de credit garantate printr‑o ipotecă sau o altă garanție comparabilă, nici contractele de credit al căror scop este dobândirea sau păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui teren sau asupra unei clădiri existente sau proiectate.

12

Articolul 11 din legea menționată, intitulat „Informații privind rata dobânzii”, prevede:

„(1)   În cazul în care au fost convenite rate variabile ale dobânzii, creditorul informează consumatorul în legătură cu orice modificare a acestor rate, pe hârtie sau pe alt suport durabil, cu cel puțin 15 zile înainte ca modificarea să intre în vigoare. Informațiile precizează cuantumul plăților periodice de efectuat după intrarea în vigoare a noii rate a dobânzii și, în cazul în care numărul și frecvența plăților se modifică, modalitățile acestei schimbări.

(2)   Părțile pot conveni în contractul de credit ca informațiile la care se face referire la alineatul (1) să fie transmise periodic consumatorului, dacă modificarea ratei dobânzii este cauzată de o modificare a ratei de referință, cu condiția ca noua rată de referință să fie accesibilă publicului, în special la sediul comercial al creditorului.”

13

Legea privind creditul de consum a fost modificată, cu efect de la 1 ianuarie 2014, prin Zakon o izmjenama i dopunama Zakona o potrošačkom kreditiranju (Legea de modificare și de completare a Legii privind creditul de consum, Narodne novine, nr. 143/13).

14

Introdus prin articolul 3 din această din urmă lege, articolul 11a din Legea privind creditul de consum, cu modificările ulterioare, intitulat „Rată variabilă a dobânzii”, prevede:

„(1)   În cazul în care au fost convenite rate variabile ale dobânzii, creditorul trebuie:

a)

să definească un parametru clar și cunoscut de consumatori pentru adoptarea deciziilor în materia corectării acestor rate;

b)

să stabilească, pe plan calitativ și cantitativ, o legătură de cauzalitate între fluctuațiile parametrului prevăzut la litera a) și impactul lor asupra ratelor variabile ale dobânzii și

c)

să determine la ce perioade se raportează adoptarea deciziei de corectare a ratelor variabile ale dobânzii (care este perioada de bază și care este perioada de referință).

(2)   Parametrul prevăzut la alineatul (1) al prezentului articol este una dintre următoarele variabile: EURIBOR, LIBOR, RNR (rata națională de referință), randamentul bonurilor de tezaur sau rata medie a dobânzii la depozitele particularilor într‑o anumită monedă. Rata variabilă se stabilește prin adăugarea la parametrul convenit a unei marje fixe a cărei depășire de către bănci este interzisă în cursul perioadei de rambursare și care trebuie convenită în același timp cu parametrul.

(3)   Fluctuațiile ratei dobânzii într‑o perioadă de referință nu pot fi superioare, respectiv inferioare în caz de reducere, fluctuației parametrului prevăzut la alineatul (1), exprimată în puncte procentuale.

(4)   În cazul în care creditorul oferă rate variabile ale dobânzii, acesta trebuie să comunice consumatorului, cu claritate și fără ambiguități, elementele prevăzute la alineatul (1) înaintea încheierii contractului de credit; de asemenea, acesta trebuie să avertizeze consumatorul cu privire la toate riscurile asociate variabilității și să prezinte în contract, cu claritate și fără ambiguități, elementele variabile pe baza cărora se calculează rata variabilă a dobânzii.

(5)   Pentru toate contractele de credit existente, încheiate până la intrarea în vigoare a prezentei legi fără stabilirea parametrului și a legăturii de cauzalitate, creditorul trebuie, în conformitate cu prezentul articol, să definească parametrul prin intermediul uneia dintre următoarele variabile:

o rată a dobânzii de referință (EURIBOR, LIBOR) sau

RNR sau

rata de randament al bonurilor de tezaur ale Ministerului Finanțelor sau

rata medie a dobânzii la depozitele particularilor într‑o anumită monedă;

acesta trebuie să indice și partea fixă a ratei dobânzii și intervalele de modificare a ratelor dobânzii. […]

[…]”

15

Articolul 26 alineatul (1) punctul 28 din Legea privind creditul de consum, cu modificările ulterioare, prevede aplicarea unei amenzi pentru creditorul sau intermediarul de credit care nu își respectă obligațiile care îi revin în temeiul articolului 11a alineatul (5) din aceasta.

16

Potrivit articolului 13 din Legea de modificare și de completare a Legii privind creditul de consum:

„(1)   În măsura în care se referă la articolul 11a alineatul (5) din Legea privind creditul de consum […], articolul 3 din prezenta lege se aplică tuturor contractelor de credit de consum, indiferent de data încheierii lor.

(2)   Pentru contractele de credit existente care au fost încheiate până la intrarea în vigoare a prezentei legi fără stabilirea parametrilor și a legăturii lor de cauzalitate, creditorii trebuie să stabilească cu debitorul, până la 1 ianuarie 2014 cel târziu, o rată a dobânzii, cu ajutorul unor parametri și al unor marje fixe, precum și durata de aplicare a ratelor variabile ale dobânzii.”

Litigiile principale și întrebările preliminare

17

Doamna Horžić și domnul Pušić au încheiat fiecare cu inculpații, la 12 octombrie 2005 și, respectiv, la 21 septembrie 2006, un contract de credit imobiliar care prevedea o rată variabilă a dobânzii stabilită, după caz, la 4,03 % și la 4,25 %. Ulterior, această rată a dobânzii a crescut în mai multe rânduri pentru a atinge 5,95 % și, respectiv, 6,00 %.

18

Cu ocazia ultimei majorări a ratei menționate, reclamanții din litigiile principale au primit din partea Privredna banka Zagreb un aviz prin care li s‑a arătat că aceasta se explica prin schimbări intervenite în grupurile de produse bancare comercializate, precum și prin stabilitatea întreprinderii. Acest aviz nu furniza, în schimb, nicio informație în ceea ce privește parametrii aplicați pentru a calcula cuantumul majorării respective.

19

În aceste condiții, reclamanții menționați au sesizat Prekršajni sud u Bjelovaru (Tribunalul Corecțional din Bjelovar, Croația) cu o plângere împotriva inculpaților, pentru motivul că aceștia au încălcat Legea privind creditul de consum, cu modificările ulterioare, prin faptul că nu au întocmit, la 1 ianuarie 2014, o anexă la contractul lor de credit care să definească parametrii și partea fixă din ratele dobânzii, precum și perioada de aplicare a acestora, în conformitate cu dispozițiile articolului 11a alineatul (5) din respectiva lege.

20

Inculpații au arătat însă că legea menționată nu este conformă cu Directiva 2008/48, în special cu articolul 30 alineatul (1) din aceasta, din moment ce impune creditorului obligații în materie de definire a ratei variabile a dobânzii în ceea ce privește contractele de credit existente la data intrării în vigoare a aceleiași legi, și anume la 1 ianuarie 2014, având astfel un efect retroactiv contrar respectivei dispoziții, și aceasta în pofida faptului că directiva menționată a realizat o armonizare completă.

21

În aceste condiții, Prekršajni sud u Bjelovaru (Tribunalul Corecțional din Bjelovar) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)

Aplicarea retroactivă a Legii [privind creditul de consum, cu modificările ulterioare,] poate fi interpretată și apreciată exclusiv potrivit dispozițiilor acestei legi și o astfel de aplicare a [respectivei] legi […] este conformă cu dreptul Uniunii, în special cu articolul 30 din Directiva 2008/48 […], al cărui alineat (1) prevede în mod expres că această directivă nu se aplică contractelor de credit încheiate înaintea intrării în vigoare a legislației naționale care a transpus [respectiva] directivă în dreptul național?

2)

În cadrul evocat mai sus, dispoziția penală prevăzută la articolul 26 alineatul (1) punctul 28 din Legea privind creditul de consum[, cu modificările ulterioare], poate fi interpretată, în conformitate cu articolul 23 din Directiva [2008/48] și în lumina dispozițiilor tranzitorii ale articolului 30 din aceasta, în sensul că sancțiunile prevăzute pentru încălcarea unei dispoziții naționale adoptate pe baza directivei în discuție nu pot fi aplicate unor încălcări eventuale privind contracte de credit existente la data intrării în vigoare a măsurilor naționale de executare?”

22

Prin decizia președintelui Curții din 28 octombrie 2015, cauzele C‑511/15 și C‑512/15 au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii scrise și în vederea dării prezentei ordonanțe.

Cu privire la întrebările preliminare

23

Prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 23 și articolul 30 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretate în sensul că se opun unor dispoziții naționale precum cele în discuție în litigiile principale, care impun creditorului, sub sancțiune penală, respectarea unor obligații în materie de rată variabilă a dobânzii în ceea ce privește contractele de credit existente la data intrării în vigoare a acestor dispoziții.

24

În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când un răspuns la o întrebare formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.

25

Se impune aplicarea acestei dispoziții în prezentele cauze. Astfel, după cum au arătat în esență guvernele croat și ceh, precum și Comisia Europeană, răspunsul la întrebările adresate de instanța de trimitere poate fi în mod clar dedus din jurisprudența Curții, în special din Hotărârea din 22 iulie 2012, SC Volksbank România (C‑602/10, EU:C:2012:443), și din Ordonanța din 3 iulie 2014, Tudoran (C‑92/14, EU:C:2014:2051).

26

În această privință, trebuie amintit că, desigur, astfel cum au arătat inculpații, din articolul 22 alineatul (1) din Directiva 2008/48, interpretat în lumina considerentelor (9) și (10) ale acesteia, reiese că, în ceea ce privește contractele de credit care intră în domeniul de aplicare al directivei menționate, aceasta prevede o armonizare completă și, astfel cum rezultă din titlul respectivului articol 22, prezintă un caracter imperativ, trăsături care trebuie interpretate în sensul că, în domeniile vizate în mod specific de respectiva armonizare, nu li se permite statelor membre să mențină sau să introducă alte dispoziții de drept intern decât cele care sunt prevăzute de aceeași directivă (Hotărârea din 12 iulie 2012, SC Volksbank România, C‑602/10, EU:C:2012:443, punctul 38).

27

Este evident însă că, în temeiul modului clar de redactare a articolului 2 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2008/48, și în lumina considerentului (14) al acesteia, contractele de credit al căror scop este dobândirea sau păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui teren sau asupra unei clădiri existente sau proiectate sunt excluse din domeniul de aplicare material al respectivei directive (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 iulie 2012, SC Volksbank România, C‑602/10, EU:C:2012:443, punctul 42, și Ordonanța din 3 iulie 2014, Tudoran, C‑92/14, EU:C:2014:2051, punctul 30).

28

În consecință, întrucât din deciziile de trimitere reiese că contractele de credit în discuție în litigiile principale sunt contracte de credit „imobiliar”, Directiva 2008/48 nu se aplică situației de fapt în discuție în litigiile principale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 iulie 2012, SC Volksbank România, C‑602/10, EU:C:2012:443, punctele 41 și 42, precum și Ordonanța din 3 iulie 2014, Tudoran, C‑92/14, EU:C:2014:2051, punctul 31).

29

În aceste condiții, după cum reiese din considerentul (10) al acestei directive, statele membre pot aplica, în conformitate cu legislația Uniunii, dispoziții ale directivei menționate în domenii care nu intră în sfera sa de aplicare. Astfel, Curtea a statuat deja că statele membre pot să mențină sau să introducă măsuri naționale corespunzătoare dispozițiilor directivei amintite sau unora dintre ele, în ceea ce privește contracte de credit care nu intră în domeniul de aplicare al respectivei directive (Hotărârea din 12 iulie 2012, SC Volksbank România, C‑602/10, EU:C:2012:443, punctul 40).

30

Prin urmare, în ceea ce privește contractele de credit precum cele în discuție în litigiile principale, armonizarea pe care o prevede Directiva 2008/48 nu se opune ca un stat membru să includă aceste contracte în domeniul de aplicare al unei măsuri naționale menite să transpună directiva menționată pentru a aplica acestor contracte toate dispozițiile directivei respective sau pe unele dintre ele (Hotărârea din 12 iulie 2012, SC Volksbank România, C‑602/10, EU:C:2012:443, punctele 40 și 43).

31

După cum reiese din considerentele (9) și (10) ale Directivei 2008/48, revine, în principiu, statelor membre competența de a stabili condițiile în care doresc să își extindă normele naționale prin care este transpusă această directivă la contracte de credit precum cele în discuție în litigiile principale, care nu intră sub incidența vreunuia dintre domeniile pentru care legiuitorul Uniunii a intenționat să stabilească dispoziții armonizate (Hotărârea din 12 iulie 2012, SC Volksbank România, C‑602/10, EU:C:2012:443, punctul 52).

32

În consecință, dacă pentru aceste contracte statele membre pot introduce în reglementarea lor națională menită să transpună Directiva 2008/48 o regulă care să corespundă în mod specific măsurii tranzitorii prevăzute la articolul 30 alineatul (1) din directiva menționată, acestea pot în principiu și să stabilească, cu respectarea normelor din Tratatul FUE și fără a aduce atingere altor acte de drept derivat eventual relevante, o măsură tranzitorie diferită, care presupune ca respectiva reglementare să se aplice și în privința contractelor existente la data intrării în vigoare a acesteia (Hotărârea din 12 iulie 2012, SC Volksbank România, C‑602/10, EU:C:2012:443, punctul 53).

33

Acest lucru este valabil și în ceea ce privește normele de sancționare prevăzute la articolul 23 din Directiva 2008/48. Astfel, acest articol nu se opune ca un stat membru să aplice în reglementarea sa națională, în ceea ce privește contractele de credit existente care nu intră în domeniul de aplicare material al Directivei 2008/48, dispoziții referitoare la sancțiuni în cazul încălcării dispozițiilor respectivei reglementări.

34

Această interpretare se impune cu atât mai mult în speță, din moment ce, spre deosebire de articolul 11 din Legea privind creditul de consum, care constituie o măsură de punere în aplicare a articolului 11 din Directiva 2008/48, privind informațiile referitoare la rata dobânzii aferente creditului, dispozițiile naționale în discuție în litigiile principale, referitoare la definirea ratelor variabile ale dobânzii, astfel cum au fost prevăzute în special la articolul 11a din Legea privind creditul de consum, cu modificările ulterioare, nu corespund niciuneia dintre dispozițiile Directivei 2008/48 și, prin urmare, nu se poate considera că urmăresc transpunerea acesteia.

35

Având în vedere ansamblul considerațiilor precedente, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 23 și articolul 30 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unor dispoziții naționale precum cele în discuție în litigiile principale, care impun creditorului, sub sancțiune penală, respectarea unor obligații în materie de rată variabilă a dobânzii în ceea ce privește contractele de credit existente la data intrării în vigoare a acestor dispoziții, din moment ce respectivele contracte de credit nu intră în domeniul de aplicare material al directivei menționate și, în plus, obligațiile amintite nu constituie o punere în aplicare a acesteia.

Cu privire la cheltuielile de judecată

36

Întrucât, în privința părților din litigiile principale, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

 

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară:

 

Articolul 23 și articolul 30 alineatul (1) din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului trebuie interpretate în sensul că nu se opun unor dispoziții naționale precum cele în discuție în litigiile principale, care impun creditorului, sub sancțiune penală, respectarea unor obligații în materie de rată variabilă a dobânzii în ceea ce privește contractele de credit existente la data intrării în vigoare a acestor dispoziții, din moment ce respectivele contracte de credit nu intră în domeniul de aplicare material al directivei menționate și, în plus, obligațiile amintite nu constituie o punere în aplicare a acesteia.

 

Semnături


( *1 ) Limba de procedură: croata.

( 1 ) Dispozitivul prezentului text a făcut obiectul unei modificări de natură lingvistică ulterior primei publicări pe internet.

Top