1

Prin recursul formulat, Viasat Broadcasting UK Ltd (denumită în continuare „Viasat”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 24 septembrie 2015, Viasat Broadcasting UK/Comisia (T‑125/12, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2015:687), prin care acesta a respins acțiunea sa formulată împotriva Deciziei 2011/839/UE a Comisiei din 20 aprilie 2011 privind măsurile puse în aplicare de Danemarca (C 2/03) în favoarea TV2/Danmark (JO 2011, L 340, p. 1, denumită în continuare „decizia în litigiu”), prin care Comisia Europeană, deși a recunoscut caracterul de ajutor de stat al diverselor măsuri adoptate de Regatul Danemarcei în favoarea TV2/Danmark (denumită în continuare „TV2”), a decis că acestea trebuiau să fie considerate compatibile cu piața internă în temeiul articolului 106 alineatul (2) TFUE.

2

Tribunalul a prezentat, la punctele 1-17 din hotărârea atacată, istoricul litigiului după cum urmează:

«Articolul 1

Măsurile puse în aplicare de Danemarca în favoarea [TV2] între 1995 și 2002 sub formă de resurse din taxa de radiodifuziune și alte măsuri identificate în prezenta decizie sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 106 alineatul (2) [TFUE].»”

3

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 14 martie 2012, Viasat a solicitat anularea în parte a deciziei în litigiu.

4

Viasat a susținut incompatibilitatea cu piața internă a ajutoarelor de stat acordate TV2, invocând două motive. Primul era întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Comisie, care, întrucât a apreciat compatibilitatea măsurilor vizate cu piața internă în temeiul articolului 106 alineatul (2) TFUE, nu ar fi ținut seama de a doua și de a patra condiție Altmark. Al doilea motiv era întemeiat pe încălcarea de către Comisie a obligației sale de motivare, întrucât această instituție ar fi reținut, fără a preciza motivele, că articolul 106 alineatul (2) TFUE se aplica în speță, deși a doua și a patra condiție Altmark nu erau îndeplinite.

5

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a declarat că nu era necesară pronunțarea asupra acțiunii, întrucât aceasta avea ca obiect anularea deciziei în litigiu în măsura în care Comisia considerase că veniturile din publicitate aferente anilor 1995 și 1996 plătite TV2 prin intermediul Fondului TV2 constituiau ajutoare de stat și a respins această acțiune pentru restul capetelor de cerere.

6

Prin hotărârea pronunțată la 24 septembrie 2015, TV2/Danmark/Comisia (T‑674/11, EU:T:2015:684), privind acțiunea formulată de TV2, Tribunalul a anulat decizia în litigiu în măsura în care aceasta calificase drept ajutoare de stat veniturile din publicitate aferente anilor 1995 și 1996 obținute de TV2.

7

Viasat solicită Curții:

8

Comisia solicită Curții:

9

Regatul Danemarcei solicită Curții respingerea recursului.

10

TV2 A/S solicită Curții:

11

În urma prezentării concluziilor avocatului general, prin scrisoarea din 3 ianuarie 2017, Viasat a solicitat Curții redeschiderea fazei orale a procedurii. În susținerea cererii sale, Viasat arată că concluziile avocatului general denaturează unele dintre argumentele sale și prezintă argumente distincte care nu au fost dezbătute între părți.

12

Trebuie amintit că, potrivit articolului 83 din Regulamentul de procedură al Curții, aceasta poate oricând să dispună, după ascultarea avocatului general, redeschiderea fazei orale a procedurii, în special atunci când consideră că nu este suficient de lămurită sau atunci când o parte a invocat, după închiderea acestei faze, un fapt nou de natură să aibă o influență decisivă asupra deciziei Curții sau atunci când cauza trebuie soluționată pe baza unui argument care nu a fost pus în discuția părților ori a persoanelor interesate prevăzute la articolul 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

13

Totuși, acest statut și acest regulament nu prevăd posibilitatea ca părțile interesate să prezinte observații ca răspuns la concluziile prezentate de avocatul general (a se vedea Hotărârea din 4 septembrie 2014, Vnuk, C‑162/13, EU:C:2014:2146, punctul 30 și jurisprudența citată).

14

În această privință, rezultă din cuprinsul articolului 252 al doilea paragraf TFUE că avocatul general are rolul de a prezenta în mod public, cu deplină imparțialitate și în deplină independență, concluzii motivate cu privire la cauzele care necesită intervenția sa, înțelegându‑se că nici aceste concluzii, nici motivarea lor nu sunt obligatorii pentru Curte. În consecință, dezacordul unei părți față de concluziile avocatului general, oricare ar fi chestiunile pe care le examinează în cadrul acestora, nu poate constitui prin el însuși un motiv care să justifice redeschiderea fazei orale a procedurii (a se vedea Hotărârea din 21 decembrie 2016, Consiliul/Front Polisario, C‑104/16 P, EU:C:2016:973, punctele 60 și 61 și jurisprudența citată).

15

În aceste condiții, după ascultarea avocatului general, Curtea consideră că dispune de toate elementele necesare pentru a se pronunța și că aceste elemente au făcut obiectul dezbaterilor dintre părți.

16

Având în vedere considerațiile care precedă, Curtea apreciază că nu este necesar să dispună redeschiderea fazei orale a procedurii.

17

Prin intermediul primului motiv invocat, Viasat impută Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că, în cadrul aprecierii de către Comisie a proporționalității măsurilor vizate în raport cu cerințele impuse prin articolul 106 alineatul (2) TFUE, în special cu cele potrivit cărora, pe de o parte, aplicarea normelor tratatelor trebuie să împiedice îndeplinirea misiunii încredințate și, pe de altă parte, punerea în aplicare a acestei misiuni nu trebuie să afecteze dezvoltarea schimburilor comerciale într‑o măsură care contravine intereselor Uniunii Europene, această instituție nu era obligată să ia în considerare faptul că măsurile respective nu îndeplineau a doua și a patra condiție Altmark. Potrivit acestor condiții, parametrii pe baza cărora se calculează compensația pentru îndeplinirea serviciului public trebuie să fi fost stabiliți în prealabil în mod obiectiv și transparent, iar această compensație trebuie să fi fost determinată pe baza unei analize a costurilor pe care o întreprindere medie, bine administrată, le‑ar fi suportat pentru a executa misiunea de serviciu public în discuție.

18

Viasat susține că din formularea articolului 106 alineatul (2) TFUE reiese că cerința potrivit căreia aplicarea normelor tratatelor, în special a normelor de concurență, trebuie să împiedice îndeplinirea misiunii trebuie să fie interpretată în sensul că face trimitere la alte dispoziții ale tratatului. Astfel, în cadrul aprecierii compatibilității ajutoarelor de stat în raport cu articolul 106 alineatul (2) TFUE menționat, ar trebui să fie examinate în prealabil aceste alte dispoziții. Prin urmare, în speță, în acest cadru, ar fi trebuit să se verifice dacă fiecare dintre condițiile Altmark împiedica sau nu împiedica îndeplinirea misiunii de serviciu public încredințate TV2. Dacă ar fi avut loc această examinare, Comisia ar fi stabilit că adoptarea, în favoarea TV2, a unor măsuri care îndeplinesc a doua și a patra condiție Altmark nu ar fi împiedicat îndeplinirea acestei misiuni.

19

De asemenea, pentru a se asigura de respectarea cerințelor privind împiedicarea îndeplinirii misiunii în discuție și de lipsa afectării dezvoltării schimburilor comerciale într‑o măsură care contravine intereselor Uniunii, Comisia ar fi trebuit să solicite Regatului Danemarcei să demonstreze că respectarea celei de a doua și a celei de a patra condiții Altmark ar fi împiedicat îndeplinirea misiunii de interes economic general încredințate TV2.

20

Comisia, Regatul Danemarcei, precum și TV2 consideră că motivul nu este fondat.

21

Prin intermediul primului motiv invocat, Viasat susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că Comisia nu era obligată, în cadrul aprecierii sale în temeiul articolului 106 alineatul (2) TFUE, să ia în considerare a doua și a patra condiție Altmark, pentru a verifica dacă respectarea condițiilor menționate ar fi împiedicat îndeplinirea de către TV2 a misiunii care îi fusese încredințată.

22

În această privință, trebuie amintit că, pentru ca o măsură națională să poată fi calificată drept ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, în primul rând, trebuie să fie vorba despre o intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat, în al doilea rând, această intervenție trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre, în al treilea rând, aceasta trebuie să acorde un avantaj selectiv beneficiarului și, în al patrulea rând, aceasta trebuie să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 septembrie 2010, Comisia/Deutsche Post, C‑399/08 P, EU:C:2010:481, punctul 39 și jurisprudența citată).

23

Întrucât aceste condiții sunt cumulative, o măsură de stat nu poate fi calificată drept ajutor de stat dacă nu este îndeplinită vreuna dintre ele. Dimpotrivă, dacă toate condițiile menționate sunt îndeplinite, această măsură constituie un ajutor de stat și, prin urmare, cu excepția unor derogări prevăzute de tratate, este incompatibilă cu piața internă.

24

În ceea ce privește al treilea criteriu de calificare a unei măsuri drept ajutor de stat, potrivit unei jurisprudențe constante, sunt considerate ajutoare de stat intervențiile care, sub orice formă, pot favoriza direct sau indirect întreprinderi sau care trebuie să fie considerate un avantaj economic pe care întreprinderea beneficiară nu l‑ar fi obținut în condiții de piață normale (a se vedea printre altele Hotărârea din 30 iunie 2016, Belgia/Comisia, C‑270/15 P, EU:C:2016:489, punctul 34).

25

Trebuie amintit însă că Curtea a precizat că, întrucât o intervenție a statului trebuie considerată a fi o compensație care reprezintă contraprestația serviciilor prestate de întreprinderile beneficiare în executarea obligațiilor de serviciu public, astfel încât aceste întreprinderi nu profită, în realitate, de un avantaj financiar, iar intervenția respectivă nu are, așadar, ca efect punerea acestora într‑o poziție concurențială mai favorabilă în raport cu întreprinderile care concurează cu ele, o astfel de intervenție nu intră sub incidența articolului 107 alineatul (1) TFUE (a se vedea Hotărârea din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, C‑280/00, EU:C:2003:415, punctul 87).

26

Conform punctelor 88-93 din Hotărârea din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C‑280/00, EU:C:2003:415), pentru ca o asemenea intervenție să nu fie calificată drept ajutor de stat, trebuie să fie îndeplinite un anumit număr de condiții. În primul rând, întreprinderii beneficiare trebuie să i se fi încredințat în mod efectiv executarea de obligații de serviciu public, iar aceste obligații trebuie să fie definite clar. În al doilea rând, parametrii pe baza cărora se calculează compensația trebuie stabiliți în prealabil în mod obiectiv și transparent. În al treilea rând, compensația nu trebuie să depășească suma necesară acoperirii integrale sau parțiale a costurilor ocazionate de executarea obligațiilor de serviciu public. În al patrulea rând, nivelul compensației necesare trebuie determinat pe baza unei analize a costurilor pe care o întreprindere medie, bine administrată și dotată corespunzător pentru a putea respecta cerințele de serviciu public impuse, le‑ar fi suportat pentru executarea acestor obligații.

27

În ipoteza în care condițiile menționate la punctul precedent nu ar fi îndeplinite, măsura de stat în discuție i‑ar conferi un avantaj selectiv întreprinderii beneficiare a acesteia și, dacă, pe de altă parte, celelalte criterii prevăzute la articolul 107 alineatul (1) TFUE ar fi îndeplinite, această măsură ar constitui un ajutor în principiu incompatibil cu piața internă.

28

În ceea ce privește articolul 106 alineatul (2) TFUE, această dispoziție prevede că întreprinderile care au sarcina de a gestiona serviciile de interes economic general se supun normelor tratatelor și, în special, regulilor de concurență, în măsura în care aplicarea acestor norme nu împiedică, în drept sau în fapt, îndeplinirea misiunii speciale care le‑a fost încredințată și că dezvoltarea schimburilor comerciale nu trebuie să fie afectată într‑o măsură care contravine intereselor Uniunii.

29

După cum reiese din jurisprudență, chiar modul de redactare a articolului 106 alineatul (2) TFUE arată că nu sunt permise derogări de la normele tratatului decât dacă acestea sunt necesare pentru îndeplinirea misiunii speciale care i‑a fost încredințată unei întreprinderi care are sarcina de a gestiona un serviciu de interes economic general (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 octombrie 1997, Comisia/Franța, C‑159/94, EU:C:1997:501, punctul 54, și Hotărârea din 28 februarie 2013, Ordem dos Técnicos Oficiais de Contas, C‑1/12, EU:C:2013:127, punctul 106).

30

În această privință, reiese din jurisprudența Curții că nu este necesar ca echilibrul financiar sau viabilitatea economică a întreprinderii căreia i‑a fost încredințată prestarea unui serviciu de interes economic general să fie amenințate. Este suficient ca, în lipsa drepturilor în litigiu, să nu fie îndeplinite misiunile speciale atribuite întreprinderii sau ca menținerea acestor drepturi să fie necesară pentru a permite titularului lor să îndeplinească misiunile de interes economic general care i‑au fost atribuite în condiții acceptabile din punct de vedere economic (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 2007, International Mail Spain, C‑162/06, EU:C:2007:681, punctul 35 și jurisprudența citată).

31

Prin faptul că permite, în anumite condiții, derogări de la normele generale ale tratatului, articolul 106 alineatul (2) TFUE urmărește să concilieze interesul statelor membre de a utiliza anumite întreprinderi, în special din sectorul public, ca instrument de politică economică sau fiscală cu interesul Uniunii de a asigura în principal respectarea normelor în domeniul concurenței și menținerea unității pieței comune (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 octombrie 1997, Comisia/Franța, C‑159/94, EU:C:1997:501, punctul 55).

32

După cum s‑a arătat la punctul 21 din prezenta hotărâre, Viasat consideră că Comisia era obligată să verifice, în cadrul aprecierii sale în temeiul articolului 106 alineatul (2) TFUE, dacă respectarea celei de a doua și a celei de patra condiții Altmark ar fi împiedicat îndeplinirea de către TV2 a misiunii care îi fusese încredințată.

33

În această privință, este necesar să se arate că, pentru a examina o măsură în temeiul articolului 106 alineatul (2) TFUE, Comisia nu este obligată, contrar celor susținute de recurentă, să examineze respectarea condițiilor prevăzute de jurisprudența Altmark, în special a celei de a doua și a celei de patra condiții.

34

Astfel cum în mod temeinic a statuat Tribunalul la punctul 63 din hotărârea atacată, controlul respectării condițiilor prevăzute de această jurisprudență intervine în amonte, mai precis cu ocazia examinării aspectului dacă măsurile în discuție trebuie să fie calificate drept ajutoare de stat. Acest aspect este astfel prealabil celui care constă în verificarea, după caz, a faptului dacă un ajutor incompatibil este totuși necesar pentru îndeplinirea misiunii încredințate beneficiarului măsurii în discuție, în temeiul articolului 106 alineatul (2) TFUE.

35

În schimb, nu mai este necesară aplicarea condițiilor prevăzute de jurisprudența Altmark atunci când Comisia, după ce a constatat că o măsură trebuia să fie calificată drept ajutor, printre altele, întrucât întreprinderea beneficiară nu poate trece testul comparației cu o întreprindere medie, bine administrată și dotată corespunzător pentru a putea respecta cerințele de serviciu public impuse, analizează dacă acest ajutor poate fi justificat în temeiul articolului 106 alineatul (2) TFUE.

36

Această din urmă dispoziție, întrucât este prevăzută de Protocolul (nr. 26) privind serviciile de interes general (JO 2010, C 83, p. 308), precum și, în ceea ce privește domeniul în discuție în speță, de Protocolul (nr. 29) privind sistemul de radiodifuziune publică în statele membre (JO 2010, C 83, p. 312), nu poate fi interpretată în mod izolat numai în raport cu modul său de redactare, fără a se ține seama de precizările aduse de protocoalele menționate.

37

Or, concluzia de la punctul 35 din prezenta hotărâre este confirmată, după cum a arătat avocatul general la punctul 43 din concluzii, de termenii Protocolului nr. 29, care prevede că „[d]ispozițiile tratatelor nu aduc atingere competenței statelor membre de a participa la finanțarea serviciului public de radiodifuziune în măsura în care finanțarea se acordă organismelor de radiodifuziune cu scopul ca acestea să‑și îndeplinească misiunea de serviciu public așa cum a fost ea conferită, definită și organizată de fiecare stat membru și în măsura în care finanțarea respectivă nu aduce atingere condițiilor schimburilor și concurenței în Uniune într‑o măsură care ar fi contrară interesului comun, fiind de la sine înțeles că realizarea mandatului acestui serviciu public trebuie să fie luată în considerare”.

38

Așadar, având în vedere considerațiile care precedă, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a considerat, în hotărârea atacată, că articolul 106 alineatul (2) TFUE nu îi impune Comisiei să ia în considerare a doua și a patra condiție Altmark pentru a decide dacă un ajutor de stat este compatibil cu piața internă în temeiul acestei dispoziții.

39

Prin urmare, primul motiv trebuie să fie respins ca nefondat.

40

Prin intermediul celui de al doilea motiv invocat, Viasat critică punctele 103 și 104 din hotărârea atacată arătând că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când i‑a respins motivul de anulare întemeiat pe încălcarea de către Comisie, în decizia în litigiu, a obligației sale de motivare care decurge din articolul 296 TFUE.

41

De asemenea, Viasat impută Tribunalului lipsa unui răspuns la motivele invocate în cadrul cererii introductive în primă instanță.

42

Comisia apreciază că al doilea motiv este în parte inadmisibil și, în orice caz, nefondat.

43

Potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea impusă la articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul (Hotărârea din 29 septembrie 2011, Elf Aquitaine/Comisia, C‑521/09 P, EU:C:2011:620, punctul 147 și jurisprudența citată).

44

În această privință, trebuie arătat că, la punctul 103 din hotărârea atacată, Tribunalul a înlăturat motivul întemeiat pe nemotivarea deciziei în litigiu, observând că „lipsa din decizie a unei aprecieri privind rolul jucat de a doua și de a patra condiție Altmark în ceea ce privește aprecierea compatibilității măsurilor vizate cu piața internă nu este urmarea unei erori de raționament a Comisiei sau a unei nemotivări care afectează [decizia în litigiu], ci urmarea faptului că această decizie aplică un cadru de analiză diferit de cel preferat de [Viasat]”.

45

După cum a recunoscut Viasat, decizia în litigiu nu ar fi insuficient motivată decât în cazul în care Comisia avea obligația să aplice cadrul de analiză care, potrivit Viasat, rezultă din articolul 106 alineatul (2) TFUE.

46

Or, din cuprinsul punctului 37 din prezenta hotărâre reiese că articolul 106 alineatul (2) TFUE nu îi impunea Comisiei să ia în considerare a doua și a patra condiție Altmark pentru a decide dacă un ajutor de stat este compatibil cu piața internă în temeiul acestei dispoziții. Prin urmare, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că decizia în litigiu era suficient motivată.

47

Pe de altă parte, după cum a arătat avocatul general la punctul 58 din concluzii, motivul întemeiat pe lipsa unui răspuns la motivele invocate în cadrul cererii introductive în primă instanță nu este dezvoltat suficient pentru ca celelalte părți în recurs să poată să răspundă la acest motiv, iar Curtea să se pronunțe asupra sa. Prin urmare, el este inadmisibil.

48

În consecință, al doilea motiv de recurs trebuie să fie respins în parte ca inadmisibil și în parte ca nefondat.

49

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că recursul trebuie să fie respins în totalitate.

50

Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din regulamentul menționat, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

51

Întrucât Comisia și TV2 A/S au solicitat obligarea Viasat la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta din urmă a căzut în pretenții, se impune obligarea sa la plata cheltuielilor lor de judecată.

52

Conform articolului 140 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acest regulament, statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.

53

Regatul Danemarcei, în calitate de intervenient în fața Tribunalului, suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară și hotărăște: