—

pentru GS Media BV, de R. Chavannes și de D. Verhulst, advocaten;

—

pentru Sanoma Media Netherlands BV, pentru Playboy Enterprises International Inc. și pentru doamna Britt Geertruida Dekker, de C. Alberdingk Thijm și de C. de Vries, advocaten;

—

pentru guvernul german, de T. Henze și de D. Kuon, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul francez, de D. Segoin, de D. Colas și de G. de Bergues, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul portughez, de L. Inez Fernandes și de T. Rendas, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul slovac, de B. Ricziová, în calitate de agent;

—

pentru Comisia Europeană, de F. Wilman, de T. Scharf și de J. Samnadda, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (JO 2001, L 167, p. 10, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 230, rectificare în JO 2008, L 314, p. 16).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între GS Media BV, pe de o parte, și Sanoma Media Netherlands BV (denumită în continuare „Sanoma”), Playboy Enterprises International Inc. și doamna Britt Geertruida Dekker (denumite în continuare, împreună, „Sanoma și alții”), pe de altă parte, cu privire în special la postarea pe site‑ul internet GeenStijl.nl (denumit în continuare „site‑ul GeenStijl”), exploatat de GS Media, a unor hiperlinkuri către alte site‑uri care permit consultarea de fotografii care o reprezintă pe doamna Dekker, realizate pentru revista Playboy (denumite în continuare „fotografiile în cauză”).

3

Considerentele (3), (4), (9), (10), (23) și (31) ale Directivei 2001/29 prevăd:

[…]

[…]

[…]

4

Articolul 3 din această directivă prevede:

„(1)   Statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a operelor lor, prin cablu sau fără cablu, inclusiv punerea la dispoziția publicului a operelor lor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment.

[…]

(3)   Drepturile menționate la alineatele (1) și (2) nu se epuizează prin niciun act de comunicare publică sau de punere la dispoziția publicului în sensul prezentului articol.”

5

Potrivit articolului 5 alineatele (3) și (5) de directiva menționată:

„(3)   Statele membre pot să prevadă excepții sau limitări la drepturile prevăzute la articolele 2 și 3 în următoarele cazuri:

[…]

[…]

(5)   Excepțiile și limitările prevăzute la alineatele (1), (2), (3) și (4) se aplică numai în anumite cazuri speciale care nu intră în conflict cu exploatarea normală a operei sau a altui obiect protejat și nu aduc în mod nejustificat atingere intereselor legitime ale titularului dreptului.”

6

La cererea Sanoma, care este editorul revistei Playboy, fotograful C. Hermès a realizat, la 13 și la 14 octombrie 2011, fotografiile în cauză care urmau să apară în ediția din luna decembrie 2011 a revistei amintite. În acest context, domnul Hermès a acordat Sanoma autorizația exclusivă de a publica fotografiile respective. Acesta a acordat Sanoma și autorizația de a exercita drepturile și atributele care rezultă din dreptul său de autor.

7

GS Media exploatează site‑ul GeenStijl pe care se găsesc, potrivit informațiilor oferite de acest site, „noutăți, revelații scandaloase și anchete jurnalistice în legătură cu subiecte amuzante și pe un ton jovial” și care este consultat zilnic de peste 230000 de vizitatori, ceea ce îl face să fie unul dintre cele mai frecventate zece site‑uri de actualități din Țările de Jos.

8

La data de 26 octombrie 2011, redacția site‑ului GeenStijl a primit un mesaj din partea unei persoane folosind un pseudonim, care conținea un hiperlink ce trimitea la un fișier electronic găzduit de site‑ul internet Filefactory.com (denumit în continuare „site‑ul Filefactory”), situat în Australia și dedicat stocării de date. Acest fișier electronic conținea fotografiile în cauză.

9

Sanoma a somat în aceeași zi societatea‑mamă a GS Media să împiedice difuzarea fotografiilor în cauză pe site‑ul GeenStijl.

10

La data de 27 octombrie 2011, un articol referitor la aceste fotografii ale doamnei Dekker, intitulat „[…]! Fotografii nud […] ale [doamnei] Dekker”, a fost publicat pe site‑ul GeenStijl, în care era reprodusă parțial una dintre fotografiile în cauză și care se termina cu textul: „Și acum linkul pentru fotografiile pe care le așteptați.”. Printr‑un clic pe un hiperlink care însoțea acest text, internauții erau dirijați către site‑ul Filefactory, unde un alt hiperlink le permitea să descarce unsprezece fișiere electronice, fiecare conținând una dintre fotografiile menționate.

11

În aceeași zi, Sanoma a adresat societății‑mamă a GS Media un e‑mail prin care o soma să confirme că hiperlinkul către fotografiile în cauză a fost retras de pe site‑ul GeenStijl. GS Media nu a dat curs acestei somații.

12

În schimb, la cererea Sanoma, fotografiile în cauză care figurau pe site‑ul Filefactory au fost îndepărtate.

13

Prin scrisoarea din 7 noiembrie 2011, consiliul de conducere al Sanoma și alții a pus în întârziere GS Media să retragă de pe site‑ul GeenStijl articolul din 27 octombrie 2011, inclusiv hiperlinkul, fotografiile pe care acesta le conținea, precum și reacțiile internauților publicate pe aceeași pagină a acestui site.

14

În aceeași zi, un articol privind litigiul dintre GS Media, pe de o parte, și Sanoma și alții, pe de altă parte, în legătură cu fotografiile în cauză a fost publicat pe site‑ul GeenStijl. Acest articol se termina cu fraza: „Update: nu ați văzut încă fotografiile nud ale [doamnei Dekker]? Sunt AICI”. Acest anunț era, încă o dată, însoțit de un hiperlink care permitea accesul la site‑ul internet Imageshack.us, pe care erau vizibile una sau mai multe dintre fotografiile în cauză. Totuși, și administratorul acestui site internet a dat, ulterior, curs cererii Sanoma de îndepărtare a acestor fotografii.

15

Un al treilea articol, intitulat „Bye Bye, adieu Playboy”, care conținea încă o dată un hiperlink către fotografiile în cauză, a apărut la data de 17 noiembrie 2011 pe site‑ul GeenStijl. Internauții care vizitau forumul de pe site‑ul internet amintit au postat ulterior pe acesta noi linkuri care trimiteau către alte site‑uri internet pe care puteau fi văzute fotografiile în cauză.

16

În luna decembrie 2011, fotografiile în cauză au fost publicate în revista Playboy.

17

Sanoma și alții au formulat o acțiune la rechtbank Amsterdam (Tribunalul din Amsterdam, Țările de Jos), invocând în special faptul că, prin postarea unor hiperlinkuri și a unui detaliu al uneia dintre fotografiile în cauză pe site‑ul GeenStijl, GS Media a încălcat dreptul de autor al domnului Hermès și a acționat în mod nelegal față de Sanoma și alții. Această acțiune a fost admisă de rechtbank Amsterdam (Tribunalul din Amsterdam) în cea mai mare parte.

18

Gerechtshof Amsterdam (Curtea de Apel din Amsterdam, Țările de Jos) a anulat această decizie, apreciind că, prin postarea de hiperlinkuri pe site‑ul GeenStijl, GS Media nu a adus atingere dreptului de autor al domnului Hermès din moment ce fotografiile în cauză deveniseră deja publice anterior prin publicarea lor pe site‑ul Filefactory. În schimb, instanța a statuat că, prin postarea acestor linkuri, GS Media a acționat în mod nelegal față de Sanoma și alții, dat fiind că vizitatorii acestui site au fost astfel încurajați să ia cunoștință de fotografiile în cauză, postate în mod nelegal pe site‑ul Filefactory. Or, fotografiile respective nu ar fi putut fi găsite ușor în lipsa acestor linkuri. În plus, Gerechtshof Amsterdam (Curtea de Apel din Amsterdam) a apreciat că, prin publicarea unui detaliu a uneia dintre fotografiile în cauză pe site‑ul GeenStijl, GS Media a încălcat dreptul de autor al domnului Hermès.

19

Împotriva acestei hotărâri, GS Media a introdus un recurs la instanța de trimitere, Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos).

20

Sanoma și alții au formulat un recurs incident în cadrul căruia s‑au referit în special la Hotărârea din 13 februarie 2014, Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76), susținând că punerea la dispoziția internauților a unui hiperlink către un site internet pe care a fost postată o operă fără acordul titularului dreptului de autor al acesteia constituie o comunicare publică. Sanoma și alții susțin în plus că accesul la fotografiile în cauză pe site‑ul Filefactory era protejat prin măsuri de restricție, în sensul hotărârii sus‑menționate, pe care internauții le puteau evita datorită intervenției GS Media și a site‑ului său GeenStijl, astfel încât aceste fotografii au fost puse la dispoziția unui public mai larg decât cel care ar fi accesat în mod normal respectivele fotografii pe site‑ul Filefactory.

21

În cadrul analizei acestui recurs incident, instanța de trimitere apreciază că nu este posibil să se deducă cu o certitudine suficientă nici din Hotărârea din 13 februarie 2014, Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76), nici din Ordonanța din 21 octombrie 2014, BestWater (C‑348/13, nepublicată, EU:C:2014:2315), dacă există o „comunicare publică” atunci când opera a fost efectiv publicată anterior, dar fără acordul titularului drepturilor de autor.

22

Pe de o parte, din această jurisprudență a Curții ar rezulta că trebuie să se examineze dacă, prin intervenția respectivă, se ajunge la un public care nu poate fi considerat inclus în publicul pentru care titularul și‑a dat acordul, ceea ce ar fi compatibil cu dreptul său exclusiv de exploatare a propriei opere. Pe de altă parte, în cazul în care o operă este deja disponibilă pe internet pentru publicul general, postarea unui hiperlink care trimite către site‑ul unde ea se află deja nu ar permite, în realitate, să se ajungă la un public nou. În plus, ar trebui să se țină seama de aspectul că internetul abundă de opere publicate fără acordul titularului dreptului de autor. Pentru operatorul unui site internet nu va fi întotdeauna simplu să verifice, în cazul în care intenționează să posteze un hiperlink care trimite către un site pe care se găsește o operă, dacă titularul dreptului de autor și‑a dat acordul privind postarea anterioară a acestei opere.

23

Instanța de trimitere remarcă, pe de altă parte, că recursul incident vizează de asemenea problema condițiilor care trebuie îndeplinite pentru a fi vorba despre „măsuri de restricție”, în sensul Hotărârii din 13 februarie 2014, Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76). Instanța arată în această privință că fotografiile în cauză nu erau de negăsit pe internet înainte ca GS Media să posteze hiperlinkul pe site‑ul GeenStijl, deși nu erau ușor de găsit, astfel încât faptul de a fi postat acest link pe site‑ul său a facilitat foarte mult accesul la aceste fotografii.

24

În aceste condiții, Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

25

Prin intermediul celor trei întrebări, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă și în ce împrejurări eventuale faptul de a posta pe un site internet un hiperlink către opere protejate, disponibile în mod liber pe un alt site internet fără autorizația titularului dreptului de autor, constituie o „comunicare publică”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29.

26

În acest context, ea ridică în special problema relevanței faptului că operele în discuție nu au fost încă publicate în vreun alt mod cu autorizația acestui titular, a faptului că furnizarea acestor hiperlinkuri facilitează mult găsirea acestor opere dat fiind că site‑ul internet pe care acestea sunt accesibile tuturor internauților nu este ușor de găsit și a faptului că cel care postează respectivele linkuri cunoștea sau trebuia să cunoască această situație de fapt, precum și împrejurarea că respectivul titular nu a autorizat publicarea operelor în discuție pe acest din urmă site.

27

Din textul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 rezultă că statele membre trebuie să garanteze dreptul exclusiv al autorilor de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a operelor lor, prin cablu sau fără cablu, inclusiv punerea la dispoziția publicului a operelor lor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment.

28

Astfel, în temeiul acestei dispoziții, autorii dispun de un drept cu caracter preventiv care le permite să se interpună între eventualii utilizatori ai operelor lor și comunicarea publică pe care acești utilizatori ar putea urmări să o efectueze, în scopul de a o interzice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 martie 2012, SCF, C‑135/10, EU:C:2012:140, punctul 75, și Hotărârea din 31 mai 2016, Reha Training, C‑117/15, EU:C:2016:379, punctul 30).

29

Întrucât articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 nu precizează noțiunea „comunicare publică”, trebuie să se stabilească sensul și domeniul de aplicare al acesteia în raport cu obiectivele urmărite de această directivă și în raport cu contextul în care se integrează dispoziția interpretată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 decembrie 2006, SGAE, C‑306/05, EU:C:2006:764, punctele 33 și 34, precum și Hotărârea din 4 octombrie 2011, Football Association Premier League și alții, C‑403/08 și C‑429/08, EU:C:2011:631, punctele 184 și 185).

30

În această privință, este necesar să se amintească faptul că din cuprinsul considerentelor (9) și (10) ale Directivei 2001/29 rezultă că aceasta are drept obiectiv principal să instituie un nivel ridicat de protecție în favoarea autorilor, permițându‑le acestora să obțină o remunerație adecvată pentru utilizarea operelor lor, în special cu ocazia unei comunicări publice. În consecință, noțiunea „comunicare publică” trebuie interpretată în sens larg, astfel cum se arată de altfel în mod explicit în considerentul (23) al acestei directive (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 octombrie 2011, Football Association Premier League și alții, C‑403/08 și C‑429/08, EU:C:2011:631, punctul 186, precum și Hotărârea din 7 martie 2013, ITV Broadcasting și alții, C‑607/11, EU:C:2013:147, punctul 20).

31

În același timp, rezultă din considerentele (3) și (31) ale Directivei 2001/29 că armonizarea efectuată prin aceasta urmărește menținerea, și aceasta mai ales în mediul electronic, a unui echilibru just între, pe de o parte, interesul titularilor drepturilor de autor și ai drepturilor conexe la protecția dreptului lor de proprietate intelectuală, garantată prin articolul 17 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), și, pe de altă parte, protecția intereselor și a drepturilor fundamentale ale utilizatorilor de obiecte protejate, în special libertatea lor de exprimare și de informare, garantată prin articolul 11 din cartă, precum și interesul general.

32

Astfel cum a statuat deja Curtea, noțiunea „comunicare publică” asociază două elemente cumulative, și anume un „act de comunicare” a unei opere și comunicarea „publică” a acesteia din urmă (Hotărârea din 13 februarie 2014, Svensson și alții, C‑466/12, EU:C:2014:76, punctul 16, Hotărârea din 19 noiembrie 2015, SBS Belgium, C‑325/14, EU:C:2015:764, punctul 15, precum și Hotărârea din 31 mai 2016, Reha Training, C‑117/15, EU:C:2016:379, punctul 37).

33

Curtea a precizat totodată că noțiunea „comunicare publică” implică o apreciere individualizată [a se vedea Hotărârea din 15 martie 2012, Phonographic Performance (Ireland), C‑162/10, EU:C:2012:141, punctul 29 și jurisprudența citată, referitor la noțiunea „comunicare publică”, în sensul articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2006/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale (JO 2006, L 376, p. 28, Ediție specială, 17/vol. 3, p. 14), aceasta având în directiva amintită același domeniu de aplicare ca în Directiva 2001/29 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 31 mai 2016, Reha Training, C‑117/15, EU:C:2016:379, punctul 33)].

34

În vederea unei astfel de aprecieri, trebuie să se țină cont de mai multe criterii complementare, neautonome și interdependente unele în raport cu celelalte. Întrucât aceste criterii pot avea, în diferite situații concrete, o intensitate foarte variabilă, este necesar să fie aplicate atât în mod individual, cât și în interacțiune unele cu celelalte [Hotărârea din 15 martie 2012, SCF, C‑135/10, EU:C:2012:140, punctul 79, Hotărârea din 15 martie 2012, Phonographic Performance (Ireland), C‑162/10, EU:C:2012:141, punctul 30, și Hotărârea din 31 mai 2016, Reha Training, C‑117/15, EU:C:2016:379, punctul 35].

35

Printre aceste criterii, Curtea a subliniat în primul rând rolul indispensabil al utilizatorului și caracterul deliberat al intervenției sale. Astfel, acest utilizator efectuează un act de comunicare atunci când intervine, pe deplin conștient de consecințele comportamentului său, pentru a oferi clienților săi accesul la o operă protejată și aceasta în special atunci când, în lipsa acestei intervenții, clienții respectivi nu ar putea, în principiu, să beneficieze de opera difuzată [a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 martie 2012, SCF, C‑135/10, EU:C:2012:140, punctul 82 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 15 martie 2012, Phonographic Performance (Ireland), C‑162/10, EU:C:2012:141, punctul 31].

36

În al doilea rând, ea a precizat că noțiunea „public” privește un număr nedeterminat de potențiali destinatari și presupune, pe de altă parte, existența unui număr de persoane destul de important [a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 martie 2012, SCF, C‑135/10, EU:C:2012:140, punctul 84 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 15 martie 2012, Phonographic Performance (Ireland), C‑162/10, EU:C:2012:141, punctul 33].

37

Pe de altă parte, reiese dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că, pentru a fi calificată drept „comunicare publică”, o operă protejată trebuie să fie comunicată potrivit unei modalități tehnice specifice, diferită de cele utilizate până la acel moment sau, în lipsă, unui „public nou”, adică un public care nu a fost deja luat în considerare de titularii dreptului de autor atunci când aceștia au autorizat comunicarea publică inițială a operei lor (Hotărârea din 13 februarie 2014, Svensson și alții, C‑466/12, EU:C:2014:76, punctul 24, precum și Ordonanța din 21 octombrie 2014, BestWater International, C‑348/13, nepublicată, EU:C:2014:2315, punctul 14 și jurisprudența citată).

38

În al treilea rând, Curtea a decis că caracterul lucrativ al unei comunicări publice, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, nu este lipsit de relevanță [a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 octombrie 2011, Football Association Premier League și alții, C‑403/08 și C‑429/08, EU:C:2011:631, punctul 204, Hotărârea din 15 martie 2012, SCF, C‑135/10, EU:C:2012:140, punctul 88, precum și Hotărârea din 15 martie 2012, Phonographic Performance (Ireland), C‑162/10, EU:C:2012:141, punctul 36].

39

Tocmai în raport cu aceste criterii trebuie apreciat dacă, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, faptul de a posta pe un site internet un hiperlink către opere protejate, disponibile în mod liber pe un alt site internet fără autorizația titularului dreptului de autor, constituie o „comunicare publică”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29.

40

În această privință, trebuie amintit că, în Hotărârea din 13 februarie 2014, Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76), Curtea a interpretat articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 în sensul că nu constituie o „comunicare publică”, precum cea vizată prin această dispoziție, postarea pe un site internet a unor hiperlinkuri către opere disponibile în mod liber pe un alt site internet. Această interpretare a fost reținută și în Ordonanța din 21 octombrie 2014, BestWater International (C‑348/13, nepublicată, EU:C:2014:2315) în ceea ce privește astfel de linkuri care utilizează tehnica denumită „încadrare” (framing).

41

Totuși, din motivarea acestor decizii rezultă că, prin acestea, Curtea a înțeles să se refere doar la postarea de hiperlinkuri către opere care au devenit disponibile în mod liber pe un alt site internet cu acordul titularului, Curtea constatând inexistența unei comunicări publice pentru motivul că actul de comunicare în discuție nu fusese efectuat față de un public nou.

42

În acest context, Curtea a subliniat că, întrucât hiperlinkul și site‑ul internet la care acesta trimite conferă acces la opera protejată potrivit aceleiași modalități tehnice, și anume prin internet, un astfel de link trebuie să se adreseze unui public nou. Atunci când situația nu este aceasta, în special din cauza faptului că opera este deja disponibilă în mod liber pentru toți internauții pe un alt site internet cu autorizația titularilor dreptului de autor, respectivul act nu poate fi calificat drept „comunicare publică” în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29. Astfel, din moment ce și atât timp cât această operă este disponibilă în mod liber pe site‑ul internet la care hiperlinkul permite accesul, trebuie apreciat că, atunci când titularii dreptului de autor ai acestei opere au autorizat o astfel de comunicare, i‑au luat în considerare ca public pe toți internauții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 februarie 2014, Svensson și alții, EU:C:2014:76, punctele 24-28, precum și Ordonanța din 21 octombrie 2014, BestWater International, C‑348/13, nepublicată, EU:C:2014:2315, punctele 15, 16 și 18).

43

Prin urmare, nu se poate deduce nici din Hotărârea din 13 februarie 2014, Svensson și alții (C‑466/12, EU:C:2014:76), nici din Ordonanța din 21 octombrie 2014, BestWater International (C‑348/13, nepublicată, EU:C:2014:2315), că postarea pe un site internet a unor hiperlinkuri către opere protejate care au fost puse în mod liber la dispoziție pe un alt site internet, dar fără autorizarea titularilor dreptului de autor ai acestor opere, ar fi exclusă, din principiu, din noțiunea „comunicare publică”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29. Dimpotrivă, aceste decizii confirmă importanța unei astfel de autorizații din perspectiva acestei dispoziții, aceasta din urmă prevăzând tocmai că fiecare act de comunicare publică a unei opere trebuie autorizat de titularul dreptului de autor.

44

GS Media, guvernele german, portughez și slovac, precum și Comisia Europeană susțin însă că a califica automat orice postare de astfel de linkuri către opere publicate pe alte site‑uri internet drept „comunicare publică”, în cazul în care titularii dreptului de autor ai acestor opere nu au autorizat această publicare pe internet, ar avea consecințe extrem de restrictive pentru libertatea de exprimare și de informare și nu ar respecta echilibrul just pe care Directiva 2001/29 urmărește să îl stabilească între această libertate și interesul general, pe de o parte, și interesul titularilor unui drept de autor de a beneficia de o protecție eficientă a proprietății lor intelectuale, pe de altă parte.

45

În această privință, trebuie să se constate că internetul are efectiv o importanță aparte pentru libertatea de exprimare și de informare, garantată prin articolul 11 din cartă, și că hiperlinkurile contribuie la buna sa funcționare, precum și la schimbul de opinii și de informații în această rețea caracterizată prin disponibilitatea unor cantități imense de informații.

46

În plus, ar putea fi dificil, în special în cazul particularilor care doresc să posteze astfel de linkuri, să verifice dacă site‑ul internet către care se presupune că conduc aceste linkuri conferă acces la opere protejate și, eventual, dacă titularii drepturilor de autor ai acestor opere au autorizat publicarea lor pe internet. O astfel de verificare se dovedește cu atât mai dificilă atunci când aceste drepturi au făcut obiectul unor sublicențe. Pe de altă parte, conținutul unui site internet la care permite accesul un hiperlink poate fi modificat după crearea acestui link, incluzând opere protejate, fără ca persoana care a creat respectivul link să aibă neapărat cunoștință de aceasta.

47

Pentru aprecierea individualizată a existenței unei „comunicări publice”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, trebuie, așadar, atunci când postarea unui hiperlink către o operă disponibilă în mod liber pe un alt site internet este efectuată de o persoană care, procedând în acest fel, nu urmărește un scop lucrativ, să se țină cont de împrejurarea că această persoană nu știe și nu poate în mod rezonabil să știe că această operă a fost publicată pe internet fără autorizarea titularului drepturilor de autor.

48

Astfel, deși o asemenea persoană pune la dispoziția publicului respectiva operă oferindu‑le celorlalți internauți accesul direct la aceasta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 februarie 2014, Svensson și alții, C‑466/12, EU:C:2014:76, punctele 18-23), ea nu intervine, ca regulă generală, pe deplin conștientă de consecințele comportamentului său pentru a oferi unor clienți acces la o operă publicată nelegal pe internet. În plus, din moment ce opera în discuție era deja disponibilă fără nicio restricție de acces pe site‑ul internet la care hiperlinkul permite accesul, toți internauții puteau avea, în principiu, deja acces la aceasta, chiar și fără respectiva intervenție.

49

În schimb, atunci când se stabilește că o astfel de persoană știa sau trebuia să știe că hiperlinkul pe care l‑a postat conferă accesul la o operă publicată nelegal pe internet, de exemplu, din cauză că a fost avertizată de titularii dreptului de autor, este necesar să se aprecieze că furnizarea acestui link constituie o „comunicare publică”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29.

50

Situația este aceeași în ipoteza în care acest link permite utilizatorilor site‑ului internet pe care acesta se află să evite măsuri de restricție luate de site‑ul unde se află opera protejată cu scopul de a restrânge accesul publicului la aceasta doar pentru abonați, postarea unui astfel de link constituind, așadar, o intervenție deliberată fără de care respectivii utilizatori nu ar putea să beneficieze de operele difuzate (a se vedea prin analogie Hotărârea din 13 februarie 2014, Svensson și alții, C‑466/12, EU:C:2014:76, punctele 27 și 31).

51

Pe de altă parte, atunci când postarea unor hiperlinkuri se realizează în scop lucrativ, este de așteptat ca autorul unei astfel de postări să efectueze verificările necesare pentru a se asigura că opera vizată nu este publicată nelegal pe site‑ul la care conduc respectivele hiperlinkuri astfel încât trebuie să se prezume că această postare a intervenit cunoscându‑se pe deplin natura protejată a operei în cauză și eventuala lipsă a unei autorizații de publicare pe internet din partea titularului dreptului de autor. În astfel de împrejurări și în măsura în care această prezumție refragabilă nu este răsturnată, actul care constă în postarea unui link care poate fi accesat către o operă nelegal publicată pe internet constituie o „comunicare publică”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29.

52

Cu toate acestea, în lipsa unui public nou, nu va exista o comunicare „publică” în sensul acestei dispoziții în ipoteza amintită la punctele 40-42 din prezenta hotărâre, în care operele la care se permite accesul prin respectivele hiperlinkuri au devenit disponibile în mod liber pe un alt site internet cu consimțământul titularului.

53

O astfel de interpretare a articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 asigură nivelul ridicat de protecție în favoarea autorilor, urmărit prin această directivă. Astfel, în temeiul acesteia și în limitele trasate de articolul 5 alineatul (3) din directiva menționată, titularii dreptului de autor pot acționa nu doar împotriva publicării inițiale a operei lor pe un site internet, ci și împotriva oricărei persoane care postează în scopuri lucrative un hiperlink către opera nelegal publicată pe acest site, precum și, în condițiile menționate la punctele 49 și 50 din prezenta hotărâre, împotriva persoanelor care au postat astfel de linkuri în scopuri lucrative. În această privință, trebuie subliniat mai ales că acești titulari au în orice împrejurare posibilitatea de a informa astfel de persoane cu privire la caracterul nelegal al publicării operei lor pe internet și de a acționa împotriva lor în ipoteza în care ele refuză înlăturarea acestui link, fără ca acestea să se poată prevala de una dintre excepțiile enumerate la acest articol 5 alineatul (3).

54

În ceea ce privește cauza principală, este cert că GS Media exploatează site‑ul GeenStijl și că a furnizat în scopuri lucrative hiperlinkurile către fișierele care conțineau fotografiile în cauză, aflate pe site‑ul Filefactory. Este de asemenea cert că Sanoma nu autorizase publicarea acestor fotografii pe internet. În plus, din prezentarea situației de fapt pare să rezulte, astfel cum decurge din decizia de trimitere, că GS Media era conștientă de această din urmă împrejurare și că ea nu putea, așadar, să răstoarne prezumția că postarea acestor linkuri a avut loc cunoscându‑se pe deplin caracterul nelegal al acestei publicări. În aceste condiții, sub rezerva verificărilor ce revin în sarcina instanței de trimitere, rezultă că, prin postarea acestor linkuri, GS Media a realizat o „comunicare publică”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, fără a fi necesar să se facă o apreciere în acest context a celorlalte împrejurări invocate de această instanță, citate la punctul 26 din prezenta hotărâre.

55

Având în vedere toate considerațiile precedente, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că, pentru a stabili dacă postarea pe un site internet a unor hiperlinkuri către opere protejate, disponibile în mod liber pe un alt site internet fără autorizația titularului dreptului de autor, constituie o „comunicare publică” în sensul acestei dispoziții, trebuie să se determine dacă aceste linkuri sunt furnizate fără scop lucrativ de o persoană care nu cunoștea sau nu putea să cunoască în mod rezonabil caracterul nelegal al publicării acestor opere pe acest alt site internet sau dacă, dimpotrivă, respectivele linkuri sunt furnizate în scop lucrativ, ipoteză în care această cunoaștere trebuie să fie prezumată.

56

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională trebuie interpretat în sensul că, pentru a stabili dacă postarea pe un site internet a unor hiperlinkuri către opere protejate, disponibile în mod liber pe un alt site internet fără autorizația titularului dreptului de autor, constituie o „comunicare publică” în sensul acestei dispoziții, trebuie să se determine dacă aceste linkuri sunt furnizate fără scop lucrativ de o persoană care nu cunoștea sau nu putea să cunoască în mod rezonabil caracterul nelegal al publicării acestor opere pe acest alt site internet sau dacă, dimpotrivă, respectivele linkuri sunt furnizate în scop lucrativ, ipoteză în care această cunoaștere trebuie să fie prezumată.