Accept Refuse

EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62014CC0559

Concluziile avocatului general J. Kokott prezentate la 25 februarie 2016.

Digital reports (Court Reports - general)

ECLI identifier: ECLI:EU:C:2016:120

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

JULIANE KOKOTT

prezentate la 25 februarie 2016 ( 1 )

Cauza C‑559/14

Rudolfs Meroni

[cerere de decizie preliminară formulată de Augstākās tiesas Senāts (Senatul Curții Supreme, Letonia)]

„Cerere de decizie preliminară — Cooperarea judiciară în materie civilă — Regulamentul (CE) nr. 44/2001 — Articolul 34 punctul 1 — Motive de refuz al recunoașterii și al declarării caracterului executoriu al unor măsuri provizorii și de conservare — Ordine publică (ordre public)”

I – Introducere

1.

După cauza West Tankers ( 2 ), care a avut ca obiect o „anti‑suit injunction”, în speță, Curtea se confruntă din nou cu un aspect procedural specific dreptului anglo‑american.

2.

De data aceasta este vorba despre o așa‑numită „freezing injunction” ( 3 ), mai precis despre o hotărâre de punere sub sechestru, care prevede măsura provizorie de interdicție a debitorului de a dispune de bunurile sale, pentru a evita înstrăinarea lor și pentru a garanta astfel posibilitatea ulterioară a creditorului de a avea acces la acestea.

3.

Cu toate acestea, în speță, conservarea activelor nu este îndreptată numai împotriva pârâtului din cauza principală. Ordonanța de punere sub sechestru vizează în plus și terți care au un interes strâns legat de patrimoniul pârâtului. Instanța de trimitere, care trebuie să pronunțe o hotărâre privind caracterul executoriu al ordonanței de punere sub sechestru în Republica Letonia, consideră că aspectul de mai sus este problematic din punctul de vedere al ordinii publice (ordre public).

4.

Astfel, prezenta cauză oferă Curții încă o ocazie de a preciza noțiunea juridică de ordine publică (ordre public), din cadrul Regulamentului (CE) nr. 44/2001 ( 4 ). Astfel, se ridică în esență problema dacă și, în caz afirmativ, în ce măsură faptul că declararea caracterului executoriu aduce atingere drepturilor unor terți trebuie luat în considerare ca motiv de neexecutare a hotărârii.

II – Cadrul juridic

A – Dreptul Uniunii

5.

Cadrul juridic aplicabil în speță este definit de Regulamentul nr. 44/2001.

6.

Considerentul (18) al acestui regulament are următorul cuprins:

„Cu toate acestea, respectarea dreptului la apărare impune ca pârâtul să aibă posibilitatea de a introduce o acțiune, procedura fiind contradictorie, împotriva hotărârii de încuviințare a executării [unei ordonanțe], în cazul în care consideră că unul dintre motivele de neexecutare este îndeplinit. […]”

7.

Articolul 32 din regulament definește noțiunea „hotărâre” ( 5 ) după cum urmează:

„În sensul prezentului regulament, «hotărâre» înseamnă o hotărâre pronunțată de o instanță dintr‑un stat membru, indiferent de denumirea acesteia, cum ar fi decizie, sentință, ordonanță sau mandat de executare, precum și stabilirea de către un grefier a cheltuielilor de judecată.”

8.

Potrivit articolului 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001, „o hotărâre nu este recunoscută […] dacă recunoașterea este vădit contrară ordinii publice (ordre public) a statului membru solicitat”. Conform articolului 34 punctul 2 din Regulamentul nr. 44/2001, același lucru se aplică și în cazul în care „actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent nu a fost comunicat sau notificat pârâtului care nu s‑a înfățișat în timp util și într‑o manieră care să îi permită acestuia să își pregătească apărarea, dacă pârâtul nu a introdus o acțiune împotriva hotărârii atunci când a avut posibilitatea să o facă”.

9.

Articolul 38 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 prevede următoarele:

„O hotărâre pronunțată într‑un stat membru și care este executorie în statul în cauză este pusă în executare într‑un alt stat membru atunci când, la cererea oricăreia dintre părțile interesate, a fost declarată executorie în statul respectiv.”

10.

Articolul 41 din acest regulament are următorul cuprins:

„Hotărârea este declarată executorie imediat după îndeplinirea formalităților[ ( 6 )] prevăzute la articolul 53, fără nicio examinare în temeiul articolelor 34 și 35. Partea împotriva căreia se solicită executarea nu poate, în această etapă a procedurii, formula apărări.”

11.

Potrivit articolului 42 alineatul (2) din Regulamentul nr. 44/2001, „hotărârea de încuviințare a executării este notificată […] părții împotriva căreia se solicită executarea, în cazul în care aceasta nu a fost deja notificată […] părții în cauză”.

12.

Articolul 43 din Regulamentul nr. 44/2001 prevede că „[o]ricare dintre părți poate introduce o acțiune împotriva hotărârii privind cererea de încuviințare a executării”.

13.

Potrivit articolului 45 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 44/2001, „instanța sesizată cu acțiunea prevăzută la articolul 43 sau 44 nu poate refuza sau revoca o hotărâre de încuviințare a executării decât pentru unul dintre motivele prevăzute la articolele 34 și 35”.

B – Dreptul leton

14.

Potrivit articolului 92 din Constituția Republicii Letonia, orice persoană poate să își apere drepturile și interesele legitime în cadrul unui proces echitabil.

15.

Articolul 105 din Constituția Republicii Letonia prevede că dreptul la proprietate poate fi restrâns numai pe baza unor dispoziții legale.

III – Situația de fapt din procedura principală și întrebările preliminare

16.

Cererea de decizie preliminară se referă la un litigiu privind declararea caracterului executoriu al unei ordonanțe de punere sub sechestru, pronunțată în anul 2013 de High Court of Justice (England & Wales), Queen’s Bench Division (Commercial Court) [Înalta Curte de Justiție (Anglia și Țara Galilor), Divizia Băncii Reginei (Secția comercială)] (Regatul Unit), în Republica Letonia.

17.

Printre altele, prin intermediul acestei ordonanțe de punere sub sechestru i se interzice domnului A. L. să dispună de bunurile care fac parte în mod direct sau indirect din patrimoniul său. Interdicția vizează acțiunile deținute de acesta în cadrul societății letone VB. În cadrul acestei societăți, domnul A. L. deține în mod direct o singură acțiune. În plus, în opinia instanței de trimitere, acesta este și „beneficiarul real” ( 7 ) al unor acțiuni în cadrul a cel puțin încă unei societăți (denumită în continuare „Y”), care deține la rândul ei un volum semnificativ de participații în cadrul VB.

18.

Domnul Meroni face parte din conducerea Y. Ca urmare a unui sechestru dispus de Parchetul General leton în anul 2007, acesta este în plus administrator ( 8 ) al participațiilor în cadrul Y, al căror beneficiar real este domnul A. L.

19.

Potrivit punctului 6 din ordonanța de punere sub sechestru în discuție, aceasta se aplică „tuturor drepturilor [în VB], fie că sunt sau nu sunt deținute [de A. L.] în mod direct”. În temeiul dreptului englez, sechestrul poate fi atacat în instanță. Modificarea sau anularea ordonanței de punere sub sechestru poate fi solicitată și de persoane care nu sunt părți în cadrul procedurii din fața instanței engleze ( 9 ), atunci când aceasta le‑a fost notificată. În rest, după notificare, aceste persoane trebuie să respecte ordonanța ( 10 ). În cazul bunurilor situate în afara Angliei și a Țării Galilor, acești terți nu sunt împiedicați să își îndeplinească obligațiile contractuale sau de alt tip și să respecte orice decizie a instanțelor din această țară sau din acest stat ( 11 ). Potrivit punctului 22 („Părți cărora trebuie să li se notifice prezenta ordonanță”), ordonanța de punere sub sechestru trebuie notificată pârâților, dar și „persoanelor fizice și societăților de la punctul 7”, prin urmare inclusiv VB. Cu toate acestea, „punerea în executare în străinătate” este posibilă numai „în măsura în care este permis în jurisdicțiile respective” ( 12 ).

20.

Societățile VB și Y nu au fost părți în cadrul procedurii din fața High Court of Justice (Înalta Curte de Justiție), în cadrul căreia s‑a pronunțat ordonanța de punere sub sechestru împotriva domnului A. L. Instanța de trimitere nu are cunoștință dacă ordonanța a fost notificată acestor societăți ( 13 ). În plus, din cererea de decizie preliminară nu rezultă cu claritate nici dacă, înainte ca instanța britanică să se pronunțe, domnului A. L. i s‑a respectat dreptul de a fi ascultat. Totuși, faptul că ordonanța de punere sub sechestru a fost pronunțată „fără a aduce atingere susținerilor invocate de domnul [L.], care arată că nu are niciun interes, direct sau indirect, în vreunul dintre fondurile [în discuție]” ( 14 ), sugerează că a avut loc o audiere prealabilă.

21.

Instanța de fond a declarat ordonanța împotriva domnului A. L. executorie în Republica Letonia în anul 2013, iar instanța de apel a menținut hotărârea pronunțată pe fond, în măsura în care domnului A. L. i s‑a interzis să dispună de acțiunile în VB deținute în mod direct sau indirect, să reducă valoarea acestora sau să confere altor persoane împuternicire în acest scop.

22.

Calea de atac pe care domnul Meroni a formulat‑o ulterior și care, în prezent, este pendinte la instanța de trimitere se îndreaptă împotriva acestei hotărâri de încuviințare a executării în Letonia. Potrivit obiecțiilor formulate, ordonanța de punere sub sechestru l‑ar împiedica pe asociatul Y să își exercite drepturile de vot în cadrul VB. Astfel, având în vedere mai ales că societatea nu a fost ascultată în cadrul procedurii din fața instanțelor engleze, se aduce atingere dreptului de proprietate, în calitate de drept fundamental. În acest mod, s‑a încălcat principiul unui proces echitabil.

23.

Având în vedere cele ce precedă, instanța de trimitere a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)

Articolul 34 punctul 1 din Regulamentul Bruxelles I trebuie interpretat în sensul că, în cadrul unei proceduri de recunoaștere a unei hotărâri străine, încălcarea drepturilor persoanelor care nu sunt părți în litigiul principal poate constitui un motiv pentru a aplica clauza de ordine publică prevăzută la articolul 34 punctul 1 menționat din Regulamentul Bruxelles I și pentru a refuza recunoașterea hotărârii străine în măsura în care vizează persoane care nu sunt părți în litigiul principal?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, articolul 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că principiul unui proces echitabil pe care îl prevede permite ca printr‑o procedură privind adoptarea unor măsuri provizorii de protecție să fie limitate drepturile patrimoniale ale unei persoane care nu a fost parte la procedură, dacă se prevede că orice persoană vizată de hotărârea privind măsurile provizorii de protecție are dreptul să solicite în orice moment instanței modificarea sau anularea hotărârii, iar notificarea hotărârii persoanelor interesate este lăsată în grija reclamanților?”

IV – Apreciere juridică

A – Observație preliminară

24.

În conformitate cu distribuirea competențelor între Curte și instanța de trimitere, incidentele din cadrul procedurii naționale nu intră în aria de competență a Curții, iar, în principiu, aprecierea pertinenței propriilor întrebări preliminare pentru soluționarea cauzei revine instanței de trimitere. Cu toate acestea, pentru a înțelege prezenta cauză, merită să menționăm două aspecte procedurale speciale, în special întrucât acestea pot prezenta relevanță pentru pertinența întrebărilor preliminare.

25.

În primul rând, se pare că, potrivit situației de fapt prezentate în fața instanței de trimitere, domnul Meroni a intervenit în procedura din Letonia în nume propriu. Ordonanța de punere sub sechestru în discuție nu pare să se refere la drepturile patrimoniale deținute inițial de domnul Meroni, ci în primul rând la cele ale domnului A. L., ale cărui active sunt administrate de domnul Meroni. Cu toate acestea, se pare că domnul Meroni este considerat „deținător al acțiunilor ale căror beneficiar real este [A. L.]” ( 15 ), astfel încât și în cazul acestuia se pornește de la ipoteza pertinenței întrebărilor preliminare.

26.

În al doilea rând, din cererea de decizie preliminară nu rezultă în mod cert data exactă la care ordonanța de punere sub sechestru în discuție a fost notificată domnului A. L. sau domnului Meroni. În schimb, datele comunicate Curții sugerează că această notificare, de care depinde eficacitatea interdicției, s‑a efectuat. Pe de o parte, punctul 22 din ordonanța de punere sub sechestru prevede că ordonanța trebuie notificată pârâților. Pe de altă parte, în cadrul procedurii precontencioase din Republica Letonia s‑a dispus deja declararea caracterului executoriu al ordonanței de punere sub sechestru și, potrivit articolului 42 alineatul (2) din Regulamentul nr. 44/2001, cel târziu în această etapă procedurală, ordonanța ar fi trebuit notificată domnului A. L., pentru al cărui patrimoniu intervine domnul Meroni, în calitate de administrator. Prin urmare, inclusiv din acest punct de vedere, în ceea ce îl privește pe domnul Meroni, nu trebuie să se considere că întrebările preliminare nu sunt pertinente sau că sunt ipotetice.

B – Cu privire la întrebările preliminare

27.

În cadrul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere se referă la interpretarea care trebuie dată articolului 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001, iar în cadrul celei de a doua întrebări, formulată pentru ipoteza unui răspuns afirmativ la prima întrebare preliminară, instanța se referă la interpretarea articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale.

28.

Cu toate acestea, cele două întrebări pot fi examinate împreună, întrucât o încălcare a drepturilor fundamentale în sensul cartei implică o încălcare a ordinii publice în sensul articolului 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 ( 16 ).

29.

Astfel, în esență, prin intermediul întrebărilor sale preliminare, instanța de trimitere dorește să se stabilească dacă o ordonanță de punere sub sechestru pronunțată de o instanță dintr‑un stat membru, ca o măsură provizorie, dispusă fără a asculta în prealabil toate persoanele ale căror drepturi pot fi vizate de aceasta, încalcă ordinea publică (ordre public) din statul membru de executare sau articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale, atunci când se prevede că orice persoană vizată de această hotărâre poate solicita oricând instanței din statul membru de origine modificarea sau anularea hotărârii.

30.

Cu toate acestea, trebuie să se verifice întâi dacă ordonanța de punere sub sechestru în discuție este o „hotărâre” în sensul articolului 32 din Regulamentul nr. 44/2001 ( 17 ), întrucât numai în aceste condiții recunoașterea și executarea ordonanței de punere sub sechestru, care este o măsură provizorie, trebuie apreciate în temeiul regulamentului în discuție.

31.

În Hotărârea Denilauler ( 18 ), pronunțată în temeiul Convenției de la Bruxelles, în ceea ce privește măsurile provizorii, în pofida definiției în sens larg a noțiunii de hotărâre, Curtea a interpretat‑o în mod restrictiv și a respins cerere de încuviințare a executării în Germania a unui sechestru asigurător dispus în Franța, după ce instanța franceză se pronunțase fără să asculte debitorul german și fără ca acestuia să i se fi notificat hotărârea ( 19 ). Cu toate acestea, în speță nu există îndoieli în acest sens, întrucât, după cum am precizat mai sus, se prezumă cel puțin că ordonanța de punere sub sechestru a fost notificată domnului A. L. sau administratorului acestuia și că probabil în cadrul procedurii din fața instanței engleze a avut loc și o audiere. Prin urmare, ordonanța în discuție este o „hotărâre” chiar și potrivit criteriului strict de apreciere din Hotărârea Denilauler. Astfel, nu prezintă relevanță dacă, potrivit criteriilor din Regulamentul nr. 44/2001, noțiunea de hotărâre trebuie să respecte cerințe mai puțin stricte decât în temeiul Convenției de la Bruxelles, pe care s‑a întemeiat Hotărârea Denilauler. Cu toate acestea, pentru ca analiza se fie completă, trebuie să menționăm că, în contextul Regulamentului nr. 44/2001, există argumente în favoarea unei abordări mai favorabile recunoașterii ( 20 ). În condițiile în care, potrivit Convenției de la Bruxelles, recunoașterea unei hotărâri era refuzată automat atunci când aceasta nu fusese notificată în mod corespunzător pârâtului sau acestuia nu i se notificase în timp util actul de sesizare a instanței, potrivit Regulamentului nr. 44/2001, chiar și în cazul unor vicii de notificare, nu se mai poate vorbi de un motiv de neexecutare atunci când respectiva persoană nu exercită nicio cale de atac în statul membru de origine, deși ar fi fost în măsură s‑o facă ( 21 ). Extrapolând asupra măsurilor provizorii, aceasta înseamnă că atunci când (precum în speță) în statul membru de origine se permite introducerea unei acțiuni împotriva măsurii care urmează să fie executată, ar fi logic ca, potrivit Regulamentului nr. 44/2001, să se considere că hotărârea poate să fie recunoscută deja atunci când pârâtul nu introduce nicio cale de atac împotriva acesteia, deși are această posibilitate.

32.

Astfel, având în vedere că în principiu, potrivit Regulamentului nr. 44/2001, o ordonanță de punere sub sechestru precum cea în discuție în procedura principală poate fi declarată executorie, trebuie să clarificăm în cele ce urmează dacă, în speță, hotărârea de încuviințare a executării este contrară unor considerații privind ordinea publică.

1. Clauza de ordre public în jurisprudența Curții

33.

Curtea de Justiție a interpretat obstacolele din calea recunoașterii și executării unor hotărâri pentru motive de ordre public în sens strict ( 22 ). Având în vedere că am precizat deja jurisprudența referitoare la acest aspect ( 23 ), pentru a evita repetițiile, ne vom limita în cele ce urmează la o prezentare sumară a ideilor principale.

a) Principii generale

34.

Cu toate că, în principiu, statele membre rămân libere să determine cerințele propriei ordre public, sarcina de a controla limitele acestei noțiuni în cadrul cărora instanța dintr‑un stat membru poate recurge la această noțiune incumbă Curții ( 24 ).

35.

Recunoașterea unei hotărâri judecătorești nu poate fi refuzată numai pentru motivul că ar exista o divergență între norma de drept aplicată de instanța din statul de origine și cea pe care ar fi aplicat‑o instanța din statul membru solicitat dacă aceasta ar fi fost sesizată cu litigiul ( 25 ). Recurgerea la clauza de ordine publică prevăzută la articolul 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 nu poate fi admisă decât în ipoteza în care recunoașterea unei hotărâri pronunțate în alt stat membru ar încălca în mod inacceptabil ordinea juridică a statului solicitat, în măsura în care ar aduce atingere unui principiu fundamental. Pentru a respecta interzicerea revizuirii pe fond a hotărârii pronunțate într‑un alt stat membru, prevăzută la articolul 36 și la articolul 45 alineatul (2) din Regulamentul nr. 44/2001, atingerea ar trebui să constituie o încălcare vădită a unei norme de drept considerate esențială în ordinea juridică a statului solicitat sau a unui drept recunoscut ca fundamental în această ordine juridică ( 26 ).

b) Ordre public și garanțiile procedurale

36.

La 16 iulie 2015, în Hotărârea Diageo Brands ( 27 ), Curtea a reconfirmat acest aspect și s‑a pronunțat în plus cu privire la măsura în care, potrivit articolului 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001, împrejurarea că o hotărâre a unei instanțe dintr‑un stat membru este vădit contrară dreptului Uniunii și că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea garanțiilor procedurale poate justifica nerecunoașterea acestei hotărâri.

37.

În acest sens, Curtea a decis că, în cazul încălcării dreptului Uniunii, se poate recurge la clauza de ordre public numai în măsura în care eroarea de drept ar însemna că recunoașterea respectivei hotărâri în statul membru de executare ar conduce la o încălcare vădită a unei norme de drept esențiale în ordinea juridică a Uniunii și astfel și în ordinea juridică a statului solicitat ( 28 ). În ceea ce privește încălcarea garanțiilor procedurale, Curtea a precizat în continuare că este necesar să se considere că, „cu excepția circumstanțelor speciale care fac prea dificilă sau imposibilă exercitarea căilor de atac în statul membru de origine, justițiabilii trebuie să [fi] exercit[at] în acest stat membru [statul membru de origine al hotărârii cu privire la care se solicită încuviințarea executării] toate căile de atac disponibile pentru a împiedica în amonte o încălcare a ordinii publice [în statul membru de executare]” ( 29 ). Astfel, în conformitate cu articolul 34 punctul 2 din Regulamentul nr. 44/2001, Curtea a impus persoanei care riscă executarea hotărârii o sarcină dificilă. Debitorul nu poate să aștepte pasiv și să se bazeze pe faptul că va putea invoca vicii de procedură din statul membru de origine eventual și numai în cadrul căii sale de atac din procedura privind declararea caracterului executoriu al hotărârii. Acesta trebuie să devină activ din proprie inițiativă, atunci când ia cunoștință despre hotărârea în discuție, și să o atace prin intermediul căilor de atac de care dispune în statul membru de origine ( 30 ).

38.

În acest sens, Hotărârea Diageo Brands este similară Deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) din 25 februarie 2014 ( 31 ), care, în mod interesant, se referă de asemenea la Letonia.

39.

În această cauză, în lumina articolului 6 din Convenția CEDO ( 32 ) și a dreptului la un proces echitabil, trebuie să se aprecieze dacă viciile din cadrul sesizării instanței din Cipru pot fi invocate în cadrul unei căi de atac împotriva executării unei hotărâri în Letonia, după pronunțarea unei hotărâri în lipsă. Articolul 34 punctul 2 din Regulamentul nr. 44/2001 neagă un asemenea obstacol în calea executării atunci când, precum în cauza care trebuia soluționată de CEDO, pârâtul „nu a introdus nicio cale de atac” împotriva hotărârii în discuție „deși ar fi avut posibilitatea să o facă”. CEDO consideră că acest aspect este clar și din perspectiva Convenției CEDO, dar subliniază că, în calitate de consultant de investiții, pârâtul care a introdus plângerea nu a fost neexperimentat din punct de vedere comercial. Chiar și în cazul în care hotărârea care trebuie executată nu conține precizări referitoare la căile de atac, după ce a luat la cunoștință hotărârea care urmează să fie executată, pârâtul ar fi putut să se informeze în mod rezonabil în legătură cu căile de atac posibile în Cipru și să introducă o acțiune în acest sens. Acesta nu a prezentat nicio dovadă privind lipsa sau ineficiența unor posibile căi de atac.

40.

Totuși, această cauză nu a fost soluționată definitiv, întrucât, potrivit Hotărârii din 25 februarie 2014, cauza a fost repartizată Marii Camere a CEDO, care nu s‑a pronunțat încă. În acest moment însă, pe baza hotărârii pronunțate deja, trebuie să se considere că unui debitor cu experiență de afaceri îi incumbă obligații de colaborare semnificative, atunci când este vorba despre păstrarea drepturilor sale materiale și procesuale. În cazul în care el nu își îndeplinește obligațiile în acest sens, invocarea articolului 6 din Convenția CEDO este ineficientă.

2. Aplicarea principiilor din jurisprudență în prezenta cauză

41.

Pentru a răspunde în mod util la întrebările instanței de trimitere, pe lângă clarificarea aspectului dacă în speță, în lumina jurisprudenței, se poate prezuma o încălcare a ordre public, trebuie să se verifice cine poate invoca o presupusă încălcare a ordre public în cadrul litigiului privind declararea caracterului executoriu și dacă prin intermediul unor asemenea motive se pot invoca și presupuse drepturi ale unor terți.

a) Cu privire la aspectul dacă în procedura principală există o încălcare a ordre public

42.

În cadrul procedurii principale, reclamantul critică faptul că prin intermediul hotărârii de încuviințare a executării se încalcă „drepturile de proprietate ale terților” ( 33 ). Prin noțiunea „terți”, acesta se referă în primul rând la societatea Y, întrucât, în ceea ce privește această societate, ale cărei drepturi sunt afectate de ordonanța de punere sub sechestru, domnul A. L. are numai „interese economice” ( 34 ), fără să fie proprietarul de drept al acțiunilor.

43.

Cu toate acestea, hotărârea de punere sub sechestru este adresată ad personam domnului A. L. și include numai în mod automat societățile și bunurile controlate de acesta din punct de vedere economic. În sfârșit, hotărârea impune domnului A. L. să înceteze orice acțiune care ar putea conduce la reducerea directă sau indirectă a patrimoniului VB și să dea instrucțiuni corespunzătoare și organelor din conducerea societăților pe care le controlează ( 35 ).

44.

Măsura în care această interdicție este contrară aprecierilor dreptului material leton sau dreptului procedural nu este evidentă la prima vedere, având în vedere în special că, după cum precizează instanța de trimitere, ordinea juridică letonă permite ca hotărârile privind măsurile provizorii să se adopte fără audierea prealabilă a debitorului ( 36 ).

45.

Indiferent de acest aspect, în special în ceea ce privește terții care nu sunt părți în cadrul procedurii din Anglia, hotărârea de punere sub sechestru în discuție, pronunțată de instanța engleză și care trebuie executată în străinătate, nu prevede măsuri drastice ireversibile. În ceea ce privește efectele juridice asupra terților stabiliți în străinătate – așadar, asupra societăților controlate de A. L. –, ordonanța de punere sub sechestru impune sarcini numai pe baza unor condiții stricte. În primul rând, fără o notificare prealabilă a acestei ordonanțe, aceasta va produce efecte juridice numai în măsura permisă de dreptul străin ( 37 ). În al doilea rând, orice persoană căreia i s‑a notificat ordonanța de punere sub sechestru trebuie să poată solicita instanței să modifice sau să anuleze ordonanța ( 38 ), iar în al treilea rând, îndeplinirea obligațiilor contractuale din străinătate ( 39 ) rămâne posibilă indiferent de ordonanța de punere sub sechestru.

46.

Astfel, hotărârea de punere sub sechestru în discuție se caracterizează, pe de o parte, prin faptul că ia în considerare aspectele procedurale speciale din statul membru de executare (cum ar fi condițiile referitoare la notificare) și, pe de altă parte, prin faptul că permite persoanelor interesate o marjă de apreciere considerabilă din punct de vedere material inclusiv după notificare. Dacă de exemplu, în temeiul unor contracte privind angajamente de vot, societatea Y este obligată să își exercite dreptul de vot în cadrul adunării generale a VB într‑un mod stabilit în prealabil, ordonanța de punere sub sechestru, care nu aduce atingere obligațiilor contractuale, nu se va opune acestui aspect.

47.

Având în vedere cele ce precedă, ordonanța de punere sub sechestru nu pare să suprime drepturile materiale ale unor terți care nu sunt părți în procedură, într‑un mod relevant din punctul de vedere al ordre public. Dimpotrivă, în esență, nu se poate considera că un terț care nu este parte în procedură, ca de exemplu societatea Y, se supune ordonanței de punere sub sechestru, întrucât, în primul rând, domnul A. L. este „beneficiarul real” al societății, în al doilea rând, dreptul național din statul de executare pare să recunoască acest statut juridic ( 40 ), iar în al treilea rând, dreptul național din statul membru de origine permite pronunțarea unei asemenea ordonanțe de punere sub sechestru. Astfel, o eventuală intervenție asupra statutului legal, protejat din perspectiva drepturilor fundamentale, care revine societăților care nu sunt părți în cadrul procedurii nu are loc în mod arbitrar, ci în temeiul unor dispoziții legale.

48.

În măsura în care terții menționați în ordonanța de punere sub sechestru pot introduce căi de atac împotriva acesteia, iar în plus terții sunt societăți de capital, cu experiență comercială, nici din punct de vedere procedural nu se pot identifica indicii pentru o încălcare a ordre public. Acest lucru se aplică în orice caz, în măsura în care invocarea căilor de atac nu întâmpină dificultăți insurmontabile în Anglia, iar în lipsa unor indicii în sens contrar ( 41 ) se va considera că astfel de dificultăți nu există în sensul încrederii reciproce în administrarea justiției în statele membre.

49.

În plus, din Hotărârea Diageo Brand rezultă principiul menționat anterior, potrivit căruia, înainte de a putea invoca un motiv de ordre public în statul membru de executare, trebuie să se fi epuizat căile de atac disponibile în fața instanțelor naționale din statul membru de origine. Această condiție este conformă și cu jurisprudența recentă a CEDO referitoare la articolul 6, care, din punctul de vedere al conținutului, corespunde articolului 47 din cartă. În cazul în care transferăm concluziile acestor hotărâri asupra procedurii în discuție, nu se va putea porni de la ipoteza unei încălcări a ordre public, întrucât nu s‑au epuizat căile de atac din statul membru de origine.

50.

În prezenta procedură, nu este de competența Curții să aprecieze dacă, după cum susține domnului Meroni în continuare, ordonanța de punere sub sechestru este prea vagă din punctul de vedere al conținutului pentru a putea face obiectul unor măsuri de executare silită în Letonia. Acest aspect nu trebuie verificat cu privire la declararea caracterului executoriu în temeiul articolului 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001.

51.

Problema se referă mai degrabă la legislația aplicabilă în materia executării silite, rezervată în continuare statelor membre. Prin urmare, în prezenta cerere de decizie preliminară este vorba numai despre încuviințarea executării unei hotărâri, procedură ce precedă executarea silită. Cu alte cuvinte, încuviințarea executării unei hotărâri nu înseamnă în mod obligatoriu că aceasta va fi executată prin intermediul acelorași metode de executare silită aplicabile în statul membru de origine. În ceea ce privește aspectul dacă se ridică problema încuviințării executării unei hotărâri, prezintă relevanță mai degrabă aspectul dacă hotărârea este executorie în statul membru de origine ( 42 ), supoziție care se confirmă în speță. Atunci când este vorba despre introducerea de măsuri de executare, printre altele, conform aprecierii Curții în hotărârea pronunțată în cauza Prism Investments ( 43 ), ulterior pronunțării hotărârii de încuviințare a executării pot fi introduse căi de atac suplimentare (naționale) și pot fi prezentate obiecții, precum cele formulate de domnul Meroni.

52.

În consecință, într‑un caz precum cel în discuție, din perspectiva dreptului Uniunii nu se poate identifica nicio încălcare a principiilor juridice fundamentale din ordinea de drept a statului de executare, care nu ar conduce la rezultate rezonabile, în cazul încuviințării executării ordonanței de punere sub sechestru. Astfel, trebuie să constatăm că nu există nicio încălcare a ordre public.

b) Cu privire la invocarea drepturilor unor terți în cadrul procedurii privind încuviințarea executării

53.

Chiar și în situația în care s‑ar confirma existența unei încălcări a ordre public în ceea ce privește drepturile terților, în speță ale societății Y, domnul Meroni, care, potrivit cererii de decizie preliminară, în procedura din Letonia exercită poziția juridică a domnului A. L., nu ar putea invoca o asemenea încălcare prin intermediul unei căi de atac îndreptate împotriva hotărârii de încuviințare a executării ordonanței de punere sub sechestru în ceea ce îl privește pe domnul A. L.

54.

Astfel, din economia Regulamentului nr. 44/2001 rezultă că instanța sesizată cu cererea de încuviințare a executării nu va examina din oficiu conformitatea hotărârii în discuție cu ordinea publică, ci că potențialul debitor este cel care – potrivit considerentului (18) al regulamentului – poate formula obiecții împotriva încuviințării executării, cu scopul respectării dreptului său la apărare. Astfel, posibilitatea debitorului de a se întemeia pe statutul juridic al unor terți, în special atunci când aceștia nu au introdus nicio cale de atac împotriva hotărârii de încuviințare a executării sau dacă ordonanța în discuție nici nu le‑a fost notificată, ar fi contrară sistemului.

55.

În același sens, Hotărârea Curții în cauza Draka NK Cables și alții ( 44 ) sugera că creditorul unui debitor nu poate interveni în cadrul unei proceduri privind încuviințarea executării unei hotărâri dacă nu a intervenit în mod oficial ca parte în litigiu (eventual cu scopul de a împiedica executarea de către creditori concurenți). Dacă, în cadrul procedurii prevăzute la articolul 43 și următoarele din Regulamentul nr. 44/2001, părților li s‑ar permite să invoce presupuse drepturi ale terților, s‑ar încălca limitarea litigiului la părți, astfel cum a fost solicitată de Curte.

56.

În măsura în care domnul Meroni nu a exercitat calea de atac în numele societății Y, și nu există niciun indiciu în acest sens, el nu este autorizat să introducă în cadrul procedurii privind încuviințarea executării interesele societății în calitate de „drepturi ale terților”. Astfel, chiar și dacă ar fi întemeiate, criticile privind ordre public formulate de domnul Meroni ar fi lipsite de pertinență în cadrul procedurii principale întrucât prin intermediul acestora se invocă drepturi ale unor terți care nu sunt părți în procedură.

V – Concluzie

57.

În urma considerațiilor de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare după cum urmează:

„O ordonanță de punere sub sechestru, pronunțată de o instanță dintr‑un stat membru, ca măsură provizorie, fără audierea prealabilă a tuturor persoanelor ale căror drepturi sunt vizate de aceasta nu încalcă în niciun caz dispozițiile articolului 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 sau ale articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în condițiile în care orice persoană vizată de această hotărâre poate solicita în orice moment instanței din statul de origine modificarea sau anularea hotărârii judecătorești.

Prin intermediul unor acțiuni îndreptate împotriva hotărârii de încuviințare a executării pot fi invocate numai drepturi proprii ale reclamantului, și nu drepturi ale unor terți.”


( 1 ) Limba originală: germana.

( 2 ) Hotărârea Allianz (C‑185/07, EU:C:2009:69).

( 3 ) Denumită anterior și „Mareva injunction”; a se vedea în acest sens deja Hotărârea Gambazzi (C‑394/07, EU:C:2009:219, punctul 11).

( 4 ) Regulamentul Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1103/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2008 (JO L 304, p. 80).

( 5 ) În esență, această definiție corespunde aceleia de la articolul 25 din Convenţia privind competenţa judiciară şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială [semnată la 27 septembrie 1968] (JO 1972, L 299, p. 32, Ediție specială, 19/vol. 10, p. 3) (denumită în continuare „Convenția de la Bruxelles”).

( 6 ) Printre altele, trebuie să se depună și o copie a hotărârii vizate de cererea de încuviințare a executării.

( 7 ) Instanța de trimitere nu precizează cum trebuie interpretat statutul juridic al „beneficiarului real” și dacă această noțiune include contractele fiduciare sau numai posibilitatea efectivă a influenței similare celei exercitate de proprietar.

( 8 ) La punctul 3 din cererea de decizie preliminară, acesta este menționat drept „titular al acțiunilor [A. L.] puse sub sechestru în contextul unei proceduri penale”, iar la punctul 9 din observațiile scrise ale Regatului Unit drept „bailee of property of [A. L.]”.

( 9 ) Conform punctului 13 din ordonanța de punere sub sechestru.

( 10 ) Conform punctului 15 din ordonanța de punere sub sechestru, la rubrica „Alte părți în afara reclamanților și a pârâților”. În cazul încălcării hotărârii, se aplică sancțiuni semnificative din cauza „contempt of court”.

( 11 ) Conform punctului 20 din ordonanța de punere sub sechestru.

( 12 ) Conform punctului 21 din ordonanța de punere sub sechestru.

( 13 ) Punctul 10.2.5 din cererea de decizie preliminară.

( 14 ) Conform punctului 1 din ordonanța de punere sub sechestru.

( 15 ) A se vedea în acest sens punctele 3 și 8 din cererea de decizie preliminară.

( 16 ) A se vedea în acest sens Hotărârile Krombach (C‑7/98, EU:C:2000:164, punctele 38 și 39) și Gambazzi (C‑394/07, EU:C:2009:219, punctele 28), precum și Concluziile noastre prezentate în cauza flyLAL‑Lithuanian Airlines (C‑302/13, EU:C:2014:2046, punctul 74).

( 17 ) În ceea ce privește situația juridică anterioară și articolul 25 din Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (Convenția de la Bruxelles), a se vedea Concluziile noastre prezentate în cauza Gambazzi (C‑394/07, EU:C:2008:748, punctele 20-30).

( 18 ) Hotărârea Denilauler (125/79, EU:C:1980:130, punctele 2, 7, 8, 17 și 18).

( 19 ) Se remarcă aspectul că punctele 17 și 18 din versiunea germană a hotărârii (care este de fapt determinantă, fiind limba de procedură) diferă de textul francez. Acesta din urmă neagă calitatea de hotărâre, din cauza neîndeplinirii în mod cumulativ a condițiilor privind citarea și notificarea (precum în situația din procedura principală), iar din versiunea în limba germană a hotărârii reiese că documentul nu are această calitate deja atunci când nu se respectă condiția privind citarea sau cea privind notificarea. Este posibil ca jurisprudența rezervată a Bundesgerichtshof din Germania (a se vedea de exemplu decizia din 21 decembrie 2006, în cauza IX ZB 150/05, publicată printre altele în RIW 2007, p. 217), potrivit căreia, pentru ca măsurile provizorii dispuse de instanțe străine să fie recunoscute în Germania, trebuie să se fi desfășurat anterior o procedură contradictorie în statul membru de origine, să se întemeieze printre altele pe această divergență lingvistică.

( 20 ) A se vedea în acest sens Leible în Rauscher, EuZPR/EuIPR, Brüssel I‑VO, ediția a treia, 2011, Articolul 32, punctul 12a.

( 21 ) A se vedea în acest sens Hotărârea ASML (C‑283/05, EU:C:2006:787, punctele 18-21).

( 22 ) A se vedea în acest sens Hotărârile Hoffmann (145/86, EU:C:1988:61, punctul 21), Hendrikman și Feyen (C‑78/95, EU:C:1996:380, punctul 23), Krombach (C‑7/98, EU:C:2000:164, punctul 21), Renault (C‑38/98, EU:C:2000:225, punctul 26), Apostolides (C‑420/07, EU:C:2009:271, punctul 55) și Trade Agency (C‑619/10, EU:C:2012:531, punctul 49).

( 23 ) Concluziile prezentate în cauza flyLAL‑Lithuanian Airlines (C‑302/13, EU:C:2014:2046, punctul 71 și urm.).

( 24 ) Hotărârile Krombach (C‑7/98, EU:C:2000:164, punctul 23), Renault (C‑38/98, EU:C:2000:225, punctul 28), Apostolides (C‑420/07, EU:C:2009:271, punctul 57), Trade Agency (C‑619/10, EU:C:2012:531, punctul 49) și flyLAL‑Lithuanian Airlines (C‑302/13, EU:C:2014:2319, punctul 47).

( 25 ) Hotărârile Krombach (C‑7/98, EU:C:2000:164, punctul 36), Renault (C‑38/98, EU:C:2000:225, punctul 29), Apostolides (C‑420/07, EU:C:2009:271, punctul 58), Trade Agency (C‑619/10, EU:C:2012:531, punctul 50) și flyLAL‑Lithuanian Airlines (C‑302/13, EU:C:2014:2319, punctul 48).

( 26 ) Hotărârile Krombach (C‑7/98, EU:C:2000:164, punctul 37), Renault (C‑38/98, EU:C:2000:225, punctul 29), Gambazzi (C‑394/07, EU:C:2009:219, punctul 27), Apostolides (C‑420/07, EU:C:2009:271, punctul 59), Trade Agency (C‑619/10, EU:C:2012:531, punctul 51) și flyLAL‑Lithuanian Airlines (C‑302/13, EU:C:2014:2319, punctul 49).

( 27 ) Hotărârea Diageo Brands (C‑681/13, EU:C:2015:471).

( 28 ) Hotărârea Diageo Brands (C‑681/13, EU:C:2015:471, punctul 50).

( 29 ) Hotărârea Diageo Brands (C‑681/13, EU:C:2015:471, punctul 64).

( 30 ) A se vedea în acest sens Hotărârea Apostolides (C‑420/07, EU:C:2009:271, punctul 80).

( 31 ) Decizia CEDO Avotiņš contra Letoniei (ECLI:CE:ECHR:2014:0225JUD001750207, în special punctul 51 și urm.).

( 32 ) Această dispoziție corespunde articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale. Prin urmare, având în vedere articolul 52 alineatul 3 din cartă, interpretarea articolului 6 din Convenția CEDO prezintă interes pentru interpretarea articolului 47; a se vedea în acest sens Concluziile noastre prezentate în cauza Schindler Holding și alții/Comisia (C‑501/11 P, EU:C:2013:248, punctele 21-24).

( 33 ) A se vedea punctul 8 din cererea de decizie preliminară.

( 34 ) A se vedea punctul 8 din cererea de decizie preliminară.

( 35 ) A se vedea punctul 9 din ordonanța de punere sub sechestru.

( 36 ) Punctul 10.2.4 din cererea de decizie preliminară.

( 37 ) A se vedea punctul 21 din ordonanța de punere sub sechestru.

( 38 ) A se vedea punctul 13 din ordonanța de punere sub sechestru.

( 39 ) A se vedea punctul 20 din ordonanța de punere sub sechestru.

( 40 ) Punctul 8 din cererea de decizie preliminară menționează în mod expres „drepturile de proprietate [ale domnului A. L.] în cadrul societății olandeze [Y]”.

( 41 ) Obiecția neargumentată a domnului Meroni de la punctul 21 și următoarele din observațiile sale scrise, potrivit căreia instanțele britanice ar dispune de o putere de apreciere prea largă, este insuficientă în acest sens.

( 42 ) Hotărârea Coursier (C‑267/97, EU:C:1999:213, punctul 23).

( 43 ) Hotărârea Prism Investments (C‑139/10, EU:C:2011:653, punctul 40).

( 44 ) Hotărârea Draka NK Cables și alții (C‑167/08, EU:C:2009:263, punctele 29-31).

Top