Accept Refuse

EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62011CC0535

Concluziile avocatului general E. Sharpston prezentate la 31 ianuarie 2013.
Novartis Pharma GmbH împotriva Apozyt GmbH.
Cerere de decizie preliminară formulată de Landgericht Hamburg.
Trimitere preliminară – Regulamentul (CE) nr. 726/2004 – Medicamente de uz uman – Procedură de autorizare – Cerință de autorizare – Noțiunea de medicamente „realizate” cu ajutorul anumitor procedee biotehnologice care figurează la punctul 1 din anexa la acest regulament – Operațiune de reambalare – Soluție injectabilă distribuită în flacoane de unică folosință care conțin un volum de soluție terapeutică mai mare decât cel utilizat în mod efectiv în vederea tratamentului medical – Conținut al unor astfel de flacoane introdus parțial, la prescripția unui medic, în seringi preumplute care corespund dozelor prescrise, fără modificarea medicamentului.
Cauza C-535/11.

Digital reports (Court Reports - general)

ECLI identifier: ECLI:EU:C:2013:53

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

ELEANOR SHARPSTON

prezentate la 31 ianuarie 2013 ( 1 )

Cauza C-535/11

Novartis Pharma GmbH

împotriva

Apozyt GmbH

[cerere de decizie preliminară formulată de Landgericht Hamburg (Germania)]

„Sănătate publică — Proceduri pentru autorizarea medicamentelor de uz uman — Medicamente a căror autorizație de introducere pe piață precizează recipientul în care produsul trebuie introdus pe piață — Produs dozat în alt recipient — Problema privind necesitatea unei noi autorizații de introducere pe piață”

1. 

Prin intermediul prezentei cereri de decizie preliminară, se solicită Curții să interpreteze normele care reglementează introducerea pe piață a medicamentelor de uz uman în Uniunea Europeană. În speță este vorba despre un produs pentru care întreprinderea A a obținut o autorizație de introducere pe piață conform căreia, printre altele, produsul trebuie comercializat în recipiente a căror mărime este precizată. Întreprinderea B preia apoi produsul, îl dozează într-un recipient mai mic și îl vinde pe baza unei prescripții medicale pentru un anumit pacient. Produsul nu suferă nicio modificare în urma acestei operațiuni. Întreprinderea B vinde produsul în forma respectivă fără să dețină o autorizație de introducere pe piață. Este aceasta îndreptățită să procedeze astfel?

Cadrul juridic

Legislația Uniunii Europene

2.

Normele care guvernează acordarea autorizațiilor de introducere pe piață pentru medicamentele de uz uman sunt prevăzute în două reglementări principale. În prezent, acestea sunt Regulamentul nr. 726/2004 ( 2 ) și Directiva 2001/83 ( 3 ). Prima dintre reglementări stabilește o procedură centralizată, aplicabilă anumitor tipuri de medicamente; orice autorizație acordată în conformitate cu această reglementare va fi în mod automat valabilă pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Cea de a doua prevede procedurile pe care statele membre trebuie să le respecte la acordarea autorizațiilor pentru medicamentele care nu fac obiectul regulamentului.

3.

Cu toate că întrebarea instanței naționale este formulată numai cu privire la regulament, orice prezentare a dispozițiilor legislative relevante ar fi incompletă dacă nu ar lua în considerare și cerințele prevăzute în Directiva 2001/83. De asemenea, ea nu ar fi exhaustivă dacă nu ar cuprinde un scurt istoric al legislației și cu acesta vom începe ( 4 ).

Scurt istoric al legislației

4.

Prima măsură comunitară de reglementare a medicamentelor a fost Directiva 65/65 ( 5 ). Considerentele din preambulul acestei reglementări au drept obiectiv apropierea dispozițiilor relevante ale Comunității Economice Europene (de atunci) referitoare la producerea și la distribuirea medicamentelor brevetate. În aceste considerente se menționează că o astfel de apropiere nu poate fi realizată decât în mod progresiv și că în primul rând trebuiau eliminate disparitățile de natură să afecteze în cea mai mare măsură bunul mers al pieței comune ( 6 ). În acest scop, articolul 3 din Directiva 65/65 a impus, pentru prima dată, cerința ca niciun produs farmaceutic brevetat să nu poată fi introdus pe piață într-un stat membru în lipsa unei autorizații („autorizație de introducere pe piață”) eliberate de autoritatea competentă din acel stat membru.

5.

Directiva 75/319 ( 7 ) a modificat dispozițiile referitoare la autorizațiile de introducere pe piață pentru medicamente și a adăugat prevederi noi în ceea ce privește fabricația acestor produse. În special, articolul 16 alineatul (1) obliga statele membre să adopte toate măsurile adecvate pentru a garanta că fabricația medicamentelor este supusă deținerii unei autorizații (denumită în continuare „autorizație de fabricație”). Potrivit articolului 16 alineatul (2), o astfel de autorizație era necesară „atât pentru fabricația totală, cât și pentru cea parțială”, precum și pentru „diferite procese de dozare, ambalare sau de prezentare”. În același timp, dispoziția prevedea o derogare de la cerința referitoare la obținerea unei autorizații pentru „preparare, dozare, schimbare a ambalajului sau a formei de prezentare”, atunci când aceste procese se efectuează numai în scopul livrării cu amănuntul de către farmaciști în farmacii sau de către persoane autorizate în mod legal în statele membre să desfășoare astfel de activități.

6.

Directiva 87/22 ( 8 ) a instituit un mecanism comunitar de concertare prealabil oricărei decizii naționale referitoare la un produs medicamentos de înaltă tehnologie, în vederea adoptării unor decizii uniforme pe întreg teritoriul Comunității. Lista produselor la care se aplica acea procedură includea, în anexa A, medicamente realizate cu ajutorul tehnologiei ADN-ului recombinant și al metodelor pe bază de hibridoame și anticorpi monoclonali.

7.

Următoarea reglementare relevantă a fost Directiva 89/341 ( 9 ). Articolul 1 din aceasta a modificat articolul 3 din Directiva 65/65 în sensul de a extinde cerința privind autorizația de introducere pe piață la produse prezentate ca „medicamente produse potrivit unor procedee industriale, dar care nu corespund definiției de medicamente brevetate”. Aceeași dispoziție prevedea o excepție expresă în ceea ce privește, printre altele, medicamentele preparate pe baza unei formule magistrale sau oficinale, statele membre fiind autorizate să excludă anumite medicamente, pentru a răspunde unor „nevoi speciale”.

8.

Directiva 92/25 ( 10 ) a extins și mai mult domeniul de aplicare al controlului asupra medicamentelor. În acest sens, articolul 3 alineatul (1) prevedea că distribuitorului angro de medicamente îi este necesară o autorizație (denumită în continuare „autorizație de distribuție”), în conformitate cu articolul 3 alineatul (3), potrivit căruia deținerea unei autorizații de fabricație în sensul articolului 16 din Directiva 75/319 se presupune că include o autorizație pentru distribuția angro. Efectul acestei măsuri a constat, așadar, în exercitarea controlului asupra întregului lanț de distribuție de medicamente până la desfacerea lor către public. S-a completat astfel procesul inițiat odată cu dispozițiile care reglementau autorizațiile de introducere pe piață prevăzute de Directiva 65/65. Vom menționa totuși alte două instrumente normative la finalul acestei sinteze.

9.

Primul dintre acestea este Directiva 93/39 ( 11 ), al cărei articol 1 alineatul (1) a modificat articolul 3 din Directiva 65/65 prin suprimarea trimiterii la „produsele medicamentoase brevetate” și înlocuirea acesteia cu termenul „medicament”.

10.

Cel de al doilea este Regulamentul nr. 2309/93 ( 12 ). În considerentele acestuia se arată că experiența dobândită de la adoptarea Directivei 87/22/CEE a demonstrat că este necesar să se instituie o procedură comunitară centralizată de autorizare (denumită în continuare „procedura centralizată”) pentru medicamentele de înaltă tehnologie, în special pentru cele realizate cu ajutorul biotehnologiei, și că trebuie să se prevadă, pe lângă procedurile interne ale statelor membre ( 13 ), adoptarea ordonată a unor proceduri comunitare de autorizare a medicamentelor. În acest scop, articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2309/93 prevedea că niciun medicament care este inclus în partea A din anexă nu poate fi introdus pe piață în Comunitate în lipsa unei autorizații de introducere pe piață acordate de Comunitate în conformitate cu dispozițiile aceluiași regulament. Produsele prevăzute în partea A din anexă includeau medicamente realizate cu ajutorul tehnologiei ADN-ului recombinant și al metodelor pe bază de hibridoame și anticorpi monoclonali.

11.

Această scurtă sinteză demonstrează că nu este vorba despre un domeniu în care legislația nu evoluează. Până la abrogarea sa, Directiva 65/65 a fost modificată, extinsă sau abrogată în parte prin intermediul a 11 acte normative, iar Directiva 2001/83 a fost de asemenea modificată de 12 ori de la punerea sa în aplicare. Modificările care au afectat procedura centralizată au fost mai puțin frecvente, dar Regulamentul nr. 2309/93 a fost modificat de 3 ori înainte de a fi înlocuit, iar Regulamentul nr. 726/2004 a fost modificat de 6 ori de la intrarea sa în vigoare. Rezultatul a fost că modificări fragmentare au fost „grefate” adesea pe legislația existentă într-un mod care nu a fost întotdeauna pe deplin coerent. Curtea a avut deja ocazia să sublinieze o lipsă de consecvență în ceea ce privește utilizarea terminologiei în Directiva 2001/83 ( 14 ). În observațiile prezentate în speță, Comisia a evidențiat diferențe între versiunile lingvistice care ar putea genera confuzii ( 15 ). În opinia noastră, legislația în discuție trebuie interpretată în primul rând în funcție de finalitatea urmărită.

12.

Cadrul fiind stabilit, ne vom îndrepta atenția către Directiva 2001/83 și către Regulamentul nr. 726/2004.

Directiva 2001/83

13.

În considerentul (2) al Directivei 2001/83 se arată că „[o]biectivul esențial al normelor care reglementează producția, distribuția și utilizarea medicamentelor trebuie să fie protejarea sănătății publice”.

14.

Potrivit considerentului (35), „[e]ste necesară exercitarea controlului asupra întregului lanț de distribuție a medicamentelor, de la fabricarea sau importul acestora în Comunitate până la eliberarea lor către populație”.

15.

Articolul 2 alineatul (1) prevede:

„Prezenta directivă se aplică medicamentelor de uz uman care urmează să fie introduse pe piața statelor membre și să fie preparate industrial sau fabricate printr-o metodă care implică un proces industrial.”

16.

Articolul 3 prevede:

„Prezenta directivă nu se aplică:

1.

medicamentelor preparate în farmacie după o prescripție medicală pentru un anumit pacient (cunoscute în general ca «formule magistrale»);

2.

medicamentelor preparate în farmacie în conformitate cu prevederile unei farmacopei și destinate eliberării directe către pacienții deserviți de farmacia în cauză (cunoscute în general ca «formule oficinale»);

[…]”

17.

Potrivit articolului 5 alineatul (1):

„Un stat membru poate, în conformitate cu legislația în vigoare și pentru a răspunde unor nevoi speciale, să excludă din dispozițiile prezentei directive acele medicamente care sunt furnizate ca răspuns la o comandă loială și nesolicitată, elaborate în conformitate cu specificațiile unui profesionist autorizat din domeniul sănătății și destinate pacienților aflați sub directa sa responsabilitate.”

18.

Conform articolului 6 alineatul (1) primul paragraf:

„Niciun medicament nu poate fi introdus pe piața unui stat membru dacă nu a fost emisă o autorizație de introducere pe piață de către autoritățile competente din respectivul stat membru, în conformitate cu prezenta directivă, sau dacă nu a fost acordată o autorizație în conformitate cu [Regulamentul nr. 726/2004] […]”.

19.

Articolul 6 alineatul (1) al doilea paragraf privește, printre altele, modificările aduse unui medicament pentru care s-a acordat inițial o autorizație de introducere pe piață. Astfel de modificări pot fie să facă obiectul unei noi autorizații în conformitate cu primul paragraf, fie să fie incluse în autorizație, astfel cum a fost acordată inițial.

20.

Articolul 8 alineatul (3) prevede că cererea în vederea obținerii unei autorizații de introducere pe piață a unui medicament trebuie însoțită de informațiile prevăzute în această dispoziție. Astfel de informații includ:

„[…]

(j) un rezumat […] al caracteristicilor produsului, o machetă a ambalajului exterior și a ambalajului direct al medicamentului [ ( 16 )]

[…]”

21.

Articolul 11 enumeră informațiile pe care trebuie să le conțină rezumatul caracteristicilor produsului, prevăzut la articolul 8 alineatul (3) litera (j). Această listă include, la punctul 6.5, „natura și conținutul recipientului”, iar la punctul 6.6, „măsuri speciale de precauție pentru eliminarea medicamentelor folosite sau a deșeurilor provenite din folosirea acestor produse, după caz”.

22.

Potrivit articolului 21 alineatul (1), la eliberarea autorizației de introducere pe piață, autoritățile competente ale statului membru în cauză îl informează pe titular cu privire la rezumatul autorizat al caracteristicilor produsului.

23.

Articolul 40 face parte din titlul IV, intitulat „Fabricație și import”. Acesta prevede:

„(1)   Statele membre iau toate măsurile adecvate pentru a se asigura că fabricarea sau importul de produse medicamentoase experimentale este condiționat de deținerea unei autorizații. Această autorizație de fabricație este necesară chiar dacă medicamentele obținute sunt destinate exportului.

(2)   Autorizația menționată la alineatul (1) este necesară atât pentru fabricația totală, cât și pentru cea parțială, precum și pentru diferite procese de dozare, ambalare sau prezentare.

Cu toate acestea, această autorizație nu este necesară pentru preparare, dozare, schimbare a ambalajului sau a formei de prezentare, atunci când aceste procese se efectuează numai în scopul livrării cu amănuntul de către farmaciști în farmacii sau de către persoane autorizate în mod legal în statele membre să desfășoare astfel de activități.”

24.

La articolul 46 se precizează obligațiile impuse titularilor de autorizații de fabricație. Acestea privesc, în esență, procesul de fabricație ca atare, incluzând și o obligație de a respecta principiile bunelor practici pentru fabricația de medicamente.

25.

Articolul 77 impune statelor membre ( 17 ) să se asigure că distribuția angro de medicamente este condiționată de deținerea unei autorizații de a desfășura activitatea de distribuitor angro de medicamente. Obligațiile titularilor de astfel de autorizații sunt prevăzute la articolul 80.

Regulamentul nr. 726/2004

26.

Articolul 1 prevede:

„Prezentul regulament are scopul de a stabili proceduri comunitare de autorizare, supraveghere și farmacovigilență a medicamentelor de uz uman […]”

27.

În temeiul articolului 2, definițiile formulate la articolul 1 din directivă se aplică în sensul prezentului regulament.

28.

Articolul 3 alineatul (1) prevede:

„Niciun medicament care este prevăzut de anexă nu poate fi introdus pe piață în Comunitate în absența unei autorizații de introducere pe piață acordate de Comunitate în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament.”

29.

Articolele 4-10 prevăd procedura referitoare la cererile de autorizație de introducere pe piață pentru medicamente. Cererile trebuie înaintate Agenției Europene pentru Medicamente instituite prin regulament ( 18 ), care va delega răspunderea examinării cererii către Comitetul pentru medicamente de uz uman ( 19 ). Articolul 6 alineatul (1) prevede că fiecare cerere de autorizare include informațiile și documentele menționate, printre altele, la articolul 8 alineatul (3) și la articolul 11, cât și în anexa I la Directiva 2001/83. În cazul în care avizul comitetului este favorabil acordării autorizației, articolul 9 alineatul (4) litera (a) prevede că se anexează la aviz proiectul de rezumat al caracteristicilor produsului în conformitate cu articolul 11 din directivă. În temeiul articolului 10 alineatul (1), Comisia întocmește proiectul deciziei care urmează să fie luată cu privire la cerere; acesta cuprinde documentele menționate la articolul 9 alineatul (4) literele (a)-(d) sau face trimitere la acestea. Proiectul de decizie se transmite statelor membre și solicitantului. Comisia ia decizia definitivă în conformitate cu procedura menționată la articolul 10 alineatul (2) și la articolul 87 alineatul (3) din regulament.

30.

Articolul 13 alineatul (1) prevede:

„Fără a aduce atingere articolului 4 alineatele (4) și (5) din [Directiva 2001/83], o autorizație de introducere pe piață care a fost acordată în conformitate cu prezentul regulament este valabilă pe întreg teritoriul Comunității. Ea conferă în fiecare stat membru aceleași drepturi și obligații ca și o [autorizație de introducere pe piață] acordată de acel stat membru în conformitate cu articolul 3 din [Directiva 2001/83]”.

31.

Articolul 16 alineatul (1) impune titularului unei autorizații de introducere pe piață să țină seama de progresul științific și tehnic și să introducă toate modificările necesare pentru a face posibile fabricarea și controlul medicamentului prin metode științifice general acceptate. Titularul solicită aprobarea modificărilor corespunzătoare în conformitate cu regulamentul.

32.

Anexa la regulament este intitulată „Medicamente care urmează să fie autorizate de comunitate”. La punctul 1 se prevede:

„Medicamente realizate cu ajutorul unuia dintre următoarele procedee biotehnologice:

tehnologia ADN-ului recombinant;

expresia controlată a codificării genelor pentru proteine biologic active în procariote și eucariote, inclusiv celule transformate de mamifere;

metode pe bază de hibridoame și anticorpi monoclonali”.

33.

Regulamentul nu prevede nimic în legătură cu autorizațiile de fabricație sau de distribuție. Acestea sunt reglementate exclusiv de directivă.

Dreptul german

34.

Articolul 21 alineatul (1) din Gesetz über den Verkehr mit Arzneimittel (Legea privind comercializarea medicamentelor) impune, pentru ca un medicament să poată fi comercializat, obținerea unei autorizații în conformitate cu Directiva 2001/83 sau cu Regulamentul nr. 726/2004. Articolul 21 alineatul (2) din aceeași lege instituie o excepție, printre altele, pentru produsele destinate să fie livrate farmaciilor care dețin o prescripție pentru un pacient și pentru produsele care sunt puse într-un recipient fără a fi modificate.

Situația de fapt și întrebarea preliminară

35.

Novartis este titulara unei autorizații de introducere pe piață eliberate în conformitate cu Regulamentul nr. 726/2004 pentru „Lucentis”, un medicament pe care îl comercializează pe teritoriul Uniunii Europene ( 20 ). Acest produs este folosit pentru tratamentul degenerescenței maculare senile (DMS), o afecțiune a retinei care slăbește acuitatea vizuală. Substanța sa activă este ranibizumabul ( 21 ). Lucentis se injectează intravitreal, altfel spus direct în ochi. Novartis comercializează produsul în flacoane care conțin 0,23 ml de soluție injectabilă la prețul de aproximativ 1200 EUR. Doza recomandată este de 0,05 ml. Potrivit posologiei, conținutul flaconului trebuie aspirat într-o seringă de 1 ml (distribuită odată cu produsul și autorizată pentru această utilizare), iar apoi, după cum rezultă din instrucțiunile de pe ambalaj, înainte de injectare, doza care excede 0,05 ml este ejectată pentru a se evita pătrunderea de bacterii. Astfel, pentru fiecare doză, o cantitate de 0.18 ml de soluție se aruncă. Rezumatul caracteristicilor produsului anexat la autorizația de introducere pe piață precizează că flaconul este de unică folosință, că reutilizarea poate fi sursă de infecții și/sau alte boli sau leziuni și că medicamentul rămas neutilizat trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

36.

Avastin este un medicament utilizat pentru tratamentul anumitor tipuri de cancer, care este distribuit în Germania de Roche Pharma AG și pentru care întreprinderea respectivă are o autorizație de introducere pe piață eliberată în conformitate cu regulamentul ( 22 ). Substanța sa activă este bevacizumabul. Acest produs nu a fost autorizat pentru tratamentul DMS, însă poate fi utilizat în acest scop, având în vedere că substanța sa activă este un inhibitor al tipului de creștere care provoacă DMS. Înainte ca Lucentis să fie disponibil pentru pacienți nu exista pe piață niciun medicament destinat în mod specific tratamentului acestei boli. Utilizarea Avastin în acest scop continuă în pofida autorizației pentru Lucentis, dat fiind că poate fi cumpărat la un preț cu mult mai mic ( 23 ). O astfel de utilizare este autorizată în dreptul german cu consimțământul pacientului. Avastin este comercializat în flacoane de 4 ml și de 16 ml ( 24 ). Potrivit posologiei, concentratul din flacoane trebuie diluat cu soluție de clorură de sodiu și administrat prin perfuzie. Rezumatul caracteristicilor produsului, anexat la autorizația de introducere pe piață, prevede că Avastin este de unică folosință, neconținând conservanți, și că medicamentul rămas neutilizat trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

37.

Apozyt produce seringi preumplute care conțin numai doza de medicament necesară pentru o singură injecție. Aceste medicamente includ Lucentis și Avastin. În acest scop, Apozyt extrage conținutul flacoanelor originale și umple cu acesta mai multe seringi sterile care sunt livrate ulterior pe întreg teritoriul Germaniei pentru a fi injectate de un medic. Produsul ca atare este nemodificat. Producția are loc în condiții sterile și, potrivit celor susținute de Apozyt, de fiecare dată aceasta se realizează exclusiv la comanda unei farmacii care prezintă o prescripție medicală pentru un anumit pacient. Dat fiind că flacoanele în discuție sunt definite în rezumatul caracteristicilor produsului cuprins în autorizația de introducere pe piață ca flacoane de unică folosință ( 25 ), activitățile Apozyt par să contravină acestor autorizații. Apozyt nu deține o autorizație distinctă pentru produsele pe care le comercializează.

38.

Novartis a formulat o acțiune la Landgericht Hamburg (Tribunalul Regional Hamburg) prin care solicită instanței, printre altele, să interzică Apozyt realizarea, introducerea pe piață și comercializarea de seringi preumplute, destinate tratamentului bolilor oculare, care conțin numai o doză de Lucentis sau de Avastin. Reclamanta își întemeiază cererea pe împrejurarea că pentru desfășurarea activităților menționate este necesară o autorizație, iar o astfel de autorizație nu există. Decizia de trimitere precizează că, în cazul în care Novartis poate dovedi că activitățile desfășurate de Apozyt necesită o autorizație de introducere pe piață, normele dreptului național al concurenței impun ca instanța națională să pronunțe o ordonanță sub forma solicitată.

39.

Apozyt argumentează că nu este necesară o astfel de autorizație, dat fiind că activitățile sale nu conduc la „realizarea” unor produse în sensul anexei la regulament.

40.

Litigiul dintre părți în fața instanței naționale are ca obiect siguranța produsului în cauză ca urmare a procesării de către Apozyt. Potrivit celor susținute de Novartis, împrejurarea că flacoanele conțin mai mult decât doza necesară se datorează unor probleme legate de producție, fiind în același timp destinată să garanteze că Lucentis este administrat în condiții de siguranță ( 26 ). Novartis afirmă că eficacitatea nu este asigurată dacă medicamentul este utilizat în alt mod decât cel prevăzut în informațiile redactate de specialiști în medicină. Ar exista de asemenea riscul pătrunderii de bacterii. Întrucât nici Lucentis și nici Avastin nu conțin conservanți, pot apărea probleme în ceea ce privește perioada de valabilitate. Apozyt susține că, de fapt, siguranța produsului este susceptibilă să crească în cazul în care produsul este distribuit în doze gata de utilizare. În special, umplerea seringilor se realizează în incinta sa în condiții sterile, care nu există în mod necesar în cabinetele medicale.

41.

Întrucât instanța națională are îndoieli în ceea ce privește interpretarea Regulamentului nr. 726/2004, a adresat Curții următoarea întrebare preliminară:

„Noțiunea «realizate» de la prima teză din anexa la [Regulamentul nr. 726/2004] vizează și acele procedee prin care, la recomandarea și la prescrierea de către un medic, numai o parte din cantitatea de medicament realizat și produs sub o formă gata de utilizare conform procedeului amintit este dozată în alt recipient, în cazul în care prin aceasta compoziția medicamentului nu se modifică, așadar, în special producerea de seringi preumplute cu un medicament autorizat potrivit regulamentului?”

Analiză

Domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 726/2004

42.

Se solicită Curții să interpreteze semnificația termenului „realizate” din teza introductivă a anexei la Regulamentul nr. 726/2004. Din întrebarea adresată se deduce că soluționarea problemei dacă activitățile desfășurate de Apozyt necesită o autorizație de introducere pe piață este posibilă pe baza răspunsului dat de Curte în această privință.

43.

Comisia susține că, formulând astfel întrebarea preliminară, instanța de trimitere se întemeiază pe o concepție eronată a naturii regulamentului ca măsură legislativă. Dat fiind că obiectivul acestuia este în esență de natură procedurală, examinarea conținutului său nu ar putea furniza un răspuns la problema de fond care trebuie soluționată pentru ca instanța națională să se poată pronunța în litigiul cu care a fost sesizată.

44.

Împărtășim punctul de vedere al Comisiei.

45.

Înainte de adoptarea Regulamentului nr. 2309/93 ( 27 ) (predecesorul Regulamentului nr. 726/2004), situația era în esență că normele comunitare (la acea vreme) care guvernau autorizarea medicamentelor erau cuprinse în exclusivitate în Directiva 62/65, cu modificările ulterioare. Este adevărat că exista cerința, impusă de Directiva 87/22, a consultării la nivel comunitar înainte de adoptarea deciziilor naționale în legătură cu medicamentele obținute prin tehnologii superioare, dar nu exista o procedură de autorizare pentru întreaga Comunitate.

46.

Această procedură a fost instituită prin Regulamentul nr. 2309/97 și menținută în actul care i-a succedat, și anume Regulamentul nr. 726/2004. Astfel, potrivit articolului 1, care este inclus în Titlul I („Definiții și domeniu de aplicare”), acest regulament are scopul „de a stabili proceduri comunitare” pentru, printre altele, autorizarea medicamentelor de uz uman și de a institui o Agenție Europeană pentru Medicamente. La articolul 3 se mai prevede că niciun medicament care este prevăzut în anexă nu poate fi introdus pe piață în Comunitate în absența unei autorizații de introducere pe piață acordate de Comunitate în conformitate cu dispozițiile regulamentului. La rândul său, anexa cuprinde o scurtă prezentare a produselor care necesită o autorizare potrivit procedurii centralizate. Pe lângă dispozițiile care privesc medicamentele de uz veterinar, care nu fac obiectul prezentelor concluzii, restul prevederilor regulamentului privesc în special consecințele ce decurg din introducerea de norme la nivel comunitar pentru autorizarea medicamentelor. Cu alte cuvinte, acest regulament nu își propune să stabilească noi proceduri care să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului său.

47.

Am analizat problema interacțiunii dintre Directiva 2001/83 și Regulamentul nr. 726/2004 în Concluziile prezentate în cauza Comisia/Lituania ( 28 ), în care am arătat că cele două reglementări nu pot fi interpretate separat, ci, dimpotrivă, trebuie examinate împreună. Cerințele de drept material sunt cuprinse în directivă, în timp ce în regulament sunt cuprinse norme în esență procedurale ( 29 ). Nu vedem de ce am reveni asupra acestui punct de vedere.

48.

Dat fiind că anexa la Regulamentul nr. 726/2004 are ca obiect să determine medicamentele care necesită o autorizare în cadrul procedurii centralizate, aceasta nu poate avea niciun efect substanțial. Ea constituie un punct de referință pentru a stabili dacă un medicament trebuie autorizat potrivit acestei proceduri (în caz contrar, produsul va trebui să fie autorizat în conformitate cu procedurile naționale reglementate de Directiva 2001/83). Anexa nu precizează dacă un produs determinat sau un procedeu determinat care se aplică acestui produs necesită ca atare o autorizare.

49.

Deși analiza de mai sus furnizează un răspuns tehnic la întrebarea adresată de instanța națională, acest răspuns nu este util. Or, potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul procedurii prevăzute la articolul 267 TFUE, este de competența Curții să furnizeze instanței de trimitere un răspuns util care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate ( 30 ).

50.

În acest scop, propunem ca întrebarea adresată de instanța națională să fie reformulată astfel:

„În cazul în care un medicament care intră sub incidența punctului 1 din anexa la Regulamentul nr. 726/2004 a fost realizat și produs sub o formă gata de utilizare și i-a fost acordată o autorizație de introducere pe piață în care se precizează în ce recipiente trebuie comercializat produsul, o operațiune prin care (1) numai o parte din cantitatea de medicament este dozată în alt recipient, la recomandarea și la prescrierea de către un medic, însă (2) fără ca prin aceasta să se modifice compoziția produsului, poate fi întreprinsă fără a fi necesară o autorizație distinctă de introducere pe piață sau o modificare a autorizației existente, în conformitate cu regulamentul?”

Domeniul de aplicare și obiectivele legislației

51.

Condiția primordială care trebuie îndeplinită pentru ca un medicament ( 31 ) să fie introdus pe piață într-un stat membru este prevăzută la articolul 6 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2001/83. În conformitate cu această prevedere, este necesar ca mai întâi să fie emisă o autorizație de introducere pe piață pentru medicamentul în cauză, fie în temeiul directivei, fie în temeiul procedurii prevăzute de Regulamentul nr. 726/2004.

52.

Potrivit prevederilor articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2001/83, condiția autorizării privește nu numai prima introducere pe piață, ci, de asemenea și cu precădere, orice modificare a medicamentului, inclusiv orice „forme de prezentare suplimentare, precum și orice modificări și extensii”. Articolul 16 alineatul (1) din regulament mai impune și aprobarea modificărilor medicamentului, astfel cum a fost autorizat.

53.

Întinderea obligației de a dispune de o autorizație de introducere pe piață a fost confirmată de Curte în Hotărârea Aventis Pharma ( 32 ), în care a evocat condiția [prevăzută în prezent la articolul 6 alineatul (1) din regulament, la articolul 8 alineatul (3) și la articolul 11 din Directiva 2001/83] potrivit căreia cererea de autorizare trebuie să fie însoțită de informațiile și de documentele menționate în articolele respective, arătând apoi, cu privire la dispozițiile privind ambalajul medicamentului, obiectivul acestora, care constă în „a evita inducerea în eroare a consumatorilor și a proteja astfel sănătatea publică” ( 33 ). În opinia noastră, aceste observații sunt valabile pentru toate informațiile și documentele care trebuie să însoțească cererea de autorizare.

54.

Este clar, prin urmare, că legislația se aplică în privința tuturor aspectelor unui medicament, astfel cum este definit în autorizația de introducere pe piață. În ce moment însă încetează să se aplice obligațiile care privesc autorizația? Se poate spune, de exemplu, că, întrucât articolul 6 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2001/83 se referă la un medicament „introdus pe piață”, un terț poate ulterior să modifice medicamentul fără a solicita o autorizație? Cu alte cuvinte, că legislația și-a epuizat efectele odată ce produsul a ajuns pe piață?

55.

Nu considerăm că această teză poate fi reținută.

56.

Este adevărat că, în ceea ce privește conceptul înrudit de mărfuri „puse în circulație”, Curtea a statuat că drepturile conferite de marcă asupra acestor produse se epuizează prin prima punere în circulație ( 34 ). Este de asemenea adevărat că, pentru dispozitivele medicale, legiuitorul a definit „introducerea pe piață” referindu-se la prima dată când dispozitivul este pus la dispoziție pe piață ( 35 ).

57.

Suntem însă de părere că situația este diferită în cauză. Am făcut deja aluzie la faptul că Curtea a observat o lipsă de coerență în terminologia Directivei 2001/83 ( 36 ). A interpreta expresia „introdus pe piață” într-un anumit mod numai pe baza împrejurării că ea este definită astfel în alte texte (mai mult sau mai puțin) înrudite nu ar conduce la rezultate satisfăcătoare. În plus, expresia nu este definită în legislația care reglementează autorizarea medicamentelor, deși este definită în acest mod în legislația referitoare la dispozitivele medicale. În ceea ce privește punerea în circulație și doctrina asociată cu epuizarea drepturilor conferite de marcă, contextul este total diferit de cel din prezenta cauză.

58.

Considerăm că aici contextul este esențial. Considerentul (35) din preambulul Directivei 2001/83 prevede în mod clar că „[e]ste necesară exercitarea controlului asupra întregului lanț de distribuție a medicamentelor, de la fabricarea sau importul acestora în Comunitate până la eliberarea lor către populație”. În opinia noastră, cerința existenței unei autorizații de introducere pe piață (care să fie prin definiție respectată) nu încetează atunci când produsul a fost introdus pe piață pentru prima dată (astfel încât condițiile privind autorizarea ar putea fi neglijate ulterior). Ea rămâne valabilă până când procesul de comercializare poate fi considerat încheiat. Trebuie, așadar, să existe o autorizație valabilă de fiecare dată când medicamentul este pus la dispoziție pe piață și până la stadiul la care va fi fost în întregime introdus pe piață prin distribuirea către populație.

59.

Orice altă interpretare nu ar îndeplini cerința privind exercitarea controlului asupra întregului lanț de distribuție.

60.

O astfel de interpretare ar încălca de asemenea sistemul legislativ general. În conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2001/83 și cu articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 726/2004, deținătorul unei autorizații de introducere pe piață a unui medicament trebuie să solicite autorităților competente o autorizație nouă sau modificată în cazul în care modifică produsul în raport cu forma sub care fusese autorizat. Ar fi, prin urmare, ilogic ca un terț să poată modifica produsul echivalent fără a fi obligat să solicite o autorizație.

61.

Considerăm, așadar, că articolul 6 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2001/83 trebuie interpretat astfel încât să exprime ideea că „niciun medicament nu poate fi introdus pe piața unui stat membru dacă nu a fost emisă o autorizație de introducere pe piață de către autoritățile competente din respectivul stat membru […] și dacă acest medicament nu este comercializat în conformitate cu prevederile acestei autorizații”. Această interpretare este de asemenea conformă cu „obiectivul esențial” al dispozițiilor în cauză, astfel cum rezultă acesta din considerentul (2), și anume „protejarea sănătății publice”.

62.

Activitățile desfășurate de un particular pot, desigur, să intre sub incidența uneia dintre excepțiile prevăzute în legislație și aceste excepții vor face în prezent obiectul examinării noastre.

Excepțiile

Articolul 3 punctele 1 și 2 din Directiva 2001/83

63.

Articolul 3 din Directiva 2001/83 prevede o serie de situații în care directiva nu se aplică. Primele două puncte trebuie examinate cu precădere. Ele se aplică medicamentelor „preparate în farmacie”.

64.

Articolul 3 punctul 1 prevede că directiva nu se aplică medicamentelor preparate după o prescripție medicală pentru un anumit pacient. În temeiul articolului 3 punctul 2, o excludere similară se aplică medicamentelor preparate în farmacie în conformitate cu prescripțiile unei farmacopei și destinate furnizării directe către pacienți deserviți de farmacia respectivă. Obiectivul excepțiilor este clar. Ele permit ca, în anumite împrejurări care apar – dacă nu zilnic, în orice caz cu regularitate – în toate statele membre, furnizarea de medicamente către populație să se poată sustrage sistemului complicat, dacă nu chiar oneros, al autorizațiilor de introducere pe piață. Aceste excepții presupun ca medicamentul respectiv să fie preparat într-o farmacie, cu alte cuvinte de către un farmacist sau sub supravegherea acestuia. Populația este astfel protejată, în măsura în care prepararea va fi în sarcina unui profesionist calificat din sectorul sănătății, cu experiență în vânzarea produsului respectiv. Restricțiile suplimentare impuse de aceste dispoziții garantează că farmacistul va furniza medicamentul în mod individual. Altfel, ar exista riscul ca prepararea să nu se desfășoare cu gradul necesar de supraveghere.

65.

În lipsa intervenției unui farmacist, excepțiile prevăzute la articolul 3 punctele 1 și 2 nu se aplică.

66.

Se poate oare susține existența implicită a unei alte excepții, astfel încât și prepararea medicamentelor prin metode care nu sunt industriale, dar în afara unei farmacii, să intre în domeniul de aplicare al Directivei 2001/83 în temeiul acestor dispoziții?

67.

Considerăm că răspunsul la această întrebare este negativ.

68.

Articolul 2 alineatul (1) prevede că directiva „se aplică medicamentelor […] preparate industrial sau fabricate printr-o metodă care implică un proces industrial”. Articolul 3 definește la rândul său medicamentele care sunt considerate ca nefiind preparate astfel. Nimic nu sugerează că există între cele două dispoziții o „lacună” care ar trebui acoperită de o excepție implicită, precum cea pe care tocmai am prezentat-o.

Articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2001/83

69.

Potrivit articolului 5 alineatul (1) din Directiva 2001/83, un stat membru poate, pentru a răspunde unor nevoi speciale, să excludă din dispozițiile prezentei directive acele medicamente care sunt furnizate ca răspuns la o comandă loială și nesolicitată, elaborate în conformitate cu specificațiile unui profesionist autorizat din domeniul sănătății și destinate pacienților aflați sub directa sa responsabilitate. Curtea a statuat că această dispoziție se aplică numai în situația în care nu există un echivalent autorizat pe piața națională sau care nu este disponibil pe această piață ( 37 ). Dat fiind că activitățile în discuție în prezenta cauză privesc medicamente care sunt disponibile pe această piață, nu vom examina mai îndeaproape această excepție.

Articolul 40 din Directiva 2001/83

70.

Articolul 40 alineatul (1) din Directiva 2001/83 impune statelor membre să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că procesul de fabricație a medicamentelor pe teritoriul lor se efectuează numai pe baza unei autorizații. Potrivit dispozițiilor articolului 40 alineatul (2) primul paragraf, noțiunea „fabricație” cuprinde „atât […] fabricația totală, cât și [pe] cea parțială, precum și […] diferite procese de dozare, ambalare sau prezentare”.

71.

La al doilea paragraf al aceluiași articol se prevede însă că această autorizație de fabricație nu este necesară pentru „preparare, dozare, schimbare a ambalajului sau a formei de prezentare”, atunci când aceste procese se efectuează numai în scopul livrării cu amănuntul de către farmaciști în farmacii sau de către persoane autorizate în mod legal în statele membre să desfășoare astfel de activități. Comisia sugerează că această excepție ar putea fi aplicabilă în speță.

72.

Autorizația de fabricație face parte dintre seriile de controale pe care le instituie legislația (în funcție de activitatea desfășurată în mod concret) sub formă de cerințe privind autorizațiile de fabricație, autorizațiile de distribuție și autorizațiile de comercializare. Deși este adevărat că există un anumit grad de suprapunere, în măsura în care deținerea unei autorizații de fabricație îl va dispensa în general pe titular de obligația de a solicita o autorizație de distribuție (cu toate că reciproca nu este valabilă) ( 38 ), nu este mai puțin adevărat că tipurile de activități în discuție sunt în esență distincte.

73.

În prezenta cauză, întrebarea adresată de instanța națională privește deținerea unei autorizații de introducere pe piață. Nu par să existe îndoieli serioase în ceea ce privește împrejurarea că activitățile contestate în procedura principală cuprind și comercializarea medicamentelor respective. Nicăieri în cuprinsul legislației nu se prevede că scutirea de autorizație de fabricație dispensează în mod automat persoana astfel scutită de obligația de a deține o autorizație de introducere pe piață dacă, și în măsura în care, persoana în cauză decide să inițieze această activitate și nicio altă dispoziție nu o scutește de obligația de a deține o autorizație de introducere pe piață ( 39 ). Pentru toate aceste motive, considerăm că argumentul Comisiei este iremediabil viciat.

Alte considerente

Factori de natură economică

74.

Irlanda constată utilizarea foarte răspândită a „dozării” în sistemul său de sănătate, în special în farmaciile spitalelor. Aceasta subliniază că utilizarea procedurii menționate în tratamentul DMS determină economii de cel puțin două milioane de euro pe an și invită Curtea să nu interpreteze legislația într-un mod care ar conduce, în opinia sa, la un rezultat inacceptabil.

75.

Atât Directiva 2001/83, cât și Regulamentul nr. 726/2004 au fost elaborate pentru a garanta siguranța medicamentelor. Aceste două texte nu iau în considerare factori de natură economică, după cum confirmă considerentul (13) al preambulului regulamentului, potrivit căruia deciziile trebuie adoptate „pe baza criteriilor științifice obiective referitoare la calitate, siguranță și eficiență a medicamentului în cauză, excluzându-se considerentele economice și de altă natură”. În ceea ce privește directiva, Curtea a refuzat să țină seama, în Hotărârea pronunțată în cauza Comisia/Polonia, de considerentele financiare în cadrul interpretării derogării prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din directivă ( 40 ).

76.

Am dori totuși să adăugăm ceea ce urmează. Derogarea prevăzută la articolul 40 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2001/83 înlătură această cerință, printre altele, pentru dozarea sau pentru schimbarea ambalajului unui produs, atunci când aceste procese se efectuează în scopul livrării cu amănuntul de către farmaciști în farmacii sau de către persoane autorizate în mod legal în statele membre să desfășoare astfel de activități. Aceste operațiuni trebuie de asemenea să fie efectuate numai în scopul livrării cu amănuntul. În opinia noastră, aceasta ar trebui să includă activitățile desfășurate în beneficiul pacienților în cadrul farmaciilor din spitale. În ceea ce privește obligația de a deține o autorizație în vederea comercializării, articolul 3 punctul 1 din directivă exonerează medicamentele preparate în farmacie după o prescripție medicală pentru un anumit pacient. Dat fiind că natura exactă a activităților în cauză nu a fost precizată în detaliu în fața Curții, nu putem exprima un punct de vedere definitiv, dar suntem de părere că scutirile prezentate mai sus ar trebui în mod normal să permită serviciilor de sănătate să prepare medicamente pentru anumiți pacienți, chiar dacă aceste activități ar necesita, pe de altă parte, o autorizație de introducere pe piață.

Libertatea terapeutică a medicilor

77.

Irlanda ridică problema libertății terapeutice a medicilor de a prescrie pacienților ceea ce, potrivit opiniei lor de profesioniști, consideră ca fiind cel mai adecvat. Această libertate ar implica faptul ca medicamentele supuse unor operațiuni precum cele practicate, de exemplu, de Apozyt să poată fi introduse pe piață fără autorizație prealabilă, cu condiția ca acestea să fie efectuate pe baza unei prescripții semnate, emisă de un medic pentru un anumit pacient.

78.

Considerăm că acest argument pare prea vast în formularea sa pentru a fi corect. Desigur, dreptul medicilor de a prescrie pacienților ceea ce consideră a fi cel mai adecvat constituie un aspect important al libertății lor profesionale. Această libertate nu este însă nelimitată. Fără îndoială, medicii sunt supuși anumitor limitări, de exemplu prin legislația națională, în ceea ce privește modalitățile de prescriere a stupefiantelor pentru pacienții lor.

79.

În schimb, după ce un medicament a fost introdus pe piață conform prevederilor legale, împrejurarea că autorizația a fost acordată pentru o formă specială de tratament nu avea nicio influență asupra relației dintre medic și clientul său. Medicul va fi astfel liber, eventual cu consimțământul pacientului, să prescrie chiar un medicament autorizat pentru o altă afecțiune decât cea de care suferă pacientul ( 41 ). Libertatea terapeutică de a prescrie ceea ce corespunde cel mai bine intereselor pacientului este astfel menținută.

Post scriptum: autoritatea competentă să elibereze autorizațiile de introducere pe piață

80.

Am evocat mai sus problema raportului dintre Directiva 2001/83 și Regulamentul nr. 726/2004 ( 42 ). Am arătat de asemenea că procedura de autorizare a introducerii pe piață se aplică modificărilor autorizației inițiale. Considerăm că este evident că o entitate care a beneficiat de o autorizație în cadrul uneia dintre proceduri ar trebui să adreseze cererea de modificare autorității care a emis autorizația inițială.

81.

În opinia noastră, trebuie să se aplice același raționament în cazul în care o altă entitate încearcă să introducă pe piață un medicament de uz uman deja autorizat, însă sub o formă diferită. După cum am explicat, legislația conferă răspunderea acordării autorizațiilor fie unui organ central, în temeiul Regulamentului nr. 726/2004, fie statelor membre, în temeiul Directivei 2001/83 ( 43 ). Aceasta în special pentru motivul că medicamentele pentru care autorizarea este centralizată în temeiul regulamentului vor fi mai bine cunoscute de autoritatea desemnată ad hoc de regulamentul menționat decât de autoritățile competente din statele membre. Prin urmare, pentru a solicita o autorizație de introducere pe piață, entitatea citată anterior ar trebui să se adreseze și acestei autorități. Desigur, articolul 3 alineatul (3) din regulament prevede că anumite medicamente generice pot fi autorizate în temeiul directivei chiar și în cazul în care medicamentul de referință pe baza căruia au fost produse a fost autorizat potrivit procedurii centralizate, însă aceasta este o excepție de la regula generală, care se aplică numai acordurilor simplificate referitoare la acest tip de produs. Nu există niciun motiv pentru a extinde aplicabilitatea acestei excepții.

Concluzie

82.

În lumina tuturor considerațiilor de mai sus, apreciem că răspunsul Curții la întrebarea adresată de Landgericht Hamburg ar trebui să fie următorul:

În cazul în care un medicament care intră sub incidența punctului 1 din anexa la Regulamentul nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2004 de stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea și supravegherea medicamentelor de uz uman și veterinar și de instituire a unei Agenții Europene pentru Medicamente a fost realizat și produs sub o formă gata de utilizare și i-a fost acordată o autorizație de introducere pe piață care precizează recipientul în care produsul trebuie introdus pe piață, o operațiune prin care (1) numai o parte din cantitatea de medicament este dozată în alt recipient, la recomandarea și la prescrierea de către un medic, însă (2) fără ca prin aceasta să se modifice compoziția produsului nu poate fi întreprinsă fără a fi necesară o autorizație distinctă de introducere pe piață sau o modificare a autorizației existente, în conformitate cu regulamentul.

Există o excepție de la această regulă în cazul în care se aplică dispozițiile articolului 3 punctele 1 și 2 sau ale articolului 5 alineatul (1) din Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman. Cu toate acestea, articolul 3 punctele 1 și 2 din directivă nu este aplicabil în cazul în care medicamentul în cauză nu este preparat într-o farmacie, iar articolul 5 alineatul (1) nu este aplicabil decât în cazul în care nu există un echivalent autorizat al medicamentului respectiv pe piața statului membru în cauză sau dacă produsul autorizat nu este disponibil pe această piață. Scutirea prevăzută la articolul 40 alineatul (2) al doilea paragraf din directivă se referă la autorizațiile de fabricație și nu se aplică la autorizațiile de introducere pe piață pentru aceste medicamente.


( 1 ) Limba originală: engleza.

( 2 ) Regulamentul (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2004 de stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea și supravegherea medicamentelor de uz uman și veterinar și de instituire a unei Agenții Europene pentru Medicamente (JO L 136, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 44, p. 83), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (UE) nr. 1027/2012 din 25 octombrie 2010 (JO L 316, p. 48) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 726/2004” sau „regulamentul”).

( 3 ) Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman (JO L 311, p. 67, Ediție specială, 13/vol. 33, p. 3), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2012/26/UE din 25 octombrie 2012 (JO L 299, p. 1) (denumită în continuare „Directiva 2001/83” sau „directiva”).

( 4 ) Nu intenționăm să trecem în revistă totalitatea reglementărilor având ca obiect autorizarea medicamentelor. Ceea ce urmează este numai o prezentare a acelora dintre reglementări care sunt deosebit de relevante pentru litigiul care face obiectul procedurii principale.

( 5 ) Directiva 65/65/CEE a Consiliului din 26 ianuarie 1965 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind produsele medicamentoase brevetate (JO 22, p. 369).

( 6 ) A se vedea al patrulea și al cincilea considerent.

( 7 ) A doua directivă 75/319/CEE a Consiliului din 20 mai 1975 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind medicamentele brevetate (JO L 147, p. 13).

( 8 ) Directiva 87/22/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 privind apropierea măsurilor de drept intern referitoare la introducerea pe piață a medicamentelor de înaltă tehnologie, în special cele rezultate din biotehnologie (JO L 15, p. 38).

( 9 ) Directiva 89/341/CEE a Consiliului din 3 mai 1989 de modificare a Directivelor 65/65/CEE, 75/318/CEE și 75/319/CEE de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind medicamentele brevetate (JO L 142, p. 11).

( 10 ) Directiva 92/25/CEE a Consiliului din 31 martie 1992 privind distribuția angro a medicamentelor de uz uman (JO L 113, p. 1).

( 11 ) Directiva 93/39/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 de modificare a Directivelor 65/65/CEE, 75/318/CEE și 75/319/CEE privind medicamentele (JO L 214, p. 22).

( 12 ) Regulamentul (CE) nr. 2309/93 din 22 iulie 1993 de stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea și supravegherea medicamentelor de uz uman și veterinar și de instituire a unei Agenții Europene pentru Evaluarea Medicamentelor (JO L 214, p. 1).

( 13 ) A se vedea al doilea și al optsprezecelea considerent ale regulamentului.

( 14 ) A se vedea Hotărârea din 28 iunie 2012, Caronna (C-7/11, punctul 32).

( 15 ) Acest aspect distinct subliniat de Comisie privește utilizarea cuvântului „hergestellt” în partea introductivă a anexei la versiunea în limba germană a Regulamentului nr. 726/2004, concomitent cu utilizarea termenului echivalent „Herstellung” la articolul 16 din același regulament. Alte versiuni lingvistice utilizează expresii diferite. De exemplu, versiunea în limba franceză utilizează cuvintele „issus de” și, respectiv, „fabrication”, în timp ce versiunea în limba engleză utilizează „developed” în partea introductivă a anexei și „manufacture” la articolul 16. Cititorul german este astfel încurajat să creadă că cele două părți ale legislației pot fi conexe, pe când cititorii francezi și englezi pot fi incitați să considere că nu s-a intenționat nicio conexitate între acestea.

( 16 ) A se vedea definițiile noțiunilor „ambalaj direct” și „ambalaj exterior” la articolul 1 punctul 23 și, respectiv, la articolul 1 punctul 24.

( 17 ) În conformitate cu articolul 1 punctul 17.

( 18 ) A se vedea articolul 1 și articolul 4 alineatul (1).

( 19 ) Instituit prin articolul 5 alineatul (1).

( 20 ) Autorizația de introducere pe piață a fost eliberată la 22 ianuarie 2007 cu numărul EU/1/06/374/001.

( 21 ) Atât ranibizumabul (pentru Lucentis), cât și bevacizumabul (pentru Avastin) aparțin domeniului de aplicare al anexei la regulament, având în vedere că sunt medicamente realizate cu ajutorul tehnologiei ADN-ului recombinant (prima liniuță) și, de asemenea, cu ajutorul metodelor pe bază de hibridoame și anticorpi monoclonali (a treia liniuță).

( 22 ) Autorizația de introducere pe piață a fost emisă la 12 ianuarie 2005 cu numărul EU/1/04/300/001. Roche Pharma nu este parte în procedura principală.

( 23 ) În observațiile sale scrise, Apozyt susține că utilizarea produselor sale determină economii de circa 50 % în raport cu prețul pentru Lucentis.

( 24 ) Decizia de trimitere nu precizează care este doza adecvată de Avastin. În observațiile sale scrise, Irlanda arată că, potrivit înțelegerii sale, doza variază între 0,04 ml și 0,1 ml pentru tratamentul DMS.

( 25 ) A se vedea punctele 22 și 29 de mai sus în ceea ce privește directiva și, respectiv, regulamentul.

( 26 ) În ceea ce privește Avastin, poziția adoptată de parte nu este clară.

( 27 ) Regulamentul (CEE) nr. 2309/93 al Consiliului din 22 iulie 1993 de stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea și supravegherea medicamentelor de uz uman și veterinar și de instituire a unei Agenții Europene pentru Medicamente (JO L 214, p. 1).

( 28 ) Cauza C-350/08 (Rep., p. I-10525).

( 29 ) A se vedea punctele 90 și 92.

( 30 ) A se vedea, printre altele, Hotărârea Freeport (C-98/06, Rep., p. I-8319, punctul 31).

( 31 ) Astfel cum sunt definite la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2001/83. Potrivit articolului 2 din Regulamentul nr. 726/2004, această definiție se aplică și în sensul acestui regulament.

( 32 ) Hotărârea din 19 septembrie 2002, Aventis (C-433/00, Rec., p. I-7761).

( 33 ) Punctele 23 și 25. A se vedea de asemenea Concluziile avocatului general Jacobs în această cauză, la punctul 45, unde acesta arată că „o autorizație centralizată de introducere pe piață nu privește numai elementele componente ale medicamentului în cauză”.

( 34 ) Hotărârea Curții din 10 octombrie 1978, Centrafarm (3/78, Rec., p. 1823, punctul 11).

( 35 ) A se vedea articolul 1 alineatul (2) litera (h) din Directiva 90/385/CEE a Consiliului din 20 iunie 1990 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la dispozitivele medicale active implantabile, în versiunea sa modificată (JO L 189, p. 17, Ediție specială, 13/vol. 9, p. 272), articolul 1 alineatul (2) litera (h) din Directiva 93/42/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind dispozitivele medicale, în versiunea sa modificată (JO L 169, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 11, p. 244) și articolul 1 alineatul (2) litera (i) din Directiva 98/79/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 octombrie 1998 privind dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro ( JO L 331, p. 1, Ediție specială 13/vol. 25, p. 5).

( 36 ) A se vedea punctul 11 de mai sus.

( 37 ) A se vedea în acest sens Hotărârea din 29 martie 2012, Comisia/Polonia (C-185/10, punctul 36).

( 38 ) A se vedea, în ceea ce privește legislația în vigoare în prezent, articolul 77 alineatul (3) din Directiva 2001/83.

( 39 ) A se vedea punctul 76 de mai jos.

( 40 ) Citată la nota de subsol 37, punctul 38.

( 41 ) În fond, prescrierea de Avastin pacienților care suferă de DMS intră în această categorie; a se vedea punctul 36 de mai sus.

( 42 ) A se vedea punctul 42 și urm. de mai sus.

( 43 ) A se vedea punctul 48 de mai sus.

Top